Universitatea „Petru Maior” Târgu-MuresDEPARTAMENTUL I.F.R.D.

EMILIA ALBU

PSIHOLOGIAVÂRSTELORPentru uzul studentilor2007MINISTERUL EDUCATIEI , CERCETARII SI TINERETULUI

EMILIA ALBUDepartamentul I.F.R.D.

PSIHOLOGIAVÂRSTELORPentru uzul studentilor2007

CuprinsCapitolul I: Obiectul de studiu al psihologiei vârstelor ................................................71. Obiectul de studiu al psihologiei vârstelor ....................................................71.1. Conceptul de dezvoltare .........................................................................92. Factorii dezvoltarii psihice ...........................................................................102.1. Factorii externi si factorii interni ...........................................................102.1.1. Ereditatea ............................................................................................102.1.2. Mediul .................................................................................................122.1.3. Educatia ...............................................................................................133. Influente în dezvoltare ...................................................................................144. Ecologia dezvoltarii .......................................................................................15Capitolul II: Teorii privind dezvoltarea psihica ...........................................................182.1. Teoria dezvoltarii cognitive – J. Piaget ......................................................182.2. Abordarea psihodinamica a dezvoltarii - S. Freud .................................... 202.3. Paralela între viziunea piagetiana si cea freudiana privind dezvoltareaumana......................................................................................................... 242.4. Dezvoltarea cognitiva în context social (constructivismul social) –L. S.Vîgotski.............................................................................................. 262.5. Teoria dezvoltarii morale (L. Kohlberg) ................................................... 282.6. Teoria dezvoltarii psihosociale (E. Erikson) ............................................. 302.7. Stadiile implicate în ciclurile vietii si ale dezvoltarii psihice(periodizarea vârstelor)...............................................................................30Capitolul III: Debutul vietii ..........................................................................................313.1. Perioada prenatala ..................................................................................... 323.2. Nasterea ..................................................................................................... 34Capitolul IV: Primul an de viata .................................................................................. 35

Capitolul V: Prima copilarie (de la 1 la 3 ani) ............................................................. 44Capitolul VI: A doua copilarie (de la 3 la 6-7 ani) ...................................................... 506.1. Complexul lui Oedip ................................................................................. 53Capitolul VII: A treia copilarie (de la 7 la 11 ani) ...................................................... 54Capitolul VIII: Perioada pubertatii si adolescenta ...................................................... 668.1. Pubertatea .................................................................................................. 668.1.1. Etapa prepuberala (de la 10 la 12 ani) ............................................... 668.1.2. Pubertatea propriu-zisa (sau momentul culminant al pubertatii)de la 12 la 14 ani ........................................................................................... 688.1.3. Momentul postpuberal (de la 14 ani la 16/18 ani) .............................. 698.2.Adolescenta ................................................................................................ 698.3. Reactii specifice ale vârstei ....................................................................... 708.3.1. Dezvoltarea constiintei de sine (a identitatii) ..................................... 718.3.2. Afirmarea de sine ............................................................................... 748.3.3. Integrarea sociala ............................................................................... 758.3.4. Comparatie între preadolescenta si adolescenta ................................ 758.4. Metode de educatie folosite la vârsta adolescentei .................................. 76Capitolul IX: Perioadele tineretii (de la 25 ani la 31- 35 ani) .................................... 81Capitolul X: Vârstele adulte ....................................................................................... 8410.1. Subetapele vârstei adulte ........................................................................ 8610.2. Caracteristicile personalitatii la vârstele adulte ...................................... 87Capitolul XI: Vârstele de regresie .............................................................................. 89Capitolul XII: Respectul de sine, componenta esentialaa dezvoltarii umane............................................................................... 9412.1. Ce este respectul de sine? ....................................................................... 9412.2. Respectul de sine este personal ............................................................... 9512.2.1. Studiu de caz ..................................................................................... 9512.2.2. Studiu de caz ..................................................................................... 9512.3. Respectul de sine înseamna descoperire de sine ..................................... 9612.3.1 .Studiu de caz ..................................................................................... 9612.4. Respectul de sine este cosmic ................................................................. 9812.4.1. Studiu de caz ..................................................................................... 9812.5. Respectul de sine este esential ................................................................ 98Capitolul XII: Respectul de sine12.6. Poate fi respectul de sine educat? ............................................................ 99

12.6.1. Rolul grupului în dezvoltarea respectului de sine ............................. 9912.6.2. Rolul corpului în dezvoltarea respectului de sine ............................10012.7. Corpul si cunoasterea (corpul în mintea noastra) .................................. 101Bibliografie ................................................................................................................ 1027Capitolul IObiectul de studiu al psihologiei vârstelorCe spune poetul?„Copilul râde:«Iubirea si întelepciunea mea e jocul!»Tânarul cânta:«Jocul si-ntelepciunea mea-i iubirea!»Batrânul tace:«Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea!»”(Lucian Blaga, Trei fete)Ce spune psihologul?Vârstele omului sunt evidente. Ele se impun ca dimensiuni identitare primare.Simtul comun – care poate fi extrem de pertinent si eficient într-o mare parte a situatiilorcotidiene – tinde sa foloseasca vârsta ca explicatie. Or, psihologul sau educatorul explicaprin ceea ce se întâmpla la nivelul proceselor psihice, la o vârsta data. Sa urmarim douasituatii, care subliniaza aceste tendinte diferite.„Este înca mic, nu stie”, ne vor explica parintii unui prescolar pe care tocmai l-ampacalit cu întrebarea: „Daca o fetita se îmbraca, se tunde si se joaca ca un baiat, ce esteea?” si care ti-a raspuns, senin, „baiat”. „Este un raspuns tipic pentru absenta capacitatiide conservare a genului. Copilul are sub 6 ani. În stadiul cognitiv în care se afla acum, elnu putea sa dea alt raspuns” – ne va spune psihologul sau educatorul.Conservarea genuluieste etapa finala în dezvoltarea conceptului de gen. Copilul întelege ca sexul persoaneieste un invariant si ca nu se schimba indiferent de modificarile aparente (îmbracaminte,pieptanatura, tip de activitate).81. Obiectul de studiu al psihologiei vârstelorPsihologia vârstelor / dezvoltarii este o specialitate aparte si relativ recenta îndomeniul psihologiei. Ea se ocupa de schimbarile comportamentale care apar de-a lungulvietii individului, raspunzând la întrebari cum ar fi: „Cum ne comportam?”; „De ce?”;„Care sunt diferentele fata de acelasi tip de comportament al aceluiasi individ, aflat la unalt stadiu de dezvoltare?”; Exista modificari fundamentale în comportamentul uman?”;

„Cum se petrec aceste modificari si ce anume se schimba?”; ”Care sunt cauzele acestorschimbari?”; „În ce masura schimbarile sunt continue si în ce masura se structureaza castadii mai bine sau mai putin bine definite în dezvoltarea umana?”. Psihologia dezvoltariidescrie modificarile comportamentelor atât în mod analitic, cât si global, de la simturi sipâna la interactiunile cu ceilalti. Este domeniul psihologiei, care are în vedere o largavarietate a schimbarilor, cum ar fi: schimbarile fizice, cognitive, psihosociale. De aicirezulta interdisciplinaritatea dezvoltarii umane.Teme noi de interes, la confluenta stiintelor socioumane, cum ar fi maltratareacopilului sau violenta domestica, dezvoltarea dizabilitatilor, cu variatele lor forme demanifestare si de consecinte, nu pot fi întelese si nici nu poate fi conceputa o abordareeficienta a lor în afara cunostintelor pe care ni le pune la dispozitie psihologia dezvoltariiumane.Psihologia vârstelor/dezvoltarii a fost multa vreme considerata ca psihologie acopilului, copilaria fiind cel mai important si mai rodnic câmp de aplicatie adescoperirilor psihologiei dezvoltarii. Si astazi înca domeniul copilariei si adolescenteieste cel mai bine reprezentat informational si cel mai intens cercetat în psihologiadezvoltarii.Acest lucru se datoreaza, în parte, celor mai importanti teoreticieni, Freud siPiaget, care au influentat gândirea despre dezvoltare, concentrata pâna în perioadaadolescentei.Dezvoltarea omului ca fiinta biopsihosocioculturala presupune conlucrarea a patrutipuri de forte: biologice (factorii genetici si cei care tin de sanatate), psihologice (factoriiinterni: perceptivi, cognitivi, emotionali, de personalitate etc.), socioculturale (factoriiinterpersonali, societali, culturali, etnici) si ciclurile vietii (în diferite momente ale vietii,9fortele biologice, psihologice si socioculturale afecteaza în mod diferit fiinta umana,aflata în contexte diferite.Psihologia dezvoltarii umane promoveaza o viziune holistica si interactionistaasupra fiintei umane.1.1. Conceptul de dezvoltareÎn general prin dezvoltare se întelege un proces complex de trecere de la inferior lasuperior, de la simplu la complex, de la vechi la nou printr-o succesiune de etape, destadii, fiecare etapa reprezentând o unitate functionala mai mult sau mai putin închegata

cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapa la alta implica atât acumularicantitative, cât si salturi calitative, acestea aflându-se într-o conditionare dialectica.Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin încorporarea si constituirea de noiconduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si sociocultural.Dezvoltarea permite si faciliteaza constituirea unor relatii din ce în ce maidiferentiate si mai subtile ale copilului cu mediul în care traieste si se formeaza. Datoritaacestor relatii se elaboreaza si se „construiesc” diferitele subsisteme ale psihicului infantilîn evolutia sa spre starea de adult.Dezvoltarea are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniriaparente, cu reînnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul actiuniicontradictiilor ce se constituie mereu între capacitatile pe care le are, la un moment dat,copilul si cerintele din ce în ce mai complexe pe care le releva factorii materiali si socioculturalicu care acesta este confruntat în devenirea sa. Copilul actioneaza pentrusatisfacerea trebuintelor si nazuintelor sale si astfel posibilitatile de care dispunea anteriorsporesc. Pe aceasta cale contradictiile dintre trebuinte si posibilitati se lichideaza, oferindloc altora care, la rândul lor, asteapta o noua rezolvare.Conduita esentiala a rezolvarii sirului ascendent de contradictii este activitatea,efortul depus de individ în mod sistematic si mereu adecvat etapei dezvoltarii sale.În cadrul dezvoltarii psihice a fiintei umane, caracteristicile individuale,particularitatile diferitelor fenomene psihice imprima o nota specifica dezvoltarii, un ritmpropriu de crestere si transformare, diferit de la un individ la altul, cu nuante personale ceîsi afla originea în potentialul sau biopsihic, precum si în conditiile de mediu în caretraieste.10Formarea personalitatii copilului în ontogeneza este, deci, un proces complexconstruit ierarhic pe niveluri, cu diferente sensibile de la o componenta la alta, dominate,însa, de o relativa armonie, proprie fiecarui nivel.2. Factorii dezvoltarii psihice2.1. Factorii externi si factorii interniDezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni. Ceiexterni sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exteriorasupra dezvoltarii si formarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia.Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeazadezvoltarea psihica. În categoria de „factori” sau „conditii interne” putem include

patrimoniul nativ, transmis prin mecanismul genetic, efectele maturizarii biologice,precum si totalitatea achizitiilor realizate de-a lungul „istoriei” individuale, sedimentateprin intermediul mecanismului dezvoltarii psihice (aptitudini, interese, trasaturicaracteriale, sentimente, opinii, aspiratii, idealuri etc.). Cele doua categorii de fenomene,bioenergetice si psihologice, nu se prezinta în stare pura. Daca originea acestora dinurma se afla în realitatea externa, metamorfozarea si transformarea lor în conditii interneantreneaza factorii biogenetici. Achizitiile psihice se obtin numai pe fondul interactiuniidintre individ si mediu, cerintele externe, îndeosebi ale mediului social, se interiorizeaza,devenind astfel moduri de gândire, aspiratii, atitudini, motive, valori etc.2.1.1. EreditateaEreditatea cuprinde un complex de dispozitii virtuale sau scheme functionale ce setransmit de la antecesori la succesori prin intermediul mecanismelor genetice.Patrimoniul ereditar al fiecarui individ rezulta din combinarea unitatilor genetice maternesi paterne. Deoarece exista posibilitati infinite de combinare a celor doua categorii deunitati genetice în cadrul celulei germinale, probabilitatea aparitiei unor indivizi identicieste practic nula. Exceptie de la aceasta diversitate o fac gemenii monozigoti care,provenind din acelasi ou, sunt identici din punct de vedere ereditar, unitatile geneticematerne si paterne fiind repartizate egal.11Cercetarile întreprinse în cadrul geneticii moleculare au dus la elucidareasubstratului material al ereditatii. Acesta este format din cromozomi, gene si acizinucleici. S-a stabilit ca fiecare specie are un numar oarecare de cromozomi. La om,numarul este de 23 perechi. Genele sunt situate pe cromozomi într-o ordine liniara. Larândul lor, genele sunt constituite din acizi nucleici care determina proprietatile siefectele genelor. Toate aceste componente, cromozomii, genele si acizii nucleici, se aflaîn nucleul celulei. Ereditatea are, deci, o baza materiala, chimica, ai carei constituentisunt macromoleculele de acizi nucleici care intra în componenta genelor. Acestemacromolecule contin, într-o forma codificata, o anumita informatie genetica.Din punct de vedere psihologic, calitatea de informatie stocata într-o celulaconstituie mesajul genetic care, în forma sa latenta, prealabila actiunii factorilor demediu, este cunoscut sub denumirea de genotip. Din interactiunea genotipului cu mediul

înconjurator apare fenotipul, ca o sinteza între ceea ce este ereditar si influentele mediuluica un raspuns al genotipului la aceste influente.Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea ereditara se manifesta la om pe douaplanuri, unul în determinarea unor trasaturi generale ale speciei, cum ar fi structuraanatomofiziologica a organismului, pozitia bipeda, tipul de metabolism etc., iar celalalt îndeterminarea unor particularitati individuale cum ar fi caracteristicileanatomomorfologice (culoarea pielii, a ochilor, a parului etc.), amprentele digitale, grupasanguina etc. Se pare ca, toate acestea, încadrate, de fapt, în ereditatea fizica, suntrezultatul unor mecanisme genetice aproximativ asemanatoare cu cele din lumeaanimalelor. Din aceasta cauza ele sunt mult mai refractare la influentele mediului, uneletotal independente de acesta producându-se dupa legi proprii sau fiind rezultatul uneicombinatii întâmplatoare de unitati genetice.Toate fenomenele psihice, începând cu cele simple sau elementare si încheind cucele complexe sau superioare, sunt rezultatul interferentei factorilor ereditari cuinfluentele de mediu, ponderea celor doua categorii de factori cunoscând o dinamicavariabila de la un fenomen la altul si de la un moment la altul. Acesti factori ereditari,considerati ca premise ale dezvoltarii psihice, sunt inclusi în categoria „predispozitiilornaturale”. Ele se refera la: particularitatile anatomofiziologice ale analizatorilor,particularitatile anatomofiziologice ale analizatorilor, ale sistemului nervos (tipul deANS, plasticitatea) etc.122.1.2. MediulMediul ca factor al dezvoltarii umane, este constituit din totalitatea elementelor cucare individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale.Mediul fizic reprezinta totalitatea conditiilor bioclimatice în care traieste omul.Actiunea sa se manifesta în directia unor modificari organice cum ar fi maturizareabiologica, statura corpului, culoarea pielii, precum si în directia adoptarii unui regim deviata (alimentatia, îmbracamintea, îndeletnicirile etc.). Mediul fizic nu actioneaza izolat,ci în corelatie cu mediul social care poate valorifica posibilitatile pe care le ofera mediulfizic sau modifica actiunea sa în concordanta cu nevoile organismului.Mediul social reprezinta totalitatea conditiilor economice, politice si culturale cumsunt factorii materiali, diviziunea muncii, structura nationala si sociala, organizarea

politica, cultura spirituala, constiinta sociala etc., care îsi pun amprenta asupra dezvoltariipsihice. Actiunea lor poate fi directa prin modificarile ce le declanseaza în cadrulpsihicului uman si indirecta, prin influentele si determinarile ce le are asupra actiuniieducationale.Caracteristic pentru specia umana este faptul ca achizitiile sale se fixeaza nunumai în modificari organice, ci si în fenomene de cultura. Mediul social este factorulcare pastreaza aceste fenomene reprezentând o potentialitate virtuala pentru dezvoltareacopilului. De aceea o întelegere adecvata a rolului sau rezulta numai din raportarea lacelalalt factor – ereditatea. Din aceasta perspectiva, mediul declanseaza si actualizeazapredispozitiile naturale, astfel încât dezvoltarea diferitelor procese si însusiri psihice esteo rezultanta a conlucrarii lor. Ponderea în cadrul acestei conlucrari a unuia sau altuiadintre cei doi factori este greu de stabilit, ea difera în functie de componenta psihica pecare o avem în vedere, ca si nivelul atins în dezvoltarea ei. Cu toate acestea se consideraca rolul mediului este mai pregnant în ceea ce este individual si personal decât în ceea ceeste tipic, care depinde mai mult de substratul ereditar transmisibil pe cale genetica. Pe dealta parte mediul ofera posibilitati nelimitate în vederea valorificarii acestor predispozitiicu care se naste copilul.Mediul însusi are un caracter neomogen, ceea ce poate duce la diferenteindividuale evidente. În interiorul sau pot actiona forte cu valente deosebite, maiputernice sau mai slabe, primele putând uneori actiona în directia formarii unorindividualitati relativ asemanatoare, desi substratul ereditar este diferit, celelalte oferind13o gama mai supla de posibilitati pentru predispozitiile ereditare. Neomogenitateamediului rezulta si din modul în care se întrepatrund în interiorul sau diferitecomponente: sociale, culturale, psihosociale etc. Se face distinctia în acest sens între unmediu social apropiat si un mediu social mai larg. Primul se manifesta în cadrul familiei,scolii, colectivitatilor de copii etc. Specific acestui mediu este prezenta unui climatpsihosocial cu o puternica încarcatura afectiva, rezultat din relatiile interpersonale ce sestabilesc între membrii acestor comunitati. Mediul social mai larg este o rezultanta anivelului de dezvoltare sociala.Concomitent cu recunoasterea influentei mediului asupra omului trebuie sa

admitem si reciproca sa, aceea ca omul influenteaza si transforma mediul. Omul nu este,deci, un produs pasiv al mediului, el este un subiect activ care, transformând mediul, setransforma pe sine însusi. Aceasta relatie se exprima si se materializeaza în procesulpracticii sociale.2.1.3. EducatiaMediul social exercita influenta cea mai puternica pe calea educatiei.Educatia reprezinta actiunea constienta, organizata, desfasurata în cadrul unorinstitutii speciale, în scopul formarii si informarii viitorului (sau actualului) adult.Aceasta influentare constienta si planificata e totdeauna îndreptata spre scopuri pe carefiecare societate si le fixeaza potrivit unor cerinte proprii si perioadei istorice date. Caactiune sociala constienta, educatia poate stimula si accelera aportul celorlalti factori înprocesul dezvoltarii. Faptul ca educatia genereaza noi forme de activitate cu cerinte totmai complexe ce presupun amplificarea continua a eforturilor copilului, îl obliga peacesta la o restructurare perpetua a proceselor si însusirilor psihice, restructurare careimpulsioneaza si consolideaza procesul dezvoltarii. Prin cerintele pe care le adreseaza sile impune, educatia se afla întotdeauna înaintea dezvoltarii, aceasta aparând ca un efectal ei ce se exprima prin schimbarile calitative ce apar pe plan psihic, prin trecerea de laun stadiu inferior la unul superior etc. Pe de alta parte, formularea si dozarea exigentelor,atribute cu care este investita educatia, nu se face în mod întâmplator, ci pornind de lanivelul atins în dezvoltarea psihica, de la cunoasterea conditiilor interne acumulate pânaîn acel moment. În aceasta ipostaza dezvoltarea ne apare ca premisa a educatiei.Deoarece educatia nu actioneaza în mod izolat, ci întotdeauna în corelatie cuceilalti factori, dezvoltarea este o rezultanta a actiunii directe si indirecte a lor, ainteractiunii dintre ei. Actiunea indirecta a ereditatii se exprima prin intermediulfactorilor externi, în timp ce actiunea indirecta a acestora se exprima prin intermediulconditiilor interne. Rezultatul dezvoltarii, concretizat într-o trasatura particulara, nu poatefi explicat prin prisma unui singur factor, ci a ponderii si contributiei relative a tuturorfactorilor. Ca atare, nici unul din factori, inclusiv educatia, nu dispune de posibilitatinelimitate, rolul fiecaruia fiind dependent de ceilalti. Important este însa din punct devedere pedagogic de a cunoaste daca limitele în dezvoltarea psihica a unui copil sunt

impuse predominant de factori ereditari sau de factori externi, pentru ca în functie deacest fapt sa organizam actiunea educationala. Cu tot caracterul lor polivalent,predispozitiile ereditare incumba si o latura conservatoare care impune anumite limite cenu pot fi depasite, orice exagerare sau fortare din partea educatiei putându-se solda cuconsecinte negative pentru dezvoltarea personalitatii umane.Pornind de aici putem interpreta în mod diferentiat actiunea educatiei asupracelorlalti factori, altfel exercitându-se asupra factorilor ereditari si altfel asupra celor demediu. Daca asupra acestora din urma poate interveni pâna la contrabalansarea sisubstituirea unor influente negative, în cazul celorlalti putem vorbi doar de o stimulare sivalorificare optima a lor.Actiunea educationala se afla ea însasi într-un proces de continua perfectionare,fapt care se rasfrânge în mod inevitabil si asupra dezvoltarii prin amplificarea rolului ei îndirectia constituirii unor structuri psihice capabile sa raspunda unor solicitari si cerinte totmai mari din partea societatii.3. Influente în dezvoltareÎn mod traditional, psihologii au raportat procesele de dezvoltare la vârsta. Deexemplu, abilitatea tipica a unui copil de 5 ani de a extrage rationamente este foartediferita de aceea a unui copil în vârsta de 9 ani. Psihologul dezvoltarii îsi poate puneproblema investigarii proceselor implicate în aceasta evolutie. Ce experiente siinteractiuni au influentat dezvoltarea copilului? Totusi, în anul 1980, Baltes, un psihologgerman, a scris un articol influent, subliniind natura permanenta a dezvoltarii si a unorfactori, altii decât vârsta, care influenteaza procesul de dezvoltare.Baltes si colaboratorii (1980) au sustinut existenta a trei influente importanteasupra dezvoltarii. El le-a denumit influente cu caracter de vârsta, influente cu caracteristoric si evenimente de viata fara un caracter specific.• Influentele cu caracter de vârsta se afla într-o relatie puternica cu vârstacronologica. De exemplu, modalitatea în care copiii îsi dezvolta limbajul se afla într-unraport foarte strâns cu vârsta lor, un copil în vârsta de 2 ani are o performanta alimbajului mult mai redusa comparativ cu performanta unui copil de 5 ani..• Influentele cu caracter istoric sunt legate de evenimentele ce au loc la un anumitmoment si-i afecteaza pe majoritatea membrilor unei generatii date (sau „cohorta”).Exemple de acest gen pot fi: razboiul di fosta Iugoslavie sau foametea din Rwanda.• Evenimentele de viata fara un caracter specific sunt cele care influenteaza

dezvoltarea indivizilor în anumite momente sau la vârste diferite. Efectele divortului întrofamilie sau un accident grav ce are ca rezultat o incapacitate fizica pot fi exemple înacest sens.Baltes sustine ca fiecare influenta este determinata prin interactiunea factorilorbiologici si a celor ambientali, cu toate ca unul sau altul poate fi mai dominant încircumstante particulare.4. Ecologia dezvoltariiCercetatorii contemporani în problematica dezvoltarii umane pun accentul peimportanta studierii ecologiei dezvoltarii – sau dezvoltarea în context. Prin „ecologie”întelegem conditiile de mediu în care o persoana traieste sau este afectata de acestea,direct sau indirect. Aceasta abordare se bazeaza pe cercetarile psihologului american UrieBronfenbrennerr care arata ca mediul ecologic constituie un set de patru sisteme (fig.1).a) Macrosistem :de exemplu, politica guvernamentalaprivind activitatile sociale16b) Exosistem :de exemplu, politica guvernamentalaprivind forta de muncac) Mezosistem de legaturad) de exemplu,microsistemulde la scoalae) de exemplu,microsistemulde acasaf) de exemplu,activitatile socialeale puilor de animale,spiridusul caseiFig.1. Ecologia dezvoltarii: „dezvoltare în context” (adaptata dupa Bronfenbrenner, 1979)• În centru se afla microsistemul, provenind din experientele individului, într-osituatie particulara. De exemplu, sistemul în care copilul are experiente reprezinta modele(pattern-uri) de activitati si interactiuni cu parintii si fratii în mediul de acasa. Pe masurace copilul înainteaza în vârsta, el este influentat de alte microsisteme, în situatii (locuri)cum ar fi terenul de joaca, scoala, biserica etc.Majoritatea cercetarilor psihologice sunt efectuate din perspectivamicrosistemului, de exemplu modelele de joc de la scoala sau interactiunile de acasadintre mama si copil.• Urmatorul nivel este mezosistemul. Acesta implica raporturile dintre diferitelesituatii (locuri) si dezvoltarea individului în cadrul acestora. De exemplu, în cazul unui

copil, acesta reprezinta legaturile dintre casa si mediile scolare; în cazul unui adult,legaturile dintre familie si locul de munca.• Cel de-al treilea nivel, exosistemul, se refera la situatiile în cadrul carora copiiinu participa în mod activ, dar ii afecteaza. De exemplu, serviciul parintilor sau activitatilelor sociale pot influenta tipul de îngrijire dat copiilor.17• Ultimul nivel, macrosistemul, consta din organizarea institutiilor sociale si dinideologiile existente în societatea din care individul face parte. Factori cum ar fi:programul de munca general acceptat, rata somajului, disputa sociala cu privire laactivitatea de munca a mamelor sau disponibilitatea de a îngriji copilul pot afectabunastarea parintilor în situatia de munca ce, în consecinta, va afecta microsistemele simezosistemele copilului.Valoarea modelului formulat de Bronfenbrenner consta în aceea ca ne arataimportanta identificarii tuturor acestor sisteme precum si raporturile dintre ele cândconceptualizam si elaboram investigatii psihologice.Bronfenbrenner sugereaza ca psihologii dezvoltarii ar trebuie sa înteleaga camediul ecologic influenteaza dezvoltarea copilului. De exemplu, evenimente ca:începerea scolii, nasterea unui frate, admiterea la universitate si, mai indirect, factori cumar fi: somajul sau divortul parintilor, confruntarea cu situatii la care indivizii trebuie sa seadapteze. În acest mod are loc dezvoltarea copilului. Bronfenbrenner considera ca ceamai buna modalitate de a întelege oamenii consta în a observa cum fac acestia fata si seadapteaza schimbarii.18Capitolul IITeorii privind dezvoltarea psihica_ Teoria dezvoltarii cognitive (constructivismul piagetian) – J. Piaget_ Abordarea psihodinamica (teoria psihanalitica) – S. Freud_ Dezvoltarea cognitiva în context social (constructivismul social) – L. S.Vîgotski_ Teoria dezvoltarii morale – L. Kohlberg_ Teoria dezvoltarii psihosociale – E. Erikson2.1. Teoria dezvoltarii cognitive – J. PiagetCea mai cunoscuta teorie privind dezvoltarea cognitiva (epistemologia genetica, adicadezvoltarea cailor prin care lumea externa îi devine cunoscuta individului uman) a fostelaborata de Jean Piaget (1896-1980). El s-a preocupat de studiul dezvoltarii inteligenteila copil.

