Criza Economica - Istoric

Managementul InterculturalVolumul XVI, Nr. 1 (30), 2014

55

Costel-Ioan I. CIOBANȘcoala Doctorală de Economie

Facultatea de Economie și Administrarea AfacerilorUniversitatea Alexandru Ioan Cuza Iași

Gabriela-Liliana I. CIOBANFacultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Universitatea Ștefan cel Mare Suceava

CRIZA ECONOMICĂ –O ISTORIE MEREU ACTUALĂ

Studiu empiric

Cuvinte cheieCiclu economicCriză economică

Economie naționalăProsperitate

Progres

JEL ClassificationA10, E30, F02

Abstract

The first three decades of the previews century have been strongly marked by ideological,political and existential disputes between countries, social classes and groups. Marxist ideaswere being intensely promoted at the time, while the biggest dispute was more related to theway in which wealth was distributed across different social classes rather than the way inwhich value was created. However, the main theme of this study has a contemporary part;The attempt to make a comparison analysis between the economic situation of the 1930s andthe current situation of the global economy can be justified using the social, economic,political and other related perspectives that an economic crisis can induce upon countries,organizations and individuals alike. The policies adopted eight decades ago by variousgovernments, central banks and other public institutions, including the population’s reactionalong crisis years at the time could lead to a better understanding of such phenomena and thefinding of further solutions in an attempt to overcome the current global economic crisis.


56

1. Contexte socio-economice la începutde secol XXLa începutul secolului trecut, mai precis lamomentul anilor '20, toate ţările lumii eraumarcate economic, social şi psihologic, deexperienţa extrem de negativă a războiuluicare tocmai se încheiase; inflaţia, şomajulşi individualismul excesiv deveniserărepere curente în viaţa zilnică a cetăţenilorîn majoritatea ţărilor capitaliste (vomvedea ulterior că şi în anii '90 competiţiadin ţările dezvoltate a fost dusă treptat laextrem, în sensul că s-a încurajatindividualismul excesiv, succesul bazatdoar pe mecanisme pur speculative etc.; înplus, acest individualism excesiv a fosttreptat dublat de imprudenţă).Perioada primelor trei decenii din secolultrecut a fost marcată puternic de disputeideologice, politice şi existenţiale între ţări,clase şi grupuri sociale; ideile marxisteerau promovate intens la acel moment (elevor conduce la formarea fostului imperiusovietic, ca stat socialist în 1918, cu toateconsecinţele cunoscute), disputa majorăfiind nu atât legată de „rata plusvalorii”(Marx,1960), ca expresie a gradului deexploatare a forţei de muncă de cătrecapital, cât mai ales legată de esenţamodului în care prosperitatea şi avuţiagenerală se distribuia anual între diferitegrupuri sociale. După cum vom vedeaulterior, se poate spune că, începând dinanii '90 şi până în 2007, în aproape toateţările occidentale s-a produs o schimbareimperceptibilă în modul de distribuire aveniturilor în sensul că a scăzut treptatpartea de prosperitate de care a beneficiatmarea masă a salariaţilor (pe seamacreşterii veniturilor pentru investitori,antreprenori şi executivi). Este de amintitşi faptul că la începutul secolului anteriorexista un număr relativ redus de ţăricapitaliste impuse la nivel global (SUA,Anglia, Franţa, Germania etc.), că seinstituia imperiul sovietic, ca un pol deputere considerabilă, în timp ce ţăriprecum Japonia sau China deţineau opondere nesemnificativă în comerţulinternaţional sau producţia industrială.

Altfel spus, competiţia globală de la acelmoment se ducea îndeosebi între SUA, pede o parte, ca primă putere industrială alumii, şi ţările europene dezvoltate(Germania, Anglia, Franţa, Olanda etc.).De asemenea, este necesar să amintimfaptul că în perioada analizată majoritateaţărilor europene au abandonat standardulaur, în încercarea de a creşte masamonetară pentru finanţarea războiului.Aşadar, înainte, dar şi după război,economiile europene erau relativîndatorate şi instabile (avem în vedereaîndatorarea unei ţări ca raport între totaluldatoriei externe faţă de valoarea anuală aPIB-ului); singura excepţie la acel momentera SUA, care a creditat ţările europene,alături de furnizarea de alimente şiechipament tehnic. (www.saylor.org)

2. Statistica anilor premergători „MariiDepresiuni” din '30; implicaţii şicomentariiÎn condiţiile creionate anterior, credem căstudiul are o anumită actualitate;încercarea de a pune în antiteză, printr-oanaliză comparativă, aspecte de naturăpredominant istorică (anume situaţiaeconomică a anilor '30 din secolul trecut)raportate la situaţia actuală a economieiglobale, se justifică prin efectele sociale,economice, politice şi de altă natură, pecare le induce o criză economică deproporţii asupra ţărilor, organizaţiilor şiindivizilor. De pildă, măsurile adoptateacum opt decenii de diferite guverne, băncicentrale şi alte instituţii publice, inclusivreacţia populaţiei pe parcursul anilor decriză la acel moment pot conduce la o maibună înţelegere a acestor fenomene şiintuirea unor soluţii în încercarea dedepăşire a crizei globale actuale.Într-o formulare sintetică, se poate spunecă anii premergători Marii Depresiuni din1929 (pentru principalele ţări ale lumii laacel moment, adică SUA; ţările europeneetc.) au înregistrat un trend favorabilcreşterii economice, nivelului de trai şiocupării, chiar dacă unii indicatorimacroeconomici au avut o evoluţie


57

oscilantă. Totuşi, ipoteza iminenţei uneicrize economice în rândul statelorcapitaliste la acel moment era largcunoscută în cercurile guvernamentale,ştiinţifice şi academice ale vremii,începând cu primii ani de după război(chiar dacă, după caz, unii acceptau, iaralţii respingeau posibilitatea unei crizeeconomice de proporţii). Survin aproapeautomat întrebări de tipul: „De ce auignorat guvernele de la acel momentipoteze confirmate ştiinţific de uniicercetători?”.Dintr-un alt unghi de vedere, amintim căteoria economică acceptă astăzi faptul căMarea Depresiune din '29-'33 a fost şirămâne deocamdată (comparaţia cu actualacriză din 2008 nu poate fi decât parţială,intuitivă şi bazată pe argumentepredominant empirice) cea mai mare crizăeconomică înregistrată de toate ţările lumiipână la acel moment, explicit fiindreflectată de principalele ţări capitaliste.Altfel spus, criza invocată s-a reflectatasupra nivelului de trai din toate ţărilelumii, chiar dacă diferit prin intensitate dela o ţară la alta. În continuare ne vomrezuma la analiza situaţiei socio-economice, pe baza datelor statisticeprivind SUA în prealabil instaurării crizeieconomice.

