UNIVERSITATEA TEFAN CEL MARE SUCEAVAFacultatea de tiine Economice i Administraie Public

RSPUNDEREA CIVIL DELICTUAL

Student:Adoamnei Iulia-Daria Ciobanu Amalia-Florentina Specializare:Finane si Bnci,An I,Gr.1 Coordonator:Lect.Univ.Dr.Gabriela Nemoi

1

Cuprins I.Reglementare. Terminologie. Domeniu de aplicare ..................................I.1.Reglementare i terminologie................................................................................................... I.2.Domeniul de aplicare......................................................................................................................4 5 5

II. Tipurile raspunderii delictuale..................................................................................... 5II.1.Rspunderea direct...................................................................................................................... 6 II.1.1.Fapta ilicita............................................................................................................................................. 6 II.1.2.Prejudiciul................................................................................................................... ............................ 8 II.1.3.Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.................................................. 10 II.1.4.Culpa sau greseala............................................................................................................................. 11

II.2.Raspunderea indirecta............................................................................................................... 14II.2.1 Raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de copii minori........................... 15II.2.1.1. Fundamentul raspunderii parintilor............................................. ..................... 15 II.2.1.2 Conditiile raspunderii parintilor........................................................................................................... 16 II.2.2. Raspunderea comitentului pentru fapte ilicite ale prepusilor ........................................ 17 II.2.2.1. Reglementarea raspunderii comitentilor......................................... .................... 17 II.2.2.2.Efectele raspunderii co mit entului................................................. ...................... 18 II.2.3.Reglementarea raspunderii pentru prejudiciile produse de lucruri ................................................................... 18 II.2.4. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale..................................................... 19 II.2.4.1. Reglementarea raspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale................................................................................................. 19 II.2.4.2.Persoana responsabila.................................................... ............. 19 II.2.4.3. Animalele pentru care se raspunde.................................................................................................................................................................. 20 II.2.4.4. Conditiile raspunderii si cauzele de exonerare de raspundere................................................................................................................ 20 II.2.4.5. Efectele raspunderii ................................................................................................................................................................................................. 20

2

RezumatRspunderea civil delictual este o form a rspunderii civile reglementat prin dispoziiile art. 1349 Cod civil. Art.1349 Cod civil prevede : Orice persoan are ndatorirea s respecte regulile de conduit pe care legea sau obiceiul locului le impune i s nu aduc atingeri prin aciunile ori inaciunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Este astfel reglementat o rspundere direct, pentru fapta proprie, care constituie regul n aceast materie. Prin dispoziia art. 1372 -1375 Cod civil se stabilete i o rspundere indirect, pentru fapta altor persoane, prevzute numai n cazurile expres stabilite de lege. Din analiza textului stabilit prin art. 1357 Cod Civil rezult c pentru existena rspunderii civile delictuale sunt necesare ndeplinirea cumulativ a celor patru condiii: fapta ilicit, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicit i prejudiciu i culpa. Fapta ilicit este o conduit ilicit i poate consta ntr-o aciune sau inaciune. Este ilicit orice aciune interzis de lege prin care se atinge unui drept subiectiv sau interes pe care legea l ocrotete expres sau implicit. Inaciunea este ilicit atunci cnd autorul era obligat la svrirea unei aciuni. Prejudiciul sau paguba reprezint efectul negativ produs asupra patrimoniului unei persoane ca urmare a conduitei ilicite a altei persoane. Raportul de cauzalitate ntre fapta ilicit i prejudiciu. Pentru angajarea rspunderii delictuale nu este suficient stabilirea existenei pagubei i a faptei ilicite. Victima prejudiciului trebuie s dovedeasc i existena raportului cauzal ntre fapta ilicit i pagub. Raportul cauzal este o condiie obiectiv a suspendrii. De raportul cauzal depinde existena rspunderii civile i ntinderea rspunderii. n literatura juridic culpa este definit ca atitudinea psihic a autorului fa de aciunea sau inaciunea ilicit i rezultatul produs. Rspunderea civil delictual direct sau pentru fapta proprie. Art. 1357 Cod civil consacr regula de principiu, conform creia obligaia de reparare a prejudiciului cauzat altuia revine direct i nemijlocit autorului faptei ilicite; Rspunderea indirect este reglementat prin dispoziiile art. 1372 Cod Civil, fiind o rspundere pentru fapta altuia. Prin acest text de lege se stabilete : suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligai a rspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastr .Din acest text de lege deducem c trei categorii de persoane rspund pentru fapta altuia i anume : prinii pentru faptele copiilor lor minori, comitenii pentru prepuii lor precum i institutorii i artizanii pentru faptele elevilor i ucenicilor. Se consider c aceste persoane rspund n virtutea obligaiei lor de a supraveghea persoanele care pot eventual rspunde.n sarcina lor legea instituie o prezumie de culp iar victima unei fapte ilicite nu va fi inut s fac dovada c aceste persoane nu i-au ndeplinit corespunztor obligaia de supraveghere a persoanelor care au svrit fapta. .

3

Rspunderea civil delictualI.Reglementare. Terminologie. Domeniu de aplicareNoiunea de rspundere civil. Locul i importana acesteia n cadrul rspunderii juridice Rspunderea civil constituie, fr ndoial, una dintre categoriile fundamentale i, totodat, o instituie deosebit de complex a dreptului civil, iar definirea acesteia a fost i nc mai este obiect de preocupare i analiz pentru literatura juridic. Identificnd elementele comune regsite n diferitele accepiuni ce i-au fost date in dreptul civil, putem spune c rspunderea civil este acea form a rspunderii juridice care const ntr-un raport de obligaii n temeiul cruia o persoan este ndatorat s repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ori, n cazurile prevzute de lege, prejudiciul pentru care este rspunztoare. Avndu-i izvorul n principii de dreptate i echitate social, rspunderea civil este un text de lege ce consacr rspunderea civil pentru faptele cauzatoare de prejudicii. Ca instituie juridic, rspunderea civil este alctuit din totalitatea normelor de drept prin care se reglementeaz obligaia oricrei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa extracontractual sau contractual, pentru care este chemat de lege s rspund. Majoritatea acestor norme juridice sunt cuprinse n Codul civil, precum i n alte acte normative. Prin universalitatea sa, instituia rspunderii depete sfera dreptului, ea fiind o instituie proprie societii ca atare1. Astfel, problematica rspunderii se ridic n orice segment de activitate omeneasc, ca o sanciune general a tuturor normelor de con duit, inclusiv a tuturor regulilor de drept, iar respectarea acestor norme de conduit constituie o necesitate vital, tiut fiind c imensa majoritate a aciunilor umane sunt susceptibile s genereze o form sau alta de rspundere2 Ocupnd locul central n cadrul rspunderii juridice, rspunderea civil are caracter de drept comun n raport cu rspunderea ce se antreneaz dup normele aparinnd aproape tuturor celorlalte ramuri ale sistemului de drept, constituind un complement necesar al acestor forme de rspundere juridic. Gradul de generalitate al principiilor i regulilor sale evideniaz, de asemenea, importana rspunderii civile, aa explicndu-se faptul c pentru anumite cazuri noi, n care se pune problema reparrii unui prejudiciu, altele dect cele avute n vedere de legiuitorul romn din secolul trecut i pentru care nu exist reglementare expres special. n funcie de izvorul din care se nate obligaia de reparare a prejudiciului, rspunderea civil poate fi delictual sau contractual.

