Curs_09-10

CURS IX-X

IX. TEHNOLOGII DE CREŞTERE ȘI EXPLOATARE A SUINELOR (I-II)

În ultimii ani, pe plan mondial s-a înregistrat o rată anuală de creștere a efectivelor de

porci de 1,9%, a numărului de porci sacrificați de 2,5% și a cantității de carne de 3%,

ajungându-se la peste 950 milioane de porci și circa 80 milioane tone carne.

În România ultimelor două decenii, efectivele de porcine au înregistrat modificări atât sub

aspect numeric (de la 11,7 mil. în anul 1989 la 6,7 mil. în anul 2002, după care, în anul 2008,

efectivele au ajuns la 15,7 mil.), cât și sub aspectul structurii proprietății și a dimensiunii

exploatațiilor. Astfel, dacă în anul 2002 sectorul privat avea o pondere de 97%, iar sectorul de

stat 3%, iar dimensiunea medie a exploatațiilor era de 2,44 capete, cu doar 1% exploatații, cu

dimensiuni cuprinse între 100 și 500 de capete, în anul 2008 numărul fermelor cu peste 1.000

animale s-a mărit simțitor; cele mai multe efective le dețin companiile Smithfield, Kosarom, și

Suintest Periș.

IX.1. FLUXURI TEHNOLOGICE ȘI SECTOARE PRODUCTIVE LA SUINE

Fluxul tehnologic reprezintă suma operaţiunilor tehnologice care asigură desfăşurarea

cronologică și normală a procesului de producţie de la populare la livrare prin care se pune în

aplicare tehnologia de creştere şi exploatare; fluxul tehnologic are rolul de a stabili ordinea,

durata şi locul executării diferitelor operaţiuni tehnologice.

Dependent de durata, continuitatea și ritmicitatea producției, în creşterea şi exploatarea

porcilor pot exista trei tipuri de flux tehnologic:

- fluxul continuu se caracterizează prin livrarea/valorificarea producției (porci grași,

purcei, material de prăsilă) în mod ritmic și constant pe toată durata anului –

acest tip de flux este caracteristic unităţilor de tip intensiv sau intensiv-industrial.

- fluxul tehnologic sezonier se practică în fermele în care au loc fătări pe durata

primăverii şi toamnei, iar creşterea şi îngrăşarea se desfăşoară în sezoanele

vară-toamnă şi iarnă-primăvară.

- fluxul tehnologic discontinuu se practică în unele îngrăşătorii care se populează

neuniform, în funcţie de posibilitatea achiziționării tineretului.

Indiferent de sistemul de exploatare și intensitatea producției, din punct de vedere

constructiv şi funcţional și în concordanță cu elementele proceselor de producţie, se deosebesc

fluxuri în:

1 - sectorul de montă şi gestaţie, care are ca obiective monta zilnică a 6-7% din efectivul

de scroafe și a 3-4% din efectivul de scrofițe.

2 - sectorul de maternitate,

3 - sectorul de creştere a tineretului,

4 - sectorul de îngrăşare.

Curs TCM – 2009/2010

(c) Ioan Huţu, 2010

2

IX.2. TEHNOLOGIA REPRODUCERII SUINELOR

IX.2.1. Particularităţi reproductive la scroafe

În tabelul IX.1, sunt prezentate particularitățile și caracteristicile reproductive ale

scroafelor, precum și nivelurile considerate optime şi cele de intervenţie. Valorile prezentate în

tabel depind esenţial de rasă, gradul de perfecţionare genetică a efectivului matcă şi, mai ales,

dependent de sistemul de exploatare utilizat în fermă.

În funcţie de sistemul de exploatare, nivelurile de intervenţie sunt diferite; în sistemele

intensive, intervenţia se realizează mai rapid, la praguri mai mici, iar în cele extensive,

intervenţiile, deşi ferme, se fac la praguri mai permisive.

Introducerea la reproducție a scrofițelor

Introducerea la reproducție a scrofițelor depinde de o serie de factori, după cum urmează:

Rasa, linia genetică și direcția ameliorării sunt factori genetici, de primă importanță:

există rase considerate rase materne și rase considerate a fi paterne - rasele Duroc, Piétrain şi

Hampshire. Rasele materne, cum sunt Marele Alb, Yorkshire și Landrace, sunt caracterizate de

prolificitate ridicată, capacitate mare de alăptare și comportament matern accentuat. Selecţia în

direcţia obţinerii unor populaţii de suine specializate pentru producţia de carne cauzează

tardivizarea pubertăţii şi, mai târziu, reducerea rezervelor energetice necesare creşterii,

gestaţiei şi susţinerii lactaţiei.

Vârsta pubertății este cuprinsă în intervalul 5-8 luni; aceasta diferă de la rasă la rasă.

Cel mai frecvent, scrofițele de rasă Meishan manifestă pubertatea după vârsta de 90 zile, cele

din rasa Landrace după 185 zile, Marele alb după 190 zile, iar Durocul de la 220 zile. Pe lângă

actorul rasial, pubertatea este influențată de tehnologia de creștere; creșterea în boxe comune,

relotizările, colectivitatea și contactul cu vierul stimulează pubertatea și momentul montei.

Introducerea la montă se face atunci când scrofița atinge greutatea corporală de 100

kg, de regulă după o perioada de flushing.

Tabelul IX.1

Niveluri de intervenţie pentru câţiva indici de reproducţie la scroafe. Parametru reproductiv UM Nivel

optim Nivel de

intervenţie

Vârsta primei monte zile 210 220 Rata fătării % 87 80 Număr de purcei născuţi vii n 10,5 10 Greutatea purceilor la naştere kg 1,6 1,4 Număr de purcei înţărcaţi n 9,3 8,5 Mortalitate până la înţărcare % 10 15 Capacitate de alăptare kg 59,1 50 Intervalul înţărcare-estru, % scroafe cu estru la 8 zile după înţărcare % 90 85 Reîntoarcerea căldurilor după 21 de zile % < 10 > 15 Reapariţia căldurilor după 25-37 zile % < 3 > 5 Monte repetate % > 85 < 80 Avorturi % < 2 > 2 Resorbţie embrionară % 1 2,5 Fătări dezorganizate (≤ 7 purcei / fătare) % < 10 > 15 Fătări /scroafă /an n 2,2 2,0 Număr de purcei /scroafă /an n 23 20 Rata reformei % 35-40 <30;>50 Zile neproductive/scroafă zile 40 60 Compilare după: The Merck Veterinary Medicine, Cernescu (1995), Meredith (1995), Wittemore (1999).

TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A SUINELOR

3

Vârsta păstrării în efectiv1 influenţează semnificativ nivelul prolificităţii; prolificitatea,

exprimată în numărul total de purcei născuţi, creşte până la cea de-a 5-a parturiţie, după care

începe să scadă. Sub aspectul mortalității purceilor sugari, parturiţiile II-III pot fi luate ca puncte

de referinţă; faţă de acestea, la celelalte parturiţii, pierderile sunt proporţional mai mari. În

general, prima parturiţie este cea mai expusă riscului de pierdere a purceilor; riscul pierderii

purceilor sugari creşte, în general, după parturiţia a V-a.

De regulă, abilităţile maternale devin mai

estompate la scroafele cu multe parturiţii, care, deşi

au purcei cu variabilitate mare, alăptează mai puţin şi

comunică mai puţin cu purceii comparativ cu

scroafele tinere; în consecinţă, pierderile din rândul

sugarilor sunt mai mari.

Masa corporală a scrofițelor are, de asemenea, influenţă asupra vârstei primei monte, asupra prolificității și asupra numărului de fătări înregistrate în unitate de timp. La pluripare, masa corporală se corelează pozitiv cu nivelul mortalităților; greutatea mai mare creşte în mod simţitor riscul strivirii purceilor de către scroafă, ca urmare a scăderii capacității de a reacţiona rapid la guiţatul purcelului strivit. Pe întreaga perioadă a gestaţiei, odată cu trecerea de la o parturiție la alta, scroafele dobândesc un spor în greutate de 35 kg după prima parturiţie, 30 kg după a II-a, 25 kg după a III-a şi 20 kg după celelalte parturiții.

Intervalul înţărcare-concepţie2 este un factor care influenţează nemijlocit prolificitatea și

indicele de utilizare al scroafei – termeni ai fertilităţii. Nici intervalul prelungit, nici cel redus (sub

3 zile) nu influenţează favorabil prolificitatea; scroafele montate la 7-10 zile de la înţărcare au un

număr de purcei mai redus decât cele montate la 3-6 zile sau 11-14 zile (vezi fig. IX.1). Cauzele

acestei reduceri sunt explicate prin faptul că durata estrului şi intervalul debut călduri-moment

ovulaţie se reduc o dată cu creşterea intervalului înţărcare-estru.

Fertilitatea

Activitatea reproductivă şi nivelul acesteia se pot cuantifica printr-un indice sintetic

denumit fertilitate (F), respectiv prin numărul de purcei înţărcaţi de la o scroafă în decursul unui

an; fertilitatea scroafelor se calculează după următoarea relaţie:

100

m%100piusF

După cum rezultă din formulă, la realizarea indicelui de fertilitate (F) al scroafelor îşi aduc

contribuţia trei termeni:

1. indicele de utilizare al scroafelor (i.u.s.) - mai mare în sistemele intensive (2,1-2,4)și

mai scăzut în sistemele extensive (1,8-2,0);

2. prolificitatea (p) - mai mare la rasele specializate și în cazul hibridărilor și mai redusă

la rasele cu grosime mare și resursă a stratului de slănină;

1 Pentru a obţine o eficienţă maximă, structura considerată optimă pleacă de la 18-22% tineret femel pentru reproducţie, 15-17% primipare, 14-15% secundipare, 13-14% la parturiţia a III-a, 11-12% la parturiţia a IV-a, 9-11% la parturiţia a V-a, 8-10% la parturiţia a VI-a, 5-6% la parturiţia a VII-a şi 2-4% la parturiţia a VIII-a şi 1% scroafe cu peste opt parturiţii 2 La rândul său, intervalul înţărcare - estru este supus acţiunii continue a factorilor de variaţie de tipul: nutriţie, genotip, numărul fătării, sezon, conduita exploatării (durata lactaţiei, numărul purceilor şi durata menţinerii acestora împreună cu scroafele mame, mediul social, managementul depistării căldurilor - vezi Reproducerea intensivă a scroafelor) sau tratamentele la care sunt supuse scroafele).

Figura IX.1. Relaţia dintre intervalul

înţărcare-estru şi prolificitate Prelucrare după Wilson şi Dewey, 1993

Curs TCM – 2009/2010


4

3. mortalitatea purceilor (m%) până la înţărcare – mai mare în cazul prolificităților mari.

Procentual, purceii înţărcaţi susțin 2,3% din fertilitate, în timp ce numărul scroafelor fătate

în unitate de timp reprezintă 96% din variabilitatea acestui indice. Potrivit acestui aspect rezultă

că numărul şi regularitatea fătărilor au impact foarte mare asupra fertilităţii.

IX.2.2. Tehnologiile de reproducție care susțin creșterea prolificității scroafelor

Prolificitatea scroafelor este influenţată atât de factorii genetici, cât şi de factorii de mediu;

din punct de vedere genetic, maximizarea prolificităţii se poate realiza atât prin încrucişări, cât și

prin selecţie.

Creșterea prolificității prin încrucișare

Încrucişarea, ca urmare a manifestării efectului heterozis, îmbunătăţeşte prolificitatea,

numărul de purcei înţărcaţi, capacitatea de alăptare, conferă un plus de vigoare purceilor,

îmbunătăţeşte precocitatea sexuală, longevitatea productivă şi sporeşte viteza de creştere a

purceilor. Creşterea prolificităţii prin încrucişare - şi

implicit a fertilităţii - se poate realiza prin încrucişări

interrasiale, interliniare, de ameliorare (de transformare

şi absorbţie, de infuzie, pentru formarea de rase noi)

sau pentru maximizarea efectului heterozis, cum sunt

încrucişările simple, alternative între două rase, de

întoarcere (de revenire sau back-crose), triple de

rotaţie, triple statice sau cvadruple.

