Cuvântul

82
Sandu Al. Rațiu Cuvântul

description

Sandu al. Rațiu, Poeme

Transcript of Cuvântul

Page 1: Cuvântul

Sandu Al. Rațiu

Cuvântul

Page 2: Cuvântul

Descrierea cip a Bibliotecii Naționale a României

Tehnoredactare: Aurel Deac

Lector: Aurel Deac

Page 3: Cuvântul

Sandu Al. Rațiu

CUVÂNTUL poeme

Editura

Page 4: Cuvântul

Sandu Al. Rațiu

(n. 9 ianuarie 1951 în comuna Maieru, jud. Bistrița-Năsăud); Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-

Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă.

Poet, prozator, publicist.

A publicat sub numele de Alexandru Rațiu, dar de la debutul editorial, semnează Sandu Al.

Rațiu.

Debut: în „Ecoul” cu eseul Cadran Alb, Bistrița, 1972 și cu poemul Diminețile Anei în

„Cronica”, Iași, 1975.

Cărți publicate: Absidele tăcerii – eseuri, ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2008; Călător -poeme, cu

prefață de Mircea Ivănescu, ed. Remus, Cluj-Napoca, 2011, volum care a primit Premiul special

la „Zilele Coșbuc”, ediția a XXVII-a, 2011. Nostalgii cu prefață de C. Cotuțiu, ed. Eikon, Cluj-

Napoca, 2011.

Are pregătite pentru tipar: Iosua-prototip al lui Isus Hristos (eseuri) și Dimineți (poeme).

A fost redactor la revista sălăjeană „Mugurii Silvaniei”.

În prezent, profesor titular de religie la Grupul Școlar „Liviu Rebreanu” Maieru, jud. Bistrița-

Năsăud și redactor al publicației „Cuibul visurilor”.

Prezentat în: Teodor Tanco, „Dicționar literar” 1639-1997, jud. Bistrița-Năsăud, ed. Virtus

Romana Rediviva, Cluj-Napoca, 1998 și în „Dicționarul culturii”, ed. Napoca-Star, Cluj-Napoca,

2002.

Este membru al Societății Scriitorilor din județul Bistrița-Năsăud din 2011.

Page 5: Cuvântul

Prefață

Page 6: Cuvântul

La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu

Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.

Ioan 1:1

2005-2011

Page 7: Cuvântul

Motto:

„Numai în cuvintele limbii tale se întâmplă să-ți amintești de lucruri pe care nu le-ai învățat

niciodată. Căci orice cuvânt este o uitare și, în aproape oricare, s-au îngropat înțelesuri de care nu

mai știi. Cum altfel am putea da folosință vie cuvintelor?” C. Noica, Cuvânt împreună despre

rostirea românească

Page 8: Cuvântul

Cuvântul

(O veșnică așteptare)

Numai tu m-ai putea judeca

pentru că noi început-am deodată,

pentru că eu și tu suntem

o veșnică așteptare

fără hotare și fără de zare.

Mă rotunjesc în tine,

iar tu aluneci prin sângele meu

chiar și atunci,

când sunt pregătit pentru visare.

Și lumea, cunoscând cuvântul,

se rotunjește în el

până când lutul încărunțește în tâmple.

Aceeași veghere îmbracă tăcerea merelor

pregătite să iasă din toamnă;

Același sâmbure stăruie în mine

și mă uimesc precum pământul

la căderea unui meteorit

pe un cer plângând.

Noaptea, târziu, mai ales,

ține-ți tăcerea de mână înfrunzind

cum vântul scârțâie tăcerea-n ramuri

și visul pierdut în zbucium de valuri;

În spaimele culorii și-n scârțâit de iască

în șoaptele născute pentru casă.

În sâmburi vă întreceți clipele minune

și-n geometria atâtor intersecții,

din cromul luminii când soarele asfințind

coboară înspre sfinți...

Și-n potolirea sufletului din putredul vânt,

în scânteia luminii de gând

și-n pădurea amețită de vânt.

Sufletul mi-l aud departe în voi

ca apa ce se zbate în țărm,

ca-n imaginea unei oglinzi refuzate

pe care nu încerc s-o pângăresc în nevrednicia mea.

Nu știu de-i trebuiesc metafore,

dar știu că-i înalt și iute

purtând în aripi începutul,

narcoticul mișcărilor albastre

și jurământul silabelor

ce nu se vor despărțite,

Page 9: Cuvântul

și presimțirea ascunsă în el,

și binele și răul.

M-ajută a mă lepăda de nesiguranță și spaimă

pentru orizontul nădejdilor,

pentru dulcea strânsoare

în care nu poți adormi.

Apoi, întins lângă sobă,

cu limbile de foc pierdute-n pereții de var

Mă duc și eu și tu,

unul de altul sprijiniți,

spre porțile acelea înalte

și-mi pare că

nu-i prea greu să mori

atunci când

ești o veșnică așteptare

fără horare și fără de zare,

continuă așteptare

din cuvântul ce mă leagă

și mă strânge fără îndurare

spre un capăt de cărare

unde, poate, nu se moare.

- o -

Page 10: Cuvântul

Toate tânjesc după cuvânt

(În paradisul acesta)

Îmi picură în suflet streașini de ploaie

Din Casa Teslarului sădită-n Cuvânt;

Cerul s-așază și mă îndoaie,

satul se urnește legănat de vânt.

Măguri coboară aproape de mine,

căciuli de suflet să îmi dea binețe;

Salutul dimineții în zurgălăi de stâne

poarte-mă-n zare s-o sorb de frumusețe.

Clopote ghicească ecoul depărtărilor,

tălpile s-alinte firele de iarbă;

Lucească cerul în solzii cărărilor,

lumina sofianică pe mine să șadă.

Râul de munte rostogolit printre stânci

să decojească și să purifice cuvântul;

Grăunțe de muștar din grădini adânci

măguri să-mi aducă pe cărări cuvântul.

Să mă altoiesc pe vița de vie,

peste mine umbra din podul de acasă;

Cerul spart de infinit mă știe,

raze îmi trimite în jocul de mireasă.

Valuri de deal rostogolite-n ploaie,

toate tânjesc după Cuvânt;

Lumina pârguită-n seară să steie

pe frunza din creangă solfegiul de vânt.

Iubiri, peste gard, să înfrunzească plopii,

cerul să coboare acasă la noi;

Petale de mac să-mi adumbrească ochii

în paradisul acesta fi-vom amândoi.

- o -

Page 11: Cuvântul

Cuvântul - o zariște de lumină

(Amintire scrisă)

Gânduri zemoase se lovesc de geamul

unui șold de colnic pe o margine de lume;

Trupul devine una cu dealul

călcat de caii ce se topesc în spume.

Zariștea de lumină adoarme în mine

ca un sfânt în rugăciunea de seară;

O seceră de lună înspre mine vine

să-mi cosească trupul cu încă o vară.

Visez la prune coapte în cuptorul bunii,

din ea crescut-au pomi drepți și înalți;

Adie iarba în privirea mumii

și gânduri gemene în dragostea de frați.

Încep să fiu o amintire lungă

și-un clopot nins pe talgere de cer;

Îngerii, din norii pufoși, să mă ajungă

să-mi picure în suflet colindele de ler.

Trec prin mine ecouri prelungi

și sunet de roți pe piatra din ogradă;

Nătânga insomnie din perini s-o alungi

o cruce de umbră mă cheamă să mă vadă.

Cu boii albi în juguri de ceață

icoanele iernii vor adormi în mine;

Toate tânjesc după Cuvânt și viață

arpegiul de orgă în clopote mă ține.

Frecventează-mi, Doamne, gândul

Cu ape învolburate de munte;

Lasă-mi zarea unde se alină vântul

amintire scrisă în urme de ciute.

- o -

Page 12: Cuvântul

Cuvântul țesut

(Ploile prunciei)

Frunze de mesteacăn cu tremur tresar

la răsuflarea boilor trudiți;

Boarea caldă pe bot s-așază iar

în ochii mari cețile cuminți.

Regrete coapte ascunse după dâmb,

în iarba grasă cunună de izvor;

Uitatul lor adună gânduri până când

păsări de toamnă vor odihni în zbor.

Plutesc în vis smerite-n ascultare

de norul ce le purifică ținta;

Și mă trezesc visând pe o cărare

la grinda casei unde doarme sfânta.

Balsamuri scumpe odihnesc acasă,

cuvântul țesut mă poartă de mână;

Pâinea cuvântă blidul de pe masă,

vâscul mă scutură și mă îngână.

Verdeața lui sapă în apă cu arinul

și-mi pare că are iz de blestem;

Pe frunza-i crudă s-așază seninul

copacului găunos să-i fie însemn.

Brândușe de toamnă învinețesc în furci

pe locul acela cu stele de trifoi;

Boboșa de-acasă crescută în cruci

ne-așteaptă descojiți și veseli pe amândoi.

Bethleemul acesta-mi deschide paradisul

și mă purifică în line lumini de seară;

Pe dealul acesta ce crește într-însul

ploile prunciei din miezul de vară.

- o -

Page 13: Cuvântul

Cuvântul din casa cu cerdac

(Dorințe mărturisite)

Ciripuri încălzite în cuiburi de fân,

patul lângă sobă adoarme în vise;

Paiul de grâu pe care-l sfărâm

strujace de odihnă de stele sunt prinse.

Pajiștea din mine s-a uscat în el,

mieii să o pască cu buze de cer;

Zarea se coboară în jocul de miel

și-n plinul mamelei învăluit în mister.

Cenușa din spuză să-mi mai dea scântei,

căldura-mi molcomă îmbracă focul din stână;

Curăție altoită pe rugăciune stăi

și ordine de strungă fără nicio vină.

Căldură de copită în uliți cu noroi

altoiuri de-nceput să crească către soare;

În trifoi sălbatic să mergem amândoi

să creștem în cuvinte cu încă o zare.

Să ungem cu untdelemn păcatul

s-avem o față pentru mântuire;

Cuvântul zidit coboare din înaltul

cerului îngenuncheat în sfinte potire.

Casa Teslarului o găsesc în cerdac

și-n abureala dulce a clăilor de fân;

Frunzele de frasin în porți se desfac,

o alinare sfântă se pârguiește-n sân.

Mieii veniți, dimineți să roadă

strujace de otavă din margini de cărare;

Dorințe mărturisite din mine să cadă,

tata duce blând fiul în spinare.

- o -

Page 14: Cuvântul

După cuvânt

(Neamul acesta)

Toate tânjesc după cuvânt

ca iarba crudă în valea de șoapte;

Cum valul adie marea după vânt

luceafărul de ziuă s-a aprins în noapte.

Fiică a nostalgiei îmi este vâlceaua,

faguri de lumina în lanurile calde;

Mânz oprit din fugă cu nuiaua,

galopul copitei să-mi spună, haide.

Ghindă jăruită în capetele zării

Îmi apleci în suflet ramul;

Să pot șopti la facerea visării,

o geană de luceafăr să-mi lumineze neamul.

Să ne întoarcem iar la poezie

și să-nțelegem că pădurea crește în ghindă;

Pe valea noastră steaua mă îmbie

cu ziua bună ce începe în tindă.

Nevoie avem de-un petec de cer

cântat de-un susur blând de izvor;

Albestrească în noi cum zările în ger

și-n vorba bunii șoptită-n pridvor.

Părul crescut în fața casei bătrâne,

încolțit în genele copilăriei;

Mersul molcom al turmelor spre stâne,

tălăngi de amintiri în sânul prunciei.

