FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: AFACERI INTERNATIONALE

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE

ANUL: I

BIROTICA

1

1. NOTIUNI DE BIROTICA

In societatea contemporană retelele de calculatoare, si în particular Internet-ul, au un rol

esential în globalizarea proceselor de comunicare, alături de dinamicul domeniu al telefoniei

mobile. În conditiile în care societatea contemporană devine din ce în ce mai dependentă de

memorarea, prelucrarea si transmiterea informatiei - "societatea informatională" - se remarcă

o integrare tot mai puternică a serviciilor de comunicatii si informare prin intermediul

retelelor globale de telefonie fixă, mobilă si a retelelor de calculatoare, care au depăsit demult

granitele nationale.

Progresul tehnologic fără precedernt la care asistăm în ultimele decenii devine un

adevărat mediu universal de informare si comunicare, care tinde să înlocuiască sau să extindă

mijloacele clasice de utilizare a postei, bibliotecilor, comertului, accesul la presă si educatie

prin metode noi, electronice, accesibile si interactive. Acestea au un puternic impact social,

modificându-ne tot mai mult modul de viată prin impunerea tehnicilor virtuale. Se pare că

trecerea cronologică în noul mileniu va fi însotită de puternice mutatii în evolutia omenirii,

prin pătrunderea tehnologiilor informatiei si a virtualului electronic în cele mai diverse

domenii ale vietii societătii.

În acest context general, considerăm că relevarea importantei retelelor de calculatoare

ca instrumente moderne de informare si comunicare, ca si descrierea fundamentelor hardware

si software care stau la baza acestor evolutii sunt teme extrem de actuale si fixăm tratarea lor

ca obiectiv principal al acestui volum.

Stabilirea acestui obiectiv este sustinută si de faptul că industria calculatoarelor, privită

atât din punctul de vedere al tehnologiei hard, cât si soft, este domeniul care a evoluat cel mai

dinamic în secolul nostru. Acest progres spectaculos este evident dacă ne gândim că acum

aproximativ 40 de ani un sistem de calcul, de dimensiuni considerabile, nu avea nici pe

departe performantele calculatoarelor de astăzi.

Pătrunderea informaticii în aproape toate domeniile vietii stiintifice, economice si

sociale a devenit tot mai evidentă în ultimii ani. Prelucrarea informatiei a înregistrat un salt

2

calitativ o dată cu aparitia sistemelor multimedia, prin care informatia numerică si de tip

document s-a îmbogătit cu elemente grafice, de voce, sunet si imagine.

Prin intermediul dezvoltării tehnicii de calcul, a sistemelor moderne de comunicatii si

a produselor soft, devenite din ce în ce mai accesibile, prelucrările informatice s-au

transformat dintr-un atuu al profesionistilor într-un instrument de lucru universal, utilizat si de

către neprofesionisti. Astfel, utilizatorii tehnicii si produselor informatice au devenit si devin

tot mai numerosi.

În acest context, informatizarea muncii de birou a devenit tot mai importantă si a

început să fie referită cu numele generic de birotică. Acest domeniu al informaticii studiază

tehnicile, conceptele informatice si produsele soft care asigură automatizarea activitătilor de

birou. Aceste operatii se referă la: prelucrări elementare de date, editări de documente,

reprezentări grafice, prelucrări multimedia, ca si la mijloacele moderne de stocare si

transmitere a informatiilor, care pot include secvente multimedia. Birotica utilizează

tehnologii moderne din domeniile electronicii, comunicatiilor si informaticii. Se folosesc

produse soft (procesoare de texte, tabele, formule, imagini, sunete, sisteme de analiză

statistică si predictie etc.), realizate prin metode de programare moderne, incluzând tehnici de

inteligentă artificială.

Birotica studiază ansamblul activitătilor de producere, distributie si exploatare a

informatiei din perpectiva muncii de birou, fără a se substitui însă informaticii sau

telecomunicatiilor1.

Birotica a fost definită de autorii francezi Humbert Lesca si Jean-Louis Peaucelle

(1988) ca "ansamblul de tehnici si mijloace tinzând spre automatizarea activitătilor de birou,

în principal a prelucrării si comunicării cuvântului, textelor si imaginii". După Philippe

Vuitton si Michel Desaigne, birotica reprezintă un ansamblu de tehnici pentru gestionarea

informatiei si comunicatiilor între organizatii. Aceste tehnici, bazate pe principii informatice

generale si de transmitere a datelor, asigură, prin mijloace electronice, functii de analiză,

clasare si ordonare a datelor, aranjare în pagină a textelor, pregătire a documentelor si a

corespondentei electronice, interogare si consultare la distantă, vizualizare grafică.

Denumirea domeniului a fost introdusă în limba franceză de P. Berger si L. Nauges,

după Conventia Informatică din anul 1976, pentru a traduce sintagma engleză office

automation, prin combinarea cuvintelor bureau si automatique, din care a rezultat

bureautique. Termenul, preluat si în limba română, sugerează obiectivul de automatizare a

1 A. Pană, I. Ionescu, V. Mares – Birotica, Ed. ALL, 1994

3

activitătii de birou prin tehnici informatice de memorare, prelucrare si transmitere a

informatiei.

Birotica are la origine nevoia integrării în munca administrativă si de birou a

tehnicilor moderne de comunicatie si prelucrare automată a datelor, în scopul cresterii calitătii

acesteia. Această integrare a devenit posibilă o dată cu răspândirea pe scară largă a

microcalculatoarelor de tip PC si a conectării lor în retele de calculatoare, datorată

accesibilitătii si costului relativ redus.

Comunicarea se poate realiza:

oral, prin dialog direct, sub formă de convorbiri la distantă, mediate de retelele de

telecomunicatii, eventual în grup sau convorbiri între birourile aceleiasi

organizatii, mediate de retele telefonice sau interfonice

scris, într-o varietate de forme (documente clasice, legislative, acte decizionale,

rapoarte, cereri, sesizări, contracte, documente de plan, evidentă contabilă, fiscală

sau socială, schite, desene de specialitate, grafice etc.)

Dezvoltarea noilor tehnologii de prelucrare a informatiei a transformat munca prin

cresterea ponderii proceselor informationale. În uzine, prin introducerea dispozitivelor

automate rezultate mai ales din cercetările de robotică, scade din ce în ce mai mult ponderea

muncii fizice. Astfel, muncitorul tinde să devină un operator al sistemelor automat de

productie iar functionarul - un utilizator direct al sistemelor informatice de birou, cu acces la

mijloacele moderne de comunicare.

În conditiile în care societatea umană a devenit din ce în ce mai dependentă de

informatii, de prelucrarea si transmiterea lor, a început să se dezvolte conceptul de societate

informatională , care caracterizează aceste evolutii.

Efectele informatizării societătii constau în:

diminuarea efortului fizic şi intelectual solicitat de diversele operatii

informationale; calitatea prelucrărilor creste prin natura automată a elaborării lor;

diminuarea timpului alocat prelucrării şi transmiterii informaţiilor;

cresterea performantelor prelucrării informatiei prin exactitate, viteza de regăsire,

capacitate ridicată de stocare (pe suporturi magnetice); această caracteristică

induce cresterea calitătii si productivitătii activitătilor care au ca obiect prelucrarea

informatiei;

scăderea, pe termen lung, a costului proceselor de analiză si decizie;

4

posibilitatea comunicării si informării (aproape) instantanee, independent de

distantele geografice, cu avantaje evidente asupra tuturor domeniilor de activitate

(stiinta, educatie, cultură, management, marketing, productie, comert).

Un sistem informatic de birou contine instrumente hard si soft integrate rational într-o

structură care contine un nucleu (sistem de calcul) pentru prelucrări complexe, echipamente

periferice care permit stocarea si transmiterea datelor în forme diverse si interfete pentru

aceste tipuri de periferice

Sistemele informatice de birou pot fi privite ca fiind integrate în sistemul

informational al unitătii / firmei din care fac parte. Sistemul informaţional reprezintă un

system constituit din mijloace, metode şi oamnei prin care se asigură desfăşurarea activităţilor

specifice procesului informaţional: înregistrare, transmitere, prelucrare,selectare şi păstrarea

informaţiilor despre resursele existente, depre eventualele perturbaţii şi abateri de la

traiectoria fixată2.

In cadrul sistemelor informationale domeniile informaticii, telecomunicatiilor si

biroticii ca orientare a informaticii se întrepătrund. Sistemele informationale vor avea, din ce

în ce mai mult, un impact profund asupra caracterului muncii umane, fizice si intelectuale, cu

implicatii sociale si economice. Se pare că informatica profesională va transforma tot mai

mult munca fizică prin automatizări de tipul robotilor, fabricatie asistată de calculator si

munca intelectuală prin performantele produselor soft aplicate în cele mai variate domenii

stiintifice si practice. Ca domeniu al informaticii de utilizare, birotica va degreva munca

intelectuală de operatii cu caracter de rutină care necesită un efort îndelungat, influentând în

mod pozitiv procesele de conducere si decizie.

Informatiile sunt obiectul principal al activitătii de birotică.

2. CALCULATOARELE SI INTERNETUL

Calculatoarele electronice sunt urmasele unor dispozitive de calcul mai rudimentare dar foarte

ingenioase, născute necesitatea oamenilor de a efectua calcule din ce în ce mai precise şi mai

rapide.

2 G. Sovu – Sisteme informatice economice, Ed. Universitaria Craiova, 2005

5

La expozitia de la Paris din anul 1920, Torres y Quevedo a prezentat o masină care efectua

înmultiri si împărtiri, numerele fiind introduse prin apăsarea pe clape.

În prima jumătate a secolului al XX-lea au fost inventate masini analogice care transformau o

problemă matematică (teoretică sau practică) într-una bazată pe mărimi fizice (segmente,

unghiuri, intensitatea curentului electric, variatii de potential) pe baza unei analogii. În final se

obtinea un rezultat aproximativ dar convenabil din punct de vedere practic.

