CURS NR. 1

1.1. Finante publice si fiscalitatea. Notiuni generale.

Finante - categorie economica cu caracter istoric Comuna primitiva, dupa cum se stie, nu a cunoscut statul. In aceasta oranduire, diferite

functii publice – organizarea muncii in comun, aplanarea conflictelor intre ginti si triburi,

supravegherea respectarii obiceiurilor, a ritualurilor religioase, apararea membrilor unui trib

impotriva atacurilor altui trib – erau indeplinite de oameni alesi de catre intreaga populatie.

Organele autoritatii publice nu dispuneau de mijloace de constrangere speciale, cu timpul

insa, diviziunea sociala a muncii a condus la cresterea productivitatii muncii, la sporirea productiei

si la dezvoltarea schimbului; si-a facut aparitia proprietatea privata, a crescut inegalitatea de avere,

iar societatea s-a scindat in clase. O data cu impartirea societatii in clase antagoniste, a aparut

necesitatea unei institutii care sa protejeze proprietatea privata, sa apere privilegiile celor avuti

impotriva celor neavuti, sa ocroteasca interesele stapanilor de sclavi impotriva sclavilor. Aceasta

institutie care era statul si-a facut aparitia.

Separarea statului de societate in sfera relatiilor economice isi gaseste expresia in aceea ca

statul isi are veniturile, cheltuielile si datoriile sale proprii; isi procura resursele necesare indeplinirii

functiilor si sarcinilor sale cu ajutorul constrangerii pe care o exercita asupra membrilor societatii.

Astfel, putem vorbi de aparitia primelor elemente de finante (impozite, imprumuturi).

Finantele au aparut pe scena vietii social – economice, pe fondul dezvoltarii factorilor de

productie si a relatiilor banesti odata cu aparitia statului si instituirea fortei sale publice, adica la

incidenta comunei primitive cu societatea sclavagista.

Finantele publice se manifesta ca relatii de natura economica, a caror substantializare consta

in formarea si utilizarea fondurilor banesti ale statului. Aparitia finantelor publice si dezvoltarea lor

ulterioara si prezenta se incadreaza in procesul obiectiv al evolutiei societatii omenesti, avand la

baza existenta a doua conditii indispensabile:

•  dezvoltarea relatiilor banesti, astfel incat sa fie posibila formarea si utilizarea resurselor

statului in forma baneasca;

•  aparitia statului si amlificarea functiilor si sarcinilor pe care acesta si le asuma – pentru

indeplinirea carora sunt necesare, in mod firesc, importante resurse;

Luate impreuna, cele doua conditii, au facut necesara si posibila aparitia finantelor publice,

iar mentinerea si dezvoltarea lor reprezinta efectul interrelatiilor dintre aceleasi conditii. Aceasta

inseamna, ca relatiile financiare publice au fost si sunt generate de procesele de prelevare,

repartizare si utilizare a resurselor banesti necesare statului pentru exercitarea functiilor si

indeplinirea sarcinilor sale. In afara acestui gen de relatii financiare, in economie, au aparut si exista

1

finante private, in cazul carora subiectii sunt persoane fizice si juridice autonome, diferite de stat

sau alte institutii ale sale.

Finantele evolueaza permanent si se perfectioneaza continuu potrivit schimburilor ce au loc

in ansamblul relatiilor economico – sociale.

Astfel, in primele stadii de existenta, ale oranduirii sclavagiste – cand economia avea un

caracter natural inchis – finantele publice au avut o sfera restransa de manifestare intrucat :

•  o buna parte a functiilor publise de conducere, justitie sau aparare, erau onorifice fara a fi

remunerate;

•  constuirea templelor si a corabiilor, intretinerea armatelor si a curtilor, organizarea

spectcolelor, rascumpararea prizonierilor si altele, erau asigurate indeosebi pe calea prestatiilor si a

darilor in natura la care erau obligati statului sau pe calea tributurilor, a jafurilor si a trofeelor de

razboi.

Manifestarea mai ampla a relatiilor financiare este strans legata de aparitia economiei de

schimb – o data cu care cetatenii si supusii statului sclavagist au fost obligati sa participe la

acoperirea necesitatilor publice si cu mijloace banesti.

In oranduirea feudala , relatiile marfa – bani, desi in ultimele stadii de dezvoltare a

acesteia, au cunoscut o mai mare amploare decat in sclavagism (ele nedevenind insa predominante).

