Curriculumul centrat pe competenţe – model de optimizare curriculară

Este un model de optimizare curriculară care porneşte de la principiul că fiecare finalitate dezirabilă exprimată a fi o ţintă de atins de către sistemul educaţional va fi descrisă în termeni de competenţe ce urmează a fi formate la absolvenţii unei traiectorii şcolare. Caracteristica cea mai importantă a acestui curriculum emerge din faptul că aceste competenţe sunt suficient de generale astfel încât să acopere o arie largă de domenii socio-profesionale în care sunt transferabile, constituirea lor realizându-se în mod concentric, de la cele mai simple la cele mai complexe. În acelaşi timp, orientarea şi centrarea pe competenţe se va realiza printr-un demers didactic integrator, care va depăşi abordarea de tip monodisciplinar a conţinuturilor.Competenţa în sens larg este definită ca fiind abilitatea, capacitatea de a utiliza cunoştinţe însuşite şi structurate în configurăţii funcţionale, în legătură cu diferite situaţii pe care viaţa şcolară, viaţa socială şi cea ocupaţională le ridică.Competenţa te face apt pentru a te pronunţa în cunoştinţă de cauză în legătură cu diferite probleme.Competenţa se naşte şi va evalua la confluenţa verbelor: A ŞTI, A ŞTI SĂ FACI, A ŞTI SĂ FII, A ŞTI SĂ DEVII, deci ea nu este rezultat al acţiunii educative numai pe domeniul cognitiv, ci se raportează şi la cel afectiv, atitudinal şi psihomotor.La nivelul cel mai general de analiză, competenţele se referă la ieşiri din sistemul educaţional către viaţa socială, ocupaţională şi personală a absolventului unui anumit traseu şcolar. Ele corespund unor standarde psihosociale şi profesionale particularizate în standarde ocupaţionale. Standardele ocupaţionale cuprind competenţele necesare fiecărei ocupaţii, iar transpunerea lor în planul educaţiei formale le transformă în standarde educaţionale/instrucţionale corespunzătoare oricărei forme de pregătire şcolară de la primele trepte de formare, când se pun bazele culturii instrumentale şi ale culturii generale şi apoi treptele şcolare care presupun deja specializare. Standardul este un enunţ care exprimă o exigenţă faţă de un produs obţinut care indică un criteriu sau o normă în raport cu care se apreciază calitatea produsului respectiv. Standardul exprimă calitatea aşteptată a produsului furnizat de sistemul educaţional. În planul procesului educaţional standardele cu referire la pregătirea elevilor se exprimă în seturi de competenţe (structurate pe niveluri diferite de generalitate) cărora li se fixează şi anumiţi parametri de evaluare a calităţii elaborării lor.Aşteptările faţă de ieşirile din sistemul educaţional se obiectivează în profilul de formare al absolventului de la un anumit nivel/treaptă de şcolaritate, precum şi tip de şcoală.Profilul de formare este o componentă reglatorie a oricărui curriculum. El se constituie într-un portret construit pe baza cunoştinţelor, deprinderilor, capacităţilor şi atitudinilor formulate în termeni de competenţe cu valoare de standarde psiho-sociale şi profesionale, iar la un nivel imediat următor puse în contact cu conţinuturile educaţionale, cu valoare de standarde de formare sau educaţionale.Din perspectiva tendinţei de a armoniza sistemul de învăţământ românesc cu alte sisteme europene performante s-a construit un model de optimizare curriculară bazat pe un sistem de competenţe-cheie, adică pe un sistem de achiziţii complexe ale instruirii cu caracter transferabil în majoritatea domeniilor vieţii sociale şi în acelaşi timp cu caracter transversal, în sensul în care formarea lor se realizează prin demersul de învăţare iniţiat în majoritatea domeniilor de studiu. Deşi formarea acestor competenţe este în mod firesc contextualizată socio-cultural, gradul de stăpânire şi vehiculare a lor îi acordă individului un cadru larg de integrare socio-profesională cu recunoaştere a studiilor şi actelor de studii în întreg spaţiul european.În accepţiunea europeană, „competenţele-cheie reprezintă un pachet transferabil şi multifuncţional de cunoştinţe, deprinderi(abilităţi) şi atitudini

