1

Curs 8 Stimulentele ca instrument de realizare a politicilor privind

investiţiile străine directe

În acest curs studenţii vor primi informaţii şi date despre:

- Poziţii faţă de acordarea de stimulente pentru atragerea de

investiţii străine directe;

- Tipuri de stimulente acordate investitorilor străini şi forme de

materializare a acestora;

-

8.1. Rolul stimulentelor în atragerea investiţiilor străine directe

Atragerea investiţiilor străine directe, ca activitate coerentă şi deliberată,

având o finalitate bine definită în contextul politicii economice a unei

ţări, presupune utilizarea unor tehnici de marketing diverse şi de durată.

Spre deosebire de cazul clasic al vânzărilor de mărfuri, în cazul atragerii

investiţiilor străine directe, ceea ce se "vinde" este locul de efectuare a

investiţiei cu factorii de producţie aferenţi, nu numai în sens strict spaţial

(teren, clădiri, etc.), cât şi în sens de zonă economică (ţară, regiune).

În cadrul tehnicilor de atragere a investiţiilor străine directe, un loc

distinct, deşi destul de controversat este ocupat de acordarea de

stimulente (financiare, fiscale, nefiscale, etc.) investitorilor străini.

În acest sens, un Raport UNCTAD World Investment Report din 1995

arăta că stimulentele sunt mai acceptate în practică decât în teorie şi că nu

există încă o concluzie clară asupra raportului cost/beneficiu în cazul

utilizării acestora. Pe plan internaţional există poziţii diametral opuse cu

privire la acordarea de stimulente, singurul fapt cert este acela că

stimulentele pentru investitori sunt des întâlnite în practică.

În SUA există tendinţa de a justifica acordarea de stimulente precum şi

percepţia că acestea joacă un rol însemnat în determinarea deciziei de

investire.

În alte ţări se manifestă o atitudine mai rezervată, considerându-se că

stimulentele au o influentă marginală, de consecinţă, ele fiind luate în

calcul numai după ce au fost analizaţi şi validaţi alţi factori.

Este de remarcat faptul că, în general, aceasta abordare este împărtăşită,

cel puţin la nivel de declaraţii, şi de majoritatea firmelor investitoare,

care plasează stimulentele pe ultimele locuri atunci când ierarhizează

factorii de influenţă în luarea deciziei de a investi.

2

Şi cu toate acestea, practica dovedeşte că acordarea de stimulente pentru

atragerea de investiţii străine este în creştere pe plan mondial. Totodată

s-a diversificat şi forma de acordare a acestora.

Din punct de vedere al conţinutului lor (ce anume se oferă investitorului

străin), stimulentele se clasifică în două mari categorii:

- stimulente fiscale, care sunt larg răspândite şi includ reduceri sau

scutiri temporare la plata impozitelor naţionale sau locale, a taxelor

vamale de import, etc. Stimulentele fiscale sunt preferate de ţările în

curs de dezvoltare, fiind întâlnite în Asia, Africa şi Europa de Est

unde, de regulă, nu există resurse financiare suficiente pentru a

acorda stimulente directe.

- stimulente financiare, oferite în general de ţările dezvoltat şi care

includ acordarea de sume cu titlu gratuit pentru investiţii de capital,

pentru pregătirea personalului, asigurarea utilităţilor şi a

infrastructurii pentru investiţie şi altele.

Se poate considera că există şi o a treia categorie de stimulente, foarte

dificil de clasificat, care include o varietate de forme, de la vânzarea la

preţuri preferenţiale a terenului, construirea unei clădiri, crearea unor căi

de acces, asigurarea şcolarizării şi acordarea de asistenţă în recrutarea

personalului, până la identificarea unor şcoli internaţionale pentru copiii

directorilor sau asigurarea accesului la cluburile sportive locale pentru

investitori. Se poate pune întrebarea: sunt acestea stimulente ?

Opiniile sunt diferite, ca şi în alte situaţii similare: este regimul fiscal

general valabil - atât pentru investitorii locali cât şi străini - un stimulent

sau nu ?

În Irlanda, de exemplu, impozitul pe profit, care a fost vreme de decenii

de doar de 10 % atrage mulţi investitori. În Hong Kong sau în Bulgaria

se practică, de asemenea, nivele reduse al impozitului pe profit. Şi nivelul

unic al impozitului pe profit de 16 % din România poate fi considerat

drept redus.

La întrebarea de mai sus se poate răspunde că aceste nivele reduse al

impozitului pe profit pot fi privite ca stimulente în sensul că ele

încurajează companiile să se stabilească în ţările respective. Însă ele nu

sunt nişte stimulente în sens strict deoarece nu se aplică doar investiţiilor

străine, ci tuturor investiţiilor (deci inclusiv investitorilor naţionali).

