COPERTA 7-2015_coperta 1,4.qxd

Serie nouãIULIE 2015

7(CLXVIII)

36 pagini10 lei

D i n s u m a r:

Remember Marin ConstantinConcursul “Brave Claviaturi”“Fetiţa cu chibrituri”Lansare carte Cornel ConstantiniuInterviu cu Andrei Kerestely

REVISTĂ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR Ş I MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

MUZICAL~ACTUALITATEAAm

În imagine: Stela Enache şiŞtefan Bănică

DIN CUPRINS

1

Editorial

DRAMA BYZANTIUM .......................2-4

REMEMBER M. CONSTANTIN......10-11

“BRAVE CLAVIATURI”.........................8

LA OPERA NAȚIONALĂ...................6-7

“FETIŢA CU CHIBRITURI”...........16-17

FEMINA...............................................19

SOLARIS QUARTET...........................12

TRIO MOZAIC.....................................13

FESTIVALURI, FESTIVALURI.......14-15

PUNCTUL PE J... AZZ........................18

LANSARE C. CONSTANTINIU......20-24

CONVORBIRILE “A.M.”................26-27

VEDETE.........................................28-29

FESTIVALURI, FESTIVALURI.......34-35

MUZICA PE MICUL ECRAN...............36

ADIO, LUDOVIC BACS!.......................5

Despre o anumelibertate

Liviu DĂNCEANU

Montaigne spunea că libertatea înseamnă săpoţi orice asupra ta însuţi. Mai ales să-ţi exerciţidreptul de a face ceea ce nu dăunează altuia.

În creaţia artistică libertatea este asimilată cuacea facultate a deliberării cu scopul de a decide închip raţional cum, cât şi când trebuie acţionat. Nuexistă libertate în dezordine şi în ignoranţă. Nici înputerea de a face, ci în tăria de a vrea sau a nu vrea.Un adevărat artist ştie că libertatea impune a nu fisclavul nici unei întâmplări ori vreunui compromis, darcă permite dezvoltarea actului voinţei ce se determinăprin ea însăşi fără constrângere. Într-un fel este fructulcel mai apetisant al autarhiei în creaţie. Nu ai nevoiede sfaturi, de influenţe ori de obligaţii. Trebuie însă săfii leal faţă de canoanele artei savante. Căci libertateaeste şi dreptul de a face ceea ce legile permit. E, aici,un fel de dependenţă acceptată, ceea ce mărturiseştecă libertatea nu reprezintă întotdeauna starea deindependenţă.

Un compozitor, de pildă, este cu atât mai libercu cât face ceea ce vrea din ceea ce poate. Astfel,libertatea se întruchipează nu ca un atribut al voinţei,ci ca esenţă a eului creator.

Bunăoară, Bach şi-a asumat în lucrările salepentru orgă o copioasă libertate improvizatoricăjudicios cenzurată de severitatea alcătuirilor formale.Ce poate fi mai sumar şi mai veloce sub raport ritmico-melodic decât volutele preludiilor, şi ce se relevă a fimai riguros şi mai temeinic în plan arhitectonic decâtconstrucţia unei fugi?

Pentru un muzician libertatea nu e o firmă carese citeşte la colţul străzii; e o energie ce o simte în elînsuşi, un geniu protector al căminului creator,garanţia drepturilor artistice şi primul dintre acestedrepturi. Nu e doar o condiţie, ci o substanţă dinstirpea oxigenului pentru creaţia ori interpretareamuzicală.

(Continuare în pag. 2)

ACTUALITATEA MUZICALĂ l Nr. 7 l Iulie 2015

Mirela MERCEAN-ŢÂRC

Opera Maghiară din Cluj-Napoca şi-a deschis porţile noii stagiuni cupremiera dramei muzicale Byzantium de György Selmeczi. Opţiuneapentru o operă contemporană este în concordanţă cu noua imagine ainstituţiei care doreşte să transmită publicului începând cu aceastăstagiune, o viziune modernă a unui concept clasic, unic, elegant,deopotrivă elitist şi accesibil ca preţ, constituind un produs de nerefuzatpentru consumatorul de artă muzicală. Deschiderea către publicul largde toate vârstele şi naţionalităţile este o strategie inteligentă, realizatăprintre altele prin subtitrarea în limba română a tuturor reprezentaţiilorcare se cântă în limba maghiară.

Compozitorul György Selmeczi a dat viaţă unui subiect istoric, care,după cum mărturiseşte autorul, l-a fascinat şi urmărit timp de 10 ani.Inspiraţia compozitorului a pornit de la ultima zi a căderiiConstantinopolului, întruchipată teatral de către scriitorul maghiar FerencHerceg în drama istorică Byzantium, reprezentată pentru prima dată în1904 la Budapesta, iar în Cluj la 19 mai 1905, cu un succes răsunător.“Este cea mai reuşită dramă istorică maghiară a tuturor timpurilor”afirma la începutul secolului XX criticul de teatru Sándor Hevesi. În pofidanotorietăţii mondiale a operei sale dramaturgul a fost persecutat înperioada comunistă, piesele sale fiind interzise. Ca o reparaţie morală,la 110 ani de la premiera dramei, premiera operei, are loc în oraşul natalal compozitorului care ne-a vorbit despre actualitatea temei astfel: “ÎnByzantium, în centrul cadrului istoric, stă o problematică ce nici în zilelenoastre nu şi-a pierdut actualitatea. Această temă este legată de ideearelativizării şi degradării valorilor, lucru care caracterizează întreaga erăcontemporană. Parte a acestui fenomen este criza morală, al căreiexemplu edificator este societatea pervertită a Bizanţului, în caretrădarea, decăderea etică sunt caracteristice. Este o temă care merită afi actualizată fiindcă, în ciuda secolelor care au trecut de atunci, putemvorbi şi astăzi despre degradarea valorilor, despre schimbarea sensuluimoralităţii”. “Acţiunea operei se petrece într-o singură zi, 27 mai 1543,ziua primului mare eşec al creştinităţii, al doilea îl trăim în zilele noastre.Ca şi atunci, asistăm la destrămarea viziunii unei Europe unitare creştine,datorită procesului de pierdere a valorilor morale, datorită trădărilor, asacrificiilor inutile. Trădarea este un gest omniprezent în societatea deazi. Relativizarea moralităţii creştine, pierderea interesului pentruunicitatea şi individualitatea omului, este o continuă provocarepsihologică, faţă în faţă cu noile generaţii pe care visăm să le educăm înspiritul unor valori indispensabile, în care credem”.

Libretul a fost realizat de compozitor în colaborare cu scriitoareaKapecz Zsuzsa, personajele fiind reduse la 15 (din 24) dar structuradramei, esenţa şi mesajul au rămas. Rezultatul, o grand operamonumentală, o frescă istorică, în care muzica joacă un rol de liant întrevechi şi nou, între tradiţie şi actualitate printr-un limbaj muzicalcontemporan ce reflectă prin sugestii modal-arhaice (moduri greceşti,cromatice-orientale, monodii) sinteza dintre orient şi occident,cosmopolitismul lumii bizantine de tradiţie grecească care adoptasemodernitatea muzicală a renaşterii occidentale a secolului XVI.

Regizorul Zakariás Zalán în colaborare cu scenografa şi designerul

Despre oanume

libertate(Urmare din pag. 1)

Dar libertatea nu va finiciodată deplină dacă nu vaapărea deopotrivă ca o înţelegerea necesităţii şi ca o necesitate aînţelegerii. În componisticamuzicală libertatea reprezintă cevace seamănă destul de bine cuopusul ei. Uneori ea implică maimulte constrângeri decât drepturi.

Din această perspectivălibertatea este de două feluri: a) olibertate pozitivă organizată(bazată pe un set de legi), într-unfel instituţionalizată (stil baroc,clasic, romantic etc) şisupravegheată (de propriaconştiinţă auctorială) şi b) olibertate negativă ce se instituiedrept contrariul celei dintâi,anarhică, atomizatoare, stârnităîndeobşte de valurile avangardiste.

Hegel, care după cum ştimcredea infinit în ideea de libertate,caracteriza varianta pozitivă cafiind sub semnul „autoîngrădirii”,ceea ce ne îndrituieşte săapreciem că varianta negativă esteuna haotică.

În orice caz, libertatea(angajată) este ingredientul ce dăgust bucuriei creatoare, fără decare plăsmuirea unui opus (orirestituirea lui) devine un act insipid.E forţa de a înlătura înrâurirea„binevoitorilor”, de a surpa interesulşi instinctul orb şi de a utiliza închip generos şi nobil propriainteligenţă creatoare. Chiar dacălibertatea se poate rezuma doar lao anume elasticitate a fatalităţii.Important e ca (în general)compozitorul şi (în particular)interpretul să poate discerne cumărinimie între aceste douăalternative: a suferi condiţiileimpuse sau a muri de foame.

Liviu DĂNCEANUACTUALITATEA MUZICALĂ l Nr. 7 l Iulie 20152

Noi creații românești

Byzantium

ACTUALITATEA MUZICALĂ l Nr. 7 l Iulie 2015 3

Noi creații românești

de Gyorgy Selmeczide costume Zeke Edith au insistat pe o viziune clasică,pe ideea reconstituirii istorice, miza fiind pusă pederularea aproape cinematografică a scenelor,suspansul continuu, intensitatea conflictului dramatic,dar mai ales forţa plasticizantă a muzicii. Căci ea este

cea care propulsează energiile spectacolului cătrefinalul catharctic.

Introducerea orchestrală, masivă, impresionantă,tensionată, conţine intonaţii orientale, loviturile detimpan amplificând atmosfera de groază de la porţilecetăţii unde se află otomanii. Scena se deschidedezvăluind turnurile marii cetăţi şi trepte pe care suntînscrise date istorice, mărturii ale unui oraş încercat,la confluenţa dintre două lumi şi două religii orientalăşi occidentală, creştină şi păgână. Un efect inspirat despaţialitate şi monumentalitate aeste realizat cuajutorul planurilor înclinate, oblice ale turnurilor. Corulintonează pe voci îngrozite, apoi tot mai stinse învolute descendente, Moarte! Moarte!. Zenobia,(Wiedemann Bernadett), într-o arie amplă, binesusţinută vocal, prevesteşte căderea oraşului. Curteniise pregătesc de o nouă sărbătoare alături de Spiridionşambelanul, care încearcă din răsputeri să păstrezeaparenţele unei normalităţi, apoi iţele intrigii se ţes într-

o sarabandă de evenimente derulate alert. AmiralulLaskarias întruchipat de Sándor Csaba, Murzafostraficantul jucat impecabil de Laczkó Vass Róbert şiSpiridion - Balla Sándor, uneltesc împotrivaîmpăratului visând că trădarea îi va îmbogăţi. Terţetul

cu influenţe buffe şi elemente parodiante amplificăsenzaţia de alienare, de pierdere a sensului moral, asperanţei. Ticăloşii sunt groteşti, muzica comenteazăpsihologia deviant-imorală şi prin aluzii intonaţionalede cabaret. Szabó Levente în rolul lui Lysander- poetulprecum şi Mányoki László în Krates înţeleptul curţii,sunt pregătiţi de asemenea de trădare. Marele DuceDemetrios, Rétyi Zsolmbor, fratele nebun alîmpăratului susţinut de Patriarhul Bizanţuluiîntruchipat de Szilágyi János, se pregăteşte să preiatronul după înfrângere. Toţi uneltesc, conspiră, toţiaşteaptă momentul să lovească, în Constantin, ultimulîmpărat al Bizanţului Un joc actoricesc bun, o prezenţăscenică şi vocală de excepţie caracterizeazădialogurile-recitativice precum şi momentele solisticeale interpreţilor.

Apariţia Irenei, împărăteasa, este marcată prinsugestii musicale cu caracter imnic, interpretate de cor,ce vor “lumina sonor” şi apariţia lui Constantin la curte.


Noi creații româneștiDe altfel întreaga operă este construită pe leit motivemuzicale cu funcţie simbolică: leit motivul izbânziiotomanilor, leit-motivul celebrării imnice a suveranilor,leitmotivul singurătăţii al descumpănirii şi aldeznădejdii, leit-motivul mercantilităţii, leit-motivulsperanţei, leitmotivul genovezilor acuzatori ş.a. Toateaceste simboluri muzicale brăzdează drama creândoaze de metasemnificaţii, muzica făcând legăturaîntre planul psihologic şi planul acţiunii, într-un jocperpetuu al aparenţelor şi realităţii. Împărăteasa Irenese îmbată cu visuri de glorie, îi este infidelă luiConstantin şi îl aşteaptă pe Mohamed-Tigrul să-lînfrângă pe Constantin-Leul. Aria din scena a douaeste complexă. Compozitorul, împletind arabescurivocale cromatice şi diatonice de influenţă neomodală,creează un etos în care sugestia măreţiei şi grandoriivisate de împărăteasă esteîntretăiată de “comentariile subtil-ironice” ale orchestrei. Oatmosferă apăsătoare, grea,ilustrând muzical zbuciumulsufletesc al împărăteseiprevesteşte eşecul şi culmineazăîn scena finală cu sinucidereaacesteia. Rolul a fost construit cumăiestrie de către EgyedApollónia, care posedă o voceputernică, expresivă foarte binesusţinută în toate registrele, maiales în acutele ariei finale,impresionantă prin dramatismultrăit în interpretare. În rolulîmpăratului Constantin, PatakiAdorján. a întruchipat speranţadar şi deznădejdea, curajul şisacrificiul. Un rol complex, foarte greu de susţinutvocal dar şi psihologic pe care tenorul l-a construitexemplar. Rămâne în memoria afectivă aria debravură din scena III, asimetrică ritmic, colorată cuelemente modale, realizată într-un registru patetic“iubirea mea, Bizanţ de aur, mori în braţele mele iareu mor odată cu tine, realizată cu un timbru frumoscizelat, strălucitor. Dar şi irizaţiile lirice, călduraexpresiei glasului în scena de iubire cu Herma, înduetul cu Irene, sau penetranţa vocală în scenele deîncleştare dramatică. Herma, interpretată deCovacinschi Yolanda, a dat veridicitatecaracterologică unicei fiinţe integre, pereche aîmpăratului, care-i dă acestuia putere şi speranţă.Constantin este singurul care nu părăseşte Bizanţulîn pofida faptului că el însuşi este abandonat de toţi,inclusiv de propria soţie. Sultanul trimite soli care însănu negociază pacea, oferă doar milă dacă poporul îşiva părăsi credinţa şi se va ruga din nou la zeii dinvechime. Scena apariţiei solilor turci este însoţită defiecare dată de apariţia leit motivelor orientale, ce dauculoare şi specificitate atmosferei. Remarcabilă a fostapariţia lui Köpeczi Sándor în rolul lui Kahlil, o vocede bas profundă, sonoră cu o coloraţie timbrală de

aramă. Interpretarea rolului lui Giovanni, căpitanulmercenarilor genovezi de către Sándor Árpád, a adusun plus de dramatism, aria finală înainte de moartefiind una dintre scenele de mare penetranţăemoţională realizată cu măiestrie vocală de cătreinterpret. Lecţia de curaj pe care împăratul o dătuturor, este aceea că nu acceptă mila otomanilor, nicilepădarea credinţei ci porunceşte decapitarea văruluisultanului trimis ca garanţie. Muzica este de untragism intens, groaza şi deznădejdea cuprindeîntreaga curte. Nimeni nu-l urmează pe împărat înluptă, înafara mercenarilor şi a căpitanului lor. PoartaRomanos a Constantinopolului este deschisă de cătretrădători, clopotele anunţă sfârşitul. În sala tronuluisextetul trădătorilor este înterupt de către aria luiGiovani, muribund şi de melopeea disperată a Irenei

al cărei vis se destramă. Lacăpătâiul împăratului mort, Kaliladuce omagii vitejiei nobiluluiinamic iar Irene îşi înfigepumnalul în inimă. SoartaBizanţului este pecetluită. Finalul,eteric, catarctic, aduce speranţa.Poporul bizantin prin suferinţăredescoperă credinţa, sereîntoarce la izvoarele sufletuluiintonând monodic o rugăciune-invocaţie Slăveşte Tată, Luminaşi Viaţa.

