istoria bisericii – Reforma

24

Coresi – un român propagator al

ideilor reformate

-Florin Moţiu-

Caietele Beth ha-midrash

2

Activitatea tipografului Coresi se înscrie în curentul reformat de propagandă printre români; s-ar putea chiar afirma că diacul Coresi a fost reprezentantul şi instrumentul reformatorilor printre românii ortodocşi din Braşov şi, prin răspândirea tipăriturilor lui, printre românii la care ideile propagate de el ajungeau. „Opera de răspândire a cărţilor româneşti prin tipar, întreprinsă de către adepţii învăţăturilor lui Luther la Braşov, este legată de numele diaconului Coresi”, scrie Ştefan Ciobanu.1

Colaborarea lui cu luteranii germani şi calviniştii maghiari, ideea reformată ce-l îndeamnă de-a lungul anilor să publice în româneşte –şi anume necesitatea de a predica şi scrie în limba poporului, editarea catehismului şi a predicilor reformate, atacarea ortodoxiei şi a practicilor lor condamnate de reformaţi (în Tâlcul Evangheliilor – 1567), toate acestea arată faptul că diaconul Coresi a fost adept al ideilor reformatoare şi propagator al lor.

Publicarea cărţilor în limba română nu se datorează trezirii conştiinţei de neam şi a celei de limbă printre preoţia română ortodoxă, cum s-a afirmat. În Muntenia nu se tipăresc cărţi româneşti în secolul al XVI-lea, ci se menţine limba slavonă în tipărituri şi-n biserică în întreg secolul.2 Doar în Transilvania apar aceste cărţi în româneşte, datorită influenţei reformate. Preoţi români ortodocşi de aici se opun introducerii limbii române în biserică. Predicarea şi tipărirea în limba română e în mod clar o idee reformată. Cărţile se tipăresc aici „prin înrâurirea exercitată de învăţăturile protestante, care recomandau întrebuinţarea limbii poporului în cultul şi predica bisericii creştine”, după cum afirmă Gheorghe Cronţ.3

Da, Coresi a tipărit şi cărţi de slujbă ortodoxe în româneşte şi în slavonă. Cărţile de slujbă în româneşte se explică tot prin ideea reformată a nevoii de introducere a limbii române în biserica ortodoxă. Coresi şi saşii din Braşov şi-au dat seama de prioritatea introducerii limbii române în biserică, propagarea doctrinelor reformate putând urma abia după acest pas. Astfel se explică iniţiativa şi finanţarea publicării unor astfel de cărţi de către luterani, cum e, de exemplu, Evanghelia cu învăţătură din 1581, scoasă la îndemnul şi pe cheltuiala judelui luteran Hirscher.

Iar prin tipărirea de cărţi slavone s-a dorit a se veni în ajutorul preoţilor munteni lipsiţi de cărţile acestea necesare. Acest pas nu e în opoziţie cu ideile reformate, dacă ne gândim la atitudinea lui Melanchthon faţă de Biserica răsăriteană şi la simpatia lui pentru preoţii neajutoraţi. Totodată, prin această activitate, Coresi putea continua colaborarea cu ortodoxia. Şi probabil că a luat în considerare şi motivele economice – cărţile în slavonă se vindeau bine preoţilor ortodocşi.

1 CIOBANU, pag. 111 2 DELETANT, pag. 124 3 CRONŢ, pag. 84-88

3

Viaţa lui Coresi Gheorghe Coresi s-a născut între 1507-10 la Târgovişte.4 Se pare că

era român, deşi se poate să fi avut strămoşi greci. Ştia foarte bine limba română şi el însuşi se considera român: „Mai toate limbile au cuvântul lui Dumnezeu în limba (lor), numai noi rumânii n-avem”.5

Făcea parte dintr-o familie de cărturari: tatăl – grămătic, a avut doi fii, pe Coresi tipograful şi Coresi logofătul.6 Coresi a avut un fiu, Şerban, tot tipograf. O familie a scrisului de mână şi a tiparului, cum o denumeşte T. Vedinaş.7

Coresi a învăţat meseria de tipograf de la Oprea logofătul, ucenicul lui Dimitrie Liubavici. Împreună cu Oprea şi Şerban, se stabilesc la Braşov în 1556. Primarul Braşovului, Johannes Benkner a fost cel care l-a chemat în oraş, în urma înţelegerii cu Pătraşcu-vodă. Benkner avea intenţia clară de a-i reforma pe românii din Şchei şi avea nevoie de un tipograf român. Benkner avea o moară de hârtie din 1546.8

Coresi avea cinci sau zece ajutoare, după împrejurări. Era autorul prologurilor sau epilogurilor tipăriturilor sale.9

Prima carte românească tipărită la Braşov e în 1559, ultima în 1581. Moare după această dată.

