"Criza economica si financiara in Romania. Cauze,provocari si remedii pe termen scurt si lung"

Prof.univ.dr.Gheorghe ZamanMembru corespondent al Academiei Române

Cauze

Specialiştii consideră că declanşarea crizei financiare în luna octombrie 2008, în

SUA şi alte ţări, reprezintă cea mai serioasă zguduire a finanţelor internaţionale de la Marea

Depresiune din 1929-1933. Efecte a actualei crize se răspândesc, dincolo de sfera financiară,

la nivelul economiei mondiale în ansamblu, afectând creşterea economică şi piaţa muncii şi

generând o serie de alte efecte conexe cu implicaţii de natură conjuncturală sau pe termenele

mediu şi lung în ceea ce priveşte structura sistemului financiar mondial şi interfaţa acestuia cu

economia reală.

Transmiterea efectelor nefavorabile ale crizei dintr-o ţară de talia SUA în alte ţări,

mai mari sau mai mici, are la bază interdependenţa crescândă a economiilor naţionale în

cadrul intensificării globalizării pieţelor inclusiv a celor financiare. Dacă sistemul financiar al

unei ţări se blochează sau este paralizat, atunci economia acesteia nu mai poate funcţiona

normal date fiind multiplele sale interferenţe cu sistemele financiare naţionale şi

internaţionale.

Pentru a acţiona asupra efectelor nefavorabile ale crizei financiare este absolut

necesar să se cunoască în profunzime cauzele care au generat-o şi să se instrumenteze politici

şi mijloace organic racordate pe termenele scurt, mediu şi lung, la nivelurile locale, regionale,

naţionale şi internaţionale.

Actuala criză financiară pe care o traversează economia mondială relevă împletirea

unor cauze comune, tradiţionale ale fenomenelor de criză economico-financiară, în general,

cu altele netradiţionale, specifice.

Printre cauzele tradiţionale principale ale crizelor economico-financiare

menţionăm: perioada de boom a creşterii creditării în proporţii foarte mari; creşterea puternică

a preţurilor activelor, mai ales pe piaţa imobiliară; creditarea în proporţii necontrolate a

agenţilor economici mai puţin sau deloc solvabili (este vorba de debitorii ipotecari sub-

prime).

În ceea ce priveşte cauzele netradiţionale particulare ale crizei financiare

declanşate în octombrie 2008 menţionăm, în primul rând, amploarea şi profunzimea crizei

sub-prime care vizează:

a) Extinderea necontrolată a unui model sui generis de origine şi distribuire a

riscului transferabil (origine-and-distribute model);

b) un apetit exagerat pentru profit care a alimentat creşterea cererii pentru active

cu grad ridicat de risc;

c) ignoranţa ex-ante şi incertitudinea ex-post privind caracteristicile riscului

hârtiilor de valoare, bazate pe ipotecă, legate de derivative şi operaţii credit-

default swaps;

d) guvernarea neadecvată a corporaţiilor şi stimulente manageriale

necorespunzătoare în instituţiile financiare;

e) rolul factorilor de reglementare şi al agenţiilor de rating.

Aceste cauze specifice se întâlnesc în măsuri diferite atât în ţările dezvoltate, dar

mai ales în SUA cât şi în ţările cu economii emergente, desigur în proporţii mai scăzute.

În opinia noastră, cauza generală a actualei crize financiare constă în exacerbarea

rolului instrumentelor financiare, a economiei nominale (monetare) în raport cu economia

reală în ceea ce priveşte asigurarea premiselor unei dezvoltări durabile. Această exacerbare a

avut la bază componenta speculativă a modelului economiei de piaţă concurenţială liberă,

dincolo de limitele admisibile şi controlabile ale acesteia.