Publicul a mulţumit pentruaceastă minunată experienţăartistică prin ovaţii îndelungate.Entuziasmul s-a propagat şiconfirmat şi în comentariile de

după… care s-au situat în unanimitate la superlativ.Se cuvine să amintim că această operă de facturămonumentală a fost susţinută în întregime cu “forţele”artistice proprii ale instituţiei, artişti căroracompozitorul le-a mulţumit în conferinţa de presă:“Sunt un norocos formidabil pentru că în aceşt an mis-au interpretat două opere: I spiritisti la Budapesta şiByzantium la Miskolc şi Cluj. Mă simt copleşit defaptul că de 24 de ani şi 24 de stagiuni aceşti prieteniai mei, artiştii Operei Maghiare, au fost şi sunt alăturide mine”.

Coordonarea muzicală a unui spectacol deasemenea anvergură nu a fost o misiune uşoară însăa fost realizată cu profesionalism de dirijorul JankóZsolt secondat în pregătirea corului de maestrulKulcsár Szabalcs.

Byzantium, o dramă muzicală istoricăremarcabilă, purtând semnătura unui maestru aldramaturgiei muzicale, un colectiv de interpreţiprofesionişti, un spectacol închegat, plin desemnificaţii, memorabil… sunt doar câteva dintreatributele pentru care această operă contemporanămerită văzută.


Despărțiri

Nicolae BRÂNDUŞ

Recent s-a stins din viaţăun mare artist: dirijorul LudovicBács.

În muzica românească aultimelor şase decenii a fost oprezenţă activă de prim ordin, fiindunul dintre promotorii cei maiimportanţi ai creaţiei muzicaleromâneşti – şi nu numai – a acesteiperioade extrem de fecunde încare prezenţa sa la pupitrulformaţiilor muzicale Radio a fost înmăsură să dea viaţă unorevenimente majore. Şi-a dedicatcea mai importantă parte a vieţii şia muncii găsirii şi desluşirii nouluiîn muzica celor mai importanţicompozitori romani ai generaţiilorce s-au succedat în mod strălucitîntre anii 1950-2000 şi prezentăriiacesteia în concerte şi – mai ales –în volumul impresionant deînregistrări care certifică înfonoteca Radiodifuziunii Româneeflorescenţa fără seamăn a uneiculturi muzicale aflată la apogeu.

Dotat cu o excepţionalăpătrundere a oricărei partituri,uneori de o extremă dificultate, şicu o exigenţă pe măsura, LudovicBács reuşea întotdeauna săsurprindă esenţialul în oricarediscurs muzical şi să ofereinterpretări de înaltă clasă.

Am fost unul dintre mulţiibeneficiari ai talentului şi pregătiriisale şi i-am încredinţat două lucrăride operă, ambele de extremădificultate (o “specialitate” aautorului, de altfel; am constatatoricum că o anumită expresie amuzicii este în directă convergenţăcu un anume nivel tehnic sine quanon ). Cea dintâi operă, de fapt unoratoriu gigantic pentru treiansambluri orchestral-corale, soliştişi surse electronice, care a devenitmai apoi un spectacol s-a realizatprin suprapunerea a trei înregistrăriseparate sincronizate ale aceluiaşiansamblu (Orchestra de Studio

Radio) şi a necesitat o desfăşurarede forţe artistice şi o precizie fărăhiatus a execuţiei. Lucrarea,denumită LOGODNA (pe versurilepoemului “Strigoii” de Eminescu)şi-a aflat prima audiţie în SalaRadio cu muzica înregistrată pebenzi de magnetofon şi cu oînscenare coregrafică schiţată.După realizarea acestei înregistrăriLudovic Bács mi-a declarat că atrebuit să se odihnească o lună laBalvanyos în Ardeal ca să-şirevină. Cine altul era capabilcândva sau mai ştiu eu când săabordeze un asemenea proiect?

În ce priveşte opera mea,La Ţigănci, pe textul lui MirceaEliade – este vorba despre o altăpartitură realizată de Ludovic Bács– aceasta implica o orchestrăsimfonică (să-i zicem, normală) cupercuţie extinsă, solişti (printre caredoi pianişti) şi o scriitură de

extremă densitate armonică şiritmică. Înregistrarea, ulterioreditată pe disc Electrecord a fostprezentată, în afara primei ei audiţiidin Sala Radio, la New York, Paris,Berlin, Oldenburg... Îşi aşteaptă şiazi înscenarea într-un spectacol deopera. Unde?...

Acestea şi altele la fel desemnificative au ieşit din mânadirijorului Ludovic Bács a căruiopera interpretativă creatoare sesituează azi, la ceasul dispariţieisale pe cele mai semnificative cotevalorice. Sunt privilegiaţi cei ce l-aucunoscut, cei cu care a colaborat şicei care l-au urmărit în decursulîntregii sale cariere artistice. Cei ceîncă îi supravieţuiesc să-i acordeaceeaşi dragoste colegialăfrăţească şi să-i păstreze neştirbitămemoria!

Dumnezeu să-l odih-nească!

Ludovic Bacs


La Opera Națională

Mădălin Alexandru STĂNESCU

În plină stagiune, Opera bucureşteană apropus o seară cu un program mai puţin obişnuitpentru un teatru liric, ce a cuprins pagini de facturăsimfonică din creaţia a doi mari compozitori ruşi:Serghei Rahmaninov şi Piotr Ilici Ceaikovski.

Concertul se înscrie pe linia diversificării oferteiartistice a instituției și a întăririi capacităților artisticeale ansamblurilor și soliștilor ONB, prin existența uneistagiuni simfonice și a unei stagiuni camerale, lucrucurent în marile teatre lirice ale lumii.

În debutul serii, orchestra Operei NaţionaleBucureşti, aflată sub bagheta dirijorului Vladimir

Lungu a rămas în sfera repertoriului specific,prezentând asistenţei două dansuri din opera Alekode Serghei Rahmaninov. Cea mai importantă dintrecreaţiile destinate teatrului liric semnate deRahmaninov, Aleko atrage atenţia prin subiectul săuşi prin sonorităţile uneori exotice şi pline de patos alemuzicii. Tocmai aceste caracteristici au fostevidenţiate şi în versiunea realizată de Vladimir Lungucelor două dansuri alese pentru a fi interpretate. Cu ogestică eficientă şi un iscusit simţ al momentelorcheie, Vladimir Lungu a condus orchestra spre oversiune de ţinută a dansurilor, în care efervescenţamuzicii şi în special varietatea ritmurilor reprezintăprincipalele repere.

Unul dintre cele mai cunoscute opusuripianistice, Concertul nr.1 în si bemol minor de PiotrIlici Ceaikovski, a prilejuit publicului destul de numerosaflat în sala mare a Operei, întâlnirea cu unul dintreinterpreţii tineri ce se bucură de aprecierilemelomanilor: Horia Maxim. Încă de la primele acorduriale celebrei părţi inaugurale a concertului deCeaikovski, Horia Maxim a impresionat prin calitateasunetului, inspiraţia frazărilor şi tehnica desăvârşitădemonstrată în momentele de virtuozitate. Cu oversatilitate cunoscută deja, solistul a schimbat înpartea a doua a concertului registrul, evidenţiindu-sede această dată prin sensibilitate, inspiraţie înstăpânirea jocului de nuanţe şi o capacitate deosebităde a exprima artistic mesajul muzicii. Finalul a revenitla coordonatele iniţiale, virtuozitatea fiind cea care a

predominat în versiunea propusă de Horia Maxim, cea demonstrat o dată în plus că este unul dintre cei maitalentaţi pianişti ai generaţiei sale. În realizareaacestei variante a concertului de Ceaikovski trebuieamintită şi buna colaborare dintre solist şi orchestră,ca şi cea dintre acesta şi dirijor, ce a contribuit la oprezentarea coerentă şi convingătoare a opusului.

Seara simfonică de la Operă s-a încheiat înambianţa muzicii lui Serghei Rahmaninov, din a căruicreaţie au fost interpretate de către Orchestra OpereiNaţionale Bucureşti şi dirijorul Vladimir Lungu,Dansurile simfonice op.45. Reprezentând practic osuită pentru orchestră în trei părţi, Dansurile simfoniceconstituie ultima lucrare compusă de Rahmaninov, în

Seară simfonică


La Opera Naționalăcare materialul sonor propune ocomplexitate de influenţe şiprocedee componiste, ceilustrează stilul specific ultimeiperioade de creaţie a acestuia.

Având de condus oasemenea partitură, dirijorul a găsitinteligent modalităţile prin careorchestra să reliefeze accentelemuzicii, frazările şi culorile timbralece schimbau cadrul sonor aldiferitelor momente. Afişând ogestică ce a părut uşor exagerată,Vladimir Lungu a surprinsvivacitatea ritmică ce aminteşte decea din Ritualul primăverii deStravinski, complexitateaarmoniilor,secvenţele construite peanumite citate melodice dinpropriile lucrări ale compozitorului

sau pregnanţa motivului Dies iraece domină finalul suitei. Deşi înanumite momente a părut maidegrabă concentrat pe acurateţeaintrărilor fiecărui instrument petimpul potrivit, Vladimir Lungu arealizat o versiune dinamică,tinerească, cu vervă a lucrării luiRahmaninov.

La sfârşitul unei serideosebite în programul stagiunii dela Operă, remarcăm capacitateaOrchestrei Operei NaţionaleBucureşti de a aborda, în paralel,atât repertoriul curent de operă şibalet cât şi lucrări de facturăsimfonică, la un înalt nivel artistic.De altfel, trebuie menţionat căprogramul pentru această seară cea purtat titlul „Capodopere ale

muzicii ruse”, a fost repetat şi pusla punct de orchestră în mai puţinde o săptămână, ceea ce face caefortul de a se prezenta în faţapublicului cu partituri de oasemenea dificultate, să fie unul deremarcat.

Concertul de duminicăseara s-a constituit într-o dovadă afaptului că se poate realiza oîntrepătrundere între operă şisimfonic în ambele sensuri: dacă înanii trecuţi aveam mai degrabăopere prezentate în concert deorchestrele simfonice bucureşteneimportante, iată că de puţin timp,avem ocazia să vedem şi drumulparcurs în sens invers: un concertsimfonic pe scena Operei.

Recunoaștereinternațională

de vârfConcursul de canto al

Operei Naționale București, LEGRAND PRIX DE L’OPERA, areușit performanța de a devenisingurul din această parte alumii care a îndeplinit criteriilede calitate ale FederațieiMondiale a ConcursurilorInternaționale de Muzică de laGeneva, devenind membru alprestigioasei Federații careînsumează elita muzicală amapamondului.

După o lungă perioadăde monitorizare, după votul înComitetul Executiv și înAdunarea Generală, concursullansat de Răzvan Ioan Dincă în2013 și-a dovedit valoarea șibeneficiază de acum înainte degirul Federației Mondiale.Trebuie menționat faptul căunicul concurs din Româniacare a reușit aceastăperformanță este ConcursulInternațional “George Enescu”(pian, vioară, violoncel,

compoziție) iar singurul concurs generalist (dar și cusecție de canto) din Est care este membru alFederației este Concursul “P. I. Ceaikovski” de laMoscova/Sankt Petersbug.

Prin acceptarea sa în Federația Mondială aConcursurilor Internaționale de Muzică de la Geneva(care are aproximativ 150 de concursuri membre depe toate continentele), Concursul de la București

devine unul dintre celemai interesante și maisolide repere de acesttip ale lumii. Anulacesta se vadesfășura în perioada19-22 August ediția atreia, coordonată dinpunct de vedereartistic de prof. univ.dr. Mihai Cosma,singurul românmembru al juriului(format dinreprezentanții a 8 țăridiferite). Au fostselectați în urmaverificării și validăriidosarelor de înscriere146 de concurenți din49 de țări, dintre care64 s-au calificat pentruetapele publice, prindecizia unui prestigiosjuriu alcătuit dinmaeștri ai operei dinRomânia.

Adriana POPESCU

Loredana BALTAZAR

Entitate singulară în peisajul competiţionalromânesc, concursul naţional de interpretare a muziciiromâneşti pentru pian, “Brave claviaturi”, s-a bucuratde-a lungul celor 8 ani de existenţă de o participaredin ce în ce mai numeroasă. În primăvara lui 2015,peste 220 de concurenţi şi-au disputat premiileacordate pentru cele 2 categorii, foarte mulţi dintre eiobţinând, ca recompensă pentru calitatea deosebităa prestaţiei lor artistice, premiul I. Mai multe decât înalţi ani s-au dovedit a fi şi premiile speciale, pe carejuriul (alcătuit din profesoarele Angela Beleaev –Republica Moldova, Stela Avesalon, Venera Babeş,Georgeta Aneta Băcioiu, Rodica Dănceanu şi prezidatde conf. univ. Verona Maier) le-a decernat elevilorperformanţi care vor avea, cu certitudine, un cuvântde spus în valorizarea creaţiilor autohtone, de la celeenesciene până la cele ancorate în actualitatearecentă.

Unul din evenimentele demne de menţionatdin cadrul ediţiei a opta a respectivului concurs(organizat în parteneriat cu Centrul Naţional de Artă“Tinerimea Română”, Editura Muzicală, EdituraGrafoArt, Fundaţia Culturală ProPiano – România,Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor dinRepublica Moldova şi Institutul Cultural Român –Chişinău) este şi cel al unei premiere editoriale:lansarea Suitei pentru pian a compozitorului PaulRogojină, “Jucării şi jocuri noi”, partitura reprezentândo comandă din partea concursului “Brave claviaturi”.Alături de foarte tinerii competitori s-au aflat şicompozitorii Laura Manolache şi Mihai Vîrtosu, careau scris special pentru „Brave claviaturi” lucrăridestinate interpretării în primă audiţie.

Impresionantă mi s-a părut a fi apetenţamicilor pianişti (cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani)pentru multitudinea faţetelor creaţiei româneşti,încadrabile într-o paletă stilistică diversificată cupunctul de pornire în tiparele enesciene şi un parcursce s-a intersectat cu folclorul stilizat, jazzul, orientărileneoclasice şi spectrul larg al expresivităţiicontemporane.

