SUBNUTRIŢIA

Subnutriţia reprezintă o stare fiziologică morbidă dezvoltată ca urmare a lipsei sau  insuficienţei resurselor de hrană şi, spre deosebire de malnutriţie cu care se asociază frecvent şi care se referă mai mult la aspectele calitative ale dietei, ea presupune existenţa unui permanent deficit nutriţional cantitativ.

Gradul de suficienţă, sau insuficienţă, al dietelor adoptate de diverse grupuri populaţionale de pe Glob se exprimă prin conţinutul lor energetic, măsurat în calorii (caloria fiind unitatea de măsură a cantităţii de căldură metabolică eliberată prin procesele oxidative celulare în urma procesării biochimice a hranei). În general, acesta este determinat atât de factori climatici (de exemplu, populaţiilor din regiunile climatice reci le trebuie un aport caloric mai ridicat decât celor din zonele calde pentru a compensa intensele pierderi energetice suferite ca urmare a expunerii la frig), cât şi de factori comportamentali (ştiut fiind faptul că muncile fizice grele presupun un consum energetic foarte ridicat) sau culturali (determinaţi de restricţii cutumiare sau religioase care limitează accesul cantitativ sau calitativ la unele tipuri de produse alimentare). Cu toate acestea, acceptând faptul că necesarul energetic alimentar mediu al unui adult normal este de cca.2720 calorii /zi (OMS, 1996), iar cel minim necesar întreţinerii funcţiilor sale vitale este de 2360 calorii / zi (FAO, 1996), înseamnă că starea de subnutriţie se extinde, practic, între aceste două praguri valorice extreme, ea manifestând, totuşi, tendinţa de deplasare spre valorile cele mai mici, care constituie hotarul dintre insuficienţă şi foamete.

Subnutriţia este caracterizată de lipsa unor substanţe nutritive vitale de care are nevoie organismul pentru a se dezvolta şi pentru a funcţiona într-un mod normal. Aceste dereglări se pot datora aportului insuficient de nutrienţi absorbiţi din alimente.

În perioada copilăriei, adolescenţei şi sarcinii, sprijinul nutriţional adecvat este un element esenţial pentru creşterea şi dezvoltarea normală a unui organism.

O alimentaţie precară provoacă adesea copiilor o afecţiune numită marasmus. Aceasta se caracterizează printr-un organism ce nu se dezvoltă adecvat. În cazul în care aportul de calorii este suficient, chiar dacă mâncarea este lipsită de proteine, un copil se poate îmbolnavi de kwashiorkor, o afecţiune a ficatului caracterizată prin edem, apatie şi dezvoltare întârziată

Insuficienţa vitaminelor în organism impiedică totodată formarea normală a ţesutului osos.

Malnutriţia generală se dezvoltă de multe ori lent, în luni sau ani. În ceea ce priveşte nutrienţii din organism - atunci când sunt consumaţi - încep să apară

schimbări la nivel celular care afectează procesele biochimice şi scad capacitatea organismului de a lupta împotriva infecţiilor.

În timp, malnutriţia dezvoltă urmatoarele simptome:- anemie;- pierdere în greutate, scăderea masei musculare, senzaţie de slăbiciune;- piele uscată solzoasă;- edem (nedureros, care este rezultat din acumularea de lichid seros în ţesuturi);- pierderea pigmentului părului;- unghii friabile şi malformate;- tulburări gastrointestinale cronice;- vindecarea lentă a plăgilor;- dureri osoase şi articulare;- întârzierea creşterii (la copii);- confuzie şi iritabilitate;- guşă hipotiroidiană.

Malnutriţia reprezintă o tulburare cronică de nutriţie şi este o consecinţă a aportului inadecvat de proteine şi/sau calorii.

Termenul de malnutriţie, se referă la două stări opuse de aport a principiilor alimentare:

aport în deficit, denumit distrofie sau subnutriţie; aport în exces, denumit supragreutate sau obezitate;

A fi slab şi sănătos este o dorinţă a oricărei fiinţe umane, cu condiţia de a nu fi atinsă prin înfometare. Mulţi oameni sunt slabi, dar nu sunt sănătoşi, alţii se consideră sănătoşi deşi sunt supraponderali sau chiar obezi;

Unii oameni sunt slabi pentru că vor şi pentru aceasta ţin un regim alimentar şi de viaţă care-i privează de unele din plăcerile vieţii; alţii sunt slabi pentru că sănătatea lor este afectată de existenţa unor boli latente. Dar cei mai mulţi sunt slabi, pentru că sunt subalimentaţi cronic, din cauza sărăciei în care-şi duc viaţa;

