Curs 1 Gestiune Fiscala Si Sociala Site 2012

Suport de curs pentru studentii CIG Master Anul Universitar 2012-2013 Conf. Univ. Dr. Sgardea Florin

GESTIUNEA FISCALA SI SOCIALA

OBIECTIVELE CURSULUI

1. Rolul gestiunii fiscale si sociale in procesul decizional 2. Definirea fiscului şi a fiscalităţii precum şi a elementelor sistemului fiscal;3. Sistemului fiscal în România şi presiunea fiscală asupra contribuabilului;4. Impozitele prevăzute de Codul fiscal (Legea 571/2003 actualizată);5. Calcularea taxelor extrajudiciare de timbru, a taxelor judiciare de timbru;6. Determinarea taxelor vamale şi a indicatorilor de eficienţă a importurilor; 7. Impunerea în cote procentuale.

DESCRIPTORII VIZATI

1. Definiţii privind fiscul şi fiscalitatea.2. Sistemul de impozite din România.3. Aspectul armonizării contabile.4. Principiile fiscalităţii.5. Sistemul de impozite din România.6. Presiunea fiscală.7. Cota unică.8. Noutăţi privind impozitele şi taxele pentru anul 2011.9. Impozitul pe profit.10. Impozitul pe venit.11. Impozitul pe venitul microîntreprinderilor.12. Taxa pe valoarea adăugată13. Impozitul şi taxa pe clădiri.14. Impozitul şi taxa pe teren.15. Taxa asupra mijloacelor de transport.16. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizatiilor.17. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclame şi publicitate.18. Impozitul pe spectacole.19. Taxa hotelieră.20. Taxe speciale.

Evaluare 70% examen scris , 30% activitati de seminar

1


Bibliografie:1. Ana Stoian, Contabilitate si fiscalitate, Editura Margaritar, Bucuresti, 2001

2. Iulian Văcărel ş.a. - Finanţe publice, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003

3. N. Mandoiu Codul fiscal comparat2007-2008

4. M. Ristea , C. Dumitru, Contabilitate aprofundata, Ed. Universitara, 2005

1. Legea 571/2003 Codul fiscal actualizat la 23.12.2010.2. Legea nr. 286/2010 din 28 decembrie 2010 Legea bugetului de stat pe anul 20113. Legea 287/2010 – Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 20114. Legea nr. 11/2010 bugetului de stat pe anul 2010. 5. Lege 11/2010 - Bugetul de stat pe anul 20106. Legea 12 din 26 ianuarie 2010 (Legea 12/2010) a bugetului asigurarilor sociale de stat

pe anul 20107. Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind

Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 662/2006.8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2006 pentru modificarea şi completarea

Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 1028/2006.

9. H.G. nr. 1.514/2006 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate acestora, precum si amenzile aplicabile in anul fiscal 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 935/2006.

10. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial nr. 350/2006.

11. H.G. nr. 707/2006 privind Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României, publicată în Monitorul Oficial nr. 520/2006.

12. H.G. nr. 945/2006 pentru aprobarea Normelor privind determinarea valorii în vamă pentru bunurile aparţinând călătorilor şi altor persoane fizice, publicată în Monitorul Oficial nr. 665/2006.

13. Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2243/29.12.2006 pentru aprobarea Metodologiei privind scutirea de la garantarea drepturilor de import, publicat în Monitorul Oficial nr. 12/2007.

14. Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare.

15. Regulamentul Comisiei (CEE) Nr. 2454/1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare.

16. Regulamentul (CEE) nr. 918/83 al Consiliului din 28 martie 1983 privind instituirea unui regim comunitar de scutire de drepturi vamale.

C. Site-uri web:1. www.mfinante.ro2. www.customs.ro3. www.cdep.ro4. www.ceccar.ro

5. www.insse.ro

2

http://codfiscal.money.ro/legea-2872010-legea-bugetului-asigurarilor-sociale-de-stat-pe-anul-2011/


GESTIUNEA FISCALĂ ŞI SOCIALĂMaster An 2 ASE CIG 2011

Cap 1. Gestiunea fiscală şi socială. Repere istorice şi teoretice

1.1 Obiectul, rolul şi funcţiile gestiunii fiscale în fundamentarea decizilor la nivelul

societatilor comerciale

1.1.1 Gestiunea fiscala, eficacitatea fiscala si strategia întreprinderii

1.1.2 Gestiunea fiscala si riscul fiscal

1.2 Sursele de drept fiscal ale întreprinderii

1.3 Sistemul fiscal – componenta, elemente definitorii de recunoastere si aplicare a

elementelor fiscale în practica afacerilor. Obiective, functii si principii fiscale

1.1 Obiectul, rolul şi funcţiile gestiunii fiscale în fundamentarea decizilor la

nivelul societatilor comercialeComplexitatea raporturilor juridice si economice dintre întreprindere si partenerii sai, pe de o parte, si necesitatea îmbunatatirii performantelor proprii, pe de alta parte, pot conduce la abordarea distincta a diferitelor aspecte ale gestiunii întreprinderii si la desprinderea unor componente mai putin traditionale ale acestei gestiuni. Existenta si functionarea unitatii patrimoniale se desfasoara într-un mediu în care statul, prin institutiile sale fiscale, îsi face simtita prezenta în mod pregnant. De cele mai multe ori statul obligă întreprinderea la un slalom neîncetat si din ce în ce mai complicat printre legi, hotarâri, regulamente, ordine, circulare emise, publicate, abrogate integral sau partial, republicate, adaugite, revizuite, redefinite, suspendate etc. Apar astfel numeroase situatii în care deciziile de afaceri sunt puternic influentate de consecintele fiscale ale unor reglementari.

În aceste conditii, la unitatile de o anumita talie, gestionarea laturilor fiscale ale activitatilor curente sau mai putin curente face necesara, uneori, delimitarea gestiunii fiscale ca o componenta distincta a gestiunii întreprinderii.”Se recunoaste necesitatea unei gestiuni financiare bune, a unei gestiuni comerciale bune, a unei gestiuni sociale bune; ele conditioneaza dezvoltarea, uneori chiar supravietuirea întreprinderii. Dimpotriva, ne îndoim adeseori de faptul ca ar putea exista o buna gestiune fiscala; unii o resping – în numele fatalismului fiscal, altii o confunda cu evaziune fiscala; cei mai avizati însa o practica: ei nu sunt nici fatalisti, nici evazionisti, ci pur si simplu buni administratori.” Reglementarile de natura fiscala, financiara, comerciala ofera adeseori posibilitatea utilizarii mai multor metode pentru tratarea aceleiasi probleme. Consecintele acestor variante sunt diferite si, în analiza impactului lor asupra situatiei întreprinderii, nu se pot face abstractie de instrumentele gestiunii fiscale.

Fiscalitatea îmbraca un dublu aspect pentru agentul economic. Pe de o parte, ea se concretizeaza în prelevari obligatorii catre stat, cu influenta asupra trezoreriei întreprinderii. Acest aspect da continut notiunii de sarcina fiscala. Pe de alta parte, întreprinderea poate folosi si în interesul ei principiile si metodele fiscale. Astfel, în activitatile de exploatare

3


financiara sau de investitii ale întreprinderii se pot folosi metode si tehnici ale caror incidente fiscale ofera, în mod mai mult sau mai putin evident, avantaje concretizate, de cele mai multe ori, într-o situatie de trezorerie mai favorabila.” A administra impozitele înseamna, în primul rând, acceptarea faptului ca aceste impozite, chiar daca sunt o obligatie inconturnabila a întreprinderii, pot fi utilizate în interesul ei, prin transformarea lor într-o variabila activa de strategie.”

Contabilitatea si fiscalitatea constituie doua domenii care se circumscriu sferii afacerilor din

intreprindere. Contabilitatea raspunde în plan informational si decizional la

problematica gestiunii valorilor economice separate patrimonial. Entitatile patrimoniale

au constituit spatiul de reprezentare si actiune al contabilitatii. Unul din interesele

informationale onorate de contabilitate, considerat de unii autori principal, este cel fiscal. Din

totdeauna pentru contabilitate a existat problema concilierii sale cu fiscalitatea. Cauza

perpetua a unei asemenea situatii a fost generata de faptul ca nu în toate cazurile principiile

contabile privind evaluarea si calculul economic sunt convergente cu cele fiscale, care nu se

subordoneaza prezentarii unei imagini fidele a operatiilor ce au loc în întreprindere.

Principiile fiscale urmaresc fie stimularea, fie inhibarea unor activitati. Prin Directiva a IV-a a

C.E.E. s-a stabilit interactivitatea între dreptul contabil si dreptul fiscal. Aceasta este realizata

prin Gestiunea fiscala a întreprinderii.

Obiectul de studiu al Gestiunii fiscale

Obiectul de studiu al Gestiunii fiscale îl constituie analiza

distorsiunilor sau abaterilor prin incompatibilitatea între

regula fiscala si contabila, convergentele dintre ele,

precum si stabilirea, pe baza analizei lor, a strategiei, a

riscului fiscal si eficientei fiscale a întreprinderii.1

A gestiona eficient resursele economice si financiare ale întreprinderii

înseamna a lua în calcul si dimensiunea fiscala a afacerilor. Pe baza analizei

financiare, din documentele de sinteza, se pot stabili performantele trecute si

estimarea viitorului probabil, riscului si eficacitatii fiscale.