Şi dacă sala de spectacole a CentruluiNaţional de Artă “Tinerimea Română” a fostimpregnată, de-a lungul celor două zile de concurs,cu un regal de spirit românesc în variantă sonoră,deţinătorii premiului I şi ai premiilor speciale au fostinvitaţi să-şi reediteze performanţele interpretative însala Cantacuzină a Muzeului Naţional “GeorgeEnescu”, în cadrul a două gale ale laureaţilor. Alăturipe aceeaşi scenă, animaţi de dorinţa de a neîmpărtăşi pasiunea lor pentru universul artei sunetelor,copii de 7-8 ani şi adolescenţi cu un deceniu mai învârstă ne-au călăuzit, discret dar eficient, printr-unvast labirint stilistic care a inclus atât “hit-uri” dinrepertoriul pianistic precum miniaturile lui SabinDrăgoi, Bate vesel clapa neagră a lui Alexandru

Paşcanu, cele două De-a baba oarba – semnate deNicolae Chilf şi Constantin Silvestri, sonatinele luiCarmen Petra Basacopol şi Liviu Comes, diversepiese compuse de Tiberiu Brediceanu, Jocurile luiRadu Paladi ori Jocul ţigănesc al lui Tudor Ciortea, câtşi piese mai rar auzite pe scenă ca Zefir de toamnăde Ciprian Porumbescu, Piesă de concert de NicolaeKirculescu, Suita pentru copii pe teme populare dinBihor de Sergiu Natra, Uite o lăcustă de G.W. Berger,

Joc de Johnny Răducanu, Păpuşa Barbie danseazăblues la New York de Paul Rogojină, Rondo a laMunchausen de Dan Dediu sau Cumpăna clipelor şiDialoguri pentru pian de Laura Manolache (ultimeledouă în primă audiţie!), interpretate cu deosebitămaturitate şi incontestabil talent de către tinerii“ucenici” ai artei instrumentale cu alură de viitorisolişti, slujitori pasionaţi ai muzicii de calitate.

Asistând la derularea acestui parcurscompetiţional cu o evoluţie remarcabilă (pe care-ldatorăm integral eforturilor celor două iniţiatoare aleproiectului – profesoarele Rodica Dănceanu şiGeorgeta Băcioiu de la Colegiul Naţional de Arte “DinuLipatti”), ca şi la cele două gale, mi-am dorit ca aceşticopii prinşi în jocul “bravelor claviaturi” să-şi păstrezeafinitatea pentru universul atât de complex al creaţieiromâneşti, asumându-şi-l în totalitate ca pe un tezaurde suflet pe care-l pot promova oriunde în lume, odatăcu propriile lor valori.


Concurs de muzică românească

„Brave claviaturi”

Constantin Silvestri

Mihai-Alexandru CANCIOVICI

Pentru toţi melomanii iubitori ai liricii vocal-simfonice,numele marii doamne a cântului Emilia Petrescu rămâneemblematic, un reper permanent şi de neuitat. Alături deautorul cărţii dedicate marii noastre soprane am trăit emoţiiartistice puternice, întrucât în faţa noastră apărea ca ointerpretă cu o voce de înger, cu o tehnică impecabilă,respectând, de fiecare dată, stilistica partiturilor prezentate.Avea distincţie pe podiumul Ateneului sau al sălii deconcerte a Orchestrei Radio, fiind înaltă, subţire, elegantă,de o mare ţinută, chiar nobleţe. Am ascultat-o pentru primaoară la Ateneu în 1958 şi m-au marcat profund toate acestedate ale prezenţei sale scenice.

Pe autorul cărţii l-am preţuit şi admirat imens înîntreaga sa carieră de muzicolog, de critic şi de profesor laConservator. Cartea care o va omagia pe marea noastrăartistă este scrisă cu dragoste şi mare admiraţie, cu acelrespect pentru o solistă vocal-simfonică care timp decincizeci de ani a dominat podiumul simfonic, dovedind unprofesionalism impecabil.

Autorul cărţii apărute în Editura Muzicală în 2014iniţiază o cercetare monografică a portretului artisteidescrise cu acribie muzicală şi stilistică. Pentru a conturaun portret complex şi elocvent, autorul adună cu grijă oricecomentariu, cronică, opinie privind evoluţia, în timp, aEmiliei Petrescu.

Impecabil este capitolul al II-lea ce derulează curigoare şi obiectivitate a deţinerii datelor întreaga sa carierăîntre 1947-1991, capitolul devenind un sinopsis de referinţăîntr-o bibliografie a marii artiste. Grigore Constantinescu sedovedeşte, astfel, un sârguincios bibliograf al vieţii EmilieiPetrescu prin strângerea tuturor comentariilor şi datelor dinpublicistică, a informaţiilor din presă care vizează oactivitate prodigioasă în slujba liricii vocal-simfonice.

Una dintre calităţile de excepţie ale marii artiste aconstituit o predilecţie a sa constantă pentru lied, odimensiune fără de care un cântăreţ exigent cu el însuşitrebuie s-o aibe pe parcursul devenirii sale către marilelucrări vocal-simfonice cântate: oratorii, misse, recviemuri.

Trebuie să mărturisim, fără nicio îndoială, că EmiliaPetrescu a fost o mare interpretă de lied, rafinată şi o stilistădesăvârşită care s-a impus, asemenea unor interprete deînaltă clasă ca Elisabeth Schwarzkopf sau Lotte Lehmanpe podiumul de concert. În capitolul al IV-lea se analizeazătocmai această dimensiune artistică a sopranei. Suntinserate extrase din presa românească sau străină ceanalizează cu obiectivitate muzicologică contribuţiilesopranei în dezvoltarea artei liedului. Un foarte importantcapitol al lucrării îl constituie cel de-al V-lea capitol cepătrunde în laboratorul tehnic al sopranei, relevând câtevaidei şi contribuţii ale acesteia în pedagogia cântului,dezvăluind importanţa tehnicii vocale în interpretare. Dealtfel, Emilia Petrescu a elaborat un amplu studiu intitulat„Tehnica vocală în epoca noastră” ce constituie ointeresantă sinteză a opiniilor sale îndreptăţite de o mareexperienţă vocală, de-a lungul unei cariere întregi, privindprincipiile tehnicii vocale. Ea s-a dovedit a fi şi un bunteoretician al unor calităţi şi cerinţe în aplicarea tehniciivocale, fiind, în acelaşi timp, o cultivată şi elevatăpromotoare a stilului baroc, cu trăsăturile sale aparte.

De altfel, Emilia Petrescu şi-a dovedit talentul deteoretician în arta cântului şi de la catedră, fiind o bunăprofesoară de canto şi o iniţiatoare a cursurilor de vară

destinate soliştilor vocali. Capitolul al VI-lea dezvăluierelaţia sa cu discipolii pe care i-a avut. Am citit acele rânduricu o emoţie aparte, pentru că în ele am descoperit aceafaţă minunată a profesoarei în relaţie directă cu un discipolce-i poartă cu respect şi religiozitate amintirea privindprofesorul – omul, două dimensiuni care, în cazul de faţă,se întrepătrund în mod miraculos.

Capitolele următoare, al VII-lea: Epistolarium, al VIII-lea: Perspective în dialog, al IX-lea: Epistolarium şi al X-lea:Prietenie cu corul Bach, scot la iveală latura intimă a solisteipe diverse paliere ale vieţii sale artistice. Capitolul al XI-leane prezintă într-o alăturare emoţionantă de amintirimărturiile unor muzicieni, artişti, intelectuali care aucunoscut-o şi-i dezvăluie cu emoţie un portret de suflet.Următoarele secţiuni relevă distincţiile şi premiile ce i s-auoferit, participări ale sale la concursuri naţionale şiinternaţionale.

Emilia Petrescu a lăsat în urma sa şi o bogatămoştenire prin imprimări pe discuri în fonoteca de aur aRadiodifuziunii Române. Este darul pe care ni l-a făcutnouă, tuturor iubitorilor artei cântului, care prin acestebijuterii muzicale îi rememorăm o voce unică, irepetabilă pecare am iubit-o şi am preţuit-o atunci, la timpul potrivit.

În epilog, autorul aşează două mărturii detaliate aleunor membrii de familie: fiul cel mare, Valeriu şi soţulacesteia, doctorul Ioan Cironeanu. La lectura acestorrânduri mi s-a desluşit faţa sa ascunsă, dar plină deprofunzimi interioare, în calitate de mamă şi soţie. Este unsuperb omagiu adus omului Emilia Petrescu, acea fiinţădelicată, stranie, taciturnă, dar cu un suflet plin de relief şivibraţie interioară.

Am citit această carte cu sufletul la gură, uneori culacrimi în ochi, cu acel sentiment că ea reprezintă un piosomagiu de înaltă preţuire a lui Grigore Constantinescu faţăde o mare doamnă a cântului. Asemenea autorului cărţii,am iubit-o imens pe doamna Emilia Petrescu. M-a învăţat,în timp, să înţeleg subtilităţile muzicii baroce, să mi-oinfiltreze în suflet.


Recenzii

Regina cântului


In memoriam

Ar fi împlinit 90 de ani...Viorel COSMA

După calupul muzical de deschidere alMadrigalului cu miniaturavocală Matona mia cara deOrlando di Lasso, șlagărulvieții lui Marin Constantin,puțini ascultători au știut cădirijorul a lansat piesa în1952 (pe timpul cîndpreluase conducerea coruluiUTM din România),menținând-o în programelesale până la sfârșitul cariereiartistice.

Acest emblematiccântec al Renașterii veaculuial XVI-lea, a dat mai târziudenumirea formațieicamerale bucureștene carea debutat fără nume la 7iulie 1963 pe scena TeatruluiMuzical din Brasov. Abiapeste un an, mai exact laFestivalul de Artă în salamică a Palatului dinCapitală, în ziua de 17martie 1964, corul lui MarinConstantin și-a luat numelede legendă: “Madrigal”!Astăzi însă, nu doresc să facaici nici istoricul formației,nici biografia dirijorului care,dacă ar fi trăit, ar fi împlinitvârsta de 90 de ani. Fiindcăi-am fost prieten de-o viață,prefer să evoc pe “omulMarin Constantin”, așa cumne-am legat sufletește,vreme de peste șasedecenii.

Ne-am cunoscut înclasa de dirijat coral de laConservator, în 1949, fiindamândoi discipolii profe-sorului Dumitru Botez. Eramai tânăr decât mine cu doiani, dar ne-am unit imediatîntr-o prietenie spontană,

având aceleași aspirații artistice. Marin venea laconcertele formației mele, Corul CAM al industrieitutunului, iar eu mă duceam la Casa de Cultură aStudenților din Calea Plevnei să-i urmăresc


In memoriamspectacolele Corului Tineretului. Într-o zi, mi-apovestit drama familiei sale: la vârsta de numai patruani a rămas orfan de tată, lăcătușul mecanic IonMarin fiind asasinat de un membru al companieipetroliere. În urma oribilei crime, au rămas o femeievăduvă de 24 de ani și patru copii: două fete și doibăieți. Lui Costică, fiind cel mai mare, îi ziceau“nenea”, iar Marița lui Marin îl visa stâlpul familiei...învățător în satul Urleta din jud. Prahova. Erausăraci, bieții copii, lipți pământului, și alergau pe ulițăcu picioarele goale - mi s-a destăinuit odată dirijorul,când m-a rugat (la 85 de ani) să-i scriu monografia.Acesta a fost argumentul tulburător care m-adeterminat să accept propunerea de biograf: dincopil orfan de țăran, a ajuns un mit al baghetei, ce acreat “miracolul Madrigalului”!

I-am stat aproape când a fondat Corala“Gh.Cucu” (1958) și i-am prefațat, la sala Dalles,concertul inaugural. Iar când omul de acțiune MarinConstantin a dorit să-și facă o “formație personală”,l-am încurajat să dea naștere Madrigalului. Au existatmulte momente de cumpănă din viața formațieicamerale, conflicte cu Conservatorul, cu MinisterulCulturii, cu colegii de breaslă, peste care a trecutdupă aprige discuții bilaterale. Am fost împreună înnumeroase turnee artistice cu Madrigalul atât în țară,cât și peste hotare.

Am popsit la Urleta, în vizită la mama Marița,care m-a însoțit apoi în loja Ateneului Român laprimele audiții ale Scenelor nocturne de Anatol Vieruși Bocetelor străbune de Alexandru Pașcanu,prezentate de Costică Marin. Văzând-o nedumeritădupă Scenele nocturne, o lucrare de avangardă,dificil de înțeles chiar și pentru profesioniști, amîntrebat-o pe “Mamaia” (cum îi ziceau madrigalistele)dacă i-a plăcut muzica lui Tolea Vieru. “Mi-a plăcut,maică, mi-a plăcut. Dar să știi, că n-am priceputnimica!” Iar când Marin a vrut să o mai invite la unnou concert la București, mamaia Marița l-a întrebatdiscret: “Costică, ai să cânți tot dintr-alea?”

Într-o zi, dirijorul m-a rugat să-l asist, la ultimarepetiție generală dinaintea unui turneu în occident,unde impresarul i-a cerut să vină cu numai 33 decântăreți, din efectivul de peste 40 de membri aiMadrigalului. “Vino să mă ajuți, să vedem pe cinelăsăm acasă. Este o problemă delicată, iar pentrumine dureroasă.” I-am răspuns să apeleze la Vero(Veronica Bojescu, corepetitoarea cea maiautorizată). A doua zi, surpriză: m-a sunat la telefonBebe (soția lui Marin, membră permanentă a partideialtistelor, că a lăsat-o la “vatră” cu copiii Noemi șiIonică! La întoarcerea din turneu am aflat“inexplicabilul” gest al maestrului: Bebe nu aparticipat la repetițiile pieselor noi, în limbile danezăși olandeză, aflate în programele concertelor de

peste hotare. Disciplina selecției interne a lui Marinera ucigătoare, înaintea fiecărui turneu în străinătate.Deși recunoștea că “Bebe este pavăza vieții mele”,totuși exigența lui profesională l-a obligat la hotărâriadesea dureroase.

În încheiere, două momente emoționante aleomului Marin Constantin. Cel mai îndelungat turneudin ultimii 200 de ani al unui cor românesc l-aefectuat în 1984 corul Madrigal în SUA și Canada,când, în numai trei luni, formația bucureșteană atraversat 29 de state, susținând 65 de concerte, înorașe diferite, dar cu un dificil și identic programimpus de impresarul american. Obosit peste măsurăde strictele obligații contractuale, Marin Constantina schimbat - o singură dată! – repertoriul dinprogram, introducând o suită de piese românești.Auditorul a aplaudat frenetic gestul dirijorului, dar lasfârșit, a solicitat – în supliment – reluarea întreguluiafiș, pentru care spectatorii au plătit biletul de intrare!Presa locală americană a scris a doua zi, cu umor: “Vă dau o veste bună și alta proastă. Cea bună:marea artă corală este salvată, există încă! Cea maipuțin bună: cine n-a participat la concertele CoruluiMadrigal, va trebui să ia avionul și să aterizeze laBucurești!”

În final, o întrebare: ați auzit la radio sau pedisc, colindele Azi umblăm și colindăm și Domn,Domn să-nălțăm? Glasurile non-vibrato ale fetelordin Madrigal dau senzația copiilor de pe ulița satuluiarhaic românesc în ajunul Crăciunului. Ei bine, anibuni, a stat “ascunsă” matrița înregistrărilor decolinde ale lui Marin Constantin în caseta de tezaura Electrecordului, până când, în 1967 arhiepiscopulBisericii Ortodoxe Române de peste Ocean,regretatul părinte Valeriu Anania, viitorul Mitropolit alVadului, Feleacului și Clujului, a preluat dubletulbenzii de magnetofon din dulapul casei dirijorului,l-a trecut prin toate vămile și obstacolele, editându-lîn SUA și deschizând – în urma succesuluiinternațional – calea copy-right-ului celui de-al doileadisc de colinde din 1991, care și acesta fusese“arestat” de cenzura comunistă nu mai puțin decât11 ani! Lupta editării nestematelor bijuterii sonoreancestrale a fost un gest de credință creștină alomului Marin Constantin, dar și al madrigaliștilor,care la toate turneele peste hotare, plecau în bagajecu discurile Electrecordului, spre a popularizacomorile spirituale ale neamului nostru.