1 M. Costin, O ncercare de definire a noiunii rspunderii juridice, n R.R.D. nr. 1/1970, p. 75. 2 I.M. Anghel, Fr. Deak, M.F. Popa, Rspunderea civil, Ed. tiinific,Bucureti, 1970, p. 9-11;

4

I.1.Reglementare i terminologie. Rspunderea delictual este n principal regelementat prin dispoziiile art. 1349 Cod civil. Art.1349 Cod civil prevede : Orice persoan are ndatorirea s respecte regulile de conduit pe care legea sau obiceiul locului le impune i s nu aduc atingeri prin aciunile ori inaciunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Este astfel reglementat o rspundere direct, pentru fapta proprie, care constituie regul n aceast materie. Prin dispoziia art. 1372 -1375 Cod civil se stabilete i o rspundere indirect, pentru fapta altor persoane, prevzute numai n cazurile expres stabilite de lege. Aceast rspundere este o form a rspunderii civile izvorte din orice fapt ilicit cauzatoare de prejudicii iar obligaia de despgubire este formulat ca un principiu general, deosebit de rspunderea contractual sau rspunderea general. Nu orice fapt ilicit genereaz rspundere general, ci doar faptele care constituie infraciuni prevzute de Codul Penal sau unele legi speciale. Rspunderea civil delictual este un raport juridic de obligaii care izvorste dintr-o fapt ilicit i prejudiciabil. Conform terminologiei tradiionale, fapta ilicit care d natere raportului juridic de rspundere se numete delict sau cvasidelict. In mod empatic, rspunderea care izvorste din comiterea acestor fapte se cheam rspundere delictual. I.2.Domeniul de aplicare. In toate situaiile n care se cauzeaz un prejudiciu unei persoane printr-o fapt ilicit extracontractual, se aplic regulile rspunderii delictuale. Prin excepie, dac neexecutarea obligaiilor contractuale constituie o infraciune, atunci rspunderea angajat se consider c este de natur delictual.

II. Tipurile raspunderii delictualeRaportat la reglementarea cuprins n Codul cvil, se consider c exist urmtoarele forme de rspundere delictual: 1. Rspunderea civil delictual direct sau pentru fapta proprie. Art. 1357 Cod civil consacr regula de principiu, conform creia obligaia de reparare a prejudiciului cauzat altuia revine direct i nemijlocit autorului faptei ilicite; 2. Rspunderea pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia sau rspunderea indirect. In scopul protejrii victimei mpotriva eventualei insovabiliti a victimei, Codul civil a instituit i rspunderea indirect, ca form complementar de rspundere. Sunt asemenea forme de rspundere: rspunderea prinilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori (art. 1372 Cod civil) ; rspunderea comitenilor pentru prejudiciile cauzate de prepuii lor n exercitarea funciilor ncredinate (art. 1373 Cod civil), raspunderea institutorilor si artizanilor pentru faptele ucenicilor lor. Rspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, animale i ruina edificiului. Uneori prejudiciile nu sunt cauzate de fapta unei persoane. De aceea, pentru aprarea intereselor celui vtmat, n situaiile n care acesta nu ar putea dovedi c prejudiciul a fost cauzat prin fapta ilicit a unei persoane, a fost instituit rspunderea pentru lucruri, animale i ruina edificiului care incumb persoanei care are paza juridic a acestora i este reglementat distinct de art. 1376 Cod civil.

5

II.1.Rspunderea direct Rspunderea civil pentru fapta proprie este reglementat de art.1357 Cod civil, texte care instituie tototdat , principiul general al rspunderii pentru prejudiciile cauzate printr-o fapt ilicit. Din analiza textelor legale, literatura i jurisprudena au dedus c pentru existena rspunderii civile delictuale sunt necesare ndeplinirea cumulativ a celor patru condiii: fapta ilicit, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicit i prejudiciu i culpa (sau greeala ori vinovia) autorului faptei ilicite, acest ultim element integrnd i capacitatea delictual. II.1.1.Fapta ilicita Fapta ilicita, cauzatoare de prejudiciu, poate fi definita ca orice fapta prin care incalcandu-se o norma juridica, se cauzeaza o paguba unui drept subiectiv civil sauunor interese apartinand altei persoane. Fapta delictuala poate consta fie intr-o actiune, fie intr-o abstentiune (omisiune sau inactiune). Astfel, distrugerea unor bunuri sau comiterea unui accident rutier careare drept urmare vatamarea corporala a unei persoane, constituie fapte ilicite comisive. Dimpotriva, faptul de a nu fi luat toate masurile pentru paza unui animal care i-a produs altuia un prejudiciu, constituie o fapta delictuala omisiva, comisa printr-o inactiune. Fapta ilicita poate fi comisa, asa cum am mai precizat, fie cu intetie, fie din culpa. Intre fapta ilicita si culpa exista urmatoarele distinctii: - fapta poate fi ilicita, dar savarsita fara culpa. Asa fiind, desi ea a produs un prejudiciu nu va antrena raspunderea civila delictuala pentru ca lipseste vinovatia (de exemplu, fapta a fost comisa in legitima aparare); - exista unele cazuri speciale in care raspunderea civila este angajata numai pe simplul temei al existentei obiective a faptei ilicite aflate in raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, fara a mai fi necesara dovedirea vinovatiei autorului faptei. Pot exista insa situatii in care desi fapta a cauzat un prejudiciu altei persoane, raspunderea nu poate fi angajata intrucat caracterul ei ilicit a fost inlaturat de anumite imprejurari. Asemenea imprejurari care constituie cauza de inlaturare a caracterului ilicit al faptei cauzatoare de prejudiciu sunt: A. Legitima aparare. Prin legitima aparare se intelege orice actiune savarsita in scopul de a respinge orice atac al unei persoane care ar putea cauza prejudicii1 O persoana care produce prin fapta sa alteia un prejudiciu este considerata in legitima aparare daca atacul respins are urmatoarele caractere: a. - este material, direct, imediat si injust (deci lipsit de temei, care prezinta un pericol iminent nu o simpla amenintare); b. - este indreptat impotriva unei persoane sau a drepturilor acesteia ori impotriva unui interes general, obstesc;6

c. - pune in pericol grav viata sau integritatea corporala a celui atacat ori interesul general; d. - apararea celui ce comite fapta este proportionala cu gravitatea pericolului indus de atac 3. Daca legitima aparare a depasit dimensiunile atacului, ea poate constitui doar o circumstanta atenuanta, care nu mai exonereaza pe cel ce a comis-o de raspundere civila. B. Starea de necesitate. O fapta cauzatoare de prejudiciu este considerata a fi fost comisa intr-o asemenea imprejurare, daca prin ea s-a urmarit salvarea vietii, integritatii corporale sau a sanatatii altuia, ori ocrotirea unui interes general, care nu puteau fi altfel proteguite. Nu se apreciaza ca fiind stare de necesitate daca faptuitorul si-a dat seama ca produce urmari vadit mai grave decat acelea ce s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat. C. Indeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege, sau a ordinului superiorului. Fapta comisa in asemenea circumstante nu are un caracter ilicit, deoarece a fost impusa ori permisa de un comandant al legii, superior intereselor particulare infrante. Este spre exemplu, fapta pompierului care pentru a patrunde intr-o locuinta sa stinga un incendiu, distruge usile de la intrare. Executarea ordinului superiorului inlatura caracterul ilicit al faptei daca el nu este vadit ilegal sau abuziv si nici modul de executare nu a fost nelegal. D. Exercitarea unui drept. Exercitiul unui drept subiectiv civil trebuie sa corespunda gradual limitelor si scopului economic si social pentru care a fost recunoscut4. In principiu, cel ce-si exercita dreptul nu vatama pe nimeni, potrivit adagiului qui suo jure utitur neminem laedit. Exercitiul normal al dreptului subiectiv, chiar daca aduce unele restrangeri sau prejudicii unui drept subiectiv apartinand altei persoane nu da nastere unei obligatii de reparatie. In mod firesc, fiecare subiect de drept suporta exercitiul normal al drepturilor subiective ale celorlalte subiecte de drept (spre exemplu, concurenta comerciala loiala, oricat de pagubitoare ar fi ea). Cu toate acestea, exercitarea dreptului peste limitele stabilite de lege constituie abuz de drept. O asemenea depasire ori deturnare de la scopul pentru care a fost recunoscut dreptul subiectiv, este de natura sa produca prejudicii pentru a caror reparare poate fi angajata raspunderea civila. Abuzul de drept este sanctionat fie prin refuzul ocrotirii dreptului subiectiv exercitat astfel, fie cu raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin acest mod de exercitare. O aplicatie a abuzului de drept este facuta si de art. 723 Cod procedura civila care prevede ca: Drepturile procedurale trebuie exercitate cu buna credinta si potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege5 E. Consimtamantul victimei constituie o cauza de neraspundere, daca inainte

3 4

C. Statescu, C. Barsan, Dr civil. Teoria generala a obligatiilor, Bucuresti 2000, p.184 Sm Angheni, Drept civil, Vol. I Partea general. Persoanele, Ed. Oscar Print, Bucureti. 1998, p.103 5 V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol.II, Ed. National, Bucuresti, 1997

