UNIVERSITATEA DIN PITESTIFACULTATEA DE STIINTE SOCIO-UMANE

CATEDRA DE ISTORIE MODERNĂ ŞI CONTEMPORANĂ

LECT.UNIV. DR. ALINA MARINESCU

ISTORIA PARTIDELOR POLITICE

NOTE DE CURS

PITESTI 2015

1. PARTIDUL POLITIC – DEFINIREA CONCEPTULUI

1.1. Pluripartidismul şi sistemul democratic

Sistemul democratic modern bazat pe principiul reprezentării, pe separaţia

puterilor în stat şi pe domnia legii, nu poate funcţiona fără o precondiţie de fond şi

anume pluralismul politic şi pluripartidismul. Constituirea unei puteri care să

garanteze libertatea cetăţenilor presupune existenţa legală şi activitatea unor

partide diferite ca orientare şi program, aflate în competiţia pentru putere. Existenţa

partidelor politice, a partidismului ca fenomen politic reprezintă un element

esenţial al vieţii democratice. Democraţia începe şi există numai o dată cu apariţia

şi dezvoltarea partidismului. Probabil că cea mai clară exprimare a acestei corelaţii

aparţine părintelui constituţiei austriece din 1920, Hans Kelsen, cel care afirma că

democraţia este în mod necesar şi invariabil un stat de partide. Desigur, autorul

avea în vedere, democraţia modernă, adică democraţia reprezentativă.

Partidele politice sunt organizaţii ce exprimă într-o formă concentrată şi

explicită, în planul vieţii publice, valorile, interesele şi opţiunile diferite ale

cetăţenilor în privinţa scopurilor şi mijloacelor pe care ar trebui să le urmeze

sistemul politic pentru a concilia conflictele şi a asigura libertatea şi ordinea în

societate.

Apariţia şi afirmarea partidelor în viaţa politică sunt procese strâns legate de

modernizarea societăţii şi de consolidarea sistemului democratic. În societăţile

premoderne, conflictele de interese erau soluţionate prin recursul la cutume sau la

constrângere fizică, situaţii în care componenta militară a puterii era decisivă

pentru impunerea unui anumit curs al societăţii. Relaţiile de putere se manifestau

prin dominaţie (militară, economică sau administrativă) şi subordonarea

necondiţionată, prin raporturi de forţă şi control între guvernanţi şi guvernaţi. În

schimb, societăţile moderne născute în urma mişcărilor de emancipare politică şi

civică, sunt societăţi în care libertatea individuală, demnitatea persoanei şi

drepturile omului au devenit valori şi norme recunoscute, ce impun o soluţionare

nonviolentă a conflictelor de către sistemele politice.

Societăţile moderne sunt profund diferenţiate şi divizate, generând interese şi

grupuri sociale cu opţiuni variate în privinţa chestiunilor majore şi a politicilor

publice pe care ar trebui să le sprijine sistemul politic.

Această structură diferenţiată şi latent conflictuală a societăţilor produce în

mod firesc, în condiţiile libertăţii de asociere şi de exprimare, asocierea indivizilor

în funcţie de afinităţile şi opţiunile lor politice. Astfel, diversitatea de interese, idei

şi aşteptări din plan social se traduce în pluralismul orientărilor şi al opţiunilor

din plan politic. O dată cu apariţia partidelor, diversitatea de interese sociale a

dobândit o expresie organizată şi coerentă, iar mecanismul electoral a fost investit

cu semnificaţia de arbitraj legitim şi decisiv, recunoscut de toţi participanţii la

procesul politic.

Pluripartidismul reprezintă astfel o expresie elocventă a libertăţii politice,

manifestată prin existenţa în societate a mai multor partide, cu orientări şi

programe diferite, care susţin politici şi strategii alternative. De aceea, sistemele

democratice garantează dreptul de asociere al cetăţenilor, dreptul legal al acestora

de a forma partide politice sau organizaţii civice, prin intermediul cărora să-şi

promoveze interesele şi aspiraţiile.