Creşterea numărului de interpuşi financiari, a derivativelor a neglijat adevărul

matematic potrivit căruia derivata de ordinul 10 din 0 nu reprezintă decât zero. De altfel, şi în

economia reală, proliferarea intermediarilor în relaţia producţie – consum, dincolo de

contribuţia efectivă a acestora la sporirea performanţei muncii în producţie şi a eficienţei

economico-sociale în consum nu înseamnă decât valoarea adăugată falsă, ireală, cu evidente

caracteristici parazitare, inflaţioniste, de entropie în economie şi societate.

Fără a ne propune o inventariere detaliată a cauzelor, dorim să menţionăm şi

neajunsurile majore în activitatea sistemelor naţionale şi internaţionale de audit

financiar contabil intern şi extern, ca şi a diferitelor agenţii de rating care nu au fost în

măsură să tragă la timp semnalele de alarmă, să prevină (early warning) producerea unor

astfel de zguduiri financiare, ale pieţelor de capital.

Dar analiza atentă a cauzelor, având în vedere amploarea şi profunzimea

fenomenelor de criză, va trebui făcută nu atât pentru identificarea şi sancţionarea vinovaţilor

individuali şi/sau colectivi, direcţi şi/sau indirecţi ci pentru înţelegerea mecanismelor şi

2

cauzalităţilor complexe ale fenomenului care, fără îndoială, va avea efecte pe diferite

orizonturi de timp. Mai mult pentru a fundamenta măsurile necesare în vederea contracarării

efectelor negative care subminează sustenabilitatea creşterii economice.

Efecte şi consecinţe ale crizei financiare

Efectele crizei financiare internaţionale sunt multiple şi afectează în măsuri diferite

una sau alta din ţările implicate. În acest sens, o enumerare fie chiar şi succintă a efectelor din

punctele de vedere economico-financiar oferă o bază pentru aprofundarea cercetării în acest

domeniu ca şi pentru clarificarea şi coroborarea acestora după mai multe criterii şi metode de

analiză. Ne vom referi la câteva aspecte privind efectele pe termen scurt.

Cel mai important efect, până în prezent, reprezintă falimentul unor instituţii

bancare şi de credit din SUA şi din ţările membre ale UE ca urmare a intrării în incapacitate

de plată şi a imposibilităţii de recuperare a creanţelor mai ales în domeniul imobiliar.

Falimentul bancar şi retragerile de bani din bănci, neîncrederea în solvabilitatea

acestora a antrenat o bulversare gravă pe piaţa bursieră astfel că valoarea acţiunilor la

diferitele burse din lume pentru societăţi importante tranzacţionate, a scăzut în unele cazuri

într-atât încât s-a recurs la măsura extremă de suspendarea tranzacţiilor la bursă pe

anumite perioade de timp. Aceasta a generat o scădere bruscă şi uneori dramatică a

capitalizării bursiere, a banilor virtuali, prin reducerea fără precedent a preţului acţiunilor,

ceea ce a făcut ca o bună parte a societăţilor tranzacţionate la bursă să-şi reevalueze capitalul

şi să-şi calculeze pierderile ca urmare a crahului financiar prin care au trecut.

FMI consideră că pierderile cauzate de criza financiară la nivel mondial vor fi de

circa 1400 mild.dolari, cifră care desigur este preliminară, supusă în continuare revizuirii, ca

urmare a creditelor neperformante şi activelor negarantate. Această cifră reprezintă a doua

revizuire de către FMI care în septembrie 2008 estima o pierdere de 1300 mild.dolari şi în

aprilie una de 945 mild.dolari.

Ca urmare a acestor pierderi, analiştii economici previzionează o încetinire a

creşterii economice globale ca urmare a declinului producţiei în statele dezvoltate şi a

încetinirii dinamicii economice în economiile emergente.

Turbulenţele de pe piaţa financiară internaţională vor afecta creşterea economică şi

în anul 2009, ceea ce impune măsuri decisive la nivel naţional şi internaţional pentru a evita o

încetinire şi mai puternică a creşterii economice şi/sau declinul mai accentuat al unor

economii, pentru asigurarea în continuare a lichidităţii pe pieţele financiare.

