CURS DE EXEGEZĂ A VECHIULUI TESTAMENT

Bibliografie1. Pierre Fontanier- Figurile limbajului 19972. Gordon Fee & Duglas Stuart- Biblia ca literatură3. Liliana Ionescu Roxăndroiu- Naraţiune şi dialog în proza românească;

elemente de pragmatică a textului literar4. -//-- Conversaţia structurii şi strategii: sugestii pentru o pragmatică a

românei vorbite.5. Ioan Pânzariu- practici ale interpretării de test.

Biblia este o colecţie de texte antice de inspiraţie divină, revelată oamenilor.Textul biblic are o natură umană: presupune o altă cultură, alt context, este un

text semitic din antichitate de natură religioasă ( nu este cu caracter pur istoric, dar este veridică), nu este nici un tratat de dogmatică. Revelaţia lui Isus Hristos trebuie să nu să dispară de la noi, este cea mai deplină revelaţie (2Cor 4:3-4, Efeseni 4:17-19, 1Timotei 6:3-5, Tit 3:3-11)

Leibniz „omul se naşte tabula rasa pe care scriu alţi”Sfinţirea ca statut şi proces presupune lucrarea Duhului Sfânt în omul pe care-l

apropie de Isus.

Piedici în calea unei interpretări corecte:- textul provine dintr-o cultură diferită de a noastră (semitică, antică şi

„moartă”)- textul este prea cunoscut- aşteptările poprii- subiectivismulSensul auctoris: sensul intenţionat de autor ( sunt mereu aproape dar nu ştiu ce a

intenţionat autorul).Vechiul Testament este o interpretare a evenimentelor aprobate de Dumnezeu.În ebraică topica în propoziţie este următoarea: verb, substantiv, obiecte (alte

tipuri de materiale). În limba română este următoarea: substantiv, verb, obiect.Verbul ne permite specificare aspectului acţiunii. Pentru naraţiune aspectul

specific este wayyiktol.

Parametrii care permit deosebirea textului narativ de cel nonnarativ.

Personaje „+” „-”

„+” Even

imente

„-”

Încadrare temporală (proiecţie în timp)// (+) şi (-) din tabel sunt pentru încadrare temporală //

Discursul narativ-naraţiune propriu-zisă (-)-predicţie (+)

Discurs procedural-descriere (-)- prescriere (+)

Discurs comportamental-îndemn, omilie, lege (-)-elogie (+)

Discurs expozitiv-anticipaţie (+)-eseu ştiinţific (-)

„+” sunt personaje sau evenimente „-” nu sunt personaje sau evenimente„+” proiecţia este pozitivă, atunci se vorbeşte cu privire la viitor, proiecţia are

loc în viitor„-” proiecţia este negativă, atunci se vorbeşte cu privire la trecut, proiecţia are

loc în trecut.Linia principală sau „on line” a textului narativ conţine numai verbe la

wayyiktol.Linia secundară sau „of line” a textului narativ conţine un alt tip de verb şi

aparţine unui alt tip de text narativ.Modalitate prin care se face exegeză se numeşte „DISECŢIE”: D- delimitare, I-

incorporare, S- segmentare, E- evaluare, C- conturare, T- tabulare, I- interpretare, A-antologie.

La incorporare textul numai are piedici majore. La acest pas sunt ajutătoare

ediţiile următoare de Biblii: Versiunea Cornilescu (VDC), Versiunea Sfântului Sinod (VSS), Republicarea traducerii literare a lui Dumitru Cornilescu, Versiunea catolică a lui Pascal, Noua Traducere- World Bible Translation Ceter.

SegmentareElementele disjunctive evreieşti: - Scrierea pe coloane vine din vremea când s-a făcut transcrierea de pe suluri

pe codexuri.- Paragrafarea. Paragrafele sunt mai greu de observat în scrierea pe coloane şi

versete, iar aceste versete încep de la capăt. Paragrafarea te ajută la observarea unor elemente care merg împreună şi a altora care sunt despărţite. Paragrafele în tradiţia românească sunt indicate prin titluri scrise cu litere italice.

- Numerotarea capitolelor a apărut în 1240 şi a fost făcută de Stephen Lampton ( episcop de Cantebury) iar ediţia folosită era Vulgata.

- Biblia lui Blanberg apărută la Veneţia în 1251 arat modul de interpretare a celor di secolul XIII.

- Împărţirea pe versete apare pentru prima dată în 1557 numit Pentateuhul Sabrinetta (în această ediţie versetele sunt numerotate cu litere arabe).

- În 1661 apare pentru prima dată Biblia integrală împărţită pe versete la Amsterdam.

Elemente disjunctive tradiţionale evreieşti:- ( s ) marchează începerea unei pericope şi se numeşte sidur, în Biblie sunt

452 de astfel de sidurim.- crp parashot, marchează fragmente mai mari decât sidurim şi apar numai în

Pentateuh.- P petuha, indică un paragraf deschis- S setuma, indică un paragraf închis- „:” indică sfârşitul unui verset.- /b” linia de sub aceste cuvânt se numeşte siluk şi anunţă sfârşitul unui

verset- colofonul este la finalul fiecărei cărţi din Biblie şi dă informaţii cu privire la

versete

Indici pentru a identifica cu uşurinţă o naraţiune

2

- marca temporală narativă este forma wayyiktol al verbului yxiy>w:- construcţii disjunctive de tipul waw- x- katal- formule introductive: repetitive, apariţia unui nou personaj- marca temporală narativă yxiy>w:; este un semn că începe un text

narativ. Această marcă apare în Judecători de 13 ori. Acest semn ne arată că începe un nou paragraf şi poate să arate relaţia dintre scene.

Verbul la wayyiktol este marca narativităţii, constituie linia narativă şi este totdeauna primul în propoziţie.

Nu se poate ca un verb la wayyiktol să fie la negativ. Waw- x-katal este excepţia (x poate fi un substantiv) şi are scopul de a atrage atenţia asupra altor lucruri mai importante (Judecători 1:30).

Dacă un preterit nu este la început atunci verbul este la katal, la perfect.

Formule introductive1. israeliţii au făcut ceea ce considera Dumnezeu a fi rău2. israeliţii au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului.3. fiecare făcea ce-i plăcea Judecători 17:6, 18:6, 19:1, 21:25.

Celorlalţi judecători minori nu li se acordă importanţă la fel de mare sau sunt incorporaţi în istoria altor judecători.

Apariţia unui personaj nou, schimbarea subiectului (elementul cel mai important pentru introducerea unui nou paragraf), anunţă un paragraf nou.

SUBDIVIZIUNILE LITERARE ALE NARAŢIUNILOR BIBLICE1. (S) Scena- este unitatea literară formată dintr-un singur cadru sau

preocuparea unui singur personaj pentru avansarea acţiunii din perspectiva sa.2. (E) Episodul- este unitatea literară care asociază mai multe scene în limitele

unui singur grup de personaje.3. (N) Naraţiunea- este unitatea literară organizată literar în jurul unui erou cu

o singură misiune.4. (AN) Actul narativ- este unitatea literară care asociază mai multe naraţiuni în

jurul unui erou cu mai multe misiuni.5. (Cn) Ciclul narativ- reprezintă unitatea literară al cărui eveniment de

coeziune îl reprezintă eroi cu preocupări identice.6. (CN) Carte narativă- reprezintă asocierea de multe cicluri narative care au

aceeaşi temă centrală.