7

de producerea faptei acesta a fost de acord cu modul de a actiona a autorului caci volenti non fit injuria. Esential in calificarea acestei cauze de neraspundere este ca victima sa-si fi dat anterior acordul nu la producerea prejudiciului ci la eventualitatea producerii lui prin acceptarea savarsirii faptei. Daca acordul victimei este ulterior producerii prejudiciului, prin aceasta renuntandu-se de fapt la despagubire, numai suntem in prezenta unei clauze de neraspundere, ci la o renuntare la un drept ca efect al atributului dispozitiei. Chestiunea acordului victimei se pune insa nuantat atunci cand prin natura lor, anumite drepturi personale nepatrimoniale nu pot face obiectul unei renuntari. Spre exemplu, o persoana nu poate consimti la propria-i moarte, chiar daca aceasta este produsa de un medic printr-o operatie chirurgicala riscanta. Ea poate sa-si asume cel mult riscul operatiei! II.1.2.Prejudiciul Prejudiciul consta in efectul negativ suferit de o anumita persoana ca urmare a unei fapte ilicite savarsita de o alta persoana. Acest efect poate avea un caracter patrimonial, dar s-a admis ca el poate fi si de natura morala. Constituie prejudiciu orice pierdere materiala suferita de o persoana, constand in diminuarea activului sau majorarea pasivului patrimonial, vatamarea integritatii corporale, distrugerea unor bunuri, decesul sustinatorului legal etc. Intr-o si mai moderna si riguroasa clasificare a prejudiciului, acesta poate fi material, corporal sau moral. Este material, acel prejudiciu care se refara la patrimoniul si bunurile unei persoane, la castigul nerealizat sau la pierderea incercata. Este corporal acel prejudiciu ce poate fi conceput ca orice atingere adusa integritatii fizice a unei persoane, prin care i s-a produs o incapacitate de munca, permanenta sau temporara apreciabila in procente. Este moral acel prejudiciu care se refera la valorile morale ale persoanei. La randul lui, el poate interesa atingerea adusa onoarei sau vietii private ori poate consta intr-un prejudiciu de afectiune. De regula, despagubirile ce se acorda au mereu un caracter patrimonial pentru ca insusi prejudiciul are un asemenea caracter. Existenta prejudiciului constituie o conditie esentiala in antrenarea raspunderii civile delictuale. Culpa, neurmata de producerea unui prejudiciu pentru altul, nu confera dreptul la o actiune in despagubiri, tocmai pentru ca fapta nu este producatoare de pagube, iar in drept numai cel care are interes are exercitiul unei actiuni. In vreme ce raspunderea penala are ca obiect tragerea la raspundere a faptuitorului prin aplicarea unei pedepse, raspunderea civila delictuala are ca obiect acoperirea prejudiciului cauzat unei persoane printr-o fapta ilicita. Pe buna dreptate s-a sustinut ca prejudiciul este masura reparatiei indiferent de gradul culpei. Aspectele ce tin de vinovatia in concret nu sunt relevante decat in cazul comiterii faptei de catre mai multe persoane in calitate de coautori, sau atunci cand la producerea prejudiciului a contribuit si culpa concurenta a victimei. Pentru a se putea stabili raspunderea civila delictuala a unei persoane, prejudiciul cauzat de aceasta trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii:8

Prejudiciul trebuie sa fie cert, ceea ce inseamna ca prezenta sa este sigura atat in privinta existentei sale dar mai ales in ceea ce priveste posibilitatea de evaluare a consecintelor patrimoniale incercate de cel ce le-a suferit. Certitudinea prejudiciului implica actualitatea sa, caci nu se poate pretinde repararea lui decat numai daca el s-a produs. In mod exceptional, poate fi pretinsa si repararea prejudiciului viitor, in masura in care desi el nu s-a produs este sigur ca se va produce si poate fi evaluat cu certitudine. Mai mult decat atat, cand dauna viitoare se va consuma succesiv, rata temporis si reparatia sa poate lua forma unor prestatii viitoare si succesive. In practica judiciara s-a stabilit ca pentru a se pastra echilibrul intre paguba produsa prin fapta prejudiciabila si despagubirea destinata a inlocui cu fiecare rata acea paguba, cuantumul despagubirilor acordate esalonat, sub forma unor prestatii, periodice poate fi modificat. Spre deosebire de prejudiciul viitor, prejudiciul eventual este cel a carui producere este incerta, asa incat nu se justifica acordarea de despagubiri. Prejudiciul trebuie sa fie direct, caracter ce constituie o norma generala a raspunderii civile, aplicabila asadar si in cazul raspunderii delictuale. (Chiar in cazul cand neexecutarea obligatiei rezulta din dolul debitorului, daunele interese ce nu trebuie sa cuprinda decat ceea ce este o consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei). Prejudiciul este asadar direct, atunci cand el este urmarea nemijlocita a unei fapte ilicite, conexiune ce explica de altfel legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si rezultatul produs cu consecinte patrimoniale nefaste. Prejudiciul trebuie sa fie personal, caracter ce decurge din imprejurarea ca doar consecintele patrimoniale ale faptei ilicite sunt susceptibile de reparatie. Ori, asemenea consecinte nu pot fi suportate decat de catre persoane fizice sau juridice, singurele susceptibile sa incerce diminuari ale patrimoniului lor. Atingerea adusa patrimoniului unei persoane poate fi atat de natura materiala, cat si de natura morala, in masura in care aceasta din urma poate fi evaluata prin consecintele sale prin criterii patrimoniale. Atata vreme cat prejudiciul material reprezinta consecinta atingerii unui interes patrimonial (diminuarea activului sau majorarea pasivului patrimonial), prejudiciul moral constituie urmarea lezarii prin fapta ilicita a unui drept nepatrimonial. In vreme ce prin prejudiciul material persoana incearca distrugerea ori pierderea unui bun, prejudiciul moral implica atingerea adusa unuia dintre atributele personalitatii sale, vatamarea corporala sau a sanatatii sale etc. Prejudiciul material include atat pierderea efectiv suferita (damnum emergens), cat si beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care consta in impiedicarea activului patrimonial de o imbogatire care ar fi avut loc in cazul in care nu se savarsea fapta ilicita. Daca in privinta prejudiciului material chestiunile referitoare la evaluare si reparatia sa au fost transate atat in literatura cat si in jurisprudenta, prejudiciu moral mai suscita inca discutii si clasificari. Prejudiciul moral sau dauna morala este insa dificil de acoperit sau chiar imposibil, deoarece nu se poate stabili o echivalenta intre durerea morala si o anumita suma de bani si nici ca despagubirea materiala adusa sentimentelor de afectiune este imorala. Multa vreme, dand apreciere de principiu unei mai vechi hotarari a instantei supreme, instantele au apreciat ca nu se pot acorda reparatii materiale pentru prejudicii de ordin moral. Tendintele jurisprudentiale actuale sunt insa pentru acordarea de despagubiri9