De fapt, trebuie precizat că situaţia “discriminării pozitive”, respectiv a

acordării de stimulente în mod exclusiv investitorilor străini în

3

defavoarea celor locali, este un caz particular, izolat şi cu tendinţa de

reducere pe plan intenţional.

Cele mai generoase pieţe în acordarea de stimulente sunt SUA şi ţările

vest-europene, dar condiţiile pot diferi foarte mult de pe o piaţă pe alta.

În cadrul Uniunii Europene, stimulentele sunt monitorizate de Comisia

Europeană în cadrul prevederilor referitoare la ajutorul de stat, existând

prevederi detaliate asupra nivelului stimulentelor care pot fi oferite în

diferite regiuni în funcţie de factori precum nivelul şomajului sau

existenţa unor ramuri industriale în declin.

Scopul acestor reglementari este acela de a asigura condiţii echitabile de

concurenţă pentru toate industriile şi de a evita obţinerea de către unele

companii a unor avantaje competitive injuste ca urmare a stimulentelor

acordate de guverne.

De menţionat că au existat cazuri în care Comisia Europeană a obligat

unele firme să restituie sume obţinute prin acordarea unor stimulente

considerate injuste. Un astfel de caz este cel al firmei Toyota care a fost

obligată să plătească mai mult pentru locul său de producţie din Marea

Britanie, după ce preţul iniţial redus solicitat de autorităţile locale pentru

teren a fost apreciat ca injust. O situaţie oarecum similară s-a înregistrat

şi în ceea ce priveşte investiţia realizată de Ford în România.

Cu toate aceste reglementari, în Europa de vest se remarcă noi şi noi

forme de acordare a stimulentelor care scapă de sub controlul Comisiei

Europene.

În SUA nu există reglementari federale cu privire la acordarea de

stimulente pentru investiţiile străine, astfel încât politicile privind

investiţiile străine sunt decise la nivel de stat sau de autorităţi locale.

Acestea sunt libere să ofere tot ceea ce este solicitat de electorat, astfel

încît nu sunt rare cazurile în care stimulentele se pot concretiza în sume

de ordinul sutelor de milioane de dolari.

Se poate pune întrebarea: de ce atât efort, daca stimulentele joacă doar un

rol marginal ?

Răspunsul la aceasta întrebare este existenţa CONCURENŢEI, atât pe

plan naţional (între regiuni şi localităţi), cât şi pe plan global sau regional

(între ţări) . Investitorii pot să aleagă amplasamentul investiţiei lor şi, pe

măsură ce oferta este mai largă, stimulentele devin tot mai importante.

4

Totodată, stimulentele sunt acordate şi pentru faptul că celelalte aspecte

(echipamente, forţă de muncă, infrastructură, etc.) sunt în multe cazuri

relativ similare, cel puţin în cazul ţărilor dezvoltate.

Din aceste observaţii deducem că rolul stimulentelor este cu atât mai

mare, cu cât condiţiile de operare pe piaţă sunt mai aproape de standardul

internaţional.

Stimulentele capătă o importanţă aparte atunci când există o concurenţă

directă în atragerea investiţiilor străine. Acesta este cazul regiunilor din

cadrul unei ţări sau al ţărilor din Uniunea Europeană.

Din punctul de vedere al luării deciziei de a investi, acordarea de

stimulente este importantă în două momente:

- în stadiul iniţial al procesului decizional, când se întocmeşte o listă

scurtă de posibile amplasamente pentru investiţie;

- în stadiul final, când se face practic o opţiune între două, trei posibile

amplasamente, existenţa stimulentelor poate înclina balanţa în favoarea

uneia din ele.

Referitor la importanţa stimulentelor în stadiul iniţial al procesului

decizional, s-a arătat că nu atât acordarea de stimulente financiare este

importantă, cât percepţia că, dacă se acordă astfel de stimulente, se poate

presupune o atitudine favorabilă şi un sprijin efectiv pentru investitor din

partea autorităţilor ţării sau regiunii respective.

Din acest punct de vedere, se consideră că acordarea de stimulente pentru

investitorii străini are rolul unui semnal pe care îl trimit guvernul sau

autorităţile locale către comunitatea de afaceri internaţională, semnalând

existenţa unei atitudini favorabile, deschise faţă de investitorii străini.

Rolul stimulentelor este însă evident în faza finală de luare a deciziei.

Atunci când investitorul a ajuns la o listă scurtă de două posibile

amplasamente, este evident că el se va îndrepta către cea care acordă mai

multe investiţii.