Căderea pieţei imobiliare în SUA care se va continua, va avea drept consecinţe

deteriorarea sectorului credite, creşterea delictelor care au ca obiect ipotecile şi tranzacţiile

3

imobiliare (credite de retail sau pentru corporaţii) va influenţa şi economia europeană, ceea ce

va conduce şi la ieftinirea locuinţelor, înăsprirea condiţiilor de creditare şi stagnare

economică.

Astfel se preconizează o stagnare/scădere a PIB în unele ţări membre UE

îndeosebi în Germania, Estonia, Franţa, Italia şi Lituania.

Alte efecte ale crizei financiare se referă la creşterea presiunii inflaţioniste, a

ratei dobânzii şi şomajului, devalorizarea monedelor naţionale şi mărirea deficitelor de cont

curent şi a datoriei publice.

Măsuri de contracarare a efectelor crizei

Ţinând seama de impactul global al actualei crize financiare cu potenţial clar de

declanşare a unei crize economice de proporţii, instituţiile decizionale competente, la nivel

naţional şi internaţional (între care FMI, Banca Mondială, UE etc.), în cadrul diferitelor

reuniuni ale reprezentanţilor statelor, au analizat şi convenit în mod preliminar o serie de

măsuri pentru a contracara agravarea efectelor crizei şi a restabili încrederea în pieţele

financiare.

Aceste măsuri vizează atât termenul scurt şi pe cel mediu şi lung.

În ceea ce priveşte România, menţionăm că, potrivit declaraţiilor persoanelor

oficiale din cadrul BNR ca şi al altor instituţii financiare, nici o bancă nu se află în situaţie

gravă, nu are probleme de lichidităţi, ca urmare a efectelor crizei financiare internaţionale.

Împrumuturile subordonate, depozitele şi creditele atrase pe care băncile din

România le-au primit de la acţionari străini, în proporţie de 50% au scadenţa la peste 2 ani, iar

3 mild.Euro vor trebui plătiţi între 1-2 ani şi circa 2,5 mild. Euro între 6 luni şi un an.

Solvabilitatea bancară se află la un nivel bun (de 13%), iar activele slabe deţin o proporţie

relativ mică în totalul activelor (sub 1%).

Potrivit prognozelor FMI, creşterea economică în România se prelimină la 8,6% în

anul 2008 şi 4,8% în anul 2009, în condiţiile în care inflaţia va fi 2,8% şi respectiv 6,6%, iar

deficitul de cont curent de 14,5% şi respectiv 13,3%. Prognozele pentru România relevă o

încetinire a dinamicii economice care se menţine totuşi la niveluri superioare, comparativ cu

alte ţări din zona europeană.

Odată cu creşterea prudenţialităţii în materie de creditare, băncile româneşti şi-au

închis una celeilalte limitele de expunere pe piaţa interbancară, ceea ce semnifică existenţa

unor planuri de rezervă consistente, în ceea ce priveşte asigurarea lichidităţii.

Efectele crizei financiare care induc recesiune şi declin economic, pe cale de

consecinţă, se vor resimţi şi pe piaţa muncii în România, prin creşterea ratei subocupării, ca

4

urmare a reducerii cererii de forţă de muncă în ţară şi în străinătate, îndeosebi în Spania, Italia

şi Germania.

Un alt argument în sprijinul opiniei potrivit căreia piaţa locală financiară a

României va resimţi doar indirect efectele crizei internaţionale se referă la rezerva valutară a

României de 26 mild.Euro, un important factor tampon de contracarare a acestor efecte chiar

şi în cazul înăspririi condiţiilor din sectorul de creditări (credit crunch).

