Originile Stilului Neoromanesc

http://www.romanialibera.ro/a119518/culele-in-zestrea-nationala.html

In limba romana, termenul cula are mai multe sensuri: "1. In arhitectura medievala: turn de aparare; 2. Locuinta boiereasca fortificata, cu mai multe caturi, raspandita in secolul XVIII in Oltenia si Muntenia; Beci boltit". Cam aceleasi sensuri are in toate limbile balcanice, inclusiv in turca. In aceasta din urma, kule inseamna "turn", iar kaleh "cetate", de unde si denumirea celebrei noastre insule Ada-Kaleh "Ostrovul-Cetate", astazi sub apele Dunarii. Termeni inruditi sunt rom. chilie, Chilia si schela.

Deoarece culele nu sunt intalnite in alte tinuturi romanesti decat in cele sudice, se considera ca modelul lor s-a aflat in Peninsula Balcanica. Unii cercetatori imping originea culelor in Afganistan si Iran. In acelasi timp, culele sunt prezente si in campiile unor tari occidentale, cum ar fi Italia, Franta si Spania. 

Mai intai, cula a fost o locuinta intarita, ridicata de marii boieri pentru a se apara de raidurile detasamentelor de prada ale turcilor, care, in veacurile XVII-XVIII, treceau Dunarea, plecand de la cazarmile din Bulgaria ale Imperiului Otoman. Pe atunci, turnul, cu un rol foarte important in arhitectura medievala, avea scopul de aparare. Unele dintre aceste turnuri puteau fi si locuinte, dar numai provizoriu. Incet-incet, termenul de cula, cu talcul de turn, s-a restrans doar la locuintele permanente. O cula avea parter inalt, masiv, luminat prin deschideri foarte inguste, si scara interioara. Specialistii sunt de parere ca arhitectura culelor ar fi aparut la noi pe la inceputul veacului al XVII-lea, cand, dupa marirea si caderea lui Mihai Viteazu, stapanirea turceasca asupra Tarilor Romane se inaspreste, autoritatea domneasca slabeste, iar boierii, mai mici ori mai mari, incearca sa-si apere bunurile de dusmani prin forte proprii. In vremea aceea, culele aveau parter, de obicei intrebuintat ca pivnita, scara interioara, cu acces la etaj, unde era locuinta propriu-zisa. O astfel de cula aveau doua iesinduri: cel din fata cuprindea intrarea si scara interioara, iar deasupra se afla un foisor sprijinit pe stalpi de lemn si pe un parapet de zid strapuns de metereze; in cel din spate se afla corpul de garda, iar deasupra lui se inalta sacnasiul, specific conacelor boieresti din veacul al XVIII-lea. Turnul avea de obicei baza patrata si se inalta pe unul sau doua caturi, cu pereti grosi. Al doilea etaj, cand exista, avea o loggie spatioasa, deschisa in afara prin arcade in forma toartei de cos.

Catre sfarsitul veacului al XIX-lea, cand Romania era in plina modernizare, iar culele nu mai aveau rol de aparare, s-au facut schimbari si la aspectul lor initial, prin largirea ferestrelor etc., ramanand cu destinatia de conace boieresti. Specific culelor este planul patrat, ori aproape patrat, decorul exterior fiind reprezentat de panouri dreptunghiulare si invelitoare de sita. Intocmai cetatilor medievale, vechile cule aveau iesiri de taina, prin tunele. In unele se pastrau arme si bani. Culele oltenesti aveau cerdac, pe toata fatada catului superior, cu arcade trilobate, sprijinite pe coloane cilindrice, scunde si groase, de zid, de unde se putea supraveghea toata gospodaria. Specialistii spun ca acest cerdac a aparut si s-a dezvoltat sub influenta prispei taranesti si a arhitecturii brancovenesti din acea vreme. Culele din vestul Munteniei nu au cerdac, iar parterul este izolat. 

