1

GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL - ADJUD

CONTRAATAC- Revistă de educaţie, cultură şi literatură, pentru elevi şi profesori -

îndreptată împotriva prostului -gust, imposturii şi agresiunii imoral-antiartistice

WOLFGANG AMADEUS MOZART VASILE VOICULESCU (1756-1791) (1 884-1963)

Anul VI, nr. 16, martie-aprilie 2006

2

CUPRINS1-Editorialul revistei CONTRAATAC: Cine le-a dat/le dă dreptul?… - de prof. dr. Adrian Botez2-Medalion: 250 de ani de la naşterea lui WOLFGANG AMADEUS MOZART(1756-1791)3-Despre de azi şi literatura de mâine - interviu luat de către profesorul şi criticul literar Mircea Dinutz, redactorului coord. alrevistei CONTRAATAC, profesorul şi scriitorul Adrian Botez4- Cuvânt duhovnicesc de dimineaţă: Căsătoria ca taină (II) – de preot prof. Ion Munteanu5-Străji ale culturii ortodoxe româneşti: ASTĂZI – VASILE VOICULESCU (1884-1963)6-Consacrări literare: a- Lumea stă pe un elefant şi elefantul pe o broască ţestoasă ; b-Salonul cu păpuşi alienate – proza eleveiMIHAELA PRODAN , XI E, Colegiul Naţional „Unirea” - Focşani7-Porni luceafărul…(debuturi şi reveniri, ale elevilor G.Ş.A. -Adjud – cenaclul revistei CONTRAATAC); DEBUTURI: Delia Savin,IX C , Irina Birtolom, IX B, Ionela Călugăru, IX B; REVIN: Elena Chirilă, XI C, Diana Bortă, XI C, Mihaela Moscu, XI B,Alina Balan, XI B8-O altfel de lecţie de dirigenţie: Memoriile unui fost elev , de prof. drd. Carmen Săpunaru , absolventă a Liceului „Al.I.Cuza”-Focşani (actualmente, doctorand la Universitatea din Osaka )9-Jocul ielelor : Între Presa adevărului şi Adevărul presei - de prof. Mircea Dinutz10-Metafore despre artă: Cei trei cântăreţi ai regelui , de Adrian Botez11-Paradidactica: Ortodoxie/ vs/ globalizare - de prof. Cătălin Mocanu12-Calea, Adevărul şi Viaţa - eseuri ale elevilor: „Visul” Occidentului, „Visul Străinătăţii”... - de Diana Bortă, XIC, G.Ş.A.-Adjud- şi Văd..., de Delia Savin, IXC – G.Ş.A.-Adjud13-Gânditorul de la Hamangia: Necesitatea reperului moral -social stabil - de prof. dr. Adrian Botez14-Folclor sacral românesc: Descântecele – de prof. dr. Adrian Botez15-Aromânii - “fraţi di mumă şi di-un tată”(III): O istorie…(2) - de prof. dr. Adrian Botez16-Autori rememoraţi, texte reînviate: ASTĂZI: a -Adam Mickiewicz (1798-1855) – comemorare; b -Ion Minulescu (1881-1944)17-Pagina profesorului: Educaţia fizică în Epoca Modernă (III) - de prof. Gabriel Ilie18-Cine sunt şi ce vor masonii(6): UE şi Sigiliul SUA – de prof. dr. Adrian Botez19-Profeţii despre România: Destinul României, în Era Vărsătorului - de Nechit Vinereanu20-Cuvinte din bătrâni (din înţelepciunea oamenilor vechi…) – ASTĂZI: Epictet (50.p.Ch.-125 p. Ch.)21-Un elev “năcăjit”- CAUTĂ-MĂ!/ 22-Un profesor “năcăjit” – de prof. Mihai Valentin Sofronie23-Să râdem cu Edward Lear24-Ultima oră: a-Mai existăm???...; b-Muftiul Nicolae Manolescu– de prof. dr. Adrian Botez25-Poşta redacţiei *Notă: Responsabilitatea conţinutului articolelor revistei aparţine exclusiv autorilor lor!

*

Editor: Editura Rafet – Râmnicu SăratRedactor coordonator : prof. dr. Adrian BotezColectivul redacţional : prof. Mircea Dinutz(Colegiul Naţional “Unirea”-Focşani), prof.CătălinMocanu(G.Ş.A.-Adjud), preot prof. Ion Munteanu (G.Ş.A.-Adjud), prof. Gabriel Ilie (G.Ş.A.-Adjud), prof.Mihai Valentin Sofronie(G.Ş.A.-Adjud);

secretar de redacţie şi casier : eleva ANDREEA LAZĂR (XIB);elevi colaboratori permanenţi :Alina Balan(XIB), Irina Birtolom(IXB), Diana Bortă( XIC), IonelaCălugăru(IXB), Elena Chirilă (XIC), Simona Ivan(XIIC), Nicoleta Jalbă (XC), Delia Savin(IXC), LidiaTancău(IXA), Elena Taraşi(XIB), Costică Clatea (XC), Ilie Ivan(XIIB), Marius Iurac (XC);Grafica: Alina Cristoiu(XG), Gabriel Vieru (XIIC)Redactare computerizată: prof dr. Adrian BotezTehnoredactare şi scanare: informatician Gabriela Puşcaş;Multiplicare: laborant Elena Botez

- Adresa redacţiei: str. Republicii, nr. 107, etajul I, camera 1, Adjud, tel. 640.68 1Mulţumiri singurei persoane oficiale adjudene care sprijină revista noastră: domnul Primar

al municipiului Adjud - ing. Constantin Armencea

ISSN 1841 – 4907

3

editorialul revistei contraatac Motto: ”Nu ne aducem aminte ca în vreo epocă România să fi avut în fruntea ei, ca astăzi, un guvern duşman intereselor şi existenţei ei. Pentru întâia dată ni se -ntâmplă caguvernul să reprezinte de-a dreptul străinătatea şi pretenţiil e ei zdrobitoare(…)” –MIHAI EMINESCU, art. [“Nu ne aducem aminte”], din ziarul TIMPUL, 6 iunie 1879

CINE LE-A DAT / LE DĂDREPTUL???…

Cum ne este obiceiul şi vorba - noi nu atacăm, ci contraatacăm! Se apropie, cuviteză, anul intrării României Neîntrebate , în UE (!!! - da, neîntrebate, căciRomânia nu înseamnă numai Preşedinte şi o gaşcă de politicieni şi de ziarişti,

necinstiţi şi/sau iresponsabili! - ci toţi oamenii care vor suferi, de zeci de ori mai mult decât suferă azi!!! ) -şi ne vedem siliţi să reacţionăm la prevăzutul dezastru economic şi spiritual, care va urma acestei intrări. Cineştie ce-au jurat şi cui au jurat, ŞI CU CE BENEFICII PERSONALE S -AU ALES - guvernanţii noştri, de azişi de ieri - de se dau peste cap (peste capul lor…), să facă , peste capul românilor!!! - şi în pofida interesuluinaţional - acest gest, echivalând cu PACTUL CU DIAVOLUL?

Puterea corupe groaznic, ca şi banul/bogăţia…Pe toţi oamenii de bun -simţ, îi cuprind revolta şi greaţa,concomitent, când văd cum se îmbuibă de neruşinat guvernanţii noştri (aceiaşi, ieri şi azi!), votându -şi fel defel de indemnizaţii, sporuri, pensii, automobile de lux, mofturi - “moştenind”(!!!) milioane şi milioane de eurode la mătuşi, soacre… - în vreme ce NU se găsesc bani pentru învăţământ şi cultură - adică pentruviitorul şi pentru garanţia evoluţiei spirituale ale unui neam!

Însuşi faptul de a te îmbogăţi este o dovadă de teribil prost -gust! Înfrigurarea creaţiei autentice(artistice, inginereşti or i vizionare, de Arhitect în Serviciul Sacru al Neamului) - exclude îmbogăţireamaterială - nu ar lăsa răgaz, niciodată, pentru îmbogăţire!!! - iar dacă banii ar veni involuntar spre omul -creator, în cantităţi indecente - acesta ar fi obligat să facă precum l-a învăţat Hristos, prin exemplul Său (denu cumva ateismul de-abia de-acum începe!): ar trebui să dăruiască totul, înafară de darul de la Dumnezeu:geniul creator!

Dar îmbogăţirea guvernanţilor unei ţări - nu e doar indecentă saude prost-gust : este criminală şi trădătoare.

“Părinţii patriei” au fost chemaţi la cârma statului SĂ SE AUTOSACRIFICE - pentru neamul lor şipentru patria lor, pe care au fost chemaţi să le slujească - iar ei, iată, îşi trădează misiunea şi pe cei cătrecare au misiune - şi-şi pun straturi de osânză, peste neruşinarea vinovată, de iude ale Neamului.

Privind istoria ultimilor 16 ani, vedem că România n -a avut parte, la guvernare, decât de iude -trădători şi mârlani . De indivizi paranoici, care se cred în p osesia unor forţe extramundane - pe care nu leau. Cine-şi poate permite, afară de Dumnezeu, să trimită la moarte pe fiii unui neam, să cheme pericolul morţiipeste capul neamului lor - să implice un întreg neam în combinaţii politice letale, fără cons imţământul directal acelui neam? NIMENI !!! Regii (ca monarhi absoluţi) o făceau, cândva - dar aveau scuza că suntaleşii/trimişii/reprezentanţii lui Dumnezeu, pe Pământ. Iar de -or fi greşit, sau au înşelat, sau minţit - au plătitscump, prin revoluţiile-comploturi, care i-au lovit cumplit, poate nemeritat de cumplit, în secolele XVII -XX.Noi ştim că principii noştri medievali eroici (şi total nedemocratici!) - au angajat poporul doar în războaiesfinte, de apărare şi eliberare (iar cuvântul “sfânt” era cunoscut şi cântărit bine de limba lor - nu cum fac, azi,responsabilii cu Holloween-ul, din Washington şi de pe Wall Street…).

Dar preşedinţii (nu interesează aşa-zişii “monarhi constituţionali”!) - preşedinţii, oamenii găştilor,numite “partide” ( de atât de multe culori - şi de un unic jigodism!) - preşedinţii vremurilor noastre, ţărilornoastre? Aceştia oscilează, vorba preşedintelui bătrân, Hockstader, din filmul Candidatul (The best man),SUA, 1964, al regizorului Franklin J. Schaffner: “între nemernici şi nemernici proşti ”…Catastrofele de azi,preşedinţii ahtiaţi de-o putere pe care niciodată n -o merită, preşedinţii -lingăi ai “Marelui Licurici”, preşedinţii -clovni, care n-au nici măcar acoperirea dreptului divin - ci păcăleala “votului universal”!!! - dat de maseignorante şi drogate/sedate informaţional ? Preşedinţii din România, să zicem! Îşi permitsă ia decizii istorice - interne şi, mai ales, externe!!! - care lezează,

4

biologic şi spiritual, Neamul Românesc - fără să organizeze măcarreferendum-uri! Îşi permit s-o facă pe Sfinţii Sisoe, dezvoltând (cu fesul de balamuc pe cap, şi hăhăindcu sticla de şampanie “la muştiuc”…) adevărate c ùlturi religioase, stupide şi stupefiante (culmea, ei îl blamaupe Ceauşescu, pentru cultul personalităţii !!! - păi, Ceauşescu era un aristocrat, pe lângă aceşti vânzători depiei de cloşcă!!! - nu se trăgea de bârneţe cu toţi golanii, ca ultimul şef de brigadă, de la Agnita -Botorca…Ceauşescu chiar conducea! - cum, asta-i altă discuţie…) : cultul cănii de apă din care au băut ei,cultul şerveţelului cu care s -au şters la preasfânta lor gură băloasă, cultul linguriţei sacre, pe care şi -auvârât-o în…!!! Îşi permit, deci, să considere că, pe acest pământ al României, vieţuieşte Poporul Cretinil or!!!Cine le-a dat acest drept???

Cine le-a dat/le dă dreptul:1-d-lui Iliescu – preşedinte!, de a recunoaşte, în 1991, aberaţia politică sovietică numită “Republica

Moldova” - aruncând, în mâinile ruşilor (“rusofonilor”…), din nou, provincia curat şi sfânt românească -Basarabia (a Stăpânilor Soarelui) ?

2-d-lui Constantinescu – preşedinte!, să deterioreze ireversibil relaţia istorică a României cu Serbia(ultimul stat est-european mândru-naţionalist!!!) şi să nimicească românii din Banatul sârbesc, prin acordul datSUA, în 1999, de a utiliza aerodromurile din Timişoara şi Arad, pentru bombardierele ce plecau spre a -iasasina pe românii din Novi Sad şi pe patrioţii sârbi din Belgrad etc.?

3-aceluiaşi domn Constantinescu – preşedinte!, de a semna (dimpreună cu Ministrul de Externe,Adrian Severin, nepotul lui Silviu Brucan -Bruckner) Tratatul cu Ucraina, din 1997, prin care România cedează(fără presiune militară!) cazacilor, “de bună -voie şi nesilită de nimeni”, Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei,Ţinutul Herţei, Insula Şerpilor, cu tot cu platoul submarin petrolifer al Mării Negre (să mai punem la socotealăşi suspecta neruşinare a Ucrainei, vis -à-vis de Canalul Bâstroe, prin care se distruge rezervaţia, unică în lume, aDeltei Dunării ??? - neruşinare pe care nu şi-ar fi permis-o, în veci,cu Ungaria, spre exemplu… - Ungaria,căreia-i permitem să confecţioneze, între Adjud -Paşcani, Ţara Ceangăilor!!!);

4-d-lor Iliescu şi Băsescu - preşedinţi!, de a angaja România în războaie complet străine de int eresulnaţional şi de tradiţia istoriei româneşti - compromiţând Armata Română, ca instituţie de apărare ateritoriului naţional!!! - trimiţându-ne fiii, pe 30 de arginţi, în Afghanistan, Irak etc. etc. (căci războaiele încare ne târăsc interesele SUA urmează linia roşie a petrolului! - Căpcăunul American adulmecă, nărilecăscându-şi, până în Kamciatka!!!; “A fost staţia Irak! Urmează staţia Iran, cu peronul pe stânga…”);

5-aceluiaşi domn Băsescu – preşedinte!, să bage România, în 2007 (îndesând -o cu piciorul!), înviesparul economic al UE ?(şi în genunchi!!! - fără să negocieze, cu UE, PRETENŢIILE NOASTRE!!! -nu doar pe cele ale komisarilor neo -cekişti vestici!!! Trebuie să înceteze să ne interesează sfaturile - extrem depervers şi agresiv interesate… - ale străinilor : TREBUIE să ne intereseze doar rezolvarea necazurilor REALEale ţării, [re]dobândirea ONOAREI NAŢIONALE, a unui REAL prestigiu al ţării!!!).

Degeneratele, sifiliticele neamuri ale Occidentului ne -au istovit în sărăcie provocată, cu ajutorulMarii Finanţe Internaţionale - şi-acum fac tot posibilul să îngenuncheze în umilinţă pe urmaşii singuriloroameni vechi, puternici şi sănătoşi spiritual ai bătrânei Europe: traco-illyrii - românii şi albanezii!!!

Pe cine dintre noi, cei de rând, a întrebat d-l Băsescu (după o prealabilă şicorectă informare asupra chestiunilor în discuţie!!!) dacă acceptă jaful paralizant dinpartea UE, dacă acceptă renunţarea României -Neam la suveranitateanaţională (cea câştigată cu atâta sânge istoric!!! ), dacă acceptă umilireareligios-culturală etc. - şi, în primul rând, dacă acceptă transformareaRomâniei într-o colonie a tuturor veneticilor, într -o piaţă ieftină, de tipAfrica secolelor XVII-XVIII - de desfacere a tuturor infecţiilor Vestului? Şiasta, când Franţa (“farul” de altădată al României!) şi Olanda, anul trecut (2005), au respins, PRINREFERENDUM! - Constituţia UE, fabricată de masonii atei de la Strasbourg-Bruxelles…;

6-aceluiaşi domn Băsescu – preşedinte! - să permită şi să favorizeze reluarea şirului de ocupaţiistrăine asupra teritoriului românesc? (întrerupt de comunistul Dej, în 1958, prin convingerea, exercitată asupraŢării Sovietelor, de a-şi retrage Armata Roşie…) - permiţând (din nou, fără referendum!!!) constituirea uneireţele de baze militare ale noului invadator/năvălitor mondial: “cruciatul”-killer mondial - SUA. (Să nu-iuităm nici pe d-nii Iliescu-Geoană, care au acceptat, în 2002, ca militarii SUA să nu fie supuşi CPI… şi nici

5

legislaţiei româneşti - situaţie singulară-n lume!!! - a se vedea cazul Teo Peter: vinovat e mortul - care, defapt, nici n-a existat!!!).

7-aceluiaşi domn Băsescu - preşedinte! – dar şi domnilor Iliescu şi Constantinescu - preşedinţi! -să desfiinţeze statul român? Căci un stat ca re nu e în stare să-şi apere propriii cetăţeni ( a se vedea cazurile din2006, Teo Peter, Virgil Brescan - victime ale militarilor americani, aflaţi pe teritoriu românesc! – dar şimarinari români, abandonaţi cerşetoriei, chiar morţii - prin toate porturile şi junglele lumii...) - un stat în careconsilierului prezidenţial (al d-lui Constantinescu – 1999), Remus Opriş, i se refuză , de către prefectulCovasnei, chiar dreptul de a coborî din maşină! (era „pământ secuiesc”, după mintea şi dorinţa UDMR!!!) –încetează de a mai exista, de iure, dar şi de facto - „care va să zică că nu mai există”!!! (În cazul Opriş, eravorba de încercarea de a cerceta problema dării afară din propria mânăstire - de pe pământul României, sezice...-, fără altă motivaţie decât cea a etniei!!! - a unor călugăriţe greco-catolice, românce... – de cătreautorităţile judeţului Covasna!!! Toate guvernările de după 1989, au adus , laconducerea României , şantajista UDMR – cea complet neloialăRomâniei!!! Dacă acum, cât încă nu suntem în UE, ne-am pierdut autoritatea statală - cum vom arăta, cestatut vom avea, odată intraţi, oficial şi definitiv , în UE??? ”Se sparie gândul...” Dar cum naiba ungurilor dinUngaria, grecilor din Grecia, francezilor din Franţa etc. etc. li se permite să a ibă o statalitate aşa de evidentă,chiar ofensivă, violentă - că nu crâcneşte în front nici o minoritate, nimeni nu îndrăzneşte să le contesteautoritatea teritorială-statală şi nimeni nu le ia infractorii/criminalii de sub nas, să-i judece în SUA sau înBurkina Phasso???

Nu mai punem la socoteală, aici, strategia menţinerii stării de mizerie/sărăcie perpetuă, a poporuluiromân - nici dez-industrializarea României, nici măcar nemernicia acceptării ideii ( şi “întrupării” ideii,prin extrem-abuziva “comisie Elie Wiesel”!), induse de Marea Finanţă Mondială Evreiască (cf. NormanFinkelstein, Industria Holocaustului , Antet, 2001), precum că România ar fi fost Patria Holocaustului!!! -şi nici nu mai aprofundăm, aici, ocupaţia străină informaţional -economică, prin aşa-zisa “privatizare” către celepatru vânturi – privatizare a tuturor sectoarelor STRATEGICE ale economiei (şi de relaţionareinterumană!) ale României : băncile, petrolul, oţelăriile, Romtelecom -ul, industria de armament, laminoarele(cine mai răspunde de asasinarea lui Victor Săhlean, liderul sindical de la Tepro-Iaşi, care, singur, strigasedespre trădarea naţională, în urma căreia, folosind mâna criminală a cehului Priplata, vesticii au scăpat deconcurenţa industrială europeană a României???) e tc. etc. – şi deschiderea largă a porţilor, pentru penetrareaserviciilor secrete româneşti, de către cele străine - şi, evident, potenţial -concurente!!; cum e posibil, înaceeaşi ordine de discuţie, ca învăţământul, cultura, sănătatea românilor - să fie date, spre“priveghere”/priveghi, UDMR-ului???. (Să mai repetăm, oare, ceea ce oameni de tipul, cultura şi caracterulcărturarilor Paler şi Cristoiu nu obosesc să spună, ca nişte Casandre - că România a devenit, de multişor, prinsfidarea dementă a interesului naţional - o ţară bananieră?…).

Nimeni nu le-a dat sus-numiţilor domni aceste drepturi!!! Să nu seprevaleze de rezultatul votului “universal”, căci votul nu presupuneaconfirmarea populară a predării necondiţionate a ţării, către străini!!!Nimeni nu i-a votat pe escroci şi afacerişti - şi, totuşi, ei conduc ţara/lumea!!! Numindu-se ei cum s-or numi:UE, NATO, FMI etc. - ori tarabagii unsuroşi, de duzină, de prin bazarele levantin -orientale! De 16 ani avem,deci, în România, o dictatură ş i o tiranie a şmecherilor şi escrocilor - mult mai periculoasă decât cea dinaintede 1989: tirania cu mască liberal-social-democratică, trădătoare a interesului naţional românesc - princare România este pusă la cheremul oricărui/primului borfaş internaţ ional!!!

Jaf, trădare, dispreţ total pentru dreptul divin al poporului român!!! Nu suntem tâmpiţi,domnilor - ci am ajuns excesiv, condamnabil de pasivi, ori prea toleranţi şi răbdători!!! Dar se vor înălţa,împotriva voastră, “ridicaţi pe sfinte ciola ne”, toţi morţii din Mausoleul de laMărăşeşti!!!

“Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne…”Ca şi Moise, care i -a plimbat pe evrei 40 de ani, prin deşert,aşteptând să moară generaţia veche, cu mentalitate de sclavi - şi noi va trebui să aşteptăm cam tot vreo 40 deani (cine apucă - cine nu…), ca să moară generaţia de indivizi cu mentalităţi de lichele. Dacă nu şi -or lăsacumva, în urmă, ca moştenitori, copiii - puii de şacali şi de hiene…Dar, atunci, se va pune întrebarea: Cine

6

ne tot dă nouă, oamenilor simpli, dreptul să tot alegem, în fruntea noastră,şi pentru pierzania Neamului Românesc - astfel de monştri spirituali???…

Dacă şi tinerii de mâine vor alege tot ceea ce (şi cum) au ales, mereu,bătrânii de azi - “patria este în pericol”… (prof. dr. Adrian Botez)

***

medalion - mozart 250WOLFGANG AMADEUS MOZART (1756-1791)

Născut pe 27 ianuarie 1756, la Salzburg. Compozitor austriac - genial.Excepţională precocitate a talentului: la 6 ani – clavecinist virtuoz, la 8 ani –compune primele sonate, la 11 ani scrie o operă bufă – La finta semplice(Naivaprefăcută), la 12 ani o a 2-a operă – Bastien et Bastienne - iar la 14 ani dirijează,la Milano, o altă operă a sa, Mitridate, după piesa lui Racine. În cursul călătoriilor

prin Europa, cu tatăl, Leopold - el îşi desăvârşeşte cultura muzicală - ca interpret şi creator - prin contactulpe care l-a avut cu muzicienii de seamă ai timpului său - ca Johann Christian Bach şi Padre Martini. Reîntorsla Salzburg, M. intră ca maestru de capelă în serviciul arhiepiscopului Salzburgului. Pleacă, apoi, la Paris şi, încele din urmă, la Viena - unde va rămâne până la moarte.

Creaţia sa e “monument nepieritor ridicat virtuţilor poporului austriac şi aspiraţiilor sale cele mainobile, exprimând cele mai calde şi fireşti sentimente umane, bucuria şi dragostea de viaţă”(Zeno Vancea).

M. a lăsat peste 750 de lucrări (23.000 de pagini de muzică!!!): 22 de opere, 41 de simfonii (ultimele 3sunt socotite capodopere ale simfonismului clasic), 28 de concerte pentru pian şi orchestră, 7 pentru vioară şi12 pentru diferite alte instrumente şi orchestră, 47 de lucrări pentru formaţii instrumentale de cameră,numeroase piese pentru orchestră (serenade, suite etc.), piese pentru solo instrumental sau vocal cu orchestră,cantate, compoziţii religioase (printre care şi celebrul Recviem – comandat de un sumbru necunoscut, care nicinu s-a mai arătat vreodată; lui M. i -a apărut, această ciudată comandă, drept prorocirea propriei sale morţi -şi, într-adevăr, moartea îl ia pe M., înainte ca acesta să termine Recviem-ul…) şi peste 500 de pieseinstrumentale şi vocale mai mici (sonate pentru diferite instrumente, lieduri etc.). M. e socotit cel mai strălucitreprezentant al simfonismului de până la el, întrunind, în muzica sa, elementele stilistice ale timpului, aşa cums-au dezvoltat în cadrul şcolii d e la Mannheim, în şcoala italiană şi în cea vieneză, ilustrată de contemporanulsău Joseph Haydn (maestrul care, destul de bătrân, ascultând compoziţiile copilului M., declară, cu onestitate,că nu auzise, în viaţa lui, muzică mai frumoasă!). Cu lucrările sale de operă (modele incomparabile, prinsimţul dramatic şi forţa de caracterizare a personajelor: Răpirea din serai, Nunta lui Figaro, Don Juan -DonGiovanni etc. - ultima, Cosi fan tutte - sau Şcoala Amanţilor - a fost comandată de Iosif al II -lea; mort în1790, Iosif al II-lea nu mai apucă să vadă şi audă opera comandată…). M. pune bazele operei naţionalegermane (mai ales cu Flautul fermecat), ca protest împotriva hegemoniei exercitate de opera italiană în toatăEuropa. Aceeaşi operă poartă în st ructura ei şi germenii romantismului, care avea să -şi găsească împlinireaexplozivă în creaţia compozitorilor de operă din prima jumătate a sec. XIX.

Este persecutat cumplit de masoneria vieneză (din 1784, M. e membru, din convingere, alMasoneriei), pentru dezvăluirea unor secrete ale “Templului Masonic” , în opera Flautul fermecat . Între1789-1790 - deprimat şi cu mari probleme financiare - compune extrem de puţin. Îi scrie, afectuos, luiConstanze (iubita, dar puţin isteaţa lui soţie…) - dansează prin cameră, cu Constanze (cât timp aceasta va mailocui cu el…), pentru a nu înţepeni de frig - dar nu mai are elevi la meditat, operele nu i se mai reprezintă(după reprezentarea, în vara lui 1791, a operei Flautul fermecat!)…Clemenţa lui Tito - scrisă pentru Leopoldal II-lea - trece neobservată…Salieri, duşmanul său de -o viaţă, concurentul său la graţiile Curţii Imperiale ( alui Iosif al II-lea, apoi a lui Leopold al II -lea) - câştigase…Sau, aşa credea acesta: de fapt, numele de Salieriexistă numai pentru că M. a fost chinuit de intrigile lui Salieri...Degeaba compune M. Cantata francmasonică- Masoneria nu iartă…M. moare, într -o sărăcie şi singurătate cumplite, la 5 decembrie 1791. Mulţi spun că afost otrăvit. Nu era nevoie de otravă reală - câtă vreme sufletul îi fusese distrus - moartea devenind, pentruel, atât de viul şi veselul, zglobiul, cu un IMENS SUFLET DE COPIL! - o lumină chemătoare şi izbăvitoare(cf. Recviem-ul). A fost înmormântat în groapa comună a săracilor… Un tablou de epocă arată că, în chip deconvoi funerar, M. a avut un…câine…

7

Constanze a rămas văduvă, cu 2 copii, dar, după scurtă vreme, “nepreţuita” soţie îl uită, şi ea, pe M. -şi se recăsătoreşte… Noi, însă, azi, ascultându -i muzica, vrăjiţi - n-avem cum să-l uităm! “Există compozitoriproşti, compozitori buni, compozitori excepţionali - şi, apoi, EXISTĂ MOZART!!!” Veşnicul şi veselul şiinegalabilul şi imprevizibilul şi inexplicabilul MOZART - însuşi SPIRITUL MUZICII.

