Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. La acest sinod este recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Atât de puternic a argumentat Nicolae şi atât de încăpăţânat a fost Arie, încât, îngrijorat de ruptura care se putea face în Biserică, viitorul sfânt i-a dat ereticului o palmă în cadrul sinodului. De la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, în 5 decembrie, celor neascultători să li se dea o joardă în semn de avertisment. În colindele româneşti se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr. Dacă ne întrebăm de ce de măr, trebuie să ştim că bătrânii noştri cunoşteau că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, însemna că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa flori albe. Sfântul Nicolae a avut măsura lucrurilor atât de bună, încât a ştiut că după mustrare se cere mângâiere şi că încercările vieţii pot fi pentru unii prea apăsătoare. A dăruit mult săracilor, a liniştit pe întristaţi, a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi, arătând lumii slava Tatălui ceresc. A rămas în seama ierarhului Nicolae o poveste adevărată, dureroasă şi mişcătoare. Zic cei vechi că, într-o zi, a aflat Sfântul Nicolae despre un tată din cetatea Mira care, de durere că nu are zestre suficientă să-şi mărite cu cinste fiicele, plănuia să le ia zilele şi apoi să se omoare, ca nu cumva fetele sale să fie nevoite să ajungă batjocura bărbaţilor avuţi. Mişcat de durerea tatălui şi îngrijorat de soarta fetelor şi a bătrânului, Sfântul Nicolae a poruncit slugilor sale să ia câteva pungi cu galbeni şi să le strecoare în casa familiei aceleia.

Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al III-lea. Participă în calitate de episcop la primul sinod ecumenic ţinut la Niceea în anul 325.

Moare în anul 340, iar din anul 1087, moaştele sale se păstrează la Bari, în sudul Italiei.Nicolae este unul dintre numele personale cele mai îndrăgite şi mai răspândite. El este format din cuvintele greceşti: nike - victorie, biruinţă şi laos - popor, şi are înţelesul de "om ce face parte dintr-un popor victorios". Sărbătoarea lui are şi numele de Sin Nicoară, o posibila derivaţie din "Sanctus Nicolaus".În tradiţiile româneşti, Moş Nicolae are atribuţii străine de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miază-noapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii şi apără soldaţii pe timp de război.Peste 800.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae. Din totalul persoanelor care poartă aceste nume, aproape 538.500 sunt bărbaţi (Nicolae, Niculai, Nicuşor, Niculae, Nicu, Nicula, Nicoară), iar aproximativ 280.000 sunt femei (Nicoleta, Niculina, Neculiţa, Nicolina, Nicola)".

În vremea lui Irod, regele Iudeii, erau un preot, pe nume Zaharia, şi femeia lui, Elisabeta. Erau în vârstă şi nu aveau copii. Într-o zi, pe când tămâia în templul Domnului, lui Zaharia i se arătă îngerul Gavriil, care îi spuse că Domnul s-a îndurat de el şi femeia lui îi va aduce pe lume un copil. Acesta se va numi Ioan şi va fi mare înaintea Domnului, va fi plin cu Duhul sfânt, pregătind poporul pentruDomnul. Lui Zaharia nu i-a venit să creadă şi atunci îngerul i-a luat graiul şi i-a spuscă îi va reveni abia în ziua când se va împlini ceea ce spusese. Îngerul Gavriil a fosttrimis de domnul la o fecioară, Maria, logodită cu un bărbat din neamul lui David,pe nume Iosif. Îngerul Gavriil îi spuse Mariei că Duhul Sfânt se va pogorî peste eaşi va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Elisabeta a adus pe lume un fiu. Oamenii au vrut să îl numească Zaharia, cape tatăl său, dar mama a spus să îl numească Ioan. L-au întrebat şi pe Zaharia, iaracesta a scris pe o tăbliţă că Ioan este numele pruncului şi deîndată i s-a dezlegatlimba şi a început să vorbească. Ioan, după ce a crescut, s-a depărtat în singurătate,în pustiu.La vremea naşterii lui Iisus, împăratul Romei a poruncit să se facă unrecensământ al tuturor oamenilor din împărăţie. Pe vremea aceea Iudeea era subromani. Oamenii au plecat toţi către cetăţile în care se născuseră, ca să fie înscrişiacolo. Iosif a pornit cu Maria din Nazaret către Betleem, de unde era el. Venindmulţi oameni acolo, nu au găsit loc de găzduire decât unde se ţineau nişte vite, iarMaria l-a născut pe pruncul sfânt, l-a înfăşat şi l-a pus în iesle, să îi ţină caldrăsuflarea vitelor.

