Curs Gest Trez

CAP 2. LOCUL ŞI ROLUL TREZORERIEI ÎN CADRUL BĂNCII

Trezoreria unei societăţi bancare este definită ca un complex de activităţi cu caracter

strategic, previzional şi operativ, prin care se urmăreşte gestionarea cu un grad cât mai înalt de

profitabilitate a “banilor” definiţi în sens larg, de care dispune aceasta, atât în monedă naţională cât

şi în valută, în condiţiile reducerii în cât mai mare măsură a influenţelor factorilor de risc referitori

la plasamente, dobânzi şi lichiditate.

Activităţile specifice trezoreriei se desfăşoară la toate nivelurile organizatorice ale societăţii bancare

materializându-se în stabilirea de măsuri şi luarea de decizii în scopul maximizării veniturilor şi

minimizării cheltuielilor, ţinând seama de condiţiile concrete referitoare la:

a) integrarea băncii într-un context macro-economic definit de:

- situaţia economico-financiară de ansamblu (internă şi internaţională);

- direcţiile de evoluţie ale unor segmente economice componente, rezultate din strategia

guvernamentală;

- priorităţile de dezvoltare şi susţinere financiară asumate de stat;

- strategia guvernului şi a BNR de privatizare şi restructurare a băncilor comerciale;

- piaţa valutară interbancară din România;

- piaţa valutar-financiară externă;

- creşterea numărului de societăţi bancare şi dezvoltarea lor în teritoriu, diversificarea gamei

de produse şi servicii puse la dispoziţia clientelei ceea ce conduce la concurenţa între

acestea.

b) funcţionarea băncii în cadrul unui sistem financiar-bancar caracterizat prin permanenţa

implementării unor noi măsuri de reformă adoptate de BNR, referitoare la dobânzi, precum

şi la introducerea unor noi instrumente şi organizarea modalităţilor de tranzacţionare a

acestora pe piaţa financiară.

c) transpunerea în practică, prin mijloace specifice, a direcţiilor şi obiectivelor cuprinse în

strategia generală a băncii pentru perioada respectivă, referitoare la:

- urmărirea asigurării lichidităţii permanente a băncii prin perfecţionarea sistemului de

gestiune a activelor şi pasivelor bilanţiere;

- optimizarea portofoliului de credite şi reducerea riscului generat de activitatea de creditare;

- îmbunătăţirea structurii resurselor prin minimizarea costului acestora, creşterea ponderii

depozitelor de bază ale clienţilor şi stabilităţii acestora;

- introducerea unor proceduri îmbunătăţite de gestionare a ratei dobânzii.

Componentele activităţii de trezorerie

Principalele componente ale activităţii de trezorerie sunt:

�gestionarea activelor şi pasivelor:

• ţinerea sub control a echilibrului între termenele de constituire (asigurare) a resurselor şi

termenele plasamentelor - pe termen scurt, mediu şi lung;

• optimizarea raportului dintre credite şi alte forme de plasamente;

• atragerea de resurse cu costuri cât mai mici;

• reducerea duratei medii a activelor bilanţiere şi îmbunătăţirea structurii acestora prin

intermediul a noi produse bancare;

• diversificarea şi consolidarea pasivelor, urmărindu-se, îndeosebi, asigurarea stabilităţii

în timp, pentru o cât mai mare parte dintre acestea prin noi forme de atragere în

depozite a resurselor agenţilor economici şi populaţiei;

•

• creşterea bazei de capital a băncii şi asigurarea unui raport adecvat între baza de capital

şi activele bilanţiere;

• menţinerea unei poziţii valutare optime faţă de totalul fondurilor proprii;

• analiza, controlul şi supravegherea indicatorilor de performanţă privind activele şi

pasivele bilanţiere. În condiţiile asigurării unei autonomii financiare subunităţilor,

gradul de acoperire a plasamentelor cu resurse proprii, pe scadenţe, va trebui să

constituie principalul indicator de performanţă al fiecărei subunităţi, atât pentru

activitatea în lei cât şi pentru cea în valută.

�asigurarea lichidităţii băncii - gestionarea lichidităţii băncii constă, în principal, în:

• pentru activitatea în lei:

- preluarea zilnică, în contul curent al centralei băncii, a soldurilor existente în

conturile curente ale sucursalelor deschise la BNR;

- alimentarea de către sucursalele băncii a conturilor curente deschise de filialele din

subordine la alte bănci comerciale, în funcţie de necesităţile de plăţi ale acestora şi

preluarea zilnică a soldurilor acestor conturi în contul curent al sucursalei;

- alimentarea casieriilor unităţilor băncii şi respectiv depunerea la BNR a numerarului

existent peste plafoanele stabilite de BNR;

- gestionarea eficientă, de către Trezorerie, a disponibilităţilor existente în contul

curent al centralei, în condiţiile asigurării rezervei minime obligatorii şi excluderii

posibilităţii înregistrării de credite pentru descoperit de cont (overdraft);

• pentru activitatea în valută:

- acordarea vizei de disponibil pentru plăţile zilnice, deschideri de acreditive,

constituiri de depozite colaterale;

- propuneri de viramente între bănci pentru asigurarea plăţilor zilnice;

- gestionarea disponibilului existent peste soldul minim necesar, din conturile

NOSTRO, pentru maximizarea profitului şi excluderea overdraft-ului;

- propuneri de vânzări-cumpărări valută pentru încadrarea în poziţia valutară;

- proiecţia, cu valută spot, a soldurilor conturilor curente pe bănci şi valute;

- urmărirea volumului numerarului în casierii şi efectuarea de propuneri de fructificare

a acestuia;

- atragerea/plasarea de resurse, în funcţie de necesarul sau surplusul de disponibilităţi.

�politica de dobânzi - la stabilirea nivelurilor dobânzilor pasive şi active Trezoreria are în

vedere în principal:

• obţinerea unor venituri care să acopere cheltuielile aferente resurselor atrase şi

împrumutate, cheltuielile privind provizioanele specifice de risc necesare, precum şi

partea din cheltuielile generale şi administrativ-gospodăreşti care depăşeşte volumul

comisioanelor;

• constituirea fondurilor de rezervă şi risc potrivit legii;

• realizarea unui profit net care să asigure:

- fondul de dezvoltare necesar pentru realizarea programelor de investiţii, aprobat

pentru fiecare an financiar;

- dividende atractive pentru acţionari;

- fondul de participare al salariaţilor la profit corespunzător eforturilor depuse;

• evoluţia cursului valutelor faţă de dolarul SUA şi evenimentele previzibile din economia

SUA;

• dobânzile practicate de celelalte bănci comerciale şi dobânzile de pe piaţa financiar-

valutară internaţională;

• asigurarea lichidităţii băncii şi plasarea excedentului de resurse;

• atragerea de resurse cu un grad cât mai mare de stabilitate în timp;

• realizarea echilibrului pe maturităţi între plasamente şi resurse;

• valutele în care banca este interesată să deruleze operaţiuni;

• politica băncii referitoare la atragerea şi/sau menţinerea unor segmente (sectoare) ale

economiei sau a anumitor activităţi.

�politica ratei de schimb - are în vedere efectuarea unor astfel de tranzacţii care

minimizează costurile;

�gestionarea riscului ratei dobânzii şi al ratei de schimb - în vederea minimizării acestor

riscuri se urmăresc:

• cererile şi ofertele existente pe piaţă pentru anumite produse;

• dobânzile practicate de celelalte bănci comerciale;

• asigurarea lichidităţii băncii;

• evoluţia ratelor dobânzii şi a ratelor de schimb pe piaţa financiar-valutară internaţională

şi prognozele specialiştilor în domeniu;

• acoperirea activelor cu pasive pe maturităţi (minimizarea mismatch-urilor ca durată şi

volum);

• elaborarea de noi produse bancare;

�practicarea de dobânzi real pozitive.

Sistemul bancar este un sistem cibernetic deosebit de complex format din toate băncile împreună cu

relaţiile dintre ele. La rândul ei, fiecare bancă este un sistem complex format din toate unităţile sale

(sucursale, filiale, agenţii) şi din toate departamentele / direcţiile fiecărei unităţi împreună cu

ansamblul relaţiilor dintre acestea. Trezoreria unei bănci, la rândul său este un sistem cibernetic care

prin excelenţă prelucrează informaţii. Fluxul informaţional la toate nivelurile menţionate mai sus

are în vedere acele aspecte ale relaţiilor dintre subsistemele componente care se referă la circulaţia

informaţiilor.

Notăm cu A subsistemul reprezentat de centrală, sucursală sau filială, iar cu B subsistemul

sucursală, filială sau agenţie.

Unde:

înseamnă că:

• A elaborează şi avizează norme metodologice ce reglementează obiectul de activitate al lui B;

• A emite instrucţiuni, circulare, reglementări către B;

• A îndrumă şi controlează pe B în legătură cu activitatea desfăşurată, cu modul de aplicare a

legislaţiei bancare, precum şi a normelor metodologice şi reglementărilor interne emise de bancă,

pentru diversele domenii de activitate;

• A efectuează studii şi analize în legătură cu activităţile specifice desfăşurate de B, în vederea luării

deciziilor privind perfecţionarea activităţii.

înseamnă că:

• B întocmeşte şi trimite periodic raportări şi situaţii asupra activităţii sale lui A;

• B respectă normele metodologice, reglementările şi circularele emise de A;

şi eventual standardizate.

CAP.3. NECESITATEA ŞI AVANTAJELE INFORMAŢIILOR PRIVIND TREZORERIA

ÎNTREPRINDERII

3.1. Importanţa trezoreriei la nivel microeconomic

Din punct de vedere etimologic, termenul de trezorerie provine din limba franceză de la

cuvântul "trésorerie", care înseamnă tezaur, visterie, locul unde sunt păstrare valorile. În limbajul

comun, trezoreria este, deseori, sinonimă cu “banii din casă” sau „cash-ul”, dar literatura de

specialitate vine cu definiţii mult mai cuprinzătoare.

Trezoreria poate fi privită:

a. La nivel microeconomic (trezoreria unui agent economic) – cuprinde totalitatea operaţiunilor

prin care se constituie şi se cheltuiesc capitalurile întreprinderii, respectiv încasările şi plăţile

entităţii economice precum şi gestionarea acestor operaţiuni de selectare a resurselor ce vor fi

atrase în firmă sau de plasament a excedentelor de trezorerie (încasările şi plăţile activităţii de

exploatare şi în afara exploatării);

b. La nivel macroeconomic (trezoreria statului sau publică) - cuprinde totalitatea operaţiunilor

prin care se constituie şi se cheltuiesc resursele financiare publice, în vederea îndeplinirii

funcţiilor statului şi satisfacerii nevoilor colectivităţii: încasările şi plăţile în contul diferitelor

bugete publice, gestionarea resurselor publice, completarea resurselor bugetare publice,

gestionarea împrumuturilor publice, etc

În general, performanţa financiară s-a măsurat fie prin mărimea organizaţiei, fie prin

rentabilitatea şi profitul obţinut, excepţie făcând organizaţiile confruntate cu blocaje financiare sau

falimente, în perioade de instabilitate economică (crize economice, financiare, etc), a căror

performanţa financiară nu poate fi măsurată numai pe baza rezultatului contabil. Unii specialişti

sunt de părere că profitul este un punct de vedere, în timp ce trezoreria este o realitate. Politicile

contabile aplicate distonează rezultatul, devenind înşelător, iar de cele mai multe ori, organizaţiile

profitabile nu dispun şi de lichidităţi, în spatele profitabilităţii acestea ascunzând grave probleme de

trezorerie sau un management al calităţii slab. Pentru mulţi manageri, trezoreria reprezentă gajul

flexibilităţii întreprinderii, deoarece constituie un instrument de acţiune pentru realizarea

obiectivelor strategice. Astfel, trezoreria poate fi utilizata fie pentru achiziţionarea echipamentelor

indispensabile creşterii interne, fie pentru procurarea titlurilor de participaţie care vizează creşterea

externă.

Trezoreria a constituit dintotdeauna un element esenţial al gestiunii financiare pe termen

scurt, prin asigurarea echilibrului financiar al firmei. Orice organizaţie, pentru a supravieţui trebuie

să-şi echilibreze încasările cu plăţile, în caz contrar începe „începutul sfârşitului”, concretizat în

încetarea plăţilor (din evidenţele statistice rezultă că cea mai mare parte a falimentului se datorează

slăbiciunilor în gestiunea trezoreriei). Practicarea unei contabilităţi de angajamente şi axată în

principal pe profit nu poate oferi informaţii financiare legate de fluiditatea activităţii organizaţiei şi

în special de capacitatea acesteia de a asigura o viteză corespunzătoare a lichidităţilor. Aceasta se

datorează decalajului de timp dintre momentul recunoaşterii veniturilor în contabilitate şi cel al

încasării acestora (la momentul în care în contabilitate se recunoaşte un venit, încasarea se poate să

se fi făcut în trecut - înregistrarea venitului din chirii în perioada 1 în condiţiile în care încasarea

chiriei s-a produs în perioada 0 - sau să se efectueze în viitor - înregistrarea unei vânzări către un

client. Mai mult, unele venituri nu au incidenţă asupra trezoreriei - veniturile din provizioane sau

din reluarea pierderilor din deprecierea activelor - sau au în contrapartidă stocuri, imobilizări şi alte

active), respectiv, momentul recunoaşterii cheltuielilor în contabilitate şi cel al plăţii (la momentul

în care în contabilitate se recunoaşte o cheltuială, plata se poate să se fi făcut în trecut - înregistrarea

cheltuielii cu chiria în perioada 1 în condiţiile în care chiria a fost plătită în avans în perioada 0 - sau

să se efectueze în viitor - înregistrarea facturii de plată faţă de un furnizor de servicii. Mai mult,

unele cheltuieli nu au incidenţă asupra trezoreriei - cheltuielile cu amortizarea, cu provizioanele şi

cu pierderile din deprecierea activelor - sau au în contrapartidă stocuri, imobilizări şi alte active.).

De aceea, rezultatul de trezorerie sau trezoreria este considerată informaţia vitală pentru organizaţie,

deoarece prin intermediul său îşi finanţează activitatea şi îşi asigură durabilitatea.

“Informaţiile privind fluxurile de trezorerie ale entităţii raportoare în decursul unei

perioade ajută utilizatorii să evalueze capacitatea entităţii de a genera viitoare intrări nete de

numerar. Acestea prezintă modul în care entitatea raportoare obţine şi cheltuieşte numerarul,

inclusiv informaţii privind împrumuturile şi rambursarea datoriilor, privind dividendele plătite în

numerar sau alte distribuiri de numerar către investitori, precum şi alţi factori care ar putea afecta

lichiditatea sau solvabilitatea entităţii. Informaţiile privind fluxurile de trezorerie ajută utilizatorii

să înţeleagă activităţile unei entităţi raportoare, să evalueze activităţile de finanţare şi de investiţii

ale acesteia, să-i evalueze lichiditatea sau solvabilitatea şi să interpreteze alte informaţii privind

performanţa financiară”1.

Din punct de vedere contabil, termenul de „trezorerie” are o definiţie mult mai

cuprinzătoare:

- Din punct de vedere al contabilităţii româneşti, Trezoreria reprezintă activitatea în

cadrul căreia se cuprind tranzacţiile şi evenimentele prin care se gestionează instrumentele

financiare pe termen scurt ( titlurile de plasament, respectiv investiţiile financiare pe termen scurt ),

valorile de încasat, disponibilităţile băneşti aflate în conturi la societăţile bancare, disponibilităţile

băneşti aflate în casieria societăţilor comerciale, creditele bancare pe termen scurt,

disponibilităţile băneşti separate sub forma de acreditive la societăţile bancare şi alte valori de

trezorerie2.

- Trezoreria cuprinde lichidităţile şi cvasilichidităţile. Cvasilichidităţile sunt investiţii

financiare pe termen scurt, foarte lichide, imediat realizabile şi care au o scadenţă de maximum 90

zile (Norma contabilă americană FAS 95);

- Trezoreria include disponibilităţile din casă şi din conturile bancare curente şi

împrumuturile cu scadenţă mai mică de 3 luni. Plasamentele pe termen scurt se includ în trezorerie,

dacă sunt uşor convertibile în disponibilităţi la nivelul unor valori cunoscute, au scadenţe suficient

de apropiate pentru a evita orice risc de variaţie a valorii, şi sunt considerate de către organizaţii

echivalente de lichidităţi (Norma contabilă britanică FRS 1).

- Situaţia fluxurilor de numerar, trezoreria, deşi nu este clar definită, cuprinde numerarul

şi echivalentele de numerar. Numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere.

Echivalentele de numerar sunt investiţii financiare pe termen scurt şi extrem de lichide care sunt

uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi al căror risc de schimbare a valorii este

insignifiant (IAS 7).

1 Cadrul general conceptual al IASB (International Accounting Standards Board) – OB 20

2 Ristea Mihai, Contabilitatea financiara a întreprinderii, Editura Universitară, Bucureşti, 2005

Majoritatea utilizatorilor de informaţie contabilă (acţionarii, creditorii, salariaţii, statul, etc)

manifestă un interes deosebit faţă de trezoreria unei entităţi raportoare, fiecare dintre aceşti

utilizatori revendicând o parte din trezoreria întreprinderii sub formă de dividende, dobânzi, salarii,

impozite etc.

Asigurarea echilibrului financiar al organizaţiei (un echilibru între fondul de rulment şi

nevoia de fond de rulment, calculaţi pe baza bilanţului financiar) reflectă desfăşurarea eficientă a

activităţii, iar menţinerea lui pe parcursul mai multor exerciţii financiare succesive reflectă succesul

organizaţiei în viaţa economică şi consolidarea poziţiei sale pe piaţă.

Nesincronizarea încasărilor cu plăţile are ca rezultat înregistrarea unei trezorerii negative (un

deficit monetar acoperit prin contractarea de credite, adesea, la costuri ridicate) sau pozitive (un

excedent monetar ce urmează a fi investit pe piaţa de capital), generatoare de costuri de finanţare,

respectiv de fructificare. “Trezoreria zero” reprezintă cea mai utilizată politică de gestiune a

trezoreriei şi constă în menţinerea cât mai aproape de zero a soldurilor de disponibilităţi, pentru

reducerea costurilor de gestiune a trezoreriei.

La nivelul trezoreriei procesul decizional este compus din trei faze:

1. Previziunea fluxurilor de trezorerie;

2. Selectarea mijloacelor de acoperire a deficitului sau de plasament a excedentului;

3. Controlul trezoreriei.

1. Teoria şi practica de specialitate au mai multe instrumente de previziune a trezoreriei:

bugetul de trezorerie, situaţia zilnică a trezoreriei, planul de finanţare.

A. Bugetul de trezorerie este instrumentul pe bază căruia se asigură echilibrul dintre

încasările şi plăţile unei organizaţii, încât capacitatea de plată a acesteia să fie în permanenţă

asigurată, fără a afecta lichiditatea şi solvabilitatea şi în acelaşi timp, să prevadă mijloacele de

finanţare, în condiţiile existenţei unei nevoi de finanţare. Bugetul de trezorerie cuprinde informaţii

din mai multe bugete şi reuneşte toate previziunile privind intrările de încasări (din bugetul

vânzărilor, bugetul de trezorerie al perioadelor anterioare, contul de rezultate previzionat, evidenţele

şi evoluţiile încasărilor) şi plăţi (bugetul cumpărărilor, consumurilor de materii prime, bugetul

cheltuielilor generale privind producţia, bugetul resurselor umane, bugetul cheltuielilor de

comercializare, bugetul cheltuielilor generale şi administrative, bugetul cheltuielilor de capital

precum şi din contul de rezultate previzionat, situaţia creditelor contractate).

Încasările vor cuprinde:

- vânzările cu plată imediată;

- încasarea vânzărilor pe credit(din perioada anterioară);

- vânzările de valori mobiliare;

- vânzările de imobilizări;

- obţinerea unui împrumut sau vânzarea unei noi emisiuni de titluri;

- încasarea chiriilor, dobânzilor, dividendelor şi a altor venituri.

Plăţile vor cuprinde, de asemenea, achitarea previzibilă a următoarelor datorii:

- plata cumpărărilor la vedere şi pe credit (din perioada anterioară);

- plata salariilor şi a premiilor;

- plata cheltuielilor de exploatare, de administraţie şi de desfacere;

- vărsarea impozitelor şi a taxelor la bugetul statului;

- achiziţiile de imobilizării;

- plata dobânzilor şi a ratelor scadente;

- răscumpărarea titlurilor emise de întreprindere;

- vărsarea dividendelor către acţionari sau a retragerilor de fonduri de către proprietari.

Încasările perioadei = Creanţe iniţiale + Venituri planificate ale perioadei - Creanţe finale

Plăţile perioadei = Datorii iniţiale + Cheltuieli planificate ale perioadei - Datorii finale

Bugetul de Bilanţul de Contul de rezultate Bilanţul

trezorerie deschidere previzional previzional

Construcţia bugetului de trezorerie3

Faze Simbol Operaţii

Previziunea

încasărilor şi

plăţilor

A Soldul iniţial al trezoreriei (SO)

B (+) Încasări din activitatea de exploatare:

- încasări din activitatea de bază

- vânzări din alte activităţi

- subvenţii de exploatare

- alte încasări din exploatare

C (-) Plăţi pentru activitatea de exploatare:

- cumpărări materii prime şi materiale

- impozite şi taxe

- cheltuieli de personal

- alte cheltuieli de exploatare

D Excedentul trezoreriei de exploatare (ETE=B-C)

E Alte încasări:

- venituri financiare (dobânzi, dividende de

încasat)

- creşteri de capital

- creşterea creditelor pe termen lung

- subvenţii pentru investiţii

- vânzări de active imobilizate (mijl fixe)

- alte încasări

F Alte plăţi:

- cheltuieli financiare

- rambursarea creditelor pe termen lung

- achiziţii de active fixe

- impozitul pe profit

- dividende

- alte plăţi

G Soldul din operaţiuni de capital şi din activitatea

financiara şi excepţională: G=E-F

Determinarea

soldului de

trezorerie

H Soldul de acoperire înainte de acoperire:

H=A±D±G

Acoperirea

soldurilor de

trezorerie

I Concursuri bancare:

- soldul creditelor al contului curent

- credite(noi)de trezorerie

- credite(noi)de scont

J Costul creditelor

K Active de trezorerie:

- plasamente

- lichidităţi

L Încasări din plasamente de trezorerie

Determinarea

soldului final

de trezorerie

M Sold final de trezorerie:

M=A±D±G+J(-L)

Prin diferenţa încasări previzionate - plăţi previzionate se determină soldul previzional de

trezorerie care poate fi deficitar (măsuri: diminuarea vânzărilor pe credit, reducerea termenelor de

decontare a facturilor, încasarea unor vânzări în avans, amânarea sau renunţarea la efectuarea unor

cheltuieli din buget, scontarea efectelor comerciale neajunse la scadenţă, contractarea de noi credite

de trezorerie) sau excedentar, care poate fi efectul unui fond de rulment mare, generat de

neutilizarea imediată a datoriilor financiare contractate (se va alege între costul datoriilor financiare

3 Ion Stancu, Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderii. Analiza şi gestiunea financiară, Editura

Economică, Bucureşti, 2006.

şi randamentul plasamentelor pe termen scurt) sau a unei nevoi de fond de rulment mai scăzute

(realizarea unui plasament de trezorerie caracterizat printr-o rentabilitate ridicată, risc minim şi

lichiditate crescută).

În cazul unui sold excedentar al bugetului de trezorerie, entitatea ar trebui să ia decizia

diminuării soldului excedentar prin rambursări anticipate de împrumuturi sau reducerea

împrumuturilor ce urmează a fi contractate, dar realizarea unor plasamente pe termen scurt sub

forma depozitelor bancare pe termen scurt, investiţii financiare pe termen scurt.

Perioada de timp pentru care se întocmeşte bugetul de trezorerie este diferită, în funcţie de

obiectivele urmărite de gestiunea financiară şi în funcţie de scadenţele încasărilor şi plăţilor

întreprinderii. Un buget de trezorerie poate fi încheiat pe un an, dacă se urmăreşte profitul anual al

trezoreriei sau dacă întreprinderea este de talie mică şi are scadenţe, la încasări şi la plăţi,

trimestriale sau mai mari de 90 zile. Orizontul de previziune poate fi de câteva luni (4-6 luni), dacă

se urmăreşte optimizarea finanţării pe termen scurt sau scadenţele sunt lunare şi mai mari de 30 zile.

În sfârşit, cel mai adesea orizontul de timp este de la o zi la o lună în care se urmăreşte graficul

zilnic al încasărilor şi plăţilor, cu scadenţe chenzinale, decadale şi semidecadale. O previziune

pertinentă a trezoreriei se face la nivel anual, cu defalcare pe luni şi cu o detaliere pe săptămâni

pentru primele două sau trei luni ale anului de plan. Previziunea va fi revizuită permanent în tot

cursul anului şi detaliată după necesităţii.

Calitatea unor astfel de previziuni ale trezoreriei depinde de o serie de factori, cum sunt:

trezorierul trebuie să dispună în timp real de informaţii privind fluxurile de numerar reale sau

previzionate; informaţiile referitoare la intrările şi ieşirile de numerar pot fi insuficiente, având în

vedere incertitudinea momentului când o plată va fi efectiv efectuată.

REALIZAREA UNUI BUGET DE TREZORERIE (STUDIU DE CAZ)4

Din statistica vânzărilor lunare anterioare se constată că cifra de afaceri a lunii curente se

încasează astfel:

20% în luna curentă, pentru care se acordă o reducere de 5%;

30% peste o lună de la livrare;

50% peste două luni de la livrare.

Soldul iniţial al creanţelor clienţi la începutul anului este de 1.500, care se vor încasa în luna

ianuarie. Pentru primele şapte luni ale anului de plan s-au estimat următoarele valori ale vânzărilor :

7.500, 8.000, 10.200, 16.800, 18.400, 16.300 şi, respectiv, 12.000 u.m.

Se va realiza tabloul încasărilor aferente activităţii de exploatare:

a) Încasările lunare aferente vânzărilor estimate:

Previziunea încasărilor

Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie

CA 7,500 8,000 10,200 16,800 18,400 16,300

Discount luna

curentă 0.05

Încasări în luna

curentă 0.2 1,425 1,520 1,938 3,192 3,496 3,097

Încasări peste

o luna 0.3 2,250 2,400 3,060 5,040 5,520

Încasări peste

doua luni 0.5 3,750 4,000 5,100 8,400

Încasări clienţi

din bilanţ 1,500

TOTAL

ÎNCASĂRI 2,925 3,770 8,088 10,252 13,636 17,017

b) Soldul creanţelor clienţi la sfârşitul semestrului I:

4 Dragotă Victor, s.a., Management financiar, vol I, Editura Economică, Bucureşti, 2003; Suport seminar Gestiunea

financiară a întreprinderii, ASE Bucureşti, Balu Olivia Florentina

Sold Creanţe (sfârşitul sem I) = 0.5*18.400 + 0.3*16.300 + 0.5*16.300 = 22.240 u.m.

Din statistica previzionărilor lunare anterioare se constată că acestea reprezintă 40% din

cifra de afaceri, aprovizionarea realizându-se cu o lună înainte de realizarea şi vânzarea produselor;

plata aprovizionărilor se face astfel :

60% în luna curentă;

40% peste o lună de la aprovizionare.

Soldul iniţial al furnizorilor la începutul anului este de 800 u.m., care se vor plăti 60% în

luna ianuarie şi 40% în februarie.

Se va realiza tabloul plăţilor aferente activităţii de exploatare:

c) Plăţile lunare aferente aprovizionărilor estimate ;

Previziunea plăţilor


CA 7,500 8,000 10,200 16,800 18,400 16,300

Aprovizionări 0.4*CA 3,200 4,080 6,720 7,360 6,520 4,800

Plăţi în luna

curenta 0.6 1,920 2,448 4,032 4,416 3,912 2,880

Plăţi peste o

luna 0.4 1,280 1,632 2,688 2,944 2,608

Plăţi peste

doua luni 0

Plăţi furnizori

din bilanţ 800 480 320

TOTAL

PLĂŢI 2,400 4,048 5,664 7,104 6,856 5,488

d) Soldul furnizorilor la sfârşitul semestrului I.

Sold Furnizori (sfârşitul sem I) = 0.4*4.800 = 1.920 u.m.

În afara de încasările şi plăţile estimate anterior firma mai estimează şi alte încasări şi plăţi

lunare, astfel:

Achiziţionarea de imobilizări corporale cu plata la livrare, astfel :

o 1.200 u.m. în luna ianuarie;

o 200 u.m. în februarie

o 2.000 u.m. în aprilie

o 500 u.m. în iunie

Vânzări de imobilizări cu încasarea la livrare, astfel :

o În februarie, vânzarea unei maşini la preţul de 1.200 u.m., cu o valoare contabila de 1.000

u.m.

o În iunie, vânzarea unui utilaj la un preţ de 1.800 u.m., cu o valoare contabila de 2.000 u.m.

Plata lunară a salariilor în valoare de 200 u.m.

Plata lunară a chiriei în valoare de 300 u.m.

Plata impozitelor, astfel :

o 800 u.m. în ianuarie;

o 500 u.m. în mai;

o 1.100 u.m. în iunie.

Trezoreria netă la începutul anului este de 1.000.

Se va determina soldul lunar final al trezoreriei :

e) Soldul lunar al trezoreriei;

Previziunea bugetului de încasări şi Plăţi


Sold iniţial 1,000

Încasări de

la clienţi 2,925 3,770 8,088 10,252 13,636 17,017

Încasări

vânzări

imobiliare 1,200 0 1,800

Plăţi către

furnizori 2,400 4,048 5,664 7,104 6,856 5,488

Plăţi

achiziţii

imobiliare 1,200 200 2,000 0 500

Plăţi salarii 200 200 200 200 200 200

Plăţi chirii 300 300 300 300 300 300

Plăţi

impozite 800 500 1,100

Flux de

trezorerie -1,975 222 1,924 648 5,780 11,229

Sold final -975 -753 1,171 1,819 7,599 18,828

f) Excedentul sau deficitul de trezorerie, fără a lua în calcul asigurarea unui nivel minim al

trezoreriei (pentru efectuarea unor plăţi neprevăzute sau urgente):



Sold initial 1,000

Flux de

trezorerie -1,975 222 1,924 648 5,780 11,229

Sold final -975 -753 1,171 1,819 7,599 18,828

Minim de

trezorerie de

asigurat 0

Excedent/

deficit de

trezorerie -975 -753 1,171 1,819 7,599 18,828

g) Excedentul sau deficitul de trezorerie, dacă întreprinderea doreşte un nivel minim al acesteia

egal cu 3.000 ;



Sold

initial 1,000

Flux de

trezorerie -1,975 222 1,924 648 5,780 11,229

Sold final -975 -753 1,171 1,819 7,599 18,828

Minim de

trezorerie

de asigurat 3,000

Excedent/

deficit de

trezo -3,975 -3,753 -1,829 -1,181 4,599 15,828

h) Trezoreria netă la sfârşitul semestrului I, dacă se consideră că firma poate plasa excedentul

de trezorerie la o dobânda de 15% şi poate contracta credite pentru finanţarea deficitului de

trezorerie la o dobândă de 18% (se are în vedere cazul e), pentru un nivel minim al trezoreriei egal

cu zero şi se ia în considerare metoda dobânzii simple).



Sold initial 1,000 1,000 -989.63 -779.14 1,159.17 1,829.76 7,704.88

Flux de

trezorerie -1,975.00 222.00 1,924.00 648.00 5,780.00 11,229.00

-975.00

Sold final

(cu dobanzi) -975.00 -767.63 1,144.86 1,807.17 7,609.76 18,933.88

Plasament 0.00 0.00 1,144.86 1,807.17 7,609.76 0.00

Credit 975.00 767.63 0.00 0.00 0.00 0.00

Dobândă

încasata la

plasam. 0.0125 0.00 0.00 14.31 22.59 95.12 0.00

Dob. Platita

la credite 0.0150 14.63 11.51 0.00 0.00 0.00 0.00

Bani în cont 0.00 0.00 1,159.17 1,829.76 7,704.88 0.00

Datorii

(rambursare

credit) 989.63 779.14 0.00 0.00 0.00 0.00

Sold cont la

banca -989.63 -779.14 1,159.17 1,829.76 7,704.88 0.00

B. Situaţia zilnică a trezoreriei cuprinde încasări şi plăţi, în funcţie de natura instrumentelor

de plată utilizate şi poate stabili starea echilibrului financiar fără a fi oferite informaţii cu privire la

nivelul trezoreriei existent în conturile bancare din surse de informaţii atât de natură contabilă cât şi

extracontabilă. Aceste rezultate sunt sintetizate în graficele zilnice de trezorerie.

Pentru fundamentarea graficelor zilnice de trezorerie trebuie să se aibă în vedere:

- decalajul existent între fluxurile reale (de bunuri şi servicii) şi fluxuri monetare (de

trezorerie);

- frecvenţa şi caracterul fluxurilor.

