Cum au afectat schimbarile sistemelor alimentare modul de viata al omului?

In istoria umanităţii, alimentaţia a fost determinată  de mediul natural, de structura socio-economică a comunităţilor, de concepţiile religios-spirituale, de paradigmele mentalului colectiv. Actul alimentar axat pe dimensiunea fiziologică, metabolică, în calitate de suport bioenergetic, a evoluat în funcţie decadrele geografice, de cadrele culturale, dimensionîndu-şi semnificaţii şi conotaţii specifice.

Istoria alimentaţiei se identifică, în etapele şi componentele sale majore, cu istoria umanităţii.

Descoperirea focului a reprezentat un moment crucial în dezvoltarea civilizatiei umane şi implicit al întregului complex de aspecte ce privesc problematica alimentaTiei. "Domesticirea focului" marchează separarea paleoantropilor de zoologie. Cel mai vechi "document" atestînd folosirea focului, aproximativ 600000 ani, datează de la hominizii de Ciu Ku-tien, dar focul, probabil a fost descoperit cu mult timp înainte şi în mai multe locuri. Incepînd din paleoliticul "XX mijlociu,.

Din această perioadă s-au găsit numeroase urme de vetre de foc precum şi figurine de lut ars.

In evolutia alimentatiei umane au existat două momente relevante - unul la sfirşitul paleoliticului, care a însemnat trecerea la consumul de carne "gătită", trecerea la "marele carnivorism", iar al doilea, în perioada neoliticului, ca urmare a aparitiei culturilor cerealiere, a extinderii acestora, cînd s-a trecut la consumul de "fierturi" şi la prepararea pîinii.

Descoperirea instrumentelor din piatra, a permis omului primitiv sa taie carnea,mai intai furata de la alti pradatori, iar mai apoi vanata.

Despre o anumită genealogie a alimentaţiei vorbeşte Jean-Jacques Rousseau, identificând momentul când apare civilizaţia, descoperirea focului reprezentând un moment crucial în dezvoltarea civilizaţiei umane şi implicit a “întregului” complex de aspecte ce privesc problematica alimentaţiei. „Învăţară mai întâi să păstreze acest element, apoi să-l reproducă şi în cele din urmă să frigă cărnurile pe care la început le devorau crude”, spune gânditorul elveţian, făcând referire la primii hominizi. Deci cruditatea ilustrează o apartenenţă la Natură, iar prepararea hranei, prin factorul termic, reprezintă un fapt de Civilizaţie, de Cultură. Comportamentul uman se va schimba, în concordanţă cu succesiunea modelelor alimentare. Evoluţia umanităţii va urma modelele alimentare: de la cules la pescuit, vânătoare şi agricultură, de la crud la gătit.

Organismul s-a adaptat atunci rapid si a produs mutatii ale enzimelor, pentru a le face capabile sa metabolizeze carnea. De atunci si pana acum, metabolismul nu s-a mai modificat, desi comportamentul alimentar, da.

Există în istoria culturală a umanităţii alimente majoritare, furnizate de agricultură, care a mizat pe o anumită plantă dominantă. Se pot enumera trei „plante de civilizaţie” care au avut o evoluţie remarcabilă şi în jurul cărora s-a organizat viaţa materială şi spirituală a oamenilor: grâul, orezul şi porumbul. Grâul înseamnă înainte de toate: Europa şi nu numai. Orezul a definit alimentar spaţiul asiatic, iar porumbul ar reprezenta spaţiul american . În jurul acestora, gravitează celelalte cereale, carnea, mirodeniile, structurate în funcţie de modelele alimentare condiţionate de codurile culturale.

Omul primitiv a fost vanator-culegator, iar muschii puternici si bine dezvoltati erau o conditie esentiala pentru supravietuirea lui. Treptat insa, pe masura ce agricultura a devenit principala metoda de a obtine hrana, luand locul vanatului, forta musculara s-a diminuat. Epoca moderna a venit si ea cu un nou stil de viata, dominat de lipsa de activitate fizica.

Cu aproximativ 12000 de ani în urmă, o schimbare s-a petrecut în Orientul Apropiat. Se pare că, în această zonă au fost primii cultivatori de plante si crescători de animale. Cu aproximativ 10000 de ani în urmă, plantele comestibile si X animalele domestice au fost folosite ca si resurse alimentare de către aceste populatii. Cultivarea plantelor f si domesticirea animalelor a fost denumită de către antropologul Childe "revolutie neolitică".

Primele forme de cultură a plantelor apar în zonele montane ale Orientului Apropiat, Indiei, Chinei, Africii, Mexic, Europa.

Marile civilizatii agrare ale antichitătii organizate în X jurul fluviilor Tigru, Eufrat, Indus,Gange, Nil, Dunăre, apar mult mai tîrziu.

