Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator
-
Upload
coolavinia -
Category
Documents
-
view
43 -
download
0
description
Transcript of Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator
1
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni! Axa prioritară 1: „Educaţie şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării
societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie 1.2: „Calitate în învăţământul superior" Număr de identificare contract: POSDRU/156/1.2/G/135587 Titlul proiectului: Bursa de Proiecte – Cultura Inovativ Antreprenorială Aplicată Beneficiar: Universitatea Ovidius din Constanţa
TEHNICI DE DEFINIRE A CARACTERULUI INOVATOR
Constanţa
2014
2
CUPRINS
1. Introducere...................................................................................................................................3
1.1 Obiectivele cursului ....................................................................................................3
1.2 Definirea conceptelor de inovare, inovaţie şi invenţie................................................4
2. Tipuri şi surse de inovaţii............................................................................................................8
2.1 Tipuri de inovare..........................................................................................................8
2.2 Surse pentru inovare.................................................................................................17
2.3 Modele ale procesului de inovare..............................................................................20
3. Evaluarea caracterului inovator..............................................................................................25
3.1 Indicatori indirecţi de măsurare a inovaţiei......................................................25
3.2 Evaluarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare pentru un proiect cu caracter
inovativ-antreprenorial.........................................................................................29
3.3 O propunere de chestionar pentru evaluarea unui proiect inovativ
antreprenorial........................................................................................................30
4. Exemple de idei inovative din diverse domenii de activitate...............................................35
5. Bibliografie...............................................................................................................................41
3
1. INTRODUCERE
1.1 Obiectivele cursului
Obiectivul general al cursului Tehnici de definire a caracterului inovativ este acela de a
facilita accesul la o bună cunoaştere şi întelegere a conceptelor de inovare, inovaţie şi invenţie, din
punct de vedere al asemănarilor şi deosebirilor între aceste concepte. Urmărind acest obiectiv, cursul
este alcatuit din două componente:
-o componentă teoretică, în care prezentăm la nivel conceptual fenomenul de inovaţie, cu
caracterizări ale tipurilor de inovaţie şi diferitelor modele ale procesului inovativ şi
-o componentă aplicată, în care ne concentrăm atenţia asupra evaluarii caracterului inovativ,
propunând aici un chestionar care a fost implementat cu succes în vederea evaluarii proiectelor
antreprenoriale. Numeroase aplicaţii (exemple de idei inovative) vor fi furnizate în vederea
exemplificării caracterului inovator din diverse domenii.
Obiectivele specifice ale acestui curs se pot sintetiza în însuşirea de către cursanţi a
următoarelor abilităţi:
Să definească inovaţia
Să identifice în mod corect tipurile de inovaţie existente
Să înţeleagă legătura de influenţă între inovaţia tehnologică, cea de marketing şi cea
organizaţională
Să descrie şi să diferenţieze principalele modele de inovaţie
Să identifice şi să evalueze caracterul inovator al diverselor proiecte supuse studiului.
4
1.2 Definirea conceptelor de inovare, inovaţie, invenţie
Inovaţia a fost definită în multe moduri diferite de către diferiţi specialişti, fără să existe o
definiţie general acceptată.
În DEX Online1, A INOVA semnifică: „A face o schimbare, a introduce o noutate într-un
domeniu, într-un sistem, etc.; a introduce, a adopta, a propaga o inovaţie“.
Folosind aceeaşi sursă, INOVAŢIA2 este definită drept:
1) „o noutate, schimbare, prefacere;
2) rezolvarea unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătăţirii
(productivităţii) muncii, perfecţionării tehnice sau raţionalizării soluţiilor aplicate".
Totodată, dicţionarul Merriam-Webster Online3 prezintă o definitie cu sens larg a inovaţiei:
"1) introducerea a ceva nou;
2) o idee nouă, o metodă nouă sau un dispozitiv nou".
Inovaţia este definită şi ca transformarea progresului tehnico-ştiinţific potenţial în cel real, sub
forma noilor produse sau tehnologii. Termenul de „inovaţie" provine de la cuvântul latin „inovatis"
(in - în, novatis - nou), ceea ce în traducere ar însemna înnoire, noutate, schimbare.
Inovaţia este deci un proces complex, care presupune testarea si implementarea unei idei noi,
experimentarea unui proces nou, realizarea unui produs nou sau îmbunătăţirea unuia deja existent.
Noţiunea de „inovaţie" din punct de vedere economic a fost analizată, pentru prima dată, de
către savantul austriac J. Schumpeter, care în lucrarea sa [14], defineşte inovaţia ca fiind „totalitatea
modificărilor cu scopul implementării şi utilizării noilor tipuri de produse, mijloace de producţie şi
transport, pieţe de desfacere şi forme de organizare a procesului de producţie".
Conform lui Schumpeter, se admite că şase tipuri de activităţi inovative, şi anume:
1) crearea unui produs nou;
2) introducerea unei metode noi de fabricaţie;
3) apelarea la o materie primă nouă;
1 http://dexonline.ro/definitie/inova 2 http://dexonline.ro/definitie/inova%C8%9Bie 3 http://www.merriam-webster.com/
5
4) intrarea pe o piaţă nouă (sau crearea unei noi pieţe);
5) o organizare nouă a firmei;
6) crearea unei imagini noi a organizaţiei.
Observăm că din cele şase tipuri de activităţi, primele trei sunt de natură tehnologică, iar
celelate trei ţin de domeniul economic. Precizăm că iniţial Shumpeter identifica doar primele cinci
activităţi, cea de-a şasea s-a impus mai târziu odată cu creşterea nivelului concurenţial al
organizaţiilor.
Conform convingerilor lui Schumpeter, inovaţia reprezintă sursa de bază a profitului. El afirmă
că, în esenţă, profitul reprezintă rezultatul realizării de noi combinaţii, iar fără dezvoltare nu există
profit şi invers, fără profit nu există dezvoltare.
INOVAREA este un proces (acţiunea de a inova), iar inovaţia este rezultatul unui proces de
inovare. Există şi opinia că "inovarea" este atât un proces, cât si rezultatul acestui proces (deci ar fi
atât formă activă cât şi rezultativă), adică există o polisemie a termenului.
Legislaţia din România tratează inovarea sub două aspecte:
• inovaţia - ca produs: o nouă funcţie sau îmbunătăţirea funcţionalităţii unui produs, proces sau
serviciu, în oricare dintre domenii şi care ar putea sau poate să răspundă cererii pieţei sau care ar
putea sau poate genera o nouă cerere a pieţei;
• inovaţia - ca proces: activitatea care permite apariţia inovării - ca produs - şi care se
bazează pe un comportament individual, social sau de firmă, creativ şi dinamic. Această
activitate include şi cercetarea-dezvoltarea.
În DEX Online4, INVENŢIE este definită ca reprezentând:
1.Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoaşterii care prezintă noutate si progres
faţă de stadiul cunoscut până atunci.
2. Afirmaţie care susţine ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase;
3. Căutarea si alegerea ideilor şi argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor şi temelor
corespunzătoare într-o creaţie artistică.
4 http://dexonline.ro/definitie/inven%C8%9Bie
6
Ca urmare a definiţiilor de mai sus, putem face următoarea constatare: INVENŢIE şi INOVAŢIE
sunt concepte care nu trebuie confundate. Astfel, invenţia este prima apariţie a unei noi idei
(concept) pentru un nou produs sau proces, în timp ce inovaţia este prima implementare
(comercializare) a ideii noi. Această idee nouă poate fi o recombinare a unor idei vechi, o formulă sau
o abordare unică ce este percepută ca nouă de către persoanele implicate. Inovaţia vizează o aplicare
comercializabilă în practică a unei invenţii.
Dacă invenţia este definită ca acţiunea de a imagina, a inventa, a crea ceva nou, sau capacitatea de
a descoperi ceva, de a crea prin imaginaţie, inovaţia se defineşte ca întregul proces care continuă de la
naşterea unei idei până la punerea sa în practică.
O invenţie nu devine o inovaţie până ce nu a fost procesată prin activităţi de producţie şi
marketing şi a fost comercializată pe piaţă.
O abordare nuanţată a conceptelor de inovaţie şi invenţie aparţine lui Edward B.Roberts (2007)
care consideră că procesul de inovare este compus din două părţi:
1) generarea unei idei sau invenţii;
2) transformarea ideii într-o afacere.
În limba franceză sau engleză, termenul “innovation” defineşte, în acelaşi timp, un “proces” şi un
“rezultat” al acestuia. De aceea, termenul de “inovare” are accepţiuni diferite, în funcţie de contextul
în care este utilizat sau studiat. Considerăm mai întâi necesară delimitarea conceptuală între cele două
sensuri ale termenului de “inovare”, menţionate mai sus, vezi [15].
Inovarea (ca proces) este activitatea care include cercetarea, proiectarea, producţia şi distribuţia,
ca etape principale într-un sistem de interacţiuni, cu schimburi între diversele funcţiuni şi diverşi
participanţi, ale căror experienţe, cunoştinţe şi capabilităţi sunt îmbogăţite şi au ca rezultat o inovaţie.
Inovarea (ca rezultat) se concretizează într-un nou produs, proces, procedeu sau serviciu.
Inovarea este o activitate complexă, diversificată, implicând mai multe componente, faze şi
legături. O definiţie clasică, general acceptată, este următoarea: "Inovarea include toate măsurile
ştiinţifice, tehnice, organizatorice, comerciale şi financiare necesare pentru a asigura succesul
realizării dezvoltării şi comercializării materialelor şi produselor noi sau îmbunătăţite, a procedeelor
noi sau perfecţionate, sau pentru introducerea şi aplicarea unui nou serviciu social".