Din acest punct de vedere există două categorii de fluxuri de trezorerie:

- fluxuri de valori relativ constante şi la termene fixe (Fluxuri de ieşire: plăţile pentru salarii

şi cotizaţii sociale, plăţile pentru chirii, rambursarea creditelor şi plata dobânzilor, plata unor

impozite şi taxe; Fluxuri de intrare: încasarea chiriilor, locaţiilor de gestiune, onorariilor, etc.),

caracterizate de o frecvenţă lunară redusă;

- fluxuri de valori variabile şi la termene aleatorii (încasările din vânzarea producţiei, plăţile

pentru aprovizionări). Nivelul acestor fluxuri depinde de caracterul ritmic al vânzărilor sau

aprovizionărilor, iar momentul realizării fluxurilor din această categorie depinde de mijloacele de

decontare folosite. Dacă decontarea se face imediat prin ordin de plată, decalajul între fluxul de

trezorerie şi cel real depinde de durata transportului, durata recepţiei la beneficiar şi chiar de durata

circuitului bancar. Dacă decontarea se face prin intermediul unui titlu de credit (cambie, bilet la

ordin), atunci se cunoaşte cu exactitate şi nivelul fluxului (suma înscrisă în titlul de credit) şi

momentul realizării fluxului (scadenţa titlului). Toate fluxurile din această categorie (sume variabile

şi termene întâmplătoare) se caracterizează printr-o frecvenţă lunară ridicată.

Prin fundamentarea graficelor de trezorerie, se urmăreşte “trezoreria 0”, întrucât nivelul

stocului monetar trebuie să fie minim dacă se are în vedere lipsa de remunerare sau remunerarea

redusă.

Asigurarea solvabilităţii întreprinderii presupune asigurarea unei corelaţii zilnice între

încasări şi plăţi astfel încât dezechilibrul dintre încasări şi plăţi să nu fie mare (nici soldul negativ

sau cel pozitiv al trezoreriei nu este preferat pentru organizaţie, ci trezoreria zero, o soluţie ideală,

dar dificil de realizat în practică). În practica de specialitate însă, s-a demonstrat că o trezorerie uşor

negativă generează pentru întreprindere un cost financiar minimal; în această situaţie, un trezorier

prudent trebuie să analizeze rata dobânzii, suma descoperită, durata, urmând apoi să ia decizia de a

menţine situaţia descoperită sau de căuta surse de acoperire a ei.

O trezorerie “sănătoasă” poate fi realizată prin compararea periodică a previziunilor şi

realizărilor, uneori prea optimiste sau prea pesimiste, şi analiza diferenţelor constatate, astfel încât

să fie identificate şi eliminate punctele slabe ale previziunii, impunându-se corectarea ansamblului

previziunii, şi diferenţe aleatorii, care necesită o analiză a cauzelor astfel încât să fie evitate în

viitor.

C. Planul de finanţare se elaborează pe o perioadă de 3 – 5 ani şi reflectă echilibrul global al

întreprinderii, evidenţiind principalele intrări şi ieşiri de fonduri, fără însă a detalia fluxurile de

trezorerie.

2. Pentru acoperirea soldului previzional deficitar, se acţionează astfel:

- în primul rând, se acţionează în direcţia avansării unor încasări (prin reducerea volumului

şi/sau a duratei creditelor comerciale acordate clienţilor sau prin solicitarea încasării în avans a unor

vânzări) şi pentru amânarea (în condiţii legale) a unor plăţi (prelungirea creditelor-furnizor);

- în al doilea rând, se încearcă renunţarea, pentru moment, la efectuarea unor cheltuieli

(investiţii, dividende etc);

- în al treilea rând, se acţionează pentru realizarea unor încasări excepţionale (vânzarea unor

active fixe sau circulante disponibile etc);

- în final, soldul deficitar, rezultat în urma acestor măsuri, urmează a fi acoperit din credite

noi de trezorerie şi de scont, la cel mai mic cost real.

Creditele angajate pentru acoperirea deficitelor de trezorerie, generează plăţi suplimentare

care majorează necesarul de finanţat, iar plasamentele excedentelor de trezorerie sunt aducătoare de

venituri suplimentare care majorează încasările. De aceea, la determinarea soldului final al

trezoreriei se vor avea în vedere şi aceste influenţe.

Pentru fructificarea soldului excedentar al trezoreriei, mai întâi se face o analiză a

provenienţei acestui sold, care poate proveni fie dintr-un fond de rulment prea mare, ca urmare a

contractării unor datorii financiare fără o întrebuinţare imediată, fie dintr-o nevoie a fondului de

rulment mai mică (determinată de o scadenţă a plăţilor mult mai mare decât cea a încasărilor, cum

ar fi cazul societăţilor din comerţul cu amănuntul). În primul caz se pune problema negocierii

(alegerii) între costul datoriilor financiare (pe termen lung) şi randamentul plasamentelor pe termen

scurt, deşi, în principiu, cele două operaţiuni nu sunt compatibile (nu se fac atrageri de capital pe

termen lung pentru a fi plasate pe termen scurt). În al doilea caz, mai des întâlnit (în gestiunea

financiară), se urmăreşte un plasament de trezorerie cât mai rentabil, cât mai puţin riscant şi cu cea

mai bună lichiditate.

În vederea optimizării plasamentelor, gestionarul are în vedere condiţiile pe care le oferă

piaţa de capital, monetară şi financiară. Se pot face următoarele plasamente de trezorerie:

- plasamente monetare nenegociabile (contractele de plasament nu pot fi vândute prin scontare,

andosare sau negociere la bursă): depozite la termen, bonuri de casă operaţiuni de răscumpărare etc.

- plasamente monetare negociabile: certificate de depozit, bilete de trezorerie, bonuri de tezaur în

contul curent etc;

- plasamente financiare: acţiuni, obligaţiuni, opţiuni etc

În principiu, cu cât un plasament se face pe termen mai lung, cu atât el este mai rentabil,

dar mai puţin lichid şi invers. Dar cumpărarea unor titluri, emise de societăţi comerciale cu o foarte

bună poziţie în bursă, are cele mai mari şanse de a optimiza plasamentele de trezorerie. Acestea au

rentabilitate ridicată, risc redus şi lichiditate crescută, prin negociabilitatea la bursă a titlurilor

cumpărate.

ALEGEREA CELUI MAI BUN PLASAMENT (STUDIU DE CAZ)

Un agent economic dispune de un excedent de un excedent de trezorerie de maxim 18000

u.m. pe care doreşte să-l plaseze în cea mai eficienţă investiţie. Investiţiile disponibile, adică

maturizabile la momentul dorit de agentul economic, sunt nerepetitive, dar cumulative şi au

următoarele caracteristici:

Valoarea

investiţiei

Suma

returnată la

maturitate

5000 6500

7000 8800

10000 12500

Excedentul ce nu pot fi plasat în investiţii se poate constitui pe piaţa monetară în depozite cu

15%. Piaţa de capital oferă şi posibilitatea unor credite obligatare asupra unor venituri viitoare, cu

dobânda de 20%. Agentul economic decide să folosească sumele returnate din plasamentele în

investiţii pentru creşterea producţiei la orizontul final în proporţie de 60%, iar restul sumei să-l

angajeze pentru consum la momentul iniţial printr-un credit obligatar.

Să se descrie şi să se calculeze efectele alegerii celei mai bune investiţii, ştiind că veniturile

nete din investiţii şi dobânzi sunt impuse cu o cotă de 16%.

În limita sumei de 18000 u.m. se pot realiza mai multe variante de investiţie, caracterizate

prin următorii indicatori de eficientă:

Nr.

crt.

Valoarea

investiţiei

(t0)

Suma

returnată la

scadenţă

(t1)

Venitul

net

Rata

de

câştig

Venitul

marginal

j I S V = S - I r =

V/I

(%)

Vmg= V/

I

1 5000 6500 1500 30,0 -

2 7000 8800 1800 25,7 0,15

3 10000 12500 2500 25,0 0,23

4 5000+7000 6500+8800 3300 27,5 0,40

5 5000+10000 6500+12500 4000 26,7 0,23

6 7000+10000 8800+12500 4300 25,3 0,15

Din analiza eficienţei rezultă ca cea mai bună varianta 4, adică:

I0 = 12000 u.m. cu S1 = 15300 u.m. şi V = 3300 u.m.

Venitul net al investiţiei se impozitează şi rezultă pentru agentul economic un venit net din

investiţie:

Vn = 3300 * (1-16%) = 2772 u.m.

astfel încât suma netă returnată de investiţie este:

Snet = 12000 + 2772 = 14772 u.m.

Această sumă va fi împărţită în două astfel:

- 60% (8863,2 u.m.) va merge să contribuie la creşterea producţiei la momentul t1,

- 40% (5908,8 u.m.) îl va angaja pentru consum la momentul iniţial printr-un credit obligatar,

astfel încât, cu această sumă, să poată acoperi atât creditul, cât şi dobânda aferentă:

5908,8 = C + C*20%

C = 5908,8 / 1,2

C = 4924 u.m.

Excedentul (E) disponibil la momentul iniţial a fost de 18000 u.m., din care s-au plasat în

investiţie 12000, adică a rămas disponibil pentru un depozit (D) pe piaţa monetară:

D = E – I0 = 6000 u.m.

Dobânda obţinută pentru acest depozit este:

d = 15% * 6000 = 900 u.m.

din care rezultă o dobândă netă, după impozitare, de mărime:

dn = 900 * (1− 16%) = 756 u.m.

3. Controlul trezoreriei este ultima fază a tuturor deciziilor de gestiune. Analiza abaterilor

între previziuni şi realizări contribuie la ameliorarea previziunilor şi intervenţia promptă pentru

redresarea situaţiilor nefavorabile. Instrumentul controlului este planul de trezorerie glisant, care

înregistrează încasările şi plăţile lunii, pe săptămână sau pe decadă, actualizate sistematic cu

schimbările care se produc sau cu influenţa evenimentelor conjuncturale.

Sursele de informare pentru construcţia acestui instrument sunt reprezentate de comenzile,

livrările sau facturările retratate, în funcţie de condiţiile de plată acordate sau obţinute. Natura

extracontabilă a acestor informaţii cere instituirea unui sistem informaţional care să lege serviciul

de trezorerie cu serviciile de urmărire a producţiei, comercial şi de marketing. Evident, aceste

informaţii nu pot să facă abstracţie de cele provenite din analiza analitică a conturilor de clienţi şi de

furnizori, grupate pe scadenţe, în funcţie şi de modul de respectare a termenului de plată. Totodată,

controlul trezoreriei trebuie să evalueze şi costul erorilor de echilibrare, al supra sau

submobilizărilor, respectiv controlul performanţelor trezoreriei.

Previziunea financiară are menirea de a călăuzi organizaţia spre rentabilitate, lichiditate şi

diminuarea riscurilor, dar se poate transforma într-un obstacol, în încercarea de adaptare la noile

condiţii, diminuând astfel, flexibilitatea organizaţiei. Pentru a preveni astfel de situaţii, bugetele

trebuie să traseze limitele generale ale evoluţiei financiare a organizaţiei, iar trezoreria nu trebuie

privită ca un sold rezidual ci, ca un element sine-qua-non (absolut necesar) pentru o organizaţie care

îşi finanţează activitatea prin intermediul ei, asigurându-şi durabilitatea. Succesul de care se bucură

trezoreria, este rezultatul acţiunii mai multor factori, dintre care menţionăm: creşterea volatilităţii

pieţelor financiare, a importanţei rezultatului financiar în cadrul rezultatului global datorită inflaţiei

şi internaţionalizării pieţelor financiare, aspiraţiile organizaţiilor de a-şi reduce costurile printr-o

gestionare mai eficientă a încasărilor şi a surselor de finanţare. În acest context, rezultatul de

trezorerie şi gestiunea sa reprezintă target-ul managerilor multor organizaţii5.

Destinatarii potenţiali ai analizei financiare sunt variaţi: acţionari, investitori, bancheri,

furnizori etc. Fiecare dintre ei este ghidat de preocupări sensibil diferite, care nu se concretizează

numai printr-o decizie finală diferită (vânzare sau cumpărare de acţiuni, acordare de credite sau

intrare în relaţii comerciale), ci şi printr-o pondere diferită a diverselor criterii de apreciere.

Structura financiară a întreprinderii reprezintă raportul existent între finanţările sale pe

termen scurt şi finanţările pe termen lung. În scopul adaptării structurii financiare a întreprinderii,

astfel încât aceasta să nu fie supusă riscurilor ce decurg din activitatea sa, conjugate cu mediul în

care funcţionează, se urmăreşte politica financiară a întreprinderii şi concordanţa acesteia cu

condiţiile pieţei.

5 Ştefănescu Aurelia, s.a., O nouă dimensiune în măsurarea performanţei financiare a organizaţiilor, Analele

Universităţii „1 Decembrie” Alba Iulia, nr.8, 2006, p.51

Structura financiară reflectă capacitatea întreprinderii de a se adapta schimbărilor de mediu,

cu ajutorul resurselor economice controlate (activele), structurii de finanţare (capitaluri proprii şi

datorii), dar şi cu ajutorul indicatorilor legaţi de rentabilitate, exigibilitate şi lichiditate.

Politica financiara a întreprinderii rezulta din obiectivele pe care managementul şi le

stabileşte, precum şi din căile de urmat pentru atingerea acestor obiective.

Deciziile financiare pe care le ia managementul firmei se pot grupa în doua categorii:

a) decizii de investiţii ce privesc constituirea portofoliului de active ce formează patrimoniul

întreprinderii;

b) decizii de finanţare ce privesc structura de finanţare sau sursele de finanţare şi

provenienţa acestora.

Investiţiile au efecte asupra exerciţiilor viitoare. Rentabilitatea lor este rareori suficienta

pentru al le putea finanţa în câteva luni. Finanţarea unei investiţii fie ea în infrastructura sau în

ciclul de exploatare, depinde deci de fluxurile monetare degajate de acestea şi de utilitatea pe care

le-o da întreprinderea. Durata investiţiei nu fixează strict durata finanţării, ci lichiditatea proiectului

este cea care condiţionează scadenţele legate de finanţarea aleasa. Deci, resursele durabile ale

întreprinderii trebuie sa acopere politica de investiţii în structura şi nevoia medie generata de fluxul

de exploatare, sau altfel spus: fondul de rulment net trebuie sa fie egal cu fondul de rulment

normativ, pentru a asigura echilibrul financiar.

Orice decizie de investiţii – şi de aceea aproape orice decizie de afaceri - necesita o

previziune a unor evenimente viitoare. În deciziile de alocare a capitalului, previziunile cheie sunt

legate de fluxurile de numerar anuale ale proiectului. De multe ori, această previziune este făcută

sub forma unui număr, adică o estimare punctuală, denumită frecvent estimaţia cea mai probabilă.

O estimare optimistă se poate realiza dacă economia naţională este în avânt, cea pesimistă dacă

economia este în recesiune, iar cea mai probabilă estimaţie se va adeveri dacă economia

funcţionează la nivel normal. Oricărei activităţi îi este asociat un anumit risc.

Întreprinderile trebuie să investească sume importante în imobilizări corporale de natura

activelor fixe. Prin însăşi natura lor aceste investiţii influenţează situaţia firmei pe o perioadă de mai

mulţi ani. O decizie bună poate conduce la creşterea extraordinară a câştigurilor şi la creşterea, în

consecinţa, a preţului acţiunilor firmei pe piaţa, însă o decizie greşită, poate să ducă la faliment.

Tipurile de investiţii se fundamentează pe informaţii complexe şi exacte privind necesitatea,

oportunitatea, durata de execuţie şi exploatare a investiţiilor, volumul cheltuielilor şi al resurselor

financiare, fluxurile de intrare şi ieşire a fondurilor pe toată durata exploatării investiţiei, asigurarea

rentabilităţii şi lichidităţii, durata recuperării capitalurilor învestite, etc.

În luarea deciziei de investiţii, o însemnătate deosebită o prezintă studiul de oportunitate şi

de eficienţa realizată pe baza mai multor variante de proiect din care urmează să se aleagă cea care

asigură rezultate maxime cu minim de efort. Oportunitatea se apreciază în strânsă corelaţie cu

necesitatea, eficienţa şi timpul optim de realizare şi dare în funcţiune a capacitaţilor de producţie, cu

formarea resurselor financiare şi condiţiile de aprovizionare şi desfacere, etc.

Eficienţa se reflectă în raportul dintre rezultatele (efectele) obţinute prin exploatarea

investiţiilor şi eforturile sau cheltuielile efectuate pentru investiţiile respective. Orice întreprindere

suporta un risc al activităţii economice. Întreprinderea îndatorată va suporta un risc suplimentar –

efortul financiar legat de plata dobânzii.

O scădere a activităţii economice amplifică pierderile unei societăţi îndatorate pentru că prin

definiţie cheltuielile financiare sunt inelastice, deci efectul de levier se comportă ca un coeficient

multiplicator sau reducător. În cazul unei întreprinderi profitabile, costul îndatorării trebuie

prezentat după impozitare deoarece cheltuielile financiare deductibile din baza impozabilă vor

antrena o economie de impozit corespunzătoare ratei de impozit asupra întreprinderii. Dimpotrivă,

întreprinderea în pierdere nu-şi poate deduce cheltuielile financiare, ea suportând integral costul

îndatorării.

Desfăşurarea oricărei activităţi este condiţionată de existenţa şi utilizarea anumitor mijloace

economice specifice (sub forma materială şi bănească), determinate de particularităţile obiectului de

activitate. Sursa de provenienţă a mijloacelor economice, ce dau expresia activului bilanţier, o

constituie capitalul. Legătura dintre capital şi rezultatele producţiei este pusă în evidenţă de

randamentul capitalului. Aceasta exprima eficienţa cu care este utilizat factorul capital.

În condiţiile actuale de dezvoltare, băncile au un loc şi un rol bine stabilit în economie, rol

strâns legat de calitatea lor de principal intermediar în relaţia economii-investiţii, prin punerea la

dispoziţie a economiilor celor ce le solicita pentru acoperirea unor nevoi de finanţare. Firmele îşi

imobilizează importante active financiare pentru a susţine activitatea de producţie, comercializare şi

investiţii. Parte din aceste nevoi de finanţare sunt asigurate din resurse proprii, iar restul de

necesitaţi sunt satisfăcute prin apelarea la surse de finanţare, procurate de la instituţii financiare, şi

cel mai des la bănci prin solicitările de credite, bănci care le acorda firmelor în cadrul procesului de

“reciclare” şi “valorificare” a capitalului monetar disponibil.

Pentru a funcţiona şi a avea un ciclu de exploatare continuu, neperturbat de întreruperi,

întreprinderea trebuie să dispună de stocuri de active circulante în toate fazele activităţii sale.

Aceste stocuri înglobează materii prime şi materiale aflate în diferite faze ale prelucrării, dar şi

produsele finite, mijloacele de decontare (creanţe asupra clienţilor şi debitorilor) şi disponibilităţile

băneşti din casieria societăţii şi din conturile sale bancare. Ele sunt importante pentru activitatea

firmei deoarece devin, pe parcursul procesului de producere, depozitarul valorii cedate de celelalte

elemente ale structurii cum ar fi personalul, imobilizări corporale, informaţiile, etc.

În general, pentru proiectele de tip înlocuire, mai ales pentru cele de tip investiţii pentru

menţinerea nivelului de producţie în capacitaţi de producţie rentabile, nu sunt necesare decât calcule

simple, pe când pentru proiectele de înlocuire a utilajelor în vederea reducerii costurilor presupun o

analiza detaliata, observaţie valabila şi pentru extinderea liniilor de producţie existente mai ales

pentru investiţiile în produse sau domenii noi. În general investiţiile sunt realizate pentru creşterea

activităţii firmei, deci ele însele trebuie să fie eficiente. indicatorii de apreciere a eficienţei

învestitorilor trebuie sa permită compararea cu alte proiecte din ramura respectiva, prin alte ramuri

şi chiar cu cele din întreaga economie, precum şi compararea mai multor variante de proiect pentru

aceeaşi investiţie şi alegerea celei optime. Exista mai mulţi factori care influenţează deciziile de

finanţare ale unei firme pe termen lung. Importanţa relativă a acestor factori variază de la o firmă la

alta. Firmele îşi stabilesc, în general, structuri ţinta ale capitalului şi una dintre cele mai importante

consideraţii pentru orice decizie de finanţare este comparaţia dintre structura actuala a capitalului şi

structura propusa. Există totuşi un număr mic de firme care se finanţează, în orice situaţie, în

concordanţa cu structura ţinta, în primul rând, deoarece respectarea cu exactitate ar creste costurile

de emisiune deoarece emisiunile mici de titluri au costuri de emisiune mai mari, firmele tind sa se

finanţeze într-un an prin emisiune de datorii şi prin emisiune de acţiuni în anul următor.

În oricare din situaţiile menţionate (dorinţa firmei de a investi în imobilizări sau de a-şi

susţine ciclul de exploatare) firma are la dispoziţie atât sursele proprii cât şi cele atrase sau

împrumutate. Nu întotdeauna resursele financiare proprii de care dispune firma sunt suficiente, sau

consumarea lor ar afecta activitatea ei (susţinerea investiţiilor ar putea conduce la perturbarea

ciclului de exploatare) şi atunci societatea se afla în situaţia de a apela la alte surse de finanţare,

surse ce presupun costuri. Pentru ca până la final împrumuturile contractate să conducă la o sporire

a eficienţei activităţii, costul procurării lor nu trebuie să depăşească rentabilitatea. În cazul unei

economii instabile, ciclul investiţional este afectat, toate sursele de finanţare concentrându-se pentru

a-l susţine pe cel de exploatare. Orice decizie de finanţare din alte surse decât cele proprii trebuie

luata ţinându-se cont de condiţiile existente pe piaţa, de capacitatea de a returna fondurile, dar şi de

previziunile pentru perioade mau lungi de timp (în cazul împrumuturilor pe termen mediu şi lung) şi

costul surselor procurate.

Fondul de rulment nu poate constitui singura sursa de finanţare a activelor circulante,

întrucât acestea, reprezentând anumite decalaje de încasări, admit în compensare, anumite decalaje

de plaţi, favorabile întreprinderii.

Echilibrul financiar pe termen scurt se bazează, în cea mai mare parte pe surse temporar

atrase de la terţi în intervalul cuprins între momentul constituirii datoriilor (intrarea şi recepţia

materialelor, prestarea manoperei, înregistrarea impozitelor, etc.) şi cel al scadenţei plaţii. Cum

activele circulante reprezintă anumite decalaje de încasări nefavorabile (caracterizate de o anumita

durata de lichiditate) vor admite în compensare anumite decalaje de plaţi favorabile (caracterizate

de o anumita durata de exigibilitate). Se urmăreşte deci, echilibrul între durata de lichiditate a

activelor circulante şi durata de scadenţa a datoriilor de exploatare (pasivelor circulante).

O gestiune eficienta a pasivelor circulante ar fi aceea care realizează un volum al decalajelor

de plaţi favorabile superior decalajelor de încasări, aceasta pentru ca datoriile întreprinderii către

terţi reprezintă până la scadenţa lor surse de capital atrase gratuit de către aceasta, în timp ce

decalajele de încasări (capitaluri interne atrase gratuit, de către clienţii firmei, dar resurse

imobilizate pentru aceasta), sunt favorabile întreprinderii. Caracterul oneros al datoriilor ar

determina pe cel ce se ocupa de trezoreria întreprinderii să crească, atât mărimea lor, cât şi

intervalul cuprins între apariţia şi plata acestora. Însa, depăşirea termenelor legale de plata privind

obligaţiile fiscale fiind însoţite de amenzi şi penalităţi semnificative, întreprinderile sunt tentante sa

amâne datoriile către furnizori. Cum amenzile şi penalităţile de la furnizori sunt neoperante

(nesemnificative) s-a ajuns ca în economia româneasca sa se înregistreze un volum impresionant de

arierate. Pe ansamblu efectele decalajelor de încasări şi plaţi se vor concretiza în încetinirea rotaţiei

capitalurilor, cu consecinţele nefavorabile asupra rentabilităţii acestora

Necesarul de finanţare a ciclului de exploatare (NFCE) exprima nevoia totala de capitaluri

pentru procurarea stocurilor şi asigurarea unui sold normal de creanţe care sa determine

desfăşurarea eficientă a ciclului de exploatare.

3.2. Principalii indicatori economico-financiari

Prin bilanţ şi prin bugetul de venituri şi cheltuieli se fundamentează principalii indicatori

economico-financiari (sintetizaţi în tabelul de mai jos):

indicatori de lichiditate;

indicatori de echilibru financiar;

indicatori de gestiune;

indicatori de rentabilitate;

indicatori ai fondului de rulment

Tabelul 2.1. Principalii indicatori economico – financiari ai firmei

I. Indicatori de lichiditate

1. Lichiditatea generală = Active circulante – Clienţi incerţi/Datorii curente

2. Lichiditatea imediată = (Active circulante – Stocuri - Clienţi incerţi)/Datorii

curente

3. Solvabilitatea generala = Total active/Datorii totale

II. Indicatori de echilibru financiar

1. Rata autonomiei financiare = Capital propriu/Capital permanent

2. Rata de finanţare a stocurilor = Fond de rulment/Stocuri

= (Capital permanent – Active imobilizate) /Stocuri

3. Rata datoriilor = Datorii totale/Active totale

4. Rata capitalului propriu faţă de

activele imobilizate

= Capital propriu/Active imobilizate

5. Durata medie de plata a

furnizorilor

(Viteza de rotaţie în zile)

=

(Soldul mediu fata de furnizori/ Cost total)*360

6. Îndatorarea generală = Datorii totale/Capital propriu

7. Îndatorarea financiara = Datorii financiare/Capital propriu

8. Echilibrul financiar = Fond de rulment net/Necesar de fond de rulment

III. Indicatori de gestiune

1. Rotaţia activelor circulante


=

=

(Cifra de afaceri/Active circulante)*360

2. Rotaţia activului total = (Cifra de afaceri/Active totale)*360

(viteza de rotaţie în zile) =

3. Durata medie de recuperare a

creanţelor


=

=

(Media creanţelor totale/Cifra de afaceri)*360

IV. Indicatori de rentabilitate

1. Rata rentabilităţii economice = Profit net/Active totale

2. Rata rentabilităţii financiare = Profit net/Capital propriu

3 Rata rentabilităţii de exploatare = Rezultatul exploatării/Cifra de afaceri

V. Indicatori ai fondului de rulment

1. Fondul de rulment total = Total active - Active imobilizate

2. Fondul de rulment net = Capital propriu total + Împrumuturi şi datorii

financiare (între 1-5 ani şi peste) - Total active

imobilizate

3. Fondul de rulment propriu = Capital propriu total - Total active imobilizate

4. Necesar de finanţat = Fond de rulment net + Plăţi restante - Fond de

rulment propriu + Pierderi neacoperite din

exerciţiile financiare anterioare

5. Necesarul de fond de rulment = Stocuri + Creanţe + Active de regularizare - Datorii

curente - Pasive de regularizare

6. Trezoreria netă = Fond de rulment net - Necesarul de fond de rulment

7. Fluxul de lichidităţi (Cash flow) = Trezorerie netă finală – Trezorerie nete iniţială

Aplicaţia 1:

Pe baza datelor de mai jos să se calculeze şi analizeze indicatorii de financiari ai S.C. X

S.R.L şi să se evalueze performanţele financiare ale acesteia.

S.C. X S.R.L. îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei şi beneficiază de scutirea de

impozit pe profit. Clienţii şi conturile asimilate la începutul anului reprezentau 23.586 mii lei, iar

furnizorii şi conturile asimilate la începutul perioadei erau de 175.311 mii lei.

- mii lei -

Bilanţ restructurat

ACTIV PASIV

Imobilizări

necorporale

- Capital social 197.250

Imobilizări corporale 206.210 - capital social vărsat 197.250

- clădiri - Fonduri 76.062

- construcţii speciale - Rezerve 122

- maşini şi utilaje 201.642 Rezultatul exerciţiului 2.437

- alte imobilizări

corporale

4.568 Repartizarea

profitului

2.437

- imobilizări corporale

în curs

- Capitaluri proprii în

sens strict/larg

273.434

Imobilizări financiare

- creanţe imobilizate

- Capitaluri proprii

nete în sens strict/larg

273.434

I. Active imobilizate 206.210 Provizioane pentru

riscuri şi cheltuieli

-

Stocuri 32.198 Datorii cu scadenţă

mai mare de 1 an

50.000

- materii prime,

materiale, obiecte de

inventar

7.479 I. Pasive pe termen

lung

323.434

- mărfuri 17.190 Datorii cu scadenţă 275.201

mai mică de 1 an

- produse 7.529 - furnizori şi conturi

asimilate

222.159

- stocuri

nevalorificabile

- - alte datorii 530.432

Creanţe comerciale

cu scadenţă mai mică

de 1 an

29.649 Conturi de

regularizare şi

asimilate

-

- clienţi şi conturi

asimilate

29.649 - venituri înregistrate în

avans

-

- clienţi incerţi - II. Datorii curente cu

scadenţă mai mică de

1 an

275.201

- alte creanţe - Datorii financiare cu

scadenţă mai mare de

1 an

50.000

- furnizori-debitori - Datorii financiare cu

scadenţă mai mică de

1 an

-

Conturi de

regularizare şi

asimilate

250.694

- cheltuieli înregistrate

în avans

203.120

- diferenţe de conversie 47.574 Datorii cu scadenţă

mai mică de 1 an

275.201

II. Active realizabile 312.541 Datorii totale 325.201

Conturi la bănci,

casa, acreditive

79.884

Trezoreria neta 79.884

Active circulante 142.001

TOTAL ACTIV 598.635 TOTAL PASIV 598.635

- mii lei -

Cont de profit şi pierdere restructurat

Vânzări de mărfuri 94.648 - cheltuieli cu dobânzi 35.974

Costul mărfurilor vândute 64.891 EXCEDENT (DEFICIT) BRUT

FINANCIAR

-36.649

Marja comercială 29.757 Amortizări şi provizioane

financiare

-

Producţia vândută 510.825 Venituri financiare TOTAL 1.505

CIFRA DE AFACERI 605.473 Cheltuieli financiare TOTAL 38.154

Producţia stocată 3.547 REZULTATUL FINANCIAR -36.649

Producţia imobilizată - REZULTATUL CURENT AL

EXERCIŢIULUI

8.903

PRODUCŢIA

EXERCIŢIULUI

524.372 Venituri excepţionale - fără

provizioane

-

PRODUCŢIA

EXERCIŢIULUI +

VÂNZĂRI DE MĂRFURI

609.020 Cheltuieli excepţionale - fără

provizioane

6.466

Cheltuieli cu materiile prime, 398.183 EXCEDENT BRUT -6.466

materiale, energie,

combustibil

EXCEPŢIONAL

Lucrări şi servicii executate

de terţi

19.640 Amortizări şi provizioane

excepţionale

-

Marja industrială 96.549 Venituri excepţionale TOTAL -

VALOAREA ADĂUGATĂ 126.306 Cheltuieli excepţionale TOTAL 6.466

Impozite şi vărsăminte

asimilate

219 REZULTATUL EXCEPŢIONAL -6.466

Cheltuieli cu personalul 57.791 EXCEDENT BRUT TOTAL 25.184

EXCEDENT BRUT DIN

EXPLOATARE

68.299 Rezultatul înaintea plăţii dobânzii

şi impozitul pe profit

38.411

Alte venituri din exploatare - Venituri totale 610.525

Alte cheltuieli din exploatare - Cheltuieli totale 608.088

Amortizări şi provizioane din

exploatare

-22.744 REZULTATUL BRUT AL

EXERCIŢIULUI

2.437

Venituri din exploatare

TOTAL

609.020 Impozit pe profit -

Cheltuieli din exploatare

TOTAL

563.468 REZULTATUL NET AL

EXERCIŢIULUI

2.437

REZULTATUL BRUT DIN

EXPLOATARE

45.552

Venituri financiare – fără

provizioane

1.505

Cheltuieli financiare – fără

amortizări

38.154

Rezolvare:

Pe baza bilanţului restructurat şi a contului de profit şi pierdere restructurat se calculează şi

analizează indicatorii financiari ai firmei:

1. Cifra de afaceri = 605.473 mii lei (producţia vândută+vânzări de mărfuri)

2. Capitaluri proprii nete = 273.434 mii lei (cap social+fonduri+rezerve)

3. Rezultatul net al exerciţiului = 2.437 mii lei (Profit brut – Impozit)

4. Fond de rulment total = 598.635 - 206.210 = 394.425 mii lei

5. Fond de rulment net 323.434 – 206.210 = 117.224 mii lei

6. Fond de rulment propriu = 273.434 - 206.210 = 67.224 mii lei

7. Fond de rulment împrumutat = 117.224 – 67.224 = 50.000 mii lei

8. Necesarul de fond de rulment 312.541 – 275.201 = 37.340 mii lei

9. Trezoreria netă 117.224 – 37.340 = 79. 884 mii lei

10. Lichiditatea imediată %89,39100201.275

198.32001.142

11. Lichiditatea curentă %59,51100201.275

001.142

12. Solvabilitatea %08,184100201.325

635.598

13. Rata autonomiei financiare = 273.434/323.434 = 84,54%

14. Rata de finanţare a stocurilor = (Fond rulment net/Stocuri)*100 = (117.224/32.198)*100

= 364,07%

15. Rata datoriilor = (325.201/598.635)*100 = 54,32%

16. Rata capitalului propriu faţă de activele imobilizate = (273.434/206.210)*100 = 132,6%

17. Gradul de îndatorare generală %93,118100434.273

201.325

18. Gradul de îndatorare financiară %28,18100434.273

000.50

19. Echilibrul financiar = 117.224/37.340 = 3,13

20. Viteza de rotaţie a activelor circulante: 26,4001.142

473.605 rotaţii

21. Rotaţia activului total = 605.473/598.635 = 1,01 rotaţii

22. Durata medie de încasare a clienţilor: 16473.605

3602

649.29586.23

zile

23. Durata medie de plată a furnizorilor: 118088.608

3602

159.222311.175

zile.

