1.    Noţiunea şi caracterele juridice ale schimbului.

2.    Elementele contractului de schimb.

3.    Condiţiile de validitate ale schimbului.

4.    Efectele contractului de schimb.

1.    Noţiunea şi caracterele juridice ale schimbului

Prin contractul de schimb, se înţelege convenţia încheiată între părţi,

numiţi copermutanţi sau coschimbaşi, care se obligă să-şi transmită

reciproc un bun, respectiv dreptul de proprietate asupra acestor bunuri.

Conform Codului Civil, părţile contractului de schimb au obligaţia de a

transmite reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun. Fiecare parte a

contractului de schimb este considerată vînzător al bunului pe care îl

înstrăinează şi cumpărător al bunului pe care îl primeşte în schimb.

Caracterele juridice:

    Sinalagmatic – vînzarea este un contract sinalagmatic întrucît dă

naştere la obligaţii reciproce şi interdependente, fiecare avîndu-şi cauza

imediată în cealaltă: transferul proprietăţii îşi are cauza în plata preţului,

iar plata preţului îşi are cauza imediată (cauza obligaţiei) în transferul

proprietăţii. În acelaşi timp, fiecare parte contractantă este creditor şi

debitor: cumpărătorul creditor, iar vînzătorul debitor al predării lucrului

vîndut  şi al obligaţiilor de garanţie (pentru vicii ascunse şi evicţiune),

vînzătorul creditor, iar cumpărătorul debitor al obligaţiei de plată a

preţului şi de preluare a lucrului vîndut.

    Consensual – simplul consens (înţelegere), simplul acord de voinţe

asupra elementelor esenţiale ale vînzării, adică asupra lucrului vîndut şi

a preţului acestuia, valorează contract valabil încheiat, neimpunîndu-se,

în principiu, îndeplinirea vreunei formalităţi.

    Oneros – părţile contractului de vînzare urmăresc fiecare un interes

patrimonial, vînzătorul să încaseze preţul, iar cumpărătorul să

dobîndească proprietatea lucrului vîndut. El intră prin urmare în

categoria contractelor oneroase definite ca fiind acelea în care fiecare

parte voieşte a-şi procura un avantaj.

    Comutativ – vînzarea este un contract comutativ întrucît, încă de la

încheierea sa, prestaţiile părţilor sunt determinate şi evaluabile, între ele

existînd o anumită echivalenţă, un anumit echilibru .

    Translativ de proprietate – se trasmite dreptul de proprietate asupra

bunului, altei persoane.

    Instantaneu – vînzarea este un contract care din punctul de vedere al

transferului proprietăţii de la vînzător la cumpărător are efecte care se

produc dintr-o dată.

2.    Elementele contractului de schimb

Acestea sunt:

a)    Copermutanţii (sau co-schimbaşii);

b)    Bunurile care se transmit reciproc.

Condiţiile bunului

1.    Să existe sau să poată exista în viitor. Exemplu: roada, vinderea

unui automobil pe care persoana încă nu-l are.

2.    Să fie determinat sau determinabil. Această condiţie este necesară

pentru a se evita eroarea ca viciu de consimţămînt. Exemplu: crede că

cumpără un automobil dar în realitate cumpără o motocicletă. În contract

se stabilesc elemente care determină bunul.

3.    Să fie în circuitul civil. Bunurile care se află într-o circulaţie

restrînsă (specială), au un regim special în ceea ce ţine de vînzarea –

cumpărarea lor. Exemplu: armele. Bunurile proprietate publică care

servesc uzului tuturor, nu pot servi drept obiect al operaţiunii de vînzare

– cumpărare.

3.    Condiţii de valabilitate privind încheierea contractului de

schimb

    Capacitatea juridică necesară persoanei;

    Consimţămîntul valabil. El trebuie să fie dat cu intenţia de a produce

efecte juridice. Acesta nu trebuie să fie viciat. Viciile care pot interveni

sînt:

–    Eroarea (nu are autor);

–    Dol (eroare provocată): captaţie; sugestie.

–    Violenţa;

–    Şantajul;

–    Leziune. Exemplu: un bolnav are nevoie urgent de un medicament

pe care-l are vecinul şi care la rîndul său costă 200 lei. Vecinul,

folosindu-se de situaţie, pune un preţ cu mult mai mare, de exemplu

3000 lei.

    Obiectul, care trebuie să fie:

–    Determinat, adică trebuie să se cunoască cu exactitate, reieşind din

prevederile contractuale;

–    Licit, adică să fie în circuitul civil;

–    Posibil, adică să poată fi obiect al contractului. Exemplu: steroizii nu

pot fi obiect al contractului.

–    Cauza. Este scopul pentru care părţile încheie contractul. Aceasta

trebuie să fie:

a)    Licită, adică să nu aducă prejudicii intereselor altei persoane;

b)    Morală, adică să nu încalce limitele moralităţii.

4.    Efectele contractului de schimb

Prin efecte a unui contract se înţeleg obligaţiile pe care acesta le creează

în sarcina părţilor contractului.

