Ceramica Romana Final Intreg

7/22/2019 Ceramica Romana Final Intreg

http://slidepdf.com/reader/full/ceramica-romana-final-intreg 1/673



MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE

A TRANSILVANIEI

UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI”

CLUJ-NAPOCA CENTRUL DE STUDII ROMANE

B I B L I O T H E C A M V S E I N A P O C E N S I S ▪ X X V

Viorica Rusu-Bolindeţ

CERAMICA ROMANĂ DE LA NAPOCA CONTRIBUŢII LA STUDIUL CERAMICII

DIN DACIA ROMANĂ



CUPRINS

PROLEGOMENA ....................................................................................................................................9

CUVÂNT ÎNAINTE...............................................................................................................................11

I. INTRODUCERE ................................................................................................................................15 a. Stadiul cercetărilor în domeniul ceramicii romane din Dacia ......................................................15

1. Sinteze ...................................................................................................................................152. Probleme de metodologie în studierea ceramicii romane din Dacia ........................................163. Izvoare...................................................................................................................................17

3.1. Reprezentările de vase pe monumente ........................................................................ 173.2. Instrumente pentru decorarea ceramicii......................................................................17

4. Categoriile speciale ale ceramicii romane ................................................................................18

5. Ceramica de uz comun .......................................................................................................... 256. Ceramica de tradiţie La Tène târzie ........................................................................................257. Centre de producţie ceramică................................................................................................. 268. Studii interdisciplinare – analizele de paste.............................................................................309. Concluzii...............................................................................................................................30

b. Izvoare ........................................................................................................................................321. Reprezentări de vase ceramice pe monumente sculpturale.......................................................322. Instrumente pentru decorarea şi producerea ceramicii ............................................................40

2.1. Tipare........................................................................................................................402.2. Ştampile.....................................................................................................................412.3. Nume de meşteri locali pe produse ceramice ..............................................................45

3. Cuptoare ...............................................................................................................................484. Groapa cu rebuturi ceramice ..................................................................................................51

c. Probleme de metodologie şi de terminologie în studiul ceramicii romane din Dacia ...................531. Criterii privind clasificarea ceramicii romane.......................................................................... 53

1.1. Criteriul stilistic .........................................................................................................531.2. Criteriul cronologic....................................................................................................53

1.3. Criteriul tipologic ......................................................................................................551.4. Criteriul funcţionalităţii .............................................................................................551.5. Criteriul pastelor ........................................................................................................55

2. Clasificarea ceramicii romane de la Napoca .............................................................................573. Terminologia utilizată............................................................................................................664. Catalogul materialului ceramic...............................................................................................67



2.1. Ceramica dacică de epocă romană ............................................................................1022.2. Ceramica de tradiţie celtică ......................................................................................103

3. Provenienţa materialului ceramic ......................................................................................... 1064. Tipologia ............................................................................................................................. 106

1. Ceramica dacică de epocă romană ..................................................................................1061.1. Ceramica dacică lucrată cu mâna.............................................................................. 1071.2. Ceramica dacică lucrată la roată................................................................................112

2. Ceramica de tradiţie celtică ............................................................................................1132.1. Ceramica celtică lucrată cu mâna..............................................................................1152.2. Ceramica celtică lucrată la roata înceată....................................................................115

5. Concluzii.............................................................................................................................1166. Catalogul ceramicii de tradiţie La Tène târzie....................................................................... 125

B. Ceramica romană .....................................................................................................................138B.1. Ceramica fină ..................................................................................................................138

B.1.1. Terra sigillata de import ......................................................................................... 138a. Stadiul cercetărilor................................................................................................. 138

1. Stadiul cercetărilor ceramicii terra sigillata din Imperiu.................................... 1382. Stadiul cercetărilor ceramicii terra sigillata din Dacia ....................................... 144

b. Terra sigillata de import la Napoca ........................................................................ 1481. Stadiul cercetărilor .......................................................................................... 1482. Provenienţa materialului ceramic.....................................................................1493. Analiza ceramicii terra sigillata de import de la Napoca ....................................149

a. Sigillatele tardo-padane..............................................................................149b. Sigillatele cu decor în relief ........................................................................ 152c. Sigilatele lise ..............................................................................................156d. Depozitul de sigillate .................................................................................161

c. Concluzii............................................................................................................... 168d. Catalogul ceramicii terra sigillata de import...........................................................178

B.1.2. Terra sigillata locală ................................................................................................190a. Terminologia ........................................................................................................ 190b. Tipologia ..............................................................................................................192

1. Terra sigillata locală cu decor în relief .............................................................1922. Terra sigillata locală lisă...................................................................................195

c. Concluzii............................................................................................................... 212d. Catalogul ceramicii terra sigillata locale .................................................................218

B.1.3. Ceramica ştampilată ...............................................................................................230a. Stadiul cercetărilor ceramicii ştampilate din Imperiu..............................................2301. Problema originii ceramicii ştampilate .............................................................2302. Centre de producţie ale ceramicii ştampilate din Imperiu ................................230

b. Stadiul cercetărilor ceramicii ştampilate din Dacia.................................................2351. Problema originii ceramicii ştampilate din Dacia.............................................2352 Centre de producţie ale ceramicii ştampilate din Dacia 236



4. Străchini ......................................................................................................... 386b. Concluzii ..............................................................................................................388

c. Catalogul ceramicii vasa escaria ..............................................................................391B.2.2. Vasa po(ta)toria ......................................................................................................395

a. Analiza materialului ceramic.................................................................................. 3955. Boluri/cupe ....................................................................................................3956. Cupe ..............................................................................................................3967. Pahare............................................................................................................. 397

b. Concluzii ..............................................................................................................398c. Catalogul ceramicii vasa po(ta)toria ........................................................................ 400

B.2.3. Vasa conquina(to)ria ...............................................................................................402a. Analiza materialului ceramic.................................................................................. 4021B. Platouri ........................................................................................................ 4028. Castroane........................................................................................................4059. Mortaria .......................................................................................................... 40710. Oale..............................................................................................................41011. Capace.......................................................................................................... 41412. Strecurători ...................................................................................................415

b. Concluzii ..............................................................................................................416

c. Catalogul ceramicii vasa conquina(to)ria .................................................................418B.2.4. Vase pentru turnat, păstrat şi transportat alimente .................................................423a. Analiza materialului ceramic.................................................................................. 423

13. Ulcioare ........................................................................................................ 42314. Căni..............................................................................................................42515. Amforete....................................................................................................... 42616. Dolia ............................................................................................................. 426

b. Concluzii ..............................................................................................................427c. Catalogul ceramicii pentru turnat, păstrat şi transportat alimente...........................429

B.2.5. Concluzii privind ceramica comună de la Napoca ...................................................432

IV. CARACTERISTICI MINERALOGICE ŞI PETROGRAFICE ALE CERAMICII ROMANEDIN NAPOCA (Corina Ionescu, Lucreţia Ghergari) ........................................................................ 434

1. Introducere.............................................................................................................................. 4342. Probe şi metode de analiză .......................................................................................................4383. Mineralogia şi petrografia ceramicii fine...................................................................................4384. Mineralogia şi petrografia ceramicii semifine............................................................................442

5. Mineralogia şi petrografia ceramicii grosiere.............................................................................4466. Difracţia de raze X ...................................................................................................................4507. Caracteristici tehnologice: estimarea tehnicilor de modelare, a temperaturii

şi a atmosferei de ardere ........................................................................................................... 4528. Concluzii.................................................................................................................................4549. Bibliografie.............................................................................................................................. 455

10 Mineralogical and petrographic characteristics of the Roman ceramics from Napoca (Abstract) 457



faze de lemn, terra sigillata de import sau cea locală, ceramica ştampilată

locală sau cea cu decor aplicat în relief, tipologia ceramicii din Napoca sauconsideraţiile privind nivelul de civilizaţie al locuitorilor săi. Totul esteperfect argumentat, iar ideile decurg cu eleganţă unele din altele.

Bibliotheca Musei Napocensis este onorată de a primi în seria sa olucrare de o asemenea valoare.

Prof. univ. dr. IOAN PISO

Cluj-Napoca, noiembrie 2007



CUVÂNT ÎNAINTE

Ne-am obişnuit ca în rapoartele sau monografiile arheologice să utilizămfrecvent formula stereotipă „90% din materialul arheologic îl reprezintă ceramica”. Şiîntr-adevăr, enunţul este real. În faţa miilor de fragmente ceramice, orice arheolog estedescumpănit şi cred că puţini sunt cei care nu au reţineri atunci când trec la pre-lucrarea acestuia, datorită volumului mare de muncă pe care îl presupune. Cantitatea înseamnă desene, selecţii, cunoştinţe specializate, toate împreună întârziind finalizarea

unui studiu general aşteptat ori intenţionat de către autorii săpăturilor. În acelaşi timpînsă, cunoaşterea cât mai aprofundată a ceramicii constituie o condiţie esenţială a formării unei imagini de ansamblu asupra siturilor arheologice descoperite.

Fără a bănui, de la început, vastitatea „imperiului” numit ceramică romană ,am început să studiez şi să prelucrez materialul ceramic de la Apulum, în perioada încare am lucrat la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Transferarea mea la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, m-a determinat să schimb situl arheologic şi astfel, lucrarea de faţă a devenit Ceramica romană de la Napoca . Pe măsura avansării în studiul ceramicii romane, am realizat că fiecarecategorie ceramică (îndeosebi cele speciale) presupune o hiperspecializare. În condiţiileprogreselor făcute în studierea recipientelor ceramice descoperite în celelalte provinciiale Imperiului roman, îndeosebi în cele occidentale, este foarte dificil, dacă nuimposibil, de atins idealul – adică de a cunoaşte, în egală măsură, fiecare categorie

ceramică în parte, pentru a oferi o imagine de ansamblu, cât mai obiectivă, asupra acestui aspect al vieţii economice.De aceea, în lucrarea de faţă ne-am oprit cu precădere asupra veselei ceramice.

Studiul opaiţelor, al amforelor, al teracotelor şi al materialelor de construcţiepresupune, fiecare, la rândul lor, o analiză aprofundată. Ele sunt considerate, în

di l l l ă il d ii l i ii T i d



Totodată aş vrea să mulţumesc în mod deosebit conferenţiarului universitar

dr. Alexandru Diaconescu, care mi-a îndrumat preocupările către studiul ceramiciiromane încă de pe vremea studenţiei, iar apoi, din nou, în perioadele următoare.Gândurile mele de recunoştinţă se îndreaptă apoi către dr. Alexandru Suceveanu şi dr.Crişan Muşeţeanu, care au ajutat la formarea mea ca specialist în domeniul ceramicii,acordându-mi, în acelaşi timp, un sprijin extrem de preţios în ceea ce priveşte moda-lităţile de abordare sau în legătură cu bibliografia tematică. Aceloraşi mentori le mul-ţumesc pentru încurajările şi suportul moral pe care mi le-au dăruit atunci când am

avut nevoie, ca şi pentru sugestiile făcute în referatele de doctorat şi în discuţiile purtate.Totodată aş vrea să mulţumesc colegilor mei care mi-au pus la dispoziţie, cumultă amabilitate, materialul ceramic ce constituie subiectul acestei teze, în aşa felîncât el să fie cât mai cuprinzător şi relevant. În primul rând îmi exprim întreaga gratitudine colegului şi prietenului dr. Sorin Cociş, care mi-a oferit, cu o generozitaterar întâlnită în breasla noastră, ceramica rezultată din săpăturile arheologice de pe str.V. Deleu, ceramică ce constituie majoritatea materialului prezent în teză, bine datat, şi

care a contribuit, în mod hotărâtor la încadrarea tipologică şi cronologică a ansamblului. Pentru acelaşi material mulţumesc colegilor drd. Valentin Voişian, dr.

Adela Paki şi dr. M. Rotea, care au fost membri în colectivul de cercetare al situluiarheologic de pe str. V. Deleu în diferitele etape ale dezvelirii acestuia. De asemenea,mulţumesc în mod deosebit dr. Viorica Crişan, pentru materialul ceramic de pe strada Prahovei nr. 12, dr. Petru Iambor, pentru materialul special provenit din săpăturile

făcute în 1994 în P-ţa Unirii, dr. Mihai Witteberger, pentru ceramica descoperită înP-ţa Muzeului, dr. Adrian Andrei Rusu pentru ceramica de pe str. Matei Corvin nr. 3,dr. Adrian Andrei Rusu şi dr. Coriolan Opreanu, pentru materialul ceramic descoperitla Parohia romano-catolică.

Pentru introducerea în studierea capitolului vast al ceramicii de tip terra sigillata – care, în alte contexte istoriografice, este o specialitate aparte a ceramologiei –,pentru discuţiile foarte interesante şi sfaturile acordate, ţin să mulţumesc conferen-

ţiarului universitar dr. Dan Isac. Dumnealui mi-a pus la dispoziţie şi desenele origi-nale ale fragmentelor de terra sigillata de la Napoca cuprinse în teza sa de doctorat.Mulţumiri datorez, în acelaşi timp, profesorilor universitari Mihai Bărbulescu, IoanGlodariu, Dumitru Protase şi Nicolae Gudea care au răspuns întotdeauna cu solicitu-dine la problemele ridicate de mine cu privire la ceramica dacică şi romană. Recunoş-



repertoriu al izvoarelor privind producţia ceramică din provincie3, de la inscripţiilecare atestă nume de meşteri olari pe diferite categorii de material, la ştampilele deproducători civili şi militari de pe materiale de construcţie în principal şi de la siturileunde au fost descoperite cuptoare pentru ars vase şi cărămizi la cele în care au fost gă-site tipare şi instrumente pentru decorarea ceramicii. Bibliografia apărută până în anul1978 aferentă acestor izvoare ne scuteşte de a relua discuţia despre cele expuse mai sus.

Foarte recent, un studiu de sinteză referitor la stadiul cercetărilor arheologicereferitoare la meşteşugurile din provincia Dacia, realizat de Doina Benea, a avut în

vedere şi producţia ceramică locală 4. Autoarea a actualizat informaţiile cu privire la acest important domeniu al vieţii economice al Daciei romane, abordând majoritatea categoriilor ceramice produse în provincie, de la ceramica de tradiţie La Tène târzie la categoriile speciale ale ceramicii fine (terra sigillata locală, ceramica ştampilată, lămpi,amfore, teracote, ceramica glazurată etc.) şi la ceramica comună. Totodată, a analizatcentrele de producţie locale, inserând rezultatele cercetărilor arheologice din ultimii 50de ani. Comparativ cu nivelul atins de studierea celorlalte activităţi meşteşugăreşti dinprovincie, autoarea conchidea că, chiar în lipsa monografiilor ceramice pe situri şi a unei sinteze cu privire la ceramica romană din Dacia, producţia ceramică locală estecel mai bine reprezentată, atât din punctul de vedere al săpăturilor arheologice, cât şial numărului studiilor apărute despre aceasta 5.

Foarte rarele monografii sau studii referitoare la viaţa economică a unui sit saua unei părţi a provinciei Dacia au oferit ocazia realizării de analize asupra producţiei

ceramice locale. Astfel, I. Stîngă a publicat o monografie consacrată vieţii economice a aşezării romane de la Drobeta 6, în care discută şi situaţia importurilor şi a produselorceramice locale de aici, în timp ce polonezului M. Żmudziński îi datorăm o sinteză referitoare la viaţa economică a Daciei Superior, cu o foarte pertinentă abordare a sta-diului atins de cercetarea arheologică românească asupra cunoaşterii centrelor de pro-ducţie ceramice din această parte a provinciei7.

Mai menţionăm şi o sinteză referitoare la provincia Dacia publicată foarte re-

cent de N. Gudea şi T. Lobüscher, în care sunt inserate atât date privind producţia ceramică locală, cât şi asupra situaţiei importurilor de astfel de produse8.

2. Probleme de metodologie în studierea ceramicii romane din Dacia



comune în ceea ce priveşte denumirea latină sau modernă a recipientelor, a unui codde culori unic pentru descrierea pastelor, a utilizării aceloraşi termeni în ceea cepriveşte descrierea decorului vaselor, a modurilor de ardere a acestora şi a altor detaliilegate de tehnologia de producere a ceramicii romane9. Cele propuse de cercetătoarea menţionată au rămas un deziderat . După mai bine de un sfert de veac de la apariţia acestui studiu, timp în care au apărut articole şi studii despre ceramica romană dinDacia şi Moesia Inferior, nu există o concepţie unitară în ceea ce priveşte studierea şipublicarea acestei categorii de material arheologic, cum există în cazul lucrărilor de

acest gen din Serbia spre exemplu (ca să ne referim la o provincie apropiată de noi, nula cele occidentale). De altfel, probleme de metodologie ale studiului ceramicii romanenu au mai fost publicate la noi după 1980, timp în care s-au făcut progrese enorme înanalizarea materialului ceramic din celelalte provincii ale Imperiului roman, în primulrând din cele din partea vest-europeană a acestuia.

Abordări metodologice ale publicării diferitelor categorii ale ceramicii fine(ceramica ştampilată, cu decor în tehnica barbotinei) sunt datorate în principal luiN. Gudea 10 şi ele vor fi discutate în subcapitolele aferente acestora (vezi mai jos).

3. Izvoare

3.1. Reprezentările de vase pe monumente

Unul dintre aspectele analizate de N. Gudea în articolul privind sursele refe-ritoare la producţia ceramică locală l-au constituit reprezentările de vase pe monumen-tele sculpturale romane din Dacia. Studiul asupra acestor izvoare indirecte de cu-noaştere a materialului ceramic descoperit în săpăturile arheologice a fost aprofundatde Viorica Rusu-Bolindeţ, într-un studiu special consacrat acestei probleme11. Faţă decele 14 monumente cu reprezentări de vase cunoscute în 197812, au fost repertoriatede către autoarea citată un număr de 153 de monumente sculpturale din întreaga pro-

vincie, realizând astfel o analiză asupra tipurilor de vase reprezentate, precum şi cores-pondenţa dintre imaginea acestora şi recipientele descoperite în săpăturile arheologice.

3.2. Instrumente pentru decorarea ceramicii

Actualizarea informaţiilor cu privire la instrumentele pentru decorarea cerami-



terra sigillata a fost găsit la Napoca 15, iar un instrument pentru ştampilarea vaselor detip mortaria sau a materialelor de construcţie a fost descoperit pe acelaşi sit16. Rotiţepentru decorarea ceramicii, precum şi un poanson şi un fragment de tipar, utilizatepentru ornamentarea sigillatelor locale, au fost descoperite recent la Apulum în atelie-rele ceramice din zona sanctuarului lui Liber Pater17.

De o importanţă deosebită s-au bucurat în primul rând tiparele de crustulae şimedalioanele în relief 18, informaţiile referitoare la stadiul cercetărilor şi catalogarea lorla scara întregii provincii, inclusiv cu rediscutarea funcţionalităţii acestora, fiind făcută

în 1995 de S. Cociş şi D. Ruscu19

. Ca urmare a săpăturilor arheologice recente, a apărut un nou tipar pentru decorarea medalioanelor în cadrul atelierelor ceramice dela Potaissa 20. Tiparele în care au fost realizate alte categorii ceramice speciale – de la terra sigillata la lămpi şi vase decorate cu figuri în relief spre exemplu – vor fi discutateîn continuare în cadrul prezentării stadiului cercetării fiecărei specii ceramice.

4. Categoriile speciale ale ceramicii romaneCategoriile speciale ale ceramicii romane, de la terra sigillata la amfore şi

opaiţe, au fost bine studiate în România, întrucât sunt mult mai atractive pentruspecialişti decât ceramica de uz comun, atât din punct de vedere estetic cât şicantitativ. În plus, multe informaţii decurg din analiza lor: legături comerciale stabiliteîntre Dacia şi marile centre de producţie ceramică din Imperiu, elemente de datare,

reprezentări cu încărcătură religioasă, categorii sociale cărora le erau destinate etc. Înprezentarea stadiului cercetărilor acestor piese, încadrate în general în grupa ceramiciifine sau de lux, ne vom referi succint la progresele făcute în studierea fiecărei categoriiîn parte. Analize detaliate sunt prezentate în cadrul fiecărui capitol sau subcapitol încare au fost incluse recipiente similare descoperite la Napoca .

4.1. Terra sigillata

4.1.a.Terra sigillata de importCeramica terra sigillata , atât cea de import cât şi producţia locală, a constituitsubiectul unor lucrări speciale, datorate unui număr foarte mic de cercetători care seocupă de această categorie a ceramicii de lux. Gh. Popilian a continuat să publice, sin-gur sau în colaborare, articole consacrate importurilor de terra sigillata din Oltenia 21



nate în centrul ceramic de la Cristeşti43. De asemenea, o analiză complexă a ceramiciiştampilate de la Porolissum, cu stabilirea ariei de răspândire a produselor acestui marecentru ceramic în Barbaricum a realizat C. C. Filip în cadrul tezei sale de doctorat44.

Vasele decorate prin ştampilare mai figurează şi în cadrul unor monografii saurapoarte arheologice, fără ca ele să fie tratate special faţă de restul materialului ceramic.Nu întotdeauna ceramica ştampilată de pe siturile menţionate a fost cercetată după metodologia stabilită de N. Gudea, care a oferit o modalitate unitară de tratare a ma-terialului în discuţie, însă câştigul în studierea sa îl constituie faptul că se conturează

centrele de producţie din provincie, fiecare cu specificul lui, că există termeni de com-paraţie între ele, pe baza cărora să se poată elabora o sinteză. Concluziile la care s-a ajuns în urma acestor studii asupra ceramicii ştampilate din cele câteva centre deproducţie enumerate sunt următoarele: categoria ceramică menţionată reprezintă unspecific al producţiei ceramice din Dacia, a celei din Dacia Porolissensis îndeosebi. Ea a fost ceramica de lux preferată de locuitorii provinciei, pe multe situri depăşindnumeric şi fiind calitativ asemănătoare cu terra sigillata.

4.3. Ceramica glazurată Un alt tip de ceramică specială care s-a bucurat de atenţia cercetătorilor din

România îl constituie ceramica glazurată. Studierea ei a fost inaugurată prin publicarea materialului de acest tip de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa de către D. Alicu şi Alina Soroceanu45, urmat apoi de descoperirea unui atelier care producea ceramică glazurată la

Ampelum la mijlocul secolului al II-lea p. Chr.46. Cercetătorul I. T. Lipovan a valorificat

acest material prin publicarea, singur sau în colaborare, a unor articole speciale47.Ceramica glazurată provenită din săpăturile mai recente de la Apulum şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost prelucrată de Viorica (Rusu) Bolindeţ48. Cercetătorul N. Gudea arecontribuţii deosebite şi în ceea ce priveşte această categorie ceramică – în trei articolesuccesive, autorul menţionat a sintetizat informaţiile referitoare la ceramica glazurată produsă sau importată în secolele II–III p. Chr. în Dacia 49, precum şi datele cu privire la materialul târziu de acelaşi gen din provincie50. Cercetările relativ recente privindcategoria ceramică enunţată au fost impulsionate şi de participarea câtorva specialişti dinRomânia la Congresul RCRF din 1992 de la Székesfehérvár (Ungaria), care a avut ca temă principală ceramica glazurată din Imperiu. Volumul publicat în urma acestuiCongres51 cuprinde şi studii actuale cu privire la glazuratele din Imperiu, implicit din

i i ă52 C l i di i ii i l îl



găsit într-unul din atelierele ceramice de pe Dealul Zânelor de la Potaissa în timpulcercetărilor recente64.

4.4.c. Turibula în schimb, deşi socotite ca vase cu destinaţie cultuală/funerară,au fost mai rar tratate în studii aparte65, în studiile cele mai recente fiind incluse îngrupa vaselor cu rol de cult66.

4.5. Ceramica decorată în tehnica barbotinei a figurat anterior printre desco-peririle de material ceramic de pe diferite situri arheologice, dar nu a fost tratată special.Ea constituie acum subiectul unor studii speciale de dată foarte recentă 67. Deocamdată

s-a trecut la publicarea acestei categorii pe centre de producţie: Ampelum68, respectiv Porolissum69. Producerea ei locală a fost atestată şi la Micăsasa 70, precum şi în ateliereledin Oltenia 71. În ultimul studiu consacrat vaselor decorate în tehnica barbotinei de la Porolissum, N. Gudea propune şi o metodologie de prelucrare a acestora 72, menită să contribuie la o publicare unitară a lor în Dacia. Oricum, ele au fost în mod fals tratateca o categorie aparte a ceramicii de lux, în bibliografia de specialitate occidentală fiindintegrate, în funcţie de formă, calitatea pastei, a firnisului sau după grosimea pereţilor,

în cadrul ceramicii terra sigillata sau a vaselor cu pereţi fini.4.6. Mortaria , îndeosebi cele ştampilate, au constituit obiectul unor studii

speciale datorate lui C. L. Băluţă 73, C. C. Petolescu74, I. T. Lipovan75, care fie că s-auocupat de recipientele provenite de pe un sit arheologic, fie au încercat să facă osinteză asupra celor cunoscute la nivelul întregii provincii, în conexiune cu cele desco-perite în Moesia Inferior.

Alte categorii ceramice, datorită rarităţii prezenţei lor în provincie, au fostconsemnate şi tratate ca atare, ele fiind publicate în articole singulare. Este vorba deceramica de Trier, cunoscută din descoperiri mai recente de la Porolissum76, de vaseleantropomorfe77 de ceramică de import din zona renană 78, de ceramica pictată 79 etc.

64 Pîslaru 2007 , p. 153–154, pl. III–IV.65 Lipovan 1992; Mihăilescu-Bârliba 1996 ; Pribac 1999–2001. 66

Fiedler , Höpken 2004 ; Fiedler 2005 ; Fiedler , Höpken 2007 .67 O încercare de actualizare a informaţiei cu privire la ceramica cu decor în tehnica barbotinei, fără a fiun studiu dedicat special acestei categorii ceramice, la Alexandrescu 2006 , p. 25–26.68 Lipovan 1996 .69 Gudea 1998.70 Mitrofan 1993, p. 139–141; Mitrofan 1994 b, p. 530; Mitrofan 1995 , p. 655 etc.



(jud. Olt)150. Informaţiile referitoare la centrele de producţie din Oltenia au fostsintetizate de Gh. Popilian într-un studiu recent151. A continuat semnalarea unor noicentre de producţie ceramică – cum este cel de la Cioriul Nou152, după cum au fostvalorificate ştiinţific tiparele şi figurinele ceramice de la Romula 153 sau cele aflate încolecţiile Muzeului Olteniei din Craiova 154, provenite de pe siturile din Oltenia.Ultimele demersuri au fost întreprinse de D. Bondoc.

De asemenea, în teritoriul Drobetei, I. Stîngă a descoperit şi cercetat un nouatelier ceramic, în aşezarea rurală de la Gârla Mare (jud. Mehedinţi)155. Acelaşi autor a

cuprins informaţiile vechi şi noi referitoare la centrul de producţie de la Drobeta încadrul lucrării consacrate vieţii economice a acestui sit156.O sinteză asupra atelierelor particulare de produs ceramica din Dacia a fost

întreprinsă de C. Pop157, care a analizat ştampilele şi inscripţiile graffitate şi incizate alemeşterilor olari consideraţi ca desfăşurându-şi activitatea numai în Dacia. Rezultatulinvestigaţiei sale este interesant: au fost determinate un număr de 85 de nume deartizani care au produs ceramică în ateliere locale grupate în 19 localităţi ale provin-ciei, din care pe teren au fost identificate opt158. Un stadiu al cercetărilor producţieiceramice locale a întreprins foarte recent de Doina Benea, cu includerea bibliografieiactualizate pe această temă 159.

Ar mai fi de semnalat existenţa unor monografii arheologice în care materialulceramic este analizat, mai amplu sau mai restrâns, împreună cu celelalte categorii dematerial arheologic. Acestea ar fi: cea referitoare la castrul roman şi aşezarea civilă de la

Praetorium-Mehadia 160

, cea a castrului roman de la Romita-Certiae 161

, rapoartearheologice ample precum cele privitoare la castrele romane de la Inlăceni162,Breţcu163, Brâncoveneşti164, Ilişua 165, cu aşezările civile aferente. Se mai remarcă şiînceputul valorificării unor materiale ceramice provenite din săpăturile arheologice noidin cadrul castrului de la Drajna de Sus166 etc.

150

Popilian, Ciucă 1992 ; Preda , Grosu 1993.151 Popilian 1997 .152 Bondoc 2005 a ; Bondoc 2006 .153 Bondoc , Dincă 2005 .154 Bondoc 2005 .155 Stîngă 1996 ; Stîngă 1997 ; Stîngă 1998 , p. 88–92, pl. XXXI/2; XXXIII/1–2, 4–7; XXXVII–XLII, pl.



8. Studii interdisciplinare – analizele de paste (arheometrice)

O ultimă tendinţă constatată în studiul ceramicii romane din Dacia îl repre-zintă încercarea de identificare a centrelor de producţie ceramice prin apelul la anali-zele de paste, făcute cu ajutorul specialiştilor din domeniul geologiei. Astfel, ca urmarea bunei colaborări dintre Catedra de Mineralogie a UBB şi arheologi, s-au întreprinsstudii asupra categoriilor de paste, provenite de pe siturile de la Napoca 167, Gilău168,

Apulum şi Alburnus Maior 169, Porolissum170. Totodată, ca urmare a acestor colaborări

interdisciplinare, a apărut şi ideea publicării unui glosar de termeni geologici utilizaţi înstudiul ceramicii arheologice, autoarele lui – Corina Ionescu şi Lucreţia Ghergari – fiindcele care au publicat şi cele mai multe studii referitoare la pastele ceramicii romane,analizate din punct de vedere mineralogic şi petrografic171. Pe măsura publicării mono-grafiilor ceramice consacrate numeroaselor centre de producţie din Dacia, identificarea particularităţilor pastelor din care au fost confecţionate produsele acestora vor aduceinformaţii foarte utile pentru urmărirea ariei de răspândire a acestora în provincia

noastră şi în cele învecinate, fapt aproape necunoscut în acest stadiu al cunoştinţelor.

9. Concluzii

Analiza stadiului privind cercetarea ceramicii romane din Dacia ne conduce la următoarele rezultate:

1. Se constată un progres în ceea ce priveşte studierea categoriilor speciale aleceramicii romane (terra sigillata , amphorae , lucernae , ceramica ştampilată, glazurată,decorată în tehnica barbotinei, ornamentată cu decoruri aplicate în relief, vasele cu rolcultual/funerar, medalioanele în relief, ceramica de tradiţie La Tène târzie) prin abor-darea lor în studii aparte, care prelucrează materialul provenit de pe un sit sau la scara provinciei. Ele au constituit şi subiectul unor dizertaţii, care includ materialul de ace-laşi tip din Dacia (terra sigillata , ceramica ştampilată, amfore, opaiţe, ceramica dacică

de epocă romană).2. Ceramica de uz comun a fost mai rar tratată în studii şi articole speciale

prin elaborarea unor tipologii specifice, ea fiind inclusă în general alături de altecategorii de material în analiza făcută în cadrul monografiilor arheologice sau a rapoartelor de săpături Separarea ceramicii uzuale de cea de lux şi mai slaba cercetare



4. Nu există o metodologie unitară pentru prelucrarea ceramicii romane la nivelul întregii Dacii . Fiecare arheolog sau specialist din domeniul ceramicii romane din

România elaborează propria sa tipologie şi terminologie în descrierea materialului ce-ramic, în cel mai bun caz făcând apel la sinteza publicată de Gh. Popilian în 1976. Înaceste condiţii, evident că suntem departe de a putea elabora o sinteză asupra ceramiciiromane la scara întregii provincii, atât din lipsa monografiilor consacrate unor centrede producţie (cum aminteam anterior), cât şi din lipsa unor criterii comune de clasifi-care şi prezentare a materialului. Mult mai recent, ca urmare a includerii tinerilor spe-

cialişti români în echipe internaţionale de cercetare a unor situri arheologice dinDacia, studiul ceramicii romane începe să capete un alt contur, datorat unei abordărimoderne a acestui material arheologic. Astfel, analiza completă şi complexă a tuturorvaselor şi fragmentelor ceramice descoperite pe un sit pe contexte arheologice binedatate, folosind sistemul vestic de clasificare a ceramicii, oferă o imagine mult maiobiectivă a prezenţei acestora printre celelalte categorii de artefacte. Totodată, apelândla cercetări interdisciplinare (mineralogice şi petrografice, chimice etc.), se pot face

precizări extrem de utile legate de pastele din care au fost confecţionate recipientelerespective, precum şi asupra particularităţilor diferitelor centre de producţie din Dacia.5. Analize de paste care să ajute la diferenţierea a produselor de import de cele

locale şi care să contribuie la identificarea produselor unui atelier ceramic descoperitepe diferite situri din cadrul provinciei sau ajunse în provinciile învecinate, sunt puţine,însă ele au început să constituie deja capitole în cuprinsul unor dizertaţii saumonografii ceramice. Acest fapt este îmbucurător pentru colaborarea interdisciplinară dintre arheologi şi specialiştii din alte domenii.

Prin urmare, dezideratul realizării unei sinteze a ceramicii romane din Dacia,datorită carenţelor cercetării ei enumerate mai sus, este departe de a se putea înfăptuiîn viitorul foarte apropiat.

În condiţiile efectuării de săpături sistematice, cu date stratigrafice extrem deprecise, în stadiul actual al cercetărilor ceramicii romane la nivel european se preferă

analiza ei pe contexte arheologice, alături de celelalte categorii de material, precum şidefinirea producţiei locale, care să permită recunoaşterea produselor diferitelor centrede producţie la scara unei provincii. Evident, pe lângă uşoara recunoaştere a catego-riilor ceramicii de import (datorită studiilor aprofundate ale acestora de către specialişti în domeniul ceramicii romane ) există, în aceleaşi ţări care au aparţinut provinciilor ves-



punct interesant în această analiză îl constituie compararea imaginii artistice a recipientelor cu realitatea oferită de vasele ceramice descoperite în urma săpăturilor

arheologice. Am anexat acestui subcapitol un tabel sinoptic ce cuprinde lista surselorbibliografice folosite. Pentru simplificarea referinţelor bibliografice, trimiterile se vorface la numerele din această listă. Ilustraţia grafică este selectivă, cu prezentarea unormonumente reprezentative şi cu punerea în evidenţă prin desene a principalelor tipurivase întâlnite pe majoritatea monumentelor repertoriate.

În cazul Napocăi, din totalul de 153 de monumente sculpturale cu reprezen-tări de vase cunoscute de noi din Dacia, am întâlnit în bibliografia de specialitate unnumăr de opt pentru acest sit182. Numărul acestora este mai mare, însă am inclus aici,aşa cum am menţionat, numai monumentele publicate.

Vasele care apar cel mai frecvent pe monumentele de la Napoca sunt cupele –cinci exemplare. Ele apar în majoritatea cazurilor pe monumentele sepulcrale de di-verse tipuri, în special în scena banchetului funebru. La Napoca ele apar numai pedouă monumente în scene de coena funebris (catalog nr. 5, 7) fiind ţinute în mâna

stângă de personaje masculine culcate pe kliné . De regulă, cupele apar în asociere cualte vase frecvent întâlnite în scena banchetului funerar: patera , oenochoe , rython, lanx etc.183. În cazul reprezentărilor de la Napoca , ele sunt singurele recipiente care apar pemonumentele de tipul menţionat184. Cupele apar şi pe alt gen de monumente funerare– este vorba de un perete de aedicula , pe care este reprezentată o tânără pereche. Fe-meia ţine în mâna dreaptă, ridicată, o cupă, iar în mâna stângă, lăsată în jos, o patera cu mâner (catalog nr. 3, pl. XI/3). În acest caz se poate vorbi de o asociere între repre-

zentările de vase care apar pe monumentele funerare – alături de recipientele menţio-nate mai sus figurează şi o cană, ţinută în mâna dreaptă de un personaj masculin. Depe un relief funerar cunoaştem reprezentarea unei alte cupe, ţinută în mâna stângă deo femeie, care avea în mâna dreaptă un simpulum (catalog nr. 7). Mai rar, acest gen derecipiente apare pe monumente votive – la Napoca un astfel de vas figurează pe un al-tar, fiind ţinut în mâna stângă de un Silen (catalog nr. 6).

Cupele ( poculum) sunt recipiente pentru băut, fără torţi. Ele sunt prezente în

scenele de banchet funebru şi au fost folosite în celebrarea tuturor misterelor185

. Cutoate că ele au fost socotite de O. Floca şi Wanda Wolski ca atribute masculine 186,există şi cazuri în care cupele sunt reprezentate în mâinile unor personaje feminine,participante la banchetul funerar187. Cupele sunt redate de regulă în mâna stângă a personajelor masculine. Vasul ţinut în mâna stângă pare că simbolizează în arta



romană, după unii autori, calitatea de defunct. Prezenţa lui în mâna dreaptă a personajelor din scenele funerare sugerează că aceştia erau în viaţă la data comandării

monumentului respectiv 188. Pe de altă parte, dacă vasul de tip cantharos este consideratdrept unul din atributele caracteristice ale lui Liber Pater, care în cazul Daciei a trecutşi asupra lui Silen, unul dintre acoliţii săi189, semnificaţia reprezentării cupei în mâna stângă a aceluiaşi însoţitor al zeului de pe altarul votiv de la Napoca este greu de ex-plicat, întrucât recipientul respectiv nu figurează printre atributele nici unei divinităţi.

Cupele apar reprezentate sub diferite forme şi dimensiuni190. Forma cea maicomună este cea de cupă tronconică. Exemplarele de la Napoca sunt figurate ca

recipiente cu buza răsfrântă, cu o canelură sub buză, cu corpul bombat şi fundul inelarsau chiar cu piciorul înalt (catalog nr. 3, pl. XI/3, 5d; catalog nr. 5) (vezi tabelul 1)191.Pe cupele analizate nu există nici un fel de decor, în schimb forma a fost redată cumultă fineţe. Ele îşi găsesc corespondenţă cu vasele ceramice găsite în săpăturilearheologice192.

O alt tip de vas care apare pe monumentele sculpturale de la Napoca estecantharos -ul. Unul din exemplarele cunoscute figurează pe registrul inferior al unuipilastru decorativ, din el ieşind pe verticală un vrej de viţă-de-vie şi ciorchini de stru-guri (catalog nr. 2, pl. XI/2). Cel de-al doilea apare pe latura dreaptă a unei baze demonument funerar, din el răspândindu-se lateral de asemenea un vrej de viţă de vie cuciorchini de struguri şi fiind încadrat de doi păuni, aşezaţi faţă în faţă, cu picioruldrept ridicat pe partea inferioară a torţilor vasului (catalog nr. 1, pl. XI/1). Nici una dintre reprezentările de la Napoca nu se întâlneşte pe cele mai frecvente tipuri demonumente funerare sau votive pe care apar imagini ale recipientului analizat înDacia. Baza de monument menţionată, cu trei laturi ornamentate, care servea la susţinerea unui altar funerar193, este un tip de monument mai rar întâlnit în provincie.În schimb, reprezentarea cantharos -ului şi a celor doi păuni care stau sprijiniţi petorţile vasului şi se apleacă parcă pentru a bea din conţinutul său mai figurează pefrontonul a două monumente funerare în formă de trunchi de piramidă de la Micia ,respectiv Ulpia Traiana Sarmizegetusa 194. În privinţa pilastrului decorativ pe care aparereprezentarea celuilalt vas de acest tip, acesta este de asemenea rar întâlnit în Dacia ca gen de monument, respectiv ca element arhitectonic, el fiind folosit la decorarea uşiidin spate a unui edificiu după unii autori sau ca parte a unui monument funerar,după alţii195. Modul de reprezentare a cantharos -ului pe registrul inferior al pilastrului



decorativ este apropiată de prototipul grecesc al vasului şi îşi găseşte o analogieapropiată pe un coronament funerar de la Ilişua 196. Printre monumentele analizate,

deocamdată nu cunoaştem la Napoca nici un monument votiv cu reprezentări de astfelde recipiente.Cel de-al treilea vas din tipul analizat apare de asemenea pe un monument

funerar. Este vorba de un pilastru decorativ, cu două registre suprapuse. În registrulsuperior apare reprezentarea lui Liber Pater, nud, în picioare, care ţine în mâna stângă îndoită din cot un cantharos (sau o cană?), mâna dreaptă fiindu-i ridicată deasupra capului (catalog nr. 4, pl. XI/4). Divinitatea este înconjurată de un lăstar de viţă-de-vie cu ciorchini de struguri, iar în partea dreaptă este însoţit de animalul consacrat –pantera. În registrul inferior sunt reprezentaţi Hercules şi Mercurius, ambele zeităţiavând redate atributele caracteristice197.

Cantharos -ul a fost un vas din care se bea vin la greci şi la romani. Datorită acestui fapt, a fost considerat ca fiind vasul specific al lui Dionysos, el apărând frec-vent în mâinile acestei divinităţi şi ale acoliţilor săi198. Zeul vinului şi al vegetaţiei a

fost totodată şi o divinitate funerară, cultul său înscriindu-se în cercul larg al zeilor ve-getaţiei care mor şi învie, rezumând întreaga viaţă vegetală a naturii199. Liber –Dionysos şi scenele dionysiace sunt apariţii frecvente în repertoriul simbolisticii fune-rare din întreg Imperiul roman200. Atributele-accesorii ale acestei divinităţi: viţa devie, cantharos-ul, thyrsos -ul etc. se înscriu printre motivele funerare obişnuite înDacia 201. Prin prisma acestei simbolistici funerare, este uşor de explicat frecvenţa ridicată a tipului de vas analizat pe monumentele funerare din provincie, implicit pepostamentul de la Napoca . În cazul celor doi pilaştri decorativi de pe acelaşi sit,asocierea dintre cantharos şi viţa-de-vie sau care este prezent în mâna divinităţii,poate fi pusă tot în legătură cu cultul lui Liber Pater – Dionysos. De această dată reprezentările respective sunt legate de atributele funerare ale acestui zeu.

Modul de redare a vasului analizat pe monumentele sculpturale prezintă deasemenea mai multe variante202. Exemplarele de la Napoca se înscriu în grupul celor

îngrijit executate, cu multă atenţie pentru detalii şi pentru redarea prototipului grecescde tip „West slope”. Astfel, recipientul reprezentat pe postamentul funerar de la Napoca are buza răsfrântă în exterior şi delimitată de corp printr-o canelură, corpuleste zvelt, ornamentat la partea superioară cu caneluri verticale, iar fundul este inelar.Torţile prinse pe buză şi pe diametrul maxim al vasului uşor supraînălţate sunt



O bună analogie a tipului de reprezentare descris întâlnim la Micia 203. Cantharos -ulfigurat pe pilastrul decorativ de la Napoca , cu toate că urmează acelaşi prototip

grecesc, are gura mai largă cu buza nemarcată, corpul foarte bombat, fără delimitarea diametrului maxim, fundul inelar. Torţile au fost prinse sub buză şi pe diametrulmaxim al recipientului, fiind de asemenea decorate cu protuberanţe spiralate la ambeleextremităţi, ca şi în cazul exemplarului precedent (catalog nr. 2, pl. XI/2, 5b). Corpulvasului nu este ornamentat, iar impresia pe care ne-o sugerează reprezentarea lui esteaceea de formă greoaie. În ceea ce priveşte cel de-al treilea recipient de acest tip pre-zent pe monumentele sculpturale de la Napoca , datorită stării de conservare nu estedestul de clar dacă reprezentarea respectivă este un cantharos căruia îi lipseşte una dintre torţi sau dacă este o cană. În cazul în care vasul care se află în mâna lui LiberPater este un cantharos , el este redat schematic, cu gura largă, corpul bombat, fundulinelar şi torţile uşor supraînălţate (catalog nr. 4, pl. XI/4, 5c). Alte detalii nu apardatorită poziţiei neobişnuite în care este ţinut de către divinitate – nu de una din torţi,ci de corp. Posibilitatea ca vasul de pe monumentul analizat să fie un cantharos mi se

pare mai plauzibilă, dat fiind faptul că acest recipient constituie unul dintre atributele-accesorii ale lui Liber Pater.Reprezentările cantharoi -lor de pe monumentele sculpturale de la Napoca sunt

imagini standard, reproduse de sculptori după prototipul grecesc. Tipul de vas discu-tat a fost mai rar utilizat în vremea romanilor şi s-a îndepărtat ca formă de originalulgrecesc. Varianta mai zveltă, care în epoca romană s-a apropiat ca formă de oala cudouă torţi, ce păstrează numai câteva din caracteristicile originale ale modelului gre-

cesc (torţile arcuite, uşor supraînălţate şi cu protuberanţe la extremităţi, piciorul înaltetc.), a fost întâlnită printre recipientele produse în atelierul de la Ampelum204. Deaceea, este posibil ca unul dintre vasele reprezentate pe situl analizat (catalog nr. 1,pl. XI/1, 5a) să reprezinte o variantă reală de vas, pe care n-am întâlnit-o încă printredescoperirile de la Napoca . Cealaltă este, aşa cum am menţionat, o imagine standard,reprodusă de sculptori după un caiet de modele.

Patera figurează pe un singur monument sculptural de la Napoca – un perete deaedicula – fiind ţinută în mâna dreaptă, uşor îndoită din cot, a unei femei tinere, care ţinerecipientul respectiv de mâner, în cealaltă mână având o cupă (catalog nr. 3, pl. XI/3).

Patera ( phiala la greci) este un vas ritual205, care servea la efectuarea libaţiilor încinstea divinităţilor şi în cultul morţilor. De aceea acest vas este reprezentat frecvent în



un bol larg, adânc, prevăzut cu mâner, având fundul inelar. Recipientul este redatfrontal, acordându-se atenţie formei mânerului şi umbo-ului din centrul său. Ansa este

decorată cu un motiv floral (rozetă) (pl. XI/5f). Analogii pentru modul de reprezen-tare a paterei de la Napoca întâlnim la Apulum, pe două altare votive, pe care figurează perechea patera/oenochoe 208. Corespondenţa cu vasele reale a acestui tip de reprezentarea paterei de la Napoca este veridică – ea se încadrează în varianta II.7 a tipologieiîntocmite de noi pentru ansele de paterae ceramice din Dacia 209.

Ultimul tip de vas întâlnit pe monumentele sculpturale de la Napoca îl consti-tuie cana . Singura reprezentare a acestui recipient apare pe amintitul perete deaedicula , unde figurează în mâna dreaptă, adusă în faţă, a unui tânăr, care cu stânga ţine un capăt al şervetului aruncat pe umăr (catalog nr. 3, pl. XI/3). Pe acelaşimonument sunt redate patera şi cupa, ţinute în mâini de o tânără care are pe braţuldrept un şervet. După accesoriile indicate, cele două personaje par să reprezinte uncamillus şi o camilla care slujeau în timpul banchetului funerar. După părerea luiO. Floca şi Wanda Wolski, monumentul respectiv se încadrează în categoria celor în

care cena funebris este simbolizată numai prin imaginea servanţilor şi a accesoriilorclasice, renunţându-se chiar şi la mensa tripes 210. În acelaşi tip de reprezentare, cuaceeaşi interpretare, a fost inclus şi peretele de aedicula pe care apare partea inferioară a corpului unei femei, care ţinea un vas în mâna dreaptă. Acest vas, din care s-a păstratnumai fundul, a fost socotit de autorii citaţi ca fiind o cană în mâna unei camilla 211 (nr. 9 din catalogul nostru, vezi tabelul 1).

Cănile (lagonae ) serveau în general la turnatul vinului în recipiente pentru

băut. Ele figurează în simbolistica funerară ca vase pentru turnarea vinului în cupe, întimpul ospăţului funebru. Din Dacia dispunem de un număr mic de reprezentări aleacestui recipient (cinci). Cănile apar atât în mâinile unor slujitori – camilli saucamillae (ca în cazul exemplarului de la Napoca ), cât şi sub mensa tripes 212. Suntreprezentate ca nişte recipiente cu gura largă, gâtul bine delimitat de corp, corpulbombat sau uşor alungit, fundul inelar. Sunt dotate cu o singură toartă, uneori uşorsupraînălţată. Pe corp şi pe ansă nu se disting decoruri. Exemplarul de la Napoca seîncadrează în descrierea generală a recipientelor de acest tip făcută mai sus, cuobservaţia că are corpul zvelt şi este prevăzut cu un picior. În ceea ce priveşteîntrebarea dacă acest tip de vase reprezentate pe monumente, fiind confecţionate şidin lut, au fost utilizate şi în viaţa cotidiană, răspunsul este afirmativ. Chiar dacă

l d l f d d l l d



analizei întreprinse asupra monumentelor sculpturale de la scara întregii provincii, seobservă o frecvenţă mare a redării vaselor care fac parte din ceramica de lux sau cu

destinaţie cultuală/funerară ( patera , cantharos ), dar şi a unora care se integrează în sfera recipientelor cu o utilizare curentă (cupele, cănile). Pentru Napoca nu dispunem dereprezentări ale ceramicii comune.

Se pune problema în ce măsură se poate face o distincţie clară între vasele cera-mice şi cele confecţionate din metal, sticlă sau din alt material, redate pe monumente.În stadiul actual al cercetărilor, această graniţă nu se poate stabili ferm. După părerea noastră, faptul că în săpăturile arheologice au fost descoperite vase ceramiceasemănătoare, până la identitate, cu imaginile unor astfel de recipiente de pe monu-mente, ne determină să nu excludem posibilitatea ca şi astfel de vase să fie redate pemonumente. De altfel, aceleaşi forme, simbolistică şi funcţionalitate le întâlnim atât la recipientele confecţionate din metal, sticlă sau alt material, cât şi la cele produse dinceramică, dovedind influenţarea reciprocă în producerea lor. De aceea considerăm că importantă este evidenţierea pe monumente a formei recipientelor şi a simbolisticii

acestora şi mai puţin a materialului din care ele au fost produse.Modul de reprezentare a vaselor pe monumente este mai realist, mai schematicsau mai idealizat, în funcţie de specificul artei sculpturale. Fiecare reprezentare are pro-priul său mesaj şi propria sa interpretare. Dar nu se poate respinge în nici un caz, a

priori , semnificaţia reală a reprezentărilor de vase. Artiştii care au sculptat monumenteledin Dacia, inclusiv cei de la Napoca , au fost provinciali şi inspiraţia lor s-a alimentat, pelângă caietele de modele, şi din realitatea imediată în care trăiau. Dacă o anume scenă

poate fi încorsetată de un şablon sau de o riguroasă pretenţie religioasă, nu acelaşi lucruse pretinde pentru aspectele minore ale reprezentărilor. Ori vasele reprezintă tocmaiacest gen de mici detalii ale scenelor sculpturale care permit libertatea artistică, libertatecare în arta romană se traduce în special prin performanţa de a reda realul. Luând înconsiderare aceste lucruri, suntem de părere că reprezentările de vase de pemonumentele sculpturale se pot utiliza ca sursă de informaţie în vederea unei mai bune

cunoaşteri a ceramicii romane. Dacă problemele de terminologie ale vaselor ceramicepot fi în linii mari rezolvate prin apelul la sursele istorico-literare antice, cele legate defuncţionalitatea şi imaginea vizualizată a acestora pot găsi posibile răspunsuri prinstudierea atentă a reprezentărilor de vase întâlnite pe monumentele sculpturale romane.

N Ti l d Ti il d



2. Instrumente pentru decorarea şi producerea ceramicii

Studiul de faţă urmăreşte să pună în evidenţă dovezile directe legate de atestarea producerii ceramicii romane în centrul de producţie de la Napoca . În literatura de spe-cialitate, astfel de informaţii sunt oferite de descoperirea urmelor arheologice ale acti-vităţii unor ateliere: cuptoare pentru arderea ceramicii, gropi de deşeuri şi pentruextragerea lutului, alte elemente constructive aparţinând atelierelor, unelte şi instru-mente portabile utilizate de meşterii olari, rebuturi, produse ceramice finite etc.Dintre acestea, la Napoca au fost descoperite următoarele:

2.1. Tipare

2.1.a. Tipare de terra sigillata . În studiul referitor la producţia ceramică dinDacia, N. Gudea amintea de existenţa unui tipar de terra sigillata la Napoca 213,menţiona ca sursă bilbliografică articolul lui B. Rutkowski, în care autorul polonezindica faptul că acesta s-ar afla la Cambridge214. D. Isac, în teza sa de doctoratreferitoare la terra sigillata din Dacia, vorbeşte despre presupusul tipar de TS de la Napoca , indicând aceeaşi sursă bibliografică, dar spune că nu cunoaşte amănunte215.De altfel, autorul menţionat nici nu include Napoca printre centrele de producţie dinDacia care au fabricat terra sigillata . Deocamdată nu se cunoaşte nici un alt tipar saufragment de tipar în care să fi fost produse astfel de vase, iar dilema presupusului tiparde la Napoca , ajuns la Cambridge, a rămas neelucidată.

2.1.b. Tipare de paterae. Indicate în acelaşi studiu al lui N. Gudea ca fiind

inedite (ceea ce presupunea existenţa a mai multe) şi păstrate în Muzeul Naţional deIstorie a Transilvaniei, ele nu au fost găsite nici la cercetarea pe care am întreprins-oasupra mânerelor de paterae ceramice din Dacia, în care am inclus şi tiparele acestora cunoscute la scara provinciei216, nici la studierea ceramicii romane de la Napoca prove-nită din săpăturile vechi şi recente, deşi aici au fost produse recipiente de acest tip.

2.1.c. Tipare de medalioane în relief şi crustulae . Sunt cunoscute trei tiparede medalioane de la Napoca – două provenind din descoperirile mai vechi şi unul găsitîn săpăturile noi din P-ţa Muzeului. Ele au fost incluse în articolul lui S. Cociş şiD. Ruscu, care au repertoriat toate tiparele de medalioane cunoscute din Dacia 217.Primul dintre ele reprezintă bustul lui Mars, bărbos, cu capul întors spre stânga, cucoif cu panaş, frumos decorat, cu armură. Medalionul are o ghirlandă în colţul din

( l / )218 T l d b l l l



amprentele acestora fiind vizibile încă. Pasta din care a fost confecţionat sigillum-uleste de culoare gri-albăstruie (Munsell Color Chart 2 for Gley 6/1, 5B bluish gray),

semifină, cu particule medii (1–2 mm) de cuarţ, calcit şi mică, poroasă, cu crăpăturivizibile pe suprafaţă, bine arsă.

Pe faţa poansonului se află de un leu în relief în alergare spre stânga, cudimensiunea de 6 cm. Reprezentarea animalului nu a fost aşezată chiar în centrul aces-tuia, ci către partea inferioară a suprafeţei şi către dreapta. Animalul este reprezentatcu gura deschisă şi maxilarul rotunjit, botul puţin alungit. Ochiul este marcat prindouă incizii, nu se observă reprezentarea urechii. Coama este foarte bine redată prinincizii orientate diferit pe cap şi pe mai puţin de jumătate din corpul animalului.Corpul este proporţionat şi relativ bine conturat. Picioarele din faţă – cel din planulapropiat este proporţionat, cel din planul îndepărtat este foarte subţire, dar cu redarea aproximativă a ghearelor. Picioarele din spate sunt relativ bine reprezentate, darnediferenţiate şi de aceea mai groase comparativ cu cele din faţă. De altfel conturullor, ca şi al corpului, s-a făcut printr-o linie incizată care urmează linia corpului, dar

lutul care trebuia îndepărtat de acestea a fost netezit, oferind o imagine deformată a picioarelor din spate, ghearele de la acestea fiind de fapt o masă de lut groasă. Celelaltepărţi ale corpului, ca şi coada leului, ridicată şi puţin mai groasă către capăt, au fostatent finisate. Poansonul este bine realizat din punct de vedere artistic, cu scăderiledatorate finisajului neglijent. Influenţele în realizarea lui provin din atelierele Gallieicentrale, de la Lezoux în speţă 226. Motivul respectiv este extrem de frecvent ca repre-zentare, inclusiv pe sigillatele locale din Dacia, însă nu am găsit un decor identic cucel de la Napoca .

Poansoanele individuale aveau următoarele modalităţi de realizare: prin luarea impresiunii de pe un tipar; prin copierea lui de pe un pozitiv (vas cu decor în relief)sau prin realizarea lui de către un meşter olar227. Artizanul care a confecţionat sigillum-ulde la Napoca se pare că s-a inspirat după motivele similare de pe sigillate, fără a-l copia de pe un tipar sau un vas. Interesantă pare însă forma sa, care nu este ca cea a

poansoanelor clasice, care de regulă sunt prevăzute cu mâner228

, însă aproximativ aceeaşi formă a fost utilizată şi de meşterul PACATVS de la Aquincum spre exemplu,pentru realizarea unor motive decorative asemănătoare229. Pe de altă parte, ar trebuiluată în considerare şi posibilitatea ca poansonul respectiv să fi fost folosit pentrurealizarea unor decoruri aplicate în relief, mai ales că între descoperirile ceramice de la



decorului în relief sunt apropiate de cele ale leului de pe poansonul în discuţie (Lp. =5,6 cm), luând în considerare şi faptul că prin uscare şi ardere primul îşi mai

micşorează dimensiunile. De asemenea, corespunde şi direcţia în care se deplasează animalul respectiv (pe poanson este spre stânga, pe pozitiv este spre dreapta). Dacă într-adevăr sigillum-ul respectiv a fost folosit şi pentru realizarea de decoruri în relief,atunci el a constituit pentru acest tip de ornamente o patriţă , adică un model după care s-a preluat impresiunea în negativ, pentru ca după aceea să fie confecţionată oştampilă în negativ pentru ca ornamentul respectiv să fie realizat în pozitiv 230. Acestesupoziţii pe care le-am inserat mai sus cu privire la posibila dublă funcţionalitate a poansonului respectiv s-au bazat pe asemănările de reprezentare ale decorului. Dinpunct de vedere cronologic şi al locului de descoperire, ele diferă însă. Sigillum-ul a fost descoperit în zona atelierului de fibule (în exteriorul acestuia) (pl. II), pe latura denord a suprafeţei, la adâncimea de –3,40 m. Perioada de funcţionare a atelierului a fost în intervalul Traian – Hadrian. Vasul cu decorul aplicat în relief a fost găsit pe str.V. Deleu într-un nivel corespunzând celei de-a III-a faze de lemn a sitului, încadrată

în perioada Hadrian – Antoninus Pius. Ele nu sunt contemporane, dar acest fapt nuexclude utilizarea poansonului respectiv mai târziu sau imitarea lui ulterioară.Deocamdată nu au fost descoperite în aceeaşi zonă unde a fost găsit sigillum-ul şipozitive care să fi fost realizate cu ajutorul acestuia. În stadiul actual al cercetărilor, elatestă confecţionarea sigillatelor locale la Napoca , într-o fază timpurie de existenţă a aşezării.

2.2.b. Ştampilă ceramică cu nume de meşter, pentru mortaria sau materiale

de construcţie (pl. XIII/5). Ea a fost descoperită în partea sud-vestică a oraşului anticşi publicată de Viorica Crişan, autoarea săpăturilor arheologice231. Reluăm câteva deta-lii ale ei, care nu au fost incluse la publicare. Ştampila a fost confecţionată dintr-opastă brun-roşcată deschisă, cu urme de ardere secundară. Este de formă dreptunghiu-lară, uşor ciobită în partea dreaptă. Are mâner, din care s-a păstrat numai o parte. Di-mensiunile ei sunt următoarele: Lp. = 5,3 cm; l = 2,3 cm; hp. = 4,6 cm. Inscripţia, încartuş dreptunghiular (5 × 1,8 cm), încadrată de linii incizate, are literele elegante,gravate în ştanţă în negativ, de la dreapta spre stânga, astfel încât lectura pozitivului seface normal (pl. XIII/5 a–b). Numele gravat pe ştampilă – AELIVS – a fost deasemenea afectat de spărtura acesteia, aşa încât din litera din final s-a păstrat numaibucla de sus a literei S. Înălţimea literelor este de 1,6 cm, iar grosimea lor este varia-



are de asemenea braţele de dimensiuni uşor inegale, capătul celei din dreapta fiinduşor înclinat şi prelungit către aceeaşi parte. Aşa cum menţionam mai sus, din ultima

literă s-a păstrat numai o mică parte din bucla de sus, îndreptăţindu-ne să o citimdrept litera S.Ştampila a fost descoperită în umplutura unui şanţ din faza a II-a de lemn a ora-

şului, la –3,40 m adâncime, fiind datată de autoarea săpăturilor în prima jumătate a se-colul al II-lea p. Chr. Tot Viorica Crişan presupunea că ştampila a aparţinut unui meş-ter particular, fiind folosită pentru ştampilarea vaselor ceramice sau a unor mortaria 232.

După înălţimea literelor, poansonul nu putea fi utilizat pentru ştampilarea ceramicii de lux, cele cunoscute de pe terra sigillata fiind de dimensiuni mult maimici. Pornind de la premisa că ea a fost folosită pentru a marca recipientele de maridimensiuni de tip mortaria , am comparat ştampila descoperită la Napoca cu exemplaresimilare, de fapt cu pozitive (pentru că ştanţe nu au fost găsite până acum în Dacia,nici în Moesia Inferior) de pe buzele unor mortaria cunoscute din provincie. Cuexcepţia unui fragment de vas de acest tip de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa , care are

inscripţia AEL.IVL233

, deci singura mai apropiată de numele meşterului de la Napoca şi socotită la rândul ei ca aparţinând unui artizan local, nu am găsit o ştampilă cu unnume identic sau analogii în Dacia 234 sau în Imperiu235. Numele AELIVS este ungentiliciu foarte răspândit în Dacia 236. În epocă (secolul al II-lea p. Chr.), el ar putea indica un cetăţean roman, dar nu putem fi siguri, deoarece mulţi peregrini adoptă nume de cetăţeni în perioada respectivă. De aceea putem numai presupune statutulsocial al meşterului respectiv, ca fiind cetăţean sau peregrin237.

În afară de utilizarea ştampilei cu inscripţia AELIVS pe mortaria , mai trebuieavută în vedere şi o posibilă folosire a sa pentru ştampilarea materialelor de construc-ţie, poansoanele din ceramică fiind folosite în acest scop, alături de cele confecţionatedin lemn, metal, gips sau chiar piatră 238. Ar putea pleda în acest sens tot dimensiunileliterelor239. Materialul tegular ştampilat cu numele unor meşteri particulari de la Napoca este aproape inexistent (vezi mai jos). Nu cunoaştem, de asemenea nici oanalogie în Dacia cu un nume de proprietar sau de artizan cu acest nume.

Prin urmare, matriţa descoperită la Napoca poate fi atribuită (în stadiul actualal cercetărilor) unui meşter local, care a utilizat acest instrument pentru ştampilarea

232 Crişan 1996, p. 387.



vaselor de tip mortaria sau a materialelor de construcţie. Întrucât până în prezent nuau fost găsite produse ştampilate cu acest nume din nici unul din categoriile ceramice

menţionate, nu excludem folosirea ştampilei respective pentru oricare dintre ele.2.2.c. Ştampilă din metal pentru materiale de construcţie (?). Un instrumentdin metal pentru imprimarea materialelor de construcţie de la Napoca figurează înarticolul citat al lui N. Gudea 240. Instrumentul respectiv nu provine de la de pe situlnostru, ci de la Potaissa , iar cel care l-a publicat, A. Buday, îl socotea un falsmodern241.

2.3. Nume de meşteri locali pe produse ceramice2.3.a. Producători de lămpi2.3.a.1. RVSTIK(VS) (pl. XIII/2–3). La Napoca figurează numele unui pro-

ducător de lucernae – RVSTIK(VS) – trei dintre produsele sale fiind descoperite înruinele unui edificiu roman dezvelit în 1951, cu ocazia construirii unei aripi a PalatuluiTelefoanelor. Două dintre ele au fost publicate de N. Gostar242. Ele au fost reluate de

I. I. Russu în IDR III/4

243

, autorul menţionat publicând un alt exemplar găsit în acelaşiloc şi care avea acelaşi tip de inscripţie244. Recent, discuţia privind produsele meşteruluiîn discuţie au fost reluate de C. A. Roman, fapt datorat atât analizei întreprinse asupra posibilelor centre de producţie ale lămpilor din Dacia Porolissensis, cât şi descopeririiunui alt exemplar cu marca aceluiaşi meşter la Porolissum245.

Opaiţele respective sunt de tip Firmalampe , tipul X Loeschcke = Iványi XVIItoate trei cu ştampila RVSTIK/F (Rvstik(us)/f(ecit), dintre care unul de la Napoca şi cel

de la Porolissum au ştampila amplasată în mod mai original pe umăr (disc), (pl. XIII/2),iar celelalte, pe bază, cu numele imprimat sinistrograd, litera F a exemplarului publi-cat de I. I. Rusu fiind corodată (pl. XIII/3).

N. Gostar era de părere că meşterul care a produs aceste lămpi este un local-nic, deşi dădea ca analogii nume apropiate de al „lucernarului” de la Napoca , întâlniteîn Imperiu: O RVSTIC246, RVSTI247, RVSTI AGATH248 etc., însă considera că niciunul dintre aceştia nu par să aibă legătură cu meşterul napocens 249. I. I. Russu presupu-nea în schimb că, dacă între artizanul de la Napoca şi oricare dintre „Rusticii” menţio-naţi ar exista vreo legătură, atunci ar fi posibil ca acesta din urmă să fi avut atelierul ca „sucursală” la Napoca 250. În privinţa statutului social al lui RVSTIKVS, ambii autorierau de părere că numele acestuia precum şi faptul că pe ştampilă era un cognomen (nu



tria nomena ) indică o condiţie modestă a acestuia, probabil de peregrin sau chiar delibert251. C. A. Roman consideră ca sigură plasarea atelierului lui RVSTIKVS la

Napoca datorită faptului că lămpile pe care apare numele său există în două variantenumai pe acest sit (plasat pe umăr, cu litere mai mari, respectiv retrograd, cu caracterediferite şi mai mici pe baza opaiţelor), în timp ce la Porolissum există numai varianta cu ştampila inscripţionată pe umăr252.

În privinţa încadrării cronologice a lucernae -lor de la Napoca cu ştampila RVSTIK/F, N. Gostar preciza faptul că ele au fost găsite împreună cu un opaiţ cuştampila STROBILI şi cu o monedă de la Hadrian, însă nu se pronunţa asupra uneidatări precise, datorită lipsei observaţiilor stratigrafice253. În aceste condiţii, C. A. Romaneste de părere că datarea târzie a piesei de la Porolissum (secolul al III-lea p. Chr.) arputea să indice eventuale repere cronologice în privinţa funcţionării atelierului luiRVSTIKVS, precum şi posibila arie de răspândire a produselor sale254. Noile săpăturiarheologice efectuate în oraşul roman nu au dus la descoperirea altor opaiţe de acesttip provenite din contexte datate, care să ne permită o încadrare cronologică mai

precisă a lor.2.3.a.2. AC(CE)PTVS. Mai trebuie menţionat un alt meşter care producea opaiţe, AC(CE)PTVS, numele lui apărând pe o piesă descoperită întâmplător la Suceag (jud. Cluj)255, precum şi pe o alta, provenită din săpăturile arheologice sistema-tice din castrul de la Gilău256. N. Gostar indica numele acestui artizan ca fiind cunos-cut numai în Dacia, el desfăşurându-şi activitatea probabil într-o officina locală la Napoca sau în împrejurimi257. C. L. Băluţă era de părere că acelaşi meşter local putea

să-şi aibă atelierul la Napoca sau Gilău, fără să aducă argumente în plus în favoarea ultimului sit citat258. C. A. Roman, care face cea mai recentă analiză asupra pieselor îndiscuţie, este prudent în localizarea atelierului lui AC(CE)PTVS la Napoca , socotindcă apropierea de oraşul roman a celor două locuri de descoperire ale pieselor în discu-ţie nu este un argument suficient pentru o identificare credibilă a atelierului de ori-gine259. Deocamdată nu au fost descoperite produse ale lui AC(CE)PTVS la Napoca pentru a bănui că acest meşter îşi desfăşura activitatea aici, de aceea considerăm o sim-plă supoziţie existenţa officinei sale la Napoca .

2.3.a.3. CAI. Mai inserăm ca ipoteză de lucru posibilitatea existenţei unor su-cursale ale atelierelor de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa în ceea ce priveşte producerea lămpilor cu marca de meşter CAI. Pe baza descoperirii la Napoca a unui opaiţ



a produselor cu ştampila CAI pe teritoriul Daciei (Ulpia Traiana Sarmizegetusa ,Tibiscum, Micia , Apulum etc.) şi existenţa aproape sigură a unui atelier la Ulpia

Traiana Sarmizegetusa ar fi putut exista sucursale ale acestuia, piesa de la Napoca fiindun argument în acest sens260.Totodată, analiza unor lămpi cu corp circular şi cioc semisferic de tip

Loeschcke VIII descoperite pe teritoriul oraşului antic, care prezintă o serie de defici-enţe de fabricaţie, retuşuri neglijente şi paste specifice, l-au determinat pe C. A. Romansă le considere produse ale atelierului local261.

2.3.b. Producător de ceramică ştampilată (pl. XIII/4). Dintre descoperirile deceramică ştampilată, dispunem de un fragment de farfurie de tip 2DR36 = Consp.40.1.2., care avea pe fund o ştampilă din care s-a păstrat numai un fragment. Ştampila era încadrată de un cartuş dreptunghiular, care era decorat la extremităţi cu elementevegetale. Din inscripţia cu numele meşterului s-au mai păstrat numai două litere,NV… sau ..AN, care reprezentau începutul sau terminaţia numelui meşterului care a realizat vasul. Descrierea amănunţită a ştampilei şi a vasului căruia i-a aparţinut a fost

făcută în subcapitolul referitor la ceramica ştampilată. Pe baza celor două literepăstrate nu putem reconstitui numele artizanului, putem însă consemna faptul că meşterii olari care au produs ceramica ştampilată de la Napoca îşi puneau numele pevasele realizate, fapt destul de rar întâlnit până acum în provincie262. Recipientulştampilat cu inscripţia fragmentară de la Napoca a fost descoperit în zona sud-vestică a oraşului şi a fost publicat de autoarea săpăturilor, Viorica Crişan263. După contextularheologic, vasul respectiv a fost încadrat în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.

2.3.c. Producători de materiale de construcţie. Din informaţiile întâlnite înliteratura de specialitate cu privire la posibili meşteri locali care au activat la Napoca ,mai consemnăm semnalarea existenţei unei (unor) cărămidării particulare264.V. Christescu a preluat datele respective din CIL, indicând numele a doi producători dinoraşul napocens: ĒI.. C265 şi HORMVS266. Atât editorii CIL-ului, cât şi V. Christescunu comentează în nici un fel numele acestor meşteri sau proprietari de cărămidării

particulare, nici nu indică cu precizie locul lor de descoperire. Nu am găsit astfel decărămizi sau alt tip de material de construcţie cu ştampilele menţionate printre mate-rialele ceramice de la Napoca . De altfel, pe acest sit, cărămizile ştampilate sunt foarterare, singurele exemplare cunoscute, confirmate şi de descoperirile mai recente, fiindă ă i il il EX DP267



3. Cuptoare

În Repertoriul arheologic al judeţului Cluj figurează descoperirea în anul 1984 a patru cuptoare pentru ars ceramica de epocă romană, aflate pe B-dul 21 Decembrie(Lenin) nr. 25–27268. Planul acestora a fost publicat şi cuprins în repertoriul amintit.

Alte detalii legate de felul în care au fost construite cuptoarele respective şi care a fosttipul de material arheologic descoperit în interiorul lor şi în jur nu au fost precizate înrepertoriu.

R. Ardevan, care a participat la efectuarea săpăturilor arheologice şi căruia i-a

fost încredinţată 269

publicarea cuptoarelor respective şi a materialelor de epocă romană, a reluat relativ recent subiectul în discuţie270. Cele patru cuptoare descoperitepe situl menţionat au fost construite extrem de simplu: dintr-o groapă adâncită până la stratul aluvionar se practica în sol o gură laterală cu o secţiune semicirculară (gura cuptorului); din aceasta se săpa în continuare o cavitate cu fundul plat şi calota semisferică (cuptorul propriu-zis). Vatra şi pereţii erau înroşiţi din cauza focului făcutmult timp în interior. Cel mai bine păstrat dintre cuptoare, C1, a fost cel mai mare în

diametru (1,50 m), cu vatra lutuită, păstrată în întregime şi cu o parte a calotei, care a avut, probabil, înălţimea maximă de 0,70 m. Gura cuptorului, orientată spre est, sepăstrase întreagă în partea inferioară (0,85 × 0,50 m) şi prezenta un aspect albicios,probabil din cauza cenuşii. Calota se îngroşa progresiv spre partea superioară (de la 6la 10 cm), unde fusese prevăzută cu un strat gros de lut, foarte bine pătruns de foc271.În interiorul lui au fost descoperite puţine fragmente ceramice, de factură romană.Cuptorul în discuţie a fost suprapus de fundaţia unui zid orientat est-vest, format din

pietre de râu prinse cu lut, bănuit a fi de epocă romană.Un alt cuptor, mai mic, C2, a fost surprins în apropierea profilului sudic al

secţiunii S 1. Avea dimensiunile de 1 × 1,25 m şi o formă mai puţin regulată decât C1.Din calota lui nu s-a mai păstrat nimic, iar grosimea pereţilor era mai mică (2–3 cm).Se deosebeşte ca tehnică de construcţie de C1 – gura lui C2 este foarte scurtă (0,25 m),orientată spre vest şi cu o bază de pietre de râu. Vatra lui a suferit o refacere – a fostînălţată cu un strat gros de argilă, de 7–10 cm – deoarece a fost foarte aproape deprundişul aluvionar (prima lui vatră se afla mai jos decât vatra lui C1, la –3,10 madâncime) şi nu putea funcţiona bine, probabil. A avut o perioadă scurtă de funcţio-nare. Colţul lui sud-estic a fost complet distrus, fiind tăiat de o groapă recentă. Dininteriorul lui C2 au fost recoltate un fragment de bară de cupru (brăţară?), găsit pe

l d l lb lâ l d d l l f d



medievală târzie. Din vatră s-a păstrat puţin (1 × 0,75 m), iar din calotă a rămas unsector, pe o înălţime de 0,40 m. Nu se ştie cum îi era orientată gura. Structura lui avea

similitudini cu C1, doar că pereţii erau mai subţiri şi constau exclusiv din crusta depământ ars prin utilizare. Vatra lui se afla la –2,60 m adâncime, ceea ce l-a făcut peautor să considere că nu a putut funcţiona concomitent cu C1. În cuptor şi în interio-rul lui s-au găsit foarte puţine fragmente ceramice, unele de factură romană 273.

Un al patrulea cuptor, C4, a fost dezvelit în colţul sud-vestic al casetei K2. Elavea o structură similară cu C3 şi a fost secţionat de gropi ulterioare. Vatra lui se afla la adâncimea de –3,00 m. Porţiunea păstrată a fost de 1,20 × 1 m, cu un sector de ca-lotă înaltă de cca. 0,40 m. Grosimea peretelui nu depăşea 7–10 cm. O pată mai albi-cioasă, sesizată în marginea lui de nord, pare să marcheze locul gurii. Materialul cera-mic descoperit în cuptor şi în jur a fost sporadic şi tot de factură romană 274.

Cuptoarele C1–C4 au fost săpate într-un strat de pământ bogat în vestigiieneolitice. Trei dintre ele (C1, C2 şi C4) se aflau cam la aceeaşi adâncime şi au gurileorientate una spre alta. Peste ele s-a suprapus o construcţie ulterioară, ale cărei fundaţii

au secţionat cupolele acestora. Cu toate că nu există elemente clare de atribuire, iartehnica de construcţie nu este specifică epocii romane, R. Ardevan le încadrează totuşiîn perioada menţionată.

Datarea şi atribuirea cuptoarelor înseşi a fost făcută de autor cu destulă dificul-tate, datorită materialului arheologic extrem de sărac, aproape exclusiv ceramic, în careau apărut şi câteva cioburi romane.

Mai mult chiar, deşi iniţial, datorită lipsei grătarului şi a pilonului de susţinere

în camera de ardere a cuptoarelor, ca şi a lipsei a dovezilor directe privind arderea ce-ramicii în interiorul acestora, R. Ardevan le-a considerat cuptoare pentru pâine275,ulterior, în articolul supus analizei, autorul a revenit asupra funcţionalităţii acestora.Pe baza unor analogii din Britannia 276, le consideră cuptoare de olar, folosite îndeosebipentru arderea reductantă a ceramicii277. De asemenea, acelaşi autor formulează opinia că aceste cuptoare au fost putut fi folosite într-o fază timpurie a aşezării, cândva înprima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.278, ele constituind urmele unui atelier cera-mic care se afla în afara incintei fortificate a oraşului, puţin mai la est de aceasta 279.

273 Ardevan 2001, p. 321, fig. 5, 10.274 Ardevan 2001, p. 321, fig. 5, 11.



Evidenţele arheologice care însoţesc aceste constatări sunt neclare, iar mate-rialul arheologic recoltat din cuptoare şi din întreaga zonă săpată este extrem de sărac

pentru epoca romană şi mai bine reprezentat pentru perioadele eneolitică şi medievaltimpurie. Tipul de cuptoare descoperite, rar întâlnite pentru perioada romană, puteaufi utilizate mai degrabă în scopuri menajere. Din acest punct de vedere, cele mai buneanalogii ne sunt oferite de centrul ceramic de la Micăsasa 280, unde cele două cuptoaregăsite pe primul nivel al aşezării, având aceeaşi tehnică de construcţie cu cele discutatela Napoca , au fost considerate ca fiind cuptoare pentru pâine. Această constatare sebaza pe faptul că atât în cuptoare cât şi în jurul lor nu au fost descoperite vase, re-

buturi ceramice sau deşeuri care să ateste utilizarea lor la arderea ceramicii. Astfel decuptoare menajere au mai fost descoperite la Napoca 281, ele fiind prezente şi pe altesituri, în diferite perioade istorice282. De asemenea, în cazul analogiilor din Britannia,atribuirea cuptoarelor respective unor ateliere ceramice s-a făcut pe baza materialelorarheologice găsite283.

De aceea credem că este greu de afirmat, în lipsa unui material ceramic con-cludent de epocă romană descoperit în cuptoare sau în jurul acestora, ca şi a altor ca-tegorii de artefacte din aceeaşi perioadă, dacă acestea sunt într-adevăr de epocă romană şi, mai ales, dacă ele au fost folosite pentru arderea ceramicii. Cele câteva fragmenteceramice romane găsite în cuptoare şi în jur, amestecate cu ceramică eneolitică şi me-dieval timpurie, sunt foarte fragmentare şi arse oxidant284. Dacă cuptoarele respectivear fi fost folosite pentru arderea reductantă a ceramicii, ar fi trebuit să avem materialceramic de această factură în interior şi în jur.

În ceea ce priveşte ipoteza referitoare la amplasarea unui atelier ceramic înzona în care au fost dezvelite cuptoarele în discuţie, în lipsa dovezilor clare legate defuncţionarea lor ca şi cuptoare ceramice, ea este, deocamdată, numai un enunţ. Înschimb, descoperirea unui sigillum pentru decorarea tiparelor de terra sigillata în zona atelierului de fibule285 (pe locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor,pl. II) ne poate sugera, ca ipoteză, o posibilă amplasare a atelierului ceramic în aceeaşizonă, în imediata apropiere fiind descoperite şi urmele activităţii unei fierării. De

regulă , atelierele ceramice erau asociate cu alte genuri de activităţi meşteşugăreşti. Celemai frecvente asocieri erau cu atelierele de fierărie şi cu cele de prelucrare a bronzului,fapt bine atestat în Britannia 286 şi Gallia 287, precum şi în Dacia 288. Mai rare suntevidenţele legate de descoperirea de cuptoare pentru arderea ceramicii împreună cuateliere de producere a sticlăriei



sibil de precizat unde au fost mutate, cu siguranţă în exteriorul incintei fortificate a oraşului, aşa cum se proceda în mod obişnuit în cazul oraşelor romane289.

În ceea ce priveşte cuptoarele descoperite de I. Kovács în 1911–1912 în Cluj-Mănăştur, ele au fost considerate, pe baza analizei materialului arheologic provenit dinele, ca desfăşurându-şi activitatea îndeosebi după abandonarea provinciei290, perioadă care nu intră în atenţia noastră în cadrul acestui studiu.

4. Groapa cu rebuturi ceramice

În timpul săpăturilor arheologice preventive efectuate în toamna anului 2006 şiîn primăvara lui 2007 de un colectiv al Institutului de Arheologie şi Istoria artei dinCluj-Napoca 291 în curtea imobilului de pe str. Iuliu Maniu nr. 4 (pl. II), în secţiunea S 02 (de 4,50 × 1,75 m), situată aproximativ în zona centrală a spaţiului cercetat, a fostsurprinsă o groapă aparţinând epocii romane. Aceasta avea diametrul de 4,50 m şi seîntindea pe aproape toată suprafaţa secţiunii, fiindu-i delimitată numai limita sudică (pl.

XIII a/2). Latura ei estică a mai fost surprinsă pe o porţiune de 1,80 × 0,60 m în secţiu-

nea S 03, situată la est de S 02. În schimb limitele ei de nord şi de vest au fost grav afectate de locuirile ulterioare medio-moderne, motiv pentru care nu a putut fi cercetatdecât fundul gropii292. Acesta din urmă a fost amenajat cu un strat de lemn, care atingea 0,08 m grosime în unele locuri. Umplutura gropii a fost constituită dintr-un numerosmaterial ceramic roman, între care şi multe rebuturi (fig. 7). Acest lucru i-a determinatpe autorii descoperirilor să considere că groapa în discuţie ar putea reprezenta locul încare se aruncau rebuturile rezultate din activitatea unui atelier ceramic, necunoscut până

în acel moment293. Descoperirea acestei gropi de rebuturi este extrem de importantă pentru atestarea directă a unei producţii ceramice locale la Napoca , până în acest mo-ment nefiind găsite dovezi clare în acest sens. Din punct de vedere cronologic, în lipsa altui gen de material arheologic cu excepţia celui ceramic (aflat în curs de prelucrare),putem formula o ipoteză de lucru pe baza situaţiei stratigrafice (pl. XIII a/1). Astfel,groapa de rebuturi a fost amplasată peste un strat de pământ negru, compact, în care aufost descoperite fragmente ceramice romane amestecate cu cioburi neolitice, sub care se

aflau un alt nivel preistoric (strat brun deschis cu puţine fragmente neolitice) şi pietrişulgeologic, steril din punct de vedere arheologic. Pe de altă parte, aceeaşi groapă derebuturi a fost tăiată de un zid din pietre legate cu mortar, orientat est-vest, ce a avut şiun nivel de construcţie, prins în suprafaţă în secţiunea S 02294. Prin urmare, groapa de



rebuturi a fost construită peste un alt nivel roman, deci ea ar fi putut aparţine uneia dinfazele de lemn ale aşezării de la Napoca . Luând în considerare în acelaşi timp că ea a fost

descoperită la circa 100 m nord de locul de amplasament al MonumentuluiMemorandiştilor, unde au fost dezvelite atelierul de fibule şi urmele unei fierării şi unde,tot pe suprafaţa acestuia, spre nord, a fost găsit un sigillum pentru decorarea vaselor terra sigillata , este posibil ca groapa de rebuturi ceramice descoperită pe str. Iuliu Maniu nr. 4să reprezinte vestigiile atelierului ceramic pe care îl presupuneam a fi în zonă. În acestfel, în colţul sud-estic al aşezării (B-dul Eroilor – str. Iuliu Maniu) am avea evidenţa arheologică a existenţei unui veritabil cartier meşteşugăresc, care să-şi fi desfăşurat

activitatea în perioada Traian – Hadrian.*

Incursiunea întreprinsă pentru identificarea izvoarelor cu privire la ceramica de la Napoca ne-a oferit o imagine interesantă. Dispunem de un număr redus de sursecare să ne ofere informaţii directe cu privire la producţia ceramică de pe acest sit – untipar de lucerna , trei tipare de medalioane, un sigillum pentru decorarea tiparelor de

terra sigillata , o ştampilă cu nume de producător pentru pentru vase de tip mortaria (sau pentru marcarea materialelor de construcţie), numele unui producător local deopaiţe, RVSTIK(VS), un fragment din începutul sau terminaţia numelui unui olarcare fabrica vase ştampilate, posibili producători particulari de materiale de construc-ţie. În cazul tiparelor nu există pozitive care să fi fost produse în acestea, în schimbdispunem de un poanson pentru decorarea tiparelor sigillatelor locale, fără a avea şivase ornamentate cu ajutorul lui. Situaţia este cu atât mai mult îngreunată cu cât nu

au fost depistate până acum cuptoare pentru arderea ceramicii sau urmele vreunuiatelier295. Descoperirea sigillum-ului pentru decorarea tiparelor de TS în zona atelieru-lui de fibule ne poate sugera, ca ipoteză, o posibilă amplasare a atelierului ceramic înaceeaşi zonă, în imediata apropiere fiind şi un atelier de fierărie, spre sud, iar la cca 100 m spre nord de acestea a fost descoperită groapa cu rebuturi ceramice. Prin ur-mare, în faza premunicipală a aşezării (perioada Traian – Hadrian) în zona respectivă ar fi putut fi un fel de „cartier” meşteşugăresc, constituit din mai multe ateliere, inclu-siv din cel ceramic. În perioada următoare (Hadrian – Antoninus Pius), atelierele res-pective au fost dezafectate, fiind imposibil de precizat unde au fost mutate ele, cu si-guranţă în exteriorul incintei fortificate a oraşului, aşa cum se procedează în modobişnuit. Pe baza informaţiilor pe care le deţinem în prezent (care în bibliografia de



C. PROBLEME DE METODOLOGIE ŞI TERMINOLOGIEÎN STUDIUL CERAMICII ROMANE DIN DACIA

Analiza ceramicii romane de pe un sit arheologic presupune, în primul rând,elaborarea unei metodologii sau adoptarea uneia deja existente, care corespunde mate-rialului existent şi datelor de care dispunem în legătură cu descoperirea lui.

În literatura de specialitate există mai multe criterii de clasificare a ceramicii

romane. Trebuie menţionat de la început că în nici una dintre lucrările de specialitatenu a fost folosit un singur criteriu pentru întocmirea de tipologii ceramice, ci a fostconsiderat drept primordial unul dintre ele, fiind secondat de unul sau mai multecare, fiecare au contribuit la conturarea unui tablou cât mai obiectiv privindimporturile şi producţia locală de pe un anumit sit, regiune, provincie. Vom expunepe scurt principalele criterii cunoscute şi vom încerca să motivăm utilizarea, în cazulmaterialului ceramic de la Napoca , a unuia sau a altuia dintre ele.

1.1. Criteriul stilistic . Este utilizat în analiza ceramicii de lux (de import), carese individualizează atât prin tehnici speciale de producere şi ornamentare (decor înrelief, ştampilat, în tehnica barbotinei, aplicat, pictat etc.), cât şi prin locul de prove-nienţă al atelierelor care au produs-o (terra sigillata nord-italică, sud-gallică; ceramică de Trier, gallo-belgică etc.). Acest criteriu este unanim acceptat şi folosit în toate mo-nografiile ceramice, cele de sit sau în sintezele referitoare la ceramica romană din pro-vinciile occidentale ale Imperiului roman296, pentru partea orientală a acestuia existândalte tipuri ale ceramicii de lux 297. Acest criteriu a fost utilizat şi de cercetătorii românicare au publicat ceramică romană. În ideea racordării noastre la un sistem de clasifi-care şi la o terminologie în domeniu unanim acceptate, am folosit criteriul stilistic înanaliza ceramicii de lux de la Napoca .

1.2. Criteriul cronologic . Este utilizat pentru publicarea materialului ceramicacolo unde există contexte stratigrafice bine datate, complexe închise etc. Acest criteriu

este ideal pentru urmărirea evoluţiei tipologice a ceramicii de pe un sit sau la nivel deprovincie. El este folosit frecvent drept criteriu principal pentru publicarea materialu-lui ceramic roman (asociat cu celelalte categorii de artefacte) de pe un sit sau la publi-carea monografiilor ceramice în ţările vest-europene care au aparţinut Imperiului ro-man unde săpăturile stratigrafice se practică de multă vreme298 sau în provinciile înve



săpături arheologice, vor fi discutate în capitolul referitor la stadiul cercetărilorarheologice şi provenienţa materialului ceramic (II.b şi II.c). Din păcate însă, cu

excepţia săpăturii de salvare de pe str. Prahovei nr. 12, din care au fost publicate nunumai ceramica, ci şi celelalte categorii de artefacte descoperite300, celelalte puncteamintite de pe teritoriul oraşului dispun numai de rapoarte preliminare, în care aufost discutate fazele de locuire ale complexelor respective (str. V. Deleu)301 sau au fostpublicate anumit categorii de artefacte302, fără a exista monografiile arheologicecomplete ale acestora. Mai adăugăm faptul că o parte dintre piesele ceramice de la Napoca , îndeosebi cele speciale, precum şi vasele întregi sau întregibile, provin din

săpături vechi făcute în anii 1944–1948 în P-ţa Libertăţii (Unirii) sau în 1951 pelocul de amplasare a Palatului Telefoanelor, care nu au fost publicate şi de la care fiecă dispunem numai de adâncimi, fie că nu au contexte stratigrafice. Totodată, peteritoriul anticei Napoca nu a fost publicat materialul descoperit în necropoleleromane, care să ne ofere repere cronologice şi posibilităţi de încadrare, prin analogii,pentru alte recipiente lipsite de contexte stratigrafice. Din toate aceste motive nu am

putut adopta criteriul cronologic ca primordial în analiza ceramicii romane de la Napoca . Acolo unde contextele stratigrafice au existat, am făcut precizările de rigoareşi, în cazul fiecărei categorii ceramice analizate, am făcut şi observaţiile cronologicecorespunzătoare.

Totodată însă, pentru a avea un reper al evoluţiei în timp a materialului cera-mic inclus în prezenta lucrare, am realizat tabele cronologice, aflate la sfârşitulilustraţiei grafice a vaselor (pl. CVI–CXII). Menţionăm însă că datarea celor trei faze

de lemn şi două de piatră ale aşezării de la Napoca propusă de noi se bazează numai perapoartele preliminare şi pe publicarea anumitor categorii de artefacte de pe siturile deunde provine materialul ceramic. Până la publicarea monografiilor arheologice, acestesecvenţe cronologice rămân cu rol orientativ , ele aducând însă un plus de informaţie pri-vind situaţia ceramicii de epocă romană de la Napoca comparativ cu încadrarea generală binecunoscută (secolele II–III p. Chr.). Precizăm de asemenea că în acestetabele nu am inclus decât recipientele cu context arheologic sigur, încadrate în

secvenţele cronologice menţionate. Cele care au avut o datare mai largă – gen „prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.”, „mijlocul secolului al II-lea p. Chr. – secolul alIII-lea p. Chr.” nu au fost incluse aici, deoarece în stadiul actual al cercetărilor nu araduce informaţii utile pentru datarea materialului ceramic de la Napoca .

d l i ă i â ă ( 140 160 Ch ) d ă fii d i



drare cronologică mai restrânsă (cca 140–160 p. Chr.), dată fiind prezenţa unuinumăr mare de sigillate lise, acest lucru nu a fost pe deplin realizabil. Întrucât el nu a

putut fi încadrat precis într-una dintre secvenţele cronologice ale aşezării, a figuratseparat pe tabelul menţionat.În acelaşi timp precizăm că în tabelele respective am reprezentat tipurile

principale de vase şi numai în cazul unor recipiente cu decoruri speciale sau care erauîntregi/întregibile am inclus mai multe exemplare din acelaşi tip. Sperăm că această imagine de ansamblu asupra caracteristicilor faciesului ceramic existent în diferitelefaze de evoluţie ale aşezării napocense să aducă un plus de informaţie asupra vieţii

economice a acesteia.1.3.Criteriul tipologic. Acest criteriu, bazat pe analiza formelor vaselor, a fost

de asemenea des utilizat, forma fiind socotită elementul-cheie în studiul ceramicii. Analiza tipologică a ceramicii romane a început prin elaborarea de serii-tip ale vaselorterra sigillata de către H. Dragendorff în 1895 şi a continuat prin publicarea unortipologii valabile pentru un sit, o regiune sau pentru o categorie ceramică. Tipurile de

vase reflectă ansamblul activităţii ceramice de pe un sit, oferă termeni de comparaţiecu formele de pe alte situri, precum şi o serie de alte informaţii cu ajutorul cărora sepoate constitui o imagine cât mai apropiată de ceea ce reprezintă producţia ceramică în ansamblu304. Sunt numeroase exemplele în care acest criteriu a fost folosit pentruanaliza ceramicii romane din diferite regiuni ale Imperiului roman305 sau din Dacia 306,respectiv Moesia 307, seriile-tip rămânând până în prezent cel mai uzitat sistem destudiere a ceramicii. În actualul stadiu al cercetărilor sitului şi a ceramicii romane de la

Napoca , criteriul tipologic a reprezentat şi pentru noi modalitatea cea mai potrivită pentru abordarea veselei ceramice, în corelaţie cu alte criterii.

1.4. Criteriul funcţionalităţii ni se pare cel mai apropiat de ceea ce vedeauanticii în recipientele pe care le produceau şi le foloseau, pentru că dincolo de oricesistem modern de clasificare a ceramicii cea mai importantă pentru aceştia a fostutilizarea lor. Acest criteriu a reprezentat mai rar criteriul principal pentru clasificarea

ceramicii romane308

, el fiind însă asociat, în majoritatea cazurilor, cu criteriile enunţatemai sus. Am folosit criteriul funcţionalităţii cu prioritate în cazul ceramicii de uzcomun de la Napoca , pentru o tratare unitară a acesteia. Este adevărat că el putea fiaplicat în acelaşi timp şi ceramicii de lux, însă cum aceasta are o metodologie propriede abordare am preferat să o respectăm în ideea racordării noastre la standardele

b i î i i l l i i 309 C l i i i i d 1



buie întreprinse asupra materialului ceramic309. Cele trei etape amintite cuprind: 1. oanaliză primară, vizuală, menită să ducă la împărţirea fragmentelor ceramice pe cate-

gorii de paste şi descrierea fiecărei categorii de paste şi nu a fiecărui vas sau ciob înparte; 2. analiză petrografică a secţiunii subţiri a cioburilor, care duce la determinarea componentelor particulare ale pastelor; în acest caz, identificarea unui mineral parti-cular sau a unui anumit tip de rocă poate determina identificarea sursei de lut saupoate indica dacă fragmentul respectiv este un import sau un produs local. De aseme-nea, analiza texturii pastelor, respectiv a dimensiunilor, formei şi modului de dispu-nere a unor componente ale acestora, pot duce la punerea în evidenţă a particularită-

ţilor unor tipuri de paste; 3. analiza chimică, ce se poate realiza prin mai multe tehnicica activarea cu neutroni sau expunerea la raze X. Compoziţia chimică a pastei estemăsurată şi exprimată în procente pentru elementele majore prezente şi în ppm =părţi-per-milion, pentru componentele minore. Exemplele analizate chimic sunt apoicomparate cu alte eşantioane de paste, de regulă provenite din surse cunoscute310.Studierea ceramicii romane din Britannia prin socotirea tipurilor de paste drept crite-

riu de bază, a dus la o foarte bună cunoaştere a centrelor de producţie din această pro-vincie şi la posibilitatea determinării produselor de import de cele locale prin elabora-rea unui catalog general de referinţă al pastelor311. Totodată, analize de paste şi clasifi-cări ale ceramicii romane pe baza tipurilor acestora s-au făcut şi se fac şi în alte ţări dinvestul Europei (Franţa – M. Picon, Germania, Austria – Carnuntum312, Italia 313) etc.

Am considerat necesară această incursiune asupra analizei petrografice şi chi-mice a tipurilor de paste pentru a face mai accesibilă înţelegerea modului în care stu-

diile interdisciplinare pot contribui la o mai bună cunoaştere a ceramicii romane. Astfel de studii implică analizarea unui număr mare de eşantioane de paste, carepresupun costuri financiare şi de timp, ca şi existenţa unor proiecte comune cu spe-cialişti geologi, fizicieni, chimişti etc., precum şi o dotare cu aparatură corespunză-toare. Or, toate aceste condiţii, absolut necesare pentru o analiză ştiinţifică a tipurilorde paste, sunt numai la începuturi la noi, impietând astfel asupra unei studieri mo-derne a ceramicii romane.

În cazul materialului ceramic de la Napoca , am întreprins analize petrograficeşi mineralogice ale pastelor în vederea stabilirii tipurilor locale. Eşantioanele supuseanalizei au fost însă reduse numeric (29), neavând mijloace materiale pentru a putea opera cu un număr cât mai reprezentativ de astfel de probe. Pe de altă parte, nu dis-

mică locală a fost descoperită numai în toamna anului 2007 ceea ce a făcut imposi



mică locală, a fost descoperită numai în toamna anului 2007, ceea ce a făcut imposi-bilă efectuarea de analize asupra câtorva exemplare găsite aici. Corina Ionescu şi

Lucreţia Ghergari de la Catedra de Geologie şi Mineralogie a UBB, care au efectuatanalize arheometrice pe pastele respective, au reuşit să determine sursa de lut folosită de meşterii olari de la Napoca , identificând astfel principalele tipuri de paste produselocal (vezi cap. IV). În acelaşi timp, nu dispunem decât de puţine analize similare depe alte situri, care să ne permită comparaţii în acest sens. De aceea, nu am abordatdrept criteriu principal pentru clasificarea ceramicii de la Napoca tipul de pastă.

2. Clasificarea ceramicii romane de la Napoca

Sintetizând cele expuse mai sus, pentru clasificarea ceramicii romane de la Napoca , am optat pentru criteriul tipologic , dublat de cel al funcţionalităţii vaselor şi,acolo unde am dispus de contexte stratigrafice bine datate, de cel cronologic . În cazulceramicii de import sau produsă şi decorată în tehnici speciale, am apelat la criteriul

stilistic unde există o terminologie şi serii-tip unanim acceptate de literatura de specia-litate. La acestea se adaugă prelucrarea ceramicii de tradiţie La Tène târzie, care la rân-dul ei este tratată după tehnologia de producere (cu mâna sau la roata olarului) în stu-diile de specialitate, ceea ce ne-a determinat respectarea acestui criteriu în ceea ce opriveşte. Includerea ei în lucrarea de faţă se justifică prin faptul că ea aparţine epociiromane şi pentru că are rolul să reflecte raporturile dintre autohtoni şi romani pe de oparte sau să individualizeze existenţa unor categorii de colonişti care se caracterizează prin artefacte specifice, inclusiv printr-un anumit tip de ceramică. Până acum, în lite-ratura de specialitate din România, ceramica de tradiţie La Tène târzie a fost tratată separat de ceramica romană descoperită în acelaşi context, fiind considerată unul din-tre argumentele continuităţii populaţiei dacice în timpul stăpânirii romane. Studierea ei împreună cu ceramica romană în monografiile ceramice credem că va oferi o ima-gine reală asupra păstrării tradiţiilor autohtone în producerea ceramicii sau, dimpo-

trivă, asupra romanizării rapide a populaţiei native. Aceasta este modalitatea corectă deanaliză a acestui tip de ceramică, care în cazul altor provincii ale Imperiului a fostfăcută de multă vreme315.

În încercarea de a întreprinde o analiză modernă a ceramicii romane de la N î â â d f l El f

Pentru a ne racorda la ceea ce înseamnă un studiu modern al ceramicii am



Pentru a ne racorda la ceea ce înseamnă un studiu modern al ceramicii, amintrodus coduri ale formelor, pastelor şi decorurilor, menită să faciliteze înţelegerea şi

controlul materialului ceramic numeros. În acest sens, am dat un număr de codformelor principale ale ceramicii de uz comun cu cifre arabe, după ce au fost grupateîn prealabil după criteriul funcţionalităţii. În cazul formelor care au imitat modeleprovenite din repertoriul ceramicii de lux cu denumiri consacrate, am dat numărul decod al formei generale şi am prescurtat denumirea după repertoriul ceramicii terra sigillata (spre exemplu: bol (= forma 3) imitaţie Drag. 37 = 3DR 37; farfurie (= forma 2) imitaţie Drag. 42 = 2DR 42 etc.). Pentru tipuri diferite în cadrul aceleaşi forme am

utilizat ca sigle litere mari, iar pentru variante ale aceluiaşi tip am folosit cifre arabe. Am codificat de asemenea şi repertoriul motivelor decorative, introducând siglepentru identificarea lor (STAMP = decor ştampilat; IRP = înveliş roşu pompeian;

APLR = ornament aplicat în relief etc.) (vezi mai jos codurile tipurilor de decor). Deasemenea, pentru forme de vase care au fost ornamentate în tehnici speciale, dar caresunt întâlnite şi în repertoriul ceramicii comune, am recurs la introducerea siglei

tehnicii respective, urmată de codul formei recipientului, pentru a nu crea confuzii înutilizarea aceloraşi simboluri pentru recipiente aparţinând unor categorii diferite (deexemplu bol ştampilat de tip A1 = CS 3 A1; bol din categoria ceramicii comune detip A1 = CC 3 A1 etc.)

În ceea ce priveşte codificarea tipurilor de paste, aici dificultăţile au fost multmai mari pentru întocmirea lor, deoarece nu am putut efectua decât un număr redusde analize de paste şi nu am avut termeni de comparaţie cu produsele altor ateliere din

Dacia, care să beneficieze de rezultatele aceloraşi analize. Din această cauză, pentruceramica fină de import am preferat o descriere a pastei fiecărui vas sau fragment ce-ramic, folosind codul Munsell pentru determinarea culorilor316, cod care este unanimacceptat de ceramişti şi uzitat la ora actuală în toate lucrările privind ceramica romană din Occident. Totodată, la acelaşi tip de ceramică am încercat să fac o descriere ma-croscopică cât mai precisă a componentelor pastelor, a dimensiunilor acestora, pentru

a permite, pe viitor, o eventuală identificare a lor. Acelaşi lucru l-am făcut cu ceramica de tradiţie La Tène târzie, pentru mai uşoara comparare a pieselor descoperite cu piesesimilare de epocă dacică, respectiv romană.

Acolo unde au existat analize de laborator, cu indicarea provenienţei pastelor(de import sau locale) am precizat acest lucru în catalog În acelaşi timp pentru unele

Codurile principalelor categorii ceramice analizate sunt următoarele:



Codurile principalelor categorii ceramice analizate sunt următoarele:

TS = terra sigillata ;

TSI = terra sigillata de import;TSTP = terra sigillata tardo-padana;TSSG = terra sigillata sud-gallică;TS LGF = terra sigillata produsă la La Graufesenque;TSCG = terra sigillata central-gallică;TS LEZ = terra sigillata produsă la Lezoux;TSEG = terra sigillata est-gallică;TS RHZ = terra sigillata produsă la Rheinzabern;TSL = terra sigillata locală;CER C = ceramică de cult;CS = ceramică ştampilată;CGBSW = Central Gaulish black slipped ware (ceramică cu slip negru

produsă în Gallia centrală);

COLC = (ceramică de tip) Colchester;CPF = ceramică cu pereţi fini;GLZ = ceramică glazurată.

Codurile motivelor decorative:

APLR = decor aplicat în relief;BRB = decor în tehnica barbotinei;

EXC = decor excizat (în tehnica „cut glass”);INC = decor incizat;IRP = înveliş roşu pompeian;PICT = decor pictat;STAMP = decor ştampilat.

Codurile formelor ceramice, după criteriul funcţionalităţii, sunt următoarele:

Vasa escaria : 1A. platouri;2. farfurii;3. boluri;4 castroane;

Vase pentru păstrat şi transportat lichide:



Vase pentru păstrat şi transportat lichide: 13. ulcioare;

14. căni;15. amforete16. dolia.

Ceramica de cult: 17. paterae ;18. cratere;19. turibula .

Codurile de paste. La elaborarea acestora, am pornit de la început cu depar-tajarea lor după tipurile de ardere. Sunt cunoscute patru moduri principale de ardere,care rezultă din combinarea a două arderi şi a două postarderi:

• modul (tipul A) – ardere reductantă, postardere oxidantă;• modul (tipul B) – ardere reductantă, postardere reductantă;• modul (tipul) C – ardere oxidantă, postardere oxidantă;• modul (tipul) D – ardere oxidantă, postardere reductantă 317.

Atât în ceea ce priveşte ceramica fină, cât şi cea comună, au fost utilizateîndeosebi modurile B şi C de ardere, mai puţin frecvent fiind modul A. Modul D esteconsiderat în general ca foarte greu de realizat. Pentru simplificarea menţionării aces-tora, am recurs la siglele:

O = modul de ardere C (oxidant);R = modul de ardere B (reductant);R/O = modul de ardere A (reductant/oxidant).

Acestea sunt primele indicative cu privire la tipurile de paste. Tehnicile deproducere a ceramicii, respectiv cu mâna sau la roata olarului au fost aplicate numai încazul ceramicii de tradiţie La Tène târzie, unde clasificarea vaselor s-a făcut în funcţiede acest criteriu. Pentru ceramica romană de la Napoca , lucrată exclusiv la roata olaru-lui nu am mai considerat necesară introducerea şi a acestui element, pentru a nu în-greuna şi mai mult sistemul de codificare.

Cel de-al doilea element important în clasificarea pastelor îl constituie calita-tea/fineţea acestora. Pentru definirea acesteia, am procedat atât la analize de laborator(mineralogice şi petrografice), cât şi la observaţii făcute prin cercetarea macroscopică a componentelor constitutive ale acestora. Calitatea are în compunere mai mulţi factori,care se referă la: granulometrie (elementele componente ale pastelor, cu caracteristicile

1. Pasta ceramică fină (fig. 2–4*; pl. I*, fig. 1–5*) este constituită din compo-



( g ; p , g 5 ) pnente mai mici de 0,01 mm, care constau din minerale argiloase, cuarţ, mice, feldspat,

carbonaţi şi oxizi de fier (fig. 2–3*). Fabricul este omogen, cu structură lutitică slabsiltică (granulometric este o pastă fină) şi textură orientată sau neorientată (fig. 4*).Porozitatea este medie şi porii au dimensiuni mici. Caracteristice pentru pasta fină sunt bioclastele, respectiv foraminiferele fosile (globigerinele) provenite din materia primă (tabelul 2*). Pasta fină a fost arsă la diferite temperaturi şi au fost delimitatedouă domenii termice principale: între 850 şi 950 oC şi respectiv între 950 şi 1050 oC.

Atmosfera de ardere a fost în general oxidantă şi constantă.

2. Pasta ceramică semifină (fig. 6–11*; pl. I*, fig. 6–9*; pl. II*, fig. 1–2*) aremajoritatea componentelor mai mici de 0,05–0,06 mm, cele mai mari de 0,05 mmfiind sub 15%. Componentele sunt minerale argiloase, cuarţ, feldspat, mice, carbonaţişi oxizi de fier, la fel ca şi la pastele fine, cu deosebirea că apare o cantitate mai ridicată de cuarţ. Şi pasta semifină conţine foraminifere fosile, respectiv resturi de globigerine(tabelele 4–5*). Fabricul pastei semifine este în general orientat. Temperaturile la careau fost arse pastele semifine s-au limitat la un interval mai îngust, respectiv între 900şi 1000 oC. Atmosfera de ardere a fost în general oxidantă şi constantă.

3. Pasta ceramică grosieră (fig. 12–17*; pl. II*, fig. 3–9*) este constituită dinminerale argiloase şi mice la care se adaugă cantităţi însemnate de cuarţ, feldspat, car-bonaţi şi îndeosebi fragmente de roci cuarţitice. Fragmentele mai mari de 0,05 mmreprezintă peste 15% din masa pastei şi adesea apar fragmente mai mari de 1–2 mm.Caracteristic pentru pasta grosieră este prezenţa cioburilor pisate şi a agregatelor

hematitice (provenite din sol). Şi pasta grosieră conţine carbonaţi şi oxizi de fier, doarincidental apar resturi de fosile (tabelele 6–7*). Temperaturile la care au fost arse pas-tele grosiere sunt mai scăzute şi se încadrează în domeniul 900–950 oC. Atmosfera cuptorului a fost în general reducătoare dar variabilă.

Pentru cele trei calităţi de paste vor fi folosite ca sigle cifre arabe, exact în or-dinea în care ele au fost prezentate în rândurile de mai sus.

Culoarea pastelor, aflată în strânsă legătură cu tipul de ardere şi elementele

care o compun a fost la rândul ei codificată. Astfel, pentru definirea ei am folositCodul Munsell, pentru vasele arse oxidant paleta coloristică mergând de la gălbui-roş-cat (Munsell 5 YR, 6/8, 6/6 reddish yellow), la foarte multe nuanţe de roşu (Munsell2,5 YR, 7/8, 7/6, 6/8, 6/6; 10 R, 7/6, 6/8 light red; Munsell 10 R, 5/8; 2,5 YR 5/8 –

ceramică grosieră. Pentru definirea mai detaliată a calităţii acestora, care să aibă în



g ţvedere structura şi degresanţii utilizaţi, am recurs la literă mică, ea reprezentând

structura pastelor, respectiv alcătuirea matricei corpului ceramic. Aceasta din urmă poate să fie:a. microcristalină – toţi componenţii pastei sunt cristale netransformate şi

semnifică o temperatură scăzută de ardere;b. microcristalin sinterizată – structură la care componenţii cristalini încep să

se topească, temperatura de ardere fiind cuprinsă între 600–700 oC;c. microcristalin vitroasă – între componenţii cristalini apare sticlă în propor-

ţie cuprinsă între 20–70% din masa pastei, temperatura de ardere fiind de 800 oC;d. sticloasă sau vitroasă – peste 70% din masa pastei este transformată în sticlă,

temperatura de ardere fiind de peste 1000 oC.Siglele prin care a fost denumită structura matricei corpului ceramic au fost

utilizate în ordinea enumerată mai sus, ca şi în cazul degresanţilor (vezi mai jos descri-erea lor).

Degresanţii, adăugaţi pentru mărirea gradului de plasticitate al lutului, înfuncţie de situaţiile întâlnite în eşantioanele de paste analizate, au fost grupaţi înurmătoarele categorii:

d. silicios (cuarţ);2. cioburi pisate;3. calcare (calcit);4. silicios (cuarţ) + cioburi pisate;

5. silicios (cuarţ) + calcare (calcit);6. cioburi pisate + calcare (calcit);7. cioburi pisate + calcare (calcit) + cuarţ;8. calcare (calcit) + fibre vegetale;9. silicios (cuarţ) + bioclaste (microfosile).Degresanţii observaţi în compoziţia acestora i-am simbolizat cu altă cifră

arabă. Pentru textura şi orientarea lamelelor de lut, care pot fi stabilite cu precizie

numai microscopic, am preferat să dăm explicaţii în text, pentru a nu recurge la noisigle. O literă mică se va referi la sfârşit la modul de tratare al suprafeţelor, respectiv la prezenţa firnisului sau a angobei şi în care zonă a vasului apare:

a. firnis (angobă) prezent pe întreaga suprafaţă;

I. Ceramica arsă oxidant (O)



1. Ceramică fină

O1b1a (proba V. 51 977) = pastă arsă oxidant, fină, compactă, neorientată, cu struc-tura cristalin sinterizată, cu particule de cuarţ ca degresanţi; culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red), cu firnis cărămiziu, exfoliat, prezent pe întreaga suprafaţă.O1b1 (proba V. 48 597, fig. 2*; pl. I, fig. 5*) = pastă arsă oxidant, fină, cu porozitatemedie, matricea slab cristalină la amorfă, cu cristaloclaste de cuarţ, mice, precum şipori secundari; culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/8 reddish yellow).O1b1 (proba V. 48 567, pl. I*, fig. 2*) = pastă arsă oxidant, fină, cu porozitate medie,

orientată, cu matricea slab cristalină la amorfă, cu particule de cuarţ şi mice ca degre-sanţi; culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/8 reddish yellow).O1b4b (proba V. 47 695, pl. I*, fig. 3*) = pastă arsă oxidant, fină, compactă, matricea microcristalină slab sinterizată, cu cristaloclaste de cuarţ şi ceramoclaste ca degresanţi;culoare roşcat-gălbuie (Munsell 5 YR, 5/8 yellowish red), cu firnis maroniu roşcat(Munsell 10 R, 6/8 red) strălucitor, numai în exterior.

O1b8 (proba V. 49 179) = pastă arsă oxidant, fină, compactă, textura orientată, custructură microcristalin sinterizată, cu calcare şi sporadic cu fibre vegetale ca degre-sanţi; culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/6 reddish yellow).O1b1c (proba V. 49 143) = pastă arsă oxidant, fină, compactă, mediu orientată, custructură microcristalin sinterizată, cu particule de cuarţ ca degresanţi; culoare roşiedeschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red), angobă roşie-vişinie numai pe suprafaţa exte-rioară şi pe buză, în interior.

O1c6 (proba V. 48 521, fig. 4*; pl. I*, fig. 4*) = pastă arsă oxidant, fină, cu porozitatemedie, lamele de lut mediu orientate, cu structură microcristalin vitroasă, cu calcare şicioburi pisate ca degresanţi; culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/6 reddish yellow). O1c5a (proba V. 47 316, pl. I*, fig. 1*) = pastă arsă oxidant, fină, poroasă, orientată,cu structură microcristalin vitroasă, cu particule de cuarţ şi calcit ca degresanţi; culoaregălbui-roşcată (Munsell 2,5 YR, 7/8 light red), cu firnis maroniu-roşcat deschis, mat,relativ bine păstrat în interior, exfoliat în exterior.O1d7a (proba V. 47 529) = pastă arsă oxidant, fină, compactă, orientată, cu structură cristalin sinterizată, cu particule de cuarţ, mice, ceramoclaste şi calcit ca degresanţi;culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), cu firnis roşu strălucitor în interior, mat înexterior.

roniu-roşcat deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/4 light reddish brown) în fractură şi în in-



terior, gri-albăstruie în exterior.

O2c5a (proba V. 47 371, fig. 7–9, 11*; pl. I, fig. 9*) = pastă arsă oxidant, semifină, cumatrice microcristalină slab sinterizată, cu particule de cuarţ şi calcit ca degresanţi;culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red), cu firnis de aceeaşi culoare cupasta, strălucitor, pe întreaga suprafaţă.O2c1b (proba V. 16 162, fig. 10*; pl. I, fig. 8*) = pastă arsă oxidant, semifină,poroasă, orientată, cu structură microcristalină slab sinterizată, foarte birefringentă, cubioclaste şi cristale de cuarţ ca degresanţi, pori secundari de formă neregulată; culoare

roşie deschisă (Munsell 5 YR, 6/8 reddish yellow), cu firnis maroniu-roşcat deschis,metalizat, numai pe suprafaţa exterioară.O2d1a (proba V. 47 378) = pastă arsă oxidant, semifină, cu porozitate medie, custructură microcristalină sinterizată, cu particule de cuarţ ca degresant; culoare roşcat-gălbuie (Munsell 5 YR, 5/6 yellowish red), cu angobă maroniu-roşcată pe întreaga suprafaţă.

O2d5b (proba V. 16 148, pl. II, fig. 1*) = pastă arsă oxidant, semifină, cu porozitatemedie, cu lamele de lut neorientate, cu structură vitroasă, cu particule de cuarţ şi calcitca degresanţi; culoare roşcat-gălbuie (Munsell 5 YR, 5/6 yellowish red), cu firnis deaceeaşi culoare cu pasta, uşor metalizat, numai pe suprafaţa exterioară.O2d7a (proba V. 47 378, pl. I*, fig. 7*) = pastă arsă oxidant, semifină, cu porozitatemedie, textura slab orientată, cu structură vitroasă, cu particule de cuarţ, calcit şicioburi pisate ca degresanţi; culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red), angobă maroniu-

roşcată pe întreaga suprafaţă.

3. Ceramică grosieră O3b5 (proba V. 51 968, fig. 16–17*; pl. II, fig. 9*) = pastă arsă oxidant, grosieră, cumatrice microcristalină-amorfă, cu cristaloclaste fine de cuarţ şi feldspat, litoclaste decuarţite şi şisturi cuarţitice micacee drept degresanţi; culoare roşie (Munsell 10 R, 5/8

red), cu miezul gri, datorită arderii incomplete.O3b6 (proba V. 49 103) = pastă arsă oxidant, grosieră, poroasă, cu matricemicrocristalină sinterizată, cu particule de calcit, lamele de mice; culoare roşcat-gălbuie (Munsell 5 YR, 5/6 yellowish red).O3b7 ( b V 48 618 fi 12 15* l II fi 7*) ă ă id i ă

2. Ceramica semifină R2b5 ( b V 47 425 l II fi 3*) ă ă d ifi ă ă



R2b5 (proba V. 47 425, pl. II, fig. 3*) = pastă arsă reductant, semifină, poroasă, tex-

tură parţial orientată, cu structură microcristalin sinterizată, cu particule de calcare şicalcit ca degresanţi; culoare gri închis (Munsell 7,5 YR, N6/).R2c5b (proba V. 47 420, pl. II, fig. 2*) = pastă arsă reductant, semifină, cu porozitatemedie, lamele de lut mediu orientate, structura cristalin vitroasă, cu particule de cuarţşi calcit ca degresanţi; culoare gri (Munsell 2,5 YR, N6/ gray), cu firnis gri închis pesuprafaţa exterioară.

3. Ceramica grosieră R3b4 (proba V. 48 274, pl. II, fig. 8*) = pastă arsă reductant, grosieră, de porozitatemedie, textură parţial orientată, cu structură microcristalin sinterizată, având ca degre-sanţi particule de cuarţ şi cioburi pisate; culoare maroniu-roşcată (Munsell 5 YR, 4/4reddish brown).R3c1 (proba V. 47 707) = pastă arsă reductant, grosieră, compactă, textură neorientată, cu structură microcristalin vitroasă, având ca degresanţi particule de di-

mensiuni variabile de cuarţ; culoare gri-roşcată (Munsell 5 YR, 5/2 reddish gray).R3c5 (proba V. 48 436, pl. II, fig. 5*) = pastă arsă reductant, grosieră, compactă,textură neorientată, cu structură microcristalin vitroasă, având ca degresanţi cuarţ şicalcit; culoare gri închisă (Munsell Color Chart for Gley N4/, dark gray).R3d5 (proba V. 49 054) = pastă arsă reductant, grosieră, compactă, textură neorientată, cu structură microcristalin vitroasă, având ca degresanţi cuarţ şi calcit;

culoare cenuşiu-roşcată (Munsell 2,5 YR, 2,5/1 reddish black).R3d5a (proba V. 47 369, pl. II, fig. 4*) = pastă arsă reductant, grosieră, compactă, culamele de lut mediu orientate, cu structura vitroasă, cu incluziuni de cuarţ şi calcit dedimensiuni variabile; culoare gri (Munsell 2,5 YR, N6/ gray), miez maroniu (ardereincompletă), firnis gri închis, aproape negru, pe întreaga suprafaţă. R3d7 (proba V. 47 514, pl. II, fig. 6*) = pastă arsă reductant, grosieră, compactă, culamele de lut mediu orientate, cu structura vitroasă, cu incluziuni de cuarţ şi calcit de

dimensiuni variabile şi sporadic ceramoclaste; culoare cenuşie cu tente gălbui în in-terior, maroniu-gălbuie în interior (Munsell 10 YR, 5/6 gray).Totodată, acestor tipuri de bază de paste, majoritatea ilustrate prin fotografii

ale secţiunilor subţiri sau ale probelor analizate microscopic, le-am adăugat câteva va-d f l d d l d l f l

celei dintâi, metodologia de prezentare a ei impune descrierea fiecărei piese (am în ve-d î i l â d i i ill ) id ifi l d d



dere în primul rând ceramica terra sigillata ), pentru identificarea centrelor de produc-

ţie. În cazul celei de-a doua, datorită faptului că este diferită de ceramica romană co-mună (cu excepţia puţinelor exemplare lucrate la roata olarului), am preferat de ase-menea descrierea fiecărei piese, pentru mai uşoara comparare a lor cu produsele deepocă dacică.

3. Terminologia utilizată

Diversitatea formelor ceramicii romane face practic imposibilă cunoaşterea şiatribuirea denumirii latine tuturor tipurilor de recipiente descoperite în urma săpătu-rilor arheologice. Există o lucrare de referinţă despre denumirea latină a formelor derecipiente din epocă romană, datorată lui W. Hilgers320, care foloseşte izvoarele scriseşi reprezentările vaselor, în special de pe frescele pictate de la Pompei, însă atât în cazulprimei categorii de surse, cât şi în cazul celorlalte, în atenţia scriitorilor antici s-au aflat

vasele din metal şi din sticlă, mai puţin cele ceramice. Acest lucru nu impietează asu-pra determinării numelui antic al recipientelor din lut, ştiut fiind că multe dintre elesunt cópii ale recipientelor din metal sau din sticlă. Există însă vase, îndeosebi cele deuz comun, a căror denumire latină nu poate fi stabilită din lipsa informaţiilor cuprivire la ele în sursele menţionate. De aceea, în analiza fiecărei forme ceramice, amfăcut referire la numele latin al acesteia în cazul în care el a putut fi stabilit pebaza lucrării lui W. Hilgers. În situaţia în care nu am putut face atribuirea denumirii

antice, am folosit numele modern al formei respective, cu toate că şi în această privinţă nu există o terminologie unanim utilizată în bibliografia de specialitate,îndeosebi de la noi, nume diferite fiind date uneia şi aceeaşi forme. De aceea amîncercat să denumim formele ceramice discutate raportându-ne la lucrările de referinţă din Occident, cu toate că traducerea denumirilor respective este dificilă şi cu toate că termenii care pot fi folosiţi din limba română pentru numele respective nu sunt

întotdeauna adecvaţi celor din alte limbi internaţionale. În stadiul actual al cercetăriiceramicii romane, când codificarea formelor este tot mai frecvent utilizată, se preferă un număr de cod dat acestora, fără a se mai face teorii privind denumirea lor.

Totodată, în anumite subcapitole ale lucrării, am inserat discuţii cu privire la d l f l d l d

4. Catalogul materialului ceramic



În descrierea ceramicii romane de la Napoca am folosit următoarele coordonate:1. forma vasului, planşa;2. starea de conservare;3. dimensiuni;4. pastă, firnis;5. decor;6. alte observaţii;

7. contextul arheologic;8. datare;9. analogii;10. bibliografie;11. locul depozitării.

În cazul ceramicii fine, unde descrierea pastelor, a firnisului şi a decorurilor aunecesitat explicaţii mai ample, ca şi inserarea analogiilor pentru diversitatea mare de

situaţii existente, catalogul este mai complex. Pentru ceramica comună, unde formelese repetă cu o frecvenţă mai mare şi unde nu sunt atât de multe detalii de inclus, pre-zentarea catalogului este mai simplă, dată fiind şi codificarea formelor şi a pastelor,urmând însă aceeaşi ordine de prezentare. În cazul categoriilor ceramicii comune,analogiile au fost cuprinse în text, la discutarea formei şi a variantelor aferente.

Numerotarea pieselor inclus în catalog s-a făcut continuu, fiind înseriate atâtrecipientele care au fost ilustrate, cât şi cele care nu au figurat în ilustraţie, dar caresunt incluse în repertoriul formelor ceramice.

În catalog au fost folosite următoarele abrevieri:

d. g. = diametrul gurii (buzei);d. f. = diametrul fundului (bazei);d. max. = diametrul maxim;d. interior = diametrul interior;

d. p. = diametrul păstrat;h = înălţimea vasului;gr. p. = grosimea pereţilor;L = lungime;



tea viitorului oraş roman4. Faptul că presupusa formaţiune politico-militară dispunea de un potenţial economic ridicat manifestat prin activitatea unui atelier monetar cu



de un potenţial economic ridicat, manifestat prin activitatea unui atelier monetar cu

producţie mare şi de durată, i-a determinat pe autorii articolului în discuţie să afirmecă uniunea de triburi a dacilor Napocenses se afla într-o fază superioară de organizaredin punct de vedere politic, respectiv în etapa centralizării. Unul dintre argumenteleacestui proces îl reprezenta, în argumentaţia autorilor, tocmai existenţa unui ateliermonetar, care a emis masiv şi constant monede pentru necesităţile de comerţ intern, şipoate şi extern, ale uniunii de triburi5.

A fost chiar postulată ideea că „Napocenses ” trebuie să fi fost unul dintre tribu-

rile care au cooperat cu romanii după primul război dacic, neacordând apoi ajutor luiDecebal în al doilea război daco-roman. În consecinţă, după cucerirea, ei au primit unstatut mai bun decât cel de dediticii , care a fost dat majorităţii comunităţilor dacice6.

Identificarea pe baza descoperirilor monetare a posibilei existenţe a uneia dintre marile uniuni de triburi amintite de geograful Claudius Ptolemaeus , în lipsa altor dovezi, este foarte tentantă. Numai că teritoriul acestei uniuni – bazinulSomeşului Mic7 –, nu corespunde decât parţial cu cel al oraşului roman Napoca , iarepicentrul lui nu pare să fi fost pe Someşul Mic. În plus, din punct de vederecronologic, formaţiunea tribală respectivă este anterioară cu cel puţin două secoledatei întemeierii Napocăi romane şi nu avem nici un argument privind continuitatea ei până în timpul lui Traian.

În ceea ce priveşte posibilitatea suprapunerii aşezării romane Napoca peste cea dacică, istoricii şi arheologii care au abordat acest subiect au emis păreri diferite.

Astfel, M. Macrea considera că Napoca s-a dezvoltat pe locul unei vechi aşezări da-cice8. I. I. Russu era de părere că Napoca , menţionată de geograful Claudius Ptolemaeus alături de celelalte poleis ale Daciei din primii ani ai stăpânirii lui Traian,trebuie să fie considerată ca un punct – etapă, în care s-a stabilit o garnizoană (even-tual un detaşament de legiune sau o formaţie auxiliară), urmată aproape imediat degrupuri de locuitori civili, care s-au aşezat pe locul sau în imediata apropiere a vechiului

„oraş” (polis) daco-getic 9 (subl. n.). La rândul său, A. Bodor era de părere că oraşul ro-

man s-a dezvoltat în apropierea unei aşezări dacice Napoca , de la care a preluat numele10

.I. Glodariu considera că nu există o continuitate / suprapunere între vechileaşezări dacice şi noile oraşe romane. Cert este faptul că ultimele au avut în apropiereaşezări autohtone, cărora le-au preluat numele. În schimb, locurile lor de fondare auf d l l d f l l d l l

s-a aflat, de asemenea, în vecinătatea unei aşezări dacice importante, însă locul acesteia nu a fost încă identificat. Autorul menţionat exclude probabilitatea ca aceasta să fi



nu a fost încă identificat. Autorul menţionat exclude probabilitatea ca aceasta să fi

avut o fortificaţie pe actuala Cetăţuie din oraşul modern, deoarece posibilele urme ar-heologice ale acesteia au fost distruse de fortificaţia austriacă amplasată peste aceasta 12.Într-o încercare de repertoriere a descoperirilor de epocă dacică din judeţul

Cluj, G. Florea făcea observaţia pertinentă că există numeroase descoperiri de tezaurede podoabe şi monetare dacice în zona analizată, dar foarte puţine aşezări de careacestea ar putea depinde. Existau mai multe mici situri La Tène târzii semnalate înregiunea înconjurătoare, dar numai două aşezări dacice care aveau o cronologie mai

lungă fuseseră cercetate până la acea dată. Este vorba despre aşezarea de la Someşeni,datată în secolele III a. Chr. – I p. Chr.13 şi de cea fortificată de la Aghireşu-Fabrici14,cu un singur nivel de locuire, încadrată secolelor I a. Chr. – I p. Chr.15. Autorul citatconcluziona că nici un sit major nu a fost descoperit pe locul de amplasament al viito-rului oraş roman, prin urmare Napoca dacică nu a fost localizată, fapt care se datora, la acea dată (ca şi mai târziu) în primul rând carenţei cercetării arheologice16.

Mai recent, R. Ardevan afirma, pe baza observaţiilor provenite din noile să-

pături arheologice, că aşezarea antică de la Napoca începe pe un teren nelocuit, odată cu instalarea coloniştilor aduşi de statul roman17. Afirmaţia sa se baza pe faptul că, peteritoriul oraşului roman, s-au găsit puţine urme dacice preromane în zona centrală 18,însă ele au fost descoperite la Someşeni, departe de locuirea romană 19. Prezenţa mate-rialului de factură dacică printre urmele materiale ale primei aşezări romane de la Napoca , unde a fost găsit amestecat cu ceramică celtică (norico-pannonică) de tradiţieLa Tène târzie şi material roman, a fost interpretată de descoperitori fie ca oconlocuire a coloniştilor cu autohtonii, fie doar ca o legătură comercială cu o aşezaredacică din apropiere20. Autorul menţionat mai sublinia faptul că teritoriul probabil almunicipiului roman se suprapune numai parţial cu aria de locuire a presupusei uniunide triburi a dacilor „Napocenses ” şi că, în stadiul actual al cercetărilor, nu avem înDacia nici o dovadă despre perpetuarea vreunei civitas autohtone în epoca romană,nici despre evoluţia ei spre un statut urban superior, la care se adaugă absenţa unor

trăsături specific locale în rândul aristocraţiei municipale21

.Urmărind aceeaşi idee şi bazându-se pe informaţiile recente oferite de descope-ririle arheologice de pe str. V. Deleu, Adela Paki afirma de asemenea că, la începutulsecolului al II-lea p. Chr., Napoca era o simplă aşezare civilă, populată cu colonişti de

i i i i ă i f b bil d d ii di hi l h bi h

Ioana Bogdan-Cătăniciu este cea care afirmă cel mai clar posibilitatea existen-ţei unei legături directe între polis-ul dacic şi aşezarea romană Napoca. Autoarea men-



ţei unei legături directe între polis ul dacic şi aşezarea romană Napoca . Autoarea men

ţionată consideră că stadiul de dezvoltare al uniunii de triburi a dacilor Napocenses esteunul dintre argumentele care sprijină afirmaţia potrivit căreia romanii au folosit-opentru a crea o unitate administrativă de tip civitas , unde au fost aduşi şi colonişti.Ridicarea la rangul de municipium a acestei aşezări (vicus ) ar reprezenta cea de-a doua dovadă că Roma insista în dezvoltarea vieţii urbane bazate pe structuri preexistente,capabile să asimileze rapid civilizaţia romană 23. Încercând să delimiteze territorium-uloraşului roman, autoarea admite însă că aşezarea romană nu se suprapune şi nici nu se

dezvoltă din cea autohtonă, al cărui nume îl poartă însă 24.În cea mai recentă lucrare în care abordează raporturile dintre daci şi romani,

respectiv fenomenul de aculturaţie în Dacia, Ioana Bogdan-Cătăniciu afirmă că în ca-zul Napocăi, posibilitatea existenţei unei civitas autohtone este cea mai plauzibilă.

Argumentaţia autoarei are în vedere localizarea de către geograful Claudius Ptolemaeus a unor civitates de rezonanţă celtică în nord-vestul Daciei – Anarti şi Teurisci – careînsă, în secolul I a. Chr. – I p. Chr., probabil că nu şi-au mai păstrat o identitateculturală, în perioada menţionată producându-se o uniformizare a caracterului dacic alculturii materiale25. Tocmai existenţa unei formaţiuni politice puternice în zonă ar fireprezentat un argument important în folosirea ei de către romani pentru a crea ounitate administrativă de tip civitas . De asemenea, autoarea consideră că afluxul decolonişti de origine norico-pannonică, atestat la Napoca de onomastică şi de câteva categorii de artefacte specifice, ar reprezenta de fapt o consecinţă logică a existenţei

unor afinităţi cu populaţia locală 26.O altă opinie este exprimată de I. Piso, care susţine că urbanizarea Dacieiromane nu s-a realizat pe baza vechilor civitates autohtone, ci printr-o colonizareintensivă a provinciei. Dacii, care aveau statut de dediticii , s-au regrupat în vici . Unuldintre acestea ar fi putut fi la început Napoca , argumentul principal al autorului înfavoarea acestei afirmaţii fiind onomastica. În acelaşi timp însă, I. Piso consideră că dezvoltarea aşezării de la Napoca s-a datorat unui puternic nucleus de colonişti27.

23 Pentru discuţia privind existenţa de civitates în Dacia pe baza informaţiilor furnizate de Claudius Ptolemaeus vezi Bogdan-Cătăniciu 1991 (referirile la Napoca , drept centru al unei puternice uniunit ib l ţi t t l i l i D b l ibil T i ii (?) ţi ţi d f l ti i tit

Cele mai recente referiri la problema în discuţie au fost făcute de V. Voişian,E. Bota şi Carmen Ciongradi. Într-un articol în care au publicat rezultatele prelimi-



ş g p pnare ale cercetărilor arheologice făcute după 1990 pe teritoriul oraşului roman (singurisau în colaborare), autorii în discuţie au prezentat şi cele două teorii referitoare la începuturile Napocăi romane şi la rolul pe care l-ar fi avut o aşezare autohtonă şianume: Napoca romană s-a dezvoltat dintr-o aşezare dacică, al cărui nume îl preia sau s-a format în vecinătatea unei aşezări autohtone. Astfel, prima ipoteză a fostinfirmată de rezultatele cercetărilor arheologice recente, care nu au pus în evidenţă nici un nivel de locuire dacică 28, ci numai material ceramic29. Existenţa acestuia din

urmă s-ar explica, în opinia autorilor, prin prezenţa în aşezare a unui mic grup de dacialături de colonişti, care au preluat treptat elementele culturii materiale romane. Aupostulat chiar posibilitatea existenţei unui atelier roman care să producă ceramică,special pentru autohtoni30.

Există şi opinii mai recente, precum cea a lui C. Opreanu, care consideră că absenţa atestării comunităţilor indigene, civitates , în cazul Daciei, s-ar datora faptuluică acestea nu mai existau la începutul secolului al II-lea p. Chr., această particularitate

fiind explicată prin faptul că societatea dacică de dinaintea cuceririi romane depăşisestadiul societăţii tribale, ajungând la etapa statului, pe care nici celţii, nici germanii nuo atinseseră în antichitate31. Acest proces a avut ca urmare lichidarea, probabil prinforţă, a organizării tribale şi a elitelor tribale. O dovadă indirectă în acest sens oconstituie faptul că în izvoarele literare şi epigrafice latine locuitorii indigeni suntmenţionaţi cu numele generic de „daci”, fără a mai fi pomenite numele triburiloramintite de Claudius Ptolemaeus 32, cu excepţia celor care au rămas în afara Imperiului

roman în secolele II–III p. Chr. ( Anarti , Teurisci şi Costoboci )33

. Acelaşi autor considera că, potrivit studiilor recente, în toată Europa romană există aşezări cu nume indigene, dar care sunt întemeiate numai după instalarea romanilor. Prin urmare, în cazul folosirii unor astfel de nume preromane pentru aşe-zări romane, este vorba de simple toponime preluate de romani, cercetările arheolo-gice dovedind faptul că ele au fost fondate pe amplasamente care nu au fost locuiteanterior34. Acelaşi, evident, ar fi şi cazul oraşelor Napoca , Potaissa , Porolissum, Drobeta

etc., unde nu se cunosc aşezări dacice în apropierea oraşelor romane35.

28 Voişian, Bota , Ciongradi 2000 , p. 264. Analizând aşezările dacice care s-au descoperit în vecinătatea Napocăi, autorii indică şi pe cea presupusă de la Floreşti. Autorul descoperirii, A. Rustoiu, considera că

În sinteza referitoare la oraşele Daciei romane din perspectiva cercetărilorarheologice recente, Al. Diaconescu a reluat opiniile cu privire la începuturile aşezării



g p p p

romane Napoca , pe care le consideră ca nefiind legate de vreo aşezare autohtonă dinperioada La Tène târzie36. Încercând o posibilă explicaţie a situaţiei particulare a Daciei în ceea ce priveşte absenţa atestării unei continuităţi între oppida sau oricare tipde aşezare autohtonă şi siturile romane, autorul are o opinie asemănătoare cu cea exprimată de C. Opreanu (vezi mai sus) potrivit căreia în momentul cuceririi, regatullui Decebal era centralizat, vechile comunităţi tribale fiind înlocuite prin unităţi teri-toriale37. Spre deosebire de autorul menţionat însă, Al. Diaconescu împarte teritoriul

provinciei într-o zonă urbanizată, situată în vest şi în alta rurală, amplasată în specialîn partea estică, sud-estică a Transilvaniei, în sudul Olteniei şi în regiunile de graniţă.În prima zonă, prezenţa autohtonilor este dificil de aflat datorită colonizării masive şia unităţilor militare. Însă în zona „rurală” a provinciei, mici aşezări dacice au fost binedocumentate arheologic, ele continuându-şi existenţa din perioada preromană până încea romană, la rândul lor având în vecinătate mari aşezări de colonişti38. În cazulsiturilor autohtone situate în apropierea castrelor, conducerea a fost preluată de

comandanţii castrelor respective, care aveau în jurisdicţie nu numai conducerea garni-zoanelor respective şi a vici -lor militares , ci şi a unui larg teritoriu, care includeaucomunităţi de dediticii ori civitas stipendiariae , care nu aveau propria lor guvernare39.Pe baza observaţiilor făcute de I. Glodariu pentru sud-estul Transilvaniei cu privire la poziţionarea castrelor auxiliare de-a lungul Oltului întotdeauna în apropierea uneifortificaţii dacice dezafectate40, autorul este de părere că în felul acesta unităţile

administrative preromane, fiecare asociată unei cetăţi dacice, a fost direct încorporată în provincie, autohtonii din teritoriul unei unităţi auxiliare primind statutul inferiorde dediticii . În felul acesta s-ar putea elucida problema absenţei unor civitates aledacilor în provincia Dacia, în ciuda faptului că ceramica de tradiţie La Tène târzieindică prezenţa autohtonilor în multe locuri din provincie. Kastellvici trupelor auxiliareprobabil că au preluat rolul de reşedinţe de civitates aşa cum sunt ele întâlnite în partea occidentală a Imperiului, atrăgându-i pe autohtonii din împrejurimi şi contribuind în

acest fel la romanizarea lor. Rezultatele acestor contacte l-ar reprezenta prezenţa uneicantităţi semnificative de ceramică dacică în castrele auxiliare şi în aşezările civile din jur, material care nu este întâlnit în zona urbanizată din vestul Daciei. În acest dinurmă caz, dacii dispar repede în masa coloniştilor, care îi depăşesc numeric. Astfel, în

autohtonilor este recunoscută de majoritatea specialiştilor care au abordat problema îndiscuţie. Teoria aproape unanim acceptată cu privire la originea Napocăi romane este



aceea că aşezarea a fost întemeiată pe un teren nelocuit, situat probabil în apropierea unei aşezări dacice de la care a preluat numele. Deocamdată, descoperirile arheologicenu au identificat aşezarea căreia îi corespundea centrul uniunii de triburi a dacilorNapocenses (dacă într-adevăr aceasta a existat şi în perioada secolelor I a. Chr. – înce-putul secolului al II-lea p. Chr.), iar dovezile prezenţei autohtonilor pe teritoriulvicus -ului roman se rezumă doar la materialul ceramic.

2. Dezvoltarea aşezării

Primul nivel de locuire romană, surprins de recentele săpături arheologice şiatribuit cu certitudine, pe baza materialului arheologic, epocii lui Traian (probabil106–108/110 p. Chr.)42, nu indică o aşezare organizată sistematic, ci o stabilire tem-porară a primilor colonişti, construcţiile acestora fiind din lemn (pl. III, fig. 3–4).Materialul arheologic – ceramica 43, fibulele44 – indică o componentă norico-pannonică, deci o colonizare iniţială cu elemente de această provenienţă, dar şiposibila prezenţă a coloniştilor nord-italici şi a autohtonilor45. Nu se cunoaşte nimicdespre statutul juridic al acestei locuiri46.

Aceleaşi cercetări arheologice recente au pus în evidenţă faptul că, într-o a doua fază a locuirii romane de la Napoca , se trece de la o aşezare temporară la una de omai lungă durată, deşi clădirile de lemn construite acum par să fie destul de neregulat

amplasate în teren (pl. IV). Ele aparţin aşezării rurale de la Napoca (unui vicus ?) şidatează, probabil, din perioada Traian – începuturile domniei lui Hadrian, până înmomentul acordării statutului municipal (probabil (108/110–118 p. Chr.)47.

Potrivit părerilor mai recente, bazate pe rezultatele descoperirilor arheologicefăcute în perimetrul oraşului roman în ultimele două decenii, s-a presupus o evoluţie a aşezării de la nord la sud. Astfel, s-a constatat existenţa a trei faze de lemn pe situl depe str. V. Deleu şi a patru nivele de lemn în Piaţa Muzeului (ambele în partea nord a

aşezării). Această situaţie nu a fost întâlnită în descoperirile din Piaţa Unirii, în cele depe locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor (în partea central-sudică), de pe str. Prahovei nr. 12 (pe latura vestică) (pl. II), unde a fost descoperită osingură fază de lemn cu o refacere48. Ca urmare a acestor date, s-a conturat opinia

mului imperial nord-sud care lega Potaissa de Porolissum, punctul important şi deinteres al primilor locuitori ai aşezării constituindu-l podul peste Someş49.

l f d l d 50 l f l l



Municipiul Napoca a fost întemeiat de împăratul Hadrian50, numele oficial aloraşului fiind Municipium Aelium Hadrianum Napocensium51. Momentul acordăriiacestui rang nu este sigur, în rândul cercetătorilor care au abordat problema în discu-ţie existând două opinii principale, ambele fiind legate însă de reorganizarea adminis-trativ-teritorială a Daciei care a avut loc în timpul domniei lui Hadrian. Astfel, ungrup de specialişti au propus o datare cuprinsă între 120 şi 124 p. Chr.52, în timp ce,pe baza informaţiilor mai recente, alţi cercetători au avansat ca dată a ridicării la

rangul de municipium a aşezării de la Napoca anii 117/118 p. Chr., eveniment datoratreorganizării provinciei53.Napoca dispune de o constituţie duumvirală (sunt atestaţi doi duumviri

quinquennales 54), iar din conducerea oraşului mai sunt menţionaţi un flamen55 şi câţiva decuriones 56. Deosebit de interesantă este însă la Napoca integrarea unor autohtoni înelita municipală 57, ceea ce reprezintă o dovadă în favoarea faptului că politica împă-raţilor Traian şi Hadrian a fost mai degrabă aceea de a mări numărul de cetăţeni ro-

mani făcuţi din peregrinii deja prezenţi în provincie decât aducerea de noi colonişti,autohtonii fiind de asemenea incluşi aici58. În fapt, Napoca este singurul oraş din

49 Voişian, Bota , Ciongradi 2000 , p. 265–266; aceleaşi idei au fost reluate la Diaconescu 2004 , p. 117–118 şi fig. 4. 18, cu amplasarea pe planul aşezării a nucleului traianic, a celor două drumuri principaleale viitorului oraş şi a forum-ului.50 Daicoviciu 1974 , p. 25.51 CIL III 14465; CIL III 6254. Pentru municipiile Daciei în timpul lui Hadrian, vezi Ardevan 1993,p. 61–74. Aceeaşi politică a fost dusă de Hadrian în Pannonia, unde mai multe civitates au primitacest rang: Carnuntum, Mursella , Aquincum etc. – vezi Fitz 1980 , p. 146. Mai recent, C. C. Petolescueste de părere că în timpul împăratului Hadrian au fost ridicate la rangul de municipium numai două aşezări din Dacia, Drobeta şi Napoca , cea de-a treia, Romula , fiind atestată ca municipiumRomulensium numai din timpul lui Marcus Aurelius – Petolescu 1995 , p. 75. R. Ardevan este însă depărere că Romula a fost cu certitudine un municipium Aelium deoarece a avut o organizareduumvirală, specifică pentru municipiile organizate în vremea împăratului Hadrian – vezi Ardevan

1998 , p. 32; Ardevan 2000 , p. 92.52 Tudor 1968 , p. 225 – anul 124 p. Chr.; Macrea 1969 , p. 123 – anul 124 p. Chr., dată legată devizita împăratului în Dacia; Russu 1974 , p. 1482–1483 – e de părere că ridicarea aşezării la rangul demunicipium nu s-a putut produce la începutul domniei acestuia, datorită problemelor politico-militare

t i i i di t d ă i D i i P li i î t ii 121 123 Ch B d

Dacia care aduce argumente mai solide în sprijinul ipotezei că dacii au pătruns înoraşul roman creat de Hadrian şi au deţinut demnităţi municipale59.

Di d d h l i ă i î i d i i lă



Din punct de vedere arheologic, s-a constatat că şi în perioada municipală ora-şul se extinde, dar că există încă construcţii din lemn, care sunt însă orientate după otramă stradală, traiectul lor fiind paralel cu cel al clădirilor din piatră din fazele ulte-rioare (pl. V)60. Există şi teoria potrivit căreia oraşul hadrianic nu a ocupat şi zona desud, aceasta fiind destinată atelierelor meşteşugăreşti şi desfăşurării altor genuri deactivităţi economice61.

Oraşul devine colonia Aurelia 62 la o dată care nu poate fi precizată. S-a presu-

pus că această promovare ar fi avut loc în timpul lui Marcus Aurelius63

, ceea ce estefoarte verosimil64. De la Septimius Severus primeşte ius Italicum65 ca o compensaţiepentru pierderile teritoriale datorate apariţiei Potaissei66. Colonia Aurelia Napoca arecu certitudine magistraturile obişnuite ale unui astfel de oraş (sunt atestaţi treiduumviri coloniae 67, un duumvir quinquennalis 68, trei aediles 69 şi un praefectus iure dicundo (?)70, dar şi mulţi simpli decuriones 71) ca şi funcţiile sacerdotale corespunză-toare ( pontifex , augur şi flamen)72.

Planul urbanistic al oraşului, conturat pe baza cercetărilor arheologice dinultimele două decenii, ne indică ridicarea unor clădiri din piatră, cu două faze şi celpuţin două refaceri, datate din timpul lui Marcus Aurelius până la retragerea aureliană. Astfel de construcţii au fost puse în evidenţă în insula descoperită în zona denord a oraşului roman – str. V. Deleu (pl. VII–VIII, fig. 5–6), Piaţa Muzeului –clădiri din piatră dotate cu instalaţii de hypocaust , curţi interioare, unul dintre cardines şi o canalizare orientată sud-est – nord-vest73. Unul dintre decumani , cu un canal

59 Paki 1998 , p. 312.60 Cociş şi colab. 1995 , p. 636, fig. 5.61 Diaconescu 2004 , p. 118. 62 AE 1956, 230; Dobó 1975 , nr. 859; Gerov 1989 , I, p. 45, nr. 76.63 Daicoviciu 1974 , p. 25–26; Daicoviciu 1977 , p. 925.64 Ardevan 1998 , p. 65, vezi inscripţiile CIL III 1141 şi CIL III 865; aceleaşi date la Ardevan 2000 , p. 104.Cea mai veche atestare sigură a statutului colonial datează din anii lui Commodus – CIL III 865, însă ea pare să evidenţieze o situaţie deja existentă. Vezi şi Petolescu 1993, p. 61.65 Daicoviciu 1974 , p. 26 şi nota 8. 66 Ardevan 1998 , p. 119 şi nota 676.67 CIL III 14468; CIL III 865; AÉ 1939, 246. Vezi şi Ardevan 1998 , p. 147, R 353, 450, 512, cu

iil d i

colector, orientat de asemenea pe direcţia sud-est – nord-vest, în care se vărsa altul,care venea dinspre nord, au fost dezvelite pe str. Regele Ferdinand nr. 6 (fosta Gh D j )74 P ibil lădi i bli f t d it î Pi ţ U i ii75



Gh. Doja)74. Posibile clădiri publice au fost descoperite în Piaţa Unirii75.

3. Populaţia

Informaţiile epigrafice cunoscute cu privire la populaţia urbei napocense petot parcursul epocii romane, materializate sub formă statistică 76, indică faptul că aicisunt atestate din punct de vedere epigrafic 180 de persoane. Dintre acestea 118 au

nomen gentile , dar numai 87 dintre ele au un gentilicium care poate fi reconstituit şi160 au un cognomen sau un nume individual care să poată fi folosit în studiileonomastice. Dintre ultimele, 93 au nume latine (58%), 32 au nume celto-romane saupur celtice (20%), 14 au nume tracice (9%), 13 nume greceşti (8%), şapte numesiriene şi un nume egiptean (5%)77. După părerea Adelei Paki, în cadrul populaţieiNapocăi cunoscute epigrafic, cel mai numeros grup pare să fie reprezentat decoloniştii norico-pannoni, ceea ce ar reprezenta o trăsătură specifică a aşezării78.

O altă notă distinctivă a populaţiei urbei napocense este constituită, aşa cumarătam mai sus, de prezenţa unui număr mare de Aelii printre cetăţenii aşezării – 37, Napoca fiind singurul oraş din Dacia unde numărul de Aelii (37), depăşeşte clar pe celal Aureliilor (16) şi al tuturor celor cu nomen imperial (5 Flavii , 6 Iulii , 6 Ulpii )79.

Această constatare indică faptul că principalul corp al acestora s-a format odată cuacordarea statutului juridic de municipium de către împăratul Hadrian prin încetăţe-

nirea peregrinilor.O altă particularitate deosebită a aşezării, necunoscută pentru alte oraşe aleprovinciei, este reprezentată de atestarea unor cetăţeni de origine dacică în cadrul eliteimunicipale a oraşului (vezi mai sus), precum şi recrutarea de soldaţi proveniţi de la Napoca în cadrul legiunii a III-a Augusta de la Lambaesis , probabil la începutul dom-niei lui Hadrian80.

Comparativ cu datele de acelaşi gen obţinute prin analiza onomasticii popula-

ţiei Ulpiei Traiana Sarmizegetusa , spre exemplu, aici coloniştii de origine italică suntîn proporţie mai mare (25%), urmaţi de cei veniţi din provinciile dunărene (22%),apoi de cei din provinciile vestice şi răsăritene ale Imperiului (fiecare cu câte 18%),

circa 10% din locuitorii atestaţi epigrafic sunt presupuşi a fi indigeni, iar 3% suntcolonişti proveniţi din Africa 81. În ceea ce priveşte frecvenţa numelor persoanelor cugentiliciu imperial cel mai des întâlnite sunt cele cu nomen ul Aurelius 54 urmat de



gentiliciu imperial, cel mai des întâlnite sunt cele cu nomen-ul Aurelius – 54, urmat decei cu nomen-ul Aelius – 39, respectiv de Iulii – 37 şi Ulpii – 3282.

Alte paralele, făcute cu celelalte două oraşe din Dacia Porolissensis83 –Porolissum şi Potaissa , indică diferenţe în ceea ce priveşte structura populaţiei, lucrufiresc ţinând cont de faptul că ele sunt aşezări de altă factură, respectiv oraşe în carefactorul militar a avut un rol decisiv. Astfel, Porolissum-ul are o mult mai mare varie-tate de obârşii etnice şi de arii de provenienţă ale locuitorilor săi (Britannia, Syria,

Dalmatia, Thracia, insulele egeene, Asia Mică, Pannonia)84

, fapt explicabil nu numaiprin prezenţa unităţilor militare auxiliare, ci şi prin aceea că aşezarea reprezenta unmare centru comercial, fiind situată la graniţa nordică a provinciei85. În ceea ce pri-veşte numărul persoanelor cu gentilicii imperiale, din cele 27 atestate la Porolissum,predomină cele cu nomen-ul Aelius (17), urmate de cele cu nomen-ul Aurelius (16),gentiliciul Septimius fiind, în mod neaşteptat, total absent86. Din acest punct de ve-dere, situaţia discutată mai sus este asemănătoare cu cea de la Napoca , cu toate că

mulţi dintre Aelii de la Porolissum cărora li s-a acordat cetăţenia romană de cătreHadrian au cognomina semitice sau greceşti87, spre deosebire de cei de la Napoca , undecei mai numeroşi sunt norico-pannoni88.

Potaissa în schimb, ca şi în cazul Ulpiei Traiana Sarmizegetusa , are un numărfoarte mare de Aurelii printre persoanele cu gentiliciu imperial – 82 atestări. Însă, spredeosebire de situaţia Sarmizegetusei, unde Aurelius poate fi depăşit de însumarea a altor două gentilicii imperiale importante,

Ulpius şi

Aelius (vezi mai sus), la

Potaissa

frecvenţa nomen-ului Aurelius abia este egalată de însumarea gentiliciilor Ulpius , Aelius , Septimius , Iulius şi Valerius 89. Această situaţie este firească, ea reflectând exis-tenţa cetăţenilor de dată recentă la Potaissa , care sunt fie peregrini din Dacia sau colo-nişti născuţi din părinţi liberi, care sunt încetăţeniţi de Marcus Aurelius sau deCommodus, fie persoane care au devenit cetăţeni prin Constitutio Antoniniana şi careau luat gentiliciul lui Marcus Aurelius Antoninus (Caracalla)90. În ceea ce priveşte

compoziţia etnică a populaţiei Potaissei, se constată o varietate mai redusă de origini81 Alicu, Paki 1995 , p. 82.82 Alicu, Paki 1995 , tab. 2.83 Di ă l i N ăi l l l d ă ă i idi l l d



cifra propusă de asemenea pentru întreaga populaţie (militari cu familiile lor şi civili)este de 20–25 000 de locuitori99. Prin urmare, cu toate că este un oraş civil, datorită vechimii sale ca oraş al Daciei romane este posibil ca Napoca să fi avut o populaţie



vechimii sale ca oraş al Daciei romane, este posibil ca Napoca să fi avut o populaţiedestul de numeroasă, apropiată de cea a celorlalte două oraşe ale Daciei Porolissensis –Porolissum şi Potaissa .

4. Rolul armatei

Prezenţa armatei la Napoca este foarte slab atestată. Cercetările arheologice

recente au demonstrat absenţa cvasitotală a materialului militar din primul nivel delocuire romană 100, ca şi caracterul dezorganizat al acestei locuiri, fapt ce pledează, aşa cum am menţionat mai sus, pentru o colonizare civilă în timpul împăratului Traian101.

Singura trupă care a lăsat ştampile, cohors I Alpinorum102, pare să fi staţionatscurtă vreme, după unele opinii înainte de crearea Daciei Porolissensis103, după altepăreri în timpul războaielor marcomanice104. Ştampilele tegulare ale legiunii I Adiutrix ,semnalate de Zamosius în secolul al XVII-lea 105 rămân nesigure106, cercetările modernen-au confirmat existenţa lor. De asemenea, pe baza unei inscripţii dedicate la Napoca de un tubicen al legiunii III Campestris 107, s-a presupus că aici ar fi fost garnizoana acesteia, cel puţin în primii ani ai stăpânirii romane108. Această posibilă prezenţă a trupei în discuţie a fost însă socotită a nu fi deloc sigură, pe de o parte atât datorită faptului că ea a fost atestată la Drobeta , iar pe de altă parte datorită neidentificării peteren a unui castru în care să fi staţionat. Cea mai plauzibilă ipoteză cu privire la ates-

tarea legiunii III Campestris , formulată de H. Daicoviciu, a fost aceea că chiar dacă această trupă ar fi putut ajunge la Napoca în timpul celui de-al doilea război dacic allui Traian, ea a fost repede mutată apoi la Drobeta 109. Alte informaţii cu privire la pre-zenţa militarilor la Napoca sunt reprezentate doar de inscripţiile funerare, care nu auvaloare probatorie în acest sens110.

În acest context, trebuie analizate şi datele furnizate de posibila prezenţă a tru-pelor din garda procuratorului presidial111, atestate la Napoca prin cele şase cărămizi ştam-

pilate cu sigla EX(ercitus) D(aciae) P(orolissensis), tot cu o staţionare de scurtă durată 112.

99 Bărbulescu 1994 , p. 58–59. Vezi la acelaşi autor datele comparative în ceea ce priveşte populaţia altordi I i i di i i D i

Este vorba despre perioada cuprinsă între formarea Daciei Porolissensis (117–118 p. Chr.)şi reorganizarea administrativ-teritorială şi militară a provinciilor dacice sub MarcusAurelius (168–169 p. Chr.). În acest interval, la Napoca, după opinia aproape



Aurelius (168 169 p. Chr.). În acest interval, la Napoca , după opinia aproapegenerală 113, se pare că se găseau comandamentul militar general al Daciei Porolissensisşi trupele ataşate pe lângă guvernator. Conform unei opinii mai recente exprimate deI. Piso114, în favoarea acestei afirmaţii nu se poate folosi nici o atestare epigrafică,deoarece la Napoca nu a fost descoperită nici o inscripţie a vreunui procurator presidialsau a vreunui membru al statului său major115. Pe de altă parte, faptul că municipium

Aelium Napoca era la acea dată singurul oraş al provinciei116 nu este considerat decisiv,

deoarece, după cum se ştie, Mogontiacum, deşi capitala Germaniei Superior, nu a devenit niciodată municipiu117. Valoarea unui alt argument, descoperirea ştampilei EX D P118 este diminuată de faptul că asemenea ştampile au fost găsite şi la Gilău, Potaissa şiRomita 119. Totodată, nici la Porolissum nu s-au găsit dovezi epigrafice care să atesteexistenţa unui sediu al guvernatorului, căci refacerea amfiteatrului prin grija procu-ratorului120 nu poate fi folosită ca argument în această discuţie. Porolissum era un im-portant centru militar al provinciei şi i-a dat acesteia numele121. Conform aceleaşi opinii,

pentru Dacia Porolissensis, ca şi pentru Dacia Superior, ar putea exista două centre:Porolissum ar fi mai ales centru de comandă militară, iar Napoca , un important centru

judiciar122. Există însă şi părerea că Porolissum-ul, datorită rolului său economic,comercial şi militar deosebit, a fost capitala Daciei Porolissensis, dând şi numeleprovinciei nordice123. După anul 168 p. Chr., locul procuratorului presidial cum iure

gladii este luat de un simplu procurator financiar, a cărui reşedinţă este unanim recu-noscută ca fiind la Napoca 124.

S-a presupus existenţa la Napoca a unui castru de legiune, cel puţin foartescurt timp, în timpul lui Traian125. Această opinie, bazată pe presupusa formă pătrată

113 Daicoviciu, Protase 1964 , p. 176; Macrea 1964 , p. 149, 151 sqq.; Mitrofan 1964 , p. 212; Russu 1974 , p. 1473, 1483; Daicoviciu 1974 , p. 29–30; Daicoviciu 1977 , p. 925; Pop 1993, p. 65. 114 Piso 1993, p. 38. 115

Piso 1993, p. 38 şi nota 59.116 Daicoviciu 1974 , p. 30.117 Piso 1993, p. 38.118 Vezi Macrea 1964 , p. 145; Mitrofan 1964 , p. 206 sq.; Daicoviciu 1977 , p. 925.119 Vezi la Bărbulescu 1987 , p. 37 cu atestările siturilor unde au fost găsite cărămizi ştampilate cu sigla

a incintei oraşului şi pe suprafaţa acestuia, ca şi pe existenţa unui agger 126, nu a fostconfirmată de noile cercetări arheologice. Chiar dacă incinta ar fi rectangulară şi egală cu cea a unui castru de legiune, aceasta tot n-ar fi o dovadă suficientă, din moment ce



g , ,există şi aşezări pur civile de acest aspect127. Lipsesc ştampilele tegulare ale unei aseme-nea garnizoane128. Mai recent, V. Voişian, E. Bota şi Carmen Ciongradi sunt de pă-rere că, dacă a existat într-adevăr un castru în faza de început a aşezării, acesta nu s-a aflat pe teritoriul actual al oraşului antic, ci în afara incintei sale şi numai pentru oscurtă perioadă de timp129. Nici una dintre ipotezele enunţate nu a fost confirmată decercetările arheologice din ultimele două decenii.

Prin urmare, Napoca pare să fi fost o aşezare de colonişti, lipsită de vreo garni-zoană 130. Pe de altă parte, din punct de vedere epigrafic, există veterani pomeniţi la Napoca , dar toţi provin din unităţi ale căror castre sunt identificate. Majoritatea dintreei ajung în ordo decurionum, făcând Napoca al doilea oraş din Dacia după Ulpia Traiana Sarmizegetusa în funcţie de numărul de veterani intraţi în ordo131. Acesta esteun argument puternic în favoarea considerării Napocăi drept un oraş civil, în fapt estesingurul oraş din Dacia care nu este situat în imediata vecinătate a unui castru şi în

care elementul militar nu a constituit o componentă majoră a populaţiei132, apărarea sa fiind asigurată de ala I Siliana de la Gilău.

B. SITUAŢIA CERCETĂRILOR ARHEOLOGICE

Aşezarea antică ocupa aproximativ centrul oraşului actual şi este în întregimeacoperită de construcţii moderne133 (pl. II). Cercetările arheologice întreprinse în seco-lul XX şi la începutul celui următor au dus la precizarea câtorva date legate de incinta fortificată a oraşului şi de câteva elemente de construcţie din interior134.

(= 240 000 m2 suprafaţă), ceea ce ar fi corespuns mărimii unui castru de legiune cu zece cohorte – vezi Rusu1979 , p. 53, nota 10. Pentru analogii de castre de legiuni de formă pătrată sau rectangulară (cu indicarea dimensiunilor laturilor şi ale suprafeţelor acestora) – vezi Rusu 1979 , p. 49–50, cu bibliografia aferentă.126 Gl d i 1987 136 i t 16 Gl d i 1993 15 i t 5 I f ţi f i tă t t d I Mit f

1. Incinta aşezării

Incinta din lemn şi pământ (?). Pe latura de sud-vest a aşezării, este posibil să



fi fost identificat un prim şanţ şi val de pământ ale fortificaţiei anterioare incintei cuziduri din piatră a oraşului. În cursul săpăturilor arheologice de salvare efectuate înanul 1995 de Viorica Crişan pe str. Prahovei nr. 12, s-a găsit un şanţ de apărare cuvalul corespunzător, care a dezafectat o locuinţă romană aparţinând primei faze delemn a aşezării (pl. IX). Acesta a fost dezvelit pe o lungime de 7 m şi pe o lăţime de3,40 m (presupus însă a fi lat de 5 m), ajungând până la adâncimea de 4,50 m(pl. X)135. După părerea autoarei descoperirii, acest element de fortificaţie a avut o pe-rioadă scurtă de funcţionare, fiind umplut/dezafectat în faza a III-a a aşezării, la mijlocul sau în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.136. Semnalarea acestei posi-bile fortificaţii din lemn şi pământ a aşezării este extrem de interesantă, ea este unică deocamdată la Napoca 137 şi descoperită într-un singur punct. Cercetări arheologicemai ample în viitor vor putea aduce un plus de informaţie în această privinţă.

Incinta din piatră a oraşului roman a fost surprinsă pe trei laturi. Pe cea de

nord, zidul de incintă a fost dezvelit în mai multe puncte – pe locul de amplasamental noului Palat al Telefoanelor în timpul săpăturilor din anul 1968 (între ParculCaragiale şi Poşta Centrală); în parcul Caragiale, în timpul săpăturilor efectuate înanii 1979 şi 1989138, precum şi în curtea Universităţii Tehnice (str. C. Daicoviciucolţ cu str. E. Isac)139; întotdeauna el a apărut suprapus de incinta medievală 140.

Latura de sud a fost găsită în două puncte: în curtea Teatrului de Păpuşi (întrestr. Petru Groza nr. 6–8, (actual B-dul Eroilor) şi str. 23 August (actuala I. C. Brătianu) 141

şi, foarte recent, pe str. Napoca nr. 9142. Delimitarea pe această latură a fost asigurată

salvare 1994 – Cociş 1995 , p. 384; Cociş şi colab. 1995 b; Riederer-Cociş 2000 ; Cociş 2004 a , p. 26, 35–36, 159 şi nota 13, pl. XXX/1432, CLXXI/1–8; Cociş 2004 b, p. 406, nota 8, p. 407, catalog nr. 34,pl. V); latura de sud-est (1994) – Alicu şi colab. 1995 ; latura de sud-vest – Alicu şi colab. 199 7; Voişian, Bota , Ciongradi 2000 , p. 269; P-ţa Muzeului – Matei , Ardevan 1987–1988 ; Wittenberger 1994 ;Wittenberger şi colab. 1995 ; Wittenberger 1997 ; Voişian, Bota , Ciongradi 2000 , p. 265, Abb. IV; pe

B-dul 21 Decembrie nr. 25–27 (fostul Lenin) – Ardevan 2001. Pentru interpretarea datelor oferite decercetările arheologice recente de pe teritoriul oraşului roman vezi mai jos subcapitolul II.b.3 (siturilearheologice).135 Crişan 1996 , p. 386, fig. 1–2.136 C i 1996 386 387

şi de prezenţa unei vaste arii cimiteriale între P-ţa Păcii şi P-ţa Cipariu143. Pe baza celormai recente cercetări arheologice însă, ceea ce era unanim acceptat ca fiind o porţiunedin zidul de sud al oraşului roman144, respectiv descoperirea de către I. Mitrofan a



unei porţiuni a acestuia într-o pivniţă a unei casei situate între str. Petru Groza nr. 6–8 (actual B-dul Eroilor) şi str. 23 August (actuala I. C. Brătianu), (în curtea Teatruluide păpuşi), a ajuns să fie considerat că nu aparţine de fapt incintei oraşului. Afirmaţia respectivă se bazează pe dezvelirea unui alt fragment de zid pe str. Napoca nr. 9, carepare să reprezinte o parte din incinta fortificată a oraşului pe latura sudică 145. Estevorba despre un zid constituit din blocuri mari de calcar (0,90 × 0,40 m), construit în

tehnica opus quadratum, cu lăţimea de 1,80 m, păstrat numai pe o porţiune de 3,10 m,groapa lui de scoatere fiind surprinsă pe alţi 6,10 m. Autorii săpăturilor consideră că această descoperire reprezintă de fapt prima surprindere clară a laturii sudice a

fortificaţiei oraşului (subl n.), nu cea descoperită de I. Mitrofan în curtea Teatrului depăpuşi. Argumentele folosite în sprijinul acestei afirmaţii se bazează pe diferenţeleconstatate între celor două porţiuni de ziduri surprinse în ceea ce priveşte tehnica deconstrucţie: în opus quadratum cel de pe str. Napoca nr. 9 (asemănător din acest punct

de vedere, cât şi din cel al dimensiunilor cu zidurile similare de pe laturile de nord şide vest), în opus incertum cel descoperit între str. Petru Groza nr. 6–8 (actual B-dulEroilor) şi str. 23 August (actuala I. C. Brătianu). Ultimul zid are şi o lăţime mai mare(2,20 m faţă de 1,75–1,80 m). Ori, tocmai aceste diferenţe în modul de construcţie alzidurilor menţionate, ca şi distanţa mult mai mare faţă de linia pe care s-ar fi pututsitua cele două porţiuni de ziduri dezvelite în partea sudică a oraşului – cel din curtea Teatrului de păpuşi se află la circa 35 m spre sud faţă de actualul Bulevard al Eroilor –

i-au determinat pe V. Voişian, E. Bota şi Carmen Ciongradi să considere că acesta dinurmă nu ar aparţine fortificaţiei de pe latura sudică a oraşului146. La o atentă analiză a celor două fragmente de ziduri semnalate, se pot face însă şi alte observaţii: în primulrând ele au fost surprinse pe lungimi şi înălţimi mici (4,50 × 2,20 m şi pe înălţimea de0,75 m la porţiunea de zid dezvelită de I. Mitrofan în pivniţa casei din curtea Teatrului de păpuşi147, respectiv pe 3,10 × 1,80 m şi având înălţimea păstrată de 0,50 mpe str. Napoca nr. 9), ceea ce face dificilă urmărirea traseului lor. Pe de altă parte, s-arputea ca tehnica lor de construcţie să nu fie diferită în ceea ce priveşte elevaţia,I. Mitrofan făcând observaţia că unele blocuri ale zidului descoperit în curtea Teatrului de păpuşi, mai ales cele aflate pe laturile acestuia, erau blocuri fasonate148. Ped l ă d bi i i ă i î i f d iil l d ă i i d

de 0,10 m grosime149, în timp ce temelia tronsonului de zid din curtea Teatrului depăpuşi era mai lată decât zidul propriu-zis şi formată din blocuri sfărâmate şi puţinepietre de râu, prinse cu mortar150. Este greu de spus, prin urmare, dacă sunt două



ziduri diferite sau dacă reprezintă totuşi părţi ale aceleiaşi laturi sudice a incinteioraşului, fără ca aceasta să fie, prin urmare, perfect rectilinie (vezi mai jos).

De remarcat este faptul că au existat şi semnalări mai vechi ale posibilelor des-coperiri ale zidului de incintă pe latura sudică, pe str. Turzii (actuala str. Universităţii)şi pe locul Bisericii minoriţilor (actuala Biserică greco-catolică „Schimbarea la Faţă”)151. Din păcate, necartografierea acestor descoperiri mai vechi nu ne permite să

avem un plus de precizie în identificarea corectă a traseului acestor ziduri, astfel încâtele să fie considerate ca fiind porţiuni ale incintei fortificate de pe latura sudică.Latura de vest este ilustrată de o singură semnalare, inedită, în curtea Univer-

sităţii Tehnice (str. C. Daicoviciu, colţ cu str. E. Isac)152, unde zidul antic este su-prapus de incinta medievală.

Latura de est nu se cunoaşte încă, a fost presupusă însă, după forma aproapepatrulateră a incintei, de-a lungul străzii Bolyai (?)153 (pl. II). Cercetările arheologice

recente nu au identificat-o deocamdată, însă au avut ca rezultat restrângerea zonei încare ea ar fi putut fi amplasată, presupusă anterior ca fiind până la incinta medie-vală 154. Astfel, săpăturile arheologice de salvare efectuate în anul 1998 pe B-dul Eroilorîn curtea imobilului de la nr. 16 şi pe locul amplasamentului Bisericii ortodoxe„Schimbarea la Faţă” de pe B-dul Eroilor nr. 24, au dus numai la descoperirea vesti-giilor de epocă medievală şi modernă. Aceste rezultate i-au determinat pe autorii săpă-turilor să considere, pe bună dreptate, că latura estică a incintei oraşului roman trebuiepresupusă a fi undeva între Biserica minoriţilor (actuala Biserică greco-catolică „Schimbarea la Faţă”) şi imobilul de pe B-dul Eroilor nr. 16155. Aceeaşi constatare a rezultat şi în urma cercetărilor arheologice efectuate în anul 2007 pe cealaltă latură a B-dului Eroilor, la nr. 21, în interiorul fostului magazin „Ferari ABC”, unde urmelede locuire romană au fost foarte sporadice, indicând deci o situare a acestui punct înzona extramurană a oraşului roman156.

149 Voişian, Bota , Ciongradi 2000 , p. 267, Abb. VI b.150 Mitrofan 1964 , p. 206, fig. 7/2. Din păcate, fotografiile fragmentului de zid descoperite nu suntînsoţite şi de desenele corespunzătoare.151 Jakab 1870 p 132 ezi descrierea zidurilor respecti e la Bodor 1985 1986 p 187 188 menţionat

Pe baza observaţiilor oferite de rezultatele săpăturilor arheologice, s-a precizatfaptul că Napoca a avut o incintă în opus quadratum. Data la care i s-a acordat dreptulde a-şi construi zidul rămâne neclarificată. Astfel, o parte a cercetătorilor au considerat



că incinta ar fi putut fi construită imediat după acordarea rangului de municipium decătre împăratul Hadrian, atât după forma ei patrulateră regulată, cât şi după tehnica de construcţie şi după analogiile cu alte oraşe ale provinciei157. Altă observaţie care s-a făcut în legătură cu incinta este aceea că zidul nu pare să fi avut agger 158, ceea ce indică posibilitatea ca incinta să fi fost construită cu Wehrgang susţinut de stâlpi de lemn saupe contraforţi de piatră. În vremea constituirii municipiului, asemenea tip de

construcţie ar sprijini eventuala datare a ridicării sale în timpul lui Hadrian, când oseamă de castella din Dacia au fost construite după acest model, specific pentruconstrucţiile urbane159.

A existat însă şi opinia potrivit căreia incinta oraşului s-ar fi construit numaidupă acordarea rangului de colonia de către împăraţii Marcus Aurelius sau Commodus160.

În concluzie, pentru moment, incinta fortificată a oraşului Napoca a fostidentificată pe trei din cele patru laturi (de nord, sud şi vest) şi s-au obţinut informaţiiîn legătură cu tehnica de construcţie a acesteia. Din păcate însă, datorită lipsei uneistratigrafii concludente în zona porţiunilor dezvelite sau a nepublicării săpăturilor, nus-au putut obţine date cu privire la momentul construirii şi eventualele ei refaceri.

2. Forma incintei şi suprafaţa aşezării

Cartarea descoperirilor arheologice anterioare anilor 90 păreau să indice o aşe-zare de formă dreptunghiulară. Majoritatea specialiştilor considerau, pe baza datelorpublicate de I. Mitrofan, că Napoca romană se întindea spre nord-est până în preajma casei cu nr. 29 de pe B-dul Lenin (actual 21 Decembrie), înspre nord-vest până înapropierea Poştei Centrale, înspre sud-vest până la începutul străzii Emil Isac, iar cătresud până la zidul descoperit între străzile Petru Groza (B-dul Eroilor) şi 23 August

(I. C. Brătianu)161

. Perimetrul oraşului astfel delimitat ar fi avut 650 m pe axa nord-sud şi s-a presupus că avea 500 m pe direcţia est-vest, deci o suprafaţă de 32,5 ha 162.

