Pestera cu Morminte din Muntii Apuseni

“ Pesteri Scufundate “ – Cristian Lascu, Stefan Sarbu

Un traseu indragit de turisti este valea Videi (Muntii Padurea Craiului). Pitoreasca vale ce se desfasoara printer masive inpadurite, la un moment dat se inchide brusc in fata unor abrupuri si grohotisuri de calcar. La baza unui perete, apa iese din masivul calcaros printr-o gura scunda de pester. In apropierea acestei resurgente se mai gasesc o serie de cavitati, dar in nici una nu a fost identificata, pina in present, vreo legatura cu sistemul galeriilor active.

Explorarea resurgentei este inceputa de Berecz, care parcurge pestrea in 1972, pe o lungime de 25m, dupa care galeria se inunda coplet. Ulterior, la intrare se construieste un mic baraj de beton servind unei statii de pompare a ape, care a determinat inundarea primei parti a pesterii, formandu-se un nou sifon.

Zece ani mai tarziu, la 11 iulie 1982, Borodan si Halasi, membri ai clubului “Cristal” – Oradea, trec “la liber” sifonul nr.1 , lung de 6 m si adanc de 1 m, patrunzand intr-o sala ocupata in intregime de un lac.

La 17 octombrie 1983, Halasi reuseste depasirea sifonului nr. 2 lung de 40 m si adnac de 3 m.

In aprilie 1984, acelasi speolog-scafandru trece din nou sifoanele nr.1 si 2, insotit de Birtalan, parcurgand apoi 85m de galerie activa pina la urmatorul sifon. Dupa trecerea acestuia, urmeaza o noua galerie activa terminata, la randul ei, cu un alt sifon. Toate aceste explorari au fost ingreuiate de vizibilitatea foarte redusa determinata de sedimentul instabil prezent in cantitati mari pe podeaua si peretii galeriilor.

In cursul urmatoarei tentative de explorare, pe care cei doi scafandri o fac in luna mai, o defectiune tehnica a unuia din aparatele de scufundare si vizibilitatea redusa a apei impiedica continuarea explorarii subacvatice. Speologii hotarasc sa arunce o privire in galeria uscata descoperita anterior intre sifoanele nr.2 si 3. Dupa ce lasa buteliile pe bancul de argila moale in care se infunda mult peste genunchi, riscand sa nu-si mai gaseasca labele, ei patrund in galeria uscata ce-i conduce spre o sala alungita, cu podeaua plasata la circa 3 m deasupra nivelului apei si care se inchide in fund de sac. Lanternele folosite sub apa sunt deja foarte descarcate, urmare a inundarilor lor la trecerea prin sifoane, si dau o lumina galbuie foarte slaba ce abia permite orientarea in sala nou descoperita. Podeaua este aici acoperita cu argila intarita si presarata cu mici blocuri de calcar desprinse din tavanul galeriei.

Un zgomot ca de ciob spart sub presiunea botoseilor de neopren ii opreste pe cei doi exploratori pentru o examinare atenta a planseului. Surpiza este imensa ! Zeci de minuscule fragmente ceramice sunt imprastiate peste tot in galerie, unele libere, altele partial acoperite de sediment. Mijlocul salii este ocupat de un mic lac alimentat de picaturile de apa ce cad necontenit din tavan, a caror sursa de alimentare sunt infiltratiile din masivul calcaros. Aici, in acest ochi de apa concentratia de piese pare a fi maxima: mai multe cranii, unele intacte, altele sparte, o multime de oase lungi si chiar un schelet complet, perfect conservat in conexiune anatomica. Ceramica nu este nici ea cu nimic mai prejos: alaturi de nenumaratele fragmente dispersate peste tot se gasesc din loc

in loc splendide vase intacte, perfect pastrate, fara a fi macar ciobite, ce par a fi fost asezate acolo cu grija in urma cu doar citeva clipe. Unul dintre ele, de forma unui ulcior elegant, sta in picioare chiar sub locul in care un sirag nesfarsit de picaturi se desprind din tavan, umplundu-l cu apa. Zgomotul ritmic al picaturilor masoara aici timpul probabil de mii de ani. Emotionati de privelistea ce se desfasoara in fata lor, dar constienti de valoarea descoperirii, cei doi se hotarasc sa lase obiectele neatinse si sa scoata doar doua din cele mai semnificative vase, la suprafata pentru datarea descoperirii.

Ajunsi cu “comoara” acasa in Oradea, Gabor si colegul sau alearga la prietenul lor, arheologul amator Ioan Emodi, muzician de profesie, care de ani de zile isi petrece timpul liber cutreierand colturi pitoresti ale naturii, dar mai ales facand investigatii arheologice intr-o serie de pesteri. Eforturilor sale datoram astazi descoperirea a mai bine de o treime din tezaurul din Pestera Cioclovina, gasit mai intai de profesorul Traian Orghidan, ca si identificarea si studierea amanuntita a vestigiilor arheologice din pesterile Izbandis, Igrita, Galaseni si altele, ce aduc deosebite contributii la cunoasterea civilizatiei epcoii bronzului in regiunea aflata la poalele Muntilor Padurea Craiului. Ochiul experimentat al arheologului identifica imediat cele doua vase ca apartinand si ele aceleiasi culturi prezente in pesterile deja studiate si avand, deci, o vechime de circa 3900-4000 de ani. Dar scheletele umane de care amintesc speologii…?! Scheletele sunt ceva nou, in timp ce toate celelalte pesteri investigate contin numai urme de incinerare.

