CREAREA IMPERIULUI

Un cuvant cheie stabileste legatura intre secolul I i.Hr. si secolul II d.Hr.:imperator.Dar intelesul lui a evoluat profund: el nu mai desemneaza pe generalul victorios care se impune statului, ci pe imparat, principele legitim, care domneste asupra imperiului.De aceasta transformare este raspunzator un om rabdator si viclean, Octavianus, fiul divinului Caesar(63 i.Hr.-14 d.Hr.). Intentionat am ales drept limita anul 31 i.Hr.: prin victoria sa de la Actium, Octavianus devine stapanul necontestat al lumii romane.Cat despre inceputul noului regim al carui creator este, e foarte greu sa-i precizam data.Fara sa ne pronuntam imediat intr-o chestiune dintre cele mai controversate ale istoriei romane, sa notam doar ca este putin probabil ca un spirit realist si avizat ca Octavianus sa fi proclamat vreodata solemn instaurarea unei noi ordini publice, adica moartea oficiala a Republicii.

Constituirea Principatului

Pentru invingatorul de la Actium se punea acum o problema foarte grava: sa mentina ce era mai bun din mostenirea lui Caesar(un stat puternic, provincii reorganizate si romanizate, ordinele devotate serviciului public), repudiind in acelasi timp aspectele monarhice ale dictaturii sale, cu atat mai mult cu cat Octavianus, in lupta impotriva Cleopatrei, se dezlantuise contra decazutei regalitati orientale.Principatul augustinian s-a nascut din aceste exigente contradictorii care stau marturie despre geniul politic al autorului sau. Sa incercam sa degajam, daca nu esenta, cel putin diversele aspecte ale acestui edificiu subtil.

Bazele institutionale ale Principatului

Asemenea lui Caesar, Octavianus a folosit puterile pe care i le oferea traditia republicana.Nu era vorba, evident, de dictatura, compromisa de cruzimea lui Sulla si nenorocul lui Caesar.In schimb, de la al doilea triumvirat, el a pus mana in anul 43 pe consulat(impunandu-se prin forta si fara sa fi exercitat nici o magistratura prealabila);a mai fost din nou consul in 33, apoi, fara intrerupere, din 31 pana in 23.Incepand din 36 i se atribuie drepturi tribuniciare, care fac din el o fiinta inviolabila si sacrosanta, iar in anul 30,acel jus auxilii al tribunilor.In sfarsit,in noiembrie 43, lex Titia i-a conferit pentru cinci ani imperium triumviral, prelungit inca pe atatia ani dupa intrevederea de la Tarentus.Toate aceste puteri sunt neobisnuite, extraordinare, dar Republica avusese prilejul sa vada multe inainte de dictatura lui Caesar. In principiu, imperium-ul triumviral lua sfarsit o data cu anul 33.Oare pentru a-l inlocui a facut Octavianus apel la acea juratio din 32?Juramantul depus de Occident se inscria in linia juramintelor de clientela, care creaza legaturi personale nu numai intre indivizi, ci intre grupuri de oameni sau provincii intregi si un patron militar de la inceputul secolului(primul exemplu este cel al juramantului depus de italieni fata de Livius Drusus in 91). Traditia ibero-celtica de devotio fata de seful victorios a intarit desigur un astfel de curent, cum se vede in episodul in care tribunul Ampudius cere romanilor aceasta supunere fata de Octavian.La drept vorbind, toate fortele politice erau de mult timp in mainile generalilor, in fata carora opozitia republicana, incapabila sa reactioneze, a abdicat treptat. De la Actium, Octavianus este singurul stapan al lumii, dar el nu va renunta la puterea de triumvir, caci traditia romana accepta ca un magistrat sa pastreze catva timp imperium-ul daca sarcina pe care si-o asumase nu era inca indeplinita.Abia in anul 28, dupa ce toate urmarile razboiului civil vor fi disparut, Octavianus va abandona solemn cele 24 de fascii ale triumviratului. Si poate atunci a inceput noul regim.Daca ar fi sa credem seducatoarea ipoteza a lui P.Grenade1,in anul 28 ar fi primit, asupra ansamulului Imperiului, un imperium de conceptie noua, coferit, dupa propria lui expresie, per consensum universorum, adica probabil printr-un act al poporului si al Senatului, pentru o durata de zece ani.Inca din Antichitate s-a incercat definirea acestui gen de imperium ca o putere proconsulara,dar aceasta e mai mult o comparatie decat o definitie, caci Octavianus va fi consul pana in va fi consul pana in 23, ceea ce era incompatibil cu

