Contractul de Vânzare

91
CONTRACTUL DE VÂNZARE 1.1. Noţiune şi caracterele juridice Potrivit art. 1650 Cod civil ”vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească.” Doctrina de specialitate a definit contractul de vânzare întocmai ca şi legiuitorul, cu următoarele precizări: transmiterea dreptului de proprietate este de natura contractului de vânzare şi nu de esenţa lui; ceea ce înseamnă că, prin contractul de vânzare se poate transmite, fie un alt drept real (de exemplu, dreptul de uzufruct, dreptul de superficie), fie un drept de creanţă (de exemplu, cesiunea de creanţă); vânzarea poate să aibă ca obiect unul sau mai multe bunuri corporale sau incorporale, ori o universalitate juridică (de exemplu, în cazul vânzării unei moşteniri) sau o universalitate de fapt (de exemplu, vânzarea unui fond de comerţ).

description

contract de vanzare

Transcript of Contractul de Vânzare

Page 1: Contractul de Vânzare

CONTRACTUL DE VÂNZARE

1.1. Noţiune şi caracterele juridice

Potrivit art. 1650 Cod civil ”vânzarea este contractul prin care vânzătorul

transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui

bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească.”

Doctrina de specialitate a definit contractul de vânzare întocmai ca şi

legiuitorul, cu următoarele precizări:

transmiterea dreptului de proprietate este de natura contractului de

vânzare şi nu de esenţa lui; ceea ce înseamnă că, prin contractul de

vânzare se poate transmite, fie un alt drept real (de exemplu, dreptul de

uzufruct, dreptul de superficie), fie un drept de creanţă (de exemplu,

cesiunea de creanţă);

vânzarea poate să aibă ca obiect unul sau mai multe bunuri corporale sau

incorporale, ori o universalitate juridică (de exemplu, în cazul vânzării

unei moşteniri) sau o universalitate de fapt (de exemplu, vânzarea unui

fond de comerţ).

Nu pot face obiectul unei vânzări următoarele drepturi:

- drepturile "intuitu personae" (de exemplu, dreptul la pensie, dreptul la

întreţinere etc.);

- drepturile patrimoniale cu caracter strict personal (de exemplu, dreptul

de abitaţie al soţului supravieţuitor, dreptul real de uz).

Având în vedere aceste precizări, considerăm că vânzarea- poate fi definită

ca fiind acordul de voinţă care se realizează între două părţi, numite vânzător şi

cumpărător, prin care, vânzătorul se obligă, în principal, să transmită dreptul de

Page 2: Contractul de Vânzare

proprietate şi să predea lucrul vândut, iar cumpărătorul se obligă să plătească preţul

lucrului.

Cadrul legal al contractului de vânzare este Codul civil art. 1650-1762, şi

diferite legi speciale în domeniu.

1.2. Caracterele juridice ale contractului de vânzare

Contractul de vânzare este un contract sinalagmatic (bilateral) perfect,

existând o reciprocitate a obligaţiilor ce incumbă ambelor părţi.

Vânzătorul are obligaţia de a transmite dreptul de proprietate, de a preda

lucrul vândut şi de a-l garanta pe cumpărător pentru evicţiune, pentru viciile

lucrului cât şi pentru buna funcţionare a acestuia,(art. 1672 şi 1716-1718, C.civ.)

iar cumpărătorul are obligaţia de preluare a bunului, de a plăti preţul şi, de regulă,

de a suporta cheltuielile vânzării (art. si art. 1666, C. civ.).

Între aceste obligaţii care aparţin părţilor contractante există o

interdependenţă reciprocă.

Fiind un contract bilateral se vor aplica efectele specifice acestei categorii de

contracte, respectiv: rezoluţiunea sau rezilierea contractului, excepţia de

neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus) şi riscul contractual.

Contractul de vânzare este un contract cu titlu oneros, ambele părţi

urmărind realizarea unui avantaj material (patrimonial) şi anume, vânzătorul

urmăreşte să primească preţul, iar cumpărătorul să primească bunul în schimbul

prestaţiei sale de plată a preţului.

Contractul de vânzare este un contract comutativ deoarece ambele părţi

cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor pe care le au încă din momentul

încheierii contractului.

Page 3: Contractul de Vânzare

Contractul de vânzare este, de regulă, un contract consensual, se încheie

în mod valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără îndeplinirea vreunei

formalităţi sau predarea bunului vândut (art. 1674 C. civ.).

Regula enunţată comportă următoarele excepţii:

- vânzarea de terenuri se face numai în formă autentică conform Legii nr.

18/1991 modificată şi republicată. În lipsa formei autentice contractul va

fi lovit de nulitate absolută.

Forma autentică este impusă de legiuitor numai în cazul "înstrăinării"

terenurilor, respectiv în cazul transmiterii dreptului de proprietate, ceea ce

înseamnă că, teoretic această formă nu se impune în cazul transmiterii unui

dezmembrământ al dreptului. Cu toate acestea, pentru evitarea unor eventuale

viitoare litigii, în practică, vânzarea unui drept de uzufruct, de exemplu, se face tot

prin înscris autentic;

- forma autentică nu este necesară în cazul înstrăinării construcţiilor.

Evident, dacă odată cu clădirea se înstrăinează şi terenul, construcţia fiind un

accesoriu al terenului, regimul ei va urma regimul juridic al "principalului". Cu

alte cuvinte contractul de vânzare privind terenul şi construcţia se va încheia în

formă autentică1.

Contractul de vânzare este, în principal, un contract translativ de

proprietate.

1În legătură cu vânzarea automobilelor (folosite), în prezent nu se mai cere forma autentică. Vânzarea se perfectează prin completarea contractului tip de vânzare-cumpărare încheiat la organele de poliţie (vezi Hotărârea Guvernului nr. 610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului şi Instrucţiunile nr. 290/2802/1189). Dacă, în fapt vânzarea s-a făcut pe baza unui înscris sub semnătură privată şi vânzătorul refuză să se prezinte la organul competent pentru a semna contractul, cealaltă parte poate să ceară instanţei judecătoreşti să constate existenţa contractului de vânzare şi pe baza hotărârii judecătoreşti, să se efectueze radierea din registrul auto a fostului proprietar (vânzătorul) şi înmatricularea autoturismului pe numele actualului proprietar (cumpărătorul).

Page 4: Contractul de Vânzare

Dreptul de proprietate se transmite de la vânzător la cumpărător în momente

diferite în funcţie de natura bunului vândut:

- Dacă bunul este individual determinat (bun cert) dreptul de proprietate se

transmite, de regulă, din momentul încheierii contractului, chiar dacă

bunul nu a fost predat şi preţul nu a fost plătit (art. 1674 C. civ.).

Riscul pieirii bunului cât timp acesta nu a fost predat, conform art. 1274 C.

Civ, rămâne în sarcina debitorului obligaţiei de predare, chiar dacă proprietatea a

fost transferată dobânditorului.

În această situaţie, vânzătorul nu mai are dreptul la primirea preţului, iar în

cazul în care l-a primit va trebui să-l restituie.

În cazul în care cumpărătorul este pus în întârziere va prelua şi riscul pieirii

fortuite a bunului. El va suporta acest risc chiar dacă dovedeşte că bunul ar fi pierit

şi în situaţia în care predarea s-ar fi înfăptuit la timp.

Aceste norme nu sunt consacrate de lege ca fiind imperative, astfel încât

părţile pot să deroge de la ele prevăzând dispoziţii contrare.

- Dacă bunul este determinat prin caractere generice (bun de gen) dreptul

de proprietate se transmite în momentul individualizării bunului prin

cântărire, măsurare, numărare, operaţiune care se face de regulă, în

momentul predării lui.

Riscul pieirii fortuite aparţine vânzătorului care va trebui să predea

cumpărătorului un bun de aceeaşi calitate şi cantitate cu cel care a pierit ("genera

non pereunt")2.

- În cazul vânzării de bunuri viitoare (de exemplu, o recoltă viitoare)

dreptul de proprietate se transmite în momentul realizării, iar în cazul

2 C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. II, Bucureşti, 1997, pag. 685; Smaranda Angheni, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1995, pag. 79-80.

Page 5: Contractul de Vânzare

recoltei viitoare, proprietatea se va transmite fie în momentul când

aceasta este gata de adunat fie, în momentul individualizării;

- În cazul vânzării afectate de termen sau de condiţie, dreptul de

proprietate se va transmite în momentul împlinirii termenului (de

exemplu, la 30 septembrie 2000) sau dacă se realizează condiţia (de

exemplu, dacă vânzătorul se mută din Bucureşti va vinde maşina

cumpărătorului);

- În cazul vânzării unui teren, dreptul de proprietate se transmite în

momentul întocmirii contractului în formă autentică. Lipsa formei

autentice atrage după sine nulitatea absolută a contractului încheiat.

Codul civil prevede cu privire la opozabilitatea vânzării în art. 1675 că în

anumite cazuri prevăzute de lege, vânzarea nu poate fi opusă terţilor decât după

îndeplinirea formalităţilor de publicitate respective.

În cazul vânzării de imobile (terenuri, construcţii) dreptul de proprietate

trebuie să fie înregistrat (înscris) în registrul de publicitate imobiliară, respectiv în

cartea funciară. Conform art. 27 din Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului funciar,

înregistrarea este necesară pentru opozabilitatea vânzării faţă de terţele persoane,

modificată şi republicată.

Dacă dreptul de proprietate nu a fost înscris în cartea funciară, pentru terţele

persoane ea nu există. În ipoteza vânzării succesive a aceluiaşi bun imobil, va fi

protejat acel dobânditor care a făcut primul înscrierea dreptului în cartea funciară.

Lipsa înscrierii în cartea funciară nu poate fi invocată de partea contractantă

care a înstrăinat bunul (vânzătorul) şi de succesorii ei universali sau cu titlu

universal.

Totodată, lipsa transcrierii nu poate fi invocată nici de dobânditorul ulterior

al bunului care a avut cunoştinţă de faptul că nu s-a făcut înscrierea dreptului în

Page 6: Contractul de Vânzare

cartea funciară de către proprietarul anterior (art. 30, 33, 34 şi 37 din Legea nr.

7/1996, modificată şi republicată).

Terţii de bună credinţă care au dobândit un imobil printr-un contract de

vânzare (sau alt act cu titlu oneros) şi s-au încrezut în cele înscrise în cartea

funciară pot opune dobânditorului anterior dreptul pe care l-au dobândit şi l-au

însuşit.

1.3. Condiţiile de validitate a contractului de vânzare

1.3.1. Capacitatea juridică a părţilor

În principiu, sunt aplicabile condiţiile esenţiale de validitate a convenţiilor

cu precizările speciale prevăzute în art. 1180-1181 C. civ.

Cu privire la capacitatea de folosinţă, potrivit dispoziţiilor art. 1652 din

Codul civil, regula este capacitatea, iar incapacitatea este excepţia. Pot cumpăra

sau vinde toţi cărora nu le este oprit prin lege.

Cazurile de incapacitate de folosinţă sunt expres şi limitativ prevăzute în

lege şi "sunt calificate în doctrina de specialitate ca fiind incapacităţi speciale" iar

în practica judiciară ca fiind "prohibiţii sau interdicţii de a cumpăra"3.

1.3.2. Incapacităţile speciale (interdicţiile)

Se grupează în două categorii:

- interdicţii legate de persoana care vinde şi cumpără sau care cumpără;

3Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, Decizia nr. 2524/1993, în Revista “Dreptul” nr. 12/1994, pag. 60.

Page 7: Contractul de Vânzare

- interdicţii stabilite în funcţie de natura bunurilor sau de destinaţia lor

(interdicţii de a vinde ce ţin de inalienabilitatea bunului).

Interdicţiile legate de persoane pot fi, la rândul lor, interdicţii generale şi

interdicţii speciale.

Interdicţiile generale de încheiere a contractului de vânzare privesc:

a) Mandatarii, pentru bunurile pe care sunt însărcinaţi să le vândă; art 1654,

alin (1) lit. a C. civ.) excepţia prevăzută la art. 1.304 alin. (1), respectiv

contractul cu sine însuşi şi dubla reprezentare rămâne aplicabilă;

Această interdicţie se bazează pe faptul că, în principiu, o persoană nu poate

să acţioneze, în acelaşi timp în numele vânzătorului, dar şi în interes propriu.