Cula – locuinta fortificata specific Romaneasca

Maldarasti – Cula Greceanu

Maldarasti – Cula Greceanu

Principalele ‘cule’ din Oltenia:

Judetul Dolj Cula Poenaru (1750), comuna Almaj, cu fresce inspirate de fabulele lui Esop;Cula familiei Izvoranu (secolul XVIII), comuna Brabova. Accesul se realizeaza din Craiova pe drumul local care conduce la Vânju Mare;Cula familiei Cernatescu (secolul XVIII), comuna Cernatesti, la 35 kilometri de Craiova,. Din Craiova, se alege drumul catre Brabova.Judetul Gorj Cula Cornoiu (secolul XVIII), Curtisoara, dupa Târgu Jiu, spre nord pe DN 66-E79 aproximativ 15 kilometri si apoi pe drumul judetean la dreapta, DJ 665. Daca se continua pe DN 66, la câtiva kilometri nord de orasul Bumbesti-Jiu, se poate vizita manastirea Lainici si sihastria Locurele, la 2 kilometri, într-o frumoasa poiana de munte;Cula Crasnaru (1808), Groserea, sat în comuna Aninoasa;Cula Grecescu (1818), Siacu, comuna Slivilesti.

Judetul Mehedinti Cula Tudor Vladimirescu (1800) si cula Nistor (1812), comuna Simian, la 5 kilometri sud-est de Drobeta Turnu Severin, pe DN 67, satul Cerneti. În apropiere se afla insula Simian, pe Dunare, unde a fost reconstruita citadela Ada-Kaleh. La câtiva kilometri spre nord, pe un drum lateral spre stânga, în satul Izvoru Bârzii se afla manastirea Topolnita;Cula Cutui (1815), comuna Brosteni, pe acelasi DN 67, aproximativ 10 kilometri înainte de orasul Motru.

Judetul Olt Cula Galita (1790), comuna Dobroteasa, satul Câmpu Mare. Aici se întinde zona viticola Sâmburesti.

Judetul Vâlcea Cula Zatreni (1754), comuna Zatreni, apartinând familiei cu acelasi nume, pierduta la jocul de carti de un nedemn descendent. În aceeasi comuna se regasesc mai multe biserici deosebit de frumoase si un castel din secolul al XIX-lea. Accesul se realizeaza pe DN 67B, la jumatatea drumului dintre Târgu Carbunesti si Dragasani;Cula Duca si cula Greceanu, de la începutul secolului al XVII-lea, comuna Maldaresti. Acces pe DN67 Târgu Jiu-Râmnicu Vâlcea;Cula Bujoreni, comuna Bujoreni. Bujoreni se afla pe Valea Oltului, pe DN 7-E81, la 6 kilometri nord de Râmnicu Vâlcea.

http://www.adroltenia.ro/newro/pagina.php?cod=57

Cula Cartianu - Valahia

Cula Cartianu - Valahia

Mănăstirea Horezu (Mănăstirea Hurezi), cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), sinteză a artei româneşti din acel timp, a fost construită între anii 1690 şi 1693, biserica mare a aşezământului fiind târnosită la 8 septembrie 1693.

Manastirea HorezuIntrarea in pridvorul bibliotecii

Manastirea Horezupridvorul bibliotecii

Palatul brancovenesc de la Potlogi (fatada laterala vest)http://www.panoramio.com/photo/10994360 - foto paul ion

Palatul brancovenesc de la Potlogihttp://www.panoramio.com/photo/10994360 - foto paul ion

Palatul brancovenesc de la Potlogi (fatada posterioara)http://www.panoramio.com/photo/10994360 - foto paul ion

Reşedinţa de vară a domnitorului Constantin Brâncoveanu în Potlogi (1698)In zona foisorului se observa combinarea elementelor arhitecturii renasterii cu elementele decorative orientale.

http://www.panoramio.com/photo/10994360 - foto paul ion

Palatul Mogoşoaia (1702) la nord de Bucureşti

Palatul Mogoşoaia (1702) la nord de Bucureşti

Palatul Mogoşoaia (1702) la nord de Bucureşti

Palatul Mogoşoaia (1702)Potlogi (1698)

Biserica StavropoleosBiserica Stavropoleos este o biserică ortodoxă, construită în stil brâncovenesc, în centrul Bucureştilor. Hramul bisericii (sfinţii cărora le este închinată biserica) este Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril. Numele Stavropoleos este forma românească a cuvântului grecesc Stauropolis, care se traduce prin "Oraşul Crucii".

