Creativitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Creativitatea este un proces mental şi social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minţii creative între idei sau concepte existente.

Creativitatea este un concept multidimensional şi se poate manifesta în multiple domenii. Identificarea şi cuantificarea naturii creativităţii constituie obiective dificile. Conceptul de creativitate poate fi definit din perspectiva unor discipline diferite: psihologie, psihologie socială, ştiinţe cognitive, arte, inteligenţă artificială, filozofie, economie, management etc. şi deci la multe niveluri distincte: cognitiv, intelectual, social, economic, artistic, literar etc. Dificultatea definirii creativităţii rezidă în asocierile particulare ale acestui concept cu artele, în natura complexă a creativităţii şi în varietatea teoriilor care au fost dezvoltate pentru a o explica. Mulţi oameni asociază creativitatea în special cu artele: muzica, teatrul, dansul, literatura etc. care sunt deseori denumite "arte creative". Aşa cum s-a precizat mai sus, creativitatea nu este proprie numai pentru arte, ci este la fel de fundamentală pentru progresele din ştiinţe, din matematică, tehnologie, politică, afaceri şi în toate domeniile vieţii cotidiene.

Un termen înrudit cu creativitatea este creatologia, sugerat de Magyari-Beck, I. (1990)[1] pentru studiul interdisciplinar al creativităţii,însă acest termen nu a fost general acceptat şi este rareori utilizat.Cuprins [ascunde]

1 Definiţii.Bazele creativităţii

2 Creativitate şi inteligenţă

3 Caracteristici ale persoanelor creative

4 Modele ale procesului de creaţie

5 Instrumente pentru stimularea creativităţii

6 Măsurarea creativităţii

7 Bibliografie

8 Legături externe

[modifică]

Definiţii.Bazele creativităţii

Există numeroase definiţii ale creativităţii (peste 100), fără să fie formulată o definiţie general acceptată. Unele definiţii sunt contradictorii sau subiective, de aceea, în continuare, sunt citate câteva definiţii din dicţionare de referinţă, precum şi definiţii propuse de experţi în studiul creativităţii.

În Dicţionarul enciclopedic (1993) [2] creativitatea este definită ca "trăsătură complexă a personalităţii umane, constând în capacitatea de a realiza ceva nou, original".

Dicţionarul Webster (1996) [3] oferă trei semnificaţii ale creativităţii:

;starea sau calitatea de a fi creativ٭

abilitatea de a transcende ideile, regulile, modelele, relaţiile tradiţionale şi de a crea noi şi٭semnificative idei, forme, metode, interpretări etc.; originalitate sau imaginaţie;

.procesul prin care se utilizează abilitatea creativă٭

Enciclopedia Britannica [4] [1] prezintă o definiţie concentrată pe obiectivele activităţii creative: creativitatea este "abilitatea de a face sau, altfel spus, de a produce ceva nou, fie o nouă soluţie a unei probleme, fie o nouă metodă sau un dispozitiv nou sau un nou obiect artistic ori o nouă formă artistică".

Dicţionarul ROBERT (1996) [5] include o definiţie concisă: crėativitė -după engl. creativity -putere de creaţie, de invenţie.

O definiţie amplă a creativităţii a fost enunţată de Ellis Paul Torrance (1966)[6]: creativitatea este "un proces de sensibilizare la probleme, deficienţe, goluri în cunoştinţe, elemente care lipsesc, dizarmonii etc.; identificarea dificultăţilor; căutarea de soluţii sau formularea ipotezelor asupra deficienţelor: testarea şi re-testarea acestor ipoteze şi, posibil, modificarea şi re-testarea lor; în final, comunicarea rezultatelor".

Teresa M.Amabile,Ph.D. în Psihologie, profesor şi şeful Unităţii de Management Antreprenorial la Harvard Business School (SUA), împreună cu coautorii [7] [2] definesc creativitatea ca "producerea de idei noi şi utile în orice domeniu" al activităţii umane, de la ştiinţe la arte, în educaţie, în afaceri sau în viaţa cotidiană.

Inovaţia constituie implementarea ideilor creative într-o organizaţie. Input-ul creativ este o parte esenţială a rezolvării problemelor care apar în toate fazele procesului de inovaţie. Creativitatea persoanelor şi echipelor "este o condiţie necesară însă nu şi suficientă pentru inovare" (cf. Teresa M. Amabile et al). Inovaţia de succes depinde şi de alţi factori, aceasta poate proveni nu numai din ideile creative care îşi au originea într-o organizaţie, ci şi din idei create în altă parte (ca în transferul tehnologic).

Cercetările [8] sugerează că trei factori pot determina creativitatea individuală în orice situaţie:

Expertiza este "baza oricărei activităţi creative". Aceasta îi oferă unei persoane cunoştinţele tehnice, procedurale şi intelectuale pentru a identifica elementele importante ale oricărei probleme particulare.

Competenţe de gândire creativă: se referă la modul imaginativ, inventiv şi flexibil în care persoana abordează problemele; aceste competenţe depind de trăsăturile personale (independenţă, orientare spre acceptarea riscului, toleranţă pentru ambiguitate) şi de tipul de gândire. Gândirea creativă se caracterizează prin abilitate puternică de a genera noi idei prin combinarea unor elemente anterior disparate.

Motivaţia este în general acceptată ca fundamentală pentru creativitate,iar cei mai importanţi factori motivanţi sunt pasiunea intrinsecă (auto-motivaţia) şi interesul intrinsec de a efectua lucrarea (obiectul creaţiei), care sunt mai eficienţi decât motivaţia extrinsecă (recompense,recunoaştere). Intr-un sens, persoanele creative sunt la discreţia propriilor valori şi motivaţii şi se ocupă cel mai bine de probleme pentru care au o puternică afinitate emoţională.

