Contractul de renta viagera

Notiune

Potrivit art. 2242, alin. 1 NCC, prin contractul de renta viagera, una dintre parti, numita debirentier (debitorul rentei viagere) se obliga se efectueze in folosul unei anumite persoane, numita credirentier (creditorul rentei viagere) prestatii periodice, constand in sume de bani sau alte bunuri fungibile.

In cuprinsul acestei definitii, numai debirentierul este calificat ca parte in contract, in conditiile in care insa, pentru credirentier, este utilizata expresia “persoana”. Aceasta nu inseamna insa ca acest credirentier nu ar putea sa fie si el parte in contractul de renta viagera. De fapt, de cele mai multe ori, credirentierul chiar este, la fel ca si debirentierul, parte in contract. Se poate intampla insa uneori ca acest credirentier sa nu fie parte contractanta, ci doar beneficiar al rentei viagere, in conditiile care vor rezulta pe parcursul prezentarii contractului.

Tot in legatura cu art. 2242, alin. 1 NCC, trebuie subliniat faptul ca, spre deosebire de reglementarea anterioara din VCC, in NCC, textul vorbeste despre prestatii periodice care pot sa constea nu numai in sume de bani, ci si in alte bunuri fungibile.

In sfarsit, mai trebuie subliniat ca acest text cuprinde o definitie care este aplicabila atat rentei viagere constituita cu titlu oneros, cat si rentei viagere constituita cu titlu gratuit. Aceste doua categorii de constituire a rentei viagere sunt reglementate de art. 2243 NCC “modurile de constituire”.

Art. 2243, alin. 1 NCC arata ca renta viagera poate fi constituita cu titlu oneros, in schimbul unui capital de orice natura sau cu titlu gratuit. Cu titlu gratuit se poate constitui fie inter vivos – prin donatie, fie mortis causa – prin testament (se poate institui un legat avand ca obiect o renta viagera, renta viagera fiind aceea care este definita de art 2242, alin. 1 NCC).

Insa, cel mai adesea, renta viagera se constituie printr-un contract cu titlu oneros. Asadar, astfel cum art. 2243, alin. 1 NCC arata, renta se ofera in schimbul unui capital de orice natura (contraprestatia rentei). Acest capital poate sa fie, de exemplu, un imobil. Asadar, credirentierul se obliga la plata unei rente viagere (unei prestatii periodice constand intr-o suma de bani sau alte bunuri funbigile), iar pe de alta parte, credirentierul transmite un drept asupra unui imobil (cum ar fi dreptul de proprietate, dreptul de uzufruct etc.).

Capitalul care este contraprestat de catre credirentier poate sa constea chiar si intr-o suma de bani, in alte bunuri mobile. Toate aceste prevederi se aplica rentei viagere constituita cu titlu oneros.

Precizari privind persoanele implicate intr-o operatiune juridica de constituire a unei rente viagere

Art. 2242, alin. 2 NCC este relevant: […] “terta persoana” A se obliga fata de B sa-i plateasca o renta viagera, pe tot timpul vietii lui C, tert fata de contract, care nu isi exprima consimtamantul la contract (nu isi manifesta vointa juridica). C este fiul lui B, de exemplu, eventual rezultat dintr-o relatie dintre A si B.

Asadar, intr-o operatiune referitoare la renta viagera, avem intotdeauna un debirentier, care este intotdeauna parte in contract; avem intotdeauna un credirentier, care poate sa fie parte la contract sau un tert beneficiar determinat al rentei viagere; putem avea o persoana cu care debirentierul incheie contractul de renta viagera, fara ca aceasta persoana sa aiba concomitent si calitatea de credirentier.

In ceea ce priveste dispozitiile legale aplicabile contractului de renta viagera, pe langa dispozitiile art. 2242-2253 NCC, trebuie sa ne reamintim si despre existenta art. 1651 NCC, din materia contractului de vanzare. Art. 1651 NCC:

Aplicarea unor reguli de la vanzareDispozitiile prezentului capitol privind obligatiile vanzatorului se aplica, in mod corespunzator, obligatiilor instrainatorului in cazul oricarui alt contract avand ca efect transmiterea unui drept, daca din reglementarile aplicabile acelui contract sau din cele referitoare la obligatii in general nu rezulta altfel.

=> prin efectul art. 1651, dispozitiile de la vanzare referitoare la obligatiile vanzatorului sunt aplicabile, in conditiile mentionate, persoanei care este instrainator in contractul de renta viagera. Este cazul doar al rentei cu titlu oneros, unde instrainatorul este credirentierul care, in schimbul rentei viagere, transmite un capital, cum ar fi imobilul (de exemplu).

Natura rentei viagere

Natura prestatiilor constituind renta viagera este stabilita in mod liber de catre parti la momentul acordului de vointa: o suma de bani, alimente, o combinatie intre cele doua.