Actul narativ Judecători 13:1- 16:31N1- 13:1-15 trimisul Domnului anunţă naşterea lui Samson.N2- 14:1-10a Samson îşi ia o nevastă filisteancă.N3- 14:10b Samson îşi sărbătoreşte logodna.N4- 15:1-8 Samson se răzbună pe filisteni din pricina desfacerii logodnei.N5- 15:9-20 Samson scapă din prizonieratul filistean N6- 16:1-3 Samson scapă din cursa de la GazaN7- 16:4-22 Dalila află secretul puterii lui SamsonN8- 16:23-31 Samson se răzbună pe filisteni pentru pierderea vederii.

N1; E1- 13:1-15S1- 13:1 israeliţii păcătuiesc şi primesc pedeapsaS2- 13:2 familia Manoah

3

S3- 13:3-5 soţia lui Manoah vorbeşte cu trimisul lui DomnuluiS4- 13:6-7 soţia lui Manoah discută cu soţul eiE2-13:8-25S1- 13:8 Manoah se roagă ca trimisul Domnului să aibă o nou apariţieS2- 13:9 soţia lui Manoah îl cheamă pe soţul ei pentru a se întâlni cu trimisul

DomnuluiS3- 13:10 soţia lui Manoah discută cu trimisul DomnuluiS4- 13:11-18 Manoah discută cu trimisul Domnului S5- 13:19-20 trimisul Domnului face o minune pe când Manoah şi soţia sa

aduceau o jertfă DomnuluiS6- 13:21- 23 Manoah discută cu soţia sa despre revelaţia avută.S7- 13:24 soţia lui Manoah naşte copilul promisS8- 13:25 copilul lui Manoah împlineşte profeţia.

Judecători capitolul 4E1- S1 1-3 relaţia dintre Iabin şi Israel

S2 4-5 situaţia politică din IsraelE2- S1 6-9 discuţia dintre Debora şi Barac

S2 10 Barac adună oştireaS311 HoberS4 12-13 Sisera îşi mobilizează armata

E3- S1 14a Debora ordonă ataculS2 14b-15a armata israelită începe ofensivaS3 15b Sisera dezerteazăS4 16 are loc dislocarea armatei lui Sisera

E4- S1 17-20 Sisera şi IaelS2 21 Sisera este asasinat de către IaelS3 22 Barac constată decesul lui Sisera

E5- 23-24 relaţia dintre Iabin şi Israel

Referinţa temporalăSe poate face cu ajutorul a mai multor structuri:

1. prepoziţia B] când yKi când, atunci când, d[;t până;2. adverbul hNEhI după, hT'[: acum, hNEh iată, îndată 3. substantive cu referinţă temporală ~Ayh: astăzi, x'm; mâine,

ynIv.h:~Ayh: poimâine, hn"v' ~y[iB'r>a; patruzeci de ani

Simultaneitatea cadrelor1. Judecători 4: 4-5 toate pronumele care au participiu sunt nominative, 14:19

wayyiktol arată suprapunerea cadrelor.2. „Duhul Domnului a coborât peste Samson şi Samson s-a coborât la Ascalon,

a ucis 30 de oameni dintre ai lor, le-a luat tot ce se putea jefui în timp ce era plin de mânie”.

Simultaneitatea se poate realiza prin pronume nominale, pronume normale şi cu ajutorul lui wy.

4

Aspecte ale temporalităţi acţiuniiSunt trei categorii de timp:1. timp discursiv =timpul care îmi este necesar pentru parcurge o naraţiune

prin lectură.2. timpul narativ =timpul acoperit de naraţiune, care cuprinde evenimentele

povestite cu toate detaliile alese de autor, timpul narativ poate fi manipulat de către autor.

3. timpul real = se referă la succesiunea strict cronologică a evenimentelor.Retrospecţie şi anticipaţia sunt alterări ale timpului narativ. Ele nu sunt formate

din verbe la wayyiktol. Ex: Judecători 4:1-6 =retrospecţie, 1Samuel 2:25, 2Samuel 17:14 = anticipaţie.

Retrospecţia şi anticipaţia se numesc discronologizări. (retrospecţie ) (timp narativ) (anticipaţie) ( I I I I )

(timp ascuns ) (timp ascuns )TIMP REAL

Evenimentele din Judecători 11

Judecători 10:9 Amoriţii pornesc război cu Israel.A. Galaad a zămislit pe Iefta.B. Galaad a mai avut şi alţi fii.C. Fii lui Galaad îl izgonesc pe Iefta.D. Iefta emigrează în Tob.E. Iefta se asociază cu bătăuşii.F. Amoriţii pornesc războiul cu Israel. A-E este retrospecţieJudecători 10:9 şi 11.4 este simultaneitate.

Judecători 4:1-24B. Ehud moareC. Escaladarea conflictului dinte canaaniţi şi Israeliţi D. Israel îşi mobilizează armataA. Heber se stabileşte la ChebeşE. Sisera îşi mobilizează armataF. Ciocnirea militarăG. Canaaniţii sunt urmăriţiH. Sisera fugeG’. Sisera este asasinatI. Barak identifică leşul lui Sisera.

A. este retrospecţie.G., H. şi G’ este simultaneitate.

* Dialogul poate fi folosit de narator pentru a crea senzaţia că timpul narativ este timpul real.

** Vorbirea directă poate fi preferată vorbirii indirecte ( în limba ebraică). Vorbirea directă este modul de a reda retrospecţia.

5

Limbajul metaforic.Sensul figurativ (Fontanier Pierre- Figurile limbajului)

Tropii sunt într-un cuvânt şi în mai multe cuvinte.Limbajul poate fi:

- prin corespondenţă ( metonimia)- prin conexiune (sinecdocă)- prin asemănare (metaforă)- prin ficţiune (personificare, alegorie)- prin reflexie (hiperbolă, aluzie, paradox)- prin opoziţie (ironia)

Metonimia este tropul care se bazează pe indicarea unui obiect prin numele altui obiect complet diferit dar de care el însuşi depinde ‚în ce priveşte existenţa sa.

Metonimia poate fi:- Metonimia cauzei creatoare , se pomeneşte cauza în text dar de fapt se arată

efectul. Geneza 3:15- aici când se vorbeşte despre sămânţă se are în vedere odrasla ca şi în Rut.

- Metonimia cauzei generatoare sau arhetipale, Judecători 6:26- când se vorbeşte despre „Astarteea” se are în vedere stâlpul închinat ei şi nu idolul în sine.

- Metonimia cauzei abstracte, În Regi 4:40 când se vorbeşte despre „moarte” se referă la otravă, nu se poate spune că moartea ca o persoană este în oală.

