Curs 1 – 02.10.2013

Drept procesual civil I

Examen: • un subiect de teorie (tratarea exhaustiva a problematicii; spre exemplu: comparatie, corelatie); • 10 intrebari grila deschise (4 variante) – nu se puncteaza partial; • o speta. Bibliografie: • Drept procesual civil. Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial (Viorel Mihai Ciobanu,

Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu), Editura National, 2013; • Noul Cod de procedura civila. Comentat si adnotat (coord. Viorel Mihai Ciobanu), Editura

Universul Juridic, 2013; • Drept procesual civil (Mihaela Tabarca), Editura Universul Juridic, 2013; • Noul cod de procedura civila – comentariu pe articole (coord. Gabriel Boroi), Editura Hamangiu, 2013; • Noul Cod de procedura civila – Vol. I si Vol. II. Comentarii pe articole (Ion Deleanu, Valentin

Mitea, Sergiu Deleanu), Editura Universul Juridic, 2013; • Noul Cod de procedura civila. Comentariu pe articole (Ioan Les), Editura CH Beck, 2013. Seminar: • av. Paul Pop.

Forma, materia si metoda procesului civil I. Forma procesului civil In legatura cu aceasta chestiune se retin trei elemente: 1. Procesul civil incepe prin sesizarea instantei Spre deosebire de procesul penal, procesul civil nu incepe ex officio, ci este manifestarea unor

interese de principiu private. Este asadar normal ca o regula de baza a procesului civil sa fie ca instanta sa se pronunte doar daca partea interesata ii solicita acest lucru. Investirile si pronuntarile din oficiu nu sunt reguli in procedura civila.

Cu toate acestea, exista situatii exceptionale cand instanta se investeste din oficiu: ! art. 165 NCC – cererea de punere sub interdictie a unei persoane a carei stare impune acest lucru

poate fi decisa din oficiu de catre instanta; ! art. 918 NCPC – ipoteza procedurii divortului: instanta se va pronunta chiar daca partile nu au

cerut prin cererea de divort, asadar ex officio, asupra exercitarii autoritatii parintesti, precum si asupra contributiilor parintilor la cheltuielile de crestere si educare ale copiilor minori si asupra numelui pe care sotii il vor purta dupa divort;

! art. 17 CPP – solutionarea din oficiu a laturii civile atunci cand partea vatamata este un minor care nu are capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restransa (solutie identica in art. 19, alin. 3 NCPP).

2. Procesul civil continua cu dezbaterile

Acestea sunt reprezentate de administrarea de probe, discutarea de exceptii si aspectele de punere a concluziilor pe fond – este cea mai ampla parte a procesului civil.

3. Procesul civil se finalizeaza printr-o hotarare

Hotararea este actul final care cuprinde doua componente: ! un comandament (o obligatie) pe care instanta il pune in sarcina partilor, caracterizat prin executio; ! rationamentul logic, care explica prima componenta, definit prin notiunea de cognitio

(considerentele hotararii, in limbaj uzual). *OBS: OG nr. 13/1998 a modificat Codul de procedura civila de la 1865, prevazand ca o hotarare

nu se mai motiveaza decat daca impotriva hotararii se formuleaza o cale de atac (pentru degrevarea instantelor); insa, OUG nr. 290/2000 a abrogat aceasta dispozitie.

Actualmente, este obligatorie motivarea hotararilor judecatoresti: art. 425, alin. 1, lit. b NCPC.

II. Materia procesului civil Aceasta este compusa din conflictul dintre parti, raportul litigios dedus judecatii. Din punct de

vedere juridic, oamenii se afla intr-un permanent conflict, intr-o stare de contradictorialitate latenta. Atunci cand aceasta stare devine acuta (atunci cand prin mecanismele cooperarii nu se mai poate gestiona aceasta stare), intervine procesul civil.

III. Metoda procesului civil De regula, persoana care doreste sa deduca judecatii o cauza (intrucat judecata se face la cerere),

angajeaza un avocat, ce face o prima incadrare a cauzei, ce ordoneaza sub aspect juridic informatiile primite. Teoretic, judecatorul are doua modele de solutionare a cauzei, unul propus de parat, iar altul de catre

reclamant. Judecatorul poate sa admita unul dintre modele, niciunul, sau sa ia cate ceva din fiecare (admiterea in parte).

Judecatorul, chiar daca trebuie sa afle adevarul, este supus el insusi legii. Pentru a ajunge la rezultatul final, judecatorul se supune numai legii, iar nu si propriei constiinte. Art. 7 NCPC – principiul legalitatii.

Judecatorul nu se poate pronunta pe cale de reglementare. Ca regula, judecatorul aplica legea la cazuri particulare ce sunt deduse judecatii, neputandu-se substitui legiuitorului pentru a crea drept, pentru ca atunci ar avea loc un exces de putere (art. 5, alin. 4 NCPC).

Dreptul procesual roman repudiaza sistemul judecatorului-legiuitor (prezent in common law). Acest text are si neajunsuri, intrucat poate sta la baza practicii neunitare (ce isi are sursa in independenta judecatorului, garantata de Constitutie).

Exista si elemente de corectie ale practicii neunitare: recursul in interesul legii (solutia ICCJ fiind obligatorie pentru toate instantele). In doctrina (prof. Deleanu), s-a replicat ca textul ce obliga toti judecatorii sa tina cont de o decizie a ICCJ ar fi neconstitutional, intrucat judecatorul de la ICCJ ar deveni legiuitor. Opinie contrara (prof. Briciu): lucrurile nu stau asa, caci nu se creeaza o lege prin recursul in interesul legii, ci se interpreteaza o lege; oricand o lege poate fi modificata, astfel incat interpretarea data de ICCJ poate deveni caduca.

Un alt mecanism de corectie a practicii neunitare este reprezentat de sesizarea ICCJ in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (noi sau dificile). ICCJ dezleaga chestiunea, iar instanta de fond va rezolva pricina potrivit interpretarii legii (nu a cauzei) oferite de ICCJ.

Legislatia romana, ce este adesea lacunara sau chiar excesiva, ce prezinta uneori duble reglementari,

poate incurca judecatorul. ICCJ, intr-un recurs in interesul legii, a dispus ca un text (care nu era in vigoare) este in realitate in vigoare (referitor la sporuri salariale pentru magistrati). Presedintele Romaniei a sesizat Curtea Constitutionala a Romaniei pentru a rezolva un conflict intre puterea judecatoreasca si cea legiuitoare.

Judecatorul trebuie asadar sa tina cont de limitele puterii sale. Totusi, exista situatii in care legea da posibilitatea judecatorului sa aiba o apreciere suverana

asupra unor elemente, atunci cand apreciaza anumite standarde – instrument de masura al comportamentelor si situatiilor in termini de normalitate, cum ar fi ordinea publica si bunele moravuri, buna-credinta, standardul bunului proprietar, etc.

De obicei, judecatorul este tinut de o anumita motivare, de un anumit rationament. Insa, nu este necesara motivarea hotarii: in cazul stramutarii; nu este necesar sa se motiveze decizia de a trimite hotararea la o anumita instanta din aceeasi circumscriptie (art. 498, alin. 2, teza a II-a NCPC din materia recursului).

Exista si situatii cand legea da judecatorului puteri extinse, insa fiind obligat sa motiveze (spre

exemplu, la ordonanta presedintiala). Motivarea ordonantei presedintiale nu are autoritate de lucru judecat.

Definitia procesului civil Procesul civil reprezinta activitatea desfasurata de catre instanta, impreuna cu procurorul, partile,

organele de executare si alte persoane sau organe care participa la infaptuirea de catre instantele judecatoresti a justitiei in pricinile civile, in vederea realizarii sau stabilirii drepturilor si intereselor civile deduse judecatii si executarii silite a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii, conform procedurii prevazute de lege.

Elementele definitiei:

1. Justitia se infaptuieste doar de catre instanta (celelalte persoane mentionate doar participa); 2. Justitia presupune si realizarea unor interese legitime (cum ar fi la actiunile posesorii) si nu numai

apararea unor drepturi; 3. Procesul are doua parti: judecata (ce se termina prin pronuntarea unei hotarari) si executarea (ce

presupune punerea in executarea a unor hotarari sau altor titluri executorii – contracte de leasing, contracte de credit bancar, cambiile, cecurile, biletele la ordin etc.).

In ceea ce priveste faza judecatii, aceasta cuprinde mai multe etape: • etapa scrisa, ce debuteaza cu cererea de chemare in judecata si cu raspunsul dat acesteia de catre

parat (intampinare); • cercetarea procesului, in cadrul careia judecatorul administreaza probele propuse de catre parti si

rezolva incidentele (exceptii, cereri de suspendare etc.); • etapa dezbaterilor (partile pun concluzii finale); • faza deliberarii; • hotararea (pronuntarea si comunicarea acesteia); • faza cailor de atac (apel, recurs, revizuire, contestatie in anulare) – aceasta faza poate sa nu existe.

Izvoarele dreptului procesual civil • Constitutia Romaniei (dreptul la aparare este o norma de natura procesuala, accesul liber la

justitie, independenta instantelor); • Conventii si tratate internationale la care Romania este parte (Conventia privind procedura

civila de la Haga din 1954, CEDO – art. 6, par. 1); • Regulamentul nr. 1215/2012 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea

hotararilor in materie civila si comerciala, ce va inlocui Regulamentul nr. 44/2001 (incepand cu 2015); • Noul Cod de procedura civila (Legea nr. 134/2010). Spre deosebire de vechiul Cod de

procedura civila, acesta este mai amplu, preluand insa foarte mult din doctrina vechiului Cod. Structura NCPC nu difera mult, nefiind un Cod ce schimba radical fata procedurii civile. Sursa de inspiratie principala este reprezentata de Regulile procedurale ale Cantonului Geneva (iar in completare, cu regulile procedurale din Belgia, Germania, Franta, Quebec).

Domeniul de aplicare al Noului Cod de procedura civila Este relevant art. 2 NCPC (“Aplicabilitatea generala a Codului de procedura civila”). In sistemul

de drept roman, nu exista decat doua proceduri: cea civila si cea penala. Asadar, nu exista in mod distinct o procedura administrativa, contraventionala etc., ci doar reguli derogatorii de la dreptul procesual civil.

NCPC se aplica si in materie penala, atunci cand regulile de procedura penala lasa nereglementata o situatie. ICCJ a precizat intr-un recurs in interesul legii (Decizia nr. XXXIV/2006) ca atunci cand procedura penala tace, se poate recurge la principiile procedurii civile.

Procedura penala deroga (reprezinta o dispozitie cu caracter derogatoriu) de la procedura civila, considerata regula (dreptul comun).

Alte izvoare ale dreptului procesual civil din legi speciale: • Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; • OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor; • OG nr. 2/2000 privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara; • Legea dialogului social nr. 62/2011; • Legea societatilor nr. 31/1990; • OG nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii.

Reguli de interpretare: 1. Normele procesuale speciale deroga de la cele generale. 2. Atunci cand o norma procesuala speciala tace, se completeaza cu norma generala. 3. O norma speciala anterioara nu poate fi abrogata printr-o norma generala ulterioara, decat daca se

prevede in mod expres. Exceptie: art. 83, lit. k din Legea nr. 76/2012 (La data intrarii in vigoare a Codului de procedura civila se abroga: k) orice alte dispozitii contrare, chiar daca sunt cuprinse in legi speciale).

Normele de procedura civila

I. Norme de organizare judecatoreasca Aceste norme stabilesc organizarea sistemului judiciar in ansamblu, precum si compunerea si

constituirea completelor de judecata. Normele de organizare judecatoreasca se regasesc atat in Noul Cod de procedura civila, cat si in legi speciale, cum ar fi Legea nr. 304/2004, Legea nr. 303/2004.

II. Norme de competenta Aceste norme stabilesc atributiile instantelor, fie in raport cu alte organe ale statului, fie intre ele.

Exista mai multe tipuri de competenta, cum ar fi: competenta generala (competenta instantelor fata de competenta Consiliul Concurentei etc); competenta teritoriala; competenta materiala etc.

III. Norme de procedura propriu-zise Aceste norme stabilesc regulile de judecata, formele actelor si termenele in care actele pot fi facute.

Acestea sunt cele mai numeroase norme si se regasesc in mare parte in Noul Cod de procedura civila, dar si in legi speciale.

Desi procedura civila apartine dreptului privat, dreptul procesual civil este reglementar ca natura juridica, ceea ce face ca multe dintre normele sale sa fie imperative. Exista si in cadrul procedurii civile norme dispozitive, insa aceasta sintagma nu le reprezinta cel mai bine.

O mai buna clasificare ar fi impartirea normelor procedurale civile in: • norme de ordine publica; • norme de ordine privata. Teoretic, normele dispozitive presupun posibilitatea derogarii de la acestea. Insa, “dispozitivul” unei

norme procesual-civile presupune posibilitatea neinvocarii incalcarii acestei norme. Incalcarea normelor de ordine privata nu poate fi invocata decat la termenul imediat ulterior incalcarii.

Normele de organizare judecatoreasca Acestea sunt in marea lor majoritate norme de ordine publica, intrucat vorbim despre organizarea

statului (instantele sunt autoritati ale statului). In conceptul de norme de organizare intra incompatibilitatile judecatorului, ca incidente la compunerea corecta a instantei. Exista norme de incompatibilitate absoluta (spre exemplu: judecatorul care a pronuntat o hotarare nu se poate pronunta si in apel sau recurs) si norme de incompatibilitate relativa (spre exemplu, judecatorul este sotul uneia dintre parti; judecatorul s-a antepronuntat).

Insa, indiferent daca vorbim despre incompatibilitate absoluta sau relativa, judecatorul care cunoaste cauza de incompatibilitate este obligat sa se abtina (art. 43, alin. 2 NCPC).

Normele de competenta Normele de competenta generala si cele de competenta materiala au caracter imperativ in toate

cazurile. In schimb, normele de competenta teritoriala au caracter imperativ doar atunci cand legea prevede ca au caracter de ordine publica (spre exemplu, in sfera starii si capacitatii persoanei, actiunilor reale imobiliare, succesiuni, societati, insolventa sau concordat preventiv si cererile impotriva unui consumator).

Normele de procedura propriu-zisa Acestea sunt fie de ordine publica, fie de ordine privata, in functie de valoarea protejata. Spre

exemplu, termenul de exercitiu al cailor de atac este de ordine publica (daca ar fi lasat la aprecierea partilor, statul si-ar putea asuma posiblitatea existentei unui conflict deschis pe termen indefinit).

Ca exemplu de norme de ordine privata: conventiile asupra probelor (art. 256 NCPC) – spre exemplu, se poate conveni ca paratul sa faca probatiunea; conventiile asupra ascultarii anumitor persoane ca martori: art. 315, alin. 2 NCPC (ce ofera o consacrare legislativa unei solutii jurisprudentiale anterioare).

Alta clasificare a normelor de procedura propriu-zisa: norme privind procedura gratioasa, procedura

contencioasa, procedura executarii silite.

Aplicarea in timp a legii procesual-civile Regula generala in materie este neretroactivitea legii (tempus regit actum). Procesul civil

presupune o succesiune de acte ce au o legatura unele cu altele si genereaza efecte unele pentru altele. Uneori se pune problema in procedura ce semnifica neretroactivitatea legii noi.

Sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865 se aplica principiul aplicarii imediate a legii

noi, cu urmatoarele precizari: instantele legal investite sub legea veche raman investite; actele de procedura se fac potrivit legii din momentul actului; caile de atac sunt cele din momentul pronuntarii hotararii.

Sub imperiul Noului Cod de procedura civila, solutia este diferita. Art. 25, alin. 1 NCPC: Procesele

in curs de judecata, precum si executarile silite incepute sub legea veche raman supuse acelei legi ( ! ). ! In ceea ce priveste competenta, se pastreaza regula veche – procesele in curs la data schimbarii

competentei printr-o lege noua vor fi judecate in continuare de instantele legal investite sub legea veche. In plus fata de vechea reglementare, sub imperiul Noului Cod de procedura civila se prevede ca si

in cazul casarii cu trimitere se va aplica legea veche (art. 25, alin. 2 NCPC). Solutie identica sub imperiul ambelor coduri: in cazul in care se desfiinteaza o instanta legal

investita sub legea veche, dosarele se vor trimite instantei competente potrivit legii noi. ! In privinta hotararilor: • sub imperiul VCPC, calea de atac este cea de la momentul pronuntarii; • sub imperiul NCPC, hotararile sunt supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de

legea sub care a inceput procesul (art. 27 NCPC). ! In privinta probelor:

Art. 26 NCPC: Legea aplicabila mijloacelor de proba (1) Legea care guverneaza conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare a probelor preconstituite si a prezumtiilor legale este cea in vigoare la data producerii ori, dupa caz, a savarsirii faptelor juridice care fac obiectul probatiunii. (2) Administrarea probelor se face potrivit legii in vigoare la data administrarii lor. Pentru probele ce nu sunt preconstituite si pentru prezumtiile simple, se va aplica regula generala

prevazuta de art. 25, alin. 1 NCPC. Administrarea probelor nu implica fondul dreptului.

Curs 2 – 09.10.2013

Principiile fundamentale ale procesului civil Acestea se regasesc in Titlul preliminar – Capitolul II “Principiile fundamentale ale procesului civil”. Desi aceste principii nu era reglementate expres de vechiul Cod de procedura civila, se desprindeau

din intreaga reglementare. Totusi, exista si unele principii noi, ce nu erau reglementate anterior. 1. Principiul accesului liber la justitie Nu apare expressis verbis in Noul Cod de procedura civila. Totusi, apare la nivel constitutional

(art. 21 din Constitutia Romaniei), conventional (art. 6, par. 1 CEDO), legal (art. 2 din Legea nr. 304/2004). Potrivit art. 6 NCPC, se presupune ca din moment ce exista dreptul la judecarea cauzei (la

introducerea cererii de chemare in judecata), este astfel consacrat si accesul liber la justitie. Accesul liber la justitie nu este un drept absolut, intrucat statul poate sa-l limiteze, insa limitarile

trebuie sa aiba un scop legitim si sa fie proportionale cu acest scop urmarit. Astfel, atunci cand se stabileste ca pentru a se declansa un proces este nevoie sa se plateasca taxe judiciare de timbru, trebuie sa recunoastem ca este o limitare a accesului liber la justitie. CEDO a statuat in sensul ca existenta unor taxe judiciare de timbru nu reprezinta o incalcare a accesului liber la justitie, insa statul trebuie sa se preocupe ca cuantumul acestora si raportarea la natura pricinii sa nu reprezinte o piedica a accesului liber la justitie. Mecanismul este ajutorul public judiciar.

Cauze relevante CEDO: Brezeanu c. Romaniei (21.07.2009); Weissman c. Romaniei (24.05.2006); Iorga c. Romaniei (25.01.2007).

Existenta unor proceduri prealabile (spre exemplu, in contenciosul administrativ unde este

necesara o plangere prealabila ce trebuie solutionata in 30 zile) nu reprezinta o ingradire a accesului la justitie. Totusi, durata acestora nu trebuie sa fie excesiva si nici costisitoare din punct de vedere financiar.

In concluzie, legislatia romana se incadreaza in limitele acceptabile impuse de principiul accesului

liber la justitie. Totusi, in materia taxelor de timbru, echilibrul prezentat anterior nu este respectat intotdeauna (opinie Briciu). Spre exemplu, cauzele de partaj judiciar sunt timbrate cu 5% din masa partajabila, desi aceasta pricina nu prezinta probleme juridice dificile. Scopul finantarii sistemului judiciar nu trebuie sa ingradeasca accesul liber la justitie prin impunerea unor taxe disproportionate (de obicei, cuantumul taxei de timbru se calculeaza in raport cu dificultatea pricinii). Exista si posibilitatea partajului amiabil la notar; taxele prohibitive in instanta sunt favorabile notarilor (in privinta partajului).

2. Principiul dublului grad de jurisdictie Acest principiu nu este precizat expres nici in VCPC, nici in NCPC, nici in Constitutie, nici in

CEDO. Totusi, exista inca din perioada interbelica. Cu toate acestea, se poate deduce pe cale de interpretare din art. 6, par. 1 CEDO, unde este mentionata notiunea de “proces echitabil”. Aceasta notiune este extrem de elastica. Potrivit unor opinii, aceasta notiune de “proces echitabil” include si posibilitatea existentei unui dublu grad de jurisdictie. In materie penala, CEDO prevede clar existenta unui dublu grad de jurisdictie.

Acest dublu grad de jurisdictie presupune gruparea instantelor de rang diferit, doua cate doua, pentru asigurarea parcurgerii a doua judecati in fond.

Recursul nu reprezinta o judecata in fond; in recurs se verifica exclusiv aplicarea legii si nu si

faptele la care legea se aplica. Spre exemplu, judecatorul din recurs nu analizeaza buna sau reaua-credinta, ci care sunt efectele bunei-credinte (daca aceasta a fost stabilita de instanta de grad inferior). Judecatorul in recurs este un judecator al modului in care judecatorii ceilalti au analizat faptele. Este un judecator al dreptului si nu al faptelor.

Noul Cod de procedura civila recunoaste in mod implicit acest principiu, deoarece in majoritatea

cazurilor se prevede dreptul la apel. In anumite cazuri (spre exemplu, contestatie la executare, contraventie etc.) se suprima calea de atac a recursului si nu a apelului.

3. Principiul dreptului la un proces echitabil, in termen optim si previzibil Sorgintea principiului este data de art. 6, par. 1 CEDO, ce vorbeste de notiunile de proces echitabil

si termen rezonabil. Insa, din jurisprudenta CEDO, s-a desprins ideea ca acest termen rezonabil ar trebuie sa fie de fapt “optim” si “previzibil”.

In legislatia romana, in art. 21, alin. 3 din Constitutia Romaniei apare termenul ”rezonabil” in

legatura cu procesul echitabil. Art. 6 NCPC: Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, in termen optim si previzibil, de catre o instanta independenta, impartiala si stabilita de lege. In acest scop, instanta este datoare sa dispuna toate masurile permise de lege si sa asigure desfasurarea cu celeritate a judecatii.

Procesul echitabil presupune existenta unui proces ce respecta principiile fundamentale, precum

contradictorialitatea, egalitatea si dreptul la aparare. NU este echitabil un proces in care partile nu isi pot expune punctul de vedere cu privire la afirmatiile facute de partea adversa, sau unde este prezenta lipsa unui mijloc procesual pentru parti de a-si manifesta nemultumirea fata de incompatibilitatea unui judecator, lipsa recurgerii la un judecator mai experimentat pentru a rejudeca, lipsa posibilitatii de a se apara etc.

Judecarea unui proces echitabil nu are legatura cu judecarea cauzei in echitate. Judecarea in echitate

reprezinta ca judecatorul ar trebui sa se raporteze la principiile generale ale echitatii, pe care le va aplica constiintei sale. Acest lucru nu este posibil, intrucat art. 5 NCPC prevede ca judecatorul trebuie sa se bazeze pe dispozitii legale atunci cand adopta masuri. Numai in arbitraj, partile pot conveni ca arbitrii sa judece pricina conform principiilor echitatii (amiable compositeur).

a) Termenul optim si previzibil este o notiune ce are sursa in sintagma “rezonabil” din Constitutia

Romaniei. Termenul optim reprezinta un termen adecvat pentru cauza care se judeca. Exista cauze (suspendare de executare) unde un termen optim este de 24 de ore (daca executarea va avea loc in 24 de ore). Cererea nu este necesar sa fie admisa, insa trebuie judecata in acest termen. Insa, la o actiune in revendicare sau la partaj, un termen optim poate fi reprezentat si de cativa ani (este necesar sa se faca expertize, sa se asculte martori etc.).

In ceea ce priveste principiul respectarii termenului optim, acesta nu se face in mod abstract, ci tinandu-se seama de cativa coeficienti:

• complexitatea procesului; • dificultatea dezbaterilor; • atitudinea partilor; • caile de atac.

Astfel, partea care a provocat amanari din propria culpa nu va putea sa invoce faptul ca procesul nu a respectat un termen optim. De multe ori, termenele se depasesc si datorita atitudinii partilor. Spre exemplu, o parte propune martori din strainatate (spre exemplu, din SUA); solicita efectuarea unor expertize extrem de costisitoare; suspenda procesul pentru ca nu se prezinta.

Asadar, atitudinea partilor, in opinia CEDO, reprezinta un motiv de neinculpare pentru stat.

Obligatia judecarii intr-un termen optim este o obligatie de rezultat si nu de mijloace. Statul nu se poate exonera afirmand ca nu exista suficienti judecatori, procesivitatea societatii etc.

Atunci cand vorbim despre un termen optim si previzibil pentru un proces, ne referim la faza de

judecata, faza de executare si, atunci cand exista proceduri prealabile accesului la justitie, si la procedurile prejudiciare (tot ce inseamna in final rezolvarea problemei dedusa judecatii). Romania a fost condamnata de CEDO si pentru lentoarea executarii hotararilor (spre exemplu, in materia restituirii proprietatilor).

b) Legislatia romana vorbeste si despre un termen previzibil. Previzibilitatea este una dintre

regulile care sta la baza NCPC. Spre deosebire de Codul de procedura civila de la 1865, Noul Cod de procedura civila nu instituie aplicarea imediata a legii noi (vezi Curs 1).

Concretizari ale principiului dreptului la un proces echitabil, in termen optim si

previzibil: • estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului (art. 238 NCPC); • perimarea – sanctiune pentru nelucrarea dosarului (art. 416-422 NCPC); • termenul in cunostinta – este o fictiune a legii ce spune ca daca o persoana a fost o data in

instanta personal sau prin reprezentant sau daca a primit citatia si a semnat-o personal, se prezuma ca “va cunoaste” toate termenele ulterioare (art. 229 NCPC);

• contestatia privind tergiversarea procesului (art. 522-526 NCPC). Este o procedura de noutate

absoluta. Oricare dintre parti, precum si procurorul care participa la judecata pot face contestatie prin care,

invocand incalcarea dreptului la solutionarea procesului intr-un termen optim si previzibil, sa solicite luarea masurilor legale pentru ca aceasta situatie sa fie inlaturata.

Art. 522, alin. 2 NCPC prevede o lista exemplificativa de situatii cand se poate introduce aceasta

contestatie. Cauza Kudla c. Poloniei a generat aceasta jurisprudenta. Regula CEDO ce impunea epuizarea mai intai a cailor interne inainte de apelul la CEDO avea o

deficienta, in legatura cu acele cauze in care se constata lentoarea unei cauze. Astfel, CEDO a impus ca statele sa creeze mecanisme in sensul asigurarii mentinerii unei durate

previzibile. In concluzie, momentan, dupa respingerea unei contestatii privind tergiversarea procesului, se poate apela la CEDO.

4. Principiul unei instante ce trebuie sa fie independenta, impartiala si stabilita de lege

Acest principiu este consacrat de art. 6 NCPC. Independenta este de doua tipuri: • independenta functionala: organele care judeca nu trebuie sa apartina executivului sau

legislativului si nici sa se afle sub influenta acestora. Chiar atunci cand executivul are posibilitatea solutionarii unor contestatii (spre exemplu, in materie fiscala, achizitii publice), se poate merge si in instantele de contencios administrativ;

• independenta personala: vizeaza statutul judecatorilor (numire, avansare, demitere). Numirea judecatorilor se face de catre Presedintele Romaniei, dar pe baza propunerii facute de CSM (prevaleaza CSM); promovarea este exclusiv in mana CSM; demiterea are loc numai pentru motive expres prevazute de lege si se decide tot de catre CSM, un organism ce nu apartine nici executivului si nici legislativului; membrii sai sunt alesi de catre judecatori si de catre procurori.

Impartialitatea este la randul sau de doua tipuri: • impartialitate obiectiva: reprezinta aparenta de impartialitate (presupune inexistenta elementelor

care sa ofere o suspiciune credibila de impartialitate, aspecte precum rudenia dintre judecator si una dintre parti, faptul ca una dintre parti este sotul sau se afla sub tutela judecatorului, faptul ca judecatorul a fost avocat al partii, faptul ca judecatorul s-a antepronuntat). Impartialitatea obiectiva se raporteaza la standardele societatii. Efectul elasticitatii impartialitatii obiective (elemente exterioare sunt palpabile) este prefigurat de art. 42, alin. 1, pct. 13 NCPC (atunci cand exista alte elemente care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la impartialitatea sa) – in Codul de procedura civila de la 1865 numarul de cazuri de incompatibilitate era strict limitat;

• impartialitate subiectiva: forul interior al judecatorului. Competenta instantelor se stabileste prin lege (art. 126, alin. 2 Constitutie). 5. Principiul legalitatii Este consacrat atat la nivel constitutional, cat si la nivel legal: • Justitia se infaptuieste in numele legii (art. 124, alin. 1 Constitutie); • Procesul civil se desfasoara in conformitate cu dispozitiile legii (art. 7, alin. 1 NCPC); • Asigurarea suprematiei legii (art. 4 din Legea nr. 303/2004). Consecinte ale principiului legalitatii: ! judecatorul nu poate decide contra legii, chiar daca actioneaza potrivit convingerilor sale (nu

poate judeca contra legem, chiar daca legea este “nedreapta”); ! judecatorul nu judeca in echitate, ci bazandu-se pe lege (exceptie in arbitraj); ! judecatorul poate si trebuie sa interpreteze legea.

6. Principiul contradictorialitatii a) Este reglementat in art. 14 NCPC. Contradictorialitatea inseamna posibilitatea partilor de a

dezbate orice problema de drept sau de fapt pusa in discutie in cauza respectiva. Instanta nu poate hotari decat dupa citarea sau infatisarea partilor. Contradictorialitatea nu reprezinta prezenta neaparata a partilor la proces. Daca prin citare partile nu se prezinta, nu inseamna ca nu exista contradictorialitate, ci faptul ca partile au ales sa nu se prevaleze de acest drept.

Exceptii: • procedura necontencioasa (nu exista parat); • proceduri urgente (exista parat, dar daca s-ar cita paratul, s-ar putea pierde termenul optim si

previzibil): ordonanta presedintiala, suspendarea executarii, asigurarea unor dovezi ce ar putea sa dispara; • proceduri a caror eficienta tine de caracterul secret al acestora (sechestrul asigurator sau poprirea

asiguratorie). Insa, apelul se va face cu citarea partilor. b) Un alt aspect al contradictorialitatii este acela ca partile trebuie sa isi faca cunoscute reciproc si in

timp util motivele de fapt si de drept pe care isi intemeiaza pretentiile sau apararile, mijloacele de proba. Instanta nu isi poate baza hotararea pe baza unor concluzii sau inscrisuri depuse dupa inchiderea dezbaterilor. Pe langa reciprocitatea cunoasterii motivelor, mai este necesar si un termen util. Pretentiile partilor se prezinta de obicei anterior, prin cererea de chemare in judecata, prin intampinare sau prin raspunsul la intampinare.

Aplicari: art. 201 NCPC, cererea de chemare in judecata se comunica paratului, care depune o intampinare in termenul de 25 de zile, aceasta se comunica reclamantului care depune, in 10 zile, un raspuns la intampinare. Sub vechiul Cod, principiul era desprins din diferite texte: daca se invoca o exceptie, reclamantul trebuia sa raspunda pe loc (nu exista anterior un text pentru care sa se dea amanare). Daca partea solicita, potrivit NCPC, instanta este obligata sa acorde timp celeilalte parti sa pregateasca o aparare.

c) Un alt aspect este obligatia partilor de a expune corect si complet situatia de fapt, obligatia de a

expune un punct de vedere fata de afirmatiile partii adverse, atunci cand acestea sunt relevante. Astfel, contradictorialitatea impune si obligatii, nu numai drepturi. d) Contradictorialitatea implica si dreptul partilor de a discuta si argumenta orice problema de fapt

sau de drept invocata de un participant la proces sau de instanta din oficiu. Corelativ, instanta are obligatia de a pune in discutia partilor toate cererile, exceptiile si imprejurarile de fapt sau de drept invocate.

Aplicatii: art. 224 NCPC; art. 254, alin. 5 NCPC; art. 259 NCPC. Instanta pune in discutia partilor si aspectele invocate din oficiu, nu numai aspectele invocate de catre parti. De asemenea, daca a invocat o exceptie din oficiu, instanta trebuie sa o expuna, pentru ca partile sa poata combate argumentele sau sa le imbratiseze.

Contradictorialitatea este un principiu care vizeaza nu doar partile, ci si instanta. e) Hotararea va fi intemeiata numai pe motive, explicatii sau probe supuse in prealabil dezbaterii

partilor. Aplicatii: art. 400 NCPC; art. 425, alin. 1, lit. b NCPC. Instanta nu isi poate intemeia solutia pe propriile cunoasteri (perceptii personale) asupra cauzei. In situatia absentei contradictorialitatii (cand partile refuza sa se combata una pe cealalta – nu se

prezinta niciuna la proces, desi au fost legal citate) intervine suspendarea procesului (timp de 6 luni), dupa care se perima. Este asa numitul non-combat. O alta ipoteza o reprezinta solicitarea de termene repetate de catre parti (este permis o singura data, fara a se preciza vreun motiv pentru solicitarea amanarii).

Sanctiunea incalcarii contradictorialitatii este nulitatea hotararii.

7. Principiul dreptului la aparare Art. 24 din Constitutie – dreptul la aparare este garantat; art. 13 NCPC; art. 15 din Legea nr. 304/2004. I. Exista un drept la aparare in sens material, care presupune crearea unui complex de drepturi, care

asigura posibilitatea ca partea sa-si sustina interesul in instanta. Astfel, acesta este mai degraba o sinteza de drepturi pe care legislatia le cunoaste in mod particular (dreptul de a fi citat, de a face cereri, de a recuza judecatorii, de a participa la dezbateri, de a exprima punctul de vedere cu privire la afirmatiile partii adverse sau ale instantei). In general, aceste garantii se regasesc in principiul contradictorialitatii.

II. In sens formal, acest drept la aparare reprezinta posibilitatea persoanei fizice de a avea un avocat

sau a persoanei juridice de a avea un avocat sau un consilier juridic. a) In civil, in principiu, prezenta avocatului reprezinta o optiune pentru parte (nefiind obligatorie).

Doar in penal, in anumite cazuri, prezenta avocatului este obligatorie. b) NCPC: in faza recursului, prezenta avocatului este obligatorie, in sensul ca cererea de recurs,

intampinarea, sustinerea, orice cereri facute in recurs, nu pot fi facute decat prin avocat sau, in cazul persoanelor juridice, prin consilier juridic. Aceasta regula este inclusa in art. 13 NCPC, dar este reluata in materia reprezentarii la art. 83-84 NCPC. Textul este extrem de contestat, caci se afirma ca este o ingradire a accesului la justitie. Totusi, accesul la justitie poate fi ingradit, daca masura este proportionala cu scopul urmarit prin ingradirea accesului la justitie. Astfel, situatia de fapt a fost deja prezentata in fond si apel. In recurs se discuta doar doctrina, jurisprudenta si drept pur. O parte, in principiu profan al dreptului, nu se va putea descurca; recursul ar trebui prezumat a fi adresat doar specialistilor dreptului.

Noul Cod de procedura civila a incercat sa stopeze posibilitatea partilor de a discuta chestiuni de fapt la instanta de recurs (instantele puteau respinge recursul ca nul, intrucat nu se incadra in cele noua motive de recurs prevazute de Codul de procedura civila de la 1865).

Exceptii de la regula: • partile pot fi reprezentate in recurs, prin exceptie, si daca mandatarul acesteia, sot sau ruda de

pana la gradul II cu partea este licentiat in drept. • reprezentarea instantelor si a parchetelor: art. XI din Legea nr. 2/2013 (vezi Seminar 1 Briciu). c) Se pune intrebarea ce se intampla daca, in recurs, partea nu are fonduri necesare pentru a angaja

un avocat. Legislatia ofera varianta ajutorului public judiciar, adica numirea unui avocat din oficiu. Conditiile de accedere la ajutorul public judiciar sunt stabilite prin OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila ce prevede anumite plafoane pentru acordarea ajutorului.

d) Cand cel chemat in judecata este citat prin publicitate (domiciliu necunoscut), instanta numeste

un curator judiciar dintre avocatii desemnati de barou, care va reprezenta interesele paratului. Statul nu-si poate asuma egalitatea de aparari sub aspectul conceptiilor pe care le dezvolta avocatii.

Oamenii nu se afla pe pozitii egale din punct de vedere al fondului, chiar daca sunt egali in mod formal. Cu toate acestea, statul are obligatia de a asigura un anumit standard.

8. Principiul rolului activ al judecatorului Istoric, exista doua tipuri de proceduri: ! procedura acuzatoriala (rol pasiv al judecatorului, acesta nemanifestandu-se in niciun fel,

neintervenind in administrarea probelor, nedezvoltand conceptii juridice noi); ! procedura inchizitoriala (rol activ al judecatorului, ce intervine in dezbaterea partilor, propune

probe noi chiar daca partile nu le-au propus sau daca partile se impotrivesc, judecatorul poate ajuta apararea unei parti, sugerand argumente).

Actualmente, in Romania este o combinatie intre cele doua tipuri de proceduri. Astfel, judecatorul are rol activ temperat, pentru a nu fi partinitor. Granita dintre rol activ si partinire este atat de subtire, incat poate fi usor depasita.

Ipostaze ale rolului activ temperat al judecatorului: a) Judecatorul staruie pentru rezolvarea amiabila a cauzei: art. 21 NCPC. Aplicatii: art. 227 NCPC (prezenta personala a partilor in vederea solutionarii amiabile a litigiului –

chiar daca acestea au avocati); art. 14, alin. 2 NCPC; art. 920 NCPC (divort); art. 982 NCPC (partaj). Atat divortul, cat si partajul sunt impregnate de rezolvarea unui conflict de familie, sugerand impacarea partilor.

b) In vederea aflarii adevarului, judecatorul poate pune in discutia partilor aspecte de fapt si drept,

chiar daca nu sunt mentionate in cerere si intampinare. c) Judecatorul poate administra din oficiu probe, chiar daca partile nu le-au solicitat sau se

impotrivesc. Totusi, trebuie sa le puna in discutia prealabila a partilor. In plus, judecatorul nu poate administra probe nelegale (spre exemplu, daca legea prevede ca pentru dovedirea unui act juridic se poate face doar proba cu inscrisuri, judecatorul nu poate dispune proba cu martori, intrucat ar incalca principiul legalitatii). De asemenea, partile nu se pot plange in caile de atac de faptul ca instanta nu a administrat probe din oficiu.

d) Judecatorul poate, in anumite conditii, sa introduca in proces parti pe care reclamantul nu le-a indicat, in conditiile art. 78 NCPC – in materie necontencioasa unde nu exista parat; in materie contencioasa – cand legea prevede expres: art. 436 NCC. Si in celelalte cazuri in care nu exista o prevedere expresa a legii potrivit careia o anumita parte trebuie sa fie prezenta intr-un proces, dar, fata de natura raportului, participarea ar fi necesara, judecatorul poate pune in discutia partilor introducerea in cauza a partilor (spre exemplu, la partajul judiciar, unde trebuie sa participe toti coproprietarii). Judecatorul poate sa respinga o cerere ce nu mentioneaza toti coproprietarii sau poate pune in discutia partilor introducerea tertului in proces (coproprietarul neindicat in cererea de chemare in judecata).

e) Judecatorul poate sa dea calificare juridica corecta actelor sau faptelor prezentate de parti chiar daca acestea poarta o denumire gresita (spre exemplu, cerere intitulata apel in loc de recurs).

f) Judecatorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic al unei cereri in cazul in care partile se opun, daca nu se incalca interesele legitime ale altora. Daca judecatorul ar schimba denumirea sau temeiul juridic, ar incalca principiul disponibilitatii (partea are dreptul sa dispuna de soarta procesului).

g) Rolul activ al judecatorului nu poate sa depaseasca limitele investirii, in toate cazurile judecatorul fiind obligat sa se pronunte doar cu privire la ceea ce a fost dedus judecatii. Obiectul ramane fixat de reclamant (plus petita – mai mult; extra petita – altceva).

In concluzie, rolul activ al judecatorului trebuie sa tina cont de principiul contradictorialitatii si este

limitat de principiul disponibilitatii.

9. Principiul disponibilitatii Acesta are la baza conceptia ca procesul civil este o afacere privata. Astfel, de inceputul, mersul si

sfarsitul sau se ocupa numai partile. Prin urmare, regula este ca instanta nu se poate investi din oficiu, fiind, de regula, investita de partea interesata.

Sunt situatii cand nu partea investeste instanta, ci alte organe sau organizatii: procurorul, organizatii de protectie a consumatorilor etc. Astfel, nici in acest caz instanta nu este investita ex officio.

Procurorul poate avea initiativa: art. 92 NCPC. Cu privirea la punerea sub interdictie (art. 165 NCC coroborat cu art. 111 NCC), numirea tutorelui,

instituirea curatelei generale (art. 182 NCC) instanta se poate sesiza din oficiu. Obiectul procesului este stabilit de parti, prin cererile pe care le formuleaza, instanta fiind obligata

sa se pronunte numai in limitele investirii de catre parti (nu poate sa dea mai mult sau mai putin). Minus petita nu se confunda cu admiterea in parte. Minus petita inseamna ca instanta nu s-a

pronuntat asupra intregii cereri. Totusi, instanta este tinuta sa se pronunte omnia petita (sa rezolve toate pretentiile).

De la aceasta regula exista o derogare: in materia divortului, art. 918 NCPC – sunt capete de cerere

pe care chiar daca partile nu le-au solicitat, instanta trebuie sa se pronunte: exercitarea autoritatii parintesti atunci cand copiii sunt minori, contributia la cheltuielile de crestere si educare si numele partilor dupa divort. Aceste trei aspecte revin in obligatia instantei de divort chiar daca nu au fost solicitate.

Partile pot dispune si de soarta procesului, pot pana la urma sa renunte la proces, sa faca o tranzactie,

sa achieseze (paratul la cererile reclamantului) etc. Partile sunt cele care decid sau nu sa formuleze calea de atac. Exceptie: calea de atac poate fi

formulata si de procuror (art. 92, alin. 4 NCPC). Partea care a castigat procesul decide sa solicite executarea hotararii. Insa, prin exceptie, executarea

poate fi ceruta si de procuror (art. 92, alin. 5 NCPC).

Curs 3 – 16.10.2013

Actiunea civila

Definitia actiunii civile In Noul Cod de procedura civila, exista si o definitie legala a actiunii civile (art. 29 NCPC), ce preia

de altfel definitia data actiunii in doctrina de sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865. Astfel, potrivit art. 29 NCPC: Actiunea civila este ansamblul mijloacelor procesuale prevazute de lege pentru protectia dreptului

subiectiv pretins de catre una dintre parti sau a unei alte situatii juridice, precum si pentru asigurarea apararii partilor in proces.

Inca de la prima vedere, se observa ca actiunea civila nu se confunda cu cererea de chemare in

judecata, deoarece se vorbeste despre un ansamblu de mijloace procesuale. Pe de alta parte, actiunea civila nu se confunda nici cu dreptul subiectiv (aceste mijloace apara

dreptul subiectiv sau alte situatii juridice protejate de lege). Exemple de mijloace procesuale: dreptul de a formula cererea de chemare in judecata, de a fi citat,

de a recuza judecatorii, de a ataca hotararea in situatia unei solutii defavorabile, dreptul de a pune in executare hotararea in situatia unei solutii favorabile.

Astfel, cererea de chemare in judecata este doar o manifestare a actiunii civile (un mijloc procesual printre multe altele).

Pe de alta parte, actiunea pare a fi preexistenta cererii de chemare in judecata, intrucat nu apare o

data cu cererea de chemare in judecata. Mai precis, cererea de chemare in judecata pune in miscare actiunea civila, dar aceasta din urma exista anterior.

Raportul dintre dreptul subiectiv si dreptul la actiune Dreptul subiectiv este compus din trei elemente: 1. elementul ce da dreptul subiectului activ al unui raport juridic de a avea o anumita conduita; 2. elementul ce da dreptul subiectului activ al raportului juridic sa pretinda o anumita conduita din

partea subiectului pasiv; 3. dreptul subiectului activ de a recurge la actiune atunci cand subiectul pasiv nu are acea conduita

pe care subiectul activ ar dori-o in mod indreptatit. Aceasta a treia componenta este dreptul la actiune. In conceptia dreptului procesual civil, dreptul la actiune este o componenta a dreptului subiectiv,

nevenind dintr-un drept exterior dreptului subiectiv.

Totusi, exista si opinii (prof. Deleanu) care sustin contrariul: dreptul la actiune nu decurge din dreptul subiectiv, intrucat ar decurge din Constitutie, respectiv din dreptul de acces liber la justitie (ce are si o latura conventionala) sau un drept de petitionare general (fiind in exteriorul dreptului subiectiv).

Aceasta teza nu poate fi primita, intrucat nu explica un lucru simplu: teoria procedurii civile vorbeste despre dreptul la actiune de la sfarsitul secolului al XIX-lea, pe cand dreptul de acces liber la justitie apare mult mai tarziu, fiind o creatie a anilor ‘70; in Romania a fost consacrat abia prin Constitutia din 1991 (explicatie istorica de infirmare a tezei prof. Deleanu).

Exista si o definitie legala a dreptului material la actiune in Noul Cod civil: Art. 2500, alin. 2 NCC: Prin drept la actiune se intelege dreptul de a constrange o persoana, cu ajutorul fortei publice, sa

execute o anumita prestatie, sa respecte o anumita situatie juridica sau sa suporte orice alta sanctiune civila, dupa caz.

Astfel, se face o distinctie artificiala terminologica (legala) intre dreptul material la actiune si dreptul

procesual la actiune. Noul Cod civil (in materia prescriptiei) vorbeste despre faptul ca dreptul material la actiune este supus prescriptiei. In realitate, se prescrie dreptul de a recurge la forta coercitiva a statului. Restul aspectelor in legatura cu dreptul la actiune nu sunt supuse prescriptiei (doar recurgerea la forta coercitiva, dreptul de a constrange partea adversa sa aiba o anumita conduita este supus prescriptiei, o singura componenta).

Inclusiv civilistii recunosc teza conform careia dreptul la actiune decurge din dreptul subiectiv.

Terminologia folosita in Noul Cod civil ar putea sa duca un conflict aparent. Concluzii (legatura dreptului subiectiv cu dreptul la actiune): • dreptul la actiune este o parte componenta a dreptului subiectiv; • dreptul la actiune cuprinde mai multe drepturi (de a sesiza instanta, de a pune concluzii, de a

recuza, de a fi citat, de a ataca hotararea etc.); • sunt gresite tezele care afirma ca dreptul la actiune decurge din exteriorul dreptului subiectiv; • desi am vorbit in mod constant de drepturi subiective, in mod cu totul exceptional, dreptul la

actiune protejeaza si anumite situatii juridice pe care legiuitorul le-a tratat din punct de vedere subiectiv si procesual ca asimilate dreptului (posesia – nu este un drept; dar din punct de vedere procesual exista un drept procesual, respectiv actiunea posesorie).