Limitarea sau anularea dreptului de asociere politică sau interzicerea

partidelor concurente reprezintă trăsături ale regimurilor nedemocratice (autoritare,

dictatoriale sau totalitare). Acestea se caracterizează prin existenţa unui partid

unic, care funcţionează ca partid stat, în absenţa unei oferte politice alternative,

astfel că toate instituţiile puterii de stat sunt ocupate de reprezentanţii acestui partid

unic.

De aceea, partidele politice, indispensabile în democraţiile moderne,

reprezintă actorii politici majori, organizaţiile specifice ale scenei politice, întrucât

prin intermediul lor se exprimă diversitatea de interese şi sunt promovate opţiuni şi

politici menite să orienteze dezvoltarea societăţii într-o anumită direcţie. Partidele

politice constituie condiţia sine qua non a democraţiei.

Indiscutabil, partidele au o bază socială şi istorică, fiind legate de procesele

de modernizare şi de evoluţiile politice dintr-o ţară sau alta. Ele îndeplinesc o serie

de funcţii importante în viaţa politică, dintre care cea mai semnificativă este cea de

agregare şi exprimare a intereselor. Asocierea liberă a cetăţenilor în partide (sau

manifestarea simpatiei şi a sprijinului pentru unele dintre ele în alegeri) contribuie

la concentrarea opţiunilor politice ale populaţiei şi la formularea lor în documente

programatice şi doctrinare. Pe baza valorilor şi a credinţelor pe care le

promovează, un partid îşi elaborează un program politic şi economic pe care-l

prezintă populaţiei şi pe care încearcă să-l impună în competiţia electorală cu alte

partide.

De asemenea, exercitarea puterii în statele democratice este mijlocită de

partide şi de elitele lor, de cadrele selectate şi propuse pentru diverse funcţii din

instituţiile publice şi administrative. Partidele sunt implicate în toate verigile

procesului politic: competiţii electorale, selectarea candidaţilor, elaborarea

programelor, dezbateri parlamentare, numirea guvernelor şi a demnitarilor,

formularea politicilor publice şi luarea deciziilor guvernamentale, controversele

referitoare la problemele majore şi exprimarea poziţiilor în spaţiul mediatic.

1.2. Partidul politic. Definirea conceptului

Noţiunea de partid derivă din latinescul pars – partis şi desemnează într-o

accepţie semantică o grupare de oameni constituită în mod voluntar, animaţi de

aceleaşi idei, concepţii, interese, scopuri care acţionează în comun în baza unui

program, în vederea realizării acestora. Sociologic, şi nu numai, este o evidenţă că

fenomenul partizan se defineşte în primul rând ca un fenomen social.

Teoriile sociale şi politice au abordat existenţa şi activitatea partidelor

politice din perspective multiple, încercând să le definească sub raport social şi

istoric, ideologic şi cultural, organizaţional şi instituţional. Combinând aceste

perspective, analiştii acestui fenomen au ajuns la unele definiţii şi vederi comune,

ce sunt împărtăşite de majoritatea cercetătorilor, cu unele diferenţe de metodă sau

de viziune. Dintre contribuţiile de referinţă, devenite clasice în literatura de

specialitate dedicată partidelor, le menţionăm pe cele aparţinând lui Max Weber,

Maurice Duverger, Raymond Aron, R. Michels, Daniel Seiler, Jean Blondel, Stein

Rokkan, Giovanni Sartori, Arend Lijphart.

Astfel, în accepţiunea generală, un partid politic se defineşte ca o

organizaţie al cărei obiectiv este de a cuceri şi exercita puterea în societate,

distingându-se de alte organizaţii care urmăresc doar să influenţeze puterea fără a

încerca să o exercite. Într-o altă definiţie, partidul politic este o organizaţie relativ

durabilă formată din persoane care împărtăşesc aceeaşi concepţie ideologică,

subscriu la un set comun de valori şi acţionează pentru cucerirea puterii, pentru

aplicarea programului propriu prin politici interne şi externe.

Max Weber considera partidul politic „o asociaţie de oameni liberi,

voluntar constituită, necesară societăţii, cu un anumit program, cu obiective ideale

sau materiale”. După cum se observă, în definiţia sa, Max Weber pune accentul pe

aportul instituţional, organizatoric şi pe program şi mai puţin pe dimensiunea

culturală sau socială.

