Curs_M_4

Curs de perfecţionare –Formator Asociatia “ DOMINOU “- Craiova

MODULUL IV

EDUCATIE ANTREPRENORIALA

PERSPECTIVE MODERNE DE ABORDARE

Strategiile si metodele specifice invatamantului modern sunt preponderent participativ-formative, interactiv-euristice si nu pasive,algoritmice si coercitive. Invatarea creativa se realizeaza folosind invatarea euristica prin problematizare, dialog euristic, descoperire, modelare s.a. Premisele realizarii sale se refera la existenta unui potential creativ al subiectului, manifestat prin: -receptivitate fata de nou si curiozitate stiintifica; -neconformism, originalitate, inventivitate, capacitate de elaborare a unor studii; Privita ca modalitate specifica de investigatie, de activare si de participare activa a cursantilor in procesul de instruire si educatie, conversatia euristica este o metoda specifica de stimulare a motivatiei invatarii. Ea se concretizeaza intr-un schimb activ de idei intre profesor si cursanti, menit sa-i ajute pe cursanti sa realizeze urmatoarele: - sa analizeze si sa comenteze, sa descopere aspecte noi; - sa-si exprime opinii si atitudini in legatura cu problematica abordata; - sa aduca contributii la dialogul purtat. Aceasta metoda didactica dezvolta autonomia elevului, deschizandu-i drumul spre metodele de invatare prin descoperire si prin cercetare. Din obiect al educatiei, elevul devine subiect al actiunii educationale, dintr-un receptor pasiv, devine participant activ in procesul de instruire si educatie . Profesorul, din principala sursa de informatie, devine indrumatorul si organizatorul activitatii de cunoastere a cursantilor, ajutand in mai mare masura in plan metodic in insusirea tehnicilor de munca intelectuale, a metodelor de investigatie, a redescoperirii unor adevaruri, creind conditiile care sa declanseze si sa sustina o motivatie superioara si de performanta pentru invatare . Metoda euristica este o metoda interogativa, care solicita efortul personal al cursantilor in procesul de asimilare a cunostintelor, de clarificare a problemelor si continuturilor de invatare. Trebuie subliniat faptul ca metoda euristica este o metoda ce implica transferul cognitiv si inferenta logica. Prin intrebarile puse si raspunsurile primite se creeaza relatia si interactiune dintre profesori si cursanti, un anumit feed-back ce presupune ajustarea continutului de invatat si strategia didactica. Folosirea alternativa a diverselor tipuri de intrebari, din perspectiva euristica, asigura un grad sporit de activare si participare a acestora, fiind prin excelenta o metoda interactiva ce presupune dezbatere si problematizare, precum si parcurgerea unei bibliografii minimale. Ea consta in : -punerea problemelor spre dezbatere;

1


-crearea cadrului optimal si a protectiei psihologice a cursantilor- evitare barierelor si blocajelor psihologice; -dirijarea- modelarea discutiilor; -motivarea participantilor prin eliminarea emotiilor, inhibitiilor, complexelor de inferioritate; -conc1uzionarea celor discutate prin evaluarea performantelor obtinute; -atingerea scopului si evidentierea limitelor stabilite, care influenteaza negativ activitatea de invatare. Studiul de caz este o modalitate de a analiza o situatie specifica, particulara, reala sau ipotetica, modelata sau simulata, care exista sau poate sa apara intr-o actiune, fenomen sau sistem de orice natura, denumit caz, in vederea studierr sau rezolvarii lui in raport cu nevoile inlaturarii unor neajunsuri sau a modernizarii proceselor, asigurand luarea unei decizii optime in domeniul respectiv. Este de asemenea o metoda interactiva care implica activ cursantii in analiza si evaluarea unei situatii,distingandu-se prin faptul ca: -motiveaza participantii in exprimarea unor opinii; - valorifica cunostintele predate; - permite transferul cognitiv . Problematizarea se caracterizeaza prin faptul ca : - implica activ participantii in prezentarea ideilor si in analiza informatiilor; valorifica experienta grupului; - clarifica probleme mai deosebite; - presupune un efort intelectual mai mare din partea cursantilor Jocul de rol este o combinatie intre studiul de caz si demonstratie care presupune ca cursantii sa joace cate un rol repartizat de cadrul didactic. Aceasta metoda prezinta avantajul ca pregateste cursantii pentru situatii reale de viata si le dezvolta abilitatile necesare consolidarii unor capacitati si competente. In acelasi timp ,asigura o profunda motivatie-interes pentru evidentierea capacitatilor individuale, scotand individul din anonimat si inertie participativa. Ea presupune competitie, depasirea rutinei, solicitand in mai mare masura elementele de ordin caracterial. Asaltul de idei (brainstorming-ul) este modalitatea complexa de a elabora (crea) in cadrul unui anumit grup, in mod spontan si in flux continuu anumite idei, modele, solutii noi, originale, necesare rezolvarii (abordarii) unor teme sau probleme teoretice sau practice. Este o metoda de cautari si creatii personale , de confnmtare si omologare a ideilor si solutiilor descoperite in grup. Cooperarea si interactivitatea sunt metode utile si eficiente invatarii si activitatii didactice ce vizeaza invatarea prin cooperare si interactivitate si care reunesc un set de strategii instructionale ce angajeaza mici echipe de cursanti pentru a promova interactiune a colegiala si colaborarea in abordarea unor subiecte de studiu. Invatarea prin colaborare are loc atunci cand cursantii lucreaza impreuna, uneori in perechi, alteori in grupuri mici, pentru a rezolva o problema , pentru a explora o tema noua , pentru a crea idei noi. Invatarea in conditii de cooperare ofera o

2


gama variata de modalitati de interactiune. In cadrul strategiilor didactice, metodele interactive sunt apreciate ca fiind foarte eficiente. Se vorbeste frecvent despre procesul didactic de tip personalizat, in care figura centrala este elevul, nu profesorul , vizandu-se afrrmarea personalitatii cursantilor si a valorii profesionale a educatorului.

Metodelor interactive prezentate pana acum li se adauga invatarea asistata de calculator-softul educational , care are marele avantaj al captarii foarte eftciente a atentiei cursantilor, mai ales a celor "indragostiti" de calculator.

Instruirea asistata de computer permite dezvoltarea unui sistem de instruire foarte flexibil, datorita complexitatii modului in care poate fi elaborat softul (programul) cu care interactioneaza elevul, individualizarii parcursului in raport cu reactiile elevului, posibilitatilor de relevare a dificultatilor in parcurgerea programului si de reglare a instruirii. Dupa functia pedagogica specifica pe care o pot indeplini in cadrul unui proces de instruire, softurile educationale sunt:

Softuri de exersare, care intervin ca un supliment allectiei traditionale, realizand exersarea individuala necesara insusirii unor date, proceduri, tehnici sau formarii unor deprinderi specifice. Ele il ajuta pe profesor sa realizeze activitatile de exesare, permitand fiecarui elev sa lucreze in ritm propriu si sa aiba mereu aprecierea corectitudinii raspunsului dat;

Softuri interactive pentru predarea de cunostinte noi, care creeaza un dialog intre elev si programul respectiv, asemanator dialogului profesor-elev. Interactiunea poate fi controlata de de computer (dialog tutorial ) sau de elev (dialog de investigare). Termenul de "tutor" desemneaza softul in care "drumul "elevului este controlat integral de computer;

Softuri de simulare, care permit reprezentarea controlata a unui fenomen sau sistem real, prin intermediul unui model cu comportament analog;

Softuri pentru testarea cunostintelor, care reprezinta, poate gama cea mai variata, intrucat specificitatea lor depinde de mai multi factori:

-momentul testarii; -scopul testarii; -tipologia interactiunii (feedback imediat sau nu);

Aceste softuri apar uneori independente sau fac parte integranta dintr-un mediu de instruire complex.

Softuri educative , care sub foma unui joc -atingerea unui scop prin aplicarea inteligenta a unui set de reguli- il implica pe elev intr-un proces de rezolvare de probleme.

Procesul de proiectare si realizare a unui soft educational cuprinde: Proiectarea pedagogica; Validarea teoretica a proiectului; Realizarea machetei; Mediatizarea realizarea programului/softului); Analiza si aprobarea teoretica a programului; Testarea pe cursanti din populatia tinta;

3


Corectia; Difuzarea; Evaluarea de catre beneficiari.

Este important ca educatorul utilizator sa poata diferentia un soft educational de un soft utilitar sau de un soft de prezentare. Toate pot fi utilizate in demersul instruirii, dar numai softul educational cuprinde in el si o strategie pedagogica (concretizata in sarcinile de lucnl) care detem1ina modul de interactiune a elevului cu programul, interactiune care produce invatarea. Software-uri pentru testarea cunostintelor Programul poate fi "incarcat: cu itemii specifici oricarei discipline scolare si la orice nivel de studiu. Secventele prezentate se rezolva prin alegerea variantei considerate corecte. Daca solutia este corecta, se atribuie un punctaj afisat spre cunoastere imediata. La finalul testarii, se inregistreaza automat punctajul, timpul in care s-a realizat testarea unui elev si are loc transformarea punctajului in nota. In realizarea softului de evaluare,am utilizat urmatoarele tipuri de itemi: Itemi cu alegere duala -reprezinta acele intrebari care cer precizarea variantei de raspuns de tip adevarat sau fals, coract sau incorect, da sau nu si alte formulari echivalente. In rezolvarea unei astfel de cerinte se porneste de la enuntul care trebuie evaluat logic. Judecata de adevar se bazeaza pc semnificatia notiunilor din enunt. In rezolvare se poate folosi si tehnica excluderii prin care eliminam rapid valorile de adevar evident necorespunzatoare;

Itemi cu alegere multipla -reprezinta acele intrebari al caror raspuns va fi selectat dintr-o multime de optiuni date.! Selectia raspunsului corect se bazeaza pe rezolvarea fiecarei variante si confruntarea rezultatului cu cerinta;

Itemi cu raspuns scurt -reprezinta acele intrebari la care se cere completarea unui enunt sau formularea unui raspuns clar, foarte exact.