157 Tudor 1968, p. 223; Macrea 1969, p. 348–349; Pop 1991, p. 65; Ardevan 1998, p. 63; Voişian,

A existat însă şi o altă opinie cu privire la întinderea oraşului roman. Ioana Bogdan-Cătăniciu încă din 1993 îşi exprima rezerva privind întinderea incintei ora-şului pe latura estică până pe B-dul Lenin nr. 29 (actual 21 Decembrie). Obiecţiile



cercetătoarei menţionate erau legate de lipsa unor descoperiri arheologice concludentepentru epoca romană în această zonă, cât şi pe citirea reţelei stradale medievale, care arsuprapune-o pe cea antică. Pe baza celei din urmă, autoarea a plasat latura estică a incintei de-a lungul str. Bolyai, deoarece numai până în dreptul acesteia se poate citi omodulare în actus 163. De asemenea, Ioana Bogdan-Cătăniciu a făcut şi observaţia justă că în varianta în care oraşul ar avea dimensiunile de 500 × 650 m, atunci forum-ul

oraşului, presupus a fi la nord de Biserica Sf. Mihail, nu s-ar mai afla la intersecţia dintre cardo şi decumanus maximus 164.Rezerve în legătură cu forma dreptunghiulară a incintei oraşului a exprimat şi

R. Ardevan, care observa că, acolo unde a fost surprins, zidul antic era suprapus de celmedieval. Or, acesta din urmă nu este chiar rectiliniu. Prin urmare, autorul este depărere că putem să ne îndoim de aspectul perfect drept şi perpendicular al incintei pelaturile de est şi vest. Trama stradală ortogonală propusă de Ioana Bogdan-Cătăniciu,

constatată de autor şi în cercetările proprii165

, nu contrazice rezerva exprimată mai sus– există suficiente exemple de oraşe romane în plan ortogonal, dar cu incinta poligonală neregulată 166.

Cercetările arheologice recente, efectuate în oraşul modern de V. Voişian,E. Bota şi Carmen Ciongradi, le-au permis acestora să facă noi precizări legate dedimensiunile aşezării romane. Astfel, aşa cum arătam mai sus, latura estică a fost pre-supusă a fi undeva între Biserica greco-catolică „Schimbarea la Faţă” şi imobilul cu

nr. 16 de pe B-dul Eroilor. Acest fapt, ca şi situarea laturii sudice a incintei pe str.Napoca, ar duce la o restrângere a suprafeţei oraşului la 22 ha 167. Incinta sa ar avea,prin urmare, o formă patrulateră 168.

Pe baza aceloraşi informaţii furnizate de săpăturile arheologice recente, Al. Diaconescu estimează la 25 ha întinderea oraşului roman (500 × 500 m), indicândaceeaşi formă patrulateră a incintei169. Această suprafaţă a oraşului Napoca este multmai mică comparativ nu numai cu Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi cu Apulum, dar şicu a celorlalte două oraşe ridicate la rang de municipiu de Hadrian, Drobeta şiRomula , care, deşi au devenit coloniae mai târziu, şi-au dublat suprafeţele incintelor însecolul al III-lea p. Chr.170. Această constatare l-a determinat pe autorul citat să ă ă li i i i ii i l N ăi E fi d ă d

villae , de mari dimensiuni şi dotate cu toate facilităţile necesare, ar putea să confirmeaceastă teorie171.

Forum-ul oraşului a fost amplasat de majoritatea specialiştilor, pe baza săpătu-

l h l h d b f h l172



rilor arheologice mai vechi, în vecinătatea nordică a bisericii Sf. Mihail172. Ioana Bogdan-Cătăniciu considera că, în varianta formei patrulatere a incintei acestuia, foruleste cuprins în treimea centrală a axului nord-sud al oraşului, la intersecţia celor două artere principale173.

V. Voişian, E. Bota şi Carmen Ciongradi consideră că forul oraşului s-ar afla sub Biserica Sf. Mihail şi la nord de ea. După părerea autorilor, această afirmaţie ar fi

întărită de cercetările arheologice recente din P-ţa Unirii, unde a ieşit o inscripţie deconstrucţie, care dovedeşte existenţa unor clădiri publice în zona situată în imediata apropiere a forului174.

Al. Diaconescu amplasează forul la intersecţia dintre cardo şi decumanus maximus ,care, potrivit autorului, ar fi trebuit să corespundă cu cele două artere principale carestrăbăteau oraşul, respectiv cu drumul nord-sud, care lega Potaissa de Porolissum şidrumul est-vest, ce făcea legătura între castrele auxiliare de la Gilău şi Gherla 175.

Deocamdată localizarea forului, unanim acceptată ca fiind în centrul oraşuluiactual, mai ales pe baza săpăturilor vechi176, rămâne a fi confirmată precis în urma unor cercetări arheologice mai ample.

În afara incintei fortificate, urmele romane sunt mai rare, tipice pentru o locuireextramurană 177. Ele sunt destul de dispersate178. Un alt nucleu de locuire a fostidentificat foarte recent la 5 km spre vest de centrul oraşului roman Napoca , cu ocazia cercetărilor arheologice efectuate pe locul de amplasament al unui mare complex co-mercial – Polus Center. Aici au fost dezvelite urmele unei ramificaţii a drumului romancare lega Napoca de castrul alei I Siliana de la Gilău şi mergea spre nord-vest, probabilpână la castrul auxiliar de la Bologa. De-a lungul lui au fost găsite vestigiile unei clădirimonumentale romane (o mansio?), precum şi bordeie, două fântâni şi o parte a unuicuptor pentru producerea ceramicii romane. Acestea din urmă făceau parte dintr-oaşezare rurală, socotită de descoperitori ca fiind cea mai apropiată de Napoca romană 179.

171 Diaconescu 2004 , p. 120; o sinteză privind villlae -le rusticae din bazinul Someşului Mic, bazată pecercetările arheologice vechi şi recente la Alicu 1999 ; o sinteză asupra stadiului cercetărilor aşezărilorrurale din Dacia, cu specială referire la villae -le rusticae şi/sau suburbanae cunoscute sau recentid tifi t b f t l l Olt 2004 147 153 fi 5 2 5 5

3. Siturile arheologice

În cele ce urmează ne vom referi la rezultatele cercetărilor arheologice din

l i l i d ii i l i f iil f i d P l î ff f d d d d



ultimele trei decenii şi la informaţiile furnizate de acestea. Punctele în care au fostfăcute săpături vor fi descrise dinspre nord spre sud.

Str. V. Deleu (pl. III–VIII, fig. 1–6)Cele mai importante date legate de evoluţia urbană a anticei Napoca au fost

furnizate de săpăturile arheologice făcute pe str. V. Deleu, aproape de ParculCaragiale, implicit de latura de nord a incintei (pl. II). Aici a fost dezvelită o parte a

unei insula situată în partea nord-vestică a oraşului antic. În urma săpăturilor făcutepe contexte stratigrafice, a fost evidenţiat pentru prima dată cel dintâi nivel al aşezăriiromane. El indică stabilirea temporară a primilor colonişti, fapt relevat, aşa cum ammai menţionat, de lipsa unei organizări sistematice a acestei prime locuiri (fig. 3–4).Din punct de vedere cronologic, faza I de lemn corespunde primilor ani de după cucerirea Daciei de către Traian180. O a doua fază de lemn a complexului a fostsocotită ca aparţinând de asemenea perioadei premunicipale. Atunci apar mai multe

clădiri, ce marchează trecerea de la o aşezare temporară la una de mai lungă durată,fără ca ele să aibă încă o amplasare regulată în teren. Ea a fost datată în timpulîmpăraţilor Traian – Hadrian, până la acordarea titlului de municipiu (pl. III–IV, VI,fig. 3–4).

Cea de-a treia fază de lemn marchează trecerea la construirea unor clădiri ţi-nând cont de o tramă stradală. Acest fapt este demonstrat de traiectul zidurilor de lemn,care sunt paralele cu cele din piatră din fazele ulterioare (pl. VI). Pe baza materialuluiarheologic, s-a constatat că această fază a durat până către mijlocul secolului al II-lea p. Chr., când se ridică prima clădire în piatră 181.

În cadrul aceluiaşi complex s-a constatat şi existenţa a două faze de piatră, fie-care dintre ele suferind cel puţin câte o refacere. Astfel, primei faze de piatră i-a apar-ţinut o clădire cu mai multe camere, dotată cu instalaţii de hypocaust şi cu o curteinterioară (pl. VII–VIII, fig. 5–6). Autorii au socotit-o a fi o locuinţă particulară, care

este specifică pentru construcţiile similare descoperite în provinciile dunărene şi datateîn secolul al II-lea p. Chr. Cronologic, acest nivel aparţine celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr. până în perioada domniei lui Septimius Severus182. În faza a II-a de piatră, clădirea respectivă suferă intervenţii masive, materializate în înlocuirea

Cercetările arheologice continuate pe acest sit după publicarea raportului preli-minar privind rezultatele săpăturilor efectuate în perioada 1992–1994 au dus la realiza-rea unor sondaje în partea de nord a acestuia (spre Parcul Caragiale). A fost identificat

l d i 2 l d d id l lădi ii C2 (fi 1) i id ă i



un culoar de circa 2 m la nord de zidul clădirii C2 (fig. 1), precum şi un zid care mărgi-neşte spre aceeaşi direcţie acest coridor. Deocamdată nu a fost lămurit rolul acestui zid –se presupune că acesta fie mărgineşte o nouă construcţie, fie este zidul unui portic spreun decumanus 184. De asemenea, cercetările s-au extins şi spre sud-vest, unde a fost desco-perită o parte a unei alte încăperi, L1, în interiorul căreia, în 1999, a fost descoperit uncoridor cu un praefurnium ce aparţinea camerei C4185. Din stratul de dărâmătură al

acestui coridor a fost dezvelit un altar votiv dedicat lui Silvanus Domesticus , datat la sfâr-şitul secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea p. Chr.186 Nu au fost descoperiteelemente stratigrafice suplimentare, însă cercetările arheologice sunt în curs.

Cert este că datele oferite de săpăturile arheologice din str. V. Deleu au dus,pentru prima oară, la stabilirea unei cronologii a aşezării preurbane, respectiv a oraşu-lui antic Napoca , ce au dus la sincronizarea informaţiilor de natură istorico-epigrafică cu cele furnizate de arheologie.

Piaţa MuzeuluiSăpăturile arheologice de salvare efectuate în Piaţa Muzeului în 1986, cu oca-

zia extinderii Centralei automate interurbane au surprins un edificiu de maridimensiuni cu trei compartimentări paralele, construite pe direcţia est-vest (pl. II). La opt metri spre vest de construcţia amintită a fost delimitată limita unei alte clădiri, ceavea aceeaşi orientare ca prima. Ea se întindea în spaţiul cuprins astăzi între str. F. D.

Roosevelt şi clădirea Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei şi nu a putut fi cer-cetată. Orientarea construcţiilor dezvelite i-a determinat pe descoperitori să creadă că ea respecta o tramă stradală antică, ortogonală, paralelă cu latura de nord a ziduluiroman de incintă, surprins în Parcul Caragiale187. Datorită dimensiunilor şi a faptuluică în prima clădire descoperită (şi cercetată) nu au fost găsite decât foarte puţine mate-riale arheologice, autorii săpăturilor arheologice au emis ipoteza că acesta ar fi putut fiun edificiu public. Din păcate, nu au existat elemente care să asigure o datare restrânsă a construcţiilor cercetate188.

În intervalul 1990–1998, săpăturile arheologice făcute în Piaţa Muzeului,lângă Obelisc, au dus la dezvelirea unui edificiu format din mai multe camere, uneledi l l i i d i l ii d î ăl i 189 A f

construcţie. De asemenea, acest complex cuprindea şi construcţiile dezvelite între str.Poştei, F. D. Roosevelt şi Piaţa Muzeului. Tot aici sub clădirea amintită a fostidentificată şi o stradă (pavaj) cu lespezi mari de piatră, care corespunde axei nord-sud

l i i l d i t t di d t d t 190 Î



a oraşului, precum şi un canal de scurgere orientat dinspre sud-est spre nord-vest 190. Înceea ce priveşte stratigrafia sitului, părerile sunt diferite în funcţie de autoriidescoperirilor. Astfel, M. Wittenberger publica succint în 1993 câteva date legate defazele de locuire ale sitului care erau reprezentate de: un nivel preistoric (Hallstatt A1),de patru faze aparţinând epocii romane şi de un nivel roman târziu. Din perioada romană au făcut parte două faze de lemn, cea de-a doua foarte bine conservată (au fost

dezvelite grinzi din podea şi un fragment de perete)191

. În ceea ce priveşte nivelele depiatră, autorul face o distincţie între tehnica de construcţie a clădirilor din fazelerespective, avansând o posibilă datare numai pentru cea de-a doua, care ar aparţinedinastiei Severilor. Între aceasta din urmă şi nivelul roman târziu ar fi existat un stratconsistent de arsură, ceea ce presupune distrugerea clădirilor respective în urma unuiincendiu puternic192, după care s-au făcut nivelări cu mortar şi s-au ridicat construcţiidin lemn (?)193. Ulterior, V. Voişian, E. Bota şi Carmen Ciongradi au adus câteva

precizări suplimentare cu privire la stratigrafia aceleiaşi zone. Este vorba despre fazelede lemn aparţinând epocii romane, care ar fi patru după opinia lor, ultima dintre eledatând până în jurul anului 160 p. Chr.194. Din păcate, singurul profil publicat deautorii menţionaţi este puţin concludent în ceea ce priveşte demonstrarea existenţeicelor patru nivele de lemn ale construcţiilor din Piaţa Muzeului195, publicarea monografică a săpăturilor efectuate aici urmând a oferi informaţiile necesare pentruconturarea clară a stratigrafiei sitului.

Regele Ferdinand nr. 6 (fostă Gh. Doja)În toamna anului 2004 şi în iarna celui următor, un colectiv de arheologi de la

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a făcut săpături arheologice de salvare încurtea şi în interiorul imobilului de pe str. Regele Ferdinand nr. 6 (fostă Gh. Doja)(pl. II), datorită intenţiei proprietarului de a construi o galerie comercială în spaţiul

menţionat196

. Ca urmare a acestor cercetări, a fost descoperită una dintre străzileprincipale ale oraşului roman, situată în partea nord-estică a acestuia. Este vorba despreunul dintre decumani (cu orientarea nord-vest – sud-vest), surprins pe o lungime de4,10 m şi pe lăţimea de 1,70 m, la adâncimea de –2,15–2,20 m. Ea se încadrează în

categoria viae silicae stratae , fiind pavată cu dale de calcar gălbui. Avea structura specifică unei străzi romane construite după preceptele lui Vitruvius . Cunoaştemnumai limita sudică a străzii. Aceasta era dată de marginea unui canal colector, peste

care erau aşezate plăcile de calcar ce constituiau trotuarul străzii respective



care erau aşezate plăcile de calcar ce constituiau trotuarul străzii respective.În ceea ce priveşte canalul menţionat, acesta avea orientare paralelă cu a străzii

şi a fost surprins pe 4,10 m lungime. Avea lăţimea variabilă cuprinsă între 0,50 m (la bază) şi 0,68 m (la partea superioară) şi înălţimea de 1,20 m. A fost construit din blo-curi mari de calcar gălbui, aşezate unele peste altele, fără a fi prinse cu mortar. Avea ouşoară înclinare vest-est. În el se deversa un canal secundar, orientat diferit (nord-vest– sud-est), care a fost dezvelit pe lungimea de 1,50 m. Acesta avea lăţimea de 0,50 m şiînălţimea de 0,65 m. La rândul lui acesta avea o ramificaţie care era orientată sud-est –nord-vest197. Ambele au avut aceeaşi tehnică de construcţie ca şi canalul colector.Datarea elementelor discutate este asigurată numai de poziţia stratigrafică, materialularheologic descoperit în canale şi în stratul de amenajare de deasupra străzii romanefiind extrem de sărac. Astfel, luând în considerare că în structura canalului colector auintrat şi blocuri refolosite (o arhitravă) şi că nu am constatat refaceri ale străzii, putem

avansa secolul al III-lea p. Chr. ca reper cronologic al funcţionării canalelor şi a străzii.Împreună cu alte puncte din oraş în care au fost descoperite porţiuni de străzişi canalizări (Piaţa Muzeului, posibil unul dintre cardines şi un canal de scurgereorientat sud-est – nord-vest198; la nord-est de biserica romano-catolică Sf. Mihail, uncanal cu adâncimea de un metru, cu pereţii din „blocuri rectangulare de piatră faso-nată”, cu aceeaşi orientare ca precedentul199), tronsonul de stradă şi canalizarea desco-perită pe str. Regele Ferdinand nr. 6 (fosta Gh. Doja) aduc o contribuţie importantă

la conturarea tramei stradale a oraşului antic, atât de puţin cunoscută 200 pentru moment.Piaţa UniriiPe latura sud-estică a Pieţii Unirii, săpăturile arheologice efectuate în anul

1994 dus la dezvelirea unor construcţii romane cu mai multe faze de locuire. Astfel,cel mai timpuriu nivel a fost unul de lemn, reprezentat de amprenta unei bârne şi deurmele unor stâlpi. Unei prime faze de piatră i-a aparţinut o clădire surprinsă în tota-

litate pe latura de vest (L interioară = 5,60 m, adâncimea = –3,20 m), ce avea şi oanexă din lemn, distrusă de un incendiu. Celei de-a doua faze de piatră i-ar fi cores-puns o altă clădire, căreia i-a fost dezvelită tot limita vestică (L interioară pe direcţia nord-sud = 5 m). Două ziduri paralele alcătuite din pietre de râu şi de carieră legate cu

al unuia dintre ziduri a fost găsit un capitel, motiv pentru care autorii descoperirilor auconsiderat că ele ar aparţine unui portic din ultima fază de locuire romană 201. Pesteacest strat a fost găsită ceramică databilă în secolele IV–VI p. Chr. Fiind un raport

preliminar nu sunt oferite şi elemente de datare ale construcţiilor de epocă romană



preliminar, nu sunt oferite şi elemente de datare ale construcţiilor de epocă romană.Începând cu anul 1995, cercetările arheologice s-au extins atât spre sud de

zona dezvelită în anul precedent (ajungând până la limita dată de trotuar), precum şiîn partea sud-vestică a acesteia şi pe axul central al pieţei. În prima suprafaţă menţio-nată a fost dezvelită o clădire absidată aparţinând fazelor de piatră ale sitului, distrusă în mare parte de intervenţii medievale. Tot aici a fost identificată şi o fază de lemn,reprezentată de vetre şi urme de arsură, pe acest nivel fiind descoperită şi ceramica dacică lucrată cu mâna. La nord de clădirea absidată şi paralelă cu ea a fost dezvelită oclădire compartimentată, având trei încăperi, în primele două fiind găsite urme dezgură, arsură şi sticlă, iar în cea de-a treia – amprente de bârne arse. Nu se precizează funcţionalitatea acestei construcţii.

În cea de-a treia suprafaţă cercetată în Piaţa Unirii, situată pe axul central alacesteia, a fost degajată o clădire, bănuită a fi un templu. În 1995 din el au fost sur-

prinse resturile acoperişului şi o intrare, din care s-au păstrat in situ canaturile şipragul. Nici de această dată nu au fost furnizate informaţii privind încadrarea cronologică a construcţiilor descoperite202.

Cercetările au continuat în zona sud-vestică şi centrală a Pieţii Unirii în anii1997–1999 şi 2006. Rezultatele acestor cercetări au rămas deocamdată inedite203.Singurele menţionări ale caracterului descoperirilor impozante din această parte a Pieţei Unirii figurează într-un articol referitor la descoperirile recente făcute pe terito-

riul oraşului roman204, în timp ce fazele de locuire ale sitului pot fi conturate pe baza fibulelor găsite aici şi publicate205. Astfel, cu ajutorul acestor artefacte sunt puse în evi-denţă o fază de lemn206, un strat de amenajare în vederea construirii primei faze depiatră 207, un prim nivel al construcţiilor din piatră 208, o refacere/amenajare pentruridicarea celei de-a II-a faze de piatră 209 şi un nivel al acesteia din urmă 210.

201 Alicu şi colab. 1995 , nr. 32 A, p. 24.202 Alicu şi colab. 1997 , nr. 26, III, p. 14.203 Colectivul de cercetare a fost constituit din: I. Piso, E. Bota, V. Voişian, Carmen Ciongradi.204 Voişian, Bota , Ciongradi 2000 , p. 266 – faza de lemn; la p. 269 – informaţii despre o inscripţie deconstrucţie descoperită aici, care ar atesta existenţa unor clădiri publice în imediata vecinătate a forului.

Monumentul MemorandiştilorÎn imediata apropiere a săpăturilor menţionate anterior, spre est, pe locul de

amplasament al Monumentului Memorandiştilor (pl. II), a fost făcută o săpătură de

salvare în 1994 Aceasta a dus la dezvelirea unui atelier de prelucrare a fibulelor211 El



salvare în 1994. Aceasta a dus la dezvelirea unui atelier de prelucrare a fibulelor . Else compune dintr-o construcţie din lemn de 7,5 × 8 m, în interiorul căreia au fostdescoperite trei cuptoare pentru topirea bronzului, construite din cărămizi (d = 0,60 m).Într-o groapă situată în colţul nord-vestic al construcţiei au fost găsiţi bulgări de lutfolosiţi la confecţionarea tiparelor. Pe întreaga suprafaţă a atelierului s-a găsit unadevărat „covor” de fragmente de tipare sparte, al căror număr se ridică la 9000. Deasemenea s-au găsit 70 de creuzete, 20 de fibule aflate în diferite faze de prelucrare,unelte (dăltiţe şi o foarfecă), ceramică etc. Este considerat a fi singurul atelier de fibuledin Imperiu care poate fi cercetat datorită prezenţei tuturor elementelor sale (plan,instalaţii, creuzete, tipare, unelte, piese în curs de prelucrare)212. Atelierul în discuţiea fabricat cinci tipuri de fibule: norico-pannonice (puternic profilate213 şi cuaripioare214), cu genunchi215, cu capul în formă de ancoră 216 şi zoomorfe217. Perioada lui de activitate, atestată pe baza descoperirilor monetare şi a tipurilor de fibule

produse, este epoca Traian – Hadrian, respectiv până în momentul în care Napoca devine municipiu218. Peste el au fost surprinse alte trei faze aparţinând epocii romane,caracterizate prin prezenţa unei mari cantităţi de material arheologic, îndeosebiceramic, dar fără descoperirea unor elemente de construcţie care să aducă noiinformaţii cu privire la oraşul antic.

Str. Iuliu Maniu nr. 4

Descoperirea unei gropi cu rebuturi ceramice aparţinând epocii romane întimpul săpăturilor arheologice preventive efectuate în curtea imobilului (pl. II, XIII a,fig. 7) au oferit date extrem de preţioase pentru atestarea activităţii centrului ceramicde la Napoca . Chiar dacă urmele atelierului respectiv au fost distruse aproape total deintervenţiile ulterioare, această descoperire ne-a oferit elementul – cheie pentru dove-direa directă a producţiei ceramice locale219.

Str. Prahovei nr. 12 În urma săpăturilor de salvare făcute pe str. Prahovei nr. 12 (pl. IX–X), pelatura estică a incintei, a fost descoperită o locuinţă, corespunzând unei prime faze delemn a aşezării. Se pare că ea a avut acelaşi caracter temporar ca şi construcţiile

dezvelite pe str. V. Deleu220. Datarea acestei faze nu este spusă explicit, însă o putembănui ca fiind de asemenea în primii ani ai domniei lui Traian. Pe acest sit s-a constatat şi existenţa unei a doua faze de lemn, în care a fost surprinsă, după părerea

autoarei săpăturii, o primă fortificaţie a oraşului roman. Ea era constituită dintr-un



autoarei săpăturii, o primă fortificaţie a oraşului roman. Ea era constituită dintr unşanţ şi val de pământ, care au funcţionat până către mijlocul sau a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.221. Din umplutura şanţului s-a scos o cantitate impresio-nantă de material arheologic, inclusiv o monedă de la Iulia Soaemias , datată în anii218–220 p. Chr., bănuită însă a fi ajuns acolo dintr-o groapă ulterioară 222. Şanţuldescris a fost astupat la mijlocul sau în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr. şinivelat cu un strat de pietriş, peste care s-au pus plăci de andezit ce formau o aleepavată. Ce-a de-a treia fază a sitului, datată mai larg, de la mijlocul secolului al II-lea –secolul al III-lea p. Chr., nu a oferit complexe de locuire, întrucât, după părerea aceleiaşi autoare, se afla prea aproape de fortificaţia oraşului223.

NecropoleleÎn perioada 1985–1990 s-au făcut săpături arheologice şi pe str. Plugarilor/

B-dul Constantin Brâncuşi, într-o necropolă romană şi romană târzie. Aici s-au desco-perit 135 de morminte în cistă de piatră sau cărămidă, la construirea lor refolosindu-semonumente litice arhitectonice şi funerare provenite din construcţii sau morminte dinepoca clasică romană 224. Este cea mai mare necropolă a oraşului cunoscută până înprezent şi cercetată sistematic225. Ea a fost situată în partea de sud-est a centruluiactual al oraşului modern, suprapunând parţial o porţiune a drumului care lega Napoca de Aiton şi ducea la Potaissa 226. Celelalte cimitire ale Napocăi au fost

desemnate pe baza unor descoperiri întâmplătoare. O suprafaţă extinsă pare să fi fostla sud – sud-est de centrul actual al oraşului, între străzile M. Kogălniceanu – Petöfi – Avram Iancu. Câteva sarcofage s-au descoperit pe locul Casei de Cultură a Studenţilordin Piaţa Lucian Blaga, iar un grup restrâns de sarcofage a fost semnalat pe str. EmilRacoviţă 227.

Tabloul oferit de cercetările arheologice efectuate în ultimele decenii pe terito-

riul anticei Napoca ne-au furnizat date legate de toate etapele de existenţă ale acesteia.Cel mai mare câştig îl constituie precizarea cronologică a fazelor de început ale aşe-zării, precum şi schimbările urbanistice produse odată cu evoluţia statutului său de la un prim nucleu de colonişti cu locuinţe temporare la aşezarea stabilă (probabil un

originea primilor colonişti veniţi aici, care se pare că erau preponderent de originenorico-pannonică 228.

Cu toate acestea, au rămas nerezolvate multe probleme legate de evoluţia

urbană a oraşului Napoca. Cercetările arheologice sunt insuficiente, necorespunzătorÎ



u şu u p C g u u , pucartate, iar multe dintre rezultatele celor făcute deja au rămas inedite229. În schimb,mai bine valorificate sunt anumite categorii de material arheologic, provenite dinsăpăturile arheologice sistematice sau cu caracter de salvare. Între acestea amintim:inscripţiile230, bronzurile231, fibulele232, monedele233, anumite categorii ceramice234 saumaterialul de acelaşi tip descoperit în fazele de vicus ale aşezării235. În acest stadiu al

cercetărilor se impune elaborarea unei lucrări monografice care să cuprindă rezultatelesăpăturilor arheologice din ultimele trei decenii.

C. PROVENIENŢA MATERIALULUI CERAMIC

În subcapitolul referitor la problemele de metodologie şi terminologie ale ce-ramicii romane (I.c.1), atunci când analizam criteriul cronologic (I.c.1.2), precizam pescurt cele câteva puncte de pe teritoriul oraşului antic de unde ne-a parvenit materialulceramic ce constituie subiectul acestei lucrări. Vom relua aici mai pe larg aceste locuride descoperire, cu inserarea reperelor cronologice oferite de complexele arheologice încare s-au făcut săpături stratigrafice (vezi pl. II).

În primul rând amintim ceramica provenită din săpăturile arheologice maivechi, rămase din păcate inedite, cu excepţia valorificării unor categorii de materialespeciale din ele. Este vorba despre cercetările făcute în Piaţa Unirii (Libertăţii) în1944, în colţul sud-vestic al acesteia, precum şi în 1948 (autor M. Macrea), de la carene-a rămas numai consemnarea adâncimilor la care au fost descoperite pieseleceramice respective, fără a fi publicat însă un raport privind fazele de locuire întâlnite.Se adaugă materialul provenit de pe str. E. Zola, unde în 1951 a fost construit o aripă a Palatului Telefoanelor. N. Gostar, unul dintre autorii săpăturilor, a publicat opaiţele

228 Paki 1998, p. 313–314, 318–321; Cociş 1998.

cu ştampila RVSTIK(VS)236, de asemenea fără a fi publicate date generale desprestratigrafia sitului. Ar mai fi piesele găsite în 1968 cu ocazia construirii noului sediu alPalatului Telefoanelor, vizavi de Parcul Caragiale. Şi aceste materiale sunt inedite şi

fără repere stratigrafice sau cronologice, în afară de precizarea că aparţin epociiM i l i l d ii l î l d f ă fi ă f i l i l



p g g , p p ţ promane. Motivul includerii lor în lucrarea de faţă este fie că au fost materiale speciale,fie că vasele respective au fost într-o bună stare de conservare – forme întregi sauîntregibile – contribuind astfel, prin analogie cu recipientele datate, la conturarea uneitipologii a ceramicii romane de la Napoca .

Din Piaţa Unirii (Libertăţii), din săpăturile de pe latura sud-estică, mi-au par-venit câteva fragmente ceramice ştampilate, iar din Piaţa Muzeului am prelucratcâteva exemplare aparţinând ceramicii de lux.

Eşantionul cel mai reprezentativ (circa 75%) şi cu cea mai bună datare dinmaterialul ceramic cuprins în lucrarea de faţă provine din săpăturile făcute în str.V. Deleu în perioada 1992–1996. În subcapitolul anterior am precizat cele trei faze delemn şi două de piatră ale complexului, cu elementele constructive ce corespund fiecă-reia dintre ele. În cele ce urmează vom sintetiza reperele cronologice ale fiecărei faze înparte, pentru că în principal pe baza acestora am putut data materialul ceramic analizatsau am stabilit o eventuală datare, prin analogie, pentru piesele provenite din săpăturilearheologice în care nu am dispus de contexte stratigrafice. Menţionăm totodată că şi încazul săpăturilor din str. V. Deleu, cercetările nu s-au încheiat, iar cronologia pe care oprezentăm se bazează în principal pe raportul preliminar publicat de autorii săpăturilorpentru perioada 1992–1994. În acesta au fost puse în evidenţă elementele constructivedescoperite, încadrarea cronologică a fiecărei faze fiind realizată cu ajutorul anumitor

categorii de material arheologic (monede, fibule, opaiţe, ceramică dacică şi norico-pannonică, inscripţii)237. Datelor respective li s-au adăugat rapoartele preliminarepublicate în intervalul 1995–2001238, precum şi cele furnizate de prelucrarea câtorva artefacte importante provenite de pe acelaşi sit (monedele239, fibulele240, lămpile241, unelemonumente epigrafice242).

236 Gostar 1961, p. 169, nr. 371–372, fig. 2–3, p. 194, 197–199.237

Cociş şi colab. 1995 , p. 636–639.238 Cociş şi colab. 1995 a , Cociş şi colab. 1996 , Cociş şi colab. 1997 , Cociş şi colab. 1998 , Cociş şi colab.1999 , Cociş şi colab. 2002 ; Cociş şi colab. 2002–2003.239 Găzdac şi colab. 2003 – din păcate, cele 113 monede analizate, provenite din descoperirile făcute pet V D l î i t l l 1991 2001 di d t t l l h l i A t ă fi

Prin urmare, reperele cronologice pe care le utilizăm pentru datarea mate-rialului ceramic de pe acest sit pot suferi schimbări în momentul prelucrării între-gului material arheologic şi a publicării monografiei acestuia . De aceea subliniem

faptul că datările pe care le-am folosit pentru ceramica romană provenită din str.V D l i ă t tă il d l t d t l t il ă ăt il



p p p pV. Deleu reprezintă constatările de la un moment dat ale autorilor săpăturilor , ce arputea fi confirmate sau infirmate de alte descoperiri de pe acelaşi sit.

Datele stratigrafice oferite de cercetările arheologice de pe str. V. Deleu cu-prind o fază de lemn cu trei subfaze şi una de piatră, cu două subfaze, ultima având la rândul ei alte două perioade diferenţiate:

A. Faza de lemn, cu subfazele:1. faza I de lemn – primii ani ai domniei lui Traian (evident după cucerirea Daciei), aşezare cu caracter temporar = 106–108/110 p. Chr.243 (în text apare şi ca ni-vel traianic);

2. faza a II-a de lemn – aşezare stabilă (vicus ), perioada premunicipală –Traian-începutul domniei lui Hadrian = 108/110–118 p. Chr.244 (Traian – Hadrian);

3. faza a III-a de lemn – perioada municipală, corespunzând domniilor împă-

raţilor Hadrian – Antoninus Pius = 118–161 p. Chr.B. Faza de piatră , cu subfazele:1. faza I de piatră – oraşul primeşte statutul de colonia , de la Marcus Aurelius

până la Septimius Severus = 161–193 p. Chr.2. faza a II-a de piatră 245 – cu două subfaze. Ele sunt delimitate printr-un nivel

de distrugere prin incendiere a clădirilor aparţinând primei faze, moment în care a fostascuns un tezaur care se încheie cu monede de la Severus Alexander:

a. perioada de la Septimius Severus la Severus Alexander = 193/211–235 p. Chr.;b. perioada Severus Alexander – retragerea aureliană = 235–271/275 p. Chr.Încadrările cronologice menţionate, chiar cu valoare de datări relative, sunt

extrem de preţioase pentru studiul ceramicii romane de la Napoca . În stadiul actual alcercetărilor, este singura cronologie coerentă a oraşului roman, fără de care nu am fiputut opera cu materialul ceramic analizat decât cel mult pentru a face un catalog de

piese de colecţie.

243 Datată cu fibulă puternic profilată Almgren 69 – tipul I b, Cociş şi colab. 2001, p. 431–432, catalog 2 l I C i 2004 ti l 8 8b2 56 57 t l 229 l XVII t b l l 2 î d tă

Un alt sit arheologic care ne-a oferit un material ceramic interesant, provenitdin contexte stratigrafice îl reprezintă str. Prahovei nr. 12, pe latura vestică a incinteiromane. Fiind un complex mai mic, el a fost publicat integral, fiind prelucrate toate

categoriile de material arheologic descoperite246. Cronologia acestui sit nu este atât denuanţată ca în cazul celei din str V Deleu aici trebuie să ţinem seama atât de mă



nuanţată ca în cazul celei din str. V. Deleu – aici trebuie să ţinem seama atât de mă-rimea lui, cât şi de caracterul săpăturii (de salvare în cazul celei din str. Prahovei nr.12). Nu a fost prezent în toate fazele de locuire material arheologic care să ofere datărimai strânse, de aceea reperele cronologice se rezumă la următoarele informaţii: A. Faza de lemn:

1. faza I de lemn – aşezare temporară – probabil primii ani ai domniei luiTraian – 106–108/110 p. Chr.;

2. faza a II-a de lemn – trecerea la aşezare stabilă, constituirea primei fortifi-caţii a oraşului roman = prima jumătate a secolului al II-lea (probabil Traian –

Antoninus Pius (?) = 108/110–161 p. Chr.B. Faza de piatră:

1. faza de piatră (= a III-a de locuire a sitului) – fără complexe de locuire,

datorită apropierii de incinta fortificată a oraşului = mijlocul secolului al II-lea –secolul al III-lea = 161–271/275 p. Chr.Ultimul punct de pe teritoriul oraşului roman de unde am prelucrat material

ceramic este B-dul Eroilor, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor.Cea mai spectaculoasă descoperire de pe acest sit a constituit-o atelierul de prelucrarea fibulelor, care a fost şi cel mai bine datat pe baza descoperirilor monetare şi a tipurilor de fibulae produse. Pentru fazele următoare de locuire nu au fost surprinse

elemente constructive, de aceea încadrările cronologice au fost mai largi şi s-au făcutpe baza materialului arheologic. Cu excepţia semnalării atelierului de fibule247, cercetă-rile arheologice de aici sunt, deocamdată, inedite.

Din punct de vedere stratigrafic, pe locul de amplasament a MonumentuluiMemorandiştilor s-au constatat următoarele faze de locuire: A. Faza de lemn:

1. faza I de lemn – corespunde perioadei de funcţionare a atelierului de fibule,încadrată în timpul domniei împăratului Traian şi începutului domniei lui Hadrian,respectiv fazei premunicipale a aşezării – 106 – 118 p. Chr.;

2. faza a II-a de lemn (?) – perioada municipală – Hadrian – Antoninus Pius =



III. REPERTORIUL FORMELOR CERAMICE



A. CERAMICA DE TRADIŢIE LA TÈNE TÂRZIE∗

1. Terminologia

Sub această denumire am inclus în capitolul de faţă ceea ce în limbajul curental specialiştilor români care studiază epoca romană este cunoscut sub numele de„ceramică dacică de epocă romană”, „ceramică lucrată cu mâna”, „ceramică autohtonă de epocă romană”, „ceramică provincială romană lucrată cu mâna în manieră dacică”.Li se adaugă acestora şi mai recenţii termeni de „ceramică de tradiţie celtică”,„ceramică norico-pannonică”, „ceramică norico-pannonică de tradiţie La Tène”, legaţide surprinderea la nivelul culturii materiale a elementelor colonizatoare veniteîndeosebi din Noricum şi Pannonia. Am optat pentru termenul de „ceramică detradiţie La Tène târzie” deoarece el este folosit pe scară largă în bibliografia de

specialitate atunci când se discută despre aşezările şi urmele culturii materiale alepopulaţiei autohtone venite în contact cu cultura şi civilizaţia romană 1. Totodată,coloniştii sosiţi din provinciile cu substrat celtic ale Imperiului roman, au formeceramice tradiţionale care se încadrează în ultimele manifestări ale La Tène-ului târziu.

Ceramica de tradiţie La Tène târzie de la Napoca va cuprinde prin urmareceramica de factură dacică şi pe cea de tradiţie celtică descoperite în contexte arheolo-gice de epocă romană. Această modalitate de cercetare a materialului în discuţie, între-

prinsă împreună cu categoriile ceramicii romane, aşa cum se procedează de multă vreme în monografiile ceramice sau arheologice de pe situri din alte provincii aleImperiului2, are drept scop să ofere o imagine cât mai obiectivă asupra raportului din-

h l l f d l d

epocă romană ni se pare calea cea mai normală de punere în valoare a unui materialceramic care poate oferi informaţii extrem de utile cu privire la evoluţia populaţieiunei provincii în timpul procesului de romanizare.

2 Stadiul cercetărilor



2. Stadiul cercetărilor

2.1. Ceramica dacică de epocă romană

Această categorie ceramică a intrat de multă vreme în atenţia specialiştilor deepocă romană, ea constituind unul dintre argumentele importante folosite în sprijinul

teoriei continuităţii dacice în timpul stăpânirii romane3. Într-o sinteză asupra evoluţieicercetărilor referitoare la ceramica dacică de epocă romană pot fi puse în evidenţă două tendinţe. În primul rând cea în care categoria ceramică în discuţie este studiată separat de ceramica provincială romană , pentru a se pune şi mai bine în lumină valoarea ei ca argument al continuităţii autohtonilor în provincia Dacia. În acest senss-a publicat ceramica dacică lucrată cu mâna (socotită că îşi păstrează mai bine formeletradiţionale, spre deosebire de cea lucrată la roată, care a suferit influenţe dinspre

ceramica romană) sau au apărut studii privind ceramica dacică în ansamblu. Dintreacestea există fie studii care o analizează la nivel de sit (materialul din castre şi aşezăricivile ale acestora, precum Rucăr4, Tibiscum5, Olteni6, Acidava -Enoşeşti7, Gilău8; dinoraşe precum Ulpia Traiana Sarmizegetusa 9), fie sinteze referitoare la ceramica dacică lucrată cu mâna din castrele Daciei Porolissensis10 sau referitoare la aceeaşi categorieceramică în totalitatea ei, descoperită pe siturile din Dacia meridională 11. Recent,

M. Negru a elaborat o teză de doctorat pe această temă 12

, publicată ulterior într-olimbă de circulaţie internaţională 13. În cadrul aceleiaşi tendinţe se înscriu şi studiilespeciale consacrate anumitor categorii ale ceramicii dacice14.

3 Vezi în acest sens lucrările de referinţă ale lui D. Protase, cu sinteza informaţiilor referitoare la continuitatea populaţiei autohtone în timpul stăpânirii romane, în care ceramica dacică este una dintredovezile de seamă ale existenţei acesteia: Protase 1966 ; Protase 1968 ; Protase 1980. 4 Bogdan-Cătăniciu 1985–1986 .5 Rogozea 1988 ; Bona-Petrovsky 1983, p. 10; materialul provenit din săpăturile efectuate până în 1999în castrul şi aşezarea civilă de la Tibiscum reprezintă cel mai recent studiu, publicat de Doina Benea –vezi Benea 2003; Benea 2005 .6 Szekely 1990 1994

Cea de-a doua orientare în studierea categoriei ceramice în discuţie o repre-zintă publicarea ei în cadrul monografiilor şi rapoartelor arheologice împreună cu cera-mica provincială romană. Aşa s-a procedat în cazul monografiilor arheologice ale unor

aşezări rurale şi necropole daco-romane, cum sunt cele de la Obreja 15, Soporu deCâmpie16 şi Locusteni17, Leu18, Daneţi19 şi Slimnic20, mai recent cele de la Timişoara –



p ş , , ţ ş , şFreidorf 21 şi Stupini22 etc.

Rapoartele arheologice sau micromonografiile consacrate unor castre romaneşi aşezărilor lor civile precum cele de la Stolniceni-Buridava 23, Enoşeşti- Acidava 24, Ilişua 25, Brânconeneşti26, Apulum27, Mehadia 28, Gilău29, Buciumi30, Bologa 31, Romita 32 monografiile referitoare la aşezări urbane, cum ar fi cea a complexului daco-roman dela Porolissum şi a vămii din acelaşi loc 33, a complexelor de la Tibiscum34, Romula 35 etc.,au integrat de asemenea ceramica dacică în analiza materialului ceramic provincial.Totodată, ceramică dacică apare şi în rapoartele de săpături recente, care indică pre-zenţa acesteia în primele faze de existenţă ale anticei Napoca 36, precum şi în aşezarea dela Micăsasa, pe ultimul sit amintit fiind produsă în atelierele ceramice de acolo37.

2.2. Ceramica de tradiţie celtică

Ultimelor două decenii îi aparţin şi preocupările legate de semnalarea şi prelu-crarea unui material ceramic care a fost tratat de regulă împreună cu cel de factură dacică, întrucât tehnicile de producere, precum şi modalităţile de ornamentare erau

15 Protase 1971; Protase 1998 .16 Protase 1976 .17

Popilian 1980; Popilian, Nica 1998 . 18 Popilian, Niţă 1982 .19 Popilian 1982 .20 Glodariu 1981 b. 21 Benea 1996 . 22 Gaiu 1999.23 Bichir , Bardaşu 1983. 24 Preda , Grosu 1993. 25

Protase şi colab. 1983, p. 291–292; Protase , Gaiu, Marinescu 1997 , p. 77, pl. XLIX/10–13, LVIII–LXI. 26 Protase , Zrinyi 1994 , p. 138, pl. LXXVIII/1; p. 150 – cu indicaţia producerii ceramicii dacice înatelierul descoperit în aşezarea civilă a castrului.27 Moga 1998 , p. 106, fig. 12, cu posibila explicaţie a prezenţei ceramicii dacice într-un nivel corespun-ăt f i d ă â t t l i l i ii XIII G i i 47 48

asemănătoare. Un posibil debut în acest sens l-a constituit reconsiderarea necropolelortumulare de la Caşolţ şi Calbor ca neaparţinând autohtonilor, ci coloniştilor norico-pannonici aduşi în provincie imediat după cucerirea romană 38. Atribuirea acestor

cimitire s-a făcut în primul rând după ritul de înmormântare, un argument importantconstituindu-l însă şi materialul arheologic descoperit, în primul rând ceramica.



ş g p pPublicarea ceramicii dacice şi a celei de factură celtică de la Ulpia Traiana

Sarmizegetusa , în care au fost tratate diferenţiat cele două categorii ceramice anteriorincluse în cadrul ceramicii autohtone39, a constituit un început şi o atenţionare a specialiştilor epocii romane asupra necesităţii deosebirii acestora, în primul rând după tehnica de decorare (cu ajutorul pieptenului sau cu măturica), dar şi după unele formespecifice. Urmarea a fost că asemenea material a fost sesizat în nivelele timpurii aleaşezării de la Napoca 40 şi pe baza lui (alături de alte categorii de artefacte) a fostprecizat locul de provenienţă al primilor colonişti, veniţi aici din provinciile Noricumşi Pannonia, zone cu substrat celtic. Teza de doctorat a lui A. Husar referitoare la celţişi germani în Dacia romană a subsumat, în capitolul referitor la elementele culturiimateriale celtice din provincie, toată informaţia referitoare la ceramica norico-

pannonică de tradiţie La Tène cunoscută din Dacia, inclusiv material inedit41

. Autorula menţionat formele de vase specifice acestei categorii ceramice (predominant oale, darşi vase cu trei picioare – tripodia sau tripes (Dreifußschale), pahare cu pereţii adânciţi(Faltenbecher) şi ornamentarea particulară a unora dintre ele (în tehnica Besenstrich,respectiv Kammstriche ), care le deosebeşte de ceramica de factură dacică 42. Acelaşiautor este de părere că se pot face posibile departajări ale coloniştilor norici de cei

38 Păreri cu privire la originea norico-pannonică a mormintelor tumulare de la Caşolţ şi Calbor s-auexprimat încă din anii ’50–’60 – vezi Popescu 1956 , p. 194; Horedt 1958 , p. 31–34; Morintz 1961 a ,p. 445; Morintz 1961 b, p. 407–408; Alexandrescu 1966 , p. 264, nota 94. Cel care a afirmat explicit ca-racterul norico-pannonic al necropolelor tumulare de la Caşolţ şi Calbor a fost M. Babeş – vezi Babeş 1970 , p. 204–205 şi notele 179–180, contrar părerii exprimate anterior de autorii descoperirilor, careconsiderau necropolele respective ca aparţinând populaţiei autohtone (vezi Macrea , Berciu 1955 ,p. 581–616; Macrea 1957 , p. 119–134, 141–144; Macrea şi colab., 1959 , p. 407–419, 437–438). Acelaşicaracter autohton al necropolelor respective este afirmat şi de D. Protase, în lucrările mai vechi ( Protase

1966 , p. 22–29; Protase 1971, p. 86–90). În schimb în Autohtonii în Dacia , autorul menţionat facedistincţie între aşezarea şi necropola de la Caşolţ, ambele cercetate arheologic. Pe cea de-a doua o atri-buie coloniştilor norico-pannonici. În schimb aşezarea contemporană cu necropola, aflată la 300 m, oconsideră ca aparţinând autohtonilor daci după inventar, aşezarea coloniştilor nefiind încă descoperită

pannonici prin studiul ceramicii şi face această diferenţiere astfel: distinge un grupcompact de colonişti norici în estul Daciei, în zona Caşolţ, Calbor, Cristeşti şi ungrup de imigranţi pannonici (provenind din estul Pannoniei) în partea de vest a

provinciei carpatice, pe linia Tibiscum – Sarmizegetusa – Apulum – Napoca 43. După părerea noastră, departajarea respectivă s-a făcut pe baza tuturor datelor cunoscute în



legătură cu venirea acestor colonişti în Dacia, de la cele epigrafice la monumente şinecropole şi de la ceramică la fibule, precum şi la alte categorii de artefacte specifice.Studiul ceramicii de tradiţie celtică este abia la început, dispunem de un număr redusde vase şi fragmente de acest tip pentru a putea face diferenţieri etnice atât de precisenumai pe baza acesteia. Acelaşi autor a sintetizat informaţiile referitoare la necropolele,

riturile şi monumentele funerare atribuite norico-pannonicilor din Dacia, reiterând încadrul inventarului funerar specific tripodia (Dreifußschale) din necropola tumulară de la Caşolţ44.

Tot un studiu de dată recentă a încercat să se oprească asupra semnificaţieiprezenţei ceramicii de tradiţie La Tène din Dacia romană. Analiza întreprinsă esteinteresantă, însă reflectă confuzia care există încă la nivelul specialiştilor epocii romane

privind definirea acestui tip de ceramică. În fapt, în atenţia autorului este „ceramica lucrată cu mâna şi cea de tradiţie La Tène, lucrată la roată”, însă are în vedere îndeo-sebi prima categorie, cu semnalarea mediilor în care aceasta este prezentă şi cu posibileexplicaţii ale producerii ei în aşezările şi castrele din Dacia romană 45.

Siturile arheologice unde astfel de material a fost semnalat sunt următoarele:Caşolţ şi Calbor46, Micăsasa 47, Cristeşti48, Sarmizegetusa 49, Apulum50, Napoca 51,Tibiscum52, Tihău53, Cumidava 54. Deocamdată, acest tip de ceramică abia începe să fie

recunoscut şi tratat ca atare în lucrările de specialitate de la noi55. Nu există încă oclasificare a acesteia şi pentru moment nu sunt definite în totalitate criteriile după careceramica de tradiţie celtică este diferenţiată de cea de factură dacică. Sunt necesarestudii speciale, care să analizeze comparativ ceramica dacică de epocă romană şi pe cea de factură celtică din aceeaşi perioadă, pentru a defini clar caracteristicile fiecăreia înparte în ceea ce priveşte formele şi modalităţile de ornamentare specifice, pastele din

care au fost confecţionate şi orice alte detalii menite să contribuie la departajarea lor.43 Husar 1999 , p. 177–178, 271–272.44 Husar 2003

3. Provenienţa materialului ceramic

Ceramica de tradiţie La Tène târzie de la Napoca este, aproape exclusiv, rezul-tatul descoperirilor arheologice din ultimele trei decenii. Cea mai mare parte a vaselorşi fragmentelor ceramice provin din str. V. Deleu (64 exemplare – 75%), din P-ţa Unirii,de pe locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor – atelierul de fibule



de pe locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor – atelierul de fibule(13 piese – 15%) şi din săpăturile vechi (două fragmente – 2%), de pe str. Prahoveinr. 12, pe latura de nord a oraşului (şase exemplare – 7%) (vezi pl. II). Pe nici unuldintre aceste puncte din perimetrul oraşului roman nu au fost descoperite urme daciceanterioare cuceririi romane, care să ne permită o identificare a locului unde s-ar putea

afla Napoca dacică. Întreg materialul ceramic de tradiţie La Tène târzie a fost găsit încontexte de epocă romană , împreună cu ceramică romană provincială şi alte categorii de artefacte specifice.

4. Tipologia

1. Ceramica dacică de epocă romană nu a beneficiat de o tratare unitară. Pro-

blemele de metodologie privind modul de clasificare şi de analiză ale acestei categoriiceramice au fost cuprinse în studiul-sinteză realizat de N. Gudea şi I. Moţu cu privirela ceramica dacică lucrată cu mâna din castrele Daciei Porolissensis56. Altă lucrare carea abordat acest subiect este teza de doctorat elaborată de M. Negru care analizează materialul ceramic din toată provincia 57. În general, specialiştii epocii romane nu aufost preocupaţi în elaborarea unei tipologii speciale consacrate ceramicii dacice deepocă romană. Sistemul de clasificare este diferit de la autor la autor, aceştia încercând

să facă apel la tipologia întocmită de specialiştii epocii dacice pentru ceramica dinperioada clasică a statului dac. Însă, la rândul ei, aceasta din urmă nu este tratată unitar. De aceea, am recurs la o tipologie proprie, în discutarea fiecărui tip procedândla exemplificarea analogiilor cunoscute din provincie şi a prototipurilor din perioada dacică clasică, pentru racordarea exemplarelor analizate la clasificările existente.

Formele ceramicii dacice, îndeosebi ceramica lucrată cu mâna, nu suferă schimbări fundamentale după cucerirea romană, ci îşi păstrează trăsăturile tradiţio-

nale. De aceea am procedat la clasificarea ei în funcţie de tehnica de producere,respectiv lucrată cu mâna sau la roata olarului. Slaba varietate a formelor de vase –aproape 95% din material îl constituie oalele – nu a făcut necesară adoptarea unui ald il rit ri ( l f n ţi n l pr mpl ) p ntr tip l i r t r P ntr

1.1. Ceramica dacică lucrată cu mâna

Tipologia . În prezentarea acestei categorii a ceramicii dacice de epocă romană,în afară de criteriul tehnicii de producţie, a fost utilizat şi cel formal. Materialul avut la dispoziţie a fost în exclusivitate fragmentar, cu excepţia unei ceşti întregibile. Varieta-tea de forme este extrem de restrânsă – nu dispunem decât de oale de diferite tipuri şi



p p şde trei ceşti – astfel încât criteriul funcţionalităţii recipientelor respective nu a putut fifolosit în cadrul clasificării acestora, ci a fost discutat în cadrul concluziilor referitoarela materialul analizat.

Oale. 1. Oalele-borcan. Reprezintă forma cel mai frecvent întâlnită. Oalele-

borcan se deosebesc după forma corpului şi înclinaţia buzei, constatându-se o evoluţiede la buza dreaptă sau uşor înclinată către cea puternic evazată. Pe măsura înclinăriibuzei se ajunge la o marcare puternică şi a gâtului, acesta evoluând, la rândul său, de la un gât scurt abia sesizabil, la unul lung ce dă supleţe şi eleganţă formei. O altă evoluţiese constată în zona fundului, unde peretele vasului coboară fără nici o arcuire, poateavea o curbare uşoară sau una puternică, ducând la scoaterea în evidenţă a acestuia,uneori chiar printr-un inel. Majoritatea vaselor de acest tip sunt de dimensiuni

mijlocii (diametrul gurii cuprins între 16 şi 22 cm) şi multe dintre ele prezintă urmede ardere secundară pe buză şi în exterior, dovedind utilizarea lor pentru gătitulmâncării. Există recipiente care nu indică folosirea lor pe foc, ci utilizarea la păstrarea alimentelor. În funcţie de caracteristicile morfologice amintite mai sus în cadrulacestei forme am întâlnit următoarele tipuri:

Oale-borcan de tip 1.1 A – nr. 9–11, pl. XIV. Oale-borcan cu corpul bombat,buza răsfrântă spre exterior, muchia rotunjită. Gâtul este marcat de curbura pereţilor.După analogii, fundul pare să fi fost mai mult sau mai puţin profilat. Nici unul dintreexemplarele analizate nu a fost decorat, spre deosebire de majoritatea vaselor descope-rite pe alte situri pe care le-am găsit ca analogii. Acest tip de oală-borcan este foartefrecvent în Dacia, fiind întâlnit din secolele III–II a. Chr. până în secolul I p. Chr.60 şiprima jumătate a secolului următor61. Exemplare asemănătoare figurează şi printredescoperirile mult mai târzii, atât de la începutul secolul al II-lea, cât şi din secolul al

III-lea p. Chr.62

. O bună analogie am întâlnit şi în Pannonia Inferior, la Dumbovo63

.Ne-am oprit la analogiile care să fie apropiate nu numai din punct de vedere formal cişi din punct de vedere cronologic de piesele noastre. Întrucât acestea sunt foartenumeroase în cazul acestui tip de oală-borcan le-am exemplificat amănunţit în catalo-

Oale-borcan de tip 1.1 B – nr. 13, pl. XIV. Oală-borcan cu corpul în formă de clopot, gura largă şi buza foarte răsfrântă, cu muchia retezată. Pe buză este decorată cu un brâu de alveole. Acest tip de vas este cunoscut din prima fază a ceramicii dacice,

el continuând să fie folosit şi pe parcursul fazei a doua a acesteia (sec. III–II a. Chr.) şiîn sec. I a. Chr.65. Tipul respectiv este întâlnit însă şi în ceramica dacică de epocă ă66



romană 66.Oale-borcan de tip 1.1 C – nr. 14–15, pl. XV. Oale–borcan cu corpul bom-

bat (de tip „sac”), cu buza oblică mai mult sau mai puţin înclinată spre exterior, cumuchia uşor rotunjită. Umărul vasului este marcat de înclinarea buzei. Piesele careilustrează acest tip nu prezintă nici un fel de decor. Exemplare similare, cu datăriapropiate de ale pieselor noastre, figurează printre descoperirile de ceramică dacică deepocă romană 67.

Oale-borcan de tip 1.1 C1 – nr. 16, pl. XV. Variantă a tipului precedent,caracterizată prin dispunerea aproape în unghi a buzei, cea ce face ca umărul vasului să nu fie demarcat, iar corpul să fie mai puţin bombat. Nu prezintă nici un fel de decor.Vase similare au fost descoperite la Slimnic, în nivelul corespunzător celei de-a doua

jumătăţi a secolului I şi începutului secolului al II-lea p. Chr.68

.Oale-borcan de tip 1.1 D – nr. 17–18, pl. XV. Oală-borcan cu corpul globu-lar, buza uşor înclinată spre exterior sau aproape verticală, cu muchia rotunjită. Umă-rul vasului este marcat de curbura pereţilor. Unul dintre exemplare (nr. 17) are ca decor un brâu alveolar în relief, dispus orizontal pe diametrul său maxim. Posibileleanalogii ale vaselor analizate au o datare mai târzie69.

Oale-borcan de tip 1.1 D1 – nr. 19–21, pl. XV. Variantă a tipului precedent,

însă cu buza arcuită mai mult sau mai puţin în interior, cu muchia rotunjită şi uneoriîngroşată. Nici unul dintre exemplarele care fac parte din această variantă nu estedecorat. Analogiile găsite merg din perioada secolelor III–II a. Chr. până în plină epocă romană 70.

Oale-borcan de tip 1.1 E – nr. 22, pl. XVI. Oală-borcan cu buza răsfrântă spre exterior, cu muchia retezată şi corpul alungit. Nedecorată. Eventuala analogie se

datează în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.71

.Oale-borcan de tip 1.1 E1 – nr. 23, pl. XVI. Oală-borcan cu buza răsfrântă spre exterior şi uşor îngroşată, cu muchia retezată. Umărul vasului este marcat decurbura pereţilor Exemplar nedecorat O bună analogie este la Ilişua în context

(oală tip „sac”). Pentru unul dintre exemplare avem o bună analogie în castrul romande la Ilişua, datată începând cu prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.73.

Oale-borcan de tip 1.1 G – nr. 26–27, pl. XVI. Oală-borcan cu buza puternic

răsfrântă, poziţionată oblic, cu muchia rotunjită sau retezată. Corpul vasului probabilcă era zvelt, umărul său fiind bine marcat de curbura pereţilor. Pe buza unuia dintrevase (nr 26) se află un brâu alveolar realizat prin crestături adâncituri care dă mai



vase (nr. 26) se află un brâu alveolar realizat prin crestături-adâncituri, care dă maidegrabă impresia unui şnur. Vasele care se încadrează în acest tip se mai caracterizează şi prin subţirimea buzei şi a pereţilor. Posibilele analogii provin de la Ilişua şi cronolo-gic se datează începând cu prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.74.

Oale-borcan de tip 1.1 G1 – nr. 28–29, pl. XVI. Oală-borcan cu buza puter-

nic răsfrântă, poziţionată oblic, cu muchia retezată sau rotunjită în exterior, cu corpulzvelt, umerii marcaţi. Pereţii au o grosime mult mai mare decât varianta anterioară.Unul dintre exemplare (nr. 29) are un brâu alveolar în relief, dispus orizontal pe dia-metrul maxim. Varianta analizată este frecvent întâlnită, din perioada clasică a epociidacice, până în secolul III p. Chr.75. Exemplare similare apar şi în Pannonia Inferior,datate în secolele I–II p. Chr.76.

Oale-borcan de tip 1.1 H – nr. 30–31, pl. XVII. Oale-borcan cu corpul glo-bular, buza răsfrântă şi tăiată drept. Unul dintre exemplare (nr. 30) are un brâu crestatpe buză. Pentru acest tip de oală-borcan (îndeosebi pentru exemplarul cu nr. 31),analogiile sunt numeroase, începând din perioada clasică a epocii dacice77 până cătremijlocul secolului al III-lea p. Chr.78.

Oale-borcan de tip 1.1 H1 – nr. 32, pl. XVII. Variantă care se diferenţiază deprecedenta printr-o arcuire mult mai uşoară a buzei (care devine aproape verticală), şi,

datorită acestui fapt, printr-o posibilă zvelteţe a corpului. Nu prezintă decor.Posibilele analogii sunt încadrate în secolul al II-lea p. Chr. şi chiar în cel următor 79.Oale-borcan de tip 1.1 I – nr. 33, pl. XVII. Oală-borcan cu buza mult

răsfrântă spre exterior, îngroşată şi cu muchia retezată. Pereţii vasului par puţin arcuiţişi se observă o abia vizibilă marcare a gâtului. Este nedecorată. Posibilele analogii seîncadrează cronologic în intervalul secolelor I–III p. Chr.80.

Oale-borcan de tip 1.1 I1 – nr. 34, pl. XVII. Variantă ce se caracterizează prin

buza mult răsfrântă, însă fără a fi îngroşată ca în cazul exemplarului precedent, cu ouşoară şănţuire pentru capac. Corpul pare uşor bombat, umărul este marcat prinarcuirea pereţilor. Pe diametrul maxim a fost decorat cu un brâu incizat în val. Exem-

l l i il i d l i i f â i d l

Oale-borcan de tip 1.1 J – nr. 37, pl. XVIII. Oală de mici dimensiuni, cubuza uşor răsfrântă în exterior şi muchia rotunjită, cu corpul puţin bombat. Exempla-rul care ilustrează acest tip nu are decor.

Fundurile de oale sunt drepte, pereţii lărgindu-se spre partea superioară a va-sului (nr. 36, pl. XVII, nr. 64, neilustrat). La unele vase-borcan se constată marcarea fundului, uneori printr-o simplă arcuire a pereţilor (nr. 65, neilustrat), alteori prin



fundului, uneori printr o simplă arcuire a pereţilor (nr. 65, neilustrat), alteori prinuşoara profilare a acestuia (nr. 35, pl. XVII).

Ornamentele vaselor lucrate cu mâna sunt variate. Sunt decorurile frecventîntâlnite pe ceramica dacică lucrată în această tehnică, atât în perioada dacică, cât şi înepoca romană. Pe piesele analizate, apar trei tipuri de decoruri: în relief, adâncite şi

incizate.I. Ornamente în relief :1. Butoni. Dispunem de un singur fragment cu un astfel de decor (nr. 38,

pl. XVIII), care are forma rotundă şi o alveolă centrală. Analogiile, extrem de frecventepentru ceramica dacică de dinaintea cuceririi romane, apar mult mai rar pentru cera-mica de acelaşi tip din epoca romană.

2. Brâurile în relief , întotdeauna aplicate pe corpul vasului, variate ca mărimeşi aspect, sunt ornamentele întâlnite cel mai frecvent pe ceramica dacică lucrată cumâna de la Napoca . Ele sunt diferenţiate în patru subgrupe:

a. cu alveole, care au fost dispuse orizontal, de regulă pe diametrul maxim alvaselor (nr. 17, pl. XV; nr. 29, pl. XVI, nr. 39–43, pl. XVIII) sau pe buză (nr. 13, pl.

XIV). Analogiile şi în cazul acestui tip de decor sunt foarte frecvente şi ele vor figura în cadrul catalogului care ilustrează piesele respective.

b. combinat – brâu cu alveole, care are aplicată, din loc în loc, deasupra uneia din alveolele din şir (nr. 43, pl. XVIII) sau a uneia care face parte din acesta (nr. 12–12 a, pl. XIV) câte o alveolă mai mare, care are în partea de sus o prelungire în formă de cioc.

c. crestat – un singur exemplar, cu brâul în relief decorat cu linii oblice. Acesta a fost amplasat pe diametrul maxim al vasului (nr. 44, pl. XVIII).

d. în formă de şnur – cu adâncituri-crestături, care lasă impresia mai degrabă

de şnur decât de brâu alveolar; ornamentele respective au fost realizate numai pe buza vaselor analizate (nr. 26, pl. XVI, nr. 31, pl. XVII).

II. Ornamentele adâncite sunt mult mai rar întâlnite, atât pe ceramica de epo-d d d d d f l d d

Dacia preromană acest tip de ornament este asociat cu alte tipuri de decoruri, degenul butonilor aplicaţi (cel mai frecvent), a liniilor incizate orizontale sau în val, chiara brâurilor alveolare în relief 83. Există însă şi vase care au fost decorate numai cu acest

tip de decor84

. De la Napoca , dispunem de un exemplar (nr. 47, pl. XVIII) careilustrează decorul în cauză, ornamentul fiind redat sub forma unor striuri oblice,dispuse relativ neregulat şi înclinate spre dreapta. Nu este asociat cu alt tip de decor.



d spuse e at v e egu at ş c ate sp e d eapta. Nu este asoc at cu a t t p de deco .c. combinat – ornament de pe un fragment făcut prin impresiune cu degetele

în pasta moale, în combinaţie cu incizarea unor semne triunghiulare realizate cuajutorul unui băţ ascuţit (nr. 48, pl. XIX).

2. Ceştile dacice. Pe lângă numărul foarte redus de exemplare (trei), această

formă se caracterizează şi prin prezenţa unui singur tip de astfel de recipiente – ceaşca fără toartă (torţi). Un exemplar cu alveole la bază a fost descoperit în săpăturile maivechi85. Nu l-am găsit în colecţiile muzeului, însă consemnăm existenţa acestuia printre puţinele descoperiri dacice de epocă romană cunoscute din săpăturileanterioare de pe teritoriul oraşului antic. Nu ne propunem aici să abordăm aspectelegate de funcţionalitatea acestor recipiente sau să facem vreun excurs cu privire la

longevitatea acestei forme în epoca romană, întrucât aceste probleme au fost tratate înbibliografia de specialitate86. Ne vom limita la prezentarea exemplarelor de caredispunem, cu comentariul restrâns impus de numărul redus al acestora.

Ceştile dacice provenite din săpăturile recente au fost diferenţiate în două variante, după forma buzei. Menţionăm că ceştile fără toartă (torţi) sunt susceptibile a fi şi capace tocmai datorită lipsei anselor şi a evazării puternice a buzei.

83 Crişan 1969 , pl. CVII/9, 10, pl. LXXV/1; Glodariu 1981 b, fig. 36/5, 38/11, 42/9,55/8, 56/14 etc.84 Macrea , Glodariu 1976 , p. 45, fig. 24/7, 26/29; Glodariu 1981 a , fig. 4/27 etc.85 Mitrofan 1964 , p. 206, fig. 9, cu descrierea amănunţită şi ilustrarea piesei, care este o ceaşcă fără torţi,cu alveole la bază; contextul arheologic nu permite o datare precisă a ei; reluată de Protase 1966 , p. 32,ceaşcă fragmentară, neilustrată, despre care autorul afirmă că nu se poate preciza, datorită stării ei, dacă a fost cu toartă sau dacă a aparţinut variantei mai târzii a ceştii dacice fără toartă. Piesa în cauză nu estedescrisă ca având vreun decor, însă ea este reluată la Protase 1980 , p. 48–49, unde acelaşi autor afirmă că recipientul respectiv face parte din varianta târzie a ceştii dacice fără toartă şi cu alveole la bază . Dinpăcate, nu am putut identifica piesa în discuţie în depozitele MNIT, deci nu o putem încadra tipologic.86 Gudea , Moţu 1988 , p. 2 33, Opreanu 1993 etc. Indicăm drept sursă bibliografică şi cel mai recentstudiu referitor la ceştile dacice din perioada romană şi postromană – Marcu, Ţentea 2000 , cu trimiterispeciale asupra recipientelor fără torţi şi nedecorate la p 69 72 74 În acelaşi loc se fac referiri la posi



1.1 D1 din categoria ceramicii lucrate cu mâna (vezi nr. 19, pl. XV din catalogulnostru). Exemplarul analizat se mai caracterizează şi prin grosimea mare a pereţilor.Nedecorat. Analogiile întâlnite sunt valabile tot pentru exemplare lucrate cu mâna.

Oală-borcan de tip 1.2 C1 – nr. 75, pl. XIX. Variantă a tipului precedent, decare se diferenţiază printr-o îngroşare mai puţin accentuată a buzei. Nu prezintă niciun decor.



u dOală-borcan de tip 1.2 D – nr. 76–76 a, pl. XX. Oală cu buza răsfrântă,

triunghiulară în secţiune, profilată de o uşoară canelură externă, precum şi de una pro-nunţată în interior, pentru capac. Umerii vasului au fost marcaţi, corpul este bombat.Pe umărul recipientului apare un decor incizat în val, iar pe diametrul său maxim a

fost realizat un brâu alveolar în relief. Forma de vas este frecventă în ceramica romană,calitatea pastei este identică cu a acesteia din urmă, numai asocierea celor două deco-ruri amintite şi în primul rând prezenţa brâului alveolar în relief, ne-a permis diferen-ţierea ei ca recipient de factură dacică. Nu am găsit analogii ale ei printre recipientelelucrate la roată din cadrul ceramicii dacice de epocă clasică sau romană, ci aşa cumaminteam, printre vasele caracteristice ceramicii provinciale romane89.

Elementele de decor fie lipsesc pe vasele dacice lucrate la roată de pe situlanalizat, fie sunt constituite din aceeaşi combinaţie dintre ornamentul incizat în val,prezent pe umărul recipientelor şi brâul alveolar în relief, aplicat de regulă pe diametrulmaxim al acestora (nr. 76–76 a, 77–78, pl. XX). Există un vas fragmentar care a fostdecorat numai cu un brâu alveolar în relief (nr. 80, neilustrat). Starea lui de conservarenu ne permite să determinăm o posibilă combinaţie cu motivul incizat în val, ca în cazulcelorlalte piese. Pe exemplarele descoperite la Napoca nu apar alte tipuri de decoruri

specifice ceramicii dacice90. Ornamentele incizate, ca şi cele aplicate de tipul brâuluialveolar în relief, sunt decoruri frecvent întâlnite pe ceramica dacică de epocă clasică,îndeosebi pe ceramica lucrată cu mâna 91. În cazul ceramicii dacice lucrate la roată suntspecifice, pe lângă ornamentele menţionate92, şi alte tipuri de decoruri, de genulmotivelor lustruite. Asocierea dintre cele două categorii de ornamente (brâu alveolar şiincizii în val) apare mai rar, atât în perioada dacică 93, cât şi în cea romană 94.

2. Ceramica de tradiţie celtică

Datorită numărului redus de forme şi, implicit, de exemplare aparţinândi ii d di i l i ă d i â ă î D i ( i d bă dif

explicit existenţa acestei categorii ceramice, autorul a descris piesele găsite la Ulpia Traiana Sarmizegetusa după criteriul tehnicii de fabricare. El nu şi-a propus să reali-zeze o tipologie bazată pe alte criterii, probabil datorită numărului redus de vase de

acest tip95

. Interesant este faptul că şi în cazul acestui sit ceramica de tradiţie celtică,atât cea lucrată cu mâna, cât şi cea lucrată la roata olarului este reprezentată printr-osingură formă – oala – ce include mai multe tipuri. Situaţia descrisă este asemănătoare



g p ţcu cea de la Napoca . În ceea ce priveşte teza de doctorat a lui A. Husar, în subcapitolulconsacrat ceramicii „norico-pannonice de tradiţie La Tène”, autorul individualizează acest gen de ceramică. El prezintă câteva forme caracteristice, fără a face o clasificare a materialului ceramic cunoscut până la acea dată, acest lucru nefiind de altfel scopul

lucrării sale96.În cadrul prezentării ceramicii autohtone din Dacia romană, M. Negru face şi

câteva consideraţii cu privire la posibila identificare a unei ceramici celtice printreexemplarele lucrate cu mâna din perioada romană. Autorul este de părere că uneleoale-borcan decorate cu măturica ar putea fi celtice97, însă consideră că acest mod deornamentare nu a fost întâlnit frecvent pe materialul ceramic din Dacia, comparativ cu situaţia întâlnită pe siturile cu fond celtic din Pannonia îndeosebi.

Criteriul principal de prezentare a ceramicii de tradiţie celtică de la Napoca îlreprezintă tot tehnica de confecţionare, la care am adăugat criteriul formal. Ca şi încazul recipientelor dacice, varietatea formelor ceramicii de factură celtică este redusă –practic nu dispunem decât de oale. Celelalte forme considerate specifice coloniştilorveniţi din zone cu substrat celtic – tripodia (Dreifußschale), respectiv paharele de tipFaltenbecher98 – nu au fost descoperite deocamdată la Napoca. Tipologia exemplarelor

ceramice de factură celtică de pe situl menţionat a fost racordată la clasificările cunos-cute din bibliografia de specialitate din provinciile în care acest tip de ceramică este demultă vreme cunoscut şi analizat99.

95 Ardeţ 1991, p. 140–142. În acest studiu există şi o utilizare ambiguă de termeni, autorul diferenţiind o„ceramică lucrată cu mâna de tradiţie La Tène”, pe care o consideră de origine celtică (p. 139, fig. 4/A–D), o alta similară lucrată la roată, individualizată prin modul de ornamentare (cu pieptenul sau măturica)

şi întâlnită în aceleaşi provincii cu substrat celtic (Noricum şi Pannonia) (p. 139–140, fig. 3/A–E), dar şi o„ceramică de tradiţie celtică”, lucrată la roată, de asemenea decorată în acelaşi mod şi cu cele mai buneanalogii în provinciile învecinate (p. 140, fig. 5/A–C). Este posibil, după ilustraţie, ca cele două categoriienunţate („ceramica de tradiţie La Tène” şi „ceramică de tradiţie celtică”) să reprezinte una şi aceeaşi

i l i â d d l f l f i iil d ă fă ă dif i

2.1. Ceramica celtică lucrată cu mâna

Considerată iniţial de noi ca o specie distinctă faţă de ceramica dacică deepocă romană, la o analiză mai atentă a formei şi mai ales a pastei din care au fost

confecţionate recipientele respective am constatat că ele se încadrează în categoria ceramicii dacice lucrate cu mâna. De aceea am inclus aceste vase în catalogul recipien-telor de care aparţin.



telor de care aparţin.

2.2. Ceramică celtică lucrată la roata înceată

Deosebită ca atare datorită formei, pastei, decorului şi a tehnicii de producere.Singura formă întâlnită pe situl analizat este oala, însă tipurile aparţinând acestei forme

prezintă particularitatea imitării recipientelor de acelaşi tip din ceramica romană. Pasta din care au fost confecţionate vasele din această categorie a fost arsă reductant, estesemifină, de culoare gri cu diferite nuanţe. Caracteristica ce individualizează şi mai bineceramica de tradiţie celtică de la Napoca este decorul, care a fost realizat în tehnica Besenstrich şi Kammstriche. Această modalitate de ornamentare, deşi specifică şi ceramiciidacice, este întâlnită în Noricum şi Pannonia pe ceea ce este denumit în literatura de

specialitate, „ceramica de tradiţie La Tène târzie” sau „ceramica de Auerberg”100

. La toate acestea se adaugă tehnica de producere – roata înceată, particularitate ce nu seregăseşte în cazul ceramicii dacice de epocă romană, cu atât mai puţin în cazul ceramiciiromane provinciale. Totuşi, această modalitate de confecţionare am întâlnit-o în castrullegionar de la Vindonissa 101 şi într-un atelier de producere a materialelor de construcţiedin apropiere de Celeia 102, în timp ce în cimitirul de la Poetovio şi pe unele situri dinElveţia, recipiente similare au fost realizate prin combinarea tehnicilor – buza a fost

confecţionată la roată, restul vasului a fost lucrat cu mâna 103. Celelalte recipienteîntâlnite ca analogii au fost lucrate cu mâna sau la roata rapidă.

În această situaţie, dispunând la rândul nostru de un număr redus de exem-plare (11), dintre care numai şase întregibile, am recurs la o clasificare formală a acestora din urmă, amintind de fiecare dată analogiile găsite pe alte situri în catalogulfiecărei piese ilustrate.

Oalele aparţinând ceramicii celtice lucrate la roata înceată au fost clasificate înurmătoarele tipuri:

Oală de tip 2.2 A – nr. 81, pl. XX. Oală cu buza uşor îngroşată şi răsfrântă, cuumerii marcaţi şi corpul bombat. Forma de vas este romană. Decorul este realizat cu

delimitare a corpului vasului. Decorul, realizat tot cu pieptenul, are un aspectneregulat comparativ cu cel al exemplarului anterior.

Oală de tip 2.2 B – nr. 83, pl. XX. Oală cu buza îngroşată şi răsfrântă, mar-

cată de două caneluri somitale. Gâtul vasului este scurt, corpul este însă alungit.Decorul recipientului a fost făcut cu pieptenul. Forma vasului este întâlnită în cera-mica romană timpurie, fără decorul specific106. O posibilă analogie, cu o datare mai



timpurie, în necropola de la Emona 107.Oală de tip 2.2 C – nr. 84, pl. XXI. Oală cu buza îngroşată şi foarte puţin

răsfrântă, cu o canelură interioară pentru fixarea capacului. Umărul vasului este mar-cat de două caneluri pronunţate, corpul este uşor bombat. Decorul a fost realizat cu

măturica. Posibile analogii ale acestui tip întâlnim în necropola de la Poetovio108 şi încea de la Faimingen – Phoebiana 109.

Oală de tip 2.2 D – nr. 85, pl. XXI. Oală cu buza răsfrântă şi bine marcată înexterior, profilată de o canelură somitală şi având totodată o şănţuire interioară pentrucapac. Are umărul puţin delimitat şi corpul bombat. A fost decorată cu pieptenul. Nuam găsit analogii pentru acest tip de oală.

Oală de tip 2.2 E –nr. 86

pl. XXI. Oală cu buza îngroşată, răsfrântă, puternic

profilată de o canelură internă. Vasul are umerii marcaţi şi corpul alungit. Decorul a fostrealizat cu măturica. O posibilă analogie a tipului descris în necropola de la Faimingen-Phoebiana 110.

Restul materialului ceramic de factură celtică ilustrat, ca şi cel care, datorită stării foarte fragmentare, nu figurează în ilustraţia grafică (nr. 87–91, pl. XXI), pro-vine tot de la oale, al căror tip nu a putut fi determinat. El figurează în catalogul ce

însoţeşte capitolul de faţă.

5. Concluzii

După prezentarea fiecărei grupe incluse în categoria ceramicii de tradiţie La Tène târzie, înserăm câteva concluzii:

1. Ceramica dacică lucrată cu mâna descoperită la Napoca reprezintă majori-

tatea materialului ceramic de tradiţie La Tène târzie descoperit pe acest sit (65 exem-plare = 77%) (vezi diagrama 1). Ea prezintă caracteristicile aceleiaşi categorii ceramicecunoscute pe alte situri daco-romane din provincie. În general se păstrează formele

oalelor-borcan prin pierderea din curbura pereţilor, precum şi creşterea înălţimii buzeiacestora şi tendinţa de a obţine un corp de formă ovală 112, se verifică şi în cazulexemplarelor similare de la Napoca , databile până în prima jumătate a secolului al

II-lea p. Chr. Influenţa ceramicii romane asupra producerii oalelor-borcan esteaproape insesizabilă. Apariţia ceştii dacice fără toartă (torţi) constituie de asemenea oparticularitate a evoluţiei ceramicii dacice lucrate cu mâna din perioada preromană,

l l fl l d



însă ea coexistă cu exemplarele prevăzute cu anse aflate pe alte situri. La Napoca , datfiind şi numărul redus de astfel de piese descoperite, nu se poate afirma nimic în plusîn legătură cu această formă. Interesantă este totodată absenţa altor forme de vasetipice ceramicii dacice de genul fructierei sau a chiupurilor. În stadiul actual al

cercetărilor arheologice, aceasta este paleta restrânsă a formelor ceramicii dacice deepocă romană lucrată cu mâna de la Napoca .

În ceea ce priveşte cea de-a doua afirmaţie, cu toate că dispunem de aproapetoată gama de decoruri întâlnită pe ceramica dacică lucrată cu mâna din perioada clasică, nu întâlnim combinaţii de motive ornamentale decât extrem de rar. Pe de altă parte, calitatea lor artistică este mai slabă decât a celor realizate pe recipientele produseîn perioada preromană. Este evidentă dominarea brâului în relief pe majoritatea vaselor decorate, considerat ca un element ornamental nou, apărut la sfârşitulsecolului I şi la începutul secolului al II-lea p. Chr.113. Acest decor va fi prezent perecipientele dacice de la Napoca până la mijlocul secolului al II-lea p. Chr.

Din punct de vedere cronologic şi tipologic, se constată că atât numeric(32 exemplare = 49% din total, diagrama 2) cât şi în ceea ce priveşte formele de vaseilustrate (nouă tipuri şi variante de oale-borcan din totalul de 10 clasificate şi un tip de

ceaşcă fără torţi din două încadrate tipologic), predomină vasele care au fost produseîn primii ani de existenţă ai aşezării romane de la Napoca (pl. CVI). Unele dintretipurile de oale-borcan vor continua să fie fabricate în perioada imediat următoare(Traian – Hadrian), fără a se produce însă schimbări fundamentale în ceea ce priveşteevoluţia lor sau ca urmare a apariţiei unor forme noi (pl. CVII). De altfel şi pentruetapa următoare în dezvoltarea oraşului roman (Hadrian – Antoninus Pius), situaţia este asemănătoare în privinţa ceramicii dacice lucrate cu mâna: numărul de piese scade

(câte 15, respectiv 14 exemplare, reprezentând 23, respectiv 22% din total) şi nu aparforme noi care să îi îmbogăţească repertoriul (pl. CVIII). Sporadic, categoria ceramică analizată va mai apărea până către a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr., după

Analizele de paste114 întreprinse asupra acestei categorii ceramice au indicatfaptul că pastele grosiere din care a fost confecţionată au fost produse în atelierelelocale. Identificarea sursei de unde provenea materia primă – dintr-un afloriment aflat

la vest de municipiul Cluj-Napoca, din Dealul Cetăţii-Gilău – atestă clar caracterullocal al acestei ceramici115.Din punct de vedere al funcţionalităţii, pe un număr foarte mare de exemplare

d d d ă (52 f 80% di l) i di



apar urme de ardere secundară (52 fragmente = 80% din total), ceea ce poate indica utilizarea acestor recipiente la gătitul mâncării pe foc. Confecţionarea majorităţiivaselor cu pereţi groşi, din pastă grosieră, rezistentă la acţiunea directă a focului, paresă confirme folosirea lor în acest scop. Celelalte recipiente, care nu prezintă urme de

ardere secundară, probabil că au fost utilizate pentru păstrarea alimentelor.2. Ceramica dacică lucrată la roată de la Napoca este redusă numeric compa-

rativ cu cea lucrată cu mâna (nouă exemplare = 10% din total, diagrama 1), însă situaţia întâlnită aici nu este diferită de a altor aşezări daco-romane contemporane116.Varietatea extrem de redusă a formelor ceramice nu este nici ea ceva neobişnuit pentruperioada romană – în necropola de la Locusteni, spre exemplu, repertoriul formelorceramice este compus din nelipsita oală-borcan, la care se adaugă şi o fructieră fragmentară 117. În cazul Napocăi, oala-borcan este singura formă ceramică de factură dacică lucrată la roată. În ceea ce priveşte evoluţia ei, se constată două tendinţe. Înprimul rând se produce transpunerea la roata olarului a unor forme lucrate cu mâna (tipul 1.1 D1, nr. 19–21, pl. XV din ceramica lucrată cu mâna şi tipul 1.2 C şi 1.2 C1,nr. 74–75, pl. XIX de la ceramica lucrată la roată), piesele respective fiind şi cele maitimpurii exemplare lucrate la roată (Traian). În al doilea rând, se imită formele

romane, fapt ce se produce la Napoca în perioada Hadrian – Antoninus Pius, cândatelierul ceramic de pe acest sit desfăşoară o activitate intensă. Un procentaj ridicat alvaselor lucrate la roată din ultimul interval cronologic menţionat – 66% (diagrama 2)– poate să ofere şi o posibilă explicaţie a absenţei unor forme dacice tradiţionale – detipul fructierei de exemplu, care au fost produse la roată în perioada preromană şi pecare le întâlnim mult mai rar sau deloc reproduse în plină epocă romană 118. Formeleimitate sunt identice cu cele romane, numai prezenţa unor elemente decorative specific

dacice (brâul alveolar îndeosebi) ajutând la încadrarea lor în categoria analizată.Din punct de vedere cronologic, cu excepţia a două vase descoperite în

contexte databile imediat după întemeierea aşezării romane de la Napoca (Traian)



municipală a sitului, pentru producerea aceluiaşi tip de ceramică. Deocamdată numă-rul de probe ceramice supuse analizei a fost redus pentru a putea emite concluzii gene-rale în legătură cu fabricarea locală sau cu aducerea, cel puţin la început, a vaselor

lucrate la roata înceată şi decorate cu pieptenul sau cu măturica de către primii colo-nişti norico-pannonici veniţi la Napoca . Ceea ce putem spune, în acest stadiu alcercetării, este că se constată producerea acestor recipiente de către atelierele locale.



*

Concluziile finale ce se pot prezenta după analiza complexă a materialuluiceramic de tradiţie La Tène târzie sunt următoarele:

1. Pentru prima dată este evidenţiată existenţa la Napoca a ceramicii de tradiţie La Tène târzie (atât dacică, cât şi de factură celtică) într-o cantitate suficient de mare(85 exemplare) ca să poată oferi informaţii extrem de preţioase privitoare la cei carele-au utilizat. Prezenţa acestui gen de material arheologic apărut ca urmare a săpăturilor stratigrafice efectuate în ultimii ani, are darul să contribuie, alături de altecategorii de artefacte, la elucidarea fazelor de început ale aşezării romane de la Napoca ,surprinse mai greu datorită caracterului lacunar al izvoarelor epigrafice şi literare.

Astfel, ceramica dacică, ce are un procentaj preponderent în cadrul categoriei amintite– 87% – şi o pondere de 4,5% din totalul ceramicii provinciale romane studiate dela Napoca 120, indică prezenţa populaţiei autohtone, care a continuat producerea şiutilizarea ei. Sinteza întreprinsă asupra ceramicii native din Dacia romană de cătreM. Negru indică un procentaj al acesteia cuprins între 10% şi 45% pentru aşezărilerurale şi de 17% până la 32% în cimitirele daco-romane121. În acelaşi timp, compara-

ţia făcută cu alte zone ale Imperiului roman, unde acest gen de ceramică a fost studiat,denotă procentaje chiar mai mari ale prezenţei ceramicii autohtonilor în cadrul celeide epocă romană 122.

Până în prezent nu s-a constatat existenţa unei aşezări dacice pe amplasamen-tul oraşului roman, după cum nu a fost localizată deocamdată Napoca dacică 123. Secunoaşte în schimb existenţa unei uniuni de triburi a dacilor Napocenses , pe valea Someşului Mic, care probabil că îşi avea sediul în vecinătatea viitorului oraş roman.

Această uniune de triburi este cunoscută însă pentru perioada secolelor III–II a. Chr.,120 Cifra respectivă provine din eşantionul ceramic analizat în prezenta lucrare, ce cuprinde aproximativ 2000 i El i ă i l l i l i i fii d i l ă i i d

când a avut şi un atelier monetar care a emis monede în intervalul de timp indicat 124.Contemporană cu aceasta este o altă aşezare dacică, situată în lunca Someşului, înapropiere de Băile Someşeni. Perioada ei de existenţă, cuprinsă între secolul III–II a. Chr.

până în secolul I p. Chr., este socotită a se încheia odată cu cucerirea romană 125

.Totodată, pe dealul „Cetăţuia” din Cluj au fost descoperite fragmente ceramicedacice, ce atestă probabil o locuire a autohtonilor, mai aproape de viitorul oraşroman126. Este posibil ca succesorii aparţinând acestor uniuni de triburi să fi contribuit



roman . Este posibil ca succesorii aparţinând acestor uniuni de triburi să fi contribuitconstructiv la edificarea aşezării romane, acest fapt înscriindu-se în politica romană deintegrare rapidă a populaţiei băştinaşe în structurile noii provincii. Constatărileenunţate sunt întărite la Napoca şi de dovezile epigrafice, care amintesc despre

prezenţa unor autohtoni în elita municipală 127

. Toate aceste date coroborate confirmă aportul populaţiei dacice la fondarea şi dezvoltarea Napocăi romane.La nivelul aceleiaşi culturi materiale am constatat şi prezenţa primilor colonişti

care au populat la început aşezarea romană de la Napoca. Este vorba despre coloniştinorico-pannonici, proveniţi, ca şi trupele din Dacia Porolissensis, îndeosebi dinPannonia Inferior128. Ei au constituit nucleul principal al coloniştilor care au consti-tuit vicus -ul roman de la Napoca , fiind bine atestaţi epigrafic. De altfel, majoritatea

analogiilor privind ceramica de tradiţie celtică de pe situl analizat le-am găsit la Emona şi Poetovio, oraşe reprezentative pentru civilizaţia romană în bazinul dunărean. Mate-rialul ceramic descoperit este redus numeric (11 exemplare – 13% din total), însă individualizarea sa clară atât de ceramica dacică, cât şi de cea romană provincială, la care se adaugă şi alte categorii de artefacte specifice129, are darul să semnaleze tocmaiexistenţa acestor colonişti, care au avut la sosirea în Dacia o ceramică specifică, pe carevor continua să o producă până la totala lor romanizare.

2. Ceramica de tradiţie La Tène târzie de pe situl analizat cunoaşte o evoluţiefirească, putem spune. În primii ani de existenţă ai aşezării romane de la Napoca seconstată o preponderenţă a ceramicii dacice lucrate cu mâna, în comparaţie cu cea lucrată la roată şi cu cea de factură celtică. Transpunerea la roata olarului a unor tipuride oale lucrate cu mâna, concomitent cu imitarea şi tot mai pregnanta adoptare a formelor de vase romane în cazul ambelor categorii ceramice (dacică şi de tradiţieceltică), duce la scăderea tot mai accentuată a numărului recipientelor lucrate cu

mâna. În perioada municipală a aşezării, când atelierul ceramic de la Napoca sedefineşte şi începe să producă ceramică pe scară largă, mai existau recipiente de factură dacică lucrate cu mâna, însă mult mai puţine decât în perioadele anterioare. În schimb

Se pune problema motivului care a făcut ca populaţia autohtonă să folosească în continuare ceramica de tradiţie La Tène târzie, deşi produsele ceramice romane deuz comun erau de mai bună calitate şi, probabil, şi mai ieftine. O posibilă explicaţie ar

consta în păstrarea tradiţionalismului populaţiei autohtone, fapt reflectat şi de conti-nuarea confecţionării şi utilizării ceştilor dacice, despre care se crede că aveau şi un rolcultic, pe lângă utilizarea lor ca mijloace de iluminat131. Pe de altă parte, se poateobserva faptul că majoritatea covârşitoare a vaselor de tradiţie La Tène târzie analizate



observa faptul că majoritatea covârşitoare a vaselor de tradiţie La Tène târzie analizateaveau ca funcţionalitate gătitul mâncării, în timp ce restul veselei ceramice descoperitela Napoca din care şi cu care se servea masa erau de factură romană. Acest fapt neconduce la concluzia, constatată şi în cazul oraşului Lugdunum spre exemplu, că

populaţia autohtonă şi-a însuşit repede obiceiurile culinare romane. Acest lucru sereflectă în folosirea la masă a unei ceramici de tradiţie romană pentru a mânca „à la romaine”. Pentru a găti însă, se pare că a păstrat tipurile de vase pe care le-a folosit înperioada de dinaintea cuceririi romane132. Începând cu mijlocul secolului al II-lea p. Chr., nu se mai produc vase lucrate cu mâna, iar cele lucrate la roata olarului aparnumai sporadic133. În acelaşi timp, procesul de romanizare a categoriilor de populaţiemenţionate se reflectă prin uniformizarea producţiei ceramice, care este, după a treia generaţie, în totalitate romană provincială .

Studiul ceramicii, atât cea aparţinând autohtonilor, cât şi cea a coloniştilor pe complexe închise va oferi pe viitor o imagine şi mai concludentă a ponderii fiecăreia dintre ele şi a proporţiilor romanizării134. Câştigul în ceea ce priveşte analiza aprofun-dată a tuturor categoriilor de artefacte îl reprezintă constatarea fenomenului romaniză-rii populaţiei unei provincii la nivelul culturii materiale.

131 P ibil li ii l i i ii d i l â î l G d M 1988 235



6. CATALOGUL CERAMICII DE TRADIŢIE LA TÈNE TÂRZIE

1. CERAMICA DACICĂ



1.1. CERAMICA DACICĂ LUCRATĂ CU MÂNA

OALE

1. OALE-BORCAN

1.1. OALE-BORCAN DE TIP 1.1 A 9. Oală-borcan de tip 1.1 A. Pl. XIV; fragment de buză; d. g. = 18 cm; pastă maroniu-roşcat

deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/4 light reddish brown), cu pete cenuşii datorate arderii secundare, însecţiune cu o dungă gri pe mijloc, din cauza arderii incomplete a pastei; semifină, cu particule de calcit,cuarţ (0,5–2 mm) şi mică; urme de netezire pe buză în exterior şi pe corp în interior; Napoca , str.V. Deleu, 1994, caroul D 4, faza I de lemn; Traian. Analogii: Crişan 2000 , p. 121, borcan de tipul 5,

exemplare decorate însă, întâlnite din III–II a. Chr. până în sec. I p. Chr.; Gudea 1969 , p. 504, fig.2/11, fără context arheologic clar precizat; Gudea 1970 , p. 300, fig. 2/10, exemplar databil începând cudomnia lui Antoninus Pius; Bogdan-Cătăniciu 1985–1986 , p. 205, oală de tipul I, pl. I/3 – datată sfârşitul secolului I – începutul secolului al II-lea p. Chr.; Protase , Gaiu, Marinescu 1997 , p. 77,pl. XLIX/10, posibil încadrabilă cronologic în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 147, catalog nr. 1, pl. II/1; MNIT; V. 47 373.

10. Oală-borcan de tip 1.1 A. Pl. XIV; două fragmente de buză şi corp; d. g. = 20 cm; pastă cenuşie; grosieră, cu foarte multe particule de calcit şi mică în compoziţie; urme de ardere secundară

puternică pe ambele feţe; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza I de lemn; Traian. Analogii: Crişan 2000 ,p. 121, borcane de tip 4 a, pl. 23/7, cu o datare foarte timpurie însă – secolul I a. Chr., date de noi ca analogie pentru posibilul prototip al exemplarelor mai târzii, ca şi următoarea analogie – Glodariu 1981b, p. 37, fig. 55/3, databil în secolul I a. Chr. – începutul secolului I p. Chr.; Brukner 1987 , p. 120, pl.20/7, exemplar de la Dumbovo, în Pannonia Inferior, databil în secolul I p. Chr.; Negru 1998 a , p. 58,tipul I.4, varianta 5.3.2, pl. 4/54, datat în secolele II–III p. Chr.; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 ,p. 147–148, catalog nr. 2, pl. II/2; MNIT; V. 47 417.

11. Oală-borcan de tip 1.1 A. Pl. XIV; fragment de buză şi corp; d. g. = 22 cm; pastă gălbui-

roşcată (Munsell 5 YR, 6/6 reddish yellow) în interior, cenuşie în exterior, grosieră, cu multe particulede calcit, cuarţ şi mică în compoziţie; ardere secundară în exterior şi pe buză în interior; urme de de-gete, imprimate în pasta moale în interior; Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul D 2, –3,30 m adâncime;faza I de lemn; Traian Analogii: Protase Gaiu Marinescu 1997 p 77 pl LVIII/3 exemplar decorat

OALĂ-BORCAN DE TIP 1.1 B13. Oală-borcan de tip 1.1 B. Pl. XIV; şapte fragmente de buză şi corp; d. g = 28 cm; pastă

gri-roşcat închisă (Munsell 2,5 YR, 4/1 dark reddish brown); roşie (Munsell 2,5 YR, 4/8 red) însecţiune, semifină, cu particule de cuarţ (0,5–4 mm), fibre vegetale, oxizi de fier şi mică în compoziţie;

decor: brâu alveolar pe buză, alcătuit din alveole mari, realizate prin impresiune cu degetul; Napoca , str.V. Deleu, 1994, S 5, faza I de lemn; Traian. Analogii: Glodariu 1981 b, p. 68, fig. 76/20, exemplardatabil în secolele II–III p. Chr.; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 149, catalog nr. 5, pl. III/5;MNIT; V. 47 394.



OALE-BORCAN DE TIP 1.1 C14. Oală-borcan de tip 1.1 C. Pl. XV; trei fragmente de buză şi corp; d. g. = 16 cm; d. max. =

15,5 cm; pasta roşie închisă (Munsell 10 R, 3/6 dark red), grosieră, cu particule de cuarţ (1–3 mm),

calcit şi mică în compoziţie; Napoca , str. V. Deleu, 1992, caroul A1, –2,60 m; faza a III-a de lemn;Hadrian – Antoninus Pius. Analogii: Gudea 1970 , p. 300, fig. 2/8, exemplar databil începând cudomnia lui Antoninus Pius; Gudea 1996 , p. 56, pl. XLII/1, de la sfârşitul domniei lui Hadrian sau dintimpul lui Antoninus Pius; Ţentea , Marcu 1997 , p. 238, pl. IX/2, fără context arheologic (dată ca stra-chină); Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 149, catalog nr. 6, pl. IV/6; MNIT; V. 47 495.

15. Oală-borcan de tip 1.1 C. Pl. XV; fragment de buză şi corp; d. g. = 22 cm; pasta maroniu-roşcată (Munsell 2,5 YR, 4/4 reddish brown) în secţiune maroniu-roşcată în interior, cenuşie spre exte-rior, grosieră, cu multe particule de calcit (0,5–6 mm), cuarţ, oxizi de fier şi mică; urme de arderesecundară pe ambele feţe, în special pe buză;

Napoca , str. V. Deleu, 1996, S VII a; faza a III-a de lemn;

Hadrian – Antoninus Pius. Analogii: Gudea 1970 , p. 300, fig. 2/12, considerată a fi o oală dacică copiată după o formă romană (p. 306), datată în perioada Traian – Hadrian; Rogozea 1988 , p. 166,pl. IV/3; Matei , Bajusz 1997 , p. 124, pl. LXX/3 – de la Hadrian sau de la Antoninus Pius; Ţentea ,

Marcu 1997 , tipul I c, p. 237, pl. VIII/1, de la Hadrian către sfârşitul secolului al II-lea p. Chr.; înPannonia Inferior, analogii sunt la Sirmium – Brukner 1981, pl. III/9, datată în secolul I p. Chr. şi la Gomolava , încadrată cronologic în aceeaşi perioadă – vezi Brukner 1992 , p. 201, pl. 20/136; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 149–150, catalog nr. 7, pl. IV/7; MNIT; V. 51 057.

OALĂ-BORCAN DE TIP 1.1 C116. Oală-borcan de tip 1.1 C1. Pl. XV; 10 fragmente de buză şi corp; d. g. = 22 cm; d. max.

= 22 cm; pastă roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red), iar pe unele porţiuni gri deschisă,datorită arderii inegale; în exterior: roşie deschisă cu pete cenuşii din cauza arderii secundare, cenuşie însecţiune; grosieră; cu foarte multe particule de cuarţ (2–6 mm), calcit, feldspaţi şi mică în compoziţie.Pasta a fost inegal arsă – există porţiuni de culori diferite pe corp. De asemenea, vasul a suferit o arderesecundară puternică, ale cărei urme se văd pe corp şi mai ales pe buză, în interior şi exterior. Napoca ,str. V. Deleu, 1994, caroul B 1, faza I de lemn; Traian. Analogii: Glodariu 1981 b, p. 35, pl. 37/5,

exemplar databil în a doua jumătate a secolului I şi primul deceniu al secolului al II-lea p. Chr.; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 150, catalog nr. 8, pl. IV/8; MNIT; V. 47 353, 47 363, 47 365.

OALE BORCAN DE TIP 1 1 D

OALE-BORCAN DE TIP 1.1 D119. Oală-borcan de tip 1.1 D1. Pl. XV; fragment de buză; d. g. = 16 cm; pastă gri închisă

(Munsell Color Chart 1 for Gley N 4/) în interior şi în secţiune, gri-verzui deschisă (Munsell ColorChart 1 for Gley 10Y, 7/1 light greenish gray) în exterior, grosieră; cu foarte multe particule de cuarţ

(2–6 mm), calcit şi mică în compoziţie; urme de ardere secundară pe buză, în exterior şi interior;Napoca , str. V. Deleu, 1994, D 4, faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian. Analogii: Matei , Bajusz 1997 ,p. 124, pl. LXX/4, încadrat cronologic începând cu domnia lui Hadrian; Negru 1998 a , p. 51, tipul I.3,varianta 3.1.1, exemplar de la Soporu de Câmpie databil în secolele II–III p. Chr.; Rusu-Bolindeţ , Voişian Cociş 2000 p 151 catalog nr 11 pl V/11; MNIT; V 47 464



Voişian, Cociş 2000 , p. 151, catalog nr. 11, pl. V/11; MNIT; V. 47 464.20. Oală-borcan de tip 1.1 D1. Pl. XV; fragment de buză şi corp; buza ciobită; d. g. = 16 cm;

d. max. = 20 cm; pastă gri închisă (Munsell Color Chart 1 for Gley, N 4/ dark gray), cenuşie în secţiune,grosieră, cu particule de calcit, cuarţ şi mică în compoziţie; urme de ardere secundară în exterior şi

îndeosebi pe buză, în interior; P-ţa Libertăţii (Unirii), atelierul de fibule, 1994, –3,40 m; Traian –Hadrian. Analogii: Crişan 2000 , tipul 5, p. 121, pl. 21/2, exemplar databil larg din secolele III–II a. Chr.până în secolul I p. Chr.; Glodariu 1981 b, p. 38, fig. 55/8, datat în a doua jumătate a secolului I p. Chr.;Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 151, catalog nr. 12, pl. V/12; MNIT; V. 47 626.

21. Oală-borcan de tip 1.1 D1. Pl. XV; fragment de buză şi corp; d. g. = 16 cm; pastă roşie(Munsell 2,5 YR, 4/8 red), pe anumite porţiuni urme de ardere secundară; grosieră, cu multe particulede cuarţ de dimensiuni variabile (0,5–4 mm), calcit (0,5–4 mm), oxizi de fier şi mică în compoziţie;ardere secundară puternică pe ambele feţe; Napoca , str. V. Deleu, 1996, S VII, lângă fântână; faza I de

lemn; Traian. Analogii: Glodariu 1981 b, fig. 78/23, databil în secolele II–III p. Chr.; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 151–152, catalog nr. 13, pl. V/13; MNIT; V. 49 504.

OALĂ-BORCAN DE TIP 1.1 E22. Oală-borcan de tip 1.1 E. Pl. XVI; fragment de buză şi corp; d. g. = 14 cm; pastă maro-

niu-roşcat închisă (Munsell 5 YR, 3/4 dark reddish brown), cenuşie în exterior datorită arderii secun-dare; grosieră, cu foarte multe particule de calcit, cuarţ, oxizi de fier şi mică în compoziţie; urme deardere secundară în exterior şi pe buză, în interior; Napoca , str. V. Deleu, 1995; faza I de lemn; Traian.

Analogii: Glodariu 1981 b, p. 47, fig. 32/9; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 152, catalog nr. 14,pl. VI/14; MNIT; V. 47 320.

OALĂ-BORCAN DE TIP 1.1 E123. Oală-borcan de tip 1.1 E1. Pl. XVI; cinci fragmente de buză şi corp; d. g. = 17 cm; pastă

roşcat-gălbuie (Munsell 5 YR, 4/6 yellowish red); grosieră, cu foarte multe particule de cuarţ (0,5–6 mm),feldspaţi, oxizi de fier şi mică în compoziţie; urme de ardere secundară în exterior; Napoca , str.V. Deleu, 1992, caroul B 2, sub arsură, –2,20 m adâncime; faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus

Pius. Analogii: Protase , Gaiu, Marinescu 1997 , p. 77, pl. LVIII/5; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 ,p. 152, catalog nr. 15, pl. VI/15; MNIT; V. 47 473 – 47 476.

OALE-BORCAN DE TIP 1.1 F



multe particule de calcit de mici dimensiuni, cuarţ şi mică în compoziţie; urme de ardere secundară peambele feţe; Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul D 2; faza I de lemn; Traian. Analogii: Glodariu 1981 b, p. 48, fig. 28/21; Gudea 1996 , p. 56–57, pl. XLVII/21 (reconstituire inexactă); Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 155, catalog nr. 24, pl. VIII/24; MNIT; V. 47 398.

OALĂ-BORCAN DE TIP 1.1 I33. Oală-borcan de tip 1.1 I. Pl. XVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 20 cm; pastă cenuşie;

grosieră; cu mulţi feldspaţi de dimensiuni variabile (0,5–3 mm), cuarţ, scoici pisate şi mică în compo-ziţie; buză deformată în exterior; urme de ardere secundară pe ambele feţe; Napoca , P-ţa Libertăţii



ţ p ţ p ţ ţ(Unirii), atelierul de fibule, –3,40 m adâncime; Traian – Hadrian. Analogii: Macrea , Glodariu 1976 , p. 39, tipul 1 a, fig. 23/2; Ţentea , Marcu 1997 , p. 239, tipul IV/b 1, pl. XVI/2, exemplar cu alveole pebuză (care figurează însă ca ceaşcă fără toartă!); Negru 1997 a , p. 97–98, fig. 3/30; Rusu-Bolindeţ ,

Voişian, Cociş 2000 , p. 156, catalog nr. 25, pl. IX/25; MNIT; V. 47 627.OALĂ-BORCAN DE TIP 1.1 I1

34. Oală-borcan de tip 1.1 I1. Pl. XVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 20 cm; pasta roşie(Munsell 10 R, 5/6 red) cu urme de ardere secundară; semifină, cu particule fine de calcit, cuarţ şimică; decor incizat în val pe diametrul maxim al vasului. Recipientul are şănţuire interioară pentrucapac. Ardere secundară puternică în interior, pe buză, până către diametrul maxim al vasului;Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul A 2, –2,30 m; faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius.

Analogii: din Pannonia Inferior, un exemplar similar de la Šimanovci –Brukner 1987 , p. 120, pl. 17/1,decorat şi cu butoni şi datat în secolul I p. Chr.; din Dacia, un vas asemănător la Locusteni – Negru1997 , p. 97–98, fig. 2/17, databil din a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 156, catalog nr. 26, pl. IX/26; MNIT; V. 47 520.

OALĂ-BORCAN DE TIP 1.1 J37. Oală miniaturală de tip 1.1 J. Pl. XVIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 11 cm; pastă

maroniu-roşcată (Munsell 2,5 YR, 4/4 reddish brown) în interior, cenuşie în exterior; grosieră, cu multe particule de cuarţ şi mică în compoziţie; urme de ardere secundară pe buză, în interior; Napoca ,P-ţa Libertăţii (Unirii), 1948, fără context arheologic. Analogii: Macrea , Glodariu 1976 , p. 41, tipul 4,fig. 25/3, exemplar databil în secolul I p. Chr.; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 156–157, catalog nr. 29, pl. IX/29; MNIT; V. 11 532 = IN. 3882.

FRAGMENTE DE OALE35. Oală-borcan, nedeterminabilă ca tip. Pl. XVII; fragment de fund plat; d. f. = 12 cm; pasta

maroniu-roşcată (Munsell 5 YR, 4/4 reddish brown) în interior, gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 5/6yellowish red) în exterior, grosieră, cu multe particule de calcit, cuarţ şi mică în compoziţie; urme deardere secundară în interior; Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul D 2; faza I de lemn; Traian. Analogii:

Macrea , Glodariu 1976 , p. 41, fig. 27/25; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 157, catalog nr. 27,pl. IX/27; MNIT; V. 47 402.

cor aplicat – buton cu diametrul de 1,6 cm, uşor deformat în partea dreaptă şi cu alveolă centrală; seremarcă porozitatea pastei, dată de o posibilă ardere secundară foarte puternică; Napoca , str. V. Deleu,1994, caroul A 2, –3,30 m; faza I de lemn; Traian. Analogii: Crişan 1969 , p. 208, pl. CV/4; Macrea , Glodariu 1976 , p. 45, fig. 19/14, 39/24–33, 40/1–9; Crişan 1978 , pl. 82/4; Protase , Gaiu, Marinescu

1997 , p. 77, pl. LXI/1; Matei , Bajusz 1997 , pl. LXX/5 etc.; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 157–158, catalog nr. 42, pl. XII/42; MNIT; V. 47 385.

I. 2. BRÂURI ÎN RELIEFI.2.A. CU ALVEOLE



39. Oală, nedeterminabilă ca tip. Pl. XVIII; fragment de corp; 9,5 × 7,3 cm; pastă maroniu-roşcată (Munsell 5 YR, 5/4 reddish brown) în interior, cenuşie în exterior, semifină, cu multe particulefine de calcit, oxizi de fier şi mică; decor: brâu alveolar în relief – probabil amplasat pe diametrul ma-xim al vasului. Nu este continuu, posibil să fi fost aplicat numai pe anumite porţiuni ale corpului reci-pientului; urme de ardere secundară în exterior; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), atelierul de fibule,1994, –3,40 m; Traian – Hadrian; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 158, catalog nr. 33, pl. XI/33;MNIT; V. 47 710.

40. Oală, nedeterminabilă ca tip. Pl. XVIII; fragment de corp; 5,8 × 5 cm; pastă maroniu-roş-cată (Munsell 2,5 YR, 5/4 reddish brown); grosieră. cu multe particule fine de cuarţ, calcit şi mică; brâualveolar în relief; urme puternice de ardere secundară pe ambele feţe; Napoca , str. V. Deleu, 1996, S VII,între ziduri, faza I de lemn; Traian. Analogii: Crişan 1969 , p. 208–209, pl. CVI/9; Macrea , Glodariu1976 , fig. 41/23; Protase , Gaiu, Marinescu 1997 , pl. LX/8 etc.; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 ,p. 158, catalog nr. 34, pl. XI/34; MNIT; V. 49 504, 49 505.

41. Oală, nedeterminabilă ca tip. Pl. XVIII; două fragmente de corp; 7 × 6 cm; 6 × 5 cm;pastă gri-albăstruie (Munsell 5 PB, 5/1 bluish gray), roşie în secţiune (Munsell 2,5 YR, 4/8 red),grosieră; cu multe particule de cuarţ (1–4 mm), calcit şi mică în compoziţie; brâu alveolar în relief,dispus orizontal; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza I de lemn; Traian. Analogii: Crişan 1969 , p. 208–209, pl. CVI/4 ca decor general, întâlnit pe ceramica dacică din faza a III-a (secolele I a. Chr. – I p. Chr.);

Macrea , Glodariu 1976 , p. 45, fig. 22/7; Popilian 1976 a , pl. LXXIV, nr. 944; Bogdan-Cătăniciu 1985– 1986 , pl. I/4 etc.; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 158–159, catalog nr. 35, pl. XI/35; MNIT;V. 47 405–47 406.

42. Oală, tip indeterminabil. Pl. XVIII; fragment de corp; d. interior = 20 cm; pastă cenuşieîn interior, gri-albăstruie în exterior (Munsell Color Chart 2 for Gley 10B 6/1 bluish gray), grosieră, cufoarte multe particule de cuarţ de mari dimensiuni (2–8 mm), calcit şi mică în compoziţie; brâu alveo-lar în relief; ardere secundară foarte puternică în interior; Napoca , str. V. Deleu, 1996, S VII, între zi-duri; faza I de lemn; Traian. Analogii: Crişan 1969 , p. 208–209, pl. CVI/9, ca decor general întâlnit înfaza clasică a epocii dacice; Macrea , Glodariu 1976 , p. 45, fig. 22/1, 3; Popilian 1976 a , pl. LXXIV, nr.945; Crişan 2000 , pl. 25/8 etc.; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 159, catalog nr. 36, pl. XI/36;

MNIT; V. 49 511.

I.2.B. COMBINATE43 Oală nedeterminabilă ca tip Pl XVIII; fragment de corp; d interior 20 cm; pastă gri



multe particule de cuarţ (0,5–2 mm) şi mică; ardere secundară în interior şi în exterior; Napoca , str.V. Deleu, 1994, S 5, podeaua de lut; faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius. Analogii: Macrea , Glodariu 1976 , p. 62, tipul 11, fig. 38/9; Glodariu 1981 b, p. 48, fig. 29/7, exemplar databil în a doua

jumătate a secolului al II-lea p. Chr.; Gudea , Moţu 1988 , p. 233, fig. 9/4, exemplar decorat însă cu alveole

la bază; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 162–163, catalog nr. 31, pl. X/31; MNIT; V. 47 506.CEAŞCĂ DACICĂ FRAGMENTARĂ

51. Ceaşcă dacică, nedeterminabilă ca tip. Pl. XIX; fragment de fund plat şi corp; d. f. = 6 cm;pastă maroniu-roşcată (Munsell 5 YR, 4/4 reddish brown), grosieră; cu cuarţ de dimensiuni variabile( ) l f d l d d



(0,5 –2 mm), particule fine de calcit şi mică în compoziţie; ardere secundară puternică în exterior;Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul B 1, –2,50 m adâncime; faza a III-a de lemn; Hadrian – AntoninusPius; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 163, catalog nr. 32, pl. X/32; MNIT; V. 47 526.

CERAMICA DACICĂ LUCRATĂ CU MÂNA FRAGMENTARĂ, NEILUSTRATĂ 52. Oală, neîncadrabilă tipologic; două fragmente de buză şi corp; d. g. = 14 cm; d. max.

= 14,5 cm; pastă gri-roşcat închisă (Munsell 10 R, 3/1 dark reddish gray); grosieră, cu particule decalcit (0,5–3 mm), fibre vegetale şi mică în compoziţie. Decor: sub buză se observă linii paraleleorizontale făcute cu măturica; pe corp apar de asemenea striuri fine, posibil şi de la netezirea vasului.Decorul este greu vizibil datorită arderii secundare puternice a recipientului; Napoca , str. V. Deleu,1992, D 3, –2,40 m; faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 47 500.

53. Oală, nedeterminabilă ca tip; fragment de buză; d. g. = 22 cm; pastă gălbui-roşcată (Munsell 7,5 YR, 6/6 reddish yellow) în interior; cenuşie în exterior, datorită arderii secundare,semifină; cu foarte multe particule de cuarţ de dimensiuni variabile (0,5–3 mm), fine de calcit şi mică;urme de ardere secundară în exterior şi mai evidentă pe buză, în interior; Napoca , str. V. Deleu, 1996,S VII; faza I de piatră; a doua jumătate a secolului al II-lea – Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 49 406.

54. Oală nedeterminabilă ca tip; fragment de buză şi corp; d. g. = 16 cm; pastă cenuşie, grosieră, cu particule de calcit (0,5–6 mm), cuarţ şi mică în compoziţie; puternice urme de arderesecundară pe ambele feţe; Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul D 2, – 3,30 m adâncime; faza I de lemn;

Traian; inedit; MNIT; V. 47 411.55. Oală, neîncadrabilă tipologic; fragment de buză; d. g. = 16 cm; pastă gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/8 reddish yellow), cu pete de arsură în interior, cenuşie în exterior, datorită arderiisecundare, semifină, cu particule de cuarţ (0,5–4 mm), calcit şi mică în compoziţie; urme de arderesecundară pe ambele feţe; Napoca , str. V. Deleu, 1996, S VII, între ziduri, faza I de lemn; Traian; ine-dit; MNIT; V. 49 524.

56. Oală de tip nedeterminat; fragment de buză; d. g. = 16 cm; pastă cenuşie, grosieră; cumulţi feldspaţi (0,5–4 mm), cuarţ şi mică în compoziţie; puternică ardere secundară, îndeosebi pe buză,

în interior; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), atelierul de fibule, 1994, –3,40 m; Traian – Hadrian; ine-dit; MNIT; V. 47 709.57. Oală de tip nedeterminabil; fragment de buză; d. g. = 24 cm; pasta maronie (Munsell 7,5

YR, 4/3 brown), sporadic cu urme de ardere secundară în exterior, roşie (Munsell 2,5 YR, 4/6 red) în

V. Deleu, 1994, caroul A 2, –2,30 m adâncime; faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit;MNIT; V. 47 549 a–b.

61. Oală (?); fragment de corp; 9 × 8,2 cm; pastă cenuşie în interior, maroniu-roşcată (Munsell 5 YR, 4/4 reddish brown) în exterior, grosieră, cu foarte multe particule de calcit, cuarţ, oxizi

de fier şi mică; urme de vopsea neagră în exterior (?); urme de ardere secundară în interior; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1994, atelierul de fibule, –3,40 m; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 47 722.62. Oală (?); fragment de corp; 10 × 9 cm; maroniu-roşcat închisă (Munsell 2,5 YR, 3/3 dark

reddish brown) în interior, roşie-cărămizie (Munsell 10 R, 3/3 dusky red), cu porţiuni gri închise înexterior, grosieră cu foarte multe particule de calcit (2–6 mm), cuarţ şi mică în compoziţie; pereteled f î d l î l d î N



deformat în interior prin impresiunea degetelor în pasta moale; urme de netezire în exterior; Napoca ,str. V. Deleu, 1994, D 4, faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 47 447.

63. Oală (?); fragment de corp; 6,5 × 6 cm; pastă maroniu-roşcată (Munsell 2,5 YR, 4/4

reddish brown), grosieră, cu foarte multe particule de cuarţ, calcit şi mică; ornamentată cu un brâualveolar în relief. Deasupra alveolelor a fost incizată o linie dublă, paralelă cu acestea; urme de arderesecundară pe ambele feţe; Napoca , str. V. Deleu, 1992, exteriorul zidului estic C1, –2,50–3,00 m; faza Ide lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 47 423.

64. Oală (?); două fragmente de corp şi fund plat; 8,5 × 7 cm; pastă roşie (Munsell 2,5 YR,4/8 red), semifină, cu particule de calcit (0,5–6 mm), cuarţ (1–4 mm) şi mică în compoziţie; urmesporadice de ardere secundară în exterior; Napoca , str. V. Deleu, S 5, faza I de lemn; Traian; inedit;MNIT; V. 47 395, V. 47 396.

65. Oală (?); fragment de fund plat; 8,5 × 7 cm; pastă roşie închisă (Munsell 2,5 YR, 3/6 dark red), grosieră, cu foarte multe particule de cuarţ (0,5–4 mm), calcit şi mică în compoziţie; urme denetezire a vasului în interior; Napoca , str. V. Deleu, al II-lea nivel de pietriş; faza a III-a de lemn;Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 47 519.

66. Oală (?); fragment de fund plat; 5,4 × 5,2 cm; pastă gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/6reddish yellow) în interior, gălbui-roşcată, devenită cenuşie datorită arderii secundare în exterior, grosieră, cu particule de cuarţ (0,5–4 mm), calcit fin şi mică în compoziţie; urme de netezire în interior;Napoca , str. V. Deleu, 1995, sondaj I, sub podeaua de opus signinum; faza a II-a de lemn; Traian –

Hadrian; inedit; MNIT; V. 47 489.67. Oală (?); fragment de fund plat; 5,5 × 5 cm; pastă roşie (Munsell 2,5 YR, 4/8 red)îninterior, cenuşie, datorită arderii secundare, în exterior; grosieră, cu particule de calcit de diferitemărimi (0,5–3 mm), cuarţ şi mică în compoziţie; ardere secundară puternică, mai ales în exterior;Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul C 1, exteriorul zidului estic, –2,50–3,00 m; faza a III-a de lemn;Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 47 503.

68. Oală (?); fragment de fund plat; d. f. = 15 cm; pastă gri-roşcată (Munsell 5 YR, 5/2reddish gray), grosieră, cu particule de calcit, sporadic cuarţ şi mică în compoziţie; Napoca , P-ţa Liber-

tăţii (Unirii), 1994, atelierul de fibule, –3,40 m; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 47 698.69. Oală (?); fragment de fund plat; d. f. = 10 cm; pastă gri-roşcat închisă (Munsell 10 R, 4/1dark reddish gray) în interior, maroniu-roşcată (Munsell 5 YR, 4/4 reddish brown) în exterior; grosieră,cu multe particule de cuarţ feldspaţi şi mică în compoziţie; urme de ardere secundară puternică în



78. Oală de tip nedeterminabil. Pl. XX; fragment de corp; d. interior = 20 cm; pastă gri-albăstruie (Munsell Color Chart 2 for Gley 10 B, 5/1 bluish gray), semifină, cu cuarţ (0,5–3 mm),particule fine de calcit şi mică în compoziţie; decor combinat: incizat, în val, relativ neregulat executat,amplasat probabil pe umărul vasului; sub el, în partea corespunzând diametrului maxim al recipientului

– brâu alveolar în relief; Napoca , str. V. Deleu, 1994, S 5, D 4, lutuială peste faza a II-a de lemn; faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 166, catalog nr. 52,pl. XIV/52; MNIT; V. 47 502.

79. Oală (?). Neilustrată; fragment de corp; 8 × 7,5 cm; pastă cenuşie în interior; maroniu-roşcată (Munsell 2,5 YR, 4/4 reddish brown) în exterior şi în secţiune, semifină, cu multe particule decalcit cuarţ şi mică în compoziţie; ornamentată cu un brâu alveolar în relief Alveolele sunt de mici



calcit, cuarţ şi mică în compoziţie; ornamentată cu un brâu alveolar în relief. Alveolele sunt de micidimensiuni (0,5 cm); urme de ardere secundară pe ambele feţe; Napoca , str. V. Deleu, 1996, S VII; faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 50 983.

80. Oală, nedeterminabilă ca tip. Neilustrată; fragment de fund plat; d. f = 10 cm; pastă roşie(Munsell 2,5 YR, 5/8 red) în interior, maroniu-roşcată (Munsell 2,5 YR, 4/4 reddish brown) în exte-rior, semifină, cu foarte multe particule de cuarţ (2–6 mm), calcit (2–7 mm) şi mică în compoziţie;slabe urme de ardere secundară în exterior; Napoca , str. V. Deleu, al II-lea nivel de pietriş; faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 47 518.

2. CERAMICA DE TRADIŢIE CELTICĂ

2.1. CERAMICA CELTICĂ LUCRATĂ CU MÂNA –

2.2. CERAMICA CELTICĂ LUCRATĂ LA ROATA ÎNCEATĂ OALĂ DE TIP 2.2 A

81. Oală de tip 2.2 A. Pl. XX; fragment de buză şi corp; d. g. = 16 cm; d. max. = 19 cm; pastă gri închis (Munsell Color Chart 1 for Gley, N 4/) în interior, cu pete negre datorită arderii secundareîn exterior, semifină, cu multe particule de calcit, cuarţ, oxizi de fier şi mică în compoziţie; decorrealizat cu măturica. Pe gâtul vasului au fost făcute striuri orizontale, iar sub acestea au fost realizateincizii în registre circulare, orientate spre dreapta; urme de ardere secundară pe ambele feţe; Napoca , str.V. Deleu, lângă fântână; faza I de lemn; Traian. Analogii: Ardeţ 1991, p. 138–139, fig. 3/B, cu o dataremai târzie decât a exemplarului nostru (după mijlocul secolului al II-lea p. Chr.); Mikl Curk 1987 , T.36/1, piesă provenită din necropola de la Emona , de asemenea cu o datare mai târzie decât piesa de la Napoca – perioada anterioară războaielor marcomanice; Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000 , p. 168,catalog nr. 53, pl. XV/53; MNIT; V. 49 394.

OALĂ DE TIP 2.2 A182. Oală de tip 2.2 A1. Pl. XX; fragment de buză şi corp; d. g. = 20 cm; d. max. = 23 cm;

pastă gri-verzui închisă (Munsell Color Chart 1 for Gley 10 Y, 4/1 dark greenish gray) în interior, neagră datorită arderii secundare, în exterior, roşie închisă (Munsell 2,5 YR, 3/6 dark red), cu o dungă



reprezintă de fapt o unificare a diferitelor tipologii (de la cea a lui Dragendorff, apă-rută în 1895, la cea mai nouă, a lui G. Pucci, din 198510) privind categoria ceramică în discuţie, menită să uşureze încadrarea acestora tipului căreia îi aparţin11.

Pe linia deschisă de Conspectus , toate aspectele legate de sigillatele tardo-padane lise au fost puse în evidenţă de studiul fundamental al Susannei Zabehlicky-Scheffenegger. Autoarea a propus o clasificare a formelor în trei grupe, în principaldupă tipul de decor şi al buzei recipientelor, a analizat tipurile de ştampile caracteris-tice meşterilor care au produs în atelierele tardo-padane, precum şi aria de răspândire a

i d i ill i d l 12 Î i i i ii i d l ii d li ă



acestui grup de sigillate şi datarea lor12. În urma instituirii unei metodologii de analiză a sigillatelor italice au apărut şi alte studii consacrate acestora, care valorifică materialul

ceramic descoperit pe situri din Noricum13

sau din Pannonia 14

sau care abordează problema localizării atelierelor de sigillate tardo-italice15. O sinteză referitoare la vaselecu decor în relief a fost făcută de M. Medri16.

Pentru ştampilele prezente pe sigillatele italice rămâne valabilă lucrarea lui A. Oxé şi H. Comfort din 196817, căreia i se adaugă o a doua ediţie, revizuită şiamplificată ca urmare a includerii descoperirilor recente, realizată de P. M. Kenrick 18.

b. Terra sigillata sud-gallică. O sinteză actualizată privind producţia

atelierelor sud-gallice apare în volumul referitor la centrele de producţie care aufabricat terra sigillata gallo-romană în perioada imperială timpurie, volum editat subredacţia Colettei Bémont şi al lui J.-P. Jacob19. B. Pferdehirt a împărţit pe grupecronologice meşterii din atelierele Galliei sudice care au produs vase cu decor înrelief 20, această grupare fiind tratată critic ulterior de A. Faber şi P. Eschbaumer21. Cea mai valoroasă sinteză privind sigillatele cu decor în relief produse de atelierele sud-gallice i se datorează lui A. W. Mees. Acesta a reanalizat şi actualizat informaţiile refe- 10 Pucci 1985 . 11 Fiecare fomă conţine o definire a sa în patru limbi de circulaţie internaţională, o descriere a caracteristicilor morfologice, încadrarea cronologică, informaţii privind răspândirea ei, analogii, precumşi o listă de concordanţe cu clasificările anterioare.12 Zabehlicky-Scheffenegger 1992 .13 Schindler -Kaudelka 1994 , care analizează sigillatele italice lise descoperite în insula XLI de la Flavia

Solva .14 Gabler D. face o sinteză a descoperirilor de sigillate italice decorate în relief importate în Pannonia şiîn teritoriile dunărene, cu valorificarea tuturor cunoştinţelor referitoare la amplasarea centrelor de

d ţi t ii i i ţi l i t t i G bl 1996 Î ât t dii i



şi R. Delage33, în timp ce activitatea târzie a atelierului de aici a fost studiată dePh. Bet şi A.Wittmann în 199534.

Pentru vasele decorate, esenţială este lucrarea lui J. A. Stanfield şi GraceSimpson din 195835. Aceasta a cunoscut o revizuire în 1990 într-o ediţie franceză,ocazie cu care au fost făcute modificări în ceea ce priveşte datarea activităţii unormeşteri olari din Gallia centrală pe baza cercetărilor lui B. R. Hartley în Scoţia şi a informaţiilor oferite de săpăturile arheologice mai recente din Germania, Austria şiUngaria referitoare la războaiele marcomanice36.

Cea mai recentă lucrare pe această temă o constituie însă mult aşteptatul



Cea mai recentă lucrare pe această temă o constituie însă mult-aşteptatulvolum II al lui G. B. Rogers referitor la meşterii care au activat în atelierele Galliei

centrale37

, care sintetizează toată informaţia cunoscută până în 1999. Autorul abor-dează şi începutul producţiei principalului atelier din Gallia centrală – Lezoux, stabi-lind raporturile dintre acesta şi centrul ceramic de la Martres-de-Veyre38, precum şiperioada mai târzie de activitate pe baza definirii motivelor nonfigurative şi a artizanilorcare au lucrat în perioada respectivă 39. G. B. Rogers completează ultima ediţie a lucrăriilui J. A. Stanfield şi Grace Simpson din 1990 cu identificarea unor nume de olari, facecorectări în datarea activităţii unor meşteri pe baza rezultatelor noilor săpături

arheologice şi adaugă la meşterii cunoscuţi noi vase decorate în relief provenite dinstudierea unor colecţii. Extrem de utile sunt: anexele care cuprind noi poansoanenonfigurative, menite a fi introduse în completare la volumul I din 1974 al aceluiaşiautor; noile ştampile figurative (13 planşe), completare la Indexul lui F. Oswald din1936–37, precum şi corecturile făcute la ediţia franceză a lucrării menţionate a lui

J. A. Stanfield şi Grace Simpson din 199040.d. Terra sigillata din Gallia estică: Rheinzabern. O sinteză cu privire la sta-

diul cercetărilor atelierelor din estul Franţei şi din Germania Superior figurează înacelaşi volum apărut în 1986 redactat de Collete Bémont şi J.-P. Jacob41. Pentru cen-

33 Bet, Delage 2000 .34 Bet , Wittmann 1995 .35 CGP (= Stanfield , Simpson 1958 ).36

PGC (= Stanfield , Simpson 1990 ). Este vorba despre meşterii ALBVCIVS, CETTVS, CRICIRO,DIVIXTVS, PATERNVS II, PVGNVS & SECVNDVS, SERVVS II, III, IV, TITIVS & CASSIA, iaractivitatea lui CINNAMVS a fost plasată în perioada antonină mai timpurie, stilul său precoce fiinddatat între 135 145 p Chr Atelierul se pare că a lucrat până în jurul anului 170 p Chr (PGC p 16 18)

trul de producţie de la Rheinzabern, lucrarea fundamentală în ceea ce priveşte sche-mele decorative rămâne cea a lui W. Ludowici şi H. Ricken42, iar pentru motivelefigurative şi nonfigurative, cea a lui H. Ricken şi Charlotte Fischer43. La acestea seadaugă foarte recenta actualizare de către M. Thomas a operei postume a lui H. Rickenreferitoare la sigillatele decorate în relief de la Rheinzabern44. Pentru datarea atelierului, în afară de cronologia propusă de H. Bernhard în 1981, discuţiile şicontribuţiile pe această temă au continuat prin apariţia studiilor lui F.-K. Bittner şiI. Zetsche-Huld45, respectiv K. Kortüm şi A. Mees46. O sinteză a răspândirii vaselor

i di li l lli î B i i i lă f i l Rh i b



provenite din atelierele est-gallice în Britannia, cu specială referire la Rheinzabern, a fost făcută de Joana Bird în 198647 şi 199548. Dintre rapoartele de sit mai recente

unde figurează o cantitate mare de sigillate provenite din centrele de producţie est-gallice amintim pe cel al castrului auxiliar de la Langenhain49.e. Terra sigillata din Pannonia. Există în această provincie învecinată Daciei o

preocupare constantă atât pentru publicarea sigillatelor de import, cât şi pentru pu-nerea în evidenţă a unor noi centre de producţie locale. În cazul importurilor, contri-buţia cea mai importantă îi aparţine cercetătorului Gabler D., care, pe parcursul uneicariere ştiinţifice de mai bine de 40 de ani, a valorificat mare parte din sigillatele deimport din Pannonia cunoscute în literatura de specialitate. Autorul în discuţie a publicat, singur sau în colaborare, articole şi studii care au avut în vedere atât situaţia generală a importurilor de sigillate la scara provinciei50, cât şi prezenţa sigillatelorprovenite din diferite ateliere vestice ale Imperiului roman. Astfel, importul de produseitalice în Pannonia a fost analizat de autor în mai multe articole şi studii, unele de dată foarte recentă 51. Acelaşi specialist a studiat răspândirea în provincie a sigillatelor

provenite din atelierele sud-gallice52, a celor din Gallia estică în general53 sau a importurilor din centrele de producţie de la Rheinzabern54 şi Westendorf 55. Gabler D. a

42 Ludowici VI (= Ludowici , Ricken 1942 ). Bibliografia fundamentală referitoare la atelierele de sigillate dinGermania Superior, apărută până în anul 1986, figurează la Huld-Zetsche, Pferdehirt 1986 , p. 261–263.43 Ricken, Fischer 1963.44Ricken, Thomas 2005 . Publicaţia are ca obiect de studiu analiza sigillatelor decorate în relief de la

Rheinzabern, descoperite W. Ludowici în cadrul săpăturilor făcute pe situl amintit între 1901–1914,reluate de H. Ricken ca volumul VI al monografiei publicate de W. Ludowici (Ludowici VI ).Continuarea acestei munci asidue întreprinse de H. Ricken a fost publicată postum de M. Thomas. Cel

studiat şi sigillatele lise cu ştampilă de meşter provenite din Gallia şi Germania 56 saurăspândirea sigillatelor târzii57. Preocupările sale şi ale Andreei Vaday au fost legate şide analiza importurilor de sigillate în Barbaricum, în teritoriul cuprins între Dacia şiPannonia 58. Gabler D. a publicat şi numeroase studii referitoare la importurile desigillate de pe diferite situri din provincia menţionată 59. La acestea se adaugă sintezelereferitoare la răspândirea sigillatelor de import în Pannonia, ca şi la producţia locală desigillate sau de alte produse ceramice ale provinciei, realizate prin contribuţia autorului60 sau prin colaborarea cu Bónis Eva 61.

Monografii62 sau articole şi studii referitoare la sigillatele de import de pe situri



Monografii62 sau articole şi studii referitoare la sigillatele de import de pe situridin Pannonia se datorează şi altor specialişti63. Pe ansamblu, importurile de sigillate

sunt bine cunoscute la scara provinciei, ceea ce oferă date importante asupra relaţiilorcomerciale ale provinciei cu celelalte zone ale Imperiului roman.f.1. Terra sigillata din Moesia Superior. S-au amplificat studiile cu privire la

analiza importurilor de terra sigillata din provinciile vestice ale Imperiului roman, dar,în acelaşi timp, cercetările din ultimele două decenii au contribuit şi la definirea unorcentre de producţie din această provincie. În primul rând trebuie menţionată lucrarea Ljljanei Bjelajac, care are meritul de a fi localizat centrul de producţie de la

Viminacium-Margum pe baza cercetărilor arheologice şi a materialului ceramicspecific. Acesta era presupus a fi localizat anterior la Siscia (sau Siscia-Margum).

Autoarea a analizat cronologia atelierelor, repertoriul motivelor decorativecaracteristice acestora, tiparele şi vasele decorate în relief produse aici64. Lucrarea include şi o parte amplă consacrată sigillatelor de import din Moesia Superior65. TotLjljanei Bjelajac îi aparţine şi definirea centrului de producţie de la Singidunum ca locde fabricare a sigillatelor locale66, informaţia cea mai recentă cu privire la acesta fiindcuprinsă în sinteza referitoare ceramica romană de la Singidunum, realizată de Snežana Nikolić-Đorđević67. Unele categorii ale ceramicii terra sigillata produse în Moesia Superior au constituit şi obiectul unor studii speciale68.

f.2. Terra sigillata din Moesia Inferior. Principalele studii consacrate cerami-cii terra sigillata de import de pe cele mai importante situri din Moesia Inferior sau

56

Gabler , Márton 2005 .57 Gabler 1988 .58 Gabler , Vaday 1992 .59 T i ill t d i t d ită it il d l A b G bl 1967 G bl 1971 A i



rate de C. L. Băluţă în IDR III/692. Mai recent, date clare privind producţia locală dela Apulum au fost publicate de Mihaela Ciauşescu, prin descrierea cuptoarelor de olă-rit şi a materialelor ceramice descoperite în ultimele două decenii în zona sanctuaruluilui Liber Pater din Colonia Aurelia Apulensis 93. În săpăturile recente din castrul legiunii

XIII Gemina au fost descoperite şi sigillate tardo-padane94, iar în rapoartele referitoarela săpăturile arheologice recente făcute în Colonia Aurelia Apulensis au fost inserate şicâteva fragmente de terra sigillata de import şi locale, fără ca ele să beneficieze de oprelucrare corespunzătoare95.

Publicarea de către Nicoleta Man a opt tipare de terra sigillata aparţinândl i d d i d l C i i96 fi d l lă i ill l



centrului de producţie de la Cristeşti96 a confirmat producerea locală a sigillatelor,înainte atestată numai printr-un fragment de vas decorat în relief 97. Totodată, aceeaşiautoare a analizat atât producţia locală, cât şi terra sigillata de import de pe situl îndiscuţie în cadrul tezei sale de doctorat98.

Prelucrarea materialului ceramic provenit din prima fază (faza de lemn) a Forului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa a evidenţiat existenţa unor importuri desigillate tardo-padane decorate în tehnica barbotinei (de tip Consp. 39 şi 43) sauprezenţa unor imitaţii ale acestora produse într-un atelier din provinciile dunărene.Din aceeaşi categorie face parte şi un fragment de vas care are pe fund ştampila inlunula a producătorului L. Rasinius Pisanus , cel mai târziu producător de sigillatetardo-padane, precum şi un fragment de TS cu decor în relief, aparţinând unui ateliernord-italic nedeterminat99.

În monografia arheologică a Tibiscum-ului sunt inserate şi câteva fragmente deterra sigillata de import100, pe acelaşi sit fiind semnalate mai recent vase provenite dinatelierele nord-italice101, din cele sud-gallice (La Graufesenque) şi central-gallice

(Martres-de-Veyres)102

, precum şi din centrul de la Westendorf 103

.92 Băluţă 1999 b, p. 173–180. Majoritatea ştampilelor de pe TS-urile de import au fost republicatedupă Isac , Rusu, Băluţă 1979 , însă există şi câteva inedite – nr. 344, p. 176, fig. 341; nr. 345, p. 177,fig. 342, precum şi numele incizate pe sigillatele lise fragmentare – nr. 352–357, p. 179–180, publicateanterior de Claudia Băluţă – vezi Băluţă 1999.93 Ciauşescu 2005 . Pe lângă materialul ceramic bogat, descoperit în zona unui atelier ceramic din care s-auidentificat şase cuptoare şi o mare groapă de deşeuri – vezi p. 322, fig. 2–3, respectiv p. 324–328 – au

fost găsite şi instrumente pentru decorarea ceramicii (poansoane – p. 322, fig. 9, rotiţe – fig. 4–5),tipare pentru producerea sigillatelor – p. 322, fig. 10; fragmente de la roata olarului – p. 322, fig. 6;forme din lut folosite pentru separarea vaselor în timpul arderii în cuptoare – p. 322, fig. 7, 8 – etc.D i li î d ă l i d d j ă ă i l l i l II l Ch

Lucrarea lui I. Stîngă cu privire la viaţa economică a oraşului roman Drobeta în secolele II–VI p. Chr. cuprinde referiri la importurile şi producţia locală de terra sigillata atât de pe sit104, cât şi din teritoriul rural al acestuia 105.

Stadiul actual al cercetărilor ceramicii terra sigillata de import din Dacia adaugă la cele 593 de vase şi fragmente ceramice repertoriate de D. Isac în 1985, unnumăr de 218 exemplare din Dacia meridională, publicate de Gh. Popilian înintervalul 1988–1993106, deci un total de 811 piese. Nu am inclus în această cifră descoperirile sporadice, din Dacia intracarpatică îndeosebi, care nu au beneficiat de odeterminare a centrelor de producţie după metodologia standard utilizată de literatura



de specialitate. Procentajele importurilor de sigillate din Dacia, bazate pe descoperirile

vechi şi mai recente sunt, în linii mari, aceleaşi cu cele propuse de D. Isac în studiulsău din 2000, dar şi cu unele modificări date de descoperirile mai recente şi anume:sigillatele italice – 4% din total107; importurile din Gallia sudică – 6%; produseleatelierelor Galliei centrale – 50%; sigillatele provenite din centrele de producţie dinGallia estică şi Rheinzabern – 20%, cele de la Westerndorf şi Pfaffenhofen – 9%, iarprodusele fabricate în atelierele din Pannonia şi Moesia Superior – 3%; un procent de8% din total îl reprezintă atelierele neidentificate108. În urma noilor descoperiri de

sigillate de import din Oltenia romană s-a schimbat şi ierarhizarea siturilor în careastfel de produse au fost semnalate şi prelucrate. Astfel, cu toate că Romula deţine încă locul I în privinţa importurilor de sigillate în Dacia 109, locul II a fost ocupat deaşezarea civilă a castrului roman de la Acidava-Enoşeşti cu un număr foarte mare deexemplare – 228. Apulum-ul, cu numai 92 de piese, este situat la mare distanţă desitul menţionat anterior, la fel ca şi alte aşezări şi castre din Dacia intracarpatică 110.

104 Stîngă 1998 , p. 82, pl. XXXI/3 – fragment de tipar TS de la Drobeta ; p. 84–85, pl. XXXI/4, 5, XXXIII/3 – importuri de la Viminacium-Margum, deşi autorul le inserează la subcapitolul imitaţiilorlocale; pl. XXXIII/1 – import provenind din acelaşi atelier, descoperit la Bistreţ, în teritoriul Drobetei.105 Stîngă 1998 , p. 92, pl. XXXIII/1–2, 4–7 – importuri de TS-uri descoperite în aşezarea rurală de la Gârla Mare.106 Popilian 1988 ; Popilian, Ciucă 1993. Acestei cifre i s-ar putea adăuga încă 30 exemplare descoperiteîn aşezarea civilă a castrului de la Acidava -Enoşeşti, însă ele nu au fost prelucrate pe centre de producţie

– vezi Preda , Grosu 1993, p. 44–46, pl. I–II, III/2.107 Faţă de 1% propus de D. Isac, pe baza celor cinci exemplare cunoscute la acea dată. Studiul referitorla sigillatele tardo-italice din provincia Dacia, publicat de noi, a ridicat la 27 numărul acestora, ceea ce a d t i t t ăt t l i d ţi t d i t l d l t d it li î



2. Provenienţa materialului ceramic

Cea mai mare concentrare de descoperiri de terra sigillata de import publicatefigurează pe str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), unde a fost găsit un

depozit de sigillate predominant lise (24 exemplare) în săpăturile efectuate în anul1968 (pl. II). Material ceramic de import, publicat, a fost găsit şi în săpăturileefectuate în intervalul 1958–1962 în perimetrul străzilor E. Zola, P-ţa Muzeului, îndreptul vechiului edificiu al clădirii Telefoanelor (cinci exemplare), precum şi în colţulsud-vestic al Pieţei Libertăţii (două exemplare), alte două piese având locul de desco-perire neprecizat Cel mai mare număr de piese inedite provin de pe str V Deleu



perire neprecizat. Cel mai mare număr de piese inedite provin de pe str. V. Deleu(17 exemplare), la care se adaugă cele găsite în săpăturile de salvare efectuate în

vederea amplasării Monumentului Memorandiştilor în 1994 (patru fragmente), celedescoperite pe str. Prahovei în 1996 (un exemplar), Str. Matei Corvin nr. 3 (un exem-plar)120, din săpăturile vechi menţionate mai sus, din Piaţa Libertăţii (un fragment), şidintr-un loc neprecizat de pe teritoriul oraşului antic (un exemplar).

3. Analiza ceramicii terra sigillata de import de la Napoca

Cu toate că o mare parte a sigillatelor de import de la Napoca a constituit deja subiectul unui studiu special, aşa cum am amintit mai sus, am considerat necesară reluarea lor, alături de includerea materialului inedit descoperit în majoritate în săpă-turile arheologice efectuate în ultimele trei decenii. O astfel de întreprindere este cuatât mai necesară cu cât materialul respectiv oferă indicii privind legăturile comercialecu diferitele centre de producţie ceramică din Imperiu. Totodată, studiul sigillatelorde import contribuie la sesizarea influenţelor sub incidenţa cărora a apărut şi s-a

dezvoltat producţia ceramică locală, la care se adaugă, evident, valoarea de element dedatare pe care îl constituie acest gen de material, alături de alte categorii de artefacte.

a. Sigillatele tardo-padane

1. Sigillatele tardo-padane cu decor în tehnica barbotinei. Noutatea în ceea ce priveşte sigillatele de import de la Napoca o constituie descoperirea a şase exemplareprovenite din atelierele tardo-padane. Situaţia este cu atât mai interesantă cu cât astfel

de importuri au fost anterior extrem de rare în provincia Dacia, fapt explicat prinperioada de activitate a atelierelor respective, care, după părerile mai vechi ale specia-liştilor şi ar fi încetat producţia în momentul în care provincia noastră a fost inclusă

provinciilor învecinate Daciei122, chiar dacă aceasta din urmă a intrat mult mai târziuîn componenţa Imperiului roman.

Cele mai frecvente forme de sigillate tardo-padane de la Napoca cuprind două boluri de tip Drag. 36 = Conspectus 39.1 (nr. 92–93, pl. XXII), la care se adaugă trei

cupe de tip Drag. 35 = Conspectus 43.1.1 (nr. 96, pl. XXIII), Conspectus 43.1.2(nr. 94, pl. XXIII), respectiv Conspectus 43.1.3 (nr. 94, pl. XXIII). Ele fac parte din grupa B a sigillatelor tardo-padane, caracterizate prin buza răsfrântă, profilul în formă de „S”şi decorul în tehnica barbotinei123. Aceasta prezintă aproximativ aceleaşi ornamente peexemplarele analizate: ciorchini de struguri, care au în locul tijei câte o frunză dei d ă î bi i i î f ă d i (f ă lă ă i i ă d d ă



iederă, în combinaţie cu motive în formă de crin (frunză centrală mărginită de două

spirale). O excepţie în ceea ce priveşte modul de decorare o constituie nr. 93 dincatalog (pl. XXII), care are ciorchinele de strugure pus aproape pe diagonală pe buza vasului, acest fel de dispunere a ornamentului nefiind întâlnit pe exemplarele clasice aletipurilor de vase în discuţie. Apariţia unor decoruri noi faţă de cele consacrate nu esteun fapt neobişnuit – o astfel de situaţie apare şi în cazul unui exemplar descoperit la Flavia Solva 124, decorul respectiv urmând să completeze repertoriul ornamentelorspecifice pentru recipientele de tip Conspectus 39 şi 43. Din păcate, decorul de pe vasul

nostru este mult prea fragmentar, în aceste condiţii neputând să ne pronunţăm maimult în privinţa caracterului său inedit. Nici unul dintre exemplarele descoperite la Napoca nu are ştampilă pe fund, fapt ce nu constituie o excepţie în cazul acestor forme.

Sigillatele tardo-padane de tip Conspectus 39 şi 43 sunt frecvente în provinci-ile danubiene (mult mai frecvente decât sigillatele tardo-italice cu decor în relief), ana-logiile în provinciile învecinate nouă fiind numeroase. Menţionăm numai câteva situri cuastfel de descoperiri, precum Carnuntum125, Vindobona 126, Flavia Solva 127, Kálvariá 128,

Aquincum129, vicus-ul de la Albertfalva 130, Savaria 131, Poetovio132, Singidunum133 etc.,

122 Pentru Pannonia vezi Gabler 1996 a ; Gabler 2001 a ; Buocz , Gabler 2002 , p. 64–90 şi cu uninteresant studiu comparativ al prezenţei sigillatelor arretine printre descoperirile de sigillate italice depe principalele situri din Pannonia şi Noricum – fig. 16; pentru Moesia Superior – Bjelajac 1990 , p. 9–11, pl. 2/1–2; p. 118, nr. 56, pl. 55; pentru Moesia Inferior – vezi Dimitrova-Milčeva 2000 , p. 5–9,catalog nr. 1–91, p. 43–49, pl. 1–4, 5/85–91, fig. 2–3; p. 14, pl. 13, nr. 186; unul dintre congresele

asociaţiei internaţionale a specialiştilor în ceramică romană (Rei Cretariae Romanae Fautores ), desfăşuratla Roma în 2002, a conturat un cu totul alt tablou al răspândirii sigillatelor italice (inclusiv al celortardo-italice) în întreaga lume romană – vezi Acta RCRF 38, Abingdon, 2003, iar pentru subiectul în



Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), atunci ponderea produsele tardo-padane aparemult mai bine reprezentată pe ansamblu pe acelaşi sit, respectiv cu 18% (tabelul 3).

b. Sigillatele cu decor în relief

1. Sigillatele sud-gallice nu au beneficiat de noi vase sau fragmente de vase cudecor în relief din săpăturile mai recente, numărul lor menţinându-se ca în 1980.Numărul lor general s-a mărit însă prin atribuirea altor două vase cu decor în tehnica barbotinei atelierelor din această zonă, făcând ca procentul acestora în totalul impor-turilor să fie de 7% (diagrama 5) sau 9%, dacă excludem depozitul de sigillate. Dintrepiesele cu decor în relief, cel mai timpuriu exemplar, un fragment de bol Drag. 37



p p p g g(nr. 98, pl. XXIV), a fost atribuit, după motivul animalier păstrat, stilului mai multor

meşteri care au activat în atelierele de la La Graufesenque şi Banassac în perioada flaviană, respectiv lui BIRAGILVS, FLORVS, MERCATO şi NATALIS141. Datorită dimensiunilor mici ale fragmentului nu se pot face precizări suplimentare în ceea cepriveşte atribuirea sigură unuia sau altuia dintre producătorii amintiţi mai sus, înschimb se pot aduce corectări în ceea ce priveşte datarea lui, în lumina cercetărilorrecente asupra cronologiei atelierelor din Gallia sudică. Astfel, vasele decorate în relief fabricate de cercul meşterilor MERCATOR, BIRAGILVS şi GERMANVS III, au fostatribuite grupului III b din lista lui B. Pferdehirt142, activitatea officinae -lor acestora fiind datată mai nou din perioada domiţiană târzie, până în timpul lui Traian (aprox.90–120 p. Chr.)143. Această cronologie este mai apropiată de momentul în care ar fiputut fi importat vasul respectiv la Napoca decât perioada flaviană, de aceea am optatpentru datarea cuprinsă în bibliografia cea mai recentă.

Explicaţia rarităţii importurilor de sigillate din atelierele Galliei sudice în

Dacia a fost pusă pe seama perioadei de activitate a acestora şi a concurenţei exercitatede produsele officinae -lor din Gallia centrală 144. Întrucât funcţionarea atelierelor respec-tive s-a dovedit a fi mai îndelungată 145, este posibil ca prelucrarea materialului ceramicde tip terra sigillata descoperit recent în Dacia să ofere surprize şi în această privinţă.

2. Sigillatele din Gallia centrală. Locul principal în privinţa importurilor desigillate descoperite la Napoca îl deţin atelierele Galliei centrale. Fenomenul este gene-ral valabil la scara întregii provincii şi el se datorează atât perioadei de maximă înflo-

rire a officinae -lor Galliei centrale în vremea Antoninilor cât şi unui răstimp de pros-peritate economică şi de intensă circulaţie monetară în Dacia 146. Sigillatele din

atelierele central-gallice sunt în număr de 23 (tabelul 2), reprezentând un procent de40% din totalul importurilor de pe acest sit (diagrama 5) (sau 37%, dacă se excludedin ansamblu depozitul de sigillate – vezi tabelul 3). Dintre ele, 12 au aparţinut unorvase cu decor în relief, iar 11 figurează în categoria sigillatelor lise. Vasele decorate

sunt în totalitate boluri de tip Drag. 37 (vezi tabelul 2). Trei dintre ele (nr. 106–108,pl. XXV) nu au păstrată partea decorată, fracturându-se direct sub zona respectivă, deaceea nu au putut fi atribuite unui atelier anume. Pe baza pastei şi a firnisului au pututfi determinate ca aparţinând uneia dintre officinae -le Galliei centrale.

Cele mai timpurii exemplare decorate în relief importate la Napoca de la Lezoux – centrul cu cea mai prolifică producţie de sigillate dintre atelierele Galliei



Lezoux centrul cu cea mai prolifică producţie de sigillate dintre atelierele Gallieicentrale – aparţine stilului meşterilor QVINTILIANVS (nr. 99, pl. XXIV), respectiv DOCILIS şi DOCCALVS (nr. 100, pl. XXIV), a căror activitatea s-a desfăşurat înintervalul 125–145/150 p. Chr.147. Meşterii respectivi au mai fost atestaţi în Dacia 148,produsele lui QVINTILIANVS fiind mai numeroase. Menţionăm ca un fapt ineditapariţia vaselor acestor producători de la Lezoux printre descoperirile de la Napoca.

Cea mai mare cantitate de terra sigillata de la Lezoux a fost importată pe situlanalizat în perioada 135–180 p. Chr. Astfel, sunt întâlniţi meşterii CINNAMVS

(nr. 101, pl. XXIV), ALBVCIVS (nr. 102, pl. XXIV; nr. 103, pl. XXIV; nr. 104,pl. XXIV), MERCATOR II (?) (nr. 105, pl. XXIV).Primul dintre olarii menţionaţi este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai

importanţi producători din Gallia centrală, produsele sale, de o calitate foarte bună şicu o mare varietate a decorului, fiind extrem de răspândite în provincia noastră. ÎnOltenia romană, spre exemplu, vasele atribuite lui CINNAMVS reprezentau, în 1988,14,46% din numărul total al importurilor şi 25% din produsele provenind din Gallia

centrală 149 (59 fragmente), numărul acestora crescând simţitor după publicarea lotuluide sigillate de import provenite din aşezarea civilă a castrului de la Acidava-Enoşeşti,unde cele 40 de exemplare ale aceluiaşi meşter constituiau un procent de 26,92% dintotalul importurilor venite din Gallia centrală 150. Produse ale lui CINNAMVS au fostdescoperite şi în Dacia intracarpatică, însă frecvenţa lor pe situri, cu excepţia Apulum-ului şi a Porolissum-ului, este mult mai redusă decât în Oltenia 151. Activitatea sa a fostîncadrată de J. A. Stanfield şi Grace Simpson în ediţia franceză a lucrării lor din 1958,în intervalul 135–170 p. Chr.152, perioada de sfârşit a producţiei sale. Această datare a fost rectificată de G. B. Rogers, ca fiind 180 p. Chr., pe baza descoperirilor

departajat în cadrul îndelungatei activităţi a atelierului lui CINNAMVS trei stilurimajore, pe baza ştampilelor şi a elementelor decorative. Este vorba de un stil timpuriu,datat 135–145 p. Chr., de un stil mediu, cuprins între 140–160 p. Chr. şi de unultârziu, încadrat în intervalul 160–180 p. Chr.154.

Din cele două piese aparţinând acestui meşter155, exemplarul cu nr. 103 din cata-log (pl. XXIV), s-a păstrat într-o stare foarte fragmentară, care nu ne-a permis atribuirea lui vreunuia dintre stilurile lui CINNAMVS. În consecinţă l-am încadrat perioadeigenerale de activitate a meşterului în discuţie, respectiv intervalului 135–180 p. Chr.

Numărul cel mai mare de vase cu decor în relief importate la Napoca , atât dela Lezoux cât şi din celelalte centre de producţie din provinciile vestice aparţin meşte-



la Lezoux, cât şi din celelalte centre de producţie din provinciile vestice, aparţin meşte-

rului ALBVCIVS. Dintre cele trei exemplare atribuite lui, două sunt inedite (nr. 102,pl. XXIV şi 104, pl. XXIV din catalog), iar cel de-al treilea a fost publicat de D. Isac(nr. 103, pl. XXIV)156. Datarea perioadei de activitate a lui ALBVCIVS a suferit două modificări: pe baza cercetărilor arheologice ale lui B. R. Hartley în Scoţia, în ediţia franceză a CGP din 1990, J. A. Stanfield şi Grace Simpson au mutat intervalulcronologic în care meşterul respectiv a activat de la 150–190 la 140–170 p. Chr. 157,perioada de început a producţiei fiind ulterior urcată de G. B. Rogers la 145 p. Chr.,

pe baza descoperirilor arheologice mai recente din Britannia şi Scoţia şi pe baza obser-vaţiei că acest meşter a influenţat activitatea timpurie a lui CINNAMVS158.

În Dacia, produsele lui ALBVCIVS nu sunt foarte numeroase, în orice caz elenu se individualizează cantitativ în ceea ce priveşte importurile precum vasele fabricatede CINNAMVS şi PATERNUS159. Dintre siturile din provincie, unde au fostsemnalate vase atribuite acestui meşter, menţionăm: Romula 160, Acidava-Enoşeşti161,

Apulum162

, Porolissum163

.Ultimul şi cel mai târziu meşter de la Lezoux, ale căror produse au fostdescoperite la Napoca , este MERCATOR II (?). Singura piesă atribuită stilului săueste inedită, dar fragmentară (nr. 105, pl. XXIV). Activitatea sa a fost încadrată de

J. A. Stanfield şi Grace Simpson ca desfăşurându-se în intervalul 170–195 p. Chr.164.G. B. Rogers este de părere că perioada respectivă trebuie datată mai timpuriu – 160–180 p. Chr. – pe baza descoperirilor arheologice de dată recentă din Britannia 165.

Produsele sale sunt rare în Dacia, fiind semnalate doar la Romula 166 şi Micia 167.

Produsele atelierelor Galiei centrale au cunoscut o răspândire extrem de marepe tot parcursul secolului al II-lea, ele fiind atestate în Britannia şi în zona renană 168.În Pannonia, situaţia diferă de la sit la sit, pe unele dintre ele importurile de sigillatedin Gallia centrală fiind predominante, precum Carnuntum169, Salla (Zalalövő)170, pe

altele aceste produse fiind concurate de sigillatele fabricate la Rheinzabern, cum sunt,spre exemplu, vicus -ul de la Albertfalva 171 sau aşezarea de la Szakályi172. În general însă,marele atelier renan a fost considerat ca fiind cel mai important centru deaprovizionare a Pannoniei cu sigillate, produsele sale fiind bine reprezentate pemajoritatea siturilor173. O situaţie asemănătoare se constată în cazul Moesiei Superior,unde sigillatele din Gallia centrală au fost puternic concurate atât de produsele de la



unde sigillatele din Gallia centrală au fost puternic concurate atât de produsele de la

Rheinzabern, cât şi de o producţie locală viguroasă, reprezentată de atelierele de la Viminacium-Margum174. În cazul Moesiei Inferior, produsele atelierelor central-galliceocupă locul al doilea în ceea ce priveşte importurile de vase cu decor în relief, fiinddepăşite de produsele centrelor sud-gallice şi secondate de cele ale atelierului de la Rheinzabern175. Dacia a fost considerată ca una dintre provinciile în care importurilede sigillate provenite din Gallia centrală au fost mai puţin frecvente176. Stadiul actualal cercetărilor sigillatelor de import din Dacia demonstrează însă că acestea deţin

primul loc, cu un procentaj de 50%, la distanţă mare de restul importurilor venite dinalte centre de producţie177.

3. Sigillate de la Rheinzabern. Vasele cu decor în relief de la Rheinzabern nusunt reprezentate la Napoca decât printr-un singur exemplar, cu toate că acest centrude producţie deţine locul doi în privinţa importurilor pe acest sit, după atelierele dinGallia centrală (31% din total, diagrama 5, tabelul 2 sau 21%, dacă excludem depo-

zitul de sigillate, tabelul 3). Mai numeroase sunt sigillatele lise provenite de aici(17 exemplare), ceea ce face ca procentul importurilor venite din acest atelier renan să fie totuşi ridicat în comparaţie cu al altor centre de producţie. Din totalul vaselordecorate în relief importate însă, acest atelier deţine un procent de 8%, la egalitate cucel de la Lavoye (vezi mai jos). Situaţia este interesantă din acest punct de vedere încazul Napocăi, cunoscut fiind faptul că produsele de la Rheinzabern au aprovizionatprovinciile dunărene către sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea

p. Chr. cu o cantitate însemnată de sigillate. Piesa în discuţie este fragmentară (catalog nr. 109, pl. XXV), dar pe baza unei bune analogii provenite de la Viminacium, moti-

vul decorativ principal a putut fi reconstituit178. Atribuirea exemplarului respectiv a fost mai dificilă, datorită faptului că atât ovele şi elementul de umplutură păstrat, câtşi decorul principal au fost folosite de un număr mare de meşteri, printre careCERIALIS I şi V, COMITIALIS I şi II, BELSVS I179, precum şi BF ATTONI,

REGINVS II, AVGVSTINVS, LVCANVS. Aceştia se încadrează în grupa BernhardI b/II a, cu o perioadă de activitate cuprinsă între 140/150–175, respectiv 175–233 p. Chr.180 sau, după rectificările făcute de K. Bittner, cronologiei lui H. Bernhard,între 160/170–178, respectiv 170/178–210/220 p. Chr.181. Majoritatea elementelordecorative (ovele, ornamentul central şi cercul în care a fost încadrat acesta) au indicatca producător pe COMITIALIS II, în asociere cu IOVENTI, încadraţi în grupa



ca producător pe COMITIALIS II, în asociere cu IOVENTI, încadraţi în grupa

Bernhard I b, cu activitatea de producţie menţionată anterior182

. Contextul arheologiccorespunde acestei datări, respectiv intervalului domniei lui Marcus Aurelius şiînceputului celei a lui Septimius Severus (161–193 p. Chr.).

Deocamdată la Napoca nu sunt atestate importuri de sigillate decorate în relief fabricate în atelierele de la Westerndorf şi Pfaffenhofen, după cum nu avem nicievidenţa unor produse provenite din atelierele din Pannonia ( Aquincum) sau dinMoesia Superior (Viminacium-Margum). Situaţia fusese constatată anterior, produsele

centrelor ceramice menţionate pătrunzând mai greu sau deloc în extremitatea nordică a provinciei, datorită depărtării localităţilor Daciei nordice de linia Dunării, calea principală de penetraţie a acestor sigillate târzii183. Descoperirile recente de ceramica terra sigillata de la Napoca au confirmat această opinie. Pe de altă parte, trebuie avut învedere faptul că săpăturile arheologice stratigrafice din ultimii ani de pe situl analizat,în primul rând cele de pe str. V. Deleu, au documentat foarte bine nivelele timpuriiale aşezării, inclusiv evoluţia acesteia pe tot parcursul secolului al II-lea p. Chr. Înschimb cele târzii sunt slab reprezentate la nivelul materialului ceramic. Deci, situaţia mai deosebită întâlnită la Napoca sub aspectul importurilor de sigillate trebuie privită şi din perspectiva stadiului cunoaşterii arheologice a acestui sit, respectiv alpublicaţiilor apărute cu privire la săpăturile arheologice mai recente184. La aceasta seadaugă producţia locală de sigillate, precum şi de vase ştampilate, care probabil că ausuplinit necesarul de ceramică de lux, fapt constatat pe multe situri din Dacia

Porolissensis.c. Sigillatele lise

depăşeşte cu mult numărul sigillatelor decorate în relief, paritatea fiind de 2.6:1 înfavoarea primelor. Acesta se pare că este un specific al importurilor de sigillate de la Napoca , situaţia ca atare nemaifiind întâlnită pe alte situri din Dacia. Pe de altă parte,la Napoca a fost descoperit un depozit de sigillate de import, constituit în majoritate

din vase lise (20 piese din 24), ceea ce explică frecvenţa mare a acestora pe situl îndiscuţie. Dacă luăm în calcul depozitul respectiv ca un ansamblu în circulaţie, ca peceva „suplimentar” şi nu ca pe unul provenit din reziduurile rezultate din activitatea umană curentă, atunci numărul sigillatelor lise descoperite la Napoca ar fi de numai22 exemplare. Comparativ cu cele 16 vase decorate în relief, paritatea respectivă s-arreduce la 1,4:1 în favoarea sigillatelor lise, ceea ce reprezintă o situaţie inedită pentruD d b l d B l d



Dacia, dar obişnuită pe siturile din Britania spre exemplu, unde pe majoritatea siturilor militare romane şi în aşezările civile mari, proporţia dintre sigillatele lise şicele decorate era, în secolul I p. Chr., de regulă, de 3:1 sau 4:1 185 în favoarea primelor.Pe de altă parte, în aşezările rurale indigene din estul Angliei s-a constatat că situaţia este exact inversă, fiind preferate sigillatele decorate186, cele lise fiind prezente foarterar sau deloc. Evident, situaţiile comparate mai sus nu sunt contemporane, însă elereflectă asemănările şi diferenţele în ce priveşte importurile de terra sigillata pe tipuride situri variate, în diferite perioade de timp.

Repertoriul sigillatelor lise de la Napoca cuprinde, aşa cum menţionam maiînainte, un număr de 14 forme. Dintre acestea, farfuriile de tip Drag. 36 =Conspectus 39 şi cupele Drag. 35 = Conspectus 43 cu decor în tehnica barbotinei pebuză, ca şi farfuria de tip Conspectus 3.2.1 au fost prezentate atunci când am discutatsigillatele tardo-padane. De asemenea, vom prezenta separat vasele care intră încompoziţia depozitului de sigillate de la Napoca . În cele ce urmează vom descrie

formele de sigillate lise care nu fac parte din nici unul dintre ansamblurile ceramicemenţionate anterior.1. Sigillate lise cu ştampilă de meşter. Singura dintre ele este o cupă Drag. 33

(acetabulum)187 fragmentară, care a avut o ştampilă în interior, pe fund, din care s-a păstrat numai litera M... (nr. 110, pl. XXV, XXVIII/5). După lungimea cartuşului,D. Isac a propus lectura M[OXIM], în acest caz fiind atestat meşterul MOXIVS de la Lezoux, care produce, în perioada Antoninilor, atât boluri Drag. 37 cu decor în relief,

cât şi sigillate lise de tip Drag. 18, 27 şi 31188.2. Sigillate lise fără ştampilă de meşter sau grafitti . Ele vor fi prezentate înordinea clasificării clasice stabilite de Dragendorff Déchelette Knorr Walters

către varianta 18/31, caracterizată prin înălţarea fundului. Ea va fi fabricată în centrelede producţie din Gallia centrală şi în cel de la Rheinzabern în secolul al II-lea şi la începutul celui următor191. Este una dintre formele cel mai des întâlnite în secolul alII-lea p. Chr., inclusiv în Dacia. Multe dintre exemplarele de acest tip au ştampile în

interior, pe fund, care atestă numele meşterului192. Piesa în discuţie este fragmentară,centrul de producţie neputând fi stabilit, dar se datează, după contextul arheologic, înperioada Traian – Hadrian.

Drag. 27 – acetabulum, nr. 112, pl. XXVI193. Formă atestată timpuriu, de sor-ginte italică, produsă încă din perioada lui Augustus şi îndeosebi din cea claudiană 194.

A fost fabricată în atelierele Galliei sudice până la sfârşitul secolului I p. Chr., perioada



maximă de producţie fiind în vremea Flaviilor. Forma este rară în secolul al II-lea,fiind produsă în centrele de la Lezoux şi Rheinzabern până în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.195. Nu este o formă foarte frecventă în Dacia, o piesă similară (fără a fi varianta în discuţie) fiind descoperită la Apulum196 şi alte exemplarela Romula şi Acidava-Enoşeşti197. Situaţia este asemănătoare în provinciile învecinate,Moesia Superior198 şi Inferior199, unde este atestată într-un număr mic de exemplare.

Piesa de la Napoca , fără ştampilă, inedită, are ca particularitate pereţii foarte

subţiri. Caracteristicile pastei şi ale firnisului nu ne-au permis încadrarea ei în niciunul dintre centrele de producţie cunoscute. Remarcăm însă perioada timpurie în carese încadrează cronologic, fiind descoperită în nivelul traianic al aşezării.

Drag. 31, 31R – catinus , nr. 113–114, pl. XXVI. Formă care marchează evoluţia farfuriilor Drag. 18, respectiv 18/31 pe parcursul secolului al II-lea şi înprima jumătate a secolului al III-lea p. Chr. către acest tip, caracterizat prin pereţiimai înalţi şi mai oblici şi prin fundul înălţat. La unele exemplare apare în interior, pefund, un decor realizat cu rotiţa, din acest motiv piesele respective primind şi sufixulR 200. Vase de acest tip au fost produse şi în atelierele Galliei centrale (Martres-de-Veyre spre exemplu201), dar îndeosebi în cele din Gallia estică şi Germania Superior,cele mai reprezentative centre de producţie fiind, din acest punct de vedere,Rheinzabern şi Westerndorf. Ele cunosc şi variante apărute de la mijlocul secolului alII-lea şi în prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr., catalogate de W. Ludowici

pentru centrul de la Rheinzabern (Tq, Sa, Sb)202. Este o formă caracteristică secoluluial II-lea p. Chr., destul de frecventă în Dacia şi în provinciile învecinate.

Cele două exemplare de la Napoca au decor realizat cu rotiţa pe fund şi s-aupăstrat numai fragmentar. Unul dintre ele (nr. 114, pl. XXVI) poate fi atribuit unuiatelier al Galliei centrale, după calitatea pastei şi a firnisului, eventual şi celălalt exem-plar, ţinând cont şi de contextul arheologic timpuriu în care ele au fost descoperite,

respectiv perioada Hadrian – Antoninus Pius. Forma ca atare este cel mai bine repre-zentată dintre sigillatele lise pe situl analizat, este adevărat însă că şi datorită prezenţeiunui număr mare de exemplare în depozitul de vase descoperit.

Drag. 33 – acetabulum, paropsis 203, nr. 115–116, pl. XXVII. Cupele de acesttip au un prototip italic, forma Ritterling 10, fiind produse iniţial în atelierele de la

Arezzo. Cele mai timpurii exemplare apar în perioada claudiană, producerea lor



extinzându-se pe tot parcursul secolelor I şi al II-lea p. Chr. Cu mici schimbări aleprofilului, această formă continuă până la sfârşitul secolul al III-lea şi începutulsecolului al IV-lea p. Chr.204. Având perioada de datare cea mai largă, tipul de vas estefoarte răspândit în provinciile dunărene ale Imperiului205, el fiind imitat pe scară largă de o serie de ateliere locale începând cu mijlocul secolului al II-lea p. Chr. De aceea determinarea locului de producţie este dificilă dacă exemplarele respective nu auştampile pe fund.

Cele două exemplare Drag. 33 de la Napoca sunt cupe de dimensiuni mici –acetabula – , ambele păstrate fragmentar. Nu am putut determina atelierul care le-a produs. Nici din punct de vedere cronologic situaţia nu este mai clară, amândouă provenind din săpături arheologice mai vechi, fără context arheologic precizat. ÎnDacia, analogii ale piesei nr. 28 întâlnim la Apulum206.

Drag. 35, 35/36 – nr. 117–118, pl. XXVII, provin din prototipuri italice,care au fost preluate de atelierele de la La Graufesenque. Începând cu anii '60 şi '70,meşterii de aici au creat şase tipuri de servicii de masă, fiecare compus dintr-un tip defarfurie, o cupă şi un mic platou cu picior înalt. De asemenea, în această perioadă vasele sunt decorate în tehnica barbotinei, inclusiv cele provenite din serviciile discu-tate mai sus207. Atelierele tardo-italice vor produce formele Drag. 35 şi 36 din a doua

jumătate a secolului I până în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.208, iar cele dela Lezoux şi cele din Gallia centrală (altele decât Lezoux), până la sfârşitul secolului al

II-lea p. Chr.209

. În atelierele Galliei estice, formele respective au cunoscut o perioadă de maximă producţie în perioada antonină 210, iar în centrul de la Rheinzabern au fostproduse până la începutul secolului al III-lea p Chr 211 Forma a fost imitată de olarii

Cele două exemplare descoperite la Napoca fac parte din serviciul sud-gallic detip A, cu atribuirea lor posibilă centrului de producţie de la La Graufesenque.Importurile de astfel de produse în Dacia sunt frecvent întâlnite, ele influenţândproducţia locală, inclusiv pe cea de la Napoca. Analogii pentru piesele în discuţie

întâlnim Romula şi Slăveni212, Ilişua 213 etc.Curle 21 – mortaria-bolurile, nr. 119–120, pl. XXVII, nr. 121, pl. XXVIII,

sunt recipiente de mari dimensiuni, care imită în ceramică forma de mortaria . Se ca-racterizează prin pereţii largi evazaţi şi canelaţi la exterior. De sub buză porneşte unmanşon răsfrânt în jos, ornamentat uneori cu motive barbotinate214. Acest tip de vas,ca şi forma Drag. 43, au fost produse începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea i â ă î i l f l l l i l III l Ch l Rh i b î i î li



şi până în primul sfert al secolului al III-lea p. Chr. la Rheinzabern, în timp ce în ateli-erul de la Trier au fost produse până în a doua treime a secolului al IV-lea p. Chr. 215.

Cele trei mortaria -boluri Curle 21 sunt inedite. Exemplarul cu nr. 119 dincatalog (pl. XXVII) este terra nigra , celelalte două fiind din pastă roşie. După caracte-risticile pastei şi ale firnisului, ele au fost atribuite centrului de producţie de la Rheinzabern. Din punct de vedere cronologic, vasele în discuţie se încadrează înperioada Antoninilor (Marcus Aurelius – Septimius Severus). Un exemplar similar a

fost descoperit în castrul de la Căşeiu216

, vasele de acest tip nefiind întâlnite foartefrecvent în Dacia.Lu Tq – catinus , nr. 122, pl. XXVIII este o variantă a formei Drag. 31,

definită astfel de W. Ludowici pentru vasele de acest tip de la Rheinzabern (vezi maisus la Drag. 31). A fost produsă cu predilecţie în atelierele de la Westerndorf şiRheinzabern, din timpul lui Hadrian şi până la începutul secolului al III-lea p. Chr. 217.Din această formă dispunem de un singur exemplar, publicat anterior218. A fost atri-buit centrului de la Rheinzabern, fiind încadrat cronologic în perioada Antoninilor. Opiesă similară a fost descoperită în castrul de la Gilău, însă cu ştampila meşteruluiGIPPVS de la Lezoux 219.

Déch. 72 = Lu Vsd, nr. 123, pl. XXVIII reprezintă vase globulare sausemisferice, cu pereţii foarte fini, decoraţi în majoritatea cazurilor în tehnica „cutglass”. Forma a fost produsă la Lezoux, Rheinzabern şi Westerndorf din timpul lui

Hadrian şi până la mijlocul secolului al III-lea p. Chr.220

. Variante ale acestei forme aufost stabilite de W. Ludowici pentru atelierul de la Rheinzabern (Ve, Vt, Vg, Vsb,Vsd Vse)221 Caracterul singular al decorului şi lipsa ştampilelor face atribuirea acestor

fost publicată anterior222. Ea este fragmentară şi a fost decorată prin excizare. A fostatribuită cu probabilitate centrului de producţie de la Rheinzabern, cronologic aparţi-nând celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr. În Dacia, exemplareîncadrabile acestei forme au fost descoperite la Apulum223, Acidava 224 ş.a.

În afara sigillatelor lise încadrate tipologic, la Napoca au fost descoperite şidouă vase, care, datorită stării de conservare nu au putut fi identificate. Este vorba despre un fragment care a aparţinut unui vas de dimensiuni mari (după grosimea pereţilor), decorat în tehnica „cut glass” (nr. 124, pl. XXVIII), probabil un produs alatelierului de 1a Rheinzabern. Celălalt exemplar (nr. 125, pl. XXVIII), din care s-a păstrat numai fundul inelar, este un vas de mici dimensiuni (probabil o cupă) ce a fostd i î l di i l l i ii l ă ii T i H d i ă i



descoperit într-unul din nivelele timpurii ale aşezării – Traian – Hadrian‚ căruia nui s-a putut determina atelierul.

