2019

personalităţi reprezentative

ale exegezei antiohiene

Preot Mircea BasaraB

5

Prefaţă

lucrarea părintelui profesor Mircea Basarab, personalităţi reprezentative ale exegezei antiohiene, prezintă într-o manieră elevată modul în care teologii antici antiohieni au practicat, dezvoltat și sintetizat metodele de exegeză ale sfintei scripturi. După teza de doctorat a părintelui Daniel Buda, Hristologia anti-ohiană de la Sf. Eustațiu al Antiohiei până la Nestorie (sibiu, 2004), actuala lucrare aprofundează contextul și metodele exege-tice ale reprezentanților Școlii antiohiene. epoca de aur a acestei școli exegetice a fost marcată, în mod special, de următorii teologi: Diodor din tars, teodor de Mopsuestia, sf. ioan gură de aur și Fer. teodoret de Cyr.

Unele dintre ideile cuprinse în această lucrare au fost dezbă-tute în seminariile de exegeză biblică și patristică, pe care părin-tele profesor le-a susținut în ultimii ani la Departamentul de teologie ortodoxă al Universității Ludwig-Maximilian din München, semnatarul acestor rânduri având chiar privilegiul de a discuta personal cu autorul aspectele dezbătute în cuprinsul acestui volum.

Cercetarea actuală scoate tot mai mult în evidență bogăția și diferențierea tradițiilor creștinismului antic, care se opun unei viziuni monolitice fără nuanțe și accente. tradiția antiohiană s-a remarcat printr-o bogăție și o specificitate liturgică unică, care au

6

P R E F A Ţ Ă

influențat, prin sf. ioan gură de aur și nu numai, sinteza liturgică bizantină, ai cărei moștenitori suntem astăzi. În decursul secolelor v-vi avem de a face în spațiul antiohian cu o abordare hristolo-gică diferită de cea alexandrină, care a condus la o dispută teologică îndelungată, în urma căreia doi teologi ai Școlii antiohiene au fost condamnați de sinodul v ecumenic (Constantinopol, 553) pentru modul în care au prezentat hristologia. Condamnarea postumă a doi teologi antiohieni, scrierile lui teodor, episcop de Mopsuestia (392-428) și scrierile anti-chiriliene ale lui teodoret, episcop de Cyr (423-466) s-a făcut în speranța unei reconcilieri cu monofiziții, care însă nu s-a putut concretiza în cele din urmă. autorul lucrării a urmărit metoda exegetică a acestora, care a marcat interpretarea sfintei scripturi de-a lungul secolelor și este practicată până astăzi în Biserica ortodoxă, arătând, după principiul sf. vasile cel Mare, că trebuie să culegem lucrurile folositoare de oriunde, după cum albina adună mierea chiar din plante otrăvitoare.

această diferențiere a celor două tradiții, alexandrină și anti-ohină, poate fi remarcată și în modul de exegeză al sfintei scrip-turi. abuzul de alegorie în interpretarea sfintei scripturi, prezent printre alexandrini, a condus la o reacție antiohiană, caracteri-zată de interesul pentru textul biblic și interpretare tipologică. interpretarea anagogică antiohiană însoțește sensul filologic-gra-matical, dându-i și înțelesuri mai înalte, în timp ce alegoria suprimă sensul literal-istoric, de aici fiind evidentă atenția asupra modului în care alegoria este folosită. Cu toate acestea, o contri-buție fundamentală a lucrării de față este și încercarea de a depăși modul dihotomic de a privi lucrurile, arătându-se că și antio-hienii au folosit alegoria, după modelul sfintei scripturi, iar în cazul alexandrinilor, nu avem de a face cu o negare a interpretării textuale și filologice a textului biblic.

