Contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă constituie un contract prin care o parte (beneficiarul întreţinerii) se obligă să dea celeilalte părţi (dobînditor) în proprietate un bun imobil sau mobil, iar dobînditorul se obligă să asigure beneficiarului întreţinere în natură - locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutorul necesar pe timpul cît va trăi, precum şi înmormîntare (art.839 alin.(1) CC).

Notiunea de intretinere presupune o obligatie complexa, care priveste, pe de o parte, mijloacele necesare traiului (in care se includ: alimente, imbracaminte, locuinta, cele necesare ingrijirii sanatatii etc.), iar, pe de alta parte, mijloacele necesare satisfacerii nevoilor spirituale ale creditorului (in care se includ nevoile culturale, artistice, stiintifice, de informare etc.).

De regula, partile prevad elementele obligatiei de intretinere, strict necesare, referitoare la: alimente, imbracaminte, locuinta, asistenta medicala, cheltuieli de inmormantare etc., iar uneori recurg si la formula generala „toate cele necesare traiului”.

Caracterele juridice ale contractului de interinere

- este un contract aleatoriu, deoarece întinderea obligaŃiei de întreŃinere asumată de către întreŃinător nu se cunoaste la momentul contractării, ci depinde de un eveniment viitor si incert, la realizarea sau nerealizarea căruia se determină câstigul sau pierderea pentru fiecare dintre ele. PrestaŃia întreŃinutului este fixată la momentul realizării acordului de voinŃă;

- este un contract sinalagmatic, deoarece ambelor părţi li se incumbă cîte o obligaţie: transmiterea bunului în proprietate de către beneficiarul întreţinerii şi, respectiv, prestarea întreţinerii de către dobînditorul bunului.

- este un contract consensual, manifestarea de voinŃă a părŃilor în sensul încheierii contractului fiind suficientă pentru perfectarea sa validă. Cu titlu de excepŃie, întreŃinerea este un contract solemn în cazul în care are ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui teren consimŃământul părŃilor trebuind să îmbrace forma înscrisului authentic. Contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă se încheie în scris (art.840 alin.(1) CC); în caz de nerespectare a formei scrise, se produc efectele specificate la art.211 alin.(1) CC. Excepţie de la regula generală constituie situaţiile în care, raportat la obiectul contractului, este necesară încheierea acestuia în formă autentică (art.212 CC).

Prin urmare, contractul de înstrăinare a terenurilor, precum şi a imobilelor amplasate pe aceste terenuri, conform art.3 alin.(4) din Legea nr.1308/1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului, se încheie în forma autentică.

- Este un contract translativ de proprietate, prin care se realizează transferul dreptului de proprietate asupra bunului, de la întreţinut la întreţinător fiind supus condiţiilor legale privind valabilitatea acestor transmiteri.

- Este un contract intuitu persoane, încheiat atât de întreţinător, cât şi de întreţinut în consideraţia persoanei cocontractantului. - sub aspectul duratei de executare, este un contract atipic, deoarece obligaŃiaîntreŃinutului este cu executare dintr-o dată, iar obligaŃia întreŃinătorului este cu executare succesivă. Atipicitatea întreŃinerii în privinŃa modului (duratei) de executare a generat următoarea problemă: în cazul neexecutării culpabile de către o parte contractantă aobligaŃiilor ce îi revin, sancŃiunea care se aplică este rezoluŃiunea, specifică contractelor cu executare uno icto, sau rezilierea, aplicabilă contractelor cu executare în timp?Majoritatea doctrinei, la opinia căreia subscriem si noi, apreciază că întreŃinerea este supusă rezoluŃiunii, iar nu rezilierii, motivându-se că rezilierea presupune caracterul

succesiv al obligaŃiilor ambelor părŃi contractante si explicându-se că utilizarea termenuluide rezoluŃiune se face în sens larg, incluzând si rezilierea.

- Este un contract cu executare succesivă. Întreţinerea se prestează în timp, până la sfârşitul vieţii întreţinutului sau până la sfârşitul perioadei stipulate, permanent, chiar dacă nu periodic.Prin contractul de întreţinere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părţi sau al unui anumit terţ prestaţiile necesare întreţinerii şi îngrijirii pentru o anumită durată.Dacă prin contract nu s-a prevăzut durata întreţinerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia, atunci întreţinerea se datorează pentru toată durata vieţii creditorului întreţinerii. Întreţinerea poate fi constituită pe durata vieţii mai multor persoane, urmând ca, în acest caz, în lipsă de stipulaţie contrară, obligaţia de plaă a rentei să înceteze la data la care decedează ultima dintre aceste persoane.

- In cazul in care contractul de intretinere s-a incheiat pe o perioada determinata, el va avea caracter comutativ.

- este un contract cu titlu oneros, ambele părŃi contractante încheind contractul pentru a obŃine un folos patrimonial. În cazul în care o parte s-ar obliga să asigure celeilalte întreŃinerea, dar fără să primească nimic în schimb, acordul intervenit între părŃi reprezintă o liberalitate, urmând regimul juridic al actului prin care se realizează (donaŃie, stipulaŃie pentru altul, testament);

Conditiile de validitate ale contractului de intretinere

- Ambele parti trebuie sa aiba capacitate juridica deplina de exercitiu, deoarece intretinutul isi asuma obligatia transmiterii dreptului de proprietate asupra unui bun sau capital, iar intretinatorul va putea fi obligat la plata daunelor-interese in caz de neexecutare a obligatiilor.