Dacă pe 27 ianuarie - măcar în această zi!!! - toate discotecile din lume ar fi obligate să transmitănumai muzică de MOZART - credem că tinerii ar cădea pe gânduri, asupra adevăratelor ritmuri ale vieţii şisorţii lor…Şi nu ar fi un început deloc rău, pentru existenţa lor terestră…( A. Botez)

interviul revistei contraatacASTĂZI:

DESPRE TÂNĂRUL DE AZI ŞILITERATURA DE MÂINE

Ştiam de existenţa poetului şi profesorului ADRIAN BOTEZ, încă din1998, când semnăturile noastre s -au întâlnit în paginile “Salonului Literar”.Apoi, au venit dinspre Adjud informaţii trunchiate, texte de o mare densitate,urmate de tăceri, apoi, din nou, texte!…Cu jenă recunosc: primele volume,apărute în 1998, nu m-au atras în mod deosebit. Pentru a nu fi înţeles greşit,precizez că toate cărţile sale au o frumu seţe adâncă, ce se lasă descoperită maigreu, dar care te stăpâneşte pentru mult timp!!!…Am fost, recunosc,condamnabil de superficial, trecând cele 2 cărţi (ale “debutului…”)la “lecturi

amânate”. Mai târziu, aveam să înţeleg că singurul care a avut de pie rdut am fost eu!!!Adevărata mea întâlnire cu omul şi poetul Adrian Botez, pe care aveam să -l descopăr cu o lacomă

uimire, s-a produs, graţie unui prieten comun, abia în anul 2003. De atunci, am devenit un cititor împătimit şipe deplin motivat al literat urii acestuia, pe care-l consider unul dintre cei mai distinşi cărturari ai meleagurilorvrâncene. L-am citit şi l-am comentat cu plăcere, cu respect, cu gratitudine. Iată cum s -a întemeiat, în doar optani editoriali, o operă care impune respect, nu numai prin proporţii şi varietate, cât şi prin calitate:

-Jurnal din marea temniţă interioară, Ed. Axa, Botoşani, 1998;-Rog Inorog, Ed. Salonul Literar, Focşani, 1998;-Povestea unui colecţionar de audienţe , Ed. Corgal Press, Bacău, 2003;-Epopeea Atlantică, Ed. Corgal Press, Bacău, 2003;-Eu, barbarul, Ed. Casa Scriitorilor, Bacău, 2005-Crezuri creştine – 70 de sonete cruciate; Van Gogh – perioada Borinage(tumorile artei ), Ed. Casa

Scriitorilor, Bacău, 2005.La aceste şase volume de poezie, se adaugă volumul de analize mito-poetice Prigoniţii cavaleri ai

Mielului, Ed. Fundaţiei Aromâne “Dimândarea părintească”, Buc., 2000 şi volumul de Basme - pentru copii,pentru oameni mari şi pentru foarte mari oameni, Ed. Corgal Press, Bacău, 2004.

Spre sfârşitul anului 2005, reuşeşte să -şi tipărească - în sfârşit - teza de doctorat: Spirit şi Logos, înpoezie eminesciană, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2005 - teză susţinută pe 14 februarie 1997, în faţa uneicomisii alcătuite din profesori universitari, cercetăt ori ştiinţifici, eminescologi de o valoare incontestabilă, întrecare reţinem numele lui Mircea Borcilă (Universitatea “Babeş-Bolyai” - Cluj-Napoca), Iosif Cheie-Pantea(Universitatea din Timişoara), Livia Cotorcea (Universitatea “Al.I.Cuza” – Iaşi), Roxana Sorescu (cercetătorştiinţific principal I, la Institutul de Istorie şi Teorie Literară “G.Călinescu” – Bucureşti) - şi, nu în ultimulrând, Dumitru Irimia (îndrumătorul de excepţie al tezei de doctorat), de la Universitatea “Al.I.Cuza” -Iaşi.

Intrând într-o corespondenţă susţinută, am aflat lucruri minunate despre om şi profesor, despredevoţiunea acestuia faţă de catedră, încrederea sa nedezminţită în valorile spirituale şi în puterea de regenerarea naturii umane.

Între om şi dascăl, între acesta şi omul de condei - nu există nici un fel de graniţe: acelaşi fluid vitalcirculă de la unul la celălalt. Concluzia? Universul se află în continuă expansiune prin topirea ultimelor limitefizice, sub presiunea constantă a pasiunii şi gândului de întemei ere. Drept pentru care, i -am adresat următoareleîntrebări:

8

REPORTER – Spuneţi-ne, domnule Adrian Botez, când aţi dat examen de admiterela Universitatea “Al.I.Cuza” din Iaşi (1974), aţi ştiut că veţi fi profesor? Aţi vrut astacu adevărat? Întreb, pentru că intuiţia îmi spune: cariera de cadru universitar saucercetător ştiinţific v-ar fi fost cu mult mai potrivită. Mă înşel oare?

“Mi-e foarte greu să-mi da seama cum am ajuns cu picioar ele pe pământ - adică(…) opacoste de profesor!” (…)<<Nu te teme de moartea ta - teme-te de o viaţă netrăită!>>”

ADRIAN BOTEZ - Când am dat examen, în 1974, la Facultatea de Filologie (aşa se chema, peatunci…), din cadrul Universităţii “Al.I.Cuza”, din Iaşi - nu voiam altceva decât să pătrund undeva undeputeam să aflu mai mult despre multe şi, mai cu seamă, să mă organizez interior. Nu cred că, în primii doi ani,am luat, măcar o clipă, în serios, gândul că voi preda în faţa unor elevi în bănci.

Mi-e foarte greu să-mi dau seama cum am ajuns cu picioarele pe păm ânt - adică, să mă împac cugândul că voi fi pentru alţii, ceea ce nu mi -a plăcut la alţii, când au fost pentru mine: adică, o pacoste deprofesor!… Habar n-am cum am ajuns profesor de liceu. Doamne mă iartă - repartiţia guvernamentală, cealtceva să mă facă profesor de liceu?!

…Şi-am ajuns la Liceul Agroindustrial din Adjud. Ăsta era, pe vremea aceea, când 60 % dintre filologiiabsolvenţi trăgeau la ramele lotcilor, în Deltă - un post “extra”! Ar fi fost mai potrivit, pentru mine, un post decadru universitar sau de cercetător? Poate. Studenţii sunt mult mai stabili psihic, mai hotărâţi -orientaţiprofesional etc. Aş fi avut, aş avea şi azi (poate mai mult azi, decât atunci!) - multe să le împărtăşesc - să neîmpărtăşim. Să înaintăm, umăr la umăr , spre/în tainele lumii Cuvântului Sacru… Dar, dacă era interzis - ceera să fac? Iar când au încetat a mai fi interzise examenele pentru asistenţi universitari (după 1990) - eram,deja, prea prins de munca mea la liceul meu. Aşa îmi place să-i zic: liceul MEU.

Mi-a făcut cineva, un amic (cu ghilimele sau fără…) - prin 1990-1992, teoria ratării meleprofesionale - pentru că nu sunt în Bucureşti…în buricul Pământului… M -a durut puţin - apoi, m-am gândit:“A fi ratat înseamnă că ai dat chix în tot ce-ai făcut - a fi inutil şi a te situa pe bilanţ zero, după o viaţă de om.Chiar am dat chix în tot ce -am făcut? Nu cred, din moment ce unii dintre elevi (nu toţi, că atunci aş fihipnotizator, nu profesor!) sunt atenţi la ora de Română şi de Viaţă, pe care o ţin - sunt atenţi la ce le spun -ba chiar (rar, dar nu deloc şi niciodată!), mai spre finalul orei, intră într -un dialog (aprins de dorinţa decunoaştere) cu mine. Se înflăcărează şi ei, încontrându -se cu mine! Învie!!!…Şi, după ce -şi termină stagiaturaprin liceu, mă salută, mă telefonează - chiar îmi cer sfaturi etc. Unii - puţini - dar nu deloc şi niciodată! Şi,în definitiv, n-are şi Bucureştiul proştii lui? Ba, slavă Domnului! Şi dacă, în Bucureşti, sunt de 150 de ori maimulţi oameni, decât în Adjud, atunci şi vocea mea s -ar auzi de 150 de ori mai slab şi distorsionat decât se audeaici unde sunt!” Şi am concluzionat că, din moment ce, de pe locul meu de profesor de Română, sunt util(măcar “vocal”!) unora (puţini - dar nu deloc şi niciodată!) - atunci teoria amicului , despre ratarea mea -cade. Poate că am greşit ori m-am pripit, când am tras această concluzie Dar, în definitiv, când îţi place ceea cefaci, şi când faci cu toată inima o muncă, prin care nu numai că nu faci ră u nimănui, ci chiar (din când în cândşi din întâmplare…) mai faci şi bine(sau iese bine, pur şi simplu - ceea ce înseamnă că a trecut pe -acolo, pâş-pâş, şi Dumnezeu - în plimbare ori din plictiseală…) - ce să vrei mai mult de la viaţă? ”Nu te teme d emoartea ta, teme-te de o viaţă netrăită!” - spunea, în 2002, regizorul american Jay Russell.

REPORTER – Aţi regretat vreodată că aţi devenit profesor?!…

“Munca de profesor se aseamănă mult cu aceea de preot: trebuie să ai har şi trebuie să fiiconştient de MISIUNEA TA!”

ADRIAN BOTEZ - Poate - uneori, când plouă afară, ori când mă dor dinţii…Şi dac -aş sta săregret - ce-aş câştiga? Aş pierde vreme preţioasă - şi-abia atunci ar exulta de satisfacţ ie amicul cu …ratarea.Stimate domnule profesor, de -a lungul acestor aproape trei decenii de muncă în liceu, mi -am îndrăgit“specimenele” mele, cu care lucrez. Tinerii sunt interesanţi şi plini de surprize (de tot felul, evident!).

De pe orice poziţie socială ori profesională, un om poate să -şi ajute semenii. Evident, diferenţiat -dar totul e să creadă în ceea ce face! Am constatat, mai ales, că munca de profesor nu -i ca altele - seaseamănă mult cu aceea de preot: trebuie să ai har şi trebuie să fii, fără nici un moment de şovăială, conştientde MISIUNEA TA. Toţi oamenii şi fiecare în parte au câte o misiune - dar “calea regală”-alchimia sufletelornu poate fi realizată decât de pe poziţia de “ravvi”, “învăţător” - maestru. Preot ori “dascăl” – azi. Mulţi vorrâde, cum o şi fac, de prea multă vreme (e un râs care mă plictiseşte!) - dar profesorul are şi trebuie să aibă

9

în el ceva mistic. N-are??? - atunci, să se dea la o parte: o maşină de spălat rufe e infinit mai utilă decât unprofesor fără har şi conştiinţa menirii, fără aura mistică. De-aceea eu dau din umeri a lehamite, când audprostiile astea cu “productivitatea” şi “rentabilitatea” şcolii - cu necesitatea informatizării revoluţionare aşcolii româneşti… Calculatorul, pe post de palea tiv universal…Le-am auzit, unele, şi pe timpul lui Ceauşescu,Dumnezeu să-l ierte - le aud şi-acum, spuse de nişte guri ce se zice că nu aparţin unor cizmari. Se vede că, pedinăuntru, proştii care ne conduc azi poartă “stofe”(spirituale) cu mult mai gro solane decât cele de cizmari.Ingineri ca Tăriceanu, Hârdău, sau nişte nenorociţi de contabili ca vicepremierul Pogea sau SebastianVlădescu, de la Finanţe (cu nimic mai breji decât PSD -iştii anteriori!) n-au habar de învăţământ, de misiunespirituală. Materialismul dialectic? Păi, abia acum e la putere - şi încă la ce putere: globalistă!!! Nu, nucalculatoarele vor da cei 7 ani de -acasă, pe care mulţi tineri sunt pe cale să -i piardă, tot aşa cum părinţiilor sunt pe cale să-i uite!!! Munca de profesor trebuie să fie, în primul rând, FORMATOARE DE SPIRITE ŞIPERSONALITĂŢI BENEFICE ŢĂRII ŞI TERREI!!! Informaţia, aşa cum se dă azi, pe Pământ şi în şcoli, estenăucitoare şi redundantă. N-avem nevoie, pentru a repara stricăciunile de pe Terra, de tehnică, în pr imul rând -ci de bun-simţ şi de conştienţă/responsabilitate . Or, astea nu se dobândesc prin calculator, ci prin educaţia dela Suflet de “ravvi” - la Suflet de ucenic. Tradiţia, de! “sireaca”…Iniţierea întru omenie nu este posibilă princalculator.

Şi acum, la finalul divagaţiei mele - vă pot spune, răspicat: nu, domnule profesor - n-am cum săfiu în toate minţile - şi, totodată, să regret că Dumnezeu m -a hotărât a fi profesor: ori una, ori alta . Oriuna (nebunia), ori alta (conştiinţa celei mai nobile şi mai utile misiuni de pe Terra, mai ales în aceste veacuri decumpănă ale umanităţii terestre - misiunea de “ravvi”, de deşteptător şi responsabilizator de conştiinţe, îngrădinile firavelor flori ale omenirii). Şi mai e ceva: a fi dascăl (indife rent de salariu!!!) e o profesie carenecesită ştiinţa lecţiei fundamentale a solidarităţii spirituale : dacă n-ai camarazi buni de echipă, încancelarie (şi eu, la şcoala mea, din fericire, am - mulţumitor de mulţi, şi buni - unii chiar foarte buni!) -munca ta este, cel puţin parţial, anulată; dacă n -ai (şi nici nu ştii să-ţi faci) camarazi buni şi de nădejde şi bună -credinţă, printre elevii unei clase - iarăşi, munca ţi-e îngreunată, până la imposibilitate. Iar în privinţa asta,atmosfera de atroce egoism, cultivată de societatea terestră de azi - aduce mari şi extrem de serioase greutăţişi incertitudini - enorme şi, parcă, premeditate deservicii învăţământului!!! Nu mă feresc s -o afirm: criminaledeservicii - până la a schiţa chiar un veri tabil genocid spiritual planetar! Şi, colac peste pupăză, ca la baschet,se adaugă şi puzderia greşelilor noastre personale!!!

REPORTER - Ce înseamnă ora de curs, pentru dvs.? Cât de confortabil vă simţiţiîn mijlocul elevilor?!…

“…eu cred în necesitatea formării elitelor, pur spirituale şi cinstite valoric - încă din şcoala primară”

ADRIAN BOTEZ - De obicei, poziţia mea fizică, în sala de clasă, este în faţa elevilor. Dar, evident,năzuiesc să fiu (spiritual, în primul rând) - în mijlocul lor. În definitiv, aceasta este şi poziţiapreotului/pontifex: chiar în sufletul lor - să iscodesc ce nu merge, deşi ar putea şi ar trebui să meargă. Uneoriizbutesc - de multe ori - nu. Şi mă condamn foarte sever, de câte ori nu izbutesc (din oboseală,superficialitate, lipsă momentană de concentrare etc.) să mă plasez în sufletul elevului/elevilor. Nu a tuturor,fireşte - eu nu cred în învăţământul liceal de masă - ci A SE DA ŞANSĂ TUTUROR CELOR CARE ŞTIUŞI VOR SĂ-ŞI FOLOSEASCĂ ŞANSA VIEŢII: eu cred în necesitatea formării elitelor, PUR SPIRITUALE şiCINSTITE VALORIC - încă din şcoala primară. E un ideal nebun? Poate - dar ar trebui să fim, cu toţii, sautot mai mulţi, obsedaţi de această nebunie - singura garanţie a evoluţiei spiritualităţii ter estre, singurul mijlocprin care se poate garanta un viitor bun, cu adevărat bun, pentru omenire!!!

Ora mea de curs? Aparent, este o continuă divagaţie, spre a “acoperi”(galopuldisperării!)/dezvălui cât mai mult din ceea ce şcoala de azi nu mai oferă: şa nsa culturii generale, aprivirii de perspectivă şi de profunzime - asupra lumii şi asupra tuturor lucrurilor . Şi, treptat, elevii setrezesc aduşi în faţa unor probleme “monolit”, de mare seriozitate. Unii, au curajul să treacă, dimpreună cumine, la încercările aventuroase de a dezlega misterele Lumii şi Cuvântului - ale Lumii prin Cuvânt. Folosesc,mereu (ceea ce unora le -ar părea cel puţin ciudat, dacă nu de -a dreptul deplasat), trimiterea la Cuvântul SfinteiScripturi - demonstrând că tot ce gând eşte şi va gândi omenirea a fost, deja, anticipat, sub formă de răspunsimplicit ori explicit la problemele umanităţii - de către Hristos-Dumnezeu. Şi, astfel, lecţia, parţial, cel puţin,în intenţie, cel puţin - capătă deschideri surprinzătoare chiar pentru mine însumi. Poate că îmi satisfac,“egoist”, prin intermediul elevilor, multe curiozităţi de -ale mele - dar, niciodată, în detrimentul lor: cine vrea,poate afla ceva în plus - poate, cel puţin, cădea pe gânduri (şi acest lucru e recomandabil, cred eu, în aceste

10

vremi de lejeritate şi iresponsabilitate revoltătoare). Nu accept ca elevii să tacă, să m-asculte , doar: eu nuţin, n-am ţinut niciodată prelegeri. Eu exist, ca profesor, prin ceea ce (şi atâta cât) mă/îmi dezvăluiedialogul cu “credincioşii” mei - acei “unii elevi” - firava elită pe care, în “nebunia” mea constantă,neabătută - cred că o pregătesc. Nu accept ca aceeaşi lecţie, ţinută la două clase, de acelaşi nivel (IX -IX,X-X etc.) - să semene, să se repete, formal. M -ar ucide, aş simţi că “am murit de mult” - mi-ar da sentimentulinutilităţii şi sclerozei mele spirituale. Uneori, îmi pare că totul e de -a surda…Dar, fireşte, o iau, o luăm -mereu, de la capăt!

REPORTER – Nu mă pot stăpâni să nu vă întreb: ce înseamnă REFOR MA (înînvăţământ), pentru dvs.? Ce a fost bine şi ce a fost rău, în învăţământul românesc alultimilor ani şi ce cauze vedeţi?!…

“Nici nu se poate începe, serios, o discuţie(...)despre o<< reformă >>, câtă vreme există, în societatea româ -nească şi terestră, viziunea materialistă - viziunea şcolii ca fabrică de confecţii!!!(…)Intelectualii, de fe -lul lor, sunt cam…iude(…). Nu de reformă are nevoie învăţământul – terestru şi românesc – ci de

Revoluţia Spirituală!!!”

ADRIAN BOTEZ - Nici nu se poate începe, serios, o discuţie, în acest sens, despre o “reformă”, câtăvreme există, în societatea, românească şi terestră, viziunea materialistă - viziunea şcolii ca factoreconomic, a şcolii ca fabrică de confecţii!!! Nici un cuvânt despre şcoală nu se poate rosti - cândvicepremierul Pogea, cot la cot cu preşedintele Băsescu (cum, altădată, mister “Adolf” Marga, ori madamTeodoreasca, ori musiu Athanasiu - cot la cot cu alde dom' Iliescu or i Constantinescu!) - şi “câţi ca ei”(ŞITOŢI CA EI!) - stau cu catastiful contabilicesc în faţă - iar aşa-zişii “lideri sindicali” din învăţământ secomplac în calcule meschine, cu jumătăţi şi sferturi şi şaisprezecimi de procente(ei pentru ei negocii ndu-şiposturi prin ministere!)!!! Nu de reformă are nevoie învăţământul - terestru, nu numai românesc! - ci deRevoluţia Spirituală!!! Şi, cum eu nu recunosc altă revoluţie autentică decât cea de pe Golgota - nici nupot concepe învăţământul fără re -legarea lui de spiritualitatea creştină . În această privinţă, sunt nu doarintransigent, ci de-a dreptul intolerant! Nu doresc (raţional) o Inchiziţie (“rediviva”!) - dar, uneori, măîncearcă nostalgia iraţională după o teocraţie mondială - teocraţie creştină, evident! Şi AUTENTICCREŞTINĂ - iar nu “pârâtă”…Păi, dacă staţi strâmb şi încercaţi să judecaţi drept - oare “cei răi” (GuvernulMondial, despre care vorbesc eu în pustiu, de atâta vreme…) - nu construiesc deja, oare, o teocraţie satanică,sau, cel puţin, anti-creştină, prin New Age-ul globalizant??? - cea care pătrunde în lume, prin forme extrem deproteice şi fascinante(pentru fraieri!) - de tipul mişcărilor “tinereşti” (de fapt, manipulate de către bătrâniiurâţi, perverşi şi egoişti ai lumii - în interesul lor exclusiv: căci, a trezi şi exploata exclusiv instinctele tinerilor- înseamnă să creezi o turmă mondială, uşor de manipulat, în regim de sclavaj universalizat!!!) alehippyioţilor, rockerilor, punckerilor, “misselor” de tot felul etc. - precum şi prin periculoasele religii alecelularului, Internetului “Preasfânt”, televiziunii “în direct” : dar cei ce -şi spun asta - adorm instantaneu, dupăce şi-o spun, şi continuă, fascinaţi, să se lase încântaţi şi manipulaţi…de ecran ul fosforescent. Nu sunt, în niciun caz, inamicul sectant al micului ecran (mă uit cu plăcere la câte -un meci bun de fotbal, încerc să selectezcâte-un film bun ori un documentar mai puţin mincinos) - dar sunt prietenul afundării spiritului încontemplare, meditaţie - în natura-Creaţie a lui Dumnezeu, ca şi în Carte. Contemplu, la nesfârşit, munţii şizborul planat al vulturilor (neatinşi de foarte suspecta, ca şi SIDA - gripă aviară…)…silueta brazilor,proiectaţi pe cer - silueta măreaţă a lui Hr istos, din Evanghelii - şi n-am, în nici un caz, senzaţia vinovată atimpului pierdut, irosit - ci a sufletului reîncărcat de lumină şi libertate originară şi originală…CivilizaţiaImaginii Mişcate distruge capacitatea omului de a contempla şi a medita - singurele metode verificate princare se ajunge în anticamera lui Dumnezeu.

În definitiv, nu nenorocitul de Pogea e de vină, pentru ce se întâmplă, actualmente, în învăţământulromânesc - ci întreaga filosofie a lumii moderne - indiferent dacă e de “dreapta” ori de “stânga”! Lumea econdusă de infractori (infractori morali - dar mulţi, şi penali!) - şi, în cazul infractorilor, nu se puneproblema comunism/liberalism. Mai mult: Spiritul însuşi nu e “de dreapta” sau “de stânga”. Ne confruntăm,deci, cu două religii mondiale - cu fronturi de densităţi diferite: religia materialistă, care ne înfundă întemplele mlaştinii, ale gravitaţiei înrobitoare, ale Banului -Rege şi Sexului-Dumnezeu - şi religia spiritualistă,care doreşte eliberarea energi ilor umane spre zbor şi lumină. Clar (mai clar decât în toată istoria modernă!), azise confruntă, maniheistic - Frontul Întunericului cu Frontul Luminii. Primul este extrem de bine organizat şi

11

dens - căci raţiunea satanică stă la baza închegării lui . Al doilea, cel al Luminii - este foarte dezorganizat,foarte puţin dens, aproape volatil, deocamdată: asta

a- şi pentru că idealiştii se cred tari în limitele visării lor, oarecum egoiste - şi uită că mântuirea, încele din urmă, nu este individuală, ci universală (numai protestanţii afirmă invers - şi, ciudat, toate releleEuropei au început să curgă, cataractă! - de la Mişcarea Protestantă încoace - în cartea sa, Etica protestantă ,Max Weber afirmă crezul protestant: “NU mai pierde timpul cu ru găciunea - câştigă bani!!!”);

b-şi pentru că intelectualii, de felul lor, sunt egoişti şi individualişti şi cam…iude. Or, observaţi bine căIisus nu s-a înconjurat de apostoli -intelectuali (doar Iuda era ceva cărturar - şi vedeţi ce trebuşoară a făcut ,nenorocitul!) - deci, nici Şcoala Viitorului nu va forma oameni informaţi foc şi deştepţi foc (adică, şmecherifoc) - ci oameni BUNI. Aşa spun spiritualişti de vază ai lumii (Berdiaev, Steiner, Guénon, Schuré,Schuon…) : în viitorul nu prea îndepărt at, stadiul de evoluţie spirituală al planetei Pământ va determinaimbecilizarea treptată(deci, auto -excluderea socială automată!) a celor răi. Şcoala Viitorului nu va aparţine, înnici un caz, fluxului informaţional şi ecranelor fosforescent -diabolice - ci fluxurilor de energii benefice, carevor institui o “baie de lumină/revelaţie universală”. Fluxurile Armoniei/Armonizării Spirituale - întruRevelaţie - iar nu întru “tocilăreală” tembelizatoare, maşinalizatoare… Aceasta este, de fapt, starea numit ăcreştineşte “Noul Ierusalim”. E o nebunie, sau o viziune? - căci însăşi Cartea Apocalipsei o confirmă . Deci,prin Ioan din Patmos - însuşi Iisus…Hotărâţi, vă rog, singur. Şi, dimpreună cu dvs. – toţi oamenii de bună-credinţă, care citesc aceste râ nduri, sau le-au citit, deja, în Scripturi…Dar, fiţi sigur - dacă aceasta e o viziune- în ea n-au ce căuta actualii guvernanţi, ai ţării şi lumii!

REPORTER – Pentru că amândoi suntem dascăli de literatura română, curesponsabilităţi majore, orice s-ar spune, în raport cu alte obiecte de studiu, vă întrebdacă aveţi ceva de comentat asupra manualelor alternative! Nu vi se pare căsunt…prea alternative?! Ba se comprimă, ba se relaxează, ba se organizează pe teme,refuzând diacronia, ba se organizează monografic, cu respect pentru evoluţiaformelor…Ce rezultă de aici?!

“Comuniste sau nu, manualele dinainte de<<reforma pe dos>> creau o viziune coerentă şiprogresivă, asupra fenomenului literar ori istoric românesc - nu brambureala cumplită de azi(...)”