Obligaţiile vînzătorului

a)    Transferul dreptului de proprietate asupra bunului;

b)    Garantarea de vicii ascunse, materiale şi juridice (garanţia de

evicţiune).

Obligaţiile cumpărătorului

a)    Transmiterea preţului conform înţelegerii dintre părţi;

b)    Preluarea bunului şi a dreptului de proprietate a acestuia.

Predarea lucrului vîndut. Prin aceasta se înţelege punerea bunului la

dispoziţia cumpărătorului, astfel încît acesta să-l aibă în posesie şi să-l

poată folosi în calitate de proprietar. Vînzătorul are şi obligaţia accesorie

de a conserva bunul pînă la momentul predării către cumpărător.

Momentul predării bunului. Este lăsat de lege la aprecierea părţilor.

Dacă părţile nu au stipulat un termen atunci se vor aplica dispoziţiile

generale, ceea ce înseamnă că aceasta se va face la cererea

cumpărătorului, într-un termen rezonabil .

Locul predării bunului. Dacă bunul este individual determinat, predarea

se va face la locul unde se află bunul în momentul încheierii

contractului. Dacă acesta nu este determinat, atunci va avea loc la

domiciliul sau sediul vînzătorului.

Dovada predării se face prin eliberarea unei chitanţe din partea

vînzătorului.

Cheltuieli de predare. Acestea revin vînzătorului, iar cheltuielile de

ridicare a bunului sînt pe seama cumpărătorului, dacă părţile nu s-au

înţeles altfel. În caz de neexecutare totală sau parţială a obligaţiei de

predare a bunului, cumpărătorul poate invoca excepţia de neexecutare,

sau poate rezoluţiona contractul.

Obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse

Viciile – reprezintă defecte sau defecţiuni ale bunului care efectează

substanţa, făcînd să-i scadă utilitatea atît de mult încît să nu poată fi

folosit potrivit destinaţiei sale.

Condiţiile viciilor:

1.    Să existe la momentul încheierii contractului;

2.    Să fie ascunse, adică să nu poată fi depistate la o examinare atentă a

bunului.

3.    Viciul să fie de o anumită gravitate, adică să afecteze substanţa

bunului care să fie improprie folosirii.

Viciile se clasifică în:

1.    Juridice (evicţiunea);

2.    Materiale.

Asupra contractului de schimb se aplică în modul corespunzător regulile

contractului de vînzare-cumpărare.

În cazul în care bunurile schimbate nu au aceeaşi valoare, diferenţa de

valoare poate fi compensată printr-o sumă de bani, numită sultă, dacă

aceasta este prevăzută de contract. Sulta nu poate depăşi valoarea

bunului.

Dreptul de a refuza predarea bunului. Partea care poate demonstra că

cealaltă parte nu este proprietar al bunului are dreptul, chiar şi după ce a

primit bunul, să refuze executarea prestaţiei la care s-a obligat. În acest

caz, partea poate fi obligată să restituie doar ceea ce a primit în baza

contractului.

Cauzele de ineficacitate

1.    Rezoluţie (în cazul executării imediate);

2.    Reziliere (în cazul executării succesive);

3.    Revocare (desfacere unilaterală a unui act prin manifestarea de

voință a persoanei care l-a făcut).

Asemănări dintre contractul de schimb şi vînzare – cumpărare

1.    Sunt contracte speciale (numite);

2.    Au aceleaşi caractere juridice;

3.    Produc aceleaşi efecte;

4.    Ambele au un obiect comun;

5.    În ambele cazuri, părţile au dubla calitate de debitor şi creditor;

6.    Ambele contracte cer respectarea condiţiilor de validitate cu privire

la bun şi la persoană;

7.    Garanţia de evicţiune, adică de vicii ascunse;

8.    Abţinerea de la executarea obligaţiilor, în cazul în care o parte nu-şi

execută obligaţiile;

9.    Poate interveni rezilierea, rezoluţia şi revocarea;

10.    Instrument juridic prin intermediul căruia se asigură circuitul 

bunurilor materiale

Deosebiri dintre contractul de schimb şi vînzare – cumpărare

1.    Denumirea diferită a părţilor contractante;

2.    La schimb, elementul principal este bunul, la vînzare – cumpărare

este preţul;

3.    Schimbul nu poate fi considerat o varietate de vînzare şi nici o dublă

vînzare însoţită de compensarea preţurilor, deoarece înstrăinarea nu se

face pentru preţ, ci pentru un alt lucru.

4.    Contractul de schimb poate avea atît caracter civil (încheiat pentru

satisfacerea necesităţilor personale ale participanţilor la circuitul civil de

bunuri și valori), cît și caracter comercial (încheiat cu scop lucrativ între

participanţii la circuitul comercial), în funcţie de obiectul contractului.

5.    La vînzare există un vînzător şi un cumpărător, pe cînd la schimb,

fiecare parte este, totodată, şi vînzător şi cumpărător.