- Metonimia efectului, în text este menţionat efectul dar se are în vedere cauza. Numeri 16:48-50- prin cuvintele „şi urgia a încetat” se înţelege că mânia lui Dumnezeu a încetat. Iona 3:8, 3:10 „calea lui cea rea”- modul de viaţă este format din fapte rele. Ninivenii trebuiau să renunţe la faptele lor rele sau la o boală a minţii în virtutea căreia se fac acele fapte rele.

- Metonimia conţinătorului, se spune în text conţinătorul dar se subînţelege conţinutul. Iona 1:2, 3:2 – „păcatul a ajuns până la Domnul”, nu cetatea era păcătoasă în sinea ei ci locuitorii din cetate. În Judecători 20:9 când se vorbeşte despre Ghibea se referă la locuitorii cetăţii şi nu la cetatea propriu-zisă.

- Metonimia semnului, atunci când în text se spune un semn şi de fapt este subînţeles lucrul semnificat. Judecători 1:8 – efodul poate ţine locul lucrării preoţeşti, sabia poate semnifica armata sau puterea militară.

- Metonimia fizicului, în text apare o parte a corpului şi se subînţelege un atribut nonfizic. Când se vorbeşte despre inimă se subînţelege activitate mintală şi emoţională. Judecători 16:15, 17, 18 se spune despre Samson că „şi-a deschis inima” dar se subînţelege sinceritatea lui Samson. Judecători 18:20, 19:6, 19:8 etc, se spune că preotul s-a bucurat în inima lui ceea ce exprimă o trăire emoţională.

Pântecele ţine loc de activităţile afective; rărunchii sau inima şi rărunchii este expresie standardizată atunci când este vorba de sentimente.

- Metonimia lucrului, în text este menţionat un lucru dar se înţelege fiinţa care funcţionează ca proprietar al lucrului respectiv. Judecători 4:3, 15, când se vorbeşte despre „care de fer” se înţelege echipajele de război.

Sinecdoca este tropul al cărui sens derivă dintr-o conexiune care constă în desemnarea unui obiect cu care el intră într-un ansamblu şi formează cu acesta un întreg concret sau abstract. Este figura de stil prin care se spune mai mult pentru mai puţin şi invers.

Sinecdoca poate fi:

6

- Sinecdoca părţii: în text este specificat partea dar se subînţelege întregul care include şi partea respectivă. Judecători 2:15 se spune „mână” dar se înţelege persoana respectivă. Judecători 2:2 se spune „altarul” dar se înţelege cultul, altarele sunt subordonate cultului religios.

- Sinecdoca materiei : în text este specificată materia dar se înţelege lucrul. Iosua 6:19 materialul indică piesele din care erau confecţionate aceste lucruri.

- Sinecdoca speciei : în text apare specia dar se subînţelege genul din care face aceasta parte. Judecători 11 fii lui Israel se referă uneori la bărbaţii din poporul Israel.

Judecători 2 aici se vorbeşte despre fii lui Israel dar se referă la tot neamul lui Israel. Binecuvântarea preoţească din Numeri 6:22-27 este o binecuvântare care are de a face cu tot poporul. Cu timpul sinecdoca de acest gen a fost adoptată în limbajul curent. În Rut 1:6 se foloseşte pâine pentru a se sugera hrană.

- Sinecdoca genului: apare în text genul dar se subînţelege specia. Exod 32:22-23 se spune că tot poporul a păcătuit dar de fapt numai o parte din popor a greşit.

- Sinecdoca numelui sau antonomază: se foloseşte un nume comun dar indică o singură persoană sau un grup de persoane. Ex evreii sunt asociaţi cu cămătăria.

Metafora este tropul al cărui sens este dat prin asemănare şi constă în prezentarea unei idei sub semnul unei alte idei mai cunoscute chiar dacă aceasta din urmă nu se leagă de prima decât printr-o analogie. Se pot vehicula caracteristici de natură abstractă sau concretă. Ex Judecători 11:36 .

Metafora toarsă este o metaforă continuă cu un şir de alte metafore şi comparaţii din acelaşi domeniu semantic.

Judecători 8.2 se foloseşte imaginea culesului viei pentru a arăta succesul. Aici efraimiţii sunt vierii. Isaia 5:2 este o alegorie.

Tropi în mai multe cuvinte.Tropi prin opoziţie.Ironia este conflictul dintre pretenţie şi realitate. Figură a discursului care derivă

din contrastul dintre situaţia percepută sau dorită de personaj şi starea reală a lucrurilor (cadru normativ: tradiţie, lege sau destin)-hyugris = încercarea de scăpa de destin)

Isaia 14.13-14 când Dumnezeu nu se exprimă literar, ironia este situaţională. Victima nu-şi dă seama de ironie. Ironia este constructivă dar sarcasmul este păcat.

Exemple de ironii: succesul final al lui Samson îl validează ca judecător şi nu i se cere socoteală pentru ceea ce a făcut. Samson este un personaj comic. Pentru caracterizarea lui se folosesc foarte multe figuri de stil. El este persoana care suferă de manipulare feminină.

Al doilea exemplu este cel al lui Saul. Saul este împăratul care are foarte multe probleme cu profeţii şi chiar dacă este judecător peste poporul Israel se îndreaptă singur spre pierzare. Acest erou reuşeşte să diminueze efectul tragic al lucrării sale.

Un alt personaj ironic este Iona. El este într-o dispută teologică cu Dumnezeu. Ironia se între disputa dintre dreptate şi har. Fuga sa pe mare este foarte semnificativă. Evreii cunoşteau că Dumnezeu îşi face prezenţa prin furtună (Psalmul 29:3, 4; Psalmul 77: 16-19; 97:2.4; 107: 23.30).

Iona este descoperit prin sorţ şi persoana lui devine importantă. Tonul lui Iona este ironic 1:9. Marinarii convertesc teama printr-o religie închinându-se ca unii evrei.

7

Iona priveşte la ninveni sau la Dumnezeu ca la nişte termeni cu care se poate compara. Ironia vizează capacitatea lui Iona de a se pocăi. Marinarii au încercat zadarnic să-l ducă la ţărm.

În versetul 4:2 Iona cunoştea mai mult decât predicase totuşi nu s-a pocăit. Ninivenii nu-şi cunoşteau adevăratele şanse de mântuire, ei aud doar câteva cuvinte şi se pocăiesc în contradicţie cu Iona care deşi cunoştea atât de mult nu s-a căit de atitudinea lui. Iona se mânie pe Dumnezeu pentru că nu l-a satisfăcut împlinindu-i planul său.

Ironia evenimentelor.Rut: remediul pentru a scăpa de foamete era pocăinţa (Deuteronom 40:1-4).

Elimelec a găsit o altă soluţie şi aceea de a fugi în Moab (Rut 1:1-2). Ironia este că de ce au fugit de aceea nu au scăpat, au murit cu toţii. Foametea vine în Bethleem care înseamnă „casa pâinii”. Dumnezeu i-a lui Naomi tot cea pierdut în 10 ani în decursul a numai două luni.