pentru prejudiciul moral incercat. Spre exemplu, s-a propus acordarea de despagubiri banesti pentru prejudicii cu caracter nepatrimonial, care sunt consecinte ale vatamarii sanatatii ori integritatii fizice a persoanei. Vatamarea corporala severa poate avea drept consecinta pe langa pierderea totala sau partiala a capacitatii de munca (concretizata printr-un prejudiciu usor de evaluat ca o diferenta dintre salariul avut anterior si pensia pentru invaliditate stabilita), desfigurarea, paralizia ori imobilizarea care lipsesc persoana de posibilitatea de a participa la viata sociala ori culturala si de a culege toate beneficiile acestei participari. Un asemenea prejudiciu numit si prejudiciu de agrement poate fi atenuat prin acordarea unor despagubiri care sa asigure o ambianta corespunzatoare in mediul in care traieste persoana vatamata (in familie, institute de ocrotire ori recuperare etc.). De asemenea, s-a considerat ca o astfel de vatamare poate reclama pentru cel in cauza un efort suplimentar pentru activitatile sale cotidiene. Un asemenea efort (traductibil spre exemplu, prin deplasarea cu ajutorul unor proteze, citirea cu ajutorul unui singur ochi etc.), poate fi evaluat si trebuie reparat. Fara a intra in analiza tuturor situatiilor in care au fost acordate ori s-a propus acordarea de despagubiri materiale pentru prejudicii morale, subliniem ca in prezent aceasta problema a fost solutionata si in planul legislativ. II.1.3.Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu Existenta raspunderii civile delictuale presupune ca o a treia conditie, necesitatea ca intre fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate, in sensul ca o anumita fapta a cauzat un anumit prejudiciu. Nu poate fi trasa la raspundere decat acea persoana care printr-o fapta ilicita determinata, a produs acel prejudiciu a carui reparare se cere. Per a contrario nu poate fi trasa la raspundere civila o persoana care nu a produs prin fapta sa acel prejudiciu. Legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu trebuie sa fie directa, sigura si necesara, ca un raport dintre cauza si efect. Existenta conditiilor concrete in care se realizeaza legatura de cauzalitate nu poate fi apreciata decat, de la caz la caz, de catre instanta judecatoreasca. (Spre exemplu, o persoana alunecand pe strada pe gheata se loveste la cap. Pe parcursul transportarii sale la spital, ambulanta derapeaza si izbindu-se intr-un copac ii cauzeaza leziuni costale. In timpul interventiei chirurgicale moare din cauza asfixiei cauzate de lipsa de oxigen in sala de operatii. In speta, la decesul victimei, au concurat mai multi factori: neglijenta municipalitatii, fapta conducatorului auto sau incompetenta profesionala a medicilor). Pe langa aceste conditii generale, proprii in principiu oricarui raport de cauzalitate, raspunderea civila delictuala implica si o anumita specificitate a caracterelor legaturii de cauzalitate. Specifice raportului de cauzalitate in cazul raspunderii civile delictuale ii sunt urmatoarele premise, unanim recunoscute ca atare si in doctrina si jurisprudenta. A.Legatura de cauzalitate trebuie sa existe intre actiunea sau inatiunea cu caracter ilicit si prejudiciu stricto senso si nu ca o eventualitate cauzala acceptata in mod generic; B.In analiza raportului de cauzalitate se face abstractie de atitudinea subiectiva, psihica a faptuitorului fata de fapta comisa si consecintele ei. Sub acest aspect specific, intereseaza doar obiectivarea faptei si urmarile sale, fiind deocamdata irelevanta chestiunea imputabilitatii sau a responsabilitatii. In acest sens, ne referim la caracterul obiectiv al raportului de cauzalitate in materia raspunderii civile delictuale253. Intereseaza deci existenta10

obiectiva a faptei (actiune sau inactiune) si a urmarii sale specifice, concretizata printr-un prejudiciu; C.Fapta ilicita avand un caracter uman nu trebuie disociata de alte fapte umane sau de factori exteriori, ce pot contribui la producerea prejudiciului. Nu intereseaza toate conexiunile posibile, ci doar acelea care intr-un fel sau altul contribuie la realizarea raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu; Raportul de cauzalitate poate fi si indirect sau mediat, daca fapta ilicita a produs o situatie care a permis altor factori sa determine direct un anume prejudiciu. Spre exemplu, faptele complicelui la un furt nu sunt in legatura cauzala directa cu prejudiciul cauzat de autor, deoarece el ajuta sau inlesneste savarsirea faptei. El va raspunde insa alaturi de autor pentru repararea prejudiciului, chiar daca nu l-a produs nemijlocit prin fapta sa. Raportul de cauzalitate este o condiie esenial a rspunderii delictuale, dar totodat i criteriul n funcie de care se determin ntinderea reparaiei datorate victimei. Stabilirea raportului de cauzalitate este n multe situaii uor de realizat, legtura dintre fapt ilicit i prejudiciu fiind evident. Alteori stabilirea raportului de cauzalitate este dificil datorit complexului de mprejurri (condiii i cauze) care pot contribui la producerea prejudiciului. Pentru determinarea acestora s-au propus mai multe sisteme. A. Sistemul echivalenei condiiilor sau condiiei sine qua non. Conform acestuia, toate faptele n lipsa crora prejudiciul final nu ar fi survenit au aceeai valoare cauzal i trebuie reinute ca echivalente. Sistemul este criticat pentru c lrgete excesiv sfera persoanelor rspunztoare. B. Sistemul cauzei proxime. Conform acestui sistem, trebuie reinut drept cauz a prejudiciului numai fenomenul, fapta sau mprejurarea imediat anterioar producerii acestuia, apreciindu-se c n lipsa ei, chiar dac ar fi existat celelalte mprejurri, prejudiciul nu s-ar fi produs. Concepia a fost criticat deoarece uneori cauza proxim este de minim importan n raport cu un alt eveniment din lanul cauzal care poate s fie sursa esenial a prejudiciului. C. Sistemul cauzei adecvate, potrivit cruia, dintre condiiile prejudiciului trebuie reinute ca i cauze numai acele fapte sau mprejurri anterioare care, n mod normal, conform experienei umane, produc asemenea prejudicii sau consecine, avnd un caracter previzibil. Astfel, trebuie nlturate din cmpul cauzal acele fapte care, numai accidental, au determinat producerea prejudiciului.Criticile aduse uneori acestui sistem sunt legate de criteriul dup care se poate realiza determinarea caracterul tipic sau netipic al unei anumite condiii n raport cu prejudiciul cauzat. Intre aceste criterii s-a propus att acela al previzibilitii subiective ct i cel al previzibilitii obiective. D. Sistemul unitii indivizibile dintre cauz i condiii. Din sinteza sistemelor de mai sus a rezultat concepia specific celui din urm. Se consider c ntre cauza principal i condiii este o unitate indivizibil, raportul de cauzalitate cuprinznd nu numai faptele care constituie cauza necesar i direct, ci i condiiile cauzale, fapte care au fcut posibil aciunea cauz sau i-au asigurat ori agravat efectele duntoare. Astfel se explic n planul dreptului antrenarea rspunderii instigatorilor, complicilor, favorizatorilor i tinuitorilor. II.1.4.Culpa sau greseala Textul art. 1371 Cod civil instituie principiul rspunderii bazat pe culpa. In cazul rspunderii subiective, elementul culp este indispensabil pentru ca victima s poat pretinde de la autorul faptei ilicite repararea prejudiciului. Cu toate acestea, condiia culpei poate s11

lipseasc n cazurile de rspundere obiectiv, cum ar fi rspunderea pentru lucruri. Aadar, domeniul specific culpei este cel al rspunderii subiective pentru fapta proprie Textele Codului civil folosesc pentru aceeai relitate subiectiv mai muli termeni: greeal, neglijen, impruden i mai ales culp. In literatura de specialitate s-au propus mai multe denumiri care s aib un caracter uniform i s poat desemna cu precizie latura subiectiv a rspunderii civile. Cea mai uzitat denumire este aceea de vinovie, menit s confere unitate delictului civil i celui penal. Cu toate acestea, este preferabil folosirea termenului de culp, devenit tradiional n dreptul civil. Culpa este definit ca fiind atitudinea psihic a autorului faptei ilicite i pgubitoare fa de fapta respectiv i fa de urmrile acestei fapte. Elementele culpei se consider c sunt: A. un element intelectiv, care const n reprezentarea n contiina omului a semnificaiei sociale a faptei sale i n prevederea sau cel puin n posibilitatea de prevedere a urmrilor faptei pe care o svrete sau urmeaz s o svreasc; culpa presupune un anumit nivel de cunoatere a semnificaiei sociale a faptelor i urmrilor eventuale ale acestora; B. un element volitiv, n care se concretizeaz procesul psihic de deliberare i de luare a unei hotrri cu privire la conduita pe care o va avea acea persoan; procesul volitiv are dou faze: deliberarea i decizia, iar procesul deliberativ trebuie s aib loc n condiii libere, presupunnd posibilitatea de a alege ntre licit i ilicit. Din analiza art. 1371 Cod civil se deduce c exist o culp intenional i una neintenional. Dac ne raportm i la prevederile art. 19 din Codul penal, atunci putem reine c formele culpei sunt urmtoarele: dolul direct sau intenia direct, existent atunci cnd autorul i d seama de caracterul antisocial al faptei sale i totodat prevede i dorete producerea consecinelor sale;. dolul indirect sau intenia indirect, existent cnd fptuitorul prevede caracterul antisocial al faptei sale, prevede consecinele acesteia i cu toate c nu le urmrete, accept posibilitatea producerii lor; imprudena, cnd fptuitorul i d seama de caracterul antisocial al faptei sale, prevede consecinele ei, pe care nu le accept, spernd, n mod uuratic, c ele nu se vor produce; neglijena, cnd fptuitorul nu i d sema de caracterul antisocial al faptei i nu prevede consecinele acesteia, dei trebuia i putea s le prevad. Distincia ntre diversele forme ale culpei nu are nici o semnificaie n planul rspunderii delictuale, repararea prejudiciului nedepinznd de forma culpei i nici de gravitatea acesteia. Prin excepie, forma culpei are semnificaie n situaia n care la producerea prejudiciului au contribuit mai multe persoane. Dup repararea prejudiciului, solidaritatea acestora nu se mai menine, astfel nct la desocotirea ntre debitori, se va ine seama de contribuia fiecruia la producerea prejudiciului. In dreptul civil civil se face distincie ntre mai multe grade : - culpa grav (culpa lata), adic acea culp de care nu s-ar putea face vinovat nici omul cel mai mrginit, - culpa uoar (culpa levis), adic acea culp pe care nu ar fi svrit-o un bun printe de familie, adic un om cu o diligen normal; - culpa foarte uoar (culpa levissima), adic aceea care ar fi putut fi evitat numai de un excelent printe de familie, adic cel mai diligent persoan. Nici gradele culpei nu au importan n privina antrenrii rspunderii civile dect n situaii de excepie (ex. n cazul n care prile unui contract convin asupra unor clauze de12