In ceea ce priveste cuantumul acesteia, exista libertate de a contracta. In aceasta privinta nu sunt aplicabile regulile care ar exista cu privire la cuantumul dobanzii, in ipoteza in care s-ar considera ca printr-un contract de renta viagera cu titlu oneros, in cadrul caruia capitalul este reprezentat de o suma de bani, ne-am afla in realitate in prezenta imprumutarii acestei sume de bani, care ar urma sa fie restituita prin rate periodice.

Inaplicabilitatea regulilor privind dobanda in cazul unui asemenea contract de renta viagera rezulta din faptul ca acesta este un contract aleatoriu, unde, chiar si daca ar fi vorba despre o dobanda, in acest caz special, acea suma de bani se plateste nu in schimbul folosintei capitalului, ci cu titlu de contraprestatie cu cuantum aleatoriu fata de capitalul transmis.

Din definitia contractului rezulta ca renta consta in prestatii periodice, la anumite intervale de timp. Aceste intervale de timp sunt de asemenea supuse libertatii contractuale. Totusi, art. 2248, alin. 1 NCC dispune astfel:

Plata ratelor de renta(1) In lipsa de stipulatie contrara, ratele de renta se platesc trimestrial in avans si indexate in functie de rata inflatiei.

Aceste reguli sunt insa dispozitive. Renta se poate constitui in favoarea unei sau mai multor persoane. De altfel, aceasta posibilitate este prevazuta in mod expres de art. 2245 NCC, a carui denumire marginala este “Constituirea in favoarea mai multor persoane”:

Constituirea in favoarea mai multor persoaneDaca nu s-a convenit altfel, obligatia de plata a rentei viagere este indivizibila in privinta credirentierilor.

Si calitatea de debirentier (nu doar cea de credirentier) poate sa apartina mai multor persoane, care se obliga impreuna sa plateasca renta viagera. Se ridica problema atat pentru ipoteza in care exista mai multi debirentieri, cat si pentru ipoteza in care exista mai multi credirentieri, daca avem obligatii conjuncte sau indivizibile. Raspunsul general rezulta indirect din art. 2245 NCC. In materie de renta viagera, acesta este singurul text care stabileste indivizbilitatea => in rest, ramane aplicabila regula generala din art. 1425 NCC (din materia teoriei generale a obligatiilor), cu privire la divizibilitatea obligatiilor, atat mai mult cu cat aici este vorba despre efectuarea sau primirea unei plati, a unei sume de baani, iar sumele de bani sunt divizibile. De aici se trage concluzia ca, potrivit art. 2245 NCC, avem indivizibilitate activa, in sensul ca

oricare dintre credirentieri poate cere debirentierului executarea integrala a obligatiei conjuncta, iar plata facuta unuia dintre credirentieri il elibereaza pe debirentier fata de toti credirentierii. De aici mai rezulta, pe de alta parte, ca in aceasta materie nu exista indivizibilitate activa, intrucat nu avem un text similar ar. 2245 NCC, care instituie, prin exceptie, indivibilitatea activa.

In acest context, este necesara referirea si la art. 2244, potrivit caruia

Constituirea pe durata vietii mai multor persoaneRenta viagera poate fi constituita pe durata vietii mai multor persoane, urmand ca, in acest caz, in lipsa de stipulatie contrara, obligatia de plata a rentei sa inceteze la data la care decedeaza ultima dintre aceste persoane.

Renta viagera se poate constitui prin contract – itner vivos; sau mortis causa. Cel mai adesea se constituie prin contract cu titlu oneros.

Caracterele juridice ale rentei viagere constituita prin contract cu titlu oneros:

1. Contract cu titlu oneros;2. Contract aleatoriu: exista sanse de castig si de pierdere pentru cel putin una dintre parti,

sansele depinzand de un eveniment viitor si incert ca producere. Acest eveniment nu il constituie decesul, ci doar data decesului. Daca intr-o varianta renta s-a constituit pentru toata durata vietii credirentierului, in cazul in care acesta traieste mult, va incasa sume mai mari de bani, ceea ce inseamna o pierdere pentru debirentier si invers. Caracterul aleatoriu exista si in ipoteza in care renta este stabilita in raport cu durata vietii debirentierului sau in raport cu durata vietii beneficiarului rentei viagere;

3. Contract consensual: aceasta este regula generala. Totusi, atunci cand capitalul care este transmis de catre credirentier in schimbul rentei viagere este un imobil, urmeaza a se aplica regulile cunoscute cu privire la toate contractele prin care se transmit drepturi reale asupra imobilelor: este necesara incheierea contractului in forma autentica ad validitatem. In ipoteza in care se transmite un drept de proprietate asupra capitalului in schimbul prestatiilor periodice, art. 1651 NCC din materia contractului de vanzare ne spune ca sunt aplicabile mutatis mutandis reglementarile de acolo inclusiv in ceea ce priveste caracterul translativ sau netranslativ de proprietate al vanzarii.

