Notă importantă: I. Practicile de mai jos se bazează pe credințe modelate de gândirea mitico-magică. În virtutea acestora, identificăm următoarele coordonate: (1) animistă (locul ales este stăpânit de un spirit, de un daimon invizibil dar care trebuiește îmbunat și răsplătit, căruia trebuie să i se aducă ofrande sau să i jertfească ceva), (2) dinamistă (locul este potențial impur, de aceea trebuiește purificat, de obicei, cu apă, obiecte care au intrat în contact cu focul, inclusiv obiecte confecționate din fier, relicve sfinte, plante cu rol magic protector), (3) augurală (gesturile îndeplinite subliniază semnificația de început al existenței care îi este recunoscută actului întemeierii / fondării unei case, destinul familiei fiind marcat de acest moment, de aceea atât casa cât și locuitorii ei trebuiesc raportate la valorile exemplare ale cosmosului precum fertilitatea, echilibrul, armonia – astfel se justifică prezența unor obiecte, plante etc. ce le conotează pe acestea). II. Alegerea locului se bazează pe conceperea spațiului ca fiind caracterizat de perechile: pur/impur // favorabil/nefavorabil. După construire și delimitare, gospodăria devine un loc familiar (cunoscut, culturalizat) și familial (proprietate și moștenire), prin opoziție cu exteriorul și îndepărtatul care sunt nefamiliare, ostile, aculturale, stăpânite nu de om, ci de forțe potențial malefice, greu de controlat.III. Componentele casei: temelia, pereții, acoperișul reproduc la scară microcosmică, umană zidirea Lumii, de aceea ele trebuiesc să fie solide și trainice. Vatra este punctul forte al casei tradiționale, locul sacru dătător de lumină, căldură și hrană în jurul căruia gravitează viața întregii familii dar care este stăpânit de femeie. Prin extindere, ”vatra satului” este punctul 0 al așezării, cel din care aceasta s-a urzit și centrul microuniversului comunitar. Istoricii afirmă că denumirea ar fi datorată practicii de a menține peste noapte focul ascuns sub spuza de cenușă, pentru a-l distribui consătenilor în zori, privilegiu pe care îl aveau în vechime doar familiile întemeietoare.

Monica Budiş: Microcosmosul gospodăresc (Practici magice şi religioase)Bucureşti, Ed. Paideia, 1998 (fișe)

1. Ce se pune la temelie?- Muntenia şi Oltenia: apă sfinţită, bani (în special de argint), seminţe de cereale, pâine,

untdelemn sfinţit, vin, zahăr, sare, piper, flori, ou, cap de cocoş (berbec, găină), păr de animale, oase omeneşti (de animale) să fie casa îmbelşugată, sfinţită, să fie viaţa luminoasă, să aibă noroc, spor, sănătate; muc de lumânare să fie ferită casa de trăznet

- Muntenia şi Oltenia: umbra cuiva (rudă, străin, bolnav, sănătos) când se lua prima cazma de pământ, când se ridica primul stâlp

- Muntenia şi Oltenia: Se ocolea casa cu mei, iar la fiecare colţ se punea o cană cu apă sfinţită, agheazmă (să fie casa ferită de trăznet, foc şi ape) sau era stropită de preot

- Muntenia şi Oltenia: Grâu, porumb, floarea-soarelui, cânepă, fasole să fie rod, să meargă casa bine.

- Se tăia ceva să curgă sângele la temelie, ca să fie înlăturată moartea cuiva din casă- Se taie pasăre şi unde cade capul, acolo se ridică clădirea (Chercheluş, Şicula şi Bârsa, Arad)

se nu ceară casa om, să dureze (Caraşova, croaţi, Mehadica, români, Caraş-Severin) - Bătrânii obişnuiau să arunce pâine din drum înspre curte; unde cădea pâinea, acolo îşi făceau

cuptorul, apoi casa (Săpânţa, Maramureş) - Moldova: apă sfinţită (pentru sfinţirea locului, să fugă diavolii, să aibă durabilitate, noroc,

bunăstare), bani (se plăteşte locul); se turna apă sfinţită în cele 4 colţuri, 4 cărbuni, izmă, busuioc de la preot (să ţină casa), grâu, porumb în 4 colţuri, pâine (prescură, în colţul de la răsărit), cruce de lemn sau de metal, tămâie, ceară de albine, piatră (să fie oamenii tari ca piatra)

- La Manoleasa Prut (Botoşani) când se săpa şanţul se lăsa peste noapte o cană cu apă, dacă până dimineaţa scădea, schimbau locul; când construcţia era gata, se dădea o pasăre peste fereastră.”