Mobilul teologic al acestei lucrări a fost formulat sintetic chiar de către autor în Cuvântul înainte:

7

P R E F A Ţ Ă

„pentru alexandrini și origen, în mod special, alegoria consti-tuie metoda de interpretare, iar exagerarea acestei metode, fără să nege totdeauna și istoria, a dus uneori la neglijarea sau chiar disprețul față de textul biblic, ceea ce a avut ca rezultat o îndepărtare de acesta. În același timp însă, această inter-pretare marca și o subapreciere a revelației, fapt care a avut drept consecință un subiectivism periculos în interpretarea scripturii. alegoria devenea în acest caz o potențială amenin-țare pentru baza fundamentală a credinței . or, asupra acestui pericol, Școala antiohiană a atras atenția în mod foarte serios”.

pledând pentru complementaritatea celor două metode exegetice, dar amendând abuzul de alegorii subiective în inter-pretarea sfintei scripturi, autorul lucrării nu se rezumă doar la o prezentare abstract-teoretică a metodei exegetice antiohiene, ci lucrează pe texte, citează abundent din autorii prezentați, marcând foarte clar citatele și însoțindu-le cu comentarii perti-nente și îngrijite. avem astfel de a face cu o analiză practică pe text a exegezei antiohiene, care poate fi de folos oricărui preot sau teolog care iubește textele sfintei scripturi și încearcă să le înțeleagă sau să le explice altora. Cartea părintelui profesor se remarcă printr-un stil viu și cursiv, care face lectura o bucurie și o plăcere, dar și prin faptul că pune la dispoziția cititorilor români rezultatele cercetării exegetice moderne occidentale.

pr. prof. Dr. Daniel Benga

9

Cuvânt înainte

preocupările hermeneutice, indiferent de domeniu, ocupă și astăzi un loc important, fiind mereu de actualitate. În fond, herme-neutica este arta și teoria (știința) înțelegerii și interpretării unui text. În istorie, hermeneutica și originea ei merg ca modele diferite până la platon și aristotel, primind o atenție aparte și o dezvoltare deose-bită, prin interpretarea poemelor homerice pe timpul stoicilor. aici, în această literatură greacă veche, s-a dezvoltat interpretarea alego-rică, prin încercarea de a se oferi o schimbare a interpretării textului literal rațional. autorii iudei și creștini au preluat alegoreza mitologiei grecești, folosind-o primii, prin Filon din alexandria, la căutarea unui sens spiritual al vechiului testament. În mediul creștin, tot în orașul din Delta nilului, Clement și mai ales origen au fost influențați de acest sistem de interpretare, introducându-l mai apoi în teologia și exegeza creștină1. Din păcate, pentru unii interpreți creștini, exegeza alegorică a scăpat de sub control, adăugând sensului literal, istoric, interpretări care, de multe ori, nu mai aveau baza istorică a textului, alunecând în interpretări imaginare.

replica interpretării alegorice, ca sistem de înțelegere a textului scripturii, a apărut tot printr-un împrumut din literatura

1 Georg Wieland, Hermeneutik, Begriff und Geschichte, în Lexikon für Theo-logie und Kirche, vol. V, Ed. Herder, Freiburg/Basel/Viena, 1996, col. 1-6. a se vedea și: Thomas Söding, Hermeneutik, Biblische Hermeneutik, în Lexikon für Theo-logie und Kirche, vol. V, Ed. Herder, Freiburg/Basel/Viena, 1996, col. 1-6.

10

profană a timpului, mai exact prin studierea istorico-gramaticală a textului și prin accentul pus pe interpretarea literală, care a atins punctul ei culminant în antiohia, prin Diodor de tars, teodor de Mopsuestia, sf. ioan gură de aur și Fer. teodoret de Cyr. sepa-rarea celor două sisteme de interpretare, alegoric și literal-istoric, nu apare, la o privire mai atentă, atât de fermă cum este suge-rată de unele dintre studiile cu caracter hermeneutic. În fond, antiohienii amintiți resping alegoreza ca sistem de interpretare a sfintei scripturi, dar nu se opun alegoriei în sine. ei acceptă folosirea alegoriei ca figură de stil, fiind motivați în acest sens de prezența acesteia în sfânta scriptură. De asemenea, origen însuși nu a negat total interpretarea textuală, iar exemplul concludent în această privință îl constituie uriașa operă a Hexaplei și aparatul critic al Septuagintei, coloana a cincea a acesteia. strădania de a interpreta alegoric întreaga sfântă scriptură a fost respinsă în antiohia, dar și în afara ei, pentru că o astfel de interpretare conducea adeseori la minimalizarea bazei istorice a credinței noastre. pentru antiohieni și adepții interpretării literale, alegoria, ca figură de stil, a fost recunoscută și exemplificată prin texte ale sfintei scripturi (psalmul 79, 9-17; Isaia 5, 1-5; Iezechiel 15, 1-8; 17, 1-10), iar pentru alexandrini, interpretarea literală și compa-rația unor texte biblice cu alte traduceri în circulație (Hexapla) nu a constituit, în principiu, un tabu.