O definiţie a creativităţii dată de National Advisory Committee on Creative and Cultural Education din Anglia [9] [3] este următoarea: "O activitate imaginativă adaptată astfel încât să producă rezultate care sunt atât originale cât şi de valoare". Această definiţie accentuează rezultatele,mai degrabă decât procesele de creaţie.

Caracteristicile proceselor de creaţie sunt clasificate,de regulă, în patru categorii.In primul rând,creativitatea implică totdeauna gândirea sau comportarea imaginativă. Activitatea imaginativă este

un proces de generare a ceva original: oferirea unei alternative la ceea ce este convenţional, de aşteptat sau de rutină. In al doilea rând, în mod general, această activitate imaginativă are un scop precis: adică este direcţionată spre atingerea unui anumit obiectiv sau rezolvarea unei probleme centrale. Uneori, obiectivul se modifică, atunci când apar noi idei şi posibilităţi: uneori, de exemplu în procese de invenţii sau descoperiri sunt identificate noi scopuri când produsul sau ideea iniţială au apărut. In al treilea rând, aceste procese trebuie să genereze ceva original. Originalitatea poate fi de mai multe categorii: individuală (în raport cu rezultatul anterior al persoanei), relativă (faţă de grupul de care aparţine) sau istorică (rezultatul este original în raport cu orice realizare anterioară în domeniul particular). În al patrulea rând, rezultatul trebuie să fie de valoare în raport cu obiectivul. "Valoarea" este aici o apreciere a unei anumite proprietăţi a rezultatului. Există multe judecăţi posibile ale valorii,în funcţie de domeniul de activitate în chestiune: eficient, util, agreabil, valabil, tenabil (durabil).

Există multe aspecte ale creativităţii în funcţie de domeniul de creaţie, însă o definiţie ar include abilitatea de a combina cunoştinţe din domenii anterior disparate, de a lua obiecte sau idei existente şi a le combina în moduri diferite pentru noi scopuri. Astfel, o definiţie simplă a creativităţii este: "acţiunea de a combina elemente anterior necombinate" [10][4]

Au fost propuse trei "tipuri" de creativitate (Florida, R., 2002)[11]: creativitatea tehnologică (invenţia), creativitatea economică (antreprenoriat) şi creativitatea artistică/culturală. Toate aceste dimensiuni ale creativităţii se află în corelaţie, implicând procese de gândire comune şi completându-se reciproc. Economia creativă este rezultatul corelaţiilor dintre tehnologii, arte şi afaceri.

După Departamentul de Comerţ şi Industrie din Anglia[12][5] creativitatea poate fi definită ca "producerea de noi idei care sunt corespunzătoare pentru scopurile unor afaceri particulare". Această definiţie, orientată spre creativitatea economică, prezintă o preferinţă pentru termenul inovaţie şi consideră creativitatea ca prima fază din procesul de inovare. Creativitatea are un rol în amplificarea tuturor aspectelor performanţei în afaceri - de la proiectarea noilor produse şi servicii până la introducerea lor în producţie, marketingul şi distribuţia/livrarea acestora. Pe de altă parte, este un fapt curent să se asocieze creativitatea cu diferite sectoare cum sunt filmul, muzica, pictura sau designul. Activităţile creative care se bazează pe creativitate individuală, competenţe şi talent pot include publicitatea, filmul şi video, arhitectura, muzica, pictura, artele de reprezentaţii (performance- în l. engl), jocuri pe calculator, software, televiziune şi radio, designul în modă etc.

În privinţa tipurilor de creativitate, au fost propuse şi alte categorii: creativitatea ştiinţifică, creativitatea artistică şi creativitatea conceptuală.

Creativitatea ştiinţifică, în termenii cei mai simpli, implică descoperirea unor adevăruri ştiinţifice. Creativitatea ştiinţifică a fost tratată pe larg în cartea lui Abraham Moles (1957), La crėation scientifique[13] .

Creativitatea artistică este aptitudinea de a reda lucruri apreciate pentru frumuseţea lor estetică; există doar la indivizii cu predispoziţie vizuală şi tactilă pentru artă.[14]

Creativitatea conceptuală implică crearea de soluţii sub forma de concepte relevante unice, pentru problemele existente şi emergente. In acest sens, creativitatea este procesul mental care implică generarea unor noi idei sau concepte, sau a unor noi asocieri între ideile, cunoştinţele sau conceptele existente.

Cercetătorii asupra creativităţii, majoritatea lor din domeniul psihologiei, pretind, de obicei, că a fi creativ înseamnă a produce ceva nou (original, neaşteptat) şi adecvat (adaptiv, referitor la constrângerile sarcinii date). Subsumate criteriului de adecvanţă sunt calităţile de a fi corespunzător, a fi util şi a avea valoare, conform cu unele criterii externe.

Cel puţin trei aspecte ale creativităţii au atras mai multă atenţie.

■ Procesul de creaţie, care a beneficiat de cea mai mare atenţie, se concentrează pe mecanismele şi fazele implicate, care fac parte din actul de creaţie.

■ Al doilea aspect al creativităţii este persoana creativă, trăsăturile sale de personalitate. Atmosfera şi influenţa mediului/sistemului sociocultural au legătură cu situaţia creativă, pot determina nivelul şi frecvenţa comportării creative.