Evolutia ontogenetica a inteligentei este examinata ca o constructie progresiva cedepinde atât de factori interni (capacitatile initiale ale individului), cât si de factoriexterni (caracteristicile mediului în care evolueaza fiinta umana). Pentru întemeietorulepistemologiei genetice, inteligenta înseamna, în primul rând, adaptare, respectiv unechilibru între organism si mediu, care este rezultatul interdependentei a doua procesecomplementare: asimilarea si acomodarea.Asimilarea este un proces de integrare prin care un individ încorporeaza noiinformatii în schemele operatorii si în experienta cognitiva de care dispune deja.Acomodarea presupune modificarea schemelor existente în functie de caracteristicile noiisituatii. O conduita adaptata la un moment dat al dezvoltarii si într-un anumit mediupresupune existenta unei stari e exhilibru între cele doua procese – asimilarea siacomodarea. Potrivit lui Piaget, aceasta stare de echilibru poate fi considerata ca unstadiu, un palier în dezvoltarea copilului. Trecerea de la un stadiu la altul va fi marcataprin stari de dezechilibru care, prin jocul noilor asimilari si acomodari, antreneaza o nouastare de echilibru, adica un nou stadiu în dezvoltarea inteligentei. Progresul inteligentei19poate fi considerat rezultatul unei echilibrari progresive. Întreaga activitate mentala tindespre realizarea unei structuri ce se concretizeaza, în principal, într-o stare de echilibru.Asimilarea si acomodarea sunt factorii determinanti ai dezvoltarii structuriicognitive care îl fac pe individ capabil sa coopereze, sa rezolve problemele si sa seadapteze mai bine la schimbarile de mediu.Stadiile dezvoltarii inteligenteiPiaget spune ca schimbarile în inteligenta apar secvential, în stadii succesive. Fiecarestadiu depinde de cel anterior. Dupa Piaget, dezvoltarea inteligentei se face în secventeinvariabile (stadii). Acestea sunt:_ stadiul senzoriomotor (0-18/24 de luni): copilul cunoaste prin intermediulactivitatilor fizice pe care le îndeplineste. Îsi achizitioneaza baza întreguluiedificiu al cunoasterii umane: schema obiectului permanent. Stadiul se încheie cuachizitia limbajului si a gândirii simbolice;_ stadiul preoperational (2-5/7 ani): este caracteristic copilului de vârsta prescolara,luptând pentru a-si achizitiona gândirea logica;_ stadiul operatiilor concrete (6-11/12 ani): copilul poate gândi logic probleme„concrete”, „acum si aici”. Gândirea devine reversibila, în limitele realitatii,copilul întelege deductia necesara cunoscând proprietatile obiectelor;

_ stadiul operatiilor formale (12/13 ani): sunt adolescentii capabili sa operezemental asupra unor probleme abstracte, ipotetice. Ei au o gândire stiintifica, facdeductii sistematice pe baza unor ipoteze.Piaget are o teorie functionala, accentuând rolul adaptarii. În acelasi timp, este oteorie structurala, accentuând rolul organizarii sistemului cognitiv. Continutul ei esteorientat spre comportamente care constituie datele cognitive de baza, ce sunt apoiprelucrate. Piaget a dezvoltat o teorie despre modul cum îsi achizitioneaza fiinta umanacunostintele (epistemologia genetica) plecând de la greselile pe care le fac copiii, laanumite vârste, în rezolvarea unor probleme.Dupa Piaget, dezvoltarea mentala este un proces evolutiv. Stadiile se succedapentru ca sunt tot mai adaptate, raspunzând exigentelor realitatii.202.2. Abordarea psihodinamica a dezvoltarii - S. FreudPsihanaliza pune accentul pe determinantii interni ai dezvoltarii (instante psihice,impulsuri, energii primare etc.). Aceste teorii sunt numite si psihodinamice.S. Freud (1856-1939)Viziunea psihanalitica a lui Freud privind dezvoltarea cognitiva a avut un efectprofund asupra gândirii psihologice înca de la aparitia acesteia în prima parte a sec. XX..Initial, pregatit ca medic, interesul lui Freud în neurologie l-a condus laspecializarea în tulburarile nervoase. El a observat ca majoritatea tulburarilor nevroticemanifestate la pacientii sai, pareau sa îsi aiba originea mai degraba în experienteletraumatice din trecut si nu în bolile fizice.Freud a elaborat faimosul sau tratament psihanalitic al tulburarilor emotionale side personalitate. Psihanaliza implica utilizarea celor trei tehnici de personalitate:_ asociatia libera – pacientii sunt încurajati sa se relaxeze si sa-si exprime liberfluxul care accede în mintea lor;_ analiza viselor;_ interpretarea erorilor de vorbire si a altor evenimente accidentale.Oricare dintre aceste tehnici, considera Freud, penetreaza psihicul inconstient alpacientului si dezvaluie gânduri, sentimente si motivatii de care pacientii nu suntconstienti.Din studiile de caz ale pacientilor sai, Freud a elaborat teoria psihicului uman si apersonalitatii, o teorie pe care a continuat sa o dezvolte pe tot parcursul vietii sale.Termenul psihanaliza se refera atât la metoda, cât si la teorie/orientare.Elementele centrale în teoria psihanalitica sunt urmatoarele:_ existenta unui psihic inconstient, construit în perioada copilariei, adapostindamintirile refulate care motiveaza si influenteaza gândurile constiente sicomportamentul. Continuturile sunt refulate întrucât sunt dureroase sau

amenintatoare;_ existenta instinctelor care motiveaza si regleaza comportamentul uman chiar dinperioada copilariei: de exemplu, Eros (instinctul general de viata constituit dininstinctele de conservare si sexuale) si Thanatos (instinctul mortii care implicainstincte agresive si destructive). Sursa acestor instincte este energia psihica, iar21cea mai dominanta este energia sexuala – libido-ul. Freud considera libido-ul ca oforta care constrânge oamenii sa se comporte într-o maniera ce duce la reproducereaspeciei. El sustinea ca intensitatea energiei psihice a unui individ este fixa si caenergia poate fi legata de obiecte, oameni, gânduri si actiuni. Freud a denumit acestproces investire (cathexis).Un element central în teoria psihanalitica se refera la importanta mecanismelor deaparare cum ar fi: refularea (îndepartarea experientelor dureroase din memoriaconstienta); regresia (întoarcerea la moduri de comportament de nivel inferior din punctde vedere al complexitatii, pentru a scapa de situatiile stresante); proiectia (exprimareapropriilor atitudini sau trairi tulburatoare ca si cum ele ar proveni de la o alta persoana);sublimarea (exprimarea instinctelor bazale, de exemplu exprimarea tendintelor agresiveprintr-o activitate, cum ar fi prin creatie artistica).Un concept important introdus de Freud este cel de identificare, mecanismpsihologic care încearca sa explice asemanarea crescânda între comportamentul copiilorsi generatiile mai în vârsta.Identificarea copilului cu parintele de acelasi sex are doua consecinte importante:1. Copilul adopta rolul de gen ce va fi asumat în viata.2. Copilul adopta standardele morale ale parintilor, atitudinile siinterdictiile împreuna cu normele morale ale societatii. Prin urmare se naste supraeul, iarvalorile si credintele unei culturi sunt transmise de la o generatie la alta.Structura personalitatii în conceptia psihanalistilorFreud sustine ca personalitatea este constituita din trei structuri importante, id(sinele), ego (eul) si superego (supraeul). Fiecare parte a personalitatii are propria safunctie, iar în personalitatea sanatoasa, matura, cele trei parti produc un comportamentechilibrat, bine integrat._ Id. Sinele este determinat biologic si este partea primitiva a personalitatii. Elreprezinta toate pulsiunile instinctuale: sexuale, agresive si cele care intereseazasatisfacerea nevoilor corporale. El opereaza dupa principiul placerii, adica el cautasa obtina placerea si sa evite durerea. Sinele este irational, impulsiv si nu esteafectat de restrictiile sociale. La copiii nou-nascuti, toate procesele mentale sunt

procese ale sinelui.22_ Eul. Pe masura ce se dezvolta si încearca sa se adapteze cerintelor lumiiexterioare, eul iese la suprafata. El mentine legatura cu realitatea, deci opereazadupa principiul realitatii, altfel spus, satisfacerea nevoilor sunt amânate pâna lamomentul si locul oportun. De exemplu, copilul învata ca foamea va fi satisfacutanumai atunci când cineva este disponibil sa-i prepare hrana. Eul ia în considerareconstrângerile si restrictiile lumii exterioare. Eul este adesea numit „organizatorul”personalitatii, el încearca sa realizeze echilibrul dintre realitatile lumii exterioare sipulsiunile irationale ale sinelui._ Supraeul. Între 4 si 6 ani, apare cea de a treia parte a personalitatii, supraeul.Echivalentul aproximativ al constiintei de sine, supraeul reprezinta cadrul intern alindividului a ceea ce este „drept” si „nedrept” asa cum sunt ele reprezentate desanctiunile si inhibitiile morale existente în cultura respectiva. Orice violare astandardelor înalte, deseori nerealiste, are ca rezultat sentimentul de vinovatie sianxietate.Freud considera ca cele trei parti (instante) ale personalitatii se afla permanent înconflict – sinele care încearca sa obtina gratificarea impulsurilor si supraeul fixândstandarde morale, adesea nerationale. Eul este obligat sa mentina un echilibru adecvatîntre aceste doua forte aflate în opozitie si cerintele externe ale realitatii sociale.Dezvoltarea personalitatiiFreud postuleaza ca în cursul dezvoltarii copiii trec printr-o serie de stadii. Întimpul fiecarui stadiu, satisfacerea este obtinuta pe masura ce libido-ul (sau energiasexuala) este directionat spre diferitele parti ale corpului. El s-a referit la „instinctelesexuale”, desi în atribuirea acestui termen copiilor, Freud a folosit termenul „sexual” maidegraba cu sensul de „placere fizica”. Fiecare stadiu aduce dupa sine un set de problemece trebuie depasite în raport cu dezvoltarea de mai târziu. Esecul în solutionareasatisfacatoare a unui anumit stadiu va avea ca rezultat fixatia, sau stagnarea dezvoltarii înacel stadiu. Fixatia determina ca individul sa mentina pâna mai târziu în viata unele dintrecaracteristicile acelui stadiu, iar cazurile severe vor duce la aparitia nevrozelor în viata deadult.23Stadiile psihosexuale (dupa Freud)Stadiul oral (de la nastere la 1 an)

Sinele este dominant. Energia libidinala este centrata asupra gurii, iar copilulobtine satisfactia prin sugere si muscare. Freud opina ca:1) stadiul oral poate fi împartit în subfaza suptului pasiv, receptiv, a primelor lunisi subfaza muscarii active, agresive care se instaleaza mai târziu;2) fixatia poate fi cauzata fie de suprasatisfacere, fie prin frustrarea copilului denevoile orale. Un copil ale carui nevoi orale nu sunt satisfacute sau sunt suprasatisfacuteva manifesta mai târziu caracteristicile acestui stadiu. Fixatia se poate exprima prindependente, cum ar fi fumatul, lacomia sau alcoolismul; roaderea unghiilor; sarcasmulexcesiv.Stadiul anal (al doilea an de viata)Acest stadiu are în centru senzatiile de placere de la nivelul mucoaselor rectului.Copilul obtine satisfactia prin expulzarea sau retentia fecalelor, iar acum este în stare sasiexercite un anumit control asupra acestor functii ale corpului. Copilul îsi poatemultumi parintii fie prin a fi „curat”, fie dejucându-le planurile prin a face „murdarie”.Asadar, senzatiile de placere asociate cu „expulzarea” sau „retentia” se asociaza cucomportamentul care are implicatii sociale. Un eveniment semnificativ în viata copiluluieste efortul parintilor de a-i impune un instructaj igienic. Fixatia în stadiul anal, probabilrezultata din conflictul parinte/copil în timpul instruirii igienice, poate duce la aparitiaunei personalitati excesiv preocupate de curatenie si sistematizare (expulzare) sau careeste avara, refractara si obsesiva în perioada adulta (retentie).Stadiul falic (de la 3 la 6 ani)Acum, energia libidinala se centreaza asupra organelor genitale, iar sentimenteledevin evident sexuale. Freud a definit problemele importante, originare în complexulOedip, descriind prima secventa de evenimente caracteristice copilului de sex masculin.Fanteziile baietelului includ dorintele unei intimitati sexuale cu mama lui. El invidiazarelatia intima a tatalui cu mama si se teme de pedeapsa sub forma castrarii dorintelor saleinterzise. Complexul Oedip este rezolvat când copilul se identifica cu tatal pentru a selinisti si pentru a deveni ca el în cât mai multe moduri posibile.24Evaluarea progresului copiilor de sex feminin din stadiul falic nu este bineconturata, Freud propunând explicatii alternative pentru eventuala identificare a fetitei cumama. Probabil cel mai des raportat – complexul Electra – este acela ca fetita,

considerându-se deja castrata, deoarece nu poseda penis, sufera de invidie de penis.Aceasta favorizeaza cautarea unui puternic atasament de iubire fata de tata, posesorulunui penis, iar în final se identifica cu mama pentru a fi ca ea.Rezolvarea satisfacatoare a complexelor Oedip si Electra are ca efect identificareacopilului cu parintele de acelasi sex.Daca, printr-o abordare fara tact, insensibila a parintilor, copilul nu rezolvasatisfacator complexele Oedip si Electra, problemele continua si dupa aceasta vârsta.Psihanalistii cred ca fixatia în stadiul falic sta la baza majoritatii nevrozelor din perioadaadulta.Perioada de latenta (de la 6 ani la pubertate)Aceasta este o perioada de calm relativ dupa zbuciumul stadiului falic. În acesttimp, libido-ul este slab si nu se centreaza asupra vreunei regiuni a corpului. Esteperioada dezvoltarii eului, mai ales în raport cu deprinderile sociale si intelectuale.Stadiul genital (pubertatea)Modificarile hormonale stimuleaza reaparitia libido-ului. Se intensifica interesulpentru placerea sexuala si toate pulsiunile sexuale anterioare asociate cu regiuni specificeale corpului se transforma într-un set integrat de atitudini si trairi sexuale adulte.

2.3. Paralela între viziunea piagetiana si cea freudiana privind dezvoltarea umana

Repere de dezvoltare Piaget FreudReflexe înnascute(prima luna)

Sisteme de reflexe si instincteNu se face diferentiere între eu silumea externa

Stadiu oral primitivSuptul, îndeplinind functie alimentara, devine activitate libidinala

Nivel emotional (pe la 6 luni)

Coordonare ochi--mânaReactii circulare secundare

Sub influenta anturajului care satisface nevoile copilului, se naste afectivitatea acestuia

Nivel senzori-motor(8-9 luni – 18 luni)

Construirea obiectului permanent(prima schema de conservare)Reversibilitatea actiunilor motoriiDescoperirea actiunilor care devincauza generatoare a unor efecte (trage paturica pentru a-si apropia jucaria)

Debutul stadiului anal (pe la 1 an)Dezvoltarea sexualitatii se evidentiaza în schimbarea zonelor erogene Copilul descopera interdictiile în antrenamentulpentru a fi curatAre loc o întariire a eului

Primul nivel de reprezentari (18 luni-3 ani)

Începe interiorizarea schemelor deactiune motorie în reprezentarimentaleAre loc o decentrare progresiva cuefect de construire a vastului

Etapa de reconsiderare a achizitiilor sociale si afectiveDezvoltarea curiiozitatii (explorarea corpurilor): faza sadico-anala. Relatiiinterpersonale inconstiente (începutul complexului Oedip)

spatiu traitAparitia functiei simbolice si alimbajului

Nivel preoperational(3-6 ani)

Înca nu exista o structurare ierarhica aclaselor de obiecteDificultati de organizare a enunturilorlogice cu conexiuni de tipul : tot/unii(de exemplu: toate ciorile sunt pasari,unele pasari sunt ciori)

Formarea complexelor parentaleDiferentierea supraeului si formareaunor atitudini moraleImportanta relatiilor interpersonaleSexualitatea autoerotica de pâna acumdevine obiectuala

Nivel de diferentiere aoperatiilor (de la 6-7ani la 11-12 ani)

Stadiul operatiilor concreteOperatiile (seriere, clasificare,corespondenta etc.) devin reversibile.Achizitia sistemului de coordonatespatiale (orizontal/vertical)Pot fi coordonate mai multeperspective

Debutul perioadei de latenta sexuala siafectivaPar a fi uitate evenimentele anterioare;este vorba despre refularea lor. Scadereafortei de manifestare a pulsiunilor faceloc achizitiei de cunostinte

Nivelul adolescentei(dupa 11-12 ani)

Gândire ipotetico-deductivaOperatii formaleCapacitate de a rezolva problemeprezentate în enunturi verbaleCapacitate de a aborda realul subaspectul posibilitatilor (al posibilului)

Fuziunea pulsiunilorEul trebuie sa lupte împotriva asalturilorsineluiUnele tendinte refulate reaparRaspunsurile eului pot fi ascentismul siintelectualizarea

Schema preluata din lucrarea Psihologia dezvoltarii umane, autor Ana Muntean

2.4. Dezvoltarea cognitiva în context social (constructivismul social) –L. S.VîgotskiLev Semeonovici Vîgotski (1896-1934) a descris felul în care cultura influenteazadezvoltarea individului. Obiceiurile sociale dintr-un anumit timp, achizitiile colectiveintelectuale si materiale, stiintifice, artistice, istoria pe care o traiette individul îidetermina dezvoltarea.Perioada de creatie a lui Vîgotski suprapunându-se revolutiei din Rusia, el a fostinfluentat de marxism si, de aceea, a subliniat aspectele socioistorice alecomportamentului uman si mai putin natura unica a individului uman.În viziunea sa, limbajul are rolul predominant de a vehicula cultura,înmagazinarile sociale ale experientelor colective, fiind, în acelasi timp, un instrument algândirii.Cultura se alcatuieste si se transmite simbolic, în si prin limbaj, si material, înambientul si obiectele create de oameni.Vîgotski difera de Piaget si în conceperea raportului dintre gândire silimbaj;Vîgotski subliniaza rolul culturii în dezvoltarea individului, al culturii transmiseprin interactiuni sociale si limbaj.

În viziunea vîgotskiana exista o strânsa legatura între limbaj si dezvoltareainteligentei. Interactiunile sociale de care beneficiaza individul în procesul de dezvoltareîi vor influenta limbajul si gândirea. În Statele Unite, Jerome Bruner (1983) a facut osinteza interesanta între teoriile celor doi: Vîgotski si Piaget.Azi, teoria atasamentuluiredescopera valentele explicative ale teoriei socioculturale a lui Vîgotski.A creat conceptul de zona proxima de dezvoltare. Zona proxima de dezvoltare(ZDP) reprezinta diferenta dintre ceea ce copilul e pregatit sa realizeze singur, în procesulrezolvarii problemelor si al adaptarii, si ceea ce poate achizitiona doar cu ajutorul aultilorsau al altor colegi (peers), deoarece îi depaseste potentialul activ în momentul dat.Vîgotski a sustinut ca, atunci când copilul îsi dezvolta cunostintele ghidat de adult, elajunge la solutii mai sofisticate decât ar face–o doar prin posibilitatile de care dispune.Vîgotski insita asupra relatiei strânse dintre limbaj si gândire. Complexitateadezvoltarii proceselor mentale merge mâna în mâna cu dezvoltarea limbajului. Laînceput, limbajul îi apartine adultului. Prima gândire a copilului este preverbala. Cândadultul îi explica un anumit lucru copilului, el îi ofera acestuia acces la proceseleintelectuale care în mod normal se bazeaza pe limbaj. Asadar, relatia sociala îi deschide27calea spre limbajul ce fundamenteaza si permite procesele intelectuale si apartinecontextului social, în care copilul poate sa învete si sa internalizeze procesele ce, îndezvoltarea lui ulterioara, vor opera automat, ca gândire verbala. Acest tipar dedezvoltare în care procesele intelectuale se misca dinspre exterior (social) spre interiorVîgotski îl numeste „legea generica a dezvoltarii culturale”.Este interesanta diferentierea lui Vîgotski de conceptia mai recenta a lui NoamChomskz, ce a revolutionat psiholongvistica. Noam Chomskz, ca si Vîgotski, crede calimbajul este baza proceslor intelectuale. Diferenta este data însa de faptul ca Chomskzconsidera ca limbajul are o baza înnascuta (LAD = mecanism de achizitionare alimbajului).Jocul se leaga si el de ZPD. Chiar daca adultul nu participa la joc, cultura în carecopilul se joaca îi ofera jucariile, regulile si rolurile. ZPD arata importanta procesului deînvatare, de instruire a grupurilor peer cu care copilul are contatct si care îsi exercita totalinfluenta asupra dezvoltarii lui.Vîgotski descrie urmatoarele stadii, în dezvoltarea copilului, în interactiune cuadultul, prin achizitia limbajului:stadiul I: fiziologic – copilul este separat doar din punct de vedere

fiziologic, dar, pentru a supravetui, el e total dependent;stadiul II: biologic – copilul capata independenta (prin întarcare), iardependenta lui de cel care-l îngrijeste devine psihologica;stadiul III: este stadiul în care adultul îl atrage atentia, vorbindu+i desprediferitele obiecte din jur, iar activitatile copilului sunt controlate sisecondate de vorbirea adultului;stadiul IV: actiuniole copilului sunt initiate si impulsionate de vorbireaadultului;stadiul V: realizeaza activitati voluntare îndrumat prin vorbire de catreadult; vorbirea adultului este internalizata si copilul îsi controleaza prin eapropriile actiuni;stadiul VI: copilul îsi da singur comenzi – la început cu voce tare; maitârziu, prin vorbirea interiorizata, pentru sine însusi.28Vîgotski a încercat sa-si bazeze teoria pe studiul comportamentului. A prezentatconstiinta individului ca fiind elementul de baza în viata, în construirea eului: „Necunoastem pe noi însine pentru ca suntem constienti de ceilalti si suntem constienti deceilalti pentru ca însasi constiinta noastra despre noi însine deriva din constiinta pe careceilalti o au despre noi.”Vîgotski descria câteva stadii în evolutia umana. Acestea sunt:între 0 si 2 ani; stadiul de afiliere: comunicarea emotionala este acum demaxima importanta;între 2 si 7 ani; stadiul de joc: activitatea cea mai importanta este, laînceput, manipularea obiectelor, apoi jocurile simbolice si jocurile de rol;între 7 si 12 ani; stadiul învatarii: este vârsta frecventarii scolii;între 12 si 19 ani; stadiul prieteniilor: adolescentul combina relatiilepersonale cu cele profesionale;între 19 si 55 de ani; stadiul muncii;între 55 si 70 de ani; stadiul teoretizarii.2.5. Teoria dezvoltarii morale (L. Kohlberg)În analiza întreprinsa asupra psihologiei vârstelor scolare un accent deosebit estepus asupra evolutiei cognitive si asupra judecatii morale a copilului. Într-o prima fazaaceasta este heteronoma (preia norme, reguli, interdictii, valori) din anturajul imediat,fiind neselectiva, nesituativa, rigida, vizând doar fapta nu si motivatia. Apoi ea devineautonoma prin interiorizarea si implicarea propriului sistem valoric în actul de judecare.Distinctia heteronom-autonom în judecata morala si implicatiile sale evidente în conduitamorala îi apartine cercetatorului american L. Kohlberg. Aceste cercetari i-au permispsihologului amintit sa identifice trei niveluri mari ale evolutiei judecatii morale înfunctie de impactul intercultural asupra acestei categorii de vârsta. Acest model teoreticprezinta sase stadii ale genezei rationamentului moral:

1. nivelul premoral sau preconventional (4-10 ani), unde standardele de judecaresunt etichetele culturale ale anturajului, dintr-o perspectiva binara: bun/rau, aredreptate/se înseala, cuminte/obraznic, faptele fiind judecate dupa consecintele lor si înmai mica masura prin prisma cauzalitatii. Acest nivel presupune urmatoarele subniveluri:29a) al moralitatii ascultarii, în care pedeapsa si recompensa sunt criterii foarteputernice, iar evitarea pedepsei si supunerea la norma apar ca avantaje personale imediatesib) al moralitatii hedonismului instrumental naiv, unde conformarea la norma estesursa de beneficii si, ca atare, trebuie realizate pentru ca fiind recompensata poate fi siplacuta în consecintele sale;2. nivelul moralitatii conventionalitatii morale (10-13 ani); este nivelulconformarii la normele exterioare si al jucarii rolului de copil asa cum este acesta cerut deuniversul familiei si de alte grupuri de apartenenta; conformarea are la baza placerea de ai se recunoaste purtarea, de a avea un statut „bun”, deci de a fi apreciat. La nivelul acesteimoralitati se desprinde:a) moralitatea bunelor relatii; copilul respecta norma din dorinta de a fi recunoscutca un baiat „bun” sau o fata „buna”; totodata, începe sa se prefigureze judecarea faptelordupa intentia lor si nu numai dupa consecinte;b) moralitatea legii si ordinii, unde respectarea autoritatii, a normelor si a legilor serealizeaza ca necesitate ce reglementeaza conduita tuturor, fapt care actioneaza si înbeneficiul personal;3. nivelul autonomiei morale sau al interiorizarii si acceptarii personale aprincipiilor morale (dupa 13 ani, la tinerete sau niciodata). Si acest nivel al acceptariinormelor cunoaste mai multe subniveluri si particularitati ale moralitatii desprinzându-seîn acest sens:a) moralitatea contractuala, caracterizata prin acceptarea democratica a legii si aîntelegerii standardelor morale ca rezultat al unei decizii mutuale; legile nu suntintangibile si pot fi schimbate pe considerente rationale;b) moralitatea principiilor individuale de conduita; se cristalizeaza propriul sistemde valori prin semnificatiile personale acordate conceptelor de justitie, reciprocitate,egalitate, demnitate; judecarea de sine este perceputa ca a fi mai puternica decât cea carevine din exterior.