astăzi, interpretările alegorice și literale ale textelor biblice constituie pentru apuseni capitole ale istoriei interpretării sfintei scripturi, exegeza biblică actuală având la bază metoda istori-co-critică de interpretare a textului biblic. este adevărat că uneori Diodor și mai ales teodor de Mopsuestia, prin accentul așezat pe istoria critică și literală a textului biblic, sunt considerați premer-gători ai metodei istorico-critice actuale. pentru opiniile lor cura-joase, prin care s-au îndepărtat de tradiția exegetică a înaintașilor, cei doi au fost criticați, chiar dacă nu li s-a amintit numele, de

C u v â n t î n A i n t E

11

către unii dintre antiohieni, iar mai târziu, la sinodul v ecumenic din Constantinopol (553) au fost condamnați pentru înstrăinările lor față de sensul autentic al textului sfintei scripturi, pe care s-au bazat, printre altele, afirmațiile ereziei lui nestorie. pentru unii, condamnarea a fost totală (omul și opera, în cazul lui teodor de Mopsuestia) sau parțială (pentru răspunsul dat celor 12 Anate-matisme ale sf. Chiril al alexandriei, în cazul Fer. teodoret de Cyr). Diferențele de opinii în privința exegezei – și ne gândim aici, în primul rând, la restrângerea mesianismului în Comenta-riul la Cartea psalmilor (Diodor și teodor) și combaterea acestei atitudini de către teodoret – denotă însă și o oarecare libertate ce domnea în exegeza antiohienilor. De fapt, opinii diferite între teodor și teodoret, referitoare la anumite aspecte ale exegezei, sunt prezente și în alte comentarii ale lor, în special în Comenta-riul la cei 12 profeți mici și la Cântarea Cântărilor.

De ce totuși ne-am oprit asupra așa-numitei exegeze antio-hiene? răspunsul este simplu. În exegeza sa, Biserica ortodoxă se orientează până astăzi după principiile metodei istorico-grama-ticale pe care le-au practicat și, într-o bună măsură, le-au teore-tizat și fixat în scris reprezentanții acestei metode, care au subli-niat importanța istorică și lingvistică a textului biblic, la care au adăugat contemplarea (theoria) anumitor texte, într-o cheie mai înaltă, ce a condus la interpretarea acestora și dintr-un punct de vedere tipologic. această contemplare și rezultatul ei tipologic nu au desființat textul literal-istoric, care a servit drept bază isto-rică tipologiei. sensul tipologic nu a fost un sens venit din afară, ci el constituie rezultatul contemplării sau aspectul teologic al sensului literal-istoric.

părinții și scriitorii bisericești care s-au ocupat cu interpre-tarea scripturii prin intermediul interpretării istorico-gramati-cale au rămas pentru noi exemple de deschidere față de științele profane ale timpului (istorie, gramatică, filosofie, retorică etc.) și,

