Corupţia şi globalizarea vieţii economice

Motto: ”Nimic nu e mai periculos pentru conştiinţa

unui popor decât priveliştea corupţiei.”

(Mihai Eminescu)

1. Conceptul şi dimensiunile fenomenului corupţiei

Corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, pentru supremaţia dreptului, echităţii

sociale şi a justiţiei, erodând principiile unei administraţii eficiente, subminând economia de

piaţă şi punând în pericol stabilitatea instituţiilor statale.

Corupţia, în sens larg, ca şi corupţia penală, în special, scoate în evidenţă aceeaşi

atitudine faţă de etică şi pentru a merge la esenţă trebuie precizat că, în toate situaţiile, ea ţine de

abuzul de putere şi de incorectitudinea în luarea unei decizii la nivel public.

În esenţă, corupţia reprezintă utilizarea abuzivă a puterii publice în scopul obţinerii

pentru sine ori pentru altul, a unui câştig necuvenit implicând: abuzul de putere în exercitarea

atribuţiilor de serviciu, frauda (înşelăciunea şi prejudicierea unei alte persoane sau entităţi);

utilizarea fondurilor ilicite în finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale;

favoritismul; instituirea unui mecanism arbitrar de exercitarea a puterii în domeniul privatizării

sau al achiziţiilor publice; conflictul de interese (prin angajarea în tranzacţii sau dobândirea unei

poziţii ori a unui interes comercial care nu este compatibil ci rolul şi îndatoririle oficiale).

Potrivit Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, această activitate

infracţională este definită în cele două modalităţi de săvârşire:

- corupţia activă - ”promisiunea, oferirea sau darea cu intenţie, de către orice

persoană, direct sau indirect, a oricărui folos necuvenit, către un funcţionar pentru sine sau

pentru altul, în vederea îndeplinirii sau abţinerii de a îndeplini un act în exerciţiul funcţiilor

sale”;

- corupţia pasivă – ”solicitarea ori primirea, cu intenţie, de către un funcţionar public,

direct sau indirect, a unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul, sau acceptarea unei oferte

sau promisiuni a unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii sau abţinerii de a îndeplini un act în

exerciţiul funcţiilor sale”1.

1 Lazăr, Marian, Corupţia – risc major la adresa securităţii naţionale, în: Neliniştile insecurităţii, coordonator Cristian Troncotă, pag. 197 – 206, editura Tritonic, Bucureşti, 2005

În ţările aflate în tranziţie, fenomenul corupiei îşi are proveniena într-o multitudine de

factori de natură politică, economică şi socială: nivelul iniţial de dezvoltare; moştenirea politică,

economică şi instituţională; înzestrarea naturală şi socială; opţiunile politico-instituţionale;

nivelul competiţiei politice şi al concentrării economice.

Indicii de măsurare a corupţiei au apărut pentru prima dată în 1995, o dată cu Indicele de

Percepţie al Corupţiei. Transparency International, organizaţie non-guvernamentală care luptă

împotriva corupţiei, a fost cea care a utilizat pentru prima data indicele amintit mai sus. Până în

prezent, organizaţia a publicat trei măsurători, actualizate anual: Indicele de Percepţie a

Corupţiei (bazat pe sondaje de opinie care reflectă părerea populaţiei despre cât de corupte sunt

diferite state); Barometrul Global al Corupţiei (bazat pe sondaje de opinii care reflectă atitudinea

publică asupra fenomenului corupţiei şi modul în care au contact cu acest fenomen) şi Indicele

Plătitorilor de Mită (se referă la disponibilitatea societăţilor străine de a plăti mită). Indicele de

Percepţie al Corupţiei este cel mai cunoscut dintre aceşti indicatori.

A. Indicele de Percepţie a Corupţiei a fost lansat pentru prima dată în anul 1995 şi este

unul dintre cele mai cunoscute instrumente utilizate de TI. Este un indice compozit, care se

bazează pe datele privind corupţia din sondajele specializate efectuate de mai multe instituţii

specializate de renume. El reflectă opinia oamenilor de afaceri şi a analiştilor din întreaga lume,

inclusiv a experţilor din ţările evaluate. Sondajele folosite pentru elaborarea IPC pun întrebări

legate de folosirea incorectă a funcţiei publice în beneficiu particular, punând accentul, de

exemplu, pe luarea de mită de către oficiali pentru achiziţii publice, delapidarea fondurilor

publice sau întrebări care verifică puterea politicilor anticorupţie , în acest fel determinând atât

corupţia politică, cât şi cea administrativă.

TI solicită cel puţin trei surse pentru a include o ţară în IPC. Modificarea zonei de

acoperire a IPC poate fi determinată de faptul că o nouă sursă a fost inclusă, în timp ce alta poate

fi eliminată. Ca urmare, modificarea acestor surse determină introducerea unor state şi

excluderea altora din IPC, fapt ce variază de la an la an. Rezultatele IPC permit clasificarea

ţărilor în funcţie de gradul de în care este percepută existenţa corupţiei în rândul oficialilor şi

politicienilor permiţând astfel TI să stabilească un indice. Totuşi, punctajul obţinut de o ţară este

un indicator mult mai important pentru nivelul de corupţie perceput în acea ţară, dat fiind că

poziţia unei ţări în clasament se poate modifica din cauza faptului că noi state sunt incluse în

indice, iar altele sunt excluse.

Indicele de Percepţie a Corupţiei este realizat anual de Transparency International şi

lansat concomitent de Secretariatul Internaţional şi de filialele naţionale ale acesteia. IPC se

concentrează asupra corupţiei din sectorul public. Sondajele folosite pentru elaborarea IPC pun

întrebări legate de folosirea incorectă a funcţiei publice în beneficiu particular, ceea ce include

întrebări cu privire la luarea de mită de către oficial pentru achiziţii publice, delapidarea

fondurilor publice, precum şi întrebări care verifică validitatea şi eficienţa politicilor

anticorupţie, în acest fel înglobând atât corupţia politică, cât şi ce administrativă.

În anul 2009, în IPC sunt incluse 179 de ţări, acelaşi număr care s-a regăsit şi în IPC

2008. Este necesar un minim de trei surse solide care conţin date legate de corupţie pentru ca o

ţară sau un teritoriu să fie incluse în IPC. Includerea în indice nu indică existenţa corupţiei, ci

depinde în exclusivitate de disponibilitatea datelor. Ţările sau teritoriile sunt incluse în IPC

numai în cazul în care sunt disponibile trei surse de date2.

Acest indice se bazează pe 13 sondaje şi studii diferite efectuate de 10 instituţii

independente. TI face tot posibilul pentru a se asigura că sursele folosite sunt de cea mai bună

calitate şi că sondajul şi/studiul sunt executate cu maximă integritate. Pentru a fi folosite, datele

trebuie să fie documentate şi în cantitate suficientă pentru a dovedi că sunt demne de încredere.

Toate sursele trebuie să conţină un clasament pe naţiuni şi să măsoare întinderea corupţiei, per

total. Acest criteriu exclude sondajele care amestecă corupţia cu alte probleme, precum

instabilitatea politică.

Expertiza reflectată în IPC utilizează înţelegerea practicilor de corupţie atât de cei din

ţările industrializate, cât şi de cei din ţările aflate în curs de dezvoltare. Sondajele sunt realizate

în rândul oamenilor de afaceri şi al analiştilor din ţară. Sondajele utilizate în IPC folosesc două

tipuri de modele, rezidenţi şi non-rezidenţi. Este important de reţinut că punctele de vedere ale

rezidenţilor sunt corelate cu cele ale experţilor non-rezidenţi.

IPC 2009 a fost calculat de Secretariatul din Berlin al Transparency International. TI a

adunat datele, a colaborat cu experţi în cadrul metodologiei şi a calculat Indicele. Indicele oferă o

privire de ansamblu a oamenilor de afaceri şi a analiştilor de ţară pentru anul curent sau anii

precedenţi. IPC nu este un instrument pentru monitorizarea progresului sau a lipsei acestuia în

timp. Singura metodă de a compara punctajul unei ţări de-a lungul timpului este de a analiza

sondajele individuale, fiecare dintre acestea putând să reflecte o schimbare în evaluare.

Schimbările anuale în scorul unei ţări/teritoriu pot fi cauzate de modificarea percepţiei asupra

performanţei acestora, de modificarea clasamentului furnizat de sursele originale sau de

modificarea metodologiei IPC.

Metoda IPC nu este tocmai potrivită pentru comparaţii de scoruri de la an la an. Cu toate

acestea, în măsura în care modificările pot fi identificate şi în surse individuale, pot fi identificate

anumite tendinţe. Exemple notabile ale scăderii scorurilor în IPC 2009 faţă de IPC 2008, pe baza

a mai mult de jumătate din surse sun Bahrain, Grecia, Iran, Malaysia şi Slovacia.

2 Sursele IPC 2009 al Transparency International sunt prezentate în Anexa nr. 1.

Scorul unei ţări/teritoriu indică nivelul perceput al corupţiei într-o ţară şi locul ocupat de

o ţară în clasament indică poziţia relativă a acesteia faţă de alte ţări/teritorii incluse în indice.

Punctajul obţinut de o ţară este un indicator mult mai important pentru nivelul de corupţie

perceput în acea ţară. Poziţia unei ţări în clasament se poate modifica din cauza faptului că noi

state sunt incluse în indice, iar altele excluse. Ţara cu cel mai mic punctaj este cea unde corupţia

este percepută având cele mai mari cote.

Calcularea indicelui urmează următoarele etape:

1. Pentru a fi introduse în indice, răspunsurilor individuale din sondajele de opinie în

cadrul oamenilor de afaceri li se calculează o medie pe ţară. Când se folosesc mai multe

întrebări, mai întâi se calculează media întrebărilor pentru fiecare respondent şi apoi se

calculează scorul mediu pe ţară.

2. Deoarece fiecare sursă utilizează propriul său sistem de măsurare, datele trebuie

standardizate înainte de a fi introduse în indice. Această remăsurare constă din doi paşi: în

primul rând, se va realiza standardizarea scorului folosind procente care se potrivesc. Această

tehnică foloseşte poziţia ţărilor raportate la fiecare sursa individuală, şi nu scorul. Standardizarea

este cerută doar pentru datele care nu au fost utilizate în ediţii anterioare ale IPC. Datele utilizate

în IPC-ul din ultimul an sunt deja standardizate şi sunt introduse în ediţia curentă cu aceste valori

standardizate. În al doilea rând, se va realiza o transformare a scorurilor obţinute în prima etapă.

Indicele final pentru o ţară este media valorilor obţinute de la toate sursele, care au fost

transformate cum am prezentat mai sus.

Intervalul de încredere prezintă sinceritatea scorurilor IPC. Acest interval oferă o zonă în

cadrul căreia este cel mai plauzibil să se afle adevărată valoare a scorului IPC estimat. Mărimea

intervalului de încredere furnizează informaţii asupra nivelului de incertitudine a adevăratei

valori a scorului. Cu cât este mai mare, cu atât este mai puţin precis scorul estimat3.