7
Restrângând definiţia de mai sus vom defini inovarea ca transformarea unei idei, în:
un produs nou sau îmbunătăţit, lansat pe piaţă;
un procedeu operaţional (tehnologic) nou sau îmbunătăţit, utilizat în industrie sau alte activităţi
economice;
un nou tip de serviciu social;
un nou tip de organizare a unei activităţi.
Din conceptele enunţate mai sus rezultă următoarele aspecte referitoare la inovaţie:
a) inovaţia poate fi rezultatul final al activităţii ştiinţifice şi de cercetare (tehnică sau tehnologie
nouă, produs nou, etc.);
b) inovaţia este un proces de creaţie, implementare şi extindere a noilor tehnologii, a noilor forme
de organizare etc.;
c) inovaţia ca rezultat şi ca proces are drept scop transformarea cunoştinţelor ştiinţifice/tehnologice
în produse care satisfac cerinţele clienţilor;
d) inovaţia se prezintă ca rezultat al unui proces de investiţie în cercetări şi elaborări ştiinţifice prin
crearea de noi produse, noi tehnologii sau noi metode, în scopul obţinerii profitului.
8
2. TIPURI ŞI SURSE DE INOVARE
2.1. Tipuri de inovaţii
În Manualul OSLO [12], care este principala sursa bibliografică folosită în acest capitol, sunt
identificate 4 tipuri de inovaţie. Primele două tipuri de inovaţii sunt de natură tehnologică şi vizează
inovaţia de produs şi de proces, acestea fiind abordate înca din prima ediţie a manualului aparută în
anul 1992. Următoarele două categorii şi anume inovaţia de marketing şi cea organizaţională au fost
abordate în detaliu în cea de-a treia ediţie a manualului (2005).
Deşi noţiunea de inovaţie tehnologică poate părea destul de clară ( un model nou de computer,
de telefon mobil, de automobil sau un produs nou farmaceutic sau cosmetic, etc.) există o gama largă
de definiţii ale inovaţiei tehnologice. Inovarea se regăseşte în produse, procese sau servicii, însă
delimitarea dintre aceste concepte este destul de fină, în sensul că produsul unei companii poate
reprezenta un proces pentru alta.
În vederea identificarii în mod adecvat a particularităţilor şi a legăturii între cele 4 tipuri de
inovaţie, prezentăm în continuare o caracterizare a fiecarui tip de inovaţie.
1. Inovaţia tehnologică de produs.
Aşa cum este definită în Manualul OSLO [12], inovaţia de produs reprezintă introducerea
unui bun sau serviciu care este nou sau îmbunătăţit semnificativ în ceea ce priveşte caracteristicile
lui sau utilizările intenţionate. Aceasta include îmbunătăţiri semnificative ale specificaţiilor tehnice,
componentelor şi materialelor, ale software-ului încorporat, ale atitudinii prietenoase faţă de
utilizatori sau ale altor caracteristici funcţionale. Inovaţiile de produs pot utiliza noi cunoştinţe sau
tehnologii, sau se pot baza pe noi utilizări sau combinaţii ale cunoştinţelor şi tehnologiilor existente.
Termenul de produs inovativ este folosit pentru a desemna atât un bun, cât şi un serviciu, ale
cărui caracteristici diferă semnificativ de bunurile şi serviciile produse anterior de o firmă. Primele
9
microprocesoare şi camere digitale sunt exemple de produse inovative ce au folosit tehnologii noi.
Pe de altă parte, primele MP3 playere portabile sunt exemple de produse inovative care au tehnologii
existente, pentru că au combinat softuri existente cu tehnologii ce ţin de harduri de dimensiuni mici.
Inovaţia in domeniul bunurilor, reprezentată prin îmbunătăţiri semnificative ale produselor
existente, se poate obţine prin schimbări ale materialelor, componentelor şi ale altor caracteristici
care cresc performanţa noilor produse. De exemplu, introducerea GPS-ului şi altor sisteme în
industria auto sunt exemple de inovaţii ale produselor prin schimbarea componentelor existente sau
prin adăugarea unor componente noi. Utilizarea unor materiale sau componente noi poate avea
efecte diferite cum ar fi ieftinirea produsului, creşterea performanţei acestuia, obţinerea unor funcţii
noi sau chiar a unui design nou.
Inovaţia în domeniul serviciilor poate include îmbunătăţirea semnificativă a modului de
furnizare a acestora, a funcţiilor lor sau poate însemna introducerea unor servicii complet noi. De
exemplu, serviciile de Internet-banking au fost îmbunătăţite din punct de vedere al vitezei de lucru şi
a accesibilităţii acestora de către clienţi.
Mai multe exemple de inovaţii de produs - bunuri sau servicii - vor fi prezentate în ultimul
capitol.
2. Inovaţia tehnologică de proces presupune implementarea unor metode noi de producţie sau
de livrarea, sau care au fost îmbunătăţite semnificativ. Aceasta include schimbări semnificative în
tehnici, echipamente tehnologice şi/sau ale software-ului, (vezi [12]). Rezultatul inovării de proces
trebuie să fie semnificativ în ceea ce priveşte: nivelul producţiei şi distribuţiei, creşterea calităţii
produselor sau reducerea costurilor de producţie. Inovarea de proces ţine aşadar de aspecte interne
ale unei întreprinderi şi permite îmbunătăţirea performanţei acesteia. Poate fi vorba despre
modificări ale procesului de fabricaţie, de perfecţionarea materialelor existente sau de valorificarea
experienţei dobândite pe parcurs. Constatăm deci că acest tip de inovare, care nu este percepută în
mod direct de către beneficiar, este extrem de utilă firmelor în lupta cu concurenţii pe piaţă, pentru
că permite obţinerea unor produse la un cost mai mic sau a unor produse mai performante.
Un exemplu de inovaţie de proces ţine de realizarea circuitelor imprimate, care a condus la
evoluţia PC-ului până la ceea ce este în zilele noastre. De asemenea, introducerea sistemelor de
localizare GPS în servicii de transport, implementarea unui nou sistem de rezervare în agenţiile de
10
turism sunt exemple de inovaţii de proces care au fost implementate cu succes în domeniile de
activitate vizate, dar ale căror efecte s-au resimţit şi în alte sectoare economice şi sociale.
Din caracterizarea celor două tipuri de inovaţie ce ţin de aspecte tehnologice-inovaţia de
produs, respectiv de proces, observăm că există o legatură între ele. Astfel, inovarea de produs ce
ţine de introducerea unor bunuri noi sau cu proprietăţi îmbunăţite, atrage după sine inovarea de
proces prin modificarea de exemplu a modului de fabricaţie sau a modului de distribuţie. Însă,
inovaţia de proces se poate implementa aceluiaşi bun sau serviciu, în sensul că de exemplu,
reducerea costurilor de livrare nu afectează cu nimic caracteristicile şi performanţa produselor.
3. Inovaţia de marketing reprezintă implementarea unei noi metode de marketing care implică
schimbări semnificative ale designului produsului sau ale ambalajului, noi metode de vânzare, de
plasare sau de promovare a produsului sau schimbări semnificative în privinţa politicii de preţuri
(vezi [12]).
Inovaţiile de marketing au scopul de a satisface mai bine necesităţile clienţilor, urmăresc
deschiderea de noi pieţe sau o poziţionare nouă a produselor firmei pe piaţă, cu obiectivul de a creşte
vânzările firmei.
Inovaţia de marketing, comparată cu alte schimbări în domeniul de marketing al unei firme,
constă în implementarea unei metode de marketing care nu a fost utilizată anterior în practicile
firmei. Aceasta poate fi parte a unui nou concept de marketing sau poate fi o strategie în care
metodele de marketing propuse a se utiliza au suferit modificari semnificative. Aceste metode noi de
marketing pot fi implementate în firma care le-a generat, dar pot fi adoptate şi de către alte firme sau
organizaţii şi se pot referi la produse inovative sau chiar la produse existente deja pe piaţă.
Urmărind definiţia, inovaţia de marketing presupune schimbarea semnificativă a designului
unui produs, care se referă fie la forma produsului, fie la ambalajul acestuia, dar care nu modifică
funcţionalitatea şi caracteristicile produsului. Inovaţii ce ţin de designul unui produs pot include, de
asemenea, introducerea unor schimbări semnificative în formă, aspect sau în gustul produselor
alimentare sau a băuturilor, cum ar fi introducerea de noi arome pentru un produs alimentar, pentru a
se adresa unui nou segment de clienţi. Un exemplu de inovaţie de marketing este implementarea
unui nou ambalaj pentru o gamă de produse cosmetice, în vederea obţinerii unui aspect unitar şi
exclusivist al produselor pe o piaţă nouă.
11
Metode inovative de marketing ce ţin de plasarea produselor sunt reprezentate de introducerea
unor noi canale de vânzare, unde prin canale de vânzare înţelegem metode folosite pentru a vinde
bunuri sau servicii clienţilor. Exemple de astfel de inovaţii în marketing sunt introducerea pentru
prima dată a sistemelor de vânzare directă sau cu amanuntul exclusiv de tip franciză. De asemenea,
folosirea pentru prima dată a unor metode noi de a prezenta produsele, cum ar fi show-room-urile în
care produsele au fost dispuse într-un mod tematic.
Metode noi de marketing în promovarea produselor se referă la folosirea unor noi concepte de
promovare a bunurilor şi serviciilor unei firme. De exemplu, prima utilizare a promovarii produselor
prin intermediul programelor de televiziune sau a filmelor poate fi considerată o inovaţie de
marketing. De asemenea, introducerea şi dezvoltarea unor noi simboluri ce ţin de marca produselor,
pentru a le promova pe pieţe noi este o inovaţie de marketing.