Atât la nivel mondial, dar şi naţional, starea de faliment sau jenă financiară a unor

societăţi bancare şi nu numai, scăderea valorii de bursă a acţiunilor acestora a generat o serie

de operaţiuni de fuziune şi preluări ca şi o creştere a tranzacţiilor bursiere stimulate de preţul

redus al cumpărării de acţiuni.

Economia de piaţă, în condiţiile actualei crize financiare, a fost obligată odată în

plus (dacă mai era cazul!), să ţină seama de faptul că singure mecanismele pieţei

concurenţiale nu sunt în măsură să rezolve problemele sustenabilităţii economice, mai ales în

condiţiile în care se agravează problemele de mediu, ale producţiei şi consumului de bunuri

publice, regionale, naţionale şi internaţionale.

Din acest motiv, în cadrul numeroaselor întâlniri la vârf din ultima perioadă pe

plan internaţional, s-a manifestat dorinţa de a găsi în comun o serie de remedii pentru a

contracara efectele crizei şi a reforma sistemul financiar naţional şi internaţional. În cadrul

acestor remedii entitatea instituţională a statului naţional sau cea supranaţională a ocupat un

loc central.

După cum se ştie, o serie de bănci europene aflate în dificultate au fost salvate, cel

puţin temporar, prin intervenţia statului, în Anglia, Germania, Belgia şi Olanda. Aceasta

sugerează necesitatea începerii unui plan sistemic pentru Europa destinat consolidării

instituţiilor financiare, ţinând seama că măsurile fragmentare la nivelul fiecărei ţări s-ar putea

dovedi ineficiente. În acest sens, apare oportună o cooperare cât mai largă a părţilor implicate

(stakeholders) în procesul de stabilizare şi consolidare a pieţelor financiare, mai ales pentru

implementarea reformelor privind reglementarea şi supravegherea principalelor pieţe

financiare şi reducerea dimensiunii eşecului şi neajunsurilor acestora, inclusiv pe baza

educaţiei financiare şi a aplicării eficiente a principiilor bazate pe bunele practici ale

creditării. Orice amânare a implementării reformelor în acest domeniu se poate dovedi

contraproductivă pe termenele mediu şi lung.

Recentele scăderi ale preţurilor mărfurilor vor impulsiona veniturile reale ale

ţărilor importatoare, dar spectrul incertitudinii pe termen mediu înclină către ameninţări grave

în ceea ce priveşte dinamica acestora.

5

Actuala criză financiară internaţională a atras atenţia asupra necesităţii, pe de o

parte, a luării unor măsuri de urgenţă şi, pe de alta, a unor reforme în politicile structurale,

pentru a evita o recesiune globală prelungită.

Adâncirea şi extinderea crizei financiare declanşate în luna octombrie 2008, în

SUA şi alte ţări, reprezintă evenimentul care preocupă în cel mai înalt grad factorii de decizie

din economie şi societate, la nivelurile macro, mezo, micro şi mondo. Evoluţia acestei crize

iniţial ca o problemă de insolvenţă alimentată de lipsa de încredere în sistemul de creditare, în

prezent, riscă să devină treptat un factor de turbulenţă pentru economia mondială.

Din acest motiv, recentele întâlniri ale şefilor de stat dar şi ale reprezentanţilor

instituţiilor financiare internaţionale au fost consacrate identificării de soluţii pentru a reface

credibilitatea sistemelor de creditare şi a reîncepe funcţionarea normală a acestora.

Deşi nu se poate afirma că există o soluţie panaceu (one-size-fits all), unele puncte

de vedere comune ale specialiştilor se referă la abordarea consistentă, clară şi coordonată a

următoarelor probleme:

- garantarea pasivelor;

- separarea activelor toxice (bad assets);

- recapitalizarea instituţiilor afectate.

Se acreditează tot mai mult ideea unor planuri de salvare sistemică a pieţelor

financiare prin creşterea prudenţialităţii, monitorizării şi reglementării instituţionale din care

transpare clar rolul parteneriatului public privat în domeniul financiar, reducându-se cota

exclusivismului reglementării numai pe baza mecanismelor pieţei.