■ În sfârşit, au fost explorate criteriile sau caracteristicile produselor creaţiei. Acest aspect are o importanţă particulară, deoarece constituie baza oricărei evaluări a performanţei creativităţii în lumea reală şi poate deschide "o fereastră" asupra altor aspecte ale creativităţii. Cea mai obişnuită metodă pentru măsurarea creativităţii produselor utilizează rating-uri ale unor experţi în domeniul dat. Tehnica evaluării consensuale (CAT) este un exemplu al acestei abordări.

Gândirea creativă poate fi divizată în raţionamentul divergent şi cel convergent.

Gândirea divergentă este aptitudinea intelectuală de generare creativă, cu fluenţă şi viteză,a unor soluţii multiple,originale,neobişnuite,diverse şi elaborate la o problemă stabilită. J.P. Guilford (1954)[15] a considerat această trăsătură cognitivă ca fiind cel mai important ingredient al creativităţii; creativitatea se bazează pe gândirea divergentă. Cele mai importante caracteristici ale gândirii divergente sunt: flexibilitatea mentală, originalitatea, fluenţa şi inventivitatea. Gândirea divergentă este exemplificată de bogăţia ideilor şi originalitatea acestora.

Gândirea convergentă este aptitudinea intelectuală de a evalua în mod logic idei/soluţii, de a critica şi a opta pentru soluţia cea mai avantajoasă a unei probleme date, dintr-o selecţie de soluţii. Gândirea convergentă este raţionamentul analitic, măsurat prin teste de inteligenţă. Răspunsul formulat este unic şi riguros determinat, reprezentând cea mai bună soluţie potenţială. Acest tip de gândire este utilizat după evaluarea unui set de idei, informaţii sau alternative.

Ambele aptitudini par să fie necesare pentru rezultatul - output-ul creativ. Gândirea divergentă este esenţială pentru noutatea produselor creative, în timp ce gândirea convergentă este fundamentală pentru a ajunge la concluzia adecvată, specifică pentru situaţia dată. Gradul de predominanţă variază în funcţie de sarcină sau ocupaţie: un matematician poate manifesta mai multă gândire convergentă, pe când un artist va prezenta mai multă gândire divergentă.

[modifică]

Creativitate şi inteligenţă

Relaţia dintre creativitate şi inteligenţă a fost studiată, între alţii, de Robert J. Sternberg (1999) în manualul Handbook of Creativity [16]. Sternberg afirmă că există trei aspecte principale care sunt fundamentale pentru creativitate: abilitatea sintetică, abilitatea analitică şi abilitatea practică. Aceste trei aspecte decurg din teoria "triarhică" (formată din trei aspecte) a inteligenţei umane, promovată de R. J. Sternberg.

●Abilitatea sintetică (creativă): abilitatea de a genera idei care sunt noi, de înaltă calitate şi adecvate pentru sarcina prescrisă. Această abilitate include gândirea divergentă. O caracteristică a acestui aspect este abilitatea de a redefini problemele într-un mod complet diferit şi de a gândi în mod intuitiv şi pătrunzător.

● Abilitatea analitică: gândirea critică/analitică este implicată în creativitate ca abilitate de a judeca valoarea propriilor gânduri şi soluţii posibile,de a evalua punctele lor tari şi slabe şi de a sugera căi de îmbunătăţire a acestora.

● Abilitatea practică: abilitatea de a aplica competenţele intelectuale în contexte cotidiene şi de a "vinde" sau a comunica ideile creative la alţii. Este abilitatea de a traduce abstracţiile şi teoriile în aplicaţii realiste.

Inteligenţa superioară este comună multor persoane creative. Totuşi, multe studii ale relaţiei creativităţii cu inteligenţa au arătat că inteligenţa generală extremă nu stimulează, în mod necesar, creativitatea. "Ipoteza de prag" propusă de Ellis Paul Torrance[6] susţine că un grad ridicat de inteligenţă pare să fie o condiţie necesară dar nu şi suficientă pentru o creativitate superioară.

Un coeficient de inteligenţă sau IQ "de prag" ar avea valoarea de 120, adică:

● sub IQ= 120, creativitatea este dependentă de inteligenţă;

● peste IQ= 120, creativitatea este independentă de inteligenţă.

Totuşi, cercetările asupra "ipotezei de prag" au produs rezultate mixte, care s-au extins de la sprijinul entuziast până la combatere şi rejectare.[17]

Deasupra nivelului "de prag" inteligenţa se corelează destul de slab cu creativitatea -adică o persoană foarte inteligentă poate avea slabe rezultate la testele de creativitate. Insă subiecţii cu performanţe ridicate la testele de creativitate aveau la testele de inteligenţă cote cel puţin mijlocii, de unde rezultă necesitatea inteligenţei pentru o creativitate superioară. Există diferenţe specifice ale gradului de inteligenţă necesar: inteligenţa este mai importantă în creativitatea ştiinţifică, având un rol mai mic în arte (pictură, muzică etc.). Se întâlnesc însă şi semnificative excepţii faţă de această aserţiune! In ştiinţe este esenţială "sensibilitatea la probleme" care stimulează spiritul de investigaţie; în arte este importantă sensibilitatea ca ecou afectiv al evenimentelor care animă ideile şi succesiunea imaginilor.[18]Psihologul american Ellis Paul Torrance (1915-2003), împreună cu colaboratorii săi au elaborat o

metodă de benchmarking pentru cuantificarea creativităţii, care a fost denumită "Testele Torrance ale Gândirii Creative (TTCT)" [6]. Aceste teste de gândire divergentă au măsurat:

■ Fluenţa. Numărul total de răspunsuri interpretabile, semnificative şi relevante la stimuli.

■ Flexibilitatea. Varietatea categoriilor de răspunsuri relevante la problema dată.

■ Originalitatea. Răspunsuri care sunt neaşteptate, neobişnuite, unice sau statistic rare.