Modelul propus de L. Kohlberg a cunoscut o serie de observatii, fiind contestat decatre unii specialisti ai domeniului atât pentru caracterul sau restrictiv cât si prin30continutul la care face referinta, în special asupra dimensiunii moralitatii – a judecatiimorale si în mai mica masura asupra altor componente psihice si psihosociale. Pentrudezvoltarea cognitiva si stadialitatea acesteia ramâne de referinta modelul lui J. Piaget cunuantarile si completarile ce i se aduc prin modelul propus de L. Kohlberg.2.6. Teoria dezvoltarii psihosociale (E. Erikson)Erikson propune opt stadii care acopera perioada întregii vieti, aceasta periodizarefiind una dintre primele teorii psihodinamice ale dezvoltarii. În viziunea sa stadialitateadezvoltarii se prezinta astfel:Stadiul Principala

achizitie(variantele extreme)

Factorii socialideterminanti

Corolarul axiologic

Infantil(0-1 an)

Încredere versusneîncredere

Mama sau substitutulmatern

Speranta

Copilarie mica(1-3 ani)

Autonomie versusdependenta

Parintii Vointa

Copilaria mijlocie(3-6 ani)

Initiativa versusretragere, vinovatie

Mediul familial Finalitatea în actiuni(teleonomia)

Copilaria mare (6-12 ani)

Sârguinta, eficientaversus inferioritate

Scoala si grupul dejoaca

Competenta

Adolescenta(12-18/20 ani)

Identitate versusconfuzie

Modelele sicovârstnicii

Unitatea

Tânarul adult(20-30/35 ani)

Intimitate versusizolare

Prietenii, relatia decuplu

Mutualitatea afectiva

Adultul(35-50/60 ani)

Realizare versusrutina creatoare

Familia, profesia Responsabilitatea,devotiunea

Batrânetea(60…..ani)

Integritate versusdisperare

Pensionarea, apusulvietii

Întelepciunea

Desi mai putin cunoscut la noi, modelul propus de Erikson este recunoscut ca fiindastazi unul dintre cele mai cuprinzatoare si relevante.

2.7. STADIILE IMPLICATE ÎN CICLURILE VIETII SI ALE DEZVOLTARIIPSIHICE (PERIODIZAREA VÂRSTELOR)

Ciclul Caracteristici Substadiile implicate Caracteristicile

vietii fundamentale privindmodificarea

Prenatal(9 luni)

Formarea organismului Nasterea

-perioada embrionara;-perioada fetala precoce-perioada fetala tardiva

Cel mai intens ritm decrestere

Copilaria sipubertatea,inclusivadolescenta(0-20 ani)

Însusirea (învatarea)conduitelor decrestere, autonomia,autoservirea, autocontrolul,învatarea,însusirea de strategii de instruire si autoinstruirea,socializareaconduitei, integrareafamiliala, scolara,sociala, subidentitatilesocio-culturale,familiala si scolara

-Primul an de viata;-Prima copilarie (perioadaanteprescolara 1-3 ani);-A doua copilarie (perioadaprescolara 3-6 ani);-A treia copilarie (perioada scolara mica 6-10 ani);-Pubertatea (10-14 ani);-Adolescenta (14-20 ani);-Adolescenta prelungita(20-24 ani)

Ritm foarte intens decrestere staturala siponderala în primul an,ritmul creste treptat cu unpuseu în perioadaprescolara si altul în perioada pubertatii.La 24 de ani crestereastaturala înceteaza.

Vârsteleadulte active(20-65 ani)

Contribuie la viataproductiva, constructiaunei familii, deci asubidentitatilor profesionale,maritale siparentale.

-Tineretea 25-35 ani;-Vârsta adulta precoce 35-44 ani;-Vârsta adulta mijlocie45-55 ani;-Vârsta adulta tardiva55-65 ani;

Echilibru si vitalitate,procreere activa.În vârsta adulta precocese resimte o usoaradeteriorare senzoriala(vizuala) care se extindesi spre alte zonesenzoriale.

Vârstele deinvolutie(65-90 ani)

Dezangajareprofesionala, adaptarela denuclearizareafamiliei.

-Perioada de trecere 66-70ani;-Perioada primei batrâneti70-80 ani;-Perioada celei de-a douabatrâneti 80-90 ani;-Perioada marii batrânetipeste 90 ani

Usoara intensificare adeteriorarii organice înperioada de trecere.Ritmuri foarte inegale dedeteriorare a functiilor sienergiei psihice încelelalte perioade, cudeces în oricare din ele.

Capitolul IIIDebutul vietiiDeoarece fiinta umana parcurge un lung proces de formare înca înainte de nastere,aceasta fireste influenteaza în mod deosebit dezvoltarea ulterioara a vietii, fapt pentrucare psihologii acorda o mare atentie perioadei intrauterine. Aceasta este perioada celeimai intense cresteri si dezvoltari a fiintei umane vii. Se stie ca, unii autori (mai cu seamacei de coloratura abisala) considera ca etapele primare ale vietii omului (stadiileintrauterine si primii trei ani de viata) sunt determinante pentru dezvoltarea ei ulterioara.Fara îndoiala startul în viata este important cel putin pentru vigoarea sau macarintegritatea organismului si a resurselor sale adaptative.3.1. Perioada prenatala

Cele mai semnificative aspecte privind stadiile dezvoltarii embriologice siintrauterine sunt prezentate în tabelul de mai jos în care se pun în evidenta doua punctede vedere sau criterii de descriere a fazelor dezvoltarii primare ale fiintei umane. Celedoua criterii sunt:(1) Modul în care are loc organizarea sistemelor si organelor biologicefundamentale ale viitorului copil;(2) Pozitia si modul de a se hrani al embrionului si apoi al fatului înconditiile dezvoltarii embrionare si intrauterine.Stadiile dezvoltarii embrionare si intrauterine

Criterii Stadiile intrauterine0-3 luni 3-6 luni 6-9 luni

Organizarea si diferentierea sistemelor

Pozitia simodul de a sehrani alembrionului sifatului.organismului

Faza embrionara,germinala, cariochineza,diferentierea primara aorganelor, formareasistemului nervos,formarea primara aencefalului.-Vezicolele primare-Vezicolele secundare La 3 saptamâni seformeaza maduva spinarii(ca un fir cu o extremitatemai proeminenta,capul).

Perioada histotrofa.Câteva zile oul întrompa, cariochineza,formarea straturilorembrionare.

Faza embrionaraprecoce, organogenezaintensa (inima, stomac,plamâni, intestine, ficat,rinichi etc.).Dezvoltarea sistemuluiosos (puncte deosificatie si deconsistentacartilaginoasa). Dezvoltarea tesuturilor(muschi, tesut adipos).Dezvoltarea si asistemului nervos si aencefalului Se formeaza sexul sicoardele vocale.

Perioada de trecere.Patrundere în uter,hranire prin mucoasauterina (trofoblast),apoi prin substantasacului vitelin.

Faza fetala tardiva,dezvoltarea intensafunctionala siconsolidarea somatica.Poate surveni nastereaprematura sauimaturitatea.Se perfectioneazafunctionalitatea organicasi a sistemului nervos. La6 luni se diferentiazaamprentele digitale(desenele papilare). Seformeaza pleoapele,glandele sebacee sisudoripare. Are loc oîncetinire a cresteriiexplozive dupa 5 luni.Perioada hemotrofa.Hranire complexa – princordon, forma-tiune devilozitati ectodermice alefa-tului implantate înperetii mu-coasei uterinestraba-tute de vasesanguine.

Specialistii acorda o atentie deosebita cauzelor care pot determina anomalii(inclusiv cerebrale) de dezvoltare în aceasta etapa.În tabelul de mai jos sunt condensate cele mai importante categorii dintre acestecauze:Cauze Efecte Igiena defectuoasaToxoplasmozeîn organismul matern

Anomalii cerebrale, debilitate mintala,tulburari vizuale, calcificatii cerebraleHidrocefalii sau microcefalii

Alimentare cu fructe si legume nespalate, alimente alterate, conserve.

Malnutritie a mamei Încetinirea cresterii numerice a celulelornervoase, întârziere în dezvoltarea intelectuala,afectarea activitatii electrice a creierului (R.E.Brown).

Deficit de proteine sicalorii, alimentatiesaraca si putina, faralapte, glucide.

Infectii virale (laînceputul sarcinii),gripe asiatice,rubeola.

Unele gripe (asiatice) produc uneorineînchiderea tubului neural si degenerarea tesutului nervos – ori malformatii. Rubeola mamei produce adeseori malformatii cardiace,deficite auditive si vizuale, malformatii ale sistemului nervos central la fat.

Frecventa mediuluiinfestat cu epidemii.

Radiatii Malformatii grave. Au fost evidentiate la Hiroshima.

Paraziti Malformatii, debilitate generala

Parazitii transmisi prinintermediul pisicilor si al câinilor.

Ereditate încarcataparental.

Boli genetice (cca 1800 au fost depistate)

Consultatii genetice neglijate.

Cauze necunoscute Malformatii, anacefalie, boli genetice.

3.2. NastereaLa speta umana nasterea are loc între 267-280 zile.Desi nasterea este un proces fiziologic normal, aceasta este traita în mod subiectivsi relativ obiectiv ca un adevarat soc atât pentru mama, cât mai ales pentru copil.Pentru copil nasterea reprezinta o schimbare radicala a conditiilor de existenta, asacum rezulta din urmatorul tabel:

Tipul de angajare Starea canalului ConsecintePozitia cu capul angajat încanalul dilatat.

a) dilatatab) insuficient dilatata,pericol de asfixie ce dahipoxemie

Nastere normala.Nastere ceva mai dificila, uneori forceps (pericol de lezare a cutiei craniene si presare a continutului).

Pozitie transversa a) dilatatab) insuficient dilatata

Nastere foarte grea. Necesaraîntoarcerea pozitiei (tehnicadelicata) sau operatiecezariana (expulzarea se faceprin abdomenul mamei). Înprimul caz, pericol de traumecraniene, de sufocare, deîncolacire a cordonuluiombilical.

Pozitie de angajare inversa

a) dilatatab) nedilatata

Pericol pentru mama si copilfoarte mare. Se fac interventii

(un picior si capul) de acelasi gen ca mai sus.

Capitolul IVPrimul an de viataLa nastere, organismul dispune de o capacitate senzoriala generala relativ binedezvoltata, dar de o capacitate de reactii internationale si coordonate aproape nula. Omare parte din reactiile disponibile au un caracter primar, constituind forme motorii dedebut ale conduitei motorii. Cea mai mare parte a zilei, noul nascut doarme. Somnul lacei mai multi copii se extinde pe 4/5 din 24 de ore. Probabil fenomenul se datoreazaepuizarii rapide si intense energetice a copilului în procesul de adaptare activa, somnulavând functii de restabilire a energiei. Epuizarea intensa are loc si datorita arderilorrealizate la nivelul tubului digestiv si a navalei de impresii ce bombardeaza instantelenervoase senzoriale, traseele si sistemul nervos central. Treptat, raportul dintre orele desomn si cele de veghe se va modifica. La 1 an copilul va avea nevoie pentru recuperarede 15-16 ore de somn zilnic, desi activitatea sa din orele de veghe va fi mult mai densa siconsumurile mai intense. Aceste momente de veghe vor deveni calme, active, spredeosebire de caracterul lor agitat din primele zile.Dezvoltarea generalaCresterea este foarte intensa dupa nastere.Debutul vietii trebuie raportat la dezvoltarea umana din primul an de viata.Aceasta cu atât mai mult cu cât primul an de viata este dominat de dependenta foartemare a copilului de axa parentala, majoritatea satisfacerii trebuintelor biologice fiindconditionate de interventia adultilor.Trebuintele de baza ale copilului micRolul trebuintelor este foarte mare în ontogeneza timpurie. În esenta se poate vorbide trebuinte ce se cer satisfacute ciclic si trebuinte permanente. Ciclica este trebuinta dealimentare, somn, apa etc., permanenta este trebuinta de aparare, orientare, investigatie.Natura lor începe sa se contureze dupa nastere. Se formeaza trebuintele legate dealimentare (ore si intervale alimentare), pentru satisfacerea foamei si setei – foarte activela copilul mic eutrofic (sanatos). Ele se conditioneaza de timpuriu, fapt ce duce treptat la36constituirea habitudinilor alimentare primare, care la rândul lor stau si ele la baza unor

trebuinte mai complexe ulterioare.Între 10 si 12 luni apar aspecte legate de dentitie. Eruptiile dentare provoacadureri, nervozitate, salivatie abundenta si scaderea poftei de mâncare.Trebuintele de aparare (supravietuire) devin active si încep sa se exprime prinmiscare si tipat în cazuri de disconfort si prin somn în caz de oboseala. Se constituie, deasemenea, treptat, trebuinte psihologice cum ar fi aceea de a forta prezenta adultilor sirelationarea cu acestia. La acestea se adauga trebuinta de a simti, auzi, vedea etc.,trebuinta ce va activa reflexul de orientare si forma sa proprie, curiozitatea.Trebuintele constituie expresia energiei primare (a fiintelor vii), proiectareaselectiva expresiva a acelei laturi a existentei individuale care se afla în stare critica.Trebuintele primare au o natura pronuntata de întretinere si alimentare a caracteristicilorbiologice (foame, sete, trebuinta de caldura, etc.) alaturi de trebuintele primarepsihologice, între care „foamea” de prezenta adultului. Treptat, trebuintele biologice vorcapata un cadru de exprimare si satisfacere consolidat ritmic (prin orarul zilei),formându-se astfel „ceasornicul biologic” personal; trebuintele psihologice vor trece peprimul plan si vor constitui terenul de întretinere a comunicarii si învatarii. Procesulsatisfacerii acestora din urma va deveni complicat si va sta la baza constituirii experienteide viata, a nuantarii exprimarii trebuintelor, a constituirii dorintelor si a organizariiconduitei.Evident, exista o evolutie a trebuintelor. Trebuinta de hrana (foame si sete), aer,temperatura echilibrata, somn, vocalizare, comunicare si de relationare (socializare), suntcele mai importante si implicate în crestere si dezvoltare. Ele se vor socializa treptat.Somnul. Aproximativ 80% din timp, copilul doarme pâna la 1 an cu o descrestereîn ultimul trimestru spre 50%. Se modifica pe acest interval ritmul si calitatea(adâncimea) somnului (de la 7-8 somnuri scurte pe zi în primele 3-4 saptamâni la 3-4somnuri pe zi la un an si somn prelungit toata noaptea). Exista mari diferente între copiiîn ceea ce priveste trebuinta de somn. Gama de diferente este largita datorita unor factoriincidentali ca balonari, disconfort biologic, zgomote dar si factori emotionali ca impresiiputernice persistente. Dupa vizite în case necunoscute sau în zilele în care vremea nupermite plimbarea si aerarea zilnica, somnul devine mai agitat si superficial.37Trebuinta de eliminare este reflexa la copilul mic si este relativ densa. La 8saptamâni copilul are circa 2 scaune pe zi si unul dupa ce începe sa mearga. Devine

evident controlul excretiei, conditionarea sa relativa într-un ritm biologic stabilizat (ciclubiologic). Mai dificil este controlul mictiunii. Obisnuinta cu curatenia si cu olita, înaintede culcare, face ca în final copiii sa ajunga dupa primul an sensibili pe acest plan. Copilulmic simte un evident disconfort în caz de accidente (excretie, mictiune).Foamea si setea. În ontogeneza timpurie foamea provoaca o stare generala deagitatie si tensiune, tipete, crispari, etc. Aceste trebuinte sunt implicate în învatarea sicomunicarea timpurie. Alimentele se introduc în jurul vârstei de 3 luni, în societateanoastra, cu tendinta de a coborî aceasta limita. Prin intermediul alimentatiei se producnumeroase conditionari, „foame” de relationari dintre copil si mama sa, ca si între copil siconditiile mai generale ale ambiantei.Setea copilului se satisface prin apa, de preferinta fiarta si racita, si prin ceaiuri (deanason, chimen, etc.), sucuri de fructe. Pâna la sfârsitul primului an se creeaza unelepreferinte alimentare. Dulciurile încep sa capete functii de recompensa si sunt implicateîn alimentatie ca desert. Satisfacerea trebuintelor este conditionata social si seimpregneaza de comportamente ample – ce pot varia între tipete, spasme, crize desolicitare de alimente – pâna la conduite evident educate, trecând prin scadereainteresului, apatie si sugere a degetelor când trebuintele alimentare se satisfac agitat siincomplet sau se ignora, aspecte ce pot stimula apetitul (prezentarea alimentelor, gustullor).Trebuintele nuanteaza reactivitatea emotionala, de la disconfort fizic initial, seimplica un disconfort psihic pâna la intrare în satisfacerea trebuintei (mai alesalimentare), care creeaza reactii de satietate si de satisfacere si apoi cel de temperare siechilibrare. Se creeaza momente de liniste, clipe de somn linistit combinat cu veghecalma, cu emotii legate de starea de confort peste care au loc interventii discrete deimpresii din mediul extern.Cerinta sau trebuinta de afectiune se realizeaza prin intermediul relatiilor siregulilor incluse în structura familiei. „Foamea” de prezenta adultului este foarte activa înprimul an. Complexul reactivarii este expresia satisfacerii acesteia. E vorba de o reactiecomplexa de înviorare la apropierea mamei.38Încarcat de dependente, primul an de viata este perioada de câstigare a bazelorindependentei prin trei serii de conduite achizitionate în experienta ontogenetica timpurie.

Acestea sunt: apucarea si mânuirea elementara a obiectelor (ceea ce echivaleaza cupunerea bazelor autoservirii), mersul (ca forma a deplasarii supuse dorintelor si vointei)si rostirea primelor cuvinte (ca instrumente ale comunicarii).Dezvoltarea psihosomatica în primul an de viata este foarte intensa. Se poateîmparti în câteva substadii cu aspecte de crestere si caracteristici specifice: 0-30 zile(prima luna), 30-90 zile (de la 1 luna la 3 luni), 90-180 zile (de la 3 luni la 6 luni), 180-270 zile (de la 6 luni la 9 luni), 270-360 zile (de la 9 luni la 12 luni).Aspecte ale sensibilitatii primareNu putem ignora din aceasta scurta descriere caracteristicile dezvoltarii acuitatiisenzoriale.Aceasta furnizeaza impresii din lumea înconjuratoare si reactii la acestea. Existacomponente ale senzorialitatii ce deservesc trebuintele biologice ale organismului. Pebaza acestora se constituie alte reactii senzoriale implicate în adaptarea mai larga sisatisfacerea trebuintelor mai complexe decât cele biologice.Fireste, în ontogeneza timpurie, sunt mai pregnante functiile primare biologice atâtale senzorialitatii de contact (miros, gust apoi tact), cât si a aceleia de distanta (vaz, auz).Senzorialitatea de contact a spatiului si mediului apropiat este reprezentata pringust, miros si tact. Primele doua modalitati senzoriale sunt analizatorii chimici (gustul simirosul). Functiile lor biologice, implicate în întretinerea vitalitatii organismului justificadezvoltarea relativ foarte avansata a acestora dupa nastere, constituirea pe baza acestora aunor reflexe conditionate ce creeaza un cadru adaptativ senzorialitatii.Vazul si auzul se dezvolta ceva mai lent în primele luni. Au însa tendinta de aorganiza situational conduitele.Dezvoltarea timpurie a functionalitatii analizatorilor (organelor de simt) constituiebaza sensibila a organizarii perceptiei ca proces de cunoastere.Dupa 4 luni, perceptia devine forma de baza a informatiei senzoriale, iar apucareaobiectelor, suportul ei principal. Prin intermediul acestuia se acumuleaza o experientafoarte bogata perceptiv-senzoriala ce devine experienta de viata (adaptativ-psihologica).39În ansamblul lor, organele de simt capata functii cognitive ce constituie unoarecare grad de disponibilitati subiective ale copilului în relatiile cu mediul înconjurator.Aspectele fundamentale ale perceptiei vizuale (forma, adâncimea si perspectiva)se formeaza treptat în primii ani.

Datorita experientei perceptiv-senzoriale ce se acumuleaza treptat – se dezvoltafunctiile mnemice si devin active reprezentarile – cu întreaga lor impregnare de rezonanteafective.Cu ajutorul perceptiilor si reprezentarilor se constituie universul primar obiectual.Adaugate perceptiilor, reprezentarile contribuie la crearea imaginii complexe si coerentea mediului înconjurator, în care exista situationare (identitate si recunoastere) a obiectelorsi fenomenelor ca fiind ale „universului cunoscut”. În acest univers se constituie variaterelatii concrete si potentiale cu obiectele. Aceasta experienta stimuleaza angajarea siperfectioneaza orientarea si afirmarea actionala a intentiilor. Obstacolele ce se gasesc sauapar în fata acestora constituie conditii pentru asigurarea de solutii adecvate, de înlaturarea obstacolelor si de gasire de solutii cât mai potrivite. În aceste conditii se dezvolta siexprima inteligenta ca o noua relationare între copil si mediul sau înconjurator, în a treiaparte a primului an de viata.Mai mult decât atât, copilul de 11-12 luni exprima conduite prin care dovedesteintentionalitati complexe: îsi pune caciulita ca sa indice ca vrea sa fie dus la plimbare, îsiia pernita ca sa arate ca vrea sa doarma, etc.În ce priveste emotiile, copiii sub 3 luni le au sub forme de disconfort fizicconvertit în psihic (de foame, în special). Reactiile, în acest caz, se manifesta ca tipete.Starile de calm se însotesc de contemplarea de obiecte. Dupa 3 luni, reactiile de emisii desunete în timpul privirii (perceperii) obiectelor si a atingerii lor exprima buna dispozitie.În caz de indispozitie, este frecventa rejectia oricarui obiect.Diversificarea conduitelor implica si starile defensive. Acestea au loc nu numai lastimuli prea puternici sau incomozi ci si la situatii psihice; dorinta nesatisfacuta de a filuat în brate, dorinta de a se grabi, darea biberonului (nerabdarea), etc.Dezvoltarea socializarii miscarilorDintre expresiile cele mai complex dezvoltate în ontogeneza timpurie sunt cele deechilibru implicat în câstigarea pozitiei verticale si a primilor pasi. Primii pasi, ca si40achizitionarea unor deprinderi de autoservire, creeaza trepte de autonomie în dezvoltareapsihica.Progresele în structura miscarilor implicate în mers sunt evidente mai ales înultimul trimestru al primului an. În acest plan de dezvoltare, copilul începe sa se agate de

grilajul patutului, de cel al tarcului sau de picioarele meselor sau scaunelor. Exista ocomponenta psihologica importanta a mersului si a miscarilor în genere. În contextulacestei componente psihologice actioneaza perechea bipolara emotionala de intentii (cadorinta de a merge si teama de cadere) ce poate ajunge anxietate. Se întâmpla din acestmotiv ca uneori copilul sa reuseasca sa mearga la un moment dat, apoi sa nu mai meargaun timp deoarece a cazut si teama de cadere este mai mare decât dorinta de a merge.Mersul dezvolta treptata intentionalizare a deplasarii, autonomia si initiativa personala(ce se realizeaza prin mers) si este implicat în perfectionarea coordonarii miscarilorantrenate în echilibrul postural. La sfârsitul primului an, copilul va avea o adevarata„foame” de miscare, desi mersul nu exprima întotdeauna intentionalitati clare. Deplasareaeste savurata sub forma de impresii noi, multiple; treptat directia devine mai ferma sidominanta si focalizeaza eforturile, accidentele de cadere devin ceva mai rare.Oboseala frecventa, dupa episoade de mers, este marcata prin momente de sederesau solicitare a copilului de a fi luat în brate, momente în care el adeseori îsi sugedegetele sau cauta suzeta, ca însemne ale cerintei de calmare.Comunicarea adaptiv-afectiva. Comunicarea constituie unul din aspectelefundamentale ale adaptarii. Poate fi abordata ca factor de echilibru al copilului cu mediulînconjurator si este încarcata de foarte dense potente formative.Comunicarea se realizeaza prin vorbire (limbaj) si prin reactii nonvebale (C.N.V.)în care se includ gestica, mimica, tinuta-pozitie a capului, postura si paralimbajul.Comunicarea este extrem de importanta ca factor de echilibrare în familie, deoarecemembrii familiei îsi petrec aproximativ jumatate din timpul vietii împreuna. Comunicareanonverbala (C.N.V.) include în variantele sale nenumarate „distante psihologice”.Acestea cresc atunci când parintii exercita conduite blamate, agresive, punitive, cândcopiii manifesta conduite „opozante” sau când în familii domina o excesiva penurie decomunicare.41Debutul de comunicare aduce dupa sine o adevarata explozie de reactii C.N.V.,ceea ce va largi comunicarea copilului sugar cu cei din jur, dar mai ales cu mama. La 2luni se contureaza destule momente în care copilul îsi întrerupe suptul pentru a zâmbi ca

raspuns la discursul afectiv al mamei. La 2,5 luni vocea mamei va produce mai putinezâmbete din partea copilului, dar sunt mai frecvente reactiile de vocalizare sau gânguritca un fel de schema de comunicare. La 3-4 luni zâmbetul devine mai mult reactie lasurâsul mamei si mai ales reactie la contactul vizual.Dupa vârsta de 4-5 luni, copilul decodifica numeroase aspecte din mimicaadultului. Pe locul al doilea în contextul C.N.V. se afla gestica mâinilor. La copilul mic,gestica mâinilor este mai densa dupa 6-7 luni în intentii afective sau refuz. Dupa 4 luni,fac parte din C.N.V. întinderea mâinilor si a corpului de catre copil pentru a fi luat înbrate, forme variate de mimica pentru stari de disconfort (când copilul e ud, murdar si îieste foame etc.), agatarea de mama pentru a fi luat în brate etc.E. Hull, unul din întemeietorii „proxemicii”, adica ai functiei de comunicare aspatiului, a pus în evidenta faptul ca în distantele dintre cei ce comunica existaîncorporate o serie de dimensiuni ascunse de comunicare si de relationare afectiv-sociala.Comunicarea intima de maxima afectiune este de mica distanta (20-35 cm). El a atrasatentia asupra faptului ca nu întâmplator „distanta intima” este egala cu aceea dintre fatamamei si aceea a copilului când suge, fiind în bratele ei. În cazul în care intervine oraceala în comunicarea dintre doua persoane sau un dezacord, o neîntelegere, ele sedistanteaza spontan, concomitent se modifica tonul, vocea, mimica. A doua forma dedistanta, mai putin încarcata de afectiune si mai socializata, în care se comunicainformatii a fost denumita conventional distanta personala. Urmeaza o distanta numitaoficiala. Este distanta în care se comunica decizii, se organizeaza activitati. Cu aceastadin urma se va familiariza copilul când va fi primit în cresa sau în gradinita.Distanta intima este distanta marilor preferinte în copilaria timpurie. Nu se poateignora nici problema „atingerii”. Atingerea este „distanta” maximei iubiri si afectiuni (aiubirii de mama, a intimitatii, a dansului, a contactului de cuplu), dar si a maximeiagresiuni (lupta). Copilul utilizeaza atingerea ca forma de comunicare (se cere în brate),dar utilizeaza si respingerea atingerii, când se supara sau vrea sa fie lasat sa se târascasingur într-o directie oarecare. Distanta intima si atingerea sunt preferate pâna la un an.Momentul învatarii deplasarii (mersul) modifica structurile distantelor. Distanta intima cu42