De la acest principiu există şi excepţii, respectiv instituţia mandatului cu sine

însuşi, care este admis de legiuitor în măsura în care nu sunt lezate interesele

mandantului (reprezentantului). De exemplu, dacă preţul de vânzare a bunului este

stabilit chiar de mandant (reprezentant), cumpărătorul (mandatarul) nu ar avea

cum să lezeze interesele vânzătorului.

În acest sens, art. 1654, alin (1) prevede în această materie următoarele:

”Contractul încheiat de reprezentant cu sine însuşi, în nume propriu, este anulabil

numai la cererea reprezentatului, cu excepţia cazului în care reprezentantul a fost

împuternicit în mod expres în acest sens sau cuprinsul contractului a fost

determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea unui conflict de

interese.”

Sancţiunea care poate fi aplicată efectelor contractului de vânzare- încheiat

prin încălcarea dispoziţiei prevăzută în art. 1654 civ. este nulitatea relativă.

Page 8: Contractul de Vânzare

Rămâne la aprecierea mandantului sau statului dacă solicită anularea contractului

de vânzare încheiat.

b) Părinţii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile

persoanelor pe care le reprezintă; (art. 1654, alin (1) lit.b C.civ).

Această interdicţie este prevăzută de legiuitor în scopul ocrotirii intereselor

persoanelor aflate sub tutelă de actele abuzive ale tutorelui, părintelui, curatorului

sau administratorului provizoriu care ar fi interesaţi într-o asemenea operaţiune

prin stabilirea unui preţ mai mic decât s-ar cuveni vânzătorului.

În cazul nerespectării dispoziţiei cuprinsă în art. 1654, lit.b C. civ.,

contractul de vânzare va fi lovit de nulitate relativă. fiind vorba de interesele unei

categorii de persoane ocrotite de legiuitor prin instituţia tutelei, respectiv prin

ocrotirea părinţilor, curatelă sau de către administratorul provizoriu. În acest caz,

nulitatea poate fi invocată de persoana interesată.

c) funcţionarii publici, judecătorii-sindici, practicienii în insolvenţă,

executorii, precum şi alte asemenea persoane, care ar putea influenţa

condiţiile vânzării făcute prin intermediul lor sau care are ca obiect

bunurile pe care le administrează ori a căror administrare o

supraveghează.(art. 1645, alin (1) lit. c).

Persoanele amintite mai sus sunt incapabile de a cumpăra, direct sau prin

persoane interpuse, chiar şi prin licitaţie publică.

Sancţiunea prevăzută de lege în cazul nerespectării acestei dispoziţii este

nulitatea absolută a contractului de vânzare.

Page 9: Contractul de Vânzare

Persoanele amintite mai sus nu pot, de asemenea, să vândă bunurile proprii

pentru un preţ care constă într-o sumă de bani provenită din vânzarea ori

exploatarea bunului sau patrimoniului pe care îl administrează ori a cărui

administrare o supraveghează, după caz.

În acelaşi timp, este interzisă şi încheierea contractelor în care, în schimbul

unei prestaţii promise de persoanele prevăzute la art. 1.654 alin. (1) lit. a-c, cealaltă

parte se obligă să plătească o sumă de bani.

Se observă aşadar că legiuitorul în cuprinsul Noului Cod Civil a stabilit pentru

anumite persoane determinate şi interdicţia de a vinde pe lângă cea de a cumpăra.

d) Sub sancţiunea nulităţii absolute, judecătorii, procurorii, grefierii,

executorii, avocaţii, notarii publici, consilierii juridici şi practicienii în

insolvenţă nu pot cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, drepturi

litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei

circumscripţie îşi desfăşoară activitatea (art. 1653 C.civ)

Cu titlu de excepţie, acelaşi articol la aliniatul 2 prevede că această operaţiune

juridică poate avea loc în următoarele situaţii: a) cumpărarea drepturilor

succesorale ori a cotelor-părţi din dreptul de proprietate de la comoştenitori sau

coproprietari, după caz; b) cumpărarea unui drept litigios în vederea îndestulării

unei creanţe care s-a născut înainte ca dreptul să fi devenit litigios; c) cumpărarea

care s-a făcut pentru apărarea drepturilor celui ce stăpâneşte bunul în legătură cu

care există dreptul litigios.

Dreptul litigios este definit ca fiind acel drept pentru care există un proces

început şi neterminat cu privire la existenţa sau întinderea sa.

e) Persoanele insolvabile sau mai curând în incapacitate de plată nu pot

cumpăra bunurile imobile care se vând prin licitaţie publică (art. 535

Page 10: Contractul de Vânzare

C.pr.civ.). Interdicţia vizată de textul de lege citat se referă doar la imobile

căci în privinţa bunurilor mobile, vânzarea lor la licitaţie se face "pe bani

gata" deci o persoană care nu are lichidităţi (sume de bani) nu poate

cumpăra asemenea bunuri.

Interdicţii speciale de încheiere a contractului de vânzare comercială

Aceste interdicţii sunt prevăzute în legi speciale (Legea nr. 31/1990,

republicată).

Asociaţii cu răspundere nelimitată fie că sunt asociaţi în societăţile în nume

colectiv, fie că sunt comanditaţi în societăţile în comandită simplă şi în comandită

pe acţiuni nu pot realiza activităţi concurente de natura celor ale societăţii.

Temeiul legal este în principal, art. 82 din Legea nr. 31/1990, republicată, în

conformitate cu care:

- asociaţii nu pot lua parte, ca asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte

societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate; nici să facă

operaţiuni în contul lor sau al altora, în acelaşi fel de comerţ sau într-unul

asemănător, fără consimţământul celorlalţi asociaţi;

- consimţământul se socoteşte dat dacă participarea sau operaţiunile fiind

anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalţi asociaţi şi

aceştia nu au interzis continuarea lor;

- în caz de încălcare a prevederilor alin. 1 şi 2 societatea, în afară de

dreptul de a exclude pe asociat, poate să decidă că acesta a lucrat în

contul ei sau să ceară despăgubiri;

- acest drept se stinge după trecerea a 3 luni din ziua când societatea a avut

cunoştinţă, fără să fi luat vreo hotărâre.

Page 11: Contractul de Vânzare

Interdicţii stabilite în funcţie de natura bunurilor sau de destinaţia lor vor fi

analizate la obiectul contractului, respectiv, lucrul vândut.

În privinţa capacităţii de exerciţiu, vânzarea este un act de dispoziţie pentru

ambele părţi ceea ce înseamnă că ambele trebuie să aibă capacitate de exerciţiu

deplină.

Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitatea de exerciţiu

restrânsă vor încheia acte de vânzare numai prin reprezentatul legal sau cu

încuviinţarea prealabilă a acestuia. În caz contrar, contractul de vânzare va fi lovit

de nulitate relativă, ceea ce înseamnă că reprezentantul legal poate să confirme

ulterior contractul încheiat.

1.3.3. Consimţământul părţilor

În practica dreptului comercial încheierea unui contract de vânzare- este

precedată, uneori, de aşa numitele negocieri sau tratative prealabile.

În această fază debutantă a afacerilor, viitorii parteneri contractuali se

întâlnesc pentru a discuta posibilitatea perfectării unui contract de vânzare- în

condiţiile propuse de fiecare parte.

Din punct de vedere juridic, în principiu, aceste negocieri sau tratative nu au

forţă juridică deci nu creează obligaţii pentru partenerii săi ceea ce înseamnă că ei

nu vor fi ţinuţi să perfecteze contractul. Oricare dintre negociatori se poate retrage

de la “masa tratativelor” fără a exista posibilitatea pentru celălalt partener de a-l

trage la răspundere.

În mod excepţional, dacă fapta de renunţare sau de retragere a unui partener

de la afaceri poate fi calificată ca delict civil evident, se pot aplica dispoziţiile

legale privind răspunderea delictuală (art. 1357 şi urm. C. civ.) ştiut fiind că trebuie

Page 12: Contractul de Vânzare

dovedite elementele acesteia: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre

faptă şi prejudiciu şi vinovăţia făptuitorului care, după părerea noastră, trebuie să

constea sub forma intenţiei.4

Încheierea contractului de vânzare, deci realizarea acordului de voinţă este

precedată uneori de unele acte juridice prealabile, respectiv:

- promisiunea unilaterală de vânzare;

- promisiunea bilaterală de vânzare;

- pactul de opţiune;

- dreptul de preemţiune.

Vom analiza în continuare aceste aspecte specifice privind consimţământul.

Promisiunea unilaterală de vânzare

Promisiunea unilaterală de a vinde este un antecontract spre deosebire de

oferta de a contracta, care este un act juridic unilateral, prin care o persoană se

obligă faţă de alta să-i vândă în viitor un anumit bun.

Această operaţiune juridică se caracterizează prin următoarele trăsături:

- este un antecontract de vânzare care conţine obligaţia vânzătorului (de

facere) de a încheia contractul de vânzare;

- cumpărătorul are un drept de creanţă, respectiv de opţiune de a cere

promitentului să încheie contractul.

Aşadar, promisiunea unilaterală de vânzare conţine obligaţii, doar pentru

vânzător şi drepturi pentru cumpărător, cu excepţia cazului când beneficiarul

(cumpărător) se obligă să plătească o sumă de bani. În cazul în care promitentul

refuză să încheie contractul, beneficiarul promisiunii are dreptul de a-i solicita

despăgubiri (daune-interese). Promisiunea unilaterală de a vinde încetează la

4 Droit des affaires, Memento pratique, Editura Francis Lefevre, 1995, pag. 320; Pentru amănunte privind negocierea, Ion Turcu, Liviu Pop, Contractele comerciale, Formare şi executare, vol. I, Editura Lumina Lex, 1997, pag. 59-72.

Page 13: Contractul de Vânzare

expirarea termenului prevăzut pentru opţiune şi, în lipsa unei termen, la expirarea

termenului general de prescripţie.

De asemenea, conform art. 1669, alin (4) C. civ. în cazul promisiunii

unilaterale de cumpărare a unui bun individual determinat, dacă, mai înainte ca

promisiunea să fi fost executată, creditorul său înstrăinează bunul ori constituie un

drept real asupra acestuia, obligaţia promitentului se consideră stinsă.

În lipsă de stipulaţie contrară, sumele plătite în temeiul unei promisiuni de

vânzare reprezintă un avans din preţul convenit.

Acest act juridic nu se confundă cu scrisoarea de intenţie care, de regulă, nu

are forţă juridică.

Promisiunea bilaterală de vânzare

Promisiunea bilaterală de vânzare este un antecontract prin care ambele părţi

atât vânzătorul cât şi cumpărătorul s-au obligat reciproc să încheie în viitor

contractul de vânzare în condiţiile stabilite şi cu îndeplinirea formalităţilor

prevăzute de lege. De exemplu, dacă se vinde un teren, contractul se va întocmi în

formă autentică, iar dreptul de proprietate transmis cumpărătorului se va înscrie

în cartea funciară pentru opozabilitate faţă de terţi.

Prin antecontractul de vânzare dreptul de proprietate nu se transmite în

patrimoniul cumpărătorului. În consecinţă, dacă vânzătorul nu-şi îndeplineşte

obligaţia de a vinde sau înstrăinează bunul unei alte persoane, cumpărătorul nu-i

poate cere predarea bunului ci numai daune-interese (despăgubiri).

Vânzarea făcută unui terţ este, în principiu, valabilă. Excepţie există numai

în cazul dovedirii fraudării intereselor beneficiarului şi complicitatea terţului

dobânditor.

În ipoteza în care bunul nu a fost înstrăinat de către vânzător, deci se mai

află în patrimoniul lui, cumpărătorul poate să-l acţioneze în judecată şi să-i

Page 14: Contractul de Vânzare

pretindă executarea obligaţiei asumată prin antecontract, respectiv de a perfecta

contractul. Obligaţia promitentului fiind o obligaţie "de a face" acesta poate fi

constrâns la executarea ei prin obligarea la plata daunelor cominatorii (amenzi

civile pentru fiecare zi de întârziere), socotite până în momentul perfectării

contractului.

O altă soluţie care ar putea fi pronunţată este ca, în temeiul art. 1669 C. civ.

instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare chiar

dacă Decretul nr. 144/1958 a fost abrogat5.