■ Elaborarea. Adăugarea de detalii pertinente.

In 1990 Torrance a eliminat scala de flexibilitate,deoarece aceasta prezenta o corelaţie ridicată cu fluenţa.

Testele TTCT au devenit unele dintre cele mai utilizate măsuri ale creativităţii, inclusiv pentru evaluarea efectelor programelor educaţionale în şcoli, a programelor curriculare şi a procedurilor de învăţământ creativ. Utilizarea repetată, în timp, a testelor TTCT la câteva mii de copii din şcoala elementară a dovedit că acestea sunt printre cele mai valide dintre toate testele de creativitate. Testele TTCT au fost traduse în peste 30 limbi şi sunt utilizate ca instrument pentru evaluarea potenţialului creativ.

[modifică]

Caracteristici ale persoanelor creative

Persoanele creative posedă multe caracteristici/trăsături distincte care le diferenţiază semnificativ de persoanele mai puţin creative sau chiar noncreative. Davis (1999)[19] a "inventariat" peste 200 trăsături de personalitate şi adjective ale atitudinii creative,găsite în literatură asupra creativităţii, şi le-a împărţit în trăsături pozitive, social dezirabile şi trăsături negative, potenţial supărătoare. Dintre acestea, în ordinea caracteristicilor importante sunt: imaginaţia, sensibilitatea la probleme, curiozitatea, intuiţia, descoperirea ideilor, toleranţa pentru ambiguitate, independenţa (autonomia), originalitatea etc.[20][6].

Independenţa (autonomia).Persoanele creative tind să fie independente,nonconformiste în gândire şi acţiune, sunt relativ neinfluenţate de alţii. Autonomia este o trăsătură care înglobează şi alte dispoziţii sociale: introversiunea, motivaţia intrinsecă, autoîncrederea, dorinţa de solitudine, insatisfacţia cu statu-quo.

Imaginaţia constituie o aptitudine importantă şi se bazează pe anumite predispoziţii ereditare, pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. [21]. Imaginaţia creativă desemnează capacitatea unui individ de a efectua o activitate creatoare, adesea generalizată la întreaga capacitate inventivă (Henri Piėron, 2001) [22]. Dezvoltarea imaginaţiei presupune însă multă muncă în procesul de creaţie. De exemplu, Thomas Alva Edison, inventatorul american, susţinea că geniul este 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie. Dar teza lui Edison nu se aplică deloc în cazul lui Wolfgang Amadeus Mozart, capabil să compună o sonată în câteva zile. Imaginaţia creativă este un mod de gândire în esenţă generativ (de noi idei, conexiuni, analogii) şi a devenit sinonimul conceptului de "creativitate".

Sensibilitatea la probleme. Este o trăsătură esenţială pentru rezolvarea eficientă a problemelor. Persoana creativă are capacitatea de a observa ceea ce este neobişnuit şi diferit, de a vedea potenţiale nerealizate în situaţii date, de a observa asemănări şi analogii în experienţe diferite.

Intuiţia- insight (l. engl.) este o descoperire bruscă, o revelaţie a unui adevăr, a soluţiei unei probleme etc. în cursul unei "învăţări" prin încercare şi eroare. O personalitate intuitivă observă relaţiile, implicaţiile, are o sensibilitate sporită la detalii şi pattern-uri.

Originalitatea. Persoana creativă prezintă originalitate în gândire şi idei, vede lucrurile în modalităţi noi. Originalitatea se exprimă şi prin aptitudinea de a lăsa la o parte sistemele ferm structurate şi stabilite, de a dizolva sintezele existente şi de a utiliza elementele şi concepţiile în afara contextelor iniţiale, pentru a crea noi combinaţii, noi sisteme de relaţii.

Intr-un portal de creativitate [7] Robert Alan Black prezintă definiţiile a "32 trăsături ale persoanelor creative". Cu cât o persoană dispune de mai multe dintre cele 32 trăsături, cu atât este mai creativă sau are un potenţial să devină astfel.

[modifică]

Modele ale procesului de creaţie

Mulţi psihologi consideră creativitatea ca un proces format din faze (etape), parcurse pentru rezolvarea problemelor sau inventarea noilor produse.

Unii experţi resping totuşi concepţia că creativitatea poate fi descrisă ca o succesiune de faze ale unui model. De exemplu, Vinacke (1953)[23] consideră că gândirea creativă în arte nu urmează un model segmentat în faze. Totuşi, astfel de opinii contrare sunt minoritare. În realitate, modelele proceselor creative sunt utile în ghidarea creativităţii şi inovaţiei, însă nu trebuie utilizate prea rigid, într-o succesiune fixă a fazelor, pot exista devieri de la un model, într-o situaţie dată.

Unul dintre modelele timpurii ale procesului de creaţie a fost propus de Graham Wallas (1858-1932),profesor de Ştiinţe Politice la London School of Economics, în cartea sa The Art of Thought (Arta gândirii) (1926)[24]. Modelul propus iniţial de Wallas conţinea 5 faze:

Pregătire: este o fază de preparare, când are loc definirea, observarea şi studiul problemei, se adună٭informaţii şi materiale de bază asupra problemei, pentru a construi o cunoaştere solidă a subiectului (domeniului). Persoana creativă trebuie să cunoască bine domeniul său de specializare, înainte de a se aştepta ca ideile să apară în acel domeniu.

Incubaţie: este o perioadă în care problema este lăsată deoparte, pentru o vreme care poate dura٭minute, săptămâni sau chiar ani.In perioada de incubaţie problema este internalizată în inconştient, după angajarea activă de la început, gânditorul creativ se ocupă de altceva, complet diferit, iar momentele "aha" (care exprimă triumful revelaţiei) vor apărea ca rezultat al gândirii inconştiente.

