Copingul Definire Psihologica. Cauze Si Efecte

UNIVERSITATEA BUCURESTI –FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI

Coping-ul: Definire şi caracterizare psihologică

Cauze şi efecte.

Gheorghe Diana Georgiana

Seria II, grupa 7

1


Stresul ocupaţional, definirea stresului.

Din 1936 când Hâns Selye a lansat termenul de stress –adaptat biologiei sub numele de stress of life – , acesta a dobândit o asemenea notorietate încât a intrat în limbajul curent peste tot în lume, cu un înţeles mai mult sau mai puţin bine definit. Cum era firesc, publicul larg, dar adesea şi persoane calificate i-au atribuit sensuri depărtate de cel originar ceea ce nu putea să by ducă la confuzie şi la interpretări eronate (1993).

Termenul de stres a intrat relativ rapid în vocabularul biomedical, în ciuda faptului că este o noţiune cu largă variabilitate de conotaţii. În engleză stress în sens tehnic semnifica a supune tensiunii sau presiunii, a deforma, iar în biologie înseamnă orice încordare, forţa sau agent dăunător, care stimulează o reacţie fiziologică de apărare , fiind capabilă în anumite situaţii să producă modificări patologice.După Selye stresul este un termen sinonim cu o creştere a glucocorticoizilor plasmatici şi cu alte modificaru asociate, mereu aceleaşi, iar termenul de stresor se referă la stimulii care evca răspunsul la stres.

Atât în vorbirea curentă cât şi în literatura de specialitate termenul de stres se asociază cu difeite stări maldive, cu situaţii de suprasolicitare a organismului sau este folosit cu nuanţă de oboseală şi epuizare. Termenul de stres acoperă o largă arie de stări în care organismul nu face faţă solicitărilor sau se găseşte într-o stare tensională extremă.

Aşa cum am menţionat şi anterior conceptul de stres a fost introdus în circuitul ştiinţific 1946 de Selye, care analizând fenomenul de adaptare a organismului la solicitări, a identificat trei stadii, ale unui proces denumit de el ”sindrom general de adaptare la stres„ :

a) Reacţia de alarmă, care se instituie la contactul iniţial cu factorul solicitant ce pune în mişcare mecanismele defensive

b) Rezistenta, stadiul de maximă adaptare, care asigură echilibrul dintre solicitare şi situaţie

c) Epuizarea, care marchează momentul din care mecanismele de adaptare sunt depăşite.

Conceptul de stres este complex, însă în literatura de specialitate mai există o noţiune ce îşi dispută domeniul încărcării în sarcina şi anume solicitarea (workload).

Stresul ocupaţional este una din multiplele probleme cu care se confruntă societatea modernă, fiind generat de viaţa profesională, de mediul muncii, cu consecinţe nemijlocite asupra activităţii profesionale, dar şi asupra sănătăţii celor care prestează munca respectivă. Ca urmare a modificărilor profesionale, dar şi asupra sănătăţii celor care prestează munca respecrtiva. Ca urmare a modificărilor explozive ale tehnologiilor, a penetrării agresive a proceselor de informatizare, dar şi a modernizări sistemelor mama sistemelor manageriale s-au schimbat în profunzime natura societăţii, în general, şi a locurilor de muncă, în special.

2


Asistăm după anii 80, la startul unor procese manageriale care includ operarea la nivelul marilor privatizării şi fuzionări ale coloşilor industriali, la procesele de reengineering şi de dezvoltare a unei economii de piaţă foarte active.

Competiţia economică dura în care este angrenata viaţa socială prezenta este considerată ca unul din semnele sau reacţiile generatoare de ccea ce a intrat în limbajul cotidian de ”stres profesional sau stres ocupaţional.

Manifestările evidente ale fenomenului de stres ocupaţional la nivel organizaţional au determinat şi intensificarea cercetărilor empirice pe această temă.