Gestiunea fiscala se adreseaza tuturor întreprinderilor care au în obiectul de activitate acte de

comert, operatii economice si financiare destinate obtinerii de profit. Pentru acest motiv

trebuie respectate principalele mecanisme ale fiscalitatii, fara ca profesionistul contabil sa se

abata de la obiectivul fundamental al contabilitatii, obtinerea unei imagini clare, complete si

reale (o imagine fidela) a patrimonului, a situatiei financiare si a rezultatelor.

1 Ana Stoian, Contabilitate si fiscalitate, Editura Margaritar, Bucuresti, 2001

4


Fiscalitatea are la baza dreptul contabil pentru a determina regimul de impozitare privind

beneficiile, TVA, impozitele si taxele locale, contributiile pentru asigurari sociale etc.

Contabilitatea, în cadrul obiectivelor de imagine fidela, are un rol esential în economie pentru

a furniza situatii financiare. Aceste situatii prezinta credibilitate daca sunt:

inteligibile (întelese de diversi utilizatori);

relevante (în raport cu necesitatea luarii de decizii);

corecte (sa inspire încredere în fidelitatea informatiilor);

sa fie comparabile în timp si spatiu.

Imaginea traditionala a fiscalitatii ca instrument de constrângere este înlocuita cu cea de

gestiune fiscala a întreprinderii.

Comportamentul fiscal al întreprinderii nu este o simpla norma cantonata în domeniul

imperativului si litigiului. În aceasta optica, întreprinderea are un anumit demers în suportarea

impozitelor si taxelor, dominat de criteriul securitatii si eficientei. Ea se doteaza cu o

gestiune fiscala care penduleaza între interesul microeconomic si cel macroeconomic.

Situatia semnalata mai sus se explica prin cresterea progresiva a impactului fiscal asupra

activitatii întreprinderii si incitarea fiscala a acesteia. Odata cu dezvoltarea afacerilor, fiecare

operatie este generatoare de un element fiscal. Impozitul penetreaza tot ce este tranzactie,

intersectie între întreprindere si mediul economico-social, acumulare si distribuire de resurse.

Dezvoltarea fiscalitatii genereaza necesitatea crearii unui sistem informational pentru a tine

cont multimii regulilor fiscale, cu complementul penalitatilor aplicabile în momentul punerii

în evidenta a neregulilor. Obligatiile, riscul, controlul si sanctiunile au fost de-a lungul

timpului asociate fiscalitatii, conferindu-i o imagine de constrângere greu acceptata atât de

conducerile întreprinderilor, cât si de cetateni.

Întreprinderea a fost mental orientata sa acorde mai multa atentie parametrului fiscal.

Aceasta se explica prin convergenta dintre fiscalitate si aplicabilitatea teoriei contabile

în viata întreprinderii. Fiecare tranzactie economica de cele mai multe ori genereaza

impozite. Din acest motiv trebuie sa se tina cont de numarul mare de reguli aplicabile,

de evolutia lor constanta în timp si spatiu, de problemele de armonizare ale fiscalitatii

cu contabilitatea.

Greutatile financiare parcurse de întreprinderi într-o societate care doreste trecerea de la o

economie supracentralizata, la una de piata pot constitui ameliorari dar si penalitati aplicabile

în momentul punerii în evidenta a neregulilor, atât în domeniul contabilitatii cât si al

fiscalitatii. Aceasta metoda de securitate constituie primul deziderat al gestiunii fiscale al

întreprinderii.

5


Apropierea întreprinderii de parametrul fiscal poate fi justificata din cel putin doua puncte

de vedere.

O prima justificare rezida din importanta punerii fata în fata a fiscalitatii în viata întreprinderii

cu partea practica.

A doua justificare îsi gaseste ratiunea în faptul ca întreprinderile si partenerii lor de afaceri

sunt din ce în ce mai receptivi la ideea ca în multe domenii fiscalitatea nu este imperativa ,dar

lasa întreprinderii posibilitatea de a alege ceea ce poate utiliza mai bine în interesul sau. Mai

mult, fiscalitatea a fost adesea utilizata de legiuitor ca un factor de incitare al întreprinderii.

Ea poate sa adopte un comportament mai dinamic fata de parametrul fiscal, exercitând

drepturile fiscale si analizând consecintele pentru a modela obligatia fiscala pe care o suporta

în interesul sau.

Progresul tehnic, dezvoltarea societatii în general si apropierea de parametrul fiscal a facut

posibila ca fiscalitatea sa faca parte din previziunile întreprinderii. Un obiectiv fiscal nu

trebuie atins numai prin optiuni fiscale. Orizontul trebuie largit si prin intermedierea

variantelor juridice, ale caror efecte fiscale pot raspunde mai bine doleantelor întreprinderii.

Exemplul clasic în acest sens îl constituie Franta, care a îmbinat armonios aspectele fiscale si

juridice, ce au dat posibilitatea societatilor comerciale de a opta pentru una din formele

impozitarii: impozitul pe societati, varianta continuta în „Codul general de impozite” ca

alegere fiscala, sau sa adopte forma unei societati supusa dreptului impozitului real ca efect

al unei alegeri juridice. Dupa 1998 în tara noastra sistemul fiscal a fost în permanenta supus

reorganizarii, concentrându-se atentia pe termen scurt asupra atingerii obiectivului major,

acela de încasare a veniturilor fiscale la buget. Întreprinderile românesti nu au beneficiat de

optiuni fiscale juridice, decât în mica masura. Lipsa unui management fiscal, atât la nivel

executiv cât si parlamentar, s-a rasfrânt ca un „bumerang” asupra bugetului de stat, facilitând

frauda si evaziunea fiscala. Pe de alta parte, conducerea întreprinderii a transformat

contabilitatea ca principala sursa de informatii pentru administratiile fiscale. Or, obiectivul

situatiilor financiare este acela de a furniza informatii despre pozitia financiara, performantele

si modificarile pozitiei financiare ce sunt utile în luarea deciziilor economice unei game largi

de utilizatori: investitori, salariati, furnizori si creditori comerciali, clienti, guvernul si

institutiile sale, public.

Reusita reformei contabile realizata în tara noastra s-a facut cu eforturi considerabile, vizând

în principal calitatea produsului contabilitatii: o informatie contabila care sa satisfaca în egala

masura pe toti utilizatorii acesteia: investitori, creditori, salariati, stat, banci etc. O legislatie

fiscala instabila de mai bine de treisprezece ani, ambigua si interpretabila nu de putine ori de

catre aparatul fiscal în functie de pozitia celui controlat, a condus adesea la minimizarea si

nerecunoasterea muncii profesionistului contabil de buna credinta, situat întotdeauna pe

pozitia neutra între patronat si stat, preocupat ca produsul rezultat al muncii chinuitoare pentru

obtinerea cuantificarii valorice ale activelor nete, sa fie reale, corecte si semnificative.

6


Obtinerea unei informatii corecte reprezinta temelia jocului decizional în viitorul firmei, pusa

la dispozitie de profesionistii contabili fiind „doctorii financiari” ai firmei în prevenirea si

combaterea insolvabilitatii si falimentului.

Politicile contabile pe care le adopta un profesionist în domeniu urmaresc decizia de investire

sau dezinvestire. Fiscalitatea nu trebuie sa intervina contabil, orice divergenta între politica

contabila adoptata de o întreprindere si cea fiscala trebuie ameliorata extracontabil. Statul

primeste informatia contabila de la profesionisti în domeniu iar recunoasterea unei informatii

fiabile, bazata pe norme, principii, reguli si postulate înmanunchiate în Normele Nationale si

Reglementarile arminizate cu Directivele Europene si Standardele Internationale de

Contabilitate constituie un pas important în realizarea unui drept contabil autonom, ce trebuie

respectat si de catre fiscalitate.

Modelul de contabilitate continental este bazat pe macroeconomie, unde predomina

interventia guvernamentala si influenta regulilor fiscale în materie de normalizare contabila.

Informatia contabila trebuie utilizata în deciziile de perspectiva ale firmei. Or documentele de

sinteza în conceptia de astazi raspunde în mare masura statului si mai putin investitorului de

capital. Conceptia se vrea schimbata pe acelasi model în care informatia contabila sa devina

credibila ,iar conturile anuale sa raspunda în primul rând investitorilor de capital. Aceasta

presupune ca impozitul sa devina neutru asupra contabilitatii, iar normalizarea si dezvoltarea

conceptuala a contabilitatii sa fie realizata numai de profesionisti contabili cu o bogata

experienta atât în tara, cât si în strainatate.

O stabilitate a regulii fiscale fara a polua conturile anuale, face posibila reorientarea

conducerii econo mice a firmei de a veghea atât asupra parametrului fiscal dar, mai ales

asupra dezvoltarii afacerilor, rentabilizarii lor, cresterea profitului, analiza valorii adaugate, a

capacitatii de autofinantare.

1.1.1 Gestiunea fiscală, eficacitatea fiscală şi strategia întreprinderii

Reglementarile de natura fiscala vin sa influenteze direct sau indirect activitatea unei unitati

economice ce are calitatea de contribuabil. În domeniul fiscal se opereaza cu notiuni de fisc,

fiscal. Specialistii definesc fiscul ca administratorul ce are în atributiile sale calculul,

perceperea, urmarirea platii impozitelor ,taxelor si contributiilor datorate de contribuabil

statului. Fiscal este termenul ce priveste fiscul si competentele ce îi revin.

