Curs I - Precursorii Geopoliticii

15
1 SCURT ISTORIC AL GEOPOLITICII 1 Întemeietor al Geopoliticii este considerat a fi geograful german Friederich Ratzel (1844–1904), deşi el a folosit termenul de Geografie Politică (Politïsche Geographie), în titlul lucrării omonime, publicate în 1897, în care vorbeşte, printre altele, despre, spaţiu vital (Lebensraum), „stat ca organism biologic” şi despre „hotarele naturale ale statului”. A fost scoasă în evidenţă şi criticată îndeosebi următoarea apreciere a lui Ratzel, care ar denota funcţia politico-ideologică a concepţiei sale: „Cu cât se întreprind mai multe acţiuni îndreptate spre exterior, cu atât se reduc fricţiunile interne. Spaţiul nou în care un popor prinde rădăcini este ca un izvor din care se reîmprospătează sentimentul naţional.” 2 Cel care foloseşte însă pentru prima dată termenul de Geopolitică (mai întâi într-o conferinţă, în 1899, apoi în scris, un an mai târziu, în lucrarea „Introducere în Geografia Suediei”) este suedezul Rudolf Kjellén (1864-1922), jurist şi om politic, concepţia sa, puternic inspirată de opera lui Ratzel, fiind pe larg prezentată în cartea, purtând un titlu foarte sugestiv, „Statul ca formă de viaţă” (1916), în care susţine că Geopolitica este „ştiinţa despre stat ca o creaţie spaţială”, ca „un organism geografic”. 1 Materialul prezent aparține domnului profesor universitar doctor Silviu Neguț, iar detalii mai ample se pot regăsi în cartea Geopolitica. Universul puterii, Editura Meteor Press, București, 2008. 2 Apud Ionel Nicu Sava, op. cit.

description

hgmngh

Transcript of Curs I - Precursorii Geopoliticii

  • 1

    SCURT ISTORIC AL GEOPOLITICII1

    ntemeietor al Geopoliticii este considerat a fi geograful

    german Friederich Ratzel (18441904), dei el a folosit termenul de

    Geografie Politic (Politsche Geographie), n titlul lucrrii

    omonime, publicate n 1897, n care vorbete, printre altele, despre,

    spaiu vital (Lebensraum), stat ca organism biologic i despre

    hotarele naturale ale statului. A fost scoas n eviden i criticat

    ndeosebi urmtoarea apreciere a lui Ratzel, care ar denota funcia

    politico-ideologic a concepiei sale: Cu ct se ntreprind mai

    multe aciuni ndreptate spre exterior, cu att se reduc friciunile

    interne. Spaiul nou n care un popor prinde rdcini este ca un

    izvor din care se remprospteaz sentimentul naional.2 Cel care

    folosete ns pentru prima dat termenul de Geopolitic (mai

    nti ntr-o conferin, n 1899, apoi n scris, un an mai trziu, n

    lucrarea Introducere n Geografia Suediei) este suedezul Rudolf

    Kjelln (1864-1922), jurist i om politic, concepia sa, puternic

    inspirat de opera lui Ratzel, fiind pe larg prezentat n cartea,

    purtnd un titlu foarte sugestiv, Statul ca form de via (1916),

    n care susine c Geopolitica este tiina despre stat ca o creaie

    spaial, ca un organism geografic.

    1 Materialul prezent aparine domnului profesor universitar doctor Silviu

    Negu, iar detalii mai ample se pot regsi n cartea Geopolitica. Universul

    puterii, Editura Meteor Press, Bucureti, 2008. 2 Apud Ionel Nicu Sava, op. cit.

  • 2

    Rudolf Kjelln (1864 1922)

    Nscut n orelul Tors din centrul Suediei,

    cu studii universitare i doctorat n drept la faimoasa

    Universitate din Uppsala, unde va fi i profesor n

    ultimii ani ai vieii (19161922), dup ce, mai nainte, a deinut

    acelai post la Universitatea din Gteborg (19011916), capitala

    economic a rii, unde, predarea geografiei (ocazie cu care

    descoper scrierile germanului Friedrich Ratzel) i a tiinelor

    politice (din 1902) i vor trezi interesul pentru studiul relaiilor

    dintre spaiu i putere. A fost, totodat, om politic i parlamentar

    (circa 10 ani).