Tipăriturile româneşti Întrebare creştinească – tipărită între 15 sept. 1559- 3 mai 1560, la

Braşov, din iniţiativa judelui Benkner. Este un catehism luteran, probabil după cel al lui Luther. Unii socotesc a fi retipărirea celui din 1544. Se păstrează 11 file, care conţin sfârşitul prologului, scris de Coresi (unde pledează pentru folosirea limbii române în biserică, pe baza cuvintelor lui Pavel din 1 Corinteni 14:19), decalogul, crezul, Tatăl nostru, despre rugăciune, botez, euharistie10. Tipărirea catehismului trebuie pusă în legătură cu intenţia lui Benkner de a-i reforma pe români. Intenţia lui e astfel prezentată de cronica lui Massa şi Fuchs, din 1559: „În ziua de 12 martie a aceluiaşi an, Johann Benkner, primarul Braşovului, împreună cu alţi

4 Id., Ibid., pag.84-88 5 citat în CIOBANU, pag. 111, 112 6 În evul mediu românesc, termini ca grămătic, diac, diacon, piseţ, logofăt, denumeau “pe micul scriitor de limbă slavonă dintr-o cancelarie”. (Petre Ştefan, citat în VEDINAŞ, pag. 1-10). Deci „diacon” nu o funcţie religioasă, ci cărturărească, denumind funcţionarul de la curţile domneşti ori boiereşti. 7 VEDINAŞ, pag. 1-10 8 Id., Ibid., pag. 16 9 Id., Ibid., pag. 17-20 10 CHIŢIMIA. TOMA, pag. 62

4

consilieri orăşeneşti, au reformat biserica românilor şi au propus ca membrii ei să înveţe catehismul”.11

Tetraevanghel – 1561. Se păstrează un exemplar intact la Budapesta. A apărut sub tutela şi cheltuiala saşilor luterani. Cuprinde cele patru Evanghelii şi un epilog, în care Coresi repetă îndemnul de a se introduce limba română în biserică. S-au găsit copii în Muntenia, Transilvania şi Moldova, lucru ce atestă răspândirea cărţii.12

Lucrul sfinţilor apostoli – 1563 sau 1567. Cuprinde Faptele apostolilor şi Epistolele. E o continuare firească a traducerii Evangheliilor, cu scopul de a da românilor Noul Testament în limba română şi de a înlocui astfel slavona.13 Despre traducere, Chiţimia şi Toma afirmă: „La baza textului se presupune un izvor tălmăcit din slavonă şi un altul românesc, tradus după versiunea luterană”.14 Influenţa textului german al lui Luther se recunoaşte mai ales în traducerea Epistolei lui Pavel către Romani.15

Tâlcul Evangheliilor şi Molitvenicul, tipărite în aceeaşi carte în 1567, sunt cunoscute şi ca şi Cazania I. Tâlcul Evangheliei cuprinde predici la textul Evangheliilor şi se pare a fi traducerea cărţii lui Méliusz Juhász Péter Predici alese din scrierile prorocilor şi apostolilor, apărută la Debreţin în 1563.16 Iniţiativa tipăririi cărţii a aparţinut maghiarilor calvini, iar cheltuielile le-a suportat nobilul Forró Miklós.