Hotărârea judecătorească are efect constitutiv cu privire la dobândirea de

către cumpărător a dreptului de proprietate, efect care se produce de la data

rămânerii definitive a acesteia.

Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul

trebuia încheiat.

Pactul de opţiune (art. 1668 C.civ)În cazul pactului de opţiune privind un contract de vânzare asupra unui bun

individual determinat, între data încheierii pactului şi data exercitării opţiunii sau,

după caz, aceea a expirării termenului de opţiune nu se poate dispune de bunul care

constituie obiectul pactului.

Atunci când pactul are ca obiect drepturi tabulare, dreptul de opţiune se

notează în cartea funciară.

5E. Safta Romano, Regimul juridic al antecontractelor privind înstrăinările imobiliare subsecvent abrogării Decretului nr. 144/1958, în Revista “Dreptul” nr. 9/1993; Ion Popa (I), Flavius Baias (II), Efectele juridice ale antecontractului de vânzare-cumpărare a unei construcţii în condiţiile abrogării Decretului nr. 144/1958, în Revista “Dreptul” nr. 7/1994, pag. 24-34; Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 2614/1991, în Revista “Dreptul” nr. 8/1992, pag. 80; Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 222/1993, nr. 879/1993; nr. 2339/1993, în Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie, 1993, pag. 41-46, pag. 48-53, nr. 1448/1993 în Revista “Dreptul” nr. 7/1994, pag. 76-77.

Page 15: Contractul de Vânzare

Dreptul de opţiune se radiază din oficiu dacă până la expirarea termenului de

opţiune nu s-a înscris o declaraţie de exercitare a opţiunii, însoţită de dovada

comunicării sale către cealaltă parte.

Răspunderea promitentului faţă de beneficiar intervine numai în cazul când

nu-i acordă preferinţă încheind contractul de vânzare cu o terţă persoană. De

regulă, răspunderea vânzătorului promitent este angajată faţă de beneficiarul

promisiunii numai în privinţa daunelor-interese. Contractul de vânzare încheiat cu

terţa persoană rămâne, în principiu, valabil exceptând frauda beneficiarului

promisiunii şi complicitatea terţului achizitor ("fraus omnia corrumpit").

Manifestarea de voinţă a părţilor, condiţiile consimţământului valabil

exprimat sunt guvernate de dispoziţiile din dreptul comun (art. 1182 - 1224 C.

civ.).

În ideea realizării celerităţii (rapidităţii) operaţiunilor de afaceri, instanţele

judecătoreşti au admis că există contract de vânzare dacă din cuprinsul facturii

rezultă calităţile de vânzător şi cumpărător, obiectul vânzării şi preţul6.

De asemenea, dacă cumpărătorul a preluat marfa prin delegatul ei, a acceptat

facturile şi nu a formulat obiecţiuni privind cantitatea sau calitatea mărfii înseamnă

că şi-a manifestat voinţa în sensul încheierii contractului de vânzare, refuzul de

achitare a preţului fiind în acest caz nejustificat7.

În privinţa viciilor de consimţământ se impun câteva precizări în legătură cu

dolul.

În privinţa dolului prin reticenţă nici acesta nu poate să aibă ca efect în toate

cazurile anularea contractului de vânzare. Acest lucru s-ar putea întâmpla numai în

6 Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia comercială, decizia nr. 181/18.02.1993, în Culegere de practică judiciară comercială 1990-1998, Editura All Beck, 1999, pag. 326. 7 Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia comercială, decizia nr. 2151/27.05.1997, în Culegere de practică judiciară comercială 1990-1998, op. cit., pag. 327-328.

Page 16: Contractul de Vânzare

cazul când vânzătorul şi numai el avea posibilitatea să cunoască defecţiunile de

calitate ale mărfurilor vândute şi nu le-a adus la cunoştinţa cumpărătorului. Şi în

acest caz rămâne la aprecierea judecătorului dacă există dol ca viciu de

consimţământ, care să aibă ca efect anularea contractului ori este vorba despre

obligaţia vânzătorului de garanţie pentru viciile lucrului, vicii ascunse cu viclenie,

unde, evident, nu se mai pune problema anulării contractului ci a răspunderii

vânzătorului pentru viciile (defecţiuni de calitate) ale bunului vândut (art. 1707 –

1715 C. civ.).

Cu toate acestea, concepţia asupra dolului a fost substanţial modificată în

ultimele decenii în ţările cu economie de piaţă dezvoltată, avându-se în vedere

reglementările adoptate în ideea protecţiei consumatorilor.

1.3.4. Obiectul contractului de vânzare

Obiectul contractului este reprezentat de obligaţiile (prestaţiile) la care s-au

obligat părţile contractante. Obligaţiile părţilor se referă la bunuri (lucruri)

corporale, respectiv, lucrul vândut şi preţul.

Aşadar, vânzătorul are obligaţia de a preda lucrul vândut iar cumpărătorul

trebuie să plătească preţul.

Atât lucrul vândut cât şi preţul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute

de lege, în caz contrar contractul urmând să fie lovit de nulitate.

Lucrul vândut

Page 17: Contractul de Vânzare

Potrivit dispoziţiilor Codului civil şi, după caz, a legislaţiei speciale (de

exemplu, Legea nr. 18/1991) lucrul vândut trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii:

Prima condiţie este ca lucrul să fie în circuitul civil general (în comerţ).

Potrivit art. 1657 C. civ., pot fi vândute bunurile care se află în comerţ

("in commercio"). Conţinutul acestor dispoziţii dau expresie principiului

liberei circulaţii a mărfurilor (bunurilor).

De la acest principiu există şi excepţii, care vizează numai contractele

translative de proprietate, cum ar fi: contractul de vânzare, contractul de schimb

etc. Bunurile scoase din circuitul civil (extra commercium) nu pot face obiectul

acestor contracte. Prohibiţia înstrăinării unui bun nu poate fi stabilită pe cale

convenţională, prin voinţa omului. Aşa numitul "pactum de non aliendo" reprezintă

o gravă atingere adusă principiului liberei circulaţii a bunurilor.

În mod excepţional, o asemenea înţelegere (pact) care apare sub forma unei

clauze contractuale ar putea fi valabilă dacă are natura garantării executării unei

obligaţii. Până în momentul îndeplinirii obligaţiei, se poate interzice înstrăinarea

bunului.

Interdicţia (prohibiţia) vânzării bunurilor scoase din circuitul civil poate fi

absolută sau relativă.

Prohibiţia este absolută în cazul când bunurile prin natura lor sau prin

determinarea legii sunt de uz sau de interes public şi din acest motiv sunt

inalienabile.

Prin natura lor sunt inalienabile aşa numitele "res communis" bunuri care nu

sunt susceptibile de apropriaţiune ele aparţinând obştei (colectivităţii). Astfel, sunt

res communis: aerul, razele soarelui, apa mării sau râul curgător, etc.

Page 18: Contractul de Vânzare

Prin dispoziţia legiuitorului sunt inalienabile şi insesizabile (nu pot fi

urmărite pentru realizarea creanţelor) bunurile care fac parte din domeniul public al

statului (de interes naţional sau local).

Deşi nu pot fi vândute aceste bunuri pot fi date în administrare sau pot fi

concesionate instituţiilor publice, regiilor autonome etc.8.

Bunurile din domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ-

teritoriale sunt supuse dispoziţiilor din dreptul comun, dacă prin lege nu se prevede

altfel.

De exemplu, vânzarea bunurilor care aparţin domeniului privat al

unităţilor administrativ-teritoriale se face cu respectarea Legii administraţiei

publice locale, respectiv a Legii nr. 69/1991, modificată şi republicată. În cazul

ignorării acestor dispoziţii sancţiunea va fi nulitatea absolută a contractului de

vânzare încheiat.

Prohibiţia înstrăinării poate fi şi relativă în cazul bunurilor care nu sunt

inalienabile dar care nu pot fi vândute numai de către anumite persoane şi în

anumite condiţii, adică au o circulaţie restrânsă. Precizăm că, aceste bunuri pot fi

concesionate, închiriate etc. Este vorba de bunuri a căror producere şi circulaţie

este monopol de stat cum sunt: armele, tutunul, substanţele, stupefiantele etc. şi

care pot fi vândute persoanelor fizice sau juridice autorizate, pe bază de licenţă9.

În privinţa bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural-naţional, arătăm

că acestea pot fi înstrăinate, dacă nu aparţin domeniului public. Potrivit Ordonanţei

Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural-naţional, aceste

8Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 779/1993, în Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie 1993, pag. 129-131; Secţia contencios administrativ, decizia nr. 152/1994, în Revista “Dreptul” nr. 6/1995, pag. 93; I. Adam, Unele aspecte privind regimul juridic al terenurilor agricole ce fac parte din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, în Revista “Dreptul” nr. 12/1994, pag. 11-14. 9A se vedea, Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat.

Page 19: Contractul de Vânzare

bunuri pot fi scoase din ţară numai pe baza adeverinţei eliberată de Oficiul local

pentru patrimoniul cultural naţional.

A doua condiţie pe care trebuie să o îndeplinească lucrul vândut este ca el

să existe în prezent (la momentul încheierii contractului) sau să poată

exista în viitor.

Dacă în momentul încheierii contractului bunul pierise vânzarea contractului

nu produce niciun efect, potrivit art. 1659 C. civ., deoarece lipseşte obiectul.

Dacă în momentul încheierii contractului bunul există în parte, cumpărătorul

are următoarele posibilităţi:

- să ceară anularea vânzării;

- să ceară reducerea corespunzătoare a preţului.

Vânzarea este valabilă dacă bunul va exista în viitor (de exemplu: o recoltă

viitoare, o construcţie etc.).

Precizăm însă că o moştenire viitoare nu poate face obiectul contractului de

vânzare.

În cazul nerealizării lucrului viitor, contractul rămâne valabil, vânzătorul

urmând să răspundă pentru neexecutarea obligaţiilor.

A treia condiţie este generală, comună tuturor contractelor, respectiv

bunul trebuie să fie determinat sau determinabil, licit, posibil, moral.

În cazul nerespectării acestor condiţii sancţiunea va fi nulitatea absolută a

contractului încheiat.

A patra condiţie este aceea referitoare la calitatea vânzătorului, de a fi

proprietarul lucrului vândut.

Noul Cod Civil reglementează în art. 1683 situaţia în care vânzătorul vinde

lucrul altuia, adică atunci când nu este proprietarul bunului care face obiectul

contractului de vânzare.

Page 20: Contractul de Vânzare

Dacă, la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat,

acesta se află în proprietatea unui terţ, contractul este valabil, iar vânzătorul este

obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către

cumpărător.

Obligaţia vânzătorului se consideră ca fiind executată fie prin dobândirea de

către acesta a bunului, fie prin ratificarea vânzării de către proprietar, fie prin orice

alt mijloc, direct ori indirect, care procură cumpărătorului proprietatea asupra

bunului.

Dacă din lege sau din voinţa părţilor nu rezultă contrariul, proprietatea se

strămută de drept cumpărătorului din momentul dobândirii bunului de către

vânzător sau al ratificării contractului de vânzare de către proprietar.

În cazul în care vânzătorul nu asigură transmiterea dreptului de proprietate

către cumpărător, acesta din urmă poate cere rezoluţiunea contractului, restituirea

preţului, precum şi, dacă este cazul, daune-interese.

Atunci când un coproprietar a vândut bunul proprietate comună şi ulterior nu

asigură transmiterea proprietăţii întregului bun către cumpărător, acesta din urmă

poate cere, pe lângă daune-interese, la alegerea sa, fie reducerea preţului

proporţional cu cota-parte pe care nu a dobândit-o, fie rezoluţiunea contractului în

cazul în care nu ar fi cumpărat dacă ar fi ştiut că nu va dobândi proprietatea

întregului bun.

Ca o particularitate legea prevede că cumpărătorul care la data încheierii

contractului cunoştea că bunul nu aparţinea în întregime vânzătorului nu poate să

solicite rambursarea cheltuielilor referitoare la lucrările autonome sau voluptuare.

În doctrina de specialitate şi în practica judecătorească s-a pus problema

vânzării lucrului altuia în cazul unui bun aflat în indiviziune (pe cote-părţi sau în

devălmăşie).

