Control Financiar Faptic 2009-2010

8/6/2019 Control Financiar Faptic 2009-2010

http://slidepdf.com/reader/full/control-financiar-faptic-2009-2010 1/5

Controlul faptic

Controlul faptic este procedeul de stabilire reală a existenţei şi mişcăriimijloacelor materiale şi băneşti şi a desfăşurării activităţii economice şi

financiare. Controlul faptic se exercită la locul de existenţă a mijloacelormateriale şi băneşti şi are ca obiectiv determinarea exactă a cantităţilor şivalorilor existente, a stării în care se găsesc, a stadiului şi modului deprelucrare a respectării legalităţii în utilizarea lor.

Principalele modalităţi sau tehnici de control faptic sunt: inventarierea,expertiza tehnică şi analiza de laborator, observarea directă, inspecţia fizicăetc.

Inventarierea, ca modalitate principală de control faptic, are ca obiectivconstatarea, la un moment dat, a existenţei cantitative şi calitative a

elementelor de activ şi pasiv ale unei unităţi gestionare, precum şi a moduluide executate a sarcinilor de către gestionari. Pe lângă constatarea stocurilor şisoldurilor faptice, inventarierea include şi compararea acestora cu celescriptice şi stabilirea eventualelor diferenţe.

Inventarierea de control, ca tehnică a controlului financiar, coincidenumai parţial cu activitatea mult mai largă de inventariere periodică agestiunilor sau a întregului patrimoniu, care se realizează printr-o îmbinare aelementelor de control faptic cu cele documentare şi prin efectuarea unoroperaţiuni specifice de regularizare a rezultatelor. În funcţie de specificul

activităţii şi de natura mijloacelor materiale este indicată declanşareasimultană a inventarierii de control la aceleaşi repere, pe întreaga unitate, îndeosebi în cazul materialelor de masă, ceea ce are drept consecinţăcreşterea eficienţei controlului faptic, întrucât se înlătură unele posibilităţi deacoperire a lipsurilor numai pe timpul inventarierii. Din aceleaşi considerente, ocondiţie esenţială pentru surprinderea realităţii efective este ca inventariereade control să se efectueze inopinat. Pentru stabilirea unor rezultate reale,inventarierea de control implică exactităţii soldurilor scriptice la repereleinventariate. Aceasta presupune controlul asupra documentelor şi evidenţei

privind intrările şi ieşirile de bunuri pe perioada anterioară.Inventarierea are ca sarcină determinarea stocurilor faptice de valori

materiale şi băneşti existente la un moment dat într-o gestiune. Ca urmare aoperaţiunilor de inventariere pot să apară diferenţe în plus sau în minus fată destocurile scriptice. De regulă, valorificarea rezultatelor inventarierii serealizează prin înregistrarea în contabilitate a plusurilor şi imputareaminusurilor persoanelor vinovate.

Faţă de regula generală a valorificării

rezultatelor inventarierii se admit următoarele:

1-3



a) Pentru gestiunile unde contabilitatea este condusă cantitativ-valoric,este posibil ca la inventariere, la unele sortimente ale aceluiaşi produs sauproduse asemănătoare, la care există riscul de confuzie, să apară plusuri, iar laaltele minusuri. În acest caz prima operaţie care este de natură săregularizeze, cel puţin parţial, minusurile şi plusurile, este operaţiunea de

compensare cantitativă a lipsurilor cu plusurile constatate.b) Atât în gestiunile unde contabilitatea analitică este condusă cantitativ-

valoric cât şi în gestiunile unde contabilitatea analitică este condusă valoric potsă apară minusuri la inventariere generate de acţiunea factorilor fizici şi chimiciurmare a manipulărilor, depozitării sau însilozării. Deoarece lipsurile nu suntdeterminate din culpa gestionarului şi deci nu i se pot imputa, în acest caz, seacordă scăzăminte sau perisabilităţi în cadrul normelor.

c) În gestiunile în care urmare a inventarierii lipsurile constatatedepăşesc limita normelor legale de scăzăminte (perisabilităţi) şi acestea nu se

datorează vinei gestionarului sau altei persoane fizice, minusurile se trec peseama cheltuielilor sub forma scăzămintelor peste normele legale.