C u v â n t î n A i n t E

12

de asemenea, față de metoda istorico-gramaticală sau filologică, preluată și adaptată la interpretarea literală a textului scripturii. După exemplul lor, exegeții ortodocși au rămas receptivi, în mod selectiv, metodelor istorico-critice de interpretare ale unui text. Desigur, ne gândim la aspectele istorice și de critică textuală, care se găsesc astăzi la un cu totul alt nivel decât cele din seco-lele iii-v și de rezultatele cărora exegeza ortodoxă modernă ține cont. Dar, pentru noi, textul scripturii nu este doar un text vechi, care conține o întreagă istorie, pe care-l analizăm după metodele istorice, la care adăugăm aspectele de critică textuală actuale, ci textul biblic este și un text inspirat, iar pentru acest aspect trebuie luate în considerare metode specifice de interpretare. textul scripturii, atât al vechiului testament, cât și cel al noului testa-ment, cuprinde istorie și profeție, istorie și revelație sau inter-venția lui Dumnezeu în istoria omenirii, orientând conținutul biblic spre folosul mântuirii oamenilor. atât israel, cât și Biserica constituie spațiul de apariție al scripturilor, același spațiu în care Duhul lui Dumnezeu rămâne mereu prezent și care constituie, de asemenea, locul în care trebuie interpretat cuvântul său, care formează conținutul textului biblic2.

acest ultim aspect teologic nu a fost uitat în interpretarea textuală a sfintei scripturi. părinții și scriitorii bisericești au oferit soluții în această privință. Însă aceste soluții implică obli-gații diferite în raport cu cele pe care le presupune interpretarea literală. Dar și față de aceste responsabilități, ca parte a tradiției Bisericii, exegeza ortodoxă modernă are motive temeinice pentru a fi selectivă, în sensul de a diferenția ceea ce este acceptat și a devenit tradiție, de ceea ce constituie opinie personală, ultima neîntrunind totdeauna unanimitatea exegetică a Bisericii.

2 Th. Söding, Die Schriftinspiration in der Theologie des Westens, Neutestament-liche Anmerkungen in Auslegung der Bibel in orthodoxer und westlicher Perspektive, Tübingen, 2000, pp. 203-204.

C u v â n t î n A i n t E

13

De asemenea, aș dori să menționez faptul că unele capitole (de pildă, „sfântul lucian, preotul martir”) sau părți ale unor capitole au mai fost publicate fie în volumele omagiale ale unor părinți profesori, fie în reviste din țară sau străinătate. Între anii universi-tari 2006/2007 și 2018/2019, subiectul cărții a constituit tema mai multor seminarii de vechiul testament la institutul de teologie ortodoxă al Universității Ludwig-Maximilian din München (unde am activat ca profesor asociat). o colaborare fructuoasă cu studenții a dus la ideea dezvoltării, prelucrării și publicării mate-rialelor discutate în aceste seminare.

C u v â n t î n A i n t E

15

Exegeza antiohiană. Considerații generale

Începuturile exegezei antiohiene punctează reacția împotriva abuzului de alegorie în interpretarea sfintei scripturi și mai puțin frecventarea a ceea ce s-a numit, în mod impropriu, în comparație cu rivala ei din alexandria, Școala antiohiană. În fond, astăzi se consideră că în antiohia nu a existat o sigură școală creștină. Din contră, aici au funcționat simultan mai multe centre de învăță-mânt, care au fost grupate în jurul unei personalități sau a unui învățător care s-a aflat în fruntea fiecărei școli. Asketerion-ul din antiohia reprezenta o astfel de școală, alături de altele, din acest oraș. Deci, vorbind de Școala din antiohia, trebuie să înțelegem, în primul rând, o serie de conducători competenți, care au activat în diferite sedii, în perioada de timp cuprinsă între sfârșitul seco-lului al iii-lea și prima jumătate a secolului al v-lea. același lucru se poate susține și despre școlile păgâne, între dascălii cărora s-a remarcat renumitul retor libaniu, care a atras, prin perso-nalitatea sa, elevi din întreg imperiul roman. Între cei care i-au frecventat cursurile se numără sf. ioan gură de aur și teodor, viitorul episcop de Mopsuestia.

astăzi se consideră că orientării exegetice antiohiene îi aparțin și persoane care nu și-au desăvârșit formația și activitatea intelec-tuală creștină în antiohia. ne gândim la antiorigeniști, precum Metodiu de olimp, un remarcabil precursor al așa-numitei