Amplasarea unor mari proiecte de investiţii într-o zonă sau alta poate

determina importante schimbări de imagine a zonei sau ţării respective,

precum şi un efect economic de antrenare care nu ar putea fi obţinute

altfel.

5

9.2. Criterii în alegerea stimulentelor pentru atragerea investiţiilor

străine directe de către ţările de destinaţie

Proiectarea unei politici de atragere a investiţiilor străine directe, şi

implicit a stimulentelor prin care să se faciliteze materializarea acesteia,

necesită cunoaşterea efectelor economice ale acestor stimulente nu doar

pe termen scurt, ci şi pe termen mediu şi lung la nivelul economiei

naţionale, dar şi la nivelul firmei beneficiare.

În acest sens, în cele ce urmează, vor fi trecuţi în revista factorii de

influenţă în atragerea investiţiilor străine, urmând a fi apoi analizat

impactul economic la nivel de firmă a posibilelor stimulente acordate.

Factori de influenţă în atragerea investiţiilor străine directe

O clasificare simplă factorilor de influenţă îi împarte în factori nefiscali

şi factori fiscali.

Factori nefiscali:

- mărimea pieţei;

- accesul la resurse primare (forţă de muncă, materii prime, etc.)

- cadrul legislativ, instituţional şi de reglementare a afacerilor care

determină siguranţa pe piaţă;

- stabilitatea macroeconomică (nivelul preţurilor, rata de schimb, etc.)

Factori fiscali:

- nivelul impozitelor

- transparenţa sistemului fiscal

- regimul amortizării

- regimul tratării cheltuielilor (ce se consideră a fi cheltuieli deductibile şi

ce nu)

- nivelul taxelor nelegate de profit sau venit (impozite pe salarii, asigurări

sociale, taxe vamale, taxe asupra mărfurilor, etc)

- modul de funcţionare a administraţiei fiscale.

Dacă în domeniul factorilor nefiscali posibilitatea de intervenţie imediată

a guvernelor este relativ limitată (fiind vorba de aspecte obiective de

tipul mărimii pieţei sau aspecte care ţin de nivelul de dezvoltare şi de

maturizare al economiei respective), în domeniul factorilor fiscali

această posibilitate este imediată şi ea poate lua forma stimulentelor

fiscale. În ce priveşte stimulentele financiare, acestea pot fi relevante

doar dacă o serie de alte elemente (infrastructură, sistem financiar-

bancar, etc) sunt deja asigurate.

6

Criterii de clasificare a stimulentelor pentru investiţii

Stimulentele pentru investiţii pot fi clasificate după diferite criterii, cum

ar fi:

1. Tipul de companii şi activităţi eligibile: stimulentele pot fi

diferenţiate în funcţie de domeniul de activitate, zona în care se

realizează investiţia, etc ;

2. Perioada de timp în care stimulentele respective au un impact

asupra veniturilor statului: stimulentele fiscale afectează

veniturile după începerea activităţii, pe când stimulentele

financiare afectează veniturile înainte de începerea activităţii;

3. Modul de acordare a stimulentelor pentru investiţii:

- Stimulente acordate automat în baza unor legi, directive,

reglementări, etc. După modul de transpunere în practică,

acest tip de stimulente pot fi: - Automate, determinate de simpla

înfiinţare a firmei; - Automate, acordate în funcţie de criterii

specifice.

- Stimulente acordate caz cu caz. De regulă acestea sunt

acordate pentru proiecte unicat, de mari dimensiuni sau sunt

stimulente suplimentare, acordate în baza unor negocieri.

4. Dificultatea administrării şi posibilitatea de evaziune fiscală

determinată de acordarea de stimulente: stimulente acordate

automat, pe baza îndeplinirii unor criterii, sunt mai uşor de

administrat decât stimulentele acordate prin negocieri sau la

cerere.

5. Scopul urmărit:

- Stimulente universale, respectiv stimulente care au în vedere

impulsionarea activităţii economice în general, fără a se referi

la anumite activităţi sau proiecte.

- Stimulente dedicate unor scopuri explicite, cum ar fi:

dezvoltare regională, în special în cazul zonelor afectate economic;

crearea de locuri de muncă (înfiinţarea unor activităţi intensive în

utilizarea forţei de muncă sau utilizarea unui anumit tip de lucrători);

transfer de tehnologie (investiţii in domenii legate de cercetare-

dezvoltare); promovarea exporturilor (atragerea de investiţii orientate

spre export) prin zone libere sau zone de prelucrare pentru export

(acordare de scutiri de taxe vamale. Principalul obiectiv este de a obţine

încasări în valută din exporturi; atragerea explicită a investitorilor

străini (discriminare pozitivă, acordare de stimulente numai pentru

investitorii străini).