Ca urmare, pentru paza granitelor tarii, ducerea de razboaie, intretinerea curtii domnesti, construirea

de drumuri si fortificatii, ca si pentru alte scopuri, statul a continuat sa foloseasca pe scara larga

prestatiile in munca si darile in natura, veniturile domeniale si drepturile regaliene - care

desemnau privilegiul de a incasa anumite venituri de care se bucura monarhul in Evul Mediu, iar

mai tarziu vistieria statului. Vistieria statului se confunda, de regula, cu “camara” personala a

domnitorului si era alimentata din impozite in bani, daruri, imprumuturi, tributuri. Veniturile in bani

aveau insa o importanta relativ redusa in acoperirea cheltuielilor statului feudal.

Prin forma si modul de percepere a drepturilor regaliene, acestea sunt interpretate de stiinta

finantelor ca o forma de trecere de la venituri domeniale la impozite ( ca expresie actuala a

finantelor publice). In functie de contributia lor la formarea veniturilor suveranului ( respectiv a

vistieriei pulice), drepturile regaliene au fost impartite in trei grupe astfel:

•  in grupa I au fost cuprinse dreptul asupra bunurilor gasite, incarcaturii corabiilor salvate

de la innec, succesiunilor fara mostenitori si averii strainilor dupa decesul lor.

•  in grupa a-II-a erau cuprinse drepturile silvice de vanatoare si de pescuit, precum si

drepturile de exploatare a subsolului si de folosire a morilor de vant.

•  in grupa a-III-a au fost incluse dreptul de a bate moneda (ce a reprezentat un simbol al

puterii fiecarui senior feudal, dar si un izvor suplimentar de venituri) si dreptul de judecata (care a

adus cu sine si instituirea amenzilor si a taxelor de judecata – ca elemente concrete de finante ).

2

Capitalismul aduce cu sine o productie de marfuri generalizata si trecerea la preponderenta

economiei de schimb. In aceasta perioada, relatiile banesti capata o larga dezvoltare, iar intretinerea

aparatului de stat se bazeaza in exclusivitate pe folosirea resurselor banesti.

In capitalism, doua functii fundamentale caracterizeaza activitatea activitatea statului:

•  functia interna (principala), de mentinere a ordinii interne si de asigurare a functionarii

institutiilor specifice noii oranduiri;

•  functia externa, de aparare a tarii, a independentei si suveranitatii nationale, sau de

extindere a teritoriului prin actiuni militare agresive, anexioniste, dupa caz.

In oranduirea socialista, statul continua sa mobilizeze la dispozitia sa o importanta parte din

venitul national si sa o utilizeze in scopul indeplinirii functiilor si sarcinilor sale.

In toate oranduirile social – economice in care au existat, finantele s-au manifestat ca relatii

sociale, de natura economica, aparute in procesul repartitiei P.I.B.-ului, in stransa legatura cu

indeplinirea functiilor si sarcinilor statului.

In cele patru oranduiri, finantele au imbracat fara exceptie, forma valorica, baneasca. Dar, in

fiecare din aceste oranduiri, ele au indeplinit un anumit rol, corespunzator conditiilor economice,

politice si sociale in care au existat, astfel:

a) Resursele mobilizate la dispozitia statului sunt produsul muncii celor ocupati atat in sfera

productiei materiale, cat si in sfera nemateriala, care participa cu o parte din veniturile lor, la

formarea fondurilor respective.

b) Prelevarile de resurse la dispozitia statului au un caracter obligatoriu. In caz de

nerespectare a termenului si conditiilor de plata, la impozitele pe venit si pe avere, statul aplica

sanctiuni celor vinovati.

•  De pe urma cheltuielilor publice profita beneficiarii directi ai acestora. Repartizarea

acestor cheltuieli pe beneficiari directi sau indirecti nu este uniforma, ci difereniata.

In conditiile economiei contemporane, in majoritatea tarilor lumii, statul devenit el insusi

un important agent economic, ca urmare a separatiei ce s-a relizat intre domeniul public si cel

privat. Avem insa de-a face si cu statul organizator si statul manager. Statul contemporan asigura

organizarea si conducerea generala a economiei, functie ce este recunoscuta si in optica neoclasica a

ultimei jumatati de secol. Procesele de mobilizare si alocare a resurselor banesti necesare statului

constituie continutul unor relatii economice specifice, denumite relatii financiare publice sau, cu

un termen generic, finante publice .

