8/15/2019 Cuvântul 4 Despre Ascultare

1/2

Cuvântul 4 despre ascultare.

Student:

 Bunceanu Marius Vasile

De Dumnezeu ascultăm necondiţionat toată viaţa şi f ără  abatere. Dacă  însă povăţuitorii

noştri după  Dumnezeu, stareţii şi duhovnicii, devin eretici şi, ca atare, se încarcă  din partea

Bisericii cu pedeapsa afurisirii sau caterisirii, atunci suntem dezlegaţi de ascultarea lor, pentru că 

ei au strâmbat dreapta credinţă şi prin conştiinţa lor nu se mai exprimă voia lui Dumnezeu. Dar

ascultarea de Biserică  nu încetează. Aceasta vrea sa ne arate si noua Cuvântul 4 din Scara

Raiului a Sf. Ioan Scărarul în cele 132 de puncte, aducând înainte sufletului nostru exemple de

ascultare prin modele de vietuire duhovnicească. 

Ascultarea este a celui ce este capabil de ea, nu supunerea celui ce nu este capabil. Căci

nu vom numi fiinţa neraţională  ascultătoare 

sau 

neascultătoare. Deci nu este vorba de o

desfiinţare a sufletului, ci de o punere a lui în mîna lui Dumnezeu. Ascultarea este moarte a

morţii şi afirmare a vieţii, afirmarea spiritului faţă  de trup, pentru a opri trupul de la moartea

veşnică. Şi nu e vorba nici numai de o renunţare la voile rele, ci de o predare a voii celei bune,

adică  a voii peste tot în mîna lui Dumnezeu ; este o predare raţională, pentru eliberarea de

patimă, o renunţare la existenţa egoistă  în izolare, prin acordul ei cu raţiunea lui Dumnezeu.

Această predare lui Dumnezeu a voilor proprii o arată  cineva prin faptele manifestate in trupul

său, împlinind numai acele fapte prin trup care sînt plăcute lui Dumnezeu.

Ascultarea este mormînt al voinţei şi înviere a smereniei. Nu se împotriveşte mortul şi nu

alege intre cele bune şi între cele părute rele. Căci cel ce şi-a omorît sufletul din evlavie va

răspunde pentru toate. Ascultarea este lepădarea judecăţii proprii din bogăţia judecăţii.

Cel ce ascultă are o singură răspundere : să asculte de acela. Prin el ascultă pe Dumnezeu,ale Cărui voi i se fac concrete şi i se tălmăcesc prin povăţuitor. De aceea, nu are grijă  ce să 

răspundă  lui Dumnezeu la judecată, pluteşte pe marea vieţii f ără  primejduirea sufletului, iar de

primejdia trupului şi chiar de moarte nu se teme. Călătoreşte ca un copil care doarme în vreme ce

este purtat în braţe de tatăl său. Mai bine zis toate le vede bine, căci nu vede nici o primejdie. La

baza tuturor acestor fapte de non-voire proprie, este însă o mare şi continuă voire sau hotărîre, de

8/15/2019 Cuvântul 4 Despre Ascultare

2/2

a învinge cu tărie orice greutate, de a înfrunta chiar şi moartea pentru a împlini de bună  voie

voile lui Dumnezeu, concretizate în voile întîistătătorului; şi o lumină  fundamentală  : că cel ce

porunceşte reprezintă pe Dumnezeu şi că mîntuirea sa constă  în împlinirea voii aceluia ca voia

lui Dumnezeu.

Din ascultare se naşte smerenia, din smerenie, nepătimirea, dacă «întru smerenia noastră 

Şi-a adus aminte de noi Domnul şi ne-a izbăvit pe noi de vră jmaşii noştri» (Ps. 135, 23). Drept

aceea, nimic nu ne va împiedica să spunem că din ascultare se naşte nepătimirea, prin care vine

culmea smereniei. Căci nepătimirea începe de la smerenie.

Cel smerit şi ascultător nu slujeşte patimii închipuirii de sine. Iar cel nerobit patimilor se

face cunoscut numaidecît ca nepătimaş. Iar nepătimaşul este întreg dulce şi blînd, aşa încît

ascultarea naşte nepătimirea prin mijlocirea smerenie.

Ascultarea e începutul smereniei. Căci cel ce nu s-a cunoscut că este cu lipsă în virtuţi, nu

poate sta sub mîna altuia. Iar cunoaşterea de sine adunîndu-şi sufletul îl duce la ascultare, iar

ascultarea stăpînită  de frica lui Dumnezeu naşte iubirea şi smerenia. Iar smerenia desăvîrşită 

izgoneşte închipuirea de sine. Iar cel ce s-a curăţit de aceasta şi de celelalte, se face casă  a

nepătimirii, precum se vede.