TEORIA LOCALIZĂRII

II

BAZELE MODERNE ALE ECONOMIEI SPAŢIALE

3. Metoda geometrică – A. Weber

• metoda constă în construirea curbelor de cost egal de transport – isodapanelor

• presupune identificarea acelor puncte din plan, unde costurile de transport au aceeaşi valoare şi apoi unirea lor prin curbe. Firma va fi amplasată pe isodapana cu cel mai mic cost.

• Isodapană - locul geometric obţinut prin unirea punctelor care generează acelaşi cost total.

Metoda geometrică - exemplificare Pentru a produce o tonă dintr-un anumit bun sunt necesare 1 tonă de

materie primă M1și 2 tone de materie primă M2. Costul bunului până la poarta întreprinderii - cost terminal

(1u.m./tonă).Cheltuielile de transport sunt de o unitate monetară pe tona

transportată (fie aceasta materie primă sau produs finit). • Dinspre sursa de materie primă M1, produsul finit s-ar realiza cu

următorul cost unitar = 1 u.m. (cost terminal) + 2 u.m. Aceasta înseamnă că primul cerc va avea o rază de 3 unităţi, următoarele crescând cu un pas unitar;

• Dinspre sursa de materie primă M2, produsul finit s-ar realiza cu următorul cost unitar = 1 u.m. (cost terminal) + 1 u.m. Aici primul cerc va fi de rază 2 unităţi, următoarele cercuri având raze ce cresc cu pas unitar;

• Dinspre centrul de consum costul unitar al produsului finit ar fi = 1 u.m. (cost terminal) + 2 u.m. (pentru M2) + 1 u.m. (pentru M1). Primul cerc va fi de rază 4, următoarele cercuri având raze ce cresc cu pas unitar;

Isodapana minimă

4. Metoda algebrică – A. WeberReprezintă o determinare analitică a coordonatelor întreprinderii în plan

Optimizare metoda algebrică (1)

Criteriul de optimizare este dat de minimizarea cheltuielilor de transport T:

Min(T) = Min t(g1d1 + g2d2 + g3d3)

Unde:• t – tariful unitar de transport (tonă/km) • gi – greutăţile bunurilor transportate, i = 1, 2, 3• di – distanţele de la fiecare centru (de producţie a materiilor prime

sau de consum) la punctul de amplasament al întreprinderii.

Optimizare metoda algebrică (2)

3

1

22 )()(i

iii yyxxgtMinMinT

0)()(

3

122

i ii

ii

yyxxxxgt

xT

3

122

0)()(i ii

ii

yyxxyygt

yT

Concluzii parțiale

• Producţia agricolă determină zonarea terenurilor (a unor arii în spaţiu)

• Producţia industrială fixează puncte în spaţiu

• Prin localizarea celor două mari ramuri economice (agricultura şi industria) se schiţează principiile generale de organizare a teritoriului (generându-se două elemente spaţiale de bază, ariile şi punctele).

Concurenţa firmelor în teritoriu

Odată amplasate, întreprinderile vor începe competiţia pentru anumite pieţe locale.

Dacă vom considera mai multe centre de producţie şi mai multe centre de consum apare problema împărţirii zonelor de piaţă între întreprinderile localizate în acele centre de producţie.

Teoria Ariilor de Piaţă (Teoria interdependenţei localizărilor)

O limită importantă a modelului lui Weber o reprezintă modul în care acesta tratează competiţia (presupune că fiecare producător consideră localizările concurenţilor săi drept date sau că acel producător deţine monopolul pe piaţă).

Contribuţia esenţială a teoriei interdependenţei localizărilor o reprezintă relaxarea acestei ipoteze, luând în considerare implicaţiile spaţiale ale oligopolurilor fără înţelegeri între participanţi

Modelul Hotelling

Hotelling (1929) prezintă modelul de localizare pentru doi vânzători ai unui produs omogen, în condiţiile în care cumpărătorii acelui produs sunt uniform distribuiţi pe o piaţă liniară limitată.