Tabelul nr. 2.1. – Indicele de Percepţie al Corupţiei 2009 comparat cu IPC 20084

90 % intervalul de încredere

Poziţia de ţară

Ţara/teritoriul Scorul IPC 2009

Scorul IPC 2008

Tendinţa IPC (creştere, scădere, stabilitate)

Sondaje folosite

Min. Max. 1 Noua Zeelandă 9,4 9,3 Creştere 6 9,1 9,5 2 Danemarca 9,3 9,3 Stabilitate 6 9,1 9,5 3 Singapore 9,2 9,2 Stabilitate 9 9,0 9,4 3 Suedia 9,2 9,3 Scădere 6 9,0 9,3 5 Elveţia 9,0 9,0 Stabilitate 6 8,9 9,1 6 Finlanda 8,9 9,0 Scădere 6 8,4 9,4 6 Olanda 8,9 8,9 Stabilitate 6 8,7 9,0 8 Australia 8,7 8,7 Stabilitate 8 8,3 9,0 8 Canada 8,7 8,7 Stabilitate 6 8,5 9,0 8 Islanda 8,7 8,9 Scădere 4 7,5 9,4

11 Norvegia 8,6 7,9 Creştere 6 8,2 9,1 12 Hong Kong 8,2 8,1 Creştere 8 7,9 8,5 12 Luxemburg 8,2 8,3 Scădere 6 7,6 8,8 14 Germania 8,0 7,9 Creştere 6 7,7 8,3

3 Transparency International: Corruption Perception Index 2009 – Methodological Brief, www.transparency.org 4 Sursa datelor: www.transparency.org.ro

14 Irlanda 8,0 7,7 Creştere 6 7,8 8,4 16 Austria 7,9 8,1 Scădere 6 7,4 8,3 17 Japonia 7,7 7,3 Creştere 8 7,4 8,0 17 Marea Britanie 7,7 7,7 Stabilitate 6 7,3 8,2 19 Statele Unite 7,5 7,3 Creştere 8 6,9 8,0 20 Barbados 7,4 7,0 Creştere 4 6,6 8,2 21 Belgia 7,1 7,3 Scădere 6 6,9 7,3 22 Qatar 7,0 6,5 Creştere 6 5,8 8,1 22 Sf. Lucia 7,0 7,1 Scădere 3 6,7 7,5 24 Franţa 6,9 6,9 Stabilitate 6 6,5 7,3 25 Chile 6,7 6,9 Scădere 7 6,5 6,9 25 Uruguay 6,7 6,9 Scădere 5 6,4 7,1 27 Cipru 6,6 6,4 Creştere 4 6,1 7,1 27 Estonia 6,6 6,6 Stabilitate 8 6,1 6,9 27 Slovenia 6,6 6,7 Scădere 8 6,3 6,9 30 Emiratele Arabe Unite 6,5 5,9 Creştere 5 5,5 7,5 31 Sf. Vincent şi Grenadines 6,4 6,5 Scădere 3 4,9 7,5 32 Israel 6,1 6,0 Creştere 6 5,4 6,7 32 Spania 6,1 6,5 Scădere 6 5,5 6,6 34 Dominica 5,9 6,0 Scădere 3 4,9 6,7 35 Portugalia 5,8 6,1 Scădere 6 5,5 6,2 35 Puerto Rico 5,8 5,8 Stabilitate 4 5,2 6,3 37 Botswana 5,6 5,8 Scădere 6 5,1 6,1 37 Taiwan 5,6 5,7 Scădere 9 5,4 5,9 39 Brunel Darussalam 5,5 - - 4 4,7 6,4 39 Oman 5,5 5,5 Stabilitate 5 4,4 6,5 39 Coreea de Sud 5,5 5,6 Scădere 9 5,3 5,7 42 Mauritius 5,4 5,5 Scădere 6 5,0 5,9 43 Costa Rica 5,3 5,1 Creştere 5 4,7 5,9 43 Macao 5,3 5,4 Scădere 3 3,3 6,9 45 Malta 5,2 5,8 Scădere 4 4,0 6,2 46 Bahrain 5,1 5,4 Scădere 5 4,2 5,8 46 Cape Verde 5,1 5,1 Stabilitate 3 3,3 7,0 46 Ungaria 5,1 5,1 Stabilitate 8 4,6 5,7 49 Bhutan 5,0 5,2 Scădere 4 4,3 5,6 49 Iordania 5,0 5,1 Scădere 7 3,9 6,1 49 Polonia 5,0 4,6 Creştere 8 4,5 5,5 52 Republica Cehă 4,9 5,2 Scădere 8 4,3 5,6 52 Lituania 4,9 4,6 Creştere 8 4,4 5,4 54 Seychelles 4,8 4,8 Stabilitate 3 3,0 6,7 55 Africa de Sud 4,7 4,9 Scădere 8 4,3 4,9 56 Letonia 4,5 5,0 Scădere 6 4,1 4,9 56 Malaesia 4,5 5,1 Scădere 9 4,0 5,1 56 Namibia 4,5 4,5 Stabilitate 6 3,9 5,1 56 Samoa 4,5 4,4 Creştere 3 3,3 5,3 56 Slovacia 4,5 5,0 Scădere 8 4,1 4,9 61 Cuba 4,4 4,3 Creştere 3 3,5 5,1 61 Turcia 4,4 4,6 Scădere 7 3,9 4,9 63 Italia 4,3 4,8 Scădere 6 3,8 4,9 63 Arabia Saudită 4,3 3,5 Creştere 5 3,1 5,3

90 % intervalul de încredere

Poziţia de ţară

Ţara/teritoriul Scorul IPC 2009

Scorul IPC 2008

Tendinţa IPC (creştere, scădere, stabilitate)

Sondaje folosite

Min. Max. 65 Tunisia 4,2 4,4 Scădere 6 3,0 5,5 66 Croaţia 4,1 4,4 Scădere 8 3,7 4,5 66 Georgia 4,1 3,9 Creştere 7 3,4 4,7 66 Kuwait 4,1 4,3 Scădere 5 3,2 5,1 69 Ghana 3,9 3,9 Stabilitate 7 3,2 4,6 69 Muntenegru 3,9 3,4 Creştere 5 3,5 4,4 71 Bulgaria 3,8 3,6 Creştere 8 3,2 4,5 71 Macedonia 3,8 3,6 Creştere 6 3,4 4,2 71 Grecia 3,8 4,7 Scădere 6 3,2 4,3 71 România 3,8 3,8 Stabilitate 8 3,2 4,3 75 Brazilia 3,7 3,5 Creştere 7 3,3 4,3 75 Columbia 3,7 3,8 Scădere 7 3,1 4,3 75 Peru 3,7 3,6 Creştere 7 3,4 4,1 75 Surinam 3,7 3,6 Creştere 3 3,0 4,7 79 Burkina Faso 3,6 3,5 Creştere 7 2,8 4,4 79 China 3,6 3,6 Stabilitate 9 3,0 4,2 79 Swaziland 3,6 3,6 Stabilitate 3 3,0 4,7 79 Trinidad şi Tobago 3,6 3,6 Stabilitate 4 3,0 4,3 83 Serbia 3,5 3,4 Creştere 6 3,3 3,9 84 El Salvador 3,4 3,9 Stabilitate 5 3,0 3,8 84 Guatemala 3,4 3,1 Creştere 5 3,0 3,9

84 India 3,4 3,4 Stabilitate 10 3,2 3,6 84 Panama 3,4 3,4 Stabilitate 5 3,1 3,7 84 Tailanda 3,4 3,5 Scădere 9 3,0 3,8 89 Lesotho 3,3 3,2 Creştere 6 2,8 3,8 89 Malawi 3,3 2,8 Creştere 7 2,7 3,9 89 Mexic 3,3 3,6 Scădere 7 3,2 3,5 89 Moldova 3,3 2,9 Creştere 6 2,7 4,0 89 Maroc 3,3 3,5 Scădere 6 2,8 3,9 89 Rwanda 3,3 3,0 Creştere 4 2,9 3,7 95 Albania 3,2 3,4 Scădere 6 3,0 3,3 95 Vanuatu 3,2 2,9 Creştere 3 2,3 4,7 97 Liberia 3,1 2,4 Creştere 3 1,9 3,8 97 Sri Lanka 3,1 3,2 Scădere 7 2,8 3,4 99 Bosnia şi Herţegovina 3,0 3,2 Scădere 7 2,6 3,4 99 Republica Dominicană 3,0 3,0 Stabilitate 5 2,9 3,2 99 Jamaica 3,0 3,1 Scădere 5 2,8 3,3 99 Madagascar 3,0 3,4 Scădere 7 2,8 3,2 99 Senegal 3,0 3,4 Scădere 7 2,5 3,6 99 Tonga 3,0 2,4 Creştere 3 2,6 3,3 99 Zambia 3,0 2,8 Creştere 7 2,8 3,2

106 Argentina 2,9 2,9 Stabilitate 7 2,6 3,1 106 Benin 2,9 3,1 Scădere 6 2,3 3,4 106 Gabon 2,9 3,1 Scădere 3 2,6 3,1 106 Gambia 2,9 1,9 Creştere 5 1,6 4,0 106 Niger 2,9 2,8 Creştere 5 2,7 3,0 111 Algeria 2,8 3,2 Scădere 6 2,5 3,1 111 Djibouti 2,8 3,0 Scădere 4 2,3 3,2 111 Egipt 2,8 2,8 Stabilitate 6 2,6 3,1 111 Indonezia 2,8 2,6 Creştere 9 2,4 3,2 111 Kiribati 2,8 3,1 Scădere 3 2,3 3,3 111 Mali 2,8 3,1 Scădere 6 2,4 3,2 111 Sao Tome şi Principe 2,8 2,7 Creştere 3 2,4 3,3 111 Insulele Solomon 2,8 2,9 Scădere 3 2,3 3,3 111 Togo 2,8 2,7 Creştere 5 1,9 3,9 120 Armenia 2,7 2,9 Scădere 7 2,6 2,8 120 Bolivia 2,7 3,0 Scădere 6 2,4 3,1 120 Etiopia 2,7 2,6 Creştere 7 2,4 2,9 120 Kazakhstan 2,7 2,2 Creştere 7 2,1 3,3 120 Mongolia 2,7 3,0 Scădere 7 2,4 3,0 120 Vietnam 2,7 2,7 Stabilitate 9 2,4 3,1 126 Guyana 2,6 2,6 Stabilitate 4 2,5 2,7 126 Siria 2,6 2,1 Creştere 5 2,2 2,9 126 Tanzania 2,6 3,0 Scădere 7 2,4 2,9 130 Honduras 2,5 2,6 Scădere 6 2,2 2,8 130 Liban 2,5 3.0 Scădere 3 1,9 3,1 130 Libia 2,5 2,6 Scădere 6 2,2 2,8 130 Maldive 2,5 2,8 Scădere 4 1,8 3,2 130 Mauritania 2,5 2,8 Scădere 7 2,0 3,3 130 Mozambic 2,5 2,6 Scădere 7 2,3 2,8 130 Nicaragua 2,5 2,5 Stabilitate 6 2,3 2,7

90 % intervalul de încredere

Poziţia de ţară

Ţara/teritoriul Scorul IPC 2009

Scorul IPC 2008

Tendinţa IPC (creştere, scădere, stabilitate)

Sondaje folosite

Min. Max. 130 Nigeria 2,5 2,7 Scădere 7 2,2 2,7 130 Uganda 2,5 2,6 Scădere 7 2,1 2,8 139 Bangladesh 2,4 2,1 Creştere 7 2,0 2,8 139 Belarus 2,4 2,0 Creştere 4 2,0 2,8 139 Pakistan 2,4 2,5 Scădere 7 2,1 2,7 139 Filipine 2,4 2,3 Creştere 9 2,1 2,7 143 Azerbaijan 2,3 1,9 Creştere 7 2,0 2,6 143 Comoros 2,3 2,5 Scădere 3 1,6 3,3 143 Nepal 2,3 2,7 Scădere 6 2,0 2,6 146 Camerun 2,2 2,3 Scădere 7 1,9 2,6 146 Ecuador 2,2 2,0 Creştere 5 2,0 2,5 146 Kenya 2,2 2,1 Creştere 7 1,9 2,5 146 Rusia 2,2 2,1 Creştere 8 1,9 2,4 146 Sierra Leone 2,2 1,9 Creştere 5 1,9 2,4 146 Timor – Leste 2,2 2,2 Stabilitate 5 1,8 2,6 146 Ucraina 2,2 2,5 Scădere 8 2,0 2,6 146 Zimbabwe 2,2 1,8 Creştere 7 1,7 2,8 154 Coasta de Fildeş 2,1 - - 7 1,8 2,4 154 Papua Noua Guinee 2,1 2,0 Creştere 5 1,7 2,5 154 Paraguay 2,1 2,4 Scădere 5 1,7 2,5 154 Yemen 2,1 2,3 Scădere 4 1,6 2,5