de care au nevoie toţi indivizii pentru împlinirea personală, pentru incluziunea socială şi inserţia profesională. Acestea trebuie dezvoltate până la finalizarea educaţiei obligatorii şi trebuie să acţioneze ca un fundament pentru învăţarea în continuare, ca parte a învăţării pe parcursul întregii vieţi.”

Competenţele-cheie vizate de curriculumul centrat pe competenţe sunt:

1. Competenţele de comunicare în limba maternă se integrează registrului de comunicare adaptat cadrului cultural, lingvistic şi social larg în care trăieşte persoana. Comunicarea este un instrument fundamental al gândirii şi conştiinţei. Prin comunicare oamenii îşi exprimă experienţa, opiniile, convingerile şi valorile. În acelaşi timp, prin comunicare se stabilesc relaţiile dintre oameni şi se reglează comportamentul celorlalţi. Comunicarea se realizează prin intermediul limbii şi presupune deopotrivă dezvoltarea competenţei de a recepta mesaje orale şi scrise, dar şi dezvoltarea competenţei de a elabora mesaje orale şi scrise adecvate diferitelor situaţii, contexte de comunicare şi interlocutori. Prin urmare, demersul didactic de formare a competenţei de comunicare va viza atât aspectele teoretice ale limbii materne şi regulilor de utilizare a acesteia, cât şi punerea elevilor în cele mai diverse contexte relaţionale specifice comunicării.

2. Competenţe de comunicare în limbile străine sunt absolut necesare într-o societate globalizată în care mobilitatea persoanei este garantată. Din punct de vedere psihologic, competenţele de comunicare în limbile străine ne apropie de cultura altor popoare la fel cum ne ajută să ne-o împărtăşim pe a noastră.

Limbile străine reprezintă în societatea contemporană o instrumentalizare la fel de importantă ca o primă alfabetizare. Fără stăpânirea lor, accesul persoanei la mesaje esenţiale pentru propria adaptare este limitat considerabil.

Aşa cum învaţă copilul să citească stabilind o echivalenţă între noile simboluri scrise şi simboluri vorbite deja familiare, cunoscute, tot în acelaşi mod se învaţă limbile străine, stabilind echivalenţe între noile simboluri(atât vorbite, cât şi scrise) ale limbii străine şi corespondentele lor – deja însuşite cu sensurile lor – din limba matenă şi reconstruind mesajele limbii străine în mesaje ale limbii materne.

Forma vorbită a limbii străine este prezentată înainte de forma scrisă, iar cel care învaţa limba străină foloseşte mecanismele limbii materne gata fixate în gândirea şi limbajul său.

Atât competenţele de comunicare în limba matenă, cât şi cele de comunicare în limbile străine sunt considerate instrumente de activitate intelectuală de nivel elementar, de aici importanţa însuşirii lor şi grija cu care trebuie formate.

Cu atât mai mult, competenţele de comunicare, în general, sunt fundamentale pentru realizarea cunoaşterii şi integrării sociale, deci se poate deduce cu mare uşurinţă întreg arealul de consecinţe pe care le putem imagina atunci când ele sunt formate defectuos şi fără acurateţe.

3. Competenţa de bază pentru studiul matematicii, ştiinţelor şi tehnologiei.

Învăţarea matematicii poate fi considerată în anumite limite, însuşirea unui limbaj specific, formalizat din interiorul limbii materne a celui care învaţă. În etapele iniţiale de studiu al matematicii, noţiunile însuşite pot fi explicitate prin imagini foarte clare şi simplificate. Ulterior, capacităţile operaţionale pot fi formate prin recurgerea la experienţa dobândita de copii în cursul manevrării obiectelor reale.