Am avut, așa dar, șansa să trăiesc lângă acestom și muzician de statură singulară, momente deînaltă și neuitată afectivitate colegială, care ne-alăsat tuturor o moștenire artistică scumpă, numităMadrigal, pe drept cuvânt, supranumit de un ziariststrăin “Un << Stradivarius>> în mâinile lui Paganini!”


Camerale

Doina MOGA

După o competiţie dificilă, în care s-a “duelat”cu muzicieni din multe ţări de rezonanţă sonoră,singurul reprezentant al României la ConcursulInternaţional de muzică de cameră de la Plovdiv -Bulgaria, Cvartetul Solartis, s-a întors acasăvictorios, încununat cu Premiul II şi Premiul specialAnton Dvorak. Frumos cadou de aniversare! Spunasta, pentru că pe 13 noiembrie se împlinesc doi anide la naşterea sa, marcata de Concertul - debut carea avut loc la UNMB, concert ce a rămas întipărit înmemoria sufletului meu prin inedit, prospeţime şicuraj. De mult nu am mai ascultat pe cineva cântândcu atâta plăcere. De mult nu am mai simţit bucuriaclarităţii muzicii revărsată atât de firesc de pe scenădirect în sufletul ascultătorilor. Ori tocmai asta amsimţit marţi, 13 noiembrie, când patru instrumentişti devârste apropiate au tălmăcit două din cvartetele luiMozart, KW.op.156 şi “Vânătoarea”. Mi-a plăcut faptulcă în fine, am ascultat un Mozart tânăr,cântat cu tinereţe; am ascultat un Mozartvioi, dezinvolt şi elegant, cântat cu vioiciune,dezinvoltură şi eleganţă. Iar ţinutainterpreţilor în perfectă concordanţă cumuzica şi evidenta lor capacitate de a sebucura şi bucura pe alţii, prin muzica lorgeneroasă, exuberantă şi spumoasă, caînsuşi Mozart, m-a înduioşat. Asta am scrisla debutul lor. Acum, după ce i-am urmărittraiectoria ascendentă şi l-am ascultat încâteva concerte remarcabile la Ateneu sauSala Radio, înduioşarea mea s-atransformat în admiraţie, respect şi foartemultă mândrie. I-am urmărit cu mult interespovestea de succes şi entuziasmulcrescând cu care reuşeşte săîmpărtăşească şi să dăruiască muzica atât publiculuiavizat cât şi celui care nu a descoperit-o încă. În doiani, l-am văzut crescând în calitate, maturitate,omogenitate, fineţe, reliefând cu stil, calităţile lortimbrale, evantaiul de nuanţe şi trăiri sufleteşti, pliateperfect pe particularităţile compozitorilor abordaţi. Iarspontaneitatea, rafinamentul dinamic şi chiar viziunealui poetică, face din fiecare apariţie o revelaţie.Membrii cvartetului: Sabin Penea - vioara întâi, AnaMaria Marian - vioara a doua, Laura Zecheru - violă şiAndrei Niţescu - violoncel, la debut în majoritatestudenţi, acum absolvenţi, masteranzi, cu cariereindividuale bine conturate, au realizat împreună foartemulte, în acest scurt timp, dacă ar fi să amintesc doar

recitalurile deloc puţine la număr susţinute în săliconsacrate ca Ateneul Roman sau cele aleRadiodifuziunii Romane din Bucureşti, în oraşeimportante din ţară şi străinătate; participarea cainvitat cu un concert cameral la Festivalul InternaţionalGeorge Enescu ediţia 2013; distincţiile obţinute laconcursuri naţionale şi internaţionale: premiul III laConcursul Mozart pentru cvartete de coarde din ClujNapoca şi Secţia de cameră a Concursului “Drumulspre celebritate” şi, bineînţeles premiile onorante deacum câteva zile din Bulgaria. Au multe proiecte dintrecare l-aş aminti pe cel ce priveşte Stagiunea 2015-2016 în care vor susţine 20 de concerte în Bucureştiavând ca scop apropierea de publicul tânăr,nefamiliarizat încă cu conceptul de muzică de cameră- cvartet şi bineînţeles participarea la cât mai multeconcursuri internaţionale. Au foarte mulţi fani care îiurmează peste tot chiar dacă nu cântă rock, ci muzicăclasică, şi asta spune mult. De aceea, eu îi felicitpentru toate astea, pentru premiile obţinute atât pentru

ei cât şi pentru România şi, pentru aniversarea lor din13 noiembrie, adăugând urarea clasică de La mulţiani!, cu nenumărate succese şi realizareadezideratului lor de suflet care, în propriile loc cuvintesuna aşa: “Suntem încrezători în misiunea noastră şivrem să demonstram şi altora ca dragostea pentrumuzică este şi va fi o expresie a contemporaneităţii, oînsuşire inerentă a fiecărui pasionat de frumos şi, oşansă de a deveni mai buni ca indivizi. Suntemconvinşi că această misiune trebuie îndeplinită şi nebucurăm să fim noi cei care o vom promova. Pentrucă publicul tânăr este viitorul public al sălilor deconcerte care, dacă nu este educat şi crescut, nu vacalca niciodată într-o asemenea sală.”

Solartis Quartet -o poveste de succes


Camerale

Trio Mozaic la ceas aniversar

Carmen MANEA

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate,trio-ul Mozaic, alcătuit din violonista Oana Spânu-Vişenescu, clarinetistul Emil Vişenescu şi pianistaDiana Spânu-Dănilă, a susţinut la Ateneul Român, în17 iunie 2015 un recital de înaltă ţinută . Dacă în primaparte a programului au fost incluse lucrărireprezentative ale creaţiei camerale a secolului alXX-lea, destinate formaţiei de trio, în partea doua,publicul a avut surpriza şi bucuria de a asculta 10Tangouri scrise de Astor Piazzolla pentru vioară,clarinet, acordeon, contrabas şi pian - realizate încolaborare cu doi admirabili muzicieni: acordeonistulFernando Mihalache şi contrabasistul SăndelSmărăndescu. Publicul prezent la eveniment aapreciat oferta repertorială, care a evidenţiat atâtvaloarea incontestabilă a muzicienilor, cât şimomentul festiv.

În debutul programului a fost prezentat Trio-ulpentru clarinet, vioară şi pian de Aram Haciaturian(1932), lucrare de ample dimensiuni, elaborată înarhitectură tripartită. Interpreţii au redat cu măiestrie

temele muzicale pregnante, caracterizate prin melodiiinspirate, ritmică vie, modulaţii neaşteptate şiinflexiuni modale care evocă particularităţi ale muziciiarmene. Au reuşit să valorifice plenar bogăţiaexpresivă şi semantică a lucrării, originalitateaconstrucţiei sonore (realizată cu un autentic spiritdramaturgic) şi să reliefeze cu mult rafinamentdiversitatea paletei coloristice şi timbrale.

A urmat Trio-ul „Contraste” pentru vioară,clarinet şi pian de Béla Bartók (1938), o adevăratăpiatră de încercare pentru cei care îl abordează.Abordând unitar lucrarea din punct de vedereconceptual şi artistic, au reuşit să evoce un fascinantcaleidoscop de imagini muzicale şi de stări sufleteşti.Caracterizată prin dinamism şi vervă în pasajele devirtuozitate instrumentală, prestaţia de excepţie adezvăluit alte faţete în secţiunile lente (profunzimeexpresivă şi interiorizare) şi în momentele solistice,punând în valoare calitatea fiecărui interpret în parte,precum şi colaborarea la cel mai înalt nivel din cadrul

formaţiei. Prima parte a recitalului s-a încheiat într-o

atmosferă plină de magie şi generozitate expresivă,cu Cinci Piese de Dmitri Şostakovici: Preludium,Gavotte, Elegie, Vals şi Polka (în aranjament pentruvioară, clarinet şi pian), reprezentative pentru laturaromantică a temperamentului compozitorului rus.Interpreţii au conferit fiecărei piese/idei muzicale ovibraţie particulară şi un colorit aparte, au redat cudăruire şi subtilitate cantabilitatea, caracterul dansant,nostalgic, ori avântat al temelor, frumuseţeaconstrucţiilor sonore, precum şi bogăţia lor expresivăşi semantică.

Partea a doua a recitalului s-a desfăşurat subsemnul bunei dispozitii, al elanului sentimental şi alvirtuozităţii instrumentale. Prezentarea de celor 10Tangouri din creaţia lui Astor Piazzolla a animatatmosfera din sala de concert şi a pus în valoare altelaturi ale prestaţiei artistice: fantezie, bun gust,dezinvoltură, spirit improvizatoric, bucuria de a dăruispectatorilor un repertoriu agreabil, realizat impecabil.Cei doi muzicieni invitaţi, acordeonistului FernandoMihalache şi contrabasistul Săndel Smărăndescu au

contribuit prin experienţaşi măiestriacaracteristică larealizarea de excepţie apieselor lui Piazzolla.Originalele tangouriremarcă prinimprevizibilul turnurilor

melodice, prin bogăţia armonică, prin pregnanţaritmică şi varietatea procedeelor componisticeutilizate, prin dificultatea lor instrumentală şi, nu înultimul rând prin o anumită sociabilitate, caracteristicăpentru epoca actuală.

În cele două decenii ale activităţii artisticedesfăşurate pe prestigioase scene de concert din ţarăşi din străinătate, trio-ul Mozaic şi-a câştigat unbinemeritat renume printre formaţiile camerale desucces. Aprecierile de care se bucură se datoreazătalentului şi profesionalismului fiecărui muzician înparte, fanteziei şi spontaneităţii, capacităţii decomunicare (în cadrul ansamblului şi cu publicul),experienţei, generozităţii şi entuziasmului; fiecare îlinventează şi îl completează pe celălalt, caută noisemnificaţii în lucrările interpretate şi se dedică muziciicu toate forţele creatoare. Ce poate fi mai frumosdecât atunci când trei temperamente puternice, dotatecu har şi imaginaţie se întâlnesc pe podiumul deconcert pentru a oferi momente de bucurie şi emoţie


Corespondențe

Festivalurileîmbogăţescstagiuneamuzicală

Damian VULPE

În Timişoara în aceeaşi perioadă de timp, amzice în paralel, se desfăşoară şi câteva festivaluridintre care Timorgelfest-ul la a XIV-a ediţie deja,datorată râvnei organizatorice a prof.univ. FelicianRoşca, ocupă cea mai lungă perioadă, cu concertemai distanţate, unele repetate şi la Arad şi Reşiţaprecum şi Festivalul Baroc la ediţia III-a datoratMunicipalităţii, concentrat în evoluţii zilnice în cadrulunei săptămâni.

Din manifestările concertistice ale actualuluiTimorgelfest am ascultat o parte din şirul propusprintre care reuşitul recital al organistului Jean-Baptiste Robin din Dom-ul Romano-catolic cu aproapeîn exclusivitate muzică franceză în afară de Dansurile

româneşti de B. Bartók în varianta pentru orgă ainterpretului prezent în concert şi cu compoziţii proprii.Organistul Paul Rosoman din Noua Zelandă, peacelaşi instrument ne-a copleşit, atrăgându-ne atenţiatotodată cu lucrări de compozitori din acea parte delume ca Ch.V. Stanford, C.H.H. Parry, J. Zwart, J.G.

Ropartz, sau D. Lilburn, exceptând un opus de F,Mendelssohn-Batholdy. Au urmat şi două concerte dereţinut cu muzică barocă în exclusivitate pe orga dinBiserica Adventistă. Protagonişti au fost KsenyaPogorelaya organista Catedralei Sf.Sofia din Polotsk– Belarus şi Felician Roşca titularul clasei de orgă aFacultăţii de muzică timişorene care a rezervat şidiscipolilor săi un concert.

Concertul săptămânal al Filarmonicii a fost deasemenea integrat în cadrul Timorgelfest-ului,prezentându-ni-se Requiemul, o amplă lucrare cusolişti cor şi orchestră datorat compozitorului cehAntonin Dvořák sub conducerea deosebit deexpresivă a dirijorului Gheorghe Costin. Întregansamblul a căutat să fie la înălţimea evenimentuluirăspunzând intenţiilor venite de la pupitru.

După evoluţia organistului Jans Korndörferoriginar din Germania, şirul recitalurilor s-a încheiat cucontribuţia a doi solişti veniţi tocmai din Coreea deSud: Shin-Ae Chun doar cu muzică barocă europeanăşi Su-One Park care au oferit şi două piese proprii denatură improvizatorică. Totuşi încheierea actualei ediţiicea de a XIV-cea a Timorgelfest-ului trebuie socotitămanifestarea ce devine tradiţională, cum se vede, princoncertele simultane din cele 14 locaţii, biserici saualte săli, susţinută de tot atâţia organişti

Dar a venit şi Festivalul Barocsuprapunându-se celorlalte manifestări muzicale alestagiunii a celor două instituţii Opera şi Filarmonica şiOrgelfest-ul (cu o durată ce depăşeşte în timp şasesăptămâni chiar), care ne-a atras atenţia în special cucele două manifestări susţinute de Art-Kammer-

orchester format din instrumentişti ai operei cuprezentarea carismatică a lui Cristian Rudic. Primul,un spectacol de proiecţii, recitări, balet şi muzică bineconceput pe scena teatrului şi un medalion J.S. Bachîn splendida arhitectură a Dom-ului din Unirii, în careşi-au etalat potenţialul şi soliştii Corina Murgu, Nadia


CorespondențePetrov şi Ovidiu Rusu (vioară), Pavel Şanta şi CătălinVinars (flaut) şi Sergiu Cârstea (tromprtă-piccolo).

Celelalte două recitaluri au pus în prim planmai mult muzica renascentistă, din care se va naşteapoi cea a barocului, în apreciabila interpretare aansamblului vocal instrumental „CarminaRenascentis” din Carei desfăşurat în Biserica Piaristăurmat de Recitalul lui Uroš Dojčinović din Serbia pechitara sa barocă care a făcut şi o interesantăincursiune şi în aportul adus prin influenţa turcă,croată, albaneză, kosovară sau muntenegreană...

Un apreciat interes a stârnit şi concertuldesfăşurat în „Sala Vieneză” din Josefin intitulat„Musique Royale – Comori ale barocului francez”desigur prin reprezentanţii ei de vază Lully şi Rameaudar şi cu lucrările scrise în stil francez a unui vienez:J.J. Fux. Preopnderenţa programului l-au constituitcele două cantate în aleasa interpretare a sopraneiJudit Andreijszki datorate compozitorului J.Ph.

Rameau de la a cărui dispariţie au trecut anul acestachiar 250 de ani, adus cu bună ştiinţă în atenţianoastră de Caius Hera conducătorul ansamblului„Harmoniis” format din instrumentişti maghiari şitotodată interpret la teorbă.