4


COMPONENTE ALE UNUI PROGRAM EFICIENT

Timp suficient pentru discutii si

schimburide idei

Sustinerea din partea conducerii

scolii

Profesori deschisi catre

nou si entuziasti

Experienta relevanta din

domeniul educatiei

antreprenoriale

Metode potrivite pentru

predarea cunostintelor de

mica afacerePROFESOR

PREGATIREA PENTRU PREDAREA CUNOSTINTELOR DE

MICA AFACERE

Identificarea obiectelor de

studio necesar si a locului

educatiei pentru mica afacere in

programa scolara

Asigurarea suportului

logistic necesar .

Folosirea ca baza a

experientei altor profesori

Incurajarea profesorilor sa

implementeze ceea ce si-au insusit

Sustinerea din partea unor

organizatii din afara scolii

Planificarea in scoala

Preluarea controlului asupra

conceptului educatiei

antreprenoriale

5

Ingeniozitate

Capacitate de convingere

Atitudine novatoare

SPIRIT ANTREPRENORIALATRIBUTE PERSONALE

Hotărârea de a duce lucrurile la bun sfârşit

Conştiinţa propriilor capacităţi

Deprinderile de negociere

Motivarea


6


Cine doreste aprofundarea unui curs de educatie antreprenoriala in care sa integreze unitatea scolara din care face parte, principalii beneficiari fiind evident cursantii, poate apela pentru mai multe informatii adresa de INTERNET htp.www.jar.ro, putand accesa programul Junior Achievement care contine module de lucru pentru cursanti si profesori grupate pe ani de studiu.

MANAGEMENT

PLANIFICARE

Semnificaţie . În virtutea statutului său, managementul se confruntă cu situaţii complexe şi diversificate în cadrul unui mediu aflat în continuă schimbare. Dat fiind că există o multitudine de variabile situaţionale, iar acţiunile prezentate au consecinţe într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, planificarea este o condiţie sine qua non a eficienţei manageriale.

La nivelul managerial succesul este condiţionat de definirea elementelor cheie ale planificării:

Obiective Actiuni Resurse Strategii

Obiective. Dat fiind că obiectivele, în calitate de condiţii viitoare care urmează a fi realizate, reprezintă elementele cheie în activitatea managerială, managerul trebuie să respecte un set de reguli în acest domeniu:

Stabilirea standardelor prin traducerea fiecărui obiectiv în elemente măsurabile.

Fixarea termenelor cu referire la orizontul de timp lung, mediu şi scurt Delimitarea priorităţilor pe baza stabilirii importanţei fiecărui obiectiv Eliminarea conflictelor prin stabilirea echilibrului între diversele obiective

(prezent / viitor, creştere / stabilitate, rezerve / investiţii). Realizarea obiectivelor este condiţionată de acţiuni concrete întreprinse,

de resursele folosite şi de strategiile practice aplicate la nivel managerial. Actiuni. Actiunea constituie calea concretă care conduce către realizarea

obiectivelor.. , Dat fiind că atingerea unui obiectiv poate fi obţinută prin acţiuni diferite, managerul trebuie să ia în consideraţie întregul set de acţiuni posibile, efectele fiecărei acţiuni, varianta optimă de acţiune. Resurse. Resursele constituie elementele concrete necesare pentru realizarea

7


obiectivelor. În acest domeniu, în cadrul elaborării planului, managerul trebuie să stabilească:

Necesarul de resurse Resursele disponibile Sursele potenţiale Modalităţile de atragere Modalitătile de alocare

Strategii. Strategiile constituie modalităţile practice cu ajutorul cărora este pus în practică planul stabilit.

La nivelul managerial, stabilirea strategiilor impuse respectarea unor criterii care ţin de logică, claritate, realism, coerenţa evantaiului de obiective, echilibrul dintre continuitate şi schimbare.

Planul. Succesul planificării manageriale depinde de modul în care planul elaborat reuşeşte să surprindă anumite elemente cheie. În acest sens trebiue să cuprindă:

Raportat la obiective - definiţii, importanţă, termen, standarde, conexiuni Raportat la acţiuni - definiţii, importanţă, efecte, restricţii, conexiuni; Raportat la resurse - definiţii, importanţă, sursă, destinaţie, restricţii; Raportat la strategii - definiţii, importanţă, tipologie, restricţii, oportunitatii. ,

DECIZIA

Semnificaţie. Decizia reprezintă un elemnt chie în cadrul activităţii manageriale. Calitatea deciziilor adoptate influenţează în mod direct performanţa managerială, iar managerul este apreciat în funcţie de rezultatele deciziilor sale.

Tipologie Decizia este rezultatul unui proces, care presupune parcurgerea unor etape "clasice":

Identificarea exactă a problemei Definirea clară a problemei Delimitarea elementelor componente Analiza componentelor şi problemei ca întreg Elaborarea alternativelor Extinderea efectelor (negative / pozitive) şi a condiţiilor (risc / certitudine)

pentru fiecare alternativă Alegerea variaţiei optime Aplicarea deciziei Evaluarea rezultatului deciziei şi elaborarea corectivelor necesare

8


Deşi, în mod teoretic, algoritmul decizional reclamă parcurgerea tuturor etapelor, numărul etapelor efective şi viteza de parcurgere depind de timpul disponibil, de situaţia concretă şi trăsăturile individuale ale decidentului.

Factori Derulrarea procesului decizional este influenţată de un evantai de factori care acţionează de-a lungul întregului proces sau în cadrul unor etape. În contextul actual caracterizat prin schimbare rapidă, confuzie valorică, incertitudice şi risc, asupra deciziei manageriale au un impact deosebit timpul, valorile individuale, atitudinea faţă de risc.

Reguli Eficienţa procesului decizional presupune respectarea unui set de reguli care se referă la:

Identificarea clară a timpului presiunea timpului Alocarea unui timp suficient pentru decizii importante Stabilirea limitelor admisibile de risc şi de incertitudine Conştientizarea valorilor fundamentale Menţinerea atitudinilor raţionale, creative, constructive

si evitarea tergiversărilor Aplicarea fermă a deciziei luate.

La nivel managerial, adoptarea deciziei presupune stabilirea unui echilibru optim între libertate şi responsabilitate.

COORDONAREA

Semnificaţie Coordonarea, în calitate de atribuţie managerială, constă în exercitarea influenţei asupra resurselor umane ale organizaţiei. Dată fiind importanţa resurselor umane, coordonarea lor eficientă condiţionează atingerea obiectivelor la nivel managerial.

Calităţi personale . Pentru a executa în mod corect atribuţia de coordonare, managerul trebuie să dispună de un set de calităţi personale specifice :

Integritate Adaptabilitate Echilibru Autocontrol Independenţă Capacitate de decizie Sociabilitate

Tact Deschidere către cooperare şi participare Abilitatea de a câştiga popularitate

9


Extinderea acestor calităţi personale reprezintă condiţia necesară, dar nu suficientă a eficienţei şi succesului. Coordonarea resurselor umane presupune actualizarea acestor calităţi prin stilul de conducere adoptat şi prin modul concret de raportare la fiecare situaţie cu care managerul se confruntă.

Stiluri de conducere.Stilul de conducere, definit ca stil de comportament, se poate situa pe un continuum între extremele "permisiv restrictiv" , "democratic - autoritar" , în funcţie de indicatorii asupra cărora managerul îşi concentrează atenţia şi atitudinea pe care el o adoptă în coordonare.

Eficienţa coordonării resurselor umane depinde de capacitatea managerului de a-şi concentra simultan eforturile asupra unui set tridimensional de obiective:

Obiectivele generale propuse Trebuinţele individuale Exigenţele legate de formarea şi dezvoltate grupului ca entitate distinctă

Conducerea situatională. Coordonarea eficientă a resurselor umane este condiţionată de gradul de adaptabilitate şi flexibilitate exprimat în capacitatea de a actualiza calităţile personale şi de a modifica stilul de conducere în funcţie de situaţia particulară. Pentru a sigura coordonarea în condiţii optime managerul trebuie să identifice şi să interpreteze corect variabilele situaţionale:

Obiectuve generale Caracteristicile resurselor umane disponibile Particularităţile mediului exterior

Conditii de succes. Pentru a exercita corect atribuţia de coordonare în raport cu resursele umane, managerul trebuie să satisfacă unele cerinte:

Toleranţă la schimbare, insecuritate, incertitudine. Capacitatea de a reprezenta organizaţia în exterior Capacitatea de a prevedea evoluţia evenimentelor Strategii adecvate pentru rezolvarea conflictelor Fermitate în aplicarea deciziilor adoptate Distributia corectă a sarcinilor şi recompensarea lor Încurajarea indivizilor în sensul depăşirii performanţelor anterioare Stimularea initiativei la nivelul individual , Încurajarea comunicării deschise, continue

Pornind de la aceste exigenţe, succesul în coordonarea resurselor umane depinde de dorinţa şi de capacitatea managerului de a se autoevalua şi de a se autoperfecţiona continuu, conform noilor date sociale şi organizaţionale.


EVALUAREA

Semnificaţie. Din punct de vedere al succesului managerial, evaluarea reprezintă o etapă obligatorie, consecutivă planificării deciziei şi actiunilor corecte. În acest context, evaluarea reprezintă o etapă obligatorie, consecutivă planificării deciziei şi acţiunilor concrete. În acest context, evaluarea reprezintă un mijloc de măsurare a rezultatelor acţiunilor care au fost planificate pentru atingerea obiectelor şi în acelaşi timp un punct de plecare pentru un nou plan.