un imperium proconsular;s-a mai vorbit, de asemenea, de un imperium majus,ceea ce ar putea exprima superioritatea sa asupra guvernatorilor provinciali, fara sa i se precizeze altfel natura. Fara indoiala, ar fi preferabil sa admitem un „imperium nelimitat, pentru ca din punct de vedere juridic era extraordinar”.Anul 28 i.Hr. constituie punctul de pornire al reinoirilor decenale sau cincinale(18,13 si 8 i.Hr., 3 si 13 d.Hr.).Cand Augustus, in anul 23, renunta la consulat, imperium-ul lui subzista fara nici o schimbare, in afara faptului ce e scutit sa-l mai dpuna de fiecare data cand trece dincolo de pomerium. Aceasta ipoteza, in afara nenumaratelor explicatii, are meritul simplificarii.Dar trebuie sa tinem cont de teoria clasica, dupa care principatul ar fi fost intemeiat in ianuarie 27, cand Octavianus a renuntat la putere, iar Senatul l-a rugat sa-si asume macar o parte din sarcini: el ar fi acceptat atunci un fel de impartire a provinciilor cu Senatul si un imperium proconsular asupra unora dintre ele.In anul 23, acest imperium va fi intarit si largit asupra intregului Imperiu. Oricare ar fi explicatia retinuta, imperium-ul ramane baza regimului. Dar nu singura: in anul 23, Augustus primeste pe viata puterea tribuniciana, dar cu o reinnoire anuala care i va servi de acum incolo sa numere anii a ceea ce trebuie sa numim domnia sa; nu e necesar sa mai revenim asupra multiplelor puteri pe care i le confera aceste potestas. Nu se stie cum a fost investit cu censoria potestas care i-au permis sa faca numeroase lectiones senatus si sa revizuiasca albumul ecvestru(caci el va refuza cenzura si cura morum). O ultima si tarzie baza constitutionala ii va reveni in anul 12 i.Hr.: la moartea lui Lepidus, demnitatea de Pontifex maximus pe care a avut rabdarea si intelepciunea sa le astepte, detinand fireste auguratul si simplul pontificat. Cu o suprema iscusinta, asadar, Augustus cumulase titluri republicane precise, imperium consular sau proconsular,puterea tribuniciara, marele pontificat, care-i confera toate puterile militare, civile si religioase. Fatada ramane deci republicana, in asemenea masura asasinarea tatalui sau Caesar il bantuie.Dar toate acestea nu sunt decat fictiune. In plus, aceste puteri traditionale sunt cumulate, extinse la maximum, debarasate de piedicile lor cele mai jenante: aici intervine o ilegalitate fundamentala, in legatura cu care, de altfel, au existat exemple mai limitate. Este in special contrar spiritului constitutiei ca un singur om sa poata reuni in persoana sa imperium si tribunicia potestas, mai ales cand acest om este patrician, deci inapt pentru functiile tribuniciare.

Temeiurile ideologice ale Principatului

O asemenea concetrare de puteri este rezultatul evolutiei mintilor, obosite de grozaviile razboiului civil.Dar este vorba de mai mult decat atat. Dincolo de elementele constitutionale propriu-zice, principatul lui Augustus se sprijina si pe notiuni morale sau ideologice despre care trebuie sa spunem un cuvant. Augustus pare sa fi primit realmente din 27 o putere globala si totala asupra statului, ceea ce face din el intr-adevar un om aparte.Texte divergente in amanunte, dar concordante in spirit vorbesc intr-adevar „de grija si de tutela statului” care i-au fost incredintate(Dio Cassius) sau despre extraordinara sa auctoritas-insusi Augustus in testamentul sau politic:Res Gestae, divi Augusti: „Incepand din acel moment i-a depasit pe toti in auctoritas, dar nu am nimic in plus in potestas fata de colegii mei de magistratura”(R.G.D.A.,34).Momentul in chestiune se situeaza pe 13 ianuarie 27, in cursul unei sedinte memorabile a Senatului. El se prefacuse ca se retrage si ca restituie republica, stiind foarte bine ca acest sistem este depasit. Senatorii il implora; el accepta sa imparta cu ei puterea si provinciile. Pentru a pecetlui aceasta alianta contra naturii, patres ii confera in unanimitate dupa trei zile titlul de Augustus, literar „cel marit”, acela a carui fire de esenta sacra straluceste in ochii oamenilor si ai zeilor. Augustus, augurus, auctoritas, radacina comuna ne sugereaza o putere morala si chiar religioasa care excede si intr-un anumit sens transcende domeniul de actiune rezervat fiecareri magistraturi, adica acele potestas ale lor. Pentru orice roman, termenul arhaic de Augustus amintea de o calauza venerabila(se gandisera mai intai la Romulus!), capabila prin prestigiul sau sa aplece balanta de partea cea buna(aug-ere)si sa inteprinda totul sub cele mai bune auspicii. Principatul se hraneste, de asemenea, din ideologia Victoriei, atat de raspandita in lumea elenistica, dar careia i se pot gasi antice prcedente la Roma. La marile solemnitati, Augustus isi