Soţii nu pot încheia un contract de întreţinere, de altfel, inutil, pentru că între ei există obligaţia legală de întreţinere, întrucât vânzarea-cumpărarea este interzisă între ei.

- Consimtamantul trebuie sa fie liber exprimat, neviciat prin eroare, dol sau violenta. condiŃie de fond, esenŃială si de validitate a actelor juridice, consimŃământul trebuie să fie exprimat cu intenŃia de a produce efecte juridice si să nu fie alterat de vreun viciu de consimŃământ (eroare, dol sau violenŃă, problema leziunii nepunându-se). De asemenea, exteriorizarea hotărârii de a încheia contractul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ. În acest sens, în jurisprudenŃă s-a pronunŃat nulitatea contractului de întreŃinere, întrucât s-a dovedit fără echivoc că la data contractării o parte a fost lipsită de discernământ, din cauze de boală, desi nu fusese declaratăincapabilă, potrivit legii.

Obiectul contractului de intretinere il pot forma atat bunurile mobile, cat si cele imobile aflate in circuitul civil general. în ceea ce priveste prestaŃia întreŃinutului, acesta se poate obliga să transmită întreŃinutului un drept real (de exemplu, un drept de proprietate, de uzufruct) asupra unui bun individual determinat sau de gen, mobil sau imobil, cu condiŃia ca acesta să se afle în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, posibil, licit si moral. Întrucât contractul de întreŃinere este translativ de drepturi reale, dacă dreptul transmis priveste un bun individual determinat, întreŃinutul trebuie să fie titularul dreptului transmis.

Contractul de înstrăinare a bunului ce constituie obiect al contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, încheiat între dobînditorul bunului şi un terţ în timpul vieţii beneficiarului întreţinerii, cu neglijarea interdicţiei stabilite la art.842 CC, este lovit de nulitate relativă, conform art.232 CC

- Cauza trebuie sa fie licita si morala, contrar, contractul este lovit de nulitate absoluta.

Subiecţi ai contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă pot fi exclusiv persoanele fizice în calitate de beneficiar al întreţinerii şi atît persoanele fizice, cît şi persoanele juridice în calitate de dobînditor. De asemenea, legea admite pluralitatea de părţi contractuale, atît în privinţa beneficiarului întreţinerii, cît şi a dobînditorului bunului înstrăinat. Art.839 alin.(2) CC stabileşte că, în cazul pluralităţii de părţi, obligaţia de întreţinere este indivizibilă atît activ, cît şi pasiv.

Prin urmare, dacă există mai mulţi beneficiari, obligaţia de întreţinere nu este considerată îndeplinită dacă nu s-a executat integral faţă de toţi aceşti beneficiari, întinderea prestaţiei depinzînd de necesităţile şi durata vieţii tuturor creditorilor obligaţiei de întreţinere. Dacă pluralitatea se referă la debitorii obligaţiei de întreţinere, fiecare din ei poate fi obligat să execute obligaţia de întreţinere, în acelaşi timp prestarea obligaţiei fiind obligatorie pentru ceilalţi debitori.

Efectele contractului de întreŃinereContractul de întreŃinere naste în sarcina beneficiarului următoarele obligaŃii:_ să predea bunul care formează obiectul derivat al contractului de întreŃinere;_ să garanteze contra evicŃiunii si contra viciilor ascunse ale lucrului înstrăinat. Dacă dobinditorul nu îsi execută obligaŃiile care îi revin în temeiul contractului, beneficiarul are la îndemână următoarele mijloace de apărare: ; acŃiunea în rezoluŃiunea contractului;acŃiunea în revendicare (dacă s-a transmis un drept de proprietate) sau, după caz, acŃiunea confesorie (dacă s-a transmis un dezmembrământ al unui drept real). Principala obligaŃiepe care contractul de întreŃinere o generează în sarcina întreŃinătorului este aceea de aasigura creditorului său întreŃinerea. Evident, există posibilitatea ca prin încheiereacontractului de întreŃinere să se nască si alte obligaŃii pentru întreŃinător, obligaŃii care însăau un caracter subsidiar.

Rezolutiunea Contractului de Intretinere

Art.844 stabileşte posibilitatea rezoluţiunii contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă în două situaţii delimitate pe criteriul subiectului acţiunii în rezoluţiune:

- la cererea beneficiarului întreţinerii, în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către dobînditor. Instanţele judecătoreşti vor verifica respectarea obligaţiei de prestare a întreţinerii în limitele condiţiilor indicate în contract, luînd în considerare faptul că nu este suficientă prezumarea faptului că obligaţia de întreţinere nu a fost executată sau a fost executată necorespunzător exclusiv din declaraţiile beneficiarului întreţinerii, fiind necesară prezentarea şi administrarea de probe în condiţiile art.118 CPC. Totodată, se va ţine cont că art.844 CC urmează a fi aplicat în coroborare fie cu art.709-711 CC, fie cu art.733 CC, conform cărora nu orice nerespectare a obligaţiilor contractuale poate justifica rezoluţiunea contractului;

- la cererea dobînditorului, dacă acesta dovedeşte existenţa unor circumstanţe, apărute independent de voinţa sa, din cauza cărora este în imposibilitate de a-şi executa obligaţia de întreţinere faţă de beneficiar. Astfel de circumstanţe pot fi: înrăutăţirea stării materiale a dobînditorului datorită concedierii din funcţie, boala, invaliditatea, condamnarea penală cu

stabilirea pedepsei închisorii pe un termen care să provoace discontinuitatea întreţinerii, stabilirea domiciliului în altă ţară etc.