Aceasta concluzie este importanta, intrucat evidentiaza nu numai necesitatea obiectiva a

existentei finantelor in economia contemporana, ci si manifestarea unei varietati de relatii

financiare.

3

2. Conceptii clasice si moderne privind finantele publice

Conceptiile specialistilor ce abordeaza problematica finantelor publice sunt diferentite intre

ele, in functie de accentul pe care acestia il pun pe o latura sau alta a finantelor. Pornind de aici, in

randul publicului a fost retinuta si o anumita imagine negativa. Totodata, specialistii domeniului, se

confrunta cu obstacole reale in dezvoltarea acestora, obstacole ce sunt legate de tehnicizarea si

specializarea finantelor publice, de eterogenitatea lor si de vicisitudinile cu caracter istoric.

Cuvantul finante isi are originea in limba latina. In secolele al XIII-lea si al XIV-lea se

foloseau expresiile “finatio”, “financias” si “financia pecuniaria”, in sensul de “plata in bani”. Se

presupune ca aceste expresii deriva de la cuvantul “finis” utilizat adesea in sensul de “termen de

plata“.

In Franta, in secolul al XV-lea, se foloseau expresiile “homme de finances” si “financiers”,

pentru denumirea arendasilor de impozite si a persoanelor care incasau impozitele regelui;

“finance” insemna o suma de bani si mai ales un venit al statului, iar “finances” intregul patrimoniu

al statului.

In limba germana, in secolele al XV-lea si al XVII-lea se intalnesc expresiile “Finanz”, care

insemna plata in bani, si “Finantzer”, care desemna pe camatar.

Cu vremea, cuvantul “finante” a capatat un sens foarte larg, incluzand bugetul statului,

creditul, operatiile bancare si de bursa, relatiile cambiale, s.a.m.d., adica resursele, relatiile si

operatiile banesti.

In zilele noastre, persoanele neavizate identifica frecvent notiunea de finante cu aceea de

bani, venituri in bani, resurse banesti, creante si obligatii de plata in bani, indierent de subiectul

acestora.

Sintetizand diversele conceptii intalnite in literatura de specialitate, mentionam ca finantele

publice sunt considerate a fi:

•  fonduri banesti prelevate la dispozitia statului in vederea indeplinirii functiilor si a

sarcinilor sale;

•  mijloace de interventie a statului in economie, prin intermediul unor parghii sau

instrumente specifice, constituite din impozite, taxe, contributii, imprumuturi, alocatii, subventii,

bonificatii si alte facilitati fiscale, in vederea influentarii activitatii economice;

•  forme si metode concrete de administrare a banului public;

•  acte juridice de dispozitie autoritara sau contractuala, vizand reluarea la dispozitia statului

a unei parti din P.I.B., in scopul indeplinirii functiilor si al realizarii sarcinilor statului;

•  relatii economice ce se manifesta in procesele de constituire si de repartizare a fondurilor

publice de resurse banesti, in scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii.

Analiza acestei multitudini de conceptii asupra finantelor publice releva faptul ca, in

evolutia lor se disting urmatoarele doua etape:

4

- cea aferenta perioadei de inchegare a finantelor ca stiinta economica de sine statatoare,

corespunzand capitalismului premonopolist ;

- cea aferenta afirmarii doctrinei interventioniste, de dupa marea criza economica mondiala

din perioada 1929-1933.

Conceptiile primei etape sunt considerate clasice , iar cele din etapa urmatoare sunt

considerate moderne.

Conceptiile clasice se intemeiaza pe doctrina liberalismului economic , ce a fost

predominanta în perioada capitalismului premonopolist. În acest cadru, în conformitate cu

principiul „laissez faire, laissez passer”, se urmarea evitarea fiecarei interventii a statului în

economie, apreciindu-se ca aceasta interventie perturba initiativa privata, libera concurenta si

actiunea legilor obiective ale pietei. Ca urmare, rolul statului trebuia limitat la infaptuirea sarcinilor

sale traditionale privind mentinerea ordinii interne, apararea tarii si intretinerea relatiilor

diplomatice, corespunzatoare lozincii guvernului ieftin .