Coping- strategia de adaptare la stres

Aşa cum termenul are o multitudine de definiţii şi mai multe accepţiuni şi termenul de coping a primit mai multe semnificaţii:

Lazarus şu Folkman (1984) au definit acest concept ca reprezentând ”ansamblul eforturilor cognitive şi comportamentale destinate controlării, reducerii sau tolerării exigentelor cerinţelor externe şi/sau interne care ameninţa sau depăşesc resursele individului”. Miclea (1997) şi Băban (1998) consideră ccopingul un proces evolutiv, inclusiv în plan ontogenetic. Varianta propusă de Miclea şi Băban este cea mai apropiată de accepţiunile actuale, pentru că susţine mai bine flexibilitatea.

Practic copingul reprezintă o atitudine, activa sau pasivă, pe care individul o ia atunci când apare o situaţie stresantă. Majoritatea acţiunilor pe care el le întreprinde pot conta ca şi coping la o problemă sau o nevoie, însă nu toate sunt aşa de sănătoase. În concluzie, copingul este o acţiune conştientă întreprinsă pentru a rezolva o problemă care exercita o anume presiune ce crează disconfort fizic sau psihic.

Ccoping-ul este un proces de dirijare a solicitărilor prin schimbarea lor, redefinirea lor sau adaptarea la ele. Stilurule şi strategiile folosite sunt relevante şi aplicabile în funcţie de situaţiile la îndemână. Alegerea şi succesul acestor răspunsuri sunt determinate de natura situaţiei, de resursele sociale şi personale, de tipul de motivaţie adoptat în procesul de creştere .

Din punct de vedere ştiinţific studiile referitoare la strategiile de adaptare, au adus o modificare importanta în cercetările referitoare la stres, prin schimbarea orientării lor de la descrierea reacţiilor la stres la descrierea şi cercetarea modalităţilor prin care individul controlează factorii şi situaţia stresantă. Răspunsurile individului la factorii de stres, pot fi de natură cognitivă sau afectivă (de exemplu: transformarea în plan imaginar a unei situaţii periculoase într-o ocazie favorabilă de profit personal), dar şi forme de comportament (înfruntarea deschisă a problemelor, adoptarea ybei conduite de evitare etc.)

3


Copingul ca strategie

Copingul are la bază o acţiune întreprinsă pentru rezolvarea unei probleme cauzate de factori stresanţi externi.Acţiunea presupune planificare, eliminarea activităţilor concurente, confruntarea, autocontrolul comportamentului. Există multe modalitatu sănătoase de a gestiona şi a face faţă stresului. În xoncluzie nu toată lumea are un răspuns unic la stres, deci nu există ostrategie sau o metodă care se potriveşte tuturor pentru gestionarea stresului.

Diferenţiind conceptual reacţiile de apărare de coping (adaptare se poate sublinia că în timp ce reacţiile de apărare sunt procedee de intervenţie asupra realităţii interioare prin care situaţiile problematice sunt reevaluate şi resemnificate în scopul reducerii stărilor tensionale, în lipsa unor mijloace directe de intervenţie asupra realităţii externe, copingul este mai mult decât o simplă reacţie la stres. El reprezintă o strategie multidimensională de control a cărei finalitate este schimbarea, fie a situaţiei, fie a aprecierii subiective. Copingul este un concept psihologic care se referă la tendinţa individului de a stăpâni, minimiza sau maximaliza frică sau anxietatea în situaţii pe care le consideră stresante.

Conform acestui nou mod de abordare a problemelor, în opinia lui M. Seracin (2004), stresul nu trebuie căutat nici doar în raport cu individul, nici numai la nivelul evenimentului, ci în relaţia individ-mediu.

Filtrele individuale, numire şi mediatori ai relaţiei dintre factorii de stres şi tulburările echilibrului individual, sunt în general apreciate ca fiind trei (mai importante):

- Perceperea stresului sub influenţa experienţei anterioare

- Mecanismele individuale de apărare a Eului, care acţionează incostient

- Eforturile conştiente (punerea în funcţiune a unui plan de acţiune, recurgerea la diferite tehnici).