nerspundere definite n funcie de gradul culpei, pentru a stabili ntinderea reparaiei prejudiciului n situaia n care prejudiciul a fost cauzat din culpa comun a fptuitorului i a victimei). Uneori, stabilirea culpei nu este o chestiune dificil i se poate deduce cu uurin din existena celorlalte elemente ale rspunderii. In anumite situaii, mai ales n cazul culpei neintenionale, stabilirea vinoviei autorului prejudiciului devine dificil. Pentru a stabili coordonatele rspunderii s-au conturat trei puncte de vedere: 1. criteriul subiectiv, conform cruia, pentru determinarea culpei trebuie s se in seama de nsuirile i capacitatea fiecrei persoane - vrst, sex, nivel de instruire, caracter, temperament, pentru a se putea determina posibilitatea acesteia de a prevedea urmrile faptei sale; 2. criteriul obiectiv, conform cruia este n culp persoana care nu a dat dovad de prudena i diligena cu care ar fi lucrat, n acele mprejurri, un tip uman abstract, cu capacitate medie, normal, apreciat n funcie de nivelul general al rspunderii sociale; 3. criteriul intermediar, conform cruia aprecierea culpei se face pornind de la criteriul obiectiv, adic prin referire la comportamentul unui om normal, abstract, care acioneaz cu grij fa de interesele societii i ale semenilor si i care s-ar fi aflat n aceleai mprejurri exterioare cu autorul faptei. Acest criteriu trebuie ns completat cu elemente sau circumstane concrete cum sunt: infirmitile fizice grave, condiiile specifice de timp i loc n care se acioneaz, felul activitii n cursul creia a intervenit fapta pgubitoare. Pentru existena culpei este necesar existena discernmntului. Discernmntul este prezent, cel puin prezumtiv, la persoanele cu capacitate delictual.Capacitatea delictual este capacitatea de a rspunde pentru faptele juridice ilicite i nu se confund cu capacitatea de exerciiu care se refer la ncheierea de acte juridice.Vinovatia sau culpa este conditia de natura subiectiva in prezenta careia poate fi angajata raspunderea civila delictuala a faptuitorului, conditie care reflecta atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta si de consecintele ei. Daca in dreptul penal vinovatia se infatiseaza fie sub forma intentiei (directa sau indirecta), fie sub forma culpei (neglijenta sau imprudenta), raspunderea civila delictuala opereaza numai cu termenul de culpa, acoperitor al tuturor formelor de vinovatie. Distinctia nici nu si-ar putea avea utilitate, atata vreme cat aceasta forma a raspunderii juridice poate fi angajata indiferent de gradul de vinovatie. In mod exceptional gravitatea culpei are relevanta judiciara doar in anumite cazuri strict determinate sau al culpei concurente a victimei (in functie de gradul de vinovatie se stabileste intinderea despagubirilor datorate). Indiferent de gravitatea sa, culpa presupune un factor intelectiv de constiinta, care presupune un anumit nivel de perceptie sociala a faptelor si urmarilor lor, dar si un factor volitiv, de vointa, care reflecta actul psihic de deliberare si optiune cu privire la un anumit comportament ce urmeaza a fi adoptat de catre faptuitor. El implica libertatea de vointa, de deliberare si decizie in deplina cunostinta de cauza. Factorul intelectiv este conditionat de nivelul de pregatire si cunoastere in concret a autorului faptei ilicite, reductibil in final la intrebarea: putea sau trebuia sa cunoasca autorul faptei ilicite semnificatia si urmarile faptei sale? In functie de raspunsul la aceasta intrebare se

13

poate stabili daca persoana a actionat sau nu cu discernamant, altfel spus daca are capacitate delictuala. Autorul unei fapte cauzatoare de prejudiciu nu poate fi tras la raspundere decat daca a actionat cu capacitate de discernamant, deci daca a avut reprezentarea consecintelor faptelor sale. In privinta capacitatii delictuale, opereaza prezumtia ca fiecare persoana a actionat cu discernamant pana la proba contrarie. Sunt lipsiti de discernamant si nu raspund pentru faptele lor delictuale minorii sub 14 ani si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca, chiar daca s-ar face dovada ca ultimii au actionat intr-un moment de pasagera luciditate. Fireste, problema culpei sau a capacitatii delictuale nu se pune decat in cazul raspunderii pentru fapta proprie, deoarece ea nu-si are nici o ratiune atunci cand raspunderea este angajata pentru fapta lucrurilor, a animalelor ori ruina edificiului. Proba raspunderii civile delictuale Pentru a fi antrenata raspunderea civila delictuala este necesar a se face dovada existentei tuturor elementelor raspunderii pentru fapta proprie si anume: existenta faptei, prejudiciul, legatura cauzala, vinovatia si discernamantul faptuitorului. Raspunderea civila delictuala poate fi angajata numai daca sunt indeplinite toate aceste elemente. Este de neconceput angajarea raspunderii civile delictuale a unei persoane in lipsa oricaruia dintre aceste elemente. Sarcina probei acestor elemente incumba reclamantului, care de cele mai multe ori este insasi persoana vatamata. Repararea prejudiciului se face in cadrul procesual numai atunci cand cel ce a cauzat prejudiciul nu intelege sa-l repare pe cale amiabila. In caz contrar el poate fi obligat la cererea celui ce a suferit prejudiciul pe calea unei actiuni in justitie. Aceasta actiune poate fi purtata fie in procesul penal, fie printr-o actiune civila separata pentru ca nu mereu o fapta cauzatoare de prejudiciu este si infractiune. II.2.Raspunderea indirecta Este reglementat prin dispoziiile art. 1372 Cod Civil, fiind o rspundere pentru fapta altuia. Prin acest text de lege se stabilete : suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligai a rspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastr . Legea prevede urmtoarele situaii de rspundere pentru fapta altuia : Rspunderea comitenilor pentru prepui art. 1373 cod.civ. Rspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicie art. 1372 cod.civ. Rspunderea altor persoane (cel care l-a ndemnat sau l-a determinat pe altul s cauzeze un prejudiciu l-a ajutat n orice fel s l pricinuiasc sau cu bun tiin a tinuit bunuri ce proveneau dintr-o fapt ilicit ori a tras foloase din prejudicierea altuia rspunde solidar cu autorul faptei. (art. 1369 cod.civ.). Rspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri art. 1376 c.civ. Rspunderea pentru ruina edificiului art. 1378 c.civ. Din acest text de lege deducem c trei categorii de persoane rspund pentru fapta altuia i anume : prinii pentru faptele copiilor lor minori, comitenii pentru prepuii lor precum i institutorii i artizanii pentru faptele elevilor i ucenicilor. Se consider c aceste14