20. Rentabilitatea de exploatare: %5,7100473.605

552.45

21. Rentabilitatea economică: %4,0100635.598

437.2

22. Rentabilitatea financiară: %89,0100434.273

437.2

Din analiza bilanţului şi contului de profit şi pierdere restructurat, precum şi a indicatorilor

financiari rezultă următoarele caracteristici ale activităţii clientului:

- pasivele pe termen lung finanţează activele pe termen lung şi o parte din activele

realizabile;

- clientul poate utiliza fondul de rulment disponibil pentru finanţarea activelor curente şi

doar în completare va apela la credite bancare;

- trezoreria netă pozitivă (79.844 mii lei), în general, reprezintă un semn de sănătate

financiară a firmei însă, dacă volumul disponibilităţilor este mare demonstrează o trezorerie prea

prudentă; clientul va trebui să creeze condiţiile alterării trezoreriei nete pozitive cu cea negativă şi

să apeleze la credite pentru acoperirea cheltuielilor, situaţie care va conduce la îmbunătăţirea

rentabilităţii firmei. Această situaţie afectează rentabilitatea societăţii, fapt evidenţiat aşa cum se

vede în continuare de indicatorii de rentabilitate.

- clientul are o capacitate redusă de a-şi transforma activele sale circulante în cash, pentru a-

şi achita la timp datoriile pe termen scurt. Rotaţia activelor este slaba, de 1,01 rotaţii, la fel şi cea a

activelor circulante;

- clientul are posibilităţi certe însă de transformare a întregului patrimoniu în lichidităţi,

solvabilitatea fiind de 184,08%, având o activitate productivă cu un nivel ridicat al datoriei totale,

clientul are un volum relativ redus al datoriilor financiare, gradul de îndatorare financiară este de

18,28%. Mai mult, rata autonomiei financiare e buna, peste 60% , iar echilibru financiar mai mare

de 1, nu prezintă îngrijorare.

- se constată o apelare a clientului la credite comerciale, fapt arătat de durata medie de plată

a furnizorilor care este de 118 zile, acest lucru explicându-se şi prin contractele de plată încheiate cu

furnizorii care prevăd plata pe măsura vânzării;

- nivelul profitului este scăzut, fiind afectat în special de nivelul rezultatului financiar,

veniturile financiare fiind de 25 de ori mai mici decât cheltuielile financiare;

Toate aceste aspecte ale analizei economico-financiare oferă o imagine amplă asupra

activităţii firmei analizate.

Aplicaţia 2:

Să se elaboreze analiza pe baza indicatorilor financiari ai bilanţului restructurat şi ai contului

de profit şi pierdere pentru S.C. K S.R.L., care intenţionează să solicite un credit pentru dezvoltarea

activităţii, cunoscându-se:

- mii lei -

Bilanţ restructurat

ACTIV

Imobilizări necorporale -

Imobilizări corporale 637.707

- clădiri 80.020

- construcţii speciale 11.744

- maşini şi utilaje 59.143

- alte imobilizări corporale 71.849

- imobilizări corporale în curs 414.951

Imobilizări financiare 1.673

- creanţe imobilizate 1.673

I. Active imobilizate 639.380

Stocuri 1.793.005

- materii prime, materiale, obiecte de inventar 46.940

- mărfuri 1.746.065

- stocuri nevalorificabile -

Creanţe comerciale cu scadenţă mai mică de 1 an 917.244

- clienţi şi conturi asimilate 857.256

- clienţi incerţi -

- alte creanţe 52.435

- furnizori - debitori 7.553

Conturi de regularizare şi asimilate 16.426

- cheltuieli înregistrate în avans 16.426

II. Active realizabile 2.726.675

Conturi la bănci, casă, acreditive 61.425

III. Trezoreria pozitivă 61.425

Active circulante 2.788.100

TOTAL ACTIV 3.427.480

PASIV

Capital social 1.000.000

- capital social vărsat 1.000.000

Fonduri 17.864

Rezultatul exerciţiului 2.116

Capitaluri proprii în sens strict/larg 1.019.980

Capitaluri proprii nete în sens strict/larg 1.019.980

Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli -

Datorii cu scadenţă mai mare de 1 an -

I. Pasive pe termen lung 1.019.980

Datorii nefinanciare cu scadenţă mai mică de 1 an 2.178.296

- furnizori şi conturi asimilate 2.098.810

- alte datorii 79.486

Conturi de regularizare şi asimilare 7.423

- venituri înregistrate în avans 7.423

II. Datorii curente cu scadenţă mai mică de 1 an 2.185.719

Datorii financiare cu scadenţă mai mare de 1 an -

Datorii financiare cu scadenţă mai mică de 1 an 221.781

- la bănci 221.781

III. Trezoreria negativă 221.781

Datorii cu scadenţă mai mică de 1 an 2.407.500

Datorii totale 2.407.500

TOTAL PASIV 3.427.480

- mii lei -

Contul de profit şi pierdere restructurat

Vânzări de mărfuri 3.659.019

Costul mărfurilor vândute 3.065.288

Marja comercială 593.731

Producţia vândută 553.933

Cifra de afaceri 4.212.952

Producţia stocată -

Producţia imobilizată 10.504

Producţia exerciţiului 564.437

Producţia exerciţiului + vânzări de mărfuri 4.223.456

Cheltuieli cu materii prime, materiale, energie,

combustibili

586.087

Lucrări şi servicii executate de terţi 251.789

Marja industrială -255.439

Valoarea adăugată 338.292

Impozite şi vărsăminte asimilate 3.817

Cheltuieli cu personalul 234.836

Excedent brut din exploatare 99.639

Alte venituri din exploatare -

Alte cheltuieli din exploatare -

Amortizări şi provizioane din exploatare -8.524

Venituri din exploatare - Total 4.223.456

Cheltuieli din exploatare - Total 4.132.341

Rezultatul din exploatare 91.115

Venituri financiare – fără provizioane 29.483

Cheltuieli financiare – fără amortizări 117.400

- cheltuieli cu dobânzi 51.187

Excedent (deficit) brut financiar -87.917

Amortizări şi provizioane financiare -

Venituri financiare - Total 29.483

Cheltuieli financiare - Total 117.400

Rezultatul financiar -87.917

Rezultatul curent al exerciţiului 3.198

Venituri excepţionale – fără provizioane 6.161

Cheltuieli excepţionale – fără provizioane 972

Excedent brut excepţional 5.198

Amortizări şi provizioane excepţionale -

Venituri excepţionale - Total 6.161

Cheltuieli excepţionale - Total 972

Rezultatul excepţional 5.189

Excedent brut total 16.911

Rezultatul înaintea plăţii dobânzii şi impozitul pe

profit

59.572

Venituri totale 4.259.100

Cheltuieli totale 4.250.713

Rezultatul brut al exerciţiului 8.387

Impozit pe profit 6.271

Rezultatul net al exerciţiului 2.116

Capacitatea de autofinanţare 10.454

Capacitatea de autofinanţare netă 10.454

Clienţii şi conturile asimilate la începutul perioadei erau de 790.000 mii lei, iar furnizorii şi

conturile asimilate erau de 1.980.000 mii lei la început de an.

Rezolvare

1. Cifra de afaceri = 4.212.952 mii lei

2. Capitaluri proprii nete = 1.019.980 mii lei

3. Rezultatul exerciţiului = 8.387 mii lei

4. Fond de rulment = 1.019.980 – 639.380 = 380.600 mii lei

5. Necesar de fond de rulment = 2.726.675 – 2.185.719 = 540.956 mii lei

6. Trezoreria netă = 380.600 – 540.956 = -160.356 mii lei

7. Lichiditatea imediată %52,45100719.185.2

005.793.1100.788.2

Lichiditatea curentă %55,127100719.185.2

100.788.2

8. Solvabilitatea %36,142100500.407.2

480.427.3

9. Gradul de îndatorare totală %03,236100980.019.1

500.407.2

Gradul de îndatorare financiară %74,21100980.019.1

781.221

10. Rata autonomiei financiare = 1.019.980/1.019.980 = 100%

11. Rata de finanţare a stocurilor = (Fond rulment net/Stocuri)*100 =

(380.600/1.793.005)*100 = 21,22%

12. Rata datoriilor = (2.407.500/3.427.480)*100 = 70,24%

13. Rata capitalului propriu faţă de activele imobilizate = (1.019.980/639.380)*100 =

159,52%

14. Echilibrul financiar = 380.600/540.956 = 0,70

15. Rotaţia activului total = 4.212.952/3.427.480 = 1,23 rotaţii

16. Viteza de rotaţie a activelor circulante 51,1100.788.2

952.212.4 rotaţii

17. Durata medie de încasare a clienţilor 71360952.212.4

2

000.790256.857

zile

18. Durata medie de plată a furnizorilor 173360713.250.4

2

810.098.2000.980.1

zile

19. Rentabilitatea de exploatare %16,2100952.212.4

115.91

20. Rentabilitatea economică= %061,0100480.427.3

116.2

21. Rentabilitatea financiară = %2,0100980.019.1

116.2

Din analiza indicatorilor financiari se observă că societatea înregistrează un fond de rulment

pozitiv, ceea ce înseamnă că pasivele pe termen lung finanţează activele de acelaşi gen şi o parte din

activele realizabile. Acestea din urmă nu sunt însă acoperite corespunzător de datoriile curente pe

termen scurt, apelându-se în completare la credite bancare. Trezoreria netă e negativă, justificându-

se apelarea la credite bancare pe termen scurt.

Lichiditatea imediată este necorespunzătoare, datorită volumului stocurilor societăţii

comerciale, însă lichiditatea curentă este satisfăcătoare (între 100-120%) în achitarea datoriilor pe

termen scurt; clientul are posibilităţi certe de transformare a întregului patrimoniu în lichidităţi,

solvabilitatea fiind de 142,36%.

Viteza de rotaţie a activelor circulante este însă redusă, ceea ce afectează lichiditatea firmei.

Îndatorarea financiară este bună (până în 30%) ceea ce evidenţiază nivelul ridicat al dotării tehnice,

însă îndatorarea generală este foarte mare, total necorespunzătoare de 236,03%, accentul căzând pe

datoriile nefinanciare pe termen scurt, fapt pus în evidenţă şi de durata medie de plată a furnizorilor

de 173 zile, faţă de durata medie de încasare a clienţilor de numai 71 zile. Deci se preferă creditele

comerciale faţă de cele bancare cu o dobândă mai mare.

Nivelul profitului este scăzut, acesta fiind afectat de nivelul rezultatului financiar, veniturile

financiare fiind de circa trei ori mai mici decât cheltuielile financiare.

Din analiza indicatorilor de performanţă se observă rentabilitatea scăzută, mai ales cea

economică, pe ansamblul activităţii, care e mult mai redusă decât cea aferentă activităţii de

exploatare. Şi rentabilitatea financiară e redusă, iar dacă luăm în considerare indicatorii de risc,

putem aprecia că societatea înregistrează rezultate modeste în condiţii de risc ridicat bazându-se pe

datorii comerciale, pe neplata furnizorilor, afectând deci negativ pieţele de aprovizionare şi chiar pe

cele de desfacere.

BIBLIOGRAFIE CAPITOLUL 3

1. Bran Paul - Finanţele întreprinderii. Gestionarea fenomenului microfinanciar, Ediţia a II-a,

Editura Economică, Bucureşti, 2003

2. Brezeanu Petre - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Cavallioti, Bucureşti, 2010

3. Bucătaru Dumitru - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2006

4. Dragotă Victor, Dragotă Mihaela, Obreja Laura - Abordări practice în finanţele firmei, Editura

Irecson, Bucureşti, 2005

5. Dragotă Victor - Management financiar, Vol. II, Editura Economică, Bucureşti, 2005

6. Chirică Lefter - Curs complet de contabilitate şi fiscalitate, Vol. IV, Editura Economică,

Bucureşti, 2001

7. Diaconu Mihaela - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Performantica, Iaşi, 2010

8. Dobrotă Gabriela, Chirculescu Maria Felicia - Gestiunea financiară a întreprinderii. Teorie şi

aplicaţii, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2009

9. Ilie Vasile - Gestiunea financiară a întreprinderii, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura

Meteor Press, Bucureşti, 2010

10. Hada Teodor - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editia a II-a, Editura Aeternitas, Alba Iulia,

2010

11. Onofrei Mihaela - Finanţele întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 2004

12. Petrescu Silvia - Diagnostic economic-financiar, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004

13. Pirtea Marilena, Cristea Horia, Nicolescu Cristina, Botoc Claudiu - Managementul financiar al

companiei, Editura Mirton, Timişoara, 2010

14. Ristea Mihai, Contabilitatea financiara a întreprinderii, Editura Universitară, Bucureşti, 2005

15. Sichigea Nicolae, Drăcea Nicoleta - Management financiar, Editura Universitaria, Craiova,

2011

16. Ion Stancu, Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderii. Analiza şi gestiunea

financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2006

17. Toma Mihai, Alexandru Felicia - Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Editura

Economică, Bucureşti, 2003

18. Hoantă Nicolae - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011

19. Vintilă Georgeta - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2000

CAP. 4. GESTIUNEA TREZORERIEI PUBLICE

4.1. Necesitatea organizării şi înfiinţării Trezoreriei Statului

Desfăşurarea execuţiei bugetului generează un număr impresionant de fluxuri băneşti, în

numerar sau fără numerar, a căror bună desfăşurare necesită existenţa unui sistem organizat de

instituţii şi activităţi ce au, ca obiectiv final, execuţia bugetului, iar ca obiective specifice,

supervizarea plăţilor şi încasărilor, gestionarea disponibilităţilor bugetare, gestionarea datoriei

publice, inclusiv contabilizarea la zi a operaţiunilor efectuate şi asigurarea fluxului informaţional

necesar întocmirii rapoartelor periodice privind execuţia bugetară.

Schema 4.1.

Atribuţiile BNR până în anul 1990 au fost: încasarea veniturilor bugetare şi evidenţierea acestora pe capitole, subcapitole, plătitori,

precum şi efectuarea plăţilor de casă pe capitole de cheltuieli, ministere şi instituţii subordonate;

exercitarea controlului asupra eliberării fondurilor de la bugetul de stat în numerar şi în

cont, în limita creditelor bugetare deschise de fiecare instituţie publică;

Sis

tem

e p

rivin

d o

rgan

izare

a e

xec

uţi

ei d

e ca

să a

bu

get

ulu

i

Sistemul bancar (practicat în ţări ca SUA şi Marea

Britanie) presupune mandatarea unei bănci sau a mai

multora (cel mai adesea, banca centrală) să efectueze

operaţiunile bugetare de încasări, plăţi şi finanţarea

eventualului deficit bugetar şi unde instituţiile publice îşi

deschid conturi la unităţile băncii abilitate să înfăptuiască

execuţia de casă a bugetului. Pe lângă avantajul

economicităţii sale (prin folosirea reţelei de casieri şi

conturi ale băncii), sistemul bancar prezintă şi unele

dezavantaje (organizarea unui sistem distinct de

supraveghere a încasărilor şi, mai ales, a plăţilor din

resurse bugetare, apariţia unor imobilizări de resurse

bugetare, dificultăţi în cunoaşterea operativă a poziţiei de

casă a bugetului).

Sistemul de trezorerie (practicat în ţări precum Franţa,

care după 1993 a fost implementat, progresiv, şi la noi, în

prezent, fiind generalizat) presupune existenţa Trezoreriei

finanţelor publice, concepută ca o instituţie financiară

înglobată în structura Ministerului Finanţelor (sau altui

minister însărcinat cu trezoreria), prin care sectorul public

îşi efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi, asupra

cărora Ministerul Finanţelor exercită controlul fiscal şi

financiar preventiv.

păstrarea conturilor de disponibilităţi ale bugetelor locale, ale instituţiilor publice şi ale

agenţilor economici care au avut conturi deschise;

transmiterea informaţiilor către Ministerul Finanţelor privind execuţia bugetară.

Reorganizarea sistemului bancar şi înfiinţarea unor instituţiilor publice au presupus:

crearea cadrului juridic pentru separarea activităţii Băncii Naţionale ca bancă centrală

cu un înalt grad de independenţă. Astfel, începând din anul 1991, Banca Naţională a României a

devenit instituţia unică de emisiune monetară a statului, de stabilire a politicii monetare, de credit şi

valută, de gestionare a rezervelor valutare oficiale şi de supraveghere a activităţii celorlalte bănci

comerciale;

înfiinţarea Băncii Comerciale Române, prin Legea nr. 31/1990 privind societăţile

comerciale, care a preluat de la Banca Naţională a României conturile de disponibilităţi şi de credite

pe termen scurt ale agenţilor economici, conturile de venituri şi cheltuieli ale bugetelor de stat, ale

bugetelor asigurărilor sociale de stat, ale bugetelor locale şi conturile instituţiilor publice;

înfiinţarea Trezoreriei Statului, în anul 1992, prin Hotărârea Guvernului nr. 78/1992

privind organizarea şi funcţionarea Trezoreriei finanţelor publice şi Legea Contabilităţii nr.

82/1991; prin sistemul Trezoreriei Locale, a preluat atribuţiile execuţiei de casă a bugetelor publice

de la Banca Comercială a României, la care s-au adăugat noi atribuţii rezultate din reorganizarea

finanţelor publice.

Prin trezorerie proprie, statul îşi mobilizează, direct sau indirect, disponibilităţile de

fonduri, asigurând exercitarea atribuţiilor Ministerului Finanţelor Publice şi ale unităţilor sale

teritoriale. Prin intermediul trezoreriei se asigură utilizarea eficientă a resurselor statului

respectând destinaţia fondurilor aprobate prin legea bugetară şi întărind răspunderea

ordonatorilor de credite în gestionarea banilor publici. Rolul Trezoreriei Statului este de a:

gestionarea creditelor externe primite de către Guvern pentru sprijinirea programelor de

reformă;

mobilizarea resurselor financiare din economie pentru acoperirea deficitului bugetar şi

pentru serviciul datoriei publice;

finanţarea obligaţiilor statului asumate prin acorduri guvernamentale cu decontare în

conturile de clearing, barter şi cooperare economică, în vederea echilibrării importurilor cu

exporturile.

Trezoreria publică cuprinde totalitatea resurselor de care dispune statul, iar prin

intermediul acesteia, finanţele din sectorul public sunt separate de finanţele private din conturile

deschise la bănci.

Organizarea trezoreriilor, de regulă, are la bază un sistem ce are la bază anumite principii

proprii, precum principiul ierarhizării unitare şi principiul autonomiei.

A. Conform principiului ierarhizării unitare, trezoreria este singura casierie a statului, cu o

unitate centrală, căreia îi sunt subordonate unităţile locale, având un cont curent deschis la Banca

Naţională care constituie instrumentul de măsură a lichidităţii statului. Este vorba, deci, de o formă

de organizare de tip arborescent, pe diverse niveluri, corelat cu necesităţile administrativ-teritoriale

ale ţării în scopul cuprinderii tuturor operaţiilor financiare ale sectorului public.

Schema nr. 4.2.

Ministerul Economiei şi Finanţelor este organul de specialitate al administraţiei publice

centrale, în subordinea Guvernului, cu personalitate juridica, care aplica strategia şi Programul de

guvernare în domeniul economiei şi finanţelor.6

Trezoreria Statului este organizată şi funcţionează în cadrul Direcţiilor Generale ale

Finanţelor Publice judeţene şi al Administraţiilor Financiare, unităţi aflate în subordinea Agenţiei

Naţionale de Administrare Fiscala.7

Trezoreria Statului este sistemul unitar şi integrat prin care statul asigură efectuarea

operaţiilor de încasări şi plăţii privind fondurile publice, inclusiv datoria publică, în condiţii de

siguranţă şi în conformitate cu dispoziţii legale.8

Trezoreria centrală este organizată în cadrul Direcţiei Generale a Trezoreriei şi datoriei

publice din Ministerul Finanţelor şi asigură realizarea politicii de trezorerie, coordonarea şi

controlul acestei activităţi pe întreg cuprinsul ţării, având ca principale atribuţii: deschiderea

creditelor bugetare dispuse de ordonatorii principali de credite; gestionarea contului corespondent al

trezoreriei aflat la Banca Naţională; efectuarea operaţiunilor de decontare între trezoreriile judeţene;

gestionarea fondurilor cu destinaţie specială constituite în economie; gestionarea datoriei publice

interne şi externe; elaborarea lucrărilor de execuţie bugetară şi a contului general de execuţie a

bugetului, a fondurilor bugetare şi extrabugetare.

În plan teritorial, la nivel de judeţe şi municipiu Bucureşti, unităţile trezoreriei sunt

organizate în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat, iar la

nivel de municipiu, în cadrul unităţilor funcţionale subordonate ale acesteia.

Trezoreriile judeţene şi trezoreria municipiului Bucureşti au în structura lor trei

compartimente: serviciul contabilitate şi decontări, serviciul metodologic, verificarea gestiunii şi

casieriei şi serviciul elaborare şi dări de seamă buget local.

Prin aceste unităţi, se realizează coordonarea şi sintetizarea fluxurilor financiare ale

celorlalte trezorerii locale, având ca principale atribuţii: deschiderea de credite bugetare dispuse de

ordonatorii secundari; gestionarea contului corespondent al trezoreriei judeţene deschis la sucursala

judeţeană a Băncii Naţionale şi a conturilor corespondente ale trezoreriilor locale subordonate;

asigurarea numerarului necesar efectuării plăţilor; redistribuirea soldului de casă şi stabilirea

plafoanelor de casă; elaborarea lucrărilor de sinteză şi analiză privind execuţia bugetară; asigurarea

încheierii exerciţiului financiar şi a bilanţului centralizat al Trezoreriei.

6 H.G. nr.386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor publicata în M.O. nr.

304/2007 7 H.G. nr.495/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala publicata în M.O.

nr.382/2007, anexa 2 8 OUG nr.146/2002, art.1, pct. “a” privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului publicata în

M.O. nr.824/2002, cu modificările ulterioare

trezoreria centrală

Sistemul de organizare a

trezoreriei finanţelor publice

trezoreriile judeţene

trezoreria municipiului

Bucureşti

trezoreriile municipale

trezoreriile orăşeneşti

trezoreriile comunale

Trezoreriile teritoriale organizate la nivel de municipiu (sectoare), oraşe şi percepţii rurale

sunt unităţi direct funcţionale (trezorerii executive) prin ele realizându-se fluxuri operaţionale de

decontare. În structura lor, se regăsesc: serviciul casierie-tezaur, serviciul de control şi evidenţa

veniturilor, serviciul control şi evidenţa cheltuielilor şi serviciul contabilitate şi decontări. Prin

aceste compartimente, se exercită o parte însemnată a funcţiilor de bază ale trezoreriei: încasarea

veniturilor bugetare de la agenţii economici, instituţii publice şi contribuabili; eliberarea de numerar

către instituţiile publice pentru efectuarea de plăţi prin casieria proprie; păstrarea disponibilităţilor;

exercitarea controlului preventiv asupra încasării veniturilor cu încadrarea pe subdiviziunile

clasificaţiei bugetare şi pe plătitori, precum şi asupra încadrării cheltuielilor dispuse de ordonatorii

de credite în prevederile şi destinaţia aprobată prin bugetul anual; asigurarea contabilităţii sintetice

şi analitice privind execuţia de casă a bugetului (pe verigi ale acestuia), a fondurilor speciale şi

mijloacelor extrabugetare; întocmirea zilnică şi lunară a balanţei de verificare, a lucrărilor de

încheiere a execuţiei financiare şi întocmirea bilanţului contabil anual.

B. Conform celui de-al doilea principiu de organizare a activităţii trezoreriei, principiul

autonomiei, sub aspect funcţional, în execuţia bugetului se face distincţia între funcţionarii cu

îndatoriri de conducere şi funcţionarii cu atribuţii executive; principiul este garantat, în practică,

prin separarea activităţii ordonatorilor de credite de cea a contabililor publici, fiecare având sarcini

specifice, bine delimitate, în scopul protejării gestionarilor de fonduri de ingerinţele din afară.

Principiile care stau la baza funcţionării trezoreriei sunt:

- realitatea informaţiei. Până la înfiinţarea trezoreriei, informaţia cu privire la structura

veniturilor publice era denaturata din cauza greşelilor de înregistrare, voite sau nu. Practic, se

efectuau, în multe situaţii, deturnări de fonduri.

- realizarea actului de control, respectiv un control fiscal din punct de vedere al încadrării

corecte ale veniturilor bugetare pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare şi al altor criterii şi un

control preventiv asupra tuturor documentelor de plăţi cu sau fără numerar;

- universalitatea se referă la faptul că acţiunile trezoreriei se extind la nivel naţional, dar şi în

plan teritorial deoarece trezoreria prin organele sale operative înfăptuieşte execuţia bugetelor atât la

nivel judeţean cât şi local;

- unicitatea obligă ca toate bugetele să se execute numai prin trezorerie iar instituţiile publice

au obligaţia de a-şi păstra disponibilităţile băneşti numai în conturi deschise la trezorerie, fiind

exclusă posibilitatea de avea conturi şi la băncile comerciale. Excepţie fac numai disponibilităţile

virate pentru procurarea valutei, inclusiv a încasărilor în aceste monede provenite din acţiunile

proprii.

- operativitatea informaţiei respectiv asigurarea acestui principiu cu privire la execuţia

bugetară în plan judeţean cât şi naţional se realizează prin sistemul informaţional propriu al

trezoreriei;

- corelaţia totală a veniturilor şi cheltuielilor cu bugetul din care acestea fac parte. Impune

ca veniturile încasate să fie vărsate bugetului din care fac parte şi de asemenea cheltuielile, în

totalitatea lor, să fie suportate din bugetul de unde au fost prevăzute. Regula generală este aceea că

o cheltuială nu poate fi finanţată decât cu un singur buget. Ordonatorii de credite nu trebuie să

efectueze plăţi directe din încasări pentru a nu elimina posibilitatea controlului fiscal asupra

colectării veniturilor şi pentru a nu se elimina posibilitatea controlului preventiv asupra efectuării

cheltuielilor, existând obligativitatea înregistrării totale a încasărilor şi plăţilor. Acest principiu nu

funcţionează şi în cazul bugetului fondurilor speciale şi în cazul veniturilor proprii ale instituţiei

publice, putându-se efectua cheltuieli după ce s-au constituit fondurile necesare.

- echilibrarea fluxurilor trezoreriei se referă la obligativitatea trezoreriei de a-şi echilibra

intrările de fluxuri financiare cu ieşirile şi este o regulă ce nu poate fi sub nici o forma încălcată

întrucât trezoreria nu poate funcţiona cu conturi descoperite. Dacă nu se colectează suficiente

resurse proprii din impozite şi taxe din acoperirea plăţilor se apelează la împrumuturi.

Principalele atribuţii ale Trezoreriei centrale sunt:

- elaborarea instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea trezoreriilor teritoriale;

- asigurarea evidenţei contabile privind constituirea şi utilizarea tuturor fondurilor statului;

- deschiderea creditelor bugetare la trezoreriile teritoriale, Trezoreria centrală având contul

corespondent la Banca Naţională;

- efectuarea operaţiunilor e decontare între trezoreriile judeţene;

- gestionarea fondurilor cu destinaţie speciale constituite la nivelul economiei naţionale;

- administrarea fondurilor speciale;

- administrarea transferurilor de lichidităţi legate de cooperările economice, barter şi

clearing;

- efectuarea de plasamente;

- contractarea, gestionarea şi evidenţa împrumuturilor pentru acoperirea deficitului bugetar;

- gestionarea datoriei publice interne şi externe;

- elaborarea lucrărilor de execuţie bugetară şi a contului Trezoreriei;

- elaborarea raportului şi a contului general de execuţie a bugetului de stat şi a fondurilor

speciale extrabugetare.

4.2. Funcţiile generale ale trezoreriei statului în finanţele publice moderne

4.2.1.Funcţiile clasice ale trezoreriei statului

Termenul de trezorerie a apărut în cadrul unei lungi evoluţii istorice, care a condus, pentru

început, la identificarea cu noţiunea de bani publici, iar, mai târziu, la crearea şi centralizarea unei

instituţii sub o autoritate unică desemnată să asigure respectarea ansamblului de reguli specifice

casieriei şi contabilităţii publice.

Termenul de trezorerie este folosit în două sensuri. Astfel, pe de o parte, el serveşte la

desemnarea casieriilor propriu-zise ale statului, atunci când se vorbeşte de „situaţia trezoreriei" sau

de „deficitul trezoreriei", iar pe de altă parte, el serveşte la desemnarea unei administraţii publice, ca

instituţie.

Cele două sensuri ale termenului sunt legate între ele şi vizează şi funcţiile pe care le

îndeplineste trezoreria. Trezoreria, ca administraţie, este serviciul public însărcinat cu gestiunea

fondului public, dar mai ales cu asigurarea echilibrului permanent dintre încasările generatoare de

lichidităţi şi plăţile exigibile, dintre veniturile publice şi cheltuielile publice, finanţarea deficitului

bugetar, gestionarea datoriei publice şi altele, toate acestea concurând la asigurarea echilibrului

monetar şi a echilibrului general al economiei.

Funcţiile trezoreriei publice sunt influenţate de diversificarea şi complexitatea rolului

statului modern, care au impus regândirea şi redimensionarea fluxurilor monetare prin instituţia

trezoreriei.

Funcţia originară a trezoreriei este cea atribuită de către finanţele clasice care considerau

trezoreria ca o casierie, unde sunt depuse şi gestionate fondurile statului şi ca o bancă, cu activitate

de credit pe termen scurt, însărcinată să echilibreze în orice moment intrările şi ieşirile de fonduri.

În finanţele moderne, la funcţiile de casă şi de bancă ale trezoreriei se adaugă şi cea a

controlului asupra ansamblului de activităţi ale statului. Trezoreria tinde să devină un instrument de

procurare a resurselor, alături de resursele bugetare şi de cele de împrumut. Activitatea care

se manifestă distinct în exercitarea funcţiilor tradiţionale ale trezoreriei (de casier public şi de bancă

a sectorului public) se bazează pe două principii: centralizarea şi gestionarea fondurilor publice.

În ceea ce priveşte centralizarea fondurilor, s-a demonstrat că un stat nu poate să-şi exercite

pe deplin suveranitatea financiară decât dacă reuşeşte să centralizeze totalitatea serviciilor

financiare, dacă încasează toate veniturile la care are dreptul, pentru a-şi finanţa toate cheltuielile pe

care le-a angajat, pentru a le efectua pe întreg teritoriul ţării. În acest sens, pentru funcţionarea unui

mecanism al centralizării fondurilor s-a instituit trezoreria publică centrală, ca o etapă importantă în

planul separării finanţelor publice de finanţele private. Mecanismul centralizării fondurilor a

presupus crearea unei administraţii speciale însărcinate cu execuţia bugetului având mai mult funcţii

contabile, ceea ce a presupus separarea sa în raport cu autorităţile care iau decizii privind execuţia

bugetului.

În ceea ce priveşte gestionarea fondurilor, aceasta se efectuează atât în timp cât şi în spaţiu.