3. Situaţia economiei Statelor Uniteîntre anii '20 şi '30La acel moment economia americană erarelativ avantajată faţă de Europa, urmare aconsecinţelor induse de încheierearăzboiului; timp de circa un deceniu,industria americană s-a consolidat şi, pecale de consecinţă, a susținut prosperitateaamericană.(Milza, Berstein, 1998) Deasemenea, antreprenorii americani auextins producţia de masă şi au redussuccesiv costurile pentru bunuri ce erauconsiderate cândva a fi de lux şi care nuerau accesibile pentru marea clasă amuncitorilor; în decurs de circa un deceniuvenitul real al muncitorilor americani acrescut semnificativ.(Jenkins, 1997)

În Tabelul nr.1 prezentăm o serie deindicatori selectivi ce oferă o imaginesintetică privind evoluţia economieiamericane între anii '20-'30; este cunoscutfaptul că şi pentru SUA, dar şi pentruEuropa, creşterea economică s-a datorat înmare măsură creşterii producţieiindustriale. Fără a detalia indicatoriistatistici invocaţi, este de menţionattrendul relativ ascendent al economieiSUA, cât şi faptul că veniturile reale persalariat au crescut semnificativ(exemplificăm: creșterea producției deautomobile de la 1,9 milioane de unități în1920 la 4,5 milioane în 1929; creștereaproducției de aparate de radio;expansiunea industriei chimice;consolidarea industriei cinematografice,descoperirea de noi zăcăminte de petroletc. ).Aşadar, se poate spune că urmare acontribuţiei industriei la creştereaeconomică de ansamblu, alături deimpunerea altor sectoare din domeniulserviciilor, economia americană a devenitprima putere pe scena globală la momentulanului 1929; SUA furniza aproapejumătate din producţia industrială a lumiila acel moment şi sprijinea activintroducerea invenţiilor/inovaţiilor în toatedomeniile economice.(Popescu, 2004)Pentru a înţelege contextul economic,financiar, bancar şi speculativ ce aprecedat Marea Depresiune din anii '30 înSUA (apoi şi în celelalte ţări ale lumii)este nevoie să amintim succintcomportamentul Fed (Federal ReserveSystem, ca echivalent pentru BancaCentrală a SUA) şi maniera în care a fostmanipulată/gestionată rata dobânzii descont, ceea ce influenţează direct masamonetară în sistem şi accesul la credite dinpartea firmelor şi a populaţiei. Deşisimilaritatea rămâne incompletă (eatrebuie să ţină seama de contextul din anii2000 şi alte instrumente speculativeapărute pe pieţele financiare),comportamentul aceleaşi agenţii Fed aurmat un „scenariu” relativ comparabil înperioada dintre anii '90 şi 2007.


58

În perioada primului Război Mondial, Fed,proiectat iniţial ca mijloc de evitare apanicilor bancare şi de facilitare acomerţului, a susţinut prin strategiisofisticate de emisiune monetarăfinanţarea cheltuielilor de război. Până lafinele războiului, SUA luase locul MariiBritanii ca principal centru financiar lanivel mondial, iar Fed devenise „... o forţăindependentă importantă care modelastructura lumii monetare”.(Friedman,2009) Fed a continuat să recurgă la acesteemisiuni „subtile” de monedă şi dupăîncheierea războiului, alimentând astfelconsistent inflaţia, dar „protejând” publicullarg împotriva temerilor legate de inflaţie(prin mesajele transmise voit către publicullarg). Conform cu Friedman, subînţelegemcă emisiunea „subtilă” de monedă de cătreFed a finanţat iniţial costul întregului efortde război a SUA şi deficitul survenit astfelîn bugetul administraţiei publice; circa otreime din inflaţia determinată deimplicarea SUA în război s-a manifestatpropriu-zis ceva mai târziu în timp. Primulsemn că politica Fed mergea într-o direcţieeronată a fost scurta recesiune din 1920-1921, survenită în SUA (dar şi în alte ţărieuropene); ulterior, mecanismul subtilaplicat de Fed de a încuraja creditul şi apreveni inflaţia excesivă (simultan) s-a„prăbuşit” după circa opt ani.În Tabelul nr.2 prezentăm evoluţia maseimonetare totale în economia americanăîncepând cu 1921 şi până în 1929 (cumenţiunea că acesta este un indicatoragregat, care include la rândul său masacreditului emis de bănci, valoareadepozitelor atrase etc.).După cum se observă din Tabelul nr.2masa monetară în economia americană s-adublat cu aproximaţie din 1921 până în1929; aceasta confirmă opinia luiFriedman, în sensul că Fed şi-a continuatpolitica monetară şi comportamentul chiarîn situaţia în care era evident că ritmul decreştere al economiei urma să încetinească.Înspre finele celui de-al treilea deceniu alsecolului XX, se poate spune că euforiaboom-ului economic era prezentă în SUA;