Page 21: Contractul de Vânzare

Dacă un coindivizar, fără consimţământul celorlalţi înstrăinează bunul în

materialitatea lui teoretic nu se pune problema vânzării bunului altuia pentru că şi

el avea o cotă ideală asupra acelui bun. Contractul de vânzare va fi menţinut numai

dacă, în urma partajului, bunul respectiv cade în lotul atribuit vânzătorului. În

ipoteza în care bunul este atribuit altui coindivizor, vânzarea va fi nulă, vânzătorul

urmând să răspundă faţă de cumpărător pentru evicţiune. Dacă se vinde doar cota

ideală nu trebuie să se ceară consimţământul celorlalţi coindivizari.

Doctrina şi practica în materie comercială, la care s-au adăugat de curând

noile prevederi legale ale Codului Civil sunt uniforme în a accepta ideea

valabilităţii vânzării lucrului altuia, considerându-se, pe bună dreptate, că suntem

în prezenţa unei obligaţii de “facere” a vânzătorului de a procura lucrul vândut de

la proprietar şi de a-l preda cumpărătorului10.

Preţul

Preţul reprezintă unul din elementele esenţiale ale contractului şi principala

contraprestaţie a cumpărătorului.

Un contract de vânzare este valabil încheiat dacă preţul îndeplineşte

următoarele condiţii:

constă în sume de bani. Un contract este calificat contract de vânzare dacă în schimbul prestaţiei pe

care o face cumpărătorul, vânzătorul primeşte de la acesta o sumă de bani. Dacă

vânzătorul acceptă un alt lucru sau un serviciu, contractul nu mai poate fi calificat

contract de vânzare ci, după caz, contract de schimb, dare în plată etc.

a) Determinarea preţului. Principiul libertăţii stabilirii preţului

10 Francisc Deak, Contracte civile şi comerciale, Ed. Actami, 1996, pag. 42-43.

Page 22: Contractul de Vânzare

Libertatea de voinţă a părţilor care este principiul fundamental în formarea

contractului îşi pune amprenta şi asupra determinării preţului contractual.

Principiul libertăţii stabilirii preţului este prevăzut în mod expres în

Hotărârea Guvernului nr. 206/1993, potrivit căreia, preţurile şi tarifele se stabilesc

şi se adaptează de către agenţii economici, indiferent de forma de organizare şi

titularul dreptului de proprietate, prin negociere cu beneficiarii.

Acelaşi act normativ prevede excepţii de la principiul libertăţii stabilirii

preţului, excepţii justificate de existenţa monopolului de stat asupra unor bunuri ca:

electricitatea, gazele naturale etc.11.

Preţurile referitoare la materiile prime de bază, energie electrică şi produse

energetice nu vor fi mai mari decât cele de pe pieţele internaţionale, în condiţii de

livrare şi de parametrii calitativ comparabili.

Cu toate acestea, legea impune agenţilor economici în cauză anumite

obligaţii legate de transparenţa preţurilor şi a tarifelor care se caracterizează în

îndatorirea furnizorului de a notifica beneficiarilor intenţia de majorare a preţurilor

cu cel puţin 30 de zile înainte de aplicare, sancţiunile fiind prevăzute de Hotărârea

Guvernului nr. 55/1994 sau a aduce la cunoştinţa beneficiarilor şi a consumatorilor

preţurile, tarifele şi caracteristicile calitative şi de confort ale produselor şi

serviciilor prin cataloage sau liste de preţuri şi tarife, prin marcare, etichetare sau

inscripţionare a preţurilor.

Agenţii economici nu au dreptul de a modifica în mod unilateral preţurile

negociate12.

11 A se vedea art. 1 alin. 2 şi 3 din Hotărârea Guvernului nr. 206/1993, publicată în Monitorul Oficial nr. 136 din 28 iunie 1993. 12 Art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 206/1993; a se vedea art. 5 şi 6 din Legea nr. 21/1996 – Legea concurenţei, prin care se interzice impunerea direct sau indirect a preţurilor de monopol şi de dumping ori a altor condiţii contractuale neloiale.

Page 23: Contractul de Vânzare

În majoritatea cazurilor determinarea preţului se face de către părţi în

momentul încheierii contractului (art. 1660 C. civ.).

Lipsa determinării exprese a preţului

Noul Cod Civil aduce importante completări în privinţa preţului

reglementând în mod distinct situaţia când preţul nu este determinat într-un mod

expres.

Art. 1664 prevede că preţul vânzării este suficient determinat dacă poate fi

stabilit potrivit împrejurărilor.

În acelaşi timp, se prevede că atunci când contractul are ca obiect bunuri pe

care vânzătorul le vinde în mod obişnuit, se prezumă că părţile au avut în vedere

preţul practicat în mod obişnuit de vânzător.

De asemenea, în lipsă de stipulaţie contrară, vânzarea unor bunuri al căror

preţ este stabilit pe pieţe organizate este presupusă a se fi încheiat pentru preţul

mediu aplicat în ziua încheierii contractului pe piaţa cea mai apropiată de locul

încheierii contractului. Dacă această zi a fost nelucrătoare, se ţine seama de ultima

zi lucrătoare.

Preţul poate fi determinat şi de o terţă persoană numită arbitru arătată în

contract sau nominalizată ulterior.

Dacă părţile nu se înţeleg cu privire la persoana desemnată ca arbitru,

nominalizarea acesteia se va face de către instanţa de judecată.

În dreptul civil, dacă părţile nu se învoiesc cu privire la alegerea arbitrului

contractul va fi lipsit de un element esenţial, respectiv, preţul, iar vânzarea nu va fi

valabilă. Preţul stabilit de arbitru nu poate fi contestat de părţi.

Page 24: Contractul de Vânzare

Noul Cod Civil prevede în cuprinsul său anumite dispoziţii relevante pentru

situaţia când preţul este determinabil prin prisma anumitor împrejurări.

Astfel, în art. 1661 se stabileşte că vânzarea făcută pe un preţ care nu a fost

determinat în contract este valabilă dacă părţile au convenit asupra unei modalităţi

prin care preţul poate fi determinat ulterior, dar nu mai târziu de data plăţii şi care

nu necesită un nou acord de voinţă al părţilor.

Atunci când persoanele astfel desemnate nu determină preţul în termenul

stabilit de părţi sau, în lipsă, în termen de 6 luni de la încheierea contractului, la

cererea părţii interesate, preşedintele judecătoriei de la locul încheierii contractului

va desemna, de urgenţă, în camera de consiliu, prin încheiere definitivă, un expert

pentru determinarea preţului. Remuneraţia expertului se plăteşte în cote egale de

către părţi.

Dacă preţul nu a fost determinat în termen de un an de la încheierea

contractului, vânzarea este nulă, afară de cazul în care părţile au convenit un alt

mod de determinare a preţului.

Determinarea preţului în funcţie de greutatea lucrului vândut

Art. 1663 din Codul Civil prevede situaţia în care determinarea preţului se

face în funcţie de greutatea lucrului vândut.

În acest caz, la stabilirea cuantumului său nu se ţine seama de greutatea

ambalajului.

b) Clauze contractuale privind preţul

Indexarea preţului

Părţile contractante au posibilitatea ca, în cuprinsul contractului să prevadă o

clauză prin care preţul care se va plăti va depinde de un anumit indice convenit de

Page 25: Contractul de Vânzare

către părţi, denumit “moneda de cont a contractului”. Suma de bani pe care o va

plăti cumpărătorul va depinde de valoarea indicelui convenit de părţi, indice care

va determina o variaţie a preţului în sensul majorării sau micşorării lui.

Revizuirea preţului

Părţile au posibilitatea să prevadă o clauză de revizuire a preţului.

Potrivit clauzei de revizuire a preţului, părţile stabilesc la momentul

încheierii contractului un anumit preţ care va putea fi revizuit ulterior.

În măsura în care nu există clauză contractuală de revizuire a preţului

vânzătorul nu poate cere recalcularea acestuia motivând că, după încheierea

contractului reevaluând mărfurile a constatat că, de fapt, cumpărătorul îi mai

datorează o diferenţă de preţ13.

Revizuirea preţului apare în contract mai cu seamă sub forma clauzei de

reactualizare a preţului în funcţie de evoluţia cursului valutar. O asemenea clauză

este perfect valabilă în condiţiile în care între momentul realizării acordului de

voinţă al părţilor şi momentul executării obligaţiei de plată a preţului există o

perioadă mai mare de timp, în care poate să apară o fluctuaţie a preţului aceluiaşi

produs în funcţie de evoluţia cursului valutar.

Modificarea preţului potrivit clauzei de revizuire sau de reactualizare nu se

poate face în mod unilateral de vânzător, mai cu seamă că, de regulă, preţul este

majorat.

Într-una din speţele soluţionate de Curtea Supremă de Justiţie, instanţa

supremă a constatat că deşi prin contract părţile au prevăzut posibilitatea

renegocierii preţului, aceasta nu s-a produs, încât în lipsa acordului beneficiarului

13 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 1085/3 iulie 1996, în “Buletin Economic Legislativ” nr. 1-2/1999, pag. 99.

Page 26: Contractul de Vânzare

furnizoarea nu putea cere preţul majorat ci numai preţul prevăzut iniţial în

contract14.

Cu toate acestea, reactualizarea preţului în funcţie de indicele de inflaţie a

monedei de plată operează independent de existenţa vreunei clauze contractuale, în

cazul în care cumpărătorul nu şi-a executat obligaţia de plată a preţului la termenul

sau la termenele stipulate în contract. În acest caz fiind vorba de răspundere

contractuală, evident că debitorul trebuie să acopere paguba produsă vânzătorului,

în integralitatea ei or, prin devalorizarea monedei de plată, evident se creează o

pagubă în patrimoniul vânzătorului.

Clauza de rezervă a proprietăţii (pactum reservati dominii)

Această clauză contractuală însoţeşte uneori o altă clauză contractuală,

respectiv clauza de plată a preţului în rate. Potrivit clauzei de rezervă a proprietăţii

vânzătorul va transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vândut la momentul

achitării ultimei rate a preţului datorat de cumpărător.

Valabilitatea acestei clauze este, în prezent, indiscutabilă atâta vreme cât, pot

exista vânzări privind bunuri de gen sau ale lucrului altuia. În toate aceste cazuri

transferul proprietăţii se face ulterior realizării acordului de voinţă.

Această stipulaţie nu poate fi însă opusă terţilor decât după îndeplinirea

formalităţilor de publicitate cerute de lege, după natura bunului.

Efectele juridice ale clauzei de rezervă a proprietăţii

Din momentul realizării acordului de voinţă, cumpărătorul dobândeşte doar

dreptul de folosinţă asupra bunului cumpărat devenind un detentor precar până la

momentul achitării integrale a preţului când se va transmite proprietatea. În

cazul neachitării ratelor, vânzătorul are facultatea de a opta între acţiunea personală

14 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 356 din 3 februarie 1998, în R.D.C. nr. 3/1999, pag. 133.

Page 27: Contractul de Vânzare

privind plata preţului, acţiune care izvorăşte din contract şi acţiunea reală în

revendicarea lucrului deţinut de cumpărător.

Riscul pieirii fortuite a bunului vândut aparţine vânzătorului, potrivit regulii

“res perit domino” cu excepţia cazului când în contract s-a prevăzut altfel.

În cazul pagubelor cauzate de lucrul cumpărat unei terţe persoane va

răspunde cumpărătorul care are posesia şi folosinţa lucrului.

Vânzarea este opozabilă terţilor ca orice fapt juridic, ştiut fiind că o

convenţie este opozabilă terţilor ca fapt juridic şi nicidecum ca act juridic.

Vânzarea cu plata preţului în rate

Vânzarea cu plata preţului în rate poate fi calificată ca o vânzare pe credit,

preţul fiind fracţionat şi plătibil la diferite intervale de timp. În momentul încheierii

contractului se achită un avans (parte din preţ) după care sunt evaluate ratele în

cote progresive egale sau regresive. Creditul poate fi acordat de către vânzător sau

de o terţă persoană.

Este important de reţinut că, la preţul convenit se adaugă dobânda şi

cheltuielile accesorii vânzării.

Dreptul de proprietate şi riscurile pieirii fortuite se transmit de la vânzător la

cumpărător în momentul încheierii contractului de vânzare.

În situaţiile în care există preţuri legale pentru anumite categorii de produse,

părţile contractante trebuie să se supună dispoziţiilor legale. Dacă în contract este

stabilit un alt preţ clauza va fi nulă şi înlocuită cu cea legală privind preţul

produselor respective.