o intensificare a atingerii ramâne rezerva momentelor de oboseala si de joc, distantapersonala se construieste complementar prin cerinta exprimata a copilului de a fi asistatîn escapadele sale de mers. Tot pâna la 1 an se contureaza si experienta distantei oficiale,fata de persoanele straine de familie. Acestea sunt tratate în genere ca intruse în „spatiulintim” si se manifesta discordante fata de ele. Între timp se diversifica formele primare deC.N.V. Zâmbetul conjugat cu mimica ia foarte numeroase forme, privirea capata nuantede atentionare, contemplare, miscare, observare, pânda etc. Contactul vizual devine si elmai încarcat de solicitare, repros, durere sau încântare si iubire. Acesta din urma, ca sizâmbetul, diminueaza în contactele tensionale si devine nul în relatiile neutre, crescândca intensitate si frecventa în contactele pozitive, placute.Gestica mâinilor se dezvolta de asemenea foarte de timpuriu ca forma de C.N.V.Comportamentul se încarca de mici gesturi de afectiune sau de respingere dupa 6 luni.Comunicarea verbala. Gânguritul constituie materia prima a vorbirii. El cuprindeîntâi vocale neclare apoi acestea devin clare (a, e, o, i, u). Dupa 4 luni se produc articularide vocale cu consoane si diferentiere a consoanelor („a” se articuleaza cu m, n, p, b, t, d),apoi se face diferentierea dintre siflante si suieratoare. Urmeaza diferentierea celorlalteconsoane, câstigarea tonalitatii de pronuntie. Ultimul care se poate pronunta este sunetul„r”. Legea efortului minim fiziologic careia se supune pronuntia sunetelor face ca sa fieîntâi emise vocale, apoi labiale (consoane), apoi guturale.În jurul vârstei de 5 luni începe procesul de lalatiune ca faza superioara agânguritului. Lalatiunea este o expresie articulata si consta dintr-o intensa emisie derepetitii de silabe (reactie circulara). Spre sfârsitul lunii a 10-a, atentia copilului esteevident îndreptata spre cuvinte care devin elementele cele mai importante ale adaptarii.Primele cuvinte pot fi considerate ca un fel de molecule ale vocabularului. Reduseca material fonetic, aceste prime cuvinte sunt sintagme investite cu functii gramaticaledifuze, ele sunt cuvinte-propozitii sau holofraze. Desi par opace ca lanturi sintagmatice,holofrazele sunt implicate potential într-un vast sistem, întrucât limba functioneaza înmediul apropiat lingvistic al copilului. La 11-12 luni holofrazele sunt folosite activ ca

nucleu al unor combinatii verbale ce contureaza un fel de context. Copilul face rapidprogrese de întelegere a vorbirii ce i se adreseaza si a folosirii mai circumscrise aholofrazelor la 11-12 luni. De altfel, aceste prime cuvinte cuprind numeroase imitari de43sunete (pisica este numita miau, câinii – ham-ham, ceasul – tic-tac, focul – fu-fu).Numeroase holofraze se leaga de diverse functii somatice si vegetative, punând înevidenta caracterul pragmatic al comunicarilor verbale. Ele sunt în acelasi timp relativinstabile. În functionalitatea comunicarii exista pe de-o parte „competenta” (capacitateacopilului de decodificare a limbajului adult) si, pe de alta, „performanta” (capacitatea dea utiliza si produce, de a pronunta cuvinte ca mijloace de comunicare). Competenta estetotdeauna mai sensibila si avansata decât performanta.Comunicarea verbala se încarca afectiv, ceea ce contureaza numeroase conduitenoi. Dintre acestea enumeram simpatia si antipatia, gelozia, timiditatea, simularea siimitatia la cerere, dar si cearta (dusumelei în locul în care copilul a cazut).Toate cele descrise mai sus denota o evidenta dezvoltare a sociabilitatii care esteîntr-un grad mai evident fata de adulti si fata de copiii mai mari, în schimb fata de copiiimai mici si de aceeasi vârsta, sociabilitatea este saraca. (Adeseori contactul cu copiii deaceeasi vârsta contine elemente de gelozie si usoara agresivitate – rapirea unei jucarii).44Capitolul VPrima copilarie (de la 1 la 3 ani)Perioada anteprescolaraAceasta etapa, de intensa expansiune subiectiva are, printre altele, urmatoarelecaracteristici diferentiale:A. Este etapa constituirii primare coerente, a trairii experientei de viata curenta.Copilul începe sa fie integrat în interrelatiile grupului familial si al celor ce frecventeazafamilia. Începe sa sesizeze regulile, interdictiile, orarul si stilul de viata al familiei, traindconflicte si stari de confort psihic sau de euforie conditionate de aceasta realitatecomplexa.B. Experienta de viata devine impregnata de învatarea comunicarii verbale. Laînceputul acestei perioade, vorbirea copilului este restrânsa, inconsistenta si încarcata demari dificultati de pronuntie; la 3 ani copilul vorbeste relativ fluent, în propozitii

inteligibile, dispunând de un limbaj situativ bogat. El poate sa formuleze impresii,dorinte, constatari, interogatii, etc. Lumea devine pentru copil un spectacol în care îiplace sa fie asistat de comunicarea cu adultul.C. Copilul este angajat în perioada anteprescolara în cautarea de mijloace de a-siconsolida autonomia prin perfectionarea deplasarii, pe de o parte si, pe de alta, princonsolidarea deprinderilor de mânuire a obiectelor. Emaniciparea relativa de sub tutelamamei si a înlocuitorilor ei este mai evidenta pe planul actiunilor decât pe cel afectiv. Peacesta din urma se constituie adevarate inflatii de dorinte si intentii mijlocite doar deteama de a nu pierde afectiunea si asistenta adultului.Activitatea formativa cea mai frecventa între 1-3 ani consta în mânuirea deobiecte.În contextul întregii dezvoltari din perioada primei copilarii pot fi desprinse treisubetape. În prima din ele (de la 12 la 18 luni), caracteristica este consolidarea mersuluisi concomitent o mai buna percepere a mediului înconjurator. La 15 luni copilul devinedeosebit de nestatornic si instabil, atras de toate reperele câmpului vizual stimulat decerinte exterioare. Deplasarea îi ofera conditii prielnice de a cauta prin colturile casei,45prin sertare, ce este si cum este sub pat, vrea sa vada ce este pe masa si trage fata demasa, urca scara si o coboara, întâi în patru labe, apoi sprijinindu-se de balustrada siaducând pe rând picioarele pe aceeasi treapta. A. Gesell a considerat ca în aceastaperioada copilul este ca un fel de „jeep” în plina schimbare de viteza. Copilul exploreazacu frenezie toate suprafetele accesibile ale spatiului locativ al familiei.A doua perioada, între 18 si 28 luni, se caracterizeaza mai ales printr-o accentuatadezvoltare a comunicarii verbale, si folosirea de solutii noi în diferite situatii de viata.În faza a treia (dupa 2 ani si jumatate), se dezvolta o mai larga conciliere cuadultii, un echilibru usor meditativ – copilul este preocupat de aspectele evaluative aleactiunilor si demersurilor sale, devine sensibil fata de cei din jur, se antreneaza în jocuri,uneori cu un partener.Caracteristici ale cresterii biosomatice. Între 1 si 3 ani ritmul cresterii este încafoarte intens si multilateral, cu o usoara încetinire spre limita superioara a etapei.Diferitele segmente ale corpului au ritmuri de crestere inegale (cap, torace, membre),ceea ce contribuie la modificari ale înfatisarii generale a copilului.

Cresterea ponderala (în greutate), ceva mai influentata de sistemul de nutritie,însumeaza 4,5 kg. pe întreaga perioada.Dezvoltarea miscarilor este foarte activa între 1-3 ani. Acestea se efectueaza siprin imitatie. La 17 luni copilul imita modul în care citeste tata ziarul sau miscarile defumat ale bunicului, tusea lui, etc. Prin imitatie, copilul îsi însuseste o vasta experienta.În genere, copilul dobândeste un mare grad de independenta prin intermediulmiscarilor si activitatilor. Miscarea si deplasarea creeaza o largire evidenta a cunoasteriisi utilizarii caracteristicilor mediului înconjurator, fenomen vizibil în progresele ce semanifesta la copil în ceea ce priveste orientarea în mediul apropiat.Dezvoltarea comunicariiÎntre 18 si 24 de luni are loc formarea vorbirii în propozitii, iar între 48 si 60 deluni are loc organizarea sintaxei (regulilor gramaticale) în vorbire, ceea ce ordoneazavorbirea totala.46Dupa 1 an, copilul construieste propozitii simple de 2, apoi de 3 cuvinte. El începesa foloseasca propriul nume în referintele despre sine, dupa modelul luat de-a gata de laceilalti (vorbeste despre sine la persoana a treia o perioada de 2-3 luni).Copilul începe sa denumeasca numeroase actiuni ca: gatitul, scrisul, desenatul,calcatul, dormitul, mâncatul, jocul, etc. La 3 ani copilul dispune de aproximativ 1.100cuvinte.Progresele privind exprimarea sunt evidente la 2 ani si în alte directii. Copilulîncepe sa-si transfere foamea de experienta senzoriala pe planul interogatiei verbale: la 2ani, se manifesta o faza de acuta insistenta în întrebarea „Ce este asta?”. Se consideraacest moment ca un fel de „mare identificare” a lumii obiectuale. Copilul începe sa-siexprime verbal dorintele, vointa, dificultatile, sentimentele. Dorinta de comunicaredevine intensa, copilul se straduieste sa povesteasca din ce în ce mai mult ceea ce i s-aîntâmplat sau ar fi voit sa i se întâmple.La 3 ani copilul intra într-o faza complicata de dezvoltare a limbajului (cainstrument al gândirii). Se instituie o noua etapa interogativa, în care întrebarileperseverente sunt „de ce?”, „cum?”. Aceasta faza atrage atentia si interesul asupraplanului gândirii în plina expansiune, spre numeroasele interrelatii si dependente(inclusiv de cauzalitate) dintre fenomenele din jurul copilului, dar si dintre actiunileînfaptuite de cei din jurul lui.Interogatia „de ce?”, „pentru ce?” permite o vasta acumulare de experienta, dar si

cresterea curiozitatii fata de relatiile si interrelatiile dintre fenomene si obiecte sisensibilizarea fata de explicatii ca expresie a inteligentei ce se adapteaza la conditiilerealitatii ca obiect al cunoasterii.Dezvoltarea evidenta a inteligentei practice, a miscarilor animate de curiozitatecare se transforma în momente de interes, contribuie la acumularea de experienta umanasi la transformarea acesteia în conduite.Dezvoltarea afectivitatii si a comunicarii afectiveLa 18 luni rezonanta afectiva creste, copilul este mai impresionabil si intuiestedispozitia mamei. Atasamentul fata de mama sau de persoana care o înlocuieste devineacaparant. Se manifesta gelozia, daca mama acorda atentie altui copil sau daca nu-iacorda lui (copilului) destula atentie. Gelozia este la copiii mici un spatiu dramatic al47trairilor psihice în care se activeaza ambiguitatea legata de intrusiune (o a treia persoanaîn relatiile de afectiune dintre copil si mama).Timiditatea fata de persoanele straine, simpatia, antipatia încep sa fie nuantate.Copilului de 2 ani îi place „pacaleala”, gluma, comicul, surâde la complimente, are multeaccese de generozitate.Dupa 2 ani, copilul devine impulsiv, neîntelegator si instabil. Tendintele ostile fatade adult cresc, deoarece creste câmpul frustratiilor. Se constituie negativismul primar cedevine vehement de multe ori. Copilul se trânteste, plânge, tipa daca i se ia un obiectoarecare (jucaria); daca i se restituie – îl arunca.Deosebit de pregnant se manifesta la copiii anteprescolari atasamentul. Aceastarezonanta afectiva (atasamentul) face ca în momentul de teama (de ceva cu totulneobisnuit) copilul sa se refugieze în bratele mamei, sau (dupa 2 ani) sa se ascunda înspatele ei. Atasamentul se exprima ca o dorinta de conservare a unei apropieri emotionalede o persoana data. Conduitele de atasament se complica si se diferentiaza, pot sa semanifeste si fata de o jucarie sau obiect, pe care copilul le poarta cu el peste tot.Atasamentul este selectiv activ si fata de membrii familiei.Aspecte deosebite sunt legate si de anxietate.Se considera ca în copilaria timpurie se manifesta urmatoarele forme de anxietate:(a) anxietatea fata de persoane si situatii straine, (b) anxietatea de separatie. Treptat seconstituie si (c) anxietatea morala ca teama de pedeapsa si traire a sentimentelor devinovatie.

(a) La unii copii de 12-14 luni, anxietatea fata de persoane straine este foarteintensa. Teama de persoane straine se diminueaza spre vârsta de 3 ani. În schimb,anxietatea de acest tip se conserva fata de „necunoscut”. Astfel, copilul poate manifestateama de „bau-bau”, de „baba-cloanta”, de „mosu” etc. În astfel de situatii se exprimaînsa si aspecte de teama morala (de pedepsire).(b) Anxietatea de separatie (mai ales de mama) capata în jurul vârstei de 21-24luni forme dramatice, mai ales daca copilul este obisnuit ca mama sa fie cu el tot timpul,sau daca persoana care îngrijeste copilul, substituind mama, este putin tandra. Fenomenulde hospitalism, de abandon, în caz de avitaminoza afectiva opereaza prin marireaanxietatii care actioneaza asupra resurselor intime ale dezvoltarii, deteriorând-o.48(c) Dupa vârsta de 2 ani, copilul începe sa intuiasca mai clar limitele ce i se impunsi sa sesizeze conduitele admise, corectitudinea lor, etc. Strategiile de evaziune seconstituie din teama de pedeapsa. Acestea au un rol deosebit în formarea identitatii.Procesul de identificareÎn structura comportamentului imaginea de sine, identificarea de sine joaca un rolimportant. Fenomenul legat de constientizarea identitatii a fost studiat mai ales prin„recunoasterea de sine” în oglinda a copiilor mici. Se pot diferentia doua serii deevenimente cognitive în actul de identificare în oglinda. Primul se refera la recunoastereafaptului ca în oglinda se afla propria persoana sau imaginea ei, al doilea la faptul ca ceeace se vede în oglinda nu este o persoana în carne si oase, ci o imagine ce reflectaspatialitatea realitatii.Identificarea primara a fost plasata de A. Gesell la peste 2 ani. R. Zazzo a deplasatspre 3 ani aceasta recunoastere a copilului în oglinda. El semnaleaza o mare perplexitatea copilului în fata oglinzii, însotita de bucuria de recunoastere, o oarecare teama si uneorievitare.În aceste faze timpurii ale dezvoltarii umane sunt înca putin coezive cele trei fatetemai importante ale sinelui: sinele corporal material (ce se refera la constientizareacaracteristicilor proprii corporale), sinele social (ce se refera la statut, rol, la apartenentade grup social) si sinele spiritual (care se refera la aptitudini, activitati). Acesta este„sanctuarul emotiilor si dorintelor”.

În constituirea identitatii primare sunt implicate si reactiile opozante. La 2 aniacestea pot deveni foarte intense. Cele mai multe manifestari de mânie, ostilitate,agresivitate si negativism sunt legate de exercitarea obiceiurilor si a regimului zilnic. Or,se stie ca acestea încorporeaza reguli de convietuire. Pe al doilea loc stau manifestarileprotestatare si ostile fata de autoritatea celor din jur (conflicte de autoritate). Pe locul treise afla reactiile de mânie si protest fata de dificultatile care se manifesta în joc sau întraseele de realizare a dorintelor. Spre 3 ani reactiile protestatare ale copilului sediminueaza (se semnaleaza un declin al tipatului de scurta durata). Starile afective alecopiilor mici sunt intense, fara a fi profunde. Ele se multiplica, se diferentiaza si secomplica. Axul diferential afectiv al ambilor parinti creeaza echilibrul în familie si încomportarea copilului cu ei.49Identitatea exprima o disponibilitate complexa, structurata, concretizata în largireasinelui.Dezvoltarea sociabilitatii copilului în joc face progrese importante între 1 si 3 ani.La 2 ani copilul se joaca cu alti copii, dar se opreste, din când în când spre a se odihni siobserva jocul partenerilor. În genere, cooperarea cu alti copii este complicata si dificila,adeseori dramatica. Dupa vârsta de 2 ani copilul poate sa-si astepte rândul cu alti copii ladiferite activitati. Cu copiii mai mici este mai întelegator si cooperant, iar cu copiii maimari, mai activ si integrat. Cu persoanele mari care se joaca cu el este perfect integrat.Dupa 2 ani si jumatate relatiile în joc se pot împarti în:

active

pozitive (copilul da o jucarie, mângâieun copil, etc.)negative (rapirea de jucarii, cearta careuneori degenereaza în bataie).

pasive

pozitive (copilul accepta mângâierea,schimbul de jucarii, etc.)

negative (copilul este blamat, certat sauchiar batut de catre partener).

defensive active (fuga, solicitarea de ajutor de laadulti, angajarea în bataie pentruaparare)

pasive (plânsul copilului caruia i s-aluat jucaria)

Capitolul VIA doua copilarie (de la 3 la 6-7 ani)Perioada prescolaraO data cu intrarea în gradinita tipul de relatii se nuanteaza si se diversifica,amplificându-se conduitele din cadrul colectivelor de copii. Are loc concomitent sidiferentierea conduitelor fata de persoane de diferite vârste si ocupatii, aflate în ambiantacultural-sociala a copilului.Dezvoltarea fizica este evidenta în perioada prescolara. De la 3 la 7 ani are loc ocrestere de la aproximativ 92 cm la 117 cm ca statura si o crestere de la cca 14 kg la 22kg ponderal. Organismul în întregime devine mai elastic, miscarile mai suple si maisigure. Persista o oarecare iritabilitate a cailor rinofaringiene si implicit o sensibilitatefata de bolile copilariei, prescolarul fiind expus la o usoara contractare de gripe siafectiuni bronho-pneumonale.Deosebit de activa este formarea comportamentelor implicate în dezvoltareaautonomiei, prin organizarea de deprinderi si obisnuinte. Dintre acestea, mai specificesunt comportamentele alimentare, de îmbracare si igienice.O problema interesanta prin latura psihologica pe care o implica este aceea acontinutului buzunarelor copiilor. Copilul de 3-4 ani are buzunarele relativ goale. Spre 5ani încep sa contina dulciuri (si anvelope de dulciuri), spre 6 ani unele obiecte mici,dopuri, baloane, pietricele colorate, capse si chiar cioburi de sticla colorata.Prezinta interes o serie de aspecte legate de somn. În perioada prescolara, copilulaccepta mai greu sa mearga la culcare, spectacolul relationarii cu ceilalti, interesul pentruce fac adultii (adultrism) ca si placerea jocului fiind de mare atractie.Importanta deprinderilor exprimate prin conduite alimentare, vestimentare (deîmbracare-dezbracare) si igienice este foarte mare – pentru toata viata – si creeazapersonalitatii un suport de adaptare si un suport de responsabilitate pentru propriapersoana si de autonomie reala, dar si de contributie la structura constiintei de sine, aeului corporal51Caracteristici psihice generalePerioada prescolara este una din perioadele de intensa dezvoltare psihica.

Presiunea structurilor sociale culturale, absorbtia copilului în institutiile prescolaresolicita toate posibilitatile lui de adaptare. Diferentele de cerinte din gradinita si dinfamilie solicita la rândul lor o mai mare varietate de conduite. Ca atare, contradictiiledintre solicitarile externe si posibilitatile interne devin mai active. Aceste forme decontradictii constituie puncte de plecare pentru dezvoltarea exploziva acomportamentelor, a conduitelor sociale diferentiate, a câstigarii de modalitati diverse deactivitati, a dobândirii de abilitati înscrise în programele gradinitelor. Comunicativitateasi sociabilitatea copilului cresc în aceste conditii.Perioada prescolara poate fi împartita în trei subperioade:(a) prescolarul mic (3-4 ani)(b) prescolarul mijlociu (4-5 ani)(c) prescolarul mare (5-6/7 ani).a) perioada prescolara mica se caracterizeaza printr-o crestere a intereselor, aaspiratiilor si a aptitudinilor marunte implicate în satisfacerea placerii de explorare amediului. De la un relativ echilibru la 3 ani, are loc o trecere spre o oarecare instabilitate,o oarecare expansiune ce exprima o mare decentrare de pe obiectele concrete simanipularea lor pe integrarea obiectelor în strategii mai largi de utilizare în care li seconfera functii simbolice. Integrarea în gradinita se face cu oarecare dificultate la aceastavârsta, data fiind dependenta mare a copilului prescolar mic de mama sa si de ambiantafamiliara.Ca expresie a dezvoltarii, perioada prescolara mica este vadit de trecere de lacentrarea activitatii organismului pe satisfacerea necesitatilor imediate, adeseoridominant biologice - prin mijloace simple - spre activitati în care devin mai complicatemodalitatile de satisfacere a unor trebuinte psihologice. Prescolarul mic este instabil,foarte impresionabil, plânge râzând si trece usor de la o dispozitie la alta. Durerea sa ca sibucuria sunt explozive, totale.b) Spre 4 ani, copilul devine mai puternic, dar si mai neîndemânatic. Miscarile saledevin mai brutale, fapt explicabil prin antrenarea si constituirea (înca instabila) de foartenumeroase conduite implicate în cerintele de autonomie.52În perioada prescolara mijlocie copilul traverseaza un usor puseu de crestere. Peplan psihologic se intensifica dezvoltarea limbajului (între 3 si 5 ani se câstiga cam 50cuvinte pe luna). Tot evidenta este dezvoltarea autonomiei datorita progreselor ce se

realizeaza în planul deprinderilor alimentare, de îmbracare, igienice. Se intensifica, deasemenea, dezvoltarea constiintei de sine, fapt ce se exprima prin cresterea opozabilitatii,a bravadei, a dorintei de a atrage atentia asupra sa (episod de negativism). Jocul devine înperioada prescolara mijlocie activitatea de baza, încarcata de caracteristici active devalorificare a experientei de viata, a observatiilor, emotiilor, a actiunilor si conduitelor cese vehiculeaza în ambianta sa. Jocul pune în evidenta o mare experienta socialaachizitionata si capacitatea de a crea verbal si comportamental roluri (prin mijloacedominant intuitive) prin care copilul reconstituie episoade din realitatea înconjuratoare(jocul cu rol si subiect). În genere, curiozitatea devine mai ampla si abordeaza maipregnant relatiile dintre fenomene (relatii de dependenta, de cauzalitate, de conditionare,etc.). Copilului îi plac povestile, prezinta interes pentru carti cu imagini, pentru desen,modelaj, jocuri cu cuburi, teatru de papusi ori de marionete, TV, desene animate, etc.c) Prescolarul mare (5-6/7 ani) manifesta în ansamblu o mai mare forta, agilitate,inteligenta, reticiente în situatii usor penibile. Câmpul atentiei este dominat de oîntelegere mai profunda a situatiilor.Exista si în perioada prescolara mare o oarecare opozitie fata de adulti, opozitie cese manifesta spontan ca atare, urmata de dorinte vadite de reconciliere. La unii copii,atitudinile opozante sunt oprimate în comportament, dar alimentate subconstient. Semanifesta în conduitele alimentare (anorexie) si pune în evidenta susceptibilitatinesatisfacute – o stare mai tensionala dintre dorintele de autonomie si dependentaafectiva usor contrariata de rivalitati fraternale. Aceasta cu atât mai mult, cu cât, înnumeroase familii copilul prescolar mai are unul sau doi frati mai mici. Caracteristicaeste la prescolarul mare si adaptarea mai evidenta a conduitelor fata de diferite persoane,de caracteristicile acestora în cele doua medii concurente, familia si gradinita. În acestsens, copilul poate fi acasa destins, disponibil, iar în gradinita, rasfatat, nervos, si invers,fapt ce pune, de asemenea, probleme legate de dificultatile sale de adaptare, manifestateprin aceste mari distante psihologice de conduita în cele doua medii.536.1. Complexul lui Oedip

Complexul lui Oedip consta în sentimente care decurg din atasamentul erotic alcopilului fata de parintele de sex opus.Analizând nevrozele, Freud a descoperit fapte care, în mod schematic, se potreduce la doua tendinte interdependente: dragostea pentru parintele de sex opus siostilitatea pentru parintele de acelasi sex. El le-a grupat într-un ansamblu numit prinreferire la mitologia elena, „complexul lui Oedip”. Ne amintim, într-adevar, ca destinullui Oedip, fiul lui Laios, regele Tebei, si al Iocastei, era de a-si ucide tatal si de a secasatori cu mama sa. Exilat de mic copil, într-o zi s-a luat la cearta cu un necunoscut(tatal sau, Laios), pe care l-a omorât, a dezlegat enigma Sfinxului si, ca recompensa aprimit mâna Iocastei.Complexul lui Oedip nu are nimic patologic, doar dezvoltarile sale în caz denerezolvare pot sa devina patologice. El constituie o etapa normala în crestereapsihologica a copilului. Ca urmare a descoperirilor facute de psihanalisti, nu se maicontesta existenta unei sexualitati infantile. Catre vârsta de 4-5 ani, baiatul seîndragosteste de mama sa (care este pentru el persoana de sex feminin cea mai demna deinteres si cea mai apropiata) si, în acelasi timp, se arata agresiv fata de tatal sau, în carevede un rival caruia îi admira si îi invidiaza puterea si calitatile. Conflictul interior sitensiunea care rezulta de aici se rezolva în mod normal prin refularea tendintelor sexualepâna la pubertate si prin identificarea cu tatal: ca si acesta, baiatul va învata sa devinaviril (fara revolta) si mai putin dependent de mama. La fetita se observa o situatiesimetrica.Complexul lui Oedip îi caracterizeaza pe copiii din familiile monogame. El este, înesenta, un efect al culturii. În civilizatia noastra acest complex ocupa o pozitiefundamentala, determinând anumite trasaturi de caracter (ostilitatea fata de tata poate fideplasata asupra autoritatii în general, asupra sefilor ierarhici, asupra Bisericii, statului,etc.) si ducând la nevroza atunci când evolutia nu se face în mod normal.54Capitolul VIIA treia copilarie (de la 7 la 11 ani)Perioada scolara micaPrezentare generalaO data cu intrarea copilului în scoala, învatarea devine tipul fundamental deactivitate. Activitatea scolara va solicita intens activitatea intelectuala, procesul deînsusire gradata de cunostinte cuprinse în programele scolii elementare. În consecinta,

copilului i se vor organiza si dezvolta strategii de învatare, i se va constientiza rolulatentiei si repetitiei, îsi va forma deprinderi de scris-citit si calcul. Învatarea sialfabetizarea constituie conditiile majore implicate în viata de fiecare zi a copilului de 7ani.Prin alfabetizare, copilul dobândeste instrumente valide de apropiere de toatedomeniile culturii si stiintei, îsi formeaza un stil de activitate intelectuala, spirit de ordine,de disciplina în viata si în gândire, îsi dezvolta interesele intelectuale.În ceea ce priveste tipul de relatii, scoala impune modelele ei de viata, dar simodelele sociale de a gândi si actiona. Ea creeaza sentimente sociale si largeste viatainterioara, cât si conditia de exprimare a acesteia (mai ales exprimarea verbala sicomportamentala).Adaptarea copilului se centreaza pe atentia fata de un alt adult decât cei dinfamilie. Acest adult (învatatorul sau învatatoarea) începe sa joace un rol de prim ordin înviata copilului; el este cel ce vegheaza la exercitarea regulilor scolare si sociale si cel careantreneaza energia psihica, modeleaza activitatea intelectuala a copilului si organizeazaviata scolara în ansamblul ei.Cresterea si dezvoltarea bio-fiziologica a scolarului micLa 7 ani au loc câteva procese implicate în crestere si dezvoltare. Dentitiaprovizorie începe sa fie înlocuita cu dentitia permanenta. Fenomenul creeaza disconfort,modificari temporare ale vorbirii, anumite dificultati în alimentare. Dupa 7 ani esteintensa osificarea la nivelul bazinului la fetite, precum si procesele de calcificare lanivelul osaturii mâinii. Articulatiile se întaresc si ele. Creste si volumul muschilor. Sedezvolta musculatura fina a mâinii. Date fiind aceste procese, pozitiile incorecte în banca55(apasarea toracelui, spatele strâmb) duc la deformari persistente. Servietele prea grele fac,de asemenea, deplasari de coloana (la 7 ani curbura cervicala si toracica sunt constante,curbura lombara este înca instabila). Are, de asemenea, importanta calirea organismului,sportul, deprinderile igienice.Copilul scolar mic manifesta o oarecare atitudine recalcitranta fata de baie, esteusor neglijent în ceea ce priveste îmbracamintea. Aceste fenomene sunt legate de noulregim de viata care schimba accentele si dezvolta o noua repartitie a investitiilor psihice.În contextul acestor schimbari, gratia în miscari este treptat înlocuita cu aspiratia spreforta.Dezvoltarea psihica generala a scolarului mic