Dacă dobînditorul solicită rezoluţiunea contractului doar din simplă dorinţă, fără a invoca circumstanţe obiective, în virtutea cărora se află în imposibilitate de a executa obligaţia de întreţinere, acţiunea sa se va respinge ca neîntemeiată. De asemenea, este inadmisibilă invocarea pieirii bunului dobîndit, deoarece riscul pieirii bunului aparţine dobînditorului şi acest fapt nu-l degrevează pe dobînditor de obligaţia de întreţinere (art.843 CC). Deoarece contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă este aleatoriu şi dobînditorul şi-a asumat riscul schimbării esenţiale a circumstanţelor, ultimul nu poate cere modificarea contractului în temeiul art.623 CC. . 22. Indiferent de subiectul acţiunii, rezoluţiunea are drept consecinţe juridice:

- restituirea bunului înstrăinat în proprietatea beneficiarului întreţinerii sau, în caz de imposibilitate a restituirii bunului în natură, restituirea valorii acestuia;

- radierea, după caz, a interdicţiei stabilite la art.842 CC; - eliberarea beneficiarului de obligaţia restituirii întreţinerii care i-a fost prestată de

dobînditor pînă la momentul rezilierii contractului. Dacă bunul există în natură (de exemplu: imobilul), restituirea valorii acestuia va fi

posibilă numai dacă părţile litigante vor fi de acord. 23. Obligaţia de întreţinere ce incumbă dobînditorului, precum şi dreptul de proprietate al

acestuia asupra bunului dobîndit sînt transmisibile succesorilor săi, în caz de deces al dobînditorului (art.846 CC).

Prin urmare, beneficiarul întreţinerii nu va putea invoca drept eventual temei de rezoluţiune a contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă faptul înlocuirii prestatorului întreţinerii în urma decesului dobînditorului iniţial, totodată menţinîndu-se posibilitatea rezoluţiunii contractului în condiţiile art.844 alin.(1) CC.

§ 1. Asemănări şi deosebiri între contractul de întreţinere şi contractul de rentă viageră

Cele două contracte se aseamănă prin faptul că ambele se încheie, de regulă, pe toată durata vieţii creditorului, ambele sunt oneroase, aleatorii, bilaterale, consensuale (cu excepţia transmiterii terenurilor), cu executare succesivă pentru una dintre părţi şi instantanee pentru cealaltă.

Pe lângă aceste asemănări, între cele două contracte există şi importante deosebiri. Astfel- în contractul de rentă viageră, obligaţia debitorului este o obligaţie de a da, pe când în

contractul de întreţinere, obligaţia debitorului este de a face;

- în cazul contractului de rentă viageră există posibilitatea transmiterii rentei viagere către o altă persoană, pe când obligaţia de întreţinere este, în principiu, personală şi netransmisibilă; Creanţa de întreţinere este strict personală şi inalienabilă, fapt pentru care orice act de înstrăinare a acestei creanţe este lovit de nulitate absolută (art.220 alin.(1) CC raportat la art.839 alin.(3) CC). renta este, de regulă, urmăribilă, in cazul in care a fost constituita cu titlul grautit(art.857).

- contractul de rentă viageră trebuie încheiat pe durata vieţii unei persoane (acest element fiind de esenţa convenţiei), pe când contractul de întreţinere poate fi încheiat şi pe o perioadă determinată, fără ca această împrejurare să-i modifice natura juridică

Delimitarea contractului de întreţinere de contractul de vânzare-cumpărare prezintă dificultăţi atunci când preţul bunului înstrăinat este atât o sumă de bani, cât şi întreţinere.

Pentru calificarea acestui contract, este necesar să se stabilească care este scopul principal urmărit de părţi la încheierea contractului. În acest sens, considerăm că este greşită şi de natură a crea confuzii sintagma „vânzare-cumpărare cu clauza întreţinerii“, deşi ea este folosită în mod curent în practica judiciară.2 Dacă obligaţia principală a dobânditorului este prestarea întreţinerii, contractul va fi de întreţinere, indiferent dacă preţul în bani a fost sau nu precizat în contract, pentru că elementul aleatoriu caracteristic pentru contractul de întreţinere rămâne durata vieţii înstrăinătorului.

Problema delimitării faţă de vânzare se pune însă în cazul în care bunul se înstrăinează în schimbul întreţinerii şi a unei sume de bani. Contractul va fi calificat ca fiind un contract de întreţinere sau un contract de vânzare-cumpărare?

Această problemă prezintă importanţă, de exemplu, în ipoteza neexecutării obligaţiei de întreţinere (în ipoteza în care contractul este de întreţinere, debitorul este de drept în întârziere şi nu i se poate acorda termen de plată (de graţie) pentru a se împiedica rezoluţiunea 1; dacă este de vânzare, dimpotrivă, debitorul trebuie să fie pus în întârziere şi i se poate acorda termen de graţie) sau în legătură cu interpretarea clauzelor neclare din contract (în cazul contractului de întreţinere clauzele se interpretează, potrivit regulilor generale, în favoarea debitorului; la vânzare toate clauzele se interpretează în contra vânzătorului) ori în legătură cu suportarea cheltuielilor contractului (în cazul contractului de întreţinere se suportă de ambele părţi, iar în cazul vânzării, de către cumpărător) etc.2.

