Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru în aceea zi s

1
Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru în aceea zi s-a născut Domnul Isus Hristos, Mântuitorul acestei lumi. Această sărbătoare este timpul bucurilor, al păcii și al liniștei sufletești. Este perioada de veselie, când iertăm și suntem iertați, oferim dar și dăm multă bucurie celor din jurul nostru. Timp de 40 de zile creștinii ortodoși țin postul și se apropie tot mai mult de Dumnezeu, și de Domnul Isus Hristos care a venit în această lume să o mîntuiască. Crăciunul se sărbătoreșteîn data de 25 decembrie ( după calendarul gregorian) iar pe 6 ianuarie ( după cel iulian). Moldovenii în pragul acestei sărbători pregătesc cele mai gustoase bucate, și cumpără cadouri celor dragi. Se întîlnește întreaga familie la o masaă copioasă, și nici nu știu ce semnifică această sărbătoare, doar știu că sărbătoresc crăciunul. La sate stau total diferit lucrurile cei bătrîni se întîlnesc cu nepoții, povestesc ceeste crăciunul, sau cum au sărbătorit ei această sărbătoare cînd erau tineri. În ajunul acestei sărbători se împodopește pomul de brad la care participă toți membrii familiei în așa fel mai au un timp minunat să vorbească despre această sărbătoare. Se merge cu colinda ceea ce este cea mai recunoscută datinină de iarnă. Acest obicei este mai răspîndit în regiunile rurale, căci copiii merg după colăcei și bomboane. Gospodarii moldoveni se pregătesc să întîmpine colindătorii să le pună în trăistuțe cele mai gustoase prăjituri și bomboane cele mai alese. Crăciunul la moldoveni această sărbătoare este cea mai importantă , și fiecare familie se îngrijește din timp de cheltuielile de pregătirile acestei sărbători. Această sărbătoare îmbină fastul pregătirilor pentru masă și cu sjujba de la biserică, este dedicată Nașterea Mântuitorului Isus Hristos. Nașterea Lui Isus Hristos a fost anunțată din timp de Îngerul Gavril . Datorită acestei minuni nașterea Domnului Isus noi muritorii putem să ne bucurăm de crăciun și să căpătăm iertarea păcatelor noastre, dacă îl primim pe Domnul Isus în inimele noastre. Isus Hristos este salvarea noastră. ,, Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s’a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul”( Luca 2:10,11) Această veste a fost anunțată de îngerul Gavril cu 2000 de ani în urmă care este valabilă pentru tot universul și este valabilă și acum. Să sărbătorim craciunul indifferent pe ce dată o facem sau pe 25 decembrie sau pe 6 decembrie, dar să nu uităm a cui zi de naștere o sărbătorim . Îndemnul meu este ca în anul 2010 să îl avem pe Domnul Isus în inimele noastre, și toate dorințele noastre să țină de voia Domnului, căci numai așa vom avea izbîndă în tot ceea ce facem. Să fim aproape de cei dragi nu numai de sărbători ci permanent.

Transcript of Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru în aceea zi s

Page 1: Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru în aceea zi s

Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru în aceea zi s-a născut Domnul Isus Hristos, Mântuitorul acestei lumi. Această sărbătoare este timpul bucurilor, al păcii și al liniștei sufletești. Este perioada de veselie, când iertăm și suntem iertați, oferim dar și dăm multă bucurie celor din jurul nostru. Timp de 40 de zile creștinii ortodoși țin postul și se apropie tot mai mult de Dumnezeu, și de Domnul Isus Hristos care a venit în această lume să o mîntuiască. Crăciunul se sărbătoreșteîn data de 25 decembrie ( după calendarul gregorian) iar pe 6 ianuarie ( după cel iulian).Moldovenii în pragul acestei sărbători pregătesc cele mai gustoase bucate, și cumpără cadouri celor dragi. Se întîlnește întreaga familie la o masaă copioasă, și nici nu știu ce semnifică această sărbătoare, doar știu că sărbătoresc crăciunul. La sate stau total diferit lucrurile cei bătrîni se întîlnesc cu nepoții, povestesc ceeste crăciunul, sau cum au sărbătorit ei această sărbătoare cînd erau tineri. În ajunul acestei sărbători se împodopește pomul de brad la care participă toți membrii familiei în așa fel mai au un timp minunat să vorbească despre această sărbătoare. Se merge cu colinda ceea ce este cea mai recunoscută datinină de iarnă. Acest obicei este mai răspîndit în regiunile rurale, căci copiii merg după colăcei și bomboane. Gospodarii moldoveni se pregătesc să întîmpine colindătorii să le pună în trăistuțe cele mai gustoase prăjituri și bomboane cele mai alese.Crăciunul la moldoveni această sărbătoare este cea mai importantă , și fiecare familie se îngrijește din timp de cheltuielile de pregătirile acestei sărbători. Această sărbătoare îmbină fastul pregătirilor pentru masă și cu sjujba de la biserică, este dedicată Nașterea Mântuitorului Isus Hristos. Nașterea Lui Isus Hristos a fost anunțată din timp de Îngerul Gavril . Datorită acestei minuni nașterea Domnului Isus noi muritorii putem să ne bucurăm de crăciun și să căpătăm iertarea păcatelor noastre, dacă îl primim pe Domnul Isus în inimele noastre. Isus Hristos este salvarea noastră.

,, Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:

astăzi în cetatea lui David, vi s’a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul”( Luca 2:10,11)

Această veste a fost anunțată de îngerul Gavril cu 2000 de ani în urmă care este valabilă pentru tot universul și este valabilă și acum.

Să sărbătorim craciunul indifferent pe ce dată o facem sau pe 25 decembrie sau pe 6 decembrie, dar să nu uităm a cui zi de naștere o sărbătorim . Îndemnul meu este ca în anul 2010 să îl avem pe Domnul Isus în inimele noastre, și toate dorințele noastre să țină de voia Domnului, căci numai așa vom avea izbîndă în tot ceea ce facem. Să fim aproape de cei dragi nu numai de sărbători ci permanent.