Întrevederea nocturnă se încheie cu un dar substanţial. Chiar dacă Naomi este cea care s-a îngrijorat cel mai mult, Dumnezeu este cel care-i dă rezolvarea cea mai fericită atunci când credeau că nu mai au nici o şansă.

Lea chiar dacă nu a fost mai iubită decât Rahela, este care rămâne fertilă.Dumnezeu a regizat umilirea lui Iuda. Iuda este în pericol să piardă totul. La toţi putem să tragem o concluzie: de ce te temi aceea ţi se întâmplă. Ironia dilemei, este o situaţie fără ieşire, indiferent de situaţia în care se află

personajul el este totdeauna defavorizat.Rut 4:11. Se pare că Rut era stearpă (Rut 4:13). Fără să ştie Boaz se angajează

într-o situaţie tocmai neplăcută.2Samuel 11 David l-a împins pe Urie într-o situaţie fără ieşire.2Regi 10 Prorocii lui Ahab au fost puşi într-o situaţie din care orice ar fi făcut

tot ar fi murit.Ironia autonegării. Victima îşi expune cu inocenţă lipsurile.2Regi 10:13 fără să-şi dea seama în faţa căruia se află, ei au recunoscut că sunt

fii lui Ahazia. De fapt ei erau cei pe care îi căuta Iehu.Rut 1 Orpa a fost preocupată de binele personal.

Întrebarea retorică este menită a stimula o confirmare din partea receptorului sancţionându-i ignoranţa. Funcţia sa este să interiorizeze răspunsul şi din cauza faptului că răspunsul se dă în interior, răspunsul nici nu-l găseşti în text. Există posibilitate de a se confunda întrebarea retorică cu un mod de instruire (Iov la sfârşitul cărţii, Iosua la sfârşitul cărţii).

Exemplu de întrebare retorică: Judecători 6:31, 8:2-3, 8:6.

Dublul sens este atunci când autorul modelează cuvintele aşa încât să permită sugestii (1 Samuel 17:2-7, 19, 23-24)

Din punct de vedere calitativ autorul relatează reacţia celorlalţi care văd incapacitatea lui David de a se afirma ca erou 17:30. Autorul foloseşte cuvântul „tinereţe” pentru David în sens negativ şi pentru Goliat în sens pozitiv. În 17:34-37 singurul care are o părere diferită de toţi faţă de erou este eroul. În 38-39 sunt intenţii neîmplinite. Goliat recunoaşte că este un „câine”, o fiară pe care trebuie să o alungi cu praştia (v43) iar David care s-a luptat cu fiarele îl recunoaşte ca atare.

Judecători 3 Eglon rezonează perfect cu alte cuvinte cum ar fi eghel = viţel sau aghol= rotund. Eglon este sacrificat asemenea unui viţel.

8

Judecători 9:7-21 Ironia dilemei, putea fi o fabulă (pentru că lucruri necuvântătoare au caractere omeneşti). Autorul nu a folosit cedrul pentru că era în zona Sihemului unde nu creşteau cedrii.

Cu privire la acest spin (cum îl traduce Cornilescu) sunt mai multe păreri:1. poate fi un arbust spinos, dar acesta nu ia foc, nu are deloc combustie.2. poate fi un Zizuphus spinia christi (în română jujuba). Acesta este mare, are

un fruct amărui cu sâmbure mare. Este foarte ţepos (Geneza 50:10), umbros şi masiv foarte bun pentru adăpostirea caravanelor. Arborele de jujuba nu protejează nimic pentru că rădăcinile lui emit o substanţă toxică care nu permite creşterea altor copaci. Se aprinde foarte uşor cu o flacără luminoasă care se răspândeşte uşor.

Iotam îi avertizează pe cei din Sihem pentru că Abimelec este rău prin natura sa.El ca acest copac care are ceva bun în esenţă dar este toxic. Şi dacă nu te intoxici rişti să iei foc împreună cu el, dacă stai în preajma sa.

***Judecători 9:13 „care înveseleşte pe Dumnezeu”, este părerea eronată poporului. Pe vremea judecătorilor oamenii nu prea aveau vro legătură cu Dumnezeu şi moralitatea era foarte decăzută. În cultura canaanită zeii se înveseleau cu vin şi această părere despre Dumnezeu poate fi o accepţie canaanită a poporului Israel.

Ambiguitatea intenţionată. Atunci când autorul te lasă ambiguu. Textul este prelucrat de autor cu o intenţie determinată dar cu sensibilitate încercând să-l ducă pe cititor în eroare sau să insufle incertitudine în procesul de interpretare pentru a recupera sensul anterior cu o manieră genială.

Judecători 14:4 „dar tatăl său şi mama sa nu ştiau că aceasta vine de la el, căci el căuta un prilej de ceartă cu filistenii”.

*** „tradutore i traditore” – proverb italianEste Samson conştient de misiunea lui, sau a fost manipulat de Dumnezeu.

Implicarea lui Samson este o chestiune de conjunctură.

Derivaţiile omiletice ale numelor proprii. Jocul de cuvinte este o categorie stilistică ce vizează asocierea unor cuvinte în virtutea asemănărilor lor formale deşi sunt diferite din perspectiva sensului. Jocul de cuvinte pe baza numelor se mai numeşte paronomază sau colambur.

Exemplu: numele de clan al lui Ghedeon este Abiezer (tatăl meu este de ajutor), Judecători 6:31. Asocierea a salva şi a ajuta apare şi în 6:15. Numele tatălui lui

Ghedeon este va'Ay şi este considerat asemănător cu vya (bărbat) şi cu vae (foc).

Ghedeon (!A[d>GI) este o rădăcină a verbului [dG ( a tăia ). Se asociază expresia cu a tăia cornul inamicului şi are de a face cu puterea inamicului. Chiar dacă în text nu apare verbul [dG apar alt verb care este sinonim cu acesta, verbul trok.(6:25, 26, 28, 30). Modul în care Ghedeon pregăteşte jertfa, Judecători 6:19 ~yZI[i-ydIG. (iedul).

Al doilea nume al lui Ghedeon, Ierubaal (l[;B;ruy>), înseamnă a stăpâni, a căsători. Nu la voia întâmplării i s-a pus acest nume pentru că el a avut 70 de fii (8:30). Chiar dacă Ghedeon ar fi dorit să-şi lase un urmaş el nu era modelul de împărat descris în Deuteronom. Ghedeon refuză să fie numit rege dar se comportă ca un rege.

Autorul şi personajele sale.

9

Personajele sunt creaţia autorului. Adesea autorii diferiţi întruchipează diferit un personaj istoric. Ex. David în Samuel şi în Cronici. În Samuel portretul moral este cam şters pe când în Cronici este oferit ca un exemplu pentru ceilalţi regi. În Cronici moralitatea acţionează ca un destin.