Pentru rezolvarea problemei naturii juridice a contractului, trebuie să se stabilească obligaţia principală3, scopul principal urmărit de către părţi la încheierea contractului. Astfel - întrucât “proporţia între preţul în bani şi cel în natură”4 nu poate fi calculată, valoarea întreţinerii fiind aleatorie - în lipsă de alte criterii, urmează ca prestaţia în bani să fie raportată la valoarea bunului; contractul va fi de întreţinere dacă prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat5, iar în caz contrar va fi de vânzare-cumpărare6.2 „ Contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere este un contract nenumit, cu titlu oneros, aleatoriu, bilateral, consensual şi translativ de proprietate, căruia i se aplică regulile generale din materia obligaţiilor, cu privire la condiţia rezolutorie, aceasta fiind subînţeleasă, atunci când una dintre părţi nu-şi îndeplineşte angajamentul luat. Într-o atare situaţie, contractul nu se desfiinţează de drept, ci partea în privinţa căreia nu s-a executat angajamentul are alegerea fie să silească cealaltă parte a executa contractul, când aceasta este posibilă, fie să ceară desfiinţarea contractului.” Tribunalul Suprem, S.c., Decizia nr. 1082/1982, „Repertoriu... pe anii 1980-1985”, p. 91.

1 Vz. şi infra nr. 69 alin. 2.

2 La fel ca şi credirentierul, creditorul întreţinerii este ţinut de obligaţia de garanţie a vânzătorului şi se bucură de privilegiul prevăzut de lege în favoarea acestuia.

3 Vz. de ex., TS, col. civ., dec. nr.525/1956, în CD, 1956, p. 141-145; s. civ., dec. nr. 1751/1978, în RRD nr. 3/1979, p. 54; dec. nr. 121/1984, în CD, 1984, p. 64-66; TJ Vaslui, dec. civ., nr. 481/1985 şi nr. 84/1986 citate de E. Safta-Romano, Practica instanţelor judecătoreşti din judeţul Vaslui cu privire la contractul de întreţinere, în RRD nr. 7/ 1987, p. 43-44. Tot astfel se stabileşte natura contractului şi în ipoteza în care, în schimbul bunului, obligaţia de întreţinere este însoţită (cumulată) cu o altă prestaţie decât plata unei sume de bani determinate (de ex., un lucru, o rentă viageră etc.). În practică se întâlneşte cumulul întreţinerii cu plata unei sume de bani determinate.

Menţionăm că problema calificării contractului nu se pune în caz de simulaţie, adică în cazul în care contractul de întreţinere a fost deghizat sub forma vânzării-cumpărării. În această ipoteză, simulaţia în sine nefiind o cauză de nulitate, între părţi şi succesorii lor universali se vor aplica regulile contractului de întreţinere, situaţia juridică creată prin contraînscris fiind însă inopozabilă faţă de terţii de bună-credinţă (art. 1175 C. civ.). Vz. P. Manica, C. Turianu (I) şi I. Stoenescu (II). Notă la dec. civ. a TJ Ilfov nr. 724/1975, în RRD nr. 5/1976, p. 52-55; TJ Bistriţa-Năsăud, dec.civ. nr.280/1971, în RRD nr. 10/1972, p. 174. Vz. şi infra nr. 68.

4 TS, s.civ., dec. nr.1751/1978, cit. supra.

5 N.M. Medrea, op. cit., p. 7-8; D. Chirică, op. cit., p.125.

6 Uneori se foloseşte, şi în această ipoteză, denumirea de “vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere”. Considerăm că nu este indicat să se folosească această denumire, care poate crea confuzii, întrucât ceea ce

Dacă obligaţia principală a dobânditorului este prestarea întreţinerii, contractul va fi de întreţinere, chiar dacă în contract s-a stipulat (precizat) preţul imobilului înstrăinat, această împrejurare fiind irelevantă şi nu poate modifica natura juridică a contractului7.

În schimb, dacă se înstrăinează o cotă-parte individualizată din imobil pe un preţ determinat, iar cealaltă parte în schimbul întreţinerii8, nu avem o vânzare cu clauză accesorie de întreţinere (sau invers), ci două contracte (negotium) distincte cuprinse într-un singur act (instrumentum), urmând a se aplica pentru fiecare contract regulile corespunzătoare.

Delimitare faţă de contractul de donaţie. Contractul de întreţinere nu trebuie să fie confundat cu contractul de donaţie, chiar dacă la moartea beneficiarului întreţinerii se constată că valoarea bunului înstrăinat în schimbul întreţinerii este mult mai mare decât valoarea întreţinerii efectiv prestate. După cum s-a arătat, pe drept cuvânt, moştenitorii rezervatari nu pot cere reducţiunea întrucât contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, deşi are caracter aleatoriu, în sensul că valoarea prestaţiilor uneia dintre părţi este variabilă în raport de durata vieţii celeilalte părţi. Acesta este însă un caracter specific al oricărui contract aleatoriu, care nu-şi poate pierde, prin această împrejurare, caracterul său de contract cu titlu oneros. Deci contractul de întreţinere nu poate fi considerat o liberalitate chiar dacă persoana care înstrăinează se află la o vârstă înaintată sau este bolnavă şi se poate întrezări, la data încheierii contractului, sfârşitul său apropiat9.