Luarea unor măsuri de urgenţă cum ar fi limitarea creditării prin mijloace specifice

ţine mai degrabă de depăşirea pe termen scurt a crizei financiare. Realizarea reformelor

structurale pe termen lung ale sistemului global financiar vizează prevenirea repetării în viitor

a unor astfel de fenomene de criză şi necesită măsuri speciale.

Cadrul de reglementare şi supervizare mai bun va trebui astfel conceput încât să

contribuie la accelerarea inovării financiare, în beneficiul tuturor şi nu în scop speculativ,

favorizând o minoritate socială.

Pe agenda de lucru a guvernelor, ca provocări de dezbatere şi schimb de

experienţă, cu bătaie lungă în timp, se află în proporţii diferite, problemele financiare

referitoare la concurenţă, stimulente pentru o comportare prudentă, protecţia

consumatorului, îmbunătăţirea educaţiei financiare şi guvernarea corporativă.

În ceea ce priveşte România, menţionăm ca măsuri de primă urgenţă creşterea

plafonului de garantare pentru depozitele bancare la 50 000 Euro faţă de 20 000 Euro,

6

conform deciziei comune a Ministerelor de Finanţe din ţările membre ale UE. Această măsură

este menită să sporească încrederea populaţiei în economisire şi să evite retragerile în masă de

la băncile comerciale, ceea ce ar putea conduce la falimentarea acestora. Desigur că măsura

presupune cheltuieli suplimentare pentru bănci.

BNR monitorizează în permanenţă situaţia lichidităţilor şi a băncilor în general,

inclusiv în ceea ce priveşte rezervele minime obligatorii şi planurile privind asigurarea

lichidităţii. O serie de ţări membre ale UE garantează depozitele bancare până la 100 000

Euro sau integral (vezi Spania, Slovacia etc.), în scopul creşterii încrederii deponenţilor.

O altă măsură întreprinsă de băncile româneşti se referă la creşterea ratei dobânzii

cu 4-6 puncte procentuale peste dobânda de politică monetară de 10,25%.

Recurgerea la vânzarea certificatelor de trezorerie cu scadenţă de 6 luni şi cu

randament mediu de circa 13%, reprezintă o altă măsură pentru a preveni turbulenţele pieţei

financiare în România.

2. ETICA ÎN AFACERI – O NOUĂ ABORDARE IMPUSĂ

DE CRIZA ECONOMICĂ ŞI FINANCIARĂ INTERNAŢIONALĂ

La 20 ianuarie 2009, a avut loc la Paris Forumul European al Eticii în Afaceri sub

egida OECD. În cadrul forumului au fost dezbătute problemele de fond ale eticii în afaceri în

condiţiile actualei crize economice şi financiare internaţionale. Costurile economice şi sociale

ale crizei internaţionale, după cum se ştie, nu înseamnă doar pierderi de trilioane de dolari în

anul 2008 dar şi reducerea producţiei în multe ţări, încetinirea creşterii economice în altele,

pierderea locurilor de muncă şi de credibilitate a pieţelor financiare, o recrudescenţă a

problemelor legate de polarizarea şi tensiunile sociale.

Printre cauzele majore ale crizei şi eşecurile economiei de piaţă se numără şi

inadecvarea şi slăbiciunile eticii în afaceri. Factori de decizie în domeniul economico-

financiar, la nivel naţional şi internaţional, cercetători şi oameni politici se pronunţă pentru o

revizuire fundamentală a sistemului economic şi financiar internaţional, pentru stimularea de

noi reguli şi comportamente astfel încât să se reechilibreze raportul dintre piaţă şi

reglementările autorităţilor publice, să se imprime afacerilor mai multă responsabilitate

socială, etică şi morală.