Dacă în contract lipseşte clauza cu privire la preţ acesta va fi lovit de nulitate

absolută.

O altă condiţie pe care trebuie să o îndeplinească preţul este ca el să fie

sincer şi serios

Page 28: Contractul de Vânzare

Preţul este sincer dacă el corespunde realităţii. Dacă preţul este fictiv

(simulat) contractul este nul ca vânzare dar poate fi valabil ca o donaţie deghizată,

în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile legale în materia donaţiei.

Dacă preţul este deghizat numai parţial, singura problemă este aceea

referitoare la fraudarea fiscului.

Dispoziţiile legale în materie fiscală pot fi nesocotite în privinţa plăţii unei

taxe de autentificare mai mici, decât taxa datorată potrivit preţului real încasat. De

asemenea, în cazul declarării veniturilor pentru impozitarea globală potrivit

contractului de vânzare dacă vânzătorul declară un preţ mai mic decât cel real

încasat fraudează astfel, dispoziţiile legale în materie de impunere fiscală.

Preţul este serios dacă nu este derizoriu adică să existe o vădită disproporţie

între valoarea bunului vândut şi preţul stabil. Nu este mai puţin adevărat că preţul

nu reflectă totdeauna valoarea bunului. Preţul poate fi mai mare sau mai mic decât

aceasta în funcţie de înţelegerea părţilor dar în nici un caz nu poate fi derizoriu.

Dacă preţul nu îndeplineşte condiţiile referitoare la "sinceritate" şi

"seriozitate", contractul va fi lovit de nulitate absolută. Ca şi în cazul neîndeplinirii

celorlalte condiţii, cu privire la preţ şi de această dată contractul poate fi valabil ca

şi contract de donaţie, dacă sunt respectate dispoziţiile legale privitoare la

liberalităţi în general, şi la donaţii, în special.

1.4. Interpretarea clauzelor contractului

În materia interpretării clauzelor unui contract se aplică dispoziţiile art. 1268

C. civ., potrivit căruia, clauzele îndoielnice (neclare) într-un contract se

interpretează în sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului

Page 29: Contractul de Vânzare

contractului, ţinând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în

care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părţi, de sensul atribuit în

general clauzelor şi expresiilor în domeniu şi de uzanţe.

Această regulă nu se aplică în privinţa contractului de vânzare deoarece,

potrivit art. 1671 C. civ. clauzele neclare se interpretează totdeauna împotriva

vânzătorului deci în favoarea cumpărătorului, sub rezerva regulilor aplicabile

contractelor încheiate cu consumatorii şi contractelor de adeziune.

Această regulă derogatorie de la dreptul comun în materia interpretării

contractului se aplică numai în subsidiar, în măsura în care instanţa de judecată nu

poate să stabilească adevărul în funcţie de celelalte reguli de interpretare existente

în dreptul comun.

1.4.1. Obligaţiile vânzătorului

De regulă, vânzătorul are două obligaţii principale: să predea cumpărătorului

lucrul vândut şi să-l garanteze pentru evicţiune pentru viciile lucrului şi pentru

buna funcţionare a acestuia.

În privinţa transmiterii dreptului de proprietate acesta este un efect firesc al

contractului de vânzare care se produce din momentul realizării acordului de

voinţă, cu excepţia cazului când transferul proprietăţii se va face în momentul

individualizării bunului vândut, la împlinirea unui termen, la realizarea unei

condiţii sau când se autentifică contractul. După caz, părţile pot conveni şi asupra

altor obligaţii ale vânzătorului, cum ar fi suportarea cheltuielilor vânzării etc.

Page 30: Contractul de Vânzare

Obligaţia de predare a lucrului vândut

Cadrul conceptual al obligaţiei de "predare"

Prin "predare" se înţelege obligaţia vânzătorului de a pune la dispoziţia

cumpărătorului bunul vândut în aşa fel încât cumpărătorul să intre în detenţia

bunului. Executarea obligaţiei de predare nu se confundă cu obligaţia de

transmitere a dreptului de proprietate şi nici a posesiei. Cumpărătorul este

proprietar şi deci posesor al bunului din momentul realizării acordului de voinţă

chiar dacă nu a intrat încă în detenţia lucrului ("corpore alieno").

Obiectul predării şi conformitatea bunului predat

Vânzătorul trebuie să predea cumpărătorului obiectul (lucrul) prevăzut în contract,

(1685 C. civ.) prin punerea bunului vândut la dispoziţia cumpărătorului, împreună

cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru exercitarea liberă şi

neîngrădită a posesiei.

Dacă bunul este individual determinat acesta se va preda în starea în care se

află la momentul realizării acordului de voinţă ("în momentul vânzării") iar dacă

bunul este determinat prin caractere generice (bun de gen) se va preda în starea

existentă în momentul individualizării lui prin cântărire, măsurare, numărare etc.

În cazul bunurilor de gen, vânzătorul nu este liberat de obligaţia de predare

chiar dacă lotul din care făceau parte bunurile respective a pierit în totalitate, afară

numai dacă lotul era anume prevăzut în convenţie.

Dacă bunul vândut este un imobil mai cu seamă teren, predarea imobilului se

face prin punerea acestuia la dispoziţia cumpărătorului, liber de orice bunuri ale

vânzătorului.

Page 31: Contractul de Vânzare

Dacă bunul vândut este un bun mobil, predarea se poate face fie prin

remiterea materială, fie prin remiterea titlului reprezentativ ori a unui alt document

sau lucru care îi permite cumpărătorului preluarea în orice moment.

Articolul 1691 Cod. Civ. reglementează situaţia în care intervine un

dezacord între vânzător şi cumpărător cu privire la calitatea bunului care face

obiectul contractului de vânzare.

Astfel, în cazul în care cumpărătorul contestă calitatea sau starea bunului pe

care vânzătorul i l-a pus la dispoziţie, preşedintele judecătoriei de la locul prevăzut

pentru executarea obligaţiei de predare, la cererea oricăreia dintre părţi, va

desemna de îndată un expert în vederea constatării.

Prin aceeaşi hotărâre se poate dispune sechestrarea sau depozitarea bunului.

Dacă păstrarea bunului ar putea aduce mari pagube sau ar ocaziona cheltuieli

însemnate, se va putea dispune chiar vânzarea pe cheltuiala proprietarului, în

condiţiile stabilite de instanţă.

Hotărârea de vânzare va trebui comunicată înainte de punerea ei în executare

celeilalte părţi sau reprezentantului său, dacă unul dintre aceştia se află într-o

localitate situată în circumscripţia judecătoriei care a pronunţat hotărârea. În caz

contrar, hotărârea va fi comunicată în termen de 3 zile de la executarea ei.

Locul predării

În lipsa unei stipulaţii exprese în contract, predarea se va face la locul

situaţiunii bunului vândut, în momentul încheierii contractului (art. 1689 C. civ.).

Aşadar, în lipsa unei prevederi exprese contractuale sau a situaţiunii bunului

într-un anumit loc, plata este cherabilă.

Data predării

Page 32: Contractul de Vânzare

Lucrul vândut se predă la termenul stabilit în contract şi, în lipsa unui

termen, cumpărătorul poate cere predarea bunului de îndată ce preţul este plătit.

Dacă însă, ca urmare a unor împrejurări cunoscute cumpărătorului la momentul

vânzării, predarea bunului nu se poate face decât după trecerea unui termen, părţile

sunt prezumate că au convenit ca predarea să aibă loc la expirarea acelui termen.

Modul de executare a obligaţiei de predare

Predarea presupune ca vânzătorul să îndeplinească anumite fapte prin care să

pună la dispoziţia cumpărătorului lucrul vândut. În funcţie de natura bunului,

obligaţia de predare se consideră executată fie prin predarea cheilor apartamentului

sau a autoturismului, fie prin remiterea titlului de proprietate sau de creanţă etc.

Vânzătorul este obligat la daune-interese dacă aduce prejudicii cumpărătorului prin

nepredarea la timp a lucrului.

În legătură cu obligaţia de predare a lucrului vândut, Codul civil (art. 1688)

prevede că predarea bunului mobil se poate face fie prin remiterea materială, fie

prin remiterea titlului reprezentativ ori a unui alt document sau lucru care îi

permite cumpărătorului preluarea în orice moment. Coroborând dispoziţiile legale

în materie civilă şi comercială se poate afirma că pot exista trei forme de predare a

bunurilor mobile:

- predarea reală;

- predarea consensuală;

- predarea simbolică.

Predarea reală se realizează prin transferarea posesiei materiale a

lucrului. Problema de drept şi de interpretare a textului art. 1688 C. civ.

este următoarea: în cazul contractului de transport, predarea de către

Page 33: Contractul de Vânzare

vânzător a mărfurilor vândute cărăuşului înseamnă îndeplinirea obligaţiei

de predare către cumpărător şi este o predare reală.

Se impun a fi făcute două precizări:

- în primul rând, predarea mărfurilor cărăuşului are efect în privinţa

transmiterii dreptului de proprietate şi a riscului pieirii fortuite către

cumpărător chiar, dacă, cumpărătorul nu a intrat încă în posesia

mărfurilor;

- în schimb, şi în al doilea rând, nu se poate afirma că predarea reală a

mărfurilor s-a realizat faţă de cumpărător, atâta timp cât acesta nu se află

încă în posesia lui. Este posibil ca, din motive obiective sau care ţin de

culpa cărăuşului ori a vânzătorului însuşi, mărfurile să nu mai ajungă la

cumpărător şi iată, deci că nu se poate vorbi despre o predare reală.

Predarea consensuală există ori de câte ori din motive diferite, în

momentul vânzării nu poate interveni predarea materială, de exemplu, în

cazul fructelor neculese, a bunurilor viitoare în general sau, când,

cumpărătorul deţine bunul în calitate de sechestru judiciar. Până la

expirarea duratei sechestrului nu se poate pune problema că el deţine

bunul în calitate de cumpărător. Deci nu există încă predarea “reală”;

Predarea simbolică. În dreptul comercial pot exista diferite forme de

predare simbolică datorită existenţei titlurilor reprezentative de mărfuri:

recipisele de depozit, conosamentul etc. Expedierea mărfurilor vândute

însoţite de titlurile de credit reprezentative poate să însemne o predare

simbolică.

În cazul bunurilor imobile, art. 1687 Cod. Civ. prevede că predarea

imobilului se face prin punerea acestuia la dispoziţia cumpărătorului, liber de orice

bunuri ale vânzătorului.

Page 34: Contractul de Vânzare

Obligaţii accesorii predării

În ipoteza în care lucrul vândut nu se predă în momentul încheierii

contractului, vânzătorul are obligaţia de a conserva (păstra) lucrul, până la

împlinirea termenului de predare sau îndeplinirea unei condiţii ori formalităţi.

Evident ne referim la situaţiile când dreptul de proprietate s-a transmis în

patrimoniul cumpărătorului.

Vânzătorul este obligat să păstreze bunul în schimb, cheltuielile făcute cu

depozitarea vor fi suportate de cumpărător.

Cheltuielile legate de predarea bunului

Potrivit art. 1666 C. civ., cheltuielile de predare sunt în sarcina vânzătorului

iar cele de preluare, în sarcina cumpărătorului, dacă nu există stipulaţiune

contrarie. Părţile contractante pot stabili şi altfel adică, fie ca ambele cheltuieli

(de predare şi de preluare) să fie în sarcina vânzătorului, fie în sarcina

cumpărătorului.

Dacă în contract nu s-a prevăzut o clauză privind suportarea cheltuielilor

vânzării, se aplică dispoziţia prevăzută în art. 1666 alin (3) potrivit căreia, în

absenţa unei clauze contrare, cheltuielile aferente operaţiunilor de plată a preţului

sunt în sarcina cumpărătorului.

Sancţiunea nerespectării obligaţiei de predare

Conform art. 1694 Cod civ. dacă obligaţia de plată a preţului este afectată de

un termen şi, după vânzare, cumpărătorul a devenit insolvabil ori garanţiile

acordate vânzătorului s-au diminuat, vânzătorul poate suspenda executarea

Page 35: Contractul de Vânzare

obligaţiei de predare cât timp cumpărătorul nu acordă garanţii îndestulătoare că va

plăti preţul la termenul stabilit.