Repertoriul sigillatelor lise de la Napoca cuprinde un număr relativ mare şi va-riat de forme (14), provenite în principal din centrele de la Lezoux şi Rheinzabern(vezi tabelul 2). Se remarcă totodată numărul mic de ştampile cu nume de meşteri peaceste vase – practic, în afară de cele trei exemplare provenite din depozitul de vase,mai există o singură piesă cu ştampilă – ceea ce a făcut relativ dificilă încadrarea unora

dintre acestea îndeosebi a celor foarte fragmentare, atelierelor care le-au produs. Dinacest motiv, procentul pieselor neatribuite unor ateliere este de 10% la nivel de sit(vezi diagrama 5).

Din punct de vedere cronologic, perioada de timp în care aceste importuri auvenit în Dacia reflectă din nou o particularitate a oraşului roman Napoca – ele au apă-rut din momentul fondării aşezării şi au cunoscut o intensitate deosebită în cursulsecolului al II-lea, însă nu depăşesc sfârşitul acestui secol. Posibilele explicaţii aleacestui fenomen le vom insera la concluziile referitoare la acest capitol (vezi mai jos).

d. Depozitul de sigillate

Un ultim aspect inedit şi interesant al importurilor de sigillate de la Napoca îlconstituie descoperirea unui depozit de astfel de vase.

1. Condiţiile descoperirii. În anul 1968, pe str. Regele Ferdinand nr. 21–23

(fosta Gh. Doja) (pl. II), cu ocazia săpării, pe latura ei vestică, a unui şanţ de 1‚50 mpentru telecomunicaţii, la adâncimea de – 2–2,50 m, într-un strat roman cu multă dărâmătură, a fost descoperită o „grupare de vase”, pe un spaţiu restrâns. Totodată,

fost mult mai mare226. D. Isac a pus această descoperire în legătură cu o alta, maitârzie, aflată pe partea estică a str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja) – cuocazia construirii magazinului „Central”, a fost dezvelită o clădire cu scop religios,probabil un templu227, atribuit iniţial zeului Jupiter228, reconsiderat recent ca fiind un

templu al lui Silvanus229. D. Isac a considerat gruparea de vase terra sigillata descoperită pe str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja) ca o parte a inventarului ceramic depozitat într-o încăpere destinată scopurilor comerciale230.

2. Componenţa depozitului. Este constituit din patru vase cu decor în relief (nr. 126–129, pl. XXIX) şi din 20 de sigillate lise (nr. 130–133, pl. XXX, 134–139,pl. XXXI, 140–145, pl. XXXII, 146–149, pl. XXXIII) (pentru imaginea de ansamblua depozitului de sigillate vezi pl CXII)



a depozitului de sigillate vezi pl. CXII).a. Sigillate cu decor în relief. Prima categorie este reprezentată de boluri

Drag. 37, determinate şi atribuite meşterilor: NATALIS (Banassac), CINNAMVS şiCENSORINUS (Lezoux), TOCCA şi TRIBVNVS (Lavoye).

Cel mai timpuriu bol Drag. 37 cu decor în relief a fost importat la Napoca dela Banassac şi atribuit stilului lui NATALIS (nr. 126, pl. XXIX). Perioada de produc-ţie a acestui meşter a fost datată în intervalul Nerva-Traian, inclusiv pentru vasul în

discuţie231

, pe baza bibliografiei mai vechi. Acestei cronologii i s-au adus îmbunătăţiriîn anii 80–90 ai secolului trecut, activitatea atelierului de la Banassac fiind stabilită ca desfăşurându-se din perioada flaviană până în timpul domniei lui Hadrian232. Produ-sele sale au continuat să-şi păstreze pieţele de desfacere în partea sudică a GermanieiSuperior, în Raetia, Noricum, Pannonia, până la sfârşitul anilor ’30 sau chiar până la începutul anilor ’40 ai secolului al II-lea p. Chr.233. Mai recent, perioada de producţiea aceluiaşi atelier a fost corectată şi încadrată în intervalul 110–150 p. Chr.234.

NATALIS este recunoscut ca fiind cel mai târziu producător de sigillate de la Banassac, activitatea sa desfăşurându-se în perioada Traian – Hadrian235. Produselesale sunt prezente şi în Dacia, dar în număr foarte mic236.

Din cele două exemplare aparţinând lui CINNAMVS descoperite la Napoca , nr. 127 din catalog (pl. XXIX) este păstrat într-o stare suficient de bună pentru a putea reconstitui decorul. La aceasta se adaugă şi păstrarea unui fragment dinştampila intradecorativă a meşterului (pl. XXVIII/1). El a fost publicat de D. Isac237.Pe baza cercetărilor mai noi în domeniu, am procedat la încadrarea decorului vasuluistilului mediu al lui CINNAMVS, cu o datare mai timpurie şi mai restrânsă decât

cea oferită de autorul publicării sale, respectiv 140–160 p. Chr., faţă de AntoninusPius – Commodus.

Meşterul CENSORINVS este prezent pe situl analizat printr-un singur exem-plar, publicat anterior238 (nr. 128, pl. XXIX). Şi în cazul său au fost făcute rectificări în

ceea ce priveşte intervalul cronologic în care a activat: perioada de început a fost ridi-cată de G. B. Rogers de la 150 p. Chr.239, la 160 p. Chr., pe baza evidenţelor arheolo-gice recente din Britannia 240. Produsele sale au fost descoperite pe unele situri dinDacia, precum Sucidava 241, Acidava-Enoşeşti242, Apulum243.

Din centrele aparţinând Galliei estice, de la Lavoye, provine un singur exem-plar (nr. 129, pl. XXIX), care reprezintă un procent de 2% din totalul importurilor desigillate de la Napoca (tabelul 2 diagrama 5) Raritatea produselor aparţinând Galliei



sigillate de la Napoca (tabelul 2, diagrama 5). Raritatea produselor aparţinând Gallieiestice şi Germaniei Superior (5% din totalul importurilor) se poate explica, ca şi încazul Pannoniei244, prin concurenţa exercitată de atelierele Galliei centrale care înaceeaşi perioadă de timp (secolul II p. Chr.) oferă pieţei cantităţi incomparabil maimari de vase de o calitate şi varietate a decorurilor superioară 245. Exemplarul de la Napoca aparţine cercului lui TOCCA şi TRIBVNVS, care şi-au desfăşurat activitatea în perioada Antoninus Pius – Marcus Aurelius (mai exact în intervalul 140/150–170

p. Chr.)246

. În Dacia, produse de la Lavoye au mai fost semnalate la Romula 247

, Apulum248, Gilău249.b. Sigillate lise. Sigillatele lise cuprind următoarele forme: farfurii (catili )

Drag. 18/31, 31, 31R (opt exemplare), cupe (acetabula ) Drag. 33 (două piese),mortaria-boluri Drag. 43 (un exemplar) şi Curle 21 (un exemplar), farfurii Curle 15(patru exemplare), cupe Déch. 72 (trei exemplare), cupă Stanfield 1929, 30 (unexemplar) (vezi diagrama 6).

Ele sunt prezentate mai jos, sub formă de comentariu referitor la formelecomponente, fără a mai repeta descrierea generală a formelor care, cu excepţia tipurilor Drag. 43/Curle 21 şi Stanfield 1929, 30, au fost discutate pe larg atunci cândam descris celelalte sigillate lise (vezi mai sus). De aceea inserăm numai o scurtă discuţie legată de sigillatele lise, ele figurând în catalog în ordinea în care aparsigillatele de import, după clasificarea clasică:

1. Sigillate lise cu ştampilă de meşter sau grafitti . Din această categorie facparte trei exemplare, toate publicate anterior de D. Isac250. Primul dintre vasele cuştampilă îl reprezintă o farfurie (catinus )251 de tip Drag. 18/31, din care s-a păstrat



barbotinei pe buză, care de altfel nu este asemeni unui manşon, ca în cazul exempla-relor clasice Drag. 43. Vasul a fost publicat anterior şi atribuit centrului de la Rheinzabern, fiind datat în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.266.

Stanfield 1929, 30 (nr. 149, pl. XXXIII) figurează printre formele neobişnuite

de terra sigillata. Are forma unei cupe (pahar) închise, cu diametrul gurii şi cel alfundului aproximativ egale, cu corpul bombat şi baza inelară. Este asemănătoare unuibutoiaş. Are drept caracteristică principală prezenţa unui număr egal de caneluri pepartea superioară şi pe cea inferioară a corpului, în timp ce în zona diametrului maximeste nedecorată. Este asemănătoare cupei Ludowici Vc şi cel care a definit-o,

J. A. Stanfield, consideră imitaţiile din Britannia după această formă ca având ca prototip sigillatele provenite îndeosebi din Gallia estică În Britannia nu provine



prototip sigillatele provenite îndeosebi din Gallia estică. În Britannia nu provinedintr-un context arheologic bine datat, de aceea J. A. Stanfield consideră că perioada de producere a acestei forme în Britannia este secolul II sau III p. Chr., ea nefigurândprintre formele clasice confecţionate în secolul I p. Chr267.

La nivelul sigillatelor lise care compun depozitul de vase se observă frecvenţa unui număr de exemplare care aparţin aceluiaşi tip, fapt specific pentru depozitele desigillate (vezi diagrama 6 şi pl. CXII)268. Astfel, se poate remarca numărul mare de

farfurii de tip Drag. 31 (şase), care au diametrele cuprinse între 27,5 şi 36 cm, grupatedupă mărime în felul următor: două exemplare cu diametre identice, de 27,5 cm (nr.134–135, pl. XXXI), trei piese cu diametrele de 31,5–32 cm (nr. 137–139, pl. XXXI)şi un exemplar cu diametrul cel mai mare, de 36 cm (nr. 136, pl. XXXI). Altă formă relativ frecventă este farfuria de tip Curle 15 (patru piese, nr. 142–145, pl. XXXII), cudiametre relativ apropiate, cuprinse între 24,5 şi 27,5 cm. O altă formă cu un număr

mai mare de exemplare – Déch. 72 – cuprinde atât decorate prin excizare (nr. 146–147, pl. XXXIII), cât şi unul nedecorat (nr. 148, pl. XXXIII), cu diametrele apropiate,cuprinse între 7 şi 8 cm. Varietatea de forme, dintre care unele se repetă cu insis-tenţă, ca şi diametrele variabile ale acestora, ne sugerează existenţa unor servicii.

Serviciile de masă ale romanilor erau împărţite în trei grupe de câte patruvase, cele mai frecvente tipuri fiind catili , paropsides şi acetabula. Evidenţele literaro-epigrafice şi arheologice au confirmat această împărţire în trei grupe a veselei

romane, în primul rând pentru vasele de argint269 dar şi la nivelul ceramicii de lux 270. Acest lucru reflectă obiceiurile culinare ale romanilor şi succesiunea felurilor lor de

â î i l i i ă l i (kli é) i i l di â

condiţiilor descoperirii, cuprindea elementele constitutive ale unor servicii de masă:catili , acetabula , boluri.

În general, depozitele de vase găsite în Imperiu cuprindeau un număr aprecia-bil de piese, de ordinul zecilor sau, cantitativ, de ordinul kilogramelor272, dar există şi

grupări de vase cu acelaşi caracter reduse numeric273. Caracteristicile principale aleacestora sunt: aspectul neuzat al pieselor componente, precum şi faptul că sunt grupa-te, varietatea formelor care le alcătuiesc, ca şi numărul mare de exemplare aparţinândaceleaşi forme, uneori cu variaţii de diametre. Acestea din urmă constituiau servicii demasă, care erau vândute ca atare.

3. Datarea . Din punct de vedere cronologic, piesele componente ale depozi-tului de vase de la Napoca se încadrează într-un interval de timp foarte larg, cuprins



p p g, pîntre domnia lui Traian şi sfârşitul secolului al II-lea p. Chr. (vezi tabelul 4). D. Isac,autorul publicării sale, observa, pe bună dreptate că aceste vase sunt datate în majori-tate în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr., îndeosebi în perioada Antoninilor,fiind produse în principal în officinae -le de la Lezoux şi Rheinzabern274. Acelaşi autorconsidera, în teza sa de doctorat, că datarea întregului depozit este dată de exemplaruldecorat în relief cu ştampila lui CINNAMVS, pe care-l încadra în al patrulea sfert al

secolului al II-lea p. Chr., deci în perioada antonină târzie275

.O privire asupra tabloului cronologic oferit de vasele aflate în componenţa depozitului de la Napoca (tabelul 4) ne indică faptul că acesta cuprindea trei elemente:

1) două piese, una cu decor în relief (nr. 126, pl. XXIX), atribuită meşteruluiNATALIS de la Banassac, alta prevăzută cu ştampilă pe fund, aparţinând luiGENETVS de la Lezoux (nr. 131, pl. XXX), reprezintă piesele cele mai timpurii dindepozit. Ele sunt încadrate în timpul domniilor lui Traian – Hadrian.

2) În intervalul 140–160 p. Chr. sunt atestate două vase: exemplarul decoratcu ştampila lui CINNAMVS, încadrat pe baza cercetărilor recente stilului mediu alacestuia (nr. 127, pl. XXIX, XXVIII/1) şi farfuria Drag. 18/31, cu ştampila meşteruluiGIPPVS de la Lezoux (nr. 130, pl. XXX, XXVIII/3).

3) Începând cu 140/150 p. Chr. şi până în 180/190 p. Chr. sunt încadrate cele-lalte exemplare cu decor în relief sau care au ştampilă pe fund, precum şi sigillatele lise

din componenţa depozitului. Cele mai târzii dintre exemplarele databile sunt un bolDrag. 37 decorat în relief atribuit meşterului CENSORINVS de la Lezoux, cu activi-tatea cuprinsă între 150/160–180 p Chr (nr 128 pl XXIX) şi o cupă fragmentară

Prin urmare, sunt două posibilităţi de încadrare cronologică a depozitului devase de la Napoca. În primul rând se poate opta pentru o cronologie lungă , cuprinsă înintervalul 140–190 p. Chr., fapt explicabil prin perioada comună în care majoritatea vaselor componente se întâlnesc (tabelul 4). Cele două piese cu datare mai timpurie

pot constitui excepţii din acest punct de vedere, cunoscut fiind faptul că între activi-tatea de producere a vaselor şi cea a importului lor trece o perioadă de timp, datorată depozitării, transportului, desfacerii şi comercializării acestora. În acelaşi timp, trebuieavut în vedere faptul că majoritatea vaselor sunt sigillate lise şi că încadrarea lor crono-logică s-a făcut pe intervale de timp mari, datorită lipsei altor elemente care să ajute la o datare mai restrânsă. Pe de altă parte, dacă admitem o restrângere şi mai accentuată a intervalului de timp, se poate observa pe aceeaşi diagramă că perioada comună pentru



p p p ş g p pmajoritatea exemplarelor din depozit (cu aceleaşi excepţii timpurii, al căror final este140 p. Chr.) o constituie anii 140/150–160 p. Chr. Alegerea uneia sau alteia dintreaceste cronologii va contribui la oferirea unor posibile explicaţii constituirii şiprezenţei acestui depozit la Napoca.

4. Posibilele explicaţii ale prezenţei depozitului de sigillate la Napoca. Expli-caţia constituirii unor astfel de depozite ceramice este diversă. Astfel, pe siturile mili-

tare din Britannia, în mod convenţional existenţa lor a fost considerată ca reprezen-tând material spart în tranzit sau legat de evacuarea siturilor, respectiv de revigorarea perioadelor de activitate ale acestora. Întrucât toate aceste depozite au fost legate deschimbări structurale majore ale siturilor în discuţie, mai recent s-a considerat, pelângă explicaţiile anterioare, că ele ar putea reprezenta şi depozite rituale/votive ale unormateriale valoroase sau semnificative din punct de vedere al culturii materiale276. Deasemenea, ascunderea lor reflectă momente de primejdie – cum ar fi războaiele marco-

manice pentru provinciile dunărene – în care proprietarii lor au încercat să le prote- jeze, acest fapt atestând valoarea pe care o reprezentau277. Există şi situaţii în caredepozitele respective, constituind vesela unor proprietari sau loturi de vase destinatevânzării, au fost surprinse în nivele de distrugere datorate unor catastrofe naturale sauunor incendii278.

Pentru depozitul de sigillate de la Napoca nu dispunem din păcate de factorulesenţial, necesar pentru a oferi o explicaţie plauzibilă – contextul arheologic , bine definit , din care el a provenit . Aspectul neuzat al vaselor, fără urme de ardere secundară,sugerează ideea că ele NU au fost găsite într-un nivel de distrugere (incendiu) al

acceptată ca datare a sa cronologia scurtă propusă de noi mai sus – 140/150–160p. Chr., o perioadă de o jumătate de secol (cronologia lungă) nefiind plauzibilă pentruun lot destinat vânzării.

Pe de altă parte, apropierea clădirii (magazinului) unde au fost găsite vasele

respective de templul lui Silvanus sau al altei divinităţi ne poate sugera şi o depunererituală/votivă a acestora, eventual într-o favissa , zona respectivă aflându-se în spaţiulconsacrat al templului. Dată fiind valoarea şi semnificaţia deosebită a vaselor terra sigillata , pusă în evidenţă recent de studiile asupra depozitelor similare din Britannia (vezi mai sus), trebuie luată în calcul şi această posibilă explicaţie.

Este posibil însă ca gruparea de vase în discuţie să reprezinte un depozit care a aparţinut unui proprietar, care să-l fi îngropat într-un moment de primejdie. În acest



caz, s-ar putea accepta cronologia lungă a depozitului, respectiv acumularea în timp(50 ani sau mai mult) a unor servicii din componenţa sa ori strângerea bucată cubucată a pieselor constitutive. De regulă, în astfel de situaţii au fost găsite atât nivelulde distrugere care a justificat această ascundere, cât şi lada în care au fost ţinute vaselerespective. Totodată, pe unele din recipientele care constituiau depozitul de vase aufost găsite nume graffitate, care dovedeau proprietari diferiţi şi deci acumularea în

timp a acestuia. Cel mai concludent exemplu în acest sens este depozitul de vasedescoperit la Gorsium, care este contemporan cu cel de la Napoca 279 – de epocă antonină (140/150–170/180 p. Chr.), având în componenţă sigillate lise de vârstediferite, provenite în majoritate din centrul de la Lezoux (84%). Deosebirea faţă dedepozitul de la Napoca este că cel de Gorsium beneficiază de un context arheologicbine definit, care a permis explicarea ascunderii lui din cauza distrugerilor provocateîn timpul războaielor marcomanice. Din păcate, aşa cum arătam mai sus, tocmai acest

factor este absent în cazul nostru, din acest motiv neputând să ne pronunţăm fermpentru nici una dintre aceste posibile explicaţii.

Subliniem încă o dată aspectul inedit al unei asemenea descoperiri la Napoca ,concentrări de sigillate de import fiind semnalate însă şi la Apulum, într-o clădire con-siderată a fi fost un mare atelier ceramic, unde au fost depozitate, alături de produselocale, un număr mare de sigillate de import datate din vremea lui Hadrian până la mijlocul secolului al III-lea p. Chr.280. De asemenea, cantitatea impresionantă de terra sigillata de import descoperită în aşezarea civilă a castrului de la Acidava -Enoşeştipoate să sugereze existenţa unui punct de distribuire a unor asemenea produse în zona

provin din săpăturile arheologice efectuate în ultimele două decenii. Pe baza acestorpiese, au survenit unele modificări faţă de situaţia importurilor de sigillate din 1980 înceea ce priveşte distribuirea acestora pe centre de producţie sau au fost confirmateunele din concluziile la care s-a ajuns atunci, conturându-se un specific al Napocăi şi

din acest punct de vedere.2. Noutatea semnificativă oferită de prelucrarea materialului apărut după 1980o constituie prezenţa sigillatelor tardo-padane , cu un procentaj important – 10% dintotalul importurilor – care depăşeşte importul de produse din Gallia sudică şi din cea estică (alte ateliere decât Rheinzabern) luate laolaltă. Vasele tardo-padane sunt toatelise. Majoritatea sunt de forma Conspectus 39 şi 43, cu decor în tehnica barbotinei pebuză, componente ale serviciului A de sigillate tardo-padane, fără ştampile cu nume de



meşteri; există şi o farfurie fragmentară de tip Conspectus 3.2.1. Aceste produse suntprezente încă din prima fază a aşezării şi sunt importate pe tot parcursul primei jumă-tăţi a secolului al II-lea p. Chr., cronologia sitului fiind în concordanţă cu perioada încare importurile de sigillate tardo-padane au susţinut ultima lor ofensivă pe pieţele dinprovinciile danubiene. Produsele tardo-padane au exercitat o influenţă importantă asupra producţiei locale – formele Conspectus 39 şi 43, atât imitaţii locale de sigillate,cât şi exemplare similare încadrate în categoria ceramicii comune, au fost frecventproduse de atelierele locale281.

3. Sigillatele sud-gallice – atribuirea (probabilă) a două sigillate lise cu decor întehnica barbotinei a determinat creşterea procentului importurilor acestor produse la Napoca (7%), fără a avea piese în plus faţă de situaţia cunoscută anterior. Relativa raritate a importurilor de sigillate din atelierele sud-gallice în Dacia a fost explicată prin perioada de producţie a acestora şi prin concurenţa exercitată de atelierele din

Gallia centrală.4. Sigillatele din centrele de producţie aparţinând Galliei centrale, respectiv cele produse la Lezoux ocupă locul principal în ceea ce priveşte importurile determi-nate (40%), cu numărul cel mai mare de sigillate cu decor în relief (12 din 16 piese),deşi unele dintre ele, îndeosebi cele inedite, sunt foarte fragmentare. Situaţia esteidentică cu cea constatată la scara întregii provincii. Faţă de informaţiile oferite dematerialul importat din acest mare centru ceramic şi descoperit până în 1980, s-au

adăugat date noi, oferite de piesele inedite găsite după această dată. Astfel, au fostidentificate exemplare aparţinând meşterilor QVINTILIANVS, DOCILIS şiDOCCALVS î d l l d l L (125

atribuit meşterilor COMITIALIS II asociat cu IOVENTI, aparţinând grupeiBernhard Ib. Faţă de alte situri din Dacia, slaba reprezentare a sigillatelor cu decor înrelief aparţinând marelui centru renan este de asemenea un aspect interesant, specificsitului analizat.

7. O altă caracteristică a importurilor de sigillate de la Napoca o constituieabsenţa produselor de Westerndorf, Pfaffenhoffen şi a celor din provinciilor învecinate(Pannonia şi cele două Moesii). Acest fapt poate avea mai multe explicaţii. În primulrând, lipsa produselor provenite din centrele de la Westerdorf şi Pfaffenhofen a fostpusă pe seama faptului că atelierele respective au aprovizionat cu sigillate castrele şiaşezările situate pe limes-ul dunărean. Pe de altă parte, situaţia respectivă se poateexplica prin căile diferite de aprovizionare cu sigillate şi alte categorii de importuri ale



sudului provinciei (Dunăre, Olt), respectiv ale părţii centrale şi de nord ale provinciei(Mureşul, cu drumul dinspre Lugio – Parthiscum – Micia , apoi alt drum presupus princâmpia Tisei, dinspre Aquincum până la Porolissum)282. Chiar acceptând acesteexplicaţii, situaţia este interesantă, Napoca fiind printre puţinele situri din Dacia undeastfel de produse lipsesc în totalitate.

8. Din punct de vedere cronologic, perioada în care au fost importate sigillate

la Napoca cuprinde intervalul Traian – sfârşitul secolului al II-lea p. Chr. Pentru seco-lul al III-lea p. Chr., materialul ceramic de acest tip este inexistent. O posibilă explica-ţie ar putea fi suplinirea acestora cu ceramică locală. Producţia de sigillate locale cudecor este reprezentată prin puţine exemplare (cinci)283, în schimb se fabrică sigillatelise locale într-o cantitate apreciabilă (77 piese)284, la fel ca şi ceramică ştampilată.Producerea acesteia din urmă pe scară largă reprezintă de altfel un specific al DacieiPorolissensis. Perioada de maximă producţie a acestora din urmă este tot secolul al

II-lea p. Chr. (un procentaj de 60% din total), în vreme ce în secolul al III-lea seproduce mult mai puţin – circa 21% din producţia de ştampilate285 (vezi diagrama nr.12). În acelaşi timp, ultima categorie amintită este singura din grupa ceramicii finecare apare printre vasele datate în secolul al III-lea p. Chr. Pe de altă parte, trebuieavut în vedere faptul că nu dispunem de un număr prea mare de exemplare ceramiceprovenite din contexte bine datate din secolul al III-lea p. Chr., ceea ce impietează asupra imaginii reale privind raportul dintre importuri şi producţia locală de ceramică pe diferite secvenţe cronologice pe situl analizat.

Totodată, s-a constatat că la sfârşitul secolului al II-lea s-a manifestat o scădere

nante. În ceea ce priveşte producţia ceramică, acest fapt se reflectă în etalarea uneivesele de masă ostentative, care conţine o mare de varietate de tipuri de vase. Esteperioada în care apar „serviciile de masă” în cadrul sigillatelor tardo-padane şiîndeosebi gallice, constând din producerea şi aranjarea, pentru a fi folosite împreună,

a unor forme diferite286

. În secolul al II-lea p. Chr. se constată, în acelaşi timp, absenţa unor vase de dimensiuni mari, care să fie utilizate pentru masa comună. Toate acestea sugerează faptul că aceasta este o perioadă în care individul era mult mai importantdecât grupul, când competiţia socială se manifesta, mai mult decât în altă vreme, în

jurul meselor. Ideea „meselor competitive” este pusă în evidenţă arheologic şi prinmodul în care erau construite sălile de mese. În secolele I–II p. Chr., locuinţele celorbogaţi erau prevăzute cu triclinia , care aveau în componenţă trei paturi, cu reguli



foarte stricte în ceea ce priveşte locul în care era aşezat fiecare, bazate pe rang şifavoare287. La începutul secolului al III-lea, triclinia unor locuinţe din Africa, (luate ca termen de comparaţie pentru că sunt cel mai bine păstrate) arată o creştere a dimensi-unilor, înainte ca ele să fie înlocuite definitiv de sălile de mese în formă de sigma –stibadia. Acestea nu aveau reguli atât de stricte în ceea ce priveşte locul în care se sta la masă 288 şi este posibil ca aceste modificări să fie puse în legătură şi cu apariţia veselei

„comunitare” de masă de dimensiuni mari în aceeaşi perioadă. Toate acestea sugerează schimbările care s-au produs în ceea ce priveşte rolul jucat de masă în viaţa socială 289,ca şi o influenţă venită din partea creştinismului timpuriu în legătură cu obiceiurilecotidiene: masa trebuia să fie în comun şi cât mai simplă. Aceleaşi precepte creştineprobabil că au determinat uneori abandonarea ceramicii de lux, concomitent cu apa-riţia unor vase de dimensiuni mari, folosite la mesele comune. Acestea din urmă aufost produse în cadrul atelierelor africane şi hispanice în secolul al III-lea spre exem-

plu, dar şi la nivelul celor gallice. În cazul celor din urmă, chiar dacă acest fenomen nueste atât de vizibil pentru toate formele, cele mai comune dintre ele, cum sunt bolu-rile, au cunoscut o foarte semnificativă creştere în dimensiuni în această perioadă.Mărirea dimensiunilor vaselor ar putea explica numărul mai mic de fragmente desco-perite pentru această perioadă, un număr mai mic de vase fiind necesare pentru a conţine aceeaşi cantitate de hrană pe care anterior o conţineau un număr mai mare derecipiente de dimensiuni mai mici290. Toţi aceşti factori enunţaţi mai sus (schimbăriledin viaţa socială, reflectate în obiceiurile de masă, influenţa creştinismului timpuriuasupra acestora din urmă, creşterea dimensiunilor vaselor) ar putea constitui posibile

în ceea ce priveşte secolul la care ne-am referit. Pe de altă parte, producţia locală deceramică de lux probabil că a satisfăcut nevoile populaţiei oraşului.

9. Procentajul reprezentat de TS-urile de import în ansamblul veselei ceramiceanalizate de la Napoca – aproximativ 9% – probabil că nu constituie situaţia reală.

Oricum, sigillatele de import nu reprezintă un procentaj foarte ridicat în cadrulansamblurilor ceramice în general. În Britannia, în secolele al II-lea şi al III-lea p. Chr.,sigillatele de import reprezentau în jur de 10% din ansamblu291, în timp ce în Elveţia,prezenţa acestora este mai ridicată, dar înregistrând o scădere în secolul al III-lea 292.Din acestea trebuie avut în vedere depozitul de vase care nu provine din activitatea curentă a locuitorilor oraşului. În varianta considerării acestuia ca ceva aparte,cantitatea de sigillate de import de la Napoca este şi mai mică (34 exemplare), ceea



ce reprezintă o particularitate a acestui sit, deşi în mod normal, fiind o aşezare care a ajuns de timpuriu la statutul urban, ar fi trebuit să dispună de mult mai multesigillate de import.

Situaţia reală constatată pe vasele descoperite indică deocamdată un importdestul de modest de astfel de produse, cu o predominare a sigillatelor lise printreacestea, precum şi prezenţa unui depozit de sigillate. Ambele constituie aspecte inedite

pentru Napoca şi pentru Dacia în ceea ce priveşte importul de sigillate. Ponderea pecare sigillatele aparţinând marilor centre de producţie vestice o ocupă în cadrulimporturilor de veselă ceramică pe situl analizat este covârşitoare, cum era de altfel deaşteptat, reprezentând 93,5% din total.

Comparativ cu alte centre urbane din Dacia, Napoca deţine un procent de7,5% din totalul importurilor de sigillate ale provinciei293, fiind la egalitate, din acestpunct de vedere, cu Porolissum-ul, dar înaintea altor oraşe importante precum Ulpia

Traiana Sarmizegetusa sau Potaissa în acest stadiu al cunoaşterii sigillatelor de importla scara provinciei.

L u T q

D é c h . 7 2 = L u V s d

S t a n f i e l d 1 9 2 9 , 3 0

F o r m e n e i d e n t i f i c a t e

T o t a l

–

–

–

–

6

–

–

–

–

4

–

–

–

–

2 3

–

–

–

1

1

4

–

1

1 8

–

–

1

1

6

1

4

1

2

5 8

.

m



S i g i l l a t e l i s e

D r . 1 8 , 1 8 / 3 1 R

D r . 2 7

D r . 3 1 , 3 1 R

D r . 3 3

D r . 3 5 = C o n s p . 4 3

D r . 3 6 = C o n s p . 3 9

D r . 3 5 / 3 6

D r . 4 3 / C u r l e 2 1

C u r l e 1 5

C u r l e 2 1

–

–

–

–

3

2

–

–

–

–

–

–

–

–

1

–

1

–

–

–

1

–

3

3

–

–

–

–

4

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

6

–

–

–

1

–

4

1

1

–

2

–

–

–

–

–

2

1

9

5

4

2

1

1

4

4

e l u l 2 .

–

T

e r r a s i g i l l a t a d e i m p o r t

r e p a r t i ţ i a p e c e n t r e d

e p r o d u c ţ i e ş i p e f o r m e

z i t u l d e s i g i l l a t e .

C o n s p . 3 . 2 . 1

D é c h . 7 2 = L u V s d

S t a n f i e l d 1 9 2 9 , 3 0

F o r m e

n e i d e n t i f i c a t e

T o t a l

–

–

–

6

–

–

–

–

3

–

–

–

–

1 3

–

–

–

–

–

1

–

1

7

–

–

–

1

5

1

–

2

3 4



ll a t a

–

d e

i m p o r t

r e p a r t i ţ i a p e c e n t r e d e p r o d u c ţ i e ş i p e f o r m e , e x c l u z â n d d e p o

S i g i l l a t e l i s e

D r . 2 7

D r . 3 1 , 3 1 R

D r . 3 3

D r . 3 5 = C o n s p . 4 3

D r . 3 6 =

C o n s p . 3 9

D r . 3 5 / 3 6

D r . 4 3 / C u r l e 2 1

C u r l e 1 5

C u r l e 2 1

L u T q

Consp321

–

–

–

3

2

–

–

–

–

–

1

–

–

–

1

–

1

–

–

–

–

–

–

2

1

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

3

1

–

1

–

2

–

–

–

–

–

–

–

1

2

3

4

2

1

–

–

3

1

1

D a t a r e

N r .

e x e m p l a r e

1 0 0 – 1 4 0 p . C h r .

1

–

6 0 p . C h r . ( s t i l u l m e d i u )

1

5 0 / 1 6 0 – 1 8 0 p . C h r .

1

1 4 0 – 1 7 0 p . C h r .

1

1 4 0 – 1 6 0 p . C h r .

1

1 0 0 – 1 4 0 p . C h r .

1

1 4 0 – 1 9 0 p . C h r .

1

1 5 0 – 1 9 0 p . C h r .

1

1 5 0 – 1 9 0 p . C h r

6

1 5 0 – 1 9 0 p . C h r

1

1 5 0 – 1 9 0 p . C h r

1

1 4 0 – 1 9 0 p . C h r .

4

1 5 0 – 1 9 0 p . C h r

3

1 5 0 – 1 9 0 p . C h r

1

1 0 0 / 1 2 0 –

1 9 0 p .

C h r .

2 4

.ca



M e

ă

ş t e r / ş t a m p i l

A t e l i

e r

N A T A L I S

B a n a s s a c

C I N N A M V S

L e z o u x

1 4 0 – 1

C E N S O R I N V S

L e z o u x

1

T

O C C A ş i T R I B V N V S

L a v o y e

G I P [ P I ] M

L e z o u x

G E N [ E T I I M ]

L e z o u x

I V [ V ] E N I M

L e z o u x

G r a f f i t i . . T E o r F E . . .

R h e i n z a

b e r n

–

R h e i n z a

b e r n

–

L e z o u x

–

R h e i n z a

b e r n

–

L e z o u x

–

R h e i n z a

b e r n

-

3 s i g i l l a t e d e c o r a t e î n r e l i e f

3 v a s e c u

ă d e m e

ş t a m p i l

ş t e

r

1 g r a f i t t i

B a n a s s a c 1 ( 4 % )

L a v o y e 1

( 4 % )

L e z o u x 1 0

( 4 2 % )

R h e i n z a b e r n

1 1 ( 4 6 % )

A t e l i e r e n e i d e n t i f i c a t e 1 ( 4 % )

1

u l 4 . C o m p o n e n ţ a ş i c r o n o l o g i a d e p o z i t u l u i d e s i g i l l a t e

d e i m p o r t d e l a N a p o c a



Diagrama 5. Terra sigillata de import – repartiţia pe centre de producţie.

im

p o r t



a 6 . F r e c v e n ţ a t i p u r i l o r d e v a s e d i n c o m p o n e n ţ a d e p o z i t u l u i d e s i g i l l a t e d e i m

D. CATALOGUL CERAMICII TERRA SIGILLATA DE IMPORT

1. TERRA SIGILLATA TARDO-ITALICĂ

A. TERRA SIGILLATA TARDO-PADANA CU DECOR ÎN TEHNICA BARBOTINEI

DRAG. 36 = CONSPECTUS 3992. Farfurie Drag. 36 = Conspectus 39.1.1. Pl. XXII; întregibilă, păstrată în proporţie de 40%;

d. g. = 20 cm; d. f. = 8 cm; h. = 3,5 cm; pastă roşie deschisă (Munsell 10 R, 6/8 light red), foarte fină,

sporadic cu particule de mică şi oxizi de fier în compoziţie; firnis roşu, strălucitor (Munsell 10 R, 4/8red); decor în tehnica barbotinei aplicat pe buză S-a păstrat un motiv în formă de crin reprezentat de



sporadic cu particule de mică şi oxizi de fier în compoziţie; firnis roşu, strălucitor (Munsell 10 R, 4/8red); decor în tehnica barbotinei, aplicat pe buză. S a păstrat un motiv în formă de crin, reprezentat deo frunză cu tija pe verticală, încadrată de doi cârcei în formă de spirală, arcuiţi în jos şi spre interior.Face parte dintr-un serviciu de sigillate tardo-padane de tip A (Conspectus , p. 50, fig. 1) şi din grupa Bde sigillate tardo-padane ( Zabehlicky-Scheffenegger 1992 , p. 416–417, fig. 1); Napoca , str. V. Deleu,1994, S 3, faza I de lemn; datare: generală, cf. Conspectus = 50–150 p. Chr.; după contextul arheologic– Traian. Analogii: descoperiri de exemplare similare figurează în Conspectus , p. 120; material ceramicde acest tip a fost publicat de Gabler 1964 b, p. 5, fig. 2–3, exemplare descoperite la Kálvariá, înPannonia; relativ recent în monografia castrului auxiliar de la

Carnuntum–

Kandler ,

Zöchmann 1997 ,

p. 101–102, pl. 1/3–9 sau în insula XLI de la Flavia Solva – Schindler-Kaudelka 1994 , pl. 1/3, însă cuun motiv decorativ nou, combinat; Singidunum – Nicolić-Đorđević 2000 , p. 96, tipul III/4, Vindobona – Chinelli , Donat , Pavić 2003, p. 192–193, fig. 2, 3 etc.; Rusu-Bolindeţ 2004 a , nr. 10, p. 717, pl. XI/2;MNIT; V. 47 469.

93. Bol Drag. 36 = Conspectus 39.1. Pl. XXII; fragment de buză şi corp; d. g. = 24 cm; pasta roşie deschisă (Munsell 10 R, 6/6 light red), fină, cu particule f. fine de calcit, mică şi oxizi de fier;firnis roşu (Munsell 10 R, 5/8 red), strălucitor; decor în tehnica barbotinei, aplicat pe buză. S-a păstratfragmentar şi probabil reprezenta un ciorchine de strugure, aşezat însă nu de-a lungul buzei (ca la exemplarele consacrate ale tipului respectiv), ci uşor oblic pe aceasta; Napoca , str. V. Deleu, 1994, S 5,umplutură de sub nivelul podelei; faza a III-a de lemn; datare: generală, după Conspectus , p. 120 –a doua jumătate a sec. I – prima jumătate a sec. II p. Chr.; după contextul arheologic: Hadrian –

Antoninus Pius; analogii: ca la exemplarul nr. 92 din prezentul catalog pentru formă; decorul este nou,neîntâlnit pe vase de acest tip; Rusu-Bolindeţ 2004 a , nr. 11, p. 717, pl. XI/1; MNIT; V. 47 483.

DRAG. 35 = CONSPECTUS 4394. Bol Drag. 35 = Conspectus 43.1.3. Pl. XXIII; păstrată întreagă, uşor ciobită pe buză şi la

bază; d. g. = 10 cm; d. f. = 4 cm; h. = 3 cm; pasta roşie deschisă (Munsell 10 R, 6/8 light red), fină, cuparticule fine de cuarţ; firnis roşu strălucitor (Munsell 10 R, 4/8 red); decor în tehnica barbotinei, apli-

b ă C ă di â d ă i î f ă d i hi i d i j l i â

serviciu de sigillate tardo-padane de tip A şi din grupa B de sigillate tardo-padane; Napoca , str.V. Deleu, S 4, faza a II-a de lemn; datare generală, cf. Conspectus = 50–150 p. Chr.; după contextularheologic = Traian – Hadrian; analogii: vezi la exemplarul precedent; Rusu-Bolindeţ 2004 a , nr. 14,p. 717, pl. VIII/4; MNIT; V. 47 430.

96. Bol (cupă) Drag. 35 = Conspectus 43.1.1. Pl. XXIII; fragment incomplet de buză şi corp;

3,5 × 3,1 cm; pastă roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red), fină, cu particule foarte fine de cuarţ(<0,2 mm), de mică şi oxizi de fier; firnis roşu (Munsell 10 R, 4/6 red), strălucitor; decor în tehnica barbotinei fragmentar, aplicat pe buză. Reprezintă un motiv în formă de crin, din care s-au păstratnumai unul dintre cârcei (în formă de spirală), începutul tijei centrale şi al celuilalt cârcel; la fel ca exemplarele precedente, făcea parte dintr-un serviciu de sigillate tardo-padane de tip A şi din grupa B a sigillatelor tardo-padane; Napoca , str. V. Deleu, S 5, în lutuiala de sub podeaua de opus signinum; faza a III-a de lemn; datare generală, după Conspectus , p. 128 – a doua jumătate a sec. I – prima jumătate a sec. al II-lea p. Chr.; după contextul arheologic: Hadrian – Antoninus Pius; Rusu-Bolindeţ 2004 a ,

nr. 15, p. 717, pl. VIII/3; MNIT; V. 47 528.



5, p , p ; ; 5

B. SIGILLATE TARDO-PADANE FĂRĂ DECOR

CONSPECTUS 3.2.1.97. Farfurie Conspectus 3.2.1. Pl. XXIII; fragment de buză; d. g. = 27 cm; pasta roşie

(Munsell 2,5 YR, 5/6 red), fină, cu incluziuni foarte fine de calcit şi mică, dispuse paralel cu pereţiivasului; firnis roşu închis (Munsell 10 R, 4/8 red), strălucitor; Napoca , locul de amplasament al Monu-

mentului Memorandiştilor, 1994, S 3, –2,70–3,20 m; datare generală: după Conspectus 20/41–100/150 p. Chr., după contextul arheologic – Traian; analogii: Rizzo 2003, p. 36, fig. 1, 1; Rusu-Bolindeţ 2004 a , nr. 19, p. 718, pl. XII/2; Rusu-Bolindeţ , Cociş 2006 , p. 557, fig. 5, 20 şi nota 29 pen-tru corectarea încadrării formei; MNIT; V. 52 441.

2. TERRA SIGILLATA CU DECOR ÎN RELIEF

A. TERRA SIGILLATA SUD-GALLICĂ LA GRAUFESENQUE ŞI BANASSAC

DRAG. 3798. Bol Drag. 37. Pl. XXIV; fragment de corp; 6 × 4 cm; pasta: neprecizate culoarea şi

componentele; firnis: deschis metalic (fără precizarea culorii); decor: fragmentar. 1. Leu în deplasarespre dreapta (O 1400 = D 747, Hofmann 1988 , 204) – stilul lui BIRAGILVS, FLORVS,MERCATOR, NATALIS, La Graufesenque şi Banassac; 2. lujer cu frunză în formă de inimă (Hermet

1934 , 9/24, 88/3). La Graufesenque şi Banassac, grupa III b (după Pferdehirt 1986 , p. 221); Napoca ,P-ţa Libertăţii, colţul nord-estic al bisericii Sf. Mihail, –1,70 m, în nivel roman; Flavii? (după Isac 1980 p 469); aprox 90 120 p Chr (perioada domiţiană târzie Traian cf Faber 1993 p 113;

100. Bol Drag. 37. Pl. XXIV; fragment de corp; 4,5 × 4 cm; pasta roşie (Munsell 10 R, 5/8red), fină, cu multe particule f. fine de calcit şi mică; firnis: roşu (Munsell 10 R, 4/8 red), strălucitor;decor: ove (Rogers 1974 , B 24; PGC , fig. 24/1) – DOCILIS şi DOCCALVS. Decor împărţit în panouridespărţite probabil prin linii perlate, în interiorul cărora se aflau metope realizate din semicercuri duble,cu astragale mari la partea superioară. Elementul decorativ probabil reprezenta un gladiator (luptător),

cu capul întors spre stânga, cu coif pe cap (?), greu de determinat datorită stării fragmentare; Lezoux.Stilul lui DOCILIS şi DOCALLVS; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza I de lemn; datare: după contex-tul arheologic – Traian; după atelier şi meşterul olar – 125–145 (Rogers 1999 , p. 115–116) sau 130–150 p. Chr. (PGC , p. 219); analogii: pentru ove – Isac 1985 , nr. 71, pl. 9; inedit; MNIT; V. 47 366.

101. Bol Drag. 37 (?). Pl. XXIV; fragment de corp; 3 × 3,2 cm; pasta: roşie (Munsell 10 R,5/8 red), fină, cu incluziuni fine de calcit şi mică; firnis: roşu (Munsell 10 R, 6/8 red), strălucitor;decor: fragmentar, probabil organizat în medalioane. Elemente decorative: 1. Sfinx, întors spre stânga (O 857 = D 497). Detalii decorative: 2. cerculeţ (CGP , fig. 47/11); Lezoux. CINNAMVS, fără

posibilitate de atribuire vreunuia dintre stilurile sale, datorită stării foarte fragmentare; Napoca , str.V Deleu 1994 faza I de lemn; datare: după contextul arheologic – Traian; după atelier şi meşterul



p g pV. Deleu, 1994, faza I de lemn; datare: după contextul arheologic – Traian; după atelier şi meşterulolar – 135–170/180 p. Chr. (cf. PGC , p. 310; Rogers 1999 , p. 97–105); analogii: motivul decorativ – la Popilian 1976 a , pl. VI/93; inedit; MNIT; V. 47 367.

102. Bol Drag. 37. Pl. XXIV; fragment de corp; 7 × 5,2 cm; pasta roşie (Munsell 2,5 YR, 4/8red), fină, cu particule foarte fine de calcit, cuarţ, mica şi oxizi de fier; firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8red), strălucitor; decor: ove (Rogers 1974 , B 107). Decor organizat în alternanţă de panouri largi şifoarte înguste, despărţite de linii perlate. Elemente decorative: 1. Venus nudă, aşezată, ţinând în mâna

dreaptă, ridicată, o floare (O 338 = D 204, PGC , pl. 121, 16); 2. frunză de acant stilizată (Rogers 1974 ,K 35; PGC , pl. 122, 27), amplasată probabil în partea superioară a unei colonete (Rogers 1974 , P 3;PGC , pl. 172, 5); Lezoux, ALBVCIVS; Napoca , locul de amplasament al Monumentului Memoran-diştilor, 1994, S 3, profilul estic, –3,25 m, faza a II-a de lemn; 140–170 p. Chr. (cf. PGC , p. 258) sau145–170 p. Chr. (Rogers 1999 , p. 41); o foarte bună analogie pentru motivul decorativ principal(Venus ) – PGC , pl. 121, 16; pentru motivul decorativ secundar (colonetă cu frunză de acant în partea superioară) – vezi PGC , pl. 172, 5; inedit; MNIT; f.n.i.

103. Bol Drag. 37. Pl. XXIV; fragment de fund inelar şi corp; d f. = 10 cm; pasta: neprecizate

calitatea, culoare şi componentele; firnis: deschis, strălucitor; decor: fragmentar. Elemente decorative:1. urs (O 1589 = D 810) – LASTVCA, PATERNVS, ALBVCIVS, IANVARIVS II, BVTRIO (în asoci-ere cu O 1732). 2. cerb (O 1732 = D 860), utilizat de foarte mulţi meşteri, între care şi ALBVCIVS. 3.elemente de umplutură (PGC 123/33, 35, 38) – ALBVCIVS; Lezoux, stilul lui ALBVCIVS; în regis-trul inventar figurează ca fiind descoperit la Ilişua, din săpătura lui K. Torma, însă a fost publicat deD. Isac ca provenind de la Napoca = fără loc de descoperire; 140–170 p. Chr. (cf. PGC , p. 258) sau145–170 p. Chr. (Rogers 1999 , p. 41); Isac 1980 , p. 472, nr. 4, pl. I/4; MNIT; V. 2608.

104. Bol Drag. 37. Pl. XXIV; fragment de corp; 4 × 2 cm; pasta roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8

red), fină, cu incluziuni foarte. fine de calcit (< 0,1 mm), oxizi de fier şi mică; firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), strălucitor; decor: fragmentar; s-au păstrat numai ovele (Rogers 1974 , B 105; PGC , fig.35/1 pl 120 2) şi o bordură formată din astragale (Rogers 1974 A 9); Lezoux ALBVCIVS; Napoca

D 3, –2, 00 m; faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian; analogii: pentru încadrarea formei vezi Webster 1996 , fig. 8, respectiv fig. 69–70; formă apărută în a doua jumătate şi spre sfârşitul secolului I, cu maxi-mă dezvoltare în perioada Antoninilor; inedit; MNIT; V. 49 426.

107. Bol Drag. 37. Pl. XXV; fragment de buză şi corp; d g. = 20 cm; pasta roşie (Munsell 10R, 5/8 red), fină, cu incluziuni foarte fine de calcit (< 1 mm), mică, cu pori mici; firnis roşu-maroniu

(Munsell 2,5 YR, 4/8 red), strălucitor, metalic; este greu de precizat dacă era sau nu decorat deoarecevasul s-a rupt deasupra părţii ce ar fi putut fi decorate; forma de recipient este specifică pentru vasele cudecor în relief; după calitatea pastei şi a firnisului posibil să aparţină unui atelier din Gallia centrală;Napoca , str. V. Deleu, 1994, D 3, –2,00 m; faza I de piatră; datare: după contextul arheologic: Marcus

Aurelius – Septimius Severus; pentru încadrarea formei – Oswald , Pryce 1984 , pl. XIII/6; inedit;MNIT; V. 47 565.

108. Bol Drag. 37. Pl. XXV; fragment de buză şi corp; d. g. = 20 cm; pasta roşie (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), fină, cu incluziuni fine de calcit, cuarţ şi mică; firnis roşu-maroniu (Munsell 2,5 YR, 4/8

red), strălucitor, metalic; probabil decorat, însă s-a rupt exact deasupra zonei ornamentate, ca şi în cazulexemplarului precedent; după calitatea pastei şi a firnisului posibil să aparţină unui atelier din Gallia



exemplarului precedent; după calitatea pastei şi a firnisului posibil să aparţină unui atelier din Gallia centrală; Napoca , str. V. Deleu, 1992, în exteriorul zidului estic, C I, –2,50–3,00 m; faza a II-a delemn; Traian – Hadrian, după contextul arheologic; pentru încadrarea formei – Oswald , Pryce 1984 ,pl. XIII/6; inedit; MNIT; V. 47 436.

C. SIGILLATE DIN GALLIA ESTICĂ RHEINZABERN

DRAG. 37109. Bol Drag. 37. Pl. XXV; două fragmente de corp; 8,2 × 5,2 cm; pasta roşie (Munsell 10

R, 5/8 red), fină, cu particule foarte fine de calcit şi mică; firnis roşu (Munsell 10 R, 4/8 red),strălucitor; decor: ove (Ri-Fi E 2), utilizate de mulţi meşteri de la Rheinzabern, între care CERIALIS Işi V, COMITIALIS I şi II, BELSVS I. Decor organizat în medalioane, despărţite probabil de liniiperlate, care aveau la partea superioară câte o frunză cu vârful în jos (Ri-Fi P 138) sau un şir de frunzepe verticală, cu vârful orientat în acelaşi mod. 1. Cerc (Ri-Fi K 48), folosit de asemenea de un număr

mare de meşteri de la Rheinzabern, între care, pe lângă cei menţionaţi anterior, se mai numără şiIANVARIVS, BF ATTONI etc. Elementul decorativ, păstrat fragmentar, reprezintă un luptător care sesprijină pe genunchiul stâng şi care ţine cu mâna stângă, deasupra capului, un scut (Ri-Fi M 211 = O 224),decor folosit de asemenea de o serie de meşteri din acelaşi centru – Rheinzabern, la cei menţionaţiadăugându-se şi REGINVS II, AVGVSTINVS, LVCANVS; Rheinzabern, stilul lui COMITIALIS II –IOVENTI (cel din urmă având ştampilă intradecorativă) – corespund ovele, motivul decorativ princi-pal şi cercul în care este încadrat – Ludowici, Ricken 1948 , pl. 81/10 F; nu corespunde elementul secun-dar (frunza cu vârful în jos), pentru vasul identificat ca analogie, însă meşterul respectiv foloseşte şi

acest tip de decor pe alte vase – vezi Ludowici, Ricken 1948 , pl. 80/3, 9 etc. COMITIALIS II face partedin Bernhard grupa I b, cu datarea cuprinsă între 140/150–175 p. Chr. (Bernhard 1981, p. 87) sau,după datările mai recente, din intervalul 160/170–178 p. Chr. (Bittner 1986 , p. 251; Kuzmova 1997 ,

3. TERRA SIGILLATA LISĂ

A. TERRA SIGILLATA LISĂ CU ŞTAMPILĂ DE MEŞTER

TERRA SIGILLATA DIN GALLIA CENTRALĂ

LEZOUX DRAG. 33

110. Cupă Drag. 33. Pl. XXV; fragment de corp şi fund inelar; d. f. = 6 cm; pasta: neprecizateculoarea, calitatea şi componentele; firnis deschis metalic, fără precizarea culorii; ştampilă incompletă M[....], după lungimea cartuşului şi mărimea literelor se poate întregi M[OXIM] (Oswald 1931, 212;Hofmann, Estampilles 21,1; XV/248.1; Walke 1968 , 43/260); meşter care a produs şi terra sigillata cudecor în relief (CGP , 296), pe baza motivelor decorative fiind inclus în cercul lui CINNAMVS (Gabler ,

Márton 2005 , p. 267); Lezoux. MOXIVS (?);

Napoca , str. E. Zola (vechiul Palat al Telefoanelor); da-

tare: Antonini cf. Isac 1980 , p. 473, nr. 21; la Dickinson 2001, p. 201 meşterul în discuţie îşi desfăşoară



activitatea în perioada 130–160, în timp ce Gabler , Márton 2005 , p. 266–267 propun datarea 135–170p. Chr.; analogii: vezi la Oswald 1931, 212, unde meşterul MOXIVS, MOXSIVS SAU MOSSIVS dela Lezoux sau Lubié activează în perioada Vespasian – Hadrian; Isac 1980 , p. 473, nr. 21, pl. II/21;MNIT; f.n.i.

B. TERRA SIGILLATA LISĂ FĂRĂ ŞTAMPILE SAU GRAFFITI ATELIERE NEDETERMINATE

DRAG. 18/31111. Farfurie Drag. 18/31R. Pl. XXVI; fragment de buză şi corp; d. g. = 20 cm; pasta roşie

deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red), fină, cu incluziuni fine de cuarţ, oxizi de fier şi mică; firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), strălucitor; Napoca , str. Prahovei nr. 12, 1995, caroul 2, –3,30 m; faza a II-a de lemn; datare: Hadrian – Antoninus Pius, după contextul arheologic; pentru încadrarea formei– Oswald , Pryce 1984 , pl. XLV/17; Webster 1996 , fig. 12, 70 şi cronologia ei, cu datarea exemplarelorsud-gallice târzii flaviene şi timpuriu traianice (90–110 p. Chr.), a celor de la Les Martres-des–Veyre în

intervalul 100–120 p. Chr. şi a exemplarelor timpurii din Gallia centrală între 120–150 p. Chr.; inedit;MNIT; V. 47 377.

DRAG. 27112. Bol Drag. 27. Pl. XXVI; păstrată în proporţie de 60%; d. g. = 27 cm; gr. p. = 2–3 cm;

pasta roşie deschisă (Munsell 10 R, 6/8 light red), fină, cu particule f. fine de calcit, oxizi de fier şimică; firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8 red), strălucitor; Napoca , str. V. Deleu, B 2, faza I de lemn;Traian; pentru încadrarea formei – Oswald , Pryce 1984 , pl. XLIX, varianta IB, cu încadrare cronologică

foarte timpurie (perioada augusteană); de asemenea, varianta în discuţie a fost produsă în modparticular şi în atelierul de la Crambade, o sucursală a celui de la Montans (vezi Martin 1986 , p. 72–73,fig 14) în perioada cuprinsă între 15 20 p Chr ; forma ca atare este caracteristică şi pentru perioada

mică, incluziuni de oxizi de fier de culoare neagră (> 1 mm); firnis roşu (Munsell 10 R, 6/8 red), strălu-citor; decor incizat, cu rotiţa. Constă din şase şiruri de triunghiuri succesive încadrate de două cercuriconcentrice. Primul şir de decoruri realizate cu rotiţa se află deasupra şi peste cercul de sus. În centrulbazei vasului se mai găseşte un cerc mai mic, în interiorul căruia probabil că se afla ştampila meşteruluiolar, care, din păcate, nu s-a păstrat; Lezoux; Napoca , locul de amplasament al Monumentului

Memorandiştilor, S III, –2,80–3,10 m; faza a II-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius, după contextularheologic; forma de vas este produsă în perioada Antoninilor cf. Webster 1996 , fig. 71; pentru încadra-rea formei vezi Webster 1996 , p. 28, fig. 22; inedit; MNIT; V. 52 432.

114. Farfurie Drag. 31R. Pl. XXVI; fragment de fund inelar; d. f. = 11 cm; pasta roşie – cără-mizie (Munsell 10 R, 4/6 red), fină, foarte densă, cu incluziuni foarte fine de calcit şi mică; firnis roşu(Munsell 10 R, 4/8 red), strălucitor; decor: incizat, realizat cu rotiţa. Constă din mai multe şiruri delinii fine, încadrate de două cercuri concentrice; Gallia centrală – Lezoux; Napoca , locul de amplasa-ment al Monumentului Memorandiştilor, S III, –2,80–3,10 m; faza a II-a de lemn; Hadrian –

Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 52 431.



ATELIERE NEDETERMINATE

DRAG. 33 115. Cupă Drag. 33. Pl. XXVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 12 cm; pasta roşie (Munsell

10 R, 5/8 red), fină, cu incluziuni fine de calcit şi mică; firnis roşu (Munsell 10 R, 4/8 red), strălucitor,metalic; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1948, –040–0,60 m; secolele II–III p. Chr; pentru încadrarea

formei – Oswald , Pryce 1984 , pl. LI, 11; inedit; MNIT; IN 4037.116. Cupă Drag. 33. Pl. XXVII; fragment de corp şi fund inelar; d. f. = 5 cm; pasta roşie des-chisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red), fină, cu particule fine de calcit şi mică, compactă; firnis roşu(Munsell 2,5 YR, 4/8 red), strălucitor; Napoca , P-ţa Libertăţii, groapă, –4–4,50 m; secolele II–III p. Chr.;inedit; MNIT; V. 5459 = IN. 3493.

GALLIA SUDICĂ LA GRAUFESENQUE

DRAG. 35, 35/36117. Bol Drag. 35 = Conspectus 43. Pl. XXVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 14 cm;

pasta: neprecizate culoarea, calitatea şi componentele; firnis: deschis metalic, fără indicarea culorii; de-cor în tehnica barbotinei aplicat pe buză – constă din frunze de iederă mari, lanceolate; datare: probabilprima jumătate a secolului al II-lea p. Chr; face parte din serviciul de sigillate sud-gallice de tip A (Vernhet 1986 , p. 100, fig. 3), creat în perioada flaviană la La Graufesenque; vezi şi Conspectus , p. 49–50; este extrem de răspândit, atât în provinciile vestice, cât şi în cele danubiene ale Imperiului roman(vezi spre exemplu Bjelajac 1990 , p. 126, T. 57–58; Kandler , Zöchmann 1997 , p. 132, pl. 10;Dimitrova-Milčeva 2000 , nr. 131–137, pl. 7) etc.; Isac 1980 , nr. 23, pl. V/23; atribuit, cu probabilitate,centrului de la Rheinzabern şi datat în secolul al II-lea p. Chr; MNIT; IN. 6673.



4. DEPOZITUL DE SIGILLATE DE IMPORT DE LA NAPOCA

A. SIGILLATE CU DECOR ÎN RELIEFGALLIA SUDICĂ BANASSAC

DRAG. 37126. Bol Drag. 37. Pl. XXIX; fragment de buză şi corp; 8 × 6,3 cm; pasta: neprecizate

culoarea şi componentele; firnis închis metalic (fără precizarea culorii); decor: ove (Hofmann 1988 E;Karnisch 1971, pl. 28/8, 9; 29/10), atribuite lui NATALIS; sub şirul de ove, o linie perlată. Elementede decor: 1. câine în alergare spre stânga (O 1955; Knorr 1912 , XII/24) – La Graufesenque, Banassac;2. motiv decorativ – palmete? (Hofmann 1988 E; Knorr 1912 , XXIV/5; Karnitsch 1959 , 27/4) –Banassac, stilul lui NATALIS; 3. rozete (Hofmann 1988 J; Karnitsch 1912 , 25/5, 6). Banassac, stilul lui

NATALIS; Napoca , str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, din strat roman dedărâmătură; Nerva – Traian (cf. Isac 1980 , p. 469); Traian – Hadrian (cf. Hofmann 1988 , p. 57–59;



Gabler 1994–1995 , p. 62); Isac 1980 , p. 472, nr. 1, pl. I/1; MNIT; f.n.i.

GALLIA CENTRALĂ LEZOUX

DRAG. 37127. Bol Drag. 37. Pl. XXIX; trei fragmente de corp; 8 × 8,3 cm; 12 × 7 cm; 7,5 × 2,5 cm;

pasta: culoare şi componente neprecizate; firnis: deschis (probabil de culoare portocaliu-maronie(Munsell 2,5 YR, 5/8 red), după centrul de producţie); decor: ove (CGP , fig. 47/1 = Rogers 1974 , B 223)– CINNAMVS; linie perlată. Decor organizat în panouri, despărţite de linii perlate; în interiorul lor,alternanţă de medalioane mari, duble şi personaje. În interiorul medalioanelor: 1. călăreţ (O 245 =D 156) şi 2. urs (O 1627 = D 820). În panoul cu care se alternează medalionul amintit: 3. Hercules (O 774 = D 449) şi element decorativ (Rogers 1974 , Q 27 = PGC , fig. 47/28) – CINNAMVS;elemente de umplutură: cerculeţe, rozete cu coroniţă (Rogers 1974 , C 98) – CINNAMVS; metope cucerculeţe la capete şi vrej cu frunze bifoliate. Ştampilă intradecorativă [CINNA]MI (CGP 169); Lezoux,CINNAMVS, stilul mediu; Napoca , str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, dinstratul roman de dărâmături; datare: 135–170 p. Chr. (PGC , p. 310) sau 135–180 p. Chr. (Rogers 1999 , p. 105). Stilul mediu al lui CINNAMVS datat în intervalul 140–160 p. Chr. (Rogers 1999 ,p. 99–100); analogii: o foarte bună analogie, ce poate sugera un alt tip de reconstituire decât cel făcutde D. Isac în PGC , pl. 170, 5; Isac 1980 , p. 472, nr. 5, pl. I/5; MNIT; f.n.i.

128. Bol Drag. 37. Pl. XXIX; fragment de buză şi corp; 13 × 5,5 cm; pasta: neprecizate culoa-rea şi componentele; firnis deschis metalic, fără alte precizări; decor: ove (CGP , fig. 29/2; cf. Karnisch1959 , pl. 45/5) – CENSORINVS. Decor grupat în metope. Elemente decorative: 1. Cerb în alergarespre dreapta (O 1732 = D 860), folosit, printre alţii, de PATERNVS şi CENSORINVS; arc cu astra-gale la capete; 2. Venus seminudă, în picioare (O 290 = D 181) – stilul lui CENSORINVS,

( Müller 1968 , 17/449, 463) – Lavoye; frunză inferioară din rozete (Hofmann, Poinçons 456; Müller 1968 , 17/447, 449, 455) – Lavoye; Lavoye. Hadrian – sfârşitul sec. al II-lea p. Chr.; Napoca , str. RegeleFerdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, din stratul roman de dărâmături; Hadrian – sfârşitulsec. al II-lea p. Chr.; Isac 1980 , nr. 6, pl. I/6; MNIT; f.n.i.

B. SIGILLATE LISEB. 1. SIGILLATE LISE CU ŞTAMPILĂ DE MEŞTER


DRAG. 18/31130. Farfurie Drag. 18/31. Pl. XXX; fund inelar; d. f. = 9,5 cm; pasta: neprecizate culoarea,

calitatea şi componentele; firnis deschis metalic, fără precizarea culorii; ştampila GIP[PI]M pe fundul

vasului în interior (Oswald 1931, 137; Juhász 1935 , XLVI/125; Walke 1965 , 42/179–180). UnGIPPVS, producător de boluri Drag. 37 cu decor în relief este atestat de asemenea la Lezoux (vezi la B D l 4 f l d f G bl M



Bet, Delage 1991, N. 107, 214, fig. 12.207, cu ştampilă intradecorativă cf. şi Gabler , Márton 2005 ,p. 253–254) însă cu o datare mai târzie – 180–200 p. Chr. (cf. Rogers 1999 , p. 131–132, pl. 46);Lezoux. GIPPVS. Antonini; în depozitul de sigillate de la Cambodunum-Kempten datarea activităţiimeşterului în discuţie este situată în jurul anului 160 p. Chr. – Czysz 1982 , 333, 336; Gabler 1992 ,N. 40, 298 consideră că GIPPVS îşi desfăşoară activitatea în perioada Antoninus Pius – Marcus

Aurelius (vezi şi Gabler , Márton 2005 , p. 254), în timp ce la Dickinson 1986 , p. 188 acelaşi meşter

activează în intervalul 155–185 p. Chr.; Napoca , str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja),2–2,50 m, din stratul roman de dărâmături; Antonini (cf. Isac 1980 , p. 473); 140–160 p. Chr. (cf.Bjelajac 1990 , p. 135); analogii: în afară de cele menţionate la identificarea ştampilei, în Dacia încastrul roman de la Gilău, exemplar întreg – Isac 1985 , nr. 461, pl. 49; în Moesia Superior, la Viminacium, ştampilă identică pe o cupă Drag. 33 (Bjelajac 1990 , p. 126, pl. 64, nr. 42); în Pannonia la Gorsium (Gabler , Kocztur 1977 , N. 5, 70) şi Mursa (Bulat 1958 , N. 50, 81, Sl. 12. 81) pe acelaşi tipde vas; Isac 1980 , p. 473, nr. 9, pl. II/9; MNIT; f. n.i.

131. Farfurie Drag. 31R. Pl. XXX; fund inelar fragmentar; d. f. = 12,5 cm; pasta: neprecizate

culoarea, calitatea şi componentele; firnis deschis metalic, fără precizarea culorii; decor: incizat cu rotiţa,pe fundul vasului, în interior. Decorul este încadrat de două cercuri concentrice. În centrul bazeirecipientului se află un alt cerc, mai mic, în interiorul căruia este ştampila GEN[ETIIM] ( Oswald 1931, 133; Hofmann, Estampilles , 1, XII/84,1–84,2; XV/84,4); Lezoux. GENETIVS sau GENETLVS;Napoca , str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, din stratul roman de dărâmături;perioada Traian – Hadrian; ştampilă similară pe un vas Drag. 18/31 de la Colchester cf. Oswald 1931,p. 133; Isac 1980 , p. 473, nr. 8, pl. II/8; MNIT; f.n.i.

DRAG. 33132. Cupă Drag. 33. Pl. XXX; fund inelar şi fragmente de pereţi; d. f. = 4 cm; pasta: neprecizate culoarea calitatea şi componentele; firnis deschis metalic fără precizarea culorii; Napoca

culorii; caneluri pronunţate pe întreg corpul, drept caracteristică a formei. Pe fund, în exterior, incizateînainte de ardere, două litere:..TE sau mai curând...FE; Rheinzabern; Napoca , str. Regele Ferdinandnr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, din stratul roman de dărâmături; a doua jumătate a secoluluial II-lea p. Chr.; Isac 1980 , p. 474, nr. 26, pl. IV/26; MNIT; f.n.i.

B.2. SIGILLATE LISE, FĂRĂ ŞTAMPILĂ SAU GRAFITTIDRAG. 31, 31R

134. Farfurie Drag. 31. Pl. XXXI; păstrată în proporţie de 40%; d. g. = 27,5 cm; pasta:neprecizate culoarea, calitatea şi componentele; firnis deschis metalic, fără precizarea culorii; Napoca ,str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, din stratul roman de dărâmături; atribuită atelierului de la Rheinzabern şi datată în vremea Antoninilor – cf. Isac 1980 , p. 473, nr. 14, pl. III/14;MNIT; f.n.i.

135. Farfurie Drag. 31. Pl. XXXI; fragment de buză şi corp; d. g. = 27,5 cm; pasta:neprecizate culoarea, calitatea şi componentele; firnis deschis metalic, fără precizarea culorii; Napoca ,str Regele Ferdinand nr 21–23 (fosta Gh Doja) 2–2 50 m din stratul roman de dărâmături; atribuită



str. Regele Ferdinand nr. 21 23 (fosta Gh. Doja), 2 2,50 m, din stratul roman de dărâmături; atribuită atelierului de la Rheinzabern şi datată în vremea Antoninilor – cf. Isac 1980 , p. 473, nr. 15, pl. III/15;MNIT; f.n.i.

136. Farfurie Drag. 31. Pl. XXXI; fragment de buză şi corp; d. g. = 36 cm; pasta: neprecizateculoarea, calitatea şi componentele; firnis deschis metalic, fără precizarea culorii; Napoca , str. RegeleFerdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, din stratul roman de dărâmături; atribuită atelieruluide la Rheinzabern şi datată în vremea Antoninilor – cf. Isac 1980 , p. 473, nr. 13, pl. III/13; MNIT;f.n.i.

137. Farfurie Drag. 31. Pl. XXXI; păstrată în proporţie de 40%; d. g. = 32 cm; pasta: neprecizate culoarea, calitatea şi componentele; firnis deschis metalic, fără precizarea culorii; Napoca ,str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, din stratul roman de dărâmături; atribuită atelierului de la Rheinzabern şi datată în vremea Antoninilor – cf. Isac 1980 , p. 473, nr. 10, pl. III/10;MNIT; f.n.i.

138. Farfurie Drag. 31. Pl. XXXI; fragment de buză şi corp; d. g. = 32 cm; pasta: neprecizateculoarea, calitatea şi componentele; firnis deschis metalic, fără precizarea culori; Napoca , str. RegeleFerdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, din stratul roman de dărâmături; atribuită atelieruluide la Rheinzabern şi datată în vremea Antoninilor – cf. Isac 1980 , p. 473, nr. 11; pl. III/11; MNIT;f.n.i.

139. Farfurie Drag. 31. Pl. XXXI; fragment de buză şi corp; d. g. = 31,5 cm; pasta:neprecizate culoarea, calitatea şi componentele; firnis deschis metalic, fără precizarea culorii; Napoca ,str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, din stratul roman de dărâmături; atribuită atelierului de la Rheinzabern şi datată în vremea Antoninilor – cf. Isac 1980 , p. 473, nr. 12, pl. III/12;

MNIT; f.n.i.GALLIA CENTRALĂ

GALLIA ESTICĂ RHEINZABERN

DRAG. 43/CURLE 21141. Mortarium-bol Drag. 43/Curle 21. Pl. XXXII; două fragmente de buză şi corp; d. g.

= 23 cm; pasta: neprecizate culoarea, calitatea şi componentele; firnis: deschis lucios, fără precizarea culorii; caneluri pronunţate pe corp; Napoca , str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m,din stratul roman de dărâmături; atribuit atelierului de la Rheinzabern şi încadrat cronologic celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr. (cf. Oswald , Pryce 1984 , p. 166); pentru încadrarea generală a formei – Oswald , Pryce 1984 , pl. LXXIII/5, 6; Webster 1996 , fig. 14, însă exemplarul în discuţie estemai degrabă o formă mixtă Curle 21/Drag. 43 deoarece are buza ca în cazul primei forme citate şi esteprevăzută cu deversor ca în cazul mortariilor tip Drag. 43; Isac 1980 , p. 474, nr. 27, pl. IV/27; MNIT;f.n.i.




CURLE 15142. Farfurie Curle 15. Pl. XXXII; formă păstrată întreagă (sau întregibilă); d. g. = 25,5 cm;

d. f. = 9,5 cm; h. = 5,2 cm; pasta: neprecizate culoarea, calitatea şi componentele; firnis: deschis meta-lic, fără precizarea culorii; Napoca , str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, dinstratul roman de dărâmături; mijlocul secolului al II-lea p. Chr. cf. Isac 1980 , p. 473, nr. 16 şi atribuit

atelierelor de la Lezoux; pentru încadrarea formei vezi Oswald , Pryce 1984 , pl. LVI/14; produsă la Lezoux – Bet , Vertet 1986 , p. 139, fig. 1; Terre-Franche (atelier ce face parte tot din grupul de la Lezoux) cf. Vauthey 1986 , p. 159, fig. 15; în atelierele din Gallia orientală: aparţinând grupului de la

Argonne – Pont-des-Rèmes (cf. Mitard 1986 , p. 203, fig. 5), celui de la Boucheporn (Lutz 1986 ,p. 213, fig. 3; forma respectivă a fost produsă la sfârşitul secolului al II-lea p. Chr.), Mittelbronn (Lutz 1986 , p. 218, fig. 5) sau în grupul de ateliere din Alsacia, la Dinsheim-Heiligenberg (cf. Kern 1986 ,p. 229) etc., precum şi la Rheinzabern; Isac 1980 , p. 473, nr. 16, pl. IV/16; MNIT; f.n.i.

143. Farfurie Curle 15. Pl. XXXII; fragment de buză şi corp; d. g. = 24,5 cm; pasta: nepreci-

zate culoarea, calitatea şi componentele; firnis: deschis metalic, fără precizarea culorii; Napoca ,str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, din stratul roman de dărâmături; mijloculsecolului al II-lea p. Chr. – cf. Isac 1980 , p. 473, nr. 18; Isac 1980 , p. 473, nr. 18, pl. IV/18; MNIT;f.n.i.

144. Farfurie Curle 15. Pl. XXXII; fragment de buză şi corp; d. g. = 27,5 cm; pasta:neprecizate culoarea, calitatea şi componentele; firnis deschis metalic, fără precizarea culorii; Napoca ,str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, din stratul roman de dărâmături; mijloculsecolului al II-lea p. Chr. – cf. Isac 1980 , p. 473, nr. 16; Isac 1980 , p. 473, nr. 17, pl. IV/17; MNIT;

f.n.i.145. Farfurie Curle 15. Pl. XXXII; fragment de buză şi corp; d. g. = 26 cm; pasta: neprecizate

stratul roman de dărâmături; datare: după centrul de producţie – a doua jumătate a secolului al II-lea p.Chr.; pentru identificare vezi Déchelette 1904 , p. 312 sqq., pl. V/1, 3; p. 314, fig. 0; Oswald , Pryce 1984 , LXXVII/1, 3, 6–8; se producea la Lezoux şi Rheinzabern, în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.; cf. şi Ludowici II , p. 256, fig. 54, 358, fig. 53. Este un tip de vas care se găseşte într-un numărmic de exemplare, dar apare în multe provincii ale Imperiului – vezi Bjelajac 1990 , p. 128, pl. 61

(încadrate tipologic ca Drag. 54); Dimitrova-Milčeva 2000 , nr. 180–183, pl. 12 etc. În Dacia: Isac , Băluţă , Rusu 1979 , p. 258, nr. 62, pl. VI – Apulum; Isac 1985 , nr. 533, pl. 59 – Feldioara; Popilian, Ciucă 1993, p. 40, nr. 67, pl. IV – Enoşeşti- Acidava etc.; Isac 1980 , p. 470, 473, nr. 30, 30 a, pl. V/30,30 a; MINT; f.n.i.

147–147a. Cupă Déch. 72 = Lu Vsd. Pl. XXXIII; două fragmente de buză şi corp; d. g. = 7 cm;d. max. = 9,5 cm; 6 × 2,4 cm; pasta: neprecizate culoarea, calitatea şi componentele; firnis deschislucios, fără precizarea culorii; decor: excizat (tehnica „cut glass”), realizat pe corpul vasului. Reprezintă o frunză, încadrată într-un medalion asemănător unei cununi; Rheinzabern, a doua jumătate a secolu-

lui al II-lea p. Chr.; locul descoperirii identic cu al precedentului exemplar; datare: după centrul de pro-ducţie – a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.; analogii: Oswald , Pryce 1984 , pl. LXXVII/6, 8pentru decor; vezi şi analogiile de la exemplarul precedent; Isac 1980 p 470 473 nr 31 31 a



pentru decor; vezi şi analogiile de la exemplarul precedent; Isac 1980 , p. 470, 473, nr. 31, 31 a,pl. V/31, 31 a; MNIT; f.n.i.

DÉCH. 72 NEDECORATĂ 148. Cupă Déch. 72. Pl. XXXIII; s-a păstrat în proporţie de 40%; d. g. = 6,8 cm; pasta:

neprecizate culoarea, calitatea şi componentele; firnis: deschis metalic, fără precizarea culorii; Napoca ,str. Regele Ferdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, din stratul roman de dărâmături; atribuitcentrului de la Rheinzabern şi încadrat cronologic celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr.;pentru încadrarea formei – Oswald , Pryce 1984 , pl. LXXIX/3; pl. LXXVII/1, 3, 4, exemplare cu decorînsă; Isac 1980 , nr. 29, pl. V/29; MNIT; f.n.i.

STANFIELD 1929, 30149. Cupă tip Stanfield 1929, 30. Pl. XXXIII; trei fragmente de buză şi corp; d. g. = 5 cm;

pasta: neprecizate culoarea, calitatea şi componentele; firnis: deschis metalic, fără precizarea culorii;decor: vasul are 11 caneluri pronunţate, de la buză şi până pe diametrul maxim; Napoca , str. RegeleFerdinand nr. 21–23 (fosta Gh. Doja), 2–2,50 m, din stratul roman de dărâmături; Isac 1980 , nr. 28,pl. V/28; MNIT; f.n.i.

B.1.2. TERRA SIGILLATA LOCALĂ*

a. Terminologia

Termenul de „imitaţie de terra sigillata ” este considerat ca fiind imprecis înlimbajul de specialitate, deşi el este folosit foarte frecvent în lucrările despre ceramica romană 1. Atunci când se încearcă explicarea lui, de regulă se accentuează faptul că nusunt definiţi clar toţi factorii care să justifice utilizarea sa, de fiecare dată adăugându-se



sunt definiţi clar toţi factorii care să justifice utilizarea sa, de fiecare dată adăugându seelemente noi, adaptate la situaţia ceramicii romane descoperite.

Pentru definirea termenului trebuie luate în considerare următoarele elemente:forma, calitatea pastelor şi a firnisului, tehnica de ornamentare, ştampilele cu nume demeşteri, cuptoarele şi alte componente ale atelierului, respectiv organizarea producţiei,

„exportul” produselor. Dintre toate aceste elemente care ar trebui să definească imita-ţiile TS, părerea unanim acceptată este aceea că forma are prioritatea absolută, reperto-riul vaselor fiind realizat în diverse moduri, în funcţie de epocă, loc sau tehnici deproducere2. În ceea ce priveşte calitatea pastei şi a firnisului, aceasta diferă în funcţiede fiecare atelier, dar se au în vedere următoarele tehnici de realizare (tipuri de ardereşi de tratare a suprafeţelor):

– tehnica I: ardere în mod oxidant, cu firnis (angobă) de la roşu la oranj/brun;

– tehnica II: ardere în mod reductant, cu înveliş (angobă) negru;– tehnica III: ardere în mod reductant, cu firnis negru, strălucitor (= terra nigra );– tehnica IV : ardere în mod oxidant, cu firnis strălucitor, de la roşu la oranj

(= terra rubra );– tehnica V : ardere în mod reductant/oxidant, cu înveliş negru.

Dintre aceste tehnici de producţie, recipientele care sunt realizate după tehnica I(tehnica mediteraneană, după care sunt produse sigillatele veritabile) se consideră că seapropie cel mai mult din punct de vedere morfologic de prototipurile care le-auinspirat Celelalte componente care trebuie să definească termenul respectiv (ştampi

în 1945 (formele Drack 1–19). Recipientele realizate în secolele II–V p. Chr., chiardacă au fost influenţate de sigillatele contemporane, nu mai sunt considerate„imitaţii”3. În majoritatea monografiilor ceramice unde această categorie este delimi-tată şi studiată nu se fac însă precizări cronologice în utilizarea termenului4.

Se mai pune şi problema formelor de vase şi a tehnicilor de ornamentare. Dinacest punct de vedere, imitaţii de terra sigillata sunt atât vasele cu decor în relief, reali-zate în tipare, cât şi cele lise. Dacă luăm în considerare prima categorie enunţată,atunci se pune problema în ce măsură acestea pot fi considerate la rândul lor imitaţii,chiar dacă ele au copiat iniţial şi s-au inspirat din prototipurile provenite din atelierelevestice ale Imperiului. Decorurile realizate de acestea s-au dezvoltat ulterior, indepen-dent de modelele de la care au pornit, constituind modalitatea originală de manifes-

tare a meşterilor locali. De asemenea, calitatea pastei şi a firnisului acestora nu s-a ridi-cat la cea a sigillatelor veritabile, însă în cazul lor s-a vorbit despre sigillate locale (hi i b i i i i ) P b bil ă l i



(hispanice, britanice, pannonice, moesice). Probabil că acesta este termenul mai corectde folosit atunci când se discută despre vasele care s-au inspirat după repertoriul deforme şi tehnicile de producere şi ornamentare ale sigillatelor provenite din atelierelevestice5. Pe de altă parte, vasele lise care au imitat formele sigillatelor veritabile,precum şi tipurile de ardere şi de tratare a suprafeţelor celor din urmă, au fost incluse

în categoria „imitaţiilor de terra sigillata ”6. Toate aceste inserări ale utilizării termenu-lui în discuţie în bibliografia de specialitate ne confirmă faptul că acesta este încă imprecis definit şi este folosit fie pentru a defini numai vasele cu decor în relief, fienumai pe cele lise, fie ambele categorii.

În lucrările de specialitate referitoare la ceramica terra sigillata produsă înDacia, au fost analizate numai vasele realizate în tipare, care s-au inspirat după

sigillatele veritabile. Acestea au fost denumite „imitaţii locale de terra sigillata ”7

sau„terra sigillata locală”, „sigillate dacice”8 etc. Cea mai interesantă opinie cu privire la terminologia ce poate fi folosită în cazul sigillatelor (cu decor în relief în primul rând)produse în Dacia aparţine lui D. Isac, care, comentând în teza sa de doctorat locul pecare l-ar ocupa provincia noastră ca producătoare de TS, este de părere că vasele reali-zate aici, după tehnica de fabricaţie consacrată în provinciile vestice (cu toate scăderileei) şi având un repertoriu motivistic variat, de inspiraţie vestică, dar şi cu numeroase

elemente originale, pot fi considerate terra sigillata propriu-zisă , ca cea din Hispannia,

Britannia, Pannonia, Moesia etc.9 La aceste argumente se adaugă şi cel al organizăriiproducţiei în ateliere propriu-zise, ce confecţionează vasele sigillate utilizând întregularsenal tehnologic consacrat10. În cazul vaselor lise, autorul face observaţia că pe lângă aşa-numita terra sigilata „chiara” există şi în cadrul ceramicii comune tipuri indivi-

dualizate de vase care imită forme de recipiente din categoria sigillatelor. Acestea dinurmă consideră că trebuie tratate ca aspecte particulare ale ceramicii uzuale11.În ceea ce ne priveşte, am optat pentru termenul de terra sigillata locală pen-

tru produsele confecţionate la Napoca deoarece, luând în considerare elementele caredefinesc sigillatele veritabile, ele întrunesc, în linii mari, câteva dintre ele. Formeleproduse la Napoca sunt evident inspirate de repertoriul sigillatelor vestice, foartenumeros şi variat. Calitatea pastelor şi a firnisului este, în majoritatea cazurilor,

apropiată de cea a produselor veritabile, olarii de la Napoca reuşind să realizeze multevase cu firnis strălucitor, aproape metalizat în unele cazuri, după cum au produs şi

d l f Î d l l l l d d



câteva recipiente cu decor în relief. În stadiul actual al cercetărilor nu dispunem de tipare de terra sigillata 12, după cum nu avem nici atestarea vreunui nume de meşter

producător de sigillate . S-a descoperit în schimb un sigillum cu ajutorul căruia sedecorau tiparele de sigillate. Nu cunoaştem deocamdată nici modul în care era orga-nizată producţia în atelierul ceramic de aici, atâta vreme cât urmele acestuia nu au fostdepistate arheologic încă, cu excepţia unei gropi cu rebuturi ceramice. În privinţa „exportului” de sigillate produse la Napoca , în lipsa unor monografii ceramice alesiturilor învecinate, este greu de precizat deocamdată aria de răspândire a acestora.Probabil că el se limita la zonele învecinate oraşului roman.

b. Tipologia

Terra sigillata locală de la Napoca cuprinde cele două categorii consacrate alesigillatelor: vase cu decor în relief şi lise. Întregul material produs local este inedit, înspecial cel realizat în tipare fiind descoperit în săpăturile arheologice de dată recentă.De aceea până în prezent Napoca nu a figurat ca unul dintre atelierele din Dacia undes-au produs sigillate locale. De asemenea notăm ca inedită şi prezentarea în cadrul

sigillatelor locale a formelor lise , care nu au fost identificate şi studiate ca atare în lucră-rile despre ceramica romană din Dacia.d l d l l d d l

mentul discutat este Traian – Hadrian. Nu dispunem de tipare sau de pozitive reali-zate cu ajutorul acestuia, însă descoperirea lui sugerează existenţa unui atelier ceramic,capabil să producă vase care presupuneau înalte calităţi tehnice13.

Sigillatele locale cu decor în relief cuprind un număr redus de exemplare(cinci), majoritatea dintre ele fiind într-o stare foarte fragmentară. De aceea identifica-rea formelor s-a putut face mai greu sau a fost imposibilă şi acelaşi lucru a impietat şiasupra informaţiilor care s-ar fi putut obţine în privinţa repertoriului ornamental spe-cific atelierului de la Napoca.

În ceea ce priveşte repertoriul formal, piesele ale căror tipuri au putut fideterminate sunt boluri Drag. 37 (nr. 154, pl. XXXIV, eventual nr. 152, pl. XXXIV)şi farfurie de tip Drag. 39 (?) (nr. 156, pl. XXXV). Celelalte exemplare sunt prea frag-

mentare pentru a permite determinarea formei, însă la acestea se remarcă grosimea mică a pereţilor.Calitatea pastelor şi a firnisului este diferită în cazul celor cinci exemplare



Calitatea pastelor şi a firnisului este diferită în cazul celor cinci exemplare.Cel mai timpuriu dintre ele (nr. 150, pl. XXXIV) are şi pasta cea mai fină, de culoareroşie deschisă (oranj) şi un firnis roşu, aderent, uşor strălucitor. Este un tip de pastă care este întâlnit relativ frecvent în cadrul ceramicii fine de la Napoca . Exemplarul cunr. 153 din catalog (pl. XXXV) are o pastă care se apropie calitativ şi din punct de

vedere al culorii de cea a piesei precedente, dar cu un aspect săpunos, ceea ce a făcut ca firnisul roşu, strălucitor, de bună calitate, să fie mai puţin aderent la suprafaţa vasului,fiind exfoliat pe mari porţiuni în exterior, îndeosebi în zona decorului. Celelalte două exemplare au o pastă aproape semifină, poroasă în cazul piesei cu nr. 152(pl. XXXIV), compactă şi cu o culoare mai rar întâlnită (maroniu-roşcată) în cazulfragmentului cu nr. 151 (pl. XXXIV). Notăm faptul că ultima piesă menţionată are

un firnis relativ de bună calitate, întâlnit pe unele exemplare ale ceramiciiştampilate, în timp ce fragmentul cu nr. 152 nu prezintă nici un fel de urme defirnis sau angobă. Farfuria de tip Drag. 39 (?) (nr. 156, pl. XXXV) are o pastă maroniu-roşcată, fină şi un firnis roşu închis, uşor strălucitor, care s-a exfoliat,păstrându-se numai pe buza vasului.

Repertoriul motivelor decorative este constituit deocamdată din trei tipuri deove, dintre care cel puţin două ele sunt foarte apropiate, dacă nu identice ca mod de

execuţie (vezi motivele 154 a–b, pl. XXXIV). Este posibil ca şi celălalt tip de ovă să fieapropiat ca reprezentare de celelalte (pl. XXXIV/154 c), însă în acest caz calitatea

dintre cele mai simple din varietatea celor aflate pe vasele ştampilate, câteva dintreacestea din urmă fiind apropiate ca reprezentare de cele de pe sigillatele locale, fără a fiidentice însă (vezi motivele cu nr. 246–247, eventual 249, pl. LXXI). Am constatat înschimb o posibilă influenţă din partea atelierului de la Viminacium-Margum, tipul deovă A 25, de asemenea fără bastonaş, apropiindu-se întrucâtva de ovele de pe situlnostru14. Ove fără bastonaşe apar şi pe alte sigillate locale produse în Dacia 15, fără a seapropia foarte mult de modul de reprezentare al celor în discuţie.

În ceea ce priveşte motivele animaliere prezente pe fragmentele de la Napoca , elesunt trei. Unul dintre ele redă capul, gâtul şi o parte din corpul unei căprioare îndeplasare spre dreapta (pl. XXXIV/154 d). Deşi capul este reprezentat schematic, fără marcarea trăsăturilor, proporţionalitatea elementelor corpului (pe porţiunea păstrată,

evident) dovedeşte o execuţie tehnică îngrijită. Acest gen de reprezentare schematică a ornamentului în discuţie poate avea o posibilă influenţă central-gallică, provenită dinatelierele de la Lezoux meşterii care i au inspirat pe olarii locali fiind probabil



atelierele de la Lezoux, meşterii care i-au inspirat pe olarii locali fiind, probabil,DOCILIS şi DOCCALVS16, a căror perioadă de activitate este cuprinsă între 125/130–145/150 p. Chr.17. Intervalul cronologic în care a fost produs vasul de la Napoca (Hadrian – Antoninus Pius) corespunde cu perioada de activitate a meşterilor respectivi.

Un alt motiv decorativ animalier (pl. XXXIV/154 e) este mai greu de definit

datorită stării fragmentare a piesei. Probabil că reprezenta un urs sau un leu cu capulridicat, în mişcare spre dreapta. Este interesantă acurateţea cu care s-a realizat blana depe capul şi labele din faţă ale animalului, ca şi proporţionalitatea elementelor corpului.Nu am descoperit analogii pentru acest gen de reprezentare pe sigillatele locale dinprovincia noastră, iar starea fragmentară a ornamentului respectiv ne-a împiedicat să găsim posibilele influenţe venite dinspre sigillatele vestice. Notăm însă atât buna

execuţie a decorului respectiv, care nu are stângăciile reprezentărilor locale aledecorurilor animaliere de pe unele din sigillatele realizate în provincie, cât şi calitatea pastei şi a firnisului. La aceasta se poate adăuga faptul că fragmentul respectiv reprezintă şi cel mai timpuriu vas cu decor în relief produs la Napoca (perioada Traian– Hadrian), ceea ce poate explica întrucâtva calitatea sa artistică şi producerea pastei şia firnisului foarte apropiate de calitatea sigillatelor veritabile, acest lucru producându-se,probabil, în această perioadă, sub directa influenţă a meşterilor olari veniţi cu primul

val de colonişti de la Napoca. Cel de-al treilea element decorativ animalier este reprezentat de un leu (sau

corespunde cu cea în care a fost produs vasul de la Napoca , respectiv Hadrian – Antoninus Pius19.

Din punct de vedere cronologic, aşa cum am menţionat la analiza întreprinsă în cazul celorlalte elemente care definesc sigillatele de la Napoca , ele se încadrează

primei jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr. (vezi pl. CVI–CIX). Deocamdată nu au fostdescoperite vase de acest tip care să fi fost produse încă de la fondarea aşezării, însă elesunt atestate în deceniul imediat următor, e adevărat că numai printr-un singurexemplar (nr. 150, pl. XXXIV). Celelalte piese au fost realizate în perioada Hadrian –

Antoninus Pius, când atelierele ceramice de la Napoca încep să producă din plin vaseceramice. Sigillatele confecţionate în această perioadă dovedesc unele deficienţetehnice (pasta nu este foarte fină, firnisul nu este destul de aderent la suprafaţa vaselor

sau chiar lipseşte!), însă în general se încearcă o apropiere cât mai mare de calitatea sigillatelor veritabile. Din punct de vedere artistic, lipsa unor decoruri păstrate pe

i i i i î i di ă ă d fi i î di l l l ă il il



porţiuni mai mari ne împiedică să definim, în stadiul actual al cercetărilor, un stilcaracteristic pentru atelierul de la Napoca. Notăm totuşi tipul de ove fără bastonaşedrept specifice, ca şi leul reprezentat pe poanson în eventualitatea identificării unorsigillate produse la Napoca în zonele din jurul oraşului antic sau pe alte situri din Dacia.

2.Terra sigillata

locală lisă a. Sigillatele locale decorate în tehnica „cut glass”. Printre sigillatele locale

produse la Napoca figurează vase care au copiat atât forme din repertoriul sticlăriei, câtşi tehnica de ornamentare a acestora („cut glass”). Din repertoriul sigillatelor lise amamintit deja cupele Déch. 72 (cu variantele Lu VSb, VSd, VSe de la Rheinzabern) 20,pe care apar cel mai frecvent decoruri realizate în acest mod. Lor li se adaugă bolurileDrag. 41 (cu variantele Lu SSa, SSbb, SSc, SMc, produse tot la Rheinzabern)21, mai

rar paharele Déch. 64, care, de regulă figurează printre formele decorate în relief,precum şi alte tipuri singulare sau cu o frecvenţă foarte scăzută în repertoriulsigillatelor22. Totodată, există recipiente din categoria sigillatelor care imită formeleconsacrate a ale vaselor din sticlă, precum şi tehnica lor de decorare, aşa cum amamintit mai sus. Dintre acestea din urmă, menţionăm paharele de tip Isings 2 (Eggers187)23, Isings 21 (Eggers 185/187) şi variatele lor24, ulcioare de tip Barkóczi 16625,eventual boluri de tip Barkóczi 25 b26. Copierea unora dintre ele de către meşteriiolari s-a făcut, spre exemplu, în centrele de producţie de la Montans, fiind considerateaparte de sigillatele veritabile tocmai datorită formei şi a modului de execuţie al

Isings 21, au fost realizate de meşterii atelierului în tipare28. Acest procedeu derealizare a decorului reticulat este singulară, alte centre de producere a sigillatelor aufolosit tehnica excizării în imitarea decorurilor specifice recipientelor din sticlă.

Această modalitate de ornamentare este întâlnită în atelierele de la La Graufesenque29,

Lezoux

30

, Les Martres-de-Veyre

31

, Lavoye

32

şi cel mai frecvent apare în cadrulproduselor atelierelor de la Rheinzabern33, pe o mare varietate de forme şi într-omultitudine de tipuri de ornamente. Cele mai frecvente sunt motivele vegetale(frunze, flori, plante stilizate) şi geometrice. Decorul reticulat este mai rar întâlnit.

La Napoca au fost descoperite vase decorate prin excizare, care încearcă să imite modul de ornamentare al recipientelor din sticlă, iar unele şi formele acestora.Dintre cele şase exemplare cunoscute de noi, numai trei pot fi încadrate în tipologii

consacrate: una aparţine repertoriului sigillatelor, alte două imită recipiente similaredin sticlă. Celelalte piese nu au echivalent nici în clasificarea vaselor din sticlă, nici încel al sigillatelor, motiv pentru care am procedat la o încadrare tipologică proprie



cel al sigillatelor, motiv pentru care am procedat la o încadrare tipologică proprie.Déch. 72 – nr. 224, pl. XLVII este un exemplar terra nigra , cu un firnis

metalizat de foarte bună calitate şi cu o bună execuţie a decorului. Acesta din urmă este constituit din alveole mari, care acopereau vasul în zona cuprinsă între umăr şilimita inferioară a diametrului maxim, marcată de o canelură proeminentă. Analogii

întâlnim la Rheinzabern – tipul Lu VSe, produs în a doua jumătate a secolului alII-lea p. Chr.34 sau la Mursa, import provenit din acelaşi centru, atribuit perioadeiantonine35, ambele târzii însă pentru exemplarul nostru, care provine dintr-un niveltraianic (vezi tabelul 5, pl. CVI).

Pahar de tip Isings 21 (= Eggers 185/187), (nr. 225, pl. XLVIII). Imită oformă de vas din sticlă care este foarte frecventă între descoperirile din Pannonia şi dinImperiu la sfârşitul secolului I şi începutul secolului al II-lea p. Chr.36. Replica cera-mică are în plus canelurile de sub buză, care, în cazul prototipului, delimitau zona decorată. Alveolele excizate pe suprafaţa corpului sunt uşor neregulate ca aspect şi eleocupau probabil tot corpul, până către bază, fără ca zona ornamentată să fie împărţită în registre. Pahare de forme asemănătoare cu exemplarul nostru, fără ca decorul să fieidentic, întâlnim la Lezoux, exemplarele respective neavând angobă sau firnis şi fiind

28

Martin 1977 , p. 257. 29 Vernhet 1986 , p. 100, fig. 2 – forma Haltern 16 = aproximativ Déch. 64, cu decor asemănător cu alh l d l N p d d ţi ti i 20 60/70 Ch M ti 1977 251 fi 2/3



Oală de mari dimensiuni (crater?) tipul TSL 10A – nr. 228, pl. XLVIII. Esteo formă ce nu îşi găseşte echivalent nici în repertoriul sigillatelor, nici în cel al vaselordin sticlă. Se caracterizează prin buza răsfrântă orizontal şi înclinată oblic spre interior,corpul foarte puţin curbat, aproape drept; a fost prevăzut şi cu toartă (torţi). Decorulexcizat este relativ de bună calitate, ca şi pasta şi mai ales firnisul metalizat. Nudispunem de analogii printre descoperiri similare din provinciile învecinate sau dinDacia. Din punct de vedere cronologic, fragmentul respectiv se încadrează în perioada Hadrian-Antoninus Pius (pl. CVIII).

Oală de mari dimensiuni (crater?) tipul TSL 10B – nr. 229, pl. XLVIII. Secaracterizează prin buza răsfrântă orizontal, profilată de două caneluri pronunţate,gâtul înalt; a fost prevăzut cu torţi canelate. Calitate foarte bună a pastei şi a firnisului.

Intervalul cronologic în care este încadrată este Traian – Hadrian. Raritatea formei nune-a oferit posibilitatea identificării unor analogii.b. Sigillate lise fără decor. Această categorie cuprinde un număr mare şi variat



g g p şde forme ceramice – 20, precum şi un număr mare de exemplare întregi sau fragmen-tare – 67. În prezentarea lor vom recurge la metodologia consacrată în domeniu, după tipologia sigillatelor veritabile. Unele dintre formele prezente şi în cazul sigillatelorlocale au avut o prezentare generală în capitolul B.1.1 referitor la terra sigillata de

import. De aceea, nu vom repeta această prezentare, ci vom face referire la informa-ţiile inserate în subcapitolul menţionat. Formele care nu figurează în prezentarea ante-rioară vor fi incluse în analiza sigillatelor locale. Un tabel comparativ cu concordanţa dintre perioada de producţie a sigillatelor de import şi cea a sigillatelor locale va ajuta,sperăm, la mai buna înţelegere a secvenţelor cronologice în care cele două categoriicomparate au fost fabricate. De asemenea, în semnalarea analogiilor, am recurs maimult la cele din provinciile învecinate sau la cele vestice deoarece în cazul Daciei, acestgen de sigillate nu a fost individualizat, ele fiind incluse în cadrul ceramicii uzuale şide aceea greu de distins.

Drag. 18/31 – catinus , nr. 157, pl. XXXVI. Este o formă cu o perioadă relativ lungă de producere şi una dintre cele mai des întâlnite în secolul al II-lea p. Chr.Imitaţiile ei au fost de aceea numeroase în toate provinciile. Singurul exemplar care a fost produs la Napoca nu este o copie fidelă a prototipului după care s-a inspirat, buza

fiind mai puţin răsfrântă şi uşor marcată, corpul nu mai este delimitat de uşoara carenă caracteristică, devenind mai adânc. Fundul inelar nu este înălţat. Pasta din care

piesei cu nr. 158. Acesta din urmă are şi o calitate a pastei şi a firnisului foarteapropiată de cea a sigillatelor veritabile. Celălalt exemplar are numai o angobă mată,prezentă în interior şi pe trei sferturi din suprafaţa exterioară. Din punct de vederecronologic se constată o concordanţă deplină între perioada în care acest tip a fostprodus şi cea în care el a fost fabricat la Napoca (vezi tabelul nr. 5). Ca analogii,menţionăm exemplare similare la Aventicum, produse în atelierele locale pe o perioadă foarte îndelungată (40–250/300 p. Chr.)51, precum şi la Ilişua 52, Cristeşti53 şiPotaissa 54, în Dacia. În cazul celor din urmă nu există o cronologie mai fină, după cumnu avem nici siguranţa, aşa cum menţionam mai sus, că sunt sigillate locale sau numaivase aparţinând ceramicii comune care s-au inspirat după repertoriul sigillatelor.

O variantă hibridă – Drag. 37/30, nr. 160, pl. XXXVI, cu buza asemănătoare

cu bolurile Drag. 37 şi o uşoară evazare a pereţilor, specifică de asemenea formeimenţionate, dar cu corpul mai adânc, asemănător bolurilor Drag. 30, am inclus-o deasemenea în catalogul pieselor care imită forma Drag. 30.

D 32 i 161 162 l XXXVII F ă d f f i /b l



Drag. 32 – catinus , nr. 161–162, pl. XXXVII. Formă de farfurie/bol care nu a avut, ca multe alte tipuri de sigillate, un prototip italic. Variantele timpurii ale acesteiforme s-au produs în timpul lui Hadrian sau chiar mai devreme, în jurul anului100 p. Chr., în atelierele de la Montans55, dar perioada de maximă producţie a sa este

începând cu mijlocul secolului al II-lea până la mijlocul secolului al III-lea p. Chr. A fost produsă şi în atelierele Galliei centrale, însă forma respectivă a fost fabricată pescară largă în atelierele de la Rheinzabern şi Westerndorf 56. În cazul atelierului de la Rheinzabern, forma respectivă a cunoscut mai multe variante – Lu Ta, Tp, Sc – cereprezintă modificări ale părţilor morfologice ale prototipului iniţial57.

La Napoca dispunem de două exemplare pe care le-am considerat ca imitândaceastă formă, însă ele pot fi considerate variante care au respectat în linii mari proto-

tipul după care s-au inspirat. Astfel, piesa cu nr. 161 (pl. XXXVII) are peretele uşoroblic şi corpul carenat, buza canelată. Celălalt exemplar, nr. 162 (pl. XXXVII) arebuza mai elaborată, îngroşată şi canelată, peretele de asemenea oblic, iar diametrulmaxim al corpului este marcat de o carenă destul de pronunţată. Probabil că acestrecipient se încadrează mai degrabă formei Drag. 24/25, deşi nici aici nu a respectatdecât în mică măsură forma iniţială. Ambele vase au fost decorate pe fund cu rotiţa şisunt imitaţii terra nigra , realizate dintr-o pastă semifină, având firnis gri închis, relativ

de bună calitate, prezent pe întreaga suprafaţă sau numai în interior şi pe trei sferturidin suprafaţa exterioară Din punct de vedere cronologic există o problemă în ceea ce

ale prototipului (nici nu puteau fi, întrucât acesta nu era încă produs!), ele ar fi pututfi realizate de meşterii olari de la Napoca independent de acesta, deci fără să fi avut unmodel după sigillate veritabile şi piesele realizate să fie numai prin coincidenţă încadrabile formei Drag. 32 (eventual Drag. 24/25 pentru al doilea exemplar în dis-cuţie). Analogii aproximative ale pieselor noastre în Pannonia Inferior, la Vojka 58 şi la Sirmium59, respectiv la Singidunum, în Moesia Superior60 cu datări cuprinse întremijlocul secolului I şi secolul al III-lea p. Chr.

Drag. 33 – acetabulum, nr. 163, pl. XXXVII. Este forma cu datarea cea mailargă (mijlocul secolului I – secolul al IV-lea p. Chr., vezi prezentarea ei la sigillatelede import), fiind produsă în toate marile ateliere care au fabricat sigillate. Este foarterăspândită în provinciile danubiene ale Imperiului, fiind imitată pe scară largă înce-

pând cu mijlocul secolului al II-lea p. Chr. de o serie de ateliere locale.La Napoca a fost descoperit un exemplar care este o imitaţie terra nigra , defoarte bună calitate, care este aproape identic cu prototipul după care s-a inspirat61. A f d d l l l l î d H d A P A l ă



fost produs de atelierul local în perioada Hadrian – Antoninus Pius. Analogii se găsescla Sirmium, unde apare o imitaţie terra nigra 62 produsă în secolele I–II p. Chr. sau încastrul legionar de la Carnuntum, cu o datare mai precisă, cuprinsă în intervalul150–170 p. Chr.63. O imitaţie a aceleaşi forme a fost descoperită şi în castrul auxiliar

de la Romita 64.Drag. 35 = Consp. 43 – acetabulum, nr. 164–168, pl. XXXVII; 169–172,pl. XXXVIII. Formă provenită din prototipuri italice care, ca şi în cazul formei prece-dente, s-a bucurat de o producere pe scară largă în majoritatea centrelor de producţie a sigillatelor vestice, de la mijlocul secolului I până la începutul secolului al III-lea p. Chr.Prototipurile tardo-italice au fost fabricate numai până la mijlocul secolului al II-lea p. Chr., însă ele au fost preluate de meşterii Galliei sudice. În perioada flaviană, aceştia au produs şase servicii de masă, asemenea seturi existând şi în cazul sigillatelor tardo-padane65. Forma în discuţie, ca şi farfuria Drag. 36 sunt foarte frecvent întâlnite, eleconstituind serviciul A de sigillate tardo-padane, fără a fi în asociere cu alte forme, întimp ce în serviciul de sigillate sud-gallice, ele constituie serviciul A împreună cu o altă cupă de dimensiuni mai mari şi cu un mic platou cu picior înalt. TS-urile veritabilesunt decorate în tehnica barbotinei. Imitaţiile realizate după acestea sunt foarte

frecvente în provinciile danubiene (şi nu numai), însă în majoritatea cazurilor ele nuau fost ornamentate pe buză în modul menţionat, sunt lise. Eventual au fost decorate

Cupele de tip Drag. 35 = Consp. 43 produse la Napoca sunt cele mai frecventesigillate locale, fiind descoperite nouă exemplare din această categorie (vezi diagrama 7). Cele mai apropiate de prototipul iniţial sunt piesele cu nr. 166, 169 (pl. XXXVII),respectiv 170–172 (pl. XXXVIII). Prima dintre ele se poate încadra în varianta Consp. 43.1.1, fiind prevăzută cu două caneluri interne sub buză, nu una ca al formeidupă care s-a inspirat. Următoarele trei exemplare menţionate au copiat varianta Consp. 43.1.3, unul dintre vase, nr. 170 (pl. XXXVIII) având pe lângă canelura internă specifică şi o canelură exterioară, care profilează mai bine buza. Ultimul dintrepiesele încadrabile în varianta discutată – nr. 172 (pl. XXXVIII) nu mai prezintă canelura internă specifică, însă este singurul exemplar decorat prin incizii fine realizatecu rotiţa, dispuse atât pe 90% din suprafaţa buzei, cât şi pe fund, în interior.

Diametrele acestor vase sunt cuprinse în parametri identici sau apropiaţi (13–14,5 cm),pasta din care au fost confecţionate este de foarte bună calitate, în diferite nuanţe deroşu, cu un firnis aderent, strălucitor, prezent pe întreaga suprafaţă. O singură piesă

( 65 l XXXVII) l f l f d



este imitaţie terra nigra (nr. 165, pl. XXXVII), calitatea pastei şi a firnisului fiind ca a celorlalte piese analizate. Analogiile acestora se găsesc printre imitaţiile produse înatelierul de la Poetovio şi găsite în necropola vestică a acestui sit67, precum şi la Gomolava 68. În Dacia nu am găsit analogii pe siturile cunoscute.

O altă grupă a vaselor care imită forma Drag. 35 = Consp. 43 este constituită din trei exemplare – nr. 165, 167–168, pl. XXXVII, care sunt şi cel mai bine conser-vate. Nu le putem încadra expres într-una dintre variantele specifice formei Drag. 35= Consp. 43, ele păstrând, în linii mari, trăsăturile specifice acesteia, cu unele modifi-cări. Astfel, buza este mai puţin răsfrântă şi îngroşată, nu prezintă canelură internă.Inelul de fund al unuia dintre exemplare (nr. 165) şi-a pierdut total din înălţarea caracteristică, el fiind aproape plat. Şi aceste piese, ca şi în cazul precedentelor anali-zate, au diametre apropiate, cuprinse între 10–12 cm, iar înălţimea exemplarelorîntregi este de 4–4,7 cm. Se remarcă aceeaşi calitate bună a pastei şi a firnisului, unuldintre vase fiind o imitaţie terra nigra (nr. 165, pl. XXXVII). Analogiile întâlnite aufost produse în atelierul ceramic de la Wetterau în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.69 sau în cel de la Pavlikeni, în intervalul Traian – Marcus Aurelius70.

Exemplarul ultim pe care l-am încadrat în această grupă – nr. 164, pl. XXXVII

– este cel mai îndepărtat de prototipul iniţial. Probabil reprezintă o adaptare locală a tipului Consp. 43.3.1, care în locul buzei drepte şi cu marginea răsfrântă are gura uşor

fost confecţionate încă din perioada traianică a aşezării, ele fiind incluse în repertoriulde forme al meşterilor locali. Producerea lor a continuat pe tot parcursul primei jumă-tăţi a secolului al II-lea (vezi tabelul 5). Din datele pe care le deţinem, se pare că atelierele locale nu au continuat reproducerea acestui tip în perioada antonină, deşiatât el, cât şi farfuria Drag. 36 au fost printre formele tardo-italice preferate (judecânddupă frecvenţa imitării lor, atât în producerea de sigillate locale, cât şi în cazul veseleide uz comun). Fabricarea farfuriilor Drag. 39 continuă pe tot parcursul secolului alII-lea (vezi mai jos), ceea ce indică persistenţa şi a formei Drag. 35 probabil peîntreaga perioada a secolului al II-lea p. Chr., ştiut fiind faptul că ele constituiauîmpreună servicii de masă.

Referitor la confecţionarea unora dintre exemplarele discutate ca imitaţii de

terra nigra , acest fapt nu este neobişnuit. În atelierele şi pe siturile din Pannonia Inferior acest lucru se întâmplă frecvent71, în timp ce la Augst, sigillatele locale deacest tip au fost realizate numai ca imitaţii de terra nigra 72. Olga Brukner considera

f i l il h i d d î d fii d i



preferinţa olarilor autohtoni de a produce vase în acest mod ca fiind o continuare a tradiţiilor din perioada La Tène târzie, tehnica fiind aplicată atât pe formele celticecare s-au dezvoltat în epoca romană, cât şi pe vesela inspirată de repertoriul clasic alceramicii terra sigillata . Totodată, autoarea consideră această modalitate de producere

ca fiind influenţată de vasele elenistice târzii şi de intenţia de a imita vesela de metal73.În cazul siturilor din Elveţia, folosirea modului de ardere reductant în imitarea formelor terra sigillata este socotită de tradiţie indigenă, angoba sau firnisul aplicatvaselor respective reprezentând influenţa mediteraneană care s-a manifestat odată cucucerirea romană 74. În ceea ce priveşte Dacia, este posibil ca producerea vaselor întehnicile II şi III (vezi mai sus) să reprezinte o continuare a tradiţiilor anterioare alemeşterilor daci, care au realizat ceramică de lux de culoare gri, cu angobă sau firnis.Cu siguranţă acest fapt depindea atât de cunoştinţele tehnice ale olarilor locali, cât şide preferinţele clientelei căreia erau destinate.

Drag. 36 = Consp. 39 – catinus , nr. 173–174, pl. XXXVIII; nr. 175–177,pl. XXXIX. Formă care are la bază acelaşi prototip italic. A fost produsă în aceleaşiateliere şi în aceeaşi perioadă cu Drag. 35 = Consp. 43, cu care constituia serviciul A de sigillate tardo-padane, respectiv sud-gallice. Ca şi în cazul imitaţiilor precedente,

există diferenţe în modul de realizare al formei Drag. 36. Astfel, o primă grupă oconstituie farfuriile care se apropie de varianta Consp. 39.1.1 – nr. 176–177, pl. XXXIX.

în catalog). În Dacia, imitaţii ale acestei variante la Romula 75, Buciumi76, eventualPorolissum77.

O altă piesă – nr. 173, pl. XXXVIII – imită destul de bine varianta Consp.39.1.2, cu excepţia canelurii interioare. Pasta din care a fost confecţionată este fină,firnisul este aderent, strălucitor, în exterior fiind prezent numai pe trei sferturi dinsuprafaţa vasului. Analogii numeroase ale acestei variante se întâlnesc în cimitirul ves-tic de la Poetovio78, precum şi în centrul ceramic de la Pavlikeni79.

Celelalte două exemplare – nr. 174–175, pl. XXXIX – sunt imitaţii ale varian-tei Consp. 39.1.3. Primul dintre ele are spre deosebire de prototip, o pronunţată marcare a diferenţei dintre buză şi corp în interior, iar în exterior, corpul are câteva caneluri fine. În cazul celui de-al doilea vas, buza este mai răsfrântă spre exterior şi

rotunjită la capăt. Este singura piesă dintre farfuriile care imită forma Drag. 39 =Consp. 39 care are un decor realizat cu rotiţa pe fund. Pasta şi firnisul ambelor vaseeste de foarte bună calitate. Analogiile sunt de asemenea numeroase, ele fiind incluseî t l ( i i j )



în catalog (vezi mai jos).Tabelul concordanţelor dintre perioada de producere a formei Drag. 36 şi cea

în care ea a fost imitată la Napoca (vezi tabelul 5) indică faptul că produsele locale auînceput să figureze în repertoriul formal al meşterilor de pe situl analizat începând cu

perioada Traian – Hadrian. Imitaţii ale formei Drag. 36 continuă să fie produse până la sfârşitul secolului al II-lea, chiar dacă prototipul tardo-padan îşi încheie existenţa la mijlocul secolului menţionat. Forma originală a inspirat repertoriul principalelorcentre de producţie care şi-au continuat activitatea după această dată, deci prezenţa încontinuare a vaselor care imită această formă nu este un fapt neobişnuit.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca variantele acestei forme să constituie serviciiîmpreună cu cupele de tip Drag. 35, deocamdată nu au fost identificate recipientecare să fie confecţionate din aceeaşi pastă sau care să aibă acelaşi tip de decor. Înprincipiu, ele erau fabricate în marile ateliere vestice şi erau vândute ca servicii, nu ca exemplare singulare, negustorilor de ceramică (negotiatores ars cretariae ). Probabil că olarii locali procedau în acelaşi mod cu produsele lor, deci nu excludem posibilitatea ca formele respective să fi constituit servicii de masă.

Drag. 37 – paropsis – nr. 178–179, pl. XXXIX; 180–182, pl. XL; 183–185,

pl. XLI). Constituie una dintre cele mai frecvente forme, care a fost preferată de meşteriiolari de la Napoca atât pentru producerea sigillatelor cu decor în relief (vezi mai sus) sau

majoritatea centrelor de producere a sigillatelor. Forma este foarte frecventă de aseme-nea printre sigillatele locale realizate în atelierele provinciale, atât printre vasele cu decorîn relief, cât şi printre sigillatele lise83. În cazul Britanniei, forma respectivă este folosită pentru producerea ceramicii decorate prin ştampilare, cu ajutorul rotiţei sau în tehnica barbotinei, din perioada flaviană timpurie până la sfârşitul secolului al IV-lea p. Chr.84.

Bolurile Drag. 37 de la Napoca sunt cópii sau imitaţii mai mult sau mai puţinfidele ale formei în cauză. Dintre ele, vasele cu nr. 184 şi 185, pl. XLI sunt cele maiapropiate de model, ele respectând atât marcarea buzei, cât şi delimitarea celor două zone ale corpului pe care, în cazul bolurilor decorate în tipare, se diferenţiază spaţiulornamentat de cel fără decor. În cazul exemplarelor noastre, chiar dacă nu există decorpe suprafaţa lor exterioară, această delimitare a fost respectată. Pentru celelalte

recipiente de acest tip, înregistrăm diferenţe în ceea ce priveşte modul de confecţio-nare al buzei, ca şi adâncimi mai mari sau mai mici ale corpului. De exemplu, piesa cunr. 183, pl. XLI se caracterizează prin îngustarea diametrului gurii şi creşterea vădită a înălţimii pereţilor implicit a adâncimii recipientului Trei vase au decor cu rotiţa



înălţimii pereţilor, implicit a adâncimii recipientului. Trei vase au decor cu rotiţa realizat pe fund, în interior – nr. 178, pl. XXXIX; nr. 180, 182, pl. XL. Diametrelepieselor incluse în această categorie pot fi divizate în două grupe: una reprezentândboluri de mai mici dimensiuni, cu deschiderea gurii cuprinsă între 14–18 cm (patru

exemplare) şi alta cu recipiente de dimensiuni mai mari decât precedentele, cu valoriale diametrului buzei cuprinsă între 20–26 cm (patru piese).Pasta din care au fost confecţionate bolurile Drag. 37 este de bună calitate,

colorată în diferite tonuri de roşu (vezi catalogul), prezintă firnis strălucitor, aderentpe întreaga suprafaţa a vasului sau numai pe trei sferturi din suprafaţa exterioară.Consemnăm şi realizarea a două vase ca imitaţii de terra nigra (nr. 183, respectiv 185,pl. XLI).

Din punct de vedere cronologic, pare că forma Drag. 37 începe să fie produsă la Napoca din faza traianică a aşezării. Pe tot parcursul secolului al II-lea p. Chr., bolu-rile Drag. 37 sunt fabricate atât ca recipiente încadrate în categoria ceramicii fine, câtşi în cadrul vaselor de uz comun, aşa cum am menţionat mai sus. Faptul că nu avematestate sigillate lise de acest tip produse în secolul al III-lea p. Chr. se datorează probabil carenţelor cercetării arheologice ale sitului şi nu unei situaţii reale, forma fiind produsă pe alte situri din Dacia pe întreaga perioadă a stăpânirii romane. La Napoca , ceramica ştampilată continuă să fie produsă pe vase Drag. 37 până în a doua jumătate a secolului al III lea

Drag. 40 – acetabulum, nr. 186–187, pl. XLI. Cupă care îşi are originea înprototipurile arretine Loeschcke tipul 6 şi 13. Modelele gallice din perioada prefla-viană au profilatura buzei apropiată de a formei Ritterling 8. Forma Drag. 40 începesă fie produsă în atelierele din estul Galliei începând cu a doua jumătate a secolului alII-lea p. Chr. şi până la mijlocul secolului următor. Imitaţiile locale după acest tip decupă sunt mai puţin frecvente.

Cele două exemplare de la Napoca ce ilustrează imitaţiile locale făcute după forma Drag. 40 sunt cópii fidele ale modelului care le-a inspirat. Menţionăm numai omarcare a buzei în cazul piesei cu nr. 186, prin subţierea ei în exterior. Ambele vasesunt întregibile. Pasta din care au fost confecţionate este de bună calitate, cu firnisstrălucitor sau cu o angobă mai închisă la culoare decât pasta, pe întreaga suprafaţă a

vasului. Din păcate, cele două vase provin din săpăturile vechi, fără indicarea contex-tului arheologic. Analogiile ne permit o posibilă încadrare a lor celei de-a doua jumă-tăţi a secolului al II-lea p. Chr. Piese similare s-au descoperit pe siturile din Pannonia Inferior sau din Elveţia (vezi în catalog) ca şi la Histria89 în Moesia Inferior



Inferior sau din Elveţia (vezi în catalog), ca şi la Histria , în Moesia Inferior.Drag. 42 – catinus , lanx , nr. 188–190, pl. XLI. Farfurie cu buza elaborată,

având drept caracteristică principală două torţi aplicate, de forma unor ochelari. A fostprodusă începând cu perioada flaviană de atelierele sud-gallice, fiind unul dintre

componentele serviciului D de sigillate90. Forma a fost preluată de atelierele Gallieicentrale, îndeosebi de cele de la Lezoux 91 şi Les-Martres-de-Veyre92 şi produsă până la sfârşitul secolului al II-lea p. Chr. Exemplarele care făceau parte din servicii erau deregulă decorate pe buză în tehnica barbotinei.

Cele trei exemplare de la Napoca sunt imitaţii reuşite ale prototipului, inclusiv prin prezenţa torţilor aplicate specifice, însă nici unul dintre ele nu prezintă decor întehnica barbotinei pe buză. Pasta este de bună calitate, iar în ceea ce priveşte tratarea suprafeţelor, numai una dintre piese are firnis, celelalte două având angobă. Dinpunct de vedere cronologic, avem evidenţe clare privind producerea acestei forme dinperioada traianică a aşezării până către a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.

Analogiile întâlnite la Singidunum atestă producerea acestei forme în atelierele cera-mice de aici pe parcursul secolelor II–III p. Chr.93, în timp ce în centrul de producţie dela Butovo acelaşi lucru se întâmplă numai de la începutul secolului al III-lea p. Chr. 94.

Drag. 44 – paropsis , nr. 191–195, pl. XLII; 196–198, pl. XLIII. Bolul Drag.44 este socotit ca o formă specifică a atelierului de la Rheinzabern, care a fost produsă



Cea de-a doua farfurie de acest tip – nr. 204, pl. XLIV se îndepărtează deprototip prin faptul că are buza orizontală şi canelată, între cele două caneluri fiindrealizat un decor vegetal ce reprezintă probabil lăstari şi frunze. Acest ornament esterealizat prin imprimare, cu ajutorul unei ştampile destul de mari ca să poată decora astfel buza recipientului. Această modalitate de decorare a fost practicată şi pe vaseleterra sigillata , fapt dovedit spre exemplu de sigillatele cu decor în relief ale meşterilorIVLLINVS şi GEMELINVS de la Lezoux. Motivul vegetal respectiv a fost folositîntr-un mod original de IVLLINVS pentru a delimita la partea superioară metope,sprijinindu-se la extremităţi de câte o colonetă şi de o cariatidă, ultimul ornamentfiind plasat la mijlocul metopei respective, pentru a crea un alt spaţiu ce a fost deco-rat118. În cazul lui GEMELINVS, decorul vegetal a fost folosit numai pentru a separa,

pe orizontală, două registre ornamentale119

. Motivul respectiv a fost însă plasat pe pereţiibolurilor Drag. 37. În acelaşi timp, activitatea meşterilor IVLLINVS şi GEMELINVSeste mult mai târzie decât contextul arheologic în care a fost descoperit fragmentul îndiscuţie pentru ca ei să fi exercitat vreo influenţă asupra olarului care a produs vasul nos-



ţ p ţ p ptru120. L-am semnalat însă ca posibilitate de ornamentare, chiar dacă este neobişnuit şinecesita un poanson mare. Altă modalitate de realizare a aceluiaşi tip de ornament o consti-tuie tehnica barbotinei – o farfurie Drag. 36 a fost decorată astfel la Durostorum121.

Cea mai bună analogie pentru exemplarul nostru o constituie o farfurie simi-lară ca formă şi decor, care a fost produsă în cadrul atelierului din castrul auxiliar de la Carnuntum122. Ea a fost considerată ca imitând forme de sigillate sud- şi central-gallice, cu firnis de foarte bună calitate123. Buza recipientului a fost decorată în tehnica barbotinei, cu motive vegetale. Farfurii asemănătoare au fost descoperite în partea occidentală a Imperiului roman la Vindonissa , Strasbourg şi Wetterau124. Exemplaresimilare ca formă, dar cu un aspect mai puţin elegant ca cel al piesei produse la Carnuntum, au fost produse şi în partea orientală a Imperiului, la Aquincum şiButovo125. Datarea formei este asigurată atât de contextul arheologic126, cât şi deprototipul gallic după care s-a inspirat127, respectiv începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr. (tabelul 5).

În ceea ce priveşte exemplarul nostru, deocamdată nu am găsit o analogie cuacelaşi mod de ornamentare în Dacia. Farfuria are firnis şi a fost realizată dintr-o pastă

de foarte bună calitate care sugerează că ar fi putut fi folosită ca tipar pentru produ-cerea unor vase care să aibă decor în relief. Consemnăm unicitatea acestui mod de

Lu Tb – catinus , nr. 206, pl. XLIV. Este o variantă a formei Curle 23, pro-dusă în atelierul de la Boucheporn în perioada Traian – Hadrian128, iar la Rheinzabernîn perioada Hadrian – Antonini129. Exemplarul de la Napoca are buza aproape orizon-tală, corpul uşor carenat şi marcat de o profilatură în exterior, în dreptul diametruluimaxim. Fundul inelar nu este atât de înălţat ca în cazul prototipului. Asemănarea cu

un vas TS de această formă produs în atelierul de la Boucheporn în perioada Traian –Hadrian ar putea determina încadrarea piesei în discuţie în prima jumătate a secoluluial II-lea p. Chr., în lipsa unui context arheologic datat al descoperirii.

Lu Ta' – nr. 207–208, pl. XLIV. Variantă a formei Drag. 32 (vezi mai sus),cu perioadă de producţie târzie, începând cu domnia lui Marcus Aurelius până cătremijlocul secolului al III-lea p. Chr.130 Din punct de vedere cronologic există o deplină

concordanţă între perioada în care au fost produse sigillatele veritabile şi imitaţiileacestora de la Napoca (vezi tabelul 5). Analogii se întâlnesc pe situl de la Singidunum131.

Lu Tl' – catinus , nr. 209, pl. XLIV. Variantă a formei Drag. 36 (vezi mai sus



prezentarea generală a formei de bază). Piesa produsă la Napoca se deosebeşte deprototipul după care s-a inspirat numai prin înălţimea mică a inelului de la bază.Cronologic, perioada în care s-a produs vasul la Napoca concordă mai degrabă cu cea

a formei de bază decât cu a acestei variante mai târzii, a cărei fabricare începe la Rheinzabern cel mai de vreme de la 140 p. Chr. (tabelul 5).Ritterling 8 – acetabulum, nr. 210–211, pl. XLV. Formă care a avut la bază

prototipuri arretine şi care a avut o iniţial o perioadă timpurie de producţie(augusteană, respectiv claudiană)132, forma respectivă intrând apoi în repertoriul for-mal al atelierelor sud-gallice (grupul de la Montans133, cel de la La Graufesenque134),ca şi în cel al centrelor din Gallia centrală 135, pentru centrul de producţie de la Lezoux

fiind considerată ca o formă de sigillata lisă specifică secolului I p. Chr. Continuarea acestei forme se va produce pe parcursul secolului al II-lea p. Chr. prin intermediulbolurilor Drag. 40.

Exemplarul cu nr. 210 din catalogul nostru este o variantă mai îndepărtată a formei Ritterling 8, cu buza mult curbată spre interior şi îngroşată la capăt, corpul maibombat datorită înclinării buzei. Cronologic, intervalul în care vasul respectiv fostrealizat de atelierele de la Napoca se încadrează în perioada Hadrian – Antoninus Pius.

Piese similare au fost produse în atelierele de la Wetterau în prima jumătate a secolu-lui al II lea p Chr 136 precum şi la Si i unde forma respecti ă a fost imitată în

Ritterling 12 – mortarium/bol, nr. 212, pl. XLV. Formă timpurie de terra sigillata de tip mortarium, care a fost produsă în atelierele Galliei sudice din perioada claudiană până către sfârşitul secolului I p. Chr. (sfârşitul perioadei flaviene)138.Singurul exemplar de acest tip imitat la Napoca este o copie de bună calitate a modelului, însă cu o perioadă de producţie mult mai târzie decât a prototipului (vezitabelul 5). Nu este exclus ca imitarea acestuia să se fi produs după forma Curle 11,care continuă în secolul al II-lea p. Chr. tipul de mortarium-bol Ritterling 12. Piesesimilare au fost produse în atelierul de la Singidunum în secolul al II-lea şi la începutulsecolului al III-lea p. Chr.139, iar în Dacia cunoaştem analogii la Porolissum140, Potaissa 141, Cristeşti142, cu datare generală pentru epoca romană.

Curle 11 – mortarium/bol, nr. 213–218, pl. XLVI. Formă care a continuat

tipul Ritterling 12 din perioada flaviană până la mijlocul secolului al II-lea p. Chr.,având ca centre de producţie atelierele sud-gallice143, pe cele din centrul Galliei144 şiunele din Gallia de est145.

Este una dintre formele foarte răspândite pe situl de la Napoca (vezi diagrama



Este una dintre formele foarte răspândite pe situl de la Napoca (vezi diagrama 7), cu respectarea trăsăturilor morfologice specifice prototipului, cu unele variaţii alebuzei sau gulerului. Din punct de vedere cronologic, intervalul sigur în care acestevase au fost produse de atelierele locale cuprinde prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr. (Traian – Antoninus Pius). Datarea generală a majorităţii recipienteloranalizate lasă însă loc presupunerii că au fost produse şi după această dată (vezi tabelul5). Menţionăm pasta de bună calitate din care au fost confecţionate vasele respective,din cele şase exemplare jumătate fiind imitaţii de terra nigra (nr. 214–216).

Analogiile sunt frecvente, în provinciile vestice ale Imperiului roman această formă fiind imitată pe multe situri, precum Heidelberg 146, Colonia Ulpia Traiana 147,

Aventicum148

, Augst149

în intervalul cuprins între sfârşitul secolului I şi prima jumătatea secolului al II-lea p. Chr. (vezi în catalog datările analogiilor pentru fiecare piesă înparte). Forma Curle 11 a fost reprodusă şi în atelierele din Dacia, îndeosebi din zona intracarpatică: Porolissum150, Romita 151, Cristeşti152.

138 Martin 1986 , p. 68, fig. 3; Vernhet 1986 , p. 100, fig. 2.139 Nikolić-Đorđić 2000 , p. 34, tipul I/38. 140 Gudea 1989 , p. 490, pl. LXXIII/3, datat însă în secolul al III-lea p. Chr.141 Cătinaş 1980 p 108 fig 20/1

Déch. 68 – cupă, nr. 219–220, pl. XLVII. Vas de mari dimensiuni, care figu-rează printre formele de sigillate cu decor în relief sau cu ornamentaţie combinată,realizată în tipar şi cu rotiţa 153. Este întâlnită în repertoriul sigillatelor decorate de la Lezoux, produse în secolul al II-lea p. Chr.154, forma continuând să fie fabricată şi la începutul secolului al III-lea p. Chr.155 în alte centre de producţie, fără să fi fost foarte

frecventă. De aceea imitaţiile locale sunt rare, fiind dificilă găsirea de analogii.Cele două exemplare fragmentare de acest tip de la Napoca prezintă unele

diferenţe în ceea ce priveşte realizarea buzei – profilată de o canelură în unul dincazuri (nr. 219), dreaptă şi mai puţin răsfrântă în cel de-al doilea (nr. 220), însă suntuşor încadrabile formei Déch. 68. Din păcate, starea fragmentară a vaselor respectivenu ne permite să ştim dacă ele au avut decor, cel puţin cu rotiţa. Din punct de vedere

cronologic, piesele în discuţie nu au avut contexte stratigrafice datate, de aceea nu amputut opera cu o perioadă de producţie mai precisă a lor (vezi tabelul 5). Nu amîntâlnit analogii printre imitaţiile de sigillate produse în alte provincii sau în Dacia.

Déch. 72 – nr. 221–223, pl. XLVII. Cupă de dimensiuni mari care, ca şi



forma precedentă, a figurat în repertoriul sigillatelor cu decor în relief, dar cu marevarietate de moduri de ornamentare: decoruri în tipar, prin excizare (tehnica „cutglass”), incizare cu rotiţa, barbotinare, prin aplicarea de ornamente în relief 156 etc.

Figurează în repertoriul sigillatelor de la Lezoux în secolul al II-lea p. Chr. şi varianteale ei au continuat să fie produse la revigorarea producţiei de aici în secolului al IV-lea 157. Atelierele de la Martres-de-Veyre158, dar îndeosebi cele din Galllia estică 159 auprodus astfel de vase în secolul al II-lea p. Chr., dar mai ales din a doua lui jumătateşi în prima jumătate a secolului al III-lea 160. Foarte renumite sunt vasele Déch. 72 –cu variantele Lu Vsb,Vsd, Vse – produse la Rheinzabern în perioada menţionată ante-

rior şi decorate prin excizare şi în tehnica barbotinei

161

. Forma figurează de asemenea şi în repertoriul sigillatelor de la Westerndorf pentru aceeaşi perioadă cronologică.Dată fiind frecvenţa mare a acestui tip de vas printre sigillatele veritabile,

reproducerea lui de către olarii de la Napoca este de înţeles. Cele două exemplaredatate sunt cópii de bună calitate ale prototipului (nr. 221–222), cel de-al treilea remarcându-se printr-o îngroşare a buzei şi prin îngustarea deschiderii gurii (nr. 223).Nici unul dintre vase nu prezintă decor, însă acest fapt este întâlnit şi printre sigillatele

veritabile162. Din punct de vedere cronologic, avem atestată deocamdată o producţietimpurie a formei Déch 72 (prima jumătate a secolului al II-lea p Chr ), probabil sub

p. Chr., să fi fost fabricată în continuare la Napoca . În privinţa analogiilor, exemplaresimilare au fost descoperite în Colonia Ulpia Traiana 163, cu datare în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.

c. ConcluziiLa finalul acestui capitol, prezentăm următoarele rezultate obţine după

studierea sigillatelor locale:1. Sigillatele locale cu decor în relief. Se constată producerea locală a

sigillatelor cu decor în relief la Napoca , acest fapt fiind documentat deocamdată dedescoperirea a cinci fragmente de vase şi a unui sigillum pentru decorarea tiparelor de

sigillate. Repertoriul formal cuprinde până acum boluri Drag. 37 şi farfuria de tipDrag. 39 (?), iar cel ornamental se individualizează prin prezenţa unui tip de ovă fără bastonaşe. Motivele animaliere, cu excepţia celui de pe poansonul amintit mai sus,care reprezintă un leu în alergare spre dreapta, sunt fragmentare şi ele denotă posibila



influenţă a atelierelor central-gallice. Pasta şi firnisul din care au fost confecţionatesunt relativ de bună calitate. Din punct de vedere cronologic, avem atestarea sigură a producerii lor din faza a II-a a aşezării de la Napoca (Traian – Hadrian) – inclusiv

poansonul a fost descoperit din nivel corespunzând acestei perioade – şi până la mijlo-cul, respectiv primul deceniu al celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr.(Hadrian – Antoninus Pius) (pl. CVII–CVIII). În acest stadiu al cercetărilor este greude spus dacă meşterii olari de la Napoca nu mai produc sigillate cu decor în relief înfavoarea fabricării ceramicii ştampilate, care a înregistrat un avânt deosebit tocmai dinperioada Hadrian – Antoninus Pius. Totodată, sigillatele lise locale continuă să fieproduse de atelierele de la Napoca pe toată durata secolului al II-lea şi la începutulsecolului următor, deci absenţa sigillatelor locale cu decor în relief este cu atât maiparticulară cu cât tehnologia este în continuare cunoscută şi practicată. Această situaţie credem că se datorează stadiului cercetărilor arheologice şi mai ales alpublicării materialelor provenite din săpăturile arheologice desfăşurate în ultimele treidecenii. Pe de altă parte, ca şi în cazul sigillatelor de import, unde procentul desigillate lise este superior celui de vase cu decor în relief (situaţie unică în acest sens

printre siturile din Dacia), probabil că locuitorii oraşului roman le preferau, fapt decare au ţinut seama şi meşterii olari în realizarea de produse locale. În orice caz,



1 9 0

2 0 0

2 1 0

2 2 0

2 3 0

2 4 0

2 5 0

2 6 0

2 7 0

2 8 0

S - u r i l o r l o c a l e

o r o r i g i n a l e ş i a

c e l o r l o c a l e .



?

1 0 6

6 0

7 0

8 0

9 0

1 0 0 1 1 0

1 2 0

1 3 0 1 4 0 1 5 0

1 6 0

1 7 0 1 8 0

a d a d e p r o d u c ţ i e a T S - u r i l o r o r i g i n a

l e

P e r i o a d a d e p

r o d u c ţ i e a T S

T a b e l 5 .

T a b l o u c o m p a r a t i v p r i v i n d p e r i o a d a d e p r o d u c ţ i e a T S - u r i l o

1 0 6

1 0 6

e .



D i a g r a m a 7 . F r e c v e n ţ a f o r m e l o r s i g i l l a t e l o r l o c a l e

Diagrama 8. Situaţia de ansamblu a ceramicii terra sigillata (importuri, producţie locală).



Diagrama 9. Raportul dintre sigillatele de import şi cele locale.



m. 649, pl. 146, m. 651, pl. 147: 5, imitaţii locale datate în perioada flaviană, cu posibilă extindere înprima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.; imitaţii ale aceluiaţi tip şi în atelierul de la Pavlikeni –Sultov 1985 , p. 63, farfurie tipul 3, pl. XXVI/5, produse începând cu mijlocul secolului al II-lea p. Chr.;inedit; MNIT; V. 48 487.

174. Farfurie Drag. 36 = Consp. 39.1.3. Pl. XXXVIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 22 cm;pasta de tip O1b4a; firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8 red) pe ambele feţe, strălucitor îndeosebi în

interior; decor: trei caneluri fine în exterior, către baza vasului; imită farfuria Drag. 36 = Consp. 391.3.(tipul A 2) din serviciul A de sigillate tardo-padane – Conspectus , p. 50, fig. 1; Napoca , str. V. Deleu, S 5,faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus. Analogii: Kronberger 1997 , nr. 79, pl. 9,exemplar marmorat însă, provenit din castrul auxiliar de la Carnuntum şi datat la sfârşitul sec. I şi până în 160/170 p. Chr; imitaţii locale produse în atelierul de la Pavlikeni începând cu mijlocul secolului alII-lea – Sultov 1985 , p. 64, farfurie de tip 4b, pl. XXVII/1; exemplar similar produs şi în atelierul de la Durostorum – Muşeţeanu 1992 , p. 68, străchini tipul 1, nr. 88, pl. 13, datate în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.; inedit; MNIT; V. 47 581.

175. Farfurie Drag. 36 = Consp. 39.1.3. Pl. XXXIX; formă întregibilă; d. g. = 22 cm; d. f.= 10 cm; h = 3 cm; pasta: O1b4b; firnis roşu deschis (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red), strălucitor îninterior, pe 3/4 din suprafaţă, inegal distribuit în exterior; decor incizat cu rotiţa pe fund, în interior.Constă din cinci rânduri concentrice de incizii dispuse radial; imită farfuria Drag. 36 = Consp. 39(tipul A 2) din serviciul A de sigillate tardo-padane – Conspectus , p. 50, fig. 1; Napoca , str. V. Deleu,sondaj I 1995 faza a III a de lemn; Hadrian Antoninus Pius Analogii: Istenič 1999 tipul ITS 10 2



sondaj I, 1995, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius. Analogii: Istenič 1999 , tipul ITS 10.2,p. 99, fig. 85, m. 608, pl. 131:1 – tip de imitaţie din cimitirul vestic de la Poetovio, datată din perioada flaviană târzie până în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.; imitaţii locale produse şi în atelierul

de la Pavlikeni, începând cu mijlocul secolului al II-lea – Sultov 1985 , p. 63–64, farfurie tipul 4,pl. XXVII/3; inedit; MNIT; V. 47 487.176. Farfurie Drag. 36 = Consp. 39.1.1, imitaţie terra nigra . Pl. XXXIX; formă aproximativ

întregibilă; d. g. = 24 cm; pastă de tip R2b5, de culoare maroniu-roşcată (Munsell 2,5 YR, 4/3 reddishbrown); firnis negru, uşor strălucitor în interior, în exterior prezent numai pe 3/4 din suprafaţa corpu-lui; imită farfuria Drag. 36 = Consp. 39 (tipul A 2) din serviciul A de sigillate tardo-padane –Conspectus , p. 50, fig. 1; Napoca , str. V. Deleu, B 2, sub arsură, faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian.

Analogii: Istenič 1999 , tipul ITS 10.1.2, p. 97, fig. 85, m. 551, pl. 115:3, m. 605, pl. 131:6 – tip de

imitaţie de TS, datat din perioada flaviană până la începutul secolului al II-lea p. Chr., după evidenţeledin acelaşi cimitir vestic de la Poetovio; imitaţie similară produsă şi la Gomolava – Brukner 1971, p. 50,pl. III/5, datată în secolele I–II p. Chr., precum şi în atelierul de la Pavlikeni, începând cu mijloculsecolului al II-lea – Sultov 1985 , p. 64, farfurie tipul 4c, pl. XXVII/3; inedit; MNIT; V. 48 278.

177. Farfurie de mari dimensiuni, aprox. de tip Drag. 36 = Consp. 39.1.1. Pl. XXXIX; frag-ment de buză şi corp; d. g. = 40 cm; pasta O1c5a; firnis roşu deschis (Munsell 2,5 YR, 6/8 light) peambele feţe; caneluri pronunţate în exterior; Napoca , str. V. Deleu, 1994, S 5, faza a II-a de lemn;Traian – Hadrian. Analogii: posibil ca în cazul exemplarului precedent, ca formă, însă dimensiunile

sunt foarte mari în comparaţie cu ale prototipului tardo-italic după care s-a inspirat; formă componentă a serviciului A de sigillate tardo padane (tipul A 2) Conspectus p 50 fig 1 O bună analogie la

180. Bol Drag. 37. Pl. XL; păstrat în proporţie de 60%; d. g. = 26 cm; d. f. = 12 cm; h. = 9 cm;pasta de tip O2b1a; firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), strălucitor, uşor exfoliat; uniform în interior,prezent numai pe 3/4 din surprafaţa corpului în exterior; decor: incizat cu rotiţa, pe fund, în interior.Constă dintr-un şir continuu de linii oblice, un altul parţial deasupra acestuia şi un altul similar îninteriorul acestuia; Napoca , str. V. Deleu, S 3, 1994; faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian. Analogii: posibil ca la exemplarul precedent, piesa în discuţie fiind însă de dimensiuni mai mari şi cu decorul cu

rotiţa pe fund, nu pe pereţii vasului; inedit; MNIT; V. 47 468.181. Bol Drag. 37. Pl. XL; vasul păstrat în proporţie de 30%; d. g. = 18 cm; pasta de tipO1b1a, de culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/6 reddish yellow); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8red), strălucitor, uşor exfoliat; uniform în interior, prezent numai pe 3/4 din suprafaţa corpului în exte-rior; Napoca , str. V. Deleu, caroul B 1, faza I de lemn; Traian. Analogii: imitaţie similară la Sirmium – Brukner 1981, bol tipul 2, p. 89–90, pl. 70/12, însă cu două caneluri în interior şi cu decor cu rotiţa înexterior, pe pereţi, datat în secolele II–IV p. Chr.; inedit; MNIT; V. 48 447.

182. Bol Drag. 37. Pl. XL; s-a păstrat 35% din vas; d. g. = 25 cm; pasta de tip O1c5a, de

culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis roşu deschis, ca şi pasta, pe anumiteporţiuni maroniu-roşcat; strălucitor pe ambele feţe; distribuit relativ uniform în interior, numai pe 3/4din suprafaţa corpului în exterior; decor incizat cu rotiţa, în interior, pe fund. Constă din două cercuriconcentrice continue, alcătuite din linii mari, uşor oblice, dispuse radial, deasupra cărora se află începu-tul unui alt cerc; Napoca , str. V. Deleu, S 3, 1994; faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian; inedit;MNIT; V 47 467



MNIT; V. 47 467.183. Bol apropiat de forma Drag. 37, imitaţie terra nigra . Pl. XLI; s-au păstrat trei fragmente

de buză, corp şi fund inelar; d. g. = 14 cm; d. f. = 8 cm; h. = 13,2 cm; pasta de tip R1b3a, de culoare

gri-albăstruie (Munsell Color Chart 2 for Gley, 5 B, 5/1 bluish gray); firnis gri (Munsell Color Chart 1for Gley, N 5/ gray), strălucitor, pe ambele feţe; se remarcă prin înălţimea mare a pereţilor, careaproape este egală cu diametrul gurii, fiind o variantă mai îndepărtată de prototip; Napoca , Piaţa Libertăţii (Unirii), 1948, fără context arheologic; după contextul arheologic – generală, secolele II–IIIp. Chr. Analogii: imitaţie similară probabilă la Sirmium – Brukner 1981, boluri de tip 16, p. 90, pl.74/62, dată ca variantă a formei Drag. 33/46 şi datată în secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT;VI. 2340, V. 10 916 = 2680, 2709.

184. Bol Drag. 37. Pl. XLI; fragment de buză şi corp; d. g. = 16 cm; pasta de tip O1c5a; firnis

maroniu-roşcat închis (Munsell 5 YR, 3/2 dark reddish brown), strălucitor în exterior; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1948, –2,70–2,90 m; datare generală, după contextul arheologic. Analogii: imitaţiesimilară la Sirmium – Brukner 1981, boluri de tip 3, pl. 69/7, cu încadrarea cronologică în secoleleII–III p. Chr., ca şi un exemplar de Singidunum – la Nikolić-Đorđić 2000 , p. 33, tipul I/33; inedit;MNIT; V. 11 923 = IN 3722.

185. Bol Drag. 37 imitaţie terra nigra . Pl. XLI; fragment de buză şi corp; d. g. = 20 cm; pasta de tip R1b3a, de culoare gri închisă (Munsell Clor Chart 1 for Gley N 4/ dark gray); firnis de aceeaşiculoare cu pasta, strălucitor în exterior; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1948, fără precizarea contextului desco-

peririi; datare: generală – secolele II–III p. Chr., după contextul arheologic. Analogii: imitaţie similară la Sirmium Brukner 1981 boluri de tip 3 pl 70/16 datat în aceeaşi perioadă ca exemplarul precedent



196. Bol Drag. 44, imitaţie terra nigra . Pl. XLIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 21 cm;pasta de tip R1b3a, de culoare gri-albăstruie (Munsell Color Chart 2 for Gley, 5 B, 5/1 bluish gray);firnis negru, strălucitor, de bună calitate, pe ambele feţe; Napoca , Palatul Telefoanelor, 1951, S I,–3,30–3,80 m; datare: generală, secolele II–III p. Chr., după contextul arheologic; după analogii –150–200/250 p. Chr. Analogii: imitaţie terra nigra similară la Aventicum – Castella , Meylan-Krause 1994 , p. 49, tipul 136/3, cu datarea cuprinsă între 150–200/250 p. Chr. inedit; MNIT; V. 16 287.

197. Bol Drag. 44, imitaţie terra nigra . Pl. XLIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 24 cm;pasta de tip R2c5a, de culoare gri-albăstruie (Munsell Color Chart 2 for Gley, 5 B, 5/1 bluish gray);firnis gri închis (Munsell Color Chart 1 for Gley N 4/ dark gray), strălucitor în interior, prezent numaipe 3/4 din suprafaţă în exterior; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1944, groapă, –4,00–4,50 m; datare: generală, secolele II–III p. Chr., după contextul arheologic. Analogii: imitaţie similară la Sirmium – Brukner 1981, p. 89, bol de tip 11, pl. 73/53; imitarea formei s-a produs între secolele I–III p. Chr.;inedit; MNIT; V. 5436 = IN 3467.

198. Bol Drag. 44, imitaţie terra nigra . Pl. XLIII; păstrat în proporţie de 30%; d. g. = 32 cm;

pasta de tip R2c5a; firnis negru, strălucitor, pe ambele feţe; exemplar de dimensiuni mari; Napoca P-ţa Libertăţii (Unirii), 1944, colţul sud-vestic, fără precizarea condiţiilor descoperirii; datare: generală,secolele II–III p. Chr., după contextul arheologic. Analogii: ca la exemplarul cu nr. 44 din catalogulnostru; inedit; V. 16 229 a–b.

CURLE 15f / l l ( l 4) l f b l



199. Farfurie/cupă miniaturală Curle 15 (Ritterling 14). Pl. XLIII; formă întregibilă , păstrată în proporţie de 80%; d. g. = 12 cm; d. f. = 6 cm; h. = 3,5 cm; pasta de tip O2b1a, de culoare maroniu-

gălbui deschisă (Munsell 10 R, 6/4 light yellowish brown); firnis maroniu pal (Munsell 10 YR, 5/3 palebrown), aproape şters, pe ambele feţe; imită forma D 1 = Consp. 45. 2.1 din serviciul D de sigillatetardo-padane cf. Conspectus , p. 50, fig. 1; Napoca , str. V. Deleu, faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian.

Analogii: imitaţie similară produsă în atelierele de la Pavlikeni şi Butovo – Sultov 1985 , p. 64, farfurietipul 5, pl. XXVII/4, produsă în atelierele ceramice amintite începând cu mijlocul secolului al II-lea p. Chr.; inedit; MNIT; V. 48 264.

200. Farfurie Curle 15. Pl. XLIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 16 cm; pasta de tipO1d7a; firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/6 red), strălucitor, pe ambele feţe; imită forma D 1 = Consp.45. 2.1 din serviciul D de sigillate tardo-padane – vezi Conspectus , p. 50, fig. 1; Napoca , PiaţaLibertăţii(Unirii), 1944, colţul sud-vestic, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr. Analogii: la Singidunum– Nikolić-Đorđić 2000 , p. 63, tipul I/125, a doua jumătate a secolului al III-lea (?); inedit; MNIT; f.n.i.

201. Farfurie Curle 15. Pl. XLIII; formă întregibilă; d. g. = 24 cm; d. f. = 6,5 cm; h = 4 cm;pasta de tip O1c5a, de culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/6 red; angobă roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red),uniform distribuită în interior, în exterior prelinsă către baza vasului, fără a constitui însă un decor rea-lizat intenţionat; imită forma Curle 15 prezentă în serviciul C al sigillatelor sud-gallice din perioada flaviană – Vernhet 1986 , p. 99, fig. 3; Napoca , str. V. Deleu, faza a III-a de lemn; Hadrian – AntoninusPius. Analogii: pentru încadrarea formei – Oswald , Pryce 1984 , p. 140, pl. LVI/11, exemplar datat înperioada antonină; un prototip apropiat la Lavoye – Mitard 1986 , fig. 3/3, formă produsă în secolul al

l Ch d T 64

maroniu-roşcat (Munsell 5 YR, 4/6 yellowish red), mat, uniform distribuit în interior şi numai pe 3/4din suprafaţă în exterior; decor realizat prin imprimarea, pe buză, a unor motive vegetale (vrejuri şifrunze); imită forma Hermet 28 din serviciul B de sigillate sud-gallice, care are însă decor în tehnica barbotinei pe buză – Vernhet 1986 , p. 99, fig. 3; Napoca , str. V. Deleu, S VII, fântână, faza a II-a delemn; Traian – Hadrian. Analogii: Gassner , Jilek , Sauer 1997 , p. 200–201, 212–214, catalog nr. 27,

Abb. 22, 40, cu toate trimiterile bibliografice la analogiile găsite; vezi şi în comentariile asupra formei şi

decorului în text; Muşeţeanu 1992 , p. 68, nr. 87, pl. 12, farfurie care imită forma Drag. 36, decorulfiind aproximativ similar, dar realizat în tehnica barbotinei; inedit; MNIT; V. 49 473.205. Farfurie Curle 23, imitaţie terra nigra . Pl. XLIV; păstrat în proporţie de 30%; d. g.

= 30 cm; pasta de tip R1b3a, de culoare gri (Munsell Color Chart 1 for Gley, N 5/ gray); firnis negru,strălucitor, pe ambele feţe; Napoca , str. V. Deleu, caroul D 4, –1,50–2,00 m; faza I de piatră; Marcus

Aurelius – Septimius Severus. Analogii: pentru încadrarea formei vezi Oswald , Pryce 1984 , p. 145,pl. LIX/4, cu un posibil prototip datat în perioada Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 49 473.

LU TB 206. Farfurie Lu Tb. Pl. XLIV; păstrată în proporţie de 50%; d. g. = 20 cm; d. f. = 6 cm;h. = 3,7 cm; pasta: O2c5a; firnis roşu închis (Munsell 2,5 YR, 4/6 red), strălucitor, pe ambele feţe;Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1944, colţul sud-vestic; fără precizarea condiţiilor descoperirii; datare: după contextul arheologic – secolele II–III p. Chr.; după analogii – posibil în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr. Analogii: pentru încadrarea formei şi posibilul prototip după care s-a realizat

ld 4



imitaţia – vezi Oswald , Pryce 1984 , p. 145, pl. LIX/2; prototip mai apropiat Lu Tb, produs în atelierulde la Boucheporn în perioada Traian – Hadrian – Lutz 1986 b, p. 213, fig. 3; inedit; MNIT; V. 16 422.

LU TA'207. Farfurie Lu Ta'(?). Pl. XLIV; s-a păstrat 30% din vas; d. g. = 24 cm; pasta de tip Oc5a,

de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 7/6 light red); firnis de aceeaşi culoare cu pasta, strălucitor,pe ambele feţe; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus;analogii: vezi la exemplarul următor; inedit; MNIT; V. 47 603.

208. Farfurie Lu Ta' (?). Pl. XLIV; s-a păstrat 75% din recipient; d. g. = 24 cm; pasta: O1c5a,de culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 5/6 yellowish red); firnis roşu deschis (Munsell 10 R, 6/8

light red), uşor strălucitor, pe ambele feţe; urme de ardere secundară pe buză; Napoca , P-ţa Muzeului,caroul E, –2,00–2,20 m, din stratul de umplutură din coridor; Severus Alexander. Analogii: imitaţiisimilare la Singidunum, produse în secolul al II-lea şi în prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.,după prototipuri italice importate în secolul I şi prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr. – Nikolić-Đorđić 2000 , p. 100, tipul III/21; inedit; MNIT; f.n.i.

LU TL'209. Farfurie Lu Tl'. Pl. XLIV; s-a păstrat 60% din vas, formă întregibilă; d. g. = 24 cm; d. f.

= 9 cm, h. = 4,7 cm; pasta de tip O1c5a; firnis roşu închis (Munsell 2,5 YR, 4/6 red), uşor strălucitor;Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian. Analogii: pentru încadrarea formei



220. Cupă Déch. 68. Pl. XLVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 17 cm; pasta de tip O1c5a;firnis roşu (Munsell 10 R, 4/8 red), mat; Napoca , săpăturile vechi din 1958 de pe str. Horea nr. 5–11 şistr. 30 Decembrie nr. 9, fără precizarea condiţiilor descoperirii; datare: generală – secolele II–III p. Chr.;inedit; MNIT; V. 14 028.

DÉCH. 72

221. Cupă Déch. 72. Pl. XLVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 12 cm; pasta de tip O1b4b,de culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/8 reddish yellow); firnis maroniu-roşcat (Munsell 2,5 YR,5/4 reddish brown), mat, numai în exterior şi pe buză; Napoca , str. Prahovei nr. 12, 1995, caroul 3, –3,60 madâncime; faza a II-a de lemn; prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.; inedit; MNIT; V. 47 345.

222. Cupă Déch. 72. Pl. XLVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 12 cm; pasta de tip O1c6a,de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red; firnis roşu (Munsell 10 R, 5/8 red), mat,numai în exterior şi pe buză, în interior; Napoca , str. Prahovei nr. 12, caroul 3, –3,60 m adâncime; faza I de lemn; Traian; inedit; V. 47 344.

223. Cupă Déch. 72. Pl. XLVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 11 cm; pasta de tip O1c5a = roşie (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), fină, compactă, cu particule fine de calcit şi mică; firnis de aceeaşiculoare cu pasta, strălucitor, prezent numai în exterior; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1948, fără indi-carea condiţiilor descoperirii; datare generală – secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 11 627 = IN 3802.



75–90/95 p. Chr.17 a fost la Gorsium18, de unde a înfiinţat o filială mai târzie la Aquincum, care a funcţionat între 90/95–135 p. Chr.19. În afară de RESATVS, alţiproducători au fost RESPECTVS, RAVRACVS, MER.., VERVS(?)20 etc.

Cea de-a treia grupă – cea vestică se întinde în Pannonia vestică şi înNoricum, cu ateliere la Poetovio, Savaria , Vindobona , precum şi la Zalalövő (Salla ) şi

la Hosszúggvölgy. A apărut sub influenţa sigillatelor nord-italice21. La rândul ei esteîmpărţită în două subgrupe:a. timpurie, care este produsă din secolul I până la începutul secolului al II-lea

p. Chr. Are drept caracteristici formele de vase emisferice, confecţionate din pastă gri,decorate în interior cu frunze ştampilate;

b. târzie, datată în general în secolul al III-lea p. Chr., care are drept formă caracteristică bolurile Drag. 37, făcute din pastă oranj sau roşie, ştampilate în exteriorcu rozete şi frunze22.

Grupa a patra ar reprezenta-o, după ultimele cercetări, centrul de producţiede la Gorsium şi atelierele din împrejurimile sale, în interiorul provinciei23.

În concluzie, în stadiul actual al cercetărilor se cunoaşte faptul că ceramica ştampilată din Pannonia a apărut sub influenţa sigillatelor nord-italice şi a celor sud-



p p ţ ggallice. Epoca de maximă înflorire a centrelor ei de producţie este la mijlocul secolului

al II-lea p. Chr.24

, când motivele decorative sunt cele mai diverse. Totodată, s-a constatat faptul că sigillatele locale şi ceramica decorată prin ştampilare au fostproduse în aceleaşi ateliere25. Ornamentele preluate de pe TS-uri sunt particularizatede atelierele locale şi sunt folosite după regulile proprii, de multe ori fiind scoase dincontextele în care au apărut iniţial (ovele spre exemplu). Producţia de ceramică ştampilată din Pannonia se poate urmări până la sfârşitul secolului al II-lea p. Chr.,când, datorită importurilor numeroase de la Lezoux şi Rheinzabern, producţia de cera-

mică decorată prin ştampilare încetează. Ea este reluată la începutul secolului al III-lea p. Chr., când se micşorează importul de terra sigillata. Pentru această perioadă seadmite reînceperea fabricării de ceramică ştampilată sub influenţa celei din Dacia 26.

Acum sunt folosite motive noi, mai simple faţă de ornamentele utilizate anterior27.

17 Nagy 1942 , p. 155–157.18

Maróti 1991, p. 384. Autoarea citată prezintă în acest articol stadiul cercetărilor asupra ceramiciiştampilate din Pannonia, Noricum, Dacia şi Barbaricum. Autoarea abordează problema celui mai



principala caracteristică a atelierelor din jurul oraşului Nicopolis ad Istrum. Formele devase pe care s-au aplicat decorurile ştampilate sunt bolurile de tip Drag. 36 şi imitaţiiledupă tipul 26 de la Çandarli37.

Şi atelierele de la Durostorum au confecţionat ceramică ştampilată, deşi în can-titate redusă faţă de alte categorii ceramice38. Producţia de astfel de ceramică este datată

cu prudenţă, în lipsa unor contexte stratigrafice, din secolul al II-lea până la începutulsecolului al IV-lea p. Chr.39. Repertoriul motivelor decorative cuprinde motive geome-trice şi vegetale, iar cel al formelor include bolurile Drag. 37 şi castroanele.

Nu cunoaştem existenţa vreunei lucrări de sinteză care să pună în evidenţă specificul atelierelor de producţie din Moesia, modul în care acestea au apărut,cronologia lor, influenţele primite sau exercitate asupra centrelor din alte provincii etc.

Britannia . Ceramica ştampilată s-a bucurat de atenţia ceramiştilor dinBritannia. Aceştia au publicat studii speciale pe această temă, dar au şi inclus această categorie ceramică în cadrul monografiilor ceramice consacrate diferitelor centre deproducţie din provincia menţionată. Astfel, ceramica ştampilată timpurie a fost anali-zată de W. Rodwell, care, în studiul de sinteză pe care 1-a întreprins, a pus în evidenţă originile acestei categorii ceramice, centrele de producţie, răspândirea şi cronologia ei,



legăturile cu ceramică ştampilată de perioadă târzie etc.40. În ceea ce priveşte originile

ceramicii romane timpurii decorate prin ştampilare, autorul este de părere că ele pot fidetectate în ceramica similară din perioada La Tène, fără a exista o continuitate întreultima şi cea dintâi41. Centrele de producţie au fost localizate în întreaga provincie, celmai cunoscut fiind cel din jurul Londrei (London-Essex)42. Perioada în care a fostprodusă ceramica ştampilată timpurie este destul de scurtă (70–125 p. Chr.), cea maitârzie grupă de acest tip („Wattisfield ware”) fiind confecţionată până la mijloculsecolului al II-lea p. Chr. Vasele terra sigillata au jucat un rol important în apariţia ceramicii ştampilate în ceea ce priveşte repertoriul formelor şi al motivelor decorative.Însă importul masiv de astfel de ceramică şi producţia locală de TS, care au înflorit cătremijlocul secolului al II-lea p. Chr., au dus la diminuarea şi chiar la dispariţia ceramiciidecorate prin ştampilare în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.43. Ea va reaparela mijlocul secolului al III-lea p. Chr., însă formele de recipiente şi schemele decorativeale ceramicii ştampilate târzii sunt total diferite de cele ale ceramicii timpurii. Cel mult

se pot constata coincidenţe decorative între ele44. Ceramica ştampilată timpurie dini i i ă i ă ă i i il ă di D i î i l

mica ştampilată târzie din Britannia pare a fi mai apropiată de cea din Dacia atât dinpunct de vedere al repertoriului formal, cât şi al modului de ornamentare al vaselor46.Ea a fost produsă în centrul de la Oxfordshire în perioada cuprinsă între anul 240 şisfârşitul secolului al IV-lea p. Chr. şi a fost răspândită în centrul provinciei47.

b. Stadiul cercetărilor ceramicii ştampilate din Dacia

1. Problema originii ceramicii ştampilate din Dacia

Ceramica ştampilată din Dacia s-a aflat în atenţia specialiştilor epocii ro-mane încă de la primele descoperiri ale acestei categorii ceramice pe siturile arheolo-gice. Cele dintâi referiri generale la vasele ştampilate aflate pe teritoriul Daciei

romane au fost cuprinse în prima sinteză privind viaţa economică a provincieidatorată lui V. Christescu48.

În monografia consacrată castrului roman de la Drajna de Sus, Gh. Ştefan areşi un scurt capitol referitor la ceramica ştampilată descoperită pe acest sit. Aici autorulse ocupă pe scurt şi de originea categoriei ceramice analizate, care, după opinia sa, paresă vină din Asia Mică prin intermediul oraşelor greceşti de la Marea Neagră49



să vină din Asia Mică, prin intermediul oraşelor greceşti de la Marea Neagră 49.În singura sinteză consacrată ceramicii romane din România, Gh. Popilian se

ocupă de ceramica ştampilată descoperită în Oltenia romană 50. Datorită număruluiredus de exemplare (11), autorul nu se hazardează în a face o tipologie a categorieiceramice amintite, nici în a stabili o înseriere cronologică a acesteia pe baza formelorsau a elementelor decorative. Totuşi, Gh. Popilian face o clasificare a ceramiciiştampilate după criteriul calităţii pastei şi a culorii acesteia, considerând că vasele dinpastă fină sunt mai frecvente în secolul al II-lea p. Chr., în timp ce vasele din pastă

zgrunţuroasă sunt mai des întâlnite în secolul al III-lea 51

. Totodată, autorul facereferiri şi la originile ceramicii ştampilate din Dacia, care ar fi existat din perioada preromană, meşterii olari daci împrumutând această tehnică din lumea elenistică.

Acest fond preroman în ceea ce priveşte tehnica realizării ceramicii ştampilate, precumşi unele elemente decorative, s-au transmis apoi şi în ceramica romană produsă în

46

O analiză a acestui tip de ceramică, încadrat în categoria ceramicii oxidante de la Oxfordshire la Young 1977, p. 123–184, îndeosebi formele 57–59, 66, fig. 60; 70, 73–74, fig. 61; 78, fig. 62–63; 79–



Cea mai recentă şi exhaustivă analiză asupra ceramicii ştampilate de la Porolissum a fost făcută de C. C. Filip în cadrul tezei sale de doctorat, în care a reluatatât materialul publicat anterior, cât şi multe vase inedite, însumând cel mai mare lotde ştampilate cunoscut deocamdată de pe un sit din Dacia romană 70. Studiul între-prins aduce date importante privind producţia pe scară largă a acestei categorii cera-

mice la Porolissum, ca şi aria ei de răspândire, în primul rând în Barbaricum71

, dar şi pealte situri din Dacia şi, posibil, din Imperiu72.Un alt centru de producţie al cărui material ceramic ştampilat a fost publicat

este Potaissa . În trei articole succesive, cercetătoarea Ana Cătinaş,73 a analizat un nu-măr de 98 de vase şi de fragmente ceramice ştampilate. Analiza a fost mai degrabă descriptivistă, insistându-se în special pe caracteristicile decorului, pe calitatea pastei şia angobei. Nu a făcut o clasificare a formelor de vase şi a inclus în categoria ceramicii

ştampilate şi alte categorii ceramice speciale care aveau decoruri mai complexe inclusiv pe cel analizat (vasele decorate cu şerpi, paterae -le, mortaria). Prin intermediul câtorva ornamente şi a unui sigillum descoperit în oraşul roman, a fost pus în evidenţă faptulcă atelierul de la Potaissa 74 a fost loc de producere a ceramicii ştampilate. Acelaşi lucrueste sugerat în micromonografia consacrată castrului legionar de la Potaissa , publicată în anul 199775.



în anul 1997 .Pentru completarea tabloului asupra stadiului cercetărilor privind ceramica

ştampilată din provincia Dacia, am avea nevoie de descoperiri de acest tip din princi-palele oraşe ale Daciei romane, care au fost în acelaşi timp şi centre de producţieceramică: Ulpia Traiana Sarmizegetusa , Apulum, Napoca , Tibiscum, Drobeta etc. Or,din punctul de vedere al valorificării materialului ceramic ştampilat găsit în săpăturileefectuate pe aceste situri de-a lungul timpului, studiile referitoare la categoria ceramică pe care o analizăm sunt aproape inexistente.

perioada de dinainte de cucerirea romană nu exista această categorie ceramică în teritoriul locuit dedacii nord-vestici. Admit faptul că autohtonii cunoşteau tehnica ştampilării, însă consideră că nu sepoate stabili o filiaţie directă între formele de vase şi elementele de decor de pe ceramica ştampilată dacică şi cea romană. În concordanţă cu cele mai noi cercetări arheologice, autorii sunt de părere că tehnica de producere a ceramicii ştampilate a fost adusă la Porolissum de coloniştii din Pannonia Inferior sau de meşteşugari din aceeaşi provincie, care au însoţit trupele. Aceasta deoarece cele mai buneanalogii pentru vasele ştampilate din Dacia Porolissensis se găsesc în Pannonia Inferior, unde numărul

de forme este mai redus, iar ceramica ştampilată este mai săracă în varietatea elementelor de decor. Vezii B k 1981 30 32 178



cu numele său pereţii vaselor94. Încadrarea cronologică a materialului analizat este greude precizat după părerea autoarei, întrucât el provine din vechile săpături arheologice,însă consideră posibilă producerea ceramicii ştampilate pe scară largă la Cristeşti însecolul al II-lea şi în prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.95.

Cea mai amplă abordare a ceramicii ştampilate de la Cristeşti a fost făcută de

Nioleta Man în cadrul tezei sale de doctorat consacrată monografiei aşezării, unde a analizat un lot mare de ştampilate – 257 (din 327 descoperite pe sit). Aici a realizat unrepertoriu al motivelor decorative şi a constatat, pe baza asemănării dintre ornamen-tele întâlnite pe vasele terra sigillata şi pe ştampilate, a calităţii pastei şi a firnisu-lui/angobei, că cele două categorii ceramice erau produse în aceleaşi ateliere96.

Deosebit de interesantă este situaţia ceramicii ştampilate descoperită în marelecentru ceramic de la Micăsasa . Din cele publicate de autorul săpăturilor, cunoaştem

un număr de 58 exemplare găsite în urma sondajelor arheologice efectuate din 1976până în 1985–198697. Acestora li se adaugă două exemplare descoperite în campania din anul 199198, în timp ce 32 de fragmente au fost descoperite în anul 1992 în două cuptoare pentru ars ceramica, alături de alte categorii de recipiente99. Un lot interesanta fost găsit în campania anului 1993. El constă dintr-un număr relativ mare de farfuriiştampilate cu motive decorative diverse pe fund (17 exemplare), descoperite în dărâ-



măturile unui cuptor, împreună cu alte 12 fragmente de vase ştampilate100. Alte patrupiese provin din descoperirile făcute în anul 1994101, iar un altul este ilustrat în scurta sinteză asupra aşezării romane de la Micăsasa făcută de acelaşi autor în anul 1995102.

94 Man 1999 , p. 145, catalog nr. 43, pl. VIII/43. Exemplarul respectiv figurează ca inedit la autoarea menţionată, însă el a fost amintit anterior de Zrinyi A. – Zrinyi 1977 , p. 96, neilustrat.95 Man 1999 , p. 146. într-un articol anterior, în care Nicoleta Man este coautoare, ceramica ştampilată de la Cristeşti era datată în general în secolul al II-lea p. Chr., fără a se aduce nici un argument în

favoarea acestei încadrări cronologice – Husar , Man 1996 , p. 23. Totodată, pe baza unui fragmentceramic ştampilat cu ove compuse în interiorul cărora se află semnul crucii, A. Zrinyi se pronunţa pentru o continuare a activităţii atelierelor de la Cristeşti şi în secolul al IV-lea p. Chr. – Zrinyi 1977 , p. 96, pl. LII/2.96 Opinie amintită anterior la Man 2000 c , p. 337, 340; reluată mai amplu la Man 2002 , p. 82–84.Ideea producerii sigillatelor şi a ştampilatelor în aceleaşi ateliere este foarte plauzibilă, un argument înplus în acest sens fiind adus de C. C. Filip, care a observa identitatea motivului decorativ în formă demască umană – Man 2002 nr. 20, pl. LXXI de pe un vas sigillat – Man 2002 , catalog nr. 7, 85, pl. XIII/7

şi de pe unul ştampilat de la Cristeşti (Man 2002, catalog nr. 46, pl. XXXI) – vezi Filip 2004, p. 56.97 Mi f 1993 126 129 l 54/1 7

Prin urmare cunoaştem un număr de 126 de fragmente ştampilate descoperite şiproduse în atelierul de la Micăsasa, precum şi două sigilla cu care au fost ştampilate,probabil, o parte din exemplarele realizate aici103. În cel mai recent articol referitor la centrul ceramic de la Micăsasa, I. Mitrofan face referire la atelierele de pe acest sit ca fiind producătoare de ceramică ştampilată, alături de alte categorii de recipiente104.

Din păcate, ceramicii ştampilate provenite din acest important centru de producţie alDaciei romane nu i-au fost puse în evidenţă formele şi decorurile specifice – dispunemnumai de o enumerare a lor printre produsele ceramice realizate pe acest sit, în cel maibun caz de un fel de catalog al acestora, fără analogii cu alte centre de producţie dinprovincie sau din Imperiu şi fără o ilustraţie corespunzătoare105. De asemenea, nu s-a luat în discuţie legătura dintre ceramica terra sigillata şi cea ştampilată produse la Micăsasa, influenţele primei categorii asupra celei de-a doua, utilizarea aceloraşi sigilla

pentru imprimarea elementelor de decor de pe tipare, respectiv pentru ştampilarea ceramicii etc. În stadiul actual al cercetărilor, putem numai enumera Micăsasa printreatelierele care produceau ceramică ştampilată, fără a-i putea defini specificul.

Centrul ceramic de la Ampelum este cunoscut şi ca loc de producere a cerami-cii ştampilate ca urmare a articolului publicat de către I. T. Lipovan106. Eşantionulsupus analizei este mic (30 exemplare)107, însă datorită descoperirii a două fragmente

b ( il i l ) î d i ă d di ă



rebutate (ştampilate şi glazurate) într-un cuptor de ars ceramică s-a putut dovedi că

această categorie ceramică a fost produsă în atelierul ceramic de pe acest sit108. Autorul pune în evidenţă formele de vase pe care s-au aplicat decoruri prin

ştampilare, tipurile de pastă din care au fost produse recipientele respective, motiveledecorative utilizate. În ceea ce priveşte datarea materialului prezentat, autorul îl

103 Cele două sigilla , la rândul lor, au fost publicate de mai multe ori – Mitrofan 1990 , fig. 33/1 =

Mitrofan 1993, pl. 36/1, 2 = Mitrofan 1995 b, pl. 8/4. Autorul nu menţionează în nici unul dintrestudiile sale dacă motivele decorative care se realizau cu ajutorul acestor sigilla se regăsesc pe vreunul dinfragmentele ceramice ştampilate descoperite sau dacă aceleaşi decoruri se regăsesc pe vase terra sigillata şi pe recipiente ştampilate produse de atelierele de aici.104 Mitrofan 1999 , p. 172.105 Din cele 126 de exemplare contabilizate de noi, dispunem numai de catalogul a şapte dintre ele,cuprins în cadrul tezei de doctorat a lui I. Mitrofan – Mitrofan 1993, p. 126–129. În aceeaşi lucrareavem şi cea mai „bogată” ilustraţie a acestei categorii ceramice – Mitrofan 1993, pl. 54/1–7. Întregul

material ilustrativ al ceramicii de la Micăsasa este fotografic, impropriu pentru studierea sa corespunzătoare106 Lip 1992 1994 121 135

încadrează în secolul al II-lea p. Chr., perioadă în care au activat cuptoarele de arsceramică de la Ampelum109..

Printre centrele de producţie ale ceramicii romane din Oltenia cel mai recentdescoperite se numără aşezarea civilă a castrului roman de la Enoşeşti-Acidava 110, unde, alături de terra sigillata locală, de vase decorate în tehnica barbotinei, de teracote

şi de medalioane aplicate în relief, de ceramică romană de uz comun şi de ceramică dacică lucrată cu mâna, a fost descoperită şi ceramică ştampilată 111. Datorită simili-tudinilor decorurilor utilizate, cercetătorul Gh. Popilian a pus acest atelier ceramic înlegătură cu marele centru de producţie ceramică de la Romula 112.

Ceramica ştampilată descoperite în săpăturile arheologice făcute în castrecunoaşte şi ea diferite stadii de cercetare.