Utilizarea în agricultură a animalelor domestice mari, cum ar fi boii si caii, duce la cresterea randamentului muncii mecanice. Antropologul Gottfried Pfeiffer consideră că:

"Animalul de muncă este strămosul veritabil al mecanismelor moderne. De fapt, agricultura realizată cu plugul a continut germenele tehnologiei viitoare, deoarece puterea animalului înhămat era menită să fie aplicată, în timp, si altor unelte de semănat si cules.

Din punct de vedere anatomomorfologic si metabolic, nu ne-am schimbat in ultimii 40.000 de ani, dar comportamentul alimentar si stilul de viata ni s-au modificat drastic.

Consecinta acestei desincronizari este degradarea biologica. Organismul uman este acum mai susceptibil la boli, asa-numitele “boli moderne”. Practic, am devenit neadaptati la mediul pe care chiar noi ni l-am creat.

Metode de pastrare a alimentelor

In antichitate, soarele si vantul ar fi uscat alimentele in mod natural. Descoperirile arheologice din orientul mijlociu si cel indepartat atesta faptul ca populatia de aici deshidrata alimentele la soare inca de acum 12 mii de ani.

Conservarea este una dintre cele mai noi forme de prezervare a hranei. Aceasta a fost inventata in anii 1790 cand un inventator francez, Nicolas Appert, a descoperit ca aplicarea caldurii la alimente inchise in borcane face ca acestea sa nu se mai deterioreze.

Napoleon era renumit pentru folosirea acestor metode in succesele campanilor sale militare.

Totusi pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea orice idee despre alimentatie nu avea un suport realmente stiintific. Faptul ca hrana constituie sursa de energie prin care organismul face fata nevoilor vitale este un adevar care se pune in discutie de abia la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, paralel cu intelegerea procesului de “ardere interna” sugerat de descoperirile lui Lavoisier. Progresele mari ale chimiei din secolul al XIX-lea aduc dupa sine si dezvoltarea chimiei alimentare. Apar clasificarile alimentelor, notiuni despre compozitia lor in proteine, glucide, lipide, saruri minerale si apa; se urmaresc transformarile lor in organism. Se clarifica unele probleme legate de notiuni ca: modificari energetice, caldura specifica, calorii, bilant azotat etc.

Incepand cu secolul al XX-lea, studiile asupra elementelor necalorigene din alimente (Na, K, S, Mg, P, Ca s.a.) si microelementelor (Co, Zn, Cr, Fe, Cu, I s.a.) dar mai ales descoperirea vitaminelor, eclipseaza toate achizitiile primei jumatati a secolului al XX-lea in domeniul nutritiei.

Oricat ar parea de curios, de abia la jumatatea secolului al XX-lea, nutritionistii ajung la concluzia ca nici un sindrom de deficienta nutritiva umana nu este asa de daunator ca denutritia proteica.

Erori în alimentaţia modernă

• Folosirea îngrăşămintelor chimice, a insecticidelor şi a ierbicidelor în agricultură;• Utilizarea aditivilor alimentari pe scară largă în industria alimentară;• Modificarea genetică a unor plante (şi animale);• Consumul ridicat de zahăr, sare şi grăsimi (de origine animală şi hidrogenate);• Abuzul de carne;• Utilizarea metodelor nenaturale de conservare.

Hrana daunatoare : • accelerează procesul de îmbătrânire a organismului; • conduce la creşterea în greutate;• cauzează probleme digestive;• afectează capacitatea de concentrare;• provoacă modificări bruşte de dispoziţie;• creşte riscul afecţiunilor cardiovasculare şi al artritei;• favorizează producerea de substanţe toxice în organism;• slăbesc imunitatea organismului;• determină dureri de cap şi crize de astmă.

Hrana sanatoasa : • îmbunătăţeşte capacitatea de gândire;• reduce stresul;• sporeşte vitalitatea organismului;• protejează împotriva bolilor cardiovasculare;• joacă un rol esenţial în lupta împotriva cancerului;• creşte rezistenţa organismului la bacterii şi viruşi.

Bibliografie• Constantin Daniel - Civilizatia Asiro Babiloniana , Editura

Sport - Turism Bucuresti, 1981• Herodot - Istorii vol 1, Editura stiintifica, anul 1961• Jean-Jacques Rousseau, Oeuvres completes, Pleiade, Ed.

Bernard Gagnebin şi Marcel Raymund, vol. Discours sur les sciencs et les arts, p. 165, apud Michel Onfray, Pântecele filosofilor. Critica raţiunii dietetice, Ed. Nemira, 2000

• Petru Dunca, “O tehnică de acces la sacru: gastronomia rituală la popoarele romanice”

• Petru Dunca, Repere în antropologia culturală a alimentaţiei, Editura Fundaţiei Axis, Seria Antropologie, Iaşi, 2004

• Robert I. curtis, Ancient food technology -, ed brill, anul 2001