1. Oricât ar părea de straniu, pentru mulţi economişti etica în afaceri trebuie

considerată ca factor de primă importanţă pentru o economie sănătoasă care practic reflectă

7

direct capacitatea relaţiilor de piaţă de a stimula concurenţa loială, de a diminua la dimensiuni

tolerabile fenomenele nesănătoase de corupţie, monopol, distorsiuni ale cooperării şi

networking-ului în cadrul lanţurilor valorice naţionale şi internaţionale.

O serie de excese, neajunsuri şi eşecuri pe termen scurt, mediu şi lung ale

capitalismului de piaţă (market capitalism) pot fi evitate sau substanţial reduse pe baza unui

set de reguli fundamentale, transparente şi solide privind deformarea fenomenelor şi

proceselor economico-sociale. Practic, este vorba de comportamentul unor corporaţii care se

află în opoziţie cu statul ca şi de practicile incorecte ale unor bănci care, în anumite cazuri, pot

destabiliza economii naţionale cu efecte propagate la nivel internaţional.

Criza actuală ne-a arătat clar că agenţii economici şi piaţa nu se pot guverna singure şi

că primatul profitului exorbitant şi al unor inovări financiare nu pot şi nu trebuie să înlăture

cerinţele minime necesare şi suficiente ale eticii în afaceri.

Laureatul Premiului Nobel, economistul american Joseph Stiglitz sublinia că noul

cadru al sistemului financiar internaţional trebuie să se debaraseze de „orice încurajare

perversă pentru înregistrări contabile perverse, comportament miop şi asumarea excesivă a

riscului”.

Etica în afaceri impune în prezent reconfigurarea sistemelor economico-financiare

internaţionale pe baza garantării unor scheme de factori manageriali stimulativi şi

transparenţi.

Luarea în considerare a factorului eticii în afaceri presupune managementul acestora în

condiţii de:

- responsabilitate economico-socială şi financiară la diferite niveluri ale ierarhiei

decizionale;

- transparenţa activităţilor în ceea ce priveşte relaţia dintre eforturile şi rezultatele

activităţii economice şi sociale;

- obiectivitate în sensul respectării cerinţei de a reflecta corect (nedeformat) în

economia nominală activele şi fluxurile economiei reale;

- încredere, siguranţă şi onestitate în activităţile economico-financiare în palierele

decizionale şi executive.

Încrederea (trust) sau lipsa acesteia în cadrul unui sistem financiar sunt direct legate de

respectarea unor norme etice statornicite formal sau informal în ceea ce priveşte funcţionarea

pieţelor şi a societăţilor comerciale. Persoanele fizice şi juridice îşi pun banii la bănci numai

dacă au încredere în capacitatea acestora de a-şi respecta condiţiile contractuale de a se angaja

în tranzacţii financiare cu grad ridicat de siguranţă. Întotdeauna o dobândă exagerat de mare la

8

depozitele bancare a stârnit anumite îndoieli şi neîncredere în ceea ce priveşte bonitatea,

soliditatea băncilor respective.

Fenomenul globalizării impune în prezent crearea unui cadru de reglementare a

sistemelor financiare internaţionale mai sigure şi solide, pe baza eforturilor multilaterale de

cooperare a factorilor implicaţi, ştiut fiind că o economie mondială tot mai interdependentă

pentru a funcţiona eficient are nevoie de reguli şi instrumente internaţionale de reglare bazate

pe principiul „win-win”ca şi pe o serie de cerinţe de natură etică ale dezvoltării durabile la

nivel local şi global în sensul reducerii impactului externalităţilor negative (costurile

marginale externe induse terţilor) ca şi al promovării externalităţilor pozitive (beneficii

marginale externe generate terţilor).

Pornind de la criteriile de optim paretian, un nou set exigent de standarde etice ale

mecanismelor economico-financiare implică asumarea nu numai de drepturi (avantaje) ci şi

responsabilităţi astfel încât îmbogăţirea, îmbunătăţirea situaţiei unora (better off) să nu se

realizeze pe seama înrăutăţirii economice şi sociale a altora (worse off).