Elementele actiunii civile I. Partile Pentru a avea o actiune civila, este nevoie de cel putin doua parti. Ca regula generala, acestea au

denumirea de reclamant si parat, dar in functie de calea procesuala aleasa putem avea si alte denumiri, cum ar fi: in apel, apelant-intimat; in recurs, recurent-intimat; in contestatia in anulare, contestator-intimat; in revizuire, revizuent-intimat.

Cand ne referim la elementele actiunii, respectiv la parti, ne referim la cei care sunt implicati in

raportul juridic dedus judecatii (la titularii drepturilor), iar nu la reprezentantii lor din proces. Reprezentantii, fizic vorbind, stau in judecata, dar, juridic, acestia nu au calitatea de parti.

Aceasta logica (partile din actiune sunt cele din raportul juridic dedus judecatii) este una generala.

Exista situatii exceptionale in care parti pot fi si terte persoane ce nu au nimic de-a face cu raportul juridic dedus judecatii. In mod exceptional, in calitate de reclamant apar diverse organe, organisme, institutii ale statului, carora legea le recunoaste calitate procesuala; spre exemplu, situatia procurorului care poate lua initiativa introducerii unei actiunii pentru protejarea drepturilor minorului sau celor pusi sub interdictie. Procurorul nu este reprezentant, ci este parte. Si minorul sau interzisul stau in justitie (de regula, prin reprezentantul lor legal).

Cand exista si exceptii de la regula, soarta actiunii ramane insa in mainile titularului (organismul

doar declanseaza mecanismul); daca titularul doreste sa renunte, achieseze, tranzactioneze, legea ii ingaduie (chiar si in cazul minorului, cu incuviintarea autoritatii tutelare).

II. Obiectul actiunii Acesta este reprezentat de protectia dreptului subiectiv dedus judecatii, care poate lua forma unei

actiuni sau a unei abstentiuni (in functie de ce i se cere: sa faca, sa nu faca, sa dea ceva). Obiectul unei actiuni poate fi si protectia unei situatii juridice (apararea posesiei, spre exemplu).

Desi, ca regula generala, obiectul actiunii este cel prezentat, daca se particularizeaza in raport cu

mijloacele procesuale folosite, obiectul poate cunoaste o anumita particularitate: in cazul cererii de chemare in judecata (manifestare a dreptului la actiune), obiectul il reprezinta o prestatie (spre exemplu, obligarea paratului la plata unei sume de bani, predarea unui imobil, daramarea unui gard etc.).

Insa, daca vorbim despre calea de atac (o alta manifestare a dreptului la actiune), obiectul apelului

este desfiintarea sau schimbarea hotararii pronuntata in prima instanta; obiectul recursului este casarea hotararii. Indirect, tot la protectia dreptului subiectiv se ajunge si prin obiectul apelului sau recursului. Totusi, obiectul se schimba, chiar daca scopul ramane acelasi.

III. Cauza actiunii Cauza actiunii este reprezentata de scopul spre care se indreapta actiunea (vointa celui care

reclama si a celui care se apara). Si apararile paratului reprezinta exercitarea actiunii. Trebuie facuta o distinctie intre: ! cauza actiunii (causa petendii); si ! cauza cererii de chemare in judecata (causa debendii). Desi terminologic apropiate, cele doua notiuni sunt fundamental diferite: • cauza actiunii o reprezinta scopul spre care se indreapta demersul judiciar; • cauza cererii de chemare in judecata o reprezinta temeiul juridic al cererii de chemare in

judecata (o manifestare a dreptului la actiune). Confuzia celor doua este fatala din punct de vedere al dreptului procesual, pentru ca sunt institutii

(spre exemplu, autoritatea de lucru judecat), ce solicita identitate de obiect, parti si cauza. Ce cauza? Raspunsul este causa debendii, temeiul de drept al cererii de chemare in judecata.

Cauza actiunii poate fi de multe ori comuna in mai multe cereri de chemare in judecata, pentru ca

mai multe cereri de chemare in judecata pot fi mijloace de manifestare ale aceleiasi actiuni. Spre exemplu, pentru protectia dreptului de proprietate, se poate formula o actiune in revendicare, dar tot in vederea protectiei dreptului de proprietate, se poate introduce si o actiune mixta, in care se solicita predarea bunului cumparat in baza unui contract, cerere intemeiata atat pe dreptul de proprietate, cat si pe un drept de creanta (decurgand din contract).

La actiunile personale, pentru unul si acelasi scop exista mai multe cereri. Spre exemplu, actiunea in

rezolutiune versus actiunea in anulare (daca se doreste desfiintarea contractului si reintoarcerea bunului in patrimoniul propriu). Daca cauza de la autoritatea de lucru judecat ar viza causa petendii, am vorbi despre o sfera prea mare de aplicare, despre o notiune prea larga. Autoritatea de lucru judecat vizeaza imutabilitatea chestiunilor discutate.

Cauza trebuie sa fie reala, licita si morala. Incalcarea caracterului real al actiunii ar putea sa ne

duca spre zona abuzului de drept. Exista abuz de drept atunci cand cineva declanseaza o actiune, ce din punct de vedere al formei de manifestare exterioara (cererea de chemare in judecata) intruneste toate formalitatile necesare, dar nu se urmareste valorificarea unui drept, ci sicanarea unei anumite persoane, impiedicarea unei persoane de a folosi un drept. Spre exemplu, se introduce o actiune in revendicare (fara existenta unui titlu), pentru a impiedica ca paratul sa vanda (intrucat se noteaza litigiul in cartea funciara); potentialul cumparator poate avea anumite indoieli cu privire la tranzactie.

Se incheie o promisiune de vanzare intre A si B. Promitentul vanzator A nu isi indeplineste aceasta

obligatie. Ulterior, A ii promite si lui C acelasi bun. B introduce o cerere de chemare in judecata pentru ca instanta sa pronunte o hotarare ce sa tina loc de contract de vanzare.

In timpul acestui proces, C il da si el in judecata pe A, solicitand acelasi lucru, dar fata de faptul ca in plin proces contra lui A ; achiesare.

A achieseaza fata de pretentiile lui B. Se poate vorbi despre caracterul nereal al actiunii (al doilea proces era facut exclusiv pentru ca in caile de atac Curtea de Apel Bucuresti). A doua actiune avea un singur scop, sa scoata bunul din circuitul judiciar astfel incat prima hotarare sa nu se mai poata pronunta.

Conditiile de exercitare a actiunii civile In Noul Cod de procedura civila, aceste conditii sunt prevazute expres, fiind preluate din doctrina si

jurisprudenta Codului de procedura civila de la 1865 (unde nu erau prevazute expres de lege). 1. Sa se formuleze o pretentie (afirmarea unui drept) Doctrina, atunci cand vorbeste despre afirmarea unui drept, ia ca element principal aspectul general,

excluzand micile exceptii, in timp ce legiuitorul este mai prudent (pretentia se poate referi si la protectia unei situatii juridice, cum ar fi posesia).

Nici legiuitorul si nici doctrinarii nu vorbesc despre caracterul intemeiat al pretentiei sau al dreptului,

ci numai de afirmarea acesteia. Verificarea existentei dreptului este o chestiune de fond. Conditiile de exercitare a actiunii civile se verifica inainte de intrarea pe fond. Se doreste inlaturarea ipotezelor cand nu se cere nimic instantei.

In ceea ce priveste dreptul, doctrina solicita intrunirea urmatoarelor conditii: • sa fie recunoscut si ocrotit de lege; • sa fie exercitat in limitele sale externe si interne. De multe ori, exercitarea drepturilor trebuie sa

imbrace anumite forme juridice (exercitarea in termen, pentru a nu interveni decaderea; la formularea cererii de chemare in judecata trebuie sa fie inscrise anumite mentiuni, sa se plateasca taxa judiciara de timbru; in cazul limitelor interne trebuie sa existe vointa reala);

• sa fie exercitat cu buna-credinta; • sa fie actual.

Actualitatea dreptului vizeaza situatia in care dreptul este supus unui termen sau unei conditii. In

aceste ipoteze, actiunea va fi respinsa ca prematura (chiar daca dreptul exista sau este eventual), dar va putea fi reformulata cand termenul sau conditia se vor indeplini.

In mod cu totul exceptional, se recunoaste posibilitatea exercitarii dreptului la actiune pentru unele

situatii prevazute de lege pentru care dreptul nu este actual (actiuni preventive, art. 34 NCPC): • cererea pentru predarea unui bun la implinirea termenului contractual poate fi facuta chiar inainte

de implinirea acestui termen (se introduce o cerere de chemare in judecata prin care se solicita ca atunci cand va expira contractul de locatiune, sa fie evacuat paratul, desi contractul este in fiinta la momentul introducerii actiunii – doar daca contractul de locatiune din speta nu este titlu executoriu) – art. 34, alin. 1 NCPC;

• formularea, inainte de termen, a cererii privind executarea la termen a obligatiei de intretinere sau a altei prestatii periodice (executarea va putea fi facuta doar la scadenta). Spre exemplu, vorbim despre o pensie alimentara, scadenta lunar (in conceptia clasica a actiunii, ar trebui ca in fiecare luna sa se introduca o noua actiune, intrucat ratele ulterioare nu sunt inca scadente) – art. 34, alin. 2 NCPC;

• pot fi incuviintate, inainte de implinirea termenului si alte cereri pentru executarea la termen a unor obligatii, ori de cate ori se va constata ca acestea pot preintampina o paguba insemnata pe care reclamantul ar incerca-o daca ar astepta implinirea termenului – art. 34, alin. 3 NCPC.

Primele doua ipoteze au fost lasate la aprecierea legiuitorului; a treia ipoteza este lasata la aprecierea

judecatorului, de la caz la caz.

2. Sa existe un interes Interesul reprezinta folosul practic al demersului judiciar. Este de principiu ca punerea in miscare a

actiunii civile nu trebuie facuta pentru simple orgolii, principii ale petentului, ci trebuie urmarit un folos practic. Cerinta este sugestiv exprimata prin doua vechi adagii: Pas d’intérêt, pas d’action si L’intérêt est la mesure d’action.

Acest folos practic poate fi material sau moral. Interesul este zona nepatrimoniala, in principal, chiar daca cu reverberatii in zona patrimoniala, in situatii ca divort, actiuni privind filiatia etc.

Se mentioneaza existenta interesului la momentul introducerii cererii de chemare in judecata, dar si

pentru exercitiul oricarui element al actiunii civile (si atunci cand se invoca o proba, cand se ridica o exceptie, cand se formuleaza o cale de atac trebuie sa fie un interes).

Spre exemplu, daca partea adversa nu a fost citata la proces la un termen, dar vine la urmatorul termen si nu invoca faptul ca nu a fost legal citata, cel citat si prezent nu ar avea interes sa invoce nulitatea actelor de procedura facute in lipsa celeilalte parti, chiar si in prezenta celui ce invoca nulitatea; o situatie similara este cea in care partile ataca hotararile defavorabile pentru ca nu au fost prezente alte parti.

Caracteristicile interesului Aceste caracteristici sunt legale, dar art. 33 NCPC preia doctrina si jurisprudenta din VCPC. Interesul trebuie sa fie: a) determinat – trebuie sa fie bine conturat la un caz concret si nu un interes general; b) legitim – sa fie recunoscut de lege; c) personal – exceptii: actiunea oblica (aparenta exceptie, intrucat este un interes personal mediat;

creditorul are interes sa introduca actiunea pentru a se putea indestula din patrimoniul debitorului), actiunile colective (actiunea sindicatului pentru protectia drepturilor membrilor de sindicat; totusi ratiunea de a fi a sindicatului este protejarea membrilor sai) sau actiunile formulate de organe carora legea le recunoaste legitimare procesuala distinct de titularul dreptului (procurorul, organele de protectia consumatorului etc.). Aceste exceptii confirma faptul ca interesul trebuie sa fie personal, ori de cate ori legea nu prevede o derogare de la aceasta regula;

d) nascut si actual. Actualitatea interesului merge impreuna cu actualitatea dreptului. Totusi, exista si anumite situatii

cand interesul poate fi nascut si actual, chiar daca dreptul afirmat nu este inca actual: art. 952 NCPC; asigurarea probelor (art. 359 NCPC) – luarea marturiei unui posibil martor, ce se afla intr-o stare precara de sanatate; efectuarea unei expertize privind o constructie ce urmeaza a fi demolata; art. 2312 NCC – este posibil ca la formularea actiunii debitorul sa fie insolvabil.

Lipsa interesului sau lipsa unei conditii a interesului determina respingerea actiunii ca fiind

formulata de o persoana fara interes (art. 40 NCPC). Exceptia lipsei de interes este una de ordine publica (poate fi invocata oricand), dar hotararea nu

este supusa autoritatii de lucru judecat. Ulterior, daca apare interesul, se poate introduce cu succes o actiune, fara a putea fi retinuta exceptia lipsei de interes.

3. Sa existe calitate procesuala (legitimatio ad causam) Calitatea procesuala reprezinta identitatea dintre partile procesului si subiectele raportului juridic

litigios dedus judecatii. Astfel, este necesara identitatea reclamantului cu subiectul activ al raportului juridic litigios si a paratului cu subiectul pasiv.

Calitatea procesuala este institutia care transpune in plan procesual realitatea din dreptul substantial. Astfel, cel ce are dreptul de a pretinde o anumita conduita celeilalte persoane in dreptul substantial devine reclamant, iar cel care nu s-a supus unei anumite conduite devine parat.

Definitia legala este prevazuta de art. 36 NCPC: Calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios,

astfel cum acesta este dedus judecatii. Existenta sau inexistenta drepturilor si a obligatiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Uneori, legea prevede expres cine are calitate procesuala activa si pasiva (spre exemplu, la actiunea

in tagada paternitatii: art. 429 NCC). Tratamentul de identificare a calitatii procesuale: • in cazul actiunilor ex contractu, priveste partile contractului (trebuie verificat daca a avut loc o

cesiune de drepturi, o preluare de datorie, o subrogatie etc.); • in cazul actiunilor reale, calitatea procesuala activa o are titularul dreptului, in timp ce calitatea

procesuala pasiva o poate avea orice persoana ce aduce atingere dreptului real; • la actiunea in uzucapiune, calitatea procesuala activa o are posesorul. Se pune problema cine are

calitate procesuala pasiva (este deseori extrem de dificil de determinat). Exceptii: atunci cand legea recunoaste calitate procesuala si unor persoane, organizatii, institutii sau

autoritati care nu au drepturi proprii in raportul juridic dedus judecatii. Este nevoie de o prevedere expresa a legii. Exemple:

• organizatii sindicale; • asociatiile pentru protectia consuamtorului; • organizatiile neguvernamentale care au ca scop protectia drepturilor omului sau au un interes legitim

in combaterea discriminarii – daca discriminarea aduce atingere unei comunitati sau unui grup de persoane; • procurorul, in conditiile art. 92 NCPC; art. 245 C.proc.penala – obligatia introducerii unei actiuni

la instanta civila pentru desfiintarea unui act in legatura cu care actiunea de fals nu a mai putut fi pusa in miscare (moartea autorului, prescriptia etc.), chiar daca nu este vorba de interesul minorilor sau persoanelor puse sub interdictie.

Cand vorbim despre calitate procesuala nu se pune problema existentei sau inexistentei drepturilor si

obligatiilor partilor, ci doar de modul in care reclamantul infatiseaza lucrurile. Determinarea existentei sau inexistentei drepturilor si obligatiilor partilor nu este o problema de calitate, ci o problema de fond.

De principiu, calitatea se analizeaza in prealabil si doar in urma verificarii calitatii se va putea trece la examinarea fondului. Spre exemplu, un tert, ce justifica un interes, introduce o cerere de chemare in judecata prin care invoca nulitatea absoluta a contractului. Daca in analiza fondului, rezulta ca nulitatea relativa era incidenta in cauza, unele instante respingeau actiunea pentru lipsa calitatii procesuale active, intrucat nulitatea relativa putea fi invocata doar de partile contractului, nu si de un tert. Totusi, actiunea nu putea fi respinsa pe acest temei, pentru ca deja se intra in fondul problemei.

Proba calitatii procesuale active si pasive revine reclamantului.

Transmiterea calitatii procesuale Aceasta poate avea loc: • pe cale legala, prin succesiune (persoane fizice) sau reorganizare (persoane juridice). Daca intervine

o transmitere pe cale de succesiune, atunci in proces va figura din momentul respectiv partea ce il mosteneste pe cel ce se afla in proces. Potrivit art. 412, alin. 1, pct. 1 NCPC, cauza se suspenda pana la introducerea in judecata a mostenitorilor.

• pe cale conventionala (cesiune, preluare de datorie, vanzare, donatie etc.) Exista situatii in care calitatea procesuala nu poate fi transmisa. Spre exemplu, in cazul procedurii

divortului, nu are loc o transmitere de calitate procesuala (mostenitorii nu devin soti) – Briciu.

Art. 925 NCPC Decesul unuia dintre soti (1) Daca in timpul procesului de divort unul dintre soti decedeaza, instanta va lua act de incetarea casatoriei si va dispune, prin hotarare definitiva, inchiderea dosarului. (2) Cu toate acestea, cand cererea de divort se intemeiaza pe culpa paratului si reclamantul decedeaza in cursul procesului, lasand mostenitori, acestia vor putea continua actiunea, pe care instanta o va admite numai daca va constata culpa exclusiva a sotului parat. In caz contrar, dispozitiile alin. (1) raman aplicabile. (3) Pentru introducerea in cauza a mostenitorilor sotului reclamant, instanta va face aplicarea art. 412 alin. (1) pct. 1. (4) In cazul in care actiunea este continuata de mostenitorii sotului reclamant, potrivit alin. (2), casatoria se socoteste desfacuta la data introducerii cererii de divort.

De asemenea, exista situatii in care calitatea poate fi transmisa, daca actiunea a fost pusa in miscare

anterior (art. 1024 NCC – revocarea donatiei pentru ingratitudine; art. 1391 NCC – repararea prejudiciului nepatrimonial).

In plus, exista situatii in care se distinge intre termenul de introducere a actiunii de catre titularul dreptului si cel al introducerii de catre mostenitori (art. 423 NCC – actiunea in stabilirea maternitatii; art. 433 NCC – actiunea in tagada paternitatii).

Procedura in caz de transmitere a calitatii procesuale este detaliata de art. 39 NCPC. Uneori raman

parti in proces atat cedentul, cat si cesionarul, deoarece pot aparea conflicte intre cedent si cesionar (vicii ale actului de transmisiune, inexistenta unui act de transmisiune).

1. Obligatia succesorului cu titlu particular de a interveni din proprie initiativa in cauza respectiva; 2. Daca instrainatorul sau succesorul cu titlu universal al acestuia este scos din proces, judecata va

continua numai cu succesorul cu titlu particular. Insa, instanta poate sa pastreze in proces atat pe cel care a instrainat, cat si pe cel care a dobandit. Aceasta deoarece in practica apar conflicte inclusiv intre instrainator si dobanditor si cesionar (vicii ale actului de transmisiune, inexistenta unui act de transmisiune);

3. Se pune problema ce se intampla daca cel care dobandeste nu intervine in proces. Hotararea pronuntata in procesul cu cel care instraineaza dreptul ii va fi opozabila dobanditorului si produce efecte de drept. Exceptie: cazurile in care a dobandit dreptul cu buna-credinta si nu mai poate fi evins, potrivit legii, de catre adevaratul titular (art. 39, alin. 3, teza finala NCPC). Dobanditorul va fi de buna-credinta, de exemplu, cand actiunea nu a fost notata in cartea funciara sau in situatia unui bun mobil pentru care nu exista formalitati de publicitate.

In cazul lipsei calitatii procesuale, se invoca exceptia lipsei calitatii procesuale, ce este de ordine publica. Exceptia se solutioneaza inaintea fondului. In cazul actiunilor reale, problema calitatii se poate confunda adesea cu cea de fond. Astfel, exceptia se poate uni cu fondul.

Actiunea se va respinge ca fiind formulata de catre o persoana fara calitate procesuala activa sau

impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva. Nu exista autoritate de lucru judecat in ce priveste fondul, dar exista asupra problemei calitatii procesuale.

4. Sa existe capacitate procesuala (legitimatio ad processum) Capacitatea procesuala de folosinta Aceasta apartine oricarei persoane care are folosinta drepturilor civile. Exceptie: asociatiile, societatile, alte entitati fara personalitate juridica pot sta in proces, potrivit

art.  56, alin. 2 NCPC. Limitari: art. 207 NCC (se refera la CNVM etc). Sanctiunea este nulitatea absoluta, iar exceptia nulitatii poate fi invocata in orice stare a pricinii de

orice parte sau de instanta, din oficiu. Capacitatea procesuala de exercitiu Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sunt minorii sub 14 ani si cei pusi sub interdictie.

Acestia vor sta in proces prin reprezentant, dar figureaza ca parti in proces. Citarea se face prin reprezentant, dar indicandu-se numele minorului sau interzisului.

Minorii intre 14-18 ani au capacitate de exercitiu restransa. Acestia vor fi citati la proces, dar vor fi asistati de reprezentanti (parinte sau tutore).

Curatela judiciara Este o institutie care intervine: • atunci cand o persoana este lipsita de reprezentant si este urgenta judecarea cauzei; • atunci cand exista un conflict de interese juridice intre reprezentant si reprezentat; • persoana juridica sau o entitate fara personalitate juridica ce poate sta in proces nu are reprezentant. Curatorul judiciar nu se confunda cu curatorul reglementat de Noul Cod civil. Curatela litis apare

doar pentru reprezentarea in proces si nu pentru reprezentarea in intreaga ambianta a actelor socio-economice intreprinse.

Spre deosebire de curatela de drept comun, curatela litis are urmatoarele caracteristici: " curatela se instituie de instanta care judeca procesul si nu de catre instanta tutelara; " curatorul judiciar nu se numeste dintre persoanele apropiate persoanei in nevoie, ci dintre avocatii

desemnati de barou pentru instanta respectiva. Curatorul judiciar va reprezenta (pe cat cu putinta) interesele persoanei aflate in nevoie.

Remuneratia curatorului (art. 58, alin. 4 NCPC) ar trebui platita de catre reclamant, de principiu, partea ce are interes in derularea procedurii. Daca chiar minorul sau interzisul este reclamant, acesta poate fi obligat la plata. Uneori, chiar reprezentantul este in conflict de interese. Atunci, plateste paratul; daca acesta refuza, abia atunci se recurge la fondurile statului, urmand ca partea ce cade in pretentii sa restituie suma.

Daca cel caruia i s-a pus in sarcina obligatia nu poate plati, se recurge la ajutorul public judiciar (OG nr. 80/2013)

Sanctiunea este nulitatea relativa; nulitatea intervine numai dupa ce instanta va acorda un termen

in vederea confirmarii actului. Nulitatea, desi relativa, poate fi invocata in tot cursul procesului. Exemplu: un minor introduce singur o cerere de chemare in judecata. Majorul parat, ce pierde

procesul, declara apel, afirmand ca toate demersurile sunt facute de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu. Apelul va fi respins ca lipsit de interes. Insa, daca majorul parat solicita nulitatea tuturor actelor inainte de hotarare, aceasta nu va fi lipsita de interes; daca minorul pierde procesul, majorul parat se poate teme ca reprezentantul minorului sa declare apel si sa afirme ca toate actele minorului sunt nule.

Autorizarea Este o institutie care intervine atunci cand reprezentantul legal al minorului sau pusului sub

interdictie sau a celui cu capacitate restransa doreste sa faca acte de dispozitie: tranzactie, renuntare la drept, renuntare la judecata, achiesare. Este necesara autorizarea din partea instantei de tutela (NCC); instantele judecatoresti pot ceda aceste drepturi autoritatii tutelare pana la infiintarea instantelor de tutela (art. 229 din Legea nr. 76/2012).

Concluzie privind cele patru conditii de exercitare a actiunii civile Toate cele patru conditii de exercitiu ale actiunii civile sunt sanctionabile prin nulitati absolute (cu

exceptia capacitatii procesuale de exercitiu) si se pot dezbate inainte de intrarea in fond.

Curs 4 – 23.10.2013

Clasificarea actiunilor civile

Clasificari ce produc efecte practice: I. Dupa scopul urmarit de reclamant a) Actiuni in realizare Acestea reprezinta majoritatea cazurilor existente in practica. Se regasesc in art. 34 NCPC.

Actiunea in realizare este actiunea tip – cea prin care o persoana doreste sa i se recunoasca un drept pentru ca ulterior sa oblige pe parat sa respecte dreptul respectiv.

Exemple de actiuni in realizare: • actiunea in revendicare: se solicita (1) recunoasterea dreptului de proprietate si (2) obligarea

paratului sa lase in deplina proprietate si linistita posesie bunul ce face obiectul revendicarii; • actiunea in rezolutiune: se solicita (1) recunoasterea faptului ca nu s-a executat prestatia din

partea partii adverse, (2) desfiintarea actului si (3), de principiu, reintoarcerea prestatiei; • actiunea in anulare: se solicita (1) recunoasterea faptului ca actul este nul sau anulabil si (2)

redobandirea a ceea ce s-a transmis prin actul respectiv. Ca o caracteristica generala, in cazul actiunilor in realizare, dreptul invocat este preexistent si, din

acest motiv, aceste actiuni produc efecte declarative si nu constitutive de drepturi. Atunci cand se revendica un bun – se recunoaste faptul ca cel care a introdus cererea in instanta era deja proprietar; instanta doar confirma calitatea de proprietar, in detrimentul partii adverse. In cazul unei actiuni in nulitate, hotararea judecatoreasca nu creeaza nulitatea, ci confirma faptul ca acel act era nul sau anulabil.

Actiunile in realizare au efecte si pentru trecut. b) Actiuni in constatare Sunt reglementate de art. 35 NCPC. Acestea sunt actiunile prin care reclamantul solicita instantei

sa constate numai existenta sau inexistenta unui drept, fara insa a solicita si obligarea paratului sa se conformeze dreptului respectiv prin a da, a face sau a nu face ceva.

Aceste actiuni era prevazute si de art. 111 VCPC, fiind introduse in 1948 (printr-un text similar celui din Legea privind accelerarea judecatilor din 1943). In perioada interbelica nu au fost reglementate de cod. Atunci cand se discuta despre existenta interesului, s-a constatat ca anumiti reclamanti nu solicitau si obligarea paratului sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. Atunci, instantele si-au pus problema existentei interesului in a actiona exclusiv pentru constatarea unui drept, fara a-l obliga pe parat sa se conformeze dreptului. Instantele au respins aceste actiuni ca fiind lipsite de interes. Dupa o perioada, doctrina si jurisprudenta au semnalat ca nu in toate cazurile sunt lipsite de interes; uneori, reclamantul avea interesul constatarii unei situatii juridice, fara a avea ce cere de la parat.

Spre exemplu, posesorul unui teren era tulburat in mod sistematic de o alta persoana ce pretindea ca este proprietarul terenului, fiind obligat in permanenta sa suporte acte de tulburare, sub argumentul celeilalte persoane ca este proprietar (spre exemplu, problema unui gard dintre vecini). Astfel, posesorul avea interes sa fie constatata calitatea sa de proprietar. Instantele au statuat ca in aceasta situatie are interes.

Alta ipoteza: in cazul unei mosteniri, o persoana sustine ca are testament, dar nu-l arata celorlalti succesori, spunand ca il va prezenta chiar imediat inainte de implinirea termenului de decadere privind acceptarea mostenirii. Ceilalti succesori au interes sa se constate existenta unui testament.

Situatii de coproprietate: mai multi coproprietari preiau o proprietate, prin mostenire spre exemplu, dar nu se pun de acord asupra cotelor. Acestia ar putea introduce cerere de partaj (asadar o actiune in realizare), dar acestia doresc sa ramana coproprietari, insa doresc stabilirea cotelor.

Astfel, legiuitorul a reglementat actiunile in constatare, cu trei caracteristici: 1. Actiunile in constatare au ca obiect existenta sau inexistenta unui drept, iar nu a unui fapt

(spre exemplu, nu se poate solicita constatarea ca un geam are vedere spre proprietatea vecinului sau spre drumul de acces; ca o constructie este viciata sau nu etc.). Pentru constatarea unor fapte, exista mecanisme cum ar fi asigurarea dovezilor (printr-un executor judecatoresc).

2. Actiunile in constatare au caracter subsidiar fata de actiunile in realizare. Doctrina si

jurisprudenta veche, cand recunosteau actiunile in constatare (inainte de reglementarea lor), afirmau ca interesul actiunii in constatare exista doar cand nu exista posibilitatea introducerii unei actiuni in realizare. Se poate afirma ca actiunea in constatare este o jumatate din actiunea in realizare. Statul nu a dorit multiplicarea numarului de procese prin reglementarea actiunii in constatare, ci a limitat utilizarea acestor actiuni la situatiile in care este imposibila introducerea unei actiuni in realizare.

Caz special: actiuni in constatarea drepturilor de coproprietate. S-a pus o problema in situatia in

care coproprietarii (sau doar unul dintre ei) solicita doar constatarea drepturilor dintr-un bun sau dintr-o masa de bunuri; unele instante au afirmat ca actiunea in constatare este inadmisibila, intrucat acestia au la dispozitie o actiune in realizare, anume actiunea de partaj. In cele din urma, pozitia majoritara este ca in acest caz este admisibila actiunea in constatare. Desi exista o actiune in realizare (partajul), aceasta actiune vizeaza alte realitati juridice, iar coproprietarii nu pot fi obligati sa-si schimbe drepturile in alte drepturi, pentru simpla dorinta a lor de a-si cunoaste cu exactitate cota-parte din dreptul de coproprietate.

Pot exista interese legitime doar pentru constatare. Spre exemplu, coproprietarii inchiriaza bunul si vor sa stie cum isi vor imparti chiria; cheltuielile cu bunul.

Fostii soti, dupa divort, raman cu bunuri, proprietate comuna, ce vor fi atribuite potrivit contributiei. O alta problema s-a ridicat atunci cand un debitor solicita sa se constate ca nu are o datorie fata de

creditorul sau. In primul rand s-a stabilit ca este inadmisibila actiunea debitorului care solicita constatarea inxistentei vreunei datorii, datorita caracterului nederminat al drepturilor (“nicio datorie” nu este un drept) – s-a invocat o pretentie nedeterminata.

In schimb, este admisibila actiunea in constatarea unei anumite datorii, individual determinate (fie ca s-a prescris, s-a stins prin compensare, plata etc.). O astfel de actiune este admisibila, cu precizarea ca poate fi utilizata cat timp nu a inceput executarea acelei datorii. Daca a inceput executarea, atunci debitorul va putea sa opuna apararile sale pe calea contestatiei la executare. Realizarea poate fi si o contestatie la executare sau alt mijloc procesual (opozitie etc.) – art. 35 NCPC (“alta cale”).

3. Actiunile in constatare nu sunt susceptibile de executare silita. Acest caracter se refera

exclusiv la capatul principal de cerere. Daca reclamantul va castiga va putea cere cheltuieli de judecata de la parat.

*OBS: Actiunile in constatare conduc la deschiderea unei proceduri contencioase, contradictorii. Hotararea judecatoreasca are autoritate de lucru judecat.

Subclasificare actiunilor in constatare: • actiuni declaratorii – cele simple, prin care partea solicita sa se constate fie existenta, fie

inexistenta unui drept (astfel, avem actiuni declaratorii negative si actiuni declaratorii pozitive); • actiuni interogatorii – prin care reclamantul solicita chemarea in judecata a paratului pentru a-i

solicita o anumita pozitie in legatura cu un drept; spre exemplu, mostenitorii legali cheama in judecata pe cel care se pretinde legatar sa exhibe testamentul;

• actiuni provocatorii – prin care reclamantul solicita chemarea in judecata a unei persoane care

pretinde drepturi in legatura cu un drept al reclamantului sa-si dovedeasca dreptul respectiv. Daca acesta nu va putea sa dovedeasca dreptul, prin autoritatea de lucru judecat, se va putea arata ca paratul nu are niciun drept (exemplul anterior cu revendicarea in cazul unor multiple tulburari).

c) Actiuni in constituire de drepturi De regula, aceste actiuni sunt regasite in materia drepturilor nepatrimoniale. Prin aceste actiuni,

instanta, prin hotararea pronuntata, creeaza o situatie juridica noua, diferita de cea care a generat actiunea. De principiu, instanta doar recunoaste situatii juridice preexistente; instanta nu da drepturi, de regula, nu le transforma, ci le recunoaste in starea in care existau.

Insa, exista actiuni in care exista un drept la formularea actiunii si un alt drept la solutionarea actiunii. Spre exemplu, la divort: la introducerea actiunii esti casatorit, la finalizarea divortului esti liber. Alte exemple: • punerea sub interdictie; • stabilirea filiatiei; • hotararea prin care se suplineste consimtamantul unei parti la incheierea unui contract si se pronunta o

hotarare care sa tina loc de contract de vanzare (executarea silita in natura atipica a obligatiei de a face a promitentului vanzator ce refuza sa se prezinte la notar pentru incheierea valabila a contractului). Aceasta este o actiune personala. La introducerea cererii, reclamantul avea un drept de creanta, dar instanta pronunta o hotarare care ii da un drept real;

• actiunea de partaj: drepturile de la momentul partajului sunt diferite de cele de la momentul introducerii actiunii.

Ca regula generala, dat fiind faptul ca vorbim despre drepturi nou create prin hotararea judecatoreasca, este logic ca aceste actiuni in constituire au efecte numai pentru viitor.

Exceptie: actiunile in stabilirea filiatiei (paternitatii).

II. Dupa natura dreptului dedus judecatii a) Actiuni personale – atunci cand se apara prin intermediul actiunii un drept de creanta; b) Actiuni reale – atunci cand se apara prin intermediul actiunii un drept real; c) Actiuni mixte – atunci cand se apara prin intermediul actiunii atat un drept de creanta, cat si un

drept real;

Exemple de actiuni mixte: • actiunea pentru executarea unui contract translativ de proprietate: cel care a dobandit

bunul are o dubla cauza pentru cerere. Pe de-o parte, se intemeiaza pe dreptul de proprietate (transmitandu-se dreptul de proprietate, el poate revendica bunul, chiar si de la instrainator); pe de alta parte, se intemeiaza pe contract, intrucat una din obligatiile vanzatorului este transmiterea bunului – obligatie corelativa unui drept de creanta al cumparatorului;

• actiunea in anularea sau rezolutiunea unui act, atunci cand se urmareste redobandirea cu efect retroactiv a dreptului de proprietate. Prin rezolutiune, dreptul de proprietate este dobandit si pentru trecut. Asadar, la data introducerii actiunii, exista doua temeiuri – unul contractual (neexecutarea obligatiei) si altul legat de apararea dreptului de proprietate (redobandit ca efect al rezolutiunii).

Importanta clasificarii: ! in materie de competenta teritoriala: cererile reale imobiliare sunt de competenta instantei

locului situarii imobilului; cererile mixte (imobiliare) cunosc o competenta alternativa (locul situarii imobilului si domiciliul sau sediul paratului).

ICCJ : RIL pentru o chestiune de acest gen – raspunde la intrebarea daca pronuntarea unei

hotarari care sa tina loc de contract de vanzare in situatia in care promitentul-vanzator nu-si executa obligatia de a incheia contractul: pentru a se determina competenta teritoriala s-a pus problema clarificarii naturii juridice (actiunea reala imobiliara sau personala). ICCJ a statuat ca este o actiune personala (clasificarea in actiuni reale sau personale se face dupa natura dreptului dedus judecatii – drept de creanta al promitentului-cumparator). Efectul hotararii era totusi transmiterea unui drept real, dar clasificarea se face dupa dreptul dedus judecatii.

! in materie de prescriptie: actiunile reale sunt imprescriptible sau au un termen de prescriptie

mai lung; actiunea personala este prescriptibila de regula in termenul de 3 ani. Pronuntandu-se hotararea, sunt si alte termene de prescriptie a executarii. Executarea unor hotarari pronuntate in actiuni reale se prescrie in 10 ani; actiuni personale – 3 ani.

! in privinta calitatii procesuale: la actiunile personale, calitate procesuala au partile raportului

juridic civil; la actiuni reale: orice membru al societatii are posibila calitate procesuala pasiva, pentru ca toti sunt obligati sa respecte dreptul de proprietate. La actiunile reale, chestiunea calitatii procesuale active se identifica cu problema fondului. In schimb, la actiunile personale, calitatea procesuala activa apartine subiectului activ al raportului juridic.

III. In raport cu calea aleasa pentru apararea drepturilor a) Actiuni principale – actiunile prin care se declanseaza procesul (actiunile introductive de instanta); b) Actiuni aditionale – actiunile prin care se modifica pretentiile anterioare (se cer initial 10 lei, iar

ulterior se cere si dobanda – cererea prin care se solicita dobanda este o actiune aditionala);

c) Actiuni accesorii – cereri a caror solutionare depinde de solutia data in cererea principala;

Actiunile accesorii pot fi cereri sau capete de cerere. Nu intotdeauna avem cereri distincte. Raportul principal-accesoriu se poate realiza in cadrul unei singure cereri, daca avem capete diferite de cerere. Spre exemplu, cererea privind anularea unui act este principala; cererea privind restituirea prestatiei este accesorie. De asemenea, plata unei sume de bani este o cerere principala, iar plata penalitatii este o cerere accesorie.

Sunt si situatii in care anumite capete de cerere accesorii nu pot fi formulate pe cale separata. Spre

exemplu, in ipoteza anularii, se poate cere prin actiune separata (dupa ce se va pronunta nulitatea) si restituirea prestatiei. In schimb, la divort si la pastrarea numelui din casatorie, daca se pronunta divortul si instanta, din oficiu, se pronunta si asupra revenirii la numele anterior, nu se mai poate pe o cale separata sa se obtina pastrarea numelui din casatorie (art. 918, alin. 3 NCPC).

Sunt si situatii in care anumite cereri nu pot fi facute decat pe cale principala (o cerere pentru stabilirea maternitatii sau paternitatii nu poate fi facuta pe cale accesorie sau incidentala).

d) Actiuni incidentale – cereri facute in cursul unui proces deja inceput.

Aceste cereri nu depind de solutionarea unor alte cereri. Insa, spre deosebire de cererile principale,

cererile incidentale nu declanseaza procesul, ci intervin in cursul unui proces deja declansat. Oricand o cerere incidentala poate face obiectul unui proces distinct.

Cererile incidentale tipice sunt: • cererea reconventionala, prin care paratul invoca pretentii proprii in contra reclamantului.

Aceste pretentii pot fi formulate si pe cale separata, dar datorita faptului ca doreste sa obtina, spre exemplu, o compensare judiciara pentru a combate pretentiile reclamantului, paratul introduce o cerere reconventionala. *OBS: pentru compensarea legala paratul se poate apara si printr-o simpla intampinare;

• cererea de chemare in garantie (comitentul chemat in judecata de victima il cheama in judecata pe prepus – poate sa introduca si o cerere separata contra prepusului);

• cererea de interventie, prin care un tert pretinde drepturi proprii cu privire la obiectul procesului dintre alte parti (A revendica un bun de la B; apare C ce pretinde ca doar el este proprietar).

Importanta clasificarii: ! in materie de competenta teritoriala si materiala: art. 123 NCPC prevede ca cererile accesorii,

incidentale si aditionale sunt de competenta instantei (teritoriala si materiala) care judeca cererea principala. Daca, de exemplu, reclamantul a investit cu o cerere de chemare in judecata judecatoria, pentru ca avea o pretentie de pana in 200.000 lei, iar paratul decide sa formuleze in cadrul acestui proces o cerere reconventionala prin care ii cere 300.000 de lei, competenta pentru cei 300.000 lei ar reveni tribunalul. Insa, pentru ca cererea reconventionala a fost introdusa la judecatorie, si cererea reconventionala a reclamantului va fi judecata tot de judecatorie (chiar daca, in situatia in care era introdusa separat, era de competenta tribunalului).

Aceeasi este si situatia inversa: daca victima solicita 300.000 lei comitentului, iar acesta il cheama pe prepus in garantie pentru 100.000 lei, si cererea de chemare in garantie se va judeca tot la tribunal.

! in materia cailor de atac:

Principiul unicitatii caii de atac: art. 460, alin. 2 NCPC “Daca prin aceeasi hotarare au fost

solutionate si cereri accesorii, hotararea este supusa in intregul ei caii de atac prevazute de lege pentru cererea principala [chiar daca pentru cererile accesorii s-ar prevedea o cale distincta de atac]”.

Art. 460, alin. 3 NCPC: “In cazul in care prin aceeasi hotarare au fost solutionate mai multe

cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotararea in intregul ei este supusa apelului. Hotararea data in apel este supusa recursului”.

Astfel, hotararea va fi supusa in intregul ei doar apelului (caii de atac mai favorabile). In practica solutia este mai simpla, intrucat hotarari supuse numai recursului care sa fie concurente cu altele supuse doar apelului sunt foarte rare.

Art. 460, alin. 4 NCPC: “Daca hotararea cu privire la o cerere principala sau incidentala nu este

supusa nici apelului si nici recursului, solutia cu privire la celelalte cereri este supusa cailor de atac in conditiile legii”.

Regula accesorium sequitur principale functioneaza asadar intr-o anumita limita. Spre exemplu, in cazul divortului prin consimtamantul partilor, hotararea nu este supusa niciunei cai

de atac, dar pot fi si probleme legate de exercitarea autoritatii parintesti, stabilirea numelui, partaj. In legatura cu aceste cereri, hotararea va fi supusa cailor de atac prevazute de lege, chiar daca capatul de cerere principal nu va fi supus niciunei cai de atac.

Esential este sa intelegem ca pentru a opera cu aceste notiuni trebuie sa stabilim exact natura

juridica a cererii: principala, accesorie sau incidentala.

Participantii la procesul civil

Subcapitole: 1. Instanta; 2. Partile; 3. Tertii participanti la proces; 4. Reprezentarea in proces; 5. Procurorul.

Instanta Notiunea de instanta este utilizata cu mai multe sensuri de textele legale: ! Se poate vorbi despre institutie in sine (judecatoria, tribunalul, curtea de apel) – in general

acest sens apare cand se vorbeste despre competenta; ! Notiunea de instanta atunci cand vorbim de judecator; “instanta a dispus” – un anumit complet

dispune. Cand vorbim despre masuri procesuale adoptate sau despre incompatibilitati, vorbim despre judecator;

! Sensul de sistem de instante judecatoresti: impotriva hotararii data de un organ administrativ exista un drept de recurs in fata instantelor judecatoresti – se trimite la sistemul judiciar (ICCJ si celelalte instante din sistemul judecatoresc).

Compunerea instantei si constituirea completului de judecata Compunerea instantei este o notiune juridica care se refera la numarul si calitatea judecatorilor care

formeaza completul de judecata. In mod exceptional si discutabil, cuvantul judecator trebuie adaptat, intrucat in anumite cazuri punctuale, la compunerea completului participa si alte persoane decat judecatorii (asistentii judiciari in cazul litigii de munca si asigurari sociale).

Constituirea completului de judecata are in vedere numarul de judecatori, dar si alte persoane care,

nefiind judecatori, neimplicandu-se in actul de justitie, fac parte din complet (grefier, magistratul asistent al ICCJ, procuror).

Atunci cand vorbim despre compunerea instantei, exista autori care afirma ca asistentii judiciari

intra in notiunea de constituire a completului. Dar, asistentii judiciar, desi nu delibereaza, dau un vot consultativ, se pronunta cu privire la actele judecatii.

De altfel, ideea ca un complet nu poate fi compus decat din judecatori nu este general acceptata. Si

in alte state, la compunerea completului participa si alte persoane, chiar si cu rol deliberativ (litigii de constructii, de dreptul concurentei, de munca) – cazuri specioase/speciale.

Briciu: procurorul ar trebui exclus din notiunea de constituire a completului de judecata in cazul

procesului civil. Procurorul este reclamant in procesul civil. Pozitia sa langa completul de judecata este eronata. Ar trebui sa stea pe aceeasi pozitie (chiar si in sala de judecata) cu paratul.

Compunerea instantei 1. Judecatorii respectivi trebuie sa fi fost desemnati in mod aleatoriu; judecatorii care au fost

distribuiti aleatoriu trebuie sa ramana aceiasi pe intreaga durata a procesului, in afara unor situatii calificate de lege ca fiind temeinice (moartea, avansarea, concediul prelungit etc.). Nerespectarea acestor dispozitii duce la o gresita/nelegala compunere a completului.

2. In ceea ce priveste numarul de judecatori: (pentru a nu avea o gresita compunere a completului). La judecata in prima instanta: un singur judecator – principiul judecatorului unic (cu o singura

exceptie – cand vorbim despre litigii de munca/asigurari sociale, in prima instanta avem un judecator, insotit de doi asistenti judiciari, ce nu au drept de decizie, ci doar un vot consultativ);

In apel: compunerea completului este colegiala, respectiv doi judecatori; In recurs: trei judecatori. Inalta Curte de Casatie si Justitie: • judeca in sectii, in complete formate din trei judecatori; • judeca in patru complete de 5 judecatori cu competenta speciala prevazuta de lege. Doua

complete de 5 judecatori sunt in materie penala. Celelalte doua complete judeca recursuri impotriva hotararilor pronuntate de ICCJ ca prima instanta si recursuri impotriva hotararilor date de CSM in materie disciplinara;

• judeca in complet special: numai cererile privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; atunci cand o instanta, investita cu solutionarea cauzei in ultima instanta gaseste o problema de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond, iar aceasta problema este una noua si ICCJ nu a statuat asupra sa, poate sesiza ICCJ pentru a pronunta o dezlegare de principiu a problemei de drept, ulterior solutionand cauza in sensul rezolvarii problemei de drept pe care a dat-o ICCJ. Acest complet este format din 13 judecatori, dar prin Legea nr. 2/2013, se arata ca pana la 1 ianuarie 2016, acest complet va fi format numai din 9 judecatori (pentru ca ICCJ a afirmat ca nu are suficienti judecatori);

• judeca in complet de 25 de judecatori ce solutioneaza recursurile in interesul legii, ce sunt date in competenta ICCJ, in aceasta compunere speciala, atunci cand o problema de drept a fost dezlegata in mod diferit in jurisprudenta instantelor. Recursurile in interesul legii nu au niciun impact cu privire la pricinile ce au generat solutionarea lor;

• judeca si in sectii unite. Competenta acestor sectii s-a restrans. Spre exemplu, in legatura cu sesizarea Curtii Constitutionale a Romaniei (control prealabil promulgarii unei legi); schimbarea jurisprudentei ICCJ. Sectiile unite judeca in prezenta a cel putin 2/3 din numarul membrilor ICCJ.

Incompatibilitatea In legatura cu compunerea completului de judecata si constituirea instantei exista incidente. Exemplul cel mai important este cel legat de incompatibilitate, ce este o institutie care garanteaza

pastrarea impartialitatii instantei; ea vizeaza in principal aspectele de compunere a completului, dar si aspecte legate de constituirea completului, mai putin in cazurile in care incompatibilitatea este strans legata de pronuntarea unei hotarari.