Explicaţia Evangheliilor e făcută în spiritul protestant, conţinând atacuri contra neregulilor din biserică, la adresa ierarhiilor bisericeşti, a papei şi patriarhului, a icoanelor. E afirmată ideea protestantă a primatului Sfintei Scripturi în biserică: „Lăsat-au nouă Sfânta Scriptură: Tetraevanghelia, Praxiul, Psaltirea lui David Prooroc..., din acelea să întrebăm, că noao nu vine leagea nece din Ierusalim, nece de la Roma, nece din Ţara Grecească, nece Nemţească, nece Rumânească; nu e de la Leşească, nece de la Moschicească, ci e lăsată şi tocmită de la Iisus Hristos”.17

Predicarea trebuie să aibă loc în limba poporului. Preoţii ţin învăţătura oamenilor şi nu cuvântul lui Dumnezeu: „Patriarhul şi vlădicii, egumenii, călugării, popii nu spun cuvântul lui Dumnezeu derept măriia ceştei lumi, ce mai tare ţin tocmealele oamenilor decât a lui Hristos; ce noi propoveduim că în toată vreamea ei au fost aleaneş şi vrăjmaşi dereptăţii, ca şi în zilele prorocilor şi când îmbla Iisus Hristos pre ceastă lume...”18

11 DELETANT, pag. 122 12 CHIŢIMIA. TOMA, pag. 66 13 DELETANT, pag. 123 14 CHIŢIMIA. TOMA, pag. 69 15 L. DEMÉNY. L.A. DEMÉNY, pag. 152 16 PIRU, pag. 65. L. DEMÉNY. L.A. DEMÉNY, pag. 152 17 CIOBANU, pag. 119 18 Id., Ibid., pag. 119

5

Nu au credinţă cei ce se roagă morţilor, căci sfinţii morţi n-aud rugăciunea noastră. Greşesc şi acei „care-i zic că sfânta Maria iaste cale spre mântuire”.19

Oamenii nu-şi pot răscumpăra păcatele prin fapte, călugărie sau posturi.

Sunt atacate pomenirea morţilor la anumite zile, descântecele şi farmecele, care-s „drăcie”. Dumnezeu a lăsat ierburi şi leacuri.

Molitvenicul conţine psalmi, cântece, după model calvin. S-a tipărit din maghiară, după cartea lui Heltai Gáspár, preotul reformaţilor din Cluj, Agenda sau actele bisericeşti pe care le săvârşesc de obicei lucrătorii şi păstorii sufleteşti creştini – 1550 (şi retipărită cu modificări în 1559).20

Motivaţia lui Coresi pentru cărţile acestea în româneşte: „Rumăneşte am scris...cum să înţeleagă şi popa ce zice însuşu şi oamenii ce ascultă”.21

Liturghier – 1570. Este prima carte în limba română care cuprinde rânduiala slujbei liturghiei. Se rezumă la „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur”, precedată şi urmată de alte texte care corespund diferitelor momente succesive ale liturghiei.22

Tipărirea cărţii are loc din iniţiativa calviniştilor. Comanda a fost dată de episcopul calvin al românilor din Ardeal, Pavel Tordaş, cu scopul de a le distribui preoţilor români, ca să introducă slujba în limba română în biserici. Episcopul Tordaş a fost în Braşov în ianuarie 1570, vizitând pe Coresi şi supraveghind tipărirea cărţii acesteia şi a Psaltirii. După tipărirea cărţilor, Tordaş a hotărât ţinerea unui sinod la Cluj. În decembrie 1570 scria primarului din Bistriţa să trimită preoţi la sinod: „Şi aceasta le-o dau de ştire popilor româneşti, ca să aducă bani cu cari să-şi cumpere cărţi româneşti: una, Psaltirea, să o plătească un florin, altă carte, Liturghia, să o plătească cu 32 de dinari”.23

Coresi motiva astfel tipărirea cărţii: „...numai noi rumânii n-avăm cărţi de slujbă-n limba noastră”.24

Deletant comentează importanţa şi urmările tipăririi acestei cărţi astfel: „Pentru prima dată slujba ortodoxă putea fi condusă în întregime în româneşte. Mai mult de o sută de ani aveau să mai treacă înainte de a se mai tipări o a doua ediţie a Liturghierului în româneşte”.25

Psaltire românească – 1570. Apărută împreună cu Liturghierul, tot din iniţiativa episcopului Tordaş, ca şi carte de slujbă românească.