Naraţiunea poate fi urmărită prin:- cauzalitate (derivarea unor evenimente din altele)- corelarea (evenimentele sunt legate între ele )- analogia ( asocierea unor evenimente diferite pe criteriul cauză- efect)Autorul dovedeşte omniscienţă din punct de vedere al desfăşurării acţiunii. El

cunoaşte evenimentele care ţie îţi sunt necunoscute. Uneori nici personajul nu ştie atât cât ştie autorul.

Exemplu de text în care autorul este suveran: 1Samuel 8-10, Deuteronom 17.2Samuel 1:6-10 şi Judecători 11:13 adevărul este cunoscut de narator dar nu

este cunoscut de personaj. Naratorul descoperă adevărul cititorilor săi. Naratorul şi cititorii sunt în aceeaşi tabără şi conspiră împotriva personajului.

Autorul îşi informează audienţa despre situaţia reală.Numeri 22:21-28 Naratorul exploatează aroganţa lui Balaam la maxim.Judecători 3 Autorul spune despre pregătirile de intrare a lui Ehud la împărat.

Ignoranţa curtenilor care ies afară atunci când intră Ehud, sau chiar însuşi împăratul Eglon este ignorant şi nu se îngrijorează de ceea ce i se va întâmpla.

Geneza 27 Autorul îi înştiinţează pe cititori de conspiraţia lui Iacov şi Rebeca. Tensiune creată de furtul lui Iacov creează bucurie pentru Iacov.

Geneza 37:17-22 Reprezintă un complet la care luăm parte şi noi.Judecători 9 Noi suntem înştiinţaţi de scopul lui Abimelec.Naratorul a ascuns adevărul de cititorii săi. Povestitorul şi-a rezervat dreptul de

a cunoaşte singur adevărul. Exemplu: Geneza 34; Dina şi Iacov nu cunosc nimic din planul celor doi, ale lui Levi şi Simeon. Comportamentul celor doi este surprinzător, ei se pregătesc fără să spună nimănui nimic.

Judecători 14-16; Samson nu are un plan de acţiune. Samson ne surprinde în acţiunile sale, noi nu ştim nimic din ceea ce are de gând să facă.

Naratorul descopere conspirativ adevărul. Conştiozitatea profetului care vine în Iudeea ca să condamne cultul idolatru.

Relaţia dintre povestitor şi contribuţiile personajelor.1. firul narativ este constituit din verbe cu forma wayyiktol.2. acţiunile de fundal constituite cu verbe la forma Katal.3. stări de fundal constituite cu verbe de forma katal sau participiu. Se pot realiza

propoziţii nominale sau participiale. Putem întâlni particula hNEhi (şi iată că), Judecători 3:12, 15, 17; Judecători 4:2-6 etc.

Două tipuri de cantităţi ale naratorului.- Informarea reprezintă contribuţia naratorului prin care îşi anunţă cititorii

despre el, de mentalitate, obiceiuri, acţiuni preliminare asupra acţiunii prezente. Judecători 17:6, Geneza 37:22b, 1Samuel 9:9.Descrierea este construcţia nemijlocită a naratorului prin care se acordă atenţie unor detalii de context, temporal sau geografic sau cu privire la un personaj care permit o interpretare corectă a evenimentelor ulterioare. Geneza 24:16 , „fata era foarte frumoasă”, Geneza 39:6b, 2Samuel 11:2, Judecători 7:12, Judecători 16:22.

10

Tipuri de personaje: secundare şi principale. Din categoria personajelor principale se distinge eroul. Eroul este personajul care are o misiune şi caută împlinirea ei.

Judecători 16:4-22- Personaje principale: Dalila şi Samson.- Personaje secundare: voievozii, pândarii şi bărbierul anonim.Dalila este eroul pentru că are o misiune şi are o parte activă.

Personajele pot fi colective şi individuale în funcţie de asocierea cu alte personaje. Personajele secundare tind să apară ca şi colective. 1Cronici 12, Judecători 10:17 (personaje colective).

Anonimatul personajelor. Judecători 17-21.Există opt posibile interpretări ale anonimatului:

1. anonimatul validează rolul secundar al personajului. Presupune un personaj individual sau colectiv al cărui identitate rămâne

ascunsă şi după ce acesta îşi termină acţiunea. Geneza 37:15-17, Judecători 9:5.2. personajele anonime grăbesc desfăşurarea intrigii sau concentrează atenţia

asupra intrigii.Focalizarea este procesul literar prin care autorul atrage atenţia asupra

detaliilor semnificative pentru intrigă. Exemplu: madianiţii din Judecători 13-14, Geneza 37:15-17. Contactul lui Rut cu Boaz este mediat de un slujitor anonim Rut 2:2.

3. identitatea este obscurizată pentru topicalizare.Anonimatul ca topicalizare. Topicalizarea este procedeul stilistic prin care

materialul îndreaptă atenţia înspre personajul important la nivelul episoadelor sau asupra temei la nivelul unui act narativ.

Sunt situaţii când un erou trece în anonimat pentru că există ceva mai important decât persoana sa (topicalizare). Geneza 24, Judecători 17-18.

4. anonimatul permite universalizarea personajului. Identificarea cititorului cu personajul.

Judecători 19 (concubina levitului). Se pare că nici o femeie nu mai poate trăi în siguranţă pentru că beniamiţii sunt imorali. Anonimatul femeii permite oricărei cititoare să simtă durerea acestei femei.

5. anonimatul deconstruieşte numirea personajului. Corespunde pierderii identităţii personajului.

6. anonimatul personajului accentuează caracterul conspirativ.Judecători 8:31, Geneza 18-19 (acţiunea îngerilor este una conspirativă)

7. anonimatul poate fi justificat dogmatic.Geneza 18-19: oamenii care i-au întâlnit pe îngeri i-au tratat ca pe nişte

oameni (Iacov în Geneza 32:29), Judecători 13:17. Interdicţia de aşi declina identitatea este pentru că îngerii sunt trimişi ai lui Dumnezeu, şi omul trebuie să-l vadă pe Dumnezeu.

8. ascunderea identităţii protejează personajul de oprobiul public.Identitatea unor personaje este ascunsă pe motiv că acţiunea lor este

discutabilă sau chiar amendabilă. Rut 4: ruda cu drept de răscumpărare; 1Samuel 2:22: femeile care slujeau la cort împreună cu Eli. Anonimatul le salvează onoarea după ce restul a fost furat de Hofni şi Fineas.

Anonimatul ca expresie a depersonalizării. Judecători 19 (femeia violată). Numirea anonimei ar face să se piardă calitatea ei de erou. Judecători 19-20: levitul,

11

gazda şi gloata. Nu ni se dă identitatea acestora ca şi cum nu ar fi avut importanţă pentru popor. Prin anonimat le-a fost dat personajelor un alt sens.

Astăzi trecerea în anonimat nu este la fel de importantă ca la semiţi.

Referenţi. Modul în care vorbeşte autorul despre personajele sale.