Către mijlocul secolului al XX-lea apar calculatoarele electronice (care pot fi si ele numerice

sau analogice), capabile să rezolve probleme complexe. Pe scurt, orice calculator trebuie să fie

capabil să memoreze informatii (date si programe), deci contine un dispozitiv de memorie, să

comande executia operatiilor, deci contine un dispozitiv de comandă si să le execute

(dispozitiv aritmetico-logic).Aceste componente sunt interconectate pentru buna functionare a

calculatorului. În scopul realizării legăturilor dintre calculator si exterior, apar dispozitive de

introducere a datelor, respectiv extragere a rezultatelor.

După cum probabil s-a dedus deja, dispozitivul fizic (hardware) reprezentat de calculator nu

este suficient pentru exploatarea sa eficientă; mai este nevoie de un sistem de programe

(software) care ne permite să folosim resursele fizice pentru rezolvarea problemelor dorite. În

absenta acestora, calculatorul ar fi, dacă nu inutil, în orice caz foarte dificil de folosit (exclusiv

în limbaj masină, precum primele calculatoare apărute). Părtile hard si soft ale unui calculator

alcătuiesc împreună sistemul de calcul.

Internetul apare în SUA în anul 1958, când Departamentul de apărare a fondat

ARPA, o agenţie ale cărei cercetări se axau pe tehnologiile de reţea şi telecomunicaţii.

Prima retea de comunicare electronica a fost înfiinţata în 1969, cand 4 universitati din Statele

Unite ale Americii, Impreuna cu Departamentul Apararii al SUA, au dezvoltat o retea

cunoscuta sub denumirea de ARPANET, pentru a asigura accesul mediului academic la

schimbarea anumitor programe pe calculatoare. ARPANET s-a dezvoltat permitand discutii

on-line, accesul la diverse baze de date comune, schimburi de fişiere şi trimiterea de e-mailuri

cu începere din 1972.

Incompatibilitatea dintre diferitele sisteme de comunicare în reţea au forţat apariţia unor

standarde, introduce în cele din urmă de CERN (Centrul European de Cercetări Nucleare) în

1983.

In 1992, CERN a pus la dispoziţia publicului primul browser – o interfaţă WWW, pentru

accesarea documentelor de pe servere.

6

Internetul este o retea mondiala de zeci de mii de computere de mare capacitate, conectate

între ele. Persoane particulare şi oameni de afaceri intra pe Internet prin intermediul unui

furnizor local de servicii Internet, care ofera astfel accesul la poşta electronica (e-mail) şi la

sistemul de informare" www" (World Wide Web).

Intre 1993 şi 1997, numarul calculatoarelor conectate la Internet a crescut de la 1 milion la 20

de milioane. In 2001 cifra era 120 de milioane.

Internerul poate fi definit ca o reţea de reţele bazată pe protocoale TCP/IP, pe care o foloseşte

şi dezvoltă o comunitate eterogenă şi extinsă de oameni, care au acces la o mulţime vastă de

resurse puse la dispoziţie prin intermediul ei3.

La 23 februarie 1993 se inregistrează primul domeniu de înalt nivel .ro

3. INFORMATII SI PROCESE INFORMATIONALE

Informatiile se pot clasifica după forma, natura si suportul lor.

După forma pe care o au, informatiile pot fi:

analogice, reprezentate prin mărimi fizice, sunete sau imagini în forma fizică

specifică dispozitivelor tehnice care le prelucrează (dispozitive de înregistrare-

redare), fără a se utiliza codificări numerice.

digitale, reprezentate folosind codificări numerice ale unui fenomen real sau unei

forme analogice. Pe suport, informatia va apărea ca o succesiune de valori binare

(0,1) corespunzătoare acelor coduri.

Uzual, pentru transformarea informatiei dintr-o formă numerică într-una analogică, se

folosesc dispozitive de conversie. Codificarea trebuie să fie fidelă, astfel încât să nu existe

pierderi sau alterări de informatie.

Sistemele informatice de birou prelucrează uzual informatia sub formă digitală; doar

un număr redus de dispozitive periferice conexe gestionează informatii analogice.

După natura lor, informatiile pot fi:

date numerice, alfabetice sau alfanumerice (numerice si/sau alfabetice) prelucrate

prin operatii specifice

3 I.G. Rosca (coord) – Comerţul electronic Ed. Economică 2006

7

documente continând cuvinte organizate în paragrafe, fraze, pagini, prelucrate de

programe speciale - editoare de documente - cu facilităti de tehnoredactare,

aranjare în pagină, control ortografic si sintactic.

secvente audio generate de vocea umană, fenomene reale, instrumente muzicale

sau sintetizatoare electronice. Sistemele Windows, de exemplu, contin utilitare

pentru prelucrarea informatiilor audio.

secvente video de tipul filmelor sau imaginilor animate pot fi gestionate de camere

de luat vederi sau programe de grafică bidimensională (2D) si tridimensională

(3D). Imaginile pot fi însotite de secvente audio.

Sistemele automate care integrează prelucrarea informatiilor uzuale cu cea a sunetelor

si imaginilor se numesc sisteme multimedia.

Informatiile se pot înregistra pe suporturi:

magnetice, cum ar fi: banda si caseta magnetică, discul magnetic, discheta (disc

flexibil), cartela magnetică;

cu lectură optică, de tipul discurilor optice compacte, cunoscute sub numele de

CD-uri. Acestea pot înmagazina o cantitate mare de informatie în formă digitală,

care este citită pe principii optice. Înregistrarea si citirea optică se face de către

periferice specializate. DVD-ROM-ul este tot un suport optic, dar cu o capacitate

mai mare decât CD-ul;

opace realizate din hârtie si folosite în imprimante, plottere, scannere, dispozitive

de fotocopiere;

transparente, cum ar fi pelicula de film, microfilm, folii transparente etc. utilizate

direct sau ca sursă de informatii pentru prelucrări ulterioare.

Există o gamă largă de prelucrări automate ale informatiei. Ele se pot clasifica după

tipul informatiilor prelucrate în:

procesări de date - Informatia preponderent numerică intervine în calcule

matematice si logice necesare în diverse domenii.

Datele organizate sub formă de fisiere de date se manipulează prin operatii elementare

de copiere, mutare, stergere (inclusiv la nivel de sistem de operare) sau pot fi accesate si

modificate componente ale lor prin intermediul unor programe scrise în limbaje de

programare (Pascal, C, Fortran, Basic etc.).

8

Volumele mari de date din fisiere se organizează uzual sub formă de baze de date,

pentru a căror prelucrare există produse soft specifice, numite sisteme de gestiune a bazelor de

date (DBASE, FOXPRO, ACCESS etc.).

Datele din fisiere organizate sub formă de foi de calcul electronic sunt prelucrate de

procesoarele de tabele (tabelatoare): LOTUS, EXCEL, QUATTROPRO, cu care operarea

asupra datelor devine foarte facilă.

procesarea documentelor - se referă la operatii de editare a textelor (scriere si

modificare), la care se adaugă facilităti speciale de prelucrare a acestora: formatare

(structurare pe pagini, paragrafe, schimbarea aspectului prin forma si dimensiunea

caracterelor), operatii lingvistice de tipul despărtirii în silabe, verificării ortografiei

si partial a sintaxei. Textele editate pot fi consultate pe ecran, tipărite pe hârtie,

folii etc., transmise la distantă. sau eventual introduse în noi procese de prelucrare.

Majoritatea editoarelor de documente (produsele soft care permit editarea

documentelor) oferă suplimentar facilităti de creare si prelucrare de tabele,

formule, imagini, reprezentări grafice bidimensionale (2D) si tridimensionale (3D).

procesarea sunetului se referă atât la vocea umană (mesaje, convorbiri telefonice,

înregistrări din conferinte), cât si la muzică, sunete naturale sau obtinute prin

sinteză electronică. Informatiile sonore sunt convertite din formă analogică în

formă digitală si apoi sunt prelucrate (digital) de către echipamente si programe

specializate în tratarea informatiei sonore.

Pentru redarea sunetului , calculatorul trebuie să fie echipat cu o placă de sunet (sound

blaster); se pot realiza chiar interfate acustice cu sistemele audio analogice uzuale (casetofon,

magnetofon, cititor de CD) sau cu dispozitive de comunicare acustică (telefon, interfon etc.).

Produsele soft necesare pentru prelucrarea sunetelor sunt driverele pentru perifericele audio si

programele care prelucrează fisiere de sunet, cele mai cunoscute fiind cele din sistemele

Windows

procesarea imaginilor (imagini statice sau în miscare / animate) completează gama

facilitătilor multimedia. Cel mai utilizat produs pentru prelucrarea imaginilor statice este

COREL DRAW (sub sistemul Windows) dar pentru procesări mai simple se poate utiliza si

PAINT, din grupul Accessories. Cel mai simplu mod de retinere a unei imagini este harta de

biti - bitmap, cazul fisierelor .BMP - care reprezintă ecranul ca o matrice de puncte luminoase

- pixeli - si codifică culoarea fiecărui pixel. Evident, acest stil de memorare duce la crearea

unor fisiere de dimensiuni destul de mari (de ordinul megabytes-lor). Preocupările de creare a

9

unui sistem de codificare a imaginilor statice care să realizeze simultan o compresie a acestora

au dus la aparitia standardului JPEG (Joint Photografic Experts Group).

Informatia vizuală dinamică este rezultatul afisării si perceperii unui număr de imagini

succesive pe unitatea de timp (minimum 25 de imagini pe secundă); acestea generează

privitorului senzatia de miscare.

Uzual, prelucrarea informatiei vizuale este însotită si de prelucrarea informatiei sonore

(de exemplu, cu MEDIA PLAYER se pot realiza si prelucrări de tip animatie cu

4. FUNCTIILE SISTEMELOR INFORMATICE DE BIROU

Ele pot fi grupate în:

Functia de introducere a informatiei în sistem se referă la următoarele tipuri de preluare a

informatiei:

prin introducere manuală a datelor si textelor, înregistrare cu echipamente adecvate a

sunetului si imaginii sau prin preluare din fisiere deja create;

dintr-o retea locală de date (cu acordul detinătorului, dacă este cazul);

din retele de comunicatii (nationale sau internationale, publice sau private) - în acest caz

trebuie să existe dreptul de folosire a acelor informatii.