Stimulentele fiscale

Stimulentele fiscale prezintă o serie de trăsături generale care trebuie

avute în vedere în luarea de deciziei de a utiliza astfel de instrumente.

7

Aceste trăsături se referă la:

- Acordarea de stimulente în vederea compensării unor dezavantaje

comparative prezentate de o ţară are un efect limitat. Cu alte cuvinte,

oricât de multe stimulente fiscale ar acorda o ţară cu climat economic şi

politic instabil sau lipsită de infrastructură, ea nu va reuşi să atragă

investitori străini;

- Nu este posibilă evaluarea relativă a diferiţilor factori în termeni

cuantificabili. Nu este posibil, de exemplu să se stabilească faptul că

insuficienta dezvoltare a sectorului financiar-bancar poate fi compensată

prin scutirea de impozit pe profit timp de 6 luni sau reducerea acestuia cu

10 puncte procentuale timp de un an;

- Deciziile de a investi sunt luate adesea pe baza analizei oportunităţilor

şi riscurilor economice, consecinţele legate de fiscalitate fiind analizate

ulterior;

- Sistemul de impozitare nu este adesea cel mai important factor în luarea

deciziei de a investi în cazul investiţiilor străine directe.

Tipuri de stimulente fiscale

- Scutiri sau amânări la plata impozitului pe profit

Forma tipică a stimulentelor fiscale este aceea de reducere sau eliminare

a impozitului pe profit o perioadă de timp determinată, pentru firmele

nou înfiinţate; aceasta facilitate nu se acordă şi firmelor deja înfiinţate.

Acest stimulent prezintă avantajul că asigură un regim fiscal simplificat

pentru investitor, uşurând realizarea planului de afaceri pe termen scurt.

Pe de altă parte, în cazul în care durata pe care se acordă scutirea nu este

suficient de lungă, acest stimulent nu este interesant pentru investiţiile

intensive în capital, cu durată mare de punere în folosinţă.

- Deduceri în funcţie de valoare investiţiei şi creditarea impozitării

Prima formă se referă la reduceri ale nivelului impozitelor în funcţie de

natura cheltuielilor efectuate prin acordarea de facilităţi fiscale

suplimentare faţă de amortizarea legală a activelor; deducerile sunt

utilizate pentru a reduce baza de impozitare a veniturilor firmei.

Creditarea impozitării (creditul fiscal) are în vedere amânarea plăţii

impozitelor ce trebuie plătite o perioadă de timp determinată.

8

Aceste forme sunt potrivite pentru investiţiile intensive in capital. Ca

element negativ posibil putem menţiona reducerea interesului firmei de a

controla costurile (şi apariţia posibilităţii de manipulare).

- Amortizarea accelerată

Valoarea unui activ poate fi amortizată mai rapid decât rata legală de

amortizare. Posibilităţile de aplicare: perioadă totală mai redusă de

amortizare sau amortizare accelerată în primul an de utilizare. Efectul

este similar cu deducerea în funcţie de investiţie în primul an. Aspect

pozitiv: valoarea totală amortizată nu depăşeşte costul real al investiţiei.

- Reduceri generale ale impozitelor

Diferă de scutirile de impozit prin aceea că nu au limită de timp şi se

aplică tuturor companiilor; se aplică veniturilor din anumite surse sau din

domenii specifice (de exemplu întreprinderilor mici şi mijlocii). Aspecte

negative: identificarea şi individualizarea veniturilor eligibile este

dificilă; existenţa unor conturi separate pentru diferite surse de venit

poate conduce la manipulare.

Stimulentele financiare

Stimulentele financiare pot fi extrem de diverse, ele fiind determinate în

ultima instanţă de interesul pentru atragerea de investiţii străine al ţării

respective: cu cât acest interes este mai mare, cu atât aceste stimulente

sunt mai variate şi mai generoase.

Înainte de a face o enumerare a stimulentelor financiare pentru investiţii

întîlnite în practică vom sublinia din nou următorul aspect: cel mai

important stimulent pentru un investitor străin este reprezentat de

un mediu de afaceri stabil, transparent şi clar, precum şi de o

economie în creştere, în care investitorii locali prosperă.