Aa Israeliţii au făcut rău în ochii DomnuluiAa au uitat pe Domnul Dumnezeul lorAc au slujit lui Baal şi AstarteeiBa mâna Domnului s-a aprins de împotriva lui IsraelBb motiv pentru care i-a dat pe mâna lui Cuşak- Reşeataim regele AramuluiBc astfel încât Israeliţii au fost vasali lui Cuşak- Rişeataim regele Aramului.Ca Când Israeliţii au strigat după ajutor Cb Domnul le-a ridicat israeliţilor un eliberatorCc el i-a izbăvit Cd era Otniel fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui CalebDa Duhul Domnului a venit peste elDb a judecat pe IsraelDc şi a ieşit la războiDd Domnul i-a dat biruinţă asupra lui Cuşak- Reşeataim regel AramuluiDe şi i-a fost suveran lui Cuşak- RişeataimEa A fost pace în ţară timp de 40 de aniEb În cele din urmă Otniel fiul lui Chenaz a murit.

Referentul nr:1 Israeliţilor (Aa) ( prima apariţie)Referinţe secundare: Israel (ba, Db)

i-, le, i-, lor (b, ca, Cb)israeliţilor ( c, ca, Cb) zero anaforic (b, ac)

Referentul nr:2 Domnului (Aa)Referinţe secundare: Domnul Dumnezeul (b)

Domnului (ba)Domnul (Cb, Dd)Duhul Domnului (da)

Referentul nr:3 Baal (b)Astarteea (b)

Referentul nr:4 Cuşak- Rişeataim regele Aramului (bb)Referinţe secundare: Cuşak- Rişeataim regele Aramului (c, Dd)

Cuşak- Rişeataim (dc)

Referentul nr: 5 eliberator (Cb)

12

Referinţe secundare: Otiniel fiul lui Chenaz (cd, eb)i-, el, (cc, da, Dd, de)zero anaforic (Db, dc)

Judecători 19:1-10Aa Pe vremea când nu era împărat în IsraelB un levit, care locuia la marginea lui EfraimAc şi-a luat ca ţiitoare o femeie din Betleemul lui IudaBa Ţiitoarea nu i-a fost credincioasăBb şi l-a părăsitC ca să se ducă în casa tatălui ei în Betleemul lui IudaBd unde a rămas timp de patru aniCa Bărbatul ei s-a sculatCb şi s-a dus la eaCc ca să-i vorbească inimiiCd şi s-o aducă înapoiCc Avea cu el pe sluga lui şi doi măgariDa Ea l-a adus în casa tatălui ei Db şi când l-a văzut tatăl femeii aceleia tinereDc l-a primit cu bucurieDd Socrul său, tatăl femeii aceleia tinereDe l-a ţinut la el trei zileDf au mâncatDg şi au băutDh şi au rămas noaptea acolo.Ea A patra zi, s-au sculat Dis-de dimineaţăEb şi levitul se pregătea să pleceEc dar tatăl tinerei femei a zis ginerelui săuEd ia o bucată de pâineEe ca să prinzi la inimăEf şi apoi veţi plecaEg şi au şezut de Eh au mâncatEi şi au băut amândoi.Ej Apoi tatăl tinerei femei a zis bărbatuluiEk „Hotărăşte-teEl dar să rămâi aici la noapteEm şi să ţi se veselească inimaEn Bărbatul se scula să plece Eo dar în urma stăruinţelor socrului său , a rămas acolo şi noaptea aceeaFa În ziua a cincea, s-a sculat Dis-de dimineaţă Fb să plece.Ec Atunci tatăl tinerei femei a zisEd „Întăreşte-ţi mai întâi inimaEe te rogEf şi rămâiEg până ce se va pleca ziua spre seară.Eh Şi au mâncat amândoiFa Bărbatul se scula Fb să plece cu ţiitoarea şi sluga lui

13

Fc dar socrul său, tatăl tinerei femei i-a zis Fd „IatăFe că ziua a trecut, e târziuFg rămâi aici, peste noapteFh şi să ţi se veselească inima;Fi mâine vă veţi scula Dis-de dimineaţă Fj şi te vei duce la cortul tăuFk Bărbatul n-a vrut Fl să mai rămână şi în noaptea aceeaFm ci s-a sculatFn şi a plecat.

Diferenţa dintre definit şi nedefinit, explicit/ ne-explicit. Aceşti termeni se referă la prima menţiune. Explicit = ştim despre cine este vorba; definit = ştim ceva despre acea persoană..

În Judecători 19:1-10 referentul 2 este într-o continuă degradare: rezident- levit- soţ- ginere- tatăl; este nedefinit şi explicit. Misiunea leviticului este să-şi aducă soţia acasă.

Eroul şi misiunea sa.Geneza 27 – Rebeca.1Samuel 17- David.

Geneza 37: 12- 36Evenimentul I

Aa fraţii lui Iosif se duseseră la SihemB ca să pască oile tatălui lorBa Israel a zis lui IosifBb „Fraţii tăi pasc oile la SihemC VinoBd Căci vreauBe Să te trimit la ei”Bf „iată-mă Bg sunt gata”Bh a răspuns elBi Israel i-a zis:Bj „Du-te, rogu-teBk şi vezi Bl dacă fraţii tăi sunt sănătoşi,Bm şi dacă oile sunt bine;Bn şi adu-mi veşti”.Bo L-a trimis astfel din valea HebronuluiCa Şi Iosif a ajuns la SihemCb Pe când rătăcea pe câmp,Cc l-a întâlnit un om.Cd Omul acela l-a întrebat:Ce „ce cauţi?”Cf „caut pe fraţii mei”Cg a răspuns Iosif

14

Ch „spune-mi te rog Ci unde pasc ei oile?”Cj Şi omul acela a zis:Ck „au plecat de aici, Cl căci i-am auzit spunând.Cm Haidem la Dotan.”

Evenimentul IIDa Iosif s-a dus după fraţii săi,Db Şi i-a găsit la Dotan.Ea Ei l-au zărit de departe Eb şi, până sã se apropie de ei, Ec s-au sfătuit Ed sã-l omoare.Ee Ei au zis unul către altul:Ef „Iată Eg cã vine făuritorul de visuri!Eh Veniţi acum, Ei să-l omorâm Ej şi sã-l aruncãm într-una din aceste gropi; Ek vom spune El cã l-a mâncat o fiarã sălbaticã Em şi vom vedea En ce se va alege de visurile lui.”Eo Ruben a auzit lucrul acesta Ep şi l-a scos din mâinile lor. Eq El a zis: Er „Sã nu-i luãm viaţa!”Es Ruben le-a zis: Eş „Sã nu vărsaţi sânge; Et ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta Eţ care este în pustie Eu şi nu puneţi mâna pe el.” Ev Căci avea de gând Ex sã-l scape din mâinile lor Ez şi sã-l aducă înapoi la tatăl sãu.Fa Când a ajuns Iosif la fraţii săi, Fb aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă Fc pe care o avea pe el.Fd L-au luat Fe şi l-au aruncat în groapã. Ff Groapa aceasta era goalã: Fg nu era apã în ea.Ga Apoi au şezut Gb sã mănânce.