Îngerii au vestit naşterea lui Christos întâi unor păstori, care s-au dus la Betleem şi iau aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Iisus culcat în iesle. La Ierusalim au venit trei magi de la Răsărit, au spus că au fost vestiţi de Steaua lui că s-a născut regele iudeilor şi au întrebat unde se află. Irod, regele, i-a trimis să-l caute la Betleem, iar dacă îl vor afla, să îl vestească şi pe el. Magii au găsit Pruncul la Betleem, i s-au închinat şi i-au adus în dar aur, smirnă şi tămâie,apoi au plecat fără să îl anunţe pe Irod. După plecarea lor, îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif şi i-a spus să fugă cu Pruncul şi cu mama lui, căci Irod îl va căuta ca să îl ucidă. Sfânta familie a fugit chiar în noaptea aceea în Egipt şi au stat acolo până la moartea lui Irod. Chiar după fuga lor, Irod a pus să fie ucişi toţi pruncii din Betleem, fiindu-i frică să nu îl dea jos de pe tron cel ce fusese numit regele iudeilor.După moartea lui Irod, Iosif, Maria şi pruncul Iisus, s-au întors şi s-au aşezat în Nazaret, de unde i s-a şi spus lui, Iisus Nazarineanul.

BUCURIA COPIILORNr.3-decembrie 2011

Şi, să nu-mi uit cuvântul! Odată, la un Sfântul Vasile, ne prindem noi vro câţiva băieţi din sat să ne ducem cu plugul; căci eram şi eu mărişor acum, din păcate. Şi în ajunul Sfântului Vasile toată ziua am stat de capul tatei, să-mi facă şi mie un buhai ori, de nu, batăr un harapnic.- Doamne, ce harapnic ţi-oi da eu, zise tata de la o vreme. N-ai ce mânca la casa mea? Vrei să te buşască cei nandralăi prin omăt? Acuşi te descalţ! Văzând eu că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am şterpelit-o de-acasă numai cu beşica cea de porc, nu cumva să-mi ia tata ciubotele şi să rămân de ruşine înaintea tovarăşilor.Şi nu ştiu cum s-a întâmplat, că nici unul din tovarăşi n-avea clopot. Talanca mea era acasă, dar mă puteam duce s-o iau? În sfârşit, facem noi ce facem şi sclipuim de colé o coasă ruptă, de ici o cârceie de tânjală, mai un vătrar cu belciug, mai beşica cea de porc a mea, şi, pe după toacă, ne pornim pe la case. Ş-o luăm noi de la popa Oşlobanu, tocmai din capul satului din sus, cu gând să umblăm tot satul... Când colo, popa tăia lemne la trunchi afară şi, cum a văzut că ne aşezăm la fereastră şi ne pregătim de urat, a început a ne trage câteva naşteri îndesate şi a zice:- De-abia s-au culcat găinile, şi voi aţi început? Ia staţi oleacă, blestemaţilor, să vă dau eu!Noi, atunci, am pârlit-o la fugă. Iar el, zvârr! cu o scurtătură în urma noastră, căci era om hursuz şi pâclişit popa Oşlobanu. Şi din spaima ceea, am fugit noi mai jumătate de sat înapoi, fără să avem când îi zice popii: .Drele pe podele şi bureţi pe pereţi; câte pene pe cucoşi, atâţia copii burduhoşi., cum obicinuiesc a zice plugarii pe la casele ce nu-i primesc.

La Crăciun, când tăia tata porcul şi-l pârlea, şi-l opărea, şi-l învelea iute cu paie, de-l înnăduşa, ca să se poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor şi făceam un chef de mii de lei, ştiind că mie are să-mi dea coada porcului s-o frig şi beşica s-o umplu cu grăunţe, s-o umflu şi s-o zurăiesc după ce s-a usca; ş-apoi vai de urechile mamei, până ce nu mi-o spărgea de cap!