Dacă însă, la data încheierii contractului, vânzătorul cunoştea

insolvabilitatea cumpărătorului, atunci acesta din urmă păstrează beneficiul

termenului, dacă starea sa de insolvabilitate nu s-a agravat în mod substanţial.

1.4.2. Obligaţia de garanţie pentru evicţiune în dreptul civil

Potrivit art. 1695 C. civ., vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe

cumpărător împotriva evicţiunii care l-ar împiedica total sau parţial în stăpânirea

netulburată a bunului vândut.

Evicţiunea intervine în cazul în care o terţă persoană sau vânzătorul însuşi

pretinde că are un drept asupra bunului vândut.

Aşa cum rezultă din art. 1706 C. civ., obligaţia de garanţie contra evicţiunii

există nu numai faţă de cumpărător, ci şi faţă de orice dobânditor subsecvent al

bunului, fără a deosebi după cum dobândirea este cu titlu oneros ori cu titlu gratuit.

Obligaţia de garanţie a vânzătorului rezultând din fapte personaleSediul materiei este art. 1695 C. civ. potrivit căruia, vânzătorul este obligat

să îl garanteze pe cumpărător împotriva evicţiunii, garanţia fiind datorată şi

împotriva evicţiunii ce provine din fapte imputabile vânzătorului, chiar dacă

acestea s-au ivit ulterior vânzării. De exemplu, vânzătorul şi-a rezervat dreptul de

uzufruct, de servitute etc. asupra bunului vândut, fie îl deposedează pe cumpărător

de o parte din terenul vândut.

Indiferent că este o tulburare de drept sau de fapt, cumpărătorul se poate

apăra printr-o excepţie personală numită "excepţia de garanţie".

Page 36: Contractul de Vânzare

Obligaţia de garanţie pentru evicţiune din partea vânzătorului există

indiferent de momentul apariţiei cauzei de evicţiune, înainte sau după încheierea

contractului.

Dacă vânzătorul vinde de două ori acelaşi imobil, va răspunde faţă de

primul cumpărător dacă cel de-al doilea şi-a transcris titlul în cartea funciară.

Totodată, obligaţia de garanţie pentru evicţiune a vânzătorului se transmite şi

moştenitorilor acestuia.

Părţile pot conveni să extindă sau să restrângă obligaţia de garanţie. Acestea

pot chiar conveni să îl exonereze pe vânzător de orice garanţie contra evicţiunii.

Stipulaţia prin care obligaţia de garanţie a vânzătorului este restrânsă sau

înlăturată nu îl exonerează pe acesta de obligaţia de a restitui preţul, cu excepţia

cazului în care cumpărătorul şi-a asumat riscul producerii evicţiunii.

Chiar dacă s-a convenit că vânzătorul nu va datora nicio garanţie, el

răspunde totuşi de evicţiunea cauzată ulterior vânzării prin faptul său personal ori

de cea provenită din cauze pe care, cunoscându-le în momentul vânzării, le-a

ascuns cumpărătorului. Orice stipulaţie contrară este considerată nescrisă.

Obligaţia de garanţie a vânzătorului pentru evicţiunea care rezultă din

fapta unei terţe persoane

Vânzătorul răspunde pentru evicţiunea care provine din fapta terţei persoane,

dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- fapta terţei persoane să fie o tulburare de drept;

- cauza evicţiunii să fie anterioară vânzării;

- cauza evicţiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător.

a) Fapta terţei persoane să fie o tulburare de drept

Page 37: Contractul de Vânzare

Există tulburare de drept, ori de câte ori terţa persoană revendică de la

cumpărător bunul vândut considerând că are un drept legitim asupra lui. Dacă

există tulburare de fapt, cumpărătorul se poate apăra singur prin intermediul

acţiunilor posesorii.

Terţa persoană poate invoca că are asupra bunului vândut un drept real,

respectiv: drept de proprietate, uzufruct, servitute fie, un drept de creanţă, de

exemplu, locatarul care opune cumpărătorului dreptul de folosinţă (ca drept de

creanţă) asupra bunului pe care îl deţine pe baza contractului de locaţiune

încheiat cu fostul proprietar (vânzătorul).

În ipoteza în care cumpărătorul nu cunoştea faptul că bunul cumpărat era

închiriat evident că vânzătorul va răspunde pentru evicţiune.

b) Cauza evicţiunii să fie anterioară vânzării

Vânzătorul răspunde faţă de cumpărător dacă evicţiunea are o cauză

anterioară vânzării.

Când cauza evicţiunii este ulterioară, cumpărătorul în calitate de proprietar

se poate apăra singur, cu excepţia cazului când evicţiunea ulterioară momentului

vânzării provine din fapta proprie a vânzătorului (de exemplu, vânzătorul vinde a

doua oară acelaşi bun unei alte persoane).

În cazul uzucapiunii începută înaintea vânzării şi continuată după încheierea

contractului de vânzare, vânzătorul nu răspunde pentru evicţiune deoarece

cumpărătorul avea posibilitatea să întrerupă cursul prescripţiei achizitive.

c) Cauza evicţiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător

Page 38: Contractul de Vânzare

Obligaţia de garanţie pentru evicţiune există numai dacă în momentul

cumpărării, cumpărătorul nu a cunoscut faptul că o terţă persoană are un drept

asupra lucrului cumpărat. În ipoteza în care cumpărătorul a cunoscut cauza

evicţiunii practic el şi-a asumat riscul pierderii sau afectării dreptului său de

proprietate. Sarcina probei aparţine vânzătorului.

Modul de funcţionare a obligaţiei de garanţie a vânzătorului pentru

evicţiune

Pentru ca vânzătorul să răspundă el trebuie să fie introdus în proces (art.1705

C. civ.); în caz contrar, vânzătorul poate opune cumpărătorului "excepţia

procesului rău condus". Această excepţie este grefată pe acţiunea principală a

cumpărătorului prin care solicită rezoluţiunea totală sau parţială a contractului de

vânzare şi obligarea vânzătorului la plata de daune-interese.

Efectele obligaţiei de garanţie pentru evicţiune art. 1695 – 1706).

Evicţiunea poate fi totală sau parţială.

a) Evicţiunea totală

Cumpărătorul poate cere rezoluţiunea vânzării dacă a fost evins de întregul

bun, cât şi restituirea preţului şi repararea prejudiciului suferit.

În cazul evicţiunii totale, vânzătorul trebuie să restituie cumpărătorului

preţul primit de la acesta chiar dacă valoarea lucrului s-a micşorat din caz fortuit

sau din vina cumpărătorului, cu excepţia foloaselor percepute de cumpărător de pe

urma distrugerii bunurilor (de exemplu, dacă cumpărătorul a încasat indemnizaţia

de asigurare).

Dacă însă cumpărătorul a obţinut un beneficiu în urma deteriorărilor cauzate

bunului, vânzătorul are dreptul să scadă din preţ o sumă corespunzătoare acestui

beneficiu.

Page 39: Contractul de Vânzare

Dacă lucrul vândut are, la data evicţiunii, o valoare mai mare, din orice

cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă preţul vânzării,

sporul de valoare acumulat până la data evicţiunii.

Cumpărătorul are dreptul să pretindă vânzătorului valoarea fructelor pe care

le-a predat terţului evingător, fructe percepute după ce a luat cunoştinţă de

adevăratul proprietar pentru că din acel moment el este considerat de "rea-

credinţă". Până la acea dată se aplică dispoziţia prevăzută în art. 948 C. civ.,

potrivit căreia dobânditorul de "bună-credinţă" păstrează fructele.

Deşi trebuie să restituie fructele terţului evingător faţă de vânzător,

cumpărătorul rămâne de "bună-credinţă" aşa încât are dreptul la restituirea

fructelor.

Cumpărătorul are dreptul să pretindă şi daune-interese (despăgubiri) în baza

art.1702 civ., având în vedere următoarele reguli:

- Vânzătorul are dreptul la valoarea fructelor pe care cumpărătorul a fost

obligat să le restituie celui care l-a evins;

- În aceelaşi timp, ca urmare a evicţiunii vânzătorul va trebui să restituie şi

cheltuielile de judecată efectuate de cumpărător în procesul cu cel ce l-a

evins, precum şi în procesul de chemare în garanţie a vânzătorului; (taxă

de autentificare, taxă de timbru etc.)

- De asemenea, se vor restitui şi cheltuielile încheierii şi executării

contractului de către cumpărător;

- Vânzătorul va suporta şi pierderile suferite şi câştigurile nerealizate de

către cumpărător din cauza evicţiunii.

De asemenea, vânzătorul este ţinut să ramburseze cumpărătorului sau să facă

să i se ramburseze de către acela care evinge toate cheltuielile pentru lucrările

Page 40: Contractul de Vânzare

efectuate în legătură cu bunul vândut, fie că lucrările sunt autonome, fie că sunt

adăugate, dar, în acest din urmă caz, numai dacă sunt necesare sau utile.

Dacă vânzătorul a cunoscut cauza evicţiunii la data încheierii contractului,

el este dator să ramburseze cumpărătorului şi cheltuielile făcute pentru efectuarea

şi, după caz, ridicarea lucrărilor voluptuare.

Deşi obligaţia de restituire a cheltuielilor necesare şi utile aparţine terţului

evingător totuşi vânzătorul răspunde faţă de cumpărător în calitate de garant al

terţului15.

b) Evicţiunea parţială

În cazul evicţiunii parţiale cumpărătorul pierde o fracţiune (parte) din lucrul

cumpărat, fie o cotă ideală din dreptul de proprietate (1/3; 1/6 etc.) fie că terţa

persoană şi-a valorificat un drept cu privire la lucru (de exemplu, un drept de

abitaţie, superficie, servitute etc.).

În aceste ipoteze, în care intervine evicţiunea parţială, cumpărătorul are un

drept de alegere care constă fie, în rezoluţiunea contractului de vânzare, fie în

menţinerea contractului dar cu obligarea vânzătorului la plata de despăgubiri.

Rezoluţiunea vânzării intervine în cazul în care evicţiunea unei părţi din

lucru sau drept este atât de importantă că dacă ar fi ştiut, cumpărătorul n-ar fi

cumpărat.

În acest caz, cumpărătorul restituie lucrul aşa cum a rămas după evicţiune

primind în schimb preţul plus, despăgubiri ca şi în cazul evicţiunii totale (art. 1700

C. civ.).

15C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. II, Editura All, 1997, pag. 563.

Page 41: Contractul de Vânzare

În cazul în care evicţiunea parţială nu atrage rezoluţiunea contractului,

vânzătorul trebuie să restituie cumpărătorului o parte din preţ proporţională cu

valoarea părţii de care a fost evins şi, dacă este cazul, să plătească daune-interese.

Contractul de vânzare poate fi menţinut şi în cazul valorificării de către

terţul evingător a unor drepturi reale: servituţi, uzufruct, dar cumpărătorul are

dreptul la daune-interese, în condiţiile dreptului comun.

Cu titlu de noutate, Noul Cod civil la art. 1704 prevede posibilitatea

înlăturării evicţiunii de către cumpărător. Textul legal amintit prevede că,

”atunci când cumpărătorul a păstrat bunul cumpărat plătind terţului evingător o

sumă de bani sau dându-i un alt bun, vânzătorul este liberat de urmările garanţiei,

în primul caz prin rambursarea către cumpărător a sumei plătite cu dobânda

legală calculată de la data plăţii, iar în al doilea caz prin plata valorii bunului

dat, precum şi, în ambele cazuri, a tuturor cheltuielilor aferente”.

Modificări convenţionale ale obligaţiei de garanţie a vânzătorului pentru

evicţiune

Clauzele de agravare a răspunderii vânzătorului nu sunt limitate de legiuitor.

Practic, părţile contractante pot să prevadă în contract că vânzătorul va răspunde şi

pentru expropriere sau alte cauze care au ca efect pierderea dreptului

cumpărătorului asupra lucrului cumpărat.

Clauzele de exonerare de răspundere a vânzătorului sunt, admise cu

următoarea observaţie:

Stipulaţia prin care obligaţia de garanţie a vânzătorului este restrânsă sau

înlăturată nu îl exonerează pe acesta de obligaţia de a restitui preţul, cu excepţia

cazului în care cumpărătorul şi-a asumat riscul producerii evicţiunii.