Încheierea dar şi împlinirea artistică afestivalului a adus-o ansamblul „Violoncellissimo”datorat şi îndrumat cu mare rafinament artistic deMarin Cazacu care nu numai că a reunit un numărconsiderabil de interpreţi ai instrumentului dar a şigăsit repertoriul adecvat şi nu în cele din urmă a reuşitobţinerea cotei interpretative înalte. Ca şi în alteapariţii, de data aceasta în ansamblu, dar şi solistic aufost şi 5 timişoreni de la Sanda Guţu, Ella Bokor şiDarius Tereu la tinerele Andree: Petrila şi Kohonitz.Programul a dus de la baroc la piese de mareaccesibilitate gustate şi mult apreciate de numerosulauditor din Sala Capitol.

Toamna aceasta a adus însă şi un nou festivalde muzică contemporană făcut de tineri pentrugeneraţia tânără în primul rând, datorat Facultăţii de

muzică a Universităţii. Festivalul intitulat Timsonia aadus în faţa unui public interesat de ce se scrie înmomentul actual sau ceva mai înainte în 4 zile totatâtea conferinţe, 5 concerte în care au fostprezentate pe lângă un şir le lucrări contemporane, 9opusuri în primă audiţie absolută semnate demaghiarul Peter Tornyai, italienii Francesco Pavan şiLuigi Pizzaleo, austriacul Matthias Kranebitter şi acelori de-ai noştrii Violeta Dinescu, Cristian Bence-Muk, Ciprian Ion şi timişorenii Gabriel Almaşi şiGabriel Mălăncioiu cei care au fost motorul întreguluiangrenaj. Tot cu câte un opus au fost prezenţi şiCătălin Creţu care a urmat o perioadă facultatea lanoi, acum prezent şi cu o interesantă expunere despremuzica asistată de computer şi maestrul RemusGeorgescu, care a fost alături de pătrunderea nouluiîn creaţia muzicală încă din ultimele decenii alesecolului trecut.

Dintre ansamblurile care au evoluat înfestivalul făcând, practic, ca lucrările muzicale să vină

în contact sonor cu publicul am apreciat prezenţaunor cunoscute formaţii care interpretează aproapeîn exclusivitate muzica contemporană. Şirul lor îlîncepem cu „Trio contraste” cu Ion BogdanŞtefănescu (flaut), Sorin Petrescu (pian) şi DoruRoman (percuţie) care a venit şi cu ansamblul său„Percutissimo”, mai tânărul „Trio Act” cu CristianMiclea (clarinet), Ortensia Miclea (vioară) şiAdriana Dogariu (pian) sau recent formatul„Ansamblul Atem” cu Valentina Verlan (soprană),Anca Negruţ (flaut), Cristina Constantin (vioară),Cosmin Hârşian (clarinet) şi Victor Andrei Părău(pian) la care s-au adăugat ansamblul „ImpactXXI”din Cluj cu Danielea Păcurar (soprană), MirceaNeamţ (trombon) şi Vera Negreanu (pian) „DuoCarillon” din Germania cu Armin Sommer (percuţie)

şi Andreas Hoffmann (orgă) sau apariţiile solistice aleacordeonistului italian Luca Piovesan prin straniilesonorităţi smulse de instrumentul său şi nu în ultimulrând deosebita impresie lăsată de pianistul dar şicompozitorul bucureştean Mihai Măniceanu.

Pentru a ne face un tablou al lucrărilorprezentate în acest binevenit festival de muzicăcontemporană am putea completa şirul cu numeleunor creatori incepând cu George Enescu, CornelŢăranu, Dan Dediu, Myriam Marbe, Constantin Râpă,Adrian Pop, Doina Rotaru la mai tinerii Diana Rotaru,Ionică Pop, Radu Bacalu, Darie Nemeş Bota, CristianLolea, Şerban Marcu sau Ciprian Ion dar şi cei de pealte meleaguri mai puţin sau mai mult îndepărtate caLuigi Marinaro, Luigi Pizzaleo, Roberto Reale,Francesco Pavan, Filippo Perocco, Nildo Sanvido,Yotam Haber, Yair Klartag, Eun Hye Park, MiklosMaros, Emmanuel Séjouné, Bernfried Prőve, DieterMack, şi Vlad Maistorovici. Dar şi printre conferenţiarial căror nume sunt amintite trebuie să punem alăturişi pe cel al Mariei Gyuris cu incursiunea ei în sferacorurilor pe voci egale.

Trio Contraste


Premieră

Oana GEORGESCU

În premieră naţională, luna iunie a adus un noutitlu în repertoriul Operei Comice pentru Copii: baletul“Fetiţa cu Chibrituri” după Hans Christian Andersen,care poartă semnătura Corinei Dumitrescu, în calitatede regizor şi coregraf. Scenografia aparţine BogdaneiPascal (ea semnează şi textele care apar în videopro-iecţie), iar din echipa de realizatori fac parte AntonelOprescu (coloana sonoră), Robert Voiculescu (proiecţiivideo) şi Cătălin Caracaş (maestru de balet). Specta-colele s-au jucat toată luna iunie cu casa închisă, mar-când un nou succes al binecunoscutei instituţiiculturale bucureştene.

„Cea mai recentă premieră a Operei Comicepentru Copii a fost o adevărată provocare, atât pentruechipa de realizatori, cât şi pentru public” - a spus Fe-licia Filip, directorul instituţiei. „Cu toţii ştim înduioşă-toarea poveste a protagonistei, tocmai de aceea nebucurăm să descoperim amprenta pe care regizoareaşi coregrafa baletului, Corina Dumitrescu, a lăsat-oasupra poveştii, preschimbând destinul tragic al Fetiţeicu chibrituri într-unul care îndeamnă la visare şi opti-mism. (...) Basmele constituie primul contact al celormici cu lumea înconjurătoare, iar Andersen ne-a dăruit

o adevărată comoară de învăţăminte prin scrierile sale.Lecţia pe care o primim de la Fetiţa cu chibrituri esteaceea că bucuria poate sălăşui în cele mai umile locurişi e în puterea noastră să o întreţinem chiar şi atuncicând se manifestă sub forma unei flăcări plăpânde...”.Binecunoscuta prim-balerină Corina Dumitrescu revinela Opera Comică pentru Copii după ce a semnat un altbalet de succes, “Albă ca Zăpada”. De data aceasta areinterpretat basmul lui Hans Christian Andersen, in-ventând personaje diverse şi prezentând acţiunea înpaşi de dans, povestea tristă a fetiţei obligată de steape stradă în plină iarnă, pentru a vinde câteva chibrituri,fiind… uitată prin aducerea pe scenă de noi şi noi prie-teni, personaje fantastice şi gâze simpatice. „Provoca-rea lansată cu acest titlu nu a fost crearea de paşi, citransformarea poveştii într-un spectacol care să nu necopleşească prin tragismul lui” – mărturisea Corina Du-mitrescu. „Am păstrat anumite detalii, aşa cum au fostscrise, dar am ales să transform şi să introduc altele,pentru a îmbogăţi spectacolul şi a face mesajul uşorde înţeles pentru cei mici. (...) am schimbat destinul Fe-tiţei cu chibrituri care va găsi, ca şi publicul, flacăracare-i va ţine aprinse visele”. În final, flacăra chibrituluiaprinde metaforic visele fetiţei, care se împlinesc. Tex-tul Bogdanei Pascal despre tristeţea copilei şi despre

Baletul “Fetița cu chibrituri”


Premierăacea flacără care încălzeşte şi luminează sufletul tu-turor, citit de Marian Marinescu, punctează, ca o cor-tină, începutul şisfârşitul poveştii.Din distribuţie facparte: TheodoraMunteanu/ Alexan-dra Corneanu (Fe-tiţa), AndreeaSoare (Bunica, Spi-ritul Soarelui),Oana Vâlceanu(Măturătoarea, Li-belula), DanielManea (Omul deafaceri), OctavianIuga (Băiatul cuziare), Andrei Do-garu (Lustragiul,Buburuza), CristinaBabalâc (Mama,Furnica), Mihai Pri-cope (Tatăl), AndreiArdeleanu (Copi-lul), Sabina Chirilă,Claudia Iagăr, Dra-goş Andruţă (Spiri-duşii Soarelui), Alis

Gheorghe (Fluturele Cap de mort), Ștefan Tănase(Gâsca), Ansamblul de Balet al Operei Comice pentruCopii.

Opera Comică pentru Copii pregăteşte o nouăproducţie: spectacolul de operă “Münchhausen” de

Dan Dediu, a cărui premieră va avea loc în cadrul Fes-tivalului Internaţional “George Enescu”. (Foto: Sebas-tian Oros)

Punctul pe j... azz


Teme de jazz

Anca ROMECI

La întrebarea - ce-ar fi să tipărim o culegerebiografică “Teme de jazz-compozitori români”,editura Grafoart a răspuns: excelentă propunere! Noisuntem gata să edităm ceva aşa de preţios pentruistoria jazz-ului autohton! De colectarea pieselor de lanu mai puţin de 17 autori şi direcţionarea noianurilorde mail-uri cu partituri în manuscris urmând a seocupa îngrijitorul ediţiei, Alexandru Șipa.

Aşa se face că joi, 24 iunie 2015, lumea bunăa jazz-ului românesc a sărbătorit cu muzică şişampanie în Aula Palatului Cantacuzino de pe CaleaVictoriei, lansarea, în concert, a culegerii Teme dejazz-compozitori români, însemnând 87 decapodopere încifrate în 136 de pagini de portative cunote, plus, la capitolul introductiv, câte o scurtăbiografie a fiecăruia dintre cei 17 autori (în ordinealfabetică).

Răsfoiesc culegerea şi dau peste bijuterii depatrimoniu componistic Johnny Răducanu! Trecutulîn legendă Domn Jazz al ţării noastre! El e dincolo!Dar supravieţuitoarele mostre ale testamentuluimuzical sunt frumos încolonate aici, chiar sub ochiinoştri. La loc de cinste, tot a-propos de seniorii de lacare a început să se scrie istoria, regăsindu-se, înculegere, piese din colecţiile Marius Popp, ZoltanBoroş sau Corneliu Meraru. Deşi trăitor în două ere,a vinyl-ului şi a înregistrărilor digitale, “Zolly” Boroş,încă ascunde un adolescent în persoana veteranuluifidel-infidel jazz pianisticii cum, cu umor, se declara înminirecitalul din Aulă. Octogenarul Marius Popp, înschimb, ne-a lipsit (motivat) de la sărbătoarea lansării,onoarea de a-l reprezenta revenindu-i principaluluisău discipol, Petrică Andrei “Goldfingers”!

Şi ceva ce m-a impresionat adânc în aceaserată de la Palatul Cantacuzino! Prezenţa, ca depatriarh în baston, a omului pe care de 4 decenii măobişnuisem să-l asociez cu secţiunea tromboane a BigBand-ului Radio. Corneliu Meraru! Cel mai marefurnizor de muzică al ansamblului, la paritate doar cuchitaristul Marian Georgescu şi, mai nou, GeorgeNatsis.

Evident, figurează întemeietori aiînvăţământului jazzistic universitar şi liceal post-revoluţionar de talie, Mircea Tiberian şi, respectiv,Florin Răducanu. Sau, pe reversul monedei, laorigine, desăvârşitul autodidact Sorin Zlat jr., astăziatot-cuceritorul Europei şi Statelor Unite ale Americii(însoţit la lansare, inclusiv pe scenă, de logodnica sa,

cântăreaţa cu farmec deosebit, Mihaela Alexa şi detatăl, Sorin Zlat senior-saxofon alto).

Favoriţii mei pe lista celor 17 autori aiculegerii?! Sunt toţi 17! O bătaie specială de inimădându-mi dimensiunea cinematografică inclusă în totce poartă semnătura geniului Adrian Enescu…Sauspiritul de libertate emanate prin toţi porii de creaţiileprietenului său Radu Goldiş, asociat din 1980, chiarla propriu, stilului de viaţă yankeu al diasporeiromâneşti din California.

Şi pentru ca, în alternative la emigrare, o formăde supravieţuire încă şi mai boem excentrică încomunism era să trăieşti ca… adulat zeu al scenei,experienţele festivalurilor noastre de jazz, în specialcelor cu renumele de miracolele sibiene, de pe-acolovin compoziţiile muzicienilor-simbol ai acelui spirit altimpului şi al locului. Fratii Dedeian! Cu Capriel lachitară, mereu un pas în urma marelui Garbis zis“Centaurul “ saxofoanelor tenor.

Pe-atunci în Sibiul amintirilor, echipa eraadeseori completată de un atlet al claviaturilor. PuiuPascu. După porecla Puiu “Oscar Peterson” Pascu.

Aşa şi acum, când două dintre compoziţiile luide lux fiind dăruite culegerii “Teme de Jazz-Compozitori români “, Puiu a şi deschis festivitatealansării de la Palatul Cantacuzino.

Închiderea de zile mari… avea să aparţinăcolegilor Virgil Popescu şi Titi Herescu, cărora li s-aadăugat pour la bonne bouche şi un alt pianist,showman şi super-compozitor, Cornel Cristei, dar şiun basist, Iulian Mugur Vrabete, ba şi o cântăreaţăcare să întreacă orice imaginaţie-Irina Popa!

FeminaMihai ANTON

Adela Popescu - “Curaj”. “Dacă ai curaj, aparminunile!”, acesta este mesajul videoclipului lansatpentru piesa “Curaj”, interpretată împreună cu Sorana.Versurile piesei sunt scrise de Marius Moga, RobertIonuţ Toma şi Sorana Păcurar, care au semnat şi mu-zica, împreună cu Mădălin Roşioru. Filmările au avutloc pe heliportul Crystal Tower din Capitală. regizatede Bogdan Păun şi Alex Mureşan, fiind inspirate desportivii paralimpici, care, în ciuda dizabilităţilor, nunumai că duc o viaţă normală, dar au curajul de a visacă-şi pot depăşi limitele şi astfel ajung la performanţă.

Lora - “Floare la ureche”. După succesul în-registrat cu piesa “Singuri în doi”, interpretată cu

Peter Pop, Lora revine cu un video-clip pentru single-ul “Floare la ure-che”. Dorian Oswin (Mango Music) șiDoddy - muzică și text, actor - MihaiHurduc. Videoclipul a fost regizat deRichard Stan și Claudiu Stan (VisionProduction), iar filmările au avut loc laArsenal Park, un complex turisticconstruit pe ruinele fostei fabrici demuniție din Orăștie.

Alina Eremia - videoclip“Played you”. Filmările, în regia luiKhaled, au durat peste 18 ore şi pre-zintă momente coregrafice spectacu-

loase: Cristian Miron a conceput parteacoregrafică, foarte solicitantă, cu o partedintre membrii grupului Anturaj, dansa-tori talentaţi. “Played you” este com-pusă de Sebastian Barac, MarcelBotezan şi Radu Pompiu Bolfea. Versu-rile au fost scrise de Erin Berk, CoreyChorus şi Georgia Ku Overton.