Dincolo de aceste două aspecte, matematica, îi cere celui care învaţă să înţeleagă nişte sisteme de propoziţii de mare întindere, înlănţuite secvenţial şi organizate ierarhic.

Omisiunea sesizării oricăruia dintre paşii acestei succesiuni înseamnă invariabil că elevul va fi pus în imposibilitatea de a înţelege tot ceea ce urmează şi va fi redus la învăţarea mecanică, cu toate consecinţele ei dezastruoase.

Atât în matematică, cât şi în ştiinţe formarea competenţelor de bază presupune însuşirea unor informaţii teoretice strict necesare pentru explicarea şi familiarizarea cu domeniul respectiv, dar mai ales însuşirea unor scheme operaţionale necesare în rezolvarea unor probleme diverse din viaţa de zi cu zi precum şi învăţarea unor algoritmi specifici de investigare/explorare a fiecărui domeniu ştiinţific. Esenţial este ca elevul să poată, la un moment dat, să devină autonom în aplicarea schemelor respective şi să utilizeze instrumentele învăţate pentru explorarea domeniilor şi pentru stabilirea unor relaţii între fapte, fenomene care să-i explice global lumea înconjurătoare.

Formarea competenţelor tehnologice vizează deopotrivă însuşirea unor sisteme de informaţii privind producţia modernă şi tehnologiile necesare acesteia, dar şi formarea unor calităţi care ţin de domeniul tehnic/tehnologic şi managementul acestuia: gândirea tehnică, aptitudinea tehnică, imaginaţia creatoare, inclusiv calităţi care asigură execuţia corectă a activităţilor tehnice; a urmări şi a controla procesele tehnice, reacţia rapidă la apariţia unor defecţiuni, protecţia şi sănătatea muncii, marketingul producţiei.

Competenţele tehnologice oferă persoanei posibilitatea de a modifica mediul în care îşi desfăşoară activitatea.

4. Competenţele digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere reprezintă alături de limbile străine o a doua alfabetizare. În societatea contemporană informaţia şi cunoaşterea oferă posibilităţi nelimitate de succes profesional şi personal. Esenţial este ca persoana să fie creativă, să proceseze în cât mai diferite moduri originale informaţia. Esenţial este ca tehnologia informaţiei să fie instrument de cunoaştere şi învăţare şi nu de obţinere a satisfacţiei imediate, cum este cazul jocurilor. La nivel de bază competenţele TIC cuprind utilizarea tehnologiei multimedia pentru a primi, stoca, produce, prezenta şi schimba informaţii.

5. Competenţele sociale şi civice sunt inegal reprezentate în curriculum actual deşi importanţa lor este deosebit de mare din perspectiva necesităţii formării unor cetăţeni activi şi implicaţi în viaţa comunităţii.

Ele se referă la sisteme de valori şi norme pe care societatea doreşte să le transfere din plan universal în plan individual, acestea fiind considerate baza conduitei civilizate şi a convieţuirii sociale solidare, superioare.

Pentru formarea lor contextul grupurilor şcolare este cel mai potrivit, el reproducând cu mare fidelitate organizarea şi funcţionarea grupurilor şi instituţiilor. Din păcate, viaţa şcolară nu oferă suficiente ocazii de exersare a rolurilor sociale pe care le va îndeplini tânărul adult şi uneori societatea valorizează mai multe conduite şi comportamente pe care şcoala nu le promovează ca fiind semnificative din punct de vedere uman. Este evident modul defectuos în care mass-media, de exemplu, promovează modurile de rezolvare a conflictelor în contradicţie cu atitudinea asertivă în abordarea conflictelor pe care o valorizează instituţia şcolară.