Gestionarea fondurilor în timp se realizează în cadrul anului financiar, iar previziunile

excepţional pe perioade mai lungi pot fi efectuate prin conturi speciale. Previziunea anuală a

încasărilor şi cheltuielilor bugetare este necesară, deoarece nu exista egalitate între ritmul

încasărilor şi cel al plăţilor. La începutul anului, de exemplu, impozitele nu sunt încă intrate, iar

casieriile sunt goale (numai dacă nu exista excedente sau disponibilităţi constitute în trezorerii din

trecut). Rolul trezoreriei este să echilibreze astfel în timp încasările cu cheltuielile, împrumutând pe

termen foarte scurt, în aşteptarea încasării veniturilor prevăzute de buget. Previziunea pe mai mulţi

ani, prin conturile speciale ale trezoreriei, se referă la cheltuielile publice cu caracter provizoriu care

trebuie compensate prin intrări corespondente. Deoarece în veniturile şi cheltuielile publice nu se

contabilizează încasările şi plăţile având caracter provizoriu, ci numai cele definitive, pentru

asemenea operaţiuni, în evidenţă trezoreriei se deschid „conturi speciale".

Gestionarea în spaţiu se referă la compensaţiile între diferitele casierii din teritoriu, unele

fiind excedentare, altele fiind deficitare. Mişcarea generală a fondurilor se produce prin documente,

iar raporturile intre trezoreriile locale şi trezoreria centrală rezidă, din acest punct de vedere, mai

ales în ţinerea unei „contabilităţi a mişcării fondurilor publice", adică contabilitatea trezoreriilor.

A. Trezoreria - în calitate de casier9

Această funcţie implica două aspecte:

a. Execuţia de casă a operaţiunilor de încasări şi plăti efectuate de stat şi

b. Asigurarea existenţei de disponibilităţi suficiente pentru a face fata angajamentelor

statului, în cadrul exigibilităţilor.

a. Execuţia de casă a încasărilor şi plăţilor.

Obiectul acestor operaţiuni îl reprezintă execuţia operaţiunilor statului şi ale instituţiilor

publice, respectiv ale corespondenţilor. Trezoreria efectuează, în calitate de casier al statului, un

mare număr de încasări şi plăti. Acestea sunt, mai întâi, operaţiuni prevăzute de legea bugetară,

adică de venituri şi cheltuieli bugetare propriu-zise, precum operaţiuni ale conturilor speciale ale

trezoreriei.

În calitate de casier al statului, trezoreria are ca sarcină emisiunea titlurilor de împrumut

public şi gestionarea datoriei statului. În acest scop, ea poate beneficia de concursul băncilor care

folosesc ghişeele lor pentru plasarea împrumuturilor. Pentru împrumuturile pe termen scurt,

trezoreria joacă un rol important în emisiunea bonurilor de tezaur. Pe această cale, se urmăreşte

asigurarea de lichidităţi suficiente pentru efectuarea plăţilor în termenele stabilite, conform

angajamentelor asumate.

b. Asigurarea disponibilităţilor băneşti.

Sarcina fundamentală a trezoreriei este de a veghea ca în fiecare moment să existe fonduri

disponibile într-un cuantum suficient pentru a face faţă cheltuielilor statului şi ale corespondenţilor

săi. Procurarea de bani pentru casieria publică este prima dintre operaţiunile trezoreriei. Aceasta

este legată de mişcarea fondurilor în timp, determinate de termenele la care devin exigibile

încasările şi plăţile.

Trezoreria are un caracter dinamic. Astfel, încasările şi plăţile sunt obiectul fluctuaţiilor

monetare în cursul anului. La cheltuieli, exista o anumită regularitate în ceea ce priveşte nivelul lor

lunar, cu excepţia lunii decembrie, în care se execută parţial cheltuieli, serviciile publice utilizând

cea mai mare parte a creditelor lor încă neconsumate înainte de închiderea exerciţiului, şi care riscă

să fie anulate în virtutea regulii anualităţii. La venituri, regularitatea este mai puţin realizabila,

deoarece aceasta depinde de ritmicitatea activităţii economice, mai ales în cazul impozitelor directe.

Aceste mişcări în timp ale veniturilor şi cheltuielilor se combină cu alte mişcări de fonduri

excepţional (emisiunea de împrumuturi, rambursări în străinătate, amortizarea datoriei publice) şi cu

mişcările datorate operaţiunilor corespondenţilor; ele imprima lichidităţilor trezoreriei mari variaţii.

Prin aceste mişcări excepţionale, se pot degaja unele mişcări constante în fluctuaţia lichidităţilor

trezoreriei şi succesiunea perioadelor de creşteri (lichidităţi abundente) şi scăderi (lipsa de

9 Văcărel Iulian, Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003.

lichidităţi). Asemenea perioade pot fi identificate în cadrul trimestrelor, pe luni ale acestora, intre

trimestre, dar şi în cadrul lunilor, intre decadele acestora.

Pentru echilibrarea trezoreriei se poate apela la trei categorii de resurse:

1) utitizarea fondurilor corespondenţilor;

2) emisiunea de bonuri de tezaur;

3) avansurile acordate de banca de emisiune.

1) Utilizarea fondurilor corespondenţilor. Fondurile cele mai mari provin din depozitele

corespondenţilor (colectivităţi locale, instituţii publice, întreprinderi publice şi altele). Trezoreria

are posibilitatea să dispună de aceste fonduri până când respectivii corespondenţi îşi retrag din

conturi sumele necesare pentru efectuarea plăţilor proprii.

În ciuda centralizării fondurior, disponibilităţile astfel procurate de trezorerie pot fi

insuficiente pentru asigurarea lichidităţilor necesare. Aceasta insuficienţă poate ţine de un deficit

bugetar important, precum şi de faptul că aceasta creează un gol în casieria trezoreriei. De

asemenea, aceasta insuficienţă poate să ţină de deciziile luate de corespondenţi privind retragerea

fondurilor lor din conturi. În acest caz, trezoreria trebuie să procedeze la alimentarea casieriei sale

prin alte mijloace, şi anume: emisiunea de bonuri de tezaur; avansurile acordate de Banca Centrală.

2) Emisiunea bonurilor de tezaur. Bonurile de tezaur sunt înscrisuri ale împrumuturilor pe

termen scurt/ mediu. Se face distincţie între bonurile de tezaur destinate publicului şi cele destinate

băncilor sau altor organisme financiare. De asemenea, se face distincţie între: „bonuri în formular"

şi „bonuri în cont curent".

a) Bonurile în formular sunt plasate în public la ghişeul deschis, adică fără limitarea

nivelului. Ele constituie unul din elementele esenţiale ale politicii de economisire. De asemenea,

regimul lor de emisiune variază în funcţie de obiectivele urmărite.

b) Bonurile în cont curent sunt bonurile cumpărate de diferitele instituţii financiare, bănci

care doresc să-şi înscrie valoarea lor într-un cont curent girat de Banca Centrală. Acest sistem este

mai eficient, economisind cheltuielile de confecţionare, de pază şi de manipulare a formularelor.

Politica de emisiune a bonurilor de tezaur se referă la posibilele operaţiuni ale trezoreriei de

folosit pentru a influenţa masa subscrierilor. Acestea sunt:

a) Mecanismul plafonului, care constă în proporţia stabilită de autoritatea monetară, ca

procentaj din disponibilităţile băncilor, care poate să fie plasată în bonuri de tezaur. Acest plafon

reprezintă un împrumut forţat pe care băncile trebuie să-l asigure, prin bonuri de tezaur, pentru o

anumită masă a subscrierilor.

b) Mecanismul coeficientului de trezorerie, stabilit ca raport între activele lichide ale

băncilor, inclusiv bonurile de tezaur, şi ansamblul resurselor. În acest sistem, trezoreria nu este

singurul beneficiar al blocării activelor bancare, ca în mecanismul plafonului, deoarece efectele

comerciale mobilizate se pot substitui bonurilor în calculul coeficientului

c) Mecanismul rezervelor obligatorii prin care băncile sunt constrânse să menţină, într-un

cont creditor neremunerat, de la Banca Centrală, active reprezentând o anumită fracţiune a

depozitelor, astfel încât partea respectivă din creditele potenţiale să fie considerată ca economie.

Deşi aceste mecanisme au dus la reducerea rolului bonurilor de tezaur în sistemul bancar,

totuşi băncile continuă să subscrie la bonuri de tezaur pentru plasarea disponibilităţilor.

d) Mecanismul emisiunii de bonuri în raport cu nivelul resurselor bugetare. Aceasta

presupune stabilirea unui anumit procentaj al valorii bonurilor emise în raport cu nivelul total al

resurselor bugetare. Bonurile de tezaur reprezintă forma normală de recurgere la împrumut ca

mijloc de procurare de resurse publice. Împrumuturile propriu-zise sunt relativ rare, dar mai ales

neregulate. Ele generează o datorie pe termen scurt, cunoscută sub denumirea de „datorie flotantă".

Datoria flotantă prezintă unele dezavantaje:

a) Reînnoirea bonurilor de tezaur de la o scadenţă la alta, transformându-le, din împrumuturi

pe termen scurt său mediu, în împrumuturi reînnoite. Este o situaţie cu riscuri, deoarece ar fi

suficient ca reînnoirea să nu fie acceptată, pentru că statul să „plonjeze" în grave dificultăţi. Ar

putea fi vorba de solicitarea rambursării în perioade dificile pentru trezoreria publică, ceea ce

conduce la agravarea crizei;

b) Pericolul politic apare atunci când deţinătorii de bonuri îşi retrag încrederea în guvern,

aruncându-l într-o criză gravă.

Remediul clasic folosit pentru protecţia împotriva pericolelor datoriei flotante este

„consolidarea" acesteia.

3) Avansurile acordate de Banca de Emisiune. Cel mai important ajutor pe care Banca îl

acordă statului rezultă din avansurile pe care i le transmite. Avansurile se acordă pe baza unei

convenţii încheiate între Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională, prin care Banca consimte un

avans şi îi fixează şi condiţiile. Un bon de tezaur reprezentând un avans este remis la Banca în

contrapartidă. Convenţia se aprobă prin lege. Recurgerea la lege denotă voinţa de a restrânge şi de a

controla utilizarea avansurilor.

Din punct de vedere financiar, recurgerea la avansuri la Banca Centrală semnalizează o

situaţie critică a finanţelor publice, dezechilibrul bugetului statului şi al trezoreriei. Se apreciază

astfel că apelul la avansuri la Banca Centrală compromite creditul public, denunţându-i deteriorarea

sa. Din punct de vedere monetar, avansurile de la Banca Centrală conduc la emisiune de bani fără

acoperire, adică au un factor inflaţionist.

B. Trezoreria în calitate de bancher

Rolul de bancher al trezoreriei are două forme. În primul rând, trezoreria acţionează ca o

bancă de depozit, ca o bancă de afaceri, care furnizează capitalului unor întreprinderi pentru a le

asigura dezvoltarea. În al doilea rând, trezoreria acţionează ca o bancă de emisiune şi, în acest fel,

intervine în domeniul circulaţiei monetare.

Acoperirea golurilor temporare de casă şi a deficitului înregistrat pe parcursul execuţiei

bugetului de stat se efectuează prin:

a) folosirea resurselor disponibile aflate în contul general al trezoreriei statului. Legea

finanţelor publice prevede că asemenea resurse se pot folosi pentru finanţarea temporară a

deficitului înregistrat pe parcurs. Atragerea acestor resurse reprezintă împrumuturi de stat purtătoare

de dobândă;

b) emisiunea, în primele zece luni ale fiecărui an, de bonuri de tazuar sau alte instrumente

specifice purtătoare de dobândă şi cu scadenţă până la sfârşitul anului financiar. Valoarea totală a

acestor înscrisuri aflate în circulaţie nu poate depăşi un plafon stabilit procentual din volumul total

al cheltuielilor statului;

c) împrumuturi acordate de Banca Naţională pe seama resurselor de creditare ale acesteia.

Termenul de rambursare este de maxim 180 zile, iar dobânda se stabileşte la nivelul pieţei, pe bază

de convenţii încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice. Dobânzile se prevăd şi se plătesc din

bugetul trezoreriei. Rambursarea se efectuează pe seama veniturilor bugetare sau a unui împrumut

de stat efectuat în condiţiile legii. Valoarea împrumutului acordat de bancă nu poate depăşi într-un

an financiar proporţia stabilită prin lege, de 7% din totalul veniturilor bugetului de stat realizate în

anul precedent, iar soldul permanent al împrumuturilor acordate şi nerambursate nu poate depăşi în

nici un moment suma totală rezultată din dublul capitalului băncii şi a fondului de rezervă constituit.

Suplimentarea unor credite bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat în vederea finanţării unor

acţiuni şi sarcini noi apărute pe parcursul anului, respectiv pentru înlăturarea efectelor unor

calamităţi naturale, se efectuează pe seama fondului de rezervă bugetară şi a fondului de intervenţie

la dispoziţia Guvernului care se utilizează pe bază de hotărâri ale acestuia.

4.2.2. Funcţiile moderne ale trezoreriei statului

Faţă de funcţiile tradiţionale ale Trezoreriei, casierie şi bancă, trezoreria se află în strânsă

legătură cu piaţa financiară şi, mai ales, cu piaţa monetară. Pe măsură ce statul a evoluat, au fost

exercitate anumite influenţe asupra acestor pieţe. Astfel, ea joacă un rol de prim-plan în exercitarea

uneia dintre funcţiile esenţiale ale finanţelor publice moderne: menţinerea echilibrului financiar, ca

parte a echilibrului economic.

Funcţiile actuale ale Trezoreriei se pot regrupa în cinci funcţii principale:

a) Administrator al fondurilor publice

Această funcţie presupune ca toate resursele financiare publice să fie colectate, centralizate

şi utilizate prin intermediul acestei instituţii financiare, sub o supraveghere şi un control strict.

De asemenea, funcţia presupune ca, în orice perioadă a anului, raportul dintre colectarea

fondurilor, pe de-o parte, şi utilizarea acestora sub forma plăţilor de casă, pe de altă parte, să fie

supraunitar sau în cel mai rău caz egal. În situaţia în care gradul de colectare a fondurilor publice nu

satisface plăţile, trezoreria este obligată să contracteze împrumuturi publice fără a mai avea timpul

necesar, de a alege varianta convenabilă din punctul de vedere al „costului" acestei operaţiuni

(dobânda).

Menţinerea unui raport corespunzător în favoarea colectării fondurilor publice este o

problemă dificilă în perioada construcţiei unui buget cu deficit, motiv pentru care Trezoreria publică

este obligată să împrumute fonduri pe termen scurt de pe piaţa monetară şi pe termen mediu şi lung

de pe cea financiară.

Cu alte cuvinte, îndeplinirea acestei funcţii10

obligă Trezoreria publică ca ieşirile de fonduri

pentru fiecare acţiune în parte să fie echilibrate în orice moment cu intrările de fonduri, indiferent

de provenienţa lor: încasări din impozite şi taxe, credite bancare (Banca Centrală), disponibilităţile

corespondenţilor săi, împrumuturi publice interne sau externe. În acest sens, Trezoreria publică

trebuie să ţină permanent „pasul", din punctul de vedere al constituirii fondurilor, cu ritmul de

efectuare a plăţilor care au o regularitate mai mare decât cea a încasărilor, motiv pentru care aceasta

trebuie să fie pregătită în orice moment pentru a alege varianta optimă privind „preţul"

împrumutului. De aceea, rareori, Trezoreria este şi creditor pe termen scurt, atunci când aceasta are

un excedent temporar de lichidităţi.

Totodată, această funcţie presupune existenţa unei distincţii între echilibrul bugetar şi

echilibrul trezoreriei. Trezoreria trebuie să asigure echilibrul între fluxurile bugetare, pe parcursul

anului bugetar, solicitând împrumutul în numele statului. În asemenea situaţii, funcţia de

administrator se prelungeşte cu aceea de casier, de care se leagă sarcinile contabilităţii şi ale

controlului banilor publici. Apelul la împrumuturi obligă trezoreria să ducă o politică activă a

îndatorării, prin intervenţia sa pe piaţa titlurilor de stat, pentru a obţine profit de pe urma reducerii

sau a extinderii costurilor datoriei.

Funcţia de administrator al fondurilor publice presupune, în acelaşi timp, şi pe cea de casier,

cu prilejul încasării efective a resurselor (veniturilor), efectuării plăţilor (cheltuielilor) şi gestionării

disponibilităţilor de fonduri publice, totul sub un strict control financiar cât mai riguros.

b) Mijloc de intervenţie a statului în economie

Această funcţie şi-o exercită mai ales în sectoarele şi zonele în care statul are interese de

ordin financiar, economic sau social. Instrumentele de intervenţie sunt diverse de la o ţară la alta,

mai ample în unele ţări şi mai reduse în altele, cu momente şi perioade de expansiune sau de

restrângere, după cum interesele publice o cer.

Mijloacele de intervenţie ale Trezoreriei publice în economie ţin de domeniul politicilor

fiscal-bugetare, atât în sfera resurselor financiare publice, cât şi în sfera cheltuielilor publice.

Metodele folosite de Trezoreria publică pentru intervenţie în economie sunt dintre cele mai

diverse, şi anume:

autorizaţii eliberate pentru diverse activităţi şi entităţi, de interes naţional, care duc la

finanţări privilegiate (Franţa);

subvenţionarea totală sau parţială a unor activităţi (Franţa pentru dezvoltarea regională şi a

teritoriului);

acordarea de bonificaţii la dobândă;

acordarea de garanţii pentru anumite împrumuturi contractate de la bănci;

10

Moşteanu Tatiana, Buget şi trezorerie publică, Bucureşti, Editura Universitară, 2008

acordarea de avansuri financiare, de cele mai multe ori nerambursabile, în special în

domeniul cercetării sau pentru produse prioritare (Franţa);

accesul privilegiat al unor organisme financiare pentru refinanţare la Banca Centrală, în

condiţii mai avantajoase decât cele de pe piaţa de capital.

c) Intermediar financiar şi distribuitor de capitaluri

Jucând rolul unei bănci, Trezoreria publică contractează de multe ori împrumuturi nu numai

pentru a-şi acoperi golurile temporare de casă sau a finanţa deficitul bugetului public, ci şi pentru a

acorda, la rândul său, împrumuturi. Prin acest demers, Trezoreria publică determină fluxuri

financiare în economie, mai ales în sectoarele unde statul are interese directe. Din acest punct de

vedere, Trezoreria publică, împrumutând de la anumiţi subiecţi financiari, folosind disponibilităţile

corespondenţilor săi sau chiar ale bugetului public pentru a acorda împrumuturi altora, pe termen

scurt sau lung, mai ales în domeniile şi sectoarele de interes ale economiei, ea se manifestă ca un

intermediar financiar, precum şi sistemul bancar sau instituţiile financiare specializate. În acest

context, trebuie reţinut că trezoreria, în tabloul operaţiunilor financiare din contabilitatea naţională,

este numele sub care figurează Statul, considerat în activităţile sale monetare sau financiare.

d) Reprezentant al funcţiei de putere publică (mandatar al puterii publice)

În această calitate, Trezoreria publică este acţionarul şi gestionarul participaţiilor statului în

activităţi şi diverse sectoare ale economiei (industrial, financiar, comercial).

De asemenea, Trezoreria publică poate supraveghea anumite instituţii financiare cărora le

solicită sau acordă împrumuturi prin mijloace şi tehnici specifice acestor tipuri de operaţiuni. Deci

rolul de reprezentant al puterii publice a Trezoreriei publice rezultă şi din funcţia de intermediar

financiar şi distribuitor de capitaluri, funcţie care a devenit extrem de importantă în ultima perioadă

de timp, în majoritatea ţărilor lumii. Totodată, îndeplinind această funcţie, Trezoreria poate fi

asociată la conducerea instituţiilor financiare şi economice internaţionale, ca Fondul Monetar

Internaţional, Banca Mondială ş.a.

e )Garant al „marilor echilibre"

Această funcţie a trezoreriei reprezintă, sinteza celorlalte prezentate până aici. Marile

echilibre sunt expresia unui raport de egalitate care trebuie să existe între nevoile publice aprobate

de Parlament, pe de-o parte, şi capacitatea statului de a le acoperi cu resurse financiare, pe de altă

parte. În exercitarea acestei funcţii majore, Trezoreria publică se confruntată permanent cu:

diferenţele în timp între periodicitatea plăţilor (ieşirilor de fonduri) şi cea a încasărilor din

impozite şi taxe care trebuie mereu ajustate prin resurse suplimentare pe perioade scurte de

timp;

finanţarea deficitului bugetar care acoperă perioada întregului exerciţiu financiar cu resurse

care trebuie folosite pe o perioadă mai lungă de timp, întrucât aceasta îşi pune amprenta pe

întregul exerciţiu bugetar;

plata datoriei externe şi interne este o altă cauză a necesarului de resurse peste cele

prevăzute în bugetul de stat, iar scadenţa celei externe ridică probleme deosebite atunci când

Banca Centrală nu dispune de rezerve valutare suficiente;

acordarea de împrumuturi pe piaţa de capital pentru finanţarea investiţiilor, a sectoarelor

economiei care prezintă interes pentru stat;

alături de Banca Centrală, Trezoreria publică este chemată să ducă acţiuni menite să susţină

moneda naţională, prin intervenţia ei pe piaţa valutară sau ajustarea plăţilor externe de-o

asemenea manieră, încât Banca Centrală să nu fie forţată să procure valuta necesară pentru

plăţile externe, în condiţii nefavorabile.

În consecinţă, se asigură „echilibrul Trezoreriei publice", din punctul de vedere al resurselor

financiare şi influenţează favorabil piaţa de capital, circuitele monetare, echilibrul pieţei valutare şi

al plăţilor externe. Astfel, trezoreria publică poate fi considerată un serviciu care asigură marile

echilibre monetare şi financiare ale statului, atât prin operaţiile de casierie, bancare şi de

contabilitate publică, precum şi prin activitatea de finanţare şi de impulsionare în domeniul

economic şi financiar.

Tabelul 4.1. Funcţiile Trezoreriei publice în Statele Unite ale Americii şi în Franţa

Franţa SUA

1. Centralizează încasările şi cheltuielile

publice

* *

2. Emite moneda divizionară * *

3. Emite titluri pe termen lung * *

4. Emite titluri pe termen scurt * *

5. Gestionar al depozitelor monetare

(sectorul public)

*

fonduri

particulare

-

6. Gestionar al depozitelor monetare

(sectorul public)

*

comunităţi

locale

-

7. Împrumutant pe termen lung *

marginal

astăzi

-

8. Oferă avansuri pe termen scurt sectorului

public

* -

9. Oferă avansuri pe termen scurt sectorului

privat

* obligaţiuni -

10. Deţinător al unui cont unic la Banca

Centrala

* -

11. Deţinător de conturi multiple în băncile

comerciale

- *

12. Centralizează fondurile conturilor

curente

* -

13. Gestionar al conturilor de operaţiuni al

unei zone

* -

14. Beneficiar al unei linii de credit gratuit

la Bancă

* -

15. Gestionar al stocului de aur - *

16. Fabricant de bancnote - ce nu este o

operaţie monetară

- *

17. Captator al marii părţi a fondurilor

poştale

* -

Sursa: Sursa: Pavel Belean, Gabriela Anghelache – Trezoreria statului, Editura Economică,

Bucureşti, 2004

Din tabelul de mai sus rezultă, funcţiile Trezoreriilor publice din Franţa şi SUA, din care

reiese că: Trezoreria Federală a SUA are atribuţii mai restrânse decât Trezoreria Franceză în

privinţa intervenţiei statului în economie (împrumuturi, avansuri pe termen scurt acordate sectorului

privat şi gestionarea depozitelor monetare ale sectorului public), dar are funcţii suplimentare, cum

sunt cele privind gestionarea stocului de aur, emiterea de bancnote sau dreptul de a-şi deschide

conturi multiple la băncile comerciale.

Prin operaţiunile pe care le efectuează, trezoreria finanţelor publice îndeplineşte mai multe

funcţii:

a) casier al sectorului public, care se ocupă de încasarea veniturilor, efectuarea plăţilor şi

păstrarea disponibilităţilor;

b) realizarea execuţiei de casă a bugetelor componente ale sistemului, adică a bugetului de

stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale, a bugetelor fondurilor speciale, a

celor ale mijloacelor extrabugetare şi ale instituţiilor autonome reflectate în încasarea veniturilor

provenite de la contribuabili şi efectuarea plăţilor dispuse de ordonatorii de credite, în limita

creditelor bugetare aprobate;

c) efectuarea controlului financiar preventiv asupra încasării veniturilor, încadrării

cheltuielilor dispuse de ordonatorii de credite în prevederile legii bugetare;

d) efectuarea operaţiunilor de decontare în contul instituţiilor publice şi păstrarea

disponibilităţilor acestora în urma constituirii mijloacelor extrabugetare şi a fondurilor speciale;

e) atragerea disponibilităţilor din economie (de la instituţii financiare, agenţi economici,

populaţie) prin formarea de depozite şi prin împrumuturi de stat realizate în vederea asigurării

resurselor financiare pentru restructurarea şi retehnologizarea unor sectoare din economie,

acoperirea deficitului bugetar şi altele;

f) efectuarea de plasamente financiare ale disponibilităţilor statului existente temporar în

conturile trezoreriei;

g) gestionarea datoriei publice, prin primirea împrumuturilor interne şi externe, prin

folosirea acestora potrivit destinaţiei prevăzute în contracte prin rambursarea creditelor la scadenţă

şi plata dobânzilor;

h) ţinerea evidenţei contabile a operaţiunilor privind execuţia de casă a bugetului, pentru

încasări şi plăti, cu ajutorul conturilor sintetice şi analitice desfăşurate pe subdiviziunile clasificaţiei

bugetare şi pe plătitori;

i) funcţionarea normală a sistemului informaţional contabil privind raportarea rezultatelor

execuţiei bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale, a fondurilor

speciale şi extrabugetare.

4.3. Modul de organizare şi funcţionare a trezoreriei statului

Trezoreria este organizată şi funcţionează ca un sistem unitar atât la nivel central, în cadrul

Ministerului Finanţelor Publice, cât şi la nivelul unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor

Publice, în cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi al administraţiilor financiare.

La nivel central, trezoreria generală este cuprinsă în structura organizatorică a Ministerului

Finanţelor Publice, în subordinea unui Secretar de stat, cu denumirea de Unitatea de Management a

Trezoreriei Statului, cu statut de direcţie generală.

La nivel teritorial:

a) în cadrul Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice funcţionează Direcţia Trezorerie şi

Contabilitate Publică, având patru serivicii de specialitate:

o Serviciul de îndrumare şi verificare a activităţii trezoreriilor locale;

o Seriviciul administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei;

o Serviciul buget şi contabilitate publică;

o Serviciul de urmărire a activităţii de vânzare şi gestiune a titlurilor de stat şi certificatelor de

trezorerie.

b) în cadrul Administraţiilor Finanţelor Publice:

- la nivelul municipiilor, funcţionează Direcţia Trezoreriei şi Contabilitate Publică;

- la nivelul oraşelor, funcţionează Serviciul Trezorerie şi Contabilitate Publică;

- la nivelul comunelor, funcţionează Serviciul Trezorerie şi Contabilitate Publică.

Activitatea aparatului financiar teritorial este axată asupra următoarelor aspecte:

- stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale de către toţi

contribuabilii, persoane fizice şi juridice;

- urmărirea încasării la termen a impozitelor şi taxelor, pentru care sunt deschise la

Trezorerie conturi de venituri, aceasta îndeplinind funcţia de casier al sectorului public, prin care se

asigură încasarea veniturilor, efectuarea plăţilor şi păstrarea disponibilităţilor;

- asigură execuţia bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor

locale, reflectată prin încasarea veniturilor din impozite şi taxe de la agenţii economici şi efectuarea

plăţilor dispuse de ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare aprobate;

- asigură contabilitatea încasării veniturilor bugetare pe subdiviziuni, plătitori şi bugete

precum şi evidenţa alimentării cu fonduri a ordonatorilor finanţaţi din bugetele locale, în condiţiile

exercitării unui control fiscal şi financiar eficient;

- raportarea către Ministerul Finanţelor Publice a încasării veniturilor bugetului de stat şi

execuţiei bugetelor locale pe baza dărilor de seamă contabile trimestriale şi anuale.

Figura nr. 4.1. Organizarea teritorială a Trezoreriei Statului

Prin trezoreriile judeţene şi cea a municipiului Bucureşti se realizează:

- coordonarea şi sintetizarea fluxurilor financiare ale celorlalte trezorerii locale;

- gestionarea conturilor corespondente ale trezoreriilor din subordine;

- efectuarea operaţiilor de decontare între trezoreriile locale şi instituţiile bancare corespondente;

- deschiderea creditelor bugetare dispuse de ordonatorii secundari finanţaţi din bugetul de stat şi

bugetul asigurărilor sociale de stat;

- elaborarea lucrărilor de sinteză şi analiză privind execuţia bugetară, care sunt raportate periodic la

Ministerul Finanţelor Publice;

- dispunerea de măsuri pentru asigurarea încheierii exerciţiului financiar la nivelul judeţului şi al

municipiului Bucureşti;

- întocmirea bilanţului contabil centralizat al Trezoreriei, analizând conturile de activ şi de pasiv şi

elaborând raportul de analiză;

- coordonarea activităţii compartimentelor de casierie-tezaur cu privire la asigurarea numerarului

necesar efectuării plăţilor, redistribuirea soldului de casă şi stabilirea plafoanelor de casă.

Serviciul de trezorerie funcţionează la nivel orăşenesc şi comunal şi are următoarele

atribuţii:

încasarea şi evidenţa veniturilor bugetare şi a veniturilor proprii instituţiilor publice;

verificarea şi decontarea cheltuielilor instituţiilor publice;

vânzarea şi gestionarea titlurilor de stat şi certificatelor de trezorerie;

administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei;

administrarea conturilor persoanelor fizice şi juridice;

Nivelul teritorial de organizare Unitatea teritorială a Trezoreriei Statului

central MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANTELOR

judeţean DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR

PUBLICE JUDETENE

municipal

ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE

COMUNALA

orăşenesc


MUNICIPALA

comunal


ORASENEASCA

Direcţia Generala a Contabilităţii Publice şi Unitatea de Management al Trezoreriei

Statului

Direcţia judeţeana a Trezoreriei Statului

Direcţia municipala a Trezoreriei Statului

Serviciul de Trezorerie

Serviciul de Trezorerie

administrarea operaţiilor de încasări şi plăţi prin casieriile proprii.

În vederea efectuării cheltuielilor instituţiile publice au obligaţia de a prezenta unităţilor

trezoreriei statului la care au conturi deschise bugetul de venituri şi cheltuieli, aprobat şi repartizat

pe trimestre în condiţiile legii. La decontarea sumelor în numerar sau prin virament din conturile

instituţiilor publice pentru efectuarea cheltuielilor, unităţile trezoreriei statului verifică atât existenţa

bugetelor de venituri şi cheltuieli al instituţiilor respective cât şi a listelor de investiţii, aprobate,

urmărind respectarea limitei creditelor bugetare deschise şi repartizate sau a disponibilităţilor de

fonduri şi a destinaţiei acestora.

Din conturile de cheltuieli sau de disponibilităţi deschise la trezoreria statului se pot elibera

sume pentru efectuarea plăţilor în numerar, reprezentând drepturi salariale, precum şi alte cheltuieli

care nu se justifică a fi efectuate prin virament. Pentru operaţii în numerar instituţiile organizează

activitatea de casierie, astfel încât şi plăţile să fie efectuate legal, în condiţii de siguranţă şi în limita

plafonului de casă stabilit de unităţile trezoreriei statului.

CAP. 5. ORGANIZAREA ŞI EFECTUAREA DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI PRIN CASIERIA

TREZORERIEI

Toate operaţiunile cu numerar desfăşurate la nivelul trezoreriei au loc pe bază de documente

tipizate, legal întocmite şi aprobate, prin compartimentul casierie-tezaur care asigură primirea,

verificarea, numărarea, păstrarea şi eliberarea numerarului.

În cadrul acestui compartiment, sunt organizate case de încasări, case de plăţi şi case-tezaur,

ce funcţionează în încăperi special amenajate, asigurate corespunzător şi care sunt controlate zilnic

de şeful compartimentului şi chenzinal de directorul trezoreriei.

Casele de încasări ale trezoreriei sunt cele care primesc vărsămintele în numerar în contul

bugetului , pe baza unor documente precum “foaia de vărsământ cu chitanţă” şi “ordinul de

încasare” (pentru sumele provenite din operaţiunile interne ale trezoreriei). Aceste documente se

întocmesc de compartimentul de Control şi Evidenţa Veniturilor care după verificare şi avizare le

transmite prin circuit intern, pe bază de borderou, la casierie. La primire, casierul le verifică şi

semnează după care primeşte banii de la depunător, înregistrând documentele în “jurnalul de casă”.

La sfârşitul zilei, casierul de încasări totalizează sumele încasate şi înregistrate în jurnalul de

casă, semnează jurnalul şi predă un exemplar al acestuia, împreună cu numerarul încasat, şefului de

serviciu (birou), exemplarul doi din jurnal împreună cu documentele justificative se predă

compartimentului controlul veniturilor, iar exemplarul trei se arhivează la casierie. Numerarul este

înscris în “Registrul privind evidenţa numerarului manipulate de personalul casieriei” care se ţine

de şeful serviciului.