.Intimare (avertizare): o fază asociată cu un sentiment care precede deseori intuiţia creativă٭

Iluminare: noua idee sau viziune creativă apare brusc (ca un "flash") din procesarea inconştientă a٭informaţiei.In ştiinţă se vorbeşte de "intuiţie",în arte este considerată "inspiraţie". Ideile iluminante pot fi declanşate uneori de diferite experienţe, utilizând metafore, observând natura, ascultând muzică etc. Este o fază misterioasă, dificil de descris.

Verificare: în această fază finală, cunoscută şi ca validare, se întreprind activităţi pentru a verifica dacă٭ideea "fericită" apărută prin iluminare rezolvă într-adevăr problema, dacă este necesară o eventuală eliminare a unor erori sau lacune.

Modelul Wallas a fost prezentat ulterior în patru faze, cu "intimarea" considerată ca o sub-fază. Împărţirea pe faze a procesului de creaţie a fost în general acceptată de cercetătorii ulteriori, cu unele modificări ale denumirilor sau numărului fazelor. Totuşi,este de menţionat că modelul Wallas nu este absolut original,ci îşi are originea în conferinţa susţinută de matematicianul Henri Poincaré în 1908 la Institutul General de Psihologie din Paris, despre "Creaţia matematică".[8].H.Poincaré descrie procesul de creaţie (în matematică) prin succesiunea a două faze: a) combinarea elementelor de cunoştinţe (în gândirea inconştientă); b) alegerea ulterioară a combinaţiilor bune.

Rolul gândirii inconştiente a fost relevat de Henri Poincaré[25] care afirma că iluminarea este un "semn manifest al unei activităţi inconştiente anterioare, îndelungate" care apare după o perioadă de odihnă. In opinia sa, cea mai mare parte a creativităţii apare în subconştient, unde mintea "alege" acele combinatii care sunt fructuoase, după care urmează o perioadă de activitate conştientă.

Frank X. Barron (1988)[26], profesor de psihologie la University of California (SUA), a pus de asemenea un important accent pe inconştient si procese întîmplătoare, in Modelul de Creaţie Psihica.

Modelul Barron presupune existenţa a patru faze:

Concepţia, într-o minte pregătită٭

Gestaţia, coordonată complicat în timp٭

Naşterea, suferinţa emergenţei la lumină٭

.Creşterea noului copil, perioada de dezvoltare ulterioară٭

Modelul Barron sprijină punctul de vedere popular asupra creativitatii ca proces misterios care implică gîndirea inconştientă, în afara controlului direct al persoanei creative.

J. Rossman (1931)[27] a investigat procesul de creaţie prin examinarea chestionarelor completate de 710 inventatori si a extins modelul original al lui Wallas la şapte faze, care constituie aşa-numitul model de creativitate al lui Rossman:

Observarea unei necesităţi sau a unei dificultăţi٭

Analiza necesitatii٭

Analiza întregii informaţii disponibile٭

Formularea tuturor solutiilor obiective٭

Analiza critica a acestor solutii (avantaje, dezavantaje)٭

Naşterea noii idei- invenţia٭

Experimentarea pentru a testa cea mai promiţătoare soluţie, selectarea şi perfectionarea alcătuirii٭finale.

Alex Osborn (1953)[28], creatorul metodei brainstorming pentru stimularea gândirii creative, a optat pentru o teorie similară de echilibru între imaginaţie şi analiză în modelul său de gândire creativă.

Modelul Osborn include şapte faze: orientarea, pregătirea, analiza,ideaţia, incubaţia, sinteza şi evaluarea.

Alex Osborn (op. cit.) şi Sid J. Parnes (1992)[29] au dezvoltat procesul (sau modelul) rezolvării creative a problemelor (CPS), denumit şi procesul Osborn-Parnes, care alternează fazele de gândire divergentă şi convergentă. Procesul CPS a beneficiat de dezvoltări în mai multe variante succesive, de la versiunea 1

pînă la versiunea 6.1, elaborate de Isaksen, S.G. şi Trefflinger, D.J. (1985)[30]. Procesul CPS este prezentat, de obicei, în 6 paşi.

Stabilirea obiectivului٭

Stabilirea datelor (sau faptelor)٭

Formularea problemei٭

Generarea ideilor٭

Alegerea unei soluţii٭

Obţinerea acceptării soluţiei٭

Generarea unor idei multiple, prin utilizarea metodei brainstorming, este critică pentru rezolvarea eficientă, creativă a problemelor, prin aplicarea procesului CPS.

Koberg,D. şi Bagnall,J. (1981)[31] au propus un model de rezolvare creativă a problemelor care este cunoscut şi sub denumirea de modelul călătorului universal. Fazele propuse în acest model sunt următoarele.

Acceptarea situaţiei (ca o provocare)

Analiza (pentru a descoperi contextul problemei)

Definirea (principalele probleme şi obiective)

Ideaţia (generarea opţiunilor de rezolvare a problemei)

Selectarea (alegerea celei mai convenabile alternative)

Implementarea (realizarea formei fizice a ideii)

Evaluarea (analizarea şi o nouă planificare a acţiunilor următoare).

Se observă că ideaţia- focarul tradiţional al instrumentelor de stimulare a gândirii creative, ca de exemplu brainstorming, este precedată şi urmată de gândirea deliberată, analitică şi practică.

