TulpinaEste un organ vegetativ articulat, cu creştere negativ – geotropică, cu rolul de a

conduce apa cu sărurile minerale şi substanţele sintetizate, de a genera şi susţine

frunzele şi organele de reproducere.

Ramurile sunt formate din noduri şi internoduri.

Mugurii sunt formaţiuni juvenile ale tulpinilor. Poziţia mugurilor sau a frunzelor:

- opusă;

- alternă;

- în verticil.

După poziţia pe lăstar mugurii pot fi: - axilari;

- terminali.

După felul organelor care se dezvoltă din muguri: - floriferi;

- vegetativi,

- micşti.

Clasificarea tulpinilor după mediul în care trăiesc1. Aeriene: - lemnoase (arbori, arbuşti, subarbuşti);

- erbacee (paiul, stolonul, agăţătoare etc.)

2. Subpământene caracteristice plantelor erbacee perene:

- rizomii – sunt tulpini cu internodii scurte şi îngroşate ce se găsesc în

partea superioară a solului (mărgăritar, păpădie, pir);

- stolonii sunt asemănători cu rizomii dar se găsesc în sol (cartof);

- tuberculii sunt microblaste îngroşate unde se acumulează substanţe de

rezervă (amidonul la cartof, inulina la nap etc);

- bulbii sunt microblaşti cu substanţe de rezervă care la partea inferioară

prezintă rădăcini adventive, iar la partea superioară un mugure;

- bulbotuberculii au o parte centrală tuberizată (gladiole);

3. Acvatice sunt caracteristice plantelor hidrofile (de apă) şi higrofile (de soluri

umede) sunt lipsite de ţesuturi de susţinere, cele conducătoare sunt slab dezvoltate şi au un

aerenchim bine dezvoltat. Pot fi submerse (nufăr) sau plutitoare.

Anatomia tulpiniiStructura primară a tulpinii cuprinde: epiderma, scoarţa şi cilindrul central.

Epiderma este formată dintr-un strat de celule vii strâns unite între ele.

Scoarţa este multistratificată parenchimatică. Ultimul strat al scoarţei se numeşte

endodermă şi nu este bine delimitat.

Cilindrul central are la exterior periciclu unistratificat. Elementele principale care

intră în alcătuirea cilindrului central sunt: fasciculele conducătoare mixte, raze

medulare şi măduva care uneori poate lipsi.

Inele anualeInelul anual este cantitatea de lemn care se

formează pe parcursul unei perioade de vegetaţie. În cadrul acestuia se observă lemn care s-a format primăvara şi lemn care care s-a format toamna (mai mic). La aceeaşi specie inelele anuale sunt mai late în anii ploioşi şi spre partea mai luminată a tulpinii.

Tulpinile au rol în alimentaţia

oamenilor şi a animalelor, pot fi

utilizate în industria mobilei, a

instrumentelor muzicale sau

pentru obţinerea diferitelor arome.

FrunzaNumim frunză completă o frunză la

care distingem: limb, peţiol şi teacă.

Limbul (a) este partea cea mai

importantă a frunzei, este verde şi străbătut

de nervuri (b).

Peţiolul (c) este un cordon cilindric care

poartă limbul şi îl expune la o poziţie

favorabilă faţă de lumină. Dacă peţiolul

lipseşte frunza este sesilă.

Teaca este partea bazală lăţită a

frunzei (d).

Limbul foliarLimbul foliar se caracterizează prin:

- formă;

- nervaţiune – majoritatea plantelor

prezintă o nervură principală şi ramificaţiile

acesteia;

- marginea limbului.

1 - circulară; 2 - romboidală; 3 - reniformă;

4 - triunghiulară; 5 - eliptică; 6 - ovată;

7 - obovată; 8 - cordată (cordiformă);

9 - deltoidă; 10 - lanceolată; 11 - ovat-lanceolată; 12 - sagitată; 13 - scutată; 

14 - cuneată; 15 - falcată; 16 - spatulată; 

17 - hastată;  18 - liniară; 19 - ensiformă;

20 - setacee; 21 - cilindrică, plină;

22 - fistuloasă

1 - întreagă; 2 - dinţată; 3 – serată;

 4 - crenată; 5 - sinuată

Marile inciziuni ale limbului foliar

1 - frunză penat-lobată; 2 - frunză penat-fidată; 3 - frunză penat-partită; 4 - frunză penat-sectată;

5 - frunză palmat-lobată; 6 - frunză  palmat-fidată; 7 - frunză palmat-partită; 8 - frunză palmat-sectată.

Lobat (1/4)

Fidat (2/4)

Partit (3/4)

Sectat (4/4)

După numărul foliolelor, frunzele pot fi: paripenat compuse şi imparipenat compuse. Exista cazuri în care frunzele sunt biparipenat compuse.

Frunze metamorfozate

Frunzele sunt adaptate şi la îndeplinirea altor funcţii decât cele specifice:

- frunze cu rol protector prin transformarea în spini;

- frunze agăţătoare prin transformarea în cârcei;

- frunze transformate în capcane pentru prinderea insectelor la plantele carnivore.

Anatomia frunzeiÎn structura unei frunze distingem:

- epiderma superioară;

- mezofilul în care există nervurile cu ţesuturile conducătoare;

- epiderma inferioară.

Epiderma de regulă nu conţine cloroplaste, dar prezintă numeroase

stomate.

Mezofilul poate fi:

- omogen (celulele care îl compun sunt asemănătoare),

- bifacial diferenţiat în mezofil palisadic situat sub epiderma

superioară şi mezofil lacunar situat deasupra epidermei inferioare,

- ecvifacial caracteristic plantelor care au ambele feţe la fel de

colorate şi au ţesut palisadic sub ambele epiderme.

Anatomia frunzei