Renta viagera sa poate constitui insa si cu titlu gratuit. Din art. 2243, alin. 1 NCC rezulta ca renta constituita cu titlu gratuit este supusa, sub rezerva dispozitiilor acestui capitol, referitor la renta viagera, regulilor proprii ale actului juridic prin care ea se constituie. Adica, daca se constituie printr-un contract de donatie, inseamna ca vor fi aplicabile regulile de forma si de fond ale acestui contract: este un contract solemn ce trebuie incheiat in forma autentica ad validitatem. In plus, trebuie sa fie respectate si conditiile de fond speciale pentru donatie (de exemplu, cele referitoare la capacitate).

A convine cu B ca pana la sfarsitul vietii lui B sa ii plateasca periodic (lunar, semestrial, annual), cate o suma de bani, fara sa ceara nimic in schimb: contract de renta viagera cu titlu gratuit.

A incheie cu B un contract de renta viagera prin care se obliga fata de B sa-i plateasca lui C, fiul lui B, pana la sfarsitul vietii lui C, o suma de bani cu titlu periodic: contract de renta viagera cu titlu gratuit (donatia rentei viagere).

Atunci cand renta se constituie cu titlu gratuit, ea nu mai poate sa aiba caracter aleatoriu. De altfel, subdiviziunea in contracte comutative si contracte aleatorii functioneaza doar inauntrul categoriei contractelor cu titlu oneros, nu si in domeniul contractelor cu titlu gratuit. In asemenea situatii, renta viagera este pur si simplu o liberalitate, sub forma donatiei (cand este inter vivos) sau sub forma unui

legat (cand este mortis causa). Nu exista sanse de pierdere sau de castig pt parti, ci exista certitudinea ca beneficiarul rentei viagere va primi suma de bani sua alte bunuri fungibile, ce se vor plati in mod periodic, fara sa fie obligat la o contraprestatie.

Situatia rentei cu titlu gratuit constituite in favoarea unei terte persoane

Prevedere speciala in art. 2243, alin. 2 NCC: (2) Atunci cand renta viagera este stipulata in favoarea unui tert, chiar daca acesta o primeste cu titlu gratuit, contractul nu este supus formei prevazute pentru donatie.

Pentru a intelege continutul acestei dispozitii mai trebuie sa cunoastem faptul ca, dintr-un anume punct de vedere, vorbim despre donatii directe si donatii indirecte. Art. 2243, alin. 2 NCC se refera la o donatie indirecta, la o liberalitate efectuata prin intermediul unui alt act juridic decat donatia. Dupa cum dispune art. 1011, alin. 2 NCC, din materia mostenirilor, in cazul donatiilor indirecte, pentru valabilitatea acestora este necesar sa fie respectate doar conditiile de fond (de ex, cele cu privire la capacitate), nu insa si conditiile de forma. Art. 2243, alin. 2 NCC afirma exact acest lucru: cand se constituie printr-o donatie, renta viagera este o donatie indirecta si, prin urmare, pentru valabilitatea sa nu este necesara (potrivit art. 1011, alin. 2 NCC) forma autentica.

Conditii speciale de valabilitate pentru renta viagera

1. Prevederile art. 2246 NCC: […] nu se incheie in mod valabil contractul de renta viagera prin care se stipuleaza ca renta este constituita pe durata vietii unui tert care era deja decedat in ziua incheierii contractului. Un astfel de contract nu poate fi un contract de renta viagera, adica un contract aleatoriu.

2. art. 2247 NCC (suplimentara fata de conditiile de valabilitate generale) – este lovit de nulitate contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o renta pe durata vietii unei persoane care la momentul incheierii contractului suferea deja de o boala letala, boala din cauza careia chiar a decedat intr-un interval de cel mult 30 de zile de la data incheierii contractului. Desi textul nu o afirma, aceasta dispozitie se poate aplica, in aceste conditii, numai daca se dovedeste ca debirentierul care a constituit renta viagera avea cunostinta de existenta acestei boli, care putea fi letala. Daca o persoana bolnava, chiar si de o boala letala, care a incheiat un astfel de contract, dar care a decedat si inauntrul termenului de 30 de zile, dar nu din cauza acelei boli, ci din alt motiv (de ex, a avut un accident de circulatie), intr-o astfel de situatie nu se pot aplica prevederile art. 2247 NCC, ci contractul de renta viagera respectiv va fi valabil. Importanta este daca s-au platit deja sume de bani pana la momentul decesului.

Efectele contractului de renta viagera

a) Plata renteiart. 2248 NCC, alin. 1 […]alin. 2 “nu poate cere” [de la mostenitorii credirentierului]

art. 2249 NCC: garantie pentru credirentier. Garantia este stabilita de art. 1723 NCC, la fel ca si contractul de vanzare.

b) Irevocabilitatea contractului de renta viagera

Art. 2252 NCC este o exprimare esentiala a caracterului aleatoriu al acestui contract: art. 2252, alin. 1 NCC: […] este situatia in care credirentierul traieste foarte mult, iar renta viagera s-a constituit cu titlu oneros, iar cand s-a constituit, credirentierul (o persoana in varsta) a dat in schimb debirentierului casa sa, urmand ca pana la sfarsitul vietii sale sa primeasca periodic sume de bani (renta viagera). Daca aceasta persoana in varsta traieste f mult, debirentierul va plati sume f mari cu titlu de renta viagera,

sumele acumulate depasind valoarea imobilului pe care l-a primit in cadrul contractului de renta viagera. S-ar putea ca debirentierul sa aiba interesul sa dea casa inapoi si sa nu ceara ratele de renta platite. Aceasta atitudine contravine caracterului aleatoriu al contractului la care debirentierul a convenit si contravine art. 2252, alin. 1 NCC.