    Dup ce n prima parte a activitii s-a concentrat asupra

    unor probleme juridice, n cea de-a doua, dup 1900, s-a axat pe

    cele de geopolitic, la aceasta contribuind mai muli factori:

    existena marilor puteri (Marea Britanie, Frana, Germania, SUA i

    Rusia) n plin expansiune i competiie pentru putere pe plan

    mondial, destrmarea Uniunii Suedia-Norvegia (1905) Kjelln

    fiind adeptul meninerii acesteia, dar i lipseau argumentele privind

    aceeai naiune , influena teoriei organiciste a statelor,

    dezvoltat de filozofi idealiti germani precum Hegel i geografi ca

    Ratzel, dar i influena unor istorici adepi ai colonialismului ca

    Heinrich von Treitschke, care considera c principala funciune a

    statului este aceea de a purta rzboaie.1

    Lucrrile academice publicate de Kjelln s-au axat pe dou

    mari teme: crearea unui sistem de analiz a vieii statelor ca

    organisme vii i, respectiv, analizarea variatelor forme de guvernare

    a statelor. Principalele sale lucrri sunt: Storkmakterna (Marile

    Puteri, 1905, a doua ediie n 1911), Samtidens stormakter (Marile

    1 Vezi Sven Holdar, Rudolf Kjelln, n Dictionary of Geopolitics, op. cit., pag. 138-

    142.

  • 3

    Puteri contemporane, 1914), Storkmakterna och vrldskrisen

    (Marile Puteri i Criza Mondial, 1920) .a.

    Se remarc, totui, lucrarea Staten som lifsform (Statul ca

    form de via, patru ediii n limba german ntre anii 19171924,

    fcnd astfel foarte cunoscut concepia lui Kjelln), n care

    definete Geopolitica drept tiina care studiaz Statul ca organism

    geografic, aa cum acesta se manifest n spaiu. Potrivit lui

    Kjelln, statul este conceput ca unitatea i interdependena n

    cmpul politicii a cinci elemente fundamentale: geografic, etnic,

    economic, social i juridic, numind cele cinci fee ale fiinei

    statului: ar (Reich), neam (Volk), economia rii (Reichhaushalt),

    structura social (Gesellschaft) i guvernmnt (Staatsregiment).

    Interdependena acestor cinci factori asigur - potrivit lui Kjelln

    aspectul organic i integralitatea statului. Statul este o form de

    via acesta-i leit-motivul geopoliticianului suedez. Nimic

    afirm Kjelln nu poate fi cu aa mare claritate, att de

    convingtor precum concepia c statul triete, este un organism

    viu.

    O lucrare politic mai puin menionat de exegeii lui

    Kjelln este Die Ideen von 1914 (Ideile de la 1914), n care

    geopoliticianul suedez prevedea victoria Germaniei n rzboi, (ceea

    ce nu s-a ntmplat) i propunea un nou set de idei, putem spune de

    valori, care s le nlocuiasc pe cele inoculate de Revoluia

    Francez din 1789: ordine n loc de libertate, bun reprezentare n

    loc de egalitate etc.

    n concepia lui Kjelln, primul element constitutiv al

    statului este poporul/populaia, n nelesul istoric de reunire a

    generaiilor (poporul este unul prin toate generaiile, cu cele n

    via, ct i n egal msur cu cele nenscute nc sau cele

    trecute). n spiritul ideii de organicitate, de care am amintit,

    geopoliticianul suedez afirm c: poporul unui stat este asemenea

  • 4

    unei formaiuni vegetale, este un produs al naturii. n continuare,

    face o foarte plastic descriere a acestuia: El (poporul n.n.) curge

    prin vreme asemenea unui fluviu, care mereu rmne acelai, chiar

    dac apele din albia lui se schimb nencetat. Cu ct un popor se

    prinde mai intim de un anume pmnt, cu ct mai multe sunt

    generaiile naintae care l-au ngrat cu sngele i osemintele lor,

    cu att pmntul i poporul exprim mai mult o singur realitate.1

    Geopolitica va cunoate, ns, o dezvoltare deosebit n

    Germania interbelic, graie ndeosebi lui Karl Hausfofer (1869

    1946), geograf ca formaie, ofier de carier, primul profesor de

    Geopolitic (la Universitatea din Mnchen, unde va creia o

    adevrat coal n domeniu, cu reprezentani precum Otto Maull,

    Erich Obst, Richard Hennig, Albrecht Haushofer .a., ultimul fiind

    fiul su) i ntemeietorul celei dinti reviste n domeniu (Zeitschrift

    fr Geopolitik/Revista de Geopolitic, 19241944). Principala sa

    lucrare, Graniele n determinarea lor geografic i politic

    (1921), precum i alte studii ale colii create de el, vor fi speculate

    din plin de Adolf Hitler pentru a-i justifica expansiunea teritorial

    sub pretextul neconcordanei care ar exista ntre graniele politice

    ale Germaniei i spaiul necesar populaiei dinluntrul acestor

    granie.