Ulterior, la invitatia descoperitorilor, autorii acestor randuri viziteaza pestera, transportand cu ajutorul unui container special aparatura fotografica necesara inregistrarii pe pelicula a obiectelor de pe podeaua salii ascunsa de ape. Cu aceasta ocazie sunt descoperite noi obiecte de interes arheologic, unelte, obiecte de cult si de podoaba.

Fotografiile facute sunt studiate cu mare atentie si, impreuna cu relatarile celor doi descoperitori ai pesteri, ele au efectul de a determina hotararea lui Emodi de a vizita el insusi vestigiile arheologice din sala numita ulterior “Pestera cu Morminte”. Curajul de care acesta a dat dovada intr-o zi de iunie 1984 a fost extraordinar. Pasiunea sa si dorinta de cunoastere au invins teama de pericolele unei explorari subacvatice si dupa ce s-a echipat cu un costum de neopren imprumutat de la unul din scafandri, dupa ce si-a luat in spate buteliile, si-a potrivit pe fata masca, dupa ce a ascultat cu atentie sfaturile scafandrilor cu experienta, cel mai important sunand asa : “orice s-ar intampla, nu lasi pentru nimic in lume detentorul din gura !”, cel ce pana atunci nu stia nici macar sa inoate, trece cele doua sifoane ale pesterii, dus de mana de Gabor, prietenul sau.ajuns cu bine de cealalta parte a sifoanelor, el face o serie de observatii publicate ulterior.Cu aceeasi ocazie este realizata si o harta amanuntita a Pesterii cu Morminte, predata ulterior, impreuna cu cele doua vase ceramice si obiectele de podoaba aduse la suprafata, Muzeului Tarii Crisurilor din Oradea, pentru a putea fi admirate de public. Iata in continuare observatiile facute cu ocazia vizitarii pesterii:

“Diaclaza de acces ingusta coboara spre sala intr-un unghi foarte inclinat si este in intregime obturata cu blocuri de calcar, argila, numeroase fragmente mari si mici de ceramica, oase, precum si bucati mari de argila arsa, caramizie.Acestea din urma reprezinta resturile unei vetre, probabil de cult, aflata undeva deasupra, intr-o alta incapere, pana azi inaccesibila.Dupa toate semnele, galeria de acces a fost astupata intentionat inca din antichitate, pentru a camufla vestigiile aflate in interior.

Dupa constatarea acestor fapte s-au examinat materialele arheologice din Sala Mare. Desi acestea au fost deranjate de inundati, totusi s-a putut constata ca apartineau unor morminte de inhumatie. Din pacate, numai 2-3 din aceste sechele se mai pastreaza si azi in situ in conexiune anatomica. In acelasi timp s-au observat mai multe resturi de schelete – oase lungi – depuse intentionat separat intr-o nisa din perete. Pana la efectuarea unor cercetari sistematice gasim inutila avansarea unor ipoteze si amanunte privind aceste descoperiri si caracterul lor. In jurul scheletelor se

afla vreo 15 vase de lut intregi, margele, unelte de piatra cioplita. O mare cantitate de ceramica fragmentata se afla presarata pe podeaua salii din toate partile. Doua topoare de bronz de tip Baniamic, aflate oarecum distantate fata de morminte, provin din inventarul acestora. Notam ca o parte a obiectelor sunt acoperite de argila, altele au fost deplasate de inundatii, in special vasele intregi care au fost rostogolite de apa, un vas intreg gasindu-se la 40 cm adancime in namolul de la malul raului subteran.

Incadrarea cultural – cronologica a materialelor vazute in pestera se poate face cu usurinta deoarece numeroase materiale de acest gen, ca si urmele unor obiceiuri funerare si ale unor practici rituale asemanatoare au fost descoperite in mai multe pesteri din Bihor. Cronologic, ele se incadreaza la inceputul epocii bronzului, apartinand fazei timpurii a culturii Nagyrev. Unele trasaturi specifice confera o nota aparte, de aspect regional, acestei grupe numite de noi Calatea – Galaseni.

In incheiere, reamintim ca in cursul preistoriei pesterile au fost deseori folosite ca necropole, locuri de cult, de depunere a ofrandelor. Un mare neajuns in cercetarea acestor vestigii il reprezinta faptul ca ele ajung in fata arheologilor in stare deranjata si amestecate cu materiale ale altor epoci. Descoperirea din pestera de la Izbucul Toplitei reprezinta una din acele exceptii unde, cu toate deranjarile provocate de ape, obiectele se afla in situ sau pozitia lor originara se poate stabili cu usurinta. Ele nu sunt amestecate cu vestigii din alte epoci. Cercetarea atenta si aprofundata a lor va putea contribui la descifrarea ritualurilor si ritualurilor funerare practicate acum patru milenii de stramosii nostri”.