Problema terminologica: sub imperiul VCPC, existau cazuri de incompatibilitate care se aplicau

doar judecatorilor si cazuri de recuzare si abtinere care se aplicau si judecatorilor si celorlalte persoane care intrau in notiunea de constituire a completului de judecata. Sub NCPC, desi incompatibilitatea, recuzarea si abtinerea sunt prezente in cod, au o alta conotatie terminologica in noua lege.

Tot ceea ce anterior era caz de incompatibilitate, abtinere si recuzare reprezinta astazi caz de incompatibilitate (nu se mai face distinctia). In schimb, recuzarea si abtinerea au ramas terminologic, dar cu semnificatia ca reprezinta mijloacele procedurale prin care se invoca incompatibilitatea.

Recuzarea este mijlocul procedural aflat la indemana partilor; abtinerea este mijloc procedural aflat la indemana celui aflat in complet.

Cu alte cuvinte, incompatibilitatea – ipotezele; recuzarea si abtinerea – mijloacele. Cazurile de incompatibilitate Exista doua categorii: cazurile de incompatibilitate guvernate de norme de ordine publica, si cazurile

guvernate de norme de ordine privata. a) Incompatibilitati absolute (norme de ordine publica)

1. Ipoteza judecatorului care, solutionand o cauza prin hotarare sau pronuntandu-se printr-o

incheiere interlocutorie, ar fi pus in situatia de a analiza aceeasi cauza in apel, recurs, contestatie in anulare sau revizuire. Acest caz de incompatibilitate este conform cu logica dublului grad de jurisdictie (se recunoaste de catre stat ca ar putea fi o greseala; daca judecatorul si-ar controla propria hotarare, atunci intreaga logica a dublului grad de jurisdictie ar cadea). De esenta controlului instantei superioare este o alta minte care sa analizeze cauza (impiedicarea transferului de orgoliu – apararea propriei solutii). In aceste cazuri este clar ca trebuie sa se abtina acel judecator.

2. Ipoteza judecatorului care, solutionand o cauza prin hotarare sau pronuntandu-se printr-o

incheiere interlocutorie asupra unor aspecte ale cauzei, ar fi pus in situatia de a rejudeca acea cauza ca urmare a casarii cu trimitere spre rejudecare. Solutia sa este infirmata si, ca urmare a infirmarii, cauza este trimisa spre rejudecare, fiind trimisa tot acestuia. Resortul incompatibilitatii sta in ideea ca cel care s-a pronuntat intr-un fel va fi tentat sa-si pastreze opinia respectiva, in ciuda faptului ca solutia a fost casata cu retrimitere. Chiar daca judecatorul ar avea flexibilitatea necesara sa inteleaga ca a gresit, partile nu ar mai avea incredere in judecator (componenta obiectiva – impartialitate subiectiva: forul interior al judecatorului si impartialitatea obiectiva – ceea ce partile sunt dispuse sa creada in mod rezonabil).

Incheierea interlocutorie este cea care nu rezolva in mod final procesul, dar este cea prin care judecatorul se pronunta asupra unor aspecte esentiale ale procesului, fiind tinut de deciziile luate in cazul acestor incheieri, deciziile nemaiputand sa fie schimbate in cursul procesului, spre deosebire de incheierile preparatorii, ce pot fi schimbate – art. 235 NCPC.

Exemple de incheieri interlocutorii: • atunci cand judecatorul se pronunta asupra exceptiei prescriptiei, vorbim despre o incheiere

interlocutorie (a decis ca acel drept este prescris, chiar daca inca nu a decis daca acel drept apartine sau nu reclamantului);

• atunci cand se stabileste daca o parte are calitate procesuala; • la procesele de partaj, judecatorul da o incheiere interlocutorie de admitere in principiu – prin

care stabileste masa partajabila, cei care sunt parte la partaj, drepturile coproprietarilor etc. Hotararea finala poate fi una aleatorie (prin tragere la sorti).

In aceasta logica NCPC vorbeste despre judecatorul care s-a pronuntat prin hotarare sau incheiere interlocutorie (VCPC – doar hotarare; practica era fluctuanta, intrucat cazurile de incompatibilitate sunt de strictissima interpretare).

Opinie Briciu: in cazul casarii cu retrimitere, textul de lege nu s-ar aplica atunci cand judecatorul s-a

pronuntat pe o exceptie, iar casarea cu retrimitere a fost facuta pentru ca acea exceptie a fost dezlegata in mod gresit. In acest caz, judecatorul nu s-a pronuntat pe fond, iar in casarea cu retrimitere el nu va mai putea relua discutia pe exceptie (fiindu-i interzis; este obligatorie hotararea instantei superioare). Fondul pe care urmeaza sa se pronunte nu a fost antamat inca. Pe o interpretarea literara a textului, ar fi incompatibil. Insa, lipseste elementul de baza: mai judeca problema asupra careia s-a pronuntat? NU ! Judecatorul se pronuntase asupra unui aspect care nu face obiectul judecatii dupa casarea cu trimitere.

3. Ipoteza judecatorului care, fiind investit cu o pricina, a fost martor, expert, arbitru,

procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator in aceeasi cauza. Ratiunea prevederii: • la martor si expert – faptul ca au luat cunostinta prin propriile simturi de niste aspecte ale cauzei,

in schimb ce judecatorul trebuie sa analizeze pricina pe baza probelor (poate din probele de la dosar nu rezulta ce a vazut judecatorul);

• la magistratul asistent – a fost judecator cu functie declarativa, nu decisiva; • la avocat – aspecte legate de afinitatea cu una dintre parti, ce a fost de interes; • la mediator – datorita faptului ca ambele parti i-au incredintat niste informatii confidentiale. b) Cazurile de incompatibilitate relativa (norme de ordine privata) Dispozitiile art. 42 NCPC pot fi clasificate in patru capitole: I. Ideea de rudenie Art. 42, alin. 1, pct. 3 – cand este sot, ruda sau afin pana la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori

reprezentantul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori cu sora sotului uneia dintre aceste persoane. Pct. 4: cand sotul sau fostul sau sot este ruda ori afin pana la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna

dintre parti.

II. Ideea de interes direct sau indirect al judecatorului (ce ar putea distorsiona hotararea judecatoreasca)

Pct. 2: cand exista imprejurari care fac justificata temerea ca el, sotul sau, ascendentii ori

descendentii lor sau afinii lor, dupa caz, au un interes in legatura cu pricina care se judeca;. Pct. 7: daca este tutore sau curator al uneia dintre parti. Pct. 11: daca este sot sau ruda pana la gradul al patrulea inclusiv sau afin, dupa caz, cu un alt

membru al completului de judecata. Pct. 12: daca sotul, o ruda ori un afin al sau pana la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau

asistat partea in aceeasi pricina inaintea altei instante. III. Vrajmasia Pct. 6: daca intre el, sotul sau ori rudele lor pana la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, dupa caz,

si una dintre parti a existat un proces penal cu cel mult 5 ani inainte de a fi desemnat sa judece pricina. In cazul plangerilor penale formulate de parti in cursul procesului, judecatorul devine incompatibil numai in situatia punerii in miscare a actiunii penale impotriva sa.

IV. Antepronuntarea Pct. 1: cand si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutie in cauza pe care a fost desemnat sa o

judece. Punerea in discutia partilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) si (5), nu il face pe judecator incompatibil [doar pune in discutie; nu emite o parere].

*OBS: art. 42, alin. 2 NCPC “Dispozitiile alin. (1) privitoare la sot se aplica si in cazul concubinilor”. Ultimul caz de incompatibilitate relativa Pct. 13: atunci cand exista alte elemente care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la

impartialitatea sa. Nu mai este descrisa o ipoteza bine conturata, ci acest caz de incompatibilitate este definit printr-o

formulare de maxima generalitate. Textul a fost necesar pentru ca, in sensul CEDO, tribunalul trebuie sa fie impartial, conditie ce se rezolva prin introducerea unor cazuri de incompatibilitate.

Insa, jurisprudenta CEDO este evolutiva, iar legislatia unei tari va ramane tot timpul in urma daca va prevedea un nomenclator al tuturor incompatibilitatilor. Pct. 13 permite reactualizarea pe cale jurisprudentiala, fara a fi necesara modificarea NCPC.  

Curs 5 – 30.10.2013

In terminologia NCPC – notiunea de incompatibilitatea vizeaza cazurile, in timp ce recuzarea si abtinerea sunt mijloacele procedurale de invocare a cazurilor de incompatibilitate.

In VCPC – existau si cauze de recuzare si abtinere distincte de cauzele de incompatibilitate.

Procedura de solutionare a cererilor de recuzare sau de abtinere

Cazurile de incompatibilitate se aplica in principal judecatorilor, dar, potrivit art. 54 NCPC –

dispozitiile se aplica in mod corespunzator si altor participanti (cum ar fi procurorul, magistratul asistent al ICCJ, asistentii judiciari, dar si grefierii).

Sintagma “in mod corespunzator” semnifica ca nu toate cazurile de incompatibilitate se aplica

acestor categorii: cel care va aplica dispozitiile legale trebuie sa faca o distinctie intre cazurile de incompatibilitate care sunt corespunzatoare si unei anumite pozitii procesuale (la procuror, magistratul asistent al ICCJ, asistentii judiciari, grefeiri) si cazurile de incompatibilitate ce se aplica doar judecatorilor.

Cazuri de incompatibilitate aplicabile doar judecatorilor: • art. 41, alin. 1 NCPC – imposibilitatea de a-si controla propria hotarare sau rejudecarea propriei

hotarari dupa casarea cu retrimitere; • art. 41, alin. 2 NCPC – cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar,

magistrat-asistent sau mediator in aceeasi cauza; • art. 42, alin. 1, pct. 1 NCPC – antepronuntarea. Titularul cererii Recuzare – act procesual ce revine partii. Cuvantul “parte” trebuie inteles intr-un sens mai larg:

atat un tert participant la proces ce dobandeste o pozitie similara partii, cat si procurorul poate fi parte. Nu intra in categoria de “parte in proces” martorii, expertii, avocatii sau reprezentantii partilor (insa, cererea de recuzare poate fi facuta in numele partii pe care o reprezinta);

Abtinere – act individual al judecatorului sau altui participant la proces din complet (procuror, grefier etc.).

Termenul de invocare Se face o distinctie dupa cum incompatibilitatile sunt absolute sau relative. a) Incompatibilitati absolute: art. 41 NCPC – trei cazuri in care incompatibilitatea este de ordine

publica (absoluta) – incompatibilitatea absoluta poate fi invocata in orice stare a pricinii. Art. 45 NCPC - judecatorul nu poate participa la judecata, chiar daca nu s-a abtinut ori nu a fost

recuzat – recuzarea nu se poate face decat cat timp judecatorul mai este parte in complet. Recuzarea nu mai poate fi invocata dupa ce judecatorul s-a desesizat, pronuntand o hotarare.

Ulterior, incompatibilitatea poate fi motiv de apel sau de recurs, dar nu motiv de recuzare. Esenta este ca incompatibilitatea se poate invoca in orice stare a pricinii.

Daca partea se mai afla in fata acelui judecator, formuleaza o cerere de recuzare; daca judecatorul nu mai face parte din complet, dar consecintele existentei sale in complet dainuie, partea poate formula:

• cerere de anulare a actelor anterioare ale judecatorului (daca se afla in fata aceleiasi instante); • apel, recurs sau contestatie in anulare (daca se afla in fata unei instante superioare). b) Incompatibilitati relative: partea interesata poate formula cererea inaintea oricarei dezbateri.

Procesul civil este impartit in doua faze, in fata aceleiasi instante (cercetarea judecatoreasca si dezbaterile – punerea de concluzii pe fond).

Sintagma “oricarei dezbateri” NU se refera la dezbaterile de fond, ci la momentul de dinaintea oricarei discutii, chiar si din cadrul cercetarii judecatoresti (in nimine litis – inainte de a invoca orice).

Daca partea cunoaste ca membrul completului este incadrabil intr-una din cele 13 situatii de la

art. 42 NCPC, inainte de a antama orice discutie in proces, trebuie ridicata aceasta problema. Daca nu se ridica aceasta problema, se considera ca partea isi asuma existenta acelei incompatibilitati. Aceasta atitudine nu mai poate fi schimbata in timpul derularii procesului (dupa ce acesta incuviinteaza sau nu anumite probe etc.).

Daca partea a cunoscut motivul dupa inceperea dezbaterilor, incompatibilitatea va trebui invocata

de indata ce motivul este cunoscut – in chiar sedinta in care a aparut motivul sau, daca acesta apare intre sedinte, la termenul proxim. Nu mai trebuie sa se desfasoare acte de procedura ulterior aflarii despre existenta unor cazuri de incompatibilitate. Daca o parte lasa sa se faca un act de procedura fara sa formuleze cererea de recuzare, momentul “de indata” a trecut.

Termenul “de indata” este termen flexibil, ce lasa judecatorului o anumita marja. In ceea ce priveste judecatorul (sau alt participant la complet), acesta poate face cererea de abtinere

oricand. Abtinerea nu reprezinta un act unilateral ce produce efecte fara vreo verificare din partea instantei,

chiar daca provine de la judecator. De fapt, procedura de solutionare a cererii de abtinere este identica cu solutionarea cererii de recuzare (fiind adesea cumulate). In unele cazuri, partea recuza, iar judecatorul, stiind ca se afla intr-unul din cazurile respective, se abtine.

In cazurile de incompatibilitate absoluta, exista o diferenta intre cele doua ipoteze. La cele trei

incompatibilitati absolute de la art. 41 NCPC, problema este practic de necontestat. Pentru cazurile de incompatibilitate prevazute de art. 42 NCPC exista notiuni interpretabile:

dusmanie, interes, rudenie. Aceste notiuni trebuie dovedite si chiar intarite. La cazurile de incompatibilitate absoluta, exista o regula speciala: grefierul verifica dosarul inainte

de primul termen de judecata si, daca unul dintre membrii completului de judecata se afla intr-unul din cazurile de incompatibilitate, se face un referat (art. 43, alin. 1 NCPC).

Forma cererii de recuzare Cererea de recuzare se intocmeste fie in scris, fie verbal, in sedinta de judecata. Cand se face verbal,

in sedinta, cererea se va mentiona in incheiere. Cuprinsul cererii de recuzare:

• nominalizarea fiecarui judecator recuzat in parte (nu se poate formula o cerere prin care sa se solicite “recuzarea completului” – exceptie: daca avem un singur judecator);

• indicarea cazului/cazurilor de incompatibilitate; • indicarea probelor de care partea intelege sa se foloseasca. Taxa judiciara de timbru este de 100 lei pentru fiecare membru recuzat al completului. Situatii in care legea caracterizeaza anumite cereri de recuzare ca inadmisibile Aceste inadmisibilitati create de lege reprezinta anumite elemente sau situatii in care in mod

constant instantele considerau ca cererile se fac in mod abuziv. De regula, abuzul de drept se constata de catre instanta, dar legiuitorul a ridicat la nivel legal aceste cazuri de abuz, creand inadmisibilitati, ca urmare a concretizarii unei practici.

Este inadmisibila cererea de recuzare care: 1. Se refera la alti judecatori decat cei care fac parte din completul caruia cauza i-a fost

repartizata aleatoriu. In practica, partea recuza alti judecatori decat cei din complet, intrucat cererea de recuzare trebuie judecata de alti judecatori decat cei din proces. O parte, pentru a genera amanarea judecatii, putea recuza toti judecatorii unei instante pentru ca la acea instanta sa nu mai exista niciun judecator competent sa judece recuzarea, fiind nevoie sa se trimita cererea de recuzare la instanta superioara. Astfel, se obtinea o amanare – caz tipic de abuz de drept. Nu se urmarea clarificarea chestiunii partinirii, ci amanarea cauzei (practic, cererea de recuzare nu putea fi judecata in aceeasi zi la instanta superioara) prin formularea unei cereri in limitele sale exterioare, dar intr-un scop contrar celui vizat de legiuitor;

2. Se intemeiaza pe alte motive decat cele de la art. 41-42 NCPC. Sub imperiul VCPC, cazurile de

recuzare erau strict limitativ prevazute de lege. Existau situatii pe care partile le considerau extrem de apropiate cazurilor de recuzare legale (desi situatiile nu era exact identice). Insa, sub imperiul NCPC, avem art. 42, alin. 1, pct. 13 NCPC – text mai permisiv privind cazurile de recuzare;

3. Se indreapta impotriva aceluiasi judecator pentru acelasi motiv de incompatibilitate. Cererea de recuzare formulata impotriva unui judecator ce a fost respinsa nu poate fi reiterata pentru acelasi motiv de incompatibilitate.

Atunci cand este inadmisibila cererea de recuzare, aceasta poate fi respinsa chiar de catre judecatorul recuzat, nemaifiind necesara trimiterea dosarului unui alt judecator. Distinctie intre neadmisibil si nefondat (difera regimul de judecata).

Judecarea cererii de recuzare sau de abtinere Fiind o cerere incidentala, cererea de recuzare sau de abtinere se judeca de aceeasi instanta

investita cu judecarea cererii principale (art. 123, alin. 1 NCPC). In ceea ce priveste compunerea completului ce judeca cererea de recuzare, regula este ca din

complet nu va face parte judecatorul recuzat sau care s-a abtinut. Potrivit Regulamentului de ordine interioara al instantelor judecatoresti – ROI (art. 98): • in cazul judecatorului unic – cererea se judeca de completul cu numarul imediat urmator, care

judeca in aceeasi materie; daca in materia respectiva nu exista decat un singur complet, cererea se judeca de completul imediat urmator, indiferent de materia in care judeca;

• in cazul completului colegial – difera dupa cum sunt recuzati toti membrii (judeca completul cu numarul imediat urmator) sau doar un membru (colegii de complet nerecuzati vor judeca, impreuna cu un alt judecator, ce asigura permanenta completului). Orice complet are un dublaj – completul de permanenta.

In cazul in care cererea este inadmisibila, completul este cel investit, inclusiv judecatorul recuzat

(este un abuz de drept). Teoria clasica: abuzul de drept poate fi sanctionat in doua moduri: amenda sau nediscutarea

cererii (de fapt, inadmisibilitatea acesteia). Cererea de recuzare sau de abtinere se judeca de catre instanta ierarhic superioara celei sesizate

atunci cand nu se poate forma un complet de judecata la instanta sesizata. Este posibil, in unele cazuri, sa nu existe posibilitatea judecarii (la instantele mici) – art. 50, alin. 2 NCPC.

Procedura de judecata Cererea de recuzare, precum si cererea de abtinere se judeca in camera de consiliu, fara citarea

partilor. Judecatorul (sau alt participant) poate fi ascultat de complet – nefiind obligatorie ascultarea. Daca completul considera de cuviinta, pot fi ascultate si partile (art. 51, alin. 1 NCPC).

Regula: daca se asculta o parte, trebuie ascultata obligatoriu si cealalta (pentru a se respecta principiul contradictorialitatii).

Nu se poate folosi proba cu interogatoriu ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare. Se pronunta o incheiere in sedinta publica, desi judecata are loc in secret. Daca s-a facut si cerere de recuzare, si de abtinere, se judeca mai intai cererea de abtinere. Daca se

admite cererea de abtinere, atunci cererea de recuzare se respinge ca ramasa fara obiect. Daca se respinge cererea de abtinere, se va asculta totusi cererea de recuzare.

Incheierea de respingere a cererii de abtinere nu poate fi atacata in niciun fel. Daca nu s-ar mai putea

judeca cererea de recuzare, partea nu ar mai putea ataca, desi este indreptatita. Totusi, incheierea de respingere a cererii de recuzare este atacabila. Partea nemultumita care a formulat cerere de recuzare (desi si judecatorul a formulat cerere de abtinere), va putea ataca doar respingerea cererii de recuzare.

Daca cererea de recuzare este facuta cu rea-credinta, partea va fi obligata la amenda (la stat, potrivit

art. 187, alin. 1, pct. 1, lit. b NCPC) si despagubiri (celeilalte parti).

Solutii posibile si efecte ale solutionarii cererii de recuzare sau de abtinere Efectele admiterii cererii de recuzare sau de abtinere 1. Aceasta are ca efect principal indepartarea din cauza a judecatorului recuzat sau care se abtine.

Daca ne aflam in cazul prevazut de art. 42, alin. 1, pct. 11 NCPC (daca este sot sau ruda pana la gradul al patrulea inclusiv sau afin, dupa caz, cu un alt membru al completului de judecata), nu are loc indepartarea ambilor judecator. Ratiunea cazului de incompatibilitate nu este existenta unui raport cu partile, ci a unui raport dintre judecatori, astfel incat indepartarea unuia dintre ei este suficienta pentru reechilibrarea cauzei. Astfel, se va stabili prin incheiere care dintre cei doi judecatori va parasi completul.

2. In privinta actelor de procedura facute pana la momentul solutionarii abtinerii sau recuzarii (este

de presupus ca pana la momentul aparitiei cazurilor de incompatibilitate este posibil sa se fi facut acte de procedura), se va stabili si in ce masura aceste acte de procedura se pastreaza – art. 51, alin. 6, teza finala NCPC.

Astfel, daca completul care judeca recuzarea sau abtinerea nu mentioneaza nimic in incheiere, toate actele de procedura se considera desfiintate. In cazul in care cererea este judecata de instanta ierarhic superioara, aceasta va trimite cauza unei alte instante, egala in grad cu cea investita initial, din circumscriptia teritoriala a instantei ierarhic superioare.

Regimul juridic al incheierii prin care se solutioneaza cererea de recuzare sau de abtinere • in cazul abtinerii, indiferent ca s-a admis sau s-a respins cererea, incheierea nu este supusa

niciunei cai de atac (partea nu a reclamat nimic in acest caz); • in cazul recuzarii: ! incheierea de admitere a cererii de recuzare nu este supusa niciunei cai de atac (cel care a

formulat cererea este satisfacut de solutie, iar cel care nu a formulat cererea nu justifica un interes pentru a formula o astfel de cale de atac);

! incheierea de respingere a cererii de recuzare este singura ce poate fi atacata. Insa, aceasta incheiere nu poate fi atacata de indata, ci, potrivit art. 53 NCPC, numai odata cu hotararea prin care s-a solutionat cauza (la finalul procesului). Daca insa hotararea de solutionare a cauzei este definitiva (nu se mai poate ataca cu nicio cale de atac), atunci incheierea de respingere a cererii de recuzare va putea fi atacata cu recurs, la instanta superioara, in termen de 5 zile de la comunicarea hotararii [hotararii = incheierea de respingere/hotararea de solutionare a cauzei??].

Trebuie deosebit ce s-ar intampla daca s-ar admite in apel sau in recurs, dupa caz, calea de atac

impotriva incheierii de respingere a cererii de recuzare (formulata impreuna cu calea de atac impotriva hotararii prin care s-a solutionat cauza).

Astfel, se face urmatoarea distinctie: " daca vorbim de apel si instanta de apel ar admite ca cererea de recuzare a fost respinsa in mod

gresit, atunci instanta de apel va reface toate actele de procedura facute in prima instanta de catre judecatorul recuzabil, dar care nu a fost indepartat din cauza si, daca apreciaza ca este cazul, va reface chiar si dovezile administrate (in aceasta a doua privinta doar daca apreciaza necesar). Cu alte cuvinte, nu se va trimite cauza spre rejudecare (nu este motiv de reluare a procedurii), insa instanta de apel va relua actele de procedura si chiar si readministrarea probelor, daca considera necesar. Aceasta se explica prin faptul ca instanta de apel este ea insasi instanta de fond, la fel ca si prima instanta;

" daca vorbim de recurs si se admite recursul pentru acest motiv: desi s-a facut cerere de recuzare, in mod gresit a fost respinsa, atunci cauza trebuie trimisa spre rejudecare (hotararea va fi casata) fie la instanta de apel (ca sa refaca actele), fie, daca nu exista calea de atac a apelului (spre exemplu, in contencios administrativ), la prima instanta. Instanta de recurs nu ar putea sa refaca dovezile administrate (instanta de recurs nu judeca in fond; nu poate administra decat proba cu inscrisuri).

Soarta procesului pe durata judecarii cererii de recuzare sau de abtinere Daca exista un caz de abtinere, procesul de fond nu poate inainta. In cauza respectiva nu se face

niciun act de procedura. Unii autori vorbesc despre un caz de supendare legala, de drept, a judecatii, atunci cand vorbim de un caz de abtinere.

In cazul recuzarii (ce vine de la parte), introducerea cererii de recuzare nu determina suspendarea

judecatii. Procesul se poate derula in continuare in timp ce, in paralel, se solutioneaza cererea de recuzare. Insa, nu se poate pronunta hotararea inaintea solutionarii cererii de recuzare. Completul legal investit va putea continua judecata pricinii, chiar fiind recuzat, insa nu poate pronunta o hotarare. Aceasta este o prevedere noua in NCPC. Sub imperiul VCPC, atat timp cat nu s-a solutionat cererea de recuzare, procesul era suspendat de drept (nu se putea face niciun act de procedura) – totusi, s-a dat nastere unor abuzuri.

Daca cererea de recuzare este intemeiata, procesul se repune pe rol. Insa, trebuie sa se procedeze

inca o data la audierea partilor (daca nu cumva trebuie refacute toate actele de procedura) – cel putin se vor relua dezbaterile.

Partile in procesul civil

In functie de etapa procesuala, avem denumiri diferite pentru parti: ! de regula, vorbim despre reclamant si parat; ! in apel – apelant si intimat; ! in recurs – recurent si intimat; ! in contestatia in anulare – contestator si intimat; ! in revizuire – revizuent si intimat; ! in cazul cererii reconventionale, veritabila cerere de chemare in judecata – reclamant-parat si

parat-reclamant; ! in faza executarii silite – creditor si debitor. Coparticiparea procesuala (litis consortium procesual) Clasificare 1. Activa, pasiva si mixta 2. Subiectiva si obiectiva Coparticiparea procesuala subiectiva decurge din interesul comun al unor parti de a fi impreuna in

judecata sau de a chema mai multe persoane in judecata. Coparticiparea procesuala obiectiva decurge din stransa legatura a unor cereri, posibil individual

facute. Aceasta situatie apare, de regula, prin conexarea unor dosare. 3. Facultativa si obligatorie Regula este ca coparticiparea procesuala este facultativa, decurgand din vointa unor parti de a

formula impreuna actiunea, fara ca acest lucru sa aiba vreun efect asupra admisibilitatii cererii. Insa, coparticiparea este obligatorie in procesele de partaj (unde in proces trebuie sa figureze tot

coproprietarii sub sanctiunea nulitatii partajului – NCC). Uneori, obligativitatea coparticiparii procesuale decurge din raportul juridic (spre exemplu, anularea

sau constatarea nulitatii absolute a unui act semnat de mai multe persoane) – coparticipare procesuala pasiva. Exista si un remediu – daca nu ar exista coparticipare procesuala obligatorie nu s-ar justifica

institutia introducerii fortate in cauza, din oficiu, a unei persoane. In materia raporturilor de rudenie (filiatie, stabilirea sau tagada paternitatii), parintii si copilul vor fi citati in toate cauzele referitoare la filiatie, chiar si atunci cand nu au calitatea de reclamant sau de parat (art. 436 NCC).

Raportul intre coparticipanti Principiul in procesul civil este independenta procesuala a partilor, potrivit caruia actele facute de

o parte nici nu profita, dar nici nu dezavantajeaza pe un alt participant. Daca exista mai multi parati si numai unul dintre ei ataca hotararea, apelul il va viza doar pe acesta, iar pentru restul hotararea va fi definitiva.

Daca unul dintre parati invoca o exceptie, care vizeaza situatia sa, dreptul ii va reveni doar lui. La cheltuielile de judecata, daca exista mai multi parati chemati in judecata si intre acestia nu exista raporturi de solidaritate, fiecare va suporta cheltuielile de judecata aferente cererilor facute impotriva sa.

Exceptia o reprezinta extinderea efectelor favorabile asupra celorlalti participanti, fie atunci cand natura raportului juridic o impune sau atunci cand este impusa de o dispozitie legala. Efectele favorabile ale unor acte de procedura sau termene primite de unii dintre participanti se vor extinde si asupra celorlalti.

Exemple de extindere a efectelor favorabile asupra celorlalti participanti ce decurg din lege 1. Sa presupunem ca mai multi coproprietari formuleaza o cerere in revendicare, ce este respinsa, iar

numai unul dintre acestia formuleaza apel impotriva hotararii de respingere a actiunii in revendicare. Chiar daca cererea de chemare in judecata ar fi fost formulata de catre un singur coproprietar, efectele sale benefice se rasfrangeau asupra tuturor. A fortiori, daca toti coproprietarii au introdus cererea de chemare in judecata, apelul declarat doar de catre unul dintre acestia este profitabil tuturor (art. 643 NCC).

2. Un alt exemplu este cel din materia perimarii – art. 419 NCPC:

Efectele cererii asupra coparticipantilor In cazul in care sunt mai multi reclamanti sau parati impreuna, cererea de perimare ori actul de procedura intrerupator de perimare al unuia foloseste si celorlalti.

Astfel, daca una dintre parti se manifesta in sensul reluarii procedurii in acel dosar, efectul de

intrerupere se produce pentru toate partile din dosar (pot fi si parti cu pozitie concurenta sau chiar divergenta). Aceste doua exemple (art. 634 NCC si art. 419 NCPC) decurg din textele legale, dar extinderea

efectelor benefice poate decurge si din natura raportului juridic dedus judecatii. Daca avem debitori solidari chemati in judecata pentru una si aceeasi datorie, iar unul dintre acestia formuleaza apel si castiga, aratand ca datoria nu exista, efectele hotararii se vor rasfrange si asupra celorlalti codebitori solidati nediligenti, pentru ca nu se poate ca doar o fractiune din datorie sa nu mai existe.

De asemenea, un alt exemplu ar fi in materie delictuala. ATENTIE ! 1. Doar efectele actelor favorabile se extind. Daca una dintre parti ia initiativa de a face apel si

pierde apelul si este obligata si la cheltuieli de judecata, aceste cheltuieli nu vor fi suportate si de catre cei care nu au declarat apelul;

2. Cei care beneficiaza de extinderea efectelor actelor de procedura si termenelor vor continua sa fie citati, daca nu au termen in cunostinta.

Obligatiile partilor in procesul civil Partile au atat drepturi, cat si obligatii in cadrul procesului civil. Una dintre cele mai importante

obligatii ale partilor este prevazuta de:

art. 10 NCPC Obligatiile partilor in desfasurarea procesului (1) Partile au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa isi probeze pretentiile si apararile, sa contribuie la desfasurarea fara intarziere a procesului, urmarind, tot astfel, finalizarea acestuia.

art. 12 NCPC Buna-credinta (1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna-credinta, potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege si fara a se incalca drepturile procesuale ale altei parti. (2) Partea care isi exercita drepturile procesuale in mod abuziv raspunde pentru prejudiciile materiale si morale cauzate. Ea va putea fi obligata, potrivit legii, si la plata unei amenzi judiciare. (3) De asemenea, partea care nu isi indeplineste cu buna-credinta obligatiile procesuale raspunde potrivit alin. (2).

Abuzul de drept Contrarul bunei-credinte este abuzul de drept, ce reprezinta exercitiul unui drept recunoscut de lege,

potrivit formelor lui exterioare (potrivit art. 10 NCPC – conditiile de forma, termenele legale sau stabilite de legiuitor) insa prin deturnarea scopului legal pentru urmarirea unui alt scop, contrar legii.

Partea care savarseste un abuz de drept poate fi obligata atat la plata unei amenzi, cat si la plata unor

daune (materiale sau morale) fata de cealalta parte. In doctrina se afirma ca o alta sanctiune a actului abuziv este respingerea sa, fara a fi analizat in fond. Exemple de abuz de drept: • chemarea in judecata a debitorului fara punerea in intarziere; • recuzarea (mentionata anterior); • in situatia in care nu s-a comunicat actul, nu incepe sa curga termenul de apel. Putem fi in

prezenta unui abuz de drept atunci cand o parte declara apel dupa un termen lung, invocand vicii ale comunicarii (spre exemplu, pretinde ca actul s-a comunicat la o alta adresa), dar exista dovada ca stia de acea hotarare, pentru ca o depusese in copie in alte procese. Se va respinge apelul pentru existenta unui abuz de drept si nu pentru tardivitatea cererii.

Participarea tertilor la proces Clasificare: • participari voluntare (interventia voluntara principala si accesorie) • participari fortate (chemarea in judecata a altor persoane, chemarea in garantie, aratarea

titularului dreptului si introducerea in cauza, din oficiu, a altor persoane – noutate NCPC). *OBS: Prin terti participanti la proces nu intelegem martori, experti, traducatori, interpreti (sau alti

specialisti) si nici reprezentantii partilor, pentru ca se identifica cu partile. Vorbim despre terti care isi disputa drepturi sau interese in legatura cu obiectul dedus judecatii. In realitate, acesti terti au statura unor veritabile parti, din perspectiva drepturilor lor procesuale.

I. Participari voluntare. Interventia voluntara principala si interventia voluntara accesorie

a) Interventia voluntara principala In formularea Codului de procedura civila de la 1865, purta denumirea de interventie in interes propriu. DEFINITIE: Interventia voluntara principala este mijlocul procesual prin care un tert, intervenient

intr-un proces inceput intre alte persoane, pretinde ca dreptul dedus judecatii sau un drept care are o stransa legatura cu dreptul dedus judecatii ii apartine.

Nu se cere o identitate totala intre dreptul tertului si dreptul dedus judecatii: • identitate totala: A revendica de la B un bun; apare C ce pretinde ca este adevaratul proprietar si

solicita obligarea paratului sa lase in deplina proprietate si linistita posesie acelasi bun lui C; • stransa legatura: intre A si B exista un proces in legatura cu predarea unor bunuri dintr-un

contract de vanzare. C solicita declararea nulitatii absolute a unui alt contract, incheiat intre B si C, pentru a genera efectul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. Drepturile sunt in stransa legatura.

b) Interventia voluntara accesorie Aceasta intervine intr-un proces inceput intre alte persoane, doar pentru a sprijini apararea uneia

dintre parti. Exista o diferenta de substanta: in cazul interventiei voluntare principale, vorbim despre un tert care deduce judecatii un drept propriu, pe cand in al doilea caz, tertul nu invoca niciun drept propriu, urmarind doar sa sprijine apararea uneia dintre parti.

Acest tert are el insusi un interes in solutionarea pricinii de o maniera favorabila uneia dintre parti.

Solutia din proces ar putea sa influenteze drepturile sale si tertul doreste inca din timpul procesului initial ca in urma triumfului uneia dintre parti, sa nu se ajunga la discutarea drepturilor sale proprii.

Spre exemplu, A revendica un bun de la B, iar tertul C ar avea un drept de dobandire a bunului de

la B, intrucat a semnat cu acesta o promisiune de vanzare-cumparare, dar care poate fi pusa in executare doar daca B este proprietar. C are tot interesul sa castige B, pentru ca B, consolidandu-si statutul de proprietar, ulterior, sa-si poata executa promisiunea de vanzare.

Cererea de interventie principala nu este admisibila in materii precum: • cereri cu caracter personal (stabilirea filiatiei sau a paternitatii, divort). Insa, daca intr-un divort

exista si un capat de cerere privind partajul, in cererea de partaj se pot formula cereri de interventie principala (parintii cer scoaterea din masa partajabila a anumitor bunuri, date doar cu titlu de imprumut, nu ca donatii);

• litigii individuale de munca; • actiuni posesorii (tertul trebuie sa invoce un drept, ori actiunea posesorie nu vizeaza apararea

unui drept: diferit Tabarca – tertul invoca tot posesia). Actiunea posesorie este urgenta, pe cand interventia poate tergiversa procesul.

Cererea de interventie accesorie este, de principiu, admisibila in toate cazurile, dar nu este

acceptabila in cauzele cu caracter strict personal (nu se poate avea un interes legitim in a sprijini punerea sub interdictie, declararea judecatoreasca a mortii, stabilirea paternitatii etc.). Se considera ca interesul juridic nu exista.

Deosebiri intre cererea de interventie principala si cererea de interventie accesorie Esenta diferentei dintre cele doua forme deriva din urmatorul fapt: • cererea de interventie principala reprezinta o veritabila cerere de chemare in judecata (este o

persoana care pretinde un drept in justitie si isi indreapta cererea impotriva unor parti aflate deja intr-un proces). Aceasta cerere ar putea fi facuta si pe cale separata; insa partea doreste sa comprime timpul procesual intr-unul singur. Se investeste instanta cu o cerere;

• cererea de interventie accesorie are natura juridica a unei simple aparari dintr-un proces (nu investeste instanta cu o cerere). Apararile ar putea fi facute si de catre parti. Nu se aduc nici macar parti noi in proces.

Interventia voluntara principala Interventia voluntara accesorie Forma In scris, in forma prevazuta de art. 194 NCPC pentru cererea de chemare in

judecata. Se timbreaza ca o cerere de chemare in judecata.

In scris, in forma prevazuta de art. 148 NCPC pentru alte cereri. Se timbreaza cu o suma fixa invariabila.

Termen Pana la inchiderea dezbaterilor in fata primei instante. Poate fi facuta si in apel, dar numai cu consimtamantul partilor initial implicate in proces. Daca interventia voluntara principala s-ar face direct in apel, ar fi o derogare de la regula dublului grad de jurisdictie, intrucat nu va mai exista un apel, ci doar recurs, ce nu este o cale ordinara de atac. Va fi lipsita de dublul grad de jurisdictie, insa legea accepta aceasta derogare, intrucat in materie procesual civila acest principiu este legal, dar nu constitutional. Daca prin recurs se dispune casarea cu retrimitere la instanta de apel sau chiar la prima instanta, s-ar putea face cerere de interventie principala, pentru ca procesul se reintoarce intr-o faza procesuala unde interventia principala este acceptabila.

In tot cursul procesului (este o simpla aparare, astfel incat nu se pun probleme legate de dublul grad de jurisdictie).

Competenta de judecata

Instanta care judeca cererea principala (cererea de interventie principala este o cerere de natura incidentala).

Dar, atunci cand judecata cererii de interventie intarzie judecata cererii principale, poate fi disjunsa si judecata separat, caz in care nu se mai aplica regula potrivit careia instanta ce judeca cererea principala este competenta sa judece si interventia.

Precizari: • sunt cazuri in care stransa legatura intre cererea principala si cererea

incidentala este atat de mare, incat disjungerea nu poate opera (spre exemplu, la partaj, daca intervenientul invoca un drept asupra masei partajabile, nu poate fi disjuns; nu exista litis consortiul necesar);

• disjungerea poate opera doar daca tertul invoca un drept strans legat de cel dedus judecatii (nu insusi dreptul dedus judecatii);

• prin disjungere se mentine prorogarea de competenta ce a operat initial. Instanta ramane competenta, dar se judeca separat (acelasi judecator va judeca, dar intr-un dosar separat, potrivit ROI). Competenta determinata prin natura incidentala a cererii de interventie se pastreaza.

Instanta care judeca cererea principala. Nu exista posibilitatea disjungerii, intrucat este o simpla aparare.

Pozitia procesuala

Independenta procesuala

Avand pozitie specifica reclamantului, intervenientul are drepturi aidoma unui reclamant. Acesta poate inclusiv sa atace hotararea. Daca partile initiale in proces decid sa stinga procesul pe cale de renuntare, achiesare, tranzactie, tertul intervenient principal nu este afectat, ci procesul sau va continua.

Dependenta procesuala

Intervenientul accesoriu poate face numai actele de procedura ce nu contravin interesului partii in favoarea careia intervine (instanta nu va tine cont de cele contrare interesului partii). Intervenientul accesoriu poate formula cale de atac, dar va fi considerata neavenita, daca nu este promovata si de partea in favoarea careia acesta a intervenit initial. Daca aceasta cale de atac se anuleaza, se perima sau nu se judeca in fond se da aceeasi solutie.

Asemanari intre interventia voluntara principala si interventia voluntara accesorie

Procedura de admitere in principiu Ambele cereri sunt supuse unor proceduri de admitere in principiu. Cererea de interventie

principala sau accesorie se comunica partilor initiale, in copie. Apoi are loc procedura de admitere in principiu, ce se desfasoara cu ascultarea partilor si a intervenientului (ce nu este inca parte in proces, poate fi ascultat totusi, exclusiv cu privire la admisibilitatea in principiu a cererii de interventie).

In cadrul procedurii de admitere in principiu: • instanta trebuie sa analizeze, in primul rand, daca tertul justifica un interes (in cazul interventiei

principale si un drept), care sa aiba legatura cu dreptul dedus judecatii sau sa fie chiar dreptul dedus judecatii;

• de asemenea, instanta trebuie sa verifice legatura suficienta dintre pretentia tertului si proces; • instanta trebuie sa verifice si daca cererea este facuta in termen (mai degraba la cererea de

interventie voluntara principala); • in cadrul interventiei principale formulata in apel, instanta trebuie sa verifice daca toti ceilalti

participanti sunt de acord: • nu in ultimul rand, instanta trebuie sa analizeze admisibilitatea cererii de interventie dupa natura

cauzei (la materiile unde cererea de interventie nu este acceptata). Daca toate aceste conditii sunt intrunite, instanta pronunta o incheiere (de admitere in principiu sau

de respingere a cererii ca inadmisibila). Incheierea de admitere a cererii de interventie se ataca doar odata cu fondul (nu deindata). Incheierea de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie va fi atacata separat de fond in

termen de 5 zile de la pronuntare pentru partea prezenta si de 5 zile de la comunicare pentru partea absenta. Calea de atac impotriva incheierii de solutionare a cererii de interventie: • se ataca doar cu apel, la instanta ierarhic superioara (daca s-a pronuntat instanta de fond). Nu se

mai poate face si un recurs ulterior, la instanta ierarhic superioara; • se ataca cu recurs, la instanta ierarhic superioara (nu la ICCJ), daca s-a pronuntat instanta de apel. Daca s-a pronuntat instanta de recurs, incheierea de solutionare a cererii de interventie nu mai este

atacabila. Judecata pricinii principale se suspenda pe durata judecarii apelului sau recursului (termen de

10 zile de recomandare). Daca se admite apelul sau recursul, dosarul va fi trimis din nou la instanta care a respins interventia, judecand impreuna cu toate partile.

Efectele produse de admiterea in principiu a cererii de interventie 1. In cazul interventiei principale, se investeste instanta cu o cerere. 2. In legatura cu intervenientul: • dobandeste pozitia si drepturile unei parti (va trebui citat, i se vor comunica actele de

procedura etc.); • opereaza o prorogare de competenta (cererea de interventie principala ar putea fi de

competenta altei instante daca s-ar fi judecat separat, dar va fi primita in cadrul competentei initiale);

• dreptul dedus judecatii pe calea interventiei devine litigios; • in cazul interventiei principale se intrerupe prescriptia.

3. Instanta va trebui sa acorde partilor un termen pentru depunerea intampinarii. 4. Reclamantul din procesul initial va putea formula cerere reconventionala fata de interventia principala. 5. Intervenientul ia procedura in starea in care se afla. Nu i se vor comunica actele anterioare depuse

la dosar pana la interventia sa si nu se vor reface probele pana la momentul interventiei. Insa, intervenientul va avea dreptul sa administreze probe din momentul intervenirii in proces.

La cererea de interventie principala, daca intervenientul pretinde acelasi drept cu cel pretins de

reclamant, solutiile sunt radicale: in cazul admiterii cererii reclamantului, trebuie respinsa cererea de interventie; daca se respinge cererea reclamantului, se admite cererea intervenientului. Exista si solutia admiterii in parte a pretentiilor intervenientului, cand acesta pretinde doar o parte din drepturile reclamantului.

La cererea de interventie accesorie, soarta sa tine de solutia data in ce priveste pozitia celui in

favoarea caruia a intervenit. Daca reclamantul castiga si interventia accesorie este in favoarea paratului, se va respinge cererea de interventie. Daca se va respinge cererea principala impotriva paratului, se va admite cererea de interventie.

Curs 6 – 06.11.2013

II. Participari fortate. Formele de interventie fortata a tertilor in procesul civil

I. Chemarea in judecata a altei persoane Sediul materiei: art. 68-71 NCPC. Notiune: Chemarea in judecata a altei persoane este mijlocul procesual prin care oricare dintre

partile existente initial in proces pot solicita introducerea in cauza a unui tert care ar putea sa pretinda aceleasi drepturi ca si reclamantul.

Particularitatea acestei cereri de interventie: tertul chemat in proces este o persoana care ar putea

sa pretinda aceleasi drepturi ca si reclamantul. Caracteristici: • tertul nu intervine la initiativa sa, ci la cererea uneia dintre partile din procesul deja inceput; • poate fi atrasa la judecata, astfel, numai persoana ce ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si

reclamantul. Exemplul 1: in cazul unei cesiuni de creanta, cedentul il cheama in judecata pe debitorul cedat.

Debitorul cedat are tot interesul sa-l cheme in judecata si pe cesionar (daca tot plateste, macar sa nu faca o plata inutila – respectiv cedentului). Debitorul cedat il cheama in proces pe cesionar pentru ca hotararea ce se da in litigiul dintre debitorul cedat si cedent sa-i fie opozabila si cesionarului. Cesionarul nu era obligat sa dea/sa faca/sa nu faca ceva.

Exemplul 2: in cazul unei actiuni in revendicare, introdusa de un singur coproprietar, paratul are interesul de a-i chema in judecata si pe ceilalti coproprietari, pentru a evita procese ulterioare cu acestia (art. 643, alin. 3 NCPC). Interesul paratului: asupra celorlalti coproprietari se extind doar efectele pozitive ale hotararii. Daca coproprietarul dat in judecata pierde procesul, el nu poate sa opuna autoritatea de lucru judecat fata de ceilalti coproprietari. Astfel, paratul ar fi obligat sa-l dea in judecata si pe urmatorul coproprietar etc. Paratul ii cheama pe ceilalti coproprietari pentru ca acestia sa nu poata afirma ca hotararea negativa nu le poate fi opozabila.

ATENTIE !!! Aceasta forma de interventie fortata nu poate fi utilizata pentru a introduce in proces

un nou parat. Spre exemplu, daca reclamantul a construit gresit cadrul procedural si nu a chemat in judecata toate

persoanele cu care ar fi trebuit sa se judece, nu va putea utiliza aceasta forma pentru a suplini viciul cererii de chemare in judecata si, pe aceasta cale ocolita, sa obtina modificarea cererii de chemare in judecata.