Conţinut La nivelul managerial, orice secvenţă de evaluare implică in mod obligatoriu:

- Estimarea obiectivă a perfonnanţelor obţinute în raport cu obiectivele - Identificarea restricţiilor şi oportunităţilor care au apărut pe parcurs - Constatarea insucceselor şi a cauzelor generatoare - Identificarea domeniilor de ameliorare Evaluarea obiectivă, responsabilă, corectă, este orientată către estimarea rezultatelor obţinute, dar mai ales către perfecţionarea activităţii manageriale.

Condiţii. Valorificarea potenţialului stimulativ al evaluării la nivel managerial este condiţionată de:

Conştientizarea necesităţlor sale Cunoaşterea metodelor şi a instrumentelor specifice Existenţa cunoştinţelor, deprinderilor şi a abilităţilor necesare Exersarea practică a cunoştinţelor teoretice Raportarea la planuri elaborate anterior Efectuarea unor evaluări globale şi de detaliu Asigurarea caracterului continuu al evaluării Utilizarea rezultatelor pentru elaborarea planului următor

Criterii. Eficienţa evaluării efectuate de manager depinde de existenta unor criterii care să permită estinderea rezultatelor obţinute şi identificarea direcţiilor de amaliorare. În acest sens, criteriile de evaluare trebuie să se caracterizeze prin: relevanţă, claritate, obiectivitate, orientarea către finalităţi precise exprimarea măsurabilă aplicabilitate regulată sau periodică precizie în raport cu elementele evaluate flexibilitate în conditii de schimbare. ,

11


Criteriile de evaluare trebuie să permită atât evaluarea planului în ansamblu cât şi pe cea a fiecărui element cuprins în plan.

Evaluarea pe baza obiectivelor . La nivel managerial, evaluarea bazată pe obiective presupune:

Stabilirea unor obiective realiste,dar stimulative Elaborarea unor criterii precise în raport cu obiectivele Fixarea termenelor de evaluare şi de reevaluare Acţiunea fermă în sensul obiectivelor propuse Încadrarea evaluărilor în termenele stabilite Concentarea asupra rezultatelor pozitive Evitarea temporară a analizei insucceselor Estinderea nivelului de performanţă atins Stabilirea nivelului care trebuie atins ulterior Identificarea nevoilor de ameliorare Stabilirea setului de măsuri practice necesare ameliorării.

12


AXIOMELE OMULUI DE AFACERI

I. Trebuie cel putin doi oameni pentru a incheia o afacere (Spre a nu fi prea inclinati sa ne introspectam).II. Intr-o afacere intra trei elemente: cumparatorul, vanzatorul si marfa (Aceasta vrea sa spuna ca nu trebuie sa subestimam valoarea celorlalti).III. Pretul reprezinta costul total plus beneficiul (Sa nu pierdem niciodata din vedere faptul ca orice serviciu pe care il facem ne da dreptul la un beneficiu).IV. Abundenta de marfuri scade preturile, penuria le ridica (Spre a nu pierde din vedere “punctul de vedere” al publicului).V. Cumparatorul este acela care tine mai mult la produs decat la pretul acestuia (Spre a nu desconsidera atotputernicia “artei de a vinde”).VI. Pretul de cost creste odata cu trecerea timpului (Spre a ne face sa pretuim valoarea celor 60 sec. dintr-un minut).VII. Deplasarea face sa creasca pretul de cost (Sa ne silim sa econosim forta motrice si miscarea).VIII. Cresterea productiei diminueaza pretul de cost (Sa nu daunam afacerilor economisind fara rost materialul si publicitatea).IX. Pretul de cost consta din totalul costului initial plus cheltuielile de intretinere (Spre a nu achizitiona nimic fara chibzuiala si fara o prealabila documentare).X. Inainte de a evalua beneficiile este necesar sa calculam cheltuielile generale (Spre a nu conta pe beneficii mai mari decat cele reale).XI. Asumarea de riscuri sporite antreneaza cresterea beneficiului (Este necesar sa invatam sa infruntam accidentele si pericolele).

13


Scopurile educaţiei antreprenoriale şi abordarea metodologică în procesul de predare/învăţare

Trebuie să precizăm, încă de la început, că antreprenoriatul şi administrarea unei afaceri nu sunt unul şi acelaşi lucru. Orientările actuale spun că nu întotdeauna un bun întreprinzător este şi un bun manager sau administrator. A fi întreprinzător înseamnă a crea o idee, a găsi modalitatea de a o pune în practică şi a o dezvolta apoi în funcţie de evoluţia afacerii şi de necesităţile pieţei. Managementul şi administrarea afacerii, chiar dacă sunt elemente esenţiale în succesul unei afaceri, solicită competenţe care se suprapun doar parţial cu cele ale întreprinzătorului.

Din punct de vedere metodologic, predarea educaţiei antreprenoriale implică o serie de elemente de specificitate:

accesul la instituţii/companii din comunitatea locală pentru a putea desfăşura unele ore în afara şcolii;

o învăţare centrată pe activităţi şi proiecte ale cursantilor; utilizarea lucrului în grup şi a metodelor de învăţare prin cooperare; utilzarea exemplelor, a studiilor de caz şi a poveştilor de succes care pot să-i

motiveze pe cursanti şi să contribuie la înţelegerea esenţei antreprenoriatului; evaluarea va fi axată pe proiectele şi portofoliile cursantilor; se va avea în vedere

că a fi întreprinzător înseamnă a avea spirit inovator şi nu neapărat a merge pe căile clasice, “bătătorite”.

Antreprenoriatul nu se poate învăţa în afara practicii; cursantilor trebuie să li se ofere oportunităţi permanente de a dezvolta viziuni, idei, iniţiative şi comportamente specifice unui întreprinzător de succes. Competenţele şi atitudinile pe care îşi propune să le formeze educaţia antreprenorială pot sta la baza succesului personal al individului, atât în cariera şcolară, cât şi în viaţa profesională şi socială. Afacerile: prezentarea partenerilor şi a ideilor de afaceri

Primii paşi importanţi în demararea unei afaceri sunt constituiţi de prezentarea partenerilor şi prezentarea ideii/afacerii în sine. Modul de exprimare, claritatea, concizia şi precizia unei prezentări pot fi elemente solide de sprijin pentru un întreprinzător.

Obiectivul 1: Să identifice şi să elaboreze mijloace de prezentare personală şi a unei mici afaceri/companii.

Propunem centrarea pe două elemente, utile atât în contextul antreprenoriatului, cât şi în alte împrejurări ale vieţii cotidiene: cartea de vizită şi pliantul de prezentare.

Cartea de vizită este un element de prezentare personală, dar, în contextul unei întâlniri de afaceri, aceasta prezintă persoana în calitatea sa de reprezentant al

14


companiei/afacerii. Cartea de vizită a unui om de afaceri ar trebui să îndeplineacă unele criterii: simplitate (nu sunt recomandate palete coloristice foarte variate,elemente multiple de decor sau utilizarea unor fonturi excesiv stilizate); eleganţă (la recomandările de mai sus se poate adăuga: designul îngrijit, calitatea cartonului); informaţii complete, dar nu excesive despre persoană şi companie.

Conţinutul unei cărţi de vizită a unui om de afaceri ar trebui să conţină:- sigla şi numele complet al companiei;- adresa poştală completă a companiei (sediul);- numerele de telefon şi fax;- adresa e-mail şi site-ul Internet (dacă e cazul);- numele şi prenumele persoane- funcţia îndeplinită şi departamentul în care lucrează persoana.

G În general, în cărţile de vizită care se utilizează pentru întâlniri protocolare de afaceri nu se trec referinţele de la domiciliu sau telefonul mobil. Numărul acestuia din urmă poate fi oferit la solicitatea partenerilor. Rostul cărţii de vizită este de a oferi potenţialilor parteneri posibilitatea de a vă contacta după prima întâlnire.

Recomandări: Cărţile de vizită sunt oferite invitaţilor la începutul întâlnirii (acestea se pot pune chiar pe masă, alături de alte materiale informative pe care organizatorul întâlnirii le distribuie). Utilizarea lor nu este obligatorie întotdeauna. Dezvoltarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţie, extinderea Internetului au făcut ca locul acestor cărţi clasice de vizită să fie luat, parţial, de cărţile de vizită în format electronic. Cărţile de vizită le puteţi confecţiona singuri, cu un soft de genul celui menţionat, dar se pot comanda şi la firme specializate. Tot ce trebuie să faceţi este să le comunicaţi informaţiile corecte care doriţi să fie conţinute şi să alegeţi un model potrivit.

A Iată un exemplu de afacere! O mică firmă care să producă, la comandă, cărţi de vizită şi poate chiar alte elemente de prezentare sau de promovare (publicitate) cum ar fi: pixuri, brelocuri, dosare, plicuri, agende etc. imprimate cu numele, siglele şi adresele unor companii care doresc să ofere astfel de produse clienţilor sau partenerilor. Încercaţi să identificaţi o astfel de firmă şi să solicitaţi patronului o întâlnire cu cursantii în care să-şi prezinte afacerea. Mai târziu, când cursantii vor învăţa despre planul de afaceri, puteţi reveni la acest exemplu pentru a face un astfel de plan.

Pliantul de prezentare este aproape nelipsit oricărei afaceri/companii care se respectă. Nu există un format standard; din punctul de vedere al esteticii şi designului, pot fi avute în vedere şi aici criteriile enunţate pentru cartea de vizită. Cele mai uşor de

15


realizat (şi probabil cele mai frecvente) pliante sunt cele realizate dintr-o coală (sau carton) A4, împărţită în trei.