Biserica a fost înălţată în 1724, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (domnitor al Munteniei, 1719-1730), de către arhimandritul Ioanichie Stratonikeas. În curtea hanului său, Ioanichie a zidit biserica şi o mănăstire, susţinută economic din veniturile de la han (o situaţie frecvent întâlnită în epocă). În 1726 stareţul Ioanichie a fost ales mitropolit al Stavropolei şi exarh al Cariei. Mănăstirea pe care a construit-o poartă de atunci numele Stavropoleos, după numele vechiului scaun. La 7 februarie 1742 Ioanichie, în vârstă de 61 de ani, moare şi este îngropat în biserica sa.

Hanul şi anexele mănăstirii au fost demolate la sfârşitul secolului al XIX-lea. De-a lungul timpului biserica a fost afectată de cutremure, care au şubrezit turla până la cădere. Picturile turlei au fost restaurate însă la începutul secolului al XX-lea.

În prezent din vechea mănăstire nu a mai rămas decât biserica, alături de care există o construcţie de la începutul secolului al XX-lea, care adăposteşte o bibliotecă, o sală de conferinţe şi o colecţie de icoane vechi (începutul sec. al XVIII-lea) şi obiecte de cult, precum şi fragmente de frescă recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist. Clădirea cea nouă a fost construită după planurile arhitectului Ion Mincu.

Ion Mincu (n. 20 decembrie 1852, Focşani - d. 6 decembrie 1912, Bucureşti) a fost un arhitect, inginer, profesor şi deputat român. Promotor al unui stil românesc în arhitectură, Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiţionale din România. Exemple în acest sens sunt Bufetul din Şoseaua Kiseleff (1882-1892), vila Robescu din Sinaia. Ca o recunoaştere a importanţei sale în evoluţia şcolii româneşti de arhitectură, începând cu anul 1953, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti îi poartă numele.

STILUL NEOROMANESC

Casa Lahovari este o casă din sectorul 2 al Bucureştiului, construită de Ion Mincu în anul 1886, la rugămintea generalului Iacob Lahovary. Clădira este reţinută de istoria arhitecturii din România ca fiind prima construcţie semnificativă ridicată în stil neoromânesc.[1] Tot prin această construcţie, Ion Mincu îşi formulează un stil în domeniul arhitecturii, stil care se va regăsi în majoritatea proiectelor sale ulterioare.[2] Casa a fost folosită ca locuinţă pentru o lungă perioadă, iar din 2003 aparţine Secţiei de Maternitate a Spitalului Cantacuzino. Construcţia este clasată ca monument de arhitectură.

Construită într-un stil asemănător cu o altă casă proiectată de Ion Mincu, Bufetul din Şoseaua Kiseleff, Casa Lahovari îmbină elementele arhitecturii vernaculare cu cele ale arhtecturii medievale româneşti.Faţada casei este realizată asimetric, fiind bine deviată şi dozată subtil.[3] Faţa este decorată cu elemente ale arhitecturii populare: ceramică colorată şi smălţuită, coloane din lemn asemănătoare coloanelor clasice, arce în acoladă frântă. Elementul central al casei e susţinut de aripile laterale ale faţedei care prezintă câte două ferestre reunite sub o friză comună (partea componentă a antablamentului unei case).Ceea ce oferă o atmosferă rustică, specifică caselor populare româneşti din secolul al XV-lea, este pridvorul amplasat deasupra falsei intrării în pivniţa casei, dar şi o serie de alte elemente cum ar fi: butoni proeminenţi şi smălţuiţi, friza realizată din teracotă roşie-verzuie, streaşina lată şi ridicată. Decoraţia folosită de arhitect pentru a modela faţada poate fi pusă în legătură şi cu arhitectura caselor din Italia, Franţa, Spania, Istambul[4], oraşe vizitate de Mincu, în perioada cât a fost student şi ulterior acestei perioade. În interior plafonul este reliazat din stuc care imită lemnul.Pentru construirea casei s-au folosit cărămida, tencuială cu mortar de var, ceramică smalţuită colorată, lemn, tablă, iar ca tehnici s-a folosit zidăria portantă, planşeele, şarpantă din lemn şi stâlpi din lemn.

“Bufetul de la Sosea”Bufetul din Şoseaua Kiseleff (nume iniţial Bufetul) este o casă din Bucureşti, Sectorul 1, Şoseaua Kiseleff construită în stil românesc, art nouveau, fiind un proiect pentru expoziţia de la Paris din 1889, realizat de arhitectul Ion Mincu. A fost construită în 1892 şi din iniţiativa lui Petre P. Carp, atunci ministru al lucrărilor publice, a fost dată în folosinţă ca restaurant. În anii ce au urmat, clădirea a fost extinsă adăugându-i-se elemente în spiritul concepţiei originale. Din anul 2003 construcţia găzduieşte un luxos restaurant, Restaurantul Doina. Construcţia este clasată ca monument de arhitectură.