Inovaţia ce ţine de politica preţurilor presupune folosirea unor noi strategii în stabilirea
preţurilor pentru a accesa alte segmente de piaţă. Un exemplu de astfel de inovaţie este raportarea
pentru prima dată a preţului unui produs la cerere. Aşadar, la comenzi mari firmele sunt dispuse să
reducă preţurile de achiziţie. Mai multe exemple de inovaţii de tip marketing vor fi prezentate în
ultimul capitol.
Din caracterizarea prezentata mai sus a celor două categorii de inovaţii- tehnologică (de produs
sau de proces) şi de marketing- se pot identifica mai ales particularităţile specifice fiecarui tip de
inovaţie.
Sunt exemple însă în care distincţia între inovaţia de produs şi cea de marketing, de exemplu,
este foarte fină şi ţine de domeniul de activitate al firmelor. Un astfel de exemplu este inovaţia ce
presupune vânzări pe internet. Pentru o firmă care produce şi vinde bunuri, introducerea vânzării pe
internet pentru prima dată este un exemplu de inovaţie de marketing în plasarea produselor. Pentru
firmele care activează în domeniul IT, adică pentru firmele care construiesc site-uri WEB care
permit altor firme sa-şi vânda produsele, o schimbare semnificativă în caracteristicile sau
performanţele site-urilor create, reprezintă o inovaţie de produs.
Dacă studiem inovaţia de proces şi cea de marketing, ambele pot fi reprezentate de metode noi
de a muta produse sau informaţii, însa scopul lor diferă semnificativ. Astfel, inovaţia de proces
presupune metode noi de producţie şi de livrare care să scadă costurilor şi să crească calitatea
produselor, iar inovaţia de marketing are drept scop creşterea nivelului de promovare şi de vânzări,
12
prin schimbarea poziţionării sau a prestigiului produselor. Un exemplu de inovaţie în care graniţa
între cele două tipuri de inovaţie este foarte fină, este introducerea unor noi canale de vânzari. Astfel,
inovaţii care presupun noi modalităţi de a vinde produse clienţilor pot presupune şi implementarea
unor noi metode de transport, de depozitare sau de manipulare a produselor. Dacă aceste inovaţii
urmăresc atât creşterea vânzarilor, cât şi reducerea costurilor de distribuţie, atunci ele pot fi
considerate ca fiind inovaţii de proces, dar şi de marketing.
4. Inovaţia organizaţională.
Literatura de specialitate care abordeaza fenomenul de inovaţie organizaţională este foarte
amplă şi diversă şi subliniază faptul că relaţia între organizaţie şi inovare este complexă şi dinamică,
având multe tipuri de abordări şi interpretări, fiind astfel dificil de definit.
Una dintre definiţiile acceptate în literatura este următoarea:
Inovaţia organizaţională reprezintă implementarea unei noi metode de organizare în practicile
de afaceri ale firmei, în organizarea locurilor de muncă sau în relaţiile externe ale firmei. O astfel de
inovaţie urmăreşte creşterea performanţelor firmei prin reducerea costurilor administrative sau ale
tranzacţiilor, îmbunătăţirea satisfacţiei la locurile de muncă (şi astfel a productivităţii forţei de
muncă) sau reducerea costurilor de aprovizionare, vezi [6].
Unul dintre articolele care tratează inovarea organizaţională este articolul [11], publicat in 2004
de către A. Lam, care are drept scop studierea relaţionării între inovare şi organizaţie urmărind 3
perspective diferite, însa interconectate. Astfel, cele 3 perspective sunt:
1. relaţionarea între forme structurale de organizare şi inovare
2. inovarea ca un proces de învăţare şi cunoaştere şi creare organizaţională
3. capacitatea de organizare pentru schimbare şi adaptare în vederea inovării.
Există în literatura de specialitate o lungă tradiţie în a studia legatura dintre mediu, structura
organizatorică şi perfomanţa oraganizaţională. Deşi sunt studii în care a fost analizată influenţa
individului asupra procesului de inovare, în ultimul timp, mulţi cercetatori s-au concentrat asupra
13
influenţei structurii organizatorice în facilitarea inovarii. Astfel, mai multe studii au arătat că
anumite forme structurale de organizare facilitează crearea de noi produse şi procese, mai ales în
legatură cu schimbările rapide de mediu.
Din punct de vedere al relaţionării între structura şi inovare, modelul Burns si Stalker (vezi [5])
identifică două tipuri de organizări. Astfel, o primă structură este aşa cum o numesc autorii de
„tip mecanic”, adică o structură mai rigidă, ierarhizată, potrivită unor condiţii de piaţă şi de mediu
stabile, în care sarcinile sunt îndeplinite de către indivizii organizaţi în departamente specializate. În
acest tip de organizaţie, drepturile şi obligaţiile sunt cunoscute, poziţiile în cadrul ierarhiei au
responsabilităţile şi tehnicile de lucru bine stabilite, iar comunicarea şi controlul funcţionează
conform structurii ierarhice.
Cel de-al doilea tip de organizare, numit „organic”, a apărut mai recent şi are o structură mai
flexibilă, care permite o adaptare la condiţii de schimbare rapidă şi inovare. În acest tip de
organizare, comunicarea şi autoritatea funcţionează cu precădere pe orizontală, nu pe verticală ca în
cazul organizării de tip mecanic. De asemenea, sarcinile la nivel individual sunt într-o continuă
adaptare şi se modifică inclusiv ca urmare a interacţiunii între indivizi. Informaţiile şi cunoştinţele
sunt localizate la orice nivel al reţelei de lucru, nu neapărat la nivelurile de vârf aşa cum se întâmplă
în organizaţiile de tip mecanic.
În principiu, niciunul dintre cele două tipuri de organizare nu este în mod necesar rău sau bun.
Deşi din punct de vedere al descrierii lor, cele două tipuri de organizare sunt total opuse, există
organizaţii în care funcţionează un sistem care mixează cele doua structuri. Modelul propus de Burns
şi Stalker rămane şi astăzi relevant, pentru că arată provocările la care sunt expuse organizaţiile în
încercarea lor de a se îndepărta de structura mecanică spre cea organică, pentru a putea răspunde
prompt la cererea pieţei şi a mediului, dar mai ales la a oferi un răspuns inovativ problemelor
actuale, ce ţin de tehnologii, economie şi mediu.
Perspectivele structurale prezentate mai sus tratează inovarea ca pe un rezultat al unor
caracterisitici de tip organizatoric şi structural. Există însă studii care privesc inovarea ca pe un
proces generator de noi idei de organizare, care să faciliteze rezolvarea unor probleme. Astfel, unii
14
cercetători definesc inovaţia organizaţională ca pe o schimbare organizatorică semnificativă şi
atipică, care întruchipează o idee nouă, ce nu se regaseşte în structurile curente ale organizaţiilor.
Din acest punct de vedere, organizarea inovaţia înseamna o organizare creativă, capabilă să
asimileze cunoştinţe la nivelul organizaţiei, nu doar al individului şi să creeze cunoştinţe noi.
Aşadar, cunoaşterea şi învăţarea de cunoştinţe noi la nivel organizaţional devine un factor esenţial în
promovarea sau inhibarea inovaţiei.
Perspectiva inovării ca un proces de învaţare, cunoaştere şi creaţie organizaţională se sprijină
pe studii psihologice realizate la nivel de individ, care au fost extinse la nivel de grup şi apoi la nivel
de organizaţii. Astfel, în literatura de specialitate, informaţia este procesată prin prisma modelelor
cognitive create anterior de către individ. În mod asemănator, organizaţiile dezvoltă modele mentale
colective care influenţează deciziile la nivel de management şi prin urmare, acţiunile întreprinse.
Spre deosebire de cunoaşterea la nivel individual, cunoaşterea organizaţională include o dimensiune
socială, care presupune un mod organizat de a gândi şi acţiona la nivel colectiv. Mai mult,
interacţiunea socială şi dinamica grupului în cadrul organizaţiilor modelează capacitatea colectivului
de a învaţa şi de a genera idei noi, care constituie una din premisele procesului inovativ. Privind
asadar inovaţia organizaţională din perspectiva cunoaşterii, constătam că în organizaţii cu diferite
forme structurale, procesul de învaţare şi de creare la nivel organzaţional generează abilităţi
inovative, care conduc la rezolvarea problemelor într-un mod inovativ.
Din punct de vedere al celei de-a treia perspective considerată de A. Lam şi anume a legăturii
între adaptarea organizării şi inovaţie, studiile arată că organizaţiile reuşesc cu greu sau deloc să
implementeze o strategie nouă în vederea adaptării la cerinţele mediului economic/tehnologic în care
activează. De fapt, aceste schimbări în vederea adaptării structurii organizaţionale au loc mai ales la
nivelul indivizilor, organizaţiile vechi fiind înlocuite cu unele noi.
Organizaţiile funcţionează în baza unor norme, reguli, ipoteze şi interes asumate, care
generează o rutină şi nişte abilităţi greu de schimbat sau de adaptat. De fapt, schimbările
organizaţionale constau în reproducerea şi consolidarea modurilor de gândire şi de organizare la
nivelul colectivului.
15
Apare aşadar un nou factor care generează inovaţia organizaţională şi anume acela al
schimbării sau adaptării structurii existente pentru a răspunde în mod inovativ noilor provocări din
punct de vedere economic sau tehnologic.
Schimbările în mediul de activitate atrag după sine fie crearea unor organizaţii noi, care sunt
gândite de la început să răspundă schimbărilor radicale în domeniul tehnologic sau economic, fie
adaptarea organizaţiilor existente spre a putea oferi soluţii inovative problemelor şi solicitărilor
apărute în piaţă. Se pare că organizaţiile nou înfiinţate sunt mai de succes şi tind să înlocuiască pe
cele vechi care nu reuşesc să se adapteze suficient de repede la nevoile apărute.