Evenimentul IIIHa Ridicându-şi ochii, Hb au văzut o ceatã de Ismaeliţi venind din Galaad; Hc cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnã Hd pe care le duceau în Egipt.Ia Atunci Iuda a zis fraţilor săi:

15

Ib „Ce vom câştiga Ic sã ucidem pe fratele nostru Id şi sã-i ascundem sângele?Ie Veniţi mai bine If sã-l vindem Ismaeliţilor Ig şi sã nu punem mâna pe el, Ih căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Ii şi fraţii lui l-au ascultat.Ja La trecerea negustorilor madianiţi, au tras Jb şi au scos pe Iosif afarã din groapã Jc şi l-au vândut cu douăzeci de sicli din argint Ismaeliţilor, Jd care l-au dus în Egipt.Ka Ruben s-a întors la groapã; Kb şi iată cã Iosif nu mai era în groapã. Kc El şi-a rupt hainele,La s-a întors la fraţii săi Lb şi a zis: Lc „Băiatul nu mai este! Ld Ce mă voi face eu?”

Evenimentul IVLe Ei au luat atunci haina lui Iosif Lf şi, junghiind un ţap, i-au muiat haina în sânge.Ma Au trimis tatălui lor haina cea pestriţă, Mb punând sã-i spună: Mc „Iată ce am găsit! Md Vezi dacã este haina fiului tău sau nu.”Me Iacov a cunoscut-o Mf şi a zis: Mg „Este haina fiului meu!Mh O fiarã sălbatică l-a mâncat! Mi Da, Iosif a fost făcut bucăţi!”Mj şi şi-a rupt hainele, Mk şi-a pus un sac pe coapse Ml şi a jelit multã vreme pe fiul sãu.Na Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca sã-l mângâie; Nb dar el nu voia Nc sã primească nici o mângâiere, Nd ci zicea: Ne „Plângând mă voi pogorî la fiul meu în locuinţa morţilor.” Nf şi plângea astfel pe fiul sãu.Oa Madianiţii l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, şi anume

căpetenia străjerilor.Personajele şi contribuţia lor (personajul caută să facă ceva):

- Evenimentul I; Iosif este trimis să-i aducă veşti lui Israel despre turmă şi despre fii săi

- Evenimentul II; fraţii lui Iosif acceptă propunerea lui Ruben şi-l aruncă pe Iosif în rezervorul gol.

- Evenimentul III; fraţii lui Iosif acceptă propunerea lui Iuda şi-l vând pe Iosif madianiţilor.

16

- Evenimentul IV; fraţii lui Iosif îl înşeală pe Israel iar acesta din urmă îşi plânge copilul pierdut.

Eroul Episodului din Geneza 37:12-36 este personajul colectiv „fraţii lui Iosif”.Pentru a identifica corect eroul trebuie observat care personaj domină naraţiunea

printr-o prezenţă activă şi consistentă. Trebuie observat personajul care ia iniţiativa şi care este preocuparea personajelor.

Geneza 27-28:9; în acest text eroul este Rebeca care preia acţiunea şi îşi face propriul plan. Esau are şi el o misiune dar şi o contra misiune. Iar Iacov este un personaj pasiv.

Judecători 4; Iael.Judecători 19; levitul.1Samuel 9:1- 10.16; sunt 3 misiuni; Saul îşi caută măgăriţele, Saul îl caută pe

Samuel şi Samuel îl unge împărat pe Saul. După a doua misiune se reia prima misiune.

1Regi 1; David este în vârstă şi nu şi-a anunţat succesorul. Adonia vrea să ia puterea politică. Natan şi Bat- Şeba lansează o contramisiune. Natan şi Bat-Şeba se angajează trup şi suflet în rezolvarea crizei. Obstacole pe care le întâlneşte eroul în calea împlinirii misiunii sale? Cine îl ajută? Cine i se opune? Care sunt obstacolele? Principii, norme etc.

Momentele Subiectului.Momentele are următoarele secţiuni:

1. expoziţiunea- este parte de început care cuprinde relatări cu privire la locul, timpul şi împrejurările în care are loc acţiunea.

2. intriga- reprezintă motivul care determină conflictele sau stările sufleteşti ale personajelor. Se mai numeşte punctul culminat sau momentul incitant.

3. desfăşurarea acţiunii- reprezintă multitudinea de evenimente sau incidente din a căror organizare rezultă o anumită structură a operei literare. Parte a desfăşurării acţiunii este punctul incitant. Punctul incitant sau punctul culminant este momentul în care acţiunea ajunge la maximă tensiune.

4. deznodământul- este sfârşitul acţiunii. Intriga poate să aibă un traiect neprevăzut sau prevăzut.

5. suspansul final- înainte ca totul să se finalizeze mai apare o criză minoră6. epilog- este partea de final a unei naraţiuni care face legătura cu o altă

naraţiune ulterioară.I Samuel 25: 1-12Misiunea iniţială este să primească de ale gurii. Refuzul împlinirii acestei

misiuni este momentul incitant.Misiunea este hotărârea lui David de a elimina familia lui Nabal.În desfăşurarea acţiunii sunt două tabere diferite: tabăra lui David şi a lui

Abigail.

PROFILUL INTRIGIIU= tensiunea intrigii

B- punctul culminant

17

Desfăşurarea acţiunii deznodământul

C-suspansul expoziţiunea final A- momentul incitant

v3 v22 v37 Td= timp discursiv

II Samuel 13Obstacole: era în harem, slujitorii, dezonoarea, David, autoritatea părinţilor şi

intimitatea în ce priveşte păcatul.Misiunea lui Amnon era ca el să pună mâna pe sora sa, Tamar.Expoziţiunea: v 1-3Momentul incitant: vv4-5Punctul culminant: v 11Deznodământul: vv12-18Suspansul final: v19Epilog: v 22.Situaţii favorizante pentru păcat:

- neatenţia părinţilor- singurătatea- anturajul păcătos- moralitatea superficială.

Profilul intrigiiU B-punctul culminant

deznodământul

Desfăşurarea acţiunii(vv12-18) C-suspansul final expoziţiunea (v1-3) A- momentul incitant epilog (v22)

vv4-5 vv11 v19 Td

I Regi 13Eroul este omul lui Dumnezeu din Iudeea.Misiunea lui este să prorocească împotriva altarului, să se întoarcă pe un alt

drum şi să nu mănânce nimic.Obstacolele sunt în desfăşurarea acţiunii:

- aroganţa regelui- amabilitatea regelui- înşelăciunea prorocului

18

Model de predicăIdeea centrală a textului: calităţile predicatorului autentic.

- Îndrăzneală- Fermitate- Discernământ

REPETIŢIALa evrei repetiţia nu este la întâmplare.Cuvintele cheie: un cuvânt poate fi considerat cuvânt cheie după frecvenţa sa

în Biblie, în cartea respectivă, apropierea locativă a cuvântului în text.Este semnificativă apariţia de 5% a cuvântului în text. Exemplu: în Iona; a arunca apare de 10 ori în tot Canonul, iar în Iona de 4 ori.