Un articol recent se referă la ceramica ştampilată descoperită în castrul roman

de la Gherla 113

. Datorită numărului mic de exemplare (68) şi a caracterului fragmen-tar al acestora, ca şi a lipsei cvasi-generale a datelor de natură stratigrafică şi cronolo-gică, nu s-a putut proceda la stabilirea unei posibile evoluţii a materialului analizat.Singurul lucru care a fost evidenţiat, pe baza comparării repertoriului motivelordecorative ale ceramicii ştampilate de la Gherla cu cel al siturilor unde acest material a fost publicat, este specificul unui atelier ceramic care deservea castrul roman şi aşezarea civilă din jurul acestuia114



civilă din jurul acestuia .

D. Isac a publicat relativ recent un articol consacrat ceramicii ştampilate desco-perite în castrele auxiliare de la Gilău şi Căşeiu115. Aici sunt făcute consideraţii generalecu privire la definirea acestei categorii ceramice şi la influenţele exercitate de provinciilevestice în producerea ei (Gallia în primul rând). Autorul reia ideea formulată în teza sa de doctorat că, depăşind din punct de vedere cantitativ producţia locală de terra sigillata , ceramica ştampilată reprezintă o caracteristică a olăritului în provincia Dacia 116. Autoruldiscută pe scurt şi despre punctul de plecare al tehnicii ceramicii ştampilate provincialeromane, exprimându-şi de astă dată rezerva cu privire la originea dacică, preromană a acesteia. Totodată, pornind de la cazul particular al materialului ceramic ştampilat dincastrele auxiliare şi vici aferenţi de la Gilău şi Căşeiu, relativ bine datat pe baza săpături-lor arheologice stratigrafice, D. Isac face şi aprecieri de natură cronologică asupra perioadei de producţie a atelierelor cunoscute din Dacia. Aceasta ar fi a doua jumă-tate/sfârşitul secolului al II-lea – prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr., perioadă

ce corespunde revigorării economice a provinciei după războaiele marcomanice îndeosebi în remea Se erilor117 Atelierul ceramic de la Gilău este pus în e idenţă atât prin



În micromonografia castrului roman de la Bologa -Resculum, ceramica ştam-pilată figurează de astă dată printre produsele de import aduse din alte centre aleprovinciei. Autorul, N. Gudea, este de părere că aceasta ar putea proveni din atelierelede la Napoca , fără a aduce nici un argument în sprijinul acestei afirmaţii128.

În cadrul monografiei despre castrul roman de la Râşnov , apar câteva frag-

mente ceramice decorate prin ştampilare, fără ca autorii ei să se ocupe îndeaproape deaceastă categorie ceramică 129. În cadrul descoperirilor ceramice din castrul roman de la Hoghiz, ceramica ştampilată este prezentă printr-un singur exemplar130.

În monografia consacrată castrului roman de la Buciumi, ceramica ştampilată este prezentată în cadrul ceramicii de import131, autorii exprimându-şi părerea într-onotă că o parte a acestei ceramici ar fi putut fi produsă în Dacia 132. Cu toate că într-una din barăcile castrului a fost descoperit un instrument pentru ştampilarea

ceramicii133, autorii monografiei n-au făcut legătura între acesta şi vasele ştampilategăsite pe acest sit, deci nu au desemnat castrul de la Buciumi ca un posibil loc deproducere a ceramicii provinciale.

În monografia castrului şi a aşezării civile de la Brâncoveneşti, ceramica ştam-pilată este numai menţionată ca provenind din atelierele de la Cristeşti şi ilustrată 134.Deşi a fost descoperit un atelier ceramic în cadrul aşezării civile a castrului, categoria

r mi ă n fi r ză printr pr d l r liz t i i135



ceramică nu figurează printre produsele realizate aici135.În articolul referitor la castrul roman de la Orheiul Bistriţei, sunt ilustrate trei

vase ştampilate, fără a se face comentarii asupra lor136.Monografia castrului şi a aşezării civile de la Mehadia-Praetorium include

câteva fragmente ştampilate137, despre care autorii monografiei consideră, pe baza analizei pastei, că ar fi putut proveni din alte centre de producţie precum Dierna sauTibiscum138, fără a fi prezentate eventuale analogii cu atelierele de pe siturile menţionate.

În ceea ce priveşte ceramica ornamentată prin ştampilare provenită sau pro-dusă în aşezările rurale sau de tip villa rustica , studiul ei se află în diferite faze.

128 Gudea 1997 b, p. 56. Ceramica ştampilată nu este ilustrată în micromonografia citată, în schimb ea figurează în articolele anterioare publicate de acelaşi autor cu referire la săpăturile arheologice efectuateîn castrul de la Bologa: Gudea 1972 , p. 136, fig. 17/5; Gudea 1977 , p. 183–184, fig. 18/9–10, 19/9;aici autorul nu se pronunţă asupra locului de producţie, încadrându-le în categoria vaselor provinciale

obişnuite129 G d P p 1977 56 l XX/2 5 6 8 12 13 l XLV/3 4 15 l XLV1/3 8 11 12 l XXI/4

În micromonografia consacrată aşezării daco-romane de la Cicău, vasele ştam-pilate figurează în categoria ceramicii locale de lux. Autorii au realizat o descriere a elementelor decorative prezente pe fragmentele ceramice descoperite. Unele dinornamentele descrise au fost socotite ca figurând printre elementele de tradiţieautohtonă prezente în ceramica romană 139. Mai mult chiar, ceramica ştampilată este

socotită, alături de ceramica dacică lucrată cu mâna şi de cea pictată, ca fiindcategoriile de material pe baza cărora să se atribuie populaţiei autohtone locuinţele încare aceste recipiente au fost descoperite140. În privinţa materialului ceramic găsit înaşezare, autorii sunt de părere că el ar putea proveni din Apulum sau, mai aproape, dela Brucla , fără a aduce argumente în acest sens141.

În cel mai recent articol cu privire la aşezarea de la Obreja sunt prezente şidouă vase fragmentare ştampilate142. Unul dintre ele este deosebit de interesant,

sigillum-ul folosit fiind o gemă cu reprezentarea unui amoraş (Eros)143. Pe situl men-ţionat a mai fost descoperit un vas care avea imprimat pe pereţi o gemă cu imaginea unei păsări144. În text nu se fac alte referiri la tipul de ceramică analizat.

Un alt centru de producţie ceramică, de astă dată din Dacia Inferior, a fostdescoperit relativ recent în teritoriul rural al Drobetei, în aşezarea de la Gârla Mare145.În cuptorul pentru ars ceramica de pe acest sit au fost găsite şi câteva fragmente cera-mice ştampilate ceea ce l a îndreptăţit pe autorul săpăturilor să presupună că această



mice ştampilate, ceea ce l-a îndreptăţit pe autorul săpăturilor să presupună că această categorie ceramică a fost produsă în atelierul de aici146. Mai recent, în cadrul monogra-fiei sitului, acelaşi autor prezintă o varietate mai mare de vase ştampilate, multe dintreele decorate cu ştampile in solea în interior147. Perioada de activitate a acestui atelier, iniţiala fost identică cu reperul cronologic general al aşezării, cuprins între prima jumătate a secolului al II-lea şi sfârşitul secolului al III-lea p. Chr.148. Recent, I. Stîngă a nuanţataceastă cronologie, atelierul ceramic fiind încadrat în prima fază a aşezării, cuprinsă între

domnia lui Traian şi cea a lui Commodus pe baza emisiunilor monetare149

.Ceramica ştampilată este prezentă şi în cadrul aşezării daco-romane de la Stupini, însă categoria discutată nu este tratată separat în cadrul analizei făcute asupra materialului ceramic descoperit pe acest sit150.

139 Winkler şi colab. 1979 , p. 161, fig. 28/6–8, 10–12, 14; fig. 30/1, 2, 4, 7; p. 164, fig. 32/4. Pentrumotivele ornamentale de tradiţie autohtonă, vezi p. 161, nota 46. Autorii preiau, în această privinţă,

părerea lui Gh Popilian – bibliografia în nota citată140 Wi kl i l b 1979 188 A ii i i d i î ă ibili i i î i i

În afara articolelor speciale consacrate ceramicii ştampilate, numeroase suntmenţionările acestei categorii ceramice în cadrul monografiilor siturilor arheologice(în capitolele referitoare la ceramica romană în general) sau a rapoartelor de săpătură.Cu excepţia monografiei Porolissum-ului, în cadrul căreia ceramicii ştampilate seacordă o atenţie aparte, în celelalte monografii de castre sau aşezări rurale sau urbane,

categoria ceramică analizată este numai menţionată şi ilustrată.Concluzii. Din cele expuse mai sus, se poate observa o bună cunoaştere a ceramicii ştampilate din Dacia, îndeosebi a celei provenite de pe siturile şi centrele deproducţie care fac parte din Dacia Porolissensis, unde această categorie ceramică estefoarte bine reprezentată. În Dacia Inferior, ceramica decorată prin ştampilare este maipuţin numeroasă. Totodată, cunoaştem mai bine materialele provenite din castredatorită intensităţii cercetării acestor tipuri de obiective. În cele câteva aşezări rurale în

care au fost făcute săpături arheologice, ceramica ştampilată este de asemenea prezentă, chiar dacă nu apare în cantităţi foarte mari. Evident că este necesară olucrare de sinteză, care să pună în evidenţă specificul diferitelor centre de producţieexistente în provincie şi care să individualizeze Dacia ca producătoare pe scară largă a acestei categorii ceramice. În stadiul actual al cercetărilor, putem să facem câteva aprecieri cu caracter general legate de originea, apariţia, răspândirea, centrele deproducţie şi cronologia ceramicii ştampilate din Dacia



producţie şi cronologia ceramicii ştampilate din Dacia.În ceea ce priveşte originea ceramicii ştampilate din Dacia, există mai vechea

teorie a tradiţiilor autohtone în acest domeniu, cu toate că vasele ştampilate dinperioada preromană sunt foarte rare. Deşi cercetătorul I. H. Crişan a subliniat faptulcă ornamentele complicate, de tipul rozetei, apar în ceramica dacică numai în faza clasică şi că ele au fost foarte probabil preluate din lumea greco-romană 151, s-a considerat că o serie de motive decorative provin din fondul autohton, ele

perpetuându-se în repertoriul motivistic al ceramicii din perioada romană, ca şi uneleforme de recipiente. Mai mult chiar, prezenţa ceramicii ştampilate pe un anumit sitarheologic a fost considerată ca fiind, alături de alte tipuri de descoperiri specifice,dovada caracterului daco-roman al aşezării respective. În ultimele studii consacrateceramicii ştampilate din Dacia Porolissensis, această teorie a fost abandonată înfavoarea alteia, cea a „importului” de tehnologie, care ia în considerare aportulcoloniştilor norico-pannonici la apariţia acestei categorii ceramice152. Cunoscută fiind

frecvenţa acesteia în Pannonia şi existenţa atelierelor de producţie în perioada

celtice de ştampilare a ceramicii, ca şi influenţele elenistice. În cazul Daciei însă,populaţia celtică venită în perioada preromană în Transilvania nu a impus acest modde producere a ceramicii, după cum ea a fost asimilată de autohtoni şi nu şi-a păstratidentitatea ca în Noricum şi în Pannonia. De aceea, după cucerirea romană, credemcă olarii veniţi împreună cu coloniştii de origine celtică din provinciile învecinate au

exercitat o puternică influenţă în apariţia ceramicii ştampilate în Dacia.În acelaşi timp, trebuie avute în vedere influenţele reciproce constatate întresigillate şi ceramica ştampilată, aceasta din urmă reprezentând, în ultimă instanţă,terra sigillata simplificată prin eliminarea unei operaţii tehnologice (utilizarea tiparu-lui). Ceramica ştampilată este confecţionată de cele mai multe ori în aceleaşi atelierecu sigillatele, fapt favorizat de utilizarea comună a poansoanelor şi a cunoştinţelortehnice ale olarilor154. Totodată, pe baza analizei comparative între elementele decora-

tive de pe ceramica terra sigillata şi cea ştampilată, s-a ajuns la concluzia că orna-mentele utilizate în cazul celei de-a doua categorii sunt asemănătoare, până la detaliu,cu cele de pe vasele terra sigillata din Gallia 155. De asemenea se observă similitudini aledecorului de pe unele produse realizate în tipare şi respectiv doar prin ştampilare –este vorba în principal de elementele decorative stilizate sau vegetale156. Un alt elementce susţine ideea acestor interferenţe tehnologice este utilizarea, în cazul ceramiciiştampilate, a motivelor în formă de ove, ce alcătuiesc de regulă friza ornamentală ce



ştampilate, a motivelor în formă de ove, ce alcătuiesc de regulă friza ornamentală cedelimitează buza de partea decorată a ceramicii terra sigillata 157.

După debutul ei marcat de influenţele discutate mai sus, producţia de cera-mică ştampilată în Dacia a urmat o cale specifică de dezvoltare şi a căpătat o asemenea amploare în cadrul ceramicii de lux provinciale, încât pe bună dreptate a fost conside-rată ca fiind o trăsătură originală şi specifică a producţiei ceramice din Dacia 158.

În ceea ce priveşte apariţia, implicit cronologia ceramicii ştampilate din Dacia,

cercetările mai recente consacrate acestei categorii ceramice, bazate pe săpăturiarheologice sistematice, au evidenţiat faptul că există fragmente de vase ştampilate şiîn prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.159, însă numărul lor este redus încomparaţie cu cel al produselor similare din perioada imediat următoare. Probabil că avem de-a face cu piese de import aduse de colonişti sau de un început timid alproducţiei locale160, datorat concurenţei importurilor de terra sigillata din Gallia.Începând cu mijlocul secolului al II-lea p. Chr., producţia de ceramică ştampilată

din Dacia capătă amploare atingând apogeul la sfârşitul acestui secol şi în secolul al

de ceramică de lux, în condiţiile diminuării importurilor de terra sigillata prinîncetarea activităţii unor centre de producţie din Gallia, ca cel de la Lezoux 161 şi ca urmare a revigorării economice a provinciei după războaiele marcomanice, mai alesîn timpul Severilor162.

Limita cronologică a producţiei ceramicii ştampilate este a doua jumătate a

secolului al III-lea pentru atelierele din Dacia. Numai centrul de producţie de la Porolissum pare să-şi fi continuat activitatea şi în secolul al IV-lea 163, ea fiind pusă înlegătură cu cererea acestui tip de ceramică de către populaţiile barbare.

Pe baza descoperirii de fragmente ceramice ştampilate în cuptoare sau îngropile de rebuturi, a instrumentelor pentru ştampilarea ceramicii, implicit a numelor de meşteri pe vase ştampilate, cunoaştem sigur următoarele centre deproducţie a ceramicii decorate prin ştampilare: Porolissum, Ilişua, Gilău, Potaissa ,

Ampelum, Micăsasa, Cristeşti, Romula , Slăveni, Enoşeşti- Acidava , Gârla Mare. Înacelaşi timp, pe baza motivelor decorative specifice, a pastei şi a firnisului, a existenţei unei cantităţi însemnate de material ceramic ştampilat, ca şi prin existenţa pe siturile respective a unor ateliere de producere a sigillatelor, se mai pot enumera ca locuri de producere a ştampilatelor şi alte centre precum: Căşeiu, Gherla,Buciumi, Napoca , Apulum Tibiscum164.



c. Ceramica ştampilată de la Napoca

1. Stadiul cercetării ceramicii ştampilate de la Napoca

Nu a constituit anterior obiectul unor studii exclusive, ca de altfel nici altecategorii ceramice descoperite aici, cu excepţia TS-urilor165. Două fragmente de vase

ştampilate descoperite în Piaţa Muzeului şi pe fostul Bulevard Lenin în anii 1958–1962 au fost publicate de I. Mitrofan în cadrul raportului de săpătură privindcercetările arheologice efectuate în Cluj166. Aceeaşi categorie ceramică a fost amintită,fără desene sau alte detalii, în cadrul raportului privind săpăturile arheologice din str.V. Deleu, campaniile 1992–1994167. Cel mai recent raport arheologic în care a fostpublicat material ceramic ştampilat din Napoca , este cel referitor la săpătura de salvarefăcută de Viorica Crişan pe str. Prahovei nr. 12, pe latura de nord a oraşului roman168.

Câteva exemplare de ceramică decorată prin ştampilare care prezintă analogii clare cu

rustica de la „Kistarcsa”170. Întrucât cele două situri erau incluse în territorium-ul Napocăi, este posibil ca materialul ştampilat descoperit aici să provină din officina depe situl analizat.

O sinteză a analizei întreprinse de noi asupra ceramicii ştampilate de la Napoca în cadrul tezei de doctorat a fost publicată în anul 2001. O parte din conclu-

ziile finale ale acesteia vor fi inserate în capitolul de faţă 171

.2. Provenienţa materialului ceramic

Deocamdată cunoaştem şapte puncte de pe teritoriul oraşului roman Napoca de unde provine materialul ceramic ştampilat pe care îl prezentăm în acest capitol(pl. II). Acestea sunt: Piaţa Libertăţii (actuala Piaţa Unirii), unde s-au făcut cercetăriarheologice în mai multe campanii. Materialul nostru provine din săpăturile efectuate

în anul 1944 în colţul sud-vestic al pieţei amintite (şase exemplare), apoi din cele dinanul 1948 (trei exemplare), din 1994 (patru exemplare), iar lotul ceramic cel mainumeros provine din săpătura de salvare făcută în anul 1994 în colţul sud-estic alaceleaşi pieţe, pe locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor (52 exem-plare). Alte eşantioane de ceramică ştampilată au fost descoperite în timpul săpăturilorde la Palatul Telefoanelor din 1951 (două exemplare), din str. V. Deleu (32 exem-plare) şi din Piaţa Muzeului (opt exemplare), str. Matei Corvin nr. 3 (un exemplar),



Parohia romano-catolică (un exemplar), str. Prahovei nr. 12 (nouă exemplare).3. Analiza ceramicii ştampilate

3.1. Tipologia ceramicii ştampilate de la Napoca. Ceramica ştampilată de la Napoca cuprinde un număr suficient de mare de exemplare pentru a încerca oclasificare a formelor care au fost produse şi decorate prin imprimare pe acest sit. Pebaza analizei materialului ceramic, s-a constatat existenţa unei mari varietăţi de boluri

ornamentate prin ştampilare, aceasta constituind forma preponderentă pe care s-auaplicat astfel de decoruri la Napoca 172 (88%) (vezi diagrama 11). O altă formă întâlnită este farfuria, cu decoruri imprimate pe buză sau în interiorul vaselor. Frecvenţa ei nueste atât de mare ca în cazul bolurilor (numai 7%), însă prezenţa ei este destul deconcludentă pentru a pune în evidenţă formele de recipiente ştampilate caracteristiceîn cazul atelierului ceramic de la Napoca. Castroanele mai figurează printre recipien-tele ornamentate prin imprimare, însă cu un număr şi mai mic de exemplare (un

procent de 4%) Ca forme singulare apar strachina şi paharul Nu figurează în schimb



Bol de tip 3 D1 – nr. 271–273, pl. LV, LXVII/19–20. Este o variantă a tipului precedent, cu buza rotunjită, verticală, marcată de o canelură exterioară, corpulcilindric, carenat, cu inel de susţinere la bază. Mai apropiată ca formă de tipul Drag. 30,similar cu un bol de la Aventicum, tipul 124/1194. Cuprinde exemplare cu diametrediferite, cuprinse între 12 şi 24 cm. Are analogii la Porolissum195. Variantă produsă la Napoca pe tot parcursul secolului al II-lea p. Chr.

Bol de tip 3 D2 – nr. 274, pl. LXV, LXVII/21. Variantă elaborată a tipului3 DR 30, caracterizată printr-o buză răsfrântă şi uşor îngroşată, subliniată de ocanelură exterioară, care se detaşează de corpul vasului; corpul este puternic carenat,cu o profilatură pronunţată la partea superioară şi o alta în locul de trecere spre baza vasului; probabil avea inel de susţinere la bază. Este un bol de mari dimensiuni (d. g.= 24 cm), cu un decor unic în Dacia (vezi mai jos), cu o datare cuprinsă între sfârşitul

secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea p. Chr.Bol de tip 3 E – nr. 275, pl. LVI, LXVII/22. Bol de mici dimensiuni (d. g.= 14 cm), cu buza rotunjită şi uşor înclinată spre interior, subliniată de o canelură exterioară. Are corpul emisferic, baza probabil inelară. Exemplar unic, descoperit încontext timpuriu – Traian.

Bol de tip 3 E1 – nr. 276, pl. LVI, LXVII/23. Bol de dimensiuni mijlocii(d. g. = 17 cm), care, spre deosebire de tipul precedent, are buza înclinată spre interior



şi corpul carenat, având probabil inel de susţinere la bază. Exemplar singular, datat înperioada Hadrian – Antoninus Pius.

Bol de tip 3 F – nr. 277, pl. LVI, LXVII/24. Bol de dimensiuni mijlocii (d. g.= 16 cm), cu buza rotunjită, însă uşor subţiată şi marcată de o canelură în exterior,puţin înclinată în interior. Corpul emisferic are două caneluri pronunţate, care deli-mitează zona decorată împreună cu canelura de sub buză şi făceau trecerea către

fundul vasului, care probabil că era inelar. Exemplar unic, fără analogii, descoperit înnivel traianic.Bol de tip 3 G – nr. 278, pl. LVI, LXVII/25. Bol de mici dimensiuni (d. g.

= 15 cm), cu buza puternic înclinată spre interior, bine subliniată de o canelură exte-rioară. Are corpul carenat şi inel de susţinere la bază. Exemplar singular, provenit dinnivel traianic, ca şi tipul precedent.

Bol de tip 3 H – nr. 279, pl. LVI, LXVII/26. Bol de mărime mijlocie (d. g.

19 ) b i ă î i i ă f â ă i ă d d ă l i

Bol de tip 3 I1 – nr. 281, pl. LVI, LXVII/28. Bol de dimensiuni mari (d. g.= 22 cm), cu buza uşor subţiată faţă de exemplarul anterior, cu canelurile de sub buză mult mai bine pronunţate, cu corpul carenat şi cu două caneluri la partea inferioară,probabil cu inel de susţinere la bază. Exemplar unic, cu datare mai timpurie decât a tipului de bază: Traian – Hadrian. Are analogii la Cristeşti198.

Bol de tip 3 J – nr. 282, pl. LVII, LXVIII/29. Bol de dimensiuni mijlocii (d. g.= 16 cm), cu buza verticală, subţiată şi uşor rotunjită în exterior, marcată de o cane-lură fină. Are corpul emisferic, subliniat de o uşoară profilatură, probabil cu inel desusţinere la bază. Exemplar unic, descoperit în context datat Traian – Hadrian.

Bol de tip 3 J1 – nr. 283, pl. LVII, LXVIII/30. Bol de dimensiuni mijlocii(d. g. = 16 cm), cu buza verticală, cu canelura bine marcată sub buză, pereţii aproapedrepţi şi o profilatură pronunţată la partea superioară a corpului. Exemplar singular,

cu aceeaşi datare cu a exemplarului precedent.Bol de tip 3 K – nr. 284, pl. LVII, LXVIII/31. Bol de mari dimensiuni (d. g.= 22 cm), cu buza uşor îngroşată şi răsfrântă în exterior, corpul emisferic, marcat la partea superioară de o profilatură pronunţată, probabil cu inel de susţinere la bază.Exemplar unic, datat în perioada Traian – Hadrian.

Bol de tip 3 L – nr. 285, pl. LVII, LXVIII/32. Bol de dimensiuni mici (d. g.= 14 cm), cu buza răsfrântă, marcată de o canelura interioară. Are pereţii aproape



drepţi, corpul cilindric, marcat de o profilatură puţin proeminentă, posibil inel desusţinere la bază. Exemplar singular, descoperit în al III-lea nivel de lemn al aşezării(Hadrian – Antoninus Pius).

Bol de tip 3 M – nr. 286, pl. LVII, LXVIII/33. Bol de mărime mijlocie (d. g.= 18 cm), cu buza răsfrântă orizontal şi îngroşată, cu canelură pe buză şi în exteriorulei, corpul emisferic, probabil inel de susţinere la bază. Exemplar unic, cu datare iden-

tică cu a tipului precedent.Boluri de tip 3 N – nr. 287–288, pl. LVII, LXVI/14. Boluri de mărime mijlo-cie (d. g. = 18 cm), cu buza rotunjită şi uşor răsfrântă în exterior, bine profilată dedouă sau trei caneluri. Corpul este emisferic, fundul probabil inelar. Tip reprezentatde două exemplare, cu mici variaţii ale buzei, descoperite în contexte datate înintervalul Hadrian – Antoninus Pius.

Bol de tip 3 O – nr. 289, pl. LXVII, LXVIII/34. Bol de mari dimensiuni (d. g.

22 ) b ă f â ă i l i î ă bi ă d l ă

o canelură pronunţată. Corpul este emisferic, probabil cu inel de susţinere la bază.Ilustrat de două exemplare, cu mici variaţii ale buzei şi cu diametre diferite (de 14,respectiv 8 cm). Analogii se întâlnesc în Dacia la Ilişua 199 şi în Pannonia Inferior, la Sirmium200, însă exemplarul respectiv are decor aplicat. Piesele încadrate în cest tip sedatează în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.

Castron de tip 4 B – nr. 293, pl. LVIII, LXVIII/36. Castron de mărimemijlocie (d. g. = 20 cm), cu buza rotunjită în interior şi exterior şi răsfrântă orizontal,subliniată de o canelură. Are corpul emisferic, posibil bază inelară. Exemplar unic,descoperit în nivel traianic. Vase similare ca formă întâlnim la Porolissum201 şi Gilău202.

Castron de tip 4 C – nr. 294, pl. LVIII, LXVIII/37. Castron de dimensiunimari (d. g. = 22 cm), cu buza răsfrântă orizontal şi rotunjită în exterior, uşor teşită îninterior, corpul emisferic, marcat de o canelură proeminentă în partea inferioară; pro-

babil că avea inel de susţinere la bază. Analogii, cu mici diferenţe ale buzei, la Gilău203 şi Gherla 204. Descoperit în nivel datat în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.

Străchini – tipul 5: Strachină de tip 5 A – nr. 295, pl. LVIII, LXVIII/38. Strachină de mari

dimensiuni (d. g. = 22 cm), cu buza răsfrântă şi rotunjită, profilată de o canelură exterioară şi mai ales de o alta, pronunţată, interioară; corpul este bombat. Exemplar



unic, datat în perioada Septimius Severus – Severus Alexander. Un vas asemănător la Sirmium205.

Pahare – tipul 7: Pahar de tip 7 A = nr. 296, pl. LVIII, LXVIII/39. Pahar cu buza rotunjită şi

uşor răsfrântă, corp cilindric, posibil cu inel de susţinere la bază.În urma prezentării repertoriului formelor de vase de la Napoca pe care apar

decoruri ştampilate, se impun câteva concluzii:

Cele mai frecvente tipuri de recipiente pe care au fost ştampilate ornamenteprin imprimare sunt cele care imită bolurile terra sigillata de tip Drag. 37 şi Drag. 30.Situaţia nu este diferită de cea a altor centre de producţie care au confecţionatceramică ştampilată, atât din Dacia, cât şi din provinciile învecinate (Pannonia îndeo-sebi, Moesia) sau mai îndepărtate (Britannia).

Ceea ce pare însă să fie o caracteristică a centrului ceramic de la Napoca este

ţ d bit d ti l i d b l i ită f D 37 (46 l

consultată de noi. Chiar dacă nu sunt frecvente printre descoperiri (în stadiu actual alcercetărilor), ele pot fi avute în vedere ca forme ce definesc atelierul de la Napoca.

3.2. Motivele decorative. Ceramica ştampilată de la Napoca dispune de unnumăr relativ mare de elemente decorative (318), majoritatea fiind nonfigurative.Dispunem însă şi de reprezentări de păsări, reptile, peşti, precum şi ornamente în

formă de capete umane sau măşti. În ceea ce priveşte ultimul tip de decor menţionat,pe situl analizat a fost descoperit cel mai mare număr de astfel de reprezentări (cinci).

După locul de aplicare, decorul ştampilat se diferenţiază în trei subgrupe:a. în exteriorul vaselor;b. în interiorul recipientelor, pe fund;c. pe buza vaselor.a. Decoruri aplicate în exteriorul vaselor. În cazul acestei subgrupe, paleta

formelor de vase pe care s-au aplicat ornamentele imprimate este cea mai variată, de la boluri (majoritatea covârşitoare) la străchini, castroane şi pahare. Pe aceste tipuri derecipiente zona decorată a fost în general delimitată de caneluri, prezente sub buză saupe diametrul maxim al vasului şi pe partea inferioară a acestuia, marcând trecerea sprebaza sa. Există însă şi cazuri în care spaţiul decorat nu a fost delimitat de zona nedecorată, locul de amplasare al motivelor ornamentale fiind sub buză, pe diametrul

D l f d î â l â l Î



maxim. Decorurile au fost dispuse în registre, atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Încazul acestei subgrupe întâlnim cele mai bogate şi variate tipuri de decoruri, multedintre ele imitând modul de dispunere în registre şi medalioane al vaselor de tip terra sigillata , după care s-au inspirat de altfel.

b. Decoruri aplicate în interior, pe fundul vaselor. Cea de-a doua subgrupă de decoruri după locul de aplicare, cuprinde ornamentele imprimate pe fundul unorvase cu deschiderea foarte largă, în cazul materialului de la Napoca , pe cel al farfuriilor.

Pe unele exemplare, decorul ştampilat este încadrat de un motiv incizat in solea , în altecazuri, acelaşi tip de decor încadrează la rândul lui o ştampilă cu numele meşteruluicare a realizat recipientul. Ţinând seama de locul în care ornamentele au fostimprimate şi de posibilităţile de combinare a elementelor decorative într-un spaţiurestrâns, putem vorbi de asemenea de existenţa unei varietăţi a acestora şi în cazulsubgrupei descrise.

c. Decoruri aplicate pe buza vaselor – subgrupă ce cuprinde de asemenea f f iil f ă li l il N l d

Clasificarea motivelor decorative de pe ceramica ştampilată de la Napoca a fostfăcută în principal după divizarea pe care am propus-o în prelucrarea materialuluiceramic similar provenit de la Gherla 206, precum şi luând în considerare cele mairecente clasificări făcute pe ceramica decorată prin imprimare de la Porolissum207,Gilău şi Căşeiu208. Ea cuprinde următoarele tipuri de motive decorative:

A. Motive geometrice: A.1. Linii (nr. 1–21, pl. LXIX); A.2. Semicercuri şi lunulae:

A.2.1. Semicercuri (nr. 22–70, pl. LXIX); A.2.2. Lunulae (nr. 71–89, pl. LXIX);

A.3. Cercuri (nr. 90–114, pl. LXX).B. Motive vegetale:

B.1. Rozete (nr. 115–142, pl. LXX);B.2. Motive florale (nr. 143–153, pl. LXX);B.3. Frunze (nr. 154–237, pl. LXX–LXXI);B.4. Ramuri stilizate (nr. 238–239, pl. LXXI).

C. Motive inspirate de terra sigillata : C.1. Ove (nr. 240–262, pl. LXXI);C.2. Motive in planta pedis – caliga (nr. 263–268, pl. LXXI);

C 3 Pă ă i ( 276 l LXXI)



C.3. Păsări (nr. 276, pl. LXXI);C.4. Reptile (nr. 277, pl. LXXI);C.5. Peşti (nr. 278, pl. LXXI).

D. Motive în formă de litere, cifre:D.1. Motive în formă de litere (nr. 279–292, pl. LXXI);D.2. Motive în formă de cifre (nr. 293, pl. LXXI).

E. Motive diverse (nr. 294–316, pl. LXXI).F. Inscripţii (nr. 317–318, pl. LXXI).

Motivele decorative prezentate ne conduc la următoarele concluzii:1. Cele mai frecvente sunt motivele vegetale – dispunem de un număr foarte

mare de frunze, ramuri stilizate, rozete şi motive florale, care au constituit medalioaneîmpreună cu alte ornamente imprimate sau au format independent singurele motivedecorative ale vaselor pe care au fost ştampilate, pe unul sau mai multe registre.

A i ă î d bli i i i ă li l i d l N

regulă în centrele de producţie ale sigillatelor cu decor în relief, iar unele dintre elesunt compuse, prin adăugarea în interiorul lor a unor elemente decorative pe care nule întâlnim în cazul ovelor după care s-au inspirat. În acelaşi timp, ele au fost folositenu numai pentru a delimita friza ornamentală ce delimitează buza de partea decorată a vasului, ca la TS-uri, ci şi ca motive independente (nr. 354, pl. LXV) sau în centrul(interiorul) unor medalioane constituite din alte motive decorative (pl. 341, LXIV),fapt ce nu este întâlnit în cazul ovelor ce decorează vasele terra sigillata.

Motivele în formă de capete umane, măşti, busturi reprezintă de asemenea ocaracteristică a atelierului de la Napoca. Astfel de reprezentări pe ceramica ştampilată din Dacia, îndeosebi pe cea din Dacia Porolissensis, apar în câteva centre de producţie(la Porolissum, Romita, Gherla, Potaissa , Romula , Gilău), însă pe nici unul din acestesituri aceste motive nu figurează într-un număr aşa de mare ca în cazul Napocăi (şase

reprezentări). Unele dintre ele au fost foarte laborios executate, cu trăsăturile feţei şipărul foarte realist şi artistic redate. Aceste motive sunt întotdeauna încadrate înmedalioane, constituind motivul central al acestora. Influenţa din partea sigillatelor înacest caz este evidentă, astfel de reprezentări fiind relativ frecvent întâlnite pe acestea din urmă 209. Nu am identificat o copie a vreuneia din figurile umane sau măştilereprezentate de pe sigillate pe vasele ştampilate, pentru a stabili sub influenţa căruiatelier s-au aflat meşterii de la Napoca în decorarea recipientelor de acest tip, însă este

l ă i di ă ă d i i i i l d i ill l d



clar că aceştia din urmă au avut ca sursă de inspiraţie motivele de pe sigillatele produsede atelierele vestice.

Reprezentările de păsări, reptile, peşti sunt artistic realizate. Notăm faptul că decorul reprezentând un şarpe în mişcare, atât ca mod de executare a reptilei, cât şi ca modalitate de dispunere în registre a aceluiaşi motiv, care sugerează mişcarea continuă,aproape reală a acestuia, este unicat între tipurile de reprezentări pe ceramica ştampi-lată din Dacia (nr. 274, pl. LV).

În cadrul influenţelor venite dinspre terra sigillata , mai notăm împărţirea registrelor decorative prin intermediul romburilor (nr. 313, pl. LX) şi a diagonalelor(nr. 320, pl. LXI), inspirate după sigillatele produse la Rheinzabern210, precum şiîncercarea de imitare a sigillatelor decorate cu frunze şi vrejuri de viţă-de-vie (nr. 353,pl. LXIV). Întrucât vrejurile de viţă-de-vie erau greu, dacă nu imposibil de realizatprin ştampilare, meşterul care a creat acest decor a recurs la soluţia originală a incizării

i ilă ii f l

care au evoluat formele şi repertoriul ornamental al vaselor ştampilate de la Napoca.Din punct de vedere formal şi decorativ, datele oferite de recipientele analizate au fosturmătoarele:

Farfuriile, respectiv cele datate, nu depăşesc prima jumătate a secolului alII-lea p. Chr. (pl. CVI–CVII). Majoritatea apar în perioada Traian – Hadrian şi numai sunt produse în perioada următoare de activitate a atelierului, nici mai târziu.Decorurile ştampilate sunt aplicate pe buză şi în interior, pe fund sau sunt imprimatepe ambele zone ale corpului vasului. Sunt singurele forme de vase pe care apar şiştampile cu nume de meşteri.

Bolurile pot fi grupate în mai multe categorii, în funcţie de evoluţia lor întimp. Le vom trata pe rând.

I. Bolurile care apar în perioada Traian – Hadrian: tipurile 3 D 1, 3 E 1 (şi

variantele), 3 G, 3 I (şi variantele), 3 J (şi variantele), 3 K (vezi planşele LXV–LXVIIIcu repertoriul formelor ştampilate de la Napoca ). Ele apar ca exemplare singulare, celmult cu o variantă şi nu mai sunt produse apoi în fazele următoare de activitate aleatelierului (vezi şi pl. CVI–VII).

Motivele decorative prezente pe ele sunt, de regulă, vegetale (frunze, rozete)sau geometrice (lunulae ), modul de aplicare al lor fiind simplu, pe unul sau mai multeregistre pe orizontală, repetându-se acelaşi motiv decorativ (îndeosebi frunzele).

Combinaţiile de două sau mai multe motive decorative sunt aproape inexistente



Combinaţiile de două sau mai multe motive decorative sunt aproape inexistente.Ele definesc perioada de început a atelierului, care a luat fiinţă sub influenţa

meşterilor olari care i-au însoţit pe primii colonişti veniţi la Napoca , probabil dinsudul Panoniei. Bune analogii pentru modul de decorare a materialului ceramicştampilat de la Napoca din faza de început am găsit la Ulpiana 211, Singidunum212 şi încomitatul Srem213.

Nu dispunem de analogii sau importuri aduse din Pannonia, din atelierul luiRESATVS sau al asociaţilor săi. Prin urmare, nu avem deocamdată nici un indiciuprivind influenţa atelierelor de ceramică ştampilată din grupa vest-panonică sau est-panonică, ci doar a celor din sudul Pannoniei.

II. Boluri care sunt produse începând cu perioada Hadrian – Antonius Pius,până în a doua jumătate a secolului al III-lea p. Chr.

Este vorba despre definirea tipurilor de vase care vor reprezenta specificul

t li l i d l N p d ă i ă i dă b bil d ă i” l i ii F

motive vegetale (frunze, rozete, motive florale stilizate şi geometrice sau motive com-puse). Fenomenul este invers celui constatat în cazul sigillatelor locale produse înDacia, care în prima fază sunt mai bine executate, datorită prezenţei meşterilor dinvest şi a imitării TS-urilor de import, în faza a II-a repertoriul lor motivistic devenindmai puţin elaborat, mai schematic şi mai fantezist214. În cazul Napocăi, comparaţia cusigillatele locale cu decor în relief a fost mai dificil de realizat datorită numărului redusde fragmente descoperite ce se încadrează în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.

3.4. Cronologia ceramicii ştampilate. Ceramica ştampilată de la Napoca cuprinde un număr de 140 exemplare, care acoperă următoarele secvenţe cronologice(vezi diagrama 12):

I. prima jumătate a secolului al II-lea (106–150/161 p. Chr.) (Traian – Antoninus Pius). În cadrul acestei perioade, datorită săpăturilor stratigrafice efectuate

pe str. V. Deleu şi în P-ţa Libertăţii (Unirii), pe locul de amplasament al MonumentuluiMemorandiştilor, s-au putut face nuanţări cronologice în funcţie de cele trei faze delemn depistate în evoluţia aşezării astfel:

a. perioada de început a aşezării (Traian) – 15 exemplare, 11%;b. perioada Traian – Hadrian – 14 exemplare, 10%;c. perioada Hadrian – Antoninus Pius – 29 exemplare, 20%.

Cele 58 de exemplare descoperite pentru această perioadă reprezintă o proporţie de 41% din totalul ceramicii ştampilate catalogate de noi (vezi diagrama 12)



Cele 58 de exemplare descoperite pentru această perioadă reprezintă o propor-ţie de 41% din totalul ceramicii ştampilate catalogate de noi (vezi diagrama 12).II. a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr. (Marcus Aurelius –

începutul domniei lui Septimius Severus, 161–193 p. Chr.) – perioadă în care aufost produse 24 de exemplare, ceea ce reprezintă 17% din total.

III. sfârşitul secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea – SeptimiusSeverus – Severus Alexandru (193–235 p. Chr.) – cuprinde un eşantion de 31 de

exemplare = 21% din total.IV. perioada de către mijlocul şi a doua jumătate a secolului al III-lea (235–271/275 p. Chr.) – este reprezentată de un exemplar, deci de un procent de 1%din total.

În eşantionul ceramic analizat au mai fost şi piese care au avut indicaţii strati-grafice, însă ele proveneau din săpăturile vechi, nepublicate şi, în cazul în care dateleoferite nu au putut fi racordate la săpăturile recente pentru o mai precisă încadrare

l i ă l i l î d lă ii l l II III Ch

cert în urma prelucrării materialului ceramic ştampilat este faptul că atelierulrespectiv a produs cantităţi însemnate de ceramică ştampilată în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr. (procentul este de 41%). Acest lucru determină o schim-bare a părerii general acceptate, potrivit căreia producţia de ceramica ştampilată dinDacia atinge apogeul în a doua jumătate, respectiv la sfârşitul secolului al II-lea şi însecolul al III-lea p. Chr. În cazul sitului analizat, ceramica cu decor imprimat esteprodusă pe tot parcursul secolului al II-lea p. Chr., şi, ceea ce este mai important,începând din perioada domniei împăraţilor Traian – Hadrian. Semnale privind exis-tenţa unui material ceramic ştampilat timpuriu există şi pe alte situri, precum Gilău215,iar la Porolissum, în ultimele studii consacrate ceramicii ştampilate de pe acest sit, s-a pus în evidenţă pentru prima dată prezenţa unui eşantion care este datat în prima

jumătate a secolului al II-lea p. Chr.216. Însă pe nici unul dintre centrele de producţie

ale ceramicii ştampilate cunoscute din Dacia nu a fost acreditată ideea unei producţiitimpurii a ceramicii ştampilate, în cele mai multe cazuri aceasta fiind socotită ca oceramică de import, adusă de primii colonişti care s-au stabilit în Dacia. Numărulmare de vase descoperite la Napoca pentru prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.credem că ne îndreptăţeşte să vorbim despre o producţie timpurie de ceramică ştampilată pe acest sit. Aceasta cunoaşte o creştere în perioada următoare cu atât maimult cu cât ea este foarte bine cerută pe piaţă de către consumatori, care o preferă

ceramicii terra sigillata Este de altfel un particularism al atelierului ceramic de laN d ă d ă l ă d f b ă l



ceramicii terra sigillata. Este de altfel un particularism al atelierului ceramic de la Napoca – producerea unei cantităţi mari de ceramică ştampilată de foarte bună calitateşi a unei încercări timide de producere a ceramicii terra sigillata locale cu decor înrelief, concomitent cu prezenţa unui număr relativ redus de vase terra sigillata deimport (diagrama 13).

Ceramica ştampilată realizată aici este de foarte bună calitate şi se constată, pemăsură ce această categorie ceramică este tot mai mult cerută pe piaţă, o evoluţie

stilistică în modul de decorare a acesteia, de la motive vegetale simple, la vase cuornamente multiple, dispuse în registre şi încadrate în medalioane, asemănătoarevaselor de tip terra sigillata.

3.5. Locul atelierului de la Napoca între centrele de producţie din Dacia. Atelierele de producere a ceramicii ştampilate de la Napoca se individualizează printrecele din Dacia prin existenţa unor forme şi a unor decoruri specifice.

C l d l d D P l

sigillata de import sau a celor produse local. Porolissum-ul cunoaşte la rândul său o pro-ducţie timpurie de ceramică ştampilată bine reprezentată, exact în acelaşi interval cro-nologic (20% din total). În plus, pe acest sit au fost descoperite şi vase rebutate încă dinnivel traianic217. Dacă din punctul de vedere al începuturilor producţiei de ceramică ştampilată cele două situri au o situaţie similară, aceasta se schimbă în perioada următoare. Aşa cu menţionam mai sus, în intervalul Hadrian – Antoninus Pius, seconstată o definire a stilului meşterilor olari de la Napoca , ce produc ceramică fină defoarte bună calitate, reprezentată în primul rând de terra sigillata locală şi de vesela cuornamente ştampilate. Această evoluţie se constată, fără fluctuaţii, pe tot parcursulsecolului al II-lea p. Chr. La Porolissum în schimb, se observă o diminuare a producţieide ştampilate în timpul războaielor marcomanice, ea fiind reluată intens către sfârşitulsecolului al II-lea p. Chr. atingând apoi punctul culminant în prima jumătate a secolului

al III-lea p. Chr.218

Această situaţie reflectă de fapt statutul celor două aşezări din Dacia Porolissensis – în timp ce Napoca devenea municipiu în timpul lui Hadrian, Porolissum-ulatingea acest nivel abia în vremea împăratului Septimius Severus. Din păcate, pentrusecolul al III-lea p. Chr., din cauza stadiului publicării rezultatelor săpăturilor arheolo-gice, nu avem evidenţe legate de producţia ceramicii ştampilate la Napoca (carenţă constatată şi în cazul celorlalte categorii ceramice). La Porolissum în schimb, rezultateleprelucrării monografice a ştampilatelor indică faptul că activitatea atelierelor locale

continuă pe tot parcursul secolului al III-lea p Chr , inclusiv la începutul celui următor,d l fii d i ă d l i ii di B b i 219



continuă pe tot parcursul secolului al III lea p. Chr., inclusiv la începutul celui următor,produsele acestora fiind cerute pe piaţă de locuitorii din Barbaricum219.În repertoriul motivistic al vaselor ştampilate de la Napoca şi Porolissum există

câteva motive ornamentale identice220, după cum apar şi decoruri asemănătoare şichiar modalităţi comune de ornamentare221. Însă în general stilul de combinare aldecorurilor este diferit în cazul celor două centre de producţie, mai simplu la Porolissum, mult mai elaborat la Napoca. Influenţe se constatată între cele două centre

şi în ceea ce priveşte repertoriul formal.Pe de altă însă, pastele din care au fost produse vasele ştampilate în cele două

centre diferă total. În timp ce la Porolissum avem majoritatea covârşitoare a vaselorconfecţionate din pastă gri (87%), cu firnis de aceeaşi culoare, la Napoca predomină vasele de culoare roşie (77% din total), cu firnis asemănător sigillatelor, în multecazuri. Exemplele care imită terra nigra sunt de asemenea de o calitate foarte bună.

Comparativ cu alte centre de producere a vaselor ştampilate din Dacia, Porolissum-ulse individualizează tocmai prin această predilecţie a confecţionării recipientelor orna-mentate prin ştampilare din paste arse reductant, fapt explicabil prin preferinţa mani-festată de clienţii din Barbaricum, cărora le plăceau acest gen de vase222.

În ceea ce priveşte celelalte centre de producţie ceramică din Dacia din careposedăm materiale comparabile, există câteva motive decorative asemănătoare, dar nuidentice la Apahida 223, sau la Gilău224, după cum la Potaissa am întâlnit o modalitateaproape identică de decorare a unui bol de tip 3 DR 37225. De asemenea, calitatea pastei şi a firnisului vaselor de la Napoca , unele dintre ele foarte asemănătoare cu alesigillatelor, îşi găseşte analogii printre recipientele similare provenite din castrul romanşi aşezarea civilă de la Gherla.

În stadiul actual al cercetărilor, atelierul ceramic de la Napoca se individuali-

zează printr-o producţie destul de semnificativă de ceramică ştampilată, calitativ, can-titativ şi mai ales stilistic. Cu toate că prezintă unele trăsături general valabile pentruproducţia de ceramică ştampilată din Dacia Porolissensis, el îşi are specificul său, defi-nit de noi în analiza întreprinsă mai sus, care îi marchează locul printre celelalte centreceramice din provincia Dacia şi din Imperiu.



c e r a m i c i i ş t a m p i l a t e .



D i a g r a m a 1 1 . F r e c v e n ţ a f o r m e l o r c

Diagrama 12. Repartiţia cronologică a ceramicii ştampilate.

d. Repertoriul motivelor decorative

A. Motive geometrice

A.1. Linii (nr. 1–21, pl. LXIX)1. Linie mare, verticală (L = 5,2 cm), formată din patrulatere mari, inegale.

2. Linie mare, verticală (L = 4,5 cm), cu latura scurtă de sus rotunjită, interiorul decorat cumici puncte în relief.



p3. Linie verticală de mărime medie, fragmentară (Lp. = 2,5 cm), constituită din mici pătrate,

în interiorul cărora se află câte un mic punct concentric.4. Linie verticală fragmentară (Lp. = 1,5 cm), cu interiorul decorat cu triunghiuri mari, inegale.5. Linie verticală fragmentară (Lp. = 1,1 cm), formată din patrulatere mici, dispuse oblic.6. Linie verticală de mărime medie (L = 1,5 cm), constituită din triunghiuri inegale.7. Linie verticală de mărime medie (L = 1,8 cm), cu laturile lungi uşor înclinate spre interior,

laturile scurte rotunjite, formată din patrulatere mici, inegale.8. Linie mare verticală, fragmentară (Lp. = 3,5 cm), cu vârful uşor înclinat spre dreapta, alcă-tuită din patrulatere mari, inegale.

9. Linie verticală mare, fragmentară (Lp. = 2 cm), uşor înclinată spre stânga, constituită dinpatrulatere mari, inegale.

10. Linie orizontală, de mărime medie (L = 2 cm), formată din patrulatere inegale.11. Linie orizontală, de mărime medie (L = 1,5 cm), cu laturile uşor oblice, constituită din

patrulatere inegale.

l d d ( ) l l l

A.2. Semicercuri şi lunulae A.2.1. Semicercuri (nr. 22–70, pl. LXIX) 22. Semicerc mic (d. = 1 cm), cu deschiderea în jos, format din patrulatere inegale.23. Semicerc mic (d. = 1 cm), cu deschiderea în jos, puternic arcuit, alcătuit din patrulatere

inegale.23*. Semicerc mic (d. = 0,8 cm), cu deschiderea în jos, format din patrulatere inegale.24. Semicerc de mărime medie (d. = 1,5 cm), cu deschiderea în sus, constituit din patrulatere

mici, regulate.25. Semicerc de mărime medie (d. = 1,5 cm), cu deschiderea în sus, constituit din patrulateremari, inegale.

26. Semicerc de mărime medie (d. = 1,5 cm), cu deschiderea în jos, cu latura dreaptă maiscurtă datorită intersecţiei cu un semicerc similar; este constituit din patrulatere inegale.

27. Semicerc de mărime medie (d. = 1,8 cm), cu deschiderea în jos, puternic arcuit, alcătuitdin patrulatere mari, inegale.

28. Semicerc de mărime medie (d. = 1,5 cm), cu deschiderea în jos, puternic arcuit, cu extre-

mităţile uşor curbate spre interior; este alcătuit din patrulatere inegale.29. Semicerc de mărime medie (d. = 2 cm), cu deschiderea în jos, format din patrulatere mari,inegale.

30. Semicerc fragmentar de mărime medie (d. = 2 cm), cu deschiderea în jos, constituit dinpatrulatere mici, inegale.

31. Semicerc fragmentar de mărime mijlocie (d. = 2 cm), cu deschiderea în jos, format dinpatrulatere mici, inegale.

32. Semicerc de mărime mijlocie (d. = 2,2 cm), cu deschiderea în sus, constituit din patrula-

tere mari, inegale.33. Semicerc fragmentar de mărime mijlocie (d. = 2,2 cm), similar cu precedentul, însă cu



33. Semicerc fragmentar de mărime mijlocie (d. 2,2 cm), similar cu precedentul, însă cudeschiderea în jos.

34. Semicerc fragmentar de mărime mijlocie (d. = 2,4 cm), cu deschiderea în jos, format dinpatrulatere mari, inegale.

35. Semicerc de mărime mijlocie (d. = 2 cm), cu deschiderea în jos, alcătuit din triunghiurimici, inegale.

36. Semicerc de mărime mijlocie (d. = 2,5 cm), cu deschiderea în jos, format din patrulatere

mici, inegale.37. Semicerc de mărime mijlocie (d. = 2,5 cm), cu deschiderea în jos, constituit din patrula-

tere inegale.38. Semicerc de mărime mijlocie (d. = 2,5 cm), cu deschiderea în jos, puţin arcuit, format din

patrulatere inegale.39. Semicerc de mărime mijlocie (d. = 2,3 cm), cu deschiderea în jos, puternic arcuit, alcătuit

din patrulatere mici, inegale.40. Semicerc de mărime mijlocie (d. = 2,3 cm), cu deschiderea în jos, format din patrulatere

l

49. Semicerc mare (d. = 3,5 cm) cu deschiderea în jos, alcătuit din patrulatere mari, inegale.50. Semicerc mare, fragmentar (d. = 3,3 cm), puternic arcuit, cu deschiderea în jos, constituit

din patrulatere mari, inegale.51. Semicerc mare (d. = 3,5 cm), puternic arcuit, cu deschiderea în jos, cu braţul drept mai

lung; este constituit din patrulatere mari, inegale.52. Semicerc mare, fragmentar (d. p. = 3,7 cm), puternic arcuit, cu deschiderea în jos, format

din patrulatere mari, inegale.

53. Semicerc mare (d. = 4 cm) cu deschiderea în jos, constituit din patrulatere mari, inegale.54. Semicerc mare (d. = 4 cm) cu deschiderea în jos, alcătuit din patrulatere mari, inegale.55. Semicerc mare, fragmentar (d. = 4 cm), puţin arcuit, cu deschiderea în jos, constituit din

patrulatere mari, inegale.56. Semicerc mare, fragmentar (d. = 4 cm) cu deschiderea în jos, format din patrulatere mari,

inegale.57. Semicerc mare, fragmentar (d. = 4 cm) cu deschiderea în jos, constituit din patrulatere

mari, inegale.

58. Semicerc mare, fragmentar (d. = 4 cm) cu deschiderea în jos, alcătuit din patrulatere mari,inegale.

59. Semicerc mare, fragmentar (d. = 5 cm) cu deschiderea în jos, constituit din patrulateremari, inegale.

60. Semicerc mare (d. = 5,5 cm), puternic arcuit cu deschiderea în jos, format din patrulateremari, inegale.

61. Semicerc fragmentar (d. p. = 2,5 cm), cu deschiderea în jos, alcătuit din triunghiuriinegale.

62. Semicerc fragmentar (d. p. = 2 cm) cu deschiderea în jos, constituit din patrulatere mari,inegale.



inegale.63. Semicerc fragmentar (d. p. = 2,5 cm), cu deschiderea în jos, alcătuit din patrulatere mari,

inegale.64. Semicerc mare (d. = 3 cm), puternic arcuit cu deschiderea în jos, alcătuit din patrulatere

mari. inegale.65. Semicerc fragmentar (d. p. = 4 cm), cu deschiderea în jos, format din triunghiuri inegale.66. Semicerc fragmentar (d. p. = 2,5 cm), cu deschiderea în jos, alcătuit din patrulatere mari,

inegale,67. Semicerc fragmentar (d. p. = 3,5 cm), cu deschiderea în jos, constituit din patrulatere

mari, inegale.68. Semicerc fragmentar (d. p. = 2 cm), cu deschiderea în sus, alcătuit din patrulatere mari,

inegale.69. Semicerc fragmentar (d. p. = 2 cm), puternic arcuit, cu deschiderea în jos, format din

patrulatere mari, inegale.70. Semicerc fragmentar (d. p. = 1 cm), cu deschiderea în sus, cu extremităţile arcuite spre

78. Lunula de mici dimensiuni (d. = 1 cm), cu deschiderea în sus, cu extremităţile puternicarcuite spre interior, decorată cu patrulatere mari, inegale.

79. Lunula de mici dimensiuni (d. = 1 cm), cu deschiderea în sus, cu extremităţile inegale,decorată cu patrulatere mari, inegale.

80. Lunula de mici dimensiuni (d. = 1 cm), cu deschiderea în sus, cu extremităţile puternicarcuite spre interior, aproape unite, decorată cu patrulatere mari, inegale.

81. Lunula de dimensiuni medii (d. = 1,4 cm), cu deschiderea în sus, cu braţele de grosimi şi

forme diferite, interiorul decorat cu linii paralele amplasate la distanţe inegale.82. Lunula de dimensiuni medii (d. = 1,7 cm), cu deschiderea în sus, formată din patrulatere

mari, inegale.83. Lunula de mici dimensiuni (d. = 1 cm), cu deschiderea în jos, extremităţile puternic arcu-

ite spre interior, aproape unite, decorată cu patrulatere mari, inegale.84. Lunula de dimensiuni medii (d. = 1,5 cm), cu deschiderea în jos, extremităţile inegale şi

arcuite spre interior, corpul gros, decorată cu motive în formă de picături.85. Lunula de dimensiuni medii (d. = 1,5 cm), cu deschiderea în jos, decorată cu patrulatere

inegale.86. Lunula de dimensiuni medii (d. = 1,5 cm), cu deschiderea în jos, corpul alungit, extremi-

tăţile arcuite spre interior; este decorată cu patrulatere mari, inegale.87. Lunula de dimensiuni medii (d. = 2 cm), cu deschiderea în jos, arcuită cu interiorul deco-

rat cu opt puncte în relief.88. Lunula compusă de mari dimensiuni (d. = 2,5 cm), cu deschiderea în sus, alcătuită dintr-o

lunula mare, nedecorată, în interiorul căreia se află o alta, mai mică, ornamentată cu triunghiuri.89. Motiv compus în formă de lunula (d. = 2 cm), constituit dintr-o lunula mare, aşezată pe

verticală, cu deschiderea spre stânga, cu extremităţile arcuite; în interiorul ei este o altă lunula , decorată cu linii scurte, oblice.



,

A.3. Cercuri (nr. 90–114, pl. LXX)90. Cerc de dimensiuni medii (d. = 1,1 cm), format din 15 patrulatere inegale.91. Cerc de dimensiuni mari (d. = 2,5 cm), format din 19 patrulatere mari, inegale.92. Cerc de dimensiuni mari (d. = 2,7 cm), fragmentar, cu interiorul decorat cu puncte în

relief.

93. Cerc de dimensiuni mari (d. = 2,8 cm), format din 42 patrulatere mari, inegale.94. Cerc de dimensiuni mari (d. = 3 cm), fragmentar, cu spaţiul decorat conturat numai deun cerc exterior, ornamentat cu patrulatere mari, foarte neregulat executate.

95. Cerc de dimensiuni mari (d. = 3 cm) fragmentar, format din triunghiuri şi patrulatereinegale.

96. Cerc de mari dimensiuni (d. = 3,2 cm).97. Cerc de dimensiuni mari, fragmentar (d. p = 3,8 cm), constituit din patrulatere mari,

inegale.

109. Cerc concentric, constituit dintr-un cerc circumscris simplu (d. = l cm), un cerc înscrisdublu (d. = 0,8 cm) şi un cerc mic în centru.

110. Cerc concentric, format dintr-un cerc circumscris dublu, care nu se închide în partea desus (d. = 1,1 cm) şi un cerc înscris dublu (d. = 0,5 cm).

111. Cerc concentric, constituit dintr-un cerc dublu circumscris (d. = 1,2 cm), iar în interiordintr-un motiv în formă de lunula , cu deschiderea în sus.

112. Cerc concentric, format din trei cercuri duble şi având un punct în relief în centru. Cer-

cul circumscris (d. = 1,4 cm) nu se închide spre dreapta.113. Cerc concentric, alcătuit dintr-un cerc circumscris, simplu (d. = 1,5 cm), un cerc înscrisdublu şi un punct în relief în centru.

114. Cerc concentric, constituit din trei cercuri duble; diametrul cercului circumscris este de1,2 cm.

B. Motive vegetale

B.1. Rozete (nr. 115–142, pl. LXX)115. Semirozetă mică (d. = 0,8 cm), alcătuită din 8 petale sub formă de patrulatere inegale.116. Rozetă mică (d. = 0,8 cm), constituită din 9 petale în formă de patrulatere.117. Rozetă mică (d. = 0,9 cm), formată din 7 petale în formă de triunghiuri inegale şi având

un punct în relief în centru.118. Rozetă mică (d. = 1 cm), constituită din 9 petale în formă de linii duble, asemănătoare

spiţelor unei roţi.119. Rozetă mică (d. = 0,8 cm), constituită din 8 petale alungite, în formă de linii duble,

asemănătoare spiţelor unei roţi.120. Rozetă mică (d. = 0,8 cm), constituită din 14 petale alungite, în formă de linii duble, cu



un cerc dublu în centru.121. Rozetă mică (d. = 1 cm), alcătuită din 10 petale alungite în formă de linii duble, cu cen-

trul marcat printr-un cerc simplu.122. Rozetă mică (d. = 1 cm), constituită din 12 petale în formă de patrulatere inegale.123. Rozetă mică (d. = 1 cm), constituită din 8 petale în formă de patrulatere inegale; nu se

închide în partea de sus.

124. Rozetă mică, fragmentară (d. = 1 cm), compusă din 9 petale alungite, în formă de pa-trulatere inegale.125. Rozetă mică (d. = 1 cm), constituită din 13 petale alungite, în formă de linii duble şi cu

centrul marcat de un cerc simplu.126. Rozetă de dimensiuni medii (d. = 1,1 cm), alcătuită din 8 petale alungite, în formă de li-

nii duble şi cu centrul marcat de un cerc simplu.127. Rozetă fragmentară (d. p = 1 cm), căreia s-au păstrat 5 petale alungite, în formă de linii

duble.

137. Rozetă de mărime medie (d. = 1,8 cm), compusă din 15 petale alungite, în formă de pa-trulatere inegale şi cu centrul marcat de un cerc simplu.

138. Rozetă mare (d. = 2,1 cm), alcătuită din 8 petale alungite, în formă de linii duble, dis-puse asemănător spiţelor unei roţi.

139. Rozetă mare, fragmentară (d. = 2,3 cm), compusă din 25 petale, asemeni unor picături.140. Rozetă de dimensiuni medii (d. = 1,4 cm), alcătuită din 18 petale în formă de linii duble

şi având în centru un motiv în formă de cruce, cu extremităţile rotunjite.

141. Rozetă compusă (d. = 1,7 cm), alcătuită dintr-un cerc mare, simplu, în interiorul căruia se află un cerc dublu, decorat cu linii oblice; în interiorul cercului înscris se află o rozetă mică (0,7 cm),constituită din 10 petale alungite, în formă de linii duble.

142. Rozetă compusă, fragmentară (d. = 1,8 cm), constituită din două cercuri duble, cuinteriorul decorat cu patrulatere inegale.

B.2. Motive florale (nr. 143–153, pl. LXX)143. Motiv floral fragmentar (d. p. = 0,7 cm), format probabil din 4 petale alungite, cu spa-

ţiul dintre acestea din urmă decorat cu 4 puncte în relief.144. Motiv floral fragmentar (d. p. = 0,8 cm), în formă de cerc, cu 4 petale în formă de arc decerc, în interior cu câte un punct în relief

145. Motiv floral fragmentar (d. p. = 1 cm) similar cu precedentul, însă de dimensiuni maimari.

146. Motiv floral de dimensiuni medii (d. = 1,1 cm), cu 8 petale alungite în formă de liniiduble, grupate câte două; în spaţiul astfel format a fost amplasat câte un punct în relief

147. Motiv floral (d. = 0,9 cm) în formă de cerc, cu 4 puncte în relief pe post de petale.

148. Motiv floral de dimensiuni medii (d. = 1,3 cm), în formă de cerc, cu 5 petale în formă depuncte în relief şi având un punct în centru.4 M fl l f (d ) l d l f 4



149. Motiv floral fragmentar (d. p. = 1,2 cm), similar cu precedentul ca formă s-au păstrat 4petale redate a puncte în relief şi un punct în centru.

150. Floare de mici dimensiuni (d. = 0,5 cm), cu 5 petale rotunjite pe fiecare petală câte unpunct în relief; centrul marcat de un alt punct în relief

151. Floare de dimensiuni medii (d. = 1,1 cm) cu 5 petale alungite şi neregulate, cu un punctîn relief în centru şi altul pe o petală în partea de sus, stânga.

152. Floare cu 8 petale semicirculare (d. = 1 cm), cu interiorul împărţit în grupuri de câte 3petale de două linii orizontale şi două verticale. Centrul este marcat de un punct în relief, intersectat deo linie orizontală, care împarte floarea în două părţi egale; pe petalele din colţuri se află câte un punctîn relief.

153. Floare mare (d. = 2,1 cm), redată realist, cu 4 petale marcate de linii ondulate.

B.3. Frunze (nr. 154–237, pl. LXX–LXXI)154. Frunză fragmentară (Lp. = 0,8 cm) stilizată, cu vârful în sus, cu nervurile bine conturate,

162. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1 cm), cu conturul marcat, nervurile redate prinpatrulatere.

163. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1,3 cm), cu contur oval, nervurile redate prin liniiduble, dispuse oblic.

164. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1,4 cm), alungită, cu conturul marcat, cu nervurileredate prin linii duble, dispuse oblic.

165. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1,5 cm), alungită, cu conturul marcat, cu nervurile

redate prin patrulatere, iar în vârf, prin triunghiuri.166. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1,5 cm), alungită, dar mai lată decât precedenta, cuacelaşi mod de redare a nervurilor.

167. Frunză stilizată (L = 1,4 cm), de formă ovală, conturată, cu nervurile şi tija redate prinlinii duble; în vârf are două terminaţii în formă de coadă de rândunică.

168. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1 cm), neconturată, cu nervurile şi tija redate prinlinii duble, oblice, dispuse dezordonat, în special în partea stângă.

169. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1,5 cm), cu contur oval, nervurile redate prin patru-

latere dispuse pe orizontală, vârful rotunjit.170. Frunză stilizată (L = 1,6 cm), uşor înclinată spre dreapta, cu conturul oval, nervurile şitija redate prin linii duble.

171. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1,8 cm), alungită, cu conturul marcat, nervurileredate prin linii duble, dispuse oblic, tija nemarcată.

172. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1,8 cm), mult alungită faţă de precedenta, cu acelaşimod de redare a nervurilor.

173. Frunză stilizată (L = 1,9 cm) ovală, uşor înclinată spre dreapta, cu nervurile redate prin

patrulatere, iar în vârf prin două triunghiuri.174. Frunză stilizată (L = 2 cm), ovală şi cu conturul marcat, cu nervurile redate prin linii

d bl d bl



duble, dispuse oblic.175. Frunză stilizată (L = 2,1 cm) de formă triunghiulară, cu conturul marcat, cu nervurile şi

tija redate prin linii duble.176. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1,5 cm), alungită, cu conturul marcat, cu nervurile

redate prin linii duble, dispuse oblic; tija este pusă în evidenţă printr-o linie dublă, verticală.177. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 2 cm), de formă triunghiulară, cu conturul marcat, cu

nervurile şi tija redate prin linii duble.178. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 2 cm), de formă triunghiulară, neconturată, cu ner-

vurile redate prin patrulatere, iar vârful prin triunghiuri.179. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 2 cm), de formă triunghiulară, cu conturul marcat,

nervurile redate prin linii duble, dispuse oblic pe tijă; la bază, tija se prelungeşte puţin.180. Frunză stilizată (L = 2,3 cm), de formă ovală, neconturată, cu nervurile redate prin pa-

trulatere mari, iar vârful prin două triunghiuri.181. Frunză stilizată (L = 2,3 cm), de formă ovală, cu conturul marcat, cu nervurile şi tija re-

189. Frunză stilizată (L = 2,7 cm), alungită, neconturată, cu nervurile redate prin patrulatere,iar vârful prin două triunghiuri.

190. Frunză stilizată (L = 2,8 cm), alungită, cu vârful în jos, cu conturul slab marcat, discon-tinuu în partea dreaptă, cu nervurile redate prin patrulatere, iar tija printr-o linie dublă, uşor ondulată.

191. Frunză stilizată (L = 2,9 cm), de formă triunghiulară, cu conturul marcat, dispusă pe ori-zontală, cu vârful spre dreapta; la bază, tija este uşor arcuită, la fel şi conturul ei. Nervurile sunt redateprin linii duble, dispuse oblic pe tijă.

192. Frunză stilizată (L = 3 cm), de formă ovală, conturată, cu nervurile şi tija redate prin liniiduble.193. Frunză stilizată fragmentară (L = 2,7 cm), alungită, neconturată, cu nervurile redate prin

patrulatere mari, iar la bază are tija bifurcată.194. Frunză stilizată (L = 3 cm), alungită, cu conturul marcat, cu nervurile şi tija redate prin

linii duble.195. Frunză stilizată (L = 3,2 cm), cu conturul oval, cu nervurile şi tija redate prin linii duble.196 Frunză stilizată (L = 2,2 cm), înclinată pe orizontală şi cu vârful spre dreapta, uşor arcu-

ită, cu nervurile redate prin patrulatere.197. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 2,2 cm), cu vârful înclinat spre stânga, conturul mar-cat, nervurile redate prin linii duble, oblice, iar tija printr-o linie verticală dublă, ondulată.

198. Frunză stilizată (L = 3 cm), înclinată spre stânga, cu conturul marcat numai pe partea stângă şi la vârf, cu nervurile şi tija redate prin linii duble, oblice.

199. Frunză trilobată (L = 1,7 cm), cu lobii de la bază sub formă de cercuri, ambii constituindun motiv în forma semnului infinitului; nervurile sunt redate prin patrulatere, iar vârful prin triun-ghiuri.

200. Frunză trilobată (L = 1,8 cm), cu lobii de la bază sub formă de cercuri, ambii constituindun motiv în forma semnului infinitului; nervurile sunt redate prin linii duble.201 F ă il b ă f ă (L 1 5 ) ă â f l î j l bii d l



201. Frunză trilobată fragmentară (Lp. = 1,5 cm), conturată, cu vârful în jos, cu lobii de la bază decoraţi cu câte un cerc concentric; nervurile sunt redate prin linii duble.

202. Frunză trilobată fragmentară (Lp. = 1,6 cm), cu lobii de la bază sub formă de cercuri,având fiecare câte un cerc în centru; nervurile sunt redate prin linii duble, dispuse oblic.

203. Frunză trilobată fragmentară (Lp. = 1,6 cm), cu vârful în jos, cu lobii de la bază decoraţicu două puncte în relief în centru; nervurile şi tija sunt redate prin linii duble.

204. Frunză trilobată (L = 1,8 cm), cu lobii de la bază semicirculari şi uşor detaşaţi de lobulcentral, în centru cu câte un cerc nedecorat; în lobul central, nervurile sunt redate prin patrulatere.

205. Frunză trilobată (L = 1,8 cm), de formă triunghiulară, cu peduncul la bază şi cu lobiirotunjiţi şi având câte un punct în relief în centru; nervurile şi tija sunt redate prin linii duble.

206. Frunză trilobată (L = 2 cm), de formă triunghiulară, cu peduncul la bază şi cu lobiirotunjiţi şi având câte un punct în relief în centru; nervurile şi tija sunt redate prin linii duble.

207. Frunză trilobată (L = 2,3 cm), cu peduncul lung la bază, cu conturul marcat; numailobul din stânga are un punct în relief în centru; nervurile şi tija sunt redate prin patrulatere.

în sus în centru şi cu o linie curbă, care porneşte dintr-un punct în relief aflat în centrul frunzei şi apoidublează conturul acesteia.

214. Frunză stilizată (L = 1,8 cm), în formă de semicerc, dispusă pe verticală şi cu vârful spredreapta, cu nervurile redate prin linii duble, dispuse oblic.

215. Frunză stilizată (L = 2 cm), în formă de semicerc, dispusă pe verticală, şi cu deschiderea spre stânga, cu nervurile redate prin patrulatere mari, iar vârful în formă de semicerc mic.

216. Frunză trilobată (L = 1,3 cm), asemănătoare cu frunza de viţă de vie, cu vârful în jos, cu

cei doi lobi de la bază uşor ovali şi detaşaţi de lobul central, cu nervurile slab redate prin linii oblice (?).217. Frunză de viţă de vie cu 5 lobi (L = 1,5 cm), înclinată spre stânga, cu lobii de la bază semicirculari şi uşor detaşaţi de lobul central, cu câte un semicerc format din linii duble, cu deschiderea în sus în interior; nervurile sunt redate prin patrulatere mari, iar vârful prin două triunghiuri.

218. Frunză de viţă de vie cu 5 lobi (L = 1,5 cm), înclinată spre stânga, cu conturul marcat, culobii de la bază semicirculari, vârful redat prin două patrulatere şi două triunghiuri. în interiorul celordoi lobi de la bază se află două semicercuri cu deschiderea în sus, formate di linii duble, care reprezintă nervurile, iar în lobii de deasupra celor descrişi se află câte un mic punct î n relief, de la care pornesc

două linii duble scurte, verticale.*Obs.: Ştampilă aproape identică cu precedenta, însă nr. 218 este mult mai bine conturată şieste legată de un vrej de viţă de vie, care a fost incizat; nr. 217 a fost ştampilat izolat.

219. Frunză mare, cu 5 lobi (L = 2,8 cm), cu lobii în formă de ovale duble şi cu vârful înformă de evantai, în interior cu nervurile redate prin linii duble, verticale sau uşor oblice; la bază are otijă scurtă.

220. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1,5 cm), cu vârful în jos, cu tija redată printr-o liniedublă, ca şi nervurile, care au însă în vârf câte un punct în relief.

221. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1,5 cm), probabil de formă ovală, din care s-a păstratnumai vârful; nervurile şi tija sunt redate prin linii duble, slab imprimate.222 F ă tili tă f t ă (Lp 1 ) d f ă lă î li tă p tâ



222. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1 cm), de formă ovală, uşor înclinată spre stânga, cunervurile redate prin linii duble, dispuse oblic.

223. Frunză stilizată trilobată (Lp. = 1,6 cm), înclinată aproximativ pe orizontală şi cu vârfulspre dreapta, cu cei lobi de la bază sub formă de semicercuri, detaşaţi de lobul central; în acesta dinurmă, nervurile sunt redate prin linii duble, dispuse oblic, cu deschiderea în jos.

224. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1 cm), înclinată spre dreapta, cu conturul marcat şi

nervurile redate prin linii duble, dispuse oblic.225. Frunze duble, fragmentare (Lp. = 0,7 cm), alungite, aşezate pe verticală una lângă alta, cucontur median comun; nervurile sunt redate prin linii duble, dispuse oblic.

226. Frunză stilizată (L = 3 cm), alungită, fără vârf, cu conturul dublat de o linie exterioară;nervurile sunt redate de patrulatere inegale.

227. Frunză stilizată fragmentară (Lp. = 1 cm), probabil cu conturul în formă de inimă (sautrilobată?), cu interiorul decorat prin puncte în relief.

228. Frunză trilobată excesiv stilizată (L = 1,7 cm), înclinată spre stânga, cu lobii dispuşi ase-

235. Frunză cvatrilobată (L = 1,7 cm), cu lobii uniţi, conturul bine marcat; pe centru are unmotiv asemănător unei scări, cu spaţiul dintre două trepte decorat prin puncte în relief. Scara împartefrunza în câte doi lobi pe verticală, care au nervurile redate prin linii duble, dispuse oblic. Atât în cen-trul lobilor de la bază, cât şi al celor de la partea superioară, se află câte un punct în relief.

Obs.: motiv identic la Porolissum – Gudea 1989 , nr. 176, pl. XXXIX, prezent însă nu pe defarfurie, ci ca decor exterior pe un bol (Gudea 1989 , nr. 12, pl. XVII).

236. Frunză cvatrilobată compusă, excesiv stilizată (L = 2,4) cu lobii uniţi, conturul marcat;

interiorul ei este decorat, în partea de sus, de o plantă stilizată de mici dimensiuni (L = 1 cm) cu frunzeasemeni liniilor duble, dispuse oblic. Ea porneşte din centrul frunzei, din dreptul unui punct în relief.De o parte şi de alta a ei, în partea de sus, aproximativ în centrul lobilor din partea menţionată, se află câte un punct în relief, iar restul spaţiului este decorat cu linii scurte, uşor oblice. Lobii de la bază suntornamentaţi în partea de sus cu puncte în relief, care au tendinţa să dubleze conturul frunzei în partea stângă şi cu linii scurte, uşor înclinate spre dreapta în restul spaţiului.

237. Frunză stilizată în formă de palmeta (L = 1 cm), cu trei lobi; cei doi lobi de la bază suntinegali şi uşor detaşaţi de cel central; acesta din urmă este decorat cu linii duble, dispuse asemeni unui

evantai.

B.4. Ramuri stilizate (nr. 238–239, pl. LXXI)238. Ramură fragmentară (L = 2,4 cm), constituită dintr-o frunză trilobată, la care este ataşată

o frunză unilobată, dispusă pe orizontală şi cu vârful spre stânga. Frunza trilobată are lobul centraldecorat cu nervuri şi tijă, formate din linii duble, care pornesc din jumătatea inferioară a lobului, dindreptul unui punct mare în relief. În partea dreaptă, jos a lobului central, uşor deasupra butonului dincentru, se află un punct mic în relief. Lobii de la bază sunt detaşaţi de cel central, au forma semicircu-

lară şi în centru au câte un semicerc mic, cu deschiderea în sus şi spre dreapta, respectiv stânga. Frunza care se ataşează la cea descrisă are nervurile şi tija redate prin linii duble.239 Ramură stilizată compusă (L = 3 2 cm) alcătuită dintr-o frunză mare cu vârful în sus la



239. Ramură stilizată, compusă (L = 3,2 cm), alcătuită dintr o frunză mare, cu vârful în sus, la baza căreia sunt ataşate trei frunze stilizate mai mici, cu vârful în jos. Frunza mare este excesiv stilizată,are formă triunghiulară, conturul marcat. Pe centru are două linii verticale paralele, care o împart îndouă părţi aproximativ egale. În spaţiul dintre cele două linii este un decor în formă de „X” din liniiscurte, duble. Pe cele două părţi divizate de motivul anterior, nervurile sunt redate prin linii duble,dispuse oblic. La bază, frunza are o linie orizontală dublă, de la care pornesc ornamentele descrise. Cele

trei frunze ataşate de frunza mare sunt individualizate cea din centru are o tijă mai lungă care ajungeaproape de baza frunzei mari. Nervurile şi tijele fiecăreia dintre ele sunt redate prin linii duble.

C. Motive inspirate de terra sigillata

C.1. Ove (nr. 240–262, pl. LXXI)240. Ovă de mici dimensiuni (d. = 1 cm), simplă.241. Ovă de mici dimensiuni (d. = 1 cm), simplă, cu o linie în centru.

253. Ovă de mici dimensiuni (d. = 1 cm), compusă, alcătuită dintr-un semicerc cu deschide-rea în sus, peste care a fost pusă o linie orizontală dublă. Interiorul său este decorat cu linii duble, încli-nate spre dreapta. Deasupra semicercului descris se află câte două semicercuri foarte mici, despărţite delinii verticale, scurte.

254. Ovă de dimensiuni medii (d. = 1,1 cm), compusă, cu conturul marcat de o linie simplă,spaţiul dintre primele două semicercuri (ca mărime) decorat cu patrulatere, iar centrul ornamentat de olinie orizontală, peste care se află alte patru linii duble, scurte, verticale.

255. Ovă de dimensiuni medii (d. = 1,2 cm), compusă, cu centrul decorat cu un motiv ase-mănător dinţilor unei furculiţe, amplasat cu vârful în jos.256. Ovă de dimensiuni medii (d. = 1,4 cm), compusă, cu semicercul din centru intersectat în

partea de jos de o linie orizontală şi umplut de alte două linii duble, verticale.257. Ovă de dimensiuni medii (d. = 1,4 cm), compusă, cu spaţiul dintre primele două ove (ca

mărime) decorat cu patrulatere, iar în locul semicercului din centru ornamentat cu trei linii duble, ver-ticale, uşor înclinate spre stânga, aşezate pe o linie dublă, orizontală.

258. Ovă de dimensiuni medii (d. = 1,4 cm), compusă, cu conturul marcat de o linie simplă,

ale cărei capete aproape se unesc în partea de sus. Interiorul ovei este împărţit în două de o linie ori-zontală. Partea inferioară a spaţiului astfel delimitat este decorată cu linii verticale; partea superioară areca ornamente două semicercuri mici, cu deschiderea în sus, separate de linii verticale.

259. Ovă mare (d. = 2 cm), simplă, cu semicercurile care o compun cu deschiderea mare, cuun punct în relief în centru.

260. Ovă fragmentară (d. p. = 0,7 cm), simplă.261. Ovă fragmentară (?) (d. p. = 0,5 cm), simplă 262. Ovă fragmentară (?) (d. p. = 0,7 cm), foarte schematizată, redată ca o potcoavă cu des-

chiderea în sus, cu interiorul decorat cu patrulatere inegale.

C.2. Motive în formă de planta pedis – caliga (nr. 263–268, pl. LXXI)



C.2. Motive în formă de planta pedis caliga (nr. 263 268, pl. LXXI)263. Motiv fragmentar în formă de planta pedis (?), din care s-au păstrat numai degetele, bine

marcate.264. Motiv fragmentar în formă planta pedis (?) (Lp. = 1 cm), din care s-au păstrat degetele şi

o parte din conturul piciorului, cu un punct în relief în centru.265. Motiv fragmentar în formă de planta pedis (caliga ?) (Lp. = 2 cm), înclinat spre dreapta,

cu conturul marcat de o linie simplă degetele redate schematic de trei linii verticale, intersectate la vârf de una orizontală. Laba piciorului este conturată de o altă linie, care urmează traseul precedentei.Interiorul astfel delimitat este intersectat de două linii în diagonală. Spaţiile divizate de ele sunt deco-rate cu câte trei motive foarte mici, în formă de lunula cu deschiderea în jos.

266. Motiv fragmentar în formă de planta pedis (Lp. = 2 cm) cu degetele redate stilizat, cuconturul labei piciorului delimitat printr-o linie simplă, dublată de una interioară. În spaţiul delimitatde ultima linie s-au păstrat 7 puncte în relief, dispuse dezordonat.

267. Motiv în formă de caliga (?) (L = 2,7 cm), foarte stilizat, conturat, cu călcâiul mult

273. Cap uman întors spre stânga (L = 1,3 cm), încadrat într-un medalion care îi sugerează şigâtul. Trăsăturile feţei se disting greu, datorită uzurii ştampilei, în schimb se observă cârlionţii părului,care au fost redaţi prin puncte în relief.

274. Cap uman fragmentar întors spre stânga (L = 1 cm), cu trăsăturile redate schematic-ochiimari, nasul este reprezentat ca văzut din faţă, părul este făcut din linii oblice.

275. Motiv în forma unui bust uman (L = 2,2 cm) de femeie (păpuşă?), cu capul întors spredreapta, cu părul prins în coc şi trăsăturile feţei conturate schematic. Mâinile par să fie redate din faţă

prin linii oblice, iar rochia este decorată de asemenea cu linii oblice.C.4. Motive în formă de păsări (nr. 276, pl. LXXI)

276. Pasăre reprezentată pe orizontală (L = 2,7 cm), cu conturul marcat, capul spre partea stângă. Ochii şi penele, inclusiv cele din coadă, îi sunt redate realist, prin linii oblice.

C.5. Reptile (nr. 277, pl. LXXI)277. Şarpe în mişcare spre dreapta (L = 4,5 cm), cu corpul ondulat, solzii redaţi prin linii

oblice.C.6. Peşti (nr. 278, pl. LXXI)

278. Peşte fragmentar (?) (Lp. = 2 cm), din care s-au păstrat coada şi o parte din corp. Ari-pioarele cozii ca şi cea laterală de sus, împreună cu solzii, sunt redate prin linii oblice.

D. Motive în formă de litere, cifre

D. 1. Motive în formă de litere (nr. 279–292, pl. LXXI)279. Motiv în forma literei „S” (L = 1,2 cm) întors spre stânga, format din patrulatere inegale.280. Motiv în forma literei „S” (L = 1,6 cm) întors spre stânga, alcătuit din patrulatere mari;l ji



are capetele rotunjite.281. Motiv în forma literei „S” (L = 1,9 cm) întors spre stânga, cu capetele mult arcuite spre

interior şi nedecorate, cu restul corpului ornamentat cu patrulatere inegale.282. Motiv în forma literei „S” (L = 2 cm) întors spre stânga, format din patrulatere inegale.283. Motiv în forma literei „S” (L = 1,4 cm), format din patrulatere mici.284. Motiv în forma literei „S” (L = 2 cm) alungit, constituit din patrulatere mari.285. Motiv în forma literei „S” (L = 1,1 cm) pe orizontală, cu deschiderea scurtă în jos, alcă-

tuit din patrulatere inegale.286. Motiv în forma literei „S” (L = 1,5 cm) pe orizontală, cu deschiderea scurtă în jos, format

din patrulatere inegale.287. Motiv în forma literei „S” (L = 1,9 cm) pe orizontală, cu deschiderea scurtă în jos şi

îngroşată, cu capătul de sus mult alungit, decorat cu patrulatere mari, inegale.288. Motiv în forma literei „S” (L = 1,2 cm) întors spre stânga, nedecorat, cu capătul de sus

arcuit, cu cel de jos foarte scurt.

295. Motiv în formă de linie dublă (?) fragmentară (Lp. = 1,4 cm), înclinată spre dreapta, cuextremitatea de sus rotunjită, cu interiorul decorat cu linii scurte, orizontale, între care se află puncte înrelief.

296. Motiv compus, alcătuit din două pătrate alăturate, cu capetele rotunjite, care constituieun dreptunghi. În interior, fiecare pătrat are aspectul unei rozete, cu 6 petale alungite.

297. Motiv în formă de dreptunghi compus (L = 1,8cm), aşezat pe verticală, constituit dinalte două dreptunghiuri cu capetele rotunjite şi cu interiorul decorat cu patru puncte mari în relief

298. Motiv compus, constituit din două linii duble lungi (L = 2,8 cm), verticale, aproximativ paralele, care se intersectează în partea inferioară; sunt curbate, lăsând un spaţiu liber în centru, suntparalele în partea superioară. Întreg motivul este decorat cu patrulater mari, inegale.

299. Motiv vegetal (?) de forma unui semicerc mic (d. = 0,7 cm), cu deschiderea în jos, cu ca-petele rotunjite, cu un mic punct în relief la extremitatea din stânga; este alcătuit din patrulatere mari,inegale.

300. Motiv de formă circulară (d. = 0,7 cm), cu centrul decorat cu trei linii duble, verticale,care împart cercul în două; spaţiul astfel creat este ornamentat cu câte patru linii scurte, orizontale. În

partea de sus, liniile verticale sunt intersectate de o alta, orizontală.301. Motiv circular fragmentar (?) (d. p. = 0,7 cm) cu interiorul divizat de două linii verticale;partea păstrată este decorată cu linii scurte, orizontale.

302. Motiv vegetal, de forma unei frunze de nufăr (?) (L = 1 cm), cu lobii de la bază în sus, cuun mic cerc în centru, de la care pornesc 9 nervuri în formă de linii duble.

303. Motiv bilobat (sau în formă de planta pedis ?), aşezat pe verticală, divizat de două linii ori-zontale, în fiecare din cele două părţi având ca decor o linie dublă, orizontală, pe care se află 5–7 liniiscurte, verticale.

304. Motiv în formă de ciupercă (?) (L = 1 cm), cu picior scurt şi cu corpul asemănător unuisemicerc, cu extremităţile uşor îngroşate şi arcuite; este decorată cu linii scurte, oblice.305. Motiv compus în formă de inimă (L = 1 cm), amplasată pe orizontală şi cu vârful spre



dreapta, cu interiorul decorat cu alte trei contururi de aceeaşi formă, dispuse una în alta.306. Motiv compus asemănător unei palmete (?) (L = 1,3 cm), cu cele cinci nervuri asemănă-

toare unor linii oblice, dispuse aproximativ în unghi, cu deschiderea în jos; restul motivului are o formă ovală, cu o linie scurtă, orizontală, în partea de sus.

307. Motiv compus (L = 1,3 cm), de formă ovală, dispus pe orizontală, fără închidere spre

dreapta. În interior, în centru, are un cerc ce nu se închide în partea stângă, având în mijloc un micpunct în relief. În stânga cercului descris sunt trei linii orizontale, iar în partea dreaptă, altele două, am-plasate deasupra, respectiv dedesubtul cercului, intersectându-l.

308. Motiv fragmentar (Lp. = 1,7 cm), asemănător unei frunze (?) cu vârful în jos, cu interio-rul decorat cu linii duble, orizontale, înclinate spre stânga.

309. Motiv compus (L = 1,5 cm), de forma unei potcoave cu deschiderea în jos, care are ata-şate în partea de sus, de o parte şi de alta a sa, câte un vârf de frunză dispusă pe orizontală. Ornamentuldescris este format din patrulatere aşezate orizontal pe laturi, respectiv vertical la extremităţi şi la partea

314. Motiv compus (L = 3,5 cm), alcătuit dintr-un semicerc cu deschiderea în sus, foarte pu-ţin arcuit, cu extremităţile formate din ovale mari, dispuse orizontal. Ovalele sunt decorate cu liniioblice, dispuse în unghi, iar semicercul – cu patrulatere mari.

315. Motiv floral compus, fragmentar (Lp. = 2,6 cm), cu floarea propriu-zisă cu patru petaleinegale şi un punct în relief în centru. Tija florii este redată prin trei linii verticale duble, uşor ondulate;la partea inferioară are trei linii oblice, scurte.

316. Motiv floral compus, fragmentar (Lp. = 2,8 cm), cu vârful în jos, cu floarea în formă de

semirozetă, constituită din patrulatere mari, de la care porneşte tija, sub forma unui dreptunghi cu latu-rile lungi dublate de câte două linii verticale, duble. Tija este decorată în interior cu linii oblice, dispuseîn unghi, cu deschiderea în jos.

F. Inscripţii (nr. 317–318, pl. LXXI)

317. Ştampilă anepigrafă (?) fragmentară (Lp. = 1,1 cm), probabil înscrisă într-un cartuşdreptunghiular; decorul păstrat constă dintr-un triunghi echilateral, cu vârful prelungit de terminaţiile

laturilor şi intersectat în partea de sus de o linie dublă, orizontală. În interiorul triunghiului descris seaflă un semicerc mic, cu deschiderea în sus.318. Ştampilă dreptunghiulară fragmentară (Lp. = 1 cm), încadrată în partea stângă (sau

dreaptă?) de o semirozetă (motivul nr. 115), în partea de sus (sau jos?) de o frunză (nr. 159) şi de unmotiv circular fragmentar (nr. 301). Din inscripţie s-au păstrat două litere (h litere = 4 mm), NV...sau... AN (unde N are hasta din dreapta uşor arcuită în partea de sus (sau în stânga jos?), reprezentândînceputul sau terminaţia unui nume de meşter olar.



E. CATALOGUL CERAMICII ŞTAMPILATE

FARFURII

FARFURIE DE TIP 2 DR 36 = CONSPECTUS 39230. Farfurie de tip 2 DR 36 = Conspectus 39, imitaţie terra nigra. Pl. XLIX; întregibilă, păs-

trata în proporţie de 30%; d. g. = 20 cm; d. f. = 8 cm; h = 5 cm; pastă de tip R2c5a; firnis negru, deslabă calitate. Decor: combinat, ştampilat şi incizat. În interiorul unui cerc (d. = 5 cm), format din linii

mari, incizate cu rotiţa, s-a păstrat vârful unei frunze, realizate prin ştampilare (B.3 221); Napoca , str.V. Deleu, 1994, faza al II-lea de lemn; Traian – Hadrian; Rusu-Bolindeţ 2001, p. 178, fig. 4/4; MNIT;V. 47 451.

FARFURIE DE TIP 2 A 231. Farfurie de tip 2 A. Pl. XLIX; întregibilă (păstrată în proporţie de 60%); d. g. = 22 cm; d. f.

= 9 cm; h = 5 cm; pasta de tip O1d7a, de culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 616 reddish yellow);ardere incompletă; firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), strălucitor, pe ambele feţe, puţin păstrat.Decor: ştampilat şi incizat, numai în interior. Fundul a fost decorat cu două cercuri concentrice demărimi diferite, incizate şi cu conturul marcat prin cercuri duble. În spaţiul cuprins între cel mai maredintre ele (d. = 9 cm) şi cel care se află în interiorul lui (d. = 5,5 cm), a fost făcut un ornament in solea cu ajutorul rotiţei În centrul celui de al doilea cerc concentric a fost ştampilat un motiv decorativ care



cu ajutorul rotiţei. În centrul celui de-al doilea cerc concentric a fost ştampilat un motiv decorativ, cares-a păstrat fragmentar (F 317). Din el se mai pot observa forma dreptunghiulară a cartuşului, în careapare un triunghi echilateral, ale cărui linii care marchează laturile depăşesc punctul de intersecţie învârf. În partea superioară, triunghiul descris este intersectat de o linie, care este paralelă cu baza acestuia şi care depăşeşte laturile sale; ştampila de pe fund ar putea reprezenta o marcă de olar, iniţial epigrafă,ulterior utilizată ca decor – vezi Young 1977 , fig. 68, 69 şi Rodwell 1978 ; Napoca ; str . V. Deleu,1994, S 3, faza I de lemn; Traian; analogii: pentru decor vezi Rodwell 1978 ; inedit; MNIT; V. 47 387.

FARFURIE DE TIP 2 DR 36 = CONSPECTUS 40.1.2232. Farfurie de tipul 2 DR 36 = Conspectus 40.1.2. P1. XLIX; două fragmente de buză,

corp şi fund; d. g. = 32 cm; h = 2,3 cm; fragmentul de fund de 7 × 5 cm; pasta de tip O1b1a, deculoare maroniu închisă (Munsell 10 YR, 4/2 dark grayish brown); firnis de aceeaşi culoare cu pasta,strălucitor. Decor: ştampilat, pe buză şi în interior. Ornamentul de pe buză constă din: 1. frunzecvadrilobate mari (B.3235), aşezată pe verticală, cu interiorul decorat de un motiv în formă de scară pe

FARFURIE DE TIP 2 DR 36/51 = CONSPECTUS 41.1.2233. Farfurie de tip 2 DR 36/51. Pl. L; trei fragmente de buză şi corp; d. g. = 31 cm; pasta de

tip R1b3a, de culoare gri (Munsell 10 YR, 5/1 gray; firnis gri închis (Munsell 10 YR, 4/1 dark gray),strălucitor, pe ambele feţe. Decor: ştampilat pe buză, constând din semicercuri mari (A.2.1 36), cudeschiderea în jos, formate din patrulatere inegale. Extremităţile motivelor decorative descrise seintersectează; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic, –2,90–3,10 m; datare generală – secoleleII–III p. Chr.; Rusu-Bolindeţ 2001, p. 178, fig. 4/1; MNIT; V. 11 880 = IN 3695.

FARFURIE DE TIP 2 DR 42234. Farfurie de tip 2 DR 42. Pl. L; fragment de buză, corp şi tortiţă; d. g. = 32 cm; pasta de

tip O1c1a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis: roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8red), strălucitor, mai ales în interior. Decor: ştampilat în interior, probabil în planta pedis , în număr detrei exemplare imprimate unele lângă altele, din care s-au păstrat numai degetele, foarte bine marcate(C.2 263); Napoca , Palatul Telefoanelor, 1951, şanţul I, –3,50–3,80 m; săpături arheologice N. Gostar;nivel de prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.?; inedit; MNIT; V. 16 285.

FARFURII NEDETERMINABILE CA TIP235. Farfurie (2), nedeterminabilă ca tip. Pl. L; fragment de buză; d. g. = 10 cm; pasta de tip

O2d5b, de culoare gălbui-roşcată Munsell 5 YR, 7/6 reddish yellow); firnis roşu deschis (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red), uşor strălucitor. Decor: ştampilat pe buză, păstrat pe trei registre: I.1. semicercuri(A.2.1 74), cu deschiderea în sus, formate din patrulatere inegale. Ele au fost imprimate la distanţe maripentru ca în spaţiul dintre două semicercuri şi sub ele să fie plasate II.2. rozete mari, compuse (B. 1 141),alcătuite dintr-o rozetă cu zece petale alungite în centru şi dintr-un cerc mare, cu contururi duble înexterior, format din patrulatere inegale. În spaţiul dintre două motive din registrul precedent şi sub eleIII.3. probabil o altă rozetă, păstrată însă foarte fragmentar; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic, lucrări edilitare; fără context arheologic; datare generală, secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT;V 16 267



V. 16 267.236. Farfurie (2), nedeterminabilă ca tip. Pl. L; fund inelar întregit (cinci fragmente); d. f

= 10 cm; pasta de tip R1b3c; firnis gri închis (Munsell 7,5 YR, N 4/ dark gray), uneori cu nuanţe maiînchise, spre negru, numai în interior. Pare mai degrabă o angobă, inegal distribuită în interiorul vasu-lui. Decor: ştampilat pe fund, în interior. Este demarcat de un cerc mare, uşor adâncit (d. = 3,5 cm), îninteriorul căruia au fost imprimate două frunze mari. Prima dintre ele a fost ştampilată aproximativ încentrul cercului amintit. Are formatul aproape triunghiular, vârful în sus şi uşor rotunjit, nervurile bineconturate şi are şi tijă (B.3 191). Cea de-a doua frunză a fost ştampilată în dreapta primea, este uşorînclinată faţă de aceasta şi spre bază se intersectează cu ea. Ultimul motiv decorativ descris depăşeşteconturul cercului în care a fost încadrat decorul ştampilat; Napoca , str. V. Deleu, 1994, S 3, nivelul I delemn; Traian. Analogii: Maróti 1999 , motivul nr. 116, III/1, catalog nr. 15.1, p. 296, descoperire de la Tokod. Tot pe un fund de farfurie apare însă un grupaj de trei frunze, asemănătoare cu motivul nostru;Rusu-Bolindeţ 2001, p. 178, fig. 4/3; MNIT; V. 47 379.

237. Farfurie (2), nedeterminabilă ca tip. PI. L; două fragmente de fund; 6 × 5,5 cm; pasta de

239. Farfurie (2), nedeterminabilă ca tip. Pl. L; fragment de fund inelar; d. f. = 16 cm; pasta de tip O2b3a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis: roşu în interior,(Munsell 2,5 YR, 5/6 red), în exterior, roşu mai intens (Munsell 2,5 YR, 4/8 red). Decor: ştampilat şiincizat. În interiorul unui cerc mare (d. = 16 cm), constituit din patru rânduri de linii incizate cu rotiţa,s-a păstrat un fragment dintr-un decor ştampilat, reprezentând un peşte(?), cu capul spre dreapta (C.6 376). Se disting coada şi aripioara de sus a peştelui, iar solzii acestuia au fost sugeraţi prin liniioblice; în partea de jos a motivului ştampilat, pasta este ridicată datorită imprimării prea puternice;

Napoca , str. V. Deleu, 1994, D 4, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 47 357.BOLURI

BOLURI DE TIP 3 DR 37240. Bol de tip 3 DR 37. Pl. LI; fragment de buză şi corp; d. g. = 11 cm; pastă de tip O1b8a,

de culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8, red); firnis roşu (Munsell 2,5, 516 red), strălucitor. Decor:ştampilat, păstrat pe un singur registru, în care apar alternativ: 1. ovă fragmentară compusă (C.1 261),amplasată sub canelura care demarca diametrul maxim al vasului. 2. alt motiv vegetal (?), greu de defi-nit datorită stării fragmentare a părţii păstrate; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1994, S III, – 3,40 m,faza a II-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 52 443.

241. Bol de 3 DR 37. Pl. LI; fragment de buză şi corp; d. g. = 12 cm; pasta de tip O1b1a;firnis roşcat (Munsell 10 R, 5/8, red), strălucitor. Decor: ştampilat, păstrat în două registre, amplasatsub canelura care marca diametrul maxim al vasului: I.1. ove compuse, de dimensiuni mici (C.1 240).II.2. medalion reprezentat de un cerc (?) mare, păstrat fragmentar, format din patrulatere inegale, avândîn mijloc 3. cercuri mici, concentrice (?); Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, S III, –2,80 –3,10 m;Septimius Severus – Severus Alexander; inedit; MNIT; V. 52 423.

242. Bol de tip 3 DR 37. PI. LI; două fragmente de buză şi corp; d. g. = 14 cm; pasta de tipO2d5a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis roşu în exterior (Munsell 2,5YR 5/8 red) roşu închis în interior (Munsell 10 R 4/4 weak red) strălucitor de foarte bună calitate



YR, 5/8 red), roşu închis în interior (Munsell 10 R, 4/4 weak red), strălucitor, de foarte bună calitate.Decor: ştampilat, păstrat pe două registre: I.1. şir de ove compuse (C.1 245), cu deschiderea în sus, caresunt amplasate la distanţe inegale unele de altele, uneori chiar intersectându-se. II.2. frunză mare, frag-mentară (B.3 162), de formă aproximativ triunghiulară, cu vârful în sus şi nervurile bine conturate,flancată de câte 3. o frunză fragmentară alungită (B.3 162), cu vârful în sus şi cu nervurile clar contu-rate şi de 4. frunză stilizată fragmentară, alungită, dar mai lată decât precedenta (B.3 164). Acest grupajde câte trei motive vegetale este separat la partea superioară de 5. un cerc concentric de mici dimensiuni(A.3 108), cu un mic punct în relief în centru; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), locul de amplasament alMonumentului Memorandiştilor, 1994, S I, –3,70 m, faza a II-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius;Rusu-Bolindeţ 2001, p. 178, fig. 2/1; MNIT; V. 52 455.

243. Bol de tip 3 DR 37. PI. LI; fragment buză şi corp; d. g. = 14 cm; pastă de tip O2d5a, deculoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red); firnis roşu (Munsell 10 R, 4/8 red), strălucitor. Decor: ştam-pilat, pe două registre: I.1. ove (CI 248), cu deschiderea în sus, amplasate la înălţimi inegale faţă de

ştampilat, format din două registre compuse, care se repetă: I.1. semicercuri mari (A.2.1 51), cu des-chiderea în jos, formate din patrulatere inegale. Ele se intersectează, la capătul intersecţiei lor fiind aşe-zate 2. cercuri concentrice mici (A.3 104). Primele două elemente decorative formează un medalion încentrul căruia sunt amplasate 3. două ornamente în forma literei „S”, aşezate unul lângă altul şi consti-tuite de asemenea din patrulatere inegale (D.1 283). Registrul următor este identic cu cel anterior, el serepetă pe partea inferioară a vasului, între registre neexistând altă delimitare decât un spaţiu liber de 0,5 cm.Medalioanele din registrul al II-lea sunt dispuse aproximativ la mijlocul medalionului din registrul de

sus; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S II,carou 9, –3,40 m, faza a II-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 52 453.246. Bol de tip 3 DR 37. Pl. LI; fragment de buză şi corp; d. g. = 26 cm; pastă de tip O2b1a,

de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis: pe buză şi în interior, maroniu-roşcat(Munsell 2,5 YR, 4/4 reddish brown), roşu, identic cu pasta, în exterior, de bună calitate. Decor: ştam-pilat, păstrat pe trei registre: I.1. ove (C.l 241), cu deschiderea în sus, amplasate imediat sub canelura care delimita zona decorată pe diametrul maxim al vasului. II. 2. Motiv compus, în formă dedreptunghi (E 294), aşezat pe orizontală, sub şi în spaţiul dintre două ove. Are interiorul decorat cu trei

puncte în relief în partea de sus şi cu patru perechi de linii oblice, înclinate spre dreapta, în partea de jos. III. 3. Semicercuri mari, fragmentare, cu deschiderea în jos, formate din patrulatere inegale, alecăror capete par să se intersecteze sub motivul nr. 2. Ultimele motive decorative descrise probabil că formau medalioane, în interiorul cărora se aflau alte ornamente ştampilate; Napoca , P-ţa Libertăţii,1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, SII, caroul 9, –2,75 m, faza a II-a depiatră; Septimius Severus – Severus Alexander; inedit; MN1T; V. 52 459.

247. Bol de tip 3 DR 37. Pl. LII; fragment de buză şi corp; d. max. = 24 cm; pastă de tipO1b8a, de culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red); firnis: roşu strălucitor (Munsell 2,4 YR, 4/6 red) pe

ambele feţe, de f. bună calitate. Decor: ştampilat în medalion: 1. semicerc mare, format din patrulatereinegale (A.2.1 59), în interiorul căruia se afla 2. un motiv vegetal compus (E 314), constituit dintr-unsemicerc cu deschiderea în sus, la cele două capete cu câte o formă ovală; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994,locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor SIII 2 80 3 10 m faza I de piatră;



locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, SIII, – 2,80 – 3,10 m, faza I de piatră;Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 52 472.

248. Bol de tip 3 DR 37. Pl. LII; fragment de buză şi corp; d. g. = 24 cm; pastă de tip O2b9a,de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis roşu (Munsell 10 R, 5/8 red),strălucitor. Decor: ştampilat, dispus în două registre, sub canelura care delimita buza de diametrul ma-

xim. I. 1. Semicercuri mari (A.2.1 53), cu deschiderea în jos, formate din patrulatere inegale. Capetelelor se intersectează, în punctul de intersecţie fiind amplasat 2. o frunză ovală, de mici dimensiuni (B.3155), cu vârful în jos şi interiorul decorat cu câte două linii oblice în stânga şi în dreapta, care nu seintersectează între ele, dar dau impresia unui unghi cu deschiderea în sus. Cele două motive descriseformează un medalion, în interiorul căruia, pe orizontală, a fost amplasată: II. 3. o pasăre cu capul sprestânga, căreia i-au fost redate foarte realist ciocul, ochiul şi penajul, inclusiv cel al cozii (C.4 276);Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, SII, caroul 8,–2,40 m, faza a II-a de piatră; Septimius Severus – Severus Alexander; inedit; MNIT; V. 52 466.

constituite din: 1. semicercuri mari, fragmentare (A.2.1 48), cu deschiderea în jos, care se intersectează.În interiorul acestor medalioane se aflau alte motive decorative, din care s-a mai păstrat 2. unul greu dedefinit (probabil de formă circulară); urme de ardere secundară la exteriorul vasului; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S I, –3,40 m, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 52 456.

251. Bol de 3 DR 37. Pl. LII; fragment de buză şi corp; d. g. = 24 cm; pastă de tip O1b4a, deculoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), mat. Decor: ştampilat,

păstrat numai pe un registru, constând dintr-un semicerc mare fragmentar, cu deschiderea în jos, for-mat din patrulatere inegale (A.2.1 52); Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monu-mentului Memorandiştilor, S III, –2,80–3,10 m, faza a II-a de piatră; Septimius Severus – Severus

Alexander; inedit; MNIT; V. 52 421.252. Bol de tip 3 DR 37. Pl. LII; fragment de buză şi corp; d. g. = 15 cm; pastă de tip O2c1a,

de culoare roşie deschisă (Munsell 10 R, 7/8 light red), angobă roşie (Munsell 10 R, 5/8 red), mată, peambele feţe. Decor: ştampilat, păstrat pe un singur registru, începând de sub canelura care delimita zona decorată de cea nedecorată. El constă dintr-o ovă fragmentară (?), foarte schematizată, redată ca o

potcoavă cu deschiderea în sus, cu interiorul ornamentat cu patrulatere inegale (C.2 262); Napoca ,Parohia romano-catolică, 1992, camera A, săpături arheologice A. A. Rusu, C. Opreanu; datare gene-rală – secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; f.n.i.

253. Bol, tipul 3DR37. Pl. LII; fragment de buză şi corp; d. g. = 16 cm; pastă de tip O1b4a,de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red; firnis roşu strălucitor (Munsell 2,5 YR, 4/8red). Decor: ştampilat, din care s-a mai păstrat o ovă fragmentară (C.l 242), dispusă sub canelura caredemarca corpul vasului; Napoca , str. Prahovei nr. 12, 1995, fără context arheologic; datare generală –secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; f.n.i.

254. Bol de tip 3 DR 37. PI. LXII; fragment de buză şi corp; d. g. = 19 cm; pastă de tipO2b9a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5YR, 6/8 light red); firnis roşu închis (Munsell 10 R, 4/8red), strălucitor. Decor: ştampilat, din care s-a păstrat numai o ovă fragmentară (C. 1 260), amplasată imediat sub canelura care delimita zona decorată de cea nedecorată; Napoca P ţa Libertăţii 1948



imediat sub canelura care delimita zona decorată de cea nedecorată; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1948,–1,80–2,10 m; datare generală – secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 11 616 = IN 3848.

255. Bol de tip 3 DR 37. Pl. LIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 26 cm; pastă de tip O1b1a, deculoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis maroniu-roşcat sub buză şi în interior(Munsell 2,5 YR, 4/4 reddish brown), maroniu închis pe partea decorată. Decor: ştampilat, păstrat pe

două registre: 1.1. şir de ove compuse, mari, cu deschiderea în sus (C.l 256); sub şi în spaţiul dintre oveII.2. şir de frunze alungite fragmentare, cu vârful în sus (B.3 176); Napoca , str. V. Deleu, 1992, caroulB 1, –1,30 m; faza 1-a de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 47 592.

BOLURI DE TIP 3 DR 37/30256. Bol de tip 3 DR 37/30. Pl. LIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 16 cm; pastă de tip

O1b4a, de culoare roşcat-gălbuie (Munsell 5 YR, 5/8 yellowish red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8red), uşor strălucitor, îndeosebi în exterior. Decor: ştampilat, cu două registre pe orizontală, amplasate

BOL DE TIP 3 A 258. Bol de tip 3 A. Pl. LIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 18 cm; pastă de tip O1b4a, de

culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8, red); firnis roşu (Munsell 10 R, 4/8 red), strălucitor, pe ambelefeţe. Decor: ştampilat, pe mai multe registre, amplasate pe corpul vasului astfel: I.1. ove compuse, mari(C.1 259), cu deschiderea în sus; II.2. rozete (B.1 131), cu 13 petale dispuse asemeni spiţelor unei roţi,amplasate sub şi între două ove din registrul anterior; III.3. frunză compusă, constituită din patru lobi(B.3 233); motivul este aşezat sub şi între două rozete şi separat de un decor identic (pe orizontală) de

4. frunză fragmentară, cu vârful în sus (B.3 188), amplasată sub motivul nr. 2, pe care îl intersectează cu vârful în partea dreaptă; Napoca , P-ţa Muzeului, caroul E, –2,00–2,20 m, din stratul de umplutură din coridor; săpături arheologice 1995, M. Witemberger; Severus Alexander; inedit; MNIT; V. 52 902.

BOL DE TIP 3 B259. Bol de tip 3 B. Pl. LIII; cinci fragmente de buză şi corp (păstrat circa 50% din vas, fără

fund); d. g. = 14 cm; pastă de tip O2b3a, de culoare roşcat gălbuie (Munsell 5 YR, 5/6 yellowish red);firnis violet (Munsell 10 R, 4/6 red), strălucitor. Decor: ştampilat pe două registre, delimitate de cane-lurile care delimitau diametrul maxim şi baza vasului. Cele două registre constituie de fapt medalioaneastfel: I.1. semicercuri mari (A.2.1 45), cu deschiderea în jos, formate din patrulatere mari. Extremită-ţile lor se intersectează, la capătul fiecăreia dintre intersecţii fiind alternativ: II. 2. un motiv decorativ înforma literei „S” inversate (D.1 279), format din patrulatere inegale şi 3, o frunză mare (B.3 192), cuvârful în sus, cu nervurile foarte bine conturate. Cele trei decoruri descrise constituie un medalion îninteriorul căruia se află 4. un şir de trei ornamente în forma literei „S”, culcate pe orizontală, identice ca dimensiuni şi mod de realizare cu motivul nr. 1 (D.1 285); Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul deamplasament al Monumentului Memorandiştilor, S II, –2,40 m, faza I de piatră; Septimius Severus –Severus Alexander; Rusu-Bolindeţ 2001, p. 178, fig. 2/10; MNIT; V. 52 481.

BOL DE TIP 3 C260. Bol de tip 3 C. Pl. LIII; trei fragmente de buză şi corp; d. g. = 32 cm; d. max. = 30 cm;



p g p gpastă de tip O1b8a, de culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8 red),strălucitor, de foarte bună calitate, asemănător sigillatelor. Decor: ştampilat, foarte complex, structuratîn medalioane, formate din: I.1. semicercuri mari, cu deschiderea în jos, constituite din patrulatere ine-gale (A.2.1 60). În locurile unde se intersectează extremităţile lor, a fost aşezată 2. o linie orizontală (A.1 13), formată din patrulatere mici, inegale. De o parte şi de alta a ei, au fost ştampilate 3. motive înforma literei „S”, întoarse spre stânga, constituite de asemenea din patrulatere inegale (D. 1 282). Subaceeaşi linie orizontală, o succesiune de 4. cercuri (A.3 90) şi 5. semicercuri cu deschiderea în jos (A.2.185), apoi din nou motivul nr. 4. Deasupra celor două semicercuri care se intersectează – 6. cerc identiccu motivul nr. 4. în medalioanele astfel formate, în partea de sus, se află II.7. cerc identic cu nr. 4 şi 6,sub care se găseşte 8. un motiv compus, format din ornamente în forma literei „S” – unul inversat, altulculcat, asemănător unei zvastici (D.2 292). Medalionul descris se succede cu un altul, în care elemen-tele decorative sunt următoarele: 9. cerc, identic cu nr. 4, 6, 7, sub care se află 10. motiv în formă de„S” întors spre stânga, identic cu nr. 3; aproximativ pe aceeaşi linie apare 11. o frunză fragmentară, cu

şiruri de câte patru motive florale (B.2 146), aşezate unele sub altele şi chiar intersectându-se. Motivelemenţionate sunt constituite din opt petale alungite şi din patru puncte în relief, care sunt aşezate dindouă în două petale. Între şirurile de rozete astfel constituite sunt distanţe mari, cuprinse între 2,3 şi2,5 cm; Napoca , str. V. Deleu, S 1, D 2, –0,60–0,80 m, faza a II-a de piatră; Septimius Severus –Severus Alexander; inedit; MNIT; V. 47 575.

263. Bol de tip 3 DR 30, imitaţie terra nigra. Pl. LIV; fragment de buză şi fund inelar; d. g. =14 cm; d. f. = 6 cm; pastă de tip R2c5a, de culoare gri (Munsell 7,5 YR, N 5/, gray); firnis gri f. închis

(Munsell 7,5 YR, N 3/, very dark gray), strălucitor. Decor: ştampilat, amplasat imediat sub canelura desub buză: 1. Semicercuri mari, fragmentare (A.2.1. 31), cu deschiderea în jos, care se intersectează; înpunctul de intersecţie 2. frunză fragmentară (B.3 154) cu vârful în sus, înclinat spre dreapta. Primeledouă motive formează un medalion, în interiorul căruia au fost plasate 3. „S” uri (?) culcate pe orizon-tală sau un alt ornament; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al MonumentuluiMemorandiştilor, S I, –3,40 m, faza a II-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT;V. 52489 a–b.

264. Bol de tip 3 DR 30. Pl. LIV; fragment de buză şi corp; d. g. = 12 cm; d. max. = 12,5 cm;

pastă de tip R1b3a, de culoare gri (Munsell 7,5 YR, N 6/ gray), firnis gri foarte închis (Munsell 7,5 YR N 3/ very dark gray) în exterior, gri închis (Munsell 7,5 YR, N 4/dark gray) în interior. Decor: ştampi-lat, foarte elaborat, repartizat în medalioane constituite din: 1. semicercuri (A.2.1 27), cu deschiderea în

jos, formate din patrulatere mici, inegale. Extremităţile lor se intersectează, la capătul acestei intersecţiifiind plasate 2. linii foarte lungi (A.1 2), verticale, care au interiorul decorat cu puncte în relief. În me-dalionul astfel format de primele două motive ornamentale, au fost ştampilate pe verticală două şiruride 3. frunze identice (B.3 205) cu vârful în sus, cu nervurile foarte bine conturate, cu doi lobi marcaţila bază de câte un punct în relief şi cu o scurtă tijă; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament

al Monumentului Memorandiştilor, –2,70 m, faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus;inedit; MNIT; V. 11 859 = IN 3725.265. Bol de tip 3 DR 30. P1. LIV; fragment de buză şi corp; d. g. = 16 cm; pastă de tip

R2b5a, de culoare gri închis (Munsell 2,5 YR, N 4/, dark gray); firnis gri închis (Munsell 10 R, N 4/



b5a, de cu oa e g c s ( u se ,5 , N /, da g ay); s g c s ( u se 0 , N /dark gray), strălucitor, pe ambele feţe. Decor: ştampilat, constituit din două registre: I.1, semicercurimari cu deschiderea în jos (A.2.1 47), ale căror capete se intersectează, formând medalioane împreună cu 2. linii orizontale, constituite din patrulatere inegale (A.1 11), aşezate în punctul de intersecţie alsemicercurilor. La rândul lor, liniile amintit sunt intersectate de 3. frunză compusă, formată din două

frunze alungite fragmentare, cu vârful în sus, care sunt paralele una faţă de alta (B.3 225). Deasupra medalionului format de cele trei elemente decorative descrise mai sus se află, deasupra locului deintersecţie al semicercurilor, 4. câte o rozetă mică, cu nouă petale (B.1 118). În interiorul medalionuluidescris au fost amplasate II.5. motiv în forma literei „S” culcat, nedecorat (D.l 294), iar sub el, chiarintersectându-l 6. frunză mare, fragmentară, trilobată, cu vârful în sus, cu nervurile bine conturate şi culobii de la bază în formă de cercuri (B.3 202); Napoca , str. V. Deleu, 1992, S 1, caroul B 1, –2,20–2,40 m;faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 49 590.

266. Bol de tip 3 DR 30. Pl. LIV; fragment de buză şi corp; d. g. = 16 cm; pastă de tip

alcătuită din patrulatere inegale. Deasupra acestei linii şi intersectându-se cu ea, în spaţiul dintre două semicercuri se află 3. un motiv vegetal, ca o frunză de nufăr (E 302), cu deschiderea în sus. Sub motivulnr. 2 şi spre stânga, nu în centrul lui, a fost amplasată 4. o frunză alungită (B.3 226), cu vârful în sus,încadrată pe laturi de o linie dublă şi cu nervurile conturate prin linii oblice. În medalionul astfel for-mat de cele patru motive descrise mai sus se află, aproximativ pe centrul spaţiului delimitat şi în partea de sus şi de jos a lui, câte II. 5. o frunză cvadrilobată, cu un punct în relief în mijloc (B.3 229). Întreele, pe verticală, a fost amplasat 6. un motiv vegetal (?) sau geometric (?), reprezentat ca un dreptunghi

mare aşezat pe verticală, împărţit în două de o linie verticală, de o parte şi de alta a acesteia din urmă fiind câte patru puncte mari în relief (E 297). De o parte şi de alta a ultimului motiv descris se află 7. câte o linie verticală (A.1 7), formată din patrulatere inegale. În stânga motivului nr. 6 se află 8. olinie verticală fragmentară, cu vârful înclinat spre stânga (A.1 9); Napoca , str. V. Deleu, S 1, caroul D 2,–0,60–0,80 m, faza a II-a de piatră; Septimius Severus – Severus Alexander; inedit; MNIT; V. 41 382.

268. Bol de tip 3 DR 30. PI. LV; fragment de buză şi corp; d. g. = 18 cm; pastă de tipO2b1a, de culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/6 reddish yellow); firnis roşu (Munsell 10 R, 4/8red), strălucitor, păstrat numai în interior. Decor: ştampilat, probabil aranjat în medalioane, formate

din: 1. semicerc mare, fragmentar, cu deschiderea în jos şi constituit din patrulatere mari, inegale(A.2.1 58); în interiorul lui se află 2. frunză de viţă de vie, (B.3 216), cu vârful în jos, formată din treilobi. Lobul central are nervurile marcate, în timp ce lobii de la bază au pe mijloc câte o tijă. În afara medalionului descris, la stânga, au mai fost ştampilate două (?) motive decorative, care, din cauza stăriifragmentare a vasului şi a calităţii pastei, sunt imposibil de definit; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1948, săpă-turi edilitare M. Macrea, –0,40–0,60 m; probabil secolul al III-lea p. Chr. (?); Rusu-Bolindeţ 2001, p. 178,fig. 2/8; MNIT; V. 16 157.

269. Bol de tip 3 DR 30, imitaţie terra nigra. Pl. LV; fragment de buză şi corp; d. g = 22 cm;

pastă de tip R2b5a, de culoare gri (Munsell 2,5 YR, N 6/ gray); firnis negru, strălucitor, pe ambele feţe.Decor: ştampilat, păstrat numai sub canelura care delimita zona decorată şi constând din două semicer-curi mari (A.2.1 62), fragmentare, cu deschiderea în jos, ale căror extremităţi se intersectau. Ele au fostalcătuite din patrulatere inegale; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic, fără context arheolo-



p g p ţ ţ ţgic; datare: generală, secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 219.

270. Bol de tip 3 DR 30, imitaţie terra nigra. Pl. LV; două fragmente mari buză şi corp, apar-ţinând aceluiaşi vas (păstrat în proporţie de 40%); d. g. = 22 cm; pastă de tip R1b2a, de culoare griînchis (Munsell 10 YR, 4/1, dark gray); firnis negru, strălucitor, de foarte bună calitate, pe ambele feţe.

Decor: ştampilat, foarte elaborat, constituit din două registre ornamentale, amplasate pe verticală, întrecanelura care demarca diametrul maxim şi carena care delimita corpul de baza vasului. I.1. frunză trilo-bată (B.3 200), cu vârful în sus, cu nervurile redate prin linii oblice. Lobii de la baza ei sunt circulari,cu două puncte mari în relief în centru. Din locul în care ar fi trebuit să fie codiţa frunzei porneşte 2.un motiv compus (E 298), sub forma a două linii lungi, aproximativ paralele, care se intersectează înpartea de sus şi de jos, pe o mică distanţă, începând din punctul în care se intersectează cu frunzelemenţionate. Ele nu sunt perfect drepte, ci se curbează uşor în partea centrală, unde rămâne un spaţiuliber. În partea inferioară a motivului nr. 2, a fost amplasată 3. o frunză identică cu motivul nr. 1, însă

BOLURI DE TIP 3 D1271. Bol de tip 3 D1. Pl. LV; păstrat în proporţie de 45%; d. g. = 12 cm; d. f = 6 cm; h = 8 cm;

pastă de tip R2c5a, de culoare gri (Munsell 5 Y, 6/1 gray); firnis maroniu-roşcat (Munsell 5 YR, 5/4reddish brown), uşor strălucitor în exterior, maroniu închis (Munsell 7,5 YR, 4/2 dark brown) îninterior, mat. Decor: ştampilat, constituit din două registre pe orizontală şi amplasat între canelură desub buză şi profilatura care făcea trecerea spre baza vasului. El constă din repetarea aceluiaşi motiv decorativ, reprezentat de lunula (A.2.2 86), cu deschiderea în jos, puternic arcuită şi formată din

patrulatere inegale. Lunulae-le de pe acelaşi rând pe orizontală au fost imprimate la distanţe şi înălţimiinegale, în timp ce ornamentele similare din registrul inferior au fost ştampilate aproximativ sub celedin registrul superior; Napoca , str. V. Deleu, 1995, fără context arheologic; datare generală – secoleleII–III p. Chr.; Rusu-Bolindeţ 2001, fig. 2/4; MNIT; V. 47 343.

272. Bol de tip 3 D1. Pl. LV; fragment de buză şi corp; d. g. = 18 cm; d. interior = 16 cm;pastă de tip R1b2a, de culoare maroniu-gălbuie (Munsell 10 YR, 5/4 yellowish-brown); firnis gri închis(Munsell 2,5 YR, N/, dark gray), strălucitor. Decor: ştampilat, păstrat în două registre verticale: alter-nanţă de I.1. şase sau mai multe semicercuri mici, cu deschiderea în jos, aşezate unele sub altele

(A.2.1 23*) şi de II.2. patru rozete mari, constituite din 16 petale alungite şi având un punct în relief încentru (B.1 137), aşezate ca şi motivele precedente; Napoca , str. V. Deleu, D 3–D 4, –2,20 madâncime, faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 47 531, V. 47 569.

273. Bol de tip 3 D1. Pl. LV; fragment de buză şi fragment de corp; d. g. = 20 cm; d. interior= 22 cm; pastă de tip O2b9a, de culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/6 reddish yellow); firnis roşu(Munsell 2,5 YR, 5/8 red), strălucitor, în exterior, maroniu-roşcat (Munsell 2,5 YR, 5/4 reddishbrown), strălucitor, în interior. Decor: ştampilat, constând din acelaşi motiv decorativ, dispus în şiruripe verticală, între canelură de sub buză şi curbura care face trecerea spre baza vasului. Constă dintr-o

rozetă cu şase petale alungite şi dispuse asemeni spiţelor unei roţi (B.1 130); Napoca , str. V. Deleu,1994, D 4, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 47 374, V. 47 375.

BOL DE TIP 3 D2l d l f d b d d



274. Bol de tip 3 D2. Pl. LV; patru fragmente din buză şi corp; d. g. = 24 cm; d. max. = 26 cm;pastă de tip O1b4a, de culoare roşie (Munsell 2,5 YR. 5/8 red); firnis roşu în exterior (Munsell 2,4 YR,4/8 red), violet roşcat (Munsell 10 R, 4/4 weak red) în interior, strălucitor. Decor: ştampilat cu şerpi(C.5 277) în mişcare spre dreapta. Decorul pare ordonat într-un anume fel, însă datorită stării

fragmentare a vasului se poate reconstitui doar aproximativ. Pe jumătatea din stânga a recipientului,deasupra canelurii care marca trecerea spre baza acestuia, şerpii apar în câte un şir, pe verticală, astfelîncât şarpele din şirul de sus să fie cu capul deasupra cozii celui din şirul de jos. Pe jumătatea dreaptă a vasului, reptilele sunt aşezate câte trei unele sub altele, modul de aranjare a şirului următor de şerpi îndeplasare spre dreapta fiind ca de astă dată coada celui din şirul următor să fie deasupra capului celuidin şirul anterior. Astfel ei nu sunt amplasaţi pe orizontală unii în dreptul altora, ci întotdeauna capulcelui din şirul anterior este deasupra sau dedesubtul cozii celui din şirul următor. Toată aceasta ordo-nare a decorului are darul să sugereze o mişcare continuă a şerpilor, fapt realizat şi prin corpul ondulat

roşcată (Munsell 2,5 YR, 5/4 reddish brown) pe celălalt fragment, datorită arderii inegale (sau secun-dare); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8 red), strălucitor, pe un fragment, maroniu-roşcat pe celălalt.Decor: ştampilat, dispus în registre verticale, cuprinse între canelura de sub buză şi prima canelură caremarca trecerea spre baza vasului. El constă din şiruri de câte trei motive florale (B.2 147), aşezate peverticală şi având patru puncte în relief ca petale. Câte două şiruri de câte trei motive florale suntamplasate începând imediat de sub canelura de sub buză, între ele fiind dispus un alt şir de câte treiornamente de acelaşi tip, care au fost aşezate cu un spaţiu mai jos decât canelura amintită, plasându-se

însă (ultima din şir) imediat deasupra canelurii de la bază. Această alternanţă a şirurilor de motiveflorale se repetă pe toată suprafaţa decorată; se observă culoarea deosebită a celor două fragmente,provenind din acelaşi vas, datorată arderii inegale (sau secundare) a acestuia; Napoca , str. V. Deleu, A 2,–2,60 m, faza a III-a de lemn; inedit; Hadrian – Antoninus Pius; MNIT; V. 47 529.

BOL DE TIP 3 F277. Bol de tip 3 F. Pl. LVI; trei fragmente de buză şi corp (întregibil); d. g = 20 cm; pastă de

tip O1b1a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis interior-roşu închis(Munsell 2,5 YR, 3/6 dark red), în exterior – maroniu roşcat închis (Munsell 2,5 YR, 3/4 dark reddishbrown), strălucitor. Decor: ştampilat, constând din două registre ornamentale, dispuse pe orizontală, desub canelura de sub buză, până la curbura care făcea trecerea spre baza vasului. Motivele decorativeconstau în două tipuri de frunze, aşezate aparent fără nici o logică în cadrul aceluiaşi şir: 1. frunză mare(B.3 181), cu vârful în sus, uşor înclinată spre stânga, cu formatul oval şi nervurile bine conturate.2. Acelaşi tip de frunză, cu vârful în sus, amplasat în registrul inferior, cu partea dinspre vârf dreaptă,nu uşor rotunjită, ca în cazul motivului precedent. Nervurile sunt de asemenea bine conturate. Arputea fi unul şi acelaşi motiv şi diferenţa de formă să se datoreze imprimării mai puternice a ştampileide către olar, în cazul tipului 2 de frunză, care să fi făcut ca vârful ei să pară drept. Frunzele din registrulinferior sunt aşezate fie imediat sub şi chiar intersectându-se cu cele din registrul superior, fie sub şi înspaţiul dintre două frunze din registrul superior, la distanţe şi înălţimi variabile; unele motive au fostputernic imprimate – conturul lor este vizibil pe peretele intern; Napoca , str. V. Deleu, 1994, S 3,nivelul I de lemn; Traian Analogii: motivul decorativ nr 2 Velika Dantova Ruševljan 1996 pl VI/4



nivelul I de lemn; Traian. Analogii: motivul decorativ nr. 2 – Velika Dantova Ruševljan 1996 , pl. VI/4, XIII/4; inedit; MNIT; V. 47 377.

BOL DE TIP 3 G278. Bol de tip 3 G. Pl. LVI; întregibil – păstrat în proporţie de 70%; d. g. = 15 cm; d. f.

= 7,5 cm; h. = 8,4 cm; pastă de tip O2b9a, de culoare roşie (Munsell 2,5YR, 5/8 red); firnis roşu închis(Munsell 10 R, 4/8 red), strălucitor, în interior; de la roşu mai deschis (comparativ cu firnisul dininterior) (Munsell 2,5 YR, 4/8 red) la maroniu-roşcat închis (Munsell 2,5 YR, 3/4 dark reddishbrown), uşor strălucitor, pe diferite porţiuni din partea superioară exterioară a vasului. Jumătatea infe-rioară a recipientului nu are firnis. Decor: ştampilat, constând din două registre pe orizontală, ampla-sate între canelură proeminentă de sub buză şi curbura care făcea trecerea spre baza vasului. Acestea erau formate din acelaşi motiv decorativ repetat: frunză cu vârful în sus, cu formatul oval şi cu nervurilebine conturate (B.3 170). Frunzele de pe registrul II au fost dispuse sub frunzele din registrul superior.

BOL DE TIP 3 I280. Bol de tip 3 I. Pl. LVI; starea de conservare: fragment de buză şi corp; d. g. = 20 cm;

pastă de tip O1b4a, de culoare gălbui-roşcată (Munsell 7,5 YR, 7/6 yellowish red); firnis roşu (Munsell2,5 YR, 5/8 red), strălucitor, pe ambele feţe, mai bine păstrat în interior. Decor: ştampilat, păstrat întrei registre dispuse pe orizontală. I.1. frunză asemănătoare unui semicerc cu deschiderea în sus şi vârfulspre dreapta (B.3 214). Sub fiecare frunză II.2. motiv vegetal compus, constând dintr-o rozetă cu petalealungite şi cu un decor în formă de cruce cu braţe groase în centru (B. 1 140). III.3. Motivul precedentse repetă (?) în registrul următor, din care nu s-a păstrat decât o mică porţiune dintr-o rozetă compusă;Napoca , str. V. Deleu, 1996, S VII A, nivelul de podea de mortar; faza a III-a de lemn; Hadrian –

Antoninus Pius. Analogii: pentru frunză – Dautova-Rusevljan 1996 , pl. XIII/30, însă vârful frunzei esteîntors spre stânga; pentru formă – Gudea , Filip 1997 , tip STSP 10, fig. 8/1; inedit; MNIT; V. 51 067.

BOL DE TIP 3 I1281. Bol de tip 3 I1. Pl. LVI; fragment de buză şi corp; d. g. = 22 cm; pastă de tip O1b1a, de

culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red), fină; firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8 red), uşorstrălucitor, pe ambele feţe. Decor: ştampilat, pe un singur registru, reprezentat de frunze stilizate, cuvârful în sus şi înclinat spre stânga, cu nervurile bine conturate (B.3 198); Napoca , str. V. Deleu, 1994,S 3, faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 47 439.

BOL DE TIP 3 J282. Bol de tip 3 J. Pl. LVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 16 cm; pastă de tip O1b1a;

firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), strălucitor. Decor: ştampilat, pe mai multe registre, dintre cares-au păstrat trei, aşezate unele sub altele pe verticală şi constituite din acelaşi motiv: rozetă, formată dinzece petale alungite şi un punct în relief în centru (B.1 135); rozetele sunt puţin inegale ca mărime şi au

fost ştampilate la distanţe şi înălţimi diferite; Napoca , str. V. Deleu, D 2, faza a II-a de lemn; Traian –Hadrian; Rusu-Bolindeţ 2001, p. 178, fig. 2/5; MNIT; V. 47 465.

BOL DE TIP 3 J1



283. Bol, de tip 3 J1. Pl. LVII; păstrat în proporţie de 30% (buză şi corp); d. g. = 16 cm;pastă de tip O1b8a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8, light red); firnis roşu strălucitor(Munsell 2,5 YR, 5/8 red). Decor: combinat, incizat şi ştampilat. Primul a fost dispus în spaţiul cuprinsde la buză la canelura proeminentă care marca trecerea spre corpul vasului, implicit spre zona decorată

prin ştampilare. El constă din cinci şiruri de linii realizate cu rotiţa, dintre care trei sunt verticale,scurte, relativ regulat executate. amplasate imediat sub buză, iar celelalte două sunt înclinate spre stânga şi sunt realizate neglijent. Decorul ştampilat este alcătuit din două registre, amplasate începând de subcanelura proeminenta de pe corpul vasului. Ambele registre au acelaşi motiv decorativ: frunză stilizată,de formă ovală cu vârful în sus şi nervurile şi tija constituite din linii duble, oblice (B.3 180). Ele au fostaşezate aproximativ unele sub altele, în unele cazuri şirurile intersectându-se; Napoca , str. V. Deleu, S VII,lângă fântână, faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 49 535.

BOL DE TIP 3 K

BOLURI DE TIP 3 M286. Bol de tip 3 M. Pl. LVII; fragment de buză şi corp; d. max. = 18 cm; pastă de tip O2c1a,

de culoare gălbui roşcată (Munsell 5 YR, 6/6 reddish yellow); ardere incompletă datorită grosimiiperetelui; firnis roşu (Munsell 10 R, 4/8 red) în exterior, maro închis (Munsell 7,5 YR, 3/2 dark brown) strălucitor, în interior. Decor: ştampilat, organizat în două registre: I.1. frunză compusă, for-mată din doi lobi (B.3 236); în partea de sus a motivului apare o plantă stilizată, mărginită de o parte şide alta de şapte mici puncte în relief pe verticală. Aproximativ la mijlocul plantei au fost figurate câteun punct mare în relief, înconjurate, ca într-un triunghi, de puncte mici, tot în relief; sub plantă apardouă puncte mari în relief, aşezate unul sub altul, care marchează şi centrul motivului decorativ descris.Din acest loc, pornesc alte trei puncte mari în relief care mărginesc partea de jos a motivului bilobat. Îninteriorul acestei din urmă părţi au fost reprezentate patru şiruri de linii oblice, înclinate spre dreapta.II.2. sub motivul nr. 1, dar nu pe centru, ci uşor spre stânga, rozete cu opt petale (B.1 128); Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, S III, –3,10 m, faza a II-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; f.n.i.

BOLURI DE TIP 3 N287. Bol de tip 3 N. Pl. LVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 18 cm; pastă de tip O2b1a, de

culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 7/6 reddish yellow); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8 red), stră-lucitor, pe ambele feţe. Decor: ştampilat, păstrat pe două registre orizontale. El constă din acelaşi motiv decorativ repetat: frunze de dimensiuni mici (B.3 167), cu vârful în sus, cu formatul oval şi nervurilebine conturate. Frunzele din registrul II par să fi fost aşezate sub şi puţin spre dreapta faţă de registrulsuperior; Napoca , str. V. Deleu, 1996 faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius. Analogii: veziGudea 1980 a ca formă; inedit; MNIT; V. 50 966.

288. Bol de tip 3 N. Pl. LVII; două fragmente de buză şi corp; d. g. = 20 cm; pastă de tipO2d5a; firnis roşu deschis (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red), uşor strălucitor, pe ambele feţe. Decor:ştampilat, păstrat pe un singur registru, constând din acelaşi motiv compus repetat: cerc concentric,format dintr-un cerc circumscris, având în interior un motiv în formă de lunula , cu deschiderea în sus(A.3 111); Napoca , str. V. Deleu, 1995, S VII, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit;MNIT; V 50 980



MNIT; V. 50 980.

BOL DE TIP 3 O289. Bol de tip 3 O. Pl. LVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 22 cm; pastă de tip O2b1a, de

culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 7/6 reddish yellow; firnis maroniu-roşcat (Munsell 2,5 YR, 5/4

reddish brown), exfoliat, în exterior, maroniu-roşcat închis (Munsell 2,5 YR, 4/4 reddish brown), stră-lucitor, în interior. Decor: ştampilat, constituit din trei registre dispuse pe orizontală, în care se repetă acelaşi motiv decorativ: rozetă cu 9 petale, formate din linii duble (B. 1 132). Rozetele din cele treiregistre sunt aşezate aproximativ unele sub altele; a fost puternic imprimat pe peretele vasului; Napoca ,Palatul Telefoanelor, 1951, S I, –3,50–3,80 m; săpături arheologice N. Gostar; nivel de prima jumătatea secolului al II-lea p. Chr. (?); inedit; MNIT; V. 16 284.

BOL DE TIP 3 P

ment al Monumentului Memorandiştilor, S III, profilul estic, –3,20 m, faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 52 440.

292. Castron de tip 4 A. Pl. LVIII; fragment buză şi corp (păstrat în proporţie de 30%); d. g.= 18 cm; pastă de tip R2b5a, de culoare gri (Munsell 7,5 YR, N 5/ gray); firnis de aceeaşi culoare cupasta, strălucitor, pe ambele feţe. Decor: ştampilat, pe un singur registru, reprezentat de cercuri mari,formate din patrulatere inegale (A.3 91); motivele decorative sunt amplasate la distanţe variabile una dealta; ştampila a fost puternic imprimată în pasta moale, deformând peretele interior al vasului; Napoca ,

str. V. Deleu, D 5, dărâmătură, nivelul canalelor; faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus;inedit; MNIT, V. 41 383.

CASTRON DE TIP 4 B293. Castron de tip 4 B. Pl. LVIII; fragment de buză; d. g. = 20 cm; pastă de tip O1b8a, de

culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis roşu deschis (Munsell 2,5 YR, 6/8 lightred), strălucitor, pe ambele feţe. Decor: ştampilat, păstrat pe un singur registru, amplasat imediat subbuză. El constă dintr-un singur motiv decorativ repetat: frunză fragmentară, probabil de dimensiunimari (Lp. = 2 cm), cu vârful în sus şi întors spre stânga, cu nervurile bine conturate (B.3 197); Napoca ,str. V. Deleu, 1994, D 4, faza I de lemn; Traian. Analogii: frunză aproape identică cu cea de la V. 47 439;inedit; MNIT; V. 47 417.

CASTRON DE TIP 4 C294. Castron de tip 4 C. Pl. LVIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 18 cm; d. max. = 22 cm;

pastă de tip O1b1a, de culoare roşcat-gălbuie (Munsell 5 YR, 5/8 yellow red); firnis roşcat (Munsell 2,5 YR, 5/8 red), uşor strălucitor. Decor: ştampilat, pe două registre, amplasate imediat sub buză şi deasu-pra canelurii care demarca baza vasului. I. 1. Motiv vegetal (?), de forma unui semicerc mic, întors sprestânga şi în jos, cu nervurile bine conturate şi cu un punct în relief, care marchează locul de unde searcuieşte vârful (E 299). Sub şi între două dintre ornamentele descrise mai sus, II.2. frunză stilizată înformă de semicerc (B.3 215), dispusă pe verticală, cu vârful în sus şi cu deschiderea spre stânga, cu ner-vurile bine conturate şi cu un punct în relief, care marchează partea de sus a tijei; Napoca, P-ţa Libertă-



vurile bine conturate şi cu un punct în relief, care marchează partea de sus a tijei; Napoca , P ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S III, –2,80–3,10 m, faza a II-a delemn; Hadrian – Antonius Pius; inedit; MNIT; V. 52 471.

STRĂCHINI

STRACHINĂ DE TIP 5 A 295. Strachină de tip 5 A, imitaţie de terra nigra. Pl. LVIII; fragment de buză şi corp; d. g.

= 28 cm; pastă de tip R2c5a, de culoare gri (Munsell 2,5 YR, N 6/ gray); firnis negru, mat, pe ambelefeţe. Decor: ştampilat, constând dintr-o alternanţă de: 1. rozete mari (B.1 138), cu opt petale alungite,formate din linii duble şi din 2. rozete mari (B.1 139), cu petale asemănătoare unor picături; Napoca ,P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, –2,50 m, faza a II-a depiatră; Septimius Severus – Severus Alexander; inedit; MNIT; V. 11 633 = IN 3810.

CERAMICĂ ŞTAMPILATĂ FRAGMENTARĂ

297. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LIX; fragment de corp; 3 × 3,2 cm; pastă de tip O2b3a, deculoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red), ardere incompletă; firnis maroniu-roşcat(Munsell 2,5 YR, 5/4 reddish brown), strălucitor, îndeosebi în exterior. Decor ştampilat, păstrat pedouă registre: 1.1. semicercuri simple (A.2.1 70), cu deschiderea în sus, amplasate imediat sub canelura care demarca zona decorată a vasului. II. semicercuri mari (A.2.26), cu deschiderea în jos, formate dinpatrulatere inegale. Ele se intersectează, formând probabil medalioane în interiorul cărora se afla 3. câteun cap uman întors spre stânga (C.2 274). Trăsăturile feţei sunt bine marcate, inclusiv şuviţele de păr; Napoca , str. Prahovei nr. 12, 1995, S 1, D 3, –3,60 m; prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.; inedit; MNIT; V. 47 418.

298. Bol de tip 3 DR 37*, terra nigra. Pl. LIX; fragment de corp; d. interior = 20 cm; pastă detip R1b3a, de culoare gri deschisă (Munsell 2,5 YR, N 6/ gray); firnis negru, strălucitor. Decor puternicştampilat, pornind de sub canelura care demarca buza de corp: 1. şir de semicercuri mari (A.2.1 37), cudeschiderea în jos, care se intersectează, constituite din patrulatere inegale. În punctul de intersecţie a două semicercuri, se află 2. ramură stilizată (B.4 238), cu vârful în sus, cu nervurile bine conturate, cuun punct mare în relief către bază şi cu alte două puncte mai mici deasupra şi de o parte şi de alta a ei.Baza frunzei este ca un oval lăţit, având două linii care se întâlnesc în unghi cu deschiderea în jos. Înpartea stângă avea ataşată o altă frunză, dispusă orizontal şi cu vârful înclinat spre stânga, de asemenea cu nervurile bine conturate. În medalionul astfel delimitat de primele două motive descrise, a fost am-plasat 3. un cap uman întors spre dreapta (C.2 269), cu trăsăturile greu de distins datorită imprimăriiputernice a ştampilei şi probabil a uzurii acesteia; Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, săpăturiarheologice 1944; datare generală – secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 11 912 = IN. 4055.

299. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LIX; fragment de corp; d. interior = 22 cm; pastă de tip O2b1a,de culoare maroniu-roşcată (Munsell 5 YR, 4/3 reddish brown); ardere inegală; firnis de aceeaşi culoarecu pasta, strălucitor, pe ambele feţe. Decor ştampilat, dispus în medalioane, începând de sub canelura care marca diametrul maxim al vasului: 1. Semicerc mare fragmentar, cu deschiderea în jos, format dinpatrulatere inegale (A 2 1 157); el se intersectează cu un semicerc similar iar la capătul intersecţiei lor



patrulatere inegale (A.2.1 157); el se intersectează cu un semicerc similar, iar la capătul intersecţiei lorapare 2. o bară orizontală, constituită din linii oblice. Deasupra celor două semicercuri care se intersec-tează, a fost ştampilată 3. rozeta (B.1 125), formată din 13 petale alungite. Sub motivul nr. 2,intersectându-l chiar, 4. frunză compusă (B.3 209), alungită, formată dintr-o frunză cu vârful în sus şi

alta cu vârful în jos, care, împreună cu cele trei motive ştampilate descrise anterior, constituie un meda-lion, în interiorul căruia se află: 5. profil uman întors spre dreapta, cu toate trăsăturile bine conturate(ochi, nas, gură, bărbie, sprânceană), părul redat prin şuviţe şi pieptănat pe spate. Sub capul umanapare 6. un motiv compus fragmentar, în formă de dreptunghi, constituit din două pătrate în interiorulcărora se află două rozete de mici dimensiuni formate din şase petale alungite (E 296). În partea stângă a profilului uman, probabil chiar la mijlocul medalionului în care acesta a fost amplasat, se află o frunză alungită fragmentară (B.3 183); Napoca , P-ţa Muzeului, 1995, caroul E, –2,00–2,20 m, stratul deumplutură (nivelare) din coridor; Severus Alexander; Rusu-Bolindeţ 1999 , p. 778, nr. 15, pl. VI/15 a;

asemănătoare unui patrulater cu colţurile uşor rotunjite, care are marginile dublate de linii scurte,oblice. În interiorul decorului descris, se află un motiv aproximativ de formă patrulateră (?), cu colţurileşi centrul fiecărei laturi prelungite prin linii paralele, mai lungi pe colţuri şi mai scurte pe centru;Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S I, –3,40 m;Hadrian – Antoninus Pius; MNIT; V. 52 458; inedit.

302. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LIX; fragment de corp; d. max. = 22 cm; pastă de tip O1b8a,de culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), fină, cu particule de calcit şi mică, ardere oxidantă bună;firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), strălucitor, de foarte bună calitate, pe ambele feţe. Decor ştampilat, păstrat pe un singur registru, sub canelura care delimita diametrul maxim al vasului. Constă dintr-un şir de ove compuse (C. 1 246); Napoca , str. Prahovei nr. 12, faza a II-a de lemn; până la mijlocul secolului al II-lea p. Chr.; Crişan 1996 , p. 386, fig. 6/3; MNIT; V. 47 407/1.

303. Bol, de tip 3 DR 37*, imitaţie terra nigra. Pl. LIX; fragment de corp; d. max. = 22 cm;pastă de tip R2b5a, de culoare gri-albăstruie (Munsell 2,5 YR, N 5/ gray); firnis gri închis (Munsell 2,5

YR, N 4/ dark gray), strălucitor, pe ambele feţe. Decor ştampilat, constituit din două registre pe ori-zontală, care au în compunere un singur motiv vegetal, care se repetă: frunză mare (B.3 219), compusă din patru lobi mari, foarte bine marcaţi. Vârful ei este redat asemeni unui evantai. La bază, ornamentuldescris are o tijă scurtă. Distanţa dintre două frunze repartizate pe acelaşi registru este inegală. Frunzeledin registrul inferior au fost ştampilate în spaţiul dintre două motive similare din registrul superior.Este cel mai apropiat motiv decorativ de ornamente similare de pe ceramică ştampilată din Pannonia.Exemplar cu motiv identic descoperit în atelierul de fibule, datat în perioada Traian – Hadrian;Napoca , P-ţa Libertăţii, S I, –3,40 m; Hadrian – Antoninus Pius. Analogii posibil Maróti 1986 , XV/6(catalog nr, 34.2, p. 122) sau VII/1 (catalog 15.2, p. 105); ceva asemănător la Pető 1979 , p. 277,catalog nr. 9, Abb. IV/5; Kolnik 1958 , p. 63, Taf. 1/2; inedit; MNIT; V. 52 454.

304. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LIX; fragment de corp; d. max. = 26 cm; pastă de tip O1b1a, deculoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/6 red), strălucitor. Decor ştam-pilat, păstrat pe două registre: I.1. şir de ove compuse (C.l 247), amplasate imediat sub canelura caredelimita zona decorată de cea nedecorată. II.2. semicercuri mari, fragmentare (A.2.1 69), cu deschide-rea în jos, formate din patrulatere inegale. Capetele lor se intersectează, iar în punctul de intersecţie a



rea în jos, formate din patrulatere inegale. Capetele lor se intersectează, iar în punctul de intersecţie a fost ştampilat un mic cerc concentric (A.3 20); Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament alMonumentului Memorandiştilor, S III, –3,40 m, faza a II-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; ine-dit; MNIT; V. 52 449.

305. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LIX; fragment de corp; d. interior = 26 cm; pastă de tip O1b1a;firnis roz (roşie deschisă) (Munsell 6/6 light red), strălucitor, pe ambele feţe. Decor ştampilat, păstrat pedouă registre, constând din: I.1. semicerc fragmentar, cu deschiderea în jos, format din triunghiuriinegale (A.2.1 65); 2. semicerc mic (d. = 1 cm), cu deschiderea în jos alcătuit de asemenea din triun-ghiuri inegale. Motivul nr. l este amplasat puţin mai jos decât decorul nr. 2. II. Se poate observa clarnumai un motiv identic cu nr. 2, care este aşezat sub acesta şi uşor spre dreapta. Napoca , P-ţa Libertăţii,1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S III, –3,40 m, faza a II-a de lemn;Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; f n. i.

stânga, cu nervurile bine conturate, care la rândul său este intersectată în partea de jos de 3. semicercurisimilare cu motivul nr. l, însă cu deschiderea în sus (A.2.1 32); alte observaţii: pastă şi firnis de foartebună calitate, asemănătoare sigillatelor; Napoca , P-ţa Unirii, S I, D 21, –2,40 m, sub clădire; săpăturiarheologice P. Iambor, 1994; sfârşitul secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea p. Chr.; inedit;MNIT; V. 52 899.

308. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LX; fragment de corp şi bază; d. interior = 14 cm; pastă de tipO2b3a, de culoare roşcat-gălbuie (Munsell 5 YR, 5/8 yellowish red); firnis violet (Munsell 10 R, 5/4weak red), strălucitor, pe ambele feţe. Decor ştampilat, repartizat pe mai multe registre, din care s-aupăstrat două: I.1. frunză (?) fragmentară, cu vârful în sus şi nervurile bine marcate (B.3 157). Puţin mai

jos de elementul decorativ anterior, 2. frunză mare, fragmentară (B.3 220), cu vârful în jos, de aseme-nea cu nervurile foarte bine marcate şi cu un mic punct în relief la capătul fiecărei nervuri. Deasupra canelurii care marca trecerea spre baza vasului II.3. şir de semicercuri mari (A.2.1 28), cu deschiderea în

jos, ale căror extremităţi se intersectează. Ele sunt constituite din patrulatere inegale şi depăşesc canelura de la baza recipientului; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1948, săpături edilitare M. Macrea, –0,40–0,60 m; probabil secolul al III-lea p. Chr. (?); inedit; MNIT; V. 16 159.

309. Bol (3), nedeterminabil ca tip. Pl. LX; fragment de corp; d. interior = 16 cm; pastă de tipO1b8a, de culoare roşie (Munsell 10 R, 5/8 red), fină, cu particule de calcit în compoziţie; firnis roşu(Munsell 10 R, 4/6 red), strălucitor, de foarte bună calitate, numai în exterior. Decor ştampilat, dincare s-au păstrat două motive decorative, amplasate sub cele două caneluri care delimitau zona decorată de cea nedecorată: 1. frunză de formă triunghiulară (B.3 160), cu vârful în sus, nervurile bineconturate, în alternanţă cu 2. frunză mică (B.3 160), de forma unui evantai, de asemenea cu nervurilebine conturate; alte observaţii: firnis asemănător sigillatelor; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1948, săpăturiedilitare M. Macrea, –0,40–0,60 m; probabil secolul al III-lea (?); inedit; MNIT; V. 16 163.

310. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LX; fragment corp; d. interior = 22 cm; pastă de tip O1b8a, deculoare roşie (Munsell 2,5 YR, red); pastă asemănătoare sigillatelor; firnis maroniu-roşcat (2,5 YR, 4/4,reddish brown), strălucitor, de foarte bună calitate, pe ambele feţe. Decor ştampilat, pe mai multeregistre, amplasat între canelura care marca diametrul maxim al vasului şi cea care făcea trecerea sprefundul bolului. I.1. Ove compuse (C.1 249); II.2. rozete (B.1 133), puternic imprimate, cu foarte multe



p ( 9); ( 33), p p ,petale dispuse aproape pe orizontală; III.3. rozete de mărime mică (B. 1 126), cu opt petale dispuseasemeni spiţelor unei roţi, aproximativ sub rozetele din registrul anterior; IV.4. linii compuse, dispuseîn formă de unghi, cu deschiderea în jos (A.1 15); ele sunt constituite din patrulatere inegale şi sunt

aşezate sub şi câteodată în spaţiul dintre două rozete din registrul superior. Au fost ştampilate neregulat,având unghiuri inegale, în partea dreaptă constituind un dreptunghi, fără latura lungă (Al 18);V.5. semicercuri (A.2.1 23), cu deschiderea în jos, formate de asemenea din patrulatere inegale; ele suntamplasate deasupra liniei care marca trecerea spre baza vasului şi sub motivele decorative din registrulanterior, cu care se şi intersectează în anumite locuri; alte observaţii: imitaţie foarte bună de terra sigillata ; Napoca , P-ţa Unirii, 1994, SI, caroul 21, –2,40 m, sub clădire; săpături arheologice P. Iambor;sfârşitul secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea p. Chr.; inedit; MNIT; V. 52 898.

311. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LX; fragment de corp; d. max. = 14 cm; pastă de tip O2b1a, de

îngust şi de aceea forma este mai ovală faţă de precedenta. II.2. Frunză fragmentară, cu vârful în sus,înclinată spre dreapta (B.3 224), amplasată probabil la capătul intersecţiei a două semicercuri, care suntînsă greu lizibile; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, S II, caroul 9–10, –2,75 m, faza a II-a de piatră;Septimius Severus – Severus Alexander; MNIT; inedit; V. 52 463;

313. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LX; două fragmente corp aparţinând aceluiaşi vas; d. max.= 14 cm; pastă de tip O1b1a; firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), strălucitor. Decor ştampilat, dincare s-au păstrat două registre: I.1. romb cu laturile aproximativ egale, constituit din câte două liniifrânte, aşezate cu deschiderea în sus, respectiv în jos (A.1 16); în punctul de intersecţie a două liniifrânte se află 2. câte un cerc concentric, cu un punct mare în relief în centru (A.3 109). În mijloculrombului astfel format, a fost amplasat 3. un motiv în formă de, cu capetele foarte puţin rotunjite,constituit din patrulatere inegale (D.l 284). Deasupra canelurii care delimita partea inferioară a corpului vasului, în interiorul şi în partea dejos a două linii duble aşezate în unghi cu deschiderea în jos,se află II.4. motiv compus în formă de inimă, dispus culcat, cu vârful spre dreapta (E 305); Napoca , str.V. Deleu, D 3–D 4, –1,60–2,20 m; faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus; Rusu-Bolindeţ 2001, p. 178, fig. 3/6; MNIT; V. 41 372 + V. 47 573.

314. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LXI; fragment de corp; d. max. = 20 cm; pastă de tip O2b9a,de culoare maronie (Munsell 7,5 YR, 5/4 brown); firnis maroniu-roşcat închis (Munsell 5 YR, 2/2 dark reddish brown), strălucitor, pe ambele feţe. Decor ştampilat, din care s-au păstrat două registre:I.1. cercuri de mari dimensiuni (A.3 95), formate din triunghiuri inegale. Ele au în centru 2. câte uncerc mic concentric, fragmentar (A.3 102). Între două motive decorative astfel compuse se află 3. o liniemare (A.1 8), cu vârful uşor înclinat spre dreapta, formată din patrulatere mari, inegale. II.4. semicer-curi mari, fragmentare (A.2.1 63), cu deschiderea în jos, ale căror capete se intersectează. Şi ele suntconstituite tot din patrulatere inegale; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monu-mentului Memorandiştilor, S 1, –3,40 m, faza a II-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit;MNIT; V. 52 457.

315. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LXI; fragment de corp; d. interior = 20 cm; pastă de tip O1b1a,de culoare oranj (Munsell 2,5 YR, 5/8 red); firnis roşu deschis (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red), strălu-citor. Decor ştampilat, medalion format de 1. cerc mare (A.23 98), constituit din patrulatere inegale,



ş p p gcare are în centru 2. un bust de femeie sau de păpuşă (C. 3 275). Între două medalioane: 3. motiv înformă de lunula (A.2.2 76), cu deschiderea în sus şi ştampilat pe canelura care delimitează baza vasului;Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S III,

– 2,80–3,10 m, faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 52 482.316. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LXI; fragment de corp; 9 × 4,6 cm; pastă de tip O2b1a, deculoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis roşu (Munsell 10 R, 5?8 red), uşorstrălucitor. Decor ştampilat, păstrat numai deasupra canelurii care delimita baza vasului. Este reprezen-tat de medalioane, constituite din 1. frunze fragmentare, de formă ovală, cu vârful în sus (B.3 156). Îninteriorul medalionului format din câte două frunze şi probabil, dintr-un alt motiv decorativ, în stânga şi în partea de jos se află 2. rozetă mică, cu opt petale şi cu un punct mare în relief la mijloc (B. 1 119).În partea centrală a medalionului se află 3. un cap uman, întors spre dreapta, din care s-au păstrat

P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S III, – 2,80–3,10 m,faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 52 475.

319. Bol de tip 3 DR 37. Pl. LXI; fragment de corp – partea dinspre bază; d. interior = 18 cm;pastă de tip O1b8a, de culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red); firnis maroniu-roşcat (Munsell 2,5 YR,4/4 reddish brown), strălucitor, de foarte bună calitate, pe ambele feţe. Decor ştampilat, păstrat pedouă registre, deasupra canelurii care marca trecerea către baza vasului. El constă din: 1. frunză trilobată fragmentară (B.3 203), cu vârful în jos, cu lobii de la bază decoraţi cu câte două puncte în relief încentru. În partea stângă a motivului descris se află 2. decor în formă de caliga (?), foarte stilizat, cucălcâiul mult îngustat faţă de labă (C.2 267). Deasupra acestuia se află un alt ornament ştampilat, greude definit datorită stării fragmentare; firnis asemănător sigillatelor; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii),locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S I, –3,40 m, fazaa II-a de lemn; Hadrian –

Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 52 488.320. Bol de tip 3 DR 37*, imitaţie terra nigra. Pl. LXI; fragment de corp; d. interior = 30 cm;

pastă de tip R2b5a, de culoare gri (Munsell 7,5 YR, N 5/ gray); firnis negru, strălucitor în exterior,aproape mat în interior. Decor ştampilat, foarte elaborat, constituit din: 1. linie mare, verticală (A. 1 1)formată din patrulatere mari. inegale, care, împreună cu o linie identică, aflată la 3,8 cm de cealaltă,alcătuieşte un medalion în formă de „T” (A.1 19). Medalionul respectiv se închide în partea de jos cu2. un semicerc mare (A.2.1 44), cu deschiderea în sus, format de asemenea din patrulatere mari,inegale. La capătul liniei verticale (motivul nr. l) şi al semicercului descris anterior (motivul nr. 2),închizând practic medalionul menţionat, se află 3. decor în forma literei „S”, în poziţie orizontală (D. 1 290). De o parte şi de alta a lui pornesc extremităţile semicercurilor care închid medalionul înpartea de jos (probabil că o situaţie similară era şi în partea de sus). În interiorul medalionului astfelformat de cele trei elemente decorative descrise, au fost realizate 4. două linii lungi (L = 6,5 cm) pediagonală, care se intersectează, în punctul intersecţiei lor fiind ştampilată 5. o rozetă (B.1 121) cupetale alungite. O rozetă identică a fost amplasată sub rozeta precedentă în spaţiul format în partea de

jos (probabil şi în cea de sus) de intersecţia celor două linii puse pe diagonală (motivul nr. 4), a semicercului (motivul nr. 2) şi a două dintre „S”-uri; vasul se remarcă şi prin grosimea foarte mare a peretelui (1,2 cm); împărţirea spaţiului decorat în medalioane specifice vaselor terra sigillata ; Napoca , P-



ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic, lucrări edilitare, fără context arheologic; inedit; MNIT; V. 16 378.321. Bol de tip 3 DR 30*. Pl. LXII; fragment de corp; d. = 16 cm; pastă de tip O1b8a, de

culoare gri deschisă (Munsell 2,5 Y, N 6/ gray); firnis gri închis (Munsell 2,5 Y, N 4/ dark gray), strălu-

citor, pe ambele feţe. Decor ştampilat, păstrat pe două registre, deasupra carenei care marchează trece-rea spre baza vasului: I.1. fragment de motiv vegetal (?), separat de unul similar printr-un II.2. motiv compus, constând dintr-o linie verticală fragmentară (A.1 5), la capătul căreia se află 3. o floare demărime mică (B.2 152), cu opt petale bine conturate, cu interiorul decorat cu patru puncte în relief încele patru extremităţi ale acesteia şi de două linii paralele, înclinate spre dreapta şi dispuse pe verticală,intersectate de alte trei linii paralele, aşezate pe orizontală. În mijlocul intersecţiei lor se află un punct înrelief, care marchează şi centrul florii; Napoca , P-ţa Unirii, S I, caroul 21, –2,40 m, sub clădire; săpăturiarheologice 1994, P. Iambor; sfârşitul secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea p. Chr.; inedit;

323. Bol de tip 3 DR 30*, imitaţie terra nigra. Pl. LXII; fragment de corp; d. interior = 14 cm;pastă de tip R1b2a, de culoare gri (Munsell 7,5 YR, N 6/, gray); firnis gri închis (Munsell 7,5 YR, N 4/dark gray), strălucitor, aproape metalizat, îndeosebi în exterior. Decor ştampilat, pe mai multe registre,din care s-a păstrat numai partea de deasupra carenei care făcea trecerea spre fundul vasului: I.1. cerccompus fragmentar (A.3 92), constituit din linii duble, între care se află puncte mici în relief; îninteriorul motivului precedent, în centru, se află 2. o floare mare (B.2 151), cu patru petale, la capătulfiecăreia dintre petale fiind câte 3. o floare mică (B.1 150), cu cinci petale, în interiorul fiecăreia se află câte un punct mic în relief, ca şi în mijlocul florii. De o parte şi de alta şi sub decorul nr. l a fost ampla-sată câte o floare similară cu motivul nr. 3. Între şi sub două flori (motivul nr. 3) este 4. o frunză aşezată pe orizontală, cu vârful spre dreapta (B.3 223). Are nervurile bine conturate şi îndreptate în jos, iar baza ei este rotunjită şi cu două puncte în relief deasupra. Toate motivele descrise mai sus constituie un ele-ment decorativ compus, care este separat pe orizontală de un altul similar printr-o 5. linie verticală compusă (A.1 3), cu interiorul separat în pătrate în cadrul cărora simt cercuri mici în relief. În partea desus a motivului precedent, probabil că a fost ştampilată o floare identică cu decorul nr. 2; motiveledecorative au fost bine imprimate; Napoca , P-ţa Muzeului, caroul E, –2,00–2,20 m, din stratul de um-plutură din coridor, săpături arheologice, 1995, M. Wiettenberger; Severus Alexander; inedit; MNIT;V. 52 903.

324. Bol de tip 3 DR 30*. Pl. LXII; fragment de corp; d. max. = 16 cm; pastă de tip R1b2a,de culoare gri (Munsell 2,5 YR, N 6/, gray); firnis negru, strălucitor, pe ambele feţe. Decor ştampilat,pe două registre, amplasate între canelura de sub buză şi partea inferioară a corpului vasului. I.1. cercconcentric (A3 105), sub care se află un medalion format din: I.2. semicercuri mari, fragmentare, cudeschiderea în jos, ale căror capete se intersectează (A.2.1 61). În locul în care se întâlnesc, a fostştampilată 3. o frunză alungită, cu vârful în sus, cu nervurile reprezentate sub formă de linii duble,oblice. în medalionul astfel format, au fost amplasate, în centru 4. rozeta cu zece petale alungite(B.1 136), care este mărginită, atât în partea de sus, cât şi în partea de jos de 5. câte un motiv înforma literei inversate (D. 1 288). Pe verticală, cele două „S”-uri par să fie aşezate unele sub altele(aproximativ); Napoca , str. V. Deleu, din pământul de aruncătură; inedit; MNIT; V. 47 551.

325. Bol de tip 3 DR 30*. Pl. LXII; patru fragmente de corp; d. max. = 22 cm; pastă de tipd l lb ll dd h ll f ll



O2c1a, de culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/8 reddish yellow); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8red), strălucitor, de foarte bună calitate. Decor ştampilat, cu ornamentele dispuse în şiruri pe verticală,între canelura care demarca zona decorată de cea nedecorată şi carena vasului. În spaţiul astfel delimitata fost imprimat acelaşi motiv decorativ, reprezentat de litera pusă pe orizontală şi decorată la rândul eicu patrulatere inegale (D. 1 287). Şirurile verticale sunt constituite din patru astfel de decoruri aşezateunele sub altele, la distanţe variabile, uneori chiar intersectându-se. De asemenea, distanţa dintreşirurile de „S”-uri este diferită; Napoca , str. V. Deleu, 1995, fără context arheologic; generală, secoleleII–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 47 331.

326. Bol de tip 3 DR 30*. Pl. LXII; fragment de corp şi bază; d. interior = 20 cm; pastă de tipR2b5a, de culoare gri (Munsell 7,5YR, N 6/ gray); firnis gri închis (Munsell 7,5YR, N 4/ dark gray),strălucitor, pe ambele feţe. Decor ştampilat, constând din acelaşi motiv decorativ repetat pe întreaga

fost amplasat 3. o rozetă mică (d = 0,8 cm) sau cerc cu patru spiţe, cu un mic punct în relief în mijloc.În colţurile arcuite ale motivului nr. 2, apar 4. semicercuri mici, cu deschiderea în sus, de dimensiunivariabile (0,4–0,6 cm). În partea stângă a motivului nr. 3, aproape lipită de el, apare o frunză, probabilidentică cu motivul nr. 1, însă ea a fost ştampilată uşor înclinată în dreapta şi în jos şi fără să respectedistanţa dintre ea şi chenarul descris. În plus, la baza ei, în partea de sus, apare 5. un mic cerc (d =0,5 mm), cu un punct mic în relief în centru. Toate elementele decorative descrise, cu excepţia frunzeiuşor depărtate spre dreapta, constituie motivul compus E 311; Napoca , str. V. Deleu, 1994, B 1,nivelul I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 49 371.

328. Farfurie (2), nedeterminabilă ca tip. Pl. LXII; fragment de fund; 6,2 × 4 cm; pastă de tipO2b1a, de culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 5/8 yellowish red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8red), uşor strălucitor, prezent numai în interior. Decor ştampilat, în interior, constând din: 1. ove mari(E 313), compuse, formate din trei rânduri de ove simple de mărimi diferite, care sunt aşezate gradat,în funcţie de mărime, una în interiorul celeilalte. Spaţiul dintre ove este decorat cu striuri. Oveledescrise sunt cu deschiderea spre stânga, respectiv spre dreapta şi încadrează 2. un motiv compus,bilobat (E 312), cu laturile reliefate de linii duble şi interiorul decorat cu triunghiuri inegale. Un motiv identic cu decorul nr. 2 a fost ştampilat deasupra acestuia şi uşor spre dreapta, fără a mai fi încadrat deove; decorul a fost puternic imprimat; Napoca , str. V. Deleu, 1996, S VII, între ziduri, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 49 518.

329. Bol (3), nedeterminabil ca tip. Pl. LXII; fragment de corp şi fund inelar; d. max. = 6 cm;pastă de tip O2b1a, de culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red); firnis maroniu-roşcat închis (Munsell 5

YR, 4/2 dark reddish brown), strălucitor. Decor ştampilat, amplasat deasupra canelurii care marca buza vasului. Constă din semicercuri mici (A.2.1 30) care se intersectează uneori, depăşind canelura amintită; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor,S III, –3,10 m, faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 52 425.

330. Bol de tip 3 DR 30*. Pl. LXIII; fragment de corp şi fund inelar; d. f. = 10 cm; pastă detip O2c5a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis de aceeaşi culoare cu pasta,pe ambele feţe. Decor ştampilat, păstrat deasupra carenei care marca trecerea spre baza vasului. Constă dintr-o frunză fragmentară, cu vârful în sus şi nervurile foarte bine conturate (B.3 222); Napoca , str.V D l 1996 S VII lâ ă fâ â ă f III d l H d i A i Pi i di MNIT



V. Deleu, 1996, S VII, lângă fântână, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT;V. 49 453.

331. Bol de tip 3 DR 30*. Pl. LXIII; fragment de corp şi fund inelar; d. f. = 8 cm; pastă de tipO1b1a, de culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/8 yellowish red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8red), strălucitor, mai ales în interior; în exterior prezent numai pe jumătatea superioară, implicit pepartea decorată. Decor ştampilat, păstrat în zona de deasupra carenei care marca trecerea spre baza vasului. El constă din frunze mari (B.3 196), dispuse pe orizontală, cu vârful spre dreapta şi uşorînclinat spre aceeaşi parte, cu nervurile foarte bine conturate. Deasupra rândului care s-a păstrat înpartea de sus a carenei recipientului apare o altă frunză de acelaşi tip; Napoca , str. V. Deleu, 1994, A 1,–2,80–2,90 m, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 47 525.

332. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LXIII; fragment de corp şi fund inelar; d. f. = 12 cm; pastă detip O1b1a de culoare roşie (Munsell 10 R 5/8 red); firnis roşu (Munsell 10 R 4/8 red) strălucitor de

334. Bol (3), nedeterminabil ca tip. Pl. LXIII; fragment de corp; d. max. = 12 cm; pastă de tipR1b3a, de culoare gri maronie (Munsell 10 R, 5/2 grayish brown); firnis negru metalizat. Decor ştampilat, păstrat pe trei registre: I.1. semicerc fragmentar cu deschiderea în sus (A.2.1 68), sub care seaflă: II.2. rozetă formată din 14 petale alungite (B.1 122), care este în alternanţă cu 3. frunză compusă,alcătuită din două frunze ovale, cu vârfurile aşezate în sensuri opuse (B.3 208). Pe fragmentul descris semai păstrează două ornamente, greu de definit datorită stării de conservare; alte observaţii: grosimea mică a peretelui vasului (5 mm) – probabil era un bol cu pereţii fini; Napoca , str. Prahovei nr. 12,1995, fără context arheologic; datare generală – secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; f.n.i.

335. Bol (3), imitaţie terra nigra. Pl. LXIII; fragment de corp; d. max. = 18 cm; pastă de tipR2b5a, de culoare gri (Munsell 2,5 YR, N 6/ gray); firnis negru strălucitor în exterior, gri foarte închis(Munsell 2,5 YR, very dark gray) în interior. Decor ştampilat, cu două registre păstrate, dispuse peverticală deasupra carenei care făcea trecerea spre baza vasului: I.1. oval mare, fragmentar, decorat îninterior cu linii duble, paralele, aşezate orizontal (E 308). Sub el, 2. rozetă fragmentară, cu petale for-mate din linii duble şi câte un punct în relief între ele (B.2 143). II.3. şir de lunulae mici (A.2.2 72), cudeschiderea spre dreapta, aşezate unele sub altele şi constituite din triunghiuri inegale. În faţa fiecăreilunulae se află 4. lunula cu aceleaşi dimensiuni, cu deschiderea în sus şi uşor înclinată spre stânga (A2.2 71); Napoca , P-ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic, lucrări edilitare, fără context arheologic;datare generală, secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 268.

336. Bol (3), nedeterminabil ca tip. Pl. LXIII; fragment de corp; d. interior = 20 cm; pastă detip O1b4a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8red), strălucitor. Decor ştampilat constând dintr-un şir orizontal de frunze, de formă ovală, cu nervurilebine conturate (B.3 163); Napoca , str. V. Deleu, S VII, lângă fântână, faza a III-a de lemn; Hadrian –

Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 49 464.337. Bol (3), nedeterminabil ca tip, terra nigra. Pl. LXIII; fragment de corp; d. interior = 24

cm; pastă de tip R2b3a, de culoare gri maronie (Munsell 10 YR, 5/2 grayish brown); firnis negru,metalizat, pe ambele feţe. Decor ştampilat, păstrat pe un singur registru pe orizontală, constând dintr-oalternanţă de 1. rozete (B.1 129), cu petalele dispuse asemeni spiţelor unei roţi şi 2. frunză stilizată fragmentară (B.3 177), de formă triunghiulară, cu nervurile şi tija redate prin linii duble; alte observa-ţii fi i l t d lit t f t b ă id ti l l d ti t i N p t P h i



ţii: firnisul este de calitate foarte bună, identic cu al vaselor de tip terra nigra; Napoca , str. Prahovei nr.12, 1995, S I, caroul 2, –3,40 m; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 47 476 a.

338. Bol de tip 3 DR 37. Pl. LXIV; fragment de corp; 7 × 5 cm; pastă de tip O2b1a, deculoare roşie deschisă (Munsell 2 YR, 6/8 light red); firnis roşu (Munsell 10 R, 5/8 red), strălucitor,păstrat numai în interior. Decor ştampilat, format din trei registre: I.1. semicercuri mari, fragmentare,cu deschiderea în jos, care se intersectează (A.2.1 42); sub ele, aproximativ în punctul de intersecţie alextremităţilor semicercurilor, dar mai jos: II.2, frunză cu conturul în formă de inimă (B.3 210). Încentrul medalionului astfel delimitat se află II.3. profil uman întors spre stânga (C.2 275). Sub şi uşorspre dreapta faţă de motivul precedent: III.4. rozetă cu nouă petale alungite (B. 1 124); Napoca , str.Matei Corvin nr. 3, S V, –2,80–3,00 m; săpături arheologice A. A. Rusu, 1994; prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.; inedit; MNIT; f.n.i.

339 Bol de tip 3 DR 37* Pl LXIV; fragment corp; 6 4 × 4 2 cm; pastă de tip O1b1a de

din patrulatere inegale. Extremităţile lor se intersectează, la capătul intersecţiei lor fiind plasate, înalternanţă: 3. cercuri concentrice (A.3 114), simple, cu un mic cerc plin în centru şi 4. o palmeta (E 306),cu vârful în jos; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic, fără context arheologic; datare generală,secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 269.

341. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LXIV; fragment de corp; 8,2 × 4,4 cm; pastă de tip O2b1a;firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), uşor strălucitor, neuniform ca aspect în interior. Decor ştampilat,sub canelura care reprezenta diametrul maxim al vasului, repartizat în două registre: I.1. semicercurimari (A.2.1 54), cu deschidea în jos, formate din patrulatere inegale; ele se intersectează, formândmedalioane împreună cu 2. frunze în formă de inimă (B.3 213), cu un motiv similar în interior, care aufost plasate în prelungirea intersecţiei a două semicercuri. În interiorul medalionului astfel delimitat3. ove (C.l 243); ovele au fost folosite ca motive independente, ştampilate în interiorul unor meda-lioane, nu numai ca friză ornamentală care delimita partea decorată a vasului de buză, ca în cazulsigillatelor; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor,S III, faza I de piatră, – 2,80–3,10 m; Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 52 477.

342. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LXIV; fragment de corp; 6,2 × 5 cm; pastă de tip O1b1a, deculoare maroniu-roşcată (Munsell 2,5 YR, 5/4 reddish brown); firnis roşu (Munsell 10 R, 5/8 red) înexterior, violet (Munsell 10 R, 4/6 weak red) în interior, strălucitor, mai ales în interior. Decor ştampi-lat, din care s-au păstrat: 1. semicercuri mari (A.2.1 55), cu deschiderea în jos, formate din patrulatereinegale. Ele au fost amplasate sub canelura care marca diametrul maxim al vasului, implicit care deli-mita zona decorată de cea nedecorată. Extremităţile semicercurilor se intersectează, în punctul lor deintersecţie fiind plasată 2. o frunză fragmentară, cu vârful în jos, de formă triunghiulară (B.3 201). Ea are nervurile foarte bine marcate, două puncte mari în relief la bază, iar tija frunzei este plasată înpunctul de intersecţie a extremităţilor motivului nr. 1. În centrul medalionului astfel format de primeledouă motive descrise, a fost ştampilat 3. un mic cerc concentric (A.3 103); Napoca , P-ţa Libertăţii,1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S II, caroul 9–10, –2,75 m, faza a II-a de piatră; Septimius Severus – Severus Alexander; inedit; MNIT; V. 52 462.

343. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LXIV; fragment de corp; d. interior = 12 cm; pastă de tipO2b9a, de culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/6 reddish yellow); firnis maroniu-roşcat (Munsell 5YR 4/4 reddish brown) în exterior maroniu castaniu în interior strălucitor de bună calitate Decor



YR, 4/4 reddish brown) în exterior, maroniu-castaniu în interior, strălucitor, de bună calitate. Decorştampilat, păstrat pe două registre: I.1. semicerc (A.2.1 24), cu deschiderea în sus, format din micipatrulatere inegale, intersectat de II.2. două linii în unghi, cu deschiderea în jos, constituite tot dinpatrulatere inegale (A.1 17); Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al MonumentuluiMemorandiştilor, S III, –3,40 m, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 52 415.

344. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LXIV; fragment de corp; 7,5 × 4,9 cm; pastă de tip O1b8a, deculoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8 red), strălucitor. Decor ştam-pilat, păstrat în două registre pe verticală: I.1. motiv floral compus fragmentar (E 315); II.2. lunulae cudeschiderea în jos, cu corpul gros, decorate cu picături (A.2.2 84). Ultimele ornamente sunt aşezateunele sub altele; Napoca , str. V. Deleu, S 5, lutuială peste crepidă, nivelul I de piatră; Marcus Aurelius –Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 47 582.

345 Bol de tip 3 DR 37* Pl LXIV; fragment de corp; 6 5 × 5 cm; pastă de tip O1b1a; ardere

347. Bol (3), probabil de tip 3 DR 37*. Pl. LXIV; fragment de corp; 5,4 × 4,3 cm; pastă detip O2b9a, de culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/6 reddish yellow); firnis maroniu-roşcat(Munsell 5 YR, 5/4 reddih brown). Decor ştampilat-pe partea păstrată se observă semicercuri mari,fragmentare, cu deschiderea în jos (A.2.1 46), ale căror capete se intersectează, formând probabilmedalioane în interiorul cărora se aflau alte motive decorative; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul deamplasament al Monumentului Memorandiştilor, SII, caroul 9, –2,75 m, faza a II-a de piatră;Septimius Severus – Severus Alexander; inedit; MNIT; V. 52 461.

348. Bol (3), indeterminabil ca tip. Pl. LXIV; fragment de corp; 5,5 × 5 cm; pastă de tipO2b3a, de culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/6 red); firnis roşu (Munsell 10 R, 5/8 red), strălucitor, peambele feţe. Decor ştampilat, probabil repartizat în mai multe registre. El constă din 1. semicercurimari, fragmentare (A.2.1 67), cu deschiderea în jos, formate din patrulatere mari, inegale, ale cărorcapete se intersectează. În punctul de intersecţie a două semicercuri a fost ştampilată 2. probabil orozeta. Cele două motive decorative descrise formau un medalion, în interiorul căruia a fost plasat 3. unalt decor, greu de definit datorită stării fragmentare; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasa-ment al Monumentului Memorandiştilor, S II, caroul 4–5,–2,40 m, faza a II-a de piatră; sfârşitulsecolului al II-lea – începutul secolului al III-lea p. Chr.; inedit; MNIT; V. 52 467.

349. Bol (3), nedeterminabil ca tip. Pl. LXIV; fragment de corp; 6,5 × 5,5 cm; pastă de tipO1b1a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis roşu deschis (Munsell 2,5 YR,6/8 light red), strălucitor, pe ambele feţe. Decor ştampilat, păstrat pe un singur registru şi constând dinacelaşi motiv decorativ: floare de mari dimensiuni (B.2 153), cu petale mari, alungite, care nu se vădprea clar datorită imprimării puternice a ştampilei şi a tocirii acesteia; Napoca , str. V. Deleu, 1994, S 5,lutuiala de sub groapă, faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 47 434.

350. Bol (3), nedeterminabil ca tip. Pl. LXIV; fragment de corp; 5,7 × 4,1 cm; pastă de tipO2b1a; firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/6 red), strălucitor, de foarte bună calitate, numai în exterior.Decor ştampilat, compus, însă dispunerea în registre este greu de definit: 1. frunze trilobate, asemănă-toare unei elice (B.3 228), formate din patrulatere inegale. Ele sunt aşezate aproximativ unul sub altul,între ele fiind amplasat 2. un cerc mic concentric (A.3 107). Pe aceeaşi linie cu motivul precedent seaflă 3. o frunză de viţă de vie, înclinată spre stânga (B.3 217); sub ea a fost amplasată 4. frunză alungită fragmentară cu vârful în sus (B 3 161) Lângă ultimul decor apare 5 un alt motiv vegetal greu de



fragmentară, cu vârful în sus (B.3 161). Lângă ultimul decor apare 5. un alt motiv vegetal, greu dedefinit; Napoca , str. V. Deleu, S 1, caroul B 1, –2,20–2,40 m; faza I de piatră; Marcus Aurelius –Septimius Severus. Analogii: motivul nr. 3 (B.3 217) de pe fragmentul descris este similar până la iden-titate cu un altul (B.3 218), prezent printre elementele decorative ale vasului cu nr. 122 din catalogulnostru; inedit; MNIT; V. 47 591.

351. Bol (3), nedeterminabil ca tip sau o altă formă de vas. Pl. LXIV; fragment de corp; 6 × 5 cm;grosimea pereţilor = 0,5 cm; pastă de tip O1b8a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5YR, 6/8 lightred); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), strălucitor, numai în exterior. Decor ştampilat, păstrat petrei registre. Primele două registre au fost delimitate de două caneluri pronunţate. I.1. motiv vegetal,asemănător unei frunze (?), amplasat de o parte şi de alta a 2. unui semicerc cu deschiderea în sus(A.2.1 42), în interiorul căruia se află 3. un cerc mic, dublu, fragmentar, decorat în interior cu patrula-tere inegale (A 3 100) II 4 Frunză stilizată în formă de inimă cu contur dublu şi nervurile redate prin

acelaşi nivel, între care au fost incizate vrejurile de viţă-de-vie. În partea stângă jos, sub una dintre frun-zele de viţă-de-vie, se află un 2. semicerc mic (A.2.1 25), cu deschiderea în sus, format din striuri uşoroblice; sub el 3. semicerc mare (A.2.1 43), cu deschiderea în sus, constituit din patrulatere mici, ine-gale. Ornamentul nr. 2 a fost aşezat în interiorul motivului nr. 3; tehnica combinată de decorare (ştam-pilare şi incizare), cu scopul de a imita un vas terra sigillata , este unică deocamdată pentru stampilateledescoperite pe sit; Napoca , str. V. Deleu, 1994, –2,50 m adâncime; faza a II-a, de lemn; Traian –Hadrian. Analogii: motiv decorativ similar, aproape identic, pe fragmentul nr. 350 din catalogul nostru,frunză de viţă de vie, folosită însă ca ornament independent (B.3 217); inedit; MNIT; V. 47 534.

354. Bol (3), nedeterminabil ca tip. Pl. LXV; fragment de perete; 3,7 × 3,4 cm; pastă de tipR1b2a; firnis negru, strălucitor, de foarte bună calitate, pe ambele feţe. Decor ştampilat, păstrat pedouă registre: I.1. ovă mare (C.1 252), compusă. Sub ea II.2. cerc mare, compus, fragmentar (A.3 142),constituit din două cercuri concentrice cu interiorul decorat cu patrulatere inegale. Alături de el3. vârful unei frunze fragmentare (?); alte observaţii: firnisul are o strălucire metalică, identică cu a vaselor de tip terra nigra ; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1948, săpături edilitare M. Macrea, –0,40–0,60 m; probabil secolul al III-lea p. Chr. (?). Analogii: motivul decorativ nr. 2 este asemănător cu cel de la Gherla – Rusu-Bolindeţ 1999 , decorul nr. 94, p. 788, pl. XVI; Rusu-Bolindeţ 2001, fig. 178, fig. 3/8;MNIT; V. 16 155.

355. Bol de tip 3 DR 37*. Pl. LXV; fragment de corp; 3 × 4,1 cm; pastă de tip O1b4a, deculoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, light red); firnis roşu (?) în exterior, exfoliat aproape total.Decor ştampilat, în două registre: I.1. lunulae mari (A.2.2 81), cu deschiderea în sus, formate dinpatrulatere inegale. II.2. frunze mari, fragmentare (B.3 184), cu vârful în sus, amplasate sub şi în spaţiuldintre lunulae. 3. Frunză cu contur oval (B.3 169), păstrată fragmentar, pusă în alternanţă cu motivulnr. 2; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S II,–2,70 m, faza a II-a de piatră; Septimius Severus – Severus Alexander; inedit; MNIT; V. 52 492.

356. Castron de tip 4 A*. Pl. LXV; fragment de corp; 4,5 × 3,5 cm; pastă de tip O1b8a, deculoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/6 red) în exterior;maroniu-roşcat (Munsell 2,5 YR, 4/4 reddish brown), strălucitor. Decor ştampilat, păstrat pe un singurregistru, constând din frunze mari (B.3 178), de formă triunghiulară, cu vârful în sus şi nervurile foartebine conturate; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monumentului Memoran-



p ţ ţ pdiştilor, S III, –2,80–3,10 m, faza a II-a de piatră; Septimius Severus – Severus Alexander; inedit;MNIT; V. 52 419.

357. Bol (3), nedeterminabil ca tip. Pl. LXV; fragment de corp; 4,5 × 3,5 cm; pastă de tip

O1b4a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis de aceeaşi culoare cu pasta,strălucitor, pe ambele feţe. Decor ştampilat, păstrat pe un singur registru orizontal, reprezentat de oalternanţă de 1. frunze fragmentare (?) şi 2. motive florale fragmentare (B.2 149), cu petalele redateprin puncte în relief; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1944, –2,70 m; generală, secolele II–III p. Chr.; inedit;MNIT; V. 11 927 = IN. 3727.

358. Bol (3), indeterminabil ca tip. Pl. LXV; fragment de corp; 4,5 × 2,5 cm; pastă roşie detip O1b8a, de culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8 red) uşorstrălucitor, aproape şters, pe ambele feţe. Decor ştampilat, păstrat pe două registre orizontale. El constă

1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S II, –2,80 m, faza I de piatră;Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; f.n.i.

361. Bol (3), nedeterminabil ca tip. Pl. LXV; fragment de corp; 3,5 × 2,5 cm; pastă de tipO1c5a, de culoare roşcat-gălbuie (Munsell 5 YR, 5/8 yellowish red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8red), strălucitor, pe ambele feţe. Decor ştampilat, constând dintr-un singur registru păstrat pe orizon-tală. El constă din alternanţa a două motive decorative: 1. frunză trilobată (B.3 204), cu lobii de la bază semicirculari şi uşor detaşaţi de lobul central; 2. planta pedis fragmentară (C.2 266), cu degetele redatestilizat şi cu interiorul decorat cu puncte în relief. Ultimul motiv descris se află mai jos decât decorul nr. 1;firnis de foarte bună calitate, asemănător sigillatelor; Napoca , str. Prahovei nr. 12, 1995, S I, –2,60 m; a doua jumătate a secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea p. Chr.; inedit; MNIT; V. 47 398.

362. Bol (3), nedeterminabil ca tip. Pl. LXV; fragment de corp; 2 × 2 cm; pastă de tip O1d7a,de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis de aceeaşi culoare cu pasta, uşorstrălucitor, pe ambele feţe. Decor ştampilat, păstrat pe un singur registru orizontal. Este reprezentat de1. frunză stilizată fragmentară (B.3 227), probabil cu conturul în formă de inimă şi de 2. frunză stilizată fragmentară (B.3 168), cu nervurile dispuse dezordonat în partea stângă; Napoca , P-ţa Libertăţii(Unirii), 1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S II, –2,80 m, faza I depiatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; f.n.i.

363. Bol (3), nedeterminabil ca tip. Pl. LXV; fragment de corp; 2,7 × 2,1 cm; pastă de tipO1b1a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8 red)strălucitor. Decor ştampilat, păstrat pe un singur rând: 1. frunză mare, cu vârful în sus şi înclinat sprestânga (B.3 195*), lângă care se află 2. frunză cvadrilobată fragmentară (B.3 231) şi 3. motiv vegetal,greu de definit; Napoca , str. V. Deleu, lângă fântână, nivelul I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 49 384.

364. Bol (3), nedeterminabil ca tip. Pl. LXV; fragment de corp; 3,7 × 2,3 cm; pastă de tipO2b9a, de culoare roşcat-gălbuie (Munsell 5 YR, 5/8 yellowish red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8red), strălucitor, pe ambele feţe. Decor ştampilat, păstrat pe un singur registru, amplasat sub canelura care delimita zona decorată de cea nedecorată. El constă dintr-un 1. semicerc cu deschiderea în jos, la extremităţile căruia se află 2. câte un cerc concentric fragmentar (A. 3 106); Napoca , P-ţa Libertăţii(Unirii), 1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S I, –3,40 m, faza a II-a delemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; f.n.i.



; ; ; ;365. Bol (3), nedeterminabil ca tip. Pl. LXV; fragment de corp; 3,2 × 3 cm; pastă de tip

R2b5a, de culoare gri-albăstruie deschisă (Munsell Color Chart 2 for Gley 7/1, 5B, light bluish gray);firnis gri-verzui închis (Munsell Color Chart 1 for Gley 10Y, 4/1 dark greenish gray), mat, pe ambelefeţe. Decor ştampilat, din care s-a păstrat 1. un cerc concentric (A.3 110), al cărui cerc circumscris nuse închide în partea de sus şi dintr-un 2. semicerc sau alt motiv decorativ, greu de definit datorită stăriifragmentare; fragmentul are o formă rotunjită, asemănătoare jetoanelor – posibil să fi fost reutilizaţi înacest scop; Napoca , str. Prahovei nr. 12, 1995, caroul 3, –3,60 m; Traian – Hadrian; inedit; MNIT;V. 47 380.

366. Bol (3) nedeterminabil ca tip. Pl. LXV; fragment de corp; 7,2 × 4 cm; pastă de tipO2b3a, de culoare roşcat-gălbuie (Munsell 5 YR, 6/8 reddish yellow); firnis roşu (Munsell 10 R, 5/8red) strălucitor pe ambele feţe Decor ştampilat pe două registre: I 1 grup de trei frunze alungite

Decor ştampilat, pe două registre, reprezentând acelaşi motiv: cerc concentric, constituit din trei cercuriduble şi având un punct în relief în centru (A.3 112); Napoca , str. V. Deleu, lângă fântână, nivelul I delemn; Traian; inedit; MNIT; V. 49 382.

369. Bol, probabil de tip 3 DR 37, neilustrat; fragment de corp; d. max. = 26 cm; pastă de tipO1b4a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis identic cu pasta. Decor ştam-pilat, păstrat pe un singur registru, dispus sub canelura care marca diametrul maxim al vasului. Elconstă dintr-o rozetă compusă, constituită dintr-un cerc mare (d. = 1,1 cm), format din patrulateremari înclinate, în interiorul căruia se afla o rozetă mică (d. = 0,6 cm), alcătuită din nouă petale în formă de patrulatere; Napoca , str. Prahovei nr. 12, 1995, caroul 3, –2,00 m; sfârşitul secolului al II-lea – înce-putul secolului al III-lea p. Chr.; inedit; MNIT; V. 47 426.



B.1.4. CERAMICA CU PEREŢI FINI:IMPORTURI ŞI PRODUSE LOCALE

a. Terminologia

Ceramica cu pereţi fini reprezintă o categorie definită ca atare de N. Lamboglia 1 de mai bine de o jumătate de secol şi adoptată şi studiată aparte de ceramiştii epocii ro-mane. Termenii utilizaţi în diverse limbi de circulaţie internaţională pentru a desemna acest gen de ceramică – „pareti sottili”, „céramique à parois fines”, „thin walled pottery”,

„dünnwandige keramik”, „paredes finas” etc. – pot fi echivalaţi în limba română cu celde „ceramică cu pereţi fini”, expresie care defineşte principala trăsătură morfologică distinctivă. În definirea termenului se iau în considerare cinci caracteristici fizice externeale recipientelor: grosimea peretelui, pasta, angoba sau firnisul, forma şi decorul2.

Trăsătura caracteristică cea mai importantă a acestui tip de ceramică este, aşa cum menţionam mai sus, grosimea foarte redusă a peretelui , care poate să aibă între 0,5şi 5 mm. Situaţiile extreme sunt mai rare şi majoritatea vaselor au un perete cu o gro-

sime cuprinsă între 2 şi 2,5 mm. Bolurile cu perete extrem de subţire sunt numite,după această caracteristică şi după culoare, boluri stil „coajă de ou” („coquille d’oeuf”).Sunt obiecte cu fragilitate foarte mare deoarece buza se subţiază până la o jumătate demilimetru. Grosimea peretelui acestor recipiente variază însă de la o epocă la alta. Înperioada Republicii şi în cea augusteană, pereţii acestor vase erau foarte subţiri, de cca



perioada Republicii şi în cea augusteană, pereţii acestor vase erau foarte subţiri, de cca 2 mm. În perioada imperială, grosimea pereţilor creşte, dar variază în funcţie de calita-tea producţiei şi de tipul de vas. Dacă grosimea peretelui este mai mare decât media

întâlnită la majoritatea recipientelor încadrate în această categorie, pentru a putea înca-dra vasul respectiv fie în categoria ceramicii cu pereţi fini fie în cea a ceramicii comunetrebuie luate în considerare şi celelalte caracteristici3.

Pastele din care au fost confecţionate vasele cu pereţi fini depind de centrelede producţie şi de perioada în care au fost fabricate. Calitatea este fină dată atât decomponenţi cât şi de arderea foarte bună, care poate fi atât oxidantă (vasele respectiveavând culori care merg de la oranj şi roşu la castaniu) cât şi reductantă (cu nuanţe

Formele şi funcţionalitatea constituie probabil cel mai bun punct comun alvaselor încadrate ceramicii cu pereţi fini. Ele se înscriu în categoria veselei pentru băut– vasa po(ta)toria –, cele mai răspândite forme fiind bolurile de mici dimensiuni, cu-pele şi paharele. Recipientele pentru transportarea şi turnarea lichidelor sunt foarterare în cazul acestei categorii ceramice. Prin urmare, caracteristica fundamentală a va-selor cu pereţi fini o constituie faptul că sunt vase pentru băut . Şi în cadrul acesteicategorii de vasa po(ta)toria există o mare diversitate de forme, care este legată strânsde evoluţia cronologică. Astfel, exemplarele cele mai timpurii au fost forme înalte, îndeo-sebi pahare, care au fost concurate în perioada augusteană de tipuri de vase mult mai

joase şi îndeosebi cu deschiderea largă, precum cantharoi şi schyphoi sau de cupele cucorpul rotunjit, prevăzute cu torţi etc. Formele din această perioadă au în general anseşi se constată o predominare a formelor lise comparativ cu cele decorate. Începând cudomnia lui Tiberius se produce o mare schimbare în repertoriul formal al ceramicii cu

pereţi fini din întreg bazinul mediteranean, când apar micile boluri şi cupele cu corpulrotunjit sau carenat, cu sau fără torţi, în majoritatea cazurilor decorate5.Decorurile constituie, la rândul lor, unul dintre elementele unificatoare ale

ceramicilor cu pereţi fini. Aşa cum formele au fost adoptate sau imitate în diverse zonede producţie, unele tipuri de decoruri predomină într-o regiune sau alta. Trei tehniciprincipale au cunoscut o mare răspândire în decorarea ceramicii cu pereţi fini:ornamentarea în tehnica barbotinei, decorarea prin incizare după diferite tehnici,

respectiv înnisiparea („le décor sablé”). Pe lângă aceste modalităţi principale de orna-mentare, mai rar au fost folosite şi alte procedee precum impresiunile, produse prinapăsare cu degetul, decorurile aplicate în relief sau pictarea peste motive realizate întehnica barbotinei. Un repertoriu al motivelor decorative al ceramicii cu pereţi fini dinPeninsula Iberică cu un vocabular al termenilor de specialitate în limbile de circulaţie



Peninsula Iberică, cu un vocabular al termenilor de specialitate în limbile de circulaţieinternaţională, a fost făcut de Françoise Mayet6. Tehnicile decorative principale,utilizate pe ceramicile cu pereţi fini din principalele centre de producţie, au fostsintetizate mai recent în studiul Andreinei Ricci din Atlante II 7, iar informaţiileulterioare anului 1985 au fost cuprinse în ghidul elaborat de J. A. Minguez Morales8.

b. Stadiul cercetărilor

1 Cercetarea ceramicii cu pereţi fini din Imperiu

sfârşitul Republicii până la finele secolului I p. Chr. care, cu modificările ulterioareintervenite ca urmare a descoperirilor arheologice mai recente, rămâne în linii marivalabilă până astăzi.

Prima lucrare consacrată exclusiv ceramicii cu pereţi fini este cea a luiM. T. Marabini Moevs, referitoare la ceramica de acest tip de la Cosa, studiată cronologicpe baza stratigrafiei sitului10. Monografiile pe această temă s-au înmulţit ulterior, printre

cele mai importante fiind cele referitoare la recipientele de acest tip din Peninsula Iberică.Pentru această zonă menţionăm studiul lui Françoise Mayet11 asupra centrelor deproducţie de aici. Eleni Schindler-Kaudelka 12 s-a ocupat centrul de producţie de la Magdalensberg. De referinţă este şi lucrarea lui Katleen Greene, care analizează ceramica cu pereţi fini descoperită pe situl de la Usk, identifică sursele de importuri şi evidenţiază imitaţiile locale13. Ghidul lui A. C. Anderson sintetizează informaţiile referitoare la atelierele de pe valea Rhinului şi a Mosellei, din nordul Galliei şi din Britannia 14.

O sinteză asupra centrelor de producţie din Imperiu, care au produs ceramică cu pereţi fini, ce cuprinde informaţia cunoscută până în 1985, a fost realizată de Andreina Ricci în Atlante II 15. Autoarea a elaborat o nouă tipologie a formelor şidecorurilor categoriei ceramice în discuţie, cu păstrarea şi a denumirilor formelordupă clasificările anterioare.

M. A. Minguez Morales elaborează un ghid în care sunt discutate problemelede terminologie şi tipologie şi trece în revistă stadiul cercetărilor până în 1991. Suntprezentate centrele de producţie cunoscute, cu ilustrarea formelor specifice şi indicarea bibliografiei referitoare la fiecare dintre acestea. Mai menţionăm o aducere la zi a cunoştinţelor cu privire la principalele ateliere care au exportat ceramică cu pereţi finiîn Britannia în sinteza lui P. Tyers cu privire la ceramica romană din provincie 16.

Ceramica cu pereţi fini din provinciile învecinate Daciei Pannonia şi cele



Ceramica cu pereţi fini din provinciile învecinate Daciei – Pannonia şi celedouă Moesii – a fost de multă vreme studiată. În monografia ceramică a provinciei

pannonice, Bónis Éva a evidenţiat categoria cu pereţi fini17

, iar Gabler D. a reluat în1976 importurile italice timpurii ale ceramicii cu pereţi fini din Pannonia 18. Ambiiautori realizează o sinteză a informaţiilor de până în 1990, inclusiv cu privire la categoria ceramică în cauză, în compendiul referitor la arheologia clasică dinPannonia 19. Un studiu complex a fost publicat foarte recent de Izida Pavić, care a analizat ceramica cu pereţi fini de la Vindobona , material provenit din săpăturilearheologice efectuate pe acest sit în anii 1990–199120.

Importurile şi producţia locală de la Emona şi de pe alte situri din Slovenia aufost studiate de L. Plesničar-Gec21, iar atelierul de la Sirmium, care producea şi vase cupereţi fini, a fost publicat de A. Premk 22. Centrul de la Carnuntum a beneficiat deasemenea de publicarea recentă a importurilor şi a producţiei locale de către Verena Gassner23. Tot recent a fost pus în evidenţă de către B. Szőnyi Eszter şi atelierul de la

Mursella , cu o producţie locală bine definită 24.

O sinteză privind importurile cunoscute până în 1981 pe siturile dinPannonia Inferior a fost făcută în lucrarea de doctorat a Olgăi Brukner25. Analiza materialului ceramic din necropola vestică a cimitirului de la Poetovio întreprinsă de

Janka Istenić26 a dus la identificarea unei producţii locale de vase cu pereţi fini,apărută sub influenţa atelierelor italice.

Pentru Moesia Superior, menţionăm includerea acestei categorii ceramice însinteza făcută asupra materialului ceramic din centrul de la Singidunum27, în timp ce

în Moesia Inferior, importurile de vase cu pereţi fini şi de sigillate au fost studiate de Alexandra Dimitrova-Milćeva 28. Asupra existenţei unor vase cu pereţi fini întredescoperirile de recipiente cu decor în tehnica barbotinei de la Histria şi Callatis a atras atenţia O. Bounegru într-un studiu consacrat răspândirii şi cronologiei celei dinurmă categorii ceramice în Dobrogea romană 29.

2. Studiul ceramicii cu pereţi fini din Dacia

Până în acest moment această categorie nu a fost individualizată ca tip distinctde ceramică cu excepţia sintezei referitoare la ceramica romană din Oltenia, undeGh. Popilian a analizat numai vasele nedecorate30 şi a unui raport asupra săpăturilorarheologice efectuate în 1980 la Ulpia Traiana Sarmizegetusa 31. Ceramica cu pereţifi i f li ă d ă d l i ă î li d i li i î



fini a fost analizată după metodologia consacrată în literatura de specialitate numai înmonografia ceramică a Forului traianic de pe acelaşi sit, care din păcate nu a fost încă

publicată 32

. În acest studiu se pun în evidenţă, în capitala provinciei, importuriprovenite din nordul Italiei şi din provinciile învecinate (Pannonia, Moesia), precumşi producerea locală a vaselor de acest tip, sub influenţa îndeosebi a formelor nord-italice, posibil şi a celor sud- şi central-gallice33.

În ceea ce priveşte celelalte situri din Dacia, ceramica cu pereţi fini nu a figu-rat ca o categorie distinctă în cadrul monografiilor ceramice sau în rapoartele arheolo-

gice, exemplarele decorate fiind incluse, în funcţie de tehnica de ornamentare, îngrupa respectivă de recipiente. Astfel, cel mai uşor pot fi determinate vasele cu decorîn tehnica barbotinei, acest tip de ornamentare fiind una dintre cele mai frecventîntâlnite pe ceramica cu pereţi fini. În studiul consacrat ceramicii de acest gen de la

Ampelum spre exemplu, majoritatea cupelor ornamentate în acest mod şi produse înatelierul local, imită forme provenite din repertoriul vaselor cu pereţi fini34.Confecţionarea recipientelor de tip cantharos denotă de asemenea o influenţă deaceeaşi factură. Totodată, printre nenumăratele tipuri de boluri decorate în tehnica barbotinei, produse în atelierele de la Porolissum, apar şi vase cu pereţii fini care pot fiincluse în categoria în discuţie35. În sinteza consacrată ceramicii romane din Oltenia,Gh. Popilian include câteva exemplare cu decor în tehnica barbotinei care pot ficatalogate ca vase cu pereţi fini36. Despre ele autorul crede că sunt importuri dincentrele de la Pavlikeni şi Butovo (Moesia Inferior), deşi nu exclude nici posibilitatea

ca unele dintre ele să fi fost produse de atelierele locale37

. Această presupunere a fostconfirmată de cercetările arheologice mai recente, pe situl menţionat fiind găsite înzona atelierelor ceramice numeroase rebuturi şi deşeuri de vase decorate în tehnica barbotinei, unele dintre ele putând fi încadrate în categoria celor cu pereţi fini38.

Pentru exemplarele nedecorate, distincţia este mai greu de operat şi de aceea compararea cu produse similare din Dacia a fost dificilă. Pe viitor, numai diferenţierea clară a importurilor de producţie locală a vaselor cu pereţi fini poate oferi termeni de

comparaţie cu alte provincii. Pe baza importurilor de astfel de produse, se potevidenţia legăturile comerciale cu centre de producţie consacrate, precum şi influenţa pe care acestea au exercitat-o asupra producţiei locale.

c Centre de producţie



c. Centre de producţie

Sunt de asemenea numeroase, multe dintre ele fiind întâlnite acolo unde aufost produse şi sigillate sau alte categorii ale ceramicii de lux. El sunt cunoscute dinsecolul I a. Chr. în Italia centrală şi în cea septentrională, din epoca lui Augustus şi la Lyon şi Vienne. În secolul I p. Chr., centrele de producţie se înmulţesc iar cele exis-tente ating apogeul producţiei lor fiind foarte cunoscute atelierele din Italia centrală şiseptentrională, cel de la Lyon, dar şi cele din Gallia centrală şi sudică, din Hispania, ca şi cele din regiunea Rhinului şi din Britannia. Prezentarea sintetică a acestora a fost

provincie41. Acelaşi lucru se întâlneşte şi în cea mai recentă sinteză referitoare la ceramica romană din Elveţia, unde Anne Hochuli-Gysel oferă toate datele necesareasupra ceramicii cu pereţi fini din Imperiu şi din Elveţia, cu o bibliografie adusă la zi42.

De aceea nu considerăm necesar să reluăm date oferite de o bibliografie consa-crată decât în măsura în care dispunem de importuri sau de tipuri de vase care au fostinfluenţate de forme provenite din centre de producţie cunoscute.

În ceea ce priveşte existenţa unor centre de producţie în Dacia, în absenţa unor studii speciale consacrate acestora, cu excepţia atelierului de la Ulpia Traiana Sarmizgetusa , deocamdată ele pot fi doar presupuse la Porolisum, Ampelum, Romula etc.

d. Ceramica cu pereţi fini de la Napoca

1. Importuri

Numărul exemplarelor de vase cu pereţi fini este extrem de mic, fiind identifi-cate trei vase fragmentare, susceptibile a aparţine unor centre de producţie vestice.

Cupă de tip Magdalensberg forma 10243 – nr. 370, pl. LXXII: după calitatea pastei şi a firnisului, ca şi după decor, a fost considerată ca unul dintre cele mai buneproduse nord-italice cu pereţi fini. Acest tip de cupe sunt frecvente în mormintele dinepoca claudio-neroniană din necropolele de la Angera şi Ticino44. Ele se întâlnesc la

Solduno în morminte datând de la sfârşitul secolului I şi începutul secolului al II-lea p. Chr., însă acest fapt este considerat ca o excepţie45. Cele mai târzii exemplare deacest tip din cimitirul de la Emona datează din perioada flaviană 46, în timp ce vasesimilare din necropola de la Poetovio au fost încadrate cel mai târziu sfârşituluisecolului I p. Chr., cu toate că una dintre piese provine dintr-un mormânt datat cu



p , p pmonedă de la Hadrian47. În ceea ce priveşte exemplarul de la Napoca , dat fiind con-textul arheologic datat în perioada Hadrian – Antoninus Pius şi faptul că are pereţiimai groşi decât ai pieselor de provenienţă nord-italică, este greu de atribuit vreunuicentru de producţie din această zonă. Ar putea fi o replică locală a unui atelier dinprovinciile învecinate, respectiv din Pannonia (Emona , Sirmium, Poetovio), de undeprovin şi cele mai apropiate analogii care au imitat formele nord-italice de vase cupereţi fini încă din secolul I p. Chr.48.

Cupă de dimensiuni mari (gobelet), de tip CGBSW (= Central Gaulish black

la bază. Decorurile caracteristice acestui grup ceramic sunt: inciziile cu rotiţa,ornamente în formă de frunze de iederă şi de animale, realizate în tehnica barbotinei,ocazional decoruri aplicate în relief. Se caracterizează şi prin prezenţa firnisului negrumetalizat pe suprafaţa exterioară a cupelor de dimensiuni mici şi mari, caracteristicepentru această grupă 49. Centrele de producţie din Gallia centrală, inclusiv atelierele dela Lezoux, au produs acest gen de ceramică cel mai devreme din anii 150 până la începutul secolului al III-lea p. Chr. Unele forme ale categoriei discutate, îndeosebicupele de mari dimensiuni ca şi exemplarul descoperit la Napoca , au fost produse şi decentrul de producţie de la Trier (cunoscute şi sub numele de „Moselkeramik”), cuperioadă maximă de activitate cuprinsă între 180–250, dar care continuă până însecolul al IV-lea p. Chr. Pe lângă similitudinea de forme, vasele respective au şi slipnegru, tehnicile de ornamentare fiind de asemenea identice: decor cu rotiţa, prinimpresiune, în tehnica barbotinei. Specifice sunt ornamentele în formă de frunze de

viţă-de-vie şi ciorchini de struguri, însoţite de scurte inscripţii. Ultimele decoruri suntfăcute din pastă albă pe firnisul negru al corpului vaselor, fiind altă caracteristică princare aceste vase sunt uşor de determinat de cele central-gallice50.

Cu toate că vasele decorate cu rotiţa din cele două zone de producţie (tipul 3de cupe mari produse în Gallia centrală şi tipul 1 fabricat în centrul de la Trier 51), încondiţiile similitudinii de formă sunt mai greu de deosebit, după caracteristicile mor-fologice şi îndeosebi cele ale pastei şi firnisului am încadrat recipientul descoperit la

Napoca centrelor de producţie din Gallia centrală 52. Şi din punct de vedere cronologic,perioada în care acest vas de import a ajuns pe situl analizat corespunde cu cea în careatelierele respective au produs astfel de recipiente. Deocamdată nu cunoaştem exem-plare similare descoperite în provinciile vecine Daciei, aria de distribuţie a ceramiciicentral-gallice cu firnis negru fiind constatată în general în Gallia şi pe unele situri din



g g g ş pBritannia 53. În Dacia, această descoperire este pe moment singulară.

Cupă-sac cu buza simplă, de tip Colchester 396 – nr. 373, pl. LXXII. Acesttip de cupă de mari dimensiuni, cu corpul bombat, este decorată deseori prinînnisipare, însă frecvent apar şi ornamente incizate cu rotiţa, adesea separate de cane-luri sau de profilaturi duble. Decorurile în tehnica barbotinei în formă de con de pinsunt rare, iar exemplarele care au depresiuni pe corp sunt asociate cu ornamente reali-zate cu rotiţa 54. Centrul de producţie de la Colchester care a produs astfel de vase şi-a desfăşurat activitatea în intervalul cuprins între 120 p. Chr. şi sfârşitul secolului al

2. Produse localeTipologia. Am inclus în această categorie câteva forme produse la Napoca.

Justificarea diferenţierii lor faţă de ceramica comună şi a includerii în grupa ceramiciicu pereţi fini a fost determinată de prezenţa următoarelor caracteristici de bază: suntvase pentru băut, au grosimea peretelui cuprinsă în general între 3–5 mm, au o pastă de bună calitate şi cele mai multe dintre ele au pe suprafaţa exterioară un firnis

strălucitor, mai mult sau mai puţin metalizat. Majoritatea formelor de vase cu pereţifini imitate la Napoca nu se încadrează în vreuna din clasificările consacrate cunoscute,de aceea am recurs la o tipologie proprie.

Boluri/cupeBol/cupă de tip CPF 5 A, apropiat ca formă de Ritterling 8 – nr. 373, pl. LXXII.

Este un bol de mici dimensiuni, cu buza rotunjită şi uşor curbată spre interior,

marcată de o canelură exterioară. Corpul este rotunjit, fundul probabil era inelar. Ca şi forma Ritterling 8 din categoria sigillatelor, este posibil ca tipul de vas cu pereţifini să fi avut ca prototip un produs nord-italic, datat în secolul I p. Chr.56. Analo-giile printre recipientele similare din alte provincii au fost mai greu de găsit, nefiindo reproducere fidelă a prototipului presupus, ele figurând mai degrabă printreexemplarele încadrate ceramicii uzuale la Histria 57, databile la sfârşitul secolului I şiprimei jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr. şi socotite (cu probabilitate) „imitaţii”

pontice ale unui prototip italic sau respectiv la Romula , unde este încadrat în secolulal II-lea p. Chr.58.

Bol/cupă de tip CPF 5 A1 – nr. 374, pl. LXXII. Variantă a tipului precedent,formă apropiată de bolul/cupă Ritterlig 8 din repertoriul sigillatelor. Se caracterizează prin curbarea mai accentuată a buzei spre interior, ca şi prin marcarea acesteia prin



p p p pmai multe caneluri fine în exterior. Celelalte caracteristici morfologice sunt comune

cu ale tipului precedent. Boluri/cupe de tip CPF 5 B, aprox. de tip Mayet XXXV – nr. 375–376,pl. LXXII. Această formă se defineşte prin buza rotunjită şi uşor curbată spre interior,nemarcată, prin grosimea mai mare a pereţilor şi prin corpul de asemenea rotunjit.Cel de-al doilea exemplar ce ilustrează acest tip are pereţii subţiaţi către baza vasului.

Bol/cupe de tip CPF 5 C – nr. 377, pl. LXXII. Bol cu buza verticală şi ascu-ţită, nedelimitată. Corpul este rotunjit şi în interior are o canelură, ce marchează tre-

mijlocul secolului al II-lea p. Chr.60. Analogii există printre exemplarele de dimensiunimai mari datate în secolul I şi începutul secolului al II-lea p. Chr. de la Histria 61.

Boluri/cupe de tip 5 D1 – nr. 381–382, pl. LXXIII. Variantă a tipului prece-dent, caracterizată prin buza mult mai curbată spre interior, rotunjită şi îngroşată,nemarcată şi corpul emisferic; inelul de la bază este mai puţin profilat în cazulexemplarului întreg (nr. 381). Acesta se individualizează şi prin prezenţa unui graffiti

pe fund, în exterior, ce constă dintr-un semn în forma literei „X”, care are deasupra părţii mai scurte un semicerc. Ambele semne sunt realizate prin linii duble (poate fiun chrismon?). Celălalt exemplar ilustrat în această variantă – nr. 382 – se distingeprin adâncimea mai mare faţă de celelalte vase ale aceluiaşi tip. Ca formă, încadrabilă tipului Mayet LIII, produs la Merida în a doua jumătate a secolului I p. Chr.62, însă mai apropiat de exemplarul nostru este tipul de bol V B de la Histria 63. Exemplaresimilare cu piesele noastre sunt socotite produse ale atelierelor pontice din secolele II–III

p. Chr. Vase asemănătoare ca formă decorate în tehnica barbotinei au fost produse şiîn centrul de la Pavlikeni în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.64.

CupeCupă CPF 6 A – nr. 383, pl. LXXIII. Are drept caracteristici buza verticală,

subţire, deschiderea mică a gurii, umerii bine marcaţi, corpul probabil ovoidal. Nu amgăsit prototipul printre formele consacrate ale ceramicii cu pereţi fini. Un tip similarde cupă există în schimb în Oltenia, cu datare în secolul al II-lea p. Chr. 65.

Cupă CPF 6 A1 – nr. 384, pl. LXXIII. Variantă a tipului precedent, de care sedeosebeşte prin îngroşarea buzei şi prin marcarea mai puţin pronunţată a umerilor,ceea ce face ca forma vasului să nu fie atât de bombată. Această variantă se mai carac-terizează şi prin prezenţa unor caneluri pe corp, din zona umerilor până la trecerea către baza vasului, precum şi prin existenţa unei torţi prinsă imediat sub buză şi sub



către baza vasului, precum şi prin existenţa unei torţi prinsă imediat sub buză şi subdiametrul maxim al vasului. Recipientul are fundul drept, marcat de o canelură

externă. Prototipul vasului este de provenienţă italică – forma Ricci 1985, 1/122, pro-dusă la Ostia începând cu perioada flaviană, dar cu o prezenţă relevantă în bazinulmediteranean de la sfârşitul secolului I şi până în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr. Acest tip de cupă rămâne în uz pe tot parcursul secolului al II-lea p. Chr., celemai târzii exemplare fiind descoperite în Agora Atenei în nivelele datate către sfârşitulsecolului al III-lea p. Chr.66. De regulă exemplarele aparţinând acestui tip suntnedecorate sau prezintă caneluri pronunţate pe corp, iar piesele cele mai târzii au fost

priveşte analogiile de la Histria, acestea sunt considerate produse locale datate la sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea p. Chr. Exemplare similarede imitaţii locale au fost găsite şi în Oltenia, producerea lor fiind încadrată mijloculuişi celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr.68.

Cupă de tip CPF 6 B – nr. 385, pl. LXXIII. Se caracterizează prin buza uşorrăsfrântă spre exterior şi rotunjită, gâtul scurt, nemarcat, corpul ovoidal. Vezi în

continuare discutarea formei. Cupă de tip CPF 6 B1 – nr. 386, pl. LXXIII. Variantă a tipului precedent, decare se diferenţiază prin dispunerea buzei aproape în unghi, ceea ce marchează umeriivasului. Gâtul este de asemenea mai înalt iar corpul este ovoidal. Formă asemănătoarecu cupele de tipul III. 1 produse la Lezoux (cupe cu corpul piriform), cu datare însecolul I şi în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.69. Exemplare similare au fostproduse la Histria la începutul secolului al II-lea 70, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa în

prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.71, la Romula în secolul al II-lea p. Chr.72 etc.Cupă de tip CPF 6 C – nr. 387, pl. LXXIII. Are drept caracteristici dispune-

rea în unghi a buzei (sau răsfrângerea ei puternică spre exterior) şi marcarea eiprintr-o canelură externă. Datorită modului de dispunere al acesteia, gâtul estefoarte bine marcat, inclusiv de prezenţa unei caneluri. Corpul este sferoidal, cu ouşoară carenă la partea care face trecerea către baza vasului. Cupa analizată se indivi-

dualizează prin prezenţa unui picior relativ înalt, cu inel la bază, precum şi a uneitorţi prinse imediat sub buză şi pe carena vasului. Nu am găsit un prototip clasicprintre vasele cu pereţi fini produse de atelierele vestice sau orientale din Imperiu. Oformă apropiată, dar cu caneluri pe corp apare la Potaissa ca produs al atelierelorlocale, datată în secolul al II-lea p. Chr.73.

Cupă de tip CPF 6 D – nr 388 pl LXXIII Spre deosebire de tipul prece-



Cupă de tip CPF 6 D nr. 388, pl. LXXIII. Spre deosebire de tipul precedent, această cupă se caracterizează printr-o răsfrângere a gurii mai puţin pronunţată şi

prin buza dreaptă, nedelimitată. În schimb are umerii mult mai bine marcaţi prin pre-zenţa unei profilaturi, iar corpul pare să fie ovoidal. Un posibil prototip – forma Mayet XL care apare în Hispania este un exemplar prevăzut cu toartă şi decorat întehnica barbotinei, produs la început de secol I p. Chr. Forma respectivă a avut o largă răspândire în bazinul occidental al Mediteranei în perioada menţionată 74.

Cupă nedeterminabilă ca tip – nr. 389, pl. LXXIII. Partea conservată repre-

2) cu inel profilat, plin şi îngroşat la partea inferioară, uneori cu două cercuri concentrice pe fund, în exterior – nr. 391–392, pl. LXXIV;

3) cu inel profilat, plin, dar neîngroşat – nr. 393, pl. LXXIV.b) cupe cu baze plate (nr. 394–395, pl. LXXIV) şi de dimensiuni variabile, în

funcţie de proporţiile vasului.

e. ConcluziiÎn urma studiului ceramicii cu pereţi fini de la Napoca , se pot sintetiza

următoarele:1. Importurile. Numărul acestora este extrem de mic – trei exemplare –,

dintre care unul singur a putut fi determinat cu precizie ca provenind din centrul de la Lezoux. Celelalte două piese, datorită stării fragmentare, le-am atribuit cu probabili-

tate unui centru nord-italic sau mai degrabă unuia provenit din Pannonia, cele maibune analogii pentru bolul decorat în tehnica barbotinei de la Napoca (catalog nr.370, pl. LXXII) provenind din zona Emona , Sirmium, Poetovio, unde au existatateliere care au produs vase cu pereţi fini, imitate după cele italice încă din secolulI p. Chr. Interesant este faptul că acest tip de veselă a însoţit de regulă importurile desigillate nord-italice, respectiv tardo-padane, fiind extrem de frecventă în necropoleledin Pannonia, îndeosebi la Emona şi Poetovio. Este adevărat că aceste centre eraufoarte aproape de Aquileia , care a reprezentat punctul prin care mărfurile nord-italiceau fost distribuite în provinciile care făceau parte din portorium-ul Illyricum-ului. Pede altă parte, ele au intrat sub stăpânire romană la începutul secolului I p. Chr., pe-rioadă în care şi atelierele siturilor menţionate au produs pe scară largă astfel de veselă.

Apoi, în răspândirea acestor produse un rol important l-au avut coloniştii veniţi din



p p p p ţzonele Italiei, care apreciau acest gen de vase75. Toate aceste elemente au favorizat exis-

tenţa unui import de proporţii al vaselor cu pereţi fini în Pannonia, care a influenţat şiproducţia locală. În cazul Daciei, singurul termen de comparaţie ni-l oferă capitala provinciei, unde există atât import de ceramică cu pereţi fini provenită din centrelenord-italice, central-gallice, eventual din cele pannonice, destinat primilor colonişti,cât şi o producţie locală apărută sub influenţa produselor vestice şi net individualizată numai în faza traianică a aşezării76. Şi în cazul Sarmizegetusei, cu siguranţă primiicolonişti veniţi aici au avut un rol important în aducerea modelelor şi în impunerea

Britannia (Colchester), care îşi desfăşoară activitatea în această perioadă. După această dată nu mai avem informaţii despre prezenţa unor importuri de vase cu pereţi fini la Napoca . De altfel cea mai mare intensitate a producţiei şi a exportului unor astfel derecipiente provenite din atelierele vestice ale Imperiului (în primul rând cele italice,apoi cele Gallia şi Hispania) se înregistrează în secolul I p. Chr. La începutul secoluluial II-lea p. Chr. când Dacia devine provincie romană, aceste vase mai apar sporadic.De aceea raritatea acestor produse de import la Napoca nu este un fapt surprinzător.

2. Producţia locală. Caracterul sporadic al importurilor a făcut ca imitarea veselei cu pereţi fini de către atelierele locale să nu fie o caracteristică a producţieiceramice a atelierelor de la Napoca . Repertoriul formal cuprinde numai două formeprincipale – bolul/cupă şi cupa, ambele de mici dimensiuni, ce nu îşi găsesc decât vag prototipuri sau analogii printre formele de vase cu pereţi fini fabricate în centrele deproducţie consacrate. Mai degrabă ele se raportează la un repertoriu de forme al cera-

micii produse în Dacia sau în Moesia Inferior, pe litoralul pontic. La aceasta se adaugă lipsa oricărui tip de decor pe recipientele produse local. Pastele din care au fostconfecţionate vasele respective sunt fine, iar absenţa decorului este compensată deprezenţa pe suprafaţa exterioară a acestora a unui firnis de bună calitate, cu reflexemetalizate uneori. Din punct de vedere cronologic, puţinele piese care au contextstratigrafic datat atestă producerea lor din faza Traian – Hadrian, cu siguranţă şi înfaza următoare. Dincolo de această dată ne lipsesc deocamdată informaţiile cu privire

la producerea locală a vaselor cu pereţi fini, multe exemplare provenind din săpăturilevechi, fără contexte arheologice.

În ceea ce priveşte proporţia deţinută de această categorie ceramică în ansam-blul ceramicii de la Napoca , procentajul mic – 4% – indică faptul că acest tip de veselă nu a constituit genul de vasa po(ta)toria preferat de primii colonişti sau mai târziu del i ii l i Î bl l i ii fi d i l î di i i



locuitorii oraşului roman. În ansamblul ceramicii fine de pe situl în discuţie, ceramica cu pereţi fini are totuşi un procent de 8% (diagrama 13).

F. CATALOGUL CERAMICII CU PEREŢI FINI

1. IMPORTURI

CUPĂ DE TIP MAGDALENSBERG 102370. Cupă/bol de tip Magdalensberg forma 102. Pl. LXXII; fragment de buză şi corp; d. g.= 10 cm; d. max. = 11 cm; gr. p. = 0,5 cm; pastă fină, cu particule foarte fine de calcit în compoziţie, deculoare gri (Munsell Color Chart 1 for Gley N 6/ gray); firnis gri foarte închis (Munsell Color Chart 1for Gley N 3/ very dark gray), strălucitor în exterior; în interior este mat şi este aproape în totalitateexfoliat. Decor: în tehnica barbotinei, dispus pe corpul vasului şi reprezentat de trei frunze lanceolate,dispuse pe orizontală şi unele sub altele, cu vârful spre dreapta. Coada frunzei este uşor curbată;Napoca , str. V. Deleu, 1996, S VII, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius. Analogii: Plesničar-

Gec 1972 , pl. 138/5 – cupă de tip Magdalensberg forma 102, datată în perioada flaviană; vase maiapropiate ca tip în aceeaşi necropolă de la Emona – Plesničar-Gec 1977 , p. 75, pl. I/35, 37, încadratesfârşitului secolului I p. Chr.; alt tip de cupă, poate mai apropiat ca formă de exemplarul nostru, tot înnecropola de la Emona – Plesničar-Gec 1987 , fig. 6, datată în intervalul 100–150 p. Chr.; vezi posibilă analogie şi în cimitirul vestic de la Poetovio – Istenić 1999 , p. 108, m. 232, pl. 48:4, import italic cudatare la sfârşitul secolului I p. Chr.; inedit; MNIT; V. 50 960.

CUPĂ CGBSW FORMA 3

371. Cupă de central-gallică cu firnis negru (CGBSW) de tip 3. Pl. LXXII; păstrat în propor-ţie de 30%; d. g. = 8 cm; d. max. = 15,5 cm; gr. p. = 3–4 mm; pastă maroniu-roşcată (Munsell 2,5 YR,4/4 reddish brown), fină, cu particule fine de calcit şi mică; firnis gri-roşcat închis (Munsell 2,5 YR, 3/1dark reddish gray), cu tente gălbui-castanii pe buză, strălucitor, uşor metalizat, prezent pe suprafaţa exterioară şi pe buză în interior. Decor: incizat, cu ajutorul rotiţei. Constă din două tipuri de orna-mente incizate – unul pe umerii vasului, constituit din două şiruri de linii mai lungi, aproape verticale,care se unesc, altul pe diametrul maxim al vasului, cuprins între canelurile care marchează acest lucru şi



care se unesc, altul pe diametrul maxim al vasului, cuprins între canelurile care marchează acest lucru şireprezentat de linii dispuse în unghi (?) în partea de sus şi de dreptunghiuri uşor înclinate spre stânga în

partea de jos. Execuţia acestor decoruri se remarcă prin fineţe; Napoca , str. V. Deleu, la sud-est de ca-mera 2, primul hypocaust; faza I de piatră.; Marcus Aurelius-Septimius Severus. Analogii: o foarte bună analogie în centrul de producţie de la Jaulges-Villiers-Vineux, care produce vase băut decorate cu rotiţa sau cu decor excizat, însă în secolul al III-lea p. Chr. Unul dintre exemplarele produse aici este identiccu forma noastră – vezi Jacob, Leredde 1975 , p. 73, fig. de la p. 77, dreapta jos; inedit; MNIT; V. 47 536.

CUPĂ-SAC DE TIP COLCHESTER 396372. Cupă-sac cu buza simplă, de tip Colchester 396. Pl. LXXII; fragment de buză; d. g. = 14 cm;

BOL/CUPĂ DE TIP CPF 5 A1374. Bol de tip CPF 5 A1. Pl. LXXII; fragment de buză şi corp; d. g. = 12 cm; gr. p. = 3–4 mm;pastă de tip O1b1a, de culoare roşie (Munsell 10 R, 5/8 red); firnis roşu închis (Munsell 10 R, 3/6 dark red), mat, prezent pe suprafaţa interioară şi numai pe trei sferturi din suprafaţa exterioară; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1948, fără indicarea condiţiilor descoperirii; datare generală – secolele II–III p. Chr.;inedit; MNIT; V. 11 720 = IN 3958.

BOLURI/CUPE DE TIP CPF 5 B

375. Bol de tip CPF 5 B. Pl. LXXII; fragment de buză şi corp; d. g. = 12 cm; gr. p. = 3–5 cm;pastă de tip O2b1a; firnis roşu (Munsell 10 R, 5/6 red), mat, prezent pe întreaga suprafaţă; Napoca ,locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, –3,40 m; faza a II-a de lemn; Hadrian –

Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 51 978.376. Bol de tip CPF 5 B. Pl. LXXII; fragment de buză şi corp; d. g. = 12 cm; gr. p. = 4–5 mm;

pastă de tip O1b4a; firnis roşu închis (Munsell 10 R, 3/6 dark red), mat, prezent pe întreaga suprafaţă;Napoca , str. Prahovei nr. 12, 1995, fără indicarea contextului arheologic. Analogii: exemplar similar înnivelul traianic al forului de la Ulpia Traian Sarmizegetusa – Diaconescu, Rusu-Bolindeţ 2004 , p. 15,

nr. 60, pl. VIII, considerat de asemenea o imitaţie locală; inedit; MNIT; f.n.i. BOL/CUPĂ DE TIP CPF 5 C

377. Bol de tip CPF 5 C. Pl. LXXII; păstrat în proporţie de 25% din vas; d. g. = 14 cm; gr. p.= 3–4 mm; pastă de tip O2b1a, de culoare roşie (Munsell 10 R, 5/8 red); firnis roşu (Munsell 10 R,4/6 red), mat, prezent pe întreaga suprafaţă a vasului; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1948, fără indi-carea condiţiilor descoperirii; datare generală – secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; IN 3631.

BOLURI/CUPE DE TIP CPF 5 D378. Bol de tip CPF 5 D. Pl. LXXIII; vas întregibil, păstrat în proporţie de 50%; d. g. = 11 cm;d. f. = 5,5 cm; h. = 3 cm; gr. p. = 2–5 mm; pastă de tip O1b8a, de culoare gălbuie (Munsell 10 R, 7/8yellow; angobă maronie, uniform distribuită în interior, prelinsă neregulat pe peretele vasului înexterior; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), colţul sud-vestic, 1944, fără alte precizări de ordin stratigrafic;datare generală – secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 11 905 = IN 3730.

379. Bol de tip CPF 5 D. Pl. LXXIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 12 cm; gr. p. = 3–4 mm;



pastă de tip O2b1a, de culoare maroniu-roşcată (Munsell 2,5 YR, 4/4 reddish brown); firnis roşu

(Munsell 10 R, 5/8 red), strălucitor, prezent în exterior numai pe trei sferturi din suprafaţa corpului, iarîn interior numai pe buză; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1948, fără precizări de ordin stratigrafic;datare generală – secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; IN 3663.

380. Bol de tip CPF 5 D. Pl. LXXIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 12 cm; gr. p. = 3–5 mm;pastă de tip O2b7a, de culoare roşie deschisă (Munsell 10 R, 6/8 light red); angobă roşie (Munsell 10R, 5/8 red) pe întreaga suprafaţă; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1948, fără precizări de ordin stra-tigrafic; datare generală – secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 4806 = 3406.

CUPECUPĂ CPF 6 A

383. Cupă CPF 6 A. Pl. LXXIII; fragment de buză, gât, parţial corp; d. g. = 5 cm; gr. p. = 3 mm;pastă de tip O1b1a; firnis roşu închis (Munsell 10 R, 4/8 red), mat, prezent pe suprafaţa exterioară şipe buză în interior; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1948, –2,70–2,90 m; probabil prima jumătate a secolului al II-lea (?); inedit; MNIT; V. 11 926 = IN 3726.

CUPĂ CPF 6 A1384. Cupă CPF 6 A1. Pl. LXXIII; formă întreagă, cu excepţia torţii, din care s-au păstrat nu-mai capetele de prindere; d. g. = 4,5 cm; d. max. = 7,3 cm; d. f. = 3 cm; h. = 6,5 cm; gr. p. = 3–4 mm;pastă de tip O2b1a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis de aceeaşi culoarecu pasta, strălucitor, prezent în exterior şi pe buză în interior; corpul este canelat; Napoca , 1910, colec-ţiile vechi ale muzeului; datare generală – secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; II. 1114.

CUPĂ CPF 6 B

385. Cupă de tip CPF 6 B. Pl. LXXIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 7 cm; pastă de tipR1b2a, de culoare gri (Munsell Color Chart 1 for Gley N/6 gray); firnis de aceeaşi culoare cu pasta;urme de ardere secundară în exterior; Napoca , locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor,S II, caroul 5, –2,70 m; faza a II-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 51 988.

CUPĂ CPF 6 B1386. Cupă de tip CPF 6 B1. Pl. LXXIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 6 cm; d. max. = 9 cm;

gr. p. = 3–4 mm; pastă de tip O1b8a, de culoare maroniu-roşcată (Munsell 5 YR, 4/3 reddish brown);firnis de aceeaşi culoare cu pasta, mat, prezent numai în exterior şi pe buză în interior; Napoca , str.V. Deleu, 1994, D 2, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 48 379.

CUPĂ CPF 6 C387. Cupă de tip CPF 6 C. Pl. LXXIII; păstrat întreg, cu excepţia torţii, căreia i s-au conservat

numai locurile de prindere; d. g. = 4,8 cm; d. max. = 6 cm; d. f. = 3,2cm; h. = 6,5 cm; pastă de tipO2b5a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/6 light red); firnis roşu închis (Munsell 10 R, 3/6dark red) uşor strălucitor exfoliat pe unele locuri prezent pe suprafaţa externă numai puţin mai jos de



dark red), uşor strălucitor, exfoliat pe unele locuri, prezent pe suprafaţa externă numai puţin mai jos decarena vasului, pe o porţiune mică chiar până la inelul de la bază, inegal distribuit sub carenă; mai esteprezent şi pe buză; vasul este are piciorul deformat în partea opusă torţii; Napoca , str. V. Deleu, 1992,

A 2, nivel de distrugere al fazei a II-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 47 450.

CUPĂ CPF 6 D388. Cupă de tip CPF 6 D. Pl. CXVII/6; fragment de buză şi corp; d. g. = 8 cm; pastă de tip

R1b2, de culoare gri-verzuie (Munsell Color Chart1 for Gley 10Y, 5/1 greenish gray); în exterior vasuleste gri-gălbui şi nu prezintă firnis sau angobă, însă suprafaţa exterioară şi buza pe ambele feţe au fostlustruite Napoca str V Deleu 1994 faza a II a de lemn Traian Hadrian inedit MNIT V 48 601

mări stabilitatea vasului; pastă de tip O2b1a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red);firnis de aceeaşi culoare cu pasta, în exterior şi pe buză; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1948, fără indicaţii stratigrafice; datare generală – secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 4816 = IN 3420.

392. Bază inelară de tip a 2, cu inelul de susţinere profilat, plin la partea inferioară, cu două cercuri concentrice pe fund, în exterior. Pl. LXXIV; bază inelară întreagă şi fragment de corp, până aproape de diametrul maxim; d. f. = 4 cm; gr. p. = 3–4 cm; ca şi la exemplarul precedent, pereţii suntmult mai groşi, pentru a mări stabilitatea vasului; pastă de tip O1d7a; firnis de aceeaşi culoare cu pasta,pe suprafaţa exterioară şi pe buză în interior; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza a II-a de lemn; Traian –

Hadrian; inedit; MNIT; V. 47 458.393. Bază inelară de tip a 3, cu inelul profilat şi jos, plin în partea inferioară. Pl. LXXIV; bază inelară întreagă şi fragment de corp, până aproape de diametrul maxim; d. f. = 8,5 cm; gr. p. = 3–4 mm;pastă de tip O1b4a, de culoare roşie deschisă (Munsell 10 R, 7/8 light red); firnis roşu (Munsell 10 R,5/8 red), uşor strălucitor, pe suprafaţa exterioară şi pe buză, în interior; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1948,fără context arheologic; datare generală – secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V.

394. Bază plată de tip b, îngustă, corp canelat. Pl. LXXIV; bază întreagă, cu fragment de corp;d. f. = 5,7 cm, gr. p. = 2–3 mm; pastă caolinică, gălbuie (Munsell 8/6 yellow), semifină, poroasă, cu

particule de cuarţ de dimensiuni variabile, nisip, sporadic mică; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 48 666. 395. Bază plată de tip 2, mai largă decât precedenta, corpul canelat probabil pe diametrul ma-

xim. Pl. LXXIV; bază întreagă, fragment de corp; d. f. = 5,7 cm; gr. p. = 2–3 mm; pastă caolinică, ma-roniu-gălbui deschisă (Munsell 10 YR, 6/4 light yellowish brown), semifină spre grosieră, poroasă, cufisuri, cu particule de cuarţ de dimensiuni diferite, nisip; angobă roz, în exterior, pe caneluri; Napoca ,str. V. Deleu, D 4, faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 47 604.



B.1.5. CERAMICA GLAZURATĂ

a. Prezentare generală Categorie mai puţin frecventă în cadrul ansamblurilor ceramice, datorită pro-

cedeului tehnologic mai dificil de producere a sa şi, ca urmare a acestui fapt, posibil a preţului de cost ridicat pe care îl presupunea obţinerea recipientelor în această tehnică.În cadrul monografiilor ceramice este studiată de obicei ca şi categorie aparte, iar mairecent este integrată ceramicii cu pereţi fini. Includerea ei în ultima categorie

menţionată se datorează faptului că glazura plombiferă reprezintă unul dintre trata-mentele suprafeţei vaselor cu pereţi fini şi pentru că majoritatea vaselor decorate înacest mod sunt recipiente pentru băut, care imită în general vesela din metal1. Ampreferat tratarea separată a exemplarului descoperit la Napoca deoarece prin formă şiprin modul de tratare al suprafeţei se deosebeşte de ceramica cu pereţi fini (de importşi locală) analizată de noi pe situl în discuţie.


Deşi reprezintă o categorie ceramică mai puţin răspândită, ceramica glazurată este relativ bine studiată. Amintim aici câteva lucrări fundamentale în domeniu. Stu-dierea ceramicii glazurate din Asia Mică produsă în intervalul 50 a. Chr. – 50 p. Chr.,



g p p ,cu identificarea centrelor de producţie ca şi a influenţelor acesteia asupra producţieiitalice se datorează Annei Hochuli-Gysel2 şi lui H. Gabelmann3. O sinteză asupra ceramicii cu glazură plombiferă de epocă romană de la origini la centrele de producţiedin tot Imperiul, inclusiv cu urmărirea continuării acestei tehnici de producţie până însecolul VII p. Chr. a fost realizată de Claudia Maccabruni4. Centrele de producţie dela Lyon şi Vienne au fost studiate de A. Desbat5, iar atelierele Galliei centrale aubeneficiat de studii speciale datorate lui J. Corrocher6, R. P. Symonds şi Helen

aceeaşi provincie fiind reluate de Verena Gassner10. Informaţiile ulterioare acestei dateau fost cuprinse într-un volum de scurte studii apărute cu ocazia congresului RCRFde la Székesfehérvár, care a avut ca tematică principală ceramica glazurată 11, precum şiîn articole din volumul apărut după acest congres12. În Moesia Inferior, îi datorăm luiC. Muşeţeanu atestarea atelierului de la Durostorum13 ca centru de producere a ceramicii glazurate, respectiv lui B. Sultov semnalarea atelierelor de la Nicopolis ad Istrum ca loc de fabricare a categoriei ceramice în discuţie14.

În ceea ce priveşte ceramica romană din provincia Dacia, în capitolul intro-ductiv al lucrării de faţă am prezentat în secţiunea referitoare la stadiul cercetărilorlucrările fundamentale apărute. Menţionăm în plus numai faptul că în stadiul actualal cercetărilor avem atestate centre de producţie ale ceramicii glazurate la Ampelum15, Micăsasa 16, Ulpia Traiana Sarmizegetusa 17, probabil la Apulum18 şi Romula 19. Cel maibine este cunoscut atelierul de la Ampelum, unde a fost descoperită o cantitate impre-

sionantă de vase glazurate, finite sau aflate în diferite faze de producere, cu o marevarietate de forme şi decoruri, având înscris numele unui meşter – GAIVS IVLIVS PROCLVS – care se pare că a fabricat vase glazurate către mijlocul secolului al II-lea p. Chr.20. O sinteză privind descoperirile de ceramică glazurată de import şi locală dinprovincia Dacia, cu marcarea informaţiilor cunoscute până în 1995, a fost făcută deN. Gudea 21. Cel mai recent articol pe această temă aparţine Doinei Benea, caresemnalează descoperiri de material ceramic de acest gen la Tibiscum22.


Ceramica glazurată a fost produsă pe scară largă în Asia Mică, în special înregiunea Tarsului, precum şi în centrele de la Smyrna, Pergam, respectiv Labraunda din secolul I a Chr Este vorba despre recipiente pentru băut realizate în tipare cu un



din secolul I a. Chr. Este vorba despre recipiente pentru băut realizate în tipare, cu un

decor în relief, care imită vesela din metal preţios. Tehnica glazurării a fost introdusă în Italia la sfârşitul secolului I a. Chr., în acelaşi timp cu cea a producerii sigillatelor.Sub influenţa produselor din Asia Mică, apar ateliere care produc ceramică cu glazură plombiferă în Italia (de nord şi septentrională) din perioada augusteană şi pe tot par-

10 Gassner 1992 .11 Gl i t K ik 1992 V l l ti t d f t t l d iţi d i ă l tă

cursul secolului I p. Chr. Între anii 30–20 a. Chr. îşi încep activitatea centrele de pro-ducţie de la Lyon (Loyasse) şi cel de la Vienne (Saint-Romain-en-Gal), ale căror pro-duse vor continua să fie fabricate şi exportate în secolul I p. Chr.23. O producţieimportantă în ceea ce priveşte ceramica cu glazură plombiferă au avut atelierele Gallieicentrale din zona Allier (Vichy, St.-Rémy-en-Rollat, Gannat şi Lezoux îndeosebi), cuactivitate din perioada tiberiană până către sfârşitul secolului I p. Chr.24 unele produseexportate apărând însă şi în contexte mai târzii, de la începutul secolului al II-lea 25.Producţia centrelor italice şi sud-gallice, care a continuat ulterior, a influenţat la rân-dul ei fabricarea acestui gen de ceramică de către atelierele provinciale în secoleleII–III p. Chr. de pe valea Rhinului26 din Britannia 27 şi din Pannonia 28, din Moesia 29 şiDacia. Ceramica glazurată produsă în marile centre de producţie menţionate anteriora continuat şi în secolele II–III p. Chr., cu unele modificări în ceea ce priveşterepertoriul formal, decorativ şi al modului de obţinere al glazurii plombifere.

Utilizarea şi producerea pe scară largă a ceramicii de acest tip în provinciile Pannonia şi Moesia va avea loc însă în secolul al IV-lea şi în cel următor.

d. Analiza materialului ceramic

La Napoca este cunoscut deocamdată un singur vas cu glazură plombiferă (nr. 396, pl. LXXIV). Este vorba despre un cantharos cu buza aproape verticală,

rotunjită şi marcată de o canelură exterioară. Corpul are pereţii uşor evazaţi şi estecarenat în zona care face trecerea către baza vasului. Recipientul are picior inelarscund, cu baza îngustă. Vasul a fost prevăzut cu două torţi circulare, aşezate sub buză,însă la o distanţă mare de aceasta şi pe corp, deasupra carenei. Partea superioară şimijlocul fiecăreia dintre anse au fost marcate de câte o proeminenţă realizată întehnica barbotinei. Vasul a fost decorat în aceeaşi tehnică menţionată anterior, orna-



tehnica barbotinei. Vasul a fost decorat în aceeaşi tehnică menţionată anterior, orna

mentele în formă de solzi de con de pin (brad) fiind amplasate pe corpul vasului, îndouă registre separate de caneluri şi profilaturi. Rândul de sus de solzi este de dimen-siuni mai mari şi este constituit din două şiruri orizontale, aranjate după algoritmul:solzii de jos sunt aşezaţi în spaţiul dintre doi solzi din rândul de sus. Ornamentele dinrândul inferior, mai mici ca mărime, sunt aşezate în aceeaşi succesiune. Decorul estede o calitate artistică deosebită.

Vasele de tip cantharos figurează frecvent în repertoriul formal al ceramicii gla-zurate, ca şi decorul în tehnica barbotinei. Ele încearcă să imite prin formă şi decorrecipientele din metal preţios. Există însă o mare varietate de redare a acestei forme.Dintre nenumăratele exemple de cantharoi glazuraţi30 unii şi decoraţi prin barbotinarecu solzi de con de pin (brad), nici unul nu are o formă identică cu a vasului nostru. Înceea ce priveşte tehnica de ornamentare prin barbotinare şi tipul de decor prezent perecipientul în discuţie, aşa cum menţionam mai sus, este frecvent pe vasele glazuratede diferite forme31. Ornamentarea vaselor barbotinate fiind realizată manual, analo-giile cu vasul de la Napoca sunt îndepărtate, fiecare vas fiind decorat în funcţie defantezia meşterului olar.

Cantahros-ul glazurat de la Napoca a fost confecţionat dintr-o pastă roşie defoarte bună calitate, glazura fiind maroniu-oliv pe suprafaţa exterioară şi pe buză,respectiv maroniu-gălbuie în interior. Toate caracteristicile acestui vas – forma,

decorul de foarte bună factură, pasta şi glazura de calitate ca şi contextul timpuriu încare a fost descoperit – Traian – Hadrian – ne conduc la atestarea unui import, fără a putea determina însă locul de provenienţă al acestuia – posibil unul din ateliereleGalliei centrale. Remarcăm totodată caracterul singular al acestei descoperiri la Napoca , fapt ce nu este neobişnuit pentru acest gen de ceramică şi în cazul altor situridin Dacia sau din alte provincii ale Imperiului, dată fiind raritatea unor asemenea vaseprintre descoperiri.



E. CATALOGUL CERAMICII GLAZURATE

CANTHAROS DE TIP GLZ 1396. Cantharos GLZ tipul 1. Pl. LXXIV; păstrat în proporţie de 80% – lipseşte una dintre

torţi şi parţial inelul de la bază; d. g. = 11 cm; d. max. = 9,5 cm; d. f. păstrat = 3,5 cm; h. = 12 cm;pasta roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red), foarte fină, compactă, cu incluziuni foarte fine de calcit (aproapeilizibile), oxizi de fier (< 1 mm), sporadic mică; glazură maroniu-verzuie (Munsell 2,5Y, 4/4 olivebrown) în exterior şi pe buză, maroniu-gălbuie (Munsell 10 YR, 5/8 yellowish brown) în interior, defoarte bună calitate. Decor: în tehnica barbotinei. Părţile decorate de pe corpul vasului au fost delimi-tate: sub buză de o profilatură şi de două rânduri de caneluri, iar la trecerea dintre corp spre baza recipi-entului, printr-o carena marcată de asemenea de o uşoară profilatură. Decorul barbotinat constă dincâte două rânduri de solzi de con de brad, la care rândul de jos a fost aşezat sub şi între spaţiile dintre

doi solzi din rândul de sus. Primul rând de solzi de con de pin a fost aşezat în partea de sus a spaţiuluidelimitat pentru decorare, iar cel de-al doilea a fost amplasat în partea de jos a spaţiului din partea infe-rioară a vasului. Ambele şiruri sunt aproximativ la înălţimea locului de prindere a torţilor de corpulcantharos -ului Torţile au fost de asemenea decorate prin două proeminenţe barbotinate, una aşezată la

jumătatea distanţei dintre locul de prindere al acesteia pe umărul vasului şi arcuirea ei spre locul deprindere către baza acestuia şi are forma unui vârf de pinten, cealaltă se află la jumătatea distanţei ră-mase pe toartă şi are aspectul unei mici protuberanţe; Napoca ; locul de amplasament al MonumentuluiMemorandiştilor, S3, –3,40 m, atelierul de fibule; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 47 680.



B.1.6. CERAMICA CU DECOR APLICAT ÎN RELIEF

a. Prezentare generală

Această categorie ceramică figurează de obicei printre sigillate, formele clasicedin repertoriul acestora, mai cu seamă cele lise, fiind decorate în această tehnică 1.Celebre sunt vasele cu medalioane aplicate în relief („vases à medallions ď apliques”)produse în atelierele Galliei centrale, îndeosebi la Lezoux şi în atelierele de pe valea Rhonului, semnalate încă de la începutul secolului trecut de J. Déchelette. Aceste vasese caracterizau printr-o variată ornamentaţie, îndeosebi cu subiect religios2. Nuintenţionam să ne ocupăm de bibliografia mai nouă referitoare la acest subiect, mai cuseamă că acest mod elaborat de decorare a sigillatelor a fost specifică pentru ateliereleGalliei centrale3. Şi vasele cu pereţii fini4 ca şi ceramica cu glazură plombiferă 5 au fostornamentate cu decoruri în relief, fără ca în cazul acestora din urmă să existe unrepertoriu atât de divers. Chiar şi atunci când sunt prezente subiecte sau personajemitologice pe vasele din categoriile discutate, ele sunt mult simplificate faţă de cele

realizate de atelierele Galliei centrale. Mai notăm şi faptul că vasele cu decor aplicat aufost ornamentate în tehnica barbotinei şi prin incizii făcute cu rotiţa, în asociere şi cualte tipuri de decoruri. Tehnica decorativă presupunea prezenţa unui tipar, de aceea vasele ornamentate în acest mod sunt destul de rare printre descoperiri.

Aşa cum am precizat anterior, această categorie ceramică figurează în reperto-riul sigillatelor sau al vaselor cu pereţi fini sau al altor tipuri ceramice, în funcţie de

f l i i i t l ti d t i ti il t i i fi i l i Î



morfologia recipientelor, respectiv de caracteristicile pastei şi firnisului. În ceea ce ne

priveşte, am preferat să tratăm vasul cu acest tip de ornamentare separat de categoriilemenţionate, întrucât nici forma, nici specificul pastei şi al firnisului nu ne îndreptăţeausă le încadrăm printre acestea.


cunoscute atelierele de la Aquincum6

şi Brigetio7

, unde au fost descoperite tiparepentru decoruri în relief, de inspiraţie central-gallică. În Moesia Inferior în centrul deproducţie de la Nicopolis ad Istrum (Pavlikeni, Butovo) au fost descoperite tipare şimulte vase decorate cu figuri aplicate în relief 8, producţia de aici fiind influenţată detradiţiile elenistice de transpunere în ceramică a veselei din metal. În centrulDurostorum, acest gen de produse sunt fabricate sub influenţa atelierelor nicopolitane9.

În ceea ce priveşte Dacia, în primul rând trebuie menţionată Romula ca centru

de producţie a vaselor decorate cu figuri aplicate în relief 10, pe unele din vasele orna-mentate în acest mod fiind sesizabilă influenţa atelierelor de la Lezoux 11. Pe alte situri,semnalările unor astfel de vase este rară. Astfel, în castrul roman de la Ilişua a fostdescoperit un crater care are şerpi aplicaţi în relief pe torţi, pe gâtul vasului fiindaplicate reprezentări ale lui Dionysos şi un leu12, iar un vas de acelaşi tip, cu aceeaşicombinaţie de scene dionisyace în asociere cu şerpi aplicaţi în relief a fost găsit la

Porolissum

13

. Despre alte categorii de vase ornamentate cu decoruri aplicate în relief s-a scris prea puţin, avându-se în vedere în primul rând caracterul lor votiv 14 înarticolele apărute pe această temă. În ceea ce priveşte vasele decorate cu medalioane înrelief, o sinteză a tiparelor şi a produselor de acest tip din Dacia ca şi o reinterpretare a funcţionalităţii lor a fost făcută recent de S. Cociş şi D. Ruscu15. De aceea nu conside-răm necesară reluarea lor, cu atât mai mult cu cât vasul descoperit la Napoca nu are ca decor aplicat un medalion în relief, iar acestea din urmă nu constituie subiectul

lucrării de faţă.

c. Analiza materialului ceramic

În ceea ce priveşte materialul ceramic de la Napoca , dispunem de un singurexemplar cu decor aplicat în relief. Forma respectivă nu se încadrează nici în

i l l i ill l i i î l l l i fi i d i i



repertoriul consacrat al sigillatelor, nici în cel al vaselor cu pereţi fini, deşi grosimea mică a pereţilor l-ar putea face susceptibil de a fi încadrat în această din urmă categorie. Recipientul respectiv reprezintă o cană cu toartă (torţi), cu buza triunghiulară, dispusă asemănător unei benzi, detaşată de gât la exterior, uşor concavă în interior. Gâtul vasului este larg şi zvelt. Aproximativ în centrul său, către toartă,este amplasat decorul în relief. Acesta reprezintă o mensa tripes , cu redare din profil şide o execuţie artistică de bună calitate, deasupra tăbliei căreia a fost redat un peşte, de

de redare a mesei şi a peştelui se găsesc în catalog). Forma şi detaliile redării corpului(solzii, aripioarele laterale, coada) nu pun probleme în privinţa identificării lui.Deosebită şi singulară este această asociere dintre mensa tripes şi peşte pe reprezentărilede vase cu decor în relief. Aparte este şi modul în care a fost amplasat peştele –deasupra mesei (subl. n.). Nu am găsit analogii privind acest gen de reprezentare îndomeniul ceramicii. În schimb, se cunosc două monumente funerare din Dacia, la Gilău şi respectiv Potaissa , cu reprezentări de coena funebris , unde peştele apare pe

mensa tripes , însă într-o tavă ovală, alături de o pâine tăiată axial – panis quadrata. Datorită asocierii dintre peşte şi pâinea tăiată în formă de cruce, acestor monumente lis-a dat o conotaţie creştin-timpurie, ambele simboluri figurând în simbolistica creş-tină 16. Este greu de stabilit cu precizie dacă reprezentarea de pe vasul cu decor aplicatde la Napoca are o astfel de conotaţie, peştele nefiind asociat cu alte simboluri creştine,ca în cazul monumentelor menţionate. Pe de altă parte, recipientul în discuţie nu areun context stratigrafie datat, ceea ce sporeşte dificultatea posibilei sale atribuiri creşti-nismului timpuriu inclusiv pe baza cronologiei. În stadiul actual al cercetărilor notămcaracterul unic al unei astfel de reprezentări pe vasele cu decor aplicat în relief cunos-cute, fără a înlătura ipoteza unei posibile semnificaţii creştine a acesteia.

Pasta din care a fost confecţionat vasul este de bună calitate, iar firnisul cucare a fost acoperită suprafaţa sa exterioară este metalizat. Decorul a fost foarte bineaplicat şi este aderent la suprafaţa vasului. Îl considerăm un produs local de bună

calitate.În ceea ce priveşte imaginea peştelui pe vase ceramice, mai notăm prezenţa acestuia pe un vas descoperit la Cristeşti. Forma vasului este greu de precizat, dar separe că era ornamentat cu decoruri aplicate în relief – un brâu alveolar crestat, subcare erau amplasaţi peşti cu capul spre stânga, redaţi schematic17. A. Zrinyi, autorulpublicării vasului respectiv, consideră că reprezentarea peştelui de pe vasul de la Cristeşti trebuie pusă în legătură cu divinitatea de origine siriană Atargatis fiind unul



Cristeşti trebuie pusă în legătură cu divinitatea de origine siriană Atargatis , fiind unul

dintre simbolurile acestei zeităţi asociată în primele secole p. Chr. cu cultul morţilor. Aceeaşi posibilă legătură a reprezentării peştelui cu divinităţile Atargatis şi Cybele era exprimată şi de M. Bărbulescu, în încercarea de explicare a prezenţei acesteia pemonumentele funerare de la Gilău şi Potaissa 18. Reprezentarea unui peşte apare şi peun mâner de patera descoperit în castrul roman de la Ilişua. Peştele a fost incizat,redarea lui fiind foarte clară. Nu este asociat cu alte simboluri. Autorii descoperirii

D. CATALOGUL CERAMICII CU DECOR APLICAT ÎN RELIEF

CANĂ DE TIP APLR 8397. Cană APLR 8. PI. LXXIV; fragment de buză şi gât; d. g. = 10 cm; pasta de tip O1b4a,

de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis maroniu-roşcat închis (Munsell 2,5 YR,2,5/4), metalizat, prezent pe suprafaţa exterioară şi prelinsă pe buză în interior. Decor: aplicat în relief,amplasat pe gâtul vasului, către toarta păstrată a acestuia. Reprezintă o masă cu trei picioare – mensa tripes –, deasupra căreia apare un peşte; L mesei = 3,5 cm; h. mesei = 4,3 cm; L. peştelui = 3,1 cm;l. max. a peştelui = 1 cm (cu aripioare). Picioarele mesei (L = 3,5 cm) sunt redate din faţă, aproximativ în forma cifrei 5, cu partea de jos curbată spre dreapta la două dintre ele, respectiv spre stânga la celde-al treilea. Baza lor este rotunjită în partea de jos, iar la mijlocul distanţei dintre bază şi locul în carese curbează, asemenea unui genunchi, spre interior, se află câte o mică proeminenţă circulară. Tăblia

mesei este de formă dreptunghiulară, reprezentată printr-o bandă subţire de lut, cu marginile ridicate însus. La partea superioară a ei, apare o linie perlată, compusă din 12 puncte în relief, dintre care cel dinextremitatea stângă este mai mare şi este amplasat pe marginea corespunzătoare, iar cel din extremitatea dreaptă este foarte mic şi aşezat de asemenea pe capătul de sus al laturii corespunzătoare a mesei. Linia perlată este uşor curbată către partea dreaptă. Deasupra ei este reprezentat un peşte, care nu a fost am-plasat pe intervalul dintre cele două margini ale mesei, ci depăşind uşor marginea din stânga. Are capulspre stânga, cu botul deschis, solzii sunt redaţi prin bobiţe circulare de lut, ca şi în cazul liniei perlate.În partea de sus a corpului este reprezentată aripioara laterală, iar în partea de jos a fost redată cea de

sub pântece, sub forma a două linii oblice. Coada este în formă de furculiţă. Execuţia artistică a deco-rului este de bună calitate; ornamentul în relief este foarte bine fixat pe suprafaţa vasului. Finisaj maineglijent în partea stângă a vasului, unde lutul a rămas bombat. Decorul nu a fost amplasat spre partea care reprezenta centrul gâtului, deci bănuim că lângă ea se mai afla şi alt tip de decor aplicat (?);Napoca ; P-ţa Libertăţii (Unirii), 1948, fără alte precizări de ordin stratigrafic; datare generală: secoleleII–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 161.



B.1.7. CERAMICA CU DECOR ÎN TEHNICA BARBOTINEI

a. Stadiul cercetărilorVasele cu decor în tehnica barbotinei au fost grupate de regulă în categoria ce-

ramicii cu pereţi fini, acest mod de ornamentare fiind de departe cel mai frecvent încazul acestui tip de ceramică. Decorurile executate pe vasele cu pereţi fini sunt foartenumeroase şi extrem de variate1. Acest tip de ornament este întâlnit de asemenea pesigillatele lise, tehnica respectivă fiind utilizată în majoritatea centrelor de producţie

ale acestora, mai ales de către meşterii care au activat în atelierele de la Rheinzabern2.Dată fiind includerea lor în categoriile menţionate, tratate pe larg în subcapitoleleprecedente (B.1.1, B.1.2, respectiv B.1.4), nu revenim asupra acestora în ceea cepriveşte provinciile vestice. Notăm în schimb existenţa unor centre de producţie a vaselor cu decor în tehnica barbotinei în Moesia Inferior, în centrul de producţie de la Nicopolis ad Istrum3, la Durostorum4, ca şi pe litoralul pontic5.

În ceea ce priveşte provincia Dacia, în capitolul introductiv al lucrării am făcuto prezentare a studiilor speciale consacrate ceramicii cu decor în tehnica barbotinei ca şi a centrelor de producţie ale acestora. Semnalăm aici doar existenţa unor centre deproducţie sigure la Porolissum6, Ampelum7, Micăsasa 8, Romula 9, eventual Ilişua 10,atestate atât prin descoperirea de cuptoare unde se ardeau astfel de vase cât şi prinrebuturi sau cantităţi mari de astfel de produse. Totodată, în ultimul studiu consacratvaselor decorate în tehnica barbotinei de la Porolissum, N. Gudea propune şi o



vaselor decorate în tehnica barbotinei de la Porolissum, N. Gudea propune şi o

metodologie de prelucrare a acestora, menită să contribuie la o publicare unitară a lorîn Dacia 11. Trebuie avut în vedere însă faptul că majoritatea acestor recipiente seîncadrează în categoria vaselor cu pereţi fini care, în literatura de specialitate, aupropria metodologie de publicare, la care trebuie să ne raportăm pentru a avea unlimbaj comun în ceea ce priveşte prelucrarea ceramicii romane.

b. Analiza materialului ceramicLa Napoca , în afară de bolul/cupă decorat în tehnica barbotinei şi încadrat

ceramicii cu pereţi fini (vezi subcap. B.1.4), mai dispunem de trei forme de recipientedecorate în aceeaşi tehnică, cărora nu le-am găsit echivalent în repertoriul formal alsigillatelor sau al ceramicii cu pereţi fini. De aceea le-am încadrat separat de acestecategorii, procedând la clasificarea lor după tipologia proprie.

Cupă BRB 6 A – nr. 398, pl. LXXV. Se caracterizează prin buza rotunjită şiuşor răsfrântă, marcată de o canelură pronunţată în exterior. În spaţiul cuprins întrebuză şi diametrul maxim al vasului se află şapte caneluri dispuse asemenea unor trepte.Recipientul are corpul puţin bombat. Sub zona canelată, pe diametrul maxim al cor-pului a fost realizat un decor în tehnica barbotinei, care reprezintă o succesiune decârcei de viţă-de-vie, aşezaţi deasupra şi respectiv dedesubtul unei spirale sau cârcel înformă de spirală. Cârcelul de deasupra este arcuit în formă de semicerc cu deschiderea în jos. Are la un capăt o frunză, iar la celălalt capăt un ciorchine de struguri.Pandantul său este cu deschiderea în sus, având extremităţile terminate cu aceleaşielemente decorative. Această succesiune de cârcei cu frunze şi ciorchini de struguri esteextrem de îngrijit executată, fiind de un efect artistic deosebit. Motivele decorative deacest tip sunt relativ frecvente pe sigillatele lise, decorate de regulă în combinaţii detehnici – ornamente aplicate în relief cu motive barbotinate12 – sau decorate numai în

tehnica barbotinei13

. Faimoase sunt şi cupele de la Rheinzabern, unde motivele îndiscuţie au fost făcute din barbotină albă pe firnisul roşu al vaselor14. În ceea cepriveşte vasele cu pereţi fini, motivele în discuţie sunt mult mai rare, fiind preferatefrunzele de iederă. Nu am găsit un ornament similar cu cel de pe cupa de la Napoca – de altfel, fiind făcute manual, acest tip de decoruri sunt unicat – însă notăm existenţa unor vase decorate cu motive în formă de frunze, cârcei şi ciorchini de struguriconfecţionate în atelierele de la Butovo, Pavlikeni, Hotnica 15, Durostorum16 în Moesia



ţ

Inferior. În Dacia, centrul de producţie de la Ampelum are decorurile cele mai elabo-rate din această categorie, aplicate pe corpul vaselor de tip cantharos sau pe al unorcupe prevăzute cu torţi17. Exemplare ornamentate cu acelaşi tip de decor întâlnim şi încastrul roman de la Ilişua 18, iar în Oltenia romană atelierele de la Romula produc vasecu pereţi fini decorate cu cârcei şi ciorchini de struguri19. Semnificaţia decorului îndiscuţie este firească pentru că majoritatea vaselor pe care el fost realizat erau

b

secolului al II-lea p. Chr. Ambele forme descrise au deschiderea gurii mai îngustă,forma are aspect de butoiaş, cu caneluri şi la partea inferioară şi nu sunt decorate. Obună analogie a formei este la Singidunum, cu datare în prima jumătate a secolului alII-lea p. Chr., de asemenea cu gura mai îngustă şi cu corpul nedecorat 21. Probabil cea mai apropiată ca formă şi cu un decor reprezentat de aceleaşi elemente decorative, fără a fi identice cu al exemplarului nostru, este o cupă glazurată descoperită la Ampelum şiprodusă de atelierul ceramic de pe acest sit22 către mijlocul şi a doua jumătate a seco-

lului al II-lea p. Chr.Cupa decorată cu cârcei, frunze şi ciorchini de struguri de la Napoca este

confecţionată dintr-o pastă roşie de bună calitate, săpunoasă ca textură. Firnisulstrălucitor de pe suprafaţa exterioară nu are caracteristicile unui produs al vreunuia dintre centrele de producţie ale sigillatelor sau ale vaselor cu pereţi fini din atelierelevestice ale Imperiului. Notăm calitatea şi eleganţa decorului, unicat printre vaseledecorate cu acelaşi tip de ornament din Dacia, ca şi raritatea formei pe care el a fostrealizat. Contextul timpuriu în care el a fost descoperit – nivelul traianic al aşezării –ne face să oscilăm între caracterul local sau de import al acestui vas.

Cană BRB tipul 8 A – nr. 399, pl. LXXV. Are drept caracteristici buza înbandă, aproape triunghiulară, detaşată de gât. Acesta din urmă este cilindric, delimitatde corp printr-o profilatură; a fost prevăzută cu o toartă uşor canelată. Vasul a fostdecorat în tehnica barbotinei pe gât, ornamentul respectiv reprezentând două flori

stilizate (sau ciorchini de struguri), cu tijele în unghi, întoarse cu deschiderea sprestânga, respectiv spre dreapta. Deşi este foarte schematic, decorul respectiv este îngrijitrealizat. Pasta vasului este de foarte bună calitate, iar firnisul este strălucitor, metalizatşi aderent la suprafaţa vasului. Contextul arheologic în care a fost descoperit – Traian– Hadrian – poate pleda pentru eventualitatea unui import, fără a putea determina locul de provenienţă al acestuia. Analogii în ceea ce priveşte forma vasului am găsitnumai la Ampelum23, cu datare în mijlocul secolului al II-lea p. Chr. În ceea ce



priveşte decorul, nu am întâlnit ceva similar printre vasele ornamentate în acest moddar am arătat mai sus că ele erau în general unicat, fiind realizate manual.Oală de dimensiuni mari BRB tipul 10 A – nr. 400, pl. LXXVI. Se caracteri-

zează prin buza răsfrântă orizontal şi uşor înclinată în interior, gâtul înalt, cilindric,corpul bombat, marcat de o profilatură la partea superioară la trecerea dintre gât şicorp şi de două caneluri la trecerea către bază. A fost prevăzută cu două torţi canelate,prinse pe gât şi pe diametrul ma im cu arcuirea aproape în unghi Se apropie ca

diametrul maxim al vasului, fără a umple tot spaţiul. Argila din care au fost realizaţiaceştia nu a fost destul de aderent la suprafaţa vasului, pe unele porţiuni exfoliindu-se.Suprafaţa exterioară a fost acoperită de un firnis maroniu-roşcat, metalizat, care s-a desprins pe unele porţiuni. Pasta este relativ de bună calitate.

Decorul barbotinat în formă de solzi de con de brad (pin) este unul dintre celefrecvente ornamente realizate pe vasele cu pereţi fini sau pe cele glazurate. Varietatea formelor pe care acest tip de decor apare este mare, de la cupe şi boluri la oale de dife-

rite dimensiuni. Notăm printre recipientele ornamentate cu astfel de decor, fără ca elesă fie identice ca formă cu vasul nostru, pe cele produse în centrele de la Nicopolis ad Istrum25, Tomis 26, Romula 27 etc. Nu am găsit o formă de vas apropiată de a exempla-rului nostru pe alte situri din Dacia sau din provinciile învecinate. El a fost descoperitîntr-un context timpuriu – Traian – Hadrian. Pe baza calităţii pastei şi a firnisului îlîncadrăm printre produsele locale.

*Ceramica cu decor în tehnica barbotinei descoperită la Napoca este reprezen-

tată de un număr mic de exemplare – trei. Din punct de vedere al repertoriului for-mal, acestea sunt forme unicat care nu şi-au găsit echivalent în clasificările consacrateale sigillatelor lise sau ale vaselor cu pereţi fini, ornamentate frecvent cu decoruri întehnica barbotinei. Acestea din urmă, cu toate că prezintă motive ce se întâlnesc pe

aceleaşi categorii de vase menţionate, sunt unicate prin modalitatea originală derealizare. Contextele arheologice timpurii în care piesele în discuţie au fost descoperite– Traian, respectiv Traian – Hadrian, ca şi calitatea pastei, a firnisului şi a modului derealizare a decorului ne-au determinat să încadrăm primele două exemplare în catego-ria importurilor, iar pe cel de-al treilea, produselor atelierului de la Napoca.



C. CATALOGUL CERAMICII CU DECOR ÎN TEHNICA BARBOTINEI

CUPĂ DE TIP BRB 6 A 398. Cupă BRB 6 A. Pl. LXXV; păstrat în proporţie de 30%; d. g. = 10 cm; pasta roşie

(Munsell 2,5 YR, 5/8 red), fină, cu particule fine de calcit, cuarţ, oxizi de fier şi mică; firnis roşu(Munsell 10 R, 6/8 red), strălucitor în exterior şi aproape şters, mat în interior. Decor: în tehnica barbotinei. Zona decorată se află sub canelurile pronunţate aflate în spaţiul dintre buză şi diametrulmaxim al vasului. Pe acesta din urmă – ornament în tehnica barbotinei ce constă dintr-o succesiune decârcei de viţă de vie în spirală, care au, fie în partea superioară un semicerc cu deschiderea în jos, careare la capete o frunză, respectiv un ciorchine de strugure, fie acelaşi semicerc, dar la partea inferioară şicu deschiderea în sus, care de asemenea avea la capete o frunză (care s-a păstrat) şi, probabil, un cior-chine de strugure; formă unicat; Napoca ; str. V. Deleu, 1994, S 3, faza I de lemn; datare: Traian. Ana-logii: pentru formă – vezi şi Istenič 2001, Emona , fig. 7/13, pasta maroniu deschisă către roşcat-gălbui,suprafaţa exterioară a vasului este frecvent slab acoperită cu firnis; exemplarul în cauză nu este însă de-corat în nici un fel; datarea lui este cuprinsă între sfârşitul secolului I şi prima jumătate a secolului alII-lea p. Chr. Alte analogii ale formei şi decorului, vezi în text; inedit; MNIT; V. 47 346.

CANĂ DE TIP BRB 8 A 399. Cană BRB tipul 8 A. Pl. LXXV; păstrat 25% din vas; d. g. = 10,5 cm; pasta roşcat-găl-

buie (Munsell 5 YR, 5/6 yellowish red), fină, compactă, cu incluziuni foarte fine de calcit şi mică, spo-radic particule medii (2–3 mm) de cuarţ; firnis maroniu-roşcat, aderent, metalizat, prezent pe suprafaţa exterioară şi pe buză. Decor: în tehnica barbotinei. A fost amplasat pe gâtul vasului, aproximativ la ju-mătatea acestuia şi este constituit din doi ciorchini de struguri (?) sau din două flori. Tija acestora estedispusă în formă de unghi, cu deschiderea spre stânga, respectiv dreapta, una lângă alta, iar la capătulfiecărei tije au fost sugerate florile sau strugurii prin cinci mici puncte în relief; acestea din urmă au fostaşezate în două şiruri verticale, constituite din câte două, respectiv trei puncte; calitate foarte bună a pastei şi mai ales a firnisului, execuţie artistică de calitate a decorului – posibil import; Napoca ; atelierulde fibule, S 3, –3,40 m; datare: Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 47 681.



OALĂ DE TIP BRB 10 A 400. Oală de dimensiuni mari BRB tipul 10 A. Pl. LXXVI; s-a păstrat 70% din vas; d. g. = 20 cm;

d. max. = 24 cm; pasta de tip O1d7a, de culoare roşcat-gălbuie (Munsell 5 YR, 5/6 yellowish red);firnis maroniu-roşcat (Munsell 5 YR, 4/4 reddish brown), metalizat, exfoliat pe unele porţiuni de pesuprafaţa exterioară; prezent şi pe buză. Decor: în tehnica barbotinei. Partea decorată se află pe corp, înzona diametrului maxim şi a fost delimitată de o profilatură la partea superioară şi de două caneluripronunţate la partea inferioară. Decorul se opreşte însă la o distanţă de 2,5 cm de canelurile care mar-

B.1.8. CERAMICA PICTATĂ

a. Prezentare generală

Pentru provinciile în care fost descoperită, ceramica pictată de epocă romană este considerată ca fiind profund înrădăcinată în tradiţia celei din perioada La Tènetârzie. Ea este întâlnită în secolul I p. Chr., îndeobşte în zonele cu puternice centreceltice ale Imperiului, cum sunt de exemplu Elveţia 1, Gallia, Hispania, respectiv Pannonia 2. Continuarea tradiţiilor autohtone în ceea ce priveşte producerea acestei

categorii ceramice în epocă romană se manifestă prin perpetuarea tehnicii de decorare,a repertoriului de forme şi a motivelor specifice perioadei anterioare cuceririi romane. Acest gen de ceramică a fost produs în marile ateliere de pe platoul elveţian dinperioada menţionată până în secolul al III-lea p. Chr. În tot acest interval de timp seconstată o evoluţie a repertoriului formal în sensul unor modificări morfologice aleformelor de bază (bolul de tip „Roanne”, oala cu gâtul îngust, cupa etc.) însă în liniimari ele sunt uşor de recunoscut printre vasele de factură romană. În acelaşi timp,

decorurile din secolul I p. Chr., în general geometrice şi constituite din benziorizontale roşii, brune şi/sau albe, frecvent ornate cu linii mai închise la culoare, suferă şi ele modificări în cursul secolului al II-lea p. Chr. Pe vasele pictate din această perioadă culorile sunt mai estompate şi nu mai există linii mai închise la culoare cuajutorul cărora să se realizeze decoruri geometrice3.

Ceramica pictată din Gallia este prezentă în forme multiple pe tot parcursulepocii romane. Începând cu perioada augusteană şi pe parcursul secolului I p. Chr. ea



p p p g ş p p patestă supravieţuirea tradiţiilor gallice, atât în ceea ce priveşte repertoriul formal cât şicel motivistic (centre de producţie atestate la Besançon, Saint-Romain-en-Gal,Lezoux, Roanne). Vasele caracteristice celtice sunt pictate cu motive geometricesimple (benzi orizontale) sau mai complexe (motive în reţea, decorurile elaborate alecentrului de la Roanne), în culori variate. Pe de altă parte, în secolele I–II p. Chr.,tehnica pictării vaselor este utilizată şi pe ceramica de factură romană, motivele pictate

În ceea ce priveşte ceramica pictată din Pannonia, ea este bine atestată în cen-trele de la Sirmium, Cibalae , Aquincum, în zona Gomolavei şi în regiunea Srem până la sfârşitul secolului I p. Chr.5, cu un repertoriu formal şi ornamental preluat dinperioada anterioară cuceririi romane6. Această tradiţie nu va fi continuată pe o scară foarte largă în secolele II–III p. Chr., însă se produce o revigorare a acestei tehnici dedecorare a ceramicii în perioada următoare, când se constată o evoluţie diferită a repertoriului formal faţă de cea din secolul I p. Chr. În general vasele de mari dimen-

siuni sunt decorate în acest mod7.Ceramica pictată dacică din perioada secolelor I a. Chr. – I p. Chr. este bine

cunoscută în literatura de specialitate de la noi datorită publicării tezei de doctorat a lui G. Florea 8. Spre deosebire de regiunile anterior amintite, unde tradiţia ceramiciipictate este pusă pe seama populaţiei celtice, în cazul Daciei preromane influenţa cel-tică este mai puţin sesizabilă la acest capitol. Ceramica pictată dacică a apărut în prin-cipal sub înrâurirea civilizaţiei elenistico-romane, atât în ceea ce priveşte tehnica cât şirepertoriul motivistic şi formal9. Ea s-a dezvoltat apoi îmbinând aceste influenţe cu unstil propriu, original, reprezentat de ceramica pictată în stil figurativ, dezvoltată deatelierele din zona capitalei regatului dacic. Ea nu va continua însă după cucerirea romană nici în zona capitalei, nici în aşezările din regiunile înglobate provinciei Dacia şi nici chiar în cele aparţinătoare dacilor liberi10. Fenomenul este cu atât mai interesantşi mai dificil de explicat, cu cât în alte regiuni înglobate statului roman acest

meşteşug s-a perpetuat alături de alte aspecte legate de cultura materială şi spirituală a autohtonilor.


Ceramica pictată de epocă romană din provinciile aparţinătoare Imperiuluieste inclusă de regulă în monografiile ceramice, fiind individualizată numai acolo



g gunde se pun în evidenţă continuarea tehnicilor, motivelor şi formelor ceramice speci-fice populaţiei locale (vezi mai sus). Mai rar se întâlnesc ateliere care produc ceramică pictată romană de foarte bună factură, policromă, cu motive decorative elaborate(decoruri vegetale, animaliere sau chiar reprezentări religioase). Un exemplu conclu-dent în acest sens îl oferă centrul de producţie de la Wetterau care a activat înintervalul 100–150 p. Chr. şi care a produs vase pictate de foarte bună calitate11.

tratarea ei separată. De asemenea, nu se constată o continuitate a fondului autohtoncare să fi stârnit mai mult interesul asupra ei. Gh. Popilian, în sinteza referitoare la ceramica romană din Oltenia, remarca de altfel această lacună a cercetărilor privindceramica pictată de la noi şi din Imperiu, ca şi sărăcia ornamentală a acesteia, fără a ilustra, în lucrarea menţionată, exemplare pictate descoperite pe siturile din zonă 12.Foarte recent însă a fost descoperit un centru de producţie a ceramicii pictate în sudulDaciei, la Cioroiul Nou13. Meşterii care au activat în aceste ateliere au decorat vase de

mari dimensiuni sau farfurii cu un stil unic deocamdată pe teritoriul provinciei.Corpul vaselor a fost împărţit în registre delimitate de benzi ornamentale pictate, îninteriorul cărora au fost realizate linii dispuse în reţea şi semicercuri sau alte motivegeometrice. Ceea ce este interesant în cazul acestor ateliere este faptul că atâtrepertoriul ornamental, cât şi cel al formelor este foarte apropiat de acel al ceramiciipictate de tradiţie celto-iberică de epocă târzie din zona Andaluziei şi din alte centre

din Hispania 14

. O primă explicaţie a existenţei acestui atelier insolit pentru provincia Dacia la Cioroiul Nou ar putea fi legată de prezenţa trupelor militare de originehispanică în imediata apropiere. La Slăveni se afla Ala I Hispanorum şi unul dintremeşterii ei ar fi putut înfiinţa o sucursală la Cioroiul Nou, producând ceramică pictată în stilul celto-iberic familiar lui. Explicaţia ar putea fi plauzibilă, date fiind asemănărileatât de frapante dintre formele de vase şi motivele decorative pictate dintrerecipientele de la Cioroiul Nou şi cele din centrele hispanice. Evident că extinderea

cercetărilor arheologice şi analiza exhaustivă a acestui material ceramic extrem de inte-resant vor aduce noi precizări legate de atelierul în discuţie. D. Bondoc, autorul des-coperirilor, datează activitatea acestui atelier pe tot parcursul epocii romane15. Acelaşiautor consideră că producerea ceramicii pictate de aici a putut fi influenţată şi decentrele de producţie din sudul Dunării – Gomolava spre exemplu – date fiindsimilitudinile de forme şi decoruri ale unora dintre piese16.




Ceramica pictată de la Napoca este ilustrată prin câteva exemplare – opt –,dintre care numai două pot fi atribuite unor forme bine definite. În cazul celorlalte,datorită stării fragmentare a materialului, tipurile de recipiente nu au putut fid i D ă di i il i i il b î ă

de faţă am inclus numai vasele încadrabile ceramicii fine, însă vom face referiri şiasupra celorlalte vase decorate în acest mod în concluziile de la sfârşitul acestuia. Aşa cum precizam, repertoriul formal include două forme determinabile.Strachină cu două torţi PICT tipul 5 A – nr. 401, pl. LXXVI. Se caracteri-

zează prin buza răsfrântă orizontal, marcată de două caneluri somitale, gâtul înalt şidelimitat de corp printr-o profilatură, corpul bombat, fundul inelar. Torţile canelatesunt prinse imediat sub buză şi pe diametrul maxim. Decorul pictat a fost dispus în

două registre, respectiv pe gâtul şi diametrul maxim al vasului şi constă din benziverticale, cu capetele uşor rotunjite spre stânga. A fost pictat peste angoba roşie a vasului cu o vopsea maroniu-roşcată. Este relativ îngrijit realizat. Forma de vas estefrecvent întâlnită în cadrul ceramicii comune de la Napoca (varianta fără torţi), fără a avea un echivalent pe alte situri din Dacia sau din provinciile învecinate. Exemplarulîn discuţie este şi cel mai timpuriu dintre piesele pictate de pe situl analizat fiinddescoperit în nivel datat în perioada Traian – Hadrian.

Cană (amforetă) PICT tipul 15 A – nr. 402, pl. LXXVII. Are drept caracte-ristici buza răsfrântă pe orizontală, profilată de două caneluri somitale, gâtul înalt,arcuit. Decorul pictat păstrat a fost amplasat pe gât şi constă din benzi late de vopsea maroniu-roşcată, dispuse în val. Pictura a fost făcută după angobarea prealabilă a va-sului. O formă de vas asemănătoare, dar prevăzută cu două anse şi cu acelaşi gen dedecor – benzi late de vopsea, în val, prezente pe gâtul şi corpul vasului – a fost desco-

perită în castrul roman de la Buciumi17

. Ca şi următoarele recipiente din prezentul cata-log, piesa în discuţie aparţine unui context datat în perioada Hadrian – Antoninus Pius.Restul pieselor incluse în această categorie sunt fragmentare, nepermiţând

identificarea formelor cărora le-au aparţinut. De aceea nu vom insista asupra lor,detaliile cu privire la modul lor de ornamentare fiind incluse în catalog. Şi analogiileîn ceea ce priveşte decorurile sunt foarte greu de găsit deoarece, ca în cazul altor vasedecorate manual, ele reprezintă unicate. Din punct de vedere cronologic, acestea



aparţin aceleaşi perioade – Hadrian – Antoninus Pius, fiind descoperite pe acelaşi sit,respectiv pe locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor.

*

Ceramica pictată de la Napoca include câteva exemplare aparţinând ceramiciifine, cu un număr restrâns de forme determinabile, la care se adaugă o mai mare

Î

majoritatea cazurilor) sau verticale uşor înclinate etc., amplasate fie în registredelimitate de profilaturile de pe corpul vaselor, fie fără împărţirea spaţiului decorat decel neornamentat, pe gâtul şi corpul acestora. Există cazuri în care motivele pictate aufost realizate pe buza vaselor (mortaria ) sau pe buza şi corpul acestora (dolia ). Nu a fost identificat nici un motiv vegetal sau animalier. În general culoarea vopselei apli-cate este mai închisă decât pasta, fiind preferate nuanţele de roşu închis şi maroniu-roşcat, într-un contrast cromatic cu suprafaţa vasului. Nu există decoruri policrome pe

nici unul dintre vasele analizate. Din punct de vedere cronologic, ceramică pictată apare la Napoca pe tot parcursul secolului al II-lea şi în prima jumătate a secolului alIII-lea p. Chr. (am luat în considerare aici toate recipientele pictate).

Ceramica pictată de la Napoca nu relevă o continuare a tradiţiilor autohtonenici în ceea ce priveşte repertoriul formal, nici în cel decorativ sau al tehniciiornamentării. Olarii de la Napoca nu se deosebesc din acest punct de vedere, de alţimeşteri de pe alte situri din Dacia, care au realizat o ceramică pictată foarte simplă comparativ cu cea a perioadei anterioare, atât ca ornamente cât şi ca mod de realizare.



C. CATALOGUL CERAMICII PICTATE

STRACHINĂ DE TIP PICT 5 A 401. Strachină cu două torţi PICT tipul 5 A. Pl. LXXVI; formă întreagă; d. g. = 22 cm;

d. max. = 23 cm; d. f. = 10 cm; h. = 15,5cm; pasta de tip O1d7a, de culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8

red); firnis roşu în interior (Munsell 2,5 YR, 4/8 red) şi pe suprafaţa exterioară. Decor: pictat, cu vopsea maroniu-roşcată (Munsell 2,5 YR, 4/4 reddish brown). A fost amplasat pe gât şi pe diametrul maxim alvasului. Constă din două şiruri de benzi în formă de semicercuri (?) cu deschiderea spre stânga, de mă-rimi şi forme neregulate, în funcţie de cum s-a prelins vopseaua. Între ornamentele din acelaşi şir s-a lăsat câte o mică distanţă, care nu s-a păstrat în toate cazurile, benzile dinspre capătul şirurilorintersectându-se, după cum distanţa dintre rânduri pe verticală a fost încălcată prin prelingerea vopse-lei; Napoca ; str. V. Deleu, 1992, B 2, faza a II-a de lemn; datare: Traian – Hadrian; inedit; MNIT;V. 41 383.

AMFORETĂ DE TIP PICT 15402. Cană (amforetă) PICT tipul 15. Pl. LXXVII; fragment de buză şi gât; d. g. = 14 cm;

pasta de tip O1d7a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis: de aceeaşi culoarecu pasta pe suprafaţa exterioară şi pe buză, în interior. Decor: pictat, realizat pe gâtul vasului. Este unornament în formă de val, făcut din vopsea maroniu-roşcată (Munsell 2,5 YR, 4/3 reddish brown), careare intensităţi diferite; Napoca ; P-ţa Unirii, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor,S III, –2,70–3,10 m; faza a II-a de lemn; datare: Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; f.n.i.

CERAMICĂ PICTATĂ FRAGMENTARĂ 403. Amforetă (?), cu gâtul înalt, delimitat de corp printr-o profilatură, corpul probabil bom-

bat. Pl. LXXVII; fragment de gât şi corp; d. gât = 15 cm; pasta de tip O1b4a, de culoare roşie (Munsell2,5 YR, 5/8 red); firnis: de aceeaşi culoare cu pasta. Decor: pictat, prezent pe gâtul şi corpul vasului. A fost realizat cu o vopsea roşie închisă (Munsell 10 R, 4/4 weak red), de intensităţi diferite. Decorul a fost separat în două registre de profilatura care separa gâtul de corpul vasului. Pe gât el era probabil înval, realizat din benzi groase, care se pare că treceau de profilatura care separa cele două registre, iar pe

d b l î l â N P U l l d



corp constă din benzi verticale, scurte şi groase, înclinate spre stânga; Napoca ; P-ţa Unirii, locul de am-plasament al Monumentului Memorandiştilor, S III, –2,80- 3,00 m; faza a II-a de lemn; datare:Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; f.n.i.

404. Vas de mari dimensiuni, greu determinabil ca formă. Pl. LXXVII; fragment de corp, dinzona diametrului maxim; 13,5 × 8 cm; pasta de tip O2b1a, de culoare roşie (Munsell 10 R, 5/6 red);ardere incompletă datorată grosimii peretelui; firnis: de aceeaşi culoare cu pasta pe suprafaţa exterioară.Decor: pictat, făcut pe diametrul maxim al vasului (în porţiunea păstrată). Este constituit din linii ori-

corp. Constă din benzi verticale, de dimensiuni medii, cu capetele uşor rotunjite spre stânga. Vopseaua este maroniu-roşcată (Munsell 2,5 YR, 4/4 reddish brown), de intensităţi diferite, prelinsă către extre-mitatea inferioară a benzilor; Napoca ; P-ţa Unirii, locul de amplasament al MonumentuluiMemorandiştilor, S III, –2,70- 3,10 m; faza a II-a de lemn; datare: Hadrian – Antoninus Pius; inedit;MNIT; f.n.i.

407. Vas fragmentar, de dimensiuni mari, indeterminabil ca formă. Pl. LXXVII; fragment decorp; 12 × 7,5 cm; pasta de tip O2d5b, de culoare maroniu-roşcat deschisă (Munsell 5 YR, 6/4 lightreddish brown). Decor: pictat. Constă probabil din linii în val groase, care au fost neuniform realizate

(pe unele porţiuni vopseaua lipseşte, dând impresia unor benzi mai subţiri, paralele) şi care erau uniteprintr-o scurtă linie orizontală (?); peretele vasului era foarte gros (10–12 mm); Napoca ; P-ţa Unirii,locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S III, –2,70–3,10 m; faza a II-a de lemn;datare: Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; f.n.i.

408. Fragment vas, indeterminabil ca tip. Pl. LXXVII; două fragmente de corp; 19 × 8 cm;pasta de tip O1b4b, de culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red); firnis de aceeaşi culoare cu pasta, pesuprafaţa exterioară. Decor: pictat, amplasat pe corpul vasului. Constă din benzi groase, unele dispuseîn val, altele orizontal (?). Vopseaua este roşie închisă (Munsell 2,5 YR, 3/6 dark red), de intensităţi

diferite; Napoca ; P-ţa Unirii, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S III,–2,70–3,10 m; faza a II-a de lemn; datare: Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; f.n.i.



B.1.9. CERAMICA CU ÎNVELIŞ ROŞU POMPEIAN

a. Terminologie

Categorie ceramică ce include un repertoriu restrâns de forme – în generalnumai platouri şi capace – şi care are drept caracteristică principală acoperirea su-prafeţei interne şi a buzei cu un firnis roşu. Numele de „ceramică cu înveliş roşupompeian” a fost dat de S. Loeschcke în monografia referitoare la materialul descope-rit în castrul de la Haltern, deoarece culoare firnisului semăna foarte bine cu cea a

picturii utilizate în mod obişnuit pentru decorarea pereţilor caselor din Pompei1

.Categoria respectivă ocupă un loc special în repertoriul ceramicii romane timpurii şipare să îşi aibă rădăcinile în tradiţiile culinare din Italia începând cu secolul II a. Chr.(Campania). Ea va fi întâlnită ca element distinct al ansamblurilor ceramice de epocă romană din partea vestică şi estică a bazinului mediteranean, fiind caracteristică pen-tru perioada secolelor I a. Chr. – I p. Chr.2. În ceea ce priveşte funcţionalitatea acesteicategorii ceramice, se pare că ea este multiplă. După unele păreri, recipientele respec-

tive au fost utilizate pentru a conţine hrana sau pentru a transporta specialităţi (prăji-turile, brânza)3, însă după alte opinii se pare că platourile, ce constituie formele funda-mentale, au fost folosite ca vase pentru gătit, fapt atestat şi de prezenţa urmelor deardere secundară în exteriorul acestora 4. Firnisul gros cu care erau acoperite platourileîn interior avea rolul de a împiedica prinderea de pereţii vaselor şi a fundului a diverselor mâncăruri care se pregăteau în ele5. Prin urmare, platourile cu înveliş roşupompeian au fost folosite atât ca veselă pentru servirea mâncării, cât şi pentru

i



prepararea ei.


Două lucrări fundamentale s-au ocupat de această categorie ceramică în deta-liu Prima dintre ele aparţine lui C Godineau care a adunat materialul de acest tip

Cea de-a doua lucrare a fost elaborată de D. P. S. Peacock, fiind o modalitateclasică de aplicare a studiilor petrologice la problemele unei categorii ceramice romanetimpurii. Autorul a identificat şapte categorii de paste din care au fost confecţionatevasele cu înveliş roşu pompeian, dintre care trei au o largă distribuţie în provinciilevestice ale Imperiului7. Autorul face şi o identificare a tipurilor de recipiente cu învelişroşu pompeian după categoriile de paste, după cum analizează şi cronologia acestora pe siturile din Britannia. Perioada de maximă distribuţie a acestei categorii ceramice

rămâne secolul I p. Chr., respectiv perioada flaviană, ea continuând să fie prezentă peunele situri din aceeaşi provincie şi în secolul al II-lea p. Chr.8. De altfel au existat şiateliere locale care au produs acest tip de ceramică în secolul I p. Chr. în Britannia, înElveţia, precum şi în Flandra, în primele trei secole p. Chr.9. Mai recent, analiza petrologică a unor vase cu înveliş roşu pompeian din Italia a fost întreprinsă de J. T. Peña,cu reconsiderarea provenienţei unora dintre ele în cadrul atelierele italice10. O sinteză a informaţiilor referitoare la categoria ceramică în discuţie, cu precizarea tipurilor înfuncţie de cele trei categorii de paste stabilite de D. P. S. Peacock, cu origini, datare,răspândire şi atestarea lor în Britannia, a fost făcută de P. Tyers 11. Anne Hochuli-Gysel a sintetizat informaţiile referitoare la centrele de producţie vestice ale cărorproduse au ajuns în Elveţia, cu indicarea particularităţilor morfologice şi petrologiceale acestora, în cea mai recentă sinteză cu privire la ceramica romană din Elveţia 12.

Pentru provincia Dacia, existenţa unei astfel de categorii de material nu a fost

sesizată în lucrările de specialitate, fapt explicabil prin cercetarea relativ recentă a acesteia şi în alte provincii şi prin posibila raritate a unor astfel de produse la noi, dată fiind perioada lor de maximă producţie şi expansiune – secolul I p. Chr.


Conform unei sinteze recente, se pot distinge cinci centre principale de pro-ducţie a ceramicii cu în eliş roşu pompeian În primul rând este orba despre



ducţie a ceramicii cu înveliş roşu pompeian. În primul rând este vorba despreatelierele din Italia centrală, îndeosebi de centrul de la Cumae , care încep să producă acest tip de ceramică pe la sfârşitul perioadei republicane. Produsele lor sunt exportateîn regiunile de la nord de Alpi numai de la sfârşitul epocii augusteene şi până la sfârşitul perioadei flaviene, unele piese izolate apărând până la începutul secoluluial II-lea p. Chr. în zonele respective13.

sub influenţa centrelor timpurii din Campania. Gallia centrală s-a remarcat deasemenea şi printr-o producţie de vase din categoria analizată în secolul I p. Chr.,probabil şi în cel următor14. Totodată, în provinciile în care acest tip de ceramică a fost exportat, a existat şi o producţie locală şi regională, atelierele respective imitândîndeosebi platourile cu înveliş roşu pompeian.

d. Analiza materialului ceramic

De la Napoca provin şase exemplare – toate platouri. Ele îşi găsesc corespon-dent în ceea ce priveşte forma cu tipuri cunoscute din clasificările făcute acestui gen deceramică. Mai greu sunt de atribuit pastele, care reprezintă caracteristica de bază după care sunt determinate centrele de producţie ale vaselor respective. În lipsa unor analizede laborator este dificil să ne pronunţăm cu siguranţă asupra locului de provenienţă a

unora dintre exemplare, susceptibile după pastă, firnis şi formă să aparţină unorimporturi.Clasificarea platourilor cu înveliş roşu pompeian de la Napoca cuprinde

următoarele tipuri:Platou IRP tipul 1 B1 – nr. 409, pl. LXXVIII. Se caracterizează prin buza

rotunjită, nedelimitată, corpul convex, fundul plat. Forma pare să aparţină unorateliere italice, care au produs acest gen de ceramică din secolul II a. Chr. până la

sfârşitul secolului I p. Chr. A cunoscut o largă răspândire în Britannia, zonele renane,sudul Galliei, Italia, Austria şi în provinciile estice15. Caracteristicile pastei – prezenţa incluziunilor abundente de augit verde – nu este întâlnită în cazul exemplaruluinostru, care poate fi un produs local. Consemnăm de asemenea şi contextul timpuriuîn care a fost descoperit, corespunzând nivelului traianic al aşezării.

Platou IRP tipul 1 B2 – nr. 410–411, pl. LXXVIII. Se deosebeşte de tipulprecedent prin uşoara curbare spre interior a buzei, puţin îngroşată. Corpul estebombat şi fundul plat Unul dintre exemplarele în discuţie se remarcă şi prin grosimea



bombat şi fundul plat. Unul dintre exemplarele în discuţie se remarcă şi prin grosimea mică a pereţilor (nr. 410). Forma aparţine formei Tyers 1996, PRW fabric 1, fiind deprovenienţă italică, cu export în Britannia în perioada flaviană 16. Un import similarapare în Pannonia Inferior, la Sirmium, fiind socotit tot italic de secol I p. Chr. şidupă el s-au imitat forme locale în secolele I–III p. Chr.17. Cele două exemplareîncadrabile acestui tip au caracteristici petrografice diferite decât cele specifice unor

plat. Îşi găseşte corespondent ca formă, pastă şi firnis în PRW fabric 2 (Tyers 1996 , fig. 188/2), considerat de D. P. S. Peacock ca având o provenienţă mediteraneană. A fost exportat din perioada augusteană, fiind prezent la Haltern, Valence şi Lyon. ÎnBritannia este importat pe tot parcursul secolului I p. Chr., iar în Pannonia Inferior a fost descoperit la Sirmium, Rittium şi Cornacum, fiind socotit import italic desecol I p. Chr., cu variante locale produse în secolele I–III p. Chr.18, respectiv acelaşi tipcu precedentul din clasificarea noastră. În ceea ce priveşte piesele de la Napoca , unul

dintre ele (nr. 412) are caracteristicile pastei apropiate de cele ale tipului PRW fabric 2însă nu putem stabili cu precizie dacă este un import. Ca datare, numai unul dintreexemplare are context arheologic datat – Hadrian – Antoninus Pius (nr. 413) –celelalte provenind din săpăturile vechi.

*

Ceramica cu înveliş roşu pompeian de la Napoca cuprinde un număr mic deexemplare, încadrate în trei tipuri care îşi găsesc analogii în formele consacrate.Întrucât clasificarea vaselor din această grupă se face pe baza a trei tipuri de pasteprincipale, stabilite de D. P. S. Peacock pe baze mineralogice şi petrografice, cu toatecă formele de vase corespund celor produse în atelierele vestice ale Imperiului, dinlipsa unor analize de paste, nu am putut determina dacă sunt sau nu importuri.Contextul timpuriu în care unele dintre ele au fost descoperite – nivel traianic (nr. 409,

411, pl. LXXVIII) – ar putea pleda în acest sens, fără a avea siguranţa unei atribuirisigure unuia dintre centrele de producţie cunoscute (probabil importuri italice). Înconsecinţă, în acest stadiu al cercetărilor încadrăm vasele respective în categoria imitaţiilor locale de foarte bună calitate. Ele reprezintă un procentaj mic în cadrulceramicii fine (2% – diagrama 13), ca şi în ansamblul ceramicii de la Napoca (sub1%). Acest fapt nu este ieşit din comun pentru că şi pe alte situri din provinciiproducătoare sau apropiate de centre de producţie ale ceramicii cu înveliş roşu

pompeian situaţia este asemănătoare din acest punct de vedere19



pompeian situaţia este asemănătoare din acest punct de vedere .

D. CATALOGUL CERAMICII CU ÎNVELIŞ ROŞU POMPEIAN

PLATOU DE TIP IRP 1 B1409. Platou IRP tipul 1 B1. Pl. LXXVIII; formă întregibilă, păstrată în proporţie de 60%;

d. g. = 26 cm; d. f. = 20 cm, h. = 4,5 cm; pasta 20 roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red),

semifină, cu particule medii de calcit şi oxizi de fier (2–4 mm), abundente, sporadic mică; firnis roşu(Munsell 10 R, 4/6 red), strălucitor, în exterior, maroniu în interior datorită arderii secundare; Napoca ; str. Prahovei nr. 12, 1995, caroul 3, –3,60 m; faza I de lemn; datare: Traian; analogii: pentru încadra-rea formei – asemănător cu PRW fabric 1 – Tyers 1996 , p. 157, fig. 185/3, care prezintă însă caneluriîn interior. Import italic, atestat în Britannia în perioada flaviană. Import campanian şi în Elveţia, maitimpuriu: 10–70 p. Chr. la Aventicum – Castella , Meylan-Krause 1994 , p. 83, tipul 278/1; inedit;MNIT; V. 47 375.

PLATOURI DE TIP IRP 1 B2410. Platou IRP tipul 1 B2. Pl. LXXVIII; formă întregibilă, păstrată în proporţie de 70%;d. g. = 24 cm; d. f. = 19 cm; h. = 4,7 cm; gr. p. = 5 mm; pasta roz (munsell 10 R, 8/4 pink), fină, com-pactă, sporadic particule de cuarţ şi mică; firnis: roşu pal (Munsell 6/3 pale red), strălucitor, pe su-prafaţa interioară şi exterioară; Napoca ; P-ţa Libertăţii (Unirii), colţul sud-vestic, 1944, fără precizări deordin stratigrafie; datare: generală – secolele II–III p. Chr.; analogii: pentru încadrarea formei – Peacock 1977 , p. 158, fig. 3/10, dat ca specific pentru vasele confecţionate din tipul 4 de paste; formă similară la Tyers 1996 , p. 157, fig. 185/3, PRW fabric 1, de provenienţă italică, cu datare în perioada flaviană;

inedit; MNIT; V. 16 327.411. Platou IPR tipul 1 B2, Pl. LXXVIII; formă întregibilă, păstrată în proporţie de 40%;

d. g. = 27,5 cm; d. f. = 24 cm; h. = 4,6 cm; pasta roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red),semifină spre fină, cu particule de cuarţ de dimensiuni medii (2–4 mm), abundente, sporadic mică;firnis de aceeaşi culoare cu pasta, uşor strălucitor, prezent pe întreaga suprafaţă a vasului; Napoca ; str.Prahovei nr. 12, 1995, caroul 3, –3,60 m; faza I de lemn; datare: Traian; analogii: vezi la exemplarulprecedent; inedit; MNIT; V. 47 485.

PLATOURI DE TIP IRP 1 B3412 Pl t IRP ti l 1 B3 Pl LXXVIII f ă î t ibilă ă t tă î ţi d 30%



OU 3412. Platou IRP tipul 1 B3. Pl. LXXVIII; formă întregibilă, păstrată în proporţie de 30%; d. g. = 23 cm; d. f. = 17 cm; h. = 3,8 cm; pasta roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 7/6 light red), fnă, cuparticule fine de calcit şi mică; firnis: roşu (Munsell 10 R, 4/8 red) în interior, cu tente gălbui în exte-rior, uşor strălucitor; Napoca ; P-ţa Libertăţii (Unirii), 1944, fără precizări de ordin stratigrafic; datare: generală – secolele II–III p. Chr., după contextul arheologic; analogii: pentru încadrarea formei Tyers 1996 , PRW fabric 2, fig. 188/2, cu indicarea, după D. P. S. Peacock, a unei provenienţe mediteraneene

particule fine de calcit, resturi fosile şi mică, prezente sporadic; firnis de aceeaşi culoare cu pasta,strălucitor, pe întreaga suprafaţă a vasului; Napoca ; P-ţa Libertăţii (Unirii), 1944, fără precizări de ordinstratigrafie; datare: generală – secolele II–III p. Chr., după contextul arheologic; analogii: vezi la exemplarul cu nr. 412 din catalog; inedit; MNIT; 16 435.



B.1.10. VASE CU DESTINAŢIE CULTUALĂ

B.1.10. A. PATERAE

a. Terminologie

Paterae -le reprezintă o categorie distinctă în cadrul ceramicii romane, prinformă, decor şi funcţionalitate. Adeseori, termenul de patera a fost greşit utilizat, lucruexplicabil atât prin lipsa studiilor consacrate acestei categorii ceramice, cât şi prinraritatea descoperirii unor exemplare întregi care să permită o definire clară a acestuitip de recipient. La rândul nostru, am avut dificultăţi în atribuirea clară a termenuluide patera unei anumite forme de vas pentru că în bibliografia de specialitate nu se faceo distincţie clară între termenii de patera şi cel de „caserolă”. Pentru a rezolva problema am apelat în primul rând la lucrările care se ocupă de recipientele din metaldeoarece este unanim acceptată părerea că paterae -le din lut sunt imitaţii ale acestora.Nici în acest caz distincţia nu este tranşantă. Astfel, în unele studii fundamentaleconsacrate vaselor romane din bronz1 ca şi în lucrarea specială a lui H. U. Nuberdespre paterele din metal2, acesta este definit ca fiind un bol puţin adânc, cu

deschiderea largă, cu fundul inelar sau prevăzut cu un umbo şi cu un mâner decorat. Acesta este confecţionat separat de vasul propriu-zis şi apoi sudat. După părerea aceloraşi autori, în majoritatea cazurilor mânerul este rotund în secţiune şi areextremitatea terminală în formă de cap de animal sau cu decor antropomorf. Sunt şisituaţii mai rare, în care mânerul este plat şi de asemenea ornamentat cu diferitemotive3. Caserola este în schimb un bol adânc, cu buza profilată, corpul uşor bombatşi fundul inelar. Ansa este în general de formă plată.

Pornind de la aceleaşi criterii de analiză folosite în aceste lucrări pentru definirea paterelor din metal (forma vasului şi tipul de mâner aplicat) am observat însă că pentru



ş ppaterelor din metal (forma vasului şi tipul de mâner aplicat), am observat însă că pentrualţi autori care se ocupă de această categorie de material, lucrurile se prezintă exactinvers. Aceeaşi formă de vas amintită mai sus, cu acelaşi tip de mâner (protoma deberbec), este încadrată în grupa caserolelor4. Există apoi şi cercetători care nu fac nici odistincţie între „pateră” şi „caserolă”, nici în ceea ce priveşte tipul de vas, nici al anselor

l l l f d d

încadra mai degrabă în categoria caserolelor, conform unor autori citaţi mai sus! Deasemenea, din cele 39 de mânere şi tipare de mânere analizate în studiul la care nereferim, nici unul nu este rotund în secţiune , toate fiind plate. H. Vertet le considera însă ca aparţinând unor patere, în articolul său nefăcând nici o referire la utilizarea celor doi termeni aflaţi în discuţie. După exemplul său, aceeaşi terminologie este folo-sită şi în cazul prezentării paterelor ceramice cu mâner decorat de la La Graufesenque7.În schimb, cercetătoarea germană Vera Rupp, în monografia consacrată ceramicii ro-

mane de la Wetterau, integrează în grupa caserolelor aceeaşi formă de vas care la Lezoux sau la La Graufesenque era considerată pateră! În cazul sitului arheologic de la Wetterau, nu s-a păstrat nici un exemplar întreg a ceea ce autoarea considera a fipateră, Vera Rupp încercând totuşi o definire a tipului de vas pe care îl încadrează înaceastă categorie: recipient cu înălţimea mică a pereţilor, diametrul cuprins între 17,8şi 22 cm şi o anumită formă a buzei8. Mânerele care corespundeau paterelor de la

Wetterau au fost cele cu protomă de berbec, pe acest sit arheologic nefiind descoperite

alte tipuri de anse. Caserolele sunt însă mult mai bine reprezentate la Wetterau –autoarea a tipologizat 11 tipuri diferite şi un număr mare de mânere deosebite, acestea fiind considerate unul dintre produsele de bază ale atelierului de aici 9. Aşa se face că ceea ce la Lezoux sau La Graufesenque sunt mânere de patere, la Wetterau figurează ca anse de caserole! Tot în categoria caserolelor a integrat şi cercetătoarea maghiară Topál

Judith cele 13 exemplare glazurate din Pannonia, fără a face în studiul său nici o

referire la utilizarea celor doi termeni aflaţi în discuţie10

. În cel mai recent studiuconsacrat tipului de recipiente analizate, Şt. Binder analizează caserolele de formă co-nică, fără a discuta terminologia 11.

În încercarea de a ne edifica asupra formei de vas căreia îi corespunde terme-nul de patera şi acela de caserolă, am recurs şi la reprezentările de pe monumentelesculpturale. Pe acestea apar frecvent perechea cană/pateră, atât în scenele de banchetfunerar, cât şi în cele votive. Pe monumentele amintite, patera este prezentă în două

ipostaze: bolul cu omphalos (asemănător cu phiala grecească), fără ansă şi farfuria cusau fără umbo prevăzută cu mâner12 Mai rar în scenele de banchet funerar apare şi o



p p ( p g ) şsau fără umbo, prevăzută cu mâner12. Mai rar, în scenele de banchet funerar, apare şi oa treia ipostază a paterei: ea este redată din profil, sub forma unui recipient cu corpuladânc, fundul drept şi mâner plat13. În acest caz, patera apare pe mensa tripes , fiindţinută de mâner de soţia defunctului sau figurează ca veselă pe aceeaşi masă. Interesanteste faptul că, în cazul paterelor cu mâner ce sunt reprezentate pe monumentele

la Daia Română 16 etc.). Aceasta dovedeşte faptul că sculptorii au avut la îndemână recipiente din metal sau din lut care le-au slujit drept modele.

După trecerea în revistă a surselor informative pe care le-am avut la dispoziţie,am constatat că este foarte dificil, dacă nu imposibil de identificat forma de vas căreia să-i corespundă denumirea de pateră cu mâner. Acest lucru se datorează şi faptului că în discuţie apare şi caserola, denumire modernă dată unui recipient al cărui numeantic, ca şi funcţionalitatea lui, nu ne sunt cunoscute. După unele păreri, caserolele erau

utilizate la servitul vinului17

, ca vas de băut în general18

sau la scoaterea lichidelor (ase-meni unor polonice) sau chiar la gătit (cele mai ieftine)19. Dintre studiile consacratevaselor de metal sau ceramică unul singur atribuie caserolelor şi funcţia de recipientefolosite la efectuarea libaţiilor20, uzaj considerat fundamental în cazul paterelor. Înacest caz însă este greu de explicat prezenţa reprezentărilor de divinităţi sau de atributeale acestora exclusiv pe mânerele plate ceea ce, după unii autori, ar fi în directă legătură cu rolul lor cultual21. De asemenea, fragilitatea tipului de anse menţionat

făcea această formă ceramică puţin funcţională pentru utilizarea sa în bucătărie22. Înceea ce ne priveşte, considerăm ca forţată încadrarea unor vase cu forme diferite darcare aveau (probabil) aceeaşi funcţionalitate, în două categorii distincte. În fapt,dispunem de un număr foarte mic de exemplare întregi sau întregibile, prevăzute cumâner, care să ne permită să fim siguri în stabilirea formei ceramice căreia îicorespundea denumirea latină de patera cu ansă. În schimb, avem la dispoziţie unnumăr foarte mare de mânere cărora cu greu le putem atribui o anumită formă derecipient. Probabil că în această situaţie nu există nici o schemă fixă, mânerelerespective fiind aplicate unor vase de forme şi dimensiuni diferite, dar utilizate înacelaşi scop, în principal pentru efectuarea libaţiilor. De notat este şi faptul că înbibliografia de specialitate sunt tratate numai paterele cu mâner nu şi recipientele fără ansă, care au forma unor farfurii puţin adânci, prevăzute cu un umbo (forma clasică moştenită de la greci), frecvente în reprezentările de pe monumentele sculpturale,

monede etc. Explicaţia acestui fapt poate consta în dificultatea recunoaşterii printredescoperirile arheologice a vaselor corespondente. În fapt, ca şi în cazul paterelor cu



p ţ p p pp g p p , ş pmâner, au putut fi utilizate în acelaşi scop mai multe forme ceramice.


cele mai mici amănunte şi clasifică originalele din metal, precum şi imitaţiile acestora din sticlă, alabastru şi ceramică. Totodată se ocupă pe larg şi de funcţionalitatea

paterae -lor în general. Revenind la vasele din lut din această categorie, cunoaştem unsingur studiu consacrat acestui subiect24, un repertoriu al paterae -lor cu mâner decoratdescoperite la Lezoux. Apărut concomitent cu studiul lui H. U. Nuber, acest articolnu are în vedere tipologia acestuia – în condiţiile în care nu dispunea de serviciicană/pateră, ci numai de două forme întregi, restul materialului constituindu-l

mânerele plate de paterae , ci oferă o clasificare bazată pe criteriul formei extremităţiloranselor. Acest studiu este valoros şi pentru faptul că oferă o terminologie a părţilorcomponente ale mânerelor plate, precum şi explicaţii privind tehnica de producţie.Un foarte scurt articol, după modelul celui prezentat mai sus, a abordat paterae-leceramice cu mâner decorat produse la La Graufesenque25, fără ca autorul să-şi pro-pună însă, datorită numărului mic de exemplare, să facă o tipologie a acestora. Cerce-tătoarea maghiară Topál Judith a consacrat un studiu mânerelor de caserole glazurate

din Pannonia 26, completat recent de Bugan Adel, cu informaţii noi legate atât deimportul, cât şi de producţia locală de astfel de recipiente27. Aici se face o clasificare a exemplarelor glazurate din provincia amintită şi pornind de la decorul prezent peaceste anse se fac consideraţii asupra funcţionalităţii acestui tip de recipiente. Ultimularticol cunoscut de noi referitor la subiectul în discuţie este cel al cercetătorului ger-man Şt. Binder28. Acesta tratează caserolele romane de formă conică, inspirate de

repertoriul sigillatelor provenite din Asia Mică. Autorul se referă la recipientele deacest tip confecţionate din metal (argint, bronz), sticlă şi ceramică discutând cronolo-gia şi mai ales funcţionalitatea acestora 29. În rest, paterae -le din lut sunt prezente înmonografiile ceramice ca o categorie distinctă dar fără a li se acorda o atenţie specială.

Acesta este stadiul cercetărilor cunoscut de noi pentru Imperiul roman.În ceea ce priveşte Dacia romană, până la contribuţia noastră 30, paterele din

lut nu au constituit obiectul vreunui studiu special. În singura monografie consacrată

ceramicii romane din Oltenia 31 nu se semnalează nici un exemplar de acest fel. Singu-rele mânere de patere ceramice sau tipare de anse confecţionate din acelaşi material şi



rele mânere de patere ceramice sau tipare de anse confecţionate din acelaşi material şipublicate până acum apar în monografii consacrate unor aspecte ale vieţii economiceale Daciei romane ori diferitelor obiective arheologice (castre, oraşe etc.) sau provindin descoperiri întâmplătoare. Studiul monografic al unor centre de producţie cera-mică precum Cristeşti32 sau Apulum33 au dus la publicarea unor categorii aparţinând

c. Analiza materialui ceramic de la Napoca

c. 1. Provenienţa recipientelor. Din centrul de producţie de la Napoca dispu-nem, în stadiul actual al cercetărilor, de un număr de opt exemplare. Şase dintre ele aufost publicate de noi într-un studiu special consacrat mânerelor de paterae ceramicedin Dacia romană 35. Celelalte două sunt inedite şi au fost descoperite ulterior publi-cării acestui studiu. Marea lor majoritate provin de pe str. V. Deleu (şase piese), iar

celelalte au fost găsite pe str. Matei Corvin nr. 4 (un exemplar), respectiv în P-ţa Unirii,pe locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor (un exemplar).c. 2. Tipologia propusă asupra paterae -lor ceramice de la Napoca a avut în ve-

dere clasificarea propusă de noi în studiul menţionat36, faţă de care mânerele inediterepertoriate nu au adus nimic nou. Întrucât nu dispuneam în momentul publicăriiacestui studiu de profile complete ale paterae -lor cu mâner la scara întregii provincii,necesare pentru a putea face o tipologie utilizând criteriul formei recipientului, am

folosit criteriul formei laturilor şi a extremităţii anselor , la care s-a adăugat în cazulunor variante de mânere cu un număr mare de exemplare ornamentate diferit şi tipul de motiv decorativ . Conform acestei clasificări, mânerele de paterae ceramice de la Napoca se încadrează în tipul II.2 al tipologiei noastre, adică al mânerelor plate cu la-turile arcuite şi extremitatea terminală rectilinie, subdivizate în funcţie de pre-zenţa/absenţa decorurilor în variantele II.2.a (nedecorate – două exemplare) şi II.2.c.1(cu decor vegetal – planta stilizată, cinci piese). Un singur exemplar nu a putut fiîncadrat tipologic. Aşadar, din punctul de vedere al formei mânerelor, atelierul cera-mic de la Napoca se individualizează prin producerea unui singur tip de anse, care dealtfel este bine reprezentat la scara întregii provincii37. De asemenea, tipul de decorprezent pe majoritatea anselor (cinci exemplare din opt) îl reprezintă planta stilizată , realizată în tipar singură sau în asociere cu alte motive decorative (păianjenul, puncteîn relief). Unele dintre mânere au fost decorate artistic, cu multă grijă pentru detalii

(catalog nr. 416, pl. LXXIX, nr., 421, pl. LXXX), altele mai neglijent. Nici unul dinexemplarele decorate nu a fost realizat în acelaşi tipar cu un altul , însă putem pune în



p f ş p p pevidenţă predilecţia olarilor de la Napoca pentru tipul de decor menţionat. Este intere-sant faptul că deşi aceeaşi meşteri au realizat alte tipuri de vase cu decoruri elaborate(vezi cazul ştampilatelor) în ceea ce priveşte paterae -le ceramice nu avem nici unexemplar ornamentat cu reprezentări figurate. Din acest punct de vedere, centrul de

d d l f l l d l d l

modul de ornamentare al mânerelor de paterae ceramice, stilul decorativ al meşterilorde la Napoca se apropie cel mai mult de cel al olarilor de la Porolissum40, Potaissa 41 eventual Ampelum42. În stadiul actual al cercetărilor, prezenţa unui anumit tip demâner şi mai ales elementele decorative utilizate pe acestea ne-au permis să postulămexistenţa unui specific al atelierului de la Napoca în ceea ce priveşte confecţionarea

paterae -lor ceramice. Urmărirea acestuia a fost posibilă prin intermediul repertoriuluide ornamente de pe ansele categoriei ceramice analizate (pl. LXXX/422 a–e).

c. 3. Relaţia dintre forma vasului şi mâner. Dacă în ceea ce priveşte tipul demâner ataşat paterae -lor ceramice de la Napoca noile descoperiri de pe acest sit nu auavut darul să aducă nimic nou faţă de cercetările întreprinse asupra categoriei menţio-nate la scara provinciei, asupra formei de vas ne-au adus noi informaţii. Deja cunoş-team de la Napoca unul dintre puţinele recipiente din Dacia din care s-a păstrat nunumai mânerul ci şi un fragment din recipient. Este vorba despre un bol cu buza rotunjită şi cu şănţuire interioară, cu corpul emisferic (nr. 416, pl. LXXIX)43. Exem-

plarul pe care îl prezentăm în studiul de faţă, inedit (catalog nr. 418, pl. LXXIX), esteîntregibil şi reprezintă tot un bol, cu buza răsfrântă în exterior şi uşor înclinată îninterior, cu corpul emisferic şi fundul (probabil) inelar. Buza este reliefată de o canelură pronunţată în exterior şi sub aceasta apar alte două caneluri de acelaşi tip. Ca analogie, îlputem încadra în tipul de bol cunoscut de la Apulum44, evident cu mici diferenţe.

Cele două exemplare de paterae ceramice cu mâner decorat de la Napoca contribuie astfel la întregirea informaţiilor referitoare la formele de vase din provinciepe care le putem încadra în această categorie. Din cele patru recipiente întregi saufragmentare cunoscute până acum în Dacia 45, toate sunt boluri , nu există în nici un cazo formă apropiată de farfurie sau de un recipient mai puţin adânc. Diametrele vaselorde la Napoca , determinate, la unele dintre exemplare, după deschiderea braţeloranselor, sunt cuprinse între 10 şi 14 cm, însă vasele sunt adânci. Acest lucru a determinat confecţionarea unor mânere mai groase, pentru a nu se rupe în timpul

folosirii. Acest lucru este dovedit, în cazul paterae -lor de la Napoca , de faptul că ansa cu grosimea cea mai mică ataşată unui bol mic ca diametru, dar adânc, s-a rupt nu în



locul în care a fost lipită (cum se întâmplă de regulă) ci către bază, în timp ce restulmânerelor au rămas intacte.

c. 4. Contextul descoperirilor indică, în stadiul actual al cercetărilor arheolo-gice, prezenţa mânerelor de paterae ceramice numai în complexe de locuire civilă din

d l l l f l l l l l d

divinităţi şi de atribute ale acestora pe exemplarele cunoscute. Este posibil ca ele să fifost utilizate în locuinţe atât pentru efectuarea de libaţii la practicarea cultului larilor,cât şi pentru cotidiane. Planta stilizată care apare pe anse poate fi pusă, eventual, înlegătură cu cultul fertilităţii.

c. 5. Reperele cronologice. Toate exemplarele descoperite la Napoca provindin săpături sistematice, în general din contexte cu o bună datare. Ele se grupează înprima jumătate a secolului al II-lea p. Chr. (perioada Traian – Antoninus Pius, şapte

piese), un singur mâner, după contextul stratigrafic, fiind probabil că a fost produs însecolului al III-lea p. Chr. (vezi şi pl. CVI–CX).În ceea ce priveşte paterae -le bine datate de la Napoca , după modul de execuţie

distingem două perioade ale producerii lor: a. Traian – Hadrian, trei exemplare;b. Hadrian – Antoninus Pius, patru exemplare. Astfel, ansele realizate în prima fază defuncţionare a atelierului ceramic de la Napoca (Traian – Hadrian), când influenţa olarilor veniţi odată cu primii colonişti trebuie să fi fost foarte puternică, suntsuperioare din punct de vedere artistic şi calitativ celor confecţionate în perioada următoare. După observaţiile făcute de noi asupra întregului material ceramic de la Napoca , probabil că atunci atelierul de aici îşi conturează specificul, meşterii fiindlocalnici. Paterae-le produse în această perioadă au toate ca decor planta stilizată, ca şiîn faza anterioară, însă modul de realizare a acesteia este foarte schematic şi stângaci.Fenomenul este exact invers faţă de cel constatat în cazul ceramicii ştampilate spre

exemplu, care, prin produsele de foarte bună calitate individualizează centrul ceramicde la Napoca . Meşterii de aici se pare că nu au excelat şi în ceea ce priveşte categoria ceramică analizată.

Din punct de vedere cronologic, este interesant faptul că din a doua jumătatea secolului al II-lea p. Chr. nu a fost sesizată, până în prezent, decât o singură piesă nedecorată. Acest fapt nu trebuie să ne conducă la concluzii imediate în această pri-vinţă, întrucât este vorba despre stadiul cercetărilor arheologice în oraşul antic.

Cert este că prin numărul mare de exemplare descoperite – opt – Napoca re-i tă l d l t il t i di D i d f t d tf l d



prezintă cel de-al treilea centru ceramic din Dacia unde au fost produse astfel depiese46, cu un procent de 10% din totalul descoperirilor din provincie47.

d. Repertoriul motivelor decorative (nr. 422 a–e, pl. LXXX)

422 a . Păianjen cu patru picioare, în mişcare. L = 1 cm. Mânerul nr. 421, pl. LXXX.422 b. Plantă stilizată de mari dimensiuni. Tija plantei este bifurcată la bază. Frunzele, lungi,

au fost făcute până la jumătatea tulpinii. Restul a fost completat cu şiruri de câte două-trei alveole,dispuse oblic, care sugerează acelaşi lucru. L = 6,5 cm.Mânerul nr. 417, pl. LXXIX.

422 c. Plantă stilizată de mari dimensiuni, aşezată pe mâner cu frunzele îndreptate în jos.Tulpina porneşte dintr-un punct mare în relief. L = 7,5 cm.Mânerul nr. 418, pl. XXIX.

422 d. Plantă stilizată, relativ de mari dimensiuni. Tija plantei este sinuoasă şi are sugeratecătre capăt două ramuri (?). Frunzele sunt îndepărtate de tulpina plantei şi sunt neregulate ca aspect. La partea superioară apare un şir de şase alveole dispuse pe orizontală, care probabil că sugerează florile.Planta a fost aşezată pe mâner cu frunzele îndreptate în jos. L = 5 cm.Mânerul nr. 415, pl. LXXIX.

422 e. Plantă stilizată fragmentară (?), din care s-a mai păstrat numai partea superioară. Înpartea dreaptă se observă o ramură (?), îndreptată către aceeaşi parte şi care are un punct mare în relief în vârf şi un altul alături, spre stânga. De o parte şi de alta a ramurii descrise apar câte două puncte maimici, alungite. Pe restul tijei apar alte trei şiruri de puncte alungite, dispuse pe verticală, având în capătcâte un punct mare în relief. Acestea din urmă probabil că sugerau nişte rozete (?).Mânerul nr. 416, pl. LXXIX.



E. CATALOGUL PATERAE -LOR

415. Mâner plat de patera , tipul 17 II.2.c.1. Pl. LXXIX; s-a păstrat integral, împreună cu unmic fragment din buza vasului de care a fost ataşat; L tijei = 8 cm; l tijei la centru = 2,9 cm; deschiderea braţelor = 4 cm; gr. tijei = 1,3 cm; pastă de tip O1b8a, de culoare maroniu-roşcată (Munsell 2,5 YR,

5/4 reddish brown); firnis: maroniu-roşcat (Munsell 2,5 YR, 4/4 reddish brown) pe ambele feţe. Mâne-rul are laturile uşor arcuite şi extremitatea dreaptă. Are ca decor o plantă stilizată, mai neglijent realizată în comparaţie cu ansele de acelaşi tip produse la Napoca sau în alte centre de producţie. Tulpina estesinuoasă, bifurcată în parte superioară. Frunzele sunt îndepărtate de tijă, iar în partea de sus, planta areşase alveole amplasate pe orizontală, care probabil că sugerează florile. Spatele mânerului este bine fini-sat pe trei sferturi din suprafaţă, fiind mai neglijent lucrat pe latura dreaptă. Buza recipientului este uşorrăsfrântă în exterior. Decorul nr. 422 d, pl. LXXX; Napoca , str. V. Deleu, caroul A 2, –2,30 m, într-unstrat de umplutură peste podeaua galbenă, corespunzând celui de-al treilea nivel al fazei de lemn;

Hadrian – Antoninus Pius; Rusu-Bolindeţ 1997 , catalog nr. 26, p. 347, pl. IV/11; MNIT; V. 47 557.416. Mâner plat de patera , probabil de tip 17 II.2.c.1. Pl. LXXIX; s-a păstrat aproximativ 30%din vas, cu excepţia bazei şi un mic fragment din mâner (partea ataşată de buza vasului); d. g. = 13 cm;hp. = 7,5 cm; Lp. a mânerului = 2 cm; gr. tijei = 1 cm; pastă de tip O1d7a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 4/8 red), strălucitor, în exterior numai pe

jumătatea superioară, în interior pe toată suprafaţa. Buza vasului este răsfrântă în exterior şi rotunjită,uşor înclinată spre interior. Corpul este emisferic şi probabil că avea fundul inelar. Imediat sub buză aretrei caneluri pronunţate. Mânerul a fost foarte bine lipit sub buză, astfel încât el nu s-a rupt la locul

unde a fost ataşat de recipient, ci mai sus. Forma sa pare să fie din tipul cu laturile arcuite şi extremita-tea dreaptă. Decorul: pe fragmentul de mâner păstrat apare un motiv vegetal, care reprezenta probabil oplantă stilizată, mult mai bine realizată decât ornamentele similare de pe ansele descrise mai sus. Planta respectivă pare să fi avut vârful în partea mânerului care se ataşa de buza vasului şi din ea se mai păs-trează o ramură în partea dreaptă, care are două puncte mari în relief în capăt, pe centru şi în stânga fiind şiruri de câte trei puncte, care de asemenea sugerează ramurile (?). Punctul din capăt, în cazulfiecăruia dintre şirurile menţionate, este mai mare decât celelalte, vrând probabil să sugereze rozete (?).În partea stângă, pe locul fracturat din mâner, se mai observă un şir de puncte, similar cu cele descrise;

decorul nr. 422 e, pl. LXXX; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza a II a de lemn; Traian – Hadrian; ine-dit; MNIT; V. 48 300.417 Mâ l d i l 17 II 2 1 Pl LXXIX ă î î i i l i i



417. Mâner plat de patera , tipul 17 II.2.c.1. Pl. LXXIX; s-a păstrat în întregime, inclusiv un micfragment din buza vasului; L tijei = 8,5 cm; l tijei la centru = 2,3 cm; gr. = 1,5 cm; deschiderea braţelor= 3,5 cm; pastă de tip O2b3a, de culoare roşie (Munsell 2,5 YR, 5/8 red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR,5/8 red), mat, pe ambele feţe. Decor: buza vasului este dreaptă. Tija ansei este încadrată de o margineprofilată. Laturile sale sunt foarte puţin arcuite. Decorul de pe mâner, deşi reprezintă aceeaşi plantă

ornamentul a fost slab imprimat în tipar. Reprezintă o plantă stilizată, a cărei tijă nu a fost centrată pe

mijlocul ansei, ci mult spre dreapta. De asemenea, planta respectivă a fost aşezată invers faţă de moda-litatea de ornamentare a exemplarelor precedente, care fac parte din aceeaşi subvariantă (cu capătul tijeila extremitatea ansei). În plus, pe capătul mânerului s-au mai adăugat ca decor un şir de patru cerculeţe,iar deasupra lor, alte trei, cel din mijloc fiind locul de unde porneşte tija plantei. Se observă urme definisare pe laturile şi spatele mânerului. Pe latura dreaptă, către extremitatea tijei, mânerul a fost uşordeformat datorită prinderii acestuia înainte ca pasta să fie uscată. Pe latura decorată, mânerul a fostneglijent lucrat; decorul nr. 422 c, pl. LXXX; Napoca , str. V. Deleu, 1994, S I, faza a III-a de lemn;Hadrian – Antoninus Pius; Rusu-Bolindeţ 1997 , catalog nr. 28, p. 347–348, pl. V/2; MNIT; V. 47 558.

419. Mâner plat de patera , tipul 17 II.2.a. Pl. LXXX; păstrat aproximativ jumătate, respectiv partea dinspre extremitatea terminală; L. p. = 3 cm; l extremităţii = 2,8 cm; gr. = 0,6 cm; pastă de tipO2b1a, de culoare portocaliu – roşcată (Munsell 5 YR, reddish yelow), firnis portocaliu-roşcat(Munsell 5 YR, 6/6 yellowish red), de bună calitate, pe ambele feţe; mânerul este nedecorat; Napoca ,str. Matei Corvin nr. 4, S I, -0,40 m; săpături arheologice de salvare 1994, A. A. Rusu; datare: probabilsecolul al III-lea p. Chr.; Rusu-Bolindeţ 1997 , catalog nr. 18, p. 344–345, pl. IV/3; MNIT; f.n.i.

420. Mâner plat de patera , tipul 17 II.2.a Pl. LXXX; s-a păstrat probabil mai mult de jumătatedin lungimea mânerului (greu de precizat mai mult, deoarece atât partea care se ataşa de vas, cât şi

extremitatea ansei sunt rupte); Lp. = 3,3 cm; gr. = 0,8 cm; pastă de tip O2d5a, de culoare gălbui-roş-cată (Munsell 5 YR, 6/6 yellowisch red); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8 red), uşor strălucitor;nedecorat; Napoca , P-ţa Unirii, locul de amplasare a Monumentului Memorandiştilor, S III, –3,10 m;faza a III-a de lemn; Hadrian – Antonins Pius; inedit; MNIT; V. 52 426.

421. Mâner plat de patera , tipul 17 II.2.c.1. Pl. LXXX; s-a păstrat partea dinspre extremitatea mânerului; Lp. = 3,7 cm; l extremităţii tijei = 3,7 cm; gr. = 1 cm; pastă de tip O1b8a, de culoare maro-niu-roşcată (Munsell 2,5 YR, 4/4 reddish brown); firnis roşu (Munsell 2,5 YR, 5/8 red), strălucitor, debună calitate, pe partea decorată şi pe laturi; către extremitatea mânerului are tente maronii. Decor:

mânerul are marginea marcată de o profilatură. Extremitatea sa terminală este lăţită, iar capetele suntarcuite şi conturate asemeni unor butoni. Spatele este uşor concav şi prost finisat. Decorul său constă dintr-o plantă stilizată, care a fost amplasată pe 3/4 din lungimea tijei ansei. Ea are tulpina groasă şi unpunct în relief la partea inferioară. Alte două puncte în relief se află de o parte şi de alta a ei, tot la bază.Pe restul mânerului a fost reprezentat un păianjen, ale cărui picioare din faţă au fost amplasate imediatsub tulpina plantei. Insecta are un punct în relief în deschiderea picioruşelor din spate şi câte unulsimilar pe laterale. Chiar în extremitatea tijei, aproximativ sub picioarele din spate ale păianjenului,apar alte două puncte în relief; decorul nr. 422 a, pl. LXXX; Napoca , str. V. Deleu, S III, într-un stratde umplere aflat peste primul nivel de locuire romană; Traian – Hadrian. Analogii: un exemplar simi-lar, care ne-a permis reconstituirea decorului, la Ampelum, vezi Lipovan 1992–1994 a , p. 124, pl. II/2,



reluat de Rusu-Bolindeţ 1997 , catalog nr. 37, p. 350, pl. VII/3; Rusu-Bolindeţ 1997 , catalog nr. 38, p. 350,pl. VII/4; MNIT; V. 47 605.

423. Mâner plat de patera , neîncadrat tipologic, neilustrat; s-a păstrat un fragment din buza vasului şi foarte puţin din ansă (partea dinspre semibază), care este spartă pe latura dreaptă; Lp. = 4 cm;l semibazei = 3 7 cm; gr tijei = 1 2 cm; d g = 23 cm; pastă de tip O2c1a de culoare roz portocalie

B.1.10. B. VASELE DECORATE CU ŞERPI APLICAŢI ÎN RELIEF

a. Stadiul cercetărilor

1. Atribuirea vaselor decorate cu şerpi aplicaţi în relief în provinciileImperiului roman

Vasele romane de ceramică, decorate cu şerpi aplicaţi în relief s-au bucurat deo atenţie specială din partea specialiştilor. Caracterul lor cultual este unanim recunos-cut. Dar, prezenţa şerpilor pe vase a provocat ample discuţii menite să elucideze rolullor în cultul unei divinităţi din panteonul roman şi, în consecinţă, atribuirea vaselordecorate cu şerpi uneia sau alteia dintre zeităţi. În literatura consacrată acestei categoriispeciale de ceramică există mai multe opinii. Ipoteza cea mai veche, care este acceptată

de cea mai mare parte a specialiştilor, pune în relaţie aceste vase cu cultul luiMithras48. O altă opinie afirmă că există o relaţie directă între vasele decorate cu şerpiaplicaţi în relief şi o divinitate orientală, Sabazios49. Această atribuire prezintă maimultă certitudine deoarece pe vasele de tipul kernos apar de asemenea alte decoruriaplicate, reprezentând atributele acestei divinităţi: mâna votivă, broasca, şopârla 50. Încazul vaselor decorate cu şerpi criocefali (cu cap de berbec) descoperite la Bavay şi la Blicqui pe care apar de asemenea reprezentări ale lui Mercur cu atributele sale princi-

pale (cocoşul, ţapul, broasca ţestoasă, caduceul, punga), utilizarea lor în cultul luiMercur nu se poate pune la îndoială 51.Recent, pe baza cercetărilor efectuate asupra vaselor decorate cu şerpi descope-

rite la Carnuntum52, la Augst şi Kaiseraugst53, părerile privitoare la divinitatea saudivinităţile cărora le erau dedicate sunt diversificate. Astfel, despre un vas fragmentardecorat cu şerpi, alături de care apar alte ornamente în tehnica barbotinei, reprezen-tând vrejuri şi ciorchini de struguri, specialista austriacă Verena Gassner afirma că acestea aparţin cultului lui Liber Pater54. Acelaşi lucru este afirmat în cazul fragmente-lor de vase decorate cu şerpi de la Butovo, în Moesia, vase care posedă suplimentar un



o de vase deco ate cu şe p de a utovo, Moes a, vase ca e posedă sup e ta umedalion aplicat, cu imaginea lui Dionysos55. Situaţia este similară la Durostorum, înMoesia Inferior, unde prezenţa, alături de şerpii aplicaţi în relief şi a ciorchinilor destruguri, îl determină pe cercetătorul C. Muşeţeanu să atribuie recipientele de acest tipd p it l m nţi n t lt l i l i Di n 56

O sinteză asupra stadiului cercetărilor privind vasele decorate cu şerpi descope-rite în partea europeană a Imperiului roman a fost făcută de R. Wedenig 57. Pornind dela un fragment descoperit în apropiere de Flavia Solva , autorul întreprinde o foartedocumentată analiză asupra unei serii de probleme referitoare la recipienteleornamentate cu şerpi aplicaţi în relief, de la repertoriul de forme produse până la modalitatea de realizare a decorurilor respective58. Deosebit de importantă esteabordarea, în cadrul acestui studiu, a legăturii dintre forma de vas şi contextul

arheologic, respectiv a conexiunilor care se pot stabili între cele două aspectemenţionate şi funcţionalitatea, respectiv atribuirea vaselor decorate cu şerpi. Din acestpunct de vedere, autorul menţionat este de părere că nu se poate accepta din startatribuirea acestei categorii de recipiente, general considerate ca vase de cult, uneisingure divinităţi, zeului Mithras spre exemplu (opinia cea mai răspândită) întrucâtcontextele de descoperire diferite se opun acestui fapt. Astfel, autorul atribuie cultuluilui Mithras vasele care au fost găsite în sau în apropierea mithreelor 59, cultului luiSabazios – exemplarele care aveau ca decoruri adiacente alături de şerpi şi atribute aledivinităţii menţionate sau care au fost descoperite în asociere cu inventar de cultsabaziac tipic şi cultului lui Liber Pater şi a perechii sale Libera – recipientele pe careapăreau, alături de şerpi, reprezentările acestor divinităţi, a acoliţilor şi atributelorspecifice, aflate în sau în apropierea templelor care le erau închinate60. Explicaţia descoperirilor de vase decorate cu şerpi în zone rurale, villae rusticae şi areale de aşezări

unde lipsesc construcţii sacrale ar putea fi legată de folosirea lor în cultul casnic, ca vase pentru ofrande lichide în lararia 61. Tot unui cult casnic pare să-i aparţină uncrater decorat cu şerpi descoperit la Flavia Solva , care a fost îngropat ritual într-olocuinţă 62. Prezenţa recipientelor analizate în morminte a fost interpretată ca ofrandă adusă zeilor subpământeni63, iar caracterul cultual a fost subliniat de descoperirea lorîn depunerile din gropi sau fântâni aflate în arealele templelor. Aceste explicaţii nuanţate ale modalităţii de atribuire a vaselor decorate cu şerpi, prin coroborarea tuturorinformaţiilor legate de acestea, în primul rând a contextului arheologic, pare calea cea mai realistă de tratare a subiectului în discuţie. Harta descoperirilor cunoscute până în



mai realistă de tratare a subiectului în discuţie. Harta descoperirilor cunoscute până în1989 furnizează de asemenea concluzii interesante. Răspândirea vaselor decorate cuşerpi se restrânge la zona limesului rhenano-danubian şi la Britannia 64, în rest, numai înItalia, la Pompei, mai sunt menţionate astfel de descoperiri65. În ceea ce priveşte datarea

l d l R W d b l l

evoluţii cronologice a acestora, nu procedează la completarea acestei lacune, cronologia vaselor analizate rămânând cu datarea generală-secolele I–IV p. Chr.66.

Cea mai recentă monografie consacrată vaselor decorate cu şerpi de la Augst şiKaiseraugst67 propune, pe baza unei analize moderne şi competente, o interpretareoptimă a problemei noastre. Ca şi R. Wedenig, Debora Schmid consideră că vaselepurtând acest decor nu aparţin nicidecum aceluiaşi cult şi că ar trebui să li se acorderoluri diferite, în funcţie de specificitatea formelor, de cronologia şi funcţionalitatea

lor şi în sfârşit de locul concret de descoperire. Potrivit acestor criterii, cele treicategorii de vase decorate cu şerpi aplicaţi în relief de la Augst şi Kaiseraugst suntatribuite unui cult domestic, particular, în care şerpii trebuiau să asigure protecţiecasei şi a familiei, practicat în sau în vecinătatea unui lararium (vasele de tip A, deco-rate cu cap de berbec stilizat, tipice pentru Augst, descoperite într-un mare număr delocuinţe), cultului lui Sabazios (vasele de tip kernos , care au de asemenea alte decoruriaplicate reprezentând atributele acestei divinităţi orientale) sau cultului lui Mithras

(vasele de tip C)68.Mai consemnăm o opinie legată de funcţionalitatea vaselor decorate cu şerpi.

Ea aparţine cercetătoarei Jeanne Marty care a analizat fragmentele ceramice de acesttip descoperite lângă Sanctuarul isthmic al lui Poseidon din Corint pentru perioada romană. Pe baza contextului descoperirilor şi a asocierii dintre şarpe şi Cybele, respec-tiv Demeter, autoarea menţionată este de părere că recipientele respective au fost folo-

site în cultul ultimei divinităţi menţionate, ca şi în cel al lui Dionysos69

. Opinia ei estedeocamdată singulară printre specialiştii care au abordat această problemă 70. Joanna Bird a rediscutat problema atribuirii vaselor decorate cu şerpi într-un

articol special de dată recentă. Autoarea reiterează aici părerea că recipientele în discu-ţie nu pot fi considerate automat ca aparţinând cultului lui Mithras sau drept odovadă a prezenţei mithraismului respectiv unui templu dedicat acestei divinităţi, ciele trebuie interpretate ca vase de cult, care în funcţie de contextul arheologic pot fi

conferite şi altor divinităţi. Numai în cazul în care pe vasele respective motiveledecorative combină şerpii aplicaţi în relief cu alte ornamente specific mithraice, vasele



pot fi cu siguranţă considerate a fi legate de cultul lui Mithras71.

66 Wedenig 1989 , p. 148 şi nota 15. Autorul precizează totuşi că, în zona limesului rhenano-danubian,

2. Atribuirea vaselor decorate cu şerpi aplicaţi în relief în Dacia

Pentru Dacia romană, studiile consacrate vaselor decorate cu şerpi aplicaţi înrelief au urmat opiniile oferite de bibliografia generală a acestei probleme. Câţiva spe-cialişti au îmbrăţişat ideea apartenenţei acestor vase la cultul lui Mithras (A. Zrinyi72,Gh. Popilian73, Doina Benea 74, Iuditha Winkler75), aducând ca argumente, în afara decorului cu şerpi, prezenţa figurilor umane considerate ca reprezentări ale lui Mithras,ca şi existenţa unor monumente mithraice la Drobeta , Romula şi Decea Mureşului76 şi

prezenţa în localităţi a trupelor de orientali care practicau cultul lui Mithras77.În ceea ce priveşte relaţia dintre vasele decorate cu şerpi şi divinitatea orientală Sabazios, nici un cercetător român care a tratat această problemă nu a stabilit o filiaţiedirectă din cauza rarităţii monumentelor consacrate acestei divinităţi pe teritoriulDaciei romane.

Însă alte studii mai noi îmbrăţişează şi alte opinii. Dintre ele, cel mai recent,redactat critic şi destinat acestor tipuri de vase descoperite în Dacia romană până în1980, constată diversitatea locurilor unde au fost întâlnite78. Autorul, D. Alicu,remarcă faptul că nici unul dintre fragmente nu a fost descoperit într-un templu al luiMithras. De altfel, singurul mithraeum descoperit în Dacia romană este cel de la Sarmizegetusa , dar acolo nu s-au descoperit deloc vase decorate cu şerpi79. Pieseleceramice de acest fel descoperite în capitala Daciei romane se aflau în templul luiLiber Pater (cinci) şi al celor doi zei ai medicinii, Aesculap şi Hygia (21)80. Bazat pe

aceste constatări, acelaşi cercetător avansase opinia că aceste vase care, la origine, aufost destinate unei anume divinităţi, şi-au extins utilitatea devenind către sfârşitulsecolului al II-lea p. Chr. simple vase de cult, folosite ca atare în diferite temple, poatechiar în locurile de cult amenajate în locuinţe81.

Vasul descoperit la Porolissum, în vecinătatea templului lui Liber Pater, situatpe terasa sanctuarelor, într-o groapă rituală aparţinând aceluiaşi nivel de locuire şiavând aceeaşi destinaţie ca şi templul82, oferă date importante pentru problema în

discuţie. Vasul de mari dimensiuni, în formă de crater, cu trei torţi decorate cu şerpi,este ornamentat de asemenea cu scene bahice în relief. Scena principală îi reprezintă

Lib i Lib A i d î i l l l îi î fă i ă li ii l P



pe Liber şi Libera-Ariadna, în timp ce scenele laterale îi înfăţişează pe acoliţii lor, Panşi Silen. La toate acestea se adaugă un decor cu frunze de viţă de vie şi cu ciorchini destruguri, realizate în tehnica barbotinei83. Prezenţa acestor elemente de decor şi loculdescoperirii l-au determinat pe Al V Matei să atribuie vasul decorat cu şerpi provenit

de la Porolissum, cultului lui Liber Pater84. Se găsesc analogii ale acestui vas, cufragmentele altuia, descoperit la Barboşi. Şi acesta din urmă este decorat cu şerpi înrelief, la care se adaugă medalioane reprezentând pe Liber Pater, Libera şi Pan, vrejuride viţă-de-vie şi ciorchini de struguri. Potrivit opiniei cercetătorului S. Sanie, acest vasa fost în mod cert utilizat în cultul dionisiac85.

Interesantă prin ineditul ei se dovedeşte a fi părerea lui I. Mitrofan. Pe baza descoperirilor de la Micăsasa – un fragment de negativ ceramic reprezentându-l pe

zeul Serapis, două inele în formă de şarpe şi mai multe fragmente de vase ceramice cudecor în relief, sub formă de şerpi –, autorul afirmă că vasele decorate cu şerpi pot fiatribuite lui Serapis, fiind destinate ceremoniilor consacrate acestei divinităţi86. Şiaceastă opinie este singulară, fără argumente în plus care să o susţină (descoperirea unui lăcaş de cult al divinităţii respective în primul rând).

Cel mai recent studiu consacrat analizei vaselor decorate cu şerpi este cel alCristinei Alexandrescu, care a încercat să demonstreze şi o conotaţie funerară a

acestora, dată fiind prezenţa lor în câteva morminte descoperite în Imperiu şi ca repre-zentări pe monumentele sculpturale87.

Trebuie de asemenea să mai menţionăm o altă părere legată de originea acestuidecor de pe vasele din Dacia romană. C. Daicoviciu considera că, având în vedereteritoriul Daciei, acest motiv provine din tradiţii dacice mult mai vechi88, împrumutateprin sincretism de noile religii ale provinciei. Dar această opinie nu a fost împărtăşită demajoritatea cercetătorilor pentru că pe ceramica dacică acest tip de decor este foarte rar.

Acest subcapitol se bazează pe articolul publicat de noi în 1993, cu referire la vasele decorate cu şerpi aplicaţi în relief din Dacia romană 89. La data respectivă,cunoşteam un număr de 49 de recipiente şi fragmente ceramice de acest tip, descope-rite în 22 localităţi de pe teritoriul provinciei90. Între timp, numărul pieselor a crescut-centrul ceramic de la Micăsasa a produs un număr impresionant de vase decorate cuşerpi91, cel de la Romula a furnizat de asemenea noi exemplare în urma cercetărilor

arheologice mai recente92

. Cele mai interesante piese le-au oferit însă castrul roman şiaşezarea civilă de la Ilişua, găsite în urma săpăturilor arheologice efectuate în anii



84 Matei 1982 , p. 22.85 Sanie 1981, p. 103, 202–204, pl. 25.86 Mitrofan 1992 , p. 60; Mitrofan 1993, p. 100.87 Al d 2007

1978–199593. Decorul cu şerpi al vaselor este însoţit de ornamente aplicate adiacente,între care cel mai bine păstrat este cel care îl reprezintă pe Dionysos (Liber Pater) cuun ciorchine de strugure în mâna dreaptă, fapt ce asigură atribuirea vasului respectiv cultului acestei divinităţi94.

b. Analiza materialului ceramic

Napoca a oferit, după publicarea articolului menţionat, un fragment de crater ,posibil cu trei torţi, decorat cu şerpi aplicaţi în relief (nr. 425, pl. LXXX) şi alte două fragmente de anse, aparţinând unui alt vas, ornamentate în acelaşi mod (pl. 426–426 a,LXXXI)95. Primul exemplar se individualizează prin existenţa unor decoruri adiacentecare împodobesc atât corpul reptilei cât şi suprafaţa păstrată a recipientului.Dimpotrivă, şerpii aplicaţi pe torţile aparţinând celuilalt vas au fost realizaţi ca niştesimple benzi de lut. Descrierea pieselor respective figurează în catalog, prin urmare

vom proceda la consemnarea unor observaţii legate de materialul ceramic cu şerpiaplicaţi în relief de la Napoca , în contextul descoperirilor de acelaşi tip din Dacia şidin Imperiu.