Graţii

LoraA. Popescu

A. Eremia

Viorica PARFENE

Prin lansarea acestui volum autobiografic, laeditura ProUniversitaria, putem spune căbinecunoscutul interpret şi-a îndeplinit visul cel maifierbinte, mai ales că volumul îi este dedicat frateluisău geamăn Mircea, a cărui dispariţie l-a marcatcumplit cu câţiva ani în urmă. De altfel ei semănauperfect, aşa cum indică şi numeroasele ilustraţii dincarte, iar camera lui Cornel arată ca un templu

consacrat fratelui său iubit, mort departe de ţară, înAfrica de Sud, unde se stabilise încă dinainte de 1989(fuga sa din ţară, în portbagajul unui automobilul de laAmbasada SUA la Bucureşti, este ocolită cu discreţieîn carte, dar s-ar putea face un film cu acest subiect).Aşa cum indică şi titlul, avem de-a face cu o înlănţuirede amintiri emoţionante despre familie, numeroaselemutări dintr-o casă în alta, debutul precoce în teatru,în “Prinţ şi cerşetor” (pe muzica lui Paul Urmuzescu!),alături de Mircea, facultatea de teatru, concursul TV

“Steaua fără nume” (a fost unul din primii câştigători),căsătoria cu colega de facultate Domniţa (în prezentactriţă la Teatrul Mic din Capitală), rolurile jucate laTeatrul Naţional din Iaşi (evocaţi de reputata regizoareCătălina Buzoianu), primele melodii încredinţate lui deSabin Păutza, pe atunci cadru didactic laConservatorul din Iaşi, emisiunile TV (de care-şiaminteşte realizatoarea Aurora Andronache), aniipetrecuţi la teatrul “Ion Vasilescu” din Bucureşti (dintrecolegii de atunci figurează cu amintiri în carte Doina

Spătaru, Petre Geambaşu, Dorin Anastasiu), naştereacelor doi fii, Alexandru şi Mihai, venirea pe lume anepoţilor, operaţiile... 245 de pagini absolutrevelatoare pentru viaţa şi cariera unui artist de frunteal genului – o viaţă marcată de bucurii, dar şi dedurere, o carieră dintre cele mai strălucite din muzicauşoară românească. Cine ar fi ştiut, de pildă, că acopilărit pe Calea Victoriei cu Cornel Patrichi, viitorulmare coregraf şi balerin? Sau că a reuşit să-şireîntâlnească fratele geamăn cu ocazia unui turneu în

Cornel Constantiniu:“Zăpezile copilăriei”


Eveniment


EvenimentPortugalia, când i-au făcut o farsă de zile mari lui SileDinicu? Nu sunt foarte multe referiri la colegii săi dinmuzică, volumul fiind înainte de toate unul alamintirilor personale, dar sunt evocaţi Corina Chiriac,Dan Spătaru, bunul său prieten Aurelian Andreescu,Mirabela Dauer, compozitorul unora din marile salesuccese, Vasile V. Vasilache. Către finalul cărţii,câteva mici eseuri ni-l dezvăluie preocupat de politică,

dar mai ales de situaţia tristă în care a ajuns muzicauşoară românească şi îndeosebi festivalul de laMamaia, unde Cornel Constantiniu a cunoscut atâteaonoruri, el semnând câteva articole pe această temăşi în revista “Actualitatea Muzicală”. Cartea a apărutîn cunoscuta colecţie “Artele spectacolului” (apariţiianterioare din muzica uşoară: Jolt Kerestely,Alexandru Jula), a editurii ProUniversitaria, a căreicoordonatoare, Oana Georgescu, scrie în prefaţă: “Lalansarea cărţii consacrate compozitorului JoltKerestely am anunţat că următoarea apariţie în cadrulcolecţiei “Artele spectacolului” a EdituriiProUniversitaria, pe care o îngrijesc, va fi auto-biografia lui Cornel Constantiniu. Ne-a încredinţat-o şiam parcurs-o pe nerăsuflate, ca pe un romancaptivant, pentru că am aflat din paginile ei ceea ceveţi descoperi şi Dvs., cititorii noştri, acum: crâmpeiedintr-o existenţă şi o carieră artistică fascinante, încare artistul, cum se spune, “îşi pune sufletul pe tavă”.Ni s-au înfăţişat pagini la care autorul a trudit din greu,măcinat de boala neiertătoare cu care a luptat şi luptă

cu demnitate şi eleganţă; le-am prelucrat, am scanatfotografii vechi, de colecţie, (mulţumim colegilor noştriLuminiţa Vartolomei şi Costin Aslam!), dorind,asemeni autorului, ca volumul să ajungă cât mairepede la Dvs.

Să nu vă aşteptaţi să citiţi detalii explozivedespre suferinţa sa, despre operaţii, despre dramaunui artist excepţional condamnat de boală să meargă

în baston sau în scaunul cu rotile (aşa a venit, spresurpriza şi bucuria noastă, şi la lansarea din 2013 dela Târgul de Carte “Gaudeamus” a cărţii dedicate luiAlexandru Jula, apărute tot în colecţia de faţă).

Cornel Constantiniu le ocoleşte cu discreţie,aminteşte de ele doar în treacăt, cu o pudoare şi cuun bun simţ prezente şi în zugrăvirea vieţii intime.Şi-a pierdut rând pe rând părinţii, cei doi fraţi (dintrecare moartea celui geamăn, Mircea, i-a lăsat un golimens în suflet, obiecte personale ale acestuiaveghindu-l permanent în dormitor...), a fost lovit deboală în plină glorie, dar este fericit că publicul nu l-auitat, că e din când în când difuzat la radio (vai, dinpăcate atât de rar, ca toţi corifeii “Generaţiei de aur”!)şi mai ales că are alături pe Domniţa, soţie devotată,şi o familie minunată. Înconjurat de întreaga familie,ca în imaginea ce încheie această carte, CornelConstantiniu se simte puternic, pentru că el este,indiscutabil, un ÎNVINGĂTOR.”

Este o carte care trebuie citită neapărat,fiindcă pe undeva este şi o radiografie a muzicii


Eveniment

uşoare româneşti din cea mai frumoasă perioadă asa. Tocmai de aceea, nu întâmplător, afluenţa devedete a fost copleşitoare la evenimentul de lansaredin cadrul Tîrgului Bookfest de la Romexpo, cu toţiidorind să împartă cu autorul bucuria acelei zile. La“prezidiu”, alături de Cornel Constantiniu, venit înscaun cu rotile, au luat loc Oana Georgescu şi MarianBârgău, director la editura ProUniversitaria (felicităripentru promptitudinea apariţiei şi pentru calitateatiparului!). Rând pe rând au luat cuvântul toţi ceiprezenţi, într-o înlănţuire de amintiri tandre, amuzantesau pline de sevă, creionând portretul interpretului pefondul unui tablou consistent al deceniilor pe careCornel Constantiniu le-a dominat cu statura saartistică. Corina Chiriac şi-a amintit zecile de turneesusţinute împreună, între care şi cel din Cuba, cândau cântat pe scena celebrului music-hall Tropicana,iar la rândul ei Mirabela Dauer s-a referit lacolaborările lor de neuitat, între care şi celeocazionate de întâlnirile din casa bunului prieten“Vava” Vasilache. Coleg la teatrul “Ion Vasilescu” şiamic la cataramă, Petre Geambaşu a reamintitepisodul amuzant al cooptării lui Cornel în concertelesale din Germania, în timp ce Paul Enigărescu a datla iveală un detaliu necunoscut, şi anume că la unmoment dat au fost... rude prin alianţă! Zecile despectacole susţinute împreună au fost evocate cu

emoţie şi de Silvia Dumitrescu, Natalia Guberna,Silvia Chifiriuc, nemaivorbind de cel mai bun prieten,Dorin Anastasiu. Marele actor Marin Moraru a vorbitdespre talentul dramatic al protagonistului, în timp ceOctavian Iordăchescu a depănat amintiri comune dinperioada cînd lucra la Radio Iaşi, dar şi, apoi, la TVR.Breasla scriitorilor a fost reprezentată de poeta RodicaElena Lupu, care i-a dedicat câteva versuri, şi decunoscutul biograf Aurel V. Zgheran, sosit special dela Buhuşi pentru acest eveniment.

Acelaşi gest, dar venind de la Medgidia, ca unsemn de respect pentru generaţia de aur a cântecului,l-a făcut Daniel Gheorghe, tînărul director alfestivalului internaţional “Dan Spătaru”. LuciaPopescu Moraru şi Andrei Partoş s-au referit ladifuzarea la radio a cântecelor lui Cornel Constantiniu(evident net superioară pe vremuri, în perioadaromantică a instituţiei publice, înainte de 1989), iarcompozitorul Dani Constantin a făcut zeci defotografii, neuitând să amintească la microfon deseriozitatea interpretului în studioul de înregistrări dela TVR. Ne-a bucurat prezenţa în sală a văduveireputatului compozitor, dirijor şi instrumentistAlexandru Imre, Daniela, o surpriză majoră fiind şiaceea a întâlnirii cu Camil Petrescu, sosit din SUA:fiul celebrului prozator a fost unul din marii colecţionaride muzică ai Bucureştilor înainte de a emigra,

alături de Oana Georgescu


Eveniment

personalitatea lui Cornel Constantiniu fiindu-i binecunoscută. Chiar dacă membrii familiei (cei doi fii,nurorile şi nepoţii) n-au putut să fie prezenţi, fiindstabiliţi în Germania, autorul cărţii a avut-o alături cade obicei pe devotata sa soţie, Domniţa, care a avutgrijă de numeroşii invitaţi, între care numeroase rudeprin alianţă şi admiratori sosiţi din toată ţara, dar şi depeste hotare.

Prin editarea “Zăpezilor copilăriei”, carte la careCornel Constantiniu a lucrat aproape zece ani, cucunoscutele sale probleme de sănătate,ProUniversitaria dovedeşte încă o dată că esteeditura unde muzica uşoară are oricând uşădeschisă,alte titluri atractive figurînd în planul de apariţii.

Ce tineri şifrumoși eram!Octavian URSULESCU

Amintirile mele despre Cornel se pierd înnegura veacurilor sau oricum a veacului trecut! Nicinu prea știu cu ce să încep, important însă e că amce spune despre acest prieten de-o viață. N-are rostsă înșir acum zecile de turnee (alături de formația“Savoy” ce mai veselie, râs pe săturate, glume,

Cornel fiind înzestrat cuun talent rar în a spunebancuri!), de festivaluri dela Mamaia, de emisiuniTV în care l-am prezentat,artistul CornelConstantiniu e prea binecunoscut, dar omul maipuțin. Pe când aveamrubrica de muzică ușoarăde la prestigioasa revistă“Contemporanul” (școalamea de gazetăriemuzicală, alături de“Scânteia tineretului” șide Radio), în conducereapublicației era un omminunat, bun și blând, C.N. Constantiniu, desprecare n-am știut nici o clipăcă ar fi rudă cu Cornel,pentru că artistul și-adesfășurat întreagacarieră sub semnuldiscreției și al bunului-simț, nesolicitând favorurisau intervenții. Extrem dechipeș, impozant,

convingător prin glas dar și prin ținută, și-a văzutîncredințate numeroase așa-zise piese “tematice”,cele mai multe însă cântece pur și simplu patriotice,de care azi, de necrezut, ne rușinăm! Cornel însătransforma în șlagăr orice partitură, cel mai bunexemplu fiind “Dulce Românie” de George Grigoriu.

Am fost mereu nu numai colaboratori, ci șiprieteni, am cunoscut-o bine pe mama sa, doamnaOrtansa, o femeie micuță de stat, dar energică șiextrem de descurcăreață, reușind adevărateperformanțe cu schimburile de case - azi ar fi fost unagent imobiliar pe cinste! L-am vizitat pe Cornel înmulte din locuințele prin care s-a perindat, cred că eartistul care a avut cele mai multe domicilii: în DrumulTaberei, pe fostul bd. Republicii (oare ce o fi așanepotrivit într-o țară care este republică încât numelei-a fost schimbat?), pe bd. Dacia, apoi undeva întrestr. Mihai Eminescu și Tunari și, în fine, pe str.Frumoasei, chiar lângă locul meu de muncă, UniuneaCompozitorilor și Muzicologilor (uneori vine să seplimbe în parcul Palatului Cantacuzino...).

Cum spuneam, Cornel e un monument deoptimism și veselie, nu l-au părăsit aceste calități niciazi, când e atât de încercat și când doar ochii îi râd lafiece amintire amuzantă. Cea mai “tare” a fost legatăe unul din câinii lui, agresiv și imprevizibil (lui PetreGeambașu am înțeles că i-a făcut praf o mână!).Stăteam de vorbă în fața blocului vechi de pe bd.Dacia unde locuia, iar lângă noi era câinele, aparentcuminte. Dintr-odată, mânat de cine știe ce resort,fără a-l fi provocat cu nimic, s-a repezit să mă înșface


Eveniment

de zona atît de dragă oricărui bărbat (și, seînțelege, și femeilor!): Doamne, o clipă amcrezut că voi rămîne fără “comorile”masculinității mele! Noroc că a fost băiat bunși n-a strîns prea tare! Multe întîmplărimemorabile, puse sub semnul poantelor șifarselor, datează din perioada prieteniei denezdruncinat dintre Cornel și neuitatulAurelian Andreescu, “Aurică” sau “Ale”. Euînsă vreau să-mi închei aceste rînduri cu oamintire absolut emoționantă: imediat dupăoperația de la Viena, Cornel a fost invitat încelebrul spectacol de la Galați “AlexandruJula și prietenii”, unde au avut ultimele lorapariții publice și Dan Spătaru sau GilDobrică. Ei bine, în graba plecării Cornelluase cu el CD-ul cu “ negative”, în loc de celcu “pozitive”, așa cum îl sfătuisem, fiindcăboala îi afecta și vocea. Credeam că totul eratat, dar a dovedit un curaj și o determinareuluitoare: la intrarea în scenă publicul l-aaplaudat și l-a ovaționat, în picioare, minuteîn șir, iar Cornel a cîntat ca în zilele lui bune.Tot mai sper într-o minune, visând că într-obună zi voi mai avea ocazia să-l prezint într-un spectacol pe bunul meu prieten, de caremă leagă atîtea amintiri frumoase ale tinerețiinoastre năvalnice...