Categoria umană ideală este a acelora care sunt slabi şi sănătoşi şi care, pentru menţinerea acestei condiţii fizice, nu au nevoie să se supună unor privaţiuni alimentare sau ale modului de viaţă;

De regulă apetitul (pofta de mâncare) este prezent când există o stare bună de sănătate a organismului şi variază în funcţie de efortul fizic depus între mese, de calitatea alimentelor, de modul lor de pregătire şi mai ales de prezentare;

Un apetit normal determină o bună asimilare a principiilor nutritive din alimentele consumate şi deci creşterea şi dezvoltarea organismului (greutate, înălţime, stare de sănătate);

Atât timp cât omul este sănătos, el mănâncă întotdeauna cu poftă. Dacă apetitul scade până la dispariţie (anorexie) acesta este semnul unei îmbolnăviri – o tulburare organică sau numai funcţională, temporară sau de mai lungă durată.

Clasificare:Ordinea în care organismul este afectat, în funcţie de gradul subnutriţei, este

următoarea:-  timusul şi ţesuturile limfoide → musculatura striată → organele interne

   Pe de altă parte, carenţa proteică se manifestă gradual, prin:  - subnutriţie proteică,  - denutriţie proteică,  - malnutriţie proteică,  - sindrom  kwashiorkor.

Subnutriţia proteică

   Subnutriţia proteică este primul stadiu de manifestare a carenţei proteice. Această etapă este una de compensare. Dacă metabolismul energetic este corespunzător, deficitul proteic este mascat. Dacă aportul caloric este în deficit, se mobilizează rezervele care sunt folosite compensator. Deoarece nu există organe sau ţesuturi de depozitare a proteinelor, organismul foloseşte materie celulară, mai ales molecule de ADN, care sunt mai uşor de mobilizat şi de scindat. În această etapă, în general are de suferit doar substanţa cerebrală, care este mai sensibilă la deficitul de proteine, şi mai ales la scăderea cantitativă a ADN-ului din creier. În aceste condiţii, apar manifestări ca: cefaleea, migrena, nervozitatea. De multe ori, durerea de cap persistentă e singurul semn al deficitului. Din analizele biochimice, se constată o scădere a proteinelor din sânge la un nivel mai mic de 6g/100ml.   Subnutriţia proteică cedează relativ uşor şi repede, dacă se administrează alimente car conţine  în cantitate optimă toţi aminoacizii esenţiali, aşa cum sunt alimentele cu proteine complete.

Denutriţia proteică

   Denutriţia proteică este o stare mai avansată a deficitului de proteine din organism.  În această etapă se instalează tulburări trofice ale mucoasei intestinale cu rezonanţă asupra întregii digestii. Proteinele din epiteliul intestinal sunt cele mai labile, având o rată de de reînnoire de 3-4 zile. În lipsa aminoacizilor esenţiali, epiteliul intestinal suferă  o distrofie cauzată tocmai de degradarea proteinelor, care nu mai au cu ce să fie înlocuite. În aceste condiţii, absorbţia nutrienţilor scade simţitor, astfel încât se pot instala diferite alte carenţe.  Pe lângă semnele digestive (indigestie, malabsorbţie, constipaţie sau diaree), se mai constată şi alte fenomene, ca: scăderea imunităţii, apariţia tulburărilor metabolice, instalarea anemiei.

Depresia imunităţii este puternică, astfel încât rezistenţa la infecţii se micşorează mult, iar suprainfecţiile se instalează cu uşurinţă.

Insuficienţa proteinelor determină, de asemenea, o scădere a nivelului enzimelor şi a hormonilor.  Dacă proteinele în deficit sunt corelate cu o nutriţie adecvată din punct de vedere energetic (caloriile din alimente sunt suficiente sau chiar în excedent), ficatul se înfiltrează cu grăsimi (steatoză hepatică).   Dacă nu se instalează edemul, are loc o slăbire care depăşeşte 20% din greutatea anterioară. În formele cu retenţie a apei, această scădere în greutate, este mai mult sau mai puţin mascată.  Indiferent de formă, în orice denutriţie protidică, apare un catabolism muscular în organism, în scopul procurării proteinelor.  Există şi forme acute de denutriţie proteică, cauzate de febră, intoxicaţii, radioterapie, sau şocuri traumatice. De asemenea, această stare se poate instala în urma unor intervenţii chirurgicale severe.