Etica în afaceri presupune şi luarea în considerare a beneficiului, avantajului reciproc

intra şi intergeneraţional atât pentru ţările dezvoltate cât şi pentru cele în curs de dezvoltare,

precum şi a obiectivelor de echitate, incluziune, coeziune şi solidaritate socială.

2. Direcţii ale consolidării eticii în afaceri

La nivelul OECD a fost elaborat un Ghid al Întreprinderilor Multinaţionale (Guide for

Multinational Enterprises) care acoperă o serie largă a problematicii eticii în afaceri. Acest

ghid a fost convenit de către statele membre ale OECD şi semnat de 11 ţări membre ale

OECD şi include principiile generale şi recomandări care promovează compatibilizarea cu

legile, cu protecţia intereselor consumatorilor, respectarea drepturilor omului, grija faţă de

ocupare, relaţiile de muncă, protecţia mediului.

Din anul 2000 până în prezent au fost soluţionate jumătate din cele peste 135 de

plângeri privind ghidul menţionat utilizat de către o proporţie de 40% din întreprinderile

multinaţionale ca model pentru a-şi stabili

Ghidul a fost utilizat de către Agenţiile de Rating şi Burse atunci când au elaborat

recomandări pentru responsabilitatea corporaţiilor (corporate responsability).

Un alt instrument multilateral se referă la Principiile Guvernării Corporative (PGC)

elaborat de OECD ca parte a Forumului de Stabilitate privind standardele cheie ale pieţelor

financiare sănătoase.

9

Principiile guvernării corporative rezolvă structura şi calitatea sistemelor de

reglementare evidenţiind importanţa unor standarde înalte de etică atunci când desfăşurăm o

afacere sau în relaţiile cu stakeholderii.

Principiile subliniază rolul Consiliului de Administraţie (Board of Directors) în

stabilirea standardelor etice ale unei companii care nu se referă doar la compatibilizarea cu

sistemele legii ci la un cod deontologic „de conduită” care poate fi o modalitate eficientă de a

face cunoscut „tonul de vârf”.

Dacă standardele etice ridicate sunt de dorit prin însăşi natura lor, PGC fac o legătură

directă cu performanţa corporaţiilor, astfel că se subliniază ideea potrivit căreia etica

generează performanţă (profit).

Deşi multe burse şi participante la piaţa de capital au utilizat principiile respective

pentru a-şi elabora propriile lor coduri naţionale, criza curentă ne arată că au existat o serie de

probleme de implementare cum ar fi managementul riscului şi remunerarea.

Convenţia OECD privind Combaterea Mitei a contribuit de asemenea la îmbunătăţirea

eticii la nivel global. Convenţia consideră drept crimă luarea de mită de către un funcţionar

public în schimbul obţinerii sau reţinerii unor foloase în afacerile internaţionale. Potrivit lui

Transparency International acest mecanism de monitorizare a controlului a căpătat statutul

unui „standard de aur”.

În ultimul deceniu ca urmare a aplicării Convenţiei au fost efectuate peste 150 de

investigaţii asupra a 60 de indivizi şi companii care au comis delicte de mită cu străinii şi alte

prejudicii.

Desigur că este nevoie de o mai mare amploare a investigaţiilor în acest domeniu

având în vedere gradul de extindere a corupţiei în economia de piaţă.

În 2007 s-au sărbătorit 10 ani de la Semnarea Convenţiei Anti Mită, în anul 2009,

urmând a fi definitivată Convenţia respectivă.

În octombrie 2008, OECD a adoptat Principiile pentru Consolidarea Integrităţii

Achiziţiilor Publice. Aceste principii conţin o serie de politici şi practici care şi-au dovedit

eficienţa la nivel internaţional în prevenirea riscurilor faţă de integritate pe întregul ciclu al

achiziţiilor publice.