Functia de memorare si regăsire a informatiei se referă la stocarea informatiei în cadrul

sistemului si posibilitatea de a o accesa ulterior pentru diverse prelucrări sau doar ca răspuns

la interogări efectuate asupra colectiei de date din sistem (găsirea unor informatii care răspund

la anumite cerinte).

Informatiile pot exista în:

memoria internă a calculatoarelor în timp ce se prelucrează efectiv (memoria internă nu are

rol de stocare a datelor)

memoria externă, uzual pe suporturi magnetice - de obicei discuri magnetice (hard disk-uri) si

mai rar dischete, din cauza capacitătii mici. Aceste suporturi sunt folosite pentru stocarea

datelor necesare în vederea obtinerii de informatii sau pentru prelucrări ulterioare. De aici,

datele pot fi accesate si prelucrate cu produse soft specifice, cum ar fi tabelatoarele si sisteme

de gestiune a bazelor de date.

arhiva electronică, constituită din informatii consultate mai rar, care sunt depuse pe suporturi

specifice (banda magnetică, dischete de ZIP, CD-uri, microfilme etc.). Uneori dischetele de

10

ZIP si CD-urile pot fi consultate mai des (pot fi mai apropiate de suporturile direct

operationale amintite mai sus), ele fiind preferate datorită capacitătii mari fată de suporturile

magnetice de tipul dischetei. Alteori, la consultarea lor se vor transfera informatiile pe un

suport cu acces mai rapid (discul magnetic) si de aici se vor realiza prelucrările.

Forma în care sunt depuse informatiile pe aceste suporturi este foarte importantă pentru

prelucrările ulterioare; acestea se vor realiza cu diverse produse soft (editoare de documente,

tabelatoare, sisteme de gestiune a bazelor de date). În cazul în care este necesară organizarea

unui volum mare de date, asupra cărora se vor face prelucrări numeroase, se preferă

structurarea acestor informatii în baze de date.

Functia de prelucrare a informatiei se referă la:

operatii de pregătire a datelor pentru prelucrare

o conversii ale informatiilor din formă analogică în formă digitală efectuate la introducerea

datelor în sistemul informatic (conversii de intrare) si conversii din formă digitală în formă

analogică efectuate la extragerea unor date din sistemul informatic (conversii de iesire).

Primul tip de conversie compatibilizează datele cu prelucrările din interiorul sistemului

informatic iar al doilea tip - cu echipamentele analogice de înregistrare, redare sau transmitere

de informatie audio-vizuală.

o conversiile de suport se referă la transferul informatiilor de pe un tip de suport (magnetic,

optic, grafic etc.) pe altul pentru a facilita anumite prelucrări

o duplicări (legate mai ales de securitatea datelor) - copierea informatiei pe acelasi tip de

suport

operatii de prelucrare propriu-zisă

o crearea si încărcarea bazei informationale a sistemului birotic se referă la tehnicile prin care

se structurează datele în colectia de date a sistemului birotic - uzual, sub formă de bază de

date si se încarcă această bază de date prin metodele prezentate.

o operatii asupra datelor referitoare la forma lor (operatii specifice pentru texte, documente,

imagini) sau la continutul lor (comparatii, ordonări etc.)

o consultarea bazei informationale cu ajutorul unor produse soft specifice se referă în principal

la căutarea datelor care îndeplinesc anumite criterii (răspund unor cerinte). Această operatie se

numeste uzual interogarea bazei de date. Operatii de consultare mai complexe pot genera

situatii sau rapoarte. Este important ca asemenea răspunsuri să fie obtinute într-un timp cât

mai scurt (dacă este posibil, în timp real), pentru a putea fi eventual transmise mai departe

într-o retea de calculatoare. În cel mai simplu caz, rezultatele unei consultări se vor afisa pe

11

ecran sau tipări la imprimantă. Operatiile de consultare nu afectează continutul bazei de

informatii.

o actualizarea bazei informationale prin: introducere de informatii noi, eliminarea celor inutile,

modificarea datelor existente pentru a reflecta o realitate în schimbare

o formatarea rezultatelor într-un mod convenabil. Rezultatele prelucrării datelor se pot obtine

sub formă de rapoarte care uzual se tipăresc la imprimantă. Este necesar ca forma rezultatelor

să fie sugestivă si convenabilă pentru utilizatorii sistemului informatic; în acest sens, se

folosesc frecvent imagini si reprezentări grafice ale datelor.

Functia de extragere a informatiei din sistem. Continutul rezultatelor extrase este important

pentru utilizatorul sistemului birotic, în sensul că rezultatele trebuie să răspundă, din punct de

vedere semantic, cerintelor sau solicitărilor formulate. Modul de extragere a rezultatelor din

sistemul birotic este influentat de:

natura informatiei transferate prin dispozitivele de iesire: date, texte / documente, secvente

sonore, vizuale sau combinatii ale acestora. În functie de natura informatiei, se vor alege

anumite tipuri de periferice de extragere a datelor si tipuri corespunzătoare de suporturi pe

care să fie depuse (în cazul secventelor sonore, se poate face si reproducerea, si înregistrarea

lor). Se observă că anumite extrageri de rezultate necesită o conversie din formă digitală în

formă analogică.

alegerea unui mijloc de comunicare a rezultatelor potrivit pentru beneficiarul lor.

În interiorul sistemului birotic, rezultatele se pot vizualiza prin consultare directă la una din

statiile retelei locale, prin consultarea informatiilor tipărite la imprimantă, plotter sau eventual

redate de un periferic multimedia (pentru sunete si imagini). Dacă sunt relevante pentru

procesările ulterioare, rezultatele se pot păstra în baza informatională pe suporturi magnetice

sau în arhiva electronică.

Comunicarea în afara sistemului birotic, către parteneri de afaceri, institutii de stat, actionari,

public etc., se realizează prin transmisie (uzual digitală) de date (documente, informatii

multimedia etc.) cu ajutorul unor retele de comunicatii. Acestea pot fi: retele de calculatoare

sau retele de telecomunicatii publice sau private, nationale sau internationale (telex, telefon,

telefax, teleconferinte, videoconferinte etc.). Posibilitătile de conectare prin unde de tip radio

sau chiar prin sateliti de comunicatie cresc aria de acoperire a sistemelor de comunicatii.

Functia de comandă si control se referă la dirijarea sistemului, la reglarea functionării lui. Se

urmăresc:

12

alocarea optimă a resurselor formate din echipamente fizice, produse soft si baza

informatională

controlul proceselor de introducere, prelucrare si extragere a informatiei

5. STRUCTURA SISTEMELOR INFORMATICE DE BIROU

Elementele esentiale ale sistemelor birotice sunt: echipamentele fizice (componenta hard),

programele (componenta soft) si informatiile care reprezintă obiectul prelucrării.

Componenta fizică este reprezentată de un calculator electronic sau de o retea de calculatoare,

împreună cu echipamentul pentru comunicatii. Acestea pot fi detaliate pe:

Calculator (calculatoare în retea) (în general, de tip PC) format(e) din: procesor, memorie

internă, interfete cu echipamentele periferice si eventual interfete de retea si cabluri de

conectare.

Dispozitive de intrare-iesire tipice calculatoarelor (tastatură, monitor, mouse, imprimantă,

scanner, plotter, speaker) sau mai general, sistemelor informatice multimedia si de

comunicare:

Perifericele de intrare cuprind:

tastatura permite introducerea manuală a datelor sau comenzilor;

mouse-ul facilitează operarea la calculator prin pozitionări, selectări de informatii, actionarea

asupra unor obiecte de control si optiuni de meniu;

scanner pentru introducerea imaginilor în sistemul birotic, unde vor fi retinute pe principii

digitale;

microfon si interfată pentru sunet pentru captarea directă de dispozitii si mesaje, comentarii si

rapoarte, interviuri, tratative, conferinte etc.

cameră de luat vederi si interfată audio-video compatibilă pentru înregistrarea imaginilor si

transformarea lor în formă digitală;

cititorul de CD (DVD) preia, pe principii optice, informatiile de pe discuri compacte (optice);

lectorul optic de microfilme si interfată specifică transferă imaginile documentelor înregistrate

optic pe peliculă sub formă de microfilm (eventual din arhiva electronică), astfel încât acestea

să poată fi proiectate pe monitorul calculatorului.� �Perifericele de iesire cuprind:

13

monitorul alb-negru sau color, care asigură afisarea informatiilor (ca interfată fizică se

utilizează placa video);

imprimanta pentru tipărirea (alb-negru sau color) a datelor, textelor / documentelor sau

imaginilor;

plotter-ul pentru trasarea de schite, planuri, desene de specialitate alb-negru sau color;

inscriptorul de CD-uri permite scrierea de informatii pe discurile compacte optice;

interfată audio pentru transmitere de sunete (memorate sau în curs de receptie) în retele locale

sau la distantă. Se pot folosi dispozitive electronice de tipul amplificatoarelor de sunet,

difuzoarelor (speaker pentru calculator), incintelor acustice. Speaker-ul calculatorului emite

mesaje si alte informatii sonore;

videoproiector - care preia imaginile ce s-ar afisa pe monitor si le proiecteză pe un ecran;

imprimanta pentru microfilm si interfata sa permite transferul documentelor din memoria

internă a calculatorului pe suportul specific, integrat în arhiva electronică.