1.4.3. Obligaţia de garanţie pentru viciile lucrului vândut

Page 42: Contractul de Vânzare

Vânzătorul este obligat de a asigura cumpărătorului utila folosinţă a lucrului

Potrivit art. 1707 C. civ., vânzătorul răspunde pentru viciile ascunse ale

lucrului în sensul că dacă ar fi ştiut de existenţa lor nu ar fi cumpărat sau ar fi

cumpărat la un preţ mai mic.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor din dreptul civil, vânzătorul răspunde pentru

viciile ascunse ale lucrului ştiut fiind că viciile aparente trebuie să fie “observate”

de cumpărător în momentul predării-preluării bunului vândut.

Viciile lucrului se deosebesc de viciile de consimţământ, respectiv eroare

asupra calităţilor substanţiale ale obiectului contractului (“error in substantium”).

În cazul viciului de consimţământ, cumpărătorul nu a putut cumpăra lucrul

dorit sancţiunea fiind anularea contractului, în schimb, în cazul viciilor lucrului,

cumpărătorul a cumpărat lucrul dorit dar este în imposibilitate de a-l folosi datorită

existenţei acestor vicii.

Sancţiunile aplicabile în cazul viciilor lucrului pot fi: rezoluţiunea

contractului de vânzare, printr-o acţiune în garanţie numită acţiune redhibitorie 16,

viciile fiind numite "vicii redhibitorii"; reducerea (micşorarea) preţului cu o parte

proporţională viciilor lucrului, printr-o acţiune numită acţiune estimatorie;

înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii; rezoluţiunea

vânzării.

Dacă numai unele dintre bunurile vândute sunt afectate de vicii şi acestea

pot fi separate de celelalte fără pagubă pentru cumpărător, iar instanţa dispune

rezoluţiunea, contractul se desfiinţează numai în parte.

16 T.S. col. civ. dec. nr. 1604/1989 în Revista “Dreptul” nr. 4-5/1991, pag. 74 şi urm.; pentru acţiunea în anulare, a se vedea Valeriu Stoica, Corneliu Turianu, Obligaţia de garanţie contra viciilor bunurilor vândute de persoane fizice, cu privire specială asupra autovehiculelor, în R.R.D. nr. 9-12/1989, pag. 8-9.

Page 43: Contractul de Vânzare

Vânzătorul răspunde pentru viciile lucrului dacă sunt îndeplinite următoarele

condiţii:

a) viciul lucrului să fie ascuns (art.1707 C. civ.). Este ascuns acel viciu care,

la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistenţă de specialitate, de către un

cumpărător prudent şi diligent.

Dacă viciile sunt aparente vânzătorul nu răspunde căci cumpărătorul avea

posibilitatea să le observe. Legiuitorul nu prevede obligaţia pentru cumpărător de a

apela la o persoană calificată pentru constatarea viciilor aparente ale lucrului 17 deci

posibilitatea constatării viciilor se apreciază "in abstracto" deci cumpărătorul

vigilent şi prudent care s-ar afla într-o asemenea situaţie;

b) viciul ar fi existat în momentul încheierii contractului. Vânzătorul

răspunde faţă de cumpărător numai dacă viciul exista la data predării bunului,

altfel, pentru viciile ulterioare acestui moment răspunde cumpărătorul în calitate de

proprietar, mai precis suportă paguba;

c) viciul lucrului să fie grav, adică defecţiunile de calitate sunt atât de

importante căci îl pun pe cumpărător în imposibilitatea de a folosi bunul sau îi

micşorează substanţial valoarea.

Cele trei condiţii privind răspunderea vânzătorului pentru viciile lucrului

trebuie să fie dovedite de către cumpărător.

Precizări complementare

- viciul lucrului nu trebuie să fi fost cunoscut de vânzător, dar întinderea

răspunderii acestuia diferă în funcţie de faptul dacă a cunoscut sau nu

acest fapt;

17T.S., S. civ., dec. nr. 679/1986 în R.R.D. nr. 1/1987, pag. 62-63; dec. nr. 1859/1988 în R.R.D. nr. 6/1989, pag. 66.

Page 44: Contractul de Vânzare

- obligaţia de garanţie pentru vicii există la orice vânzare (vânzare sub

condiţie, vânzare cu plata preţului în rate, vânzarea de drepturi

litigioase);

- în cazul vânzării unei moşteniri, vânzătorul răspunde pentru calitatea sa

de moştenitor nu şi pentru viciile lucrurilor care fac parte din masa

succesorală;

- obligaţia de garanţie pentru viciile lucrului nu exista în cazul vânzării

prin licitaţie publică, care se face prin intermediul instanţei de judecată

(art. 1707 alin. (5) Cod civil).

Efectele şi întinderea răspunderii vânzătorului pentru viciile lucrului

Cumpărătorul are un drept de opţiune între acţiunea redhibitorie şi acţiunea

estimatorie (actio estimatoria sau quanti minoris), cât şi posibilitatea de a cere

reducerea corespunzătoare a preţului.

În cadrul acţiunii redhibitorii, cumpărătorul solicită instanţei de judecată

rezoluţiunea contractului de vânzare.

În ipoteza admiterii acţiunii vânzătorul este obligat să restituie

cumpărătorului preţul şi cheltuielile făcute cu încheierea contractului de vânzare,

întocmai ca şi în cazul evicţiunii totale (art. 1700 C.civ).

În cazul în care cumpărătorul a înstrăinat lucrul, acţiunea redhibitorie poate

fi intentată şi de subdobânditor.

Prin acţiunea estimatorie cumpărătorul poate cere reducerea preţului

proporţională cu micşorarea valorii lucrului. Valoarea lucrului se va stabili prin

expertiză de specialitate, estimându-se viciile, importanţa lor şi în ce măsură ele

pot fi remediate de cumpărător, pe cheltuiala vânzătorului.

Page 45: Contractul de Vânzare

1.4.4. Obligarea la plata de daune-interese

Dacă în cazul evicţiunii vânzătorul răspunde pentru daune indiferent că este

de "bună" sau de "rea" credinţă, în cazul viciilor lucrului, vânzătorul răspunde

pentru daune numai dacă a fost de "rea credinţă" dacă este de bună credinţă va

restitui numai preţul şi cheltuiala vânzării.

Riscul pieirii lucrului afectat de vicii (art.1713 C. civ.)

Pierderea sau deteriorarea bunului, chiar prin forţă majoră, nu îl împiedică

pe cumpărător să obţină aplicarea măsurilor prevăzute de lege, respectiv:

înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia, înlocuirea bunului

vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii, reducerea corespunzătoare a

preţului, rezoluţiunea vânzării.

Prescripţia dreptului la acţiune pentru intentarea acţiunii în garanţie pentru viciile lucrului

Cumpărătorul care a descoperit viciile ascunse ale lucrului este obligat să le

aducă la cunoştinţa vânzătorului într-un termen rezonabil, stabilit potrivit cu

împrejurările, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a cere rezoluţiunea

contractului.

În cazul în care cumpărătorul este profesionist, iar bunul vândut este mobil

corporal, termenul este de două zile lucrătoare.

Atunci când viciul apare în mod gradual, termenele încep să curgă din ziua

în care cumpărătorul îşi dă seama de gravitatea şi întinderea viciului.

Page 46: Contractul de Vânzare

Pentru construcţii (art. 29 din Legea nr. 10/1995 modificată şi republicată,

privind calitatea în construcţii) termenul este de 10 ani.

În vânzările comerciale de bunuri de la piaţă la piaţă, denunţarea viciilor

trebuie să se facă în termen de două zile de la predare-primire dacă sunt vicii

aparente şi în termen de două zile de la descoperire, dacă sunt vicii ascunse.

Descoperirea viciilor nu se confundă cu prescripţia dreptului la acţiune, care

este termenul general de 3 ani.

Modificări convenţionale ale obligaţiei de garanţie pentru viciile lucrului

Clauza contractuală privind limitarea sau înlăturarea obligaţiei de garanţie

pentru viciile lucrului, a vânzătorului este valabilă, dacă acesta a fost de bună-

credinţă.

Limitarea răspunderii poate fi stipulată şi sub forma scurtării termenului de

descoperire a viciilor, fără să afecteze termenele de prescripţie legale.

Clauza de agravare nu comportă limitări dar nu trebuie să afecteze termenele

legale pentru reclamarea viciilor ascunse.

Garanţia pentru buna funcţionare (art. 1716 – 1718 Cod.civ.)

În afară de garanţia contra viciilor ascunse, vânzătorul care a garantat pentru

un timp determinat buna funcţionare a bunului vândut este obligat, în cazul oricărei

defecţiuni ivite înăuntrul termenului de garanţie, să repare bunul pe cheltuiala sa.

Dacă reparaţia este imposibilă sau dacă durata acesteia depăşeşte timpul

stabilit prin contract sau prin legea specială, vânzătorul este obligat să înlocuiască

bunul vândut. În lipsa unui termen prevăzut în contract sau în legea specială, durata

maximă a reparaţiei este de 15 zile de la data când cumpărătorul a solicitat

repararea bunului.

Page 47: Contractul de Vânzare

Dacă vânzătorul nu înlocuieşte bunul într-un termen rezonabil, potrivit cu

împrejurările, el este obligat, la cererea cumpărătorului, să îi restituie preţul primit

în schimbul înapoierii bunului.

Garanţia nu va fi datorată dacă vânzătorul dovedeşte că defecţiunea s-a

produs din pricina modului nepotrivit în care cumpărătorul a folosit sau a păstrat

bunul.

Sub sancţiunea decăderii din dreptul de garanţie, cumpărătorul trebuie să

comunice defecţiunea înainte de împlinirea termenului de garanţie.

1.5. Obligaţiile cumpărătorului

1.5.1. Obligaţia de plată a preţului (art. 1719 C. civ.)

Una din obligaţiile principale ale cumpărătorului este obligaţia de plată a

preţului, preţ care constă în plata unei sume de bani.

Locul şi data plăţii

Plata preţului se face la locul în care bunul se afla în momentul încheierii

contractului şi de îndată ce proprietatea este transmisă dacă nu s-a prevăzut altfel în

contract (art.1720 civ.).

Această dispoziţie este consonantă cu noile dispoziţii ale Codului civil în

materie de stingere a obligaţiilor, astfel, conform art. 1494 ”obligaţiile băneşti

trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plăţii”,

aşadar plata în lumina noilor modificări legislative este portabilă.

Page 48: Contractul de Vânzare

Dacă la data încheierii contractului bunurile se află în tranzit, în lipsa unei

stipulaţii contrare, plata preţului se face la locul care rezultă din uzanţe sau, în lipsa

acestora, la locul destinaţiei.

Trebuie spus că voinţa părţilor este suverană în privinţa locului şi datei plăţii

preţului, dispoziţiile Codului civil fiind supletive. Plata preţului se face integral,

potrivit principiului indivizibilităţii plăţii.

Plata preţului se poate face în rate (pe credit) dar şi în acest caz plata preţului

este o prestaţie unică, plata în rate fiind o modalitate de executare, deci nu este o

vânzare succesivă. Astfel, termenul de prescripţie pentru plata preţului începe să

curgă de la data stabilită în contract pentru plata ultimei rate şi pentru ratele

neplătite anterior. Cumpărătorul poate face plata şi anticipat însă dobânda va fi

calculată şi datorată până la termenul prevăzut în contract cu excepţia cazului când

vânzătorul consimte recalcularea ei în funcţie de data plăţii.

Excepţia poate fi stabilită printr-un act normativ, de exemplu, în cazul

vânzării locuinţelor construirea din fondurile statului către populaţie, potrivit art.

11 alin. 2 din Decretul nr. 61/1990, dobânda se va recalcula în funcţie de rata

inflaţiei, sau potrivit Legii nr. 112/1995 modificată şi republicată, privind

reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţe trecute în

proprietatea statului. Dacă plata preţului s-a făcut prin virament bancar dovada

se va face numai prin extras de cont bancar.

Obligarea cumpărătorului la plata dobânzilor

Conform art. 1721, în cazul în care nu s-a convenit altfel, cumpărătorul este

ţinut să plătească dobânzi asupra preţului din ziua dobândirii proprietăţii, dacă

bunul produce fructe civile sau naturale, ori din ziua predării, dacă bunul nu

produce fructe, însă îi procură alte foloase.