Conceptiile de acest gen au prevalat în asa numita etapa a statului jandarm când

preocuparile stiintei despre finantele publice erau orientate cu precadere spre problemele procurarii

resurselor necesare statului, utilizarii lor cu spirit de economie, repartizarii sarcinilor fiscale pe

categorii de platitori, contractarii si rambursarii imprumuturilor, intocmirii si executarii echilibrate a

bugetului, respectarii anumitor reguli care tin de disciplina financiara si de buna gestionare a

fondurilor. În acest cadru, impozitele, contributiile, imprumuturile si celelalte metode de procurare a

resurselor financiare ale statului trebuie sa fie astfel concepute încât sa aiba si un caracter neutru ,

adica sa nu provoace modificari substantiale în repartitia veniturilor si a averilor.

În esenta, conceptele acestei periode au un pronuntat caracter juridic , ca urmare a

orientarii lor spre:

•  problematica procurarii resurselor necesare statului si ale utilizarii economicoase a

acestora;

•  repartizarea sarcinilor fiscale pe diverse categorii de contribuabili;

•  contractarea imprumuturilor publice atunci când este nevoie si rambursarea lor conform

conditiilor asumate de catre stat;

•  intocmirea si executarea echilibrata a bugetului public;

•  respectarea regulilor disciplinei financiare si ale bunei gestionari a fondurilor publice.

Conceptiile moderne despre finantele publice au la baza afirmarea doctrinei intervetioniste,

al carei promotor a fost J. M. Keynes. În virtutea acestei doctrine, statul trebuie sa joace un rol activ

în economie, sa corecteze evolutia ciclica a economiei, intervenind pentru prevenirea crizelor sau

pentru inlaturarea efectelor negative ale acestora. În acest cadru, locul statului jandarm este luat de

statul providenta sau de statul bunastarii (statul faustian).

5

În definirea obiectului de studiu al stiintei finantelor, majoritatea reprezentantilor perioadei

moderne pun accentul pe latura tehnica a finantelor. Astfel, economistul american Harold M.

Groves scrie ca “ finantele publice formeaza un domeniu de cercetari care trateaza problemele de

venituri si de cheltuieli ale guvernelor (federal, ale statelor si locale).

În unele lucrari mai recente, se apreciaza ca finantele publice reprezinta o parte a studiului

economiei, ce se refera la mobilizarea si alocarea resurselor rare. În acest context, stiinta finantelor

publice este interesata de efectele activitatii guvernamentale si ale sectorului public asupra locarii

resurselor, abordand problemele echitatii acestei alocari, precum si pe cele ale eficentei. De aceea,

ca si economia, finantele publice au o dubla dimensiune – pozitiva si normativa.

Analiza pozitiva vizeaza construirea de modele ce au rolul de a evidentia efectele reactiilor

agentilor economico – sociali la diversele stimulente financiare sau la constrangerile impuse prin

fiscalitate.

Analiza normativa ofera criteriile de judecata pentru a aprecia daca criteriile economice si

financiare asteptate, rezultate din actiunea parghiilor financiare, sunt sau nu dezirabile.

În abordarea moderna a finantelor publice, la unii economisti contemporani prevaleaza

conceptul economic, în timp ce la altii accentul cade pe conceptul sociologic .

Vorbind despre finante, este necesar sa facem distinctie intre finantele publice si cele

private. Expresia de finante publice este asociata cu statul, unitatile administrativ – teritoriale si alte

institutii de drept public, in legatura cu resursele, cheltuielile, imprumuturile si datoria acestora;

finantele private sunt asociate cu intreprinderile economice, bancile si societatile de asigurare

private.

Asemanarea dintre cele doua consta in aceea ca si finantele publice si cele private,se

confrunta cu probleme de echilibru financiar. Resursele necesare realizarii functiilor si sarcinilor

statului se procura de la persoane fizice si juridice in principal prin masuri de constrangere luate de

autoritatile publice si, intr-o proportie mai mica, pe baze contractuale. Impotriva statului nu se pot

lua masuri de executare silita cand institutiile publice si locale nu efectueaza cheltuielile prevazute.

Statul pote lua anumite masuri in legatura cu moneda nationala in care se constituie

fondurile publice si in care fac toate operatiile de incasari si plati, in timp ce intreprinderile private

nu pot influienta in mod legal aceasta moneda pe care si ele o folosesc.

Finantele publice sunt folosite in scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii, in timp

ce finantele private sunt puse in slujba realizarii de profit de catre intreprinzatorii particulari.

Notiunea de finante publice este adecvata situatiei din tarile cu economie de piata, in care

cea mai mare parte a mijloacelor de productie se afla in proprietatea privata, ceea ce face posibila si

necesara realizarea unei demarcatii nete intre sectorul public si cel privat.

Ca urmare prin categoria de finante se intelege totalitatea resurselor banesti aflate la

dispozitia statului si a intreprinderii destinate indeplinirii functiilor si sarcinilor acestora.

6

Ca atare existenta celor 2 sectoare economice si anume sectorul privat si publice a

determinat individualizarea a doua concepte diferite si anume finantele private (finantele

intreprinderii) si finante publice (finantele statului).

1.2. Delimitarea finanţelor Expresia de FINANŢE PUBLICE este asociată cu STATUL, unităţile sale administrativ

teritoriale şi instituţiile de drept public, în legătură cu resursele, cheltuielile, împrumuturile şi

datoria acestora.

FINANŢELE PRIVATE sunt asociate cu întreprinderile (societăţile) economice, băncile şi

societăţile de asigurare private, în legătură cu resursele şi cheltuielile acestora, împrumuturile

primite sau acordate, creanţele de încasat şi obligaţiile de plată.

Între Finanţele Publice şi Finanţele Private există unele asemănări, dar mai ales o serie de

deosebiri.

Asemănări:

1. Şi Finanţele Publice şi Finanţele Private trebuie să asigure un echilibru financiar pentru a garanta

funcţionarea normală a sectoarelor de activitate pe care le coordonează;

2. Şi Finanţele Publice şi Finanţele Private au un cadru organizatoric;

3. Şi Finanţele Publice şi Finanţele Private funcţionează în baza reglementărilor legale etc;

Deosebiri (mai multe decât asemănări):

1. Privind modul de colectare a resurselor

− Resursele necesare realizării funcţiilor şi sarcinilor statului (Finanţele Publice), se procură

de la persoane fizice şi juridice în principal prin măsuri de constrângere şi într-o mică parte prin

împrumuturi şi relaţii contractuale.

− Resursele necesare întreprinderilor (Finanţele Private) pe lângă disponibilităţile proprii se

procură pe baze contractuale în condiţiile rezultate din confruntarea cererii şi ofertei (dobânda).

2. Privind posibilităţile de executare silită

− Împotriva statului şi instituţiilor sale (Finanţe Publice) dacă nu-şi îndeplineşte obligaţiile,

respectiv cheltuielile prevăzute, nu poate fi urmată calea executării silite.

− Împotriva Finanţelor Private (întreprinderi, societăţi) dacă nu-şi onorează obligaţiile sau

nu-şi onorează angajamentele contractuale, calea principală este aceea a executării silite.

3. Privind efectul utilizării resurselor

− Efectul utilizării resurselor colectate de Finanţele Publice este satisfacerea nevoilor

generale ale societăţii.

− Efectul utilizării resurselor colectate (formate) de Finanţele Private este în slujba unui

grup restrâns respective întreprinzătorul în cauză.

7

4. Privind gestiunea resurselor

− Gestiunea Finanţelor Publice este supusă dreptului public (prevederi în lege)

− Gestiunea Finanţelor Private (întreprinderi, societăţi) este supusă dreptului Comercial

(contracte). Trebuie făcută precizarea că noţiunile de Finanţe Publice şi Finanţe Private sunt

specifice ţărilor cu economie de piaţă, în care se impune delimitare clară între sectorul public şi cel

privat. În economiile socialiste (comuniste), noţiunea de finanţe private este privată de obiect,

deoarece proprietatea este colectivă de stat sau de grup.

Rolul finantelor deriva din functiile acestora si se manifesta in plan financiar, economic si

psihosocial.

Rolul financiar rezulta din faptul ca mecanismul finantelor publice constituie modalitatea

principala de atragere a resurselor financiare ale statului necesare realizarii unor obiective de interes

general, dar si mijlocul prin care se redistribuie veniturile si averile intre membrii societatii.

Rolul economic se evidentiaza in conditiile in care fnantele publice, prin cele doua etape ale

functiei fiscale reprezinta un important instrument de politica economica folosit de catre autoritatile

publice in vederea influentarii fenomenelor si proceselor economice, corectarii ciclurilor economice

si inlaturarii dezechilibrelor econmice.

Rolul psiho-social rezida pe de o parte din orientarea si modelarea comportamentelor

indivizilor in prezenta prelevarilor fiscale si a transferurilor financiare, iar pe de alta parte din

necesitatea asigurarii de catre autoritatile publice a unor programe de protectie sociala in vederea

sprijinirii categoriilor sociale defavorizate.

8