Opinii

Paiul dinochiul altuia

TVR a eliminat absolut de neînţeles singura emi-siune de muzică uşoară profesionistă, de specialitatedin programele sale (e vorba de “Atenţie, se cântă!”,fireşte, moderată de Horia Moculescu şi AlexandraVelniciuc), orientându-se către reprezentanţi ai muziciiclasice chiar şi atunci când e vorba de divertisment,ceea ce incumbă asumarea unui risc. Astfel, la cârma“Matinalului” se află talentata soprană Irina Baianţ,

premiată de revista noastră înainte de reuşitele careau făcut-o cunoscută, între care rolul principal din“Fantoma de la operă”. Este tânără, frumoasă, seîmbracă sexy şi modern, mai ales că partenerul săuvine din altă zonă, fiind vorba de Doru Todoruţ de laformaţia Deepcentral, dar, poate ni se pare nouă, nueste în largul ei în acest rol, deosebirile de abordareşi, la urma urmei, de pregătire faţă de colegul ei ieşindadesea în evidenţă. O altă emisiune este “Miturimuzicale româneşti”, unde moderator este cunoscutuldirijor Tiberiu Soare, care este incomodat evident deaceastă postură care presupune spontaneitate, dicţie,charismă. Realizatorii nu-i fac un serviciu acestuivaloros muzician, mai ales atunci când subiectelesunt din domeniul muzicii uşoare, pe care normal cănu are cum să le stăpânească (se impunea, aşadar,rotaţia a 2-3 moderatori, în funcţie de genul muzicalabordat). Şi mai este în emisiune o rubrică intitulată“Distrugătorul de mituri”, susţinută de un actor ne-cunoscut, căruia i se pun în gură nişte aberaţii,chipurile pentru a exista un “Gică contra”: dar din mo-ment ce vorbim de mituri, de legende, de nume mari,

ce rost mai are să inventăm asemeneapersonaje, care, practic, aruncă în deri-zoriu însuşi titlul emisiunii? Am urmărit-o în întregime pe cea consacrată lui SileDinicu, în care Dan Dimitriu l-a pus scurtla punct pe “distrugător”. O emisiunefrumoasă, emoţionantă, la care au con-tribuit talentaţii redactori CristianPăunescu şi Doru Ionescu. Ce n-amînţeles este altceva: dacă tot estesubintitulată “Top sentimental”, de cen-a fost invitat nici unul din cântăreţii devază care au evoluat sub bagheta lui SileDinicu sau chiar i-au cântat compoziţiile?Admirabila Paula Seling (acompaniatăimpecabil la pian de dascălul său de laUNMB, Andrei Tudor) a mărturisit cu sin-ceritate că nici măcar nu l-a cunoscut peSile Dinicu, ceea ce n-a împiedicat-o săcânte fără cusur! Dar problema rămâne,la ediţiile consacrate miturilor muziciiuşoare româneşti sugerând din acestcolţ de pagină să fie invitaţi corifeii genu-lui, care şi aşa apar extrem de rar: viaţalor s-a împletit cu a “miturilor”, au cepovesti şi cânta, în original. Şi dacă maiputem face o recomandare, n-ar fi răudacă printre emisiunile consacratemarilor dispăruţi şi-ar face loc şi legen-dele în viaţă, cum ar fi compozitoriiCamelia Dăscălescu, Paul Urmuzescu,Jolt Kerestely, Horia Moculescu sauinterpreţii Alexandru Jula, Marina Voica,Margareta Pâslaru (ordinea respectăvârsta!)... La treabă, TVR, hai că sepoate!

Dr. BărnăSile Dinicu

Cum vezi starea muzicii româneşti actuale -uşoară, pop, dance, etc?

Nu credeam că se va întrevedea o reve-nire la muzicalitate prea curând - de ani de zile oaștept şi chiar pierdusem speranța... De mult îmitot spun că nu se poate mai jos, că trebuie să în-vingă muzica în lupta cu ritmurile copiate, cuînșiruirea standard a armoniilor, cu melodioare dince în ce mai stupide însoțite în mod firesc de ono-matopee. Şi această luptă a durat... şi a durat...de parcă cineva se juca cu răbdarea mea încer-când să-mi dovedească contrariul... Dar iată căîn sfârșit se vede luminița de la capătul tunelului.Au început să apară tot felul de piese, tot maipuțin inspirate (îmi place mie să cred) din muzicainternațională, cu conținut, cu versuri şi chiar cuemoție. Cred că e momentul să reîncep să scriu -se pare că am din nou cui - lumea dorește din noumuzică. Mai rămâne să convigem directorii deprograme radio...

Ce părere ai despre concursurile muzicaleTV? Lansează ele cu adevărat noi talente româ-neşti? Ce ar trebui îmbunătăţit la ele?

Dacă ne referim aici la Vocea Româ-niei/ X Factor cred că nu mai e niciun secretcă acestea nu urmăresc nimic din ce se înţe-lege iniţial din enunţul promovat. Nu sunt decâtemisiuni de divertisment cu rating mare undeimplicit se încasează sănătos din reclame - sărecunoaștem că e un mod plăcut de a sta înfața micilor ecrane. Scopul final din păcate...nu există. Este doar nevoia de încasări, nici-decum descoperirea, educarea, finisarea şilansarea explozivă a vreunui talent şimenținerea acestuia cât mai mult posibil înatenția tuturor. Dimpotrivă, câștigătorii concur-surilor sunt deja uitați şi s-au reîntors poate laîndeletnicire de odinioară, neavând suportulmult visat din partea măcar a unei case de dis-curi... Cred că mai multe șanse au cei de laemisiuni similare, să zicem Master Chef, undepoate lumea s-ar putea duce măcar din curio-zitate la restaurantul nou deschis alcâștigătorului.

Cum se prezintă difuzarea muzicii uşoareromâneşti, la radio, TV, pe discuri?

Cred că este un capitol trist unde nuvăd soluții decât poate prin mișcări de tip sin-dicalist sau de masă prin care artiștii să se

unească pentru a putea schimba situația nefi-rească în care ne aflăm. Nu e normal ca un postde radio să creeze playlist-uri limitate care să serepete la nesfârșit, stabilite în general de oamenicu prea puţină cultură muzicală. Asta, în afară dediscriminarea creată nu susține, nu impulsio-nează creativitatea. Este şi cazul meu, la fel ca almultor creatori care nu mai văd sensul sau finali-tatea, lucrările lor nebucurându-se nici de critici,nici de laude din vreme ce nu sunt auzite.

S-a ajuns la favoruri pe care şi le fac DJ-iiîntre ei, promovându-se reciproc ori promovândmateriale ale unor echipe de „producţie” agreate.Să le spunem generic „bisericuțe”.

Şi când vezi astfel de cazuri la radiourileprivate, mai inchizi un ochi - până la urmă estealegerea lor şi tu poţi schimba sau nu postul. Însăcred că măcar Radioul naţional trebuie în primul


Convorbirile A.M.

Andrei Kerestely

rând să menţină valorile existente, să nu le deauitării; în al doilea rând are datoria de a promovanoile apariţii. Dezastruos este că şi aici s-a impor-tat sistemului sus menționat.

De ce compozitorii importanţi ocolesc concur-surile de creaţie gen Eurovision?

M-aş hazarda în a afirma că cei consacraținu mai au nevoie de încă o afirmare, iar alţii con-sideră că jocurile sunt făcute, dar nu pot să vor-besc decât în nume propriu. E o loterie la care nuștii niciodată ce se caută - o voce fantastică, opiesă specială sau o apariție explozivă. Sau totulla un loc? Din păcate organizatorii au început săcreadă că ştiu ei mai bine ce ar trebui să ne re-prezinte, în loc să lase publicul să decidă. De multe ori, de-a lungul istoriei acestui happe-ning, piese excepţionale şi mă refer la finaliste

internaționale, nu au avut parte de aprecieri pemăsură, aici intervenind partis-pris-uri cu tentăpolitică. Alteori, piese caraghioase au fost în top.Ce să mai crezi şi cu ce să te pregătești să apari?

Ce ar trebui să întreprindă UCMR, cu prestigiulsău, pentru a reda muzicii uşoare româneşti demnita-tea meritată?

Nu știu pe umerii cui trebuie să cadă mi-siunea de a forţa un procentaj de muzică autoh-tonă pe piață, dar cred că ar putea fi o soluție -multe țări își promovează talentele naționale cumândrie. Noi de ce nu am putea?

Mergi în jurii la festivaluri? Care crezi că e rolullor? Câteva dintre ele („George Grigoriu” - Brăila, „DanSpătaru” - Medgidia, Amara) sunt televizate în direct,organizate profesionist, cu acompaniament orchestral,cu participare internaţională, preluând cu succes roluldefunctelor Mamaia şi “Cerbul de aur”.

Cred că în primul rând este un mod eficientde a obișnui copiii, tinerii, cu exigenţele publiculuişi cu tensiunea concursului - abia aici se vedecine este capabil de a transmite emoții încondițiile date. Cu alte cuvinte, o modalitate realăde recunoaștere a celor care au cu adevărat stofade artiști. Pelerinajul artiștilor în devenire laaceste evenimente călește şi educă. Şi nu în ulti-mul rând îi ajută să decidă dacă asta este ce îşidoresc cu adevărat. Mulţi copii participă dindorința părinților şi nu una proprie...

Pe de altă parte, şi o spun de fiecare dată,ne lovim de aceeași lipsă de finalitate. Nu rareoricâștigătorul concursului primeşte drept premiu omașină, chiar dacă nu deține carnet. Poate ar fimai interesant să primească finanţare pentru unalbum, videoclip, promovare, etc. sau şi mai bine,cursuri de specialitate în străinătate. Cu riscul dea supăra, nu consider că avem în ţară un adevă-rat „vocal coach”, ci doar binevoitori care din pă-cate nici ei la rândul lor nu au primit educaţianecesară, astfel că ei pot face uneori, involuntardesigur, mai mult rău decât bine.

Care crezi că a fost cauza dispariţiei manifes-tărilor amintite?

Probabil o proastă gestionare, de multe oriurmărindu-se câștigurile colaterale şi nu actul ar-tistic în sine. De tradiție ce să mai vorbim...?

Proiectele personale pentru perioada urmă-toare?

Aşa cum spuneam la începutul interviului,îmi place să cred că voi găsi timp pentru creațieevident dacă voi găsi ecouri la posturile de radio,aproape ca într-o relație de comerț, tip cerere-ofertă. Sau să îl ascult pe tatăl meu, care mă sfă-tuieşte să compun indiferent de situație. Vomvedea.

Între timp, participarea mea la evenimentelive, ca inginer de sunet, este din ce în ce mai ce-rută - încă un fapt îmbucurător - şi aici începe săse ceară calitate şi sunt bucuros să pot oferi totce am mai bun şi publicului iubitor de muzica live.O reală plăcere, dar în aceeași măsură o provo-care. Dacă până acum am reușit să conving princalitatea producţiilor realizate în studio, sper săpot face acelaşi lucru şi „pe teren”. Dacă voi reuși,mă voi putea considera fericit şi cu adevărat îm-plinit! (Redacţia)


Convorbirile A.M.


Vedete

Radu Beligan şiHolograf - “De câte ori

să te iubesc”Holograf lansează un videoclip, “De câte ori să

te iubesc”, în care joacă maestrul Radu Beligan şitinerii actori AdaCondeescu şi AdiNartea. Filmările, înregia lui Alex Ceauşu,au avut loc în CentrulVechi al Capitalei şi lastudiourile StageExpert. Clipul este ometaforă pentrutrecerea timpului,înfăţişând o tânără(Ada Condeescu)alături de un bărbatcare îmbătrâneşte dela un cadru la altul(jucat de Adi Nartea şi,apoi, de RaduBeligan).

“Videoclipulare o idee frumoasă:îmbătrânirea şi iubireasunt strâns legate.Ne-am inspirat din ‘Portretul lui Dorian Gray”. Este opiesă care anunţă albumul pe care îl vom lansa înaceastă toamnă” - Edi Petroşel, bateristul formaţiei.“Sper din toată inima că noul videoclip va fi un succes,iar băieţilor de la Holograf le doresc o carieră cel puţinla fel de lungă şi înfloritoare ca a mea” - Radu Beligan.

Loredana - “Super ofertă la vise”

“Cântecul este înregistrat alături de câştigătoriiconcursului ‘Oraşul cântă cu noi’, organizat deAtelierul meu de voce şi muzică. Piesa este despreputerea de a dărui iubire şi fericire en-gros,

necondiţionat”, a spus cântăreaţa. Piesa este scrisăde Cătălin Dascălu, împreună cu Loredana, iar clipuleste filmat chiar în timpul înregistrărilor de la studio.

Vunk şi Fly Project - “Fă-mi cu

mâna”Formaţia Vunk lansează un

videoclip, pentru piesa “Fă-mi cumâna”, imnul Zilei Internaţionale aDorului. Melodia a fost cântată înpremieră la concertul ‘VUNK înOraşul Minunilor’, şi a fost extras casingle într-o versiune specială,alături de Fly Project. Muzică şitextul piesei sunt semnate deCornel Ilie, Gabriel Maga şi TudorIonescu de la Fly Project. Producţiaşi regia clipului a fost realizată deThe Brothers M.

Cornel Ilie, liderul trupeiVunk: “Este prima noastrăcolaborare cu prietenii de la Fly

Holograf

Loredana


VedeteProject, pe care i-am invitat să cânte pe melodianoastră ca imn al Zilei Internaţionale a Dorului,sărbătoare pe care am creat-o pentru a transforma o

emoţie pur românească într-o sărbătoare globală”.

Andra - “Nebuni înnoapte”

După succesul înregistrat cu “Falava”, alăturide Naguale, Andra a lansat o piesă nouă, un cadou

pentru fanii artistei de pe Facebook, compusă de IvanCaragia. “Nebuni în noapte” este piesa la care am

lucrat însărcinată fiind în luna a opta, aşteptându-mifetiţa - Andra.

Pro Consul - “Aici cu mine”

Proconsul lansează un videoclip pentru single-ul „Aici cu mine”, feat. Andra şi Ştefan Bănică. “Cântecdintre multele cântece compuse şi produse în studioulnostru, Simplu Production. Jerryco i-a făcut un textcare, după ce Bodo a tras linia vocală, ne-a inspiratsă încercăm o colaborare inedită cu doi artişti

consacraţi: Andra şiŞtefan Bănică”-Proconsul. “CuBodo am colaboratpe unul dintrealbumele mele,“Duete”, unde l-aminvitat să cânte cumine una dintrepiesele mele. Aşacă a venit rândulmeu acum sărăspund invitaţieibăieţilor de laProconsul” - ŞtefanBănică.

Piesa “Aicicu mine” estecompusă de RobertAnghelescu,Dragoş Dincă,Mihai Dumitrescu,Emanuel Gheorgheşi Bogdan Teslovan,

pe versurile lui Mihai Dumitrescu (Jerryco). Pagini de Dorin MANEA

Andra

Pro Consul


Contraste

Octavian URSULESCU

În urmă cu câţiva ani, compozitorul Dumitru Lupumi-a vorbit elogios despre câţiva dintre studenţii săi dela Universitatea “Ovidius” din Constanţa, dintre carese detaşa Eliza Nirlu, actriţă şi mai ales cântăreaţă dereală vocaţie. Am avut ocazia să-i remarc înzestrărilela concursul “Ion Dacian”, unde a evoluat pe opartitură de musical, dar şi la festivalul internaţional demuzică uşoară “Dan Spătaru” de la Medgidia. Dar, înegală măsură apreciez la ea, cum eu însumi sunt unsfert aromân, strădania de a perpetua, alături de alţiartişti, tradiţiile muzicale moştenite de la strămoşii ei,

în forma originală sau chiar “turnate” în tipare mai ac-tuale. În ultima vreme, Eliza Nirlu a fost implicată îndouă spectacole de aleasă ţinută artistică. Primul afost organizat de Consiliul tinerilor aromâni şi Soci-etatea aromânilor din România, filiala Bucureşti, pescena Palatului naţional al copiilor, ca de fiecare dată,sub titlul “Primuveara armânjilor-Inshim tu miydani”(Primăvara aromânilor - ieșim în lume). Ediţia actualăa fost inedită, în sensul că au putut fi aplaudaţi mulţiinterpreţi noi, care prin prestaţiile lor au conferit un

suflu nou manifestării. Între aceştia, înafară de Nirlu s-au numărat Amna (cu binecunoscute succese pop laactiv), Andrei Geavela, Diana Zelca, mai toţi cunoscuţipublicului larg datorită evoluţiilor pe alte coordonatemuzicale. Evident, nu puteau lipsi nici trubaduriiconsacraţi, cum ar fi Sirma Guci (reputata compozi-toare a avut alături grupul Via Balkanika), Hrista Lupci,Gigi Sima (solist al formaţiei Pindul), plus cunoscutaformaţie Steaua di Vreari, într-un concert cu muzicăfrumoasă, umor, dans, instrumente tradiţionale (clar-inet, tobă) alături de cele moderne. Eliza Nirlu a im-presionat cu două cântece cunoscute, cărora le-aconferit o interpretare originală: “Ora al Buşu” (opoveste reală, străbunica ei fiind ucisă de bărbatul pe

care a refuzat să-l ia de soţ) şi “Cât iu hits voi njati”(Unde ești, tinerețea mea?). Populara solistă Amna aabordat cu curaj duetul cu Nicu Grameni, în piesa“Mari-i vrearea” (Mare-i iubirea). O altă abordare agenului a fost cea din spectacolul “Căliuri câtrâ şoput”(Drumuri spre izvor), desfăşurat la Hotel Del Mar dinConstanţa în ziua sărbătoririi Izvorului Tămăduirii. Lainiţiativa Stelei Bajdechi, amfitrioana evenimentului, afost utilizat pentru prima oară pianul (mânuit de DorianPîrvu), iar muzica s-a îmbinat armonios cu poezia,

Modern și tradițional

recitată bilingv. Eliza Nirlu şiAmelia Stănescu au recitatcu talent din creaţia poeţilorMatilda Caragiu, HristuCândroveanu, NicolaeCaratană, Costa Guli,Spirou Fouchi, Kira Mantsu,a căror biografie a fostcreionată de Steliana Ba-jdechi. În egală măsurădânsa s-a referit la stilularhaic de interpretare alaromânilor, “câteodatămelancolic, câteodată plinde energie, aşa cum era şiviaţa lor”. Melodiile re-orchestrate de Dorian Pârvuau căpătat o nouă hainămuzicală în transpunereaplină de patos a Elizei Nirlu,ca şi în aceea a elevilormuzicianului – MihaiScându, Constantin AlexSburlan, Ionuţ AlexandruJurcă, George Zelca,aceştia interpretând la pianmelodii din repertoriul cla-sic. Câte n-am avea deînvăţat de la aceşti oamenicare-şi apără cu cerbiciemoştenirea culturală şitradiţiile!