Asadar inovaţiile tehnologice sau de marketing produc efecte asupra structurilor organizaţiilor,
generând astfel necesitatea inovaţiei organizaţionale. Abilitatea organizaţiilor de a se adapta
schimbării tehnologice este însă influenţată de viteza cu care organizaţiile dezvoltă noi competenţe
cognitive şi abilitţăi creative care să răspundă în mod inovativ noilor provocări.
Concluzionând, deşi cele două concepte- organizaţie şi inovare-sunt conectate, încă nu s-a
ajuns la un cadru unic pentru înţelegerea termenului de „inovare organizaţională”. Acest lucru se
datorează poate şi faptului că în literatura de specialitate existentă, definirea termenului de inovare
organizaţională se face în diverse moduri pentru a descrie diverse aspecte ale relaţionarii între
organizaţie şi inovare. De fapt, aşa cum reiese din studiile publicate pe acest subiect, inovarea
organizaţională cuprinde o gamă foarte largă de fenomene, unul dintre acestea fiind efectele
structurii organizatorice asupra capacităţii organizaţiilor de a învaţa, crea cunoştinte noi şi de a
genera inovaţie tehnologică.
Crearea organizaţională este fundamentală pentru procesul de inovare. Abilitatea unei
organizaţii de a inova este o precondiţie pentru a utiliza cu succes resurse inovative şi tehnologice
noi. Reciproc, introducerea unor noi tehnologii atrage după sine apariţia unor noi provocări pentru
organizaţii care conduc la schimbări şi adaptări de unde pot lua naştere forme organizaţionale noi.
Asadar, inovaţia tehnologică şi cea organizaţională sunt strâns legate.
În articolul sau, A. Lam [11] precizează că nu se ştie însă un criteriu clar în funcţie de care
organizaţiile îşi schimbă structura şi nici rolul pe care îl are inovaţia tehnologică în aceste schimbări.
16
Aici lucrurile sunt supuse discuţiilor, studiul fiind încă deschis. A. Lam argumentează în articolul
său că o direcţie promiţătoare de cercetare viitoare recunoaşte faptul că inovaţia organizaţională
poate fi o condiţie necesară pentru inovaţia tehnologică, în sensul că procesele de reformă şi adaptare
organizaţională interne sunt necesare pentru a crea condiţiile prealabile inovării tehnologice.
17
2.2 Surse pentru inovare
Inovarea poate avea diferite surse. Astfel, inovarea poate apărea ca urmare a schimbărilor din
structura organizaţiei/pieţii, ale legislaţiei, din percepţia diferită a problemelor, din analiza eşecurilor
şi realizărilor, sau din modul de rezolvare a problemelor în firme similare.
O altă sursă foarte importantă este generată de sectorul de cercetare şi dezvoltare care
funcţionează în diverse organizaţii, cum ar fi universităţile, centrele de cercetare, laboratoarele, etc.
Aici pot apărea idei noi, care puse în practică generează inovaţii fie de produs, fie de proces.
Putem deci să ne gândim la sursele inovării ca formând un sistem complex în cadrul căruia
orice inovare particulară poate apărea din una sau mai multe componente ale sistemului sau din
legătura dintre ele.
În literatura de specialitate apar identificate şapte surse potenţiale ale inovării, din care patru
sunt surse interne organizaţiei, iar următoarele trei sunt surse externe acesteia. Astfel, sursele interne
de stimulare a inovării sunt:
1. Neprevăzutul, sub forma succesului sau a eşecului. De exemplu, multe produse realizate
pentru tehnica militară au avut succes pe piaţa de bunuri. De exemplu GPS - sistemul de
poziţionare globală, a pătruns şi în construcţia de automobilele, pe lângă aeronave şi nave
maritime.
2. Neconcordanţa, de exemplu, neconcirdanţa dintre realitatea percepută şi cea adevărată. Astfel,
cererea mare în domeniul transportului de mărfuri şi de pasageri a stimulat creşterea
gabaritului navelor, extinderea utilizării transcontainerelor, adaptarea managementului prin
noi soluţii de depozitare şi transport, noi construcţii de porturi etc. Clienţii impun inovarea
rapidă prin solicitarea unor performanţe deosebite, aşa cum se întâmplă azi cu telefonia
mobilă.
3. Necesităţile procesului.
18
4. Schimbările în structura domeniului sau a pieţelor. Un exemplu de domeniu, a cărui
structura e în schimare este domeniului fotografiilor şi al aparatelor foto. Aici, remarcăm faptul
că fotografia a evoluat de la formatul pe sticlă, la formatul imprimat pe hârtie de celuloză, iar în
prezent fotografiile sunt digitale. Preţurile au scăzut, performanţele aparatelor au crescut,
fotografiatul devenind azi accesibil multor categorii de oameni.
Precizăm că aceste surse de invoare sunt vizibile mai ales indivizilor care lucrează în cadrul
organizaţiei respective, dar reprezintă un indicator important pentru luarea deciziilor.
Pe de altă parte, sursele externe de stimulare a inovării sunt considerate a fi:
1. Modificările demografice, ca număr şi grupe de vârstă. Astfel, tinerii impun anumite cerinţe
pentru produse şi servicii, care nu pot fi trecute cu vederea. De exemplu, moda, aparatele
electrocasnice, de telefonie, calculatoarele, mp3 playerele etc.
2. Schimbările de atitudine. Uneori în societate pot apărea unele atitudini care stimulează
creativitatea şi inovarea. De exemplu, grija faţă de sănătate a dus la apariţia produselor “ecologice”,
a crescut solicitarea pentru vaccinuri, gimnastică de întreţinere, publicaţii, reclame etc.
3. Noile cunoştinţe din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnologiei sunt generatoare de inovaţie.
Exemplele sunt multiple, în domeniul ştiinţei materialelor, a energeticii, informaticii.
În general, un produs nou parcurge următoarele etape: apariţie (inovare de fond), lărgirea
aplicaţiilor (inovare de nişă), îmbunătăţiri (inovare curentă), inovare revoluţionară. Diferitele tipuri
de inovaţii pot avea efecte economice diferite: pot păstra şi chiar întări vechile relaţii de afaceri;
creează noi relaţii de afaceri; păstrează tehnologiile existente; creează noi logistici tehnologice.
Activităţile de inovare au un caracter ştiinţific, tehnologic, organizaţional, financiar şi
comercial. Procesul de inovare include şi o serie de activităţi care nu au caracter de cercetare-
dezvoltare, cum sunt fazele ulterioare de producţie şi distribuţie a noilor produse, instruirea
personalului în privinţa noilor procese, activităţi de implementare a inovaţiilor, de exemplu noi
metode de marketing sau noi metode organizaţionale.
Dacă, spre exemplu, ne concentrăm asupra activităţii din domeniul industrial, aici inovarea s-a
impus datorită unor restricţii de natură socială sau economică, dintre care amintim :
19
1. Nevoia de a se dezvolta sau măcar de a se menţine pe piaţă, este poate cea mai importantă
sursă de inovaţie în cadrul oricărei întreprindere.
2. Cererea pieţei de a diversifica producţia. Întreprinderile sunt preocupate de diversificarea
produselor pentru a satisface nevoile pieţei către care se adreesează. Se observă că există o
înclinţie spre a inova în domeniul produselor şi mai puţin spre a diversifica tehnologiile
utilizate în realizarea produselor.
3. Obligativitatea de a respecta norme impuse de ligislaţie sau de cerinţe sociale. În ultimii
ani, accentul s-a pus asupra protecţiei mediului, ceea ce a condus la o actualizare constantă a
normelor în vigoare. Însă nu toate ramurile industriei sunt condiţionate de normele de protecţie
a mediului, cele mai afectate fiind ramuri ale industriei chimice, farmaceutice şi ale
automobilului. Desigur că există cazuri în care normele de protecţie a mediului afectează nu
caracteristicele produselor, ci tehnologiile utilizate in producţie. În ţările mai puţin dezvoltate,
există tehnologii mai vechi care intră în contradicţie cu normativele de protecţia mediului. Se
impune aşadar luarea de măsuri inovative în vederea schimbării acestor tehnologii.
4. Nevoia de a adapta la scăderi ale ofertei sau scumpiri ale materiei prime. Aici, intervine în
primul rând scumpirea energiei, care a determinat întreprinderile să-şi modifice tehnologiile de
producţie, dar şi să-şi reproiecteze produsele.
Sintetizând cele prezentate mai sus, observăm că inovarea în domeniul industriei se impune ca
urmare a unor restricţii ce ţin în mod deosebit de protecţia mediului, prin reducerea deşeurilor,
realizarea de produse nepoluante, folosirea de materii prime care nu sunt obţinute prin modalităţi
poluante, reciclarea materiilor prime şi a produselor uzate. De asemenea, o altă sursă care generează
inovaţie este dinamica schimburilor comerciale şi implicit a concurenţei la nivel local, dar şi global.
20
2.3. Modele ale procesului de inovare
În decursul dezvoltării industriale au existat o serie de încercări de a impune o anumită ordine
conceptuală în analiza procesului de inovare, cu scopul de a înţelege natura şi modul de desfăşurare a
activităţilor de inovare şi pentru a asigura o bază mai sigură necesară formulării politicilor de inovare.
În această privinţă, au fost elaborate diferite modele ale procesului de inovare pe baza cărora să fie
posibilă ordonarea gândirii noastre asupra inovării. De regulă, astfel de modele ale procesului de
inovare au fost divizate în câteva faze care se referă la cercetarea de bază (fundamentală), în care apar
noi descoperiri ştiinţifice, cercetarea aplicativă în care descoperirile ştiinţifice sunt transformate prin
proiectare-inginerie în elaborări practice de noi produse, procese, servicii. Aceste noi realizări tehnico-
ştiinţifice inovative, în urma unor procese de producţie sunt transformate în bunuri comercializabile
care sunt difuzate în cadrul economiei. R. Rothwell a oferit o perspectivă istorică a procesului de
inovare, sugerând că opiniile asupra naturii procesului de inovare au evoluat de la un model liniar
(decada 1950-1960) spre modele complexe şi integrate (1980-1990). Modelele de inovare detaliază
relaţiile şi fluxurile de informaţii între departamentele firmelor industriale şi în relaţie cu clienţii.