Dr. Iamandescu (2002) clasifica strategiile adaptative declanşate în momentul perceperii stuatiei stresante, în conştiente ( acţiuni orientate direct spre rezolvarea, redefinirea sau minimalizarea situaţiei stresante şi reducerea tensiunii emoţionale) şi inconştiente ( mecanismele de apărare ale eului). Din cele două tipuri de soping rezultă reevaluarea problemei ( reinterpretatrea pozitivă), care “ constă în reducerea diferenţei –percepute iniţial de subiect –intre gradul de ameninţare şi propriile resurse, fapt ce ajută la perceperea situaţiei ca fiind mai tolerabila” (Iamandescu, 2002, p.128)

În ceea ce priveşte strategiile adaptării conştiente, acestea sunt antrenate în două procese de evaluare a relaţiei: autoevaluarea propriilor posibilităţi în raport cu situaţia respectivă şi strategiile individuale de ajustare în raport cu acestea.

O dată ce au fost identificate resursele ca potenţial de răspuns se trece la aprecierea strategiilor aplicabile în ajustarea efectelor stresului ( copingului). Astfel se poate vorbi de o apreciere primară a potenţialului stresant şi una secundară a strategiilor individuale de adaptare.

4


a) Aprecierea primară –stabilirea semnificaţiei pentru individ a factorului sau situaţiei stresante şi în funcţie de aceasta la emoţii de o anumită calitate şi semnificaţie; aprecierea propriilor potenţialităţi ( resursele personale) pentru adaptare emoţională la situaţie.

b) Aprecierea secundară înseamnă aprecierea resurselor disponibile adecvate la a constitui strategii de adaptare eficientă pentru schimbarea situaţiei, acceptarea ei, evitarea, căutarea unui plus de informaţii, a unui suport social sau reacţionarea impulsivă ( strategiile alese pot fi de 2 tipuri centrate pe emoţie sau pe problemă).

Procesul de evaluare care trece obligatoriu prin filtrul experienţei anterioare în ceea ce priveşte relaţia individ –eveniment , este influenţat la rândul lui de variabilele experimentărilor anterioare şi stărilor de fapt prezente variabile şi caracteristici individuale (resurse personale), variabile ambientale, resurse sociale.

Copingul ca strategie de relaţionare cu stresul poate modela conduita afectivă a individului, de aceea se consideră că una din funcţiile sale este cea de modelare a stării emoţionale. Modelarea areloc în diferite feluri:

a) Modifcand sensul orientării atenţiei –fie prin seturnarea ei de la sursa stresului (strategii de evitare) sau dimpotrivă, dirijând-o către această ( strategii de vigilentă).

a.1. strategiile de evitare cinduc deseori la orentarea individunlui către activităţi de substituire comportamentală sau cognitiva care să faciliteze eliminarea tensiunii emoţionale( activităţi sportive, jocuri, relaxare), acestea manifestându-şi eficienţa când sunt asociate cu cele de confruntare cu evenimentul şi posibil, dar rareori individul alege strategii de fugă ( mai puţin adaptative) prin care individul crede, că scapă, se elibereazaza de stres, dca bea, fumează sau foloseşte medicamente ( impresie eronată), pentru că în realiate este vorba doar de un răgaz temporar cu efecte secundare, nocive pentru organism. Cercetările arată că aceste strategii de fugă sunt asociate cu anxietatea, depresia şi tulburările psihosomatice.

a.2. strategiile de vigilentă care direcţionează atenţia individului spre situaţia stresantă cu scopul de a o controla şi a preveni efectele stresului.Aceste strategii pot fi de două forme: de căutare a unui plus de informaţii şi de punere în acţiune a unor soluţii de rezolvare a situaţiilor.

b) modificând semnificaţia subiectivă a evenimantului –prin apelarea la activităţi cognitive,aparent de sfidare: exagerarea aspectelor şi implicaţiilor pozitive ale situaţiei, evidenţierea aspectelor umoristice ale acesteia ( haz de necaz), subevaluarea implicaţiilor negative reevaluarea pozitivă. Aceste strategii sunt eficace pe termen scurt şi când nu există o rezolvare momentană, pentru că reduc tensiunea emoţională.

c) modificând direct termenii prezenţi ai relaţiei individ-eveniment –prin declanşarea unor eforturi comportamentale active de înfruntare a situatiei-problema cu scopul rezolvării acesteia

5


(prin spirit combativ)şi/sau elaborarea şi realizarea unor planuri de acţiune. Asemenea strategii determină atât modifcarea situaţiei cât şi reducerea tensiunii emoţionale.