- La Roma (Botoşani) se înhuma găină sau pui viu ca dijmă să întărească locul; dacă nu s-ar fi procedat aşa, putea muri un copil din familia locatară în acea casă.”

- La Fărcaşa (Neamţ) se sacrifica un cocoş sau un miel şi sângele se lăsa pe locul construcţiei, altfel, la mutarea în casă nouă ar fi murit cineva din familie.

- La Tazlău (Neamţ) se făcea o cruce de lemn, se fixa în mijlocul locului, unde urma să se ridice construcţia; rămânea acolo până la ridicarea pereţilor, când se lua şi se punea pe un perete, apoi se fixa pe acoperiş împreună cu o ramură verde.

- Transilvania: Sticlă cu un bilet cu numele proprietarului (meşterului şi anul construirii)2. Ce se pune în pereţi?- Muntenia şi Oltenia: măsura umbrei îngropată pe furiş (rudă, meşter, străin, trecător de pe

drum)- se lua măsura cu o aţă unui om adormit iar omul devenea stafie; “... a fost cândva demult, se

spune că pentru biserica din Luncile au luat măsura unuia Cujba”; “Se făcea un farmec, căuta un om, care-l chema Stan sau Oprea, ca să stea, să oprească zidăria. Şi lua măsura în timp ce dormea, fără ca el să ştie. Dacă nu găsea om sau femeie cu numele ăsta, nu zidea. Omu ăla nu peste mult timp murea. Ş-auzea că ţipa în zid. Da era vorba de zidiri mari, de biserici nu de case obişnuite.” (inf. Cristea D. Labă, Lopătari Buzău) “La construcţia la care a fost zidită umbra cuiva, în fiecare noapte, la cântatul cocoşului, familia auzea zgomote făcute de diavolii care se bat între ei.” (Ţuţu – Corbiţa, Vrancea)

3. Ce se pune la căpriori?- Muntenia şi Oltenia: brad, bani, busuioc, şervete (batiste, azi, cămăşi şi alte obiecte de

îmbrăcăminte pentru meşteri), băutură, eventual, flori noroc, sănătate; crengi de măr sau alt pom roditor, bani; la coamă, cruce de lemn cu busuioc şi ştergar

- Muntenia şi Oltenia: “la primul care este săltat în sus se pune o drugă de porumb, o mână de grâu, prosoape (atâtea câţi maistori sunt – le iau ei), o ploscă cu ţuică, pe care o beau acolo sus, când se mai hodinesc. Fac urări: “s-aveţi noroc, să trăiţi, să stăpâniţi sănătoşi!”. Se pun bani, ca să aibă casa noroc de bani. Toate astea se fac şi la casele mai noi: cine are credinţă în Dumnezeu.” (p.269)

- Transilvania: cruce, eventual împodobită cu frunze şi flori (+ vârf de brad) pentru apărarea casei; prosop alb (năframă), flori, ţuică; creangă verde numită “steag” şi o sticlă de băutură, struţ sau cunună de flori, agheazmă, porumb, colac, caier de lână, steag ca de nuntă(Cheresig, Gireşu de Criş, Vadu Crişului, Sânicolau Român, Bihor)

4. Ce se face la terminarea casei?- Muntenia şi Oltenia: masă cu mâncare şi băutură (adălmaş sau aldămaş, chiromanţ la Racoviţa-

Popovragi, Gorj) cu familia şi meşterii ; se aduceau uneori şi lăutari- sfeştanie (feştanie, cetanie) înainte de intrarea în casă slobozirea casei cu colivă şi colac slujite

de preot în biserică (Vl. Stanciului şi Ostroveni, Dolj)- pereţii erau unşi cu ulei şi se făcea semnul crucii, pe masă se punea o cană cu apă neîncepută, o

lumânare aprinsă, boabe de grâu, de porumb, un ou, un fulg semne ale curăţeniei şi abundenţei (Schitu, Giurgiu)

- Muntenia şi Oltenia: în casă nouă primul intră proprietarul (capul familiei), preotul, un copil sau un tânăr, cineva căsătorit