158 Cambodgia 2,0 1,8 Creştere 8 1,8 2,2 158 Republica Centrafricană 2,0 2,0 Stabilitate 4 1,9 2,2 158 Laos 2,0 2,0 Stabilitate 4 1,6 2,6 158 Tajikistan 2,0 2,0 Stabilitate 8 1,6 2,5 162 Angola 1,9 1,9 Stabilitate 5 1,8 1,9 162 Republica Congo 1,9 1,9 Stabilitate 5 1,6 2,1 162 Republica Democrată Congo 1,9 1,7 Creştere 5 1,7 2,1 162 Guineea – Bissau 1,9 1,9 Stabilitate 3 1,8 2,0 162 Kyrgyzstan 1,9 1,8 Creştere 7 1,8 2,1 162 Venezuela 1,9 1,9 Stabilitate 7 1,8 2,0 168 Burundi 1,8 1,9 Scădere 6 1,6 2,0 168 Guineea Ecuatorială 1,8 1,7 Creştere 3 1,6 1,9 168 Guineea 1,8 1,6 Creştere 5 1,7 1,8 168 Haiti 1,8 1,4 Creştere 3 1,4 2,3 168 Iran 1,8 2,3 Scădere 3 1,7 1,9 168 Turkmenistan 1,8 1,8 Stabilitate 4 1,7 1,9 174 Uzbekistan 1,7 1,8 Scădere 6 1,5 1,8 175 Ciad 1,6 1,6 Stabilitate 6 1,5 1,7 176 Irak 1,5 1,3 Creştere 3 1,2 1,8 176 Sudan 1,5 1,6 Scădere 5 1,4 1,7 178 Myanmar 1,4 1,3 Creştere 3 0,9 1,8 179 Afganistan 1,3 1,5 Scădere 4 1,0 1,5 180 Somalia 1,1 1,0 Creştere 3 0,9 1,4

Figura nr. 2.1. – Reprezentare comparativă a tendinţei de creştere, scădere sau stabilitate a IPC, raportată la

numărul total de state

75; 42%

39; 22% 63; 36%

Creştere

Scădere

Stabilitate

Graficul de mai sus prezintă comparativ tendinţa de creştere, scădere sau stabilitate a

Indicelui de Percepţie a Corupţiei folosind valorile IPC 2008 şi IPC 2009. Astfel, comparând

valorile IPC din ultimii doi ani, se observă o tendinţă de stabilitate (indicele nu s-a schimbat) la

39 de state (22% din totalul de 177 de state), la 75 de state (42%) s-a înregistrat o scădere a

valorii IPC, iar la 63 de state (36%) s-a înregistrat o creştere a valorii indicelui de la 2008 la

2009. Două dintre statele incluse în IPC 2009 nu au fost incluse şi în IPC 2008 (Brunel

Darussalam şi Coasta de Fildeş). Cel mai mare scor IPC în anul 2009 l-a avut Noua Zeelandă,

ceea ce presupune că aici corupţia din sectorul privat este percepută ca fiind cea mai scăzută din

ţările incluse în clasament, însă nu este în mod necesar cea mai puţin coruptă ţară. Totuşi, cadrul

instituţional şi guvernamental s-a tradus în ceea ce este perceput ca fiind un succes, având o

corupţie limitată. Corupţia sectorului public din Somalia este percepută ca fiind cea mai crescută

dintre toate statele incluse în IPC 2009, la fel ca şi în 2008. Cu toate acestea, acest lucru nu

indică faptul că Somalia este cel mai corupt stat din lume sau că somalezii sunt cei mai corupţi

oameni. Corupţia la vârf, precum şi eşecul liderilor şi instituţiilor în controlul şi prevenirea

corupţiei nu implică faptul că o ţară sau cetăţenii săi sunt corupţi.

B. Barometrul Global al Corupţiei este un sondaj de opinie ce măsoară percepţia

publicului larg asupra corupţiei şi experienţele oamenilor legate de acest fenomen. Barometrul

colectează opiniile publicului asupra celor mai corupte elemente ale sectorului public, asupra

acestor aspecte ale vieţii (viaţa de familie, mediul de afaceri sau cel politic) cel mai afectate de

corupţie, precum şi asupra acţiunilor întreprinse de guverne pentru a lupta împotriva corupţiei.

Pentru fiecare ţară inclusă în cercetare a fost ales un eşantion reprezentativ pentru

publicul larg. Respondenţii sunt bărbaţi şi femei cu vârste de peste 15 ani. Unele eşantioane sunt

naţionale, altele urbane; cercetătorii au avut grijă ca toate eşantioanele să corespundă

caracteristicilor populaţiilor naţionale şi mondiale. Sondarea opiniei publice este realizată de

către Gallup International pentru Transparency International, ca parte a studiului „Voice of the

People”. Includerea sau excluderea unei ţări din Barometru depind de Gallup International şi

reţeaua sa de asociaţi, însă în unele cazuri, sondajele de ţară au fost realizate de către filiale

naţionale ale TI sau alte organizaţii.

Ţările/teritoriile incluse în ediţia 2009 a Barometrului sunt: Argentina, Armenia, Austria,

Azerbaijan, Belarus, Bolivia, Bosnia şi Herţegovina, Brunei Darussalam, Bulgaria, Cambodgia,

Camerun, Canada, Chile, Columbia, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, El Salvador,

Finlanda, Republica Macedonia, Georgia, Ghana, Grecia, Hong Kong, Ungaria, Islanda, India,

Indonezia, Irak, Israel, Italia, Japonia, Kenya, Kosovo, Kuweit, Liban, Liberia, Lituania,

Luxemburg, Malaezia, Republica Moldova, Mongolia, Maroc, Olanda, Nigeria, Norvegia,

Pakistan, Panama, Peru, Filipine, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Senegal, Serbia, Sierra

Leone, Singapore, Coreea de Sud, Spania, Elveţia, Thailanda, Turcia, Uganda, Ucraina, Marea

Britanie, Statele Unite ale Americii, Venezuela şi Zambia. Datorită fiind faptul că există întrebări

ce au fost repetate în multiple ediţii, Barometrul permite comparaţii directe şi identificarea

anumitor evoluţii în timp. Barometrul din 2009, cea de-a şasea ediţie, reflectă răspunsurile a

73.132 de persoane din 69 de ţări, având cea mai mare acoperire până la această dată din acest

punct de vedere. Principalele constatări, în urma realizării acestei ediţii a Barometrului, se referă,

în principal, la următoarele probleme:

a. Îngrijorarea publicului larg privind corupţia în cadrul sectorului public ia amploare -

Publicul larg critică rolul sectorului privat în ceea ce priveşte politicile publice din ţările lor. Mai

mult de jumătate din respondenţi cred că mita este deseori folosită pentru a modela politicile şi

reglementările în favoare companiilor. Această percepţie este în mod principal răspândită în

Comunitatea Statelor Independente şi într-o mai mică măsură în ţările din America, Balcanii de

Vest şi Turcia.

b. Partidele politice împreună cu serviciile publice sunt percepute ca fiind, în medie, cele

mai corupte sectoare la nivel global - La nivel global, respondenţii au perceput partidele politice

ca fiind cea mai coruptă instituţie, urmată îndeaproape de serviciile publice. Rezultatele

colective, însă maschează diferenţe importante între ţări. În 13 ţări dintre ţările incluse în sondaj,

sectorul privat este considerat ca fiind cel mai corupt, în timp ce în alte 11 state, respondenţii au

identificat sectorul judiciar ca fiind cel mai corupt.

c. Practica micii corupţii este raportată ca fiind în creştere în unele părţi din lume – iar

poliţiştii cei mai frecvenţi primitori de mită - Mai mult de 1 din 10 persoane intervievate au

raportat faptul că au plătit mită în ultimele 12 luni, reflectând astfel niveluri de dare şi luare de

mită similare cu cele din barometrul 2005. Pentru 4 din 10 respondenţi care au dat mită, valoarea

medie a plăţilor se încadrează în jurul procentului de 10% din venitul anual al acestora. Ţările

considerate ca fiind cele mai afectate de corupţia mică sunt: Armenia, Azerbaidjan, Camerun,

Cambodgia, Iraq, Liberia, Sierra Leone şi Uganda. La nivel regional, practica corupţiei mici este

mai întâlnită în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Comunitatea Statelor Independente şi Africa

Sub-Sahariană.

d. Persoanele obişnuite nu se simt în măsură sa vorbească cu privire la corupţie +

Publicul larg nu foloseşte mijloace oficiale de plângere în legătură cu cazurile legate de mită: trei

sferturi din persoanele care au dat mită nu au depus o plângere formală. Aproximativ jumătate

din cei intervievaţi care au fost victime ale fenomenului mitei nu consideră eficiente

mecanismele existente de plângere. Această opinie a fost împărtăşită de respondenţi indiferent de

gen, educaţie sau vârstă.

e. Guvernele sunt considerate a fi ineficiente în lupta împotriva corupţiei – o părere care

a rămas îngrijorător de persistentă în majoritatea ţărilor de-a lungul timpului - În general,

publicul larg consideră eforturile guvernului de a combate corupţia ca fiind ineficiente. Doar 31

procente au perceput acţiunile ca eficiente, comparativ cu 56 procente care consideră măsurile

anti-corupţie ineficiente. Nu au existat schimbări majore în opiniile înregistrate referitoare la

eforturile anticorupţie ale Guvernului în 2009 comparând ţările evaluate în ediţia din 2007 a

Barometrului.

B.1. Percepţiile publicului larg asupra corupţiei în sectoarele cheie

Fiind întrebaţi pe care dintre cele şase sectoare îl consideră a fi cel mai corupt, publicul a

identificat cel mai frecvent partidele politice şi administraţia publică, cu 29 şi, respectiv, 26

procente. La extrema cealaltă se află presa şi sistemul judiciar cu 6, respectiv 9 procente din

respondenţi percepându-i ca fiind cele mai corupte instituţii (după cum se poate vedea în figura

de mai jos).

Fig. nr. 2.4. – Sectorul/instituţia percepută ca fiind cea mai afectată de corupţie – rezultate generale

29%

26%

16%

14%

9%

6%

0%

5%

10%

15%

20%

25%

30%

1

Partidele politice

Funcționari publici

Parlament/Legislativ

Mediul de afaceri/Sector privat

Sistem judiciar

Media

B.2. Experienţa oamenilor legată de fenomenul de corupţie

Investigând experienţele zilnice ale indivizilor cu corupţia, Barometrul arată că în medie,

mai mult de una din zece persoane au declarat că au dat mită cu 12 luni înainte de sondaj.

Barometrul arată că efectele mitei variază de la regiune la regiune. În Orientul Mijlociu şi Africa

de Nord, patru din 10 persoane au declarat că au dat mită în ultimele 12 luni. În Comunitatea

Statelor Independente şi Africa Sub-Sahariană, circa trei din zece persoane intervievate au

afirmat că au dat mită, în timp ce în regiunea Asia-Pacific şi America Latină, aproape unul din

10 au procedat în acest fel. În ţările din America de Nord, UE şi Balcanii de Vest + Turcia, cinci

procente sau mai puţin din intervievaţi au declarat astfel (Fig. nr. 2.5.).

Fig. nr. 2.5. – Procentele persoanelor care au plătit mită în ultimele 12 luni, pe regiuni

40%

28%

10%

10%

5%

2%

Orientul Mijlociu și Africa deNord

Comunitatea StatelorIndependente

America Latină

Asia-Pacific

UE

America de Nord

O revelaţie descurajatoare a Barometrului din 2009 este aceea că în ultimii patru ani s-au

înregistrat schimbări prea puţin sesizabile cu privire la corupţia mică. 11 procente dintre

respondenţii din 2009 au declarat că au plătit mită, comparativ cu 9 procente în 2005. Acesta este

un semnal de alarmă (atât pentru activiştii anticorupţie, cât şi pentru guverne). Pentru a înţelege

mai în amănunt modul în care corupţia mică afectează persoanele din lumea întreagă, Barometrul

include întrebarea despre experienţa dării de mită în opt instituţii/sectoare. Potrivit

respondenţilor, poliţia este instituţia căreia publicul pare a fi cel mai dispus să dea mită. Aproape

un sfert din persoanele care au fost în contact cu poliţia în decursul anului 2009 au dat mită.