19 Id., Ibid., pag. 119 20 PIRU, pag. 65. L. DEMÉNY. L.A. DEMÉNY, pag. 152 21 CRONŢ, pag. 84-88 22 CHIŢIMIA. TOMA, pag. 76 23 DELETANT, pag. 123 24 CRONŢ, pag. 84-88 25 DELETANT, pag. 123

6

Psaltire slavo-română – 1577. Scoasă pentru folosul preoţilor, ca să le fie „de înţelegătură”.26

Evanghelia cu învăţătură sau Cazania II – 1581, e o carte de predici pentru toate duminicile şi sărbătorile de peste an. Conţine 67 de predici cu textul Evangheliei respective, iar la sfârşit, Tatăl nostru, Crezul şi Decalogul. 52 de predici sunt traduceri din colecţia de omilii a lui Ioan Caleca, patriarh de Constantinopol între 1334-47.27 Este un text destinat slujbei din biserica ortodoxă, însă iniţiativa şi cheltuiala au fost ale judelui luteran al Braşovului, Lucas Hirscher. „Textul, destinat să înlocuiască limba slavonă în biserică, nu numai în Transilvania ci şi în celelalte provincii locuite de români...”, afirmă Chiţimia şi Toma.28 Motivaţia luterană, de introducere a limbii naţionale, ca prim pas al reformării bisericii, e clar. Cartea a avut cea mai mare răspândire dintre cărţile româneşti scoase de Coresi, datorită cererilor preoţilor ortodocşi.

Coresi – un iluminat spre iluminarea altora Atins de ideile Reformei, Coresi înţelege necesitatea citirii şi auzirii

Cuvântului lui Dumnezeu de către oameni; însă e nevoie de o auzire care să aducă şi pricepere, care nu se poate realiza decât printr-o Scriptură predicată şi citită în limba poporului, în româneşte, nu în slavonă. Coresi îşi înţelege chemarea de a aduce românilor Cuvântul lui Dumnezeu. Iluminat de către Dumnezeu cu privire la aceste lucruri, se doreşte agentul prin care Dumnezeu să poată ilumina pe cei din poporul său, prin cărţile tipărite de el: texte din Scriptură, catehisme, predici, cărţi de slujbă.

Vorbind despre idealul educativ coresian, T. Vedinaş observă repetarea frecventă a trei verbe în prologurile şi epilogurile lui Coresi: a ilumina, a învăţa, a deştepta. Verbele au conotaţii spirituale la Coresi, însemnând deşteptarea omului păcătos care se poate mântui prin aceasta. Lumina învăţături e cea a Sfintei Scripturi.29 Coresi trudeşte pentru a-l aduce, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe fratele său român, de la întunericul necunoaşterii lui Dumnezeu, la o cunoaştere şi închinare după voia Creatorului.

Coresi este un român propagator al ideilor reformatoare, un reformator care-şi răspândeşte ideile nu prin predicare, ci prin talentul pe care i l-a dat Dumnezeu, de tipograf, scriitor şi traducător.

26 CHIŢIMIA. TOMA, pag. 78 27 CIOBANU, pag. 120 28 CHIŢIMIA. TOMA, pag. 105 29 VEDINAŞ, pag.111-121

7

Bibliografie 1) Coord. I.C. CHIŢIMIA. Stela TOMA – Crestomaţie de literatură

română veche, vol. I, Cuvânt înainte de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984

2) Ştefan CIOBANU – Istoria literaturii române vechi, (ediţie îngrijită, note şi prefaţă de Dan Horia Mazilu), Ed. Eminescu, Bucureşti, 1989

3) Gheorghe CRONŢ – „Mai bine a grăi cinci cuvinte cu înţeles”, în Magazin istoric, anul III, nr. 4 (25), Aprilie 1969, Bucureşti, pag. 84-88

4) Dennis DELETANT – A Survey of Romanian Presses and Printing in the Sixteenth Century, în DELETANT – Studies in Romanian History, with a preface by Alexandru Duţu, Ed. Enciclopedică, Bucharest, 1991

5) DEMÉNY Lajos. Lidia A. DEMÉNY – Carte, tipar şi societate la români în secolul al XVI-lea, Introducere de Dan Simonescu, Ed. Kriterion, Bucureşti, 1986

6) Alexandru PIRU – Istoria literaturii române, vol. I – Perioada veche, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970

7) Traian VEDINAŞ – Coresi, Ed. Albatros, Bucureşti, 1985