7


Obiectivele fiscalitatii constau în calculul, perceperea, asezarea,

urmarirea platii impozitelor, taxelor si contributiilor datorate de

unitatile economice, statului. Ele sunt îndeplinite de componenta

sistemului fiscal - aparatul fiscal.

Obiectivele gestiunii fiscale ale întreprinderii au în vedere asigurarea securitatii si eficacitatii

fiscale, prin intermediul cercetarii prescriptiilor de forma si fond; amânari, esalonari, scutiri,

impuse de dreptul fiscal. Se evita astfel sanctiunile si penalitatile fiscale si se procedeaza la o

mai buna alocare a resurselor sale financiare. Unitatile economice trebuie sa optimizeze în

plan financiar si economic raporturile sale cu fiscalitatea. Acest comportament poate fi

posibil în conditiile în care sistemul de impozite, taxe si contributii ofera modalitati de

antrenare a impozitelor pe linia cresterii profitabilitatii sale. Cercetarea securitatii fiscale

trebuie sa ramâna în atentia conducerii economice a întreprinderii. Aceasta reprezinta unul

dintre aspectele clasice în relatiile întreprinderii cu fiscalitatea. Întreprinderea trebuie sa

respecte regulile de baza si de termen care îi sunt impuse prin dreptul fiscal. Ea este intr-

adevar expusa riscului controlului fiscal, control susceptibil de a pune în evidenta neregulile

comise. Miza financiara a controlului fiscal este rareori neglijata în masura în care redresarile

facute sunt însotite de sanctiuni si penalitati de o importanta variabila, dar deseori

determinanta. Literatura de specialitate a controlului fiscal este abundenta si descrie adesea cu

exces puterile reprezentantilor aparatului fiscal. Consecintele financiare ale unei proceduri de

verificare pot fi extrem de dificile pentru o întreprindere, conducând la o imagine nefavorabila

a sa, sau la compromiterea echilibrului financiar. Pentru acest motiv întreprinderile sunt

tentate a se îndrepta spre un comportament mai putin curativ fata de fiscalitate, mai mult

orientate spre depistarea si mai ales prevenirea riscului fiscal.

În afara activitatii curente a întreprinderii, realizarea de operatii importante, unele

accidentale, impuse mai ales de dezvoltarea sa – fuziuni, consolidari, relatii internationale,

solicita punerea în aplicare a regulilor financiare pe care întreprinderea nu le practicase pâna

atunci. Aceasta confruntare cu noi reguli fiscale implica neaparat un anumit risc fiscal. Din

acest motiv se impune aplicarea unor proceduri de control intern specifice regulilor fiscale.

Aceste tehnici trebuie luate în considerare pe cât posibil dupa eliminarea riscului fiscal. Chiar

daca întreprinderea nu poate elimina riscul fiscal, ea poate sa- l limiteze. Ea are posibilitatea

sa-l depisteze în multe faze ale controlului fiscal si sa promoveze o gestiune eficienta a

resurselor financiare, evitând pierderi ca urmare a penalitatilor, sanctiunilor etc.

Eficacitatea2 fiscala constituie un element esential al gestiunii fiscale. Întreprinderea

trebuie sa-si conceapa o politica fiscala autonoma, detasata de restul întreprinderii, cu un

obiectiv unic si independent: cercetarea cailor legale, cele mai putin impozabile. Gestiunea

fiscala, ca si gestiunea comerciala sau cea de productie, se integreaza în gestiunea

2 Eficacitatea desemneaza în general calitatea de a produce efectul (pozitiv) așteptat; In sens de latură a performanţei eficacitatea unei organizaţii este dată de măsura în care reuşeşte să-şi atinga obiectivele.

8


întreprinderii si trebuie deci definita în functie de obiectivele politicii generale ale

întreprinderii, sau în raport de strategia adoptata.

Eficacitatea fiscala a întreprinderii poate fi atinsa direct sau indirect. Cea directa

poate fi realizata prin intermediul dreptului fiscal ce cuprinde masuri de ajutor sau incitare

fiscala. Este cert ca întreprinderea care utilizeaza optim masurile de incitare sau favorurile de

care ea poate beneficia, atrage un avantaj financiar imediat. Acesta este cel mai important în

cercetarea eficacitatii fiscale. Obtinerea de avantaje fiscale legale presupune ca

întreprinderea cunoaste bine ansamblul de masuri în vigoare, ceea ce nu tine de caracterul

temporar al regulii fiscale, de frecventele modificari legislative si de publicitate care reuneste

traditional masurile cele mai speculative, lasând în umbra celelalte dispozitii mai exacte, dar

uneori la fel de avantajoase.

Eficacitatea fiscala indirecta este posibila în conditiile în care sistemul de impozite,

taxe si contributii ofera o serie de limite pentru contribuabil (utilizarea în cadrul unitatii

economice a mai multor regimuri de amortizare; optiunea de a fi platitor sau nu de taxa pe

valoarea adaugata sub nivelul legal al cifrei de afaceri scutite; evaluarea stocurilor la iesire

prin metoda LIFO). Acestor optiuni continute în regula fiscala se alatura o parte din multiplele

optiuni acordate de administratie în instructiunile si comentariile sale. La cererea

întreprinderii: administratia financiara poate sa acorde neevidentierea taxei pe valoarea

adaugata pentru avansuri încasate cu regularitate; aprobarea de catre Ministerul Finantelor pe

baza documentatiei prezentate de întreprindere, utilizarea amortizarii accelerate pentru

anumite mijloace fixe. Solutiile celor doua forme de eficacitate fiscala sunt plasate în calculul

raporturilor între gestiunea fiscala a întreprinderii si strategia întreprinderii, riscul fiscal si

contabilitate.

Practica a dovedit ca cea mai buna solutie fiscala este aceea care tine seama de obiectivele si

strategiile întreprinderii. Eficacitatea fiscala nu e întotdeauna identica cu gasirea unor cai de

actiune diferite de cele impuse de regulile fiscale. Ea trebuie sa fie înteleasa de unitatea

economica ca un sacrificiu fiscal. Strategia fiscala a întreprinderii trebuie privita ca o

substrategie a dezvoltarii de ansamblu a firmei. Astfel, unitatile economice trebuie sa faca

posibila încadrarea deciziei fiscale în cadrul celor de gestiune.

9


Fig. 1. Sistemul de interactiune fiscal si contabil la nivelul organizatiei

Aplicarea unei asemenea miscari este centrata pe identificarea mijloacelor eficacitatii fiscale,

conditiilor si liniilor acestei eficacitati. Eficacitatea fiscala poate fi directa si indirecta.

Dintre mijloacele eficacitatii fiscale pot fi mentionate:

utilizarea de o maniera optima a masurilor de ajutor si incitare fiscala. Este o eficacitate

fiscala directa care poate fi exemplificata, prin folosirea unor metode de amortizare

accelerata, utilizarea metodelor de evaluare a stocurilor la iesire functie de inflatie ( LIFO );

aportul de capital social în natura si dezvoltarea firmei prin reutilizarea profitului pentru

investitii productive cu consecinte favorabile asupra diminuarii impozitelor sau scutirii totale

de a fi achitate;

reducerea profitului impozabil cu 10% din pretul de achizitie ale echipamentelor

tehnologice. Profit reinvestit----

Eficacitatea fiscala indirecta este posibila în conditiile în care sistemul de impozite, taxe si

contributii ofera o serie de deduceri fiscale a unor cheltuieli, acoperirea pierderilor în

exercitiile anterioare, limita unor cheltuieli deductibile functie de masa bruta a profitului.

Eficacitatea fiscala constituie un element motor al gestiunii fiscale a întreprinderii. Trebuie

conceputa o politica fiscala autonoma, detasata de restul întreprinderii si dotata cu un obiectiv

unic si independent: cercetarea si atingerea unui cost fiscal optim care convine aspiratiilor

firmei. Cele doua forme ale eficacitatii fiscale sunt plasate în calculul raporturilor dintre

gestiunea fiscala a întreprinderii, strategia sa, riscul fiscal si contabilitate. Practica a dovedit

OrganizaţiaAre o forma juridicaAre mijloace tehnice, umane şi financiaredoreste obtinerea unui profitare un sistem decizionalare o strategie

Input de bunuri si servicii Output de bunuri si

servicii

Regula contabila

10

Regula fiscala


ca cea mai buna solutie fiscala este aceea care tine seama de obiectivele si strategiile

întreprinderii. Eficacitatea fiscala nu este totdeauna compatibila cu cautarea caii mai putin

„impusa”. Ea trebuie abordata ca un sacrificiu fiscal sau cost fiscal. Acest sacrificiu poate fi

evaluat prin raportarea si integrarea dimensiunii fiscale în deciziile de gestiune fiscala ale

întreprinderii.

1.1.2 Gestiunea fiscală şi riscul fiscal

Un alt factor cheie al succesului în materie de gestiune fiscala consta în aptitudinea

întreprinderii de a îmbina strategia fiscala cu riscul fiscal. Daca administratia financiara

admite o anumita abilitate fiscala a întreprinderii în nici un caz nu va permite în schimb sa o

faca cu exces. O ingeniozitate prea mare poate fi acuzata de administratie care va invoca

abuzul de drept. Chiar daca exista argumente, aceasta perspectiva constituie una din limitele

gestiunii fiscale, limita care nu este mereu blocata, separând abilitatea fiscala admisa de cea

excesiva si deci interzisa, fiind departe de a fi stabilita. Aceasta delimitare a gestiunii fiscale

nu antreneaza abuzul de drept fiscal. Astfel, unitatile economice care opereaza pe pietele

internationale cunosc ca utilizarea judicioasa a conventiilor internationale se intersecteaza cu

clauzele de contractare (cumparari, vânzari), fapt ce conduce la evitarea utilizarii abuzive a

acestor conventii.