1. Forma vasului

Singurul exemplar păstrat de la Napoca , a cărui formă poate fi (aproximativ)precizată este în formă de crater , posibil cu trei torţi, judecând după vasele întregibile

descoperite pe alte situri din Dacia 96 sau din Imperiu97. De asemenea, cele două torţi

93 Anterior, alte trei exemplare de vase decorate cu şerpi provenite din săpăturile vechi au fost publicatede Daicoviciu 1936–1940 , p. 268, pl. II,5.94 Protase , Gaiu, Marinescu 1997 , p. 76, pl. XXXIII/1, pl. XXXVI/1–2. Exemplarul menţionat(pl. XXXVI/2) are decorurile încadrate de medalioane constituite din cercuri ştampilate. Dionysos(Liber Pater) este reprezentat nud, în poziţie de majestas , cu genunchiul stâng flexat şi mâna dreaptă

ridicată, în care ţinea probabil un thyrsos , ce nu s-a păstrat. Zeul are capul acoperit de o bonetă frigiană şi întors spre dreapta, cu privirea îndreptată spre un ciorchine de strugure, pe care îl ţine în mână. De oparte şi de alta a torţii decorate cu şarpe a recipientului, s-a păstrat un leu încadrat de două frunzel l l l d f l



alungite. Animalul este reprezentat în mişcare spre stânga, însă capul este redat frontal, cu coama şitrăsăturile foarte bine realizate. Sub el apare un ciorchine de strugure. De cealaltă parte a torţii vasuluise află un alt personaj masculin, tot cu o bonetă frigiană, ce pare să aibă o frunză stilizată cu vârful în

jos deasupra ei. Personajul în cauză pare să aibă un thyrsos în mâna stângă, foarte stângaci realizat.

provenite de la un alt vas, prin dimensiunile lor, ne sugerează apartenenţa lor la un

recipient de acelaşi tip. Din acest punct de vedere, Napoca se încadrează în ceea ceconsideram aspectul unitar al formei vaselor pe care au fost aplicaţi şerpi în relief dinDacia romană . Această concluzie se baza atât pe procentajul relativ ridicat (32%) alrecipientelor întregi sau întregibile cunoscute în provincie, pe care au fost aplicatedecorurile în discuţie, cât şi pe faptul că descoperirea lor s-a făcut pe o arie foartelargă: Porolissum, Napoca , Apulum, Ilişua, Potaissa , Cristeşti, Drobeta , Romula , Orlea

etc. Acest fapt demonstrează, după părerea noastră, faptul că olarii cunoşteau o tipolo-gie specifică în ce priveşte vasele decorate cu şerpi, ceea ce ar explica caracterul săuunitar pe teritoriul provinciei.

Alegerea crater -ului ca vas de cult în Dacia romană nu pare de asemenea fortu-ită. Se cunoaşte faptul că sub influenţa ceramicii greceşti (de unde a fost împrumutat)şi al religiei greceşti, în epoca romană crater -ul era utilizat în ceremoniile religioase şiconsacrat ca ofrandă adusă divinităţii98. El a căpătat o emblemă religioasă atunci când

figura pe vasele pictate şi pe reliefurile care îl reprezentau pe Dionysos sau thiasos -uldionisiac. Acelaşi lucru este valabil pentru reliefurile care reprezintă scena sacrificiilormithraice99, unde, alături de crater apare frecvent şarpele care bea din conţinutulsău100. În mod sigur, această simbolistică religioasă era cunoscută de meşterii olari dinDacia atunci când au realizat vasele decorate cu şerpi. Faptul este cu atât mai mult desubliniat (caracterul unitar al formei recipientelor ornamentate cu şerpi din Dacia) cucât există o varietate de forme pe care astfel de decoruri au fost aplicate101.

2. Decorula. Şerpii au fost aplicaţi de regulă pe buza, torţile şi umărul vaselor. Corpul lor

porneşte de regulă de la baza fiecărei anse, urcând apoi către cealaltă ansă 102. El estereprezentat în meandre care sugerează mişcarea. Capul şarpelui apare pe buză, orientatînainte, la stânga sau la dreapta, dând impresia că reptila vrea să bea din conţinutulvasului. În cazul concret al fragmentelor ceramice de acest tip descoperite la Napoca ,

pe primului exemplar s-a păstrat numai o mică parte din corpul şarpelui şi capulacestuia, care este de formă triunghiulară (nr. 425, pl. LXXX). Cel din urmă ajungenumai până dincolo de jumătatea buzei canelate a vasului În ceea ce priveşte cele



numai până dincolo de jumătatea buzei canelate a vasului. În ceea ce priveşte celedouă torţi pe care s-a conservat numai corpul şerpilor aplicaţi (nr. 426–426 a, pl. LXXXI),se pare că ei aveau capetele îndreptate pe buză spre stânga, respectiv spre dreapta.Corpul lor nu este modelat în meandre pe toartă, care să sugereze mişcarea; probabil

aplicaţi sub formă de cordoane sinuoase în relief, nedecorate, lucru compensat în

majoritatea cazurilor de prezenţa decorurilor adiacente pe corpul vaselor. Ornamentulcel mai frecvent pe corpul reptilelor este reprezentat la scara provinciei de cercurileconcentrice ştampilate (26%). Destul de frecvent apar de asemenea punctele incizate(20%), liniile incizate (12%), decorurile ştampilate succesive (îndeosebi rozetele –10%) şi inciziile făcute cu rotiţa (8%). Reprezentarea realistă a solzilor nu apare decâtpe un singur exemplar, care probabil a fost realizat în tipar104. În unele cazuri s-a găsit

modalitatea de a reda ochii şi gura reptilei.Piesele descoperite la Napoca se încadrează în cele expuse mai sus. În primulrând, dispunem de o reprezentare simplă a şerpilor, sub forma unor benzi de lut(nr. 426–426 a, pl. LXXXI). Acest caz nu este singular – redarea reptilelor în acest modo întâlnim în cazul vasului descoperit la Apulum105, Cristeşti (inclusiv cu orientarea capetelor şerpilor spre stânga sau dreapta)106. Este greu de precizat modalitatea în carea fost realizat capul reptilelor în cazul pieselor analizate. În schimb, pe exemplarul pe

care şarpele este mult mai bine păstrat (nr. 425, pl. LXXX), capul de formă triunghiulară are ca decor către mijloc două linii incizate pe diagonală, iar corpul esteornamentat cu linii orizontale scurte, incizate, grupate câte două, dintre care cea desus este mai subţire iar cea de jos – mai groasă şi mai adâncită. Ochii şi gura reptileinu sunt reprezentate. Posibile analogii asupra modului de decorare a corpului şarpeluila Potaissa 107, la Hotnica şi Butovo108, iar a formei şi a modului de ornamentare a capului reptilei, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa 109, eventual la Ilişua 110.

c. Decorul adiacent. La scara întregii provincii, ornamentele realizate prinştampilare deţin cel mai ridicat procentaj (50%), urmat de decorurile aplicate (25%)şi incizate, precum şi de combinaţii între acestea. Există şi vase care nu au decor adia-cent (21%) sau care au ornamente simple (caneluri paralele sau caneluri asociate cor-doanelor alveolare). Totodată, mai trebuie relevat faptul că numeroase vase decoratecu şerpi prezintă urme de angobă care acoperea suprafaţa exterioară a acestora (35%).

În cazul exemplarelor descoperite la Napoca , torţile ornamentate cu şerpi (nr. 426–426a, pl. LXXXI) nu au nici un fel de decor adiacent, nici măcar un firnis care să înfru-museţeze simplitatea acestora. Cealaltă piesă (nr. 425, pl. LXXX) are ca ornamente un

ti i i t ifi ţi d i t d t ită tă ii f t L t



motiv incizat, cu semnificaţie greu de precizat, datorită stării fragmentare. La aceasta seadaugă linii pictate amplasate în spaţiul şi chiar pe decorul incizat. De asemenea, pe toartă,inclusiv pe corpul şarpelui, au fost pictate linii orizontale de vopsea roşie-cărămizie.

număr de exemplare a fost descoperit în mediul rural – din 23 de localităţi din Dacia,

nouă sunt aşezări rurale sau villae rusticae , ceea ce corespunde unui procentaj de 39%din total. Opt localităţi cu descoperiri sunt din mediul urban (35%), printre oraşele încare a apărut această categorie de material numărându-se acum şi Napoca . Un număregal de localităţi – patru – corespund mediului militar şi templelor (17%). Un singurexemplar a fost descoperit într-o necropolă târzie, fiind folosit ca urnă funerară 111. Dinprocentajele expuse mai sus, interesantă este frecvenţa descoperirilor de recipiente

ornamentate cu şerpi în mediul rural – R. Wedenig remarca acest lucru ca ocuriozitate întâlnită numai în cazul Daciei, situaţia în Pannonia fiind exact inversă înceea ce priveşte raportul mediu rural – mediu urban112. Acest raport poate ţine însă şide hazardul descoperirilor. Cert este că, în stadiul actual al cercetărilor, Dacia deţine cel mai mare număr de localităţi în care au fost făcute descoperiri de vase decoratecu şerpi comparativ cu provinciile rhenano-dunărene şi cu Britannia.

În ceea ce priveşte contextul arheologic în care au fost găsite exemplarele anali-

zate, fragmentul mai bine conservat (nr. 425, pl. LXXX) provine dint-un cartier delocuinţe al Napocăi, ceea ce ne permite să presupunem utilizarea lui în cultul casnic,ca vas pentru ofrande lichide în lararia . Torţile provenite de la celălalt recipient provindin săpăturile mai vechi şi nu dispun de un context arheologic precis de descoperire.

4. Locul de producere

În stadiul actual al cercetărilor, cunoaştem cu siguranţă, pe teritoriul provin-

ciei, un singur atelier care a produs o cantitate remarcabilă de vase decorate cu şerpi –Micăsasa. Totodată, găsirea de astfel de recipiente în localităţi care sunt în acelaşi timpşi centre de producţie ceramică precum Cristeşti, Apulum, Ampelum, Potaissa ,Porolisum etc., ne-a determinat să formulăm ipoteza existenţei unei producţii locale deastfel de vase. În cazul Napocăi, cu toate că nu au fost descoperite cuptoare în care să fi fost arse recipiente de acest tip, după calitatea pastei şi a componentelor acesteia putem afirma că ele au fost produse aici.

5. Datarea

Cu excepţia vasului descoperit la Lechinţa de Mureş şi datat în prima jumătate



pţ p ţ ş ş p ja secolului al IV-lea, majoritatea exemplarelor de acest tip au fost încadrate cronologicsecolelor II–III p. Chr. Singurele exemplare din Dacia, întregi sau întregibile, careprovin din săpături sistematice cu o datare mai precisă, sunt cele de la Porolissum113

menţionate: în timp ce vase de tipul celui de la Porolissum, cu gura foarte largă, cor-

pul ovoidal, fără delimitare netă între gât şi corp pot fi considerate printre primeleexemplare de acest tip produse de olarii din Dacia, recipientele de genul celuidescoperit la Apulum, cu gura mai strâmtă, gâtul bine delimitat de corp printr-ocanelură, corpul mult mai bombat şi silueta mult mai alungită par să reprezinte oevoluţie calitativă. Celelalte exemplare întregibile cunoscute din Dacia, cum suntcele de la Cristeşti, Potaissa , respectiv Lechinţa de Mureş, au forma asemănătoare cu

vasul de la Apulum, ceea ce pare să demonstreze că varianta de la Apulum a ajuns să se generalizeze începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr. Fragmentuldescoperit la Napoca , datat în prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr., pare a seîncadra în aceeaşi categorie a vaselor suple, elegante, a căror serie a fost deschisă deexemplarul de la Apulum. Pentru celălalt vas cu şerpi de la Napoca , din care s-aupăstrat numai torţile, nu dispunem de elemente de datare, din lipsa contextuluiarheologic.

6. Cultul şarpelui în antichitate

Discuţiile asupra atribuirii vaselor decorate cu şerpi aplicaţi în relief necesită oscurtă incursiune în religiile antice, în scopul de a surprinde locul lor în cadrul cre-dinţelor popoarelor antice.

În antichitate, cultul şarpelui a îmbrăcat un dublu caracter: unul malefic şiprimejdios, altul binefăcător şi protector. În religiile orientale, el era personificarea

spiritului răului, învins de forţele binelui115. Totodată, şarpele figura printre atributeleesenţiale ale regalităţii şi adesea constituia emblema divinităţii (îndeosebi la egipteni).Sub influenţa religiilor orientale, în Grecia şarpele era privit ca un simbol al răului şiutilizat în caracterizarea naturii malefice a monştrilor, figurând apoi printre atributeledivinităţilor Infernului sau printre instrumentele răzbunării zeilor116. Dar în credinţelepur elenice şarpele era considerat ca un protector al locurilor sacre, fapt ce a contribuitla transformarea lui completă într-o divinitate protectoare şi binefăcătoare. El a deve-nit de asemenea o divinitate funerară, păzitorul prin excelenţă al mormintelor şisimbolul vieţii de dincolo de mormânt117. După victoria antropomorfismului asupra naturalismului în religia greacă importanţa cultului şarpelui se diminuează treptat



naturalismului în religia greacă, importanţa cultului şarpelui se diminuează treptat.Şarpele devine atributul mai multor divinităţi din Olimp, îndeosebi a zeilor chtonieni,a forţelor suverane ale Infernului şi a morţilor, păstrând însă ca trăsătură particulară o

i bi fă ă f î âl i î li iil i l 118 El d i

Această decadenţă a cultului şarpelui devine mult mai pronunţată în epoca

romană. Sub influenţa religiei greceşti, şarpele apare ca atribut al zeilor Demeter,Minerva, Apollo, Liber Pater, al triplei Hecate, Bona Dea, Silvanus, Fortuna,Sabazios. Şarpele divinităţilor Esculap şi Hygeia este obiectul unui cult special, la carese adaugă o nouă încarnare a zeului-şarpe sub forma lui Glykon, şarpele cu cap de omadorat în perioada Imperiului120. În cultul mithraic, el figurează în mod constant ca atribut alături de taurul pe care îl sacrifică zeul oriental. Şarpele reprezintă aici puterea

subterană şi chtoniană, în contrast cu geniul solar121

. În perioadele cele mai vechi, înItalia şarpele reprezenta geniul protector al locurilor, al familiei şi a indivizilor ( genius loci ). Romanii se obişnuiseră să vadă în el un animal domestic şi liniştit, simbolulgeniilor tutelare ale persoanei şi ale căminului. De aceea, imaginile Zeilor lari erauadesea însoţite de unul sau doi şerpi122.

Odată cu creştinismul, s-a produs o revoluţie în ceea ce priveşte rolul cultual alşarpelui: tradiţiile antice transmise creştinilor s-au conservat numai în ceea ce priveşte

semnificaţia puterii malefice şi perfide a şarpelui123.Decorarea vaselor cu şerpi aplicaţi în relief a îmbrăcat iniţial un simbol religios– olarii au reprezentat pe corpul recipientelor un animal care le proteja conţinutul.

Acesta reprezenta totodată principiul funerar, materializat într-un obiect destinatmormintelor. Dar simbolul religios a degenerat repede în motiv decorativ, fără a-şipierde, probabil, întreaga sa valoare.



C. CATALOGUL VASELOR DECORATECU ŞERPI APLICAŢI ÎN RELIEF

CRATER DE TIP CER C 18 A 425. Crater de tip CER C 18 A. Pl. LXXX; fragment de buză şi corp, cu toartă fragmentară;

d. g. = 24 cm; pastă de tip O2b1a, de culoare roşie deschisă (Munsell 2,5 YR, 6/8 light red). Decor:pictat, incizat şi aplicat. Pe corpul vasului, imediat sub buză, pornind aproximativ din locul în caretoarta a fost aplicată pe buză, a fost incizat un decor sub forma unor alveole. Acestea sunt dispuse subforma unui semicerc cu deschiderea în sus, cu extremitatea din dreapta arcuită spre interior; o liniecontinuă unea cea mai mare parte a alveolelor semicercului descris. Din dreapta lui, din partea de jos,pornea probabil un alt semicerc (?), cu deschiderea în jos, care s-a păstrat numai fragmentar. În partea stângă a acestuia exista un alt decor incizat, din care s-au mai păstrat trei alveole, aşezate – două una lângă alta, iar cea de-a treia, deasupra spaţiului liber dintre ele. În aceeaşi zonă, craterul a fost

ornamentat cu un decor pictat, care constă din dungi groase, verticale, de culoare roşie închisă, aşezategradat ca înălţime, începând din dreptul locului în care toarta a fost aplicată pe buză, însă mai jos,unele dungi pictate fiind făcute şi peste decorul incizat. Pe toartă a fost aplicat un şarpe în relief, dincare s-a păstrat numai o parte din corp şi capul. Corpul este redat schematic, sub forma unei benzi delut uşor ridicate la partea superioară şi cu solzii figuraţi ca nişte linii orizontale scurte, duble, paralele,grupate câte două, dintre care cea de jos a fost incizată mai adânc. Capul şarpelui a fost redat sub forma unui triunghi, pe care au fost incizate două linii pe diagonală. El a fost aşezat pe buză până la prima canelură care o decora. Corpul şarpelui, ca şi toarta pe care a fost aplicat, au fost decorate cu dungi de

vopsea roşie-cărămizie, dispuse pe orizontală. Buza vasului a fost uşor deformată atunci când a fostaplicată toarta decorată cu şarpe în relief; Napoca , P-ţa Muzeului, coridor, E, –2,00–2,20 m; Severus Alexander. Analogii: pentru formă-exemplarul de la Apulum cf. Bolindeţ 1993, fig. 1 b; pentru decorulcorpului şarpelui – la Potaissa cf. Cătinaş 1984 , fig. 14/56; Hotnica şi Butovo cf. Sultov 1976 , pl. 63/1–2; pentru forma capului reptilei şi a decorului ei – la Sarmizegetusa – Alicu 1980 , pl. XV/2; inedit;MNIT; V. 52 905.

426–426 a . Crater (?). Pl. LXXXI; două torţi fragmentare, aparţinând aceluiaşi vas; Lp. = 15 cm,l. = 6 cm; Lp. = 12 cm, l. = 6 cm; pastă de tip O2b1a, de culoare gălbui-roşcată (Munsell 5 YR, 6/8

reddish yellow); ardere oxidantă incompletă. Decor: aplicat în relief – corp de şarpe dispus pe mijlocultorţii, cu capul întors spre dreapta. Corpul reptilei apare ca o simplă bandă de lut, nedecorată; Napoca ,P-ţa Libertăţii (Unirii), 1948, fără context arheologic; datare generală – secolele II–III p. Chr. Analogii:modul de dispunere a şerpilor pe torţi ca şi lipsa decorului pe corpul acestora la Apulum cf Bolindeţ



modul de dispunere a şerpilor pe torţi, ca şi lipsa decorului pe corpul acestora – la Apulum cf. Bolindeţ 1993, fig. 1 b şi Cristeşti cf. Bolindeţ 1993, fig. 1 e; inedite; MNIT; V.11 555 = IN. 3614.

B.1.10. C. TURIBULA

a. Terminologie şi funcţionalitate

Izvoarele latine vorbesc de turibula (turabulu-thurabulum), care îşi are originea în tus , cenuşă sau de thymia(ma)terium, termeni meniţi să desemneze vasele destinate

să ardă substanţe aromatice. Sursele antice le descriu ca fiind din aur, argint sau bronz,fiind ţinute în mână de oficianţi în alaiurile procesionale şi putând fi umplute cucărbuni aprinşi.

Descoperirile arheologice şi reprezentările de pe monumentele antice arată omare varietate de forme de recipiente în care se puteau arde substanţe aromate, con-dimente, lemn sau uleiuri parfumate, substanţe diverse care degajau mirosuri foartepregnante şi al căror fum urcă spre cer ( per fumum – per fumare )124.

În afară de utilizarea lor în ritualurile religioase şi funerare pentru arderea substanţelor frumos mirositoare în timpul practicării acestora, recipientele de acest tipau fost considerate a avea o funcţionalitate multiplă, între care şi acela de încălzire a locuinţelor sau de iluminare a acestora 125. Diversitatea locurilor în care au fostdescoperite, de la sedii oficiale şi temple, la castre şi aşezări civile, precum şi printreobiectele aparţinând inventarelor funerare sunt argumente în favoarea acestei folosiri

diverse a lor. În cazul Napocăi, turibula provin din contexte de locuire, fapt obişnuitşi în cazul descoperirilor de pe alte situri.

În tipologia ceramicii romane, termenul de turibula se aplică în mod particu-lar unei serii de cupe al cărui perete interior prezintă adesea urme de ardere sau depu-neri de cenuşă. Vasul şi mult mai rar piciorul prezintă adesea un decor ondulat. Acestornament este realizat prin impresiuni digitale, mult mai puţin frecvent cu ajutorul

altor tehnici ca decorarea prin ştampilare sau cu rotiţa.




Prezentarea vaselor de tip turibula în cadrul unor studii speciale s-a făcut rar,ele figurând în schimb în cadrul articolelor dedicate ceramicii de cult126. Astfel, Joanna

Recipientele respective au figurat în repertoriul ceramic al meşterilor din această parte

a provinciei Gallia din perioada augusteană până în antichitatea târzie128.Pentru Dacia romană, în afară de prezentarea făcută de Gh. Popilian acestei

categorii ceramice în cadrul sintezei sale referitoare la ceramica romană din Oltenia,mult mai recent V. Mihăilescu-Bârliba a reluat discuţia privind originea şi funcţiona-litatea vaselor de tip turibula , cu specială referire la provinciile dunărene. Autorul a reactualizat informaţia cunoscută până în 1996 şi a făcut o utilă incursiune asupra ti-

purilor de situri în care au fost descoperite astfel de vase, subliniind diversitatea lor

129

.Menţionăm şi alte două articole dedicate recipientelor de tip turibula provenite de pe siturile de la Ampelum130 şi Tibiscum131, precum şi punerea în valoare a vaselor cu totul speciale din această categorie, descoperite în sanctuarul lui Liber Paterde la Apulum132.


Modul de decorare a vaselor din categoria în discuţie a făcut ca să existe omare diversitate de tipuri, unele dintre ele fiind unicate în multe cazuri. La rîndulnostru, am distins următoarele tipuri:

Turibulum de tip CER C 19 A – nr. 427, pl. LXXXI. Este asemănătoare cuun bol cu buza rotunjită şi aproape verticală, corpul emisferic. Buza este decorată cualveole mari, circulare, făcute prin apăsarea cu degetul, ceea ce a determinat ca profilulacesteia în exterior să fie concav în partea superioară şi cu o profilatură semicirculară în partea inferioară. Corpul este profilat în jumătatea inferioară, iar trecerea către baza vasului este de asemenea decorată cu un şir de alveole, aproximativ similare cu cele depe buză. Nu dispune de o datare restrânsă, provenind din săpăturile vechi.

Turibulum de tip CER C 19 B – nr. 429, pl. LXXXI. Formă întreagă, cu par-tea superioară asemănătoare unui bol, dar cu gura mult mai evazată. Buza este

înclinată spre exterior, rotunjită, profilată de cele două şiruri de alveole care odecorează. Acestea din urmă au fost realizate prin incizare şi constau din două rânduride adâncituri verticale, aşezate unele sub altele, între ele fiind un mic spaţiu. Buza arei ă i i i ă P di l i l l i i ă ă ( fil ă)



şi şănţuire interioară. Pe diametrul maxim al corpului există o nervură (profilatură)proeminentă, decorată la rândul ei cu un şir de incizii de dimensiuni mai mari decâtprecedentele, înclinate spre dreapta. La trecerea către pedestalul vasului există încă o

nunţată. Pe corpul vasului, sub buză, mai sunt câteva incizii, fără o anumită ordine.

Datare generală.Turibula de tip CER C 19 C – nr. 430–431, pl. LXXXII. Se caracterizează

prin buza răsfrântă orizontal, gura evazată. Buza este profilată atât de existenţa a două şiruri de alveole în partea de sus, cât şi de prezenţa unui alt şir în exteriorul ei. Moda-litatea de ornamentare este diferită în cazul celor două exemplare. Primul dintre reci-piente are două şiruri de alveole mici, asemănătoare unor romburi, amplasate pe buză,în partea de sus a ei, pe marginile acesteia, între ele fiind o distanţă destul de mare. Înexterior, tot pe marginile buzei, au fost incizate două şiruri de triunghiuri. În cazulcelui de-al doilea exemplar, buza este ornamentată pe toată zona superioară cu două şiruri de incizii dispuse în unghi, cu deschiderea spre dreapta, separate de o canelură fină. În exterior, toată suprafaţa este ocupată de asemenea de alveole mari, înclinatespre stânga. Contextele arheologice din care provin piesele care ilustrează acest tip,datate în perioada Traian, respectiv Septimius Severus – Severus Alexander – indică

longevitatea acestuia.Turibulum de tip CER C 19 D – nr. 432, pl. LXXXII. Exemplar fragmentar,ce are buza înclinată spre exterior. Aceasta este profilată pe faţa externă, compensândastfel lipsa decorului alveolar caracteristic. A fost descoperit într-un context datat înperioada Hadrian – Antoninus Pius.

Turibulum de tip CER C 19 D1 – nr. 433, pl. LXXXII. Variantă a tipuluiprecedent, ce prezintă atât profilatura caracteristică tipului descris mai sus cât şi o alta,

sub buză. Starea fragmentară a piesei nu ne permite să ne dăm seama dacă ea a avut oprofilatură similară pe diametrul maxim, eventual la locul de joncţiune dintre corp şipedestal. Profilaturile menţionate sunt decorate prin incizare. Provine din săpăturilevechi, având deci datare generală.

Turibulum de tip CER C 19 E – nr. 434, pl. LXXXII. Tip caracterizat prinîngroşarea buzei, care este aproape triunghiulară în secţiune şi prin prezenţa celor

două profilaturi somitale. De asemenea, se remarcă prin deschiderea mică a gurii,comparativ cu celelalte tipuri descrise. Partea superioară a buzei este decorată cuprintr-un fel de triunghiuri dispuse aleatoriu, realizate prin incizare. Sub buză şi multdeasupra diametrului maxim al vasului există alte două profilaturi ornamentate în



deasupra diametrului maxim al vasului, există alte două profilaturi ornamentate înacelaşi mod. Piesa a fost descoperită în cercetările arheologice vechi, neputând fi înca-drată cronologic.

D. CATALOGUL TURIBULAE -LOR

TURIBULUM DE TIP CER C 19 A 427. Turibulum de tip 19 A. Pl. LXXXI; două fragmente de buză şi corp; d. g. = 16 cm; d. max.

= 14, 5 cm; pastă O2b9; P-ţa Libertăţii, 1943, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit;

MNIT; V. 10 906 = IN. 2 709.TURIBULUM DE TIP CER C 19 B

429. Turibulum de tip 19 B. Pl. LXXXI; formă întreagă; d. g. = 17,5 cm, d. max. = 16 cm,d. f. = 9,5 cm; h. = 14,5 cm; pastă O2b3; str. V. Deleu, 1994, S 5, B 1, faza I de lemn; Traian; inedit;MNIT; V. 41 340.

TURIBULUM DE TIP CER C 19 B1

428. Turibulum de tip 19 B1. Pl. LXXXI; fragment de buză şi corp; d. g. = 20 cm; pastă O2d5; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.;inedit; MNIT; V. 16 209.

TURIBULUM DE TIP CER C 19 C430. Turibulum de tip 19 C. Pl. LXXXII; fragment de buză şi corp; d. g. = 16 cm; pastă

O2b3; str. V. Deleu, 1994, S 5, B 1, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 48 125.431. Turibulum de tip 19 C, pl. LXXXII; d. g. = 19 cm, pastă O2b9; str. V. Deleu, 1995,

camera 1, podeaua de hypocaust, faza a II-a de piatră; Septimius Severus – Severus Alexander; inedit;MNIT; V. 48 815.

TURIBULUM DE TIP CER C 19 D432. Turibulum de tip 19 D; pl. LXXXII; fragment de buză; d. g. = 20 cm; pastă O2b3;

str. V. Deleu, 1994, S 5, B 1, faza a III-a de lemn; Hadrian- Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 48 650.

TURIBULUM DE TIP CER C 19 D1433. Turibulum de tip 19 D1. Pl. LXXXII; d. g. = 23,5 cm; pastă O2b9; Napoca , P-ţa Libertăţii,

1944, colţul sud-vestic, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 342.

TURIBULUM DE TIP CER C 19 E434 Turibulum de tip 19 E Pl LXXXII; d g 20 5 cm; pastă O2c5; Napoca P ţa Libertăţii



434. Turibulum de tip 19 E. Pl. LXXXII; d. g. = 20,5 cm; pastă O2c5; Napoca , P-ţa Libertăţii,1944, colţul sud-vestic, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 283.

B.1.11. CONCLUZII PRIVIND CERAMICA FINĂ DE LA NAPOCA

În finalul prezentării categoriilor ceramicii fine, se impun câteva concluzii:1. Din punctul de vedere al ponderii ocupate de fiecare dintre ele în ansamblul

ceramicii fine, se observă o predominare a ceramicii ştampilate (140 exemplare –43%), urmată de sigillatele de import şi locale (18, respectiv 23%) (diagrama 13).Ceramica cu pereţi fini reprezintă un procent semnificativ – 8% din total, restulcategoriilor fiind cuprinse între 0,5 şi 3%. Acest lucru dovedeşte preferinţa locuitorilor oraşului roman Napoca pentru anumite categorii ale ceramicii fine, cera-mica ştampilată deţinând locul de favoare din acest punct de vedere.

2. Raportul dintre importuri şi producţia locală este net în favoarea ultimei –81% din total, faţă de numai 19% ponderea importurilor (diagrama 14). La nivelulveselei ceramice analizate, acest lucru este în limite normale, comparativ cu alte situridin Dacia sau din Imperiu. Trebuie să luăm în calcul aici şi faptul că în cazul unora

dintre categoriile ceramicii fine decorate în tehnici speciale, delimitarea dintre produ-sele de import şi cele locale în cazul în care nu sunt forme clasice din repertoriul for-mal al primelor şi în lipsa unor analize de paste, este dificil de făcut. De aceea este po-sibil ca procentul importurilor să fie mai mare. Pe de altă parte, trebuie avut în vederefaptul că din cadrul veselei ceramice lipsesc amforele, care ar fi putut mărit ponderea importurilor1.

3. Din punct de vedere cronologic, se constată o foarte bună reprezentare a

descoperirilor de ceramică fină pe nivelele datate în secolul al II-lea p. Chr. (peste68% din total), atât în ceea ce priveşte importurile cât şi producţia locală (diagrama 15), cu un maximum de intensitate către mijlocul şi în a doua jumătate a acestui

l l (H d i A i Pi 25% i d ă â d 17% di l)



secolul (Hadrian – Antoninus Pius – 25%, perioada următoare având 17% din total).Faptul că pentru sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea p. Chr.dispunem de numai 10% din descoperiri iar pentru perioada următoare reprezentarea

Diagrama 13. Repartiţia procentuală a ceramicii fine.

Diagrama 14. Raportul dintre importul de ceramică fină şi producţia locală.



i a g r a m a 1 6 . R e p a r t i ţ i a c r o n o l o g i c ă

a c a t e g o r i i l o r c e r a m i c i i

f i n e .



D i

B.2. CERAMICA COMUNĂ

A fost clasificată, după criteriul funcţionalităţii, în patru grupe mari, care in-

clud: vasa escaria , vasa po(ta)toria , vasa conquina(to)ria , vase pentru turnat, păstrat şitransportat. Întrucât ceramica inclusă aici nu a fost decorată în tehnici speciale care să necesite prezentări mai ample, am recurs la o simplificare a catalogului, prin codifica-rea tipurilor de vase, a pastelor şi prin includerea discuţiilor despre analogii în text.

B.2.1. VASA ESCARIA

a. Analiza materialului ceramic

1A. Platouri

Reprezintă o formă de vas din care se mânca direct, din care se servea sau carefolosea drept suport pentru vase mai mici la masă 1. Denumirea latină a recipientelor separe că este catinus , catillus pentru exemplarele de mici dimensiuni sau discus 2. Încazul exemplarelor descoperite la Napoca , prezenţa firnisului ne-a determinat să leincludem în categoria veselei de masă. Aceasta în ciuda opiniei potrivit căreia chiarplatourile cu înveliş roşu pompeian, prevăzute cu un firnis de bună calitate, cel puţinîn interior, ar fi fost utilizate pentru prepararea mâncării pe foc, rolul stratului de

firnis din interior fiind acela de a împiedica prinderea mâncării de pereţii vasului. Nuam găsit urme de ardere secundară în exteriorul şi pe buza vaselor analizate, ca în cazulplatourilor incluse în categoria veselei pentru gătit (vezi mai jos forma 1B), fapt ce ne-a îndreptăţit să le cuprindem în cadrul recipientelor utilizate pentru servirea mesei.



îndreptăţit să le cuprindem în cadrul recipientelor utilizate pentru servirea mesei.Din categoria platourilor, am diferenţiat două tipuri de bază:Platou de tip 1 A1 – nr 437 438 pl LXXXIII Se caracterizează prin buza

Analogii ale tipului descris se găsesc în Dacia la Porolissum4, în castrele romane de la

Romita 5, Ilişua 6, Potaissa 7, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa 8, Buciumi9, Romula 10 etc.Platou de tip 1 A2 – nr. 439–440, pl. LXXXIII. Are drept caracteristici buza

uşor îngroşată şi ascuţită, nedelimitată, mai mult sau mai puţin curbată în interior,corpul convex, fundul plat. Se deosebeşte de tipul precedent printr-o mai mare des-chidere a gurii (diametrul de 27, respectiv 31 cm), ceea ce a făcut ca recipientele să piardă din adâncime. Piesele au fost confecţionate din pastă fină, respectiv semifină,caracteristică fiind aceeaşi prezenţă a firnisului pe întreaga suprafaţă. Nici unul dintreexemplare nu provine din contexte datate. Formă frecvent întâlnită pe situl de la Emona de la sfârşitul secolului I până în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.11. Încimitirul vestic de la Poetovio acest tip de platou este cunoscut pentru o perioadă foartelungă de timp, din secolul I până în secolul al III-lea p. Chr., variante ale sale fiindprezente şi în secolul al IV-lea şi la începutul secolului al V-lea 12. În Dacia întâlnimexemplare similare la Porolissum13 şi Buciumi14 cu datare largă, secolele II–III p. Chr.

2. FarfuriiErau recipiente din care se servea mâncarea (se mânca direct din ele), de o

mare diversitate de forme. Denumirea antică este catinus 15. Acesteia i se poate adăuga cea de lanx , nume ce desemnează un vas confecţionat din materiale foarte diverse(metal, sticlă, ceramică), care era folosit ca veselă de masă 16.

Farfuriile de pe situl analizat sunt imitaţii după formele de sigillate şi sunt în

general exemplare singulare. Ele cuprind următoarele tipuri:Farfurie de tip 2 DR 18/31 – nr. 441, pl. LXXXIII. Se caracterizează prinrăsfrângerea puţin pronunţată a buzei, corpul uşor carenat. Este o formă cu o perioadă lungă de producere (din perioada flaviană până la jumătatea secolului al III-lea p. Chr.)şi una dintre cele mai des întâlnite în secolul al II-lea p. Chr. (vezi subcap. B.1.1 şiB.1.2). Varianta confecţionată la Napoca îşi are prototipul într-una din formelorsigillatelor clasice, cu datare la începutul secolului al II-lea p. Chr.17. Analogii întâlnim

în Pannonia, la Poetovio18, datate la sfârşitul secolului I p. Chr. În Dacia, vase similareapar în castrul roman de la Ilişua 19 şi la Ulpia Traiana Sarmizegetusa 20, numai în cazul

4 G d 1989 485 l LXIV/1 fă ă d G d 1996 215 l XXIII/5



4 Gudea 1989 , p. 485, pl. LXIV/1, fără datare; Gudea 1996 , p. 215, pl. XXIII/5.5 Matei , Bajusz 1997 , p. 123, pl. XLVII/1–2.6 P t G i M i 1997 76 l LI/9 i tă i ă i d di l i i i i t l

celui de-al doilea sit vasul fiind încadrat cronologic în a doua jumătate a secolului al

II-lea p. Chr. Exemplarul de la Napoca provine din săpăturile vechi, nebeneficiinddeci de un context stratigrafic datat.

Farfurie de tip CC 2 DR 36 = Consp. 39.1.1 – nr. 442–443, pl. LXXXIII.Reprezintă imitaţii ale formei Drag. 36, cu păstrarea caracteristicilor specifice aleacesteia: buza mult răsfrântă spre exterior, profilul vasului fiind din această cauză înforma literei „S”, corpul convex, fundul inelar. Unul dintre exemplare (nr. 442) are ocanelură internă sub buză, iar aceasta din urmă este profilată în exterior de alte două caneluri pronunţate. Sigillatele aparţinând acestui tip au fost de regulă decorate întehnica barbotinei pe buză şi ele au făcut parte din serviciile sud-gallice de tip A deepocă flaviană, fiind preluate apoi în serviciile tardo-padane de tip A, care au fostproduse din a doua jumătate a secolului I până la mijlocul secolului al II-lea p. Chr. 21.Farfuriile Drag. 36 au cunoscut o continuare a producerii lor de către atelierele Gallieicentrale şi de cele ale Galliei estice (îndeosebi centrul de la Rheinzabern) până către

mijlocul secolului al III-lea p. Chr.22

. Alături de cupa de tip Drag. 35, probabil că esteforma care a cunoscut cele mai numeroase imitaţii, atât printre recipientele aparţinândceramicii fine (vezi subcap. B.1.2), cât şi printre cele ale ceramicii comune. Analogiiîntâlnim pe multe situri din provinciile Imperiului: la Aventicum23, imitaţiile formeiDrag. 36 fiind atestate în contexte datate din perioada flaviană până la mijloculsecolului al III-lea p. Chr.; în Pannonia, unde sunt multe variante cunoscute de pediferite situri, cu datare cuprinsă între aceleaşi coordonate cu ale sitului anterior24; în

Moesia Superior la Singidunum, cu datare în secolele I–II p. Chr.25; în Moesia Inferior,la Histria 26, încadrabile secolelor II–III p. Chr. etc. În Dacia, exemplare similareîntâlnim la Porolissum27, Ilişua 28, cu datare generală, Ulpia Traiana Sarmizegetusa 29,piese datate în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr. etc. În ceea ce priveşte celedouă farfurii Drag. 36 de la Napoca , numai unul dintre ele dispune de un contextarheologic, corespunzând celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr.

Farfurie de tip CC 2 DR 42 – nr. 444, pl. LXXXIII. Se caracterizează prin

buza mult răsfrântă spre exterior, puţin curbată către bază, profilată de o canelură exterioară. Vasul are corpul uşor carenat, fund inelar (probabil). Sigillatele aparţinândacestui tip mai au specific şi o pereche de torţi mici, în formă ochelari, aplicate pebuză Farfuria Drag 42 a făcut parte din serviciile sud-gallice de tip D produse în



buză. Farfuria Drag. 42 a făcut parte din serviciile sud-gallice de tip D, produse înperioada flaviană, forma fiind preluată apoi de serviciile tardo-padane de tip D, cui l d d i di d j ă l l i I â ă î i j ă

discuţie este o variantă mai îndepărtată a prototipului amintit, buza fiind mai puţin

profilată şi, datorită deschiderii mari a gurii, corpul este mai puţin adânc. Deasemenea, îi lipsesc torţile caracteristice, însă forma similară din serviciul tardo-padande tip D (= Consp. 41) nu prezintă nici ea anse. La Napoca au fost produse sigillatelocale de acest tip, cu copierea foarte fidelă a prototipului (nr. 188–190, pl. XLI).

Analogiile sunt mai puţin frecvente ca în cazul tipurilor anterioare, remarcăm totuşiprezenţa lor la Formin, în Pannonia, în context datat anterior războaielor marcoma-nice31 şi la Emona , încadrate celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr.32. La Singidunum, vase similare au fost produse în secolul al II-lea şi prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.33, iar la Histria , în Moesia Inferior, în secolul I p. Chr.34. ÎnDacia, piese asemănătoare au fost descoperite în castrul de la Ilişua 35, respectiv încentrul de producţie de la Cristeşti36 cu datare generală în secolele II–III p. Chr.Exemplarul de la Napoca nu dispune de un context stratigrafic datat, provenind dinsăpăturile vechi.

Farfurie de tip 2 Curle 23 – nr. 445, pl. LXXXIII. Are drept caracteristicibuza orizontală, cu vârful înclinat către baza vasului, rotunjită în interior. Corpul estecarenat şi se remarcă prin grosimea mare a pereţilor. Tipul clasic din repertoriulsigillatelor a fost produs începând cu perioada Traian – Hadrian în atelierele Gallieiestice (Boucheporn spre exemplu)37, această formă fiind fabricată pe scară largă încentrul de producţie de la Rheinzabern până la începutul secolului al III-lea p. Chr. 38.

Analogiile au fost mai dificil de găsit în cadrul ceramicii comune, cu toate că întâlnim

imitaţii ale formei printre sigilatele locale, inclusiv printre cele de la Napoca (vezinr. 204–205, pl. XLIV). Exemplarul analizat nu are context stratigrafic datat.

3. Boluri

Formă ceramică ce include o mare varietate de tipuri, cu diferite caracteristicimorfologice şi având mărimi variabile. Ele au fost vase din care se servea mâncarea saudin care se bea în cazul exemplarelor de mici dimensiuni. Ca şi oalele, reprezintă cele

mai răspândite recipiente întâlnite între descoperirile ceramice de pe un sit arheologic.Dată fiind şi marea lor diversitate, ele nu sunt numite în latină printr-un singurtermen, ci prin mai multe cum ar fi: acetabulum, paropsis 39, caucum, formella ,

gustatorium, panna , scutella 40. Şi în cazul sitului analizat, se constată o frecvenţă



g p Ş ţridicată a bolurilor.

Bol de tip CC 3 A nr 446 448 pl LXXLIV Este caracterizat prin buza

probabil că era inelar. Tipul analizat include două exemplare de mici dimensiuni (d. g.

= 16 cm) şi de unul de dimensiuni medii (d. g. = 24 cm), care este şi mai adânc. Dinpunct de vedere cronologic, piesele în discuţie se încadrează intervalului cuprins întredomniile împăraţilor Hadrian şi Septimius Severus, deci practic aproape întregiiperioade a secolului al II-lea p. Chr. Întâlnim analogii în Moesia Superior, la Singidunum, tip datat însă în secolul al III-lea 41. În Dacia, piese similare apar în vama de la Porolissum42, cu datare cuprinsă între mijlocul/sfârşitul secolului al II-lea şisecolul al III-lea p. Chr., precum şi în castrul de la Ilişua, cu datare generală 43.

Bol de tip CC 3 A1 – nr. 449, pl. LXXXIV. Variantă a tipului precedent, decare se deosebeşte prin marcarea evidentă a buzei printr-o canelură pronunţată în exte-rior, ca şi prin curbarea ei mai accentuată spre interior. Corpul este emisferic. A fostdescoperit într-un context datat în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.(Marcus Aurelius – Septimius Severus). Formă mai puţin frecventă, analogii în Dacia fiind în castrul roman de la Ilişua 44 şi în centrul ceramic de la Cristeşti, ambele cu da-

tare generală 45

.Bol de tip CC 3 B – nr. 450, pl. LXXXIV. Se caracterizează prin buza rotunjită şi bine demarcată de corp. Corpul este emisferic şi are o canelură pediametrul maxim. Face trecerea către bolurile Drag. 37. Nu are context stratigraficdatat, nici analogii.

Bol de tip CC 3 C – nr. 451, pl. LXXXV. Are drept caracteristici buza rotun- jită, delimitată de o canelură exterioară, gura uşor evazată. Corpul este carenat, trece-

rea spre zona diametrului maxim fiind marcată de o îngustare evidentă a deschideriivasului. În exterior, pe diametrul maxim, corpul este decorat cu caneluri pronunţate.Exemplarul care ilustrează acest tip este datat în intervalul corespunzător celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr. (Marcus Aurelius – Septimius Severus).

Analogie aproximativă la Aventicum, formă relativ rară, confecţionată din pastă gri,decorată însă cu cercuri ştampilate, cu o datare largă, cuprinsă între 50–250 p. Chr.46.

Bol de tip CC 3 D – nr. 452, pl. LXXXV. Vasul are buza concavă spreinterior, rotunjită spre exterior. Corpul este puţin bombat, cu caneluri în exteriorimediat sub buză şi la trecerea către baza vasului. Nu are o datare precisă, proveninddin săpăturile vechi. Analogii în Dacia la Potaissa , cu aceeaşi datare generală 47.

Bol de tip CC 3 E nr 453 pl LXXXV Se caracterizează prin buza aproape



Bol de tip CC 3 E – nr. 453, pl. LXXXV. Se caracterizează prin buza aproapeverticală, uşor rotunjită şi răsfrântă spre exterior, corpul uşor carenat. În interior, la

Bol de tip CC 3 DR 37 – nr. 454–457, pl. LXXXV; pl. 458–460, pl. LXXXVI.

Se caracterizează prin buza rotunjită, răsfrântă spre exterior şi bine demarcată de corpuneori prin prezenţa unei caneluri exterioare. Corpul este emisferic, fundul inelar.Prototipul clasic din repertoriul sigillatelor avea delimitată zona decorată de pe corpde o mică profilatură, deasupra diametrului maxim. Forma figurează, alături de bolu-rile Drag. 29 şi 30, printre cele mai răspândite vase decorate în relief realizate de cătreproducătorii de sigillate50. Apare în perioada flaviană în atelierele Galliei sudice şi apoicentrale, continuând să fie fabricată până în secolul al IV-lea p. Chr.51 în majoritatea centrelor de producere a sigillatelor. Forma este foarte frecventă de asemenea printresigillatele locale confecţionate în atelierele provinciale, atât printre vasele cu decor înrelief, cât şi printre sigillatele lise52. Bolurile Drag. 37 constituie una dintre cele mairăspândite forme ceramice, care a fost preferată de meşterii olari de la Napoca pentruproducerea atât a sigillatelor cu decor în relief (vezi subcap. B.1.2) sau a sigillatelor lise(vezi diagrama 7), cât şi pentru realizarea de vase cu ornamente ştampilate (vezi

subcap. B.1.3 şi diagrama 11).Exemplarele de la Napoca care imită forma Drag. 37 se pot grupa în două

categorii:a) imitaţii îndepărtate ale prototipului, fiind caracterizate prin profunzimea

redusă a corpului – nr. 454, 456–457, pl. LXXXV;b) cópii apropiate ale bolurilor Drag. 37, cu corpul emisferic adânc şi buza

răsfrântă în exterior, bine delimitată – nr. 455, LXXXV, nr. 458–460, pl. LXXXVI.Unul dintre exemplare are pe corp o canelură pronunţată, restul vaselor nu prezintă acest element caracteristic.

Acest tip de bol este bine reprezentat din punct de vedere numeric. În afara vaselor ilustrate în lucrarea de faţă, există un număr de piese care, datorită repetăriiformei lor, nu au putut fi incluse toate în ilustraţie. Este vorba de un număr de 18exemplare, pe care le-am luat în calcul atât în stabilirea frecvenţei tipurilor ceramice

reprezentate în cadrul veselei de masă (vezi diagrama 19), cât şi în ceea ce priveşteîncadrarea cronologică a acesteia (diagrama 20). Totodată, am întocmit o diagramă pentru urmărirea diametrelor tuturor vaselor încadrate în acest tip (diagrama 17). Dinacest punct de vedere, se poate observa o concentrare clară a dimensiunilor bolurilor



p pDrag. 37 în jurul unor valori medii spre mari, cuprinse între 26–30 cm (12 exemplare

46 ) ( l ) l d d

secolul al III-lea, ele fiind prezente pentru această perioadă în repertoriul sigillatelor

locale lise sau al ceramicii ştampilate.Forma Drag. 37 a cunoscut imitaţii în centrele de producţie din alte provincii,exemplare din categoria ceramicii comune fiind cunoscute: în Panonia, fără referire la contextul arheologic53; în Moesia Superior, la Singidunum, formă produsă în secoleleII–III p. Chr.54. Relativ frecvent apar vase similare şi în provincia Dacia, în vama de la Porolissum, cu datare cuprinsă între mijlocul/sfârşitul secolului al II-lea şi secolul alIII-lea 55; la Romita 56, Ilişua 57 Potaissa , încadrate cronologic în secolele II–III p. Chr.58,în centrul ceramic de la Cristeşti, cu aceeaşi datare generală 59.

Bol de tip 3 DR 44 – nr. 479–482, pl. LXXXVI; 483–489, pl. LXXXVII;490–491, pl. LXXXVIII. Caracteristicile formei sunt: buza rotunjită, răsfrântă în exte-rior şi bine delimitată; corpul emisferic, care prezintă o profilatură pronunţată speci-fică, amplasată pe diametrul maxim sau la trecerea către baza vasului; fundul inelar.

Bolul Drag. 44 din repertoriul sigillatelor, este socotit ca o formă specifică a

atelierului de la Rheinzabern, care a fost produsă începând cu 140 p. Chr. până cătremijlocul secolului al III-lea. O variantă a sa a continuat să existe şi la începutul seco-lului al IV-lea 60. Forma respectivă a fost fabricată însă şi în atelierele Galliei centrale, la Lezoux, figurând printre sigillatele lise specifice secolului al II-lea 61, ca şi în centrul dela Martres-de-Veyre62. De altfel F. Oswald şi D. Pryce ilustrează o variantă a acesteiforme care a fost descoperită la Pfünz, în nivel datat Traian – Hadrian, prin urmareeste de admis o producere mai timpurie a acestui tip de bol şi o fabricare a lui şi în alte

ateliere decât cele de la Rheinzabern. Perioada sa de maximă producere este însă de la mijlocul secolului al II-lea până la jumătatea celui următor (vezi tabelul 5). Forma Drag. 44 a influenţat producţia locală provincială, bolurile de acest tip fiind foarterăspândite atât printre recipientele încadrate ceramicii fine (vezi în subcap. B.1.2), câtşi printre cele utilizate în mod curent. În cazul Napocăi, recipientele de acest tip aufost imitate de meşterii de aici în producerea sigillatelor locale, fiind una dintre celemai frecvente forme (vezi diagrama 7).

Bolurile Drag. 44 de la Napoca sunt imitaţii foarte apropiate ale prototipuluidupă care s-au inspirat, cu mici variaţii ale înclinării buzei sau ale amplasăriiprofilaturii caracteristice formei în zona diametrului maxim sau a punctului de trecerecătre baza vasului. Printre piesele analizate, nu dispunem de nici un exemplar întreg.



către baza vasului. Printre piesele analizate, nu dispunem de nici un exemplar întreg.Pe de altă parte, impresionează varietatea dimensiunilor vaselor. În afara pieselor ilus-

include în ilustraţie, însă ele apar în tabelul în care am figurat diametrele acestora. Ele

au fost incluse şi la statistica referitoare la frecvenţa tipurilor ceramice din cadrulveselei de masă (vezi diagrama 19), precum şi la precizarea contextului arheologic alacestora, pentru a se putea calcula repartiţia lor din punct de vedere cronologic(diagrama 20).

În ceea ce priveşte gruparea diametrelor bolurilor Drag. 44, se poate observa că ele se concentrează în jurul valorilor de 26–30 cm (16 exemplare – 47%), încadratede cele cuprinse între 21–25 cm (opt exemplare – 23%), respectiv de cele care mă-soară 30–36 cm (şase exemplare – 17%). Cel mai slab reprezentate sunt bolurile demici dimensiuni, cu diametrul buzei cuprins între 15–20 cm (patru exemplare –13%). Prin urmare, au fost preferate bolurile de dimensiuni medii şi relativ mari, celecu diametre mici, respectiv cele care trec de 30 cm fiind mai puţin frecvente.

Din punct de vedere cronologic, în ciuda numărului mare de piese care apar-ţin acestui tip, majoritatea dintre ele (opt piese din 13 ilustrate) provin din săpăturile

vechi, care nu au contexte datate. Celelalte exemplare, descoperite în săpăturile strati-grafice de dată recentă, se încadrează intervalului cronologic extins pe perioada seco-lului al II-lea şi a primei jumătăţi a secolului al III-lea p. Chr. (Hadrian – Severus

Alexander). Această datare corespunde cu perioada în care bolurile Drag. 44 au fostproduse de atelierele de sigillate şi au fost apoi imitate de cele provinciale pe scară largă, ele continuând însă să fie confecţionate până în secolul al IV-lea. Exemplareledatate în secolul al III-lea sunt puţin frecvente (un vas), însă, dată fiind frecvenţa

formei, este de presupus că ea a continuat şi în această perioadă. Analogiile din Imperiu sunt numeroase: în Pannonia sunt descoperite pe

multe situri, fiind considerate de Bónis Éva ca forme ce au avut un prototip italic. Elesunt frecvente în secolul I p. Chr. dar au avut o perioadă de producere mai puţinintensă în secolul al II-lea p. Chr.63; la Vukovar şi Vojka, în Pannonia Inferior, au fostgăsite exemplare databile în secolele I–II p. Chr.64. Bolul Drag. 44 este răspândit şi pealte situri din aceeaşi provincie, fiind produs de la sfârşitul secolului I până în secolulal IV-lea. Olga Brukner considera că acest tip de bol a apărut iniţial sub influenţa ceramicii de tradiţie La Tène, mai târziu fiind însă imitaţii terra sigillata ale formeiprovenite din repertoriul sigillatelor65. Vase similare există şi la Poetovio, în contextdatabil în secolul al III-lea 66, iar în Moesia Superior, la Singidunum. Reprezintă o formă



, p , g pde asemenea foarte frecventă, produsă de atelierele de aici în secolele II–III p. Chr.67.

Ilişua 71, Romita 72, şi Cristeşti, cu datare generală 73, iar la Potaissa 74, Ulpia Traiana

Sarmizegetusa 75, Romula şi Drobeta 76 vasele respective sunt considerate recipienteîncadrabile secolului al II-lea p. Chr.

4. Străchini

Categorie ceramică ce desemnează recipiente asemănătoare bolurilor, dar caresunt de dimensiuni mai mari decât acestea, cu o deschidere mai amplă a gurii, ceea ceface ca unele din ele să fie mai puţin adânci. Buza lor este în general răsfrântă orizon-

tal şi profilată, corpul bombat, fundul inelar. Multe exemplare sunt prevăzute cu torţi.În acelaşi timp, recipientele în discuţie se deosebesc de castroane prin adâncimea maimică a corpului şi prin pereţii mai subţiri, ca şi prin configuraţia bazei, care, în cazulcastroanelor, este plată. Lipsa urmelor de ardere secundară în cazul străchinilor şiprezenţa acesteia în cazul castroanelor, ca şi diferenţele în ceea ce priveşte pasta dincare au fost confecţionate cele două tipuri enunţate, ne-au determinat să le includemîn grupe diferite: străchinile fac parte din vesela pentru servitul mesei, în timp ce

castroanele erau utilizate pentru pregătirea mâncării. Mărturisim însă dificultatea deosebirii dintre cele două categorii amintite în ceea ce priveşte caracteristicilemorfologice, fapt reflectat şi de terminologia folosită în literatura de specialitate.

Străchinile erau utilizate pentru servitul direct al mâncării. Pe de altă parte,date fiind dimensiunile lor mari, ele puteau să păstreze mâncarea pregătită şi deciputeau fi folosite pentru a se servi din ele la masă. Denumirea latină a unor astfel derecipiente este mai greu de stabilit – probabil că termenul generic de catinus 77, utilizatşi în cazul bolurilor, să fie unul potrivit.

Străchinile descoperite la Napoca cuprind următoarele tipuri:Strachină de tip 4 A – nr. 513–514, pl. LXXXVIII. Se caracterizează prin

buza răsfrântă orizontal, profilată de două caneluri somitale, corpul carenat, cu oprofilatură pronunţată care marchează trecerea dintre corp şi bază, fundul inelar. Unuldintre exemplare are buza uşor înclinată spre interior şi în locul profilaturii de pe corp,

prezintă o canelură pronunţată (nr. 514). Analogie timpurie la Aventicum78

, formă considerată puţin frecventă, datată în primele trei sferturi ale secolului I p. Chr. Înprovincia Dacia, străchini de acelaşi tip au fost produse de atelierul ceramic de la Cristeşti, încadrate în secolele II–III p. Chr.79. Cele două exemplare de la Napoca aufost descoperite în contexte datate în intervalul Traian Antoninus Pius



fost descoperite în contexte datate în intervalul Traian – Antoninus Pius.Strachină de tip 4 B nr 515 pl LXXXVIII Are drept caracteristici morfo-

Singidunum, în Moesia Superior, produse locale din secolul I–II p. Chr.80. Nu am

găsit vase similare pe alte situri din Dacia.Strachină de tip 4 C – nr. 516–517, pl. LXXXVIII. Se caracterizează prinbuza răsfrântă orizontal, îngroşată şi profilată de două caneluri somitale. Umărulvasului este marcat evident de îngustarea gâtului şi prezintă o canelură exterioară,corpul este bombat. În unele cazuri are o canelură pronunţată pe diametrul maxim.Din cele două exemplare care se încadrează în acest tip, numai unul este datat întimpul lui Traian. Analogiile sunt rare, fiind prezente la Singidunum, cu datare înprima jumătate a secolului al II-lea 81, iar în Dacia la Cristeşti, cu perioada cronologică largă – secolele II–III p. Chr.82.

Strachină de tip 4 D – nr. 518, pl. LXXXIX. Are buza mult răsfrântă în exte-rior, rotunjită, delimitată de corp. Gâtul vasului este marcat de o uşoară îngustare a diametrului, corpul este carenat, cu o profilatură pronunţată la trecerea către baza recipientului. Acest tip de strachină este prevăzut cu două torţi canelate, prinse pe

gâtul vasului şi pe profilatura pronunţată de pe corp.Exemplare similare în oraşul roman de la Porolissum83 şi în castrul roman de la Romita, datate în secolele II–III p. Chr.84. Vasul nostru se încadrează celei de-a doua

jumătăţi a secolului al II-lea (perioada Marcus Aurelius – Septimius Severus).Strachină de tip 4E – nr. 519, pl. LXXXIX. Are drept caracteristici buza răs-

frântă orizontal, rotunjită în interior, o deschidere mare a gurii, care a determinat oformă scundă, uşor bombată a corpului. Vasul prezintă un fund inelar bine definit, cu

umbo în centru. Era prevăzut şi cu două torţi uşor canelate, prinse cu un capăt imediatsub buză şi cu celălalt la trecerea spre baza recipientului. Încadrarea cronologică timpurie a acestui tip de strachină – Traian, a făcut mai dificilă găsirea de analogii înprovincia Dacia. Forma particulară a vasului nu ne-a permis aflarea de analogii nici înalte provincii ale Imperiului.

Strachină de tip 4 F – nr. 520–521, pl. LXXXIX. Se caracterizează prin buza

răsfrântă orizontal, aproape triunghiulară în secţiune, mai mult sau mai puţin îngro-şată. Vasul are corpul bombat. Acesta din urmă poate prezenta două caneluripronunţate pe diametrul maxim. Şi acest de tip de strachină este prevăzut cu torţicanelate, prinse cu un capăt pe buză, iar cu celălalt pe diametrul maxim. Unul dintreexemplarele care ilustrează acest tip se particularizează prin grosimea mică a pereţilor



exemplarele care ilustrează acest tip se particularizează prin grosimea mică a pereţilor(5 mm) în timp ce al doilea vas are buza mult îngroşată iar în interior la trecerea

b. Concluzii

Vesela pentru servitul mâncării din grupa ceramicii comune este relativ binereprezentată pe situl de la Napoca . Din punctul de vedere al frecvenţei tipurilor cera-mice incluse aici, majoritatea covârşitoare o constituie bolurile (67 exemplare – 78%)(vezi diagrama 19), urmate de străchini (nouă piese – 11%), respectiv de farfurii (cincivase – 6%) şi platouri (patru exemplare – 5%). În cazul bolurilor, predominante suntrecipientele care imită forma Drag. 44 (34 exemplare), respectiv Drag. 37 (26 piese)

din repertoriul sigillatelor. Adăugând la acest fapt constatarea că formele respectivesunt bine reprezentate şi în cadrul ceramicii fine, atât printre sigillatele locale, cât şiprintre vasele decorate prin ştampilare, se poate contura o predilecţie a olarilor de la Napoca pentru acest gen de boluri. Faptul nu este surprinzător, întrucât bolurileDrag. 37 reprezintă principala formă pe care sunt realizate decoruri în relief înatelierele de sigillate în secolul al II-lea p. Chr., ceea ce a influenţat imitarea formeirespective de către centrele provinciale. Cât despre bolurile Drag. 44, cu toate că eleîncep să fie răspândite mai cu seamă de la mijlocul secolului al II-lea p. Chr. şi că nusunt forme decorate, ele au fost de asemenea copiate de centrele locale de producţie,întâlnindu-le atât în repertoriul ceramicii fine, cât şi în cel al ceramicii comune până în secolul al IV-lea. Deocamdată nu avem termen de comparaţie cantitativă cu altesituri din Dacia cu privire la frecvenţa acestor două tipuri de boluri pentru a putea trage o concluzie privind specificul atelierelor de la Napoca . Deocamdată putem să

afirmăm că bolurile Drag. 37 şi 44 sunt foarte bine reprezentate pe situl de la Napoca ,atât la nivelul ceramicii fine, cât şi la cel al ceramicii comune. Însă nu ne putempronunţa cu fermitate dacă acesta este un particularism al atelierului sau este unfenomen comun, întâlnit pe toate siturile din Dacia datorită perioadei generale deproducere şi de răspândire a formelor respective, în secolul al II-lea şi în prima jumă-tate a secolului al III-lea p. Chr.

Din punct de vedere cronologic există un număr mare de exemplare provenite

din contexte nedatate (53 piese – 62% din total) (diagrama 20), cele încadrate cro-nologic fiind relativ bine atestate pe nivel traianic (nouă exemplare – 11%), precum şipe cele din perioada Hadrian – Antoninus Pius, respectiv Marcus Aurelius – SeptimiusSeverus (câte 10 exemplare şi un procent de 12% fiecare). Slab atestate sunt piesele

d î f II d l ă ii (T i H d i ) 2% di l l l



produse în faza a II-a de lemn a aşezării (Traian – Hadrian) cu 2% din totalul vaselorl d l l l l h d d d d d

Diagrama 17. Gruparea diametrelor bolurilor CC 3 DR 37.



Diagrama 19. Vasa escaria . Repartiţia procentuală pe categorii ceramice.



C. CATALOGUL CERAMICII VASA ESCARIA

PLATOURI DE TIP 1 A1437. Platou de tip 1 A1. Pl. LXXXIII; formă întregibilă; d. g. = 22 cm; d. f. = 15,5 cm;

h. = 4,5 cm; pastă O1c5a; Napoca , str. V. Deleu, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius;inedit; MNIT; V. 48 268.

438. Platou de tip 1 A1; Pl. LXXXIII; formă întreagă; d. g. = 24 cm; d. f. = 19 cm; h. = 5 cm;pastă O2b1a; Napoca , str. V. Deleu, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 48 456.

PLATOURI DE TIP 1 A2439. Platou de tip 1 A2. Pl. LXXXIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 27 cm; d. f. = 25 cm;

h. = 5 cm; pastă O2c5a; Napoca , str. Prahovei nr. 12, 1995; inedit; MNIT; V. 47 401.440. Platou de tip 1 A2; Pl. LXXXIII; formă întregibilă; d. g. = 31 cm; d. f. = 24,5 cm;

h. = 4,8 cm; pastă O1c5a; Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, fără precizări de ordin stratigrafic;

datare generală; inedit; MNIT; V. 11 892 = IN 3707.

FARFURII

FARFURIE DE TIP CC 2 DR 18/31441. Farfurie de tip CC 2 DR 18/31. Pl. LXXXIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 26 cm;

pastă O1c5a; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1948, fără indicaţii de ordin stratigrafic; secolele II–III p. Chr.;inedit; MNIT; V. 11 628.

FARFURII DE TIP CC 2 DR 36 = CONSPECTUS 39442. Farfurie de tip CC86 2 DR 36. Pl. LXXXIII; formă întregibilă, păstrată în proporţie de

60%; d. g. = 18 cm; d. f. = 9,5 cm; h. = 4,5 cm; pastă O1b4a; Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroulD 4–D 5, faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 49 067.

443. Farfurie de tip CC 2DR 36. Pl. LXXXIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 26 cm; pastă O1c5a; P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, 1944, fără indicaţii de ordin stratigrafic; secolele II–III p. Chr.;inedit; MNIT; V. 16 282.

FARFURIE DE TIP CC 2DR 42444. Farfurie de tip CC 2 DR 42; Pl. LXXXXIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 32 cm;

pastă O1b4a, firnis negru strălucitor, cu tente gălbui pe buză; Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic,1944, fără indicaţii de ordin stratigrafic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 221.



FARFURIE DE TIP CC 2 CURLE 23

447. Bol de tip CC 3 A. Pl. LXXXIV; fragment de buză şi corp; d. g. = 16 cm; pastă O1d7a;Napoca , str. V. Deleu, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 49 286.

448. Bol de tip CC 3 A; Pl. LXXXIV; fragment de buză şi corp; d. g. = 25 cm; pastă O2b1c;Napoca , str. V. Deleu, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 48 782.

BOL DE TIP CC 3 A1449. Bol de tip CC 3 A1. Pl. LXXXIV; fragment de buză şi corp; d. g. = 22 cm; pastă O1d7b;

Napoca , str. V. Deleu, faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 48 875.

BOL DE TIP CC 3 B

450. Bol de tip CC 3 B. Pl. LXXXIV; fragment de buză şi corp; d. g. = 24 cm; pastă R2c5a,firnis negru; Napoca , Palatul Telefoanelor, 1957, –4,00–4,40 m; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT;V. 16 182.

BOL DE TIP CC 3C451. Bol de tip CC 3 C. Pl. LXXXV; fragment de buză şi corp; d. g. = 19 cm; pastă O1b1a;


BOL DE TIP CC 3D452. Bol de tip CC 3 D. Pl. LXXXV; fragment de buză şi corp; d g. = 22 cm; pastă O2d5a;

Napoca , Palatul Telefoanelor, 1957, –4,00–4,40 m; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 185.

BOL DE TIP CC 3 E453. Bol de tip CC 3 E. Pl. LXXXV; fragment de buză şi corp; d. g. = 24 cm; pastă O1d7a;

Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, 1944, fără precizări de ordin stratigrafic; secolele II–III p. Chr.;inedit; MNIT; V. 16 427.

BOLURI DE TIP CC 3 DR 37454. Bol de tip CC 3 DR 37. Pl. LXXXV; fragment de buză şi corp; d. g. = 16 cm; pastă O1c5a; Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, 1944, fără precizări de ordin stratigrafic; secoleleII–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 431.

455. Bol de tip CC 3 DR 37. Pl. LXXXV; fragment de buză şi corp; d g. = 22 cm; pastă O1b5a; Napoca , str. V. Deleu, faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT;V. 49 053.

456. Bol de tip CC 3 DR 37. Pl. LXXXV; fragment de buză şi corp; d. g. = 26 cm; pastă

O1b5a; Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, 1944, fără precizări de ordin stratigrafic; secoleleII–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 419.457. Bol de tip CC 3 DR 37. Pl. LXXXV; fragment de buză şi corp; d. g. = 26 cm; pastă

O2b1a; Napoca , str. V. Deleu, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 48 569.458. Bol de tip CC 3 DR 37. Pl. LXXXVI; fragment de buză şi corp; d. g. = 28 cm; pastă

O1c5a; Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, 1944, fără precizări de ordin stratigrafic; secolele



; p , ţ ţ , ţ , , p g ;II III p Chr ; inedit; MNIT; V 16 429

482. Bol de tip 3 DR 44. Pl. LXXXVI; fragment de buză şi corp; d. g. = 27 cm; pastă O2d5a;Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, 1944, fără precizări de ordin stratigrafic; secolele II–III p. Chr.;inedit; MNIT; V. 14 045.

483. Bol de tip 3 DR 44. Pl. LXXXVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 25 cm; pastă O2b3a;Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, 1944, fără precizări de ordin stratigrafic; secolele II–III p. Chr.;inedit; MNIT; V. 16 025.

484. Bol de tip 3 DR 44. Pl. LXXXVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 24 cm; pastă O2d5a;Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, 1944, fără precizări de ordin stratigrafic; secolele II–III p.Chr.; inedit; MNIT; V. 14 045.

485. Bol de tip 3 DR 44. Pl. LXXXVII; 2 fragment de buză şi corp; d. g. = 25 cm; pastă O1d7a; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza a II-a de piatră; Septimius Severus – Severus Alexander; ine-dit; MNIT; V. 48 910.

486. Bol de tip 3 DR 44. Pl. LXXXVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 28 cm; pastă O2d5c;Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, 1944, fără precizări de ordin stratigrafic; secolele II–III p.Chr.; inedit; MNIT; V. 16 426.

487. Bol de tip 3 DR 44. Pl. LXXXVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 26 cm; pastă O2d1a; Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, 1944, fără precizări de ordin stratigrafic; secolele

II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 433.488. Bol de tip 3 DR 44. Pl. LXXXVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 36 cm; pastă O2d1a;Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, 1944, fără precizări de ordin stratigrafic; secolele II–III p.Chr.; inedit; MNIT; V. 16 361.

489. Bol de tip 3 DR 44. Pl. LXXXVII; fragment de buză şi corp; d. g. = 30 cm; pastă O1c5a;Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul D 4, –2,00 m; faza I de piatră; Marcus Aurelius – SeptimiusSeverus; inedit; MNIT; V. 49 047.

490. Bol de tip 3 DR 44. Pl. LXXXVIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 34 cm; pastă

R1b2a; Napoca ,str. V. Deleu, 1994, caroul A 2, –2,30 m; faza a III-a de lemn; Hadrian – AntoninusPius; inedit; MNIT; V. 48 635.491. Bol de tip 3 DR 44. Pl. LXXXVIII; fragment de buză şi corp; d. g. = 36 cm; pastă

O1d7a; Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul B 1, –2,50 m; faza a III-a de lemn; Hadrian – AntoninusPius; inedit; MNIT; V. 48 525.

STRĂCHINI

STRĂCHINI DE TIP 4 A 513. Strachină de tip 4 A. Pl. LXXXVIII; formă întreagă; d. g. = 20 cm; d. max. = 18 cm; d. f.

= 9 cm; h. = 8,5 cm; pastă O2b1; Napoca , str. V. Deleu, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT;V. 48 521.

514. Strachină de tip 4 A. pl LXXXVIII; păstrată în proporţie de 60%; d. g. = 22 cm; d. max.= 19 cm; pastă O2b3; Napoca , str. V. Deleu, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit;MNIT V 49 071



MNIT; V. 49 071.

STRACHINĂ DE TIP 4 D518. Strachină de tip 4 D. Pl. LXXXIX; păstrat în proporţie de 70%; d. g. = 24 cm; d. max.

= 20,5 cm; pastă O2d5; Napoca , str. V. Deleu, S I, caroul C 1, –1,20–1,40 m; faza I de piatră; Marcus Aurelius Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 49 013.

STRACHINĂ DE TIP 4 E519. Strachină de tip 4 E; Pl. LXXXIX; formă întreagă; d. g. = 26 cm; d. max. = 24 cm; d. f.

= 7,5 cm; h. = 5cm; pastă O2c5; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT;V. 48 528.

STRĂCHINI DE TIP 4 F520. Strachină de tip 4 F. Pl. LXXXIX; fragment de buză, corp şi toartă; d. g. = 24 cm; d. max.

= 22 cm; pastă O1b4; Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, 1944, fără precizări de ordin stra-tigrafic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 11 981 = IN 3706.

521. Strachină de tip 4 F. Pl. LXXXIX; fragment de buză, corp şi toartă; d. g. = 26 cm; d. max.= 25 cm; pastă O2b4; Napoca , str. V. Deleu, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit;MNIT; V. 49 195.



B.2.2. VASA PO(TA)TORIA

Vesela pentru servitul lichidelor cuprinde boluri/cupe, cupe şi pahare. Aminclus în această grupă vasele care erau utilizate strict în acest scop, deşi în cazul primeiforme (boluri/cupe) se poate admite o dublă funcţionalitate a ei (puteau fi utilizate şi la servitul mâncării). Recipientele pentru băut nu se remarcă printr-un număr mare deexemplare, ceea ce nu reprezintă un fapt neobişnuit în cadrul descoperirilor arheologice.

Acest lucru se poate explica atât prin fragilitatea lor, cât şi prin preferinţa, probabil,pentru recipiente similare din sticlă sau metal. Pe de altă parte, în ciuda numărului micde piese catalogate în această grupă (15), multe dintre ele sunt forme întregi sau

întregibile, fapt ce ne-a permis cunoaşterea detaliilor morfologice şi a capacităţii lor.


5. Boluri/cupe

Am inclus în această grupă recipiente pe care în mod curent le-am clasifica în

grupa bolurilor miniaturale. Bibliografia de specialitate recentă desemnează categoria de faţă cu numele de „cupe” sau „boluri/cupe” pornind de la încadrarea acestora întrevasele cu pereţi fini şi de la funcţionalitatea lor, care în majoritatea cazurilor era aceea de vase pentru băut. Pe de altă parte, bolurile de mici dimensiuni puteau fi utilizatepentru păstrarea diferitelor sosuri şi a oţetului, denumirea latină – acetabulum1, fiindconcludentă în acest din urmă sens. Mărturisind dificultatea de a distingefuncţionalitatea precisă a unor recipiente pentru a le include în grupa de careaparţineau, am clasat bolurile de mici dimensiuni în categoria vaselor pentru băut,fără a exclude posibilitatea ca ele să fi făcut parte din grupa celor din care se servea la masă. Indiferent de includerea într-una sau alta dintre categorii, este cert că aceste vasefăceau parte din vesela de masă.

Tipurile de boluri/cupe descoperite la Napoca cuprind:



Tipurile de boluri/cupe descoperite la Napoca cuprind:

că era inelar. Peretele vasului se subţia către bază. Exemplarul a fost descoperit într-un

context datat în prima jumătate a secolului al II-lea (Hadrian – Antoninus Pius). Nuam găsit analogii în alte provincii sau în Dacia pentru acest tip de bol/cupă.Bol/cupă de tip 5 C – nr. 524, pl. LXXXIX. Se deosebeşte de tipul precedent

prin înclinarea buzei spre interior şi printr-o delimitare mai accentuată a acesteia decele două profilaturi distincte din exterior. Corpul este emisferic, iar fundul inelarprobabil. Piesa este datată în intervalul Hadrian – Antoninus Pius, ca şi exemplareleprecedente. Analogii la Ulpiana , cu datare în secolele II–III p. Chr.3.

Bol/cupă de tip 5 D – nr. 525, pl. LXXXIX. Se caracterizează prin buza ro-tunjită, aproape verticală, profilată în exterior de patru caneluri pronunţate, careocupă zona de deasupra diametrului maxim al vasului. Corpul este emisferic şi fundulinelar, bine profilat. Încadrarea cronologică a vasului cuprinde intervalul Hadrian –

Antoninus Pius. Analogie la Ulpiana , cu datare în secolele II–III p. Chr.4.Bol/cupă de tip 3 D1 – nr. 526–527, pl. LXXXIX. Variantă a tipului prece-

dent, de care se deosebeşte prin înclinarea buzei spre interior şi prezenţa numai a două caneluri exterioare, la care se adaugă rotunjirea mai accentuată a corpului datorită înclinării buzei. Numai unul dintre exemplare este datat în a doua jumătate a secolu-lui al II-lea p. Chr. Nu am găsit analogii în Dacia sau în Imperiu.

6. Cupe

Spre deosebire de recipientele similare, care au fost incluse în categoria vaselor

cu pereţi fini (vezi subcap. B.1.4), cupele încadrate printre vasele din grupa ceramiciicomune au pereţii mai groşi şi sunt confecţionate dintr-o pastă semifină, lipsindu-lede regulă şi firnisul specific celor din prima grupă menţionată.

Cupele descoperite pe situl de la Napoca se caracterizează printr-o diversitatemare a tipurilor, inclusiv printr-o bună stare de conservare a unora dintre ele.

Cupă de tip 6 A – nr. 528, pl. XC. Se caracterizează prin buza uşor înclinată spre exterior, nedelimitată. Gâtul este scurt, marcat de o îngustare a diametrului,

corpul bombat, fundul plat. Vasul are o capacitate de 250 ml. Cronologic, provinedin context datat în perioada Traian – Hadrian. Nu am găsit analogii pentru acest gende cupă în Dacia sau în Imperiu.

Cupă de tip 6 B – nr. 529, pl. XC. Particularităţile morfologice ale acestui tipde cupă se definesc prin: buza scurtă, înclinată spre interior, gâtul de lungime redusă,



d d l b l l d l f d l l

şi în necropola de la Emona , piese încadrabile primei jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr.

(anterior războaielor marcomanice)6

.Cupă de tip 6 C – nr. 530, pl. XC. Are drept caracteristici buza răsfrântă spreexterior şi delimitată de corp, corpul bombat. Vasul este datat în prima jumătate a secolului al II-lea (Traian – Hadrian), ca şi analogiile găsite în Imperiu: un exemplarsimilar întreg la Aventicum, cu datare cuprinsă între 50–100/120 p. Chr.7; alte piese încastrul legionar de la Carnuntum, produse locale încadrate cronologic în prima

jumătate a secolului al II-lea (începând cu Traian)8.

Cupă de tip 6 D – nr. 531, pl. XC. Are buza răsfrântă puternic în exterior, deformă triunghiulară în secţiune. Gâtul este scurt, marcat de înclinarea pronunţată a buzei, corpul bombat îndeosebi în partea superioară, fundul plat. Profilul vasului seîngroaşă la bază, pentru a asigura acestuia o mai mare stabilitate. Acest tip de cupă nubeneficiază de o datare restrânsă, provenind din săpăturile vechi. O analogie maiîndepărtată a fost produsă la Aventicum, cu încadrare cronologică în intervalul 100–130/150 p. Chr.9.

Cupă de tip 6 E – nr. 532, pl. XC. Are drept caracteristici buza rotunjită şirăsfrântă în exterior, profilată de o canelură interioară. Gâtul foarte scurt este marcatde înclinarea buzei, corpul este puternic bombat. În exterior, pe umăr, are ca decordouă caneluri fine. Piesa se încadrează în prima jumătate a secolului al II-lea (Traian –Hadrian). Analogie posibilă la Singidunum, cu datare în secolul al II-lea p. Chr.10.

Cupă de tip 6 F – nr. 533, pl. XC. Are buza scurtă, puternic răsfrântă spre

interior şi subţiată spre exterior, corpul bombat, profilat de existenţa unor caneluripronunţate. Datare timpurie a exemplarului nostru: Traian – Hadrian. Analogii încastrul legionar de la Carnuntum, piese încadrate cronologic la începutul secolului alII-lea p. Chr.11, precum şi în necropolele de pe acelaşi sit, cu datare puţin mai târziedecât a exemplarului nostru, în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.12.

Cupă de tip 6 F1 – nr. 534, pl. XC. Variantă a tipului precedent, de care sedeosebeşte prin îngroşarea pronunţată a buzei, gâtul mai lung, marcat de înclinarea

buzei, corpul puternic bombat. Lipsesc canelurile exterioare. Datarea corespundeaceluiaşi intervalul cronologic – prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr. O posibilă analogie la Aventicum, cu datare cuprinsă între 50–100 p. Chr.13 şi în cimitirul I de la Poetovio, vas încadrat în secolul I – începutul secolului al II-lea p. Chr.14.

7 Pahare



datorită fragilităţii lor, în parte datorită faptului că erau preferate, probabil, vasele din

sticlă sau din metal, fapt menţionat anterior.La Napoca sunt descoperite două exemplare, dintre care unul este întreg şireprezintă o imitaţie a formei Isings 21 din repertoriul sticlăriei sau a formei Déch. 64din cel al sigillatelor decorate în relief. Exemplarul nostru nu are însă nici un fel deornament pe corp. Imitaţiile similare ale vaselor din sticlă încadrate printre sigillatelelocale (nr. 225, pl. XLVIII) au decor excizat pe corp, caracteristic tipului de vas dinsticlă menţionat.

Pahar de tip 7 Déch. 64 – nr. 535–536, pl. XC. Se caracterizează prin buza rotunjită şi uşor răsfrântă în exterior, corpul cilindric, fundul inelar, bine profilat. Subbuza vasului se află trei caneluri pronunţate, alte două au fost amplasate aproximativ la jumătatea corpului, cu o distanţă de 2 cm între ele. La trecerea către baza recipientului au mai fost făcute alte două caneluri, între ele fiind un spaţiu de 0,5 cm.Paharul este o copie de bună calitate a prototipului, având o formă elegantă. Arecapacitatea de 500 ml. Din păcate, provine din săpăturile vechi, fără contextarheologic precizat.

Celălalt exemplar este fragmentar, de dimensiuni mai mici. Probabil seîncadra în acelaşi tip cu paharul precedent. Deschiderea gurii pare mai puţin pronun-ţată, fundul inelar este mai scund decât în cazul exemplarului anterior. De asemenea,nu are caneluri pe partea păstrată a corpului.

Nici unul dintre exemplarele analizate nu beneficiază de o datare restrânsă,

ambele provenind din săpăturile vechi. De asemenea, analogii de pahare care imită forma Déch. 64 există în Dacia, însă ele sunt cu decor excizat pe corp şi figurează încategoria ceramicii fine. Le-am inserat în subcapitolul referitor la terra sigillata locală.Cel mai apropiat ca formă de paharul întreg de la Napoca este un recipient similardescoperit la Stolniceni, care nu provine dintr-un context datat15.

b. Concluzii

Vesela pentru băut include un număr redus de exemplare (15), care, din punctde vedere al formelor, este dominată de cupe (şapte piese – 47% din total), urmateapoi de boluri/cupe (şase exemplare – 40%), respectiv de pahare (două exemplare –13%) (vezi diagrama 21).



În ceea ce priveşte tipurile de paste utilizate pentru confecţionarea lor, predo-

mină cele arse oxidant, atât fine, cât şi semifine (12 exemplare), recipientele obţinuteprin ardere reductantă fiind rare (trei piese).În ansamblul ceramicii comune, vesela pentru băut reprezintă un procentaj de

7% (vezi diagrama 27), proporţia respectivă fiind obişnuită şi în cazul altor situri16.

Diagrama 21. Vasa po(ta)toria . Repartiţia procentuală pe categorii ceramice.



C. CATALOGUL CERAMICII VASA PO(TA)TORIA

BOLURI/CUPE

BOL/CUPĂ DE TIP 5 A 522. Bol/cupă de tip 5 A. Pl. LXXXIX; formă întregibilă, păstrată în proporţie de 80%; d. g.

= 12 cm; d. max. = 13 cm; d. f. = 5,5 cm; h. = 4,5 cm; pastă R1b2a; Napoca , str. V. Deleu, 1994,caroul C 1, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 47 524.

BOL/CUPĂ DE TIP 5B523. Bol/cupă de tip 5 B. Pl. LXXXIX; fragment de buză şi corp; d. g. = 12,5 cm; d. max. =

11,5 cm; m; pastă R1b2a; Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul C 1, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 48 542.

BOL/CUPĂ DE TIP 5 C524. Bol/cupă de tip 5 C. Pl. LXXXIX; fragment de buză şi corp, păstrat în proporţie de 40%;d g. = 14 cm; d. max. = 14 cm; pastă O1b4b; Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul C 1, faza a III-a delemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 48 169.

BOL/CUPĂ DE TIP 5 D525. Bol/cupă de tip 5 D. Pl. LXXXIX; formă întreagă; d. g. = 13 cm; d. max. = 13 cm; d. f.

= 6,6 cm; h. = 4,8 cm; pastă R1b2; Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul A 4, faza a III-a de lemn;

Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 48 150.BOLURI/CUPE DE TIP 5 D1

526. Bol/cupă de tip 5 D1. Pl. LXXXIX; fragment de buză şi corp; d. g. = 14 cm; d. max. =14 cm; pastă O1c5a; Napoca , 1943, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT;VI. 2713.

527. Bol/cupă de tip 5D1; Pl. LXXXIX; fragment de buză şi corp; d. g. = 18 cm; d. max. =18,5 cm; pastă O1d7b; Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul D 4 – D 5, faza I de piatră; Marcus

Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 49 138.CUPE

CUPĂ DE TIP 6 A 528. Cupă de tip 6 A; Pl. XC; formă întreagă; d. g. = 6,2 cm; d. max. = 7,5 cm; d. f. = 2,5 cm;

h = 8 3 cm; pastă O1b4b; Napoca str V Deleu 1992 caroul B 2 faza a II-a de lemn; Traian –



CUPĂ DE TIP 6 E532. Cupă de tip 6 E. Pl. XC; fragment de buză şi corp; d. g. = 8 cm; d. max. = 10 cm; pastă

O1b1; Napoca , str. V. Deleu, 1994, nivel cuptor, faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian; inedit; MNIT;V. 47 459.

CUPĂ DE TIP 6 F533. Cupă de tip 6 F. Pl. XC; fragment de buză şi corp; d. g. = 8 cm; pastă O1b1a; Napoca ,

str. V. Deleu, 1994, faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 47 459.

CUPĂ DE TIP 6 F1

534. Cupă de tip 6 F1. Pl. XC; fragment de buză şi corp; d. g. = 9 cm; pastă O2c5; Napoca ,str. V. Deleu, 1994, S 5, faza a II-a de lemn; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 47 540.

PAHARE

PAHAR DE TIP 7 DÉCH. 64535. Pahar de tip 7 Déch. 64. Pl. XC; formă întreagă; d. g. = 12,2 cm; d. max. = 10 cm; d. f.

= 5,6 cm; h. = 19 cm; pastă O2b1b, vopsea roşcată pe jumătate din suprafaţa corpului, distribuită

inegal şi prelinsă şi în interior; Napoca , fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT;V. 769 = MIC 152.536. Pahar de tip 7 Déch. 64; Pl. XC; păstrat în proporţie de 50% (?), jumătatea inferioară; d. f.

= 5 cm; d. f. = 5,6 cm; h. p. = 10 cm; pastă O1b4b; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic,fără context arheologic precizat; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 148.



B.2.3. VASA CONQUINA(TO)RIA

Am inclus în grupa ceramicii pentru pregătirea mâncării recipientele care erau

utilizate pentru prepararea hranei la cald şi la rece. Nu am considerat necesară împăr-ţirea lor şi după această din urmă caracteristică pentru a nu crea un număr infinit decategorii. Pe de altă parte, unele dintre ele, cum sunt castroanele sau oalele, cu sigu-ranţă au avut o funcţionalitate dublă sau multiplă, fiind folosite atât pentru prepararea alimentelor (curăţare, spălare, amestecuri – îndeosebi străchinile), cât şi pentru gătirea propriu-zisă a hranei (fierberea pe foc, frigerea, prăjirea etc.). În cazul oalelor, ele pu-teau folosi şi ca recipiente pentru păstrarea alimentelor. De aceea am recurs la prezen-tarea lor după clasificările din bibliografia de specialitate, cu precizări suplimentare înceea ce priveşte funcţionalitatea, dacă există situaţii speciale.


1B. Platouri

Grupa platourilor a fost divizată în două categorii distincte, în funcţie deutilizarea lor. Cele cu sigla 1 A au fost incluse în grupa veselei pentru servitul mâncării,fapt justificat de calitatea bună a pastei şi de prezenţa angobei sau firnisului în cazulunora dintre ele, ca şi de absenţa urmelor de ardere secundară. Platourile cu sigla 1 Ble-am cuprins în categoria vaselor utilizate pentru pregătirea mâncării, deoarece majo-ritatea lor prezintă urme de ardere secundară în exterior şi pe buză şi au fost confecţio-

nate din pastă grosieră, rezistentă termic.Denumirea latină a unor astfel de recipiente, utilizate pentru pregătirea mân-

cării pe foc (îndeosebi pentru a frige carne, peşte etc.) era cea de patella sau patina 1.Platourile pentru gătirea hranei cuprind următoarele tipuri:Platou de tip 1 B1 – nr. 537–539, pl. XCI. Caracteristicile morfologice ale



a buzei în interior, datorită existenţei unei caneluri pronunţate şi subţierea bazei,

pentru a asigura o mai bună conductibilitate termică.Descoperiri similare întâlnim în Pannonia, în necropolele de la Carnuntum,cu datare cuprinsă între secolele II–IV p. Chr.2. În Dacia analogii există în vama romană de la Porolissum, piese încadrate cronologic de la mijlocul secolului al II-lea până în secolul al III-lea p. Chr.3, precum şi în centrul ceramic de la Cristeşti, cudatare generală 4.

Platou de tip 1 B2 – nr. 540–541, pl. XCI. Se caracterizează prin buza mult

răsfrântă în interior, ceea ce dă o adâncime mai mare acestui tip de platou faţă de pre-cedentul. Are corpul convex, fundul plat. Unul dintre vase are caneluri fine, slabmarcate în exterior, sub buză şi deasupra diametrului maxim. Este un tip de platoufoarte răspândit în provinciile învecinate sau mai îndepărtate Daciei, cu datare cu-prinsă între secolele II–IV p. Chr. Pe situl analizat, el este descoperit în nivelul traia-nic, dar probabil că producerea lui a continuat până la sfârşitul stăpânirii romane, jude-când după frecvenţa cu care apare pe alte situri din diferite provincii sau din Dacia.

Analogiile sunt numeroase, întâlnite în castrul legionar de la Carnuntum, cudatare cuprinsă între sfârşitul secolului I şi prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.5 şi în necropolele aparţinând aceluiaşi sit, încadrate în intervalul secolelor II–IV p. Chr.6, la Aventicum, în context datat în intervalul 145–160 p. Chr.7; la Poetovio, cudatare la sfârşitul secolului I – prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.8; în castrulauxiliar de la Bad-Wimpfen, în contexte încadrate cronologic la sfârşitul secolului I –secolul al II-lea p. Chr.9 Vase similare au fost produse în centrul ceramic de la Nicopolis ad Istrum începând cu mijlocul secolului al II-lea p. Chr.10, precum şi în celde la Durostorum, cu datare în a doua jumătate a secolului al II-lea şi începutulsecolului al III-lea p. Chr.11 etc.

În Dacia, recipiente de acelaşi tip au fost descoperite în vama romană de la Porolissum, datate de la mijlocul al II-lea până în secolul al III-lea p. Chr.12 şi în oraşulroman de pe acelaşi sit, cu aceeaşi încadrare cronologică 13, în castrul auxiliar de la

Romita, cu datare generală 14

, precum şi în centrul ceramic de la Cristeşti, cu aceeaşiîncadrare cronologică largă 15.Platou de tip 1 B3 – nr. 542, pl. XCI. Este caracterizat prin buza rotunjită,

nedelimitată, verticală, corpul convex, fundul plat. Trecerea către baza vasului esteuşor curbă. Provine din săpăturile vechi, neavând un context stratigrafic datat.



Analogiile din Pannonia, de la Emona , sunt datate în a doua jumătate a secolului

al II-lea p. Chr.16

, în timp ce în centrul ceramic de la Durostorum, în Moesia Inferior,vase similare au fost produse în secolul al II-lea şi prima jumătate a secolului al III-lea 17.În Dacia, analogii întâlnim în cella vinaria de la Potaissa , cu datare în secolele

II–III p. Chr.18 şi în centrul ceramic de la Cristeşti, cu aceeaşi încadrare cronologică.19.Platou de tip 1 B4 – nr. 543, pl. XCI. Faţă de tipul precedent, are buza

nedelimitată şi subţiată la partea superioară, peretele rectiliniu, uşor oblic. Fundul esteplat, zona de trecere către baza recipientului fiind îngroşată şi în formă de unghi. Nu

este un tip de platou frecvent întâlnit, judecând după analogii. Se datează în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr. (Hadrian – Antoninus Pius). Analogie mai timpurie la Aventicum, datată în intervalul 70–100 p. Chr.20. În

Dacia, vase similare au fost descoperite în cella vinaria de la Potaissa , încadrate însecolele II–III p. Chr21.

Platou de tip 1 B5 – nr. 544–545, pl. XCI. Prezintă buza rotunjită,nedelimitată, peretele oblic, fundul plat. Unul dintre exemplare (nr. 544) este mai

adânc. Intervalul cronologic în care se încadrează producerea acestui tip, Traian –Hadrian, respectiv Septimius Severus – Severus Alexander, presupune o anumită lon-gevitate a sa, date fiind şi caracteristicile sale morfologice extrem de simple. Acestea din urmă nu se schimbă în timp.

Analogii întâlnim în Pannonia, pe situl de la Emona , exemplar datat anteriorrăzboaielor marcomanice22, precum şi în necropolele de la Carnuntum, cu încadrarecronologică largă, în secolele II–IV p. Chr23.

Platou de tip 1 B6 – nr. 546–547, pl. XCI. Se caracterizează prin buza rotun- jită, nedelimitată, uşor curbată spre interior, peretele convex, fundul plat. Unul dintreexemplare (nr. 546) are o canelură interioară la trecerea către baza vasului şi este maiscund. Cealaltă piesă are corpul mai profund şi caneluri fine în exterior, ce delimitează zona diametrului maxim. Pare un tip de platou caracteristic celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr., având în vedere atât contextele arheologice (Marcus

Aurelius – Septimius Severus), cât şi analogiile din Pannonia – pe siturile de la

Cerknica şi Poetovio, exemplare similare sunt datate la sfârşitul secolului I şi prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.24; la Emona , acelaşi tip este datat în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.25, aceeaşi încadrare cronologică având şi pieseledescoperite în necropolele de la Carnuntum26 etc.

În Dacia, vase similare au fost găsite în castrul auxiliar de la Romita, cu datare



8. Castroane

Am desemnat prin acest nume vase care sunt asemănătoare străchinilor, avânddrept caracteristici morfologice comune deschiderea mare a gurii, corpul tronconic sauemisferic. Spre deosebire de acestea din urmă însă, castroanele sunt mai adânci, nu suntprevăzute cu torţi, au o şănţuire interioară pentru capac şi au fundul plat. Aceste dinurmă particularităţi, ca şi pasta semifină sau grosieră şi prezenţa urmelor de arderesecundară pe suprafaţa exterioară sunt argumente în favoarea încadrării lor în categoria ceramicii pentru pregătirea mâncării. Denumirea latină a acestor recipiente se pare că

era patina 29. Pe situl de la Napoca au fost descoperite câteva exemplare care au fostgrupate în următoarele tipuri:Castron de tip 8 A – nr. 548–549, pl. XCII. Are buza răsfrântă oblic, profilată

de două caneluri somitale pronunţate şi de o şănţuire internă pentru capac. Gâtulvasului este foarte scurt, uneori marcat de o profilatură. Corpul este emisferic, cu ocanelură pronunţată pe diametrul maxim (nr. 548). Vasul întreg are fundul plat, cudiametru mic faţă de deschiderea gurii. În interior se observă profilaturile rămase de la netezirea lutului pe roata olarului. Este un recipient de dimensiuni mici comparativ cualte tipuri de castroane. În acelaşi timp, acest tip este reprezentat şi de o variantă demari dimensiuni, fragmentară. Ambele vase prezintă urme de ardere secundară înexterior. Din punct de vedere cronologic, cele două exemplare au fost descoperite înnivelul traianic. Nu am găsit analogii în alte provincii sau în Dacia.

Castron de tip 8 B – nr. 550, pl. XCII. Buza este mult răsfrântă spre exterior

şi uşor profilată de o canelură somitală, puţin pronunţată. Gâtul nu este delimitat decorpul tronconic. Fundul vasului este plat, proporţional cu deschiderea gurii şi uşorîngroşat în profil. În exterior, pe corp, se conturează câteva profilaturi fine, cea maievidentă fiind pe gâtul recipientului. Este un tip timpuriu, datat în timpul lui Traian,ca şi vasele din tipul precedent.

Analogii la Singidunum, în Moesia Superior, formă produsă în secolul al II-lea p. Chr.30. În Dacia, o formă similară a fost descoperită în castrul auxiliar de la Ilişua,cu datare generală 31.

Castron de tip 8 C – nr. 551–552, pl. XCII. Se caracterizează prin buza mult răsfrântă în exterior, dreaptă în partea de sus sau rotunjită şi îngroşată, marcată de o canelură interioară pentru capac. Gâtul este bine delimitat prin îngustarea deschiderii vasului Recipientul are corpul carenat fundul plat Profilul vasului este



şi în centrul ceramic de la Cristeşti, cu aceeaşi încadrare cronologică ca pe situl

precedent34

.Castron de tip 8 D – nr. 553, pl. XCII. Are drept caracteristici buza triun-ghiulară în secţiune, gâtul scurt, bine marcat de îngustarea diametrului, corpul puter-nic bombat. Vasul se mai remarcă prin grosimea foarte mică a pereţilor (4–5 mm),puţin frecventă în cazul acestei categorii de vase. Tip cu aceeaşi încadrare cronologică timpurie ca şi a vaselor clasificate anterior – provine din nivelul traianic al sitului.

Analogii în Pannonia, la Sirmium şi Mursa , exemplare datate în secolele I–II

p. Chr.35, precum şi în centrul ceramic de la Durostorum, în Moesia Inferior,produse locale din a doua jumătate a secolului al II-lea şi prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.36.

Castron de tip 8 E – nr. 554–555, pl. XCIII. Caracteristicile acestui tip suntreprezentate de buza orizontală, lungă, lisă, detaşată de corp, uneori cu şănţuireinterioară pentru capac, gâtul foarte scurt, pus în evidenţă de o uşoară îngustare a diametrului, corpul bombat. Acesta prezintă pe diametrul maxim caneluri fine sauprofilaturi pronunţate. Cele două exemplare care ilustrează acest tip au fostdescoperite în contexte stratigrafice care le încadrează la sfârşitul secolului al II-lea şiprima jumătate a secolului al III-lea p. Chr. (Septimius Severus – Severus Alexander).

Analogii întâlnim în alte provincii ale Imperiului la Aventicum, unde figurează printre tipurile de boluri foarte frecvente, descoperite în contexte datate în perioada 90–120 p. Chr.37; la Poetovio, în context datat la sfârşitul secolului al II-lea şi în

secolul al III-lea p. Chr.38. Forma, răspândită în Pannonia Inferior, a fost produsă însecolele II–IV p. Chr.39. Piesele confecţionate în centrul ceramic de la Durostorum, înMoesia Inferior, sunt datate în a doua jumătate a secolului al II-lea şi prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.40. În Dacia exemplare similare au fost descoperite în castrulauxiliar de la Ilişua, cu datare în secolele II–III p. Chr.41.

Castron de tip 8 F – nr. 556, pl. XCIII. Se caracterizează prin buza groasă,triunghiulară în secţiune, gâtul bine delimitat de corp de îngustarea diametrului,corpul bombat. Nu beneficiază de un context stratigrafic datat.

Analogii întâlnim la Singidunum, formă datată în prima jumătate a secoluluial II-lea 42 şi în necropolele de la Carnuntum, vase încadrate sfârşitului secolului alII-lea şi primei jumătăţi a secolului al III-lea p. Chr.43. Piese similare au fostdescoperite în Dacia în oraşul roman de la Porolissum cu datare începând cu mijlocul



Castron de tip 8 G – nr. 557–558, pl. XCIII. Prezintă drept particularităţi

morfologice buza rectangulară, groasă, dispusă orizontal, lisă, cu şănţuire interioară pentru capac mai mult sau mai puţin pronunţată. Gâtul este relativ bine delimitat decorp prin îngustarea diametrului, corpul este bombat, peretele interior fiind uşorconcav în zona diametrului maxim. Pe acesta din urmă apar, în exterior, profilaturisau caneluri pronunţate. Asemănătoare cu străchinile de tip 4 F, care sunt însă prevă-zute cu torţi şi nu prezintă urme de ardere secundară. Se datează la sfârşitul secoluluial II-lea şi în prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr. (Septimius Severus – Severus

Alexander). Analogii la Sirmium, în Moesia Superior, produse provinciale datate însecolele I–II p. Chr.45.

9. Mortaria

Categorie ceramică distinctă şi frecvent întâlnită printre descoperirile cera-mice. Vasele incluse în această grupă, cunoscute sub numele de mortaria sau pelves 46 sunt recipiente de dimensiuni mari, cu buza mai mult sau mai puţin răsfrântă în exte-

rior, curbată către bază şi desprinsă de corp. Pereţii sunt groşi şi curbaţi, fundul dis-coidal. În multe cazuri vasele de acest tip sunt prevăzute cu un deversor, mai larg sprepartea interioară, îngustându-se treptat către exterior. De asemenea, la majoritatea recipientelor din această categorie se întâlnesc pietricele în pastă pe suprafaţa interioară. Forma vaselor, ca şi prezenţa pietricelelor în interiorul lor şi a deversorului,a sugerat explicaţii cu privire la funcţionalitatea acestor vase de mari dimensiuni.

Astfel, ele erau utilizate pentru a zdrobi şi mărunţi nenumăratele ingrediente (seminţe,

ierburi) folosite în bucătăria romană, fapt consemnat de cărţile culinare şi de textelereferitoare la agricultură, ca şi de graffiti înscrişi pe astfel de vase47. Această operaţie sefăcea cu ajutorul unei ustensile în formă de unghi denumită pistillum. După pastă,majoritatea vaselor de tip mortaria de diferite dimensiuni au fost incluse în categoria ceramicii comune, însă există şi forme care au fost produse ca terra sigillata . Dintreacestea din urmă se pot menţiona în primul rând mortaria /bolurile de tip Drag. 43 şi

45, dar şi formele Ritterling 12, Curle 11 şi 21. Ultimele probabil că nu aveau aceeaşifuncţionalitate ca vasele confecţionate din pastă grosieră şi prevăzute cu incluziuni decuarţ pe suprafaţa interioară. Există opinia că ele erau folosite pentru diferiteamestecuri de alimente şi ingrediente, care se făceau în bucătărie sau chiar la masă 48.Fiind recipiente provenite din bucătăria mediteraneană, prezenţa vaselor mortaria încadrul descoperirilor ceramice reflectă un anumit grad al romanizării populaţiei care



din zonă. De asemenea, mortaria din terra sigillata au fost produse de la sfârşitul

secolului al II-lea şi până în perioada imperială târzie în atelierele din Gallia centrală şide est, respectiv din Germania Superior, ca şi în centrul de producţie de la Argonne.Specifice pentru perioada târzie a stăpânirii romane au fost mortaria glazurate,confecţionate în centre de producţie din Italia, Raetia şi Panonnia 50. De asemenea mortaria încadrate în categoria ceramicii comune au fost fabricate în numeroase centreprovinciale, prezenţa unor ştampile cu nume de meşter pe buza vaselor oferindinformaţii deosebite cu privire la activitatea acestora. De altfel, mortaria din categoria

sigillatelor şi cele cu ştampile de meşter au intrat în primul rând în atenţia cercetătorilor.Există o bibliografie vastă referitoare la această grupă ceramică – bine studiatesunt centrele de producţie clasică din Italia, de la Aoste, Lyon, nordul Galliei51 etc.

Foarte bine sunt cunoscute centrele de producţie din Britannia (Colchester,Corbridge, Lincolnshire, Mancetter-Hartshill, Wilderpool, Oxfordshire, Nene Valey,Rossington Bridge, New Forest, Crambeck, zona Verulanium), cu o perioadă de acti-vitate cuprinsă între mijlocul secolului I şi secolul al IV-lea p. Chr.52. Aceste ateliere au

produs vase din pastă grosieră şi semifină, multe dintre ele având ştampilă de meşter.De asemenea, în Pannonia, atelierele de la Poetovio (officina Iustiniana) şi Aquincumîşi încep activitatea din perioadă flaviană şi cea traianică 53, continuând să producă petot parcursul secolului al II-lea, în timp ce în secolele III–IV p. Chr., în castrele de pelimesul pannonic şi în oraşe, în mod frecvent au fost descoperite mortaria glazuraterealizate în atelierele din provincie54. Centre de producţie au existat şi în Moesia Superior55, precum şi în Moesia Inferior, la

Durostorum

56

.

În Dacia, în primul rând mortaria cu ştampilă de meşter au intrat în atenţia specialiştilor ceramişti şi epigrafişti57.

Exista un singur articol, consacrat vaselor de acest tip produse în centrul de la Ampelum58, în rest mortaria sunt prezente în cadrul monografiilor ceramice sau de sit.

Materialul ceramic descoperit la Napoca nu prezintă ştampilă cu nume demeşter, de aceea vasele au fost incluse în cadrul ceramicii comune. De asemenea, nu

dispunem nici de un număr foarte mare de exemplare. Din cele cinci vase studiate,numai primul exemplar (tipul 9 A) este susceptibil a fi un import, după calitatea pastei, fără a putea preciza centrul de producţie care l-a exportat. Celelalte sunt deproducţie locală.

Mortarium de tip 9 A – nr. 559, pl. XCIII. Formă întreagă, ce se caracteri-b l d d f l d l l l



îngustează uşor spre exterior. Suprafaţa interioară a vasului este zgrunţuroasă, însă pietricelele nu sunt foarte evidente. Provine dintr-un context datat în a doua jumătatea secolului al II-lea p. Chr. (Marcus Aurelius – Septimius Severus). Analogii în centrulde producţie de la Ampelum, cu datare de la mijlocul secolului al II-lea p. Chr.59.

Mortarium de tip 9 B – nr. 560, pl. XCIV. Asemănător cu forma Curle 21din repertoriul sigillatelor, însă fără prezenţa canelurilor specifice de pe corp. Aredrept caracteristici buza curbată spre interior, un manşon curbat către bază, corpulovoidal. Pe trei sferturi din suprafaţa interioară are pietricele de diferite dimensiuni

incluse în pastă. Pe manşon are un decor pictat, ce constă din benzi înguste de vopsea roşie, uşor înclinate spre dreapta. Nu provine dintr-un context datat, însă analogiilegăsite în alte provincii, unde este frecvent întâlnit, plasează această formă în intervalulcuprins între sfârşitul secolului I şi prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.

Analogii la Aventicum, tipul fiind socotit drept un „mortarium de tip clasic”,cu o frecvenţă mare între descoperirile de pe acest sit, cu datare cuprinsă între 100–200 p. Chr.60; în castrul auxiliar de la Bad-Wimpfen, cu datare la sfârşitul secolului I

şi în secolul al II-lea p. Chr.61; la Aquincum, produs al unuia dintre atelierele locale deaici în secolul al II-lea p. Chr62. La Singidunum, în Moesia Superior, forma respectivă a fost produsă în secolul al II-lea şi prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.63.

Mortarium de tip 9 C – nr. 561, pl. XCIV. Se caracterizează prin buza foartegroasă, curbată uşor către bază. Nu se pot preciza alte detalii datorită stării fragmen-tare a vasului. Este un recipient de foarte mari dimensiuni, care nu are o datarestrânsă, dar care, după analogii, se poate încadra în intervalul secolelor II–III p. Chr.

O posibilă analogie la Aventicum, de asemenea exemplar de mari dimensiuni,puţin frecvent printre descoperirile ceramice de pe acest sit. După calitatea pastei, estesocotit un import, fără centrul de producţie precizat. Este datat în intervalul 100–200p. Chr64. Vas similar şi în castrul auxiliar de la Bad-Wimpfen, dar de dimensiuni maimici, cu datare la sfârşitul secolului I şi în secolul al II-lea p. Chr65.

Analogii există şi în Dacia la Ulpia Traiana Sarmizegetusa , cu datare

generală 66

, precum şi în centrul ceramic de la Ampelum, produs al acestui atelier la mijlocul secolului al II-lea p. Chr.67. Mortarium de tip 9 D – nr. 562, pl. XCIV. Se caracterizează prin buza rotun-

jită şi uşor înclinată spre interior, printr-un manşon curbat spre bază, bine detaşat decorp şi profilat de o canelură somitală, corpul ovoidal. Manşonul vasului a fost decorat

l bl d h d d f



datat. Vase similare au fost produse în centrul ceramic de la Ampelum la mijloculsecolului al II-lea p. Chr68.

Mortarium de tip 9 E – nr. 563, pl. XCIV. Se caracterizează prin buza uşorînclinată spre interior şi prin prezenţa unui manşon aproape orizontal, detaşat de corpşi profilat de o canelură somitală, amplasată către marginea interioară a buzei (de faptea delimitează buza îngustă de manşon). Corpul pare să aibă pereţii oblici. Exemplarde dimensiuni foarte mari.

10. Oale

Categorie ceramică ce este, de regulă, foarte bine reprezentată în ansamblurileceramice printre recipientele utilizate în bucătărie. Oalele au însă funcţionalitatemultiplă, aşa cum menţionam mai sus, fiind folosite atât ca vase pentru pregătirea şipăstrarea mâncării, cât şi ca urne funerare. Denumirea latină a acestor recipiente era aula /olla 69. Diversitatea acestor vase este foarte mare, deoarece ele sunt legate atât detradiţiile anterioare cuceririi romane, cât şi de influenţele venite dinspre ceramica ro-

mană după cucerire. Romanizarea acestor forme a fost treptată în alte provincii deoa-rece au fost aduse puţine vase importate din această categorie şi de aceea tradiţiileautohtone au continuat să se facă simţite în producerea acestui gen de ceramică 70. Încazul sitului analizat, eventual putem găsi o continuitate între oalele-borcan lucrate cumâna, tipul 1.1 D, respectiv 1.1 D1 (catalog nr. 17–19, pl. XV) şi oalele de tip 10 A,respectiv 10 B, lucrate la roata olarului şi prezente atât în nivel traianic, cât şi în con-texte datate la sfârşitul secolului al II-lea şi prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.

Celelalte tipuri de oale produse aici aparţin însă repertoriului ceramicii romane pro-vinciale, mai mult sau mai puţin standardizate, întâlnite pe diferite situri din diverseprovincii ale Imperiului.

Pe situl arheologic de la Napoca a fost descoperită o mare diversitate de oale,care au fost grupate în următoarele tipuri:

Oală de tip 10 A – nr. 564–568, pl. XCV. Se caracterizează prin buza rotun- jită, mai mult sau mai puţin înclinată spre exterior, gâtul scurt, corpul bombat. Este

reprezentată de un număr mare de exemplare, între care există mici diferenţierimorfologice în ceea ce priveşte înclinarea buzei. Piesele care ilustrează acest tip provinatât din contexte timpurii (nivel traianic), cât şi din altele, mai târzii, încadrate la sfârşitul secolului al II-lea şi prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr. Vasele datatemai târziu evoluează către o înclinare mai evidentă a buzei.



Analogii întâlnim în Dacia în castrele auxiliare de la Romita 74 şi Ilişua 75, cudatare în secolele II–III p. Chr. În cella vinaria de la Potaissa , piese similare au aceeaşiîncadrare cronologică generală 76.

Oală de tip 10 B – nr. 569–570, pl. XCV. Are drept caracteristici morfologicebuza înclinată spre exterior, dreaptă la partea superioară, gâtul scurt, marcat de îngus-tarea diametrului datorită înclinării buzei, corpul bombat. Ambele vase prezintă urmede ardere secundară în exterior. Tip produs din a doua jumătate a secolului al II-lea până în prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr., ca şi unele vase găsite ca analogii

la Aventicum. Aceste piese au o frecvenţă foarte mare pe acest sit, varianta apropiată depiesele noastre având o datare cuprinsă între 150–200 p. Chr.77.În Dacia, vase similare au fost descoperite în castrul auxiliar de la Ilişua, cu

datare în secolul II–III p. Chr.78 şi în cella vinaria de la Potaissa , cu aceeaşi încadrarecronologică 79.

Oală de tip 10 C – nr. 571–572, pl. XCV. Faţă de tipul anterior, sediferenţiază prin înclinarea mult mai pronunţată a buzei spre exterior, ce devine

aproape oblică, ceea ce face ca marcarea umărului vasului să fie mai evidentă, iarcorpul mai bombat. Unul dintre exemplarele care ilustrează acest tip se caracterizează şi printr-o îngroşare accentuată a buzei în interior, în comparaţie cu pereţii vasului(nr. 572). Aceeaşi piesă prezintă şi urme de ardere în exterior. Prezintă aceeaşiîncadrare cronologică cu a tipului anterior, respectiv din a doua jumătate a secolului alII-lea până în secolul al III-lea p. Chr. Oalele încadrate în acest grup au o perioadă lungă de producere în alte provincii. Astfel, în castrul legionar de la Carnuntum piese

similare provin din contexte datate în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.80; la Poetovio, vase încadrate în a doua jumătate a secolului al II-lea 81; la Dumbovo şiVojka, în Pannonia Inferior, tipul în discuţie a fost produs în secolele II–IV p. Chr.82,iar la Histria , în Moesia Inferior, vase similare figurează ca produse locale datate înintervalul 100–250 p. Chr.83.

Oală de tip 10 D – nr. 573, pl. XCVI. Are drept caracteristici buza dispusă aproape orizontal, detaşată de corp, gâtul foarte scurt, nemarcat, corpul tronconic. Înexterior, pe diametrul maxim, are două caneluri fine. Exemplar descoperit în contexttraianic, fără analogii.

Oală de tip 10 E – nr. 574, pl. XCVI. Faţă de tipul precedent, are buza multmai lungă, aproape orizontală în exterior, uşor înclinată în interior, gâtul bine deli-mitat de corp printr o profilatură pronunţată corpul bombat Este încadrat în pe



capăt. Gâtul este scurt, uşor marcat, corpul emisferic. Nu are context arheologic datat,analogiile de la Singidunum pot plasa eventual acest tip de oală în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.84.

Oală de tip 10 F – nr. 577–578, pl. XCVI. Are drept caracteristici buza încli-nată spre exterior, aproape dreaptă la extremitate, prevăzută cu şănţuire pentru capac,gâtul marcat de înclinarea buzei, corpul ovoidal, fundul plat. Pe umărul vasului se află o canelură fină sau o profilatură pronunţată. Profilul vasului se subţiază în zona gâtu-lui şi se îngroaşă pe restul corpului până la bază. Formă zveltă. Ambele exemplare pro-

vin din nivel traianic. Analogiile acestui tip sunt în Pannonia, unde se încadrează aceluiaşi orizont cronologic timpuriu. Astfel, la Emona , vase similare provin din con-text databil anterior războaielor marcomanice85, la Rittium – în a doua jumătate a secolului I şi în secolul al II-lea p. Chr.86, în castrul legionar de la Carnuntum, sedatează în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.87.

Oală de tip 10 G – nr. 579–580, pl. XCVII. Se caracterizează prin buza răsfrântă orizontal, lisă, prevăzută cu o şănţuire pentru capac mai mult sau mai puţin

pronunţată. Gâtul este bine marcat de înclinarea buzei, corpul este bombat. Tipul esteilustrat de două exemplare de dimensiuni extreme – nr. 580 are diametrul de 17 cm şipereţii subţiri, nr. 579 are deschiderea gurii de 26 cm şi pereţii groşi. Recipientele deacest tip au drept particularitate diametrul larg al gurii. Cele două exemplareaparţinând acestui tip se încadrează în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.(Traian – Antoninus Pius).

Analogiile din Dacia, de la Porolissum

88

şi din centrul ceramic de la Cristeşti,au o încadrare cronologică generală 89.Oală de tip 10 H – nr. 581, pl. XCVII. Are ca particularităţi morfologice

buza răsfrântă oblic, triunghiulară în secţiune, cu o foarte uşoară şănţuire internă pentru capac. Gâtul este puţin marcat, corpul este bombat. Pe umărul vasului apardouă caneluri pronunţate. Prezintă urme de ardere secundare pe suprafaţa exterioară.Tip descoperit în context datat în perioada Hadrian – Antoninus Pius, cu relativă

frecvenţă printre descoperirile din Dacia. Analogii în oraşul roman de la Porolissum90, cu datare îndeosebi de la mijloculşi a doua jumătate a secolului al II-lea şi în secolul al III-lea p. Chr., în castrul de la Romita, cu datare în secolele II–III p. Chr.91 şi în centrul ceramic de la Cristeşti cuaceeaşi încadrare cronologică 92.



Majoritatea exemplarelor au caneluri pronunţate pe umăr sau pe gât. Tip caracteristicprimei jumătăţi a secolului al II-lea (Traian – Antoninus Pius), cu mici diferenţierimorfologice în evoluţia lor. Formă foarte frecvent întâlnită în provinciile învecinateDaciei (Pannonia, Moesia Superior). Analogii la Sirmium, cu datare în secolul I p. Chr.şi socotită o formă care imită recipiente similare din perioada anterioară cuceririi roma-ne93; la Poetovio, cu datare anterioară războaielor marcomanice94; la Taurunum, vaselocale cu o perioadă lungă de producere, din secolul I până în secolul al III-lea p. Chr.95;în castrul legionar de la Carnuntum, cu datare în prima jumătate a secolului al II-lea p.

Chr.96

; la Singidunum, formă frecventă, cu datare cuprinsă în secolele II–III p. Chr.97

. Analogii în Dacia în vama romană de la Porolissum, exemplare datate de la mijlocul secolului al II-lea şi în secolul al III-lea 98, în castrul auxiliar de la Ilişua, cudatare generală 99, precum şi în centrul ceramic de la Cristeşti cu aceeaşi încadrarecronologică 100.

Oală de tip 10 I – nr. 586, pl. XCVII. Se caracterizează prin buza răsfrântă oblic aproape, subţiată datorită prezenţei şănţuirii foarte pronunţate pentru capac.

Gâtul vasului este bine delimitat şi trecerea către corpul bombat este marcată de oprofilatură pronunţată. Încadrarea cronologică a acestui tip este, după contextularheologic, în perioada Traian – Hadrian, în provinciile învecinate fiind însă produsă pe durata a două secole: la Burgenae , în Pannonia Inferior, exemplar încadrat însecolele II–IV p. Chr.101, la Singidunum, în Moesia Superior, piesele produse localsunt datate în acelaşi interval cronologic102.

Oală de tip 10 I1 – nr. 587, pl. XCVII. Variantă a tipului precedent, de carese deosebeşte prin înclinarea mai accentuată a buzei către exterior, ceea ce a făcut ca aceasta să fie mult îngroşată în interior, la locul de sprijinire al capacului. Gâtul estescurt, corpul bombat. Pe umăr are două caneluri pronunţate, altele fine sunt vizibilepe gât şi buză, în exterior. Prezintă urme de ardere secundară pe suprafaţa exterioară.Ca şi tipul de bază, are datare cuprinsă în intervalul Traian – Hadrian. Analogiile dinvama de la Porolissum au o încadrare mai târzie, din a doua jumătate a secolului al II-lea

până în secolul al III-lea p. Chr.103

.Oală de tip 10 J – nr. 588–589, pl. XCVIII. Are drept caracteristici buza ro-tunjită, înclinată orizontal, uneori prevăzută cu o uşoară şănţuire pentru capac, gâtulscurt, dar bine delimitat de corp, corpul bombat. Pe umărul vasului poate apărea ocanelură pronunţată. Urme de ardere secundară pe suprafaţa exterioară şi pe buză.S l l d f d l O l l f



castrul roman de pe acelaşi sit105 cu datare din a doua jumătate a secolului al II-lea şiîn secolul al III-lea. Vase similare şi în castrul auxiliar de la Romita, cu datare însecolele II–III p. Chr.106, precum şi în centrul ceramic de la Cristeşti, cu aceeaşiîncadrare cronologică 107.

Oală de tip 10 K – nr. 590, pl. XCVIII. se caracterizează prin buza triunghiu-lară în secţiune, îngroşată şi răsfrântă spre exterior, gâtul uşor delimitat de corp. Acesta din urmă pare mai degrabă ovoidal, cu trei caneluri fine pe umăr. Prezintă urme deardere pe suprafaţa exterioară şi pe buză. Nu are context arheologic datat, vase similare

au fost descoperite la Sucidava , încadrate sfârşitului secolului al II-lea p. Chr.108

.Oală de tip 10 L – nr. 591, pl. XCVIII. Exemplarul care are buza ridicată aproape vertical, este rotunjită în exterior şi profilată în interior de şănţuirea pentrucapac. Gâtul este scurt, puţin delimitat, corpul este bombat. Acesta din urmă are oreţea de caneluri bine profilate pe diametrul maxim şi deasupra acestuia. Tipdescoperit în context datat în a doua jumătate a secolului al II-lea (Marcus Aurelius –Septimius Severus), relativ frecvent printre vasele produse în provinciile învecinate

Daciei. Astfel, la Taurunum, în Pannonia Inferior, vase similare au fost datate însecolul al II-lea şi prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.109; la Singidunum, o formă similară a fost produsă din secolul II până în secolul IV p. Chr.110; la Histria , înMoesia Inferior apar piese cu datare mai târzie însă, în prima jumătate a secolului alIII-lea p. Chr.111. În Dacia, vase similare au fost produse în centrul ceramic de la Cristeşti, cu datare în secolele II–III p. Chr.112.

Oală de tip 10 M – nr. 592, pl. XCVIII. Are drept caracteristici buza aproapeverticala, rotunjită în interior, cu un manşon care se detaşează de corp în exterior,gâtul scurt, nemarcat, corpul bombat. Tip de oală mai evoluat, datat în a doua jumă-tate a secolului al II-lea (Marcus Aurelius – Septimius Severus). Analogie relativ apropiată la Histria , produse locale datate în secolul I–II p. Chr.113.

11. Capace

În ceramica romană, capacele au fost făcute pentru forme specifice precumplatourile, bolurile, castroanele, oalele si amforele114. Denumirea latină este cea deopercula 115. Ele sunt descoperiri relativ frecvente printre recipientele ceramice. Avândcaracteristici morfologice relativ simple, capacele nu au cunoscut modificări morfolo-gice deosebite în timp.

Di l ifi i i i i i di



Capac de tip 11 A – nr. 593, pl. XCVIII. Se caracterizează prin dimensiunilemici, însă şi prin înălţimea corpului. Are buza rotunjită, nedelimitată, corpul înalt,datorat peretelui ridicat oblic, butonul pentru prindere inelar, bine profilat. În interiorperetele se îngroaşă în zona care făcea trecerea către buton, iar în dreptul acestuia esteconcav. Nu are context arheologic datat.

În Dacia analogii au fost descoperite în cella vinaria de la Potaissa , cu datare însecolele II–III p. Chr.116.

Capac de tip 11 B – nr. 594, pl. XCVIII. Are drept particularităţi morfologice

buza rotunjită, nedelimitată, peretele mult înclinat pe orizontală, făcând ca recipientulsă fie scund comparativ cu tipul precedent. Are caneluri fine în interior. Butonul esteinelar, bine delimitat şi relativ înalt. Peretele capacului se îngroaşă treptat, până înzona de trecere către buton, unde atinge grosimea maximă. În dreptul butonului, îninterior, peretele este concav. Provine dintr-un context traianic.

Analogii în centrul ceramic de la Nicopolis ad Istrum, în Moesia Inferior, fără odatare foarte strânsă 117, iar în Dacia, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa , cu datare generală 118.

Capac de tip 11 C – nr. 595, pl. XCVIII. Se caracterizează prin buza îngroşată,aproximativ triunghiulară în secţiune, profilată de o canelură pronunţată externă. Pe-retele este înclinat pe orizontală şi profilat de caneluri fine în interior. Tot în interiorse îngroaşă treptat dinspre buză spre buton, în zona de trecere către acesta din urmă atingând grosimea maximă. În dreptul butonului peretele este mult subţiat. Butonuleste plat. Este un exemplar cu datare timpurie, fiind descoperit în nivel traianic.

Analogie la Aventicum, fără a avea buza profilată însă. Grupa respectivă de capace estedatată mai târziu, între 150–200 p. Chr.119

Capac de tip 11 D – nr. 596–598, pl. XCVIII. Este o formă înaltă, caracteri-zată prin buza rotunjită, nedelimitată, corpul înalt datorat ridicării oblice a peretelui,butonul inelar, bine profilat. Peretele se îngroaşă uşor în zona de trecere către buton şieste concav în interior, în dreptul acestuia. Tip caracteristic celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea. Are analogii în Pannonia, la Poetovio sau Carnuntum, fără o datare

precisă a tipului respectiv 120

, în timp ce la Sirmium, exemplare similare provin dincontexte datate în secolul al II-lea – prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.121. Analogii în Dacia la Romula , cu datare în secolele II–III p. Chr.122.

În afara exemplarelor prezentate mai sus, mai există un număr de trei piesefragmentare (catalog nr. 599–601, pl. XCIX), din care s-au păstrat butoni şi părţi din



printre descoperirile ceramice datorită fragilităţii lor. Pe de altă parte, fiind de o marediversitate de forme124, este posibil ca, în lipsa elementului caracteristic – fundulperforat – ele să nu fie recunoscute ca atare printre formele ceramice.

Dispunem numai de două fragmente aparţinând unor baze de strecurători(catalog nr. 602–603, pl. XCIX), pe care le prezentăm în catalog.

b. Concluzii

Vasa conquina(to)ria include cel mai mare număr de forme ceramice dintrecategoriile ceramicii comune – şase, aici fiind incluse atât recipientele în care se pre-gătea mâncarea la cald, cât şi vasele folosite pentru amestecuri sau pentru pregătirea ingredientelor necesare în bucătăria romană. Din punct de vedere numeric, ponderea cea mai importantă o deţin, cum era de aşteptat, oalele (29 exemplare – 44%), urmatede platouri (11 exemplare – 17%) şi castroane (10 exemplare – 16%). În ordinea frecvenţei apar apoi capace (nouă exemplare – 13%), mortaria (cinci piese – 7%) şi

strecurători (două fragmente – 3%) (vezi diagrama 23).Este o situaţie relativ frecvent întâlnită şi în cazul ansamblurilor ceramice de

pe alte situri din Dacia sau din alte provincii, vesela pentru servit fiind însă mai nume-roasă de regulă decât cea pentru pregătirea mâncării125. Situaţia este asemănătoare la Napoca , unde cele 67 exemplare ce aparţin categoriei vasa conquina(to)ria reprezintă un procent de 33% din această grupă, vasa escaria fiind însă mai bine reprezentată, cuun procent de 41% (vezi diagrama 27).

Din punct de vedere cronologic, avem o situaţie bună în ceea ce priveşteîncadrarea pe nivele a platourilor şi oalelor, care practic sunt bine reprezentate în toatecontextele stratigrafice databile ale sitului (vezi diagramele 24, respectiv 28, pl. CVI–CXI), ceea ce permite o urmărire a evoluţiei formelor, îndeosebi pentru tipurile cumai multe exemplare încadrate în secvenţe cronologice diferite. O situaţie interesantă o prezintă castroanele care reprezintă mai mult de jumătate din piesele descoperite în

nivel traianic (6 din 11 exemplare), celelalte vase datate fiind descoperite în contextetârzii, încadrate la sfârşitul secolului al II-lea şi în prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr. (trei exemplare). Restul formelor provin în principal din săpăturile vechi, cudatare generală (vezi diagrama 24).

Pastele din care au fost confecţionate recipientele din categoria analizată suntî i d 52% i d (34 l ) Di d



Diagrama 23. Vasa conquina(to)ria . Repartiţia procentuală a categoriilor ceramice.



C. CATALOGUL CERAMICII VASA CONQUIN(TO)RIA

PLATOURI

PLATOURI DE TIP 1 B1537. Platou de tip 1 B1. Pl. XCI; formă întregibilă, păstrată în proporţie de 40%; d. g. = 18 cm;

d. max. = 17,5 cm; d. f. = 13 cm; h. = 4,8 cm; pastă R3c1; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza I de lemn;Traian; inedit; MNIT; V. 48 430.538. Platou de tip 1 B1. Pl. XCI; formă întregibilă, păstrată în proporţie de 70%; d. g. = 20 cm;

d. max. = 18,5 cm; d. f. = 13,5 cm; h. = 4,8 cm; pastă R3c5; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 48 274.

539. Platou de tip 1 B1. Pl. XCI; formă întregibilă, păstrată în proporţie de 60%; d. g. = 24 cm;d. max. = 24 cm; d. f. = 21 cm; h. = 4,5 cm; pastă R3c1; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza I de piatră;Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit; MNIT; V. 49 007.

PLATOURI DE TIP 1 B2540. Platou de tip 1B2. Pl. XCI; formă întregibilă, păstrată în proporţie de 40%; d. g. = 20 cm;

d. max. = 20 cm; d. f. = 16 cm; h. = 5,8 cm; pastă R3b4; Napoca , 1948, fără context arheologic;secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 3485–3486.

541. Platou de tip 1 B2. Pl. XCI; formă întregibilă, păstrată în proporţie de 30%; d. g. = 22 cm;d. max. = 21,5 cm; d. f. = 19 cm; h. = 5,8 cm; pastă R2c5; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza I de lemn;Traian; V. 48 430.

PLATOU DE TIP 1 B3542. Platou de tip 1 B3. Pl. XCI; formă întregibilă, păstrată în proporţie de 40%; d. g. = 18 cm;

d. max. = 18 cm; d. f. = 16 cm; h. = 5,8 cm; pastă R3c1; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic; datare generală; inedit; MNIT; V. 16 370.

PLATOU DE TIP 1 B4543. Platou de tip 1 B4. Pl. XCI; formă întregibilă, păstrată în proporţie de 40%; d. g. = 21,5 cm;

d. max. = 20,5 cm; d. f. = 18 cm; h. = 5 cm; pastă R3c5; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza a III-a delemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 48 519.

PLATOURI DE TIP 1 B5544. Platou de tip 1 B5. Pl. XCI; formă întregibilă, păstrată în proporţie de 50%; d. g. = 24 cm;

d. max. = 23 cm; d. f. = 18 cm; h. = 5,5 cm; pastă R3c1; Napoca , str. V. Deleu, 1996, faza a II-a depiatră; Septimius Severus Severus Alexander; V 49 054



CASTROANE

CASTRON DE TIP 8 A 548. Castron de tip 8 A. Pl. XCII; formă întreagă; d. g. = 14cm; d. max. = 14 cm; d. f. = 5,5 cm;h. = 9 cm; pastă R3c1; Napoca , str. V. Deleu, 1994, B 2, –3,30 m; faza I de lemn; Traian; inedit;MNIT; V. 48.289.

549. Castron de tip 8 A. Pl. XCII; formă întreagă; d. g. = 16 cm; d. max. = 14,5 cm; d. f.= 6,5 cm; h. = 10 cm; pastă R3b4; Napoca , str. V. Deleu, 1994, B 2, –3,30 m; faza I de lemn; Traian;inedit; MNIT; V. 48 079.

CASTRON DE TIP 8 B550. Castron de tip 8 B. Pl. XCII; formă întreagă; d. g. = 20 cm; d. max. = 19 cm; d. f. = 7 cm;h. = 11,5 cm; pastă O3b4; Napoca , str. V. Deleu, 1994, B 2, –3,30 m; faza I de lemn; Traian; inedit;MNIT; V. 41 349.

CASTROANE DE TIP 8 C551. Castron de tip 8 C. Pl. XCII; formă întreagă; d. g. = 24 cm; d. max. = 22 cm; d. f.

= 6,5 cm; h. = 11 cm; pastă R3d5; Napoca , str. V. Deleu, 1994, B 2, –3,30 m; faza I de lemn; Traian;inedit; MNIT; V. 48 081.

552. Castron de tip 8 C. Pl. XCII; fragment buză şi corp; d. g. = 19 cm; d. max. = 20 cm;pastă O3b4; Napoca , str. Prahovei nr. 12, 1995, caroul 2, –3,40 m; faza I de lemn; Traian; inedit;MNIT; V. 47 361.

CASTRON DE TIP 8 D553. Castron de tip 8 D. Pl. XCII; fragment buză şi corp; d. g. = 26 cm; d. max. = 27 cm;

pastă R3c1; Napoca , str. V. Deleu, 1994, B 2, –3,30 m; faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 48 353.

CASTROANE DE TIP 8 E554. Castron de tip 8 E. Pl. XCIII; fragment buză şi corp; d. g. = 18 cm; d. max. = 17 cm;

pastă R2b5; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza a II-a de piatră; Septimius Severus – Severus Alexander;inedit; MNIT; V. 48 934.

555. Castron de tip 8 E. Pl. XCIII; fragment buză şi corp; d. g. = 26 cm; d. max. = 25 cm;pastă R2c5; Napoca , str. V. Deleu, 1994, B 2, –3,30 m; faza II de lemn; Septimius Severus – Severus

Alexander; inedit; MNIT; V. 48 891.

CASTRON DE TIP 8 F556. Castron de tip 8 F. Pl. XCIII; fragment buză şi corp; d. g. = 20 cm; d. max. = 18 cm;

pastă O2c5; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic, fără precizări de ordin stratigrafic; secoleleII–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 11 887 = IN 3702.

CASTROAN DE TIP 8G



MORTARIUM DE TIP 9 B560. Mortarium de tip 9 B. Pl. XCIV; fragmentar, păstrat în proporţie de 40%; d. g. = 37,4 cm;

d. max. = 32 cm; pastă O2b9; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic, fără context arheologic;secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 365.

MORTARIUM DE TIP 9 C561. Mortarium de tip 9 C. Pl. XCIV; fragment de buză, d. g. = 41 cm; pastă O3b5; Napoca ,

P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, 1944, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr; inedit; MNIT;V. 16 339.

MORTARIUM DE TIP 9 D562. Mortarium de tip 9 D. Pl. XCIV; fragment buză; d. g. = 44 cm; pastă O2b1; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1948, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 202.

MORTARIUM DE TIP 9 E563. Mortarium de tip 9 E. Pl. XCIV; fragment buză şi corp; d. g. = 46 cm; pastă O3b5;

Napoca , P-ţa Libertăţii, 1948, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 204.

OALEOALE DE TIP 10 A

564. Oală de tip 10 A. Pl. XCV; fragment buză şi corp; d. g. = 12 cm; pastă R3c1; Napoca ,str. Prahovei nr. 12, 1995, S 1, caroul 3, –3,60 m, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 47 355.

565. Oală de tip 10 A. Pl. XCV; fragment buză şi corp; d. g. = 12 cm; pastă R3b4; Napoca ,str. V. Deleu, faza a II-a de piatră; Septimius Severus – Severus Alexander; inedit; MNIT; V. 49 044.

566. Oală de tip 10 A. Pl. XCV 3; fragment buză şi corp; d. g. = 12 cm; pastă R3c5; Napoca ,str. V. Deleu, faza a II-a de piatră; Septimius Severus – Severus Alexander; inedit; MNIT; V. 48 784.

567. Oală de tip 10 A. Pl. XCV; fragment buză şi corp; d. g. = 16 cm; pastă R3c5; Napoca ,str. Prahovei nr. 12, 1995, S 1, caroul 3, –4,20 m, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 47 403.

568. Oală de tip 10 A. Pl. XCV; fragment buză şi corp; d. g. = 14 cm; pastă R3b4; Napoca , str.V. Deleu, 1994, faza a II-a de piatră; Septimius Severus – Severus Alexander; inedit; MNIT; V. 48 221.

OALE DE TIP 10 B569. Oală de tip 10 B. Pl. XCV; fragment buză şi corp; d. g. = 14 cm; pastă R3b4; Napoca ,

str. V. Deleu, caroul B 1, –2,50 m, faza a III-a de lemn; Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit;

MNIT; V. 48 541.570. Oală de tip 10 B. Pl. XCV; fragment buză şi corp; d. g. = 12 cm; pastă R3c5; Napoca ,

str. V. Deleu, S 1, caroul C 1, –2,00 – 2,20 m, faza a II-a de piatră; Septimius Severus – Severus Alexander; inedit; MNIT; V. 48 783.

OALE DE TIP 10 C



OALE DE TIP 10 E1575. Oală de tip 10 E1. Pl. XCVI; fragment de buză şi corp; d. g. = 16 cm; pastă O3b7;

Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, colţul sud-vestic fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; V. 16 442.576. Oală de tip 10 E1. Pl. XCVI; fragment de buză şi corp; d. g. = 20 cm; pastă O3b5;Napoca , P-ţa Libertăţii, 1948, –2,70–2,90 m; fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit;MNIT; V. 11 917 = IN 3 405.

OALE DE TIP 10 F577. Oală de tip 10 F. Pl. XCVI; formă întreagă; d. g. = 13,5 cm; d. max. = 16,5 cm; d. f.

= 7 cm; h. = 19 cm; pastă R3b4; Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul D 2, faza I de lemn, Traian;

inedit; MNIT; V. 48 159.578. Oală de tip 10 F. Pl. XCVI; fragment buză şi corp; d. g. = 14 cm; d. max. = 18 cm; pastă R3b4, Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul D 2, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT;V 48 436.

OALE DE TIP 10 G579. Oală de tip 10 G. Pl. XCVII; fragment buză şi corp; d. g. = 17 cm; pastă R3c5; Napoca ,

str. V. Deleu, 1994, caroul D 2, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT;V. 48 159.

580. Oală de tip 10 G. Pl. XCVII; fragment buză şi corp; d. g. = 26 cm; pastă R 2c5; Napoca ,str. V. Deleu, 1994, caroul D 2, faza I de lemn; inedit; MNIT; Traian; V 48 429.

OALĂ DE TIP 10 H581. Oală de tip 10 H. Pl. XCVII; fragment buză şi corp; d. g. = 15 cm; pastă O2c5; Napoca ,

str. V. Deleu, 1994, caroul A 1, –2,40 m; faza a II-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT;V. 48 643.

OALE DE TIP 10 H1582. Oală de tip 10 H1. Pl. XCVII; fragment buză şi corp; d. g. = 14,5 cm; pastă R3b4;

Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul D 2, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 48 525.583. Oală de tip 10 H1. Pl. XCVII; fragment buză şi corp; d. g. = 14 cm, pastă O3b5;

Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul D 2, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 48 365.584. Oală de tip 10 H1. Pl. XCVII; fragment buză şi corp; d. g. = 17 cm; R3d5; Napoca , P-ţa

Libertăţii, 1994, locul de amplasament al Monumentului Memoriandiştilor, S III, –3,40 m, faza I delemn; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 51 969.

585. Oală de tip 10 H1. Pl. XCVII; fragment buză şi corp; d. g. = 16 cm; R3b4; Napoca , str.V. Deleu, 1994, S 1, caroul C 3, –2,40–2,60 m, faza a III-a de lemn, Hadrian – Antoninus Pius;inedit; MNIT; V. 48 670.

OALĂ DE TIP 10 I586. Oală de tip 10 I. Pl. XCVII; fragment buză şi corp; d. g. = 15 cm; pastă O3b5; Napoca ,

P Lib ă ii 1994 l l d l l M l i M di il S III 3 40 f I d



OALĂ DE TIP 10 K 590. Oală de tip 10 K. Pl. XCVIII; fragment buză şi corp; d. g. = 14 cm, pastă R3b4; Napoca ,

P-ţa Libertăţii, 1948, –2,70–2,90 m, fără încadrare cronologică; secolele II–III p. Chr.; V. 11 919.OALĂ DE TIP 10 L

591. Oală de tip 10 L. Pl. XCVIII; fragment buză şi corp; d. g = 15 cm, pastă R3b4; Napoca ,str. V. Deleu, 1994, faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus; V. 48 942.

OALĂ DE TIP 10 M592. Oală de tip 10 M. Pl. XCVIII; fragment buză si corp; d. g. = 13 cm; pastă R2b5;


CAPACE

CAPAC DE TIP 11 A 593. Capac de tip 11 A. Pl. XCVIII; formă întreagă; d. g. = 10 cm; d. b. = 3,5 cm; pastă

R3b4; Napoca , P-ţa Libertăţii, colţul sud-vestic, 1944, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.,inedit; MNIT; V. 16 454.

CAPAC DE TIP 11 B594. Capac de tip 11 B. Pl. XCVIII; formă întreagă; d. g. = 16 cm, d. b. = 4.5, h = 4 cm;pastă R2c5; Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul D 2, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 48 618.

CAPAC DE TIP 11 C595. Capac de tip 11 C. Pl. XCVIII; forma întreagă; d. g. = 14 cm; g. b. = 3 cm; h = 4 cm;

pastă R2c5 Napoca , str. V. Deleu, 1994, caroul D 2, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 48 458.

CAPACE DE TIP 11 D596. Capac de tip 11 D. Pl. XCVIII; formă întreagă; d. g. = 18 cm; d. b. = 4,2 cm; h = 7,8 cm;

pastă O2b3; Napoca , str. V. Deleu, 1994, faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimus Severus; inedit;MNIT; V. 48 980.

597. Capac de tip 11 D. Pl. XCVIII; fragment buză şi corp; d. g. = 3 cm; pastă R3b4; P-ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic, fără context arheologic, secolele II–III p. Chr; inedit; MNIT;IN 2650.

598. Capac de tip 11 D. Pl. XCVIII; fragment buză şi corp; d. g. = 22 cm, pastă O2d5; str.Prahovei, nr. 12, 1995, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; f.n.i.

CAPACE FRAGMENTARE599. Fragment de buton inelar, bine delimitat. Pl. XCIX; zona de trecere către corpul vasului

este marcată de o profilatură pronunţată; după partea păstrată era un capac de dimensiuni mari; d. b. =4,2 cm; pastă O3b5; 1948, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 4817 =IN 3421



B.2.4. VASE PENTRU TURNAT, PĂSTRATŞI TRANSPORTAT ALIMENTE

Am inclus în această categorie atât recipiente folosite pentru turnat, păstrat şitransportat lichide (ulcioare, căni, amforete), cât şi pentru conservat lichide şi ali-mente solide (dolia ). Am procedat în acest mod pentru a nu crea noi subcategorii, datfiind faptul că dolia au avut dublă funcţionalitate.


13. Ulcioare

Formă ceramică ce desemnează recipiente caracterizate prin deschiderea mică a gurii, gâtul înalt şi strâmt, corpul ovoidal, fundul inelar. Erau prevăzute cu una saudouă torţi. Făceau parte atât din categoria vaselor ministeria , fiind utilizate pentrupăstrarea şi turnarea vinului şi al apei la masă, cât şi din inventarul funerar al mor-mintelor ca vase de ofrandă. Denumirea latină a ulcioarelor era aceea de lagona , lagoena 1, însă în egală măsură se folosea şi cea de urceus 2. Sunt recipiente cu ofrecvenţă ridicată între descoperirile ceramice, tocmai datorită funcţionalităţii lormultiple. La aceasta se adaugă şi o mare diversitate de tipuri3.

Exemplarele descoperite în oraşul roman Napoca cuprind la rândul lor maimulte tipuri şi variante, care au fost clasificate astfel:

Ulcior de tip 13 A – nr. 604, pl. XCIX. Se caracterizează prin buza răsfrântă orizontal, profilată de o canelură pronunţată în exterior, concavă în interior. Are gura evazată, gâtul îngust şi înalt probabil. S-a păstrat şi urma unei torţi, prinse pe gâtul

vasului. Provine dintr-un context nedatat. Ulcior de tip 13 B – nr. 605, 607, pl. XCIX. Are drept particularităţimorfologice buza verticală, triunghiulară în secţiune, concavă în interior, gura evazată,gâtul strâmt şi înalt. Tip prevăzut cu o toartă, prinsă sub buză şi probabil pe diametrulmaxim al vasului. Formă încadrabilă intervalului Hadrian – Antoninus Pius.



Ulcior de tip 13 D – nr. 609, pl. XCIX. Se caracterizează prin buza verticală,uşor răsfrântă spre exterior şi rotunjită, profilată de o canelură exterioară pronunţată,uşor concavă în interior. Are gura uşor evazată, gâtul puţin mai strâmt. Vasul era prevăzut cu o toartă canelată. Aparţine cronologic celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr.

Ulcior de tip 13 E – nr. 610, pl. XCIX. Tip care are drept particularităţi mor-fologice buza foarte elaborată, verticală, marcată în exterior de două profilaturipronunţate la partea superioară, respectiv inferioară şi de două caneluri în spaţiul

dintre cele două profilaturi. Gura este în formă de pâlnie. Nu provine dintr-uncontext datat.Ulcior de tip 13 F – nr. 611, pl. XCIX. Se caracterizează prin buza în formă

de pâlnie, cu buza dispusă în trepte (la partea superioară ridicată vertical, dreaptă înpartea de sus, concavă în interior, profilată în partea inferioară şi dispusă oblic datorită îngustării diametrului). Aceeaşi încadrare cronologică generală ca şi a exemplaruluiprecedent.

Ulcior de tip 13 G – nr. 612–613, pl. XCIX; nr. 614–615, pl. C. Tip ce aredrept particularităţi morfologice buza verticală, profilată în exterior de câte două caneluri pronunţate. În interior aceasta este concavă. Gura vasului este în formă depâlnie, gâtul este îngust şi înalt, corpul este ovoidal, fundul inelar. Recipientul este deregulă prevăzut cu o toartă uşor canelată, prinsă imediat sub buză şi deasupra diametrului maxim. Este un tip de ulcior frecvent întâlnit pe situl de la Napoca , produs de atelierele locale din timpul lui Hadrian până în prima jumătate a secoluluial III-lea p. Chr.

Ulcior de tip 13 H – nr. 616–618, pl. C. Se caracterizează prin buza verticală,profilată de o canelură pronunţată în exterior, concavă în interior, gura în formă depâlnie. Gâtul este mai îngust (nr. 617) sau mai larg (nr. 618), în funcţie de deschide-rea gurii. Corpul este ovoidal, cu două profilaturi deasupra dimetrului maxim. Funduleste inelar, înalt, cu un umbo în centru. Recipientele de acest tip erau prevăzute cu o

toartă uşor canelată, prinsă sub buză şi deasupra diametrului maxim. Capacitatea vasului întreg era de 1 l. Numai unul dintre exemplare este datat într-un context dinprima jumătate a secolului al II-lea (Hadrian – Antoninus Pius).

Ulcior de tip 13 I – nr. 619, pl. CI. Se caracterizează prin buza uşor înclinată spre interior, cu o profilatură ce dă buzei aspect triunghiular în secţiune în exterior în



scurt, corpul alungit, fundul inelar. Corpul este prevăzut cu caneluri pronunţate, dis-puse din zona de prindere a torţii, în partea superioară, până în zona de trecere către

baza vasului în cea inferioară. A fost prevăzut cu o toartă scurtă faţă de lungimea ulciorului, canelată, prinsă pe gât şi mult deasupra diametrului maxim. Vasul este uşordezaxat. Nu are un context stratigrafic datat.

14. Căni

Recipiente utilizate îndeosebi pentru turnat şi păstrat lichide (vinul, apa) la masă, care erau după aceea turnate în cupe sau pahare. Denumirea latină a unor astfel

de vase probabil că era lagona , ca şi în cazul formei precedente, însă se pare că maiaveau şi alte nume precum flasco sau poculum4. Multe dintre ele sunt cópii ale unorrecipiente din metal.

Pe situl de la Napoca întâlnim următoarele tipuri de căni:Cană de tip 14 A – nr. 622, pl. CII. Formă întreagă, ce are drept caracteristici

morfologice buza răsfrântă spre exterior, triunghiulară în secţiune, concavă în interior.

Gura vasului este evazată, gâtul relativ înalt şi larg, corpul ovoidal, fundul plat. Este pre-văzută cu o toartă, prinsă pe gât şi deasupra diametrului maxim, necanelată. Aceasta are oproeminenţă în formă de pinten pe partea arcuită, ce depăşeşte buza în înălţime. Vasuleste o copie de bună calitate a unui prototip din metal, fiind descoperit în nivel traianic.

Căni de tip 14 B – nr. 623–624, pl. CII. Profilul buzei este asemănător cu celal ulcioarelor de tip 13 G (vezi mai sus), cu deosebirea că recipientele în discuţie augura şi gâtul mai largi decât ale ulcioarelor. Vasele respective sunt prevăzute cu o

toartă canelată, prinsă pe gât şi deasupra diametrului maxim. Unul dintre exemplare,de mai mari dimensiuni (nr. 624) are două caneluri pronunţate pe gât, la jumătatea distanţei dintre buză şi diamentrul maxim. Singurul vas datat din acest tip seîncadrează în intervalul Hadrian – Antoninus Pius.

Cană de tip 14 C – nr. 625–626, pl. CIII. Se caracterizează prin buza lisă răsfrântă orizontal, gura şi gâtul largi. Unul dintre exemplare (nr. 626) are gâtul maiarcuit, pe care este prins unul din capetele unei torţi canelate. Cealaltă piesă (nr. 625)

are un decor pictat pe gât, probabil sub forma unor linii groase dispuse în val. Ambeleexemplare sunt produse în perioada în care atelierele ceramice de la Napoca îşidesfăşoară din plin activitatea, respectiv din faza municipală a aşezării (Hadrian –

Antoninus Pius).Cană de tip 14 D nr 627 pl CIII Are drept caracteristici buza răsfrântă



15. Amforete

Sub această denumire am desemnat recipientele care sunt asemănătoare unorcăni, dar au dimensiuni mult mai mari şi care sunt apropiate ca aspect şi de amfore,însă nu se pot clasifica între formele clasice ale acestei categorii. Rolul lor era în primulrând acela de a păstra lichide, însă în mod sigur foloseau şi la turnarea lor în recipientede dimensiuni mai mici.

Amforetele de la Napoca sunt grupate în următoarele tipuri: Amforetă de tip 15 A – nr. 629, pl. CIII. Are buza orizontală, îngroşată şi

rotunjită spre exterior, uşor concavă în interior, gura largă. Exemplar cu datare timpu-rie, din faza premunicipală a aşezării (Traian – Hadrian). Amforetă de tip 15 B – nr. 630, pl. CIII, ce se caracterizează prin buza

răsfrântă orizontal, profilată de două caneluri somitale, gura evazată, gâtul larg şi înalt.Recipientul era prevăzut cu una sau două torţi canelate, prinse sub buză şi deasupra diametrului maxim. Este încadrată cronologic primei jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr. (Hadrian – Antoninus Pius).

Amforetă de tip 15 C – nr. 631, pl. CIII. Are drept caracteristici buza răsfrântă orizontal şi profilată de trei caneluri somitale dispuse gradat, asemeni unortrepte. Gura este largă, gâtul înalt. Vasul prezenta şi o urmă de toartă. Nu are oîncadrare cronologică restrânsă, provenind din săpăturile vechi.

Amforetă de tip 15 D – nr. 632, pl. CIII. Faţă de tipul precedent, are buza răsfrântă orizontal, mai lungă şi cu mai multe caneluri somitale, mai puţin pronunţate

însă. Gura vasului este uşor evazată, gâtul probabil că era înalt. Aceeaşi datare generală cu a tipului anterior. Amforetă de tip 15 E – nr. 633, pl. CIV. Formă întreagă, ce are drept caracte-

ristici morfologice buza dreaptă, uşor răsfrântă în exterior, gura uşor evazată, gâtulscurt comparativ cu înălţimea vasului. Are corpul ovoidal şi fundul inelar. Gâtul estemarcat de două caneluri pronunţate. În zona de trecere către diametrul maxim,recipientul are două caneluri fine. De asemenea, a fost prevăzut cu o toartă uşor

canelată, care este prinsă pe buză şi deasupra diametrului maxim. Este unul dintreexemplarele timpurii, descoperite în nivel traianic.

16. Dolia

Vase de mari dimensiuni, cunoscute din perioada anterioară cuceririi romane,



dimensiunile recipientului. Exemplarele datate se situează la extreme, provenind dinnivel traianic, respectiv dintr-un context încadrat sfârşitului secolului al II-lea şi

primei jumătăţi a secolului al III-lea p. Chr., atestând longevitatea tipului respectiv. Analogii la Romula , tip considerat foarte frecvent, fiind prezent între

descoperiri din perioada dacică şi pe tot parcursul stăpânirii romane5.Dolium de tip 16 B1 – nr. 638, pl. CV. Este o variantă a tipului precedent,

caracterizată prin îngroşarea puternică a buzei, care este rotunjită în exterior şi prinperetele subţire comparativ cu grosimea buzei. Datare relativ largă, de la mijlocul

secolului al II-lea până în secolul al III-lea p. Chr.Dolium de tip 16 C – nr. 640, pl. CV. Se caracterizează prin buza lungă,răsfrântă orizontal, rotunjită în exterior şi bine detaşată de corp.

Dolium de tip 16 D – nr. 641, pl. CV. Are buza răsfrântă orizontal,triunghiulară în secţiune, profilată de două caneluri somitale. Umărul vasului esteuşor marcat, corpul bombat. Datare generală.

b. Concluzii

Vesela pentru turnat, păstrat şi transportat alimente cuprinde în repertoriulformal patru tipuri de recipiente: ulcioarele, cănile, amforetele şi dolia . Cu un procentde 19% din total ceramicii comune analizate (38 piese), ele sunt relativ binereprezentate între categoriile acesteia. Din punct de vedere numeric, cele mai

numeroase sunt ulcioarele (17 exemplare – 48%), urmate de chiupuri (9 piese –21%), de căni (şapte vase – 18%), respectiv de amforete (cinci exemplare – 13%)(vezi diagrama 25).

Din punct de vedere cronologic, se constată o situaţie bună în ceea ce priveşteîncadrarea pe nivele a tuturor categoriile incluse în cadrul veselei pentru turnat,păstrat şi transportat alimente, dar şi un procent foarte mare al exemplarelor fără uncontext arheologic datat – 44% (diagrama 26). Cel mai bine reprezentate sunt vasele

din nivelul traianic (12%) şi cele din a doua jumătate/sfârşitul secolului al II-lea p. Chr.(Hadrian – Antoninus Pius, 16%, respectiv Marcus Aurelius – Septimius Severus,7%). De remarcat este şi continuarea producerii tipurilor incluse în această categorie şiîn prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr. (16%), fapt ce ajută la observarea evoluţiei formelor, îndeosebi pentru tipurile cu mai multe exemplare încadrate în



Diagrama 25. Vase pentru turnat, păstrat şi transportat alimente.Repartiţia procentuală a categoriilor ceramice.



C. CATALOGUL CERAMICII PENTRU TURNAT,

PĂSTRAT ŞI TRANSPORTAT ALIMENTE

ULCIOARE

ULCIOR DE TIP 13 A 604. Ulcior de tip 13 A. Pl. XCIX; fragment de buză şi corp; d. g. = 8 cm; pastă O2b3;

Napoca , P-ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit;MNIT; V. 16 223.

ULCIOR DE TIP 13 B605. Ulcior de tip 13 B; Pl. XCIX; fragment de buză şi corp; d. g. = 7 cm; pastă O1c5a;

Napoca , 1943, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; VI. 2691.607. Ulcior de tip 13 B. Pl. XCIX; fragment de buză şi corp; d. g. = 8 cm; pastă O1b1a;

Napoca , str. V. Deleu, 1994, S 5, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 48 480.

ULCIOR DE TIP 13 B1606. Ulcior de tip 13 B1. Pl. XCIX; fragment de buză şi corp; d. g. = 9 cm; pastă O1d5a;


ULCIOR DE TIP 13 C608. Ulcior de tip 13 C. Pl. XCIX; două fragmente de buză şi corp; d. g. = 8 cm; pastă O1d7;

Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1994, locul de amplasament al Monumentului Memorandiştilor, S III,–3,40 m, faza I de lemn; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 51 966.

ULCIOR DE TIP 13 D609. Ulcior de tip 13 D. Pl. XCIX; fragment de buză, corp şi toartă; d. g. = 5 cm; pastă

O1b1a; Napoca , str. V. Deleu, 1994, S 5, faza I de piatră; Marcus Aurelius – Septimius Severus; inedit;MNIT; V. 49 240.

ULCIOR DE TIP 13 E610. Ulcior de tip 13 B1. Pl. XCIX; fragment de buză şi gât; d. g. = 6 cm; pastă O1d5b;


ULCIOR DE TIP 13 F611 Ulcior de tip 13 F Pl XCIX fragment de buză şi gât d g 10 cm pastă O1b4



ULCIOR DE TIP 13 H616. Ulcior de tip 13 H. Pl. C; fragment de buză, gât şi toartă; d. g. = 7 cm; pastă R2c5b,

firnis negru, strălucitor, pe suprafaţa exterioară; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1948, fără context arheologic;secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. IN 3641.617. Ulcior de tip 13 H. Pl. C; fragment de buză şi gât; d. g. = 13 cm; pastă O1b1a; Napoca ,

str. V. Deleu, 1994, S 5, caroul B2, –2,50 m, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; MNIT;V. 48 539.

618. Ulcior de tip 13 H; Pl. C; formă întreagă; d. g. = 8 cm, d. max. = 14,7 cm, d. f. = 6 cm;h. = 19,5 cm; pastă O2b1; Napoca , 1951, str. Emil Zola nr. 9, vechiul Palat al Telefoanelor; secoleleII–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 16 149.

ULCIOR DE TIP 13 I619. Ulcior de tip 13 I. Pl. CI; păstrat în proporţie de 50%; d. g. = 6 cm, d. max. = 25 cm,

pastă O1d7a; Napoca , str. V. Deleu, 1994, S 5, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT; V. 48 597.

ULCIOR DE TIP 13 J620. Ulcior de tip 13 J. Pl. CI; formă întreagă; d. g. = 8,4 cm, d. max. = 17,2 cm, d. f. = 8,4

cm; h. = 27,3 cm; pastă O1d7a; Napoca , str. V. Deleu, 1994, S 5, faza I de lemn; Traian; inedit;MNIT; V. 41 458.

ULCIOR DE TIP 13 K 621. Ulcior de tip 13 K. Pl. CII; formă întreagă; d. g. = 5,4 cm, d. max. = 17 cm, d. f. = 9 cm;

h. = 31 cm; pastă O2b1; Napoca , str. Gh. Doja, 1968, –3,50 m, fără context arheologic datat; secoleleII–III p. Chr.; inedit; MNIT; f.n.i.

CĂNI

CANĂ DE TIP 14 A 622. Cană de tip 14 A. Pl. CII; formă întreagă; d. g. = 8 cm, d. max. = 11 cm, d. f. = 7 cm; h.= 18,5 cm; pastă O1b4b; Napoca , str. V. Deleu, 1994, S 5, faza I de lemn; Traian; inedit; MNIT; f.n.i.

CANĂ DE TIP 14 B623. Cană de tip 14 B. Pl. CII; fragment de buză şi gât; d. g. = 12 cm; pastă O2c1b, cu urme

de vopsea maronie pe suprafaţa exterioară şi pe buză; Napoca , P-ţa Libertăţii (Unirii), 1994, locul deamplasament al Monumentului Memorandiştilor, S III, caroul 5, –2,70 m, faza a III-a de lemn;

Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 51 995.624. Cană de tip 14 B. Pl. CII; fragment de buză, gât şi toartă; d. g. = 12 cm; pastă O2c5b,vopsea maronie pe suprafaţa exterioară şi pe buză; Napoca , P-ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 14 043.

CANĂ DE TIP 14 C



AMFORETE

AMFORETĂ DE TIP 15 A 629. Amforetă de tip 15 A. Pl. CIII; fragment de buză şi gât; d. g. = 14 cm; pastă R2c5b;Napoca , P-ţa Libertăţii, 1994, S III, –3,40 m, faza I de lemn; Traian – Hadrian; inedit; MNIT; V. 51 967.

AMFORETĂ DE TIP 15 B630. Amforetă de tip 15 B. Pl. CIII; fragment de buză, gât şi toartă; d. g. = 13 cm; pastă

O1b4b; Napoca , str. V. Deleu, 1994, S 5, caroul B 1, –2,70 m, faza a III-a de lemn; Hadrian – Antoninus Pius; inedit; MNIT; V. 48 686.

AMFORETĂ DE TIP 15 C631. Amforetă de tip 15 C. Pl. CIII; fragment de buză şi gât; d. g. = 14 cm; pastă O2b3;

Napoca , str. Horea şi 30 Decembrie, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT;V. 14 038.

AMFORETĂ DE TIP 15 D632. Amforetă de tip 15 D; Pl. CIII; fragment de buză şi gât; d. g. = 17 cm; pastă O2d5;

Napoca , P-ţa Libertăţii, 1944, colţul sud-vestic, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit;

MNIT; V. 16 203. AMFORETĂ DE TIP 15 E

633. Amforetă de tip 15 E. Pl. CIV; formă întreagă; d. g. = 11 cm, d. max. = 26 cm, d. f. =11,3 cm; h. = 35 cm; pastă R1b2; Napoca , str. V. Deleu, 1994, S 5, caroul B 3, –3,30–3,40 m; faza I delemn; Traian; inedit; MNIT; V. 41 347.

DOLIA

DOLIUM DE TIP 16 A 634. Dolium de tip 16 A. Pl. CIV; fragment de buză şi corp; d. g. = 20 cm; pastă O2d5;


DOLIUM DE TIP 16 B635. Dolium de tip 16 B. Pl. CIV; fragment de buză; d. g. = 28 cm; pastă O2b1; Napoca , str.

V. Deleu, 1994, faza a II-a de piatră; Septimius Severus – Severus Alexander; inedit; MNIT; V. 48 903.636. Dolium de tip 16 B. Pl. CIV; fragment de buză şi corp; d. g. = 33 cm; pastă O1b4;

Napoca , str. Prahovei nr. 12, 1995, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; V. 47 341.637. Dolium de tip 16 B. Pl. CV; fragment de buză şi corp; d. g. = 20 cm; pastă O1b8;

Napoca , str. Prahovei nr. 12, 1995, fără context arheologic; secolele II–III p. Chr.; inedit; MNIT; f.n.i.639. Dolium de tip 16 B. Pl. CV; fragment de buză şi corp; d. g. = 23 cm; pastă O2d7b;



B.2.5. CONCLUZII PRIVIND ANALIZA CERAMICII COMUNEDE LA NAPOCA

După analiza lotului de vase incluse în categoria ceramicii comune prezentăm

următoarele rezultate:1. În cadrul categoriilor ceramicii comune, cel mai important procent îl deţin

vasele pentru servitul mesei (41%), urmate de cele folosite pentru prepararea mâncării(33%) şi de recipientele pentru turnat, păstrat şi transportat alimente (19% din total)(diagrama 27). Vasele pentru băut au o pondere mică (7%), însă acest lucru se poateexplica atât prin fragilitatea mai mare a acestora, ca şi prin existenţa unor recipiente cuaceeaşi funcţionalitate în cadrul ceramicii fine sau celor confecţionate din altemateriale (sticlă, metal).

2. Din punct de vedere cronologic, se constată o bună repartizare a categoriilorceramicii comune în nivelele timpurii ale aşezării, în perioada de început a situluiconstatându-se numărul cel mai mare de piese datate (37 din 215, vezi diagrama 28).Pe tot parcursul secolului al II-lea p. Chr., se observă de asemenea o producere intensă a acestui gen de ceramică de către atelierele locale (vezi diagrama 28), la începutul

secolului al III-lea p. Chr. numărul exemplarelor datate scăzând, însă nu foarte drastic,spre deosebire de situaţia unora din categoriile ceramicii fine (vezi diagramele 15–16,respectiv pl. CVI–CXI). Nu avem evidenţe privind descoperirile de astfel de ceramică către mijlocul şi a doua jumătate a secolului al III-lea p. Chr., însă fenomenul estegeneral pentru ansamblul ceramicii de la Napoca şi se datorează mai degrabă carenţelor cercetării arheologice.



D i a g r a m a 2 8 . R e p a r t i ţ i a c r o n o l o g i c ă a c e r a m i c i i c o m

u n e .



IV. CARACTERISTICI MINERALOGICE ŞI PETROGRAFICE ALE CERAMICII ROMANE DIN NAPOCA

Corina Ionescu1, Lucreţia Ghergari1

1. Introducere

Utilizarea metodelor mineralogice şi petrografice de analiză a ceramicii anticereprezintă un instrument direct prin care se pot obţine informaţii fundamentale asu-

pra compoziţiei, structurii şi texturii corpului ceramic. Aceste date sunt indispensabilepentru clasificarea corectă a masei ceramice respective. În plus, din informaţiile mine-ralogice şi petrografice se pot trage concluzii asupra cunoştinţelor tehnologice ale soci-etăţii respective, i.e. tehnicile de modelare a artefactelor, controlul condiţiilor deardere, cunoaşterea surselor geologice de materii prime şi chiar se pot contura traseelede schimb comercial şi de tehnologie. Pentru că aceste metode sunt distructive, sunt

utilizate îndeosebi pentru cioburi ceramice şi mai puţin pentru obiecte întregi.În domeniul arheometriei persistă multe neclarităţi şi confuzii privind termeniimineralogici, petrografici şi geologici utilizaţi în studiul ceramicii arheologice. O seriede termeni sunt preluaţi greşit şi înţelesul lor este complet schimbat raportat la cel ori-ginar. Exemplul cel mai sugestiv este fabricul. Acesta a fost încetăţenit în arheometrieca o noţiune comprehensivă care priveşte totalitatea caracteristicilor unui corp cera-mic, tratând laolaltă informaţii privind compoziţia, caracteristicile structurale şi cele

texturale2. Termenul a fost preluat greşit din domeniul geologic, respectiv petrografic,unde înseamnă exclusiv relaţii spaţiale şi geometrice (mărime, formă, aranjament)între faze3. În continuare vom prezenta câteva date generale şi vom oferi o perspectivă a studiului ceramicii prin prisma ştiinţelor geologice în sens larg (s.l).

Studiul mineralogic şi petrografic al ceramicii implică microscopia optică în



gic, ceramica poate fi privită ca o rocă artificială care a suferit metamorfism termic la temperaturi înalte şi presiune atmosferică şi ca urmare s-a transformat într-un ansam-

blu de faze cristaline şi amorfe, insolubile în apă şi neplastice6. Orice corp ceramic,văzut la microscop, se caracterizează prin (a) compoziţie şi (b) fabric.

a. Compoziţie. În sens larg, părţile constituente ale corpului ceramic7 sunt: matricea; clastele (numite şi incluziuni)8; porii; materialele de acoperire (angoba, glazura, pictura)9.

O imagine schematică a corpului ceramic văzut în secţiune10 este prezentată înFig. 1. În sens restrâns (s.s.), corpul ceramic8 reprezintă un sistem format din doicomponenţi majori: matrice şi claste .

Matricea este un amestec departicule cu dimensiuni în generalsub 0,02 mm (20 micrometri)11. Dinpunct de vedere mineralogic, com-ponenţii principali sunt mineraleleargiloase la care se adaugă cuarţ,mice, feldspaţi, ocazional oxizi defier, minerale grele, material organic,carbonaţi, fosfaţi şi sulfaţi. Din punct

de vedere al comportării la ardere,matricea este constituită în principaldin minerale iniţial (înainte deardere) cu proprietăţi plastice şisubordonat din faze cu comporta-ment neplastic. Componenţii plasticiai matricii, respectiv mineralele ar-

giloase şi micele sunt mai mult saumai puţin transformaţi termic. Com-ponenţii neplastici cum sunt carbo-

naţii, feldspaţii şi oxizii de fier pot suferi de asemenea modificări termice. Transformă-il i f i d ii i i i i d i d i d

Matrice

Claste

Pori

Angobă,glazură

Fig. 1*. Componenţii corpului ceramic.



bile: microcristalină-şi-amorfă, amorfă-şi-microcristalină, amorfă-şi-vitroasă, vitroasă-şi-amorfă. Gradul de cristalinitate al matricei scade pe măsura creşterii temperaturii de

ardere. Pentru obţinerea unui corp ceramic temperatura trebuie să atingă cel puţinnivelul de sinterizare, respectiv faza de legare a materialului (fin)granular fără ajutorulunui liant, prin încălzire13. În cazul ceramicii, procesul de legare se face prin interme-diul unor pelicule extrem de fine de topitură sau material înmuiat formate în timpularderii la suprafaţa particulelor plastice. Prin creşterea temperaturii structura cristalină a mineralelor plastice se distruge şi acestea se transformă în faze amorfe. În funcţie decompoziţie, temperatură şi timp de ardere se poate atinge stadiul de topitură, prin carematerialele plastice şi parţial cele neplastice trec într-o fază fluidă iar prin răcire for-mează sticlă sau fază vitroasă.

Clastele reprezintă material în general neplastic şi provin în cea mai mare partedin degresant şi doar într-o mai mică măsură din argilă. Clastele pot fi fragmente deroci (litoclaste), fragmente de cristale individuale (cristaloclaste), fragmente de mate-rial biologic animal sau/şi vegetal (bioclaste) sau cioburi ceramice (ceramoclaste).Printre cele mai utilizate materiale cu rol de degresant se numără nisipul de râu (nisipcuarţos), cioburile ceramice, rocile pisate sau fragmente vegetale. Degresantul are rolde control al plasticităţii pastei şi dă posibilitatea modelării, respectiv al păstrării for-mei obiectului după modelare.

Din punct de vedere genetic, componenţii ceramicii pot fi clasificaţi14 în: primari (provin din materia primă argiloasă sau din degresant şi nu au su-

ferit transformări majore în timpul arderii iar în corpul ceramic apar ca

relicte); de ardere (s-au format pe seama componenţilor primari în timpul arderii); secundari 15 (provin prin contaminare din mediul înconjurător – sol sau se

formează în timpul îngropării, prin transformarea componenţilor primarisau/şi de ardere).

b. Fabric. Fabricul ceramicii include două caracteristici majore: structura şi

respectiv textura corpului ceramic. Structura priveşte relaţiile spaţiale şi geometricedintre componenţi şi este exprimată prin fineţe (= granulometrie ). Baza de clasificaregranulometrică a ceramicii este scara Wentworth16, care încadrează particulele/granu-lele, din punct de vedere al dimensiunii, în categoriile:

l i i l 0 004 di ă 4 i i



Pe baza mediei măsurătorilor planimetrice rezultate prin scanarea la microscopa suprafeţei secţiunilor subţiri, se calculează participarea procentuală a fiecărei catego-

rii granulometrice la constituţia corpului ceramic20. În general, matricea se încadrează la categoriile granulometrice lutit şi/sau silt, iar clastele se încadrează la categoriile dela silt până la rudit. Sunt delimitate trei categorii majore de fineţe: ceramică fină,semifină şi respectiv grosieră. Limitele ceramică fină/ceramică semifină şi respectiv ceramică semifină/ceramică grosieră au fost stabilite convenţional la 5%, respectiv 15%particule mai mari de 60 micrometri21 (vezi în continuare).

Textura corpului ceramic exprimă atât aranjamentul spaţial al componenţilor,îndeosebi al celor de formă alungită (minerale argiloase, mice şi pori) în interiorul pe-retelui ceramic, cât şi porozitatea . Există numeroase posibilităţi de aranjare a compo-nenţilor lamelari şi a porilor, astfel:

componenţii sunt dispuşi haotic, fără orientare preferenţială; constituietextura masivă sau neorientată;

componenţii sunt orientaţi în şiruri drepte sau puţin curbate, paralele cusuprafaţa peretelui ceramic; constituie textura orientată paralel;

componenţii prezintă un aranjament circular; constituie textura orientată circular;

ciobul ceramic prezintă o combinaţie între texturi diverse; este textura mixtă;

componenţii formează şiruri paralele dar deformate mai mult sau mai pu-

ţin regulat; este textura în zig-zag.Porozitatea este tot o caracteristică texturală şi se exprimă prin volumul spa-

ţiilor goale, respectiv pori şi fisuri. Din acest punct de vedere, ceramica poate fi: compactă (lipsită de pori); slab poroasă; mediu-poroasă; foarte poroasă.Porii se pot caracteriza atât din punct de vedere al formei-dimensiunii, cât şi al

modului de formare. Considerăm porii formaţi în timpul modelării şi uscării, decianterior arderii, ca fiind primari, iar cei rezultaţi în timpul arderii sau ulterior, datorită



Probe de ceramică romană din situl Napoca au mai fost studiate şi rezultateparţiale au fost publicate anterior24. Studiul de faţă este o sinteză a lucrărilor ante-

rioare, completate cu date noi25.

2. Probe şi metode de analiză

Un număr de 28 de fragmente provenite din cioburi ceramice din fazele delemn şi respectiv de piatră ale sitului Napoca au fost supuse studiului mineralogic şi

petrografic (tabelul 1* – în Anexe). Din fiecare probă s-au executat una sau două secţi-uni subţiri, din felii de cca 2 mm grosime tăiate perpendicular pe grosimea pereteluiceramic. Feliile de ceramică sunt fixate pe o lamă de sticlă de cca 2,5 × 5 cm, cu ajuto-rul unei răşini sintetice, după care sunt şlefuite până la 0,01–0,02 mm grosime. Prepa-ratul este apoi acoperit cu o lamelă de sticlă cu rol de protecţie. Studiul secţiunilorsubţiri s-a efectuat la un microscop Nikon Eclipse E200 Pol, în lumină polarizată printransmisie şi a avut drept scop identificarea compoziţiei şi fabricului ceramicii.

Pentru observarea suprafeţei proaspete a ciobului ceramic, în spărtură, a fostfolosit un microscop stereoscopic Nikon SMZ660. Câteva grame de material au fostmojarate într-un mojar de agat şi supuse difracţiei de raze X la un aparat de tipDRON 3, cu anticatod de Cu, radiaţia K α cu λα = 1,54051 Å. Condiţiile de analiză au fost: temperatură ambientală, curent de 20 kV şi 20 mA şi o viteză de scanare de2o /min, de la 2o la 64o 2. Pe baza difracţiilor de raze X au fost identificaţi componenţii

minerali cristalizaţi ai ciobului ceramic.Caracteristicile mineralogice şi petrografice ale ceramicii de la Napoca vor fiprezentate separat pe categorii de fineţe, respectiv ceramică fină, semifină şi grosieră.

3. Mineralogia şi petrografia ceramicii fine de la Napoca

La nivel macroscopic au fost separate două tipuri de ceramică fină (Pl. I*, Fig.1–5*): (a) ceramică de culoare roşie, roşie-gălbuie sau brună şi (b) ceramică de culoarecenuşie. Toate probele de ceramică fină au aspect omogen şi compact. Foarte rar suntvizibili pori fini, de formă alungită.

Compoziţia . La nivel microscopic, observată cu un singur nicol, matricea este



Fig. 2*. Imagine microscopică a ceramicii fine roşii (secţiune subţire, lumină polarizată, N+)(Proba V. 48 597). Se observă matricea microcristalină, slab sinterizată (culoare brună şi brun-gălbuie în imagine), cristaloclaste de cuarţ şi mice (pete albe, respectiv galbene în imagine) şipori (culoare neagră în imagine).



În matrice apar claste foarte fine, care nu depăşesc 0,01 mm. Din categoria clastelor au fost identificate în principal cristaloclaste şi doar ocazional litoclaste

(cuarţite) şi bioclaste (tabelul 2*). Cele mai frecvente sunt cuarţul, feldspaţii(plagioclaz, ortoclaz, microclin) şi muscovitul. Mai rar apare biotitul. Cristale fine decalcit grupate în mici cuiburi sunt dispersate uniform în toată masa ceramică. Dintremineralele grele26 au fost identificate: granat, epidot, amfiboli, titanit, apatit şi mine-rale opace (tabelul 3*). Ocazional apar granule fine de rutil, turmalină, zircon şiilmenit. În câteva probe sunt prezente bioclaste (Fig. 4*), sub forma unor resturi deforaminifere fosile (globigerine). Nu au fost întâlnite ceramoclaste.