exista o dobândă de referinţă foartescăzută ce determinase o creșteresubstanţială a masei monetare; creștereamasei monetare a devansat ritmul decreștere a economiei reale, fapt ceînseamnă presiuni inflaţioniste.În anii 1928-1929 se înregistrează unapogeu al creditelor ieftine, ușor deobţinut, în toată societatea americană;acest lucru a încurajat speculaţiile inclusivtendinţa către consum şi obţinerea unorvenituri „mai mari” într-un timp cât maiscurt posibil; în acel context, segmente totmai mari ale populaţiei s-au implicat înspeculaţii cu hârtii de valoare ce nu eraugarantate în active tangibile.(Galbraith,1977) Urmare a aspectelor arătate, IndiceleDow Jones al bursei din New York, acrescut cu 230%, respectiv de la 166 depuncte în martie 1926 până la 381 depuncte, în septembrie 1929.(Bierman,1991)În perioada dintre 1919-1929 rata medie acreșterii productivităţii muncii în SUA afost de circa 5,4% (faţă de o medie de1,2% în anii anteriori), iar rata medie aproductivităţii capitalului a fost de circa4,2% (faţă de o creştere negativă în aniianteriori).La momentul creionat de către noi privindeconomia americană (anii 1928-1929)devenise predictibil faptul că economiareală ar fi putut să reacţioneze „violent”;creşterea economică bazată pe politicimonetare şi încurajarea tendinţelorindividualiste nu putea continua lanesfârşit; Fed a fost nevoit să intervină,însă a acţionat sub presiunea timpului şi acontextului electoral de la acelmoment.(Rothbard, 2008) Mai precis, Feda încercat să reducă treptat masa monetarădin economie, pentru a tempera tendinţelespeculative de la acel moment, măsurileadoptate au fost şi rămân discutabile înistoria economică (statul a încercat săinterzică acordarea de credite în scopspeculativ, pe datorie, fără garanţiietc.).(Laspierre, 1960) În plus, Fed amajorat rata scontului de la circa 3 %(1928) până la 6% în august 1929, ceea ce


59

a dus la o anumită reducere a maseimonetare în sistem; rata de cumpărarepentru anumite titluri a rămas însă în jur de5,2% (a fost un eşec încercarea de ascumpi creditul pentru anumite operaţiunişi a-l menţine ieftin în acelaşi timp pentrualte operaţiuni).(Rothbard, 2008)Pieţele bursiere, la rândul lor, au răspuns„violent” la unele politici guveramentale;prăbușirea preţurilor activelor și acotaţiilor acţiunilor au indus o contracţieputernică a economiei reale, adică apariţiamarii „crize economice” (The Great Crash,1929).(Galbraith, 1954)În fine, mai este de menţionat faptul căanul 1928 a fost an electoral pentru SUA şică, pentru decidenţii politici, întotdeauna operioadă de inflaţie moderată este relativcu mult mai populară decât o perioadă derecesiune economică; ţările europene laacel moment se confruntau şi ele cutendinţe inflaţioniste şi încercarea de amenţine şomajul sub control (relaţiile SUA–Europa erau relativ divergente privindetalonul aur, stabilitatea valutelor etc.).4. Economia globală şi “MareaDepresiune” din 2008. Contexte socio-economice la început de secol XXIÎntre anumite caracteristici specificesocietăţii post-capitaliste la început desecol XXI, ţinând seama de optica unoranalişti consacraţi (Drucker, 1988;Samuelson, 2000; Stiglitz, 2005; Roubini,2010 ş.a.), amintim următoarele aspecte:După o prosperitate economică fărăprecedent de circa cinci decenii, dupădepăşirea câtorva recesiuni uşoare (celedin anii '70, '80 etc.), guvernele şi băncilecentrale au încurajat treptat, voluntar saunu, organizaţiile de afaceri şi indivizii,deopotrivă, către consum actual pe seamaunor venituri viitoare şi, implicit, către unindividualism excesiv. Competiţia, privităşi înţeleasă ca esenţă şi motor alprogresului în societateacapitalistă,(Samuelson, Nordhaus, 2000) adevenit treptat o competiţie doar pentrubani, derulată în scop predominantspeculativ; treptat, distincţia între „bine” şimai „puţin bine” în ţările capitaliste a

devenit neclară şi a condus la o distribuirenon-echitabilă a veniturilor între grupurisociale (distincţia menţionată îlparafrazează pe Sedlacek, care discută deeconomia „binelui” şi a „răului”(Sedlacek,2011)).Actuala hartă economică a lumii a suferitschimbări majore faţă de situaţia ce existaacum un secol, în sensul că doar SUA şi-amenţinut supremaţia economică, cu un PIBanual de circa 15.000 miliarde USD,urmează China, cu un PIB de circa 8.000de miliarde USD şi Japonia, cu un PIB decirca 5000 miliarde USD; întreprincipalele state membre ale UE,economiile cele mai puternice au fost şi aurămas Germania, Anglia, Franţa.Între alte evenimente majore ce au marcatistoria postbelică (alături de Războiul dinVietnam, încheierea Războiului rece,destrămarea imperiului sovietic etc.) estede amintit rolul major ce revine astăziUniunii Europene, cu 28 de state membreşi care privită ca bloc federativ controleazăcirca o pătrime din PIB-ul mondial(www.unctadstat.unctad.org); în ceea cepriveşte ponderea UE în comerţulinternaţional, ISD atrase şi operaţiunile depe pieţele bursiere şi financiare ale lumii,se poate spune că ea oscilează în jur de otreime.(www.unctadstat.unctad.org) Chiardacă există şi se vor menţine discrepanţesubstanţiale între ţările mai bogate ale UEşi ţările relativ mai sărace ale bloculuicomunitar, este evident faptul că UE adevenit un pol de putere economică înstructura căruia criza globală din 2008 s-areflectat diferit pe grupe de ţări. Deasemenea, se poate spune intuitiv căadoptarea monedei Euro la nivelul UE acreat un tip de „competiţie suplimentară”în mecanismul specific pieţelor financiareinternaţionale, îndeosebi între Euro şiUSD, pe de o parte, cât şi între Euro şi altevalute, pe de altă parte. Survine implicitîntrebarea: „A influenţat apariţia crizeiglobale acest spor de competiţie dintrediferite valute sau, dimpotrivă, rivalitateadintre Euro şi USD explică parţial