    Karl Ernst Haushofer (1869 1946 )

    Nscut la Mnchen ntr-o veche familie

    aristocratic bavarez, cu un nsemnat background

    cultural-tiinific (printre altele, tatl su, Max

    Haushofer a fost profesor universitar la Universitatea

    Tehnic din oraul natal), va urma o strlucit carier

    1 Apud Ionel Nicu Sava, op. cit., pag. 71.

  • 5

    militar. Un moment important al acestei cariere va fi desemnarea

    sa ca ataat militar n Japonia (19081910), publicnd ulterior o

    carte despre aceast ar (Dai Nihon, 1912) i susinnd teza de

    doctorat tot pe aceast tem (Orientri fundamentale n dezvoltarea

    geografic a Imperiului Japonez 18541919), sub conducerea

    marelui geograf i explorator polar Erich von Drygalski (1919). Cu

    aceast ocazie va remarca ordinea i disciplina japonez i va

    sugera o alian a Germaniei cu ara Soarelui Rsare, idee care

    prea deplasat n acele timpuri, dar, mai ales, se nate vocaia sa

    de geopolitician.

    Traumatizat, ca majoritatea celor din generaia sa, de

    umilina impus Germaniei prin Tratatul de la Versailles, i d

    demisia din armat, unde avea gradul de general, n anul 1919, la

    vrsta de exact 50 de ani, i devine profesor de geopolitic, primul

    din lume, la Universitatea din Mnchen, unde va creea o catedr de

    specialitate i o revist (Zeitschrift fr Geopolitik / Revista de

    Geopolitic, 19241944), dar, mai ales, o adevrat coal de

    geopolitic.

    Haushofer va defini Geopolitica drept tiina despre formele de

    via politice n spaiile de via naturale, ce se strduiete s

    neleag dependena lor geografic i condiionarea lor de-a lungul

    micrii istorice1. De asemenea, potrivit geopoliticianului german,

    este important i nelegerea geopoliticii drept unul dintre cele

    mai puternice mijloace de lupt pentru corecta mprire a spaiilor

    de via i suflet pe pmnt, dup capacitatea de munc i

    performanele culturale ale popoarelor.

    Haushofer, aadar, remarc pe bun dreptate un bun

    cunosctor al geopoliticii germane, Ionel Nicu Sava, va orienta nc

    1 K. Haushofer, E. Obst, H. Lautensach, O. Maull (1928), Bausteine zur

    Geopolitik, Berlin, Griinwald, pag. 49.

  • 6

    de la nceput geopolitica spre problematica dinamicii mondiale a

    relaiilor dintre state, privite prin geografiilor lor etnice, politice,

    economice, sociale etc., fr a neglija ns trebuie s precizm

    dinamica interioar a teritoriului natural organic, a spaiului vital

    (Lebensraum)1.

    Atras n cercul lui Hitler, att datorit lucrrilor sale, care

    intraser n atenia Fhrerului, ct mai ales prieteniei cu Rudolf

    Hess, adjunctul conductorului celui de-al Treilea Reich, va

    desfura o activitate ambigu, sprijinind, de pild, unele aciuni ale

    lui Hitler (Anschluss-ul/anexarea Austriei, revenirea la Germania a

    teritoriului Sudeilor etc.), dar opunndu-se proiectului de invadare

    a Uniunii Sovietice i de colonizare a popoarelor slave.

    ntre meritele recunoscute ale lui Haushofer se nscriu:

    crearea termenului de pan-idei (Pan-Ideen) subliniind

    centralitatea dimensiunii spaiale n gndirea geopolitic i

    distingnd pan-configuraii 2 , semnalarea opoziiei ireductibile

    dintre geopolitica rus i cea american, fiind n acest sens un

    vizionar, sesizarea faptului c, dup Primul Rzboi Mondial, Statele

    Unite vor prelua leadership-ul oceanic de la Marea Britanie (i nu

    numai, cum va dovedi realitatea de dup cel de-al Doilea Rzboi

    Mondial).