Potrivit art. 148 LPA, raman aplicabile si contractului de renta viagera prevederile art. 1271 NCC referitoare la impreviziune. Este adevarat ca prin art. 2252, alin. 2 NCC “oricat de impovaratoare ar deveni….”, dar acest text nu impiedica, daca sunt indeplinite conditiile impreviziunii, sa se produca revizuirea contractului.

c) Sanctiunea neexecutarii obligatiei de plata a rentei viagere

Daca debirentierul nu isi indeplineste la scadenta obligatiile sale de plata a sumelor de bani sau a bunurilor fungibile, credirentierul poate cere in primul rand executarea silita a contractului impotriva patrimoniului debirentierului, avand si o garantie (art. 2249 NCC). Aceasta executare silita poate fi ceruta si atunci cand renta s-a constituit cu titlu gratuit.

In plus, astfel cum rezulta din art. 2251 NCC, se poate solicita chiar si rezolutiunea contractului de renta viagera, in conditii speciale. Din art. 2251, alin. 1 NCC rezulta ca atunci cand renta s-a constituit cu titlu oneros, creditorul rentei poate cere rezolutiunea, daca debirentierul nu depune garantia pe care o promisese in vederea executarii obligatiei sale, ori o diminueaza. In plus, potrivit regulilor generale din Noul Cod civil, art. 2251, alin. 2 NCC arata ca credirentierul are dreptul la rezolutiune pentru neexecutarea de catre debirentier, fara nicio justificare, a obligatiei de plata a rentei.

Daca s-a obtinut rezolutiunea, cum spune alin. 3, in lipsa unei stipulatii contrare, debirentierul nu poate sa ceara restitutio in integrum, pentru platile deja facute anterior rezolutiunii.

d) Insesizabilitatea rentei

Doar renta viagera cu titlu gratuit poate fi declarata insesizabila prin contract. Daca in schimbul rentei, debirentierul a obtinut un capital de la debirentier, o asemenea clauza de insesizabilitate nu va putea sa produca efecte. Chiar si cand o asemenea clauza este valabila, tertii nu vor putea sa urmareasca renta constituita cu titlu de cadou decat in limita ce excede ceea ce este necesar beneficiarului rentei viagere pentru asigurarea intretinerii sale. Ceea ce excede, desi este cadou, poate fi urmarit de catre terti. Art. 2253 trimite la un text din materia contractului de intretinere: art. 2257, alin. 2 NCC

Prescriptia in materie de renta viagera

Se aplica regulile generale: termenul de 3 ani. Sea plica si regula referitoare la prestatiile periodice, curgand cate un termen de prescriptie pentru fiecare rata de renta viagera. Deoarece renta are caracter viager, dreptul la incasarea acesteia de catre credirentier nu se poate pierde prin trecerea termenului de prescriptie. Daca timp de 3 ani de zile, dintr-un motiv sau altul, cel ce nu avea dreptul la renta nu a incasat-o, aceasta nu va avea consecinta decat la acele sume de bani, insa dreptul la incasarea in continuare a ratelor de renta viagera nu este prescris.

Contractul de intretinere

Sub imperiul Noului Cod civil, contractul de intretinere este un contract numit. Anterior, nu existau reglementari dedicate contractului de intretinere, cu exceptia unor reglementari administrative.

Anterior, contractul de intretinere, desi foarte des practicat, era supus reglementarilor generale din teoria generala a obligatiilor, cu aplicarea in anumite situatii a unor reguli din materia unor contracte asemanatoare.

Sediul materiei: art. 2254 – 2263 NCC

Notiune

Reiese din art. 2254, alin. 1 NCC: Prin contractul de intretinere o parte se obliga sa efectueze in folosul celeilalte parti sau al unui anumit tert prestatiile necesare intretinerii si ingrijirii pentru o anumita durata. Aceasta durata, asa cum reiese din alin. 2, poate sa fie intreaga durata a vietii persoanei ce urmeaza a fi intretinuta sau poate fi un termen determinat.

Alin. 2 instituie prezumtia ca acest contract se incheie cu caracter viager, pe toata durata vietii creditorului intretinerii. Aceasta prezumtie opereaza in masura in care nu se prevede nimic cu privire la durata sa in contract sau se prevede ca este un contract viager, fara a se mentiona la care anume dintre cele doua parti se refera caracterul viager.