ADRIAN BOTEZ - Rezultă un haos dirijat…Nu am doar de comentat - ci, imediat ce am văzut,concret, ce înseamnă aceaste manuale, aşa -zis “alternative” - am protestat, cu toată vehemenţa, elocinţa şienergia de care sunt capabil, p e la toate ziarele centrale şi televiziunile naţionale! Nu mi -a “găzduit”protestele(scrise şi, apoi, exprimate la telefon, în direct) decât poetul (naţional - orice ar zice unii şi alţii…)Adrian Păuneascu , la Antena 1, într-o noapte spre dimineaţă…Nici un coleg de breaslă nu mi s -a alăturat, latelefon, în acea noapte. Ora târzie să fie singurul motiv/singura justificare? Şi totuşi, era vorba de o problemănaţională, nu adjudeană, sau problema personală a unui profesoraş obscur, numit Adrian Botez…Era problemageneraţiilor “de schimb” ale României, era problema propriilor lor copii (de -acasă şi de la şcoală), îndefinitiv…Cu amărăciune, eu am considerat -o lipsă de solidaritate - umană, cetăţenească şi de breaslă. Cănimeni nu ne ia în seamă, pe câte u nul, doi - bun: dar se vor speria, când vor auzi nu o voce -două - ci mii,zeci de mii, sute de mii - milioane! - căci, repet, e o problemă naţională - dez-naţionalizarea, prin manualeleactuale, în special prin cele de Istorie şi Română. Vedeţi cl ar că românilor li se refuză istoria şi eroii naţionali -prin distrugerea viziunii diacronice, în manualele de Română - şi prin distrugerea icoanelor naţionale (sautratarea istoriei exclusiv ca “mit”!!! - şcoala Lucian Boia!!!) - în manualele de Istorie. În această privinţă, ascopului manualelor, cu conţinut hotărât înafara României!!! - nu există nici urmă de alternativitate!!! Şi, vădaţi perfect de bine seama - scopul final al manualelor contează - iar nu dacă Sadoveanu “intră” sau nu in tră,şi cu câte romane intră etc. Unde mai puneţi manualele obscene, pornografice - cu, de-acum, pe nedrept“celebrizatul” Verdeş…Comuniste sau nu (autorii de manuale de Română ante -decembrişti erau, majoritatea,buni profesionişti! – puţin îmi pasă de carnetul/lipsa carnetului de partid al cuiva!!!), manualele dinainte de“reforma pe dos” (a lacheilor liniei Washington -Londra-Bucureşti - via Budapesta!) puneau, măcar, cărămidăpeste cărămidă , creau o viziune coerentă şi progresivă asupra fenomenului li terar ori istoric românesc - nubrambureala cumplită de azi, care pune începutul la sfârşit - primele scrieri pe pământ românesc şi literaturaveche (câteva pagini chircite!) - în clasa a XII-a, ca nici să nu se bage de seamă că am avut istorie şi sc riere şicultură şi civilizaţie (admirabile, dacă urmăm şi credem în linia Vasile Lovinescu, Nicolae Densuşianu, Paul

12

Lazăr Tonciulescu, Adrian Bucurescu, Viorica Enăchiuc etc.) - chiar şi înainte de 1989, înainte de AndreeaEsca-Andreea Marin - şi Ion Cristoiu-Cristian Tudor Popescu…Ca să vezi - şi să nu(-i) crezi…

Unde mai puneţi că toate manualele şcolare (acum, doar cele de la clasele XI -XII…) costă enorm!!!Unde este “şansa pentru toţi”, “egalitatea la start”?! Majoritatea elevilor mei sunt s ăraci! Cum să nu le vinămultora nostalgia după vremurile ante -1989, când manualele erau complet gratuite?!

Ca şi dvs., stimate domnule profesor Mircea Dinutz - mi-am alcătuit eu “manualul” - îmi organizez eumateria - ca să-mpac şi cerinţele minimale pentru examenul de bacalaureat - şi conştiinţa mea profesională,câtă este…În primul rând, să ştiu că nu devin complicele optim al distrugătorilor de spirit - din ţară şi din“străinătate”…Paradoxal şi revoltător, străinătatea a devenit autoritate şi realitate pentru România!…Nu suntşovin - dar naţionalist sunt - şi nu accept să mă înregimentez în şleahta lui Sabin Gherman, Lucian Boia,Horia Roman-Patapievici sau Pleşu-Liiceanu - care-au fost puşi “în faţă”, spre a se crede că aceasta , şi nualta, trebuie să fie elita românească actuală… “Indulgenţii”, “toleranţii”, “directorii de conştiinţă aineamului”… - “ctitori de aşezăminte/ Unde spumegă desfrâul, în mişcări şi în cuvinte”(băgaţi de seamă, cred,la ce este bun Eminescu: la a exprima f oarte clar şi plastic şi definitiv nişte stări spirituale fundamentale - şi,din păcate, de lungă durată, în omenire…). L -am pus special în faţă pe Gherman - pentru a scoate în evidenţătrădarea şi lipsa de generozitate spirituală a pseudo -intelectualităţii româneşti - caz în care Sabin Ghermandevine port-stindard şi “comandant”(om reprezentativ pentru fenomen) al celorlalţi - şi nu invers! Spreexemplu, un Pleşu devine mai laş şi mai obscur, în formularea ideologiei, decât un Sabin Gherman. Deci, maivinovat - cu cât se dă (şi chiar este) incomparabil mai cultivat decât Gherman Sabin. Amintiţi -vă cât declovnereşti, obscuri şi isterici devin Călinescu George(un critic de rasă, genial, prin unele intuiţii), SadoveanuMihail (un romancier de talie mondială…) etc., după 1947 - în raport cu foarte fireştii (cimpanzei sunt,cimpanzei se arată - nu o “dau la întors…”) A. Toma, Tiberiu Utan, Marcel Breslaşu…

Deocamdată, din ce ştiu eu că se experimentează, ca învăţământ de tip benefic -spiritualist, în lume(cunosc o “staţie-pilot” şi la Iaşi!) - şcolile Waldorf (create de gândirea şi experienţa antroposofului RudolfSteiner, care utilizează conceptul de copil-sămânţă - fiecare copil fiind urmărit, de un grup depedagogi/psihologi, în şcoala -casă-cămin, ca un organism spiritual specific, şi ajutat să -şi dezvolte optimcapacităţile spiritual-creatoare) - ar putea, până când se va pune pe picioare un veritabil şi masiv învăţământconfesional ortodox (cel catolic deja funcţionează, în mici insuliţe, cu rezultate oarecum satisfăcătoare - darnici pe departe salvatoare!) - să-i ajute pe tineri să nu-şi uite spiritul şi să-şi valorifice cât mai eficientenergiile spirituale. Costă mult? Dar cât de mult ne va costa, în câţiva ani doar, inconştienţa şiiresponsabilitatea pedagogilor de până acum, dar şi inerţia clerului ortodox! - care, prin pasivitate,şovăială/tergiversare/toleranţă vinovate, greşit înţelese - şi, mai ales, prin supunere servilă, fără nici undiscernământ, la comandamentele lumii cezar ice, au stimulat procesul de destructurare şi aneantizare spiritualăa generaţiei actuale de tineri ai Terrei!!!…Se va înregistra, curând (dacă datele problemei nu se schimbăradical, prin formarea şi responsabilizarea maximă şi rapidă a unui Front al Salv ării Divinităţii din Om - nu unnou FSN iliescian, care să satanizeze/ahrimanizeze Om şi Neam, în egală măsură, prin stimularea, în noi, lamaxim, a potenţialului negativ, antihristic) - însăşi pierderea umanului din om. Cyborg -izarea făpturiloruman-terestre. Nu e SF - este ştiinţă spirituală.

REPORTER – Din punct de vedere al omului de la catedră, ce se îndreaptă tăcut,dar ferm, spre vârsta a treia, ce părere aveţi despre perspectivele tinerilor?! Ce li seoferă şi ce şanse au în lumea de azi?!?

“Misiunea noastră este(...) mai dificilă decât a lui Domnu' Trandaf ir: el menţinea normalitatea -noi, cu ajutorul tinerilor, trebuie să o re -creăm!”

ADRIAN BOTEZ - Teoretic, într-o ţară şi într-o lume care, abia de-acum, aşteaptă Marea RevoluţieSpiritual-Mihaelică - generaţia tânără are de făcut TOTUL, de la un capăt la altul al societăţii terestre - aşacă perspectivele tineretului tind către infinit. Din păcate, tinerilor le lipseşte complet viziunea asupra sco puluiexistenţei lor terestre. Nu ştiu cine sunt, nu ştiu ce trebuie să vrea ( li s -a şoptit, perfid, că democraţia este“libertatea de a face ce vrei” - şi au constatat că nu pot decât să urle în pustiu şi, deci, că vor să se sinucidă -iar dacă n-au curajul ăsta, atunci să violeze, să ucidă, să [se]batjocorească / înjosească, drogându -se,pervertindu-se în tot felul - “Asta e cool, nu? - “Ah, abia asta e senzaţii tari, marfă, yééé!”…” Iar cei mailucizi au constatat că nu mai au puncte cardinale, c ă nu mai ştiu cine sunt, dar nici ce ar trebui să vrea, ca săînceapă să fie…). De ce credeţi că majoritatea tinerilor simt nevoia să poarte masca vestimentaţiei - a cojii,absurde şi jalnice, groteşti? Pentru că, dedesubtul coafurii punk, dedesubtul com plexului de cercei şi zurgălăi şi

13

a gecilor şi cizmelor negre, satanice, tip Michael Jackson (el însuşi, OMUL FĂRĂ CHIP!!!) - se ascundeVIDUL SEMANTIC ŞI AXIOLOGIC - buimăceala completă şi terorizantă, asupra rostului -finalităţiiexistenţei lor. Se simt singuri, extrem de vulnerabili, nedoriţi de nimeni, excluşi de la toate ospeţele lumii - şi,fireşte, inutili. Exasperant de inutili. Chiar şi cei bogaţi - poate ÎN PRIMUL RÂND cei cu părinţi avuţi:aceştia sunt ORFANII LĂCOMIEI…Asta explică şi ade ziunea lor (a tuturor tinerilor, indiferent de “clasasocială”!), aparent absurdă şi revoltătoare, la lumea anti -muzicală, sub-culturală - a manelelor: textelemanelelor se adresează, cu mijloace extrem de rudimentare, lumii puşcăriaşilor, criminalilor (p rinşi şicondamnaţi - deci nu cine ştie ce criminali…), şuţilor, “rrromilor” fără “palate” şi conturi în bănci etc. -adică, periferiei sociale, zonei PARIA. Haarlem-ul e peste tot…Cine se îngrijeşte, în programeleguvernamentale, de educarea bunului -gust şi a bunului-simţ uman? Nimeni ! - fiecare să se descurce cumpoate(oare nu doctrina liberală a lansat anticreştina şi luciferica lozincă: ”made self man”?), în jungla teribilă asocietăţii - şi, de aici, dezesperantul cult al tinerilor albi, după modelul tinerilor negri , marginalizaţi înSUA - pentru EXTREMA ŞI CONTINUA VIOLENŢĂ FIZICĂ. “Papagalii” sunt (în concepţia tânărului deazi) nu doar politicienii vidului - ci şi neajutoraţii, oamenii blânzi… - cei care se îmbracă cu bun -gust, ceicare se roagă - adică , TOŢI OAMENII NORMALI! Cei care mai cred în Moş Crăciun şi în Iisus…Perfida şiatât de proteica doctrină a New Age -ului formează adevăraţii şi definitivii ATEI , masa de manevră, carnea detun pentru Legiunea/Legiunile Străină/Străine . Formează carnea de tun pentru războaiele globalizării -RĂZBOAIELE PETROLULUI, ale CARACATIŢEI MONOPOLULUI AMERICAN. Generaţia MacDonald's-“fast food”-urilor uniformizatoare de hrană, generaţia Coca Cola, a uniformizării băuturii, a blugilorşi şepcilor de baisball - uniformizatoare de vestimentaţie - a programelor TV rock non-stop şi a filmelorHollywood-ului, uniformizatoare de surditate spirituală, violenţă, sexualitate şi isterie - pregătesc, de mult,faza ultimă a COMUNISMULUI (începută prin finalul secolului “luminilor” Satanei - secolul al XVIII-lea,regicid şi deicid…) - despre care manualele de istorie mint cu neruşinare că a aparţinut DOAR trecutului detip sovietic. Cine ştie un pic de istorie - cunoaşte faptul că ideologia comuni stă a fost exportul cel mai teribilal Occidentului! A Patra Romă - SUA-Washington - este expresia geografică a triumfului morţiispirituale: Ursul Rusesc s-a transformat, el însuşi, într -o jigodie oarbă, năucă, înnebunită de durere şi a -semantism existenţial - dezintegrată spiritual şi economic. Deci, perspectivele tineretului, din acest unghi devedere, al complotului mondialist/globalizant, având în frunte SUPERPUTEREA HOTENTOŢILOR ŞITROGLODIŢILOR AMERICANI (nu mă refer la oamenii de rând de acol o, care sunt victime - ci lacomplexul militaro-politico-industrialo-financiar american!) - sunt sumbre. Se vrea mână de lucru ieftină, debatjocură, pentru o mână de infractori economici mondiali, care îi transformă în agenţi de propagandă pro -războinică, comercială şi economică şi pe Dumnezeu Tatăl, şi pe Dumnezeu Fiul - şi chiar pe completmisticul “Holly Gost”-Sfânt Duh. Şi atunci, bieţii tineri se aliniază, cuminţi, la cules căpşune în Spania şimăsline în Grecia şi devin, pe 30 de arginţi, mercen arii SUA, în ţări de peste mări, ţări cu care n -am avutniciodată, nimic, de împărţit -certat pe vreo moştenire…Afghanistan, Irak, Somalia, Kossovo, Bosnia… - numai ies în stradă să protesteze (cum erau scoşi -manipulaţi în decembrie 1989 şi în primăvara ş i vara lui 1990,de foştii şi actualii guvernanţi fanarioţi, puşi de Înalta Poartă de la Washington), se dezinteresează, dindisperare şi neîncredere, de treburile CETĂŢII - când este distrusă economia, prin lovirea brutală, cutârnăcopul, sau prin “eleganta”privatizare a SECTOARELOR STRATEGICE (Romtelecom -ul, oţelăriile,laminoarele, băncile, petrolul etc.)…Nici măcar când este atacată spiritualitatea creştin -ortodoxă - mă refer ladeclaraţiile guvernanţilor, privind sporirea cu 30 % a numărului de hom osexuali, din România (PatriaBărbăţiei, prin excelenţă!), şi mă refer la intrarea într -o Uniune Europeană ATEE!!!…

În definitiv, nu rezolvă nimeni nimic prin ieşirea în stradă - s-a văzut manipularea PieţiiUniversităţii! - dar de ce a scăzut catastro fal numărul celor, şi aşa puţini, înrolaţi în ASCOR? La Putna, varaasta, am aflat că marşul de anul trecut, 2004, pentru slăvirea lui Ştefan cel Sfânt, abia a adunat vreo 200 detineri studenţi… dar ce suflete!…Foarte puţini - dar cât de inimoşi - cu inimile pline de flacără - flacărăcare a scris cu foc numele lui ŞTEFAN şi prejmele Putnei!!!…Din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Sibiu, au venit PEJOS, cu inima pe palme!!!… De aici, din slăbirea credinţei în propriile forţe interioare, spirituale ( DECI,INTANGIBILE, DINSPRE EXTERIORUL SATANIZAT!!!) - vine, azi, lipsa de perspectivă a tineretuluiromân. Din scăderea dramatică a spiritului de solidaritate şi frăţie spirituală, vine sentimentul de paria, demarginalizaţi… André Malraux, cel cu “Secolul al XX I-lea va fi religios sau nu va fi deloc” - are, mereu,dreptate - dar cu condiţa lămuririi: secolul XXI va fi religios NU ORICUM - ci prin TINERET, singurul caremai are forţa de a se roti spiritual, cu 180 de grade, spre, credinţă - şi care poate răsturna munţii şi rupe vrăjileputuroase ale Guvernului Mondial al Infractorilor - prin setea lor de frăţie spirituală, de mândrie şi cinste -nu de şmecherie şi şmenuri şi descurcăreală şi…Şi iată cum, în mod sigur, când tineretul va regăsi Calea spr eSine, prin credinţă şi solidaritate frăţească - nu va mai simţi nevoia de mârlănie (care, dincolo de dovada

14

lipsei celor “7 ani de-acasă”, este, la fel ca şi cerceii în limbă şi buric, vestimentaţia jalnică şi grotescă,manelele şi coafura - MASCA CE ASCUNDE URLETUL DE SINGURĂTATE ŞI NEPUTINŢĂ ŞIINUTILITATE - urlet care pregăteşte, logic, crima sau sinuciderea!!!) - se va regăsi pe sine!!! Deci, tineri -cu-adevărat-tineri - vă îndemn să nu aşteptaţi nimic bun şi folositor de la stăpânii de azi, ai ţării şi lumii – citotul să vreţi de la Dumnezeu: sfat şi putere - şi, înainte de toate, identitate , rost şi finalitate a vieţii şi trăiriivoastre, interioare şi exterioare!!!Nu doar : “A voi, înseamnă a putea!” – cum spunea spaniolul Pedro Anto niode Alarçon, în secolul XIX - ci şi, în primul rând, de fapt: “Crede, ca să afli ce trebuie să vrei şi, apoi, săpoţi!” Iar noi, “dascălii”, vom da samă în faţa lui Dumnezeu, dacă nu -i vom ajuta, din toate puterile, pe tineri,nu cum ne indică domnii de tip Hârdău - “să se adapteze cât mai bine la mediul social” - ci, dimpotrivă, sălupte cât mai eficient împotriva acestui mediu social, complet corupt spiritual - să-i ajutăm să-şi găsească şiconsolideze credinţa, în Dumnezeu şi în forţele lor, d e a răsturna/reorganiza Lumea, după chipul pe care i l -adat Lumii şi Omului - El, Dumnezeu. Misiunea noastră este, deci, mai mare decât a lui Domnu' Trandafir: elmenţinea normalitatea - noi, cu ajutorul tinerilor, trebuie s -o re-creăm. Să ajungem la acea lume unde nu totulse vinde şi se cumpără, unde nu domneşte ÎNŞELĂCIUNEA - ci FRATERNITATEA SPIRITUALĂ.

REPORTER – Omul are obligaţiile sale familiale, profesorul pe cele profesionale,scriitorul…se află în faţă cu eternitatea. Există divergenţe?! Aţi avut vreun momentsentimentul că personalitatea dvs. este scindată?!…

“Patima Cuvântului îmi pregăteşte cel mai îndelung şi substanţial dintre iadurile posibile”ADRIAN BOTEZ - Nu, nu este scindată decât de disperarea că nu am, niciodată, timp să s pun tot ce

aş avea de spus: totdeauna, ora, la şcoală, se dovedeşte meschin de scurtă, pentru dezbaterile care, de multeori, încep a-i dezmorţi pe elevi din indiferenţă şi superficialitate - niciodată noaptea, ori vacanţa, nu suntsuficient de lungi, pentru a putea desâvârşi un gând, un poem, o carte. Şi foile sunt prea strâmte, pentruscrisorile pe care încerc să le scriu…Şi, tot atât de rău, niciodată nu va exista o viaţă atât de lungă, cât îmitrebuieşte mie, pentru a -i convinge, pe copiii mei de acas ă şi pe cei de la şcoală, de Adevărul în care cred,niciodată nu pot să-mi îngădui, din motive de timp, suficient de multe argumente, parabole, exemple de viaţă,care să sprijine afirmaţiile mele. Această criză permanentă de timp a fost, neîncetat, izvorul amărăciunilormele: am aflat, prin ea, că nu sunt Alesul lui Dumnezeu - nu am har, prin care să conving, într-o unicăscânteiere de Cuvânt , lumi întregi de oameni, însetate de Adevăr şi Lumină. Încerc să scurtez timpul descuze, regrete şi mustrări de c onştiinţă, pentru chixurile discursului meu, pentru faptul că soţia şi copiii mei de -acasă mă văd prea rar la faţă şi prea des preocupat de altceva decât de grijile cotidiene ale familiei - dar,evident, acest timp de penitenţă devine tot mai obsesiv şi mai imperios - iar VINA MEA creşte exponenţial,cu fiecare zi - şi nu-i vor ajunge lui Dumnezeu toate eternităţile, pentru a mă pedepsi suficient de drastic şitemeinic, pentru toate încălcările Codului Rutier al Vieţii de Familie, de Comunitate, în g eneral. PatimaCuvântului îmi pregăteşte cel mai îndelung şi substanţial dintre iadurile posibile.

REPORTER - De ce iubiţi poezia religioasă?! De ce credeţi că aceasta vă exprimăcel mai bine?!

“Nu cred în existenţa poeţilor religioşi. Poetul este Poet pentru că i-a fost dăruită, de Dumnezeu, o revelaţie. Sau Revelaţia. Atât şi nimic mai mult.”

ADRIAN BOTEZ - Nu iubesc poezia religioasă. Nici nu cred că există o astfel de poezie - şi nici“poeţi religioşi”. E un pleonasm!!! Chiar dacă nu ştie sau nu spune, poetul este Poet pentru că i -a fost dăruită,de Dumnezeu, o revelaţie. Sau Revelaţia. Vibraţia Originară, întemeietoare şi conformator -armonizatoare -este, în Primul rând, Cuvântul -Muzică-Orfism, din Poezie - dar şi Vibraţia Culorii, din Pictură, şi VibraţiaRotirii (statice sau dinamice!), din Sculptură şi Dans… Arta e Liturghie. Eu îi sunt, clipă de clipă, dator luiDumnezeu - şi Dumnezeu este, clipă de clipă, responsabil de Lumea pe care a creat -o. Şi orice Poet simteacest lucru - altfel nu e Poet. Nu merită să vorbim despre el - în alt regim decât cel de raportare la realitateareală - care nu poate fi decât lumea, chinul în lume, strigătul de veşnic copil, după Cel Ce -i EstePărinte…Orice Poet trebuie să fie un foarte simplu om, un cât mai simplu om - conştient de necesitateaRăstignirii. Că eu exprim această legătură indestructibilă, între creatură şi Creator, mai explicit - ţine deantecedentele vieţii mele, de datorii şi frustrări, de fir ea mea rebelă şi temperamentală. Pe linie maternă, amdatorii faţă de şiruri lungi de preoţi, protopopi, episcopi - şi, mai ales, faţă de cel mai mare pictor bisericesc al

15

secolului al XIX-lea, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Eminescu - cu care acesta a şi dormit, în fânulturnului porţii Mânăstirii Putna: străunchiul meu bucovinean , Epaminonda Bucevschi . Am datorie, deci,implicit, ca bucovinean şi român, faţă de singurul sfânt autentic, dintre scriitori: EMINESCU. El este singurulcare nu l-a trădat pe Hristos niciodată şi s -a închinat bine, deplin, în faţa Cuvântului - ca Neam. Este singurulcare şi-a transfigurat deplin Rugăciunea - în Răstignire.

Mă simt mereu în inferioritate spirituală, faţă de unchii mei după mamă, care au fost schin giuiţi întemniţele staliniste din România, pentru credinţa lor neabătută în Dumnezeu şi în Neamul Românesc. Mă simtmereu dator faţă de toţi martirii Neamului în care m -am născut - şi faţă de toţi cei care au ştiut să sufere şi săse dăruiască lui Dumnezeu, prin sacrificiul către Neam. Unul dintre ei este şi tatăl meu - pierdut printre sutelede mii de oşteni care au încercat să -l păzească pe Dumnezeu, la troiţa de la Răscrucea Istoriei Patriei -Moşie.Că n-au putut până la capăt, poate că nu e vina lor pe de-a-ntregul - ci misiunea noastră, pentru noi şi pentruviitorime. Încă n-a ajuns vârful Crucii Neamului Românesc - până la vârful Golgotei: deci, datoria noastră esă continuăm suişul şi sângerarea…

Şi pentru că simt cum cresc imens, teribil, ac este datorii ale mele către Dumnezeu - mă revolt,neghiob, posomorât, blasfemiator şi perfid, uneori - sperând, fariseic, să mi se scadă din datorie. Dar datoriamea creşte cu exact atât de mult, cât de mare este revolta mea… - şi, deci, urmează pocăinţa şi înfrângerea şimelancoliile şi bucuria mea, şi adoraţia fiecărei zile şi a fiecărui zbor de înger. Asta e existenţa mea cotidiană -mai vizibilă sau mai puţin vizibilă, pentru cei din jurul meu - dar nu mă simt, prin asta, “poet religios” - ciun tare chinuit şi nefericit şi înglodat în lumini - om.

REPORTER – Cum s-a născut ideea “Contraatac”-ului?! Ce v-aţi propus şi ce aţirealizat? Cum vedeţi evoluând pe mai departe această generoasă idee?! Câţi tineri“aveţi pe conştiinţă”?

“Pe conştiinţă îi am pe elevii -tineri care au uitat ori au trădat, din slăbiciune proprie, combinată cu urgia viscolului social - revista lor, a cauzei viitorului spiritual al zonei Adjud -Vrancea.”

ADRIAN BOTEZ - La început, a fost mânia. A fo st acel an 1999, când apăreau în DILEMA luiPleşu nemerniciile şi murdăriile şi blasfemiile faţă de Sfântul Scriitorilor Români: EMINESCU. Şi, ca reacţie aanonimatului, contra celor care se aşezaseră ca păduchele în fruntea “intelighenţiei” româneşti, aco perind-o deruşine - mutul din mine a strigat fără glas, pe patru pagini, pe care singur le -am umplut cu liturghiileeminesciene - în final, adăugând un gând al meu, despre Eminescu…Asta s -a numit, atunci, într-o iarnă tristă- MANIFESTUL EMINESCU - subînţelegând, astfel, prin cuvântul “manifest”, că această ţidulă ar fi trebuitsă circule şi să răscoale conştiinţele. N -a (prea) circulat şi n-a răsculat, în nici un caz, pe nimeni. Am înţeles,atunci, că războiul pentru apărarea valorilor spirituale a le neamului meu (şi ale omenirii terestre, în general)trebuie să fie un război de gherilă, dus de (cât mai) mulţi, cu răbdare de diavol şi cu credinţă de sfânt. Deaceea, am numit revista: CONTRAATAC - pentru a semnala că noi nu lovim înainte de a fi lo viţi (loviţi prinblasfemierea, prin spurcarea izvoarelor vieţii noastre spirituale) - că noi existăm (în cel mai umil loc dinŞcoala Românească: Grupul Şcolar Agricol… - acolo unde poate fi, foarte versatil, când mlaştină puturoasă,când iesle sfântă… - sau şi una, şi alta!), iar ticăloşii, urâţeniile pământului, cei care vor să creadă şi să ne facăsă credem că omul se trage din cimpanzeu ori gorilă şi, deci, poate fi oricât de josnic, de groaznic, de sclav(dar şi proştii, care sunt periculoşi pen tru că nu ştiu că sunt proşti şi se umflă ca broasca -n tău, sufocând, cuduhoare, lumea) - să se ferească, sau, cel puţin, să nu se simtă în largul lor şi să nu se creadă victorioşi pedeplin şi înainte de limită - cât timp noi existăm, cât dăm semnal e vitale!!! Aceasta, deci, nu este orevistă - ci o cauză!!! Oricât de umilă, prinsă-n două capse - ea este, în mijlocul beznei dezesperante şiînăbuşitoare - o rază! De talent “moşit” cu sudoare, de cultură, de gândire, de spirit - dar, mai ales, demenţinere a stării de veghe. Adică, rază a tot ce înseamnă păstrarea, prin luptă scrâşnită, a omeniei/omului dinom. A copilului din om.

Şi am mai înţeles că nu noi, bătrânii, vom fi beneficiarii acestui război de gherilă (cu retrageristrategice şi contraatacuri), război care, prin natura lui, e de lungă şi foarte lungă durată - ci tinerii, urmaşii şiurmaşii urmaşilor noştri. Căci tinerii, categoria de tânăr, aparţine Nemuririi şi Eternităţii. Şi tinerii suntmai copii decât noi, bătrânii -îmbătrâniţii - şi Hristos a grăit şi pentru revista noastră: “Lăsaţi copiii să vină lamine!” Deci, trebuia să caut apostoli printre tinerii din jurul meu - şi am găsit, astfel (cu greu, în timp - dar amgăsit!) - elevi-tineri, care au înţeles că şi cuvântul lo r contează, sau poate conta, poate folosi şi poate sunafrumos şi luminos, în bezna tăcerii din jur!!! Că au ce spune şi trebuie să spună, să strige - dacă vor să ştie, ei

16

înşişi, că EXISTĂ. Şi care elevi -tineri, venind spre revistă cu gânduri curate, cu ce aveau, ei în ei, mai frumosde arătat lumii - treptat, au început să zărească Piscul ameţitor al Credinţei (chit că, ulterior, mulţi l -aupierdut din vedere, lăsându-se copleşiţi de viziunea infernală a negurilor din jurul Piscului) şi ei se înnoies c înciclurile cvadruple ale şcolii (au fost Dana Pâslariu, Elena Rusu, Iuliana Ghiniţă, Florin Bâra, SilviuBobeică sau Ion Mihăilă - sunt, azi, Mihaela Moscu, Diana Bortă, Alina Bălan, Elena Chirilă, ElenaTaraşi, Ilie Ivan - care-i provoacă pe deja instalaţii pe parapete Irina Birtolom, Ionela Călugăru, LidiaTancău, Nicoleta Jalbă, Costică Clatea, Marius Iurac etc.) - dar şi profesori-tineri - fie tineri fizic şispiritual, cum sunt domnii profesori Cătălin Mocanu (dascălul de Istorie…)şi Gabriel Ilie(dascălul de Educaţie fizică…) - fie tineri în duh şi credinţă, cum este Sfinţia Sa, preotul profesor IonMunteanu (fireşte, dascălul de Religie…) . Aceşti tineri categoriali de care vă vorbesc s-au strânsîn jurul revistei cu timpul - dar, asemeni unor veritabili devoţi, au ajuns să creadă fanatic în această revistă, săse identifice cu ea, să simtă că revista este o parte (şi deloc mică!) din chiar existenţa lor!!! Revista aceastaDOARE!!! Prin existenţa şi prin naşterea ei grea şi prin întârzi erile ei de apariţie…prin tot.