persoane rspund n virtutea obligaiei lor de a supraveghea persoanele care pot eventual rspunde.n sarcina lor legea instituie o prezumie de culp iar victima unei fapte ilicite nu va fi inut s fac dovada c aceste persoane nu i-au ndeplinit corespunztor obligaia de supraveghere a persoanelor care au svrit fapta. II.2.1 Raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de copii minori P o t r i v i t a r t . 1 3 7 2 i n C . c i v . T a t a l s i m a m a , d u p a m o a r t e a barbatului, sunt reponsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dansii, iar Tatal si mama sunt aparati de responsabilitatea aratata mai sus,daca probeazaa ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil. Asa cum se remarca indeobste, faptul ca, de regula, tatal raspunde pentru prejudiciile copiilor minori, in timp ce mama ar raspunde dupa moartea tatalui, isi are explicatia in aceea ca, pana la intrarea in vigoare a Codului familiei, titular al ocrotirii parintesti era tatal. Textul afost insa abrogat implicit prin proclamarea principiului egalitatii dintre soti. O interpretare rationala a textului de la art. 1372 C.civ., care sa aiba in vedere ratio legis, face sa consideram ca persoanele raspunzatoare suntparintii firesti, fiind indiferent daca minorul este rezultat din casatorie sau din afara ei, precumsi parintii adoptivi, de la data incuviintarii adoptiei. S - a d i s c u t a t , a t a t i n t e o r i e 6 cat si in daca in cercul persoanelor raspunzatoare nu trebuie incluse si altele carora le-au fost incredintati minorii, fara sa aiba legaturi de rudenie cu acestia. Aceasta opinie este sustinuta,cum vom vedea, si de fundamentul acestei raspunderi. II.2.1.1. Fundamentul raspunderii parintilor O p i n i a m a j o r i t a r a e s t e c a r a s p u n d e r e a parintilor pentru prejudiciile cauzate altora de copiii lor minori isi gaseste explicatia in culpa, considerandu-se ca ne-am afla in prezenta unei triple prezumtii 7 : - prezumtia ca, in exercitarea indatoririlor ce revin parintilor au existat abateri; -prezumtia de cauzalitate intre neindeplinirea indatoririlor parintesti si savarsirea faptei ilicite , cauzatoare de prejudicii; -prezumtia vinei parintilor, de obicei sub forma neglijentei, in indeplinirea indatoriririlor parintesti. Se apreciaza ca instituirea acestor prezumtii ar acorda protectie victimei, fiind cnformaechitatii. Dificultati au aparut cand s -a pus problema determinarii in concret a indatoririlorparintesti prezumate a nu fi fost indeplinite sau indeplinite necorespunzator. S-a raspuns caprezumtia de culpa vizeaza obligatia de supraveghere a copiilor de catre parinti. I n t r - o a l t a o p i n i e 8, imbratisata de orientarea Instantei Supreme, s-a sustinut ca prezumtia priveste nu doar lipsa supravegherii dar si lipsa unei educatii corespunzatoare, apreciindu-se ca o astfel deorientare corespunde unei conceptii mai exigente fata de parinti si mai atente fata de victima.O orientare ce se vrea si mai generoasa9,prezumtia de culpa ar privi, deopotriva obligatia de supraveghere d a r s i obligatia de crestere a copilului minor, aceasta din urma fiind preferabila datorita gradului mai mare de generalitate. Asa cum se vede, efortul de a inventa cat mai multe prezumtii are, aproape

6 I. A. Barasch, I Nestor, S. Zilberstein , Ocrotirea parinteasca, Editura Stiintifica, 1960, p. 162 ,1637 I.Dogaru, P.Drghici, Teoria general a obligaiilor, Edutura tiinific, Bucureti, 1999 p.286

8 Tr. Ionascu, Curs de drept civil, Obligatiuni, Litografia invatamantului, Bucuresti, 1950, p. 195 9 M. Eliescu, Rspunderea civil delictual, Ed. Academiei, Bucuresti, 1972 p. 95. 15

invariabil, justificarea de a mobiliza pe parinti sa fie cat mai diligenti in evitarea oricaror fapte ilicite ale copiilor lor minori, contribuind, implicit, la o protectie mai mare a victimei. Plecandu-se de la r o l u l e d u c a t i v p e c a r e t r e b u i e s a - l a i b a a c e s t e p r e z u m t i i , s e c o n s i d e r a c a e l e s u n t mobilizatoare, contribuind la preventia generala. In doctrina noastra au aparut, timid, si alte opinii care fac ca edificiul raspunderiiridicat pe temelia culpei prezumate sa nu mai poata fi considerat invulnerabil. Un distins autor, f r e c v e n t c i t a t i n a c e a s t a l u c r a r e , f a c e o r e m a r c a p e c a r e o s a l u t a m , c o n s i d e r a n d c a intemeierea raspunderii parintilor pe o prezumtie de culpa este depasita, oferind prea multeposibilitati de denaturare a realitatii, aplicarea ei in numeroase cazuri fiind formala, artificialasi profund nedreapta . 10 Fundamentul raspunderii parintilor in conceptia pe care o promovam ca si al celorlalte cazuri de raspundere, trebuie cautat de partea victimei care trebuie indemnizata si nu de partea autorului care trebuie sanctionat. Injustetea prejudiciului proclama iperativul reparatiei. Iar daca ne intrebam de ce tocmai parintii sunt cei chemati sa despagubeasca pevictima, este pentru ca ei au o aceasta calitate naturala, fiind tocmai de aceea desemnati sarepare prejudiciul cauzat de copiii lor si nu pentru ca sunt vinovati. Cata vreme dreptul prezuma buna credinta, orice prezumtie contrara este inadmisibila. Conduita obisnuita aomului nu este nociva ci creatoare, pozitiva, afirmativa. Nimeni si nimic nu ingaduie saprezumam pe parinti culpabili. Daca in practica intalnim destule situatii in care parintii au ovina in educarea copiilor, ele nu constituie regula pentru a o putea prezuma, si inca absolut. Se accepta in doctrina ca justificarea sacrificarii parintilor prin condamnarea lor consta in nevoia de a asigura o protectie cuvenita victimei, neobligand-o sa mai facadovada unei duble culpe, aceea a copilului si a parintelui. In realitate, acest fundament pare ane procura, mai degraba, linistirea cugetului ca, totusi o culpa exista undeva, decat unimperativ rezonabil si parajuridic. A fundamenta raspunderea inseamna a identifica un imperativ situat in afara ei, a gasiacel comandament moral preexistent dreptului care a impus solutia juridica. Din aceastaperspectiva, enuntul potrivit caruia tripla prezumtie legala justifica juridic raspundereaparintilor 13 ni se pare gresit pentru ca dreptul nu se poate autojustifica. Nevoia unei protectii a victimei, care este dupa noi ideea forta a intregii raspunderi delictuale, este mai bine servita prin recunoasterea unui alt fundament care existaobiectiv si poate functiona fara repros decat sa apelam la multiple prezumtii discutabile ce pot ajunge chiar la culpa de a fi parinte si care au doar virtutea de a ne procura o motivatie artificiala a imperativului reparatiei. Sustinem deci ca raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori va trebui sa fie obiectiva, avandu-si justificarea tocmai in calitatea lor naturala de parinti, tinuti de o obligatie la fel de naturala, anume aceea de solidaritate familiala. II.2.1.2 Conditiile raspunderii parintilor Aceste conditii sunt prevazute expres in textul de la art. 1372 C. civ care instituie raspunderea parintilor pentru prejudiciul cauzat de copiiilor minori care locuiesc cu dansii. Textul priveste strict conditiile raspunderii parintilor, ceea c e i n s e a m n a c a c e l e l a l t e c o n d i t i i g e n e r a l e s u n t i m p l i c i t a v u t e i n v e d e r e . P r i n u r m a r e , raspunderea parintilor va fi declansata ori de cate ori un prejudiciu injust a fost produs unei alte persoane de fapta copiilor lor minori care locuiesc cu acestia. Premiza raspunderii parintilor o constituie prejudiciul cauzat altora de copiii lor. Conditiile acestei raspunderi sunt: minoritatea si comunitatea de locuinta cu parintii.10