P r e o t M i r c e a B a s a r a B

16

exegeze antiohiene, și la sf. epifanie de salamina, a căror activitate exegetică este încadrată de tradiția interpretării sfintei scripturi din primele secole sub genericul „exegeza antiohiană”. aceasta s-a caracterizat apoi prin opoziția față de abuzul de alegorie în interpretarea sfintei scripturi și printr-o exegeză care accentua valoarea istorică și filologică a textului biblic1. De numele anti-ohiei se leagă, de asemenea, în afara unei exegeze specifice a sfintei scripturi, o abordare hristologică diferită de cea alexan-drină, precum și o tradiție liturgică proprie. exegezei alexan-drine i s-a reproșat, în unele cazuri, accentul prea mare așezat pe interpretarea spirituală și abuzul de alegorie, ca sistem de inter-pretare biblică, în timp ce pe antiohieni îi caracteriza interesul pentru textul biblic și orientarea lor spre interpretarea tipologică a anumitor persoane, evenimente și instituții vechitestamentare.

putem afirma că începutul exegezei antiohiene a fost determinat de un antiorigenism și o respingere a alegorezei exagerate practicate de origen și urmașii săi, ca metodă de interpretare a sfintei scrip-turi. prin acest protest s-au enunțat deja unele principii exegetice, dezvoltate ulterior în antiohia prin sfântul eustatie și mai ales prin Școala de la Asketerion, începând cu Diodor de tars, teodor de Mopsuestia, sf. ioan gură de aur și Fer. teodoret de Cyr.

origen consideră că textul scripturii conține o mulțime de taine2, care pot fi decodate prin interpretarea alegorică. sub

1 sebastian Brock, „Școlile teologice de la antiohia, edessa și nisibi”, în: Teologie și Viață, 1-4/2016, pp. 150-153. De asemenea, întâlnim informații în: stelianos papadopoulos, patrologie, vol. ii/2, trad. a. Marinescu, ed. Bizantină, București, 2012, p. 303; Daniel Buda, Hristologia antiohiană de la Sf. Eustațiu al Antiohiei până la Nestorie, sibiu, 2004, p. 19; Daniel aiuch, „Bibelwissenschaft in der orthodoxen Kirche”, în: Ökumenisches Forum, Jahrgang, 37-38/2015-2016, pp. 181-191; susanne hausammann, Alte Kirche, vol. iv: Zur Geschichte und Theo-logie im 4. Jahrhundert, Chalkedon-Trullanum, ed. neukirchener, pp. 22-27.

2 origen, Omilii la Facere, ix, 1, în coll. părinți și Scriitori Bisericești, vol. vi, ed. institutului Biblic și de Misiune al Bisericii ortodoxe române, București, 1981, pp. 41-44; Filocalia lui Origen. Florilegiu alcătuit din scrierile lui Origen de

e x e g e z a a n t i o h i a n ă

17

influența idealismului lui platon și a exegezei lui Filon, origen și urmașii lui au ajuns la o exegeză alegorică exagerată a textului sacru, generând reacția așa-numiților antiorigeniști, care s-au orientat în interpretarea lor spre empirismul aristotelic. Dar, o astfel de carac-terizare, pe care o întâlnim adeseori, rămâne chiar și astăzi mult prea simplistă, tinzând spre o definire nerealistă a metodelor de interpretare ce au dominat mult timp exegeza creștină. realitatea este că cele două modele creștine de interpretare a textului biblic nu au fost niciodată atât de tranșante, ci, de multe ori, mai apro-piate decât bănuiau reprezentanții lor. alexandrinii au manifestat și ei preocupări pentru istoria textului scripturistic, iar antiohienii, în ciuda respingerii îndârjite a abuzului de alegorie în interpre-tarea textului biblic, au acceptat, chiar și cei mai radicali dintre ei, alegoria moderată după modelul oferit de sfânta scriptură.

pentru alexandrini și origen, în mod special, alegoria consti-tuie metoda de interpretare, iar exagerarea acestei metode, fără să nege totdeauna și istoria, a dus uneori la neglijarea sau chiar disprețul față de textul biblic, ceea ce a avut ca rezultat o înde-părtare de acesta. În același timp însă, această interpretare marca și o subapreciere a revelației, fapt care a avut drept consecință un subiectivism periculos în interpretarea scripturii. alegoria devenea în acest caz o potențială amenințare pentru baza funda-mentală a credinței3. or, asupra acestui pericol, Școala antiohiană a atras atenția în mod foarte serios.