La aceste încrucișări, liniile chinezești Meishan,

Jiaxing şi Jinhua pot participa cu succes la formarea

genofondului unor linii sintetice/compozite materne.

Creșterea prolificității prin selecție

Efectul selecţiei este destul de limitat, deoarece heritabilitatea este redusă şi prolificitatea

se manifestă fenotipic doar la sexul femel. De regulă, în ameliorarea prolificităţii prin selecție, se

utilizează selecţia progresivă cu punct de trunchiere fix, selecţia cu ajutorul indicilor de selecţie

sau selecţia prin metodologia BLUP. Din punct de vedere tehnic, selecția se poate realiza la mai

multe niveluri, după cum urmează:

- selecţia asupra prolificităţii - în cazul estimării valorii de ameliorare prin metodologia

BLUP, progresul genetic este de 0,03-0,06 purcei / generaţie;

- selecţia asupra componentelor prolificităţii cum sunt rata ovulaţiei, rata supraviețuirii

intrauterine sau selecţia asupra altor caractere corelate cu prolificitatea, cum sunt

capacitatea uterină și nivelul testosteronului circulant pot crește nivelul prolificității de la

o generație la alta;

- selecţia asupra locilor asociați caracterelor cantitative (QTL) care influenţează

prolificitatea sau componentele sale; spre exemplu, prin selecția genotipurilor cu ESR

(estradiol receptor), QTL identificat la nivel cromozomial, se poate crește prolificitatea

cu 0,42-1,15 purcei/generație;

- selecţia marker-asistată = permite obţinerea unui progres genetic de +0,8 purcei la

primipare şi până la +1,8 purcei, în cazul secundiparelor.

Figura IX.2. Scroafă Meishan cu purcei După www.zod.wau.nl


5

IX.2.3. Metode biotehnologice de creștere a fertilității

Creșterea fertilității scroafelor se poate face prin

mai multe metode biotehnologice (superovulaţie,

inseminarea cervico-uterină, intrauterină sau

inseminare intrauterină în cornul uterin) sau prin

biotehnologii embrionare. Biotehnologiile embrionare

s-au dezvoltat după anii ‘80, îndeosebi la specia

bovină, unde era deja bine organizată biotehnica de

inseminare. La suine, deși biotehnologiile au numeroşi

susţinători, dar şi detractori, aceste tehnici s-au

organizat în jurul a trei tehnologii principale:

- transferul de embrioni, asociat producerii şi

colectării embrionilor “in vivo”, precum şi congelării şi sexării acestora“in vitro”;

- prelevarea ovocitelor “in vivo”, prin puncţie foliculară, urmată de maturarea şi fecundarea

in vitro sau cultura celulară embrionară;

- în fine, clonarea, care deschide calea multiplicării genotipurilor embrionare identice,

putând, în viitor, să fie strâns asociată modificării genomului, prin transgeneză.

IX.2.4. Organizarea depistării căldurilor, a montei şi sisteme de montă

Scroafele sunt femele poliestrice care manifestă călduri pe toată durata anului și care

suportă influențe sezonale din ce în ce mai șterse.

Pregătirea reproducătorilor și stimularea căldurilor

Pregătirea pentru începerea activității de reproducție sau inițierea unui ciclu de

reproducție nou presupune efectuarea unor activități dintre care cele mai importante fac referire

la alegerea scrofițelor și gestionarea duratei intervalului înțărcare-concepție.

Alegerea scrofiţelor pentru reproducție - dacă sunt crescute în ferma proprie, este

ultima etapă care se derulează în procesul selecţiei mătcii; practic, selecţia materialului de

reproducere se face stadial, pe toată durata vieţii femelei, de la naştere, înţărcare, pubertate,

până la momentul montei (vezi tabelul IX.2). În sectorul depistare-montă are loc etapa finală,

respectiv trecerea scrofiţelor în efectivul de scroafe matcă.

Flushing-ul (hrănirea stimulativă) este o furajare specifică intervalului înțărcare-montă

sau perioadei postpubertale; hrănirea stimulativă (flushing-ul) poate fi menţinută încă 2-3 zile

după efectuarea montei.

Factori asociați intervalului înţărcare-concepţie

Reluarea cât mai rapidă a ciclului sexual, respectiv reducerea intervalului de la înţărcare

până la concepţie, este metoda cea mai puţin costisitoare în creşterea indicelui de utilizare a

scroafei. Calculul pleacă de la faptul că, dacă scroafa rămâne gestantă la 5 zile de la înţărcare,

chiar dacă aceasta s-a produs la 6 săptămâni post-partum şi s-au înţărcat doar 9 purcei, se

obţine o producţie anuală de 20 de purcei. Durata intervalului înțărcare-concepție este

influențată de factori genetici, fiziologici, tehnologici (durata lactației în primul rând) și de mediu.

Figura IX.3. Millie, Christa, Alexis, Carrel şi Dotcom, primele clone

suine După http://news.bbc.co.uk

Curs TCM – 2009/2010


6

Factorii genetici cei mai importanți sunt reprezentați de rasă și individualitate; acești

factori au influenţe semnificative asupra reluării activităţii ciclice, respectiv asupra duratei

intervalului înţărcare – concepţie; spre exemplu, rasa Yorkshire are o durată mai redusă a

intervalului înțărcare-concepție decât rasa Landrace.

Factorii fiziologici cu impact asupra duratei intervalului înțărcare-estru sunt:

Vârsta primei monte, mai ales în cazul genotipurilor specializate pentru carne; la rasa

Landrace danez, vârsta primei monte se corelează pozitiv (r = + 0,310) cu intervalul înţărcare-

montă. De asemenea, concepţiile survenite înainte de 220 zile generează intervale înţărcare-

concepţie şi parturiţie-concepţie semnificativ mai reduse comparativ cu cele ale scrofiţelor care

concep mai tardiv.

Tabelul IX.2 Activităţi necesare alegerii scrofiţelor pentru reproducţie

Momentul desfăşurării

Criterii şi activităţi desfăşurate pentru selecția celor mai bune scrofiţe de prăsilă

la naşterea scrofiţei

- identificarea scrofiţelor din lotul de purcei fătaţi şi eliminarea celor cu anomalii congenitale (hernii ombilicale etc.) - înregistrarea datei naşterii, numărului de purcei din lotul de fătare şi marcarea, de regulă prin preducire. - diminuarea şi egalizarea loturilor prin redistribuirea masculilor la scroafele cu puţini purcei (după priza de colostru);

la înţărcare

- înţărcarea şi alimentaţia normată pentru controlul creşterii şi dezvoltării - identificarea prin crotaliere a scrofiţelor marcate prin preducire la naştere: operaţiunea se execută după o prealabilă verificare a numărului de sfârcuri, simetriei şi formei sfârcurilor. Numărul scrofiţelor trebuie să fie mai mare de 2-3 ori decât necesarul pentru înlocuire.

în preajma pubertăţii (de regulă la vârste >160 zile şi la greutăţi de 90-100 kg)

- îndeplinirea următoarelor cinci criterii, la baremuri mulţumitoare: 1. creştere la parametri acceptabili - scrofiţele alese pentru reproducţie trebuie să prezinte rate acceptabile de creştere, în comparaţie cu contemporanele acestora (scrofiţele alese trebuie să fie în primele trei pătrimi ale ierarhiei realizate după rata creşterii) 2. stare de îngrăşare optimă – se apreciază atât pe baza condiţiei corporale (vezi tabelul 4.8), cât şi pe baza determinării rezervelor energetice, prin măsurarea stratului de grosime în punctul P2 . 3. sfârcuri numeroase, simetrice şi funcţionale; practic scroafele care au mai puţin de şase perechi de sfârcuri sau cele care au mai mult de două sfârcuri înfundate sau mici (care nu pot fi supte de către purcei), nu se aleg pentru reproducere. 4. dezvoltarea şi integritatea organelor genitale externe la momentul pubertăţii; scrofiţele cu dimensiuni reduse ale vulvei, cele cu vulve infantile sau cu dezvoltarea anormală nu trebuie alese pentru reproducere. 5. starea de sănătate; la nivelul aparatului locomotor se apreciază scheletul, sănătatea şi robusteţea - pentru aceasta se poate utiliza: - alegerea scrofiţelor care provin din parturiţii prolifice sănătoase; de regulă, se aleg cu 30-40% mai multe decât necesarul pentru înlocuire. - mutarea scrofiţelor neselecţionate în sectorul pentru îngrăşare; - începerea furajării restricţionate, dar fortificarea organismului cu minerale; - începerea contactului cu vierul şi observarea manifestării primelor călduri (pubertăţii). În procesul alegerii scrofiţelor pentru reproducţie se recomandă favorizarea celor care au manifestat pubertatea cel mai timpuriu; practic, se reformează cele care au pubertatea tardivă. De asemenea, decizia alegerii scroafelor poate fi dublată de efectuarea unor examene complementare – spre exemplu, examenul ecografic al tractului genital.

la momentul montei sau inseminării

- efectuarea reformei finale, cu respectarea numărului de scrofiţe necesare pentru înlocuirea mătcii. - verificarea existenţei şi persistenţei identificării (crotalii sau preducire).

Prelucrare bibliografică Huţu, 2005


7

Categoria - intervalul înţărcare-estru mai lung la primipare decât la multipare.

Prolificitatea este considerată adeseori un factor de influenţă al reluării activităţii ciclice;

fiecare purcel în plus creşte riscul prelungirii intervalului înţărcare-estru cu 20%.

Durata lactaţiei scurtă prelungeşte intervalul înţărcare-estru, iar cea lungă determină un

interval redus. În sistemele de exploatare parcimonioasă există o corelaţie pozitivă între durata

lactaţiei şi intervalul înţărcare-estru, dar, în condiţiile unei alimentaţii eficiente şi suficiente pe

durata lactaţiei (≥5,6 kg/zi), această corelaţie nu mai este semnificativă. În aceste condiţii, cei

mai mulţi autori consideră că durata optimă a lactaţiei, privită prin prisma fertilităţii şi intervalului

înţărcare-estru succesiv, este de 17-30 zile, dar în țările UE, legal, lactația este minimum 28

zile.

Nivelul pierderilor în greutate şi body condition score (BCS) - pierderile mari în greutate

pe durata lactaţiei sunt corelate cu prelungirea intervalului înţărcare - concepţie, mai ales la

scroafele primipare şi secundipare. Scroafele cu pierderi masive de proteină pe durata lactaţiei

vor avea activitatea ovariană diminuată, mai puţini foliculi cu dimensiuni medii (>4 mm), care au

un conţinut redus de lichid folicular, estradiol şi IGF-I.

Starea de sănătate are influenţe clare asupra duratei intervalului înţărcare – concepţie; o

mare parte din patologia reproducţiei influenţează diferite caractere reproductive.

Dintre factorii tehnologici, cei mai importanți sunt:

Sistemul de întreţinere şi cazare în boxe comune și posibilitatea de mișcare reduc

intervalul înţărcare-concepţie.

Alimentaţia influenţează momentul apariţiei estrului după înţărcare. Aportul nutriţional

insuficient sau furajarea restricţionată prelungesc intervalul înţărcare-estru; aspectul este mai

evident la primipare decât la multipare3.

Calitatea bună a managementului depistării căldurilor și executarea corectă a montei sau

inseminărilor reduc durata intervalului înţărcare-montă.

Dintre factorii de mediu extern, sezonul are impactul cel mai mare; de regulă, primăvara

durata intervalului înţărcare-estru este mai scurtă, iar vara şi toamna - mai lungă. Explicaţiile

considerate pentru desluşirea acestor variaţii sunt date de ciclul fotoperiodic anual - durata mai

redusă a luminii şi temperaturile ridicate joacă un rol important în această prelungire a

intervalului înţărcare-estru. Cum apetitul scroafelor menţinute la temperaturi ridicate este

diminuat, întârzierea estrului poate fi legată, cel puţin în parte, și de deficitul nutriţional care îi

este asociat.