Donaţia cu sarcini se deosebeşte de donaţia cu sarcina întreţinerii prin elementul aleatoriu care se regăseşte în cea de a doua.

În primul caz, sarcina are un obiect determinat (plata unei datorii etc.), a cărei întindere (valoare) este cunoscută în momentul încheierii contractului de donaţie; în cel de al doilea, ea are ca obiect prestarea întreţinerii, a cărei valoare totală este imposibil de anticipat în momentul facerii donaţiei.

Sarcina întreţinerii poate fi stipulată în favoarea donatorului sau în favoarea unui terţ (caz în care reprezintă o stipulaţie pentru altul, prin care se realizează o liberalitate indirectă).

În ambele situaţii esenţiale pentru caracterizarea contractului, ca fiind un contract de întreţinere, sunt: obiectul sarcinii donatorului (prestarea întreţinerii) şi, în al doilea rând, cauza, scopul contractului urmărit de donator. Dacă scopul contractului a fost intenţia de a asigura întreţinerea beneficiarului acestuia este un contract de întreţinere, în timp ce dacă cauza contractului a fost doar animus donandi (intenţia liberală), atunci este vorba despre o donaţie.

În cazul în care părţile au contractat urmărind avantaje reciproce, contractul este contract de întreţinere. Disproporţia dintre cele două prestaţii nu transformă întreţinerea în donaţie.1

interesează este natura contractului (şi în funcţie de aceasta, regulile aplicabile), iar natura nu poate fi dublă. De altfel, dacă folosim această denumire, consecvenţa ar cere să folosim şi pe aceea de “întreţinere cu clauză de vânzare”, în ipoteza în care obligaţia principală (elementul precumpănitor) este întreţinerea. Or, elementele incidentale dintr-un contract nu trebuie să modifice natura şi denumirea contractului. Menţionăm că, în cazul înstrăinării unui bun în schimbul unei sume de bani şi rentă viageră, niciodată nu se spune “vânzare cu clauză de rentă viageră”.

7 Vz. TS, s.civ., dec. nr. 121/1984 cit. supra.

8 Vz. de ex., speţă soluţionată de TS, s.civ., prin dec. nr. 316/1987, în CD, 1987, p. 58-60, în care 1/2 din imobil s-a vândut pe un preţ determinat şi numai cealaltă jumătate a făcut obiectul contractului de întreţinere.

9 TS, col. civ., dec. nr.832/1960, în CD, 1960, p. 133. Vz. şi TJ Hunedoara, dec.civ. nr. 1277/1979, în RRD nr. 7/1980, p. 51.

11 „Pentru justa caracterizare a contractului de întreţinere necesar să se stabilească intenţia părţilor, care rezultă din conţinutul actului, precum şi din împrejurările de fapt. În cazul în care se constată că părţile au contractat în scopul de a-şi asigura fiecare câte un avantaj, şi anume, una de a primi un bun, iar cealaltă, ca o contravaloare a lui, întreţinerea pe toată viaţa, contractul încheiat este de întreţinere şi nu de donaţie.” T.S., S.c., Decizia nr. 608/1974, CD., p. 73.

Disproporţia celor două prestaţii este explicată tocmai de elementul aleatoriu, durata incertă a vieţii donatorului, element esenţial în contractul de întreţinere.

Contractul de rentă viageră este acel contract prin care o parte, numită credirentier,înstrăinează un bun sau plăteste o sumă de bani (capital) celeilalte părŃi contractante,numită debirentier, care se obligă în schimb să plătească periodic o sumă de bani, numitărentă, până la moartea credirentierului.(1) . Legislaţia civilă a altor ţări denumeşte în mod diferit varietăţile contractului de rentă, cum ar fi spre exemplu contractul de întreţinere. Chiar şi Codul civil în articolele 839-846 stabiles regimul juridic al unei varietăţi ai contractului de rentă viageră, cum este contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă. Esenţial rămâne, însă faptul, că acel contract în baza căruia o parte asigură întreţinere altei părţi contractuale se numeşte contract de rentă.

Caracterele juridice ale renteiDupă caracterele juridice ale acestui contract îl putem determina drept un contrtact de regulă generator de drepturi, dar poate apărea drept un contract translativ de drepturi. Şi acest moment deeasemenea ne vorbeşte despre o deosebire esenţială a contractului de rentă de cel de vânzare-cumpărare, schimb sau donaţie. Anume în contractul de rentă se naşte un drept neexistent până la acel moment – un drept pentru credirentier, şi anume dreptul de a beneficia de o întreţinere, care uneori poate fi acompaniată de o careva condiţie. Este esenţial, însă, faptul, că acestă redevenţă după mărimea sa nu poate nicidecum să fie pusă sub condiţia de a fi echivalentă valorii prestaţiei acordate de către credirentier debirentierului. De aici noi vedem şi fundamentarea faptului că plata redevenţei de către debirentier se face periodic. Totodată, prin contrtractul de rentă are loc transmisiunea unor drepturi. Este vorba, de regulă, de transmisiunea drepturilor asupra bunuurilor de către credirentier debirentierului

- Contractul dee rentă este un contract principal. Caracterul respectiv al contractului apare drept un indiciu identificatoriu a contractului. Astfel, după regimul juridic stabilit de către legistrator, scopul principal care este urmărit de către părţi la încheierea contractului constituie asigurarea plăţii redevenţei