Astfel, Rothwell a identificat 5 generaţii de modele ale procesului de inovare care relevă etapele de
evoluţie a realităţii economice şi a gândirii economice a comunităţii oamenilor de ştiinţă.
Prima generaţie de modele liniare (anii ‘50) a fost reprezentată de modele de tip "technology
push" ("tehnologia care împinge"), considerându-se că inovaţiile tehnologice apar sub impulsul
activităţilor de cercetare-dezvoltare : procesul de inovare începe cu o descoperire ştiinţifică (cercetare
fundamentală), trece printr-o invenţie care este valorificată apoi prin proiectare-inginerie şi activităţi
de producţie şi se sfârşeşte cu marketingul şi vânzarea noului produs inovativ sau a noului proces
inovativ care sunt "împinse" pe piaţă. În această abordare, se consideră deci că procesul de inovare
este constituit din faze secvenţiale, distincte conceptual şi temporal, caracterizate prin relaţii uni-
direcţionale (fără feedback-uri). Fazele modelului de inovare "technology push" sunt:
Cercetare fundamentală → Proiectare→Fabricaţie→Marketing→ Vânzări.
Un exemplu de industrie caracterizată cu precădere de modelul technology-push este industria
farmaceutică.
21
A doua generaţie de modele a apărut la sfârşitul decadei 1960 şi începutul anilor 1970, fiind
denumite "market pull" (în trad. "piaţa care trage"). Aceste modele sunt de asemenea liniare şi
presupun că inovaţiile derivă dintr-o cerinţă percepută de piaţă, care influenţează direcţia şi rata
dezvoltării tehnologice, iar cercetarea-dezvoltarea are numai rol reactiv în procesul inovaţional.
Orientarea întregului proces inovaţional are loc spre satisfacerea exigenţelor consumatorilor. Fazele
modelului "market pull" sunt următoarele:
Cerinţele pieţei→ C&D→ Fabricaţie→ Vânzări.
Modelul market pull este bine reprezentat de industria alimentară.
Ambele modele liniare au fost supuse unor serii de critici, deoarece erau reprezentări foarte
simplificate care distorsionează realitatea procesului de inovare, proces care nu este liniar, ci este
afectat de bucle de feedback între fazele în curs de desfăşurare.
A treia generaţie de modele este reprezentată de aşa-numitul proces de inovare "prin cuplaj" ,
care poate fi considerat ca o cuplare (combinare) a modelelor "technology push" şi "market pull".
Acest model este centrat pe un proces interactiv, cu accent pe efectele de feedback între fazele de piaţă
şi de cercetare ale modelelor liniare precedente.
Procesul de inovare "prin cuplaj" este secvenţial din punct de vedere logic, deşi nu neapărat
continuu şi poate fi divizat în faze interdependente distincte funcţional, însă care interacţionază prin
feedback-uri spre faza precedentă. Modelul sugerează că furnizorii şi clienţii trebuie să fie strâns
"cuplaţi" în echipe integrate de dezvoltare a produselor.
Abernathy şi Utterback [2] au prezentat un model dinamic al inovării de produs şi de proces. În
acest model se consideră că inovaţiile de produs predomină în etapele timpurii ale procesului de
inovare, cînd inovaţiile de proces sunt flexibile şi firma urmăreşte să cîştige avantaje competiţionale
prin maximizarea performanţelor produsului. Pe măsura trecerii timpului, accentul competiţional se
deplasează pe variante ale produselor, iar procesul de producţie devine mai rigid, cu formarea de
"insule de automatizare". Acum predomină inovaţiile de proces, necesitate de creştere a volumului de
producţie. În a treia etapă, predomină inovaţiile incrementale de produs şi de proces, pentru că
competiţia este focalizată pe minimizarea costurilor. Modelul Abernathy-Utterback nu se aplică în
22
toate ramurile industriale, ci se pretează în special pentru industria de automobile, electronică,
mecanică, chimică.
Modelele interactive diferă substanţial de cele liniare, reprezintă o alternativă la acestea, fiind
mult mai precise în descrierea relaţiilor complexe din cadrul proceselor de inovare. Din categoria
modelelor interactive face parte modelul cu legături în lanţ (chain-linked model), care a fost propus de
S. Kline şi N. Rosenberg [10]. Conform acestui model, inovarea apare din interacţiunea dintre
oportunităţile de piaţă (comerciale) şi oportunităţile tehnologice (capabilităţi) ale firmelor.
Modelul cu legături în lanţ pleacă de la perceperea unei noi oportunităţi de piaţă şi/sau a unei
invenţii care sunt urmate de un proiect analitic pentru un nou produs sau proces, elaborat pentru a
satisface acea necesitate (cerinţă) de pe piaţă. În etapa următoare, are loc dezvoltarea efectivă a
inovaţiei, printr-un proiect detaliat şi testare, după care are loc producţia de volum complet, iar în
final, marketing şi distribuţie pentru a accelera vînzările. Nu există însă o simplă avansare uni-
direcţională de la o etapă la cea următoare, ci modelul implică bucle de feedback între etapele (fazele)
procesului inovativ.
Modelul cu legături în lanţ se particularizează prin faptul că implică cinci traiectorii majore de
activităţi pe parcursul procesului de inovare. Prima traiectorie este denumită lanţul central de
inovare şi începe cu un proiect care se continuă prin dezvoltare şi producţie spre marketing şi
distribuţie. Această primă traiectorie are un caracter liniar. A doua traiectorie este reprezentată de
bucle de feedback care leagă fiecare fază din avalul lanţului central cu cea care o precede. Dintre
acestea, cel mai important este feedback-ul de la clienţii sau utilizatorii viitori ai inovaţiei. A
treia traiectorie de activităţi indică legăturile dintre cercetare-dezvoltare şi toate fazele procesului de
inovare. Cea de-a patra traiectorie a inovării descrie alimentarea procesului de inovare pe baza
fondului de cunoştinţe existente şi prin cercetare originală. Ultima traiectorie a inovării reprezintă
feedback-ul de la produsele inovării spre ştiinţă, adică oportunităţile deschise de inovaţii pentru
progrese în cercetarea ştiinţifică; această traiectorie semnifică faptul că noile echipamente sau
instrumente inovaţive stimulează ştiinţa.
23
Meritul modelului de inovare cu legături în lanţ este că prin cele cinci traiectorii diferite ale
procesului sunt indicate diferitele surse ale inovării care ilustrează adevărata diversitate şi
complexitate a proceselor de inovare.
Modelul de dezvoltare de tip spirală, [4] concepe dezvoltarea produselor ca o reprezentare în
spirală, în care fiecare buclă reprezintă o fază a procesului. Procesul de dezvoltare de tip spirală este
convenabil pentru dezvoltarea produselor software. Modelul în spirală constă, principial, din şase
activităţi-cadru: 1) Comunicarea cu clienţii; 2) Planificarea; 3) Analiza riscului; 4) Ingineria; 5)
Construirea şi instalarea; 6) Evaluarea de către clienţi. Modelul prevede ca firmele să poată dezvolta
produse efectuând sondarea segmentelor de piaţă potenţiale cu "prototipuri", după care are loc
învăţarea din erori, modificarea şi sondarea din nou.
24
3. EVALUAREA CARACTERULUI INOVATOR
Evaluarea procesului de inovare este strâns legată de evaluarea efectelor inovaţiei asupra
productivităţii şi a colectivului de salariaţi la nivelul organizaţiilor din diverse domenii de activitate.
Se impune asadar realizarea unor studii, analize şi chiar sondaje în vederea obţinerii de informaţii
atât la nivel cantitativ, cât şi calitativ despre intrările (input-urile) în procesul de inovare, dar şi
despre rezultatele acestuia (output-uri). Informaţiile obtinute în urma acestor analize pot fi utile şi în
analiza empirică ulterioară a impactului inovării.
Aşadar apare întrebarea: Cum putem analiza şi apoi evalua procesul şi gradul de inovare?
Un posibil răspuns, aşa cum îl indică Manualul OSLO 2005 [12], îl reprezintă realizarea unor
studii de analiză asupra inovaţiei la nivelul firmelor şi chiar la nivel organizaţional mai ridicat-
departamente de cercetare-dezvoltare şi management în cadrul Ministerelor. Aceste studii pot furniza
o serie de informaţii despre elementele din cadrul organizaţiei ce facilitează inovaţia, dar şi despre
obstacole, despre schimbările care se impun în modul de organizare a activităţii, despre tipurile de
inovaţie în care organizaţiile îşi pot angrena activitatea şi pe care le pot implementa. De asemenea, în
urma acestor analize se pot identifica posibili parteneri în cadrul aceluiaşi sector de activitate sau în
alte sectoare.
Pe de altă parte, inovarea este un proces complex şi continuu, cu multe componente care
interacţionează, ceea ce face ca procesul de inovare să fie dificil de cuantificat. Cu toate acestea, în
literatura de specialitate au fost indentificaţi câţiva indicatori de măsurare a inovaţiei, pe care-i
prezentăm în continuare.
25
3.1. Indicatori indirecţi de măsurare a inovaţiei
Conform referinţelor bibliografice consultate, metoda cea mai obişnuită de măsurare a inovaţiei se
bazează pe utilizarea unor indicatori indirecţi. Acestia sunt:
a) date asupra cheltuielilor de cercetare-dezvoltare;
b) date asupra brevetelor de invenţie.