Persoanele care au intrat în contact cu sistemul judiciar sau serviciile de înregistrare şi eliberare a

actelor sunt de asemenea susceptibile de a fi dat mită: 16 şi respectiv 13 procente. 15% dintre cei

care au nevoie de servicii din partea oficiilor de terenuri/cadastru, au fost de asemenea nevoiţi să

dea mită. Chiar şi cei care intră în contact cu sistemul de sănătate şi educaţie au plătit mită: 9%

pentru ambele sectoare: În plus, 7% dintre cei care au contactat autorităţile fiscale sau furnizorii

de utilităţi publice au dat mită5.

Fig. Nr. 2.6. – Procentajul persoanelor care au declarat că au plătit mită în ultimele 12 luni, în funcţie de

sector/instituţie

24%

16%

15%

13%

9%

9%

7%

7%

0% 5% 10% 15% 20% 25%

1

Utilităţi publice

Finanţe

Sănătate

Educaţie

Servicii de înregistrare şi eliberareacte

Oficii de cadastru

Judiciar

Poliţie

Aşa cum se observă din graficul de mai sus, aproximativ 15% dintre persoanele care au

contactat autorităţile din domeniul imobiliar/cadastru în ultimele 12 luni au declarat că au dat

mită. Aceste cifre confirmă faptul că în acest sector, corupţia este o problemă răspândită, care a

fost recunoscută din ce în ce mai frecvent ca o provocare de către guvernanţi. Corupţia în acest

serviciu constituie o trăsătură specifică economiilor în tranziţie, reflectând provocările trecerii de

la economii centralizate cu resurse aflate în cea mai mare parte în proprietatea statului, la

economii de piaţă cu drepturi de proprietate individuală. Problema corupţiei în acest sector este

percepută ca fiind serioasă de o proporţie ceva mai mare de către respondenţii din ţările cu

venituri mici, ca şi cei din familiile cu venituri mici. În timp ce jumătate dintre respondenţii din

ţările cu venituri mari consideră mita în acest domeniu ca fiind o temă serioasă, aproape opt din

zece persoane din ţările cu venituri mici împărtăşesc acest punct de vedere.

B.3. Opiniile exprimate de cetăţeni cu privire la sectorul privat

De la publicarea Barometrului din 2007, lumea a suferit una dintre cele mai serioase crize

financiare şi economice din istoria recentă. Această criză continuă să domine agenda

internaţională, împingând practicile companiilor din multe domenii în lumina reflectoarelor. Pe

5 Transparency International, Barometrul Global al Corupţiei 2009, www.transparency.org.ro

acest fundal, Barometrul din 2009 arată o tendinţă de creştere a îngrijorării publicului în ceea ce

priveşte rolul sectorului privat în corupţie. Între ţările şi teritoriile evaluate, sectorul privat este

perceput ca fiind cel mai corup în Brunei Darussalam, Canada, Danemarca, Hong Kong; Islanda,

Luxemburg, Moldova, Olanda, Norvegia, Portugalia, Singapore, Spania şi Elveţia.

B.4. Eforturile guvernelor în lupta anticorupţie

Barometrul indică faptul că, în ceea ce priveşte eforturile guvernelor în lupa anticorupţie,

acestea sunt percepute de opinia publică drept ineficiente. În timp ce numai o treimi dintre

respondenţi consideră eforturile autorităţilor ca fiind eficiente, mai bine de jumătate cred că

acestea sunt ineficace.

Fig. nr. 2.7. – Privire generală asupra rezultatelor evaluării acţiunilor guvernului în lupta anticorupţie

31%

56%

13%

Eficiente

Ineficiente

În nici un fel

Privite din perspectiva ţărilor, se remarcă un grad crescut de diversitate. Ţările şi

teritoriile cu cea mai mare proporţie de respondenţi (7 din 10) care au apreciat eforturile

anticorupţie ale guvernelor lor ca fiind eficiente au fost Brunei Darussalam, Hong Kong,

Indonezia, Nigeria şi Singapore. În acelaşi timp, mai puţin de unul din 10 respondenţi din

Argentina, Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Lituania şi Ukraina consideră eforturile

anticorupţie ale guvernelor lor ca fiind ineficiente.

În concluzie, Barometrul Global al Corupţiei din 2009 arată că nivelul mitei pe plan

global este încă prea crescut: aproximativ 10 % dintre respondenţi spun că au plătit mită în anul

precedent, iar cei mai vulnerabili sunt şi cei mai loviţi de fenomen.

Percepţia asupra multor instituţii rămâne negativă. Publicul continuă să identifice

partidele politice ca fiind instituţia cea mai coruptă, în timp ce experienţele directe ale

respondenţilor arată că poliţia, urmată de cadastru şi sistemul judiciar, au cea mai mare înclinaţie

spre a pretinde mită. Rezultatul este că instituţii cheie în societate, în mod particular instituţii

fundamentale pentru integritatea şi responsabilitatea guvernului şi pentru garantarea drepturilor

sunt compromise.

C. Indicele Plătitorilor de Mită este un clasament a 22 de ţări exportatoare în funcţie de

dispoziţia firmelor lor de a da mită în afara graniţelor naţionale. Sondajul urmăreşte folosirea

mitei de către companiile al căror cartier general se află într-una din cele 30 de ţări exportatoare

ale lumii. Se bazează pe două întrebări adresate unor persoane cu poziţii executive din companii,

care sunt chestionaţi cu privire la practicile firmelor străine din ţara lor. Pentru a evalua oferta de

mită, executivilor le sunt adresate următoarele întrebări:

- „Din lista de mai jos, vă rugăm să selectaţi acele naţionalităţi ale companiilor străine

care au afaceri în cea mai mare măsură în ţara dvs.”

- „După experienţa dvs., în ce măsură firmele din ţările selectate fac plăţi neoficiale sau

dau mită?” În funcţie de răspunsurile primite, ţările au fost clasificate pe o scală de 10 puncte (de

la 1 = mita este comună la 10 = mita nu are loc). O medie a fost calculată pentru fiecare ţară, în

funcţie de numărul de evaluări oferite de respondenţi, cu excepţia evaluărilor privind propria

ţară. Ţările sunt clasate în funcţie de punctajele medii obţinute pentru fiecare ţară.

Indicele utilizează cercetarea Executive Opinion Survey (EOS), realizată de institutele

partenere ale Forumului Economic Mondial. FEM este responsabil pentru coordonarea cercetării

şi controlul calităţii datelor. Însă se bizuie pe o reţea de institute care realizează cercetarea la

nivel local. Partenerii Forumului includ departamente economice ale universităţilor naţionale,

centre independente de cercetare şi/sau organizaţii de afaceri.

Până în anul 2009, au fost realizate doar patru ediţii ale acestui indice, respectiv 1999,

2002, 2006 şi 2008. România nu a fost inclusă până în prezent în acest indice, neîndeplinind

condiţia de a fi lider în export regional sau mondial. Ţările incluse în indice sunt lidere în export

regional sau mondial, iar exporturile lor însumate au reprezentat, în 2005, 82 % din totalul

mondial, conform FMI.

Tabelul nr. 2.3. – Indicele Plătitorilor de Mită 20086

Interval de încredere

95% Loc Stat / teritoriu IPM 2008

Respondenţi Minim Maxim

1 Belgia 8,8 252 8,5 9,0

1 Canada 8,8 264 8,5 9,0

3 Olanda 8,7 255 8,4 8,9

3 Elveţia 8,7 256 8,4 8,9

5 Germania 8,6 513 8,4 8,8

5 Regatul Unit 8,6 506 8,4 8,7

5 Japonia 8,6 316 8,3 8,8

8 Australia 8,5 240 8,2 8,7

9 Franţa 8,1 462 7,9 8,3

9 Singapore 8,1 243 7,8 8,4

9 Statele Unite 8,1 718 7,9 8,3

6 www.transparency.org.ro

12 Spania 7,9 355 7,6 8,1

13 Hong Kong 7,6 288 7,3 7,9

14 Africa de Sud 7,5 177 7,1 8,0

14 Coreea de Sud 7,5 231 7,1 7,8

14 Taiwan 7,5 287 7,1 7,8

17 Italia 7,4 421 7,1 7,7

17 Brazilia 7,4 225 7,0 7,7

19 India 6,8 257 6,4 7,3

20 Mexic 6,6 123 6,1 7,2

21 China 6,5 634 6,2 6,8

22 Rusia 5,9 114 5,2 6,6

D. Raportul Global asupra Corupţiei (GCR) este un raport tematic care analizează

corupţia dintr-un sector specific sau o problemă de guvernare. Acest raport conţine opinii ale mai

multor experţi şi practicieni în domeniu, precum şi studii de caz şi rapoarte TI din întreaga lume.

De asemenea, GCR reliefează rezultatele ultimelor cercetări privitoare la corupţie în domeniul

respectiv. Cel mai recent Raport Global asupra Corupţiei a fost publicat în data de 23 septembrie

2009.

E. Sistemul Naţional de Integritate (NIS) o serie de studii realizate la nivel naţional

care implică o analiză diagnostic extensivă a punctelor tari şi a vulnerabilităţilor instituţiilor

cheie care susţin buna guvernare şi integritatean unei ţări.

Banca Mondială colectează o serie de date privind corupţia, incluzând sondaje de opinii

efectuate în peste 100.000 de societăţi din întreaga lume şi un set de indicatori privind calitatea

guvernării şi a instituţiilor statului. Mai mult, una dintre cele şase dimensiuni ale guvernării,

măsurată prin Indicatorii Globali ai Guvernării este Controlul Corupţiei. Datele obţinute cu

ajutorul Indicatorilor Globali ai Guvernării se bazează pe orice sondaj disponibil, folosind

diverse întrebări, cum ar fi ”Este corupţia o problemă serioasă?”, pentru a măsura accesul

publicului la informaţii. În ciuda slăbiciunilor manifestate, acoperirea globală a acestor date a

dus la adoptarea lor extinsă în întreaga lume.

Bazându-se pe un program de cercetare de lungă durată, Indicatorii Globali ai Guvernării

măsoară 6 dimensiuni cheie ale guvernării şi instituţiilor publice (asumarea responsabilităţii,

stabilitatea politică şi lipsa violenţei, eficienţa guvernului, calitatea legislaţiei, supremaţia

dreptului şi controlul corupţiei) din 1996 până în prezent. Aceşti indicatori măsoară calitatea

guvernării în peste 200 de state, bazându-se pe aproape 40 de surse produse de peste 30 de

organizaţii diferite din întreaga lume şi sunt actualizate anual din 20027.

7 www.wikipedia.org

2. Cauzele, formele, principiile şi mecanismele corupţiei

Reprezentând un fenomen social complex, cu modalităţi de manifestare şi consecinţe

sociale ce interesează atât populaţia cât şi factorii de control social, corupţia este percepută ca o

problemă de o amploare deosebită, ce subminează structurile de putere şi de autoritate. Corupţia

afectează întreaga societate, ea adaptându-se rapid şi eficient la ritmul schimbărilor petrecute în

spaţiul naţional şi internaţional.