Dintre stimulentele financiare mai întîlnite se remarcă următoarele:

- participare cu titlu gratuit la capital de până la 50 % (uneori şi peste)

din valoarea proiectului în condiţiile satisfacerii unor cerinţe vizând

domeniul în care se investeşte, durata investiţiei, mărimea producţiei,

numărul de locuri create;

- acordarea gratuită de teren;

- vînzarea terenului la preţ subvenţionat;

- închirierea de terenuri sau clădiri cu o perioadă de graţie în care nu se

plăteşte chirie;

9

- posibilitatea cumpărării de terenuri sau clădiri pentru care investitorul

nu plăteşte impozit pe proprietate o perioada de timp;

- suportarea de către agenţia de promovare a investiţiilor străine a

cheltuielilor legate de transportul şi instalarea echipamentelor şi

utilajelor;

- repararea şi modernizarea clădirilor existente pe cheltuiala agenţiei de

promovare a investiţiilor străine;

- acordarea de credite cu dobândă bonificată la începutul proiectului de

investiţii;

- acordarea unor perioade de graţie la creditele luate de investitorul

străin;

- acordarea de garanţii guvernamentale;

- sprijinirea investitorului în atingerea mai rapidă a unei mase critice a

producţiei prin subvenţionarea cheltuielilor cu forţa de muncă;

- participarea guvernului, prin intermediul agenţiei de promovare a

investiţiilor străine la capitalul societarii comerciale;

- finanţarea pregătirii personalului pentru angajaţii investitorului străin;

- subvenţionarea salariilor personalului angajat de investitorul străin;

- numirea unei persoane de la agenţia de promovare a investiţiilor străine

care va însoţi investitorul străin în toate demersurile sale legate de

realizarea investiţiei;

- realizarea, pe cheltuiala agenţiei de promovare a investiţiilor străine a

studiilor de marketing sau a celor legate de protecţia mediului pentru

investitorul străin;

Un aspect foarte important este următorul: analiza schemei de

stimulente trebuie făcută în raport cu gradul de atractivitate al

fiecărei ţări şi în raport cu nevoia acestei ţări de investiţii străine.

De aceea selectarea stimulentelor trebuie făcută în corelaţie cu

posibilităţile ţării receptoare şi cu interesele investitorului potenţial.

10

Curs 9. Studii de caz privind acordarea de stuimulente pentru

investiţii străine directe

În acest curs studenţii:

- Vor analiza particularităţi ale unor scheme concrete de

acordare de stimulente;

- Vor determina gradul de atractivitate a unor tipuri diferite de

stimulente;

- Vor conştientiza particularităţile pieţei unice europene în

situaţia acordării de stimulente pentru investitorii străini:

9.1. Studii de caz – Acordare de stimulente pentru investitorii străini

Investiţie Hyundai de 3,6 miliarde dolari într-o fabrică de

semiconductori în Scoţia

În 1995, din publicaţiile de specialitate în domeniul investiţiilor s-a aflat

că Hyundai doreşte să realizeze o nouă fabrică de semiconductori. O

delegaţie de la Invest in Britain Bureau (agenţia de promovare a

investiţiilor străine din Marea Britanie) s-a deplasat la Seul în februarie

1996 şi şi-a prezentat oferta. În aprilie 1996 o delegaţie de la Hyundai a

venit în Marea Britanie şi a vizitat 15 locaţii posibile în 3 zile.

Totodată, reprezentanţii Hyundai au vizitat însă şi alte ţări vest-europene:

Austria, Belgia, Germania şi Irlanda. Hyundai dorea o locaţie cu forţă de

muncă calificată, vorbitoare de limbă engleză şi care să ofere stimulente

substanţiale pentru o investiţie care urma să fie mai mare decit PIB-ul

unei ţări ca Lituania.

Germania şi Austria au oferit de departe cele mai mari stimulente , dar au

fost eliminate ca avînd costuri de operare prea mari. Belgia putea fi o

opţiune, dar Hyundai s-a temut să fie singurul producător de

semiconductori din această ţară. Investitorul sud-coreean s-a temut, de

fapt, că în Belgia nu vor fi suficienţi lucrători cu experienţă în domeniul

semiconductorilor. Guvernul belgian s-a angajat să asigure pregătirea

profesională necesară. Dar investitorul sud-coreean a ezitat să se

aventureze într-o operă de pionierat.

11

Astfel au rămas două locaţii posibile: Marea Britanie şi Irlanda. Din cele

15 locaţii vizitate în Marea Britanie, investitorul a ales 3 ca posibile, plus

una în Irlanda. În final a fost aleasă o locaţie din Scoţia (în Dunfenline)

datorită următoarelor motive:

- stimulentele oferite au fost mai mari decît cele din Irlanda (circa

45000 USD pe loc de muncă creat faţă de 18000 USD);

- Scoţia reprezenta o concentrare de industrii de tehnologie de vîrf,

inclusiv în domeniul semiconductorilor;

- Echipa de la agenţia de promovare a investiţiilor străine (Locate in

Scotland) s-a dovedit extrem de profesionistă în satisfacerea tuturor

cerinţelor investitorului.