În consecinţă, pe lângă urmele unor instincte ancestrale, efectele sezonului asupra

performanţelor reproductive s-ar putea manifesta prin fotoperioadă, temperatură şi, indirect, prin

cantitatea de furaj consumată.

Depistarea căldurilor

Depistarea căldurilor la scrofiţe începe la vârsta de 150-170 zile și, după această

vârstă, se face zilnic. În special pentru această categorie, se recomandă ca stimularea

pubertăţii să se facă prin contactul cu vierii, de regulă prin introducerea unui vier în boxa

scrofițelor. Semnele eventualelor călduri (tumefacţia vulvelor, erecţia urechilor la rasele cu

urechi mici şi mijlocii etc.) pot fi observate prin identificarea fazelor comportamentului sexual

(vezi fig. 5.6) şi prin reflexul de imobilitate la om (RIO). Scrofiţele care manifestă reflexul de

3 Demn de remarcat este faptul că, la scroafele cu o producţie de 8 kg lapte / zi, această situaţie nu se manifestă dacă se administrează zilnic 45,10 x 106 jouli energie digestibilă şi 700 g proteină.

Curs TCM – 2009/2010


8

imobilitate la vier (RIV1), dacă au greutatea peste 110 kg, 12-20 mm grosime a stratului de slănină

şi se află la estrul 2-3 de la pubertate sunt montate sau inseminate.

Depistarea căldurilor la scroafe începe la trei zile de la înţărcare. Detectarea estrului se

poate realiza zilnic, fie prin metodologia sugerată la scrofiţe, fie prin prezentarea femelelor într-o

boxă alăturată vierilor. În funcţie de compartimentarea aleasă, se pot alege şi alte variante: spre

exemplu, după furajare, scroafele pot să treacă pe lângă boxa vierului sau, după ce scroafele

au fost introduse în standul de furajare, vierul poate să fie plimbat prin faţa acestora, pe aleea

de circulaţie.

Momentul montei se stabilește plecând de la faptul că ovulaţia se realizează după ce s-

a manifestat 70-75% din durata estrului (cel mai frecvent la 30-40 ore de la apariţia reflexului de

imobilitate) şi considerând durata ovulaţiei (1-6 ore), capacitatea ovulelor de a fi fecundate (6-8

ore), durata transportului spermatozoidului la locul desfăşurării fecundaţiei (6 ore) şi capacitatea

fecundantă a spermatozoidului (12 ore); respectând aceste elemente, se cunosc mai multe

tehnici de efectuare a montelor: repetate sau duble. În figura IX.4 se prezintă momentul optim al

montei dependent de durata intervalului înțărcare-estru.

Inseminarea în prezența vierului - deoarece utilizarea inseminării sau însămânţării

artificiale cervicalo-uterină nu presupune un inventar deosebit de mare și dacă numărul vierilor

nu este mare, atunci se recomandă doar prezentarea vierului și inseminarea. Prezenţa vierului,

contactul tactil, vizual sau olfactoriu cu acesta furnizează stimulii fiziologici şi comportamentali

care contribuie la îmbunătăţirea performanţelor inseminării. Vierul favorizează reflexul de

imobilitate asociat estrului şi, prin feromonii secretaţi, stimulează comportamentul sexual al

scroafei. Având în vedere prezenţa feromonilor în glanda submandibulară şi, deci, în salivă, se

recomandă ca vierul să fie dispus faţă în faţă cu scroafa.

Dacă scroafele sunt inseminate în boxe individuale, deplasarea vierului se va desfăşura

prin faţa scroafelor, pe aleea de furajare. Dacă scroafele sunt în boxe comune, se recomandă

mutarea şi inseminarea scroafelor într-o boxă alăturată celei în care se află vierul.

Tipul montei, sisteme de montă și utilizarea vierilor

Tipul montei – considerând numărul vierilor şi montelor la care este supusă o scroafă pe

durata unui estru, monta poate fi:

- monospermatică, atunci când se utilizează un singur vier pentru dobândirea unei gestaţii;

- heterospermatică, atunci când se utilizează doi sau mai mulţi vieri;

- simplă - presupune efectuarea unei singure monte pe durata unui ciclu de călduri şi are

rezultate mai ales în cazul în care se realizează cu puţin timp înaintea ovulaţiei, respectiv

la 24-36 ore de la debutul estrului;

- repetată - presupune efectuarea a 2-3 monte cu acelaşi vier, pe durata unui estru; a doua

montă şi a treia montă se execută la un interval de 12-20 ore de la precedentele, în

funcţie de tehnica adoptată; monta repetată oferă o prolificitate superioară celei simple.

- dublă – presupune efectuarea unei monte repetate cu un al doilea vier, fie imediat, fie ca

şi în cazul montei repetate.

Sistemul de montă - în funcţie de controlul şi exigenţele sub care se efectuează

procesul montei, se pot descrie mai multe tipuri de sisteme, după cum urmează:

Monta liberă – este practicată în cazul întreţinerii în aer liber, în turmă; avantajul constă în

faptul că scroafele sunt montate de către vierii din turmă la momentul optim. Dezavantajele sunt

date de faptul că nu se cunoaşte paternitatea purceilor, data montei şi, în timp, determină

epuizarea vierilor.


9

Monta în grup sau în harem constă în formarea unor grupuri de 10-15 scroafe pentru un

vier şi menţinerea acestora împreună pentru 3-4 săptămâni. În afară de faptul că, prin utilizarea

acestui sistem, se cunoaşte paternitatea, dezavantajele sunt cele prezentate la monta liberă, la

care se adaugă faptul că, în cazul în care intră în călduri 2-3 scroafe, există riscul ca 1-2 dintre

acestea să scape nemontate ca urmare a epuizării vierului.

Monta dirijată sau la mână – permite împerecherile dirijate în boxe special destinate

montei; sistemul permite cunoaşterea exactă a paternităţii, a datei montei şi utilizarea judicioasă

a vierilor – un vier la 18-20 scroafe. Dezavantajele sunt date de faptul că există posibilitatea

efectuării montei la momente mai puţin optime.

Gradul de utilizare a vierilor depinde de categoria acestora şi tipul montei practicate în

fermă (vezi tabelul IX.4).

4 Având în vedere că 18% din scroafe au ovulaţia în intervalul 44-60 ore de la debutul căldurilor, repetarea montei poate fi realizată chiar la 48 ore de la debutul căldurilor; în această situaţie, există probabilitatea ca un număr destul de mare de scroafe să nu mai accepte efectuarea montei.

Tactica A: în cazul scroafelor cu interval înţărcare de 4 zile, estrul durează mai mult şi ovulaţia este mai târzie – în acest caz, se recomandă montă/inseminare la 24 ore de la debutul reflexului de imobilitate, repetată după 12-184ore.

Tactica B: în cazul scroafelor cu interval înţărcare de 5 zile – montă/inseminare la 12 ore de la debutul reflexului de imobilitate, repetată la 12 ore.

Tactica C: în cazul scroafelor cu interval înţărcare mai mare de 5 zile, estrul este scurt şi ovulaţia se declanşează mai devreme – în acest caz, se recomandă montă/inseminare în momentul apariţiei reflexului de imobilitate, repetată la 18 ore.

RI – reflex de imobilitate; M1 – prima montă/inseminare; M2 – a doua montă/inseminare; FM1 – interval de fecundabilitate asigurat prin M1; FM2 – interval de fecundabilitate asigurat prin M2.

Figura IX.4. Tactici privind repetarea montelor sau inseminărilor

Tabelul IX.4Indicele de folosire şi regimul de utilizare zilnică la montă a vierilor

Categorie vieri

Indicele de folosire a vierilor

( ifv )

monte heterospermatice (monte pe zi /zile repaus)

monte homo-spermatice

(monte pe zi /zile repaus) regim mediu regim intens

vieri adulţi (peste 15 luni) 0,49 1/1 2 zile/1 2-3/3 vieri tineri (12-15 luni) 0,33 1/2 1/1 2-3/5 vieruşi (9-11 luni) 0,26 1/3 - 2-3/6 vieruşi începători (8-9 luni) - 1/7 - - Prelucrare după Hălmăgean (1984); Dinu şi col.(1990) şi Sas (1996).

Curs TCM – 2009/2010


10

De regulă, gradul de utilizare al vierilor se exprimă mulţumitor prin intermediul indicelui de

folosire al vierilor (ifv – în tabelul IX.4), respectiv numărul montelor sau ejaculatelor zilnice; ifs se

calculează prin raportarea numărului de monte la o unitate de timp, de regulă un an

calendaristic.

Întreținerea și furajarea scroafelor în sectoarele de depistare-montă

Indiferent de tipul boxei sau sectorul în care are loc întreținerea pentru scrofițe și scroafe,

se asigură 1,64 m2, respectiv 2,25 m2. Atunci când scroafele sunt întreținute în boxe comune, în

grupe mai mici de 6 femele, atunci cerințele de spații trebuie crescute cu 10%. Dacă întreținerea

are loc în boxe comune, în colectivități mai mari de 40 femele, suprafața utilă poate fi scăzută

cu 10%. Din punct de vedere al cazării, aceasta se poate realiza în mai multe tipuri de boxe –

fiecare cu avantajele și particularitățile sale.

Cazarea în boxe individuale se practică

atât in sectorul de depistare montă, cât și în cel de

gestație, în primele 28 de zile de la montă.

Particularităţile acestor boxe sunt:

Dimensiuni de 200÷228 cm lungime x

60÷70 cm lăţime x 95÷100 cm înălţimea pereţilor.

Caracteristici: există diferite design-uri

pentru aceste boxe; se consideră că cele mai

bune sunt boxele care au dimensiunile bine

adaptate dimensiunilor corporale ale scroafelor şi

în care acestea pot să facă un pas înainte şi unul

înapoi, dar fără a avea posibilitatea de a se roti în

boxă. Boxele sunt delimitate de pereţi cu

interspaţii sau bare care permit vizualizarea

scroafei vecine, dar nu şi contactul şi agresarea acesteia (fig. IX.5). Evadarea prin escaladarea

pereţilor boxei este evitată prin înălţimea pereţilor despărţitori şi prin intermediul barelor

limitatoare prevăzute în partea antero-superioară a boxei. De regulă, în partea posterioară a

boxei, pardoseala este de tip grătar, iar restul este plin, dar sunt frecvente variantele cu

pardosea tip grătar sau plină pe toată suprafaţa boxei.

Furajarea se face de 1-3 ori pe zi, manual sau mecanic, cu furaj uscat sau umed. Design-

ul adăposturilor cu astfel de boxe este diferit în funcţie de tipul instalaţiei de distribuţie şi

furajare.

Avantajele utilizării acestor boxe sunt, în primul rând, economice, prin utilizarea la

maximum a spaţiului construit, creşterea fecundităţii, prolificităţii şi a eliminării stresului social

survenit ca urmare a luptelor interne din cadrul unei boxe.

Dezavantajele sunt reprezentate de: restrângerea suprafeţei de mişcare a scroafelor şi, în

cazul gestației, începând cu a 28-a zi post-concepţie, condiţiile contravin Directivei 91/630/EEC.

Cazarea în boxe comune cu acces liber la standul individual de furajare combină

avantajele întreţinerii individuale cu cele ale întreţinerii în comun; boxele sunt utilizate atât

pentru scroafele înțărcate, cât şi pentru cele gestante.

Dimensiunile standului de furajare sunt similare cu cele ale boxei individuale. Boxa are

pereţii laterali mobili, astfel că permite blocarea scroafelor în standul de furajare. În plus, boxa

mai are un spaţiu comun şi, uneori, poate avea un padoc exterior. În cazul în care sunt utilizate

două rânduri de standuri dispuse în aceeaşi boxă şi furajarea se face astfel încât poziţia

scroafelor să fie crupă la crupă, spaţiul comun pentru mişcare şi dejecţii este situat central şi va

Figura IX.5. Boxă individuală 1 – uşă glisantă; 2 – bare limitatoare; 3 – perete sau

bare despărţitoare; 4 – pardosea tip grătar; 5 – spaţiu

pentru hrănire; 6 – pardosea plină termoizolantă; 7 –

adăpătoare. După www.sardi.sa.gov.au


11

avea lăţimea cel puţin egală cu

lungimea scroafei. De regulă,

lăţimea spaţiului central al

boxei este de 1,5 ori lungimea

scroafei; astfel, lăţimea totală a

boxei – măsurată între cele

două hrănitoare, este de 3,5 ori

lungimea corporală a unei

scroafe.