6. Competenţele antreprenoriale vizează promovarea iniţiativei persoanei în concordanţă cu aprecierea corectă a posibilităţilor proprii, precum şi necesitatea planificării şi gestionării raţionale a resurselor în realizarea activităţilor.

7. Competenţele de receptare şi expresie artistică

Arta cuprinde o sinteză superioară a esteticului din realitate, natură şi viaţă socială. În natură, frumosul, esteticul se obiectivizează în culori, forme, orizonturi, perspective, ritmuri, imagini.

În relaţiile sociale, esteticul se regăseşte în relaţiile dintre oameni dar, mai ales în activităţile acestuia: festivităţi, ritualuri, obiceiuri, produse create de om.

Arta permite fiecărui creator să transpună realitatea într-o manieră cât mai originală. În acelaşi timp, ea reprezintă o formă a culturii universale întruchipată în muzică, arhitectură, teatru, film, dans, artă plastică şi literatură.

Omul este şi consumator de frumos, dar şi creator prin întreaga sa existenţă.

În formarea acestor competenţe se va avea în vedere îmbogăţirea culturii generale cu reprezentări, noţiuni, teorii de bază din sfera artei, iar în paralel punerea în contact a elevului cu opere de artă pentru exersarea capacităţii de receptare şi apreciere pe baza unor criterii înţelese şi asumate.

Atitudinea estetică presupune constanţă şi alegere, conservare şi valorificare a frumosului în propria viaţă, activitate şi relaţii interumane.

Identitatea culturală a popoarelor şi contribuţia lor la dezvoltarea culturii umanităţii se construieşte mai ales prin realizările remarcabile ale acestora în domeniul artelor. Artele fac posibilă comunicarea între popoare, etnii şi generaţii şi, în cele din urmă, permit integrarea culturală a indivizilor.

Limbajul artei este mai simplu şi mai încărcat de semnificaţii afective, de aceea şi comunicarea dintre individ şi umanitate se realizează mai facil prin trăirea aceloraşi aspiraţii vehiculate de artă.

De asemenea, aceste competenţe atât de definitorii pentru fiinţa umană culturală în toată existenţa sa sunt slab repartizate în curriculumul actual ceea ce duce la o construcţie

neechilibrată a personalităţii umane, perspectiva intelectuală, cognitivă fiind accentuată în defavoarea celei afective, atitudinal-valorizantă atât de importantă pentru existenţa împreună cu ceilalţi.

8. Competenţe metacognitive sau de a învăţa să înveţi

Formarea acestora începe cu structuri dintre cele mai simple de deprinderi de activitate intelectuală instrumentale(scris-citit, socotit, de transfer al culturii) şi operaţional-funcţionale(operaţii ale gândirii, spirit critic, spirit de observaţie, creativitate) şi continuă de-a lungul şcolarităţii cu construirea unui stil propriu de activitate intelectuală şi cu însuşirea unor tehnici de igienă a activităţii intelectuale.

Dacă până la clasa a V-a aceste deprinderi sunt formate cu grijă şi suficientă acurateţe de învăţător şi exersate la toate domeniile de studiu, în perioada ulterioară solicitarea neechilibrată a efortului intelectual determinată de stilurile didactice diferite ale profesorilor face ca unele deprinderi şi capacităţi intelectuale să fie „uitate” şi abandonate pe parcursul învăţării autonome.

Capacităţile metacognitive circumscriu acele disponibilităţi de autoanaliză a propriului stil de învăţare în scopul identificării acelor tehnici şi procedee care facilitează învăţarea personală, care se constituie în avantaje personale în propria învăţare. Ele se formează prin solicitare treptată şi selectivă în raport cu sarcinile de învăţare.

Aplicaţie:

Fiind achiziţii ale învăţării de mare complexitate, competenţele-cheie cuprind în structura lor informaţii, deprinderi/capacităţi şi atitudini.

Particularizaţi, pe baza analizei unei programe curriculare de liceu, structura fiecăreia dintre competenţele-cheie prezentate anterior.