- Renta poate fi cu titlu gratuit, dar poate fi şi cu titlu oneros. Atunci când vorbim, că contractul de rentă este cu titlu gratui el poarte apărea doar drept o liberalitate, deoarece debirentierul defiecare dată achitând redevenţa îşi micşorează patrimoniul său, şi anume cu atât cu cât valorează mărimea acestei plăţi. Atunci când este vorba despre contractul de rentă cu titlu oneros, acesta apare doar ca un contrract aleatoriu deoarece debirentierul nu poate cunoaşte mărimea definitivă a prestaţiei la care se obligă faţă de credirentier, chiar şi atunci când este vorba despre un contract de rentă încheiat pe termen. Este vorba spre exemplu despre o situaţie când credirentierul a decedat mai devreme de împlinirea termenului de executare a contrtactului

- Renta viageră este un contract consensual, care se formează prin acordul de voinţă al credirentierului şi al debirentierului. Când obiectul contractului de rentă viageră îl formează un drept tabular, actul trebuie să fie întocmit, sub sancţiunea nulităţii, în formă autentică şi înscris în cartea funciară.

- Renta viageră oneroasă este un contract sinalagmatic, care naşte obligaţii atât pentru debirentier, cât şi pentru credirentier. Creditorul rentei înstrăinează debitorului un bun mobil sau imobil, ceea ce echivalează cu o vânzare, iar renta plătită periodic reprezintă preţul vânzării. De aceea, contractului de rentă viageră cu titlu oneros i se aplică, normele aplicabile contractului de vânzare-cumpărare. Renta viageră se deosebeşte însă de vânzare-cumpărare prin caracterul său aleatoriu şi prin executarea sa succesivă.

- este un contract cu executare succesivă pentru că executarea obligaŃiei de plată a rentei presupune mai multe prestaŃii esalonate în timp; în caz de neexecutare culpabilă a obligaŃiei, sancŃiunea ce va interveni va fi rezoluŃiunea, iar nu rezilierea, aceasta din urmă presupunând ca obligaŃiile ambelor părŃi contractante să aibă caracter succesiv.

- Renta viageră este un contract aleatoriu.- Evenimentul incert care face imposibilă cunoaşterea şanselor de câştig sau pierdere

ale fiecărei părţi şi a întinderii acestora este durata vieţii credirentierului, dacă părţile nu au stipulat constituirea ei pe durata vieţii debitentierului.

- De regulă, renta viageră se constituie în favoarea credirentierului (pe timpul vieţii acestuia), dar şi în favoarea unui terţ (pe timpul vieţii acestuia) sau chiar în favoarea debirentierului (pentru cât timp va trăi acesta). Dacă renta e constituită în favoarea unui terţ, iar credirentierul a decedat înaintea acestuia, renta va continua în favoarea moştenitorilor credirentierului, până la moartea terţului.

Este lovit de nulitate absolută contractul care stipulează o rentă constituită pe durata vieţii unei persoane care era decedată în ziua încheierii contractului

CondiŃiile de validitate ale contractului de rentă viagerăCondiŃii de fond ale contractului de rentă viageră

- Capacitatea juridică a părŃilor contractante – reprezintă o condiŃie de fond, esenŃială, de

validitate si generală a actului juridic civil. Si în materia contractului de rentă viageră,regula este capacitatea de a încheia contractul, incapacitatea fiind excepŃia.

- ConsimŃământul părŃilor – cerinŃele generale de valabilitate a consimŃământului sunt incidente si în cazul contractului de rentă viageră. Dacă renta viageră reprezintă, în fapt, o donaŃie indirectă, nu este necesară manifestarea de voinŃă a beneficiarului rentei; în această ipoteză, acceptarea are ca efect nu nasterea, ci consolidarea dreptului la rentă în patrimoniul terŃului beneficiar, creditor al rentei.

- _ Obiectul contractului de rentă viageră – obiectul prestaŃiei credirentierului îl poate constitui orice bun imobil sau mobil, inclusiv o sumă de bani. Având în vedere efectul translativ de proprietate al contractului, se cere a fi îndeplinită si condiŃia ca cel care înstrăinează să fie proprietarul bunului transmis. Obiectul prestaŃiei debirentierului constă într-o sumă de bani, ce urmează a fi plătită periodic, al cărei cuantum este stabilit prin acordul de voinŃă al părŃilor.

- Cauza contractului de rentă viageră - trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiŃii: să existe, să fie reală, licită si morală

Părţile în contractul de rentă sunt debirentierul şi credirentierul. Debirentierul este partea contractuală, care în contractul de rentă se obligă să achite periodic o redevenţă. Credirentierul este partea care beneficiază de plata periodică a redevenţei. După cum rezultă din aliniatul (3) al prezentului articol, chiar şi în cazul în care renta se constituie în favoarea unui terţ, calitatea de credirentier o are partea faţă de care debirentierul se obligă a asigura întreţinere terţului. În ce priveşte calitatea de credirentier, este necesar de menţionat, că legea civilă nu stabileşte către acesta condiţia incapacităţii de muncă pentru a fi parte la contract. Astfel, calitatea de credirentier în contractul de rentă o poate avea atât o persoană care a împlinit vîrsta prevăzută de pensionare sau o persoană incapabilă de muncă din cauza sănătăţii, cât şi o persoană care dispune de întreaga capacitate de muncă. La fel şi calitatea de debirentier nun este limitată de lege în funncţie de capacitatea de muncă a acestuia. Astfel calitatea de debirentier o poate avea cât o persoană care are capacitate de muncă atât şi o persoană incapabilă de muncă.