Prima schimbare care se pune în evidenta este latura de orientare generala. Peacest plan se face o parasire a intereselor din perioada prescolara, ca desenul, modelajul.Din acest motiv, produsele scolarului mic în aceste domenii devin mai putin spontane,pline de stersaturi. Gesell considera ca vârsta de 7 ani ar fi un fel de „vârsta a gumei” carepune în evidenta cresterea spiritului critic.Se modifica preferintele copilului în diverse planuri; asa, de exemplu, încep sa fiepreferate biografiile, legendele, lectiile de aritmetica fata de alte lectii. Interesul pentrufilm, cinematografie, televiziune devine mai clar. Dupa 9 ani încep sa prezinte interescartile cu povestiri, cu actiuni palpitante. Tot în perioada micii scolaritati se constituie unadevarat „delir de colectionare” (copiii fac colectii de ilustrate, timbre, plante, frunze,porumbei, iepuri, insecte, etc.). Aceasta expresie a personalitatii („colectionarea”) pune înevidenta, dupa Gesell, cerinta interna de reunire si clasificare. Micile colectii permitdetasarea caracteristicilor diferentiale ale obiectelor asemanatoare. Spre clasele a III-a si aIV-a, copiii devin mici geografi, botanisti, zoologi, ceea ce constituie un indiciu deevidenta expansiune si decentrare în universul copilului pe plan mintal si afectiv.O alta caracteristica pregnanta a acestei perioade este aceea a unei mai mari atentiiacordate jocului cu reguli în colectiv. Regula devine fenomen central, un fel decertitudine ce-l ajuta în adaptare si pe care o considera reper ca atare. În unele situatiicopilul impune acasa reguli noi motivate de faptul ca „asa ne-a spus doamna învatatoarela scoala.”56În jurul vârstei de 8 ani se manifesta o crestere a expansiunii, o mai mareextroversiune, trairi euforice si de exaltare, semn ca adaptarea scolara a depasit o fazatensionala. În vorbirea copilului începe sa fie frecvent folosit superlativul în descrierea desituatii, întâmplari si obiecte. La 7 ani începe sa creasca evident curiozitatea fata demediul extrascolar si fata de mediul stradal. Tot la aceasta vârsta are loc si o crestereusoara a rapiditatii reactiilor. Copilul pare mereu grabit. Manânca în fuga, se spala peapucate, ia ghiozdanul nearanjat, îsi pune uniforma neglijent. El dispune la acest nivel devârsta de capacitati mai stabilizate de a citi si scrie. Volumul lecturilor este în crestere; siscrierea face progrese în viteza si lizibilitate.

Momentul de 8 ani este foarte sensibil si pentru educatia sociala. Este un momentde intensa identificare sociala, patriotica si concomitent de constituire a sentimentelor deapartenenta la scoala, clasa sa scolara, un fel de mândrie pentru acestea.Dupa 9 ani, copilul devine mai ordonat, mai perseverent în diferite feluri deactivitate. El simte nevoia de a planica timpul. Desenele, lucrarile scrise si activitatea laore (în special la aritmetica) se îmbunatatesc. Daca învatatorii/institutorii sunt abili, potcrea emulatii complexe, interese statornice pentru aceste domenii.Preocuparea pentru colectiv se încearca de nuante, se exprima prietenia si încadrul acesteia se creeaza planuri copilaresti, confidente, mici initiative. Datorita acestorcaracteristici legate de atractia colectivului, copiii în aceasta perioada a dezvoltarii pot fiatrasi în bande, uneori cu tendinte delincvente.Dezvoltarea intelectualaIntelectul fiind antrenat continuu în activitatea scolara, progresele în dezvoltareaintelectuala sunt evidente si consistente în perioada scolara mica. Între 9 si 10 ani are loco crestere evidenta a spiritului de evaluare a copilului, spiritul critic se dezvolta la fel.Creste, de asemenea, capacitatea copilului de a aprecia raspunsurile lui si ale altor colegila lectii.Asa cum se cunoaste, orice act de cognitie directa implica, înainte de toate,perceptia. În aceasta etapa, capacitatile perceptive ale copilului – prin antrenare siexercitare, devin mai acute si mai eficiente. Sensibilitatea discriminativa (cantitateaminima de excitant/stimul ce produce o modificare a senzatiilor si perceptiilor) si57pragurile perceptive absolute (se refera la maximum si minimum de intensitate ceprovoaca senzatii) se dezvolta si ele.Vederea, auzul ating performante importante spre 9-10 ani, acuitatea acestor formede sensibilitate devenind foarte buna. De altfel, pe de o parte, activitatea scolara (cititscrisul,desenatul etc.) solicita perceperea fina si interpretarea rapida, pe de alta parte,aceleasi capacitati senzoriale se antreneaza în activitati si jocuri de performanta cum suntcele de tras cu arcul, cu prastia, la tinta etc.Importante aspecte discriminative se dezvolta la copii în legatura cu spatiul mic.Orientarea spatiala pe foaia de hârtie, perceptia de spatiu, decodificarea prindiferentiere a grafemelor (literele scrise) antreneaza o extrem de fina activitateperceptiva. Aceasta activitate – de alfabetizare -, cuprinde antrenarea memoriei, ainteligentei, a atentiei, a reprezentarilor.Ea se consuma în trei etape:

(1) prima dintre acestea – numita si etapa preabecedara – consta, în principal, dinidentificarea sunetelor corespunzatoare literelor ca elemente componente ale cuvintelor(se realizeaza prin despartirea cuvintelor în silabe); concomitent, se face si o pregatire acapacitatii de scriere (prin exersarea executarii de betisoare, cârlige orientate jos-susstânga-dreapta, de cerculete, etc.);(2) în a doua etapa – numita si abecedara – încep sa fie asociate pe plan mintalsunetelor (foneme) corespondentele grafice ale acestora (grafeme);(3) a treia etapa a alfabetizarii (care începe cu a doua parte a primului an scolar sise prelungeste pâna în al treilea an scolar) este aceea a consolidarii citit-scrisului, acapacitatilor de însusire a simbolisticii implicate în alfabet si în scrierea si citirea cifrelor.Procesul alfabetizarii, lectura sunt însotite de dezvoltarea limbajului interior (pâna înclasa a IV-a, copilul, în timp ce scrie, dialogheaza cu sine însusi:…bine…iastai….uite….etc.).În spatiul mic copilul învata sa intuiasca raporturi spatiale, marimi si distante, sacompare între ele diferite marimi, facându-si idei primare/rudimentare despre asemanare,proportii, etc.Organizarea spatiului se realizeaza si ca distanta psiho-afectiva. În acest sens,spatiul intim este spatiul în care intensitatea relatiilor interpersonale ajunge la un fel deculminatie, în care se admit doar persoanele apropiate, prietenul. În spatiul intim se afla si58relatiile cu membrii familiei. Spatiul personal se refera la structura distantelor psihologicesi spatiale cu colegii. Interrelatiile de cooperare si competitie, dar si de informatie, se aflaîn acel spatiu. În perioada scolara se precizeaza si distante incluse în ceea ce a denumit K.Hull ca „spatiu oficial”. Acesta este spatiul dintre superior si subalternul sau, dintreprofesor si elev, este spatiul ierarhiilor.Schemele si imaginile spatiale contribuie la modificarea opticii existentiale, laanularea egocentrismului infantil.Si în privinta timpului si a duratei evenimentelor au loc modificari evidente.Timpul subiectiv are tendinta sa se relationeze si raporteze la timpul cronometrabil careîncepe sa capete consistenta. Ceasul si citirea lui devine instrument al autonomiei psihice.Exista si o organizare a schemei timpului. Determinarea si plasarea evenimentelor în timpdevine calendaristica o data cu perceperea anotimpurilor, lunilor, saptamânilor. Cu toateacestea, referintele temporale ale scolarului mic sunt înca pline de erori.Ca si imaginile si schemele, simbolurile sunt cai de exprimare a evenimentelor

concrete si evidentiaza caracteristicile obiectelor si ale actiunilor (literele, cuvintele,numerele, lumina verde la intersectie, însemnele premiale – decoratii, insigne, etc.).În gândire încep sa se manifeste independenta (8 ani), supletea (9-10 ani) si devinemai evident spiritul critic întemeiat logic. Gândirea opereaza cu cunostinte (scheme,imagini, simboluri, concepte) dar si cu operatii si reguli de operatii. Pe masura înaintariiîn vârsta, scolarul mic îsi elaboreaza si îsi consolideaza instrumentele de gândirespecifice bazate pe operatii (cu obiecte concrete, mai apoi cu concepte, în planul logiciiformale), reguli, algoritmi (de lucru, de identificare si de control), procese ce se cercontrolate si îndrumate cu abilitate de catre învatator/institutor.Dezvoltarea cunostintelor si a sistemului conceptual creeaza o anumita corelatieîntre real, posibil si imposibil în procesul cunoasterii.În perioada scolara mica se dezvolta cunoasterea directa, ordonata, constientizataprin lectii dar creste si învatarea indirecta, dedusa. Sub presiunea acestei corelatii începesa devina inconsistenta lumea fictiva a copilariei, caracterul de „posibil” al personajelordin basme capata un nou statut de acceptanta.59Creativitatea la scolarul micDominat de rigorile regulilor si de cerinta de operare cu concepte în modurispecifice, scolarul din primele doua clase manifesta fantezii mai reduse în executii dedesene, modelaje, colaje. Manifesta si un spirit critic ridicat fata de propriile produsepentru ca le evalueaza mai sever prin comparatie cu realitatea. Totusi, fantezia începe sagaseasca noi domenii de exercitare. Se formeaza treptat, dupa 8-9 ani, capacitatea de acompune, creste capacitatea de a povesti si de a crea povestiri, abilitatea de a folosielemente descriptive literare. Serbarile scolare, cercurile si jocurile de creatie, ghicitorile,jocurile de istetime, constructiile de probleme etc. pot antrena din plin gândireadivergenta, cu multiple valenta creative. Un teren important de dezvoltare a gândiriicreative îl pot constitui activitatile practice. Copiii sunt totdeauna dornici si dispusi demiscare, de activitati manuale. Ca un fel de eliberare de sedentarismul lectiilor, ei sejoaca în pauze, striga si alearga zburdalnic revarsându-si surplusul de energie motrica,angajeaza cu placere jocuri de echipa (fotbal, „de-a indienii” s.a.) ce presupun multa

miscare, alergari si eforturi fizice, dar si activitati manuale ce antreneaza capacitatipsihice complexe, ei fiind capabili sa proiecteze si sa construiasca chiar mici mecanisme,masinute si ambarcatiuni cu motoare si vele, planoare, elicoptere, activitati ce pun învaloare resursele lor inventiv-creative.Capacitatea de învatareExista o evolutie a învatarii în decursul primilor 4 ani de scoala.În prima clasa, copiii utilizeaza forme de învatare simple (repetitii fidele deformulari sau texte scurte).Studiile privind memoria copiilor si relatia dinte fixare, recunoastere sireproducere au evidentiat ca scolarul de 7 ani poate mai usor sa recunoasca decât sareproduca, probabil si din cauza slabei capacitati de organizare a materialului dememorat. La 8 ani copiii manifesta o crestere evidenta a performantelor mnemice,repetitia devine suportul de baza al învatarii.În perioada scolara mica exista numeroase aspecte ce dau consistenta motivatieiimplicate în diferitele situatii si forme de învatare. Scolarul de clasa întâi învata subinfluenta impulsurilor adultilor, a dorintei sale de a se supune statutului de scolar, care îlatrage si sub influenta dorintei de a nu supara parintii. Treptat intervine în motivatie60învatatorul, al carui rol psihologic este deosebit. Se adauga si elemente ce tin de relatiiledintre copii – de cooperare, competitie, ambitie, etc., care impulsioneaza învatarea latoate obiectele.La 9 ani devin active si interesele cognitive care impulsioneaza învatareapreferentiala.O deosebita importanta în învatare au esecurile si succesele. Succesul repetat arerezonante psihologice importante. Pe de o parte, succesul atrage copilului atentia asuprastrategiilor prin care a fost obtinut. Succesul actioneaza însa si asupra resorturilorpsihologice mai profunde, creeaza satisfactie, încredere, dezvolta expansiunea sinelui,creeaza optimism, siguranta, etc. Succesul iradiaza în structura colectivului scolar,consolidând pozitia de elev bun la învatatura si pozitia vocationala pregnanta. Aceastapozitie câstigata atrage în mod automat o reputatie vocationala ce face ca micile greseliale copilului de acest tip, sa fie adesea ignorate, iar succesele capata o forta de acceptaremai mare decât a copiilor ce au dat aceleasi rezultate, dar nu au reputatia creata prin

succese repetate. Succesul singular pe fondul unei activitati mediocre de învatare atrageatentia în mod deosebit. Spre vârsta de 9-10 ani exista copii care devin foarte buni laefectuarea problemelor sau a temelor la gramatica, care ajuta la alti copii cu succes – darnu au o pozitie de succes oficializata în fata învatatorului care si-a format o parere deapreciere moderata a copiilor în cauza. Acesti elevi devin adeseori nonconformisti simereu dau rezultate mult sub posibilitatile lor în competitia din clasa la lucrarile decontrol, sub influenta erodanta a opiniei stabilizate a institutorului.Comunicarea rezultatelor creeaza repere importante în învatare si devine factor deprogres. Ea creeaza un fel de energizare care este o expresie a controlului de efort ce darezultate si perspectiva autocompetitiei. Efectele generale ale atitudinilor implicate înrelatia învatator – elev sunt multiple. Robert Rosenthal sintetizeaza aproximativ 200 destudii privind „fenomenul Pygmalion”. Unul din experimentele citate se refera laurmatorul aspect: s-au facut masuratori ale QI la scolari de clasa întâi. Copiii au fostulterior împartiti, în functie de rezultatele obtinute, în 3 grupuri – elevi foarte buni, demijloc si slabi. S-au ales la întâmplare 20% din fiecare grupa si învatatorii claselorrespective au fost informati ca cei trecuti pe tabel au potential intelectual consistent(ridicat) dar nu antrenat. Peste 8 luni s-a repetat testarea. Copiii alesi au prezentat 9puncte plus la QI fata de grupul de control (2 puncte la testele verbale si 6-7 puncte la61cele de rationament nonverbal). Fenomenul acesta, numit „fenomen Pygmalion” seexplica de catre psihologi prin faptul ca în jurul cazurilor respective s-a format un climatsocial si emotional stimulator în atitudinile învatatorului. De asemenea, este importantfaptul ca acestor subiecti li s-au comunicat mai frecvent rezultatele (atât cele bune cât sierorile), ceea ce a facut mai clara instruirea. Li s-a acordat o instruire mai larga si de unnivel superior si au fost mai des solicitati la raspuns.În genere, aceste studii au pus în evidenta faptul ca are importanta calitatea ce seacorda procesului de instruire, efortului spre reusita al acestuia.În legatura cu acest fenomen, J.M. Palardy semnaleaza faptul ca si în alteîmprejurari actioneaza fenomenul Pygmalion. Asa de pilda, multe cadre didactice ale

primului ciclu considera ca baietii au mai mari dificultati decât fetitele în învatarea cititscrisului.În urma unei largi anchete a reiesit faptul ca la învatatorii care considerau ca nuexista diferente – acestea nu existau pe când, la cei ce spuneau invers, existau diferentelerespective. Si în aceste cazuri actioneaza efectul Pygmalion. Exista ca atare o importantacota de antrenare a copiilor în învatare ce se datoreaza creditului afectiv, încrederiiacordate copiilor. Chiar si dezvoltarea creativitatii este profund influentata de învatatori,de stilul si metodele acestora. Exista în învatamântul traditional o cerinta de memoraremai activa decât de stimulare a creativitatii. Într-un experiment, s-a cerut învatatorilor saevalueze elevii creatori si sa exprime opinia fata de ei. Din aceasta ancheta a reiesit (ca sidin altele) ca, modelul de elev dorit este cel al unui copil silitor, conformist, cooperant.Elevii creativi nu sunt cotati bine datorita reactiilor lor nonconformiste, spirituluilor de interogatie mai accentuat, asociatiilor si problemelor mai neobisnuite pe care lepun. Multe din reactiile lor nu sunt stimulate si pentru ca nu se încadreaza în distantaoficiala profesor-elev.Rolul învatatorului, mai ales în primele doua clase este, asadar, foarte important.Stilul de lucru, atitudinea generala, experienta de cunoastere a copilului, culturaînvatatorului sau institutorului au influente formative puternice. În clasele mai mici,învatatoarea binevoitoare, calda, emotionala, cu o personalitate puternica, entuziasta,plina de initiative si de creativitate, este mai iubita si ascultata decât învatatoareadominanta, severa, atenta doar la realizarea programei.Vârsta învatatorului/institutorului are si ea importanta. Învatatoarele tinere creeazacopilului un cadru atractiv pentru lectii. Învatatoarele de vârsta mijlocie sunt mai exigente62si mai pretentioase, mai preocupate de propria perfectionare – dar si mai încarcate deprobleme personale care erodeaza entuziasmul. Învatatoarele mai în vârsta sunt tentate salucreze mai mult cu elevii buni – care fac sa se desfasoare lectia mai usor. Acestea dinurma sunt mai generoase în notare (adeseori), dar mai putin deschise la experimentarinoi.Limbajul oral si scrisExista diferente relativ importante în ceea ce priveste gradul de dezvoltare al

limbajului copiilor la intrarea în scoala. Aceste diferente privesc nivelul exprimarii, laturafonetica a vorbirii orale (dialecte, jargouri din mediul lingvistic de provenienta alcopilului), structura lexicului, nivelul exprimarii gramaticale si literare.De notat ca, competenta lingvistica, în aceasta etapa, este în genere, mai dezvoltatadecât performanta verbala. Prima este întretinuta de limbajul pasiv al copilului.Vocabularul total (activ si pasiv) cuprinde circa 1500-2500 cuvinte la intrarea copilului înscoala fata de valoarea de aproximativ 600 cuvinte vocabular activ. În masavocabularului ce va fi însusita pâna la sfârsitul clasei a IV-a exista cuvinte denumiri,cuvinte instrumente gramaticale, cuvinte auxiliare, cuvinte neregulate printre care siadverbe primare. La sfârsitul perioadei scolare mici, vocabularul activ va ajunge laaproximativ 1500-1600 cuvinte si un vocabular total de 4000-4500 cuvinte. Debitulverbal oral se modifica, de asemenea, crescând de la cca 80 cuvinte pe minut la nivelulclasei întâi, la aproximativ 105 cuvinte pe minut la nivelul clasei a IV-a, iar debitul verbalscris creste de la cca 3 cuvinte pe minut la nivelul clasei întâi la aproape 4 cuvinte peminut în medie la nivelul clasei a IV-a.Micul scolar în mediul socialÎn viata micului scolar, interrelatiilor din mediul familial li se suprapun noi relatiiimplicate de statutul de elev. Aceasta împrejurare ridica, pe de o parte, probleme decompatibilitate-continuitate si, pe de alta parte, probleme de interactiune-rezonantereevaluare-armonizare între cele doua sfere/sisteme.Atitudinea calda din relatiile cu parintii si dintre ei (acceptanta si întelegere) esteîn genere de efecte pozitive. Parintii afectuosi si calzi pot fi de control lejer sau activintensiv. Acestia din urma maresc dependenta copiilor de ei. În consecinta, copiii dinaceste familii sunt mai putin prietenosi si creativi, mai putin liberi (autonomi), cu63dificultati mai mari de maturizare. În familiile în care acceptanta si caldura este asociatacu un control lejer si neglijente – copiii sunt mai dezordonati, necompetitivi, deseorineadaptati la profesorii care nu suporta autonomia si independenta.Daca relatiile lejere si afective au fost dominante în primii trei ani de viata, iardupa intrarea copiilor în scoala parintii devin mai restrictivi, copiii vor deveni treptatconformisti, usor agresivi, dominanti, competitivi si orientati spre conformitate cuînvatatorul, spre a-i atrage simpatia.

Daca în copilaria timpurie parintii sunt restrictivi, calzi si atenti fata de autonomiacopiilor, iar în perioada scolara mica ramân calzi si atenti (control activ), adeseori copiiilor devin ordonati si pretentiosi în conduitele cu colegii lor. Copiii din aceasta categoriemanifesta mai putine conduite mizere când învatatorul nu e de fata – si au motivatii buneîn munca scolara (mai ales baietii). Cele mai bune situatii sunt cele ale familiilor cuatitudine clara, calda, atente la autonomie, control echilibrat.Parintii ostili, cu autoritate (rejectivi) creeaza la copii deseori conformism usoragresiv. Acesti copii adeseori traiesc sentimente profunde de culpabilitate si revolta desine si de aici incidenta reactiilor nevrotice, uneori tendinte de autopedepsire, încredereredusa în altii, dificultati în relatii cu colegii, teama de adulti, timiditati, nefericire.Parintii ostili (rejectivi) neglijenti în controlul conduitelor copiilor, cu accese dedisciplinare a copiilor (de cele mai multe ori arbitrare, inconsistente si dezordonate)provoaca stari si conduite dezordonate. În aceasta categorie de familii se întâlneste maideseori delincventa juvenila. Ca atare, disciplina dezordonata în familie are efectele celemai daunatoare.În perioada scolara mica se contureaza atitudinea fata de parinti, stilul evaluariiacestora. În genere, copiii sunt mai severi fata de mama si mai critici. Au fata de ea oimagine ideala mai putin clara. Fata de tata, opiniile si imaginea sunt mai clare.(Desigur, toate aceste consideratii trebuie luate cu titlu de validitate statistica, elenu pot fi aplicate rigid, fara discernamânt fiecarui caz/copil în parte. Este greu de sustinutîn mod predictiv, ca un copil dintr-o anumita categorie de familii va avea în mod certstructurile reactionale mai sus indicate.)În ce priveste conceptia (estimatia) de sine a copilului, o data cu intrarea la scoala,sufera si aceasta unele modificari.64Dupa vârsta de 8 ani se constientizeaza o diferenta mai mare de evaluare între cumse percepe micul scolar si cum este vazut de parinti, de cadrele didactice si de ceilalticopii. Copilul sesizeaza faptul ca i se apreciaza mai ales caracteristicile implicate înobtinerea rezultatelor scolare de catre cadrele didactice si parinti. De altfel, ocaziile de ase exprima în alte directii sunt relativ restrânse. (Cunoasterea elevilor are un caracterdidacticist.)Faptul ca estimatia de sine (si/sau a parintilor) nu coincide cu estimatia