Page 49: Contractul de Vânzare

În cazul vânzării bunurilor mobile, cumpărătorul este de drept în întârziere

cu privire la îndeplinirea obligaţiilor sale dacă, la scadenţă, nici nu a plătit preţul şi

nici nu a preluat bunul.

Sancţiunea neplăţii preţului (art. 1724 C. civ.)

Neexecutarea obligaţiei de plată a preţului de către cumpărător dă dreptul

vânzătorului să aleagă între:

- executarea în natură (forţată) a obligaţiei de către cumpărător, acţiunea

putând fi intentată în termenul general de prescripţie de 3 ani; De

asemenea, vânzătorul are deschisă în instanţă calea acţiunii prin care

solicită daune interese.

- invocarea excepţiei de neexecutare a contractului dacă vânzătorul însuşi

nu şi-a îndeplinit obligaţia de predare a bunului vândut;

- rezoluţiunea contractului şi daune interese în condiţiile art.1724 şi 1727

C. civ. şi ale legislaţiei speciale.

În privinţa acţiunii în rezoluţiunea vânzării prezintă următoarele

particularităţi:

a) este o acţiune reală (art. 1729, 909, 910 C. civ.) şi deci efectele ei se vor

produce şi cu privire la subdobânditorii de drepturi asupra aceluiaşi bun

cu excepţia autorităţilor publice care dobândesc bunul prin expropriere

sau alt mod de dobândire a proprietăţii de stat (publice); cu excepţia

terţului adjudecatar în cazul vânzării silite şi cu excepţia terţilor

dobânditori de drepturi reale asupra lucrului vândut care şi-au conservat

dreptul pentru a fi opozabil terţilor (cu excepţia cazului când vânzătorul

şi-a păstrat privilegiul său de vânzător adică şi-a înscris dreptul în cartea

funciară, potrivit Legii nr. 7/1996).

Page 50: Contractul de Vânzare

b) acţiunea în rezoluţiune nu se va promova în cazul în care, în contract

există un pact comisoriu expres cu sau fără punere în întârziere a

cumpărătorului, ipoteză în care, evident contractul se desfiinţează de

drept prin îndeplinirea condiţiei rezolutorie;

c) Atunci când vânzarea are ca obiect un bun imobil şi s-a stipulat că în

cazul în care nu se plăteşte preţul la termenul convenit cumpărătorul este

de drept în întârziere, acesta din urmă poate să plătească şi după

expirarea termenului cât timp nu a primit declaraţia de rezoluţiune din

partea vânzătorului.(art.1728 Cod civ.)

d) Atunci când vânzarea s-a făcut fără termen de plată, iar cumpărătorul nu

a plătit preţul, vânzătorul poate ca, în cel mult 15 zile de la data predării,

să declare rezoluţiunea fără punere în întârziere şi să ceară restituirea

bunului mobil vândut, cât timp bunul este încă în posesia cumpărătorului

şi nu a suferit transformări.

În acest caz, dacă acţiunea în restituire nu a fost introdusă în condiţiile

stabilite de acesta, vânzătorul nu mai poate opune celorlalţi creditori ai

cumpărătorului efectele rezoluţiunii ulterioare a contractului pentru

neplata preţului

1.5.2. Obligaţia de primire a lucrului vândut

Luarea în primire a lucrului se va face la locul şi la termenul la care

vânzătorul era obligat să-l predea, cumpărătorul urmând să suporte şi cheltuielile

ridicării bunului de la locul predării.

Page 51: Contractul de Vânzare

În ipoteza în care cumpărătorul nu-şi îndeplineşte obligaţia de ridicare a

bunului cumpărat, vânzătorul are următoarele posibilităţi:

- să ceară instanţei de judecată ca pârâtul (cumpărător) să ia în primire

bunul cumpărat sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii (amenzi

civile) pentru fiecare zi de întârziere;

- să depoziteze bunul la el sau în alt loc, pe cheltuiala cumpărătorului (art.

1726 C. civ.);

- să vândă în condiţiile legii bunul care face obiectul contractului de

vânzare

1.5.3. Obligaţia de a suporta cheltuielile vânzării

Potrivit art. 1666 C. civ., cumpărătorul, în lipsa de stipulaţiune contrară, este

obligat să suporte cheltuielile vânzării (taxa de autentificare, taxa de timbru,

onorariul notarului public sau taxa de publicitate imobiliară).

Măsurarea, cântărirea şi cheltuielile de predare a bunului sunt în sarcina

vânzătorului, iar cele de preluare şi transport de la locul executării sunt în sarcina

cumpărătorului, dacă nu s-a convenit altfel.

Faţă de terţele persoane, în special faţă de stat, părţile contractante răspund

în mod solidar, cu privire la obligaţia de achitare a taxelor de timbru şi de

autentificare.

Aşadar, dispoziţia cuprinsă în art. 1666 C. civ. şi prevederile contractuale se

referă doar la efectele acestei obligaţii între părţile contractante.

Legiuitorul a protejat interesele statului, în sensul că, indiferent de

înţelegerea părţilor sau de dispoziţia art. 1666 C. civ. Oricare dintre părţile

contractante poate fi urmărită pentru achitarea sumelor datorate statului.

Page 52: Contractul de Vânzare

1.6. Varietăţi ale contractului de vânzare

1.6.1. Vânzarea după greutate, număr sau măsură

Obiectul contractului În cazul vânzării după greutate, număr sau măsură obiectul îl formează

bunuri de gen dintr-un lot determinat dintr-un gen limitat şi este absolut necesar a

se proceda la individualizarea bunurilor prin cântărire, măsurare, numărare (de

exemplu, se vând 500 kg de mere a 1 leu/kg) sau individualizare prin determinarea

preţului (de exemplu, se vinde tot lotul de cereale cu 1000 lei). În ambele situaţii

de individualizare a bunurilor de gen, vânzarea este perfectă din momentul

realizării acordului de voinţă (art.1674 C. civ.).

Efectele contractului

Efectele contractului, respectiv, dreptul de proprietate şi riscul pieirii fortuite

se transmit după individualizarea bunurilor fie prin cântărire, măsurare fie, prin

determinarea preţului.

Vânzarea după greutate, număr sau măsură se deosebeşte de vânzarea cu

grămada (în bloc) (art. 1679 C. civ.):

în cazul vânzării în bloc, obiectul contractului este o cantitate determinată

de bunuri dintr-o masă unică (de exemplu, se vinde porumbul din

hambarul X) preţul fiind determinat global pentru întreaga cantitate (art.

1679 Cod civil);

individualizarea bunurilor se face în momentul încheierii contractului;

Page 53: Contractul de Vânzare

efectele contractului în privinţa transmiterii dreptului de proprietate şi a

riscului pieirii fortuite se produc din momentul realizării acordului de

voinţă, dată la care se individualizează bunurile vândute.

1.6.2. Vânzarea pe încercate

Potrivit art. 1681 C. civ. vânzarea pe încercate este o varietate a contractului

de vânzare, în care realizarea acordului de voinţă este supus (afectat) unei condiţii

suspensive a încercării bunului de către cumpărător. Pentru determinarea calităţilor

bunului trebuie efectuată o expertiză căci altfel realizarea acordului de voinţă ar

depinde în exclusivitate de voinţa (plăcerea) cumpărătorului, situaţie în care s-ar

pune problema validităţii unei asemenea condiţii, fiind condiţie pur potestativă

supusă nulităţii, potrivit 1403 C. civ.

Până în momentul realizării condiţiei suspensive dreptul de proprietate şi

riscul pieirii fortuite a bunului rămâne la vânzător. În momentul realizării condiţiei,

cumpărătorul devine proprietarul bunului cumpărat, cu efect retroactiv.

Dacă durata încercării nu a fost convenită şi din uzanţe nu rezultă altfel,

condiţia se consideră îndeplinită în cazul în care cumpărătorul nu a declarat că

bunul este nesatisfăcător în termen de 30 de zile de la predarea bunului.

Vânzarea pe încercate nu se confundă cu vânzarea pe gustate.

În cazul vânzării pe gustate (art. 1682 C. civ.) contractul nu se consideră

încheiat decât după ce cumpărătorul a gustat bunul şi este de acord să-l cumpere, în

schimb în cazul vânzării pe încercate contractul se încheie dar este afectat de o

condiţie suspensivă de realizarea căreia depinde transmiterea dreptului de

proprietate de la vânzător la cumpărător, inclusiv riscul pieirii fortuite a bunului.

1.6.3. Vânzarea cu opţiune de răscumpărare

Page 54: Contractul de Vânzare

Natura juridică

Vânzarea cu opţiune de răscumpărare este una dintre instituţiile care au

suferit modificări spectaculoase prin prisma Noului Cod Civil.

Dacă până în prezent această formă de vânzare era interzisă şi sancţionată

într-un mod energic, acum este posibilă însă cu respectarea anumitor cerinţe

impuse de lege.

Vânzarea cu pact de răscumpărare este o vânzare afectată de o condiţie

rezolutorie expresă care constă în facultatea pe care şi-o rezervă vânzătorul de a

relua (de a se înapoia) lucrul vândut, restituind preţul şi cheltuielile făcute de

cumpărător.

Opţiunea de răscumpărare nu poate fi stipulată pentru un termen mai mare

de 5 ani. Dacă s-a stabilit un termen mai mare, acesta se reduce de drept la 5 ani.

Exercitarea opţiunii de răscumpărare de către vânzător se poate face numai

dacă acesta restituie cumpărătorului preţul primit şi cheltuielile pentru încheierea

contractului de vânzare şi realizarea formalităţilor de publicitate.

Exercitarea opţiunii îl obligă pe vânzător la restituirea către cumpărător a

cheltuielilor pentru ridicarea şi transportul bunului, a cheltuielilor necesare, precum

şi a celor utile, însă în acest din urmă caz numai în limita sporului de valoare.

În cazul în care vânzătorul nu exercită opţiunea în termenul stabilit, condiţia

rezolutorie care afecta vânzarea este considerată a nu se fi îndeplinit, iar dreptul

cumpărătorului se consolidează.

Efecte juridice

Page 55: Contractul de Vânzare

Restituirea către vânzător a bunurilor răscumpărate are efect retroactiv, în

sensul că operează în privinţa cumpărătorului, a succesorilor în drepturi ai

cumpărătorului şi a terţilor dobânditori, reţinându-se doar fructele. Se exceptează

situaţiile în care terţul dobânditor invocă uzucapiunea pentru imobile sau posesia

de bună-credinţă în materia bunurilor mobile.

Cu toate acestea, vânzătorul este ţinut de locaţiunile încheiate de cumpărător

înaintea exercitării opţiunii, dacă au fost supuse formalităţilor de publicitate, dar nu

mai mult de 3 ani din momentul exercitării.

Vânzătorul care intenţionează să exercite opţiunea de răscumpărare trebuie să

îi notifice pe cumpărător, precum şi pe orice subdobânditor căruia dreptul de

opţiune îi este opozabil şi faţă de care doreşte să îşi exercite acest drept.

În termen de o lună de la data notificării, vânzătorul trebuie să consemneze

sumele menţionate mai sus, la dispoziţia cumpărătorului sau, după caz, a terţului

subdobânditor, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a exercita opţiunea de

răscumpărare.

În cazul vânzării cu opţiune de răscumpărare ce are ca obiect o cotă dintr-un

bun, partajul trebuie cerut şi în raport cu vânzătorul dacă acesta nu şi-a exercitat

încă opţiunea.

Vânzătorul care nu şi-a exercitat opţiunea de răscumpărare în cadrul

partajului decade din dreptul de opţiune, chiar şi atunci când bunul este atribuit, în

tot sau în parte, cumpărătorului.

Consecinţe

În cazul în care diferenţa dintre preţul răscumpărării şi preţul plătit pentru

vânzare depăşeşte nivelul maxim stabilit de lege pentru dobânzi, preţul

răscumpărării va fi redus la preţul plătit pentru vânzare.

Page 56: Contractul de Vânzare

Prevederile menţionate se aplică şi vânzărilor în care vânzătorul se obligă să

răscumpere bunul vândut.

Legiuitorul admite şi contractul privind retrocedarea bunului către vânzător

dacă, cumpărătorul bunului printr-un contract separat şi ulterior vânzării îl revinde

vânzătorului.

De asemenea, sunt admise condiţiile rezolutorii şi suspensive prin care

cumpărătorul se obligă faţă de vânzător să-i restituie bunul cumpărat într-un

anumit termen.