Caracteristici: boxa

permite utilizarea standului atât

pentru furajare, cât şi pentru

odihnă - după intrarea

scroafelor în stand, în

momentul începerii furajării,

acestea pot fi blocate în stand

cu ajutorul pereţilor laterali ai

boxei (vezi fig. IX.6).

Distribuirea furajului se poate face direct din dozator, într-o repriză unică/tain administrat,

concomitent pentru toate standurile din boxă (sau adăpost) sau cu ajutorul ansamblului dozator-

transportor cu spirală (vezi sistemul biofix), pentru a realiza eliberarea nutreţului într-un timp mai

îndelungat. Ambele metode permit întreţinerea scroafelor în grup şi manifestarea

comportamentului social şi diminuează până aproape la eliminare comportamentul agonistic. În

cazul pardoselii continue, eliminarea dejecţiilor se poate face mecanizat, spre unul din capetele

grajdului, după închiderea scroafelor în standurile de furajare.

Avantajele cazării în boxe de acest tip apar ca urmare a diminuării luptelor din momentul

furajării (eliminarea totală apare doar în situaţia închiderii părţii posterioare a standului cu

ajutorul peretelui mobil al boxei); practic, permite raţionalizarea hranei pentru fiecare scroafă,

fără manifestarea competiţiei pentru hrană. De asemenea, boxele sunt uşor de realizat, permit o

menţinere uşoară şi facilitează manoperele pentru diagnosticarea gestaţiei.

Dezavantaje: costuri mari ale investiţiei5 – costul capital creşte cu 75%, faţă de sistemul

cu furajare la pardosea. Alte dezavantaje sunt date de greutăţile privind regruparea scroafelor,

dificultăţi în menţinerea confortului termic şi cheltuială mare cu forţa de muncă necesară

închiderii şi deschiderii pereţilor laterali ai boxei.

IX.2.4. Gestaţia la scroafe

Gestația scroafelor se desfășoară în sectoare speciale, denumite sectoare de gestație;

fluxul din aceste sectoare prevede măsuri speciale privind diagnosticarea gestației, furajarea și

întreținerea scroafelor.

Gestaţia şi diagnosticarea gestației

Durata medie a gestaţiei este de 115 zile, cu variaţii care sunt date de mai multe tipuri de

factori; durata gestației crește odată cu creșterea numărului de ordine al fătării, cu vârsta mamei

și masa corporală a nou-născuților. De asemenea, gestația este mai lungă la rasa Marele alb

5 Diminuarea acestor dezavantaje se poate face prin combinarea standului de furajare cu cel de odihnă şi accesul liber al scroafelor în stand; în acest caz, costul capital se reduce cu 25%.

A - pentru 6 scroafe; B - pentru 4

scroafe; C – vedere de ansamblu 1

– pardosea discontinuă şi spaţiu

comun; 2 – standuri individuale de

furajare (şi odihnă); 3 – hrănitor –

jgheab de furajare.

După www.ruralni.gov.uk şi

www.sardi.sa.gov.au

Figura IX.6. Boxe comune cu stand individual de furajare

Curs TCM – 2009/2010


12

decât la rasa Landrace și pe durata sezoanelor de primăvară și iarnă decât pe durata

sezoanelor de vară și toamnă.

La începutul gestaţiei, învelitorile fetale

cresc mai intens decât embrionii. La 60-70 zile

de gestaţie, masa acestora este egală cu

greutatea embrionului căruia îi aparţin dar,

înainte de fătare, greutatea lor nu mai constituie

decât 22-23% din greutatea fătului. Lichidele

fetale, de asemenea, au o evoluţie neuniformă.

Lichidul alantoidian scade o dată cu înaintarea

gestaţiei, în schimb lichidul amniotic creşte

progresiv, odată cu înaintarea gestaţiei; oricum,

pe ansamblul lor, lichidele fetale se reduc, astfel

că, în preajma parturiţiei, ajung să reprezinte

doar 3% din masa fătului. Pe ansamblu,

dinamica masei lichidelor fetale, a placentei și a

feților se poate observa schematic în figura IX.7.

Diagnosticul gestației se poate realiza

prin mai multe metode; cel mai frecvent se face

depistarea revenirii căldurilor cu ajutorul vierilor încercători; absenţa căldurilor în intervalul 16-25

zile post inseminare permite o primă considerare a gestației. De altfel, diagnosticul gestaţiei la

scroafe se face cu mai multe metode și cu mai multe tipuri de echipamente, majoritatea

bazându-se pe utilizarea ultrasunetelor.

În practică, alegerea unei metode de

diagnostic a gestaţiei este în strânsă

dependenţă cu experienţa operatorului,

echipamentul cu care acesta poate fi dotat,

timpul necesar efectuării manoperei, costul

acesteia şi stadiul gestaţiei; caracteristicile şi

sinteza metodelor prezentate sunt redate în

tabelul IX.5. Cea mai comodă metodă de

stabilire a diagnosticului sunt sonotestele pentru

pulsul uterin şi fetal, care, deşi nu au o acurateţe

absolută, permit utilizarea ecografiei în timp real

în cazul dubiilor.

De regulă, pentru diagnosticul gestaţiei

sunt esenţiale examenele efectuate în jurul zilei

a 28-a a gestaţiei; pentru controlul şi confirmarea gestaţiei, se recomandă examenul efectuat în

ziua a 36-a.

Furajarea scroafelor gestante

Furajarea scroafelor gestante se face individual, de regulă cu ajutorul dozatoarelor

volumetrice. Oricum, şi indiferent de soluţia furajării individuale, în alimentaţia individuală a

scroafelor gestante o atenţie deosebită se acordă nivelului alimentaţiei, care este diferit în

funcţie de stadiul gestaţiei; astfel:

Figura IX.7. Dinamica placentară şi fatală

Prelucrare după Salmon-Lagagneur, 1968

Tabelul IX.5 Metode şi tehnici de stabilire a

diagnosticului de gestaţie la scroafe Zi a

gestaţiei Metodă recomandată pentru

diagnosticul gestaţiei 1-115 prezenţa vierilor încercători 18-24 depistarea căldurilor regulate

(ciclice) în prezenţa vierilor încercători

> 21 zile ecografie în timp real 25-34 depistarea căldurilor neregulate în

prezenţa vierilor încercători 28 zile aparate bazate pe efectul Doppler

pentru pulsul uterin 35 zile aparate bazate pe efectul Doppler

pentru pulsul uterin ≥ 8 săptă-

mâni clinic, semne abdominale caracteristice instalării gestaţiei


13

În primele 3 săptămâni de gestaţie, o

alimentaţie foarte bogată poate avea un

impact negativ asupra supravieţuirii

embrionare, în special la scrofiţe. Astfel,

restricţionarea cantităţii de furaj la 1,8-2 kg

în primele 21 zile de la montă este

benefică.

În perioada 21-75 zile de gestaţie,

alimentaţia trebuie condusă în scopul

optimizării sau redobândirii condiţiei

corporale pierdute în timpul lactaţiei (vezi

tabelul 5.10); condiţia corporală ideală se

exprimă atunci când BCS = 3. De

asemenea, nutriţia la care este supusă

scroafa în zilele 21-50 este un element

important în maximizarea numărului fibrelor musculare ale produşilor de concepţie6.

De la 75 la 90 zile de gestaţie are loc dezvoltarea glandei mamare, prin proliferarea

celulelor secretorii, determinând, în ultimă instanţă, capacitatea de sinteză a laptelui. În această

perioadă, excesul de energie în raţie reduce numărul celulelor secretorii, fapt care va determina

diminuarea cantităţii de lapte sintetizată de scroafă. Aşadar, în acest interval, vor fi evitate

nivelurile foarte ridicate de energie.

În perioada gestaţiei târzii, după 90 de zile, greutatea fetuşilor creşte considerabil, motiv

pentru care şi cantitatea de nutrienţi trebuie să crească. Ridicarea nivelului alimentaţiei în

ultimele 2-3 săptămâni ale gestaţiei creşte uşor prolificitatea, dar supraalimentaţia nu se

recomandă, deoarece, în acest interval, un aport crescut de furaje determină scăderea

apetitului în timpul lactaţiei7.

În practică, se recomandă o corelaţie a aportului şi calităţii furajelor administrate cu

momentele în care influenţa alimentaţiei asupra stadiului gestaţiei este maximă, şi anume: în

primele zile după montă, când se repercutează asupra numărului de embrioni implantaţi şi a

organogenezei şi în ultima lună a gestaţiei, când are loc dezvoltarea foarte intensă a fetuşilor.

Datorită acestor aspecte, cantităţile de furaje combinate recomandate sunt:

i. în primele (maxim) 10 zile de la montă: 2,6 – 3,0 kg; .

ii. în perioada următoare, până la sfârşitul lunii a treia de gestaţie: 2,0 – 2,2 kg;

iii. în luna a patra de gestaţie: 2,6 – 3,0 kg;

iv. premergător parturiţiei cu 2- 3 zile: 2,0 – 2,2 kg

Reglarea cantităţii de furaj ingerat se face prin corecta reglare a condiţiei de calitate a

furajului şi în concordanţă cu condiţiile efective ale fermei. Practic, pe durata gestaţiei, furajarea

diferenţiată în concordanţă cu PCC asigură corecţia rezervelor corporale necesare mamei şi

produşilor de concepţie; concomitent, pregăteşte scroafa pentru susţinerea lactaţiei.

6 În ontogeneză la suine, fibrele musculare se dezvoltă în perioada 21-50 post-concepţie, numărul lor putând fi afectat de nutriţia mamei. Purceii cu un număr redus de fibre musculare vor avea creşterea şi dezvoltarea reduse. 7 Doumad (1991) a calculat că pentru fiecare 0,5 kg nutreţ administrat în plus în timpul gestaţiei vor fi consumate cu 0,32 kg mai puţin în timpul lactaţiei, aspect mai pronunţat mai ales în prima săptămână de lactaţie. Weldon şi col.(1994), Xue şi col.(1997), administrând 3,4-3,7 kg nutreţ / zi, au observat o reducere a aportului alimentar din timpul lactaţiei de 0,43-0,59 kg. Din cele prezentate anterior, este evident că aportul de furaje pe durata gestaţiei trebuie restricţionat la mai puţin de 2,7 kg, pentru a se putea maximiza consumul de furaj din timpul lactaţiei.

Tabelul IX.6

Furajare diferenţiat - cantitativă pe durata gestaţiei, în acord cu BCS

Punctaj condiţie corporală

Nivelul furajării faţă de raţia de bază* pe durata săptămânilor 2-

14 de gestaţie 1 - slabă + 0,6-1,0 kg faţă de raţia de bază 1,5 + 0,40 kg faţă de raţia de bază 2 - moderată + 0,30 kg faţă de raţia de bază 2,5 + 0,20 kg faţă de raţia de bază 3 - bună Raţia de bază* 3,5 - 0,20 kg faţă de raţia de bază 4 - grasă - 0,30 kg faţă de raţia de bază 4,5 - 0,4 0 kg faţă de raţia de bază 5 - obeză - 0,50 kg faţă de raţia de bază

* Raţia de bază, sub aspect cantitativ şi calitativ, se stabileşte împreună cu nutriţionistul în concordanţă cu particularităţilor condiţiilor d exploatare. Prelucrare după Foxcroft şi Aherne, (2000) şi www.thepigsite.com

Curs TCM – 2009/2010


14

Astfel, la gestantele aflate în perioada 14-98 zile, tehnica furajării va trebui să stabilizeze

condiţia corporală, urmând ca după ziua a 98-a să se practice o furajare stimulativă, în vederea

asigurării creşterii fetuşilor. În preajma fătării, cantitatea de furaj se reduce din nou, pentru a

preveni apariţia edemului mamar şi supraproducţia de lapte. O tehnică de furajare în intervalul

14-98 zile este prezentată în tabelul IX.6.