60

momentul/contextul anului 2007 la nivelglobal?”.Actualmente, într-o măsură mult mai marefaţă de situaţia care era în urmă cu optdecenii, ţările lumii trebuie să gestioneze,fiecare în parte, un volum mare al datorieipublice externe, cât şi al datoriei publiceinterne; dacă acest indicator se determinăca pondere faţă de PIB-ul unei ţări, atuncise poate spune că situaţia esteîngrijorătoare inclusiv pentru ţări precumSUA , Franţa, Spania, Portugalia, Italiaetc.Începând cu anii '90 şi până în prezent,societatea postcapitalistă în ansamblul ei(cât şi pe principalele ţări dezvoltate, înparte) a reliefat dileme noi cu privire lamecanismul de producere şi distribuire aprosperităţii între indivizii ce o compun, peorganizaţii şi grupuri sociale; valurileprogresului de care discută Toffler(Toffler, 1995) s-au confirmat, credem noi,cel puţin până la momentul apariţieicomputerului şi a internetului. Odată curevoluţia informaţională şi exploatareacunoştinţelor ca resursă distinctă,guvernele şi organizaţiile încearcă săidentifice alţi factori generatori de creştereeconomică şi progres social.Au survenit noi convergențe în viațaeconomică națională/internațională caurmare a transformărilor structurale,cantitative și calitative, produse îngândirea și comportamentul oamenilor, înmecanismele și structurile organizaționaleși funcționale ale economiei, în cercetareaștiințifică și tehnologică, în politică, înmediul înconjurător. În societateapostcapitalistă actuală au survenit maimulte „modele”, ca esenţă a strategiilorpromovate de diferite ţări pentru a accedela dezvoltare (bazate pe exporturi, peprocese integraţioniste, pe accesul lacercetare şi exploatarea cunoştinţelor,etc.); oricare ar tipul de „ecuaţie” adezvoltării aplicată de o ţară ea includesimultan avantaje şi dezavantaje, contextefavorabile şi mai puţin favorabileetc.(Snick, 2008, Roubini, 2010) Altfelspus, regăsim astăzi în arhitectura

economiei globale mai multe patternuri aledezvoltării socio-economice; ele seîntrepătrund şi/sau condiţionează cumatricea culturală a fiecărei ţări, cufenomenul de migraţie, dar şi cu aspectepolitice, militare, de guvernare şi cuinfluenţe induse de tehnică şi tehnologii.Pe de o parte, statul tradiţional tinde săpiardă unele dintre atribuţiile obişnuite,specifice puterii sale (de pildă, în cadrulUE sau a altor procese integraţioniste); pede altă parte, însă, statul moderngestionează anual bugete ce echivaleazăadesea cu o treime din PIB-ul unei ţări. Încontexte de dezechilibre socio-economice,de tipul a ceea ce am numit crizeeconomice profunde, statul rămânesingurul punct de sprijin pentru milioanede persoane şi/sau familii.Începând cu anii '50 ai perioadei postbeliceşi până în prezent, am asistat şi asistăm lao accentuare a interdependenţelor între ţărişi, pe cale de consecinţă, la un proces deglobalizare a afacerilor, a competiţiei, acooperării între ţări etc.; tot mai mulţiautori discută de un proces de globalizarece se reflectă asupra indivizilor, familiei şiorganizaţiilor.La nivel global, liberalizarea comerțului șireducerea barierelor vamale între cele circa160 ţări membre GATT/OMC, alături deacorduri de integrare regională dupămodelul aplicat de UE, au condus ladezvoltarea schimburilor şi accentuareainterdependenţelor. În plus, extindereaputerii şi influenţei corporaţiilormultinaţionale (fără a nega influenţelebenefice ale acestor entităţi privinddifuzarea unor tehnologii, a unorcunoştinţe, a unor modele de management,crearea unor locuri de muncă etc.) aaccentuat caracterul global al competiţieişi cel al creşterii economice anuale. Însfârşit, factorii de natură tehnică şitehnologică (Internetul, comunicaţiilewireless, industria aviaţiei etc.), alături depoliticile liberale promovate de guverneleoccidentale pe parcursul fazelorascendente ale ciclului lui Kondratieff, auavut drept rezultat o interdependenţă fără


61

precedent între industrii din diferite ţări,bănci, finanţe şi pieţe bursiere din diversepărţi ale lumii.Este dificil de formulat o concluzie unitarăprivind relaţia dintre modelul dedezvoltare a unor ţări ce s-au sprijinit peexporturi (Japonia, Coreea de Sud, Chinaetc.) şi situaţia lor actuală în context decriză economică, adică un eventual grad de„vulnerabilitate” ce a survenit pentrudiferite ţări.(Snick, 2009)Rezolvarea problemelor, semnelor deîntrebare şi identificarea unor soluţiipentru depăşirea perioadei de criză (aşacum argumenta Keynes cu opt decenii înurmă) a devenit astăzi posibilă, confirmădecidenţii guvernamentali, prin consultărimultilaterale, demers în care SUA,Japonia, China şi Uniunea Europeană auun rol foarte important.În contextul declanşării crizei globale din2008, relaţiile economice dintre principalii„actori” statali ai lumii ridică deja anumitesemne de întrebare; SUA rămâne primaeconomie a lumii, dacă ţinem seama devaloarea anuală a PIB-ului, de pondereamică a exporturilor în total PIB şi alţiindicatori similari; ea este însă„ameninţată” de o datorie externă totală cedepăşeşte deja valoarea PIB-ului anual. Pede altă parte, UE s-a impus deja ca „actor”economic global (prin valoarea cumulată aPIB, ponderea în comerţul internaţionaletc., după cum am arătat anterior), însăunele state membre ale UE trebuie săgestioneze datorii publice de valori foartemari, ce depăşesc deja PIB-ul ţărilor încauză (Grecia, Portugalia, Spania etc.);Comisia Europeană a reuşit doar într-oanumită măsură să găsească soluţii la crizaeconomică globală survenită.