Decizia fiscala trebuie sa se încadreze organic în deciziile întreprinderii si sa prezinte o

diminuare de risc si în unele situatii de incertitudine. Cel care decide trebuie sa tina seama de

o dimensiune riscanta si nesigura în deciziile sale , chiar daca în cazurile în care nu ne

intereseaza incertitudinea fiscala poate dezvalui câteva aspecte specifice. Global, aceste

conditii si limite nu trebuie sa acopere interesul care poate opri întreprinderea de la o buna

gestiune a parametrului fiscal în dubla perspectiva de securitate si eficacitate. Aceasta

presupune de la început ca responsabilii întreprinderii, ajutati în aceasta de consilierii lor,

accepta sa trateze fiscalitatea ca o variabila a gestiunii în toate etapele de viata ale firmei.

Rezolvarea acestor aspecte, deloc de neglijat privind Gestiunea fiscala, marcheaza trecerea de

la o fiscalitate subiectiva la una obiectiva. Fiscalitatea accepta si recunoaste o anumita

abilitate în raport cu reglementarile fiscale, dar nu permite abuzul de drept fiscal. Aceasta

abilitate impune asumarea unui risc fiscal ce poate conduce întreprinderea în starea de

evaziune fiscala.

Din acest punct de vedere, gestiunea fiscala este considerata ca o frontiera ce separa

facilitatile fiscale admise de cele exagerate. Ea nu antreneaza abuzul de drept fiscal. Decizia

fiscala trebuie sa se încadreze organic în deciziile întreprinderii si trebuie sa prezinte o

diminuare de risc si incertitudine.

Aceasta presupune gestionarea parametrului fiscal în dubla perspectiva de securitate si

eficacitate fiscala. Responsabilii de întreprinderi au obligatia de a trata fiscalitatea ca o

variabila a gestiunii în toate etapele de viata ale firmei. Astfel, gestiunea fiscala marcheaza

11


trecerea de la un cost fiscal excesiv la unul optimizat, prin includerea în decizia de perspectiva

a firmei, riscul si eficacitatea fiscala, optimizarea tuturor cheltuielilor cu impozite taxe,

contributii si fonduri speciale. În fiscalitate este utilizat termenul de „decizie de gestiune” care

desemneaza totalitatea variantelor alese de o întreprindere. Decizia de gestiune este atât

asumarea responsabilitatii cât si o atentie asupra securitatii afacerilor unei firme. Gestiunea

fiscala a firmei trebuie sa fie corecta, alegerile facute trebuie sa corespunda regulilor de drept

fiscal. Încalcarea acestora conduce la o gestiune fiscala incorecta, sau la evaziune fiscala.

Dreptul fiscal defineste evaziunea fiscala ca o sustragere de la impunere a materiei

impozabile. Aceasta sustragere de la îndeplinirea obligatiilor bugetare se poate realiza fie prin

aplicarea corecta a legilor fiscale în favoarea contribuabilului – situatie în care evaziunea

fiscala este legala, fie prin savârsirea voluntara si în cunostinta de cauza a unor contraventii

care constituie evaziunea fiscala frauduloasa. Consideram necesare câteva exemple din tarile

Uniunii Europene cu privire la faptele care au în vedere interpretarea favorabila a legislatiei

fiscale sau fapte de evaziune fiscala legala:

constituirea fondurilor de amortizare sau de rezerva într-un cuantum mai mare decât cel ce

se justifica din punct de vedere economic, diminuându-se profitul impozabil;

investirea unei parti din profitul contabil realizat în utilaje si echipamente menite sa

modernizeze întreprinderea sau pentru protectia mediului înconjurator, investitii pentru care

statul acorda reduceri a impozitului pe venit, masura menita sa stimuleze acumularea;

facilitati cu privire la deductibilitatea cheltuielilor legate de pregatirea profesionala si

practica în productie a salariatilor, sumele achitate pentru contractele de cercetare care au ca

obiect programele prioritare de interes national etc.

Evaziunea fiscala frauduloasa face obiectul întocmirii de declaratii false, documente de plati

fictive si de registre contabile neconforme cu realitatea, nedeclararea materiei impozabile,

declararea veniturilor impozabile inferioare celor reale, tinerea registrelor duble, înregistrarea

de cheltuieli neefectuate în realitate, falsificarea bilantului, vânzarile fara documente, precum

si emiterea de facturi fara vânzare efectiva, care ascund operatiunile reale supuse impozitarii

etc.

Trebuie precizat si faptul ca a gestiona impozitele si taxele, în sensul optimizarii nivelului lor, nu înseamna încalcarea legii. Printr-o gestiune fiscala corecta si argumentata se pot evita neplacerile evaziunii fiscale sau ale fraudei fiscale. În urma verificarii de catre administratia fiscala a corectitudinii cu care întreprinderea întelege sa-si onoreze obligatiile fata de stat, se pot evidentia uneori, si actiuni al caror caracter poate fi considerat anormal.În literatura de specialitate se defineste, în acest sens, “actul anormal de gestiune” ca fiind o decizie contrara intereselor întreprinderii, adica nu comporta nici o contrapartida pentru aceasta. Astfel, o actiune este considerata normala daca se concretizeaza într-o contrapartida pentru întreprindere. Aprecierea normalitatii unui act de gestiune poate fi însa destul de subiectiva si se face mai degraba la nivel economic decât la nivel juridic. Aparenta juridica a unei actiuni poate fi ireprosabila, în timp ce continutul ei economic o poate recomanda ca fiind anormala. Chiar daca, în principiu, administratia fiscala nu are motive sa judece gestiunea interna a

12


întreprinderii sau calitatea rezultatelor acesteia, unele situatii ar putea fi considerate ca anormale:

· Cheltuieli nejustificate in principiu (cele care nu au nici o legatura cu interesul întreprinderii),· Cheltuieli a caror marime este exagerata (care se concretizeaza, în general, în avantaje acordate administratorilor sau asociatilor societatii);

· Renuntarea la unele venituri fara contrapartida sau fara justificare (abandonuri de creante, avansuri fara dobânzi);

· Transferul sarcinii fiscale catre alti contribuabili;

· Interpretarea mai “larga” a unor principii contabile (precum independenta exercitiilor).

În România, astfel de acte, carora înca nu li se poate reprosa caracterul anormal, s-ar putea identifica în:

- Achizitia de catre întreprinzator a unor autoturisme de folosinta personala, dar care sunt înregistrate în contabilitatea întreprinderii; se obtin avantaje fiscale evidente: deducerea taxei pe valoarea adaugata din factura furnizorului (aceasta taxa s-ar suporta integral de catre întreprinzator, daca achizitia s-ar face în nume propriu) si deducerea din venituri a unei amortizari suplimentare care diminueaza profitul impozabil;

· Avansurile acordate între întreprinderi, care pot constitui adevarate credite inter-întreprinderi, nepurtatoare de dobânzi;

· Abandonurile de creante în cadrul grupurilor.

În unele astfel de situatii, controlul fiscal poate oferi informatii utile nu numai scopurilor proprii, ci si, de exemplu, investitorilor sau chiar administratorilor unei firme, în legatura cu eficienta cu care s-au luat decizii sau s-au derulat operatiuni în firma respectiva.

Exista cel putin doua criterii de apreciere a calitatii actiunilor si deciziilor luate în cadrul gestiunii fiscale a întreprinderii: eficienta, atunci când castigul realizat (concretizat, în general, într-o situatie de trezorerie mai favorabila) este evident si confirmarea de catre administratia fiscala a conformitatii cu regulile a masurilor luate.

Întreprinderea îsi asuma un „risc fiscal” iar organele de control accepta si recunosc o anumita abilitate în raport cu reglementarile de natura fiscala. Însa, atunci când în urma controlului administratia constata erori, întreprinderea este obligata sa le corecteze sau sa dovedeasca faptul ca interpretarea pe care a dat-o normei legale este buna. Eroarea contabila apare în urma unei omisiuni sau a unei inexacitati provenind dintr-o apreciere obiectiva a faptelor (eroare de drept) de catre un contribuabil de buna credinta. Spre deosebire de erorile contabile, deciziile de gestiune incorecte apar atunci când contribuabilul este pus în situatia de alege dintre mai multe solutii posibile si opteaza pentru una neconforma cu reglementarile fiscale (de exemplu folosirea amortizarii degresive cu influenta uzurii morale pentru un mijloc fix cu o durata normala de functionare mai mica de cinci ani). Este clar ca decizia incorecta va genera, atunci când este cunoscuta, o rectificare, la initiativa fiscului sau chiar a întreprinderii însasi.

13


1.2 Sursele de drept fiscal ale întreprinderii

Dreptul fiscal s-a creat si corespunde textelor de origine variata. Din ratiuni de legitimitate si

de consimtamânt la impozit, legea a fost mult timp privilegiata de crearea dreptului fiscal,

consolidând suprematia legii în sursele reglementare.