În concluzie, alimentaţia scroafelor gestante nu trebuie să fie deficitară (subalimentaţie),

deoarece cauzează reducerea capacităţii de alăptare şi obţinerea unor purcei cu greutate

redusă, dar nici excedentară (supraalimentaţie), deoarece ar exercita efecte negative, ridicând

mortalitatea embrionară şi numărul fătărilor distocice.

Întreținerea scroafelor gestante

Dependent de sistemul de exploatare, întreţinerea şi cazarea scroafelor gestante se

poate face: în aer liber, în padocuri cu pardosea de pământ sau pe păşune (în sistem

permanent sau rotaţional) şi în adăposturi în boxe individuale sau în boxe comune (în grupuri

mici sau în grupuri mari; cu furajare individuală - cu sistem de furajare în stand individual sau cu

furajare automatizată; pe pardosea fără aşternut - pe grătar, pe pardosea plină cu porţiuni de

grătar sau pe pardosea plină; cu aşternut din paie, aşternut permanent etc). În cazul în care

pardoseala este de tip grătar, la această categorie interspațiile dintre două bare vor fi de

maximum 20 mm, iar lățimea barei din beton armat cu oțel va fi de minimum 80 mm.

Indiferent de sistemul de exploatare, scroafele si scrofițele după a 4-a săptămână și până

la o săptămână înaintea parturiției se întrețin în boxe comune cu laturi mai mari de 2,8 m; în

situația în care grupul de scroafe gestante este mai mic de 6 animale, atunci laturile boxei pot fi

reduse, dar nu mai puțin de 2,4 m.

Cazarea în boxe comune cu front de furajare individualizat – este utilizată pentru

scroafele gestante şi pentru scroafele înţărcate (fig. IX.8) şi are următoarele caracteristici:

Dimensiunile boxei sunt variabile, dar se pleacă de la respectarea următoarelor principii:

boxa ideală este cea de formă pătrată, asigură o suprafaţă de 1,30-1,70 m2 /scroafă şi un front

de furajare individualizat de 45-50 cm.

Caracteristici: Ca regulă generală, scroafele

adulte, multipare, sunt cazate aparte de scrofiţe.

Pereţii despărţitori ai boxelor pot fi construiţi din

zidărie, ţevi metalice sau prefabricate din beton,

cu interspaţii cu o înălţime de cca. 1,10 m, iar uşa

de acces cu o lăţime de cca. 80 cm. Pardoseala

construită din cărămidă sau beton are o înclinaţie

de 2-3% spre rigolă sau canalul de evacuare a

dejecţiilor. În adăposturile cu evacuare hidraulică

a dejecţiilor sau cu racleţi, pardoseala este din

grătar de beton armat, aşezat peste canalul de

colectare a dejecţiilor.

Colectivitatea, respectiv numărul scroafelor

gestante cazate într-o boxă, este stabilită tehnologic şi este determinată de suprafaţa boxei; cei

mai mulţi autori recomandă grupurile mici, de 8 scroafe, cu pereţi mobili; astfel, după eliminarea

scroafelor negestante, în boxă mai rămân 6-7 scrofiţe, iar în cazul scroafelor, prin eliminarea

peretelui dintre două boxe, se formează boxe cu 12-14 scroafe.

Figura IX.8. Boxă comună cu front

de furajare individualizat 1 – uşă de acces; 2 – opt hrănitoare individuale

cu dozator; 3 - pardosea continuă; 4 – pardosea

din grătar; 5 adăpătoare.


15

Avantaje: permite furajarea individuală

a scroafelor la nivele stabilite, pe baza

grupării scroafelor după masă corporală sau

condiţie corporală. Diminuează competiţia

pentru hrană, prin individualizarea frontului

de furajare.

Dezavantaje: solicită gruparea

scroafelor; practic, scroafele care se cazează

într-o boxă trebuie să fie uniforme în privinţa

vârstei, stării de întreţinere şi stadiului de

gestaţie şi nu înlătură complet competiţia

pentru furaje, deoarece există scroafe mai

puternice, care se aşează paralel cu

hrănitorul şi, chiar în condiţiile furajării

simultane, pot exista situaţii în care unele

scroafe, mai slabe, să nu aibă acces la tainul administrat.

Cazarea în boxe comune cu fixare biologică (vezi sistemul biofix fig. IX.9) este o

variantă care îmbunătăţeşte cazarea precedentă şi utilizează principiul fixării biologice, prin

distribuţia încetinită a nutreţului, la cantităţi reduse la 100-200 g NC/minut; acesta se reglează în

funcţie de viteza de consum a furajului, remarcată la scroafele hrănite. Practic, furajul fiind

distribuit la o rată inferioară vitezei de consum a scroafei, face ca aceasta să rămână într-o

aşteptare permanentă, pentru a putea consuma noi cantităţi de furaj; în acest fel, scroafele

consumă cantitatea de furaj dozată şi competiţia pentru hrană şi comportamentul agonistic sunt

diminuate.

Cazarea în boxe comune cu identificare şi furajare individuală automatizată (ESF –

de la engl. Electronic Sow Feeding system) permite furajarea individuală şi poate opera cu mai

mult de patru nivele alimentare, pentru diferite categorii de scroafe (vezi fig. IX.10).

Dimensiunile boxei sunt mari, întrucât colectivităţile sunt de 50-90 scroafe.

Figura IX.9. Boxă comună cu front de

furajare individualizat şi biofixare După www.albertapork.com

După

Bra

de şi

col

., 1

986

Boxă pentru 90 scroafe:

1- trei staţii pentru furajare

automatizată; 2 – boxă pentru

obişnuire; 3 – adăpătoare; 4 – zonă

pentru dejecţii; 5 – zonă cu aşternut

permanent.

Vederi de ansamblu:

cu pardosea discontinuă (stânga jos)

şi cu pardosea din aşternut permanent

(dreapta jos)

După

ww

w.a

lber

tapo

rk.c

om

Figura IX.10. Boxă comună cu furajare individuală automatizată

Curs TCM – 2009/2010


16

Caracteristicile acestei cazări sunt asemănătoare, atât pentru varianta cu grupuri fixe

(pentru 40-60 scroafe – în fermele cu 45 scroafe montate/zi sau 900 scroafe matcă), cât şi

pentru varianta cu grupuri dinamice (de regulă, 150 scroafe în 2 grupuri). Practic, caracteristica

principală este dată de existenţa unui sistem computerizat, dar care recunoaşte şi permite

furajarea individuală a fiecărei scroafe. Fiecare boxă poate avea 1-3 staţii de furajare, fiecare

staţie putând deservi fără probleme 40-60 scroafe.

Avantaje: controlul individual al masei corporale şi al condiţiei corporale.

Dezavantaje: sistemul este scump şi presupune o investiţie mare şi nu înlătură

manifestarea comportamentului agonistic.

Cazarea în adăposturi reci – variantă pentru 64 scroafe gestante care este schiţată în

figura IX.11 și IX.12 asigură un volum de 6,2 m2/scroafă şi are suprafaţa utilă delimitată în plan

orizontal în două zone: una pentru furajare şi una cu aşternut permanent; întrucât între cele

două zone diferenţa de nivel este de 40 cm, trecerea se face prin intermediul unor trepte.

Zona de furajare, cu pardosea din beton raiat, ocupă 29% din suprafaţa utilă a

adăpostului, se află la cota +0,40 m faţă de pardoseala zonei de odihnă şi este prevăzută cu

1 – alei pentru circulaţie şi furajare; 2 – 32 standuri individuale dispuse în două rânduri a câte 16 standuri; 3 – alee

centrală de acces la standurile de furajare; 4 – adăpătoare; 5 – uşi; 6 – zonă cu aşternut permanent, boxe comune

pentru 32 scroafe gestante; 7 – zid despărţitor între boxe. Prelucrare după Honeyman şi col., 1997 – Iowa, SUA

1 – alei pentru circulaţie şi furajare; 2 – 32 standuri individuale dispuse în două rânduri a câte 16 standuri; 3 – alee

centrală de acces la standurile de furajare; 4- panou deflector; 5 – peretele de la capătul zonei de furajare.

Foto: Hugh, 2004, Australia

IX.11. Secţiune orizontală (sus), transversală (stânga) și ansamblu (dreapta) a unui

adăpost pentru 64 scroafe gestante


17

două alei de circulaţie prin faţa

boxelor, 32 standuri individuale

dispuse pe două rânduri (câte 16

standuri/rând) şi o alee centrală de

acces a scroafelor spre standuri.

În această zonă, prin

deschiderea succesivă a celor două

porţi (5 - vezi fig. IX.11 sus) se

asigură accesul la furaje pentru întreg

grupul de 32 de scroafe dintr-o boxă

longitudinală. Standurile de furajare

pot fi utilizate şi pentru furajarea

suplimentară a scroafelor cu condiţie

corporală precară sau efectuarea

altor manopere (tratamente,

diagnostic gestaţie etc.). Aleile pot fi

utilizate atât pentru inspecţie, cât şi

pentru prezentarea vierului depistator

prin faţa scroafelor blocate în standul

de furajare, în vederea depistării unor

eventuale reîntoarcerii a căldurilor.

Furajarea se realizează, de regulă, în standuri individuale care, după intrarea scroafelor,

permit atât închiderea şi blocarea, cât şi părăsirea boxei prin deschiderea porţii frontale. Practic,

standul de furajare permite şi izolarea animalelor şi elimină riscul agresiunilor care survin, cel

mai frecvent, odată cu furajarea

Accesul la apă este liber, adăpostul având prevăzute două adăpătoare cu dispozitive de

protecţie împotriva îngheţului, amplasate pe partea laterală a ultimelor două standuri de

furajare.

Zona de odihnă, prevăzută cu aşternut permanent, împarte suprafaţa utilă a adăpostului

în două jumătăţi cu dispunere longitudinală. În acest caz, cazarea scroafelor se face în două

boxe comune, în care pot fi introduse 32 scroafe/boxă.

Popularea grupelor de scroafe se face respectând principiul populării şi depopulării

totale. Ideal, popularea fiecărui compartiment se face cu scroafe din aceeaşi categorie, număr

de ordine al gestaţiei, greutate şi mărime.

Contracararea comportamentului agresiv se poate face prin mai multe tipuri de măsuri, şi

anume:

- prin gruparea în săptămâna a 5-a a gestaţiei8, după o perioadă de cazare individuală;

- prin asigurarea unui aşternut excesiv de abundent în momentul introducerii subgrupelor

noi (Durrel şi col., 1997);

- prin introducerea în boxa de scroafe a unui vier vasectomizat pentru o perioadă de 3-5

zile9.

8 Probabil, după acest stadiu al gestaţiei, întocmai ca la rozătoare, nivelurile ridicate de progesteron şi estrogen diminuează comportamentul agresiv; la scroafă, odată cu stabilirea gestaţiei (după ziua a 15-a), comportamentul agresiv este mai ponderat. 9 Se pare că această măsură reduce agresivitatea scroafelor şi îmbunătăţeşte performanţele reproductive (creşte rata supravieţuirii embrionare la momentul implantării) după grupare. Explicaţia nu este încă bine fundamentată ştiinţific, dar se pare că prezenţa vierului (posibil stimularea vizuală, contactul tactil sau feromonii) redirecţionează comportamentul agresiv spre vier sau feromonii vierului menţin starea de cuminţenie a scroafelor. De asemenea, androsteronul din saliva vierilor are efect sedativ asupra scroafelor (McGlone şi Morrow, 1988).

Figura IX.12. Accesul scroafelor în zona de furajare situată la capătul adăpostului

Zona de odihnă (sus) cu două boxe longitudinale şi zonă de furajare

(jos) cu 32 standuri de furajare dispuse pe două rânduri – vezi şi fig.