    Teoria geopolitic a lui Haushofer este axat pe relaia

    organic ce ar exista ntre teritoriu i populaia care l locuiete,

    teorie aplicat mai nti la geopolitica Germaniei, obiectivul su

    fiind acela de a reafirma sentimentul de apartenen a germanilor la

    o comunitate de civilizaie (Deutschtum) i de a favoriza crearea

    1 Ionel Nicu Sava, op. cit., pag. 112. 2 Haushofer este aproape un vizionar n domeniu, ntruct nc din 1928

    previzioneaz ca pan-configuraii, pentru sfritul secolului XX, Pan-America,

    Pan-Rusia, plus Eurafrica.

  • 7

    unui spaiu unde acetia s-i poat desfura liber virtualitile

    (Lebensraum). Tocmai acest ultim concept i va plcea foarte mult

    lui Hitler, ntruct justifica expansiunea teritorial i cererile de

    teritoriu, ceea ce a i fcut conductorul celui de-al Treilea Reich,

    sub pretextul neconcordanei care ar exista ntre graniele politice

    ale unui stat i spaiul necesar populaiei dinluntrul acestor granie.

    Este de remarcat faptul c tocmai cei care l-au desfiinat pe

    Haushofer nc pe cnd era n via, tot aceia l-au i reconsiderat, i

    anume francezii au republicat n ultimele dou decenii majoritatea

    lucrrilor sale i i-au moderat aprecierile, cea mai interesant fiind

    aceea c Haushofer a fost geopolitician n timpul Germaniei

    hitleriste, mai degrab dect geopolitician al Germaniei hitleriste1.

    n final va avea o soart trist: dei nu mai este primit de

    Hitler nc din 1937, datorit reticenelor sale privind politica

    german n Est, iar dup 1941, graie fugii prietenului i

    protectorului su Rudolf Hess (adjunctul lui Hitler) n Marea

    Britanie, va fi trimis, mpreun cu soia, n lagrul de concentrare

    de la Dachau (Hitler afl c aceasta este evreic!). Mai mult, va fi

    meninut n lagr i de Aliai, n ciuda celor de mai sus i a faptului

    c unul dintre cei doi fii ai si, Albrecht Haushofer, el nsui

    general i geopolitician ca tatl su, este executat datorit

    participrii la faimosul complot al generalilor (din 20 iulie 1944),

    care viza uciderea Fhrerului. n semn de protest se va sinucide,

    mpreun cu soia (1946).

    Pentru perioada de nceput a Geopoliticii se impun nc

    dou mari personaliti anglo-saxone, cu teorii total opuse,

    respectiv americanul Alfred Thayer Mahan (18401914) i

    britanicul Halford J. MacKinder (18611947).

    1 A. Chauprade, Fr. Thual (2003), op. cit., pag. 500.

  • 8

    A. Mahan, amiral al flotei americane, va lansa teoria

    puterii maritime (Sea Power), n principala sa lucrare, "The

    Interest of America in Sea Power"/Interesul Americii n stpnirea

    mrilor (cum a fost tradus n alte limbi), publicat n 1897. El

    susine c va stpni lumea statul care va controla i stpni mrile

    i oceanele lumii, sugernd i mijloacele care permit atingerea

    supremaiei: crearea de puncte de sprijin porturi, baze militare;

    poziii solide n strmtori i pe cile maritime comerciale; s

    dispun de o flot maritim prezent peste tot i capabil s

    transporte rapid mrfuri i oameni n punctele strategice. Mahan,

    care a contribuit la ieirea Statelor Unite din izolarea impus de

    Doctrina Monroe (1832), este considerat primul profet al

    supremaiei americane n lume.

    Alfred Thayer Mahan (1840 1914)

    Ofier de marin (cu studii la U. S. Naval

    Academy), ajuns la cel mai nalt rang militar n

    domeniu (amiral al Statelor Unite), A. Mahan va

    dezvolta teoria puterii maritime (Sea Power),

    care va avea un mare efect, i nu numai n America. Pornind de la

    constatarea importanei puterii industriale i a blocadei coastelor

    sudice ale SUA de ctre flota nordist n Rzboiul de Secesiune

    (18611865), la care a participat ca tnr ofier de marin, i de la

    faptul c Doctrina Monroe era depit, lanseaz teoria c va

    domina lumea acea ar care va reui s domine mrile i oceanele

    lumii. Mahan atribuia victoria Marii Britanii asupra Franei

    napoleoniene tocmai datorit localizrii sale insulare i reelei de

    baze militare care controlau punctele-cheie marine dintre Europa,

    Africa i Asia.