În anul din urmă, 2005 - cel mai mare câştig al revistei -cauză - CONTRAATAC - îl socotesc a fifost atragerea, pentru cauză (“căuzaş”!!!), a atât de tânărului (spiritual) profesor -“guerrilleros” din Focşani -profesorul MIRCEA DINUTZ !

Cum va evolua “ideea”? Nu ştiu. Problema asta e legată, strict, de evoluţia sau involuţia(catastrofală)a spiritului, a forţelor spirituale care ne sprijină, atât din planul metafizic, cât şi din cel mai prozaic…hârtie,calculator, toner…E legată de CREDINŢĂ. Câtă vreme se va crede în ideea -cauza întrupată prin fiinţareaCONTRAATAC-ului - atâta va exista şi, de ce nu, va evolua CONTRAATAC-ul. Se va stinge credinţa - vadispărea CONTRAATAC-ul. Simplu şi tragic - ca la vechii greci. Nimic patetic. Revista noastră a început, demult, să fie un barometru al spiritualităţii locale - şi nu numai…Datorită(sau din cauza …) ei, au apărut, prinzonă , alte reviste aşa-zis “şcolare”.

“Pe conştiinţă” îi am pe elevii -tineri care au uitat ori au trădat, din slăbiciune proprie, combinată cuurgia viscolului social - revista lor, a cauzei viitorului spiritual al zonei Adjud -Vrancea. S-au trădat pe eiînşişi. “Pe suflet” am mulţimea de elevi şi profesori(zdrobitoare majoritate!) care n -au fost convinşi (n-amfost, noi redactorii, vrednici , în faţa lui Dumnezeu, să primim harul convingerii!!!), sau n -au înţeles adevăratulrost al acestei reviste - şi au stat, şi stau şi astăzi, pe margini. Sau o scuipă şi azvârl cu pietre în ea. Sau, mairău, nu o bagă în seamă. Ce-or fi aşteptând? OZN-uri, veniri masive de extratereştri şi comete prevestitoare deapocalipse??? Apocalipsa ne -o facem noi, oamenii, “cu mâna noastră” - aşa a hotărât Dumnezeu. Iar reviste caa noastră (şi câte altele, în ţară!!!) sunt amânări/păsuiri, prin neuitare de Dumnezeu - ale Finalei, Cumplitei şiDreptei Judecăţi Dumnezeieşti.

REPORTER – Marginea şi Centrul, o eternă dispută care - din păcate - nu ducenicăieri!!! Dvs. cum o vedeţi rezolvată?! Care este şi care ar tr ebui să fie atitudineascriitorului ce NU trăieşte într -un mare centru cultural, economic şi administrativ?!

“Dumnezeu va hotărî Centrul şi Marginea, şi tot Dumnezeu, prin spiritul oamenilor, va hotărîceasul când cel trebuincios, pentru ideile lui fie rbinţi, va fi scos, din umilinţa lui, şi pus în frunte”

ADRIAN BOTEZ - Marginea şi Centrul…Dumnezeu e peste tot – e Perimetru şi Centru,concomitent. Alecsandri a creat mai frumos la Mirceşti, decât la Iaşi ori Bucureşti - Eminescu a creat oriunde- pe mal de lac, în mânăstiri părăsite, în odăi de mari oraşe…Emily Dickinson, structură genialoidă, de unicăsensibilitate expresiv-poetică, cea mai valoroasă femeie -poet a Americii, din toate timpurile - a stat, o viaţăîntreagă, izolată într-un colţ de ţară, la etajul unei căscioare, de la care etaj nu se cobora nici să mănânce:servitoarea îi dădea mâncarea, cu sfoara, pe geam - şi asta, o viaţă întreagă!!!…Totu -i să-ţi faci datoria, săscrii, că de asta ţi-a dat Dumnezeu har (dacă ţi l -a dat). Ce-or zice alţii despre tine - treaba viitorimii şi acriticilor! Călinescu a trecut, în Istoria lui, şi pe un analfabet, Cilibi Moise… - cel care dicta directculegătorului de litere, de la tipografie!…

Mă doare şi ne doare când vedem aroganţa Bucureştiului - faţă de noi, scriitorii provinciali - dardacă ne-am lăsa de scris, că nu ne publică ROMĂNIA LITERARĂ a lui Manolescu, liderul US, din Bucureşti -ar câştiga cineva, ceva? Un mare polonez (Adam Mickiewicz) şi un mare român (Corneliu Zelea Codreanu)spuneau acelaşi lucru, în secole diferite: patria trebuie s -o ai, în primul rând, în suflet, că dacă o ai în suflet,atunci vei putea s-o realizezi şi fizic, pe Pământ (şi ştiau ei ce ştiau…) - iar dacă n-o ai în suflet, degeaba o aipe pământ: niciodată nu va fi patrie - ci un oarecare pământ…Aşa a fost şi la “poporul Bibliei”, la evrei:

17

patria au purtat-o, aproape 2000 de ani, în suflet! Teribil!…Aşa şi noi: “să credem în scrisul nostru” (îndemneminescian!) - şi Dumnezeu va hotărî Centrul şi Margin ea, şi tot Dumnezeu, prin spiritul oamenilor, va hotărîceasul când cel trebuincios, pentru ideile lui fierbinţi, va fi scos, din umilinţa lui, şi pus frunte. L -am întrebatodată, exasperat de nerecunoaşterea valorilor, prin 1977, pe maestrul meu, Dumitru Irimia: “La ce bun,domnule profesor, să mai muncim, dacă nu recunoaşte nimeni munca noastră?” - şi răspunsul lui nu l-am uitatşi e bine să-l audă unii şi alţii: “Dragă Adriane, noi trebuie să fim pregătiţi, şi să -i pregătim, la rându-ne, pealţii, pentru creaţie - pentru vremi ce vor veni, şi în care valoarea va fi recunoscută - că dacă n-om facenimic, cine ce va avea de recunoscut? N -avem voie, prin inactivitatea noastră, să creăm sau să prelungimnejustificat vremurile nefericirii şi ale secetei spirituale!” Sfânt cuvânt! Căci, odată şi -odată, se va alege grâulde neghină - şi-n Centru va fi, spre privire, Lumina - şi numai ea!

REPORTER – Din nou, nu-mi pot refuza o întrebare: de ce există peste tot atâteagrupuri, grupuleţe, găşti şi grupări literare, de ce atâta lipsă de luciditate?!? Ar trebuisă ne unească faptul că suntem din ce în ce mai singuri, că pragmatismul lumiiimediate ne sufocă, că meschinăria semenilor ne ucide, iar noi, care iubim şi slujimfrumosul şi binele, ne bârfim, ne l ovim sau, şi mai rău, ne îmbătăm cu laude deşarte, deparcă Dumnezeu ne-a luat văzul şi ne-a încremenit auzul - pentru a recepta doar ceeace ne convine şi a respinge violent tot ce ne deranjează. Cui foloseşte o asemenea risipăde energie, lipsită de cea mai elementară raţiune?! Care e punctul dvs. de vedere?!

“Ne distingem prin bârfă şi venin (…). Absolut nimic măreţ nu se naşte din minţilenoastre ca nişte peşteri putrede şi purulente şi din sufletele noastre chircite şi afumate…”

ADRIAN BOTEZ - E o imensă prostie, iresponsabilitate şi inconştienţă să nu existe solidaritate,unirea forţelor spirituale, ale tuturor creatorilor, în teribilul război metafizic de astăzi, contra extrem deriguroaselor armate ale Întunericului Antispiritual, de -creator! Orbiţi de orgolii mărunte, jalnice, scriitorii deazi nu vor să ştie că salvarea spirituală se face cristic, generos - iar nu meschin: “Unde veţi fi doi şi trei, uniţiîn numele meu, acolo voi fi şi Eu!” - avertizează Hristos, de două mii de ani. Din păcate, lecţia renascentistă,luciferică, a prins nemăsurat mai bine decât lecţia cristică. Dar măcar renascentiştii erau nişte titani creatori -or, noi abia suntem nişte homunculi, nişte avortoni - dacă nu şi mai derizorii. Iar titanii renascentişti l-autrezit pe Prinţul Întunericului - şi în bezna rămasă de pe urma lor, noi, nişte pigmei drapaţi în fumuri -strigăm cu voci îngroşate, ca să ne creadă (cine?) oameni “mari”…Ne distrugem, prin bârfă şi venin, nefăcândaltceva decât să ne confirmăm s tatutul de lachei preaplecaţi ai Satanei. Absolut nimic măreţ nu se mai naşte,din minţile noastre ca nişte peşteri putrede şi purulente, şi din sufletele noastre chircite şi afumate…De aceea şide aici şi aberaţia postmodernistă, care propovăduieşte sfârş itului creaţiei (originale, proaspete, vii, cu flacăraîndreptată, pururi, spre cer şi viitor) prin cuvânt…

Potenţial creator există, însă - şi chiar mare!!! - dar se risipeşte în lupta “cu retoricele suliţi” şi încele mai puturoase şi ordinare cabale . “Eu sunt buricul Pământului şi fără cărţile mele nu există lumea!” Dinpăcate pentru orgoliul nostru curcănesc, Buricul Pământului este Creatorul Pământului - şi nu creaturaCreatorului. BIBLIA s-a scris - şi pare că fără rost! Preotul Eminescu sluje şte într-un templu de surzi şi orbi.Şi atât BIBLIA, ca rost şi Cuvânt întemeietor de rost - cât şi preotul Eminescu, dimpreună cu NeamulRomânesc (Supraindividualitatea Românească), vor arde în fumul negru al haosului egoismuluidespiritualizant, aneantizator. Orgoliul nostru de pigmei va avea, din păcate, un efect - şi ce efect!…Nimenidintre noi nu-şi dă seama ce cumplit efect: ştergerea Neamului Românesc din Planul Divin - ca Neam-cu-Misiune…

Scriitorul X se crede “internaţional” - deşi nu e decât poet al odăii lui personale, cântându -şi din lirăepopeea durerilor bătăturilor lui personale, de la degetele de la picioare - blasfemiind şi sortind naţiunearomânească la dispariţie, din planul divin. Nici nu -i trece prin gând că abia GENERAŢIA de sc riitori ai epociicutare - tot X să-i spunem!!! - contează, creează premizele evoluţiei spirituale a Neamului şi Terrei.“Concepţie comunistă! Doar personalitatea contează!” - strigă lucifericul nostru “geniu pustiu”… Nimeni nuneagă rolul personalită ţii - dar cine s-o confirme, cine să-i dea direcţie şi rost acestei personalităţi, dacăfiecare scriitor se crede unic - deci se vrea singur? Nimeni nu poate exista prin sine, că nu e Dumnezeu - arenevoie fie şi de un “fundal” - şi acest aşa-zis “fundal” este generaţia. Singurătăţile şi unicităţile sunt şi rămânsterpe, dacă nu sunt valorificate/explicate prin contextul spiritual al epocii. Sprijinindu -se unii pe alţii, scriitoriicreează (inconştient) şi conformează/confirmă ierarhii/Ierarhia. Al tfel - neantul îi mănâncă. Eminescu era

18

prieten cu toţi scriitorii, mari şi mici - nu se grozăvea, nu se umfla în pene: el se exprima - asta era treaba luiunică!!! - nu avea grija ierarhiei, să -şi pieptene imaginea din oglindă - căci ierarhia/ierarhizarea nu e treabascriitorului - ci a timpului (uneori, foarte capricios, dar, per total, destul de corect valorificator…) şi acriticilor literari. Şi, până la urmă, a lui Dumnezeu: el hotărăşte cine a ajutat Neamul şi Omenirea, prin ce afăcut - şi cine numai s-a scălâmbăiat, să treacă drept “original”, să lanseze “mode”etc. etc. Avea dreptate,probabil, Fănuş Neagu, când vorbea de deosebirea dintre generaţia actuală de scriitori şi despre cea dinainte de1989:”Voi nu sunteţi solidari şi nu aveţi c riticii voştri!” Despre solidaritate - ea funcţionează extrem dealeatoriu, în funcţie de bisericuţe şi interese meschine. Cât despre critici - ştiţi dvs. mai bine ca mine ce secetăeste: nu există o critică profesionistă, riguroasă şi constantă (dvs. sunteţi o “rara avis”…) - şi se face “criticala persoană”, iar nu “la operă”(mai deştepţi/lucizi paşoptiştii!). Se face critică de gaşcă, “mafiotă”, “la mareleşantaj”: “Zi tu de mine că sunt deştept foc, ca să nu zic eu de tine că eşti prost!” Iar când miros “mafioţii” căunul, străinul! - s-a ridicat inconvenabil de mult, pentru ei - dă-i la cap! - şi dacă n-au cu ce să-l şantajeze- “complotul tăcerii”! Cel mai eficient!!! - descurajează “la fix” pe “amicul”(“străinul”…) - care seface, din scriitor - franzelar! Îţi trebuie ceva “muşchi” interiori, ca să -ţi vezi de treabă, în tot acest viespar al“mărunţeilor”…

Unde, în ţară, s-a trecut peste animozităţile de tarabă - s-au născut grupuri de creaţie de toată stima:am în faţă, acum, revista POEZIA, din Iaşi, anul XI, nr. 3(33)/2005, un fel de DACIE LITERARĂ a secoluluiXXI (adunând/stimulând creatori din toată ţara românilor!) - director : Cassian Maria Spiridon, redactoriMarius Chelaru(eseu), Dragoş Cojocaru(literatură universală), Vasi le Proca(poezie), Amalia Voicu(critică) -având ca temă de studiu şi creaţie POEZIA ŞI CLIPA (pentru anul 2006, revista propune ca teme de creaţie şistudiu: Poezie şi vin; Poezie şi apă; Poezie şi foc; Poezie şi frig ; pentru 2007: Poezie şi religie; Poezie şirugăciune; Poezie şi mit; Poezie şi geneză ; pentru 2008: Poezie şi sugestie; Poezie şi ambiguitate ; Poezie şialuzie; Poezie şi sentiment; pentru 2009: Poezie şi vid; Poezie şi somn; Poezie şi haos; Poezie şi cosmos - unadevărat “plan cincinal” cultural-literar !!! - în sensul cel mai bun, mai creativ şi mai vast -rodnic!). Ce ne-arcosta şi pe noi, vrâncenii, să încercăm o astfel de autentică stimulare şi afirmare a valorii spirituale, fie şiprovinciale? Chiar dacă n -om face “bortă în cer” - măcar vom putea zice că am încercat, am muncit cinstit -şi, între timp, munca făcută “cu faţa” la oameni ne va descoperi, unul altuia, ca oameni de treabă…Şi tot ar fiun câştig - decât să prăpădim atâta amar de energie - ca să ne distrugem unii pe a lţii şi să se mintă/falsificefiecare pe el însuşi…Dar - n-ar fi cazul, dacă tot am deschis discuţia - chiar să luăm iniţiativa? Să nu neuităm prea mult şi degeaba prin jur - de parcă n-ar fi vorba şi de noi - nu doar de alţii…

REPORTER– Şi o ultimă rugăminte: încercaţi să caracterizaţi - succint -literatura vrânceană a ultimilor 15 -16 ani. Ce şanse de afirmare îi daţi, în condiţiile încare - după cum se vede - autorii Dicţionarelor de la Cluj sau Bucureşti, cu foarterare excepţii, ignoră ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă pe aceste meleaguri; iar autoriide istorii literare par să nu fi auzit de existenţa lui Florin Muscalu, Ion Panait,I.D.Denciu, Dumitru Pricop - ca să nu pomenim decât de scriitorii ce au debutat între1970-1983?! Ce se poate face?! Să-i provocăm, propunând acestora o ierarhiecomplementară?!!

“Toate ierarhiile sunt complementare - întru Unica Ierarhie - aceea pe care doarteleologia divină o va stabili! Nu trebuie ignorat nimeni de către nimeni! (…)Ceea cecaracterizează, însă, literatura vrânceană , cu adevărat - este spiritul de anarhie, de auto-suprimare, prin cvasi-totala lipsă de solidaritate/frăţietate SINCERĂ…Micile excepţii întăresc regula. Păcat, mare păcat. (…) Pricop, Denciu, Panait, Muscaluşi cei care vin după ei - trebuie să-şi aibă criticii lor, trebuie ca

NEUITAREA să învingă, iar criticii să se pună serios pe treabă…”ADRIAN BOTEZ - Toate ierarhiile sunt complementare - întru Unica Ierarhie - aceea pe care

doar teleologia divină o va stabili! Nu trebuie ignorat nimeni de către nimeni! Fiecare truditor al Spiritului arerostul şi misiunea lui! Altfel, le -am face jocul infractorilor interni şi internaţionali - ne-am autodistruge maibine, mai complet şi mai sigur decât ne-o doresc chiar iredentiştii şi “fracturiştii” UDMR -ului! Am rupeRomânia în mici fragmenţele culturale - care, necunoscându-se/neştiindu-se între ele, nici nu au termeni decomparaţie - şi atunci ori se subapreciază, ori se sup raapreciază - şi astfel, se autodistrug, valoric…Nenorociţii de guvernanţi de azi, ai ţării şi lumii, atomizează şi înstrăinează pe creatorii pământului - dar noi,

19

ca oameni lucizi, trebuie să luptăm, din toate puterile, în spiritul paşoptiştilor şi junimiştilor naţionalişti: vomface, deocamdată, dicţionare locale - dar gândind, proiectând axiologic ( foarte sever şi serios, fără nici uncompromis spiritual!!!) şi anticipând (moral-axiologic, stilistic şi conţinutistic, prin micile dicţionarelocale, sau monografii-antologii, tip Dinutz-Deşliu!), termenii şi viziunea sintetică ale unui MareDicţionar Literar Naţional - aşteptând şi pândind clipa realizării efective a acestui Mare DicţionarLiterar Naţional! Nu, nu scapă teroriştii ăştia culturali aşa uşor, de unii ca noi! Nu ne -au creat înaintaşii o limbăşi un neam şi o ţară, ca noi să pulverizăm şi să spurcăm sfânta lor muncă, în rezultatele ei miraculoase!!!

Literatura vrânceană a ultimilor 15 -16 ani aţi caracterizat-o dvs., într-un număr de acum doi ani, alrevistei PRO SAECULUM , mult mai bine şi exact decât aş putea -o face eu, acum. Vrancea creează cel puţinla fel de mult, de bine şi de rău/prost, ca şi toate celelalte zone ale României (cel puţin aşa deţin euinformaţii…). Se creează, în Vranc ea, tot atâta valoare şi maculatură - ca peste tot în ţară. Ceea cecaracterizează, însă, literatura vrânceană , cu adevărat - este spiritul de anarhie, de auto -suprimare, prin cvasi-totala lipsă de solidaritate/frăţietate SINCERĂ… Micile excepţii întă resc regula. Păcat, mare păcat.

Pricop, Denciu, Panait, Muscalu etc. - şi cei care vin după ei - trebuie să-şi aibă criticii lor, trebuieneuitarea să învingă, criticii să se pună profesionist pe treabă - şi asta s-o facă în toate fărâmele de Români e,fără îngâmfare izmenită şi neghioabă, ci cu umilinţa celui care, asemeni lui Dumnezeu, din fărâme de tină,ajutat de suflarea Sfântului Duh, va ajunge să -şi reveleze Forma Divină a Lumii, ca Organism al MăreţieiNaţionale Unice! Duhul Naţional este Duhul Supraindividual, garanţia că, în cele din urmă, Hristos vaînvinge, prin solidarizarea interioară a părţilor expresive ale Divinului Neam - în cazul nostru: NeamulRomânesc. Trebuie, cât de degrabă, să scoatem la iveală, precum paşoptiştii şi junimişti i, trăsăturile de unirespirituală ale scriitorilor şi scrisului românesc. Cum adică, un Babilon haotic, fără identitate şi istorie, formatdin cei ce scăpau, în secolele XVII -XVIII, de spânzurătorile europene (a se vedea SUA, dar şi temniţa Angliei- Australia!) - îşi pot găsi trăsături fundamentale de unire (că sunt ori nu sunt, aceste trăsături, asta -i altădiscuţie!) - iar noi, urmaşii celui mai vechi neam al Europei, tracii, să devenim nişte mancurţi??? Nu se poate!“Se sparie gândul !”

(interviu luat de prof. Mircea Dinutz, lui Adrian Botez – decembrie 2005-ianuarie 2006)*

cuvânt duhovnicesc de dimineaţă

CĂSĂTORIA CA TAINĂ -TEMELIE A FAMILIEI CREŞTINE

(II)Taina nunţii - din punct de vedere

spiritualTaina Nunţii are înţelesuri mult mai ample decât se poate observa la prima vedere, fiindcă, în limbajul

său arhetipal, înseamnă „unirea” - nunta între Mirele Ceresc – Domnul IISUS HRISTOS - şi Mireasa -BISERICA SA , în Împărăţia Sa, ca să se împlinească vers etul:”Fericiţi cei chemaţi la Cina nunţiiMielului!”(Apoc., 19, 9) – cf. Părintele Emilian – Mînăstirea Neamţ). În acest sens, Taina Nunţii are ca punctde plecare FĂGĂDUNŢA - făcută celor ce vor veni la cina nunţii Mielului :”Le voi da, în casa Mea şiînăuntrul zidurilor Mele, un nume şi un loc mei de preţ decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic şinemuritor”(Isaia, 56, 5).

Această nuntă spirituală, această unire a Domnului Iisus cu Biserica Sa reprezintă, în esenţă, însuşisemnul rugăciunii Sale de pe Muntele Măslinilor, sensul venirii Sale, sensul sacrificiului de Sine, pe care L -afăcut pentru noi: „Părinte, voiesc ca unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i -ai dat ca săvadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o mai înainte de întemeie rea lumii”(Ioan, 17, 24). Mai mult, în ritualul

20

ortodox, când se oficiază Taina Nunţii, între soţ şi soţie se aşază Duhul Sfânt, care îi uneşte; de aceea, şipruncii care se nasc dintr -o asemenea unire, se nasc din Duhul Sfânt, deci cu binecuvântarea lui D umnezeu.

Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!„Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!”(Marcu, 10, 9) – este o poruncă dată de Mântuitorul,

tocmai pentru a da acestei uniri caracter divin. Nerespectarea acestei porunci generează păcatul: „Oricine valăsa pe femeia sa şi va lua alta – săvârşeşte adulter, iar femeia de -şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul,săvârşeşte adulter!” (Marcu, 10, 11-12).

În celaşi sens, SPIRITUAL, Taina Nunţii este prefigurată de leg ătura dintre Creator şi creatură: „Celce te-a zidit se va însoţi cu tine - şi în ce chip mirele se veseleşte de mireasă, aşa se va veseli de tine Domnultău”(Isaia, 62, 5) - pe de o parte, iar pe de altă parte, însuşi Mântuitorul, la nunta din Cana Gali leii, printransformarea apei în vin, dă Tainei Nunţii un caracter adânc spiritual, arătând profunda corelaţie între TainaNunţii şi Taina Sfintei Euharistii.

Taina Nunţii, prefigurată în parabolele Mântuitorului şi ApocalipsăMai departe, vom constata că Taina Nunţii este adesea bine prefigurată atât în parabolele Domnului,

cât şi în Apocalipsă. Astfel, în pilda NUNŢII FIULUI DE ÎMPĂRAT , căruia tatăl său i-a făcut o nuntă, adicăTatăl Ceresc a creat o împărăţie pentru Fiul Său cel iubit( Matei, 22, 2) - dar când a trimis slugile sale săcheme pe cei poftiţi la nuntă, aceştia n -au voit să vină (Matei, 22, 3) - era vorba de chemarea urmaşilor luiAvraam, Issac, Israel – de aceea, Împăratul s -a mâniat şi, renunţând la ei, a poruncit să fie chemaţi şi aleşi doarcei ce aduc roadă: „Mergeţi, deci, la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi -i la nuntă!”(Matei, 22,9) – aceasta a fost chemarea neamurilor, prin Sfinţii Apostoli, ierarhi şi slujitori ai Sfintelor Altare. Dar dupăaceastă chemare – urmează ALEGEREA - intrând Împăratul să privească pe oaspeţi, a văzut acolo pe unulcare nu avea haină de nuntă(Matei, 22, 11) – adică fără haina Duhului Sfânt de la Botezul Ortodox – şi aporuncit să fie scos afară. Aşa se întâmlă cu toţi cei ce au pără sit Biserica Ortodoxă: „Vor fi legaţi de mâini şide picioare şi vor fi aruncaţi în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”(Matei,24, 13).

La fel, în pilda celor ZECE FECIOARE, care: „luându -şi candelele lor, au ieşit întru întâmpinareaMirelui (Matei, 25, 1) – adică şi-au pregătit sufletul, pentru Împărăţia cea Veşnică.

În Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul , este arătată Taina Nunţii astfel:”Vino să -ţi arăt pe mireasaMielului; şi m-a dus pe mine, în duh, într -un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă Ierusalimul –pogorându-se din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu”(Apoc., 2,1, 9 -11). De aici, înţelegem căînsuşi creştinismul, în esenţă, poate fi socotit ca fiind „Mireasa lui Hristos” – lucrarea Sa mântuitoare.

Unirea între bărbat şi femeie - mijloc de promovare a unirii sufleteştiDin perspectiva creştină, prin căsătorie, cele 2 fiinţe se contopesc spiritualiceşte, formând o nouă

fiinţă spirituală. Soţii să nu uite că iubirea care i -a unit este aspiraţie spre unitatea de gânduri, de sentimente şide atitudini, dar, cu osebire, sete după unitate fiinţială. Femeia a fost făcută ca „ajutor pentru om, potrivitpentru el”(Facere, 2, 18). Evident că la această stare ajung soţii străini de tulbureal a păcatului, cei ce se ferescde divorţul inimii, considerând puritatea pasională a iubirii ca o condiţie a sfinţeniei şi unităţii căsătoriei,precum şi a fericirii lor depline. Numai în căsătorie, satisfacerea trebuinţelor de unire între bărbat şi femeiedevine mijloc de promovare a unirii sufleteşti - cu adevărat:”De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama saşi vor fi aceia doi un trup”(Matei, 19, 15).

Simbolismul momentelor din Rânduiala Cununiei învederează pregnant caracterul indisolubil alcăsătoriei, zidirea şi cimentarea ei, pe unitatea spirituală, unitate de gând, de simţământ şi ideal – realizată prinacţiunea harului divin şi adeziunea liberă a mirilor. Unirea soţilor nu este un simplu contract temporar. Hristosaccentuează caracterul ei unic . Probabil că de aceea unii dintre ucenice I -au zis:”Dacă astfel este pricinaomului cu femeia, nu este de folos să se însoare”( Matei, 19, 10).