Condiţiile legale de efectuare a operaţiunii de compensare

cantitativă a minusurilor cu plusurile constatate sunt:

1) plusurile şi minusurile trebuie să fie constatate numai la sorturileaceluiaşi produs sau grup de produse, la care este riscul de confuzie datorităasemănării aspectului exterior;

2) plusurile şi minusurile să se fi produs în gestiunea aceleiaşi persoane;3) plusurile şi minusurile să se fi produs în aceeaşi perioadă de gestiune,

înţelegând prin aceasta perioada dintre două inventarieri succesive.Regulile de efectuare a operaţiunii de compensare

cantitativă a minusurilor cu plusurile de inventar constatate

sunt:1) operaţia de compensare nu este obligatorie, ea poare fi însă aprobată,

competenţa revenind managerilor unităţii economice – atunci când nu intervineelementul infracţional. În acest scop, în prealabil şi cu caracter de uz intern,conducătorii unităţilor economice sunt obligaţi să întocmească liste de sorturi

de produse, mărfuri, ambalaje şi materiale care întrunesc condiţiilecompensării datorită riscului de confuzie şi să le supună aprobării Consiliului deadministraţie.

2) operaţia de compensare se realizează cantitativ deoarece, în procesulde manipulare, depozitare sau însilozare a valorilor materiale, confuzia a avutloc între sorturi şi nu între preţuri de înregistrare. Datorită existenţei preţurilorunitare de evaluare are loc şi o compensare valorică fără însă a se diminuavaloric patrimoniul unităţii economice.

3) compensarea cantitativă se realizează numai pentru cantităţi egale

între plusuri şi lipsuri. Atunci când în operaţia de compensare intră sortimentede la plusuri şi de la lipsuri cu cantităţi diferite, pentru stabilirea egalităţii

2-3



cantitative se procedează la eliminarea din compensare a cantităţilor cedepăşesc nivelul maxim la care se poate stabili egalitatea.

4) eliminarea din compensare are loc (fie de la plusuri fie de la minusuri,după caz) începând cu sorturile ale căror preţuri unitare sunt cele mai mici,eliminarea continuându-se în ordinea crescătoare a acestora până la stabilirea

egalităţii.5) operaţia de compensare propriu-zisă se începe cu sorturile atât de la

minus cât şi de la plus care au preţurile unitare cele mai mari, continuându-se în ordinea descrescătoare a preţurilor.

6) preţurile utilizate în compensare sort cu sort sunt cele ale minusuluisau plusului, întotdeauna fiind luat în calcul preţul cel mai mic dintre acestea.

7) în urma operaţiei de compensare rezultă diferenţe valorice de naturaplusurilor precum şi diferenţe valorice de natura minusului. Diferenţele sedetermină înmulţind cantitatea compensată cu diferenţa dintre preţul plusului

şi preţul minusului. Natura diferenţei valorice o dă preţul cel mai mare.8) după efectuarea operaţiei de compensare pentru a avea certitudinea

corectitudinii calculelor trebuie verificate următoarele corelaţii valorice:

P.v.t. = P.v.e.+P.v.c.+P.v.r. (1)M.v.t.=M.v.e.+M.v.c.+M.v.r. (2)

unde:P.v.t. (M.v.t.)= plus (minus) valoric totalP.v.e. (M.v.e.)= plus (minus) valoric eliminat din compensareP.v.c. (M.v.c.)= plus (minus) valoric compensatP.v.r.(M.v.r.)= plus (minus) valoric rezultat din compensareÎn gestiunea unităţilor patrimoniale se pot produce pierderi inerente,

normale, care nu sunt determinate de încălcări a atribuţiilor de serviciu sau avinovăţiei cuiva.

Prin pierderi materiale normale sau perisabilităţi în cadrul normelor se înţeleg de obicei, pierderi sau spargeri, fărâmiţări, scurgeri, volatilizări,absorbţie în ambalaje etc. care se produc în timpul transporturilor, manipulării,depozitării sau însilozării, în limitele normale stabilite prin dispoziţii legale şicare nu se datorează neglijenţei, relei credinţe, accidentelor sau unor cauze deforţă majoră.