Exemplul 3: A il cheama in judecata pe B, solicitand anularea contractului de vanzare incheiat intre

acestia. Dar, A afla intre timp ca B a vandut bunul lui C si isi da seama ca degeaba va anula contractul dintre el si B, intrucat va trebui sa obtina si desfiintarea contractului succesiv incheiat. A nu modifica cererea de chemare in judecata (in sensul introducerii ca parat si a lui C) in termenul legal prevazut de art. 204 NCPC, ci

afirma ca din moment ce C a cumparat de la B, se pretinde proprietar si din moment ce si A se pretinde proprietar, aparent, A si C pretind aceleasi drepturi. Utilizarea institutiei chemarii in judecata a altei persoane de catre A este un exercitiu incorect al folosirii drepturilor, pentru ca C nu pretinde aceleasi drepturi, in realitate, ca si A. C nu pretinde nicio cauza de nulitate in ceea ce priveste contractul dintre el si B, dupa cum nu pretinde nicio cauza de nulitate nici in contractul dintre A si B.

Chemarea in judecata a altor persoane se foloseste ca hotararea sa fie opozabila tertului; tertul nu are calitatea de parat, ci are o pozitie procesuala similara reclamantului, nu paratului. In exemplul dat, A il introducea pe C in proces pentru a-l obliga sa predea bunul ce a facut obiectul transferurilor succesive, in urma desfiintarii contractului dintre B si C.

Ipoteze speciale de solutionare In cazul in care s-ar admite cererea de chemare in judecata a altei persoane, exista doua

particularitati. A. Daca vorbim despre o datorie baneasca, atunci exista posibilitatea prevazuta de lege ca paratul

chemat in judecata sa recunoasca datoria si sa declare ca doreste sa si-o execute fata de oricare dintre persoanele care isi va dovedi dreptul. In exemplul cesiunii, debitorul cedat nu contesta ca trebuie sa dea banii, dar afirma ca nu stie cui trebuie sa-i dea (cedentului sau cesionarului). Paratul, dupa ce va fi primit si tertul (respectiv cesionarul) in proces, afirma ca depune suma de bani, iar instanta urmeaza sa o remita partii care va castiga procesul (art. 71 NCPC) – cedentului sau cesionarului (instanta va stabili cine are calitatea de creditor).

Elementele ipotezei speciale de solutionare in cazul unei datorii banesti: • pretentia sa fie baneasca; • paratul sa isi recunoasca datoria; • paratul sa consemneze suma la dispozitia instantei (garantia executarii). Numai in aceste conditii paratul va fi scos din proces, iar procesul va continua intre reclamant si

tertul chemat in judecata. B. Ipoteza cand obiectul cererii de chemare in judecata este reprezentat de predarea unui bun sau a

folosintei acestuia. Paratul poate iesi din proces daca declara ca preda bunul celui care va castiga procesul (reclamantul sau tertul chemat in judecata).

In acest caz, instanta va dispune aplicarea unui sechestru judiciar asupra bunului; va institui un administrator judiciar, care va administra bunul pana cand instanta va stabili definitiv cui i se cuvine bunul. Ulterior, in baza unui proces-verbal, administratorul judiciar va preda bunul uneia dintre partile ce vor castiga procesul (reclamantul sau tertul chemat in judecata).

Elementele ipotezei speciale de solutionare in cazul predarii unui bun sau a folosintei acestuia: • conceptia ca tertul nu mai are nimic de castigat sau de pierdut din proces; • este obligatorie conservarea bunului (se realizeaza pe calea sechestrului judiciar). • chiar daca paratul iese din proces, hotararea se va comunica si paratului, caruia ii este opozabila

(exceptie de la dreptul comun).

Procedura de judecata in cazul chemarii in judecata a altei persoane Domeniul de aplicare: orice cerere prin care se pune in discutie un drept subiectiv civil. Institutia

nu este aplicabila totusi drepturilor nepatrimoniale. Titularul cererii: poate fi reclamantul, paratul, dar si intervenientul principal (ce are pozitia

procesuala de reclamant). Este relevant in legatura cu termenele. Cine este atras la judecata: un tert care ar putea invoca aceleasi drepturi ca si reclamantul. Termen: difera dupa cum cererea de chemare in judecata a altei persoane este facuta de: • reclamant sau intervenientul principal: termenul este pana la terminarea cercetarii procesului

in prima instanta. Procesul in prima instanta are doua etape: etapa cercetarii judecatoresti (de la primul termen pana la ultimul) si etapa dezbaterilor (ultimul termen la care partile pun concluziile finale). Nu se admite aceasta cerere cand se trece la dezbaterea pe fond. Dupa ce se incheie cercetarea judecatoareasca, instanta da o incheiere prin care constata ca cercetarea judecatoreasca a fost inchisa si acorda un termen pentru dezbaterea in fond a pricinii;

• parat: acesta trebuie sa faca cererea odata cu intampinarea, iar daca intampinarea nu este obligatorie, cel mai tarziu la primul termen de judecata (in masura in care paratul a fost legal citat pentru acel termen de judecata). Intampinarea se depune intr-un termen de 25 de zile de la momentul primirii cererii de chemare in judecata. Asadar, acesta este termenul in care trebuie depusa de parat cererea de chemare in judecata a altei persoane (cu exceptia rarelor situatii cand intampinarea nu este obligatorie).

Daca se modifica cererea de chemare in judecata de catre reclamant (la primul termen de judecata,

potrivit art. 204 NCPC), legea spune ca se va acorda un nou termen paratului pentru a depune o intampinare la cererea modificata. In acest caz, este evident ca paratul va putea sa formuleze o cerere de chemare de judecata a altei persoane (cu minim 10 zile inaintea urmatorului termen).

Daca paratul formuleaza o cerere reconventionala, parat este reclamantul, intrucat este mijlocul

procesual prin care paratul invoca pretentii fata de reclamant. Astfel, pe acea cerere, paratul este reclamant si reclamantul este parat. Daca se pretinde ca tertul are un drept concurent cu cel al paratului-reclamant, cererea de chemare in judecata a altei persoane se poate depune pana la terminarea cercetarii judecatoresti; reclamantul-parat poate depune cererea doar odata cu intampinarea, iar daca intampinarea nu este obligatorie, cel mai tarziu pana la primul termen de judecata (ca si paratul din cererea principala).

Daca se formuleaza o cerere de interventie principala, se face o distinctie: • daca intervenientul solicita un drept strans legat de cel dedus judecatii, reclamantul si paratul

initiali sunt considerati parati fata de intervenient. Astfel, reclamantul sau paratul initiali trebuie sa ceara chemarea in judecata a altei persoane in acelasi termen in care se poate introduce intampinare la cererea de interventie principala (art. 65, alin. 3 NCPC);

• daca intervenientul solicita chiar dreptul dedus judecatii, reclamantul initial poate sa ceara chemarea in judecata a altei persoane pana la finalizarea cercetarii judecatoresti, iar paratul initial in acelasi termen in care se poate introduce intampinare la cererea de interventie (art. 65, alin. 3 NCPC).

Sanctiunea nedepunerii cererii in termen: decaderea. In VCPC sanctiunea era judecarea separata.

In NCPC, cererea va fi respinsa ca tardiva (opinie gresita Tabarca: anulare). Art. 185, alin. 1, teza a II-a NCPC – este o nulitate derivata din decadere. Actul intrinsec nu este nul, ci este nul intrucat partea a fost decazuta din dreptul de a mai face actul.

Forma cererii: cerere scrisa, motivata, are natura juridica a unei veritabile cereri de chemare in judecata. Trebuie atasate si copii de pe inscrisuri, precum si cererea de chemare in judecata si intampinarea. Tertul chemat in judecata trebuie sa cunoasca si cererea de chemare in judecata si pozitia paratului initial si toate inscrisurile de la dosar (art. 69, alin. 2 NCPC) –intervenientului principal nu i se comunica nimic pentru ca el dorea sa participe la proces. In acest caz (tert chemat in judecata), una dintre parti are interes ca tertul sa fie chemat in proces. Cererea de chemare in judecata a tertului se comunica partii adverse si celui chemat in judecata.

Admiterea in principiu: este necesara admiterea in principiu si se face potrivit art. 64-65 NCPC,

care se aplica in mod corespunzator. Se comunica mai intai tertului, ce va fi invitat la instanta. Reclamantul, paratul si tertul vor pune concluzii cu privire la admisibilitatea in principiu a cererii de chemare in judecata si numai daca instanta o va admite, tertul va deveni parte in proces si va lua procedura in starea in care se afla.

Pozitia procesuala a tertului: tertul dobandeste pozitia procesuala de reclamant (in urma admiterii

in principiu). Are o pozitie specifica pozitiei de reclamant (nu este chiar reclamant), incat paratul nu va putea face cerere reconventionala impotriva cererii de chemare in judecata a sa. Pozitia similara a tertului cu cea a reclamantului are urmatoarele caracteristici: are o pozitie independenta, nu tine de pozitia altei parti in proces; daca reclamantul renunta la cererea sa, continua judecata in legatura cu tertul chemat in judecata.

II. Chemarea in garantie Sediul materiei: art. 72-74 NCPC Notiune: Chemarea in garantie este mijlocul procesual prin care oricare din partile din proces ar

putea introduce in cauza o terta persoana impotriva careia s-ar putea indrepta cu o cerere in garantie sau in despagubiri, daca ar pierde respectivul proces.

Spre exemplu, daca A se judeca cu B, ar putea exista un tert de ceea ce se intampla in acel dosar lui

A, astfel incat, daca A pierde, tertul va trebui sa-l despagubeasca sau sa-l garanteze pe B. Partea initiala in proces are doua modalitati de abordare a problemei: • asteptarea pierderii sau castigarii procesului si, doar in ipoteza pierderii, sa formuleze o cerere

distincta pentru despagubiri; • sa nu se mai astepte soarta procesului, ci in procesul initial sa-l cheme pe acela impotriva caruia

ar urma sa se intoarca in caz ca pierde (pentru a se comprima timpul procesual). De regula, cererea de chemare in garantie este o facultate lasata de lege (nu este obligatorie).

Chemandu-l pe garant in proces, de multe ori, garantul va fi interesat nu sa se apere in raporturile cu cel care l-a chemat, ci sa-l apere in raporturile care ar pune in discutie garantia.

Insa, sunt si situatii in care chemarea in garantie a unui tert este absolut necesara. Daca nu este facuta, partea risca sa piarda dreptul de regres.

Exemple: • art. 1705 NCC – in materia vanzarii: “[cumparatorul] trebuie sa-l cheme in judecata pe vanzator”.

In cazul in cumparatorul care nu a facut-o, fiind condamnat, pierde dreptul de garantie daca vanzatorul dovedeste ca erau motive suficiente pentru a respinge pretentiile evingatorului (exceptio malli processus).

• art. 2310, alin. 2 NCC – in materia fideiusiunii.

Partea din proces care formuleaza aceasta cerere s-ar putea intoarce printr-o cerere in garantie sau in despagubiri.

Daca am lua situatia fideiusorului, ipoteza ar fi rasturnata. In dreptul material, fideiusorul este garant.

In dreptul procesual, garant (chemat in garantie) este debitorul. Exista si situatii in care nu vorbim despre o garantie ce se bazeaza pe o dispozitie legala sau pe o

dispozitie contractuala. Spre exemplu, art. 683 NCC (partajul) – garantare legala. De asemenea, poate sa fie vorba si despre o simpla despagubire; spre exemplu, ipoteza comitentului

chemat in judecata pentru a plati daune victimei ca urmare a faptei ilicite savarsite de catre prepus. Nu mai vorbim despre o garantie, ci despre o veritabila despagubire pe care comitentul trebuie sa o primeasca de la prepus. In raporturile cu victima, comitentul raspunde pentru fapta altuia. Insa, sunt situatii in care comitentul poate formula regres contra prepusului (vorbim despre o cerere in despagubiri).

Chematul in garantie poate, la randul sau, sa cheme in garantie o alta persoana, dar numarul

chemarilor succesive in garantie se reduce la doua (art. 72, alin. 2 NCPC). Procedura de judecata a cererii de chemare in garantie Domeniul de aplicare: orice cerere in care se pune in discutie un drept garantat legal ori

conventional ori in legatura cu care exista o obligatie de despagubire. Titularul cererii: orice parte initiala a litigiului (reclamant, parat, intervenient principal). Cine este atras la judecata: garantul sau cel care datoreaza despagubiri, precum si succesorii

universali si cu titlu universal (in principiu, nu si cei cu titlu particular). A vinde lui B, iar B vinde lui C (vezi multiplicarea obligatiei de garantie NCC).

Termen: • pentru reclamant sau intervenient: pana la terminarea cercetarii procesului in prima instanta; • pentru parat: odata cu intampinarea sau pana la primul termen (la care paratul este legal citat),

daca nu este obligatorie intampinarea. Cererea nu poate fi facuta sub nicio forma in apel. Sanctiunea nedepunerii cererii in termen: decaderea (sub imperiul VCPC era judecarea separata). Forma cererii: forma unei cereri de chemare in judecata: cerere scrisa, motivata, are natura juridica

a unei veritabile cereri de chemare in judecata. Admiterea in principiu: este necesara admiterea in principiu si se face potrivit dispozitiilor

art. 64-65 NCPC, care se aplica in mod corespunzator. Se comunica cererea de chemare in garantie chematului in garantie; acesta este citat pentru a se discuta admisibilitatea in principiu (se verifica daca exista un raport de garantare ori despagubire sau nu). Se acorda termen chematului in garantie, dupa ce este admisa in principiu chemarea in garantie, pentru a depune intampinare.

Pozitia procesuala a tertului: acesta are o pozitie procesuala independenta, similara unui parat, dar numai in cererea de chemare in garantie si nu in tot procesul, per ansamblu. Tertul ia procedura in starea in care se afla si poate face orice aparari (nu are o pozitie subordonata celui care l-a chemat in garantie).

Niciodata chematul in garantie nu va putea fi obligat fata de partea care nu l-a chemat in garantie (partea adversa celei care l-a chemat in garantie) – nici macar la cheltuieli de judecata. Va fi obligat exclusiv fata de cel chemat in garantie (cu celelalte parti nu se afla in niciun raport de drept procesual).

Cine judeca: cererea de chemare in garantie este o actiune incidentala (de competenta instantei care

judeca cererea principala). Este posibil in acele situatii in care judecata cererii de chemare in garantie sa intarzie judecarea cererii principale, instanta sa disjunga. In acest caz, instanta investita initial ca urmare a incidentului chemarii in garantie, ramane competenta sa judece si cererea disjunsa, chiar daca, in situatia in care ar fi fost introdusa separat, ar fi fost competenta o alta instanta.

In caz de disjungere, cererea de chemare in garantie va fi suspendata pana la solutionarea cererii principale. Disjungerea este doar o facultate – instanta va cumpani in urma analizei probelor (spre exemplu, la cererea principala avem doar inscrisuri si la cererea de chemare in garantie se admite proba cu martori, expertize, evaluari etc.) si a apararilor partilor daca este necesara disjungerea. Un alt caz care ar indica spre disjungere: introducerea cererii de chemare in garantie tarziu, spre sfarsitul cercetarii judecatoresti la prima instanta.

Solutia din

cererea de chemare in judecata (CCJ)

Solutia din cererea de chemare in garantie (CCG)

Cine poate face apel? Impotriva cui?

Chemarea in garantie este facuta

de parat

Se admite Se admite (daca este intemeiata)

- paratul impotriva reclamantului (P!R) - chematul in garantie contra paratului sau a reclamantului, desi intre ei nu exista raporturi de drept substantial (G!P/R)

Se respinge (daca nu este intemeiata)

- P!R / G / R+G

Se respinge Se respinge ca lipsita de interes sau de obiect

- R!P / P + G (! doar daca respingerea CCJ este datorita apararilor lui G) - daca R face apel impotriva lui P, P poate face apel provocat (art. 473 NCPC) impotriva lui G (R!P!G). Paratul P s-ar putea trezi, pierzand apelul, intr-o situatie mai proasta decat cea la prima instanta (ar fi putut castiga garantia la prima instanta, dar ca urmare a pierderii cererii principale in apel, se poate trezi ca pierde si procesul de chemare in garantie). ! Daca totusi P nu face apel provocat si pierde, poate introduce din nou o cerere, hotararea de fond (respingerea ca lipsita de interes sau de obiect) neavand autoritate de lucru judecat (nu s-a analizat pe fond cererea de chemare in garantie, intrucat a ramas fara obiect), desi este definitiva !

Chemarea in garantie este facuta

de reclamant

Se admite Se respinge ca lipsita de interes sau de obiect

P!R / G (! doar daca reclamantul a castigat datorita apararilor facute de chematul in garantie) P!R!G (! Apel provocat)

Se respinge Se admite (daca este intemeiata)

R!P G!R / P

Se respinge (daca nu este intemeiata)

R!P / G

III. Aratarea titularului dreptului Sediul materiei: art. 75-77 NCPC. Notiune: Aratarea titularului dreptului este mijlocul procesual pus numai la dispozitia paratului prin

care acesta cheama in judecata o terta persoana pe care o considera titulara dreptului pretins de catre reclamant contra sa.

Spre exemplu: un chirias este chemat in judecata intr-o actiune in revendicare, dar acesta are un

contract de inchiriere cu un posesor (fara a-i fi verificat titlul de proprietate al locatorului); de asemenea, acesta este si cazul uzufructuarului (desi are un drept real, este obligat sa-l cheme in judecata si pe nudul proprietar).

Conditii specifice: 1. Prin actiunea formulata sa se urmareasca valorificarea unui drept real; 2. Intre parat si tert sa existe un raport juridic cu privire la bunul individual determinat ce formeaza

obiectul cererii (inchiriere, depozit, uzufruct etc.). Se accepta si ideea unei tolerante a proprietarului (iti dau “voie” sa stai in casa mea);

3. Paratul sa-l indice pe titularul dreptului. ( ! ) Spre deosebire de celelalte forme care apartin si reclamantului sau intervenientului, aratarea

titularului dreptului apartine doar paratului. Daca paratul, in litigiul initial, formuleaza o cerere reconventionala, si reclamantul-parat poate solicita aratarea titularului dreptului.

Ipoteze posibile • daca tertul aratat ca titular al dreptului a fost introdus in proces si se infatiseaza recunoscand

sustinerile paratului, iar reclamantul consimte, paratul initial este scos din judecata, iar procesul continua numai intre reclamant si tert (reparandu-se in acest fel un viciu imputabil din start reclamantului, anume introducerea cererii de chemare in judecata initiala impotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala pasiva);

• daca tertul aratat ca titular al dreptului recunoaste sustinerile paratului (ca el este adevaratul

titular al dreptului), insa reclamantul nu doreste sa-l inlocuiasca pe parat cu tertul; astfel, procesul continua intre partile initiale si tert, iar tertul va lua pozitia unui intervenient principal: pozitie procesuala independenta, va putea ataca hotararea ce se va pronunta si hotararea ii va fi opozabila. Briciu: in acest caz, instanta nu ar fi trebuit sa-l primeasca in proces pe tert si sa respinga cererea de chemare in judecata a reclamantului ca introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva;

• daca tertul nu recunoaste sustinerile paratului, procesul continua intre partile initiale si tert, care ia pozitia unui intervenient principal;

• daca tertul nu se infatiseaza (nu sustine pozitia sa), ipoteza este similara cu cea anterioara: procesul continua intre partile initiale si tert, care ia pozitia unui intervenient principal (este citat in continuare si hotararea ii va fi opozabila).

Procedura de judecata a cererii de aratare a titularului dreptului Domeniul de aplicare: exclusiv in actiunile reale. Titularul cererii: numai paratul din cererea introductiva de instanta. Cine este atras la judecata: titularul unui drept real. Termen: odata cu intampinarea sau, daca aceasta nu este obligatorie, la primul termen de judecata. Sanctiunea nedepunerii in termen: decaderea. Forma cererii: cerere scrisa, motivata, se comunica partii adverse si celui aratat ca titular al

dreptului. Admiterea in principiu: este necesara admiterea in principiu si se face potrivit art. 64-65 NCPC,

care se aplica in mod corespunzator. Pozitia procesuala a tertului: tertul dobandeste pozitia procesuala de parat (art. 77 alin. 3) sau de

intervenient si are drepturile procesuale aratate in cazul acestora. IV. Introducerea fortata in cauza, din oficiu, a altor persoane Sediul materiei: art. 78-79 NCPC Notiune: Introducerea fortata in cauza, din oficiu, a altor persoane este mijlocul procesual pus

exclusiv la dispozitia instantei, ce reprezinta o derogare de la principiul disponibilitatii, prin care, in cazurile expres prevazute de lege, dar si in procedura necontencioasa, instanta va dispune, din oficiu, introducerea in cauza a altor persoane, chiar daca partile se impotrivesc.

Conditii esentiale: 1. Domeniul de aplicare: cu precadere in procedura necontencioasa, unde petentul supune atentiei

instantei un drept ce nu se opune niciunei parti (spre exemplu, la infiintarea unei fundatii, a unui partid etc.). De asemenea, introducerea fortata in cauza, din oficiu, are incidenta si in materie contencioasa, dar

numai daca exista o dispozitie expresa a legii: [spre exemplu] • art. 4, alin. 2 din Legea nr. 554/2004 – nelegalitatea actului administrativ: trebuie citat si organul

emitent; • art. 54, alin. 1 din Legea nr. 136/1995 – trebuie citata si persoana care se face vinovata de

accident; • art. 33 din OG nr. 2/2001 – contravenientul si organul ce a emis procesul verbal de contraventie; • art. 436 NCC: parintii si copilul vor fi citati in toate cauzele referitoare la filiatie, chiar si atunci

cand nu au calitatea de reclamant sau de parat.

2. Participarea acestor terte persoane la proces trebuie sa fie necesara solutionarii pricinii. Acest aspect tine de structura raportului juridic.

3. Lipsa initiativei din partea partilor interesate sau chiar impotrivirea partilor.

ATENTIE !!! In materie contencioasa, instanta nu poate introduce fortat in cauza un tert daca nu exista o

dispozitie expresa a legii. Cu toate acestea, chiar si in lipsa unei prevederi exprese a legii in materie contencioasa, daca din dezbateri rezulta necesitatea introducerii in cauza a unui tert, instanta va putea pune in discutia partilor posibilitatea introducerii acestora (spre exemplu, la partaj, unde nu sunt introdusi in proces toti coproprietarii, instanta poate pune in discutia partilor introducerea tuturor coproprietarilor – spre exemplu, toti cei care apar in certificatul de mostenitor).

Daca partile refuza sa solicite ele introducerea fortata in cauza a tertului si instanta considera ca

pricina nu poate fi solutionata fara participarea tertului, legea (art. 78, alin. 2 NCPC) ii pune la dispozitie judecatorului o sanctiune specifica: respingerea cererii, fara a se pronunta insa pe fond (deci fara autoritate de lucru judecat – sanctiunea este atenuata, partile pot reitera cererea).

Cererea se va respinge pentru incompleta calitate procesuala, intr-o situatie de litisconsortiu

obligatoriu. Hotararea este supusa doar apelului, nu si recursului. Toate acestea pot fi facute pana la terminarea cercetarii judecatoresti in prima instanta. Procedura de judecata a introducerii fortata in cauza, din oficiu, a altor persoane Domeniul de aplicare: in materie necontencioasa si in alte cazuri expres prevazute de lege. Titularul cererii: instanta. Cine este atras la judecata: un tert a carui participare este necesara pentru solutionarea litigiului. Termen: pana la terminarea cercetarii procesului in prima instanta. Neformularea cererii in termen: in fata primei instante, instanta va repune procesul pe rol pentru a

se analiza cererea. In apel si recurs, introducerea fortata in cauza a altei persoane este inadmisibila (art. 478 NCPC).

Admiterea in principiu: nu este necesara admiterea in principiu Pozitia procesuala a tertului: tertul va lua procedura in starea in care se afla in momentul

introducerii in proces, dar, la cererea lui, se va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de probe noi.

La celelalte proceduri, tertul nu putea cere readministrarea probelor deja administrate anterior (desi putea propune el noi probe). Aici, tertul este un veritabil parat sau reclamant (procesul nu ar fi trebuit inceput fara el). Tertul este o piesa esentiala a procesului, nu complementara, ca in celelalte trei cazuri. Fara tert, actiunea se respinge. Reparatia in privinta probatoriului trebuie sa fie totala in privinta tertului.

Chemarea in judecata a altei

persoane

Chemarea in garantie

Aratarea titularului dreptului

Introducerea fortata in cauza, din oficiu

Domeniul de aplicare

Orice cerere Orice cerere in care se pune in discutie un drept garantat

Exclusiv cereri reale

Cereri in materie necontencioasa; Cereri in materie contencioasa doar in cazuri expres expres de lege

Titularul cererii Orice parte initiala a litigiului (reclamant, parat sau intervenient principal)

Paratul Instanta (numai daca este introducere din oficiu pura, nu si atunci cand se pune in discutia partilor – atunci titularul este reclamantul sau paratul)

Termen Pentru reclamant sau intervenient, pana la terminarea cercetarii procesului in prima instanta Pentru parat, odata cu intampinarea, sau, daca aceasta nu este obligatorie, la primul termen de judecata la care paratul este legal citat

Odata cu intampinarea, sau, daca aceasta nu este obligatorie, la primul termen de judecata la care paratul este legal citat

Pana la terminarea cercetarii procesului in prima instanta (nu este posibil in apel)

Competenta Fiind vorba despre cereri incidentale, instanta competenta este cea sesizata pentru judecarea cererii principale

Forma cererii • cerere scrisa, motivata • are natura juridica a unei

veritabile cereri de chemare in judecata • se comunica partii adverse si

celui chemat in judecata

• cerere scrisa, motivata • se comunica partii

adverse si celui chemat in judecata

Incheierea instantei

Admiterea in principiu a cererii

Este necesara admiterea in principiu. Dispozitiile art. 64-66 NCPC se aplica in mod corespunzator

Nu este necesara admiterea in principiu

Pozitia procesuala a tertului

Reclamant Hotararea isi produce efectele si in privinta sa

Parte independenta in proces (veritabil parat doar in cererea incidentala)

Parat ori intervenient

Veritabil reclamant sau parat Tertul ia procedura in starea in care se gaseste, dar, la cererea lui, se va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de probe noi

Curs 7 – 13.11.2013

Probleme legate de reprezentarea partilor in procesul civil

In procesul civil exista trei feluri de reprezentare: • reprezentarea legala – parintii care reprezinta minorul sub 14 ani; • reprezentarea judiciara – curatela judiciara (art. 58 NCPC – situatia in care intre reprezentantul

legal si reprezentat apar interese contrare, instanta desemneaza un curator). • reprezentarea conventionala – cel mai des intalnita, vizeaza ipoteza mandatului. In principiu, reprezentarea nu reprezinta o obligatie. Partile, de regula, pot veni in instanta in

nume propriu, fara a fi reprezentati. Sunt si situatii in care reprezentarea de un anumit fel (prin avocat) este obligatorie, cum ar fi in recurs sau in alte cai de atac extraordinare.

Pe de alta parte, desi partea poate sa vina personal in instanta, aceasta poate sa recurga la

reprezentare. Dar, in materia divortului, partile trebuie sa se prezinte personal. Daca nu se prezinta personal reclamantul, este in pericol ca cererea lui sa fie respinsa ca nesustinuta (acesta poate fi totusi asistat de avocat). In privinta interogatoriului (mijloc de obtinere a marturisirii persoanei) nu se poate folosi reprezentarea pentru ca este un element pur personal. Reprezentantul poate depune raspunsul partii in anumite situatii (daca partea are domiciliu in strainatate, va da raspunsul in cadrul unei procuri si reprezentantul va depune raspunsul).

Reprezentarea persoanei fizice La persoana fizica, reprezentarea in proces poate fi prin mandatar avocat sau mandatar neavocat.

Mandatar avocat Mandatar neavocat Forma si continutul mandatului

In conditiile legii speciale (Legea nr. 51/1995) pe baza contractului de asistenta juridica si se dovedeste cu imputernicirea avocatiala.

Avocatul se legitimeaza in proces prin

depunerea imputernicirii, trecuta in anexa la Statutul profesiei de avocat. In spatele imputernicirii sta un contract de asistenta juridica (ce este temeiul mandatului avocatial). In dosar se depune imputernicirea care este eliberata chiar de catre avocat, pe baza contractului de asistenta.

Imputernicirea nu trebuie semnata de parte, daca aceasta a semnat contractul de asistenta juridica. Aceasta datorita unei credibilitati sporite a avocatului – se prezuma ca exista in spate un

Acesta se legitimeaza prin procura, ce trebuie sa imbrace forma unui inscris autentic SAU declaratie verbala, facuta in fata instantei si consemnata in incheiere (actul instantei este tot un act autentic).

In privinta continutului procurii, se apreciaza ca

trebuie sa fie un mandat ad litem – “pentru proces” (mandat special), dat pentru exercitiul dreptului de reprezentare in instanta. Un mandat general – de gestiune a tuturor afacerilor (mandatul oferit unei persoane pentru “a reprezenta interesele in fata oricaror institutii”) nu da dreptul de reprezentare in fata instantei, in lipsa unei trimiteri exprese la instantele judecatoresti si a dreptului de reprezentare in fata acestora.

contract de asistenta juridica (pana la inscrierea in fals).

In ceea ce priveste notiunea de avocat, acesta este numai cel care isi exercita profesia in cadrul unui barou care face din UNBR, uniune ce este unica pe intreg teritoriul tarii (in caz contrar vorbim despre infractiunea de exercitare fara drept a unei profesii: art. 281 C.pen.).

Avocatul intreprinde activitati din zona

interesului public (desi este o persoana ce apartine mediului privat): dreptul de a face asistenta judiciara cu fonduri de la stat, dreptul de a face cererea de recurs, dreptul de a reprezenta in cauze penale cand reprezentarea este obligatorie.

Mandatul trebuie sa fie special, ad litem, cu

exceptia cazului:

• cand este dat unui prepus; • cand mandantul nu are nici domiciliul,

nici resedinta in tara.

Puterile conferite mandatarului

Mandatarul avocat poate face toate actele de procedura in interesul partii (este profund gresita teza ca in imputernicire trebuie sa fie mentionat dreptul de redactare, sustinere, probe etc. – desi in practica este des utilizata aceasta practica incorecta).

In plus, mandatarul avocat poate face inclusiv acte de dispozitie, daca acest drept i-a fost acordat prin contractul de asistenta juridica.

Mandatarul avocat poate redacta cererea si

motivele de recurs, precum si exercitarea si sustinerea recursului. In recurs, exista o exceptie – NCPC introduce ideea ca reprezentarea se poate face doar prin avocat.

De la aceasta regula exista si exceptii: • in cazul persoanei fizice, daca chiar partea

este licentiata in drept sau sotul ori ruda pana la gradul al II-lea al partii este licentiata in drept, atunci nu mai este necesara prezenta in recurs a avocatului (art. 13, alin. 2 NCPC);

• in cazul persoanelor juridice, exista o alta exceptie, introdusa de art. XI din Legea nr. 2/2013: instantele si parchetele […]. De asemenea, in cazul persoanei juridice, reprezentarea poate fi facuta si de consilierul juridic.

Art. 83, alin. 3 NCPC vorbeste despre

redactarea motivelor de recurs prin avocat, ceea ce ar lasa impresia gresita ca doar recurentul ar trebui reprezentat prin avocat, nu si intimatul. Insa, art. 13, alin. 2 NCPC prevede ca in recurs, cererile si concluziile partilor pot fi formulate si sustinute doar prin avocat. Art. 83 NCPC nu este text special, pentru ca si in materia recursului exista un text care prevede ca reprezentarea prin avocat se aplica atat recurentului, cat si intimatului.

Mandatarul neavocat poate face toate actele judecatii, daca nu se prevede altfel – mai putin actele de dispozitie (renuntarea la judecata, renuntarea la drept, achiesarea, tranzactia), unde este nevoie de un mandat special. Pentru judecata in prima instanta si apel, mandatarul neavocat nu poate pune concluzii (limitare foarte importanta) asupra exceptiilor, precum si asupra fondului. Actele procesuale pe care le poate face mandatarul neavocat nu cuprind si punerea de concluzii pe exceptii si pe fond (dezbaterile finale). Ar putea sa depuna inscrisuri, sa propuna probe, sa ia termenele, sa participe la administrarea probelor. Nu ar putea sa pledeze (nu poate nici sa ridice exceptii). Punerea de concluzii – reprezinta un monopol al avocatilor (sunt discutii tehnice, ce vizeaza aspecte de legalitate; se presupune ca un mandatar neavocat nu ar putea contribui la luminarea instantei cu privire la intepretarea legii etc.). De la aceasta regula exista si exceptii: • cand mandatarul persoanei fizice este sot sau

ruda pana la gradul al II-lea, poate sa puna concluzii in fata oricarei instante (si in materie de exceptii si pe fond) daca este licentiat in drept;

• cand dreptul de reprezentare izvoraste din lege sau dintr-o hotarare judecatoreasca. Spre exemplu, din lege: parintele ce isi reprezinta copilul poate sa depuna concluzii fara ajutorul avocatului – nu si in recurs. Reprezentantul este asimilat partii (ce nu se poate exprima, situatie similara este si la punerea sub interdictie). Spre exemplu, dintr-o hotarare judecatoreasca: numirea curatorului (ce este potrivit legii, obligatoriu un avocat). Administratorul bunului sechestrat poate sa stea in judecata pe baza autorizarii data de instanta (poate pune concluzii, dar nu in recurs).

Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului ar putea face, chiar fara a avea mandat, orice acte pentru pastrarea drepturilor supuse unui termen si care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp.

De asemenea, mandatarul avocat ar putea sa exercite si caile de atac impotriva hotararii pronuntate.

Precizari: 1. In primul rand, nu ne referim la avocatul care are mandat, nici la un avocat care nu a avut niciodata mandat din partea partii, ci la un avocat care a avut mandat pentru procesul respectiv, dar mandatul a expirat (spre exemplu, mandatul acoperea doar reprezentarea in fata primei instante). Chiar si fara mandat, avocatul ar putea sa exercite calea de atac prevazuta de lege. Efectele caii de atac se produc asupra partii; 2. Este profund gresita practica unor instante care solicita partii ratificarea actului facut de avocat, intrucat ratificarea presupune existenta unui act nelegal (nu este cazul aici, unde avem o prorogare a puterilor avocatului peste limitele mandatului sau, printr-o dispozitie legala); 3. Acest text nu se aplica unui avocat care nu a avut mandat pentru faza procesuala anterioara. Nu se incadreaza in acest text un avocat care face apel, desi nu a fost reprezentat al partii la judecata in prima instanta. In aceasta situatie putem vorbi despre ratificare; 4. Textul vorbeste numai de declararea caii de atac. Sustinerea caii de atac trebuie facuta pe baza unui nou mandat.

In recurs, (dar si in constestatie in anulare, revizuire – art. 83, alin. 4 NCPC) – cu exceptiile persoana fizica (ruda) si persoane juridice (parchete/instante + consilierul juridic). Regulile privind obligativitatea reprezentarii prin avocat, in recurs, sub sanctiunea nulitatii, se aplica si contestatiei in anulare si revizuirii, ca urmare a textului de trimitere din art. 83, alin. 4 NCPC. Opinia minoritara (Briciu): textul se refera la contestatie si revizuire indiferent de hotararea impotriva careia se formuleaza calea de atac (regula este impotriva unei hotarari de recurs – dar se poate face si impotriva unei hotarari de apel sau a unei hotarari data in prima instanta). Argumentul este ca ceea ce a impus necesitatea reprezentarii prin avocat nu este rangul instantei, ci caracterul extraordinar al caii de atac. Atat contestatia in anulare, cat si revizuirea sunt supuse unor conditii de admisibilitate si motive de admisibilitate extrem de stricte (mai stricte chiar decat la recurs) – chestiuni tehnice, este necesara precizarea unui motiv in cazul promovarii unei astfel de cai de atac. Opinie majoritara (Ciobanu, Boroi): regula obligativitatii reprezentarii prin avocat este incidenta numai atunci cand contestatia in anulare sau revizuirea au ca obiect o hotarare data in recurs. Argumentul de text este sintagma “in mod corespunzator” (art. 83, alin. 4 NCPC).

Reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun al mandatului pentru mandatul judiciar Incetarea mandatului a) Mandatul nu inceteaza prin moartea mandantului si nici prin pronuntarea unei hotarari de

punere sub interdictie a acestuia (prin incapacitate). Mandatul supravietuieste celor doua elemente si va putea fi eventual revocat de mostenitorii defunctului sau de catre reprezentantii legali ai incapabilului.

b) Mandatul inceteaza prin moartea mandatarului. Se intrerupe termenul procedural si va curge un nou

termen pentru exercitarea unei cai de atac sau pentru efectuarea unui alt act de procedura. Astfel, va curge un nou termen: hotararea se va comunica partii si de la noua comunicare va curge un nou termen (moartea mandatarului in interiorul termenului).

Daca moartea intervine in cursul procesului, dar cu mai putin de 15 zile inainte de ziua de infatisare, este permisa suspendarea de drept a judecatii pana la inlocuirea mandatarului. De asemenea, ar putea sa genereze si o suspendare a termenului de perimare (suspendandu-se de drept judecata, s-ar suspenda si cursul perimarii – art. 418, alin. 2 NCPC).

Renuntarea sau revocarea mandatului Renuntarea la mandat sau revocarea acestuia nu sunt opozabile celeilalte parti decat daca sunt facute

in sedinta publica sau i se comunica aceasta incetare sau revocare. Mandatarul care renunta la imputernicire trebuie sa instiinteze partea adversa, mandantul, cat si instanta, cu cel putin 15 zile inainte de termenul de judecata (problema de opozabilitate). Ar putea aparea ipoteza ca mandatarul sa renunte la mandat, sa nu comunice instantei acest lucru, iar instanta sa faca acte de procedura in continuare, luand in calcul fosta sa calitate de mandatar (in ceea ce priveste comunicarea actelor etc.). Partea se va putea intoarce cu daune contra mandatarului ce nu anunta renuntarea sau revocarea.

Pentru a nu lasa partea fara aparare intr-un moment critic al procesului, mandatarul nu poate renunta la mandat in cursul termenului de exercitare a cailor de atac (art. 89, alin. 2, teza finala NCPC). Mandatarul poate sa renunte obiectiv, insa renuntarea nu va fi opozabila partii sau instantei. Partea ce se afla intr-o asemenea situatie (daca mandatarul renunta la mandat in timpul exercitarii cailor de atac) ar putea solicita o cerere de repunere in termen (ramane la aprecierea instantei).

Briciu: imposibilitatea renuntarii la mandat se refera la caile de atac de reformare (nu si la caile de atac de retractare – contestatia in anulare si revizuirea, unde termenele sunt foarte lungi).

Sanctiunile ce intervin in situatia lipsei calitatii de reprezentant Exceptia lipsei calitatii de reprezentant este o exceptie ce incepe printr-un efect dilatoriu, dar se

transforma intr-un efect peremptoriu. Instanta, observand ca in dosar nu exista dovada calitatii de reprezentant a aceluia care a exercitat actele de procedura, nu va anula cererea de indata, ci va trebui sa dea un termen scurt in interiorul caruia partea ar putea sa depuna dovada sau sa ratifice actele facute fara mandat. Doar in lipsa acestui lucru intervine anularea cererii sau actului de procedura intocmit de cel fara calitate de reprezentant.

Momentul pana la care se poate invoca aceasta exceptie: de regula, in tot cursul procesului, dar cu precizarea ca nu poate fi invocata direct in calea de atac a apelului sau a recursului, nici pe cale de exceptie, nici pe cale de motive de apel sau de recurs. Aceasta regula face o aplicatie speciala a existentei interesului. Daca partea a pierdut procesul, nu se va putea prevala in niciun caz de lipsa de reprezentare a partii adverse, care desi nu a fost legal reprezentata, prin ipoteza, a castigat procesul.

Art. 176, pct. 2 NCPC: reprezentarea procesuala reprezinta unul din acele motive de nulitate ce

genereaza o nulitate neconditionata de vatamare. Cel ce invoca exceptia lipsei calitatii de reprezentant nu trebuie sa faca dovada vatamarii (nu se permite nici macar proba in contra unei eventuale prezumtii pentru ca vorbim despre o nulitate neconditionata de vatamare).

Intrucat in recurs reprezentarea prin avocat este obligatorie, s-ar putea sa existe o sustinere din partea unei parti care a facut un recurs impecabil, dar nefacut de avocat. Ar putea sa se afirme ca norma reprezinta o protectie in favoarea partii, dar iata ca si in lipsa unui avocat sau a unei licente in drept, partea a reusit sa redacteze un recurs care indeplineste toate conditiile de forma si s-ar putea considera ca ar fi excesiv sa i se anuleze recursul pentru ca nu este semnat de avocat, desi intentia legiuitorului a fost sa protejeze insasi partea. In plus, nici partea cealalta nu ar avea de ce sa fie vatamata, daca admitem teza ca norma instituie o protectie in favoarea partii ce redacteaza recursul. Cu toate acestea, recursul va fi anulat.

Trebuie facuta o deosebire intre: • exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant; si • exceptia lipsei dreptului functional al persoanei care se identifica ca reprezentant de a

reprezenta in justitie. Cand legea vorbeste despre natura prorogatorie a exceptiei, vorbeste despre exceptia lipsei dovezii

calitatii de reprezentant. Asistenta judiciara – partea nu poate sa faca fata cheltuielilor procesuale si instanta intervine fie in

forma unui avocat din oficiu, fie prin scutirea de taxe sau onorarii.

Participarea Ministerului Public la procesul civil Exista patru modalitati de participare a procurorului la procesul civil: 1. Procurorul poate porni orice actiune civila, ori de cate ori este necesar pentru apararea

drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege (are dreptul de a declansa procesul).

Este o derogare de la regulile clasice, procurorul nefiind titularul vreunui drept, ci un subiect sui generis. Procurorul poate porni actiunea numai in conditii restrictive: pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minori, persoane puse sub interdictie, disparuti, precum si in alte cazuri prevazute de lege (de regula in legi speciale – in contencios administrativ: art. 1, alin. 4-5 din Legea nr. 554/2004).

De asemenea, potrivit art. 245, alin. 1, lit. c1 din Codul de procedura penala de la 1969, prin ordonanta de incetare a urmaririi penale se dispune totodata asupra sesizarii instantei civile competente cu privire la desfiintarea totala sau partiala a unui inscris. Astfel, procurorul putea porni actiunea civila in desfiintarea unui act falsificat atunci cand nu se putea pune in miscare actiunea penala (a intervenit prescriptia, a decedat faptuitorul etc.). ICCJ, prin RIL nr. 2/2011 a statuat ca in aceasta situatie, procurorul poate interveni pentru orice categorie de persoane.

Potrivit art. 315, alin. 2, lit. d NCPP, ordonanta de clasare cuprinde si dispozitii privind sesizarea judecatorului de camera preliminara cu propunerea de desfiintare totala sau partiala a unui inscris.

In toate cazurile in care procurorul introduce actiunea, titularul dreptului va fi introdus in proces si

va putea sa faca acte de dispozitie, renuntare, achiesare, tranzactie. Actiunea procurorului este o facilitate si nu o restrangere a drepturilor persoanei. Daca procurorul isi retrage cererea, titularul dreptului va putea sa-si continue cererea.

Art. 81, alin. 2 NCPC: partile vor sta in proces printr-un reprezentant legal sau judiciar, ce va putea face acte de dispozitie, daca sunt incuviintate de autoritatea tutelara. Chiar si in conditiile acestei incuviintari, instanta va putea sa nu tina cont de actele de dispozitie daca constata ca acestea nu sunt in interesul minorului, al disparutului sau al pusului sub interdictie.

In literatura mai veche se mentiona ca dreptul de a porni procesul nu vizeaza si actiunile cu caracter

strict personal. In sistemul Noului Cod de procedura civila, afirmatia nu mai este corecta. Exemple de actiuni pregnant personale ce pot fi pornite de catre procuror: • exercitarea actiunii in anulare in cazul actelor de dispozitie facute de tutorele minorului (art. 144,

alin. 3 NCC); • decaderea din exercitiul drepturilor parintesti (art. 508 NCC). 2. Procurorul poate sa puna concluzii in orice proces civil, in oricare faza a acestuia, daca

apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si intereselor cetatenilor. Procurorul participa la judecarea actiunii formulata de alte persoane. Poate sa puna concluzii in orice proces civil, daca apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si intereselor cetatenilor. Este lasata la aprecierea procurorului daca participa sau nu (“daca apreciaza ca este necesar”).

Totusi, sunt cazuri expres prevazute de lege in care participarea procurorului este obligatorie. In aceste cazuri, daca nu participa procurorul, hotararea este nula absolut (nelegala constituire a completului) – art. 92, alin. 3 NCPC.

Exemple de participare obligatorie a procurorului: decaderea din drepturile parintesti (art. 508, alin. 2 NCC); cauzele privind exproprierea; infiintarea unui partid politic.

3. Procurorul poate sa exercite caile de atac impotriva hotararilor pronuntate in cazurile in care ar fi putut sa introduca cererea de chemare in judecata, chiar daca nu a pornit actiunea civila, precum si atunci cand a participat la judecata, in conditiile legii.

Asadar, in legatura cu caile de atac, procurorul poate sa exercite calea de atac impotriva hotararilor

pronuntate in actiunile in care ar fi putut sa introduca cererea de chemare in judecata. Procurorul va putea introduce calea de atac impotriva unei hotarari pronuntate impotriva unei actiuni introdusa de una dintre parti (fiind una dintre actiunile in care el putea sa introduca actiunea). Este suficient ca actiunea sa se incadreze in categoria celor in care el avea calitate procesuala sa introduca actiunea, chiar daca nu a facut-o (pct. 1 din enumerare).

Procurorul va putea sa exercite calea de atac si in toate celelalte cazuri, daca a participat la judecata. In ipotezele de la alin. 1 (disparuti, minori sau interzisi), procurorul poate formula calea de atac fie

ca a introdus cererea de chemare in judecata, fie ca nu si chiar daca a participat sau nu la judecata. In toate celelalte cazuri, este necesar ca procurorul sa fi participat la judecata.

4. Procurorul poate sa ceara punerea in executare a oricaror titluri executorii emise in favoarea

minorilor, persoanelor puse sub interdictie, disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege.

Procurorul poate sa solicite punerea in executare a unor titluri executorii, fie hotarari judecatoresti, fie alte titluri executorii, cu conditia ca acestea sa fie emise in favoarea unor minori, persoane puse sub interdictie sau disparuti, precum si in alte cazuri speciale (in materie de contencios administrativ sau potrivit dispozitiilor speciale din C.proc.pen.).

In toate cazurile, Ministerul Public nu datoreaza taxe de timbru si nici cautiune (potrivit

prevederilor art. 92, alin. 6 NCPC). Cautiunea este data pentru garantarea anumitor prejudicii pe care le-ar putea suferi partea adversa ca urmare a derogarii de la o procedura.

Comisia de la Venetia a facut unele recomandari: Recomandarea 1604 (2003) a Adunarii

Parlamentare a Consiliului Europei privind rolul procuraturii intr-o societate democratica bazata pe statul de drept, care vizeaza participarea procurorului la procesele civile. Cand procurorul se manifesta in afara procesului penal, trebuie asigurat principiul egalitatii armelor intre procuror si ceilalti participanti (el nu poate avea o pozitie privilegiata fata de avocat). Aceasta conceptie nu se refera numai la faptul ca i se da cuvantul, ci si cu privire la pozitia sa in sala de sedinta, la posibilitatea studierii dosarului etc.