punea vestis triumphalis, vesmintele pe care Caesar le purta in mod obisnuit.El a pastrat obiceiul republican al „omagiilor imperiale”dupa fiecare victorie, purtandu-le in titulatura sa(inaintea consulatelor sale, pe frumoasa inscriptie a obeliscurilor pe care o va dedica Soarelui).Mai ales acel pronenomen imperatoris care-i va preceda numele incepand cu anul 38, evocand in acelasi timp imperium-ul sau(inca triumviral) si acea favoare divina pentru care victoria este semnul cel mai sigur.Astfel, va fi plasata in Senat statuia invingatorului de la Actium tinand in mana un glob deasupra caruia se vede zeita Victoriei; acesta a fost timp de patru secole cel mai venerat simbol al Imperiului roman. In sfarsit, sa nu uitam virtutile printului, cele care il desemneaza universului ca arete sau eunonia pentru regii elenistici.Dar o data cu el aceste victuri vor deveni virtuti pur romane: platosa de aur plasata in onoarea lui in Curie celebreaza virtutea, clementa, justitita si pietatea lui. In anul 2 i.Hr., titlul de pater patriae consacra ani indelungati de buna guvernare. Trebuie sa subliniem insa un lucru:nici numele purtate incepand cu anul 27 de fondatorul principatului (Imp. Caesar Divi F. Augustus), nici restul titulaturii sale(mare pontificat, omagii imperiale, consulate, puteri tribuniciene)nu ne ajuta sa patrundem secretul noului regim care se ascunde ciudat in spatele acestor maiestuoase enumerari, tot asa cum tind sa se estompeze in spatele termenului de princeps, care–l desemneaza pe sef in acceptiunea curenta, fara ca cel mai scrupulos dintre republicani sa poata simti ofuscat.

Inceputurile cultului imperial

Augustus va fi si cel care va fixa cadrele cultului imperial, una din bazele cel mai solide ale principatului.Divinizarea suveranului era o veche traditie in Orientul elenistic; un mare numar de imperatores romani primisera onoruri divine in cetatile grecesti si asiatice(Flaminius, Lucullus, Sulla, Pomepius si, fireste, Caesar si Antonius), care nu voiau decat sa faca acelasi lucru pentru Augustus.Dar nu numai in Orient se petreceau astfel lucrurile; se stie de putina vreme ca Spania, in fervoarea sa de devotio iberica, a jucat si ea un rol important in acest proces.De altfel, exista in mentalitatea romana aplecarea de a atribui oamenilor mari o natura divina: termenul de Augustus, care exprima oficial aceasta aplecare in favoarea lui Caesar Octavianus, venea din trecutul national cel mai venerat. Rolul lui Augustus(despre a carui religiozitate personala vom vorbi mai departe) a fost deci de a tempera, spre deosebire de excesele lui Caesar, si de a organiza un cult pe care binefacerile operate de princeps, si mai ales stingerea razboaielor civile, il justificau din plin in ochii opiniei publice, dupa cum o dovedesc versurile lui Vergilius (Eglogele, I, 6-8) si Horatiu(Ode, III, 1-10).

1 Essai sur les origines du principat, Bibl. des Ecoles francaise d’Athene et de Rome, nr.197, Paris, 1961