Plata periodică a rentei constituie şi un indiciu calificativ prin care deosebim contractul de rentă de alte contrracte asemănătoare după operaţiunile realizate de către părţi, cum ar fi cel de donaţie, schimb, vânzare-cumpărare, împrumut etc.

În baza contractului de rentă plata cu privire la care se obligă debirentierul la încheierea contractului poate avea atât exprimare pecuniară, cât şi sub formă de bunuri. În cazul în care renta este stabilită în bani, părţile urmează a determina valuta plăţii, precum şi mărimea acestei. Odată ce codul civil nu stabileşte o careva limită în ce priveşte natura bunului, plata rente poate fi făcută atât în bunuri mobile cât şi în bunuri imobile.

Constituirea rentei în favoarea unui terţ presupune cazul când debirentierul se obligă faţă de credirentier de a asigura plata rentei şi faţă de o terţă persoană. În cazul respectiv, debirentierul are către terţa persoană

întreţinută aceleaşi obligaţii cum şi faţă de credirentier. Mai mult decât atât, chiar şi în cazul în care credirentierul a decedat, debirentierul rămâne obligat a achita terţei persoane plata rentei în mărimea cuvenită acesteia în baza contractului Totodată, terţa persoană nu deţine toate drepturile pe care le are în acest contract credirentierul. Astfel, terţa persoană nu poate cere modificarea cuantumului sau formei rentei, nu poate cere rezilierea contractului etcAstfel, atunci când părţile stabilesc un termen, pe durata căruia debirentierul se obligă de a achita renta, iar la expirarea acestui termen contractul nu mai producee efecte, contractul de rentă se consideră încheiat pe termen. În cazul în care contractul prevede obligaţia debirentierului de a asigura întreţinere credirentierului pe durata vieţii acestuia, această rentă este viageră.Cât în cazul contractului de rentă viageră atât şi în cazul contractului de rentă pe termen, părţile urmează a indica momentul începutului curgerii termenului.Atfel, contractul de rentă urmeauză a fi încheiat în formă scrisă şi autentificat notarial.

Modificarea contractului de rentă, atât în ce priveşte aliniatul (1) cât şi în ce priveşte aliniatul (2) se realizează în aceleaşi condiţii de formă – în scris, autentificate notarial şi în cazul bunurilor imobile – înregistrat în registrul bunurilor imobile.

În cazul în care obiect a contractului de rentă apare un bun imobil, contractul serveşte drept temei pentru înregistrarea în registrul bunurilor imobile a dreptului asupra acestui imobilTotodată este necesar de reţinut, că obligaţia de plată a rentei, în acest caz, trebuie să apară nu din momentul depunerii cererii de înregistrare, care ulterior este considerat moment de înregistrare a dreptului şi prin urmare – moment de început a producerii efectelor contractului, ci din momentul din care debirentierul a luat cunoscut cu faptul înregistrării dreptului în registrul bunurilor imobile.În contractul de rentă unde debirentierul dobândeşte în proprietate un bun imobil, legislatorul nu stabileşte un termen special în decursul căruia părţile urmează a înregistra contractul, iar prin urmare, din momentul în care dreptul asupra bunului imobil a fost înregistrat şi contractul începe a produce efecte

părţile la încheierea contractului dee rentă stabilesc fie o dată concretă a lunii (exemplu: data de 5 a fiecărei luni), fie o zi concretă (exemplu:prima miercure din lună), fie o zi determinată de producerea unnui fapt sau act juridic (exemplu: primirea salariului de către debirentier), fie o altă modalitate, care presupune posibilitatea credirentierului de a pretinde de la debirentier achitarea rentei într-un moment concret dee terminat. În cazul în care părţile nu stabilesc periodicitatea plăţii rentei, aceasta se achită după regula stabilită în aliniatele (2) şi (3) al prezentului articol, sau părţile pot stabili o altă modalitate, fie prin modificarea contractului, fie prin intermediul instanţei de judecată.

renta în bani se achită în avans pentru o perioadă de trei luni. Această normă odată cu determinarea mărimii plăţii rentei stabileşte totodată şi perioada rentieră, dacă părţile nun au stabilit-o.

(1) Presupunând faptul, că renta apare drept un contract la executarea căruia debirentierul îşi micşorează patrimoniul său prin sporirea patrimoniului credirentierului, iar în unele cazuri poate să beneficieze şi de o careva sporire, dar care nu este neapărat să fie echivalentă cu cea a credirentierului, pot fi cazuri când debirentierul nu este în stare să asigure în deplină măsură întreţinerea tuturor persoanelor care au dreptul la o aşa întreţinere. Din categoria acestor persoane fac parte copiii minori ai debirentierului (articolul 57, 74 Codul familiei), copiii majori, dar inapţi de muncă ce necesită întreţinere (articolul 74 Codul familiei), părinţii incapabili de muncă, faţă de care debirentierul are obligaţia de întreţinere (articolul 80 Codul familiei), părinţii vitregi inapţi de muncă (articolul 89 Codul familiei), soţul (articolul 82 Codul familiei), fostul soţ a debirentierului, dar care după legislaţia familiei este în drept de a primi întreţinere (articolul 83 Codul familiei), fraţii şi surorile minori ai dedbirentierului, care necesită întreţinere materială şi care părinţii nu o pot acorda (articolul 86 Codul familiei), nepoţii de pe copii ai debirentierului în condiţiile stabilite de articolul 87 Codul familiei, bunicii debirentierului, în condiţiile articolului 88 Codul familiei, educatorii debirentierului în condiţiile articolului 90 Codul familiei, precum şi alţi credirentieri, care îşi asigură în aşa fel exercitarea dreptului la întreţinere apărut în baza contractului încheiat anterior momentului de încheiere a contractului de rentă contestat.(2) În cazurile în care calitatea de persoană terţă ce are dreptul la întreţinere o are minorul sau persoana limitată

în capacitatea de exerciţiu, cererea de contestare a contractului de rentă o are reprezentanţii legali ai acesteia sau organul de tutelă şi curatelă, precum şi procurorul (articolul 53 Codul familiei).