Se presupune că fiecare client va cumpăra o unitate de produs şi va suporta costurile de transport. Astfel, latura cererii este ignorată. Relocalizarea producţiei se consideră a fi instantanee, fără a implica nici un fel de costuri.

Cea mai cunoscută ilustrare a acestui model o reprezintă analiza localizării a doi vânzători de îngheţată pe o plajă - văzută ca o piaţă liniară, limitată - fiecare consumator presupunându-se că va cumpăra un cornet de îngheţată de la cel mai apropiat vânzător.

Modelul Hotelling

Soluţia fundamentală oferită de Hotelling acestei probleme, în care apare un duopol, este ipoteza că fiecare din cei doi competitori nu intuieşte reacţiile rivalului său la o schimbare a propriei localizãrii.

De exemplu, se consideră că iniţial vânzătorii se află în punctele A şi B (fig. a). Vânzătorul A presupune că B nu va reacţiona la o schimbare a localizării sale şi se mută către stânga lui B. Dar, atunci, B se va muta şi el către A.

Aceste relocalizări succesive vor continua până când A şi B se vor găsi spate în spate chiar în centrul pieţei (fig. b).

Concluzii parțialeProblemele de localizare în cazul unui duopol

tind să conducă la o localizare concentrată în centrul pieţei, cu condiţia ca cererea sã fie complet inelastică (aceasta poate fi o explicaţie şi pentru frecventa juxtapunere spaţială a unor competitori în situaţia de oligopol sau duopol, cum este cazul, de exemplu, al concentrării birourilor diverselor linii aeriene pe un bulevard central al unui mare oraş).

În condiţii de concurenţă perfectă există tendinţa de localizare mediană a activităţilor.

Extinderile ulterioare ale modelului lui HotellingO elasticitate a cererii diferită de zero va influenţa, în sensul

reducerii, apropierea dintre cei doi competitori (preţurile diferite influenţând comportamentul cumpărătorilor şi, deci, mărimea pieţei pentru fiecare vânzãtor).

Dacă analiza este extinsă la mai mult de doi competitori se poate demonstra că vânzatorii vor tinde să se disperseze pentru a nu fi prinşi “la mijloc”. Dispersarea producţiei va rezulta şi în cazul în care vânzătorii prevăd viitoarele planuri de localizare ale concurenţilor.

Totuşi, modelul lui Hotelling a rămas un punct de pornire important în analiza oligopolului spaţial şi non-spaţial.

El a fost aplicat direct, în maniera sugerată de Hotelling, în ştiinţa politică, fiind folosit, de exemplu, pentru a explica de ce în SUA şi Marea Britanie există doar două partide importante, fiecare din ele luptând pentru un loc în mijloc şi sufocând, ca un cleşte, oricare al treilea partid.

Modelul PalanderDacă Hotelling presupune preţurile cunoscute şi localizările

necunoscute. Palander presupune localizările ofertanţilor cunoscute şi se întreabă cum se fixează limitele ariilor lor de piaţă şi preţurile practicate.

Ipotezele modelului:•Localizarea firmelor cunoscută (inclusiv alternativele posibilităţilor de localizare);•Sunt cunoscute costurile terminale şi costurile de distribuţie ale firmelor;•Pot exista următoarele situaţii:- costurile de producţie şi de transport sunt egale ;- costurile de producţie diferite, iar costurile de transport sunt egale ;-costurile de producţie sunt egale, iar costurile de transport sunt diferite.

Costurile de producţie şi costurile de distribuţie pentru doi producători A şi B

Abordarea teritorială a concurenţei

• Palander aprofundează fin teoria duopolului, înţelegând că spaţiul suprimă concurenţa perfectă.

• Fiecare întreprindere dispune de o poziţie privelegiată în raport cu consumatorii din vecinătatea sa.

• Firmele pot beneficia de protecţia prin distanţă faţă de concurenţă.

Localizarea unei firme noi faţă de o firmă ce există deja pe piaţă.

P P0 C B A distanţă

Distribuţia ariilor de piaţă:Distribuţia ariilor de piaţă: Aplasarea unei întreprinderi noi în raport cu o întreprindere deja existentă pe

piaţă

C B A