Aceste trei modalităţi de orientare a conditei de adaptare la stres determina modificarea modului de percepere a situaţiei, ceea ce duce la reevaluarea potenţialului stresant.

Clasificarea strategiilor de coping

Într-o situaţie de stres, persoană nu rămâne inactivă. Pe lângă reacţiile fiziologice, în mare parte dependente de procesele bilogice, persoană va fi tentată să răspundă. Se vorbeşte astfel de mecanisme de adaptare sau coping, ca despre “modul incare gândim şi acţionăm pentru remedia aspectele negative ale unei situaţii stresante” ( Paulham, Bourgeois, 1995)

Datorită reacţiei imediate a organismului la apariţia unui stresor, există o parte conştientă şi una inconştientă a reactivităţii. De aceea trebuie făcută distincţia între mecanismele de apărare ( mecanisme involuntar utilizate în contracararea stresului) şi coping ( mecanism voluntar, intenţionat).

Analizând diversitatea strategiilor de coping, au existat de-a lungul timpului diferite păreri ale specialiştilor, care au făcut diverse clasificări.

Lazarus şi colaboratorii săi în 1984 au subliniat două tipuri de coping:

1. Coping focalizat pe problemă – acţiuni orientate direct spre rezolvarea sau minimalizarea situaţiei stresante ( coping activ)

2. Coping focalizat spre emoţie – este orientat spre persoana în scopul reducerii sau controlării răspunsului emoţional la stresori , mai poartă denumirea de coping indirect( coping pasiv).

Alţi autori precum Suls şi Fletcher (1985) împarte copingul în două grupe mari, având ca şi criteriu focalizarea atenţiei.

1. Copingul evitant –consta în deturnarea atenţiei de la sursa stresului (evitare) considerând că se reduce tensiunea emoţională şi apare o stare de bine.

2. Copingul vigilent –focalizeaza atenţia persoanei pe o problemă cu scopul de a o controla mai bine.

Paulhan şi Bourgeois propun o altă clasificare a strategiilor:

1. Strategii active ( copingul activ): constă într-o acţiune orientată direct spre a modifica termenii relaţiei persoana-mediu prin eforturi comportamentale active

6


2. Strategii pasive (copingul pasiv): constă în a nu întreprinde nicio acţiune, iar inactivitatea în faţă un stresor fiind adesea legată de o stare emoţională negativă.

Adesea copingul centrat pe problemă este confundat cu cel activ şi copingul centrat pe emoţie cu cel pasiv. Aceste erori nu sunt lipside de sens căci categoriile de strategii nu sunt teoretic separate de strategiile specifice, ele depind de contextul situaţiei.

Moos (1993) a propus patru categorii de coping, câte două pentru fiecare dintre copingurile activ şi evitant, utilizând drept criteriu de clasificare metodele utilizate, adică strategii comportamentale fie cognitive:

1. Copingul activ/cognitiv: această categorie include analiză logică, ca reinterpretare pozitivă

2. Coping activ/comportamental: se găseşte aici căutarea susţinerii şi implementarea unei acţiuni pentru a rezolva problema.

3. Coping evitant/cognitiv: în această categorie se distinge evitarea cognitivă şi acceptarea resemnată.

4. Coping evitant/comportamental: această categorie se referă la căutarea de alte activităţi şi de asemenea descărcarea emoţională.

Aceste diferite tipuri de coping depind de perspectiva temporală şi de certitudinea subiectivă a survenirii evenimentelor. Experienţa de viaţă presupune , formarea şi exersarea unor mecanisme de apărare, încă din copilărie ce ţin de structură propriei personalităţi şi se maturizează pe parcurs transformându-se în adevărate strategii de adaptare la stres.

Activismul se referă la înlocuirea stărilor nedorite , în cazul unor conflicte sau situaţii stresante, cu acţiunea care se opune reflectării îndelungate. Persoana cauta să devină foarte activă, pentru a-şi distrage atentua de la faptele negative care o afectează putând folosi activismul ca o barieră în mod defensiv ( activităţi sportive, hobbyuri) sau chiar în forme extreme ca workaholismul sau shopaholismul.

Afilierea se referă la solicitarea ajutorului şi sprijinului altcuiva atunci când individul trece printr-o situaţie dificilă, generatoare de stres şi stări neplăcute, căutând, un adăpost pentru a-şi proteja sufletul şi a se apăra de stări negative insuportabile.