Contraste

Veronica ISPAS

Circulă pe internet o fotografie amuzantă, cusubtitlul “În spatele fiecărui bărbat romantic e ofemeie puternică”: pe o potecă de munte urcă unvlăjgan mirosind o floare, urmat de o fiinţă delicatăcărând din greu un rucsac imens şi alte numeroase

bagaje! Dar în muzica uşoară românească femeileau fost dintotdeauna şi romantice, şi puternice,clădindu-şi cariere remarcabile prin talent şideterminare.

Iată în numărul de faţă câteva exemplerecente edificatoare. În urma succesului strălucit deanul trecut, despre care am relatat, Marina Voica(ea e cea care lansa cu ani în urmă şlagărul “Oromantică fată”) a fost invitată din nou să susţină unrecital în cadrul tradiţionalei manifestări de la

Bucureşti, “Femei pe Mătăsari”, ca un adevărat port-drapel al forţei artistice a aparent fragilelorinterprete. Tot ea a deschis drumul în 2014, laputernicul festival de film TIFF de la Cluj-Napoca (laediţia actuală invitată de onoare a fost actriţaNastassja Kinski, care din păcate n-a lăsat oimpresie prea bună prin toanele ei), recitalurilor dincadrul proiectului “Discoteca”, iniţiat de trei tineri DJ

care au sesizat potenţialul uriaş al marilor vedeteale muzicii uşoare şi al repertoriului din arhiva deaur a genului. Iată deci că fac tinerii ceea ce ar finormal să întreprindă, în programele lor, TVR şiRadioul public, tot mai depărtate de tradiţiilemuzicale autohtone!

Există la ora actuală un puternic curentnostalgic, de reactualizare a melodiilor care ne-auîncântat existenţa, dovadă succesul spectacolelorintitulate “Şlagărele României” sau “Ultimul


Pe scene

Femeia la putere

Stela Enache la TIFF

romantic”. De această dată, într-un club arhiplin dinCluj-Napoca protagonistă a fost Stela Enache: spre

uimirea ei, cum ne-a declarat, tinerii cunoşteau pedinafară versurile celor mai cunoscute melodii ale

sale, compuse de FlorinBogardo sau JoltKerestely! Cam înaceeaşi perioadă laCisnădie erau invitaţipentru un concert înfaţa câtorva mii despectatori AlexandruJula, Marina Florea,Gabriel Dorobanţu,Alexandra Canareica.Cum Dorobaţu este unadevărat trubadur,ostoind inimile femeilorprin minunatele cântecede dragoste compusepentru el de DumitruLupu, Viorel Gavrilă,Jolt Kerestely, PetruAldea Teodorovici,interpretul nu a scăpatocazia de a sefotografia alături decolegele şi... muzelesale Marina Florea şiAlexandra Canareica.

Altfel spus, şlagăreleor fi ale lui, dar putereao au tot femeile, căcifără iubire...


Pe scene

A. Canareica și M. Florea încadrându-l pe G. Dorobanțu

Marina Voica

Sandra LUCHICI

Se ştie, cele mai longevive manifestări festiva-liere din ţară sunt cele de la Amara “Trofeul tinereţii”(muzică uşoară)şi Târgovişte,“Crizantema deaur” (romanţe),cu câte 48 deediţii la activ.Puţin în urma lor,deşi fără un ecoureal la nivelnaţional, vine“Primăvara înTeleorman”, dotatcu trofeul “Ghio-celul de aur”,care a avut decurând a 46-aediţie, prima fiindîn 1968. Gazdelenu se pot mândricu nici un numeimportant pe listade premii, înschimb mulţi din-tre soliştiicunoscuţi de azis-au număratîntre laureaţi, iar la secţiunea recitaluri au figurat, prac-tic, toate numele importante ale genului, fiind vorba deun concurs de muzică uşoară. Anul acesta, însă, aşacum am constatat şi la alte competiţii mai importante,s-au făcut concesii nedorite: concursul a fost, ca deobicei, unul de muzică uşoară tradiţională, iarrecitalurile au fost susţinute de trupa Maxim, formaţiaAlb-Negru (Kamara a fost şi... prezentator!), Adi Sînă,Lidia Buble! Din juriu au făcut parte, între alţii, TitusAndrei, Viorel Gavrilă, Dan Dimitriu, acesta, în frunteaorchestrei sale, marcând unul din puţinele puncte deprogres, după ce ani de zile s-a cîntat cu negative.Trofeul a fost adjudecat de valorosul solist de 17 anidin Mioveni, Ion Moise “Johnny” Bădulescu, el fiindurmat pe podium de Irina Ionescu din Bucureşti, Oc-tavian Broşteanu din Alexandria, Adriana Gavrilă dinCălăraşi (greu de crezut că reprezentantul de 15 anial gazdelor a fost mai bun decît titrata solistă!), douăpremii speciale mergând către Cezar Guna (Alexan-

dria) şi Giana Pană (Piatra-Neamţ). Un festival orga-nizat impecabil, deşi se află doar la cea de-a 3-aediţie, este cel Internaţional de film etnografic, FIFE,de la Zlatna. Primarul Silviu Ponoran a “orchestrat” şi

de această dată o manifestare de clasă, cu care s-armândri orice oraş mare din ţară. Timp de 3 zile, pe sta-dion sau în curtea interioară a noului Palat administra-tiv (o adevărată bijuterie), localnicii s-au putut întâlnicu Stela Enache, violoncelistul Adrian Naidin, contra-basistul Cristian Braica, cvartetul feminin Celestial,Dumitru Fărcaş, Mariana Anghel, Cristian Pomohaci,Ioan Bocşa şi grupul său “Icoane”, alcătuit din studenţide la Acedemia de muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Un concert de zile mari (de fapt de... nopţi mari,pentru că din păcate show-ul a început, nepermis,aproape de miezul nopţii – bilă neagră pentru organi-zatori) a fost cel din seria “Ultimul romantic”, la Bârlad.Primăria locală a programat, timp de 10 zile, în cadrulcelei de a XXX-a ediţii a “Zilelor culturale”, o sumede-nie de manifestări, între care “Pianul călător” (cu HoriaMihail), recital de violoncel şi voce Adrian Naidin, con-cert de fanfară, recital Vasile Muraru şi Valentina Fătu,


În țară

De la un festival la altul

Al. Jula


În ţarărecital Maria Răducanu, reprezentaţii muz-ical-coregrafice, show al formaţiei Vama(Tudor Chirilă şi-a mâhnit însă fanii locali,după cum a relatat presa locală, refuzândsă semneze autografe...). Revenind la “ro-mantici”, mult-aşteptatul concert (se ştie câtde rar ajung vedetele muzicii uşoare în faţapublicului) a fost găzduit de scenaamplasată în Piaţa Civică, lângă Primărie.Din păcate, un aşa-zis concurs “SuperStar”, încredinţat unei firme din Iaşi, începutla ora 17, s-a prelungit nepermis,amestecând toate genurile muzicale, aşaîncât artiştii de notorietate au ajuns să cântefoarte târziu, în faţa unui public rarefiat. Dinfericire, adevăraţii iubitori ai muzicii uşoarenu s-au clintit din piaţă, reluând în corfiecare refren, făcând coadă la autografe şifotografii, fericiţi că în oraşul lor au ajuns “ul-timul romantic” Alexandru Jula, trubadurul“gărilor mici”, Gabriel Dorobanţu, solista cu“trup de ceaţă” Ileana Şipoteanu, “steauacu nume” Alexandra Canareica, autenticasperanţă de 18 ani Gabriel Lazăr. A fost nunumai o paradă a marilor voci, ci şi a com-pozitorilor de frunte, între cei cântaţinumărându-se Vasile Veselovschi, MariusŢeicu, Ionel Tudor, Dumitru Lupu, ViorelGavrilă, Jolt Kerestely, Dan Dimitriu. Chiardacă unii ar dori-o şi o proorocesc, muzicauşoară românească nu moare!

Ileana Şipoteanu

Johnny Bădulescu, “Trofeu” la Alexandria

Doru IONESCU

Din nou despre ediţiile „O poveste... cu cântec!” aleemisiunii „Lumea şi Noi”, care se difuzează la TVRInternaţional (în fiecare vineri, de la ora 20.30), şi, înaceeaşi zi, la TVR 1, de la 8.00 şi 12.30.

Jozsa Erika (Sydney, Australia) Celebră deopotrivăca muzician şi redactor-prezentator la TVR în anii ’70 – ’80,Erika Jozsa a lăsat destule urme în cultura română şimaghiară, atât cât a locuit în România, cât şi de pe cealaltă

parte a lumii, din Australia. Mai multe discuri (alături deKaroly Horvath), sute de emisiuni, apoi reportajele şi docu-mentarele din toată lumea (realizate împreună cu soţul său,reputatul regizor Iosif Demian) via Sydney, la care seadaugă două cărţi de suflet, care acoperă importante zonede istorie recentă, prea puţin investigate. Una adusă în2004 în România, despre epoca muzicală beat a vremiisale, polarizată de grupul rock Metropol, iar alta lansată lasfârşitul anului 2014, în colaborare cu două foste colege, cuample referinţe asupra emisiunilor în limba maghiară aleTeleviziunii Române începute în urmă cu 45 de ani şi opriteîn 1984.

George Dumitriu (Amsterdam, Olanda) Instrumen-tist şi compozitor cu studii superioare (de vioară în Româ-nia, apoi de chitară peste graniţe), George Dumitriu a fostintervievat în 2014 colindând Europa, când promova aldoilea său disc, înregistrat cu grupul jazz Dumitrio, „FutureNostalgia”. Absolvent al unui conservator din Groningen(celebru pentru acest gen muzical), finalizat cu un stagiu laNew York şi un master la Amsterdam, George are nu-meroase colaborări la activ, dintre cele mai variate stilistic(Sanem Kalfa, Kaja Draksler ş.a.), nu în ultimul rând cu Ro-manian Jazz Collective – cu colegul de conservator CătălinMilea a scos un prim CD cu trupa lor olandeză Re-Bop Unit.La loc de cinste stau şi concertele în România, ale căreiscene, muzicieni şi organizatori îl atrag în ultimii ani ca unmagnet, indiferent de colegii de cântare. De două luni aîncheiat şi turneul cu Sanem, solistă din Turcia câştigătoarea unuia dintre cele mai celebre concursuri (Montreux), pro-movând recentul disc comun.

Hans Knall (Köln, Germania) Muzician pop-rock

Muzica pe micul ecran

(compozitor, chitarist, claviaturist) din Alba Iulia, n-aintenţionat niciodată să plece din ţară, obţinând în anii ’80succese importante cu formaţii ca Mass Media ori Raid, în-totdeauna la limita muzicii cu experimentul. Cu piese se-lectate de Electrecord pe o jumătate de disc, apoi un întregalbum „By the Frontiers” girat de Daniela Caraman Foteala jumătatea anilor ’90, Hans nu şi-a găsit însă locul nici-unde. După o primă încercare, la sfârşitul acelui deceniu,de a se stabili la Stuttgart, revine în ţară şi fondează grupulEminenţa Cenuşie (cu un CD interesant, needitat însă,„Dubla magie”). De mai bine de cinci ani s-a relocat la Koln,un oraş mai potrivit pentru muzica sa, de unde noileîncercări de studio cu Vlad Ferariu din emisiune. Pe lângăcele enumerate, arhive inedite cu Empty Pockets, MirceaFlorian şi românii Electroshock (stabiliţi tot la Köln).

Radu Tănase (Nürnberg, Germania) Solistul (şiuneori chitaristul) grupului beat Entuziaştii a fost martor şiactant al naşterii pop-rockului în România anilor ’60. Grupulbucureştean, unul dintre pionierii genului, a fost şi primulcare a a lansat un disc. După un al doilea EP, trupa s-a di-zolvat, dar solistul a continuat să cânte cu Sfinx, atuncicând formaţia îl adusese la timonă pe Dan Aldea. Căsătoritcu o cetăţeană germană, Radu Tănase şi-a urmat con-soarta la Nurnberg. A continuat să cânte cu diverse grupuri,iar în anii ’80 a urmat un curs de calculatoare, apoi s-a spe-cializat în proiectare de utilaje pentru protecţia mediului.Mai nou, solistul cântă la serbările celei mai mari comunităţiromâneşti din Germania, uneori alături de Dan Aldea.

A C T U A L I T A T E AM U Z I C A L ĂŞef producţie: Costin ASLAM

Redactori:Mihai COSMA

Octavian URSULESCU Editorialist: Liviu DĂNCEANU

Semnează în acest număr:Loredana BALTAZAR, Nicolae BRÂNDUȘ,

Mihai Alexandru CANCIOVICI, Viorel COSMA,Oana GEORGESCU, Doru IONESCU,

Carmen MANEA, Mirela MERCEAN-ŢÂRCDoina MOGA, Adriana POPESCU, Anca ROMECI,

Mădălin Alexandru STĂNESCU, Mircea ŞTEFĂNESCU, Florin-Silviu URSULESCU, Damian, VULPE

www.ucmr.org.roAdresa redacţiei: Bucureşti, Calea Victoriei 141, sect.1,

010071, România. Tel./Fax: +40-21-312.98.67 E-mail: [email protected], [email protected]

TIPOGRAFIA - ERICOM PRINT SRL

TEL: 021-410.64.88 ISSN: 1220-742x

REVISTĂ LUNARĂ EDITATĂUNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR

DIN ROMÂNIA

Muzicieni români din diaspora(XII)

COPERTA 7-2015_coperta 1,4.qxd

Documents

Transcript of COPERTA 7-2015_coperta 1,4.qxd