Divorţ este numai acolo unde şi -a făcut loc păcatul. Altfel, legătura făcută în faţa lui Dumnezeu nu sepoate desface . Prin Taina Nunţii, cei doi au devenit, după cum s -a mai arătat, o fiinţă spirituală nouă; s -aoperat un fel de sinteză spirituală, astfel că legătura lor în faţa lui Dumnezeu nu se mai poate desface:”Ce aîmpreunat Dumnezeu, omul să nu despart ă”(Matei, 19, 16). Referitor la aceasta, Giovanni Papinispunea:”Căsătoria e singura verigă de veşnicie într -o salbă hărăzită pieirii” – cf. G. Papini, Viaţa lui Iisus,Buc., p. 176.

Notă bibliografică1-Biblia sau Sfânta Scriptură , Inst. Biblic şi de Misiune Ortodoxă al B.O.R., Buc.;2-Pr.Prof. Dr. Dumitru Stăniloae – Asceză şi mistică creştină – sau Teologia vieţii spirituale , Ed.

Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 1993;

21

3-Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune Ortodoxă al B.O.R., Buc., 1 998;4-Protos. Nicodim Măndiţa - Calea Sufletelor în Veşnicie – Vămile Văzduhului, vol. I-II, Ed.

Bunavestire, Bacău, 1990. preot prof. Ion Munteanu

*

străji ale culturii ortodoxe româneşti:ASTĂZI: VASILE

VOICULESCU (1884-1963)Medic, poet, prozator, dramaturg român - şi un mare creştin,

definind credinţa ca pe un dat ontologic fundam ental: „Credincioşia(spune elstudenţilor de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, prin 1935) e de aceeaşi

natură morală cu caracterul. Căror structuri biologice şi psihice se încorporează acestestructuri spirituale, de credincioşie şi de necredincioşi e – nu ştiu dacă se va cunoaşte vreodată. (...)Domnilor, n -am nici un merit să cred, m-am născut aşa!(...)M-am născut, cred, un tip de credincios, şi îndrăznesc să spuncredincios, chiar dacă nu aş fi religios. Dumnezeu este simplu, pentru cine -l prinde dintr-odată.” Ca medic,spunea: „Medicul trebuie să -i fie profund recunoscător pacientului, care i -a prilejuit să facă o faptă bună.”Despre chipul său dă mărturie, printre alţii, Pan M. Vizirescu( Gândirea, Anul XXII, nr. 7, august -septembrie,1943, p. 400):”Chipul său de o dulce spiritualitate, blând ca o icoană bizantină şi cu nu ştiu ce sfială ca deamvon în privire, are ceva de evanghelie şi pelerin al chemărilor sfinte. E multă evlavie în toată înfăţişareapoetului Vasile Voiculescu, dar o evlavie de nu anţă subtilă şi delicată, până la refuzul de a se mărturisi. Nimicgrav, nimic solemn sau exclamativ. Poetul Voiculescu este omul interiorizării depline. Acolo în taina ştiutănumai de el, îşi plămădeşte propriul său univers, la a cărui desăvârşire lucreaz ă pentru o încântare în care vomsurprinde întreaga raţiune a existenţei lui. Nu e uşor să -l poţi înţelege şi defini.” A fost de-o verticalitatemoral-spirituală impresionantă, răspunzându -i absolut negativ, lui Tudor Vianu, care încerca să -l convingă săaccepte publicarea unor poeme sub auspiciile Noului Regim - stalinist-comunist:”Vasile Voiculescu s-a uitatadânc în ochii foarte gândiristului de altădată şi i-a spus un NU atât de răspicat, atât de greu, încât Ispititorul atrebuit să plece repede, foa rte repede” – dă mărturie Virgil Ierunca, în cartea sa Româneşte – Humanitas, 1990.

S-a născut în comuna buzoiană Pârscov, în noaptea de 12 spre 13 octombrie 1884, în familia luiCostache şi Sultana Voicu. (Bunicul, Voicu Băcanu, era transilvănean, origin ar din Săliştea Sibiului). Nu vapurta oficial numele de Voiculescu decât începând cu anul 1950 – deşi numele acesta îi apare din primele foimatricole şcolare.

-Şcoala primară – în com. Pleşcoi; liceul: la „B.P.Haşdeu” din Buzău şi „Gh.Lazăr” -Bucureşti. Citeşteenorm, orice e legat de psihologie şi morală, apoi de spiritualitate: după Claude Bernard, Auguste Comte,Spencer, Darwin etc. - cunoaşte Kabala, mai ales din studiile lui Frank şi Karpe – Seferul, pe rozicrucienii luiPéladan - teosofie, gnoză, prin Fabre d'Olivet, Saint Yves d'Alveidre, Eliphas Lévy şi Papus - Schuré,Rudolf Steiner şi Blavatzky... ”Dar nu m-am afiliat la nici o societate secretă, n -am aderat la nici o sectă şi nusunt iniţiat, de teamă să nu-mi îngrădesc libertatea(...). Tot câştigul meu în cultură, artă, literatură, în loc să mădepărteze, m-au apropiat de credinţă. Unilateral, aş fi fost poate ateu naiv, un simplist negatic. Cu cât maipoliedric, cu atât au avut loc pe unde să străbată experienţe complete, puncte de vedere noi, interferenţe dedoctrine, putinţa de comparaţii, lumină mai multă. Iar din toate, sinteza că neapărat credinţa trebuie să stea latemelia omului normal”.

-După un an de studiu la Facultatea de Litere şi Filosofie, urmează cursurile Facultăţii de Medi cină,pe care le va termina în 1909 - licenţa în chirurgie. Îşi va continua specializarea în Medicină Internă şiEpidemiologie.

-21 februarie 1910 - se căsătoreşte cu domnişoara, studentă medicinistă, Maria Mitescu - cu care vaavea 5 copii. La 15 iunie 1910, e numit medic în Circumscripţia Ocolul, jud. Gorj – apoi Hotarele-Ilfov,Bezdead-Dâmboviţa-1911, Bucureşti(Casa culturală a Creditului şi asigurărilor muncitoreşti) -1913, Tătărani -1914, Buftea-Ilfov-1915, Budeşti-Ilfov-1916 (sinceră prietenie cu Nadejda Ştirbei, apropiată a reginei Maria -regina a apelat la V.V. pentru consultarea prinţului Mircea, care n -a putut fi salvat – dar i-a trimis lui V.V. unceas de buzunar pe care erau gravate, pe lângă însemnele Casei Regale, şi câteva cuvinte de recunoştinţă aleMajestăţii Sale), Cocioc-Ilfov-1916 - şi, în fine, Bârlad-1917 - după care va participa la Războiul deReîntregire, ca şef al Spitalului mobil nr. 6. Se va îmbolnăvi de tifos exantematic, de febră tifoidă şi de icter,

22

pentru că îngrijise bolnavii de aceste boli, în refugiul din Moldova. Pentru curajul său, dovedit în timpulrăzboiului, V.V. primeşte decoraţia „Steaua României cu spade”. În 1925, primeşte „Crucea Meritului Sanitar”,clasa I.

-După război, profesarea medicinei îi aduce celebritate - va ţine o serie de conferinţe radiofonice,despre igiena populaţiei şi va publica mai multe volume de farmacologie verde. Pentru V.V., „medicina nu esteo profesiune, ci o pasiune” - era supranumit”medicul fără arginţi” şi era foarte căut at.

-Colaborează la Duminica poporului şi Lamura, cu materiale despre igienă şi sănătate publică -apoi, la Albina, Farul căminului – inaugurând, cu Gh.D. Mugur o colecţie de popularizare Cartea vieţii -teme de: economie, istorie, artă, etnografie, m edicină etc. – în care publică: Boala cea nouă. Poliomielitaacută, sau paralizia copiilor – 1927, Sifilisul – 1930, Tuberculoza – 1930, Cunoaşterea social-medicală amediului. Educaţia igienică a săteanului şi muncitorului – 1933, Călăuza farmaciei căminului cu leacuri deîntâiul ajutor pentru conducătorii căminelor culturale, Apăraţi -vă de boli şi Igiena satelor - 1935.

-1922 – ajunge medic şi profesor de Igienă la Institutul Pompilian din Bucureşti şi şef alCircumscripţiei 12 din Capitală. „Era de o bunătate serafică(...). Simpatia pe care o arăta pentru fiecare bolnavera lesne receptată de pacienţii lui, care îl adorau(...) îi examina cu atenţie, le prescria medicamente, pe care, demulte ori, le aducea chiar el – le spunea cuvinte de îmbărbăare şi nu uita niciodată să le lase un mic dar, fie înbani, fie în alimente sau îmbrăcăminte” – îşi aminteşte doctorul C. Daniel. Adică, se conforma sfatului mareluimedic creştin, N.Paulescu, cel care indica studenţilor săi să -l vadă, în orice bolnav, pe Hristo s.

-Ca scriitor, debutează în Convorbiri literare , în 3 martie 1912, cu poezia Dorul - iar în 1916debutează editorial, cu volumul Poezii, la Editura Poporul.

-Volume de poezii: 1918 – Din Ţara Zimbrului; 1921 – Pârgă; 1927 – Poeme cu îngeri; 1933 –Destin; 1937 – Urcuş; 1939 – Întrezăriri (pentru toate acestea, i se acordă, în 1941, Premiul Naţional dePoezie). 1944 - la Editura Fundaţiilor Regale, îi apare un volum antologic: Poezii - ediţie definitivă, „care afost un fel de cântec de lebădă”, sp une Virginia Şerbănescu, în Gândirea, serie nouă, Anul XII, nr. 4 -5/2003, p.64 – „căci tot ce va mai scrie de -a lungul vieţii sale va face parte din <<literatura de sertar>>, care avea săvadă lumina tiparului atunci câ nd el nu va mai fi printre vii” – căci V.V. a refuzat să mai publice. I-a şi spusfiului Ion: „Ionică, eu mor. M -au omorât. Nu le dau nimic”.

-În 1920, după publicarea acestor volumului de poezii Pârgă, devine membru al Societăţii ScriitorilorRomâni.

-ianuarie 1927-iulie 1944 (interzicerea revistei)– credincios colaborator al revistei Gândirea, alăturide Crainic, Gyr etc. În 1927, editează revista Pleiada, la Craiova, împreună cu T.Păunescu -Ulmu şi N.-I.Herescu.

-În decembrie 1930 i se reprezintă, în premieră, la Teatrul Naţional, piesa Fata ursului. Decorat cu„Coroana României”, cu grad de comandor. 1934 - piesa La pragul minunii, iar la 25 nov. 1935 – Umbra,jucate la Teatrul Naţional-Bucureşti.

-La 22 nov. 1946, îi moare soţia de hemoragie cerebrală. V.V., în acea zi teribilă, îl ia p e fiul său, IonVoiculescu, pe cheiul unei gârle, şi -i spune: „Vreau să te rog ceva şi promite -mi că vei încerca să mă asculţi:Să crezi în Dumnezeu!”. Din acest moment, se sihăstreşte. Îşi propune o viaţă lipsită de distracţii şi plăceri şichiar de comodităţi normale. „Soba şi-a blocat-o cu cărţi şi nu s-a mai făcut foc în ea 10-11 ani” – dă mărturieIon Voiculescu.

-Din 1946, frecventează cercul religios Rugul aprins, de la Mânăstirea Antim - legând prietenie cupărintele Agaton Sandu Tudor, cu Al.Mi ronescu, Benedict Ghiuş şi, mai târziu, cu Andrei Scrima.

-În 1948, V.V. scrie povestirea premonitorie Lobocoagularea prefrontală , despre spălareacreierului... - până la confecţionarea unui homunculus uman, epurat organic de creier şi inimă...

-Din pricina legăturilor cu Rugul aprins, în noaptea de 4/5 august 1958, V.V. e arestat de Securitate,în lotul „Teodorescu Alexandru şi alţii”, pentru „uneltire contra ordinii sociale”, prevăzută şi pedepsită de art.209, Cod Penal. Au încercat să-l scoată „fascist”, pentru colaborarea la Gândirea - V.V. susţinând, neclintit, căel nu a făcut politică antistatală - ci doar a frecventat cercuri literare şi religioase. Fiul Radu încearcă la„intelectualii turciţi” – dar au refuzat să-l ajute, pe rând: Mihail Sadov eanu(prin Valeria), Ion MarinSadoveanu, Zaharia Stancu, Geo Bogza, Mihai Beniuc...

După anchete interminabile şi chinuitoare, în procesul din 8 nov. 1958, Tribunalul Militar al Regiuniia II-a Bucureşti, prin Sentinţa nr. 125, îl va condamna pe V.V. la 5 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civică şiconfiscare totală a averii. În timpul detenţiei, a fost purtat prin închisorile de la Jilava şi Aiud. Aici, el vacontracta un TBC la coloană, fiind imobilizat de boală. Istoricul Vasile Boroneanţ îşi aduce a minte deîntâlnirea sa cu V.V., în temniţă, la infirmerie: „Un bătrân cu părul alb, purtând parcă o aură de sfânt(...). Eraimpresionantă purtarea lui faţă de toţi cei din jur. Se hrănea parcă din Duh Sfânt şi era un creştin desăvârşit.

23

Nu-l interesa prea mult hrana, împărţind-o cu ceilalţi. Se crease în jurul lui un cerc de profitori, care uneori îiluau mâncarea fără ca măcar să -l întrebe. Într-o zi, un bolnav. Deşi operat, s -a repezit să-i ia mâncarea pe carei-o aduseseră deţinuţii de drept comun. Răspu nsul lui V.V. la riposta colegilor a fost: <<Lăsaţi-l, şi el estecreatura lui Dumnezeu şi dacă s -a repezit s-o ia, înseamnă că el are nevoie mai mare decât mine de aceastămâncare>>. Cuvintele lui mi-au rămas pentru totdeauna în memorie. Era summum -ul de sublimare a fiinţeiumane!” La fel, Aristide Dobrescu:”M -a impresionat figura de Crist a unui om vârstnic, cu care am intrat învorbă (n.n.: a aflat, apoi, că acela era marele poet V.V.). (...) Se ruga şi el, dar nu cu voce tare, nu ostentativ:mai mult bănuiam că se roagă, când îl vedeam într -o anume atitudine(...). Îl întrebam uneori: <<Domnuledoctor, oare de ce trebuie să pătimiţi la vârsta dumneavoastră? >> – şi îmi răspundea: <<Domnule Dobre, astami-a fost crucea pe care trebuie să mi -o duc>>”.

-La 2 mai 1962, V.V. este eliberat, dar trebuie să fie ajutat, căci nu mai putea merge. În finalul vieţii,surd, V.V., cu câteva zile înainte de a se sfârşi, spunea familiei: „Nu mă ispitiţi, lăsaţi -mă să mor!”

Internat de mai multe ori, grav bolnav - V.V. merge la întâlnirea cu Domnul Dumnezeul său, înnoaptea de 25/26 aprilie 1963. Pentru omul de ştiinşă şi cultură, dar mai ales pentru calităţile uman -creştine,pentru imensa lui modestie şi pentru demnitatea sa cristică - Pan M.Vizirescu spune despre V.V.: „Ca şiEminescu, ar trebui beatificat!”

-În 1964, deci postum, apar cele 90 de sonete: Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, întraducere imaginară de Vasile Voiculescu (început în 1954 şi sfârşit cu câteva zile înainte de arestare), apoi şidouă ediţii de Povestiri (şi romanul Zahei Orbul) - în 1966 şi 1972 (odată cu volumul de Teatru).

*Fericiţi cei curaţi cu inimaDoamne, m-ai făcut cu puţin mai prejos ca pe îngeri,Dar ei nu Te iubesc mai mult decât mineCu tot ce am: chin, lacrimi, bucurii, plângeri.Ei stau săbii de duh, opriţi la nehotarele Tale divine.

Tu daşi heruvimilor aripi să -şi păzeascăOchii de vederea Ta ca de prăpăd?Destinul meu arde să Te cunoascăŞi-n simpla mea îndrăzneală omenească'Mi-ndrept către Tine inima oglindă şi Te văd.

*Iisus pe apeIisus umbla pe ape şi namile de valuriSe prefăceau, supuse, în lespezi la picioare.O pârtie, croită de-a dreptul până-n maluriÎi netezea ca-n palmă talazuri şi vâltoare.

Departe-n sorbul lacom, cu vântul împotrivă ,Nevolnici, ucenicii uitase să se roage;Corabia, o coajă de nucă costelivă,Trosnea în pumnii mării, clătindu -se din doage.

Furtuna înteţită-i orbea cu praful apiiŞi pulberea amară le îneca gâtlejul...Dar tot vedeau cum colo se umilesc nahlapiiŞi-ntr-o cărare lină se schimbă-ntreg vârtejul.

Şi, încleştaţi de spaimă cu mâinile pe funii,Priveau cum uriaşa nălucă se tot du ce:Cu braţele în lături plutea-n bătaia luniiTăind şi cer şi ape ca o imensă cruce.

*

Crucea – mireasăNăprasnică, spăimântătoare nuntăCu îngeri plânşi, haini legionari,Tragic alai şi băuturi amari,Mire Christos, mireasă Crucea cruntăTovarăşa infamilor tâlhari.

*

„Vin din Liban”...cânta odinioarăMiresei sacre, marele-nţelept...Şi ea-nălţată dintr-un cedru dreptÎn braţe prinse pe Iisus, la pieptŞi osândiţii miri se-mbrăţişară,Şoptindu-şi unul altuia „de când te-aştept”

Crucea – ÎnălţareTu-nsemni peste lume cea mai înaltă LegeDin patru zări aduni puterile toate...Cine-ar putea vreodată-nţelegeMisterioasa, groaznica ta simplitate?

Chip al infinitului răstignit în noi,Punem slabele noastre braţe peste -ale Tale;Pironeşte-mi-le de aripile-ţi triumfale,Să mă înalţi cu tine din lăuntricul gunoi...

*Ia-Ţi sus înapoiSimt că sunt mai mult decât ştiu să fiu,Am putinţe mai mari decât pot,Trăiesc şi altfel decât în acest chip viu,

Trec dincolo de marginile trupescului sicriu,Carne, suflare, minte, nu m-alcătuiesc tot...

Ele mint, pier, le lapăd, se prefac...

24

Rămâne ceva de care nu mă despoiO voie, pururea în - şi nu din - noi...

Când va sosi sorocul să mă desfac,Doamne, ceea ce Mi-ai dat Tu, ia-Ţi sus înapoi.

*Ultima rugăciuneSimt frânghiile cărnii grăbit cum se dezleagă,Cătuşele de oase slăbesc...Şi mă desferic...Lumina nu-mi ajunge: vreau alta nouă, -ntreagăSfârşesc de-acum popasul în larva mea pribeagă,Aştept eliberarea din strâmt şi întuneric...

La marea sărbătoare, curând a morţii mele,Pe lângă albul înger cu aripa de gheaţă,Te leg adânc, o, Doamne, în clipele acele,Chezaş al meu la Ceruri pentru eterna viaţăCu sfântul Trup şi Sânge să fii şi Tu de faţă!

*(selectarea notelor bio-bibliografice, din revistele: Gândirea – serie nouă, Rost, Permanenţe –

precum şi selecţia textelor lui Vasile Voiculescu: prof. dr. Adrian Botez)***

consacrări literareASTĂZI:MIHAELA PRODAN, COLEGIUL NAŢIONAL „UNIREA” -FOCŞANI

Graţie materialelor (poezie şi proză - în primul rând, din Revista noastră - dar nu numai!) ajunse pemasa mea de lucru, prin bunăvoinţa atât de generoasă a profesorului, criticului şi istoricului literar (român, nudoar vrâncean!), domnul Mircea Dinutz - am putut observa evoluţia estetică şi moral -spirituală a eleveiMIHAELA PRODAN (texte de-ale sale au fost publicate şi în nr. 15 al revistei Contraatac), actualmente înclasa a XI-a E, la Colegiul Naţional „Unirea” (atent şi deplin competent îndrumată de dascălul ei, MirceaDinutz, în cadrul cenaclului Hyperion ) - şi mă pot pronunţa în deplină cunoşt inţă de cauză: da, MIHAELAPRODAN nu are doar HAR - ci, ceea ce contează, decisiv, pentru un adevărat scriitor , pe cale să devină, cumse zice, „profesionist” (adică, să -şi intre în sacra nebunie!) - are OBSESIE, are MANIAPERFECŢIONISMULUI ! Ceea ce o situează, definitiv, sub blestemul (cu ghilimele sau fără!) creaţieiliterare - blestem care o va urmări până la moarte! Nu se va lăsa de c omunicat cu ESENŢELE, de luptat cupropriul stil de exprimare către semeni şi de încercat să dezlipească urechile su rzilor Lumii - până la cea dinurmă a ei suflare... Asta se cheamă, indiferent ce ar zice criticii „capitalişti” româno-dâmboviţeni, bolnavi desuperbie - CONSACRAREA: situarea în preajma zeilor, dar şi sub „blestemul ielelor” - căutarea lunatică, aAbsolutului, cel puţin în Expresie. După consacrarea MIHAELEI PRODAN , în paginile nobilei (ca un vinvechi domnesc...) Revista noastră - o alduim şi noi, în paginile Contraatac-ului, cu Sabia de Cavaler alGraalului... - publicându-i, în acest număr, două „eşantioane” de proză (premiere absolute!). Să te ajuteDumnezeu, MIHAELA PRODAN, sub această zodie vânătă a auto-torturii - dar mistic-binefăcătoare pentrucititorii tăi, tămăduitoare de relele nevăzute ale Lumii! De-acum, pregăteşte-te să-ţi aprinzi singură Rugul dePasăre Phoenix - adică, în traducere prozaică: gândeşte-te, deja, la alcătuirea volumul tău de debut...(A.B.)

LUMEA STĂ PE UN ELEFANT ŞIELEFANTUL PE O BROASCĂ ŢESTOASĂ

„Unde naiba găsesc o cartelă de telefon?”Zâmbi sarcastic, iritat de afurisita de neputinţă pe care o simte un tânăr R., dorind să audă vocea

unei domnişoare S., şi trebuind să se folosească de acea antichitate deplorabilă , numită telefon public, dargâdilat totodată de ideea suprarea listă că este un personaj de roman, întru totul original, că viaţa lui este oeboşă stranie cu o cheie de legătură între individualismul său impenetrabil şi imensa generozitate faţă de ceicare îl vor citi: este generos prin a fi un personaj inedit, câteod ată ursuz, atât numai cât să trezeascăinteresul, şi totodată subversiv, tocmai prin ordine şi conservatorism, faţă de excesul haotic în care trăiesc

25

tinerii din jurul lui. Nu o mai văzuse de aproape o lună şi i se părea o tortură criminală ca încăpăţânare atehnologiei de a-l arunca undeva la o margine a cuceririlor ei să -l împiedice să îi asculte măcar vocea.

„Zâtt!! A dracu mâţă! Uite de -aia n-am eu caiet la geografie! Au cam început piticii să -mi zumzăiepe la mansardă. Las’ că vă potolesc eu pe voi, de vă zboară antenele!”

Studentă la jurnalism. Anul II.

Câte două ştiri de publicat, în fiecare zi, pe site -ul universităţii. Chiar din biletul de tramvai trebuie să scoţio ştire. Ca să ajungi un bun jurnalist. Totuşi articolele proaste sunt mai amuzante . Răsfoiesc o cascadă deaşa „genialităţi”; la sfârşit, pagina aşa -zisă a adolescenţilor: of course… psihoteste! Hai să mă amuz şi săbifez cele mai stupide răspunsuri, oricum totul mi se pare mult prea absurd ca să se muleze pe existenţaoricât de banală a unei persoane normale din punct de vedere social şi mintal. Oare.. sunt fair -play atuncicând vreau să cuceresc un tip? Okay, la întrebarea cinci trebuie să reflectez un pic mai mult: ce sms i -aştrimite băiatului pe care îl iubesc – „sunt super îndrăgostită de tine” sau „o mie de pupici de la admiratoareata secretă” sau… „mi-aş dori să te cunosc mai bine”… ultima s -ar putea să se interpreteze… zexe… Ce -ozice un misterikă dacă ar vedea răspunsurile înc ercuite de tipa cu care tocmai s -a combinat?

Studentă la Teologie. Anul I. Domnişoara S., de preferinţă.M-am trezit dimineaţa cu degetele în urechi, şi am avut senzaţia eliberatoare că soarele întunecat

de dedesubtul patului, care mă chinuise toată noaptea, încetase, în sfârşit, să mai urle nemilos, saca dat,sâcâitor, în microfon. Toată noaptea citisem. În somn. Straniu. Curios. Futil. Cuvintele se zburătăceau canişte fantoşe, se lipeau de raţiunea mea şi încercau un drum obscur spre mai departe…

Mă dau jos din pat. Mă duc la bucătărie să beau un pahar c u lapte cald. Uitasem, cred că în somn,aragazul deschis şi oala pe foc. Arsese mocnit, s -a ridicat într-o flacără enormă şi s-a transormat într-o pipă.În ea se vedea o flamă, ca o făclie, şi iarba dracului trona în punga de cafea. Să mă trezească hipnoti c,ameţitor, să-mi dau seama că dormisem încălţată cu pantofii altcuiva. Ai cui?

N-a sunat aseară. Adormisem lângă telefon, m -am trezit şi l-am închis după miezul nopţii.Yeah…yeah.. ’couse nothing else matters… mai bine mai dorm puţin că oricum n -ajung la cursul de lazece.

Hoinăreşte pe străzi. Asta e plăcerea semi -intelectuală şi moca pe deasupra, pe care tânărul R.,remarcabil personaj fără perspective, îndrăgostit pipă de domnişoara studentă S., şi -o oferă pentru a umpletimpul în exces. Jurnalist de provinvie, fără studii, fără pretenţii, oricum, în acest orăşel meseria asta e unpic jenantă. Numai puţin tupeu şi multă alergătură. De fapt, tânărul R. nu se oboseşte să îndeplinească nicimăcar aceste condiţii, puţin flegmatic şi tare comod, termenul de emploi de temps îi este total străin, şi nuface decât să ajungă la câte un spectacol sau lansare de care îl anunţă prietenii şi conferinţele de presă lacare îl trimite directorul (de aia îl mai şi ţine încă la ziarul lui, face o impresie excelentă la co nferinţe, cuaerul lui demn, rece şi intimidant). Restul - timp dizertat către vocaţia sa de artist.

„Flâner par les rues… une vitrine… o măsuţă cochetă, ceşcuţe fandosite odihnind visătoare pe ea:inteligenţa mercantilistă nu mai vinde obiecte, ci pilule îndobitocitoare de fericire. Cumperi o măsuţăpentru că îţi promite cel mai fantastic moment de relaxare, cu prietenii, iubita… la o cafea, un ceai, uncapuccino…”

Moment pentru a-şi calma piticii. Îndărătnici, aceştia au scos pianul pe fereastră, şi cânt ăsuspendând pianul, timpul, visul…

„Afurisiţii! Hei! Voi de-acolo, care nu plătiţi nici chirie, am să vă dau afară pe toţi! Nu mai amloc, şi nici chef de voi sub ţeasta mea, aţi înţeles?”

Eu nu ştiu să cânt la pian. Câteodată îmi a rcuiesc unduios degetele tastând în faţa calculatorului.Tema la care lucrez? Despre har. Al naibii har … muzică din tastatură. Deunăzi priveam o pianistă şi măgândeam: cât de mult o ridică pe banalitatea asta de fată, instrumentul acesta mirific! Ar trebui să studiezreligia muzicii. Ce nu s-o fi gândit nimeni la aşa ceva?