Pe 8 octobrie 1996 Hyundai a anunţat că a ales o locaţie de 150 de acri

în Dunfenline, pentru construirea unei capacităţi de producţie cu 2000 de

angajaţi. Activitatea de constructie a început în martie 1997, iar producţia

de semiconductori la sfîrşitul anului 1998.

Investiţie a firmei BMW în Marea Britanie

Proiectul BMW din 1996 de a construi o fabrică de motoare în valoare de

650 milioane USD a condus la concurenţa dintre Marea Britanie (West

Midlands) şi Austria (Steyr).

Stimulentele oferite de guvernele celor două ţări concurente au fost de

peste 100 milioane USD, Marea Britanie, printr-o ofertă mai complexă şi

mai generoasă, a avut cîştig de cauză.

Investiţie a firmei AMD de 1,9 miliarde dolari la Dresda (Germania)

În iunie 1993 firma AMD (Advanced Micro Devices) a decis că pînă la

sfîrşitul deceniului va avea nevoie de o nouă fabrică de semiconductori.

Iniţial au fost luate în calcul trei zone: SUA, Europa şi Asia. Dat fiind

faptul că firma AMD dispunea deja de o fabrică de semiconductori în

Texas, s-a decis ca opţiunea să se facă între Europa şi Asia. După ce au

fost efectuate mai multe analize, au fost selectate ca posibile locaţii:

Singapore, nordul Angliei, Irlanda şi Dresda (estul Germaniei).

Cerinţele investitorului aveau în vedere existenţa forţei de muncă

calificate precum şi a unor fabrici similare în zonă, acces la apă pură,

12

energie electrică în cantităţi mari, furnizori specializaţi de materiale şi

substanţe chimice. Faptul că Siemens decisese deja să construiască o

fabrică de semiconductori la Dresda a fost un argument important în

favoarea acestei locaţii, deoarece însemna atît existenţa unei

infrastructuri specifice noi, cît şi a unui centru specializat de pregătire

profesională în domeniu.

Nordul Angliei prezenta şi el avantaje din acest punct de vedere, acolo

existînd o fabrică de semiconductori a firmei Fujitsu, ca şi o fabrica în

valoare de 1,5 miliarde USD aparţinînd lui Siemens.

La rîndul său, Irlanda era atractivă pentru acest proiect, acolo fiind

situate toate fabricile de semiconductori ale firmei Intel, principalul rival

al lui AMD. Acest fapt a fost însă considerat ca un dezavantaj, putînd

apare probleme legate de protecţia drepturilor de proprietate intelectuală

şi a secretelor de fabricaţie. O altă problemă părea să fie şi asigurarea

forţei de muncă calificate, existînd deja experienţa firmei Intel care

fusese nevoită să recruteze forţă de muncă tocmai din Scoţia.

Din analizele efectuate rezulta că toate locaţiile considerate putea fi de

interes. În această fază a analizei, factorul hotărîtor fost reprezentat de

stimulentele oferite. Deşi toate autorităţile din ţările analizate au oferit

stimulente, cele oferite de Dresda au fost cele mai însemnate, deci decizia

s-a luat în acest sens.

Pachetul de stimulente oferit de Dresda a constat dintr-o combinaţie de

asistenţă financiară directă de la autorităţile municipale, guvernul local al

regiunii Saxonia, Comisia Europeană şi o garanţie bancară. Asistenţa

financiară directă pentru proiectul de 1,9 miliarde USD a constat în 530

milioane USD, iar garanţia bancară a fost oferită de Dresdner Bank

pentru un credit de 330 milioane USD, plus o altă garanţie pentru circa

700 milioane USD din partea guvernului german.

Stimulente pentru investiţiile străine în Portugalia

La începutul anilor ’90 Portugalia a căutat să atragă investitori străini

prin acordarea unor granturi (sume cu titlu gratuit) generoase. Astfel, în

1991, fabrica de automobile construită în comun de Ford şi Volkswagen,

un proiect de 2,5 miliarde USD, a primit un grant de circa 700 milioane

dolari.

13

Ulterior, accentul a fost mutat de la granturi către credite cu dobîndă

subvenţionată sau fără dobîndă pe perioade de 5 pînă la 7 ani. Granturile

continuă să fie acordate de la caz la caz, în funcţie de natura proiectului

sau a regiunii în care se face investiţia. De menţionat că, în conformitate

cu legislaţia Uniunii Europene, dat fiind nivelul său de dezvoltare,

Portugalia poate acorda granturi de pînă la 75 % din valoarea proiectului.