Floarea spinului îmi zgârie via

și podul acoperit de grinzile iubirii;

În locul acesta începe vecia

ducând în bocet marginile firii.

Page 15: Cuvântul

Poiana ce crește înflorește în ram

albastră lumină, a zorilor din zare;

Buna se usucă torcând câte-un an

căci neamul acesta s-a-ntors din așteptare.

- o -

Page 16: Cuvântul

Cuvântul de acasă

(În limba de acasă)

Izvoare de minuni cresc în cuvinte,

cuvântul izvorăște în țara celor sfinte;

Metafora lui crește în streașini de casă

și-n pâinea caldă aburind pe masă.

Imnuri de iubire se desfac în cuvânt

cum creanga se descoperă în leagăn de vânt;

Să avem, să nu rănim pe alții

suflet geamăn să ne fie frații.

Cuvintele limbii sunt mărgăritare

pietre lucii albite de soare;

Ape albastre și cer cu ninsoare,

în limba de-acasă poate nu se moare.

Limbi voievodale mă duc și mă scurmă,

rămâne misterul ascuns într-o urmă;

Cerul albastru în mine se pune,

zarea colorează toamna unei prune.

Toamna e-n noi și între cuvinte

cu tine, doamnă, pe drumul aducerii aminte;

Cerul se leagă de zarea binecuvântată

pe Valea Tatălui zările m-așteaptă.

Ode de iubire să-mi pritocească somnul,

lumânare aprinsă în pâine cu Domnul;

În cuvinte crește foșnetul de lună,

iar ploile de stele cu grebla mă adună.

Umbra mi-o vor șterge alunii

cu sânul mamei din capătul grădinii;

Pe valea aceasta acasă m-am dus

cu toamna în brațe să-l caut pe Isus.

- o -

Page 17: Cuvântul

Cuvântul din culori

(Veșnică rostire)

În clopotul ce-și varsă ultimul dangăt

roua de-acasă ne udă și se pierde;

Voi scrie poemul până la capăt,

metafora stelei luceafăr se crede.

Brazde voi curăța și ape de stele

mă poartă-n cărări cu adâncimea sorții

Oful de dorul crescut printre ele

și bucurie aprinsă în așteptarea nopții.

Arșița suferinței cu răbdare sfântă

Mă ține deasupra muchiei ascuțite;

Pe patul de otavă viața mă cântă

cu ferestre de lumină în ochi împlinite.

Să simt fruntea de sudori încinsă

A celui ce trage să moară

Acord final cu o zare prinsă

de anotimpul ce se urcă într-un miez de vară

Acasă e locul unde se-mplinesc destine

și grâu de toamnă încolțit în brazdă;

Orgă tânguită în tuburi lichide

mustește în cântec cerul să-l mai vadă.

Clopotele plâng durerea în răstimpuri,

calea dragostei să ne fie dreaptă;

Ruda carului mă poarte-n anotimpuri

în roțile călcate, lutul mă așteaptă.

Dumnezeu e și înafară de biserici și se duce

răstignit în culori pe zid de mănăstire;

Raiul să îl fur ca tâlharul de pe cruce

Cuvântul să-mi fie o veșnică rostire.

- o -

Page 18: Cuvântul

Poartă de cuvânt

(Margini se adună)

Piatră să fiu înroșită de harul credinței

și drum colțos aruncat pe-o zare;

liniște cerească în ruga din altare,

iubirea cântă înrourată-n stele

Să mă topesc cu tine în miezul Ființei.

Setea se bea cu suflet și te răcorește

când vine pe-ndelete vremea nunții;

să trec peste apă cu grijile punții

cărări să împaci în cutele frunții,

Cuvântul din biserică pe tine te vestește.

Când vine vremea mire să te faci

să mă întăresc cu fărâmituri de la masa stăpânilor;

privirea să mi-o spăl cu apa din umbra arinilor

să pot alege mireasma din ospățul străinilor,

Malul de otavă de coji să-l desfaci.

Printre nori ploaia te caută pe tine

să ne înțelegem în dimineața lunii;

să descojim umbra ce-o-mbracă alunii,

grijile albastre din privirea mumii

Iubirea de prunci strânsă în suspine.

În peștera din mare, umbre din umbre s-alegem

să șed cu visele pe marginea gândirii;

Cuvântul să mă țină în baierele firii,

rugul aprins să ardă în flacăra măririi,

În locul acesta cu țepi să ne-nțelegem.

Coroana de spini a înverzit în Cuvânt

vâscul se păstrează verde în borte,

miriștea se-nvinețește într-o altă noapte,

vârtelnița mă deapănă într-un timp departe

Cu sfântul să stau pe o pală de vânt.

Page 19: Cuvântul

Cu el să vorbesc în gură de peșteră,

flori de cântec și flori pentru flori;

să mă găsesc în clipa desfăcută-n zori

margini se adună cum ploaia în nori

Poarta de cuvânt să îmi fie străjeră.

- o -

Page 20: Cuvântul

Drumul din cuvânt

(Punte de sărbători)

Roua din stele mi-o paște bunicii,

margini se întrec în leacul răbdării;

Când te feresc în grabă seara liliecii,

drumul se-nfioară cu grijile plecării.

Cărările privesc altfel curcubeul

capătul lui îl prind de pe drum;

Cu pajiștea trezită să-mpace scarabeul

și brazde de lumină strânse-n văiug.

Văiugul acesta adoarmă-n trifoi,

măguri de var pe zare se sting;

Pe cerul de-acasă să fim amândoi

lumina s-o culegem și s-o ferim de frig.

Să-nfrunzim în același altoi,

behăit de miel să-mi pască gândul tăcut;

În jugul de frunze să nu mă încovoi

livada întreagă zâmbește în fruct.

Să coborâm cu soarele la horă în sat

să înfrunzim cu pomii sădiți de mâna ta;

Ploile se logodesc cu pământul arat

așchia de cer în amândoi va sta.

Miresme din grădină picură în iarbă,

de somn să mă scutur cu alte veșminte;

Omături să îmbrac și să-mi fac o salbă,

puntea de sărbători e clipa celor sfinte.

Drumul din cuvânt îmi cântă poemul,

fântânile își cresc păsări în sân;

Cuvântul răstignit să îmi fie semnul

mă-nclin peste pădure, cu tălăngi să vin.

- o -

Page 21: Cuvântul

Mă paște cuvântul

(În el se oglindește cerul)

Mă paște cuvântul din frăgezimea ierbii

fecioria ia chipul mamei și întreaga pruncie;

Cu o dimineață când o sărută cerbii

pârâul de munte cu zări mă îmbie.

Să stau sub privirea ochiului din icoană

în brazda sufletului să-ncolțească iertarea;

Ocrotit precum colțul de îngheț în iarnă

zăpezi pufoase să-mbrace chemarea.

Te caut când strada-mi închide ieșirea,

luminile nopții sunt pe sfârșite;

Colțul din brazdă învinge mândria

și focurile stinse de cenuși spuzite.

Cântecul din mine adoarme sub polog

când în rostiri se preface lumea;

Leagă-mă, Doamne, în Decalog

și toarce-mă-n pașii ce-și caută culmea.

Cărarea palmei să o despic

să mângâi pământul cu oseminte nins;

Să dau binețe blândă și să mă ridic

cerul să-l cânt ce-n stele s-a aprins.

Umbra se va lovi de ape și stele,

aleanul să-mi topesc de setea unui dor;

Luneca-voi cu ea să ard printre ele

cu vântul și vremea strânse într-un nor.

Să-mi spună izvorul ce îl înfioară

când vorbe în susur mă poartă înspre soare;

Când vine la lumină mereu întâia oară

în el se oglindește cerul cu o zare.

- o -

Page 22: Cuvântul

Cuvântul decojit

(Pe un deal de lacrimi)

Să dezbrac metafora și să o țin în gând

pe insula din Patmos să șed în Cuvânt;

Cuvântul decojit să se nască în noi

cum norii lăptoși se adună în ploi

Zarea se-ncheagă pe-o undă de vânt,

zorile se-nfiripă pe o rază de gând;

Cuvântul era singur umbrit de Dumnezeu,

atotputernicie în voia unui zeu.

Peștera este cer și holdă mănoasă

coaptă în țărâna de Tine aleasă;

Drumul acesta strâns în fiori,

la gura peșterii poți ca să mori

Cuvântul mă albește cu soare,

Drumul se însoară cu altă cărare;

Noaptea luminează cu ropot de stele,

luceafăr e Cuvântul născut printre ele.

Prin el și cu el ne mai încărunțim,

cu ghiocei la tâmple ne mai întinerim;

Cu El începe liturghia sorții,

troparul iubirii din umbrele nopții.

Scapi de moarte botezând Cuvântul

cum ploaia risipește valul cu vântul;

Cuvântul mă cheamă și mă odrăslește

cu zorii de acasă, lin mă înnoiește.

Crește Cuvântul cu rădăcina-n cer

cum pădurea verde în ghinzile ce pier;

Cuvântul mă duce dar și mă aduce

pe un deal de lacrimi răstignit pe-o cruce.

- o -

Page 23: Cuvântul

Rânduiala din Cuvânt

(Cântec neînceput)

Rânduiala a fost scrisă, cu stele s-o prinzi

și îmi pare că legea-i ascunsă în ea;

În gândul sângerând, luceferi din oglinzi

prin care se cerne lumina din stea.

Pasăre-n odihnă în ramul de pe gard

și iarbă răsucită, arsă de soare;

Frunzișuri descompuse ce-n acreală ard,

cărare ce se pierde dincolo de zare.

Îmi cad în suflet grădini și grădinuțe,

urme pe brumă lăsate de talpă;

Dealul mă paște cu ierburi necosite

seceta din oase brumele mi-o calcă.

Ape se scurg pe obositul prund,

ploile mi-apasă geamul cu finețe;

Doinele înmuguresc pe rând,

cântec neînceput în clipa de tristețe.

Tremur cu pădurea unui ținut de vise,

ziua se deșteaptă cu dimineți în brațe;

Teii se încarcă cu porțile deschise,

florile amiezii să-mi devină soațe.

Dorul să se rămurească-n codru,

drumul să treacă peste noi și nori;

În prune albastre să ni se coace somnul,

clipa să viseze visul că nu mori

Rânduiala a fost scrisă în piatră,

când vântul vălăturea florile de tei;

Rânduiala aceasta acasă te așteaptă

lumina albastră din ferestre să o iei.

- o -

Page 24: Cuvântul

Cuvântul se-ntoarce cu poetul

(Când teiul foșnește)

De la stele mi se trage patima iubirii,

din covorul grădinii, la umbră de mușcată;

Locul ales din baierele firii

în lumina lină pe-o zare mă așteaptă

Ramură să fiu pe creanga unui pom

să soarbem fântâna ce norii o sapă;

Soare strâns în coaja unui bob

de ea să-l desfac și să-l adăp cu apă.

Pomii la creștet mi-s părinții-n glie,

satul doarme pe deal fără de nume;

Poduri de fân uscat iarăși mă îmbie

când foșnește teiul, poetul vine-n lume

Îmi desface fântâna strânsă-n răcori,

somnul mi-l desjug din jugul de ape;

Zarea mă-ntoarce în aripi de cocori,

ierburile crude se pritocesc în lapte

Mă arde sufletul cu luciri de stele,

de frig vântul strălucește pe lună;

Luceafăr să fiu, să cad printre ele,

cântec să trezesc din unduiri de strună.