În general, pliantul prezintă în primul rând compania. Din acest motiv, nu ar trebui să-i lipsească elemente cum ar fi:

Numele complet şi tipul companiei (ex.: S.A., S.R.L.). Sloganul sau deviza companiei. Misiunea companiei (eventual obiectivele). Tipurile de produse şi/sau servicii pe care le oferă compania* (şi cui anume se adresează acestea). Structura internă a companiei, cu atribuţiile fiecărui sector/departament. Repere pentru contactare (adresă, telefon, fax, e-mail, Internet, nume de persoane).

- Numele companiei este bine să fie însoţit tot timpul de siglă şi să fie scris cu un anumit tip de fonturi. Gândiţi-vă cât de uşoară este recunoaşterea unor companii după modul specific în care îşi scriu numele sau doar după siglă/simbol.

@ Identificaţi şi reproduceţi nume/sigle/simboluri ale unor firme foarte uşor de recunoscut (de exemplu, firmele de telefonie mobilă, mărcile de autoturisme etc.). Încercaţi să găsiţi un nume şi să elaboraţi o siglă pentru firma pe care aţi dori să o conduceţi. Numele companiei scris de fiecare dată la fel şi prezenţa continuă a unei sigle sau a unui simbol fac produsele/serviciile companiei respective uşor de recunoscut. În plus, ele intră în conştiinţa publică, “te urmăresc” peste tot.

- Sloganul sau deviza companiei constă într-un mesaj scurt, penetrant, care are, în principal, rol de promovare, dar spune ceva şi despre orientarea companiei faţă de clienţii săi.

@ Identificaţi slogane în reclamele radio – TV. Încercaţi să elaboraţi un slogan care să se potrivească firmei sau afacerii pe care aţi dori să o iniţiaţi.

- Misiunea companiei este un enunţ sau un fragment ceva mai amplu, dar nu foarte lung. Misiunea reprezintă raţiunea de a fi a companiei, sarcinile şi atribuţiile pe care şi le asumă în contextul unei anumite pieţe. Prin misiune, firma încearcă să comunice direcţiile sale de dezvoltare şi nivelul aşteptat al performanţelor produselor/serviciilor oferite.

- Tipurile de produse/servicii oferite sunt esenţiale în prezentarea unei firme. Astfel, clienţii şi partenerii se pot informa despre domeniile de activitate. Oferta de produse/servicii poate fi însoţită de preţuri şi de eventualele facilităţi oferite beneficiarilor (de exemplu, transportul gratuit la domiciliu al unui produs

*

16


achiziţionat, includerea unei mese festive într-un sejur turistic, participarea la un concurs/tombolă cu premii ca urmare a accesării produselor/serviciilor companiei etc.).

G De multe ori aceste lucruri aparent mărunte pot fi decisive! Ele pot decide orientarea clienţilor atunci când aceştia sunt nehotărâţi. Câţi dintre noi nu am căzut în “capcana” de a cumpăra un produs care poate nu ne era absolut necesar, doar pentru că nu am rezistat unei facilităţi sau premiu?@ Încercaţi să găsiţi astfel de strategii pentru produsele sau serviciile firmei voastre! Acestea trebuie să fie atractive pentru clienţi, dar să nu pricinuiască pierderi companiei!

- Structura internă a companiei, cu departamentele şi atribuţiile specifice apare (dacă este cazul) în pliantele de prezentare făcute special pentru întâlnirile cu partenerii. Spre deosebire de clienţi, care sunt aproape exclusiv interesaţi de produsul/serviciul final, potenţialii parteneri vor dori să-şi cunoască bine colaboratorii.- Reperele pentru contactare se pun, de regulă, pe ultima faţă a pliantului. Corectitudinea lor este esenţială!

Puteţi încerca cu cursantii împărţiţi în grupuri de câte 4-6 persoane alcătuirea unor astfel de pliante pentru afaceri potenţiale pe care ei le gândesc sau, mai simplu şi mai eficient în această etapă, pentru şcoala în care învaţă sau pentru clasa lor. Se poate iniţia şi elaborarea unui pliant pentru evenimente de genul unei serbări, prin care să se încerce colectarea de fonduri de la părinţi, autorităţi locale, reprezentanţi ai mediului local de afaceri (invitaţii, pliantul evenimentului, afişe etc.). Şi în acest caz utilizarea calculatorului este mai mult decât bine-venită. Microsoft Publisher, dar şi editorul Word oferă posibilităţi ample pentru realizarea unui pliant atractiv, pe formatul A4 landscape, împărţit pe trei coloane (faţă-verso).

Înainte de a porni la elaborarea unui pliant colectaţi împreună cu cursantii modele diverse de la diferite firme, instituţii.

Obiectivul 2: Să se prezinte clar şi succint în faţa unei audienţe.Obiectivul 3: Să descrie elementele de bază ale afacerii pe care o reprezintă.

Principala metodă pe care o recomandăm la clasă în vederea atingerii acestor două

obiective este jocul de rol. Este evident că atingerea acestor două obiective – care ţin eminamente de comunicare – este susţinută puternic de achiziţiile cursantilor la aria curriculară Limbă şi comunicare. Cursantii trebuie să se imagineze oameni de afaceri într-un anumit domeniu şi să joace acest rol într-o întâlnire cu potenţialii parteneri (colegii de clasă). În cadrul acestei întâlniri ei se vor prezenta în faţa audienţei, vor oferi cărţi de vizită şi pliante şi apoi vor explica, în câteva minute, specificul propriei afaceri.

17


Miza jocului constă în a-i convinge pe participanţii la întâlnire să devină parteneri şi/sau investitori în afacerea respectivă.

În prezentarea afacerii se poate avea în vedere, ca structură orientativă, cea oferită pentru pliant, cu adaptările şi completările sugerate de cursanti şi de cadrul didactic. Prezentarea ar trebui să răspundă la câteva întrebări:

Cine sunt eu? Care este ideea pe care o propun? Ce produse/servicii vreau să ofer? Care sunt oportunităţile pieţei? Cine sunt potenţialii clienţi? Care sunt investiţiile necesare? Ce rol îşi asumă firma mea? De ce ar trebui să se implice potenţialii parteneri/finanţatori?

G Dacă există dotarea necesară, cursantii pot fi iniţiaţi în programul Power Point pentru a realiza o prezentare simplă în format electronic. În cazul absenţei calculatoarelor, se poate face uz de folii şi retroproiector sau pur şi simplu de o serie de planşe. Este foarte important ca o prezentare să fie susţinută de un suport vizual. Acesta trebuie să fie simplu, schematic.

Obiectivul 4: Să prezinte avantajele pe care le-ar avea colaborarea pentru potenţialii partenerii care iau parte la întâlnire.

Una dintre regulile de bază ale parteneriatului este că, înainte de a cere trebuie să oferi ceva. Parteneriat nu înseamnă că unul dă, iar celălalt primeşte. Avantajele trebuie să fie reciproce!

Lipsa unei culturi a parteneriatului este evidentă în ţara noastră în toate domeniile. “Celălalt” este văzut mai ales ca potenţial „inamic”, concurentul este privit ca „duşman”. Construirea unei culturi a parteneriatului, a lucrului în echipă, a colaborării reciproc avantajoase este o necesitate pentru reuşita în domeniul afacerilor, ca şi pentru reuşita personală şi socială în general.

Potenţialul partener/finanţator trebuie:

- să fie tratat cu respect şi încredere;- să fie atras de perspectivele oferite de propunerea de parteneriat;- să fie convins de seriozitatea propunătorului;- să vadă cu uşurinţă beneficiile proprii, ca urmare a implicării în acest joint venture.

Profilul întreprinzătorului

18


În contextul socio-economic din ţara noastră postura de întreprinzător îi creează omului obişnuit o anumită teamă care provine, mai ales, din următoarele surse: Convingerea că doar cei care dispun de o sumă considerabilă de bani se pot gândi să

devină întreprinzători. Gustul scăzut pentru risc, susţinut şi de precaritatea pieţei financiare. Convingerea că a fi întreprinzător (“a face afaceri”) este o misiune complexă şi

extrem de dificilă, pe care doar cei “făcuţi pentru asta” şi-o pot asuma. Ostilitatea mediului de afaceri, văzut ca o luptă continuă, pe viaţă şi pe moarte, între

concurenţi.

La finalul acestei secvenţe de instruire, cursantii vor fi capabili:

1. Să identifice probleme ale comunităţii în care trăiesc şi să propună soluţii pentru rezolvarea lor.2. Să perceapă nevoile existente la nivelul unui grup ca oportunităţi pentru a dezvolta o afacere.3. Să identifice caracteristici importante ale personalităţii unui bun întreprinzător.4. Să se raporteze la un profil ideal al întreprinzătorului.

A fi întreprinzător nu înseamnă, în mod obligatoriu, a pune bazele şi a conduce apoi o firmă sau o mică afacere. Aceasta este o ipostază a întreprinzătorului, cea mai des întâlnită probabil. În multe ţări, întreprinzătorii (engl.: entrepreneurs) se ocupă cu crearea de idei de afaceri (nu de puţine ori trăsnite!), identificarea posibilităţilor de a pune în practică acele idei (atragerea unor finanţatori sau pur şi simplu vinderea ideii) şi dezvoltarea ideii respective, devenită între timp afacere, în funcţie de dinamica pieţei şi de satisfacerea unor noi nevoi ale clienţilor.

Un bun întreprinzător are nevoie de două mari “calităţi”:1. Percepe nevoile existente într-un mediu ca pe oportunităţi posibile pentru a se manifesta ca întreprinzător.2. Este capabil să găsească soluţii la probleme existente.