L. Pop, Drept civil. Teoria general a obligaiilor. Tratat, ed. a II-a,Ed. Fundaiei Chemarea, Iai, 1996,p.243

16

A.Minoritatea Faptuitorul trebuie sa fie minor, adica sa nu fi implinit varsta de 18ani la momentul savarsirii faptei prejudiciabile, sau sa nu se fi casatorit inainte de 18 ani. Practica a decis ca parintele ramane obligat pentru prejudiciul cauzat de minor, chiar daca,intre timp, minorul a devenit major si are mijloace materiale proprii. Solutia este corectapentru ca indeplinirea conditiil or raspunderii trebuie examinata la momentul produceriiprejudiciului ( illo tempore ) si nu la data formularii actiunii sau la data judecarii cauzei. B.Comunitatea de locuinta cu parintii Conditia vizeaza locuinta minorului si nudomiciliul acestuia. Potrivit art. 14 alin. 1 din Decr. 31/1954, domiciliul legal al minorului este laparintii sai iar daca parintii n-au o locuinta comuna, la acela dintre parinti la care locuiestestatornic. Art. 14 alin.2 din Decr. 31/1954 prevede ca domiciliul copilului incredintat de instanta judecatoreasca unei a treia persoane ramane la parintii sai.Situatiile in care minorul isi are locuinta in alta parte decat parintii, au fost astfel grupate: Cand, desi minorul are locuinta la parinti, el locuieste in alta p a r t e , c u consimtamatul sau stirea acestora. In asemenea situatii parintii raspund de prejudiciile cauzatede copiii minori. Cand minorul nu locuiste cu parintii impotriva vointei acestora, s-a spus ca einu raspund pentru ca n-au posibilitatea sa-si exercite obligatiile. Daca minorul se afla internat printr-o hotarare judecatoreasca intr-o institutiede reeducare, s-a decis ca parintii nu raspund, neavand posibilitatea de a-l supraveghea Aceasta solutie a fost ciriticata de literatura juridica cu motivarea c a schimbarea locuintei minorului in instututia de reeducare se datoreaza aceleaisi lipse desupraveghere si educatie a parintilor. Cand minorul produce altuia un prejudiciu in perioada cand avea o altalocuinta datorita continuarii invataturii, pregatirii profesionale sau incadrarii lui in munca, juriprudenta a apreciat ca noua locuinta, fiind temporara, nu influenteaza raspundereaparintilor. Cand minorul este incredintat unuia dintre parinti despartiti in fapt saudivortati, va raspunde parintele caruia I-a fost incredintat. S-a decis insa ca, in cazul in care,desi incredintat unuia dintre parinti, minorul a fost luat spre crestere de celalalt parinte, cel ceva raspunde pentru prejudiciile injuste cauzate de minor va fi acesta din urma, solutie care nuse impune cand minorul se afla intr-o simpla vizita la celalalt parinte. Toate aceste solutii au ca motivare aceeasi prezumtie ca prejudiciile cauzate de minori altora sunt datorate lipsei supravegherii si educatiei parintilor, partajul culpelor fiind facut dupa criterii de fapt. II.2.2. Raspunderea comitentului pentru fapte ilicite ale prepusilor II.2.2.1. Reglementarea raspunderii comitentilor Potrivit Codului civil sunt raspunzatori "Stapanii si comitentii, de prejudiciul cauzat de servitorii si prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat". Stapanii si comitentii nu formeaza doua categorii de responsabili, ci doar una singura. Intr-adevar, stapanii sunt comitenti, iar servitorii prepusi, m o t i v p e n t r u c a r e v o m t r a t a p r o b l e m a t i c a r a s p u n d e r i i f o l o s i n d t e r m e n i i d e c o m i t e n t i s i p r e p u s i . Instantele civile si penale sunt obligate frecvent sa solutioneze cauze in care este implicata raspunderea

17

comitentilor. Solutiile propuse de doctrina juridica sau adoptate de jurisprudenta sunt variate, uneori c o n t r a d i c t o r i i . Conditiile raspunderii comitentului pentru fapta prepusului sunt: prejudiciul; fapta ilicita a prepusului; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu; culpa prepulsului. Pe langa conditiile generale ale raspunderii comitentului, mai este necesar sa fle indeplinite alte doua conditii speciale: a) In primul rand, trebuie sa existe un raport de prepusenie in momentul savarsirii faptei ilicite. De regula, un asemenea raport rezulta dintr-un contract individual de munca. Cum insa art. 1373 Codcivil nu conditioneaza raportul de prepusenie de contractul de munca, inseamna ca un asemenea raport poate lua nastere chiar daca prepusul nu are calitatea de salariat. Nu este necesar nici macar ca raportul d e p r e p u s e n i e sa aiba un caracter oneros. Credem ca raportul de prepusenie presupune neaparat osubordonare social -economica a prepusului fata de comite nt. E s e n t a r a p o r t u l u i d e p r e p u s e n i e o constituie, pe de o parte, activitatea comitentului, de a directiona, supraveghea si controla pe prepus, iar pe de alta parte, activitatea prepusului, care accepta sa faca ceva altuia, sub directa supraveghere sicontrol al acestuia. Trebuie sa existe o autoritate si o subordonare, in baza unei conventii intre parti.Existenta contractului de munca face sa prezume raportul de prepusenie.In mod exceptional, raportul de prepusenie poate exista in cazul contractului de mandat.In cazul contractului de antepriza, atunci cand anteprenorul se subordoneaza beneficiarului, va puteaexista un raport de prepusenie. In nici o situatie nu va exista insa un raport de prepusenie intre locator silocatar. b) Fapta ilicita sa fie savarsita "in functiile ce li s-au incredintat" prepusilor. Aceasta prevedere legalaa fost interpretata de doctrina si jurisprudenta atat restrictiv dar si extensiv.Intr-o interpretare restrictiva, s-a considerat ca raspunderea va opera numai atunci cand fapta ilicita afost savarsita in limitele functiei incredintate.In interpretarea extensiva raspunderea va exista si in cazul in care prepusul a depasit limitele functieisale actionand in propriul sau interes. II.2.2.2.Efectele raspunderii comitentului Pentru recuperarea pagubei, victima beneficiaza de un drept de optiune, in sensul ca poate sa se indrepte fie numai impotriva prepusului, fie numai impotriva comitentului, f i e i m p o t r i v a a t a t a p r e p u s u l u i , c a t s i a c o m i t e n t u l u i , n u m a i c a t e m e i u l raspunderii fiecaruia, in acest din urma caz, este diferit. Comitentul va achita victimei valoarea pagubei produsa de prepus, chiar daca in timpul procesului prepusul s-ar obliga sa plateasca victimei o suma mai mare decat valoarea prejudiciului efectiv produs, plata diferentei in plus nu este opozabila comitentului, care nu poate fi obligat sa achite decat prejudiciul efectiv suferit .O problema intilnita frecvent in practica este aceea cind paguba a fost savarsita de prepusii unor comitenti diteriti. Este incontestabil ca prepusii vor raspunde solidar, conform art. 1373 Cod civil, pentrufapta lor. Solidaritatea opereaza numai intre prepusi, ca autori ai faptelor ilicite, si nu intre comitenti.Fiecare comitent va raspunde in solidum cu prepusul sau, in raport de intinderea culpei acestuia. Dupa ce a despagubit victima, comitentul are actiune in regres impotriva prepusului. Acesta trebuie sa s u p o r t e s i n g u r c o n s e c i n t e l e f a p t e i s a l e i l i c i t e . D a c a s e v a s t a b i l i c a l a p r o d u c e r e a p r e j u d i c i u l u i a contribuit si culpa comitentului, in actiunea de regres, acesta nu va putea cere deca t restituirea partiiaferenta culpei prepusului sau. In situatia in care fapta este produsa de mai multi prepusi ai aceluiasi comitent, raspunderea solidara a prepusilor se va mentine, solutie adoptata constant de practica18