Fig. 4*. Imagine microscopică de mare detaliu a ceramicii fine (secţiune subţire, lumină polarizată, N+) (Proba V. 48 521) cu bioclaste. Matrice microcristalină sinterizată (M), foartebirefringentă, cu cristaloclaste de cuarţ (Q). În imagine se observă o microfosilă (foraminifer?)cu cochilie calcitică, foarte puţin transformată termic (Bc).



Nr. probei Granat Epidot Amfibol Titanit Apatit Minerale opaceV. 48 601 – – – – – –

V. 51 977 DA DA DA – – DA V. 47 316 – – – DA – DA V. 49 179 – – – – – –V. 48 521 – – – – – DA V. 48 597 DA DA – DA DA DA V. 49 143 – – DA DA – DA

Tabelul 3*. Conţinutul în minerale grele al unor probe de ceramică fină.

Fabricul ceramicii este relativ asemănător pentru toate probele de ceramică fină, cu foarte mici deosebiri. În urma măsurătorilor planimetrice pe secţiuni subţiriau rezultat datele granulometrice prezentate în tabelul 2*. În general, pentru ceramica fină de la Napoca, ponderea categoriei arenitice se încadrează între 1 şi 5%, iar cea siltică între 35 şi 45%. Granule mai mari de 0,1–0,3 mm apar doar accidental şi nuinfluenţează clasificarea ceramicii din punct de vedere al fineţei (tabelul 2*). Datelegranulometrice au fost proiectate în diagrama ternară L (lutit) – S (silt) – A + R (arenit plus rudit), aşa cum se poate observa în Fig. 5*.



este mai ridicată decât cea observabilă cu ochiul liber sau la lupa stereoscopică. Poriisunt de tip secundar, au dimensiuni mici, forme neregulate (Fig. 2–3*) şi s-au format

prin descompunerea termică a carbonaţilor.4. Mineralogia şi petrografia ceramicii semifine

Similar ceramicii fine, ceramica semifină se poate clasifica din punct de vedereal culorii în (a) ceramică roşie, roşie-gălbuie (Pl. I*, Fig. 6–9* şi Pl. II*, Fig. 1*) şi (b)ceramică cenuşie cu aspect pestriţ datorită clastelor de culoare albă (Pl. II*, Fig. 2* şi3*). Cele mai multe probe aparţin primei categorii. Porozitatea este evidentă şi la nivel

macroscopic se observă pori de forme şi dimensiuni variate.Compoziţia . La nivel microscopic, ceramica semifină este asemănătoare celei

fine dar clastele sunt mai numeroase şi de dimensiuni mai mari. Matricea ceramiciisemifine roşii, văzută la un nicol, are aspect pestriţ, neomogen şi este translucidă, gal-benă-roşcată (Fig. 6*) sau roşie-brună, aproape opacă. În schimb, ceramica cenuşie arematrice cenuşie-gălbuie, omogenă şi translucidă (la un nicol). Observată la nicoli încruce, matricea ceramicii roşii are structură microcristalină sinterizată (cubirefringenţă ridicată; Fig. 7*) sau mixtă, i.e. microcristalină sinterizată combinată cuamorfă (Fig. 8–9*). Local pot apărea zone cu matrice amorfă sau amorfă-vitroasă,izotropă (Fig. 10*). Ceramica cenuşie prezintă matrice cu structură mixtă, microcrista-lină sinterizată, cu zone amorfe. Ca o caracteristică generală, la ceramica semifină pre-domină matricea cu structură microcristalină la amorfă. Izolat apar zone vitroase.



Fig. 7*. Imagine microscopică a ceramicii semifine (secţiune subţire, lumină polarizată, N+)(Proba V. 47 371). Matrice microcristalină slab sinterizată (M), foarte birefringentă, cubioclaste – foraminifere (Bc) şi cristale de cuarţ (Q). Pori secundari, de formă neregulată (P).



În masa microlamelară a matricei argiloase transformată termic se disting cristoclaste şi litoclaste cu dimensiuni cuprinse între 0,01 şi 1 mm diametru (tabelul

4*). Cristoclastele sunt reprezentate de cuarţ, feldspaţi (plagioclaz, ortoclaz), lamele debiotit şi muscovit, care apar în toate probele. De remarcat prezenţa carbonaţilor înmajoritatea probelor, sub forma unor mici aglomerări de granule fine. Dintre mine-ralele grele, au fost identificate granaţi, epidot, amfiboli, titanit, apatit şi mineraleopace (tabelul 5*). Litoclastele sunt reprezentate prin roci metamorfice (gnais, agregatcuarţos, şist cuarţos cu biotit şi muscovit), magmatice (dacit, masă fundamentală cuarţo-feldspatică, granodiorit şi granit porfiric) şi sedimentare (tuf andezitic, calcarmicritic, şist argilos). Resturi de globigerine sau plăcuţe de echinide constituiebioclastele. Ceramoclaste apar numai într-o singură probă şi prezenţa lor poate fiaccidentală.

Categorii granu-lometrice (%)

Compoziţia clastelor

Nr. probă Arenit Silt Lutit

Diametrul

maxim alclastelor(mm)

Cristaloclaste(cuarţ, mice,

feldspat)

Litoclastemagmatice

Litoclastemetamor-

fice

Litoclastesedimen-

tareCarbonaţi Bioclaste

V. 47 346 6 35 59 0,5 DA – DA – DA DA

V. 48 150 12 40 48 1 DA DA DA DA DA DA

V. 47 371 6 40 54 1 DA – – DA – DA

V. 16 162 6 50 44 1 DA – – DA DA DA V. 16 148 5 46 47 0,5 DA DA DA DA DA DA

V. 51 980 5 40 55 1 DA DA DA DA DA DA

Tabelul 4*. Caracteristici structurale-granulometrice ale unor probe de ceramică semifină şicompoziţia clastelor.

Nr. probă Granat Epidot Titanit Amfibol Apatit Minerale opace

V. 47 346 – – DA DA – DA

V 48 150



Fig. 9*. Imagine microscopică a ceramicii semifine (secţiune subţire, lumină polarizată, N+)(Proba V. 47 371). Matrice microcristalină slab sinterizată (M), birefringentă (M), cucristaloclaste de cuarţ (Q) şi feldspat (Fp) şi pori izometrici (P) rezultaţi prin descompunerea parţială a bioclastelor. Textură neorientată.



Fabric . Granulometric, probele au caracteristici mediu-grosiere, corespunzândcategoriei lutito-siltice, cu participare relativ semnificativă, de la 5 la 12%, a granule-

lor mai mari de 0,06 mm (60 micrometri). Procentul fracţiei lutitice este cuprins între44 şi 59%, iar cel al fracţiei siltice între 35 şi 50% (tabelul 4*). Rezultatele măsurători-lor granulometrice se proiectează în câmpul II, al ceramicii semifine (Fig. 5*).

Textura este în general orientată, cu componenţii lamelari şi porii dispuşi înşiruri paralele cu suprafaţa ciobului ceramic. Doar local se întâlnesc porţiuni cu tex-tură mixtă în care zone cu o orientare paralelă coexistă cu zone fără orientare evidentă.Uneori se întâlneşte şi textură în zig-zag (Fig. 11*), ca rezultat al unei presiuni a

mâinii exercitate local.

Fig. 11*. Imagine de detaliu a matricei ceramicii semifine (secţiune subţire, lumină polarizată,N+) (Proba V. 47 371). Se observă cristaloclaste de cuarţ (Q) şi agregate hematitice (Ah) într-omatrice microcristalină (M) foarte birefringentă şi cu textură în zig-zag.



Fig. 12*. Imagine microscopică a ceramicii grosiere (secţiune subţire, lumină polarizată, N+)(Proba V. 48 618). Matrice microcristalină slab sinterizată (M), cu textură orientată, cu mulţipori (P). În ceramică apare un ceramoclast (Cc) şi cristaloclaste de cuarţ (Q).



Compoziţional, ceramica grosieră prezintă o varietate mai largă de claste com-parativ cu cea fină, respectiv semifină. Astfel, pe lângă omniprezentele cristaloclaste de

cuarţ, feldspaţi (Fig. 12*, 14–15*) şi lamelele de mice, litoclastele reprezintă uncomponent major (tabelul 7*). Se întâlnesc îndeosebi litoclaste de roci metamorfice,cum sunt cuarţitele, cuarţitele micacee sau şisturile cuarţitice (± mice). Mai rar aparroci magmatice (granite) sau sedimentare (tufuri vulcanice). Ocazional se întâlnescbioclastele (plăcuţe de echinide, aşa cum se pot vedea în Fig. 15*). Printrecristaloclaste se remarcă şi minerale grele (tabelul 6*), cum sunt zirconul, mineraleleopace, titanitul, epidot/zoisitul. Calcitul apare în patru dintre probe, sub formă de

agregate fin-granulare parţial transformate termic. Caracteristice sunt cioburile pisate(ceramoclastele) (Fig. 12*, 14*) şi agregatele hematitice (Fig. 13*).

Minerale grele Alte mineraleNr. probă

GranatEpidot/Zoisit Turnalină Titanit Amfibol Zircon Rutil Apatit

Mineraleopace Calcit Zeolit

V. 49 103 DA DA – – – DA – – – DA DA

V. 47 707– – – DA – – – DA – DA –

V. 48 274 DA DA – DA – – – – DA DA –

V. 48 436 – – – – – – – – DA – –

V. 51 968 DA DA DA DA DA DA – DA – DA –

V. 48 618 – – – DA – – DA – – – –

Tabelul 6*. Compoziţia mineralelor grele şi prezenţa calcitului şi zeoliţilorîn unele probe de ceramică grosieră.



Fig. 15*. Imagine microscopică a ceramicii grosiere (secţiune subţire, lumină polarizată, N+)(Proba V. 48 618). Matrice microcristalină (M) cu procese de sinterizare inter-granular(marcate de zone de culoare brun închisă). Litoclaste de cuarţite (Qt), cristaloclaste de cuarţ

(Q) şi resturi de fosile (bioclast – Bc). Matricea are textură orientată.



Fig. 17*. Imagine microscopică a ceramicii grosiere (secţiune subţire, lumină polarizată, N+)(Proba V. 51 968). Matrice microcristalină-amorfă (M), cu claste de cuarţ (Q) şi feldspat (Fp)şi un litoclast mare de şist cuarţitic micaceu (Sq).

Fabric. Granulometric, probele corespund categoriei lutito-arenitice (tabelul7*). Procentul categoriei lutitice este cuprins între 40 şi 60%, al celei arenitice între 15şi 40%, iar al categoriei siltice între 15 şi 30% (tabelul 7*). Clastele de dimensiunimari, până la 1,5–2 mm, sunt frecvente, vizibile şi conferă caracterul grosier.

Categorii granulometrice (%) Compoziţia clastelor

Nr. probă

Arenit Silt Lutit

Diametrulmaxim al

clastelor(mm)

Roci meta-

morfice

Roci

magmatice

Roci

sedimentare Carbonaţi Bioclaste Ceramoclaste

V. 49 103 40 15 45 1 DA DA DA DA DA –V. 47 707 35 17 48 1,7 DA DA – DA DA DA V. 48 274 26 20 54 1,4 DA DA DA DA – DA

â d i i i li di A f l id ifi i â li ii



când anumite structuri cristaline se distrug. Astfel se pot identifica numai câteva linii,cum sunt: 4,5Å (2θ = 19,70o), 2,5Å (2θ = 35,80o) şi 2,6Å (2θ = 34,40o). În plus,

intensitatea dubletului de linii 10Å (2θ = 8,80o

) şi 5Å (2θ = 17,60o

), aparţinătoaremicelor, este diminuată până la dispariţie. La fel, linia de 4,5Å (2θ = 19,70o),caracteristică illitului, montmorillonitului şi micelor are intensitate scăzută. Linia de7Å (2θ = 12,62o) a caolinitului nu apare în nici o probă.

Fig. 18. Difractograme deraze X pentru unele probede ceramică fină.

Abrevieri:

M – minerale argiloase şimice;Q – cuarţ;F – feldspat;

A – analcim;L – leucit;H – hematit;G – gehlenit;

C – calcit;Cl – clinoptilolit (?).

C b ii ( l i ) î i il d i ă fi ă ifi ă i i ă



Carbonaţii (calcit) apar în toate tipurile de ceramică, fină, semifină şi grosieră,fiind originari din materia primă, o argilă calcaroasă. Dintre liniile unor minerale nou

formate ca urmare a arderii, pe difractograme apar: gehlenitul, hematitul şi leucitul. Oparte din feldspat reprezintă de asemenea un produs al arderii. Au fost identificate şiminerale de tipul zeoliţilor, respectiv analcimul (în ceramica fină şi cea grosieră) şiclinoptilolitul (în ceramica fină şi semifină). Aceste minerale reprezintă probabilrelicte ale unor claste de tuf zeolitic sau au origine secundară, fiind formate în timpulîngropării, pe seama clastelor de tuf sau a feldspaţilor.

Fig. 20. Difractograme deraze X pentru unele probede ceramică grosieră.

Abrevieri:M – minerale argiloase şimice;Q – cuarţ;F – feldspat;L – leucit;H – hematit;G – gehlenit;C – calcit.

7. Caracteristici tehnologice: estimarea tehnicilor de modelare,a temperaturii şi a atmosferei de ardere

7.1. Materii prime ceramice

zenţa foraminiferelor fosile în ceramica fină şi cea semifină şi a altor resturi fosile în



zenţa foraminiferelor fosile în ceramica fină şi cea semifină şi a altor resturi fosile înceramica grosieră confirmă că argile de vârstă badeniană au fost utilizate ca materii

prime. Aspectele matricei, în general birefringentă, chiar la temperaturi mai ridicatede ardere, indică o compoziţie illitică slab caolinitică. Argilele aveau şi un conţinut deoxizi şi hidroxizi de fier.

Compoziţia clastelor indică utilizarea nisipului cuarţos şi a cioburilor ceramiceca materiale de degresare. Nisipurile aluviale ale Someşului conţin aceleaşi fragmentemetamorfice, magmatice şi sedimentare ca cele observate în probele de ceramică.

7.2. Aprecieri asupra tehnologiei de obţinere a ceramicii

Aspectele texturale sugerează că obiectele de ceramică fină şi semifină romană din Napoca s-au executat printr-o tehnologie identică, la roata olarului. Pasta cera-mică are compoziţie omogenă, textura este în general bine orientată, cu componenţiilamelari şi porii dispuşi în şiruri paralele cu peretele ceramic. În cazul ceramicii grosi-ere, informaţiile texturale respectiv dispunerea orientată a lamelelor de minerale argi-loase şi micacee în interiorul ciobului indică fasonarea la roata olarului.

7.3. Deducerea temperaturii de ardere

Pe baza observaţiilor la nivel microscopic, coroborate cu interpretarea difracţiilor de raze X şi cu date din literatură 30, au putut fi deduse domeniile detemperatură în care vasele ceramice de la Napoca au fost arse.

Matricea are un caracter microcristalin sinterizat, pentru partea inferioară a intervalului termic, în jur de 850 oC şi un caracter microcristalin amorf pentru tempe-

raturi apropiate de 950 oC. Procese de sinterizare limitate strict la contactul dintreparticulele argiloase indică temperaturi peste 750 oC31 dar sub 850 oC, ca şi prezenţa carbonaţilor (inclusiv bioclaste) netransformaţi termic. La contactul mineralelor argi-loase cu carbonaţii s-a format gehlenit indicând astfel cel puţin 800–850 oC32. Lame-lele de mice parţial descompuse dovedesc o temperatură de ardere între 900 şi 950 oC33.Descompunerea parţială a calcitului indică atingerea unei temperaturi de circa 850–

900 °C. Prezenţa în cantitate mare a feldspaţilor (Fig. 18), parţial formaţi în timpularderii, sugerează de asemenea temperaturi mai mari sau cel puţin egale cu 900 oC34.Temperaturi mai ridicate, de peste 950–1000 oC sunt indicate de formarea leucitului,de apariţia frecventă a sticlei şi de amorfizarea generală a matricei, care îşi pierde ca-racterul microcristalin Distrugerea avansată a structurii cristaline a mineralelor argi-

a Ceramica fină a fost arsă la diferite temperaturi şi au fost delimitate două



a. Ceramica fină a fost arsă la diferite temperaturi şi au fost delimitate două mari domenii termice: între 850 şi 950 oC şi între 950 şi 1050 oC.

b. Temperaturile la care au fost arse pastele semifine au fost mai ridicate, maiconstante decât la pasta fină şi se încadrează în general între 900 şi 1000 oC.c. Temperaturile la care au fost arse pastele grosiere sunt mai scăzute şi se în-

cadrează în general în domeniul 900–950 oC.

7.4. Atmosfera de ardere

Cele mai importante indicii privind atmosfera cuptorului în care au fost arse

vasele sunt oferite de culoare ciobului ceramic. Culoarea roşie omogenă (Probele V.47 316, V. 48 567, V. 47 346, V. 47 378, V. 47 695, V. 16 162, V. 48 521, V. 47371, V. 48 597 şi V. 16 148; Pl. I*, Fig. 1–9; Pl. II*, Fig. 1) reflectă arderea uneiargile cu conţinut de Fe în atmosferă oxidantă, respectiv în prezenţa oxigenului.

Atingerea unor temperaturi de peste 850oC sugerează cuptoare închise dar cu cameră de combustie separată şi cu posibilitatea de control a atmosferei de ardere. Culoarea roşie este dată de prezenţa hematitului (Fe2O3)35. Culoarea omogenă cenuşie (Probele

V. 47 420 şi V. 47 425; Pl. II*, Fig. 2 şi 3) se obţine prin arderea unei argile similareîn atmosferă reducătoare36 constantă, respectiv în cuptoare complet închise37.

Structura zonară asimetrică (Probele V. 47 369, V. 47 514, V. 48 618 şi V. 48274; Pl. II*, Fig. 4, 6, 7 şi 8) sau simetrică (Probele V. 48 436 şi V. 51 968; Pl. II*,Fig. 5 şi 9) a unora din probele de ceramică grosieră oglindeşte variabilitatea atmosferei din cuptor, de la reducătoare la oxidantă sau invers. Structura simetrică, tip„sandwich” a probei V. 51 968 este un exemplu tipic de ardere principală în condiţiireducătoare şi de prezenţa oxigenului în ultimele faze ale arderii38.

8. Concluzii

În funcţie de caracteristicile mineralogice şi petrografice ale ceramicii, au fostdiferenţiate trei grupe principale de paste ceramice:

1. Pasta ceramică fină, cu componente mai mici de 0,01 mm, care constau dinminerale argiloase, cuarţ, mice, feldspat, carbonaţi şi oxizi de fier. Fabricul este omo-gen, cu structură lutitică slab siltică (granulometric este o pastă fină) şi textură orien-tată sau neorientată. Porozitatea este medie şi porii au dimensiuni mici. Caracteristice

fosile respectiv resturi de globigerine Fabricul pastei fine este în general orientat



fosile, respectiv resturi de globigerine. Fabricul pastei fine este în general orientat.Temperaturile la care au fost arse pastele semifine s-au limitat la un interval mai în-

gust, respectiv între 900 şi 1000o

C. Atmosfera de ardere a fost în general oxidantă şiconstantă.3. Pasta ceramică grosieră este constituită din minerale argiloase şi mice la care

se adaugă cantităţi însemnate de cuarţ, feldspaţi şi îndeosebi fragmente de rocicuarţitice. Fragmentele mai mari de 0,05 mm reprezintă peste 15% din masa pastei şiadesea apar fragmente mai mari de 1–2 mm. Caracteristic pentru pasta grosieră esteprezenţa cioburilor pisate şi a agregatelor hematitice (provenite din sol). Pasta grosieră

conţine şi carbonaţi şi oxizi de fier. Incidental apar resturi de fosile. Temperaturile la care au fost arse pastele grosiere sunt mai scăzute şi se încadrează în domeniul 900–950 oC. Atmosfera cuptorului a fost în general reducătoare dar variabilă.

Pentru ceramica fină de la Napoca a fost folosită o sursă locală apropiată dematerii prime, respectiv o argilă slab siltică, calcaroasă, de vârstă badeniană, situată la nord de Napoca, în versantul stâng al Someşului. Pentru ceramica semifină şi grosieră s-au utilizat argile similare dar mai grosiere, slab arenitice, provenite din aceeaşi zonă.În plus, în pastele ceramice semifine şi grosiere a fost introdus nisip cuarţos din aluvi-unile Someşului.

9. Bibliografie

Antonelli , Cancelliere ,

Lazzarini 2002

= F. Antonelli, S. Cancelliere, L. Lazzarini, Minero-petrographic

characterisation of historic bricks in the Arsenale, Venice. Journal of Cultural Heritage , 3, 2002, p. 59–64. Bertolino, Fabra 2003 = S. R. Bertolino, M. Fabra, Provenance and ceramic technology of pot

sherds from ancient Andean cultures at the Ambato valley, Argentina. Applied Clay Science , 24, 2003, 1, p. 21–34.

Broeckmans , Adriaens , Pantos 2004

= T. Broeckmans, A. Adriaens, E. Pantos, Analytical investigations of cooking pottery from Tell Beydar (NE-Syria). Nuclear Instruments and

Methods in Physics Research, B 226, 2004, p. 92–97.

Cultrone , Rodriguez-Navarro, Sebastian, Cazalla , De la Torre 2001

= G. Cultrone, C. Rodriguez-Navarro, E. Sebastian, O. Cazalla, M. J. Dela Torre, Carbonate and silicate phase reactions during ceramic firing.European Journal of Mineralogy , 13, 2001, p. 621–634.

Cultrone , Sebastián, De la Torre 2005

= G. Cultrone, E. Sebastián, M.J. De la Torre, Mineralogical andphysical behaviour of solid bricks with additives. Construction &

Ghergari , Ionescu 2000a = L. Ghergari, C. Ionescu, Aplicaţii ale metodelor mineralogice de



g , g , , p ţ ganaliză în arheologie. Banatica , 15 (I), Reşiţa, 2000, p. 261–270.

Ghergari , Ionescu 2000b = L. Ghergari, Ionescu, Ceramica fină romană din situl Napoca:

consideraţii mineralogice şi geoarheologice. In: Realizări şi perspective înstudiul Cuaternarului din România . Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca , Cluj-Napoca, 2000, pp. 53–54.

Ghergari , Ionescu, Rusu-Bolindeţ 2003

= L. Ghergari, C. Ionescu, V. Rusu-Bolindeţ, Geoarchaeological study on local fine ceramics from II–III century (Napoca site, Romania). Acta

Mineralogica-Petrographica , Abstr. Ser., vol. 1, Szeged, 2003, p. 39.Gualtieri , Venturelli 1999 = A. F. Gualtieri, P. Venturelli, In situ study of goethite-hematite phase

transformation by real time synchroton powder diffraction. American

Mineralogist , 84, 1999, p. 895–904.Ionescu 2005 = C. Ionescu, Introduction in the mineralogy and petrography of the

archaeological ceramics. University of Salzburg , 2005, 150 pp. (Note de curs , manuscris ).

Ionescu, Ghergari 2002 = C. Ionescu, L. Ghergari, Modeling and firing technology – reflected inthe textural features and mineralogy of the ceramics from Neolithic sitesin Transylvania (Romania). www.geologicacarpathica.sk/special/I/Ionescu_Ghergari.pdf. Geologica Carpathica , 53, Bratislava, 2002.

Ionescu, Ghergari 2004 = C. Ionescu, L. Ghergari, Vinča ceramics (Middle Neolithic) inTransylvania: petrographical and geoarchaeological features. In:Proceedings of the 5 th International Symposium on Eastern MediterraneanGeology (A. A. Chatzipetros, S.B. Pavlides (Eds.), vol. 2, Thessaloniki,2004, pp. 751–754.

Ionescu, Ghergari 2006 = C. Ionescu, L. Ghergari, Mic glosar de termeni geologici utilizaţi înstudiul ceramicii arheologice. Cercetări Arheologice , 13, Bucureşti, 2006,p. 125–138.

Ionescu, Ghergari , Rusu-Bolindeţ , Gorea 2000

= C. Ionescu, L. Ghergari, V. Rusu-Bolindeţ, M. Gorea, Aspectemicroscopice ale ceramicii grosiere romane din situl arheologic Napoca.In: Realizări şi perspective în studiul Cuaternarului din România. Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca , Cluj-Napoca, 2000, p. 48–50.

Kacim, Hajjaji 2003 = S. Kacim, M. Hajjaji, Firing transformations of a carbonatic clay fromthe High-Atlas, Morocco. Clay Minerals , 38, 2003, p. 361–365.

Maggetti 1982 = M. Maggetti, Phase analysis and its significance for technology andorigin. In J.S. Olin, A. D. Franklin (Eds.), Archaeological ceramics.Smithsonian Institute Press , 1982, pp. 121–133.

Maggetti 1979 = M. Maggetti, Mineralogisch-petrographische Untersuchung desScherbenmaterials der urnenfelderzeitlichen Siedlung Elchinger Kreuz,Ldkr. Neu-Ulm/Donau. In: Kataloge der Prähistorischen Staatssammlung München 19 1979 p 141 172

Saulea , Dumitrescu, = E. Saulea, I. Dumitrescu, Gh. Bombiţă, F. Marinescu, M. Borcoş, J.



Bombiţă , Marinescu, Borcoş , Stanciu 1967

ţStanciu, Harta geologică a României, Scara 1:200000, Foaia Cluj.Comitetul de Stat al Geologiei, Institutul Geologic Bucureşti, 1967.

Shepard 1976 = O. A. Shepard, Ceramics for the archaeologist . Carnegie Institute Washington, 1976, 414 pp.

Tomber , Dore 1998 = R. Tomber, J. Dore, The national Roman fabric reference collection. A handbook. Museum of London Archaeology Service , 1998, 247 pp.

Velde , Druc 1999 = B. Velde, C. I. Druc, Archaeological ceramic materials. Origin and utilization, Berlin, 1999, 299 pp.

Wentworth 1922 = C. K. Wentworth, A scale of grade and class terms for clasticsediments. Journal of Geology , 30, 1922, p. 377–392.

*** Dicţionarul Explicativ al Limbii române, 1972. Editura Enciclopedică Bucureşti.

10. Mineralogical and petrographic characteristics of the Roman ceramicsfrom Napoca (Abstract)

Samples of fine, semifine and coarse Roman ceramics were studied by means of opticalmicroscopy in plan-polarized light and X-Ray diffraction. Based on the mineralogical and petrographicfeatures, three main groups of ceramic body (paste) were found:

1. Fine ceramic paste (fine ceramics), with components smaller than 0.01 mm. They consistof clay minerals, quartz, micas, feldspars, carbonates and Fe-oxides. The fabric is homogeneous, with a lutitic to siltic structure and oriented to massive texture. Characteristic for the fine ceramics are thebioclasts (foraminifera), originated from the clayisch raw material. The ceramics was fired at differenttemperatures and two main thermal domains were inferred: between 850 and 950 oC, and between 950and 1050 oC respectively. The oxidizing atmosphere was constant.

2. The semifine ceramic paste (semifine ceramics) has the most of the components smallerthan 0.05–0.06 mm and less than 15% of all particles are larger than 0.05 mm. The semifine ceramicpaste consists of clay minerals, quartz, feldspars, micas, feldspars, carbonates and Fe-oxides, similar tothe fine ceramics but the amount of quartz is much higher. Thge semifine paste contains as well asfossil foraminifera. The fabric is in general oriented, with the arrangement of particles in straight orslightly curved paralel rows. The firing temperatures for the semifine ceramic paste plot in a more narrow interval, ranging from 900 and 1000 oC. The firing atmosphere was an oxidizind and constant one.

3. The coarse ceramic paste (coarse ceramics) consists of clay minerals and micas, andsignificant amounts of quartz, feldspars, and mainly metamorphic quartzites clasts. More than 15% of the ceramic body consist of clasts larger than 0.05 mm and fragments larger than 1–2 mm are common.Characteristic for the coarse ceramic are the potshards and hematitic soil aggregates. Carbonates andFe-oxides are also present. The bioclasts are found occasionally. The coarse ceramics was fired at lowertemperatures, between 900 and 950 oC. The reducing atmosphere was not constant and zonedtr t r f th r mi ll i mm n



Fig. 1 . Pastă ceramică fină.

Proba V. 47 316

*

.

Fig. 2 . Pastă ceramică fină.

Proba V. 48 567.

*

Fig. . Pastă ceramică fină.

Proba

6* semi

V. 47 346.


P

3*

roba V. 47 695.


Proba

4*

V. 48 521.Fig. . Pastă ceramică fină.

Proba

5*

V. 48 597.



Fig. 1 . Pastă ceramică semifină.

Proba V. 16 148.

* Fig. 2 . Pastă ceramică semifină.

Proba V. 47 420.

* Fig. . Pastă ceramică ă.

Proba V. 47 425

3* semifin

.

Fig. 5 . Pastă ceramică grosieră.

Proba V. 48 43 .

*

6Fig. 6 . Pastă ceramică grosieră.

Proba V. 47 514.

*Fig. . Pastă ceramică grosieră.

Proba V. 47 369.

4*



V. CONCLUZII FINALE

Prezentarea materialul ceramic divers şi relativ numeros descoperit la Napoca necesită formularea câtorva concluzii legate de comerţul cu ceramică practicat înepoca romană pe acest sit, pe de o parte, iar pe de altă parte, despre producţia locală şirolul jucat de ea în satisfacerea necesităţilor populaţiei aşezării. Unele dintre concluziicu privire la fiecare categorie în parte sau în ansamblu, asupra grupelor mari aleceramicii clasificate de noi au figurat la sfârşitul fiecărui capitol sau subcapitol, faptimpus de varietatea formelor şi tipurilor acestora şi de numărul mare de piese

reprezentate. Ele vor fi reluate în parte în cele ce urmează:1. Izvoarele directe referitoare la existenţa unor ateliere ceramice pe acest sit

sunt puţine – este vorba despre un tipar de lucerna , trei tipare de medalioane, unsigillum pentru decorarea tiparelor de terra sigillata , o ştampilă cu nume de producătorpentru vase de tip mortaria (sau pentru marcarea materialelor de construcţie), numeleunui producător local de opaiţe, Rvstik(vs), un fragment din începutul sau terminaţia numelui unui olar care fabrica vase ştampilate, posibili producători particulari demateriale de construcţie. În cazul tiparelor, nu există pozitive care să fi fost produse înacestea, în schimb dispunem de un poanson pentru decorarea tiparelor sigillatelorlocale, fără a avea şi vase ornamentate cu ajutorul lui. Nu au fost depistate până acumcuptoare pentru arderea ceramicii. În schimb descoperirea unei gropi cu rebuturiceramice în partea sud-estică a aşezării, în imediata apropiere a locului unde a fostgăsit şi sigillum-ului pentru decorarea tiparelor de TS, ne poate sugera, ca ipoteză, o

posibilă amplasare a atelierului ceramic în aceeaşi zonă cu cea a atelierului de fibule,lângă ultimul fiind depistate şi urmele unui atelier de fierărie. Acestea au funcţionat însud-estul vicus -ului Napoca în perioada Traian – Hadrian. În perioada următoare(Hadrian – Antoninus Pius), atelierele respective au fost dezafectate, fiind imposibilde precizat unde au fost mutate ele cu siguranţă în exteriorul incintei fortificate a ora

studiate de la Napoca – 13% din total (diagrama 29) – trebuie luat în calcul ca unfenomen interesant demn de luat în seamă în completarea informaţiilor lacunare



fenomen interesant, demn de luat în seamă în completarea informaţiilor lacunare

epigrafice şi literare cu privire la începuturile aşezării. În cadrul acestei grupe,eşantionul cel mai mare este deţinut de ceramica dacică lucrată cu mâna (77% dintotalul ceramicii în discuţie), cea lucrată la roata olarului şi cea de tradiţie celtică fiindmult mai slab reprezentate (10%, respectiv 13%, diagrama 1). Existenţa în numărmare a primei categorii enunţate atestă prezenţa populaţiei autohtone, însă în acelaşitimp trebuie avut în vedere faptul că şi coloniştii veniţi aici erau familiarizaţi şi folo-seau o astfel de ceramică în zonele lor de origine (Pannonia). Aceştia din urmă se

individualizează şi printr-o ceramică specifică, lucrată la roata înceată şi decorată cumăturica sau cu pieptenele. Totodată, este interesant de urmărit ponderea pe nivele a ceramicii de tradiţie La Tène târzie în ansamblul ceramicii de epocă romană datate dela Napoca : pe nivelul traianic ea reprezintă 35% (37 exemplare din 107 datate înaceastă perioadă); în intervalul Traian – Hadrian 21% (18 piese din 85 datate), înperioada Hadrian – Antoninus Pius – 18% (25 exemplare din totalul de 131 datate peacest nivel), iar în a doua jumătate a secolului al II-lea – respectiv în intervalul Marcus

Aurelius – Septimius Severus reprezintă un procent de 2% (două piese din totalul de83 datate pe nivel) (pl. CVI–CVIII). Dincolo de această perioadă nu s-au maidescoperit vase din categoria analizată. Se pune problema motivului care a determinatca populaţia autohtonă şi coloniştii norico-pannonici să folosească în continuareceramica de tradiţie La Tène târzie, deşi produsele ceramice romane de uz comun eraude mai bună calitate şi probabil mai ieftine. O posibilă explicaţie ar consta în păstrarea tradiţionalismului populaţiei autohtone, fapt reflectat şi de continuarea confecţionării

şi utilizării ceştilor dacice, despre care se crede că aveau, pe lângă utilizarea lor ca mijloace de iluminat şi un rol cultual. Pe de altă parte, se poate observa faptul că majoritatea covârşitoare a vaselor de tradiţie La Tène târzie are ca funcţionalitategătitul mâncării, în timp ce restul veselei ceramice descoperite la Napoca , respectiv recipientele din care şi cu care se servea la masă, este de factură romană. Acest fapt nepoate conduce la concluzia că populaţia autohtonă şi-a însuşit repede obiceiurileculinare romane. Pentru gătit se pare că s-au păstrat tipurile de vase folosite înperioada de dinaintea cuceririi romane. Începând cu mijlocul secolului al II-lea p. Chr.,nu se mai produc vase lucrate cu mâna, iar cele lucrate la roata olarului din categoriileanalizate, apar numai sporadic. În acelaşi timp, procesul de romanizare a categoriilorde populaţie menţionate se reflectã şi prin uniformizarea producţiei ceramice care

corespunzătoare primei jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr., importuri rare înprovincia noastră care au ieşit la lumina în ultimii ani în câteva situri importante din



provincia noastră, care au ieşit la lumina în ultimii ani în câteva situri importante din

Dacia. Ponderea sigillatelor tardo-padane în cadrul vaselor similare de import este maimare decât cea a atelierelor Gallliei sudice şi estice luate laolaltă. Prezenţa lordovedeşte faptul că în ultima perioadă de ofensivă a centrelor de producţie tardo-italice, Dacia şi implicit situl nostru, au constituit piaţă de desfacere pentru astfel deproduse. Acest fapt este normal, deoarece Dacia făcea parte din portorium-ulIllyricum-ului, care reprezenta zona în care atelierele italice îşi exportau produsele.Importurile de sigillate tardo-padane au exercitat o influenţă importantă asupra

producţiei locale – formele Drag. 35 şi 36, atât imitaţii locale de sigillate, cât şiexemplare similare încadrate în categoria ceramicii comune, au fost frecvent produse deatelierele locale. Aceeaşi influenţă se constată şi pentru produsele de acelaşi genimportate din atelierele Galliei centrale şi de la Rheinzbern, atât repertoriul formal alceramicii locale, cât şi cel motivistic fiind inspirate de acestea. În ceea ce priveşteponderea deţinută de importurile de TS-uri în ansamblul ceramicii romane de la Napoca , procentul de 9% este similar cu cel constatat în alte provincii ale Imperiului

(Britannia spre exemplu). Comparativ cu alte centre urbane din Dacia, Napoca deţineun procent de 7,5% din totalul importurilor de sigillate ale provinciei, fiind la egalitatedin acest punct de vedere cu Porolissum-ul, dar situându-se înaintea altor oraşeimportante precum Ulpia Traiana Sarmizegetusa sau Potaissa .

Din punct de vedere cronologic, sigillatele de import au fost prezente pe totparcursul secolului al II-lea p. Chr., cu o intensitate maximă în perioada Marcus

Aurelius – Septimius Severus. Ele sunt bine reprezentate însă şi în perioadele ante-

rioare. În prima perioadă menţionată, procentul mare se datorează şi depozitului devase, ceea ce nu oferă o imagine reală a circulaţiei acestora în acest interval. Pentrusecolul al III-lea p. Chr. nu mai avem atestate descoperiri de sigillate la Napoca ,situaţie ce se poate datora în parte intensităţii producţiei locale, în parte lacunelorcercetării arheologice.

Celelalte categorii ale ceramicii fine importate la Napoca (cantharos -ul glazurat,

cupele cu pereţi fini, cele două recipiente cu decor în tehnica barbotinei, uneleplatouri cu înveliş roşu pompeian) provin din centrele italice sau central-gallice.Ponderea lor în ansamblul ceramicii romane de la Napoca este foarte mică – 1%. Ca şiîn cazul sigillatelor, ele au fost importate pe tot parcursul secolului al II-lea p. Chr.

Studiul amforelor indică în schimb o orientare diferită a importurilor faţă de

(tipul Zeest 90)4, Asia (tipul Kapitän II.15, respectiv tipul Rhodian/Camulodunum1846), Creta şi Cyrene (tipul Benghazi MR 2)7, zona pontică (tipul Opaiţ VI A)8. În



184 ), Creta şi Cyrene (tipul Benghazi MR 2) , zona pontică (tipul Opaiţ VI A) . În

ceea ce priveşte ponderea deţinută de locurile de origine ale amforelor, 29% oreprezintă cele provenite din zona egeeană, urmate, la egalitate, de cele venite dinregiunea pontică, respectiv din nordul Africii, cu câte 14 procente. Cea mai mică pondere o deţine Italia, cu 7%9. Se adaugă un procentaj destul de mare de fragmentenedeterminate – 36%10. Prin urmare, se poate observa o orientare diferită a comerţului cu produse aduse în amfore la Napoca (în principal vin şi ulei de măsline)cu precădere către zonele orientale ale Imperiului. Acest fapt se situează pe linia

continuării direcţiilor comerciale consacrate în perioada anterioară cuceririi romane,când ponderea cea mai mare în ceea ce priveşte importurile de ceramică fină, inclusiv a amforelor, o deţineau atelierele orientale şi cele pontice. Pe de altă parte, această orientare este legată de perioada de activitate a centrelor care exportă vinuri, ulei demăsline şi produse din peşte din momentul în care Dacia a fost inclusă în Imperiulroman. Astfel, la scara întregii provincii, pe tot parcursul epocii romane, 62% dintreamforele venite în Dacia cu diferite produse provin din Orient, 29% din Occident şi

9% din Africa 11. Această orientare este deci pe deplin reflectată şi în situaţia importurilor de amfore la Napoca , sit care, după numărul de amfore studiate, deţineun loc destul de modest între siturile din Dacia – cu un procent de numai 4,5%12. Pede altă parte, studiul efectuat la scara întregii provincii a demonstrat faptul că seconstată, pentru prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr., o predominare a amforelor provenite din Occident, situaţia schimbându-se apoi în favoarea produselorvenite din Orient, care vor domina comerţul cu ulei de măsline, vin, şi alte mărfuripână la sfârşitul stăpânirii romane în Dacia 13.

Din punct de vedere cronologic, recipientele în discuţie sunt bine reprezentatepe tot parcursul secolulul al II-lea p. Chr.14. Sunt mai puţin documentate în perioada următoare, probabil datorită stadiului cercetărilor arheologice şi al publicaţiilor pesitul în discuţie.

4 Ardeţ 2006 , p. 106–108, 176, catalog nr. 14, pl. XVI/138.5 Ardeţ 2006 , p. 128–130, 192, catalog nr. 19, pl. XXIX/226.6 Rusu-Bolindeţ , Cociş 2007 , p. 3, fig. 3/2.7 Ardeţ 2006 , p. 145–147, 201, catalog nr. 2, pl. XXXVIII/270.8 Rusu Bolindeţ Cociş 2007 p 3 fig 4/1

În ceea ce priveşte lămpile, analiza celor câteva exemplare descoperite pe teri-toriul aşezării antice15 denotă o orientare a importurilor către provinciile vestice (Italia,



toriul aşezării antice denotă o orientare a importurilor către provinciile vestice (Italia,

Pannonia)16

, similară cu a celorlalte situri din Dacia Porolissensis şi din provincie. Dinpunct de vedere cronologic, aceste produse ajung la Napoca pe parcursul secolului alII-lea p. Chr. şi la începutul secolului al III-lea p. Chr.

4. Producţia locală de ceramică romană este reprezentată de cele două grupemari ale acesteia: ceramică fină şi ceramică comună. Pe ansamblu, din cele 641 depiese studiate, ceramica fină reprezintă 331 piese, din care 65 exemplare sunt impor-turi (diagrama 29). Ca un specific al atelierelor locale menţionăm producerea în

cantitate mare a ceramicii ştampilate (140 exemplare), individualizată prin motivedecorative şi forme specifice atelierului de la Napoca , precum şi printr-o calitatedeosebită a pastei şi a firnisului. Predilecţia pentru vasele decorate prin ştampilarereprezintă specificitatea atelierelor ceramice din Dacia Porolissensis. Cel de la Napoca produce acest gen de ceramică de la începuturile aşezării, sub influenţa meşterilorveniţi odată cu primii colonişti, vasele produse în perioada Traian – Hadrian avândun repertoriu formal care nu se va perpetua în perioada următoare şi o modalitate maisimplă de decorare a acestora, îndeosebi cu motive vegetale. Începând cu perioada Hadrian – Antoninus Pius, atelierele locale îşi definesc atât repertoriul formal – suntpreferate bolurile Drag. 30 şi 37 –, cât şi stilul compoziţional şi repertoriul motivistic,producând vase cu ornamente diverse, dispuse în registre asemănătoare sigillatelor.

În cadrul ceramicii fine, producerea sigillatelor cu decor în relief a avut unînceput timid în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr., tot descoperirilor arheo-

logice recente datorându-li-se şi găsirea unui poanson pentru ornamentarea tipareloracestora, care atestă confecţionarea lor de către atelierele de aici. Tot ca unparticularism al centrului ceramic de la Napoca este de menţionat producerea sigillatelor locale lise de o mare diversitate de forme, însă tehnicile de decorare aleacestora sunt puţine (incizarea şi excizarea îndeosebi).

Din punctul de vedere al ponderii ocupate de fiecare categorie în ansamblul

ceramicii fine, se observă o predominare a ceramicii ştampilate (140 exemplare –15 În teza de doctorat referitoare la piesele de iluminat din Dacia Porolissensis, C. A. Roman a analizatşi un lot de 18 de lămpi, descoperite pe teritoriul oraşului antic – Roman 2005 , catalog nr. 53, pl. 6;

87 91 l 11 100 l 12 139 l 15 143 l 16 153 il 158 l 67

43%), urmată de sigillatele locale (23% – diagrama 13). Ceramica cu pereţi fini maiare un procent semnificativ – 8% din total, restul categoriilor fiind reprezentate cu o



p , g p

cifră cuprinsă între 0,5 şi 3%. Acest lucru dovedeşte preferinţa locuitorilor Napocăipentru anumite tipuri ale ceramicii fine, ceramica ştampilată deţinând locul de favoaredin acest punct de vedere.

Din punct de vedere cronologic, se constată o foarte bună reprezentare a descoperirilor de ceramică fină pe nivelele corespunzătoare secolului al II-lea p. Chr.,atât în ceea ce priveşte importurile, cât şi producţia locală (diagrama 15), cu unmaximum la mijlocul şi în a doua jumătate a acestui secol (Hadrian – Antoninus Pius

– 25%, perioada următoare având 17% din total). Faptul că pentru sfârşitul secoluluial II-lea şi începutul secolului al III-lea dispunem de un procent de numai 10% dindescoperiri iar pentru perioada următoare reprezentarea este minimală, se datorează stadiului cercetărilor, situaţie valabilă pentru ansamblul ceramicii romane de la Napoca .

Raportul dintre importuri şi producţia locală a ceramicii fine este net în

favoarea producţiei locale – 81% din total, faţă de numai 19% ponderea importurilor(diagrama 14). La nivelul veselei ceramice analizate, acest lucru este în limite normale.Trebuie să luăm în calcul aici şi faptul că în cazul unora dintre categoriile ceramiciifine decorate în tehnici speciale, delimitarea dintre produsele de import şi cele locale,în cazul în care nu sunt forme clasice din repertoriul formal al primelor şi în lipsa unor analize de paste, este dificil de făcut. De aceea este posibil ca procentulimporturilor să fie mai mare. Pe de altă parte, includerea rezultatelor studiului

amforelor şi al opaiţelor importate duce la mărirea coeficientului importurilor la 24%din totalul ceramicii fine analizate, respectiv la 12% pe ansamblul ceramicii de epocă romană de la Napoca (diagrama 30).

Ceramica comună deţine o pondere de 34% din ansamblul ceramicii studiate(diagrama 29), însă în această categorie ar trebui inclusă şi ceramica de tradiţie La Tène târzie (cu un procent de 13%), care a fost utilizată îndeosebi pentru gătirea şi

păstrarea mâncării, făcând astfel ca proporţia dintre ceramica fină şi cea comună să fiemai apropiată de situaţia reală.Printre categoriile ceramicii comune, ponderea cea mai mare o deţin vasele

pentru servitul mâncării (41%), urmate de cele pentru gătirea acesteia (33%),i l ă i li (10%) C l i i

alţii presupuşi a fi legaţi de activităţi comerciale prin locul de origine19, ar putea repre-zenta o confirmare a desfăşurării organizate a comerţului în oraşul antic. De altfel,



ş g ţ ş

prezenţa amforelor de sorginte orientală pe situl analizat denotă o legătură clară cupartea orientală a Imperiului, ce ar fi putut fi mijlocită tocmai de comercianţi dinzonele respective. Pe de altă parte, atestarea unor negustori proveniţi din provinciilevestice sau care asigurau traficul de mărfuri dintre Dacia şi Occidentul roman în cen-tre aflate în apropierea oraşului Napoca 20 (în lipsa unor atestări epigrafice directe de peacest sit) ne poate sugera existenţa unor astfel de comercianţi şi aici, dată fiindprezenţa importurilor de ceramică fină şi de lămpi din aceste regiuni ale Imperiului.

6. Studiul ceramicii romane de la Napoca a pus în evidenţă existenţa unorlegături comerciale ale locuitorilor sitului cu centre de producţie vestice şi orientale, deunde au fost importate sigillate şi amfore îndeosebi. Ponderea unora sau altora dintreacestea reflectă situaţia existentă pentru majoritatea siturilor din provincia Dacia.Producţia locală este bine documentată, dovedită şi pe baza analizelor de paste. Ca urmare a informaţiilor obţinute prin prelucrarea materialului ceramic, putem să

afirmăm, în acest stadiu al cercetărilor, existenţa unui centru de producţie puternic,care produce toate categoriile importante din repertoriul ceramicii de epocă romană.Din păcate, lipsa monografiilor ceramice de pe alte situri apropiate ne împiedică să avem termeni mai buni de comparaţie, după cum este greu de precizat deocamdată care a fost aria de răspândire a produselor atelierelor ceramice de la Napoca .

*

Lucrarea de faţă a încercat să schiţeze tabloul unui aspect al vieţii economicede pe situl de la Napoca , menit să umple un gol în această privinţă. Suntem conştienţide perfectibilitatea ei şi de caracterul relativ al informaţiilor oferite. Cercetările viitoareîn domeniu, ca şi noile descoperiri arheologie, probabil că vor schimba datele oferite denoi într-o proporţie mai mică sau mai mare. În măsura în care va fi folositoare pentruspecialiştii în domeniul ceramicii romane, demersul nostru nu a fost inutil.



Diagrama 29. Repartiţia procentuală a ceramicii de epocă romană de la Napoca .



VI. ANEXE

1. ABREVIERI

AAH = Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae, Budapest AE = L'Année épigraphique, Paris ActaMN = Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca ActaMP = Acta Musei Porolissensis, Zalău

AIIA = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj-Napoca, Cluj-Napoca AISC = Anuarul Institutului de Studii Clasice, Cluj AJ = Archaeological Journal, Royal Archaelogical Institute, London Alba Regia = Alba Regia. Annales Musei Stephani Regis, Székesfehérvár ANRW = Aufstieg und Niedergang der römischen Welt. Geschichte und Kultur

Roms im Spiegel der neuren Forschung. Herausgegeben von HildegardTemporini und W. Haase, Berlin – New-York

Antaeus = Antaeus. Communicationes ex Instituto Archaeologico AcademiaeScientiarum Hungaricae, Budapest

AO = Arhivele Olteniei, Craiova; S. N. 12 (1997) – Apulum = Apulum. Buletinul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia. Studii şi

comunicări, Alba Iulia Aquileia = Aquileia nostra, Milano – Padova ArchÉrt = Archaeologiai Értesitö, Budapest ArcheologijaSofia = Arheologija. Organa Argeologiceskaia Institut i Muzej pri Bălgarskata

Academija na Naukita, Sofia Arheološki vestnik = Arheološki vestnik, Ljubljana ArhMold = Arheologia Moldovei, Iaşi Arrabona = Arrabona: A Xantus János Múzeum és a Györ-Moson-Sopron Megyei

Múzeumok Évkönyve, GyörB l i K l é k B l i K l é k V é

Cercet. Arheologice = Cercetări arheologice, Muzeul de Istorie al R. S. România/MuzeulNaţional de Istorie, Bucureşti

CIL = Corpus Inscriptionum Latinarum, Berlin



CIL Corpus Inscriptionum Latinarum, Berlin

Cumidava = Cumidava. Muzeul Judeţean Braşov, Braşov DA = Ch. Daremberg et Edm. Saglio, Dictionnaire des Antiquités grecqueset romaines, Paris, I–V, 1877–1919.

Dacia N. S. = Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, I(1924) – XII (1948); Nouvelle Série, Revue d'archéologie et d'histoireancienne, 1, 1957 sqq., Bucureşti

DAF = Documents d'Archéologie Française, ParisDissPann = Dissertationes Pannonicae. Ex Instituto Numismatico et Archaeologico

Universitatis de Petro Pázmany nominatae Budapestensis provenientes,BudapestDolgozatok = Dolgozatok az Erdélyi Nemzeti Múzeum Érem- és Régiségtárából,

KolozsvárDrobeta = Drobeta. Muzeul Regiunii „Porţilor de Fier”, Drobeta-Turnu SeverinEphNap = Ephemeris Napocensis, Cluj-Napoca Figlina = Figlina. Documents du Laboratoire de céramologie de Lyon, LyonFÖ Fundberichte = Fundberichte aus Österreich, Wien

Baden-Württemberg = Fundberichte aus Baden-Württemberg, Landesdenkmalamt. Stuttgart Gallia = Gallia. Fouilles et recherches archéologiques en France Métropolitaine,Paris

Germania = Germania. Anzeiger der Römisch-Germanischen Kommission, Frankfurtam Main

IDR = Inscriptiones Daciae Romanae, Bucureşti – ParisILD = C. C. Petolescu, Inscripţii latine din Dacia, Bucureşti, 2005

JDAI = Jahrbuch des Deutschen Archäologischen Institutes, Berlin

JRS = Journal of Roman Studies, London JRA = Journal of Roman Archaeology, Portsmouth JRGZM = Jahrbuch des Römisch-Germanischen Zentralmuseums, MainzLatomus = Latomus. Revue d’Études Latines, BruxellesLimesforschungen = Limesforschungen. Studien zur Organisation der römischen

Reichgrenze am Rhein und Donau, BerlinMarisia = Marisia. Studii şi materiale. Arheologie, istorie, etnografie. Muzeul

Judeţean Mureş, Târgu Mureş

Materiale = Materiale şi cercetări arheologice, BucureştiMitteilungen der Altertums = Mitteilungen der Altertums-Kommission für Westfallen, MünsterMRGK = Materialien zur Römisch-Germanischen Kommission, Frankfurt am

MainMRK = Materialien zur Römisch Germanischen Keramik Bonn

RI = Revista de Istorie, BucureştiRCRF Acta = Rei Cretariae Romane Fautorum Acta RLÖ = Der römische Limes in Österreich, Wien



,

RŐ = Römisches Österreich. Jahresschrift der Ősterreichischen Gesellschaftfür Archäologie, Wien, 1991RMMM = Revista muzeelor şi monumentelor. Seria muzee, BucureştiSargetia = Sargetia. Acta Musei Regionalis Devensis, Deva SCIV(A) = Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie), BucureştiSFECAG = Société Française d'Étude de la Céramique antique en Gaule, MarseilleSIB = Studii de istorie a Banatului, Timişoara Singidunum = Singidunum, Arheološki Institut SANU, Beograd

Specimina Nova = Specimina Nova. A Pécsi Jannus Pannonius TudományegyetemTörténelmi Tanszékeinek évkönyve, PécsStarinar = Starinar. Organ Srpskog Arheološkog Drustva, BeogradStudia Comitatensia = Studia Comitatensia. Múzeumtörténeti és Régészeti Tanulmányok

(Tanulmányok Pest megye múzeumaiból), SzentendreStudia TGCV = Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Theologia Greco-Catholica

Varadiensis, Cluj-Napoca Thraco-Dacica = Thraco-Dacica. Institutul Român de Tracologie, Bucureşti

Tibiscum = Tibiscum. Studii şi comunicări. Muzeul judeţean de etnografie şi alregimentului de graniţă, CaransebeşTibiscus = Tibiscus. Muzeul Banatului, Timişoara

WPZ = Wiener Prähistorische Zeitschrift, WienZalai Múzeum = Zalai Múzeum. Közlemények Zala megye múzeumaiból, Zala ZGY = Zalai Gyüjtemény, Zalaegerszeg

ALTE ABREVIERI

D = Déchelette 1904Déch. = Déchelette 1904Drag. = Dragendorff 1895f. a. = fără an de apariţie

f. l. = fără loc de apariţieLu = LudowiciO = Oswald 1936–1937

2. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ



Adler-Wöhl 2004 = Kristina Adler-Wöhl, Pannonische Glanztonware aus den Auxiliarkastell vonCarnuntum. Ausgrabungen der Jahre 1977–1988, ÖAI, Heft 7, Wien, 2004.

Alarção 1975 = J. de Alarção, Fouilles de Conimbriga. La céramique commune locale etrégionale, Paris, 1975.

Alburnus Maior I = P. Damian (ed.), Alburnus Maior I. Campania arheologică 2001, Bucureşti,2003.

Alexandrescu 1966 = P. Alexandrescu, Necropola tumulară. Săpături 1955–1961. In: Histria, II,1966, p. 133–295. Alexandrescu 2006 = Cristina-Georgeta Alexandrescu, O posibilă reprezentare a lui Attis pe un vas

decorat cu relief aplicat de la Romula . In: D. Bondoc (ed.), In honorem GheorghePopilian, Craiova, 2006, p. 24–37.

Alexandrescu 2007 = Cristina-Georgeta Alexandrescu, Römische Schlangengefässe im sepulkralenKontext. In vol.: C. Cosma (ed.), Funerary offerings and votive depositions inEurope’s 1st Millenium AD. Cultural artefacts and local identities, seria

Interferenţe etnice şi culturale în mileniile I a. Chr. – I p. Chr. (N. Gudea,C. Cosma, A. Rustoiu eds.), vol. X, Cluj-Napoca, 2007, p. 49–66. Alföldy-Găzdac 2004 = gnes Alföldy-Găzdac, Tracking a Roman statuette: the Venus from Napoca

(Cluj-Napoca , county of Cluj). In vol.: C. Cosma, D. Tamba, A. Rustoiu (eds.),Studia archaeologica et historica Nicolao Gudea dicata. Omagiu profesoruluiNicolae Gudea la 60 de ani/Festschrift für Professor Nicolae Gudea gelegentlichdes 60. Geburtstages, Bibliotheca Musei Porolissensis IV, Zalău, 2001, p. 322–326.

Alicu 1974–1975 = D. Alicu, Materialul ceramic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa . I . In: Sargetia,11–12, 1974–1975, p. 43–49. Alicu 1975 = D. Alicu, Un fragment de amforă ştampilată de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa .

In: SCIVA, 26, 1975, 3, p. 409–410. Alicu 1976 = D. Alicu, Die Firmalampen von Ulpia Traiana Satmizegetusa. In: Dacia N. S.,

XX, 1976, p. 205–220. Alicu 1977 a = D. Alicu, Tonlampen Typen aus Ulpia Traiana Sarmizegetusa. In: Studii şi

Comunicări Caransebeş, II, 1977, p. 331–362.

Alicu 1977 b = D. Alicu, Corrigenda la Romans Lamps from Sarmizegetusa . In: ActaMN, XIV,1977, p. 153–154. Alicu 1979 = D. Alicu, Römischen Tonlampen aus Sarmizegetusa (Ausgrabungenskampagne

1976). In: Studii şi Comunicări Caransebeş, III, 1979, p. 235–251. Alicu 1980 = D. Alicu, Vases décorés de serpents découverts à Sarmizegetusa. In: Latomus,

Alicu, Soroceanu1982

= D. Alicu, Alina Soroceanu, Ceramica glazurată plombiferă de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa . In: Potaissa, III, 1982, p. 52–65.

Alicu şi colab. 1995 = D. Alicu, Şt. Matei, P. Iambor, E. Bota, Ioana Hica, Cluj-Napoca , jud. Cluj.



Piaţa Unirii . In: CCA. Campania 1994. A XXIX-a Sesiune Naţională derapoarte arheologice, Cluj-Napoca, 11–14 mai 1995, Bucureşti, 1995, nr. 32 A,p. 24.

Alicu şi colab. 1997 = D. Alicu, E. Bota, V. Voişian, Cluj-Napoca , jud. Cluj. Piaţa Unirii . In: CCA.Campania 1996. A XXXI-a Sesiune Naţională de rapoarte arheologice, Cluj-Napoca, 12–15 iunie 1997, Bucureşti, 1997, nr. 26, III, p. 14.

Alram-Stern, Gassner = Eva Alram-Stern, Verena Gassner, Der römische Quellfund von Müllendorf , Bez.Eisenstadt , Burgenland . In: Archaeologia Austriaca, Wien, 73, 1989, p. 75–100.

Amand 1970 = M. Amand, Notes sur le culte du serpent criocéphale dans la cité des Nerviens. In:Latomus, XXIX, 1970, p. 340–347. Amtmann 1994 = Brigitte Amtmannn, Das Fundmaterial des provinzialrömischen

Hügelgräberfeldes von Giging in der Steiermark . In: FÖ, 33, 1994, p. 7–23. Anderson 1982 = Anne C. Anderson, Guide de la céramique romaine à parois fines, Revue

Archéologique Sites. Hors-serie no. 17, Avignon, 1982. Ardeţ 1991 = A. Ardeţ, Ceramica dacică şi de tradiţie celtică la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

In: Thraco-Dacica, 12, 1991, 1–2, p. 137–142.

Ardeţ 1993 = A. Ardeţ, Amfora romană în Banat. In: Tibiscum, 8, 1993, p. 95–139. Ardeţ 1996 = A. Ardeţ, Considérations sur les amphores romaines de Tibiscum. In: M. Porumb(ed.), Omaggio a Dinu Adameşteanu, Cluj-Napoca, 1996, p. 165–176.

Ardeţ 1998 = A. Ardeţ, Amfora romană din Dacia, teză de doctorat, Cluj-Napoca, 1998. Ardeţ 2000 a = A. Ardeţ, Un vas terra sigillata de tip Westerndorf descoperit la Tibiscum. In:

Tibiscum, X, 2000, p. 305–313. Ardeţ 2000 b = A. Ardeţ, Römische Amphoren aus Spanien und Italien in Dakien. In: RCRF

Acta, 36, 2000, p. 487–489.

Ardeţ 2001 = A. Ardeţ, Amphoren Dressel 6B und Schöngerdorfer 558B in Dakien. In: RCRF Acta, 37, 2001, p. 279–282. Ardeţ 2004 = A. Ardeţ, The Roman province of Dacia: aspects of commerce in light of amphoras .

In vol.: Ligia Ruscu, Carmen Ciongradi, R. Ardevan, C. Roman, C. Găzdac(eds.), Orbis antiquus. Studia in honorem Ioannis Pisonis, Bibliotheca MuseiNapocensis, XXI, Cluj-Napoca, 2004, p. 330–341.

Ardeţ 2005 = A. Ardeţ, Amfore de tip Kapitän II în Dacia romană . In: D. Bondoc (ed.), Inhonorem Gheorghe Popilian, Craiova, 2006, p. 49–59.

Ardeţ 2006 = A. Ardeţ, Amforele din Dacia romană, Timişoara, 2006. Ardevan 1984 = R. Ardevan, Duumvirat et quattuorvirat dans la Dacie romaine . In: ActaMN,21, 1984, p. 95–110.

Ardevan 1987 = R. Ardevan, Veterani şi decurioni municipali în Dacia romană . In: Sargetia, XX,1987, p. 117–126.

Cîmpeanu1985–1986

In: ActaMN, XXII–XXIII, 1985–1986, p. 541–552.

Ardevan, Hica 2000 = R. Ardevan, Ioana Hica, Inscriptions de Napoca . In: ActaMN, 37/I, 2000,



p. 243–252. Artistes et artisans = Artistes et artisans de l'antiquité. Les ateliers de potier de Lyon et de Vienne, Vienne, 2000.

Artner 1998 = W. Artner, Einige Bemerkungen vom Übergang der Spätlatènezeit in der prövinzialrömischen Zeit aus der Steiermark . In: Alba Regia, XXVII, 1998, p. 55–64.

Atkinson 1914 = D. Atkinson, A Hoard of Samian Ware from Pompeii . In: JRS, 4, 1914, p. 24–64.

Baatz 1977 = D. Baatz, Reibschale und Romanisierung . In: RCRF Acta, 17/18, 1977, p. 147–158.Babeş 1970 = M. Babeş, Zu den Bestattungsarten im nördlichen Flachgräberfeld von Romula.

Ein Beitrag zur Grabtypologie des römischen Daziens . In: Dacia N. S., XIV, 1970,p. 67–206.

Bailey 1972–1973 = D. M. Bailey, Cnidian relief ware vases and fragments in the British Museum. In:RCRF Acta, 14/15, 1972–1973, p. 11–25.

Balaci , Crînguş

Balaci 2007

= C. Balaci, M. Crînguş Balaci, Relaţiile comerciale ale anticului Tibiscum cu

provinciile Imperiului roman (I). Opaiţele . In vol.: Doina Benea (ed.),Meşteşuguri şi artizani în Dacia romană, Bibliotheca Historica et Archaeologica Universitatis Timisiensis VIII, Timişoara, 2007, p. 225–229.

Bánki 1998 = Bánki Zsuzsanna, Kelten- und Eraviskergräber in Sárbogárd . In: CAH, 1998,p. 65–98.

Baratte 1978 = Françoise Baratte, La vaisselle d'argent et vaisselle de bronze. In: Dossiers del'archéologie, Paris, 28, 1978, p. 72–78.

Baratte 1984 = Françoise Baratte, Römische Silbergeschirr in den gallischen und germanischen

Provinzen, Aalen, 1984.Barkóczi 1988 = Barkóczi L., Pannonische Glassfunde in Ungarn, Studia Archaeologica IX,

Budapest, 1988.Barkóczi 1992 = Barkóczi L., Frührömischen Keramik in Ungarn. In: Glasierte Keramik,

Székesfehérvár, 1992, p. 7–35.Batigne 1997 a = Cécile Batigne, Caractéristiques techniques gauloises dans les céramiques à feu

gallo-romaines de Lyon: disparitions et persistances . In: SFECAG. Actes du Congrèsdu Mans, 1997, p. 517–518.

Batigne 1997 b = Cécile Batigne, La production céramique culinaire à Lyon aux I er s. avant et Ier s.après J.-C.: état de la recherche . In: Il contributo delle analisi , Bologna, 1997,p. 75–80.

Baumann 1980 = V. H. Baumann, Cercetările arheologice din ferma romană de la Teliţa . In:

Băluţă 1991 = C L. Băluţă, Moules pour terre sigillée découverts á Apulum. In: RCRF Acta, XXIX/XXX, 1991, p. 201–206.

Băluţă 1994 = C. L. Băluţă, Les lampes antiques de la collection Severeanu. In: Apulum, XXXI,



1994, p. 199–226.Băluţă 1999 a = C. L. Băluţă, Lămpi cu marcă epigrafică , inedite descoperite la Apulum-Partoş. In: Apulum, XXXVI, 1999, p. 225–237.

Băluţă 1999 b = C. L. Băluţă, Inscripţiile Daciei romane. IDR III/6: Apulum – Instrumentumdomesticum, Bucureşti, 1999.

Băluţă , Şerban 1979 = C. L. Băluţă, I. Şerban, Sigilla mortariorum Dacica . In: RCRF Acta, XIX–XX,1979, p. 202–213.

Băluţă 1997 = Claudia Băluţă, A typical example of the local terra sigillata from Apulum. In:

RCRF Acta 35, Abingdon, 1997, p. 209–210.Băluţă 1999 = Claudia Băluţă, Vase cu inscripţii graffitate inedite , descoperite la Apulum-Partoş .In: Apulum, XXXVI, 1999, p. 261–264.

Bărbulescu 1982 = M. Bărbulescu, Vechi urme creştine . In: Monumente istorice şi de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj-Napoca, 1982, p. 55–74.

Bărbulescu 1984 = M. Bărbulescu, Interferenţe spirituale în Dacia romană, Cluj-Napoca, 1984.Bărbulescu 1985 = M. Bărbulescu, Cultele greco-romane în provincia Dacia, teză de doctorat,

Cluj-Napoca, 1985.

Bărbulescu 1987 = M. Bărbulescu, Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa, Cluj-Napoca, 1987.Bărbulescu 1994 = M. Bărbulescu, Potaissa. Studiu monografic, Turda, 1994.Bărbulescu 1997 = M. Bărbulescu, Das Legionslager von Potaissa (Turda)/Castrul legionar de la

Potaissa (Turda). Führer zu archäologischen Denkmälern in Dacia PorolissensisNr. 7/Ghid al monumentelor arheologice din Dacia Porolissensis nr. 7, Zalău1997.

Bémont , Jacob 1986 = Collette Bémont, J.-P. Jacob. (eds.), La terre sigillée gallo-romaine. Lieux de

production du Haut Empire: implantations, produits, relations, Documentsd'Archéologie Française 6, Paris, 1986.Bémont , Bourgeois 1986

= Collette Bémont, A. Bourgeois, Annexe. Les noms de potieres. Ateliers situés enFrance. In: Bémont, Jacob 1986 , p. 277–286.

Benea 1976 = Doina Benea, Câteva fragmente de vase votive descoperite la Drobeta . In:Drobeta, II, 1976, p. 55–61.

Benea 1977 = Doina Benea, Tipare şi medalioane din ceramică din colecţia Muzeului Banatului. In: Banatica, IV, 1977, p. 161–168.

Benea 1982 = Doina Benea, Ateliere ceramice de la Tibiscum. Contribuţii la istoria atelierelor de ceramică din sud-vestul Daciei . In: Potaissa, III, 1982, p. 22–41.Benea 1985 = Doina Benea, Römische Töpferwerkstätte in Tibiscum. In: SIB, XI, 1985, p. 11–

18.Benea 1996 = Doina Benea, Lampenproduktion in Tibiscum. In: RCRF Acta 33, Abingdon,

Benea 2005 = Doina Benea, La céramique dace des camps de Dacie avec une attention particulière aux découvertes de Tibiscum. In: Acta of the XIV th UISPP Congress,University of Liège, Belgium, 2–8 September 2001. Section 13: Époque



romaine/Roman Age. General Sessions and Posters, BAR International Series1312, Oxford, 2005, p. 55–65.Benea 2007 = Doina Benea, Consideraţii privind cercetările arheologice referitoare la

meşteşugurile din provincia Dacia . In vol.: Doina Benea (ed.), Meşteşuguri şiartizani în Dacia romană, Bibliotheca Historica et Archaeologica UniversitatisTimisiensis VIII, Timişoara, 2007, p. 35–66.

Benea , Bona 1994 = Doina Benea, P. Bona, Tibiscum, Bucureşti, 1994.Benea , Hica 2004 = Doina Benea, Ioana Hica, Damnatio memoriae în arhitectura romană târzie de

la Dunărea de Jos, Timişoara, 2004.Beneš 1978 = J. Beneš, Auxilia romana in Moesia atque in Dacia, Praha, 1978.Bernal Casasola 2006 = D. Bernal Casasola, Alimentos béticos , cerámicas y militares en Dacia. Reflexiones

y lineas de investigatión. In: D. Bondoc (ed.), In honorem Gheorghe Popilian,Craiova, 2006, p. 97–115.

Bernhard 1981 = H. Bernhard, Zur Diskussion um die Chronologie Rheinzaberner Relieftöpfer . In:Germania, 59, 1, 1981, p. 79–93.

Bergamini 1980 = M. Bergamini, Centuriatio di Bologna. Materiali dello scavo di tre centuriae,

Archaeologica Roma, 15, 1980.Bergamini 1982– 1983

= M. Bergamini, Gubbio. Nuovi scavi a Via degli Ortacci. La ceramica arretina.In: Annali di Facoltà di Lettere e Filosofia, Università Perugia N. S., 20, 1982–1983, 6, p. 103–159.

Bet , Delage 1991 = Ph. Bet, R. Delage, Introduction á l'étude des marques sur les sigillées moulées de Lezoux . In: SFECAG, Actes du Congrés de Cognac, 1991, p. 193–227.

Bet , Delage 2000 = Ph. Bet, R. Delage, La typologie de la sigillée lisse de Lezoux et de la Gaule centrale du Haut-Empire . In: SFECAG, Actes du Congrès de Libourne, 2000,

p. 461–485.Bet , Gangloff , Vertet 1987

= Ph. Bet, R. Gangloff, H. Vertet, Les productions céramiques de Lezoux et dela Gaule centrale à travers les collections du Musée archéologique de Lezoux (63), Revue Archéologique Sites, Hors-série no. 32, Avignon, 1987.

Bet , Henriques-Raba 1989

= Ph. Bet, C. Henriques-Raba, Les céramiques á prois fines de Lezoux . In: L. Rivet(ed.), SFECAG, Actes du Congrès de Libourne, 4–7 Mai 1989, Marseille, 1989,p. 21–30.

Bet , Vertet 1986 = Ph. Bet, H. Vertet, Centre de production de Lezoux . In: Bémont, Jacob 1986 ,p. 133–144.

Bet , Wittmann 1995 = Ph. Bet, A. Wittmann, La production de la céramique sigillée à Lezoux (Auvergne , France) durant le Bas Empire . In: RCRF Acta, 34, Székesfehérvár,1995, p. 205–220.

Bird 2001 = Joanna Bird, Censers , incense and donors in the cult of Mithras . In: N. J. Higham(ed.), Archaeology of the Roman Empire. A Tribute to the Life and Works of Professor Barri Jones, Oxford, BAR International Series 940, 2001, p. 303–310.



Biróné , Gabler 1992 = Biróné Sey Katalin, Gabler D. et alii., A balácai villagazdaság föépületének pincéje . In: Balácai Közlemények, II, 1992, p. 7–217.Bittner , Zetsche Huld 1986

= K. Bittner, Ingeborg Zetsche Huld, Zur Fortsetzung und die Chronologie Rheinzaberner Relieftöpfer. In: BVBl, 51, 1986, p. 233–259.

Bjelajac 1987 = Ljiljana Bjelajac, Imitation of Terra Sigillata with Relief Decoration fromSingidunum. In: RCRF Acta, XXV/XXVI, 1987, p. 465–479.

Bjelajac 1990 = Ljiljana Bjelajac, Terra sigillata u Gornjoj Meziji. Import i radioniceViminacium-Margum (Terra sigillata in Upper Moesia. Import and

Viminacium-Margum Workshops), Beograd, 1990.Bjelajac 1991 = Ljiljana Bjelajac, Gleđosana reliefno ukrašena terra sigillata , Glasnik Srpskog Arheološkog Drustva, Beograd, VII, 1991, p. 77–81.

Bjelajac 1995 = Ljiljana Bjelajac, Late Roman glazed pottery in Singidunum (Moesia I). In:RCRF Acta, 34 (= Alba Regia, XXV), Székesfehérvár, 1995, p. 33–38.

Bjelajac 1992–1993 = Ljiljana Bjelajac, Mortaria in the Moesian Danube Valley . In: Starinar, XLIII– XLIV, 1992–1993, p. 139–148.

Bodor 1960 = Bodor A., Un nou monument funerar de la Gilău înfăţişând banchetul funebru.

In vol.: Omagiu lui Constantin Daicoviciu cu ocazia împlinirii a 60 de ani,Bucureşti, 1960, p. 41–54.Bodor 1957 = Bodor A., Napoca a feliratok tükrében. In: Emlékkönyv Kelemen Lajos

születésének nyolcvanadik évfordulójára, Bukarest, 1957, p. 78–111.Bodor 1988–1989 = Bodor A., Contribuţii la cunoaşterea oraşului Napoca pe baza monumentelor sale

sculpturale în piatră (II). In: ActaMN, XXIV–XXV, 1988–1989, p. 193–221.Bogdan-Cătăniciu1980

= Ioana Bogdan-Cătăniciu, Metodica cercetării ceramicii romane. In: ActaMN, XVII, 1980, p. 680–685.

Bogdan-Cătăniciu1985–1986 = Ioana Bogdan-Cătăniciu, Ceramica dacică din castellum de la Rucăr . In: ActaMN, XXII–XXIII, 1985–1986, p. 201–209. Bogdan-Cătăniciu1991

= Ioana Bogdan-Cătăniciu, À propos de civitates en Dacie . In: EphNap, 1, 1991,p. 59–67.

Bogdan-Cătăniciu1999

= Ioana Bogdan-Cătăniciu, Napoca, pomoerium şi territorium – Ipoteze de lucru.In vol.: D. Protase, D. Brudaşcu (eds.), Napoca. 1880 de ani de la începutulvieţii urbane, Cluj-Napoca, 1999, p. 64–83.

Bogdan-Cătăniciu

2007

= Ioana Bogdan-Cătăniciu, Daci şi romani. Aculturaţie în Dacia, Cluj-Napoca,2007.

Bogdan-Cătăniciu, Barnea 1979

= Ioana Bogdan-Cătăniciu, Al. Barnea, Ceramica şi descoperiri mărunte . In Al. Barnea, I. Barnea (eds.), Tropaeum Traiani I. Cetatea, Biblioteca de Arheologie XXXV, Bucureşti, 1979, p. 177–226.

Bögli 1970/1971 = H. Bögli, Insula 16 Est. Raport sur les fouilles executées en 1965/1966. In:

Bondoc 2006 = D. Bondoc, Roman painted pottery discovered at Cioroiul Nou, Dolj county , Romania . In: D. Bondoc (ed.), In honorem Gheorghe Popilian, Craiova, 2006,p. 128–141.



Bondoc , Dincă 2005 = D. Bondoc, Diana – Roxana Dincă, Tipare şi figurine ceramice romane dincentrul ceramic de la Romula . Muzeul Romanaţiului din Caracal, Craiova, 2005.Bónis 1942 = Bónis Éva, Die kaiserzeitliche Keramik von Pannonien (ausser den Sigillaten).

I. Die Materialen der frühen Kaiserzeit, DissPann II 20, Budapest, 1942.Bónis 1969 = Bónis Éva, Die Spätkeltische Siedlung Gellerthegy-Taban, Budapest, 1969.Bónis 1971 = Bónis Éva, Die Siedlungsverhältnisse der pannonischen Urbevölkerung und einige

Fragen ihres Weiterlebens . In: Acta Antiqua, Academiae Scientiarum Hungaricae,Budapest, 23, 1971, 1–4, p. 34–39.

Bónis 1990 = Bónis Éva, A mázas kerámia Pannoniában. Elözmények és gyártási központok . In: ArchÉrt, 117/1, 1990, p. 24–38.Bónis , Gabler 1990 = Bónis Éva, Gabler D., Fazekasság. In: Mócsy A., Fitz J. (eds.), Pannonia

régészeti kézikönyve, Budapest, 1990, p. 166–210. Bounegru 1984 = O. Bounegru, Opaiţele romane cu reprezentări de nave. In: SCIVA, 35, 1984, 4,

p. 366–372.Bounegru 1988–1989 = O. Bounegru, Contribuţii privind cronologia şi răspândirea ceramicii decorate în

tehnica barbotinei din Dobrogea. In: Pontica, XXI–XXII, 1988–1989, p. 99–112.

Bounegru 2002 = O. Bounegru, Comerţ şi navigatori la Pontul Stâng şi Dunărea de Jos (sec. I–III p. Chr.), Studia Callatiana I, Iaşi, 2002.Brukner 1971 = Olga Brukner, Osnovne forme i tehnike rimsko-provincijske keramike u

Sirmijumu, Materijali VIII, Beograd, 1971. Brukner 1981 = Olga Brukner, Rimska Keramika u Jugoslovenskom delu provincije Donje

Panonije, Beograd, 1981.Brukner 1987 = Olga Brukner, Pottery import and Pannonian production and their effect on social

and economic changes . In: Olga Brukner, Velika Dautova-Ruševljan, P. Milošević

(eds.), The Beginning of Romanization in the Southeastern Part of Pannonia Province, Novi Sad, 1987, p. 27–83.Brukner 1992 = Olga Brukner, Keramička proizvodnja . In: Velika Dautova-Rusevljan, Olga

Brukner, Gomolava. Rimski period (Gomolava. The Roman period), Novi Sad,1992, p. 11–59.

Buday 1913 = Buday Á., Római villak Erdélyben II. Római villa Kolozsvár „Kistarcsa” nevühatárrészében (Villa romaine á Kolozsvár dans le quartier appelé „Kistarcsa”). In:Dolgozatok, IV, 1913, p. 129–154.

Buday 1925 = Buday Á., Rómaikori leletek. 1. Diploma militare. 2. Bronz téglabélyegzö . In:Dolgozatok, 1, Szeged, 1925, p. 26–29.

Bugán 2002 = Bugán Ádel, Újabb kutatási eredmények az Aquincumi lelőhelyű ólammázas serpenyők gyártásának körülményeiről . In: CAH, 2002, p. 93–116.

Bulat 1958 = M. Bulat, Terra sigillata s pečatina u muzeja Slavonije . In: OZ, 6, 1958, p. 73–

Cătinaş 1997 a = Ana Cătina ş , La poterie estampillée de Potaissa. In vol.: Études sur la céramique ,Timişoara, 1997, p. 21–30.

Cătinaş 1997 b = Ana Cătinaş, Opaiţe din colecţia Téglás. In vol.: M. Bărbulescu (ed.), Civilizaţia



romană în Dacia, Cluj-Napoca, 1997, p. 172–214.Cătinaş 1997 c = Ana Cătinaş, Les antéfixes découverts dans le camp de la legio V Macedonica de Potaissa. In: RCRF Acta 35, Abingdon, 1997, p. 233–238.

Cătinaş 2002 = A. Cătinaş, Opaiţele romane din Potaissa, teză de doctorat, Cluj-Napoca,2002.

Cătinaş 2004 = A. Cătinaş, Les importations céramiques de l'Ouest de l'Empire romain et leur influence sur les ateliers locaux . In: Mariana Crînguş, Simona Regep-Vlasici, Atalia Ştefănescu (eds.). Studia historica et archaeologica in honorem magistrae Doina

Benea, Timişoara, 2004, p. 83–97.Cătinaş 2007 = Ana Cătinaş, Olarii de la Potaissa şi produsele lor ceramice . In vol.: Doina Benea (ed.), Meşteşuguri şi artizani în Dacia romană, Bibliotheca Historica et

Archaeologica Universitatis Timisiensis VIII, Timişoara, 2007, p. 123–150. Ciauşescu 2005 = Mihaela Ciauşescu, Early pottery production in Apulum (Partoş) – an overview o

recent research. In: RCRF Acta, 39, Abingdon, 2005, p. 321–329.Ciauşescu 2006 = Mihaela Ciauşescu, A Roman pottery assemblage from the legionary fortress at

Apulum. In: D. Bondoc (ed.), In honorem Gheorghe Popilian, Craiova, 2006,

p. 142–162.Ciauşescu, Gligor 2006

= Mihaela Ciauşescu, M. Gligor, Un ansamblu ceramic din perioada severiană de la Alba Iulia . In: Apulum, XLIII/1, 2006, p. 237–251.

CGP = J. A. Stanfield, Grace Simpson, Central Gaulish Potters, London, 1958.Cioflan 1985 = T. Cioflan, Ceramica de tipul „cu figuri în relief” din Dacia romană . In:

RMMM, 22, 1985, 5, p. 57–64.Chinelli , Donat , Pavić 2003

= Rita Chinelli, Patrizia Donat, Izida Pavić, Importazioni dall’Italia ed elementi di tradizione italica nella ceramica romana rinvenuta a Vienna (Austria), con

particolare riferimento agli scavi urbani effetuati nel Michaelerplatz (1990/1991).In: RCRF Acta 38, 2003, p. 191–200.Chirilă , Chifor 1979 = E. Chirilă, I. Chifor, Tezaurul de monete dace de la Vişea (Contribuţii la studiul

emisiunilor monetare ale dacilor napocenses). In: ActaMP, III, 1979, p. 59–79.Chirilă şi colab., 1972

= E. Chirilă, N. Gudea, V. Lucăcel, C. Pop, Castrul roman de la Buciumi.Contribuţii la cercetarea limesului Daciei Porolissensis, Cluj, 1972.

Christescu 1929 = V. Christescu, Viaţa economică a Daciei romane: o reconstituire istorică,Pite ş ti, 1929.

Cociş 1995 = S. Cociş, Ateliere de bronzieri din Dacia romană. In: ActaMN, 32/1, 1995,p. 383–391.

Cociş 1996 = S. Cociş, Les instruments pour décorer la céramique en Dacie. In: Specimina Nova, XII, Pécs, 1996 (1998), p. 109–118.

Cociş 1998 = S. Cociş, Fibulele din Dacia romană, teză de doctorat, Cluj-Napoca, 1998.

Cociş şi colab. 1995 a = S. Cociş, Adela Paki, V. Voişian, Cluj-Napoca , jud. Cluj. Strada Victor Deleu.In: CCA. Campania 1994. A XXIX-a Sesiune Naţională de rapoarte arheologice,Cluj-Napoca, 11–14 mai 1995, Bucureşti, 1995, nr. 32 b, p. 24.



Cociş şi colab. 1995 b = S. Cociş, V. Voişian, Viorica Rusu-Bolindeţ, Cluj-Napoca , jud. Cluj.Bulevardul Eroilor . In: CCA. Campania 1994. A XXIX-a Sesiune Naţională derapoarte arheologice, Cluj-Napoca, 11–14 mai 1995, Bucureşti, 1995, nr. 32 C,p. 24.

Cociş şi colab. 1996 = S. Cociş, Adela Paki, V. Voişian, Cluj-Napoca , jud. Cluj. Strada Victor Deleu.In: CCA. Campania 1995. A XXX-a Sesiune Naţională de rapoarte arheologice,Brăila, 2–5 mai 1996, Bucureşti, 1996, nr. 41, p. 35–36.

Cociş şi colab. 1997 = S. Cociş, V. Voişian, Adela Paki, Molnár Zs., Cluj-Napoca , jud. Cluj. Str.

V. Deleu. In: CCA. Campania 1996. A XXXI-a Sesiune Naţională de rapoartearheologice, Bucureşti, 12–15 iunie 1997, Bucureşti, 1997, nr. 26, II, p. 14.Cociş şi colab. 1998 = S. Cociş, V. Voişian, Adela Paki, Cluj-Napoca , str. V. Deleu. In: CCA.

Campania 1997 A XXXII-a Sesiune Naţională de rapoarte arheologice, Călăraşi,20–24 mai 1997, Bucureşti, 1998, p. 17.

Cociş şi colab. 1999 = S. Cociş, Molnár Zs., Adela Paki, V. Voişian, Cluj-Napoca , jud. Cluj. Strada Victor Deleu. In: CCA. Campania 1994. A XXXIII-a Sesiune Naţională derapoarte arheologice, Vaslui, 30 iunie – 4 iulie 1999, Bucureşti, 1999, nr. 36, p. 31.

Cociş şi colab. 2001 = S. Cociş, Carmen Ciongradi, V. Voişian, E. Bota, Fibule romane de la Napoca .In vol.: C. Cosma, D. Tamba, A. Rustoiu (eds.), Studia archaeologica ethistorica Nicolao Gudea dicata. Omagiu profesorului Nicolae Gudea la 60 deani/Festschrift für Professor Nicolae Gudea gelegentlich des 60. Geburtstages,Bibliotheca Musei Porolissensis, IV, Zalău, 2001, p. 431–440.

Cociş şi colab. 2002 = S. Cociş, Irina Nemeti, V. Voişian, F. Fodorean, Cluj-Napoca , jud. Cluj.Strada Victor Deleu. In: CCA. Campania 2001 A XXXVI-a Sesiune Naţională derapoarte arheologice, Buziaş, 28 mai – 1 iunie 2002, Bucureşti, 2002, nr. 71,

p. 107.Cociş şi colab. 2002– 2003

= S. Cociş, Eugenia Beu-Dachin, V. Voişian, Un altare votivo a Silvano, scopertoa Napoca . In: ActaMN, 39–40/I, 2002–2003, p. 235–239.

Conspectus = Elisabeth Ettlinger, Bettina Hedinger, Bettina Hoffmann, Ph. Kenrick,G. Pucci, Kathrin Roth-Rubi, G. Schneider, S. von Schnurbein, C. M. Wells,Susanne Zabehlicky-Scheffenegger, Conspectus formarum terrae sigillatae Italicomodo confectae, MRK, Heft 10, Bonn, 1990.

Corrocher 1981 = J. Corrocher, Vichy antique, Publication de l’Institute d’Etudes du Massif

Central, Fascicule XXII, Clermont-Ferrand, 1981.Crişan 1969 = I. H. Crişan, Ceramica daco-getică cu specială privire la Transilvania,Bucureşti, 1969.

Crişan 1978 = I. H. Crişan, Ziridava. Săpăturile de la „Şanţul Mare” din anii 1960, 1961,1962 1964 A d 1978

Curle 1911 = J. Curle, A Roman Frontier Post and its People. The Fort of Newstead in theParish of Melrose, Glasgow, 1911.

Cvjetičanin 1988 = Tatijana Cvjetičanin, Luksuzne posude lokaliteta Stobi iz kasnoanticke zbirke



Narodnot Muzeja . In: Zbornik Radova Narodnog Muzeja. Arheologija, Beograd, XIII/1, 1988, p. 137–153.Cvjetičanin 1996 = Tatijana Cvjetičanin, Some observation about Upper Moesian production of terra

sigillata vesels Drag. 39 . In: Zbornik Radova Narodnog Muzeja. Arheologija, XVI/1, Beograd, 1996, p. 175–181.

Cvjetičanin 2000 = Tatijana Cvjetičanin, Glazed pottery from Upper Moesia, ArheologikeMonographije 12, Beograd, 2000.

Czysz 1982 = V. W. Czysz, Der Sigillata-Geschirrfund von Cambodunum-Kempten. In:

BRKG, 63, 1982, p. 281–346.Czysz şi colab. 1981 = W. Czysz, H. Kaiser, M. Mackensen, G. Ulbert, Die römische Keramik aus demVicus Wipfen im Tal (Kreis Heilbronn). In: W. Czysz, H. H. Hartmann, H. Kaiser,M. Mackensen, G. Ulbert, Römische Keramik aus Bad-Wimpfen, Forschungenund Berichte zur Vor- und Frühgeschichte in Baden-Württemberg, Band 11,Stuttgart, 1981, p. 8–190.

Daicoviviu 1928– 1932

= C. Daicoviciu, Notiţe arheologice şi epigrafice . In: AISC, I, 1928–1932, 2,p. 58–63.

Daicoviciu 1936– 1940 = C. Daicoviciu, Problema continuităţii în Dacia. Câteva observaţii de ordinistorico-arheologic. In: AISC, III, 1936–1940 (1941), p. 200–270.Daicoviciu 1938 = C. Daicoviciu, La Transylvanie dans l'antiquité, Bucarest, 1938.Daicoviciu 1967 = C. Daicoviciu, Un nou sacerdos arae Augusti în Dacia . In: ActaMN, IV, 1967,

p. 469–470.Daicoviciu 1974 = H. Daicoviciu, Napoca dacică . In: Şt. Pascu (ed.), Istoria Clujului, Cluj-

Napoca, 1974, p. 25–49.Daicoviciu 1977 = H. Daicoviciu, Napoca. Geschichte einer römischen Stadt in Dakien. In: ANRW,

II/6, 1977, p. 919–949.Daicoviciu, Alicu1984

= H. Daicoviciu, D. Alicu, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, Bucureşti, 1984.

Daicoviciu, Protase 1964

= C. Daicoviciu, D. Protase, O diplomă militară din Dacia Porolissensis. Ştiri noi despre organizarea Daciei romane. In: ActaMN, I, 1964, p. 163–180.

Daicoviciu şi colab., 1974–1975

= H. Daicoviciu, D. Alicu, E. Nemeş, I. Piso, C. Pop, Adriana Rusu, Principalele rezultate ale săpăturilor din 1973–1974 la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi semnificaţia lor . In: Sargetia, XI–XII, 1974–1975, p. 225–232.

Daicoviciu şi colab.1983

= H. Daicoviciu, D. Alicu, I. Piso, C. Pop, Alina Soroceanu, C. Ilieş, Săpăturile din 1980 de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa . In: Materiale, 1983, p. 246–277.

Dana 2004 = D. Dana, Onomastique est-balcanique en Dacie romaine (noms thraces et daces).In: Ligia Ruscu, Carmen Ciongradi, R. Ardevan, C. Roman, C. Găzdac (eds.).

Desbat , Leblanc 2001 = A. Desbat, Odile Leblanc, Les medallions d’applique découvertes sur le site de Saint-Romaine-en-Galle (Rhône , France). In: RCRF Acta, 37, Abingdon, 2001,p. 57–65.

D b 1986 A b C à l l b fè d f ll d L (H



Desbat 1986 = A. Desbat, Céramiques romaines à glaçure plombifère des fouilles de Lyon (Hauts-de Saint-Just , Rue des Farges , La Solitude). In: Figlina, 7, 1986, p. 105–125.Desbat 1995 = A. Desbat, Les productions précoces des céramiques à glaçure plombifère de la valèe

du Rhône . In: RCRF Acta, 1995, 34, p. 39–47.Desbat şi colab. 1996 = A. Desbat, M. Genin, J. Lasfargues (eds.), Les productions des ateliers de potiers

antique de Lyon. In: Gallia, 53, 1996, p. 1–246.Desbat şi colab. 1997 = E. Bertrand, S. Elaigne, A. Desbat, A. Schmitt, Les productions des ateliers de

potiers antiques de Lyon. 2 e partie: Les ateliers du I er siècle. ap. J.-C. L’atelier de la

Butte . In: Gallia, 54, 1997, (1998), p. 1–117.Desbat , Jouanaud , Blanchard 1983

= A. Desbat, J. L. Jouanaud, L. Blanchard, Vasses à médaillons d´applique inédits de Lyon et de Martigues (B.-du-R.). In: Revue Archéologique de Narbonnaise,Montpellier, XVI, 1983, p. 395–403.

Diaconescu 1979 = Al. Diaconescu, Un fragment de aedicula din Dacia Porolissensis cu reprezentările banchetului funebru. In: ActaMN, 16, 1979, p. 545–549.

Diaconescu 2001 = Al. Diaconescu, Un nou relief ceramic din Apulum. In: EphNap, IX–X, 1999–2000, (2001), p. 245–274.

Diaconescu 2004 = Al. Diaconescu, The towns of Roman Dacia: on overviw of recent archaeological research. In: W. S. Hanson, I. P. Haynes (eds.), Roman Dacia. The making of a provincial society, JRA supplementary series 56, Portsmouth, Rhode Island,2004, p. 87–141.

Diaconescu 2004 a = Al. Diaconescu, Romanizarea Daciei Un capitol de istorie a mentalităţilor abordat dintr-o perpectivă arheologică . In: Mariana Crânguş, Simona Regep-Vlascici, Atalia Ştefănescu (eds.), Studia historica et archaeologica in honoremmagistrae Doina Benea, Timişoara, 2004, p. 111–146.

Diconescu, Piso 1993 = Al. Diaconescu, I. Piso, Apulum. In vol.: D. Alicu, H. Böegli, La politiqueédilitaire dans les provinces de l'Empire romain. Actes du Colloque roumano-suisse, Deva 1991, Cluj-Napoca, 1993, p. 67–82.

Diaconescu, Rusu-Bolindeţ 2004

= Al. Diaconescu, Viorica Rusu-Bolindeţ, La vaiselle céramique. In: Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Forum, manuscris, p. 1–60.

Dickinson 1986 = B. Dickinson, The Samian. In: A. McWhirr, Houses in Roman Cirencester.Cirencester Excavations III, Cirencester, 1986, p. 157–158.

Dickinson 2001 = B. Dickinson, The Potter's Stamps. In: Anne S. Anderson, J. S. Watcher,

A. P. Fitzpatrick (eds.), The Romano-British „Small Town” at Wanborough, Wiltshire. Excavations 1966–1976, Britannia Monographs Ser. No. 19, London,2001.

Dimitrova-Milčeva = Alexandra Dimitrova-Milčeva, Terra Sigillata aus Novae . In: Bulletin l’Institut

Dobó 1975 = A. Dobó, Inscriptiones extra fines Pannoniae Daciaeque repertae ad researundem provinciarum pertinentes4, Budapest – Amsterdam, 1975.

Donati 1979 = C. Donati, Locarno. La necropoli romana di Solduno, Quaderni

d'i f i 3 B lli 1979D d ff 1895 H D d ff T S ll B G h h d h h



d'informazione 3, Bellinzona, 1979.Dragendorff 1895 = H. Dragendorff, Terra Sigillata, ein Beitrag zur Geschichte der griechischtenund römischen Keramik, BJ XCVI–XCVII, Bonn, 1895.

Drexel 1922 = Fr. Drexel, Ein ägyptisches Silberinventar der Kaiserzeit . In: Mitteilungen desDeutschen Archäologischen Instituts. Römische Abteilung, Rom, 36, 1921(1922), p. 34–57.

Drexel 1928 = Fr. Drexel, Römische Sigillataservices . In: Germania, 11, 1928, p. 51–53. Drexel 1929 = Fr. Drexel, Kastell Faimingen. Exkurs über die Schlangengefässe. In: E. Fabricius,

F. Hettner, O. von Surwey, Der Obergermanisch-Raetische Limes desRömerreiches. Abteilung B, Band VI. Die Kastelle Nr. 63–70, Berlin – Leipzig 1929, p. 94–95.

Duhamel 1975 = P. Duhamel, Les ateliers ceramiques de la Gaule romaine . In: Les dossiers del’archéologie, Paris, 9, 1975, p. 12–20.

Dunbabin 1991 = K. Dunbabin, Triclinium and stibadium. In: W. J. Slatter (ed.), Dining in a classical context, Michigan, 1991, p. 121–148.

Dunbabin 1996 = K. Dunbabin, Convivial spaces: dinning and entertaiment in the Roman villa. In: JRA, 9, 1996, p. 66–80.

Eggers 1951 = H. J. Eggers, Die römischen Importe im freien Germanien. Atlas derUrgeschichte. I–II, Hamburg, 1951.

Egri 2004 = Mariana Egri, Notes on some ceramic assemblages with a funerary character . In:Ligia Ruscu, Carmen Ciongradi, R. Ardevan, C. Roman, C. Găzdac (eds.).Orbis antiquus. Studia in honorem Ioannis Pisonis, Bibliotheca MuseiNapocensis XXI, Cluj-Napoca, 2004, p. 502–509.

Egri 2005 = Mariana Egri, A Rhenish beaker from the collections of Museum of Deva . In:C. I. Popa, G. T. Rustoiu (eds.), Omagiu profesorului Ioan Andriţoiu cu prilejulîmplinirii a 65 de ani, Studii şi cercetări arheologice, Alba Iulia, 2005, p. 465–468.

Egri , Inel 2006 = Mariana Egri, C. Inel, Inscriptions on amphorae and the military supply . In:D. Bondoc (ed.), In honorem Gheorghe Popilian, Craiova, 2006, p. 191–195.

Elia 1961 = Olga Elia, Vasi magici e mani pantee a Pompei. In: Rendiconti della Accademia di archeologia, lettere e belle arti Napoli N.S., 35, Napoli, 1960 (1961), p. 5–10.

Elsdon 1975 = S. M. Elsdon, Stamp and Roulette-Decorated Pottery of the La Tène Period inEastern England, BAR British Series, 10, Oxford, 1975.

Ertel şi colab. 1999 = Ch. Ertel, Verena Gassner, Sonja Jilek, H. Stiglitz, Untersuchungen zu denGräberfeldern in Carnuntum. Band 1: Die archäologische Befund, RömischeLimes in Östrereich 40, Wien, 1999.

Eschbaumer , Faber 1988

= Pia Eschbaumer, A. Faber, Die südgallische Reliefsigillata – kritische Bemerkungen zur Chronologie und zu Untersuchungsmethoden. In: Fundberichte

Faber 2003 = Andrea Faber, Produzione di terra sigillata italica ed il consumo di ceramiche a vernice nell’Italia meridionale alla fine della repubblica e nella prima età imperiale.In: RCRF Acta 38, Abingdon, 2003, p. 171–179.

F i 1986 F i I C tă i a h l i î a a a da i ă d la A hi R i a a(1983 1984) I A MP 10 1986 83 94



Ferenczi 1986 = Ferenczi I., Cercetări arheologice în aşezarea dacică de la Aghireşu-Ruginoasa (1983–1984). In: ActaMP, 10, 1986, p. 83–94.Fidanovski 1990 = S. Fidanovski, Rimska keramika Ulpijana, Beograd, 1990.Fiedler 2005 = M. Fiedler, Kultgruben eines Liber Pater-Heiligtums im römischen Apulum

(Dakien). Ein Vorbericht . In: Germania 83, 2005, 1, 95–125.Fiedler , Höpken 2004 = M. Fiedler, Constanze C. C. Höpken, Wein oder Weihrauch – „Turibula” aus

Apulum. In: Ligia Ruscu, Carmen Ciongradi, R. Ardevan, C. Roman, C. Găzdac(eds.). Orbis antiquus. Studia in honorem Ioannis Pisonis, Bibliotheca Musei

Napocensis XXI, Cluj-Napoca, 2004, p. 510–516.Fiedler , Höpken 2005 = M. Fiedler, Constanze C. C. Höpken, Becher und Lampe: Weihegaben voneinen römische Opferplatz in Sarmizegetusa. In: RCRF Acta 39, Abingdon, 2005,p. 317–320.

Fiedler , Höpken 2007 = M. Fiedler, Constanze C. C. Höpken, Das „gemeinschaftliche” und das „private” Opfer: Beispiele aus dem Spektrum von Votivpraktiken in römischen Heiligtümern, dargestellt an Befunden aus Apulum und Sarmizegetusa (Dakien). In: C. Flevel,H. von Hesberg, Kult und Kommunication. Medien in Heiligtümern der

Antike, Wiesbaden, 2007, p. 435–466.Filip 2004 = C. C. Filip, Ceramica ştampilată de la Porolissum. Aspecte tehnice, origine,cronologie, arie de răspândire, forme de vase, motive ornamentale, destinaţie,teză de doctorat, Cluj-Napoca, 2004.

Finály 1901 = Finály G., Ket római épületröl Apahidán. In: ArchÉrt, XXI, 1901, p. 239–250.Fitz 1980 = Fitz J., The Archaeology of Roman Pannonia, Budapest, 1980.Floca 1937 = O. Floca, Colecţia arheologică a Muzeului de arheologie şi etnografie a Palatului

cultural din Târgu Mureş. In: Buletinul Muzeului Arheologic al Societăţii de

Istorie, Arheologie şi Etnografie din Târgu Mureş, Tg. Mureş, 1937, p. 3–18.Floca , Wolski 1973 = O. Floca, Wanda Wolski, Aedicula funerară în Dacia romană. In: BMI, XLII,1973, 3, p. 4–50.

Florea 1985–1986 = G. Florea, Descoperirile de epocă dacică din judeţul Cluj . In: ActaMN, 22–23,1985–1986, p. 755–766.

Florea 1993 = G. Florea, Materiale ceramice descoperite pe terasa a VIII-a de la Grădiştea Muncelului (I). In: EphNap, III, 1993, p. 95–110.

Florea 1998 = G. Florea, Ceramica pictată. Artă, meşteşug şi societate în Dacia preromană

(sec. I a. Chr. – I p. Chr.), Cluj-Napoca, 1998.Flügel , Schindler-Kaudelka 1995

= C. Flügel, Eleni Schindler-Kaudelka, Auerbergtöpfe in Raetien, Noricum und der Regio Decima . In: Aquileia, 66, 1995, p. 65–84.

Fodorean 2006 = F. Fodorean, Drumurile din Dacia romană, Cluj-Napoca, 2006.

Gabler 1967 = Gabler D., Arrabona legkorábbi sigillatai. (The earliest sigillatae of Arrabona).In: Arrabona, 9, 1967, p. 21–53.

Gabler 1971 = Gabler D., Kutatások Arrabona canabaejában (Research in the Canabae o

Arrabona) In: Arrabona 13 1971 p 5 54Gabler 1973 Gabler D Italische Sigillaten in Nordwestpannonien Wissenschafliche



Arrabona). In: Arrabona, 13, 1971, p. 5–54.Gabler 1973 = Gabler D., Italische Sigillaten in Nordwestpannonien, Wissenschafliche Arbeiten aus dem Burgenland 51, Eisenstadt, 1973.

Gabler 1976 a = Gabler D., Die Sigillaten vom Gebiete der Hercules Villa in Aquincum. In: AAH, 28, 1976, p. 3–77.

Gabler 1976 b = Gabler D., Moulded imitation of Samian ware in Pannonia . In: ArchÉrt, 103,1976, p. 35–51.

Gabler 1976 c = Gabler D., Die früheste Gruppe der italischen dünnwandigen Keramik inPannonien. In: AAH, 20, 1976, p. 455–461.

Gabler 1977 = Gabler D., Die Keramik von Vindobona . In: Die Römer im Wiener Raum. 52.Sonderausstelung des Historisches Museum der Stadt Wien, Wien, 1977,p. 118–136, 215–242.

Gabler 1982 = Gabler D., Die südgallischen Sigillaten in Pannonien – einige Besonderheitenihrer Verbreitung . In: RCRF Acta, XXI/XXII, 1982, p. 49–61.

Gabler 1983 = Gabler D., Die Westerndorfer Sigillata in Pannonien. Einige Besonderheiten ihrer Verbreitung . In: JRGZM, 30, 1983, p. 349–380.

Gabler 1985 a = Gabler D., Terra sigillaták az aquincumi canabae északi részén feltárt épületmaradványokból . In: ArchÉrt, 112, 1, 1985, p. 109–117.

Gabler 1985 b = Gabler D., Die Unterschiede im Keramikimport der Rhein- und Donauprovinzen.In: Münstersche Beiträge zur Antiken Handelgeschichte, IV/1, Münster, 1985,p. 3–29.

Gabler 1986 a = Gabler D., Terra Sigillata im Töpferviertel von Poetovio. In: Arheološki vestnik, 37, 1986, p. 129–156.

Gabler 1986 b = Gabler D., Differences between imported pottery in the Western and Danubian

provinces of the Roman Empire . In: AAH, 38, 1986, p. 93–104.Gabler 1987 a = Gabler D., Einige Besonderheiten der Verbreitung der Rheinzaberner Sigillaten inPannonien. In: BVBl, 52, 1987, p. 75–104.

Gabler 1987 b = Gabler D., La céramique sigillée de la Gaule de l'Est en Pannonie . In: R. A. E.,38, 1987, p. 47–56.

Gabler 1988 = Gabler D., Spätantike Sigillaten in Pannonien. In: Carnuntum Jahrbuch, Wien,1988, p. 9–40.

Gabler 1989 = Gabler D., Die Sigillaten von Salla (Zalalövö) (Grabungen 1982–1983). In:

AAH, 41, 1989, p. 435–475.Gabler 1990 = Gabler D., Terra sigillata az inotai és pannoniai halomsírokban. In: S. Palágyi(ed.), Norisch-pannonische Hügelgräber. Vorträge de Várpalotaer Tagung vom21. Oktober 1988, Veszprém, 1990, p. 149–161.

Gabler 1991 a Gabler D Römische Strassenstation in der Gemarkung von Sárvár In CAH

Gabler 2000 = Gabler D., Italische Sigillata mit Töpferstempel in Pannonien. In: Alba Regia, XXIX, 2000, p. 75–98.

Gabler 2001 a = Gabler D., Late Italian terra sigillata in Pannonia. In: M. Lodewijkx (ed.), Belgian Archaeology in a European Setting I, Acta Archaeologica Lovaniensia,Monographiae 12 Leuven 2001 p 51 56



Monographiae 12, Leuven 2001, p. 51–56.Gabler 2001 b = Gabler D., Artisanat et commerce . In: Romains de Hongrie Ier – V e siécles aprés

J.-C. Catalogue d'exposition, Musée de la Civilisation gallo-romaine, Lyon,décembre 2001– mai 2002, Lyon, 2001, p. 49–60.

Gabler 2002 a = Gabler D., Terra sigillaták az aquincumi canabaeból . In: BudRég, 5, 2002,p. 277–266.

Gabler 2002 a = Gabler D., Die Sigillaten von Baláca 4 . In: Balácai Közlemények, 7, 2002,p. 69–107.

Gabler 2003 a = Gabler D., La ceramica di una figlina pisana in Pannonia (L. Rasinius Pisanus).In: Pannonica Provincialia et Archaeologia. Studia sollemnia auctorumHungarorum Eugenio Fitz octogenario dedicata. Libelli archaeologici, ser. nov.,1, Budapest, 2003, p. 127–138.

Gabler 2003 b = Gabler D., L. MAG() VIRI(lis). Un atelier tardo-padana di terra sigillata. In: AAH, 54, 2003, p. 81–100.

Gabler 2003 c = Gabler D., A balácai terra sigillaták 3. In: Balácai Közlemények, 6, 2001(2003), p. 97–140.

Gabler 2004 a = Gabler D., A Balácai II. epület terra sigillatái (Sigillaten aus dem Gebäude II.von Baláca ). In: Balácai Közlemények, 8, 2004, p. 123–163.

Gabler 2004 b = Gabler D., Zur frühen Terra Sigillata aus der Zivilsiedlung von Vindobona. In: Wiener Archäologische Studien, 6, Wien, 2004, p. 103–161.

Gabler 2005 = Gabler D., Augusteische Sigillaten in Budaörs. Italischer Import in der vorrömischen Zeit im pannonischen Raum. In: AAH, 56, 2005, p. 133–175.

Gabler 2006 = Gabler D., Italische Sigillaten in Carnuntum. In: BVBl, 71, 2006, p. 159–168.Gabler , Horváth

1996

= Gabler D., Horváth Friderika, A szakályi terra sigillaták és helyük a bennszülött

telep kerámiaspektrumában. In: A Wosinszky Mór (Béri Balogh Ádám) Múzeumévkönyvéböl, Szekszárd, XIX, 1996, p. 115–190.

Gable , Kellner 1994 = Gabler D., H.-J. Kellner, Die Bildstempel von Westerndorf II , Helenius und Onniorix . In: BVBl, 58, 1994, p. 185–270.

Gabler , Kocztur 1977 = Gabler D., Kocztur Éva, Terra Sigillata-Depotfund aus Gorsium. In: Alba Regia 15, (1976), 1977, p. 65–81.

Gabler , Márton 2005 = Gabler D., Márton A., Galliai-germaniai és Duna-vidéki terra sigillata béyegek nem reliefdíszes edényeken (Gallisch-germanische Terra Sigillata-Stempel auf nicht

reliefverzierten Gefässen (in Pannonien). In: CAH, 2005, p. 227–307.Gabler , Palágyi 1989 = Gabler D., Palágyi Sylvia, A balácai terra sigillaták 1 (Terra Sigillata aus Baláca). In: Balácai Közlemények, 1, 1989, p. 109–122.

Gabler , Vaday 1986 = Gabler D., Vaday Andrea H., Terra sigillata in Barbaricum zwischen Pannoniend D i B d 1986

Gassner 1991 = Verena Gassner, Feinware aus Carnuntum. Funde von den Grabungen auf den „Mühläckern” 1978–1988 . In: Carnuntum Jahrbuch, Wien, 1990 (1991),p. 253–292.

Gassner 1992 = Verena Gassner, Mittelkaiserzetliche glasierte Keramik aus Pannonien. In:Carnutum Jahrbuch Wien 1991 (1992) p 9–55



Carnutum Jahrbuch, Wien, 1991 (1992), p. 9 55.Gassner 1992 a = Verena Gassner, Feinware in Carnuntum. Import und lokale Produktion. In:

RCRF Acta, XXXI/XXXII, 1992, p. 445–463.Gassner 1993 = Verena Gassner, Pannonische Glanztonware mit Stempelverzierung aus

Carnuntum. In: Ptujski arheološki zbornik ob 100-letnici muzeja in Muzejskega društva, Ptuj, 1993, p. 359–383.

Gassner , Jilek , Sauer 1997

= Verena Gassner, Sonja Jilek, R. Sauer, Der Töpferofen von Carnuntum. In:Herma Stiglitz (ed.), Das Auxiliarkastell Carnuntum 1. Forschungen 1977–1988, ÖAI, Sonderschriften Band 29, Wien, 1997, p. 179–268.

Găzdac şi colab. 2003 = C. Găzdac, V. Voişian, S. Cociş, Coins finds from Roman Napoca – The excavations on Deleu st . In: Revista Bistriţei, XVII, 2003, p. 77–96.

Genin 1997 = M. Genin, Les horizons augustéens et tibériens de Lyon, Vienne et Roanne . In:S.F.E.C.A.G. Actes du Congrés du Mans, Marseille, 1997, p. 13–36.

Gerov 1989 = B. Gerov, Inscriptiones Latinae in Bulgaria repertae, Serdicae, I, 1989.Ghergari şi colab.

2000 a = Lucreţia Ghergari, Corina Ionescu, Viorica Rusu-Bolindeţ, Maria Gorea,Consideraţii mineralogice asupra ceramicii romane din situl arheologic Napoca . In:Ceramica tradiţională. Ceramica tehnică. A VIII-a Conferinţă de ştiinţa şiingineria materialelor oxidice Consilox VIII, Alba Iulia – România, 14–16septembrie 2000, vol. I, Alba Iulia, 2000, p. 115–122.

Ghergari şi colab. 2000 b

= Lucreţia Ghergari, Corina Ionescu, Maria Gorea, O. Ţentea, Manuela Toadere, Provenienţa materiilor prime utilizate pentru ceramica dacică din situl roman Gilău, România . In: Ceramica tradiţională. Ceramica tehnică. A VIII-a Conferinţă de ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice Consilox VIII, Alba Iulia –România, 14–16 septembrie 2000, vol. I, Alba Iulia, 2000, p. 123–129.

Ghergari şi colab. 2003

= Lucreţia Ghergari, Corina Ionescu, Viorica Rusu-Bolindeţ, Geoarchaeological study on local fine ceramics from II–III century (Napoca site, Romania). In: Acta Mineralogica-Petrographica, Abstract Series 1, Szeged, 2003, p. 39.

Ghergari , Ionescu 2000

= Lucreţia Ghergari, Corina Ionescu, Ceramica fină din situl Napoca: consideraţii mineralogice şi geoarheologice. In: Lucrările simpozionului „Realizări şi perspectiveîn studiul Cuaternarului din România”, Cluj-Napoca, 2000, p. 53–54.

Gillam 1957 = J. P. Gillam, Types of Roman coarse pottery vessels in northern Britain. In:

Archaeologia Aeliana (4th

series), Newcastle-upon-Tyne, 35, 1957, p. 180–251.Glasierte Keramik 1992

= Kóvacs P. (ed.), Glasierte Keramik in Pannonien. Katalog. König SanktStephan Museum, Székesfehérvár, 1992.

Glodariu 1981 a = I. Glodariu, Contribuţii la cronologia ceramicii dacice în epoca Latène târzie . Invol : H Daicoviciu (red ) Studii dacice Cluj Napoca 1981 p 146 165

Grec 1996 = M. Grec, Exercitus Daciae Porolissensis. In: SIB, XVII–XVIII, 1993–1994,(1996), p. 235–240.

Greene 1979 = K. Greene, Report on the Excavations at Usk 1965–1976. The Pre-FlavianFine Wares, Cardiff, 1979.

Groh 1994 = St. Groh, Ein römisches Schlangengefäß aus Flavia Solva . In: Schild von Steier.



Groh 99 St. Groh, in römisches Schlangengefäß aus lavia Solva. In: Schild von Steier.Beiträge zur steirischen Vor- und Frühgeschichte, 17, Graz, 1994, p. 87–93.

Groh 1996 = St. Groh, Die Insula XLI von Flavia Solva. Ergebnisse der Grabungen 1959und 1989 bis 1992, ÖAI, Sonderschriften Band 28, Wien, 1996.

Goudineau 1970 = C. Goudineau, Note sur la céramique à engobe rouge pompéien (Pompejanisch – rotten Platten). In: Memoires de l’École Française de Rome, 82, Rome, 1970,p. 159–186.

Grünewald 1979 = Mathilde Grünewald, Die Gefäßkeramik des Legionslagers von Carnuntum(Grabungen 1968–1974), Der römische Limes in Österreich, Heft XXIX, Wien,1979.

Grünewald 1983 = Mathilde Grünewald, Die Funde aus dem Schutthügel des Legionslager vonCarnuntum, Der römische Limes in Österreich, Heft XXXII, Wien, 1983.

Gudea 1969 = N. Gudea, Ceramica dacică din castrul roman de la Bologa . In: ActaMN, VI,1969, p. 503–508.

Gudea 1970 = N. Gudea, Ceramica dacică din castrul roman de la Buciumi (jud. Sălaj). In:SCIV A, 21, 1970, 2, p. 299–311.

Gudea 1972 = N. Gudea, Castrul roman de la Bologa (jud. Cluj) (1968). In: Apulum, X, 1972,p. 121–150.

Gudea 1977 = N. Gudea, Materiale arheologice din castrul roman de la Bologa . In: Apulum, XV, 1977, p. 169–215.

Gudea 1978 = N. Gudea, Contribuţii la viaţa economică a Daciei romane. Despre producţia ceramică. In: Apulum, XVI, 1978, p. 134–147.

Gudea 1979 = N. Gudea, Castrul roman de la Inlăceni . In: ActaMP, III, 1979, p. 183–208.Gudea 1980 a = N. Gudea, V asele ştampilate de la Porolissum. In: ActaMP, IV, 1980, p. 105–

190.Gudea 1980 b = N. Gudea, Castrul roman de la Breţcu. In: ActaMP, IV, 1980, p. 306–322.Gudea 1982 = N. Gudea, Die Stempelgefässe von Porolissum. In: RCRF Acta, XXI–XXII,

1982, p. 167–208.Gudea 1984 = N. Gudea, Import und Erzeugung von TS-Keramik in den dakischen Provinzen.

In: RCRF Acta, 23–24, 1987, p. 81–89.Gudea 1986 = N. Gudea, Porolissum. Res Rublica Municipii Septimii Porolissensium,

Bucureşti, 1986.Gudea 1987 = N. Gudea, Pannonian glazed pottery – A view from the East. In: RCRF Acta,

XXV–XXVI, 1987, p. 409–436.Gudea 1988 = N. Gudea, Porolissum, cheia de boltă a apărării Daciei Porolissensis. In: ActaMP,

XII, 1988, p. 195–214.

Gudea 1997 a = N. Gudea, Das Römergrenzkastell von Moigrad-Pomet. Porolissum 1/Castrulroman de pe vârful dealului Pomet-Moigrad. Porolissum 1. Führer zuarchäologischen Denkmälern in Dacia Porolissensis Nr. 5/Ghid al monumente-lor arheologice din Dacia Porolissensis nr. 5, Zalău, 1997.

Gudea 1997 b = N. Gudea, Das Römergrenzkastell von Bologa-Resculum/Castrul roman de la



, g gBologa-Resculum. Führer zu archäologischen Denkmälern in Dacia PorolissensisNr. 1/Ghid al monumentelor arheologice din Dacia Porolissensis nr. 1, Zalău,1997.

Gudea 1997 c = N. Gudea, Das Römergrenzkastell von Buciumi/Castrul roman de la Buciumi. Führer zu archäologischen Denkmälern in Dacia Porolissensis Nr. 2/Ghid almonumentelor arheologice din Dacia Porolissensis nr. 2, Zalău, 1997.

Gudea 1998 = N. Gudea, Vase romane cu decor lipit de la Porolissum. In: EphNap, VIII, 1998,p. 145–213.

Gudea , Filip 1997 = N. Gudea, C. C. Filip, Die gestempelten Gefässe von Porolissum. II. Die gestempelten Gefässe aus dem Kastell auf dem Hügel Pomet/Vasele ştampilate de la Porolissum. II. Vasele ştampilate din castrul roman de pe vârful Dealului Pomet. In:N. Gudea (ed.), Römer und Barbaren an den Grenzen des römischenDaciens/Romani şi barbari la frontierele Daciei, ActaMP XXI, 1997, p. 9–219.

Gudea , Ghiurco 1988 = N. Gudea, I. Ghiurco, Din istoria creştinismului la români. Mărturiiarheologice, Oradea, 1988.

Gudea , Lobüscher 2006

= N. Gudea, T. Lobüscher, Dacia. Eine römische Provinz zwischen Karpatenund Schwarzem Meer, Mainz am Rhein, 2006.

Gudea , Moţu 1988 = N. Gudea, I. Moţu, Despre ceramica provincială modelată cu mâna din castre.Observaţii arheologice cu specială privire la Dacia Porolissensis. In: ActaMP, XII,1988, p. 229–250.

Gudea , Pop 1971 = N. Gudea, I. Pop, Castrul roman de la Râşnov Cumidava. Contribuţii la cercetarea limesul-ui de sud-est al Daciei romane, Braşov, 1971.

Haalebos , Swinkels 1998

= J. K. Haalebos, L. Swinkels, From Katendrecht back to Nijmegen: a group o pottery moulds and relief-tablets from Ulpia Noviomagus . In vol.: Joanna Bird (ed.),Form and Fabric. Studies in Rome’s Material Past in Honour of B. R. Hartley,Oxford, 1998, p. 241–248.

Hantos 2005 = Hantos Z., A rheinzaberni reliefdíszes terra sigillaták pannoniai forgalmáról.(Über der Verkehr relifverzierter Terra Sigillaten aus Rheinzabern in Pannonien) .In: ArchÉrt, 130, 2005, p. 105–135.

Hatt 1954 = J. J. Hatt, Les fouilles de Strasbourg en 1953 et 1954 . In: Gallia, 12, 1954,p. 323–338.

Hanut , Thoen 2001 = F. Hanut, H. Thoen, La céramique de tradition indigène dans le faciès ménapiendu Haut-Empire. In: SFECAG, Actes du Congrès de Lille-Bavay, 2001, p. 11–28.

Hawthorne 1998 = J. W. Hawthorne, Pottery and Paradigms in the Early Roman Western Empire .

Hica 2004 = Ioana Hica, Reutilizări de monumente litice în arhitectura funerară din fosta provincie Dacia . In: Doina Benea, Ioana Hica, Damnatio memoriae în arhitectura romană târzie de la Dunărea de Jos, Timişoara, 2004, p. 112–153.

Hica-Cîmpeanu 1977 = Ioana Hica-Cîmpeanu, Cu privire la unele morminte romane târzii de la Napoca. In: ActaMN, XIV, 1977, p. 221–237.



p pHica-Cîmpeanu 1979 = Ioana Hica-Cîmpeanu, Riturile funerare în Transilvania , de la sfârşitul secolului

al III-lea e. n. pînă în secolul al V-lea e. n. In: ActaMN XVI, 1979, p. 157–170.Hica , Pop 1996 = Ioana Hica, C. Pop, Cluj-Napoca. Str. Plugarilor . In: CCA. Situri arheologice

cercetate în perioada 1983–1992, Muzeul Brăilei, Brăila, 1996, Bucureşti, 1996,nr. 62 B, p. 34.

Hilgers 1969 = W. Hilgers, Lateinische Gefässenamen. Funktion und Form römischer Gefässenach den antiken Schriftquellen, Beihefte der Bonner Jahrbücher 31, Düsseldorf,1969.

Hochuli-Gysel 1977 = Anne Hochuli-Gysel, Kleinasiatische glasierte Reliefkeramik, Acta Bernensia VII, Bern, 1977.

Hochuli-Gysel 1998 = Anne Hochuli-Gysel, Bleiglasierte Keramik . In: Beiträge zum römischenOberwinterthur-VITUDURUM 8. Ausgrabungen im Unteren Bühl. Monogr.Kantonsarch. Zürich 30, Zürich, 1998.

Hochuli-Gysel 1999 = Anne Hochuli-Gysel, Dünnwandkeramik/Céramiques à parois fine . In: Schucany şi colab. 1999 , p. 40–44.

Hofmann, Poinçons = Bettina Hofmann, Catalogue des poinçons pour moules à vases sigillés des décorateurs argonnais . In: Ogam, XX, nr. 3–6, 1968, p. 273–343.

Hofmann, Estampilles = Bettina Hofmann, Catalogue des estampilles sur vaiselle sigillée. 1ére partie (Les ateliers de la Graufesenque et de Lezoux). In: Groupe d'Archéologie antique duTouring Club de France. Notice technique 21, f. l., f. a.

Hofmann 1988 = Bettina Hofmann, L'Atelier de Banassac, Revue Archéologique Sites, Hors-série 33, Gonfaron, 1988.

Horedt 1953 = K. Horedt, Cercetările arheologice din regiunea Hoghiz-Ungra şi Teiuş . In:Materiale, I, 1953, p. 785–815.

Horedt 1958 = K. Horedt, Untersuchungen zur Frühgeschichte Siebenbürgens, Bucureşti,1958.

Horváth 2003 = Horváth Frederika, Terra sigillata aus dem SW-Kastellvicus Azaum/Odiavum aus den Jahren 1998–2000 . In: Pannonia Provincialia et Archaeologia. Studia sollemnia auctorum Hungarorum Eugenio Fitz octogenario dedicata. Libelliarcaheologici ser. nov., 1, Budapest, 2003, p. 139–196.

Horváth 2004 = Horváth Frederika, Römische bodenständige Keramik . In: Antaeus, 27, 2004,

p. 343–365.Horváth 2006 = Horváth Frederika, Római kori bennszülött kerámia . In: Az agyagművesség

évezredei a Kárpát medencében (Thousands of years of Pottery in the CarpathianBasin), Budapest – Veszprém, 2006, p. 33–46.

Il contributo delle analisi

= Sara Santoro Bianchi, B. Fabri (eds.), Il contributo delle analisi archeometricheallo studio delle ceramiche grezze e communi. Il rapporto forma/funzione/impasto. Atti della 1a Giornata di archeometria della ceramica – Bologna, 28febbraio 1997, Bologna, 1997.

Intercissa II = Alföldy Mária R., Barkóczi L., Fitz J., Póczy Klára Sz., Radnóti A., SalamonÁ Sá K S lá J Vá E B I II (D l )



Ágnes, Sági K., Szilágyi J., Vágó Esztér B., Intercissa II. (Dunapentele).Geschichte der Stadt in Römerzeit (= AAH, XXXVI), Budapest, 1957.

Ionescu şi colab. 2000 = Corina Ionescu, Lucreţia Ghergari, Viorica Rusu-Bolindeţ, Maria Gorea, Aspecte microscopice ale ceramicii grosiere romane din situl arheologic Napoca. In:Lucrările simpozionului „Realizări şi perspective în studiul Cuaternarului dinRomânia”, Cluj-Napoca, 2000, p. 48–50.

Ionescu şi colab. 2006 = Corina Ionescu, Lucreţia Ghergari, O. Ţentea, Interdisciplinary (mineralogical- geological-archaeological) study on the tegular material belonging to the Legion XIII Gemina from Alburnus Maior (Roşia Montană) and Apulum (Alba Iulia): possible raw materials sources . In: Cercet. Arheologice, 13, 2006, p. 45–76.

Ionescu, Ghergari 2006

= Corina Ionescu, Lucreţia Ghergari, Mic glosar de termeni geologici utilizaţi înstudiul ceramicii arheologice . In: Cercet. Arheologice, 13, 2006, p. 125–138.

Isac 1976 = D. Isac, Helenius şi Saciro de la Westerndorf. Consideraţii asupra unui vas terra sigillata de la Orşova. In: ActaMN, XIII, 1976, p. 169–175.

Isac 1977 = D. Isac, Terra sigillata din castrul roman de la Buciumi . In: ActaMP, I, 1977,

p. 155–172.Isac 1980 = D. Isac, Importuri de terra sigillata la Napoca . In: ActaMN, XVII, 1980,

p. 467–481.Isac 1981 = D. Isac, Terra sigillata de la Tibiscum. In: Apulum, XIX, 1981, p. 109–123.Isac 1982 = D. Isac, Terra sigillata de la Gilău. In: Potaissa, III, 1982, p. 65–80.Isac 1985 = D. Isac, Terra sigillata în Dacia romană, Cluj-Napoca, teză de doctorat, 1985.Isac 1997 a = D. Isac, Gestempelte Keramik aus den römischen Kastellen von Gilău und Căşeiu.

In vol.: N. Gudea (ed.), Beiträge zur Kenntnis des täglichen Lebens des römischen

Soldaten in den dakischen Provinzen/Contribuţii la cunoaşterea vieţii materiale a soldatului roman în provinciile dacice, Cluj-Napoca, 1997, p. 389–421.Isac 1997 b = D. Isac, Castrele de cohortă şi ală de la Gilău/Die Kohorten-und Alenkastelle

von Gilău. Führer zu archäologischen Denkmälern in Dacia Porolissensis Nr.6/Ghid al monumentelor arheologice din Dacia Porolissensis nr. 6, Zalău, 1997.

Isac 2000 = D. Isac, Die Geburt der Technologie der gestempelten Keramik und der Sigillatenin römisches Dakien zwischen Westlichen und Ostlichen Einflussen. In: RCRF Acta,

Abingdon, 2000, p. 329–336.

Isac 2001 = D. Isac, Viaţă cotidiană în castrele Daciei Porolissensis. Studii şi articole, Cluj-Napoca, 2001.Isac , Gudea 1980 = D. Isac, N. Gudea, Terra sigillata de la Porolissum (I). In: ActaMP, IV, 1980,

p. 467–481. I i l b 1979 D I M R C Băl ă D i i d i ill l A l I

Jevremovič 1987 = Neda Jevremovič, La céramique des remparts sud et ouest découverte sur le site Diana-Karataš . In: Cahiers des Portes de Fer, IV, Beograd, 1987, p. 54–70.

Juhász 1935 = Juhász G., Die Sigillaten von Brigetio, DissPann, II, 3, Budapest, 1935. Juhász 1936 = Juhász G., A Lezouxi terra sigillata gyárak aquincumi lerakata . In: ArchÉrt, XLI,

1936, p. 33–48.J há 1936 J há I Gl i G fäß S I RCRF A 34 S ék f hé á 1995



Juhász 1936 = Juhász I., Glasierte Gefäß au Szarvas . In: RCRF Acta, 34, Székesfehérvár, 1995,p. 15–19.

Kabakčieva 1997 = Gergana Kabakčieva, Keramikversorgung in den Militärstützpunkten an der Unter Donau im 1. Jh. n. Chr. und die Politik Roms . In: RCRF Acta, 35,

Abingdon, 1997, p. 33–39.Kabakčieva 2000 = Gergana Kabakčieva, Oescus. Castra Oescensia. Frührömische Militärlager bei

der Mündung Flusses Iskar, Sofia, 2000.Kabakčieva , Sultova , Vladkova 1988

= Gergana Kabakčieva, Sonija Sultova, PavlinaVladkova, Ceramics Centers onthe territory of Nicopolis ad Istrum. 2nd – 4 th century, Pleven – Veliko Tarnovo,1988.

Kandler-Zöchmann1997

= Christine Kandler-Zöchmann, Terra Sigillata der Grabungskampagne 1993. In:M. Kandler (ed.), Das Auxiliarkastell Carnuntum 2. Forschungen seit 1989,

Wien, 1997, p. 101–172.Karnitsch 1959 = P. Karnitsch, Die Reliefsigillata von Ovilava (Wels, Oberösterreich), Linz,

1959.Karnitsch 1971 = P. Karnitsch, Sigillata von Iuvavum (Salzburg), Salzburg, 1971.Kern 1986 = E. Kern, Dinsheim-Heiligenberg. In: Bémont, Jacob 1986 , p. 226–229.Királyi 1886 = Királyi P., A Sarmizegetusa Mithraeum, Budapest, 1886.Knorr 1912 = R. Knorr, Südgalische Terra Sigillata Gefässe von Rottweil, Stuttgart, 1912.Knorr 1952 = R. Knorr, Terra Sigillata Gefässe des ersten Jahrhunderts mit Töpfernamen,

Stuttgart, 1952.Kocztur 1972–1974 = Kocztur Éva, Ausgrabungen in südlichen Stadtviertel von Gorsium (Tác-

Margittelep). In: Alba Regia, XIII, 1972–1974, p. 69–148.Kolnik 1958 = T. Kolnik, Die pannonische Keramik mit Stempelverzierung und ihre Einflüsse in

der Slowakei . In: Epitymbion Roman Haken, Praga, 1958, p. 61–70.Kortüm, Mees 1998 = K. Kortüm, A. Mees, Die Datierung der Rheinzaberner Reliefsigillata . In:

Joanna Bird (ed.), Form and Fabric. Studies in Rome's material past in honourof B. R. Hartley, Oxbow Monograph 80, Oxford, 1998, p. 157–168.

Kovalovzski 1990 = Kovalovzski Julia, Ásatás a kolozsvári Főtéren, 1943 (Méri István hagyatékából).In: Új Erdélyi Múzeum, I évfolyam, 1–2 füzet, Budapest, 1990, p. 202–222.

Kraus 1992 = Kerstin Kraus, Colonia Ulpia Traiana Insula 38: Untersuchungen zurFeinkeramik anhand der Funde aus den Ausgrabungen der sogenanntenHerbergsthermen (mit einem Beitrag von C. Bridger), Xantener Berichte.Grabung-Forschung-Präsentation, Band 1, Köln, 1992.

K k ić 1998 E K k ić Rö i h K ik G l t B ti l 1998

Lebegyev , Márton 2003

= Lebegyev Judit, Márton A., Újabb terra sigillata leletek az Aquincumkatanovárosi canabae területéröl. A Lajos utca-Nagyszombat utca sarok és a Bakor utca – Galagonya utca 9-es telek ásatásának terra sigillata anyaga . In: ArchÉrt, 128,2003, p. 125–176.

Lipovan 1982–1983 = I. T. Lipovan, Opaiţe romane din Ampelum (I). In: Sargetia, XVI–XVII, 1982–1983 227 232



1983, p. 227–232. Lipovan 1983–1984 = I. T. Lipovan, Officina ceramistului Gaius Iulius Proclus la Ampelum. In: AIIA,

XXVI, 1983–1984, p. 301–317.Lipovan 1988 = I. T. Lipovan, Opaiţe romane din Ampelum (III). In: Tibiscum, VII, 1988,

p. 181–188.Lipovan 1994 = I. T. Lipovan, Ceramica romană cu figuri aplicate în relief de la Ampelum. In:

Sargetia, XXI–XXIV, 1988–1991 (1994), p. 83–91.Lipovan 1990 = I. T. Lipovan, Cu privire la ceramica cu glazură plombiferă din Ampelum. In:

SCIVA, 41, 1990, 3–4, p. 273–291.Lipovan 1992 = I. T. Lipovan, Fructierele şi mortaria de la Ampelum. In: SCIVA, 43, 1992, 2,

p. 179–199.Lipovan1992–1994 a

= I. T. Lipovan, Ceramica provincială romană ştampilată de la Ampelum. In:Sargetia, XXV, 1992–1994, p. 121–136.

Lipovan1992–1994 b

= I. T. Lipovan, Reliefuri şi statuete votive din ceramică glazurată descoperite la Ampelum. In: Sargetia, XXV, 1992–1994, p. 153–160.

Lipovan 1994 = I. T. Lipovan, Römische Amphoren, Vorratgefäße und Krüge aus Ampelum. In: Apulum, XXXI, 1994, p. 227–240.

Lipovan 1996 = I. T. Lipovan, Ceramica romană de la Ampelum decorată în tehnica barbotinei .In: SCIVA, 47, 1994, 2, p. 201–213.

Lipovan, Băluţă 1995 = I. T. Lipovan, C. L. Băluţă, La céramique á glaçure plombifére d'Ampelum. In:RCRF Acta 34 (= Alba Regia XXV, 1994), Székesfehérvár, 1995, p. 137–146.

Loeschcke 1909 = S. Loeschcke, Keramische Funde in Haltern. In: Mitteilungen der Altertums –Kommission für Westfallen, Münster, 5, 1909, p. 103–322.

Ludowici I = W. Ludowici, Stempelnamen römischer Töpfer von meinen Ausgrabungen inRheinzabern 1901–1904, Speyer, 1904.

Ludowici II = W. Ludowici, Stempelbilder römischer Töpfer aus meinem Ausgrabungen inRheinzabern und der 2. Teil der Stempelnamen 1901–1905, Speyer, 1905.

Ludowici III = W. Ludowici, Urnen-Gräber römischer Töpfer in Rheinzabern und 3. Folgedort gefundener Stempel-Namen und Stempel-Bilder bei meinen Ausgrabungen1905–1908, Speyer, 1908.

Ludowici IV = W. Ludowici, Römische Ziegelgräber 4. Katalog meiner Ausgrabungen inRheinzabern 1908–1912, Speyer, 1912.

Ludowici V = W. Ludowici, Stempel-Namen und Bilder römischer Töpfer, Legions-Ziegel-Stempel, Formen von Sigillata und anderen Gefäßen aus meinen Ausgrabungenin Rheinzabern 1901–1914, Speyer, 1927.

Maccabruni 1995 = C. Maccabruni, Ceramica invetriata con decorazione a relievo, nuovi ritovamenti dal territorio Pavese . In: RCRF Acta, 34, 1995, Székesfehérvár, p. 49–54.

Macdonald 1929– 1930

= G. Macdonald, Forschungen im römischen Britannien 1914–1928 . In: BRGK,19, 1929–1930, p. 1–69.

Macrea 1964 = M. Macrea, Exercitus Daciae Porolissensis et quelques considérations sur l'organisation de la Dacie romaine In: Dacia N S VIII 1964 p 145 160



l organisation de la Dacie romaine . In: Dacia N.S., VIII, 1964, p. 145–160. Macrea 1969 = M. Macrea, Viaţa în Dacia romană, Bucure ş ti, 1969. Macrea , Berciu 1955 = M. Macrea, I. Berciu, Şantierul arheologic de la Caşolţ şi Arpaşul de Sus . In:

SCIV, VI, 1955, 3–4, p. 581–626. Macrea şi colab. 1959 = M. Macrea, E. Dobroiu, N. Lupu, Şantierul arheologic Caşolţ-Calbor . In:

Materiale, V, 1959, p. 403–417. Macrea şi colab. 1967 = M. Macrea, D. Protase, Şt. Dănilă, Castrul roman de la Orheiul Bistriţei . In:

SCIV, 18, 1967, 1, p. 113–121. Macrea , Glodariu1976

= M. Macrea, I. Glodariu, Aşezarea dacică de la Arpaşu de Sus, Bucureşti, 1976.

Macrea , Gudea , Moţu1993

= M. Macrea, N. Gudea, I. Moţu, Praetorium. Castrul roman şi aşezarea romană de la Mehadia, Bucureşti, 1993.

Majnarić-Pandžić 1996

= N. Majnarić-Pandžić, Einige Beispiele der spätlatènezeitlichen Siedlungen inNordkroatien und ihre Beziehung zu den Zentren der frühen Romanisation. In:

Arheološki vestnik, 47, 1996, p. 257–265. Man 1999 = Nicoleta Man, Consideraţii privind ceramica ştampilată din aşezarea romană de

la Cristeşti (jud. Mureş). In vol.: D. Protase, D. Bruda ş cu (eds.), Napoca. 1880 deani de la începutul vieţii urbane, Cluj-Napoca 1999, p. 143–166.

Man 2000 a = Nicoleta Man, Tipare pentru confecţionat vase terra sigillata descoperite înaşezarea romană de la Cristeşti. In: ActaMP, XXIII/1, 2000, p. 337–344.

Man 2000 b = Nicoleta Man, Tipologia opaiţelor romane descoperite în aşezarea romană de la Cristeşti (jud. Mureş). In: Marisia, XXVI, 2000, p. 47–84.

Man 2000 c = Nicoleta Man, Sigilii pentru decorarea ceramicii ştampilate descoperite în

aşezarea romană de la Cristeşti . In: Marisia XXVI, 2000, p. 323–326. Man 2001 = Nicoleta Man, Aspecte privind caracterul aşezării romane de la Cristeşti . In:

Revista Bistriţei XV, 2001, p. 117–120. Man 2002 = Nicoleta Man, Aşezarea romană de la Cristeşti, teză de doctorat, Cluj-Napoca,

2002. Man 2003 = Nicoleta Man, Vase cu destinaţie specială din aşezarea romană de la Cristeşti . In:

Marisia, XXVII, 2003, p. 55–72. Marabini Moevs

1973

= M. T. Marabini Moevs, The Roman thin walled pottery from Cosa (1948–

1954), American Academy in Rome, XXXII, Rome, 1973. Marcu, Ţentea 2000 = F. Marcu, O. Ţentea, Observaţii asupra ceştii dacice din perioada romană şi

postromană. In: Spaţiu public, spaţiu privat. Studii de istorie a Transilvaniei, Biblioteca Muzeului Judeţean Bistriţa, Seria Historia 2, Cluj-Napoca, 2000,

Maróti 1997 = Maróti Éva, Római kori pecsételt edénytöredékek Komárom-Esztergom megyéből (I). In: Komárom-Esztergom megyei Múzeumok Közleményei, 5, Komárom,1997, p. 287–348.

Maróti 2002 = Maróti Éva, Pannoniai pecsételt kerámia Balácán és Veszprém megyében. In:Balácai Közlemények, 7, 2002, p. 109–151.

Maróti 2005 = Maróti Éva Újabb római kori pecsételt edénytöredékek Pest megyéből In Studia



Maróti 2005 = Maróti Éva, Újabb római kori pecsételt edénytöredékek Pest megyéből . In. Studia Comitatensia, 28, 2005, p. 199–245.

Márton 2003 = Márton A., Újabb terra sigillata leletek az aquincumi katonavárosi canabae területéröl . In: ArchÉrt, 128, 2003, p. 125–176.

Marty 1991 = Jeanne Marty, Cults , snakes and vases . In: RCRF Acta, XXIX/XXX, Pleven,1991, p. 349–356.

Martin 1977 = Th. Martin, Vases sigillés de Montans imitant des formes en verre? . In: Gallia,

XXV, 1977, 2, p. 249–259. Martin 1986 = Th. Martin, Centre de Montans: atelier de Crambade. In: Bémont, Jacob 1986 ,

p. 72–77. Matei 1982 = Al. V. Matei, Vasul decorat cu şerpi de la Porolissum. In: ActaMP, VI, 1982,

p. 17–22. Matei , Ardevan1987–1988

= Şt. Matei, R. Ardevan, Sondajul de salvare de la Cluj – „Piaţa Muzeului” . In: ActaMN, XXIV–XXV, 1987–1988, p. 1065–1074.

Matei , Bajusz 1997 = Al. V. Matei, I. Bajusz, Castrul roman de la Romita-Certiae /Das

Römergrenzkastell von Romita-Certiae . Führer zu archäologischen Denkmälernin Dacia Porolissensis Nr. 4/Ghid al monumentelor arheologice din Dacia Porolissensis nr. 4, Zalău, 1997.

Matei şi colab. 2006 = Al. V. Matei, H. Pop, Elena Muscă, E. Pripon, I. Bejinariu, Instrumente deiluminat din nord-vestul României. Catalog de expoziţie, Zalău, 2006.

Matei Popescu 2007 = Fl. Matei Popescu, Despre originea negustorilor din provincia Dacia pe baza analizei surselor epigrafice. Stadiul problemei . In vol.: Doina Benea (ed.),Meşteşuguri şi artizani în Dacia romană, Bibliotheca Historica et Archaeologica

Universitatis Timisiensis VIII, Timişoara, 2007, p. 235–246. Mayet 1975 = Françoise Mayet, Les céramiques a parois fines dans la Péninsule Ibérique,Paris, 1975.

Mayet 1983 = Françoise Mayet, Les céramiques sigillées hispaniques. Contribution à l´histoire économique de la Péninsule Ibérique sous l´Empire Romain, I–II,Paris, 1983.

Mees 1995 = A. W. Mees, Modelsignierte Dekorationen auf südgallischer Terra Sigillata,Forschungen und Berichte zur Vor- und Frühgeschichte in Baden-Württemberg,

Band 54, Stuttgart, 1995. Menchelli 1994 = Simonetta Menchelli, Da Cn. Ateius ai vasai tardo-italici: alcune considerazioni sulla sigillata „Pisana” . In: Bollettino Storico Pisano, LXIII, Pisa, 1994, p. 9–34.

Medri 1992 = M. Medri, Terra sigillata tardo-italica decorata, Studia Archaeologica 60,R 1992

Martinez Morales 1991

= J. A. Martinez Morales, La ceramica romana de „paredas finos”, Zaragosa,1991.

Mitard 1986 = P.-H. Mitard, Groupe d'Argonne: Pont-des Rèmes (Vallée de la Biesme). In:Bémont, Jacob 1986 , p. 201–203.

Mitrofan 1964 = I. Mitrofan, Contribuţii la cunoaşterea oraşului Napoca. In: ActaMN, I, 1964,p. 197–204.



p. 197 204. Mitrofan 1965 = I. Mitrofan, Descoperiri arheologice în Cluj şi împrejurimi . In: ActaMN, II,

1965, p. 657–666. Mitrofan 1976 = I. Mitrofan, Vestigii din Napoca romană . In: ActaMN, XIII, 1976, p. 197–204. Mitrofan 1990 = I. Mitrofan, Les rechérches archéologiques de l´établissement romain de Micăsasa .

In: Dacia N. S., XXXIV, 1990, p. 129–138. Mitrofan 1992 = I. Mitrofan, Serapis pe un tipar din aşezarea romană de la Micăsasa. In: SCIVA,

43, 1992, 1, p. 55–61. Mitrofan 1993 = I. Mitrofan, Aşezarea romană de la Micăsasa, teză de doctorat, Cluj-Napoca,

1993. Mitrofan 1994 a = I. Mitrofan, Cercetări arheologice în aşezarea romană de la Micăsasa (Campania

1991). In: ActaMN, 31/I, 1994, p. 523–528. Mitrofan 1994 b = I. Mitrofan, Cercetări arheologice în aşezarea romană de la Micăsasa (Campania

1992). In: ActaMN, 31/I, 1994, p. 529–532. Mitrofan 1994 c = I. Mitrofan, Cercetări arheologice în aşezarea romană de la Micăsasa (Campania

1993). In: ActaMN, 31/I, 1994, p. 533–538. Mitrofan 1995 a = I. Mitrofan, Cercetări arheologice în aşezarea romană de la Micăsasa. Campania

1994. In: ActaMN, 32/I, 1995, p. 653–664. Mitrofan 1995 b = I. Mitrofan, Le centre de production céramique de Micăsasa, Bulletin of the

Center for Transylvanian Studies IV, 4, Cluj-Napoca, 1995. Mitrofan 1995 c = I. Mitrofan, Materiale şi ustensile folosite de olarii romani. In: Apulum, XXXII,

1995, p. 175–188. Mitrofan 1997 = I. Mitrofan Cercetări arheologice în aşezarea romană de la Micăsasa (jud. Sibiu).

In: ActaMN, 34/I, 1997, p. 717–722. Mitrofan 1999 = I. Mitrofan, Marele centru de ceramică de la Micăsasa . In vol.: D. Protase,

D. Brudaşcu (eds.), Napoca. 1880 de ani de la începutul vieţii urbane, Cluj-Napoca, 1999, p. 166–173.

Moga 1978 = V. Moga, Tiparele romane pentru produs ceramica de la Apulum. In: Apulum, XVI, 1978, p. 161–167.

Moga 1979 = V. Moga, Moules romaines découvertes à Apulum. In: RCRF Acta, XIX/XX,1979, p. 182–194.

Moga 1996 = V. Moga, Le centre de poterie antique d’Ampelum. In: RCRF Acta, 33, Abingdon, 1996, p. 9–16.

Moga 1998 = V. Moga, De la Apulum la Alba Iulia. Castrul roman de la Apulum, Cluj-Napoca, 1998.

Müller 1999 = M. Müller, Faimingen – Phoebiana II. Die römischen Grabfunde,Limesforschungen. Studien zur Organisation der römischen Reichsgrenze anRhein und Donau, Band 26, Mainz, 1999.

Munsell = Munsell Soil Color Charts, New Windsor, 1994, revised edition. Mustaţă şi colab. 2007

= Silvia Mustaţă, Dobos A., Daroczi T., A. Ursuţiu, S. Cociş, Cercetările arheologice de pe str. Iuliu Maniu nr. 4 , Cluj-Napoca , jud. Cluj . In: CCA.



g p , j p , j jCampania 2007. A XLII-a Sesiune naţională de rapoarte arheologice, Iaşi, 14–17mai 2008, sub tipar.

Muşeţeanu 1993 a = C. Muşeţeanu, Ceramica romană de la Durostorum, teză de doctorat,Bucureşti, 1993.

Muşeţeanu 1993 b = C. Muşeţeanu, Céramique à glaçure plombiphère de Durostorum. In: Pontica, XXVI, 1993, p. 231–244.

Muşeţeanu 1996 = C. Muşeţeanu, Les ateliers céramiques de Durostorum. In: RCRF Acta, 33, Abingdon, 1996, p. 17–22.

Muşeţeanu 1997 = C. Mu ş eţeanu, Imitations locales des sigillées décorées de Durostorum. In: Cercet. Arheologice, X, 1997, p. 343–355.

Muşeţeanu 2000 = C. Muşeţeanu, Un tipar de terra sigillata de la Durostorum. In: Istro-Pontica.Omagiu lui Simion Gavrilă la 45 de ani de activitate 1955–2000, Tulcea, 2000,229–230.

Muşeţeanu 2003 = C. Muşeţeanu (în colab. cu D. Elefterescu), Ateliere ceramice romane de la Durostorum, Monografii IV, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti,2003.

Muşeţeanu 2004 = C. Muşeţeanu, Contribution à la céramique romaine de Durostorum. In:Ephemeris Dacoromana N. S., XII, 1, Roma, 2004, p. 145–157.

Muşeţeanu, Culică , Elefterescu 1980

= C. Muşeţeanu, V. Culică, D. Elefterescu, Lampes á éstampille de Durostorum.In: Dacia N. S., XXIV, 1980, p. 283–307.

Muşeţeanu, Elefterescu 1985

= C. Muşeţeanu, D. Elefterescu, Contribuţii privind ceramica romană de la Durostorum. In: CCDJ, 1, 1985, p. 67–81.

Muşeţeanu, Elefterescu 1985 a

= C. Muşeţeanu, D. Elefterescu, Contribuţii privind ceramica romană de la Durostorum (II). In: Pontica, XVII, 1985, p. 89–119.

Muşeţeanu, Elefterescu1988–1989

= C. Muşeţeanu, D. Elefterescu, Noi complexe ceramice de la Durostorum. In:CCDJ, 5–7, 1988–1989, p. 89–119.

Muşeţeanu, Elefterescu 1990

= C. Muşeţeanu, D. Elefterescu, Céramique sigillée à Durostorum. In: Dacia N. S., XXXIV, 1990, p. 235–244.

Muşeţeanu, Elefterescu 1992 = C. Muşeţeanu, D. Elefterescu, Contribuţii privind ceramica romană de la Durostorum (III). In: Pontica, XXV, 1992, p. 221–239. Muşeţeanu, Elefterescu 1996

= C. Muşeţeanu, D. Elefterescu, Ceramica africană cu decor în relief de la Durostorum. In: SCIVA, 47, 1996, 4, p. 395–399.

M C M D El f Ad l Bâl â L l i d f é i d

Negru 1998 = M. Negru, An introduction in the study of native pottery from South CarpatianRoman Dacia. In vol.: The Thracian World at the Crossroads of Civilisatios, II,Bucharest, 1997 (1998), p. 630–643.

Negru 1998 a = M. Negru, Ceramica autohtonă din Dacia romană cu specială privire la Oltenia, teză de doctorat, Bucureşti, 1998.

Negru 1998 b = M. Negru, Consideraţii privind ceştile dacice modelate cu mâna descoperite în



g g ţ p ş pDacia Romană . In: AO, 13, 1998, p. 27–42.

Negru 2000 = M. Negru, Some considerations regarding the native wheel-made pottery fromRoman Dacia . In: RCRF Acta, 36, Abingdon, 2000, p. 235–240.

Negru 2003 = M. Negru, The Native Pottery of Roman Dacia, BAR International Series1097, Oxford, 2003.

Negru, Bădescu,

Avram 2003

= M. Negru, Al. Bădescu, R. Avram, Kapitän II Amphorae in Roman Dacia . In:

RCRF Acta, 38, 2003, Abingdon, p. 209–214.Negru, Ciucă 1997 = M. Negru, I. Ciucă, Ceramica dacică lucrată cu mâna descoperită în aşezarea

civilă a castrului roman de la Enoşeşti-Acidava . In: AO, 12, 1997, p. 23–29.Nemeth 1996 = E. Nemeth, Gestempelte Amphorenhenkel aus Tibiscum (Jupa , Kreis Caraş-

Severin). In: RCRF Acta, 33, Abingdon, 1996, p. 95.Nikolić-Đorđević

2000 = Snežana Nikolić-Đorđević, Antička Keramika Singidunuma. Oblici Posuda . In:M. Popović (ed.), Singidunum, 2, Beograd, 2000, p. 11–244.

Nikolić 2005 = Snežana Nikolić, A group of painted vessels from Singidunum. A contribution to

the researches on painted ceramics . In: Starinar, LV, 2005, p. 107–113.Nuber 1972 = H. U. Nuber, Kanne und Griffschale . In: BRGK, 53, 1972, p. 1–233.Nowotny 1925 = E. Nowotny, Römische Forschungen in Österreich 1912–1924. I. Die

Donaugegenden. In: BRGK, XV,1923–1924, (1925), p. 121–178.Nowotny 1927 = E. Nowotny, Keltensiedlung und Römerlager (Eine Erwiederung). In: WPZ, 14,

1927, p. 127–137.Oltean 2004 = Ioana Oltean, Rural settlemet in Roman Dacia: some considerations . In: W. S. Hanson,

I. P. Haynes (eds.), Roman Dacia. The Making of a Provincial Society, JRA

supplementary series 56, Portsmounth, Rhode Island, 2004, p. 143–164.Opreanu 1993 = C. H. Opreanu, Elemente ale culturii materiale dacice şi daco-romane târzii (sec.

III–IV p. Chr.). In: EphNap, III, 1993, p. 235–260.Opreanu 2000 = C. H. Opreanu, Relationship of forts to town origin in Roman Dacia . In vol.:

H. Ciugudean, V. Moga (eds.), Army and Urban Development in the DanubianProvinces of the Roman Empire, Bibliotheca Musei Apulensis XV, Alba Iulia,2000, p. 79–89.

Opreanu 2004 = C. H. Opreanu, Colonisation et acculturation en Dacie. Les mécanismes de

l'intégration dans le monde romain. In vol.: Ligia Ruscu, Carmen Ciongradi,R. Ardevan, C. Roman, C. Găzdac (eds.), Orbis antiquus. Studia in honorem IoannisPisonis, Bibliotheca Musei Napocensis XXI, Cluj-Napoca, 2004, p. 651–661.

Opriş 2003 = I. C. Opriş, Ceramica romană târzie şi paleobizantină de la Capidava în

Paki 1993 = Adela Paki, La colonisation de la Dacie romaine. In: Regula Frei-Stolba, H.Herzig (éds.), La politique édilitaire dans les provinces de l'Empire romain IIème –IV ème siècles après J.-C. Actes du IIème Colloque roumano-suisse, Berne, 12–19septembre 1993, Berne, 1995, p. 19–38.

Paki 1995 = Adela Paki, Quelques remarques sur l’inscription CIL VIII 18085 . In vol.: Arculiana. Recueil d’homages offerts à Hans Bögli à l’occasion de son 70e



anniversaire, Avenches, 1995, p. 493–498.Paki 1998 = Adela Paki, Populaţia din Dacia de nord în lumina izvoarelor epigrafice, teză

de doctorat, Cluj-Napoca, 1998.Paki 1999 = Adela Paki, The Onomastics of the Roman town Napoca in Dacia. In: The

Origins of Towns in Northwest Spain, International Congress, Lugo, 1996,Lugo, 1999, p. 135–144.

Paunier 1986 = D. Paunier, La production de terre sigillée en Suisse au I er s. de notre ère. In:Bémont, Jacob 1986 , p. 265–268.

Pavić 2007 = Izida Pavić, Feinware: Becher und Faltenbecher des 2. und 3. Jahrhunderts vonWien 1, Michaelerplatz – Grabungen 1990/1991. In: Fundort Wien. Berichte zur

Archäologie, 10, Wien, 2007, p. 134–193.Peacock 1977 = D. P. S. Peacock, Ceramics in Roman and Medieval Archaeology . In vol.:

D. P. S. Peacock (ed.), Pottery in Early Commerce: Characterization and Tradein Roman and Later Ceramics, London, 1977, p. 21–34.

Peacock 1977 a = D. P. S. Peacock, Pompeian red ware . In vol.: D. P. S. Peacock (ed.), Pottery inEarly Commerce: Characterization and Trade in Roman and Later Ceramics,London, 1977, p. 147–162.

PGC = J. A. Stanfield, Grace Simpson, Les potiers de la Gaule Centrale, nouvelleédition française, Revue Archéologique Sites, hors-série no. 37, Gonfaron, 1990.

Peña 1990 = J. T. Peña, Internal red-slip cookware (Pompeian Red Ware) from Cetamura del Chianti , Italy: mineralogical composition and provenience . In: American Journal of

Archaeology, 94, 1990, p. 647–661.

Pescaru şi colab. 2003 = Adriana Pescaru, Virginia Rădeanu, R. Pavel, C. Rişcuţa, D. Ţuţuianu, Angelica Bălos, Mariana Egri, Forme de habitat în punctul Hăbad : In: P. Damian(ed.), Alburnus Maior I. Campania arheologică 2001, Bucureşti, 2003, p. 123–148.

Petolescu 1980 = C. C. Petolescu, Notiţe epigrafice (IV). In: SCIVA, 31, 1980, 3, p. 455–461.Petolescu 1981 = C. C. Petolescu, Un tipar pentru vase cu figuri în relief. Romula. In: ActaMN,

XVIII, 1981, p. 469–473.Petolescu 1981 a = C. C. Petolescu, Relaţiile economice ale Daciei romane . In: RI, 34, 1981, 4,

p. 703–713.

Petolescu 1983 = C. C. Petolescu, Mortaria ştampilate din Moesia Inferior . In: Studia antiqua etarchaeologica, I, Iaşi, 1983, p. 172–178.Petolescu 1985 = C. C. Petolescu, Inscripţiile pe mortaria din Dacia (II). In: Pontica, XVII,

1985, p. 179–199.P l 1992 C C P l V i D R (XV XVI) I Th D i 13 1992

Picon, Desbat 1986 = M. Picon, A. Desbat, Note sur l´origine des céramiques à glaçure plombifère , généralement bicolore , des II eme et III eme siècles , de Vienne et Saint-Romain-en-Gal .In: Figlina, 7, 1986, p. 125–127.

Pirling 1995 = R. Pirling, Die Glasierte Keramik des 4. Jahrhunderts aus Krefeld-Gellep – ein

Überblick. In: RCRF Acta, 34, Székesfehérvár, 1995, p. 11–14.Piso 1980 = I. Piso, Epigraphica (XI). In: Potaissa, II, 1980, p. 123–131.

h



Piso 1993 = I. Piso, Fasti Provinciae Daciae. I. Die senatorischen Amsträger, Antiquitas 1,Bonn, 1993.

Piso 1993 a = I. Piso, Die soziale unde ethnische Zusammensetzung der Bevölkerung inSarmizegetusa und in Apulum. In: Prosophographie und Sozialgeschichte.Studien zur Methodik und Erkenntnismöglichkeit der kaiserzeitlichenProsopographie, Kolloquium Köln 24.–26. November 1991, Köln – Wien –

Weimar, 1993, p. 315–337.Piso 2003 = I. Piso, L'urbanisation des provinces danubiennes. In vol.: La naissance de la ville

dans l'antiquité, Paris, 2003, p. 285–298.Piso, Diaconescu1985–1986

= I. Piso, Al. Diaconescu, Forurile din Ulpia Traiana Sarmizegetusa. In: ActaMN, XXII–XXIII, 1985–1986, p. 161–183.

Pîslaru 2007 = Mariana Pîslaru, Tipare din atelierele ceramice de la Potaissa . In vol.: Doina Benea (ed.), Meşteşuguri şi artizani în Dacia romană, Bibliotheca Historica et

Archaeologica Universitatis Timisiensis VIII, Timişoara, 2007, p. 151–157.

Plesničar 1971 = Ljudmila Plesničar, Chronologische Determination der dünnwandigen Keramik aus dem nördlichen Gräberfeld von Emona. In: Radovi za Simpozijuma hronološka i tipološka determinacija rimske keramike u Jugoslavij, Izdanja Muzeja Grada Zenice II, Zenica, 1971, p. 120–126.

Plesničar-Gec 1972 = Ljudmila Plesničar-Gec, Severno Emonsko grobišče. The northern necropolisof Emona, Ljubljana, 1972.

Plesničar-Gec 1977 = Ljudmila Plesničar-Gec, Keramika Emonskih nekropoli, Dissertationes etMonographiae 20, Ljubljana, 1977.

Plesničar-Gec 1987 = Ljudmila Plesničar-Gec, Thin walled pottery from Slovenia. In: RCRF Acta, XXV/XXVI, 1987, p. 451–464.

Plesničar-Gec 1997 = Ljudmila Plesničar-Gec, Ceramica grezza e recipienti da cucina in Emona. In: Il contributo delle analisi , p. 117–120.

Póczy 1952 = Póczy Klára, Festett àllatalakos edények Aquincumban. In: ArchÉrt, 97, 1952,p. 99–207.

Póczy 1956 = Póczy Klára, Die Töpferwerkstätten von Aquincum. In: AAH, 7, 1956, p. 73–136.

Póczy 1957 = Póczy Klára, Keramik. In: Intercisa II, p. 167–191.Póczy, Zsidi 1992 = Póczy Klára, Zsidi Paula, Römische Keramik in Aquincum, Budapest, 1992.Polak 2000 = M. Polak, South Gaulish Terra Sigillata with Potters' Stamps from Vechten,

RCRF Acta Supplementum 9, Nijmegen, 2000.

Popescu 1956 = D. Popescu, Cercetãri arheologice în Transilvania. In: Materiale, II, 1956,p. 175–180.

Popilian 1972 = Gh. Popilian, Un atelier de terra sigillata à Romula . In: Dacia N. S. XVI, 1972,p. 145–161.

Popilian 1976 a = Gh. Popilian, Ceramica romană din Oltenia, Craiova, 1976.Popilian 1976 b = Gh. Popilian, Traditions autochtones dans la céramique provinciale romaine de la

D i M idi l I Th D i I 1976 279 286



Dacie Meridionale. In: Thraco-Dacica, I, 1976, p. 279–286.Popilian 1977 = Gh. Popilian, Nouvelles découverts de sigillées d'importation en Dacie . In: Dacia

N.S., XXI, 1977, p. 135–160.Popilian 1980 = Gh. Popilian, Necropola daco-romană de la Locusteni, Craiova, 1980.Popilian 1981 = Gh. Popilian, Atelierul de ceramică din castrul roman de la Slăveni . In:

OlteniaStCom, 3, 1981, p. 25–46.

Popilian 1982 = Gh. Popilian, Necropola daco-romană de la Daneţi . In: Thraco-Dacica, III,1982, p. 42–67.

Popilian 1984 = Gh. Popilian, Date noi cu privire la centrul ceramic de la Romula. In: AO, 3,1984, p. 46–54.

Popilian 1993 = Gh. Popilian, Ceramica de tip terra sigillata de import descoperită la Enoşeşti- Acidava (jud. Olt). In: AO, 8, 1993, p. 29–42.

Popilian 1994 = Gh. Popilian, Despre opaiţele cu marca Armenius . In: AO, 9, 1994, p. 47–61.Popilian 1996 a = Gh. Popilian, Sur les lampes avec la marque d’Armenius . In: RCRF Acta, 33,

Abingdon, 1996, p. 81–90.Popilian 1996 b = Gh. Popilian, Cibisus la Romula . In: AO, 11, 1996, p. 43–47.Popilian 1997 = Gh. Popilian, Les centres de production céramique d´Oltenie. In: Études sur la

céramique , p. 7–20.Popilian, Ciucă 1986 = Gh. Popilian, I. Ciucă, La céramique sigillée d'importation d'Acidava. In: Dacia

N. S., XXX, 1986, 1–2, p. 167–172.Popilian, Ciucă 1988 = Gh. Popilian, I. Ciucă, Nouvelles informations sur l'importation de terra sigillata

en Dacie méridionale . In: Dacia N.S., XXXII, 1988, 1–2, p. 61–79.

Popilian, Ciucă 1992 = Gh. Popilian, I. Ciucă, Un nou centru ceramic în Dacia romană de la sud de Carpaţi. In: AO, 7, 1992, p. 19–26.Popilian, Ciucă 1993 = Gh. Popilian, I. Ciucă, Ceramica de tip terra sigillata de import descoperită la

Enoşeşti-Acidava (jud.Olt), In: AO, 8, 1993, p. 29–42.Popilian, Grosu 2003 = Gh. Popilian, Aurelia Grosu, Quelques considerations concernant la terra sigillata

locale de la Dacie romaine extra-carpatique . In vol.: I. Stângă (ed.), 1900 depuis ledébut de la construction du pont de Drobeta. Travaux du SymposiumInternational de Drobeta Turnu Severin, 16–18 mai 2003, Drobeta Turnu

Severin, 2003, p. 60–74.Popilian, Nica 1998 = Gh. Popilian, M. Nica, Gropşani. Monografie arheologică, Bibliotheca Thracologica XXIV, Bucureşti, 1998.

Popilian, Niţă 1982 = Gh. Popilian, T. Niţă, Necropola daco-romană de la Leu. In: OlteniaStCom, 4,1982 87 92

Protase 1980 = D. Protase, Autohtonii în Dacia. I. Dacia romană, Bucureşti, 1980.Protase 1994 = D. Protase, Castrul roman de la Tihău (jud. Sălaj) în lumina cunoştinţelor

actuale . In: EphNap, IV, 1994, p. 75–101.Protase 1998 = D. Protase, Un village daco-romain des II e -IV e siècles à Obreja en Transylvanie.

In vol.: V. H. Baumann (ed.), La politique édilitaire dans les provinces del'Empire romain, Ième – IV ème siècles après J.-C. Actes du IIIe Colloque roumano-

i L i r r l d n l pr in r m in i i t ill ” (T l 8 15



suisse „La vie rurale dans les provinces romaines: vici et villae (Tulcea, 8–15octobre 1995), Tulcea, 1998, p. 79–100.

Protase şi colab. 1983 = D. Protase, C. Gaiu, Gh. Marinescu, Cercetările arheologice de la castrul romande la Ilişua (jud. Bistriţa-Năsăud). In: Materiale, XV, 1993, p. 289–292.

Protase , Gaiu, Marinescu 1997

= D. Protase, C. Gaiu, G. Marinescu, Castrul roman şi aşezarea civilă de la Ilişua (jud. Bistriţa-Năsăud). In: Revista Bistriţei, XXI, 1997, p. 27–110.

Protase , Zrínyi 1994 = D. Protase, A. Zrínyi, Castrul roman şi aşezarea civilă de la Brâncoveneşti (jud. Mureş). Săpăturile din anii 1970–1987 . In: Marisia, XXIII–XXIV, 1994, p. 75–169.

Pucci 1985 = G. Pucci, Terra sigillata italica. In: Enciclopedia dell'Arte Antica classica eorientale. Atlante delle forme ceramiche. II. Ceramica fine romana nel bacinomediterraneo (tardo ellenismo e primo impero), Roma, 1985, p. 361–405.

Pucci 1990 = G. Pucci, Terra Sigillata Tardo-Italica. In: Conspectus , p. 13–16.Rádnoti 1938 = Rádnoti A., A pannóniai romai bronzedények, DissPann II, 6, Budapest, 1938.Regep, Ştefănescu,

Crînguş 2005

= Simona Regep, Atalia Ştefănescu, Mariana Crînguş, Atelierul ceramic din

castrul de la Praetorium (Mehadia). Contribuţii arheologice (I). In: Apulum, XLII,2005, p. 157–162.

Regep-Vlascici 2003 = Simona Regep-Vlascici, Les lampes de Praetorium-Mehadia . In: Visy Z. (ed.),Limes XIX. Proceedings of the XIX th International Congress of Roman FrontierStudies, Pécs, Hungary, September 2003, Pécs, 2005, p. 999–1004.

Regep-Vlascici 2004 = Simona Regep-Vlascici, Consideraţii asupra importului de opaiţe cu ştampilă dinPannonia . In: Mariana Crînguş, Simona Regep-Vlascici, Atalia Ştefănescu (eds.),Studia historica et archaeologica in honorem magistrae Doina Benea, Timişoara,

2004, p. 321–344.Regep-Vlascici 2005 = Simona Regep-Vlascici, Aspects of the stamped-lamp trade from Upper Moesia .

In: C. Muşeţeanu, M. Bărbulescu, Doina Benea (eds.). Corona Laurea. Studii înonoarea Luciei Ţeposu Marinescu, Bucureşti, 2005, p. 459–464.

Regep-Vlascici , Muscalu 2007

= Simona Regep-Vlascici, B. Muscalu, Opaiţe dreptunghiulare cu ansa în formă de vultur descoperite la Tibiscum. In vol.: Doina Benea (ed.), Meşteşuguri şi artizaniîn Dacia romană, Bibliotheca Historica et Archaeologica UniversitatisTimisiensis VIII, Timişoara, 2007, p. 159–170.

Ricci 1985 = Andreina Ricci, Ceramica a pareti sottili. In: Enciclopedia dell'Arte Antica classica e orientale. Atlante delle forme ceramiche. II. Ceramica fine romana nelbacino mediterraneo (tardo ellenismo e primo impero), Roma, 1985, p. 231–256, pl. LXXVIII–CIXV.

Robinson 1959 = H. S. Robinson, Pottery of Roman Period. Chronology, The Athenian Agora V, Princeton – New Jersey, 1959.

Rodwell 1978 = W. Rodwell, Stamp-decorated Pottery of the Early Roman Period in EasternEngland. In vol.: P. Arthur, G. Marsh (eds.), Early Fine Wares in Roman

Britain, BAR British Series 57, Oxford, 1978, p. 225–292.Rogers 1974 = G. B. Rogers, Poteries sigillées de la Gaule centrale. I. Les motifs non figurés,

Gallia Suppl XXVIII Paris 1974



Gallia Suppl. XXVIII, Paris, 1974.Rogers 1999 = G. B. Rogers, Poteries sigillées de la Gaule centrale. II. Les potiers, vol. I–II,

Revue Archéologique Sites, hors-série no. 40, Lezoux, 1999.Rogozea 1988 = P. Rogozea, Ceramica dacică din aşezarea romană de la Tibiscum. In: Tibiscum,

VII, 1988, p. 165–176.Roman 1997 = C. A. Roman, Reprezentări ale măştilor de sclavi din Noua Comedie în decoraţia

lucernelor „Firmalampen” de la Sarmizegetusa. In: ActaMN, 34/1, 1997, p. 422–452.Roman 2000 = C. A. Roman, Wheelmade lamps of Roman Dacia . In: ActaMN 37/1, 2000,

p. 99–140.Roman 2005 = C. A. Roman, Piese de iluminat în epoca romană. Dacia Porolissensis, teză de

doctorat, Cluj-Napoca, 2005.Roman 2006 a = C. A. Roman, Lămpi din Dacia. Producţie locală şi materie primă . In:

D. Bondoc (ed.), In honorem Gheorghe Popilian, Craiova, 2006, p. 287–299.Roman 2006 b = C. A. Roman, Ateliere producătoare de opaiţe din Dacia. In vol.: C. Gaiu,

C. Găzdac (eds.), Fontes Historiae. Studia in honorem Demetrii Protase,Biblioteca Muzeului Bistriţa, Seria Historica 12, Bistriţa – Cluj-Napoca, 2006,p. 545–553.

Roman 2006 c = C. A. Roman, Lămpi din Dacia Porolissensis I. Castrele de la Porolissum-Moigrad, Buciumi, Gilău, Samum-Căşei/Lamps from Dacia Porolissensis I. TheRoman forts from Porolissum-Moigrad, Buciumi, Gilău, Samum-Căşei,Bibliotheca Musei Porolissensis VII, Zalău, 2006.

Romeuf 1986 = Anne-Marie Romeuf, Les Martres-de-Veyre . In: Bémont, Jacob 1986 , p. 145–152.

Roth-Rubi 1986 = Katrin Roth-Rubi, La production de terre sigillée en Suisse aux II e et III e s.Problèmes de définition. In: Bémont, Jacob 1986 , p. 269–273.

Rupp 1987 = Vera Rupp, Wetterauer Ware – Eine römische Keramik im Rhein-Main–Gebiet, Schriften des Frankfurter Museums für Vor- und Frühgeschichte X,Bonn, 1987.

Ruprechtsberger 1982 = E. M. Ruprechtsberger, Eine Bemerkung zur Terra Sigillata aus Apulum. In: ActaMN, XIX, 1982, p. 331–335.

Ruscu 1992 = D. Ruscu, Über die Kuchenmatrizen aus dem Heiligtum des Liber Pater von

Apulum. In: EphNap, II, 1992, p. 125–134.Rustoiu 1993 = A. Rustoiu, Ceramica dacică de la Floreşti – „Cetatea Fetei” , jud. Cluj . In:Revista Bistriţei, VII, 1993, p. 63–75.

Russu 1966 = I. I. Russu, Contribuţia lui Zamosius la epigrafia Daciei . In: ActaMN, III, 1966,

Rusu-Bolindeţ 2001 = Viorica Rusu-Bolindeţ, La céramique estampée de Napoca . In: RCRF Acta 37, Abingdon, 2001, p. 177–190.

Rusu-Bolindeţ 2001 a = Viorica Rusu-Bolindeţ, Ceramica romană de la Napoca (cu specială privireasupra veselei ceramice); teză de doctorat, Cluj-Napoca, 2001.

Rusu-Bolindeţ 2004 a = Viorica Rusu-Bolindeţ, Tardo-italica Terra Sigillata from Roman Dacia . In vol.:Ligia Ruscu, Carmen Ciongradi, R. Ardevan, C. Roman, C. Găzdac (eds.),Orbis antiquus Studia in honorem Ioannis Pisonis Bibliotheca Musei



Orbis antiquus. Studia in honorem Ioannis Pisonis, Bibliotheca MuseiNapocensis XXI, Cluj-Napoca, 2004, p. 412–434.

Rusu-Bolindeţ 2004 b = Viorica Rusu-Bolindeţ, Câteva aspecte legate de activitatea atelierelor ceramice de la Napoca . In vol.: Mariana Crînguş, Simona Regep-Vlascici, Atalia Ştefănescu(eds.), Studia historica et archaeologica in honorem magistrae Doina Benea,Timişoara, 2004, p. 321–344.

Rusu-Bolindeţ 2006 a = Viorica Rusu-Bolindeţ, Terra sigillata locală cu decor în relief de la Napoca . In vol.:D. Bondoc (ed.), In honorem Gheorghe Popilian, Craiova, 2006, p. 322–336.

Rusu-Bolindeţ 2006 b = Viorica Rusu-Bolindeţ, Reprezentări ale triumfului lui Traian asupra dacilor şi parţilor pe ceramica terra sigillata . In vol.: Doina Benea, Atalia Ştefănescu (eds.),Simpozionul internaţional „Daci şi romani. 1900 de ani de la integrarea Dacieiîn Imperiul roman”, Timişoara 24–26 martie 2006, Timişoara, 2006, p. 184–206.

Rusu-Bolindeţ 2007 = Viorica Rusu-Bolindeţ, New data on the imported terra sigillata from Napoca.

In: ActaMN, 41–42/1, 2004–2005 (2007), sub tipar.Rusu-Bolindeţ , Cociş

2005 = Viorica Rusu-Bolindeţ, S. Cociş, Ceramica din vicus–ul roman Napoca.Importuri şi producţie locală. In vol.: A. Rustoiu, C. Cosma (eds.), Comerţ şicivilizaţie. Transilvania în contextul schimburilor comerciale şi culturale înantichitate, Cluj-Napoca, 2005, p. 149–184.

Rusu-Bolindeţ , Cociş 2006

= Viorica Rusu-Bolindeţ, S. Cociş, The pottery in the Roman vicus of Napoca . Invol.: C. Gaiu, C. Găzdac (eds.), Fontes Historiae. Studia in honorem DemetriiProtase, Biblioteca Muzeului Bistriţa, Seria Historica 12, Bistriţa – Cluj-Napoca,

2006, p. 555–586.Rusu-Bolindeţ , Cociş

2007 = Viorica Rusu-Bolindeţ, S. Cociş, Olive oil and wine amphoras from the Romantown Napoca (the province of Dacia). In: Histria antiqua, 15, Pola, 2007 (subtipar).