- la terminarea temeliei, se taie un cocoş sau un berbec pe prag ca să curgă sânge (Măguri-Răcătău, Cluj)

- Transilvania: meşterii beau adălmaşul pentru norocul casei; se făceau mai multe mese: la începere, la ridicarea căpriorilor, la terminare – sfeştanie; la casă nouă, în prima noapte dormea un străin, meşterii, un bătrân, o femeie săracă (eventual, ţigancă) (loc. din Bihor)

- Se credea că primul care face foc în casă nouă va muri, de aceea îl făcea un bătrân (Berini-Sacoşul Turcesc, Timiş; Meseşenii de Sus, Sălaj)

- Moldova: se organiza clacă la uns casa cu pământ – proprietarul lua pământ şi făcea primele lipituri în 4 colţuri însoţite de semnul crucii, apoi chema flăcăi şi fete la joc “bătutul pământului” (Iveşti, Vaslui)

- Primul intra proprietarul sau un alt bărbat (să aducă noroc)5. Vatra şi uneltele ei- Muntenia şi Oltenia: icoană la vatră (cruce sau cărţi sfinţite)- Muntenia şi Oltenia: nu se aruncau în foc: azimă, pâine, grâu, lumânare, lapte (fac vacile

“răsfog”, inflamare a ugerului; dacă dădea laptele în foc la fiert, se arunca sare pe plită); coji de ouă (nu mai ouă găinile), fulgi (nu mai ai noroc la păsări), păr şi oase de animale (nu ai parte de animale); nu se aruncau jugul de la boi (le merge rău animalelor, boii fac “păducel” la ceafă; la moarte, tragi ca boul la jug, mor greu); jugul se lasă să putrezească, se dă pe apă curgătoare sau se pun la capul muribundului; dacă puneai lemn îndoit pe foc, vacile făceau viţei îndoiţi, iar de la lingură şi fus făceai bube pe degete (Stroieşti, Oarja, Costeşti, Hârseşti, Izvoru, - Argeş); lingurile se duceau la loc ferit, erau lăsate să putrezească se dădeau pe ape curgătoare

- Muntenia şi Oltenia: nu se aruncau în foc lemn de măceş, nuc (pentru că frunze de nuc au fost puse în faţa Mântuitorului), nici coji de nuc, fiindcă se usucă sau moare pomul

- Muntenia şi Oltenia: nu se ardeau unghii sau păr uman poţi avea dureri de cap; părul se pune în gard şi se spune: “cât timp părul stă în gard, atât să stea dorul în cap”; îţi cade părul; pe lumea cealaltă umblă mortul după ele să le caute şi să le scoată din foc, îşi arde Maica Domnului mâinile ca să-l scoată din foc

- Muntenia şi Oltenia: nu se puneau pe foc: fructe, struguri, foi de ceapă (te dor ochii, îţi mor păsările), usturoi, sare, lături

- Muntenia şi Oltenia: când focul vuieşte în vatră, te vorbeşte cineva de rău (va fi ceartă în casă, se schimbă vremea, va fi iarnă grea, este semn rău, cineva din casă e vrăjit);

- când sar scântei, primeşti veste, vin musafiri; pentru potolirea lui se loveau cărbunii cu vătraiul sau cu “mestecăul”;

- copilul nou născut era pus pe vatră să fie iute ca focul (Radovanu, Călăraşi); trei zile până la Ursitoare copilul era pus pe o grămadă de paie pusă lângă vatră (Istria, Constanţa)

- Transilvania: nu se puneau pe foc: grâu, prescură, mămăligă; nu se puneau pe foc coji de ouă (femeia ar fi avut “ciclu alb”, Zagra şi Bistriţa Bârgăului, Bistriţa Năsăud); nu se pun pe foc soc, lemn câinesc (te dor rinichii şi măselele); să nu scuipi în foc (faci bube pe limbă)

- Când vuia focul se făcea cruce în aer cu toporul şi se spunea: “de-i cânta de bine,să faci aşa, de nu, să taci!” (Ponor, Alba)

- Se punea nou născutul să fie trainic ca piatra şi ca hornul (Şanţ, Năsăud)- În caz de vreme rea, se aruncau coji de ouă sfinţite şi mâţişori, se aprindea lumânarea de la

Paşte; se scoteau afară lopata de pâine şi cociorva (vătraiul) (Săpânţa, Maramureş); se înfigea toporul în pământ (Mailat, Vinga, Arad)