OECD lucrează intens pentru a îmbunătăţii înţelegerile multilaterale menţionate astfel

încât anul 2009 să ofere şanse sporite pentru reconfigurarea şi consolidarea mediului eticii în

afaceri pe diferite canale.

10

Anul 2009 va reînnoi etica în afaceri

Însănătoşirea creşterii economice şi edificarea unui sistem financiar internaţional nou

a intrat în sfera preocupărilor factorilor de decizii la nivelurile naţional şi internaţional. Astfel

OECD a elaborat Răspunsul Strategic la Criza Economică şi financiară menit să întărească

etica în afaceri în diferite modalităţi. În acest sens, este de menţionat, asistenţa pe care o poate

acorda OECD ţărilor pentru a întări transparenţa în domenii cum sunt transparenţa,

concurenţa, guvernarea corporativă, impozitarea şi pensiile, concomitent cu promovarea unei

educaţii financiare mai bune şi identificarea domeniilor în care se urmăreşte grave neajunsuri

ale instrumentelor de reglementare.

OECD îşi va intensifica eforturile şi în alte domenii între care se menţionează:

1. Implementarea Principiilor Guvernării Corporative în sectorul financiar în care

restabilirea încrederii a devenit un imperativ major. La Summit-ul G-20 de la Washington din

2008, ţările membre ale OECD s-au angajat să formuleze un plan de acţiune pentru a

soluţiona slăbiciunile guvernării corporative legate de criza financiară mai ales privind:

managementul riscului; remunerarea; drepturile acţionarilor; practicile consiliilor de

administraţie.

2. Îmbunătăţirea şi actualizarea Ghidurilor OECD pentru Întreprinderilor

Multinaţionale elaborate în urmă cu 9 ani, ţinând seama de elementele noi şi schimbărilor pe

care le-a adus criza actuală. Aceste ghiduri oferă întreprinderilor repere de comportament

adecvate sistemelor de conformitate şi management şi interpretează situaţii concrete pentru

sistemul financiar.

3. Se vor oferta mecanisme perfecţionate de peer review în domenii cheie cum ar fi

investiţiile deschise şi responsabile, anticorupţie, competiţie sau alte aspecte ale

comportamentului responsabil în afaceri.

4. Cooperarea pentru a construi un nou cadru de reglementare pentru o economie

globală mai sigură şi globală. În acest sens, OECD împreună cu G-20 schiţează un plan de

acţiune în domeniul „Întăririi Cooperării Internaţionale şi al Promovării Integrităţii pe Pieţele

Financiare”.

G-8 are în vedere elaborarea la nivel mondial a unor standarde privind regulile de

guvernare a viitorului globalizării.

Elaborarea unor noi reguli pentru economia globală în perioada post-criză reprezintă o

cerinţă care impune un efort colectiv şi un răspuns convenit pe plan internaţional. Aceste

reguli trebuie să contribuie la crearea unui cadru economic şi financiar, solid şi sigur cu

11

antrenarea tuturor jucătorilor ceea ce presupune o creştere a importanţei organizaţiilor

multinaţionale/multilaterale).

Criza globală se datorează unui eşec de sistem (systemic failure) şi nu unor şocuri ale

actelor de terorism sau manipulării preţului petrolului de către un grup de ţări. Acest sistem

creat până acum a permis o „combinaţie toxică dintre comportamentul neetic al unor companii

şi reglementarea şi supervizarea defectuoase ale activităţii acestora. Criza a scos la iveală, de

asemenea, deficienţele instituţiilor internaţionale”.

Decidenţii nu-şi mai pot permite luxul de a genera din nou eşecuri atât de grave pentru

popoarele lor.

Vezi „Business ethics and OECD principles: What can be done to avoid another crisis” (Gurría – OECD president) (http://www.oecd.org).

12