5.8. Furajarea se face succesiv pentru fiecare din loturile de scroafe

cazate în cele două boxe ale adăpostului. Iniţial, se introduc cele 32

scroafe dintr-o boxă, după care se eliberează standul şi se introduc

celelalte 32 scroafe; practic, fiecare stand se utilizează pentru două

scroafe din adăpost. Foto: Hugh, 2004 - Australia

Curs TCM – 2009/2010


18

Sistemele de ventilaţie, cel de răcire a adăpostului sau de răcorire individuală a

animalelor sunt deosebit de importante în menţinerea microclimatului şi reducerea riscului

apariţiei stresului termic al femelelor gestante – de cele mai multe ori, intensificarea ventilaţiei

se realizează prin amplasarea a 2-4 ventilatoare care cresc viteza curenţilor de aer longitudinali.

Regimul de iluminat este de 14-16 ore lumină/zi, cu o intensitate de minimum 55

lumeni/m2.

Necesarul de aşternut depinde de sezon; pe

durata iernii, consumul este mai mare, iar pe

durata verii - mai mic. În general, în cazul

scroafelor din gestaţie, necesarul de paie poate fi

stabilit la 1 kg/zi şi scroafă; pentru întreaga

perioadă de cazare în sectorul de gestaţie

consumul de paie este de 110 kg. Gunoiul care

provine din acest sector este mai uscat, motiv

pentru care, în cazul compostării lui, este

necesară adăugarea de apă, pentru favorizarea

fermentaţiei.

Regimul de mişcare se asigură prin

alocarea a 2,25-2,50 m2 suprafaţă de

odihnă/scroafă (Harmon şi col., 2004); această

suprafaţă depinde însă şi de mărimea grupului –

spre exemplu, la grupe de 30 scroafe, se

recomandă 2,60 m2/scroafă, la grupe de 15-29

scroafe, 3,25 m2/scroafă, iar pentru grupe mai mici

de 10 scroafe, se recomandă 3,70 m2/scroafă.

Izolarea scroafelor slabe sau tarate se poate

face în boxe de izolare (vezi fig. 5.9) sau pe

standul de furajare doar că, în ultimul caz, are loc

reducerea numărului de standuri care pot fi

destinate furajării.

Întreținerea în aer liber - presupune

contactul animalelor cu solul şi vegetaţia care se

găseşte la suprafaţa acestuia; de regulă, acest sistem de întreţinere solicită adăposturi portabile

şi mobile, adăposturi semideschise sau deschise. Construcţiile realizate sunt extrem de simple;

practic, acestea au pereţii şi acoperişul în două ape sau în formă de semicerc, confecţionate din

materiale ieftine sau refolosibile, cum sunt tabla, PAFS-ul s.a.

Sistemul prezentat în figura IX.13 permite exploatarea unui efectiv mediu de 600 scroafe

pe pășune în trei zone sectoriale: maximum 336 scroafe gestante în 24 padocuri, 248 scroafe în

padocurile pentru depistare-montă și 178 scroafe în padocuri pentru fătare, cu purcei10.

Avantajele sistemului sunt: costuri reduse ale investiţiei, posibilitatea utilizării unor terenuri

inferioare, slab productive (soluri nisipoase sau calcaroase), păşunatului în sistem rotaţional, în

10 Structurile pentru parturiţie sunt construite din tablă ondulată sau lemn şi, uneori, sunt izolate. Există mai multe tipuri

de astfel de boxe: unele au pardosea din lemn cu sau fără bare, pentru prevenirea strivirii purceilor. De regulă, porcii

adulți pot ieşi şi intra liber în adăpost, dar purceii sugari rămân captivi în acest spaţiu, fie ca urmare a existenţei unui

prag, fie a hrănitorului dispus în uşă, fie ca urmare a unei role care are rol de barieră.

A)

B)

C)

Figura IX.13. Sistem de întreţinere în

aer liber pentru 600 scroafe matcă A) - 8 padocuri pentru montă (padocurile I-VIII),

fiecare cu trei adăposturi mobile şi 4 padocuri pentru

flashing - padocurile a) ÷ d); B) - 24 padocuri pentru

gestaţie şi C) - 24 padocuri pentru fătare, fiecare cu

7 adăposturi

Prelucrare după www.sare.org/bulletin/hogs


19

concordanţă cu categoriile de animale din fermă (vezi figura IX.13), asigurarea unor condiţii

bune de welfare.

Dezavantajele sistemului pot fi considerate: necesitatea utilizării unor rase natural

rezistente; managementul individual dificil; performanţe mai reduse cu 1-2 purcei decât în

sistemele cu întreţinere în adăpost şi necesitatea unor condiţii climatice care să favorizeze

întreţinerea în aer liber.

În prezent, sistemul se bucură de o popularitate remarcabilă în ţările UE, ca urmare a

costului redus, flexibilităţii şi apariţiei cerinţelor consumatorilor pentru carnea provenită de la

animale întreţinute în condiţii naturale, în condiţii sporite de welfare şi cu o creştere neforţată.

Performanțe reproductive în relație cu întreținerea scroafelor

Deoarece fiecare sistem de întreținere și fiecare tip de boxă are atât avantaje cât şi

dezavantaje, se pleacă de la premisa că nu există sisteme de întreţinere şi cazare bune sau

rele; există însă sisteme adecvate sau inadecvate, toate fiind determinante asupra

performanţelor reproductive. Conform datelor prezentate în tabelul IX.7, prin întreţinerea

scroafelor gestante în aer liber, se obţin doar 20,9 purcei înţărcaţi /scroafă şi an, în timp ce, în

cazul întreţinerii în adăposturi, fertilitatea ajunge la 21 purcei. De asemenea, fertilitatea

scroafelor întreţinute în boxe comune este mai redusă – 21 purcei.

În cazul scroafelor gestante întreţinute pe aşternut permanent din paie, în grupuri de 15

animale, performanţele reproductive sunt: prolificitate 12,1 purcei; purcei născuţi vii 10,3 purcei;

pierderi purcei sugari (mortalitate sugari/născuţi vii) 15,9% - performanţele fiind comparabile cu

cele prezentate în tabelul IX.7.

În cele mai multe sisteme europene, la patru săptămâni de la efectuarea montei şi până

cu o săptămână înainte de data programată a fătării, cazarea scroafelor se face în boxe

comune, cu laturi de cel puţin 2,8 m; în cazul grupurilor mai mici de 6 scroafe, laturile boxei pot

fi de cel puţin 2,4 m.

IX.2.5. Parturiția și lactația la scroafe

Organizarea fătărilor şi parturiţia la scroafe

Organizarea fătării la scroafe presupune o serie de activităţi necesare pregătirii

adăpostului, a scroafelor, purceilor şi a personalului.

Popularea survine după operaţiuni prealabile de igienizare a adăpostului şi a animalelor.

Scroafele se introduc în maternitate, în grupuri de aceeaşi categorie (scrofiţe, scroafe mari,

scroafe mijlocii) şi număr al fătării, cu 2-5 zile înainte de data programată a fătării – de regulă în

ziua a 110-a a gestaţiei.

Tabelul IX.7 Performanţe reproductive generate de sistemul de întreţinere al scroafelor

întreţinere pe durata gestaţiei în

aer liber* în

adăpost* în boxe

comune** în boxe

individuale** cu furajare

automatizată** Fătări /an 2,20 2,30 2,29 2,27 2,31 Purcei născuţi vii 10,4 10,7 10,9 10,7 10,7 Purcei înţărcaţi 9,4 9,7 9,5 9,5 9,4 Mortalitate sugari 10,2 10,9 12,6 11,3 12,0 Fertilitate 20,9 21,8 21,0 21,7 21,7 Prelucrare după McGlone şi Pond, 2003, pentru fermele din Anglia în anul 1998 * şi 1993**

Curs TCM – 2009/2010


20

Organizarea fătării: fătarea sau parturiţia

are loc cu sau fără intervenţia şi ajutorul omului.

Pe durata lactaţiei, pericolul strivirii purceilor se

diminuează prin montarea spaţiilor de refugiu (ţevi

metalice fixate la distanţa de 25 cm faţă de

pardosea şi faţă de pereţii boxei). Aceste bare

sunt dispuse pe întreg perimetrul boxei, deoarece,

de cele mai multe ori, poziţionarea scroafelor în

momentul alăptării este spre marginile pereţilor

boxei.

Asistenţa la fătare asigurată de către mamoş poate aduce un plus important, prin

diminuarea pierderilor de purcei. Asistarea fătării permite, pe de o parte, identificarea tulburărilor

actului parturiţional şi acordarea ajutorului la fătare, şi, pe de altă parte, reduce nivelul

pierderilor de purcei nou-născuţi.

Supravegherea fătărilor este recomandată chiar şi atunci când costul muncii personalului

(costul cu mamoşul) este mai mare decât plusul de purcei aduşi prin activitatea acestuia;

practic, avantajele decurg din înregistrarea tipurilor de mortalităţi şi pierderi – acest aspect

poate permite identificarea cauzelor şi rezolvarea eventualelor probleme apărute în amonte

actului parturiţiei.

Parturiţia la scroafe

Iniţierea parturiţiei este precedată de aşa-numitele semne prodromale; acestea

reprezintă totalitatea modificărilor de comportament de ordin morfologic şi fiziologic care

premerg fătarea şi pe baza cărora se poate anticipa timpul declanşării acesteia.

Comportamentul femelei în faza prodromică este caracterizat printr-o stare de agitaţie

care apare înainte cu cel puţin 12 ore de manifestarea parturiţiei. Construirea cuibului de fătare

se observă cu 9 ore înainte de fătare; apariţia acestui comportament corespunde, din punct de

vedere endocrinologic, cu creşterea nivelului prolactinei, iar finalizarea acestui tip

comportamental apare odată cu creşterea nivelului ocitocinei. De asemenea, înainte cu 24 ore

de începerea parturiţiei, se constată o intensificare a comportamentului excretor, practic a

frecvenţei micţiunilor şi defecărilor. De cele mai multe ori, înainte cu 15-60 minute de parturiţie,

scroafa adoptă decubit lateral.

Modificările anatomo-fiziologice (vezi tabelul IX.8) apar atât asupra stării generale

cât, mai ales, asupra aparatului genital, glandei mamare şi bazinului.

La nivelul glandei mamare, cu 7-10 zile înaintea parturiţiei, apare turgescenţa şi

edemul mamar. Secreţiile seroase şi cea lactată pot fi surprinse începând cu 48, respectiv 24

ore înainte de parturiţie. Secreţia lactată abundentă indică faptul că parturiţia este iminentă,

aceasta desfăşurându-se în maxim 6 ore.

Cu 1-7 zile înaintea parturiţiei, se constată edemaţierea vulviţelor şi, cu puţin timp

înaintea fătării, apariţia unui mucus filant gălbui-opalescent, care reprezintă dopul de mucus

cervical care a început să se lichefieze şi să se elimine la exterior.

Datorită relaxinei, precum şi efectului congestiv şi infiltrativ al estrogenilor, la nivelul

bazinului are loc o relaxare evidentă a articulaţiilor şi ligamentelor acestora.

Inconstant, dar destul de frecvent, starea generală este afectată înainte cu 12 ore, când

se observă creşterea temperaturii corporale cu 0,5 oC. De asemenea, apare tahipneea; înainte

cu 24 ore de parturiţie, se observă 54 respiraţii / minut, înainte cu 6 ore - 90 respiraţii / minut, iar

după naşterea primului purcel, numărul respiraţiilor se reduce la 70 respiraţii / minut.

Tabelul IX.8

Semne ale parturiţiei la scroafe Semn survenit înainte de parturiţie cu:

Hiperemia vulvelor 1-7 zile

Secreţia laptelui 6-48 ore

Construirea cuibului 9 ore

Mucus filant la nivelul vulvei 1-20 min

Adoptarea decubitului 10-90 minute

Prelucrare după Gordon, 1997 şi Smith, 1997


21

IX.2.6. Principii ale furajării scroafelor lactante

Stimularea apetitului

Este bine cunoscut faptul că la scroafele în lactaţie consumul de nutreţ (apetitul) este

influenţat de o serie de factori.