Iona 4; a se întoarce, a se răzgândi, a gândi apare în Canon de 600 ori şi în Iona de 4 ori în 3 versete. În Judecători tabără apare de 170 de ori în Vechiul Testament, de 22 de ori în Judecători şi de 13 ori în Judecători 7 (folosit pentru armata madianită). A judeca sau judecători apare în Judecători cu un procent de 7%, îngerul Domnului 27%, a chema 15% şi Duhul Domnului (370 de ori în Vechiul Testament, 3% în Judecători, 11% în Psalmi şi 9% în Iov).

Modele de aranjare a textului cu ajutorul repetiţiilorRepetiţia poate fi implicată în anumite structuri la nivel de pasaj. Sunt două

modele de aranjare a textului în funcţie de repetiţii: modelul paralel şi modelul concentric.

Modelul paralel: A B B’A’ (acest model se mai numeşte şi chiasm); A B C A’B’C’.

Modelul concentric: A B X B’A’ (acest model se mai numeşte şi în plic).În Judecători 6:6-7 este un chiasm.Judecători 8:22-23A: Domneşte peste noiB: atât tu cât şi fiul tău şi nepotul tăuC: căci ne-ai izbăvit de MadianA’: nu eu voi domni peste voiB’: şi nici fiul meu nu va domni peste voiC’: ci Domnul va domni peste voi

Rut 1:8-9A: întoarceţi-vă la căminul ……B: Domnul să vă dea îndurareX: Aşa cum va-ţi purtat şi voiB’: Domnul să vă dea odihnăA’: să găsiţi odihnă în căminul……Naomi subliniază tratamentul nurorilor ei faţă de ea şi de defuncţi.

Funcţiile repetiţiei:- Pentru a creşte tensiunea narativă (Judecători 21:7, 16; Judecători

16:5, 6, 10, 15)- Marchează momentele subiectului mai ales când este vorba de

punctul culminant sau climax. (Judecători 7:17-20)

19

- Simultaneitatea cadrelor (Judecători 18:16-18)- Pentru topicalizare cu scopul de a atrage atenţia asupra altor lucruri.

(în I Samuel 25:1 se vorbeşte despre atitudinea lui David iar în 28:3 despre atitudinea lui Saul). În Judecători 7:9-11 se repetă un cuvânt cu sensuri diferite, focalizând acţiunea spre un anumit lucru.

Repetiţia vorbiriiVorbirea indirectă şi vorbirea directă, perechile în adiacenţă.Diferenţa dintre citat şi cadrul citatului. Citatul este puţin alterat, nu mai este

reprezentat cum a fost iniţial. Citatul este prezentat într-o formă alterată şi simplificată. Redarea gramaticală este simplificată. Ex: Judecători 4:12; elementul de

legătură pentru marcarea vorbirii directe este prepoziţia „că”, care în ebraică este yKi sau rv,a].

Cadrul şi citatul; în cadru este totdeauna un verb de vorbire sau dicendii. Citatul rezumă locuţia originală. Citatul este redat după prepoziţia „că”. Verbele cele mai frecvente folosite sunt: dg:n" (a relata), [b;v' (a raporta), hl'G" (a jura), hl'G" ( a destăinui), dW[ (a mărturisi).

Vorbirea indirectă este mai rar folosită.I Samuel 10:16 este citat sau locuţie iniţială şi este introdus de „că”, „care”.I Regi 2:30 se relatează printr-o frază concisă.Uneori vorbirea indirect se foloseşte ceea ce se numeşte sumar diecetic.

(Judecători 14:7).Vorbirea directă, citatul şi locuţia iniţială este mai mult sau mai puţin identică.Cadrele sunt de mai multe feluri: cu un singur verb dicendi, cu mai multe

verbe dicendi, sau cu locuţiunea rmoale (infinitivul construct al lui rm;a'); expresia este intraductibilă dar s-a tradus prin „a zis”.

Judecători 4:20; nu totdeauna verbele care nu sunt dicendi nu fac parte din cadru. Sunt peste 80 de verbe diferite care se pot asocia cu rmoale (unele verbe au de a face cu comunicarea nonverbală). Se poate folosi orice fel de verb iar la sfârşit să apară rmoale.

Modele de incorporare a vorbirii directe.Incorporarea vorbirii directe se poate face pe mai multe nivele. II Regi 1:6.

Organizarea conversaţională.Dialogul presupune perechi în adiacenţă. Tipuri de perechi în adiacenţă: într-

un răspuns, solitare- refuz / acceptare; invitaţie- refuz / acceptare; salut- salut; compliment- acceptare/ refuz.

Judecători 13:11-18A1 Tu eşti omul care a vorbit femeiiA2 eu suntB1 ce trebuie să facB2 …………. Pedagogia evreiască: răspunde la o întrebare cu o altă întrebare cu valoare de

răspuns.II Samuel 14:12-21A1A2

20

B1B2 C1

C2D1D2

Judecători 16A1 = provocarea filistenilorA2= toată acţiunea lorA1- domnitoriiA2 B1 Dalila

B2 SamsonC1 Dalila filisteniiC2 Samson rupe funiileD1 DalilaD2 Samson

Perechile adiacente cuprind şi dialog şi acţiune.Judecători 19:11-13 A1

A2aA2b= sau B1

B2 (v14)Judecători 9:54 Răspuns pragmatic, stimulul est un enunţ pragmatic.Judecători 1:6-7 răspuns narativExod 1:15-17 (15-16 –A1, 17-A2)Există situaţii când nu se dă un răspuns. Răspunsul este zero.Judecători 8:15-17; 16-17 –A1, nu există A2.

Textul primit va fi analizat pe baza următoarelor criterii:Delimitare

Specificaţi şi comentaţi elementele disjunctive care marchează debutul şi finalul naraţiunii.

Incorporare Executaţi un studiu comparativ cu diverse traduceri (GBV 2002, TSS 2003,

Cornilescu 1924) Realizaţi un interliniar între textul ebraic şi traducerea personală (10 versete la

alegere)Segmentare

Împărţiţi textul pe propoziţii (analiza sintactică) Împărţiţi textul pe scene şi episoade Repovestiţi naraţiunea cu propriile cuvinte

Evaluare Comentaţi relaţia dintre timpul discursiv şi timpul real, precum şi eventualele

discronologizări Evidenţiaţi contribuţia nemijlocită a naratorului: informare şi descriere Evidenţiaţi figurile de stil folosite Evaluaţi contribuţia personajelor şi catalogaţi-le în funcţie de contribuţia lor la

realizarea acţiuniiConturare

Discutaţi prezentarea referenţilor Identificaţi eroul, misiunea lui şi obstacolele (ne)depăşite Identificaţi momentele subiectului

21

Identificaţi perechile în adiacenţăTabulare

Cartografiere pragmatică (la segmentare) Profilul intrigii

Interpretare Identificaţi semnificaţia acţiunii eroului în contextul Antichităţii

Analogie Comparaţi acţiunea eroului cu situaţii similare din Vechiul Testament şi Noul

Testament Extrageţi principiul moralizator valabil pentru contemporaneitate Propuneţi o schiţă de predică

22