Corupţia este prezentată în majoritatea sectoarelor cheie ale vieţii sociale, politice şi

economice, vizând:

- domeniul financiar – bancar, unde comiterea faptelor de corupţie este încurajată de

mai mulţi factori, cum ar fi: acordarea sau facilitarea obţinerii preferenţiale a unor credite de

către diverşi funcţionar bancari, emiterea de documente de plată ale unor instituţii de credit fără

existenţa garanţiei sau a acoperirii necesare efectuării anumitor operaţiuni, acordarea de credite

cu dobândă bonificată în baza unor documente false;

- domeniul economic, unde infracţiunile de corupţie săvârşite au legătură cu procesul de

privatizare, de evaluare şi de vânzare a activelor societăţilor cu capital de stat, cu transferurile

ilegale de capital şi de patrimoniu, cu implicarea în activităţile cu caracter privat a unor persoane

din conducerea unor unităţi de stat;

- sectorul metalurgic, al construcţiilor de maşini, siderurgic şi energetic, evident

dezavantajate prin încheierea unor contracte generatoare de prejudicii pentru unităţile cu capital

de stat;

- domeniul petrolier, unde infracţiunile de corupţiei s-au comis în legătură cu

aprovizionarea, transportul, prelucrarea şi valorificarea ţiţeiului şi a produselor derivate, în

scopul obţinerii de avantaje materiale personale, lucru realizat în sprijinul unor persoane cu

influenţă în luarea deciziilor din sistemul administraţiei de stat. Astfel, statul român a fost

prejudiciat prin exportarea de produse petroliere la preţuri mai mici decât cele interne şi sub

preţul bursei internaţionale;

- domeniul flotei marine, fluviale şi de pescuit oceanic, unde s-au comis numeroase

ilegalităţi, cum ar fi închirierea de nave unor firme constituite ad-hoc, generând în sarcina

marilor proprietari obligaţii financiare, ce au fost acoperite de stat;

- domeniul administraţiei publice, unde fenomenul corupţiei este la ordinea zilei,

devenind o obişnuinţă la nivelul acordării de autorizaţii pentru întreprinzătorii privaţi, repartizări

de terenuri pentru construcţii, de locuinţe şi spaţii pentru firme particulare, la nivelul trimiterii de

forţă de muncă în străinătate;

- serviciile publice, în cadrul cărora actele de corupţie se comit pentru legalizarea de

acte fictive, pentru înregistrarea de menţiuni ce nu corespund realităţii, în vederea obţinerii

autorizaţiei de funcţionare de către societatea comercială, legalizarea de documente privind

scutirea de impozite sau stabilirea acestora sub nivelul veniturilor realizate, acordarea de vize în

mod ilegal;

- ramurile productive, unde fenomenul corupţiei se resimte la nivelul aprovizionării, al

transferurilor ilegale de patrimoniu, prin subevaluări de la societăţile naţionale la întreprinzătorii

privaţi;

- domeniul comerţului şi al prestărilor de servicii, caracterizat prin vânzarea de produse

necorespunzătoare calitativ, condiţionarea executării unor prestaţii de servicii la preţuri depăşind

tarifele legale şi pretinderea de avantaje pecuniare pentru lucrările comandate, condiţionarea

emiterii licenţelor de import – export. Probleme există în ultimul timp în domeniul dreptului de

autor, al drepturilor conexe şi al copyright-ului etc.;

- în sectorul instituţiilor bugetare din sănătate şi din învăţământ, situaţia nu diferă prea

mult în comparaţie cu celelalte domenii. În domeniul sănătăţii, corupţia este larg răspândită, mita

sub forma „micilor atenţii”, fiind oferită de doi dintre subiecţii chestionaţi. Fenomenul este

frecvent şi în legătură cu promovarea unor examene şi eliberarea de certificate medicale, de acte

constatatoare medico-legale, în legătură cu intervenţii chirurgicale, cu şedere prelungită în spitale

şi cu distribuirea de medicamente8.

Specialiştii dreptului penal, criminologiei şi sociologiei criminalităţii apreciază că există

trei forme importante ale fenomenului corupţiei.

Corupţia profesională, care include marea majoritate a infracţiunilor de serviciu, comise

în timpul serviciului de către funcţionarii publici sau alte persoane din sectorul public, care

încalcă normele deontologiei profesionale, prin îndeplinirea condiţionată şi preferenţială a

atribuţiilor lor legale.

Corupţia economică, denumită şi criminalitatea economico-financiară, ce include acte şi

fapte ilicite şi ilegale comise de indivizi, asociaţii sau organizaţii în legătură cu derularea unor

afaceri şi tranzacţii financiar-bancare, vamale, comerciale, prin utilizarea înşelăciunii, fraudei,

abuzului de încredere, activităţii în urma cărora sunt prejudiciate interesele economice, colective

sau particulare.

Corupţia politică, care include ansamblul de acte, fapte şi comportamente care deviază

moral şi legal de la îndatoririle oficiale ale exercitării unui rol public de către anumite persoane

care exercită influenţa politică în sfera puterii în scopul obţinerii unor avantaje personale. În

cadrul corupţiei politice, s-ar putea include şi activităţile de finanţare şi subvenţionare ilegală a

8 Brânză, William, Corupţia, o problemă la nivel naţional, în: Neliniştile insecurităţii, coordonator Cristian Troncotă, pag. 179 – 186, editura Tritonic, Bucureşti, 2005

campaniilor electorale, cumpărarea de voturi cu ocazia alegerilor, acţiuni ilicite legate de unele

partide clientelare sau punerea unor candidaţi pe listele electorale.

Cele trei forme ale corupţie se intercondiţionează şi se potenţează reciproc. De asemenea,

din analizarea, chiar şi sumară a celor trei forme principale de corupţie, rezultă legătura

indisolubilă dintre corupţie şi crimă organizată9.

Pentru a putea ajunge la o reală dimensionare a fenomenului corupţiei şi a cauzelor

acestuia, e necesară o abordare interdisciplinară ţinând cont de elementele care îl garantează,

indiferent de natura acestora.

Dintre condiţiile ce au favorizat multiplicarea fenomenului corupţiei, cele mai importante

sunt: deficienţa procesului de privatizare, a modului de concepere şi de aplicare a reformei,

perpetuarea şi consolidarea vechii birocraţii, blocaje şi inadvertenţele apărute în cadrul

descentralizării politico-administrative şi nu în ultimul rând, sărăcia.

Dintre cauzele corupţiei, cea mai importantă pare a fi legislaţia deficitară. În orice sistem,

eficienţa şi valabilitatea legislaţiei, concretizate în forţa ei obligatorie, include gradul de

credibilitate şi de legitimitate al acesteia şi eficienţa regulii de drept în raport de obiectivele

urmărite. Normele juridice adoptate de-a lungul anilor, au neglijat condiţiile de tehnică

legislativă, dar şi modificările suferite de diversele domenii avute în vedere.

Reglementările excesive şi instabile se află pe locul al treilea în topul factorilor ce au avut

un rol negativ asupra activităţii firmelor din România, secondând inflaţia şi devalorizarea

monetară. Cauzele de ordin politic includ comportamentele care deviază de la exercitarea

îndatoririlor normale ale unui rol public. Cauzele de natură administrativă sunt percepute ca

având o importanţă majoră în influenţarea corupţiei.

Comportamentele coruptive sunt favorizate de o serie de factori ce ţin de organizarea şi

conceptualizarea sistemului administrativ, cum ar fi inexistenţa unor regulamente de organizare

şi funcţionare clare, neaplicarea criteriului competenţei în selectarea şi promovarea funcţionarilor

publici şi perpetuarea practicilor ţinând de relaţiile extraprofesionale, salarizarea insuficientă a

funcţionarilor. Nivelul salariului este de multe ori invocat în justificarea coruptibilităţii

funcţionarilor.

Dintre cauzele de natură economică pot fi date ca exemplu reglementarea defectuoasă a

unor activităţi economice (T.V.A., accize), subvenţionarea anumitor categorii de produse sau

servicii, acordarea de reeşalonări la plata obligaţiilor faţă de stat fără garanţii, promovarea unei

economii de piaţă în condiţiile unei penurii de capital, a unei economii subdezvoltate şi a unei

politici economice fără şanse.

9 Licu, Bogdan Dimitrie, Criminogeneza corupţiei, în: Neliniştile insecurităţii, coordonator Cristian Troncotă, pag. 187 – 196, editura Tritonic, Bucureşti, 2005

Pe lângă aceste cauze, merită a fi puse în discuţie şi aspecte cu caracter etiologic

corupţiei, privind moralitatea societăţii, eficienţa activităţii instituţiilor de influenţa morală,

educaţională şi socio-culturală, într-un context în care societatea manifestă toleranţa faţă de

„mica corupţie” şi respect faţă de cei care au succese prin eludarea legii.

Potrivit Leslie Holmes10, cauzele corupţiei pot fi împărţite în trei categorii, culturale,

psihologice şi datorate sistemului.

- factorii culturali – în multe state, anumite tipuri de corupţie sunt mai mult sau mai puţin

acceptate, acest lucru depinzând de obicei de cultura politică tradiţională din acea ţară. Unele ţări

au o reputaţie mai răspândită în ceea ce priveşte corupţia datorită atitudinii tradiţionale faţă de

familie, înrudire, etc. Un alt factor cultural este slaba tradiţie a supremaţiei dreptului şi nivelul

scăzut al respectului pentru legi.

Potrivit lui Banfield11, tradiţia istorică poate de asemenea să afecteze acţiunile de corupţie

prin influenţa religiei. Acest lucru poate funcţiona în două sensuri. Tradiţiile religioase au fost

des percepute ca influenţând atitudinea faţă de ierarhia socială. Acolo unde domină ierarhia

religioasă (Catolicism, Islamism etc.), acţiunile coruptive pot fi mai rare decât în culturi bazate

pe egalitarism sau pe religii individuale, cum este religia protestantă. Religia poate de asemenea

să influenţeze modul în care indivizii îşi privesc familia, faţă de restul societăţii, ceea ce poate

duce la creşterea nivelului de nepotism.

- factorii psihologici – există un număr mare de factori psihologici care pot ajuta la

explicarea unor tipuri de corupţie. Luând în calcul factorii interni ai indivizilor, unii indivizii

sunt „răi din natură” şi vor comite acte criminale, inclusiv acte de corupţie în orice tip de sistem.

Factorii externi, cum sunt relaţiile individului cu un grup, sunt de asemenea importanţi.

Slăbiciunea umană poate de asemenea să cauzeze acte de corupţie. Unii oameni găsesc

dificil să respingă ofertele generoase venite de la alte persoane. Unii funcţionari acceptă

cadourile deoarece ştiu că au ajutat în mod particular pe cineva şi de aceea, consideră că merită

un premiu sau, pur şi simplu, nu vor să jignească generozitatea ofertantului.

După Holmes, nepotismul este de asemenea o formă a corupţiei, care poate fi explicată

prin termeni psihologici. Sindromul „Sângele e mai gros decât apa” se referă la dorinţa de a-şi

ajuta membrii familiei.

10 Holmes, Leslie, The End of Communist Power. Anti-Corruption Campaign and Legitimation Crisis, New York, Oxford University Press, 1993, citat de Voskanyan, Frunzik, A study of the effects of corruption on economic and political development of Armenia, A Master’s essay submited to the Faculty of the Graduate School of Political Science and International Affairs for partial fulfillment of the degree of Master of Arts, November 2000, http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/ASPA/UNPAN000533.pdf 11 Banfield, E., The Moral Bases of a Bacda and Society, New York, The Free Press, 1958, citat de Voskanyan, Frunzik, op.cit.

- factorii datoraţi sistemului – unul din factorii care face diferenţa dintre statele post-

comuniste şi societăţile aflate în tranziţie este că primele au trecut prin tranziţii multiple şi

simultane de la căderea comunismului în anii 1989 – 1991. În plus, aceste state au fost obligate

să facă schimbări fundamentale în domeniile economic, legal, ideologic şi social. Multe state şi-

au retrasat graniţele, şi-au redefinit identităţile naţionale şi s-au aliniat în blocul militar şi

comercial internaţional. Pe baza acestor schimbări majore, statele post-comuniste au suferit de

lacune legislative severe în ultimii ani, fapt care a dus la dezvoltarea atât a fenomenului corupţiei

cât şi a crimei organizate.