Cheltuielile de cercetare-dezvoltare reprezintă un indicator care măsoară o parte a intrărilor
(inputuri) în procesul de inovare şi indică resursele cheltuite. Acest indicator prezintă anumite
dezavantaje. Acestea sunt legate de faptul că cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare nu echivalează
totdeauna cu inovaţii de succes, adică nu conduc în mod necesar la produse şi/sau procese
îmbunătăţite.
Un alt indicator este cel al brevetelor de invenţie. Acesta reprezintă un indicator obişnuit pentru
inovare şi are avantaje remarcabile, cum ar fi:
-brevetele sunt acordate pentru tehnologii inventive, cu perspective de comercializare;
-sistemul brevetelor de invenţie înregistrează sistematic informaţii importante asupra invenţiilor.
Totuşi, numărul brevetelor de invenţie are şi dezavantaje ca indicator al inovaţiilor: nu toate
inovaţiile sunt brevetate ca invenţii, iar pe de altă parte, un inventator nu este în mod necesar şi
inovator, dacă invenţia sa nu este comercializată sau introdusă în producţie.
Prin urmare, au fost dezvoltaţi noi indicatori care permit măsurarea directă a inovaţiilor, cum ar
fi numărul de inovaţii şi analiza activităţilor inovative în firme. Aceşti indicatori apar prezentaţi şi
analizaţi în studii şi manuale de referinţă, cum ar fi [3], [12].
26
Astfel, numărul de inovaţii este o măsură directă a inovaţiilor şi constituie o abordare "pe
obiect", deoarece se concentrează pe inovaţia însăşi. Dezavantajul acestui indicator este că tinde să
favorizeze inovaţiile radicale, faţă de cele incrementale şi exclude inovaţiile nereuşite.
Analiza activităţilor inovaţive la nivelul firmelor colectează informaţii asupra inovaţiilor direct
de la firme prin analize şi interviuri, şi constituie o abordare "pe subiect". Această abordare a devenit
în prezent metoda standard de colectare a informaţiilor asupra inovaţiilor din industrie. Dezavantajul
major al acestui indicator constă în faptul că reprezentativitatea rezultatelor depinde de rata de
răspuns a firmelor la interviuri.
Pentru a evalua performanţele de inovare realizate de statele europene, la iniţiativa Comisiei
Europene a fost dezvoltat instrumentul denumit Tablou de bord european al inovării5 ("European
Innovation Scoreboard (EIS)"), care permite analiza comparativă a performanţelor activităţilor de
inovare ale Statelor Membre ale UE, precum şi ale altor naţiuni inovaţive. O versiune pilot a EIS a
fost publicată în anul 2000, iar începând din 2001 au fost publicate versiuni complete în fiecare an.
Conform metodologiei EIS, performanţele în inovare sunt caracterizate de 29 indicatori de inovare,
repartizaţi în trei blocuri principale:
a) Indicatori de intrare, care măsoară condiţiile structurale necesare inovării, contorizand
numărul de absolvenţi in domenii de ştiinţă şi tehnologie, numărul absolvenţilor de doctorat, etc.;
b) Indicatori de activitate a firmelor, care măsoară eforturile de inovare la nivelul companiilor,
nivelul invesţiilor în activităţi de cercetare-dezvoltare;
c) Indicatori de ieşire care măsoară performanţa inovării în termeni de ocupare a forţei de
muncă, activităţi economice, şi realizările de succes cuantificate prin numarul de brevete înregistrate.
În ţările în care cultura afacerilor este bine dezvoltată, evaluarea ideilor de afaceri se face în
conformitate cu metode, metodologii, proceduri specifice bine definite. O astfel de metodologie a
fost stabilită de American SBA (Small Business Administration) (Administraţia pentru Întreprinderi
5 European Commission: European Innovation Scoreboard. Comparative analysis of innovation performance, January, 2014.
27
Mici) care coordonează o reţea naţională de SBDCs (Small Business Development Centers) (Centre
pentru dezvoltarea întreprinderilor mici) de pe întreg teritoriul SUA.
Metodologia Guide to: Invention and Innovation Evaluation. Pullman WA: Small Business
Development Center, Washington State University se bazează pe o grilă complexă care conţine
criterii grupate în cinci secţiuni.
Cu mici schimbări, această metodologie a fost adaptată şi utilizată pentru evaluarea ideilor de
afaceri în cazul a numeroase debuturi de afaceri în România. Numărul criteriilor variază în funcţie de
specificul fiecărei afaceri. Pentru informare, în cazul majorităţii afacerilor, se aplică următoarele
criterii:
(i) Criterii sociale:
Legalitatea
Siguranţa produsului
Impactul aspura mediului înconjurător
Impactul social
(ii) Criterii aferente riscului afacerii:
Fezabilitatea funcţională a produsului
Fezabilitatea produsului
Costurile investiţiilor
Perioada de rambursări
Profitabilitatea
Studii de marketing
Cercetarea şi dezvoltarea produselor
(iii) Criterii aferente acceptabilităţii pieţei:
Compatibilitatea cu produsele existente
Dependenţa de alte produse
Învăţarea utilizării corecte
Nevoia satisfăcută sau utilitatea furnizată
Vizibilitatea
Promovarea
28
Distribuţia
Service-ul
(iv) Criterii pentru analiza cererii:
Piaţa potenţială
Stabilitatea cererii
Tendinţele cererii
Ciclul de viaţă al produsului
(v) Criterii legate de concurenţă:
Aparenţa faţă de consumatori
Concurenţa existentă
Noua concurenţă
Preţul
Protecţia legală (aspecte legate de dreptul de autor).
Scara evaluării este de 1-la-5 (1 = eşec, ..., 3 = 50/50 şanse de succes, ..., 5 = succes). Sunt
permise şi consecinţele “Nu se aplică” (NSA) şi “Nu ştiu” (NS). După gradarea consecinţelor pentru
fiecare criteriu – având şi „Nu ştiu” (fiecare „Nu ştiu” înseamnă lipsă de informaţii, deci potenţială
sursă de eşec!) – există două modalităţi de a prezenta rezultatele: calcularea unui număr mediu de
puncte şi alcătuirea profilului ideii de afacere (tabel). Ambele sunt recomandate deoarece fiecare
dintre ele oferă informaţii specifice. Numărul mediu de puncte (scorul) oferă o imagine de ansamblu
asupra şanselor de succes: cu cât este scorul mai mare (mai aproape de 5 care corespunde la 100%
şanse de succes), cu atât mai bine.
29
3.2 Evaluarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare pentru un proiect cu caracter
inovativ-antreprenorial
În această secţiune prezentăm o propunere de ghid de evaluare a cheltuielilor de cercetare-
dezvoltare elaborat în cadrul proiectului Bursa de Proiecte- POSDRU/86/1.2/S/62885. Astfel, în
cadrul acestui proiect a fost întocmit un Ghid general de bune practici, în domeniul evaluării
proiectelor, care conţine un set de instrumente de evaluare a proiectelor inovativ
antreprenoriale pentru corelarea cu nevoile pieţei.
Prezentăm în continuare etapele stabilite în acest ghid, ce trebuiesc abordate în privinţa
evaluării cheltuielilor de cercetare-dezvoltare - primul indicator de măsurare a inovaţiei unui
proiect:
1) Selectarea proiectelor de cercetare-dezvoltare efectuate pe cont propriu şi care sunt exprimate în
mod explicit prin însuşi enunţul proiectului, aici se includ şi proiectele de cercetare fundamentală, în
măsura în care acestea sunt indispensabile din punct de vedere economic.
2) Stabilirea pe fiecare proiect de cercetare-dezvoltare a modalităţii în care rezultatele ce se vor
obţine vor duce la efecte economice cuantificabile, dar şi în relaţie directă cu originea ideilor care au
generat fiecare proiect.
Efectele economice potenţial realizabile sunt:
înlocuirea unor produse învechite;
lărgirea gamei sau sferei de produse;
menţinerea segmentului de piaţă;
pătrunderea pe pieţe noi;
flexibilizarea producţiei;
reducerea cheltuielilor de exploatare (consumurile specifice, cheltuielile salariale, cheltuielile
de concepţie a produselor, cheltuielile de stocare).
Sursele iniţierii proiectelor de cercetare-dezvoltare sunt:
comercializarea produselor;
producţia întreprinderii;
30
urmărirea trendului progresului tehnologic;
promovarea unor iniţiative ale specialiştilor din firmă;
programele publice de cercetare dezvoltare;
comenzile de stat;
comunicările stiinţifice;
cooperarea ştiinţifică internaţională, etc.
3) Precizarea cât mai clară a şanselor de succes comercial al fiecărui proiect de cercetare-
dezvoltare. Metoda cea mai recomandată pentru această evaluare este exprimarea punctului de
vedere al unor experţi evaluatori neutri, aceştia se pot exprima fie în mod tranşant, fie prin gradul de
profitabilitate al succesului comercial.
4) Evaluarea propriu-zisă a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, efectuată pe fiecare proiect de
cercetare-dezvoltare aflat în derulare.
În multe cazuri, cheltuielile aferente proiectelor de cercetare-dezvoltare nu pot fi evaluate în mod
diferit, ci în mod global, datorită convergenţei efectelor economice ale acestora, fie asupra cifrei de
afaceri, fie asupra reducerii unor elemente de costuri şi sunt cazuri care afectează ambii indicatori.
3.3 O propunere de chestionar pentru evaluarea unui proiect inovativ antreprenorial
În această secţiune prezentăm un chestionar pentru evaluarea unui proiect inovativ
antreprenorial, chestionar ce a fost implementat în cadrul proiectului Bursa de proiecte,
POSDRU/86/1.2/S/62885 şi a fost folosit de către experţii evaluatori la validarea şi evaluarea
proiectelor inovativ-antreprenoriale depuse pe platforma online Bursa de proiecte în vederea
tranzacţionării.