În faţa unui pian, în haine negre, neapărat negre, ale unui soare tăinuind în el o luminănemanifestată, aş fi… ca o pană de egretă care capătă nuanţe şi culori, vigoare şi elasticitate, frumuseţe şiimaterialitate, întoarsă dintr-un fals, un artificiu, spre natură, limpezime, zbor!

Ei, cred că am luat-o pe câmpii.

26

Tocmai când sunetele polifonice reverberează promiţător dintr -unul din buzunarele geanşilor.

Mama: - Alo, mama?D-şoara S.: Fuck!Mama: Ce faci?D-şoara S: Crize de isterie.Mama: Se recomandă şedinţe de masaj şi reflexoterapie.D-şoara S: Şi o mamă cu vederi moderne. Succes garantat. Grupul istericelor salută reţeta ideală de dilire.Mama: Dragă, nu te purta aşa… de parcă eu aş fi o proastă în faţa ta!D-şoara S: Nu eşti o proastă, eşti doamna S., educatoare şi mamă, prietenă cu familiile C. şi F., uneori ghidturistic, întotdeauna soţie plictisită, dornică de experienţe inedite.Mama: Nu vorbi aşa!D-şoara S: Nu mai vorbesc deloc, altfel nu şt iu.Mama: Eu nu te-am educat aşa.D-şoara S: Te pup, mama! Eşti grozavă, eşti spirituală, eşti emancipată! Eşti cea mai grozavă mamă dinlume! Ceau!!

Se aude receptorul trântit cu nervi. *

Voia să fie el. Nu face nimic, tânărul R. Avea să o sune în aceeaşi seară, şi în seara următoare, şi aşa încăvreo două săptămâni, când se întoarse în orăşelul de provincie împreună cu domnişoara studentă lajurnalism. Rămaseră aici vreo săptămână şi ceva… întâlniri în fiecare zi, de la pasionate la din ce în ce maiplictisitoare…

D-şoara S.: Saluut…Tânărul R.: Ce mai faci?D-şoara S.: Cred că… bine…Tânărul R.: Bine.D-şoara S.: Tu ce mai faci?Tânărul R.: Nimic interesant.D-şoara S.: Hm…Câteva momente de linişte.D-şoara S.: Citeam Russell. Îşi amintea de nu ştiu ce poveste cu un hindus care spunea că lumea stă pe unelefant, iar elefantul pe o broască ţestoasă. Dar broasca ţestoasă, pe ce stă?Tânărul R.: Sincer… nu prea am chef de aşa ceva.D-şoara S.: Ştiam. Adevărul e că nu prea mai avem ce ne spune.Tânărul R.: Aşa-i. E bizar totuşi… da… apropo de hinduşi…D-şoara S.: Ce-i cu ei?Tânărul R.: Nimic. Am fost aseară la o seară indiană… kitsch provincial, desigur. Ştii că prietena asta a ta amai rămas aici după plecarea ta.D-şoara S.: Da…?Tânărul R.: A fost şi ea. Am mers dup -aia într-un bar şi-am stat niţel de vorbă.D-şoara S.: Îţi place.Tânărul R.: Sincer? Da. E mult mai puţin sofisticată. Chiar se gândeşte serios să renunţe la facultate şi să seangajeze la ziarul la care lucrez şi eu.D-şoara S.: Grozav!…Tânărul R.: Serios?D-şoara S.: Nu fi pămpălău! Ar trebui să -mi fii recunoscător că ţi -am prezentat-o, altfel treceaţi pe stradă deo sută de ori unul pe lângă altul şi nu vă vedeaţi… grozav…sunteţi…telle -quelle…Tânărul R.: Scuză-mă… toate cele bune. Trebuie să închid că mi se termină cartela. Nu vreau să rămâi…

Se întrerupe. *

SALONUL CU PĂPUŞI ALIENATE

Moto: „Alienarea nu înseamnă oare prea multă conştiinţă?”

27

Era o casă destul de primitoare, avân d menirea să le asigure oamenilor deosebiţi faţă de semeniilor, un cadru cât mai adecvat pentru a -şi trăi sau simula pasiunile, dramele existenţiale, pentru a da viaţăînchipuirilor şi pentru a concentra un întreg univers într -un salon, o cameră între cel e şase, şapte dinclădire, pentru că este oricum un centru exclusivi st, al oamenilor cu anumite p osibilităţi, dar care sunt şicazuri interesante, sunt cercetaţi şi aleşi după criterii stricte.

Tanja agită nervos între degete o eşarfă viu colorată, în verd e şi portocaliu. Murmură şigesticulează şi, într-un sfârşit, cuvintele ei devin inteligibile:

- Haide să facem plajă, uite am cumpărat o umbrelă de soare. Ştiţi, ca s-o inaugurăm.-Ţi-a vândut-o Tata Berteleu, las’ că ştiu eu că are un cufăr ascuns sub pat, îl văd în fiecare noapte.

E încuiat. Da’ ziua dispare. Mare minune ce face cu el.-Zoraida! Şi mie de ce nu mi -ai spus?-Lasă că ţi-o arăt la noapte.-Da’ ne bronzăm, nu?-Păi dacă vrei să te bronzezi , de ce ţi-ai mai luat umbrelă?-Aşa… pentru că e portocalie, şi, şi… verde! Seamănă cu pisica lu’ tanti Sica, aşa mi -a zis Dorin,

că are tanti Sica o pisică mai verde decât toate pisicile din lume.Cel despre care nu vom şti poate niciodată cum se numeşte, dar căruia toat ă lumea îi zice Tata

Berteleu, în ciuda faptului că nu are mai mult de patruzeci de ani, e de obicei îngândurat, uneori sarcastic,distrându-se când reuşeşte să-i supere pe ceilalţi , când afişau câte un entuziasm facil. Acum murmurăîmbufnat:

-Dorin e daltonist.-Ei, e daltonist?! De unde ştii tu că e daltonist? Daltonist eşti tu! Da’… mergem la plajă!?-Da’ nici măcar nu-i soare!-Ei, Tata Berteleu, ce te amesteci dumneata?-Ei, cum nu-i soare? Da’ io ce-s aicea? Zoraida le dăruieşte un zâmbet larg, nu părea să glumească

decât pe jumătate; în clipa aceea se credea, fără îndoială, cel puţin o rază de soare , iar stăruinţa cu care îţicontura acea imagine dspre sine avea darul, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, să -i facă şi peceilalţi să o privească ca produs al închipuirii ei.

- Zori!De fapt nu glumea chiar deloc. Aşa se numea: Zoraida Soare. Era o femeie trecută bine de prima

tinereţe, însă cu o naivitate de copil, dintre acele persoane care, dacă priviţi împreună o comedie, deexemplu, are să râdă până la lacrimi şi apoi, văzându -te că nu dai doi bani, are să îţi explice toate fazele pecare ea le-a înţeles, convinsă că îţi face un bine, şi aşteaptă de la tine să râzi; e dezamăgită că nu reuşeşetesă te binedispună, te întreabă dacă ai păţit ceva, dacă eşti supărat, obosit, dacă te -ai certat cu cineva; însfârşit, vede că nu te poate prinde în mrejele ei. Dar nu renunţă să îţi tot dea explicaţii peste explicaţii. Şieste atât de ingenuă încât nu reuşeşte nici măcar să te irite prea ta re, deşi nici prin gând nu i-ar putea trecevreodată că pălăvrageala ei ar putea avea acest efect asupra ta. Bineînţeles că este atât de firavă încât nu îţipermiţi să o repezi, ţi-e milă de Dumnezeu, cum se zice. Şi are, oricând, bine pregătită, postura de victimă,încât ai zice că de-abia aşteaptă să fii necuviincios, să -i răneşti sentimentele. Bineînţeles, de vreo doi ani, decând are aceşti colegi minunat de ciudaţi, a mai scăpat de griji, niciodată nu i -a plăcut să şi le asume, şi, defiecare dată când i se iveau în cale, o covârşeau de -a dreptul, indiferent despre ce ar fi fost vorba. Dar întreoamenii aceştia care îi par că iau viaţa à l’aise, se simte liberă să îşi dezvăluie , cu toată dezinvoltura,copilăroasa-i viziune asupra lumii. Câteodată avea e fuziuni, cu care cititorul tocmai a făcut cunoştinţă.

-Măi copii măi! Măi… ştiţi, mie nu -mi plac ţoalele astea după mine… îs prea albe.-Aşa e! sunt de acord cu toţii.-Măi, da’ şiţi ce nu-mi place mie deloc? Nu mă lasă ăştia nici să fumez sau să pun vreo picătură de

alcool în gură, mă. Maică -mea a fost tot timpul agasantă cu grija ei exagerată şi cu pioşenia ei inutilă, nu ştiucum, da’ uneori chiar reuşea să mă facă să mă simt vinovat. Taică -miu era genul de perfecţionist pentru carecămăşile trebuiau aşezate întotdeauna în aceeaşi ordine în dulap, unde pui că trebuia să fac eu treaba asta , deşimaică-mea, în devotamentul ei care uita de sine m -ar fi scutit cu drag de povara asta, dar tata nu şi nu, meseletrebuiau luate la ore fixe şi…

-Haide, Tata Berteleu, că ne-ai plictisit…spune nerăbdătoare Tanja.-Aveţi puţintică răbdare că , după asta, vă dau seminţe ca să ronţăiţi pe plajă.-Foarte bine, da’ să te ţii de cuvânt, auzi?

28

-Ei bine, taică-meu avea, în sfârşit, tot felul de tabieturi sâcâitoare, fără să se deosebească în modspecial de ceilalţi maniaci pe care îi ţine pământul sub soare. Şi atunci, m -am apucat de vicii. O dată că eramrespectuos faţă de maică -mea, eu care nu ţinusem post niciodată, în zilele în care ea mânca numai buruieni fi erteeu mă abţineam de la vicii, şi aveam conştiinţa cât de cât împăcată că mă achitam cât de cât faţă de divinitate,apoi, doi la mână, mă simţeam şi eu mai bărbat, cu o voinţă mai fermă, mai cocoş în faţa lu’ taică -miu. Dar înrest, îmi păstrasem oarecum vechiul obicei: ştiam că existenţa mea nu făcea doi bani pentru nimeni, pentru aimei era doar un fel de rutină, aşa că mă străduiam să nu deranjez, că tare mi -s afurisiţi ăia de nu-i nimic decapul lor, dar cu tot dinadinsul încearcă să -i sâcâie pe cei din jurul lor, de parcă asta le -ar da oareşce valoare…ba unii chiar îţi doresc să devină modele.

-Tata Berteleu! Da’ de ce-ţi zice matale Tata Berteleu? - devine interesată Tanja.-Aşa mi-a zis maică-mea de când eram mic copil. Aveam voce de preot sau de dascăl şi-i mai

trăgeam câte un „Doamne miluieşte”, între două belele cu care îi amăram zilele, da’ tocmai de -aia n-avea inimăsă se supere pe mine. Şi -mi zicea Tata Berteleu. Tata aducea oarecum a tata părinte, iar Berteleu… te cam ducecu gândul la boroboaţe. Mai zicea ea ceva de nu ştiu ce căpitan sau general, da’ nu mai ţin eu minte.

-Tata Berteleu, da’ să nu te superi pe mine că i -am spus.-Că i-ai spus ce?-De cufăr! Da uite, am să îţi mărturisesc şi ţie ceva. Are pitite acolo, în ciorapii ăia pe care îi

ascunde sub pernă, un pacheţel de şerveţele. Da’ acum să vezi comedie! Şerveţelele astea sunt scrise pe toatepărţile, în mai multe direcţii. Îmi citea astă -vară, înainte de a veni dumneata, şi era aşa de frumos! Într -o zi, cândam văzut-o că s-a dus la toaletă, am prins şi i le -am ciordit, dar ce rost, că n-am înţeles nimic. Aşa că, dacă eştişi mata curios, nu face ca mine, cere -i ei să ţi le citească, altfel n -ai înţelege nimic, ha!

Ceilalţi o privesc dezaprobator.-Asta dacă nu sunt eu mai proastă ca voi toţi. Da, bineînţeles, asta credeţi voi.Se bosumflă un pic cam fals.-Zori, asta e foarte urât din partea ta.-Urât? Da’ de ce? Vrem şi noi să ştim ce i -a trecut odată prin căpşorul acela tinerei noastre

consoarte. Vreţi să ne citească?-Da! toţi.-Nu! Tanja.- Ba da!Tanja începe să ţipe, toţi se aruncă asupra ei, cu rugăminţi, cu ameninţări…În salon intră doctorul cu Daria, o nouă companionă. Vede tărăboiul, încearcă să calmeze

spiritele, Tanja se lasă destul de uşor co nvinsă, oricum, pentru o fată ca ea doctorul este un fel de făt -frumos, crede că într-adevăr el o salvează de prietenii ei din salon, deşi ţine la ei, are mania persecuţiei.

- Hai şi ne citeşte, Tanja! După aceea o să faceţi cunoştinţă cu Daria. E o fată foarte, foartedeşteaptă.

Tanja citeşte:„Bună. Sunt Tanja. Scriu pe un şerveţel: sunt într -un club. De altfel, e şi destul de întunecat aici

iar muzica e, bineînţeles, la maxim, aşa că, îmi cer scuze dacă o să fiu incoerentă sau, probabil că mâinenici nu o să mai înţeleg ce am scris, aşa, pe bâjbâite. E aniversarea mea, şi m -au scos ăştia afară din casă.De altfel, se distrează mult mai bine ca mine, eu numai o să achit nota de plată. Dimi stă „la coafor”:Anca şi Dada încearcă să îi facă o creastă măi astră, aşa cum îi stă bine unui punkist care se respectă,numai că formidabilul accesoriu nu prea vrea să stea, în ciuda tonelor de gel care se străduiesc să -lînduplece. Toto ia fetele la rând, care vrea să -l sărute, iar Lola dansează la bară. E vreo trei noaptea, amrămas numai noi în local, aşa că ne permitem cam ce ne trece prin cap. Raluca, Lena şi Raf fumează îndraci şi scot balonaşe dodoloaţe de fum… asta îmi aminteşte de prostioarele alea de făcut balonaşe desăpun, pe care le cumpăram când eram co pii.Ce-i cu mine de am scos şerveţelul acesta, un pix şi scriu aici într -un scolţ… Da, sunt foarte timidă, deşitoţi prietenii mei s-ar mira dacă le-aş mărturisi asta. Încă de la începutul liceului, comportamentul meuobedient şi rezervat de până atunci a început să capete nuanţe agresive, dar de asta mi -am dat seama multmai târziu. Eu eram foarte fericită pentru faptul că reuşeam să mă exprim, deşi mă întreb şi acum dacă măexprim pe mine într-adevăr, de fapt nu prea cred, eram mulţumită când reuşeam să mă impun, ceea ceavea să îmi aducă şi respectul după care tânjisem toată viaţa mea; în fine, eram categorisită drept foartevorbăreaţă şi gata de orice nebunie. Într -adevăr, reuşisem să-mi înfrâng cele mai multe temeri, însă seaccentuaseră multe frustrări: în primul rând, teama că minţeam, că nu eram ceea ce păream, că nu mă

29

ridicam la înălţimea aşteptărilor prietenilor, nici ale părinţilor, nici ale profesorilor… cineva mi -a spus căvina mea era că mă străduiam prea mult. Stai să iau alt şerveţel, că pe acesta nu mai am unde să scriu.

Da, încercam să fiu puţin rebelă la şcoală, blazată şi cu acel aer de fucking life între prieteni, cădoar o stică de votcă te poate salva de la sinucidere, atunci de ce să -ţi mai pui şi alte problemeexistenţiale, alteori eram teribil de veselă şi plină de imaginaţie, ceva de genul „I save you guys, let’s rockit tonight”. Iar acasă, cu maximă responsabilitate, trebuia să îmi educ părinţii.Mă fascina strălucirea reflectoarelor. Erau atât de departe de ceaţa zilelor mele searbăde, atât de inutile,că nici nu mă interesa să privesc în urmă sau înainte, tot părea tulbure şi plictisitor. Stăteam într -o zi înpărculeţul din spatele liceului şi mâzgâleam ultima foaie a unui caiet. Din spatele meu se azvârlăîndrăzneţe nişte cuvinte cel puţin bizare: „Spune ‚a’ ca şi cum mi -a spune cum te cheamă”. Dau să măîntorc, zâmbind. Era foarte bizar, un pic haios, dar foarte original. „Nu, nu te întoarce, spune ‚a’ ”. „A”.„Acum spune ‚a’ ca şi cum mi -ai spune că eşti foarte indignată de ceea ce ţi se întâmplă acum”. Eramindignată de ce? De această întâlnire curioasă, sau de viaţa mea din acea perioadă? Nevermind. „A”.Începea să îmi placă jocul. „Spune ‚a’ ca şi cum mi -ai spune care e parfumul tău preferat”. „A”. „Spune‚a’ ca şi cum i-ai spune unui băiat că îl iubeşti”. „A”. „Spune ‚a’ ca şi cum ai spune că vrei să fii liberă”.„A”. Asta chiar m-a făcut să mă simt excelent! „Acum spune ceva drăguţ”. „A?”. „Nu, spune folosindcuvinte”. Nu-mi venea, al naibii! „Nu ştiu”. Ba ştii. „Flacăra ultimului chibrit o încălzeşte încă pe fetiţă”.De unde-mi ieşi asta? „Acum spune ‚a’ ca şi cum ai spune că vrei să faci parte din distribuţia piesei pecare o pun”. „A… glumeşti”. „Nu glumesc. Vino sâmbătă la şase în sala de ceremonii a liceului”. „Dar enumai moloz”. „Tocmai ăsta e cadrul de care am nevoie. Vreau să fac un scurt metraj din nişte scene dinopera lui Vişniec”. Nu citisem nimic de Vişniec. Îmi dă mâna: „Vali, regizorul. Mai am nevoie doar decineva care să joace rolul lui Cioran, urează -mi baftă!”. Fantastic! Sau omul acesta era nebun?! Aşteptamsă mă dezmeticesc, numai că am făcut scurt -metrajul, care a luat şi nu ştiu ce premiu, am început să ies curegizorul, şi tot nu m-am dezmeticit. M-am trezit la realitate abia atunci când mi -a spus că mă alesese nuatât datorită acelei aşa-zise probe, ci pentru că mă plăcea de mai multă vreme. Am fost un pic dezamăgită,dar am luptat ca să îi demonstrez că pot mai mult decât credea el. până la urmă m -am plictisit, şi dedemonstrat, şi de el, şi-am lăsat-o baltă.

Am luat alt şerveţel, şi aşa, pe cel din urmă scrisesem foarte, foarte mărunt şi îngrămădit. N -amputut niciodată să ţin un jurnal intim, dar ce chestie originală: să ţii un jurnal într -un pachet de şerveţele!

Dimi a adormit pe braţele Raluc ăi, Anca şi Lola moţăie în faţa sticlei de bere, aşa că Raf iaatitudine: „Ce naiba mă, n -aveţi paturi acasă? Sugacii la culcare!” Dada spune că mai bine mergem cutoţii la culcare, că e aproape trei, şi nu mai are demult nici un farmec. „Dacă nu mai danse ază Lola!?”replică Toto. Hai Toto, lasă -ne cu astea. Ne cărăm. Nota, desigur. Nu s -au menajat băieţii, doar erausuficient de veseli ca să mă fi aşteptat la asta. Numai la sfîrşit au dat -o pe bere şi se pare că asta îiadoarme. Şi cred că au luat şi vreo două-trei pachete de ţigări de rezervă. Am de la cine să măaprovizionez săptămâna viitoare, când o să mă găsesc în faliment temporar.”

-Bravo, Tanja! Acum vă las cu Daria. Hai, Daria, spune -le ceva despre tine.-Ce să le spun?Dar „făt-frumos” tocmai ieşea pe uşă. Avea încredere deplină în noua achiziţie care era, fără

îndoială, unul din cazurile cele mai interesante de care avusese parte. Privită de toţi ca un geniu de când eracopil şi până a ajuns să îşi însuşească cunoştinţe temeinice de filozofi e, matematică şi istorie, Daria aînceput către sfârşitul liceului să aibă comportamente deviante, să se drogheze, să facă parte dintr -un fel desectă, să aibă o alimentaţie bizară, încerca tot felul de practici pentru întărirea voinţei, mergea pe jăratic, pecioburi şi multe altele despre care rudele nu aflaseră, să se preteze la orgii sexuale etc.

Daria începe să vorbească, la început privită pe sub sprâncene de ceilalţi, dar apoi ascultată cu ovădită curiozitate.

-Eu trăiesc în secolul nostu, adică î n secolul XXI. Ţin să precizez asta şi mi se pare foarteimportant ca voi să ştiţi, pentru că individul este un fiu al timpului său, bine, şi filosofia este timpul său pus îngânduri, după cum spunea bătrânul Hegel… De ce v -am spus asta? Pentru că sunt însărcinată.

-Bravo! Aplauze!-Da, numai că treburile sunt mai încâlcite. Tatăl nu este un om.Strâmbături şi dezaprobări din toate părţile.-El stă undeva departe şi călătoreşte către noi foarte rar. O să vină să mă ia când o să nasc, asta nu

ştiu când o să fie, dar sunt foarte, foarte fericită! O să am cel mai inteligent copil pe care vreo femeie l -a născutvreodată!

30

-Bravo!-Noi suntem teribil de mărginiţi. Ştiţi, mi -a spus că strămoşii lui le-au făcut o vizită egiptenilor şi

i-au învăţat o grămadă de lucruri, ca de exemplu, curentul electric, dar pentru că oamenii sunt foarte, foarteproşti, au uitat, şi lucrurile astea au trebuit să fie redescoperite abia peste câteva secole, când omenirea ar fiputut să le aibă de-a gata, încă de atunci! Îţi da i seama la ce nivel ar fi fost civilizaţia la ora actuală dacăstrămoşii noştri nu ar fi fost atât de indolenţi şi de lipsiţi de memorie? Totuşi le -a rămas ceva: credinţa îndivinitate, în fiinţe cu mult mai presus decât ei.

-Sfântă Fecioară! Adică…? înt reabă Zoraida, mai mult gata să creadă ce spunea Daria decâtindignată în faţa unor convingeri atât de neortodoxe.

-Da, aşa e! Oamenii s-au uitat prea mult în gura popilor.-Băi, oameni buni! Mi-a venit o idee! spune Dorin care , de două ore, privea o poză dintr-o revistă

despre care nu are rost să spunem mai multe. Diseară ieşim pe geam şi dăm o spargere la marketul de la colţ.-Da! Adică… ce? spune cu entuziasm Tanja.-Păi cum de ce? Furăm şerveţele, pahare de unică folosinţă, băutură, ţigări, mâncare că ăştia nu ne

dau mâncare aici…-… N-ai mai venit tu la masă de o săptămână.-Care masă? Acolo e sală de tortură! Te pun să cari tăvile fără să verşi nimic pe jos, să înghiţi oase

de peşte şi să mănânci cu pâine salam care latră. Aşa. Nu mă mai întrerupeţi. Mai luăm o lampă de birou şi unciocan şi… mai vedem noi la faţa locului. După aia ne ducem în pădure şi dăm un bairam, pe la două -trei neîntoarcem cuminţi şi ne culcăm, apoi ne trezim şi dăm bună -dimineaţa lu’ domnu’ doctor.

-Adică de ce să facem asta? le strică Tata Berteleu tot cheful.-Aşa. Dacă ne prind îţi dai seama ce faimă o să avem?-Da! se implică şi Daria. Luăm şi nişte mătrăgună şi dansăm goale sub clar de lună. Ce ziceţi

fetelor?-Nu este mătrăgună la supermarket!-Într-adevăr s-ar putea să fie şi asta. Aaaaaau!-Ce-i? Zoraida pare foarte îngrijorată.-Am crezut că am avut o contracţie, da’ totul e în regulă.-Auzi tu, Daria, da' ţie îţi creşte burta în spate?Numai lui Tata Berteleu putea să -i treacă prin cap să întrebe o grozăvie ca asta.-Hai, mergem? întreabă nerăbdător Dorin.-Dacă naşte Daria pe drum?Daria are o sclipire inteligentă şi un pic înfricoşătoare.Nevermind! De fapt, cu atât mai bine! Mergem!

eleva Mihaela Prodan, clasa a XI-a E, Colegiul Naţional “Unirea” -Focşani***

porni luceafărul…(debuturi şi reveniri, ale elevilor G.Ş.A. -Adjud – cenaclulrevistei CONTRAATAC – coordonator prof. dr. Adrian Botez)AZI DEBUTEAZĂ:DELIA SAVIN, clasa a IX-a CAm vrut...Am vrut s-ating nemărginirea luniiŞi să sărut albastrul cerului de noapte.Apoi - mi-am dorit să pictez pe apăInfinitul soarelui –Şi s-aprind - eu însămi - foculSuflând spre un cărbune...Uitându-mă la lună, dorindu-mi s-o ating,Am ridicat o mână - şi am căzut în vise...Nemărginirea lunii m-a îngenuncheat,

Albastrul cerului mi s-a lipit de buze...Zbătându-mă să scap - alunecai spre apă:M-am agăţat de speranţa soarelui – careTocmai răsărea.M-am agăţat - şi i-am rupt o razăSoarelui - şi raza a căzut, înapoi,Înapoi, în oceanul meu lunar deVisare - lăsându-şi, pentru totdeauna,Amprenta arzătoare...

*Ceva...Înot printre vise, stau parcă să mă -nec...Înot spre infinit - şi parcă nu mai pot:

Ceva îmi dă putere: îmi vădRostul – Ţelul...Înot spre...nu mai ştiu:

31

Chiar acum am uitat! Mi-este frig.Vă rog, aduceţi-mi aminte!

Nu ştiu spre ce înot -nu mai ştiu să înot...

*IRINA BIRTOLOM , IX BInima de cristal

Noaptea se aşterne peste locuitorii oraşului numit VISURILE PIERDUTE. Împreună cu sora mea, nepregătim de culcare - adică, încercăm să evadăm din oraşul nostru, păzit de zmei şi căpcăuni. Oraşul în carenoapte e ziua întreagă - iar noaptea-noapte este o ceaţă deasă, tulbure...Nu trece mult - şi sora mea bate şiintră în lumea MARILOR SPERANŢE - visele somnului. Apoi, cu o uşoară întârziere şi ezitare - eu ourmez. Dar, se pare, sora mea a trecut zidurile oraşului prin altă parte. Mi s-a părut că pe urmele ei se furişa oumbră...o umbră care...n-o fi chiar vrăjitoarea oraşului - cea care le face de mâncare zmeilor şi căpcăunilor?...Mi s-o fi părut - sau....Dacă ne urmăreşte, vom fi arestate la întoarcere – şi condamnate la trezie veşnică...

După un lung tunel, ajung la poarta unei grădini plutitoare şi răsturnate, cu copacii având rădăcinilecatifelate în sus - şi coroanele fâlfâind la nivelul picioarelor mele. Paznic - un pitic simpatic. Ajunsă, îmidoresc să intru – să-mi văd, să-mi regăsesc visurile mele secrete, înăbuşite întreaga zi, în oraşul de la suprafaţă.