Modelul Geneplore. Ronald A. Finke et al (1992)[32] au încercat să identifice procesele şi structurile cognitive specifice care contribuie la actele şi produsele creative, pentru a dezvolta noi tehnici pentru studierea creativităţii în contextul experimentelor ştiinţifice controlate. Aceşti specialişti au elaborat Modelul Geneplore care consideră că cogniţia (cunoaşterea) creativă este o interacţiune între procese generative şi procese exploratorii. In baza acestui model, invenţia creativă are loc în două faze de procesare principale. În faza generativă, persoana construieşte reprezentări mentale denumite structuri preinventive, care sunt utilizate pentru a reprezenta noi pattern-uri vizuale, forme noi ale obiectelor, exemplare categoriale, modele mentale şi combinaţii verbale. Aceste structuri au diferite proprietăţi emergente (noutate, semnificaţie implicită, divergenţă) care sunt exploatate în a doua fază, denumită faza exploratorie. Cogniţia creativă rezultantă poate fi concentrată sau extinsă, conform cu cerinţele sarcinii sau necesităţile individuale, prin modificarea structurilor preinventive şi apoi repetarea ciclului. Pot fi impuse constrângeri asupra produsului final în orice moment, în timpul fazei generative sau exploratorii (op.cit.,p.18).

Modelul procesului de creaţie propus de Robert Fritz (1991)[33] prevede următoarele etape: 1) Concepţia. 2) Viziunea. 3) Analiza realităţii curente. 4) Iniţierea unor acţiuni. 5) Ajustare, învăţare, evaluare, ajustare. 6) Construirea impulsului creativ. 7) Terminare. 8) Utilizarea creaţiei realizate.

R. Fritz identifică începutul unui proces creativ cu acţiunile creative de concepţie şi viziune, urmate de analiza realităţii, acţiune, evaluare,examinarea detaliată a opţiunilor publice şi terminarea procesului. R. Fritz afirmă că procesul de creaţie are o natură ciclică.

[modifică]

Instrumente pentru stimularea creativităţii

Instrumentele (sau tehnicile) creativităţii sunt metode euristice pentru facilitarea şi stimularea creativităţii unei persoane sau unui grup de persoane. In raportul EIRMA (Asociaţia Europeană de Management al Cercetării Industriale) din 2004[34][9] au fost prezentate principalele instrumente de stimulare a creativităţii, folosite de diferiţi utilizatori: brainstorming, metoda matricii morfologice (de Fritz Zwicky), diagrama Ishikawa, diagrama Pareto, chestionare, scheme cu sugestii, analiza metaforică, metoda scenariilor, Diagrama De ce-De ce (Why-Why -in l. engl.).

Există însă şi alte tehnici de creativitate, între care se includ metoda gîndirii laterale a lui Edward de Bono, sinectica (elaborată de William Gordon), matricea descoperirilor a lui Abraham Moles, metoda TRIZ (Teoria Reşenia Izobretatelskih Zadaci- în l. rusă), în traducere Teoria rezolvării problemelor inventive, elaborată de Genrich S. Altshuller şi colaboratorii[35] şi altele.

Brainstorming este instrumentul cel mai utilizat pentru stimularea creativităţii şi este perceput ca fiind de cea mai mare valoare.

[modifică]

Măsurarea creativităţii

Există multiple instrumente şi metode de măsurare a creativităţii, însă nu a fost elaborată până acum o măsură standardizată, general acceptată.

Metode bazate pe gândirea divergentă. John Houtz şi Damon Krug (1995)[36] au prezentat o trecere în revistă a diferitelor teste dezvoltate pentru evaluarea creativităţii. In categoria metodelor de gândire divergentă, Houtz şi Krug (1995) includ Testele Torrance ale Gândirii Creative (TTCT),prezentate mai sus în secţiunea Creativitate şi inteligenţă, Testele Wallach şi Kogan (Wallach and Kogan,1965)[37], Bateria de teste Guilford[38]. Testele Torrance se bazează pe modelul Structurii Intelectului (SOI) al lui Guilford (Guilford, J.P., 1962), care includea unele măsuri ale gândirii divergente. Deci, acestea măsoară creativitatea prin gândirea divergentă.

Bateria de teste Guilford a diferenţiat circa 180 de tipuri diferite de gândire, incluzând multe forme de gândire divergentă.

Bateria Guilford constă din zece teste individuale care măsoară diferite aspecte ale producţiei divergente.Aceste teste sunt: 1) Titluri ale unor povestiri (producţia divergentă de unităţi semantice); 2) Ce este de făcut cu aceasta (producţia divergentă de clase semantice); 3) Semnificaţii similare (producţia divergentă de relaţii semantice); 4) Scrierea unor afirmaţii (producţia divergentă de sisteme semantice); 5) Tipuri de oameni (producţia divergentă de implicaţii semantice); 6) A face ceva în afara uzualului (producţia divergentă de unităţi figurative); 7) Grupe de litere diferite (producţia divergentă de clase figurative); 8) Execuţia de obiecte (producţia divergentă de sisteme figurative); 9) Litere ascunse (producţia divergentă de transformări figurative); 10) Adăugarea de decoraţiuni (producţia divergentă de implicaţii figurative). Fiecare dintre aceste sarcini este notată în ceea ce priveşte fluenţa şi originalitatea.

Abordări psihometrice, biografice şi istoriometrice. Au fost efectuate studii de măsurare a creativităţii care au urmărit să descopere caracteristicile personalităţilor creative. Aceste studii pot fi împărţite în abordări psihometrice, biografice şi istoriometrice.