5. Declanşarea crizei globale din 2008 îneconomia americanăÎn contextul economiei globale de astăzi,al unor interdependenţe fără precedentîntre ţările lumii (aşa cum am mai amintit),între indivizi şi organizaţii, criza globalădeclanşată în 2008 în economia americană(în fapt, momentul declanşării a fost

ultimul trimestru al anului 2007) s-a extinscu repeziciune, chiar dacă nu cu aceeaşiintensitate, pe întreg mapamondul. Ipotezasurvenirii unei crize, adică a ceea ce amnumit o „mare depresiune” către finelesecolului trecut, era îndeobşte cunoscutăde guverne, bănci centrale, diferite agenţiiguvernamentale; numeroase studii invocauaceastă ipoteză clar şi explicit (Röpke,1936; Schumpeter, 1939; Mitchell, 1954;Friedman, 1987; Samuelson, 2001 etc.),ciclurile economice fiind aproape unanimacceptate ca parte din dinamicaeconomiilor capitaliste (Juglar, 1862;Kondratieff, 1925; Kuznets, 1930;Schumpeter, 1939 etc.). „Singura surprizălegată de criza economică din 2008, spuneStiglitz, a fost faptul că i-a surprins pe atâtde mulţi”; de această dată criza s-adeclanşat pe piaţa imobiliară şi în sectorulbancar ce a finanţat această piaţă, întrucâtcirca două treimi din economia americanăa ajuns să depindă de imobiliare(construcţia de locuinţe, dotarea,achiziţionarea, împrumuturile cu ipotecăpentru consum etc.).(Stiglitz, 2010)Aşadar, în anii '30 punctul de plecare acrizei a fost piaţa financiară şi cădereabursei de valori din New York; în prezentcriza declanşată a avut ca punct de plecare„bula” speculativă de pe piaţa imobiliară şiconexiunea ei directă cu piaţa bancară.Abrogarea legii Glass –Steagall în 1999 arelaxat acordarea de credite imobiliare şi aîncurajat fuziunile între bănci pentru aajunge în situaţia în care se consideră că obancă este prea mare pentru a ajunge lafaliment („too big to fail”; această lege afost adoptată de administraţia Roosevelt latrei ani după depăşirea crizei anterioare).Estimările arată că până în 2003 circa 9milioane de americani au devenitproprietari în decurs de un deceniu,datorită creşterii exponenţiale a credituluiipotecar de primă calitate (denumit„prime”), dar şi a creditului ipotecar încondiţii de risc (denumit „subprime”);ulterior, după apariţia crizei şi până înprezent, milioane de familii americane şi-au pierdut locuinţele în favoarea băncilor,


62

cel mai adesea ca urmare aşomajului.(Peicuti, 2011)În Graficele nr.1 și nr.2 prezentăm evoluţiaratei anuale de creştere a PIB şi aşomajului în SUA pentru perioada 2000-2012. Datele statistice arată o „prăbuşire”a economiei americane începând cu anul2008 şi până în prezent, chiar dacă ausurvenit şi unele momente (trimestre sauani) ce arată o tendinţă de stabilizare saurevigorare economică; rata anuală decreştere a PIB a devenit negativă în 2009,apropiindu-se de -4%, în timp ce şomajuloficial a atins circa 16 milioane depersoane. Dacă ţinem seama şi de alţiindicatori ai economiei americane pentruaceeaşi perioadă, se constată că începândcu 2008, numărul anual de falimenteînregistrate a oscilat între 40.000 şi60.000; în acelaşi timp, datoria totală aguvernului central (externă şi internă,cumulat) a depăşit 100% din valoarea PIB-ului anual; indicatorii invocaţi creioneazăo imagine suficient de clară privindimpasul actual al economiei americane,chiar dacă SUA continuă să rămână primaeconomie a lumii (aşa cum era şi în anii'30 ai secolului trecut).Conform unor studii sub egida OECD,„rădăcinile” crizei economice actuale ţinde modul în care marile bănci americane şieuropene au gestionat fluxuri de fonduriprovenind din ţările emergente ale Asiei înfaza ascendentă a ciclului economic (anii'70-'90); investiţiile în imobiliare cu gradridicat de risc s-au dovedit ulteriorplasamente toxice ce au generat falimentebancare de răsunet.(Keeley, Love, 2010)Mai mult, studii similare arată că aceleaşitendinţe speculative şi investiţii înimobiliare cu grad foarte mare de risc s-auregăsit deopotrivă în toate ţăriledezvoltate, respectiv SUA, Japonia şiEuropa; consecinţa ce a urmat, adică„prăbuşirea” burselor din New York şi dinEuropa, face perfect comparabilă aceastăcriză economică cu ceea ce s-a întâmplatîn 1929 (doar cauza, adică „picătura deapă” ce a iniţiat crahul financiar este uşordiferită!). Altfel spus, acţiunea băncilor

centrale şi manipularea dobânzilor derefinanţare pentru băncile comerciale înîntreaga perioadă dintre anii '90-2007,remarca fiind valabilă pentru toate ţăriledezvoltate, apare astăzi ca fiind extrem dediscutabilă. După circa un deceniu decreştere economică „forţată”, adică non-sustenabilă pe termen lung, aşa cumargumentează Stiglitz şi alţii, atât pentruSUA, cât şi pentru alte ţări dezvoltate,declanşarea crizei economice era oarecumprevizibilă; faptul că ea a survenit iniţialtot în SUA, din nou, a fost predominant, ochestiune conjuncturală; în egală măsură,criza ar fi putut să survină iniţial înEuropa, Japonia sau oricare altă ţarădezvoltată. Tot mai multe opinii convergcătre ideea că înspre momentul 2006-2007intervenţia Fed pe piaţa financiarăamericană nu ar fi avut nici un rezultat;odată declanşată, criza economică s-arepercutat asupra economiilor de pe piaţacomunitară (şi la nivel global), chiar dacăla momente şi cu intensităţi diferite (doarretoric se poate spune că SUA a „exportat”şi criza anterioară şi cea actuală). În fapt,astăzi mai mult decât oricând în trecut,îndeosebi cu referire la situaţia dintre anii'90-2007 în SUA (remarcă valabilă însă şipentru Europa, Japonia etc.), „sărăcia însânul abundenţei”(Young, 2003) nu maipoate fi acceptată ca o stare de normalitate.