Rusu-Bolindeţ , Voişian, Cociş 2000

= Viorica Rusu-Bolindeţ, V. Voişian, S. Cociş, The pottery in late La Tène tradition of Napoca . In: ActaMN, 37/1, 2000, p. 141–199.

Rusu-Pescaru, Alicu 2000

= Adriana Rusu-Pescaru, D. Alicu, Templele romane din Dacia 1, Deva, 2000.

Rutkowski 1968 = B. Rutkowski, Fragment matrycy do wyrobu terra sigillata znaleziony w Margum (Un fragment de moule pour produire des terra sigillata découvert à Margum). In: Archaeologia, XIX, Wroclaw-Warszawa, 1968, p. 145–151.

Sanie 1981 = S. Sanie, Civilizaţia romană la est de Carpaţi şi romanitatea pe teritoriul

Schmid 1991 = Debora Schmid, Die römischen Schlangentöpfe aus Augst und Kaiseraugst,Forschungen in Augst 11, Augst, 1991.

Schörgendorfer 1942 = A. Schörgendorfer, Die römerzeitliche Keramik der Ostalpenländer, Brünn – Wien – München, 1942.

Schucany şi colab., 2000

= Caty Schucany, Stefanie Martin-Kilcher, L. Berger, D. Paunier, RömischeKeramik in der Schweiz/Céramique romaine en Suisse/Ceramica romana inSvizzera, Antiqua 31, Basel, 1999.



, q 3 , , 999Sena Chiesa 1985 = Gemma Sena Chiesa, Ceramica a paretti sottili. In: Gemma Sena Chiesa (ed.),

Angera romana: scavi della necropoli 1970–1979 = Rivista Archaeologica 44,Roma, 1985, p. 389–426.

Simon, Kohler 1992 = H.-G. Simon, H.-J. Kohler, Ein Geschirrdepot des 3. Jahrhunderts.Grabungen im Lagerdorf des Kastells Langenhain, MRK 11, Bonn, 1992.

Sîrbu 2006 = V. Sîrbu, Dacii şi celţii din Transilvania şi vestul României . In vol.: C. Gaiu,C. Găzdac (eds.), Fontes Historiae. Studia in honorem Demetrii Protase,Biblioteca Muzeului Bistriţa, Seria Historica 12, Bistriţa – Cluj-Napoca, 2006,p. 191–220.

Sommer 1988 = C. S. Sommer, Kastellvicus und Kastell. Untersuchungen zum Zugmantel imTaunus und zu den Kastellvici in Obergermanien und Rätien. In: FundberichteBaden-Württenbeg, 13, Stuttgart, 1988, p. 457–707.

Soroceanu 1979 a = Alina Soroceanu, Ceramica romană din templul lui Aesculap şi al Hygiei de la

Ulpia Traiana Sarmizegetusa, lucrare de licenţă, Cluj-Napoca, 1979.Soroceanu 1979 b = Alina Soroceanu, Tipologia ceramicii romane din templul lui Liber Pater de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. In: ActaMN, XVI, 1979, p. 551–576.

Soroceanu 1994 = Alina Soroceanu, Pottery and clay objects. In vol.: D. Alicu, S. Cociş, C. Ilieş, Alina Soroceanu, Small Finds from Ulpia Traiana Sarmizegetusa. I. [Sarmizegetusa monograph 4], Bibliotheca Musei Napocensis XI, Cluj-Napoca, 1994, p. 73–79.

Spitzlberger 1968 = G. Spitzlberger, Die römischen Ziegelstempel im nördlichen Teil der Provinz Raetien. In: Saalburg Jahrbuch, XXV, Saalburg, 1968, p. 65–184.

Stanciu 1995 = I. Stanciu, Contribuţii la cunoaşterea epocii romane în bazinul mijlociu şi inferior al râului Someş . In: EphNap, V, 1995, p. 139–226.Stanfield 1929 = J. Stanfield, Unusual forms of terra sigillata . In: AJ, 86, 1929, p. 113–151.Stanfield 1936 = J. Stanfield, Unusual forms of terra sigillata . In: AJ, 93, 1936, p. 101–116.Stîngă 1996 = I. Stîngă, L'Habitat romain de Gârla Mare – Dép. Mehedinţi (II–III siècles ap.

J.-Ch.). In vol.: P. Petrović (ed.), Roman Limes on the Middle and LowerDanube, Cahiers des Portes de Fer, Monografies 2, Beograd, 1996, p. 235–243.

Stîngă 1997 = I. Stîngă, Un centru ceramic în teritoriul rural al Drobetei: Gârla Mare. In:

ActaMN, 34/I, 1997, p. 621–634.Stîngă 1998 = I. Stîngă, Viaţa economică la Drobeta în secolele II–VI p. Ch., Bucureşti,Bibliotheca Thracologica XXVI, 1998.

Stîngă 2005 = I. Stîngă, Villa rustica de la Gârla Mare, judeţul Mehedinţi. Studiufi C i 2005

Sultov 1976 = B. Sultov, Antike Zentren der Töpferei in Untermoesien, Sofia, 1976.Sultov 1985 = B. Sultov, Ceramic Production on the Territory of Nicopolis ad Istrum (IInd –

IV th Century), Terra Antiqua Balcanica I, Sofia, 1985.Swan 1984 = Vivien Swan, The Pottery Kilns of Roman Britain, Royal Comission on

Historical Monuments, Supplementary Series 5, London, 1984. Swan 1992 = Vivien G. Swan, Legio VI and its Men: African Legionaries in Britain. In:

Journal of Roman Pottery Studies, 5, 1992, p. 1–33.



J y pSwan, Bidwell 1998 = Vivien G. Swan, P. T. Bidwell, 4 Camelon and Flavian troop-movements in

southern Britain: some ceramic evidence . In vol.: Joanna Bird (ed.), Form andFabric. Studies in Rome’s Material Past in Honour of B. R. Hartley, Oxford,1998, p. 21–30.

Swoboda 1937 = E. Swoboda, Die Schlange im Mithras-kult. In: Österreichische Jahreshefte,

Wien, 30, 1937, p. 1–27.Symons 1992 = R. P. Symons, Rhenish Wares. Fine Dark Coloured Pottery from Gaul andGermany, Oxford Monograph No. 23, Oxford, 1992.

Symons , Hatcher 1992

= R. P. Symons, Helen Hatcher, La céramique romaine à glaçure plombifère trouvée à Colchester et ailleurs: quelques analyses recentes. In: SFECAG, Actes duCongrès de Lezoux, 1989, p. 85–91.

Szabó 1991 = Szabó Katalin, Gefässdarstellungen auf dem Nebenseiten der Altare. In vol.: 2.Internationnales Kolloquium über Problemen des provinzialrömischen

Kunstschaffens, II, Veszprém 1991, p. 171–182.Szönyi 1997–1998 = Szönyi Eszter, Thin walled pottery from Mursella . In: Antaeus, 24, 1997–1998,p. 516–524.

Székely 1990–1994 = Székely Z. K., Ceramica dacică din castrul roman de la Olteni. In: Cumidava, 15–19, 1990–1994, p. 18–20.

Ştefan 1945–1948 = Gh. Ştefan, Le camp romain de Drajna de Sus , département de Prahova. In:Dacia, X–XI, 1945–1948, p. 115–144.

T. Szönyi 1973 = T. Szönyi Eszter, Zur Verbreitung und Herstellung der sog. Rätischen Keramik in

Pannonien. In: AAH, 25, 1973, p. 87–108.T. Szönyi 1974 = T. Szönyi Eszter, A györi kálvária utcai római temetö csontvázas sírjai . In: Arrabona, 16, 1974, p. 5–44.

Tamba 1997 = D. Tamba, Das Römergrenzkastell von Românaşi-Largiana /Castrul roman dela Românaşi-Largiana , Führer zu archäologischen Denkmälern in Dacia Porolissensis Nr. 3/Ghid al monumentelor arheologice din Dacia Porolissensisnr. 3, Zalău, 1997.

Tamba , Matei 1990–

1991

= D. Tamba, Al. Matei, Tipare ceramice romane descoperite la Porolissum. In:

ActaMP, XIV–XV, 1990–1991, p. 221–233.Tassinari 1970 = Suzanne Tassinari, Patères a manche orné. In: Gallia, XXVIII, 1970, 1, p. 127–164.

Tătulea 1994 = C. M. Tătulea, Romula – Malva, Bucure ş ti, 1994. T i 1968 J R T i L é i i illé ll i d M d V

Topoleanu 2000 = F. Topoleanu, Ceramica romană şi romano-bizantină de la Halmyris (sec. I–VII d. Ch.), Tulcea, 2000.

Trăilă 2005 = Marinela Trăilă, Quelques considérations sur l’importation de terra sigillata à Tibiscum. In: C. Muşeţeanu, M. Bărbulescu, Doina Benea (eds.). Corona

Laurea. Studii în onoarea Luciei Ţeposu Marinescu, Bucureşti, 2005, p. 523–528.

Trăilă 2006 = Marinela Trăilă, La céramique de terra sigillata de Tibiscum durant le règne de



q g gTrajan. In: Doina Benea, Atalia Ştefănescu (eds.), Simpozionul internaţional„Daci şi romani. 1900 de ani de la integrarea Daciei în Imperiul roman”,Timişoara 24–26 martie 2006, Timişoara, 2006, p. 170–175.

Trăilă Ţundrea 2007 = Marinela Trăilă Ţundrea, Importuri de terra sigillata de la Westerndorf la Tibiscum – Jupa. Clădirea I (atelierul de sticlă). In vol.: Doina Benea (ed.),

Meşteşuguri şi artizani în Dacia romană, Bibliotheca Historica et Archaeologica Universitatis Timisiensis VIII, Timişoara, 2007, p. 219–223.

Tudor 1968 = D. Tudor, Oraşe, târguri şi sate în Dacia romană, Bucureşti, 1968.Tudor 1976 = D. Tudor, Corpus monumentorum religionis equitum Danuvinorum

(CMRED), I–II, Leiden, 1969–1976.Tuffreau-Libre 1992 = Marie Truffeau-Libre, La céramique en Gaulle romaine, Paris, 1992.Tyers 1996 = P. A. Tyers, Roman Pottery in Britain, London, 1996.Ţentea 1999 = O. Ţentea, Semnificaţia prezenţei ceramicii de tradiţie Latène în Dacia romană.

In: Revista Bistriţei, XII–XIII, 1999, p. 123–132.Ţentea , Marcu 1997 = O. Ţentea, F. Marcu, Die handgearbeitete Keramik aus dem Römerkastell vonGilău/Ceramica lucrată cu mâna din castrul roman de la Gilău. In N. Gudea (ed.),Römer und Barbaren au den Grenzen des römischen Dakiens/Romani şi barbarila frontierele Daciei romane, ActaMP XXI, Zalău, 1997, p. 221–268.

Ţeposu, Mărghitan1969

= Lucia Ţeposu, L. Mărghitan, Monumente funerare de la Micia (partea II). In: ActaMN, VI, 1969, p. 159–165.

Ulbert 1959 = T. Ulbert, Die römischen Donau-Kastelle Aislingen und Burghöfe . In:

Limesforschungen, 1, 1959, p. 54 ff.Ulbert 1963 = T. Ulbert, Römische Gefässe mit Schlangen- und Eidechsenauflagen aus Bayern.In: BVBl, 28, 1963, p. 57–66.

Urban 1981 = O. Urban, Das Gräberfeld von Kapfenstein (Steinermark) und die römischeHügelgräber in Österreich, München, 1981.

Young 1977 = C. J. Young, Oxfordshire Roman Pottery. The Roman Pottery Industry of theOxford Region, BAR British Series 43, Oxford, 1977.

Vauthey , Vauthey

1986

= Marie Vauthey, P. Vauthey, Groupe de Lezoux. Terre-Franche. In: Bémont,

Jacob 1986 , p. 155–161.Vegas 1973 = Mercedes Vegas, Ceramica común romana del Mediterráneo occidental,Barcelona, 1973.

Vernhet 1976 a = A. Vernhet, Création flavienne de six services de vaiselle à La Graufesenque. In:

d'exposition publié a l'occasion du XXV e Congrés International des Rei CretariaeRomanae Fautores, Moulins de Beez 27 septembre – 15 octobre 2004, Collectiond'Archéologie Joseph Mertens XV, Louvain-la-Neuve, 2004, p. XVII–XXII.

Viegas 2003 = Catarina Viegas, Terra sigillata imports in Santarém (Portugal). In: RCRF Acta

38, Abingdon, 2003, p. 323–331.Vlassa 1965 = N. Vlassa, Cercetări arheologice în regiunile Mureş – Autonomă Maghiară şi

Cluj. In: ActaMN, II, 1965, p. 19–38.l l Î l d f d l G



Vlassa 1979 = N. Vlassa, În legătură cu două amfore cu inscripţie pictată de la Gornea. In:Studii şi comunicări de istorie, Caransebeş, 1979, p. 229–233.

Voişian, Bota , Ciongradi 2000

= V. Voişian, E. Bota, Carmen Ciongradi, Betrachtungen über die Römerstadt Napoca . In vol.: H. Ciugudean, V. Moga (eds.), Army and Urban Developmentin the Danubian Provinces of the Roman Empire, Bibliotheca Musei Apulensis

XV, Alba Iulia, 2000, p. 261–276.Vökl 1950 = K. Vökl, Ein Schlangengefäß aus Veldidena. In: JÖAI, 38, 1950, p. 33–35.Walke 1965 = N. Walke, Das römische Donaukastell Straubing-Sorviodurum, Limesforschungen

3, Berlin, 1965.Walters 1908 = H. B. Walters, Catalogue of Roman Pottery in the Departments of Antiquities

of the British Museum, London, 1908.Weber-Hiden 1996 = Ingrid Weber-Hiden, Die reliefverzierte Terra sigillata aus Vindobona. Teil 1.

Legionslager und canabae. Forschungsgesellschaft Wiener Stadtarchäologie,

Wiener archäologische Studien 1, Wien, 1996.Webster 1987 = P. Webster, Roman Samian Ware. Background Notes, Cardiff, 1987.Webster 1996 = P. Webster, Roman Samian Pottery in Britain. Practical Handbook in

Archaeology no. 13, Council for British Archaeology, York, 1996.Wedenig 1989 = R. Wedenig, Das Fragment eines Schlangengefäßes und seine Parallelen in

Europa. In: BAR International Series 510, Oxford, 1989, p. 139–149.Wells 1990 = C. Wells, „Imitations” and the spread of sigillata manufacture . In: Conspectus ,

p. 24–25.

Willis 1997 = S. Willis, Samian Beyond Dating . In: K. Meadows, C. Lemke, J. Heron (eds.),TRAC 96. Proceedings of the Sixth Anual Theoretical Roman Archaeology Conference, Oxford, 1997, p. 38–54.

Winkler şi colab.1979

= Winkler Iuditha, Takács Matilda, Gh. Păiuş, Aşezarea dacică şi daco-romană de la Cicău. In: Apulum, XVII, 1979, p. 129–189.

Wittenberger 1994 = M. Bădău-Wittenberger, Cluj-Napoca , jud. Cluj. Piaţa Muzeului . In: CCA.Campania 1993. A XXVIII-a Sesiune Naţională de rapoarte arheologice, SatuMare, 11–14 mai 1994, Bucureşti, 1994, nr. 31 A, p. 17.

Wittenberger şi colab.1995 = M. Bădău-Wittenberger, V. Popa, S. Bulzan, Cluj-Napoca , jud. Cluj. Piaţa Muzeului . In: CCA. Campania 1994. A XXIX-a Sesiune Naţională de rapoartearheologice, Cluj-Napoca, 11–14 mai 1995, Bucureşti, 1995, nr. 32 D, p. 24–25.

Wittenberger 1997 = M. Wittenberger, Cluj-Napoca , jud. Cluj. Piaţa Muzeului . In: CCA. Campania 1996 A XXXI S i N i lă d h l i Cl j N 12 15

Żmudziński 2007 = M. Żmudziński, Gospodarska w rzymskiej prowincji Dacji Superior (Economy in the Roman province of Upper Dacia), Acta Universitatis Wratislaviensis3003, Wroclaw, 2007.

Zrinyi 1967 = A. Zrinyi, Materiale în legătură cu cultul lui Mithras în Muzeul din Târgu

Mureş. In: Studii şi materiale Târgu Mureş, II, 1967, p. 63–70. Zrinyi 1977 = A. Zrinyi, Aşezarea romană rurală de la Cristeşti şi legăturile ei cu Gallia. In:

Marisia, VII, 1977, p. 91–100.Z d B ll B lá Z d P l B ll M B lá L S d f



Zsidi , Balla , Balász 1999

= Zsidi Paula, Balla M., Balász L., Spread of mortaria types in municipium Aquincum (Óbuda, Hungary). In: Journal of Archaeological Science, 26, 1999,p. 997–1001.

Zsidi , Balla 2000 = Zsidi Paula, Balla M., The distribution of mortars from so-called Gas-works potters’ workshop in Aquincum (An application of traditional and archaeometric

methods). In: RCRF Acta, 36, Abingdon, 2000, p. 247–253.

3. ROMAN POTTERY FROM NAPOCA.CONTRIBUTION TO THE STUDY OF CERAMICS FROM ROMAN DACIA

(Abstract)



This monograph focuses on the pottery discovered in the Roman city of Napoca . An extensivenumber of ceramic items have been unearthed here during archaeological excavations performed in thepast and especially those of the recent three decades. At the same time, the advancement of research on

Roman pottery from other provinces of the Empire, most notably from Western Europe, requires anincreased specialization according to each ceramic type. These considerations have led to the restrictionof the envisaged source material to Roman pottery.

The present research focuses on ceramic tableware. The oil lamps and the amphorae fromRoman Dacia or from Dacia Porolissensis, the part of the province where Napoca is situated, have beenanalyzed by other specialists since 2001 when I finished my doctoral dissertation that lies at the core of the present study. I have included the results of their research in the final chapter of the book, in orderto present as complete an image as possible of the ceramic imports in Napoca on the one hand, and of the local production, on the other. The only ceramic items left outside the scope of the present analysisare terracotta and those used as building materials. They will constitute the focal point of a futureresearch meant to detail the activity of the ceramic officinae from Napoca.

I. Introduction (pl. XI–XIII a, fig. 7)The introduction provides an overview of the state of art in the field of Roman pottery from

Dacia, an analysis of both the primary historical sources (ceramic kilns, refuse pits, clay-extraction pits,other structures of the workshops, portable tools and sigilla used by potter masters, wasters, finishedpottery) and the indirect sources on pottery production in Napoca (pottery depicted in sculpture – pl. XI).

Only few direct sources are available for the pottery production on this site: a lucerna mold(pl. XIII/1), three molds for medallions/crustalae (pl. XII/1–3), a sigillum for the decoration of terra sigillata moulds (pl. XXXIV/155), a stamp bearing the name of a producer of mortaria type bowls (orfor marking building materials) (pl. XIII/5), the name of a local oil lamp producer, Rvstik(vs) (pl. XIII/2–3), a fragment containing the first or the final letters from the name of a potter making stamped ware (pl. XIII/4), and information on possible private producers of building materials. Thereare no positives created with local moulds, but one poinçon has been found, for the decoration of localterra sigillata moulds, but no vessels created with it have been excavated. Most problematic is the

absence of pottery kilns in the city. Four such kilns have been discovered on 21 December Boulevardno. 25–27 (previously called Lenin). They lacked perforated floors and kiln supports and wereconsidered by R. Ardevan as kilns for the firing of Roman reduced ware. The author believed thesewere the traces of a pottery workshop located outside the fortified precinct of the city active during the

Another archaeological discovery from Napoca is a refuse pit in Iuliu Maniu Street no. 4, inthe south-eastern part of the antique city, some 100 meters north of the remains of a fibulae workshop.

A sigillum for the decoration of terra sigillata moulds has been recovered from the pits, besides othermaterials (pl. II, XIII a, fig. 7). Starting from this very recent discovery, I suggested the possible

location of a ceramic workshop in the same area in which the remains of a blacksmith workshop werefound as well. Thus, between the reign of Emperor Trajan and that of Emperor Hadrian, before thesettlement was declared a municipium, the area in question might have hosted a concentration of

i k h i l di th i D i th t i d b t th i f H d i



various workshops, including the ceramic one. During the next period, between the reigns of Hadrianand Antoninus Pius, the workshops ceased to function in this location. They were probably movedoutside the fortified precinct according to the usual practice. Considering the available data (deemedrelevant enough by the specialists to indicate the existence of a local workshop) and the analysis of pottery fabric (see Chapter IV), I consider Napoca among the centers of pottery production in Dacia.

The subsequent subchapter is dedicated to methodological and terminological considerations.The criteria employed in the classification of Roman pottery in the Empire and in Dacia are analyzed(based on style, dating, typology, function, and fabric), focusing on the criteria I considered mostrelevant for the study of the Roman pottery from Napoca . Therefore, I used the typological and

functional taxonomies, and also the chronological criteria when the items came from clearly datedstratigraphic contexts. In the case of imported pottery and of the pottery decorated through specialtechniques, I referred to the stylistic classifications that include in scholarly publications a specificterminology and generally accepted variants. Pottery items created according to the late La Tène

tradition are usually analyzed according to their production technique (by hand or on potter’s wheel).In this case, I have also accepted this criterion in my research.

In order to perform an up-to-date pottery analysis, I have worked with codes for each form,fabric and decoration, in order to facilitate the understanding of the subject and to handle easily such a large sample of ceramic material.

As for terminology, I used W. Hilgers’ work on the Latin names of Roman recipients.1 Not alltypes of ceramic vessels can be attributed a Latin name, considering their diversity and especially thescant mentions of pottery in written sources. Common pottery is particularly absent in such sources.

Therefore, in my analysis of pottery forms, I have indicated W. Hilgers’ Latin terminology wheneverpossible. In other cases, when the antique terminology could not be identified, I used the modernterminology, although there is no unified or generally accepted such terminology. Romanianhistoriography is particularly vague in this respect, employing different terms for one and the sameceramic form. I have therefore used the western European reference terminology, translating andadapting it to Romanian, despite the inherent difficulties of such an approach.

In some subchapters, I have included terminological discussions on the names of ceramictypes intensely studied in Western provinces in particular, which are used by most specialists in the

field. Romanian historiography has not differentiated such types (thin walled pottery, Pompeian-redwares, etc.), so I considered it necessary to explain the respective names and to include data on theirspecific production centers and on the basic bibliographic reference. My aim is to establish a unifiedterminology for Roman pottery in Dacia related to that adopted in other countries including those in

II. Roman Napoca (pl. II–X, fig. 1–7)

The second chapter includes the current state of research on the Roman settlement of Napoca ,from the epigraphic and historical sources to the most recent archaeological excavations. The up-to-dateoverview covers various issues, such as the foundation of the settlement, the role of pre-Roman habitationand of the army in this foundation, the evolution of the town and of its population, as well as recent data on the city walls, form, and surface. The archaeological excavations, both systematic and rescueexcavations, performed during the last three decades on the territory of Roman Napoca (sites in V. DeleuS ( l III VIII f 1 6) M l S R l F d d S 6 U S M



Street (pl. III–VIII, fig. 1–6), Muzeului Square, Regele Ferdinand Street no. 6, Unirii Square, Monumentof the Participants in the Memorandum Movement, Iuliu Maniu Street no. 4 (pl. XIII a, fig. 7), PrahoveiStreet no. 12, Plugarilor/ Constantin Brâncuşi Street) have revealed precious data on the earth-and-timberphase of the settlement, on the street network of the Roman city, on impressive buildings grouped ininsulae , and on certain public buildings. The description of the archaeological context of the main points

from the territory of the ancient city containing pottery is also included, containing the relative chronology determined by the present level of archaeological research and by the examination of other types of artifacts(V. Deleu Street, Unirii Square – on the spot of the actual Monument of the Participants in theMemorandum Movement, Prahovei Street no. 12).

III. Repertoire of ceramic formsIt is the largest chapter of the book, dwelling on the analysis of Roman pottery from Napoca .

It comprises two main subchapters: A. Pottery in late La Tène Tradition; B. Roman Pottery.

A. Pottery in late La Tène Tradition (catalogue no. 9–51, 72–78, 81–91, pl. XIV–XXI,diagrams 1–4)

I have included this category of pottery in the present analysis because it belongs to theRoman era and because it illustrates on the one hand the contacts between the indigenous populationand the Romans, and on the other hand, it helps researchers identify certain categories of colonistsusing specific artifacts and particular types of pottery.

The subchapter starts with a terminological discussion. Pottery in late La Tène tradition has

been known under a variety of terms: “Dacian pottery of the Roman period”, “handmade pottery”,“indigenous pottery of the Roman period”, “provincial pottery handmade in Dacian manner”, as wellas under more recent terms, such as “Celtic pottery,” “Norico-Pannonian pottery”, “La Téne Norico-Pannonian pottery”, with the purpose of singling out the colonists from Noricum and Pannonia especially according to their material culture. My choice of the designation “pottery in late La Tènetradition” for this large group of pottery is based on its wide-scale use in scholarly discussions on thesettlements and material culture of the autochthonous population in contact with the Roman culture andcivilization. The traditional ceramic forms used by the colonists coming from the provinces of the Empirewith a Celtic background can also be integrated among the late La Tène phenomena. The terminologicaldiscussion is followed by an overview of the state of the research of this ceramic group.

Therefore, the late La Tène pottery of Napoca includes the pottery of Dacian origin(handmade and wheelmade) and that produced according to the Celtic tradition (slow wheel pottery)

d f h R i d h l i l

an indigenous population which preserved its tradition in the production and usage of pottery. So far,no Dacian settlement has been attested on the location of the Roman city, nor has the Dacian Napoca been localized yet. However, the existence of a union of tribes of the Napocenses Dacians has beenattested in the valley of the Someşul Mic, apparently with the headquarters in the vicinity of the future

Roman city. This union of tribes, however, is better known for the third and second centuries BC, dueto their mint which struck coins during this period. Another contemporary Dacian settlement islocated in the valley of the Someş, near Someşeni Bath. Its life span, ranging from the third to thesecond centuries BC, is considered to have been brought to an end by the Roman conquest. Also, the



, g y q ,“Cetăţuia ” Hill in Cluj-Napoca has revealed Dacian pottery sherds attesting an indigenous populationin the proximity of the future Roman city. It is possible for the members of the union to havecontributed to the construction of the Roman settlement. This was part of the Roman strategy of rapidly assimilating the indigenous populations into the structures of the new province. Epigraphic

evidence endorses this theory for Napoca and mentions the presence of local representatives in themunicipal elite. All the pieces of evidence confirm the contribution by the Dacian population to thefounding and progress of the Roman Napoca.

One may observe, on the level of the same material culture, the presence of the first colonistssettled in Roman Napoca . They were of norican-pannonian origin, coming especially from Pannonia Inferior, just like the troops in Dacia Porolissensis. They constituted the nucleus of colonists of theRoman vicus of Napoca and are well attested epigraphically. In fact, the bulk of the analogies for thepottery of Celtic tradition researched on the site have been found at Emona and Poetovio, two citiesrepresentative for the Roman civilization in the Danube basin. Items belonging to this category discoveredin Napoca are not very numerous (11 items – 13% of the pottery in late La Tene tradition (diagram 1),but only 2% of the entire analyzed group). It is yet clearly distinguishable from both Dacian and Romanprovincial pottery. The vessels, besides other types of specific artifacts such as fibulae , single out theexistence of just such colonists, who brought with them to Dacia their own forms of pottery and wouldcontinue using them until their ultimate Romanization. One cannot exclude the possibility for thesecolonists to have also used handmade pottery that was common in their areas of origin.

2. The pottery in late La Tène tradition from the analyzed site developed, one might say,naturally. During the early years of the Roman settlement of Napoca , handmade Dacian pottery

prevailed over wheel made and pottery in Celtic tradition (diagram 2). The translation on the throwing wheel of some of the handmade types, parallel to the imitation and ever increasing adoption of Romanvessels in the case of both categories in point (Dacian and Celtic), led to a dramatic drop in handmadepieces. During the municipal phase of the settlement, when the pottery workshop of Napoca acquiredsome status and embarked on large scale production, handmade Dacian vessels were still being produced, but in much lesser numbers. Wheelmade Dacian and Celtic sigillata multiply, adopting Roman forms. The fabric and the firing techniques of these ceramic recipients also change under thesame Roman influence. What was, then, the reason for which the indigenous population continued to

use pottery in late La Tène tradition in spite of the better quality and, perhaps, lower costs, of thecommon Roman pottery? One possible explanation could be the indigenous population’s wish topreserve tradition. This is indicated by the continuous production and use of Dacian cups, which arebelieved to have fulfilled a cultural role besides the functional one, as lighting means.

the segments of population mentioned above is reflected by the uniformity of pottery production,which, following the third generation was entirely Roman provincial . The study of pottery of both theindigenous population and the colonists, as well as of the Roman pottery according to closed stratigraphic contexts will yield a more conclusive picture of the contribution of each group to the

economic life of the site and of the scale of Romanization.

B. Roman Pottery



The subchapter comprises the analysis of the largest amount of items and is divided according to two large groups: fine ware and common ware.

B.1. Fine ware

The section includes the following categories, classified according to their style: imported terra sigillata , local terra sigillata , stamped pottery, thin walled pottery, glazed pottery, recipients withapplied relief decoration, decorated in barbotine technique, painted ceramics, and Pompeian-red wares.The last categories to receive an extensive analysis are the vessels with cultural function, represented inNapoca by paterae , by pots decorated with applied relief snakes, and by turibula .

Imported terra sigillata , together with the local, as well as the stamped pottery have beenextensively analyzed here. The items belonging to these groups are frequent finds, they are of high

artistic quality, and they offer information valuable to the research.

B.1.1. Imported Samian ware (catalogue no. 92–149, pl. XXII–XXXIII, diagrams 5–6,tables 2–4)1. As compared to the situation in 1980, when D. Isac published a batch of 32 items, other

26 items were processed later on, among which 25 come from archaeological excavations carried out inthe last two decades. On the basis of these finds some adjustments have been made to the issue of imported sigillata available in 1980. The new finds bring new light on the distribution of their

production centers: some of the conclusions that were reached at the time were confirmed and a specific character of Napoca was outlined as well.2. The significant novelty provided by the processing of the material discovered after 1980 is

rendered by the presence of terra sigillata tardo-padana in a more significant percentage – 10% (or 18%)of the total imports (diagram 5, tables 2–3) – which overtakes the import of products from South andEast Gaulish workshops (other than Rheinzabern) taken together. All Tardo-Padanian vessels are plain.Most of them belong to the form Conspectus 39 and 43, with barbotine decoration on the rim,making up a service of sigillata tardo-padana, with no potters’ stamps on them (pl. XXII/92–93,

pl. XXIII/94–96); there is also a fragmentary Conspectus 3.2.1-type plate (pl. XXIII/97). Theseproducts are present since the first phase of the settlement and are imported throughout the first half of the 2nd century AD, the site’s chronology being in line with the period in which late Italian importslaunched their very last offensive on the markets of the Danubian provinces. Tardo-Padanian sigillata

the material imported from this major ceramic centre discovered until 1980, we now have new data,provided by totally new pieces found subsequently. Thus, new items have been identified, belonging tothe manufacturers QVINTILIANVS, DOCILIS and DOCCALVS who were active in the early stageof the workshops at Lezoux (ca. 125–145/150 AD). The vessels with relief decoration attributed to the

manufacturers CINNAMVS and ALBVCIVS are more numerous and MERCATOR II was alsoattested in Napoca . The latter is the producer creating the pottery items with the most recent dating found on this site (160–180 AD). At the same time, modifications have been made in what thechronological classification of the activity of the potters from Lezoux is concerned, in the light of the



g y p , gmore recent research in this field.

5. East Gaulish workshops are represented by only one item (2%) (catalogue no. 129,pl. XXIX), with no changes registered from the situation acknowledged previously.

6. The centre at Rheinzabern holds a high percentage – 31% (or 27%) (second place after

Lezoux) especially thanks to plain sigillata (catalogue no. 109, pl. XXV, catalogue no. 119–120, pl. XXVII;no. 121–124, pl. XXVIII). A fragment with relief decoration attributed to the Bernhard Ib group isoriginal (catalogue no. 109, pl. XXV). As compared to other sites in Dacia, the weak representation of sigillata wares with relief decoration belonging to the major Rhenan centre also represents aninteresting aspect, specific to the site under analysis.

7. Another original aspect regarding the imports of sigillata at Napoca is the absence of products from Westerndorf, Pfaffenhoffen, and from the neighboring provinces (Pannonia and the two

Moesias ). This situation can have several explanations. Firstly, the lack of products coming from the

centers of Westerdorf and Pfaffenhofen was explained by the fact that those workshops supplied withsigillata the fortresses and settlements situated on the Danubian limes ; then, the south of the provincehad different supplying routes (on rivers Danube and Olt) than the central and northern parts of theprovince (on river Mureş, on the route to Lugio-Parthiscum-Micia , and on another presumed routethrough the plain of the Tisa, from Aquincum to Porolissum) in what the commerce with sigillata andother categories of imports were concerned. Even accepting these explanations, the situation isintriguing, Napoca being among the few sites in Dacia where such products are completely missing.

8. From a chronological point of view the period in which sigillata forms were imported in

Napoca includes the interval between the Trajanic period and the end of the 2nd century AD. As for the3rd century AD, ceramic material of this type is practically inexistent. One of the causes is related to theend in production of the terra sigillata workshops in the western provinces. Another possibleexplanation could be the fact that they were replaced by local products. However, the production of local decorated sigillata is represented by only few items (five). In exchange, local plain sigillata areproduced to a considerable extent (74 pieces) just like stamped pottery. In fact, the production of thelatter on a large scale was a specific feature of Dacia Porolissensis . What is more interesting is that themaximum production of stamped pottery was also attained in the 2nd century AD (60% of the total),

while in the 3rd century much less was produced – about 21% of the production of stamped pottery. Atthe same time, this last category is the only in the group of fine pottery that appears among the vesselsdated to the 3rd century AD. On the other hand, one must take into consideration the small number of ceramic items coming from well dated contexts in the 3rd century AD which casts a shadow on the real

an interesting special feature of this site, although normally it should have had more imported sigillata,since it was a settlement that reached its urban status quite early on. The real situation of the pottery discovered indicates a rather modest import of such products at that moment, when plain sigillata waspredominant, as well as the presence of sigillata deposits. Both represent something out of the ordinary

for Napoca and for Dacia in what sigillata imports are concerned. The ratio of sigillata pottery frommajor Western production centers among ceramic tableware imports on the analyzed site is quiteoverwhelming, as expected, as it represents 93.5% of the total.



B.1.2. Local terra sigillata Local terra sigillata is represented by relief decorated and plain pottery.

a. Local sigillata with relief decoration (catalogue no. 150–155, pl. XXXIV–XXXV,

diagrams 7–10, table 5)The local production of sigillata with relief decoration in Napoca is attested by the discovery of five pot fragments and a sigillium for the decoration of sigillata moulds. The formal repertory includes for the moment Drag. 37 bowls and a Drag. 39 (?) plate. The ornamental repertory isindividualized by the presence of a type of ovolo without tongue. Except for the above mentionedpoinçon depicting a lion running towards the right (in positive), the representations of animalspreserved are fragmentary and they indicate a possible Central-Gaulish influence. The fabric and slip of local sigillata are of relatively good quality. From a chronological point of view, these wares are attested

with certainty in the second phase of the settlement in Napoca (between the reigns of Trajan andHadrian), including the mentioned poinçon, until the middle of the 2 nd century, more precisely untilde first decade of the second half of the century (from Hadrian to Antoninus Pius). At the current levelof research, one cannot decide whether local potters from Napoca stop producing sigillata in favor of stamped pottery for example, the production of the latter gaining a special impetus precisely in theHadrian-Antoninus Pius period. In the same time, plain local sigillata are being produced by workshops in Napoca during the entire 2nd and the beginning of the next century. The absence of localsigillata decorated in relief is thus even more peculiar since the technology is still known and applied. I

believe the situation is due to the present state of research and publication of materials discoveredduring the archaeological campaigns of the last three decades. On the other hand, just like theimported sigillata (where more vessels are plain than decorated in relief, a unique situation among thesites in Dacia), there might have existed a local preference among the inhabitants of this Roman city forplain sigillata that influenced the option of the potters. At any rate, the small percentage of localsigillata decorated in relief among both local sigillata vessels (6.5%) and all sigillata present on the site(4%, diagram 8) point to an interesting and unique situation in Napoca.

b. Plain local sigillata (catalogue no. 157–229, pl. XXXVI–XLVIII)This category of sigillata is very numerous – 74 items – and extremely varied in form (24).They come in more forms than the imported plain sigillata (14).

1 The formal repertoire consists of the following categories:

The period in which the true sigillata were produced overlaps the period when local sigillata were created by the local potters of Napoca (according to the clearly dated archaeological contexts) (seetable 5). The great number of items belonging to various pottery forms suggests that there might haveexisted sets of local plain sigillata. Just like in the case of true sigillata, these sets could have contained

pairs of vessels, dishes and cups: Drag. 32 and 40; Drag. 36 and 35, Curle 15 and Drag. 46, or Curle23 and Oswald-Pryce LV, 13. The pair of dish Drag. 36 and cup Drag. 35 were a set, and also the dishDrag. 32 and the cup Drag. 40. The large number of dishes Curle 15 and 23 indicates they might havebeen parts of services, maybe with different types of cups than in the case of typical sets that do not



feature among the finds from Napoca , maybe with cups. Considering the great variety of local plainsigillata forms, one can hypothesize on the possible use of table services composed of such vessels.But I have not yet identified among the analyzed group items with the same fabric, slip, and decorationthat I could include with certainty in the category of table services.

2. The fabric of plain local sigillata ranges from semi-fine to fine, with many intermediatevariants. All items are covered in good-quality slip, sometimes metallic, or in engobe. As for theproduction technique of such pottery, 74% have been created employing technique I (theMediterranean fashion of producing true sigillata), through oxidized firing and covering with an orangeto brown, sometimes brick red slip. 26% go according to technique III, through reduced firing andcovering with shiny black slip, imitating terra nigra.

3. The decoration includes mainly ornaments incised with the roulette especially on theinside, on the bases of some Drag. 32, 36 dishes and Drag. 37 bowls (five items) or on the rim and

bottom of a Drag. 35 cup (one item). An impressed vegetal ornament is unique, being only employedon the rim of a Curle 23 dish. The most beautiful ornaments are excised according to the “cut glass”technique that the potters from Napoca mastered well.

4. Dating. As previously mentioned, the production of plain local sigillata is attested all along the 2nd century AD and it is only sporadic in the beginning of the 3 rd century (see diagram 10). Theproduction of this type of vessels begins in the Trajanic – Hadrianic period, 20 items being dated tothat interval (26%). 19 items (25%) are dated back to the second, municipal phase of the settlement(Hadrian – Antoninus Pius). Fewer items belong to the subsequent phases of the second half and end

of the 2nd century (six pieces, representing 8% of the total). Only one item is dated in the beginning of the 3rd century (1%). Unfortunately, a large group of 21 items (27%) are discoveries that lack datedarchaeological contexts. This represents a serious drawback to the real distribution of local sigillata fromNapoca , especially for the 3rd century AD (see table 5). The situation is also related to the import of sigillata that is consistent for the Antoninian period while the number of local pots of this type dropsduring this interval. On some Swiss sites, this proportion between local and imported sigillata issometimes, but not always, similar.4 Considering that a significant part of the material cannot be datedmore precisely, one cannot postulate stronger conclusions on the proportion between imports and localproduction for Roman Napoca . At the present state of research one can only note an overallpreponderance of local sigillata (53%) over the imports (43%) (see diagram 9), while in certain periodsthe proportion is reversed (see table 5). Considering the entire group of Roman pottery from Napoca

1. Development of forms and decoration (catalogue no. 1–39, pl. LXV–LXVIII, diagram11; catalogue no. 1–318, pl. LXIX–LXXI). Influences

1. From the point of view of form and decoration, the researched group contained thefollowing categories:

a. The dishes that can be dated are to be found until the first half of the 2nd

century AD.Most of them date to the Trajanic – Hadrianic period and ceased to be produced in the following phases of the workshop. The stamped decorative motifs are located on the rims and inner side of thepots, on their bases, or combined. Stamps with potter masters’ signatures only appear on dishes.

b B l h ifi f i d d i i N A di h i



b. Bowls are the specific forms to receive stamped decoration in Napoca . According to theirdevelopment in time, they can be grouped into two categories:

I. Bowls produced between the reigns of Trajan and Hadrian: types 3 D 1, 3 E 1 (and theirvariants), 3 G, 3 I (and variants), 3 J (and variants), 3 K (see LXV–LXVIII for the repertory of stamped

forms in Napoca ). They appear as singular items, having at most one variant, and ceased to beproduced during the later periods of the workshop’s activity.The decorative motifs employed on these bowls are usually vegetal (consisting of leafs and

rosettes) or geometric (lunulae ). They are combined in a simple manner, in one or more horizontalregisters that repeat the same motif (especially leafs). The combination of two or more motifs is almostinexistent.

These bowls are typical for the early period of the workshop that started to function under theinfluence of the master potters that had accompanied the first colonists brought to Napoca , from all it

seems, from southern Pannonia. I found good analogies for the type of stamped decoration used in theearly stages at Napoca in Ulpiana , Singidunum and the county of Srem. According to the existing literature, there are no analogies or imports from Pannonia, from

the workshop of Resatus and his team; neither do we have any clue for the influence of workshopsproducing stamped pottery in Western or Eastern Pannonia. The only data relate to the influence of the workshops belonging to the “southern group”, from South Pannonia.

II. Bowls produced starting with the Hadrian – Antoninus Pius period until the second half of the 3rd century AD.

After an initial phase of testing the market, the workshop in Napoca has specialized inproducing certain types of pots. The forms most used by these maters are those imitating terra sigillata type Drag. 37 (3 DR 37), Drag. 30 (3 DR 30) and the derived variants (3 DR 37/30, 3 D2, 3 A, 3 B,3 C) and other types of bowls (3 H, 3 L, 3 M, 3 N) that are less frequent, being produced during a shorter period of time around the middle of the 2nd century AD (diagram 11).

From a stylistic perspective, one may observe an individualized type of composition employedby the potters in Napoca . The decorative motifs are grouped in rows and placed in medallions,combined according to the model of the sigillata. Several motifs inspired by the TS are used: ovolos,

human heads, masks, and vegetal motifs such as leafs, rosettes, stylized and geometrical flowers, andcomposite motifs. Unlike these bowls, local sigillata produced in Dacia are of higher quality in the early stages due to the presence of western potters and the imitation of imported TS and their repertoire of motif became less elaborate, more schematic and imaginary in the second phase. In the case of Napoca ,

Human heads, masks, and busts are also part of the typical repertoire of the Napoca workshop. These representations also feature on stamped pots produced elsewhere in Dacia, especially in Dacia Porolissensis (in Porolissum, Romita, Gherla, Potaissa , Romula , or Gilău), but they are never asnumerous as in Napoca (6 representations). Some of them are extremely detailed, with accurate and

artistic depictions of facial traits and hair. These motifs are always placed in the center of medallions. Inthis case, one may note the distinctive influence of sigillata pottery that frequently features suchrepresentations. I could not identify any copy on stamped pots of human figures or masks fromsigillata, in order to locate workshops that influenced the production in Napoca , but it seems obvioush h f hi l k h d d l h i ill d i h i



that the potters from this latter workshop used as models the sigillata created in the western provinces.One may also note as an influence of terra sigillata the division of rows with lozenges and

diagonal lines used on the sigillata produced in Rheinzabern and the attempt to imitate such potsdecorated with leafs and wine haulms.

A master stamp has been preserved fragmentarily (only two letters being visible) and a possiblefragmentary stamp without inscription.Two of the decorative motifs bear a striking resemblance (B.3 217 and B.3 218). One can

hypothesize the employment of the same stamp, or, more precisely, the development of that stamp inthe same workshop.

3. The chronology of stamped pottery (diagram 12) At the present state of research and based on the accessible material, stamped pottery from

Napoca includes 140 items that can be dated to the following chronological sequences (see diagram 12):

I. First half of the 2nd

century (106–150/161 AD) (Trajan – Antoninus Pius). Three furtherchronological periods can be detailed according to the three earth-and-timber phases of settlements.These have been identified through the stratigraphic excavations performed on V. Deleu Street and inLibertăţii Square, on the present location of the Memorandiştilor Monument:

a. early period of the settlement (Trajan) – 15 items (11%);b. the period between the rule of emperors Trajan and Hadrian – 14 items (10%);c. the period between the rule of emperors Hadrian and Antoninus Pius – 29 items (20%).The 58 items belonging to this interval represent 41% of all the stamped pottery discovered

on the site and included in this catalogue.II. Second half of the 2nd century (Marcus Aurelius – beginning of the reign of SeptimiusSeverus – 150/161–193 AD) – 24 items have been produced in this period, representing 17% of thetotal.

III. End of the 2nd century – beginning of the 3rd century (193–235 AD) – 31 de items,representing 21% of the total.

IV. The period around the middle and the second half of the 3 rd century (235–271/275 AD)– consists of a single item, representing 1% of the total.

Some of the items from the analyzed group do benefit from stratigraphic contexts, but they come from older, unpublished excavations. When available data could not be corroborated to morerecent excavations, for a more precise dating, I have included these items in the general period of Roman pottery, to the 2nd and 3rd centuries AD. 26 items have been dated in this manner, representing

the most recently published study on stamped pottery found there has presented for the first time a lotof items dated to the first half of the 2nd century AD. But on none of these sites has local productionbeen accepted for such early periods, the corresponding items of stamped pottery being assigned toimports brought by the first colonists of Dacia. The large sample of such pots discovered in Napoca in

the first half of the 2nd

century substantiates the belief in an early production of stamped pottery on thissite. The production of the workshop in Napoca increased in time, considering the demand for it onthe market and the fact that it was preferred over the terra sigillata pottery.

Stamped pottery from Napoca is of very good quality. One notes that along with an increasedd m nd f r it n th m rk t thi t p f p tt r l d in t l Fr m p t ith impl t l



demand for it on the market, this type of pottery evolved in style. From pots with simple vegetalmotifs, the workshops ended up producing ware with multiple ornaments grouped in rows andenclosed in medallions, resembling the terra sigillata.

4. The workshop in Napoca among other production centers in Dacia. The workshop

producing stamped pottery in Napoca has a distinctive character among the ceramic production centersof Dacia through its use of certain specific forms and decorative motifs.The comparison between Napoca and the largest known workshop of stamped pottery from

Dacia Porolissensis, located in the capital of the province at Porolissum, indicates both reciprocalinfluences and a parallel development.

Therefore, one can find similarities in the early beginning of these workshops that had beeninfluenced by potters coming from Pannonia Inferior together with the troops and the colonistsbrought in Dacia. Unlike in Porolissum, the production of stamped pottery in Napoca was intense from

the first half of the 2nd century AD and during that century. Its very good-quality products, both asexecution and artistic features, compete with imported and local terra sigillata. The workshop inPorolissum reaches its peak only in the second half and especially in the end of the 2 nd century AD andin the subsequent century. The situation reflects the status of the two settlements: while Napoca became a municipium under Hadrian, Porolissum was raised to that status only during emperorSeptimius Severus.

The repertory of decorative motifs employed by the two workshops is similar in some respectsbut their combination differs, being simpler in Porolissum and much more elaborate in Napoca . While

in Porolissum the vast majority of the vessels are made of a gray fabric, in Napoca red fabric potspredominate (70% of the total), resembling in some cases sigillata through their slip. Wares imitating terra nigra are also of very good quality.

As for the other workshops in Dacia revealing comparable materials, several similar thoughnot identical decorative motifs have been used in Apahida, Gilău, and Potaissa . Considering the quality of their fabric and slip, the vessels from Napoca , some resembling the terra sigillata , have analogiesamong the similar recipients discovered in the Roman castrum and the civilian settlement in Gherla. Atthe present state of research, the workshop in Napoca is characterized by a significant production of

stamped pottery, from the viewpoint of its quality, quantity, and style. Although its traits are generally valid for the production of stamped pottery in Dacia Porolissensis, its specificity individualize it among the other production centers from the province and from the Empire.

production centers have favored a large import of thin-walled pottery in Pannonia that influenced localproduction. In the case of Dacia, the only term for comparison is the capital of the Roman province,where one can find both imports of thin-walled pottery brought by the first colonists from the northItalian, central Gaulish and maybe Pannonian centers and a local production developing under their

influence and having clear individual traits only during Trajan. It seems certain for the case underdiscussion that the first colonists had an important role in bringing the prototypes and imposing theirtaste on local pottery production.

At Napoca , at the present state of research, one cannot ascertain imported thin walled pottery during Trajan although tardo padanian sigillata with which the previous category was usually



during Trajan although tardo-padanian sigillata, with which the previous category was usually associated, have been documented for this period and for the entire first half of the 2nd century.Identifiable imports of thin walled pottery are dated to the municipal phase of the settlement (Hadrian– Antoninus Pius) and also, sporadically, to the Antoninian times. These imports have been produced

by centers in central Gaul, probably also Germany (Inferior Rhenannia) and Britannia (Colchester),active during the period. No similar imports are dated after that in Napoca. In fact, the strongestintensity of production and export of thin walled pottery from the western centers of the empire (Italy,Gaul and Hispania) was reached in the first century AD. Dacia only entered the Roman dominion inthe beginning of the 2nd century AD when imports of this type of pottery are still found, but only sporadically compared to the previous period. This is why their scarcity in Napoca is not surprising.

2. Local production (catalogue no. 373–395, pl. LXXII–LXIV ). The sporadic imports of thiswalled pottery determined their rare use as models for the imitations produced in Napoca . The formal

repertory only includes two main forms, the bowl and the cup, both of small dimensions. They only have vague prototypes or analogies among the forms of this walled ware produced by the consecratedcenters. They can rather be compared to the forms created in Dacia or in Moesia Inferior, on the shoresof the Pontus Euxinus. Another noticeable element is the complete lack of decoration on locally produced recipients. The fabrics of these vessels are of relatively good quality and the lack of decorationis compensated by good slips, sometimes with metallic reflexes, on the outside of the pots.Chronologically, the few items benefiting from clearly dated stratigraphic finding contexts place theirproduction during the Trajanic – Hadrianic period and certainly during the subsequent interval. After

that, no more information is available for the local production of thin walled pottery, several itemsbelonging to older excavations and lacking archaeological contexts.The small proportion of thin-walled ware among the pottery from Napoca (4%) indicates that

this type of vessels were neither among the vasa po(ta)toria preferred by the first colonists to come here,nor by the later inhabitants of the Roman city. Nevertheless, in the group of fine pottery from the siteunder discussion, thin walled wares reach a proportion of 8% (diagram 13).

B.1.5. The glazed pottery (catalogue no. 396, pl. LXXIV)

This category consists of only one item, a cantharos . According to its form, its excellentdecoration, and its very good-quality fabric and glaze and considering its early discovery context(Trajan – Hadrian), it is probably an import. One can only hypothesize on its place of production,maybe somewhere in central Gaul

B.1.7. The pottery decorated en barbotine (catalogue no. 398–400, pl. LXXV–LXXVI) The category is represented by a small number of items (three). From the point of view of the

formal repertoire, these items represent unique forms, with no equivalents among the establishedclassifications of plain sigillata or thin walled pottery that is usually decorated en barbotine . The three

vessels, although decorated with motifs employed in the decoration of the above-mentioned categories,are unique through the manner of production. The early archaeological finding contexts of the threeitems (Trajan and Trajanic – Hadrianic periods), as well as the quality of their fabrics, slip, andtechnique, determine the classification of two of the recipients as imports and of the third as localproduct of the workshop in Napoca



product of the workshop in Napoca.

B.1.8. Painted pottery (catalogue no. 401–408, pl. LXXVI–LXXVII)Painted pottery is characterized by a small number of ascertainable forms and a larger variety

of recipients belonging to common pottery. Large vessels were generally preferred, offering amplersurfaces for painted decoration: cups, medium-size amphorae , terrines (belonging to fine pottery) butalso mortaria and dolia (among the common types of vessels). With the exception of the large dolia thathave been painted also before the Roman conquest, the other forms are specific to the repertoire of Roman pottery.

The technique employed by the potter masters in the painting of these items is fairly simple.In some cases, the pots have received a layer of slip or engobe on the outer surface as under layer forpainting, while in other situations, the painting was applied directly on the surface. No cases of polish

are discernable. The decorative repertoire knows little variation, being organized in rows of painting (wavy lines in most cases) or vertically, slightly tilted, etc., either in registers framed by the profilesfrom the pots’ body or freely on rims and necks. Sometimes the painted motifs have been applied tothe rims of vessels (in the case of mortaria ) or on their rim and body (dolia ). No vegetal or animalmotifs have been noted. As a general rule, the color of the paint is darker than that of the fabric. Dark red or brownish-red were preferred because they contrasted with the nuance of the pots’ surface. Nopolychrome decorations can be found on the analyzed pottery items. From a chronological point of view, painted pottery was used in Napoca all through the 2nd century and in the first half of the 3rd

century AD.Painted pottery is present among the items from Napoca , but one cannot ascertain a continuation of autochthonous traditions neither in form, nor in the decoration technique. The pottersfrom Napoca do not have distinctive features individualizing them among other potters in Dacia. They have created simple painted pottery, comparable through ornamentations and means of production tothe previous period.

B.1.9. The Pompeian-red wares (catalogue no. 409–414, pl. LXXVIII)

This type of pottery was previously unidentified or researched in the scholarly literaturededicated to Roman pottery in Dacia. I have thus defined it and I have indicated its production centersand the basic bibliography.

The Pompeian-red wares from Napoca includes a few items, belonging to three types with

typology of patera handles in Dacia. The decoration on these items only consists of vegetal motifs(stylized plants), in only one case associated to the depiction of a spider (catalogue no. 422 a–e,pl. LXXX).

The contexts of discovery indicate, in the present state of the archaeological research, that

ceramic patera handles have only been discovered in complexes of civilian settlement from the ancientcity. From what specialists know now on Roman Napoca , no paterae have been used in cult places here.This probably explains why no Gods or their attributes have been depicted on the preserved paterae .They were probably used in houses, to perform libations in the cult of the domestic gods Lares and alsofor other daily tasks.



for other daily tasks.The stylized plant featuring on the handles could probably be connected to the cult of fertility. All the items recovered from Napoca have been discovered through systematic archaeological

excavations, thus benefiting from accurate finding contexts. They can be dated to the first half of the

2nd

century (Trajan – Antoninus Pius, 7 items). Only one handle seems to have been produced in the3rd century AD.Through the large number of discovered items (eight), Napoca is the third ceramic production

center in Dacia for such pottery types, holding 10% of all similar discoveries in the province.

b. Only a small number of vessels decorated with snakes in relief have been discovered inNapoca : one fragmentary crater and two handles belonging to another item (catalogue no. 425–426,pl. LXXX–LXXXI). Specialized research has been dedicated to this type of pottery in the Empire and inDacia, with a special focus on those from Napoca . Recent studies focusing on vessels with this type of

decoration have concluded that the snake was the attribute of several divinities: Mithras, Sabazios,Liber Pater and Libera, Dionyssos, and Demeter and that the pots were used in domestic cults, for theliquid offers in lararia or in tombs, for the gods of the underworld. The multiple uses require cautionin the attribution of these vessels to one or more of the above mentioned divinities, according to thearchaeological context of finding.

In Napoca , the finding context of the best preserved pottery fragment was located in a residential area of the city. One may thus conclude that the pot was used in the domestic cults. Thehandles of the other recipient come from older excavations and lack clear contexts of discovery.

c. Turibula/ tazze (catalogue no. 427–436, pl. LXXXI–LXXXII) – recipients considered tohave had multiple functions, starting from their use in religious and funerary rituals – in the course of which beautiful-smelling substances were burned – up to their role in heating or lighting households.The arguments to support the multiple functionality of this ceramic type are the diversity of theirdiscovery places, from official buildings and temples to fortresses and civil settlements, as well as theirdiscovery among objects in funerary inventories. In the case of Napoca , the turibula (tazze) come fromdwelling contexts, which is a commonly encountered discovery on other sites, as well. The decorationspresent on the pottery in this category allow us to emphasize the great diversity of ceramic types found

in archaeological contexts dated from the earth-and-timber phase of the site (Trajanic level) to thesecond stone phase dating from the times of Severus Alexander – Aurelian.

B 2 Common (utilitarian) pottery

stamped decoration, we can outline the potters’ predilection for this kind of bowls in Napoca . That isnot surprising at all, since Drag. 37 bowls are the main form in the category of sigillata with relief decoration dated from the 2nd century AD, which influenced the frequent imitation of the respectiveform by provincial workshops. As for Drag. 44 bowls, although they started to be more and more

widespread particularly from the mid-2nd

century onwards and although they are not richly decoratedforms, they were also copied by local production centers, and were encountered both among fine ware,as well as among common ware up to the 4 th century. From a quantitative viewpoint, there are noterms of comparison with other sites in Dacia in what the frequency of these two types of bowls isconcerned, which should prevent us from drawing a false conclusion. For the time being, we can state



, p g g,that bowls Drag. 37 and 44 are very well represented on the Napoca site, both at the level of finepottery, and at the level of common pottery. Nevertheless, we cannot say for sure whether this was a specific feature of the workshop or a common phenomenon encountered on all the sites in Dacia, due

to the general timeframe of the production and spread of the respective forms in the 2nd

century and inthe first half of the 3rd century AD.2. From a chronological viewpoint, there is a big number of items coming from non-dated

contexts (53 items – 62% out of the total) (diagram 20). Those chronologically framed are fairly wellattested al Trajanic level (9 items – 11%), as well as those from the Hadrian – Antoninus Pius,respectively Marcus Aurelius – Septimius Severus periods (10 items, respectively 12% each). The 3 rd century is weakly represented; we only have one vessel representing 1% of the total number of items inthe serving vessels’ category.

3. The fabric the analyzed recipients were made of is almost exclusively oxidized (44 items),the reduced one being an exception (2 items). From a qualitative viewpoint, the equal representation of the fine and semi-fine fabrics is noticed, the respective vessels also displaying a slip of a lower quality,quite often exfoliated or displaying engobes on the outside.

As for the proportion of the tableware among the broader range of common pottery, it issituated on the first place, representing 41% of the total (diagram 27).

B.2.1. Drinking vessels (catalogue no. 522–536, pl. LXXXIX–XC, diagrams 21–22)

This category include a small number of items (15).1. From the viewpoint of the forms, cups are predominant (7 items – 47% of the total),followed by bowls/cups (6 items – 40%), respectively by cups (2 items – 13%) (diagram 21).

2. From the chronological viewpoint, the biggest deposit dates from the Trajanic – Hadrianicperiod (5 items – 32%), respectively Hadrian – Antoninus Pius period (4 items – 27%), the items onthe Trajanic level and those representing the second half of the 2nd century being illustrated by only oneitem (each representing 7% of the total) (diagram 22). A relatively big number of vessels (as comparedto the total) were not dated with accuracy, due to the lack of stratigraphic contexts (4 items – 27%).

Therefore, the production of drinking ware is concentrated in the first half and the mid-2nd

century AD(10 items out of 15), their presence after this date being quite scarce. There is no doubt that suchrecipients were produced in the subsequent periods as well, but they have not been attested withprecision up to the current stage of the research

conquina(to)ria category represent 33% of the vessels in this group, vasa escaria being however betterrepresented, with 41% (diagram 27).

2. From a chronological viewpoint, the situation is quite good in what the platters’ and jars’breaking down into levels is concerned, as they are well represented in all of the site’s dated

stratigraphic contexts (diagram 24), which allows for a follow-up of the forms’ evolution, particularly for the types displaying several items framed in different chronologic sequences. An interesting situation is that of terrines, as we do have more than half of the items discovered in a Trajanic level(6 out of 11 items), the other dated vessels being discovered in later contexts, dated at the end of the2nd century and the first half of the 3rd century AD (3 items). The rest of the forms, originating mostly



y y ( ) , g g yfrom old excavations, have only a general dating.

3. The fabrics out of which the recipients in this category are made of are coarse (about 52%of them) and reduced (34 items). The predominant ones are: a coarse grey fabric in different nuances,

with particles of quartz and limestone in variable sizes as degreasing substances, of average porosity,with a crystal sintered structure. A gray, semi-fine fabric is only represented to an extent of 13% (9 items),while oxidized semi-fine fabrics (13 items – 19%) or coarse (11 items – 13%) are less well represented.The situation is normal from this viewpoint, as well, as most of the vessels in this category were used inorder to cook food, so they had to be made of a thermo-resistant fabric.

B.2.4. Vessels used for transport and food storage (catalogue no. 604–641, pl. XCIX–CV , diagrams 25–28)

This category represents 19% of the total of common pottery (diagram 27).1. Forms. Jugs are the best represented items in this category (18 items – 48%), followed by

dolia (8 items – 21%), jugs/flagons (7 items – 18%), respectively amphorae (5 items – 13%) (diagram25). The range of forms and variants in which they came is quite variegated , with analogies in theneighboring provinces or in those situated farther from Dacia. We also have a large number of unbroken or reconstructable vessels, which can provide information regarding the morphologiccharacteristics and the capacity of the forms in this category.

2. From a chronological viewpoint, the biggest number of items do not come from dated

contexts (18 recipients – 44%) (diagram 26). Of those that can be dated chronologically , the biggestpercentage is represented by vessels dated in the Hadrian – Antoninus Pius period (16%), respectively from Septimius Severus – Severus Alexander period (7 items – 16%) followed by those discovered inthe Trajanic level (12%), from the period comprised between the second half of the 2nd century and thebeginning of the 3rd century, respectively those originating from contexts dated in the Trajan –Hadrian period (5%). Just like in the case of the other common pottery categories , a goodrepresentation of the vessels used for transport and food storage is noteworthy over the entire 2nd century AD, the subsequent century being very poorly represented.

3. The fabrics that the vessels in this category were made of include mostly fine and semi-finepottery , among which oxidized vessels are predominant (34 items out of 38). Among the latter , vesselsmade of a fine fabric, with slip, engobe or paint on the outer surface are almost as numerous as those

V. Conclusions

The variegated and relatively numerous pottery material discovered in Napoca requires theformulation of some conclusions related to the pottery trade practiced in the Roman period on thissite, on the one hand; and on the other, to the local production and its role in satisfying the needs of

the local population. Some of the conclusions related to each category individually or in a holisticapproach, namely the major pottery groups classified by us are listed at the end of each chapter orsubchapter, due to the variety of pottery forms and types and to the large number of items represented.These conclusions will be partly reiterated as follows:

1 Direct sources referring to the existence of pottery workshops on this site are relatively



1. Direct sources referring to the existence of pottery workshops on this site are relatively scarce. They consist in: a lucerna mould, three medallion moulds, a sigillum for the decoration of terra sigillata moulds, a stamp baring the name of a producer of mortaria -type vessels (or for the marking of construction materials), the name of a local oil lamp producer, Rvstik(vs), a fragment from the

beginning or the end of the name of a potter that was making stamped vessels, possibly individualconstruction materials producers. In the case of moulds, there are no positives that have been producedin them, but we do have a poinçon used for the decoration of the local sigillata moulds, though we donot have the vessels ornamented with it. No pottery kilns were found so far. However, the discovery of a ceramic waste pit, in the southern-eastern part of the settlement, right next to the place where thesigillum used for the decoration of the TS moulds was found suggests the plausible hypothesis of a pottery workshop being located in the same area as the fibulae workshop, in the vicinity of which werediscovered the traces of a smithing workshop. These used to function in the south-eastern part of thevicus Napoca , throughout the Trajanic – Hadrianic period. Over the following period (Hadrian –

Antoninus Pius), the respective workshops were closed down, and it is now impossible to tell wherethey were moved, most certainly outside the fortified precinct of the city, as it is customary. Based onthe express information that we currently have (which in the specialty bibliography are consideredample enough to attest a local workshop), on the fabric analyses conducted (see Chapter IV) and on thelarge amount of pottery material discovered, we can definitely include Napoca among the pottery production centers in Dacia.

2. Large pottery groups analyzed in the present thesis comprise the entire Roman pottery material , including the pottery in late La Tène tradition discovered especially during the archaeologicalresearch carried out over the past 30 years. The big enough number of items discovered, as comparedto the previous discoveries, provides information on the settlers and the indigenous population and ontheir role in the foundation of Roman settlements. The substantial representation of pottery in late La Tène tradition in the context of the Roman pottery from Napoca – 13% of the total (diagram 29) –must be taken into account as an interesting phenomenon, worthy of being noted in order to fill thegaps in the scarce epigraphical and literary information on the early days of the settlement. Within thispottery group, the largest collection is made of Dacian handmade pottery (77% of the pottery underdiscussion), wheelmade pottery and Celtic tradition pottery having a much poorer representation(13%, respectively 10%, diagram 1). The big number of pottery items from the first category mentioned attests the presence of the local population, but we must also take into consideration the

noteworthy that the overwhelming majority of La Tène late tradition vessels had as main function thepreparation of food, while the rest of the pottery items discovered in Napoca , respectively the recipientsused for serving food at the table are Roman. This can lead to the conclusion that the native populationwas quick in embracing Roman culinary habits, which is also reflected by the fact that the locals were

using at the table pottery of Roman tradition. However, in order to cook their food, they seem to havekept the types of vessels they had used before the Roman conquest. From the mid-2nd century ADonwards, no handmade vessels are produced; and wheelmade pottery items belonging to the analyzedcategories show up sporadically. Meanwhile, the Romanization of the aforementioned populationcategories is also reflected by the uniformization of the pottery production – which becomes, from theh d d l l R



third generation onwards, an entirely provincial Roman pottery .3. Imports of Roman pottery originating from workshops in the western and the oriental

provinces of the Roman Empire are represented by terra sigillata , thin walled pottery, by lead-glazed

vessels, Pompeian-red wares, vessels decorated en barbotine, amphorae , and lamps. The biggestpercentage of them all is held by terra sigillata . This type of pottery increased in number as comparedto the situation in 1980, when a first batch of imported sigillata was published. The weight of westernproduction centers with imports in Napoca did not change fundamentally (table 2, diagram 5), asworkshops from central Gaul are still predominant, and this situation is characteristic for the entireprovince. There is however, something new about this situation: the discovery of Tardo-Padaniansigillata on the levels corresponding to the first half of the 2nd century AD – rare imports in ourprovince, recently uncovered on a couple of important sites in Dacia. The proportion of Tardo-

Padanian sigillata within the imported sigillata is bigger than that of the sigillata originating from theworkshops in southern and eastern Gaul put together. Their presence proves the fact that Dacia andimplicitly our site represented a market for such products during the last offensive of the Tardo-Italianproduction centers. There is nothing peculiar about it, since Dacia was part of the portorium of Illyricum, which represented the area in which Italic workshops exported their products. Tardo-Padanian sigillata imports exercised an important influence over the local production – the Drag. 35and 36 forms, both local imitations of sigillata, and similar items belonging to the utilitarian pottery category were frequently produced by local workshops. The same influence was exercised by the same

type of products imported from the workshops in central Gaul and in Rheinzbern, the collection of local pottery forms and motifs drawing its inspiration from it. As for the proportion of imports among the totality of Roman pottery from Napoca , a percentage of 9% can seem small, but it is in fact similarto the proportion in other provinces of the Empire.

From the chronological viewpoint, sigillata imports were present throughout the 2nd century AD, the peak being in the Marcus Aurelius – Septimius Severus period, but they were wellrepresented in the previous periods, as well. In the first period mentioned, the high percentage of sigillata imports is also due to the Samian ware deposit, which does not provide a clear picture of

their circulation in this interval. For the 3rd

century, we do not have any sigillata discoveries attestedat Napoca , which can be explained partly by the existence of the local production, and partly by thegaps in the archaeological research.

However the study of amphorae indicates a different orientation of imports as compared to

reflected by the situation of the imports of amphorae from Napoca , site which, judging by the numberof amphorae studied, holds a pretty modest place among the other sites in Dacia, in what the tradewith products brought in such recipients is concerned – 4.5%. From a chronological viewpoint, therecipients under discussion are well represented in the 2nd century AD, and less well in the subsequent

period, but that situation is due to the current status of archaeological research and that of publications. As for lamps, the analysis of the few items discovered on the ancient settlement’s territory reveals an orientation of their imports towards the western provinces (Italy, Pannonia), similar to thatof the other sites in Dacia Porolissensis.

4. The local production of Roman pottery is represented by its two major groups: fine pottery d ( ili i ) O ll f h 641 i di d h fi i d



and common (utilitarian) pottery. Over all, out of the 641 items studied, the fine pottery is representedby 331 items, out of which 65 items are imports (diagram 29). As one of the specific features of localworkshops, it is worthwhile to mention the massive production of stamped pottery (140 items),

individualized by decorative motifs and forms characteristic for the workshop in Napoca , and by thefact that they display an extraordinary quality of fabric and slip. The predilection for vessels decoratedby applying stamps represents the particularity of the pottery workshops in Dacia Porolissensis. Theone in Napoca produced this kind of pottery ever since the beginning of the settlement, due to theinfluence of the potters that came among the first settlers. The vessels produced in the Trajanic –Hadrianic period had a collection of forms that were not to be perpetuated in the following period, aswell as a simpler decoration, particularly with vegetal motifs. From the Hadrian – Antoninus Piusperiod onwards, local workshops have very defined pottery forms – bowls Drag. 37 and 30 are

preferred, as well as a very particular compositional style and collection of motifs, producing vesselsdecorated with various ornaments, displayed in registers, just like sigillata. According to the frequency of both categories, the inhabitants of Napoca seem to have preferred this type of sigillata pottery withrelief decoration.

Within the fine pottery category, the production of sigillata with relief decoration had a modest beginning in the first half of the 2nd century AD. Also thanks to recent archaeological discoveries,a poinçon was uncovered, which attests the production of this type of pottery. Another particularfeature of the workshops in Napoca is the local production of plain sigillata in a great diversity of forms,

but the decoration techniques used are rather limited (namely incision and excision).The other fine pottery categories have a weaker representation, but this is quite natural in thebroader framework of pottery discoveries in general.

From the viewpoint of the proportion of each category in the broader picture of the finepottery in general, stamped pottery is predominant (140 items – 43%), followed by local sigillata (23%, diagram 13). Pottery with thin walls represents – quite significantly – 8% of the total, the othercategories being represented with percentages comprised between 0.5 and 3%. This proves thepreference of Napoca ’s inhabitants for certain types of fine pottery, such as stamped pottery.

From a chronological viewpoint, a very good representation of fine pottery discoveries on thelevels corresponding to the 2nd century AD is noticed, in what both imports and the local productionare concerned (diagram 15), with a peak at the mid-2nd century and in the second half of this century (Hadrian Antoninus Pius 25%; the following period holding 17% of the total) The fact that for

for the preparation and preservation of food, thus bringing the proportion between the fine andcommon pottery closer to the real situation.

Among the common pottery categories, the majority is represented by table ware (41%)followed by cooking ware (33%), by vessels used for transportation and storage food (19%) and by

drinking vessels (7%) (diagram 27). From a chronological viewpoint, the respective categories are betterrepresented on all the habitation levels of the settlement (diagram 28).5. The study on the Roman pottery from Napoca emphasized the existence of trade

connections of the site’s inhabitants with western and eastern production centers, where sigillata wasmostly imported from. The fact that some of them are sometimes predominant reflects the situation formost of the sites in Dacia The local production is well documented and supported by fabric analyses



most of the sites in Dacia. The local production is well-documented and supported by fabric analyses,as well. On the basis of this local production, it is possible to assert, in this stage of the research, theexistence of a strong production centre, which produced firstly stamped pottery of a very good quality

throughout the entire 2nd

century, and also in the subsequent century. Unfortunately, the lack of pottery monographs from other neighboring sites prevents us from having better terms of comparison.It is equally difficult in this stage of the research to indicate the precise area on which the productsfrom pottery workshops in Napoca were spread.

The present research is an attempt to shed light over one aspect of the economic life of Napoca and its purpose is to fill an existing gap. We are aware of its perfectibility and of the relativity of the information provided, which further research and future archaeological discoveries will probably

change, to a smaller or a bigger extent. However, if other specialists in Roman pottery find it useful,our approach will not have been in vain.

Translated by IOANA -A LINA C ÂMPEAN, A NA M ARIA GRUIA

4. DIE RÖMISCHE KERAMIK VON NAPOCA.BEITRÄGE ZUM STUDIUM DER KERAMIK IM RÖMISCHEN DAKIEN

(Zusamenfassung)

Die vorliegende Arbeit stellt eine Monographie des keramischen Materials dar, das in derö i h S d N d k d Di ß M d k i h M i l äl



römischen Stadt Napoca entdeckt wurde. Die große Menge des keramischen Materials aus älterenGrabungen und besonders jenes der letzten beiden Jahrzehnte, wie auch die Fortschritte in derUntersuchung der keramischen Behälter, die in anderen Provinzen des Römischen Reiches, besonders

den westlichen, endeckt wurden, Fortschritte, die eine besonders hohe Spezialisierung in jedereinzelnen keramischen Kategorie voraussetzen, bewegen uns, den Untersuchungsbereich nicht auf all

jenes, was römische Keramik bedeutet, zu erstrecken.Deshalb befaßt sich die vorliegende Arbeit besonders mit den keramischen Gefäßen. Die

Untersuchung der Lampen und der Amphoren in der gesamten Provinz oder dem Teil der Provinz, zudem Napoca gehört – Dacia Porolissensis – wurde, seit der Ausarbeitung der Dissertation, die denKern des vorliegenden Bandes bildet (2001) von Fachleuten dieser Gattungen der römischen Keramik unternommen. Die Ergebnisse ihrer Forschungen wurden im letzten Kapitel des vorliegenden Buches

eingeschlossen, um ein möglichst vollständiges Bild der Lage der Importe und der lokalen keramischenProduktion in dieser Stadt zu erhalten. Folglich sind die einzigen keramischen Erzeugnisse, dieaußerhalb der Untersuchung blieben, die Baumaterialien, die in der Zukunft das Thema einerSonderuntersuchung zur Tätigkeit der keramischen officinae in Napoca bilden werden.

I. Einleitung (Taf. XI–XIII a, Abb. 7)

Das einleitende Kapitel beschäftigt sich in erster Reihe mit dem Forschungsstand zurrömischen Keramik in Dakien, worauf eine Untersuchung der direkten Quellen (Keramikbrennöfen,

Abfall- und Tongruben, weitere bauliche Elemente der Werkstätten, Werkzeug und tragbareInstrumente, die von den Töpfermeistern benutzt wurden, Ausschußware, fertiggestellte keramischeProdukte usw.) und der indirekten Quellen (Darstellungen von keramischen Gefäßen auf Skulpturdenkmälern – Taf. XI) zur Belegung der keramischen Produktion von Napoca folgt. Diese botein interessantes Bild. Wir verfügen über eine kleine Anzahl von Quellen, die direkte Informationen zurkeramischen Produktion an diser Fundstelle bieten – eine Matrize für eine lucerna (Taf. XIII/1) dreiMatrizen für Medaillons/Crustulae (Taf. XII/1–3), ein sigillum für die Verzierung der terra sigillata -Matrizen (Taf. XXXIV/155), einen Stempel mit dem Herstellernamen für mortaria (oder für die

Markierung von Baumaterial) (Taf. XIII/5), den Namen eines lokalen Lampenherstellers, Rvstik(v)s (Taf. XIII/2–3), ein Fragment vom Anfang oder Endung des Namens eines Töpfers, der gestempelteGefäße herstellte (Taf. XIII/4), mögliche private Hersteller von Baumaterial. Im Falle der Matrizen gibt

verschiedenen historischen Epochen auch in anderen Fundstellen vor. Ebenfalls geschah im Falle der Analogien aus Britannien, die R. Ardevan für seine Argumentation heranzieht, die Zuschreibung jenerÖfen an keramische Werkstätten aufgrund des entdeckten archäologischen Materials.

Deshalb sind wir der Ansicht, daß es in Ermangelung aufschlußreichen römerzeitlichen

keramischen Materials aus den Öfen und deren Umgebung, sowie anderer Gattungen von Artefaktenaus derselben Zeit, schwierig ist, zu behaupten, daß diese Öfen tatsächlich aus der römischen Zeitstammen und besonders, ob sie zum Brennen von Keramik verwendet wurden. Die wenigen römischenkeramischen Fragmente aus den Öfen und deren Umgebung, die mit äneolithischer undfrühmittelalterlicher Keramik vermengt gefunden wurden, sind sehr fragmentarisch und wurdenoxydierend gebrannt Falls diese Öfen für die reduzierende Brennung der Keramik benutzt worden



oxydierend gebrannt. Falls diese Öfen für die reduzierende Brennung der Keramik benutzt wordenwären, müßten wir solches keramisches Material innen und ringsum finden.

Hingegen wurde auf der Iuliu Maniu-Str. Nr. 4, im südöstlichen Teil der antiken Stadt, in ca.

100 m Entfernung von der Stelle, wo die Reste einer Fibelwerkstatt entdeckt und wo auch ein sigillum für die Verzierung von terra sigillata-Matrizen gefunden wurde, auch eine Grube mit keramischer Ausschußware entdeckt (Taf. II, XIII a, Abb. 7). Dieser sehr neue Fund erlaubte uns, als Hypotheseeine mögliche Lage der Keramikwerkstatt in dieser Gegend anzunehmen; in unmittelbarer Nähebefand sich auch eine Schmiedewerkstatt.

Folglich könnte sich in der prämunizipalen Phase der Siedlung (in der Zeit Trajan – Hadrian)in dieser Gegend eine Art Handwerkerviertel befunden haben, das mehrere Werkstätten, einschließlicheine keramische, umfaßt haben könnte. In der darauffolgenden Zeit (Hadrian – Antoninus Pius)

wurden diese Werkstätten aufgelöst, wobei es unmöglich ist, zu bestimmen, wohin sie verlegt wurden,mit Sicherheit aber außerhalb der Umwehrungsmauer der Stadt, wie gewöhnlich vorgegangen wurde. Aufgrund der gegenwärtig vorhandenen Informationen (die in der Fachliteratur als ausreichend für dieBelegung einer lokalen Werkstatt gelten) und der unternommenen Fabrikatenanalyse (siehe Kap. IV der vorliegenden Arbeit) gliedern wir Napoca unter die Zentren keramischer Produktion Dakiens ein.

Das folgende Unterkapitel ist den methodologischen und terminologischen Fragen desStudiums der römischen Keramik in Dakien gewidmet. Es werden die Kriterien untersucht, die in derKlassifizierung der römischen Keramik im Reiche und in Dakien benutzt werden (stilistisch,

chronologisch, typologisch, funktionell und bezüglich des Tons), wonach die Optionen bezüglich derKlassifizierung der römischen Keramik von Napoca begründet werden. In diesem Fall wählten wir dastypologische Kriterium zusammen mit jenen der Funktionalität der Gefäße und, dort, wo wir über gutdatierte stratigraphische Kontexte verfügten, das chronologische . Im Falle der Importkeramik oder jener,die mit besonderen Techniken hergestellt und verziert wurde, griffen wir zum stilistischen Kriterium,dort, wo es eine Terminologie und Typenserien gibt, die von der Fachliteratur je nach derHerstellungstechnologie (mit der Hand oder auf der Töpferscheibe geformt) behandelt wird, wasbewirkte, daß wir diesbezüglich dieses Kriterium ebenfalls einhielten.

Um uns möglichst den heutigen Erfordernissen bezüglich der Bearbeitung der Keramik zunähern, führten wir Codes der Formen, des Tons und der Verzierungen ein, mit dem Zweck, dasVerständnis und die Übersicht über das umfangreiche keramische Material zu ermöglichen.

Der letzte Abschnitt des einführenden Kapitels bezieht sich auf die Art und Weise derDarstellung des Katalogs des keramischen Materials. Die Beschreibung der in der vorliegenden Arbeitabgebildeten Stücke geschah in folgender Reihenfolge: Gefäßform; Tafel; Erhaltungszustand; Ausmaßedes Gefäßes; Fabrikanten; Firnis; Verzierung; andere Bemerkungen; archäologischer Kontext;

Datierung; Analogien; Literatur; Aufbewahrungsort des Stückes.Im Falle der feinen Keramik, wo die Beschreibung des Tons, des Glanztons und derVerzierung umfangreichere Erläuterungen sowie die Einführung von Analogien für die große Vielfaltan Gegebenheiten erforderte, ist der Katalog komplexer und bietet all diese Informationen zu denGefäßen. Für die Gebrauchskeramik, wo die Formen mit größerer Häufigkeit wiederkehren und wonicht so viele Einzelheiten angeführt werden müssen wurde der Katalog einfacher aufgefaßt mit den



nicht so viele Einzelheiten angeführt werden müssen, wurde der Katalog einfacher aufgefaßt, mit denCodes für die Formen und den Ton, es wird aber dieselbe Reihenfolge der untersuchten Elemente wieauch bei der feinen Keramik eingehalten, außer den Ausnahmen, die im Text bei der Besprechung der

jeweiligen Formen und Typen dargestellt wurden.II. Napoca in römischer Zeit (Taf. II–X, Fig. 1–7)

Dieses Kapitel bietet den heutigen Forschungsstand zur Entwicklung der Siedlung vonNapoca unter römischer Herrschaft, von den historisch-epigraphischen Quellen zu den neuestenarchäologischen Forschungen an. Es werden aufgrund der neuesten Informationen die Gründung derSiedlung und die Rolle der vorrömischen Besiedlung und/oder der römischen Armee in ihrerHerausbildung besprochen, ihre Entwicklung und Bevölkerung sowie die unlängst gewonnenen

Angaben zu den Umwehrungen der Stadt, zu ihrer Form und Fläche. Die Einführung der Ergebnisseder systematischen archäologischen oder Rettungsgrabungen, die in den letzten drei Jahrzehnten auf dem Gebiet des römischen Napoca durchgeführt wurden (die Fundstellen in: V. Deleu-Str. (Taf. III–VIII, Abb. 1–6), Piaţa Muzeului, Regele Ferdinand Nr. 6. Piaţa Unirii, Monumentul Memorandiştilor,Iuliu Maniu-Str. Nr. 4 (Taf. XIII a, Abb. 7), Prahovei-Str. Nr. 12, Plugarilor-Str./Bd. ConstantinBrâncuşi) boten Angaben zu den Holzphasen der Siedlung, zum Straßennetz der Römerstadt, zumanchen insulae mit beeindruckenden Gebäuden und zu einigen öffentlichen Bauten. Gleichzeitig werden die archäologischen Kontexte der wichtigsten Fundstellen dargestellt, die das datierte

keramische Material lieferten (V. Deleu, Piaţa Unirii – Aufstellungsort des Memorandistendenkmals,Prahovastr. Nr. 12) (Taf. II), mit einer relativen Chronologie, die vom Stand der archäologischenErforschung und der Bearbeitung der anderen entdekten Fundgattungen ausgeht.

III. Das Repertorium der keramischen Formen

Dies ist das umfassendste Kapitel der Arbeit, das die Untersuchung des römerzeitlichenkeramischen Materials umfaßt, das in Napoca entdeckt wurde. Es umfaßt zwei große Unterkapitel: A.die Keramik spätlatènezeitlicher Tradition; B. die römische Keramik.

A. Die Keramik in spätlatènezeitlicher Tradition (Kat. Nr. 9–51 , 72–78 , 81–91 , Taf. XIV– XXI , Diagramme 1–4)

keltischem Substrat der Römischen Reiches kommen, ebenfalls zu den letzten Äußerungen der spätenLatènezeit. Die Diskussion zur benutzen Terminologie wird von einer Untersuchung desForschungsstandes zur besprochenen keramischen Gruppe abgerundet.

Die Untersuchung des keramischen Materials bildet den Hauptteil dieses Unterkapitels. Es

werden die mit der Hand und auf der Töpferscheibe geformte dakische Keramik, wie auch die Keramik in keltischer Tradition, die auf mit der Hand betriebenen Töpferscheibe geformt wurde, untersucht.Die Schlußfolgerungen zu den untersuchten Kategorien sind für die besprochene Fundstelle vonbesonderem Interesse.

1. Zum ersten Mal wird in Napoca das Vorkommen von Keramik in spätlatènezeitlicherTradition (sowohl dakischer als auch keltischer Machart) in genügend großen Mengen (85 Exemplare)



d ( d u ) g üg d g g ( 5 p )erwiesen, um besonders wertvolle Informationen über jene, die sie benutzten, zu bieten. DasVorkommen dieser Gattung archäologischen Materials, die infolge der in den letzten Jahren

durchgeführten stratigraphischen Grabungen zutage kam, trägt zusammen mit anderen Gattungen von Artefakten zur Verdeutlichung der Anfangsphasen der römischen Siedlung von Napoca bei, die wegendes lückenhaften Charakters der epigraphischen und literarischen Quellen schwerer zu verfolgen waren.Die dakische Keramik, die in der genannten Kategorie den größten Prozentsatz – 87% (Diagramm 1)– und einen Prozentsatz von 13% von der Gesamtheit der provinziellrömischen Keramik von Napoca , die in der vorliegenden Arbeit verfolgt wird2, einnimmt, gibt das Vorkommen der einheimischenBevölkerung an, die ihre Herstellung und Benutzung fortsetzte. Bisher wurde an der Stelle derRömerstadt keine vorangehende dakische Siedlung festgestellt, wie auch das dakische Napoca vorläufig

noch nicht lokalisiert wurde. Es ist dafür das Vorkommen eines Verbandes der Napocenses -Daker imTal des Kleinen Someş bekannt, dessen Sitz wahrscheinlich in der Nachbarschaft der künftigenRömerstadt lag. Dieser Stammesverband ist aber für die Zeit des 3. – 2. Jh. v. Chr. belegt, als er aucheine Münzwerkstatt besaß, die in der angegebenen Zeitspanne Münze prägte. Zeitgleich damit ist aucheine andere dakische Siedlung in der Au des Someş, in der Nähe von Băile Someşeni. IhreDaseinsdauer, zwischen dem 3. – 2. Jh. v. Chr. bis ins 1. Jh. n. Chr., endet vermutlich bei derrömischen Eroberung. Gleichzeitig wurden auf dem „Cetăţuia – Hügel” in Cluj dakische keramischeFragmente entdeckt, die wahrscheinlich eine Besiedlung der Einheimischen in größerer Nähe zur

künftigen Römerstadt bezeugen. Es ist möglich, daß die Nachfolger dieser Stammesverbändekonstruktiv zur Errichtung der römischen Siedlung beitrugen, was zur römischen Politik der raschenIntegrierung der einheimischen Bevölkerung in die Strukturen der neuen Provinz gehört. Dies wird inNapoca auch durch epigraphische Funde bestätigt, die das Vorkommen von Einheimischen unter denmunizipalen Eliten bezeugen. All diese Angaben bestätigen den Beitrag der dakischen Bevölkerung zurGründung und Entwicklung des römischen Napoca.

Auf der Ebene derselben Sachkultur ist das Vorhandensein der ersten Kolonisten festzuhalten, die die römische Siedlung von Napoca bewohnten. Es handelt sich um norisch-pannonische

Kolonisten, die, wie auch die Truppen aus Dacia Porolissensis, besonders aus Unterpannonienstammten. Sie bildeten den Hauptkern der Kolonisten, die den römischen vicus von Napoca gründetenund epigraphisch gut bezeugt sind. Übrigens fanden wir die meisten Analogien für die Keramik ink lti h r Tr diti n d r nt r ht n F nd t ll n in E a nd P t i Städt di für di

dieselben Kolonisten auch mit der Hand geformte Keramik benutzen, da diese Keramikgattung inihren Herkunftsgebieten gebräuchlich war.

2. Die Keramik in spätlatènezeitlicher Tradition in der untersuchten Fundstelle durchlebteine normale Entwicklung. In den ersten Daseinsjahren der römischen Siedlung von Napoca ist eine

Vorherrschaft der mit der Hand geformten dakischen Keramik im Vergleich zu der auf derTöpferscheibe geformten und zu jener keltischer Machart festzustellen (Diagramm 2). DieÜbertragung auf die Töpferscheibe von mit der Hand geformten Topfformen, gleichzeitig mit derNachahmung und der immer mehr um sich greifenden Übernahme der römischen Gefäßformen imFalle beider besprochenen keramischen Kategorien (die dakische und die Keramik in keltischerTradition), führen zur betonten Abnahme der Anzahl der mit der Hand geformten Gefäße. In der



munizipalen Zeit der Siedlung, als sich die Keramikwerkstatt von Napoca herausbildet und beginnt,Keramik in großen Mengen herzustellen, gibt es immer noch mit der Hand geformte Gefäße dakischer

Machart, aber viel weniger als in den vorangehenden Zeitspannen, und es nimmt die Anzahl der auf der Töpferscheibe geformten Gefäße dakischer Machart und in keltischer Tradition zu, die aber dierömischen Formen, die Qualität des Tons und die Brennweise unter dem Einfluß der römischenKeramik endgültig übernommen hatten. Es stellt sich die Frage des Grundes, der bewirkte, daß dieeinheimische Bevölkerung weiterhin die Keramik in spätlatènezeitlicher Tradition benutzte, obwohl dierömischen gebräulichen keramischen Erzeugnisse besserer Qualität und wahrscheinlich auch billigerwaren. Eine mögliche Erklärung bestünde im Traditionalismus der einheimischen Bevölkerung, wassich auch in der Fortsetzung der Herstellung und Benutzung der dakischer Kannen wiederspiegelt, vondenen angenommen wird, daß sie, außer ihrer Benuztung als Beleuchtungsmittel, auch eine kultischeRolle hatten. Andererseits kann bemerkt werden, daß die überwiegende Mehrheit der untersuchtenGefäße in spätlatènezeitlicher Tradition zum Kochen bestimmt waren, während die übrigen in Napoca entdeckten Gefäße, bzw. jene in denen und aus denen an der Tafel bedient wurde, römischer Machartsind. Dies führt zum Schluß, daß sich die einheimische Bevölkerung die römischen Tafelgewohnheitenrasch aneignete, was sich darin wiederspiegelt, daß sie beim Essen eine Keramik römischer Traditionbenutzte und „à la romaine” aß. Zum Kochen jedoch behielt sie anscheinend die Gefäßgattungen bei,die sie auch in der Zeit vor der römischen Eroberung verwendete. Beginnend mit der Mitte des 2. Jh.n. Chr. werden keine mit der Hand geformten Gefäße mehr verwendet; jene, die auf der Töpferscheibegeformt wurden, erscheinen in den untersuchten Kategorien nur mehr sporadisch (Diagramm 2)3.Gleichzeitig spiegelt sich der Romanisierungsvorgang der erwähnten Bevölkerungskategorien in derVereinheitlichung der keramischen Produktion wieder, die nach der dritten Generation vollständig

provinzialrömisch ist. Die Untersuchung der Keramik, sowohl jener, die den Einheimischen, als auch jene, die den Kolonisten angehörte, sowie die Untersuchung der römischen Keramik in geschlossenenObjekten wird künftig ein noch deutlicheres Bild des Schwergewichts jeder dieser Gattungen im

Wirtschaftsleben der Stadt sowie des Vordringens der Romanisierung seiner Einwohner bieten.

B. Die römische Keramik

Dies ist das Unterkapitel mit der größten Konzentration am keramischem Material, dasi i i ß G f ß di d f i d d G b h k ik bild d

pompejanischrotem Überzug; die letzten Kategorien, die eingehend untersucht wurden, sind dieGefäße mit Kultbestimmung, die in Napoca von paterae , Schlangengefäßen und turribula vertretenwerden. Die importierte terra sigillata , die local hergestellte sowie die gestempelte Keramik wurde inder Arbeit eingehend untersucht, da sie sowohl zahlenmäßig als auch hinsichtlich ihrer künstlerischen

Eigenheiten und der darin enthaltenen Informationen gut vertreten sind.B.1.1. Die importierte terra sigillata (Kat. Nr. 92–149, Taf. XXII–XXXIII,Diagramme 5–6, Tabelle 2–4) 1. Sie umfaßt, im Vergleich zur 1980 bekannten Lage, als von D. Isac 32 Exemplare

veröffentlicht wurden, weitere 26 Exemplare, von denen 25 aus den in den letzten beiden Jahrzehntend h f h G b A d h S i i i i h i Pl



durchgeführten Grabungen stammen. Aus der ersten erwähnten Serie nimmt einen wichtigen Platzeine Anzahl von 24 Sigillaten ein, die meisten glattwandig, die ein Gefäßdepot bildeten. Aufgrund derunveröffentlichten Stücke konnten einige Veränderungen im Vergleich zur 1980 bekannten Lage derEinfuhr von Sigillaten bezüglich ihrer Verteilung auf Produktionszentren festgestellt werden, aber eswurden einige damals erreichten Schlußfolgerungen bestätigt, wodurch auch in dieser Hinsicht dieBesonderheit Napoca s unterstrichen wurde.

2. Die bedeutende Neuigkeit , die aus der Bearbeitung des nach 1980 erschienenen Materialshervorgeht, besteht im Auftritt der spätpadanischen Sigillaten, mit einem bedeutenden Prozentsatz –10%, Diagramm 5, Tabelle 2–3) der Gesamtheit der Importe –, die die Einfuhr aus Süd- undOstgallien (andere Werkstätten als Rheinzabern) zusammen überschreitet. Die spätpadanischen

Sigillaten sind glattwandig. Die meisten gehören zu den Formen Drag. 35 und 36, mitBarbotineverzierung auf dem Rand, Bestandteile des A-Services spätpadanischer Sigillaten, ohneStempel mit Meisternamen (Taf. XXII/92–93, Taf. XXIII/94–96); es gibt auch einen fragmentarischenTeller vom Typ Conspectus 3.2.1 (Taf. XXIII/97). Diese Erzeugnisse kommen bereits in der erstenPhase der Siedlung vor und werden im Laufe der gesamten ersten Hälfte des 2. Jh. n. Chr. eingeführt,wobei die Chronologie der Fundstelle mit der Zeit übereinstimmt, in der die spätpadanische Einfuhrihren letzten Eindrang in die Märkte der Donauprovinzen erlebte. Die Einfuhr spätpadanischerSigillaten übten einen bedeutenden Einfluß auf die lokale Produktion aus – die Formen Drag. 35 und

36, sowohl lokale Nachahmungen von Sigillaten als auch ähnliche Exemplare, die der Kategorie derGebrauchskeramik eingegliedert werden können, wurden von den lokalen Werkstätten oft hergestellt.3. Die südgallischen TS-Gefäße: die (wahrscheinliche) Zuschreibung zweier glatter Gefäße

mit Barbotineverzierung (Kat. Nr. 98, Taf. XXIV; 117–118, Taf. XXVII) bewirkte das Ansteigen desProzentsatzes der Importe solcher Gefäße in Napoca (7% – Diagramm 5, Tabelle 2–3), ohne daßweitere Stücke im Vergleich zur vorher bekannten Lage erschienen. Das recht seltene Vorkommen vonTS-Importen aus den südgallischen Werkstätten nach Dakien wurde durch deren Herstellungszeiterklärt, wie auch durch die Konkurrenz seitens der Werkstätten Zentralgalliens.

4. Die Sigillaten aus den Produktionszentren Zentralgalliens, bzw. jene, die in Lezoux hergestellt wurden (Kat. Nr. 99–105, Taf. XXIV; Kat. Nr. 106–108, 110, Taf. XXV; Kat. Nr. 113–114, Taf. XXVI), nehmen den wichtigsten Platz unter den determinierten Importen (40%, Diagramm5 Tabelle 2–3) ein mit der größten Anzahl von reliefverzierten Sigillaten (12 von 16 Stücken) obwohl

6. Das Produktionszentrum von Rheinzabern bot einen großen Prozentsatz – 31% (zweiterPlatz nach Lezoux, Diagramm 5), besonders wegen der glattwandigen Sigillaten (Kat. Nr. 109, Taf.

XXV; Kat. Nr. 119–120, Taf. XXVII; Kat. Nr. 121–124, Taf. XXVIII). Unveröffentlicht ist einFragment mit Reliefverzierung, das den Meistern COMITIALIS II zusammen mit IOVENTI in der

Gruppe Bernhard Ib zugeschrieben wird (Kat. Nr. 109, Taf. XXV). Im Vergleich zu anderenFundstellen in Dakien ist das schwache Vorkommen der reliefverzierten Sigillaten aus dem großenrheinischen Zentrum ebenfalls ein interessanter Aspekt, der der untersuchten Fundstelle eigen ist.

7. Einen weiteren neuen Aspekt bezüglich der Einfuhr von Sigillaten in Napoca bildet dasFehlen der Erzeugnisse aus Westerndorf, Pfaffenhoffen und jener aus den benachbarten Provinzen(Pannonien und die beiden Moesien). Dies kann auf mehrere Weisen erklärt werden. In erster Reihe

d d M l E i d Z W d f d Pf ff h ff d T h



wurde der Mangel an Erzeugnissen aus den Zentren von Westerndorf und Pfaffenhoffen der Tatsachezugeschrieben, daß diese Werkstätten die Lager und Siedlungen am Donaulimes mit Sigillaten

versorgten; andererseits kann diese Lage durch die verschiedenen Versorgungswege des Südens derProvinz (Donau, Alt) bzw. der zentralen und nördlichen Teile der Provinz (die Marosch, mit derStraße von Lugio – Parthiscum – Micia , dann eine andere angenommene Straße durch die Theißebene,von Aquincum bis Porolissum) mit Sigillaten und anderen Gattungen von Importen erklärt werden.

Auch wenn man diese Erklärungen akzeptiert, bleibt der Sachverhalt interessant, da Napoca unter denwenigen Fundstellen aus Dakien zählt, wo solche Erzeugnisse vollständig fehlen.

8. Chronologisch umfaßt die Zeitspanne, in der Sigillaten in Napoca eingeführt wurden, dieZeit von Trajan bis zum Ende des 2. Jh. n. Chr. Für das 3. Jh. n. Chr. ist das keramische Material

dieses Typs nicht vorhanden. Eine mögliche Erklärung dafür wäre deren Ersetzung durch lokaleProdukte – die Herstellung lokaler reliefverzierter Sigillaten ist aber durch wenige Exemplare vertreten(5), hingegen werden lokale glatte Sigillata in beträchtlicher Menge hergestellt (74 Stück), ebensogestempelte Keramik, wobei deren Herstellung in großen Mengen eine Eigenheit der Siedlungen derProvinz Dacia Porolissensis darstellt. Interessant ist, daß deren Zeit der Höchstproduktion ebenfalls das2. Jh. n. Chr. ist (ein Prozentsatz von 60% der Gesamtzahl), während im 3. Jh. n. Chr. viel wenigerhergestellt wird – ca. 21% der Produktion von gestempelten Gefäßen (Diagramm 12). Gleichzeitig istdiese letztgenannte Kategorie die einzige aus der Gruppe der feinen Keramik, die unter den in das

3. Jh. n. Chr. datierten Gefäßen auftritt. Andererseits muß in Betracht gezogen werden, daß wir nichtüber sehr viele keramische Erzeugnisse verfügen, die aus gut in das 2. Jh. n. Chr. datierten Kontextenstammen, was das wirklichkeitsgetreue Bild des Verhältnisses zwischen Einfuhr und lokaler Produktionvon Keramik in der untersuchten Fundstelle beeinträchtigt.

Da die Zeichen der Wirtschaftskrise in den Donauprovinzen, einschließlich Dakien, erst nachden Severern spürbar werden, ist das Fehlen von Sigillatenimporten in Napoca mindestens für die ersteHälfte des 3. Jh. n. Chr. befremdend. Wahrscheinlich ist diese Sachverhalt in guten Maße auf denStand der archäologischen Erforschung der Fundstelle zurückzuführen, die für das erwähnte

Jahrhundert zu wünschen übrig läßt. Andererseits deckte die lokale Produktion von Luxuskeramik wahrscheinlich die Bedürfnisse der Bevölkerung der Stadt.9. Der Prozentsatz der eingeführten TS-Keramik in der Gesamtheit der untersuchten

keramischen Gefäße aus Napoca ca 9% gibt wahrscheinlich nicht den tatsächlichen Sachverhalt

B.1.2. Die lokale terra sigillata wird von Gefäßen mit Reliefverzierung und von glattenGefäßen gebildet.a. Lokale Sigillaten mit Reliefverzierung (Katalog Nr. 150–155, Taf. XXXIV–XXXV,

Diagramme 7–10, Tabelle 5) Die erste Kategorie wird vorläufig von fünf Gefäßfragmenten und einen sigillum für die

Verzierung von Matrizen dargestellt. Das Formenrepertoire umfaßt gegenwärtig Drag. 37 – Schalenund den Teller von Typ Drag. 39 (?), von den Ziermustern ist eine Art Eierstab festzuhalten. DieTiermuster, mit der Ausnahme jenes auf dem oben erwähnten sigillum, das einen nach rechts laufendenLöwen oder Hund auf dem Rande des Tellers Drag. 39 (?) darstellt, sind fragmentarisch und weiseneinen möglichen Einfluß der zentralgallischen Werkstätten auf. Der Ton und der Firnis, die zurHerstellung dienten sind von recht guter Qualität Chronologisch haben wir es mit der sicheren



Herstellung dienten, sind von recht guter Qualität. Chronologisch haben wir es mit der sicherenBelegung ihrer Herstellung seit der 2. Holzphase der Siedlung von Napoca (Trajan – Hadrian) zu tun –einschließlich das sigillum wurde in einer Schicht entdeckt, die dieser Zeitspanne entspricht – bis zu derMitte bzw. dem ersten Jahrzehnt der zweiten Hälfte des 2. Jh. n. Chr. (Hadrian – Antoninus Pius).Dies kann auf den Stand der Forschung zurückgeführt werden. Andererseits haben wir eswahrscheinlich, wie auch im Falle der Importsigillaten, wo der Prozentsatz der glatten Sigillaten höherist als jener der reliefverzierten Sigillaten, was in diesem Sinne unter den Fundstellen Dakienseinzigartig ist, mit einer Vorliebe der Bewohner der hiesigen Römerstadt zu tun, die die Töpfermeisterin der Herstellung der lokalen Ware in Betracht zogen. Jedenfalls bietet der geringe Prozentsatz derlokalen reliefverzierten Sigillaten unter den lokalen Erzeugnissen dieses Typs (6,5%), wie auch in derGesamtheit der (eingeführten und lokalen) Sigillaten, die in dieser Fundstelle erschienen (4%,Diagramm 8), ein interessantes und bisher einzigartiges Bild ihres Vorkommens in Napoca . Zuunterstreichen ist auch die Tatsache, daß, aufgrund der entdeckten Stücke und des sigillums zurVerzierung der Matrizen, die untersuchte Fundstelle zum ersten Mal zu den Produktionzentren derSigillaten in der Provinz zu zählen ist.

b. Die lokalen glatten Sigillaten (Katalog Nr. 157–229, Taf. XXXVI–XLVIII) werdenhingegen durch eine große Anzahl von Exemplaren – 73 – und durch eine große Formenvielfalt (24),mehr als die Anzahl der Formen eingeführter glatte Sigillaten (14), vertreten.

1. Das Formenrepertoire kann in folgende Kategorien eingeteilt werden:a) kleine Kelche und Schalen – Drag. 33, 35, 40, Ritt. 8 (14 Exemplare);b) große Kelche – Déch. 68 und 72 (sechs Exemplare);c) Becher – Typen Isings 2 und 21 (zwei Exemplare);d) Schalen und mortaria /Schalen – Drag. 30, 37, 37/30, 44, Ritt. 12, Curle 11 (26 Stück)

und eine neue Form – die Schale vom Typ TSL 3;e) Teller und wenig tiefe Schalen – Drag. 18/31, 32, 36, 42, Curle 15 und 23, Lu Ta', Tb, Tl'

(22 Exemplare);f) durch Ausritzung verzierte Töpfe –TSL 10A und TSL 10B (zwei Exemplare) – Form mit

Varianten, eine Neuigkeit unter den Sigillaten.Das Formenrepertoire umfaßt also fast die Gesamtheit der Formen, die im Repertoire der

bekannten echten Sigillaten vorhanden sind sowohl der mit Relief- oder anderen Gattungen von

15 und 23 suggeriert die Annahme, daß auch diese Gruppierungen gebildet hatten, vielleicht mitanderen Kelchtypen als jenen, die sich unter den bekannten Gruppierungen befinden und die nichtunter den Erzeugnissen von Napoca vorkommen, eventuell mit Bechern. Die Möglichkeit derVorhandenseins von Services solcher Gefäße kann wegen der sehr großen Vielfalt der Formen vonglatten Sigillaten, die in der lokalen Werkstatt hergestellt wurden, ebenfalls in Betracht gezogenwerden. Bisher entdeckten wir aber unter den untersuchten Exemplaren keine Stücke, die ausdemselben Ton hergestellt wurden, mit demselben Firnis und im besten Falle mit derselben Gattung von Verzierung, die mit Gewißheit als Service betracht werden könnten.

2. Der Ton, aus dem lokalen glatte Sigillaten hergestellt wurden, ist fein oder halbfein, vongroßer Vielfalt. Alle Stücke weisen einen Firnis guter Qualität auf, manchmal mit metallischemGlanz oder Glanzton Bezüglich der Technik in der die Gefäße hergestelt wurden ist festzustellen



Glanz oder Glanzton. Bezüglich der Technik, in der die Gefäße hergestelt wurden, ist festzustellen,daß 74% davon in der Technik I (die als die mediterrane Technik der Produzierung echter Sigillaten

gilt) hergestellt wurden, durch oxydierende Brennung, mit einen Firnis, das von rot bis orange-braun, machmal ziegelfarben, reicht; die übrigen 26% wurden nach der Technik III hergestellt,durch reduzierende Brennung, mit glänzend schwarzem Firnis, und sind eigentlich Nachahmungenvon terra nigra .

3. Die Verzierung . Bei manchen der reliefverzierten Sigillaten sind eingeritzte Ziermusterhervorzuheben, die mit dem Rädchen besonders im Inneren der Gefäße hergestellt wurden, auf demBoden von Tellern Drag. 32, 36, bzw. von Schalen Drag. 37 (5 Exemplare) oder, seltener, auf demRand und dem Boden eines Kelches Drag. 35 (ein Stück). Ein Unikat ist ein pflanzliches Muster auf

dem Rand eines Tellers Curle 23, das durch Einprägung hergestellt wurde. Gleichzeitig sind diegelungensten Exemplare jene, die durch Ausritzung verziert wurden, eine Technik, die von denTöpfermeistern in Napoca gut beherrscht wurde.

4. Die Chronologie. Die Herstellung von glatten Sigillaten ist im Laufe des gesamten 2. Jh.n. Chr. festzustellen, zu Beginn des 3. Jh. n. Chr. ist sie nur mehr sporadisch. Die Herstellung lokalerSigillaten ist seit der trajanischen Phase der Siedlung festzustellen (10 Exemplare – 13% derGesamtzahl, 7 Formen werden dargestellt); die meisten Stücke aus datierten stratigraphischenKontexten stammen aus den nächsten Schichten (Trajan – Hadrian) (20 Exemplare – 26%). Die

darauffolgende Zeit, die der munizipalen Phase der Siedlung entspricht (Hadrian – Antoninus Pius), istebenfalls gut vertreten (19 Exemplare – 25%), während die nächsten Zeitspannen, in der zweitenHälfte und am Ende dieses Jahrhunderts, viel schwächer vertreten sind (6 Exemplare bzw. einProzentsatz von 8%); für die erste Hälfte des 3. Jh. n. Chr. verfügen wir über bloß ein datiertesExemplar (1%). Leider stammt eine große Anzahl von Stücken (21 Exemplare – 27%) ausEntdeckungen ohne datierten archäologischen Kontexten, was das wirklichkeitsgetreue Bild der Lageder lokalen Sigillaten von Napoca beeinträchtigt, besonders für das 3. Jh. n. Chr. Dieser Sachverhaltmuß mit der Sigillateneinfuhr in Verbindung gebracht werden, die in antoninischer Zeit recht gut

vertreten ist, während die Anzahl der lokalen Sigillaten für diese Zeit abnimmt. Da ein Teil desuntersuchten Materials nicht genauer datiert werden kann, ist es offensichtlich nicht möglich, genaueSchlüsse für das tatsächliche Verhältnis zwischen Einfuhr und lokaler Produktion in Napoca zu ziehen.

geboten werden; es wurden die Produktionszentren der gestempelten Keramik im Reiche und inDakien untersucht.

Die Untersuchung des keramischen Materials umfaßte die Typologie des gestempeltenKeramik, mit der Definierung der Formen, die für das hiesige Produktionszentrum kennzeichnend

sind, wie auch ein reiches Zierrepertorium (318 Ziermuster). Formal und dekorativ sind die von denuntersuchten Gefäßen gebotenen Angaben folgende:1. Die Entwicklung der Formen und Verzierungen (Katalog Nr. 1–39, Taf. LXV–LXVIII,

Diagramm 11; Katalog Nr. 1–318, Taf. LXIX–LXXI). Einflüssea. Die Teller, bzw. die datierten, überschreiten nicht die erste Hälfte des 2. Jh. n. Chr. Die

meisten erscheinen in der Zeit Trajan – Hadrian und werden weder in der nächsten Tätigkeitszeit derWerkstatt noch später mehr hergestellt. Die gestempelten Muster werden am Rande und im Inneren,



Werkstatt noch später mehr hergestellt. Die gestempelten Muster werden am Rande und im Inneren,auf dem Boden oder kombiniert angebracht. Es sind dies die einzigen Gefäßformen, auf denen auchStempel mit Namen von Töpfermeistern erscheinen.

Die Schalen, die spezifischen Formen, auf denen in Napoca gestempelte Muster angebrachtwurden, können je nach ihrer zeitlichen Entwicklung in zwei Kategorien gruppiert werden:

I. Die Schalen, die in der Zeit Trajan – Hadrian erscheinen : die Typen 3 D 1, 3 E 1 (mitVarianten), 3 G, 3 G 1 (mit Varianten), 3 J (mit Varianten), 3 K (siehe die Tafeln CIV–CX mit demRepertorium der gestempelten Formen von Napoca ). Sie erscheinen als einzelne Exemplare, mithöchstens einer Variante, und werden später, in den nächsten Phasen der Tätigkeit der Werkstatt,nicht mehr hergestellt.

Die Ziermuster, die darauf vorkommen, sind in der Regel pflanzlich (Blätter, Rosetten) odergeometrisch (lunulae ), wobei die Art und Weise der Anbringung einfach ist, in einen oder mehrerenhorizontalen Registern, in denen dasselbe Ziermuster wiederholt wird (besonders Blätter).Kombination von zwei oder mehreren Ziermustern kommen fast überhaupt nicht vor.

Sie bestimmen die Anfangszeit der Werkstatt, die unter dem Einfluß der Töpfermeisterentstand, die die ersten Kolonisten begleiteten, die anscheinend aus dem Süden Pannoniens nachNapoca gebracht wurden. Gute Analogien für die Art und Weise der Verzierung des keramischenMaterials von Napoca in der Anfangsphase fanden wir in Ulpiana , Singidunum und im Komitat Srem.

Aufgrund der behandelten Literatur verfügen wir über keine Analogien oder Importe ausPannonien, aus der Werkstatt des Resatus oder dessen Mitarbeiter; wir haben auch keinerlei Angabenfür den Einfluß der Werkstätten für gestempelte Keramik aus der west- oder ostpannonischen Gruppe,sondern nur aus dem Süden Pannoniens.

II. Schalen, die beginnened mit der Zeit Hadrian – Antoninus Pius bis die zweite Hälfte des3. Jh. n. Chr. hergestellt wurden.

Es handelt sich dabei um die Festlegung der Gefäßtypen, die die Eigenheit der Werkstatt vonNapoca definieren werden, nach einer ersten Zeit, die wahrscheinlich der "Erprobung" der Marktesgewidmet war. Die Gefäßformen, die von der Töpfermeistern von Napoca in größem Maße verwendetwerden, sind die Gefäße vom Typ terra sigillata – Drag. 37 ( 3 DR 37), Drag. 30 (3 DR 30) unddavon abgeleitete Varianten (3 DR 37/30, 3 D 2, 3 A, 3 B, 3 C), wie auch einige andere Schalen (3 H,3 L, 3 M, 3 N), die weniger häufig vorkommen und eine kürzere Daseinsdauer haben (Mitte des

und umfassen geometrische und pflanzliche Muster, solche, die von terra sigillata inspiriert wurden,Ziffern und Buchstaben, verschiedene Muster, Inschriften.

Davon sind die pflanzlichen Muster am häufigsten, die zusammen mit anderen aufgedrücktenMustern Medaillons bildeten oder als alleinige Muster in einem oder mehreren Registern aufgestempeltwurden. Dies ist nicht unbedingt ein Kennzeichen der Werkstatt von Napoca , denn die pflanzlichenMuster werden allgemein und häufig auf der gestempelten Keramik Dakiens angetroffen.

Die von terra sigillata inspirierten Muster, in erster Reihe Eierstäbe, kommen auf dengestempelten Gefäßen aus Napoca viel häufiger als auf solchen Gefäßen aus anderenProduktionszentren. Wir verfügen über eine große Anzahl solcher Muster, die in einem für die Meistervon Napoca eigenen Stil durchgeführt wurden, ohne die Begleitung von Stäbchen, so wie sie in derRegel in den Produktionszentren der reliefverzierten Sigillaten hergestellt wurden; manche davon



Regel in den Produktionszentren der reliefverzierten Sigillaten hergestellt wurden; manche davonwurden durch die Hinzufügung von Ziermustern im Inneren zusammengesetzt.

Die Muster in der Form menschlicher Köpfe, Masken, Büsten bilden ebenfalls einKennzeichen der Werkstatt von Napoca . Solche Darstellungen auf der gestempelten Keramik Dakiens,besonders der Provinz Dacia Porolissensis, erscheinen in manchen Produktionszentren (in Porolissum,Romita, Gherla, Potaissa , Romula , Gilău), aber in keiner dieser Fundstellen erscheinen diese Muster auf einer so großen Anzahl von Gefäßen wie in Napoca (6 Darstellungen). Manche davon wurden sehrsorgfältig ausgeführt, mit sehr realistischer Darstellung der Gesichtszüge und des Haares. Diese Motivestehen immer in Medaillons und bilden deren Zentralmuster. Die Beeinflussung seitens der Sigillatenist in diesem Fall augenfällig, solche Darstellungen erscheinen häufig auf TS-Gefäßen. Wir konnten

keine Kopie irgendeiner der menschlichen Figuren oder Masken identifizieren, die von Sigillaten auf gestempelte Gefäße übertragen wurde, um feststellen zu können, welche Werkstatt die Meister vonNapoca in der Verzierung der gestempelten Gefäße beeinflußte, es ist aber deutlich, daß diese unterdem Einfluß der Muster auf den Sigillaten aus den westlichen Werkstätten standen.

Zu den Einflüssen seitens der terra sigillata gehört auch die Einteilung der Zierregister durchRhomben und Diagonalen, die aus Rheinzabern kommt, wie auch der Versuch, die mit Weinrebenund -blättern verzierten Sigillaten nachzuahmen.

Wir verfügen über einen Meisterstempel, von dem leider nur zwei Buchstaben erhalten sind,

wie auch über einen möglichen anepigraphen Stempel.Es gibt zwei einander sehr ähnliche, fast identische Ziermuster (B.3 217 und B.3 218), die zuder Annahme führen, daß derselbe Stempel für ihre Herstellung benutzt wurde oder, vielleichtrichtiger, daß jener Stempel in ein und derselben Werkstatt weiter entwickelt wurde.

3. Die Chronologie der gestempelten Keramik (Diagramm 12) Die gestempelte Keramik von Napoca umfaßt im gegenwärtigen Forschungsstand und

aufgrund des keramischen Materials, zu dem ich Zugang hatte, 140 Exemplare, die folgende zeitliche Abschnitte umfassen (siehe Diagramm 12):

I. die erste Hälfte des 2. Jh. (106–150/161 n. Chr.) (Trajan – Antoninus Pius) . Im Rahmendieses Abschnittes konnten dank der in der V. Deleu und der P-ţa Libertăţii, auf dem Aufstellungsortdes Memorandistendenkmals durchgeführten Grabungen, zeitliche Nuancierungen nach den dreiHolzphasen der Entwicklung der Siedlung durchgeführt werden wie folgt:

Keramik, einschließlich gestempelter, zu postulieren, die fast sofort nach der römischen Eroberung entstand. Es ist möglich, daß diese Werkstatt mit der Fibelwerkstatt zeitgleich war und in dererunmittelbaren Nachbarschaft lag; in dieser Gegend gab es wahrscheinlich in der vormunizipalen Phaseder Siedlung ein Handwerkerviertel. Diese Werkstatt erzeugte bedeutende Mengen gestempelterKeramik in der ersten Hälfte des 2. Jh. n. Chr. (der Prozentsatz beträgt 41%). Dies verursacht eineVeränderung, im Falle von Napoca , der allgemein akzeptierten Ansicht, laut derer die Produktiongestempelter Keramik in Dakien ihren Höhepunkt in der zweiten Hälfte bzw. am Ende des 2. und im3. Jh. n. Chr. erreichte. Im Falle der untersuchten Fundstelle wird die Keramik mit eingeprägterVerzierung im Laufe des gesamten 2. Jh. n. Chr. hergestellt und, was noch bedeutender ist, seit derZeit der Herrschaft der Kaiser Trajan – Hadrian. Anzeichen für das Vorkommen eines frühengestempelten keramischen Materials gibt es auch von anderen Fundstellen, wie Gilău, und in



g p g , ,Porolissum. In der letzten Untersuchung über die gestempelte Keramik dieser Fundstelle wurde zumersten Mal das Vorkommen solcher Keramik erwiesen, die in die erste Hälfte des 2. Jh. n. Chr. datiertwird. Für keines der in Dakien bekannten Produktionszentren der gestempelten Keramik wurde aberdie Idee einer frühen Herstellung der gestempelten Keramik belegt; in den meisten Fällen wird sie alsEinfuhrkeramik betrachtet, die von den ersten nach Dakien gekommenen Kolonisten mitgebrachtwurde. Die große Anzahl von Gefäßen dieses Typs, die in Napoca für die erste Hälfte des 2. Jh.entdeckt wurden, berechtigt uns, von einer frühen Produktion gestempelter Keramik an dieserFundstelle zu sprechen. Diese blühte umso mehr auf, als diese Erzeugnisse von den Kunden der terra sigillata -Keramik vorgezogen werden.

Die hier hergestellte gestempelte Keramik ist von sehr guter Qualität und in dem Maße, indem diese keramische Gattung immer mehr Absatz findet, ist eine stilistische Entwicklung in ihrerHerstellungsweise festzustellen, von einfachen pflanzlichen Mustern zu Gefäßen, die mit vielfältigenMustern verziert werden, die in Register aufgestellt und von Medaillons umgeben werden, wie dieGefäße vom Typ terra sigillata.

5. Die Stelle der Werkstatt von Napoca unter den Produktionszentren Dakiens. Die Werkstatt für die Herstellung der gestempelten Keramik von Napoca individualisiert sich unter jenenDakiens durch das Vorkommen eigener Formen und Ziermuster.

Der Vergleich mit dem größten bisher bekannten Zentrum für gestempelte Gefäße derProvinz Dacia Porolissensis, Porolissum, zeigt gegenseitige Einflüsse, aber auch eine paralleleEntwicklung auf.

Somit können gemeinsame Wurzeln für die beiden Werkstätten bezüglich des Anfangs ihrerTätigkeit gefunden werden – Töpfer, die aus Unterpannonien zusammen mit den Truppen und denKolonisten kamen, die aus dieser Provinz des Reiches gebracht wurden. Jedoch erlebt, zumUnterschied von Porolissum, die Produktion gestempelter Keramik in Napoca eine intensive Tätigkeitbereits in der ersten Hälfte des 2. Jh. n. Chr. und im gesamten Verlauf dieses Jahrhunderts, wobei die

Erzeugnisse künstlerisch und qualitativ von sehr guter Machart sind und dadurch sie die eingeführteoder lokal hergestellte terra sigillata konkurrierten. Porolissum erlebt die höchste Blüte seinerProduktion erst seit der zweiten Hälfte des 2. Jh. und besonders seit dem Ende dieses Jahrhunderts undim Laufe des nächsten Dieser Sachverhalt wiederspiegelt im Grunde den Status der beiden Siedlungen

bedeutende Produktion gestempelter Keramik ab. Obgleich sie einige Züge aufweist, die für dieHerstellung gestempelter Keramik in der Provinz Dacia Porolissensis allgemein gültig sind, hat sie ihreeigenen Züge, die sie von den anderen Produktionszentren in Dakien und im Reiche unterscheiden.

B.1.4. Die feinwandige Keramik (Katalog Nr. 370–395, Taf. LXXII–LXXIV) ist eineKeramikgattung, die bisher nicht unter den Gefäßen zählte, die im Rahmen keramischer oderFundstellenmonographien aus Dakien untersucht wurden, die aber in der westeuropäischenFachliteratur vorkommt. Deshalb führte ich zunächst eine Definierung ihrer Kennzeichen durch, wieauch die Hervorhebung der wichtigsten Produktionszentren im Reich und einer grundlegendenLiteratur.

1. Die Importe (Katalog Nr. 370–372, Taf. LXXII) werden von einer geringen Anzahl von



Exemplaren (drei) vertreten, von denen ein einziger mit Gewißheit als von Lezoux stammend bestimmtwerden konnte (Katalog Nr. 371, Taf. LXXII). Die anderen beiden Exemplare wurden wegen ihresfragmentarischen Zustandes mit Wahrscheinlichkeit einem norditalischen Zentrum oder eher einemaus Pannonien zugeschrieben; die besten Analogien für die Schale mit Barbotineverzierung von Napoca (Katalog Nr. 370, Taf. LXXII) stammen aus der Gegend Emona , Sirmium, Poetovio, wo es Werkstättengab, die feinwandige Gefäße herstellten, die den italischen aus dem 1. Jh. n. Chr. nachgeahmt waren.Interessant ist, daß diese Gefäßgattung in der Regel die Importe norditalischer bzw. spätpadanerSigillaten begleitete; sie kommt in den Gräberfeldern aus Pannonien, besonders von Emona bzw.Poetovio, besonders häufig vor. In der Einfuhr solcher Erzeugnisse hatten eine bedeutende Rolle dieKolonisten aus Italien, die diese Gefäßgattung vorzogen. Dies, wie auch die Nähe zu den italischenProduktionszentren, förderte eine ausgedehnte Einfuhr der feinwandigen Gefäße nach Pannonien, dieauch die lokale Produktion beeinflußte. Im Falle Dakiens bietet den einzigen Vergleichspunkt dieHauptstadt des römischen Dakien, wo sowohl eine Einfuhr feinwandiger Keramik vorkommt, die vonden ersten Kolonisten aus den norditalischen, zentralgallischen, eventuell den pannonischen Zentrenmitgebracht wurde, wie auch eine lokale Produktion, die unter diesen Einflüssen erschien und nur fürdie trajanische Phase der Siedlung deutlich abgesondert werden kann. Auch im erwähnten Falle hattendie ersten hierher gelangten Kolonisten mit Sicherheit eine bedeutende Rolle in der Einfuhr derPrototypen und in der Durchseztung ihres Geschmacks in der lokalen Keramikherstellung.

Im gegenwärtigen Forschungsstand verfügen wir in Napoca anscheinend über keine Einfuhrfeinwandiger Keramik in der trajanischen Phase der Fundstelle, obwohl spätpadanische Sigillaten, mitdenen diese Materialgattung zusammen vorkommt, in diesen Schichten wie auch in der gesamtenersten Hälfte des 2. Jh. festgestellt wurden. Die identifizierbaren Importe von Gefäßen deruntersuchten Kategorie stammen nur aus der Munizipalphase der Siedlung (Hadrian – AntoninusPius) und sind noch sporadisch in antoninischer Zeit festzustellen, wobei die Ware aus denProduktionszentren Zentralgalliens, wahrscheinlich auch aus Werkstätten in Germanien (untererRhein) oder Britannien (Colchester) stammt, deren Tätigkeit in diese Zeit fällt. Nach dieser Zeit gibtes keine Belege mehr für die Einfuhr feinwandiger Gefäße nach Napoca. Übrigens fällt die größteIntensität der Produktion und Ausfuhr der feinwandigen Keramik aus den westlichen Werkstätten desReiches (in erster Reihe den italischen dann jenen aus Gallien und Hispanien) ins 1 Jh n Chr

auch in der nächsten Phase. Jenseits dieses Zeitpunktes fehlen vorläufig Angaben zur lokalenHerstellung der feinwandigen Gefäße, da viele Exemplare aus alten Grabungen, ohne archäologischeKontexte stammen.

Bezüglich des Prozentsatzes dieser keramischen Kategorie in der Gesamtheit der Keramik vonNapoca , zeigt die kleine Ziffer – 4% –, daß diese Geschirrgattung nicht die beliebteste Art von vasa

pota(to)ria weder für die ersten hierher gelangten Kolonisten noch für die späteren Bewohner derRömerstadt darstellte. Von der Gesamtheit der feinen Keramik aus der besprochenen Fundstelle bildetdie feinwandige Keramik immerhin einen Prozentsatz von 8% (Diagramm 13).

B.1.5. Die glasierte Keramik (Katalog Nr. 396, Taf. LXXIV) wird von einem einzigenExemplar vertreten, einem cantharos , der nach seiner Form, der sehr guten Verzierung, dem Ton und



der Glasierung von guter Qualität, wie auch nach dem frühen Kontext zu urteilen, in dem er entdecktwurde – Trajan – Hadrian –, das Zeugnis seiner Einfuhr bietet, ohne daß man aber den Herkunftsortbestimmen könnte – wahrscheinlich eine der Werkstätten Zentralgalliens.

B.1.6. Die Keramik mit applizierter Reliefverzierung (Katalog Nr. 397, Taf. LXXIV) umfaßt ebenfalls ein einziges Exemplar – eine Kanne, auf deren Hals eine Verzierung bestehend auseinem Fisch über einer mensa tripes angebracht wurde. Ich fand keine Analogien für diese Art vonDarstellung im Bereich der Keramik. Hingegen sind zwei Grabdenkmäler aus Dakien bekannt, vonGilău bzw. von Potaissa , mit Darstellungen der coena funebris , wo der Fisch auf der mensa tripes erscheint, jedoch auf einem ovalen Tablett, zusammen mit einem zerlegten Brot – panis quadrata .

Diese Denkmäler wurden, wegen der Assoziierung zwischen dem Fisch und dem viergeteilten Brot, alsfrühchristlich angesehen, da beide Zeichen in der frühchristlichen Symbolistik vorkommen. Es istschwierig, genau zu bestimmen, ob die Darstellung auf dem Gefäß mit aufgedrückter Verzierung vonNapoca eine solche Bedeutung hat, da der Fisch nicht zusammen mit anderen christlichen Symbolenvorkommt, wie im Falle der erwähnten Denkmäler. Andererseits kommt das besprochene Gefäß nichtaus einem datierten stratigraphischen Kontext, was die Schwierigkeit seiner Zuschreibung dem frühenChristentum noch erhöht. Im heutigen Forschungsstand notieren wir bloß den einzigartigen Charaktereiner solchen Darstellung unter den bekannten Gefäßen mit aufgedrückter Reliefverzierung, ohne dieHypothese einer möglichen christlichen Bedeutung völlig abzulehnen.

B.1.7. Die Keramik mit Barbotineverzierung (Katalog Nr. 398–400, Taf. LXXV–LXXVI)wird von einer kleinen Anzahl von Exemplaren vertreten – 3. Hinsichtlich des Formenrepertoriumssind diese einzigartig, da für sie keine Ähnlichkeiten in den bekannten Klassifizierungen der Sigillatenohne Reliefverzierung oder der feinwandigen Gefäße zu finden sind, die oft Verzierungen mitBarbotine aufweisen. Die letzteren sind wegen der originellen Herstellungsweise einzigartig, obwohl sieMuster führen, die auf denselben erwähnten Gefäßkategorien vorkommen. Die frühen archäologischen

Kontexte, in denen die besprochenen Exemplare entdeckt wurden – Trajan, bzw. Trajan – Hadrian –,wie auch die Qualität des Tons, des Firnisses und der Herstellungsweise der Verzierung ermöglichendie Eingliederung der ersten beiden Exemplare unter die Importe, des dritten unter die Erzeugnisse der

(in den meisten Fällen) oder senkrechte, leicht geneigte Streifen usw., die entweder in Registernzwischen den Profilierungen auf den Gefäßkörpern angelegt wurden, oder ohne Abgrenzungen auf deren Hals und Körper. Es gibt Fälle, in denen die bemalten Muster auf dem Rand der Gefäße(mortaria ) oder auf deren Rand und Körper (dolia ) angebracht wurden. Es kommen keine Pflanzen-oder Tiermotive vor. Im allgemeinen ist die Farbe dunkler als der Ton, es werden dunkelrote undbräunlichrote Töne vorgezogen, die mit der Oberfläche des Gefäßes einen Farbenkontrast bilden. Auf keinem der untersuchten Gefäße kommen vielfarbige Muster vor. Chronologisch ist die bemalteKeramik in Napoca im Laufe des gesamten 2. und in der ersten Hälfte des 3. Jh. zu verfolgen.

Die bemalte Keramik von Napoca kommt auf manchen keramischen Gefäßen dieserFundstelle vor, ohne daß eine Fortsetzung der einheimischen Traditionen festzustellen ist, wederbezüglich des Formen–, noch des Zierrepertoriums, noch bezüglich der Verzierungstechnik. DieTö f i N d i h i di Hi i h d M i d F d ll



Töpfermeister von Napoca sondern sich in dieser Hinsicht von den Meistern anderer FundstellenDakiens ab, die eine sehr einfache bemalte Keramik herstellten, sowohl bezüglich der Verzierungen alsauch der Herstellungsweise, im Vergleich mit der vorangehenden Zeitspanne.

B.1.9. Die Keramik mit pompejanischrotem Überzug (Katalog Nr. 409–414, Taf. LXXVIII)ist eine keramische Gattung, die in der Fachliteratur für die römische Keramik in Dakien nichtabgesondert und untersucht wurde. Deshalb wurde sie hier zunächst definiert und es wurdenInformationen zu den bekannten Produktionszentren und zur grundlegenden Fachliteratur geboten.

Die Keramik mit pompejanischrotem Überzug von Napoca umfaßt eine geringe Anzahl vonExemplaren in drei Typen, die Analogien unter den für diese keramische Kategorie bekannten Formen

haben. Da die Klassifizierung der Gefäße dieser Gruppe aufgrund der von P. S. D. Peacock auf mineralogischer und petrologischer Grundlage festgelegten drei Haupttyen von Ton durchgeführtwird, konnten wir wegen des Mangels an Tonanalysen für unsere Stücke nicht festlegen, ob es sichdabei um Importe handelt, obwohl die Gefäßformen jenen entsprechen, die in den westlichen

Werkstätten des Reiches hergestellt werden. Die frühen Kontexte, in denen manche davon entdecktwurden – trajanische Schichten –, könnten ebenfalls dafür sprechen, ohne daß man aber Gewißheitüber die Zuschreibung an einen der bekannten Produktionszentren erlangen kann (es handelt sichwahrscheinlich um italische Importe). Deshalb gliedern wir diese Gefäße im jetzigen Forschungsstand

in die Kategorie der lokalen Nachahmungen sehr guter Qualität ein.B.1.10. Die Keramik mit kultischer Bestimmung umfaßt drei Kategorien von Gefäßen,

paterae , Schlangengefäße und turribula .a. Den paterae (Katalog Nr. 415–421, Taf. LXXIX–LXXX) wurde eine komplexe

Untersuchung gewidmet, ausgehend von ihrer Terminologie über die Gefäß- und Henkelformen bis zuihrer Funktionalität. In Napoca wurden 8 Exemplare entdeckt, meist Henkel, die gemäß einer früherfestgelegten Typologie für die Henkel von paterae aus Dakien untersucht wurden. Ihre Verzierungen

bestehen nur aus pflanzlichen Motiven (stilisierte Pflanzen); in einem einzigen Fall kommt auch eineSpinne vor.Der Fundkontext gibt im heutigen Stand der archäologischen Forschungen an, daß die

Henkel keramischer paterae nur in zivilen Wohnkomplexen in der antiken Stadt vorkommen Übrigens

b. Die Schlangengefäße (Katalog Nr. 425–426, Taf. LXXX–LXXXI) umfassen eine kleine Anzahl von Exemplaren – ein fragmentarisches Gefäß und zwei Henkel von einem anderen Gefäß. Auch in ihrem Falle wurde eine eingehende Untersuchung der Zuschreibung der Schlangengefäße inder Fachliteratur über die gleichartigen Funde im Reiche und in Dakien durchgeführt, mit derHervorhebung der Lage von Napoca . Die neuesten Untersuchungen zu den solcherart verziertenGefäßen sind der Ansicht, daß die Schlange ein Attribut mehrerer Gottheiten war ( Mithras , Sabazios ,Liber Pater und Libera – Dionysos , Demeter ), je nachdem, ob sie im häuslichen Kult, für Trankopfer inden lararia oder in Gräbern für die unterirdischen Götter benutzt wurden. Deshalb muß Vorsichtbezüglich der Zuschreibung dieser Gefäße der einen oder anderen Gottheit walten, je nach demarchäologischen Kontext, in dem sie entdeckt wurden.

In Napoca gehört der archäologische Kontext, aus dem das besser erhaltene Fragment stammt,i W h i l d S d di Üb l h f i d ß i hä li h K l b



zu einem Wohnviertel der Stadt, was die Überlegung rechtfertigt, daß es im häuslichen Kult benutztwurde. Die Henkel des anderen Gefäßes stammen aus älteren Grabungen und haben kein genauesEntdeckungskontext.

c. Turibula (Katalog Nr. 427–436, Taf. LXXXI–LXXXII) sind Gefäße vielfacherZweckbestimmung: von der Benutzung in Kulthandlungen und Grabritualen für die Verbrennung wohlriechender Stoffe bis zur Beleuchtung oder Heizung von Wohnungen. Die Vielfalt derEntdeckungsorte, von öffentlichen Bauten und Tempeln bis zu Kastellen und Zivilsiedlungen sowieunter Grabbeigaben sprechen für diese vielfachen Zweckbestimmungen dieser keramischen Gattung.Im Falle von Napoca stamen die turibula aus Wohnkontexten, was auch für andere Fundstellen gilt.Die Verzierung dieser Gefäße führte zu einer großen Anzahl von Tyoen, die in archäologischenKontexten gefunden wurden, die sich mit der ersten Holzphase der Siedlung (trajanisches Niveau) bisin die zweite Steinphase unter Severus Alexander datieren lassen.

B.2. Die Gebrauchskeramik

Sie wurde nach dem Kriterium der Funktionalität klassifiziert und umfaßt folgende Gruppen:vasa escaria , vasa pota(to)ria , vasa conquina(to)ria , Gefäße zum Gießen, Aufbewahren und Transportund Gefäße mit besonderer Bestimmung.

B.2.1. Das Tafelgeschirr (Katalog Nr. 437–460, 479–491, 513–521, Taf. LXXXIII–LXXXIX, Diagramme 17–20) im Rahmen der Gebrauchskeramik ist in der Fundstelle von Napoca recht gut vertreten.

1. Hinsichtlich der Häufigkeit der hier eingeschlossenen keramischen Typen bilden dieSchalen die überwiegende Mehrheit (67 Exemplare – 78%), darauf folgen die Schüsseln (9 Stück–11%), bzw. Teller (5 Gefäße – 6%) und Tabletts (4 Exemplare – 5%) (Diagramm 19). Im Falle derSchalen herrschen jene vor, die die Form Drag. 44 (34 Exemplare, Diagramm 18), bzw. Drag. 37 (26

Stück, Diagramm 17) aus dem Repertoire der Sigillaten nachahmen. Wenn man hinzufügt, daß dieseFormen auch im Falle der feinen Keramik gut vertreten sind, sowohl unter den lokalen Sigillaten alsauch unter den gestempelten Gefäßen, wird eine Vorliebe der Töpfermeister von Napoca für diese Art

für die trajanischen Schichten recht gut bezeugt (9 Exemplare – 11%), ebenso auch für die ZeitHadrian – Antoninus Pius bzw. Marcus Aurelius – Septimius Severus (je 10 Exemplare und einProzentsatz von je 12%). Schwach vertreten ist das 3. Jh., aus dem wir nur über ein Gefäß verfügen,das 1% der Gesamtheit der Exemplare in der Kategorie des Tafelgeschirrs darstellt.

3. Der Ton, aus der die untersuchten Gefäße hergestellt wurden, wurde fast ausschließlichoxydierend gebrannt (44 Exemplare); die reduzierend gebrannten stellen Ausnahmen dar (2Exemplare). Qualitativ ist die gleichmäßige Vertretung des feinen und halbfeinen Tons festzustellen,wobei diese Gefäße auch einen schwächeren Firnis aufweisen, der oft abblättert, oder einen Glanztonan der äußeren Oberfläche.

Der Prozentsatz des Tafelgeschirrs in der Gesamtheit der Gebrauchskeramik steht mit 41% anerster Stelle.



B.2.2. Die Trinkgefäße (Katalog Nr. 522–536, Taf. LXXXIX–XC, Diagramme 21–22)

schließen eine kleine Anzahl von Exemplaren ein (15).1. Hinsichtlich der Formen herrschen Kelche vor (7 Stück – 47% der Gesamtzahl), worauf

dann Schalen/Kelche (6 Exemplare – 40%), bzw. Becher (2 Exemplare – 13%) folgen (Diagramm 21).2. Chronologisch konzentriert sich die größte Anzahl in der Zeit Trajan – Hadrian (5 Stück –

32%), bzw. Hadrian – Antoninus Pius (4 Exemplare – 27%), wobei die Stücke aus den trajanischenSchichten, wie auch jene, die die zweite Hälfte des 2. Jh. darstellen, durch je ein Exemplar vertretenwerden (je 7% der Gesamtzahl) (Diagramm 22). Eine recht große Anzahl von Gefäßen (an derGesamtzahl gemessen) bilden jene, die wegen des Fehlens stratigraphischer Kontexte keine genaue

Datierung haben (4 Exemplare – 27%). Folglich konzentriert sich die Herstellung von Trinkgefäßen indie erste Hälfte und um die Mitte des 2. Jh. n. Chr. (10 Exemplare von 15); nach diesem Zeitpunktkommen sie nur mehr sporadisch vor. Sicherlich wurden solche Gefäße auch in den folgendenZeitspannen hergestellt, in diesem Forschungsstand sind sie aber nicht mit Sicherheit belegt.

3. Hinsichtlich der Tontypen, die für ihre Herstellung benutzt wurden, herrschen dieoxydierend gebrannten vor, sowohl die feinen als auch die halbfeinen (12 Exemplare); die reduzierendgebrannten sind selten (3 Stück).

In der Gesamtheit der Gebrauchskeramik bilden die Trinkgefäße 7% (Diagramm 27), was

den gewohnten Prozentsatz auch für andere Fundstellen darstellt.B.2.3. Die vasa conquina(to)ria (Katalog Nr. 537–603, Taf. XCI–XCIX, Diagramme 23–

24) schließen die größte Anzahl keramischer Gefäße unter den Gebrauchsgefäßen ein – 6, wobei hiersowohl die Gefäße in Betracht gezogen wurden, in denen das Essen gekocht wurde, als auch Gefäße,die für verschiedene Mischungen oder für die Vorbereitung der in der römischen Küche benutztenIngredienzen verwendet wurden.

1. Hinsichtlich der Formen nehmen zahlenmäßig die wichtigste Stelle, wie zu erwarten, die

Töpfe ein (29 Exemplare – 44%), worauf Serviertabletts (je 11 Exemplare – je 17%) und Schüsseln (je10 Exemplare – je 16%), bzw. Deckel (9 Exemplare – 13%), mortaria (5 Stück – 7%) und Seiher (2Fragmente – 3%) folgen (Diagramm 23). Dies ist ein recht oft angetroffener Sachverhalt, auch im Falleder keramischen Gruppierungen in anderen Fundstellen Dakiens oder anderer Provinzen; das

3. Der Ton, aus der die Gefäße der untersuchten Kategorie geformt wurden, ist zu 52% grob,reduzierend gebrannt (34 Exemplare). Darunter herrscht der grobe graue Ton verschiedener Tönungenvor, mit Quarz- und Kalksteinpartikeln verschiedener Ausmaße als Magerung, von mittlerer Porosität,mit kristallin synthetisierter Struktur. Der graue, halbfeine Ton ist nur zu 13% (9 Exemplare)vertreten, während der oxydierend gebrannte, halbfeine (13 Stück – 19%) oder grobe Ton (11Exemplare – 13%) schwächer vertreten ist. Die Lage ist auch in dieser Hinsicht normal, denn diemeisten Gefäße dieser Kategorie wurden zum Kochen benutzt, sie mußten also aus hitzefestem Tongefertigt werden.

B.2.4. Die Gefäße zum Gießen, Aufbewahren und Transport (Katalog Nr. 604–641, Taf. XCIX–CV, Diagramme 25–28) bilden einen Prozentsatz von 19% der Gesamtheit derGebrauchskeramik



Gebrauchskeramik.1. Die Formen. Von dieser Kategorie sind die Krüge am besten vertreten (18 Exemplare –

47%), worauf die dolia (8 Stück – 21%), Kannen (7 Exemplare – 19%), bzw. Amphoretten (5 Stück –13%) folgen. Das Repertorium der Formen und ihrer Varianten ist vielfältig, mit Analogien in denbenachbarten oder weiter entfernteren Provinzen Dakiens. Ebenfalls verfügen wir über eine große

Anzahl vollständiger oder ergänzbarer Gefäße, die Angaben über die morphologischen Eigenheiten derzu dieser Kategorie gehörenden Formen wie auch über die Aufnahmefähigkeit der Gefäße gebenkönnen.

2. Chronologisch stammt der größte Teil der Exemplare aus nicht datierten Kontexten (18Gefäße – 44%). Von jenen, die chronologisch bestimmt werden können, bilden den höchsten

Prozentsatz die Gefäße, die in die Zeit Hadrian – Antoninus Pius und Septimius Severus – Severus Alexander datiert werden können (16%), darauf folgen jene aus den trajanischen Schichten (12%), ausder Zeit zwischen der zweiten Hälfte des 2. und dem Beginn des 3. Jh. (Marcus Aurelius – SeptimiusSeverus) (7%), bzw. jene aus Kontexten der Zeit Trajan – Hadrian (5%). Wie auch im Falle deranderen Kategorien der Gebrauchskeramik, ist eine gute Vertretung der Gieß-, Aufbewahrungs- undTransportgefäße im Laufe des gesamten 2. Jh. n. Chr. festzustellen, wobei das nächste Jarhunndert sehrschwach vertreten ist.

3. Der Ton, aus der die Gefäße dieser Kategorie gefertigt wurden, schließt vorwiegend feine

und halbfeine Keramik ein, unter der die oxydierend gebrannten Gefäße vorherrschen (34 Stück von38). Im Falle der letzteren sind die Gefäße aus feinem Ton, mit Firnis, Glanzton oder Farbe an deräußeren Oberfläche zahlenmäßig den Gefäßen aus halbfeinem Ton fast gleich, die seltener von Firnisoder Glanzton bedeckt sind (18 bzw. 16 Exemplare, mit einem Prozentsatz von 47 und 44%). DieGefäße aus reduzierend gebranntem, sowohl feinem als auch halbfeinem Ton sind selten (je zweiExemplare – je 5%).

IV. Mineralogisch-petrographische Kennzeichen der römischen Keramik

von Napoca (Abb. 1–20*, Taf. I–II*)Dieses Kapitel umfaßt die Tonnanalysen, die mit Hilfe von Prof. Dr. Corina Ionescu und

Prof. Dr. Lucreţia Ghergari vom Lehrstuhl für Mineralogie der Geologischen Fakultät der Babeş-

jeden Kapitels oder Unterkapitels vor, wegen der Vielfalt der Formen und Typen und der großen Anzahl der vertretenen Stücke. Sie werden zum Teil im Folgenden wiederaufgenommen:

1. Die direkten Quellen zum Vorhandensein von Keramikwerkstätten in dieser Stadt sindgering – es handelt sich um eine Matrize für lucernae , drei Medaillonmatrizen, ein sigillum für dieVerzierung der terra sigillata -Matrizen, ein Stempel mit Produzentennamen für Gefäße vom mortaria -Typ (oder für die Stempelung von Baumaterial), der Name eines lokalen Lampenfabrikanten,Rvstik(vs), ein Fragment vom Anfang oder dem Ende des Namens eines Töpfers, der gestempelteGefäße herstellte, mögliche private Hersteller von Baumaterial. Im Falle der Matrizen gibt es keinePositive, die darin hergestellt wurden, hingegen gibt es eine Punze für die Verzierung der Matrizen lokalerSigillaten, es gibt aber nicht auch die Gefäße, die damit verziert wurden. Es wurden bisher keineKeramikbrennöfen gefunden. Hingegen könnte die Entdeckung einer Grube mit keramischer Ausschußwareim südöstlichen Teil der Siedlung gleich neben dem Ort wo auch das sigillum für die Verzierung von TS-



im südöstlichen Teil der Siedlung, gleich neben dem Ort, wo auch das sigillum für die Verzierung von TS-Matrizen gefunden wurde, eine mögliche Lage der Keramikwerkstatt in der Nachbarschaft der Fibelwerkstattsuggerieren, wobei neben dem letzteren auch die Spuren einer Schmiedewerkstatt gefunden wurden. Diesefunktionierten im Südosten des vicus Napoca in der Zeit Trajan – Hadrian. In der darauffolgenden Zeit(Hadrian – Antoninus Pius) wurden diese Werkstätten aufgelöst und es kann nicht angegeben werden,wohin sie verlegt wurden; mit Sicherheit außerhalb der Umwehrung der Stadt, wie es die Regel war.

Aufgrund der unmittelbaren Informationen, über die wir gegenwärtig verfügen (und die in der Fachliteraturals ausreichend gelten, um eine lokale Werkstatt zu belegen), der unternommenen Tonanalysen (sieheKapitel IV) und der großen Menge des entdeckten keramischen Materials kann man Napoca zu denkeramischen Produktionszentren der Proviz Dakien zählen.

2. Die großen keramischen Gruppen, die in der vorliegenden Arbeit untersucht wurden,umfassen das gesamte römerzeitliche keramische Material , wobei hier auch die Gruppe der Keramik inspätlatènezeitlicher Tradition eingeschlossen wurde, die besonders dank der in den letzten 20 Jahrenunternommenen archäologischen Grabungen entdeckt wurde. Diese ist in genügend großen Mengenim Vergleich zu dem vorhanden, was vorher bekannt war, um Informationen zu den Kolonisten undden Einheimischen und zu deren Rolle in der Gründung der römischen Siedlung bieten zu können.Das große Schwergewicht des keramischen Materials in spätlatènezeitlicher Tradition in derGesamtheit der römerzeitlichen Keramik, die für Napoca untersucht wurde – 13% der Gesamtzahl –muß als ein interessantes Vorkommnis in Betracht gezogen werden, das von Bedeutung für dieVervollständigung der lückenhaften epigraphischen und literarischen Angaben zu den Anfängen derSiedlung ist. Im Rahmen dieser keramischen Gruppe nimmt die mit der Hand geformte dakischeKeramik den wichtigsten Teil ein (77% der gesamten Keramik dieser Gattung); die auf derTöpferscheibe geformte, wie auch die Keramik in keltischer Tradition, sind viel schwächer vertreten(Diagramm 1). Das Vorkommen der ersten Kategorie in großer Anzahl bezeugt die Gegenwart dereinheimischen Bevölkerung, es muß aber gleichzeitig in Betracht gezogen werden, daß auch die hierhergezogenen Kolonisten, die ihrerseits an eine solche Keramik gewöhnt waren und sie in ihrenHerkunftsgebieten (Pannonien) benutzten, eine solcherartige Keramik ebenso gut verwenden konnten.Gleichzeitig sondern sich die letztgenannten auch durch eine spezifische Keramik ab, die auf der mitder Hand betriebenen Töpferscheibe geformt und mit dem Besen oder dem Kamm verziert wurde

unter den bestimmten Zentren den wichtigsten Platz ein, was übrigens für die gesamte Provinz der Fallist. Die Neuigkeit in dieser Hinsicht bildet die Entdeckung spätpadanischer Sigillaten in den Schichtender ersten Hälfte des 2. Jh. n. Chr., eine Importgattung, die für unsere Provinz selten ist und die in denletzten Jahren in einigen bedeutenden Fundstellen Dakiens zutage kam. Das Schwergewicht derspätpadanischen Sigillaten im Rahmen der Importsigillaten ist größer als jenes der Werkstätten Süd-und Ostgalliens zusammen. Ihr Vorkommen beweist, daß Dakien, und damit unsere Fundstelle, in derletzten Ausweitungszeit der spätitalischen Produktionszentren den Absatzmarkt für solche Erzeugnissedarstellte. Dies ist nur normal, da Dakien zum portorium Illyrici gehörte, das die Gegend darstellte, indie die italischen Werkstätten ihre Erzeugnisse verkauften. Die Importe von spätpadanischen Sigillatenübten einen bedeutenden Einfluß auf die lokale Produktion aus – die Formen Drag. 35 und 36,sowohl lokale Nachahmungen von Sigillaten als auch ähnliche Exemplare der Gebrauchskeramik,wurden häufig von lokalen Werkstätten hergestellt. Einen ähnlichen Einfluß übten auch die ähnlichen



wurden häufig von lokalen Werkstätten hergestellt. Einen ähnlichen Einfluß übten auch die ähnlichenErzeugnisse aus, die aus den Werkstätten Zentralgalliens und jenen von Rheinzabern importiertwurden; sowohl das Formenrepertorium der lokalen Keramik als auch die Ziermuster wurden davoninspiriert.

Bezüglich des Schwergewichts der Einfuhr in der Gesamtheit der römischen Keramik vonNapoca könnte der Prozentsatz von 9% klein erscheinen, er ist aber der Lage in anderen Provinzen desReiches ähnlich.

Chronologisch sind die Sigillatenimporte im Laufe des gesamten 2. Jh. vorhanden, mitgrößter Intensität in der Zeit Marcus Aurelius – Septimius Severus; sie sind aber auch in denvorangehenden Zeitspannen gut vertreten. In der ersten erwähnten Zeitspanne ist der großeProzentsatz der Sigillaten auch auf das Gefäßdepot zurückzuführen, was kein richtiges Bild ihresUmlaufs in dieser Zeit bietet. Für das 3. Jh. werden keine weiteren Funde von Sigillaten in Napoca verzeichnet, was z. T. auf die lokale Produktion zurückzuführen ist, z. T. auf die Lücken derarchäologischen Forschung.

Das Studium der Amphoren zeigt hingegen eine unterschiedliche Ausrichtung der Importegegenüber der feinen Einfuhrkeramik von Napoca . Die Vielfalt der Produktionzentren, aus denenOlivenöl und Wein importiert wurde, wiederspiegelt Handelsbeziehungen sowohl mit dem Westteildes Reiches (Italien, Nordafrika), als auch, und besonders, mit den östlichen (in erster Reihe der Ägäis)und mit dem Schwarzmeerbereich. Von den insgesamt 19 untersuchten Amphoren konnten 7typologisch eingegliedert werden. Unter den Herkunftsorten der Amphoren bilden 29% jene aus dem

Ägäisbereich, darauf folgen jene aus dem Schwarzmeergebiet und aus Nordafrika mit je 14 Prozent, diewenigsten kommen aus Italien, 7%. Hinzu kommt ein recht großer Prozentsatz unbestimmbarerFragmente – 36%. Folglich kann eine unterschiedliche Ausrichtung des Handels mit Erzeugnissen, diein Amphoren verpackt wurden, in Napoca bemerkt werden (Olivenöl und Wein), u. zw. vorwiegendnach dem Osten des Reiches aus. Dies entspricht der Fortsetzung der Handelsbeziehungen aus der Zeitvor der römischen Eroberung, als die meisten Importe feiner Keramik, einschließlich Amphoren, ausöstlichen und Schwarzmeerwerkstätten kamen. Andererseits steht diese Ausrichtung mit derTätigkeitszeit der Zentren, die Weine, Olivenöl und Fischprodukte herstellen, ab dem EinschlußDakiens in das Römische Reich in Verbindung In der gesamten Provinz stammen im Laufe der

Werkstatt von Napoca spezifisch sind, wie auch durch die besondere Qualität des Tons und desFirnisses, aus denen diese Gefäße geformt wurden. Die Vorliebe für gestempelte Gefäße bildet einenbesonderen Zug der Keramikwerkstätten der Provinz Dacia Porolissensis. Die Werkstatt von Napoca stellt solcherartige Keramik seit den Anfängen der Siedlung her, unter dem Einfluß der Töpfermeister,die zusammen mit den ersten Kolonisten hierher kamen; die Gefäße, die in der Zeit Trajan – Hadrianhergestellt wurden, weisen ein Formenrepertorium auf, das in der darauffolgenden Zeit nichtfortgesetzt wird, wie auch eine einfachere Art und Weise der Verzierung, besonders mit pflanzlichenMustern. Beginnend mit der Zeit Hadrian – Antoninus Pius definieren die lokalen Werkstätten sowohlihre keramischen Formen – es werden die Schalen Drag. 37 und 30 vorgezogen –, als auch den Stil unddas Zierrepertoire; es werden Gefäße mit verschiedenartigen Mustern hergestellt, die nach dem Modellder Sigillaten in Registern angebracht werden. Anscheinend zogen die Bewohner von Napoca dieseKeramikgattung den reliefverzierte Sigillaten vor, nach der Häufigkeit beider Kategorien zu urteilen.



g g g , g gIm Rahmen der feinen Keramik erlebte die Herstellung der reliefverzierten Sigillaten einen

zaghaften Anfang in der ersten Hälfte des 2. Jh. n. Chr.; ebenfalls den neuen archäologischenEntdeckungen ist auch ein sigillum zuzuschreiben, das die Herstellung dieser Keramikgattung bezeugt.Ebenfalls eine Eigenheit der Werkstätten von Napoca ist die Herstellung lokaler glatter Sigillaten, mitgroßer Formenvielfalt, aber deren Verzierungstechniken sind wenig an der Zahl (besonders Ein- und

Ausritzung).Die anderen Kategorien der feinen Keramik sind schwächer vertreten, dies ist aber für die

Gesamtheit der keramischen Funde natürlich.Hinsichtlich des Schwergewichts jeder Kategorie im Rahmen der feinen Keramik herrscht die

gestempelte Keramik vor (140 Exemplare – 43%), darauf folgen die Import- und lokalen Sigillaten(18% bzw. 23%) (Diagramm 13). Die feinwandige Keramik bildet einen bedeutenden Prozentsatz –8% der Gesamtzahl, die übrigen Kategorien bilden 0,5 bis 3%. Dies beweist die Vorliebe derBewohner von Napoca für bestimmte Gattungen der feinen Keramik, wobei die gestempelte Keramik den ersten Platz einnimmt.

Chronologisch ist eine sehr gute Vertretung der Entdeckungen feiner Keramik in denSchichten des 2. Jh. n. Chr. festzustellen, sowohl bezüglich der Importe als auch der lokalenProduktion (Diagramm 15), mit einem Höhepunkt in der Mitte und der zweiten Hälfte dieses

Jahrhunderts (Hadrian – Antoninus Pius – 25%, die darauffolgende Zeit mit 17% der Gesamtzahl).Die Tatsache, daß wir für das Ende des 2. und den Anfang des 3. Jh. über nur 10% der Fundeverfügen und es in der darauffolgenden Zeit nur sehr wengie Entdeckungen gibt, ist m. E. auf denForschungsstand zurückzuführen; dies gilt für die Gesamtheit der römischen Keramik von Napoca .

Das Verhältnis zwischen den Importen und der Lokalproduktion, der Feinkeramik istdeutlich zugunsten der letzteren – 81% der Gesamtzahl, die Importe bilden nur 19% (Diagramm 14).Dies ist für die untersuchte Keramik nur natürlich. Es muß hier auch die Tatsache in Betracht gezogenwerden, daß im Falle einiger der Kategorien der feinen Keramik, die mit besonderen Technikenverziert wurden, die Abgrenzung zwischen Import- und lokalen Erzeugnissen schwierig ist, dort, wo essich nicht um klassische Formen aus dem Formenrepertorium der ersteren handelt und inErmangelung von Tonanalysen Deshalb ist es möglich daß der Prozentsatz der Importe größer ist

gut belegt, was auch von den Tonanalysen unterstützt wird. Auf dieser Grundlage kann in diesemForschungsstand das Dasein eines starken Produktionszentrums behauptet werden kann, das im Laufedes 2. und des gesamten nächsten Jahrhunderts in erster Reihe gestempelte Keramik sehr guter Qualitätherstellte. Leider verhindert das Fehlen keramischer Monographien für andere benachbartenFundstellen die Aufstellung besserer Vergleichsmöglichkeiten; ebenso ist das Verbreitungsgebiet der

Erzeugnisse der Keramikwerkstätten von Napoca schwierig festzulegen.Die vorliegende Arbeit ist ein Versuch, das Bild eines Aspektes des Wirtschaftslebens in

Napoca anzubieten, der eine Forschungslücke auffüllt. Wir sind uns bewußt, daß sie einer weiterenVerbesserung bedürftig ist und daß die gebotenen Informationen relativen Charakter haben; diekünftigen Forschungen in diesem Bereich, wie auch die kommenden archäologischen Entdeckungenwerden sie wahrscheinlich in manchen Hinsichten verändern. Falls sie aber trotzdem für die Fachleutedie die römische Keramik studieren wollen von Nutzen sein wird, wird unsere Untersuchung nicht



gumsonst gewesen sein.

Aus dem Rumänischen übersetzt von LIGIA R USCU



F I G U R I



Fig. 1. , str. V.Napoca Deleu, săpături arheologice 1998, vedere de ansamblu a sitului dinspre sud (fotoinedităS. Cociş,V. Voişian).



Fig. 3. ,).

Napoca , str. V. Deleu, săpături arheologice 1994, faza I de lemn vedere de ansamblu a situluidinspreest (foto inedită S. Cociş, V. Voişian



Fig. 5. , str. V. Deleu, s I II de ,).

Napoca ăpături arheologice 1998, fazele piatră vedere de ansambludinsprevest (foto inedită S. Cociş,V. Voişian

–

1



2 3

4

0 3

0 3

0 3



P L A N Ş E



N A P O C A

D A C I

A

A P

U L E N S I S

D A C I A

M A L V E N S I S

N a

p o c a

a m p

l a s a r e a o r a ş u

l u i r o m a n

.



a l i

m a t e

r i a l

c e r a m

i c .

z a r e a

d e s c o p e r i r i l o r

d e

0

3 m

N

F

L e g e n

d ă

:

F

z i d m e d i e

v a

l

f â n t â n

i m

e d i e v a l e

z i d r o m a n

u r m e p e r e t e

d e

l e m n

r o m a n

u r m e s t â l p

d e

l e m n

p o

d e a

d e

l e m n

c u p t o a r e

ş i v e t r e

n i v e l s e c .

X I - X I I

n i v e

l s e c .

X I V

- X V

. 2

) .



F

F

g i c e

d i n

s t r . V

. D

e l e u ,

c a m p a n

i i l e 1 9 9 2 1 9 9

4 ( d

u p ă

, f i g

–

C o c i ş ş i c o l a b .

1 9 9 5

p e r e Ń i

l e m n

s t â l p l e m

n

l e

p o

d e

l e m n

ş i c u p t o a r e



d e

l e m

n ( d

u p

ă

, f i g

. 4


1 9 9 5

) .

0

2 5 m

N

A

L e g e n

d ă

u r m e

u r m e

u r m e

v e t r e

d ă

r m e p e r e Ń i

l e m n

r m e s t

i

â l p l e m

n

e t r e ş i

c u p t o a r e



0

2 5 m

L e g e n u u v

N

d e

l e m n

( d u p

ă

, f i g

. 5

C o c i ş ş i c o l a b . 1

9 9 5

) .

5 0

1 m

6



2

3

4

s i g n i n u m

m n

r u i r i i

n i v e l u

l f a

z e i a

I I - a d

e l e m

n

c u p t o a

r e

s t r a t d e n

i v e l a r e

î n v e d e r e a

c o n s t r u

i r i i f a z e i

a I I - a d

e l e m

n

p i e t r i ş

n i v e l d

e a m e n a j a r e

î n v e d e r e a

c o n s t r u

i r i i f a z e i

a I I - a d

e l e m

n

h u m u s

a n t i c

g r o a p a

d e s c o a t e r e a z i d u

l u i

d e p i a t r ă

p r i m u

l n

i v e l a l

f a z e i

d e

l e m n

) .

n ( d

u p ă

, f i g

. 6


1 9 9 5

F

N a

F

f â n t â n

ă

m e d

i e v a l ă



d i n p i a t r ă

( d u p

ă

, f i g

. 7


1 9 9 5

) .

a

C 2

F

C 1

N

L e g e n

d ă

z i d r o m a n

f a z a I

f u n

d a Ń i e z i d r o m a n

z i d r o m a n

f a z a a

I I -

z i d m e d

i e v a

l

0

1 m

u

r m e

d e a r s u r ă



0

e d e r e a

c u c a n a

l e

e a j a r e p e s

t e

u m p

l u t u r ă

m o

l o z a m e

s t e c a t c u p

ă m â n t

s t r a t u r i

d e

t e n c u

i a l ă

p o

d e a u a i n

f e r i o a r ă

a p r i m e i

f a z e c u c a n

a l e

u m p

l u t u r ă

a r s u r ă

u m p

l u t u r ă

u m p

l u t u r ă

s t r a t d

e p

ă m

â n t c u u

u m p

l u t u r ă

u m p

l u t u r ă

c ă r ă m i z i

ă ( p

r o f i l e s t - v e s t p r i n s p a Ń i u

l

) ( d

u p

ă

c

, f i g

. 1 1

„

”

C o c i ş ş i c o l a b . 1

9 9 5

) .

0

1 c m

6

7

- 3

, 3 0

- 2

, 8 0



N

2

3

4

5

- 2 , 5 0

- 2

, 4 0

p ă m â n t

b r u n - g

ă l b u

i

p i e t r i ş

d a l e

d e p

i a t r ă

n e c e r c e t a t

e

) .

r o m a n

( d u p

ă

, f i g

. 3

C r i ş a n

1 9 9 6

1 m 1 2 3 4

7 s t e r i l -

g ă

l b u

i n

i s i p o

s

s t r a t b

r u n - g

ă l b

u i

b â r n e c a r b o n

i z a t e

l e m n p u t r e z i t

o a s e

n e c e r c e t a t



0

1

2

3

4

5

6

e g r u - g ă

l b u

i

d e r n

ă

e m p o r a

n ă

a l

c e n u ş ă

c a h l e

c e r a m i c ă

m e d

i e v a l ă

p a v

i m e n t m

e d i e v a

l

u m p

l u t u r ă

d e g r o a p

ă

c e r a m i c ă

r o m a n

ă

c ă r ă m

i z i m e

d i e v a l e

g r o a p

ă d

e v a r

c h i r p i c i

c ă r ă m

i d

ă r o

m a n

ă

p i e t r i c e

l e

p i e t r e m

a r i

p ă m â n t

b r u n

î n c h

i s ,

n i s i p o s

m o r t a r r o m a n

d ă r â m ă t u r ă

r o m a n

ă

( s t r a t r o

ş u c u m u

l t ă c ă

r ă m

i d ă )

c a l s ă p

ă t u r i i

( d u p

ă

, f i g

. 2

C r i ş a n

1 9 9 6

) .

1



23



1

2



1

2 3

4

0 1 2 3 4 4,5



Ceramică

Cenuşă

Stratdeumplutură cupietre,cărămidă şimortar

Blocdegresie

Pământbrunînchiscufragmenteceramice şipietrederâu

Lentiledepietriş

Groapă romană

Stratdelemnpefundulgropiiromane

Pământnegrucompactcufragmenteceramice

Stratdepământbrundeschis,sporadiccufragmenteceramice

Pietriş geologic

0 1 2 3 4 4,5

S02.Profilnord-estic.

N

349,43

349,53

349,55

350,15

349,40

9 10



11

12 12a

14 15



16

17

18

19

22 23



24

25

26 27

28

30



31

32

33

34

37



38

39 40

41

42

43

44 45 46

48



49

50

51

72

76



0 5cm

76a

77 78

81

82

84

85



0 5cm

86

87 88

9090



92



94

95 96

98 99

100



101

102

106



107

108

111



112

113

115 116



117

118

119

121



0 5cm

122

123 124

125

126 128



127

130

132



131

134



135

136

137

138

140



141

142

143

146

146a



147147a

150 151 152

154a 154b 154c



0 5cm

154d 154e

154f

155



1 5 6

e l i e f :

f a r f u r i e

D r a g

. 3 9

( ? ) .

157



158

159

161



162

163 164

169 170



171

172

175



176

177



180

181

183



184 185

186187

188

191

192



192

193

194

196

197



198

199

200

201

204



205

206

207

210



211

213

214



215

216

217

219

220



220

221222

223

225

226



227

228

230



231

233



234

235

240

241

242 243



242 243

244

245

247

248



249

250 251

255

256 257



258

259

261

262



263

264

265

268

269

270



271

272

274

275

276

277



277

278

279

280

282

283



284

285 286

287 288

290

291 292



293

294

297

298

299 300



301302

303 304

306 307



308309

310

311

314 315

316



317318

319

321 322

323 324



325

326

330 331

332



333

334 335

336

338

339 340

341342

343



344 345

346 347348

349 350 351

354 355 356357

358359 360

361

362363

364365



0 5cm

366 367

368

1

2

69

7 10



8

11

12

14

16 19

17

20



18

21

22

25

2326

29 32

3033



31

34

35 36

37

1 2 3 4 5 6 7 8 910 11 12 13 14 15 16

17

18

1920

21

26 27 28 29 3031



22 23 24 2526 27 28 29 30

32 3334

35 36 37 38

39 40

4142

4344

45

4647

48

49 50 51

52 53 54 55 56

57 58 5960

61

90

9192 93 94 95

96 97

98

99 100101 102 103 104

105 106 107 108109 110

111 112 113114

115 116 117

118 119 120 121 122 123 124 125 126 127 128 129 130

131 132



131 132 133 134 135136 137

138 139

140141 142

143 144 145 146147 148 149

150

151 152153 154 155 156 157 158 159 160 161

162 163 164 165 166 167 168169 170 171 172

173 174 175176

177 178 179 180 181 182183

184185 186 187 188 189 190

191 196

224 225

226

227 228229

230231

232233 234

235 236237

238239

240 241 242 243 244 245 246

247 248 249 250 251 252 253 254 255 256 257 258

259260

261 262



263264

265 266267 268

269 270 271272 273 274

275

276 277278

279280 281

282283 284

285 286287 288 289 290 291

292293 294 295

296 297 299 300 301 302 303 304 305 306 307

370 372



371

373 374

375 376

378 379

380

381

382



383

384

385

386

390 391

392 393



394 395

396

398



398



400

402

403



404

405 406

409

410



411

412

415

416



417

419421

420

a

b cd

e

422



424

426

426a



426

427

428

430

431

432



432

433

434

437

438

439



440

441

442443

446447



448

449

451452

453



454

455

458

459



460

479

480

483

484

485



486

487

490

491



513

514

515

518

519

520



521

522523

528

529

530



532 531

533

534

537 538

539

540 541



542 543

544

548

549



550

551

554

555

556

557



558

560

561



0 5cm

562

564

565

566

567



568569

570

571

573

574



575576

579

580

581



582

583

584

585

588

589

590 591

592



592

593 594

599600

601

602

603



604605

606 607

608609

614

615



616617

619



621

623

625

626

627

628



629

630



0 5cm633

634

637

638



639

640

CTLT1.1.A

CTLT1.1.A.1

CTLT1.1.B

CTLT1.1.C.1

CTLT1.1.D CTLT1.1.D.1CTLT1.1.F

CTLT1.1.G

CTLT1.1.G.1 CTLT1.1.H

CTLT1.1.H.1

CTLT1.1.2.A CTLT1.2.C.1 CTLT2.2.A

CTLT2.2.B

TSTPDR36

TSTPCONSP3.2.1TSIDR27

TSLDR32 TSLDR35 TSLDR36

TSLDR35 TSLDR37TSLDR42

TSLDéch72

TSL Curle11 C 2.A SC 2DR4S 0.1.2

CS3.D.1CS3.D.1

CS3.E

CS3.J

CS3.G

CS4.B

BRB6.A

IRP1.B.2

CERC19.B

CERC19.C

CC3DR37CC4.A

CC4.B

CC1.A.1CC1.A.2

CC8.A CC8.C CC8.C CC8.D

CC10.A

CC10.GCC 10 H 1

CC11.B CC11.CCC16.B

CC8.B



CC10.D

CC10.F

CC10.H.1

CC13.HCC13.J CC15.ECC14.A

Pl.CVI. Ceramicadeepocă romană dinfazaIdelemna -uluiNapoca(106 108/110p.Chr.).vicus –

CTLT1.1.D CTLT1.1.D .1

CTLT1.1.I CTLT2.2.D TSTPDR35 TSTPDR35TSCGDR37

TSLPNS

TSLDR37TSLDR36

TSLLu Tl’TSL DR35 TSLCurle15 TSLDR32

TSLDR37/30TSLDR37

TSLCurle23

TSLRitt.9TSLCurle11

TSL Déch72

TSLIsings 2TSL3

TSL10.A

CS2DR36CS3.I.1 CS3.J

CS3.J.1

CS3.K

GZL1

CERC3CERCII.2.C.1

BRB8.A

BRB10.A

PICT5.A

CC6.A

CC6.B



CC6.CCC6.E

CC6.FCC6.F.1 CC1.B.5 CC10.H.1 CC10.I

CC10.I.1CC13.C CC15.A

Pl.CVII. Ceramicadeepocă romană dinfazaaII-adelemna -ului (110 118p.Chr.).vicus Napoca –

CTLT1.1.C CTLT1.1.CCTLT1.1.E.1 CTLT1.1.G.1

CTLT1.1.I.1

C TLT1.1.2.B C TLT1.2.A

CTLT1.2.B CTLT1.2.D CTLT2.2.C

CTLT2.2.E

TSTPDR36 TSTPDR35

TS DR37LEZ

TS DR33LEZ

TS DR 3 1 R LEZTSLDR37(?)

TSLDR37

TSLDR39(?)

TSLDR33 TSLDR35 TSLDR36 TSLDR36TSLDR42

TSLDR37

TSLCurle15

TSLRitt.8TSLRitt.12

TSLIsings21

TSLCurle11



TSL10.A CS3DR37

CS3DR37CS3DR37

CS3DR30CS3E.1

CS3I CS3L CS3MCS3N CS4C

Pl.CVIII. Ceramicadeepocă romană dinfazaaIII-adelemnaaşezăriidela fazamunicipală

(118 161p.Chr.).

Napoca –

–

CPFMAGD102

CPF1.A CPF1.D.1 CPF2.B

CPF2.B.1 CPF2.CPICT15

PICT15(?)

PICT15(?)

IRP1.B.3

CERCII.2.C.1 CERCII.2.C.1

CERCII.2.C.1

CERCII.2.A

CERC TR1.DCC3.A

CC3.A CC3DR37 CC3DR44CC4.A

CC4.F

CC5.A CC5.B CC5.C CC5.D CC1.B.1

CC1.B.4

CC10.BCC10.C

CC10.GCC10.H

CC10.H.1

CC13.B CC13.GCC13.H

CC14.BCC15.BCC14.C



Pl.CIX. Ceramicadeepocă romană dinfazaaIII-adelemnaaşezăriidela fazamunicipală

(118 161p.Chr.)

Napoca –

–

TS DR37LEZ

TS DR37LEZ

TSRZHDR37

TSRZHCurle21

TSRZHCurle21

TSRZHLu Tq TSRZH

Déch72

T D R 30SLT DR37/30SL

T D R36SLT D R 37SL

T Lu Ta’SL

CS 3DR37T D R36SL

CS 3DR37CS 3DR37

CS 3.C

CS 3DR30

CS 3DR30CS 3DR30 CS 3DR30

CS 3DR30C S D .13.

CS 4.A CS 4.A

CPFCGBSW3

CPFCOLC.396 CC2DR36CC3.A

C .1C3.A CC3.C

CC3DR37

CC3DR37 CC4.BCC4.BCC4.B CC4.DC .1C5.D



C .1C1.BC .6C1.B

C .6C1.BCC9.A

CC10.BCC10.E CC10.L CC10.M

CC11.D

CC13.DCC13.G

Pl.CX . Ceramicadeepocă romană dinfazaIdepiatră aaşezăriidela fazade

(161 193p.Chr.)

Napoca colonia –

– .

TSLLu Ta’

CS3DR37 CS3DR37

CS3DR37

CS3DR37/30 CS3.A CS3.BCS3DR30

CS3DR30

CS3DR30

CS3.D.2

CS5.A

CERC18.A

CERC19.CCERC19.G

CC3DR44

CC1.B.5 CC8.E CC8.E

CC8.GCC10.A

CC10.A CC10.A CC10.BCC10.C CC14.E

CC16.B CC16.C



CC13.G

Pl.CXI. Ceramicadeepocă romană dinfazaaII-adepiatră aaşezăriidela fazade

(193 271/275p.Chr.).

Napoca colonia –

–

TSSGDR37

TSL LEZDR37

TSL LEZDR37

TSL EGDR37

TSL LEZDR18/31

TSL LEZDR31R

TSL LEZDR33

TSL RHZCurle21

TSL RHZDR31

TSL RHZDR31

TSL RHZDR31

TSL RHZDR31

TSL RHZDR31

TSL RHZDR31

TSL LEZDR33TS RHZDR43/Curle

TSLEZCurle15

TSLEZCurle15

TSLEZCurle15

TSLEZCurle15

TS RHZ Dé h 72

TS RHZDéch72TS RHZDéch72

TSI S f ld 1929 30



TS RHZDéch72 TSIStanfield1929,30

Pl.CXII. Depozitulde deimportdela fazade (100/120-190p.Chr.terrasigillata Napoca colonia – ).

Ceramica Romana Final Intreg

Documents

Transcript of Ceramica Romana Final Intreg