Între ţările cu scorul cel mai mare din Indicele de Percepţie a Corupţiei din 2009 sunt

câteva state membre ale Uniunii Europene, precum şi alte state din Europa de Vest. Indicele

demonstrează, însă, că regiunea este departe de a fi ferită de corupţie şi multe dintre realizările

de până acum în acest sens sunt încă precare. Sunt necesare eforturi anticorupţie susţinute pentru

îmbunătăţirea integrităţii şi a creşterii responsabilităţii, precum şi pentru a asigura că atât statele

la nivel individual cât şi Uniunea Europeană acţionează la nivelul aşteptărilor şi aspiraţiilor

cetăţenilor lor în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei.

Din cele 27 de state ale Uniunii Europene, doar 5 dintre ele au înregistrat o creştere a

valorii IPC (Bulgaria, Cipru, Germania, Lituania, Polonia), 7 state (printre care şi România) au

fost înregistrate în 2009 cu aceeaşi valoare a IPC pe care o aveau şi în 2008, iar 15 dintre statele

UE au înregistrat o scădere a IPC. Din graficul următor, se poate observa că mai mult de

jumătate din statele membre ale Uniunii Europene au înregistrat o scădere a scorului IPC de la

un an la altul.

Fig. nr. 2.2. – Reprezentare comparativă a tendinţei IPC pentru statele din U.E.

5; 19%

15; 55%

7; 26%

Creștere

Scadere

Stabilitate

Grecia este în mod particular îngrijorătoare datorită faptului că a înregistrat o scădere

semnificativă a scorului de la 4,7 în 2008 la 3,8 în 2009. Scorul obţinut în 2009 reflectă nivelul

insuficient de implementare a măsurilor anticorupţie, întârzieri majore în instanţe şi un număr de

scandaluri de corupţie care dovedesc vulnerabilităţi sistemice. Scorul scăzut al Greciei indică

faptul că aderarea la Uniunea Europeană nu înseamnă în mod automat reducerea nivelului

corupţiei. Întemeindu-se pe un larg sprijin politic şi pe reforma instituţională, scorul Poloniei a

crescut de la 4,6 în 2008 la 5,0 în 2009, înregistrând cea mai mare creştere a IPC din statele

Uniunii Europene. Elementele cheie care au contribuit la îmbunătăţirea percepţiilor sunt:

constituirea unui birou ministerial anticorupţie, creşterea numărului de investigaţii în cadrul

Biroului Central Anticorupţie, precum şi planul de adoptare a unei strategii anticorupţie la nivel

naţional. Aşa cum arată şi Indicele, România a ratat progresul eforturilor anticorupţie, având în

vedere că scorul IPC a rămas acelaşi ca şi în 2008, şi anume 3,8, poziţia de ţară fiind 71 în 2009

şi 70 în 2008. O serie de decizii politice au subminat instituţiile politice şi au contribuit la

percepţia conform căreia vulnerabilităţile la corupţie au cunoscut cea mai mare creştere de la

începerea negocierilor de aderare12.

Tabelul nr. 2.2. – Scorurile IPC obţinute de statele U.E. în perioada 1995 – 2009 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

România 3,4 3,0 3,3 2,9 2,8 2,6 2,8 2,9 3,0 3,1 3,7 3,8 3,8

Bulgaria 2,9 3,3 3,5 3,9 4,0 3,9 4,1 4,0 4,0 4,1 3,6 3,8

Polonia 5,5 5,0 4,6 4,2 4,1 4,1 4,0 3,6 3,5 3,4 3,7 4,2 4,6 5,0

Cehia 5,3 5,2 4,8 4,6 4,3 3,9 3,7 3,9 4,2 4,3 4,8 5,2 5,2 4,9

Slovacia 3,9 3,7 3,5 3,7 3,7 3,7 4,0 4,3 4,7 4,9 5,0 4,5

Lituania 3,8 4,1 4,8 4,8 4,7 4,6 4,8 4,8 4,8 4,6 4,9

Letonia 2,7 3,4 3,4 3,4 3,7 3,8 4,0 4,2 4,7 4,8 5,0 4,5

Estonia 5,7 5,7 5,7 5,6 5,6 5,5 6,0 6,0 6,7 6,5 6,6 6,6

Ungaria 4,1 4,8 5,1 5,0 5,2 5,2 5,3 4,9 4,8 4,8 5,0 5,2 5,3 5,1 5,1

Slovenia 6,0 5,5 5,2 6,0 5,9 6,0 6,1 6,4 6,6 6,7 6,6

Malta 6,8 6,6 6,4 5,8 5,8 5,2

Cipru 6,1 5,4 5,7 5,6 5,3 6,4 6,6

Medii 12 state noi 4,1 5,2 4,7 4,1 4,3 4,2 4,3 4,3 4,4 4,7 4,8 5,0 5,1 5,2 5,1

Franţa 7,0 6,9 6,6 6,7 6,6 6,7 6,7 6,3 6,9 7,1 7,5 7,4 7,3 6,9 6,9

Olanda 8,6 8,7 9,0 9,0 9,0 8,9 8,8 9,0 8,9 8,7 8,6 8,7 9,0 8,9 8,9

Germania 8,1 8,2 8,2 7,9 8,0 7,6 7,4 7,3 7,7 8,2 8,2 8,0 7,8 7,9 8,0

Marea Britanie 8,5 8,4 8,2 8,7 8,6 8,7 8,3 8,7 8,7 8,6 8,6 8,6 8,4 7,7 7,7

Italia 2,9 3,4 5,0 4,6 4,7 4,6 5,5 5,2 5,3 4,8 5,0 4,9 5,2 4,8 4,3

Grecia 4,0 5,0 5,3 4,9 4,9 4,9 4,2 4,2 4,3 4,3 4,3 4,4 4,6 4,7 3,8

Suedia 8,8 9,0 9,3 9,5 9,4 9,4 9,0 9,3 9,3 9,2 9,2 9,2 9,3 9,3 9,2

Finlanda 9,0 9,4 9,6 9,8 10,0 9,9 9,7 9,7 9,7 9,6 9,6 9,4 9,0 8,9

Spania 4,3 4,3 5,9 6,1 6,6 7,0 7,0 7,1 6,9 7,1 7,0 6,8 6,7 6,5 6,1

Portugalia 5,5 6,5 6,9 6,5 6,7 6,4 6,3 6,3 6,6 6,3 6,5 6,6 6,5 6,1 5,8

Austria 7,1 7,5 7,6 7,5 7,6 7,7 7,8 7,8 8,0 8,4 8,7 8,6 8,1 8,1 7,9

Belgia 6,8 6,8 5,2 5,4 5,3 6,1 6,6 7,1 7,6 7,5 7,4 7,3 7,1 7,3 7,1

Luxemburg 6,8 8,6 8,7 8,8 8,6 8,7 9,0 8,7 8,4 8,5 8,6 8,4 8,3 8,2

Danemarca 9,3 9,3 9,9 10,0 10,0 9,8 9,5 9,5 9,5 9,5 9,5 9,5 9,4 9,3 9,3

Irlanda 8,5 8,4 8,2 8,2 7,7 7,2 7,5 6,9 7,5 7,5 7,4 7,4 7,5 7,7 8,0 Medii state vechi membre UE 6,9 7,2 7,6 7,6 7,6 7,6 7,5 7,6 7,7 7,7 7,7 7,7 7,6 7,5 7,3

Media UE 5,5 6,2 6,1 5,8 5,9 5,9 5,9 5,9 6,0 6,2 6,2 6,3 6,3 6,3 6,2

Fig. nr. 2.3. – IPC obţinut de România în perioada 1995 – 2009, comparat cu media celor 12 state nou aderate şi cu media statelor vechi membre

12Transparency International, Indicele de Percepţie a Corupţiei 2009 - Accente regionale: U.E. şi Europa de Vest, www.transparency.org.ro

2,0

3,0

4,0

5,0

6,0

7,0

8,0

9,0

10,0

1995

1997

1999

2001

2003

2005

2007

2009

România

Medii 12 state noi

Medii state vechimembre UE

Graficul de mai sus prezintă evoluţia României în perioada 1995 – 2009, comparativ cu

evoluţia medie a statelor noi membre U.E. şi cu evoluţia medie a statelor vechi membre. Se poate

observa ca România a obţinut scoruri IPC destul de scăzute faţă de media noilor state membre

UE (sunt incluse aici statele care au aderat în 2004, Bulgaria şi România), medie care nu a scăzut

sub scorul 4,0, în timp ce scorul maxim înregistrat de România a fost de 3,8 (în ultimii doi ani).

Făcând comparaţie între scorurile IPC obţinute de România şi media IPC a statelor vechi

membre (statele fondatoare şi cele care au aderat înainte de 2004), se observă o diferenţă foarte

mare între acestea, media IPC a acestor state fiind în general peste 7,0 (cu excepţia anului 1995,

când a fost de 6,9). Aceeaşi diferenţă mare se înregistrează şi la comparaţia dintre media noilor

membre şi media celor vechi, ceea ce reflectă faptul că noile state membre (majoritatea dintre

acestea fiind foste state comuniste), în ciuda eforturilor intense pe care le-au făcut pentru şi după

aderarea la U.E., au încă lacune majore în ceea ce priveşte sistemul instituţional şi legislativ

pentru prevenirea, combaterea şi pedepsirea actelor de corupţie.

IPC 2009 a demonstrat că fenomenul corupţiei rămâne o provocare serioasă pentru

întreaga regiune a Europei de Sud - Est, a Europei de Est şi a Asiei Centrale. Toate statele

incluse în IPC 2009 au înregistrat scoruri sub 5,0, ceea ce indică că acestea se confruntă cu un

nivel foarte ridicat al corupţiei din domeniul public.

În Europa de Sud – Est, calitatea de membru a Uniunii Europene nu poate fi privită ca

fiind calea principală de a stimula eforturile anti-corupţie. Într-un mod notabil, scorurile IPC

2009 obţinute de Turcia (4,4) şi Croaţia (4,1), ambele candidate la U.E., au depăşit scorurile

obţinute de cele mai noi membre U.E., România şi Bulgaria, care au înregistrat 3,8 în 2009.

Scandalurile de corupţie şi lipsa implementării reformelor anti-corupţie sunt probabil factorii

decisivi pentru scorul cel mai scăzut din regiune, obţinut de Bosnia şi Herţegovina. În

Kazakhstan, a existat un progres al eforturilor guvernamentale anti-corupţie, direcţionate spre

îmbunătăţirea condiţiilor pentru investiţiile străine şi spre pregătirea ţării pentru preluarea

Preşedinţiei OSCE în 2010.

Scorul obţinut arată că, în ciuda turbulenţelor politice interne, exacerbate de războiul cu

Rusia din august 2008, există un consens general în cadrul opiniei publice georgiene şi a opiniei

publice internaţionale care constată că nivelul corupţiei s-a redus în mod semnificativ în

Georgia. Cu toate aceste, preocupări majore privind nivelul crescut al corupţiei şi practicile de

corupţie din justiţie încă există. Guvernul ar trebui să se concentreze pe promovarea

transparenţei şi a încrederii publice în agenţiile care au un rol în lupta corupţiei şi ar trebui să

asigure că reformele sunt în mod continuu monitorizate şi implementate. În Rusia, un pachet

nou-adoptat de legi anti-corupţie, iniţiate şi promovate de Preşedintele Medvedev şi aprobate de

Parlament în decembrie 2008, nu a înregistrat încă nici un efect. Recent, preşedintele a admis

public că nivelul corupţiei este endemic în Rusia. Rolul excesiv al guvernului în sectorul

economic şi al afacerilor agravează problema.