Sf. Grigorie de Nazianz și Sf. Vasile cel Mare, trad. s. avram, ed. herald, București, 2013, pp. 48-52.

3 louis pirot, L’Œuvre exégétique de Théodore de Mopsueste, rome, 1913, p. 185 (paralela dintre teodor de Mopsuestia și sf. Chiril al alexandriei subliniază îndepărtarea exegezei alegorice de istoria textului); Jean Breck, La puissance de la parole. Une introduction à l’herméneutique orthodoxe, paris, 1996, p. 94; henri Crouzel, Origen, personajul, exegetul, omul duhovnicesc, teologul, trad. C. pop, ed. Deisis, sibiu, 2014, pp. 138-140; pr. nicolae Dragoș Kerekes, Origenismul în seco-lele III-VIII, Cluj-napoca, 2016 (face o prezentare istorică asupra disputelor purtate în jurul lui origen și a urmașilor lui).

P r e o t M i r c e a B a s a r a B

18

se afirmă, după cum am menționat deja, că Școala exegetică din antiohia constituie un răspuns față de alegoreza alexandrină. s-a început însă și aici cu revizuirea textului grec al sfintei scrip-turi sau, mai recent, se consideră că doar cu o parte a acestuia. istoria exegezei vorbește despre existența unui text antiohian, revizuit după Septuaginta, care a circulat în antiohia și Constan-tinopol și care a fost cunoscut, de asemenea, și sub numele de textul lucianic. astăzi se știe însă că sfântul lucian, preotul martir din antiohia (†312), a avut o contribuție la istoria textului, dar nu în măsura în care s-a crezut la un moment dat. Din acest motiv, exegeții moderni pledează pentru numele de text antiohian; denu-mirea de lucianic ar putea induce în eroare, lăsând să se înțeleagă că intervenția sfântului lucian s-ar putea întinde asupra între-gului text biblic, ceea ce nu poate fi susținut cu argumente solide.

epoca de aur a școlii, prin Diodor din tars, teodor de Mopsuestia, sf. ioan gură de aur și Fer. teodoret de Cyr a opus alegoriei, așa cum au înțeles-o alexandrinii, theoria sau viziunea contemplativă a textului biblic. antiohienii au subliniat impor-tanța istorică și literală a textului sacru, recurgând la o analiză lexicală, gramaticală și istorică a acestuia. ei au observat însă că în unele locuri textul are nevoie de o interpretare mai înaltă, la care se poate ajunge printr-o contemplare a lui, fără ca prin aceasta să fie desființată istoria, adică sensul literal. În cadrul viziunii contemplative, a theoriei, antiohienii au dezvoltat o adevărată tipologie, care marca unitatea și continuitatea celor două testamente. atât tipul, cât și antitipul constituiau pentru antiohieni realități ancorate în istorie. astfel, alegoriei alexan-drine i-a fost opusă theoria antiohiană, iar alegoria și theoria au constituit emblemele celor două interpretări biblice; două analize care au polarizat diferite metode de interpretare ale sfintei scripturi; două investigații ale textului scripturistic, până la un anumit punct înrudite, care au generat însă sisteme ce au

e x e g e z a a n t i o h i a n ă

19

captivat câteva secole, uneori chiar pasional, partizanii înverșu-nați ai celor două modele de exegeză biblică.

termenul theoria (θεωρία) provine etimologic de la grecescul θεωρέω – a privi cu insistență, a reflecta, a medita, iar ca substantiv, theoria înseamnă contemplare, viziune, reflecție științifică. alexandrinii au considerat theoria ca fiind un termen identic cu alegoria, deci un sinonim, în timp ce pentru antiohieni theoria era, în mod formal, opusă alegoriei4. În general, noi înțe-legem prin theoria o viziune contemplativă. hagiograful inspirat descoperă printr-o contemplare a unor evenimente, persoane, instituții sau lucruri vechitestamentare o adevărată tipologie. În aceste realități ale vechiului testament, autorul biblic inspirat intuiește prefigurări ale unor realități ulterioare, care primesc forma lor desăvârșită în noul testament.