G Pentru a-i face pe cursanti să privească realitatea înconjurătoare în sensul celor două idei de mai sus, se pot utiliza studii de caz din comunitate. Cum au rezolvat oamenii diferite probleme de interes comun care au apărut la un moment dat? Problemele pot fi diverse. Iată diferite tipuri de probleme cu care grupuri mai mari sau mai mici de oameni se confruntă în diverse zone ale ţării:

Problema câinilor vagabonzi – Bucureşti. Infestarea apei potabile şi îmbolnăvirea unui mare număr de persoane – Călan. Restaurarea clădirilor istorice – Sibiu. Boala vacii nebune şi febra aftoasă la porci în majoritatea ţărilor Europei Occidentale.

19


Aceste probleme au nevoie de soluţii, iar întreprinzătorul este cel care este capabil să găsească o soluţie viabilă la problemă şi să o pună în practică.@ Identificaţi diferite probleme cu care s-a confruntat comunitatea locală (sau chiar şcoala) şi soluţiile care s-au găsit pentru rezolvarea acestora. Satisfac soluţiile respective cel mai bine nevoile oamenilor? Pot exista şi alte soluţii? Încercaţi să găsiţi o altă cale şi să vă gândiţi cum poate fi pusă efectiv în practică! De cele mai multe ori o problemă se poate rezolva în mai multe feluri. Un bun antreprenor este cel care alege alternativa cea mai potrivită!

Cea mai importantă caracteristică a unui întreprinzător de succes în economia actuală este capacitatea de a forma şi de a lucra în echipă. Parteneriatul este o dimensiune esenţială a afacerilor într-o economie caracterizată de globalizare şi interdependenţă.

Cursantii trebuie să contribuie la descoperirea principalelor caracteristici ale unui bun întreprinzător şi să discute despre acestea. Nu ar trebui pierdute din vedere: spiritul de aventură; capacitatea de asumare a riscurilor; inovativitatea şi creativitatea; încrederea în forţele proprii, dar şi în ceilalţi; perseverenţa în urmărirea scopurilor propuse; orientarea către finalităţi clar definite; iniţiativa, dorinţa de a acţiona; dorinţa de împlinire personală; angajamentul şi disponibilitatea pentru muncă; atitudinea pozitivă; dinamismul şi flexibilitatea; răbdarea; capacitatea de a accepta şi de a trece peste eşecuri; înţelegerea diferitelor culturi; capacitatea de a coordona şi de a conduce oamenii (de a fi lider).

Aceste caracteristici sunt doar orientative. Nu există un profil standard al antreprenorului, nu există un set unic de competenţe care, odată asimilate, să asigure succesul în afaceri. Profilul unui întreprinzător de succes depinde într-o mare măsură de mediul extern în care se derulează afacerea, de stilul şi caracteristicile personale, de domeniul de activitate. Atitudinea pro-activă a întreprinzătorului şi dorinţa de a reuşi sunt, de multe ori, “motorul” unei afaceri.G Este important să le arătaţi cursantilor că ei posedă deja unele caracteristici şi deprinderi; important este să le descopere, să le perfecţioneze şi să le pună la lucru!

20


A Este momentul unei poveşti de succes! Invitaţi unul sau mai mulţi întreprinzători din comunitatea locală care au reuşit în afaceri pentru a le spune cursantilor povestea succesului lor. Încercaţi să identificaţi împreună cu cursantii şi cu întreprinzătorii care au fost principalele caracteristici / competenţe care i-au ajutat pe aceştia din urmă să-şi dezvolte afacerea. Cereţi-le cursantilor să-şi pregătească, în prealabil, un set de întrebări pe care ar dori să le adreseze întreprinzătorilor. Ar fi important ca invitaţii să fie cât mai diverşi: bărbaţi şi femei, tineri şi mai puţin tineri, persoane din localitate şi oameni de afaceri veniţi din alte localităţi, iar afacerile să fie, la rândul lor, la fel de diverse.

Pe baza unor studii de caz, a poveştilor de succes prezentate – dacă este posibil – direct de “autorii” lor, pe baza reflecţiei asupra propriilor capacităţi, cursantii pot începe alcătuirea unui ghid al bunului întreprinzător în care să consemneze, pe categorii, cunoştinţele, deprinderile şi atitudinile de care ar trebui să dispună întreprinzătorul de succes. Ghidul va fi completat pe toată durata activităţilor specifice cursului şi poate fi utilizat ca un barometru: Unde mă aflu eu faţă de profilul ideal al unui bun întreprinzător?. Cursantii vor putea realiza în permanenţă care sunt dimensiunile comportamentului antrepenorial pe care trebuie să şi le îmbunătăţească.

Aici se poate face legătura cu domeniul consilierii, pentru a discuta deprinderile şi caracteristicile personale, pentru a găsi modalitatea de a le apropia de profilul întreprinzătorului şi pentru a identifica metode de estompare a caracteristicilor care sunt contraindicate pentru un întreprinzător (impulsivitate, individualism etc.).

Afirmam anterior că abilitatea de a forma şi de a lucra în echipă este esenţială pentru un întreprinzător. Profesorul poate stimula capacitatea cursantilor de a interacţiona şi de a lucra împreună prin utilizarea unor strategii active de instruire. Lucrul în grup presupune respectarea unor reguli şi formarea unor abilităţi.@ Care sunt regulile pe care ar trebui să le respecte toţi membrii unui grup de lucru? Ce abilităţi trebuie să aibă o persoană care ştie să coopereze? Pot eu fi întreprinzător?

Miza acestei secvenţe de învăţare este să-i convingem pe cursanti că – într-un fel sau altul – fiecar poate fi un întreprinzător. Dacă învingem acea teamă bazată pe stereotipurile prezentate în debutul capitolului anterior vom vedea că, deşi nu este simplu să fii antreprenor, lucrul acesta nu este nici atât de complicat pe cum pare la prima vedere.

La finalul acestei secvenţe de învăţare cursantii vor fi capabili:

1. Să-şi autoevalueze calităţile şi competenţele antreprenoriale şi să le raporteze la un profil ideal al întreprinzătorului.

21


2. Să-şi identifice punctele tari şi punctele slabe din perspectiva competenţelor de întreprinzător şi să se implice în perfecţionarea punctelor slabe.

În acest scop se pot utiliza diverse tipuri de teste cu ajutorul cărora cursantii să-şi

alcătuiască profilul personal de competenţe antreprenoriale, pe care îl vor compara cu modelele la a căror elaborare au pornit în activităţile specifice capitolului anterior.G Nu pierdeţi din vedere faptul că un întreprinzător de succes trebuie să posede abilităţi de:

Gândire critică. Investigaţie. Planificare. Luare de decizii. Comunicare. Lucru cu ceilalţi (cooperare). Organizare. Stabilire a unor obiective clare. A ţine evidenţe. A opera cu banii. Asumare a riscurilor.

@ Încercaţi să găsiţi un om pe care voi îl consideraţi “de succes” şi rugaţi-l să vă acorde un interviu. Alcătuiţi câteva întrebări cu ajutorul cărora să aflaţi care sunt deprinderile care i-au ajutat pe acei oameni să reuşească! (Intervievaţii pot fi părinţi, rude, vecini fraţi mai mari etc.). Cadrul didactic şi părinţii se pot implica în facilitarea accesului cursantilor la un mic întreprinzător din localitate.

În funcţie de punctele slabe pe care şi le descoperă pe parcursul acestei unităţi de învăţare, cursantii pot fi solicitaţi să alcătuiască (cu consultanţă din partea profesorului) un plan de acţiune prin care să-şi amelioreze zonele insuficient dezvoltate. Astfel, ei vor avea oportunitatea să reflecteze asupra propriilor abilităţi, vor putea să-şi stabilească propriul plan de acţiune, cu criterii de performanţă şi termene. Stabilirea de obiective, elaborarea unui plan, definirea unor criterii de performanţă sunt abilităţi necesare unui antreprenor şi acestea se formează mai uşor atunci când elevul simte că ceea ce întreprinde îl priveşte şi îl afectează în mod direct.@ Accesul la tehnologie poate permite mobilizarea cursantilor pentru elaborarea unui raport personal privind, pe de o parte, abilităţile actuale de antreprenor şi, pe de altă parte, planul de activităţi pentru îmbunătăţirea performanţelor în domeniile identificate ca deficitare.

22


Afacerile

Un punct util de plecare, după ce ne asigurăm că toţi cursantii au o înţelegere a conceptului de afacere (se pot consulta diferite dicţionare economice şi se pot adapta definiţiile la nivelul de înţelegere al cursantilor) este prezentarea diferitelor tipuri de afaceri.

La finalul acestei secvenţe de instruire, cursantii vor fi capabili:1. să identifice principalele caracteristici ale unei afaceri din comunitate sau prezentată ca studiu de caz;2. să compare companiile în funcţie de caracteristicile acestora;3. să exemplifice diversele tipuri de afaceri.

O clasificare simplă a companiilor, după câteva criterii uşor de perceput, poate veni în sprijinul înţelegerii diversităţii mediului de afaceri şi poate stimula interesul cursantilor pentru un anumit gen de afacere.