Definitia data de art. 2254 NCC este generala, astfel incat, la fel ca si in ipoteza contractului de renta viagera, acopera atat situatia cand obligatia de intretinere se instituie cu titlu oneros, cat si ipoteza cand aceasta instituire se face cu titlu gratuit. De exemplu, cu titlu oneros: A, o persoana in varsta, care este proprietara unui imobil, incheie un contract de intretinere cu B, caruia ii transmite proprietatea asupra imobilului, iar B se obliga fata de A sa efectueze prestatiile necesare intretinerii si ingrijirii lui A.

Totusi, art. 2257, alin. 5 […] – nescrisa = forma de nulitate absoluta partiala in cadrul acestui contract. Rostul dispozitiei art. 2257, alin. 5 NCC este acela de a nu permite aplicarea acestor dispozitii speciale din materia intretinerii unui contract ce prevede prestarea unor servicii (contract de antrepriza, spre exemplu).

Contractul de intretinere este foarte asemanator cu contractul de renta viagera. In consecinta, art. 2256, alin. 1 NCC, cu denumirea marginala “aplicarea regulilor de la renta viagera”, ne arata ca anumite dispozitii din materia contractului de renta viagera sunt aplicabile in mod corespunzator si contractului de intretinere: art. 2243-2247 (modul de constituire a rentei viagere; caracterul divizibil, respectiv indivizibil al obligatiilor); art. 2249 (garantia legala pentru plata rentei); art. 2251, alin. 1 (rezolutiunea in caz de nedepunere a garantiei, ori a diminuarii sale); art. 2252 (irevocabilitatea contractului, chiar si in situatia in care a devenit impovarator). Toate aceste texte se aplica mutatis mutandis si contractului de intretinere.

Caractere juridice:

In ceea ce priveste intretinerea constituita cu titlu oneros, prin contract:

1. Contract numit;2. Contract aleatoriu;3. Contract sinalagmatic;4. Contract translativ de proprietate, uneori;

5. Contract solemn, spre deosebire de renta viagera (cu exceptia cazului in care renta viagera are ca obiect un imobil sau printr-o liberalitate). Contractul de intretinere se incheie in forma autentica ad validitatem, sub sanctiunea nulitatii absolute (art. 2255 NCC). Forma autentica este instituita indeosebi pentru protejarea viitorului creditor al intretinerii, care, de obicei, in vederea incheierii contractului, transmite din propriul sau patrimoniu un capital, in schimbul intretinerii care i se promite. Faptul ca aceasta persoana trebuie sa participe la o procedura de autentificare in fata unui oficial, o procedura oarecum solemna, ii semnaleaza importanta gestului pe care il face si o poate determina pe aceasta persoana sa mediteze mai mult daca este bine sau nu sa intre in acest contract.

In ceea ce priveste intretinerea constituita printr-un contract cu titlu gratuit, intretinerea este de fapt o donatie si va trebui sa se incheie in forma autentica ad validitatem nu numai pentru ca este donatie, ci, de asemenea, intrucat aceasta operatiune este guvernata de dispozitiile art. 2255 NCC din materia contractului de intretinere, care institutie forma autentica. Mai mult decat atat, chiar si in ipoteza in care intretinerea este stipulata in favoarea unei terte persoane, astfel incat mecanismul juridic la care se recurge este o donatie indirecta, trebuie sa prevaleze aceste dispozitii ale art. 2255 NCC, care solicita pentru orice contract de intretinere forma autentica, iar nu prevederile art. 1011, alin. 2 NCC, referitoare la donatia indirecta pentru care nu ar fi necesara forma autentica.

Contractul de intretinere vs contractul de renta viagera

1. In comparatie cu renta viagera, in toate cazurile, atat pentru intretinerea constituita cu titlu oneros, cat si pentru cea constituita cu titlu gratuit, potrivit art. 2256, alin. 2 NCC, daca nu s-a prevazut altfel, obligatia de intretinere este indivizibila, atat in privinta creditorilor, cat si in privinta debitorilor. Daca, de exemplu, in contract exista mai multe persoane fata de care trebuie sa se asigure intretinerea, imprejurarea ca intretinerea se asigura numai pentru una dintre ele nu inlatura raspunderea debirentierului pentru neexecutarea obligatiei sale si in privinta celuilalt creditor al intretinerii. In cazul in care exista mai multi debitori ai intretinerii, obligatia acestora este indivizibila.

Una dintre consecintele indivizibilitatii consta in aceea ca neexecutarea obligatiei fata de unul dintre creditorii intretinerii poate determina rezolutiunea intregului contract, iar nu doar pro parte.

2. O alta deosebire fata de contract de renta viagera: obligatia debirentierului este o obligatie de “a da”, prestarea intretinerii este o obligatie de “a face”.

3. In timp ce renta viagera este transmisibila (poate forma obiectul unei cesiuni, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de NCC), potrivit art. 2258 NCC, drepturile creditorului intretinerii nu pot fi cedate unei terte persoane. Dreptul de a primi alimente, de a se asigura o medicatie nu pot fi cedate altor persoane si nu pot fi supuse urmaririi.