În legătură cu theoria5 și deosebirea ei față de alegorie au apărut mai multe studii, care, direct sau indirect, au încercat să definească noțiunea. o parte dintre apuseni s-au orientat după definiția oferită de iulian de eclanum (aeclanum), un episcop apusean izgonit din

4 louis Mariès, Études préliminaires à l’édition de Diodore de Tarse sur les psaumes, paris, 1933, p. 134.

5 a. vaccari, „la θεωρία nella scuola esegetica di antiochia”, în: Biblica, vol. i, 1/1920, pp. 3-36; l. Mariès, Études préliminaires à l’édition de Diodore de Tarse sur les psaumes; henri de lubac, „«typologie» et «allégorisme»”, în: Recherches de Science Religieuse, 1947, pp. 180-226; Jacques guillet, „les exégèses d’alexan-drie et d‘antioche. Conflit ou malentendu?”, în: Recherches de Science Religieuse, t. xxxiv, 1947, pp. 252-302; paul ternant, „la theoria d’antioche dans le cadre des sens de l’Écriture”, în: Biblica, vol. xxxiv, 1/1953, pp. 135-158; 2/1953, pp. 354-383; 3/1953, pp. 456-486; Bertrand de Margerie, Introduction à l’histoire de l’exégèse, vol. i: Les pères grecs et orientaux, Éd. du Cerf, paris, 1980, pp. 188-213; J. Breck, La puissance de la parole. Une introduction à l’herméneutique orthodoxe, paris, 1996; r. Devreesse, „la méthode exégétique de Théodore de Mopsueste”, în: Revue Biblique, 53/1946; l. pirot, L’Œuvre exégétique de Théodore de Mopsueste (îndeosebi Capitolul vii, pp. 177-213); h. Crouzel, „la distinction de la «typologie» et de l’«allégorie»”, în: Bulletin de littérature ecclésiastique, 1964, pp. 161-174; h. de lubac, Hellenis-tische und christliche Allegorese, în Typologie, Allegorie, geistiger Sinn. Studien zur Geschichte der christlichen Schriftauslegung, Freiburg, 1999, pp. 343-391.

P r e o t M i r c e a B a s a r a B

20

scaun, care a găsit, pentru un timp, refugiu pe lângă teodor de Mopsuestia. acesta considera că „theoria este, după opinia învă-țaților, perceperea unei realități mai înalte prin contemplarea, de obicei, a unor imagini sau evenimente nesemnificative”6.

În acest sens, a. vaccari7, urmat apoi de l. Mariès8, p. ternant9 și B. de Margerie10, a distins patru caracteristici ale contemplării:

1. theoria presupune la baza ei realitatea istorică a lucrurilor anunțate de autorul sfânt;

2. în afara primei realități, reprezentată de tip, hagiograful are în text și o altă realitate, care, existențial, este posterioară primei. Încercând să aplicăm această afirmație comentariului lui Diodor la psalmi, trebuie să vedem pe lângă israel (psalmul 15), David (psalmul 21/22), Macabei și israel (psalmul 67/68) sau solomon (psalmul 70/71), în declarațiile istorice ale acestor psalmi și un alt personaj, adică pe hristos, privit prin contemplarea textelor amintite;

3. la cele două obiective (tip și antitip) trebuie să ne imaginăm nu numai raportul dintre unul mai mic și cel de-al doilea mai mare, ci, mai ales, trebuie să avem în vedere și raportul dintre imagine și persoană, dintre schiță și tabloul finit;

4. „ambele realități formează obiectul contemplării (psalmul 67/68). Cuvintele psalmilor sunt concomitent istorie și profeție (adică depășesc situația istorică care le-a ocazionat), dar, din punct de vedere profetic, ele sunt realizate”11.