In abordările psihometrice studiile încearcă "să măsoare aspectele creativităţii asociate cu oamenii creativi" [39]. Instrumentele în acest domeniu de studiu al creativităţii constă din liste de trăsături ale personalităţilor, liste de control pentru adjective ca rapoarte proprii, cercetări biografice şi măsuri ale interesului şi atitudinilor. O listă de control celebră este Lista de control cu adjective (ACL) elaborată de Gough (1952)[40]. Această listă constă din 300 cuvinte-descriptori pe care o persoană le poate verifica, fiind auto-descriptive.

Khatena şi Torrance (1977)[41] au dezvoltat un test de creativitate denumit Inventarul Percepţiei Creative, care cuprinde două măsuri ale percepţiei creative şi anume: Ce tip de persoană eşti? (What Kind of Person Are You?)-în l.engl. (testul WKOPAY) şi Ceva despre mine însumi (Something About Myself) -în l. engl. (testul SAM). Dintre acestea, SAM măsoară înclinaţiile artistice, inteligenţa, individualitatea, sensibilitatea, iniţiativa etc., iar WKOPAY măsoară imaginaţia disciplinată, auto-încrederea, atracţia pentru autoritate, curiozitatea etc.

Abordările biografice implică studii de caz ale creatorilor eminenţi, "utilizând metodologii de cercetare calitativă" [39]

Abordările istoriometrice sunt de asemenea concentrate pe studiul creatorilor eminenţi, care "au rămas" în istorie. Prin analiza cantitativă a înregistrărilor biografice şi istorice referitoare la creatorii eminenţi, istoriometria încearcă să măsoare creativitatea.

Testele de creativitate la nivel individual necesită îndeosebi fie un anumit tip de gândire divergentă sau anumite trăsături de personalitate care au fost asociate cu comportarea creativă.

Indicatori de creativitate. Florida, R.(2002)[11] a creat un "indicator de creativitate" care nu măsoară creativitatea per se, ci ţine seama de factorii care sunt asociaţi cu creşterea economică urbană. Indicatorul de creativitate propus pentru creşterea economică este compus din trei indici care se referă, respectiv, la Tehnologie, Talent şi Toleranţă ("teoria celor trei T"). R. Florida (2002) susţine că succesul economic al centrelor urbane este asociat cu numărul persoanelor creative care pot fi atrase în regiunile caracterizate prin "cei trei T".

Orientându-se după cadrul structurat de Florida, KEA European Affairs (2006)[42] [10] a propus un "Indice de creativitate european". Acesta va necesita identificarea unui set de factori care conduc la creativitate, construirea unor indicatori adecvaţi în relaţie cu aceşti factori şi stabilirea unui sistem de monitorizare a performanţelor de creativitate la niveluri naţionale. Indicele de creativitate european conţine patru sub-indici: Talent, Cultură,Tehnologie şi Inovaţie, Diversitate.

Hui et al. (2005)[43] au dezvoltat aşa-numitul Indice de creativitate Hong Kong care distinge între patru forme de capital şi rezultate ale creativităţii, în care "creativitatea este un proces social, generat şi restricţionat continuu de valori, norme, practici şi structuri ale capitalului social, capitalului cultural şi dezvoltării capitalului uman; o contribuţie importantă are deasemenea accesibilitatea şi disponibilitatea capitalului structural/institutional. Efectele cumulate ale acestor forme diferite de capital sunt rezultatele creativităţii, care pot fi măsurate în termenii rezultatelor economice, activităţilor stimulative şi altor forme de bunuri, servicii şi realizări creative. Indicatorii utilizaţi de Hui et al. (2005) sunt listaţi în[44], Anexa 4.

Un indice de creativitate utilizat în USA este Indicele de creativitate MBTI (Myers-Briggs Type Indicator)[45]

Studiile internaţionale existente, de exemplu PISA (Programme for International Student Assessment) sau TIMMS (Trends in International Mathematics and Science Study) sunt îndeosebi teste de gândire convergentă, în care toate itemurile propuse reclamă numai un singur răspuns corect. Itemurile (în PISA) au fost construite nu pentru a măsura creativitatea ci pentru a evalua nivelul de competenţă într-un domeniu. "Pare costisitor şi probabil nu foarte eficient de a utiliza PISA sau altă scală internaţională ca măsură a creativităţii. "(Villalba, Ernesto, 2008)[46] .

[modifică]

Bibliografie

^ Magyari-Beck, I. (1990), An introduction to the framework of creatology. In: The Journal of Creative Behavior, No. 3, p. 151-160

^ Dicţionar enciclopedic, vol.1, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993

^ Webster's Encyclopedic Unabriged Dictionary of the English Language, Gramercy Books, New York, 1996

^ Encyclopedia Britannica.2009.Encyclopǣdia Britannica Online. 05 Jun. 2009, "Creativity"

^ Le grand ROBERT de la langue française, 2ème ėdition,1996

^ a b c Torrance, E.P. (1966). The Torrance Tests of Creative Thinking-Norms-Technical Manual Research Edition, Princeton NJ: Personnel Press

^ Amabile, Teresa, M. et al.(1996), Assessing the Work Environment for Creativity, in: Academy of Management Journal, 1996, Vol. 39, No.5, pp. 1154-1184

^ Amabile, T.M. (1997), Motivating creativity in organizations: on doing what You love and loving what You do (Creativity in Management), California Management Review, vol. 40, 1, (Fall 1997), pp.39-58

^ NACCCE Report, (1999), All Our Futures: Creativity, Culture and Education, DfEE Publications, May 1999

^ Charles Cave (1999), Definitions of creativity, 4th August 1999

^ a b Florida, R.(2002),The Rise of the Creative Class, New York, Basic Books, 2002

^ DTI, (2005), "Creativity, Design and Business Performance", DTI Economics Paper No. 15, November 2005

^ Moles, Abraham (1957), La crėation scientifique, Gėnève, Editions Renė Kister, 1957

^ Şuşală, Ion N., Bărbulescu Ovidiu (1993). Dicţionar de artă.Termeni de atelier. Editura Sigma, Bucureşti

^ Guilford, J.P. (1954). Psychometric methods. 2nd ed. McGraw-Hill series in Psychology, New York: McGraw-Hill

^ Sternberg, R.J., 1999 (Ed.), Handbook of Creativity, 1999, Cambridge University Press, 502 p.