Delimitarea contractului de intretinere fata de alte contracte:

Contractul de intretinere vs contractul de vanzare

Se pune problema acestei delimitari cand vorbim despre un contract cu titlu oneros in cadrul caruia creditorul intretinerii transmite un drept de proprietate sau un alt drept catre cealalta parte, in ipoteza in care creditorul intretinerii instraineaza un bun catre cealalta parte, in schimbul intretinerii. Daca aceasta instrainare s-a facut numai in schimbul intretinerii, este clar ca vorbim despre un contract de intretinere, iar nu un contract de vanzare.

In situatia in care in schimbul intretinerii se instraineaza bunul (un imobil), dar si o suma de bani sau in ipoteza in care in schimbul imobilului debitorul se obliga sa presteze intretinere si, in plus, sa plateasca si o suma de bani. Acesta va fi un contract de intretinere sau va fi un contract de vanzare a

bunului ce i s-a transmis de viitorul creditor al intretinerii? Este necesar ca pe baza de probe sa se identifice care este obligatia principala, scopul principal urmarit de parti la momentul incheierii contractului. Acest proces este dificil, deoarece este foarte greu sa se faca o comparatie intre suma de bani pe care se obliga sa o primeasca viitorul creditor al intretinerii, pe de-o parte si intretinerea pe care acesta urmeaza sa o primeasca, pe de alta parte.

A incheie un contract cu B. A este o persoana in varsta, ii transmite proprietatea imobilului sau catre B, iar B se obliga fata de A sa-i asigure intretinerea si sa-i plateasca, in plus, o suma de bani. Acesta este un contract de intretinere sau un contract de vanzare?

Trebuie facuta o comparatie intre obligatia lui B de prestare a intretinerii si obligatia lui B de a plati o suma de bani. Aceasta comparatie este dificila, intrucat vorbim despre un contract aleatoriu. Valoarea intretinerii, in totalitatea sa, pe intreaga durata a contractului aleatoriu (pe o anumita durata de timp sau viager) va fi foarte greu de calculat.

Raspunsul: contractul va fi de intretinere daca prestatia in bani reprezinta mai putin de jumatate din valoarea bunului instrainat, iar in caz contrar, va fi un contract de vanzare. Nu se compara cele doua prestatii ale lui B, ci se compara suma de bani pe care ar urma sa o plateasca cu valoarea bunului pe care il primeste.

Contractul de intretinere vs contractul de donatie

Este necesara aceasta delimitare atunci cand intretinerea se constituie cu titlu gratuit. Uneori, se constata, la moartea beneficiarului intretinerii (lui A din exemplul anterior) ca valoarea bunului pe care l-a instrainat in schimbul intretinerii este mult mai mare decat valoarea intretinerii pe care a primit-o in timpul vietii sale. Intr-o asemenea situatie, adesea, mostenitorii rezervatari ai lui A (Creditorul intretinerii care a transmis bunul respectiv) au interesul sa se ajunga la calificarea acestei operatiuni ca o liberalitate a reductiune sa poata sa fie ceruta, in limitele necesare, spre a nu li se fi incalcat rezerva.

Este necesar sa se delimiteze daca intr-o asemenea ipoteza vorbim despre un contract de intretinere sau despre o liberalitate (contract de donatie), care sa poata fi supusa reductiunii liberalitatilor excesive. Raspunsul este ca acest contract va fi intotdeauana considerat contract de intretinere. In masura in care contractul de intretinere a fost incheiat in mod valabil, acesta are caracter aleatoriu, iar sansele de pierdere au actionat in raport cu creditorul intretinerii.

Contractul de intretinere vs donatia cu sarcina

In cazul donatiilor, sarcinile impuse dobanditorului sunt intotdeauna in disproportie cu valoarea superioara a bunului donat si deci partile intotdeauna actioneaza cu intentia de a face si de a primi o liberalitate, ceea ce nu se intampla la contractul de intretinere, unde, fiindca este un contract cu titlu oneros, fiecare dintre parti urmareste obtinerea unui avantaj.

Efectele contractului de intretinere

Este important de subliniat din nou aplicabilitatea prevederilor art. 1651 NCC din materia vanzarii, care arata ca prevederile referitoare la obligatiile vanzatorului se vor aplica mutatis mutandis, daca nu exista dispozitii contrare, in orice contract cu titlu oneros in privinta dobanditorului bunului.

Debitorul obligatiei de intretinere are obligatia de a presta intretinerea in natura, in conditiile prevazute de contract, urmand a se aplica regulile privitoare la obligatiile de “a face” intuitu personae. Asadar, debitorul nu se poate libera de executarea acestei prestatii in natura, oricat de oneroasa ar deveni pentru el si chiar si daca s-ar oferi sa restituie bunul pe care l-a primit in schimbul intretinerii prestate.