Perifericele de intrare-iesire cuprind:

unităti de suporturi magnetice (discuri fixe, flexibile, dischete de ZIP - vezi pentru memorarea

digitală, sub formă de fisiere, a unor tipuri diverse de date: numerice, texte / documente,

sunete, imagini. În functie de natura informatiei continute si modul de creare, fisierele vor

avea tipuri specifice (documente, imagini, sunete etc.), ceea ce se va reflecta în numele lor

(extensie). Fiecare tip de fisier va si prelucrat de un produs soft specific.

unităti audio-analogice de bandă magnetică si interfata lor - sunt echipamente electronice, de

uz larg sau profesionale, destinate înregistrării, stocării si redării informatiei sonore sub formă

analogică. Este vorba despre casetofoane, magnetofoane, reportofoane, dictafoane care

folosesc casete si benzi magnetice.

unităti video-analogice si interfata lor cu sistemul informatic sunt echipamente electronice de

tip video cu ajutorul cărora se poate înregistra pe banda magnetică specifică informatie

audiovizuală; aceasta se poate ulterior prelucra si reda cu echipamente de tip videoplayer /

videorecorder.

aparat telefonic si interfată telefonică pentru:

o receptarea mesajelor sonore comunicate analogic sau digital si înregistrarea lor digitală

o transmitere de mesaje înregistrate direct sau sub formă de fisiere digitale

aparat telefax si interfată telefax pentru:

o receptionarea mesajelor fax, tipărirea lor directă la imprimanta fax si eventual înregistrarea lor

digitală

14

o transmiterea la distantă a documentelor de tip fax, în regim imediat (direct din document) sau

memorat (prin lectura documentului din memoria internă sau externă a calculatorului)

telecopiator cu:

o interfată de intrare pentru receptionarea, locală sau la distantă, a imaginilor de tip document

o interfată de iesire pentru transmiterea, către un copiator, situat local sau la distantă (prin retele

de comunicatii), a unor imagini (documente) memorate digital

interfată video pentru:

o receptionarea imaginilor si secventelor sonore transmise prin retele locale de televiziune cu

circuit închis sau retele TV la distantă

o transmiterea de imagini si sunete prin aceleasi tipuri de retele

Echipamentele pentru comunicatii includ totalitatea dispozitivelor tehnice de conectare

(cablarea retelei), codificare/decodificare, transmisie / receptie la distantă a informatiilor

utilizate în activitatea de birou. Acestea sunt dependente de echipamentele informatice

utilizate, tipul de comunicatii practicate si natura retelelor de telecomunicatii utilizate. Câteva

din echipamentele folosite pentru comunicatii au fost deja enumerate ca periferice ale

sistemului birotic. Conectiile din retelele de calculatoare constituie o altă componentă a

sistemului de comunicatii.

Componenta logică a sistemului birotic este alcătuită din produsele soft (programele) folosite:

înainte de aparitia sistemelor Windows, sub sistemul DOS se foloseau utilitare specifice

pentru gestionarea fisierelor si directoarelor (Norton Commander, PCTools, XTree Gold

etc).

sistemele Windows, cu interfată vizuală (Windows 3.x, si mai ales 9x, NT pentru retele)� , cu

facilităti de sisteme de operare (Windows 9x, NT, 2000, ME) introduc un mod de operare�

grafic, foarte intuitiv (începând cu Windows 9x), care apare ca un salt calitativ în dezvoltarea�

produselor soft. Aceste sisteme sunt extrem de accesibile pentru utilizatori si pun la dispozitie

un număr mare de aplicatii diverse:

o lucru cu fisiere si directoare (File Manager în Windows 3.x, Windows Explorer în Windows

'9x, NT etc.);

o editări simple de texte / documente (Notepad în regim non-document, fără formatări, si

Write / WordPad în regim document);

o desenare (Paintbrush / Paint);

o prelucrări de sunete si imagini (MIDI în toate versiunile Windows, Sound Recorder, Media

Player în Windows '95);

15

o accesorii diverse, inclusiv pentru comunicatii;

o aplicatii care permit instalări rapide de drivere de periferice, fonturi etc.

editoare de documente: WordStar (sub CP/M, DOS), WordPerfect (sub DOS), Word (sub

Windows), Ventura Publisher, PageMaker etc.

procesoare de imagini si grafice: CorelDraw;

tabelatoare: Lotus, Excel, QuattroPro;

sisteme de gestiune a bazelor de date: Access, FoxPro, dBase etc.

soft pentru comunicare, soft de retea.

Informatiile (date, texte / documente, sunete, imagini) constituie obiectul prelucrării

sistemului birotic. Acestea pot să se găsească într-una din stările: de introducere în sistem, să

se afle deja în baza informatională si eventual să fie în curs de prelucrare sau să fie în curs de

extragere, sub formă de rezultate (sau comunicări). Raportat la o prelucrare în curs de

executie, informatiile pot fi de intrare sau de iesire.

Informatiile de intrare într-o prelucrare pot proveni:

din surse locale directe: introduse de la tastatură (date, texte), scanate (documente, imagini),

înregistrate audio (microfon) sau video (camera de luat vederi)

preluate direct din baza de date

preluate din retele locale sau la distantă

rezultate intermediare, ale unor prelucrări anterioare

Informatiile rezultate dintr-o prelucrare pot avea următoarele destinatii:

consultare on-line - rezultatele sunt afisate imediat pe ecran sau imprimate (date, texte,

documente, grafice), desenate pe plotter (desene, grafice, schite), redate la speaker (audio)

transmise local sau la distantă, prin sisteme de comunicatii

păstrate pe termen mediu în memoria externă, pentru prelucrări ulterioare

păstrate pe termen lung în arhiva electronică

rezultatele intermediare pot fi păstrate temporar în memoria internă sau externă.

6. TIPURI DE DATE SI OBIECTE MULTIMEDIA. FACILITATI UZUALE DE

PRELUCRARE

Sistem multimedia. Se stabilesc trei elemente pentru definirea unui sistem multimedia:

numărul de medii, tipurile acestora şi gradul de integrare a acestor medii . Sincronizarea între

16

medii este dată de relaţiile dintre tipurile media dependente de timp şi tipurile media

independente de timp.

Din perspectiva acestei caracteristici şi prin combinarea elementelor stabilite mai sus, definiţia

unui sistem multimedia este: “un sistem multimedia este un sistem de calcul care prelucrează

şi integrează mai multe tipuri de medii dintre care cel puţin unul este dependent de timp”.

Text

Din punct de vedere al reprezentării textului în sistemele multimedia, există următoarele

posibilităţi: caractere ASCII, seturi de caractere ISO, caractere UNICODE, hipertext şi text

marcat.

Caracterele ASCII. American Standard Code for Information Interchange (ASCII) reprezintă

caractere ce pot fi codificate pe 7 biţi din punct de vedere al reprezentării binare.

Seturi de caractere ISO. Reprezintă extinderi ale setului de caractere ASCII în scopul scrierii

textelor într-o altă limbă decât engleza. De exemplu, setul de caractere ISO Latin permite

folosirea caracterelor precum à, ö, ø, etc. Alte seturi de caractere ISO pot permite scrierea

textelor în chineză, japoneză, coreeană sau arabă.

Caractere UNICODE. Sunt caractere ce au o reprezentare binară pe 16 biţi.

Hipertext. Este o reprezentare neliniară. Are o structură de tip graf cu noduri şi legături între

noduri.

Operaţiile ce se pot efectua pe texte sunt operaţii cu caractere şi şiruri de caractere, operaţii de

editare, operaţii de formatare, etc.

Imagini

Din punct de vedere al reprezentării interne, imaginile pe calculator pot fi imagini

reprezentate prin puncte şi grafica reprezentată vectorial .

Imagini reprezentate prin puncte. Echipamentul de afişare, ecranul calculatorului, este

împărţit într-un număr de puncte grafice - de exemplu 1024/768 de puncte - numite pixeli (sau

elemente pictoriale) Pixelul este cel mai mic element dintr-o imagine, o imagine fiind o

matrice de pixeli. Fiecare pixel este caracterizat prin atribute de culoare şi atribute de

luminanţă sau intensitate luminoasă. Prin setarea acestor attribute se creează imaginea pe

ecran.

O imagine este definită prin înălţime, lăţime şi adâncimea de culoare . Adâncimea de culoare

este definită prin numărul de biţi utilizaţi pentru reprezentarea fiecărui pixel.

Rezoluţia măsoară cât de detaliată poate fi o imagine. Există mai multe rezoluţii asociate

imaginilor. Putem identifica rezoluţia imaginii, rezoluţia monitorului sau rezoluţia

17

dispozitivului de ieşire (imprimanta). Rezoluţia imaginii este numărul de pixeli din imagine:

320x240=76800 pixeli; 700x400= 280000 pixeli.

Animaţia

Animaţia reprezintă toate modificările unei imagini ce au un efect vizual.

Efectele vizuale pot fi de două feluri, deplasarea dinamică şi dinamica unor atribute ale

obiectelor din imagine. Deplasarea dinamică reprezintă variaţia în timp a poziţiei. Dinamica

altor atribute arată variaţia în timp a formei, contururilor, texturii, etc. Efectele vizuale sunt

rezultatul unui fenomen biologic numit persistenţa imaginilor pe retină şi a unui fenomen

psihologic numit phi. Fenomenul phi exprimă necesitatea minţii umane de a încheia o

acţiune de percepere. O serie de imagini schimbătoare foarte puţin sau foarte repede se

amestecă într-o impresie vizuală de mişcare. Animaţia pe calculator este realizată utilizând

instrumente software grafice care oferă aceste efecte vizuale. Fluxul de realizare constă din

procesele de creare a cadrelor cheie şi procesul intermediar.

Audio

În natură, semnalul audio este un semnal analogic caracterizat prin valori continue în timp.

Pentru a fi memorat sau manipulat într-un mediu digital, ca în cazul calculatorului, acesta

trebuie transformat într-un semnal numeric, adică digital.

Acest tip de element media apare în special în domenii precum telecomunicaţiile sau de

divertisment (înregistrat pe CD audio). El este produs prin eşantionarea unui semnal continuu

generat de o sursă de sunet.

Convertorul analog digital preia semnalul electric asociat sunetului şi-l converteşte într-un

flux de date digital. Procesul invers, care generează sunet prin intermediul amplificatoarelor şi

difuzoarelor, implică un convertor digital analogic.

Ideea de digitizare: Calculatorul înţelege valori discrete (numere), şi nu forme de undă.

Astfel, semnalul analogic este transformat să fie înţeles de calculator prin aproximarea formei

de undă cu eşantioane ale valorilor amplitudinii la anumite momente de timp (de obicei

intervale regulate de timp)

În domeniul multimedia, această operaţie se numeşte eşantionare. Noţiunea este echivalentă

conversiei analog digitală din domeniul prelucrării semnalelor.