^ Plucker, J. & Renzulli, J.S. (1999), Psychometric approaches to the study of human creativity. In: Sternberg, R.J. (1999)(Ed.), op.cit.

^ Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminiţa (2005), Psihologie şcolară, Ed. POLIROM, Iaşi, 2005, 301 p.

^ Davis, G. (1999) Barriers to Creativity and Creative Attitudes. In: Runco, M.A. and Pritzker, S.R. (Eds), Encyclopedia of Creativity, Vol.1, pp.165-174, London Academic Press

^ Montgomery, Diane et al. (1993), Characteristics of the Creative Person. Perceptions of University Teachers in Relation to the Professional Literature. In: American Behavioral Scientist, Vol. 37, No. 1, 68-78 (1993)

^ Cosmovici, Andrei (1996), Psihologie generală, Ed. POLIROM, Iaşi, 1996, 253 p.

^ Piėron, Henri (2001), Vocabularul psihologiei. Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001 (trad. din l. franc.)

^ Vinacke, W.E. (1953), The Psychology of Thinking. New York: McGraw-Hill

^ Wallas, Graham (1926), The Art of Thought, New York, Harcourt Brace

^ Poincaré, Henri (1956), "Mathematical Creation",in:Newman,James R. The World of Mathematics, Vol.4. pp.2041-2050, Simon and Schuster Publications

^ Barron, Frank X. (1988),Putting creativity to work. In: Sternberg, R.J. (ed.) The Nature of Creativity. Cambridge, England, Cambridge University Press

^ Rossman, J. (1931), The Psychology of the Inventor, Washington DC: Inventor's Publishing

^ Osborn, A.(1953), Applied Imagination, New York.Ed.Charles Scribner's Sons

^ Parnes, S.J.(1992), Sourcebook for Creative Problem Solving, NY, Creative Education Foundation Press

^ Isaksen, S.G. and Trefflinger, D.J.(1985), Creative Problem Solving. The Basic Course. Buffalo, N.Y., Bearly Publishing

^ Koberg, D. and Bagnall, J.(1981), The All New Universal Traveller. A Soft-Systems Guide to Creativity, Problem Solving, And The Process of Reaching Goals. Los Altos, CA, William Kaufmann, Inc.

^ Finke, R.A. et al (1992), Creative Cognition, MIT Press, Cambridge, MA, 1992, 239 p.

^ Fritz, Robert, (1991, 1993), Creating. New York, Fawcett Columbine

^ Report of EIRMA Workshop IV (2004), Stimulating creativity and innovation

^ Altshuller, Genrich S. (1973), Innovation Algorithm. Worcester, MA, Technical Innovation Center

^ Houtz, J.C. and Krug, D. (1995), Assessment of creativity: Resolving a Mid-Life Crisis, in: Educational Psychology Review, vol. 7, No.3, pp. 269-300

^ Wallach, M.A. and Kogan N.(1965), Modes of Thinking in Your Children: A Study of the Creativity-intelligence Distinction. New York: Holt, Rinerhart & Winston, 357 pp.

^ Guilford, J.P. (1962),Creativity: Its Measurement and Development. In: J.J. Parnes and H.F. Harding (eds.) A source book for creative thinking. New York: Scribners

^ a b Plucker, J.& Renzulli, J.S. (1999), Psychometric approaches to the Study of Human Creativity. In: R.J. Sternberg (ed.) Handbook of Creativity, pp.35-62, London, Cambridge University Press

^ Gough, H.G. (1952). Adjective Check List. Palo Alto: Consulting Psychology Press.

^ Khatena, Joe, The Khatena-Torrance Creative Perception Inventory for Identification Diagnosis Facilitation and Research. In: The Gifted Child Quarterly, Winter,1977,Vol. XXI, No. 4, pp. 517-525

^ KEA European Affairs (2006) The Economy of Culture in Europe. Brussels: European Commission, DG Education and Culture, Chapter V. A strategy for a creative Europe, p.211

^ Hui.D., et al. (2005)"A study on Creativity Index". Home Affairs Bureau, The Hong Kong Special Administrative Region Government

^ Hollanders, H. & van Cruysen, Adriana (2009), Design, Creativity and Innovation: A Scoreboard Approach, February 2009

^ Myers, Isabel Briggs, and Mary H.McCaulley (1992). Manual: A Guide to the Development and Use of the Myers-Briggs Type Indicator. Palo Alto, CA, Consulting Psychologists Press

^ Villalba,Ernesto (2008), On Creativity. Towards an Understanding of Creativity and its Measurements. European Commission

[modifică]

Legături externe

1.Gorny, Eugene (Ed.), (2007), A Dictionary of Creativity: Terms, Concepts, Theories & Findings in Creativity Research.Netslova.ru, October 2007[11]

2.Ţopa, L. (1980), Creativitatea, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980

3.Runco,M.A. (2007).Creativity.Theories and Themes.Research,Development and Practice. Amsterdam:Elsevier 4.xxx Creative Community Index(2005),"Measuring Progress Toward a Vibrant Silicon Valley-Inquiries into Culture Series".Culture Initiatives Silicon Valley