Malnutriţia proteică

   Malnutriţia proteică este un stadiu avansat al deficitului de proteine din organismul uman. În această etapă, se pot instala modificări ireversibile în organism, mai ales la copii şi la bătrâni. Carenţa proteică evoluată până la acest stadiu este gravă, punând în pericol viaţa.   În malnutriţia proteică, apar simptome ca: anorexie, greaţa, intoleranţa la lipide, intoleranţa la lactoză, intoleranţa la amidon - (făinoase), infecţii diverse şi recidive infecţioase, tulburări cutanate, disfuncţii respiratorii. Într-un stadiu mai avansat se instalează diareea cronică şi anorexia este înlocuită de o foame “avidă“

extremă.  Bilanţul azotat negativ declanşează diverse disfuncţii care afectează rinichii, ficatul, inima, circulaţia.  La malnutrit tonusul şi masa musculară scad, la fel şi consumul şi necesarul de oxigen, fapt ce determină încetinirea circulaţiei şi respiraţiei. La fel de mult are de suferit întregul sistem endocrin.  Din punct de vedere hidro-electric, metaboliţii împreună cu apa şi mineralele sunt, fie resorbiţi în totalitate (retenţie hidrică, edem generalizat, ascită), fie eliminaţi masiv (deshidratare, scăderea tensiunii arteriale, colaps).  Lipsa îndelungată din hrană a unui singur aminoacid esenţial, poate să conducă la  starea de malnutriţie proteică.  Malnutriţia proteică instalează marasmul care poate îmbrăca două forme:  - forma uscată (deshidratare, slăbire accentuată),

  - forma edematoasă (slăbire mascată de edemul generalizat).   În ambele situaţii se accentuează metabolismul de inaniţie, iniţiat încă din stadiul de denutriţie. În general, forma edematoasă a malnutriţiei se corelează  cu un exces alimentar de glucide, de obicei amidon (exces cantitativ sau de raport faţă de proteine).

Sindromul kwashiorkor

   Sindromul kwashiorkor este o boală frecventă în Africa, rară în Europa, care se manifestă la copii de până la 5 ani, ce suferă de malnutriţie proteică severă.   Sindromul are importanţă deosebită, deoarece reprezintă un model asupra malnutriţiei proteice în forma cu edem generalizat, pentru orice vârstă.   Cuvântul kwashiorkor provine din limba ganeză fiind format din 2 părţi; "kwashi" = copil şi "orkor" = roşu.   Tulburarea mai este cunoscută sub denumirea de: marasm kwashiorkor, distrofia roşie, distrofia edematoasă, distrofia prin carenţă predominant proteică, distrofia edematoasă prin făinoase, malnutriţia proteică edematoasă a copilului.   Sindromul kwashiorkor este o malnutriţie normal calorică, în care raportul dintre glucide şi proteine este profund dereglat, mult în favoarea primei categorii.   Tabloul clinic este complex şi sever, deficitul proteic asociindu-se cu lipsa sau insuficienţa unor vitamine (A, B1, B2, B12, C, PP), care agravează malnutriţia. Potasiul, calciul, fierul şi glicemia sunt de asemenea la un nivel scăzut.   Greutatea corporală scade, sau dacă creşte aceasta se întâmplă numai pe seama retenţiei hidrice. La nivelul celulelor are loc o deshidratare, volumul sângelui scade, însă apa din organism nu este eliminată ci ea "fuge" în spaţiile dintre celule (interstiţii). Tegumentele sunt permanent infiltrate cu apă şi de multe ori lezate. Edemul, deşi generalizat, poate predomina fie în regiunea trunchiului şi a feţei, fie în regiunea membrelor.  Marasmul kwashiorkor, din cauza lipsei aminoacizilor lipotropi, instalează steatoza hepatică, sau chiar ciroza. Din această cauză abdomenul este crescut în volum şi meteorizat, atrăgând primul atenţia la examenul clinic.

Cel mai afectat, uneori ireversibil, este sistemul nervos central. Din cauza cantităţii extrem de mici de ADN din creier, pot apare accidentele cerebrale. Starea psihică se degradează marcant.  Ţesutul muscular, în marasmul kwashiorkor, se atrofiază, părul se deschide la culoare sau încărunţeşte, iar la copii de rasă neagră devine roşu, de unde şi numele sindromului.

Din cauza imunităţii prăbuşite, infecţiile şi recidivele infecţioase sunt frecvente.

  Tranzitul intestinal este modificat, scaunele sunt moi, acide, pufoase, de fermentaţie.