- Moldova: nu se ardeau făcăleţ, fus, stânjen de măsurat pământul; se aruncau ouă, ca să nu le găsească păsările răpitoare; “din boabele de porumb păstrate pentru sămânţă unele se aruncă pe foc pentru norocul casei” (Plopana, Bacău); “Nu se pun pe foc lemne rămuroase deoarece nu pot naşte vacile.” (Ţuţu-Corbiţa, Vrancea) “Pentru a nu veni uliul la păsări, nu se vând ouă în zi de post, nici alte produse animaliere şi nu se scoate gunoiul din casă sâmbăta.” (Grinţieş, Neamţ)

6. Protectori ai casei- Muntenia şi Oltenia: sfinţi omonimi cu capul familiei, aleşi la cununie ca “praznic al casei”

(“cinişoară”)- Muntenia şi Oltenia: orice casă are un şarpe care stă la talpa casei, nu poate fi văzut, nu face rău

şi-i păcat să-l omori deoarece apără casa; este vestitorul casei; este alb, galben, verde sau negru; când apare, prevesteşte moartea; este numit “ceasornicul casei” (se aude ticăind)

- Muntenia şi Oltenia: berzele aduc noroc, de aceea nu li se strică cuibul; dacă vezi barză zburând, cânepa va creşte înaltă

- rândunelele aduc noroc, fericire, belşug, îndepărtează relele, apără grajdurile; dacă le strici cuibul, pot da foc casei (Brăneşti, Gorj, Dărmăneşti, Dâmboviţa, Pucheni, Prahova)

- “Eram micuţă şi aveam un om la olărie şi când mă salt eu aşa văd la poarta casei un şarpe cât era şanţu, atât era şarpele de lung: ca o curea: era alb, alb. Am ţipat şi m-am dus la mama. A venit un om cu un par mare; şarpele s-a întors şi omul l-a lovit cu parul, dar nu l-a omorât. Şi omului nu i s-a întâmplat nimic. Am auzit că totuşi s-a-ntâmplat ceva celor din familie.” (Tomşani, Vâlcea, inf. Tudor Maria, p.269)

- “Am auzit că la orice casă se aciulează un şarpe. Spunea mama mea că iese în casă şi mănâncă lapte cu copiii. N-ai voie să-l omori: moare cineva din casă, nu numa ăl de l-a omorât; ori să-

ntâmplă altă nenorocire. Şi fântâna are şarpele, că el îşi face loc pe la temelii.” (Tomşani, Vâlcea, inf. Isac Maria, p.271)

- “... se ascunde undeva la cheutoarea casei.” (Arefu, Argeş)- “... dacă-l omori, rămâne casa pustie. Ţăcăne ca ceasu, da nu e ceas!...” (Lopătari, Buzău)- şarpele casei = paznicul casei (Tâmna, Mehedinţi); “norocul căşii”, “vâlva căşii”, stă în zid, în

fundament; creşte pe măsură ce se învecheşte casa (Jupalnic, Mehedinţi)- Muntenia şi Oltenia: “Fiecare casă are şarpele ei. El stă în casă, sub scândură; nu face rău. Este

pestriţ. Şi acum (1971, n.a.) mai cred oamenii în el.” (p. 266) “Când iese, moare cineva din casă, dar dacă îl omori, tot moare cineva...” (p.267)

- şarpele casei = paza casei “Am şi văzut: e galben cu negru. Un frate al meu l-a omorât şi n-a mai trăit mult şi el. Şarpele nu s-arată însă la toate casele, numai la cele mai bătrâne.” (Mehadia, Timiş, sârbi, p. 314)

- şarpele dacă e omorât, “e pagubă în casă, pot muri vitele; stă la poartă sau în ziduri” (Pojejena Sârbă, Timiş)

- şarpele casei e păcat să-l omori pentru că nu i-a dat Dumnezeu picioare şi nu poate fugi (Cincu, Braşov, saşi)

- şarpelui casei îi zice “vâlvă”, uciderea lui aduce moartea membrilor familiei (Caraşova, Caraş-Severin, croaţi)

- Transilvania: şarpele casei aduce noroc, păzeşte casa, o apără de alte animale; i se dădea lapte să mănânce cu copiii; murea cine îl ucidea

- “La Zagra, la Blagoveştenie, se punea jar într-o oală peste care se aşeza o lespede, o “glie” (brazdă de pământ) şi leuştean pentru şarpele casei.”