învatatorului si a celorlalti copii, creeaza un spatiu de trairi complexe ale vietii sicompetitiei scolare. Copilul încearca în genere sa se ajusteze mai ales la estimatia sicerintele parintilor, ca sa evite raceala, reprosul, pedeapsa, deceptia lor în caz de esec. Deaceea copiii pot recurge la strategii de evitare, de evaziune si, in extremis, la minciuna.Daca aceste mijloace se dovedesc de succes, încep sa fie folosite cu mai multa frecventasi dezinvoltura.Apar conduite deliberate de evaziune si în clasa. Copilul care nu vrea sa i se treacanota în carnet declara ca l-a uitat acasa. La fel poate proceda cu caietele etc. Oricum, înviata scolara exista frustratii, conflicte, succese, realizari, esecuri, anxietate, motiv pentrucare toti copiii, împreuna cu învatatorii lor si cu parintii au numeroase probleme specificeacestei vârste.Mai ales anxietatea si mecanismele de aparare ale sinelui prezinta interes.Anxietatea camuflata poate duce la nervozitate, tulburari de somn, diverse ticuri, si chiarla fobia scolii, la inadaptare, panica etc. În viata scolara mica se formeaza însa si stariafective numeroase legate de activitatile care se desfasoara în spatiul lectiei – emotii sisentimente intelectuale, estetice, artistice si social politice implicate în identitatea sociala,de neam si tara.Problema valorilor morale ce se instituie ca factori de reglementare a conduiteiprezinta o importanta psihosociala deosebita. Morala este legata de viata sociala, prinurmare adaptarea morala este si adaptare sociala. Cele mai cunoscute studii asupradezvoltarii morale în copilarie si adolescenta apartin lui J. Piaget. Psihologul elvetian adiferentiat doua tipuri de morala în dezvoltare, la copil: o morala în care dominaraporturile de constrângere, autoritarismul, obligativitati severe impuse din exterior, si omorala a cooperarii în care ansamblul regulilor de convietuire sau marea lor majoritate se65constituie datorita respectului reciproc si trairi intense a sentimentului de egalitate,echilibru si interioritate a sentimentelor de datorie, cerinta de cooperare etc.Integrarea sociala a micului scolarO prima problema priveste integrarea copilului în viata scolara si obiectivele careofera copilului un teren vast de învatare de conduite sociale, dar si un mod de a gândi siîntelege lumea si viata din jur. Mai mult decât în scoala el învata câte ceva privind

ierarhizarea sociala cunoscând atributiile de director, profesor, contabil, medic, dar siaspecte legate de comportarea scolara a elevilor mai mari.Copilul scolar realizeaza în acest context, pe de o parte, o identificare cu clasa dincare face parte iar, pe de alta, o identificare social-culturala cu scoala sa si o apropiere dejudecati valorice elementare comparative cu ale acesteia.O a doua problema legata de integrarea copilului în viata sociala, este aceea aadaptarii la dimensiunile economice ale vietii (constientizarea valorii banilor,comportamentul de cumparator, etc.).A treia problema legata de integrarea sociala mai larga este aceea a orientariiscolare si a cunoasterii lumii profesiunilor. În sprijinul acestei laturi a muncii educativepot veni jocurile cu rol, povestirile despre unele meserii, vizitele în diferite locuri demunca, etc.La 10 ani se încheie ciclurile copilariei – constituirea bazelor personalitatii,constiinta de sine, dobândirea statutului de scolar alaturi de acela de membru al familieicreeaza copilului o deschidere larga spre viata sociala si, astfel, premisele fundamentaleale maturizarii.66Capitolul VIIIPerioada pubertatii si adolescentaÎn dezvoltarea psihica a copilului de dupa 10 ani se pot diferentia doua stadiimarcante si anume:1. Stadiul pubertatii (de la 10 la 14 ani) dominat de o intensa crestere (puseu), deaccentuarea dimorfismului sexual cu o larga gama de rezonante în dezvoltarea psihica side dezvoltarea mare a sociabilitatii (mai ales pe orizontala);2. Stadiul adolescentei (de la 14 la 18/20 ani) dominat de adaptarea la stareaadulta, de procesul de câstigare a identitatii, de intelectualizarea pregnanta a conduiteiurmat de stadiul adolescentei prelungite (de la 18/20 la 24/25 ani) dominat de integrareapsihologica primara la cerintele unei profesii, la conditia de independenta si de optiunemaritala.Fiecare din aceste stadii cuprinde substadii cu probleme si caracteristici proprii.8.1. PubertateaPubertatea este o perioada dominata de procesul de crestere si maturizare sexualaintensa; cuprinde urmatoarele substadii:8.1.1. Etapa prepuberala (de la 10 la 12 ani) ce se exprima printr-o accelerare siintensificare din ce în ce mai mare a cresterii (staturale mai ales), concomitent cudezvoltarea pregnanta a caracteristicilor sexuale secundare (dezvoltarea gonadelor,

aparitia pilozitatii pubiene si a celei axilare). Tinerele fete trec în aceasta faza printr-ocrestere accentuata si câstiga 22 cm în înaltime. La baieti cresterea poate începe ceva maitârziu, între 12 si 16 ani, si este mai evidenta.Cresterea este uneori impetuasa si se însoteste de momente de oboseala, dureri decap, iritabilitate. Conduita generala capata caracteristici de alternanta, între momente devioiciune, de conduite copilaroase exuberante si momente de oboseala, apatie, lene.Totodata, conduitele copilului se încarca de stari conflictuale ce se pot centra peefectele acestor momente de lene care determina admonestari atât în familie, cât si înscoala – desi au o geneza complexa de cele mai multe ori.67Intrarea într-un nou ciclu de scolarizare cu noi cerinte si solicitari – maidiversificate cantitativ si calitativ, contactul cu „modele umane” de profesori, maidiferentiate, modele de lectii de o mare diversitate constituie pentru etapa prepuberala oschimbare generala a cadrului de desfasurare a învatarii scolare.La aceasta se adauga un grad de intelectualizare afectiva în scoala, care întarestesentimentul de apartenenta la generatie si alimenteaza experienta intimitatii prin prieteniesi colegialitate ca si prin solidarizari în situatii critice, dar si agresivitatea.În cazul acesta se adauga discreta modificare a statutului de elev, fapt ce atrageantrenarea în activitati specifice tineretului, cu copii mai mici si mai mari. Antrenarea înformatii artistice, sportive, în cercuri pe discipline, în concursuri scolare integrate,desfasurate la diferite nivele creeaza experienta competitiilor si o întelegere mai larga avalorii activitatii efectuate.Si în familie încep sa se manifeste modificari de cerinte fata de puber. De obiceiacestea sunt mai incerte. Uneori tânarul este considerat copil, alteori i se atribuie iesireadin copilarie, ceea ce creeaza reactii diferentiate, dupa împrejurari. În orice caz, încep sacreasca situatiile de usoara opozitie fata de aceasta incertitudine de statut si rol. În genere,puberul se simte din ce în ce mai confortabil în grup, care îl securizeaza si accepta stilulsau galagios, exuberant si uneori agresiv.Sub influenta cresterii experientei, a realismului ce preseaza dinspre viata defiecare zi, ca si a confruntarii cu puseul de crestere, puberul începe sa se simta nelinistit,nesigur de sine, adesea agitat, cauta solutii de împacare a cerintelor ce se manifesta fatade el, considerând ca dominante cerintele grupului si cele scolare.

La 11 ani copilul începe sa aiba initiative, largindu-si el însusi regimul deindependenta. Totodata creste integrarea în grupul de copii de aceeasi vârsta (colegi) încare el se simte nu numai securizat, dar si puternic, plin de initiative.Diferentieri subtile încep sa apara în conduitele din clasa, se creeaza o discretadistantare între fetite si baieti si o competitie, încarcata de forme usoare de rivalitati întreacestia. De obicei, fetitele sunt mai disciplinate si mai dezvoltate din punct de vederefizic. Ele au adeseori o crestere si dezvoltare mai intensa la 11-12 ani, decât baietii.Intensificarea ritmului de crestere si la acestia din urma duce la aparitia demomente mai numeroase de neatentie ce au tendinta de a se exprima prin mai putinadisciplina si înclinatie spre reverie, distragere în ore, pierderea timpului de facut lectii,68abdicarea temporala de la mici sarcini familiale sau scolare. În aceste conditii, reactiile desanctionare sau admonestare sunt privite ostil. De altfel, se organizeaza treptat omodificare mai de fond a întregii conduite. Copilul începe sa fie din ce în ce mai absorbitde petrecerea timpului cu prietenii si colegii sai, începe sa-si manifeste mici refuzuri de aparticipa cu familia la mici iesiri ale acesteia, preferând copiii. La acestea se adaugarefuzul pasiv (se face ca nu aude) sau activ (pretexteaza ca are ceva de facut sau se iritarefuzând zgomotos). Influentele si sistemul de cerinte al vreunuia dintre membrii familieise devalorizeaza, relativ, pentru copil în aceasta perioada.8.1.2. Pubertatea propriu-zisa (sau momentul culminant al pubertatii) de la 12 la14 ani, este dominata de puseul de crestere. Aceasta intensificare este mai evidenta între11 si 13 ani la fetite si între 13 si 14 ani la baieti. Dupa vârstele-limita ale puseului,cresterea se încetineste si continua ulterior lent, mai multi ani (pâna la 24/25 ani).Cresterea este mai evidenta în înaltime (nu are loc în mod proportional si concomitent întoate segmentele corpului). Întâi se lungesc membrele inferioare si superioare, cresc si semaresc articulatiile, apoi creste trunchiul.Puseul de crestere este secondat discret de maturizarea sexuala care se intensificaîn jurul etapei de maximum de crestere. Maturizarea sexuala se pune în evidenta prinaparitia pilozitatii, cresterea organelor sexuale, modificarea vocii si începutul functionariiglandelor sexuale.Momentul culminant al pubertatii este în genere tensional si încarcat de confuzie.

Din punct de vedere psihologic, cresterea si maturizarea sunt legate de numeroasestari de disconfort. Acestea sunt provocate de dureri osoase si musculare, dar au si o altanatura mai subtila. Cresterea inegala a diferitelor parti ale corpului creeaza aspectecaricaturale ale taliei si înfatisarii. Hainele devenite scurte, strâmte, maresc aspectulrelativ ciudat al puberului, ceea ce creeaza disconfort psihic. La acestea se adaugaaparitia neplacuta de acnee, transpiratii abundente si mirositoare, o sensibilitate„emotionala” a pielii (eritemul de pudoare si paloarea în diferite momente emotionale).Toate acestea creeaza neliniste privind aspectul general, dar si cu privire la acestemecanisme active de dezvaluire a unor simtiri ce puberul le vrea mai degraba camuflate.În fine, tabloul disconfortului psihic este suplimentat de cresterea gradului de stângacie în69miscari si reactii, determinata de neajustarea miscarilor la proportiile modificate alecorpului aflat în crestere intensa.8.1.3. Momentul postpuberal (de la 14 ani la 16/18 ani) este de trecere si, înacelasi timp, putin diferentiabil de momentul preadolescentei.8.2.AdolescentaDupa iesirea din pubertate are loc în mod intens iesirea din societatea de tiptutelar, familial si scolar si intrarea în viata cultural-sociala mai larga.Se disting urmatoarele stadii:(a)Preadolescenta. Aceasta este o etapa de stabilizare a maturitatii biologice.Multi autori considera întreaga pubertate ca preadolescenta. În aceasta etapa secontureaza si se adânceste mai mult individualizarea si se dezvolta caracteristicileconstiintei si ale constiintei de sine. Este o faza de intensa dezvoltare psihica, încarcata deconflicte interioare. Tânarul manifesta înca o oarecare agitatie si impulsivitate, uneleextravagante, momente de neliniste si momente de dificultate, de concentrare, oboseala laefort. Expresia fetei devine însa mai precisa si mai nuantata. Pofta de mâncare este încadezordonata, selectiva si în crestere. Individualizarea se intensifica pe planurileintelectual si de relationare. Parerile personale încep sa fie argumentate si capata deseorio validare de generatie (s-au schimbat vremurile…pe vremea noastra…!). Începe sacreasca interesul pentru probleme abstracte si de sinteza, dar si pentru participare la rolurimai deosebite.Se rafineaza interesul pentru lectura, filme, TV, tehnica etc. Apare mai pregnanta

dorinta de afirmare personala ca expresie a socializarii, iar experienta afectiva senuanteaza si se impregneaza de valori.(b) Adolescenta propriu-zisa sau marea adolescenta (de la 16/18 ani la 20 ani). Secaracterizeaza printr-o intelectualizare intensa (dezvoltare a gândirii abstracte), prinîmbogatirea si largirea încorporarii de conduite adulte. Exprimarea independentei nu maieste dezirativa si revendicativa ci expresiva, mai naturala. Adolescentul cauta mijloacepersonale de a fi si de a aparea în ochii celorlalti. Îl intereseaza responsabilitati în care saexiste dificultati de depasit spre a-si masura fortele. Individualizarea si constiinta de sinedevin mai dinamice si capata dimensiuni noi de „demnitate” si „onoare”. De la o forma70de evaluare impulsiva se trece la forme de evaluare în care cauta sa se exprimeoriginalitatea. Gustul personal are mai mare pregnanta si se poate sustine si demonstra.Intensa este si socializarea aspiratiilor, aspectele vocationale, profesionalizarea ce secontureaza treptat. Tânarul este pregatit psihologic si se pregateste moral si aptitudinal, îlatrag cunostintele pentru confruntari sociale complexe (examene, probe, concursuri etc.)pentru a se exprima ca atare.(c) Adolescenta prelungita (de la 18/20 la 25 ani) cuprinde tineretul deja integratîn forme de munca precum si tineretul studentesc. Sub o forma sau alta, independentaeste dobândita sau pe cale de a fi dobândita la aceasta vârsta, fapt ce aduce cu sine unplus de energizare a personalitatii.Viata sentimentala este intensa, dar relativ instabila. Aceasta este etapa învatariirolului sexual. Este o perioada în care au loc angajari matrimoniale. Acest din urma faptva contura o noua subidentitate implicata în responsabilitati legate de constituirea uneinoi familii, ceea ce va crea conditia intimitatii ca forma de traire noua. Intimitatea nu serefera, ca si identitatea, numai la sexualitate, ci si la prietenie, angajare (E.Erikson).8.3. Reactii specifice ale vârsteiÎn ansamblu, perioadele pubertatii si adolescentei cuprind cel putin trei categoriide reactii legate de modificarile descrise mai sus.a) Se dezvolta preocupari ale constiintei si constiintei de sine (ca perceptie de sineîntâi, inclusiv schema corporala) ca expresie a identitatii ego-ului. Puberul si adolescentul

sunt confruntati cu schimbari multiple prin care trec, cu transformarile obiective sisubiective legate de maturizarea sexuala, de descoperirea dimensiunilor realitatii socialeprecum si de descoperirea propriei identitati.b) Modificarea si transformarile ce conditioneaza iesirea din conformismul infantilau loc prin opozitie, încarcata de cerinta de cautare a identitatii, ceea ce face ca sa setreaca printr-o experienta personala densa, trecere impregnata de nesiguranta si denazuinte puternice spre independenta si libertate, demnitate si onoare. Nesiguranta are labaza spargerea sentimentului infantil de dependenta. În acelasi timp, libertatea siindependenta fata de relatiile parentale sunt adesea frustrante si creeaza nu numainesiguranta, ci si sentimente de culpabilitate. Aceleasi fenomene au loc si cu privire la71grup. Apartenenta la grup este competitiva si adesea tensionala, ceea ce va generasentimentul de dependenta, dar concomitent si de independenta si o oarecare nesiguranta.c) În al treilea rând are loc gasirea unei identitati vocationale ce priveste un fel deautocunoastere si autodescoperire de posibilitati sau incapacitati. Identitatea vocationalaeste axata mai ales pe trasaturi de caracter si pe interese si abia în al doilea rând peaptitudini – în perioada pubertatii – pentru ca sa se dezvolte apoi din ce în ce mai mult siidentitatea aptitudinala. Foarte sinuos, acest aspect de identitate nu realizeaza întotdeaunaconcordanta între interese si aptitudini. Treptat, aspiratiile vor modela spectrul vocationalpe axa profesionalizarii, fenomen mai pregnant în perioadele adolescentei (mareaadolescenta si dupa aceea).8.3.1. Dezvoltarea constiintei de sine (a identitatii)Problema principala a perioadei pubertatii si adolescentei este aceea a identificariide sine (personale) sau a dezvoltarii constiintei de sine.Dezvoltarea constiintei de sine este prezenta si în perioada scolara mica si secontureaza pe baza rezultatelor activitatii si a compensatiei si raportarii acesteia la ceilaltisi la cerintele lor. Perioada pubertatii si adolescentei repune problemele dezvoltariiconstiintei de sine datorita, pe de o parte, modificarilor ce survin în sistemul general decerinte ce se manifesta fata de puber si adolescent, iar, pe de alta parte, datoritaschimbarilor prin care trece personalitatea cu structurile si substructurile sale. De aceea,

dezvoltarea constiintei de sine se complica. E vorba de intensificarea perceptiei de sinecare are câteva aspecte, dintre care: propria-i imagine corporala, identificarea si constiintaego-ului, identificarea sensului, rolului si statutului sexual si mai ales a celui social (înadolescenta). Perceptia de sine si imaginea corporala devin critice, datorita schimbarilorde silueta, fizionomie si tinuta.a) Imaginea corporala, aflata la periferiile constiintei în copilarie, devine din ce înce mai centrala încorporându-se în constiinta de sine si începe sa fie perceputa ca atare.Fara imaginea corporala nu se poate organiza identificarea. Puberii si puberele au o etapade scrutare mai profunda a caracteristicilor corporale si mai ales ale fetei. E perioada încare stau mai mult în baie, se privesc în oglinda (narcisism), identifica amanunte ignorateale fruntii, ale gâtului, ale ochilor, ale zâmbetului etc. Oglinda capata noi functii.Dorintele de retus sau de mascare a diferitelor impuritati ale pielii sau alte tipuri de72aspecte devin evidente, mai întâi la fetite. Aceste retusuri exprima dorinta de ajustare asinelui corporal, dorinta de a aparea agreabil(a) si prezentabil etc. Totodata, acesteajustari reprezinta conturarea sinelui social si apiritual. Adeseori puberii aflati în fataoglinzii fac grimase, zâmbindu-si, cautând expresiile cele mai diferite pe care pot sa lereproduca. Narcisismul puberal este alternativ critic si îngaduitor, cu momentedevastatoare câteodata.Identificarea nu este un proces simplu si direct. Copilul si-a construit între timp oimagine de sine din experienta sa generala conturata prin ochii celorlalti. El se consideraputernic sau slab, cu trasaturi placute sau nu. Aceasta experienta inflenteaza imaginea desine din timpul puseului de crestere si dinspre finalul acestuia. De aceea, acei copii careerau slabi si debili înainte de puseul de crestere puberal, au tendinta de a se vedea maimici si mai slabi decât sunt în realitate; cei ce erau puternici si voinici tind sa se considereca atare, chiar daca în timpul puseului puberal au devenit longilini si firavi. Se preocupamai mult de aspectele fizice tinerele fete. Adeseori pubertatea le sporeste gradul deatractivitate, dar ele nu constientizeaza acest fapt daca în copilarie nu au fost considerateatractive.În perioada centrala a pubertatii fata este adeseori dizgratioasa, privirea usor

neclara si se evita contactul vizual. Uneori apar dermatite sau acnee suparatoare, zoneledin jurul nasului devin, de obicei, mai lucioase, mai grase. Toate aceste aspecte constituiemotive de îngrijorare pentru puberi si adolescenti. Nemultumit de înfatisarea sa, puberulse îndoieste de sine, se crede mai putin inteligent, aratos si respectat, pentru ca se percepepe sine cu nemultumire. Perceptia de sine se poate manifesta ca negativa si în cazulprogresului scolar slab sau al inadaptarii scolare. Aceasta, deoarece modul în carepuberul este privit de colegi si de profesori afecteaza structurarea autoconstiintei. Întreelevii unei clase si profesori se constituie forme de feed-back complexe. În cazul în carepuberul are o autoconstiinta mai înalta decât atitudinea evaluativa a altora despre el, sesimte izolat, depresiv si se zbate în a gasi forme de exprimare care sa aduca acceptarea siadmiratia. În aceasta optica se manifesta teribilismele, cresterea la paroxism aopozabilitatii, criza de originalitate – uneori sublimari (în arta, poezie, literatura etc.), iar– alteori – în acte delincvente.Tinerii cu estimatii de sine înalte si cu buna acceptanta în colectiv primesc sarciniscolare cu expectatie pozitiva, cu încredere. Ei îsi sustin întotdeauna opiniile cu73încredere. În genere, acestia au mai putine probleme personale. Tinerii ce au estimatia desine joasa nu manifesta initiative, nu vor sa se exprime ca sa nu greseasca sau sa superepe altii – adeseori o fac pentru ca nu vor sa atraga atentia. Au probleme personale legatede dificultatile lor.Expectatia parintilor fata de rezultatele scolare ale copiilor are de asemenea un rolimportant în dezvoltarea constiintei de sine. Mai ales mamele se preocupa de problemelerezultatelor scolare. Mamele copiilor cu autoconstiinta înalta, siguranta în adaptareascolara si rezultate bune au tendinta de a manifesta conduite lejere fata de copiii lor, semândresc cu rezultatele scolare, dar în fapt mentin reguli severe si cerinte fata de tineridin teama ca acestia sa nu scada atentia fata de obtinerea de rezultate bune scolare. Înpubertate, parintii cu expectatie înalta suplimenteaza pâna la refuz preparatia scolara atinerilor. Mamele cu expectatie joasa au tendinta de a subevalua capacitatile acestora sitrateaza uneori copiii ca pe o povara, ceea ce erodeaza dezvoltarea constiintei de sine a

acestora. Exista ca atare forme subtile de feed-back între tineri si familiile lor, forme ceopereaza pe terenurile autoevaluarii si ale formarii constiintei de sine.Perceptia de sine alimenteaza ideea de sine. Sinele cuprinde 3 feluri de elemente:sinele corporal material, sinele social si sinele spiritual. Sinele corporal material serefera la corp, vesminte, familie, camin, carti, obiecte, dar si prieteni, vecini etc., deci latot ce poseda o persoana. Al doilea, sinele social, consta din reputatia si recunoastereaunei identitati anume, consideratia pe care o obtine o persoana în mediul sau. Unelecomponente ale sinelui social au o mai mare pondere si importanta decât altele. Asa suntonoarea, reputatia. Sinele social încorporeaza o experienta sociala de roluri si de statutesociale. A treia componenta a sinelui este a sinelui spiritual si se exprima prin constiintapropriei activitati, a tendintelor si aptitudinilor psihice. Aceasta este „sanctuarul emotiilorsi dorintelor” (W.James), este teritoriul actelor de vointa si reprezinta trairile prin careomul se simte mai profund în sine însusi atât prin perceptia lumii, cât si prin proceseleintelectuale pe care le poseda. Sinele are o natura sociala în toate acceptiile si elementelesale componente.(b) Iesirea din conformismul infantil este echivalenta cu câstigarea independentei.Întrucât exista cel putin trei feluri de dependenta: material-economica (instrumentala),emotionala (de confort afectiv si de apartenenta) si de mentalitate (valori), dobândireaindependentei este complicata si conditionata de ce anume se considera în societate si de74catre parinti si colegi ca înseamna independenta (limitele acceptate pe acest plan). Existao conditionare a câstigarii independentei prin modelele de acest gen care intra în zonelede observatie ale copilului pâna la intrarea în pubertate si adolescenta. Prima care sedobândeste este independenta de mentalitate (valori). Aceasta se realizeaza prindevalorizarea unor idei considerate valide în copilarie si a unor obiceiuri care devinconsiderate învechite sau demodate si sunt tratate ca atare de catre puberi si adolescenti.Independenta emotionala (de apartenenta si confort afectiv) este dificil de dobânditmai ales în cazul tinerelor fete. Dependenta afectiva ca si dependenta material-economica

sunt deosebit de active fata de parinti în pubertate si adolescenta si complica obiectivareatendintelor naturale spre independenta. În pubertate intra în stare critica, totusi,dependenta afectiva. Puberii încep sa se îndoiasca de profunzimea afectiunii parentale.Aceasta li se pare lipsita de tensiune, interpreteaza momentele de ignorare sau deneatentie ca expresii ale lipsei de afectiune, iar momentele de grija si interes, ca intrusiuniîn viata personala pe de o parte, si ca acte de rutina si obligatie, pe de alta parte. Dupaastfel de evaluari, tânarul se simte vinovat si rau. Totusi, se reia procesul. Relatiile dintreparinti par de asemenea plate si banale si încarcate de compromisuri. Disponibilitateaafectiva a puberilor si adolescentilor este foarte larga si încarcata de aspiratii si sperante –ideale si necomparabile fata de ceea ce vad. Expectatiile pe acest plan sunt foarte înalte.Relativ înalta este si sugestibilitatea. Dependenta material-economica (instrumentala)devine greu de suportat desi creeaza conditii de exercitare de mici acte de independenta.c) Identificarea vocationala se manifesta la puberi mai mult ca o descoperire deaptitudini, capacitati si abilitati, apoi ca pregatire pentru examene de admitere înînvatamântul superior sau în alte forme de instruire postliceala. Viata sociala esteîncarcata de experienta si modele profesionale (vocationale). Modelele profesionale seconsidera ca accesibile prin efort intelectual si practic, de munca si randament, dar si cafiind conditionate de aptitudini înalte.8.3.2. Afirmarea de sineForme ale afirmarii: supraevaluarea, subevaluarea (atitudinea de inferioritate),vestimentatia excentrica, limbajul – prea bogat sau foarte accesibil, corespondenta,gesturile, îi place sa dea tonul, are spirit de contradictie sau evita unele situatii pentru anu fi penibil. Este evidenta tendinta spre autonomie.75Nici un adolescent nu doreste sa fie tratat ca un copil, asteapta sa i se acordeîncredere. Adolescentii privesc viata cu seriozitate: „Ma gândesc cu placere la copilariamea, dar acum ma preocupa viitorul, reusita mea în viata”.8.3.3. Integrarea socialaSe dezvolta atasamentul la colectiv, în activitatea depusa, se realizeaza insertiaindividului în societatea adultilor. În special pe la 17-18 ani, tânarul este mai obiectiv înaprecieri; adolescentul nu se mai considera factorul central ci recunoaste existenta unei

ierarhii care trebuie respectata. Sunt puternice: dorinta de cunoastere, interesul deosebitpentru stiinta, pregatirea pentru profesie; se constituie si consolideaza conceptia desprelume.Adolescentul manifesta o intensa dorinta de a trai, de a învinge greutatile pe carele întâmpina.Este într-o continua cautare de modele, doresc sa semene cu parintii si în unele cazuri cuprofesorii; mai des le ramân în minte învatatorii.Baiat de 18 ani: „As vrea sa am sufletul mamei si puterea de patrundere a tatalui”.Fata de 18 ani: „Doresc sa seaman cu mama pentru ca-i foarte energica si hotarâta în totceea ce face, cu tata pentru ca-i o fire extrem de calma, blânda, întotdeauna vesel”.Caius Iacob marturiseste în „Amintiri despre anii de scoala” ca profesorul de matematicadin liceu a avut o influenta covârsitoare în devenirea profesionala a colegilor sai prindragostea care le-a insuflat-o fata de acest obiect.Maturizarea rationala si morala face ca adolescentul sa devina critic si intransigentfata de conduita adultilor. El reclama înlocuirea autoritatii „impuse”, coercitive cuautoritatea de valoare recunoscuta.Sentimentul demnitatii personale capata o intensitate deosebita. Adolescentul estepreocupat pentru a dobândi recunoasterea si respectul celor din jur. Ignorarea de catreparinti si cadre didactice a acestei particularitati poate dauna serios echilibrului psihic,integrarii (socializarii) optime a adolescentului.8.3.4. Comparatie între preadolescenta si adolescentaÎn sinteza cele doua perioade se disting prin urmatoarele caracteristici:

Preadolescenta AdolescentaEste o perioada: Este o perioada:

tumultuoasa mai linistitacu manifestari excentrice sub semnul pudoareicomportament contradictoriu, socant sensibilitate excesivaspirit negativist tendinta la autoreflectieteribilism autoanaliza – cine sunt eu?

(C. Rogers)timiditate

8.4. Metode de educatie folosite la vârsta adolescentei„Educatia este inventie împartasita”(V. Prelici, A educa înseamna a iubi, 1997)Am vazut, în rezumat, trasaturile adolescentei.Metodele si strategiile de educatie trebuie sa fie adaptate particularitatilor devârsta si individuale ale elevilor.