Acest chestionar constă dintr-o serie de întrebări, structurate pe 3 secţiuni:
S1 “Capacitate tehnologică de realizare a proiectului”
S2 “Capacitatea de implementare”
31
S3 “Evaluarea efectelor economice potenţiabil realizabile”
şi are în vedere câteva criterii ale caracterului inovativ:
• Produs nou pe piaţă (listă de valori);
• Îmbunătăţire produs existent (listă de valori);
• Reducerea preţului produsului (listă de valori);
• Ecologizarea producţiei (listă de valori).
şi criterii de aplicabilitate:
• Grad de utilitate şi necesitate (listă de valori);
• Estimarea posibilităţii tehnice de realizare (listă de valori);
• Constrângeri de realizare (listă de valori);
• Riscuri (listă de valori).
32
Prezentăm în continuare conţinutul chestionarului implementat şi cu variantele de răspuns care
erau oferite evaluatorilor, aceştia completând unul dintre cele 5 răspunsuri, prin precizarea unuia
dintre numerele 0/1/4/7/10.
S1 “Capacitate tehnologică de realizare a proiectului”
S1–I1 Proiectul are capacitate tehnică şi tehnologică de realizare?
Nu este documentat /Niciodată/ Există şi se aplică foarte limitat/ Există şi se aplică limitat / Există
şi se poate aplica pe scara largă.
S1–I2 Care este impactul asupra mediului înconjurător?
Nedocumentat/ Tehnologie poluantă/ tehnologie puţin poluantă/ tehnologie neutră/ Reduce gradul
de poluare
S1–I3 Care este impactul asupra consumului specific de energie?
Nedocumentat/ Creşte în mod direct consumul / Creşte în mod indirect consumul / Nu are efect
asupra consumului / Reduce în mod indirect consumul /Reduce în mod direct consumul
S1–I4 Care e efortul de dotare tehnologic cerut?
Nedocumentat/ Linie de fabricaţie care necesită proiectare şi realizare /Linie de fabricaţie existentă
retehnologizată/ Linie de fabricaţie specială existentă/Unelte, utilaje şi dispozitive disponibile uzual
S1–I5 Există constrângeri privitoare la capacitatea tehnică/tehnologică a companiei beneficiare în
perspectiva absorbţiei proiectului?
Nedocumentat / Da, nivel ridicat / Da, nivel mediu / Da, nivel minim/ Nu există constrângeri
S1–I6 Care este nivelul de încadrare a producţiei respectivului produs (capacitatea de
industrializare)?
Nedocumentat / Unicat/ Serie mică/ Serie mare/ Producţie masă
33
S1–I7 Proiectul este adresat către o piaţă bine aleasă?
Nedocumentat / Mult subevaluat/ Subevaluat/ Supraevaluat/ Mult supraevaluat/
S1–I8 Graficul de realizare al proiectului este realist?
Nedocumentat/ Graficul este nerealist/ Graficul trebuie îmbunătăţit/ Graficul este bun / Graficul
este foarte bun
S2 “Capacitatea de implementare”
S2 – I1 În planificarea proiectului nivelul de alocare al resurselor umane pe activităţi este adecvat
realizării proiectului?
Nu au fost alocate/ Alocate greşit/ Subalocate/ Supraalocate/ Alocate corect
S2 – I2 Activităţile au fost descrise corect?
Nedocumentat/ Sunt descrise greşit/ Sunt prezentate aproximativ corect/ Sunt bine prezentate /
Sunt foarte bine prezentate
S2 – I3 Care este capacitatea financiară necesară implementării proiectului inovativ antreprenorial?
Nu este documentat / F mare/ mare/ medie/ Mică/
S2 – I4 Care este nivelul ratei rentabilităţii?
Nu e documentat (0)/Calculată greşit (0)/Mică (<10%)/medie (11-50%)/mare (>50%)
S3: “Evaluarea efectelor economice potenţiabil realizabile”
S3 – I1 Efectul economic potenţial realizabil “Inovarea unui produs/ serviciu” se regăseşte în
cadrul proiectului?
34
Nu este documentat / Nu vizează inovarea de produs/ Îmbunătăţiri minore ale unui produs anterior/
Înlocuirea totală a unui produs anterior/ Lărgirea gamei de produse existente / Creează un produs
nou pentru o piaţă nouă
S3 – I2 Efectul economic potenţial realizabil “Menţinerea segmentului de piaţă” se regăseşte în
cadrul proiectului?
Nu este documentat / Nu vizează menţinerea pieţei actuale/ Vizează consolidarea pieţei actuale /
Vizează creşterea segmentului actual de piaţă
S3 – I3 Efectul economic potenţial realizabil “Pătrunderea pe pieţe noi” se regăseşte în cadrul
proiectului?
Nu este documentat / Nu vizează pieţe noi/ Vizează piaţa naţională / Vizează piaţa europeană/
Vizează piaţa mondială
S3 – I4 Efectul economic potenţial realizabil “Flexibilirea producţiei” se regăseşte în cadrul
proiectului?
Nu este documentat/ Nu este flexibilă/ Are grad de flexibilizare mic/ Are grad de flexibilizare
mediu / Are grad de flexibilizare ridicat
S3 – I5 Efectul economic potenţial realizabil “Reducerea cheltuielilor de exploatare” se regăseşte
în cadrul proiectului?
Nu este documentat/ Nu reduce / Grad mic de reducere/ Grad mediu de reducere / Grad ridicat de
reducere
35
4. EXEMPLE IDEI INOVATIVE DIN DIVERSE DOMENII DE ACTIVITATE
În acest ultim capitol prezentăm o serie de exemple de idei inovative, pentru a ilustra şi mai clar
particularităţile fiecarui tip de inovaţie implementată în diverse domenii. Aşa cum se precizează şi în
Anexa la Manualul OSLO [12], scopul prezentării acestor exemple este acela de a facilita o mai
bună înţelegere a conceptului de inovaţie. Precizăm că unele dintre aceste idei inovative sunt azi
implementate la scara largă şi sunt folosite în viaţa de zi cu zi, însă la momentul apariţiei lor pe piaţă
au influenţat în mod definitiv desfăşurarea activităţii în societate.
1. Exemple de inovaţii de produs
Într-un context socio-economic globalizat, în care domeniile de activitate sunt strâns
interconectate şi îşi influenţează reciproc evoluţia, tehnologia reprezintă motorul inovaţiei şi
competitivităţii între organizaţii.
Asa cum se precizează în Manualul OSLO [12], o inovaţie de produs este introducerea unui
bun de consum sau serviciu care este nou sau ale cărui caracteristici au fost mult îmbunătăţite.
Aceasta include îmbunătăţirea specificaţiilor tehnice, a componentelor şi materialelor, a softurilor
implementate.
Unul dintre domeniile de activitate care crează şi implementează produse inovative este
domeniul telefoniei mobile. În acest domeniu, inovaţia generează an de an modele de telefoane
mobile din ce în ce mai performante, care au transformat fundamental nivelul comunicaţiilor. Astfel,
un exemplu de element inovativ ce a apărut şi s-a îmbunătăţit în ultimii ani este incorporarea camerei
de luat vederi, care a făcut posibil apelul video. De asemenea, rezoluţia camerei foto/video a fost
mult îmbunătăţită, ceea ce a condus la o capacitate de captură a imaginii mult mai performantă.
Un alt element inovativ care a revoluţionat lumea comunicaţiilor şi nu numai, este fără îndoială
posibilitatea accesării şi utilizării semnalului de internet pe telefon. Acest lucru a facilitat
comunicarea prin mail sau video-chat, care azi a devenit posibilă în orice moment. De asemenea, pe
36
un telefon conectat la internet se pot face cumpărături, se poate verifica starea conturilor bancare, se
pot efectua transferuri. Posibilitatea efectuării de tranzacţii financiare prin internet a generat inovaţii
în domeniul IT, pentru ca s-a impus necesitatea dezvoltarii unor soft-uri antifurt în vederea protejării
utilizatorilor. Din acest punct de vedere, putem remarca faptul că această inovaţie tehnologică a avut
impact nu numai în domeniul destinat iniţial al comunicaţiilor, ci şi în alte domenii de activitate, cum
ar fi de exemplu IT sau cel financiar, efectele regăsindu-se deci la un alt nivel economico-social.
În general, tehnologia IT este în plină expansiune, aceasta fiind poate unul dintre domeniile în
care inovaţia este cel mai prezentă. Un element inovativ ce ţine şi de tehnologia IT care a avut un
impact major domeniul transporturilor este GPS-ul, Global Positioning System.
Un alt segment în care sunt implementate inovaţii de produse este acela al medicinii. Dinamica
acestui domeniu de activitate este cea care generează necesitatea inovarii la nivel de produse, dar şi
la nivel de procese, sau chiar la nivel organizaţional.
În domeniul protecţiei mediului, accentul se pune acum pe dezvoltarea unor produse care să
aibă un consum redus de energie. Din acest punct de vedere, s-a dezvoltat o întreagă industrie care
realizează electrocasnice cu un grad ridicat de performanţă, dar care sa aibă un consum energetic cât
mai redus. Pe de alta parte, din aceeaşi perspectivă a protecţiei mediului, domeniul agricol a început
să implementeze din ce în ce mai mult culturile ecologice. S-a dezvoltat aşadar un întreg proces
inovativ de a cultiva, mai ales legume, fără a mai folosi îngrăşăminte sau stimulente de creştere
sintetizate chimic.
La nivel de servicii, au apărut noi tipuri de împrumuturi bancare, care respectă anumite
protocoluri de rambursare, au apărut cardurile bancare şi self-banking office care au schimbat cu
totul dinamica monetară în piaţă.