Bufetul de la Sosea

Descrierea construcţiei

Numit şi Cârciuma românească, Bufetul este asemănător ca stil cu o altă construcţie realizată de Ion Mincu, Casa Lahovari. Nota generală a casei este aceea de arhitectură "picturesque", în sens britanic.[1] Sursa de inspiraţie a arhitectului în realizarea construcţiei sunt casele româneşti cu pridvor şi scară interioară, scara fiind protejată de o poală lăsată a acoperişului.

Având o volumetrie energică şi puternic articulată, casa este formată din două volume diferite, asemenea caselor din zona de deal a României, primul format din subsol, parter şi etaj, iar al doilea format doar din parter. Elementul dominant al casei este foişorul format din arce în acoladă frântă, sprijinite pe coloane din lemn cioplit. Timpanul arcelor este modelat cu elemente de ceramică multicoloră, o decoraţie florală în relief, specifică epocii brâncoveneşti. Deasupra antablamentului, format din faianţă colorată, o friză cu însemne de podgorii şi o cornişă decorată cu arce şi frunze, toate acestea inspirate din arhitectura clasică şi brâncovenească, a fost amplasată o streaşină proeminentă.

Linia originală a construcţiei care imprimă casei vigoare şi vervă este rezultată din jocul de volume şi de acoperişuri, brâie, butoni smălţuiţi, reuşind prin acestea să reediteze arhitectura populară românească. [2]

La construirea sau folosit materiale precum :căramida, diverse tencuieli, decoraţii din ceramică smalţuită multicoloră, lemn, ţiglă smălţuită, iar ca tehnici de zidărie s-au folosit planşee şi şarpante din lemn, zidărie portantă, stâlpi din lemn.

Bufetul de la Sosea – Arh Ion Mincu – Stil Neoromanesc

Bufetul de la Sosea – Arh Ion Mincu – Stil Neoromanesc

Bufetul de la Sosea – Arh Ion Mincu – Stil Neoromanesc

Scoala Centrala de fete - Bucuresti – Arh Ion Mincu – Stil Neoromanesc

Scoala Centrala de fete – Bucuresti – Arh. Ion Mincu 1890

Planul de forma dreptunghiulara – patru corpuri avand parter si un etaj inchid o curte interioara – este un partiu utilizat curent in arhitectura scolara din Franta la sfarsitul secolului al XIX lea – Mincu lucrase un astfel de program pe langa arhitectul francez Thierry-Ladrange. Arhitectura foarte sobra a fatadelor recurge la o partitie pe orizontala in doua registre, despartite prin intermediul unui brau median, situat la inaltimea planseului peste parter, realizat din ceramica smaltuita. Fatada principala orientata sud, are capetele de est si vest marcate de doua volume decrosate, care impart in plan vertical fatada in trei parti: corpul central in axul caruia se afla intrarea principala, incadrata de doua coloane si incoronata de un fronton triunghiular, generat de subtila miscare a braului median. Cele doua volume iesinde de la extremitatile fatadei au in axul etajului un volum in bowindow sprijinit pe console din ceramica smaltuita. Din acelasi material sunt realizate si lintourile ferestrelor, consolele pe care se sprijina arcusoarele de sub streasina, precum si decoratia ce subintinde streasina porticului frumoasei curti interioare. Toate acestea sunt marturii ale influentei arhitecturii constantinopolitane pe care Mincu a putut-o cunoaste cu ocazia vizitelor facute in orasul de pe Bosfor. Materiale : Caramida, tencuieli din praf de piatra, decoratie din ceramica smaltuita Tehnici : Zidarie portanta, plansee si sarpanta din lemn Influente : Arhitectura scolara franceza de la sfarsitul secolului al XIX lea, arhitectura monastica din Valahia secolelor XVII si XVIII si arhitectura constantinopolitana Context urban : Situata la intersectia strazilor Icoanei si J.L.Calderon cladirea este aliniata cu acestea si retrasa de la strada Icoanei

http://www.art-nouveau-europa.net/ROM/BUCAREST/buildings/building_614.htm

Palatul Administrativ din Galaţi (1905-1906) – Arh Ion Mincu

Palatul Băncii Comerţului din Craiova (1906, terminat de C. Iotzu în 1916) – Primaria Craiova in prezent