Gradul şi direcţia ameliorării genetice influenţează apetitul scroafelor în lactaţie.

Selecţia pentru obţinerea de animale specializate pentru producţia de carne (implicit cu grăsime

redusă în carcasă) are efecte diferite asupra apetitului: dacă selecţia se face pe baza

consumului redus de nutreţ, evident vor exista probleme mai mari privind apetitul scroafelor

lactante decât în cazul selecţiei pe baza procentului de carne din carcasă.

Numărul de ordine al fătării sau vârsta este un factor important, mai ales în cazul

scroafelor primipare. În fig. 7.6 se observă faptul că apetitul scroafelor creşte până la nivelul

lactaţiei a 6-a, după care rămâne constant, dar dependent de prolificitate şi greutatea corporală

a scroafelor.

Stadiul lactaţiei. În prima perioadă a lactaţiei, consumul mediu zilnic de furaje creşte, în

perioadele următoare manifestă o tendinţă staţionară sau uşor descrescătoare.

În practică, principalele variaţii ale apetitului din timpul lactaţiei sunt cauzate de conduita

alimentară impusă în prima săptămână post-partum. Totuşi, de cele mai multe ori, raţionalizarea

administrării hranei scroafelor parturiente este menţinută în fermele cu exploatare intensivă, în

scopul prevenirii agalaxiei sau diminuării apetitului.

Densitatea nutritivă a rațiilor. Concentraţiile energetice mari şi nivelurile proteice

ridicate din furaj pot compensa apetitul diminuat. Suplimentarea nutreţului cu 10% substanţe

energetice permite ingerarea unei cantităţi mai mari de energie, în ciuda ingestiei unei cantităţi

de nutreţ mai reduse; aportul suplimentar de energie corespunde unui export important de lipide

în lapte.

Diminuarea conţinutului în proteină, în condiţiile asigurării aminoacizilor esenţiali, prin

administrarea aminoacizilor de sinteză şi optimizarea raporturilor dintre aminoacizi11, poate

reprezenta o altă cale în contracararea efectelor unui apetit diminuat.

Frecvenţa şi forma de prezentare a nutreţului. Trecerea de la un regim cu un tain la un

regim cu trei tainuri pe zi determină creşterea consumului de nutreţ cu 15% / scroafă. De regulă,

în alimentaţia scroafelor lactante, se iau în considerare cele două momente preferenţiale pentru

comportamentul de ingestie, respectiv dimineaţa şi după-amiaza.

Administrarea nutreţului umed are, de asemenea, un efect pozitiv asupra consumului

mediu zilnic, determinând o creştere a ingestei cu +3% până la +12 %.

Alimentaţia în timpul gestaţiei. Pe ansamblul gestaţiei, aportul energetic ridicat

antrenează diminuarea consumului mediu zilnic din timpul lactaţiei.

Temperatura din maternitate este componenta al cărei efect este cel mai intens studiat la

ora actuală12; aceasta depăşeşte frecvent limita superioară a confortului termic al scroafei.

Factorul limitant în consumul de nutreţ pare să fie capacitatea redusă a scroafelor de a disipa

căldura internă. Aceasta din urmă poate fi redusă, fie prin scăderea cantităţii de nutreţ, fie prin

diminuarea mobilizării rezervelor corporale pentru producţia de lapte. Creşterea cu 1°C a

temperaturii ambientale în intervalul 16-32 °C este acompaniată, în medie, de diminuarea cu 2,4

MJ energie digestibilă / zi13.

11 Nerespectarea echilibrului aminoacizilor administraţi are efecte negative asupra apetitului. Un aport scăzut în triptofan raportat la valină şi izoleucină antrenează o scădere a consumului mediu zilnic la 6 -12 zile după parturiţie. 12 Confortul termic pentru scroafe este de 12 - 20 °C, în timp ce pentru purcei este de 30 - 35 °C 13 Totuşi, cea mai mare parte a cercetărilor disponibile compară două niveluri constante de temperatură din cursul lactaţiei, dar este foarte probabil ca efectul temperaturii asupra apetitului să nu fie liniar. În consecinţă, nici un rezultat

Curs TCM – 2009/2010


22

Pentru diminuarea efectelor negative ale temperaturii asupra apetitului se pot utiliza două

tactici: compensarea deficitului prin creşterea conţinutului în energie sau utilizarea sistemelor de

răcire eficiente (diferite tipuri de ventilaţie - aspersia apei, răcirea râtului cu picături de apă,

ceaţa sau stropirea spaţiilor din adăpost).

Principii ale furajării scroafelor lactante și înțărcare

În sistemul intensiv românesc clasic, cerinţele zilnice sunt acoperite prin utilizarea unei

reţete de NC de tip 0-5. Maximul cerinţelor nutriţionale la scroafe se înregistrează între

săptămânile II-V de lactaţie.

Cantitatea zilnică de furaj pentru maximizarea producţiei de lapte se poate aprecia

calculând un necesar de 1,2 – 1,5 kg NC pentru întreţinerea funcţiilor vitale şi 0,4 – 0,5 kg NC

pentru fiecare purcel alăptat. În practica creşterii intensive, cu înţărcare la 35 zile, cantitatea de

furaj administrat are următoarea distribuţie:

- în ziua fătării, scroafa primeşte numai apă sau un terci subţire : 1 kg tărâţe / 4 –

5 l apă, care au efect laxativ;

- în perioada 2-10 zile de la fătare, cantitatea de NC creşte progresiv de la 2,5 kg

la 5-6 kg la sfârşitul perioadei;

- în perioada 11-32 zile, cantitatea de furaj combinat este cea maximă (6 kg) sau

la discreţie;

- premergător înţărcării, în zilele 33 şi 34 , se reduce cantitatea de NC la 2,5 – 3

kg;

- în ziua a 35 - a nu se administrează furaj.

În funcţie de sezon, în alimentaţia scroafelor în lactaţie se pot utiliza: lucerna masă

verde, sfecla furajeră, cartofii în cantitate de 4 – 6 kg /cap / zi, şi, de asemenea, laptele ecremat,

zer sau zară. La înţărcarea scroafelor, se poate recurge la un complex de măsuri care cuprinde:

suprimarea furajului şi chiar şi a apei în ajunul înţărcării; administrarea de purgative; efectuarea

unor tratamente sau vaccinări şi mutarea scroafelor în alte boxe.

Înţărcarea scroafelor. Sistarea secreţiei lactate a scroafelor este generată de

reducerea progresivă a cantităţii de furaj din ultimele zile ale lactaţiei şi dieta din prima zi după

separarea de purcei. În situaţia în care reducerea furajului nu dă rezultatele scontate, se poate

recurge şi la alte măsuri, care includ:

- relotizarea scroafelor în sectorul de depistare-montă;

- efectuarea unor tratamente sau a vaccinărilor;

- dietă totală (inclusiv privarea accesului la apă);

- administrarea medicaţiei purgative.

IX.2.7. Întreținerea scroafelor pe durata fătării și lactației

Există o gamă variată de sisteme de exploatare a scroafelor pe durata parturiției și

lactației; cele mai multe sisteme delimitează funcțional zona în care au loc fătările (maternitatea)

în compartimente sau sectoare speciale.

nu permite, actualmente, stabilirea sensibilităţii scroafelor la variaţii nictemerale ale temperaturii în funcţie de amplitudine şi de valoarea medie considerată a acesteia.


23

Exploatarea în hale convenționale

În cazul exploatării în hale convenționale cu evacuare hidraulică a gunoiului, întreținerea

se face individual, în boxe de fătare-creștere, grupate în compartimente, pentru respectarea

principiului populării și depopulării totale.

Cazarea în boxe de fătare-creştere – boxele sunt utilizate pentru fătare, lactaţie şi,

eventual, creşterea purceilor înţărcaţi în prima fază de creştere (vezi fig. IX.14).

Utilizare: pentru scroafe - ultimele 5 zile ale gestaţiei (începând cu ziua a 110-a) şi pe

durata celor 27 zile de lactaţie, purceii pot fi crescuţi în aceste boxe până la greutatea de 25-30

kg şi, dacă situaţia o impune, chiar mai mult.

Dimensiunile – în variantele mai vechi erau de 1,40÷1,80 x 2,20÷2,25 m şi în variantele

mai noi 2,00 x 2,40.

Caracteristicile acestei cazări

Pardoselile pot fi de tip grătar sau plin; în

ultimul caz, boxele au pardoseala din beton

sclivisit, cu o pantă de 2-3%, orientată spre

rigolele de colectare a purinului. Peste

această pardosea se pune un aşternut din

paie. Fiecare boxă prezintă elementele

enumerate în figura 15. Cuibul purceilor se

recomandă a fi mărginit cu pereţi din

scândură şi acoperit cu un capac din tablă

zincată. Încălzirea cuibului se poate realiza în

două variante:

- cu ajutorul unor lămpi cu radiaţii

infraroşii, situaţie în care în capacul

cuibului se practică un orificiu circular

pentru poziţionarea lămpii;

- prin încălzirea pardoselii cu ajutorul

unor rezistenţe sau conducte cu

agent termic amplasate în pardoseala

cuibului.

Indiferent de soluţia constructivă

aleasă, pentru funcţionarea în circuitul

instalaţiilor de încălzit trebuie să fie amplasat

un termostat. Grilajele mobile ale boxei sunt

amplasate în funcţie de succesiunea

evenimentelor; astfel, în ultimele zile ale

gestaţiei (110-115 zile), acestea vor fi

amplasate în poziţia A (grilajele 1’ şi 1’’,

conform figurii IX.14). În timpul parturiţiei şi în

primele zile după parturiţie, când există

pericol mare de strivire a purceilor, scroafa se

claustrează în zona centrală a boxei, prin

cele două grilaje mobile montate în poziţia B (vezi fig. IX.14). După parturiţie, pentru prevenirea

strivirii purceilor, grilajele sunt mutate spre stânga şi dreapta în poziţia C (vezi fig. IX.14). Pe tot

conturul boxei, partea inferioară a pereţilor (55-60 cm) este plină (de exemplu, aceştia pot fi

Figura IX.14 Variante românești ale boxei de tip fătare-creştere

I – zonă pentru scroafă; II – zone pentru purcei; A –

compartimentare înainte de fătare; B – compartimentare

în timpul fătării; C – compartimentare pe durata alăptării

după ce trece pericolul de strivire a purceilor. 1, 1’ şi 1’’ –

grilaje mobile din ţeavă de oţel (ø50 mm) pentru blocarea

accesului scroafei; 2 – pereţi ficşi din ţeavă şi scândură; 3

– pereţi din scândură; 4 – uşă de acces; 5 - panou fixat la

o înălţime de 25 cm pentru protecţia purceilor şi

direcţionarea dejecţiilor din imediata apropiere a uşii; 6 –

hrănitor pentru scroafă; 7- adăpătoare cu niplu pentru

adăpare scroafă; 8 –adăpătoare cu niplu pentru purcei; 9

– hrănitoare purcei; 10 - cuib de odihnă pentru purcei

încălzit prin pardosea sau cu ajutorul unei lămpi cu radiaţii

infraroşii. Prelucrare după Decun şi Rusoaie – 2002.

Curs TCM – 2009/2010


24

executaţi din scândură), pentru a se evita formarea curenţilor de aer la nivelul purceilor.

Înălţimea pereţilor boxei este de 110 cm. Restul pereţilor pot fi construiţi dintr-un grilaj de ţeavă

cu o înălţime de 55-50 cm faţă de marginea plină a pereţilor.

Avantaje: permite utilizarea judicioasă a spaţiului unui adăpost; permite încălzirea

diferenţiată a zonelor boxei (la temperaturi mai mari în cuibul de purcei şi mai reduse pentru

scroafe).

Dezavantaje: depind în special de tipul pardoselii din boxă; în cazul celei din grătare de

beton, gradul de curăţenie este mai mic decât în cele cu grătar metalic sau din plastic.