Calitatea semnalului audio digital depinde de cât de mult este aproximat semnalul continuu.

Astfel se definesc două mărimi caracteristice: frecvenţa de eşantionare şi rezoluţia

eşantionului (sau cuantizarea).

18

Frecvenţa de eşantionare se referă la cât de des este luat eşantionul, sau perioada de timp

între fiecare eşantion. Unitatea de măsură este Hertz care în cazul eşantionării se referă la

eşantioane per secundă.

Astfel, o frecvenţă de eşantionare de 1000 Hz (sau 1 kHz) se referă la 1000 de eşantioane pe

secundă.

Rezoluţia de eşantionare, numită şi cuantizarea eşantionului, se referă la reprezentarea

valorilor eşantionate – câţi biţi trebuie rezervaţi pentru reprezentarea valorilor eşantioanelor.

Trebuie remarcat că orice deviere de la semnalul original audio datorită sub-eşantionării sau a

unei rezoluţii mici (cuantizare insuficientă) va avea că rezultat distorsiuni ale semnalului

reprezentat. Dacă se poate auzi, acesta este simţit ca zgomot, care se numeşte semnal audio de

calitate scăzută.

VIRUS INFORMATIC

Virusul informatic este un program creat de om cu scopul de a distruge structurile de date pe

discuri sau memorie operativă. Ele sunt seturi de instrucţiuni care se ataşează singure unui alt

program sau sectorului de boot al unui disc. Aceste mici programe distrug informaţiile aflate

în calculator şi împiedică funcţionarea aplicaţiilor. Exemple de programe de devirusare:

- Norton AntiVirus NAV;

- Romanian AntiVirus (RAV)

Viruşii se activează în momentul în care programul cu care a fost adus este rulat.

7. SERVICII INTERNET SI DE COMUNICATII

 

Serviciul DNS

Adresele IP ale calculatoarelor sunt prin natural lor numerice, iar oamenii reţin greu o înşiruire de numere aparent aleatore. Transformarea directă, respectiv inversă dinte adresa IP a calculatorului şi numele său simbolic, mult mai uşor de reţinut, se realizează prin DNS

19

(Domain Name System – Sistemul Numelor de Domenii). Se poate spune că serviciul DNS este pentru Internet ceea ce reprezintă pentru telefonul mobil, agenda telefonică care face asocierea dintre numărul care apelează şi numele persoanei.

Domeniile sunt zone de nivel superior ale internetului, fiecare dintre acestea cuprinde subdomenii. Domeniile de la cel mai înalt nivel sunt de două categorii:

1. generice:       - org – organizaţii;

                           - com – comercial;

                           - int – organizaţii înternaţionale

                           - guv – guvernul Romaniei

                           - edu - universităţi

 

2. de ţări:           - ro – Romania

                           - uk – Marea Britanie

                           - nz – Noua Zeelanda

                           - fr – Franţa

                           - de – Germania

 

Serviciul DNS presupune o schemă arborescentă de nume de domenii şi un sistem de baze de date. Fiecare domeniu are un număr de adresă şi mai multe subdomenii.

 

Serviciul se poştă electronică

E-mail-ul a fost unul dintre primele servicii oferite de Internet şi a contribuit cel mai mult la creşterea popularităţii acestuia, datorită posibilităţii pe care o oferă de a face schimb de documente electronice între utilizatorii conectaţi. Succesul acestui serviciu este dat de caracteristicile sale : asincronitatea (emiţătorul şi receptorul nu trebuie să fie simultan conectaţi la Internet), rapiditatea comunicării, economie de timp şi nu în ultimul rând faptul că mesajele pot fi sub formă de text, imagini, muzică sau chiar filmuleţe. Au fost create tot felul de grupuri unde participanţii pot discuta probleme care îi interesează. Un mesaj trimis la un astfel de grup va vi retrimis tuturor utilizatorilor înscrişi.

Din punct de vedere tehnic o cutie poştală este un fişier pe un server de e-mail unde sunt depozitate mesajele adresate. Formatul general al adresei de e-mail este utilizator@server_poştă, unde „utilizator” este numele sau un pseudonim al posesorului de cont, iar „server_poştă”  este adresa staţiei care face serviciul de, sou numele unui domeniu.

Principalele componente ale arhitecturii de poştă electronică[1]:

20

-                     Agentul utilizator (User Agent) care în general este un program cu ajutorul căruia îşi citeşte şi administrază cutia de poştă electronică;

-                     Server-ul de poştă electronică care se concretizează în locul unde ajung mesajele şi din care utilizatorul preia mesajele;

-                     Agenţii de transfer poştal (mail Transfer Agent) care preia mesajele de la User Agent  şi le transmite prin reţea la cutia destinatarului.

Paşii desfăşuraţi pentru a trimite un mesaj de la „X” către „Y” sunt următorii:

1.                    „X”compune mesajul în programul său de poştă electronică şi mai poate ataşa fişiere (care sunt de regulă binare) şi  completează în antet adresa de e-mail a lui „Y”;

2.                    apasă butonul Sent din program, moment în care se stabileşte o conexiune între calculatorul său şi serverul destinatarului;

3.                    serverul destinatarului primeşte mesajul şi decupează din adresă „server-ul_poştă”, după care, folosind serviciul DNS, află adresa IP a destinatarului;

4.                    server-ul de email corespunzor emitentului stabileşte o conexiune directă cu server-ul destinatarului, prin adresa de IP determinată anterior, şi trimite prin canalul stanilit mesajul către „Y”;

5.                    serverul destinatarului „Y” verifică dacă „utilizatorul” este înscris în sistem şi stochează acest mesaj în cutia poştală electronică a acestuia.

6.                    cand PC-ul lui „X” se conectează la Internet si acesta solicită primirea poştei, programul client se conectează la server folosind un anumit protocol. De la server sunt transmise toate mesajele primite de la ultima solicitare.

 In ceea ce priveşte confidenţialitatea mesajelor transmise prin poşta electronică, acestea se constituie într-un mediu nesigur. Deci conţinutul acestor mesaje nu trebuie că fi date importante deoarece acestea sunt foarte vulnerabile. Cea mai bună metodă de protecţie a e-mail-urilor este criptarea acestora.

 

Serviciul FTP

File Transfer Protocol (Protocol de Transfer a; Fişierelor)  este folosit pentru transferul de fişiere între calculatoarele dintre reţele prin copiere sau mutare. FTP este un serviciu stabil, orientat pe conexiuni şi este cel mai vechi şi mai popular protocol dedicat transferului de fişiere între calculatoare. FTP este constituit după o arhitectură client/server.

FTP asigură:

-         conectarea la sistemele aflate la distanţă;

-         operaţii cu privire la directore şi fişiere;

-         trasferul fişierelor.

21

Popularitatea serviciului FTP s-a diminuat în ultimii ani datorită succesului HTTP care permite de asemenea transferul fişierelor.

Serviciul FTP este bazat, în general, pe un sistem de autentificare a utilizatorului, dar există si servere care oferă acces gratuit,  . Pentru autentificare trebuie folosit anonymous ca nume de utilizator şi adresa de e-mail ca şi parolă.

Datorită modului în care a fost proiectat, serviciul FTP poate crea unele probleme de securitate atunci când se autentifică utilizatorul, deoarece parola este transmisă în clar.

 

Serviciul WWW şi protocolul HTTP

In timp s-au dezvoltat reţele de mare întindere ce conectează mii de calculatoare bazate pe platforme hardware diferite şi diverse sisteme de operate. In 1989 apare conceptul de World Wide Web al cărui părinte este Tim-Berners Lee care a creat un mod mai simplu de structurare a informaţiei. Conceptul care a stat la baza WWW este conceptul de hypertext care presupune o colecţie de documente legate între ele prin legături.

Server-ul WWW este un program care tratează cereri de documente şi întoarce conţinutul documentului solicitat. Nucleul traficului pe WWW îl reprezintă Hyper Text Transport Protocol. Sistemul hipertext permite reprezentarea informaţiei unde pot fi create legaturi între obiecte.

HTTP permite organizarea foarte bună a informaţiilor care formează o reţea prin legaturile dintre ele iar atunci când informaţiile sunt stocate pe calculatoare din întreaga lume, această reţea devine World Wide Web.

Componentele implicate într-un transfer HTTP sunt:

-         browser;

-         calculatorul clientului conenctat la Internet;

-         server-ul,

-         aplicaţii pe server care implementează protocolul HTTP

HTML (Hyper Text Markup Language) este limbajul pe care îl înţeleg aplicaţiile de tip browser (ex: Nescape, Internet Explorer) folosit pentru navigarea pe Internet. Multe din trăsăturile lui, cum ar fi independenţa faţă de platformă, definirea tabelelor şi a proprietăţilor acestora, schimbarea modurilor de aliniere a textului, structurarea formatării şi legăturile hipertext, fac din el un foarte bun format pentru documentele Internet şi Web. Hipertext înseamnă că orice cuvânt, frază, imagine sau alt element al documentului văzut de un utilizator ( client ) poate face referinţă la un alt document, ceea ce uşurează mult navigarea între multiple documente sau chiar în interiorul unui aceluiaşi document. Structurarea riguroasă a documentelor permite convertirea acestora dintr-un format în altul precum şi interogarea unor baze de date formate din aceste documente.

 

22

7.1. Providerii de servicii Internet

Providerii de servicii Internet sunt firme care oferă acces la Internet şi pentru care percep tarife. Ei permit utilizarea Internetului prin linii telefonice, prin modemuri, cabluri coaxiale, cabluri optice sau antenă satelit.

Serviciile  oferite de provideri sunt:

-                     accesul la Internet;

-                     utilizarea programelor de e-mail;

-                     acces la grupurile de ştiri de pe Internet;

-                     asistenţă în utilizarea tehnologiilor specifice navigării pe Internet

-                     găzduirea paginilor Web pentru firmele care nu îşi permit să aibă propriul server de Web;

-                     reclamă şi publicitate pentru produsele şi serviciile firmelor.