Principalele surse ale dreptului fiscal sunt:

a) sursele legislative;

b) sursele conventionale;

c) sursele reglementare;

d) sursele jurisprudentiale.

a) Sursele legislative constituie sursa principala a dreptului fiscal. Si Constitutia României

precizeaza ca impozitele si taxele sunt instituite prin lege. Deci legea reprezinta actul

egislativ care detine autoritatea principala în materie fiscala. Anumite dispozitii fiscale pot fi

date prin ordonante guvernamentale, daca Parlamentul abiliteaza guvernul sa le emita.

b) Sursele conventionale sunt stabilite prin acorduri, tratate si conventii internationale. Se

disting:

1. conventii internationale. Stabilite între doua state în scopul de a regla situatia fiscala a

persoanelor fizice sau juridice aflate în situatia de a le fi impozitat venitul într- unul din cele

doua state. Aceste conventii conduc cel mai adesea la impozitarea într-unul din cele doua state

si exonerarea în celalalt stat, în conditiile în care afacerile sunt extinse în afara granitelor

tarii de origine.

2. dispozitii comunitare. Sunt rezultatul tratatului de la Roma si care functioneaza în cadrul

Uniunii Europene. Aceste dispozitii au consecinte în dreptul fiscal intern al fiecarui stat

membru. Consiliul Uniunii Europene fixeaza directive destinate sa permita armonizarea

legislatiilor nationale si de a compara dispozitii legislative reglementare si administrative în

perspectiva unei piete unice europene.

c) Sursele reglementare constituie doctrina administrativa prin care legile sunt completate în

vederea punerii lor în aplicare prin decrete sau ordine ministeriale la nivel ierarhic inferior

legilor. Aceasta putere reglementara în executarea legilor fiscale este autonoma.

Normele, instructiunile si circularele privind aplicarea legilor revine Ministerului Finantelor.

d) Sursele jurisprudentiale reprezinta rationamente de natura fiscala prin jurisdictii

litigioase si care se refera cel mai adesea la contestatiile contribuabililor cu privire la

interpretarea legilor de catre administratie (norme de aplicare, instructiuni sau circulare ale

Ministerului Finantelor).

Jurisprudenta vine sa interpreteze corect legea si implicit normele sale de aplicare si sa

completeze notiunile pe care legea nu le-a definit cu precizie. Atunci când administratia

constata ca judecatorul adopta o orientare care se opune propriei sale doctrine poate interveni

pentru a obtine prin Parlament votul unei legi confirmând propriile analize. În practica,

14


tribunalele administrative intervin în materie de impozite directe si indirecte, atunci când

competenta tribunalelor judiciare se refera la venituri ale statului, precum dreptul de

înregistrare.

1.3 Sistemul fiscal – componenta, elemente definitorii de recunoastere si aplicare a

elementelor fiscale în practica afacerilor. Obiective, functii si principii fiscale

Impozitele, taxele, contributiile, reprezinta fundamentul si motivatia pe care este

construita fiscalitatea. Sistemul fiscal reprezinta totalitatea impozitelor si taxelor realizate

prin intermediul unui mecanism bazat pe tehnici, metode si instrumente specifice

desfasurarii activitatii de urmarire si control cu ajutorul aparatului fiscal. Legea

fundamentala a statului de drept consfinteste obligatia tuturor cetatenilor tarii de a contribui

prin impozite si taxe la cheltuielile publice. Obligatia persoanelor fizice si juridice de a

contribui sub forma de impozite si taxe la constituirea fondurilor bugetare da nastere la

„Creanta fiscala“ pentru buget si „obligatie fiscala” pentru agentul economic. Creanta fiscala

reprezinta dreptul statului de a percepe prin organele fiscale impozite, taxe si alte venituri în

contul bugetului. Titlul de creanta fiscala este actul prin care se constata si se individualizeaza

obligatia fiscala a unei persoane fizice sau juridice. Întocmirea titlurilor de creanta fiscala este

realizata fie de organele fiscale în cadrul dreptului de control privind organizarea si

desfasurarea activitatilor economice producatoare de venituri impozabile, instantele de

judecata, notariatele de stat, organele vamale, regiile autonome, societatile comerciale ale

persoanelor juridice pentru impozitul pe profit, taxa pe valoare adaugata, impozitul pentru

folosirea terenurilor proprietate de stat, impozite si taxe retinute de persoane carora le platesc

venituri sau presteaza servicii.

Creanta fiscala înceteaza atunci când obligatia fiscala a contribuabilului este achitata,

compensata sau prescrisa. Obligatia fiscala de a vira impozite si taxe la bugetul public si la

fondurile speciale extrabugetare revine persoanelor fizice si juridice, române si straine, numite

contribuabili.

Din punct de vedere fiscal persoanele juridice pot fi grupate în trei grupe:

1. persoane juridice propriu-zise:

cu activitate economica: regii autonome, societati comerciale, organizatii cooperatiste;

fara scop lucrativ: institutii publice, organizatii sociale, asociatii de persoane fizice,

fundatii;

2. unitati economice fara personalitate juridica ce pot fi:

unitati economice apartinând unor persoane juridice ce pot fi sucursale, filiale, magazine,

sectii;

15


asociatii în participatie.

3. societati comerciale straine, reprezentate prin:

societati comerciale straine –persoane juridice straine;

filiale ale societatilor comerciale straine.

Primele doua categorii de persoane juridice (1 si 2) au obligatia de a achita taxa pe valoare

adaugata si accize, impozitul pe profit, impozitul pe dividende, impozitul pe cladiri,

contributii la asigurari sociale, alte impozite si taxe:

- asupra potentialului tehnic (mijloace de transport, terenuri cladiri);

- asupra bunurilor achizitionate cu titlu oneros din import (taxe vamale, accize);

- asupra dreptului de înregistrare (taxe de timbru, taxe de înregistrare).

Societatile comerciale straine au obligatia de a plati impozite pe unele venituri specifice

realizate de nerezidenti, impozitul pe venitul reprezentantelor firmelor comerciale straine.

1.3.1 Componentele sistemului fiscal

Sistemul fiscal are la baza trei componente:

A. impozitele, taxele si contributiile;

B. mecanismul fiscal;

C. aparatul fiscal.

A1. Impozitul reprezinta prelevarea obligatorie si fara contraprestatie din partea statului cu

scopul de a acoperi cheltuielile publice.

Taxele reprezinta contravaloarea serviciilor executate de stat, la cererea persoanelor fizice si

juridice (acte notariale, mentiuni la contractul si statutul societatilor comerciale, acte

testamentare, etc.), valoarea taxelor în raport cu serviciul prestat de stat este mult mai mare.

Contributiile reprezinta obligatii ale agentului economic la asigurari sociale de stat, sanatate,

pensii, somaj, fiind achitate de persoanele fizice si juridice care utilizeaza forta de munca pe

durata nedeterminata sau determinata.

Clasificarea impozitelor

Discutate ca venituri ale bugetului de stat, impozitele si taxe le se împart în doua categorii:

1. venituri curente;

2. venituri din capital

Veniturile curente sunt clasificate în doua grupe:

1.a) venituri fiscale;

1.b) venituri nefiscale.

1.a) Veniturile fiscale sunt formate din sumele provenite din impozitele directe si indirecte.

Impozitele directe sunt suportate de persoane fizice sau juridice care le platesc în cunostinta

de cauza (impozitul pe profit, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende,

impozitul pe cladiri etc.).

16


Impozitele indirecte sunt cele pe care nu le suporta cel care le plateste. Ele sunt suportate în

general de consumatorul final (accize, taxa pe valoare adaugata, taxele vamale, taxele de

consumatie etc.).

1.b) Veniturile nefiscale provin din varsaminte efectuate de Banca Nationala a României din

profitul net, al regiilor autonome, veniturile de la institutiile publice, taxele consulare etc.

Ponderea lor în totalul veniturilor curente este foarte mica.

Veniturile din capital provin din valorificarea unor bunuri ale societatilor comerciale cu

capital de stat sau a rezervei de stat.

A2. Elemente comune ale impozitelor si taxelor

Toate actele normative prezinta elementele impozitelor si taxelor. Aceste elemente cuprind:

obiectul impozitului, subiectul impozitului, baza de calcul, platitorul de impozite, cota,

termenul de plata, înlesniri acordate la plata, drepturile platitorului de impozit, obligatiile si

sanctiunile.

a) obiectul impozitului este elementul care sta la baza asezarii impozitului: venitul, profitul,

pretul sau tariful.

b) subiectul impozitului se identifica cu persoana fizica sau juridica care detine sau

realizeaza venitul sau profitul.

c) baza de calcul. De cele mai multe ori, obiectul impozitului reprezinta si baza de calcul, dar

exista si exceptii. De exemplu, la impozitul pe cladiri, obiectul îl reprezinta cladirea, iar baza

de calcul valoarea sau taxele de succesiune.

d) platitorul de impozite de regula coincide cu subiectul impozitului. Exista si exceptii: la

impozitul pe veniturile din salarii, subiectul este salariatul, platitorul este unitatea la care

salariatul realizeaza venitul. e) cota (cuantumul impozitului) serveste bazei de calcul a

impozitului prin care se determina suma de plata. Cota poate fi fixa sau procentuala. Cota fixa

este exprimata sub forma unui cuantum aplicata la baza de calcul sau la o parte din aceasta; de

exemplu pentru taxa privind folosirea terenurilor în alte scopuri decât productia agricola sau

silvica, se stabilesc cote fixe pe km2 sau metru patrat.

17


Clasificarea veniturilor statului.