Serviciile web au cunoscut în ultimii ani o dezvoltare foarte amplă, cuprinzând toate domeniile
de activitate. Inovaţia de tip tehnologic în servicii web este strâns legată de cea de tip marketing,
pentru că promovarea diverselor produse este posibilă azi la nivel internaţional prin intermediul
serviciilor web.
37
În domeniul alimenţatiei publice, s-au implementat foarte multe idei inovative, cum ar fi
margarina care reduce nivelul colesterolului în sânge, iaurtul care foloseşte noi tipuri de culturi
lactice, uleiul sintetizat din diverse plante, produsele de panificaţie, etc.
Lista de produse inovative poate continua cu înlocuirea materialelor textile clasice cu fibre
elastice speciale, care permit organismului să respire, dar care sunt foarte rezistente. Acest produs
inovativ a avut un impact semnificativ în domeniul activităţilor sportive, dar şi în domeniul
echipamentelor speciale, folosite pentru vizite de cercetare în zone geografice cu climat extrem sau
în general, pentru expediţii de diverse tipuri, fie ele terestre sau în cosmos.
2. Exemple de inovaţii de procese
Reamintim definiţia inovaţiei de proces, aşa cum apare precizată în Manualul OSLO [12]. Astfel,
prin inovaţie de proces, întelegem implementarea unei metode de producţie sau de livrare complet
nouă sau care este îmbunătăţită semnificativ. Aceasta include schimbări importante ale tehnologiilor
şi/sau ale echipamentelor utilizate, precum şi ale softurilor folosite.
Din punct de vedere al proceselor inovative de producţie, identificăm mai multe exemple care
au fost implementate cu succes, dintre care prezentăm în continuare câteva:
Realizarea unor produse cu mecanisme asistate de calculator;
Împachetarea automatizată a produselor;
Digitalizarea procesului de printare;
Folosirea instrumentelor laser pentru tăiere;
Folosirea echipamentelor computerizate pentru controlul calităţii produselor.
În continuare, pentru a înţelege mai bine fenomenul de inovaţie a proceselor, prezentăm câteva
exemple de procese inovative de livrare:
Implementarea scanarelor portabile pentru înregistrarea produselor şi pentru inventarierea lor
Introducerea codurilor de bare pentru a urmări produsele în domeniul aprovizionării
Introducerea sistemelor de urmărire GPS în domeniul transporturilor
38
Folosirea sistemelor pentru identificarea rutelor optime de livrare
Introducerea sistemelor electronice de plată
Introducerea unor reţele de calculatoare complet noi sau îmbunătăţite semnificativ.
3. Exemple de inovaţii de marketing
Reamintim că în Manualul OSLO [12], inovaţia de marketing este definită ca fiind
implementarea unei metode noi de marketing care implica schimbări de design sau de ambalaj ale
produselor, schimbări în plasarea şi promovarea produselor pe piaţă sau în stabilirea preţurilor.
Precizăm că inovaţia de marketing este un concept relativ nou, care a început să fie intens studiat şi
implementat în ultimii ani, ca urmare a expansiunii pieţelor mai ales în domeniul on-line.
Prezentăm în continuare câteva idei inovative de marketing, care au fost implementate în
diferite domenii de activitate.
Din perspectiva inovarii designului sau a ambalajului unui produs, amintim implementarea unei
schimbări semnificative în designul unei mobile de birou sau de locuinţă pentru a obţine un aspect
nou, mai atractiv. De asemenea, implementarea unui nou design al ambalajului unor produse
cosmetice pentru a obţine o imagine exclusivă pe piaţă.
Din punct de vedere al inovării de marketing prin schimbări în plasarea şi promovarea
produselor pe piaţă, amintim:
Utilizarea pentru prima dată a plasării produselor în cadrul programelor TV.
Prima utilizare a prezentării unui produs prin intermediul liderilor de opinie sau al
celebrităţilor.
Implementarea unui nou concept de prezentare a produselor, cum ar fi saloanele
expoziţionale în domeniul auto- de exemplu. De asemenea, aceeaşi metodă de promovare a
fost implementată cu succes şi în domeniul industriei mobiliere, unde au fost organizate
prezentări tematice, care permit clienţilor să vadă produsele în spaţii complet decorate.
Implementarea în domeniul transporturilor în comun a modalităţii de plată a biletelor de
călătorie prin SMS.
39
Promovarea produselor prin intermediul asa-numitelor „vending machines”, acele automate
uşor de accesat chiar şi în cadrul instituţiilor. Cele mai des întâlnite sunt automatele de
snack-uri, dar au mai apărut şi automatele de carte sau de bilete de transport în comun.
Aceasta idee inovativă de marketing facilitează accesul beneficiarilor la diverse produse în
mod nemijlocit, putând fi implementată în locuri dintre cele mai diverse.
Promovarea produselor prin intermediul serviciilor WEB a fost cea care a revoluţionat
domeniul de marketing la nivel mondial. O idee inovativă care se înscrie în acest mod de
promovare este biblioteca digitală. Astfel, în anul 2012, în urma unui parteneriat între
Editura de carte Humanitas şi Compania Vodafone Romania, a fost lansată prima bibliotecă
digitală din România, care s-a adresat călătorilor cu metroul din Bucuresti. Această
bibliotecă inedită este o experienţă digitală care facilitează călatorilor cu metroul accesul la
o serie de titluri de carte atractive într-un spatiu ce face parte din viata de zi cu zi a
bucureştenilor. Prin intermediul unei aplicaţii care se descarcă gratuit pe telefon sau pe
tabletă, călătorii vor putea descărca un fascicol din fiecare carte disponibilă în bibliotecă.
Pentru varianta integrală a cărţii, doritorii vor fi direcţionaţi către site-ul editurii de unde vor
putea cumpăra online cartea respectiva. Urmărind aceeaşi idee de promovare, în parteneriat
cu o florarie online, a fost lansată şi prima florarie digitală de la metrou. Să observăm că
aceste idei inovative de marketing au putut fi implementate prin intermediul unor alte idei
ce ţin de inovaţii tehnologice in domeniul IT si nu numai.
4. Exemple de inovaţii organizaţionale
Aşa cum am precizat în capitolul 2, inovaţia organizaţională este un fenomen încă în
dezvoltare, care a fost definit în mod diferit de către cercetatori. În manualul OSLO [12], care a fost
principala sursă bibliografică pentru acest curs, inovaţia organizaţională reprezintă implementarea
unei metode noi în organizarea activităţii unei firme, a relaţiilor firmei cu alţi parteneri ce activează în
acelaşi domeniu.
40
Câteva exemple de inovaţie organizaţională sunt:
implementarea pentru prima dată a unui sistem integrat de monitorizare a activităţii unei
firme (producţie, achiziţii, finanţe, marketing).
Introducerea pentru prima dată a programelor de instruire în vederea eficientizării
colectivului de lucru şi integrării acestuia în domeniul de activitate al firmei, indiferent de
domeniile de activitate în care membrii colectivului şi-au desfăşurat activitatea anterior.
Realizarea de echipe în cadrul firmelor, care să faciliteze accesul şi transferul de informaţii
între diferite departamente, cum ar fi cele de cercetare-dezvoltare, de marketing, de
producţie.
Realizarea primelor colaborări de cercetare-dezvoltare ale firmelor cu universităţi sau cu
alte centre de cercetare.
41
5. BIBLIOGRAFIE
1. W. Abernathy, K.B. Clark, Innovation: Mapping the Winds of CreativeDestruction, Research
Policy, vol 14, nr.1 (1985), pag 3-22.
2. W.J. Abernathy, J.M. Utterback, A dynamic model of process and product innovation,
OMEGA, The Internat J. of Management Science, 3 (6) (1975), pag. 639-656.
3. N. Becheikh, R. Landry, N. Amara, Lessons from innovation empirical studies in the
manufacturing sector: A systematic review of the literature from 1993-2003, Technovation 26
(2006), pag. 644-664.
4. B. Boehm, Spiral development: Experience, principles, and refinements, Pittsburgh, PA
(2000).
5. T. Burns, G. M. Stalker, The Management of Innovation. London: Tavistock, 1961.
6. T. Ciumara, Explorarea funcţiilor economice ale consultanţei în practicile inovative de
management în condiţiile dezvoltării economice durabile, Institutul Naţional de Cercetări
Economice, 2013.
7. DEX online-Dicţionarul explicativ al limbii române.
8. European Commission: European Innovation Scoreboard. Comparative analysis of innovation
performance, January, 2014
9. E. von Hippel, The sources of innovation, Oxford University Press, 1988.
10. S.J. Kline, N. Rosenberg, An overview of Innovation. In: The Positive Sum Strategy:
Harnessing Technology for Economic Growth, National Academy of Science, Washington (1986)
11. A. Lam, Organizaţional Innovation, Royal Holloway College, University of London, 2004.
12. OCDE, OSLO Manual: Guidelines for collecting and interpreting innovation data,3rd
ed.OECD/ European Communities, 2005.
13. V. Potecea, G. Cebuc, The importance on innovation in international business, Analele Univ.
Stefan cel Mare, Suceava, vol 10 (2010), pag 157-161.
14. J.A Schumpeter, The theory of Economic Development, Cambridge, Mass: Harvard
University Press, 1934.
42
15. A. Toia, Accelerarea progresului tehnologic şi dilemele procesului de inovare, Simpozion
AGIR, Bucureşti, 2009.
16. European Commission: European Innovation Scoreboard. Comparative analysis of innovation
performance, January, 2009.
17. Surse bibliografice online:
http://www.merriam-webster.com/
http://ro.wikipedia.org/
http://dexonline.ro/definitie/inven%C8%9Bie