Se pot distinge trei mijloace de conenctare la Internet:

a)                      conturi deschise prin dial-up.  Beneficiarii fac apel la provideri penru aşi accesa contul. Acest tip de conectare este foarte limitat dar foarte util pentru cei ce utilizează doar e-mailul sau grupurile de stiri.

b)                     nod la distanţă prin dial-up. Se foloseşte de protocolul TCP/IP. Difeneţa faţă de modul de conectare anterior constă în timpul mult mai rapid de transmitere şi primire a datelor, pentru că acţiunea are loc prin trimiterea de pachete şi nu a mesajului caracter cu caracter.

c)                     conectarea directă. Se foloseşte un router şi un firewell. Un router este un echipament care urmăreşte pachetele trasmise şi determină destinatarul la care trebuie să ajungă. Scopul unui firewell este acela de a asigura securitatea.

 

Intranet şi Extranet

Intranet

Intranetul se defineşte ca fiind un spaţiu privat care oferă angajaţilor dintr-o companie posibilitatea de a organiza şi accesa rapid informaţii, de a realiza o colaborare eficientă, managementul informaţiilor, cunoştinţelor, proiectelor, într-un mediu bazat pe protocoluri Internet şi browsere web.

Cuvântul Intranet este alcătuit din prefixul „intra” corespunzător termenului de interior şi termenul „net” ce se foloseşte în general pentru termenul de reţea.

În majoritatea companiilor apar probleme legate de schimbul defectuos de informaţii între membrii companiei şi administrarea greoaie a informaţiilor şi a documentelor deja existente.

23

Un Intranet este alcătuit dintr-un LAN al firmei şi este protejat de lumea exterioară printr-un firewell.

O soluţie Intranet poate fi unidimensională (ex: o aplicaţie care să permită partajarea documentelor firmei între angajaţi) sau dezvoltată în mai multe direcţii[2].

Aplicaţiile intranet au apărut după anul 1995, în prezent acordându-li-se o atenţie deosebită de către comunitatea dezvoltatorilor, datorită soluţiilor, avantajelor ce pot fi aduse organizaţiilor.

Intranet-ul foloseste aceleasi structuri si tehnici ca si Internetul global pentru furnizarea de informatii si servicii dar numai in interiorul unei companii, este o reţea privată. Acesta poate lucra la fel de bine pentru o companie mica alcătuită din  cativa angajati , sau pentru o corporatie multinationala.

După Kathryn Esplin (http://www.sunworldonline.com ) cele 8 lucruri cheie de care trebuie să se ţină cont la construirea un intranet sunt:

Stabilirea cerintelor infrastructurii;

Determinarea serverului web necesar;

Alegerea unui browser;

Modul in care va fi utilizat intranetul;

Softul necesar pentru dezvoltarea aplicatiilor;

Firewall-ul;

Posibilele schimbari ale rolului webmasterului;

Instruirea personalului.

Intranetul nu trebuie în mod obligatoriu să fie conectat la internet dar este bine de menţionat că dacă comunică acest lucru este benefic pentru respectivelor firme.

Avantajele folosirii unui intranet sunt urmatoarele:

-         o mai rapidă comunicare;

-         circulaţia mult mai bună ş mai rapidă a informaţiei,

-         accesul la baza de date a firmei,

-         reducerea costurilor semnificative,

-         creşterea productivităţii angajatilor la anumite informaţii,

-         o interfaţă unică pentru toti cei care au acces la intranet.

Intre Internet şi Intranet există nenumărate asemănari cum ar fi: arhitecturile asemănătoare, funcţionarea pe baza modelului client-server, ambele au la bază serviciul WWW, dar există şi o seamă de deosebiri. Dintre elementele ce le diferenţiază:

 

Internet Intranet

24

Informaţii publice Informaţii private

Acces nerestrictionat Securitate mai mare si acces restrictiv

Viteza de operare redusa Viteza de operare mai mare

Nu orice reţea de calculatoare este un Intranet.

 

Extranet

 

Extranetul este o aplicaţie specială, o extensie a unei reţele Intranet ce permite altor instituţii şi persoane accesul la un Intranet. In cele mai multe cazuri accesul la reţeaua Intrant este limitată. Aplicaţiile Extranet au devenit  răspândite deoarece oferă informaţii importante furnizorilor şi clienţilor organizaţiilor. Acestă funcţie ce permite accesul limitat la reţeaua Intranet a unor organizaţii nu poate fi realizată de către Internet. Extranetul este folosit se foloseşte în general pentru a sprijini gestionarea lanţului de distribuţie pe măsură ce resursele sunt solocitate de la furnizori şi transformate în produse sau servicii livrate clienţilor.

 

8. Economia digitală

In ultimii ani, Internetul şi-a depăşit statutul de simplă reţea mondială de calculatoare, devenind mediu pentru această nouă formă de economie, economia digitală.

Internetul este un domeniu în care oricine poate intra fără a face mari cheltuieli iar economia desfăşurată prin acest mediu portă numele generic de „economie digitala”. Marile companii sunt deja adânc implicate în folosirea Internet-ului pentru a-şi îmbunătăţi propriile unelte de achiziţie a bunurilor, dar şi pentru a aduce pe web sisteme de administrare cum sunt cele de contabilizare, de plată sau de resurse umane.

Experţii au estimat că, în anul 2005, la nivel mondial, cantitatea de informaţie digitală se dubla la fiecare 1100 de zile. In 2007, aceeaş creştere a informaţiei digitale se producea în decurs de 11 luni. Intr-un nou studiu realizat de IBM se estimează că până în 2010 cantitatea de informaţie se va dubla o dată la 11 ore1.

25

Stocarea informaţiilor, accesul acestora cât şi transmiterea lor este din ce în ce mai uşoară şi mai accesibilă prin folosirea noilor tehnologii digitale. Având la dispoziţie informatia digitala, se poate transformata in noi valori economice si sociale, ceea ce duce la crearea a numeroase oportunitati pentru dezvoltarea de noi produse si servicii şi astfel, informatia devine resursa-cheie pentru economia digitala. Folosirea Internet-ului si a altor mijloace de comunicare aduce numeroase beneficii si permite obtinerea de avantaje concurentiale ce trebuie fructificare.

Economia digitală presupune crearea de noi pieţe, noi legi ale pieţelor, noi modele de comportament atât pentru producători cât şi pentru consumatori, noi tipuri de bani, noi reţele de distribuţie.

Componentele economiei digitale sunt:

1. Infrastructura2. Activităţile economice

Nivelul 1 – Infrastructura Internet

Infrastructura duce la creşterea societăţilor din celelalte trei domenii şi se poate numi coloana vertebrală a economiei digitale. La acest nivel activează companii care produc bunuri sau prestează servicii ce formează infrastructura Internet:

firme de telecomunicaţii Internet Service Providers Furnizori de echipamente de reţea şi servicii conexe Furnizori de server-e şi hardware pentru firme

Nivelul 2 – Aplicaţiile infrastructurii economiei digitale

In acest nivel se regăsesc organizaţiile a căror produse şi servicii permit utilizarea optimă a infrastructurii, pentru a realize tranzacţiile electronice. Acest nivel cuprinde:

Consultanţi Aplicaţii pentru comerţ electronic Aplicaţii multimedia Dezvoltare de soft Web Soft pentru motoare de căutare Training online Baze de date web Găzduire de site-uri şi servicii suport ; Procesarea tranzacţiilor .

Ca rezultat al creşterii continuee a economiei digitale, aplicaţiile economiei digitale se vor dezavolta în consecinţă.

Nivelul 3 – Intermediarii în economie digitală

26

Intermediarii joacă rol de catalizator în procesul prin care investiţiile în infrastructură şi aplicaţii sunt transformate în tranzacţii. Deşi joacă un rol major în completarea informaţiilor şi cunoştinţelor necesare funcţionării economiei digitale, intermediarii ocupă o pondere destul de mică în cadrul cesteia, veniturile rol nefiind neapărat direct din tranzacţii, ci din reclame, taxe şi comisioane.

Intermediarii includ:

Dealer-i pe diverse tipuri de activităţi Agenţii de voiaj online Broker-i online Portal-uri Brokeri de publicitate Publicitate online Magazine virtuale

Nivelul 4 – Nivelul tranzacţiilor on-line

Acest nivel cuprinde toate categoriile de participanţi în cadrul lanţului de distribuţie care realizează operaţiuni on-line.

E-detailişti - distribuţie de cărţi, muzică, aparate electrocasnice, flori etc. Producători ce comercializează propriile produse Prestatori de servicii de transport ce vând bilete online Divertisment online şi servicii profesionale online Servicii de expediţie

9. E-Europa

La Consiliul de la Lisabona din 2000, şefii de stat şi de guvern din Europa au

fixat obiectivul de a deveni “cea mai competitivă şi mai dinamică economie bazată pe

cunoaştere din lume”.

Planul de acţiune e-Europa 2002, ce avea ca obiectiv de a crea europa on-line,

conceput ca mijloc de realizare a acestui scop, a propus o mare varietate de măsuri

pentru a atinge trei obiective primordiale:

OBIECTIVUL 1 al planului e-Europa “Un Internet cu acces ieftin, rapid, sigur“ are în

vedere:

creşterea competiţiei între reţelele locale de acces ;

disponibilitatea accesării reţelelor Internet atât low-cost cât şi de viteză-ridicată;

27

realizarea unei pieţe de telecomunicaţii total integrate şi liberalizate.

Referitor la implementarea Internetului rapid : “Consiliul Europei de la Lisabona a

cerut: crearea, a unei reţele trans-Europene de viteză forte mare în vederea realizării

comunicaţiile electronice în domeniul ştiinţific şi care să conecteze institutele de cerc-

etare şi universităţile, precum şi bibliotecile ştiinţifice, centrele ştiinţifice şi, progresiv,

şcolile“.

OBIECTIVUL 2 al planului e-Europa “Investirea în pregătirea factorului uman şi în

programe:

Tineretul European la vârsta digitală ;

Munca în economia bazată pe cunoaştere;

Participarea tuturor la economia bazată pe cunoaştere“.