În prezent se acordă granturi pentru programele de pregătire profesională,

acestea putînd să acopere pînă la 90 % din valoare.

Autorităţile locale acordă, la rîndul lor, stimulente pentru investiţiile

străine, sub formă de asistenţă tehnică, finanţarea creării de locuri de

muncă, scutiri de la plata impozitelor locale sau a taxelor de construcţii.

Există, de asemenea, o schemă distinctă de stimulente pentru investiţii

străine în industrie, pe baza programului strategic de revitalizare şi

modernizare a industriei. Conform acestei scheme, se acordă asistenţă

doar pentru investiţiile care fac parte din planul strategic de dezvoltare al

companiei investitoare. Totodată, proiectele în valoare de peste 32

milioane USD sunt eligibile pentru stimulente fiscale prin negocieri de la

caz la caz.

Stimulente pentru investiţiile străine în Franţa

DATAR, cunoscuta şi sub numele de Invest in France este agenţia de

promovare a investiţiilor străine în Franţa. Aceasta are 70 de angajati în

17 birouri aflate in principalele capitale din lume, plus 12 persoane la

sediul său central din Paris. Agenţia controlează direct un fond - Prime a

l’amenagement du territoire – care permite acordarea unui grant pentru

investitorii străini de pînă la 25 % din valoarea proiectului. Totodată,

agentia DATAR administrează o reţea de 22 regiuni din Franţa pentru

care sunt acordate stimulente.

Investiţie Mercedes-Benz în SUA

În 1993 Mercedes-Benz a decis să amplaseze o fabrică de maşini de teren

în obscurul oraş Tuscaloosa din Alabama, în condiţiile în care suma

acordată cu titlu gratuit de autorităţile locale a fost de 250 milioane dolari

pentru un proiect de investiţii în valoare totală de peste 2 miliarde USD.

14

Investiţie Cockerill-Sambre în Eisenhuttenstadt (Germania)

Un alt caz este cel al firmei siderurgice belgiene Cockerill-Sambre care,

la începutul anului 1995, a cumpărat 60 % din combinatul siderurgic

Ekostahl din oraşul est-german Eisenhuttenstadt, exclusiv ca urmare a

acordării unor subvenţii de ordinul zecilor de milioane de dolari din

partea guvernului federal.

9.2. Particularităţi privind acordarea de stimulente pentru investiţii

în Uniunea Europeană

Aspecte generale

În Uniunea Europeană nu se întîlnesc practic stimulente fiscale, ci

stimulente financiare care constau în diferite participări directe sau

indirecte la realizarea investiţiei. Toate acestea trebuie să respecte

regulile comunitare privind ajutorul de stat.

Stimulentele financiare sunt privite în mod diferit de investitorul străin şi

respectiv de ţara sau regiunea care le acordă. În afara acestor două puncte

de vedere, în Uniunea Europeana există însă şi o a treia abordare, aceea a

Comisiei Europene.

Comisia Europeană îndeplineşte doua roluri distincte vis-a-vis de

stimulentele pentru investitori:

- rolul de a acorda sume cu titlu gratuit şi împrumuturi pentru investiţii;

- rolul de coordonator şi controlor faţă de statele membre pentru a

preveni cazurile de concurenţă neloială prin acordarea de stimulente.

Comisia Europeană oferă stimulente în cinci mari domenii:

- dezvoltarea economică şi a infrastructurii;

- sprijinirea agriculturii şi pisciculturii;

- educaţie şi pregătire profesională;

- cercetare-dezvoltare;

- iniţiative speciale.

În tabelul de mai jos sunt prezentate nivelele maxime pe ţări ale asistenţei

financiare ce poate fi acordată de Uniunea Europeană. Aceste sume cu

15

titlu gratuit se acordă pentru zonele desemnate drept “zone asistate” şi

reprezintă un anumit procent maxim permis din valoarea proiectului.

Acordarea asistenţei este condiţionată de implicarea unui anumit procent

din populaţia zonei în respectivul proiect.

Nivele maxime ale asistenţei acordate de Uniunea Europeană

proiectelor de investiţii din zonele asistate

Ţara Populaţie implicată -

% 1)

Nivel maxim

asistenţă 2)

Belgia 33 30 %

Danemarca 20 25 %

Franţa 42 25 %

Germania 42,8 23 %

Grecia 100 75 %

Irlanda 100 75 %

Italia 49 65 %

Luxemburg 80 25 %

Olanda 16,6 25 %

Portugalia 100 75 %

Spania 58,3 75 %

Regatul Unit al Marii

Britanii

- Marea Britanie 34 30 %

- Irlanda de Nord 100 75 %

Note: 1) Exprimat ca procente din populaţia naţională. 2) Suma maximă

a asistenţei permise, exprimată ca procent din cheltuielile de capital.

