Apocalipsa Domnului Isus Hristos - 5 Curs clasa a XII-a

1

Biserica Luptătoare în 7 etape istorice

Sardes - Filadelfia - Laodicea

5. Sardes Călătorind spre sud de la orașul Tiatira, după aproximativ 65 de kilometri

drumul imperial străbate un nou oraș: Sardes. Inițial a fost construit pe o acropolă însă ulterior s-

a extins în afara zidurilor în văi. Deși încă importantă, pe timpul apostolului Ioan își pierduse

deja faima și puterea de altădată. Cetatea a fost cucerită de perși în sec.VI î.H.. Când Cir, s-a

apropiat de cetate, a rămas surprins de lipsa de vigilență a celor de aici care au lăsat porțile

deschise.

Starea aceasta de lucruri sunt în armonie perfectă cu descrierea făcută de Isus în

Apocalipsa: „îţi merge numele că trăieşti, dar eşti

mort” (Apoc.3:1). Se insistă de câteva ori asupra

unui început/trecut glorios însă care „a murit” între

timp: „Adu-ți aminte dar cum ai primit şi auzit!”

(Apoc.3:3). Prezentul este nedesăvârșit și

credincioșii sunt doar o minoritate.

Descrierea aceasta, deși din cauza

prejudecăților și a nostalgiei cu care privim această perioadă a creștinismului este greu de văzut,

totuși caracterizează foarte bine secolul reformei protestante și anii următori. Cele 95 de teze ale

lui Luter, afișate la 31 octombrie, 1517 a însemnat pentru Europa un salt uriaș făcut din

„văgăuna” spirituală a Tiatirei care a ținut în captivitate aproape timp de 1000 ani biserica.

Sardesul aduce un start excelent prin „Sola Scriptura” și alte descoperiri care ar fi putut reda

creștinismului evanghelia curată și libertatea. Acesta însă nu s-a întâmplat atunci. Perioada

Sardesului care se întinde de la reforma lui Luther până la revoluția franceză (1798) este

caracterizată de plafonare spirituală. După moartea reformatorilor, progresul reformei s-a oprit.

Protestanții sunt implicați și ei în persecutarea catolicilor sau a altori protestanți. Păstrează în

crezul lor elemente moștenite din Tiatira: câteva sacramente, botezul copiilor, unirea bisericii cu

statul, existența iadului veșnic, serbarea duminicii, persecutarea ereticilor, etc. De aceea

protestantismul istoric are doar o aparență de viață în realitate este mort.

6. Filadelfia Cetatea a fost construită de regele Attalus în cinstea fratelui său și pentru

motivul acesta a primit numele Filadelfia - dragoste frățească. Biserica aceasta, ca și cea din

Apocalipsa Domnului Isus Hristos - 5 Curs clasa a XII-a

2

Smirna nu este mustrată. De la început este favorizat de Dumnezeu: „iată ţi-am pus înainte o uşă

deschisă, pe care nimeni n-o poate închide” (Apoc.3:8). După revoluția franceză apar noi

oportunități: libertatea religioasă din Statele Unite, diversiatatea confesiunilor neoprotestante

(baptiști, prezbiterieni, etc), un nou val de reformatori. Filadelfia profită de ușa deschisă înaintea

ei și Hristos spune despre ea că „ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.”

(Apoc.3:8) Spre deosebire de Sardes, Filadelfia este lăudată pentru eforturile sale. Păzirea

Cuvântului lui Dumnezeu arată nu doar credincioșia față de cerințele lui Dumnezeu ci și

preocuparea pentru traducerea și răspândirea acestuia: între anii 1800-1844 Biblia a fost tradusă

în peste 112 limbi. Tot în această perioadă apar societățile biblice care se ocupă cu traducerea și

răspândirea Bibliei pe scară internațională. Misionarismul care a dispărut în primele secole este

redescoperit. David Livingstone în Africa, William Carey în India, Hudson Taylor în China și

mulți alții au dus mesajul evangheliei pe întreaga planetă. Marile treziri religioase aduc un suflu

nou în creștinism. Protestntismul din Anglia și Statele Unite în special, renaște interesul pentr

profețiile din Daniel și Apocalipsa. Mișcarea millerită condusă de William Miller, care a

proclamat cu putere revenirea lui Hristos și a lăsat moștenirii adventismului speranța

binecuvântată a iminenței acesteia , a împlinit cuvintele adresate Filadelfiei: „Eu vin curând”

(Apoc.3:11).