Acest obiectiv se realizează prin conectarea şcolilor la Internet, selectarea şi dezvolta-

rea software-ului corespunzător de retelizare, pregătirea instructorilor bine pregătiţi,

imbunătăţirea cooperării Europene în domeniul eLearning şi altele.

OBIECTIVUL 3 al e-Europa “Stimularea utilizării Internet-ului:

Accelerarea comerţului electronic;

Guvernarea on-line: acces electronic la serviciile publice;

Sprijin şi activităţi online în domeniul sănătăţii;

Dezvoltarea, cu implicare europeană, a reţelelor globale;

Sisteme inteligente de transport“4.

In 2002, la Sevillia se aprobă e-Europa 2005 prin care se extind obiectivele pla-

nului anterior5 :

1. Servicii publice moderne :

Guvernare electronică ;

Servicii de educaţie electronică

4 www.infoeuropa – glosar de termeni pentru UE, nr. 32

5 I Roşca (coord) – Comerţ Electronic, concepte, tehnologii şi aplicaţii, Ed Economica, Bucureşti 2004

28

Servicii de tele-sănătate

2.Dezvoltarea unui mediu de afaceri electronic dinamic;

Dezvoltarea unei infrastructuri informaţionale sigure;

Acces largit la serviciile broadband cu costuri minime;

Indentificarea, măsurarea şi publicarea celor mai bune practici şi experienţe în

domeniu.

In iunie 2005 a fost lansată iniţiativa i2010 ”O societatea informaţională

europeană pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă”

În iniţiativa i2010, CE propune trei priorităţi6:

1. Crearea unei pieţe unice şi competitive pentru societatea informaţională.

Pentru a sprijini convergenţa tehnologică printr-o “convergenţă politică”, se au

în vedere:

o politică eficace de management a spectrelor cu frecvenţe (2005);

modernizarea regulilor privind audiovizualul (2005);

actualizarea cadrului de reglementare pentru comerţul electronic (2006);

elaborarea unei strategii eficace pentru o societatea informaţională sigură;

o abordare cuprinzătoare privind gestionarea eficace a drepturilor privind

produsele digitale.

2. Creşterea investiţiilor în cercetarea privind TIC cu 80%, plecând de la con-

statarea că, în acest domeniu, în UE se investesc doar 80 de Euro pe locuitor,

faţă de 350 în Japonia şi 400 în SUA.

3. Promovarea unei societăţi informaţionale cuprinzătoare prin:

6 Acad. F.G. Filip - i2010 – o primă iniţiativă în Strategia de la Lisabona revizuita, Publicata in revista

TOP BUSINESS 44/2005

29

un Plan de acţiune pentru servicii de “e-guvernare” orientate către cetăţean

(2006);

trei iniţiative privind calitatea vieţii (tehnologii specifice pentru o societate

îmbătrânită, vehicule inteligente, mai sigure şi mai nepoluate şi biblioteci

virtuale digitale, în 2007);

acţiuni menite să atenueze “prăpastiile digitale” cu caracter geografic şi so-

cial, ( in 2008).

10. SISTEMUL DE PLĂŢI ÎN MEDIUL ELECTRONIC

Una din cele mai sensibile probleme cu care se confruntă comercianţii detailişti atunci

când doresc să implementeze un sistem de comerţ electronic este furnizarea un mecanism de

plată comod, perceput ca suficient de sigur şi uşor de integrat într-un sistem de tranzacţii

comerciale on-line7.

Un sistem electronic de plăţi se referă la totalitatea obiectelor care conlucrează pentru

asigurarea plăţii tranzacţiilor ce se efectuează. Sunt implicate, în general, trei entităti care

interacţioneaza: o bancă, un cumpărător şi un vânzător. Sistemul electronic de plăţi conţine şi

o mulţime de protocoale care permit cumpărătorului să facă plăţi către vânzator.

Sistemele electronice de plăţi trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe8:

securitate – sistemul trebuie să efectueze în condiţii de siguranţă tranzacţiile prin

reţea;

anonimatul – sistemul trebuie să protejeze identitatea clienţilor şi a tranzacţiilor;

convertibilitate – sistemul trebuie să permită ca utilizatorii lui să lucreze cu mai multe

bănci şi să poată fi convertiţi în orice valută;

utilizabilitate – sistemul trebuie să fie uşor de utilizat;

transferabilitate - sistemul trebuie să permită transferul banilor din contul

cumparatorului în contul vânzătorului, fără ca aceştia să

contacteze în mod direct băncile;

eficienţă – sistemul trebuie să asigure costuri reduse;

integrabilitatea – sistemul tebuie să funcţioneze indiferent de platformele aplicaţiilor;

7 Mircea Cioată - Plăţi electronice, Revista NET Report Nr 101 / Februarie 2001

8 Buraga S – “Proiectarea siteurilor Web”, Ediţia a II-a, Ed. Polirom, Bucureşti, 2005

30

încredere – sistemul trebuie să dea încredere şi să evite erorile.

Sistemele electronice de plaţi se pot clasifica funcţie de următoarele caracteristici9:

După valoarea tranzacţiilor.

o sisteme pentru plăţi mici

o sisteme pentru plăţi mari.

Este evident că sistemele pentru plăţi mari sunt mai costisitoare deoarece prezintă un

ridicat nivel de securitate. Pentru plăţile de valoare mică, costurile tranzacţiei trebuiesc să fie

sub valoarea tranzacţiei.

După tipul tranzacţiilor:

sisteme pentru tranzacţii on-line

sisteme pentru tranzacţii off-line.

La plăţile on-line, pe lângă vânzător şi cumpărător, intervine şi cel puţin o bancă.

Din punct de vedere al confidenţialităţii:

sistem anonim;

sistem identificabil.

Un sistem este anonim dacă beneficiarul plăţii nu poate identifica platitorul.

După momentul plăţii:

sisteme cu plată anticipată (prepaid);

sisteme cu plată prezentă (pay-now);

sistem cu plată ulterioară (pay-later).

11. Sisteme de plaţi cu carduri bancare bazate pe SET (Secure Electronic

Tranzaction)

O mare parte a cumpărăturilor prin Internet se desfăşoară cu carduri obişnuite,

însă, persoane rău intenţionate, cu ajutorul unui software special, pot citi informaţii

confidenţiale. În acest sens se impune elaborarea unor standarde specifice sistemelor

de plăţi care să permită securizarea plăţilor. Protejarea prin criptare a cardurilor

9 Roşca I (coord) – “Comerţ electronic”, Ed. Economică, Bucureşti, 2004

31

folosite în tranzacţiile on-line, permit ca numărul cărţilor de credit să nu poată fi

cunoscut de către comercianţi.

La 1 Februarie 1997 MasterCard si Visa elaborează SET (Secure Electronic

Transaction), o tehnologie mai sigură. Fiecare dintre actorii implicaţi intr-o tranzacţie

(comerciant, client sau instituţie financiară) foloseşte certificatul SET privat, care joacă

şi rol de identificare, în conjuncţie cu cheile publice asociate certificatelor ce identifică

pe ceilalti actori.

Protocolul SET îşi propune şapte obiective de securitate în e-commerce10 :

1. Să asigure confidenţialitatea instrucţiunilor de plată şi a informaţiilor de cerere

care sunt transmise odată cu informaţiile de plată.

2. Să garanteze integritatea tuturor datelor transmise.

3. Să asigure autentificarea cumpărătorului, precum şi faptul că acesta este

utilizatorul legitim al unei mărci de card.

4. Să asigure autentificarea vânzatorului, precum şi faptul că acesta acceptă

tranzacţii cu carduri prin relaţia sa cu o instituţie financiară achizitoare.

5. Să folosească cele mai bune metode de securitate pentru a proteja parţile

antrenate în comerţ.

6. Să fie un protocol care să nu depindă de mecanismele de securitate ale

transportului şi care să nu împiedice folosirea acestora.

7. Să faciliteze si să încurajeze interoperabilitatea dintre furnizorii de soft şi cei de

reţea.

Participanţii implicaţi în sistemul de plăţi bazat pe SET sunt :

cumpărătorul ;

vanzătorul ;

emitentul – instituţie financiară care a emis cardul cumpărătorului;

achizitorul –instituţie financiară care stabileşte un cont vânzătorului;

poartă de plăţi - este un site specializat pentru transferul banilor din contul

cărţii de credit a clientului în contul magazinului virtual;

10 Victor-Valeriu Patriciu - Sisteme electronice de plati, Revista PC Report Nr 83 / August 1999

32

firma cărţii de credit – firma producătoare a cardului stabileşte reguli de

folosire a acestora.

Participanţii la tranzacţii posedă o pereche de chei şi o pereche de semnături.

Semnătura este criptată prin cheie privată şi este decriptată prin cheie publică.

Autoritatea de certificare furnizează certificate care fac legătura dintre o cheie publică

şi o persoană. Astfel, cel ce primeşte un document semnat digital este sigur că deţine

cheia publică a emiţătorului documentului şi nu altă cheia. Autoritatea de ceritificare

trimită un mesaj numit « certificat » prin care atestă identitatea emităţorului mesajului

semnat digital precum şi o copie a cheii publice11.

Plata prin card bancar

11 Soltwisch R., Hogrefe D. – “A suvery on network security – 2004”, Georg_August_Universitat, Gottingen, ISSN 1611-1044

Cumparator

Sistem de autorizare

Banca cumparatorului

Banca vanzatorului

Vanzator

Cerere cumparare

Cerere plata

Plata cu card

Cerere autorizare plata

Raspuns cerere

33

În derularea tranzacţiilor prin e-cecuri se utilizează un smart card pentru a oferi

mai multă confidenţialitate. Cheia privată pentru semnarea cecurilor nu este niciodată

transferată către computerul semnatarului, deci nu este niciodată expusă furtului.

Procesorul smart cardului numerotează automat fiecare e-cec atunci când îl semnează.

Smart cardul este protejat prin introducerea unui cod PIN12.

Derularea plăţilor prin e-cec-uri:

se completează cu datele unui cec classic şi se semnează folosind codul

PIN;

cecul semnat se transmite către platit prin e-mail;

încasatorul verifică semnatura plătitorului şi semnează un depozit

electronic pentru a încasa suma din e-cec;

cecul aprobat pleacă la banca încasatorului;

atât banca plătitorului, cât şi banca încasatorului verifică toate semnăturile

şi aprobările din e-cec;

plătitorul primeşte un articol care descrie întreaga tranzacţie.