Guvernul din Azerbaijan a fost extrem de implicat pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri

şi conştiinţa generală despre importanţa combaterii corupţiei. În ultimii cinci ani, cinic centre de

consultanţă şi asistenţă legală – centre care ajută cetăţenii să-şi apere drepturile în cazuri de

corupţie – s-au deschis în întreaga ţară şi guvernul a intrat într-un dialog deschis cu societatea

printr-o reţea de organizaţii non-guvernamentale locale. Acestea sunt măsuri pozitive, dar totuşi

corupţia rămâne infiltrată în societate. Guvernul ar trebui să îmbunătăţească legislaţia în domeniu

şi procedurile de aplicare a acesteia pentru a asigura buna funcţionare a sistemului de luptă

împotriva corupţiei. În Armenia, elita politică şi economică continuă să exercite controlul asupra

justiţiei, mass-media, afacerilor şi asupra altor instituţii. Inconsistenţa continuă în implementarea

legislaţiei anti-corupţie şi în îndeplinirea obligaţiilor internaţionale, precum şi lipsa de voinţă a

autorităţilor în combaterea corupţiei sunt printre cei mai critici factori care inhibă lupta împotriva

corupţiei în acest stat.

Dintre cele 31 de state ale continentului american incluse în IPC 2009, 10 state au

înregistrat un scor de peste 5,0, iar 21 de state au avut un scor sub 5,0, ceea ce indică o problemă

serioasă privind corupţia. Nouă state au înregistrat un scor sub 3,0, indicând un nivel extrem de

ridicat al corupţiei. Cu excepţia Guatemalei, nici un stat din această regiune nu a arătat o creştere

substanţială a scorului IPC.

În grupul statelor care au înregistrat un scor peste 5,0, Canada se menţine în vârful listei

şi continuă să se situeze printre primele 10 state cu cel mai scăzut nivel de corupţie din întreaga

lume, fiind un model pentru statele americane. Chile, Uruguay şi Costa Rica sunt singurele

state latine aflate în grupul primelor zece. S.U.A. se înfruntă cu preocupări extinse privind lipsa

unei vederi extinse a guvernului asupra sectorului financiar. Un alt motiv de îngrijorare pentru

S.U.A. este că aici, legislativul este perceput ca fiind cel mai afectat de fenomenul corupţiei.

Printre cele nouă state care au înregistrat scoruri sub 5,0 se află Brazilia, Peru,

Columbia şi Mexic, toate având economii puternice în regiune, ceea ce ar fi trebuit să le

transforme bastioane anti-corupţie, dar aceste state au fost zguduite de multe scandaluri de

corupţie. Scoruri mici au şi Bolivia, Nicaragua, Honduras şi Paraguay, toate aceste state

confruntându-se cu nivele foarte ridicate ale sărăciei şi cu o nevoie acută de instituţii solide,

transparente care să poată facilita creşterea economică necesară. Argentina şi Venezuela sunt de

asemenea printre statele cu cele mai mici scoruri, ceea ce indică faptul că o percepţie crescută a

nivelului corupţiei nu este neapărat legată de sărăcie13.

Criza financiară globală şi transformările politice care au avut loc în 2008 în multe state

asiatice au declanşat slăbiciuni fundamentale atât în sistemul financiar cât şi în cel politic şi au

demonstrat eşecul sistemelor politice şi legislative. Bangladesh şi Tonga au avut creşteri

semnificative ale scorului în 2009, ceea ce reflectă o îmbunătăţire în perceperea nivelului de

corupţie. Malaezia, pe de altă parte, a suferit o înrăutăţire a nivelului corupţiei. Scăderea

scorului Malaeziei (de la 5,1 în 2008 la 4,5 în 2009) poate fi atribuită ideii că progresele realizate

nu sunt suficiente pentru combaterea corupţiei. În Vanuatu, libertatea politică şi libertatea

fiscală au rămas stabile. Indonezia mai are încă multe eforturi de realizat pentru a eradica

corupţia, dar evoluţia acesteia până în prezent este încurajatoare. Comitetul pentru Eradicarea

Corupţiei a raportat condamnarea în 100% din dosarele de corupţiei aduse în faţa instanţelor. O

misiune importantă pentru noua administraţie este să continue suportul acordat Comitetului.

Insulele Maldive trec printr-o tranziţie politică radicală şi au introdus o serie de reforme

politice. Totuşi, tranziţia este dificilă şi cazurile de corupţie şi de încălcare a drepturilor omului

sunt frecvente. În ciuda faptului că Nepal a înlocuit monarhia veche de secole cu republica

federală, reglementată prin constituţie şi a organizat alegeri în 2008, instabilitatea politică, lipsa

de reglementări legale şi nepotismul excesiv din societate şi corupţia sunt percepute ca fiind

probleme majore. O agendă anti-corupţie nu a devenit încă o prioritate politică şi socială.

Corupţia din sectorul public în Afganistan, care este situat pe ultimele locuri din clasamentul

IPC 2009, este foarte agresivă potrivit rapoartelor şi sondajelor realizate. Exemple de corupţie

includ cumpărarea justiţiei, darea de mită frecventă pentru obţinerea unor servicii de bază şi

comerţul de opium, legat de asemenea de corupţie. În Taiwan, scandalurile de corupţie în care

au fost implicaţi fostul preşedinte Chen Shui-pian şi membrii familiei sale au oripilat opinia

13 Transparency International, Corruption Perception Index 2009 - Regional Highlights: Americas, www.transparency.org

publică şi s-au finalizat cu condamnări. China a lansat o campanie anti-corupţie în sectorul

public, investigând şi condamnând miniştri, persoane publice şi angajaţi.

Cu doar 6 state cu scor peste 5,0, şi 13 state cu scor sub 5,0, percepţia corupţiei rămâne o

problemă serioasă în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Rezultatele slabe înregistrate de aceste

state în IPC 2009 reflectă modul în care turbulenţele politice şi conflictele din regiune afectează

foarte serios efectivitatea eforturilor anti-corupţiei. Ameninţările existente pentru infrastructura

instituţională şi politică explică parţial lipsa unor guvernări stabile din regiune, în timp ce alţi

factori, cum sunt lipsa de transparenţă, insecuritatea şi zonele bogate în petrol continuă să

alimenteze corupţia.

State unde mediul politic şi de securitate este în mod particular volatil, cum sunt Yemen,

Iran şi Iraq se află pe ultimele locuri. Aceste state se confruntă cu provocarea de a pune bazele

unor instituţii publice solide şi transparente, cu mecanisme de contabilitate corespunzătoare:

elemente esenţiale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei. Unde acestea sunt absente, orice

fel de reuşită este foarte dificilă. Alte state, cum sunt Maroc, Egipt şi Liban sunt încă percepute

ca fiind state foarte corupte, indiferent de faptul că fenomenul corupţiei este văzut ca un obstacol

în calea dezvoltării şi că problema integrităţii în domeniul public şi privat este din ce în ce mai

importantă. În Qatar, Emiratele Arabe Unite, Oman şi Iordania, rămâne de văzut dacă dorinţa

politică puternică de a lupta împotriva corupţiei sau împotriva efectelor negative ale acesteia,

care sunt mascate de surplusuri mari – în special petrol şi gaze - şi alimentează creşterea

economică rapidă se dovedeşte a fi mai puternică.

Dintre cele 47 de state din Africa Sub-Sahariană, incluse în IPC 2009, 31 de state au

înregistrat un scor sub 3,0, ceea ce indică faptul că nivelul corupţiei este extrem de ridicat, iar 13

state au înregistrat scoruri între 3,0 şi 5,0, arătând că, aici, corupţia este percepută ca o provocare

serioasă de către experţii şi oamenii de afaceri din aceste state. Ca şi în 2008, doar trei state au

înregistrat un scor mai mare de 5,0: Botswana, Mauritius şi Cape Verde.

În timp ce unele state par să îşi îmbunătăţească scorul sau poziţia în clasament în

comparaţie cu altele, totuşi aceste schimbări nu reflectă îmbunătăţiri substanţiale şi sustenabile.

Imaginea de ansamblu rămâne una a unei serioase provocări a corupţiei.

Ca şi în anii anteriori, rezultatele IPC arată că nivelul ridicat al corupţiei are un efect

devastator asupra ţărilor care se confruntă instabilitate politică şi niveluri crescute ale sărăciei.

Somalia, încă o dată, se află pe ultimul loc în clasamentul IPC, cu un scor de 1,0, datorită

faptului că nivelul mare al corupţiei şi conflictele interne împiedică acest stat să implementeze

reformele necesare pentru a preveni colapsul economic şi politic.

Alte state cu scorul de 2,0 sau mai puţin includ ţări bogate în resurse, cum sunt Angola,

Republica Democrată Congo, Guineea şi Sudan. În ciuda potenţialului crescut de a genera

investiţii majore care ar putea dezvolta creşterea economică, aceste state nu sunt capabile să îşi

transforme bogăţia în programe susţinute de reducere a sărăciei.

În Liberia, guvernul a primit recunoaştere internaţională pentru eforturile de a elimina

corupţia. Totuşi, scandalurile recente care au afectat managementul financiar şi percepţia faptului

că prea mulţi oficiali guvernamentali sunt implicaţi politic, continuă să submineze importanţa

transparenţei şi încrederii publice în conducerea ţării. Cazuri de anticorupţie continuă să fie

înregistrate în state ca Africa de Sud, Ghana şi Senegal şi riscă alterarea stabilităţii politice

precum şi a capacităţii guvernului de a furniza servicii de bază în sectoare ca educaţia, sănătatea

şi furnizarea apei. Într-un asemenea context, nivelurile corupţiei pot face diferenţa dintre viaţă şi

moarte. În Kenya, Guineea, Zimbabwe şi Nigeria, liderii politici au eşuat în eliminarea

cercului vicios care leagă corupţia de sărăcie. Activiştii locali care luptă împotriva corupţiei

destul de curajoşi pentru a expune public slăbiciunile din sistemul economic se află într-un

pericol din ce în ce mai mare din moment ce guvernul limitează opoziţia democratică şi

blochează abilitatea societăţii civile de a vorbi în numele populaţiei14.

Cu eforturile guvernului de a elimina corupţia percepute ca neavând efecte pozitive în

regiune, este clar că angajamentele luate trebuie reînnoite pentru a implementa reforme anti-

corupţie şi pentru a introduce măsuri preventive, inclusiv programe educative. Acestea ar reda

încrederea publică şi ar contribui la o reducere a nivelului corupţiei în întreaga regiune.

3. Efectele corupţiei asupra comunităţii economice mondiale

Înţelegerea efectelor corupţiei este necesară pentru a realiza cât de importantă este

adoptarea unei strategii anticorupţie la nivel naţional.

Corupţia afectează siguranţa naţională, ceea ce duce la adâncirea inegalităţilor sociale şi

la profilarea economiei subterane. Pe plan socio-economic, efectele negative ale corupţiei sunt

relevate în primul rând de creşterea ratei sărăciei. Creşterea economică şi rata sărăciei sunt doi

indicatori invers proporţionali, aşa încât, dacă statul se confruntă cu o perioadă de încetinire a

creşterii economice, sunt limitate posibilităţile sale de dezvoltare. Corupţia generează creşterea

ratei şomajului, încetinirea ritmului reformei.

În plan psihosocial, corupţia reprezintă un stimulent pentru înmulţirea comportamentelor

imorale, ea generează conflicte sociale, ca urmare a unui sentiment de frustrare a populaţiei în

faţa corupţiei, determină încetinirea evoluţiei în procesul de tranziţie15.

14 Transparency International, Corruption Perception Index 2009 - Regional Highlights: Sub-Saharan Africa, www.transparency.org 15 Brânză, William, Corupţia, o problemă la nivel naţional, în: Neliniştile insecurităţii, coordonator Cristian Troncotă, pag. 179 – 186, editura Tritonic, Bucureşti, 2005

Corupţia are un număr mare de consecinţe diverse. Cercetările din ultima perioadă au

demonstrat că fenomenul corupţiei duce la încetinirea creşterii economice dar poate afecta şi

dezvoltarea politică.

Fenomenul corupţiei are tendinţa de a deturna cheltuielile guvernamentale de la domeniul

social către construcţii sau către proiecte care nu sunt necesare ori către investiţii de calitate

scăzută în infrastructură. În cele mai multe state corupte, politicienii corupţi tind să aleagă

proiecte de investiţii nu pe baza valorii lor economice intrinseci, ci pe baza posibilităţii de a

primi mită din partea susţinătorilor acestor proiecte.