7. Laodicea Numele este extrem de important:

„poporul judecății”. Evident este ultimul oraș și

biserică selectat de Hristos pentru a evidenția

starea creștinismului de la capătul istoriei. Orașul,

o metropolă bogată din Asia Mică, era un centru

bancar important, care avea monedă proprie. În

zonă erau izvoare termale și apa acestora era

transportată de apeducte în Laodicea, unde apa

fierbinte la izvor, ajungea caldă. Era complet

autonomă și atât de bine dezvoltată încât a atras admirația istoricului roman Tacitus, când după

cutremurul din 61 A.D. a fost reconstruit fără niciun ajutor din partea Romei.

Biserica creștină de aici este aspru mustrată pentru lâncezeala spirituală și mândria

realizărilor proprii. Luxul și viața bună i-a determinat pe creștinii de aici să uite de dependența

lor de Dumnezeu. Este important de remarcat faptul că derapajele grave de la credință din

Apocalipsa Domnului Isus Hristos - 5 Curs clasa a XII-a

3

Pergam, Tiatira și Sardes nu se regăsesc în Laodicea. Cu toate acestea biserica nu primește niciun

cuvânt de apreciere. Indiferența față de Dumnezeu se pare că este mai gravă decât răceala

spirituală.

Conform profețiilor din Daniel 7, 8 și 9, judecata înaintea revenirii lui Hristos începe în

anul 1844. Mișcarea adventă alături de alți creștini au înțeles acest adevăr solemn. De aceea

considerăm că mesajul către Laodicea se aplică bisericii adventiste în special și creștinismului

contemporan în general. Anii care au urmat după această dată au afectat profund creștinismul. În

cea de a doua parte a sec. XIX-lea apar în occident toate acele influențe care au pus lumea pe o

anumită traiectorie: marxismul, ateismul evoluționist, spiritismul, capitalismul,

dispensaționalismul, deismul și secularismul. Toate acestea au creat rețeta perfectă pentru

prosperitate financiară, culturală și științifică dar în acelaș timp omul a devenit „căldicel” față de

Dumnezeu, ceea este o stare mai rea decât dacă ar fi fost complet despărțit de El.

Problema Laodiceii nu este că este fățarnică duplicitară și se consideră ceea ce nu este în

realitate: „bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic. (Apoc.3:17)” Drama Laodiceii este

redată în aceste cuvinte: „Tu nu știi că ești...” (Apoc.3:17). Această neștiință despre starea

deplorabilă a inimii proprii îl face pe Hristos să verse biserica din gura Sa în caz de nepocăință.

Dar tocmai aici este cercul vicios: pentru pocăință este nevoie ca mai întâi să-și recunoască starea

precară, de care se pare incapabilă, iar pentru schimbare este nevoie de pocăință. Laodicea care

este cât se poate de evident ultima generație din biserica lui Dumnezeu înaintea revenirii lui

Hristos, pare instrumentul perfect prin această stare de neștiință și indiferență pentru a întârzia a

doaua venire.

Realitatea tristă este că aici pare că Hristos este în afara bisericii de unde bate la ușă și

cere permisiunea să intre. Gestul acesta descoperă caracterul și comportamentul plin de respect și

considerație pentru ființa umană din partea lui Dumnezeu. Isus așteaptă să intre. Scena ne

amintește de alte două evenimente din scriptură: mirele din Cântarea Cântrilor care bate la ușa

miresei și este ignorat îndelung. (Cânt.Cânt.5:2-6) Cealaltă scenă se află spre sfârșitul

Apocalipsei când în final mireasa lui Hristos (Biserica) s-a pregătit pentru marele eveniment.

(Apoc.19:7) Laodicea se află între aceste două stări spirituale al ezitării și consacrării totale.