Altruismul este un comportament prin care individul se gândeşte foarte puţin la persoana lui şi se interesează mai mult să le fie cât mai bine celor din jur, evitând astfel agresivitatea situaţiilor conflictuale, prin acceptarea inconştientă a ideilor pe care le susţin alte persoane

Refularea se referă la respingerea în inconştient a unor conflicte cu speranţa să nu revină în sfcera conştientă deci problemele nerezolvate sunt puse la colţ temporar sau definitiv de către mecanismele de apărare.

Detaşarea conştientă are rol de protecţie şi este compusă sin indiferenta afectivă din supunere în fata evenimentelor suportând anumite situaţii foarte dificile prin detaşare emoţională

7


Umorul acest mecanism poate di folosit atât inconştient cât şi în mod conştient în anumite situaţii traumatizante, prin reliefarea unor aspecte plăcute sau ironice.

Metode de evaluare a copingului

Copingul fiind mai mult decât o simplă reacţie la stres, conştientizat ca strategie de control, are ca finalitate adaptarea la situaţia stresantă fie prin schimbarea ei, fie a aprecierii subiective. Fiind o strategie multidimensională şi criteriile copingului de eficacitate sunt multidimensionale, acestea evidenţiindu-se prin:

a) Controlul sau reducerea impactului agresiunii asupra stării de confort fizic şi psihic prin reducerea excitaţiilor şi deprecierilor

b) Eficacitatea ca rezultate mai crescută prin stilul activ ( centrat pe rezolvarea problemei) faţă de cea a stilului pasiv ( centrat pe emoţie)

c) Caracteristicile situaţiei ( de durată şi de controlabilitate) influenţează eficacitatea copingului.

Eficacitatea copingului prin influenţa stării de sănătate fizică, este dificil de evaluat, fiind necesare studii prospective (biomedicale) care sunt costisitoare. Totuşi există influenţe care pot fi identificate, asigurând evaluarea:

Aceste influenţe se identifica prin:

• Parametrii fiziologici ( tensiune arterială, frecventa cardica, frecventa respiratorie) şi neurochimici (catecholaminele urinare, cortizol sanguin)

• Depistarea riscului crescut de morbiditate şi mortalitate prin utiizarea execesiva de substabte nocive şi tendinţe suicidale sau expunerea la activităţi cu risc.

• Constatarea unor afecţiuni cronice sau grave ( unelein stare finală) datorită consultării tardive a unui specialist ( medic), generate de situaţiile stresante cu frecvenţă mare contracarate numai prin strategii centrate pe emoţii.

Teoria cognitivă a stresului prin faptul că nu mai considera stresul doar ca un stimul obiectiv ameninţător, dar nici ca un răspuns emoţional linear, dependent de gravitatea acestuia, aduce aspecte pozitive în evaluarea strategiilor de adaptare.

Pentru evaluarea mecanismelor de apărare există mai multe teste care intră în categoria testelor proiective, ceea ce nu permite o evaluare obiectivă. Dintre acestea sepot aminti: TAT (sau CÂT) unde sunt utilizate imagini susceptibile de a permite activarea fantasmelor legate de diferite situaţii conflictuale sau de anumite afecte, Testul Rorschach în cele două variante ale sale, (ROR) care explorează caracteristici ale personalităţii şi (RDS) care a fost conceput pentru evaluarea a cincisprezece apărări.

Alte teste pentru evaluarea mecanismelor de apărare la adulţi sunt: Inventarul mecanismelor de apărare (DMI), Indexul stilului de viaţă al lui Plutchik, Cestionarul stilului defensiv al lui Bond, Profilul

8


mecanismelor de apărare Johnson, Scală de evaluare a mecanismelor de apărare Perry şi Testul mecanismelor de apărare , introdus de ULF Kragh

Bibliografie

Baican Bianca Simona, (2011) Stresul psihic si strategii de coping la angajatii din sistemul energetic

Zoltan Bogathy, (2007) Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala

9

Copingul Definire Psihologica. Cauze Si Efecte

Documents

Transcript of Copingul Definire Psihologica. Cauze Si Efecte