1. Venituri curente

1.1 Venituri fiscale

1.1.1 Venituri din impozite directe

1.1.1.1- impozitul pe profit

1.1.1.2impozitul pe veniturile din salarii1.1.1.3.impozitul pe dividende1.1.1.4 - impozitul pe cladiri

1.1.2 venituri din impozite indirecte

1.1.2.1 TVA

1.1.2.2 Accize

1.1.2.3 taxe vamale

1.2 Venituri non-fiscale

1.2.1 varsaminte efectuate de BNR din profitul net1.2.2 varsaminte efectuate de regii autonome din profitul net

1.2.3 - venituri de la institutii publice

2.Venituri din capital

2.1 valorificarea unor bunuri ale societatilor comerciale cu capital de stat2.2 valorificarea unor bunuri de la rezerva de stat

Figura nr.1.1

Cota procentuala poate fi proportionala sau progresiva. Cotele procentuale proportionale ramân neschimbate în raport cu baza de calcul (cota de TVA de 24%, - se aplica indiferent de baza de calcul ), iar cotele procentuale progresive se caracterizeaza prin aceea ca se modifica în functie de marimea bazei de calcul. De exemplu, în cazul impozitului pe veniturile din salarii, cota progresiva se diferentiaza pe transe procentuale progresive.

f) termenul de plata este intervalul de timp de la înregistrarea creantei fiscale a bugetului de stat pâna când se achita. Este prevazut de legislatie.

g) înlesnirile acordate la plata sunt precizate în textele legale si pot fi sub forma de scutiri, reduceri, bonificatii, amânari la plata, esalonari.

h) drepturile platitorului de impozite se refera la compensari, atunci când la o scadenta s-a platit o suma mai mare decât cea normala; platitorul are dreptul sa compenseze suma platita în plus cu o parte sau integral din suma ce trebuie achitata la scadenta urmatoare. Atunci când nu este posibila compensarea, platitorul are dreptul sa solicite de la buget restituirea sumelor achitate (TVA de recuperat în cazul când întreprinderile realizeaza venituri din export si nu au vânzari în interiorul tarii sau în situatia în care agentul economic mai mult de trei luni cumuleaza o TVA colectata mai mare decât TVA deductibila pe cumparari). Platitorul are dreptul la contestatii în cazul în care se considera nedreptatit în urma controlului efectuat de organele fiscale.

18


i) obligatiile platitorului stabilite prin legi, precizeaza calcularea si varsarea la termen a impozitelor, organizarea evidentei contabile a lor, din care sa rezulte cu exactitate baza de calcul, sumele de plata, modul de virare la buget, prin tinerea contabilitatii a tuturor intrarilor si iesirilor de bunuri economice din patrimoniu.

j) sanctiunile sunt consecinta nerespectarii termenelor legale de plata a impozitelor sau a neachitarii obligatiilor fiscale. Sanctiunile sunt date prin majorari de întârziere, amenzi contraventionale sau penale.

B. Mecanismul fiscal reprezinta ansamblul de metode si tehnici de impunere privind veniturile fiscale ale statului precum si instrumentele impunerii.

B1 Impunerea consta în identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice care detin sau realizeaza un anumit obiect impozabil, în evaluarea bazei de calcul a impozitului, în determinarea exacta a cuantumului acestuia. Impunerea îmbraca mai multe forme:

autoimpunerea consta în stabilirea bazei impozabile si determinarea autonoma a impozitului de catre societati pe propria lor raspundere (TVA, impozit pe profit, impozit pe veniturile din salarii). Când evaluarea bazei de calcul se definitiveaza la nivel de an, impunerea este provizorie în timpul anului si definitiva la sfârsitul exercitiului financiar contabil: de exemplu impozitul trimestrial pe profit reprezinta o impunere provizorie, la sfârsitul exercitiului financiar, impozitul pe profit reprezinta impunerea definitiva la nivel de an.

impunerea directa consta în evaluarea directa a obiectului impozabil de catre organele fiscale sau pe baza declaratiei subiectului impozabil (de exemplu impozitul pe cladiri).

impunerea indirecta are la baza informatii colaterale (de exemplu: impozitul pe salarii, pensia suplimentara, fondul de somaj)

impunerea forfetara presupune stabilirea unei sume forfetare de plata pe o perioada de timp.

B2. Instrumentele impunerii. Scopul final al activitatii de impunere este perceperea taxelor si impozitelor. Pentru aceasta ele sunt consemnate în documentele fiscale care difera functie de continutul lor dupa cum sunt utilizate:

1. declaratia de impunere circula dinspre platitor catre organul fiscal teritorial. Prin declaratie, platitorul de impozit, informeaza organul financiar cu privire la realizarea obiectului impozabil si a altor elemente care se au în vedere la stabilirea sumelor de plata.

2. decontul se întocmeste pentru impozite indirecte: taxa pe valoare adaugata si accize, care se depune obligatoriu lunar, pâna la data de 25 a lunii urmatoare si cuprinde informatii legate de modul de calcul, stabilirea bazei de impozitare si documentatia, din punct de vedere contabil, care a stat la baza decontului. Decontul trebuie sa cuprinda sumele de datorat sau de rambursat catre /dinspre bugetul de stat.

3. declaratia vamala este documentul prin care întreprinderea importatoare înscrie/declara informatii organului vamal cu privire la bunurile importate impozabile, valoarea lor, taxele vamale datorate, comisionul vamal, precum si calculul corect al TVA. De cele mai multe ori, declaratia vamala coincide cu bunurile importate, iar plata lor se face pe loc. Exista derogari prin amânari la plata în vama, cu prelungirea achitarii lor pe termen de 30 de zile, numai pentru bunurile importate de tipul instalatiilor tehnologice sau produse considerate de lux (tigarete, blanuri naturale etc.).

19


4. procesul verbal de verificare întocmit de Directia generala a controlului financiar de stat, administratiile financiare, Garda financiara si Curtea de conturi, implicate pentru controlul regiilor autonome si societatilor comerciale cu capital de stat. Se întocmeste cu ocazia verificarilor efectuate la sediul întreprinderii. Prin procesul verbal de control fiscal, daca este cazul, se stabilesc si sumele de plata sub forma de impozite, taxe sau contributii ca diferenta pentru sumele neachitate sau ramase de achitat, precum si penalitatile de întârziere.

Eventualele sume de plata, stabilite de organul de control, trebuie achitate în termen de 7 zile, indiferent daca agentul economic depune sau nu contestatie.

5. declaratia de înregistrare pentru platitorul de impozite. Orice întreprindere, platitoare de impozit sau nu, la înfiintare, trebuie sa depuna în termen de cinci zile de la înregistrarea la Registrul Comertului, o declaratie de înregistrare, iar aceasta coincide cu codul fiscal al agentului economic. Codul fiscal este înscris pe orice document economico-financiar emis sau primit între clienti, furnizori, creditori, debitori, asociati sau actionari.

Prin masuri adecvate, statul poate stimula activitatea economica a agentului economic, în sensul dezvoltarii si modernizarii sale, prin:

credite subventionate;

reducerea cu 20 % a costului de achizitii aferent investitiilor directe, din profitul impozabil;

reduceri sub forma de „credit fiscal” pentru întreprinderi care realizeaza operatiuni de export sau servicii asimilate exportului;

scutiri de impozite pe profit pentru stimularea de activitati productive

optiunea platitorului sau neplatitorului de TVA pâna la o cifra de afaceri de 100,000 euro

dezvoltarea exportului prin scutirea TVA cu drept de deducere, scutirea de taxe vamale, comisioane vamale potrivit tarifului vamal;

cote procentuale mari la taxe vamale pentru produsele importate, în special cele considerate nocive sanatatii;

micsorarea bazei de calcul a impozitului pe veniturile din salarii;scutiri totale de impozit pentru handicapati;majorarea impozitelor, taxelor vamale si accizelor, pentru întreprinderile care importa produse de lux (blanuri naturale, autoturisme de oras etc.).utilizarea metodei accelerate de amortizare.

C. Aparatul fiscal deriva din însasi legile care reglementeaza impozitele si taxele. Statul îsi îndeplineste sarcinile fiscale prin institutiile autoritatii publice: parlament si guvern.

Activitatea fiscala a statului cuprinde latura legislativa care se înfaptuieste de catre Parlament si cea executiva, realizata de Guvern, prin institutiile administratiei publice de specialitate, în structura carora se include si aparatul fiscal.

Institutia administratiei publice de specialitate, prin care Guvernul îsi îndeplineste atributiile sale executive în domeniul fiscal, este Ministerul Finantelor. Activitatea fiscala este condusa de ministru, în subordinea caruia se afla directii generale, directii, Garda Financiara.

Directia Generala a Finantelor Publice si a Controlului Financiar de Stat realizeaza obiectivul central al Ministerului Finantelor pe linia controlului financiar. Trezoreria finantelor publice este organizata la nivel central si teritorial si are ca obiectiv încasarea

20


veniturilor bugetare pe baza unei evidente stricte pe fiecare platitor, din care sa rezulte obligatiile de plata, sumele încasate si debitele ramase de încasat. Acest organ are si obligatia sa execute controlul financiar preventiv asupra încasarii la termenele stabilite a impozitelor si taxelor datorate de catre agentii economici si contribuabili, aplicând majorari pentru nerespectarea termenelor prevazute de lege.