Se remarcă faptul că, pentru ţările mai puţin dezvoltate din cadrul Uniunii

Europene (Irlanda, Grecia, Portugalia), întreaga populaţie este cuprinsă

în zona proiectelor eligibile de a primi asistentă, iar nivelul acesteia este

ridicat (până la 75 %), pe când în tarile dezvoltate relativ uniform

(Olanda, Danemarca) doar o mică parte din populaţie – respectiv

regiunile unde trăieşte aceasta – se califică pentru asistenţă, iar nivelul

asistenţei este mult mai redus.

Principiile asistenţei de stat în Uniunea Europeană

Conform prevederilor comunitare datând încă din 1957, asistenţa de stat

şi stimulentele pentru firme în cadrul Uniunii Europene sunt interzise. Nu

există o definiţie clară a asistenţei de stat.

Următoarele exemple pot da însă o idee asupra gamei largi de măsuri de

asistenţă de stat care sunt interzise:

16

- stimulente pentru export;

- asistenţă de stat pe termen lung pentru o întreprindere;

- garanţii;

- subvenţii;

- scutiri de impozit;

- preluare a pierderilor;

- acordarea de loturi de teren, clădiri, etc. în condiţii mai favorabile.

Condiţii impuse acordării de asistenţa de stat în Uniunea Europeană

a) Obiectivele investiţiei trebuie să fie cuantificate, astfel încât să poată

fi controlate.

b) Subvenţiile pure trebuie să fie înlocuite de credite.

c) Fiecare program de stimulente trebuie să fie limitat la o perioadă

specifică de timp.

d) Audituri şi monitorizări ale beneficiilor determinate de stimulente la

nivelul companiei trebuie să fie realizate la intervale regulate de timp.

e) Trebuie asigurată coordonarea şi cooperarea între diferitele autorităţi,

în vederea reducerii numărului total de programe de stimulente.

Excepţii permise privind asistenţa de stat în Uniunea Europeană

Conform prevederilor comunitare, următoarele excepţii sunt permise în

acordarea de asistenţă de stat şi stimulente:

a) sprijin pentru regiunile rămase în urmă

b) sprijin pentru întreprinderi de o anumită mărime (exemplu: sectorul

întreprinderilor mici şi mijlocii)

c) sprijin pentru un anumit sector de activitate (exemplu: siderurgie,

cărbune, textile)

d) atingerea anumitor obiective de interes general (exemplu: protecţia

mediului)

e) pregătire profesională;

f) cercetare (exemplu: investiţii în domenii de cercetare de perspectivă)

Criterii de selectare în acordarea de stimulente:

a) mărimea investiţiei;

17

b) numărul de locuri de muncă create (exemplu, în Franţa, minimum 20

locuri de munca create)

c) mărimea valorii adăugate de investiţie

d) mărimea componentei de tehnologii de vârf (exemplu: noile materiale,

procese, produse)

Reglementări privind acordarea stimulentelor şi garanţiilor:

a) stimulentele se acordă treptat, pe măsura realizării obiectivelor

proiectului;

b) se face o analiză detaliată a reputaţiei şi realizărilor firmei beneficiare

de facilitaţi;

c) se prevăd clar modalităţile de restituire a facilitaţilor;

d) se prevăd amenzi şi penalizări;

e) se prevăd “liste negre” şi excluderea de la facilitaţi ulterioare;

f) expropiere.

Imperfecţiuni ale sistemului de stimulente utilizat în Uniunea

Europeană

Sistemul de stimulente utilizat de Uniunea Europeană prezintă unele

imperfecţiuni care pot genera o serie de deficienţe, cum ar fi:

a) existenţa unor structuri administrative complicate şi a birocraţiei;

b) interese contradictorii ale statelor membre, precum şi ale regiunilor şi

zonelor acestora;

c) stimulente specifice acordate de diverse autorităţi pot crea confuzie şi

lipsa de monitorizare;

d) posibilităţi de evaziune fiscală;

e) utilizare insuficientă a stimulentelor datorită procedurilor complicate;

f) programele de asistentă de stat sunt adesea promovate de grupuri

politice şi nu de interese economice;

18

g) participarea întreprinderilor mici şi mijlocii la aceste programe de

stimulente este insuficientă.