Piticul e blând:-Ce cauţi, fetiţo? Îţi cauţi visurile pierdute, nu -i aşa?-Da, piticule - sunt locuitoare a oraşului VISURILOR PIERDUTE - şi am evadat, să-mi pot regăsi

visurile mele cele calde şi vii. Ajută -mă, te rog!Piticul zâmbeşte şi-mi spune:-Pe mine mă cheamă Rafael. Pe tine cum te cheamă?-Irina – îi spun eu, gândindu-mă că zâmbetele lui nu-s de-ajuns ca să-mi recapăt visele pierdute...-Bine, Irino. Eu sunt stăpânul acestei grădini - în această noapte. În alte nopţi, i-ai văzut, probabil, pe

fraţii mei, nu? Îi cunoşti?-Da – spun eu, distrată. Nu mă gândeam decât cum să ajung la visele mele, sărmanele...-Văd eu că tu nu eşti atentă la ce -ţi spun - dar acum ţi-oi zice un lucru care ar trebui să te facă foarte

atentă!-Da? Ce lucru? – mă arătai eu ceva mai interesată de ceea ce părea sporovăiala politicoasă a unui pitic

singuratic. Spune, spune... - mă rătăcii eu din nou, printre neliniştile mele căutătoare.-Ascultă, Irino – tu îţi pui viaţa în pericol, evadând, în fiece noapte...-...şi cu sora mea... – şoptii eu, acum chiar interesată.-Da, şi cu sora ta! Amândouă preferaţi să vă ucidă zmeii, la întoarcerea voastră din tărâmul MARILOR

SPERANŢE - decât să vă pierdeţi definitiv visurile. N -aţi vrea, mai bine, să scăpaţi de teroarea asta - şi să văgăsiţi, definitiv, visele - şi să le aduceţi, definitiv, la suprafaţă, să -i sfidaţi şi învingeţi pe zmei şi pe căpcăuni- şi oraşul vostru să nu se mai cheme al VISURILOR PIERDUTE - ci al VISURILOR VEŞNICE? Chiar nuvrei? Nu vreţi?

-Ba, cum să nu, piticule dragă – dar cum, cum?!-Îţi spun eu cum. Dar tu şi numai tu vei hotărî ce şi cum şi dacă merită sacrificiul...-Ce sacrificiu?-Păi, uite...să mă iei, în primul rând, pe mine de bărbat! - răsuflă greu piticul, ca de o povară de care

scăpase.Eu încremenii. Să iau de bărbat un pitic! Pfui!-Nu te grăbi - spuse, acum liniştit, piticul. Dacă vom fi împreună, uniţi pe veci, ca soţ şi soţie - ni se

va arăta lumina unei cărări, către un copac...-Nu...Şi ce dacă? - spusei eu cam într-aiurea, gândindu-mă cât de greu aş suporta să mă ştie lumea

soţia unui pitic...-Nu te grăbi, ţi-am spus... – vorbi domol şi blând, aproape duios, piticul. Ascultă. În mijlocul coroanei

acelui copac - copac care nu e răsturnat, ci ca în lumea ta, cu rădăcinile în jos şi coroana în sus - în mijloculacelei coroane, sus, sus de tot, stă un şarpe uriaş...M -asculţi?

-Te-ascult, te-ascult – şi mă înfioram, la gândul că voi vedea un şarpe...pfui...-Păi, toţi zmeii şi căpcăunii din oraşul VISURILOR PIERDUTE - nu sunt cel puţin la fel de urâţi şi reci

la inimă, precum acel unic şarpe? Ia spune...-Da, poate – bâiguii eu, speriată, de-acum.-Ei, va trebui să ne luptăm, împreună, eu şi tu, ca un singur trup - cu şarpele - şi să-l învingem...-Dar cu ce? Cu ce arme? Cu mâna goală? – aproape că strigai eu.

32

-Dacă n-ai fost atentă...Pe mine mă cheamă Rafael - sunt frate cu Arhanghelul Rafael...cu Marele şislăvitul Arhanghel - şi el ne va împrumuta, în acele clipe, spada lui...

-Şi apoi? Ce vom face, dacă vom înfrânge şarpele cel mare?-Şarpele cel uriaş cloceşte un ou de cristal , în care ou de cristal creşte - din păcate, în întunericul de sub

şarpe - o inimă...INIMA DE CRISTAL a lumii tale - inima în care se strâng, după ce trec prin grădina de -aici - toate visurile surghiunite ale lumii voastre - ale celor din oraşul VISURILOR PIERDUTE...Dacă vomînvinge şarpele, vom scoate oul de sub inelele reci ale şarpelui mort - oul se va sparge de la sine, de călduramâinilor şi inimilor noastre unite - căci de aceea trebuie să fim doi, şi soţi... uniţi...uniţi... - aproape că şoptipiticul, sfios.

-Şi?... – şoptii, la rândul meu, sfioasă şi dusă pe gânduri.-...Şi, din oul spart de căldura curajului iubirii noastre, de fiinţe care nu se înspăimântă nici de şerpi

uriaşi, nici de căpcăuni, nici...vor ieşi, libere şi veşnice, visurile lumii......Spuneţi, voi ce aţi fi făcut în locul meu? Eu...eu m -am măritat cu sfiosul pitic – care, din clipa când

am pus coroanele pe cap - s-a mărit, a crescut - şi s-a făcut un Făt-Frumos...ştiam, adică, bănuiam eu...şi ne -am dus în miezul grădinii, sub copacul trufaş, şi am văzut inelele uriaşe şi reci ale Şarpelui fremătând, încreştetul copacului - dar, pe dată, în mâinile noastre unite au crescut săbii de flăcări - care se uneau într-osingură vâlvătaie...şi Şarpele a fost învins...sub inelele lui negre am...am fost orbită...orbiţi...de fulgereleOULUI DE CRISTAL - care pe dată, cum l-am privit, s-a şi spart...şi, dintre scânteile fărâmelor lui, am zăritcrescând, umflându-se ritmic, maiestuoasă, INIMA DE CRISTAL A VISELOR VEŞNICE...Eliberasem ,eliberaserăm Lumea de sus - oamenii, uitându-se la uriaşa INIMĂ DE CRISTAL, care plutea, strălucitoare,pe cer...omenirea întreagă visa din toate puterile ei, liberă, li beră...

...Horcăiam...apa se scurgea peste capul, faţa, braţele, corpul meu...Sora mea, regăsita mea soră, cu ochiscânteind de răutate - cu găleata golită în mână, îmi striga, cu glas piţigăiat, spart, de vrăjitoare - vrăjitoare...:

-Hai, trezeşte-te! Nu e nici un Arhanghel şi nici un pitic...Toţi au ars, toţi sunt cenuşă !...Ai pierdut,toanto! Tot cu mine, tot cu mine vei rămâne, în dragul nostru oraş – al VISURILOR PIERDUTE...INIMA DECRISTAL! Ha-ha-ha-ha! Nici nu există aşa ceva! Gata, de-acum nu vei mai dormi în veci, deci nu vei mai visaîn veci!Ha-ha-ha-ha...

Da, vrăjitoarea fusese, acea umbră furişată...Nu voi mai dormi niciodată - dar, trează, cumplit de treazăfiind, nu voi uita niciodată imaginea focului blând, focul plutind peste zări şi pulsând ritmic, cu fiecare bătaiede inimă, omenirea urcându-se cu încă un cer - către lumina cea veşnică... nu voi uita INIMA DE CRISTAL alumii...pe care am văzut-o...am văzut-o – nimeni nu-mi poate fura vedenia minunată...

*

IONELA CĂLUGĂRU , clasa a IX-a BDilemă„Totdeauna trebuie să fii optimist,Să speri...să visezi!” – mereu mi se spune.Dar de unde atâta optimism,Când eşti înconjurat deAtâţia pesimişti de junglă !

De unde speranţă - cândTotul - în jurSe preface-n ruină –Şi de unde atâtea vise,Când eşti înconjurat doar de coşmaruri?

*

REVENIRI:ELENA CHIRILĂ , clasa a XI-a CUitarea iubiriiAmintiri din depărtăriDureri din despărţiriUitări din vorbeVorbe ce lovesc.Suflet minţit

Ce supravieţuieşte în iubireObraji obişnuiţi cu lacrimiDurere tăind adânc în sufletSuflet uitat de iubireO viaţă-necată în cenuşă şi-ntuneric...

*Vis ucis

Vis sugrumat de coşmar

33

Dispărut în sângele durerii.

*Mireasa morţiiUrlă o lacrimă să curgăSă scape de durerea mişcătoare.Se-aude râsul morţiiChemând un îngerDin mormânt.Sângele murdar şi rece

Se scurge în cenuşă -Cenuşă putredăAleasă de mâinile murdareCe sunt scrise de păcat şi de blestem .Mireasa morţii -Îngerul morţii...

*DIANA BORTĂ, XI CDacă nu era...Dacă nu eraDurere, dacă nu eraSuferinţă - dacă nuErau lacrimi – iubirea

Noastră murea – de laPrimul sărut....AcumE mai mare caOricând.

*De dragoste...Cad picături deDragoste din cer – stropiDe iubire se usucăSub razele soarelui...nimeniNu le adună – nimeni

Nu le vrea...doar euLe culeg de peFrunze – pentruNoi doi

*Seva sePrelinge dinSufletul copacilor

Şi îl seacă deViaţă...până şiCopacii îmi seamănă!

*Apa trece linPeste pietre – leCurăţă - aşa cum

Trupul şterge - de pe lespedeaSufletului - amintirea ta...

*Mor în mineBuchete deRaze - ce mă ţinÎn viaţă – mor

Odată cu plecareaSoarelui – dinViaţa mea...

*MIHAELA MOSCU , XI BFără de răspuns...cărei lumi veghezşi cu care ochi privesc soarele?cu ce mână cern întunericul?unde alung nepăsarea celorlalţi ?

Când să-mi mântuiesc sufletul?Căci pretutindeni sunt, dar nicăieriNegăsindu-mi loc să-mi zac neputinţa.

*Azi norii plâng nemângâiereazi norii plâng nemângâierestă inima nevinovată-n asuprirenoaptea se-ntinde în singurătateplâng pale flori înfioratece,-n dureroasa agoniepar nişte sfinte alungate -note de clopot cântă a plecare

lăsând în urma lor o albă cale

se scurg ploi pe palmelece-mi şterg fruntea de-ntristarese scurge noaptea printre degetelece-mi scot minciuna din ochi...

*

34

ALINA BALAN, XI BTe ascultŞtii să cânţi cu vocile munţilorSă pictezi cu culorile vântului

Când salcia a încetat să plângă

Poţi să laşi mii de păsări să zboareSă întoarcă vocile pierdute

Tu ascultă-le, iubeşte-le – şi nu le judeca.*

o altfel de lecţie de dirigenţiePe 7 februarie, am primit, de la profesorul, criticul şi istoricul literar (care -mi face onoarea de a fi şi

prieten al meu, şi distins colaborator al revistei Contraatac!) MIRCEA DINUTZ, o scrisoare - prin care acestaîşi exprimă extrema satisfacţie că…a greşit (cel puţin, parţial…)! Cum aşa?! Da, chiar aşa: greşise -mărturiseşte domnia sa - în articolul său din Revista noastră, nr. 25-26, din 24 ianuarie 2006, intitul atUitarea…(la rubrica Jurnal de dascăl), când afirmase, prea generalizant, că elevii îi uită pe dascălii lor, după ceabsolvă liceul. Şi tocmai primise, din Japonia (Osaka), o scrisoare emoţionantă, însoţită de un articol la fel deemoţionant – Memoriile unui fost elev - de la o fostă elevă de-a sa, absolventa Liceului “Al.I.Cuza”, ea însăşi,acum, profesoară - doctoranda CARMEN SĂPUNARU, prin care scrisoare aceasta îşi exprimă dorinţa de a -i fipublicat articolul Memoriile…, în Revista noastră, cu următoarea motivaţie:”Consider că elevii de astăzi trebuiesă ştie că există şi discipoli de -ai dvs….care nu numai că nu v -au uitat, dar care păstrează imaginea dvs., caprofesor, printre amintirile cele mai dragi…” – şi datează scrisoarea: Osaka, 24 ianuarie 2006!!!. Scrisoarea,deci, fusese redactată în chiar ziua în care era lansată Revista noastră - cu acel articol melancolic -revoltat,Uitarea…(!!!).

Ce frumoasă şi flatantă contrazicere! “Tulburătoare coincidenţă…” - murmură domnul profesor Dinutz.Şi aşa şi este! Deci, scrisoarea lui CARMEN SĂPUNARU se constituie, fără intenţie, dar foarte benefic ,tonifiant! - într-o replică la articolul dezamăgirilor dascălului ei …(de pe când CARMEN SĂPUNARU eraelevă la Liceul “Al.I.Cuza”, cu profesorul Mircea Din utz la catedră…). Iar articolul, cum veţi avea ocazia săconstataţi mai jos, este o explicitare (de data aceasta, volitivă şi la obiect - obiectul fiind…UITAREA, acuzatăîn Jurnalul de dascăl , al domnului profesor Mircea Dinutz) a afirma ţiilor din scrisoare: absolventa, acumprofesoară - cu maximă sinceritate, făcându -şi un veritabil proces de conştiinţă, încearcă să(-şi) expliceinexplicabilul - fenomenul psihologic al UITĂRII, în relaţia elev -profesor, discipol-maestru! – şi îşi declară, cupatos reţinut, nostalgia după trecuţii ani de liceu - NE-UITAREA, RECUNOŞTINŢA, ADMIRAŢIA şiDRAGOSTEA UCENICEASCĂ - faţă de profesorii ei - dintre care detaşează “trei oameni extraordinari”,menţionaţi în ordinea în care i -a cunoscut: “doamna profesoară de En gleză, Gabriela Gheorghiu, domnulprofesor de Limba română, Mircea Dinutz – şi domnişoara profesoară de Franceză, Lucreţia Gurguţă”. Să totgreşeşti - şi să tot capeţi astfel de dovezi ale greşirii tale, de dascăl… Pentru astfel de dovezi de ne -uitare -merită să trăieşti, să fii profesor…”Cu asta rămânem, în definitiv” - spune, melancolic, domnul profe sorDinutz… - propunându-mi, întrucât Revista noastră apare anual - să public articolul lui Carmen Săpunaru înContraatac, cel cu apariţie semestrială.

Ne grăbim, cu bucurie, să răspundem propunerii distinsului nostru coleg, colaborator şi prieten - şi îimulţumim pentru încrederea acordată. Mai ales că, de -a lungul anilor, eu am urmărit, cu deosebit de viu interes,prin diverse reviste de cea mai înaltă ţinută intelectuală - articolele profunde, nuanţat şi sensibil analitice, de omare virtuozitate stilistică - şi care surprind prin speculaţiile foarte îndrăzneţe, dar şi extrem de bine acoperitecultural, ale eseistei CARMEN SĂPUNARU, actualmente doctorand la Osaka (unde se găseşte a doua mareuniversitate a Japoniei - după Tokio). Încă de mult, surprindea la CARMEN SĂPUNARU stăpânirea deplină aculturii, civilizaţiei, mitologiei japoneze - până la a încerca (şi reuşi!) să se identifice cu ment alitatea, cu totulaparte, a Japoniei - şi cu subtilitatea şi rafinamentul, neîntrecute, ale spiritului japonez.

Şi acum, să lecturăm…Memoriile unei “bătrâne” de 27 de ani… - memorii care se instituie într -ofoarte vie, veritabilă şi profundă lecţie de etică umană - cu valabilitatea extinsă peste toate vârstele - lecţiepredată de un tânăr despre care putem afirma că îndreptăţeşte speranţele noastre în REFACEREA ELITELORSPIRITUALE ROMÂNEŞTI - căci, fără dubii, oameni precum CARMEN SĂPUNARU vor alcătuiADEVĂRATELE ELITE CONTEMPORANE - care vor combate şi înlocui, cu forţa sinceră şi impetuoasă, atinereţii constructiv-spirituale - falsele şi spiritual-distructivele elite contemporane, instituite de interese cu totulstrăine spiritului uman viu! (A.B.)

35

MEMORIILE UNUI FOST ELEVThis one goes to the ones I love…

“Timp, nu fi hain,/ Să mai fim liceeni măcar puţin…” Ascult, o dată şi încă o dată, Ani de liceu.Melodia veche, nu cea maltratată brutal de tendinţele contemporane. Primăvara şi vara, visez că sunt acasă.Cineva drag mi-a spus că mi-e dor de copilăria pierdută. E normal ca la abia 27 de ani să -mi fie deja dor decopilărie? Deşi…acum spun “abia 27 de ani”, iar în imaginea care se crea automat în mintea mea, când măgândeam mai de mult la vârstă, tinereţea se încheia la 25 de ani. Dar să revi n la subiectul principal, memoriilemele de fost elev.

Am decis să scriu acest articol în urma lecturii unui impresionant “Jurnal de dascăl”. Îmi cer iertare dela cititori pentru nuanţa poate prea subiectivă a rândurilor ce vor urma; am considerat întot deauna că nu merităaşternute pe hârtie decât acele idei care ar putea suscita un interes general, iar gândurile mele personale nu intrăîn această categorie. Totuşi, există lucruri care trebuie spuse şi continuă să respecte regulile artei: universalitate a.Printre ele, un adevăr important: cel despre relaţia profesor -elev, legătura mistică dintre maestru şi discipol, careare vârsta civilizaţiei umane şi din care s -a născut cea mai semnificativă manifestare a gândirii, arta.

În “Jurnalul” mai sus menţio nat, am citit cu strângere de inimă despre elevii care nu -şi mai aduc (maimult sau mai puţin voit) aminte de foştii profesori. Uitare freudiană, refulare, frustrare. Explicaţiile ştiinţificepentru un fenomen al inimii pe care eu nu reuşesc să -l înţeleg. Uităm de dascălii noştri, pentru că nu am fostdestul de buni la obiectul lor, sau pentru că nu am primit atenţia care credeam că ni se cuvine? La acest gâ nd,obiectivitatea şi detaşare cu care mă mândream dispar, şi îmi vine să strig: e nedrept! Privesc î n urmă şi îmi dauseama că eram un copil, că ideile mele nu erau nicidecum noi, că eram subiectivă, capricioasă, selectivă, rebelă,şi totuşi, profesorii aveau răbdare, cu mine şi cu colegii mei. Acum sunt eu profesoară şi principala meaproblemă esteatitudinea mea faţă de elevi. Nu vorbesc despre studenţii de la facultate, sau despre studenţii adulţide la şcoala de limbă engleză: maturitatea nu ridică nici un fel de dificultăţi. Însă cum reuşeau profesorii noştri săne dea impresia că suntem egali, că ave m aceleaşi drepturi şi aceeaşi experienţă de viaţă?

Poate că am fost eu norocoasă şi am avut parte de acei profesori care, în momentul în care începeau săpredea, uitau de orice altceva. Sunt norocoasă, în continuare, pentru că am posibilitatea de a anali za fenomenuldin ambele perspective: ca elev şi ca profesor. Şi pot spune, cu toată sinceritatea, că, deşi eu nu predau decâtaproximativ 10 ore pe săptămână, sunt zile în care îmi doresc să nu o fac, să pot să termin cartea începută, să vădfilmul pe care l-am pierdut cu o seară înainte, să ies la plimbare sau, pur şi simplu, să dorm. Cu toate acestea,odată ce a început ora, universul se închide în jurul meu şi, în lumea mea sferic -ermetică, nu mai doresc decât săpot transmite cât mai mult, iar explicaţ iile mele să fie înţelese. Îmi aduc aminte, acum, de orele de Fizică şiChimie din liceu. Obiecte de -a dreptul ezoterice pentru mintea mea, la care n -am strălucit niciodată, însăprofesoarele noastre aveau o infinită răbdare cu noi, o clasă de fete gălăgio ase, prea puţin interesate de ceea ce nise explica. Nu m-am mai întâlnit de atunci cu doamnele profesoare, însă mi -ar face mare plăcere să le revăd, sămai vorbim, fie şi pentru 5 minute, pe stradă. Matematica a reprezentat, timp de 8 ani, o teroare. Dar e vorba deobiectul în sine, nu de profesori, pe care m -aş bucura enorm să-I reîntâlnesc şi să râdem împreună deîntâmplările de odinioară. Am menţionat acum materiile care au reprezentat o problemă, deoarece să discutdespre orele mele preferate, de Limba română, Engleză sau Franceză – ar fi mult prea uşor. N-am strălucit, n-amfost apreciată (pentru ce să fi fost? Nici măcar atentă nu eram prea des…) şi, totuşi, nu pot spune că am alungatamintirea acelor profesori în colţul cel mai prăfuit al memoriei. M ă întreb de ce anume e nevoie, ca să neacceptăm aşa cum suntem, fără frustrări, fără gânduri meschine, fără răutăţi mascate: de nepăsare, de ignoranţă,de goism, de împăcare cu sine, de încredere în propria persoană, de senzaţia de împlinire personală?

“Care este adevărul despre mult discutata şi mult disputata relaţie elev -profesor? Trece ea dincolo dezidurile şcolii, sau e încă una din frumoasele noastre minciuni?” – se întreabă (amar, aş îndrăzni eu să spun)stimatul meu profesor(n. mea: Mircea Dinutz ). Poate nu sunt eu elevul exponenţial, dar sunt convinsă că nu suntsingura de această părere: da, relaţia elev -profesor trece dincolo de zidurile şcolii. Profesorul e cel care facelegătura între un tărâm, pe care numai copilul sau adolescentul îl percep e - şi greu inteligibila lume a adulţilor.El oferă răspuns la întrebări care nu pot fi puse părinţilor, pentru că ei reprezintă mult prea absolut autoritatea şilumea superioară a “oamenilor mari”, Profesorul oferă chei şi arată porţi, rămânând răbdător alături de un elevpătruns de aroganţa vârstei, sigur de faptul că doar el e menit să descopere adevărul absolut. Căutareindispensabilă vârstei pe care, în ciuda senzaţiei de omnipotenţă semi -divină pe care o încercăm atunci, nusuntem în stare s-o întreprindem singuri. Acum, se impune o precizare: nu vorbesc la modul ideal, înşirândcuvinte frumoase, ca la un discurs în care nici măcar vorbitorul (sau mai ales el) nu crede. Vorbesc din

36

experienţa proprie, din amintirea a 4 ani magnifici de liceu, 4 ani d e care îmi voi aminti mereu cu drag, datorităunor profesori pentru care nu am destule cuvinte de laudă.

Dacă în Biblie un singur om drept ar fi putut salva Sodoma şi Gomora, atunci, stimaţi domni profesori,să credem că mai există o speranţă şi pentru no i, păcătoşii elevi.

Poate că depărtarea de casă mă face mai nostalgică decât ar fi, în mod normal, o persoană de 27 de ani.Poate. Însă relaţia cu profesorii mei nu a început nicidecum atunci când am plecat din ţară, deci nu o pot pune peseama mult interpretatului dor. Există, în viaţa mea, 3 oameni extraordinari, a căror imagine îmi va veni mereu înminte, atunci când spun “profesorii mei”. Îi voi menţiona în ordinea în care i -am cunoscut, odată cu scuzelecuvenite, pentru indiscreţia astfel comisă: doam na profesoară de Engleză, GABRIELA GHEORGHIU, domnulprofesor de Limba română, MIRCEA DINUTZ şi domnişoara profesoară de Franceză, LUCREŢIA GURGUŢĂ.Mi-au fost profesori, mentori, călăuze, îmi sunt încă (şi mă pot considera, pe drept, unul dintre cei mai n orocoşipământeni) prieteni. Drept care nu pot decât să le mulţumesc pentru ceea ce sunt domniile lor şi pentru ceea ceam devenit eu.

prof. drd. Carmen Săpunaru *

jocul ielelorÎNTRE PRESA ADEVĂRULUI ŞI

ADEVĂRUL PRESEIOricine ştie - sau crede că ştie - ce rosturi are Presa în lumea contemporană: să fie aproape d e om,

să-l informeze corect, în spiritul adevărului, să combată Răul, în toate formele sale de manifestare, să -l aperepe Cetăţean de toţi duşmanii democraţiei! E înduioşător de simplu: să fie o Presă a adevărului , ţinând cont şide forţa (înspăimântătoare) de impact pe care o are aceasta dacă nu prin presa scrisă - cel puţin prin presavizuală. Presa ar trebui să ne ajute să distingem mai bine albul de negru, binele de rău, adevărul de minciună.Ar trebui să-l ajute pe beneficiar (oricare dintre noi) să gândească “liber”, cum se laudă mincinos una dintrecele mai abjecte şi perfide televiziuni de consum, al cărei singur scop este să aducă beneficii cât maiconsistente acţionarilor, nicicum să slujeascî adevărului!!

Vrei să transformi o mascaradă balcani că, grotesc-spectaculoasă, în…revoluţie?! Pui televiziunea lalucru, şi va ieşi…o revoluţie în direct, cu “terorişti” de mare bun simţ, ce încetau focul ori de câte ori soseausau plecau ziarişti străini! Ce nu poţi face cu ajutorul unei televiziuni?! Poţi să dai veşti contradictorii, ca să numai înţeleagă nimeni nimic, poţi să prezinţi un gândac de Colorado drept Contele de Monte Cristo, un paşnicmelc-melc-codobelc drept Orlando furioso şi o raţă care împunge drept Miss Univers!!Pentru a reuşi acesteperformanţe, reţeta e simplă: multă, multă neruşinare, tenacitate şi un dispreţ suveran faţă de cei mulţi şi naivi!!Televiziunile, presa de toate culorile, uneori chiar fără să conştientizeze, luate “de val”, au contribuit din plin lacosmetizarea unor personaje publice, până la limita neverosimilului. Acestea ne -au arătat cum poţi sătransformi un bolşevic nevindecabil în campion al democraţiei, un specialist în bolovani în parodia lui DonQuijote şi un căpitan de cursă lungă, netrecut vreodată pe la şcoala manierelor elegante şi a idealurilor nobile,drept vânătorul de absolut (Căpitanul Ahab, din Mobby Dick…). Doamne, ce colecţie impresionantă deneadevăruri!

Unul dintre cele mai reuşite şi eficiente sloganuri ale presei (de oriunde) sună cam aşa: dacă o ş tireNU e rea, înseamnă că nu e ştire! Aşa că, la trebă, băieţi! Cum dai la ŞTIRI, EVENIMENT, FOCUS,OBSERVATOR, oricum le-ai “protivi”, afli câţi au murit în accidente rutiere, cine pe cine a omorât cu parul,cu sapa, cu cuţitul, foarfeca - care pe care a otrăvit, a scalpat, a mutilat, ce violuri spectaculoase au mai avutloc, drame conjugale terminate măcar cu o bătaie “soră cu moartea”, ce incesturi, câtesinucideri…Dumnezeule, un coşmar ce nu mai are sfârşit!…

Nu se mai întâmplă nimic bun în ţara asta ?! Ba da, au loc fraude - reuşite - de milioane de dolari ceNU pot fi dovedite în justiţie, apar arestaţi care se jură angelic că sunt nevinovaţi, făcând să plângă o ţarăîntreagă de mila lor, mai apoi o judecătoare - vedetă într-un film deocheat, o alta care îi ameninţă peprocurori, un celebru politician prins “cu raţa în gură”, bande de rromi ce se omoară, ca -n filmele atât de multiubite cu gangsteri şi mafioţi, după care - dacă sunt pedepsiţi - aleargă la Haga şi Bruxelles, plângându -se că

37

sunt discriminaţi. Un lucru e sigur: NIMENI NU SE PLICTISEŞTE!! Unii încalcă legea/legile, fără nici un felde reţineri (sau remuşcări), alţii aleargă să -i filmeze, câştigându-şi cinstit pâinea, iar cei mai mulţi se uită latelevizor sau răsfoiesc presa, cu mândria că trăiesc într -o ţară atât de interesantă.

Singurul lucru care ne-ar putea face să bănuim că, în spatele acestui “coşmar televizat”, s -ar afla(totuşi) nişte oameni - rămâne o formulă stereotipă, reluată din când în când, aproape fără nuanţe: “di nnefericire, a murit…”, “din nefericire, medicii îi dau puţine şanse…” Regrete sincere - sau o formulă găunoasă- ca atâtea altele, care ascunde o insensibilitate de -a dreptul profesională?! Greu de răspuns.