6. ConcluziiAmintim că în 1936, acceptândnominalizarea pentru a candida din nou lapreşedinţia SUA, Roosevelt a făcut oremarcă memorabilă (ca esenţă a oricăreicrize economice de amploare); ştiam,spunea el, că individualismul dublat deimprudenţă este „rău” sub raport etic şi asosit momentul ca individualismul dublatde imprudenţă să fie „rău” şi pentrueconomie. (Krugman, 2009) Aceamenţiune a fost formulată de Rooseveltînsă abia la circa trei ani după ce SUAdepăşise treptat Marea Depresiune din '29-'33. Situaţia a fost însă cu totul diferită,chiar opusă, în perioada anilor ce auprecedat momentul de debut al crizei din


63

1929; anterior, administraţia americanătransmitea publicului larg un mesaj extremde „liniştitor” privind puterea, încredereaşi viitorul economiei americane. Îndecembrie 1928, preşedintele Coolidge îşisusţinea mesajul său anual în faţalegislativului american cu privire la stareauniunii de la acel moment; în plan intern,spunea el, federaţia înregistrase oprosperitate record, iar ţara trebuie săprivească prezentul cu satisfacţie şi săanticipeze viitorul cu optimism (la acelmoment).(Galbraith, 1954) Realitateaurmătorilor cinci ani din economia şisocietatea americană au contrazis întotalitate mesajul şi optimismuladministraţiei SUA. Cum se poate explicalogic un ecart atât de mare între opticaguvernamentală şi starea de fapt aeconomiei reale? Am generalizat în modvoit întrebarea anterioară întrucât, deşidiferit de la o ţară la alta, se poate afirmacă şi în Europa guvernele au manifestat o„opacitate” similară în anii premergătoricrizei din 1929. Optimismul pentru aniiurmători în Europa era cel mult umbrit deipoteza unor noi confruntări militare. Maimult, urmând parcă un „scenariu” redactatînadins de cursul istoriei, guvernele ţărilordezvoltate, deşi au dispus de multiplesemnale şi informaţii privind declanşareaunei posibile crize (începând cu anul 2000,economişti precum Roubini, Stiglitz etc.au argumentat despre ipoteza declanșăriiunei crize la nivel global), au preferat sătrimită mesaje optimiste către populaţie înîntreaga perioadă dintre anii '90 şi 2007.Optica economiştilor în decursul timpului,cu privire la cauzele/factorii ce genereazăciclurile economice, cât şi cu privire lacauzele/factorii ce generează crizeleeconomice, s-a amplificat foarte mult și aînregistrat succesiv modificări de conţinutşi de nuanţă. Evident, acest demers rămâneunul esenţial şi prealabil, în încercarea de aatenua manifestarea unor recesiunieconomice profunde în orice ţară a lumii.„Marii duşmani ai stabilităţii capitaliste,spune Krugman, au fost dintotdeaunarăzboiul şi recesiunea profundă”. Marea

criză din anii '30 a ridicat întrebări majoreprivind capitalismul şi democraţia dartotuşi capitalismul a supravieţuit şi aînregistrat apoi o lungă perioadă deprosperitate.(Krugman, 2008)Există mai puţine situaţii în care analişticunoscuţi încearcă să argumenteze căciclurile economice trebuie să fie acceptateca o realitate permanentă în dinamicaeconomiilor capitaliste. Acceptareadiferitelor tipuri de cicluri (Kondratieff,Juglar, Kuznets ect.) nu echivalează însăcu ideea că şi crizele economice,subînţelegând o depresiune de lungădurată, ar trebui să fie acceptate carealitate curentă în trendul urmat deeconomia ţărilor dezvoltate. În anii '70,economistul Robert Lucas argumenta cărecesiunile au drept sursă neînţelegeriletemporare între salariaţi şi companiiprivind „costul” forţei de muncă, respectivveniturile (neînţelegeri generate, la rândullor, de modul în care se reflectă inflaţia saudeflaţia într-un anume sector aleconomiei). Mai important, Lucas crede căorice încercare de a „lupta” împotrivaciclurilor economice este mai degrabăcontraproductivă pentru guverne,organizaţii şi indivizi. Cu alte cuvinteteoria economică actuală ar trebui să sefocalizeze în direcţia identificării unorsoluţii pentru atenuarea şi gestionareacrizelor economice, în sensul manifestăriilor doar sub forma unor recesiunimoderate similare celor din anii '70, '80 ceau survenit în SUA, Europa şi alte ţări.Evident, nu este posibil şi nici de dorit însăun studiu disociat al crizelor economice,adică „rupt” de forţele şi caracteristicile cedefinesc mişcarea ciclică a unei economii.La momentul analizei noastre comparaţiaîntre cele două „Mari Depresiuni” (crizaactuală din 2008 faţă de cea din anii '30)nu poate fi una completă întrucâtrecesiunea actuală se anunţă a fi cu multmai profundă faţă de ceea ce anticipauguvernele, băncile centrale sau diferiţilideri de opinie. În plus, realităţile social-politice de astăzi (UE ca bloc comercialintegraţionist, destrămarea URSS,