Directia Generala a Vamilor aplica dispozitiile legale cu privire la taxele vamale, perceperea lor si a altor venituri cuvenite bugetului de stat în legatura cu activitatea desfasurata de aparatul de control vamal. Organele financiar teritoriale acopera prin activitatea lor întreg teritoriul tarii si executa atributii cu caracter fiscal în toate localitatile (municipii, orase si comune).La încasarea taxelor si impozitelor îsi aduc contributia si alte institutii publice, cum ar fi:

instantele de judecata, tribunalele si judecatoriile, care percep taxe de timbru pentru litigii si acte ce intra sub incidenta acestor taxe;

notariatele de stat, care percep taxe de timbru si de succesiune, pentru modificari, autentificari de acte;

primariile, care percep taxe pentru eliberari de titluri de proprietate, autorizatii de functionare si alte acte supuse taxelor de timbru;

organele de politie, care percep taxe pentru examinarea conducatorilor auto, eliberarea permiselor de conducere, eliberarea de pasapoarte etc.;

alte institutii publice care asigura în activitatea lor si perceperea de taxe, cum ar fi: taxa pentru proiecte de investitii si înregistrare a marcilor de fabrica, taxe si alte venituri din protectia mediului etc. Menirea aparatului fiscal este, ca prin impunere, sa urmareasca încasarea veniturile bugetare ale statului si sa combata evaziunea fiscala.

Obiectivele fundamentale ale fiscalitatii sunt realizate prin promovarea politicii financiare, economice si sociale. Prin politica financiara statul trebuie sa-si procure resursele financiare necesare

realizarii functiilor statului. Acest obiectiv principal este realizat prin promovarea si respectarea principiilor fiscale. Volumul impozitelor poate spori printr-un numar mai mare de platitori, introducerea de noi impozite sau extinderea bazei de impozitare. Impozitul are un randament ridicat daca prezinta un caracter universal cu cote mici de impozitare astfel încât acesta sa nu reprezinte o povara pentru contribuabil. Universalitatea impozitului pentru contribuabili, dar cu cote procentuale rezonabile, poate constitui pentru buget o sursa mult mai sigura de venituri decât utilizarea unui numar mare de impozite cu cote mari.

21


Politica fiscala în domeniul economic urmareste dezvoltarea unor ramuri din economie prin pârghii de influentare a cresterii productiei, dezvoltarii serviciilor si a agriculturii. De asemeni dezvoltarea exportului si reducerea importului astfel încât sa se realizeze echilibrul balantei comerciale ,se înscrie ca un obiectiv prioritar cu consecinte favorabile pe ansamblul economiei nationale. Limitarea importului se poate realiza prin taxe vamale mari si accize pentru anumite produse. Realizarea acestui obiectiv trebuie facuta în corelatie cu dezvoltarea sectorului productiv pentru bunurile economice care sunt deficitare si se pot fabrica în tara noastra. Astfel se pot crea noi locuri de munca. Acest lucru va avea consecinte favorabile asupra cresterii veniturilor impozabile asupra fortei de munca si implicit limitarea fondurilor financiare pentru protectia somerilor. Încurajarea agentilor economici pentru a dezvolta anumite activitati se realizeaza prin scutiri de la plata impozitului pe profit sau reducerea anumitor sectoare pentru unele bunuri autohtone cu costuri ridicate, facilitati prin utilizarea unor amortizari accelerate în primul an de dobândire a capitalului fix ca active imobilizate.

Prin politica fiscala pe care statul o promoveaza, se urmaresc obiective de ordin social si chiar politic. Mecanismul fiscal urmareste acordarea de facilitati contribuabililor cu venituri relativ mici, fiind scutiti de impozite pâna la un anumit cuantum. Fiscalitatea intervine cu cote de impozitare foarte mari pentru limitarea consumului unor produse daunatoare sanatatii cum este alcoolul, tutunul si produsele din tutun. Realizarea eficienta a activitatii fiscale corelata cu un control financiar intern si extern contribuie la îndeplinirea celui mai important obiectiv al politicii fiscale: un buget de venituri suficient de mare care sa elimine deficitul bugetar.

În acest context politica fiscala trebuie sa realizeze folosirea constienta a întregului ansamblu de instrumente si procedee cu caracter fiscal pentru stabilirea nivelului si structurii prelevarilor obligatorii, operatiile impozabile, regimul exonerarilor si al creditelor fiscale, astfel încât procesul repartitiei produsului social sa asigure rezervele necesare acoperirii cheltuielilor publice si a celor pentru protectie sociala. Întreg sistemul fiscal trebuie sa se caracterizeze prin asezarea sarcinilor fiscale potrivit principiului justetei sociale, fara nici un fel de discriminare între contribuabili. Volumul diferit al impozitului perceput, tinând seama de marimea venitului sau a averii, raspunde unor criterii de echitate si satisface functia sociala, ca trasatura a sistemului fiscal, prin care sunt favorizate categoriile de contribuabili cu greutati materiale mari, ca si agentii economici care utilizeaza forta de munca cu capacitate redusa sau proaspeti absolventi ai învatamântului superior.Din cele prezentate anterior rezulta ca obiectivele fundamentale ale fiscalitatii sunt:

promovarea politicii financiare, prin încasarea veniturilor fiscale, prin plati obligatorii si fara contraprestatii de catre contribuabili; taxe, contributii si fonduri speciale. Scopul încasarii acestor venituri este acoperirea cheltuielilor publice, necesare oricarei societati pentru a functiona în limite normale.

promovarea politicii economice, prin dezvoltarea activitatilor productive, care asigura perenitatea firmei, reduceri de impozite pentru activitatile de export, dezvoltarea unor sectoare de activitate si inhibarea altora; taxe vamale mari, accize pentru acele bunuri din import care se produc si în tara noastra cu scopul de a proteja productia indigena etc. promovarea politicii sociale pentru persoanele dezavantajate, datorita veniturilor mici sau cu capacitate redusa de munca, veterani de razboi, handicapati etc. Fiscalitatea intervine cu cote de impozitare foarte mari pentru limitarea consumului unor produse daunatoare sanatatii si la plata unor fonduri speciale a tuturor agentilor economici care fac reclama si publicitate la astfel de produse.

22


1.3.3 Functiile sistemului fiscal

Politica fiscala este orientata spre realizarea urmatoarelor functii ale sistemului fiscal:1. functia financiara este instrumentul prin care statul procura resursele necesare finantarii

activitatilor de interes national.2. functia economica stimulativa, prin facilitati prevazute în sursele legislative si

reglementare: reduceri de impozit pe profit, reinvestirea profitului net, scutiri de impozite pentru zonele declarate defavorizate, etc.

3. functia sociala, manifestata prin aceea ca sistemul fiscal trebuie sa favorizeze anumite categorii sociale.

4. functia de control da posibilitatea statului prin intermediul sursei informationale a contabilitatii ,sa valideze volumul corect al vânzarilor, costul de productie, contabilitatea cheltuielilor si veniturilor, a modului corect al bazelor de calcul pentru impozitul pe veniturile din salarii, taxa pe valoarea adaugata, accize etc. precum si plata acestora la termenele prevazute de lege.

5. functia de echitate. Toti agentii economici, persoane juridice si fizice care desfasoara activitati economice în scopul obtinerii de profituri trebuie sa fie impozitate. Chiar daca acestia obtin facilitati fiscale pe o perioada limitata de timp, dupa aceasta, trebuie sa contribuie cu o cota (suma) la dezvoltarea societatii.Nu se poate vorbi de un sistem fiscal perfect, dar el poate fi perfectat în concordanta cu dezvoltarea sectorului privat. Statul trebuie sa detina în proprietatea sa ramurile strategice ale economiei si cele de interes national: învatamântul si educatia, sanatatea, securitatea tarii si a individului, arta si cultura. Iar aceasta va putea fi realizata atunci când statul va cesiona întreprinderile sale sectorului privat, când monopolul asupra unei activitati va fi înlocuit de concurenta, când legile vor fi relativ stabile, clare, iar echitatea în materie de impozite va fi efectiv aplicata.

Pornind de la aceste considerente se pot deduce, din punct de vedere fiscal, urmatoarele implicatii ale sistemului fiscal asupra oricarei economii:

a) Justificarea generala a impozitului.Impozitul în sine este justificat, deoarece functionarea oricarei societati implica costuri care trebuie sa fie acoperite prin resurse suficiente. Resursele pe care statul le poate detine , provenind de exemplu din proprietatile sale, nu sunt suficiente, ceea ce este cazul general. Din acest motiv impozitele trebuie prelevate în mod obligatoriu si fara contraprestatie din partea statului. Dreptul de a introduce impozite îl are statul, prin organele puterii centrale de stat (Parlament),iar uneori prin administratiile de stat locale. Parlamentul se pronunta în legatura cu introducerea impozitelor de stat de importanta nationala, iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite în favoarea unitatilor administrativ-teritoriale. În consecinta, toti agentii economici, conform dispozitiilor legale, trebuie sa suporte o parte din cheltuielile statului.