O definiţie cuprinzătoare a partidului politic o dă Sigmund Neumann:

„Partidul politic este organizaţia închegată a forţelor active ale societăţii,

preocupate de controlul asupra puterii guvernamentale […]. El reprezintă acea

verigă mare care leagă forţele sociale şi ideologiile de instituţiile guvernamentale

oficiale şi le angajează în activitatea politică într-un cadru mai larg al comunităţii

politice”.

Obiectivul fundamental al activităţii fiecărui partid politic îl constituie

problema puterii, sub toate ipostazele sale, ale deţinerii şi exercitării ei, a

controlului, influenţării sau a cuceririi ei. De aceea, într-un stat democratic lupta

pentru putere este o luptă între partide, între doctrinele şi programele promovate de

acestea.

În acest sens, Raymond Aron definea partidele ca „grupări voluntare mai

mult sau mai puţin organizate, care pretind, în numele unei anume concepţii despre

interesul comun şi despre societate, asumarea, singure sau în coaliţie, a funcţiilor de

guvernare”.

Analiza de conţinut a diverselor definiţii date partidelor politice pune în

evidenţă trei elemente: (1) partidul politic este o asociaţie de tip liber – voluntar,

(2) având drept liant un proiect politic (ideologie, doctrină, credinţă, opinie, idei sau

vederi politice, (3) în numele căruia acţionează pentru a o exercita nemijlocit.

În unele situaţii, frontiera dintre partide şi alte organizaţii nu este netă

deoarece există forme intermediare şi încercări de a le transforma în partide. Orice

partid prezintă obiectivele sale ca fiind expresia intereselor unei anumite părţi a

comunităţii şi, totodată, a intereselor generale ale societăţii, iar programul său

exprimă o anumită filozofie politică (liberală, conservatoare, social-democrată).

Spre deosebire de un grup de presiune, un partid se remarcă prin organizarea sa

formală (statut, program, organisme de conducere) şi prin obiectivul său social de a

lua în stăpânire „maşina de guvernare” a societăţii prin mecanismul electoral.

Într-un sistem democratic, partidele îndeplinesc o serie de funcţii

esenţiale, pe care teoreticienii le-au sistematizat în moduri variate. Dintre aceste

funcţii, cele mai importante sunt următoarele:

elaborează doctrine şi programe politice pe care le propun populaţiei în

vederea aplicării;

mobilizează cetăţenii în competiţia politică, acţionând ca factori de

orientare a opţiunilor şi a voturilor;

recrutează membrii elitei politice pe plan local şi naţional;

îşi asumă responsabilitatea guvernării societăţii în cazul obţinerii victoriei

în alegeri;

articulează interesele populaţiei şi le convertesc în politici publice;

în cazul în care guvernează, partidele au rolul de a rezolva conflictele

sociale şi politice, de a asigura echilibrul societăţii, prin raţionalizarea unui minim

de consens social şi naţional.

Partidele sunt grupări politice durabile, capabile să reziste mai mult de un

ciclu electoral, interesate de obţinerea puterii, obiectiv pentru care îşi elaborează un

program, recrutează cadre şi îşi plasează candidaţii în alegeri pentru diverse funcţii

publice. Scopul lor fundamental, obţinerea puterii prin intermediul alegerilor

competitive, le determină şi conţinutul acţiunilor organizatorice, ideologice şi

politice dintre alegeri.

* * *

În sistemul democratic este vital ca opoziţia să fie considerată un factor

instituţional, cu rolul de a exprima în mod organizat critica de ansamblu, dar şi

punctuală, a programului de guvernare şi a acţiunilor guvernului.

Opoziţia constituie, prin esenţa sa, o alternativă politică la majoritatea

parlamentară, dar între cele două emisfere ale spaţiului politic pot exista şi este

bine să existe momente de colaborare, proceduri de negociere şi de rezolvare a

compromisului politic, pentru a se ajunge la un consens minimal în privinţa unor

probleme majore de interes social şi naţional.

Pe drept cuvânt, opoziţia a fost şi este considerată o parte esenţială a

ansamblului procesului politic, în calitate de altera pars (partea adversă) a puterii

sau a guvernului.

Partidele politice sunt în zilele noastre principalele organe de reprezentare

politică.