Corupţia politică se manifestă atunci când deciziile politice au legătură cu bugetul;

corupţia administrativă are loc, de obicei, în timpul execuţiei bugetare. Corupţia politică are, în

general, efecte negative asupra alocării resurselor, deoarece tinde să devieze resursele de la

scopul pentru care ar fi fost alocate în absenţa corupţiei. Corupţia înaltă tinde să fie asociată cu

calitatea scăzută a infrastructurii şi are efecte atât asupra calităţii cât şi asupra cantităţii

investiţiilor publice. Deoarece majoritatea cheltuielilor curente ale guvernului sunt reflectă

angajamentele acestora, cum sunt pensiile, datoriile publice, salariile, etc., politicienii au

posibilităţi limitate în a le influenţa. Totuşi, nu există nici o rutină în ceea ce priveşte investiţiile

de capital şi componentele acestora. În formularea investiţiilor de capital, figurile politice trebuie

să ia decizii de bază. Aceste decizii determină dimensiunea bugetului total pentru investiţii,

compoziţia acestui buget, alegerea unor anumite proiecte şi locaţia lor geografică, chiar şi

design-ul fiecărui proiect. Oficialii pot avea putere totală asupra acestor decizii, în special atunci

când instituţiile de control şi audit a unei ţări nu sunt dezvoltate sau slabe.

Atunci când politicienii corupţi influenţează aprobarea unui proiect de investiţii, rata de

recuperare, calculată prin analiza costuri – beneficii, încetează să mai fie un criteriu în selecţia

proiectelor. Când corupţia joacă un roş important în selecţia de proiecte, unele proiecte sunt

finalizate dar niciodată folosite. Unele sunt atât de slab realizate, încât vor avea nevoie de

reparaţii continue, iar capacitatea lor de producţie va fi dezamăgitoare. În aceste circumstanţe, nu

este surprinzător eşecul frecvent al cheltuielilor de capital în a genera creşterea economică.

Atât timp cât se manifestă actele de corupţie, infrastructura existentă a fost de asemenea

contaminată din cauza faptului că investiţiile din trecut au fost influenţate de corupţie. Mai mult,

creşterea sumelor cheltuite pentru proiecte va reduce resursele disponibile pentru alte cheltuieli.

Din alte categorii de cheltuieli, una care nu este protejată de angajamentele publice este operarea

şi menţinerea cheltuielilor publice curente cerute pentru a păstra actuala infrastructură în condiţii

bune de funcţionare. Prea des, noile proiecte sunt întreprinse în timp ce infrastructura existentă

este lăsată să se deterioreze. În cazuri de extremă corupţie, infrastructura va trebui reconstruită,

permiţând astfel oficialilor corupţi să extragă comisioane adiţionale din noi proiecte de investiţii.

Deci, corupţia afectează dezvoltarea prin reducerea eficienţei investiţiilor publice direcţionate

către proiecte care nu sunt necesare.

Corupţia afectează nu numai investiţiile bugetare dar reduce şi veniturile bugetare, care

sunt foarte importante pentru dezvoltarea ulterioară. După cum ştim, corupţia poate duce la

evaziune fiscală şi administraţie fiscală slabă. În multe cazuri, sumele obţinute din taxe sunt mult

mai mici decât taxele de bază estimate. Evaziunea fiscală are loc atunci când contribuabilii

utilizează conturile sau declaraţiile fiscale pentru a reduce impozitele pe care trebuie să le

plătească. Totuşi, unele evaziuni fiscale există din cauza corupţiei. În unele state, există cazuri

când oamenii de afaceri plătesc mită la anumiţi funcţionari înalţi, pentru a obţine un certificat

formal de scutire de taxe. Uneori, aceştia plătesc mită la funcţionari din nivele mai joase, pentru

a-şi asigura acelaşi tratament.

Alt efect al veniturilor bugetare reduse este deficitul bugetar. Corupţia reduce veniturile

publice, ceea ce duce la creşterea deficitului bugetar. Potrivit lui Mikesell16, efectele unui deficit

bugetar crescut în mod continuu sunt de aşteptat să fie pe termen lung. În primul rând, se reduce

nivelul de trai, datorită efectelor produse de piaţa internaţională de capital. În al doilea rând,

deficitele federale ameninţă pe termen lung creşterea economică. În al treilea rând, deficitele

mari duc la datorii mari în viitor. În sfârşit, deficitul bugetar rămâne o problemă politică care

constrânge capacitatea guvernului de a răspunde preocupărilor naţionale. Într-un climat dominant

deficitar, prima reacţie la orice iniţiativă politică, fie că este vorba de o reformă privind

sănătatea, fie de o reformă privind asigurările sociale, acestea nu sunt probleme pe care guvernul

federal ar putea încerca să le rezolve dar sunt un un răspuns la ceea ce ar putea însemna impactul

deficitului bugetar.

Un alt factor care încetineşte creşterea şi contribuie la extinderea economiei subterane

este formalitatea birocratică. Prevalenţa corupţiei influenţează mediul economic prin crearea de

nivele semnificative de risc şi incertitudine în tranzacţiile economice. Incertitudinea este

prezentă atât în contextul tranzacţiilor economice individuale cât şi în temerile crescute legate de

dezvoltarea viitoare din mediul economic în cauză. Pentru mediul de afaceri este dificil să

înflorească într-un mediu incert.

Incertitudinea privitoare la politica internă poate reduce stimulentele pentru investiţiile

directe şi prin impactul acestora asupra instituţiilor guvernamentale. Aceste efecte sunt

susceptibile de a fi severe dacă schimbările de înalţi demnitari sunt rapide şi la scară largă în

întreaga organizaţie. Interviurile cu diverşi experţi, atât din interiorul cât şi din afara instituţiilor

guvernamentale, indică faptul că schimbările înalţilor funcţionari din minister sau din agenţii,

16 Mikesell, L. John., Fiscal Administration: Analysis and Applications for the Public Sector, 4th ed. New York: Wadswoth Publishing, 1995, citat de Voskanyan, Frunzik, op.cit.

duc la un rezultat tipic şi anume, la schimbări în întreaga organizaţie. Aceste schimbări sunt în

mod frecvent bazate, în primul rând, pe consideraţii politice, mai mult decât pe cunoştinţe sau

aptitudini. Micii întreprizători pot fi afectaţi în multe state dezvoltate şi în economiile de

tranziţie.

Dovezile din evaluările sectorului privat sugerează că fenomenul corupţiei măreşte

costurile afacerilor, iar micile societăţi suportă un procent mare din totalul acestor costuri; de

asemenea, apare ideea că mita poate împiedica aceste societăţi să se dezvolte. Multe afaceri

preferă să opereze în economia subterană şi să obţină aprobările administrative prin acordarea de

mită, deoarece cerinţele administrative şi legislative în începerea şi administrarea unei afaceri

implică extra-documentaţie şi multe taxe. De exemplu, procesul de înregistrare poate dura luni

întregi, deoarece înregistrările trebuie obţinute printr-o secvenţă prescrisă, deci nimeni nu poate

iniţia toate procedurile simultan.

Deci costurile corupţiei şi întârzierile birocratice pot arunca unele potenţiale noi afaceri

de pe piaţă sau le pot direcţiona spre economia subterană. În mod similar, aceste costuri

afectează afacerile existente prin schimbarea cerinţelor, nevoia de recertificare periodică şi

oneroasele cerinţe de păstrare a înregistrărilor.

Potrivit Băncii Mondiale, investiţiile străine directe încă mai funcţionează în state în care

corupţia este sistemică, dar doar dacă mita este permisă şi rezultatele sunt previzibile. Corupţia

poate avea efecte negative asupra investiţiilor străine. Pentru cele mai multe din firmele străine,

corupţia este un cost pentru a face afaceri, cost ce poate fi recuperat din veniturile ulterioare.

Dacă acest cost devine prea mare sau imprevizibil, firmele străine se vor desprinde. Sau

investitorii străini pot evita împreună statul respectiv. Nivele crescute ale corupţiei adaugă riscul

ca o ţară să fie marginalizată în economia internaţională. Un mediu atât de incert. cu un nivel

crescut al birocraţiei şi cu o administraţie fiscală slabă, poate reduce nu doar investiţiile interne

dar şi investiţiile străine directe (FDI), care sunt foarte importante pentru dezvoltarea economică

a oricărei ţări.

Corupţia poate afecta formarea capitalului uman, care este cel mai important element în

procesul de producţie şi transformare, care se numeşte dezvoltarea economică. În primul rând,

corupţia slăbeşte administraţia fiscală şi poate duce la evaziune fiscală şi la scutiri de impozite

nepotrivite. Prin urmare, pentru un sistem fiscal, cu cât este mai ridicat nivelul de corupţie, cu

atât sunt mai scăzute veniturile şi resursele disponibile pentru aprovizionarea publică cu anumite

servicii, cum este educaţia. În al doilea rând, corupţia creşte costul de funcţionare al guvernului

şi, prin urmare, reduce resursele disponibile pentru alte necesităţi, inclusiv pentru cheltuieli

sociale, care sunt necesare pentru formarea capitalului uman. În fapt, nivelul ridicat al corupţiei

dintr-o ţară este adesea asociat cu nivelul scăzut al educaţiei şi al sistemului de sănătate.

Revărsarea capitalului poate avea de asemenea efecte negative asupra dezvoltării

economice. Capitalul acumulat prin corupţie depus în conturi din băncile elveţiene este o

pierdere netă pentru dezvoltarea unei ţări, Aceste costuri pot fi considerabile.

Corupţia poate împrăştia importanta legitimitate politică, pe care majoritatea guvernelor

caută să o păstreze şi să o construiască. Unul dintre obiectivele majore al oricărui regim este

construirea propriei legitimităţi, o resursă care va permite mai uşor câştigarea suportului şi

asistenţei din partea publicului în legătură cu dezvoltarea. Prin distrugerea legitimităţii

structurilor politice în ochii celor care au puterea de a face ceva în legătură cu situaţia, corupţia

poate contribui la instabilitate şi la o posibilă dezintegrare naţională.

Corupţia poate tinde să distrugă unele dintre cele mai importante valori ale unei naţiuni,

cum sunt entuziasmul, idealismul şi simpatia tineretului. În cazul în care idealismul şi

entuziasmul generaţiei tinere se transformă în cinism, nu numai stabilitatea politică dar şi

dezvoltarea economică pe termen lung sunt ameninţate. Politicienii şi funcţionarii publici, ca o

elită, ar trebui să dea un scop eforturilor naţionale. În acest sens, ei nu pot evita stabilirea unui

exemplu pe care alţii să îl urmeze. Dacă elita este considerată a fi în mod larg şi profund corupă,

omul de pe stradă va avea puţine motive pentru care să nu strângă tot ce poate doar pentru el şi

pentru cei dragi. Deci, corupţia în cadrul unei elite, nu doar că alterează standardele populare

percepute, dar forţează oamenii să întreprindă activităţi ascunse în afara ariei de auto-apărare. Ei

simt că trebuie să recurgă la practicile corupte doar ca să obţină ceea ce li se cuvine. Corupţia

face ca deciziile luate să fie măsurate în bani şi nu în nevoi umane.

Şi mai important este că fenomenul corupţiei poate afecta dezvoltarea democratică.

Oamenii pot experimenta condiţii de trai scăzute şi legătura unei corupţii la scară largă cu

procesul de democratizare. Dar acestea creează în schimb, obstacole serioase pentru o

democratizare viitoare. Corupţia, deja la un nivel ridicat, este în creştere prin eficienţa

cheltuielilor sociale, erodarea impozitelor şi a administraţiei obişnuite şi distrugerea legitimităţii

sistemului politic, ceea ce poate afecta într-un mod extrem de negativ, dezvoltarea economică şi

politică.