Casele de plăţi efectuează plăţi în numerar la cererea instituţiilor publice sau persoanelor

fizice pa baza documentelor aprobate de organele în drept. În acest scop, casierul plătitor primeşte,

la începutul fiecărei zile, de la şeful serviciului casierie-tezaur, pe bază de semnătură în “Registrul

pentru evidenţa numerarului manipulate de personalul casieriei”, un avans din care să efectueze

plăţile planificate în ziua respectivă.

Solicitanţii numerarului prezintă documentele de plată (CEC de numerar, ordin de plată etc)

la compartimentul Controlul şi Evidenţa Cheltuielilor care după verificare, semnare şi ştampilare le

transmite casieriei de plăţi pe bază de borderou.

La primire, casierul plătitor, verifică documentele, verifică identitatea beneficiarului şi

eliberează numerarul, înregistrând operaţia în “jurnalul de casă”, întocmit în trei exemplare. La

sfârşitul zilei, un exemplar din jurnal împreună cu documentele justificative se predă

compartimentului Controlul şi Evidenţa Cheltuielilor, împreună cu documentele; exemplarul doi,

împreună cu numerarul neutilizat se remite şefului compartimentului casierie-tezaur , făcând

menţiunea în registrul de numerar; exemplarul trei se arhivează la casierie.

La nivelul casieriei-tezaur, casierul întocmeşte la sfârşitul zilei jurnalul de casă, pe baza

jurnalelor primite de la casieria de încasări, casieria de plăţi şi a altor documente întocmite sau

primite la casieria tezaur. Soldul său trebuie să fie egal cu numerarul existent în casieria tezaur la

sfârşitul zilei.

Evidenţa zilnică a numerarului existent în casieria tezaur se ţine pe baza “ Registrului pentru

evidenţa valorilor din casa de circulaţie “, document care se prezintă directorului şi contabilului şef

care verifică existenţa numerarului şi a celorlalte valori din casierie , după care se semnează de

aceştia şi se păstrează în tezaur până a doua zi.

Numerarul rămas în casieria – tezaur la sfârşitul zilei se utilizează pentru acoperirea plăţilor

planificate în ziua următoare; diferenţa ce depăşeşte plafonul de casă se preia de trezoreria

judeţeană. După alimentarea casieriilor celorlalte trezorerii din judeţ, ceea ce depăşeşte plafonul

casieriei tezaur judeţene se depune în contul corespondent al trezoreriei deschis la sucursala Băncii

Naţionale din judeţul respectiv.

5.1. Sistemul de deschidere de credite din bugetul de stat

Prin legea bugetară anuală se aprobă creditele bugetare ca limită maximă pentru cheltuielile

fiecărui exerciţiu bugetar, pe capitole de cheltuieli cum sunt: acţiuni social-culturale, apărare

naţională, ordine publică, autoritate publică, acţiuni economice, etc. Pe baza bugetului aprobat,

ordonatorii principali de credite repartizează instituţiilor din subordine creditele bugetare necesare

finanţării cheltuielilor pentru întregul an.

Creditele bugetare aprobate pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare prin bugetul fiecărei

instituţii reprezintă limita maximă, deci nu pot fi depăşite. Potrivit reglementărilor în vigoare,

cheltuielile se pot angaja şi efectua de către ordonatorii de credite numai pe baza creditelor deschise

de către ordonatorul principal de credite. De asemenea, orice cheltuială din sumele alocate prin

bugetul de stat se poate aproba de către coordonatorul de credite şi efectua numai dacă a fost în

prealabil avizată, potrivit legii, de către conducătorul compartimentului financiar-contabil sau alte

persoane însărcinate cu exercitarea controlului financiar preventiv.

Ordonatorii principali de credite solicită Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală

a Trezoreriei Publice - deschiderea de credite bugetare pentru activitatea proprie şi a unităţilor

subordonate pentru cheltuieli curente şi cheltuieli de capital.

Elementele pe baza cărora se stabileşte volumul creditelor bugetare sunt: gradul de utilizare

a creditelor acordate anterior; disponibilităţile rămase la finele anului la cheltuielile curente şi de

capital; cheltuielile necesare ce urmează a se efectua în perioada următoare pentru activitatea

curentă şi pentru investiţii; veniturile proprii prevăzute a se realiza şi care potrivit legii se folosesc

la acoperirea cheltuielilor aprobate ordonatorilor principali de credite stabilite pentru unităţi

subordonate, termenele la care să prezinte cererile de fonduri şi modul de justificare a solicitării

creditelor bugetare, cereri care urmează a fi analizate de către aceştia.

Creditele bugetare privind cheltuielile aprobate pe capitole în buget, se deschid trimestrial în

două tranşe: prima tranşă între 20-25, din ultima lună a trimestrului în curs pentru primele 2 luni ale

trimestrului următor, fără a depăşi 65% din prevederea trimestrului; a doua tranşă, pentru diferenţă,

între 20-25 din a doua lună a trimestrului în curs pentru creditele bugetare aferente ultimei luni a

trimestrului.

Cererile pentru deschiderea de credite bugetare se întocmesc în două exemplare, care se

semnează de către ordonatorii principali de credite sau de înlocuitorii lor de drept ori de alte

persoane împuternicite în acest scop potrivit legii şi se avizează pentru control financiar preventiv

delegat şi/sau control financiar preventiv propriu, după caz.11

11

Art. 3 din “Ordinul ministrului de stat, ministrul finantelor, nr. 1.801/1995, cu modificările şi completările ulterioare,

pentru deschiderea creditelor bugetare din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor

Cererile de deschidere a creditelor bugetare se întocmesc la nivel de capitol de cheltuieli. Pe

verso-ul cererii pentru deschidere de credite bugetare se menţionează separat suma creditelor cu

defalcare pe cheltuieli curente, din care – cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi subvenţii –

detaliate potrivit structurii aprobate prin buget şi pe cheltuieli de capital. Direcţia Generală a

Trezoreriei, după ce analizează şi verifică documentele aprobă deschiderea creditelor bugetare, le dă

avizul de deschidere. În caz contrar, documentele se restituie. În acelaşi timp cu cererile pentru

deschiderea de credite, ordonatorii principali prezintă Ministerului Finanţelor Publice nota

justificativă precum şi dispoziţiile bugetare pentru repartizarea creditelor pentru: cheltuieli proprii;

cheltuielile ordonatorilor secundari din subordine; cheltuielile instituţiilor publice direct

subordonate ordonatorilor secundari, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari.

Cererile de credite se verifică în vederea deschiderii creditelor avându-se în vedere

principalele aspecte, prezentate în figura 1.3., iar cele neîntocmite corect sunt restituite:

Figura 5.1. Aspecte ale cererii de credite verificate pentru deschiderea creditelor bugetare

Direcţia Generală a Trezoreriei Statului, după primirea şi verificarea documentelor

procedează astfel:

Documentele se transmit cu un borderou întocmit în dublu exemplar, din care exemplarul 2

se restituie Trezoreriei Centrale pentru confirmarea primirii documentelor respective. La primirea

dispoziţiilor bugetare Direcţia Judeţeană de Trezorerie şi Contabilitate Publică a municipiului

Bucureşti verifică existenţa tuturor documentelor înscrise în borderou, semnează de primire

exemplarul 2 al borderoului pe care îl înapoiază Trezoreriei Centrale. În cazul în care se constată

unele nereguli între documente şi borderou se sesizează telefonic Trezoreriei Centrale pentru

clarificare şi se procedează potrivit celor stabilite de catre Trezoreria Centrală.

În continuare, Direcţia Trezoreriei Judeţene procedează astfel:

- grupează dispoziţiile bugetare pe localităţile în care îşi au sediul instituţiile respective (judeţ,

municipiu, oraşe, comune);

- intocmeşte borderoul în dublu exemplar pentru dispoziţiile bugetare aferente fiecărei

localităţi din judeţ;

- expediază prin poştă sau curier, după caz, trezoreriei municipale, orăşeneşti şi

administratiilor financiare comunale dispoziţiile bugetare împreună cu borderoul întocmit

pentru instituţiile publice care au la acestea conturi deschise

pentru somaj, bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul Trezoreriei Statului şi bugetele

locale”

Încadrarea sumelor solicitate în volumul creditelor aprobate

pentru perioada pentru care se solicită deschiderea

Completarea corectă a elementelor din formular, verificarea

semnăturilor autorizate, codificarea corectă a conturilor conform

clasificaţiei bugetare şi a planului de conturi al Trezoreriei

Verificarea notelor justificative pentru categoriile de cheltuieli

din cererile de deschidere de credite

Încadrarea valorii totale a dispoziţiilor bugetare în totalul

creditului bugetar, cât şi pe subdiviziunile acestuia.

- reţine dispoziţiile bugetare pentru instituţiile publice care au conturi deschise la Direcţia

Trezoreriei Judeţene

Trezoreriile municipale, orăşeneşti şi administraţiile financiare comunale verifică

dispoziţiile bugetare transmise în baza borderoului, semnează exemplarul doi al borderoului după

care îl transmite înapoi la Direcţia Trezoreriei Judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru

confirmarea dispoziţiilor bugetare. În cazul în care au fost repartizate de către ministere credite

bugetare ordonatorilor secundari de credite (inspectorate şcolare judeţene, direcţii sanitare), aceştia

au obligaţia ca, în termen de două zile, să prezinte dispoziţiile bugetare pentru repartizarea

creditelor instituţiilor din subordine aflate în localitatea din judeţul respectiv, cât şi pentru nevoile

proprii.

După primirea comunicării privind deschiderea creditelor, ordonatorii principali, procedează

la repartizarea creditelor la instituţiile din subordine. Repartizarea are loc pe baza următoarelor

elemente de fundamentare:

- necesarul de finanţat în limita creditelor aprobate şi repartizate pe trimestre;

- disponibilul de credite rămas din perioadele precedente.

Repartizarea se efectuează pe baza întocmirii documentului “dispoziţie bugetară” care

cuprinde: denumirea instituţiei; conturile bugetare; trezoreria prin care îşi derulează operaţiile de

plăţi; creditele bugetare repartizate atât în sumă totală cât şi pe subdiviziuni ale clasificaţiei

bugetare.

Pe verso-ul dispoziţiei bugetare se înscrie repartizarea creditelor bugetare pe conturi

analitice care se formează din următoarele:

- cod 01 – credite deschise şi repartizate bugetului de stat;

- cod capitol cheltuieli, conform clasificatiei bugetare ;

- cod 00 câmp rezervat pentru codificări speciale;

- cod titlu cheltuieli şi anume: - 02- “cheltuieli de personal”;

- 20- “cheltuieli materiale şi servicii”.

- cod fiscal al instituţiei publice.

Creditele deschise se înregistrează în contabilitatea Trezoreriei de la toate nivelele pe baza

cererilor de deschidere şi a dispoziţiilor bugetare în contul din afara bilanţului 01 “Credite deschise

şi repartizate pe seama ordonatorilor de credite finanţaţi din bugetul de stat”. Acest cont se conduce

în analitic pe trezorerii, pe capitole de cheltuieli şi pe subcapitole, pe categorii de cheltuieli şi el este

utilizat în execuţia bugetară şi reprezintă limita maximă până la care pot fi admise plăţi către

instituţiile publice respective.

5.1.1. Deschiderea de credite din bugetele locale

Deschiderea creditelor bugetare din bugetul local se efectuează distinct pentru creditele

bugetare aprobate la secţiunea de funcţionare şi, respectiv, pentru creditele bugetare aprobate la

secţiunea de dezvoltare, prin completarea câte unui formular din ”Cererea pentru deschiderea de

credite bugetare” pentru fiecare secţiune.12

Potrivit legii, fiecare comună, oraş, municipiu, judet, sector al municipiul Bucureşti

întocmeşte buget propriu în condiţii de autonomie. Administraţia bugetelor locale este asigurată de

către consiliile locale potrivit legii finanţelor publice. Primarii îndeplinesc atribuţiile de ordonatori

principali de credite.

Plăţile dispuse de ordonatorii de credite au loc prin trezorerii numai după deschiderea

creditelor bugetare din bugetul local respectiv. În vederea derulării şi executării bugetelor locale

deschiderea creditelor din bugetul local este prezentată mai jos:

Ordonatorii principali de credite (primarii) şi preşedintele Consiliului Judeţean stabilesc

lunar cheltuielile ce urmează a se efectua din bugetul propriu. Ordonatorul principal de credite

12

Art. 6 din “Ordinul ministrului de stat, Ministrul Finanţelor”, nr. 1.801/1995

stabileşte volumul creditelor bugetare în limita cărora urmează să se facă plăţile prin trezorerii, atât

pentru nevoile bugetului local cât şi pentru instituţiile publice din subordine.

În acest scop, fiecare ordonator principal de credite întocmeşte necesarul de credite ce

urmează a se deschide pentru luna respectivă completând formularul “Comunicare de deschidere a

creditelor”. Acest document se întocmeşte în doua exemplare şi se transmite până în ziua de 20 în

fiecare lună pentru creditele aferente lunii viitoare. 13

Documentele se prezintă compartimentului „Elaborare bugetelor locale şi dări de seamă” din

cadrul Administraţiei Financiare şi Trezoreriei. După analiză şi verificare acest compartiment

transmite documentul vizat serviciului (biroului) control şi evidenţa cheltuielilor după care se

înregistrează operaţiunile în contul din afara bilanţului 02 “Credite deschise şi repartizate pe seama

ordonatorilor finanţaţi din bugetele locale”. Acest cont se desfăşoară în analitic pe fiecare unitate

administrativ teritorială.

Repartizarea creditelor are loc pe baza documentului “dispoziţie bugetară”, care se

întocmeşte pe capitol de cheltuieli cu defalcarea acestora pe categorii de cheltuieli, document care

se prezintă odată cu comunicarea de deschidere a creditelor. Aceste dispoziţii bugetare, după ce sunt

verificate de compartimentul control şi evidenţa cheltuielilor se vizează, iar creditele deschise sunt

înregistrate pe seama unităţilor administrativ teritoriale.

În limita creditelor deschise şi înregistrate, ordonatorii de credite pot dispune efectuarea de

cheltuieli.

Deschiderile de credite pentru transferurile către bugetele locale, în cadrul limitelor

prevăzute în bugetul de stat, se efectuează de Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile generale

ale finanţelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale şi în funcţie

de necesităţile execuţiei bugetare, cu respectarea destinaţiei.

5.1.2. Deschiderea şi repartizarea creditelor din bugetul asigurărilor sociale de stat

Potrivit legii finanţelor publice, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei

administrează bugetul asigurărilor sociale de stat, care se aprobă prin lege de Parlament o dată cu

bugetul de stat.

Cheltuielile aprobate se acoperă din veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat şi se

execută prin subordonatorii de credite din sistemul asigurărilor sociale de stat.

Plăţile prin Trezorerie din bugetul asigurărilor sociale de stat se efectuează numai în limita

creditelor deschise sau repartizate instituţiilor din subordine de către Ministerul Muncii, Solidarităţii

Sociale şi Familiei, procedându-se astfel:

- Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte lunar, pe baza bugetului

aprobat, necesarul de cheltuieli ce urmează a se efectua de la buget în luna respectivă şi

pentru care urmează să se deschidă credite după care se întocmeşte “cererea de deschidere a

creditelor bugetare”. Acest document se întocmeşte în două exemplare, pe fiecare subcapitol

de cheltuieli aprobat în bugetul asigurărilor sociale de stat, cu respectarea elementelor din

formular şi se prezintă Trezoreriei Centrale până în ziua de 20 din fiecare lună pentru

creditele aferente lunii următoare ;

- Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei întocmeşte “dispoziţia bugetară” pentru

repartizarea creditelor pe seama instituţiilor subordonate care se prezintă la Trezoreria

Centrală o dată cu cererea de deschidere a creditelor.

Trezoreria Centrală verifică şi analizează: încadrarea creditelor bugetare deschise pe

subcapitole în prevederile aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat; repartizarea creditelor la

instituţiile din subordine să se efectueze în limita creditelor deschise; completarea documentului cu

toate elementele şi existenţa semnăturilor.

13

Clipici Emilia, “Bugetul Public Naţional şi Trezoreria Publică”, Editura Sitech, Craiova, 2009, pag.177

După analiză şi verificare, documentele se înregistrează în contul din afara bilanţului 03

“Credite bugetare deschise şi repartizate din bugetul asigurărilor sociale de stat”.

5.1.3. Angajarea şi utilizarea creditelor bugetare

Angajamentul bugetar este orice act prin care o autoritate competentă potrivit legii,

repartizează fonduri publice unei anumite destinaţii, în limita creditelor bugetare aprobate.

Instituţiile publice centrale şi locale îşi asigură fondurile de bază necesare acţionării lor pe

seama bugetului general consolidat şi într-o anumită măsură pe cea a fondurilor speciale şi din

mijloace extrabugetare. Pentru finanţarea unor acţiuni şi obiective de interes public prin bugetul de

stat şi bugetele locale se susţin financiar şi unele regii autonome naţionale sau locale şi în unele

situaţii, chiar societăţi comerciale (acoperirea unor diferenţe de preţ, prime, dobânzi

subvenţionate).14

În această situaţie, instituţiile publice care efectuează plăţile din resurse bugetare, varsă

integral la bugetul din care sunt finanţate veniturile pe care le obţin din diferite surse. Agenţii

economici obţin surse bugetare numai dacă execută şi realizează servicii publice de interes naţional

sau local.

Finanţarea de la buget, destinată acoperirii cheltuielilor instituţiilor publice centrale şi

locale, se caracterizează prin următoarele trăsături:

- este nerambursabilă, în general;

- nu se face automat, ci pe măsura îndeplinirii sarcinilor pe care le au instituţiile în cauză şi în

funcţie de gradul de folosire a resurselor puse la dispoziţia lor;

- finanţarea se face de la un singur buget în funcţie de importanţa instituţiei respective.

Finanţarea propriu-zisă a cheltuielilor se face numai pe baza bugetelor de venituri şi

cheltuieli, aprobate de către organele în drept, a căror prevederi, pentru respectarea principiului

specializării bugetare trebuie încadrate pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare. Pentru ca o

cheltuială să fie efectuată, trebuie să aibă o bază legală, să fie oportună, necesară şi economicoasă.

Prin contul general al Trezoreriei Statului sunt derulate plăţile determinate de cheltuielile

publice privind instituţiile şi acţiunile economice de interes public, învăţământul, ocrotirea şi

asigurările sociale, sănătate, cultura, tineretul şi sportul, ordinea publică şi siguranţa naţională,

apărarea, finanţarea administraţiei publice centrale şi locale şi a altor cheltuieli prevăzute de lege.

Este interzis să se efectueze plăţi direct din încasările cuvenite bugetului de stat, bugetului

asigurărilor sociale de stat sau bugetelor locale şi din veniturile fondurilor speciale şi mijloacelor

extrabugetare, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege.

Ordonatorii principali de credite pot dispune retragerea creditelor bugetare deschise şi

neutilizate din conturile proprii sau ale instituţiilor subordonate numai în cazuri temeinic justificate,

cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, anterior datei de 25 a fiecărei luni.

În situaţiile în care, în timpul exerciţiului bugetar, pe baza dispoziţiilor legale au loc treceri

de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul, Ministerul Finanţelor

Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în bugetele acestora şi în structura

bugetului de stat, fără afectarea echilibrului bugetar şi a fondului de rezervă bugetară.

Creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile au caracter previzional şi se

derulează conform acordurilor încheiate cu partenerii externi. Fondurile externe nerambursabile

sunt acumulate într-un cont distinct şi sunt cheltuite numai în limita disponibilităţilor existente în

acest cont şi în scopul pentru care au fost acordate.

Creditele bugetare trebuie utilizate de ordonatorii de credite cu eficienţă şi economicitate, cu

respectarea destinaţiei acestora.

În ceea ce priveşte controlul asupra executării bugetului general consolidat, acesta se

realizează la nivel central prin intermediul Direcţiei Generale a Trezoreriei Statului, şi local prin

trezoreriile operative din cadrul Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice judeţene şi a

14

Moşteanu Tatiana ( coordonator)- “Buget şi trezorerie public”, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, pag. 423

municipiului Bucureşti. Astfel, Direcţia Generală a Trezoreriei Statului elaborează metodologia

privind procedeele tehnice de lucru referitoare la operaţiunile derulate prin Trezoreria Statului.

Trezoreria Centrală stabileşte metodele de lucru pentru prelucrarea şi transmiterea informaţiilor

contabile către şi/sau între unităţile operative ale Trezoreriei statului.

În cazul bugetului de stat, Direcţia Generală a Trezoreriei Statului, ca organ central, verifică

dacă cererile de deschidere a creditelor se încadrează în volumul şi structura celor aprobate pe

subdiviziunile clasificaţiei bugetare şi dacă clasificarea acestor cheltuieli s-a realizat în conformitate

cu clasificaţia bugetară şi cu planul de conturi al Trezoreriei.

Pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, Trezoreria centrală verifică propunerile pentru

credite, repartizarea pe trimestre a prevederilor şi conturile de execuţie.

În legătură cu bugetele locale Direcţia Generală a Trezoreriei verifică şi aprobă deschiderile

de credite pentru transferurile către bugetele locale de la bugetul de stat. De asemenea, Direcţia

Generală a Trezoreriei Statului: controlează şi îndrumă trezoreriile operative; asigură acoperirea

deficitelor bugetare; rambursează împrumuturile interne şi externe; acoperă temporar golurile de

casă ale bugetelor locale; efectuează plasamente financiare pe termen scurt prin BNR.

Plăţile din creditele bugetare deschise se efectuează în toate cazurile din iniţiativa

ordonatorilor de credite care poartă răspunderea asupra utilizării mijloacelor bugetare în

conformitate cu prevederile legale în vigoare. Acestea pot fi dispuse:

- în numerar, respectiv la cererea instituţiei publice în cauză, trezoreria eliberează numerarul

solicitat;

- prin decontare din cont în favoarea agenţilor economici care au prestat servicii sau au livrat

bunuri unor instituţii publice. În acest caz, trezoreria, pe baza ordinului de plată emis de

subordonatorul de credite şi a verificărilor de vigoare, dispune plata din contul instituţiei

către furnizorul de servicii.

Plăţile prin trezorerie se realizează pe baza următoarelor documente: cecuri pentru eliberarea

numerarului; ordin de plată prin care ordonatorul de credite dispune efectuarea plăţilor; factura cu

dispoziţie de încasare întocmită de furnizor pentru instituţia publică pentru plata energiei electrice,

telefoane şi alte servicii.

La documentele de plăţi efectuate prin trezorerie, ordonatorii de credite bugetare au

obligaţia să prezinte fundamentări din care să rezulte necesitatea şi oportunitatea efectuării

cheltuielilor propuse.

Organele trezoreriei execută controlul financiar preventiv asupra plăţilor dispuse de către

ordonatorii de credite bugetare, urmărind încadrarea plăţilor în credite bugetare deschise şi

repartizate în structura clasificaţiei bugetare.

5.2. Finanţarea cheltuielilor publice prin trezorerie

Finanţarea cheltuielilor publice prevăzute în bugetul de stat se efectuează pe baza creditelor

bugetare deschise de Ministerul Finanţelor, la cererea ordonatorilor principali de credite, cu viza

prealabilă a conducătorului serviciului financiar-contabil.

Pentru deschiderea de credite, ordonatorii principali întocmesc o cerere pentru deschidere de

credite, pentru fiecare capitol de cheltuieli aprobat, cu defalcarea pe categorii de cheltuieli:

cheltuieli curente (cheltuieli de personal, cheltuieli materiale, subvenţii şi transferuri); cheltuieli de

capital.

Cererea, care cuprinde necesarul de cheltuieli pe un trimestru, întocmită în 3 exemplare şi

însoţită de o notă de fundamentare, se depune până la data de 20 a ultimei luni din trimestrul

anterior, la Direcţia Generală a Trezoreriei. Aceasta, după analiză şi verificare, aprobă deschiderea

creditelor. Exemplarul 1 din cerere de transmite Trezoreriei centrale, exemplarul 2 se reţine la

Direcţia Generală a Trezoreriei, iar exemplarul 3 se restituie ordonatorului principal, confirmând

deschiderea creditelor bugetare pentru trimestrul respectiv.

Odată cu cererile pentru deschiderea de credite, ordonatorii principali prezintă la MF o notă

justificativă precum şi Dispoziţiile bugetare pentru repartizarea creditelor, atât pentru cheltuielile

proprii cât şi pentru cheltuielile instituţiilor din subordine.

După primire, verificare şi înregistrare, în evidenţa proprie, Direcţia Generală a Trezoreriei,

transmite pe bază de borderou, Trezoreriilor judeţene (a municipiului Bucureşti) exemplarul 2 al

Dispoziţiilor bugetare pentru repartizarea creditelor, comunicând , în acest fel, creditele bugetare

repartizate pe seama instituţiilor din subordinea ministerelor.

Trezoreriile judeţene, grupează dispoziţiile bugetare primite pe localităţi unde îşi au sediul

instituţiile respective (judeţe, municipii, oraşe, comune) şi le transmit trezoreriilor de la aceste

niveluri organizatorice, pe bază de borderou. Fiecare trezorerie, înregistrează deschiderea de credite

în evidenţele proprii şi înştiinţează despre acest lucru ordonatorii pe care îi deservesc.

În cazul instituţiilor finanţate din bugetele locale, ordonatorul principal de credite determină

volumul creditelor bugetare lunare în limita cărora urmează să se efectueze plăţi prin trezorerie, atât

pentru activitatea proprie cât şi pentru instituţiile publice din subordine, întocmind o comunicare de

deschidere a creditelor. Acest document se întocmeşte în 2 exemplare, la nivelul fiecărui capitol de

cheltuieli, cu desfăşurare pe categorii de cheltuieli şi se prezintă compartimentului de coordonare a

bugetului local din cadrul trezoreriei, până în ziua de 20 ale fiecărei luni, pentru creditele aferente

lunii viitoare.

După analiză şi verificare, trezoreria înregistrează deschiderea creditelor bugetare în

evidenţa proprie şi confirmă acest lucru ordonatorilor principali. Din creditele bugetare deschise,

ordonatorul principal repartizează credite bugetare instituţiilor publice subordonate, ai căror

conducători au calitatea de ordonatori secundari sau terţiari de credite, pe bază de Dispoziţie

bugetară.

Pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, ordonatorul principal de credite este Ministerul

Muncii şi Protecţiei Sociale care, în această calitate întocmeşte Cererea de deschidere de credite

bugetare, pe care o prezintă în 2 exemplare Trezoreriei Centrale, până în ziua de 20 din fiecare lună,

pentru creditele aferente lunii următoare. Odată cu aceasta, ministerul întocmeşte şi prezintă şi

Dispoziţii bugetare pentru repartizarea creditelor către instituţiile finanţate din acest buget. După

verificare şi înregistrare în evidenţa proprie, Trezoreria Centrală comunică deschiderea

(repartizarea) creditelor trezoreriilor şi instituţiilor interesate.

Odată deschise (repartizate) credite tuturor ordonatorilor finanţaţi din bugetul de stat,

bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, aceştia pot dispune plăţi, în limita creditelor

bugetare deschise.

Plăţile pot fi dispuse în numerar, prin casieriile proprii (pe baza cecului pentru eliberarea

numerarului) sau prin decontare din conturile deschise la trezorerie pe numele instituţiei respective

(pe bază de ordin de plată, factură cu dispoziţie de încasare etc.)

Documentele de plăţi prin trezorerie se întocmesc şi se înregistrează în conturile deschise

instituţiilor publice, pe capitole de cheltuieli, cu desfăşurarea pe categorii de cheltuieli aprobate.

La documentele de plăţi, ordonatorii de credite au obligaţia de a anexa şi documente cu

privire la necesitatea şi oportunitatea cheltuielilor propuse, în baza cărora organele trezoreriei

exercită controlul financiar preventiv asupra plăţilor dispuse de ordonatorii de credite.

5.3. Încasarea veniturilor publice prin trezorerie

Actele normative ce reglementează relaţiile financiare din economie, definesc obligaţia

agenţilor economici, instituţiilor publice şi a celorlalţi contribuabili (persoane fizice) de a vărsa la

buget sumele datorate. Distribuirea responsabilităţilor între organele financiare şi contribuabili este

diferenţiată, însă, în raport de statutul acestora din urmă, astfel:

a) în cazul agenţilor economici (indiferent de forma de proprietate) şi a instituţiilor publice,

obligaţia calculării şi virării la termen a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri revine

unităţilor respective, organele financiare având numai sarcina să verifice, ulterior, determinarea

corectă a sumelor datorate şi respectarea termenelor de plată;

b) în privinţa impozitelor şi taxelor datorate de persoanele fizice, acţiunea de urmărire include

depistarea surselor de venituri şi a contribuabililor plătitori, supravegherea şi îndrumarea acestora

pentru a-şi achita în întregime şi la termen obligaţiile, precum şi evidenţa strictă a debitelor şi a

sumelor încasate.

Pentru încasarea efectivă a acestor venituri se practică mai multe metode:

calculul, reţinerea şi vărsarea ( stopajul la sursă) care presupune că, unităţile care fac plăţi

către populaţie sub diferite forme (salarii, dividende, drepturi de autor, onorarii etc.) au obligaţia să

calculeze, să reţină şi să vireze, la termenul legal, impozitele aferente câştigurilor respective;

calculul, debitarea şi încasarea se aplică pentru realizarea veniturilor bugetare de la micii

meseriaşi, alte categorii de cetăţeni şi gospodării cetăţeneşti rurale. Organele financiare locale,

calculează sumele de plată pe baza proceselor verbale de impunere, le înscriu în evidenţele fiscale

(debit) şi le comunică contribuabililor prin înştiinţări de plată;

plata directă în numerar, făcută de contribuabili la agenţiile CEC, casieriile unor instituţii,

casieriile trezoreriei ori agenţi fiscali sau casieri comunali;

anularea de timbre fiscale mobile, procedeu specific ce se aplică în cazul taxelor de timbre

ce nu depăşesc un anumit plafon.

Pentru cazurile când obligaţiile faţă de un buget nu se îndeplinesc la termenul prevăzut de

lege, sunt prevăzute mijloace legate de constrângere la plată (amenzi contravenţionale şi majorări de

întârziere) şi de executare silită a creanţelor bugetare, lucru ce se poate realiza pe două căi: poprirea

şi executarea silită prin urmărirea bunurilor mobile sau imobile.

În cazul bunurilor mobile, procedura executării silite se desfăşoară în trei etape: aplicarea

sechestrului, publicaţia de vânzare şi vânzarea propriu-zisă a bunurilor. Urmărirea bunurilor

imobile cuprinde o fază în plus: expedierea la debitor a unei noi înştiinţări de plată cu trei zile

înainte de a începe procedura executării.

A. Agenţii economici îşi achită impozitele şi taxele datorate către buget, astfel:

- prin depunere în numerar la casieria Trezoreriei a sumelor reprezentând impozite şi taxe.

Agentul economic se prezintă la compartimentul control şi evidenţa veniturilor în vederea

stabilirii sumelor datorate şi a termenului de plată, după care se întocmeşte nota de plată care

se prezintă casieriei. Casierul încasează suma pe baza foii de vărsământ şi eliberează

chitanţa corespunzătoare.

- prin ordin de plată, pe baza căruia banca comercială virează din contul clientului în contul

Trezoreriei sumele datorate sau, în cazul în care agentul economic are cont deschis la

trezorerie, acesta, pe baza ordinului de plată emis de agentul economic, efectuează plata în

contul de venituri aferent.