    Teoria lui Mahan va avea o puternic influen asupra

    politicii externe promovate de preedinii americani William

  • 9

    McKinley (18971901) primul efect fiind rzboiul americano-

    spaniol din 1898 i Theodore Roosevelt (19011909). Graie

    puternicei sale influene, Statele Unite vor lua n stpnire sau vor

    instala puncte de sprijin n Filipine, Hawaii, Caraibe i Panama,

    baze maritime vitale pentru puterea n devenire, pe care Mahan le

    include n ceea ce va numi strategia apelor albastre (blue water

    strategy). 1 Sau, cum a afirmat Weigert, Mahan a reprezentat

    gospelul noului imperialism american 2 (referire la genul de

    cntec religios ce a luat natere la nceputul secolului XX), iar

    despre cartea acestuia, The Influence of Sea Power on History, mai

    sus amintitul analist o consider una dintre puinele cri care au

    afectat profund istoria.3

    Foarte interesant este c Mahan a influenat nu numai

    politica extern american, ci i pe cea a Japoniei, Germaniei i

    chiar a rii pe care el o considera un model n domeniu, Marea

    Britanie (s nu uitm c mereu face referire la modelul englez,

    care a dominat lumea aproape dou secole).

    Doctrina lui Mahan, care se dorea un fel de ndreptar pentru

    politica extern american, era centrat pe urmtoarele aspecte:

    asocierea cu puterea naval britanic pentru mprirea

    controlului mrilor (aprecia n mod deosebit modul n care fosta

    metropol reuise s ating controlul maritim al planetei);

    determinarea Germaniei s se mrgineasc la rolul su

    continental i opunerea la preteniile Reich-ului de stpnire asupra

    mrilor;

    1 Vezi Neil Smith and Jan Nijman, Alfred Thayer Mahan n Dictionary of

    Geopolitics, op. cit., pag.156-158. 2 Hans G. Weigert (1957), Principles of Political Geography, New York,

    Appleton-Century Crofts, pag. 202. 3 Idem, pag. 212.

  • 10

    punerea la punct a unei aprri coordonate a europenilor i

    americanilor destinat s juguleze ambiiile asiatice.

    Iat, n acest sens, comentariul unor analiti francezi:

    Trebuie mai nti s-i asiguri puncte de sprijin porturi, baze i

    poziii solide de control al strmtorilor i al drumurilor comerciale,

    dar mai ales trebuie s dispui de o marin a crei flot este prezent

    peste tot i capabil de a ajunge imediat n punctele strategice

    atunci cnd este necesar. n zilele noastre, ce reprezint oare marina

    american dac nu o formidabil for de protecie militar n toate

    continentele? Mahan afirm c acest efort de circulaie maritim

    trebuie s fie permanent ntreinut, incluznd aici perioadele de

    pace 1 . De altfel, Mahan aprecia drept absolut obligatorii trei

    elemente:

    crearea de puncte de sprijin: porturi, baze militare etc.;

    poziii solide n strmtori i pe principalele ci maritime

    comerciale;

    s dispui de o flot maritim prezent peste tot i capabil

    s transporte rapid mrfuri i oameni n punctele strategice de

    pe Glob.

    Pentru timpurile n care a lansat teoria, aceasta avea multe

    atuuri, de unde i aprecierile de care s-a bucurat, dar, pentru o

    perspectiv mai ndeprtat, n-a luat n calcul o serie de elemente,

    ntre care cel mai important progresul tehnologic, care va muta, de

    pild, greutatea pe superioritatea dominrii spaiului aerian.

    Principalele lucrri ale lui Alfred Mahan sunt: The Influence

    of Seapower upon History / Influena Puterii Maritime asupra

    Istoriei (1890) i, mai ales, The Interest of America in Seapower /

    Interesul Americii pentru Puterea Maritim (1897).