Palatul Băncii Comerţului din Craiova (1906, terminat de C. Iotzu în 1916) – Primaria Craiova in prezent

Palatul Primăriei Capitalei (în trecut Palatul Ministerului Lucrărilor Publice) 1906-1910 - Petre Antonescu

Palatul Băncii Marmorosch Blank – Arh Petre Antonescu

construit între anii 1915-1923, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Edificiul este construit într-o tendinţă neoromânească formată din mai multe stiluri: bizantine, gotice, moldoveneşti. În interior, palatul este decorat în stilul Art Nouveau şi Art Deco

Prefectura Craiova - str. Unirii nr.19 1912-1913 Arhitect - Petre ANTONESCU

1913 : Palat Administrativ2003 : PrefecturăArhitectură monumentală nascută dintr-un plan puternic articulat in forma literei E.Desi asa cum am mentionat mai sus imobilul are doua fatade principale, celei de pe latura de vest i se acorda o importanta mai mare, turnul puternic care coafeaza compozitia este parte componenta a acestei fatade. Atat pe latura de vest cat si pe cea de est corpurile laterale au in fatada etajului cate un bowindow care marcheaza axul volumului. Formula fusese folosita – cu alte proportii – de Ion Mincu inca din anul 1890 la Scoala Centrala.

Materiale : Piatra, caramida, tigla smaltuita, lemn, tabla zinc

Tehnici : Zidarie portanta cu plansee de beton armat, acoperis in sarpanta de lemn, invelitoare din tigla smaltuita de culoare verde cu elemente decorative din tabla de zinc

Influente : Arhitectura valaha din secolul XVII si XVIII

Context urban : Suprafata mare a terenului pe care s-a construit Palatul Administrativ, tema acestuia precum si solutia aleasa de Antonescu au creeat un context urban mai rar intalnit, anume o cladire care are doua fatade principale, fiecare din ele adresandu-se cate unei piete (vezi imobilul Primariei Craiova).

Prefectura Craiova - 1912-1913 - Arh Petre ANTONESCU

Facultatea de Arhitectura Ion Mincu – Bucuresti – 1912-1929 – Arh Ing Grigore Cerchez

Facultatea de Arhitectura Ion Mincu – Bucuresti – 1912-1929 – Arh Ing Grigore Cerchez

Facultatea de Arhitectura Ion Mincu – Bucuresti – 1912-1929 – Arh Ing Grigore Cerchez

Facultatea de Arhitectura Ion Mincu – Bucuresti – 1912-1929 – Arh Ing Grigore Cerchez

Muzeul Dr. Nicolae Minovici ( 1868 - 1941), cecetator in domeniul medicinei, pasionat colectionar de arta)1907 : Locuinta adapostind si colectia etnografica a proprietarului2003 : Din 1948 functioneaza ca muzeu de Arta Populara cu caracter memorial. Biroul proprietarului, colectionarul Dr. Minovici, este conservat.Interpretare a vechii arhitecturi a tarii romanesti din zona subcarpatica, muzeul Dr. Minovici este o vila cu subsol, parter, etaj, pod si un turn cu foisor. Exteriorul simplu decorat cu ancadramente cu elemente vegetale la usi si ferestre, reia arhitectura culelor oltenesti careia ii adauga elemente de ceramica smaltuita.

Materiale : Piatra, caramida, tigla, lemn sculptat (la logie, grinzi, capriori, colonete, parchet, scari interioare), pictura murala (pe plafonul foisorului), fier forjat (la ferestre, usi, scari interioare), ceramica (la medalioanele de pe fatade), gresie (la pardoseala din logie)

Tehnici : Zidarie portanta din caramida, plansee din lemn, soclu din piatra, - sarpanta din lemn si acoperis din tigla

Influente : Arhitectura vernaculara de locuinte fortificate (cule) din nordul Olteniei

Context urban : Plasata intr-o zona palantata, la capatul de nord al Soselei Kiseleff, in proximitatea pavilionului fostei Gari Regale de la Baneasa, intr-o piateta cu o fantana (realizate in anii 1930 de catre arhitectul Duiliu Marcu).

Clasat monument de arhitectura