1. Companiile profit şi non-profit. O firmă comercială este creată şi există datorită dorinţei de a vinde un produs sau un serviciu pentru a obţine beneficiu, profit. Organizaţiile non-profit sunt create şi îşi desfăşoară activitatea pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru anumite grupuri socio-culturale, pentru a proteja şi promova elemente care ţin de cultură, de mediul înconjurător etc.2. Afaceri la nivel larg şi afaceri la un nivel mai restrâns. Activitatea de întreprinzător se poate desfăşura, la fel de bine, într-o corporaţie internaţională, într-o companie mare, într-o întreprindere mică sau chiar acasă. Nu mărimea organizaţiei decide succesul unui antreprenor, dar aceasta este o variabilă care trebuie să fie serios luată în considerare atunci când îţi propui să te implici în afaceri. Nu este acelaşi lucru să vrei să pui bazele unei organizaţii care să ofere servicii unei comunităţi locale restrânse sau să doreşti înfiinţarea unei companii producătoare de bunuri de larg consum pentru export.3. Companii producătoare de bunuri şi companii producătoare de servicii. Un întreprinzător poate să-şi propună să se lanseze într-o afacere în care să vândă produse cum ar fi încălţăminte, textile sau detergenţi, dar se poate gândi şi la o afacere în care să ofere serviici de catering, închirieri de filme, spălatul maşinilor etc. Profilul dominant al afacerii (producătoare de bunuri sau de servicii) dictează modul de concepere a planului de afaceri, strategia de piaţă şi toate celelalte componente de care trebuie să ţină seama întreprinzătorul.4. Afaceri locale / naţionale / internaţionale. Cursantii trebuie să conştientizeze care sunt implicaţiile opţiunii pentru una dintre variantele menţionate. Este vorba de

23


implicaţii legale, de acorduri internaţionale în vigoare etc. Aici se pot introduce noţiuni legate de vamă, control vamal, taxe vamale, acord de liber schimb etc.

Importanţa acestei secvenţe constă în a-i determina pe cursanti să reflecteze asupra caracteristicilor diverselor tipuri de companii/afaceri şi a implicaţiilor asupra modului de derulare a afacerii. Cursantii pot dobândi acum un important câştig şi suport pentru orientarea lor şcolară şi profesională. Având în vedere structura ofertei de învăţământ profesional şi tehnic de nivel secundar superior (şcoli profesionale, licee tehnologice, şcoli post-liceale) sugerăm şi o prezentare a posibilităţilor de afaceri pe cele trei domenii economice de bază, care structurează profilurile şi specializările şcolare: resurse naturale şi protecţia mediului, servicii şi tehnic.

1. Domeniul resurse naturale şi protecţia mediului cuprinde activităţile din arii cum ar fi: agricol, agromontan, industrie alimentară, veterinar, protecţia mediului.A Un bun exemplu de afacere care în ţara noastră se bucură de succes, în ultima vreme, este aceea a cabinetelor veterinare. A avea un animal de casă a devenit un lucru obişnuit, mai ales în zonele urbane, iar deţinătorii de astfel de animale încearcă, de cele mai multe ori, să le îngrijească în mod corespunzător. Serviciile de asistenţă medicală veterinară, combinate, eventual, cu alte servicii pentru animalele de casă (hrană, accesorii etc.) este o bună idee de afacere.

Invitarea unui doctor sau tehnician veterinar, specializat în animale de casă (pentru zonele urbane) sau în medicina veterinară zootehnică (pentru zonele rurale) le-ar putea lămuri cursantilor secretele acestei meserii, precum şi întrebările legate de înfiinţarea şi conducerea unui cabinet de medicină veterinară.

Un alt domeniu, care face trimitere la anumite zone geografice adecvate, este agroturismul. Un exemplu de succes este cel al întreprinzătorilor din zona Rucăr-Bran (mai ales Moeciu) care derulează afaceri de succes pe baza produselor şi serviciilor specifice agroturismului. Acest tip de afacere ne trimite şi către domeniul următor. 2. Domeniul serviciilor este unul care merită o atenţie deosebită, cu atât mai mult cu cât calculele arată că cea mai mare parte a PIB (produsul intern brut) din majoritatea ţărilor (şi mai ales din cele foarte dezvoltate economic) provine din servicii. Producţia clasică de tip industrial a dat un pas înapoi în faţa pieţei serviciilor. Se pare că oamenii consumă mai multe servicii decât produse. Principalele arii de activitate ale companiilor din domeniul serviciilor sunt: turismul, alimentaţia publică, poşta şi curieratul, administraţia.A Companiile din acest domeniu sunt într-o puternică expansiune şi la noi. Agenţii de voiaj, hoteluri şi restaurante, firmele de curierat rapid sunt doar câteva exemple. Ne vom opri însă, acum, asupra unui alt tip de afacere care are încă un bun potenţial pentru România. Este vorba de firmele de catering. Activităţile marilor companii, seminariile sau conferinţele, diferitele evenimente în care este nevoie să li se asigure participanţilor

24


mese sau să se organizeze mese festive, reprezintă un bun potenţial pentru astfel de firme. Cele mai multe dintre acestea oferă un pachet integrat de servicii care, alături de catering pentru astfel de evenimente include şi livrare de hrană la domiciliu pe baza de comandă, operarea de rezervări şi procurarea biletelor de călătorie, operarea de rezervări la hoteluri şi pensiuni, oferirea de servicii de transport auto.

Un alt domeniu care are o mare extindere în ţările dezvoltate, dar care începe să-şi facă simţită prezenţa şi la noi este cel al firmelor de consultanţă, pe diferite probleme (legislaţie, resurse umane, afaceri, etc., acoperind variate domenii şi arii de activitate). Serviciile de consultanţă sunt, de cele mai multe ori, combinate cu cele de formare (training) pentru persoanele sau instituţiile interesate. Se poate utiliza acest moment pentru a li se prezenta cursantilor unele instituţii locale/regionale importante pentru viitorul întreprinzător: Agenţiile de Dezvoltare Regională, Camerele de Comerţ şi Industrie, Centrele pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă.

G Revenim asupra importanţei conexiunilor care se pot face aici cu domeniul orientării şi consilierii privind cariera! 3. Domeniul tehnic cuprinde arii cum ar fi: electronica, electrotehnica, mecanica, petrolul şi gazele naturale, telecomunicaţiile, textilele şi încălţămintea, automatizările şi tehnica de calcul. Evident că în aceste arii de activitate pot funcţiona companii care oferă produse, dar şi companii care oferă servicii. Cursantilor li se pot prezenta exemple de companii care oferă produse (de exemplu, o firmă producătoare de încălţăminte, o firmă producătoare de piese pentru diferite maşini şi instalaţii etc.) şi exemple de companii care oferă servicii (depanare radio-TV sau produse electro-casnice, centru de copiere, tipografie şi editură).@ Prezentaţi-le cursantilor câte o afacere din cele trei domenii menţionate şi, pe grupuri de lucru, solicitaţi-le să încerce să extindă domeniul de activitate al companiei respective sau să diversifice oferta existentă de produse sau servicii, argumentând soluţiile alese. Planificarea unei afaceri şi planul de afaceri

Planificarea afacerii, în general, şi elaborarea planului de afaceri, ca document de bază, sunt două elemente decisive pentru un întreprinzător. Un bun întreprinzător dezvoltă o viziune clară şi de perspectivă asupra afacerii, proiectează etapele şi resursele ce vor fi utilizate.

La finalul acestei secvenţe de instruire cursantii vor fi capabili:25


1. Să estimeze resursele materiale, finaciare, umane şi de timp necesare pentru derularea unei afaceri.2. Să identifice principalele componente ale unui plan de afaceri şi să argumenteze importanţa acestora în derularea activităţilor.3. Să elaboreze, după model, un plan pentru o mică afacere.

Înainte de a porni la drum în lansarea unei afaceri, faza de planificare ne ajută, de pildă, să identificăm (sau măcar să estimăm) resursele necesare.

Resursele materiale se referă la diferitele tipuri de bunuri de care este nevoie în pornirea şi derularea afacerii. Aici includem dotările, echipamentele, vehiculele, mobila, spaţiile pentru birouri şi/sau depozitare, materia primă.

În legătură cu acest tip de resurse întreprinzătorul trebuie să-şi pună o serie de întrebări: care este ciclul de viaţă al acestor resurse? În cât timp se vor deprecia? Va fi necesară înlocuirea lor totală? Care sunt măsurile de exploatare durabilă şi în condiţii de siguranţă a acestor resurse?

Resursele umane se referă la persoanle de care întreprinzătorul are nevoie în pornirea şi derularea afacerii. În general, este vorba de o serie de specialişti care sunt consultaţi înainte de înfiinţarea companiei, cum ar fi specialistul pe probleme de legislaţie a afacerilor şi a muncii, specialişti pe probleme de acordare de credite, finanţişti etc.; tot legat de resursele umane întreprinzătorul trebuie să identifice care sunt tipurile de specialişti de care va avea nevoie permanentă în cadrul companiei sale.G Cursantilor li se va atrage atenţia că majoritatea covârşitoare a companiilor care se înfiinţează în zilele noastre sunt companii care intră în categoria IMM (întreprinderi mici şi mijlocii). În ţările avansate din punct de vedere economic aceste mici companii produc cea mai mare parte a venitului naţional.

Pentru buna derulare a afacerii trebuie identificate şi tipurile de resurse umane externe companiei de ale căror servicii întreprinzătorul va avea nevoie la anumite intervale de timp (avocaţi, consultanţi, consilieri, notari, translatori, contabili etc.).

Resursele financiare necesare iniţial trebuie estimate cu cât mai mare exactitate,

pentru a putea procura capitalul necesar. Trebuie avute în vedere atât costurile de start, de lansare a afacerii, cât şi cele pentru susţinerea afacerii până în momentul în care aceasta va deveni profitabilă.G Datorită mediului dezordonat de afaceri din ţara noastră şi din cauza percepţiei greşite a omului de afaceri, există tendinţa de a considera că o bună afacere este cea care poate produce profituri fabuloase peste noapte. Sigur că piaţa poate permite şi astfel de situaţii dar, în general, acestea sunt excepţii. O afacere durabilă trebuie gândită pe termen lung.