Prin intretinere se intelege, potrivit art. 2257, alin. 1 […]. Cel mai adesea, intr-un contract de intretinere nu exista un inventar precis al operatiunilor de intretinere la care se obliga cel ce primeste un bun intr-un contract cu titlu oneros in schimbul obligatiilor sale. Alin. 1 ne ofera criteriile generale.

Alin. 2 ne ofera indicii suplimentare: haine, imbracaminte, menaj etc. […]

Locul executarii intretinerii

Problema se pune in cazul in care cele doua parti au locuinte distincte (locuirea in comun este posibila, dar nu este de esenta contractului de intretinere). Intretinerea se va executa la domiciliul creditorului, ceea ce este o derogare de la principiul executarii obligatiilor la domicilul debitorului (potrivit regulilor generale), daca din contract nu reiese ca s-a stabilit un alt loc al executarii intretinerii.

Incetarea contractului de intretinere

Art. 2263 NCC reglementeaza in mod principal problema.

a) ajungerea la termen a contractului de intretinere

Pot exista cazuri in care acest contract sa fie incheiat pe o durata determinata (4 ani, spre exemplu). Simpla ajungere la termen duce la incetarea de drept a contractului.

b) decesul creditorului intretinerii

In situatia in care contractul a fost incheiat viager sau in situatia in care decesul se produce mai inainte de ajungerea la termen, ori atunci cand nu exista nicio dispozitie in contract cu privire la durata contractului.

Daca nu s-a prevazut altfel, in mod expres, decesul debitorului intretinerii nu atrage in mod expres incetarea contractului de intretinere, intrucat obligatia asumata de catre debitorul intretinerii are caracter patrimonial si se transmite prin mostenire.

c) revocarea speciala reglementata de art. 2260 NCC

Aceasta revocare este solicitata de catre terte persoane, nu de catre vreuna dintre parti si anume este solicitata de catre persoane care, potrivit Cartii a II-a a Noului Cod civil (“Despre familie”), au dreptul de a cere sa fie intretinute de catre partea care a incheiat acest contract in calitate de debitor al intretinerii. Este vorba despre copiii ori parintii partii care este debitor al intretinerii. Copiii si parintii au dreptul de a fi intretinuti si pot cere revocarea contractului de intretinere, potrivit art. 2260 NCC, daca prin efectul contractului de intretinere se ajunge la situatia in care acestor persoane nu li se poate asigura indeplinirea obligatiei de intretinere cel putin in ceea ce priveste asigurarea de alimente.

Cu alte cuvinte, obligatia legala de intretinere fata de anumite persoane trebuie sa prevaleze atunci cand se incheie un contract de intretinere cu o terta persoana.

Aceasta revocare poate fi ceruta de cei indreptatiti la intretinere chiar daca nu exista nicio frauda din partea debitorului intretinerii.

Art. 2260, alin. 3 NCC propune ca legiuitorul sa analizeze, in ipoteza in care este sesizat cu o asemnea actiune in revocare, daca nu ar fi mai bine sa se decida mentinerea contractului de intretinere si, concomitent, daca in mod concret este posibil, debitorul contractual al intretinerii sa fie obligat sa asigure alimente persoanelor fata de care are obligatia legala de intretinere.

d) rezolutiunea contractului de intretinere (art. 2263, alin. 2-7 NCC)

Sunt relevante prevederile art. 2263, alin. 2 NCC […]. Formularea textului permite oricareia dintre cele doua parti sa ceara rezolutiunea. Poate sa existe un comportament din partea beneficiarului intretinerii care sa faca imposibila executarea prestatiilor de catre cel care s-a obligat sa presteze intretinerea. Legiuitorul a considerat ca, in asemenea situatii, sa i se permita si debitorului obligatiei de intretinere sa ceara rezolutiunea. Rezolutiunea poate fi doar judiciara (art. 2263, alin. 3 NCC). Potrivit art. 2263, alin. 5 NCC, daca se dispune rezolutiunea, debitorul in culpa nu poate obtine restituirea prestatiilor de intretinere deja executate (aici cu mai mult temei decat in materia contractului de renta viagera, deoarece este imposibila restituirea in natura a prestatiilor).

Dreptul la actiunea in rezolutiune se transmite mostenitorilor celui in privinta caruia sunt indeplinite condiitiile de a cere rezolutiunea.

Art. 2263, alin. 7: […]

Problema inlocuirii intretinerii prin renta viagera

Art. 2261 NCC (exista deja anterior in doctrina + jurisprudenta)

Motive obiective: debitorul intretinerii se imbolnaveste el insusi; creditorul intretinerii se muta intr-o alta localitate si prestarea intretinerii la o asemenea distanta nu se poate realiza in mod obiectiv; debitorul intretinerii decedeaza, iar mostenitorii acestui debitor nu se ma inteleg cu creditorul intretinerii.