judiciara. Atunci cand prepusii unor comitenti diferiti produc prejudiciul unui tert, comitentul care a facutintegral plata nu are actiune in regres impotriva celorlalti comitenti. II.2.3.Reglementarea raspunderii pentru prejudiciile produse de lucruri Potrivit Codului civil sintem responsabili de prejudiciul cauzat "de lucrurile ce sunt sub p a z a n o a s t r a " . P a g u b e p r o d u s e p r i n " f a p t a " l u c r u l u i s u n t f o a r t e f r e c v e n t e , a s a i n c a t i n s t a n t e l e judecatoresti sunt permanent sesizate sa solutioneze litigii de acest gen. Conditiile raspunderii sunt: existenta unei fapte a lucrului; existenta unei persoane care sa raspunda de prejudiciul produs de lucru; raportul de cauzalitate intre fapta lucrului si prejudiciu. S- a u p r o p u s m a i m u l t e c r i t e r i i . P r i m u l c r i t e r i u e s t e c e l a l f a p t e i a u t o n o m e a lucrului care are in vedere absenta oricarei interventii a omului (ex: un vehicul stationat porneste singur la vale si accidenteaza o persoana). S-a obiectat insa ca nu exista practic vreo imprejurare in care lucrulsa prejudicieze pe cineva fara interventia omului. Criteriul viciului propriu al lucrului (ex: ruperea unei piese, desprinderea unei roti etc.) nu a fost considerat suficient, deoarece obliga victima sa faca probadificila a viciului propriu al lucrului. Ultimul criteriu se refera la iesirea lucrului de sub controlul siautoritatea omului. El are in vedere notiunea de paza, insa criteriul in sine agraveaza situatia celui pagubit si indirect face distinctia intre lucrurile primejdioase si cele neprimejdioase.Este dificil de gasit un criteriu care sa fie aplicabil tuturor situatiilor in care poate avea loc o "fapta" alucrului. Persoana responsabila de prejudiciul cauzat de lucruri. Stabilirea persoanei care urmeaza sa raspunda pentru "fapta" lucrului, nu este atat de simpla. Raportul de cauzalitate intre fapta lucrului si prejudiciu.Este incontestabil ca exista o conexiune si interdependenta intre fenomene, iar sarcina judecatoruluieste aceea de a stabili care eveniment are caracter cauzal. Potrivit teoriei echivalentei conditiilor, toateevenimentele anterioare vor fi considerate ca fiind echivalente intre ele si, in consecinta, vor fi cauzaefectului produs. Pentru delimitarea faptei lucrului si fapta omului, s-au propus cateva criterii. Primul criteriu are in vedere fapta autonoma a lucru lui, fara nici o contributie a omului. Un alt criteriu a fost cel al viciului propriu al lucrului, se v a a p l i c a n u m a i a t u n c i cand lucrul se afla in miscare sub conducerea omului, iar prejudiciul e s t e consecinta unui viciu propriu al lucrului (se desprinde o roata; se rupe o piesa etc.). Practic este dificil de a face dovada viciului propriu al lucrului, asa incat situatia victimei este serios agravata. II.2.4. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale II.2.4.1. Reglementarea raspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale Potrivit Codului civil, "Proprietarul unui animal, sau acela care se serveste cu dansul in cursulserviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalui se afla sub paza sa, sau ca ascapat".Raspunderea pentru paguba cauzata de animale se intemeiaza pe acelasi mecanism ca si raspunderea p e n t r u l u c r u r i . T e x t u l d e l e g e i n s t i t u i e o p r e z u m t i e d e r a s p u n d e r e a c e l u i c a r e a r e p a z a j u r i d i c a a animalului. II.2.4.2.Persoana responsabila

19

Codul civil prevede ca raspunderea cade in sarcina paznicului animalului. In principiu, paza juridica revine proprietarului sau persoanei care, in mod licit, a dobandit autoritatea asupra animalului. N u v a f i i n s a e x c l u s a d e l a r a s p u n d e r e p e r s o a n a c a r e , p r i n m o d a l i t a t i i l e g a l e , a i n t r a t i n p o s e s i a animalului.Daca animalul apartine in coproprietate mai multor persoane (devalmasie sau coproprietate pe cote- parti), raspunderea nu va fi solidara, ci proportional cu cota de proprietate a fiecaruia. Cand prejudiciul afost produs de mai multe animale, care apartin unor proprietari diferiti, intre care nu exista comunitatede paza juridica, raspunderea nu va fi solidara, ci divizibila. Intr-un asemenea caz, jurisprudenta a decisca proprietarii vor raspunde in proportie cu participarea animalelor ce le poseda. Daca prejudiciul este produs chiar celui care asigura paza materiala, raspunderea va reveni celui care are paza juridica . Eventual va fi avuta in vedere si conduita culpabila a celui care a avut paza materiala. Problema care se pune este daca va mai raspunde proprietarul animalului atunci cand animalul a fostin mana altei persoane, cum ar fi: uzufructuarul, uzuarul, chiriasul etc. In acest caz, animalul nemaifiindsub paza proprietarului, el nu va raspunde civil. Nu pot raspunde in acelasi timp proprietarul si cel carese foloseste efectiv de animal, deoarece art. 1375 Cod civil impune raspunderea in sarcina proprietaruluisau a celui care se foloseste de animal. In consecinta, uzufructuarul, comodatarul, uzuarul, chiriasul etc.vor raspunde de fapta animalului, dar vor avea o actiune in regres impotriva proprietarului, daca acestale-a ascuns viciile animalului. II.2.4.3. Animalele pentru care se raspunde Prevederea cuprinsa in art. 1375 Cod civil are in vedere orice animal cu singura conditie ca ele sa fieobiectul unui drept de proprietate.Vom avea insa in vedere atat animalele aflate sub paza, cat si cele care au iesit de sub paza. Termenul de paza nu trebuie inteles in sensul sau literal. Raspunderea va fi antrenata si atunci cand animalul se afla liber si nepazit. De asemenea, legea nu distinge intre animalele domestice si cele salbatice. II.2.4.4. Conditiile raspunderii si cauzele de exonerare de raspundere In primul rand, victima va trebui sa faca dovada ca paguba a fost produsa de animal, iar in al doilea fiind, ca persoana de la care se pretinde plata despagubirii avea paza juridica a animalului. Cazul fortuit nu exonereaza de raspudere. Daca animalul a fost batut, supus chinurilor si in aceste conditii el reactioneaza violent prejudiciind v i c t i m a s a u o a l t a p e r s o a n a , c e l c e a r e p a z a l u i n u v a r a s p u n d e c i v i l . D e a s e m e n e a , c e l c e s p e r i e u n animal, de fapta animalului va raspunde persoana care l-a provocat sau speriat si nu proprietarul. S-a pus problema cine va raspunde cand un animal este provocat de un alt animal care apartine altui proprietar.Prejudiciul va fi reparat de proprietarul animalului agresor. Daca o persoana recurge la mijloaceledolosive pentru a determina pe altul sa se apropie de un animal naravas, care accidenteaza, raspundereaii va apartine celui care a recurs la mijloace dolosive. II.2.4.5. Efectele raspunderii Cel pagubit se va indrepta cu actiunea impotriva celui care are p a z a j u r i d i c a a a n i m a l u l u i . Aceasta nu este insa obligatorie. Victima se poate indrepta, direct, si impotriva celui care are doar pazam a t e r i a l a a a n i m a l u l u i , i n s a a c t i u n e a va fi intemeiata pe dispozitiile art. 1375-1378 Cod civil cand pazitorul juridic a platit despagubirea, va avea un drept de regres impotriva celui care a avut pazamateriala a animalului, daca din culpa acestei persoane a n i m a l u l s - a a f l a t i n s i t u a t i a d e a p r o d u c e paguba.

20

Bibliografie: . M. Costin, O ncercare de definire a noiunii rspunderii juridice, n R.R.D. nr. 1/1970 2. I.M. Anghel, Fr. Deak, M.F. Popa, Rspunderea civil, Ed. tiinific, Bucureti, 1970 3. C. Statescu, C. Barsan, Dr civil. Teoria generala a obligatiilor, Bucuresti 2000 4. Sm Angheni, Drept civil, Vol. I Partea general. Persoanele, Ed. Oscar Print, Bucureti. 1998 5. V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol.II, Ed. National, Bucuresti, 1997 6. I. A. Barasch, I Nestor, S. Zilberstein , Ocrotirea parinteasca, Editura Stiintifica, 1960 7. I.Dogaru, P.Drghici, Teoria general a obligaiilor, Edutura tiinific, Bucureti, 1999 8. Tr. Ionascu, Curs de drept civil, Obligatiuni, Litografia invatamantului, Bucuresti, 1950 9. Cod Civil 2011 10.Lect. univ. dr. Nemoi Gabriela, Curs Drept 2011

21