26


Cele mai multe companii îşi propun să câştige mai întâi imagine şi un loc pe piaţă, şi abia apoi se gândesc la obţinerea de profit.

În cadrul acestei secvenţe de învăţare se pot introduce noţiunile de profit şi risc în afaceri.

A realiza profit nu înseamnă doar a vinde produsele şi/sau serviciile. Profitul nu este sinonim cu obţinerea de venituri pentru că orice venit are în spate o serie de cheltuieli, referitoare la tipurile de resurse implicate şi enumerate mai sus. Interesant ar fi ca cursantilor să li se prezinte dinamica CHELTUIELI – VENITURI – INVESTIŢII.

Noţiunea de risc este cu atât mai potrivit să se introducă acum, cu cât una dintre funcţiile de bază ale planificării este aceea de a reduce riscurile.

@ Comentaţi proverbul Cine nu riscă nu câştigă.Alegeţi un tip de afacere şi încercaţi să identificaţi principalii factori de risc care pot să apară.

Prezentaţi cursantilor potenţiale riscuri/ameninţări în buna derulare a unei afaceri şi solicitaţi-le să dezvolte soluţii pentru prevenirea lor.

A În economiile moderne o strategie foarte întâlnită de preîntâmpinare a unor anumite tipuri de riscuri este aceea a asigurărilor. Companiile apelează la diferite tipuri de asigurări, pentru bunuri, servicii, persoane, pentru diferite tipuri de evenimente nedorite (jafuri, incendii, accidente). Companiile de asigurări reprezintă o altă idee de afaceri. Acestea s-au extins foarte mult în ultimii ani tocmai datorită faptului că oamenii doresc să minimizeze acele riscuri care pot să apară în derularea unei afaceri şi pe care nu le pot controla. Un fermier nu poate interveni direct dacă recolta lui dintr-un an este compromisă datorită secetei! Tot ceea ce poate face este să-şi asigure, în avans, recolta respectivă.G Invitaţi în clasă un jurist pentru a discuta cu cursantii cauzele, procedurile şi rezultatele unui eveniment care creează teamă şi panică: falimentul.

Falimentul unei afaceri este o posibilitate care, chiar dacă nu este dorită de nimeni şi chiar dacă toate eforturile vor fi îndreptate în direcţia evitării ei, trebuie luată în considerare încă de la început. Eşecul nu înseamnă că trebuie să se renunţe la orice alte iniţiative pe viitor. Este bine să se înţeleagă ce este şi ce presupune, din punct de vedere legal, falimentul unei companii.

Planificarea este un proces complex, care trebuie realizat pas cu pas. Un document general de planificare ar trebui să ofere răspunsuri la câteva întrebări:

Ce este de făcut? De ce se fac aceste lucruri? Unde se vor face toate aceste lucruri? Când se vor executa activităţile anunţate?

27


Cine va realiza activităţile? Cum se va pune în practică fiecare acţiune?

Aceste întrebări pot servi ca un cadru general pentru prima activitate de planificare a cursantilor dvs.! Cel mai simplu este să se înceapă cu ceva legat de viaţa personală. De exemplu, un elev îşi poate stabili ca obiectiv creşterea mediei la o anumită disciplină (sau creşterea mediei generale) pe semestrul următor. Utilizând etapele descrise prin întrebările enunţate mai sus, cursantii vor descrie planul de acţiune, procedeele şi standardele pe care şi le propun pentru realizarea obiectivului vizat.

Planurile de afaceri, deşi sunt unice pentru fiecare afacere, urmează totuşi o schemă generală. Indiferent de modelul ales, există unele etape care se regăsesc întotdeauna.

În pregătirea unui plan de afaceri cursantii trebuie să ţină seama de o serie de reguli:

Onestitatea: trebuie să fii onest cu tine şi cu colegii de echipă, cu potenţialii investitori şi parteneri. Bunele abilităţi de redactare: limbajul folosit trebuie să fie simplu, clar, accesibil, cu accent pe laturile/aspectele pozitive. Aspectul: planul de afaceri trebuie să arate cât mai bine, pentru a ilustra atenţia acordată în elaborarea sa. Utilizează scheme, tabele şi ilustraţii acolo unde se poate şi unde este cazul! Evită stereotipurile: rasiale, de gen, de vârstă, legate de mediul de provenienţă etc. NU EXAGERA!

Planul de afaceri este un document care este precedat de alte eforturi care ţin tot de domeniul activităţilor de planificare.

Planificarea unei afaceri ar putea să cuprindă următoarele secvenţe (vă invităm să analizaţi schema de mai jos şi să o modificaţi/adaptaţi în funcţie de nivelul de vârstă al cursantilor şi de propriile opţiuni):

1. Stabilirea misiunii sau scopului afacerii/companiei. Mesajul trebuie să fie clar pentru toată lumea.2. Evaluarea punctelor tari şi a celor slabe în acest moment. Evaluarea resurselor existente şi planificarea unor aşteptări realiste!3. Realizarea unei prognoze asupra mediului de afaceri: ce oportunităţi şi ameninţări pot fi anticipate atât la nivel intern (în interiorul companiei sau al grupului iniţiator), cât şi extern.4. Definirea scopurilor afacerii şi planificarea timpului pentru realizarea lor. Pot fi listate scopuri pe termen scut şi obiective pe termen lung, în funcţie de punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi ameninţările identificate anterior.5. Definirea obiectivelor operaţionale. De regulă obiectivele sunt legate de sarcini clare care sunt atribuite spre realizare unor anumite persoane, într-un anumit interval de timp.

28


6. Realizarea unui plan operaţional – planul de afaceri.

În cele ce urmează vom oferi o structură pentru planul de afaceri, cu aceleaşi recomadări de adaptare şi modificare în funcţie de condiţiile şi nevoile concrete din clasa de cursanti.

Planul de afaceri ar putea să conţină: O scurtă descriere a afacerii împreună cu prezentarea documentului. Cuprinsul: titlurile şi secvenţele documentului, cu paginile la care se

regăsesc. Cercetarea, analiza şi planul de piaţă. Această secţiune este poate cea

mai importantă din întregul document; de aceea, ea ar trebui să răspundă unor întrebări precum:

▪ Ce serviciu/produs va fi vândut/fabricat?▪ La ce preţ? Care sunt vânzările preconizate?▪ Cum se va face promovarea produsului/serviciului respectiv?▪ Cine va vinde produsul/va furniza servicul şi cum?▪ Cum beneficiază clienţii de pe urma achiziţionării produsului/serviciului?▪ Se estimează o creştere a afacerii/companiei?▪ În ce locuri va fi distribuit produsul/serviciul? Care este segmentul de piaţă căruia i se adresează?Analiza resurselor, după modelul prezentat mai sus.Calendarul activităţilor, cu termene şi responsabilităţiBugetul. Aceasta este, din nou, o componentă crucială a planului de afaceri. Aici ar trebui avute în vedere:▪ Motivaţiile pentru finanţarea afacerii.▪ Sursele de finanţare.▪ Intervalele de timp la care este necesară finanţarea (etapele finanţării).▪ Alte surse de finanţare (decât cele solicitate prin planul actual).▪ Cheltuieli, pe categorii (echipamente, personal, contracte de închiriere, pierderi estimate, modalitatea de utilizare a veniturilor care se vor realiza).

Factorii de risc (pe categorii: riscuri datorate schimbărilor posibile de legislaţie, riscuri de natură tehnică etc.).

29


Managementul unei afaceri. Competenţele managerului

Având în vedere că la celelalte funcţii principale ale managementului ne-am referit deja (planificare, organizare, comunicare etc.), vom insista în această secvenţă pe procesul decizional. Un bun lider / manager este capabil să ia decizii bune, atât în situaţii normale, cât şi în situaţii de criză.

La finalul acestei secvenţe de instruire, cursantii vor fi capabili:1. Să explice care sunt paşii în luarea unei decizii şi în ce constă fiecare dintre aceştia.2. Să elaboreze soluţii alternative pentru documentarea unei decizii.3. Să evalueze oportunitatea unor decizii în funcţie de contextul şi de rezultatele deciziei.4. Să descrie şi să argumenteze principalele competenţe ale unui bun manager.

Procesul de luare a unei decizii implică trei etape majore care, la rândul lor, sunt compuse din mai multe activităţi. Etapele procesului decizional sunt: definirea problemei, elaborarea de alternative, selectarea şi aplicarea soluţiei. Prezentăm în continuare o detaliere a acestora.

a) Definirea problemei:

▪ Colectarea informaţiilor care ne sunt accesibile.▪ Organizarea informaţiilor.▪ Identificarea manifestărilor (simptomelor), a relaţiilor dintre ele şi a cauzelor posibile.▪ Definirea problemei.

b) Elaborarea de alternative:▪ Stabilirea de obiective de decizie.▪ Specificarea criteriilor de decizie.▪ Colectarea informaţiilor suplimentare necesare.▪ Reorganizarea informaţiilor.▪ Elaborarea listei de alternative.

c) Selectarea şi aplicarea soluţiei:▪ Evaluarea alternativelor pe baza criteriilor de decizie.▪ Selectarea soluţiei pe baza criteriilor de decizie.▪ Luarea în considerare a impactului soluţiei.▪ Alegerea momentului şi a modalităţii de aplicare.▪ Discutarea planului de aplicare cu alţi membri ai echipei de lucru sau cu alte persoane relevante.▪ Aplicarea soluţiei.▪ Monitorizarea aplicării soluţiei sau aplicarea de corecţii atunci când este necesar.