12. SECURITATEA ÎN COMERŢUL ELECTRONIC

Securitatea, un concept despre care vorbeşte toată lumea. De la administratorii

de reţea şi până la utilizatorii reţelelor "de bloc", toţi sunt interesaţi şi vor să îşi

protejeze cât mai eficient reţeaua şi computerele. Fie că este computer personal sau

integrat într-o reţea, că este o reţea privată cu sau fără conexiune la Internet,

necesitatea securizării este certă.

Problema care apare de la prima conectare la reţeaua Internet o reprezintă ame-

ninţarea la adresa securităţii datelor. Dezvoltarea prezentă a afacerilor electronice va

revoluţiona atât conduita afacerilor, cât şi a comerţului, care se va globaliza din ce în

ce mai mult. Realizarea securităţii pe Web a întâmpinat însă întotdeauna obstacole,

cum ar fi: diversitatea sistemelor de operare ce rulează pe calculatoarele interconectate

sau diversitatea aplicaţiiIor ce trebuiau sa comunice.

12 V. Patriciu, M. Ene-Pietroseanu – “Securitatea comerţului electronic”,Ed. ALL, Bucureşti, 2001

34

În acest context, atacurile la securitate se manifestă cu preponderenţă prin

urmatoarele căi13:

Ascultarea comunicaţiilor. Un astfel de tip de atac poate duce la furtul unor

informaţii importante deţinute de clienţi cum ar fi numărul cartelei de credit,

numărul contului bancar sau alte date importante care pot aduce prejudicii

respectivilor clienţi;

Parole furate. Furturile de acest tip pot muta ţinta atacurilor de la încercările de a

sparge protocolul la încercările de a oţine a acestor informaţii în clar;

Date modificate. Această manifestare poate duce la modificarea conţinutului unor

tranzacţii;

Inregistrarea. Prin acest tip de atac se poate modifica identitatea unei persoane,

permiţându-i să se dea drept altă persoană.

Repudierea. Prin acest tip de atac este posibil refuzul de recunoaştere a unor

tranzacţii facute prin reţea.

Pentru a reduce riscurile de securitate în utilizarea şi administrarea sistemelor ce

participă la realizarea tranzacţiilor prin comerţ electronic, cea mai bună strategie este

cea pe ansamblu. Aceasta presupune evaluarea pe ansamblu a infrastructurii IT şi

clasificarea expunerii la riscuri de securitate. Pentru fiecare dintre riscurile identificate

trebuie realizate planuri de măsuri, fie pentru reducerea expunerii la acele riscuri, fie

pentru reducerea impactului odată ce riscul s-a produs. Procesul de securizare a

informaţiilor este dinamic şi continuu, datorită faptului că riscurile şi oportunităţile de

dezvoltare sunt într-o permananentă schimbare şi adaptabilitate la mediul de afaceri.

Asigurarea securităţii datelor presupune realizarea a patru obiective :

1. confidenţialitatea;

2. integritatea;

3. disponibilitatea;

4. nerepudierea.

Confidenţialitatea, uneori numită secretizare, reprezintă asigurarea că nimeni

nu poate citi un mesaj, excepţie făcând destinatarul acestuia

13 V. Patriciu, M Ene-Pietrosanu – „Securitatea comerţului electronic”, Ed. All, Bucureşti 2001

35

Confidenţialitatea reprezintă ţelul suprem al securităţii calculatoarelor. În

mediul Internet, confidenţialitatea capătă noi dimensiuni sub forma unor măsuri de

control al confidenţialităţii.

Integritatea, uneori numită acurateţe, realizează protejarea datelor la alterare,

substituitre, modificare sau distrugere de către persoane neautorizate. Cel mai sigur

mod de a ţine datele integre îl reprezintă ţinerea ascunsă a acestora.

Alterarea, pierderea sau distrugerea datelor poate fi şi consecinţa unor erori

hardware, erori software, erori umane sau a unei erori a sistemelor de securitate.

Disponibilitatea îşi propune ca datele stocate în calculatoare să poată să fie

accesate de persoanele autorizate. Utilizatorii trebuie să aibă acces doar la datele care

le sunt destinate. Se pot distinge aici două categorii de utilizatori, cu drepturi de acces

diferite: administratorii de sistem şi utilizatorii generali.

Nerepudierea, presupune confirmarea destinatarului unui mesaj electronic, şi

anume că mesajul este scris sau trimis de persoane care pretind că l-au trimis.

Nerepudierea stă la baza semnaturii electronice, asigurând autenticitatea acesteia.

Analiza vulnerabilităţilor

Pentru a proiecta şi implementa un sistem de securitate, trebuie mai întâi să se

determine toate ameninţările care pot afecta siguranţa sistemului. Acest proces constă

în14 :

b) analiza vulnerabilităţilor, care presupune identificarea elementelor potenţial

slabe ale sistemului;

c) evaluarea ameninţărilor, presupune determinarea problemelor ce pot apărea

datorită elementelor slabe ale sistemului;

d) analiza riscurilor, presupune identificarea eventualelor consecinţe pe care aceste

probleme le pot crea.

Principalele vulnerabilităţi ale sunt:

e) hardware;

f) software;

14 www.facultate.regielive.ro

36

g) medii de stocare;

h) comunicaţii;

i) umane.

Sistemele software nesigure, cu goluri de securitate pot uşura accesul intruşilor la

informaţie. Intruşii pot fi: hacker-ii , cracker-ii, personalul de service, furnizorii se

sisteme de securitate, personalul care administrează şi utilizează sistemele. S-a

constatat că cea mai mare vulneravilitate este dată de personalul care administrează

sistemul. Lipsa de experienţă a administratorilor sau reaua lor intenţie pot compromite

grav securitatea sistemului.

Analiza vulnerabilităţilor trebuie să se realizeze în mod periodic.

Analiza riscului presupune desfăşurarea următoarelor activităţi15:

j) determinarea obiectivelor ce urmează a fi protejate;

k) determinarea surselor de risc;

l) stabilirea probabilităţii riscului;

m)estimarea costurilor în cazul unei eventuale spargeri.

Securitatea datelor şi măsuri de contracarare

Internetul a fost conceput ca un mediu deschis, dar nu neapărat şi sigur,

protocolului TCP/IP lipsindu-i servicii de securitate de bază.

Un lucru este sigur, cel puţin până la această oră, nu se poate vorbi de soluţii de

securitate perfecte, sistemele de securitate sunt rezultatul muncii unor oameni şi există

oameni care pot ocoli aceste sisteme. Pentru a asigura o reuşită a afacerilor, în cadrul

unei organizaţii este necesar să se permită accesul permanent din partea angajaţilor,

clienţilor şi partenerilor de afaceri la resursele electronice, fie că accesul se realizează

prin intermediul Internetului (metoda cea mai des folosită) sau nu. Aceste accesări

creează automat şi riscuri, iar succesul unei afaceri este determinat de asigurarea unei

balanţe între riscul existent şi asumat, şi profitul organizaţiei.

Soluţiile de securitate se pot clasific astfel:

15 I-Roşca , C. Bucur – Comert Electronic – Concepte, tehnologii şi aplicaţii, Ed. Economică, Bucureşti 2004

37

1. Soluţii de securitate la nivel de reţea;

2. Soluţii de securitate la nivel de sesiune;

3. Soluţii de securitate la nivelde aplicaţie;

4. Soluţii de securitate la nivel de transport.

Protocoale de securitate

A. Protocolul S-HTTP

Protocolul S-HTTP (Secure Hypertext Transfer Protocol) este o extensie a

protocolului HTTP. S-HTTP lucrează la nivel de aplicaţie şi criptează mesajele dintre

un client şi un server. Protocolul permite clientului şi serverului să negocieze tipul de

criptare ce va fi folosit în comunicaţia direct ei şi puterea criptografică a algoritmului.

Secure HTTP este un protocol orientat pe mesaje, asigurând securitatea mesajelor

transmise folosind HTTP. Protocolul este proiectat pentru a furniza confidenţialitate,

integritate şi non-repidiere.

B. Protocolul SSL

Protocolul SSL (Secure Socket Layer) a fost elaborat de Netscape Communica-

tion Corporation pentru a furniza securitatea pe Internet. Este în protocol independent

de platforme şi de aplicaţii ce asigură securitatea transmiterii datelor între calculatoare

şi între aplicaţii aflate la distanţă. SSL permite aplicaţiilor de tip client/server posiblita-

tea să comunice folosind o metodă ce nu permite ascultarea, interceptarea sau falsifica-

rea informaţiei schimbate între cele două părţi, şi este la ora actuală cel mai folosit pro-

tocol pentru realizarea conexiunilor sigure în Internet.

Diferenţele între cele două protocoale sunt :

n) SSL operează la nivel de transport pe când S-HTTP funcţionează la nivel de

aplicaţie;

o) S-HTTP permite autentificarea utilizatorului care accede acel portal prin

certificat de autentificare, în timp ce SSL realizează autentificarea doar prin

nume de utilizator şi parolă.

Protocolul SSL, foloseşte criptografia cu cheie publică pentru autentificare.

Etapele în derularea procesului criptografic al implementării SSL sunt:

38

- Se criptează codul cu cheia secretă a expeditorului;

- Se criptează codul cu cheia publică a destinatarului;

- Se generează certificate care transportă cheia publică folosită în criptografia

asimetrică.

Un certificat conţine :

- Autoritatea de certificare;

- perioada de valabilitate a certificatului;

- informaţii despre entitatea (persoana, firma etc. ) pe care certificatul o reprezintă;

- cheia publică a entităţii;

- semnătura digitală.

C. Protocolul IPSec

IPSec este un protocol al Internet Engineering Tasf Force (IEFT) care oferă

autentificarea datelor, integritate şi confidenţialitate, în timp ce datele sunt transferate

între două sau mai multe puncte de comunicaţie într-o reţea bazată pe IP.

39