64

impunerea unor ţări precum Japonia,China sau India etc.), alături de complexaproblematică a datoriilor mari acumulatede unele state ale lumii, de interdependenţafără precedent între ţările lumii(comunicaţională, tehnică, financiară etc.),complică în mod indubitabil oriceîncercare de analiză „faţă în faţă” a celordouă crize economice.Este cunoscut faptul că, la începutulsecolului XX, mare parte din forţa demuncă din ţările capitaliste ale momentuluiera ocupată în agricultură şi locuia înmediul rural, cu toate implicaţiile ce pot fiasociate. În fapt, succesul capitalismului casistem sau model economic a urmatîndeaproape schimbarea survenită treptatîn rândurile forţei de muncă din industrieşi servicii (faţă de agricultură), în paralel şisimultan cu creşterea rapidă a gradului deurbanizare a populaţiei unei ţări. Aşa cumremarcă S. Young (care pledează pentru uncapitalism moral) democraţia în ţărilecapitaliste s-a născut în oraşele comercialeşi a urmat îndeaproape „valul” revoluţieiindustriale, începând cu Londra, caavangardă pentru apariţia clasei de mijlocşi a echilibrului între puterile statului;pentru mai mult de două secole pieţele,comerţul şi producţia manufacturieră aumers mână în mână cu democraţia şiconsolidarea statului capitalist.(Young,2003)În perioada anilor '20 din secolul trecutmare parte din forţa de muncă din SUA,Japonia şi principalele ţări ale Europei eraocupată în agricultură. În jurul anului 1950în SUA doar circa 20% din muncitori mailucrau în agricultură, în timp ce procentulsimilar pentru Japonia depăşea 50% iar înprezent doar un procent minim de 2-4%din totalul forţei de muncă din SUA,Japonia şi alte ţări occidentale (Europa)mai lucrează în agricultură şi locuieşte înmediul rural.(Drucker, 2002) Concluzia cerezultă din datele invocate are osemnificaţie aparte pentru economiaRomâniei, ţară în care circa o jumătate dinpopulaţie locuieşte în mediul rural şi încare un procent însemnat din totalul forţei

de muncă încă lucrează în agricultură(trebuie ţinut seama şi de faptul că circa 3milioane de persoane, majoritatea apte demuncă, au emigrat în străinătate). Aşadar,strategiile macroeconomice de orice tippentru ţara noastră, inclusiv cele conexeprivind atragerea de fonduri de la UE,trebuie să ţină seama de realităţile sociale,bune sau mai modeste, ce definescRomânia în momentul de faţă. Aceeaşiremarcă rămâne valabilă pentru oricestrategie ce vizează atenuarea/depăşireaactualei crize globale de către ţara noastră.Problematica apariţiei, manifestării şimecanismelor de gestionare a crizeloreconomice a fost şi rămâne un subiectmajor, de interes în întreaga teorieeconomică, începând cu Adam Smith şipână în prezent, chiar dacă iniţial teoria adiscutat despre echilibrul economic şimişcarea ciclică a economiilor capitaliste.Între alte concluzii care se impun este desubliniat ideea, cunoscută în teoriaeconomică, conform căreia mişcareaciclică/sinuoasă în evoluţia în timp a uneieconomii dezvoltate apare ca fiind omişcare firească, naturală (oricare ar ficauzele sau forţele ce o determină). În ceeace priveşte “criza economică”, prinantiteză faţă de mişcarea ciclică ce trebuieacceptată ca fiind firească în dinamicaeconomiilor capitaliste, perioadele deproducere şi manifestare a unor fenomenesocio-economice de acest tip par a fi oexcepţie nedorită, o situaţie dedezechilibru major care poate şi trebuie săfie, în bună măsură, atenuată (diferit de lao ţară la alta, funcţie de cum reacţioneazăşi se comportă oamenii şi instituţiile createde către ei pentru a susţine funcţionareaunor sisteme democratice).Aşa cum consemnează analizele de istorieeconomică depăşirea Marii Depresiuni din'29-'33 în toate ţările capitaliste importanteale acelui moment nu ar fi fost posibilăfără sprijinul direct, activ şi susţinut alguvernelor, băncilor centrale şi altorinstituţii publice; aceasta chiar dacăpoliticile publice propriu-zise şi strategiilemacroeconomice, cât şi scopurile şi


65

resursele financiare alocate au fostsemnificativ diferite de la o ţară la alta.Prin urmare, există suficiente argumentede ordin istoric, ştiinţific şi empiric care săconducă la concluzia că nici depăşireaactualei crize globale din 2008 nu va puteaavea loc, în niciuna din ţările afectate(valabil şi pentru România), fără sprijinuldirect, activ şi susţinut al guvernelor şibăncilor centrale.În altă ordine de idei, acceptareaintervenţiei statului în contexte de crizăeconomică nu echivalează câtuşi de puţincu o non-susţinere a mecanismului depiaţă, a competiţiei ca factor de progres,adică a mecanismului capitalist de obţinereşi distribuire a prosperităţii între grupurilesociale ale unei ţări (începând cu anii 30 şipână în prezent, relaţia dintre individ şistatul capitalist democratic s-a schimbatfundamental; statul a fost acceptat ca fiindnecesar, însă perioadele de prosperitate aucondus la inegalităţi în distribuireaveniturilor pe grupuri sociale). Aşa cumargumentează Paul Krugman, statul trebuiesă intervină în situaţii de criză, să adoptereglementări noi atunci când survindezechilibre macroeconomice; „nu oricemăsură de reglementare iese din perimetrulpieţei. Dimpotrivă, rămânem în interiorulei şi îi regândim regulile fără a-i pune îndiscuţie valenţele stimulative, optimizanteşi autoreglatorii, plus capacitatea de aproduce bogăţie, de necontestat şiincomparabilă cu a altor instituţii. Peaceastă linie, imperativul intervenţieimasive a statului spre a lupta cu “forţeleoarbe ale pieţei” riscă două lucruri: sătrimită în derizoriu o instituţie care, chiarîn atari momente, nu merită anatemizată;să ajute la compromiterea ireversibilă aarbitrului, în speţă a statului. Este greu,dacă nu imposibil, de demontat azi, oanaliză care, prin concluzii, reclamăprezenţa statului. N-ai cum să convingi cănu-i nevoie de pompieri când focul e dejaîncins. Era de preferat ca scânteia să nuaprindă nimic; era bine ca piaţa să fielăsată să rezolve problema înainte de astârni panica. După ce focul se aprinde,

intervenţia devine “necesară”.”(Krugman,2007) Problema de fond nu e însă de cestatul intervine acum ci de ce s-a ajuns însituaţia care necesită o astfel deintervenţie?