30


@ O variantă simplificată poate fi utilizată pentru a invita cursantii să parcurgă diferite procese decizionale. Astfel, se poate solicita parcurgerea următorilor paşi:

1. Identificarea problemei.2. Listarea unui număr cât mai mare de soluţii posibile.3. Identificarea avantajelor şi a dezavantajelor pentru fiecare soluţie propusă.4. Alegerea argumentată a variantei celei mai bune.5. După o perioadă rezonabilă de timp, evaluarea sau reflecţia asupra deciziei luate, pentru a vedea dacă, într-adevăr, a fost cea mai potrivită alegere.

Cursantii trebuie să fie conştienţi şi de barierele care apar în calea luării unor decizii eficiente. Între acestea amintim: Identificarea necorespunzătoare a problemelor (descriere superficială, neidentificarea clară a cauzelor, informaţii insuficiente). Viziunea “tunel” (o viziune îngustă în fazele de elaborare a alternativelor şi evaluarea acestora). Incapacitatea de a stăpâni complexitatea (incapacitatea de a corela şi utiliza mai multe tipuri de informaţii simultan). Indisciplina intelectuală (lipsa unei gândiri logice, nerespectarea metodologiilor). Lipsa creativităţii/teama de a fi creativ (teama sau incapacitatea de a crea noi perspective sau opţiuni asupra problemelor). Lipsa standardelor sau criteriilor de evaluare a opţiunilor sau de soluţionare a problemei. Nehotărârea sau ezitarea (evitarea unei opţiuni ferme). Dimensionarea greşită a soluţiilor (deşi acestea sunt formulate corect, anvergura lor nu este corelată cu dimensiunile problemei).

Ca şi în cazurile problemelor tratate anterior, şi în ceea ce priveşte competenţele unui bun manager există mai multe modele şi grile de analiză. Ne vom opri la unele caracteristici asupra cărora ar trebui să reflecteze şi cursantii dvs.

Un bun manager ar trebui:Să conducă: competenţe manageriale generale, capacitatea de a produce rezultatele aşteptate de beneficiar.Să îndrume: în strânsă legătură cu competenţele anterioare, leadership ar însemna capacitatea de a formula o viziune şi de a determina schimbările care să conducă la aceasta, motivarea şi inspirarea echipei care lucrează în cadrul companiei, convingerea persoanelor şi a instituţiilor de a căror implicare este nevoie pentru a asigura succesul afacerii.Să comunice: stabilirea unor legături de comunicare precise şi a unui climat propice schimbului de informaţii sunt elemente esenţiale pentru bunul mers al afacerii.Să negocieze: capacitatea de a stabili acorduri, medierea sau arbitrarea sunt atribuţii pe care managerul trebuie să şi le asume frecvent.

31


Să rezolve probleme: această competenţă este o combinaţie între definirea problemelor şi luarea de decizii. Dacă definirea problemei solicită distincţia dintre cauze şi efecte, luarea de decizii presupune identificarea unor soluţii viabile şi alegerea celei mai potrivite.Să influenţeze organizaţia/compania: pentru exercitarea acestei competenţe este nevoie de o bună cunoaştere a relaţiilor de putere şi a culturii organizaţionale de ansamblu.

În perioada de început a ştiinţei managementului se considera că, pentru a conduce

eficient, managerii trebuie să cunoască foarte bine natura sarcinii / muncii de îndeplinit şi apoi să aibă capacitatea de a-şi exercita autoritatea pentru a-şi dirija şi controla subordonaţii către realizarea scopurilor. Dar, odată cu schimbările survenite în toate domeniile de activitate, componenta umană a fost considerată prioritară pentru organizaţie şi s-a impus dominaţia capacităţilor interpersonale. În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că activitatea managerială este una complexă şi multidimensională, motiv pentru care este nevoie de un model integrat pentru perfecţionarea managerilor, model care să poată fi ajustat şi utilizat de către practicieni, indiferent de natura activităţii lor sau de amploarea proiectului, de organizaţiile implicate, de diferenţele culturale. Pe baza studiilor lui Analoui s-a constituit un model integrat al competenţelor manageriale structurate pe trei componente

Dobândirea unui tip de capacităţi în lipsa celorlalte va conduce la o perfecţionare parţială şi – în consecinţă – la o competenţă parţială a managerilor de proiect.1. Competenţele tehnice: se referă la cunoştinţele şi capacităţile specifice naturii sarcinilor de îndeplinit. Din această categorie a competenţelor fac parte cele care se referă la managementul ariei financiare a organizaţiei, la capacitatea de a efectua schimbările planificate, la cunoştinţele adecvate din domeniul computerelor necesare planificării şi monitorizării proiectului. Acestea sunt competenţe generale, importante pentru manageri, indiferent de natura afacerii sau de contextul socio-cultural.2. Competenţele interpersonale: cele de conducere a oamenilor în procesul muncii. Arta de a conduce oamenii este adesea subestimată la acest nivel căci, de multe ori, ea reprezintă o categorie de cunoştinţe şi capacităţi considerată ca fiind de la sine înţeleasă.

32


Managerilor li se cer permanent capacităţi precum: rezolvarea problemelor, a conflictelor de muncă, motivarea şi comunicarea, conducerea echipelor. Aceştia recunosc ca fiind general valabilă importanţa competenţelor de comunicare, chiar dacă mijloacele şi metodele de comunicare între oameni diferă în funcţie de contextul social şi organizaţional.3. Competenţele de autoperfecţionare: această categorie de competenţe manageriale este poate cea mai relevantă pentru perfecţionarea muncii managerilor de proiect. Ei îşi îndreaptă atenţia către autoperfecţionare şi dobândirea capacităţilor fundamentale pentru a-şi evalua propriile calităţi, dar şi punctele slabe, potenţialele domenii de perfecţionare pe termen lung. Metoda tradiţională punea accentul pe dobândirea capacităţilor şi cunoştinţelor necesare pentru a fi doar un “bun” manager. Însă nu erau încurajaţi să-şi conştientizeze propria identitate, necesităţile personale şi profesionale. În organizaţiile moderne perfecţionarea managerilor este parte integrantă a perfecţionării globale a organizaţiei.

Antreprenoriatul şi cariera

În finalul acestui curs, cursantilor li se vor sublinia avantajele educaţiei antreprenoriale pentru ei ca persoane şi pentru viitoarea lor carieră. Cursantii pot reflecta acum asupra propriei dezvoltări, asupra competenţelor pe care şi le-au format de-a lungul cursului.

La finalul acestei secvenţe de instruire, cursantii vor fi capabili:1. Să reflecteze asupra competenţelor de întreprinzător din perspectiva viitoarei cariere.2. Să descrie avantajele antreprenoriatului pentru reuşita personală şi socială.3. Să proiecteze activităţi de îmbunătăţire a propriilor competenţe de întreprinzător (pe care le va realiza după finalizarea prezentului curs).

Un întreprinzător care este responsabil pentru o afacere poate avea următoarele avantaje:

O bună cunoaştere a pieţei de bunuri şi servicii. Un plan de afaceri bine pregătit. Capacitatea de a alcătui un buget. Capacitatea de a lucra în grup şi de a colabora cu colegii în rezolvarea unor probleme sau în realizarea unor sarcini. Un plan pentru extinderea şi dezvoltarea unei afaceri. Angajamentul asumat pentru a avea succes în afaceri. Un stil deschis de comunicare cu persoanele implicate în afacere. Capacităţi manageriale optime pentru a conduce o mică afacere etc.

@ Prin autoevaluare, cursantii pot face comparaţii între competenţele de antreprenor, pe care şi le-au identificat în prima parte a cursului şi cele pe care le pot dovedi acum.

33


După ce au reflectat asupra antreprenoriatului, asupra beneficiilor şi eventualelor inconveniente pe care le aduce, cursantii se pot gândi cum afectează calitatea de întreprinzător viaţa personală a oamenilor.G Cursantii trebuie să-şi reamintească faptul că a fi întreprinzător nu înseamnă neapărat (sau de la început) să iniţiezi şi să conduci propria ta companie. Important este ca cursantii să realizeze că dispun de un set de cunoştinţe şi deprinderi care le vor permite să se manifeste ca întreprinzători, atât la şcoală, cât şi în viaţa profesională viitoare. Dacă nu eşti propriul tău angajat (dacă lucrezi într-o companie al cărei proprietar nu eşti) nu înseamnă că nu te poţi manifesta ca întreprinzător. Persoanele cu iniţiativă, imaginative şi creative sunt necesare în orice instituţie care doreşte să crească, să se dezvolte şi să fie puternică pe piaţă.

Cercetările recente făcute pe tema antreprenoriatului au condus la câteva rezultate care ar trebui să convingă orice persoană să ia foarte serios în considerare posibilitatea de a deveni întreprinzător:

De cele mai multe ori, oamenii pornesc o afacere pentru a obţine satisfacţii profesionale şi financiare, dar şi pentru a fi propriul lor şef şi pentru a avea libertatea de a adapta afacerea la propria concepţie despre muncă, la propriile idei.Numărul de femei şi de tineri care pornesc afaceri este în creştere, ca rezultat cumulat al dorinţei de a reuşi şi al şomajului crescut.Mai puţin de jumătate din întreprinzători îşi alcătuies un plan de afaceri. Cele mai multe planuri de afaceri sunt solide pe latura financiară şi de contabilitate şi slabe în ceea ce priveşte prospectarea pieţei. În general, tinerii întreprinzători acordă o mai mare atenţie planului de afaceri decât cei în vârstă.Aproximativ jumătate dintre întreprinzători sunt absolvenţi ai diferitelor forme de învăţământ secundar superior sau colegii de scurtă durată; numai 15-20% au studii universitare.Peste 50% dintre companiile de pe piaţă au între 1-5 angajaţi!

@ Alcătuiţi un Curriculum Vitae în care să cuprindeţi şi competenţele de întreprinzător dobândite în cadrul acestui curs!

34

Curs_M_4

Documents

Transcript of Curs_M_4