Formularea este flexibila, pentru a se putea include numeroase situatii concrete. Oricare dintre parti poate sesiza instanta judecatoreasca, care sa pronunte inlocuirea (chiar si temporar) intretinerii in natura cu o suma de bani. Daca sunt indeplinite conditiile legale + instanta va considera ca aceasta este solutia potrivita, instanta poate, prin hotararea respectiva, sa dispuna inlocuirea obligatiei de prestare in natura a unei intretineri cu prestarea abstracta a rentei viagere (a sumei de bani).

Art. 2261, alin. 2 : instanta poate dispune majorarea sumei de bani, daca imprejurarile s-au schimbat din culpa uneia dintre parti.

Legea nr. 17/2000: asistenta sociala a persoanelor varstnice: persoanele care au implinit varsta de pensionare. Potrivit art. 30-34 din aceasta lege, daca o persoana varstinca instraineaza bunuri in scopul intretinerii si ingrijirii sale, atunci autoritatea tutelara a consiliulu local are obligatia sa-i acorde asistenta la incheierea contractului si in cazul neexecutarii obligatiilor de catre debitorul intretinerii.

Aceste prevederi au caracter administrativ (prevederi de drept administrativ). Nu trebuie sa se traga concluzia ca ar fi lovit de nulitate un contract de intretinere care se incheie fara asistenta autoritatii tutelare.

Jocul si pariul

Sediul materiei: art. 2264-2266 NCC

VCC cuprindea reglementari cu privire la joc si prinsoare.

Jocurile si pariurile se impart in doua categorii, astfel cum rezulta implicit din art. 2266 NCC:

jocul si pariul care sunt permise de autoritatea competenta; jocul si pariul care nu sunt permise de autoritatea competenta.

Din articolul 2266 NCC rezulta ca atunci cand este vorba despre jocurile si pariurile care s-au desfasurat, pentru ca intr-o forma sau alta a existat o permisiune a unei autoritati competente, partile unor asemenea contracte au posibilitatea introducerii unor actiuni in justitie, prin care sa solicite ocrotirea drepturilor si intereselor lor legitime.

Pe de alta parte, pentru celelalte jocuri sau pariuri, art. 2264, alin. 1 NCC […] se refera doar la jocurile si pariurile care nu s-au desfasurat ulterior dobandirii permisiunii de la autoritatea competenta. Prin urmare, cel care castiga un joc sau pariu nu se poate adresa instantei judecatoresti, solicitand obligarea partenerului sau, care a pierdut jocul sau pariul, sa isi indeplineasca obligatia.

Dar, astfel cum rezulta din art. 2264, alin. 2 NCC, in ipoteza in care cel care a pierdut jocul sau pariul a apucat sa faca plata convenita din contractul de joc sau pariu nu mai are posibilitatea sa ceara restituirea acestei plati. Prin urmare, nu are actiune in justitie prin care sa obtina acest beneficiu, cu exceptia situatiei in care ar face dovada (cum rezulta din art. 2264, alin. 2, teza a II-a NCC) ca plata de buna-voie s-a facut ca urmare a unei fraude sau ca plata s-a facut de catre o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau de catre o persoana cu capacitate de exercitiu restransa.

Atitudinea nefavorabila a legiuitorului fata de obligatiile decurgand din jocuri sau pariuri ce nu au obtinut autorizatia din partea autoritatii competente mai reiese si din art. 2264, alin. 3 NCC […]: nu pot face obiectul unor acte juridice care ar putea sa fie aplicabile in mod lic??it.

Acesta este regimul juridic general pentru jocurile si pariurile desfasurate in lipsa permisiunii autoritatii competente. Insa, este necesar sa existe reglementari speciale pentru competitiile sportive. Art. 2265 NCC ne spune ca dispozitiile art. 2264 NCC nu sunt aplicabile in cazul contractelor de pariu (pariurilor) facute intre participantii la competitiile sportive, jocuri sportive […].

Un pariu pe o lada de bere in functie de cine castiga meciul de fotbal este valabil. Cu toate acestea, potrivit art. 2265, alin. 2 NCC, instanta poate respinge actiunea sau poate reduce suma.

Acest regim favorabil nu este aplicabil si acelora care trag profituri din competitiile sportive. Dispozitiile art. 2265, alin. 3 NCC nu se aplica astazi, caci exista autoritati competente care organizeaza pariurile privind competitiile sportive.

Pentru jocurile de noroc exista monopolul statului. Acest monopol nu semnifica faptul ca jocurile de noroc se organizeaza doar de catre stat, ci ca se organizeaza concesiuni in legatura cu acest monopol, cu aplicarea dispozitiilor legale.

Dispozitiile referitoare la joc si pariu sunt dispozitii de baza, constituie dreptul de comun pentru reglementarea anumitor categorii de operatiuni bancare, in care se mizeaza pe valoarea de schimb a unei valute la un anumit moment in viitor. In esenta, este vorba despre un contract de pariu, la care se aplica dispozitiile speciale ale autoritatilor competente (inclusiv bancile, prin reglementarile interne ale acestora, care le permit aceste activitati).