În categoria de pierderi în cadrul normelor nu intră, după cum se deduceşi din definiţia prezentată, pierderile la materii prime supuse unor prelucrări.Acestea de regulă sunt cuprinse în denumirea de “consum specific”.

Condiţiile care se cer îndeplinite pentru acordarea

perisabilităţilor în cadrul normelor sunt:

1) Minusurile care determină acordarea perisabilităţilor în cadrulnormelor trebuie să fie generate de acţiunea factorilor fizici şi chimici şi nuvinovăţiei vreunei persoane;

3-3



2) Perisabilităţile în cadrul normelor se acordă numai pentru minusuriefective, reale;

3) Minusurile trebuie să provină dintr-o singură perioadă de gestiune;4) Perisabilităţile în cadrul normelor se acordă pentru fiecare gestiune în

parte.

Regulile de calcul şi acordare a perisabilităţilor în cadrul normelor sunt:1) Scăzămintele se acordă cu aprobarea conducerii entităţii, ele nu

operează “de drept”;2) Cotele procentuale legale stabilite sunt maxime, dar se acordă numai

până la nivelul minusului efectiv;3) Pentru gestiunile a căror contabilitate analitică este condusă

cantitativ-valoric, perisabilităţile în cadrul normelor se calculează şi se acordăcantitativ, pe când la celelalte valoric;

4) Atunci când, în gestiunile unde contabilitatea analitică este condusă

cantitativ-valoric, sunt întrunite condiţiile de compensare cantitativă aminusurilor cu plusurile constatate, perisabilităţile în cadrul normelor secalculează şi se acordă, de regulă, după efectuarea compensării cantitativenumai pentru lipsurile efective.

5) Perisabilităţile ce se pot acorda intr-o gestiune se determină prinponderarea coeficienţilor legali stabiliţi fie cu rulajul debitor (intrările îngestiune), fie cu rulajul creditor (ieşirile din gestiune).

Expertiza tehnică şi analiza de laborator sunt modalităţi de control fapticcare se folosesc pentru stabilirea integrităţii valorilor materiale, realităţii unei

operaţii, calităţii unor produse, conţinutului anumitor lucrări, volumuluimanoperei şi cantităţii de materiale necesare pentru executarea lor etc. Seefectuează de specialişti tehnicieni la solicitarea organelor de control. Deexemplu, prin analiza de laborator se stabileşte dacă în componenţa unuiprodus există toate materialele eliberate din depozit, iar prin expertiza tehnicăse stabileşte dacă volumul unor lucrări efectuate corespund manoperei înregistrate în documente (devize, situaţii de lucrări etc.).

Observarea directă este folosită pentru stabilirea unor situaţii fapticecare nu rezultă din documente. Observarea desemnează practica organului decontrol de a merge la faţa locului pentru a constata modul în care personalulcontrolat îşi îndeplineşte obligaţiile de serviciu. Observarea directă, camodalitate de control faptic, se poate face pe bază de program sau inopinat, înlocurile unde se desfăşoară activităţile: secţii, ateliere, sectoare, laboratoare,magazine, birouri, depozite gestiuni etc. Prin observarea directă, se urmăreştemodul cum este organizat şi funcţionează un compartiment, dacă se respectăprescripţiile legale în desfăşurarea unei activităţi, în ce măsură este utilizattimpul de muncă corespunzător, etc.

Inspecţia fizică constă în examinarea activelor şi a altor surse. Este oprobă sigură pentru constatarea existenţei unui anumit post de activ, a

4-3



imobilizărilor sau a actelor justificative înregistrate în evidenţă. De exemplu,controlul păstrării numerarului în casierie, a listelor de inventariere, etc.

Controlul faptic se întregeşte cu cel documentar. În acest fel, prin controlse stabileşte atât modul de gestionare a mijloacelor materiale, cât şi calitateainformaţiilor cu privire la activitatea controlată.

5-3

Control Financiar Faptic 2009-2010

Documents

Transcript of Control Financiar Faptic 2009-2010