    1 A. Chauprade, Fr. Thual, op. cit., pag. 510.

  • 11

    Alfred Mahan este apreciat, pe bun dreptate, drept primul

    profet al Statelor Unite ca superputere mondial.

    n contrast cu Mahan, H. MacKinder, profesor de

    Geografie la Universitatea Oxford i director al nu mai puin

    faimoasei London School of Economics and Political Science,

    lanseaz teoria puterii terestre (sau a heartland-ului, cum mai

    este cunoscut), n lucrarea The Geographical Pivot of

    History/Pivotul geografic al istoriei (1904). El aprecia c statul care

    stpnete heartland-ul (inima Lumii), domin Eurasia (cea mai

    mare mas de uscat a planetei), iar cel care domin Eurasia, domin

    Lumea. MacKinder a i numit acel stat: Rusia, care, aprecia el, este

    protejat de o centur de obstacole naturale.

    Halford J. MacKinder (1861 1947)

    Nscut n micul district urban

    Gainsborough, din estul Angliei, i educat la

    faimoasa Universitate Oxford (unde se formeaz

    ca geograf), va deveni o mare i influent

    personalitate: membru marcant al renumitei Royal Geographical

    Society i fondator al Oxford School of Geography, director al

    faimoasei London School of Economics and Political Sciences,

    membru al Parlamentului Britanic (timp de 12 ani) etc.

    Dei a avut i rangul de amiral al flotei britanice, aa cum

    A. Mahan l-a deinut pentru flota american, a dezvoltat o doctrin

    total opus acestuia (reamintesc, teoria puterii maritime /

    seapower), i anume teoria puterii terestre (landpower), cunoscut

    mai ales sub numele de teoria heartland-ului. Teza sa central,

    susinut mai nti ntr-un articol intitulat The Geographical Pivot

    of History (Pivotul geografic al istoriei), publicat n revista

    Geographical Journal, definete epicentrul fenomenelor

  • 12

    geopolitice pornind de la conceptul de centru geografic. Potrivit lui,

    tocmai n jurul acestui pivot sau inima lumii (heartland) se

    articuleaz toat dinamica geopolitic a planetei.

    Iat cum sun foarte sintetica, dar extrem de convingtoarea

    sa formul (o redm i n original, ntruct n limba romn circul

    i traduceri care se deprteaz foarte mult de spiritul real):

    Who rules East Europe commands the Heartland /

    (Cine deine Europa de Est deine Inima Lumii)

    Who rules the Heartland commands the World Island /

    (Cine deine Inima Lumii domin Insula Mondial)

    Who rules the World Island commands the World /

    (Cine domin Insula Mondial domin Lumea)

    Potrivit lui MacKinder, acest pivot al politicii mondiale

    este Eurasia, pe care puterea maritim nu reuea s o supun, i

    inima sa imtim este Rusia, care ocup n ansamblul lumii poziia

    strategic central pe care o ocup Germania n Europa1. Chiar i

    numai simpla comparaie a poziiei celor dou ri arat teama care

    l bntuia pe MacKinder privitor la o ipotetic alian ntre Rusia i

    Germania (ce prefigura, de altfel, incredibilul Pact Ribbentrop

    Molotov din august 1939), care ar fi putut creea Insula Mondial

    (World Island) i, implicit, distrugerea puterii maritime a Marii

    Britanii. Sau, cum afirm aceeai analiti, dac o astfel de ipotez

    ar ajunge ntr-adevr s se realizeze, cuprinznd teritorii vaste n

    care i-ar oferi capacitile de aprare n profunzime, nu ar lipsi cu

    siguran adugarea imenselor resurse continentale care ar fi puse

    n slujba construciei unei fore navale, preludiu invincibil pentru

    dominarea planetei.

    1 A. Chauprade, Fr. Thual, op. cit., pag. 506.

  • 13

    Comarul secular al Angliei de la Napoleon la Hitler i

    Stalin, unirea marelui continent nu ar ntrzia s distrug puterea

    maritim a Marii Britanii.1

    Ar mai fi de amintit c, potrivit lui MacKinder, heartland-ul

    (respectiv Rusia) era inexpugnabil, fiind protejat de o centur de

    obstacole naturale (Siberia vidul siberian, cum o numete

    geopoliticianul britanic , lanul Munilor Himalaya, Deertul Gobi,

    Podiul Tibet), centura numit inner crescent (cornul / semicercul

    interior), dincolo, de care se desfoar coastlands (teritoriile

    litorale), respectiv Europa de Vest, Orientul Mijlociu, Asia de Sud

    i Asia de Est, iar mai departe, un corn insular, care includea Marea

    Britanie, Japonia dar i Statele Unite.