Fluxul acestor operaţiuni se prezintă astfel:

a) înainte de depunerea efectivă a sumei, plătitorul se prezintă la ghişeul compartimentului

controlului şi evidenţei venitului cu înştiinţarea de plată la organele fiscale;

b) dacă plătitorul se prezintă din proprie iniţiativă, la ghişeu se stabileşte suma de plată, destinaţia

plăţii, încadrarea corectă în termenele de plată calculându-se majorări de întârziere în cazul

depăşirii acestor termene .

c) toate aceste date sunt menţionate în nota de plată de lucrătorul respectiv şi se predă împreună cu

actele însoţitoare privind plata, casierului încasator care le semnează, în vederea notificării şi

soldării debitelor. Casierul în schimbul sumei primite eliberează chitanţa pentru încasarea

impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, ca act doveditor al achitării sumei.15

d) foaia de vărsământ cu chitanţa pentru încasarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor este trimisă

la casierie pe bază de borderou pe cale internă, fiind interzisă trimiterea ei prin intermediul

plătitorului. La primirea ei, casierul verifică dacă suma din chitanţa pentru încasarea

impozitelor, taxelor şi contribuţiilor corespunde cu suma înscrisă în monetarul înscris pe verso,

apoi primeşte şi numără banii de la depunători, semnează pe cele două documente şi eliberează

15

Moşteanu Tatiana ( coordonator) – “Buget şi trezorerie publică”, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, pag. 385

un exemplar al chitanţei. Toate chitanţele pentru încasarea impozitelor, taxelor şi contributiilor

se înregistrează în „jurnalul de casă” întocmit în trei exemplare.

e) documentul de plată (ordin de plată) completat cu toate elementele necesare se depune de

plătitor la unitatea bancară la care îşi are deschis contul curent. Decontarea privind încasarea

veniturilor bugetare se realizează prin transmiterea electronică a ordinelor de plată de la băncile

comerciale unde agenţii economici îşi au conturile, la sucursala judeţeană a Băncii Naţionale

care gestionează contul curent general al Trezoreriei Statului.

f) la filiala băncii comerciale, pe baza disponibilului din contul agentului economic se acceptă

plata, după care se înregistrează în contul contribuabilului diminuarea disponibilului cu suma

înscrisă în ordinul de plată. Banca îi emite contribuabilului un extras de cont pentru această

operaţiune. În acelaşi timp, expediază suma din contul său către buget, la sucursala judeţeană a

băncii comerciale, cu dispoziţii centralizatoare. Mai departe suma parcurge traseul înspre

sucursala Băncii Naţionale care evidenţiază suma în contul curent al Trezoreriei Statului. În

aceeaşi zi, după evidenţierea tuturor încasărilor de această natură, emite extrasul de cont la care

ataşează un exemplar al dispoziţiei centralizatoare cu toate documentele justificative a sumei

totale a dispoziţiei centralizatoare.

În fiecare zi, un delegat al Directiei Judeţene de Trezorerie, ridică extrasul contului şi

documentele justificative de la sucursala Băncii Nationale. După ce extrasul şi documentele

justificative sunt primate în cadrul serviciului “Contabilitate şi decontări”, Direcţia Judeţeană de

Trezorerie prelucrează documentele astfel:

- verifică sumele înscrise în extrasul de cont cu documentele justificative ce-l însoţesc;

- înregistrează operaţiile de încasări şi plăţi prin contul curent în contabilitatea proprie;

- grupează ordinele de plată privind încasarea veniturilor bugetare, mijloacelor extrabugetare

şi fondurilor bugetare în funcţie de domiciliul fiscal al agentului economic.

Serviciul controlului şi evidenţei cheltuielilor detalează filele ordinelor de plată şi le

repartizează astfel: exemplarul portocaliu rămâne la acest serviciu ca anexa la jurnalul de

înregistrare, exemplarul roşu este transmis împreună cu jurnalul de înregistrare către serviciul

contabilitate şi decontări pentru prelucrări, iar exemplarul verde este anexat la extrasul de cont al

agentului economic.

Pe baza ordinelor de plată se realizează centralizarea documentelor de plată într-un borderou

centralizator, pentru fiecare Trezorerie din subordine: municipală, orăşenească sau rurală. După ce

se întocmeşte borderoul centralizator, în aceeaşi zi, Direcţia de Trezorerie Judeţeană transmite

extrasul de cont Trezoreriilor din subordine la care ataşează un exemplar din borderou şi dispoziţiile

de plată centralizatoare cu documentele justificative.

Prin delegatul Trezoreriei municipale, actele sunt preluate la primele ore ale fiecărei zile de

lucru de la Trezoreria judeţeană şi depuse la serviciul contabilitate şi documente din cadrul

Trezoreriei municipale, acesta fiind primul flux al operaţiunilor derulate.

B. Instituţiile publice realizează încasarea veniturilor în numerar şi prin virament.

Acestea, sunt finanţate în modul următor:

a) integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor

speciale, după caz;

b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de

stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

c) integral din venituri proprii.

Instituţiile din categoria a) au veniturile transferate în totalitate în conturile deschise la

trezorerie venituri care servesc la acoperirea cheltuielilor. Veniturile instituţiilor din categoria b)

sunt încasate numai prin trezorerie, în timp ce veniturile celor din categoria c) trebuie raportate nu

şi încasate prin trezorerie, cu toate că nu provin de la buget. În principiu, o instituţie publică

finanţată integral de la buget, varsă veniturile proprii realizate în contul bugetului din care este

finanţată reducând efortul bugetar.

Realizarea şi vărsarea la buget a veniturilor rezultate din activitatea proprie a instituţiilor

publice finanţate de la buget se efectuează astfel:

- instituţiile publice finanţate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau

bugetele fondurilor speciale, desfăşoară anumite activităţi de prestări de servicii sau

executări de lucrări către agenţi economici sau populaţie, de la care încasează contravaloarea

acestora.

În funcţie de regimul legal al destinaţiei veniturilor instituţiile publice, operaţiunile de

încasare a veniturilor proprii se realizează astfel:

1) încasarea veniturilor proprii în numerar prin casieria trezoreriei. Mecanismul de încasare

a veniturilor în numerar este similar cu cel al agenţilor economici.

Veniturile încasate prin casierie pe baza chitanţei pentru încasarea impozitelor, taxelor şi

contribuţiilor , se depun în conturile deschise la trezorerie, potrivit destinaţiei stabilite de

dispoziţiile legale. Instituţiile publice depun la casieria trezoreriei numerarul ridicat din cont şi

rămas nefolosit, încasările provenite din activitatea proprie precum şi numerar în contul datoriilor

pe care le au către buget. Depunerea numerarului trebuie să se facă conform prevederilor legale,

zilnic sau periodic. În acest scop, instituţia comunică trezoreriei prin adresă scrisă, suma în numerar

ce urmează a fi depusă în conturi potrivit destinaţiei legale.

Adresa de comunicare se prezintă serviciului control şi evidenţa veniturilor din cadrul

Trezoreriei, care după verificare şi stabilirea contului în care se varsă, întocmeşte ordinul de

încasare pe care îl transmite casierei în vederea încasării sumei. Acest ordin este controlat de casier,

care îl semnează şi îl înregistrează în registrul de casă, iar pentru numerarul încasat se eliberează

chitanţă.

2) Încasarea prin virament bancar, pe baza documentelor justificative:

- ordinul de încasare, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, lucrărilor executate

de către instituţiile publice, este completat de instituţie şi se prezintă Trezoreriei.

- ordinul de plată întocmit de un agent economic sau o instituţie publică în favoarea unei

instituţii publice beneficiară a sumei.

- cecul barat completat în favoarea instituţiei beneficiare.

După verificare şi înregistrare în contabilitatea trezoreriei,documentele se transmit unităţilor

bancare la care agenţii economici au conturi deschise pentru înregistrarea operaţiunilor de plată.

Contul de venituri este deschis pe subcapitole din cadrul capitolului “vărsămintele din veniturile

instituţiile de stat” cu desfăşurare pe instituţiile publice. Pentru înregistrare în contabilitatea

instituţiilor a veniturilor, se eliberează extrase de cont împreună cu documentele de încasare.

C. Impozitele şi taxele datorate de persoanele fizice din municipii şi oraşe se încasează în

felul următor :

a) în numerar prin casieria trezoreriei. Pentru achitarea acestora, persoanele fizice prezintă

serviciului control şi evidenţa veniturilor, înştiinţările de plată primite de la organele fiscale, prin

care sunt comunicate debitele din impozite, taxe, amenzi, etc, care urmează a fi achitate în anul

fiscal respectiv. În lipsa înştiinţărilor de plată, contribuabilii pot prezenta: chitanţele de plată din

perioadele precedente; declaraţii de impunere ale organelor fiscale; procese verbale de contravenţii,

amenzi, etc; alte documente din care să rezulte natura şi felul obligaţiei de plată către buget, precum

şi informaţii verbale, pe baza carora se poate stabili natura, impozitele şi taxele de plată.

b) prin virament, pe baza ordinului de plată completat de contribuabil. În oraşe şi comune

unde nu există o evidenţă pe calculator, populaţia îşi poată plăti impozitele şi taxele în numerar prin

intermediul agenţilor fiscali încasatori, care eliberează chitanţe pentru sumele încasate.

Agenţii au obligaţia depunerii sumelor la casieria trezoreriei în baza unui borderou, care

este însoţit de sumele încasate şi chitanţele aferente anexate în vederea depunerii lor în casierie.

Casierul elibereaza agentului o chitanţă pentru suma totală din borderou. La sfârşitul zilei, casierul

întocmeşte registrul de casă. Acesta este întocmit în trei exemplare dintre care unul este predat

şefului serviciului casierie-tezaur împreună cu numerarul încasat în acea zi, cel de-al doilea

exemplar este predat compartimentului de control şi evidenţă a veniturilor, iar al treilea exemplar se

arhivează la casieria de încasări.

Sumele încasate prin casieria de incasari a trezoreriei se înregistrează în casieria-tezaur a

Trezoreriei în aceeaşi zi. Încasările aduse după terminarea programului casieriei – tezaur se

înregistrează în conturile respective cu data zilei următoare.

c) plata electronică a creanţelor bugetare.

Primăriile trebuie să ofere, totodată, şi posibilitatea consultării debitelor datorate acesteia de

persoanele fizice, prin intermediul paginii de internet a primăriei. Fiecare cotribuabil poate cere

primăriei acordarea unui nume de utilizator şi a unei parole, pe baza căreia să poată consulta în

condiţii de securitate maximă informaţiile confidenţiale cu privire la debitele sale faţă de primărie şi

lista plăţilor efectuate.

Modalităţile de plată electronică sunt:

1) Plata cu cardul la POS-ul instalat la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, din cadrul

Primăriei.

2) Plata la unul din bancomatele unei bănci agreate de Primărie. Avantajul acestei metode îl

reprezintă posibilitatea plăţii din orice colţ al ţării al sumelor datorate unei Primării.

3) Plata prin intermediul serviciilor de internet–banking sau home-banking (servicii bancare

puse la dispoziţia doritorilor,de către băncile comerciale care oferă posibilitatea realizării de

plăţi prin internet, telefon fix, telefon mobil, etc.) .

Controlul asupra încasării la termen veniturilor datorate bugetului de stat, bugetelor locale şi

bugetului asigurărilor sociale de stat se exercită de către compartimentul control şi evidenţă a

veniturilor pe baza documentelor de plată sau intrate în trezorerie. În acest mod, se verifică şi se

analizează:

- temeiul legal prin care s-a stabilit obligaţia vărsării de impozite şi taxe către buget;

- respectarea reglementărilor în vigoare privind vărsarea impozitelor şi taxelor pe bugete şi

încadrarea veniturilor pe capitole şi subcapitole prevăzute de clasificaţia bugetară;

- respectarea termenelor de vărsare a impozitelor, taxelor şi a altor venituri.

Se consideră ziua efectuării plăţii: ziua depunerii sumei pentru încasările în numerar prin

casieria trezoreriei; ziua virării sumei din contul plătitorului când plata de face cu ordin de plată din

iniţiativa agentului economic; ziua de ştampila a poştei, când plata de face prin mandat poştal.

d) Încasarea veniturilor bugetare prin executare silită.

În cazul în care debitorul nu-şi achită “la termen” obligaţiile de plată, organul de executare

silită îi va transmite o înştiinţare de plată prin care i se notifică suma de plată datorată. Prin expresia

“la termen” se înţeleg termenele legale de plată prevăzute pentru diferite tipuri de impozite şi taxe,

iar în cazul în care termenul de plată a unei obligaţii bugetare expiră într-o zi nelucrătoare, plata se

consideră în termen dacă este efectuată în ziua lucrătoare imediat următoare.16

Pentru plătitorii care au cont bancar, data plăţii este data la care băncile debitează contul

plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice confirmate prin ştampila şi semnătura

autorizată a acestora. Orice obligaţie bugetară neachitată la scadenţă generează plata unor majorări

de întârziere, calculate pentru fiecare zi de întârziere până la data achitării sumei datorate, inclusiv.

Băncile sunt obligate să vireze sumele reprezentând venituri bugetare în aceeaşi zi în care a debitat

contul plătitorului. În caz contrar, majorările de întârziere datorate pentru neplata în termen sunt

suportate de către bănci.

5.4. Relaţiile trezoreriei cu Banca Naţională

Necesitatea operaţiilor de decontare între trezoreriile municipale, orăşeneşti, percepţiile

rurale şi trezoreriile judeţene, pe de o parte şi aceasta din urmă şi sucursalele judeţene ale Băncii

Naţionale, pe de altă parte, derivă din faptul că operaţiile de încasări şi plăţi ce se efectuează prin

conturile care funcţionează în cadrul trezoreriei se reflectă, concomitent şi în conturile agenţilor

economici deschise la băncile comerciale.

16

Moşteanu Tatiana ( coordonator)- “Buget şi trezorerie publică”, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, pag. 391

Transferul de mijloace băneşti între unităţile din sistemul trezoreriei şi agenţii economici,

legat de încasarea veniturilor bugetare şi efectuarea cheltuielilor bugetare se realizează prin

intermediul contului curent deschis pe numele fiecărei trezorerii judeţene la sucursalele B.N.R.. El

presupune un anumit schimb de documente şi anumite operaţii cum sunt:

a) în legătură cu încasarea veniturilor bugetare:

trezoreria judeţeană ridică zilnic de la B.N. extrasul de cont curent al trezoreriei şi

documentele anexă, grupează documentele pe trezorerii subordonate, le înregistrează în

contabilitatea proprie, după care le transmite trezoreriilor din teritoriu;

agenţii economici depun documentele privind achitarea obligaţiilor bugetare la băncile

comerciale care îi deservesc; acestea le transmit sucursalei B.N. din judeţule respective;

trezoreriile subordonate (municipale, orăşeneşti, comunale) la primirea extraselor de

cont şi a documentelor anexă de la trezoreria judeţeană înregistrează veniturile încasate în funcţie de

bugetele cărora aparţin.

b) în legătură cu efectuarea plăţilor din resurse bugetare:

dispoziţiile de plată întocmite de instituţiile publice şi depuse la trezoreriile municipale,

orăşeneşti şi comunale se înregistrează în contabilitatea acestora, în raport cu bugetul din care

acestea sunt finanţate; după aceasta, documentele de plată se grupează pe sedii ale băncilor

comerciale unde agenţii economici beneficiari ai plăţilor au conturi deschise şi se transmit

trezoreriei judeţene;

la primire, trezoreria judeţeană le evidenţiază în contabilitatea proprie, după care,

grupează documentele primite de la toate trezoreriile subordonate pe sedii ale băncilor comerciale la

care agenţii economici în favoarea cărora s-au dispus plăţile au conturi deschise, întocmesc

dispoziţii de plată centralizatoare pe bănci şi le transmit sucursalei judeţene a B.N. împreună cu

documentele anexă;

sucursala judeţeană a B.N., după înregistrarea în evidenţa proprie, le transmite băncilor

comerciale pentru a fi operate în extrasele de cont ale agenţilor economici beneficiari ai plăţilor.

5.5. Operaţiunile pasive ale trezoreriei statului

Operaţiunile pasive reprezintă operaţiunile de constituire a resurselor. Acestea pot fi

grupate în două categorii:

resurse depozit – constituite din conturile curente şi de depozit ale diferitelor persoane care

au dreptul şi/sau obligaţia să le deschidă;

resurse nedepozit – formate din împrumuturi şi alte tipuri de resurse la care se face apel în

situaţia în care resursele depozit nu sunt suficiente pentru acoperirea necesităţilor.

Altfel spus, putem considera resursele depozit ca fiind resursele ordinare, cele la care se

face în mod obişnuit apel, iar cele nedepozit ca fiind resursele extraordinare, ce se utilizează doar în

cazul în care resursele depozit sunt insuficiente.

Resursele depozit sunt formate din două componente:

a) componenta obligatorie;

b) componenta voluntară.

Componenta obligatorie este generată de legislaţia în vigoare care prevede obligativitatea

anumitor persoane de a-şi deschide conturi curente şi/sau de depozit la băncile comerciale şi,

respectiv, la Trezoreria Statului.

În ceea ce priveşte băncile comerciale, componenta obligatorie este formată din conturile

agenţilor economici obligaţi prin lege să-şi deschidă un cont la bancă dacă doresc să efectueze

încasări şi plăţi peste un anumit plafon.

Pentru Trezoreria Statului componenta obligatorie este formată din:

- conturile curente ale instituţiilor publice. Astfel, conform legislaţiei în vigoare, instituţiile

publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare efectuează operaţiunile de încasări şi

plăţi prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului. De asemenea, legea precizează şi faptul că este

interzis instituţiilor publice să efectueze aceste operaţiuni prin băncile comerciale;

- conturile curente ale agenţilor economici. În cazul în care agenţii economici livrează

bunuri, prestează servicii sau execută lucrări pentru instituţiile publice, pentru a primi

contravaloarea acestora sunt obligaţi să aibă cont deschis la unitatea teritorială a trezoreriei în raza

căreia sunt înregistraţi fiscal.

Statul garantează efectuarea acestor operaţiuni în condiţii de siguranţă şi în conformitate cu

dispoziţiile legale în vigoare. În plus, pentru a nu crea distorsiuni în ceea ce priveşte fructificarea

disponibilităţilor, Trezoreria Statului, întocmai ca şi băncile comerciale, acordă dobândă pentru

disponibilităţile păstrate de agenţii economici şi instituţiile publice în conturile deschise la ea.

Totuşi, fiind o bancă a statului ce are drept scop gestionarea banului public, legislaţia impune

anumite reguli privind utilizarea disponibilităţilor din conturile agenţilor economici deschise la

trezoreria statului.

Astfel, aceştia pot utiliza sumele încasate în conturile deschise la unităţile trezoreriei statului

în următoarea ordine: pentru achitarea drepturilor de natură salarială, prin transferul sumelor

aferente în conturile deschise la bănci, cu excepţia impozitelor şi contribuţiilor aferente acestora,

pentru achitarea obligaţiilor către bugetul de stat şi celelalte bugete, iar sumele rămase disponibile

pot fi virate în conturile deschise la bănci.

Componenta voluntară este formată din totalitatea conturilor curente sau de depozit

deschise la cererea deţinătorilor lor, fără ca aceştia să fie constrânşi de legislaţia în vigoare. În ceea

ce priveşte băncile comerciale componenta voluntară este formată din totalitatea conturilor curente

sau de depozit deschise de persoanele fizice sau juridice la libera lor alegere.

Caracterul voluntar al acestei componente se manifestă la două niveluri:

- în primul rând, persoanele fizice şi juridice decid dacă să-şi deschidă astfel de conturi sau

nu;

- în al doilea rând, acestea decid asupra băncii pe care o vor alege pentru a-şi deschide

contul. Pentru Trezoreria statului componenta voluntară este formată din conturile de depozit

deschise pe bază de convenţie de instituţiile publice. Pentru instituţiile publice, caracterul voluntar

se manifestă pe un singur nivel, respectiv cel al alegerii de a-şi constitui, sau nu, depozitul, deoarece

acestea nu pot alege între Trezoreria Statului şi o altă bancă pentru a fructifica disponibilităţile din

depozite.

Resursele nedepozit

În cadrul resurselor nedepozit există diferenţe semnificative între băncile comerciale şi

Trezoreria Statului, de aceea ne vom concentra asupra operaţiunilor pasive specifice Trezoreriei

Statului.

Depozite pe termen scurt de la bănci sau alte instituţii financiare, atrase prin intermediul

procedurilor bilaterale

Trebuie să subliniem încă de la început că, deşi poartă denumirea de depozite, aceste

resurse nu aparţin categoriei de resurse depozit întrucât nu se atrag în mod normal de către

trezorerie ci numai în situaţia apariţiei unui deficit de lichidităţi.

Tranzacţiile desfăşurate prin intermediul procedurilor bilaterale nu sunt, de regulă, anunţate

public. Acestea se efectuează prin negociere directă între Ministerul Finanţelor Publice şi banca

respectivă.

Decizia privind atragerea de depozite pe termen scurt de la bănci este luată în preziua

apariţiei lipsei de lichidităţi sau cel mai târziu în ziua respectivă. Limitele de negociere privind

suma atrasă, perioada şi nivelul maxim al ratei dobânzii (marja de negociere) se stabilesc în ziua

respectivă în funcţie de condiţiile pieţei şi de necesarul de atras pentru asigurarea lichidităţilor

în contul curent general al Trezoreriei Statului.

Negocierea elementelor de referinţă (sume atrase, nivelul dobânzii, perioada pentru care este

atras depozitul şi scadenţa acestuia) se efectuează având la bază ca element de referinţă tabloul

Reuters cu privire la nivelul dobânzilor care se tranzacţionează în piaţă astfel încât dobânzile

negociate să poată fi comparabile cu acestea.

După confirmarea atragerii depozitului se încheie o convenţie între Ministerul Economiei şi

Finanţelor şi banca respectivă, în care se menţionează olumul depozitului, perioada, rata dobânzii,

scadenţa, precum şi contul în care se efectuează rambursarea capitalului şi plata dobânzii.

Emisiunile de certificate de trezorerie

În cadrul emisiunilor de certificate de trezorerie trebuie să distingem între:

- emisiunile de certificate de trezorerie pentru finanţarea deficitului bugetar;

- emisiunile de certificate de trezorerie pentru acoperirea necesarului de lichidităţi al

trezoreriei - sunt efectuate conform regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în

formă dematerializată, aprobat prin ordin comun al ministrului finanţelor, al guvernatorului Băncii

Naţionale a României şi al preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Această operaţiune va fi autorizată de ministrul de finanţe prin ordin de emisiune şi va fi

făcută publică cel târziu în ziua lucrătoare înaintea datei de organizare a licitaţiei. Certificatele se

emit pe o perioadă de maximum 30 de zile, cu decontare în aceeaşi zi, în ziua următoare sau la două

zile lucrătoare de la data tranzacţiei.

Operaţiunile repo

Operaţiunile repo reprezintă un element nou în gestiunea activităţii Trezoreriei. El a fost

introdus abia în anul 2002 în scopul lărgirii ariei instrumentelor ce pot fi utilizate pentru

echilibrarea soldului curent general al Trezoreriei Statului.

Operaţiunile repo constau în vânzarea unor titluri de valoare (procurându-se astfel de

resurse) cu angajamentul ferm al răscumpărării acestora la un termen prestabilit. Având în vedere

instabilitatea pieţei financiare româneşti singurele titluri de valoare ce au fost acceptate pentru

realizarea de operaţiuni repo de către băncile comerciale au fost titlurile de stat.

Astfel, dacă Trezoreria Statului ar apela la operaţiunile repo ar însemna practic să

colateralizeze un împrumut cu propriile active (titlurile de stat fiind instrumente proprii ale

Trezoreriei Statului). Acest lucru este însă interzis de Regulamentul BNR. Astfel, datorită întârzierii

unor prevederi legislative prin care să se admită şi alte titluri de valoare în cadrul operaţiunilor repo,

acest procedeu este mai puţin folosit.

Împrumuturile pe termen lung atrase prin Trezoreria Statului pot îmbrăca mai multe forme:

obligaţiuni de stat emise pe piaţa internă sau externă;

obligaţiuni de stat emise în baza unor acte normative speciale pe piaţa internă sau externă;

împrumuturi acordate de către instituţiile financiare internaţionale.

Marea majoritate a operaţiunilor pasive prezentate mai sus se regăsesc în contul curent

general al Trezoreriei Statului deschis la BNR. Există, însă, o excepţie în ceea ce priveşte

disponibilităţile în valută gestionate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, provenite din

împrumuturi interneşi externe contractate de stat, destinate finanţării deficitului bugetului de stat şi

refinanţării datoriei publice, precum şi din alte surse prevăzute de lege.

Astfel, acestea se păstrează la Banca Naţională a României în conturi purtătoare de dobândă,

care funcţionează în afara contului curent general al Trezoreriei Statului şi se utilizează pe măsura

necesităţilor.

5.6. Operaţiuni active ale Trezoreriei Statului

Operaţiunile active sunt operaţiunile de angajare a resurselor şi putem distinge:

- operaţiuni sunt aducătoare de venituri necesare acoperirii cheltuielilor proprii ale

trezoreriei;

- operaţiuni de plasare a resurselor bugetare a căror fructificare va finanţa diferitele bugete.

Operaţiunile active ale Trezoreriei Statului

A. Acordarea de împrumuturi

Operaţiunile de împrumut din disponibilităţile temporare ale contului curent al Trezoreriei

statului sunt reglementate strict de dispoziţiile legale în vigoare. Astfel, utilizarea disponibilităţilor

din contul curent general al Trezoreriei Statului trebuie făcută cu prioritate către primele trei utilizări

prezentate mai sus, respectiv:

a) finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenţi ale bugetului de stat, nefinanţate

prin împrumuturi de stat

b) finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenţi ale bugetului asigurărilor sociale

de stat, până la alocarea de sume cu această destinaţie

c) finanţarea deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de

stat şi bugetului trezoreriei statului din exerciţiul curent.

Zilnic, pe baza datelor operative raportate în sistem electronic de către trezoreriile judeţene

şi în ultima zi a lunii, pe baza datelor definitive se determină deficitele curente şi din anii precedenţi

ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, neacoperite prin împrumuturi (până

la momentul respectiv). Aceste deficite sunt finanţate prin acordarea de împrumuturi cu dobândă din

disponibilităţile temporare ale contului curent al Trezoreriei Statului. Rata dobânzii aplicată la aceste

împrumuturi se situează, în conformitate cu prevederile legale, la nivelul ratei medii lunare a

dobânzilor plătite de Trezoreria Statului la disponibilităţile şi depozitele la termen constituite din

sumele păstrate în Trezoreria Statului, determinată pe baza metodologiei aprobate prin Ordin al

ministrului finanţelor publice.

Dacă, după acoperirea utilizărilor de mai sus mai rămân disponibilităţi neangajate în contul

curent al Trezoreriei Statului ele vor fi utilizate pentru următoarele destinaţii:

d) acordarea de împrumuturi pentru răscumpărarea la scadenţă sau înainte de scadenţă,

după caz, a titlurilor de stat emise pentru finanţarea sau refinanţarea datoriei publice, cu condiţia

asigurării disponibilităţilor necesare pentru efectuarea cheltuielilor aprobate potrivit legii.

Acordarea de împrumuturi pentru răscumpărarea la scadenţă a titlurilor de stat se

efectuează în situaţia în care pentru refinanţarea datoriei publice scadente nu s-au contractat

împrumuturi de pe piaţa interbancară. Acest tip de împrumut este aprobat de ordonatorul principal

de credite, în baza unei note în care se precizează suma care urmează a fi utilizată din

disponibilităţile existente în soldul contului curent general al Trezoreriei Statului şi termenul de

rambursare care poate fi de minimum 3 luni de la data acordării. Termenul de rambursare se

stabileşte în funcţie de valoarea totală a împrumuturilor existente în evidenţa operativă de la finele

lunii precedente şi de termenele de rambursare ale acestora. Rambursarea împrumuturilor se poate

efectua, la scadenţă sau înainte de scadenţă, din sumele încasate ca urmare a emisiunilor de titluri de

stat lansate.

Acordarea de împrumuturi pentru răscumpărarea înainte de scadenţă a titlurilor de stat se

poate efectua atât prin procedură bilaterală, cât şi prin licitaţie.

Procedura bilaterală este utilizată în următoarele cazuri:

• prin exercitarea de către deţinător a opţiunilor de vânzare înainte de scadenţă a titlurilor de

stat, pentru seriile care au înglobată această clauză (opţiune "put");

• prin exercitarea de către Ministerul Finanţelor Publice a opţiunii de răscumpărare înainte de

scadenţă a titlurilor de stat, pentru seriile care au înglobată această opţiune (opţiune "call").

În restul cazurilor se foloseşte licitaţia care se desfăşoară prin intermediul Băncii Naţionale a

României care este agentul autorizat al Ministerului Finanţelor Publice. Seriile de titluri de stat cate

sunt supuse acestei licitaţii sunt stabilite de Ministerul Finanţelor Publice prin ordin al ministrului şi

nu pot avea mai mult de un an până la data scadenţei. Răscumpărările de titluri de stat înainte de

scadenţă sunt definite de următoarele elemente:

• elemente de identificare a titlurilor de stat - tipul şi seria titlurilor de stat;

• numărul de titluri de stat care se răscumpără;

• valoarea unitară nominală;

• valoarea unitară de răscumpărare a titlurilor de stat la data tranzacţiei; ,

• randamentul oferit de titlul de stat până la scadenţă.

e) acordarea de împrumuturi pentru acoperirea golurilor temporare de casă, ca urmare a

decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetelor locale, precum şi ale bugetelor fondurilor

speciale, cu termen de rambursare în cursul aceluiaşi exerciţiu bugetar

Pentru bugetele locale acordarea de împrumuturi pentru acoperirea golurilor temporare de

casă se efectuează în baza unei solicitări scrise din partea consiliului judeţean sau local, după caz, în

care se menţionează volumul împrumutului şi termenul de rambursare, care nu trebuie să depăşească

finele anului curent, precum şi specificaţia îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute în legislaţia în

vigoare privind finanţele publice locale, la care se anexează următoarele documente:

• copia hotărârii consiliului local sau judeţean, după caz, prin care se aprobă contractarea de

împrumuturi din disponibilităţile trezoreriei statului pentru acoperirea golurilor temporare de casă;

• bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul respectiv, cu repartizarea pe trimestre;

• execuţia veniturilor şi cheltuielilor la data solicitării împrumutului, cu viza direcţiei

trezorerie şi contabilitate publică judeţene;

• estimarea veniturilor şi cheltuielilor pe anul în curs, din care să rezulte golul temporar de

casa, precum şi posibilitatea rambursării împrumutului respective.

Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice analizează şi verifică

documentaţia primită, urmărind încadrarea în prevederile legislaţiei în vigoare privind finanţele

publice locale a volumului maxim al împrumuturilor care se pot angaja de autoritatea administraţiei

publice locale, încadrarea în veniturile estimate a se încasa în anul respectiv a cheltuielilor

determinate de rambursarea ratelor şi plata dobânzilor aferente împrumuturilor deja contractate şi

prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, precum şi a împrumutului acordat din disponibilităţile

trezoreriei statului şi a celorlalte cheltuieli.

Rezultatele acestei analize se consemnează într-o notă, care urmează a fi supusă spre

aprobare ministrului finanţelor publice. în baza notei de aprobare a împrumutului se încheie o

convenţie între Ministerul Finanţelor Publice şi autoritatea publică locală respectivă, în care se

prevăd expres condiţiile de acordare şi restituire la scadenţă a împrumutului.

Pentru bugetele fondurilor speciale acordarea de împrumuturi pentru acoperirea golurilor

temporare de casă se efectuează pe baza solicitării fundamentate, întocmită de administratorul

fondului special, în care se menţionează valoarea împrumutului şi termenul de rambursare, care nu

trebuie să depăşească finele anului curent. Oportunitatea acordării de împrumuturi din

disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului pentru acoperirea golurilor temporare

de casă ca urmare a decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetelor fondurilor speciale se

stabileşte prin nota aprobată de ministrul finanţelor publice.

În baza acestei note se încheie o convenţie între Ministerul Finanţelor Publice şi instituţia

publică beneficiară de împrumut, în care se prevăd condiţiile de acordare şi rambursare a

împrumutului. Rambursarea împrumutului şi plata dobânzii se efectuează în contul current general

al Trezoreriei Statului. Dobânda reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului.

f) acordarea altor împrumuturi pe bază de hotărâre a Guvernului

În hotărârea Guvernului se precizează volumul împrumutului, destinaţia acestuia, perioada

de acordare, nivelul ratei dobânzii (care poate fi fixă sau variabilă în funcţie de perioada de

contractare), termenele de plată a dobânzii şi termenul de rambursare a împrumutului. în baza

acestei hotărâri a Guvernului, după caz, se încheie o convenţie între Ministerul Finanţelor Publice şi

instituţia publică beneficiară a împrumutului. Rambursarea împrumutului şi plata dobânzii se

efectuează în contul curent general al Trezoreriei Statului. Dobânda reprezintă venit al bugetului

Trezoreriei Statului.

B. Operaţiuni de plasament

a) efectuarea de plasamente prin operaţiuni specifice la bănci şi instituţii financiare

autorizate să efectueze astfel de operaţiuni, garantate cu titluri de stat deţinute de acestea sau prin

soldul creditor al depozitelor în valută liber convertibilă

Ministerul Finanţelor Publice poate efectua plasamente financiare la bănci, însă proporţia

colaterizării trebuie să fie de cel puţin 120% faţă de volumul împrumutului şi dobânda aferentă.

Plasamentele financiare se pot efectua numai la băncile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate

pentru a efectua operaţiuni pe piaţa monetară, stabilite de Banca Naţională a României. Lista acestor

bănci este întocmită de către Banca Naţională a României şi este adusă la cunoştinţa Ministerului

Finanţelor Publice lunar şi ori de câte ori condiţiile de piaţă o impun. Condiţiile de acordare şi

modul de garantare a plasamentelor colateralizate se stabilesc prin contractul-cadru de plasament şi

contractul de gaj încheiate cu fiecare participant eligibil. Efectuarea de plasamente colateralizate se

desfăşoară prin licitaţie organizată prin intermediul Băncii Naţionale a României în calitate de agent

al statului sau pe baze bilaterale.