Recuperarea în carenţa proteică de natură exogenă

   În urma deficitelor proteice de natură exogenă organismul se reface destul de greu, deoarece toleranţa alimentară scade odată cu accentuarea carenţei. De asemenea trecerea la un metabolism normal necesită timp.  Supraîncărcarea organismului cu proteine face mai mult rău decât bine, atât din cauza deşeurilor metabolismului proteic(deficitul enzimatic produs de carenţă, face ca metabolismul să fie afectat, rezultând compuşi intermediari toxici), cât şi ca o consecinţă a supraîncărcării bruşte a organismului cu aminoacizi neesenţiali.  Corectarea şi completarea deficitelor proteice, trebuie să se facă treptat, chiar dacă, uneori, este necesar un an, sau chiar mai mult, pentru refacerea completă.   În completarea deficitului protidic, de mare ajutor poate fi, un supliment natural foarte bogat în aminoacizi, şi anume polenul. De asemenea trebuie să se recurgă, fără abuz însă, la surse alimentare bogate în albumine, aşa cum sunt peştele, ouăle sau leguminoasele şi mai puţin, (cel puţin în fazele de început ale recuperării, la cele bogate în globuline (carne roşie).

Problema energetică şi alimentaţia săracă în substanţe nutritive chiar şi în obezitate, datorite unei alimentaţii cu spectru redus de substanţe nutritive induce necesitatea creşterii aportului de: Multivitamine, Minerale, Oligoelemente, Proteine, Enzime, Coenzima Q10, Carbohidraţi complecşi (Polizaharide), Acizi graşi Polinesaturaţi, Plante Naturale cu acţiune fitofarmaceutică.

Subnutriţia declanşează spirala bolilor, carenţa de substanţe nutritiveslăbeşte sistemul imunitar, depresia imunitară induce boala, etc.

Afecţiuni datorate malnutriţiei şi slşbirii sistemului imunitar prin carenţe de vitamine şi minerale:

- Scăderea rezistenţei la boli infecţioase şi boli neoplazice datoratădeficienţei de vitamine (A, C, D) şi minerale ( zinc, cupru, fier, seleniu)

- Scăderea producerii de neutrofile şi leucocite datorată deficienţei de vitamine (C, E, B6, B12, Acid folic) şi minerale (fier).

- Scăderea imunităţii mediate de thzmus prin deficienţă de vitamină C, zinc şi cupru.

- Scăderea răspunsului imun la agresiunea unor atigeni necunoscuţi organismului, în cazul malnutriţiei generale care produce scăderea aportului de vitamine a, B2, B3, B6, D, Biotină, Acid pantotenic, Acid folic)

- Alte afecţiuni, cauzate de malnutriţie: hipertensiunea arterial ă - sarea în exces este un toxic vascular, ce stă la baza

multor cazuri de hipertensiune arterială, alterând peretele vascular, prin leziuni de tip aterosclerotic.

alergia alimentară - este o formă de intoleranţă alimentară în care există o reacţie imunologică anormală, un conflict între un aliment (sau nişte componente chimice dintr-un aliment) şi organismul uman.

intoleran ţa alimentară - este un termen generic ce acoperă o largă varietate de reacţii adverse repetate la consumul unor alimente;

hipovitaminozele şi deficitul de substanţe minerale; malalimentaţia poate fi şi cauză de hipovitaminoze sau chiar avitaminoze severe; suplimentele nutritive sunt capabile să prevină, sau să amelioreze tulburările datorate unor carenţe vitaminice sau de substanţe minerale. Administrarea lor în exces, la rândul ei poate să genereze şi ea manifestări clinice nedorite.

toxiinfeţiile alimentare sunt boli produse prin prepararea, manipularea şi conservarea necorespunzătoare a unor produse alimentare. Aditivii alimentari sunt substanţe chimice ce se adaugă unor produse

alimentare, pentru a le îmbunătăţi “aspectul comercial”, dar şi pentru a facilita producerea, condiţionarea, ambalarea, transportul şi conservarea acestora. Litera “E” prezentă pe ambalaje sau în fişele tehnice ale produselor alimentare, atestă faptul că ele au fost testate timp de 6 ani şi apoi atestate la nivel european. Există unele suspiciuni legate de utilizarea lor în cantităţi ce depăşesc normele admise şi că se omite cu bună ştiinţă menţionarea aditivilor pe eticheta produselor.

CONCLUZIE

Atât bogăţia cât şi sărăcia pot duce, dar pe căi diferite, la una dintre gravele probleme cu care se confruntă omenirea: malnutriţia. Aceasta va continua să existe dacă nu vor fi găsite modalităţile de a o preveni, sau de a o combate.

Grija noastră permanentă este de a ne asigura alimentele necesare, de a nu ne suplimenta raţia zilnică prin aport exogen de minerale şi vitamine şi de a ne apăra împotriva diverselor maladii pe care le poate produce o alimentaţie incorectă, excesivă sau, din contră, insuficientă.