- Măi, al dracului venetic şi ceapcân de popă! zicem noi, după ce ne adunăm toţi la un loc, îngheţaţi de frig şi speriaţi. Cât pe ce era să ne ologească boaita cea îndrăcită, vedea-l-am dus pe năsălie la biserica Sfântului Dumitru de sub cetate, unde slujeşte; curat Ucigă-l-crucea l-a colăcit să vie şi să-şi facă budihacea casă la noi în sat. Ferească Dumnezeu să fie preoţii noştri aşa, că nu te-ai mai înfrupta cu nimica de la biserică în vecii vecilor! Şi până-l mai menim noi pe popa, până-l mai boscorodim, până una alta, amurgeşte bine. - Ei, amu, ce-i de făcut? Hai să intrăm ici, în ograda asta, zise Zaharia lui Gâtlan, că ne trecem vremea stând în mijlocul drumului. Şi intrăm noi la Vasile-Aniţei şi ne aşezăm la fereastră după obicei. Dar parcă naiba vrăjeşte: cela nu sună coasa, că-i e frig; celuia că-i îngheaţă mâinile pe cârceie; văru-meu Ion Mogorogea, cu vătrarul subsuoară, se punea de pricină că nu ură, şi numa-ţi crăpa inima-n tine de necaz! - Ură tu, măi Chiriece, zic eu lui Goian; şi noi, măi Zaharie, să pufnim din gură ca buhaiul; iar iştialalţi să strige: hăi, hăi! Şi-odată şi începem. Şi ce să vezi? Unde nu se ia hapsâna de nevasta lui Vasile-Aniţei cu cociorva aprinsă după noi, căci tocmai atunci trăgea focul, să dea colacii în cuptor.- Vai, aprinde-v-ar focul, să vă aprindă! zise ea, burzuluită grozav; dar cum se cheamă asta? În obrazul cui v-a învăţat!... Atunci noi, la fugă, băieţi, mai dihai decât la popa Oşlobanu... .Dar bun pocinog a mai fost ş-aista, zicem noi, oprindu-ne în răscrucile drumului din mijlocul satului, aproape de biserică. Încă una-două de aiestea, şi ne scot oamenii din sat afară ca pe nişte lăieşi. Mai bine să mergem la culcare.. Şi după ce ne arvonim noi şi pe la anul, cu jurământ, să umblăm tot împreună, ne-am despărţit unul de altul, răbegiţi de frig şi hămesiţi de foame, şi hai fiecare pe la casa cui ne are, că mai bine-i pare. Şi iaca aşa ne-a fost umblarea cu plugul în anul acela.

In Spania, traditiile de Craciun sunt precedate de data de 8 decembrie, cand se sarbatoreste “Imaculata conceptiune”, iar in noaptea de Ajun familiile pregatesc in propria casa scena ieslei si a nasterii Mantuitorului. Cadourile sunt aduse de magi, iar copiii le lasa acestora in ghetute orz, morcovi si paie pentru cai, sperand ca vor fi inlocuite de dulciuri si cadouri. Oamenii din Catalonia au o traditie pe cat de ciudata, pe atat de amuzanta. In fiecare an isi aleg un bustean cam de 30 de centimetri, pe care il scobesc printr-un capat, iar pe celalalt capat deseneaza o fata vesela. De pe 8 decembrie si pana pe 25, acest bustean, “Tio de Nadal”, este “hranit” in fiecare seara cu cate o bomboana si invelit cu o patura rosie ca sa nu ii fie frig. In noaptea de Ajun sau in ziua de Craciun, oamenii arunca in foc acest bustean si ii ordona sa scoata pe partea cealalta tot ce a mancat, in tot acest timp fiind batut cu o nuia de catre cineva care si canta anumite colinde. Lucrurile pe care Tio de Nadal le scoate sunt vazute ca simbol al darurilor pe care cei trei magi le-au adus la nasterea lui Iisus.

In Anglia, traditiile de Craciun sunt relativ simple: colindatorii se duc din casa in casa, iar oamenii sunt foarte bucurosi si primitori. Isi decoreaza casele cu vasc si iedera, iar copiii in special ii lasa Mosului celebra scrisoare in sosete, pe care o pun ori la fereastra, ori o baga in semineu. In ziua de Craciun, masa festiva este alcatuita in primul rand din curcan si rata la cuptor si budinca la desert.

In Brazilia traditiile de Craciun difera in functie de nationalitatile care traiesc aici. Insa brazilienii get-beget au cel mai important obicei, acela de a pune in scena ieslea si nasterea lui Iisus. Atat in Ajun, cat si in noaptea de Craciun, locuitorii acestei tari se duc la biserica, iar ca decoratiuni pentru case folosesc flori proaspete, cat mai colorate. Masa de Craciun este compusa din alimente care in timpul anului nu prea sunt consumate, cum ar fi curcan sau jambon.

In Finlanda , locul in care se spune ca traieste Mos Craciun, aproape ca nu mai vezi picior de om pe strada, toti fiind la biserica. In ziua de Ajun, reprezentantii primariilor striga “Pacea de Craciun”, ceea ce inseamna ca nimeni nu trebuie sa tulbure aceasta liniste pana in ziua de Boboteaza, cand lucrurile revin la normal. Seara, oamenii se duc la cimitire sa le aprinda rudelor decedate o lumanare, iar cand ajung acasa copiii au grija sa isi atarne sosetele in care Mosul le va pune cadourile. O alta traditie a lor este legata de felurile de mancare – se serveste la masa orez in care este ascunsa o singura migdala, iar cel sau cea care o va manca, se va casatori anul urmator.