Metoda convingerii capata semnificatii noi. Daca la scolarul mic convingerea areforma convorbirii etice, care dezvaluie mai mult continutul notiunilor morale si oferacadrul crearii de emotii, la adolescent convingerea se adreseaza judecatilor morale, bazatepe o motivatie sociala. Adolescentul este de acord cu argumentele rationale, le întelege sieste capabil sa se convinga de temeinicia lor.Preadolescentul si adolescentul este impresionat de faptul ca adultii îi acordaîncredere, adresându-se capacitatilor sale de judecata. „As dori sa-ti cunosc parerile, estidestul de mare ca sa-ti dai seama ca argumentele sunt juste”.Un rol deosebit în modelarea si dezvoltarea personalitatii elevilor îl auexpectantele profesorilor.Predictia ce se autoîmplineste (selffulfilling prophecy) se refera la situatia deinteractiune în care asteptarile credibile ale profesorului vor suscita un anumecomportament din partea elevului, acesta din urma confirmând inconstient, obiectiv77asteptarile primului. Termenul a fost introdus în psihologie de catre Merton (1948), acestconcept avea initial în vedere relatia experimentator – subiect, observator – observat.Studii ulterioare de psihologie sociala educationala (Rosenthal si Jacobson, 1968)au demonstrat ca – la fel ca în cazul experimentatorilor – expectantele profesorilor pot fipredictii ce se autoîmplinesc. Cercetari recente în domeniu evidentiaza faptul caexpectantele, înalte sau scazute ale profesorilor sunt provocate de atractivitatea fizica aelevilor, de notele anterioare, de durata relatiilor de cunoastere reciproca si de alti factori.Profesorii abordeaza diferentiat elevii în raport cu care au expectante,asteptari înalte sau scazute dupa urmatoarele dimensiuni:• climatul – de pilda comportându-se într-o maniera apropiata, calda cu elevii fatade care manifesta expectatii înalte;• feed-back-ul, de exemplu, laudându-i mai mult pe cei fata de care manifestaexpectatii înalte;• intrari (input) – predând mai multe formatii celor ce inspira expectatii înalte;• iesiri (output) – furnizând mai multe ocazii de a raspunde elevilor fata de caremanifesta expectatii înalte.Profesorul (emitentul de expectatii) care obtine efecte interpersonale mari secaracterizeaza prin: nevoia de influenta sociala, stil interactiv pozitiv (apreciat princaracterul prietenos, onest, interesat si curtenitor al relatiilor interpersonale) si princapacitatea de comunicare a informatiilor expectante (operationalizata cel mai adeseaprin expresivitatea nonverbala).Este evident ca, între anumite limite expectantele profesorilor modeleaza

comportamentul si performantele elevilor si ca acestia devin ceea ce credem noi,profesorii, ca ei pot deveni. Astfel întelese lucrurile, optimismul pedagogic se istituie ca oconditie necesara a succesului.Pe adolescenti îi supara moralizarea (greseala frecventa a multor educatori, careîncearca sa impuna în mod categoric binele). Am constatat fiecare din noi ca educatia nuse realizeaza prin decrete, ci prin convingere; actele impuse creeaza rezistenta pasiva saudeschisa.Este foarte important sa evitam greselile în fata preadolescentilor si adolescentilor;daca n-a putut fi evitata sa fie recunoscuta, nu justificata inutil (ne apreciaza mai multdaca suntem sinceri).78Stimularea initiativei, a autonomiei se leaga firesc de nevoile spirituale ale elevilor deaceasta vârsta si constituie o metoda de dezvoltare a personalitatii prin educatie siautoeducatie; eliberarea de tutelarea marunta îi face coautorii propriei lor formari.Aplicarea pedepselor si recompenselor trebuie facuta cu deosebit tact pedagogic.Efectele aprobarii si dezaprobarii se întind pe un spatiu larg efectiv. Laudele prea dese sifara merit genereaza îngâmfare; o pedeapsa daca nu este întemeiata provoaca fieamaraciune, fie amaraciune, fie încapatânare.Daca glumele/umorul au efect confortabil asupra starii psihice a tinerilor pe care îieducam – elevi sau studenti, ironiile si jignirile au un efect distructiv, demobilizator,uneori devastator. „Jignirile, arata M. Malita în Idei în mers nu sunt numai elemente deanticivilizatie, ele vatama încrederea în forta si chemarea proprie care este motorul debaza ce pune în miscare, la cei tineri, cautarea, învatarea, asimilarea de cunostinte sideprinderi. Încurajarea sau descurajarea al caror beneficiar sau victima ai fost într-unmoment de scoala se imprima în fiinta ta într-un mod binefacator sau dezastruos, pentruexistenta întreaga”.O strategie pedagogica importanta care are valoare de principiu educational se referala necesitatea sprijinirii pe elementele/însusirile pozitive ale elevilor pentru înlaturareacelor negative. În orice împrejurare trebuie sa aratam copilului, în primul rând, ceea cepoate face, nu ceea ce nu poate face. Mustrarea sa nu contina deprecieri generale de felul:

„nu esti bun de nimic, esti facut numai pentru rele, de tine nu se prinde nimic”, caresugereaza sentimentul de neîncredere si erodeaza stima de sine, o componenta evaluativaa eului, esentiala în asigurarea echilibrului psihic. Mustrarea trebuie sa cuprinda siîndemnul „mai încearca o data”, consideratia pentru comportarea anterioara si regretulpentru greseala savârsita, „ora trecuta ai lucrat bine, procedeaza la fel în continuare,precum si elemente de mobilizare, nu ma asteptam la asa ceva de la tine” sau „îti sademai bine comportându-te ca în excursie, decât ca acum”.De mare importanta si utilitate în cunoasterea preocuparilor, intereselor siframântarilor elevilor – asa cum de altfel stim cu totii – este comunicarea eficienta cuacestia.În cartea Dialogul în educatie Gilbert Leroy defineste dialogul autentic astfel: „undialog este autentic, daca fiecare personalitate se angajeaza în întregime, se manifestaexprimându-si cu sinceritate, – pentru ca se simte aprobata – emotiile, ideile,79experientele, acceptând în totul sentimentele, ideile si experientele celorlalti, pentru cadoreste sa le înteleaga, la nevoie sa-si modifice atitudinile si intentiile, cooperând cuceilalti într-o cautare comuna”.Psihologii educatiei cred ca numai o asemenea angajare totala este capabila samodifice personalitatea, facând-o sa se depaseasca, sa realizeze schimbari profunde îngândire si atitudini.Comunicarea înseamna si a sti sa-i ascultam pe tineri (nu este vorba de notare).În aceasta perioada de constituire a unui nou nivel al constiintei de sine, cândîncep sa se contureze idealurile morale, rolul exemplului este foarte mare. Nu se poate sanu existe, la cine îsi propune sa-i educe pe altii, constiinta ca, prin însusi locul pe care-locupa în procesul pedagogic – el este implicit un model si ca fiecare detaliu de conduitasi de exprimare este, reproductibil pe scara sociala de catre generatii întregi, avide de aprelua exemplul. Oricâta punctualitate si precizie în informatii am cere elevilor daca noiînsine întârziem la ore sau ne prezentam nepregatiti forta exemplului e mai mare decâtputerea vorbelor, a cerintelor.Este de remarcat faptul, de altfel cunoscut în pedagogie, si anume ca un educatorexercita cea mai mare influenta asupra discipolilor sai nu atât prin ceea ce sustine(propune etc.) cât, mai ales, prin ceea ce face sau demonstreaza prin propria sa conduita:

„Nu-i înveti pe altii ceea ce stii. Nu-i înveti ceea ce vrei, îi înveti ceea ce esti. Exempluldetermina fapte de conduita si de constiinta” (J. Jaurés).Comportamentul nostru pedagogic trebuie supus în permanenta unei autoanalizecât se poate de realiste. Pentru un profesor echilibrat acest lucru nu este imposibil. Oricedascal cu vocatie este interesat de efectul strategiilor/metodelor educationale pe care leaplica iar în situatii conflictuale cu elevii (daca acestea apar), cauta cauza si în propriilemanifestari.A fi profesor nu înseamna a decide singur. Scandalul, revolta, nesupunereasistematica a unui elev (grup) evidentiaza o deficienta a contactului uman, a relatiilorinterpersonale. Sunt semnificative: lipsa de varietate a procedeelor, stilul, intensitateavorbirii, chiar timbrul vocii, caracterul informatiilor – interesante sau nu, lipsa întaririlorpozitive si alte caracteristici le credintei dascalului. Si mai convingatoare, poate, în acestsens, este reflectia urmatoare care se refera la vocatia profesionala: „Daca nu ai, lavederea unui copil sau a unui tânar, o tresarire emotiva si o înclinare de a-i îndruma ori80de a-i veghea destinul, daca nu poti sa îmbraci într-o caldura emotiva, generoasa relatiilesi dialogul cu un tânar, nu ai de ce sa te faci dascal. Teoria comunicarii umane, în celemai recente descoperiri ale sale, arata ca emotia si sentimentul sunt primele vehicule deinformatii”.(M. Malita, Idei în mers)81Capitolul IXPerioadele tineretii( de la 25 ani la 31- 35 ani )Perioada de la 20 la 24 ani, a adolescentei prelungite, se exprima ca o perioada detrecere în care se manifesta caracteristici ale adolescentei si caracteristici noi ce sunt aletineretii, ale starii de adult tânar.Tipul fundamental de activitate ce defineste tânarul devine cel de persoanaangajata social, producatoare de bunuri materiale, spirituale sau de prestari de diferitetipuri de servicii sociale (munca salariata), ca adaptare la un anumit gen de activitate,expresie a diviziunii sociale a muncii. Tipul de relatii devine foarte complex.. Pe de oparte, tânarul se însereaza în ierarhia profesionala, pe de alta parte, în forme deintercomunicari cu colegii de munca. Relatiile sociale realizate în etapele anterioare se

rarefiaza. Relatiile în familia de provenienta se emancipeaza deplin, data fiindconstituirea unei noi familii si absorbtia în realatiile de intimitate ale acesteia.Deosebit de complexa este problema subetapelor tineretii. Limita inferioara sesuprapune peste perioada de la 20 la 24 de ani, perioada în care exista câteva categorii detineri: unii care se afla în productie, altii care-si realizeaza studiile superioare, a treiacategorie este a celor care lucreaza si continua studiile la învatamântul cu frecventaredusa sau învatamânt la distanta. Ca atare, perioada cuprinsa între 20 si 24/25 de ani estepregnant de trecere spre statutul social virtual de adult, pe când perioada adolescenteiramâne o perioada de trecere spre statutul biologic potential de adult. Câstigareastatutului social de adult echivaleaza cu dobândirea autonomiei economice (prinremuneratie-salariu) si acest fapt creeaza o autonomie (independenta) foarte mare,precum si posibilitatea organizarii conditiilor de trai în contextul acestei independente.D. Levinson numeste perioada de la 17 la 22 ani, vârsta de adult tânar si consideraca se caracterizeaza prin coexistenta statutului de adolescent cu cel de adult tânar.Considera ca este o perioada de tranzitie dominata de trecerea tânarului de la starea decopil-barbat la aceea de barbat tânar. J. Rousselet semnaleaza pentru tinerele fete o astfelde evolutie ceva mai devreme, în perioada adolescentei, dupa stabilizarea relativa aciclului. De altfel, o serie de autori printre care Douvan si Adelson considera ca82adolescentele nu trec prin crize de identitate puternice în adolescenta, cât mai ales înperioada de tranzitie (adolescenta prelungita), cu un moment de mai intensa identificaresi identitate dupa casatorie.Perioada tineretii implica o dilatare la limita sa superioara, în zilele noastre, fapt cedetermina oarecare nonconsecvente în determinarea acesteia de catre diferiti autori. Înacest sens, D. Levinson considera ca vârsta adultului tânar se refera la o distanta dedezvoltare psihica între 17-18 ani la 45 de ani, cu o oarecare diferenta între cele douasexe, în sensul ca pentru barbati aceasta vârsta se consuma între 20 si 40 ani. Pentrusubetapa de adult tânar, de la 18/19 la 22 de ani, autorul citat considera ca e specificavigoarea fizica evidenta, dublata de inteligenta, memorie, abilitati, aptitudini deplinutilizabile, si de bun randament. O mare stapânire a propriilor posibilitati si forte creeaza

un sentiment de plinatate, de forta si vigoare fizica si spirituala, antrenate în lupta pentruscopuri propuse si pentru constituirea familiei si stabilirea locului în societate. Prin toateacestea, perioada tineretii este esentiala în supravietuirea spetei.Erik Erikson a caracterizat vârsta tineretii (ca vârsta mijlocie în ciclurile vietii) cafiind dominata de amplificarea identitatii sociale si de angajare, implicarea pe acest planfacându-se prin sarcini sociale. În acest timp, tineretea se caracterizeaza, dupa acest autor,prin trairea intensa a experientei dragostei si începutul vietii de familie, ceea ce duce ladezvoltarea intimitatii. Ca atare, aceasta perioada se dezvolta influentata de pendulareadintre intimitate, izolare si starea în care eul simte necesitatea de a se lega de noipersoane, grupuri, organizatii, cauze etc. Se dezvolta astfel calitatea si capacitatea departener si, legat de acest statut, se dezvolta diferite forte morale interne intime carejustifica si alimenteaza sacrificii si compromisuri. Dragostea si munca capata un loccentral în structura de continut a personalitatii. Mai multi psihologi pun în evidenta faptulca tineretea este ultima etapa în care joaca rol central si-si pun amprenta pe demarcatiainstitutionalizata evenimente deosebite ca: finalizarea scolaritatii, majoratul, casatoria siconditia parentala.În clasificarea lui N. Baylev, axata mai ales pe dezvoltarea inteligentei, perioadade adult este plasata ca dezvoltare între 22 si 44 de ani. În schimb, OMS consideratineretea ca desfasurându-se între 18/20 de ani si 35 de ani, limita superioara a perioadeiadulte tinere coincizând cu vârsta la care toate organele si sistemele organismuluifunctioneaza în conditii si la parametri superiori.83U. Schiopu si E. Verza considera ca tineretea, inclusiv tendinta usoara de dilatare aacesteia la limita superioara, se extinde între 24 si 25 de ani. Considera, de asemenea, caperioada tineretii se poate împarti în trei subetape: aceea de adaptare profesionala sifamiliala, între 24 si 28 de ani; cea de-a doua perioada este cuprinsa între 28 si 32 de ani,perioada de implantatie, în care se intensifica experienta profesionala si se dezvoltastatutul de parinte, dat fiind faptul ca adeseori apare un al doilea copil în familie; a treiasubetapa, între 32 si 35 de ani, este o perioada de stabilitate relativa a adaptarii, a

valorilor, conduitelor si aspiratiilor formulate între timp.84Capitolul XVârstele adulteMaterialele privind biografiile oamenilor celebri si media de vârsta pentru creatiade valoare în diferite domenii pun în evidenta un aspect important al dezvoltarii psihiceîn perioadele adulte: S-a constatat ca, în general, vârstele adulte mai tinere, desi foartecreative, au un potential de stabilitate mai redus (marea industrie a pus în evidentafluctuatia mare a fortei de munca pâna la 30-35 ani), fiind apoi urmat de stabilitatearelativ mare a celorlalte vârste în procesul de perpetuare a progresului social-cultural siprofesional.Aceste aspecte au creat o atentie crescuta pentru vârstele adulte si pentru trecerealor pe planul mai activ al cercetarii.Exista un coeficient de interventie a factorilor biologici si în timpul vârsteloradulte, ca si în cazul proceselor de crestere din vârstele tinere. La vârstele de peste 35 deani au loc forme de exprimare de maxima forta, energie, prin care se realizeazacontributia consistenta a adultilor la cerintele vietii sociale. De altfel, vârstele adulte semai numesc si vârste active.O serie de factori implicati în viata social-economica si culturala influenteazalongevitatea, activismul mai mare al omului modern fata de cel din alte perioade istorice,de exemplu stapânirea energiei atomice, zborul pe Luna, utilizarea electronicii, alaserului, a informaticii etc.Printre psihologii mai cunoscuti, Ch. Buhler a colectionat în jurul a 100 biografiisi 50 de anamneze din literatura pe care le-a tratat din optica vârstelor si a încercat saidentifice curba ascendenta si degeneratoare a vietii umane pe aceasta baza. Ulterior adisociat declinul biologic de cel intelectual.W. Stern a operat cu imaginea piramidei dinamice a vârstelor, în care spre aniiadulti vârful se caracterizeaza prin diminuare. Si White considera ca exista perioade alevârstelor adulte ce continua concentricitatea perioadelor din vârstele de crestere.În ceea ce priveste aspectele diferentiatoare, Allport a enumerat sase trasaturispecifice adultului si anume:constiinta de sine larga;85relatii si raporturi intime;securitate emotionala fundamentala;preocupare obiectiva;obiectivare de sine;

armonie relativa cu propriile achizitii din experienta personala.Cl. I. Leuba a elaborat o lucrare legata de vârstele adulte, în care a stabilitdiferente numeroase între adultul tânar, adultul de vârsta mijlocie si adultul tardiv. Auefecte influentele culturale, sociale ale personalitatii adulte, dar se exprima particularitatisi în dezvoltarea senzoriala, nervoasa, glandulara, se dezvolta si complica planul mentalsi al simbolurilor etc.H. Thomae a atras atentia asupra periodizarilor efectuate pentru vârstele adulte;trebuie sa se aiba în atentie rolurile, sarcinile care maturizeaza, în sensul implantariiomului în sarcinile si în responsabilitatile sociale. Din acest punct de vedere, existaanumite particularitati ale „amprentei trairilor subiective” dupa acest autor, amprente cese refera la actiunea trecutului, prezentului si viitorului. Pentru trecut se caracterizeaza cafiind asimilat sau neasimilat, prezentul ca fiind constructiv sau cu obstacole, iar viitorulca deschis, opac sau amenintator.R. Bergler a operat cu un model multidimensional de dezvoltare în care variabilelesociale au fost scoase pe primul plan împreuna cu atitudinile ca si conexiunile dintre ele,ca elemente deosebit de sensibile si importante. El s-a referit la faptul ca atitudinile suntdimensiunile psihice cele mai sensibile, deoarece sunt influentate de toate evenimentelevietii sociale, dar mai ales de :concurenta sociala si profesionala;situatia familiala;interiorizarea lumii si a imperfectiunilor ei reale;ocupatiile cu monotonia propriei vieti cotidiene;interiorizarea caracterului definitiv al propriului destin;confruntarea cu caracterul finit al existentei în lumea reala.C. C. Miles, analizând stadiile adulte, s-a referit la aparitia copiilor si a consideratciclurile vietii ca tinzând sa fie axate pe ciclurile de aparitie si crestere a copiilor, afamiliei ca unitate.86O serie de autori se opun opticii periodizarii adulte si emit ipoteza ca starea adultaeste de consolidare. Robert Lifton sustine si el ca o serie de caracteristici psihice seoptimizeaza, dar altele se deteriorizeaza, la fel ca R. Berguss care se refera la capacitatilebiologice si psihologice ale functiilor, la productivitate, trasaturi caracteristice, integrareaprofesionala, statutul social si rolurile de vârsta.M. Zlate a schitat o împartire a vârstelor adulte, dupa cum urmeaza: tineretea,

maturitatea si involutia. Considerând controversata situatia tineretii ca registru de vârsta,autorul citat adera totusi la ideea ca tineretea începe la 20 de ani si se caracterizeazaprintr-o mai mare armonizare, stabilizare si maturizare, prin adâncirea socializarii,specializarea profesionala, angajarea în viata sociala. Maturizarea (perioada adulta) econsiderata ca perioada unei maxime realizari – ca perioada celei mai înalteproductivitati, a armonizarii intereselor, aptitudinilor, deprinderilor, a modalitatilorinterrelationale, a constiintei, inclusiv a securizarii emotionale – si a structurii conceptieifilosofice de viata. În fine, involutia (vârstele de involutie) se caracterizeaza prin declincompensat, inegal, prin uzura datorata îmbatrânirii etc.Se poate constata ca, fluctuatia criteriilor de diferentiere a stadiilor, inclusiv acelor adulte este foarte mare. Datorita utilizarii de criterii diferite, se consemneazadiferente în ceea ce priveste limitele inferioare si superioare ale fiecarei etape adulte. Celemai critice momente ale ciclurilor vietii sunt perioadele de trecere de la 16 la 25 de ani sicele de dupa 50 de ani.În literatura de specialitate se atrage atentia asupra crizei de la 40 de ani. Acestevârste sunt profund influentate de evenimentele familiale. Primele se prelungesc pestelimita inferioara spre zonele tineretii. Vârstele terminale, ca si vârstele critice în jurul a40 si a 50-55 de ani se afla sub semnul cresterii longevitatii si al iesirii din viata activa,profesionala. Se tinde sa se consolideze o vârsta matura tardiva prelungita datoritacresterii conditiilor de viata, a suportului medical si de cultura medicala preventiva maibuna si mai larga, fapt ce pune în evidenta o dilatare a vârstelor adulte active.10.1. Subetapele vârstei adulteAvând în vedere ideea ca stadiile dezvoltarii psihice au drept criterii dediferentiere tipul fundamental de activitate si tipul de relatii implicate, se poate consideraca expansiunea cumulativa în caracteristicile muncii profesionale si în ierarhia posturilor87de munca constituie tipul fundamental de activitate în perioadele adulte, iar structurarelatiilor de munca sociale si de familie (valoarea lor contribuanta în afectarea sidezafectarea identitatii si a subidentitatilor) constituie tipul de relatii caracteristice si înaceasta perioada. Ca atare, se pot diferentia urmatoarele subetape adulte:1) Prima perioada adulta, între 35 si 45 de ani, se poate considera ca se consuma

vârsta adulta de stabilitate în care implicarea profesionala este intensa, activitatea pe acestplan este cumulativa, activa si creatoare. Adeseori la aceasta vârsta se mai parcurge oscoala de perfectionare, de reciclare, o facultate sau un doctorat etc. Statutele si rolurilesociale încep sa fie mai încarcate de responsabilitati, accesul în ierarhia profesionala esteactiv.În viata de familie, copiii încep sa frecventeze scoala, ceea ce creeaza o crestererelativa a continutului subidentitatii de parinte si o modificare în evolutia familiei.2) Perioada adulta dintre 45 si 55 de ani se caracterizeaza prin trecerea pe planuride mai mare responsabilitate profesionala si social-culturala, si aceasta cu atât mai multcu cât vor fi mai multe etape de reciclare parcurse. Subidentitatea de sot se va diminuausor ca si aceea de parinte, dat fiind faptul ca independenta copiilor (mari de cele maimulte ori) nu mai necesita o atentionare permanenta în acest rol. Evolutia feminina esterelativ mai tensionala si încarcata de indispozitii si anxietati cu substrat biologichormonal(menopauza).3) Perioada adulta prelungita (de la 55 la 65 de ani) se caracterizeaza printr-ooarecare diminuare a fortelor fizice, fiind o perioada critica, mai ales pentru femei.10.2. Caracteristicile personalitatii la vârstele adulteOmul modern implicat în forme de responsabilitate complexa pe directii,subidentitati în care este solicitat (profesie, viata sociala, familie si statut matrimonial) seafla în mare parte absorbit în angajamentele sociale si dispune de relativ putin timp.Standardul de viata se afla în crestere. Responsabilitatea în familie este complexa; copiiiau nevoie de hrana, îmbracaminte, spatiu personal pentru învatare si odihna, distractii,educatie.În perioada adultului tânar, personalitatea este antrenata în trairi afective intense,aspiratii puternice, nu totdeauna în acord cu posibilitatile personale. Se manifestaconflicte de rol si statut, deoarece adultul tânar, pregatit teoretic întâlneste la locul de88munca persoane mai limitate, mai pragmatice. O mare parte din disponibilitati nu seutilizeaza social, ceea ce creeaza nesiguranta si deruta latenta. Studiul personalitatii legatde adaptarea profesionala si sociala a pus în evidenta pentru aceasta perioada 3 tipuri desituatii:

situatii în care se traieste disconfortul legat de „socul realitatii”, ceea ceare drept consecinta inadaptarea profesionala, bazata pe investitii maride aspiratii si cerinte de responsabilitati ce nu sunt adaptate la conditiilereale ale locului de munca;situatii în care adultul tânar investeste în activitatea profesionalaaptitudini, dar nu multe aspiratii si adaptarea se realizeaza, dar nu esteextinsa;situatii în care adultul tânar investeste aspiratii.În perioada dintre 45 si 55 de ani se constientizeaza simtul reusitei si împlinirii saual nereusitei si neîmplinirii în combinatii de reusita, cu neîmplinire si simt de ratare latentsau nereusita cu impliniri (la persoane foarte creative), nereusita si neîmplinirea (simt deratare activ). În fine, exista si cazurile de reusita în împlinire.În perioada de la 55 la 65 de ani, sub imperiul dezangajarii profesionale are loc înmai mare masura constientizarea simtului reusitei si al împlinirii, o încarcare cu nelinistesi anxietate si pregatirea pentru un nou „soc al realitatii” (pensionarea).89Capitolul XIVârstele de regresieConsiderate ca vârste fragile, de involutie, etapele de dupa 65 de ani pun maimulte probleme clinice decât celelalte vârste. Gerontologia, stiinta despre batrâneteaumana, s-a nascut în contextul filosofiei si medicinii cu mult timp înainte de epocanoastra. Observatiile comune considera batrânetea ca vârsta a întelepciunii, cu tendinte deîmpacare cu lumea si de detasare de viata.Înca din antichitate au aparut observatii pertinente privind batrânetea, observatii ceau influentat conceptiile si punctele de vedere ale Renasterii si ale gândirii moderne.Stadiile perioadelor de involutie.Conceptul de batrânete a trezit numeroase dispute nu numai datorita faptului caîmbatrânirea este foarte diferita în diferite arii geografice (factori bioclimatici), dar si dela persoana la persoana.Specialistii considera ca se poate vorbi de 3 stadii: stadiul de trecere spre batrânete(de la 65 la 75 de ani), stadiul batrânetii medii (de la 75 la 85 de ani) si stadiul mariibatrâneti sau al longevivilor (peste 85 de ani).Tipul fundamental de activitate devine adaptarea la un nou orar de activitati(familiale si sociale), consultari profesionale etc. Tipul de relatii se modificarestrângându-se din aria profesionala, dar si din aria altor activitati. Iesirile încep sa fieconditionate tot mai mult de timpul favorabil, însorit si de dispozitie. În perioada de