    Interesant este c, n ciuda acestei construcii ce prea fr

    fisur, nsui autorul ei, MacKinder, a apreciat c aceast

    centralitate geopolitic a heartland-ului nu este fix, o constant de-

    a lungul timpului, ci ea are caracter istoric, aadar se poate

    modifica, i el menioneaz tehnica (exploatarea resurselor

    energetice, cile ferate i alte ci de comunicaie etc.), revoluia

    industrial din secolul al XIX- lea reinstaurnd puterea strategic a

    heartland-ului.

    Dac A. Mahan a fost considerat profetul Americii ca

    superputere, n mod cert H. J. MacKinder poate fi apreciat la fel n

    privina Rusiei/Uniunii Sovietice care, dup cum se cunoate,

    ajunsese dup cel de-al Doilea Rzboi Mondial una dintre cele dou

    superputeri mondiale i, mai mult, n deceniile 7 8 ale secolului

    trecut se prea c depise Statele Unite ca sfer de influen.

    De altfel, ntr-o lucrare (The Round World ant the Winning

    of the Peace), publicat n 1943, aadar naintea ncheierii celui de

    Al Doilea Rzboi Mondial, face aceast apreciere profetic: Dac

    1 Idem, pag. 207.

  • 14

    Uniunea Sovietic iese din acest rzboi cucerind Germania, ea se va

    clasa drept prima putere terestr a lumii. Ea va fi, printre altele, cea

    a crei poziie defensiv va fi cea mai puternic. Heartland-ul este

    cea mai mare fortrea natural din lume. Pentru prima dat n

    istorie, aceast fortrea are o garnizoan suficient nu numai n

    efective ci i n calitate.1

    n replic la heartland-ul lui MacKinder, geopoliticianul

    american de origine olandez Nicholas John Spykman (1893

    1948), profesor de relaii internaionale la Institutul de Relaii

    Internaionale al faimoasei universiti Yale, lanseaz teoria

    rimland-ului, respectiv bordura maritim sau inelul format

    de rile cu ieire la mare, care nconjoar din cele mai multe pri

    heartland-ul continental, constituind o zon intermediar ntre

    acesta i mrile periferice. Aadar pivotul nu mai este Rusia, ci

    Rimlandul (inelul din jurul acesteia). El modific, astfel, formula

    lui MacKinder afirmnd: Cine domin Rimlandul, domin

    Eurasia. Cine domin Eurasia, ine n minile sale destinul lumii2.

    Este foarte relevant pentru percepia geopolitic a lui

    Spykman faptul c, n plin rzboi (cel de-al Doilea Rzboi

    Mondial), subliniaz importana, n viitor a Angliei, Germaniei i

    Japoniei ca aliai ai Americii (a afirmat aceasta trei sptmni dup

    Pearl Harbour!) n balana puterii strategice a Statelor Unite, cum

    afirm G.R. Sloan3.

    1 Apud Pascal Lorot (1995), op. cit., pag. 25. 2 Nycholas Spykman (1942), America's Strategy in World Politics. The United

    States and the Balance of Power, Harcourt, New York. 3 G.R. Sloan (1890-1987), Geopolitics in United States Strategic Policy, New

    York, St. Martin`s Press, apud Jan Nijman, Nicholas Spykman, n Dictionary of

    Geopolitics, op.cit., pag. 223.

  • 15

    Dup al Doilea Rzboi Mondial i pn la cderea

    regimurilor comuniste din Europa de Est, Geopolitica a fost total

    interzis, datorit conotaiilor negative dobndite n Germania

    nazist, n mod paradoxal termenul nefiind utilizat, cu rare excepii

    (dar numai din anii 80), nici n literatura occidental. n ciuda

    faptului c termenul se dovedea necesar, aa cum a semnalat, nc

    n 1960, americanul de origine romn Ladis Kristof: Termenul de

    Geopolitic a dobndit o sinistr conotaie. El implic o distorsiune

    i o utilizare greit a factorilor geografici n interesul politicii

    naionale agresive. Aceasta este o nefericire ntruct el este un

    termen bun i noi avem nevoie de o noiune care s acopere studiile

    de geografie orientate spre politic1.

    1 Ladis Kristof, op. cit.