Exploatarea în adăposturi calde pe așternut permanent

În cazul exploatării în adăposturi calde sau reci pe așternut permanent, întreținerea se

face în grupe de 10-15 scroafe, în compartimente de fătare-creștere.

Cazarea în compartimente comune cu aşternut permanent sau aşternut adânc în

adăposturi încălzite sunt sisteme utilizate mai ales în Anglia (65% din ferme), Danemarca (15%

din ferme) şi Suedia14, dar şi în alte ţări europene. Acest tip de întreținere poate fi utilizat pentru

creştere, gestaţie 15şi, prin delimitarea unor boxe individuale, pentru fătare.

Dimensiunile compartimentului sunt mari; de exemplu, în figura IX.14, dimensiunile sunt

de 7 x 14 m şi o înălţime de regulă de peste 3,3 m. Aleile pentru furajare şi mutarea animalelor

14 În Suedia este cunoscut sub numele Swedish Vastgomodel şi are două variante: Ljungström şi Thorstensson.

15 În cazul gestaţiei şi pentru scroafele aflate în depistare-montă, spaţiul necesar este de 2,5 m2/scroafă şi, în cazul cazării individuale, 6-6,8 m2/vier. Furajarea se face individual, cu ajutorul unor standuri de furajare cu dimensiuni de 0,55x 2,13 m, pe o platformă de beton care este mai înaltă cu 40 cm decât platforma pentru aşternutul permanent. De regulă, introducerea scroafelor sau scrofiţelor se face în grupuri deja formate, de minim 3, preferabil 5-6 animale; astfel, intrarea unui grup de femele şi nu a unei femele singure reduce comportamentul pentru stabilirea ierarhiei în grupul nou format. Comportamentul agresiv este diminuat, ca urmare a suficienţei spaţiului15 şi a existenţei unei cantităţi abundente de paie, care oferă suficiente premise pentru manifestarea comportamentului explorator şi de odihnă. În acest sistem, suprafaţa utilă a boxei se păstrează curată şi uscată, prin dispunerea regulată a aşternutului de paie; este deosebit de important ca aşternutul să nu devină niciodată umed. Adeseori, animalele subdivid suprafaţa utilă a boxei în arii separate; aria utilizată pentru excreţie – o zonă pentru excreţie, de regulă o zonă mai rece, umedă, cu curenţi de aer, opusă spaţiului destinat furajării - şi o zonă de odihnă - zona care asigură cel mai bine confortul termic. Îndepărtarea aşternutului în acest sector se face de 2-4 ori /an, timp în care scroafele sunt claustrate în standul de furajare.

După

Wils

on, w

ww

.ctic

.pur

due.

edu

Figura IX.15. Compartimente pentru fătare-creştere – versiunea Thorstensson

1 – cameră de intrare; 2 – alee şi perete cu geamuri; 3 – spaţiu de refugiu pentru purcei; 4 – hrănitoare pentru scroafe;

5 - marginea platformei de furajare – cu o înălţime de 30-40 cm; 6 – suprafaţa cu aşternut permanent; 7 – uşă glisantă

de 3,6x3,6 m pentru evacuarea şi primenirea aşternutului; 8 – sursă de apă şi drenaj a purinului; 9 – boxă de fătare cu

dimensiuni de 2,45 x 1,8 m, uşă şi rolă pentru blocarea purceilor.


25

dintr-o boxă în alta sunt de asemenea largi – de regulă, lărgimea este mai mare de 1 m.

De regulă, aleea de furajare este mai înaltă cu 40 cm decât spaţiul în care se dispun

paiele pentru aşternutul permanent. Uşile,

de regulă glisante, sunt utilizate pentru

primenirea aşternutului sau evacuarea

acestuia şi, pe durata verii, prin deschiderea

geamurilor din partea opusă, pentru

ventilaţia naturală.

Caracteristici: acest sistem de

întreţinere constă în existenţa unui aşternut

permanent care, prin cumulare, poate

ajunge la o grosime de 35-45 cm.

În cazul fătării şi lactaţiei, se pot utiliza

mai multe variante: cu fătare în boxe

construite în cadrul compartimentului şi

înfrăţirea la 10 zile, prin eliminarea pereţilor

boxelor la 10 zile (sistem suedez, versiunea

Thorstensson) sau cu fătare în compartiment de fătare special amenajat şi transferul scroafelor

şi purceilor la vârsta de 14-20 zile în boxe de înfrăţire (sistem suedez, versiunea Ljungström)

Versiunea Thorstensson - în exemplul prezentat în figura IX.14, prin dispunerea a două

rânduri de boxe de fătare cu pereţi de lemn, lipite de pereţii laterali ai compartimentului; astfel,

se pot introduce 11 scroafe gestante aflate în ziua 110-a a gestaţiei. Scroafele sunt introduse în

compartimentul de fătare iluminat în zona culoarului central şi cu aşternut plasat doar în boxe,

pentru descurajarea construirii cuibului de fătare şi fătării în spaţiul dintre cele două rânduri de

boxe. De cele mai multe ori, aceste boxe nu sunt prevăzute cu sisteme de încălzire a purceilor

ori cu bare pentru protecţia împotriva strivirii de către scroafa mamă, pentru ca aceasta să aibă

posibilitatea să-şi construiască cuibul de fătare. În caz de necesitate, în timpul iernii,

suplimentarea căldurii nu este necesară mai mult de 7-10 zile.

De regulă, boxa de fătare are dimensiuni de cel puţin 1,75 x 2,40 (vezi fig. IX.15) şi este

prevăzută cu o uşă; purceii sunt reţinuţi în interiorul boxei cu ajutorul unei role plasată în

deschiderea uşii boxei de fătare. Această rolă are diametrul de 10-15 cm şi ajunge la o înălţime

de 35-40 cm faţă de pardosea. Rola are două roluri; în primul rând, protejează ugerul scroafei şi

în al doilea, păstrează purceii în interiorul boxei în primele 4-5 zile de viaţă. Atunci când purceii

sunt capabili să treacă peste rolă, aceasta este îndepărtată. De regulă, scroafele bune mame

avertizează purceii în momentul în care intenţionează să intre în boxă, vocalizând înaintea

intrării în boxă şi împingând cu râtul purceii care ar putea fi striviţi.

În aceste compartimente, ventilaţia pe durata verii se recomandă să fie de peste 680

m3/oră şi scroafă cu purcei, iar iarna aceasta poate fi redusă la 70 m3/oră şi scroafă cu purcei;

toamna şi primăvara, rata ventilaţiei poate fi de 100 m3/oră şi scroafă.

La 10-14 zile, pereţii boxei de fătare se îndepărtează şi se introduc câţiva baloţi de paie.

În acest caz, pentru scroafele în lactaţie, spaţiul cu aşternut permanent asigurat este de 7,5

m2/scroafă împreună cu purceii. La vârsta de 5 săptămâni, scroafele sunt îndepărtate, purceii

rămânând până la 9 săptămâni în acest compartiment.

Versiunea Ljungström - în cazul fătării scroafelor în compartimente special destinate

acestui fapt, înfrăţirea are loc la 14-20 zile. Gruparea scroafelor şi înfrăţirea purceilor în

compartimente cu aşternut permanent (vezi fig. IX.16) se fac pe durata unei zile, dar gradual, în

funcţie de categoria mamei. Astfel, primele sunt introduse scrofiţele împreună cu purceii lor;

după ce acestea s-au obişnuit, sunt introduse scroafele mici şi purceii lor şi, ulterior, scroafele

După

Hal

vers

on ,

199

4

Figura IX.16. Compartiment pentru

scroafe şi purcei sugari

Curs TCM – 2009/2010


26

mari împreună cu purceii lor. Astfel, se ponderează şi diminuează comportamentul agresiv al

scroafelor mari, prin faptul că acestea trebuie să se ocupe de propriii purcei.

Purceii sunt înţărcaţi la peste 4 săptămâni, de regulă la 5-6 săptămâni, prin scoaterea

scroafelor din compartiment; purceii rămân în compartiment până la 11-12 săptămâni sau 25-30

kg.

Avantajele acestui sistem sunt date de faptul că adăposturile permit păstrarea principiului

totul plin-totul gol. De asemenea, munca necesară este de 18 ore/scroafă şi an, mai redusă

decât în sistemul convenţional, privind curăţenia, asistenţa la fătare sau medicaţia şi mai mare

în ceea ce priveşte observarea, managementul şi planificarea.

Dezavantajele sunt date de faptul că sistemul este aplicabil mai cu seamă în zonele în

care există paie în cantităţi mari şi ieftine. De regulă, se utilizează doi baloţi mari de paie,

putându-se calcula un necesar de 1,7-2,2 tone paie / scroafă şi an. Unii autori sugerează

utilizarea rumeguşului şi fermentării anaerobe a gunoiului, prin utilizarea unui amestec

enzimatic-microbian. De asemenea, sunt necesare controlul emisiei de amoniac sub limitele

maxim admise şi menţinerea umidităţii relative a aşternutului la valori de 40-60%16. În caz

contrar, aşternutul umed poate genera boli, mai ales în rândul purceilor sugari.

BIBLIOGRAFIE CONSULTATĂ

1. ALGERS, B., 1997. Cold housing and open housing - effects on swine health, management and production,

9th International congress in Animal Hygiene, 17-21 August, 1997. Helsinki, Finland, 2:525-527

2. BELTRANENA, E., PATTERSON, J., FOXCROFT, G., 2005a. Optimizing boar power use in the gilt

development unit, Western Hog Journal, 27(1):33-36

3. BODDE, R., 1999, Feilloos fokken met nieuwe vruchtbaarheidsindex. Boerderij, Varkenshouderij 84(9): 28-29.

4. BRUMM, M.C., HARMON, J.D., HONEYMAN, M.S., KLIEBENSTEIN, J.B., ZULOVICH, J.M., 1999. Hoop

structures for gestating swine. AED44, MidWest Plan Service, Iowa State Univ., Ames, IA, 16p.

5. DINU, I., HĂLMĂGEAN, P., TĂRĂBOANŢĂ, GH., FARKAŞ, N., SIMIONESCU, D., POPOVICI FELICIA,

1990. Tehnologia creşterii suinelor, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

6. HONEYMAN, M.S, 2004. Deep-bedded systems for sows and piglets, Hoop Barns & Bedded Systems for

Livestock Production Conference, 14 September 2004, Ames, Iowa.

7. HONEYMAN, M.S., KENT, D., 2000. Reproductive Performance of young sows from various gestation

housing systems, 1999 Swine Research Reports, AS-642, Iowa State University, Ames, IA.

8. HUŢU I., 2003. Cercetări privind specificul reproducţiei la scroafele exploatate în sistem intensiv, Teză

Doctorat, specializarea Medicină Veterinară, Timişoara: Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină

Veterinară a Banatului, 423 p

9. KEMP, B., SOEDE, N.M., 1996. Relationship of weaning-to-estrus interval to timing of ovulation and

fertilization in sows. J. Anim. Sci. 74:944-949.

10. OLLIVIER L., 1982. Selection for prolificacy in the pig. Pig News Info3, 383-388.

11. SAS, E., 1996. Curs de zootehnie si etologie, Ed. Brumar, Timişoara.

12. TĂRĂBOANŢĂ, GH., HĂLMĂGEAN, P., Farkaş, N., Oprescu Sevastia, 1983 Tehnologia creşterii suinelor,

Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

13. *** Council Directive 2001/88/EC of 23 October 2001 amending Directive 91/630/EEC laying down minimum

standards for the protection of pigs.

16 Pentru prevenirea emisiei de amoniac, se sugerează menţinerea unui raport carbon/azot de minim 30/1. Paiele asigură un raport între carbon şi azot de 80/1 - astfel, la colectivităţi de 10 scroafe, se introduc 700 kg paie la populare şi, ulterior, 350 kg paie/săptămână, cu specificarea că zonele umede trebuie acoperite zilnic.

Curs_09-10

Documents

Transcript of Curs_09-10