6 Julian von eclanum, Commentarius in Osee prophetam, 1, 1, 10-11, în Michael Fiedrowicz, Handbuch der patristik: Quellentexte zur Theologie der Kirchenväter, ed. herder, Freiburg/Basel/viena, 2010, pp. 194-195.

7 a. vaccari, „la θεωρία nella scuola esegetica di antiochia”, pp. 94-101.8 l. Mariès, Études préliminaires à l’édition..., pp. 134-136.9 p. ternant, „la theoria d’antioche dans le cadre...”, 1/1953, pp. 143-144.10 B. de Margerie, Introduction à l’histoire de l’exégèse..., pp. 189-190.11 l. Mariès, Études préliminaires à l’édition..., p.136; p. ternant, „la theoria

d’antioche dans le cadre...”, 1/1953, pp. 144-145.

351

CuPRinS

Prefață / 5Cuvânt înainte / 9exegeza antiohiană. Considerații generale / 15sfântul Lucian, preotul martir din antiohia / 41Metodiu de Olimp, cel „demn de sfântă memorie” / 55 principii de interpretare ale sfintei scripturi / 74 apelul ad patres Ecclesiae / 80sf. eustatie al antiohiei, luptătorul neînfricat al dreptei credințe / 99 inspirația sfintei scripturi / 112 principii hermeneutice / 115sf. epifanie de salamina, Pentaglotul / 127 opera sfântului epifanie / 134Diodor din Tars, „martirul viu” / 145 opera / 148 prefața Comentariului la psalmi / 156 Clasificarea sau gruparea psalmilor / 157 ordinea psalmilor / 158 Metoda exegetică / 159 prologul psalmului 118 / 161 alegoria / 162 interpretarea figurată (τροπολογία) / 164 Comparația / 165 istoria / 167 Contemplarea (θεωρία) / 169Teodor de Mopsuestia / 179 Canonul biblic / 187 inspirația sfintei scripturi / 190 Tratatul contra alegoriștilor / 196 exegeza textului din Efeseni 5, 28-33 / 200 interpretarea versetelor incoerente

din punct de vedere al sensului literal / 204

tipograFia Cărţilor BiseriCeŞtiintrarea Miron Cristea nr. 6, 040162, Bucureşti

tel.: 021.335.21.29; 021.335.21.28; Fax: 021.335.19.00e-mail: contact@librariacartilorbisericesti.ro,

tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.rolibrariacartilorbisericesti.ro

alegoria în sfânta scriptură și la păgâni / 207 Filon și origen, promotorii exegezei

alegorice în sfânta scriptură / 211 epilogul / 215 Comentariul la psalmi / 215 Comentariul la cei doisprezece profeți / 233 Concluzii / 239sf. Ioan Gură de aur, dascălul pogorământului biblic / 243 pogorământul biblic sau condescendența limbajului revelat / 251 sensul literal / 262 sensul alegoric / 269 interpretarea tipologică / 270Fer. Teodoret de Cyr, ultimul mare exeget antiohian / 279 inspirația sfintei scripturi și critica textuală / 284 Critica textului biblic / 288 Fericitul teodoret, interpret al sfintei scripturi / 292 interpretarea literală sau textuală / 295 interpretarea figurată sau tropologică / 298 interpretarea sau analiza tipologică / 304 Fericitul teodoret și „moștenirea părintească” a înaintașilor / 309 Concluzii / 326„acestea sunt spuse în mod figurat” – „άτινα έστιν ἀλληγορούμενα” (Galateni 4, 24), în interpretarea antiohiană / 329 prolegomena / 329 Diodor, episcopul tarsului / 333 teodor de Mopsuestia / 336 sf. ioan gură de aur / 343 Fer. teodoret de Cyr / 347 Concluzii / 349