(3) Drept rezultat al cănstatării incapacităţii de întreţinere a întreţinătorului-debirentier, se procedează la rezilierea contractului de rentă.

(1) rezilierea contractului de rentă se stabileşte pentru următoarele cazuri:a) În cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor de către una din părţi la contract. Această neexecutare sau executare necorespunzătoare poate aparţine cât credirentierului (întârzierea trransmiterii bunului sau netransmiterea acestuia), atât şi debirentierului (achitarea cu întârziere a rentei, achitarea incompletă a cuantumului rentei, neachitarea rentei, înstrtăinarea bunului primit ded la credirentier fără acordul acestuia etc.);

În cazul survenirii incapacităţii de întreţinere a debirentierului, care se manifestă prin imposibilitatea acestuia de a achita renta. Situaţia de incapacitate de achitare a rentei poate aprea drept rezultat al pierderii de către debirentier a locului de muncă sau a sursei de venit (încetarea activităţii de antreprenoriat), imposibilitatea de a obţine venite pentru achitarea rentei în virtutea privării de libertate în baza unei hotărâri a instanţei de judeecată etcÎn cazul dobândirii capacităţii credirentierului de a se întreţine prin dobândirea capacităţii de muncă sau a unei surse de venit neexistentă până la acel moment. Este neceesar, însă, de ţinut cont de faptul, că legislatorul nu leagă încheierea conrtactului de rentă de incapacitatea de muncă a credirentierului, astfel cum calitatea de credirentier o poate avea şi o persoană cu capacitate completă de muncăb) În cazul contestării contractului de rentă în condiţiile articolului 855 Cod civil;c) În cazul în care părţile benevol au convenit asupra rezilierii contractului de rentă, chiar dacă nu sunnt prezente temeiurile prevăzute în cazurile indicate mai sus;

Este necesar de menţionat, că rezilierea contractului de rentă poate fi considerată că s-a realizat atunci când ambele părţi benevol au încheiat acord cu privire la rezilierea contractului de rentă sau când hotărârea instanţei de judecată cu privire la rezilierea contractului a devenit definitivă. (2) Efectul principal al rezilierii contractului constituie încetarea executării obligaţiilor contractuale de către părţi. În ce priveşte rezilierea contractului de rentă, aceasta este o reziliere cu efecte rezolutorii. Astfel, prestaţiile oferite credirentierului de către debirentier nu se restituie, iar bunul transmis de către credirentier debirentierului se restituie credirentierului. Totodată, atunci când rezilierea contractului este rezultat al culpei credirentierului, precum şi în cazul în care contractul prevede aeasta, debirentierul poate pretinde la restituirea prestaţiei oferite credirentierului. În acest caz, debirentierul poate pretinde la restituirea prestaţiei în limitele culpei credirentierului.Prevederile prezentului articol se aplică doar în cazul încheierii contractului de rentă cu titlu oneros, iar mai mult decât atât, doar în cazul în care bunul transmis de către credirentier deebirentierul exista la momentul deschiderii moştenirii (decesul debirentierului). În acest sens, doar atunci, când credirentierul a transmis un bun, şi bunul nu era consumptibil, nu a fost deteriorat sau nu a pierit fortuit, şi dacă moştenitorii debirentierului au acceptat moştenirea acecstui bun, credirentierul, continuă să beneficieze de plata rentei. Calitatea de debirentier în aşa caz o obţine moştenitorii deebirentierului decedat. Specificul constă în aceia, că atunci când obligaţia de plată a rentei a fost trransmisă prin moştenire la două sau mai multe persoane, acestea succed această obligaţie în valoare proporţională mărimii patrimoniului moştenit. Astfel, dacă la moştenirea paterimoniului debirentierului au venit trrei persoane, credirentierul va putea cere achitarea rentei de la fiecare în parte, în mărimea raportată la cota-parte moştenită.(1) În cazul, însă, în care moştenitorii debirentierului în condiţiile articolului 1527 Cod civil nu au acceptat moştenirea bunului, acest bun este restituit credirentierului. În pofida faptului că bunul a constituit patrimoniul debirentierului decedat, asupra aceestor bunuri nu se aplică regimul articolului 1515 Cod civil, în ce priveşte patrimoniul vacant. Temei pentru redobândirea dreptului asupra bunului în cauză va constitui contractul de rentă şi confirmarea făcută de către notar despre faptul, că succesiunea este vacantă. În cazul în care reprezentantul statului depune cerere de eliberare a certifiactului asupra moştenirii vacante, acesta va exclude din patrimoniul vacant bunul ce urmează a fi transmis credirentierului şi va asigura înregistrarea dreptului, dacă aeasta este stabilit de lege.