Dobânda aferentă perioadei pentru care titlurile de stat constituie obiectul unui gaj se cuvine

proprietarului înregistrat, respectiv băncii prezentatoare. Deblocarea garanţiilor constituite la

acordarea plasamentului este condiţionată de rambursarea acestora şi de plata dobânzilor aferente.

La scadenţă, după rambursarea plasamentului şi plata dobânzilor aferente de către bancă, confirmate

prin extras de cont, Banca Naţională a României va comunica băncii respective deblocarea titlurilor

de stat constituite drept garanţie. în cazul în care la scadenţă banca nu rambursează plasamentul

şi/sau nu plăteşte dobânzile aferente, Banca Naţională a României va proceda la executarea

garanţiilor corespunzător valorii nerambursate.

b) efectuarea de cumpărări reversibile repo

Condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice efectuează cumpărări/ vânzări reversibile de

titluri de stat repo/reverse repo se vor stabili printr-un contract-cadru încheiat cu fiecare participant

eligibil. Cumpărările reverse repo se desfăşoară prin licitaţie organizată prin intermediul Băncii

Naţionale a României ca agent al statului. Tranzacţiile reversibile sunt definite de următoarele

elemente:

• elemente de identificare a titlurilor de stat - tipul şi seria titlurilor de stat;

• numărul de titluri de stat tranzacţionate;

• valoarea unitară nominală;

• valoarea unitară de vânzare a titlurilor de stat la data tranzacţiei;

• rata operaţiunii repo/reverse repo sau rata dobânzii ce va fi plătită de vânzătorul iniţial la

răscumpărarea titlurilor de stat, care se stabileşte, după caz, fie prin mecanismul licitaţiei (licitaţie la

rată variabilă), fie în funcţie de constrângerile concrete de cost (licitaţie la rată fixă şi proceduri

bilaterale);

• valoarea unitară de răscumpărare care se obţine prin însumarea valorii unitare de vânzare

cu dobânda datorată la scadenţă, aferentă valorii titlurilor de stat vândute. În cazul în care, din

anumite motive, nu se finalizează operaţiunea de cumpărare reversibilă (banca nu mai poate

cumpăra titlurile de stat la data stabilită), titlurile de stat rămân în portofoliul Ministerului Finanţelor

Publice.

c) efectuarea de plasamente în titluri de valoare cu risc zero, în condiţiile pieţei

Datorită faptului că pentru trezoreria Statului această categorie de operaţiuni active a fost

introdusă abia în 2002, trezoreria trebuie întâi să-şi însuşească tehnicile specifice practicii bancare

de constituire şi gestionare a unui portofoliu. Astfel, plasamentul în titluri financiare se va putea

realiza abia după ce Trezoreria Statului şi-a achitat toate obligaţiile de plată scadente, iar în soldul

contului au rămas suficiente lichidităţi pentru a efectua astfel de plasamente. Rămâne însă o

problemă identificarea titlurilor de valoarea cu risc zero în care trezoreria ar putea investi.

CAP 6. GESTIUNEA DATORIEI PUBLICE

6.1.Consideraţii privind datorie publică

6.1.1 Conceptul de datorie publică

Datoria publică poate fi definită17

ca instrumentele de datorie publică emise de o entitate

guvernamentală care are autoritatea şi responsabilitatea corespunzătoare şi poate include obligaţiile

financiare asumate de către entităţi publice precum un guvern central sau federal, stat, provincie,

judeţ, entităţi regionale, municipale sau locale aflate în proprietatea sau în controlul guvernului şi

alte entităţi considerate publice sau cvasi-publice (titluri de valoare, împrumuturi bancare, contracte

de leasing pe termen lung, împrumuturi garantate, împrumuturi de la entităţi care au surplus de

numerar şi sunt subordonate guvernului, emisiuni de titluri de stat în monedă naţională, operaţiuni

cu economii rezultate din planuri de economisire publică, împrumuturi de la guverne străine şi

organizaţii internaţionale, drepturi şi obligaţii referitoare la fonduri de pensii şi asigurări de sănătate

ale angajaţilor din sistemul public şi alte plăţi).

În cel mai larg sens, datoria publică constă în totalitatea datoriilor sectorului public, inclusiv

datoriile contingente viitoare.

Clasificarea datoriei publice

a. În funcţie de nivelul la care a fost contractată:

- Datoria publică guvernamentală reprezintă totalitatea obligaţiilor statului la un moment

dat, provenind din finanţările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de Guvern

prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.

- Datoria publică locală reprezintă totalitatea obligaţiilor unităţilor administrativ-teritoriale,

la un moment dat, provenind din finanţările rambursabile angajate pe baze contractuale sau

garantate de către autorităţile administraţiei publice locale.

b. În funcţie de rezidenţa creditorului:

- Datoria publică internă reprezintă partea din datoria publică totală care reprezintă

totalitatea obligaţiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau

garantate de stat, de la persoane fizice sau juridice rezidente în România, în lei sau în valută.

- Datoria publică externă este alcătuită din partea din datoria publică totală reprezentând

totalitatea obligaţiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau

garantate de stat de la persoane fizice sau juridice nerezidente în România.

c. În funcţie de beneficiarul direct al sumelor împrumutate

- Datorie publică directă

- Datorie publică garantată

d. În funcţie de calitatea creditorilor:

- Datorie publică brută reprezintă valoarea totală a împrumuturilor, indiferent unde sunt

plasate acestea

17

Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit (INTOSAI), Comitetul de datorie publică, Standardele de

audit INTOSAI, ISSAI 5420 - Managementul datoriei publice, document disponibil la

http://www.issai.org/media/12992/issai_5420e.pdf



- Datorie publică netă nu cuprinde valoarea împrumuturilor plasate la instituţii ale statului

e. În funcţie de termenul pe care se contractează:

- Datorie publică pe termen scurt sau flotantă, unde durata de rambursare nu depăşeşte 1 an;

- Datorie publică pe termen mediu şi lung sau consolidată, unde durata de rambursare este

mai mare de 1 an.

Schema nr. 6.1. Clasificarea datoriei publice

Scopul contractării datoriei publice:

a) finanţarea deficitului bugetului de stat, finanţarea temporară a deficitelor din anii

precedenţi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu această destinaţie,

finanţarea deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi

bugetului Trezoreriei Statului din exerciţiul curent şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale,

în condiţii acceptate de Ministerul Finanţelor Publice;

b) menţinerea în permanenţă a unui sold corespunzător în contul curent general al

Trezoreriei Statului, stabilit de Ministerul Finanţelor Publice;

c) finanţarea unor proiecte sau a altor necesităţi aprobate prin hotărâre a Guvernului;

d) susţinerea balanţei de plăţi şi a rezervei valutare;

e) alte situaţii prevăzute de lege.

6.1.2. Instrumentele datoriei publice

Instrumentele utilizate de Ministerul Finanţelor Publice în procesul de administrare a

datoriei publice sunt:

a) titlurile de stat, inclusiv certificatele de trezorerie pentru populaţie, nerăscumpărate la

scadenţă şi transformate în certificate de depozit;

b) împrumuturile de la instituţii financiare româneşti sau străine;

c) împrumuturile de la guverne şi agenţii guvernamentale străine, instituţii financiare

internaţionale sau de la alte organizaţii internaţionale;

d) împrumuturile temporare din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei

Statului;

e) instrumentele structurate, cum ar fi credite furnizor;

f) leasing-ul financiar;

g) instrumentele de cash management (atragere de depozite, operaţiuni repo şi altele

asemenea);

h) scrisorile de garanţie de stat;

i) plasamentele private;

j) împrumuturile sindicalizate.

Datorie publică externă

Datorie publică totală

Flotantă Consolidată Flotantă Consolidată

Brută Netă Brută Netă

Netă

Brută

Netă

Brută

Datorie publică internă

Instrumentele datoriei publice locale sunt:

a) titluri de valoare;

b) imprumuturi de la bancile comerciale sau de la alte institutii de credit;

c) credite furnizor;

d) leasing financiar;

e) garantie locala.

Pentru administrarea riscurilor specifice unor obligaţii de natura datoriei publice existente

şi/sau viitoare, fără a mai fi necesară o selecţie prealabilă a instituţiei financiare care va oferi

instrumentul ales, în baza acordurilor încheiate cu instituţiile financiare se pot utiliza instrumente

financiare derivate, cum ar fi: swap-uri valutare, de rată a dobânzii, contracte forward sau futures,

opţiuni etc.

6.1.3. Contractarea şi garantarea datoriei publice

Guvernul este autorizat să contracteze împrumuturi de stat interne şi externe numai prin

Ministerul Finanţelor Publice şi să garanteze împrumuturi interne şi externe numai prin Ministerul

Finanţelor Publice, contractate în scopuri prioritare pentru economia românească, stabilite, pentru

fiecare caz în parte, prin hotărâre a Guvernului. Garanţiile de stat pot fi acordate numai pentru

împrumuturi a căror rambursare se prevede a se face exclusiv din surse proprii, respectiv din

bugetele locale, în cazul autorităţilor administraţiei publice locale.

Împrumuturile contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale fac parte

din datoria publică a României, dar nu reprezintă obligaţii ale Guvernului, iar plata serviciului

datoriei publice aferentă acestor împrumuturi se va efectua exclusiv din bugetele locale şi prin

împrumuturi pentru refinanţarea datoriei publice locale.

Autorităţile administraţiei publice locale pot contracta sau garanta împrumuturi interne

şi/sau externe pe termen scurt, mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local,

precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale, potrivit legii, numai cu avizul Comisiei de

Autorizare a Împrumuturilor Locale; raportarea şi înregistrarea datoriei publice locale se fac

conform normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor Publice18

.

Contractarea şi garantarea datoriei publice guvernamentale se face specific fiecărui

instrument în parte19

:

A. Certificate de trezorerie adresate populaţiei se emit de unităţile de trezorerie şi au la bază

un prospect de emisiune. Acestea pot fi cu dobândă/cu discount sau în lei / în valută. Se emit pe

termen scurt: de la 30 la 360 de zile, iar metoda de plasare este subscripţia publică;

B. Titluri de stat în lei şi valută emise pe piaţa interbancară se derulează pe baza unei

convenţii încheiate între Ministerul Finanţelor Publice şi agentul desemnat (BNR) şi conform

Regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată;

C. Pe bază de legi speciale se efectuează emisiuni de titluri de stat ale căror caracteristici

sunt prevăzute în legea specială. Ministerul Finanţelor Publice încheie convenţii de împrumut cu

deţinătorii titlurilor de stat desemnaţi prin legea specială;

D. Obligaţiuni emise pe pieţele internaţionale de capital. Etape pentru emitere:

1. Fundamentare: tip, sumă, scadenţă, monedă

2. Transmiterea cererilor de ofertă către instituţiile financiare selecţionate

3. Analizarea ofertelor şi întocmirea "listei scurte"

4. Prezentarea "listei scurte" în următoarea şedinţă de Guvern

5. Organizarea de întrevederi cu instituţiile financiare selectate în "lista scurtă.

6. Întocmirea clasamentului de către Unitatea de Management a Trezoreriei Statului

7. Publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind contractarea unui împrumut

extern sub forma unei emisiuni de obligaţiuni pe pieţele externe de capital

18

Legea nr. 313 din 28 iunie 2004 – Legea datoriei publice, publicată în M.Of. nr.577/29 iun. 2004, disponibilă la

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=56276 19

Moşteanu T., Cataramă D., Câmpeanu E., Gestiunea Datoriei Publice, Editura Universitară, Bucureşti 2005

8. Desemnarea administratorilor de plasament prin semnarea scrisorii de mandat de către

reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi cei ai instituţiilor Financiare

9. În paralel cu procesul de selecţie a administratorilor de plasament se realizează şi procesul

de selecţie a firmei/firmelor de consultanţă juridică

10. Derularea procesului de due-diligence (colectarea datelor şi informaţiilor necesare

actualizării prospectului de emisiune de la instituţiile corespunzătoare, desfăşurarea programului de

întâlniri)

11. Analiza, negocierea şi însuşirea documentelor aferente tranzacţiei

12. Agrearea agendei de semnare a documentelor şi de închidere a tranzacţiei de către părţi

şi depunerea proiectului de prospect de emisiune la Bursa de Valori

13. Stabilirea unei strategii privind marketing-ul emisiunii împreună cu administratorii de

plasament

14. Stabilirea de către administrator(i) a structurii sindicatului de bănci care ar putea

participa la subscrierea şi plasarea împrumutului şi cotele alocate acestora;

15. Prin negociere cu sindicatul de investitori administratorul(ii) va (vor) determina preţul de

lansare a emisiunii şi va (vor) lansa emisiunea de titluri de stat;

16. Semnarea documentelor aferente emisiunii, de închidere a acesteia şi virarea sumei

emisiunii în contul Ministerului Finanţelor Publice;

17. După virarea sumei rezultate din emisiunea de obligaţiuni în contul Ministerului

Finanţelor Publice, suma obţinută va fi reîntregită, după caz, cu valoarea comisionului de

administrare a tranzacţiei şi a altor cheltuieli aferente emisiunii (cheltuieli cu avocaţii, cheltuieli cu

marketingul emisiunii, etc.) la care se adaugă discontul în cazul în care obligaţiunile au fost lansate

cu discont

18. Reîntregirea sumei emisiunii se va face din bugetul de stat, această operaţiune fiind

încadrată ca o cheltuială ocazionată cu emisiunea şi plasarea titlurilor de stat;

E. Împrumuturi de la instituţii financiare internaţionale

Sunt trei categorii distincte, în funcţie de beneficiar:

E1. Beneficiarii sunt autorităţi ale administraţiei publice centrale, instituţii publice sau

agenţi economici coordonaţi de acestea, iar rambursarea se face din bugetul de stat.

Sunt contractate pe baza unui act juridic guvernat de:

- dreptul internaţional public (instituţiile grupului Băncii Mondiale, Fondul Monetar Internaţional,

Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă, şi altele asemenea ),

- legea ţării finanţatorului extern (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca

Europeană de Investiţii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, şi altele asemenea )

Etape de contractare:

1. MFP, împreună cu ministerul ordonator principal de credite, precum şi alte instituţii participante

în cadrul negocierii (reprezentanţi ai beneficiarului final al împrumutului extern) prezintă spre

aprobare Guvernului un Memorandum cu tema: Acord de principiu privind contractarea

împrumutului de la instituţia financiară internaţională şi aprobarea mandatului de negociere

2. Negocierea împrumutului extern se va ţine în conformitate cu mandatul aprobat

3. După negocierea împrumutului extern, MFP, prin direcţia de specialitate, iniţiază un

Memorandum pentru aprobarea raportului de negociere şi aprobarea acordării deplinelor puteri în

vederea semnării acordului de împrumut/contractului de finanţare extern

4. După aprobarea Memorandumului menţionat la pct. 3 se va proceda la notificarea finanţatorului

extern de către Ministerul Finanţelor Publice

5. În baza deplinelor puteri emise de Ministerul Afacerilor Externe se va proceda la semnarea

acordului de împrumut de către reprezentantul autorizat al României.

6. Acordul de împrumut astfel semnat va fi: (i) ratificat sau aprobat printr-un act normativ cu

putere de lege, dacă angajamentele rezultate au natură de condiţionalităţi economice care exced

dispoziţiile legale în vigoare; (ii) aprobat prin Hotărâre de Guvern, dacă angajamentele rezultate nu

exced dispoziţiile legale în vigoare, respectiv legile privind datoria publică, finanţele publice,

finanţele publice locale, etc

7. Pe baza aprobării legii de ratificare/Hotărârii de Guvern de aprobare şi publicării în Monitorul

Oficial, MFP şi beneficiarul încheie un Acord de Împrumut Subsidiar

8. În vederea intrării în efectivitate a Acordului de împrumut se va proceda la emiterea Avizului

Juridic

E2. Beneficiarii sunt agenţi economici iar rambursarea se face din resursele acestora


- dreptul internaţional public (instituţiile grupului Băncii Mondiale, Fondul Monetar

Internaţional, Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă, şi altele asemenea ),




1. MFP, ministerul coordonator şi beneficiarul iniţiază un Memorandum către Guvern pentru acord

de principiu privind încheierea Acordului de împrumut cu IFI.

2. Pe baza acordului de principiu aprobat de Guvern, MFP transmite Eximbank solicitare scrisă

pentru a începe analiza agentului economic şi avizarea solicitării de credit a beneficiarului

3. În cazul avizului favorabil al Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ

Exterior (denumit în continuare CIGCCE) şi al Consiliului Concurenţei, MFP elaborează

Memorandum pentru aprobarea notei mandat de negociere a Acordului de împrumut cu IFI

4. Negocierea împrumutului extern se va ţine în conformitate cu mandatul aprobat

5. Memorandum pentru aprobarea rezultatelor negocierii şi aprobarea acordării deplinelor puteri în

vederea semnării Acordului de împrumut - iniţiat de MFP, direcţia de

Specialitate

6. Notificarea finanţatorului extern de către Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de

specialitate, asupra aprobării rezultatelor negocierii de către Guvernul României

7. Semnarea acordului de împrumut de către reprezentantul autorizat al României, pe baza

deplinelor puteri emise de Ministerul Afacerilor Externe şi a vizelor direcţiei de specialitate şi

juridice

8. Acordul de împrumut astfel semnat va fi: (i) ratificat sau aprobat printr-un act normativ cu putere

de lege, dacă angajamentele rezultate au natură de condiţionalităţi economice care exced dispoziţiile

legale în vigoare; (ii) aprobat prin Hotărâre de Guvern, dacă angajamentele rezultate nu exced

dispoziţiile legale în vigoare, respectiv

legile privind datoria publică, Finanţele publice, finanţele publice locale, etc

9. Pe baza aprobării legii de ratificare/Hotărâre, de Guvern de aprobare şi publicării în Monitorul



Juridic

E3. Beneficiarii sunt autorităţi ale administraţiei publice locale sau servicii publice sau

agenţi economici de subordonare locală


- dreptul internaţional public (instituţiile grupului Băncii Mondiale, Fondul Monetar Internaţional,

Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă, şi altele asemenea ),




1. Autoritatea administraţiei publice locale, în calitate de beneficiar final sau garant al unui

împrumut extern, adoptă hotărârea de aprobare privind necesitatea şi oportunitatea realizării

proiectului de investiţii

2. Autoritatea administraţiei publice locale, în calitate de beneficiar final sau garant al unui

împrumut extern, adoptă hotărârea de aprobare a contractării/garantării împrumutului

3. Beneficiarul final al împrumutului obţine avizul favorabil al Comisiei de Autorizare a

Împrumuturilor Locale

4. Beneficiarul final al împrumutului obţine avizul favorabil al Consiliului Concurenţei privind

finanţarea obiectivului de investiţii din împrumut extern contractat direct de stat

5. MFP şi ministerul având ca atribuţie îndrumarea şi sprijinirea autorităţilor administraţiei publice

locale iniţiază un Memorandum către Guvern

6. Proiect de hotărâre a Guvernului privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai

obiectivului de investiţii

7. MFP iniţiază un Memorandum către Guvern pentru aprobarea mandatului de negociere a

acordului de împrumut cu instituţia financiară internaţională sau cu alt creditor

8. MFP prin direcţia de specialitate iniţiază Memorandumul pentru aprobarea rezultatelor negocierii

şi aprobarea acordării deplinelor puteri în vederea semnării împrumutului extern;

9. MFP comunică finanţatorului extern rezultatul negocierii, aprobat de Guvern

10. Reprezentantul autorizat al României semnează acordul de împrumut, pe baza deplinelor puteri

emise de Ministerul Afacerilor Externe şi după avizarea prealabilă a proiectului acordului de

împrumut de către direcţiile de specialitate din minister, inclusiv cea juridică

11. Acordul de împrumut astfel semnat va fi: (i) ratificat sau aprobat printr-un act normativ cu

putere, de lege, dacă angajamentele rezultate au natură de condiţionalităţi economice care exced

dispoziţiile legale în vigoare; (ii) aprobat prin Hotărâre de Guvern, dacă angajamentele rezultate nu

exced dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv legile privind datoria publică, finanţele publice,

finanţele publice locale, etc.

12. Pe baza adoptării legii de ratificare/Hotărârii de Guvern de aprobare şi publicării în Monitorul



Juridic

F. Împrumuturi de la bănci comerciale străine - Etape de contractare:

1. Fundamentarea deciziei de contractare a unui împrumut de pe pieţele financiare ca instrument:

(i) de finanţare a deficitului bugetar,

(ii) de refinanţare a datoriei publice,

(iii) de finanţare a unei investiţii/achiziţii pentru un ordonator principal de credite; descrierea

caracteristicilor generale ale împrumutului ce urmează a fi contractat (sumă, scadenţă, monedă);

2. Transmiterea cererilor de ofertă către instituţii financiare eligibile

3. Analiza ofertelor primite şi întocmirea listei scurte

4. Organizarea unor întâlniri de departajare cu instituţiile financiare selectate în lista scurtă

5. Analiza ofertelor rezultate şi întocmirea clasamentului

6. Promovarea Hotărârii Guvernului privind contractarea împrumutului în valuta de pe pieţele

financiare

7. Desemnarea administratorului tranzacţiei prin semnarea scrisorii de mandat

8. Selecţia firmei/firmelor de consultanţă juridică

9. Semnarea documentelor aferente tranzacţiei şi virarea sumei împrumutului în contul Ministerului

Finanţelor Publice

G. Subîmprumutarea are la bază Acorduri de Împrumut Subsidiar (acorduri de împrumut

subsidiar, acorduri de subîmprumut şi de garanţie sau alte acorduri care se încheie între Ministerul

Finanţelor Publice şi subîmprumutaţi, prin care se deleagă responsabilitatea utilizării fondurilor în

scopurile menţionate în acordurile de împrumut încheiate cu IFI;)

H. Emiterea de garanţii pentru împrumuturi contractate de agenţi economici - Etape de

acordare:

1. Aprobarea hotărârii de Guvern de autorizare a contractării şi garantării creditului;

2. Ministerul Finanţelor Publice transmite Avizul de principiu către secretariatul tehnic al

C.I.G.C.C.E. (Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior) în vederea

efectuării analizei proiectului de către Eximbank România;

3. Agentul economic transmite secretariatului tehnic al CIGCCE o cerere oficială de luare în

analiză, însoţită de documentaţii şi fundamentări;

4. În cazul obţinerii avizului favorabil din partea CIGCCE şi din partea Consiliului Concurenţei,

agentul economic va transmite Ministerului Finanţelor Publice o copie după acest aviz;

5. Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia de specialitate, analizează documentaţia

împrumutului şi întocmeşte o notă-mandat de negociere;

6. Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte o notă rezultat al negocierilor;

7. Direcţia de specialitate supune spre avizare direcţiilor implicate în procesul de avizare

documentaţia şi, pe baza avizelor, prezintă spre aprobare şi semnare conducerii Ministerului

Finanţelor Publice scrisoarea de garanţie împreună cu documentaţia aferentă.

I. Emiterea de garanţii pentru împrumuturi externe contractate de autorităţi ale administraţiei

publice locale

Etape de acordare:

1. Autoritatea administraţiei publice locale solicită în prealabil avizarea contractării împrumutului

extern, care urmează să fie garantat de stat, de către Comisia de Autorizare a Împrumuturilor

Locale;

2. Autoritatea administraţiei publice locale solicită în scris Ministerului Finanţelor Publice, emiterea

scrisorii de garanţie;

3. Direcţia de resort din cadrul Ministerului Finanţelor Publice întocmeşte şi prezintă, spre aprobare,

conducerii ministerului nota-mandat în care se cuprind limitele şi condiţiile de negociere a

contractului de împrumut;

4. Direcţia de resort din cadrul Ministerului Finanţelor Publice întocmeşte şi prezintă, spre aprobare,

conducerii ministerului nota-rezultat a negocierilor împreună cu scrisoarea de garanţie şi cu alte

documente aferente;

5. Scrisoarea de garanţie se remite în original împrumutătorului extern;

6. Încheierea unei convenţii de garantare;

7. Reflectarea în contabilitatea trezoreriei statului şi a autorităţilor administraţiei publice locale

beneficiare de împrumuturi externe garantate de stat a operaţiunilor legate de acordarea garanţiei.

J. Emiterea de garanţii pe bază de legi speciale constă în emiterea de scrisori de garanţie a

căror caracteristici sunt prevăzute de legea specială.

Schema nr.4.2. Tehnici de stingere a datoriei publice

6.1.4. Resursele afectate datoriei publice

A. Resurse afectate datoriei publice guvernamentale:

- disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului;

- împrumuturile de stat pentru finanţarea şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale;

- cheltuielile prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat;

- sumele încasate de către instituţiile financiare mandatate de Ministerul Finanţelor Publice pentru a

administra împrumuturile externe contractate de acesta, în numele şi în contul statului, de la

beneficiarii finali de împrumuturi;

- sumele încasate de Ministerul Finanţelor Publice de la beneficiarii finali ai împrumuturilor, în

baza acordurilor de împrumut subsidiar, încheiate în condiţiile acordurilor de împrumut intervenite

între statul român şi creditori;

- sumele prevăzute în bugetele beneficiarilor finali, în baza acordurilor de împrumut subsidiar şi a

acordurilor de împrumut subsidiar şi garanţie încheiate între Ministerul Finanţelor Publice,

Tehnici de stingere a datoriei publice

Rambursare

Refinanţare

Incapacitate

de plată Depreciere

monetară

Repudierea

autorităţile administraţiei publice locale şi agenţii economici de sub autoritatea acestora, în

condiţiile acordurilor de împrumut intervenite între statul român şi creditori;

- sumele prevăzute în bugetele agenţilor economici care au contractat împrumuturi cu garanţia

statului;

- fondul de risc, pentru situaţiile în care sunt executate garanţiile emise de Ministerul Finanţelor

Publice sau în cazul în care beneficiarii finali ai împrumuturilor directe şi subîmprumutate nu îşi

onorează obligaţiile prevăzute în acordurile de împrumut subsidiar sau în acordurile de împrumut

subsidiar şi garanţie;

- alte surse, în condiţiile legii.

B. Resurse afectate datoriei publice locale:

- Veniturile proprii ale bugetului local

- Excedentul anual al bugetului local

6.2. Managementul datoriei publice

6.2.1. Consideraţii privind managementul datoriei publice

Managementul datoriei publice reprezintă procesul de elaborare şi aplicare a strategiei

privind administrarea şi gestionarea datoriei publice, acestea materializându-se în contractarea

împrumuturilor necesare la niveluri de cost şi risc minim.

Conform standardelor de audit INTOSAI20

, sintagma “managementul datoriei publice”se

referă la operaţiunile necesare pentru obţinerea resurselor financiare în cuantumul şi la timpul

cuvenit şi pentru a asigura plata serviciului datoriei publice la costul şi riscul cel mai scăzut posibil.

Managementul datoriei publice trebuie să asigure un nivel şi o rată de creştere sustenabilă a

datoriei publice, scăderea costurilor împrumutării publice pe termen lung, aceasta având un impact

semnificativ asupra sustenabilităţii fiscale şi a datoriei publice, precum şi o structură adecvată a

datoriei publice.

Gestionarea datoriei publice poate avea un impact major asupra stabilităţii financiare,

întrucât portofoliul datoriei publice este, de obicei, cel mai mare portofoliu financiar dintr-o ţară.

Factorii economici generali care pot influenţa realizarea eficientă a managementului datoriei

publice includ21

:

- nivelul general al activităţii economice interne;

- condiţiile economice specifice (constrângeri financiare, împrumuturi externe,

condiţionalităţi ale Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale, nivelul deficitului

bugetar, gradul de colectare a veniturilor, nivelul de realizare a cheltuielilor etc.);

- nivelul ratelor dobânzilor şi lichiditatea pieţei, care pot avea:

(i) impact asupra plăţii serviciului datoriei publice;

(ii) implicaţii asupra instrumentelor de datorie publică utilizate şi a costurilor asociate.

- inflaţia şi ratele de schimb, care pot :

(i) afecta evaluarea soldurilor instrumentelor de datorie publică din contul general anual al datoriei

publice;

(ii) avea impact asupra deciziilor legate de instrumentul de datorie publică ce va fi folosit – spre

exemplu, obligaţiunile cu dobândă fixă sau variabilă, în monedă naţională sau străină;

(iii) avea un impact semnificativ asupra soldului contului general anual al datoriei publice. Orice

apreciere/depreciere a soldurilor instrumentelor de datorie publică în valută, ca urmare a evoluţiei

cursului de schimb valutar, poate avea impact asupra soldului contului general anual al datoriei

publice.

20

Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit (INTOSAI), Comitetul de datorie publică, Standardele de

audit INTOSAI, ISSAI 5420 - Managementul datoriei publice, document disponibil la

http://www.issai.org/media/12992/issai_5420e.pdf 21

Curtea de Conturi, Ghidul auditului financiar al datoriei publice, Editura C.N. “Imprimeria Naţională”, Bucureşti,

2012, p. 15



- caracteristicile instrumentelor de datorie publică relevante utilizate de Ministerul

Finanţelor Publice pe pieţele financiare, lichiditatea şi volatilitatea acestor pieţe, respectiv

condiţiile şi credibilitatea pieţelor de capital interne şi internaţionale, precum şi condiţiile şi

credibilitatea pieţelor de instrumente derivate interne şi internaţionale;

- fluxurile de numerar, care determină capacitatea de a satisface plata serviciului datoriei

publice, influenţate de:

(i) deciziile cu privire la răscumpărarea anticipată a datoriei;

(ii) politica fiscală şi încasările (îndatorarea publică echilibrată este parte a unei politici de

impozitare omogenă).

Înţelegerea şi analizarea modului de funcţionare a managementului datoriei publice se referă

la:

- obiectivele şi managementul datoriei publice, precizate în actul normativ care reglementează

domeniul datoriei publice şi în strategia de management al datoriei publice;

i) asigurarea unui nivel corespunzător de lichidităţi de trezorerie care să acopere ratele

de capital, dobânzile, comisioanele şi a altor costuri aferente datoriei publice, dar şi a

unui sold corespunzător în contul curent general al Trezoreriei Statului.

ii) asigurarea unui echilibru între costuri şi stabilitate, atunci când lichiditatea poate fi

asigurată (riscurile asociate cu cel mai scăzut cost posibil prin emiterea unor

instrumente cu termen scurt de maturitate, deşi există anumite fluctuaţii ale ratelor de

dobândă, inflaţie şi fluctuaţii valutare);

iii) contribuţia la dezvoltarea şi funcţionarea pieţei de capital, prin menţinerea unei

transparenţe în procesul emiterii titlurilor de stat.

- transparenţa şi responsabilitatea managementului datoriei publice, transpuse într-un plan

operaţional, care trebuie să cuprindă: un calendar pentru vânzarea titlurilor de valoare; dezvoltarea

relaţiilor cu creditorii şi eventualii cumpărători; stabilirea unui sistem de control pentru a colecta,

măsura şi raporta în legătură cu tranzacţiile privind datoria publică; nivelurile la care au ajuns

acestea şi riscurile asociate.

- cadrul instituţional pentru managementul datoriei publice;

- strategia de management al datoriei publice trebuie să aibă o corespondenţă directă cu obiectivele

de administrare şi gestionare a datoriei publice şi să fie definită în funcţie de caracteristicile

portofoliului de datorie publică, după cum urmează:

i) Raportul dintre datoria cu rată de dobândă fixă şi cea variabilă (trecerea la o rată mai

mare a datoriei cu rată de dobândă fixă este acela de a stabiliza costurile cu serviciul

datoriei publice pe termen lung şi, implicit, a cheltuielilor bugetare aferente)

ii) Termen mediu de scadenţă (termenul lung de scadenţă are o mai mare stabilitate, dar

managerii datoriei publice trebuie să menţină un echilibru între cost şi stabilitate, ţinând

seama de creşterea riscului asociat împrumuturilor)

iii) Raportul dintre datoria publică în monedă străină şi cea în monedă naţională (creşterea

împrumuturilor în monedă străină este determinată de scăderea costurilor şi necesitatea

menţinerii unei rezerve în moneda respectivă, deşi generează risc valutar, care trebuie să

fie comparat cu beneficiile datoriei publice în monedă străină)

iv) Raportul dintre datoria reală şi cea nominală (riscul asociat ratei inflaţiei poate fi

asociat de către Guvern, iar randamentele instrumentelor de datorie publică trebuie să ia

în considerare dobânda de bază (în literatura de specialitate este numită rata reală) la

care se adaugă o ajustare pentru inflaţie)

- cadrul de administrare a riscurilor pentru activităţile de management al datoriei publice

(identificarea, administrarea şi gestionarea compromisurilor între riscurile şi costurile aşteptate

aferente portofoliului datoriei publice şi impactul pe care datoriile contingente le-ar putea avea

asupra poziţiei financiare a guvernului, incluzând lichiditatea de pe pieţele financiare

internaţionale).