trecere, subidentitatea profesionala se dezoficiaza si se integreaza în subidentitateasocial-obsteasca. Subidentitatea maritala ramâne esentiala. Subidentitatea parentalaramâne relativ expansiva, datorita aparitiei nepotilor care solicita emotional identificareade prelungire a urmasilor. Înceteaza caracteristicile reproductive ale vietii la barbati. Esteo perioada de oarecare fragilitate biologica. Bolile mai curente sunt infarctul, cancerul,bolile respiratorii. De obicei, bolile se trec greu. La femei sunt mai frecvente tulburarileafective.În perioada batrânetii propriu-zise, subidentitatea parentala se contracta usor,subidentitatea sociala se exercita în teritoriul social accesibil.90În perioada marii batrâneti subidentitatile suprapuse se contracta; uneori poateavea loc o disolutie de sine.Caracteristici psihice. Întregul tablou al activitatii psihice poarta, pe de o parte,amprenta experientei de viata parcurse, pe de alta, a proceselor complexe de reechilibrarece antreneaza fortele compensatorii ale experientei si cele functionale ale organismului.Vazul se degradeaza prin scaderea capacitatii de modificare a cristalinului(presbitie). Scade capacitatea discriminatorie a nuantelor de culori si câmpul vizualcromatic. Are loc scaderea claritatii imaginii, a acomodarii vizuale si convergente, aacuitatii si discriminarii vizuale.Auzul se modifica, de asemenea. Scade sensibilitatea absoluta auditiva. Auzulfonematic devine mai putin sensibil. Fenomenele de surditate se manifesta de cele maimulte ori datorita sclerozarii urechii interne. În cazurile în care sunt afectate celulelecentrilor corticali ai analizatorului auditiv, au loc fenomene de surditate psihica ce semanifesta prin faptul ca persoana în cauza aude, dar nu întelege. Exista o scadere atolerantei auditive, o mai mare fragilitate a acesteia.Dezvoltarea proceselor psihice complexe. Procesele de cunoastere complexe suntinfluentate de experienta cultural-intelectuala, dar si de capacitatile functionaleconstituite între timp, desi acestea sunt relativ mai fragile la deteriorare. În ceea cepriveste problema memoriei, apar câteva fenomene caracteristice. Mai semnificativ estefaptul ca degradarea memoriei este mai pregnanta pentru componenta ei de scurta durata(MSD). Memoria de mai lunga durata (MLD), este mai rezistenta. Oamenii în vârsta uitausor unde au pus un obiect, ce au spus într-o împrejurare sau alta etc. În memoria delunga durata (MLD) mai rezistenta, se fac totusi asociatii confuzive. Devine mai lenta

gândirea, atentia, vorbirea (au loc si modificari de voce). Aceasta din urma se realizeazacu pauze relativ lungi. Concomitent are loc o exacerbare a emotionalitatii, a nervozitatii,a starilor de irascibilitate, a fenomenelor de dominare si refulare mai ales în faza a doua,când se manifesta si tulburari ale unor functii psihice – slaba cooperare, anxietate,capricii, dependente de moment etc. Desigur, exista destule persoane în vârsta carereusesc sa-si conserve luciditatea si echilibrul psihic general si ramân active, cooperante,deschise la nou, se pastreaza pe un palier de buna adaptare vreme îndelungata. Multedeprinderi se mentin chiar daca viteza actiunilor scade.91Declinul psihic în batrânete este conditionat de o serie de factori ce tin atât denatura subiectiva si de structura anatomo-fiziologica a individului, cât si de conditiile demediu, de rezistenta organica si mai cu seama a sistemului nervos central. Se stie ca viatasubiectiva a fiecarui om este influentata multilateral de felul în care traieste, de faptuldaca au actionat asupra sa sau nu factori stresanti, daca a dus o viata ordonata siechilibrata, daca s-a realizat profesional si a avut satisfactii etc. La toate acestea trebuieadaugat si factorul genetic care poate contribui la conservarea functiilor psihice si lamentinerea însusirilor fizice în anumite limite sau dimpotriva, la accentuarea unormanifestari de „prabusire” psihofizica a individului.Inteligenta poate sa se mentina relativ activa. Operativitatea nespecifica seconserva relativ bine în prima etapa (65-75 ani). Totusi, tumultul ideilor scade, semanifesta momente de vid intelectual, urmate de momente de constientizare a declinuluipe care îl reprezinta aceste momente – teama de angajare în discursuri verbale pentru a nuaparea un astfel de vid. În aceste conditii se manifesta reticente verbale, timiditate,autism. Dupa 70 de ani, discursul verbal devine mai rar în cadenta.În genere, emotiile devin ceva mai primitive. Dintre toate manifestarilepsihopatice prezente în batrânete, cele care se refera la tulburarile afectivitatii suntdominante si îsi pun pecetea pe întregul comportament al acestora. Starile depresive au ofrecventa mai mare la persoanele în vârsta, la care determina un dezechilibru în planintern, pe de o parte, iar pe de alta parte, perturba relatiile individului cu cei din jurul sausi se creeaza fenomene de dezadaptare. Se pare ca la majoritatea persoanelor în vârsta

depresia este însotita de o stare de teama fata de ideea mortii si regretul pentru perioadelefericite din viata individuala. Asemenea stari se accentueaza dupa pierderea parteneruluisau a cunostintelor de vârsta apropiata. În alte cazuri, ideea de inutilitate sau cea deneluare în seama de catre cei din jur imprima un caracter tragic de tristete si sentimentulde frustrare. Persoanele care sufera de depresie sunt pesimiste si inhibate, nefericite sinelinistite, manifesta negativism fata de conversatii si au greutati în activitatea deconcentrare. Batrânul preocupat cu precadere de propria sa persoana traieste o tensiuneneplacuta si devine iritabil la situatii nesemnificative.Un alt fenomen care se manifesta în tulburarile afective este cel de hipertrofiere asinelui, ca urmare a raportarii la propria persoana a tuturor faptelor, si de justificare acomportamentului (sau) prin dilatarea drepturilor personale si atrofierea sensibilitatii. În92cazurile mai grave apare sindromul de depersonalizare care se exprima printr-o pierdere aidentitatii personale. Persoana în cauza se comporta ca si când nu-si apartine siesi,emotiile sunt reci si lipsite de vioiciune, lucrurile se desfasoara „ca în vis” si este inhibatalatura comunicationala. Dupa stresuri prelungite, sindromul depersonalizarii seaccentueaza si se manifesta asociat cu alte dezordini psihotice cum ar fi ipohondria,isteria etc. Manifestarile depersonalizarii sunt mai frecvente la femei, dar se pare cafenomenele nu sunt atât de violente ca la barbati.Functia mnezica are si ea de suferit în vârstele înaintate. Cel mai adesea aparhipomneziile, dar si manifestari mnezice relativ limitate. De cele mai multe ori,hipomnezia apare pe fondul unor nevroze si psihoze când se manifesta ca fenomensecundar. Dar sunt si situatii când hipomnezia apare în prim plan si când are tendinta de ase agrava ajungând la amnezie. La persoanele în vârsta se întâlneste frecvent asa-numitaamnezie infantila de origine afectiva. Câteodata uitarea acopera momente din viataindividului si anume, primii 15-17 ani. Aceasta amnezie prelungita este considerata deunii autori ca apare în urma apararii persoanelor, prin uitare, de unele momente penibiledin viata. La unele persoane apare dominant fenomenul de perseverare. În aceastasituatie, se repeta pentru acelasi interlocutor faptele prezentate în alte ocazii. Când i seatrage atentia de catre cei din jur se supara, se enerveaza si manifesta un negativism

verbal temporal. Framântarile interioare se produc accentuat în situatia când persoana îsida singura seama de neajunsurile sale pe linia mnezica.Tulburarile memoriei se asociaza frecvent cu cele ale gândirii si limbajului. Ideilede persecutie creeaza impresia persoanei ca este în permanenta observata si urmarita, canimic din ceea ce spune si gândeste nu este pe placul altora. Aceste stari se pot asocia cuideile ipohondrice când persoana se crede bolnava somatic si nu i se acorda atentiacuvenita, sau nu este crezuta. În plan verbal exprimarea devine anevoioasa, lenta siincoerenta. De multe ori oamenii în vârsta nu-si gasesc cuvintele potrivite, apar repetarilesi usoare forme de bâlbâiala. Scrisul este nesigur, colturos, tremurat si sacadat.Fenomenele parkinsonice, care intervin frecvent, îngreuieaza si mai mult transpunereaideilor în spatiul grafic.În plan comportamental, persoanele cu astfel de tulburari se manifesta ca nervoase,irascibile si traiesc un sentiment de frustrare. În situatiile mai dificile, comportamentul93aberant se traduce prin parasirea temporara a domiciliului, vagabondaj si fuga decolectiv.Viata social-culturala a persoanelor în vârsta este în genere mai putin apta deactivitati numeroase si variate.La vârstele înaintate expectanta obiectiva si subiectiva a mortii este din ce în cemai mare.Se diferentiaza trei fatete ale evenimentelor terminale: moartea biologica,psihologica si sociala, fiecare dintre acestea cu manifestarile specifice.94Capitolul XIIRespectul de sine, componenta esentialaa dezvoltarii umane12.1. Ce este respectul de sine?Respectul de sine = “A sti sa-mi apreciez propria valoare si importanta si a aveataria de caracter necesara pentru a raspunde de faptele mele si a actiona responsabil fatade altii”.(Definitia oficiala a Comisiei californiene pentru Promovarea Respectului deSine si a Responsabilitatii Personale si Sociale, 1990)Acceptiuni ale termenului “respectul de sine” în diferite limbi:În Franta si în zonele lumii vorbitoare de limba franceza, respectul de sine esteamour-propre. În Italia iubire de sine este autostima, iar vorbitorii de limba spaniola depretutindeni al numesc autoestima. Pentru germani este Selbstachtung.Dictionarul englez The Oxford English Dictionary ofera urmatoare definitie:

“apreciere sau opinie favorabila despre sine”. Dictionarele nord-americane îi reduc sensulla “încredere de sine”. Sinonimele lui din dictionarul Thesaurus sunt “încredere”,“autoapreciere”, “demnitate”, “mândrie”. Antonimele lui pot fi urmarite pe o scara de la“îndoiala de sine” si “anulare a sinelui” pâna la “ura de sine” si “rusine”.Întorcându-ne în timp, Platon considera “iubirea de sine rationala” ca fiind de oimportanta esentiala pentru dezvoltare, de vreme ce doar ea “îi cere omului sa fiepreocupat de conditia lui viitoare”.Aristotel aseza semnul egalitatii între multumirea de sine si fericire. În timpulacelei vârste de aur a Greciei, cu mai mult de trei secole înainte de nasterea lui Hristos,oikeiosis reprezenta cauza a aproape tot ce este bun. Din acest centru, se formausuccesiuni de cercuri concentrice ale iubirii: mai întâi fata de propria persoana, apoi fatade copiii tai, apoi fata de familia ta si în sfârsit fata de întreaga specie umana.Stoicii au mai adaugat un cerc: iubirea de natura. Astfel, iubirea de sine a devenitpunctul central al credintei conform careia comuniunea cu natura este mai de dorit decâtobedienta fata de conventiile sociale. Înstrainarea de sine era considerata distructiva, sinu numai pentru sinele individual – de vreme ce ea te împiedica si sa respecti natura.95Se pare ca, o filozofie cu cât este mai veche, cu atât mai mult considera respectulde sine ca fiind sursa de putere, revolta si o unire cu toate celelalte fiinte si cu universulînsusi.12.2. Respectul de sine este personalIdentitatea de sine = copilul interior, copilul din trecutDesi la o prima analiza s-ar putea crede ca între noi si copilaria noastra nu existaprea mare legatura. În realitate lucrurile stau cu totul altfel.Suntem în mare masura tributari evenimentelor pe care le traim în copilarie;teoriile psihologiei moderne confirma aceasta realitate.Psihologii si psihiatrii specializati în problematica copiilor au identificat greselilesi excesele obisnuite în cresterea lor – prea marea indulgenta, neglijarea lor,perfectionismul, abuzul sexual si altele –, urmarindu-le apoi efectul la fiecare în parte, înviata de mai târziu.12.2.1. Studiu de cazLiteratura de specialitate citeaza cazul actritei Marilyn Monroe care a fostneglijata în copilarie. Crescuta de o mama cu mari probleme emotionale, Marilyn a fostatât de neglijata încât credea ca este invizibila. Când mama ei a fost internata într-unspital de boli mintale, Marilyn, viitoarea actrita, a fost la rândul ei trimisa într-un

orfelinat. Numai maturizarea prematura a corpului ei si atentia pe care acesta o atragea aufacut-o sa se simta “vizibila” si au convins-o ca exista cu adevarat. Aceasta scindaredintre un sine interior fara valoare si unul exterior, valorizat din punct de vedere sexual, ova urmari pe tot parcursul scurtei sale vieti. Problemele pe care ea însasi le descria erau:perpetua cautare a iubirii, neîmplinita dorinta de integrare, sentimentul de etern outsider,încercarea de a transforma sotii si iubitii în tati si folosirea sexualitatii pentru a obtinecaldura sufleteasca.12.2.2. Studiu de cazO alta situatie relevanta pentru relatia copilul din trecut adultul de mai târziu serefera la cazul unei jurnaliste (Gloria Steinem) a carei copilarie a fost marcata deexistenta unor puternice tensiuni în familie (mama depresiva, o locuinta insalubra, care96au condus, pe lânga alte cauze, la despartirea parintilor). În ciuda convingerii ca si-adepasit trecutul, ca viata ei libera si realitatile cu care se confrunta sunt singurele care-iconstruiesc viata, lucrurile stateau cu totul altfel. Citez: “Am început sa caut semne carema duceau înapoi. De ce oare ma deprima asa de mult radioul, iar televizorul sidiscursurile nu? Pentru ca tot ceea ce-mi fusese dat sa aud în casa unde locuisem cumama era radioul. De ce nu îmi puteam oferi securitate si un loc placut în care sa traiesc?Pentru ca acestea îmi fusesera refuzate în copilarie. De ce nu apelam la ajutorulprietenilor? Pentru ca nu am avut asa ceva în trecut. De ce mi-am trait viata în asa felîncât as fi fost gata sa plec oriunde, oricând? Pentru ca în acest fel ma protejasemîmpotriva oricarei forma de atasament înca de pe vremea când fusesem un copilvagabond.”Este arhicunoscut faptul ca noi continuam sa ne tratam pe noi însine si pe altii asacum ne-au tratat altii în copilarie. Numai devenind constienti/constiente ca acestedeterminari ale trecutului, aflate dincolo de puterea noastra de alegere, putem întreprindeceva în vederea schimbarii lor, desi chiar si asa, tot va imprima la început un sentiment alînstrainarii si al singuratatii ca si cum te-ai afla la marginea universului, sentiment de carevom scapa ceva mai târziu.12.3. Respectul de sine înseamna descoperire de sine12.3.1. Studiu de caz

Mahatma Gandhi s-a nascut în vremurile de glorie ale Imperiului Britanic, într-oIndie aflata în al doilea secol de dominatie.Îsi dorea sa devina superior, ca si englezii, de aceea a încercat sa le copieze felulde a fi, chiar a si mâncat carne timp de un an, mintindu-si astfel familia si încalcându-sipropria morala.Era un baiat timid si a cazut la examenele pentru medicina.A facut o calatorie la Londra, unde o diploma de avocat se obtinea foarte usor. Înparalel a investit mult timp si bani, încercând sa devina englez. Totusi esecurile nu l-auocolit deloc.Treptat, a început sa se simta mai bine, ca si cum esecurile sale ar fi fost semnaleleunui sine autentic.97Primind un post în Africa de Sud, a înregistrat primul sau succes: negocierea uneiîntelegeri într-un proces financiar. Descopera faptul ca ceea ce pare a fi o slabiciune întrunanumit context, poate fi de asemenea un punct forte în altul. Astfel Gandhi a învatat sacaute partea mai buna a naturii umane si sa gaseasca calea spre inima oamenilor, pentru auni partile aflate în conflict.A continuat cu încercarile de a trai ca un englez, el, împreuna cu familia lui. Dar,discriminarile etnice erau foarte dure. Într-o zi, pe tren, cu bilet de clasa întâi în regula, aintrat din greseala în barul interzis celor “de culoare” si a fost dat jos în mod brutal dinvagon.Pentru Gandhi a fost ca o trezire din vis. Oricât de mult succes ar fi avut înasumarea unui sine fals, si-a dat seama ca nuanta pielii lui îl va umili întotdeauna si îl vaface un “taranoi” în ochii albilor sudafricani. Dupa ce a depasit socul a decis, ca de vremece este dezonorat pentru ca este indian, va trai ca un indian.A adoptat haina traditionala indiana, a fondat o mica comunitate experimentala încare nimeni nu trata pe altcineva ca pe un inferior folosindu-l pe post de servitor si acâstigat multe batalii importante pentru drepturile indienilor din Africa de Sud.Revenind în India, spre deosebire de multi revolutionari, încrederea lui în nonviolenta l-afacut sa înteleaga ca a adopta mijloacele violente nu înseamna altceva decât a-si imitaadversarii. Devenise un lider cunoscut abilitatea sa de a înfrati oamenii si de a negocia cuputerea.Starea de spirit a indienilor era aproape de descurajare, de multe ori aveau maimulta încredere în britanici decât aveau în ei însisi. Era vorba despre o mentalitate

colonizata, care subjuga acest întins continent, mai eficient decât orice armata.Gandhi a dus o campanie pentru dobândirea demnitatii. El a continuat savorbeasca despre propria-i viata în termeni de “înainte” si “dupa” ceea ce el a numit“experimentele cu adevarul”; adica eforturile lui de a renunta la sinele fals si de a învatasa aiba încredere în cel autentic. Dupa ce a cunoscut umilinta adusa de diferiteleierarhizari sociale, el a eliminat orice fel de ierarhizare, a încetat sa se mai identifica cuopresorul si astfel a descoperit un secret important – acela ca un lider nu poate face sacreasca respectul de sine al oamenilor atâta timp cât el însusi se afla deasupra lor.9812.4. Respectul de sine este cosmic12.4.1. Studiu de cazTom era brutal si crud, fiul unei mame tematoare si al unui tata autoritar. Colegiide clasa îsi amintesc de el ca fiind bataus, spaima baietilor mai mici, lingusitor sislugarnic fata de tatal sau sau fata de directorul scolii, dar dispretuitor si dominator fatade altii.Devenise genul de persoana de care ceilalti se tem, pe care o lingusesc sau o evita,dar careia nu-i spun adevarul. Datorita situatiei în care se afla si caracterului sau, a facuto depresie.Un profesor mai în vârsta, remarcând singuratatea si depresia lui Tom, i-a dat unsfat: “nu o vei lua pe o cale gresita daca tii minte doua lucruri: în primul rând, ca întregulpotential al universului se afla în interiorul tau, în al doilea rând ca acesta se gaseste, deasemenea în interiorul fiecarei fiinte umane”.Era un mesaj asupra caruia a reflectat foarte mult, pe care l-a înteles si care l-aajutat sa depaseasca starea psihica precara. Face tot ce poate pentru a nu rani o alta fiinta.Fiecare – el stie acest lucru – contine întregul univers (forta trebuie cautata înfiecare din noi).12.5. Respectul de sine este esentialConvingerea ca esti iubit si ca meriti sa fii iubit, ca esti apreciat si ca meriti sa fiiapreciat asa cum esti, reprezinta esenta respectului de sine.Din primii ani de viata ne sunt necesare confortul psihologic, de a avea pe cinevacare sa raspunda la plânsetele si nevoile noastre, senzualitatea tinutului în brate si amângâierilor, diguranta data de faptul ca ne putem “oglindi” în fata celor ce ne îngrijesc,placerea cuvintelor de dragoste si de încurajare. Dependenta totala de lume ne face sa

simtim ca avem pe cine conta.Fara sentimentul de valoare intrinseca, copiilor le este greu sa supravietuiascaprocesului de trecere prin esecuri si noi încercari, care precede orice reusita. Le este simai greu sa se bucure de succes sau sa sprijine succesul celorlalti. Lipsa esenteirespectului de sine poate da nastere unor persoane dominatoare, cheltuitoare si unor99parinti sau cadre didactice autoritari, pentru care supunerea copiilor nu este niciodatacompleta.Constienti de valoarea lor intrinseca, copiii pot supravietui greutatilor vietii si potsuporta încercarile deosebite la care sunt supusi.12.6. Poate fi respectul de sine educat?Specialistii în educatie recunosc tot mai mult faptul ca educatia actuala înabusarespectul de sine, daca elevii sau studentii sunt tratati ca si cum ar fi niste recipientegoale, fara foarte multa întelepciune, pe care ei de fapt o poseda. Încrederea acordatapartenerilor de activitate/dialog (elevi, studenti, colegi de munca etc.), expectantelepozitive fata de acestia, inocularea ideii eficientei personale, ar ajuta multi oameni care sesimt singuri, vinovati, nesiguri pe sine.12.6.1. Rolul grupului în dezvoltarea respectului de sineGrupul din care face parte o persoana este important în dezvoltarea respectului de sinea mentorilor acestuia. Evaluându-ne grupul din care facem parte, este bine sa ne punemcâteva întrebari:• Poate vorbi fiecare si este ascultat cu adevarat si suficient pentru a simti caapartine grupului?• Are grupul capacitatea de a va face sa va simtiti ca niciodata, mai puternici si maistimulati?• Va gânditi la viitoarele întâlniri cu placere sau ca la o obligatie?• Puteti fi sinceri în interiorul grupului? De exemplu: va puteti bucura? Va putetimarturisi slabiciunile? Aveti încredere în raspunsurile care vi se dau?• Calitatea de membru al acestui grup va determina sa actionati pozitiv siindependent în afara lui?• Va creeaza grupul sentimentul de mândrie personala, fara a-i pune pe altii îninferioritate?• Va simtiti acceptati asa cum sunteti?• Va face grupul mai drepti si mai buni decât ati crezut vreodata ca veti deveni?• Exista un echilibru între ceea ce pritimi si ceea ce dati altora?100Daca nu puteti raspunde afirmativ la aeste întrebari trebuie stabilita directia deinterventie: ce îmi revine mie sa fac pentru a îmbunatati comunicarea cu ceilalti?12.6.2. Rolul corpului în dezvoltarea respectului de sine

Fenomenele care sugereaza comunicarea minte-corp (tehnicile de reducere astresului, meditatia, efectul placebo) au loc în dublu sens; schimbarea mintii poate începecu schimbarea corpului.Ne vom referi în continuare la câteva aspecte.Respiratia. Felul în care respiram influenteaza starea mintii noastre.Respiratia poate influenta toate celelalte procese – inclusiv cele mentale sauemotionale –, iar datorita faptului ca e un proces autonom care poate fi reglat cu usurinta,el poate si trebuie sa fie o etapa prin explorarea multora dintre capacitatile noastrerecunoscute. De exemplu, expiratia mai lenta decât inspiratia calculeaza mintea;inspiratia mai lenta decât expiratia o energizeaza; iar echilibrarea celor doua procesecreeaza echilibrul între emisferele cerebrale. Simpla respiratie adânca – si concentrareaasupra ei – reprezinta o punte spre starile meditative precum practica Yoga.Atingerea. Atingerea reprezinta una dintre cele mai vechi surse ale descoperirii desine – si o necesitate continua. Stim ca bebelusii lipsiti de atingere zilnica nu crescsanatosi, chiar daca necesitatile lor nutritionale sau alte nevoi de baza sunt satisfacute.Fara contacte frecvente si directe cu alte fiinte vii, terminatiile nervoase comunica maiputine semnale informationale creierului, iar dezvoltarea este încetinita, daca nu chiaroprita. Acest lucru a fost dovedit în repetate rânduri în casele de copii unde bebelusii suntadesea bine hraniti dar arareori tinuti în brate.În ultima vreme cercetarea stiintifica a început sa dovedeasca importanta atingeriiprin experimente care sa utilizeze intensificarea în locul reducerii. Când copiii nascutinormal beneficiaza de mai mult contact piele-pe-piele în timpul primelor sase luni, ei sedezvolta mai bine din punct de vedere mintal.Noile tehnici pentru urmarirea dezvoltarii creierului sustin ca atingerea este sursaprimara a schimbarilor neurochimice în copilarie. Stim de asemenea si ca mesajul eeficient împotriva depresiei si hipertensiunii, ca mângâierile si atingerea în timpulsomnului pot avea efecte multiple, de la scaderea presiunii arteriale pâna la întarireasistemului nervos.10112.7. Corpul si cunoasterea (corpul în mintea noastra)Imaginea noastra corporala sau sentimentul propriei valori, la care este legata ceadintâi, ramân neschimbate. Sinele fizic reprezinta o parte vie a noastra. Boala, batrânetea,

ranile sau toate lucrurile care clatina un pilon al identitatii noastre pot avea repercusiuniasupra acestuia. Pâna si lucrurile mici, ca de exemplu afirmatia cuiva ca aratam odihnitesau obosite, ne pot schimba viziunea asupra propriului corp pentru o clipa.Însa marea diferenta consta în aceea ca, daca avem o imagine în general pozitivadespre corpul nostru si despre noi, nu luam astfel de afirmatii în sens catastrofal; adica nuextrapolam un simplu comentariu sau un eveniment negativ pâna la sentimente dedisperare în legatura cu întreaga noastra personalitate. Când imaginea noastra este îngeneral mai descurajanta, fiecare lovitura devine o dovada ca trupurile noastre nuvaloreaza nimic, fiecare compliment este interpretat ca amabilitate sau lipsa desinceritate.102BIBLIOGRAFIE1. Albu, E., (2002), Manifestari tipice ale devierilor de comportament la eleviipreadolescenti. Prevenire si terapie, Editura „Aramis”, Bucuresti2. Atkinson, R., L., (coordonator), (2002), Introducere în psihologie, EdituraTehnica, Bucuresti3. Audard, G., (2003),.Respectul. De la stima la deferenta; o problema de nuanta,Editura Trei4. Birch, A., (2000), Psihologia dezvoltarii, Editura Tehnica, Bucuresti5. Botiu, V., Mihailiuc, H., (1993), Copilul si lumea sa, Editura de Vest, Timisoara6. Debesse, M., (1970), Psihologia copilului de la nastere la adolescenta, EdituraDidactica si Pedagogica, Bucuresti7. Dumitrescu, I., Andrei, N., (1983), Aspiratii si atitudini în adolescenta, EdituraAlbatros, Bucuresti8. Hayes, N., Orell, S., (1997), Introducere în psihologie, Editura ALL EducationalS.A., Bucuresti9. Leroy, G., (1974), Dialogul în educatie, Editura Didactica si Pedagogica,Bucuresti10. Miroiu, M., (2002.), Convenio (Despre natura, femei si morala), Editura Polirom,Bucuresti11. Morand de Jouffrey, P., (1999), Psihologia copilului, Editura Teora, Bucuresti12. Muntean, A., (2006), Psihologia dezvoltarii umane, Editura Polirom, Iasi13. Osterrieth, P.,A., (1976), Introducere în psihologia copilului, E.D.P., Bucuresti.14. Piaget, J., (1965), Psihologia inteligentei, E.D.P., Bucuresti15. Piaget, J., Inhelder, B., (1968), Psihologia copilului, E.D.P., Bucuresti16. Prelici, V., (1997), A educa înseamna a iubi, Editura Didactica si Pedagogica,Bucuresti17. Radu, I., (coordonator), (1983), Psihologia educatiei si dezvoltarii, EdituraAcademiei R.S.R., Bucuresti

18. Rousselet, J., (1969), Adolescentul – acest necunoscut, Editura Politica, Bucuresti10319. Steinem, G., ( 2001), Revolutia interioara (cartea respectului de sine), EdituraPolirom, Bucuresti20. Schiopu, U., Verza, E., (1995), Psihologia vârstelor, ciclurile vietii, E.D.P., R.A.,Bucuresti21. Vincent, R., (1972), Cunoasterea copilului, E.D.P., Bucuresti22. Zisulescu, S., (1968), Adolescenta, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti