CURS NR.8 restaurari ceramica

26
CULOAREA ÎN PROTETICA FIXA In stomatologie, în general şi în protetică, în special, forma, poziţia şi culoarea dinţilor sunt elemente care participă la definirea fizionomiei feţei, precum şi a personalităţii pacientului. Culoarea dinţilor naturali variază de la individ la individ şi poate fi foarte greu influenţată prin diferite procedee în clinică (de exemplu înâlbirea dinţilor). La acelaşi individ, culoarea dinţilor omologi este identică, pe când cea a dinţilor vecini diferă. In grupul dinţilor frontali, incisivii laterali prezintă cea mai deschisă nuanţă, centralii au o nuanţă mai închisă, iar caninii prezintă cea mai închisă nuanţă. Dentina are o culoare gălbuie, iar smalţul este gri-albăstrui. Marginea incizală la frontali, fiind lipsită de dentină, are nuanţa smalţului. Astfel faţa vestibulară a unei coroane are trei nuanţe: mai închisă la colet, jumâtatea cervicală (cu un strat de smalţ mai subţire) prezintă o nuanţâ mai deschisă decât coletul şi în sfârşit jumătatea incizalâ (cu smalţ gros) are nuanţa cea mai deschisă. Tinerii au dinţi cu nuanţe mai deschise decât adulţii vârstnici, iar bătrânii au dinţi mai gălbui sau mai gri. Culoarea dinţilor este influenţată atât de diferite procedcee terapeutice (tratamente endodontice, obturaţii etc.), cât şi de igiena bucală (acumulările de placă pot determina modificarea aspectului cromatic). La fumători, pe coroanele dentare apare o pigmentare caracteristică, de culoare maro. O serie de aberaţii cromatice ale coroanelor dentare apare in cursul unor anomalii genetice, ca dentinogenezele şi amelogenezele imperfecte ereditare, precum şi în cursul anomaliilor de culoare dobândite, ce se datorează pigmentărilor intrinseci din cursul fazei de apoziţie şi/sau calcificare a ţesuturilor dure dentare. La originea acestora din urmă se pot menţiona diferite etiologii ca: tratamente cu tetraciclină, eritroblastoza fetală, porfiria, fluoroza dentară, hipoplaziile de smalţ etc. In stomatologia restaurativă naturalul este suplinit de artificial. Diferitele materiale pe care la avem astăzi la dispoziţie pot reproduce cu o fidelitate remarcabilă cromatica dinţilor naturali. Adeseori în protetica fixă practicianul este obligat să insere o restaurare în imediata vecinătate a dinţilor naturali. In aceste

description

Tehnologia restaurarilor metalo-ceramice

Transcript of CURS NR.8 restaurari ceramica

17

CULOAREA N PROTETICA FIXA

In stomatologie, n general i n protetic, n special, forma, poziia i culoarea dinilor sunt elemente care particip la definirea fizionomiei feei, precum i a personalitii pacientului.

Culoarea dinilor naturali variaz de la individ la individ i poate fi foarte greu influenat prin diferite procedee n clinic (de exemplu nlbirea dinilor).

La acelai individ, culoarea dinilor omologi este identic, pe cnd cea a dinilor vecini difer. In grupul dinilor frontali, incisivii laterali prezint cea mai deschis nuan, centralii au o nuan mai nchis, iar caninii prezint cea mai nchis nuan.

Dentina are o culoare glbuie, iar smalul este gri-albstrui. Marginea incizal la frontali, fiind lipsit de dentin, are nuana smalului. Astfel faa vestibular a unei coroane are trei nuane: mai nchis la colet, jumtatea cervical (cu un strat de smal mai subire) prezint o nuan mai deschis dect coletul i n sfrit jumtatea incizal (cu smal gros) are nuana cea mai deschis. Tinerii au dini cu nuane mai deschise dect adulii vrstnici, iar btrnii au dini mai glbui sau mai gri. Culoarea dinilor este influenat att de diferite procedcee terapeutice (tratamente endodontice, obturaii etc.), ct i de igiena bucal (acumulrile de plac pot determina modificarea aspectului cromatic). La fumtori, pe coroanele dentare apare o pigmentare caracteristic, de culoare maro. O serie de aberaii cromatice ale coroanelor dentare apare in cursul unor anomalii genetice, ca dentinogenezele i amelogenezele imperfecte ereditare, precum i n cursul anomaliilor de culoare dobndite, ce se datoreaz pigmentrilor intrinseci din cursul fazei de apoziie i/sau calcificare a esuturilor dure dentare. La originea acestora din urm se pot meniona diferite etiologii ca: tratamente cu tetraciclin, eritroblastoza fetal, porfiria, fluoroza dentar, hipoplaziile de smal etc.

In stomatologia restaurativ naturalul este suplinit de artificial. Diferitele materiale pe care la avem astzi la dispoziie pot reproduce cu o fidelitate remarcabil cromatica dinilor naturali.

Adeseori n protetica fix practicianul este obligat s insere o restaurare n imediata vecintate a dinilor naturali. In aceste situaii, pe lng form i poziie, reuita obinerii unui efect cromatic identic cu dintele vecin natural este decisiv. In redarea cromaticii unei restaurri dentare trebuie s inem cont i de condiiile particulare de luminozitate ale cavitii bucale.

Culoarea este proprietatea corpurilor de a produce anumite senzaii vizuale, fie datorit faptului c orice corp absoarbe o parte din radiaiile ce compun lumina alb (ochiul percepe doar radiaiile reflectate), fie datorit capacitii corpurilor de a emite lumin cu o compoziie care depinde de modul de excitare i de natura corpurilor.

Culoarea ar putea fi definit ca fiind senzaia produs de totalitatea radiaiilor luminoase de diferite frecvene care permite ochiului s deosebeasc ntre ele dou pri vecine, omogene i egal iluminate, vzute simultan.Excitaia care genereaz senzaia de culoare se poate datora:

unei radiaii electromagnetice monocromatice cu o lungime de und n spectrul vizibil - culoare spectral sau nuan; unui amestec de dou sau mai multe culori spectrale. Culoarea aparent a unui obiect este influenat de proprietile lui fizice, de natura luminii incidente, de relaia lui cu alte obiecte iluminate, precum i de subiectivismul pacientului.

ASPECTE FIZICE ALE PERCEPERII CULORIISenzaia de culoare este legat de prezena luminii, respectiv a unui stimul de culoare. Pnvite din punct de vedere fizic, informaiile cromatice sunt mediate de unde electromagnetice ce provin din spectrul luminii vizibile pentru ochi.

Spectrul vizibil reprezint un segment restrns din domeniul electromagnetic. Lungimea de und a luminii vizibile este de 380-780 nm. Diferitele valori cuprinse ntre aceste limite, corespund, fiecare n parte, unei anumite culori spectrale.

Razele luminoase cu lungimea de und mai scurt dect 380 nm, numite raze ultraviolete, X i gama, precum si razele cu lungime de und mai lung dect 780 nm, infraroii, microunde, TV i radio nu sunt percepute de ochiul nostru .Unele ipoteze asupra naturii luminii au fost formulate nc din antichitate, ns primele explicaii tiinifice ale fenomenelor optice au aprut abia la sfritul secolului al XVII-lea, odat cu teoria corpuscular a lui Newton si teoria ondulatorie a lui Huygens. Rezult c lumina este de natur electromagnetic i are un caracter dual: de und i de corpuscul.

Viteza de deplasare a luminii depinde de mediu:

c = 300000 km/s n vid, c = 124000 km/s n diamant, c = 225000 km/s n ap, c= 198000 km/s n sticl.

Inelegerea naturii luminii, a modului de percepie de ctre ochi i a interpretrii ei ca i culoare la nivel cerebral este important pentru succesul restaurrilor estetice.

In continuare, prezentm cteva proprieti ale luminii, care ne pot ajuta s nelegem fenomenele care se produc n cursul obinerii unei anumite culori a diferitelor materiale de restaurare.

Refracia

Cnd o raz luminoas trece dintr-un mediu n altul se refract, adic i schimb direcia de propagare. Indicele de refracie este dat de fbrmula:

n = sin i / sin r, unde i si r sunt unghiurile de inciden i, respectiv, de refracie.

Cu ct indicii de refracie a dou substane au valori mai apropiate, cu att sunt mai asemntoare caracteristicile optice ale substanelor respective. Astfel indicii de refracie ai materialelor fzionomice este bine s fie ct mai apropiai de cei ai esuturilor dure dentare.

DispersiaDac lumina alb solar strbate o prism, raza luminoas se disperseaz. Apare aa-numitul spectru colorat sau optic, descris pentru prima dat de Isaac Newton n anul 1666, n care se pot deosebi, cu ajutorul organului vizual, diferite culori, aa-numitele culori spectrale. Lungimile de und corespunztoare pentru acest spectru sunt situate ntre 380 i 780 nm. Incepe cu violet, care are cea mai mic lungime de und i cea mai putemic refracie, se continu cu albastru, verde, galben, portocaliu i se termin cu culoarea roie, care are cea mai mare lungime de und . Rezult ca lumina alb este un amestec de culori spectrale.

Absorbia

Unele substane au proprietatea de a absorbi anumite domenii spectrale din lumina alb incident, pe care le transform n caldur. Domeniile restante se reflect, dnd natere culorilor cromatice. Dac un material absoarbe un anumit procent din toate lungimile de und, senzaia vizual va fi de gri, culoare acromatic. Absorbia neuniform a diferitelor lungimi de und determin diferite grade de luminozitate.

Reflexia Majoritatea obiectelor pe care le vedem sunt vizibile, deoareee ele reflect lumina. Anumite substane reflect lumina direct la suprafa. Dac suprafaa este perfect plan, fascicolul este reflectat paralel, dnd natere luciului metalic . Dac sunt reflectate toate razele luminoase suprafaa devine alb-argintie. Metalele care apar colorate absorb anumite domenii ale lungimilor de und. Faptul este de reinut, deoarece in protetica fix se utilizeaz o serie de aliaje dentare.

RemisiaRemisia reprezint reflexia difuz a luminii la nivelul unei suprafee rugoase Suprafaa va apare mat.

Ca urmare a incidenei luminii pe suprafaa unui corp, acesta poate s apar luminiscent, transparent, translucid sau opac.LuminiscenaSub denumirea de fenomene luminiscente sunt cuprinse fenomenele de emisie a luminii care nu au origine termic, ci sunt produse sub aciunea radiaiei unei surse exterioare. Atomii sau moleculele trec din starea normal ntr-o stare energetic superioara, numit stare de excitaie, dup care urmeaz o emisie luminoas prin revenirea particulei excitate la starea normal.

Fotoluminiscena este luminiscena provocat prin excitarea atomilor cu ajutorul unor radiaii electromagnetice, iar fotoluminiscena temporar se numeste fluorescen. Fluorescena n lumin vizibil

Insuirea fluorinei (CaFs) de a se prezenta prin refracie in culoarea galben i prin reflexie in culoarea verde a atras atenia nc din evul mediu, cu prilejul folosirii la cuptoarele de extras fierul din minereu, ca fondant. Numele ei deriv de la nsuirea de a fluidifica fonta i ea la rndul ei a dat numele de fluorescen fenomenelor optice asemntoare cu cel prezentat de fluorin.

In 1852 Stokes descoper Legea excitaiei, conform creia substana fluorescent emite o radiaie de lungime de und mai mare dect lungimea de und a radiaiei care a provocat excitaia. De aici rezult c lumina monocromatic roie i cu att mai mult radiaiile infraroii nu pot provoca fluorescen. In realitate ns i radiaiile din infraroul apropiat produc uneori, dup cum rezult din experimente mai recente, fluorescen n lumin vizibil (fenomen antisokes). Din spectrul vizibil cele mai active radiaii sunt cele albastre, indigo i violete. In prezent se cunosc foarte multe substane naturale sau artificiale fluorescente n lumin vizibil: sruri de uraniu ,fluorina, petrolul i derivatele sale, fluoresceina, eozina, fuxina etc.

Fluorescena n ultravioletPornind de la legea lui Stokes, cercetrile s-au ndreptat spre regiunea ultraviolet a spectrului.

Diferitele substane minerale i organice au proprietatea de a prezenta in lumin ultraviolet o fluorescen caracteristic. Energia radiant emis de aceste materiale are o frecven mai redus dect cea absorbit. De exemplu structurile dintelui natural sub aciunea excitaiilor ultraviolete emit o fluorescen alb-verzuie. De aceea in unele materiale fizionomice s-au adugat ageni luorescizani, cum ar fi: ceriu, samariu, uraniu n ceramica dentar.

Transparena Materialele transparente transmit lumina aproape n totlitate (absorbia este minim), fascicolul de lumin rmnnd paralel. Exemple: acrilatele transparente, unii polimeri, sticla, masele ceramice incizale.

TransluciditateaTransluciditatea repr Transluciditatea reprezinta proprietatea materialelor de a transmite lumma, dar ele nu sunt transparente datorit

sunt transparente datorita refraciei. Exemple: unii polimeri, ceramica, silicat cimenturile silicat.OpalescenaDinii naturali, mai ales in poriunea incizal, realizeaz un efect de mprtiere a luminii, care creaz senzaia de culoare alb-albstmie, cnd acetia sunt privii din diferite unghiuri.

OpacitateaMaterialele opace nu permit transmisia luminii. Ea este absorbit puternic, iar procentul reflectat e minim. Exemple: metalele i opaquerii.

Apariia multitudinii de nuane se datoreaz tuturor acestor fenomene, dar i repartiiei spectrale a luminii, fie aceasta natural sau artificial

Senzaia de culoare a dintelui natural ca rezultat al tuturor acestor fenomene: absorbie, remisie, reflexie prin cristalele incolore ale smalului i dentinei. La grania dintre straturile dentare, lumina este retractat, mprtiat i reflectat. Senzaia tipic de culoare a unui dinte este de gri la nivel incizal i se continu cu albstrui spre cervical. La nivelul coletului capt o nuant de rou-glbui.

ASPECTE FIZIOLOGICE ALE PERCEPERII CULORIIIn afar de cele apte culori care alctuiesc spectrul solar, ochiul nostm distinge un numr destul de mare de culori intermediare. Perceperea culorilor obiectelor este in funcie de capacitatea lor de a absorbi sau de a reflecta razele luminoase cu diferite lungimi de und. Dac obiectele absorb toate undele luminoase, ele apar de culoare neagr, dac le reflect pe toate apar de culoare alb, iar dac absorb numai o parte a undelor luminoase, iar pe cealalt o reflect, atunci obiectele au culoarea undelor luminoase reflectate.

Celulele vizuale care percep culorile sunt celulele cu conuri, celulele cu bastonae neavnd aceast proprietate. Pata galben i in special foveea centralis, fiind alctuit numai din celule cu conuri, percepe cel mai bine culorile.Din punct de vedere fiziologic 6 milioane de celule cu conuri din retin, care sunt mprite in trei tipuri n funcie de pigmenii de culoare, sunt responsabile de perceperea culorii.

Pentru a determina senzaia de culoare, stimulul luminos trebuie:

1. s depeasc o intensitate minim, un anumit prag;

2. s acioneze pe o durat minim;

3. s ntlneasc o anumit suprafa a retinei.

Excitaiile de la nivelul retinei determin o stimulare a celulelor vizuale, adic a celulelor cu bastonae (aproximativ 120 de milioane/ochi), responsabile de percepia alb-negru (vedere crepuscular, scotopic) i a celulelor cu conuri fotosensibile (aproximativ 6 milioane/ochi), responsabile de vederea diurna (vedere colorat, fotopic). Informaia vizual ajunge de-a lungul nervilor optici la nivelul scoarei i determin acolo o senzaie vizual. Aadar, culoarea rezult ca produs al organului vizual doar n creier.

Cele mai reprezentative teorii in legtur cu mecanismele vederii culorilor (prelucrarea n continuare a excitaiilor luminoase care ptrund) sunt actualmente teoria tricromatic (a lui Young-Helmholz) i teoria culorilor complementare a lui Hering (1920).

Dup teoria tricromatic sau teoria culorilor fundamentale, cunoscut i sub numele de teoria Young-Helmholz, ar exista in conuri trei tipuri de substane chimice diferite, ceea ce le confer acestor celule sensibilitate la culorile albastru, verde i rou. Radiaiile descompun substana fotosensibil, pigmenii din conuri sensibili la culori fiind combinaii de retinal i fotopsin.

Vrfurile de absorbie pentru lungimile de und de 445, 535 i 570 nm caracterizeaz pigmenii din cele trei tipuri de conuri, m functie de absorbia razelor de lumin. Aceasta explic cum retina poate diferenia culorile.

In urma unor experimente, sensibilitile spectrale ale celor trei tipuri diferite de conuri la om s-au dovedit a fi in mod fundamental a luminii de ctre cele trei tipuri de pigmeni fotosensibili gsiti n conurile respective. Aceste curbe pot explica cel mai bine fenomenul vederii culorilor

Materia este, ca i energia, incolor. Culoarea este o senzaie mediat exclusiv de analizatorul vizual. Doar datorit analizatorului vizual al privitorului, obiectele i ntreaga lume nconjurtoare apar colorate.

Faptul c nu toate obiectele au aceeai culoare se datoreaz structurilor moleculare diferite. Datorit acestui fapt, ele absorb o parte diferit a spectmlui sursei luminoase. Componenta spectral a luminii care nu este absorbit, adic fie refectat, fie transmis (in cazul obiectelor transparente) formeaz excitaia colorat a organului vizual i este responsabil de culoarea de suprafa, aa-numita culoare a corpurilor sau culoare la inspecie. In cazul reflexiei sau transmiterii complete, un obiect apare alb, iar in cazul absorbiei complete, dimpotriv, negru.

VALENE I CLASE ALE CULORILOR

Ochiul, respectiv creierul omului este capabil s perceap rotund" apte milioane de senzaii colorate (valori ale culorilor) diferite, aa-numite valene ale culorilor, culori echivalente simurilor fiziologice . Valenele culorilor se difereniaz n dou clase:1. Clasa culorilor acromatice.Culorile acromatice sunt aa-numitele culori ale seriei gri. Ele ncep cu negrul cel mai intens i trec peste diferitele nuane de gri pn la albul cel mai deschis.

2. Clasa culorilor cromatice.Culorile cromatice ale corpurilor se caracterizeaz prin trei nsuiri independente (dimensiuni ale culorilor), care mpreun permit o descriere exact a unei valene de culori. Aceste dimensiuni ale culorilor sunt nuana sau tonul, luminozitatea sau strlucirea i saturaia sau intensitatea, toate foarte importante in stomatologie.

Nuana culorii este dat de lungimea de und a radiaiei monocromatice. Exist apte nuane: rou, orange, galben, verde, albastru, indigo i violet. Satumia este determinat de raportul cantitativ dintre culoarea spectral i culoarea alb, care se combin pentru a da culoarea considerat. Pomind de la culorile spectrale, care sunt culori saturate sau pure, se poate obine orice culoare nesaturat prin adaosuri de diterite cantitai de alb.

Strlucirea culorii este determinat de:

- energia luminoas radiat sau de energia reflectat sau transmis de corp;

- sensibilitatea ochiului pentru diferite lungimi de und ale spectmlui luminos.

CULORI PRIMARE, SECUNDARE, COMPLEMENTARE I DE COMPENSATIE

In cadrul clasei culorilor cromatice, culorile primare se deosebesc de cele secundare.

Culorile primare sunt rou (lungime de und definit de 700 nm), verde (546,1 nm) i albastru-violet (435,8 nm). mpreun aceste trei culori primare dau culoarea alb. Nici una dintre ele nu poate fi obinut prin amestecarea celorlalte dou. Amestecate n proporii variabile ele pot da orice alt culoare.Culorile secundare sunt combinaii a cte dou culori primare: galben (pri egale de rou i verde), albastru-verde (prti egale de albastru i verde) i violet (pari egale de rou i albastru). Dac se variaz proporia culorilor primare se obin alte culori (de exemplu mult rou, puin verde: rou-orange; puin rou, mult verde: galben-verzui). Prin astfel de amestecuri aditive se pot obine toate celelalte culori, inclusiv cele din domeniul purpuriu (combinaii de albastru-violet i rou).

Prin culori complementare nelegem dou sau mai multe excitaii de culoare, respectiv dou culori care se potrivesc exact (aa-numitele culori pare), care, dac, cad in acelai loc pe retin, respectiv dac se amestec n proporia corect, dau senzaia de culoare alb. Perechile de culori ale cror spectre individuale se nsumeaz i formeaz un spectru ntreg, adic culoarea alb, sunt spre exemplu galben-orange i albastru, albastru-verde i rou, albastru-violet i galben, precum i purpuriu i verde.Culorile de compensaie sunt excitaiile de culoare, respectiv culorile a cror amestec determin o senzaie de culoare acromatic diferit de alb (gri).

POSIBILITAI DE INFLUENARE A PERCEPERII CULORIICalitatea perceperii culorii unui obiect, aa-numita culoare a corpurilor este influenat de diveri parametrh, dintre care amintim: Factori fiziologici, respectiv patologici ai organului vizual al privitoruluiLa peste 90% dintre oameni organul vizual funcioneaz corect, ceea ce nseamn c toi percep la fel culorile. La 9% dintre brbai i cca 0,5% dintre femei este afectat perceperea culorii (Silbemagl i Despopoulos 1991, citai de 44). Se deosebete o scdere, respectiv dispariia perceperii culorii roii (protanomalie, respectiv protanopie), a culorii verzi (deuteranomalie, respectiv deuteranopie) i albastre (tritanomalie, respectiv tritanopie). Dispariia complet a perceperii culorilor se numete monocromazie. Este lesne de neles c cei crora le este afectat perceperea normal a culorilor nu pot practica specialitatea noastr. Intensitatea iluminrii existenteLa o iluminare slab sau prea puternic culorile sunt mai greu de recunoscut i deosebit. De aceea n stomatologie se recomand determinarea culorii la lumin natural, de obicei dimineaa.Compoziia spectral a luminii care acioneazCele mai frecvente surse de lumin in cabinetele stomatologice sunt incandescente i fluorescente, deci nu emit o lumin alb, pur. O lumin incandescent obinuit emite o concentraie crescut de unde galbene, comparativ cu cele albastre i albastre-verzi, iar plafonierele fluorescente emit concentraii crescute de unde albastre .

Artitii i aleg n mod tradiional studiorile iluminate dinspre nord, deoarece aceast lumin se apropie de cea alb, care cuprinde tot spectrul i e considerat standard. Ea are un index de interpretare a culorii CRI (color rendering index) apropiat de 100, corespunztor luminii standard.

De multe ori circumstanele ne oblig s utilizm surse artificiale de lumin. In aceste cazuri este preferat lumina fluorescent corectat cromatic, care poate avea un CRI de pn la 90 (dup Bergen i McCasland).

In funcie de situaia iluminri (a compoziiei spectrale a sursei luminoase) se schimb i compoziia spectral a luminii reflectate sau transmise de obiectul iluminat, respectiv culoarea perceput, nuana de culoare. Acest lucru este valabil nu doar pentru lumina artificial (de exemplu lumina roie-galben a unei lmpi incandescente), ci i pentru lumina zilei, care variaz n funcie de momentul zilei, anotimp i vreme (umiditate, poluare).

Seara i dimineaa undele luminoase scurte (albastre i verzi) sunt rspndite i doar cele lungi (dinspre captul rou al spectmlui) penetrez atmosfera. Lumina din zori i din amurg este bogat n galben i orange i srac n albastru i verde.

O alt surs de lumin de referin e temperatura culorii, care este raportat la culoarea unui corp standard negru incandescent. Astfel 1000K este rou, 2000K galben, iar 8000K albastru deschis. Lumina zilei are o temperatur a culorii de 6500K.Faptul c senzaia de culoare depinde de mai muli factori subliniaz necesitatea de a defini cteva repere pentru lumina artificial, la care s ne referim cnd stabilim culorile. In Germania, norma pentru lumina medie natural a zilei este D65 sau conform normei DIN 5033 lumin C, care corespunde la o temperatur de emisie a gazelor de 6500 Kelvin, iar n SUA este D75. Sursele de lumin emit radiaii cu intensitate maxim n domeniul spectral de 500-570 nm (culoarea verde). Lumina natural de sear, conform normei DIN 5033 lumina A, emite radiaii cu intensitatea maxim in domeniul spectral al luminii roii, iar temperatura corespunztoare este de2850Kelvin.Culoarea mediului nconjurtor ( contrastul spaial)i n cazul aceleiai iluminri i priviri, culoarea poate f perceput diferit, condiionat de culorile mediului nconjurtor (contrast simultan). Acelai ton de culoare apare, condiionat de mecanismele de adaptare ale ochiului, mai nchis pe un fond deschis i mai deschis pe un fond nchis. Acesta este i motivul pentru care, spre exemplu dinii oamenilor cu tegumente nchise la culoare par mai albi dect ai celor cu tegumente deschise.

Creierul poate fi nelat la percepia culorilor. Exemplul clasic este discul lui Benham Dac discul alb-negru e iluminat i rotat, el apare colorat.

Timpul privirii unei culori

La o privire mai ndelungat o culoare este perceput altfel, mai puin saturat i strlucitoare dect n primul moment cnd o privim. Acest fenomen de schimbare a culorii l ntlnim spre exemplu ntr-o ncpere iluminat de lumina incandescent glbuie, pe care dup un timp o percepem alb. Simultan saturaia culorii complementare crete. Astfel se explic de ce alegerea culorii poate fi facilitat prin vopsirea pereilor in albastru deschis (culoare complementar cu galben) i privirea periodic a acestora la alegerea culorii.

Culori percepute imediat inainte (contrast temporal)Dac privim o culoare peste un anumit timp (adaptare local) i in final privim o suprafa alb apare culoarea opus, aa-numita culoare postimagine (de exemplu dup rou apare verde) = contrast succesiv. Dac in loc de suprafaa alb privim o suprafa de alt culoare, aceasta din urm se amestec cu culoarea opus primeia.

Structura formei i suprafeei obiectuluiForma obiectului poate s influeneze din cnd n cnd putemic culoarea perceput. Nu rar obiecte de aceeai culoare, dar cu structur de suprafa diferit (de exemplu mat i lucios) sunt percepute diferit ca i culoare.

Factori psihologici

O anumit ateptare din partea privitorului poate s influeneze percepia culori^

Unghiul din care privim conteaz de asemenea.

METAMERIA I CONSECINELE EI

Unele culori au proprietatea ca in anumite condiii identice de iluminare s determine aceeai senzaie de culoare (respectiv valen de culoare) privitorului. Prin modificarea relaiilor de iluminare i prin aceasta a compoziiei spectrale a luminii ele nu mai sunt vzute identic, deci au o reflectan spectral diferit. Reflectana spectral reprezint raportul dintre intensitatea fluxului rediant i cel incident. Culori cu asemenea proprieti sunt denumite metamere (condiionat identice\ iar fenomenul care st la baz metamerie. .

Doar dac dou culori ale corpurilor au aceeai compoziie spectral i prin aceasta aceeai capacitate de absorbie, ele sunt identice indiferent de iluminare (culori necondiionat identice).i in stomatologie se ntlnete acest fenomen, de exemplu la confecionarea coroanelor i intermediarilor PPF mixte, nepermind imitarea unei culori existente. Drept urmare, orice reproducere a culorii, cnd se lucreaz cu alte materiale, este identic doar la o anumit iluminare. Schulze descrie acest fenomen n 1975 ca pe un model coloristic:

Dac vrem s imitm un model strin, aceast problem este practic aproape imposibil, deoarece instructorul strin, in general, a lucrat cu alte matenale. Noi putem obine doar culori condiionat identice i e imposibil s cerem ca reproducerea s fie identic pentru mai mult de o iluminare" . Noi ne strduim s reproducem o culoare la lumina zilei, dei i aceasta este condiionat de momentul zilei, de anotimp precum i de vreme. Kuppers, in 1978, ajunge la urmtoarea concluzie: Intr-un proces de reproducere nu se poate reda culoarea original deoarece este posibil doar identitatea condiionat. Din nenumratele situaii de iluminare, putem ine cont la reproducere doar de una singur" . De aceea este imposibil redarea culorii unui dinte din compozit sau ceramic n proporie de 100% in toate condiiile de iluminare (vezi situaiile cnd medicul ia culoarea la o surs de lumin din cabinet i tehnicianul la cea din laborator).

SISTEME DE ORDONARE A CULORILORIn scopul de a sistematiza culorile i valenele de culori, de-a lungul timpului s-au creat diferite sisteme de ordonare a culorilor. Exemple de pionieri in acest domeniu sunt Johann Heinrich Lampert (1772, Piramida culorilor) i Philipp Otto Runge (1810, Sfera culorilor), iar pentm zilele noastre Wilhelm Ostwald (1963, Conurile duble) i Manfred Richter (1950, Harta de culori DIN).

Cel mai rspndit sistem mondial de ordonare a culorilor este cel creat de pictorul american Albert Henry Munsell, n 1915. n cadrul acestui sistem de clasificare culorile sunt redate prin mici ptrate n cele trei direcii ale spaiului, exprimndu-se astfel dimensionalitatea culorii.

Culorile la fel de deschise - totul se refer la albul ideal - sunt situate orizontal n acelai plan. n cadrul aceluiai plan, culorile sunt clasificate n funcie ,de saturaie (intensitate). Cu ct saturaia e mai mare, cu att ele sunt mai ndeprtate de ax. Culorile cu aceeai intensitate, situate n diferite planuri, se gsesc pe un cerc. Rezult astfel un corp rotund, aa-numitul corp colorat al lui Munsell . Fiecare culoare in cadrul sistemului Munsell poate fi definit prin trei parametrii:

1. ton sau nuan (Hue);

2. saturaie sau intensitate (Chroma);

3. grad de strlucire sau luminozitate (Value).

Nuana este determinat de lungimea de und reflectat sau/i transmis. n sistemul Munsell nuana are 10 gradaii: galben, galben-rou, rou, rou-purpuriu, purpuriu, purpuriu-albastru, albastru, albastru-verde, verde, verde-galben . Fiecare gradaie la rndul ei are mai multe gradaii (ex. 1R, 2R, 10R), are la rndul lor se mai submpart (ex. 4.3 G, 8.1 GR). Nuanele dinilor naturali se situeaz cel mai frecvent ntre G i GR.Saturaia este dat de concentraia pigmentului. Dinii naturali au saturaia cuprins ntre 0,5 i 4.Luminozitatea este relativ. Ea este o consecin a cantitii de energie luminoas reflectat sau transmis de obiect. Dinii naturali au o luminozitate cuprins ntre 5,5 i 8,5 fotoni .

Prin msurarea parametrilor de mai sus se poate indica exact o anumit nuant

In 1978, CIE (Commision Intemationale de l'Eclairage) a msurat dup o metod proprie culorile din Munsell Book of Colors" i le-a reprezentat grafic ntr-o retea de coordonate .

Nuana i saturaia sunt reprezentate sub forma unui cerc, iar strlucirea, a treia coordonat, corespunde cu axa vertical a spaiului de culoare. La nivelul axei verticale (axa griurilor) sunt redate toate valorile de gri, de la negru (jos) pn la alb (sus).

PRINCIPII DE BAZ PENTRU DETERMINAREA CULORII N PROTETICA FIX

Din cele relatate pn acum rezult c n elaborarea restaurrilor protetice o redare exact a culorii dinilor pierdui nu este posibil. Pentru a ajunge totui la o situaie optim

urmai urmtoarele sfaturi:

1. suprafaa dinilor naturali trebuie s fie curat in ziua determinrii culorii i n ziua probei, respectiv a fixrii. De aceea este indicat o igienizare prealabil a dinilor;

2. determinarea culorii nu trebuie s se fac dup un tratament dentar prelungit, deoarece suprafeele dentare care nu sunt umezite de saliv sau ap se usuc. Astfel opacitatea dinilor crete;3. prin umezirea dinilor naturali i a dintelui din cheia de culori se poate realiza o egalizare a stmcturii de surprafa (a texturii);

4. determinarea culorii trebuie s se fac la lumin natural i comparativ i la lumin artificial (incandescent i fluorescent). Dac este posibil se prefer lumina zilei. Cele mai favorabile sunt zilele luminoase (ideal este un cer uor nnorat, ntre orele 10-11 i 14-15). Soarele putemic de amiaz trebuie evitat la alegerea culorii;

5. deoarece culoarea mediului nconjurtor (i aici menionm in special roul buzelor) influeneaz culoarea dinilor, determinarea trebuie s se fac cu buzele retractate i relaxate. Este sigur c nuana rujului i a mbrcmmtei pot influena culoarea dinilor. De aceea este indicat ca la determinarea culorii s nu se foloseasca rujul , fardurile i mbcmintea colorat. Mediul nconjurtor trebuie s fie neutru dm punct de vedere cromatic;

6. durata de privire trebuie s fie scurt (maxim 5 secunde) pentru a preveni schimbarea perceperii ochiului;

7. dintele din cheie trebuie inut m aceeai poziie cu dintele natural;

8. atunci cnd determinarea culorii se face cu greutate, se utilizeaz mostre confecionate, modificate. Modificrile, respectiv combinaiile se realizeaz astfel:

a) dintelui artificial confecionat i se lefuiete coletul;

b) dintele artificial confecionat are suprafaa oral acoperit cu un strat opac de lac de argint;

9. cavitatea bucal a pacientului s fie la nlimea ochilor practicianului;

10. determinarea culorii se face la nceputul edinei pentru ca ochii medicului s fie odihnii;

11. ntre determinri ochii se relaxeaz prin privirea unui obiect albastru;

12. prin ngustarea fantei palpebrale cantitatea de lumin ce ajunge la celulele cu conuri scade i permite celulelor cu bastonae (localizate la periferie) s discrimineze strlucirea culorilor;

13. mostrele se schimb repede;

14. caninul, avnd cea mai mare saturaie a nuanei dominante corespunztoare dmilor naturali, va f utilizat ca element de referin n alegerea culorii;15. pentru ca restaurarea protetic s aib un aspect ct mai natural, va trebui s inei cont de variaia culorilor pe arcad, dup cum urmeaz: incisivii superiori au aceeai saturaie cu premolarii, incisivii inferiori au un grad mai mic de saturaie dect incisivii superiori, iar caninii cu dou grade mai mult dect incisivii superiori;

16. Dac ntmpinai greuti n alegerea culorii, alegei ntotdeauna culoarea cu saturaia mai sczut i strlucirea mai crescut, deoarece saturaia crescut i strlucirea scazut dau opacitate restaurrii.

Este bine s inem cont de factorii enumerai, deoarece culoarea coletului, luciul de suprafa, structura i transluciditatea dintelui din cheia de culori au o influen hotrtoare asupra culorii reconstituirii. .

- Borenstein (12) atrage atenia asupra altui aspect: sub influena luminii ultraviolete dinii naturali au o culoare alb-albstruie. Acest efect de fluorescen ar trebui s fie prezent i la dinii artificiali. O egalizare greit (fluorescen prea slab sau prea puternic) devine evident in ncperi cu radiaii ultraviolete (de exemplu in discoteci). Dac att dinii naturali, ct i cei artifciali invecinai prezint aceeai reacie la lumina ultraviolet, atunci i nedoritul fenomen al metameriei devine mai puin evident la lumina zilei.Intre timp au aprut dini din polimeri i ceramic pentru coroane de nveli sau pentru placajele coroanelor i PPF , care nu conin componente radioactive, utilizate in trecut pentru obinerea fluorescenei i care dau rezultate foarte bune.

CHEI DE CULORI

Metoda vizual de determinare a culorii cu ajutorul cheilor de culori a rmas chiar i n prezent cea mai raspndit n practic.

Un sistem ideal de chei de culori trebuie s ndeplineasc anumite condiii:1. s redea paleta de culori a dinilor naturali;

2. dinii artifciali din cheie s fie ordonai n grupe pe tonuri de culori (Hue);

3. dinii artificiali din cheie s fie confecionai din acelai material ca i materialul de placare (polimer, material compozit sau ceramic);

4. materialele de placare s fie disponibile i sub form de ic;

5. mostra culorii complete sub form de lam de cuit trebuie s fie comparabil cu placarea restaurrii;

6. n cadrul grupei de tonuri de culori intensitatea foielor trebuie s se modifice treptat;

7. dac culoarea aleas este ntre dou probe de culoare, trebuie s fie posibil obinerea ei prin amestecarea de pri egale din cele dou culori;

8. cheia de culori ar trebui s fie diferit pentru diferitele structuri de suprafa.

Productorii de materiale de placare i dini artificali utilizeaz diferite sisteme de chei de culori. De aceea la alegerea culorii trebuie folosit sistemul de chei de culori al firmei a crui produs l vom utiliza.Cheile de culori ale firmelor specializate sunt structurate pe grupe de tonuri de culori. In cadrul unei grupe de tonuri de culori, mostrele au o intensitate a culorii diferit. Practicianul trebuie s cunoasc aceast ordonare.

Dac alegerea culorii nu o realizeaz tehnicianul, toate informaiile trebuie transmise in form scris i corect interpretate. In special la restaurrile metalo-ceramice i/sau integral ceramice se poate ajunge la rezultate proaste prin egalizarea incorect a culorilor. Pentru a evita aceste poteniale greeli este bine ca alegerea culorii s se fac i de ctre tehnicianul care confecioneaz lucrarea. Acesta devine astfel capabil s materializeze restaurarea conform celor vzute i nu a celor dictate. Medicul poate fi de fa i este bine s consemneze n scris opiunea. Aadar ceea ce vd patru ochi este mai mult dect vd doi. In fiecare echip exist nelegeri tcute" care funcioneaz i sunt verificate de-a lungul a muli ani. Procedeul este simplu, dar are cteva dezavantaje:- s-a demonstrat faptul c cheile de culori nu acoper toat gama cromatic a dinilor naturali;

- exist diferene de culori ntre cheile aceleiai firme;

- dinii artificiali din chei nu sunt confecionai respectnd tehnologia de laborator sau cabinet (lucru necunoscut sau neglijat de ctre muli practicieni);

- subiectivismul - perceperea senzaiei luminoase difer de la individ la individ, de la o zi la alta i de la o surs luminoas la alta.

Bergen a demonstrat c diferenierea, perceperea i descrierea culorilor poate fi mbuntit prin antrenament.

Exemplificm n continuare cteva dintre cheile de culori mai cunoscute ale firmelor VITA i IVOCLAR.Cheia de culori de la VITA a aprut pe pia n 1956, cnd s-au confecionat primele coroane Jacket din ceramic. n cadrul ei exist 4 grupe de culori, fiecare avnd 3-5 grade de densitate (include luminozitatea i intensitatea). Grupele de culori sunt urmtoarele:

A maroniu-rocat (A1-A2-A3-A3,5-A4);

B galben-rocat (B 1-B2-B3-B4);

Cg ri (Cl-C2-C3-C4);

D gri-rocat (D2-D3-D4).

Avantajele acestei chei de culori sunt urmtoarele:

- dinii din cheie prezint form asemntoare cu cea a dinilor naturali,

- spaiul de culoare coincide cu cel al dinilor naturali,

- utilizare facil. Exist ns i dezavantaje:

- prin simplificare, domenii ntregi de nuane pot fi omise;

- repartiie inegal (grupele C i D apar mai frecvent);

- densitatea nu acoper tot spectrul dinilor naturali.

Actualmente, cheia de culori VITAPAN classical este recomandat pentru dinii polimerici, iar VITA Lumin-Vacuum pentru cei din ceramic.

Sistemul de culori VITAPAN 3D-MASTER este un sistem mai nou de determinare a culorii dinilor conceput dup un principiu sistematic de ordonare metric a culorilor. El ine cont de cele trei dimensiuni ale culorilor (3D): lummozitate, intensitate i nuan. Spectml acoper culorile cele mai frecvente ale dinilor naturali. Cota de inciden este de aproximativ 96%. O acoperire de 100% ar crete sortimentele de culori nct ar face ntregul sistem nerentabil.

VITAPAN 3D-MASTER mparte spaiul de culori in 5 trepte de luminozitate, 3 trepte de intensitate pentru nuana medie (M) i 2 trepte de intensitate pentru nuanele glbui (L) i roietice (R). Pentru toate caracteristicile frecvena este maxim in zona mijlocie a spaiului de culoare. Spre exemplu luminozitate 3 prezint 50%, iar 2 i 4, 46% din dinii studiai.

Acest nou sistem prezint o serie de caracteristici:- simplu, sigur i corect;- sistematizat;- se bazeaz pe un principiu metric de ordonare a culorilor;- alegerea este simpl;- reproducerea este sigur;- determinarea se face rapid.In general ntr-un spaiu restrns culorile sunt greu de difereniat. La acest sistem distanele sunt astfel alese nct s poat fi bine difereniate. Sistemul VITAPAN 3D-MASTER este singurul la ora actual elaborat dup un principiu sistematic de ordonare metric. El acoper spectrul metric, sistematic, uniform i complet.Cheia de culori a firmei IVOCLAR, CHROMASCOP, prezint 5 grupe de culori (alb, maro deschis, rocat, gri, maro nchis), fiecare avnd 4 trepte de intensitate.

Avantajele acestei chei sunt urmtoarele:

- corpul cheii se poate dezinfecta;

- dintele din cheie se poate steriliza;

- este ergonomic.

Desigur c pe pia exist un numr considerabil mai mare-de materiale i chei de culori. In Europa i n ara noastr, mai cunoscute i utilizate sunt cele menionate mai sus.

Fiecare cheie de culori are o zon opac, o culoare de colet, de corp i una incizal (fg). Selecia culorii const n alegerea dintelui din cheie, care pare cel mai natural.

Atunci cnd utilizm SIC comunicarea culorii dentinei preparate laboratorului este de un real folos. Pentru aceasta se utilizeaz chei de culori pentru dentin.

Majoritatea cheilor de culori comerciale nu acoper toat gama de culori ntlnit la dinii naturali i treptele cheii nu ating limita percepiei vizuale. Utilizarea mai multor chei de culori este o cale de a extinde gama lor.

INFLUENE SPECIFICE ASUPRA DETERMINARII I COMPARRII CULORII

In protetica fix, determinarea culorii reprezint procedeul care se desfaoar pe pacient i care permite evidenierea culorii dinilor restani cu ajutorul unei chei de culori. Astfel devine posibil ca materialul sau materialul de placaj s corespund tonului de culoare a dinilor naturali.

Prin termenul de comparare a culorilor nelegem procedeul de a utiliza astfel materialele de restaurare i/sau placare, nct s atingem un ton de culoare i o transluciditate care s corespund culorii dinilor restani.

Prin prelucrarea i stratificarea corect a materialelor de placat tehnicianul ncearc s egalizeze dinii restani ca form, culoare, transluciditate i structur de suprafa. Determinarea i egalarea culorii sunt influenate de mai muli factori:

1. structura dinilor naturali difer de materialul cheii de culori. Dinii naturali i artificiali absorb i reflect diferit spectrul sursei de lumin. Aceast diferen determin imposibilitatea egalizrii culorii pentru orice iluminare, adic a evitrii fenomenului de metamerie;

2. gradul de absorbie i reflexie spectral difer ntre cheile de ceramic, polimeri i materiale compozite;

3. mostre diferite ale aceleiai firme, dei au acelai numr, se deosebesc prin comportamentul la absorbie i reflexie; .

4. dac controlul de calitate al firmei las de dorit, pot apare diferene n cadrul produselor aceleiai firme;

5. orice restaurare metalo-ceramic necesit un material opac pentru acoperirea metalului. La cteva produse ceramice acest material nu este n concordan cu tonul, intensitatea i luminozitatea dentinei;

6. redarea culorii este n relaie direct cu grosimea stratului, respectiv cu oferta de spaiu pentru ceramica de placare. La o construcie metalo-ceramic oferta de spaiu pentru masa ceramic nu este egal cu grosimea unei chei de culori convenionale, care este de trei sau patru ori mai mare.

In cadrul acestei etape, de determinare a culorii cu ajutorul cheii de culori, cel mai important lucru este sistematizarea. Vom exemplifica procedeul prin alegerea culorii cu ajutorul sistemului VITAPAN 3D-MASTER (fig..

- primul pas const in alegerea gradului de luminozitate;

- pasul al doilea. n cadrul nuanei se alege intensitatea;

- pasul al treilea const in recunoaterea unei devieri de la nuana medie nspre rou sau galben. In acest caz se redetermin intensitatea.

Toate datele obinute se trec n fi. De asemenea se trec i caracteristicile individuale ale dinilor naturali care au fost nregistrate.

In cazuri foarte grele se poate realiza o fotografe a dintelui din cheia de culori alturi de dintele natural. Aceasta poate evidenia indubitabil relaia dintre cele dou obiecte. Determinarea culorii se pare c nu reuete cu ajutorul fotografiei, datorit redrii slabe a culorii i a calitii diferite a filmelor. Aceleai dezavantaje le prezint i utilizarea diapozitivelor in determinarea culorii (metoda fiind verificat mai muli ani n Disciplina de Propedeutic i Materiale Dentare).

Dac culoarea aleas se situeaz ntre dou modele ea se poate realiza prin mrirea saturaiei masei ceramice sau printr-o colorare de suprafa. n aceste cazuri se alege culoarea cu intensitatea mai slab. Prin colorarea de suprafa intensitatea culorii nu poate fi diminuat, ci doar mrit. Soluia cea mai bun din punct de vedere estetic este totui evitarea machierii de suprafa a placajului ceramic. Prin nglobarea culorilor se obine un efect mult mai profund, mai natural. Pentru a stabili caracteristicile individuale i a le reda n masele ceramice se confecioneaz chei de culori speciale pentru mase intensive. Un exemplu este sistemul Creativ-Color al frmei Ducera, Rosbach. Culorile sunt mprtite n patru grupe, care nu se deosebesc doar in privina culorii, ci i a transluciditii.

Sarcina tehnicianului de a reda culoarea dinilor naturali la nivelul restaurrilor nu este tocmai uoar. Deficienele pot apare att n faza de determinare a culorii, dar i n cadrul comunicrii dintre medic i tehnician. Sistemul COLOR-PALETTE al firmei IVOCLAR simplific complexitatea determinrii i transmiterii culorii. Informatia individual urmeaz pai logici fiind transmis schematic pe o fi.

Avantajele acestui procedeu sunt urmtoarele:

- uureaz medicului determinarea culorii;

- simplifc comunicarea ntre el i tehnician;

- contribuie la realizarea unei estetici superioare.

Dup cum am mai amintit, cheia de culori CHROMASCOP are 20 de dini. Mai nou, pe lng indicativul frmei, mai apare i indicativul corespunztor de la cheia de culori a firmei VITA. Aceasta creeaz in viitor premize pentru lucml cu o singur cheie de culori. Pentru determinarea individualizat a culorii mai sunt ataate 10 plcue de culoare. Este vorba de 4 mase ceramice transparente i 6 mase ceramice intensive pentru dentin. Sistemul mai conine opt desene cu forme diferite ale dinilor i apte creioane colorate. Ele se utilizeaz pentru individualizarea diferitelor zone. Pe dosul fielor se mai pot transmite informaii suplimentare in form scris.

Etapele care trebuiesc urmate sunt urmtoarele:

- stabilirea culorii primare a dintelui cu cheia CHROMASCOP;- stabilirea culorii la colet, utiliznd i plcuele pentru culori intensive ale dentinei;

- stabilirea transparenei zonei incizale cu ajutorul plcuelor pentru mase transparente;

- evidenierea unor particulariti,

folosindu-ne de plcuele pentru mase

intensive.

Harta de distribuie a culorilor este un mod practic pentru selecia exact a culorilor i pentru evidenierea distribuiei lor. Pentru realizarea ei dintele este divizat n trei regiuni:

cervical, medie i incizal. Graniele dinte tentele de culoare se marcheaz sub forma unei diagrame. Se pot evidenia i caracteristici individuale ca linii de fractur, hipocalcifieri, coloraii proximale, care sunt comunicate tehnicianului .

SISTEME N01 DE DETERMINARE COMPUTERIZAT A CULORII

Ochiul uman nu corespunde integral determinrii obiective a culorilor. Utilizarea cheii de culori nu satisface in totalitate. Astfel reproducerea culorii dinilor naturali este oarecum hazardat. Apariia sistemelor computerizate ca urmare a evoluiei tehnicii a permis reproducerea culorii asistat de calculator.'ADA a ajuns la concluzia c utilizarea cheii de culori ca mijloc de comunicare este neadecvat, remarcnd urmtoarele:

1. cheile de culori existente la ora actual nu corespund culorilor naturale ale dinilor;

2. cheile de culori nu corespund in totalitate materialului de restaurare;

3. sunt necesare msurri spectrofotometrice ale dinilor naturali pentru a obine un anumit standard;

4. trebuie s inem cont de opalescen i fluorescen.

Opalescena este un efect optic care apare prin refracia luminii la nite particule foarte fine dispersate omogen ntr-un sistem. Dac mrimea particulelor este mai mic de 0,01 p-m dispersia apare clar, deoarece nu se produce refracie. Dac particulele sunt mai mari de 0,7 p,m prin refracie se produce o tulburare.

Termenul de opalescen provine de la piatra opal, care rezult din SiO2 i conine pn la 21% ap. La opal dimensiunea particulelor de ap este in domeniul luminii albastre (0,4-0,5 p,m), deci lumina albastr este reflectat, iar cea roie este transmis.

Fluorescena este senzaia luminoas care apare dup lO^-lO'6 secunde de la excitaia luminoas UV, cu o lungime de und mai mare. De aceea ceramicile dentare trebuie s conin mijloace fluorescente. Trebuie s inem cont c i lumina natural a zilei are componente UV.

In ultimii ani s-a acordat mai mult atenie fluorescenei i s-a dezvoltat chiar i o ceramic opalescent, respectiv sistemul Value Conversion, graie cercetrilor lui Yamamoto i Shofu. Structura materialelor de restaurare trebuie n continuare mbuntit, dar avem nevoie de cunotine mai aprofundate despre culorile dinilor naturali. Acestea se studiaz cu ajutorul unor instmmente electronice.

Spectrofotometrul este un aparat de msur care msoar cantitatea i calitatea luminii reflectate de un obiect i o identific ntr-un spaiu de culoare. La msurare se ine cont i de componenta UV i de gradul de transmisie al luminii.

Colorimetrul ne d direct coordonatele de culoare, far manipulare matematic. El prezint fltre de culoare care simuleaz rspunsul receptorilor de culoare de la nivelul ochiului.

Clasificarea instrumentelor de msurare a culorilor se poate face astfel:

1. dup metoda de msurare;

2. dup relaia spaial ntre obiect i instrument. 1.1. Metoda tristimulriiAparatele de msur conin trei senzori a cror sensibilitate izocromatic este corespunztoare celei a ochiului uman . Aparatele, se numesc in general colorimetre. In ultimul tmp, datorit evoluiei tehnologice, acestea se caracterizeaz prin transport i manipulare uoar, precum i prin economie de timp i pre relativ mic.

1.2. Metoda spectralLumina reflectat sau transmis de corpul de msurat fiind mprit n lungimi de und la distane de 10-20nm. Cu un senzor se msoar remisia i transmisia. Cu ajutorul unui computer datele sunt transformate n valori X, Y i Z. Aparatele care funcioneaz pe baza acestei metode au capacitatea de a controla nt-o oarecare msur metameria, deoarece pot msura distribuia spectral relativ. Problema const in faptul c necesit aparatur masiv i foarte costisitoare.

2.1.Metoda fr contactObiectul este iluminat de la o surs exterioar i msoar lumina reflectat. Distana dintre aparatul de msur i obiect, precum i condiiile mediului nconjurtor pot influena negativ determinarea. Rezultatele obinute coincid in mare parte cu cele determinate prin metoda vizual.

2.2.Metoda cu contactIn general sursa luminoas este inclus in instmmentul de msur, care vine n contact cu obiectul de msurat. Avantajul const n faptul c totalitatea condiiilor de iluminare nu mai prezint importan. Aceste aparate sunt de dimensiuni reduse, deci ar fi ideale pentru practic. Dezavantajul const in faptul c suprafeele denivelate pot s modifice rezultatele i s conduc la greeli de msurare.

Comunicarea rezultatelor determinrii culorii cu aparatele CHROMASCAN i COLOR TUTOR se face n cifre i litere.

Sistemul CAS-ID prezint avantajul c ne d ca rezultat caracteristica optic (coeficient de absorbie i reflexie) i ne indic ce fel de ceramic s utilizm, proporiile de amestec i unde s o poziionm. Dezavantajul const in faptul c pacientul trebuie foarte mult analizat, iar aparatura este prea costisitoare i complicat pentru un cabinet stomatologic.

In cele ce urmeaz descriem instmmentul de msur M-1863d (fig.), destinat special pentru determinarea culorii dinilor. El a fost realizat de ctre Makoto Yamamoto in colaborare cu firmele Minolta i Shofu. Primul aparat a aprut n 1993 i a fost testat in diverse universiti. De atunci bineneles c i s-au facut o serie de mbuntiri. Determinarea culorii prin aceast metod de msurare elimin factorii subiectivi, cum sunt iluminarea, mediul nconjurtor i se caracterizeaz printr-o mare capacitate de reproducere. Deoarece rezultatul determinrii este redat ntr-o form numeric, reproducerea parametrilor culorii nu este uoar. De aceea s-a determinat un spaiu de culoare al dinilor, cu ajutoml cruia rezultatele determinrilor sunt redate identic cu descrierile vizuale.

Principiul de funcionare este urmtorul: Sursa de lumin este o lamp de xenon, care emite o lumin apropiat de standardul D65. Lumina este condus prin tuburi de fibre de sticl i are un cap ce vine n contact cu corpul de msurat. Lumina reflectat este preluat de un cap poziionat vertical i transmis prin fibre de sticl la celulele fotosensibile din siliciu, unde are loc msurarea. Rezultatul este transmis unui minicomputer, care are un program de determinare a culorii

Fig.: sistemul optic al aparatuiui .

M-i863d. Pe principiul spaiului de culoare s-a dezvoltat sistemul ShadeEye-EX mpreun cu ceramica Vintage-Hallo. Astfel a aprut o nou modalitate de determinare i reproducere a culorilor naturale ale dinilor. Acest sistem funcioneaz in Japonia de un an i problema iniial a fost aceea legat de stocarea datelor. Drept urmare a aprut programul ShadeEye File. Astfel toate informaiile care anterior erau transmise n form scris i verbal sunt redate vizual cu ajutorul programului de calculator. Modalitatea de utilizare este simpl, dar aparatura costisitoare, iar sistemul a rmas deocamdat la faza de utilizare doar n cercetare.

Se tie c compoziia optic a unui dinte natural difer de cea a unei CMMC. Realizatorii aparatului M1863d s-au preocupat s diminueze ct mai mult posibil diferenele ce se datoreaz acestui fapt i care apar i la determinarea vizual .

Fig. a) Comportamentul luminii la msurarea culorii dintelui natural. Lumina este difuzat n interiorul dintelui. O parte este reflectat i msurat, iar o parte este transmis; b) Comportamentul luminii la msurarea culorii la o CMMC. Lumina este difuzat n ceramic, o parte este reflectat i msurat, iar razele care ajung la opaquer sunt direct reflectate i msurate.

PROBLEME DE CROMATIC IN CLINICA PROTEZRILOR FIXE

Cerinele pacienilor in legtur cu estetica din sfera oral in general au devenit att de mari, nct astzi e impoibil s vorbim despre o terapie de restaurare protetic far o component estetic

Cele mai mari probleme in protetica fix actual le ridic scheletul metalic al restaurrilor metalo-ceramice i metalo-polimerice.

De aceea in stomatologia viitorului metalele trebiue s dispar. Desigur c pn la materializarea acestui deziderat va mai trece o perioad lung de timp.

Dintre toate restaurrile protetice actuale sistemele integra ceramice, datorit proprietilor optice asemntoare cu cele ale dinilor naturali, dau cele mai bune rezultate. n cadrul lor intervin ns alte probleme, legate de rezisten. Unii autori (24-26) afirm c se poate obine combinaia optim ntre rezisten i estetic printr-o dimensionare corespunztoare a miezului opac (cu proporie sczut de faz sticloas, avnd deci o rezisten crescut i o transluciditate sczut) i masele ceramice de placaj (cu o proporie mai mare de faz sticloas, deci cu o transluciditate mai mare i o rezisten mai sczut).

In cadrul reconstituirilor integral ceramice, o dezvoltare considerabil au luat i sistemele de frezare computerizat CAD/CAM/CIM. Unele dintre ele au intrat deja in practica de rutin, in timp ce altele se afl doar n faza de cercetare. Ele prezint totui un dezavantaj estetic semnifcativ i anume acela c stratifcarea culorilor in blocurile de ceramic este momentan imposibil, ceea ce nu poate oferi un caracter de individualizare cromatic a restaurrilor protetice. Depunerea i sinterizarea ceramicii n straturi, pe un suport (infrastructur metalic, model refractar, nucleu ceramic), este tehnica care permite cel mai bun control asupra morfologiei i aspectului estetic final al restaurrii, fiind m prezent larg utilizat m tehnologia protezelor dentare.

PERSPECTIVE

Fenomenele fzice, precum i celelalte aspecte abordate pe scurt n acest capitol, factorii specifci materiali, complexitatea problemelor legate de determinarea i alegerea culorii, n special diferenele determinate de metamerie, se pare c nu vor putea fi evitate total nici m viitor, cu toate perfecionrile din domeniul tehnologiei materialelor dentare. innd cont de o serie recomandri enunate ele se pot situa ns in limite tolerabile.

Prin controale de calitate mbuntite (de exemplu msurtori spectrofotometrice) o parte din problemele specifice materialelor fizionomice" pot fi totui rezolvate.

Problema cromaticii n protetica fx este una foarte important. Ea nu trebuie subestimat i nici tratat cu superfcialitate, deoarece poate sta la baza multor eecuri, care de obicei genereaz pierderi materiale.