- rolul managerilor datoriei publice în cadrul unor pieţe financiare interne.

Practicile prudente de managementului datoriei publice, ce pot reduce vulnerabilitatea

acestuia faţă de şocurile financiare, pot fi22

:

- un management al datoriei publice cu obiective clare;

- evaluarea riscurilor comparativ cu costurile avute în vedere;

- separarea şi coordonarea distinctă a obiectivelor managementului datoriei publice faţă de cele ale

managementului politicii monetare;

- limitarea creşterii datoriei publice;

- refinanţarea cu prudenţă a datoriei publice, precum şi administrarea cu prudenţă a riscurilor de

piaţă şi a costurilor cu dobânda pentru plata serviciului datoriei publice;

- necesitatea realizării unei structuri instituţionale sănătoase şi a unei politici prudente în scopul

reducerii riscului operaţional, inclusiv delegarea clară a responsabilităţilor.

Managerii datoriei publice sunt responsabili pentru promovarea:

- valorilor etice de deontologie şi de integritate (existenţa şi aplicarea unui cod de conduită

etică, deontologie şi de integritate profesională);

- politicilor de resurse umane care să sprijine obiectivele managementului datoriei publice

(proiectarea şi aplicarea unor politici şi practici privind recrutarea, dezvoltarea carierei, evaluarea şi

perfecţionarea pregătirii profesionale şi alocarea corespunzătoare a personalului care are

competenţele şi abilităţile necesare realizării fiecărei atribuţii pentru obţinerea unor nivele de

competenţă necesare atingerii obiectivelor prevăzute în strategia de administrare a datoriei publice);

De exemplu, creşterea complexităţii naturii operaţiunilor aferente datoriei publice care poate

implica, utilizarea mai multor monede, rate variabile de dobândă, restructurarea datoriei

publice, instrumente derivate ca swap-ul valutar, contractele forward etc., presupune dobândirea

unor abilităţi şi competenţe din ce în ce mai dezvoltate ale personalului care administrează şi

gestionează instrumente de datorie publică.

- structurii organizatorice cu linii clare de responsabilitate şi comunicare (structura

organizaţională şi responsabilităţile personalului de conducere – Departamentul Front Office,

Departamentul Middle Office şi Departamentul Back Office – care asigură atingerea obiectivelor

prevăzute în strategia de administrare a datoriei publice);

- sistemului informaţional eficient, bazat pe sisteme informatice de gestiune a datelor privind

datoria publică, care să încorporeze controale de securitate adecvate. Ca urmare a numărului mare

de tranzacţii, a complexităţii şi a necesităţii unei procesări şi recuperări rapide şi exacte a

informaţiilor, sistemele de management al datoriei publice sunt, în mod invariabil, informatizate.

Pentru ca informaţia să fie relevantă şi credibilă trebuie să se aibă în vedere următoarele:

i. un sistem uniform de conturi pentru operaţiunile de bugetare, fluxurile de numerar din

trezorerie şi datoria publică;

ii. o bază de date integrată care să ofere informaţii cu privire la disponibilităţile existente în

trezorerie şi datoria publică;

iii. o structură în vederea proiectării şi implementării setului de standarde de contabilitate care

să stabilească un cadru contabil uniform, precum şi forma şi conţinutul cerinţelor de raportare;

iv. o structură de coordonare care să gestioneze evoluţia sistemelor informatice într-o manieră

integrată şi receptivă.

Schema nr. 4.3. Elementele promovate de managerii datoriei publice

6.2.2. Managementul riscurilor la nivelul gestionării datoriei publice

22

Curtea de Conturi, Ghidul auditului financiar al datoriei publice, Editura C.N. “Imprimeria Naţională”, Bucureşti,

2012, p. 16

Evaluarea performanţei în managementul datoriei publice se face pe trei nivele:

Figura 6.1. Evaluarea performanţei în managementul datoriei publice

Mediul de risc, care este legat de modul în care managerul datoriei publice organizează şi

conduce activitatea de gestiune a datoriei publice:

- utilizarea instrumentelor de datorie publică în conformitate cu politicile convenite,

orientările şi limitele de autoritate şi înregistrarea deciziilor şi a tuturor elementelor care au

condus la acestea;

- stabilirea limitelor de îndatorare şi revizuirea periodică a acestora;

- realizarea tranzacţiilor cu creditorii în limitele aprobate;

- înregistrarea corespunzătoare, completă şi cu acurateţe a tranzacţiilor în registrele contabile

şi prelucrarea corectă a datelor, de la registre subsidiare până la situaţiile financiare finale;

- asigurarea securităţii licitaţiilor privind tranzacţiile cu instrumente de datorie publică;

- asigurarea unui unui manual de proceduri pentru operaţiunile-cheie, cuprinzător şi

actualizat, care trebuie să ajute la obţinerea asigurării că personalul are o sursă de îndrumare

autorizată atunci când este necesar;

- organizarea de reconcilieri-cheie – de exemplu, reconcilierile bancare lunare, reconcilierile

zilnice între înregistrările dealerilor şi sistemul de tranzacţionare şi între acesta din urmă şi

sistemul contabil;

- existenţa modalităţilor de recuperare a datelor în caz de distrugere pentru a se obţine

asigurarea realizării activităţilor de management al datoriei publice într-o perioadă de

urgenţă (sau critică). Etc

Mediul de risc este influenţat de o serie de factorie, cum ar fi:

1. cadrul legal care reglementează activităţile de management al datoriei publice şi mandatul stabilit

de către guvern pentru cei responsabili cu operaţiunile de management al datoriei publice;

2. cadrul instituţional pentru stabilirea planurilor operaţionale şi asigurarea monitorizării eficiente a

activităţilor de management al datoriei publice cuprinde:

a. la nivel central - Ministerul Economiei şi Finanţelor, ce are ca obiectiv asigurarea

necesităţilor de finanţare guvernamentală în condiţiile minimizării costurilor pe termen lung şi

limitării riscurilor implicate.

Ministerul Finanţelor Publice ţine registre în care sunt înscrise date privind datoria publică a

României23

.

MFP este organ de specialitate a administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului

având24

:

- Funcţii referitoare la datoria publică: contractare şi administrare a datoriei publice

- Atribuţii referitoare la datoria publică:

analizează, fundamentează, propune cadrul legislativ şi stabileşte măsuri privind împrumuturile

necesare în vederea acoperirii deficitului bugetar şi refinanţării datoriei publice sau pentru acţiuni şi

lucrări de interes public; administrează datoria publică, urmăreşte rambursarea acesteia şi achitarea

dobânzilor aferente, în condiţiile legii;

elaborează proiecte de acte normative privind datoria publică şi Trezoreria Statului;

administrează şi gestionează datoria publică guvernamentală;

elaborează raportul privind datoria publică internă şi externă a României, pe care îl prezintă

semestrial Guvernului şi Parlamentului;

elaborează lucrările privind contul general al datoriei publice a statului pe care îl prezintă spre

însuşire Guvernului, în vederea transmiterii pentru adoptare Parlamentului;

urmăreşte respectarea angajamentelor asumate prin acordurile încheiate cu organismele

financiare internaţionale în domeniul datoriei publice;

asigură, potrivit legii, tipărirea hârtiilor de valoare de natura titlurilor de stat, bonurilor de

tezaur, obligaţiunilor necesare finanţării datoriei publice;

b. la nivel local - Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti,

care pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau externe pe termen scurt,

mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea

datoriei publice locale25

;

3. experienţa şi cunoştinţele în domeniu a managerilor datoriei publice;

4. presiunile neobişnuite cu care se confruntă managerii datoriei publice, inclusiv presiuni de piaţă,

care ar putea duce la o încălcare a angajamentelor;

5. complexitatea sistemelor informatice ale entităţii auditate sau modificările aduse acestor sisteme;

6. complexitatea portofoliului datoriei publice sau a deciziei de a angaja noi instrumente de datorie

publică.

23

Art. 24, Legea nr. 313/2004 privind datoria publică 24

H.G. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice 25

O.U.G. 45/2003 privind finanţele publice locale

Schema nr.6.4. Cadrul instituţional la nivel central

Riscurile operaţionale apar în cursul normal al gestionării tranzacţiilor privind datoria publică, de

obicei, în zonele care asigură introducerea, prelucrarea, stocarea înregistrărilor şi raportarea:

- Lipsa separării atribuţiilor sau funcţiilor

- Experienţa inadecvată a personalului

- Riscul unui “produs” nou, care poate fi prea complex sau înţeles eronat

- Riscul tehnologic – apare când personalul nu reuşeşte să se adapteze la dezvoltările

tehnologice

- Riscul procedural – apare când activitatea de administrare a datoriei publice nu are la bază

proceduri scrise

- Riscul de recuperare în caz de dezastru - apare atunci când managerii datoriei publice nu au

planificat site-uri web alternative, comunicaţii şi alte servicii suport în caz de distrugere

- Riscul de documentaţie - apare atunci când tranzacţiile privind datoria publică nu au la bază

acorduri bine concepute, care nu sunt autorizate legal şi care nu au un suport printr-o

confirmare adecvată în timp util.

Riscurile de fraudă constau în comiterea unor tranzacţii intenţionate şi frauduloase, în

scopul obţinerii de avantaje personale.

6.2.3. Riscurilor asociate diferitelor aspecte privind tranzacţiile de datorie publică şi

operaţiunile aferente

Selecţia instrumentelor de datorie publică de către managerii datoriei publice pentru

asigurarea surselor de finanţare poate avea un impact semnificativ asupra riscurilor asociate datoriei

publice. În cazul alegerii unor instrumente derivate complexe s-ar putea înregistra pierderi

financiare mai mari decât în cazul utilizării unor instrumente simple cum ar fi obligaţiunile. De

asemenea, instrumentele de datorie publică cu opţiuni încorporate pot duce la sporirea incertitudinii

emitentului prin reducerea efectivă a maturităţii portofoliului şi crearea unei expuneri mai mari la

riscul de piaţă/riscul de refinanţare.

1. Riscul de credit presupune imposibilitatea de a-şi onora la scadenţă obligaţiile de plată şi

este consecinţa riscului bugetar generat de acordarea de garanţii de stat şi subîmprumuturi.

2. Riscul de lichiditate este aferent managerilor datoriei publice şi presupune imposibilitatea de a genera o cerere suficientă în cazul instrumentelor de datorie publică

pentru a asigura nivelurile necesare de finanţare, ca urmare a unei pieţe secundare slabe a

instrumentelor de datorie publică. Acest risc la următoarele cazuri:

- costurile sau penalităţile pe care trebuie să le suporte administratorul datoriei publice în

încercarea de a face faţă cerinţelor pieţei în situaţia în care numărul investitorilor de pe piaţă

s-a diminuat considerabil sau în situaţia în care piaţa nu este suficient dezvoltată (în cazul

administrării de active “lichide” sau instrumente derivate);

- volumul activelor “lichide” se poate diminua rapid în contextul apariţiei unor obligaţii de

cash-flow neanticipate şi/sau o posibilă dificultate în atragerea de lichidităţi prin

contractarea împrumuturilor pe termen scurt

3. Riscul ratei dobânzii apare ca urmare a fluctuaţiilor nefavorabile ale ratelor dobânzilor şi

expunerii la acestea a portofoliului de datorie publică (în cazul în care, gestionarii datoriei

publice anticipează pe termen scurt o reducere a ratei dobânzii, pot lua hotărârea de a finanţa

pe termen lung un program de cheltuieli din astfel de împrumuturi, deşi previziunea nu este

obligatoriu să se adeverească şi astfel să aibă loc o creştere a costurilor de finanţare;

avantajul împrumutului pe termen lung este că se ţtie cu certitudine care este costul

finanţării, dar reduce capacitatea de a profita de orice scădere a ratelor dobânzii, ca urmare a

îmbunătăţirii contextului economic ).

4. Riscul valutar este posibilitatea de a înregistra o pierdere ca urmare a fluctuaţiilor

nefavorabile de curs valutar al monedei naţionale faţă de moneda străină în care a fost

contractat împrumutul în perioada de rambursare (de exemplu, dacă s-a contractat un

împrumut în euro, prin emiterea unor titluri de valori mari, deprecierea monedei naţionale

faţă de moneda euro va face să crească costul cu serviciul datoriei publice, ducând la

vulnerabilitatea debitorului – administratorul datoriei publice).

5. Riscul de piaţă constă în posibilitatea înregistrării unei pierderi ca o consecinţă a

fluctuaţiilor în preţul de piaţă al activelor care pot fi tranzacţionate, în cazul în care

managerii datoriei publice sunt angajaţi în activităţi comerciale sau utilizează instrumente

derivate în scopuri speculative

6. Riscul de refinanţare (rollover) – riscul asociat cu răscumpărarea şi reînnoirea datoriei

publice, când aceasta trebuie refinanţată la costuri neobişnuit de ridicate sau în cazuri

extreme când aceasta nu poate fi refinanţată.. Acest risc poate fi determinat, în general, de

următorii factori:

(i) profilul maturităţii datoriei publice – în cazul în care managerii datoriei publice nu gestionează şi

nu administrează prudent echilibrul dintre datoria publică pe termen scurt şi cea pe termen lung;

(ii) atractivitatea instrumentelor de datorie publică pentru investitori;

(iii) întâmpinarea cerinţelor debitorului la momentul răscumpărării datoriei publice.

În cazul în care gestionarii datoriei publice se axează mai mult pe reducerea costurilor cu

serviciul datoriei publice, fără a ţine seama de posibilele consecinţe ale degradării condiţiilor

pieţelor de capital, acest risc se poate materializa (de exemplu, dacă se contractează împrumuturi la

sfârşitul scadenţei prin emisiuni benchmark, în scopul reducerii costurilor de împrumut şi pentru a

profita de avantajele fiscale imediate ale ratelor de dobândă scăzute, atunci creşte riscul de

refinanţare în sensul că se vor atrage investitori de pe pieţele de capital, ca urmare a scadenţei medii

pe termen scurt, uneori în condiţii de piaţă nefavorabile).

6.3. Înregistrarea şi raportarea datoriei publice

6.3.1. Înregistrarea datoriei publice

A. La nivel central:

Registrul datoriei publice este baza de date organizată pe suport magnetic şi/sau hârtie care

evidenţiază situaţia datoriei publice în ordine cronologică şi cuprinde informaţii privind

împrumuturile contractate direct şi garanţiile acordate, inclusiv valoarea acestora, nivelul ratelor

dobânzilor, comisioanelor precum şi alte informaţii.

Schema 6.5.

Înregistrările în Registrul Datoriei Publice se fac:

a. În ordine cronologică

b. Pe baza raportărilor făcute de:

- beneficiari de împrumuturi care formează datoria publică guvernamentală: sunt obligaţi ca

până la data de 15 a fiecărei luni să raporteze situaţia pentru luna anterioară;

- autorităţile administraţiei publice locale: sunt obligate ca în termen de 10 zile de la

contractarea sau garantarea unui împrumut să transmită copii de pe acestea.

B. La nivel local, înregistrarea datoriei publice se face în:

- Registrul de evidenţă a datoriei publice locale care este format din:

Subregistrul datoriei publice interne locale a autorităţii publice locale

Subregistrul datoriei publice externe locale a autorităţii publice locale

- Registrul garanţiilor locale

Subregistrul garanţiilor locale pentru împrumuturi interne acordate de autoritatea adminisraţiei

publice locale

Subregistrul garanţiilor locale pentru împrumuturi externe acordate de autoritatea adminisraţiei

publice locale

6.3.2. Raportarea datoriei publice

Beneficiarii împrumuturilor care formează datoria publică guvernamentală trebuie să

raporteze situaţia acestor împrumuturi până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna anterioară

Formulare de raportare:

- Raport privind împrumuturile primite

- Scadenţarul estimativ al tragerilor şi al plăţilor aferente împrumutului

- Situaţia împrumutului la data de ....

Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte CONTUL GENERAL AL DATORIEI PUBLICE

(Anexa 1)

Contul general al datoriei publice are următoarea structură:

1. Contul general al datoriei publice guvernamentale

1.1. Contul general al datoriei publice locale directe

1.2. Situaţia garanţiilor guvernamentale pentru împrumuturi interne şi externe

2. Contul general al datoriei publice locale

2.1. Contul datoriei publice locale directe

2.2. Situaţia garanţiilor locale pentru împrumuturi interne şi externe

6.3.3. Indicatori privind gradul de îndatorare publică

1. Plafonul de îndatorare Publică se stabileşte anual pe cele două componente:

a. Plafonul de îndatorare publică internă pentru anul N se determină astfel:

PÎPN = SN - SN-1

Unde:

PÎPN = Plafonul de îndatorare publică pentru anul N

SN = stocul de datorie publică la sfârşitul anului N

SN-1 = stocul de datorie publică la sfârşitul anului N-1

b. Plafonul de îndatorare publică externă se stabileşte ca sumă maximă a împrumuturilor externe

pe care le poate contracta şi/sau garanta statul pe o perioadă de un an

Suma neutilizată în cadrul unuia dintre cele două plafoane poate fi utilizată pentru majorarea

celuilalt

2. Indicatori de analiză a datoriei publice

A. Indicatori de nivel

Volumul datoriei publice;

Nivelul datoriei publice externe

Serviciul datoriei publice (totale/interne/externe);

Datoria publică (totală, internă, externă)/PIB;

Datorie publică externă/Exporturi;

Dobânda medie (aferentă împrumuturilor totale/interne/externe)/Datoria publică

(totală/internă/externă);

Scadenţa medie.

B. Indicatori de structură

B1) Structura datoriei publice:

Datoria publică internă/Datoria publică;

Datoria publică externă/Datoria publică.

B2) Structura datoriei publice interne:

Datoria publică internă pe destinaţii;

Datoria publică internă pe instrumente;

Datoria publică internă pe tipuri de scadenţe;

Datoria publică internă pe tipuri de deţinători.

B3) Structura datoriei publice externe:

Datoria publică externă pe surse de finanţare;

Datoria publică externă pe scadenţe;

Datoria publică externă pe valute.

C. Indicatori de dinamică exprimă variaţia absolută sau relativă a datoriei publice

(totale/interne/externe)

6.3.4. Înregistrarea în contabilitatea trezoreriei centrale a principalelor operaţiuni privind

datoria publică

Contabilitatea operaţiunilor efectuate de Ministerul Finanţelor Publice în contul şi în numele

statului care privesc împrumuturile externe guvernamentale, finanţarea sau refinanţarea bugetului

de stat, datoria publică internă pe bază de legi speciale, serviciul datoriei publice interne şi externe

achitat de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice – Acţiuni generale în

bugetul Trezoreriei Statului, este organizată şi condusă în cadrul Serviciului Contabilitatea Generală

a Statului din cadrul Direcţiei Generale de Trezorerie şi Contabilitate Publică. Contabilitatea

trezoreriei centrale organizată în cadrul Direcţiei Generale de Trezorerie şi Contabilitate Publică din

Ministerul Finanţelor Publice face parte din contabilitatea Trezoreriei Statului care este o

componentă a contabilităţii publice reglementate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.

1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea

contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de

aplicare a acestuia, modificat şi completat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 529/2009,

2002/2013, 2021/2013.

Trezoreria centrală înregistrează operaţiunile economico-financiare privind datoria publică

pe baza principiilor contabilităţii de drepturi şi obligaţii (de angajamente), în care „efectele

tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute, atunci când tranzacţiile şi evenimentele se

produc şi nu atunci când apar fluxurile de numerar. Ele sunt apoi înregistrate şi raportate în

situaţiile financiare ale perioadelor aferente.”26

Monografia privind înregistrarea în contabilitatea trezoreriei centrale a principalelor

operaţiuni aferente datoriei publice guvernamentale aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor

publice nr. 529/2009

Nr.

crt.

CONŢINUTUL OPERAŢIUNILOR

CONTABILE

CONT

DEBITOR

CONT CREDITOR

I Fondul de risc

1 Creanţele fondului de risc reprezentând

obligaţii de plată ale beneficiarilor

garanţiilor de stat (garantaţi de stat) şi ai

acordurilor de împrumut subsidiar

(subîmprumutaţi) la fondul de risc.

Evidenţierea creanţelor în lei şi în valută,

reprezentând comisioane la fondul de risc,

majorări de întârziere aplicate pentru neplata

în termen de către subîmprumutaţi sau

garantaţi de stat a comisioanelor la fondul de

risc şi, respectiv, a ratelor scadente, a

dobânzilor, a comisioanelor şi a altor costuri

aferente finanţării rambursabile, precum şi

alte sume datorate conform prevederilor

legale

Debitori la

fondul de risc

Fondul de risc

2 Plăţi din fondul de risc

Executarea garanţiilor

26

Hennie van Greuning, Standarde internaţionale de raportare financiară: Ghid practic, Ediţia a V-a revizuită, Editura

Irecson, 2013

2.1 Efectuarea plăţilor scadente în lei din contul

de disponibil al fondului de risc

Debitori la

fondul de risc

Disponibil al fondului de risc

2.2 Efectuarea plăţilor scadente în valută din

fondul de risc

Debitori la

fondul de risc

Disponibil în valută cf Convenţiei BNR

2.3 Achitarea din fondul de risc a obligaţiilor

rezultate din plata serviciului datoriei

publice externe aferent împrumuturilor

externe contractate de stat şi

subîmprumutate beneficiarilor

%

Împrumuturi int

şi ext contractate

de stat

Împrumuturi int

şi ext garantate

de stat


3 Recuperarea sumelor de la garantaţi şi subîmprumutaţi

Încasarea în contul de disponibil al fondului

de risc a sumelor datorate de beneficiarii

garanţiilor de stat

(garantaţi de stat) şi de beneficiarii

acordurilor de împrumut subsidiar

(subîmprumutaţi)

Disponibil al

fondului de risc

Decontări din operaţii în curs de clarificare

privind

fondul de risc

4 Stingerea creanţelor fondului de risc

4.1 Evidenţierea stingerii creanţelor prin scutire,

anulare, prescripţie şi alte modalităţi

prevăzute de lege

reprezentând: rate de capital, dobânzi şi alte

costuri, comisioane de risc, dobânzi şi

majorări de întârziere

Fondul de risc Debitori la fondul de risc

4.2 Stingerea creanţelor fondului de risc prin

conversie în acţiuni reprezentând: rate de

capital, dobânzi şi alte costuri, comisioane

de risc, dobânzi şi majorări de întârziere

Fondul de risc Debitori la fondul de risc

Titluri de

participare

Rezultatul reportat

5 Creditori ai fondului de risc

5.1 Sume încasate în plus de la garantaţii de stat

sau subîmprumutaţi

Disponibil al

fondului de risc

Decontări din operaţii în curs de clarificare

privind

fondul de risc

5.2 Clarificarea sumelor încasate pe beneficiari

Decontări din

operaţii în curs

de clarificare

privind fondul

de risc

Creditori la fondul de risc

5.3 Restituirea sumelor încasate în plus de la

beneficiarii garanţiilor/subîmprumuturilor

Creditori la

fondul de risc

Disponibil al fondului de

risc

5.4 Compensarea sumelor încasate în plus de la

beneficiarii garanţiilor /subîmprumuturilor,

cu obligaţii curente sau viitoare la fondul de

risc ale acestora

Creditori la

fondul de risc

Debitori la fondul de risc

II Acordarea împrumuturilor din contul curent general al trezoreriei statului conform art. 7 alin. 1 din

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 şi rambursarea acestora

1 Emisiunea de titluri de stat în

vederea răscumpărării

împrumuturilor din contul curent

general al trezoreriei statului

Disponibil privind

împrumuturile

acordate din contul

curent general al

trezoreriei statului

%

Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni

Împrumuturi din emisiuni de titluri de stat pe termen

scurt

2 Răscumpărarea titlurilor de stat

din disponibilităţile contului curent


Obligaţiuni emise şi

răscumpărate

Disponibil privind împrumuturile

din contul curent


3 Anularea obligaţiunilor şi a

certificatelor de trezorerie

Împrumuturi din

emisiuni de

obligaţiuni

Împrumuturi din

emisiuni de

titluri de stat pe termen

Obligaţiuni emise şi răscumpărate

scurt

4 Evidenţierea împrumuturilor

acordate din disponibilităţile

contului curent general al


Împrumuturi pe termen

scurt acordate din

contul curent general al


pentru

finanţarea/refinanţarea

deficitului bugetului de

stat

Împrumuturi primite din contul curent general al


5 Evidenţierea diminuării

împrumuturilor acordate

din disponibilităţile contului curent


Împrumuturi primite

din curent general al


Împrumuturi pe termen scurt acordate din contul

curent

general al trezoreriei statului pentru

finanţarea/refinanţarea

deficitului bugetului de stat

6 Împrumuturi pe tremen lung

acordate din contul

curent general al trez. st. (sume

preluate în urma operaţ de

transpunere)


lung acordate din

disponibilităţile

contului curent general

al trezoreriei

Disponibil privind

Împrumuturile acordate din contul curent general al


7 Împrumuturi pe termen scurt

acordate din contul curent general

al trez. st. pentru acoperirea

golurilor temporare de casă ca

urmare a decalajului dintre ven. şi

chelt bug loc şi ale fondurilor

speciale


scurt acordate din

contul curent general al


pentru alte destinaţii

prevăzute de lege

Disponibil privind

împrumuturile acordate din contul curent general al


8 Rambursarea împrumuturilor

acordate din contul curent general

al trezoreriei statului conform

O.U.G. nr. 146/2002

Disponibil privind

împrumuturile acordate

din contul curent

general al trezoreriei

statului

Împrumuturi pe t. l. acordate din disponibilităţile

contului curent general al trezoreriei

Împrumuturi pe t. s.

acordate din contul curent general al trez. st. pentru

alte dest. Prevăzute de lege

9 Efectuarea de plasamente

financiare din disponibilităţile

contului curent general al


Plasamente fin la

instituţii de credit şi fin

Plasamente fin pe t. s.

efectuate din contul

curent general al


Disponibil privind plasamentele financiare efectuate

din contul curent general al trezoreriei statului

10 Recuperarea plasamentelor

Conturi la trezorerii şi

instituţii de credit

Plasamente financiare la instituţii de credit şi

financiare

Plasamente fin pe t. s. efectuate din contul curent

general al


III Operaţiuni privind lichidarea soldurilor plasamentelor financiare efectuate din contravaloarea în lei a

împrumuturilor externe guvernamentale în anii precedenţi

1 Acordarea împrumuturilor din

echivalentul în lei a creditelor ext

guv în vederea finanţării def bug

de stat (sume preluate în urma

operaţiunilor de transpunere)



Împrumuturi din echivalentul în lei a creditelor

externe

guvernamentale

2 Efectuarea de plasamente fin din

contravaloarea în lei a

împrumuturilor ext

guvernamentale în anii precedenţi

(sume preluate în urma

operaţiunilor de transpunere)

Plasamente financiare

din contravaloarea în

lei a împrumuturilor

externe guvernamentale



Rambursarea plasamentelor

efectuate din contravaloarea

în lei a împrumuturilor ext

guvernamentale concomitent cu

înregistrarea

Disponibil din

contravaloarea

în lei a împrum ext

Împrum din

echivalentul în lei a

Plasamente financiare din contravaloarea în lei a

împrum ext guvernamentale

Disponibil privind împrum acordate din contul

curent general al trezoreriei statului

creditelor externe

guvernamentale

Rambursarea împrumuturilor

externe

Împrumuturi int şi ext

contractate de stat


IV Datorie publică guvernamentală

1 Împrumuturi

1.1 Primirea împrumuturilor în contul

de disponibil



Împrumuturi interne şi ext contractate de stat


1.2 Valoarea obligaţiilor fin

reprezentând împrumuturi int şi

ext garantate de stat preluate în

baza protocoalelor de predare

preluare de la ordonatorii

principali de credite/sau operatorii

economici, înregistrate pe seama

rez. reportat, analitic distinct

Rezultatul reportat



1.3 Preluarea disponibilităţilor în lei

sau în valută rămase necheltuite

până la 31 decembrie 2008 de la

ordonatorii principali de

credite/sau operatorii economici

aferente împrumuturilor

contractate şi/sau garantate



Rezultatul reportat

1.4 Tragere din împrumuturi în

favoarea beneficiarilor

de împrumut

Debitori – beneficiari ai

împrumuturilor interne

şi externe

Disponibil din contravaloarea

în lei a împrum ext

Disponibil în valută din împrumuturi

1.5 Tragerea directă din împrumuturi

în favoarea

beneficiarilor de împrumut

Debitori – beneficiari ai

împrumuturilor

interne şi externe

Împrumuturi interne şi externe contractate de stat

1.6 Înregistrarea la începutul anului a

împrumuturilor

interne şi externe contractate de

stat scadente în anul în curs

Înregistrarea la începutul anului a

împrumuturilor

interne şi externe garantate de stat

scadente în

anul în curs

Împrumuturi interne şi

externe contractate de

stat cu termen de

rambursare în

exerciţiile viitoare

Împrumuturi interne şi

externe garantate de

stat cu termen de

rambursare în

exerciţiile viitoare

Împrumuturi interne şi externe contractate de stat cu

termen de rambursare în exerciţiul curent

Împrumuturi interne şi externe garantate de stat cu

termen de

rambursare în exerciţiul curent

2 Dobânzi

2.1 Înregistrarea cotei de 1/10 din

dobânda BIRD 3723/1994

Debitori diverşi

Fond din cota 1/10 din dobânda BIRD 3723/1994

2.2 Înregistrarea dobânzii de încasat

de la beneficiarii

de împrumut

Debitori diverşi

Dobânzi aferente împrumuturilor

şi datoriilor asimilate

2.3 Înregistrarea dobânzilor aferente

împrumuturilor

datorate instituţiilor de credit

Cheltuieli privind

dobânzile



2.4 Înregistrarea dobânzilor aferente

împrumuturilor

datorate în exerciţiile viitoare

Cheltuieli în avans



2.5 Încasarea ratelor de împrumut şi a

dobânzilor de la beneficiarii de

împrumut



Debitori diverşi

2.6 Încasarea în contul de disponibil

aferente împrum

a sumelor datorate de beneficiarii

de împrumut până la clarificarea

operaţiunilor de

către Direcţia de specialitate



Decontări din operaţii în curs

de clarificare

2.7 Clarificarea sumelor încasate pe

beneficiari

Decontări din operaţii

în curs de clarificare

Creditori din împrumuturi int şi ext

Debitori – beneficiari ai împrumuturilor int şi ext

2.8 Restituire sume achitate în plus Creditori din

împrumuturi int şi ext



2.9 Schimb valutar

Viramente interne Conturi la trezorerii şi


2.10 Rambursare în valută a ratelor şi

dobânzilor

către instituţia creditoare

Disponibil în valută ale

trezoreriei centrale

Viramente interne

3 Reevaluarea împrumuturilor, dobânzilor, disponibilităţilor şi a terţilor din împrumuturi

3.1 Înregistrarea diferenţelor de

curs valutar nefavorabile

Cheltuieli din diferenţe de curs valutar

Împrum int şi ext

contractate de stat

Împrum int şi ext

garantate de stat

Dobânzi aferente împrum şi datoriilor

asimilate

Debitori – beneficiari ai împrum int şi

ext

Creditori – beneficiari ai împrum int şi

ext

Disponibilităţi în valută ale trez

centrale

3.2 Înregistrarea diferenţelor de

curs valutar favorabile

Împrum int şi ext contractate de stat

Împrum int şi ext garantate de stat

Dobânzi aferente împrum şi datoriilor

asimilate

Debitori – beneficiari ai împrum int şi

ext

Creditori – beneficiari ai împrum int şi

ext

Disponibilităţi în valută ale trezoreriei

centrale

Venituri din diferenţe de curs valutar

3.3 La sfârşitul perioadei

închiderea conturilor de

venituri şi cheltuieli aferente

împrum, dob, disp şi a terţilor

din împrum

3.4 Închiderea conturilor de

cheltuieli

Rezultatul patrimonial Conturi de cheltuieli


venituri

Conturi de venituri Rezultatul patrimonial


cheltuieli prin transferarea

acestora asupra fondului

constituit în valută

Alte fonduri Conturi de cheltuieli

Închiderea conturilor de

venituri prin transferarea

acestora asupra fondului

constituit în valută

Conturi de venituri Alte fonduri

În scopul reducerii costului şi riscurilor pe termen lung, gestionarii datoriei trebuie să se

asigure că politicile şi operaţiunile lor sunt compatibile cu dezvoltarea unei pieţe performante a

titlurilor de stat. O piaţă performantă a titlurilor de stat constituie un mecanism de finanţare a

cheltuielilor ce atenuează necesitatea de a apela la banca centrală pentru finanţarea deficitelor

bugetare.

Reducerea datoriei publice ar afecta pieţele financiare de aceea statul trebuie să investească

surplusul public în titluri private.

Curs Gest Trez

Documents

Transcript of Curs Gest Trez