Poiana să crească cu-a stelelor lumină,

copacii să-și caute cuiburile-n cer;

Cadențe de cântec cresc în grădină,

mă răcorește amurgul cu ritmuri de ler

Setea de cuvânt s-o beau din ulcioare

din gardul țepos să ardem scaietul;

Poteca mă cunoaște, mă cântă cu-o zare,

când teiul foșnește, se-ntoarce poetul.

- o -

Page 25: Cuvântul

Tăcerea din cuvânt

(În colțul de cer)

Casa cu lampă mijește de somn,

luna îndoliată doarme în ploi;

Cerbul cheamă soața, schimbându-și un corn,

în locul acesta să fim amândoi.

Luna purpurie sosită-n amurg,

dincolo de rouă și ochiul de cer;

Eu apă de munte cu stropii să curg

să picur din sloi o iarnă fără ger.

De mă voi întoarce, drumul mă cunoaște,

credință dezbrăcată în spinii de pe frunte;

Piatra lucie cu ape să m-aștepte

la podețul pestriț prefăcut în punte

Să trecem peste ape ascunse

de sălcii mustind în vie primăvară;

Ochiuri de rouă de potecă prinse

în care steaua se întoarce iară

Lăsa-voi tăcerea cu sălcii să vorbească

în berze ce-aduc primăvara-n cioc;

În colțul de cer verile să crească,

cu flori aprinse dintr-un anume loc

Din izvorul zglobiu îmi voi lua merinde,

cuvântul să-l hrănesc cu înc-o veșnicie;

Peste apa subțire cerul se întinde

cu steagul de nuntă în altă feciorie.

Să nuntim cu zarea adormită-n prund,

Cuvântul să-l sfințim cu pacea din casă;

Cu el să ne găsim în lumini de gând,

în Joia Mare să ne întâlnim la masă.

- o -

Page 26: Cuvântul

Cuvântul albit

(Cu pânza țesută)

Aripa nopții cuibărește în sân,

cerul străluce în fundul de apă;

M-aștepți din pruncie cu o veste să vin,

pâraie de munte în oase mă sapă

Vestea aceasta ticăie-n pendul,

cărările iubirii se despletesc în vânt;

Sub arbori în floare sta-voi îndestul

mă cheamă acasă să mă toarcă-n gând.

Gândul că plouă adoarme în somn,

roțile carului îmi calcă pe urmă;

Peste fagii umbroși alunecă molcom

luceafărul de ziuă ce noaptea o curmă

Zvon rotitor să ne fie semnul

și ploaie grasă în iarba din mai;

În luna aceasta se-ntărește lemnul

cu iarba de pe coastă acasă să stai

Luceafărul de ziuă să-mi rourească urma,

prunele albite cu dimineți se leagă;

Tălăngi peste zare să îmi cheme turma

și norii lăptoși să-i car într-o desagă

Cosașii să-mi cheme vara pe umăr,

păsări ce clipa o-ncălzesc în zbor;

Pâraie secate în gând să le număr,

o doină cu noduri m-astâmpere de dor.

Aici mi-a început pasul să meargă,

aripa sorții s-a îndesat în vânt;

Pe ulița prunciei visul mă aleargă

cu pânza țesută, albită în cuvânt.

- o -

Page 27: Cuvântul

Cuvântul țesut

(Cu pragul casei)

Boabe de rouă, priviri între lumini

și-o candelă de jar prinsă-n altar;

Lumineze-se gândul ascuns în străini,

scânteie zdrelită prinsă în amnar.

Pleoape încărcate și pline de zări,

rădăcinile să-și cânte pribegia;

Călătorii sfărâmate de valuri în mări,

anotimpul așteptării ni-l lumineze făclia

Peste palme-ngândurate amintirile se frâng,

timpul din așteptare se întoarce;

Cu fructul din nori pe oameni să-i strig,

mărul din icoană cu sfântul l-aș stoarce

Cerul și apa să-l beau dintr-o suflare,

ochiul care a umplut cerul cu stele;

Precum valul se pribegește-n mare

și umbrele nopții cresc printre ele.

Cu buze de maci să stau în culoarea aprinsă,

din cerul de-acasă, rămână o făclie;

Teaca de mesteacăn cu o iarnă ninsă,

clopotul mă-ntoarcă cu o altă pribegie

Să vină acasă, să risipesc colbul istoriei

în pragul ce crește gângurind cuvântul;

Zborul de nuntă din ascunzișul memoriei

mă poartă pe zări și îl usucă vântul.

Cuvântul e norul ce zarea o adie,

prin el se coboară cerul pe pământ;

Sub gardul grădinii umbra mă îmbie

cu pragul casei să țes un cuvânt

- o -

Page 28: Cuvântul

Cuvântul din miezul de lumină

(Să nu se învechească)

Să-mi toarcă norocul pasărea în zbor,

oglindă zgâriată căzută pe gânduri;

Înlăcrimate păreri strânse într-un nor,

poet exilat în toamnă printre vânturi

M-apasă toamna năpârlită-n gânduri,

taine ascunse în rugina timpului;

Să spăl cu lacrima crengile din muguri,

gând fugar din sprânceana răsăritului

Gânduri golite din cenuși de durere,

în care mă veghează îngerul prunciei;

Pe fruntea amurgului apasă o părere

și mă echilibrează taina poeziei

Amintirea cuvântului întrece și spaima

să pot ajuta cu rime începutul;

Să scormonesc adânc și prin spate taina

în clopot stă jalea când vine sfârșitul

Ceasului din mine să nu-i lipsească sensul

să mă lipesc de pământ în mișcare;

Neaua dispărută să-mi caute mersul

să-nțeleg adânc a timpului răbdare.

Umbra umedă a ploii de vară

îmi aduce în lumină gândul nesfârșit;

Răni de gânduri urcă pe o scară

în poduri de vise pe un fân cosit.

Să nu se învechească limba vechilor cazanii,

mâini îndoliate să foșnească-n vânt;

Pe aleea unde mai foșnesc castanii,

miezul de lumină se moaie în cuvânt.

- o -

Page 29: Cuvântul

Taina din cuvânt

(Peste ceasuri rămâne)

Vântul ne scutură toamna de vise,

de glasuri de fete împletite-n palmă;

Să mergem atenți pe cărările ninse

clipa aceasta nu mă destramă

Mă urzește cerul în cearcăne de mamă

atunci când se-ntoarce pe sub pleoape fiul;

Să ne apropiem de locul înrourat cu mană

în sângele roșu să-mbătrânească vinul

Să ne oprim cugetarea în gândul răstignit,

versul să se coacă-n magia apei din ciutură;

Să ne apropiem de viețile cimitirului amorțit

de vise încolțite toamna, mă scutură.

Umbra să-mi fie scânteia vârfului de diamant,

precum scânteie-i luceafărul aprins;

Printre nori m-aș duce cu vârful înalt

cu o privire albită de ogorul nins

Cu târziu să ne domolim iarna și visul

mestecenii zăpezii să ne adumbrească;

Cutremurul din frunză să-nnoiască mitul

și crezul din înalturi să ne însoțească

Gândurile încep să-și piardă amintirea,

speranța rumenă în propriul necaz;

Florile au culoare când înflorește iubirea

înaltă ca iarba până la grumaz

Frunte asudată de o liniște bolnavă,

peste ceas rămâne pendula unui gând;

Pomilor le-a înmugurit gândul să șadă

taina să ne-o spună ascunsă-n cuvânt.

- o -

Page 30: Cuvântul

Grădina din cuvânt

(În umbre stâncoase)

Pârâul cedrilor adapă grădina sublimă

cu rugi înmiresmate și lumini de cer;

Gălbenușul auriu e aura-n lumină,

o rugăciune cântată în care să sper

Dincolo de pârâu e grădina-n Cuvânt

în care pomii plâng cu sudori de sânge;

Când umbra se așterne în zarea unui gând

stele colțoase pe mine m-or strânge.

Durerile nașterii sunt bucuria lumii,

ascunsă-i copilăria în inima mea;

Mustește amiaza din căldura mumii,

cerul adânc din stele îl voi bea

Să-mi liniștesc privirea în coadă de păun,

răspunsul din graiul ce se coace-n gât;

Sprânceana coastei crească în alun

în lumea de ierburi unde-ai coborât

Peste pârâu să trec zorile zidite-n suflet,

troparele iubirii să las amanet;

Liber de trup, nu-mi trebuiască umblet

în umbre stâncoase se roagă un ascet.

Mă răscolește gândul cu-al mușuroiului furnici,

mă rog să fiu lovit de o lumină lină;

Înțelepciune, în ea să mă ridici,

felia de singurătate de mine să se țină.

Buturuga în coate să îmi taie timpul,

zodiile să crească în altă copilărie;

Cu mere pădurețe ce dorm în schimbul

luminii ce își coace o altă drumeție.

- o -

Page 31: Cuvântul

Cuvântul legănat

(Pe calea dintre rânduri)

Să zămilesc viziunea-n cuvânt,

liniștea așeze-mi farduri peste chip;

Iluzii pierdute în clipele de gând

cu norii pufoși încet să mă ridic

Talpa-mi trudită și gata de plecare

pe cerul păsării roase de-ndoială;

Depărtări de dincolo de viscol și uitare

în sufletul desculț să cadă la-nvoială

Să mă trezesc cu amintiri în brațe

cu o cicatrice rămasă în suflet de izvor;

Cuminicătura din potir să mă înalțe

pe calea dintre rânduri un veșnic călător.

În lumini de cuvânt să mi se coacă gândul,

strigăt înfiletat ca un burghiu în timp;

Ușor să-mi fie trupul să-mi lege necuvântul

poemele zării să lunece pe aripi de vânt

Să-mi fie greu poemul cât zăpezile iernii,

pădurile prunciei să îmi stea la umbră;

Preaplinul copilăriei lunecat în sănii

pe drumul de nea poetul mai umblă

Să-și mângâie sufletul ascuns printre rânduri

pentru că-i greu să mori când te cheamă cărarea;

Piatra cioplită în așchii de gânduri

să mă zidească în orizonturi cu zarea

S-ascult tăcerea rămasă-n urma ta,

pomului bătrân să-i crească timpul;

Gândul cel nespus lucească într-o stea

să-mi odihnesc tăcerea când înflorește câmpul.

- o -

Page 32: Cuvântul

Cuvântul să-l botez

(Cerul se deschide)

Colbuit mi-e sufletul ca podul de casă bătrână,

cu țărani însprâncenați de secera lunii;

Cuiul bătut în mine, streașina o îngână

cu ploile cernite din marginile lumii

Ochii mi se-neacă în vise de iubire,

poemul scos din ceață mă frământă;

Seara se așază pe-o clopotniță-n vestire

cu steagul de nuntă ce joacă și descântă

Privirea-ți verzuie-i mai verde ca viața,

îmi arde gândul cu ninsoarea nopții;

Cu ochii umpluți de toată dimineața

pe scară să urc la înălțimea sorții

Ca o inimă în ceasul rugăciunii,

mă cheamă tânguit clopotul în strană;

Culorile nestinse ce le îmbracă prunii,

cuvântul nu se stinge în lacrima de mamă.

Cerul se deschide ca floarea albastră

și-n ochii mamei o tufă de mălin;

În podul cel vechi o pasăre măiastră

cântecul îl strânge din streașini cătilin.

Să stau să mă ajungă îngerul prunciei

în fânul scuturat de tinerețile mele;

Să-nvăț a muri pe drumul veciei,

să mă-ncălzească jarul mocnit printre stele

Să vină iubirea în a inimii cotruț,

amintirile prunciei să-mi mai bată-n geam;

Pe câmpul poeziei să mă întorc desculț,

cuvântul să-l botez în sărbători de hram.

- o -

Page 33: Cuvântul

Cuvântul sau poemul scris

(În cercuri magice)

Copilăria m-a-nvățat al ploii alfabet,

s-o pipăi unduită în trestii de apă;

Lumini să-mi măsoare ceasul încet

din gânduri adunate-n privirea ce mă sapă.

Pacea se scurge pe acoperișul ploii

să ne cocoloșim amintirea în palmă;

Tihna de-acasă cu streașina în sloi,

ploi pipăite rugăciunesc în vamă.

Să mă înalț ca o aripă în zarea ce se pierde

ușor e aerul ca puful unei clipe;

Tihna casei din cerdac se vede

pacea se scurge din acoperișuri supte.

Să tragem cu noi orizonturi albe

să ascultăm cum iarba crește-n țintirim;

O zare transilvană pe acoperișuri șade

cu orizonturi albe să ne împletim.

Poame să culeg din ai bunicii pruni,

gândul să mă-ncolăcească peste amintire;

Cu poemul nescris să-i caut pe străbuni,

casa cu streașină cu ploi să-mi fie zidire.

Să auzim tropotul cailor din pietrele ogrăzii,

iubirea de neam mi-a intrat în sânge;

Poemul scris pe soarele amiezii

în sufletul copilăriei cu sete mă strânge

Să sprijin zarea pe-a ploii rugăciune,

privirea să mi-o pierd în steaua din fântână;

Macul se miră când zarea apune

în cercuri magice lumina mă îngână.

- o -

Page 34: Cuvântul

Cuvântul sau urmă de luceafăr

Anetei

Mai freamăt încă simfonia de mister și șoapte

să pășesc cu zile peste pași de sfânt;

Ascunsă-i poiana de gânduri în noapte,

duhul rugăciunii înviază-n cuvânt

Să mă tămăduiască fața din icoană

chipul să-l spăl c-o lacrimă de iele;

Cărarea se oprește în cer cu înc-o iarnă

străpungând căruța cu pietre printre stele.

Mănăstire cernită cu vatră de sihăstrie,

poiană întoarsă în pajiștea cu flori;

Blândețea înlăcrimată cu geana mă îmbie

să mă pierd pe zare în aripi de cocori

Ca o miere duhovnicească din buze de albină,

o rugăciune cântată de un clopot depărtat;

Răsună în mine c-o limbă străbună

și-mi răsădește iubire din timpul amânat

Să treacă prin mine o nouă iubire,

prin tine femeie îmi găsesc măsura;

Să urc în amvonul cu scara-n dăruire,

pe treptele mucegăite să se usuce ura

Să mă împlinesc prin tine ca să pot iubi,

scrisori să-mi trimiți cu o floare presată;

Cu ziorelul cocoșilor să te pot vesti

de umăr să te sprijin prin zarea albastră

Să mă privești cu blândețe înlăcrimată

cum lăcrimează norii când setea îi cuprinde;

Privirea-ți se oprește în steaua înfierbântată

mergând după luceafăr cu dimineți se stinge.

- o -

Page 35: Cuvântul

Privirea din cuvânt

(Să ne adunăm)

Creanga nucului bate printr-un geam în mine

să-mi odihnească zarea cu aceeași iubire;

Pleacă cu luna și trece un gard

brumele toamnei mă coc și mă ard.

Zările albastre se-nfășoară-n stâne,

cerul caută pe cărări coline;

Să plec în lumea ce seamănă lumină

să-mi odihnesc orizontul cu somnul din grădină.

Nisipurile plângă în dor de marinari,

când pietrele se scurg în daltă de pietrar;

Să trăiesc cu pace și cu nostalgie

din cerul înstelat, lasă-mi o fâșie

Să mă odihnesc pe puntea dintre vis și somn

prin mine să treacă un tânguit de corn;

Taina s-o străpungă cu vechea credință,

orizonturi albastre cuprindă-mă-n ființă

Să mi se încerce jocul înecat în mare,

printre zodii să trec cu valuri mișcătoare;

Cu dimineți înflorite pe-a drumului cărare

să luminez amurgul sprijinit de-o zare

Să-mi facă nucul inele pentru nuntă,

stropii de moară cu roata mă cântă;

Privirea-ți lungă să treacă peste un nor

tainele din porți să se topească-n zbor

Zarea să-mi deschidă cu-n vis deșteptat,

împlinească-se dorul de cărări uitat;

Sfânta geneză se spulberă-n vânt

să ne adunăm privirea din zări în cuvânt.

- o -

Page 36: Cuvântul

Cuvântul din rugăciune

(Poemul nostalgiei)

Rugăciunea să-mi deslușească a inimii taină

și roua zăvorâtă cu munții în suflet;

Cu mine să iau zorii și să le dau o haină

și o fărâmă de dor din a cărării umblet

Statornică-i viața din priveliștea verde,

dintr-un poem atârnat pe-o creangă de vânt;

În adieri de seară iarba iar mă vede

și-mi scrie epitaful ce îl port în gând

Gândul semănat în ochii copilăriei,

iubirea să îmi fie devenire;

Sacrificiul să îmi fie calea fecioriei

și-un ciob de cer în care-s oglindire

Prin tine, Creatorului, mă dăruiesc

atât cât mai rugăciunesc icoanele-n pereți;

Nunta poeziei prin tine o vestesc

cum iarna încunună zăpada cu nămeți

Mestecenii albească cântarea în vânt,

sufletul să-ți ning cu dulcea zăpadă;

Poemul nostalgiei încapă într-un gând

cu ploile piezișe să vină să mă vadă

Să-ți mai dau la nuntă un pahar cu vin,

hora să se-mbrace cu tainele șoapte;

Focuri de Sânzâiene prin care să sărim,

cuvintele nu mai încap în moarte.

Să caut mereu adevărul dezbrăcat al iubirii,

suferința s-o umplu din stele cu rost;

Sacrificiul să-mi fie drumul înnoirii

hramul tău să îl petrec cu opriri în post.

- o -

Page 37: Cuvântul

Cuvinte scuturate

(Să mă revolt cu noaptea)

Învățat-am să nu mă lepăd de Tine,

chiar daca toți mă vor tăgădui;

Poezia să-mi clipocească prin suflet și vene,

pârâu de munte ce nu-l poți opri

Pârâul mă curgă-n priviri de poet,

zări să m-aștearnă pe câte un vers;

Amurgul căzut pe gânduri să-l aștept

cu ploile târzii ce mă ghicesc din mers

Drumul mă poartă spre zarea din gând

și odihnește pe a măgurii retină;

De-o margine de orizont încerc să mă prind

topindu-mă-n albastru fără nicio vină.

Amurgul tomnatic din merele târzii

rămase să soarbă încă o zare;

Cu-n timp cosmic te-aștept ca să vii

cu cerul înalt oprit pe-o cărare

Pe oiștea carului mare voi înnopta,

atent voi fi la stele, ca să-mi pot da seama;

Luceafărul de seară mă va dezgheța,

câtă albestrime purtat-a în privire mama?!

Chipul să mi-l văd cu steaua în fântână

și să mă revolt cu noaptea în câteva cuvinte;

Cu mine scuturi gânduri pe lumea dinainte

la spovedania firii să-ți aduci aminte

Pârâul învolburat vine din cer,

opritu-s-a acolo ca să stingă focul;

Cu steaua însoțit în colțuri ce nu pier

În mine să te-așezi și să-mi aduci norocul.

- o -

Page 38: Cuvântul

Printre cuvinte

(Sub povara cuvântului)

Sub povara cuvântului ce în mine șade,

vântoasele întortocheate pe ulița lui;

Așchii de gândire cu ele voi arde

vămile uscate ce umblă silhui

Ne vom petrece urma până când

cruci de umbre iarăși mă cheamă;

Să zăbovesc printre amintiri așteptând

cuvântului dezbrăcat să îi dau o vamă.

Grija întoarsă în vămile de vânt

să mă spovedească cu nostalgii profetul;

Nimicul să topească rugile din gând,

cu limbă curată să cânte poetul.

Memoria ploii băltind în zăpadă

să mă cunune cu visul de omăt;

Printre cuvinte steaua să mă vadă,

dorul de limbă ca să vi-l arăt.

Îndoielile țesute de oameni în ploi

și clipele grele de insomnie;

Rugăciunea albestrește cerul dintre sloi,

iarba de-acasă-i mai verde-n pruncie.

Nătâng îmi bate în geam gândul curat,

dezbrăcat de solzii multor păcate;

Cuvântul e refrenul din clopote ce bat

și jocul de fete la nuntă plecate.

Să ardem la nuntă cu lumânări de cuvinte

și-n tremurul frunzei, ce-l iau din vânturi plopii;

De voi îmi leg cărarea celor sfinte

pe culmea zării de mine când te-apropii

Page 39: Cuvântul

Sub povara cuvântului să fumeg și să ard,

aceasta să-mi fie o chemare sfântă;

Cuvântul nespovedit oprească-se în gard

căci amugul din el cu zări mă descântă.

- o -

Page 40: Cuvântul

Să jăruiesc în cuvânt

(Metafora zglobie)

Să jăruiesc sub a cuvântului povară,

focul să-mi fie o ardere lemnoasă;

Ca mielul la supt mă voi întoarce iară

nunta să-mi nuntească ziua aleasă

Cuvântul mă adune din memoria originară

când ne vom urma în a cosmosului rânduială;

Cruci de suflet din ordinea primară

mă vor petrece cu umbra fără osteneală.

Tinde-voi spre plinătatea unei trăiri înalte

să vibrez văzduhul cu frunza-mi tremurândă;

Liniștea din pomi peste pomi mă salte,

pe cărarea udă cu zariștea flămândă.

Cicatrice să fiu pe trup de izvor

trecând în vălurele întru veșnicie;

Sămânță în floare udată de un nor,

aripă ce caută o altă armonie

Mă surprind cu poemul în mână,

rod să lase chiar de e plăpând;

Printre stele carul trage o stână

în oile blânde, ierburi așezând.

Cu strunga luminii să-ncep un colind,

cuvântul să se-mbrace cu lumini de taină;

Cărările muntelui pe cer să le întind,

din norii pufoși să-mi coase o haină.

Să-mi încălzească poemul întru adevăr,

cântă-mă aproape sau poate departe;

Metafora zglobie dezlege un mister

pe care să-l ducem cu zări făr’ de moarte.

- o -

Page 41: Cuvântul

Cuvântul se rostește

(Să mă trezească metafora )

Cuvântul se rostește fără întrebări

dezbrăcat de solzii multor păcate;

El îmbracă culmea de cărări

cu iarbă verde pășind peste noapte

Cuvântul mă vestește cu tunetul ploii,

culmea lungind-o în ropot de cal;

Urmă de copită din durerea oii

când mielul îl cheamă din vale în deal

Urmele acestea rămase pe cărare

în rugă de diminici și-n nechez de cai;

Pe culmea unde norul mă sare,

troparele iubirii adânc să mi le dai.

Să mă trezesc ca țapul în genunchi ucis

chemându-și soața să îl petreacă;

Peste pădure cu mugete a nins

când țapul în ani de coarne se încarcă

Cuvântul să-mi fie o iubită rară,

o mare ținută în funii de corăbii;

Când păsări s-au culcat pe încă o vară

noaptea s-o alunge din podul cu vedenii

Cuvântul mă oprească și să nu mă treacă

în locul unde poate nu-s acasă;

Cu apusuri înroșite și zări să mă petreacă,

vinul să urce în ruga de la masă

Să mă trezească metafora mai iluminat

când dreptul bate la poartă de rai;

De zori când crapă ziua să fiu inundat,

în nopțile adânci, liniștit să stai.

Page 42: Cuvântul

Putere îți trebuie ca să poți muri,

cu moartea gălbuie ce trece prin grădină;

Printre cuvinte cu ea să pot grăi

ca să-mi lățească orizontul din cântec în surdină.

- o -

Page 43: Cuvântul

Bunul cuvânt

(Să moștenesc auzul)

Cuvântul să-mi fie lumina

ce pâlpâie într-un sfeșnic uitat;

Iertarea blândă ducă-mă-n vina

unui candelabru de ceară luminat

Cuvântul să-mi fie un pom

crescut în margini de izvor;

Vuiet de cascadă pritocit în om,

dor de rugăciune în care mă cobor

Pe trupul stelei să-mi fie așezarea,

cântarea să-mi odihnească pământul;

Cu aripi de liniște să-mi bată cărarea,

în vremuri împlinite să-mi odihnească gândul

Cuvântul să-mi fie murmur de stea

acelui ce în viață a învățat să rămână;

Cum iarna încălzește cu plapuma de nea,

aripă întoarsă din zare în grădină.

Să-mi înveșmânt visul cu alte poeme,

cu o dimineață despletită lângă patul meu;

Să-mi caut pașii cu urmele de vreme

și-n mâlul încălzit de apele din tău.

În cuvinte găsesc începutul din poveste

și gândul acesta nu-și are odihnă;

Dincolo de lucruri, o formă ce-mplinește

imagini și vise ce se-mpletesc în tihnă

Cuvântul să-mi fie pururea fecior,

imagine de lumină și umbră;

Apă vie păstrată în ulcior,

cu doruri sfinte ce prin mine umblă

Page 44: Cuvântul

Să moștenesc auzul bunului cuvânt,

viața să mi-o treacă drumul cântând;

Norii să-i ridic cu foșnetul de vânt,

să nu mă lași, Doamne, să mă văd murind.

- o -

Page 45: Cuvântul

Rămâne cuvântul

(Și-n sufletul nostru)

Lumina să pătrundă din priviri în suflet

cum norii înghesuie cărările în umblet;

Să tremur ca o floare în lanul de grâu,

holdele să-mi încingă spicul la brâu

Să simt mirosul de jar și caldă pâine

adusă din cuptorul ce zările le ține;

Să simt adierea trestiei în batere de vânt,

ploaia să mă spele cu încă un gând

În suflet să păstrez cerul din vâlcea,

diminețile crească-mi peste voia mea;

Lunci smălțuite de flori și de ape,

când nostalgiile aspre încep să mă sape

Statui de aer înghesuite în fire

cuvântul de nuntă trece prin mire;

Mireasa să nu-i fie un capăt de pod,

spicele din holdă să îi facă rod

Spășit să-ți dai seama că mama-i o durere

prinsă-n griji șiraguri de mărgele;

Tata-i o rădăcină din stânca colțoasă,

printr-o fisură albastră, zarea să iasă

Surorile mi-s iarba în fâneața uscată,

ghimpele ce-nțeapă și care nu te-așteaptă;

Bunii mi-s plecați pe măgura cu nea

să-și încălzească locul cu tremurul de stea

Frații mi-s zodiace uscate de lemn

prin care pădurea îmi lasă un semn

Semnul că iar va înflori floarea de tei

și ochii din icoane peste anii mei

Page 46: Cuvântul

Eu cu tine, iubito, pe-o strungă de vale

ne curgem în ploaie într-o altă cale;

Cărarea de vânt ce duce înspre nori,

și-o primăvară prinsă în aripi de cocori.

Rămâne cuvântul răstignit de nopțile mele,

plimbându-și orizontul în capăt de cărare;

Rămâne cuvântul vălurit în durere

și-n sufletul nostru, o Golgotă mare.

- o -

Page 47: Cuvântul

Cuvântul să crească

(Cântarea de acasă)

Umbra ta mă ține de mână,

roată de moară să fiu printre stropii;

Din norul molatic ploile să vină

ce învârtesc lumina de mine când te-apropii

Libelulă cu zarea curpinsă în aripă,

sete toarsă din frunză de arin;

Iubirea de apă cu moara se-nfiripă

mal cu rădăcini în tine am să vin

Urmele pașilor îți povestesc plecarea

de la facerea lumii încoace;

Cum funia corăbiilor înghețau uitarea,

cuvântul se stoarce-n taina care tace.

Fie-ți surâsul perdeaua ca să taci,

nopțile pierdute în codru să le petreci;

Cum tace frunza în creanga din copacii

s-alergi cu pădurea pe-ntinsele poteci

Dintru începuturi fost-a lumina

de-a odrăsli în rime silabe;

Cuvântul să crească peste cer în vina

pacea din ritmuri să mă întrebe

Mai port în mine icoana cu facerea lumii,

când pe tata cântând în prag de sărbători;

Prin văzduhul stepelor se mai întreabă unii

de libertăți ascunse în noapte când cobori

Amintirea zboară prin păsări în mine

la răspântii stinghere cu o toamnă bogată;

Prin aerul încărcat de grijă îmi vine

cântarea de-acasă cu doruri mă așteaptă.

- o -

Page 48: Cuvântul

Să ne încălzim cuvântul

(Să cobori răstignirea)

Cuvântul în gura mea îmi spune cuvânt,

mila să-mi fie roua de pe buze;

Lacrima cu cerul să facă legământ

cu focuri mocnite răcindu-se-n spuze.

De multe ori mă întreb ce este un cuvânt

și ce este adormita tăcere;

Ce simte orizontul legănat de vânt

și fagurul albinei când îl storci de miere.

Margini să adun în a dimineții sprijin

și o sete care se mai poate bea;

Cerul de-acasă să-mi fie cămin

și steaua nașterii, pe acoperiș, să-mi stea

Când îți vine vremea mire ca să fii

îți aduni dulceața din zaharisitele fânețe;

Cu nostalgia luminii pe albii ai să vii

să cobori răstignirea și să îi dai binețe

Aerul încremenește când răsăritul despică

uscăciunea din friguri care ne doare;

Orizontul în raze noaptea o ridică,

Cerul copilăriei se sprijină pe-o zare.

Să depănăm la masa de raze încinsă

cu roua petrecerii să ne strângem ochii;

Culorile sunt treze în setea neînvinsă

cuvântul să mă cânte în tandem cu plopii.

Prin sânge plutesc lumânări aprinse,

cununa de spini îmi zgârie fața;

Cuvântul să-l răcesc cu nopțile ninse

cu faguri și cu patimă ne-nvelește viața

Page 49: Cuvântul

Dealul acesta să-l urcăm în nori

să încălzim Cuvântul cu o caldă vară;

În zile însemnate nu poți ca să mori

și să cobori răstignirea pe un drum de țară.

- o -

Page 50: Cuvântul

Cuvântul mărturisit

(Lasă-mi o potecă)

Nemărginitul să-l cuprind în marginea mea,

osândit la neliniște ce nu se astâmpără;

Poemul de idei să viețuiască în stea

peste pragul casei umbra mă vântură

Întinde-mi, Doamne, măcar o mână

să mă instalez în geamul luminat;

Să fug de slăbiciunea aflată în vină,

Fiu să devin al celui Preaînalt.

Să-i mulțumesc vieții că mi-a dat un nume,

grijă frățească să am de celălalt;

Să primesc stigmatele într-un fel anume

vița să o curăț din vinul înalt.

Mlădiță altoită cu raze și umblet

să curgă prin mine visul așteptat;

Cuvântul să-l înfășor cu norii din suflet

în grinzi de busuioc cu cerul înstelat

Cuvântul să-nvelesc cu scutece de soare

imagini de oglindă să reflecte El;

Trup jăruit în arderi de durere,

blândă înfățișare în priviri de miel.

Zodiile ascund calendarul în număr

și luciul de apă răsfrânt în adâncuri;

Să caut alinarea, cu celălalt să sufăr

mărul din coastă cu grijă să-l scuturi

Să aleg desele umbre din umbră

pe cale să mă înfățișez doar cu umbra ta;

Cuvântul mărturisit în lumină umblă,

lasă-mi o potecă să fie a mea.

- o -

Page 51: Cuvântul

Herghelii de cuvinte

(Drum vrăjit)

Acasă să fiu cu streașina ce mă acoperă,

pe-o zare să dorm când se oprește vântul;

Fântâna ce scârțâie oprită într-o ciutură

în cercuri de apă să-mi vălurească gândul

Să o ating cu lacrima fierbinte,

iluzii pierdute de la o zi la alta;

Să mă prefac într-o smerită aducere-aminte

grădina să încolțească din mână cu sapa

Zările de gând să le culeg din drum

și să le cresc printre vârfuri de păr;

Vântoasele cenușii oprească-se în scrum,

cum laptele odihnește cerul în zer

Drumurile lungi se leagănă în mine

și se opresc pe o colină-n umbră;

Să presar lumina ce prin cuvinte vine

cu liniște întinsă pe un suflet umblă.

Iarba tatălui iarăși mă descântă

să cânt cu lebăda tăcerile din ape;

Frământă-mi orizontul cu ploaia ce mă cântă,

herghelii de cuvinte cu zări să se adape.

Hergheliile aleargă între pământ și cer

și-mi galopează trupul în palmă domnească;

Vânturi amăgite pe la colțuri pier

însetate de ploi cu nori să mă lovească.

O ecuație, să fiu, cu multe necunoscute

îmbrăcată în haine de mister și mit;

Sunet de corn prin vânturi zgribulite,

mă cheamă în cuvânt pe un drum vrăjit.

- o -

Page 52: Cuvântul

Cuvintele din gând

(Și a văzut Dumnezeu că este bună

lumina, și a despărțit Dumnezeu

lumina de întuneric. Gen. 1:4)

Lumina să o strâng cu grijă din picur,

în marginea zării să mă așez;

Când soarele răsare, roua să o scutur,

cu cerul întreg să te înfășez

Dimineți să mă altoiască în ciorchine,

vițe pritocite în vinurile grase;

Cu ziorelul acesta, toamna îmi vine

boabe de rouă să culeg pe alese.

Nopțile se opresc în crengile din pomi

distilând lumina ce se cerne-n zări;

Ducă-te cuvântul pe zare ca să dormi

cu umbra de lumină din aripi de cocori

În gene să-ți mijească calde răsărituri,

icoana Înălțării să tremure-n perete;

Peste orizont, doarmă asfințituri,

cărări neterminate pe deal să mă aștepte

Lumina din gene trezească-mi o amiază,

camera să-mi joace într-un picior;

Cuvintele din gând pacea mi-o așază

pe această rază nu pot să mă-nsor

Vieții trebuie să-i mai dau cuvinte,

alte cărări urzite-n sărbători;

Clopotul de iarbă îmi aduce aminte

cu o dimineață ai să te însori

Nunta să-mi stea cu jocul pe-o rază,

lumina să-mi toarcă un geamantan cu nori;

Cu pacea din amiază cerul se așază

în zile de lumină, nu poți ca să mori!

- o -

Page 53: Cuvântul

Să șlefuiesc cuvântul

(Silabe din cuvânt)

Încă mai sunt un poet de sertar

ce-și caută cu grijă o nouă dimineață;

Din noaptea trecută întoarsă în amnar

să-mi iau lucirea crudă, ne-nțeleasă.

Să șlefuiesc cuvântul în rimă și vers,

să-mi vină în suflet zborul cu gândul;

Ideea poetică s-o feresc de eres,

vama să o caut unde se strecoară vântul

Starea de neființă, mă-nbată în gânduri

că nimicul se naște cu o cernită moarte;

Pădurea s-o-nsoțesc din dragoste de sâmburi,

colțul din ei m-adapă cu șoapte

Mișcarea să-i împingă cu grabă spre soare

să-și umple rădăcina cu frunze pân’ la pol;

La margine de țipăt să doarmă-n cărare,

gândul în cuvinte să umple un gol

Golul acoperit în poezie te răscolește

fața străbate cu riduri un somn;

Apele din suflet cu nori mă oglindește

în fântâni de umbră tremură un zvon

Că vine încet cuvântul dintr-un alt trecut

să mă pască-n rimă, ochii să mi-i strâng;

În cămașă de sărbători cu zarea să-l salut,

vâlceaua de-a acasă strălucească-n crâng.

Silabe din cuvânt să nu-mi fie ciudate,

ușa să-i deschid și o fereastră;

Potecile din suflet de raze luminate

din mine să lucească ca florile din glastră

Page 54: Cuvântul

În cuvinte să vă spun răspicat,

simt cum în mine lumina se revarsă;

Cerul de vară e mult mai înalt

și pajiștea mai tristă de dogoare arsă.

- o -

Page 55: Cuvântul

Casa cuvântului

(Ograda cerului)

S-au adunat inelele în anii mei

și-n arborii tulpinii, leagăn de vânt;

Liniștea înfiorată cu tine să o iei,

hărțile durerii pe care le simt

Ridurile feței sunt jurul de pe dealuri,

izvoare ce taie în stâncă bgicaș;

Apă mărgelată izbită de maluri

doina dârzeniei în ea să o lași.

Cununa grâului freamătă ușor

în cântec de cer cu răzlogi din ogradă;

Pașii crestei depene cu spor

cerul întreg peste nori să-l vadă

Să învățăm să știm a fi bătrâni

să-nvingem nucul crescut în inele;

Ogrăzile să ne ferească de pașii străini

ce-mi iau din noapte ofurile mele

Să mă opresc aici pentru o gură de viață,

lua-voi din doină oprită-n rădăcină;

Zarea măgurii să îmi fie soață,

ferește-mă, Doamne, de calea străină.

Cuvântul să-mi fie o esență tare

păstrată în inima-mi micuță;

Zarea să mă poarte pe-aceeași cărare

deasupra pe măguri, ploaia e desculță

Casa Cuvântului e deasupra lumii,

păscând miracolul dăinuirii noastre;

Pe creasta ajunsă de privirea mumii

ochii-s mai albaștri în cerul unei glastre.

- o -

Page 56: Cuvântul

Focul din cuvinte

(Metaforă rară)

Armă puternică îmi este cuvântul

ce se zidește în lumini și vise;

Vorbe care se mângâie-n vântul

nopților de iarnă cu silabe ninse.

Orizontul ființei treacă-mă de moarte,

privirea să mi-o schimbe cu un ciob de cer;

Cărările mă-ntoarcă dintr-o altă noapte

cu stele tremurânde și asprimi de ger

Văzul să mă caute dincolo de nori,

privirea rămasă într-un bob de rouă;

Cu-n răsărit de suflet din margine de zori,

dealul să-l cuprind cu mâinile amândouă

Să-mi retrăiesc iubirea eternă,

focul din cuvinte cu grijă mă stinge;

Rămână-mi în suflet dragostea maternă

jarul din vatră care nu te frige.

Pasiunea pentru cuvânt să-mi clocotească

cu apele din ceruri jăruite;

Clopotul mă cânte, nu mă izbească

de auzu-n care timpanele sunt frânte.

Femios să-mi cânte cu zări și cuvinte,

cu ape toarse de o moară;

Refrenele cu zări să mă descânte

în spițe de rouă lumina să răsară

Pe orizont să-mi rămână o aspră colină,

cu zările din ea să-mi construiesc colibă;

În ea să mut cerul cu pacea lui senină,

Metaforă rară ce-n versuri se schimbă.

- o -

Page 57: Cuvântul

Să țes cuvântul

(Vitralii de lumină)

Viața să-mi rostuiesc după calenda divină,

martor să îmi fie doar pericopa sfântă;

Nunti-vom cu bucurie în fumul de smirnă

strecurat prin vitralii țesute de lumină

Cutele sufletului ascundă dimineți sângerii

separând văzduhul prin lumina crescută-n cuvânt;

În clipa veșnică te-aștept ca să vii

să nuntim pe zare cu pala de vânt

Cuvintele să-mi fie descărcate-n suflet,

cum carele toamnei se golesc în pod;

Grijile lumii încolțite-n talpă de umblet,

pâini din merindare jăruite-n rod

Plugul ruginit doarme peste gard,

fumul de tămâie biserici descântă;

Ape răsucite în vălurei de vad,

minunile dintâi în tropar mă cântă

Nori grei pe albestrimi de-ocean,

valuri logodite cu ceața lăptoasă;

Ascultare smerită colindelor din an

lumină pârguită în gânduri de mireasă.

Măieriștea aceasta deschide paradisul,

coarde de foc se-aprind în creastă;

Ard în răscrucea destinului cu visul,

lumânare aprinsă în sulița din coastă

Viața să-mi rostuiesc după calendar,

cuvântul să-l țes în arpegii de orgă;

Pâinea de jertfă s-o duc în ștergar,

rugăciune cântată cu șoaptă de vorbă.

- o -

Page 58: Cuvântul

Simfonia cuvântului

(Pe cărări de soare)

Grijă încercănată să am de cuvânt,

precum maica de îngeri și prunci;

Să strângem pânza albită de vânt

în liniștea cerului cu pace să urci.

Pacea să-mi decanteze în suflet armonii

luate dintr-o harfă sfântă;

Pe drumul făr’ de nori încet ai să vii

cu rânduială și c-o liniște sfântă

Mereu să sper în credința crudă,

iubirea nu-mi treacă peste gard;

Armonii din zare să mă audă

în simfonii de iubire să cred și să ard.

Simfonia vântului desfacă-se-n pietre

în care să îmi zdrelesc genunchii;

Ograda de-acasă să ne-ncălzească cu vetre

focul jăruit să joace cu pruncii

Cu ei să ne găsim liniștea dintâi,

ogrăzile de cer odihnească în muchii;

Cu pacea din stele aici să rămâi,

răzlogi mucegăiți să sară cu unchii

Să caut în cuvinte o zare de măguri

și drumul pipăit ce-l caută orbii;

Setea de ulcior din apă când o tremuri

în cărarea stelei de mine cânt te-apropii

Calea Lactee cu steluțe prinsă,

bănuite oglinzi cu uliți mă încalță;

Pe cărări de soare trece roata unsă,

învârtind cuvântul ce strigă și te-nalță.

- o -

Page 59: Cuvântul

Cuvânt de trandafir

(Amintiri să crească)

Hornul de-acasă-i o liniște caldă

cu pace blândă strânsă-n cărămidă;

Focul acesta în scântei mă vadă,

tălpi să-mi încălzească cu apa aburindă

Fața să mi-o spele c-o dungă de cer,

cu el să îmi iau căldura din cuptor;

Cuvântul să mă simtă zgribulit de ger,

odihna din pomi și pasul călător.

Cuvântul să dogorească în spuza fierbinte

și să mă încălzească cu dorurile mele;

Pentru poezie ca să iau aminte,

coșuri să-mpletesc cu lumini de stele.

Să desenez un pom, să-l scriu sau să-l cânt,

vârtejul lui să-l prind într-o zare nouă;

Pe valea aceasta crescută în vânt,

care strică vremea și o rupe-n două.

Să ajung în timp, să nu fie prea târziu,

pentru vise calde de vară pribegite;

Cu palmele spălate în sudori de râu,

doaga să o strâng cu vinuri risipite

Coacă-se-n butoi cu aroma amiezii,

ferească-mi pașii de singurătate;

Amintiri să crească în fruntea cirezii,

cuvântul să-l feresc de străinătate.

Sta-voi atent ca să-l aud venind,

oprindu-se la ușă într-o suflare;

Sângele îmi crește în limbă răspunzând,

Cuvânt de trandafir să-mi crească pe cărare.

- o -

Page 60: Cuvântul

Torța din cuvânt

(Prismă de lumină)

Prune să scutur din podirei,

îndulcească-mi magiunul buza uscată;

Întârzie-mi toamna cu anii mei,

lumina de albastru cu zarea mă îmbată.

Regal e crinul prin frumusețe,

steaua-i regală cu frigul din ea;

Milă-i va fi iernii ca să-l înghețe,

o prismă de lumină-i inima mea

Credința din cuvânt treacă dincolo de miracol,

cum legănarea trece dincolo de vânt;

Cerul ardă scrumul din oracol,

cuvântul să-mi fie o torță în gând

Să mă deschid ca și crinul în soare,

cu pata de nor să-i vămuiesc petala;

Orizont rostogolit cu mâna pe o zare

cu pace să mă țese, în pânză, beteala.

Să-mi fie cuvântul o torță aprinsă,

cu ea să-mi veșnicesc cărarea;

Merinde să iau dintr-o zare ninsă,

grea îi este iernii așteptarea

Ferește-mă, Doamne, de vorbe ciudate

și de infernul obscur ce umple străinii;

Ferească-mă destinul de porți dărăpănate

și de truda cuprinsă în streașinile mâinii

Rugăciunesc trecutul cu clipa prezentă,

mângâierea florilor cântă în lumină;

Desțelenită întindere de cărări absentă

simțindu-le arsura prinsă de retină.

- o -

Page 61: Cuvântul

Dorul din cuvânt

(Lumina toarsă în cuvânt)

Poarte-mă lumina mult peste fluturi,

faguri de miere din ea să îi scuturi;

Albească vara în vise de apă,

dorul din cuvânt în scântei mă sapă.

Cerul din apă alunece în noi,

lumina din fereastră strălucească-n ploi;

Oglinda lor mă cheamă la ele

cu-n vis de copil în jocul de nuiele

Strălucește vârful de măguri în stea,

amăgitoare oglindă ce trece peste ea;

Pași să se lipească de frunza uscată,

piatra încinsă cu zarea mă iartă

Pe cărarea care duce dorul între nori

găsi-vei o mireasă ca să te însori;

Mireasă cu o rază trasă prin inel

și foșnet de iarbă păscută de miel

Mielul mă vestească cu un zurgălău

cum pânza e vestită de cânepa din tău;

Zarea să o îmbrace cu alte veșminte,

cu lumină albastră toarsă în cuvinte

Cu foșnet de aripă oprit în izvor,

o măgură clădită pe-un singur picior;

O zare ce gătește înnorări clipocite

cu buze de rouă se trezesc iubite.

Iubita de acasă-i toarsă din cer

în cujeici de stele cu fuior de ger;

Mă toarce cu răstimpuri de timp ghemuite

pânză țesută peste nopți albite.

- o -

Page 62: Cuvântul

Cuvântul cu rime

(Sfios vă salut)

Pe drumul de pânză s-ajungem pe colină,

scară să găsesc la streașină de cer;

Calea de pe măguri, nu-mi fie străină,

prin fuștei de soare, în lumini să sper.

Speranța îmi trece în vântul de măguri,

nădejdea să îmi crească în faguri de albine;

Ochi să lumineze în bufnițe de scorburi,

ferește-mi cuvântul cu descânt de zâne

În zumzetul albinei să-mi caut casă,

cuvântul mă-nvelească în albii de lumină;

Un văl de raze pe fața de mireasă,

din pacea merelor coapte în grădină

Cuvântul-prieten să-mi zidească vise

scobind în ele să-mi prefacă firea;

Valuri de nădejde cu orizonturi prinse,

car umplut cu stele să-mi fie iubirea.

Carul acesta îmi cântă anume

copilăria pierdută în roiuri de stele;

Cu raze din ele veni-voi peste lume,

cuvinte picurate din dorurile mele.

Seara de lumină să nu ne putrezească

urcușul acesta prins de văzduh;

Orizonturi întinse să ne odihnească

cu pacea întoarsă dintr-un lung năduf

Cuvântul-prieten îmi taie cărare

prin vânturi de frunze ce dorm în trecut;

Cu norii petrecuți pe o altă zare,

în cuvânt cu rime sfios să vă salut.

- o -

Page 63: Cuvântul

Arma din cuvânt

(Cu grijă să-mbrac)

Busturile tac în adâncimi de cer,

cuvintele au rămas ca să ne vorbească;

Despre clipa unică ascunsă în mister,

de vremea rea ca să ne ferească

Horărâtă-i arma din cuvânt,

ea nu ucide, ci zidește vise;

Pe drumul ce și-a uitat pletele în vânt,

cu Absalom de crengi, nopțile sunt prinse

Tristețea-i amară în grimasa gurii,

când porți pe creștet o veștedă cunună;

Stigmatul se îngroașă de cercurile urii,

poetul vine-ncet ca să îți dea arvină

Ca petecul de cer să fie numai al tău,

zăpezi scânteitoare să te lumineze;

Apa în cascade nu clipocească-n hău,

lutul de acasă să nu mă-nstrăineze

Poteca printre ploi în umbre de noapte

naște în doină cu o cântare;

Cu vorba spusă în adâncimi de șoapte,

peste-o dimineață, o cânt-o sărbătoare

Amintirea poeților ce dorm în pietre,

coboară să-mi mestece tăcerea;

Totdeauna gândul din vocile măiestre

împacă ploaia cu timpul și cu vrerea.

Statui împăcate în murmuri împietrite

de-atâta absență și atâta așteptare;

Lăsați-mi cântul din nopțile sfârșite

să-nvăț refrenul ascuns într-o chemare

Page 64: Cuvântul

Repete-mi refrenul urma privirilor tale,

cu zarea ce spală cerul de uitare;

Să curg cu izvorul pe o altă vale,

cu grijă să-mbrac tăceri solitare.

- o -

Page 65: Cuvântul

Cuvântul mă asemene

(Foșnet de pace)

Să pipăi văzduhul îmbrăcat în mireasă,

colina să-mi fie o zare aleasă;

Unde călătorul o clipă se oprește

din alte zări să primească veste.

Acoperă-mă-n visul fecioriei de altădat’

și ascultă cum plânge culoarea în lemnul udat;

Culorile din el mă cheamă din priviri,

cuvântul fecioriei desface simțiri

Cuvântul mă asemene-n culoare

foșnind cu pace o blândă ninsoare;

Urme în zăpadă, înzăpezite ieri,

oprească-se în mine ca florile în meri

În mine oprise-vor nuanțe de culori,

cu ele ca să pipăi alte sărbători;

Focul uitat să-l strângem în cărbuni

căldura vetrei din mine s-o aduni

Noaptea să-mi fii puțin peste umbră,

bătătoritul drum pe mine mă umblă;

În creanga verde cu ramuri de finic,

pe colnicul din stele să odihnim un pic

Păsările toamnei desfrunzească trecerile noastre,

păcat nesăvârșit de zările albastre;

Peste culmea ascunsă cu grijă în priviri,

potecă și drum plecat în desfrunziri

O zare ascunsă în inima mea

și-un tremur cărunt oprit într-o stea;

Steaua de vineri să mă măsoare

cu zarea desculță să mă însoare.

- o -

Page 66: Cuvântul

Cuvintele din somn

(O urmă să caut)

Cuvintele din somn să mă îmblânzească

cu vise calde dezbrăcate-n sobă;

Când cerul se coboară să mă-nveselească

în triluri de măiastră și doruri de orgă

Cuvântul se preface cu zarea-n nostalgii,

cu turme de silabe de mine să le apropii;

Pe câmpul înverzit încet când ai să vii

o pace senină când se leagă snopii

Răscrucile mă plâng cu șoaptele când plouă,

pe stânga ploii pasărea cu soarele-n aripă;

Orizontul când rupe zările în două

în dreapta plouă și vremea se strică.

Dreptei îi spui să-mi mângâie durerea

cu rugă de preot în umbră de platani;

Alee de răcoare crescută în vrerea

și-n zborul ruginiu din aripi de fazani

Zborul întrerupt în țiuit se face întreg,

chemându-și din creasta lunii făzănița;

Ceasul acesta cu taină să îl dezleg,

pe-un picior de plai bătut de miorița

În ritmul acesta găsesc comuniune,

zborul cântat să-l urzesc în păsări;

O liniște albastră când soarele apune

și-n Tine, Doamne, ca să mi te alături.

Ritmuri să descopăr trezite din cuvânt,

aplece-se ploaia peste calea trecerii;

Ca o vestire tăcerea cântă în vânt,

o urmă să caut în durerea nașterii.

- o -

Page 67: Cuvântul

Cuvânt de învățătură

(Învață-ne pe noi)

Să ne creștem trupul în frunza de trifoi,

valuri înverzite în brazde amurgesc;

Norocul ne surâdă în câmp cu patru foi

și-n raze neîncepute ce-n apă se topesc

Să trecem prin cuvânt până dincolo de moarte,

zodia treacă-mi veacul celălalt;

Să deslușesc amintirea și ce-nseamnă departe

cu pace să m-acopere albastrul înalt

Să-mi fure nopțile aproape jumătate

și să mă adoarmă-n ridul de pe frunte;

Cu zorile în brațe, în poem deșteptate

silabei începute să îi fac o punte

Apa punții să treacă peste cer

și să vălurească în vârfuri de copaci;

Unduiri de valuri pe care să nu pier,

surâsul după care te ascunzi și taci

Tăcerea-i crescută într-o vorbire lungă,

odihnă de podeț pentru așteptare;

Cuvântul mă vestește cu clopotul în dungă,

privirea-ți albastră pe aceeași zare

Jăruiască cuvântul cu albastrul de început,

când prin ceața lăptoasă singur glăsuia;

Din zările albastre să-mi facă un scut

și apa s-o găsesc cu tremur de nuia.

Să nu mă uit înapoi în bulgăre de sare,

cujeici de lumină să-mi toarcă o cale;

Cu cerul peste ochi, să îmi țeși o zare

învață-ne pe noi îndreptările tale.

- o -

Page 68: Cuvântul

Cu flori de cuvinte

(Cuvântul solitar)

Din nimic s-a născut Cuvântul

scăldat în apă cu fuior de lumină;

Lumea a făcut-o cu zarea și gândul

peste noaptea deasă fără nicio vină.

Culoarea din cuvânt a pictat-o cerul,

orizontul încețoșat s-a albestrit în apă;

Lumina se așază în cântec cu zborul,

zarea din cuvânt sub lumină sapă

Tăcerea din noapte pacea o așază,

când lutul șade pe o rază-n așteptare;

Cerul fecior în apă luminează

cu luminători de pace străini de supărare.

O tăcere adâncă de moarte și iubire,

dar moartea pământie încă zăbovea;

Apele din nori și cerul sub privire,

din hăuri tenebroase lumina izbăvea

Nu erau răni ca să te doară,

peste ape Cuvântul cu pace plutea;

Ținând în dreapta lumina ce coboară

și raza pregătită să șadă în stea

Rămână-mi peste ochi această lumină

și-un zâmbet ca urma să-ți sărut;

O altă noapte cu spaime-n rădăcină

să mă poarte încet cu rugă-n început

Să nu ne amăgească cu ecouri vorba,

Cuvântul solitar să îmi țese gura;

Silabe să strâng din lumini cu grebla,

în flori de cuvinte să se usuce ura.

- o -

Page 69: Cuvântul

Nerostite cuvinte

(Pleacă ca o doină)

Rămână-mi în suflet apele ochilor tăi

cu gene umbroase lăsate să zboare;

Prin cuvinte se petrec jocuri de miei

și ape molcome spălate de uitare

În tăceri se adună nerostite cuvinte

care se țin de noi precum o umbră;

Din înălțimi de măguri, o pace cuminte

coboară pe o rază ce prin mine umblă

Umbletul acesta să nu se rătăcească

pe-o zare unde cerul se coboară;

Să caute izvorul unde să se nască

pacea rămasă în umbra de aseară

În amurg să caut întrebări din cuvinte

să-ți fiu cu măgura de ochi mai aproape;

Desțelenite întinderi pe locul celor sfinte

din umbra genelor rămase pe ape

Să fie oare bănuita oglindă

în care se șterg false amintiri?

Odaia de paradă trece prin tindă

cu busuioc amirosind în grindă de simțiri

Grinzile acestea prinse-n mirodenii

să țină amintirea în umbră de pod;

Copilăria răsturnată în cufăr cu vedenii

și-n mărul din răzor îngreunat de rod

Nerostitele tăceri din fântânile rămase,

cu găleți de vorbă întârziind în zare;

Cumpene scobite și de ploaie roase,

pleacă cu o doină pe vechea cărare.

- o -

Page 70: Cuvântul

Furtuna din cuvânt

(Cer înfășurat în valuri)

Ca o apă bântuită de vânturi cu nisip

din care focul va naște o stâncă;

Puhoiul să-l oprească cu zarea adâncă,

o spaimă ascunsă cu frământări în spic

E chipul valului cu luna pe el,

săltând pe-o coamă cu săgeți de rază;

Luna tresaltă, lumina o așază

în zbaterea apei învârtită-n inel

Pe turnul bisericii se sprijină luna,

imaginea și-o vede în valuri tresărind;

De malul prundos cu putere izbind

și păreri de rău că îi strică cununa.

Cuvântul își lasă vocea în singurătate,

ca un ștergar pe-o ușă, agățat în cui;

Cu fața imprimată în țesătura lui

să șteargă sudorile din nedormita noapte

Cu valuri spumegânde fierte în lapte,

apele de-acasă să nu mă dunărească;

Să vindec puhoiul ca să nu răcească,

cu ruga-n alinare într-un val de șoapte.

O groapă să-mi sap în prundul ce miroase apa

malului încărcat cu ser de sahară;

În rădăcini de arini, malul să nu moară,

tata în mâini își prelungește sapa

Malul de apă îmi ține ascultarea

amurgului cuprins între val și suflet;

Din ele să se desprindă o zare în umblet,

pe-o apă liniștită să-și pună-nfățișarea.

Page 71: Cuvântul

Să pot veni iarăși într-o curgere lină,

furtuna din cuvânt să-mi fie pildă;

Cerul înfășurat în valuri mă strigă

sufletul să-mi fie fereastră de lumină.

- o -

Page 72: Cuvântul

Cuvântul dejdiocat

(La lume mi-e gândul)

Fă-mă un brâu pe lângă tine,

luna s-o-mbrac tăcută în sânge;

Zăpada mă scânteieze și să mă strige,

luminile zăpezii cu neaua m-or ține

Vara se topește într-o arcadă

cu fața schimbată în aer;

Prispa să se piardă în a clipei vaier,

aleanul rădăcinii ca să mă vadă

Să-ți prind cuvântul ca un om bătrân,

ca mărul răscopt, rostogol pe-o coastă;

Cuvântul să mă prindă cu o grijă vastă

din coroana încărcată de umbre în sân

Să-mi fie cuvântul mireasmă de cer

cu pajiști de lapte și soare;

Din nori încărcați cu încă o zare

acasă să-i aduc și să-i feresc de ger

Frigul înghețat să-l las printre pietre

și-n ogorul toamnei mraniță să fac;

În pietrele ogrăzii doruri să desfac,

îndulcite arome să-mi facă oferte.

Oferta-i ascunzișul din cuvânt

în care mă îmbrac cu o sărbătoare;

Potecă prin ea în câmp cu ninsoare,

privirea mă trece în norul cel blând

Cuvântul dejdiocat să zboare din creangă,

să-mi ardă cu rouă focul aprins;

Cu ochii pe norii obosiți de plâns,

la lume mi-e gândul în dimineața dragă.

- o -

Page 73: Cuvântul

Dogoarea cuvântului

(Jăruite călduri)

Cu rugăciuni să potolim dogoarea cuvântului

jăruit în cuptor de spaimele vântului;

Cu focul în pară și deschis în sânge

doruri aprinse în tăcere m-or plânge

Singur să mă dărui florilor de măr

în care strigă orizontul ajuns la durere;

S-adun din mâhnire necazul și să cer

o risipire în cercuri de apă cu putere

Somnul sub mână să-l pot amâna

în cânt să povestesc, sfârșit de putere;

Vânzarea să o sfârtec din inima ta

o nouă Betesda în dulcele din miere

Să revenim în cuvânt ca dorul în solie,

litera din nume vină pe o rază;

Cu lumini albastre, cerul mă îmbie

în pacea merelor lumina se așază.

Dogorile acestea mustesc între cuvinte,

cu jarul din aștri încet mă vor cuprinde;

Buzele de mir ca să ia aminte,

jăruite călduri îmbracă veșminte

Poezia mă răcorește cu o înserare,

în fructe coapte și-un măr pădureț;

Să curg cu apa clipocind pe-o vale

cu pomul încărcat pe un deal semeț

Careuri să dezleg înfășurat în umbră,

cu norul oprit la margine de deal;

Chipuri de prunci pe lună mai umblă,

jarul să îl strângă din galop de cal.

- o -

Page 74: Cuvântul

Doar cuvântul

(Lumina furată)

Ca fața să ți-o văd te-ncalț c-o dimineață

în holomer de rouă să ne vadă cerul;

Un abur luminos hieratic se înalță,

bujori ai în obraji, precum toamna mărul

Dansul nejucat mă poartă-n clătinare,

scuturat ca pomul când îl prinde bruma;

În aerul de-acasă este o întrebare

fiartă de laptele ce îngroașă spuma

Alună îți sunt ochii și părul castană

când poți ca din joc să te aduni;

Simt cum îmi trece prin sânge o vamă

ce are să-mpletească din priviri cununi

De grâne, lumină și fluturi

de vântul la care nu cutez să mă-nclin;

Lumina o fură și o duce-n muguri

plesnind cu raza din cerul preaplin

Doar cuvântul adoarme lumina

umbrind-o iarăși cu o noapte;

O zare silvană mă ademenește-ntruna,

jocul din pădure mă cheamă în șoapte.

Șoapta încălțată-n cuvântul ales

și-n dimineața crudă prin rostire;

Desculțul joc mă va opri din mers,

cuvântul să-l desenez c-o veșnică iubire

Întindă-se peste mine iubirea ca poiana

unde îmi doarme bunul dinspre mamă;

Cu-ntinse tăceri să îi storc o vamă

cântul transilvan rămas încă strană.

- o -

Page 75: Cuvântul

Cuvântul din biserică

(Ruga vlădicului)

Rugă sprijinită-n toiag de vlădică,

când norii furioși aleargă-n herghelii;

Puhoiul să-l oprească, zarea o ridică,

pe cerul albastru cu prânzul să vii.

Drumul să-l scurtez cu poteca-n grădină,

să mă roage cu-n ceas mai aproape;

Coșarcă de soare și de raze plină,

calea de aer ușor o vei străbate

Ruga vlădicului stoarsă din cuvânt,

vremea domolește spre bucuria mamii;

Norii se desfac în risipiri de vânt,

peste noi trecut-au nunta și anii.

Aceeași rugă cu ochii în altar

ne-a uns pe amândoi cu dorul de pâine;

Tăciuneze grâul pleava din amar

și grija pașilor pe cărări străine.

Îți sunt pețitorul dintre zări ales

cu ochii cuprinși de taină și-ntrebare;

O dimineață cunoscută după mers

și înveșmântată cu o sfântă sărbătoare.

Cuvântul din biserică încărcat din odoare,

înfășurat în rouă să privească cerul;

Cuvântul e odihna pentru fiecare

și foc în pară să ardă misterul.

În tine mă-ntregesc dezbrăcat și ud,

pregătit pentru o nouă răstire;

Mireasma din cuvânt cu dor să o pătrund,

printre gene să-mi picure o lacrimă subțire.

- o -

Page 76: Cuvântul

Holda de cuvinte

(Rime să potrivesc)

Să cobor din noapte însoțit de cuvântul

ce se coace întru al metaforei miez;

Poemul să-mi foșnească în aripi de vântul

o binecuvântare înaltă în care mă așez

Să nu mor singur în zarea de cuvânt,

pasul să-și lase urma în a lui umbră;

Cu brațele întinse de rime să mă prind,

clepsidre întoarse pe nisipuri umblă

La casa poetului cu pragul prins de dor,

în cuvânt să-mi așez ulița din suflet;

Să-l mângâi cu pământ și sete de ulcior,

tăcerea mă anunțe cu-al foșnetului umblet

Tăcerea munților ce doarme în vise

să-mi facă o punte din oglinzi de râu;

Din carul mare cu osiile unse

vârtelnița de vise să îmi pună frâu

Rime să potrivesc din holda de cuvinte

să le adăp chiar și pe cele nescrise;

Răstignit pe o cruce ca să iau aminte,

căci moartea te salută cu legile-i precise.

Ea își știe lecția precum nimeni altul

și sună-n calendar cu ale copacilor inele;

Trec peste garduri să ajung înaltul

să găsesc culoarea din salba de mărgele

S-o-mprumut cuvintelor și să le fac mirese,

răcoare de muguri din pomii ogrăzii;

Plecarea s-o amân în rostiri alese,

pe drumul bătut de unghiile cirezii.

- o -

Page 77: Cuvântul

Cuvântul din cuvânt

(Să-l putem vesti)

Cu roibul la teleagă înhămat la cuvinte

trecute peste obcini și-n grunz de sare;

Înspumat de trudă cu narea-i fierbinte

zarea o topește în capăt de cărare

Să stau dezbrăcat în ploaie

cum roata morii stă printre stropi;

Lumina să mă crească, să nu mă îndoaie

prinsă în spice de cununi și snopi

Singurătatea pleacă când încep să visez

pe tata cu coasa crescută în umăr;

Pe fața satului în fân să mă așez

să simt mirosul verii și să nu o supăr

Spirala luminii țesută cu rouă,

cuvinte umezite prinse în rime;

Ploaia să o cearnă printr-o sită nouă,

zarea strălucească lipită de tine

Să ne rostogolim printre buruieni și pietre,

în priviri să doarmă stele de pe cer;

Jăruiască-ne căldura oprită în vetre

și visul copilăriei într-un roșu măr.

Sub steaua de-acasă mă așteaptă pragul

și cheia ruginită de grijă îmi poartă;

Cuvântul mă așteaptă ca să îi trec vadul,

metafore să spăl cu rostiri în șoaptă.

Dorul mă ajunge ca roua de ușor,

cu crengile de gând se răstoarnă o lume;

Cuvântul îmi rămâne iute ca un zbor

pe zările de munte să îmi dea un nume.

Page 78: Cuvântul

Să ne găsim echilibrul dintre azi și mâine

aburi din pământ să știm a mirosi;

Dezbrăcați în ploaie cu tunetul ce vine

cuvântul din Cuvânt să-l putem vesti.

- o -

Page 79: Cuvântul

În cosmosul cuvântului

(Cuvântul din vatră)

Poetul caută urma păsării în zbor

topită-n cântare cu steaua să iasă;

Pe umbre de mesteceni ce tremură-n pridvor

depărtările-l înghit în grjia de acasă.

Chipul din cuvinte oprite-n așteptare

și zarea agățată în salt de căprioare;

Urme zgâriate în piscuri de ninsoare

și setea îndoită într-un grunz de sare.

Fâlfâie din aripi când se întorc acasă,

fumul din horn ce arde necazul;

Iarba din potecă când o înghite o coasă,

tata în nojițe când trece pârlazul

Poetul îmbobocește muguri de cuvinte,

icoane afumate în pereți de ceară;

Acord cu rugăciunea din lumea celor sfinte

topite-n văzduhul amiezilor de vară

Cuvântului să-i caut o proaspătă rostire,

o nuntă jucată în crengi de lumini;

Silabe-mpreunate c-o nouă iubire

din mirosuri sfinte dezbrăcate-n crini

Adâncelor tăceri să le dau un grai

cu înțelesuri spuse răcorite-n ploi;

În cosmosul cuvântului cu pace să mai stai

streașina copilăriei s-o topești în sloi

Cuibul de barză din hornul părăsit,

pui să încălzească hrănindu-se cu cer;

Cuvântul din vatră să ardă mocnit

amirosind tămâia în colinde de ler.

Page 80: Cuvântul

Colindă senină cu scârțâit de nea,

aspră ca și bobul ronțăit de cai;

Înhămat la plugul ce arde o stea,

brazda să mă ducă pe apele din Rai.

- o -

Page 81: Cuvântul

Cerșetor al cuvintelor

(Pe drumul cuvântului)

Să vă vorbesc în cuvinte despre Cuvânt

și să rostim împreună negrăitul;

Cerul își lasă misterele-n pământ,

poeții cântă amăgindu-și sfârșitul

Mă doare frumusețea din felia de soare,

pleoapele adorm tăcerile din maluri;

Zările se topesc în gânduri de răzoare,

apele albastre în zbuciumuri de valuri

Luna își ia amintiri din stele,

ulița copilăriei o sprijină de cer;

Sunt cântecul din colnic țesut printre nuiele,

merele coapte pe o coastă pier.

Copilăria mea-i azur de râuri repezi

și carul încărcat cu încă o zare;

Pășune turmelor din margine de lespezi,

mereu un răsărit în culmile cu soare

Vinul nenuntit l-am băut din stele

din lacrimi ce-au căzut cu picurii din ploi;

Drumurile toate-s doruri de-ale mele

din taina care ne-a legat pe noi.

Toate mi-s răstignite pe cărările dorului

și desfrunzit mă topesc în poem;

Visele se pierd în pasul călătorului,

boabelor din cuvinte le fac câte-un semn.

Cerșetor al cuvintelor în partea de noapte,

pe osia cerului trezind insomnii;

grinzile casei scârțâind în șoapte,

cu o rană mai mult, te aștept ca să vii.

Page 82: Cuvântul

În cerdacul în care ne stă copilăria,

aceeași trecere întâmplătoare;

Leagă-mă în taină cu veșnicia,

pe drumul Cuvântului poate nu se moare.

- o -