Competenta instantelor judecatoresti

Notiune Competenta este aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti sau unui alt organ cu

activitate jurisdictionala de a judeca anumite litigii. Competenta nu il priveste pe judecator in mod individual, ci priveste instanta ca organ de jurisdictie. Formele de competenta 1. Competenta generala – cand se discuta despre atributiile de judecata ale altor institutii decat

instantele judecatoresti. 2. Competenta jurisdictionala

a) Competenta materiala (competenta in functie de grad): • functionala (se refera la gradul instantei – prima instanta, apel sau recurs); • procesuala (se refera la judecatorie, tribunal, curte de apel sau ICCJ – repartizarea intre

instante de grad diferit). b) Competenta teritoriala (intre instante egale in grad): • de drept comun (domiciliul paratului); • alternativa (mai multe instante sunt competente); • exclusiva; • facultativa.

3. Competenta interna 4. Competenta internationala

Regimul juridic al normelor de competenta Normele de competenta internationala, generala, materiala si teritoriala exclusiva sunt norme

imperative, de ordine publica, iar nerespectarea lor se sanctioneaza cu nulitatea absoluta. In ceea ce priveste termenul de invocare avem o distinctie: ! competenta internationala si cea generala pot fi invocate in orice stare a pricinii; ! competenta materiala si cea teritoriala exclusiva pot fi invocate doar pana la primul termen

cand partile sunt legal citate in fata primei instante (este o derogare de la regula potrivit careia atunci cand avem de-a face cu o norma de ordine publica, incalcarea ei ar putea fi ridicata in tot cursul procesului).

Normele de competenta teritoriala de drept comun si teritoriala alternativa sunt norme dispozitive,

de ordine privata, iar nerespectarea lor se sanctioneaza cu nulitatea relativa. Incalcarea poate fi invocata numai de catre parat si doar prin intampinare (daca aceasta nu este obligatorie, pana la primul termen la care partile sunt legal citate in fata primei instante).

Competenta generala Notiune Normele de competenta generala stabilesc competenta instantelor prin delimitare fata de competenta

unor organe din afara sistemului judiciar. Exemple: " competenta Curtii Constitutionale (ce nu este integrata sistemului judiciar, nu face parte din

puterea judecatoreasca, desi este un organ cu atributii jurisdictionale) in privinta exceptiilor de neconstitutionalitate. Instanta va putea singura sa analizeze compatibilitatea unor norme anterioare Constitutiei cu Constitutia in vigoare (daca acea norma veche mai este sau nu in vigoare). De asemenea, instanta va putea analiza si conformitatea cu anumite prevederi dintr-o conventie internationala (chiar daca se ating anumite aspecte constitutionale);

" competenta in materie electorala; " competenta in materia contenciosului administrativ; " competenta notarului public; " competenta Consiliului Concurentei, OSIM, CNSC (in materia achizitiilor publice); " competenta CSM. Excluzand cazul Curtii Constitutionale, intotdeauna exista un acces la instantele judecatoresti dupa

utilizarea cailor administrativ-jurisdictionale sau pur administrative.

Art. 126, alin. 6 din Constitutia Romaniei Controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu exceptia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de comandament cu caracter militar. Instantele de contencios administrativ sunt competente sa solutioneze cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau, dupa caz, prin dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale.

Existenta acestor organe este impusa de specificul litigiilor deduse acestora, care au de obicei un

grad de tehnicitate ridicat; de asemenea se pot ridica chestiuni de imovabilitate (in cazul competentei CSM). Unele litigii pot fi incredintate unor astfel de organe in vederea degrevarii instantelor judecatoresti. ATENTIE !!! Este imperios necesar a se asigura controlul judecatoresc deplin al hotararilor pronuntate de astfel

de organe, cu privire la toate chestiunile de fapt si de drept (Decizia CCR nr. 60/14.10.1993).

Competenta materiala Competenta materiala functionala Aceasta se stabileste dupa felul atributiilor jurisdictionale care revin fiecarei categorii de instante

(respectiv judecata in prima instanta, in apel sau in recurs). Astfel: " judecatoriile judeca doar in prima instanta; " tribunalele si curtile de apel judeca atat in prima instanta, cat si in apel si recurs; " ICCJ judeca doar in prima instanta si in recurs. Competenta materiala procesuala Aceasta se stabileste in raport de natura, obiectul ori valoarea litigiului dedus judecatii. Natura raportului: tribunalul este competent, in conditiile legii, in materie de proprietate

intelectuala, ori in materie de expropriere; Obiectul: judecatoria este competenta sa judece cererile de evacuare, cererile posesorii etc.; Valoarea litigiului (cand primele doua criterii nu sunt suficiente): cererile evaluabile in bani, cu o

valoare de pana la 200.000 lei cad in competenta judecatoriei. A contrario, cele cu o valoare mai mare sunt judecate de tribunal. Acesteia i se subsumeaza si repartizarea cauzelor intre sectiile sau completele specializate ale aceleiasi instante.

A. Competenta materiala a judecatoriei I. In prima instanta: a) cererile date de Codul civil in competenta instantei de tutela si de familie, in afara de cazurile in

care prin lege se prevede in mod expres altfel; b) cererile referitoare la inregistrarile in registrele de stare civila, potrivit legii; c) cererile avand ca obiect administrarea cladirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spatii aflate

in proprietatea exclusiva a unor persoane diferite, precum si cele privind raporturile juridice stabilite de asociatiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, dupa caz;

d) cererile de evacuare; e) cererile referitoare la zidurile si santurile comune, distanta constructiilor si plantatiilor, dreptul de

trecere, precum si la orice servituti sau alte limitari ale dreptului de proprietate prevazute de lege, stabilite de parti ori instituite pe cale judecatoreasca;

f) cererile privitoare la stramutarea de hotare si cererile in granituire; g) cererile posesorii; h) cererile privind obligatiile de a face sau de a nu face neevaluabile in bani, indiferent de izvorul

lor contractual sau extracontractual, cu exceptia celor date de lege in competenta altor instante; i) cererile de imparteala judiciara, indiferent de valoare; j) orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de

calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti;

( ! ) Conceptia NCPC: Pentru judecata in prima instanta, tribunalul este instanta care are plenitudine de competenta. Ori de cate ori in legatura cu o pricina nu se va desemna o competenta speciala a altei instante, in prima instanta ea va reveni tribunalului.

In competenta materiala a judecatoriei sunt date in general pricini considerate a fi simple. Discutie privitoare la cererile de imparteala judiciara Sub imperiul vechii reglementari, judecatoria era competenta sa judece cererile de imparteala si cele

privind succesiunile. In schimb, in noua lege se vorbeste doar despre cererile de imparteala, indiferent de valoare (cand nu vorbim despre o imparteala a succesiunii) – art. 94, pct. 1, lit. i NCPC.

Dar, daca este vorba despre un partaj ce decurge dintr-o succesiune, trebuie facute anumite distinctii: • daca pe langa cererea de partaj avem si o cerere de stabilire a calitatii de mostenitor sau de reducere

a liberalitatilor excesive, acestea sunt cereri accesorii fata de cererea de partaj si chiar daca ar determina o alta competenta dupa valoare, datorita faptului ca sunt facute in interiorul si impreuna cu cererea de partaj, ele vor cadea tot in competenta judecatoriei ce fusese atrasa de capatul de cerere principal (partajul);

• tribunalul va fi competent cand vorbim despre anularea testamentului, anularea certificatului de mostenitor.

II. Caile de atac impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala

si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege (spre exemplu, Legea nr. 18/1991). III. Orice alte cereri date prin lege in competenta judecatoriei: ! contestatiile in materia cambiilor, biletelor la ordin si cecurilor; ! contestatia in anulare si revizuirea impotriva propriilor hotarari; ! cererile de indreptare, lamurire si completare a propriilor hotarari; ! contestatiile la executare; ! asigurarea probelor, pe cale separata (preconstituirea dovezilor inainte de inceperea procesului,

indiferent de unde va incepe procesul). Daca a inceput procesul, asigurarea probelor se va face in cadrul instantei care il va judeca, fiind o cerere incidentala;

! alte cereri. IV. In prima si ultima instanta, cererile privind creante avand ca obiect plata unei sume de bani de

pana la 2.000 lei inclusiv [prevedere abrogata potrivit art. V din OUG nr. 4/2013]. B. Competenta materiala a tribunalului I. In prima instanta, tribunalul judeca toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor

instante. Tribunalul are plenitudine de jurisdictie in ceea ce priveste judecata in prima instanta ( ! ). Tribunalul este competent sa solutioneze: ! cererile evaluabile in bani: cererile cu o valoare de peste 200.000 lei, indiferent de calitatea

partilor, profesionisti sau neprofesionisti. ! cererile nepatrimoniale: toate cererile care nu sunt date in competenta judecatoriei. II. Ca instanta de apel: apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima

instanta. De regula, impotriva acestor hotarari exista doar calea de atac a apelului.

III. Ca instanta de recurs: in cazurile anume prevazute de lege, cum ar fi: ! hotararea de perimare (art. 421, alin. 2 NCPC); ! hotararea prin care paratul recunoaste pretentiile reclamantului – asa numita achiesare la pretentii

(art. 437, alin. 1 NCPC); ! hotararea care consfinteste intelegerea partilor – tranzactia (art. 440). IV. Orice alte cereri date prin lege in competenta lor. Spre exemplu, tribunalul judeca cererile in

materia insolventei si a concordatului preventiv (art. 120 NCPC), art. 25 din Legea nr. 64/1991 (competenta Tribunalului Bucuresti pentru contestarea hotararilor date de catre OSIM).

C. Competenta materiala a curtii de apel I. In prima instanta, cererile in materie de contencios administrativ si fiscal, potrivit legii speciale. In aceasta materie, tribunalul este instanta cu plenitudine de competenta, dar la curtile de apel se

judeca doua categorii de cauze: ! actiunile indreptate impotriva actelor administrative emise de institutiile centrale: Guvern,

ministere, UNBR, Uniunea Nationala a Notarilor Publici, CSM; ! in materie de jurisdictie administrativ-fiscala, se ataca la curtea de apel actele administrativ-

fiscale ce implica impozite, taxe sau alte contributii cu o valoare de peste 1 milion lei. Exista multe legi speciale ce prevad derogari de la aceste doua categorii (spre exemplu, in materia

cetateniei, unde este competent tribunalul) pentru degrevarea ICCJ (unde s-ar ajunge in recurs). II. Ca instanta de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in prima instanta. III. Ca instante de recurs, in cazurile anume prevazute de lege (a se vedea cazurile cand tribunalul

este instanta de recurs; spre exemplu, curtea de apel este competenta sa judece recursul contra hotararii de perimare ce intervine la un litigiu de la tribunal).

In materia contenciosului administrativ, spre deosebire de toate celelalte materii, nu exista calea de atac a apelului (dupa prima instanta vine direct recursul).

D. Competenta materiala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie I. Ca instanta de recurs: instanta cu plenitudine de jurisdictie in materie de recurs (ICCJ judeca in

lipsa unei dispozitii contrare); II. Recursurile in interesul legii; III. Cererile privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor probleme

de drept – dezlegarea se face doar in drept. Este o procedura ce evita o viitoare casare si asigura o practica judiciara unitara;

IV. Orice alte cereri date prin lege in competenta sa – spre exemplu stramutari, atunci cand se

invoca ordinea publica; recuzarea judecatorilor ICCJ etc.

Determinarea competentei dupa valoarea obiectului cererii Valoarea obiectului cererii este stabilita de reclamant, prin cererea de chemare in judecata. Paratul,

dar si instanta, pot contesta valoarea, sens in care se poate da un singur termen pentru lamurirea acestei chestiuni, insa doar pe baza de inscrisuri si explicatii ale partilor.

Precizari: • in cazul cererilor ce au ca obiect executarea unui contract, se va tine seama de valoarea

obiectului acestuia sau, dupa caz, de aceea a partii din obiectul dedus judecatii; • in cererile privind constatarea nulitatii absolute, anularea, rezolutiunea sau rezilierea actului

juridic, chiar daca nu se solicita si repunerea partilor in situatia anterioara, precum si in cererile privind constatarea existentei sau inexistentei unui drept, solutia este aceeasi;

• cand prin actiune se cere plata unei parti dintr-o creanta, valoarea cererii se socoteste dupa partea pretinsa de reclamant ca fiind exigibila;

• in cererile care au ca obiect un drept la prestatii succesive, daca durata existentei dreptului este nedeterminata, valoarea lor se socoteste dupa valoarea prestatiei anuale datorate;

• cererile avand ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determina in functie de valoarea impozabila. Daca imobilul nu are valoare impozabila, se va determina prin inscrisuri: eventual grilele notariale ce stabilesc valoarea estimativa a imobilelor – pentru imobilele ce nu sunt declarate la fisc sau care nu sunt supuse impunerii, cum ar imobilele proprietatea statului.

Este important de retinut ca: • valoarea obiectului cererii o stabileste reclamantul; • valoarea poate fi contestata de catre instanta sau de catre parat. Daca se contesta, se va da un

singur termen pentru lamurirea valorii si aceasta va putea fi clarificata exclusiv pe baza de inscrisuri (nu se admite proba cu expertiza).

Nu se poate contesta valoarea obiectului cererii cand se cere o suma de bani (daca reclamantul cere 100.000, paratul nu poate contesta afirmand ca valoarea este de 80.000 sau 150.000, pentru a nu se incalca principiul disponibilitatii).

Daca dupa sesizarea instantei intervin modificari in valoarea obiectului, competenta ramane

castigata (art. 106, alin. 1 NCPC). Observatii: 1. Daca sunt mai multe capete de cerere ce antreneaza, dupa valoare, competente diferite, se verifica

ce cereri sunt principale si ce cereri sunt accesorii (judecatoria este competenta daca capitalul solicitat este de 100.000 si se cer dobanzi de 300.000, chiar daca suma totala este de 400.000, dobanzile fiind accesorii) – art. 98, alin. 2 NCPC.

2. Daca s-au formulat mai multe capete de cerere dintre care toate sunt deopotriva principale si intemeiate pe cauze diferite, se va stabili competenta in raport de fiecare capat, separat. Daca unul dintre capetele de cerere este de competenta altei instante, instanta va disjunge capatul de cerere respectiv si apoi isi va declina competenta – art. 99, alin. 1 NCPC.

3. Daca mai multe capete principale de cerere intemeiate pe un titlu comun ori avand aceeasi cauza sau chiar cauze diferite, dar aflate in stransa legatura, au fost deduse judecatii printr-o unica cerere de chemare in judecata, instanta competenta sa le solutioneze se determina tinandu-se seama de acea pretentie care atrage competenta unei instante de grad mai inalt – art. 99, alin. 2 NCPC.

Coparticiparea procesuala In cazul coparticiparii procesuale pasive, trebuie sa vedem daca un reclamant cheama in judecata

mai multi parati, dar: • in baza unor raporturi juridice distincte. Astfel, nu se cumuleaza valoarea cererilor, ci se va

determina competenta dupa fiecare capat de cerere in parte. Daca sunt cereri cu valori diferite, se vor disjunge daca nu sunt in stransa legatura;

• in baza unei obligatii comune, daca aceasta este indreptata impotriva mai multor parati, valoarea se va cumula.

Curs 8 – 20.11.2013

Competenta teritoriala Notiune. Clasificare Competenta teritoriala este cea care stabileste atributiile instantelor dupa circumscriptia in care isi

desfasoara activitatea. Din acest punct de vedere, avem urmatoarele tipuri de competenta: ! competenta teritoriala de drept comun; ! competenta teritoriala alternativa – sunt competente mai multe instante; regula este ca

reclamantul alege instanta; ! competenta teritoriala exclusiva – numai o anumita instanta este competenta sub aspect teritorial; ! competenta teritoriala facultativa – caz special.

Competenta teritoriala de drept comun Este reglementata prin norme de ordine privata, de la care partile pot deroga. Incalcarile prevederilor

legale privind competenta teritoriala de drept comun pot fi sesizate doar prin intampinare, de catre parat. Competenta teritoriala de drept comun poate capata accente de ordine publica; spre exemplu, daca

este o competenta teritoriala de drept comun in favoarea domiciliului paratului si ne aflam intr-o situatie de la care nu se poate deroga, cum ar fi in litigiile cu caracter nepatrimonial. Doar in cazul litigiilor cu caracter patrimonial se poate stabili o alta competenta decat cea de drept comun.

REGULA ! Ori de cate ori legea nu prevede altfel, competenta teritoriala este cea de la

domiciliul sau sediul paratului. Ratiunea unei astfel de reglementari: " in actiunile reale – prezumtia ca aparentele sunt conforme cu realitatea; " in actiunile personale – prezumtia ca nimeni nu datoreaza nimic altuia (prezumtia de nevinovatie

– paratul, pana la proba contrarie, este nevinovat). Notiunea de “domiciliu” din dreptul procesual Nu exista identitate intre notiunea de domiciliu sau resedinta din perspectiva administrativa (din

sfera actelor de identitate) si cea din perspectiva dreptului procesual civil. In dreptul procesual civil, ceea ce intereseaza este domiciliul real (locul unde partea locuieste cu adevarat), iar nu acela care rezulta neaparat din actele de stare civila (de obicei, accesabil prin serviciul de evidenta a populatiei).

S-a spus ca regula potrivit careia domiciliul procesual este cel unde se afla in mod statornic paratul ar trebui substantiata, odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod civil.

Relevant este art. 90 NCC, potrivit caruia resedinta va fi prezumata domiciliu, atunci cand domiciliul nu este cunoscut (are loc o egalizare a resedintei cu domiciliul din punct de vedere al efectelor juridice). In ipoteza domiciliului necunoscut, ne raportam la resedinta, daca este cunoscuta.

In lipsa de resedinta, persoana fizica este prezumata ca domiciliaza la ultimul domiciliu, iar daca ultimul domiciliu nu este cunoscut, la locul unde persoana se gaseste.

Art. 91, alin. 1 NCC prevede ca dovada domiciliului si a resedintei se face cu mentiunile cuprinse in cartea de identitate.

Art. 91, alin. 2 NCC introduce o inopozabilitate a schimbarii domiciliului atunci cand schimbarea nu este evidentiata in cartea de identitate. Cu alte cuvinte, se trage urmatoarea concluzie: in continuare principiul ramane cel al domiciliului real (de fapt), dar tertilor nu le este opozabila situatia de fapt (respectiv situatia ca persoana are un domiciliu de fapt diferit de cel din actele de identitate), ci vor putea sa formuleze legal actiuni, bazandu-se pe mentiunile din cartea de identitate, care se regasesc si la evidenta populatiei.

Art. 91, alin. 3 NCC prevede ca daca tertul cunoaste situatia de fapt, el se va putea prevala de aceasta cunostinta si sa formuleze actiunea la instanta competenta, potrivit domiciliului de fapt pe care il cunoaste. Tertul se va putea prevala de jurisprudenta anterioara ce a statuat ca ceea ce conteaza este situatia de fapt, astfel incat nu i se va putea opune, in masura in care acesta se bazeaza pe registrele publice, faptul ca instanta este necompetenta.

Totusi, daca s-ar dovedi ca reclamantul cunoastea situatia de fapt, care nu comporta cu cea din actul de identitate, paratul ar putea sa invoce necompetenta instantei; aceasta doar in situatia in care face dovada ca reclamantul nu s-a prevalat de cunostintele despre domiciliul real.

Dispozitii similare se regasesc si in cazul persoanei juridice, la art. 229, alin. 1-2 NCC. Exceptii cu caracter total sau partial de la regula: a) Cand paratul nu are domiciliu sau sediu cunoscut – art. 108 NCPC Cererea se introduce la resedinta sau reprezentanta acestuia. Daca nu se cunoaste domiciliul sau

sediul, se schimba regula si competenta revine instantei de la domiciliul reclamantului. De regula, in cadrul relatiilor contractuale, partile isi ofera una alteia informatii despre modalitatile de contactare.

b) Cazul persoanei juridice care are dezmembraminte (sucursale, agentii, puncte de lucru) –

art. 109 NCPC Cererea de chemare in judecata ce vizeaza o persoana juridica de drept privat se poate face atat la

instanta sediului sau, cat si, alternativ, la instanta unde isi are sediul un dezmembramant al acesteia (sucursala, agentie, punct de lucru), dar numai pentru obligatiile ce urmeaza a fi executate in locul unde isi are sediul respectivul dezmembramant sau actiunile ce vizeaza acte incheiate de reprezentantul acelui dezmembramant sau fapte savarsite de reprezentantul dezmembramantului respectiv. De obicei, acest dezmembramant apare sub forma unui sucursale.

Exista o derogare partiala de la principiul introducerii cererii la instanta competenta de la sediul paratului; principiul nu se refera neaparat de sediul principal al persoanei juridice. Insa, celelalte ipoteze (la unul din dezmembraminte) mentin regula prezumtiei de nevinovatie. Prezumtia putem spune ca poarta acum asupra dezmembramantului, dar ramane totusi in sfera paratului.

Ipoteza apare frecvent in cazul contractelor cu bancile. Chiar daca contractul se incheie cu centrala, este posibil ca obligatiile sa se execute de catre dezmembramant. Alternativ, contractul se poate incheia direct cu dezmembramantul. Daca una dintre aceste doua ipoteze alternative este incidenta, vorbim despre competenta instantei de la locul dezmembramantului.

c) Cazul entitatilor fara personalitate juridica – art. 110 NCPC Spre exemplu, societatile simple din Noul Cod civil, caracterizate prin lipsa personalitatii juridice.

Cererea se poate introduce la instanta domiciliului acelui membru caruia i s-a incredintat conducerea sau administrarea de catre membrii societatii, iar daca nu exista o astfel de persoana, cererea se poate introduce la instanta competenta pentru oricare dintre membrii societatii.

Competenta teritoriala alternativa Ne aflam inca pe taramul competentei de ordine privata. Regula potrivit careia reclamantul are

alegerea intre mai multe instante deopotriva competente este prevazuta de art. 116 NCPC. De asemenea, nu exista nicio ordine de alegere, ci fara nicio justificare, reclamantul poate sa aleaga intre instante deopotriva competente.

Cazurile de competenta teritoriala alternativa a) Cererile indreptate impotriva persoanelor juridice de drept public (statul, autoritatile si

institutiile centrale sau locale si alte persoane de drept public) – art. 111 NCPC. Astfel, este competenta atat instanta de la sediul paratului, dar si instanta de la domiciliul sau sediul reclamantului (dupa cum acesta este persoana fizica sau persoana juridica). Este un favor facut de catre stat reclamantului.

NCPC este in concordanta cu dispozitiile din Legea contenciosului administrativ. Insa, nu toate litigiile cu statul sunt de contencios administrativ, putand fi si civile, astfel incat NCPC are aplicabilitate in continuare, chiar daca in materiile de contencios administrativ se aplica cu prevalenta dispozitiile Legii nr. 554/2004, care prevad insa aceleasi reguli.

b) In cazul pluralitatii de parati (coparticipare procesuala pasiva) – art. 112 NCPC. Reclamantul poate introduce cererea la instanta domiciliului sau sediului oricaruia dintre parati.

Daca intre parati unii sunt obligati principal, iar altii sunt obligati accesoriu, regula se va aplica doar pentru cei obligati principal.

Intr-o astfel de situatie, reclamantul ar fi tentat sa introduca in cauza anumiti parati, care nu au nicio legatura cu cercul procesual indicat de raportul juridic dedus judecatii, numai pentru a atrage o anumita competenta. Ulterior, instanta ar fi competenta, intrucat chiar daca s-ar declara ca unul dintre parati nu are calitate procesuala pasiva, competenta ar fi fost castigata. Pentru a impiedica aceasta situatie, de introducere a cererii numai in scopul sesizarii unei anumite instante, oricare dintre parati poate invoca necompetenta, pana la primul termen de judecata cand partile sunt citate in fata primei instante – art. 112, alin. 2 NCPC. Este o concretizare a abuzului de drept procesual, legiuitorul nemailasand-o la aprecierea instantei.

Pentru a verifica aplicabilitatea art. 112, alin. 2 NCPC, trebuie sa ne raportam la regulile de la

coparticiparea procesuala. Asadar, este necesara o legatura de cauza, de obiect. Nu orice exceptie a lipsei calitatii procesuale pasive a unuia dintre parati atrage solutia declinarii

competentei, ci doar atunci cand se verifica ca chemarea paratului a fost facuta special pentru a atrage o anumita competenta.

( ! ) Exceptia de lipsa a calitatii procesuale pasive primeaza in fata exceptiei de necompetenta in acest caz (invers regulii generale).

c) Cele noua cazuri de competenta alternativa prevazute de art. 113, alin. 1 NCPC. In afara de

competenta de drept comun (cea de la domiciliul paratului) sau alte competente alternative (prevazute de art. 111-112 NCPC), mai sunt competente si urmatoarele instante:

1) instanta domiciliului reclamantului, in cererile privitoare la stabilirea filiatiei: dispozitie de

favoare pentru reclamant, mergandu-se pe ideea ca, de obicei, reclamantul este minor (desi actiunea poate fi formulata si de mama sau de procuror). Reclamantul poate opta intre instanta domiciliului său ori instanta domiciliului paratului (reintorcandu-se la dreptul comun).

2) instanta in a carei circumscriptie domiciliaza creditorul reclamant, in cererile referitoare la obligatia de intretinere, inclusiv cele privind alocatiile de stat pentru copii. De principiu, reclamantul este o persoana aflata in nevoie, chiar daca nu intotdeauna minor. Codul de procedura civila de la 1865, cuprinzand o dispozitie similara, vorbea despre descendenti. NCPC nu mai face referire la descendenti, ci vorbeste despre creditori. In plus, potrivit art. 389 NCC, exista obligatie de intretinere intre fostii soti (persoane majore). Textul nu este aplicabil atunci cand debitorul obligatiei de intretinere ar solicita reducerea obligatiei de intretinere sau reajustarea sa (veniturile nu mai sunt la fel de mari ca atunci cand obligatia de intretinere a fost stabilita). In aceasta materie, nu mai este aplicabila autoritatea de lucru judecat.

3) instanta locului prevazut in contract pentru executarea, fie chiar in parte, a obligatiei, in cazul cererilor privind executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract. Nu este vorba despre locul de executare a obligatiei (astfel cum este determinat prin lege), ci despre locul identificat in contract ca fiind loc de executare. Textul nu este aplicabil atunci cand in contract nu se prevede nimic despre locul executarii, dar se deduce din dispozitiile Noului Cod civil unde urmeaza sa fie executate obligatiile (potrivit art. 1494 NCC).

4) instanta locului unde se afla imobilul, pentru cererile ce izvorasc dintr-un raport de locatiune a imobilului.

5) instanta locului unde se afla imobilul, pentru cererile in prestatie tabulara, in justificare tabulara sau in rectificare tabulara. Exista o componenta semnificativa legata de probatoriu ce ar putea fi facut mai usor la instanta locului situarii imobilului.

6) instanta locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorasc dintr-un contract de transport.

7) instanta locului de plata, in cererile privitoare la obligatiile ce izvorasc dintr-o cambie, cec, bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare.

8) instanta domiciliului consumatorului, in cererile avand ca obiect executarea, constatarea nulitatii absolute, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractului incheiat cu un profesionist sau in cererile avand ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor. Se introduce o competenta in favoarea consumatorului, pentru ca de principiu aceste cereri se refera la o actiune a consumatorului impotriva profesionistului, aparand si competenta alternativa a domiciliului consumatorului (chiar si atunci cand profesionistul este consumator);

9) instanta in a carei circumscriptie s-a savarsit fapta ilicita sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligatiile izvorate dintr-o asemenea fapta. Astfel, apare o cvadrupla competenta alternativa: locul savarsirii faptei, locul unde s-a produs prejudiciul. Spre exemplu, daca se produce o defaimare a imaginii publice la un post de televiziune national, persoana vatamata se poate adresa oricarei instante din Romania.

d) Cereri in materie de tutela si familie (cererile privind ocrotirea persoanei fizice) Cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil in competenta instantei de tutela si de

familie se solutioneaza de instanta in a carei circumscriptie teritoriala isi are domiciliul sau resedinta persoana ocrotita, daca legea nu prevede altfel (art. 114, alin. 1 NCPC) – nu reprezinta competenta alternativa.

Competenta alternativa apare abia la art. 114, alin. 2 NCPC: desi regula este competenta instantei de tutela de la domiciliul persoanei ocrotite, in cazul cererilor privind autorizarea unui act juridic (art. 146 NCC), ce priveste un imobil, pe langa instanta de la domiciliul sau resedinta persoanei ocrotite, apare si competenta instantei de tutela de la locul situarii imobilului.

Prevederea de la art. 114 NCPC nu priveste si ipoteza anularii actelor autorizate (cand se aplica regimul de drept comun – competenta instantei de drept comun), ci autorizarea acestor acte. Anularea actului subsecvent nu este o masura de protectie; autorizarea este o masura de protectie.

Art. 114 NCPC se refera la partea necontencioasa a ocrotirii minorului (ceea ce instanta de tutela face in camera de consiliu priveste aspectul autorizarii diferitelor acte pe care le face minorul si nu consecintele contencioase ale acestor acte).

e) Cererile in materie de asigurari Pe langa competenta instantei de la domiciliului sau sediul paratului apare o tripla competenta in cazul

asigurarilor: domiciliul sau sediul asiguratului; locul bunurilor asigurate; locul unde s-a produs riscul asigurat. Cu toate acestea, alegerea de competenta nu se poate face anticipat, ci numai dupa ce dreptul la

dezdaunare a aparut, in caz contrar fiind considerata nescrisa (art. 115, alin. 2 NCPC). In materia asigurarii obligatorii de raspundere civila, tertul prejudiciat poate introduce actiune

directa si la instanta domiciliului sau, dupa caz, a sediului sau (art. 115, alin. 2 NCPC).

Competenta teritoriala exclusiva In materie de competenta teritoriala, regula este reglementarea prin norme de ordine privata.

Competenta teritoriala de drept comun si cea alternativa sunt reglementate prin norme de ordine privata. Insa, exista si competenta teritoriala exclusiva, singura reglementata prin norme de ordine publica. Aceste norme apar in general cand se prevede expres ca o anumita competenta este exclusiva sau

cand se utilizeaza formula “se poate introduce numai la instanta”; asadar, se utilizeaza fie cuvantul “exclusiv”, fie o alta sintagma care vadeste natura de exclusivitate.

Insa, in unele cazuri, este posibil sa nu avem dispozitii exprese, dar exclusivitatea sa apara prin ratiunea legii. La cererile din procedura insolventei, acestea sunt de competenta judecatorului-sindic (la tribunal), rezulta asadar ca este vorba despre o competenta anume.

1. Cererile privitoare la imobile (art. 117 NCPC) Cererile reale imobiliare sunt de competenta exclusiva a instantei in a carei circumscriptie se afla

imobilul (art. 117, alin. 1 NCPC). Daca imobilul se afla in circumscriptia mai multor instante, este competenta instanta de la domiciliul sau resedinta paratului, daca una dintre acestea doua se afla in circumscriptia unora dintre instantele unde se afla imobilul. In caz contrar (cand domiciliul sau resedinta nu se afla acolo), competenta devine alternativa intre instantele in caror circumscriptie se afla imobilul.

Prin cereri reale imobiliare intelegem actiuni in revendicare, confesorii, negatorii, granituirile, dar si actiunile posesorii, precum si partajele imobiliare atunci cand nu decurg dintr-o succesiune.

Daca se regasesc mai multe imobile, se verifica daca paratul are domiciliul la unul dintre aceste imobile. Daca nu, avem o competenta alternativa, intre oricare din instantele in a caror circumscriptie se regaseste vreunul din imobilele aflate in litigiu.

2. Cererile in materie de mostenire (art. 118 NCPC) Textul se refera la trei categorii de cereri in aceasta materie: i. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare (anularea unui testament); ii. cererile privitoare la mostenire si la sarcinile acesteia, precum si cele privitoare la pretentiile

pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia; spre exemplu, reductiunea liberalitatilor excesive; cheltuielile pe care unul dintre mostenitori le-ar fi facut ca urmare a decesului autorului comun, inclusiv cererea de iesire din indiviziune (cererile in constatarea stabilirii drepturilor); cererile de anulare a unui certificat de mostenitor; cererile privind petitia de ereditate;

iii. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului impotriva vreunuia dintre mostenitori sau impotriva executorului testamentar; spre exemplu, predarea unui legat, plata unor sume decurgand din contracte pe care un tert le-a incheiat cu defunctul; cererile facute de un tert de mostenire cu ocazia decesului, la inmormantare.

NU intra in aceasta categorie: cererile prin care un tert ar revendica din mana mostenitorilor un bun pe care acestia l-au gasit in posesia autorului lor. Art. 118 NCPC vorbeste despre cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului, astfel incat actiunile reale facute de catre terti nu intra in aceasta sfera. Art. 118, alin. 1, pct. 3 NCPC se refera la pretentii ale tertilor decurgand din contracte sau delicte, nefiind insa vorba despre actiuni reale, a caror competenta se determina potrivit art. 117 NCPC. NU intra in aceasta categorie nici drepturile pe care mostenitorii le-au primit impotriva unui tert (creantele mostenite).

In toate aceste trei cazuri, vorbim despre competenta exclusiva a instantei de la ultimul domiciliu

al defunctului (se presupune ca la acel loc s-ar gasi cele mai multe probe; locul poate coincide cu interesele comune ale tuturor succesibililor) – art. 118, alin. 1 NCPC.

Daca sunt mai multe mosteniri deschise succesiv, atunci competenta va fi a instantei ultimului

domiciliu al oricaruia dintre defunctii succesivi (regula noua – art. 118, alin. 2 NCPC). Sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865 nu exista o prevedere similara, dar practica mergea pe aceeasi idee a competentei instantei de la ultimul domiciliu al ultimului defunct, in cazul mostenirilor succesive.

Concursul intre art. 117 NCPC si art. 118 NCPC In caz de concurs intre art. 117 si art. 118 NCPC – spre exemplu, cand avem o cerere in materie de

mostenire ce priveste un imobil (actiunile in partaj fiind actiuni reale) – se aplica cu prioritate art. 118 NCPC. Art. 117 NCPC nu se aplica ori de cate ori are incidenta art. 118 NCPC.

3. Cereri privitoare la societati (art. 119 NCPC)

In aceasta materie, competenta exclusiva revine instantei in circumscriptia careia societatea isi

are sediul principal; aceasta competenta dainuie pana la sfarsitul lichidarii sau radierii societatii. Domeniul de aplicare al acestei prevederi trebuie inteles foarte clar: se refera la pricini care vizeaza

legalitatea adunarilor generale ale societatii, raporturilor dintre asociati in legatura cu drepturile lor societare, actiunile societatii contra asociatilor (sau invers, ale asociatilor contra societatii).

In niciun caz nu este vorba despre actiunile tertilor contra societatii sau ale societatii contra tertilor. Societatea ii poate da in judecata pe membri (pentru plata daunelor, completarea registrelor);

membrii pot da in judecata societatea (solicita schimbarea administratorului, dizolvarea); membrii se pot da in judecata intre ei (???).

Sunt cereri privitoare la societati: anularea hotararilor AGA, cererile privind dizolvarea, retragerea, excluderea unor asociati etc.

In concursul dintre art. 117 NCPC si art. 119 NCPC, se da prioritate art. 119 NCPC. 4. Cereri privitoare la insolventa sau concordatul preventiv (art. 120 NCPC) Cererile in materia insolventei sau concordatului preventiv sunt de competenta exclusiva a

tribunalului in a carui circumscriptie isi are sediul debitorul. 5. Cererile impotriva unui consumator (art. 121 NCPC) Atunci cand un profesionist formuleaza o actiune contra unui consumator, instanta competenta

exclusiv este cea de la domiciliul consumatorului (art. 121 NCPC).

Nu este necesar pentru a se aplica aceasta regula de competenta teritoriala exclusiva ca actiunea sa fie intemeiata pe dispozitii decurgand din legea privind protectia consumatorului (de principiu, nu este vorba de o actiune bazata pe aceasta lege, intrucat reclamant este un profesionist).

Desi norma este de competenta teritoriala exclusiva si, de principiu, de ordine publica, totusi se poate deroga in anumite cazuri. Astfel, dupa nasterea litigiului, consumatorul ar putea accepta o alta competenta decat cea prevazuta in folosul sau. Acest lucru rezulta din teza finala a art. 121 NCPC [dispozitiile art. 126, alin. 2 NCPC raman aplicabile]. In litigiile din materia protectiei consumatorilor, precum si in alte cazuri prevazute de lege, partile pot conveni alegerea instantei competente numai dupa nasterea dreptului la despagubire. Orice conventie contrara este considerata nescrisa.

Dupa ce s-a nascut litigiul si reclamantul profesionist a chemat consumatorul in judecata la instanta domiciliului reclamantului, atunci consumatorul fie va invoca exceptia de necompetenta, fie instanta din oficiu va invoca necompetenta (fiind o norma de ordine publica), dar consumatorul ar putea sa afirme ca nu este de acord, si doreste sa se judece in continuare la acea instanta. Consumatorul este maxim protejat: chiar si instanta poate sa sesizeze, dand posibilitatea consumatorului de a se judeca si in fata unei alte instante.

6. Cererile in materie de stare si capacitate a persoanelor Rezulta din interpretarea coroborata a art. 126 NCPC si a art. 129 NCPC. Art. 129 NCPC, definind necompetenta de ordine publica si cea de ordine privata, prevede ca

necompetenta este de ordine publica: 1. in cazul incalcarii competentei generale, cand procesul nu este de competenta instantelor judecatoresti; 2. in cazul incalcarii competentei materiale, cand procesul este de competenta unei instante de alt grad; 3. in cazul incalcarii competentei teritoriale exclusive, cand procesul este de competenta unei alte

instante de acelasi grad si partile nu o pot inlatura. Insa, art. 126 NCPC prevede situatiile cand partile pot inlatura competenta teritoriala obisnuita,

convenind asupra unei alte competente (alegerea de competenta). Intrucat art. 129 NCPC defineste competenta exclusiva, trebuie sa vedem care sunt cazurile in care partile pot inlatura o norma de competenta teritoriala, pentru a vedea ce a ramas in sfera de competenta exclusiva.

Potrivit art. 126, alin. 1 NCPC, in principiu, partile pot deroga de la normele de competenta, daca procesul este privitor la bunuri sau alte drepturi de care ele pot dispune si daca nu exista mentiunea ca competenta teritoriala este exclusiva.

Exista doua conditii cumulative pentru a putea opera alegerea de competenta: • sa nu prevada legea ca avem competenta exclusiva; • sa priveasca bunuri sau alte drepturi de care pot dispune. Din moment ce partile nu pot dispune de aceste drepturi, analizand definitia de la art. 129 NCPC, rezulta

ca in privinta cererilor in materie de stare si de capacitate a persoanelor este vorba de o competenta exclusiva. 7. In materie de divort (art. 914 NCPC) Cererea de divort este de competenta judecatoriei in circumscriptia careia se afla cea din urma locuinta

comuna a sotilor. Daca sotii nu au avut locuinta comuna sau daca niciunul dintre soti nu mai locuieste in circumscriptia judecatoriei in care se afla cea din urma locuinta comuna, judecatoria competenta este aceea in circumscriptia careia isi are locuinta paratul, iar cand paratul nu are locuinta in tara si instantele romane sunt competente international, este competenta judecatoria in circumscriptia careia isi are locuinta reclamantul (art. 914, alin. 1 NCPC). Daca nici reclamantul si nici paratul nu au locuinta in tara, partile pot conveni sa introduca cererea de divort la orice judecatorie din Romania. In lipsa unui asemenea acord, cererea de divort este de competenta Judecatoriei Sectorului 5 al municipiului Bucuresti (art. 914, alin. 2 NCPC).

Reguli speciale privind competenta

1. Cereri accesorii, aditionale si incidentale (art. 123 NCPC) Cererile accesorii, aditionale, precum si cele incidentale se judeca de instanta competenta pentru

cererea principala, chiar daca ar fi de competenta materiala sau teritoriala a altei instante judecatoresti. Singura exceptie o reprezinta cererile in materie de insolventa si concordat preventiv, unde

competenta va fi din punct de vedere teritorial, instanta de la sediul debitorului, iar din punct de vedere material, tribunalul.

Art. 30 NCPC: clasificarea cererilor. Caracterul accesoriu, aditional sau incidental inlatura doar normele de competenta materiala si

teritoriala, nu si in ceea ce priveste competenta generala si cea internationala. In aceste doua privinte, nu opereaza atragerea competentei.

Ne aflam intr-un caz de prorogare legala de competenta, ce reprezinta extinderea competentei unei

instante asupra unor cereri pe care, in mod normal, nu le-ar avea in competenta sa. Spre exemplu, daca am avea o cerere de chemare in garantie (cerere incidentala), introdusa intr-un

proces aflat pe rolul tribunalului (petit de 300.000 lei), daca cererea de garantie poarta asupra 150.000 lei, este competent tot tribunalul. Daca cererea ar fi fost introdusa separat, ar fi fost competenta judecatoria.

La cererile aditionale, atunci cand se modifica valoarea obiectului litigiului in cursul procesului,

competenta ramane castigata in favoarea instantei investite. Cererile aditionale acopera nu numai ipotezele de majorare a valorii, ci si de schimbare a obiectului cererii. Insa, in acest caz trebuie avute in vedere si regulile de la art. 99 NCPC – este necesara o similitudine.

Cererile accesorii au un astfel de regim atat timp cat sunt formulate in cursul unui proces inceput.

Daca procesul s-a terminat si se formuleaza ulterior o cerere care ar fi putut fi accesorie, textul nu mai este aplicabil (la procesele de divort). ICCJ a statuat ca cererea de partaj introdusa dupa desfacerea casatoriei trebuie considerata ca fiind o cerere accesorie (opinie gresita). ICCJ nu dorea sa judece partajul (la momentul deciziei, partajele nu erau de competenta exclusiva a judecatoriei, ca la ora actuala).

2. Aparari si incidente procedurale (art. 124 NCPC) Instanta competenta sa judece cererea principala se va pronunta si asupra apararilor si exceptiilor, in

afara celor care constituie chestiuni prejudiciale si care, potrivit legii, sunt de competenta exclusiva a altei instante.

Daca se invoca o exceptie, evident ca aceasta va fi solutionata de instanta care judeca fondul. Intr-un

litigiu s-ar putea sa se invoce exceptia nulitatii unui act juridic, iar actul respectiv sa aiba o valoare ce depaseste valoarea litigiului. Daca s-ar fi formulat cererea de nulitate pe cale separata, competenta ar fi revenit unei instante mai ridicate in grad. Pe cale directa, instanta se va pronunta prin dispozitiv. Pe cale de aparare, instanta se va pronunta asupra nulitatii prin considerente, actul respectiv nefiind insa radiat din registrele de publicitate, ci doar in acel litigiu nu va mai produce efecte.

De asemenea, daca se invoca exceptia de nelegalitate a unui act administrativ, competenta va reveni chiar instantei care judeca litigiul si nu la instanta de contencios (spre exemplu, un litigiu civil de vecinatate). Insa, daca se invoca nelegalitatea pe cale de exceptie, actul administrativ va ramane valabil.

Chestiunile prejudiciale reprezinta incidente precum exceptiile sau apararile (mai curand apropiate

de aparari), dar ceea ce le deosebeste este ca in privinta lor este stabilita in mod exclusiv competenta unei anumite instante, din ratiuni ce decurg fie dintr-o ordine juridica diferita, fie chiar dintr-un domeniu (ramura) juridic diferit (civil si penal). Acestea nu se supun regulilor de la art. 124 NCPC.

Exemple de chestiuni prejudiciale:

! penalul tine in loc civilul (art. 19 CPP). Incidentul legat de natura actului (spre exemplu, falsificarea unui contract ce se doreste a fi anulat) se va trimite la instanta penala;

! exceptia de neconstitutionalitate este o aparare, o discutie in drept cu privire la eficacitatea sau ineficacitatea normei juridice derivata din constitutionalitatea sa. Potrivit Legii nr. 47/1992, numai CCR se pronunta asupra exceptiilor de neconstitutionalitate;

! trimiterea la CJUE pentru pronuntarea unei hotarari prin care sa se stabileasca compatibilitatea unei norme interne cu o norma a dreptului Uniunii Europene;

! sesizarea ICCJ in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (art. 519 NCPC). Cand o instanta (tribunal, curte de apel sau chiar ICCJ) investita in ultim grad cu o pricina constata ca o chestiune de drept este noua si nu este inca formata jurisprudenta cu privire la aceasta chestiune, poate sesiza ICCJ cu pronuntarea unei hotarari privind interpretarea modului in care se rezolva acea problema de drept. Procesul se suspenda, iar dupa ce ICCJ va clarifica acea problema de drept, procesul se va relua, tinandu-se cont de hotararea prealabila data de ICCJ.

Competenta facultativa Competenta facultativa vizeaza doua situatii:

! daca un judecator are calitatea de reclamant intr-o cerere de competenta instantei la care isi desfasoara activitatea, va sesiza una dintre instantele judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla instanta la care isi desfasoara activitatea. Avem asadar ipoteza unui judecator reclamant si competenta ar reveni tocmai instantei unde acesta functioneaza. In acest caz, judecatorul trebuie sa introduca cererea la o instanta egala in grad cu aceasta, aflata in afara razei curtii de apel, din ratiuni de evitare a unor posibile recuzari sau stramutari – art. 127, alin. 1 NCPC;

! in cazul in care cererea se introduce impotriva unui judecator care isi desfasoara activitatea la instanta competenta sa judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instantele judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla instanta care ar fi fost competenta, potrivit legii – art. 127, alin. 2 NCPC.

Normele de competenta facultativa sunt norme de ordine privata. Daca reclamantul judecator

sesizeaza instanta unde acesta activeaza si paratul nu invoca nimic, cauza se poate judeca. Vorbim despre aceeasi solutie si daca reclamantul introduce o actiune la instanta unde lucreaza un judecator.

Potrivit art. 127, alin. 3 NCPC, dispozitiile privind competenta facultativa se aplica corespunzator

procurorilor, asistentilor judiciari si grefierilor.

Alegerea de competenta In principiu, competenta teritoriala este reglementata de norme dispozitive. Prin urmare, partile pot

deroga de la normele de competenta teritoriala (mai putin de la cele de competenta teritoriala exclusiva). Pentru a exista o astfel de derogare, este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii: • partile sa aiba capacitate deplina de exercitiu. Alegerea de competenta ar putea fi facuta si de

reprezentantii celor lipsiti de capacitate de exercitiu (doar cand este in folosul minorilor sau persoanelor puse sub interdictie);

• alegerea de competenta sa fie facuta in mod expres. Daca reclamantul formuleaza cererea la o instanta necompetenta, iar paratul nu invoca exceptia de necompetenta, inseamna ca paratul a fost decazut din dreptul de a invoca exceptia de necompetenta;

• trebuie sa se indice instanta aleasa. Nu este corecta alegere de competenta cea care afirma doar ca “nu se va sesiza instanta domciliului paratului”, ci aceea ce precizeaza ca “se va sesiza instanta domiciliului reclamantului”;

• nu trebuie sa fie interzisa de lege. Alegerea de competenta nu trebuie sa contravina normelor de competenta materiala sau normelor de competenta teritoriala de ordine publica.

Particularitati: i. in litigiile privind protectia drepturilor consumatorilor, partile pot conveni alegerea instantei

competente numai dupa nasterea dreptului la despagubire (art. 126, alin. 2 NCC). Intr-un contract dintre un profesionist si un consumator nu s-ar putea introduce o clauza de alegere a competentei in favoarea profesionistului; clauza este considerata ca fiind nescrisa. La aceeasi concluzie s-ar ajunge si prin aplicarea legii privind clauzele abuzive. Solutia vine ca urmare a aplicarii unei Directive UE.

ii. sunt relevante si dispozitiile din Noul Cod civil privind clauzele neuzuale. Definitia clauzelor

neuzuale este data de art. 1203 NCC si printre clauzele prevazute de Noul Cod civil ca fiind neuzuale se mentioneaza si cele prin care se deroga de la normele privind competenta instantelor judecatoresti. Norma de alegere a competentei, daca este inclusa intr-o clauza de tip standard, este considerata de Noul Cod civil ca fiind o clauza neuzuala, astfel incat trebuie acceptata in mod expres in scris de catre cealalta parte.

Este necesar in primul rand ca acea clauza sa fie o clauza standard. Clauzele standard sunt mentionate la art. 1202 NCC (“Sunt clauze standard stipulatiile stabilite in prealabil de una dintre parti pentru a fi utilizate in mod general si repetat si care sunt incluse in contract fara sa fi fost negociate cu cealalta parte”). Daca partea cealalta este un consumator, textul este ineficace, intrucat clauza de alegere a competentei este considerata nescrisa in cazul unui consumator.

Textul isi gaseste aplicare cand ambele parti sunt profesionisti sau cand ambele parti sunt persoane particulare (nu avem un raport profesionist-consumator).

Din practica europeana (germana, franceza), acceptarea clauzelor neuzuale trebuie facuta expres (dubla semnare, ingrosare, mentionarea la sfarsit a clauzei).

Incidente procedurale privind competenta

Notiune Exceptia de necompetenta reprezinta mijlocul procesual de invocare a necompetentei instantei in

fata careia se afla un proces. Daca procesul s-a finalizat prin pronuntarea unei hotarari, nu se mai invoca exceptia de

necompetenta in caile de atac, ci se formuleaza cale de atac impotriva modului in care s-a rezolvat exceptia sau se formuleaza cale de atac pentru modul in care instanta nu a observat necompetenta (in cazurile???).

Regimul de invocare a exceptiei Exista doua categorii de norme de competenta: de ordine publica si de ordine privata. Incalcarea

normelor de ordine publica poate fi invocata oricand in cursul procesului, de catre oricare dintre parti, de instanta si de catre procuror.

Normele de ordine privata pot fi invocate doar pana la primul termen la care partile sunt legal

citate si doar de partea vatamata. Este adevarat ca si normele de competenta se supun marii dihotomii: norme de ordine publica –

norme de ordine privata. Chiar in interiorul normelor de ordine publica exista o dihotomie: ! norme de competenta generala si internationala – art. 1070, alin. 2 NCPC (ce pot fi invocate

in tot cursul procesului); si ! norme de competenta materiala si teritoriala exclusiva (ce pot fi invocate doar pana la primul

termen la care partile sunt legal citate). Legiuitorul NCPC a dorit sa comprime timpul procesului si sa inlature invocarea in faze avansate a

litigiului a unor aspecte care ar putea sa genereze casarea cu retrimitere si reluarea procesului de la inceput. Insa, in compensare, s-a introdus la art. 131 NCPC obligatia instantei de a-si verifica din oficiu competenta. Se refera la competenta teritoriala exclusiva. Nu se verifica din oficiu si competenta teritoriala de drept comun, alternativa sau facultativa.

Rezultatul acestei verificari este trecut intr-o incheiere cu caracter interlocutoriu. La primul

termen, prima discutie pe care instanta trebuie sa o aiba (in afara unor incidente precum nelegala citare a partilor) este verificarea propriei competente; rezultatul se mentioneaza intr-o incheiere.

Regimul de invocare al exceptiei de necompententa

Ce fel de norme Cine ar putea sa invoce

In ce termen

Necompetenta de ordine publica

Norme de competenta generala si internationala (competenta iese din sfera instantelor romane)

Oricare dintre parti, judecator

In orice stare a pricinii

Norme de competenta materiala

Oricare dintre parti, judecator

La primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante

Norme de competenta teritoriala exclusiva

Oricare dintre parti, judecator

La primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante

Necompetenta de ordine privata

Norme de competenta teritoriala de drept comun sau alternativa

Parat Prin intampinare sau, daca nu este obligatorie, la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante

In mod exceptional, daca la primul termen nu se poate transa problema stabilirii competentei,

deoarece este necesara administrarea de probe in vederea acestei probleme, atunci instanta va acorda cel mult un termen in vederea administrarii unor probe sau a darii unor lamuriri de catre parte pentru stabilirea competentei (spre exemplu, cand vorbim despre competenta dupa valoare – un imobil nu are valoare impozabila stabilita).

Pentru stabilirea competentei, nu este acceptabila proba cu expertiza sau cu martori (ar genera amanarea).

Solutionarea exceptiei de necompetenta Exceptia de necompetenta este o exceptie de procedura, ce se discuta prioritar fata de fondul

pretentiei (afirmatie cu caracter relativ: daca un judecator se abtine, are prioritate judecarea abtinerii, potrivit art. 48, alin. 2 NCPC).

Ipoteza Solutie Act de procedura Cai de atac

Instanta este competenta

Respinge exceptia Incheiere interlocutorie Odata cu fondul

Instanta nu este competenta

Admite exceptia Hotarare de declinare a competentei

Nicio cale de atac

Este competent un organ fara activitate jurisdictionala

Admite exceptia, respinge cererea ca inadmisibila

Hotarare Recurs (la instanta imediat superioara, nu la ICCJ)

Nu sunt competente instantele romane

Admite exceptia, respinge cererea ca nefiind de competenta instantelor romane

Hotarare Recurs (la instanta imediat superioara, nu la ICCJ)

Opinii: traducere gresita a Regulamentului nr. 44/2001 – s-ar afirma ca la necompetenta instantelor romane fata de competenta unui alt stat membru UE ar fi de fapt o declinare de competenta. In fapt, nu se trimite dosarul.

Hotararea de declinare a competentei. Particularitati ! Se dezinvesteste instanta care s-a pronuntat asupra exceptiei. Din momentul declinarii de

competenta, instanta nu mai este investita cu efectuarea unor acte de procedura. Totodata, se investe instanta competenta. Hotararea de declinare a competentei indica si instanta competenta si, mai mult decat atat, dispune trimiterea dosarului la acea instanta. Instanta in favoarea careia se va declina competenta va fi investita de o alta instanta.

! Are autoritate de lucru judecat numai pentru instanta care a pronuntat-o, nu si pentru instanta

catre care si-a declinat competenta prima instanta. Instanta in favoarea careia s-a declinat competenta poate la randul sau sa decline competenta, fie in favoarea instantei de unde a originat necompetenta (conflict negativ de competenta) sau catre o terta instanta.

! Actele de procedura indeplinite de instanta necompetenta sunt lovite de nulitate, singura

exceptia fiind probele administrate, care vor putea fi pastrate. Acestea raman castigate judecatii. Pentru motive temeinice, instanta competenta le va putea readministra (reface), neintrandu-se pe regimul de drept comun. Toate celelalte acte sunt nule. Nulitatea decurgand din necompetenta este neconditionata de vatamare. Faptul ca necompetenta se discuta la nivelul primului termen este o noua demonstratie a vointei legiuitorului ca cat mai putine acte sa fie lovite de nulitate.

Curs 9 – 27.11.2013

Conflictul de competenta

Exista doua categorii de conflicte de competenta: a) Conflictul pozitiv de competenta Acesta reprezinta situatia cand doua sau mai multe instante se declara deopotriva competente sa

judece acelasi proces. In aceasta situatie s-ar putea ajunge, spre exemplu: • daca partea introduce cererea la doua instante diferite, iar una dintre instante respinge exceptia de

necompetenta invocata in ceea ce o priveste. Practic, amandoua instantele isi declara propria competenta. Prima instanta da o incheiere, potrivit art. 131 NCPC, iar a doua instanta, fiind provocata cu o exceptie de necompetenta, o respinge;

• in cazul competentei alternative: reclamantul introduce cererea la doua instante deopotriva competente potrivit legii. Daca instanta respinge exceptia de litispendenta, se creeaza un conflict pozitiv de competenta.

b) Conflictul negativ de competenta Conflictul negativ de competenta, cel mai des intalnit in practica, reprezinta situatia cand doua sau

mai multe instante si-au declinat reciproc competenta de a judeca acelasi proces sau, in cazul declinarilor succesive, daca ultima instanta isi declina la randul sau competenta in favoarea uneia dintre instantele care anterior s-au declarat necompetente.

Spre exemplu: • instanta A declina competenta la instanta B, iar instanta B declina la instanta A; • de asemenea, si daca instanta A declina competenta la instanta B, instanta B declina la instanta C,

iar instanta C declina la instanta A. Este o situatie de declinare succesiva urmata de conflict negativ de competenta.

Nu este conflict de competenta daca instanta A declina la B, instanta B la instanta C, instanta C la

instanta D s.a.m.d. Este o situatie de declinare succesiva neurmata de conflict negativ de competenta. Conditiile conflictului negativ de competenta: ! este necesar sa existe doua instante; ! este necesar ca instantele sa-si decline reciproc, direct sau intermediar, competenta uneia in

favoarea celeilalte; ! una dintre instante trebuie sa nu fie competenta.

Conflictul de competenta mai poate aparea si in cazul in care declararea reciproca a competentei ar avea loc intre instantele judecatoresti si organe cu activitate jurisdictionala (din afara sistemului judecatoresc). Spre exemplu, o institutie de arbitraj (cand suntem in situatia arbitrajului institutionalizat) ar putea sa-si decline competenta in favoarea unei instante; dupa cum si instanta de judecata ar putea sa-si decline competenta in favoarea instantei arbitrale.

De asemenea, instanta de judecata si-ar putea declina competenta catre CNSC (in materia achizitiilor publice).

( ! ) Nu exista conflict de competenta intre instantele de judecata si organe fara activitate

jurisdictionala. Daca instanta constata ca este competent un organ fara activitate jurisdictionala, va respinge cererea ca inadmisibila (nu ar declina catre organul respectiv) – art. 132, alin. 4 NCPC.

Se aplica regulile conflictului de competenta si in cazul in care exista o disputa de acest gen intre

sectii sau complete specializate din cadrul aceleiasi instante. Nu exista competenta nici pentru sectii, nici pentru complete, decat atunci cand legea prevede in

mod expres (la ICCJ: unde exista doua sectii civile, sectia penala si sectia de contencios administrativ; prevederile din Legea insolventei: cauzele revin judecatorului sindic care functioneaza la sectia specializata; cand legea prevede expres ca pricina va fi judecata de sectia de contencios administrativ).

Potrivit art. 136 NCPC, dispozitiile referitoare la necompetenta si conflicte de competenta se aplica

prin asemanare si in cazul sectiilor specializate sau completelor specializate. Atunci cand intre complete sau sectii apar probleme administrative de neprimire a judecatii, se

aplica prin asemanare regulile de la conflictul de competenta. In practica s-a ivit situatia, sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865, cand o sectie trimitea la o alta sectie, aceasta din urma retrimitand la sectia initiala. Apreciindu-se ca nu exista conflict de competenta (intrucat nu vorbim despre competenta sectiilor), aceasta situatie inceta doar prin acceptarea competentei de catre una dintre sectii. Vorbim tot de incheieri, prin aplicarea regulilor de la conflictul de competenta, si nu de hotarari de declinare.

Potrivit art. 126, alin. 2 din Constitutia Romaniei, competenta instantelor judecatoresti si procedura

de judecata sunt prevazute numai prin lege. Sectiile specializate sunt creeate printr-o hotarare a CSM, iar completele specializate de catre colegiile de conducere ale instantelor.

Efectul conflictului de competenta Potrivit art. 134 NCPC: instanta inaintea careia s-a ivit conflictul de competenta va suspenda din

oficiu [de drept] judecata cauzei si va inainta dosarul instantei competente sa solutioneze conflictul [regulatorul de competenta].

Regulatorul de competenta trebuie sa fie sesizat nu de catre parti, ci de catre instanta in fata careia

se iveste conflictul, instanta ce va fi: • in cazul conflictului negativ de competenta: instanta care si-a declinat ultima competenta in

favoarea celei anterioare (instanta A trimite la B, instanta B trimite la regulatorul de competenta); • in cazul conflictului pozitiv de competenta: instanta care se declara cea din urma competenta

(instanta A constata ca este competenta, iar instanta B respinge exceptia de necompetenta, acea incheiere de respingere a exceptiei de la instanta B marcheaza ivirea conflictului pozitiv de competenta).

Instanta ce joaca rolul de regulator de competenta Este reprezentata de instanta imediat superioara si comuna instantelor aflate in conflict, potrivit

art. 135, alin. 1 NCPC.

Spre exemplu: • in cazul unui conflict de competenta intre doua judecatorii din Bucuresti – Tribunalul Bucuresti; • in cazul unui conflict de competenta intre Judecatoria Buftea si Judecatoria Sector 1 – Curtea de

Apel Bucuresti (judecatoria Buftea nu este in raza teritoriala a Tribunalului Bucuresti); • in cazul unui conflict de competenta intre Judecatoria Sectorului 1 si Judecatoria Baia Mare – ICCJ; • in cazul unui conflict de competenta intre doua curti de apel – ICCJ. Cazuri particulare. In situatia in care este vorba despre un conflict de competenta: ! intre sectii sau complete specializate, regulatorul de competenta va fi sectia corespunzatoare

celei in fata careia s-a ivit conflictul de la instanta superioara (prin ipoteza sectiile apartin aceleiasi instante, de aceea nu apare si cerinta ca sectia superioara sa fie si comuna), potrivit art. 136, alin. 2 NCPC;

! intre instanta si organe cu activitate jurisdictionala, regulatorul de competenta va fi instanta ierarhic superioara instantei aflate in conflict (organul jurisdictional nu are o instanta aflata deasupra sa);

! intre sectiile ICCJ, regulatorul de competenta va fi completul de 5 judecatori al ICCJ (potrivit art. 136, alin. 3 NCPC);

ATENTIE !!! Nu poate exista conflict de competenta cu ICCJ; hotararea ICCJ de declinare a competentei este

deopotriva declinator si regulator de competenta (ICCJ ar judeca eventualul conflict de competenta), potrivit art. 135, alin. 2 NCPC.

Procedura de solutionare a conflictului de competenta Solutionarea se face in camera de consiliu, fara citarea partilor si fara publicitate. Se pronunta o

hotarare definitiva (art. 135, alin. 4 NCPC). Prevederea privind solutionarea in camera de consiliu nu este afectata de dispozitiile Legii nr. 2/2013

care a prevazut ca Noul Cod de procedura civila intra in vigoare, cu exceptia prevederilor privind judecata in camera de consiliu. Legea nr. 2/2013 a dorit sa prevada ca numai dispozitiile privind judecarea in camera de consiliu in dreptul comun se amana, nu si in ceea ce priveste incidentele procedurale sau procedurile speciale (si sub imperiul Codului civil de la 1865 acestea se judecau in camera de consiliu).

Efectele admiterii cererii de regulator de competenta Daca cererea de regulator de competenta este admisa, se indica ce instanta este competenta dintre

cele aflate in conflict si se va trimite dosarul spre competenta solutionare instantei indicate. Hotararea de declinare nu are autoritate de lucru judecat, insa solutionarea in regulator are autoritate de lucru judecat, iar instantele vor trebui sa respecte hotararea din regulator.

*OBS: Daca instanta A trimite la B, care trimite la C, care trimite la regulator – regulatorul va respinge cererea si va trimite dosarul la instanta C (nu exista un conflict de competenta: declinare succesiva neurmata de conflict).

Litispendenta

Notiune Litispendenta reprezinta situatia in care exista doua procese diferite intre aceleasi persoane, pentru

acelasi obiect si cu aceeasi cauza. Conditiile litispendentei: ! existenta a doua procese (nu un proces declinat sau acelasi proces in cicluri diferite – s-a judecat

in prima instanta si se intoarce la aceasta instanta ca urmare a casarii cu trimitere); ! tripla identitate: cauza, obiect, parte; ! ( ! ) ambele instante sa fie competente (spre exemplu, in cazul competentei alternative sau in

situatia in care una dintre instante este necompetenta si nu se invoca nici de catre instanta, nici de catre parti). Daca una dintre instante este necompetenta se invoca necompetenta instantei respective si nu litispendenta.

Datorita triplei identitati de parti, obiect si cauza: litispendenta este in realitate o antecamera a

autoritatii de lucru judecat. Litispendenta impiedica incalcarea autoritatii de lucru judecat. Pentru a verifica existenta litispendentei, trebuie verificata existenta elementelor care ar conduce la autoritatea de lucru judecat (pentru a se preveni incalcarea autoritatii de lucru judecat de catre o alta hotarare).

Uneori, partea poate sa depuna aceeasi cerere (identica) la doua instante diferite, insa, de cele mai

multe ori partea va modifica cererea (chiar in sensul existentei in plus sau a minus a unei parti). Litispendenta se analizeaza pe capetele de cerere; se poate disjunge capatul de cerere diferit sau se poate judeca tot litigiul impreuna. Obiectul unui proces poate fi implicit in celalalt – trebuie sa ne aflam intr-un caz de litispendenta.

Ipoteza de litispendenta Ipoteza este reprezentanta de existenta a doua procese diferite: intr-un caz se cere executarea

contractului si in aparare se invoca nulitatea sa, iar intr-un alt proces paratul din primul proces (devenit reclamant in al doilea) solicita declararea nulitatii contractului. Procesul al doilea are in componenta sa apararea pe care paratul a facut-o in primul proces.

( ! ) Nu este necesar ca partile sa aiba aceeasi pozitie procesuala (partea poate fi parat in primul proces si reclamant in al doilea, daca obiectul este identic). Litispendenta este in acest caz partiala.

Procesul 1: se admite cererea de executare a contractului si se resping apararile paratului (in legatura

cu nulitatea). Procesul 2: contractul este constatat nul absolut. Astfel, se incalca autoritatea de lucru judecat pe considerentele decisive (fara de care dispozitivul

hotararii ar avea un alt continut). Daca insa nulitatea din Procesul 1 este ceruta pentru anumite motive (vicii de forma), iar cea din

Procesul 2 pe alte considerente (vicii de consimtamant), nu exista litispendenta. Cauza cererii de chemare in judecata difera.

Este necesar ca ambele procese sa se afle pe rolul unor instante.

Exceptia de litispendenta este o exceptie de ordine publica, intrucat mijloacele de aparare a autoritatii de lucru judecat sunt de ordine publica. Totusi, exceptia de litispendenta nu poate fi invocata decat in fata instantelor de fond (prima instanta si apel), potrivit art. 138, alin. 2 NCPC.

Prin urmare, ar putea sa se uneasca o pricina aflata in prima instanta cu o pricina aflata in apel. Se trece chiar si peste normele de competenta materiala functionala. Argumentul este ca vorbim despre aceeasi pricina: unirea este formala, intrucat pricinile nu difera cu nimic (cel putin in partea ce se uneste).

Instanta in fata careia se invoca exceptia de litispendenta difera dupa cum: • instantele sunt de acelasi grad: se invoca in fata instantei sesizate ulterior – art. 138, alin. 3 NCPC; • instantele sunt de grad diferit: se invoca in fata instantei de grad inferior, chiar daca aceasta ar fi

prima sesizata – art. 138, alin. 4 NCPC. Daca admite exceptia de litispendenta, solutia va fi urmatoarea: instanta va trimite dosarul primei instante investite sau instantei mai inalte in grad. Se va invoca la instanta care daca ar admite exceptia ar trebui sa trimita dosarul. Litispendenta, daca se va produce, va presupune reunirea celor doua dosare fie la prima instanta investita (daca sunt de acelasi grad), fie la instanta mai inalta in grad (daca instantele sunt de grad diferit).

Exceptia de litispendenta se solutioneaza printr-o incheiere ce nu poate fi atacata decat odata cu

fondul, potrivit art. 138, alin. 5 NCPC. Exceptia de litispendenta se invoca numai in fata instantelor de fond. Totusi, se pune problema ce se

intampla daca una dintre pricini s-ar afla deja in recurs: • sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865, se aplica autoritatea de lucru judecat, ce se

dobandea cand hotararile erau definitive (adica supuse recursului); • sub imperiul Noului Cod de procedura civila, autoritatea de lucru judecat se aplica hotararilor

definitive – cele date de instanta de recurs sau cele ce nu pot fi atacate cu recurs. Dupa hotararea din apel vorbim eventual despre o autoritate de lucru judecat provizorie. Dosarul de recurs presupune doar analiza unor probleme de legalitate in limitele recursului declarat. Solutia data de art. 138, alin. 6 NCPC este suspendarea cauzei aflata in fond pana la judecarea recursului. Daca recursul va consfinti existenta unei hotarari definitive, se va invoca autoritatea de lucru judecat, fie pozitiva, fie negativa (nu ar mai fi litispendenta) in cadrul procesului aflat in fata instantei de fond.

Conexitatea

Conexitatea este o masura care se discuta in general atunci cand se vorbeste despre litispendenta,

desi intre cele doua exista o mare diferenta. La litispendenta avem doua procese cu tripla identitate, la conexitate vorbim tot despre doua procese,

dar lipseste tripla identitate: aceste procese sunt intre aceleasi parti sau intre partile respective si alte parti, iar obiectul si cauza nu sunt identice, desi au o stransa legatura.

Conditiile conexitatii: ! existenta a doua procese distincte aflate pe rolul a doua instante diferite sau chiar pe rolul

aceleiasi instante, dar la complete sau sectii diferite; ! ambele procese sa fie pe rol (sa nu fie suspendat unul dintre ele); ! identitatea partiala de parti (una dintre parti sa se regaseasca in celalalt proces); ! intre obiectul si cauza celor doua procese sa existe o stransa legatura.

Alte conditii mentionate in doctrina: • ambele procese sa se afle in fata primei instante: nu se pot conexa doua procese aflate in apel

sau in recurs. Din insusi modul de invocare a exceptiei se observa nu se poate altfel. La litispendenta exista aceasta posibilitate pentru ca era vorba de una si aceeasi cauza aflata intr-un ,,dublu exemplar”. La conexitate, vorbim despre cauze diferite, ce au doar o stransa legatura. In plus, in faza apelului se judeca impreuna apelurile date impotriva aceleasi hotarari, dar daca sunt cauze in stransa legatura sunt hotarari diferite deci nu se incadreaza in ce scrie la apel.

• instantele sa fie de acelasi grad: aceasta conditie a fost prevazuta de art. 164 VCPC in mod

expres, insa noua lege nu o mai retine si nu poate fi extrasa nici din logica reglementarii, aceasta fiind exact inversa in noua reglementare. Potrivit art. 99, alin. 2 NCPC, atunci cand reclamantul formuleaza capete de cerere deopotriva principale, dar care atrag competente diferite din punct de vedere al gradului instantei, se vor judeca ambele la instanta mai inalta in grad, daca intre ele exista o stransa legatura (“intemeiate pe un titlu comun ori avand aceeasi cauza sau chiar cauze diferite, dar aflate in stransa legatura”). Daca legiuitorul a aceptat, spre deosebire de situatia de sub imperiul vechii reglementari, ca reclamantul prin vointa lui sa deduca instantei, prin cererea de chemare in judecata, capete diferite de cerere, dar care sa se judece impreuna datorita stransei legaturi (ipoteza art. 99, alin. 2 NCPC), se pune intrebarea de ce nu ar putea instanta, pentru stransa legatura, sa uneasca cererile aflate pe rolul unor instante de grad diferit (ipoteza conexarii). In orice situatie, art. 139 NCPC nu mai prevede identitatea de grad, ci doar necesitatea stransei legaturi intre obiect si cauza.

Atunci cand se discuta despre instante de grad diferit, ne referim la competenta materiala

procesuala. Daca am fi in prezenta unei competente materiale functionale diferite, atunci nu mai poate interveni conexarea, intrucat pricinile trebuie sa se afle in fata primei instante.

Exemple de conexitate: • uneori, putem fi in prezenta unor veritabile aparari, dar facute intr-un alt proces. Spre exemplu,

intr-un proces se solicita revendicarea unui bun, iar in alt proces se ataca cu nulitate sau constatarea nulitatii absolute titlul pe care reclamantul sau paratul il infatiseaza fie in sustinerea pretentiilor, fie in apararea din cererea in revendicare. Este posibil sa nu avem litispendenta, caci nulitatea poate sa fie ceruta de un tert;

• alte institutii precum suspendarea facultativa atunci cand existenta unui drept dintr-un proces

atarna de solutia data in alt proces (art. 413, alin. 1, pct. 1 NCPC). In acest caz, pricinile ar trebui mai intai sa fie conexate. Insa, daca se pierde momentul conexarii, se poate solicita suspendarea procesului.

Natura exceptiei de conexitate Exceptia de conexitate este considerata in mod traditional ca fiind o exceptie de ordine publica,

intrucat evita pronuntarea unor hotarari greu conciliabile. Chiar daca nu se pune in discutie incalcarea autoritatii de lucru judecat (ca la litispendenta), vorbim despre situatii care ar putea pune in discutie executorialitatea hotararii sau ar necesita proceduri de revizuire (ori alte proceduri de conciliere a solutiilor).

Poate fi invocata de una dintre parti sau din oficiu. Tratamentul exceptiei de conexitate ca fiind o

exceptie de ordine publica are o anumita limita (asemanator ca la exceptia de necompetenta), respectiv exceptia de conexitate poate fi invocata cel mai tarziu pana la primul termen de judecata in fata instantei ulterior sesizate (cea de-a doua instanta).

Instanta ulterior sesizata se va pronunta asupra exceptiei prin incheiere, atacabila doar odata cu fondul, potrivit art. 139, alin. 2 NCPC.

Dosarele vor fi reunite la urmatoarele instante: • in principiu, la instanta care a fost prima sesizata, daca instantele sunt de acelasi grad; • daca instantele sunt de acelasi grad, dar una dintre ele este de competenta exclusiva, cauza se

trimite la instanta cu competenta exclusiva, chiar daca aceasta este ultima sesizata; • daca vorbim despre instante de grad diferit, la instanta mai inalta in grad. In cazul in care dupa conexare una dintre pricini ar fi in stare de judecata, iar cealalta nu, instanta va

putea dispune disjungerea si judecarea separata (se va judeca separat procesul care este in stare de judecata). Insa, disjungerea nu va atrage trimiterea celuilalt dosar la instanta de la care a venit, intrucat odata ce a operat prorogarea de competenta din conexare, instanta ramane competenta.

Chiar daca se va disjunge cauza, competenta va ramane castigata. Este posibil ca la momentul

reunirii cauzelor sa nu se fi anticipat ce probatoriu va fi administrat in fiecare proces; in urma probatoriului procesele pot evolua distinct, ajungandu-se la concluzia ca unul intarzie judecarea celuilalt. Instantele pot dispune disjungerea, potrivit art. 139, alin. 5 NCPC.

Acestea vor fi disjunse doar daca au o suficienta autonomie. ( ! ) Daca pricinile au o stransa legatura aproape indestructibila, nu ar trebui sa se dispuna

disjungerea, chiar daca una ar intarzia judecarea celeilalte. Spre exemplu, daca se conexeaza o cerere privind evacuarea si o cerere privind daunele aduse

imobilului (din care se cere evacuarea), instanta poate decide disjungerea, in situatia in care pentru stabilirea daunelor se administreaza mai multe expertize. In cazul evacuarii, solutia pare relativ mai facil de dat.

Dintre litispendenta si conexitate, numai conexitatea reprezinta un caz de prorogare de

competenta. La litispendenta, ambele instante sunt deopotriva competente (altfel ar trebui invocata exceptia de necompetenta).

Numai in cazul conexitatii vorbim despre instante diferite si cu competente diferite, precum si de

situatia in care o cauza ce ar fi de competenta unei anumite instante ajunge in competenta unei alte instante, ce in mod normal nu ar fi trebuit sa judece acea cauza.

Stramutarea procesului

Reprezinta un incident in legatura cu competenta instantelor. Sediul materiei este reprezentat de art. 140-146 NCPC.

Stramutarea reprezinta mutarea dosarului de la instanta competenta la o alta instanta, care devine

competenta prin hotararea de stramutare. Spre deosebire de Codul de procedura civila de la 1865, ce prevedea trei motive de stramutare, Noul

Cod de procedura civila retine doar doua motive: banuiala legitima si siguranta publica. Motivele de incompatibilitate din Noul Cod de procedura civila ar putea sa includa si ipoteza celui

de-al treilea motiv de stramutare (cand una din parti are doua rude sau afini pana la gradul al patrulea inclusiv printre magistratii sau asistentii judiciari ai instantei), ce nu a fost retinut sub imperiul noii reglementari; avem in vedere in special art. 42, alin. 1, pct. 13 NCPC.

Motive Cine ? Termen Competenta

Procedura de solutionare

1. Banuiala legitima

Partea interesata

Orice faza a procesului

Curtea de apel sau

ICCJ

• cererea, desi este o cerere incidentala, se depune la instanta competenta sa judece cererea de stramutare (nu la instanta ce judeca procesul in fond);

• procesul de fond nu se suspenda de drept ca urmare a introducerii cererii de stramutare, dar poate avea loc o suspendare facultativa a procesului, cu plata unei cautiuni de 1000 lei;

• cererea de suspendare se judeca fara citarea partilor, chiar inaintea primului termen pentru judecarea stramutarii; instanta se pronunta intai asupra suspendarii si apoi se judeca stramutarea propriu-zisa, intrucat daca exista motive temeinice stramutarea se judeca fara citarea partilor;

• incheierea de suspendare nu este supusa niciunei cai de atac si nu este motivata;

• cererea de stramutare se judeca de urgenta, in camera de consiliu, cu citarea partilor din proces, fiind o procedura contradictorie;

• ( ! ) se pronunta o hotarare nemotivata si definitiva; poate fi atacata de principiu cu contestatie in anulare si, uneori, cu revizuire.

2. Siguranta publica

Procurorul General al Parchetului de pe langa

ICCJ

Orice faza a procesului

ICCJ

Motivele de stramutare 1. Banuiala legitima: reprezinta existenta unei indoieli cu privire la impartialitatea judecatorilor din

cauza circumstantelor procesului, calitatii partilor ori unor relatii conflictuale locale (art. 140, alin. 2 NCPC). Spre exemplu, judecarea cu primarul localitatii (nu cu primaria), cu prefectul, cu uzina care este

motorul comunitatii locale etc.; justitiabilul ar putea ramane cu impresia ca din cauza intereselor locale a pierdut procesul.

2. Siguranta publica: reprezinta imprejurarile exceptionale care presupun ca judecata procesului la

instanta competenta ar putea conduce la tulburarea ordinii publice. Acest motiv de stramutare are o aplicabilitate redusa, intrucat ar trebui ca un stat sa accepte ca

ordinea publica ar putea fi atat de greu de tinut in frau incat sa afecteze chiar judecata magistratilor; cu alte cuvinte, sa fie imposibila crearea unei ambiante necesare desfasurarii unui proces.

Spre exemplu: in materie penala – cazul grevelor de la Lupeni: stramutare de la Craiova la Bucuresti; dosarul FNI: stramutare de la Bucuresti la Alba Iulia.

Probatoriul in materia stramutarii Probele in materie de stramutare nu sunt infailibile; probatoriul este de regula sumar, intrucat

stramutarea de obicei se solicita la primul termen de judecata. Nu se poate propune proba cu interogatoriu si nu se pot asculta martori. Instanta ce judeca cererea de stramutare trebuie sa se bazeze doar pe sustinerile partilor in luarea unei decizii.

Increderea in nepartinirea anumitor judecatori de la o anumita instanta ar putea fi in mod rezonabil

zdruncinata (fara a se proba efectiv aceasta zdruncinare; s-ar putea ajunge la constatarea unei infractiuni – nu este rolul instantei ce judeca cererea de stramutare sa analizeze aceste aspecte). Sunt aspecte de viitor, ce contureaza ideea ca temerile sunt doar posibile (daca se dovedeste ca primarul s-a intalnit cu judecatorul pentru a discuta cauza, ajungem deja la o infractiune de coruptie).

Efectele admiterii cererii de stramutare In caz de admitere a cererii de stramutare, procesul se trimite spre judecata unei alte instante egala

in grad cu cea la care se judeca pricina in fond: ! daca vorbim despre judecatorie sau tribunal, iar pentru motive de banuiala legitima s-a judecat

cererea de stramutare la curtea de apel, procesul va fi stramutat la o instanta egala in grad din raza curtii de apel ce a judecat cererea de stramutare;

! daca ICCJ a pronuntat hotararea de stramutare (pentru banuiala legitima la nivel de curte de apel sau siguranta publica), procesul se va trimite la o instanta egal in grad, dar in raza unei curti de apel invecinate cu curtea de apel in raza careia functiona instanta respectiva. Vechea reglementare nu cuprindea o astfel de solutie: daca se admitea stramutarea, se trimitea la o alta instanta egala in grad.

Pot exista acte de procedura savarsite pana la data solutionarii cererii de stramutare, daca nu a

intervenit suspendarea cauzei (ce este facultativa). Prin hotararea de stramutare, se va arata si in ce masura actele indeplinite urmeaza a fi pastrate. Daca hotararea nu precizeaza nimic, se vor reface toate actele.

In ceea ce priveste hotararea ce se va pronunta fie inainte, fie dupa ce instanta a dispus stramutarea, hotararea pronuntata este desfiintata de drept prin efectul admiterii cererii de stramutare (art. 145, alin. 2 NCPC).

Atunci cand se stramuta procesul la o instanta, caile de atac impotriva hotararii pe fond se vor face la instantele ierarhic superioare instantei unde s-a stramutat pricina, si nu la instantele ierarhic superioare instantei originare.

Daca s-a facut o cerere de stramutare, nu se mai poate formula o noua cerere, decat pentru

imprejurari necunoscute la data solutionarii cererii anterioare sau care au aparut dupa solutionarea primei cereri. Astfel se doreste ca partea sa nu supuna atentiei instantei mai multe cereri de stramutare intemeiate pe aceleasi realitati sau pe realitati pe care le cunostea, dar nu le-a supus atentiei instantei (pastrandu-le pentru alte ocazii). Se va respinge ca inadmisibila.

Delegarea instantei: cand, din cauza unor imprejurari exceptionale, instanta competenta este

impiedicata un timp mai indelungat sa functioneze, ICCJ, la cererea partii interesate, va desemna o alta instanta de acelasi grad care sa judece procesul (art. 147 NCPC).

Prorogarea de competenta

Reprezinta situatia in care o instanta, ce nu este competenta in mod normal, primeste competenta judecarii unei cauze anume, individual determinate. Prorogarea nu vizeaza competenta instantei decat cu privire la o cauza anume.

A. Prorogarea legala: 1. Coparticiparea procesuala pasiva (art. 112 NCPC); 2. Cererile aditionale, accesorii si incidentale (art. 123 NCPC); 3. Conexitatea (art. 139 NCPC). B. Prorogarea judecatoreasca: 1. Abtinerea si recuzarea, atunci cand nu se mai poate alcatui completul de judecata (se judeca la

instanta superioara, si daca se admite, se va trimite la o instanta egala in grad cu cea de la care provine recuzarea); 2. Stramutarea proceselor; 3. Delegarea instantei; 4. Admiterea apelului si casarea cu trimitere la alta instanta egala in grad cu prima instanta, daca

partile au solicita in mod expres aceasta: art. 480, alin. 3 NCPC; 5. Admiterea recursului si casarea cu trimitere la o alta instanta egala in grad cu cea care a pronuntat

hotararea casata – art. 497 si art. 418, alin. 2 NCPC; 6. Comisia rogatorie (anumite probe sunt administrate in alt loc decat in cel unde se judeca

procesul) – art. 261 NCPC. C. Prorogarea conventionala: Partile pot conveni, in scris sau, in cazul litigiilor nascute, si prin declaratie verbala in fata instantei,

ca procesele privitoare la bunuri si la alte drepturi de care acestea pot sa dispuna sa fie judecate de alte instante decat acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial sa le judece, in afara de cazul cand aceasta competenta este exclusiva.

Este vorba despre alegerea de competenta, ce implica asadar o prorogare conventionala de competenta (o instanta ce nu este competenta in mod normal devine competenta prin vointa partilor).

*OBS: materia asigurarilor + trebuie sa prevada expres instanta/criteriile de determinare a instantei ! In litigiile din materia protectiei drepturilor consumatorilor, precum si in alte cazuri prevazute de

lege (spre exemplu, in materia asigurarilor), partile pot conveni alegerea instantei competente, in conditiile prevazute la alin. 1, numai dupa nasterea dreptului la despagubire. Orice conventie contrara este considerata nescrisa. Ratiunea este aceea ca consumatorul se afla intr-o pozitie dezavantajoasa fata de profesionist.

Actele de procedura

Notiune Actul de procedura este orice act (operatiune juridica sau inscris) facut pentru declansarea

procesului civil sau in cursul si in cadrul procesului civil, care concretizeaza activitatea procesuala a tuturor participantilor din proces.

In materie de procedura, exista distinctia intre inscris si operatiune. In dreptul civil, operatiunea

(negotium) este distincta de inscris (instrumentum). Atunci cand vorbim despre act juridic civil, ne referim de regula la negotium si nu la actul probator. Poate exista un negotium perfect valabil, dar imposibil de dovedit in lipsa unui instrumentum (partea adversa ar putea sa recunoasca existenta operatiunii, cu exceptia situatiei in care instrumentum este cerut ad validitatem).

In procedura civila, avem distinctia intre operatiunea juridica si actul ce consemneaza operatiunea juridica, dar specificul este ca ambele sunt acte de procedura distincte. Actul juridic in sensul de operatiune, in procedura civila, nu va supravietui fara instrumentum, pentru ca nulitatea lui instrumentum va atrage si nulitatea lui negotium. Spre exemplu, niciodata nu vom putea avea o declaratie de martor fara depozitia scrisa, chiar daca a fost vazuta de toata lumea.

De asemenea, o citatie cuprinde trei acte: a) instiintarea (termenul este peste 5 zile): este “operatiunea” – negotium; b) citatia ca document: “inscrisul” – instrumentum; c) procesul verbal de inmanare – face dovada ca hartia a ajuns la destinatar. Daca unul dintre acte lipseste, intreaga citatie este nula. Formalismul din procedura este extrem de important. Clasificarea actelor de procedura 1. In functie de organul de la care emana: actele partilor; actele instantei; actele organelor

auxiliare justitiei; actele altor participanti; 2. In functie de continut: actele care contin o manifestare de vointa; actele care constata o

operatiune procedurala;

3. In functie de natura lor: actele judiciare, care se indeplinesc in fata instantei; actele extrajudiciare, ce se fac in cadrul procesului, dar in afara instantei;

4. In functie de modul de efectuare: actele scrise; actele orale.

Conditiile generale ale actului de procedura Vorbim despre situatia cand legea nu prevede ca pentru un anumit act de procedura este nevoie de o

anumita forma. Spre exemplu, pentru cererea de chemare in judecata se aplica art. 194 NCPC. 1. Actul sa imbrace forma scrisa sau sa fie consemnat in alt act de procedura consemnat in scris Art. 148 NCPC: orice cerere adresata instantei trebuie sa fie formulata in scris. In cazurile anume prevazute de lege, cererile facute in sedinta, la orice instanta, se pot formula si

oral, facandu-se mentiune despre aceasta in incheiere (spre exemplu, alegerea de mandatar). 2. Actul sa relateze in chiar continutul sau faptul ca la intocmirea sa au fost indeplinite

conditiile prevazute de lege De principiu, actul nu poate fi dovedit decat prin consemnarile facute in continutul lui. Cuprinsul

actului nu poate fi completat cu probe extrinseci (spre exemplu, nu se admite proba cu martori ca partea a primit citatia, daca nu s-a redactat procesul-verbal de inmanare).

Exceptii: anexele la act, principiul echipolentei, in cazurile expres prevazute de lege. 3. Actul sa fie indeplinit in limba romana Art. 18, alin. 4 NCPC (doar exprimarea se poate face in limba materna). Conditiile generale – art. 148 NCPC [alin. 1] Orice cerere adresata instantelor judecatoresti trebuie sa fie formulata in scris si sa cuprinda: " indicarea instantei careia ii este adresata, " numele, prenumele, domiciliul sau resedinta partilor ori, dupa caz, denumirea si sediul lor, " numele si prenumele, domiciliul sau resedinta reprezentantilor lor, daca este cazul, " obiectul, " valoarea pretentiei, daca este cazul, " motivele cererii, precum si " semnatura. " de asemenea, cererea va cuprinde, daca este cazul, si adresa electronica sau coordonatele care au

fost indicate in acest scop de parti, precum numarul de telefon, numarul de fax ori altele asemenea. [alin. 2] Cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instantelor judecatoresti pot fi formulate si

prin inscris in forma electronica, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege [Legea privind semnatura electronica nr. 455/2001 – grefa instantei].

[alin. 5] Daca, din orice motive, cererea nu poate fi semnata la termenul cand a fost depusa sau,

dupa caz, la primul termen ce urmeaza, judecatorul va stabili identitatea partii prin unul dintre mijloacele prevazute de lege, ii va citi continutul cererii si ii va lua consimtamantul cu privire la aceasta. Despre toate acestea se va face mentiune in incheiere (VCPC: se referea la situatia in care petentul nu stie sa scrie).

[alin. 6] Cererile adresate instantelor judecatoresti se timbreaza, daca legea nu prevede altfel. De

principiu, orice cerere se timbreaza (nu doar cererea de chemare in judecata).

Orice cerere se comunica tuturor partilor din dosar, iar un exemplar ramane la instanta (singura derogare este cand partile au un reprezentant comun).

Daca partea nu indeplineste aceasta obligatie, instanta va putea face din oficiu copiile, sau o poate

pune in sarcina unei alte parti, dar pe cheltuiala platii ce trebuia sa trimita exemplare destule. Alta conditie extrinseca: atasarea inscrisurilor (art. 150 NCPC). Este necesar un certificat de

conformitate cu originalul (nu trebuie facuta de notar, ci de catre parte, ce isi asuma raspunderea ca nu este un fals).

Cererile facute prin mandatar: se alatureaza si procura in original sau in copie legalizata. In cazul

avocatului sau consilierului se depune imputernicirea. La reprezentarea judiciara: hotararea judecatoreasca de instituire a tutelei, curatelei etc.

Cererea denumita gresit: Cererea de chemare in judecata sau pentru exercitarea unei cai de atac

este valabil facuta chiar daca poarta o denumire gresita (art. 152 NCPC). Daca legea prevede apel, dar partea face recurs, se va putea judeca pricina, dar ca apel – instanta va

recalifica calea de atac si va judeca ca atare (nu trebuie sa respinga cererea ca inadmisibila).

Termenele procedurale Notiune Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanta si reprezinta intervalul de timp in care

poate fi indeplinit un act de procedura sau in care este interzis sa se indeplineasca un act de procedura. Clasificari 1. Dupa modul de stabilire:

! termene legale (termenul de efectuare a apelului, termenul de depunere a intampinarii, termenul de rectificare a viciilor chemarii in judecata, termenul de citare) [sanctiune decaderea];

! termene judecatoresti (instanta solicita depunerea unui scris pana la termenul urmator de judecata) [sanctiune amenda, trecere la judecarea pricinii, acordarea unui nou termen];

! termene conventionale (stabilite de parti, propriu-zise in procedura arbitrala; in procedura de drept comun, totusi aceste termene sunt supuse incuviintarii instantei, isi pierd caracterul conventional, devenind mai degraba judecatoresti).

2. Dupa caracterul lor:

! termene imperative (peremptorii). Sintagma “imperativ” nu are legatura cu ordinea publica; termenul imperativ reprezinta termenul in interiorul caruia trebuie sa se efectueze un act de procedura; spre exemplu, termenul de apel de 30 de zile;

! termene prohibitive (dilatorii). In interiorul acestora este interzisa savarsirea unui act de procedura, abia la sfarsitul lor se deschide dreptul de a efectua un act de procedura; se gasesc in abundenta in materia executarii silite – de la ziua fixata pentru tinerea licitatiei se stabileste un termen ce trebuie respectat de la momentul publicatiei vanzarii pentru a se asigura posibilitatea platii sumei de catre debitor; este interzisa organizarea licitatiei inainte de trecerea unui anumit termen; de la somatie incepe sa curga un termen inauntrul caruia sa nu se faca niciun act de executare, pentru a se lasa debitorului posibilitatea platii de buna-voie a creantei;

Diferenta intre termenele imperative si cele prohibitive este ca la cele imperative, daca sunt prevazute de lege, intervine ca sanctiune decaderea; la cele prohibitive: intervine nulitatea actului.

3. Dupa sanctiunea ce intervine in caz de nerespectare: ! termene absolute; ! termene relative.

Termenul de apel (termen absolut) are acest caracter intrucat statul nu doreste prelungirea la infinit a proceselor; modificarea cererii de chemare in judecata se poate face pana la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate; peste termen poate avea loc, cu consimtamantul expres al tuturor partilor (termen relativ).

4. Dupa durata lor: ! termene pe ore, ! termene pe zile, ! termene pe saptamani, ! termene pe luni; ! termene pe ani.

Relevanta apare in legatura cu modul de calcul al termenelor (calculul termenelor: art. 180-183 NCPC).

Curs 10 – 04.12.2013

Termenele procedurale

Termenele care curg pe ore, zile, saptamani, luni si ani Art. 181 NCPC:

1) cand termenul se socoteste pe ore, acesta incepe sa curga de la ora zero a zilei urmatoare. Daca actul se primeste astazi si termenul este de 24 sau 48 de ore, s-ar calcula de la miezul noptii zilei urmatoare.

2) cand termenul se socoteste pe zile, nu intra in calcul ziua de la care incepe sa curga termenul, nici ziua cand acesta se implineste. Asadar, este un sistem pe zile libere: jumatatile de zile nu se iau in calcul. De regula, un termen de 3 zile dureaza in realitate 5 zile: ziua in care incepe sa curga termenul, trei zile si ziua urmatoare in care trebuie sa se faca actul de procedura pentru care se stabileste un anumit termen.

3) cand termenul se socoteste pe saptamani, luni sau ani, el se implineste in ziua corespunzatoare din ultima saptamana ori luna sau din ultimul an. Daca ultima luna nu are zi corespunzatoare celei in care termenul a inceput sa curga, termenul se implineste in ultima zi a acestei luni.

Daca ultima zi a termenului cade intr-o zi nelucratoare, termenul se proroga pana la prima zi

lucratoare. Totusi, serviciul de registratura al instantelor nu este deschis in fiecare zi lucratoare (spre exemplu, in cadrul vacantei judecatoresti).

Art. 183, alin. 1 NCPC: Actul de procedura depus inauntrul termenului prevazut de lege prin

scrisoare recomandata la oficiul postal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi facut in termen. Daca expira termenul intr-o zi in care serviciul de registratura nu este deschis, actul de procedura poate fi depus la posta prin scrisoare recomandata (sau prin serviciu de curierat) si data ce va fi luata in calcul va fi cea la care actul a fost depus la posta – fictiune juridica.

Art. 183, alin. 2 NCPC: Actul depus de partea interesata inauntrul termenului prevazut de lege la

unitatea militara ori la administratia locului de detinere unde se afla aceasta parte este, de asemenea, considerat ca facut in termen.

In toate aceste cazuri in care se depun actele de procedura la posta, servicii de curierat, recipisa

oficiului postal sau inregistrarea facuta la unitatea militara ori unitatea de detinere trebuie pastrata de catre parte pentru ca dovedeste data depunerii. Cand actul este depus prin posta sau curierat, si instanta pastreaza plicul si il ataseaza cererii sau actului procedural trimis prin posta. Ulterior, in caz de contestare se poate confrunta cu recipisa partii.

Art. 182, alin. 2 NCPC: Cu toate acestea, daca este vorba de un act ce trebuie depus la instanta sau

intr-un alt loc, termenul se va implini la ora la care activitatea inceteaza in acel loc in mod legal, dispozitiile art. 183 fiind aplicabile.

Practic, instantele au interpretat textul in sensul ca, daca, spre exemplu, ultima zi este miercuri si programul se termina la ora 13, a expirat si termenul si actul de procedura nu mai poate fi depus prin fax la ora 15. Insa, textul indica faptul ca art. 182, alin. 1 NCPC nu indica ca toate serviciile de registratura ale instantei vor fi deschise pana la ora 24. Daca nici instanta nu este deschisa, nici posta nu mai lucreaza, nici faxul nu lucreaza, a expirat termenul.

Durata termenelor 1. Punctul de plecare Termenele incep sa curga de la data comunicarii actelor de procedura, daca legea nu dispune altfel. Prevedere expresa contrara: in materia sechestrului judiciar – art. 974 NCPC (termenul curge de la

pronuntare). Principiul echipolentei Echipolenta (echivalenta) reprezinta situatii in care legea echivaleaza anumite acte procesuale

comunicarii actului, cu efectul ca de la aceste momente incepe sa curga termenul. Nu suntem in fata unei exceptii de la regula ca termenul curge de la comunicare, dar suntem in fata unei situatii in care legiuitorul asimileaza comunicarii alte acte de procedura.

Cele trei cazuri in care se aplica principiul echipolentei: a) Art. 184, alin. 2 NCPC – Se considera ca actul a fost comunicat partii si in cazul in care aceasta

a primit sub semnatura copie de pe act, precum si in cazul in care ea [partea careia trebuie sa i se comunice] a cerut comunicarea actului unei alte parti.

Comunicarea unui act presupune un proces-verbal (cu anumite mentiuni obligatorii, in lipsa carora

este atrasa nulitatea intregii proceduri de comunicare). Totusi, daca a semnat o primire a unei copii de pe act, atunci se echivaleaza cu o comunicare (nu

avem o comunicare per se). In al doilea caz, s-a cerut comunicarea actului unei alte parti. O parte ar putea avea interes sa solicite

comunicarea hotararii partii adverse deoarece hotararea se definitiveaza abia dupa curgerea termenelor de apel pentru toate partile implicate in cauza, fara ca vreuna din ele sa faca apel. Cel care a castigat procesul are interes sa se definitiveze procesul. Daca nu a inceput sa curga termenul de apel (pentru ca partii adverse nu i s-a comunicat hotararea), perspectiva definitivarii nu se concretizeaza.

b) Art. 468, alin. 2 NCPC – Termenul de apel prevazut la alin. (1) curge de la comunicarea

hotararii, chiar atunci cand aceasta a fost facuta odata cu incheierea de incuviintare a executarii silite. Debitorului i se comunica incheierea de incepere a executarii. La incheierea de incepere a executarii

este atasat si titlul executoriu. Chiar daca nu i s-a comunicat hotararea, daca totusi s-a comunicat incheierea de executare, ce are atasata si hotararea care se executa, de la acea primire incepe sa curga termenul de apel sau de recurs, dupa caz.

Vorbim despre comunicarea incheierii de executare, ce are atasat un inscris: hotararea. c) Art. 468, alin. 3 NCPC – Daca o parte face apel inainte de comunicarea hotararii, aceasta se

socoteste comunicata la data depunerii cererii de apel. Se echivaleaza data comunicarii hotararii cu data depunerii cererii de apel. *OBS: art. 485 NCPC – Termenul de recurs (1) Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu dispune altfel.

Dispozitiile art. 468 alin. (2)-(4), precum si cele ale art. 469 se aplica in mod corespunzator. (2) Daca intimatul nu a invocat prin intampinare sau din dosar nu reiese ca recursul a fost depus

peste termen, el se va socoti in termen.

2. Punctul de implinire Reprezinta momentul la care efectul termenului se realizeaza: ! in cazul termenelor imperative, un act facut intre punctul de plecare si punctul de implinire este

un act facut in termen. Daca actul nu este facut pana la punctul de implinire al termenului, intervine de regula decaderea;

! in cazul termenelor prohibitive, un act facut intre punctul de plecare si punctul de implinire este un act prematur si lovit de nulitate la cererea celui interesat, nulitate neconditionata de vatamare (este de fapt o prematuritate). Abia prin ajungerea la punctul de implinire se deschide calea introducerii actului de procedura.

3. Intreruperea si suspendarea termenului Cazurile generale de intrerupere a termenelor: De regula, termenele de procedura curg neintrerupt, fara suspendari si fara intreruperi. a) Art. 184, alin. 3 NCPC: Termenul procedural nu incepe sa curga, iar daca a inceput sa curga mai

inainte, se intrerupe fata de cel lipsit de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa, cat timp nu a fost desemnata o persoana care, dupa caz, sa il reprezinte [la cel lipsit de capacitate de exercitiu] sau sa il asiste [la cel cu capacitate de exercitiu restransa].

b) Art. 184, alin. 4 NCPC: Termenul procedural se intrerupe si un nou termen incepe sa curga de la

data noii comunicari in urmatoarele cazuri:

pct. 1 cand a intervenit moartea uneia dintre parti; in acest caz, se face din nou o singura comunicare la ultimul domiciliu al partii decedate, pe numele mostenirii, fara sa se arate numele si calitatea fiecarui mostenitor [de la noua comunicare incepe sa curga un nou termen];

*OBS: sintagma “pe numele mostenirii” indica faptul ca comunicarea are forma unei citatii ce trebuie sa mentioneze cui se comunica. Nu va putea fi indicat nici numele defunctului, nici numele mostenitorilor (instanta nu are cunostinta despre numele si identitatea acestora), ci se va mentiona “in vederea mostenitorilor defunctului X”. Textul se aplica si daca defunctului a apucat sa i se comunice actul.

pct. 2. cand a intervenit moartea reprezentantului partii; in acest caz, se face din nou o

singura comunicare partii. Reprezentantului partii i s-a comunicat actul, in aceasta ipoteza. Atunci cand o parte este

reprezentata prin mandatar in proces, este totusi necesar ca partea sa-si indice si adresa sa. O parte poate mentiona atat adresa sa, cat si cea a reprezentantului si poate solicita sa se comunice actele de procedura la reprezentant (nu este legal sa se indice doar adresa reprezentantului). Partea, in ipoteza contrara, va beneficia de un termen sine die, care nu incepe sa curga niciodata (in dauna partii adverse).

Cazurile speciale de intrerupere a termenelor: a) Art. 417 NCPC: Intreruperea cursului perimarii Perimarea se intrerupe prin indeplinirea unui act de procedura facut in vederea judecarii procesului

de catre partea care justifica un interes [va curge un nou termen de perimare, doar partea interesata face actul, de regula reclamantul, dar si paratul, uneori].

b) Art. 418 NCPC: Suspendarea cursului perimarii (1) Cursul perimarii este suspendat cat timp dureaza suspendarea judecatii, pronuntata de instanta in

cazurile prevazute la art. 413, precum si in alte cazuri stabilite de lege, daca suspendarea nu este cauzata de lipsa de staruinta a partilor in judecata [uneori, perimarea este incidenta pe tot cursul judecatii, daca procesul civil este suspendat pana la solutionarea unui proces penal].

(2) In cazurile prevazute la art. 412, cursul perimarii este suspendat timp de o luna de la data cand s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecatii, daca aceste fapte s-au petrecut in cele din urma 3 luni ale termenului de perimare [exemplu, caz de moarte a uneia dintre parti; pana la introducerea in cauza a mostenitorilor, termenul se suspenda, dar numai o luna].

(3) Perimarea se suspenda, de asemenea, pe timpul cat partea este impiedicata de a starui in judecata din cauza unor motive temeinic justificate, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege.

c) Art. 469 NCPC: Intreruperea termenului de apel (1) Termenul de apel se intrerupe prin moartea partii care are interes sa faca apel. In acest caz se

face din nou o singura comunicare a hotararii, la cel din urma domiciliu al partii, pe numele mostenirii, fara sa se arate numele si calitatea fiecarui mostenitor [textul este o replica a art. 184, alin. 4, pct. 1 NCPC, intr-o materie importanta unde legiuitorul a dorit sa sublinieze momentul curgerii termenului].

(2) Termenul de apel va incepe sa curga din nou de la data comunicarii prevazute la alin. (1). Pentru mostenitorii incapabili, cei cu capacitate restransa sau disparuti ori in caz de mostenire vacanta, termenul va curge din ziua in care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu, dupa caz.

(3) Apelul nu constituie prin el insusi un act de acceptare a mostenirii. (4) Termenul de apel se intrerupe si prin moartea mandatarului caruia i s-a facut comunicarea. In

acest caz se va face o noua comunicare partii, la domiciliul ei, iar termenul de apel va incepe sa curga din nou de la aceasta data [textul este o replica a art. 184, alin. 4, pct. 2 NCPC, intr-o materie importanta unde legiuitorul a dorit sa sublinieze momentul curgerii termenului; daca unul dintre mostenitori formuleaza apel, acest act nu echivaleaza cu un act de acceptare a succesiunii. Mostenitorul, primind comunicare dupa moartea defunctului, ar putea sa aiba rezerve sa formuleze apel, pentru a nu atrage o eventuala acceptare a mostenirii; se considera in mod expres ca nu este act de acceptare a mostenirii].

*OBS: art. 469 NCPC se aplica si in privinta termenului de recurs (conform art. 485 NCPC).

4. Repunerea in termen Repunerea in termen isi are aplicare daca partea a pierdut un termen legal imperativ din motive

temeinice. In acest caz, partea va putea formula cerere de repunere in termen de cel mult 15 zile de la incetarea motivelor temeinice ce au impiedicat-o sa faca actul, solicitand repunerea in termen. Odata cu cererea de repunere in termen, trebuie depus si actul de procedura care nu a fost facut.

Solutionarea cererii de repunere in termen (in cazul in care partea formuleaza o cale de atac):

cererea de repunere in termen va fi solutionata de instanta investita cu solutionarea caii de atac ce nu a fost facuta in termen. Mai intai, instanta se va pronunta asupra cererii de repunere in termen si mai apoi asupra eventualei exceptii de tardivitate. Daca va admite cererea de repunere in termen, se va trece la judecarea fondului. Daca se va respinge cererea de repunere in termen, va fi respinsa si calea de atac ca fiind tardiv formulata.

Repunerea in termen Art. 186 (1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusa in termen numai daca dovedeste ca

intarzierea se datoreaza unor motive temeinic justificate. (2) In acest scop, partea va indeplini actul de procedura in cel mult 15 zile de la incetarea

impiedicarii, cerand totodata repunerea sa in termen. In cazul exercitarii cailor de atac, aceasta durata este aceeasi cu cea prevazuta pentru exercitarea caii de atac.

(3) Cererea de repunere in termen va fi rezolvata de instanta competenta sa solutioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat in termen.

5. Sanctiunea nedepunerii actului in termen Sanctiunea nedepunerii actului in termen este decaderea. Daca totusi partea face material respectivul act, intervine nulitatea. Instanta nu anuleaza actul

respectiv, ci il va respinge ca fiind tardiv. Sensul art. 185, alin. 1, teza finala NCPC nu este de a indica solutia pe care o da instanta (instanta va respinge cererea ca tardiva), ci de a lamuri care este soarta unui act facut cu incalcarea termenului.

Solutia de nulitate este indirecta (nu este intrinseca actului facut peste termen), actul respectiv

neavand niciun viciu. Singura problema este termenul in care a fost facut (se depaseste termenul). Instanta se va pronunta cu privire la termen, va respinge cererea ca tardiva si legiuitorul ne da o viziune cu privire la actul facut fizic, material in dosar (va fi nul, dar instanta nu trebuie sa pronunte o solutie de anulare). Pronuntand o solutie cu privire la tardivitate, implicit actele facute cu incalcarea termenelor sunt nule.

Jurisprudenta si doctrina au fost constante in acest sens.

Sanctiuni procedurale

Nulitatea actelor de procedura

Notiune Nulitatea este sanctiunea procedurala ce intervine in cazul actului de procedura ce nu indeplineste

conditiile, de fond sau de forma, prevazute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l in tot sau in parte de efectele sale firesti.

Clasificari a) Dupa natura interesului ocrotit: nulitati absolute si nulitati relative.

Relevanta clasificarii priveste:

! regimul de invocare – nulitatea absoluta poate fi invocata de orice parte, de instanta din oficiu, de procuror daca participa la judecata; nulitatea relativa poate fi invocata doar de partea interesata;

! termenul de invocare – nulitatea absoluta poate fi invocata oricand; nulitatea relativa poate fi invocata doar la termenul la care a intervenit sau la urmatorul termen, daca partea lipseste sau daca a intervenit intre termene;

! natura interesului ocrotit – nulitatea absoluta ocroteste un interes public; nulitatea relativa ocroteste un interes privat.

b) Dupa cum sunt sau nu prevazute de lege: nulitati exprese si nulitati virtuale.

Relevanta clasificarii priveste:

! necesitatea dovedirii vatamarii – la nulitatile exprese vatamarea este prezumata; la nulitatile virtuale vatamarea trebuie dovedita de catre cel care invoca nulitatea. In multe cazuri, nulitatile sunt conditionate de producerea unei vatamari (nu este suficient sa nu se respecte un text ce prevede o cerinta legala, este suficienta si proba vatamarii).

c) Dupa cum priveste conditii proprii ale actului de procedura sau conditii exterioare:

nulitati intrinseci si nulitati extrinseci. Nulitatile intrinseci vizeaza nerespectarea aspectelor de forma ale actului. Nulitatile extrinseci

vizeaza acte ce indeplinesc conditile de forma, dar nu indeplinesc cerinte exterioare (spre exemplu, timbrarea) sau conditii de fond.

d) Dupa cum actul are sau nu o existenta independenta: nulitati proprii si nulitati derivate.

Daca intervine decaderea si in ciuda decaderii partea face actul de procedura, intervine nulitatea actului derivata din decadere.

e) Dupa intinderea efectelor nulitatii: nulitati totale si nulitati partiale.

f) Dupa cum implica sau nu existenta unei vatamari: nulitati conditionate de vatamare si

nulitati neconditionate de vatamare. La nulitatile conditionate de vatamare, proba vatamarii trebuie facuta, iar sarcina probei difera in

functie de existenta unei nulitati exprese sau virtuale. La nulitatile neconditionate de vamatare nu mai este conditionata nicio proba.

Nulitatile conditionate de vatamare [REGULA]

Nulitatile neconditionate de vatamare [EXCEPTIA]

Conditii: a) actul sa fi fost indeplinit cu neobservarea

cerintelor legale (s-a nesocotit o norma); b) trebuie sa se fi produs o vamatare prin nesocotirea

cerintelor legale;

!!! in cazul nulitatilor exprese, vatamarea se prezuma pana la proba contrara !!!

c) vatamarea sa nu poata fi inlaturata altfel decat

prin anularea actului. Spre exemplu: la citarea partii, actul de procedura este citatia, ce trebuia sa vina cu 5 zile inainte. Daca vine cu 3 zile inainte, vorbim despre o nerespectare a unei cerinte legale. S-a produs o vatamare in drepturile procesuale (nu trebuie sa fie pecuniara): termenul de 5 zile acorda timp pentru pregatirea procesului. Vatamarea este prezumata pentru ca se prevede expres ca neindeplinirea termenului de 5 zile duce la nulitate. Poate fi inlaturata vatamarea altfel? Daca insa partea a fost citata cu 3 zile inainte si se prezinta la proces, nu se anuleaza citatia, ci instanta va acorda cuvantul partii, pentru ca vatamarea poate fi inlaturata prin manifestarea partii potrivit careia i-au fost suficiente cele trei zile. Se respecta astfel si dreptul la aparare si principiul contradictorialitatii. Nu se considera ca este inlaturata vatamarea atunci cand se reface actul de procedura. Daca se dispune citarea din nou a partii, nu inseamna ca vatamarea a fost inlaturata, pentru ca s-a inlaturat actul si s-a dispus efectuarea unuia nou.

Nulitatea intervine fara a mai fi cercetata indeplinirea conditiei vatamarii in cazul incalcarii disspozitiilor referitoare la (enumerare exhaustiva): • capacitatea procesuala [nu este relevanta

vatamarea minorului daca acesta a facut un act de procedura; daca minorul face un act de procedura nul si nulitatea este neconditionata, nu poate sa ceara partea cealalta, pentru ca nu ar avea interes daca procesul s-a finalizat, ci poate cere cel mult pana la momentul pronuntarii unei hotarari; nu este o problema de vatamare sau de nevatamare]; • reprezentarea procesuala [daca recursul este

facut de parte fara a fi semnat de avocat, nu se mai analizeaza daca recursul profita sau nu partii, ci se anuleaza indiferent de continutul sau, chiar daca partea l-ar fi facut mai bine decat il facea un avocat]; • competenta instantei; • compunerea sau constituirea instantei [numarul

de judecatori, participarea sau neparticiparea procurorului atunci cand este obligatorie participarea sa, incompatibilitatile, aspectele legate de judecarea pricinii de catre un judecator definitiv sau stagiar]; • publicitatea sedintei de judecata [respectarea

secretului atunci cand legea il prevede in mod exceptional nu este sanctionata cu o nulitate neconditionata de vamatare, ci cu o nulitate conditionata de vatamare]; • alte cerinte legale extrinseci actului, daca legea

nu prevede altfel: - neplata taxei de timbru; - ( ! ) actul a fost facut cu incalcarea termenului legal prohibitiv (nu imperativ, pentru ca intervine decaderea).

Regimul de invocare a nulitatii

Cine o poate invoca? In ce termen?

Nulitatea absoluta

Oricare dintre parti, procurorul sau instanta din oficiu

In orice faza a procesului, daca legea nu prevede altfel (legea prevede altfel in materia exceptiei de necompetenta, desi competenta materiala si cea teritoriala exclusiva sunt de ordine publica, nerespectarea lor poate fi invocata doar pana la primul termen de judecata).

Nulitatea relativa

Partea vatamata, cu conditia ca nulitatea sa nu fi fost provocata de propria fapta (reclamantul nu poate invoca exceptia de necompetenta pentru ca chiar el a depus cererea la o instanta necompetenta: in cazul competentei teritoriale alternative sau de drept comun, unde avem norme de ordine privata).

a) Pentru neregularitatile savarsite pana la inceperea judecatii, prin intampinare sau, daca intampinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecata; b) Pentru neregularitatile savarsite in cursul judecatii, la termenul la care s-a savarsit neregularitatea sau, daca partea nu este prezenta, la termenul de judecata imediat urmator si inainte de a se pune concluzii pe fond.

Solutionarea

Modul de invocare Solutie Actul procedural al instantei Calea de atac

Exceptie* (in cursul procesului)

Se admite

Incheiere interlocutorie** (daca ramane in continuare investita) – la litispendenta, conexitate Hotarare (se dezinvesteste) – spre exemplu, daca se admite exceptia autoritatii de lucru judecat

Odata cu fondul Calea de atac prevazuta de lege

Respinge Incheiere interlocutorie Odata cu fondul

Motiv (in cazul cailor de atac)

Admite sau Respinge

Hotarare Calea de atac prevazuta de lege

*Exceptia este un mijloc de invocare a nulitatii in cursul unui proces. Daca procesul s-a incheiat, se

invoca un motiv de apel (de exemplu, la competenta). **Daca exceptia este dilatorie, vorbim despre o incheiere. Daca este exceptia este peremptorie,

vorbim despre o hotarare. Sunt si situatii in care vorbim de hotarari, desi exceptia este dilatorie – admiterea exceptiei de necompetenta, se declina competenta.

Termenul de invocare a nulitatii In ce priveste termenul de invocare a nulitatii, potrivit art. 177, alin. 3 (Indreptarea neregularitatilor

actului de procedura): actul de procedura nu va fi anulat daca pana la momentul pronuntarii asupra exceptiei de nulitate a disparut cauza acesteia.

Este vorba despre principiul salvgardarii actului. Spre exemplu, la o nulitate legata de nereprezentarea legala, se prevede ca este nulitate

neconditionata de vatamare; se invoca exceptia, instanta amana judecata (se va pronunta la termenul urmator), iar pana la termenul urmator reprezentantul legal ratifica actele. In aceste cazuri, nulitatea dispare.

Nu se aplica textul in situatiile in care pentru acoperirea viciilor ce genereaza nulitatea este prevazut

un termen, iar actul salvator care acopera nulitatea intervine dupa expirarea termenului respectiv. In acest caz, daca coroboram cu art. 185 NCPC din materia termenelor, inseamna ca actul salvator este el insusi lovit de nulitate derivata din decadere. Un act nul nu poate salva un act nul (cel putin actul salvator trebuie sa fie valabil). Atunci cand instanta spune ca acorda termen de 10 zile pentru a inlatura viciile de forma ale cererii de chemare in judecata, iar cererea se remediaza in a 11-a zi, iar instanta se pronunta in a 13-a zi: prevederile art. 177, alin. 3 NCPC nu se aplica in acest caz. Aici, termenul de 10 zile este legal imperativ, sanctiunea aplicabila fiind decaderea. Actul nu mai poate fi salvat.

Potrivit art. 178, alin. 5 NCPC, toate cauzele de nulitate a actelor de procedura deja efectuate trebuie

invocate deodata, sub sanctiunea decaderii partii din dreptul de a le mai invoca. Se pune intrebarea daca textul se aplica si nulitatilor absolute. Stim ca nulitatile de ordine publica

trebuie invocate in orice faza a procesului, daca legea nu prevede altfel. Textele (art. 178, alin. 5 si art. 178, alin. 1 NCPC) trebuie coroborate. Daca se invoca nulitatea unui act si sunt incidente mai multe motive de nulitate, toate trebuie prezentate instantei in acel moment.

Se doreste inlaturarea abuzului in drept constand in mentinerea unor motive de nulitate succesiv

(“as in maneca” – se introduc la termene diferite motive de nulitate, poate chiar se invoca in apel). Legiuitorul doreste o loialitate procesuala, chiar daca este vorba despre nulitati de ordine publica.

*OBS: Opinie contrara in doctrina: art. 178, alin. 5 NCPC se aplica doar la nulitati relative. Opinia

poate fi combatuta; daca art. 178, alin. 5 NCPC s-ar referi doar la nulitatile relative, nici nu ar fi trebuit sa existe pentru ca oricum nulitatile relative se invoca pana la primul termen dupa cunoasterea motivului decaderii. Textul se refera in primul rand la nulitatile absolute [daca legea nu prevede altfel – art. 178, alin. 1 NCPC]. Textul a fost preluat din C.proc.civ. francez.

Efectele nulitatii

Nulitatea lipseste actul de procedura de efectele pe care i le da legea in ceea ce priveste functia sa

procedurala (quod nullum este, nullum producit effectum). Nulitatea afecteaza atat operatiunea juridica, cat si actul incheiat pentru constatarea ei (mor

atat negotium, cat si instrumentum, spre deosebire de civil – formalismul procedurii civile). Nulitatea opereaza cu efect retroactiv, actul este considerat ca nu a produs niciodata efecte. In principiu, actele vor fi refacute in fata aceleiasi instante, daca nu se prevedea vreun termen (daca

nu a intervenit decaderea). Daca actul cuprinde manifestari de vointa, declaratii sau constatari de fapt, ele pot fi folosite (chiar

daca marturia este lovita cu nulitatea, se poate dovedi cu incheierea respectiva ca a persoana a fost in fata instantei – alibi).

Nulitatea actului atrage nulitatea actelor subsecvente, daca nu au o existenta de sine statatoare, dar

poate uneori atrage si nulitatea actelor precedente. Nulitatea nu opereaza de drept. Daca nu a fost constatata de catre instanta, actul de procedura

ramane valabil si produce efecte, daca toate caile de atac au fost epuizate, nulitatea ramane definitiv acoperita (chiar si daca avem nulitate absoluta). In mod diferit, in dreptul civil, fata de un act nul se adopta o atitudine ca si cum nu ar fi existat.

Daca avem o necompetenta vadita, care nu s-a invocat sau chiar si daca s-a judecat de catre doi

judecatori in prima instanta in loc de unul si nu s-a invocat, nulitatea se acopera.

Decaderea Notiune Decaderea este sanctiunea procedurala care consta in pierderea dreptului de a exercita o cale de atac

sau de a indeplini orice alt act de procedura, daca nu a fost respectat termenul imperativ prevazut de lege. Unii autori spun ca se aplica si la termenele judecatoresti. GRESIT ! Art. 185 NCPC nu se mai refera in mod expres la termenele legale (diferit de art. 101 VCPC), dar nu

se observa ca totusi art. 185, alin. 2 NCPC se refera in continuare la “legea” – termen prevazut de lege. Nici in perioada interbelica textul nu prevedea ca termenul este legal imperativ, dar se admite

aceeasi solutie. Sursa de inspiratie pentru NCPC : Codul Carol II, unde nu era stipulat expres “imperativ”. Conditiile de operabilitate a decaderii a) Existenta unui termen imperativ legal absolut, inauntrul caruia trebuie exercitat dreptul

procedural. Sunt asimilate cazurile cand: ! legea a stabilit un termen fix. Spre exemplu, nulitatea relativa poate fi invocata de partea care a

fost vatamata pana la termenul imediat urmator (nu se stie exact durata); ! legea prevede ca un act trebuie facut intr-un anumit moment procesual; art. 204 NCPC:

modificarea cererii de chemare in judecata poate fi facuta pana la primul termen de judecata la care reclamantul este legal citat;

! legea stabileste o anumita ordine de efectuare a actelor de procedura. Spre exemplu, nulitatea

actului de procedura se invoca deodata pentru toate motivele si nu succesiv (nu se spune cand: poate la primul termen, al doilea, poate toate direct in recurs, daca sunt absolute). Nulitatea – pana la dezbaterile pe fond.

b) Partea sa nu fi exercitat dreptul procedural inauntrul acestui termen (deci nu si la cele

prohibitive). Decaderea nu intervine in cazul drepturilor procedurale ale instantei.

c) Sa nu existe o derogare expresa de la sanctiunea decaderii. Decaderea nu intervine daca: • exista o dispozitie expresa a legii in aces scop; • in cazul partilor legate printr-un raport de solidaritate sau indivizibilitate, una dintre parti a facut

actul in termen; • partea interesata renunta la acest drept (nu avem renuntare la dreptul de a invoca decaderea atunci

cand nu invoca decaderea in termen, este o decadere din dreptul de a invoca decaderea; renuntarea trebuie sa fie manifesta);

• legea stabileste in mod expres o alta sanctiune; • partea interesata dovedeste ca a fost impiedicata de motive temeinic justificate. Regimul de invocare a decaderii

Cine o poate invoca? In ce termen? In ce modalitate?

Norme de ordine publica

Oricare dintre parti, procuror sau instanta din oficiu

In orice faza a procesului, daca legea nu prevede altfel Exceptie, daca procesul este

in curs

Motiv de cale de atac, daca s-a pronuntat o hotarare

Norme de ordine privata

Partea vatamata Pana la primul termen de judecata care are loc dupa cunoasterea motivului decaderii, daca legea nu prevede expres alt termen

Termenul pentru solicitarea unei probe – ordine privata????? De completat Efectele decaderii Pierderea dreptului procesual ce nu a fost exercitat in termen. Actul de procedura facut peste termen

este lovit de nulitate derivata din decadere. Dreptul subiectiv civil nu este atins, insa, indirect, decaderea poate duce la pierderea unei

componente a acestuia. Daca se pierde procesul si nu se exercita calea de atac a apelului, dreptul se consolideaza in patrimoniul celeilalte parti. Intervine mediat si nu direct.

Daca actul cuprinde manifestari de vointa, declaratii sau constatari de fapt, este valabil sub aceste aspecte.

Decaderea isi produce efectele doar daca a fost constatata de instanta. Daca nu a fost constatata, actul de procedura ramane valabil si produce efecte; daca toate caile de atac au fost epuizate, sanctiunea ramane definitiv inoperanta.

Repunerea in termen Art. 186 NCPC: Repunerea in termen

(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusa in termen numai daca dovedeste ca intarzierea se datoreaza unor motive temeinic justificate. (2) In acest scop, partea va indeplini actul de procedura in cel mult 15 zile de la incetarea impiedicarii, cerand totodata repunerea sa in termen. In cazul exercitarii cailor de atac, aceasta durata este aceeasi cu cea prevazuta pentru exercitarea caii de atac. (3) Cererea de repunere in termen va fi rezolvata de instanta competenta sa solutioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat in termen.

Comparatie intre nulitate si decadere

ASEMANARI DEOSEBIRI

NULITATEA DECADEREA 1. Atat actul nul, cat si cel tardiv sunt lipsite de efecte din punct de vedere al functiei lor procedurale, dar pot produce alte efecte.

opereaza in cazul nerespectarii formelor legale si a termenelor prohibitive

opereaza in cazul nerespectarii termenelor legale imperative

2. Ambele institutii sunt de drept strict, deci nu pot fi extinse prin analogie.

nulitatea conditionata de vatamare presupune imposibilitatea inlaturarii vatamarii altfel decat prin anularea actului

decaderea opereaza prin simplul fapt al expirarii termenului

3. Nimeni nu se poate prevala de o nulitate sau decadere pricinuita de propriul fapt.

actul poate fi refacut in conditiile legii

actul tardiv nu mai poate fi refacut, stingandu-se insusi dreptul procesual

4. Au un regim juridic similar, dupa cum norma incalcata este imperativa sau dispozitiva.

A treia sanctiune a procedurii: amenda (dupa nulitate si decadere)

Judecata in prima instanta

Etape: I. Etapa scrisa; II. Etapa cercetarii si a dezbaterilor (oralitate).

Etapa scrisa

Dreptul de a sesiza instanta Titularii dreptului de a sesiza instanta: • orice persoana care pretinde apararea drepturilor si intereselor sale legitime (art. 192 NCPC); • alte persoane carora legea le confera in mod expres acest drept (procuror etc.); • instanta, din oficiu, in cazuri expres prevazute de lege (competentele instantei de tutela din codul

civil in materia protectiei minorului cu privire la actele incheiate fara autorizarea instantei de tutela, decaderea din drepturile parintesti; pronuntarea asupra locuintei minorului din oficiu).

Actul de sesizare al instantei: • cererea de chemare in judecata; • cererea reconventionala; • cererea de interventie principala; • cererea de chemare in garantie etc. Momentul de debut al procesului civil: Este reprezentat de inregistrarea cererii la instanta (art. 192, alin. 2 NCPC) – pentru a se vedea legea

aplicabila. Legea de la momentul inceputului procesului va guverna procesul civil pana la sfarsitul sau, indiferent de modificarile ce ar putea sa apara, cu exceptia administrarii probelor.

Depunerea cererii la posta, unitati militare, servicii de curierat rapid priveste doar introducerea in termen a cererii (spre exemplu, are relevanta la prescriptie), nu si momentul de la care incepe procesul, care ramane cel de la momentul inregistrarii cererii la instanta. Daca se depune cererea la posta sub imperiul VCPC, se aplica VCPC.

Procedura prealabila – art. 193 NCPC (1) Sesizarea instantei se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea

prevede in mod expres aceasta. Dovada indeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecata.

(2) Neindeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decat de catre parat prin intampinare, sub sanctiunea decaderii.

(3) La sesizarea instantei cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o incheiere emisa de notarul public cu privire la verificarea evidentelor succesorale prevazute de Codul civil. In acest caz, neindeplinirea procedurii prealabile va fi invocata de catre instanta, din oficiu, sau de catre parat.

Uneori, se prevad anumite proceduri prealabile sesizarii instantei, ce nu sunt contrare liberului acces la justitie. Nu este considerata o incalcare a accesului la justitie daca pentru ratiuni corecte, de interes general (cum ar fi degrevarea instantelor) statele prevad anumite proceduri prealabile, ce trebuie sa fie gratuite, iar daca nu sunt gratuite, trebuie sa fie facultative. Aceste proceduri vor fi avute in vedere atunci cand se va stabili respectarea termenului rezonabil. Procedurile prealabile nu trebuie sa duca la redimensionarea duratei procesului (statul nu poate invoca durata lunga a procesului daca procedurile prealabile dureaza foarte mult).

Constitutia: procedurile jurisdictionale sunt facultative => procedurile fara caracter jurisdictional

sunt obligatorii. Ori de cate ori legea prevede o procedura fara caracter jurisdictional, ea va trebui parcursa si dovada parcurgerii va trebui atasata cererii de chemare in judecata. In caz contrar, cererea va fi respinsa ca inadmisibila sau prematura.

Cine poate invoca neindeplinirea procedurii prealabile si pana cand? Numai de catre parat si

numai prin intampinare, sub sanctiunea decaderii (art. 193, alin. 2 NCPC). Exemple de proceduri prealabile: • in materia contenciosului administrativ (art. 7 din Legea nr. 554/2004): cererea de revocare a

actului la autoritatea emitenta (termen de 30 zile de revocare). Daca se revoca actul, actiunea la instanta poate fi respinsa ca lipsita de interes/fara obiect;

• procedura de informare asupra medierii: in anumite litigii prevazute in Legea medierii, ar trebui ca partile sa urmeze o procedura de informare asupra avantajelor medierii si abia dupa sa sesizeze instanta. Datorita caracterului fortat al rglementarii, legiuitorul a adus o serie de atenuari. Procedura poate fi facuta si in cursul procesului (instanta poate acorda un termen pentru indeplinirea ei); nu numai de catre mediator, ci si de catre avocat sau judecator. Se poate ajunge la respingerea cererii ca inadmisibila daca, dupa ce i s-a pus in vedere discutia privind avantajele medierii, reclamantul refuza in mod expres aceasta procedura (procedura = informarea asupra avantajelor medierii).

• in materia procedurilor succesorale: inainte de sesizarea instantei, reclamantul trebuie sa depuna o incheiere emisa de notarul public cu privire la verificarea evidentelor succesorale prevazute de NCC. Procedura apara instanta si partea adversa de ipoteza in care in cursul unei proceduri de dezbatere a succesiunii apar si alti mostenitori, neindicati de reclamant (avem o coparticipare procesuala obligatorie). In cazul acestei proceduri, neindeplinirea sa poate fi invocata si de catre instanta din oficiu sau de catre parat. Legea nu da un termen pana la care instanta trebuie sa invoce; majoritatea autorilor: oricand; Briciu+Ciobanu: derogarea de la alin. anterior vizeaza doar persoanele care pot invoca. Legea aplicabila ramane cea a procedurilor prealabile in general: primul termen.

Cererea de chemare in judecata Notiune Este actul de procedura prin care partea interesata se adreseaza instantei pentru a invoca aplicarea

legii la un caz determinat, punand in miscare actiunea civila.

Cuprinsul cererii de chemare in judecata Este relevant art. 194 NCPC. Cererea de chemare in judecata cuprinde: lit. a) Datele de identificare ale partilor Cererea de chemare in judecata care nu cuprinde numele si prenumele sau, dupa caz, denumirea

oricareia dintre parti este nula. Dispozitiile art. 200 NCPC (verificarea cererii si regularizarea acesteia) sunt aplicabile.

Este profund nedreapta practica unor instante care anuleaza cererea de chemare in judecata pentru ca reclamantul nu a indicat contul bancar al paratului [in masura in care acestea sunt cunoscute]. Anularea intervine pana cand este primul termen.

lit. b) Numele, prenumele si calitate celui care reprezinta partea in proces La cerere se adauga in mod obligatoriu dovada calitatii de reprezentant – art. 151 NCPC. In caz de coparticipare procesuala – art. 202 NCPC.

Curs 11 – 11.12.2013

lit. c) Obiectul cererii si valoarea lui Cererea de chemare in judecata care nu cuprinde obiectul cererii este nula. Dispozitiile art. 200 NCPC

sunt aplicabile. Lipsa mentiunii privind valoarea obiectului nu poate atrage anularea cererii ca netimbrata. Valoarea este necesara din doua perspective:

1. prin indicarea valorii, se stabileste taxa judiciara de timbru (stabilita in genere, atunci cand vorbim de actiuni evaluabile in bani, intr-un procent din valoare);

2. pentru stabilirea corecta a competentei (la unele litigii, competenta se determina dupa valoare). Vorbim despre precizarea valorii in ipoteza litigiilor evaluabile in bani. O cerere de divort nu va

trebui sa cuprinda si valoarea obiectului. Valoarea trebuie corelata cu regulile de la competenta: • daca avem o cerere reala, imobiliara, valoarea va fi in principal cea impozabila. In lipsa valorii

impozabile, se stabileste de catre reclamant (valoarea grilelor notariale, pe baza de inscrisuri – actul de dobandire etc.). In caz de contestatie, instanta va stabili valoarea reala a cererii;

• actiune in rezilierea unui contract de inchiriere: valoarea chiriei anuale; • actiune in anularea sau rezolutiunea contractului: valoarea obiectului contractului. Pe langa valoare, legea prevede ca in cazul in care este vorba despre imobile, acestea trebuie

identificate si printr-o serie de elemente suplimentare: • localitatea si judetul, strada si numarul, iar in lipsa, vecinatatile, etajul si apartamentul, precum si,

cand imobilul este inscris in cartea funciara, numarul de carte funciara si numarul cadastral sau topografic, dupa caz;

• de asemenea, daca este vorba de imobile, la cererea de chemare in judecata se va anexa extrasul de carte funciara, cu aratarea titularului inscris in cartea funciara, eliberat de biroul de cadastru si publicitate imobiliara in raza caruia este situat imobilul;

• daca imobilul nu este inscris in cartea funciara, se va anexa un certificat emis de acelasi birou, care atesta acest fapt.

Lege prevede aceste formalitati pentru a se evita ulterior amanarea procesului pentru aspecte privind

identificarea corecta a imobilului, incadrarea sa in planul cadastral etc. Se incearca estomparea posibilitatii amanarii procesului dupa ce se va da primul termen.

!!! SANCTIUNI Lipsa indicarii obiectului atrage nulitatea expresa (in acest caz este prezumata vatamarea). Lipsa mentiunii privind valoarea atrage nulitatea virtuala (in acest caz nu este prezumata

vatamarea). Nu se atrage automat anularea cererii ca netimbrata, ci judecatorul va pune in vedere partii sa indice valoarea si dupa va spune ce suma trebuie sa plateasca partea ca taxa de timbru.

lit. d) Aratarea motivelor de fapt si de drept Reprezinta partea cea mai ampla a cererii de chemare in judecata. Doctrina si jurisprudenta au

subliniat ca neindicarea textelor legale nu atrage anularea cererii, intrucat judecatorul poate sa dea o calificare corecta cererii, chiar daca acestea nu contine un anumit articol la care sa se raporteze.

Reclamantul poate indica ca temei si doar principii sau reguli de drept, chiar daca nu face uz de un

anumit articol (spre exemplu, “regulile ce guverneaza viciile de consimtamant in materia nulitatii”). In schimb, este prea generala formularea “codul civil si legislatia in materie”.

Cererea de chemare in judecata care nu cuprinde motivele de fapt ale acesteia este nula. Dispozitiile

art. 200 NCPC sunt aplicabile. !!! SANCTIUNI Neindicarea motivelor de fapt este un caz de nulitate expresa (in acest caz este prezumata vatamarea). Neindicarea motivelor de drept este un caz de nulitate virtuala (in acest caz nu este prezumata

vatamarea). Cel care ar reclama ca nu se poate apara si cererea este nula intrucat nu are temei de drept ar trebui sa dovedeasca acest lucru.

Exemple de situatii in care neindicarea temeiului de drept poate afecta judecata, intrucat poate

impiedica ca o parte sa isi faca apararile: ! uneori, este posibil ca o cerere sa aiba mai multe manifestari juridice, atat in planul dreptului

civil, cat si in planul contenciosului administrativ. Astfel, o parte poate solicita atat anularea autorizatiei de constructie, cat si despagubiri pentru o defectuoasa constructie a unui imobil. Daca nu se precizeaza exact temeiul de drept, nici nu se stie inca ce instanta este competenta (cea de drept comun sau cea de contencios administrativ);

! in situatia in care se solicita anularea unui testament, iar reclamantul (de regula, mostenitorul negratificat al defunctului) vorbeste atat de dol, cat si de lipsa discernamantului, paratul isi poate pune problema cum se va apara. Daca asupra defunctului s-ar fi savarsit un dol, inseamna ca acesta intelegea, nefiind deci lipsit de discernamant. In schimb, daca defunctul era lipsit de discernamant, nu si-ar mai gasi loc dolul. Astfel, paratul se poate apara afirmand ca se afla intr-o situatie de echivoc si ca nu isi poate intemeia apararea. Astfel, se vorbeste despre o nulitate virtuala;

! ca un contraexemplu, daca reclamantul introduce o actiune in revendicare clasica, dar nu prezinta si temeiul de drept (dispozitiile din codul civil referitoare la proprietate), paratul nu poate invoca o presupusa vatamare datorita neinvocarii temeiului de drept, intrucat era neechivoc faptul ca reclamantul isi bazeaza sustinerile pe dispozitiile referitoare la proprietate si la actiunea in revendicare.

lit. e) Aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere A. Inscrisurile trebuie atasate la cererea de chemare in judecata in copie certificata. Nu este

necesara o copie legalizata, ci o simpla fotocopie, pe care sa se inregistreze mentiunea “conform cu originalul” si o semnatura.

B. Daca se doreste ca printre probe sa fie si interogatoriul paratului, atunci:

• in cazul unui parat persoana fizica, reclamantul va solicita ca acesta sa fie prezent in persoana la termen;

• in cazul unui parat persoana juridica, acesta va raspunde in scris la interogatoriu. In acest caz, reclamantul va atasa interogatoriul la cererea de chemare in judecata.

Judecatorul, atunci cand face citatia, trebuie sa mentioneze ca paratul este chemat in judecata si ca

trebuie sa fie prezent personal. In caz contrar, paratul poate sa trimita un mandatar (ce nu raspunde la interogatoriu). Se va pierde un termen, intrucat judecatorul va trebui sa-l citeze pe parat, pentru a se putea lua proba cu interogatoriu. Daca nici de aceasta data paratul nu se prezinta, se va putea considera ca un inceput de dovada scrisa impotriva sa sau chiar o recunoastere deplina.

Paratul este citat cu mentiunea “la interogatoriu” numai in masura in care proba va fi acceptata. Faptul ca este citat pentru a se prezenta in vederea interogatoriului nu semnifica ca paratul trebuie sa inteleaga ca instanta deja a admis proba cu interogatoriu (trebuie sa o puna intai in dezbaterea partilor). Instanta ia masura participarii paratului doar cu titlu preparatoriu, in vederea discutarii problemei daca i se va lua sau nu interogatoriu.

Daca interogatoriul se ia in scris, la cererea de chemare in judecata trebuie atasate si intrebarile pe

care reclamantul intelege sa le puna paratului in procedura de luare a interogatoriului. C. Daca printre probe este indicata proba cu martori, atunci reclamantul este dator sa indice

numele, prenumele si adresa martorilor (completate cu mentiunile de la art. 148, alin. 1, teza a II-a NCPC, care se aplica in mod corespunzator) tot cu titlu preparatoriu, sub conditia admiterii probelor. Aceste mentiuni trebuie facute in vederea citarii martorilor, pentru a nu se acorda un termen inutil in caz contrar.

lit. f) Semnatura Lipsa semnaturii este prevazuta sub sanctiunea nulitatii exprese. In schimb, lipsa semnaturii poate fi acoperita in tot cursul judecatii in fata primei instante. Astfel,

daca se invoca la un anumit moment al procesului in fata primei instante ca lipseste semnatura: • daca reclamantul este prezent, acesta va fi invitat sa semneze; • daca reclamantul lipseste, atunci se va acorda un termen inauntrul caruia reclamantul ar trebui sa

semneze cererea de chemare in judecata (daca se invoca lipsa de semnatura, reclamantul care lipseste la acel termen va trebui sa semneze cererea cel mai tarziu la primul termen urmator, fiind instiintat in acest sens prin citatie – art. 196, alin. 2, teza a II-a NCPC);

• daca reclamantul fiind prezent nu semneaza sau daca nu semneaza nici in interiorul termenului acordat in cazul in care lipseste, cererea se anuleaza.

Nulitatea cererii in aceasta ultima situatie este o nulitate care incepe cu un caracter dilatoriu (prin

acordarea unei perioade de timp) si daca nu se remediaza in acel interval de timp dobandeste un caracter peremptoriu. Ideea este de salvgardare a actului in cazul in care reclamantul il recunoaste. Daca cererea de chemare in judecata este facuta de alta persoana, reclamantul poate pretinde ca nu o cunoaste; cererea se va anula pentru a nu produce alte efecte.

Cererea de chemare in judecata se va depune in atatea exemplare cate parti sunt, plus unul pentru

instanta (art. 195 NCPC corelat cu art. 149, alin. 1 NCPC).

Timbrarea cererii de chemare in judecata Sediul materiei: art. 197 NCPC; OUG nr. 80/2013.

Art. 197 NCPC:

Timbrarea cererii In cazul in care cererea este supusa timbrarii, dovada achitarii taxelor datorate se ataseaza cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea cererii de chemare in judecata, in conditiile legii.

Regula este ca orice cerere facuta instantelor se timbreaza, in lipsa unei dispozitii exprese contrare. Exemple de cereri ce nu se timbreaza: cererile in litigii de munca, pentru actiunile societatii in

insolventa impotriva debitorilor sai proprii. Timbrajul este de doua feluri: ! progresiv (un procent din valoarea obiectului pricinii); ! in cota fixa (o suma fixa precizata de lege pentru o anumita cerere). De regula, cota progresiva (procentuala) este aplicabila litigiilor evaluabile in bani. Dar, unele litigii evaluabile in bani sunt supuse, potrivit legii, unei taxe fixe: • folosirea locuintelor; • cererile in materie de contencios administrativ, ce sunt plafonate. Aceste cereri au si o

componenta de reparare a daunelor, deci sunt evaluabile in bani. Cererea reconventionala, cererea de interventie principala si cererea de chemare in garantie se

timbreaza ca si o cerere de chemare in judecata (avand natura juridica a unor veritabile cereri de chemare in judecata).

Taxele de timbru se platesc anticipat. Impotriva modului de stabilire a taxei de timbru, reclamantul

poate face cerere de reexaminare la aceeasi instanta, in termen de 3 zile de la data comunicarii taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutita de taxa de timbru si se solutioneaza de catre un alt complet de judecata, in camera de consiliu, fara citarea partilor, pronuntandu-se o hotarare definitiva.

!!! SANCTIUNE Neplata taxei de timbru atrage nulitatea neconditionata de vatamare a cererii de chemare in

judecata (fiind o conditie extrinseca). In realitate, nici nu s-ar putea justifica vreo vatamare. Paratul nu este vatamat oricum, taxa facandu-se venit la bugetul de stat.

Daca doar pentru o parte a cererii este platita taxa de timbru (spre exemplu, pentru patru capete de

cerere din cinci), cererea va fi judecata in limita taxei achitate (nu se va anula in intregime).

Pe langa scutirile legale de taxa de timbru, si judecatorul poate acorda scutiri de taxa de timbru, in cazul cererilor de ajutor public judiciar (cand persoana fizica se afla intr-o situatie de nevoie si cand se incadreaza in anumite plafoane stabilite de catre legea ajutorului public judiciar). Se poate acorda scutirea, esalonarea sau reducerea taxei judiciare.

Persoanele juridice care nu pot beneficia de ajutor public judiciar pot sa dobandeasca facilitati

fiscale daca dovedesc ca venitul (calculat pe ultima perioada a activitatii) nu le permite sa achite taxa. Persoanele juridice pot primi o reducere sau o esalonare a taxei din partea instantei.

Daca cererea de chemare in judecata este netimbrata sau insuficient timbrata, reclamantului i se pune in vedere, in conditiile art. 200, alin. 2, teza I NCPC obligatia de a timbra cererea in cuantumul fixat de instanta si de a trimite dovada achitarii taxei in cel mult 10 zile de la primirea comunicarii. Totodata, prin acelasi act i se comunica reclamantului posibilitatea de a formula, in conditiile legii, cerere de acordare a facilitatilor la plata taxei, in termen de 5 zile de la primirea comunicarii.

Inregistrarea cererii de chemare in judecata si constituirea dosarului Cererea de chemare in judecata se depune personal sau prin reprezentant ori poate fi trimisa instantei

prin posta, curier, fax sau scanata si transmisa prin posta electronica ori prin inscris in forma electronica. Aceasta trebuie sa fie insotita de anexele cerute de lege (dovada calitatii de reprezentant, taxa de

timbru, etc.) si sa fie intr-un numar suficient de exemplare pentru toate partile si unul pentru instanta. Cererea este primita la Registratura instantei, se inregistreaza si primeste data certa, prin aplicarea

stampilei de intrare. Data certa reprezinta momentul de la care incepe procesul. Legea din acel moment este legea aplicabila procesului (nu data postei). Daca un contract este atasat ca inscris anexa la cererea de chemare in judecata, acesta nu va primi data certa.

Dupa inregistrare, cererea se preda presedintelui instantei sau persoanei desemnate de acesta, care va

lua de indata masuri in vederea stabilirii in mod aleatoriu a completului de judecata (presedintele nu face nimic in ceea ce priveste judecarea acelui dosar, ci doar stabileste completul de judecata, asigurand desemnarea judecatorului sau judecatorilor care vor judeca cererea).

Stabilirea in mod aleatoriu se va face in doua feluri: • in sistem informatic ECRIS; • daca sistemul informatic nu functioneaza, in sistem ciclic. Fiecare judecator are numar de complet. Dupa luarea acestor masuri, cererea se preda serviciului arhiva si registratura, unde se formeaza si se

pastreaza dosarul. Dosarul este pastrat de presedintele instantei, de catre grefierul-registrator: se presupune ca nimeni nu mai are acces la dosar.

Cererea se inscrie in urmatoarele registre: ! registrul general de dosare (toate dosarele in ordinea numarului, ca urmare a primirii de catre instanta); ! opisul alfabetic (ordinea alfabetica a numelui partilor); ! registrul informatic (toate actele care se depun de-a lungul timpului intr-un dosar anume); ! registrul de termene al arhivei (se tine pe zile); ! condica de sedinta.

Efectele cererii de chemare in judecata

" Investeste instanta cu judecarea pricinii la care se refera. " Determina cadrul procesual in care se va desfasura judecata din punct de vedere al partilor

si al obiectului cererii. Reclamantul este cel care stabileste cu cine si asupra ce doreste sa se judece (partile si obiectul – cu unul sau mai multe capete de cerere). Exista totusi situatii cand instanta se pronunta din oficiu asupra unor cereri (stabilirea locuintei minorului, in cazul divortului etc.). Astfel, reclamantul are un rol determinant, dar nu total in ceea ce priveste cadrul procesual.

" In cazul competentei teritoriale alternative, exprima optiunea reclamantului pentru una

dintre instantele deopotriva competente.

" In anumite cazuri, cererea strict personala introdusa de titularul dreptului la actiune poate fi transmisa mostenitorilor acestuia, in caz de deces al titularului actiunii.

De principiu, calitatea procesuala poate fi transmisa si inainte de inceperea procesului. Uneori, se poate transmite numai in interiorul unui proces: • la actiunea in revocarea donatiei pentru ingratitudine – actiunea poate fi facuta numai

impotriva donatarului; daca acesta decedeaza in cursul procesului, se poate continua actiunea in contra mostenitorilor donatarului. De asemenea, actiunea pornita de donator poate fi continuata de mostenitorii sai (art. 1024 NCC);

• la divort – cand sotul decedeaza inainte de a introduce actiunea, mostenitorii nu pot solicita divortul; insa, daca reclamantul l-a chemat in judecata pe parat pentru a solicita desfacerea casatoriei din culpa paratului, actiunea poate fi continuata de mostenitorii reclamantului.

" Opereaza punerea in intarziere a debitorului, daca nu a fost pus in intarziere sau daca nu este de drept in intarziere.

Debitorul va fi considerat posesor de rea-credinta si, in cazul actiunilor reale imobiliare sau a celor mixte, acesta va datora fructele culese din momentul sesizarii instantei; va suporta riscurile pierii bunului, in cazul in care cererea are ca obiect predarea unui bun determinat; vor incepe sa curga dobanzile in cazul cererii prin care e pretinde o suma de bani care nu era purtatoare de dobanzi.

" In cazul cererilor reale imobiliare si al celor mixte inceteaza buna-credinta a paratului.

Paratul va cunoaste ca in legatura cu imobilul exista un litigiu – efectele se plaseaza in zona fructelor.

" Dreptul ce se urmareste a fi valorificat devine litigios. " Este intrerupta prescriptia extinctiva a dreptului la actiune, chiar daca a fost depusa la o

instanta necompetenta (art. 2539 NCC). Efectul intreruptiv se produce chiar si daca cererea de chemare in judecata s-a depus la o instanta necompetenta. Totusi, daca cererea s-a respins, a fost anulata sau s-a perimat printr-o hotarare ramasa definitiva, efectul intreruptiv nu se produce. Cu toate acestea, daca reclamantul, in termen de 6 luni de la data cand hotararea de respingere sau de anulare a ramas definitiva, introduce o noua cerere, prescriptia este considerata intrerupta prin cererea de chemare in judecata precedenta, cu conditia insa ca noua cerere sa fie admisa.

Verificarea si regularizarea cererii de chemare in judecata

Sediul materiei

Art. 200 NCPC: Verificarea cererii si regularizarea acesteia (1) Completul caruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica, de indata, daca cererea de chemare in judecata indeplineste cerintele prevazute la art. 194-197. (2) Cand cererea nu indeplineste aceste cerinte, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile, cu mentiunea ca, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii, trebuie sa faca completarile sau modificarile dispuse, sub sanctiunea anularii cererii. Se excepteaza de la aceasta sanctiune obligatia de a se desemna un reprezentant comun, caz in care sunt aplicabile dispozitiile art. 202 alin. (3). (3) Daca obligatiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt indeplinite in termenul prevazut la alin. (2), prin incheiere, data in camera de consiliu, se dispune anularea cererii. (4) Impotriva incheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitand motivat sa se revina asupra masurii anularii. (5) Cererea de reexaminare se face in termen de 15 zile de la data comunicarii incheierii. (6) Cererea se solutioneaza prin incheiere definitiva data in camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de catre un alt complet al instantei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra masurii anularii daca aceasta a fost dispusa eronat sau daca neregularitatile au fost inlaturate in termenul acordat potrivit alin. (2). (7) In caz de admitere, cauza se retrimite completului initial investit.

Procedura de verificare si regularizare a cererii de chemare in judecata se desfasura si sub imperiul

Codului de procedura civila de la 1865, pentru ca nici atunci nu era de presupus ca o cerere depusa nu parcurgea o procedura de verificare. De cele mai multe ori, reclamantul depune cererea de chemare in judecata cu vicii. Ca sa se ajunga la judecarea procesului, trebuia sa se ajunga la forma la care legea o prevede pentru cererea de chemare in judecata. Sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865, aceasta procedura avea loc in sedinta publica.

Sub imperiul Noului Cod de procedura civila, regularizarea se muta inainte de primul termen.

Primul termen se va acorda doar daca cererea de chemare in judecata este conforma cu cerintele legale. Astfel, verificarea si regularizarea se fac inainte ca paratului sa i se comunice cererea.

Procedura de verificare si regularizare se face doar impreuna cu reclamantul. Cererea de chemare in

judecata nu se comunica paratului decat atunci cand judecatorul considera ca se afla in fata unei cereri conforme. Se urmareste ca paratul sa primeasca o cerere impecabila, pentru ca paratul sa nu solicite amanari pentru regularizarea cererii.

Completul caruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica, de indata, daca cererea de chemare in

judecata indeplineste conditiile prevazute la art. 194-197 NCPC. Are loc o verificare formala; judecatorul investit nu verifica corectitudinea sustinerilor reclamantului, ci prezenta elementelor din art. 194-197 NCPC.

In urma verificarii formale a cererii de chemare in judecata, vorbim despre doua posibile ipoteze: " daca judecatorul constata ca sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru cererea de

chemare in judecata, va dispune, prin rezolutie, comunicarea cererii de chemare in judecata paratului (art. 201, alin. 1 NCPC);

" daca judecatorul constatata ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru cererea de chemare in judecata, va pune in vedere reclamantului ca in termen de 10 zile sa rectifice viciul respectiv: sa faca completarile sau modificarile dispuse. Reclamantul va primi o instiintare din partea completului de judecata in care va primi instructiuni cu privire la elementele asupra carora trebuie sa intervina (spre exemplu, depunerea unui extras de carte funciara; semnarea cererii; depunerea taxei judiciare de timbru etc.). Termenul de 10 zile este un termen de decadere. Daca reclamantul nu indeplineste cerintele dispuse in interiorul respectivului termen, intervine anularea cererii de chemare in judecata ( ! ).

!!! SANCTIUNE Toate rectificarile, completarile, modificarile ce trebuie facute de reclamant sunt prevazute sub

sanctiunea nulitatii cererii de chemare in judecata. Potrivit Codului de procedura civila de la 1865, se lăsa la aprecierea judecatorului daca se suspenda procesul (pentru cel mult un an sub vechea reglementare) sau se anula cererea.

Se pune intrebarea daca pentru lipsa oricaruia dintre elementele prevazute la art. 194-197 NCPC va

fi incidenta sanctiunea nulitatii. Intr-adevar, art. 200, alin. 2, teza finala NCPC prevede o singura exceptie, facandu-se trimitere la art. 202, alin. 3 NCPC. In toate celelalte cazuri, intervine nulitatea.

Este inlaturata expres aplicarea sanctiunii nulitatii in cazul in care mai multe persoane care sunt impreuna reclamante sau parate nu desemneaza un mandatar comun, pe numele caruia sa se indeplineasca procedura de comunicare a actelor de procedura intocmite in dosar. In acest caz, devin aplicabile dispozitiile art. 202, alin. 3 NCPC. Astfel, daca partile nu isi aleg un mandatar sau nu se inteleg asupra persoanei mandatarului, judecatorul va numi, prin incheiere, un curator special, in conditiile art. 58 alin. (3), care va asigura reprezentarea reclamantilor sau, dupa caz, a paratilor si caruia i se vor comunica actele de procedura. Masura numirii curatorului se comunica partilor, care vor suporta cheltuielile privind remunerarea acestuia.

Nu are importanta dupa cum nulitatile sunt absolute sau relative, conditionate sau neconditionate de

vamatare ori virtuale sau exprese. In faza de regularizare nu se aplica aceste distinctii, ce sunt incidente doar in faza judecatii. In faza regularizarii este relevanta doar neindeplinirea vreunuia dintre elementele de la art. 194-197 NCPC, ce atrage astfel nulitatea. Judecatorul nu face aprecieri legate de aspecte cum ar fi vatamarea. Dezideratul este impiedicarea amanarii judecatii.

Situatia neindeplinirii procedurii prealabile Nu va interveni nulitatea in cazul neindeplinirii procedurii prealabile, cu toate ca apare ca un element

extrinsec cererii de chemare in judecata (art. 193 NCPC), fiind necesara atasarea dovezii parcurgerii procedurii prealabile. Sanctiunea nu va fi anularea cererii, ci respingerea ca inadmisibila sau prematura, dupa caz.

Situatia neindicarii probelor Exista unele rezerve in legatura cu incidenta nulitatii in situatia neindicarii probelor in cuprinsul

cererii de chemare in judecata. Majoritatea autorilor sunt de parere ca sanctiunea nulitatii intervine, chiar daca art. 254, alin. 1 NCPC prevede ca neindicarea probelor in termen (in cazul reclamantului, acesta trebuind sa le indice in cuprinsul cererii de chemare in judecata) atrage sanctiunea decaderii. Acesti autori se bazeaza pe faptul ca decaderea intervine deja in faza procesului, iar chestiunea regularitatii cererii este anterioara procesului propriu-zis.

Briciu: acest punct de vedere poate fi combatut: • spre exemplu, poate exista situatia in care reclamantul indica in cererea de chemare in judecata

faptul ca nu are nicio proba de propus, dar spera ca va castiga procesul in baza unor prezumtii, nu neaparat legale (ci si judecatoresti). Prezumtia este si ea proba, insa nu poate fi indicata ca atare. Cel mult, reclamantul poate indica elementele conexe.

• un alt exemplu ar putea fi dat in situatia in care sarcina probei este rasturnata. Teoretic, reclamantul nu are de indicat nicio proba, iar organul emitent trebuie sa dovedeasca ca reclamantul a fost vinovat. Si autorii care afirma ca intervine nulitatea pentru neindicare probelor accepta faptul ca nu intervine nulitatea atunci cand reclamantul precizeaza ca nu indica probe intrucat sarcina probei apartine paratului.

Pronuntarea nulitatii cererii de chemare in judecata Nulitatea se va pronunta printr-o incheiere, data in camera de consiliu, fara citarea partilor.

Mentiunea pronuntarii incheierii fara citarea partilor nu este prevazuta in mod expres de lege, insa decurge din faptul ca se prevede ca cererea de reexaminare impotriva incheierii se va judeca cu citarea reclamantului.

Cererea de reexaminare impotriva incheierii de pronuntare a nulitatii Impotriva solutiei date prin incheiere, reclamantul poate face doar o cerere de reexaminare, in

termen de 15 zile de la comunicarea incheierii, pentru doua motive:

1. Daca masura anularii cererii de chemare in judecata a fost dispusa eronat; 2. Daca reclamantul a rectificat viciul indicat de instanta in interiorul celor 10 zile, dar instanta a

anulat cererea. Spre exemplu, daca reclamantul depune cererea rectificata la posta in a 10-a zi, actul este facut in termen, insa este posibil ca cererea sa ajunga la instanta in a 13-a zi. Daca in a 11-a zi judecatorul anuleaza cererea, dar peste doua zile soseste rectificarea cu o data a postei anterioara celei in care s-a facut anularea, cererea nu va fi anulata intrucat a fost facuta in termen.

Cererea de reexaminare se solutioneaza printr-o incheiere definitiva, data in camera de consiliu,

cu citarea reclamantului si de catre un alt complet al instantei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra masurii anularii daca aceasta a fost dispusa eronat sau daca neregularitatile au fost inlaturate in termenul acordat de 10 zile (potrivit art. 200, alin. 2).

Nu se poate invoca in aceasta procedura de reexaminare necompetenta instantei, incompatibilitatea

judecatorului sau nelegala compunere a completului. In caz de admitere a cererii de reexaminare, cauza se trimite la completul initial investit, respectiv

cel care a pronuntat nulitatea cererii de chemare in judecata. Cererea nu va ramane in solutionarea completului ce a analizat cererea de reexaminare (art. 200, alin. 7 NCPC).

Aspecte privind netimbrarea cererii de chemare in judecata Prevederea privind acordarea termenului de 10 zile pentru rectificarea cererii trebuie coroborata cu

dispozitiile privind ajutorul public judiciar, in situatia imposibilitatii platii taxei judiciare de timbru. Unul din motivele anularii cererii de chemare in judecata este netimbrarea (potrivit art. 197 NCPC).

Partea aflata in aceasta situatie poate sa afirme ca se afla in situatia in care poate solicita scutirea de taxa de timbru, potrivit OUG nr. 80/2013.

Sunt relevante prevederile art. 33, alin. 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

Art. 33, alin. 2 din OUG nr. 80/2013 Daca cererea de chemare in judecata este netimbrata sau insuficient timbrata, reclamantului i se pune in vedere, in conditiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedura civila, obligatia de a timbra cererea in cuantumul stabilit de instanta si de a transmite instantei dovada achitarii taxei judiciare de timbru, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii instantei. Prin aceeasi comunicare instanta ii pune in vedere reclamantului posibilitatea de a formula, in conditiile legii, cerere de acordare a facilitatilor la plata taxei judiciare de timbru, in termen de 5 zile de la primirea comunicarii. Dispozitiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civila raman aplicabile in ceea ce priveste complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare in judecata. Instanta insa nu va proceda la comunicarea cererii de chemare in judecata in conditiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedura civila, decat dupa solutionarea cererii de acordare a facilitatilor la plata taxei judiciare de timbru.

Instanta ii va pune in vedere reclamantului ca are posibilitatea ca in termen de 5 zile de la primirea

comunicarii privind netimbrarea cererii de chemare in judecata, sa introduca o cerere de acordare a ajutorului public judiciar.

( ! ) Efectul introducerii cererii de ajutor public judiciar este ca pe toata durata solutionarii acestei

cereri, nu va curge termenul de 10 zile in ceea ce priveste taxa de timbru. In privinta solutionarii cererii de ajutor public judiciar: ! daca se admite, nu mai este necesara anularea cererii de chemare in judecata ca netimbrata; ! daca se admite in parte sau se respinge, reclamantul va fi obligat la plata unei parti din taxa de

timbru sau a taxei de timbru in intregime; reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeasi instanta, in termen de 3 zile de la data comunicarii taxei datorate.

Din momentul pronuntarii solutiei privind cererea de ajutor public judiciar, reclamantul va avea un

nou termen de 10 zile, pentru a plati partea din taxa care a fost pastrata (in cazul admiterii in parte) sau taxa in intregime (daca cererea de ajutor public judiciar a fost respinsa). In masura in care reclamantul nu va plati taxa de timbru, cererea de chemare in judecata se va anula.

( ! ) Vorbim despre o veritabila intrerupere a termenului de 10 zile de rectificare a cererii de

chemare in judecata. Totusi, aceasta intrerupere opereaza exclusiv in ceea ce priveste viciul taxei. Cererea de ajutor

public judiciar poate ramane fara obiect. Spre exemplu, instanta comunica reclamantului o serie de lipsuri: nesemnarea cererii; nedepunerea dovezii calitatii de reprezentant si netimbrarea cererii. Termenul de 10 zile este intrerupt (in cazul introducerii unei cereri de ajutor public judiciar) doar in privinta netimbrarii. Daca reclamantul, in termenul de 10 zile, nu remediaza lipsurile privind semnarea cererii sau depunerea dovezii calitatii de reprezentant, cererea de chemare in judecata va fi anulata. Astfel, cererea de ajutor public judiciar va ramane fara obiect.

Fixarea primului termen de judecata Sediul materiei: art. 201 NCPC. Daca reclamantul trece cu bine de procedura de regularizare, judecatorul dispune prin rezolutie

comunicarea cererii de chemare in judecata catre parat. In comunicarea pe care paratul o va primi, i se va pune in vedere ca are obligatia sa depuna

intampinare in termen de 25 de zile, mentionandu-se expres si sanctiunea nedepunerii intampinarii (prevazuta la art. 208 NCPC).

Intampinarea se comunica de indata reclamantului, odata cu comunicarea solicitandu-i-se sa depuna un raspuns la intampinare, in termen de 10 zile de la comunicare. Paratul va lua cunostinta de raspunsul la intampinare de la dosarul cauzei.

In concluzie, dupa ce la dosarul cauzei exista: 1. cererea de chemare in judecata; 2. intampinarea; si 3. raspunsul la intampinare

judecatorul, in termen de 3 zile de la data depunerii raspunsului la intampinare, fixeaza prin rezolutie primul termen de judecata, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezolutiei, dispunand citarea partilor (art. 201, alin. 3 NCPC). In procesele urgente, termenele pot fi reduse de judecator, in functie de circumstantele cauzei

(art. 201, alin. 5 NCPC). In cazul in care paratul domiciliaza in strainatate, judecatorul va fixa un termen mai indelungat,

rezonabil, in raport cu imprejurarile cauzei (art. 201, alin. 6 NCPC). Daca nu se depune intampinarea (in termenul de 25 de zile) sau raspunsul la intampinare (in termen

de 10 zile), judecatorul va fixa primul termen de judecata, dupa expirarea termenelor de 25 si de 10 zile, care sunt de decadere. Judecatorul va dispune citarea partilor.

Termenul de 60 de zile este de recomandare (art. 201, alin. 3 NCPC). *OBS: faptul ca in practica se ajunge frecvent ca primul termen de judecata sa fie fixat chiar si la un

an de la data introducerii cererii de chemare in judecata nu se datoreaza faptului ca acest termen de recomandare de 60 de zile nu este respectat. Din contra, instantele tind cel mai adesea sa se incadreze in acest termen. In schimb, problema o constituie interpretarea termenului “de indata” de la art. 200, alin. 1 NCPC, din materia verificarii cererii si a regularizarii acesteia.

Masuri pentru pregatirea judecatii Sediul materiei: art. 203 NCPC. Inainte de primul termen, judecatorul, sub rezerva dezbaterii la primul termen de judecata, daca s-a

solicitat prin cererea de chemare in judecata, va putea dispune, prin rezolutie (act administrativ): • citarea paratului la interogatoriu; • alte masuri pentru administrarea probelor (spre exemplu, solicitarea unor informatii de la cartea

funciara; a unui istoric de rol fiscal de la primarie); precum si • orice alte masuri necesare pentru desfasurarea procesului potrivit legii. Inainte de primul termen, in conditiile legii, se vor putea incuviinta, prin incheiere executorie (act

jurisdictional): • masuri asiguratorii (sechestrul judiciar, sechestrul asigurator etc.); precum si • masuri pentru asigurarea probelor (spre exemplu, in cazul administrarii probelor in futurum –

pentru viitor, daca exista riscul ca probele sa se piarda, cum ar fi cazul unei expertize efectuate asupra unei cladiri ce se va putea modifica sau chiar demola).

Art. 203 NCPC:

Masuri pentru pregatirea judecatii (1) Judecatorul, sub rezerva dezbaterii la primul termen de judecata, daca s-a solicitat prin cererea de chemare in judecata, va putea dispune citarea paratului la interogatoriu, alte masuri pentru administrarea probelor, precum si orice alte masuri necesare pentru desfasurarea procesului potrivit legii. (2) In conditiile legii, se vor putea incuviinta, prin incheiere executorie, masuri asiguratorii, precum si masuri pentru asigurarea probelor.

Modificarea cererii de chemare in judecata Sediul materiei: art. 204 NCPC. Modificarea poate sa vizeze orice element al cererii: obiect, parti, cauza, probe. Modificarea cererii poate interveni pana la primul termen la care reclamantul este legal citat, sub

sanctiunea decaderii. Este suficient ca reclamantul sa fie legal citat, nefiind necesar ca si paratul sa fie citat la termenul respectiv.

Dispozitiile art. 204 NCPC inlocuiesc vechea prevedere din art. 132, alin. 2 VCPC potrivit careia modificarea putea fi facuta pana la prima zi de infatisare, notiune complexa, care presupunea doua componente (toate partile sa fie legal citate; sa fie intrunite conditiile pentru a se putea pune concluzii).

Dreptul reclamantului de a propune noi dovezi ( ! ) Reclamantul poate propune noi dovezi (noi probe), potrivit art. 204, alin. 1, teza I NCPC. In legatura cu propunerea de noi dovezi, o parte a doctrinei sustine ca aceste dovezi nu trebuie sa fie

conditionate de modificarea facuta cererii de chemare in judecata. Aceasta opinie este contrazisa de aceia care afirma ca pot fi propuse doar acele dovezi care se impun ca urmare a modificarii cererii de chemare in judecata. Astfel, in aceasta a doua opinie, ar fi nelegal ca reclamantul sa propuna noi probe datorita simplului fapt ca a uitat sa le indice in cererea intiala.

Briciu: daca reclamantul simte ca are nevoie de suplimentarea probatoriului, ca urmare a

intampinarii depuse de catre parat (dandu-si seama ca pentru a combate apararile este necesara o dezvoltare a probatoriului), trebuie sa faca acest lucru prin raspuns la intampinare.

Daca reclamantul considera ca trebuie sa-si modifice cererea de chemare in judecata, atunci in legatura cu acele modificari poate sa propuna noi dovezi, altele decat cele initiale, la noul termen de judecata.

( ! ) Astfel, opinia dominanta este noile dovezi propuse in cadrul modificarii cererii de chemare in

judecata trebuie sa aiba legatura cu modificarea. Aceasta solutie este sprijinita si de un argument de text. Este necesara coroborarea prevederilor

art. 204, alin. 1 NCPC cu art. 254 NCPC, din materia probelor. Art. 254 NCPC:

Propunerea probelor. Rolul instantei (1) Probele se propun, sub sanctiunea decaderii, de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de catre parat prin intampinare, daca legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse si oral, in cazurile anume prevazute de lege. (2) Dovezile care nu au fost propuse in conditiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute si incuviintate in cursul procesului, in afara de cazurile in care:

1. necesitatea probei rezulta din modificarea cererii. Daca am interpreta ca este permisa propunerea unor noi dovezi, ce sunt pur si simplu unele despre

care reclamantul a uitat, paratul ar fi lipsit de posibilitatea unei contra-probe, intrucat paratul poate sa propuna probe doar prin intampinare, daca legea nu dispune altfel, cum este cazul art. 254, alin. 2 NCPC; potrivit dispozitiilor acestuia, in cursul procesului pot fi incuviintate si probe cerute de parat ce nu au fost indicate prin intampinare, daca necesitatea probei rezulta din modificarea cererii.

Prin urmare, paratul are posibilitatea sa propuna noi probe contra reclamantului, doar daca probele

indicate de parat rezulta din modificarea cererii. Daca reclamantul ar avea dreptul sa propuna orice probe, odata cu modificarea cererii, inclusiv

probe nelegate de aceasta modificare, paratului i-ar fi negata posibilitatea de a se apara contra lor (luand in considerare prevederile art. 254, alin. 1 si alin. 2, pct. 1 NCPC).

( ! ) In concluzie, reclamantul poate propune dovezi noi, insa doar daca acestea sunt impuse de

modificarea cererii de chemare in judecata.

Momentul pana la care se poate modifica cererea de chemare in judecata Modificarea cererii de chemare in judecata poate fi facuta numai pana la primul termen la care

reclamantul este legal citat. Termenul este prevazut sub sanctiunea decaderii. Daca se modifica cererea, instanta va comunica cererea modificata paratului, pentru a formula

intampinare, care, sub sanctiunea decaderii, va fi depusa cu cel putin 10 zile inaintea termenului fixat, urmand a fi cercetata de reclamant la dosarul cauzei.

Sunt si situatii cand modificarea cererii de chemare in judecata poate fi facuta si peste termenul

prevazut de lege, respectiv doar atunci cand exista un acord expres al partilor (art. 204, alin. 3 NCPC). Regula ca cererea de chemare in judecata se modifica pana la primul termen pana la care este legal

citat reclamantul este o norma de ordine privata (ca si sub vechea reglementare), intrucat singurul afectat ar fi paratul. A existat o dezbatere daca legiuitorul Noului Cod de procedura civila ar trebui sa considere norma privind termenul pana la care se poate modifica cererea de chemare in judecata ca fiind o norma de ordine publica, intrucat nu doar paratul ar fi afectat, ci si judecatorul, intrucat i se schimba reprezentarea asupra duratei procesului.

In cele din urma, legiuitorul a ales varianta pastrarii caracterului de norma de ordine privata. Totusi,

aduce o ajustare semnificativa vechii reguli, respectiv faptul ca acordul tuturor partilor trebuie sa fie EXPRES. Sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865, cealalta parte nu isi dadea acordul, ci nu

invoca faptul ca cererea de chemare in judecata a fost modificata (paratul nu se prezenta sau tacea). Sub imperiul Noului Cod de procedura civila, tacerea paratului valoreaza impotrivire, intrucat duce

la respingerea modificarii ca tardiva (sub vechea reglementare era primita modificarea). In masura in care paratul este prezent, acesta isi va da sau nu acordul la modificare. In masura in care paratul lipseste, i se va comunica cererea de modificare si va fi intrebat daca

accepta modificarea sau nu (de regula, in practica, paratul se va impotrivi modificarii cererii). Situatiile in care, desi au loc modificari ale cererii, legea nu le considera ca fiind modificari Potrivit art. 204, alin. 2 NCPC, aceste modificari pot fi facute oricand in fata primei instante si nu este

nevoie de o cerere scrisa, ci pot fi facute si verbal si trecute in incheierea de sedinta; in plus, nu se va da termen. Situatiile: 1. Se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii; 2. Reclamantul mareste sau micsoreaza cuantumul obiectului cererii (nu este vorba de modificarea

obiectului cererii) – spre exemplu, solicitarea daunelor in urma savarsirii unui fapt juridic ilicit; 3. Se solicita contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit in cursul procesului; 4. Se inlocuieste o cerere in constatare printr-o cerere in realizarea dreptului sau invers, atunci cand

cererea in constatare este admisibila – la actiunea in realizare se cere si obligarea paratului la o anumita conduita. Totusi, in cazul ambelor cereri fondul este acelasi.

Intampinarea Notiune Intampinarea este actul de procedura prin care paratul se apara, in fapt si in drept, fata de pretentiile

reclamantului din cererea de chemare in judecata (pozitie defensiva).

De regula, intampinarea are caracter obligatoriu, in afara de cazurile in care legea prevede in mod expres altfel. Spre exemplu, la procedura de evacuare (art. 1041, alin. 3 NCPC); cererea de interventie voluntara (art. 64, alin. 4 NCPC); asigurarea probelor (art. 360, alin. 3 NCPC).

Continutul intampinarii Potrivit art. 205, alin. 2 NCPC, intampinarea cuprinde: lit. a) Datele de identificare ale partilor

Numele si prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau resedinta paratului ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul, precum si, dupa caz, codul unic de inregistrare sau codul de identificare fiscala, numarul de inmatriculare in registrul comertului ori de inscriere in registrul persoanelor juridice si contul bancar, daca reclamantul nu le-a mentionat in cererea de chemare in judecata. Dispozitiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile in mod corespunzator.

Daca paratul locuieste in strainatate, va arata si domiciliul ales in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul.

lit. b) Exceptiile procesuale pe care paratul le invoca fata de cererea reclamantului

lit. c) Raspunsul la toate pretentiile si motivele de fapt si de drept ale cererii

lit. d) Dovezile cu care se apara impotriva fiecarui capat din cerere, dispozitiile art. 194 lit. e) fiind aplicabile in mod corespunzator (dispozitiile din materia cererii de chemare in judecata)

lit. e) Semnatura Comunicarea intampinarii Intampinarea se comunica reclamantului, daca legea nu dispune altfel. ( ! ) Nu se comunica intampinarea la cererea de chemare in judecata modificata pana la primul

termen la care reclamantul este legal citat. Intampinarea se va depune in atatea exemplare cate parti adverse sunt, plus unul pentru instanta.

Daca mai multi reclamanti sunt reprezentanti printr-un singur mandatar, se va depune un singur exemplar. Termenul de depunere a intampinarii Termenul de depunere a intampinarii este de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in

judecata, daca nu exista prevederi contrare ale legii. Exista proceduri speciale ce prevad un alt termen de depunere a intampinarii. Spre exemplu, in

materia achizitiilor publice, intampinarea se depune cu 3 zile inainte de termenul de judecata.

Sanctiunea nedepunerii sau depunerii tardive a intampinarii De regula, sanctiunea este decaderea din dreptul: ! de a mai propune probe; si ! de a ridica exceptii de ordine privata (a se vedea si art. 263 NCPC). In mod exceptional, se poate considera (dupa circumstantele cauzei) si ca o recunoastere a

pretentiilor creditorului (art. 1018, alin. 3 NCPC), asadar o consecinta mai grava decat decaderea din dreptul de a propune noi probe sau de a ridica exceptii de ordine privata.

Art. 1018 NCPC [Ordonanta de plata]: Citarea partilor. Intampinarea (1) Pentru solutionarea cererii, judecatorul dispune citarea partilor, potrivit dispozitiilor referitoare la pricinile urgente, pentru explicatii si lamuriri, precum si pentru a starui in efectuarea platii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o intelegere a partilor asupra modalitatilor de plata. Citatia va fi inmanata partii cu 10 zile inaintea termenului de judecata. (2) La citatia pentru debitor se vor anexa, in copie, cererea creditorului si actele depuse de acesta in dovedirea pretentiilor. (3) In citatie se va preciza ca debitorul este obligat sa depuna intampinare cu cel putin 3 zile inaintea termenului de judecata [derogare de la termenul de 25 de zile], facandu-se mentiune ca, in cazul nedepunerii intampinarii, instanta, fata de imprejurarile cauzei, poate considera aceasta ca o recunoastere a pretentiilor creditorului. (4) Intampinarea nu se comunica reclamantului, care va lua cunostinta de cuprinsul acesteia de la dosarul cauzei [derogare de la art. 206, alin. 1].

Situatia paratului care nu depune intampinare

Art. 263 NCPC: Situatia partii decazute Partea decazuta din dreptul de a administra o proba va putea totusi sa se apere, discutand in fapt si in drept temeinicia sustinerilor si a dovezilor partii potrivnice.

Astfel, paratul poate pune intrebari martorilor propusi de partea adversa; va fi invitat la expertiza;

dar nu poate propune noi martori si nici nu poate solicita expertize. Sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865, se spunea ca paratul care este lipsit de apararea

facuta de un avocat, la prima zi de infatisare putea sa indice exceptiile relative si sa indice probele, chiar daca nu a depus intampinare. Judecatorul era obligat sa-i puna in vedere ca este ultimul termen pana la care poate depune actele, intr-o concretizare a rolului activ al acestuia.

Sub imperiul Noului Cod de procedura civila, daca paratul nu este reprezentat prin avocat si nu

depune intampinarea in termenul de 25 de zile, va interveni decaderea. Singura posibilitate pentru parat este de a solicita repunerea in termen.

Cand sunt mai multi parati, acestia pot raspunde impreuna, toti sau numai o parte din ei, printr-o

singura intampinare (art. 207 NCPC).

Cererea reconventionala Notiune Cererea reconventionala este mijlocul procesual prin care paratul formuleaza pretentii in legatura cu

cererea reclamantului, pretentii derivand din acelasi raport juridic sau strans legate de acesta (pozitie ofensiva).

Paratul nu se limiteaza la a se apara fata de pretentiile reclamantului, ci si solicita obligarea

reclamantului sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. Astfel, paratul devine parat-reclamant. In principiu, formularea cererii reconventionale este facultativa; exceptie: art. 916, alin. 4 NCPC,

din materia divortului. Scopurile urmarite de parat prin formularea cererii reconventionale " paralizarea cererii reclamantului (reclamantul isi intemeiaza pretentiile de revendicare pe un

inscris; paratul doreste ca actul respectiv sa dispara din circuitul juridic civil, solicitand anularea; pe cererea reconventionala face obiectul si al dispozitivului; daca paratul solicita nulitatea doar pe cale de aparare, erau respinse pretentiile reclamantului, dar actul ramanea in circuitul juridic – doar in considerente era mentionata apararea);

" sa compenseze pretentiile reclamantului, in situatia in care paratul nu are la indemana mijlocul compensarii legale, pe care l-ar putea opune si pe calea unei simple intampinari. Compensarea judiciara se poate cere doar prin cerere reconventionala, nu si prin intampinare;

" solicitarea altor pretentii, cererea reconventionala neavand ca scop anihilarea pretentiilor reclamantului (spre exemplu, reclamantul introduce o actiune in evacuarea paratului, iar paratul, pe calea cererii reconventionale, solicita plata imbunatatirilor facute imobilului; aceeasi este si situatia unei actiuni in revendicare, reclamantul solicitand cheltuielile necesare facute asupra imobilului).

Cele trei ipoteze sunt simple facultati ale paratului, acesta putand sa introduca cereri separate, in

oricare dintre cazuri, cu exceptia compensatiei judiciare. Totusi, paratul, din ratiuni ce tin de comprimarea timpului procesual, introduce cerere reconventionala.

Situatii in care introducerea cererii reconventionale este obligatorie pentru obtinerea

anumitor efecte In materia divortului, este relevant art. 916 NCPC.

Art. 916 NCPC: Cererea reconventionala (1) Sotul parat poate sa faca si el cerere de divort, cel mai tarziu pana la primul termen de judecata la care a fost citat in mod legal, pentru faptele petrecute inainte de aceasta data. Pentru faptele petrecute dupa aceasta data paratul va putea face cerere pana la inceperea dezbaterilor asupra fondului in cererea reclamantului. (2) Cererea paratului se va face la aceeasi instanta si se va judeca impreuna cu cererea reclamantului.

(3) In cazul in care motivele divortului s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor asupra fondului la prima instanta si in timp ce judecata primei cereri se afla in apel, cererea paratului va putea fi facuta direct la instanta investita cu judecarea apelului. (4) Neintroducerea cererii in termenele aratate la alin. (1) si (3) atrage decaderea sotului parat din dreptul de a cere divortul pentru acele motive. Daca cererea reclamantului a fost respinsa, sotul parat poate cere divortul pentru motive ivite ulterior.

Cererea de divort introdusa de sotul parat, potrivit art. 916, alin. 1 NCPC, are natura juridica a unei

veritabile cereri reconventionale. Sotul parat poate face cerere de divort: • cel mai tarziu pana la primul termen de judecata la care a fost citat in mod legal, pentru faptele

petrecute inainte de aceasta data; • pana la inceperea dezbaterilor asupra fondului in cererea reclamantului, pentru faptele petrecute

dupa primul termen de judecata la care paratul este legal citat; • in fata instantei ce judeca apelul, pentru motivele divortului ce s-au ivit dupa inceperea

dezbaterilor asupra fondului la prima instanta si in timp ce judecata primei cereri se afla in apel.

Potrivit art. 916, alin. 4 NCPC, daca sotul parat nu introduce cerere de divort in termenele prezentate anterior, se atrage sanctiunea decaderii sotului parat din dreptul de a cere divortul pentru acele motive, asadar de a cere divortul din culpa.

Astfel, in situatia in care sotul parat nu a formulat cerere reconventionala, daca cererea

reclamantului a fost respinsa, sotul parat poate obtine divortul numai pentru motive ivite ulterior. Sotul parat este decazut din dreptul de a mai cere divortul pentru motivele aparute in termenele

respective. Fiind decazut din acest drept, daca doar sotul reclamant a formulat cerere de divort si se dovedeste in cele din urma ca numai sotul reclamant era vinovat de destramarea relatiilor dintre soti, cererea de divort se va respinge daca paratul nu a formulat cerere reconventionala. Exista si o exceptie: ipoteza in care ar fi o despartire in fapt pe o durata mai mare de 2 ani.

In afara acestei ipoteze de exceptie, cererea de divort se va respinge daca se dovedeste culpa exclusiva a reclamantului, datorita faptului ca sotul parat nu a actionat in sensul introducerii unei cereri reconventionale.

Persoanele care pot face cerere reconventionala ! paratul; ! reclamantul poate face cerere reconventionala fata de cererea de interventie principala, fata de

care este un veritabil parat. Aspectul de admisibilitate a cererii reconventionale Cererea reconventionala este admisibila numai daca paratul are, in legatura cu cererea reclamantului,

pretentii derivand din acelasi raport juridic sau strans legate de aceasta (art. 209, alin. 1 NCPC). Spre exemplu: • pretentii ce deriva din acelasi raport juridic: cererea principala priveste predarea unui imobil

obiect al unui contract de locatiune, in timp ce cererea reconventionala priveste solicitarea despagubirilor pentru cheltuielile facute de chirias;

• pretentii strans legate de acest raport juridic: reclamantul solicita bunul imobil de la parat (raport real), iar paratul, pe calea cererii reconventionale, solicita anularea contractului (raport obligational) ce sta la baza pretentiilor reclamantului.

( ! ) Noutate prevazuta in Noul Cod de procedura civila: prin cererea reconventionala paratul are

posibilitatea sa cheme in judecata si alti parati (art. 209, alin. 2 NCPC). S-ar putea ca reclamantul sa stea intr-un raport juridic in mod obligatoriu cu un tert.

In exemplul anterior, reclamantul solicita revendicarea bunului imobil. Paratul se apara, invocand pe calea cererii reconventionale nulitatea actului pe care reclamantul isi intemeiaza pretentiile, incheiat intre reclamant si un tert. Tertul intra in proces ca parat in cererea recoventionala, intrucat efectele nulitatii actului se rasfrang si asupra sa.

Forma cererii reconventionale Cererea trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute pentru cererea de chemare in judecata, inclusiv

aspectele privind timbrajul (art. 209, alin. 3 NCPC). Cererea reconventionala nu urmeaza o procedura de verificare sau de regularizare. Procedura de

regularizare este instituita pentru a nu ajunge in sedinta publica la o amanare. Judecatorul va fi deja sesizat in sedinta publica, astfel incat nu mai sunt intrunite aceleasi ratiuni ca la cererea de chemare in judecata, pentru a opera verificarea sau regularizarea cererii. De asemenea, nu este posibila nici modificarea cererii reconventionale.

Termenul de introducere a cererii reconventionale si sanctiunea Cererea reconventionala trebuie depusa odata cu intampinarea, iar daca intampinarea nu este

obligatorie, cel mai tarziu pana la primul termen de judecata (art. 209, alin. 4 NCPC). Sanctiunea este decaderea (sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865, sanctiunea era

judecarea separata). Paratul este decazut din dreptul procesual de a formula pretentia si nu din dreptul subiectiv, intrucat poate introduce cererea pe cale separata (sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865, opera prorogarea de competenta).

Daca reclamantul isi modifica cererea de chemare in judecata, cererea reconventionala se va depune

cel mai tarziu pana la termenul ce se va incuviinta paratului in acest scop (art. 209, alin. 6 NCPC). Comunicarea cererii reconventionale Cererea reconventionala se comunica reclamantului si, dupa caz, celor chemati in judecata ca parati

(art. 209, alin. 5 NCPC). Acestia pot formula intampinare, aplicandu-se in mod corespunzator dispozitiile privitoare la

fixarea primului termen de judecata. Intampinarea trebuie formulata in termen de 25 de zile, iar raspunsul la intampinare in termen de 10 zile.

Limitele drepturilor reclamantului Reclamantul nu poate formula cerere reconventionala la cererea reconventionala a paratului

initial (art. 209, alin. 7 NCPC). Dar, reclamantul ar putea sa-si modifice cererea de chemare in judecata (cererea reconventionala fiind primita inainte de primul termen) si sa solicite si dovezi in legatura cu modificarea.

Reguli de judecata ale cererii reconventionale De regula, cererea reconventionala se judeca odata cu cererea principala, fiind o cerere incidentala

(art. 210, alin. 1 NCPC). Insa, daca numai cererea principala este in stare de a fi judecata, instanta poate dispune disjungerea

si judecarea separata a cererii reconventionale (art. 210, alin. 2, teza I NCPC). Se va primi termen la acelasi complet, dar se va forma un dosar nou. Instanta ramane investita, intrucat prorogarea de competenta a operat deja.

Cu toate acestea, disjungerea nu poate fi dispusa (art. 210, alin. 2, teza finala NCPC): ! in cazurile anume prevazute de lege; sau ! daca judecarea ambelor cereri se impune pentru solutionarea unitara a procesului.

Situatii cand disjungerea nu poate fi dispusa: • in cadrul procedurii partajului: spre exemplu, daca paratul introduce o cerere reconventionala

prin care solicita alte bunuri sau scoaterea din masa partajabila a unor bunuri care fie nu sunt comune, fie apartin unui tert. Indiferent de amanarea cauzata prin introducerea cererii reconventionale, cele doua cereri nu pot fi disjunse, chiar daca se impun cheltuieli suplimentare semnificative. Sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865, jurisprudenta a statuat ca “in situatia cererilor de iesire din indiviziune, trebuie sa se lichideze, ca fiind conexe, toate pretentiile reciproce dintre mostenitori, cu privire la averea succesorala, pentru a se putea forma masa tuturor bunurilor in discutie, pentru reducerea liberalitatilor si rezolvarea si a altor aspecte ce intereseaza imparteala”;

• in cadrul unei cereri in revendicare: daca reclamantul solicita revendicarea unui bun, iar paratul, pe calea cererii reconventionale, solicita anularea titlului pe care se intemeiaza pretentiile reclamantului, disjungerea nu poate opera. Admiterea cererii reconventionale ar avea drept consecinta respingerea cererii principale. Prin disjungere s-ar ajunge la suspendarea cererii principale in legatura cu care instanta se afla in stare de judecata;

• in cadrul procedurii divortului: potrivit art. 916, alin. 2 NCPC, cererea reconventionala formulata de sotul parat se va judeca impreuna cu cererea de divort formulata de sotul reclamant.