Bibliografie[1] *** The European Economy in the InterwarPeriod, The Saylor Foundation, www.saylor.org[2] Alvin Toffler, Război și antirăzboi.Supravieţuirea în zorii secolului XXI. EdituraAntet, București, 1995[3] Alvin Tofler, Powershift. Puterea înmișcare, Editura Antet, București,1995[4] David M. Snick, Geithner’s Last Laugh, TheWashington Post, June 9, 2009[5] David M. Snick, World Is Curved: HiddenDangers To The Global Economy, Penguin Group,2008[6] Dominique Laspierre, Le jeudi noir de WallStreet, Editura Dunoel, Paris, 1960[7] Drucker Peter, Managing in the NextSociety, St. Martin Press, 2002[8] Galbraith, J. K., The Great Crash 1929,Houghton Mifflin Company, 1954[9] Harold Bierman, The Great Myths of 1929,Greenwood Press,1991[10] Jenkins Philip, O istorie a Statelor Unite,București, Ed. Artemis, 1997[11] John Keneth Galbraith, The Age ofUncertainity, British Broadcasting Corporation(BBC), London, 1977[12] Keeley B, Love P., From Crises toRecovery. The Causes, Course and Consequencesof the Great Recession, OECD Insights, 2010[13] Marx Karl, Das Capital, Verlag von OttoMeissner, Hamburg, 1867; traducere în limbaromână Capitalul, Editura Politică, Bucureşti, 1960[14] Milton & Rose Friedman, Liber să alegi,Editura Publica, Bucureşti, 2009[15] Milza P. și Berstein S., Istoria secolului XX,vol.I, București, Editura All, 1998[16] Paul Krugman, The Conscience of a Liberal,W.W. Norton Company, New York, 2007[17] Paul Krugman, The Conscience of a Liberal,W. W. Norton & Company, New York, 2009[18] Paul Krugman, The Return of Depression ofEconomics and the Crisis of 2008, W.W. Norton,2009; traducere în limba română Întoarcereaeconomiei declinului şi criza din 2008, EdituraPublica, 2009[19] Peicuţi Cristina, Lumea în criză. Erorilesistemului, Editura Polirom, 2011[20] Popescu Gheorghe, Evoluţia gândiriieconomice, Editura Academiei Române și EdituraCartimpex, Cluj-Napoca, 2004[21] Rothbard M.N., America’s GreatDepression, Ludwig von Mises Institute, 2008


66

[22] Roubini Nouriel, Stephen Mihm, EconomiaCrizelor, Editura Publica, București, 2010[23] Samuelson Paul A., William D. Nordhaus,Economie Politică, Editura Teora, Bucureşti, 2000[24] Sedlacek Tomas, Economics of Good andEvil: The Quest for Economic Meaning fromGilgamesh to Wall Street, Oxford University Press,2011; traducere Economia binelui şi a răului,Editura Publica, 2012[25] Soue, George, Prosperity Decade from Warto Depresion: 1917 – 1929, New York, Rinekartand Winston, 1964[26] Stiglitz, Joseph, Free Fall: America, FreeMarkets and the Sinking of the World Economy,2010; traducere în limba română În cădere liberă,Editura Publica, 2010[27] Young Stephen, Moral Capitalism:Reconciling Private Interest with the Public Good,2003; traducere în limba română Capitalism moral:o reconsiliere a interesului privat cu binele public,Editura Curtea Veche, 2008[28] www.unctadstat.unctad.org[29] www.tradingeconomics.com


67

Tabel 1Indicatori selectivi privind evoluţia economiei americane între anii '20-'30

Anul ProducţiaIndustrială(%)1929 = 100

Preţul cu ridicata(%)1926 = 100

Venitul Naţional(miliarde USD)

Venitul realpe locuitor(USD, preţurileanului 1929)

1921 58 97,6 59,4 5221922 73 96,7 60,7 5531923 88 100,6 71,6 6341924 82 98,1 72,1 6331925 90 103,5 76,0 6441926 96 100,0 81,6 6741927 95 95,4 80,1 6741928 99 96,7 81,7 6761929 100 95,3 87,2 716

Sursa: George Soue, Prosperity Decade from War to Depresion: 1917 – 1929, New York,Rinekart and Winston, 1964, pag.108

Tabel 2Evoluţia masei monetare în SUA în perioada iunie 1921- iunie 1929

Data Masa monetară(mld USD)

Iunie 1921 45,30Iunie 1922 47,16Iunie 1923 51,79Iunie 1924 54,67Iunie 1925 59,86Iunie 1926 63,62Iunie 1927 66,91Iunie 1928 71,12Iunie 1929 73,26

Sursa: M.N. Rothbard, America’s Great Depression, Ludwig von Mises Institute, 2008, p. 92


68

Grafic nr. 1Evoluţia ratei anuale de creştere a PIB în SUA (%)

Sursa: www.tradingeconomics.com

Grafic nr. 2Evoluţia şomajului în SUA (mii persoane)

Sursa: www.tradingeconomics.com

Criza Economica - Istoric

Documents

Transcript of Criza Economica - Istoric