23


Întreaga activitate de impunere, urmarire si percepere a impozitelor si taxelor consta în aplicarea si respectarea întocmai a prevederilor legale si orice abatere în acest sens înseamna încalcarea legii cu consecinte ce atrag raspunderea celor în cauza.

b) Principiul neutralitatii si eficacitatii impozitului3. Neutralitatea impozitului presupune de a nu fi investit cu alta functie decât cea fiscala, adica finantarea cheltuielilor publice fara sa influenteze conditiile de functionare a economiei, repartitia avutiilor sau structurilor sociale. Impozitul trebuie sa aiba ca finalitate realizarea unei economii eficiente. Neutralitatea impozitului poate fi privita sub doua aspecte: din punct de vedere al cercetarii unei eficacitati maxime a întreprinderii2 pentru resurse si tehnici date, un impozit general sau o taxa uniforma pe consumatii provenita de la terti nu afecteaza rezultatul întreprinderii(exemple: impozitul pe veniturile din salarii, taxa pe valoare adaugata daca nu implica aplicarea proratei, contributiile la asigurari sociale suportate de salariati etc.).

Din punct de vedere al dinamicii progresului tehnic si economic impozitul nu trebuie „sa intimideze” beneficiile atunci când acestea provin dintr-o punere în practica a tehnicilor moderne, eficiente, a reducerii costurilor si o mai buna orientare a productiei. Beneficiile constituie premisa dezvoltarii întreprinderii si, implicit, a economiei nationale. În conditiile în care agentii economici simt beneficiile lor suportând impozite acceptabile, incitatia lor la o mai buna gestionare a resurselor economice si financiare nu poate sa fie diminuata în aceeasi masura. Acestea sunt în general întreprinderile care înregistreaza pierderi si care în mod normal trebuie penalizate, si nu cele care realizeaza profituri. În permanenta Ministerul Finantelor, ca reprezentant al statului, a cautat solutii de impunere care sa raspunda cel mai bine autonomiei tehnice, cu toate regulile de avizare, lichidare si încasare a creantelor fiscale. Puterea legislativa prin Parlament trebuie sa reprezinte interesele statului, dar sa nu omita pe cât posibil aplicarea practica a teoriei principiilor fiscale.

c) Principiul transparentei impozitului. Impozitul trebuie sa fie prelevat, urmând principii simple, clare, sa nu dea loc interpretarilor si deci aplicarea lor sa fie cât mai putin costisitoare. De cele mai multe ori aplicarea unui impozit a fost transpus pe zeci de pagini în Monitorul Oficial. Conducatorul economic al firmei ocupa o mare parte a timpului studiindu-le pentru aplicarea lor corecta în practica. Aparitia unei legi sau ordonante este urmata de regula de norme care apar cu mare întârziere, instructiuni care nasc confuzii si lasa loc interpretarilor aparatului fiscal care trebuie sa apere interesul statului fata de agentul economic preocupat în permanenta de a gasi calea legala pentru impunerea cea mai mica.

d) Principiul impozitului impersonal. Acest principiu semnifica ca prelevarea impozitului nu trebuie sa implice cercetarea de tip inchizitorial la viata persoanelor fizice sau juridice. Personalul din aparatul fiscal selectionat pe principiile competentei profesionale si morale, cu siguranta conduce automat la eficienta activitatii fiscale, dar si a diminuarii riscului fiscal al contribuabililor atâta timp cât personalul care se afla în slujba statului reprezinta organ de îndrumare si control.

e) Principiul impozitului individual. În orice societate democratica obiectivul final si preocuparea esentiala a statului este asigurarea si dezvoltarea deplina a personalitatii fiecarui cetatean dupa propriile sale aspiratii remarca Allais Maurice în lucrarea “Pour la reforme fiscale,1983” care a obtinut premiul Nobel pentru economie în anul 1983. În masura posibilului, cetateanul trebuie sa fie liber de alegerile si nevoile sale, de veniturile

3 Allais Maurice, Pour la réforme fiscale, Paris, 1983 citat de Ana Stoian, Contabilitate si fiscalitate, Editura Margaritar, Bucuresti, 2001

24


si proprietatile sale în functie de aceste criterii, legea precizeaza impozitul ca atare , marimea sa prin metodele si tehnicile de impunere.

Walter Lippman remarca în una din lucrarile sale “Conceptia liberala de egalitate nu comporta în cele din urma promisiunea de a recunoaste toti oamenii egali bogati, egali influenti, egali onorati si egali instruiti”.Din contra ceea ce promite este aceea ca daca inegalitatea conventionala datorata privilegiilor si prerogativelor este anulata “superioritatile intrinseci se vor degrada”f) Principiul nediscriminatoriu. Impozitul nu trebuie sa fie discriminator. Impozitul trebuie

sa fie stabilit urmând reguli care sunt aceleasi pentru toti. Trebuie subliniat, ca orice masura fiscala directa sau indirecta discriminatorie fata de un grup social oarecare este incompatibila cu principiile generale a unei societati democratice.Realizând o retrospectiva a principiilor fiscale prezentate mai sus, rezulta ca statul, prin sistemul fiscal, influenteaza si intervine în dezvoltarea activitatilor economice. Într-o economie de tip privat, contribuabilul îsi pune întrebarea cât de mult poate interveni statul în dezvoltarea întreprinderilor ?

1.3.4 Principiile fiscalităţii prevăzute în codul fiscal

Codul fiscal pe anul 2011 prevede în capitolul II, art. 3 la că impozitele şi taxele se bazează pe următoarele principii:

a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin;

b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor de management financiar asupra sarcinilor fiscale;

c) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în funcţie de mărimea acestora;

d) eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoanele fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii constituţionale majore

1.3.5 Structuri fiscale circumscrise în contabilitate

În contabilitate, impozitele, taxele si contributiile nu urmeaza o clasificare bugetara, ci sunt prezentate în Planul de Conturi General, dupa destinatia datoriei fiscale: asigurari sociale, protectie sociala si conturi asimilate, bugetul de stat, fonduri speciale si conturi asimilate, alte impozite si taxe locale.

În contabilitatea financiara, impozitele, taxele si contributiile ca datorii si /sau creante fiscale sunt cuprinse în teritoriul activitatii de exploatare. Fac exceptie contraventiile, amenzile, penalitatile pentru neplata în termenul legal a datoriilor integrate în activitatea accidentala (extraordinara). Din punct de vedere contabil, cheltuiala cu impozitul pe profit nu face obiectul celor trei activitati: exploatare, financiara sau exceptionala; ea este tratata distinct ca o cheltuiala fiscala, ce afecteaza întreaga masa a profitului.Dupa I.A.S. nr.12, Contabilitatea impozitului pe profit activele si datoriile fiscale trebuie prezentate în bilant în mod separat fata de alte active si datorii. Distinctia între activele si datoriile curente si cele pe termen lung a situatiilor financiare ale unei întreprinderi fac posibila relevarea impozitelor curente dupa obiectul impozabil.

25


Conform ART. 2 din Legea 571/2003 actualizata, Impozitele, taxele şi contribuţiile sociale reglementate de Codul fiscal sunt:

(1) Impozitele şi taxe:a) impozitul pe profit;b) impozitul pe venit;c) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;d) impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi;e) impozitul pe reprezentanţe;f) taxa pe valoarea adăugată;g) accizele;h) impozitele şi taxele locale.

(2) Contribuţiile sociale reglementate:a) contribuţia individuală de asigurǎri sociale şi contribuţia datorată de

angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat;b) contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia

datorată de angajator la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

c) contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

d) contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj;

e) contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat;

f) contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator potrivit Legii nr.200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu completările şi modificările ulterioare.

Presiunea fiscală este „cât de apăsătoare sunt impozitele sau, altfel spus cât de mare este povara fiscală ce apasă pe umerii contribuabililor”.

Indicatorul prin care se cuantifică presiunea fiscală este rata fiscalităţii.Nivelele la care se cuantifică presiunea fiscală sunt:- la nivel global (naţional);- la nivelul firmei;- la nivelul individului.Ca formulă generală rata fiscalităţii este un raport intre nivelul impozitelor la diferite

nivele şi la numitor se află PIB, cifra de afaceri (valoarea adăugată) sau veniturile individuale.Prezentăm în continuare modul de calcul al ratei fiscalităţii la diferite nivele:a) presiunea fiscală cuprinde la numărător numai prelevările fiscale la bugetul statului (la

bugetul central şi la bugetele locale)b) presiunea fiscală globală cuprinde la numărător impozitele şi taxele datorate bugetului

central şi bugetelor locale şi aşa-zisele cotizaţii sociale, contribuţiile la fondurile speciale;a) rata fiscalităţii lărgite cuprinde pe lângă prelevările de mai sus şi deficitul bugetar;b) rata fiscalităţii nete, care se obţine scăzând din prelevările obligatorii cheltuielile pe

care statul le face în interesul contribuabililor sub formă de prestaţii sociale sau de altă natură şi subvenţiile acordate agenţilor economici;

26


c) presiunea fiscală individuală determinată ca raport între totalul prelevărilor obligatorii suportate de către un contribuabil şi totalul veniturilor obţinute de către aceştia;

f) presiunea fiscală la nivelul agentului economic este calculată ca procent între plăţile obligatorii către stat şi cifra de afaceri sau valoarea adăugată la nivel de organizaţie.

În contabilitate, structurile fiscale aferente ciclului de exploatare sunt:

1. impozite, taxe, contributii si fonduri speciale privind remunerarea factorului forta de munca;2. impozite si taxe pe potentialul tehnic;3. impozite si taxe pe bunuri importate si / sau din productia proprie;4. alte impozite, taxe si fonduri speciale.

27

Curs 1 Gestiune Fiscala Si Sociala Site 2012

Documents

Transcript of Curs 1 Gestiune Fiscala Si Sociala Site 2012