- Alte animale protectoare: ariciul, graurii şi turturelele (apără gospodăria de păsări răpitoare – Vad, Cluj)

- Moldova: şarpele = “norocul casei”, e păcat să-l omori; stă sub căldarea cu apă (Comarna, Scheiu, Tansa – Iaşi), sub vatra focului (Vizantea Răzeşească, Străoane, Bârseşti – Vrancea); uciderea lui poate aduce pierderea norocului casei, moartea unui membru al familiei

- La Fărcaşa (Neamţ), dacă se auzea în perete ca un ceas era bine, dacă se auzea la uşă, locatarii trebuiau să se mute sau să facă anumite farmece: femeile luau o furcuţă de tors în care puneau un caier de cânepă şi spuneau: Şarpe, şerpoaică sau ce-i fi ori să torci, ori să te duci, aici să nu te mai aud!"

- Moldova: alte animale benefice: ariciul şi măgarul (e sfînt) (Lieşti, Galaţi) - Moldova: patronul casei este ales la cununie, omonim cu proprietarul7. Praznicul casei- La căsătoria tinerilor se pun mai multe lumânări, fiecare cu un bileţel cu nume de sfinţi. Tinerii

pun mâna pe o lumânare fără să ştie ce ascunde bileţelul; acela devine patronul casei pe care apoi îl sărbătoresc în fiecare an cu masă la care participă rude şi vecini. (Cloşani, Gorj)

- Transilvania: praznicul casei se alegea la sfinţirea casei; se dă de pomană la biserică şi acasă8. Locuri rele - Muntenia şi Oltenia: terenuri luate prin lăcomie, prin jurământ strâmb, locuri cu furnici (furnica

supără pe om); unde a avut loc o sinucidere; unde s-au certat mulţi oameni; “unde se ia pământul cu jurăminte nedrepte” (ori te umpli de bube ori te-mbolnăveşti ori se-ntâmplă altă nenorocire). “la casa de la deal de noi ar fi fost o magazie făcută din lemne de cârciumă şi la puţin timp i-a fost trăznită casa, că să zice că la cârciumă au fost bani furaţi.” (Tomşani, Vâlcea, inf. Tudor Gh.). “; ”Vecinu meu şi-a făcut casă anu trecut (1969, n.a.) şi a pus în temelie bani de argint, ulei (eventual sfinţit), un fir de busuioc (de la Bobotează). Banii se pun ca să aibă casa întotdeauna noroc de bani, uleiul şi busuiocul pentru noroc şi bunăstare.” (p.269)

- case părăsite, unde au murit copii nebotezaţi, unde au avut loc crime, unde au fost cânepişti (Tâmna, Mehedinţi)

- arii de treierat (“se-nvârt toate relele”), hotare vechi (“diavolul face rele”), foste cimitire, lângă drum (“relele trecătorilor”), terenuri cu rădăcini de soc (sunt izvoare, terenul se putea scufunda), răspântiile, fostele cârciumi (“pământ secat de rele”), locuri unde s-au săvârşit crime sau

sinucideri (“sufletul neîmpărtăşit face rele”). “Când strici o casă veche, noua construcţie o pui cu un metru înainte şi nu în urmă, ca să meargă totul tot înainte şi nu în urmă.” (Pufeşti, Vrancea, p.302)

- “Casa nu e bine s-o pui la răscruci că pot ieşi vrăjbi: de exemplu, muierile puneau la răscruci picioare de pui legate cu aţă roşie pentru a vedea dacă un anumit băiat vrea să se însoare sau nu.” (Pojejena Sârbă, Timiş, p.315)

9. Locuri bune- Muntenia şi Oltenia: ce luate cu dreptate, unde s-a trăit cu bună înţelegere- foste ogoare, foste gospodării prospere10. Materialele- Muntenia şi Oltenia:se tăiau lemnele până nu dădea frunza (ca să fie uscate)- nu se foloseau lemne de la case vechi sau în care au avut loc nenorociri- casa se începea de la răsărit- măsura mortului nu se păstra “dar se păstrau în cutia mesei câteva fire din părul sau barba

mortului, în special de la bătrâni (bărbaţi sau femei), să se păstreze norocul casei”. (Tupşa-Cărbuneşti, Gorj p.266); se punea în apă apoi se dădea să bea unui bolnav (Jupalnic, Mehedinţi)