Argumentare si gandire critica – curs 3

(data trecuta am vorbit despre diferentele dintre demonstratii si argumente,

explicatii si argumente si despre domeniul argumentarii)

Argumentarea ca activitateTipuri de argumentare

Argumentarea ca activitate Argumentarea poate fi privita ca produs

(aici avem in vedere, in principal, textele argumentative) sau ca activitate

Contexte in care se argumenteaza: in dezbaterile din diferite foruri de decizie, in pledoariile din justitie si motivarea hotararilor judecatoresti, in confruntarile electorale, in discursuri publice, in dezbaterile publice, predici religioase si in viata de fiecare zi

Orice argumentare presupune existenta unui vorbitor (sau argumentator) si pe cea a unui auditoriu (acesta e de obicei distinct de argumentator, dar nu neaparat)

Argumentarea este o activitate sociala: in anumite forme de organizare sociala reprezinta alternativa la violenta

Argumentarea este o activitate intelectuala (sunt utilizate mijloace rationale pentru a schimba convingerile auditoriului, dar nu numai)

Argumentarea este o activitate verbala, constand in enuntarea unei teze si a temeiurilor pentru aceasta (ac. activitate se distinge de: oferirea de informatii, punerea de intrebari, formularea unor comenzi, rugaminti, amenintari etc.)

Actul argumentarii presupune formularea a cel putin doua propozitii.

Se poate argumenta in scris sau in forma orala.

Conditii definitorii ale activitatii argumentative

Situatia argumentativa: ansamblu format din: argumentator auditoriu teza circumstantele in care are loc argumentarea

Argumentatorul intentioneaza sa comunice teza si argumentele in favoarea ei si sa convinga auditoriul sa o accepte

Auditoriul intentioneaza sa inteleaga formularile vorbitorului si sa evalueze forta argumentelor acestuia.

Argumentatorul crede: ca teza nu face parte dintre credintele

auditoriului ca auditoriul e dispus sa accepte premisele

argumentarii ca auditoriul va privi argumentele in favoarea

tezei drept temei pentru acceptarea acesteia Daca aceste credinte sunt contrazise

argumentarea e abandonata, modificata sau refacuta integral

Tipuri de argumentare

Dupa tipul tezei pentru care se argumenteaza putem avea: argumentari cu teza factuala (texte istorice,

stabilirea faptelor intr-o cauza de judecata, ipoteze stiintifice, everyday life)

argumentari cu teza evaluativa (criterii de apreciere: bine, rau, drept, nedrept, legitim, ilegitim, acceptabil, inacceptabil etc.)

argumentari cu teza actionala (influentarea deciziilor practice si a comportamentelor auditoriului)

Argumentare cu teza factuala: “Adevarurile le cunoastem in doua moduri:

pe unele direct si prin ele insele; pe altele prin intermediul altor adevaruri. Primele sunt obiectul intuitiei [...], celelalte al inferentei. Adevarurile cunoscute prin intuitie sunt premisele initiale din care se infera toate celelalte. Asentimentul nostru la concluzie fiind sprijinit pe adevarul premiselor, nu am putea niciodata sa ajungem prin rationament la vreo cunoastere daca n-am putea cunoaste anumite lucruri anterior oricarui rationament.” (J. S. Mill – A System of Logic)

Argumentare cu teza evaluativa: “Descrierea modului de desfasurare a unui

proces este un exercitiu valoros din doua motive. In primul rand, ea te obliga sa te asiguri ca ai inteles cum se desfasoara. In al doilea rand, te obliga sa te asiguri ca cititorul il va intelege la fel de bine ca tine” (W. Zinser, On Writing Well)

Argumentari cu teza actionala: “Din acte asemanatoare se nasc dispozitii

habituale de aceeasi natura. De aceea, trebuie sa fim atenti la calitatea actelor pe care le indeplinim, caci dupa diferentele

dintre ele se modeleaza diferit si deprinderile. Si nu e de mica importanta felul in care ne obisnuim din frageda copilarie, ci de una foarte mare, ba chiar totala” (Aristotel, Etica Nicomahica)

“Sa nu stea departe de viata si sarcinile publice nici un om care se simte intelept, caci este un sacrilegiu sa se sustraga de la ajutorarea celor care au nevoie de dansul, este josnic sa cedeze in fata celor de rea credinta si o nechibzuinta sa accepte o conducere rea, decat sa carmuiasca intelept el insusi.” (Seneca, Fragmente)

Alte tipuri de argumentari

Argumentari monologale (rolurile de argumentator si auditoriu nu se schimba pe parcursul argumentarii) si dialogale (fie rolurile se schimba la un moment dat, fie argumentarea e construita in functie de reactiile auditoriului)

Argumentari pro (producerea de temeiuri in favoarea acceptarii unei opinii) si argumentari contra (impotriva unei opinii)

Exemplu de argumentare polemica: “Teza celor care sustin ca intre faptele penale

si faptele extra-penale nu exista alta deosebire decat aceea derivand din gravitatea cantitativa a consecintelor este dezmintita de realitatea faptelor. De exemplu, o persoana care nu plateste la timp o datorie poate pricinui pagube imense, poate ruina pe creditor si abate mizeria asupra familiei sale; desi ne gasim in fata unor consecinte atat de grave, neplata datoriei la scadenta ramane totusi un fapt ilicit extra-penal.

Dimpotriva, cand un om fura, de pilda, o paine de pe taraba unui negustor cauzand o paguba de cativa lei, cu toate ca consecintele sunt neinsemnate, faptul ramane ilicit penal. Urmeaza deci ca altceva decat simpla gravitate a consecintelor pagubitoare deosebeste ilicitul penal de ilicitul extra-penal; acest ceva trebuie cautat in natura faptelor, in deosebirea calitativa dintre ele.” (Vintila Dongorz, Drept penal)

Argumentari “libere” si argumentari cu reguli prestabilite (in afara celor intelese de la sine: argumentatorul nu trebuie sa-si retraga adeziunea la enunturile pe care le-a folosit ca argumente, sa nu sustina in cadrul aceleiasi argumentari afirmatii incompatibile, sa nu atribuie auditoriului credinte pe care nu le impartaseste si sa nu refuze sa raspunda la obiectii): regulile privesc alocarea timpului sau a spatiului tipografic, tipuri de argumente admisibile s.a.

In functie de domeniul lor, argumentarile pot fi: istorice juridice etice filosofice teologice politice s.a.