“România sub ape”…V-aduceţi aminte? Ca un te lespectator credul şi de bun simţ, aş fi vrut săprotestez măcar pentru că apartamentul meu, aflat la etajul al treilea, nu fusese inundat şi nici nu existau şanse,dar…cui să reclami?! SUNA BINE ŞI ASTA CONTA!!! “Violenţa a cuprins şcolile din România!!” Degeabaaş protesta eu, motivând că elevii noştri (Colegiul Naţional “Unirea”, spre exemplu) nu au înclinaţii spre unasemenea gen de agresivitate, nici nu complotează să -şi linşeze profesorul de literatura română, nici măcar nue necesar să intri la ore folosind o vestă anti-glonţ!! SUNA BINE - ŞI ASTA CONTA!!!

Câţi operatori, câţi redactori ai câtor televiziuni au muncit (“horribile dictu””) pentru a aduna unnumăr atât de mare de imagini compromiţătoare pentru învăţământul românesc?!…Oare cui şi la ce folosesc?Aici apare un profesor în stare de ebrietate, acol o - o profesoară ameninţată cu desfiinţarea fizică de un fostelev de-al ei, alta a fost pălmuită pentru că a avut neobrăzarea să facă observaţii unei eleve, în legătură cuţinuta ei, în altă parte - o încăierare între două eleve, încurajate frenetic d e colegii lor, deveniţi suporterifanatici…Ce mai, imagini cu adevărat degradante. Nu pot însă să nu mă gândesc la imaginile CU MULT MAIVIOLENTE, înfăţişând oameni sângerând abundent, petrecute, de atâtea ori, pe stadioanele din România –imagini ce n-au fost date prea des pe ecrane şi nici n -au provocat o indignare generală. Să credem că acolo neaflăm în normalitate?

Veau să fiu bine înţeles: nu contest autenticitatea acelor imagini, difuzate de toate televiziunile! Dar s -a gândit cineva câţi dascăli îş i fac cinstit datoria, câtă investiţie de suflet pretinde această (să -i spunem)meserie, în câte şcoli din România se face totuşi carte, în ciuda condiţiilor de lucru, de cele mai multe ori,descurajante?! Şi, lucrul cel mai important, de ce sunt exhibate efectele, în loc să fie analizate cauzele?!? Dacăexistă cu adevărat violenţă în şcolile din România, atâta câtă e, în nici un caz la proporţiile oripilante înfăţişate- aceasta este consecinţa firească a violenţei din societatea românească, în toate for mele de manifestareposibile! Avem exact ceea ce am ctitorit cu atâta grijă: violenţa revărsată cu voluptate, de pe ecraneletelevizoarelor, de pe scena politică…

Am trecut demult de vârsta când citeam orice rând tipărit, cu un sentiment de pioasă reverenţ ă,nepunând nimic la îndoială, căutând răspunsuri şi explicaţii pentru orice mi se părea nefiresc, cu mult maitârziu, când anii adunaţi m-au obligat să intru într -un permanent spaţiu al reflecţiei. PRESA ADEVPĂRULUI?Poate în basmele cu Scufiţa Roşie, car e nu a avut timp să înţeleagă - fiind preocupată să ajungă la bunica ei şis-o salveze de lupul cel rău - mecanismele manipulării!!! Ajuns, pe nesimţite, la vârsta a treia, , am început săînţeleg acest lucru. Abia acum am început să înţeleg că există un ADEVĂR AL PRESEI care, rareori, coincidecu adevărul gol-goluţ - şi că rostul acesteia este total diferit de ceea ce -mi închipuiam eu că trebuie să fiepresa: ea trebuie să ne ajute să NU distingem albul de negru, nici binele de rău, nici adevărul de minciună, ce-şipot schimba, la dorinţa realizatorilor (oare?!) hainele înşelătoare. După ce am înţeles - în sfârşit - că adevărulpresei nu are nimic de-a face cu adevărul oamenilor, că oamenii înşişi (păstrând o bună parte din vină) vor săaudă şi să vadă numai ce ştiau dinainte că ar fi adevărul, închizându -se în faţa evidenţelor - m-am ruşinat pestepoate, amintindu-mi că a fost o vreme când am cochetat cu ziaristica, ba chiar mi -am dorit să ajung gazetar.Cineva, acolo sus, m-a iubit şi m-a ferit.

P.S.: Cu aproape un an în urmă am asistat - prin intermediul unei televiziuni care pretinde că ne este“aproape” - la o scenă incredibilă. Alteţa Sa, Gigi Becali, îi porcăia pe ziarişti cum îi venea la gură, neţinândcont nici unde se află, nici cui vorbeşte! Recunosc - fără să mă jenez - că am fost în culmea fericirii!!Ziariştii - care au creat acest monstru - primeau ceea ce meritau cu prisosinţă. Pentru că - să fie limpede -individul numit mai sus n-ar fi contaminat casele noastre, nu ne-ar fi infestat privirea, auzul, mirosul, dacă nu is-ar fi acordat o disproporţionată şi nemeritată atenţie, dacă n -ar fi fost CREAT de iresponsabilitateagazetarilor.

Cu 6-7 decenii în urmă, chiar oamenii fără o mare ştiinţă de carte aveau cultul lui N .Iorga, despre careIlie Moromete spune că are “doi creieri”; cu doar 3 -4 decenii în urmă, cetăţenii României, indiferent de statutulsocial şi cel intelectual, aveau un respect nedezminţit faţă de Nichita Stănescu şi Marin Preda, de careauziseră, cel puţin! Astăzi ne închinăm la statuia lui Gigi Becali, simbol absolut al analfabetismului, almitocăniei şi prostului-gust. Avem de ce să fim mândri de noi!

prof. Mircea Dinutz

38

***

metafore despre artăCEI TREI CÂNTĂREŢI AI REGELUI

Demult, demult de tot, într -una dintre cetăţile de lumină tulbure, grea, somnoroasă,prizărite printre negurile fără de sfârşit ale pădurilor germanice - nu departe de ceţurileîngheţate de deasupra valurilor sure ale Mării de Nord - un slăvit, bătrân şi înţelept regepofti să vadă şi să audă cum se întrec în cântări supuşii săi. A pus s ă i se aşeze înaltul tron înmijlocul cetăţii - într-o largă piaţă, unde s-au strâns, jur-prejur, la poalele tronului, sfetnicicu bărbi colilii, ostaşi încruntaţi şi ţepeni în zale - dar, în primul rând, talaze necuprinse degură-cască…

Mii de buţi şi butoaie se rostogoliră din pivniţe tainic îngropate - ulcioare şi cupe, cu mieduri şi vin,neostenit umblară, din mână în mână, furnicând cu sclipiri, vâlvătăi şi năluci - întunericul…Şi nesfârşite zile şinopţi au tot curs minesingerii, dar şi cântăreţ i cutezători oarecare - şi barzii, despletind de pe coarde de liră şidin voci - fapte de mirare şi imagini de viaţă şi vis…Nimeni nu mai lucra nimic, în Cetatea Poveştii. Toţiascultau cele toate, fierbinţi nebunii revărsând - fanatic crezând în Îngerul Cântec.

Nimeni n-a numărat nopţile şi făcliile care s -au ars, pentru a lumina Cântecul…În cele din urmă, în faţapalidului, de neodihnă şi gând, rege - au rămas trei cântăreţi, care, prin iscusinţa şi puterea de vis a lirei şiglasului lor, îi învinseseră pe toţi ceilalţi - holdă după holdă de cântăreţi. De departe, erau cei care -lîngânduraseră cel mai adânc pe bătrânul şi palidul rege - care nici nu simţise, de atâta zvoană a duhului decântec, înţepeneala din înaltu -i, falnicu-i tron. Cei rămaşi erau : un plugar de departe, un războinic din preajmaregelui - şi un orb de nicăieri.

-Acum, voi trei, cântaţi ce n -aţi mai cântat nimănui, niciodată - zise, cu glas ostenit şi -ncordat,suveranul. Cântaţi din toate puterile - şi eu, dimpreună cu bătrânii mei sfetnici, precum şi cu toţi cei de faţă -vom şti când se va ajunge la capătul cântecului, când unul dintre voi trei chiar va trece dincolo de maluri, deputerea vrăjită a omenescului cântec. Hai, fără zăbavă, cântaţi! Începe, plugarule - că tu eşti de departe,dinafara Pădurii - şi cine ştie ce-ţi vor fi făcând copilaşii tăi şi femeia , câtă vreme tu te baţi cu oamenii, cucântecele şi cu înaltele slăviri, graiul din vise!

Şi plugarul, deja cumplit istovit, începu, cu mai multă furie a convingerii şi încăpăţânării, decât oricândşi oricare de până atunci, prin voce şi liră, să -şi cânte depărtatele câmpii şi izvoare domoale - grânele sărutatede vânturi şăgalnice, ori zdrobite sub grindini, puhoaie…re -închipui faţa de beznă şi har a p ământului reavăn,opintirea vitelor în juguri, pe brazdă, zburătăcirea albinelor, prin molaticele, dulcile verii poieni…Cânta deceasuri multe, şi toţi sfetnicii dădeau, zâmbitori, mulţumiţi, din capete şi -şi clătinau a mirare şi jind bărbile albeşi lungi - parcă gata convinşi să iasă din cetate, s -o apuce prin stufoase păduri ca să ajungă mai degrabă laastfel de întinse şi îmbietoare locuri – locuri de rai al cinstitelor munci şi sudori de rodire…Şi mulţimile vuiausurd, ostenite, dar bucuroase de astf el de luminoase şi prietenoase arătări ale Cântecului. Regele, însă, tăcea.

Când plugarul plecă, la poala de tron, genunchiu -i, regele tresări - apucă, degrabă, de parc-ar fi răpit cumâna, o pungă cu galbeni - pe care însuşi se coborî o treaptă de tr on, spre a i-o înfunda cu temei plugarului, ao depune adânc, ca sămânţă de aur, în brazda neagră a palmei celui ce ostenise -ntru cântecul slavei pământului:

-Ia-i, rogu-te, îi meriţi deplin, pentru iscusinţa şi -adâncă iubirea ta, către muma noastră, pest e careadesea călcăm fără minte - dar care, neobosit, ne aşteaptă cu drag, din nou, să ne dea cea din urmă, deplinaîmbrăţişare a trupului nostru, secat de oarbele ispitiri ale vieţii - viaţa de-acolo, a nestinsei munci şi plăceriîmplinite…Hai, războinicule, nu te sfii, începe, tu ştii multe dintr -ale vieţii de-aici - să auzim cum ne convingisă rămânem în viteaza noastră cetate, şi să n -o luăm pe urmele vrednicului plugar!

Şi, pe când plugarul se furişa, bucuros, împăcat şi grăbit, spre poarta cetăţ ii - războinicul începu săcânte, din gură doar, drept şi cutezător, fără nevrednica şi înşelătoarea urechilor liră - despre scânteierilearmelor, între ele ciocnite şi lovite de toate -ale lumii - arme care, în toate-ale lumii şi trupurilor, despică, s prea căuta focul ascuns, glasul mânios şi sfânt al Sângelui…Vorbi cu mânie, cu voce înaltă şi aspră, cu negre şi -ameţitoare boltiri de ecouri, precum tinere şi de curând înălţatele, prin cetăţile codrilor - catedrale…vorbidespre năzuinţa pe mări a celu i flămând de nevăzuta, dar îmbătătoarea putere a Sângelui, despre toate talazelemării hirsute, ce i se pun împotrivă, dar îl şi mână, cu albă spumegarea sfintelor nebunii - către Marea ceamare, liberatoare de Sfinţenie -Sânge…despre piepturi viteze -n izbire şi despre mâna dibace, care desface, înnegre-adâncuri de gnomi, aiuritoare tezaure, cu trufaşă zgârcenie -ascunse - şi astfel află unde se-ascund şirăpesc, cu grăbire, metalele cele mai vechi şi pe cele mai tinere, spre a le cununa întru neobosita c ăutare a zării

39

spre Sânge - cântă, cu îndulcit glas, despre răsplata femeilor mândre şi nespus de frumoase, atunci când dinzări se întorc, osteniţi şi deja cu noi zări printre gene - războinicii Cetăţii, de vlaga roşie -a lumii - flămândă…

În cele din urmă, tăcu şi glasul vibrant al războinicului - genunchiul, şi-al lui, se plecă poalei de tron,cu supunere. Unii dintre cei mai în putere sfetnici vuiau în jilţuri, de aprindere şi dor de război şi întrecere -afirii arse de focul înalt al Sângerărilor Lumii…mulţimile chioteau, cu plăcere şi spaimă, de ceea ce le plăcea,peste limita perversă a spaimei şi groazei…Regele, mai palid, se smulse din vis - şi, de la dreapta sa, smulse ospadă albă şi lungă, pe care, nesăţioasă, juca flacăra poftei, foamei grozave de zare, căutătura -căutarea furişatăa Vibrantului Sânge, din adâncul de Vieţi - sări în jos două trepte, riga aprins de sudoare - şi astfel grăi:

-Ia-o degrabă şi te du din cetate, meştere -al vrajbei şi neîmplinirii meree… - glăsui glas regesc, înpripă şi-n zvâcnită nemulţumire. Te du de la noi - cu blestem să nu intri în nici o cetate - ci să treci, cugrăbire, Marea cea Mare…şi -abia de-acolo să-ţi aminteşti Cântarea de Sânge…altora decât noi să ocânţi…Haide, Necunoscutule Orb, poate tu vei tăia în mine firul mâniei şi nemulţumirii - începe-ţi Cântarea!Domoleşte, în bietele noastre porniri, deprinderea sălbăticiei!

Războinicul luă, cu grăbirea ruşinii, spada cea fără măsură de lungă şi albă - şi, străpungându-şiamarnicul drum pe poarta îndurerată-a cetăţii - se mistui, către nestatornica şi înnegurata zare a lumii de vrajbeşi răzbateri în toiuri-vărtejuri de Sânge…Regele -şi încordă auzul, dar încă nimic n -auzi a pornire de cântec.

-Haide, orbule, grăbeşte, zoreşte - căci e neagră, zadarnică noapte - făcliile toate sunt pe sfârşite, şialtele nu mai avem. Bine, pe tine, orbirea te face nepăsător la -ntuneric - dar nădăjduiesc că avea -veimărinimia să-nţelegi şi să cruţi spaima şi neîndestulările noastre, de oameni flămânzi de lumină…Haide,porneşte! De-aici, de sus, nu-ţi zăresc sticlind decât albuşurile stinse -ale ochilor…

Dar tăcerea stăruia, mai de gheaţă, din ce în ce mai tare vuiau vânturi prin copacii din preajma înaltuluitron - tot mai multe troiene de linişte ne agră se-ngrămădeau, pe unde lumina faclelor zadarnic cerca, dar nuputea să răzbată. Şi nimeni părea a nu -l mai zări, la poala de tron, pe umilul, misticul orb...

-Ai pierit, adormişi - ori gândeşti că mai mult decât slăvirea pământului vieţii şi a vrajb elor morţii n-aice cânta? - se cam răsti, cu nelinişte şi batjocură nerăbdătoare în glas, slăvitul monarh.

Tăcerea nu conteni - ci minute trecură, şi se strânseră -n ceasuri - şi vocea tăcerii îi sculă de pe jilţuripe toţi înnoptaţii curteni, tot ma i galbeni la faţă - iar talazul celor mulţi şi fără statornicie -n fiinţă începu sănască strigăte, precum cele de bufniţe -n beznă.

-Nebunule, te-ai bosumflat c-ai pierdut, şi-acum ne umpli cinstitele noastre urechi cu tăcere? - semânie riga, jumătate încercând să se salte din tron.

Dar nu putu să se mişte, căci spre înaltul de tron se porni vârtejul amarnic de ceruri - şi furtuni degrămezi înstelate îi împinseră, vorbă şi glas, înapoi, în barbă şi gură…Fulgere, în grozave mănunchiuri, s -azvârliră spre ochii-i - şi riga văzu, pe ne-veste - ceea ce nimeni nu vede - cumplit Nevăzutul şi Zeiisălbatic hohotind şi-azvârlind, ca din enorme hârdaie ori din pocale urieşeşti, cu talaz de lumină şi taină,înecând gândul în frângeri depline…Cutremur cum plit zguduie nu doar zid - şi-l dărâmă! - ci cutremurcrăpă, năruind, subpământul şi poala de tron - şi nimic din mulţime ori sfetnici, nimic din văzutele feţespăimate - riga nimic nu mai poate să vadă - ci se-năbuşă de toate-ale cerului negre-nstelate mâniiflăcărate…de vestiri ce nu trebuie nicicând la urechi muritoare s -ajungă…

Ajuns fir de umbră - scurs în orbita minunii - regele scăzu jelalnicu-i murmur:-Asta e vocea Orbului Lumii…Sfântă Nevoce…Orbi suntem noi - a Lor e Lumina din

Veac…înfioratul Cânt al Tăcerii , Începerea Sfântă, Fără Amurgul a Toate…Iertare…iertare…iertare… - maiapucă să şoptească, sfielnic, cel ce, până nu demult, stăpân încruntat se credea, peste cetate - şi mândrăputere-şi simţise, cândva, asupra Pământu lui Negru, Pădurii Neliniştilor - şi asupra Vuirii de Sânge Năvalnical Lumii….

Dar zeii n-ascultă, nu cântă deplin lămurit - ci, negrăbit, ţes zgura din lume - în noua, de minuniţesătură. Doar nevolnicii orbi mai sunt treji şi rămân, la astfel Negl asul Continuu al Continuei Faceri, de pestelume şi sânge…

Omeneasca putere vrăjită a cântecului, biata - fusese învinsă. Rămânea, cum firesc e - PoeziaDivină. Dar nimeni rămas s -o asculte - afară de Marii Orbi - nu răzbeşte la astfel de-naltă lucrare… povestitor: Adrian Botez

***

paradidactica

40

ORTODOXIE VERSUS GLOBALIZARE - UNACTUAL ŞI VIITOR CONFLICT

Motto:“Poate astăzi, ceva mai mult ca oricâ nd, Hristos este negat. Atunci era

ceva negat din EL: nestor ienii negau unitatea de persoană , monofiziţii .au negatumanitatea, arienii .au negat egalitatea cu Tată l, deci fiecare câte ceva. Darastăzi se neagă peste tot Hristos. Şi asta ne somează să punem şi mai mult înlumină adevărurile Lui.’’ - Părintele DUMITRU STANILOAE

‘’Apusul trăieşte în zbuciumare – Răsăritul în resemnare.Apusul roade neîncetat din Pomul Cunoaşterii şi simte că este tot mai flămând după ştiinţă –

Răsăritul stă sub Pomul Vieţii, dar nu se poate întinde să -i culeagă rodulApusul ţine la organizare, tocmeşte neîntrerupt lucrurile din afară, în vreme ce virtuţile

lăuntrice pier una după alta – Răsăritul cultivă neobosit valorile dinlăuntru, în timp ce valorile din afară cad ş i seprăpădesc.

Apusul clădeşte turnuri babilonice, dar pentru că sunt clădite din piatră necioplită şi sunttotdeauna înclinate într -o parte, turnurile se dărâmă repede – Răsăritul ciopleşte cu sudoare pietrele şi reuşeşte săcioplească piatra cea mai frumoasă, dar nu este în stare să facă din ea o clă dire.

Apusul cultivă lucrurile şi ele strălucesc, dar omul se sălbăticeşte şi se acoperă de întuneric –Răsăritul cultivă oamenii şi unii din ei stră lucesc, dar lucrurile stau în sălbăticie şi cresc î n ciulini.

Apusul crede în faptele omului, în primul rând în faptele lui Dumnez eu, în al doilea rând şi înDumnezeu, în al treilea rând – Răsăritul crede în Dumnezeu, dar nu pune nici un preţ pe faptele lui Dumnezeu şiînlătură faptele omului. De aceea , Apusul n-are unitate şi nu poate ajunge la unitate, pentru că unitatea se aflănumai în Dumnezeu : şi de aceea, activitatea Apusului trece aşa de des în război, iar pacea Răsăritului î nresemnare.

Dar de ce se întâmplă toate acestea, copile ?Pentru că Apusul nu şi-L poate însuşi pe Hristos – iar Răsăritul nu şi-L poate însuşi pe Iisus.Pentru că Apusul îl recunoaşte pe om, dar nu şi pe Dumnezeu – iar Răsăritul îl recunoaşte pe

Dumnezeu, dar nu şi pe om.De aceea, Apusul trăieşte în zbuciumare – iar Răsăritul în resemnare.Iar Iisus Hristos îşi întinde amîndouî mâinile să cuprindă într -o îmbrăţişare şi Răsăritul şi

Apusul, dar nu poate să strângă la sine Răsă ritul din pricina Nirvanei din el, şi Apusul din pricina săbiilor din el.Răsăritul şi Apusul sunt, iată, în sufletul tău : zbuciumarea şi resemnarea sunt seminţe din

aceeaşi arie. Pomul Cunoaşterii şi Pomul Vieţii cresc unul lângă altul. Răsăritul şi Apusul se ciocnesc în fiecareom, nu într-o vecinătate, ci într-un duel. Dacă ar domni vecinătatea ş i nu duelul, atunci pacea ar domni în om şiîn lume : zbuciumarea şi resemnarea ar fi înlocuite atunci de puteri pozitive ş i bune.

Cunoaşte Pomul Vieţii şi te vei vindeca de bolile Răsăritului şi ale Apusului ş i vei fi omsănătos şi întreg, iar un om sănătos şi î ntreg este optimist. Atunci activitatea şi credinţ a vor lua locul boliloramintite şi vor înflori pe gunoiul zbuciumării şi resemnă rii’’.(1)

La o primă şi superficială vedere, s -ar putea crede că, prezentând acest text, grandios prinsimplitatea expunerii şi luciditatea analizei, aş ilustra o eventuală atitudine antiecumenică perso nală. Nicidecum !Doar urmărind până la final firul expunerii, cititorul va desluşi tâ lcul acestui citat.

Evident că globalizarea reprezintă cea mai mare provocare lansată omenirii la î nceputulmileniului al III-lea. Globalizarea este un ’’proces care , la sfârşitul secolului XX, a determinat trecerea de la unsistem de state şi economii naţ ionale, la un altul, de intensă integrare pe plan mondial, sub presiunea inovaţiilortehnologice (în special, în cîmpul telecomunicaţiilor : « ....global ») şi a unei radicale restructurări a economiei şia muncii (mondializarea pieţelor şi a producţiei). Mobilitatea internaţională sporită a factorilor producţ iei (1997-1998) şi orientarea investiţiilor spre ţări în care costul mâinii de lucru este scăzut, reprezintă o promisiune dedezvoltare pentru multe ţări din lumea a treia, dar dă naştere şi la temeri privind întoarcerea la capitalismul« sălbatic » ’’. (2)

Deşi există o multitudine de definiţii date globalizării, la fel de numeroase ca şi aspectele care -iilustrează paradigma, globalizarea nu are analogii cu nimic din trecut şi reprezintă o ,,realitate care sfidează toateparadigmele sociale şi mentale cunoscute până cum, o gigantică mutaţie civilizaţională care traumatizeazăsocietăţile şi intimidează inteligenţele, m anifestându-se printr-o ruptură tot mai evidentă, atâ t cu ierarhiile de

41

valori ale culturilor tradiţionale, cât şi cu valorile modernităţ ii occidentale « clasice », faţă de care apare ca oneliniştitoare şi inclasabilă post-modernitate’’.(3)

,,Şocul viitorului este tot mai mult resimţit de către oameni. Î n mod paradoxal, semnalele dealarmă asupra riscurilor la care suntem supuşi, cu câ t sunt mai intense, cu atât mai mult sunt ignorate. Falşiiprofeţi sunt adorati ca demiurgi, iar ,,vestitorii’’ ieşirii din haos sunt alungaţi. Mondia lizarea/globalizarea nu suntfenomene implicite ale evoluţiei lumii, ci modalităţi de subjugare economică a miliardelor de locuitori ai Terrei,prin ,,mondializarea’’ unor produse comerciale (din electronică, auto, telecomunicaţ ii, îmbrăcăminte, echipamentsportiv, alimentaţie etc.). Toate eforturile au fost puse în slujba gă sirii celor mai vandabile ,,etichete’’, care săpătrundă din Mahattan, până în cel mai sărac sat din M ozambic. Omul contemporan nu mai utilizează produse, cieste ,,educat’’ să cumpere ,,etichete’’, care aduc mari profituri corporaţ iilor. Mecanismul uriaş prin careglobalizarea îşi atinge obiectivele este ma ssmedia, îndeosebi televiziunea. Aş a cum scrie prof. Ilie Bădescu, înprefaţa unei excelente lucră ri a lui Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minţ ii umane, apărută în2005, ,,efectele televiziunii merg până acolo, încât remodelează omul î n întregime. În locul omului natural, alomului religios, al omului narativ, al omului oral , al omului ascetic, al omului interiorizat etc., apare un tip umancare şi-a pierdut toate aceste capacităţi, funcţii şi puteri. Mai exact spus, în lumina cercetă rilor lui McLuhan,televiziunea i le-a amputat. Omul televizual suferă de un sindrom în care se combină infirmi tăţile multiple, ceeace ne arată, în tipul acesta nou, purtătorul unor terifiante mutaţii, a căror notă dominantă este negativul omuluicreat de Dumnezeu.’’(4)

Nu este în intenţia noastră să analizăm acum teribilul ş i terifiantul fenomen care esteglobalizarea. În cele ce urmează, vom vorbi despre efectele sale de de -spiritualizare a omului ,,recent’’, precumşi despre cum este pregătită (sau nu) Ortodoxia să înfrunte acest cataclism, ignorat sau prea puţin luat î n seriosde.ierarhii ortodocşi. Punctul terminus al acestui fenomen al erei postindustriale (numită New Age) nu estefactorul economic, ci omul. ,,Noua Ordine Mondială’’, materialistă ş i anti-teistă, satanică şi anticreştină , are caobiectiv, prin vehicularea conceptelor operaţ ionale de ,,globalism’’, ,,globalizare’’ şi ,,globalitate’’, crearea şipromovarea unei aşa-zise ,,religii mondiale’’, care va coordona, î n conformitate cu scopurile sale , toate religiilepîmântului şi va avea în frunte (dacă nu cumva are deja!) un fel de Pontif Mondial. În mod paradoxal,atomizarea religioasă manifestată prin proliferarea numeroaselor culte şi sub-culte, ca şi la fel de suspectalibertate religioasă, reprezintă etape către constituirea ,,ecumenismului’’ New Age. Aşa cum scrie DamianVasile, ,,Pentru new-age-işti, împotrivirea faţă de tradiţia creştină este considerată de mare importanţă. Eiconsideră că vremurile în care omul voia să se apropie de Dumnezeuu sunt depăşite şi că acum omul trebuie sădevină el însuşi Dumnezeu. Pentru creştini, de la Întruparea Mâ ntuitorului Hristos şi până la sfârş itul lumii, nuare cum să mai apară o altă nouă religie, care să îi călăuzească pe oameni spre Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru ca toţi oamenii să devină fii ai Părintelui Ceresc. Din perspectivă creştină, nici o altă credinţăaparută după Întruparea lui Hristos nu mai este vrednică de a fi considerată religie’’.(5)

Aderenţa acestor mişcări, cu mare popularitate în Occident, se datorează pierderii repe relorspirituale, într-o societate de consum, unde prime ază valorile materiale : ,,Pentru a compensa o viaţă searbădăsau alienată sub semnul consumismului, scrie preotul Dan Bădulescu, generaţ iile actuale, mai tinere sau maipuţin tinere din societatea puternic industrializată, caută explicaţii de natură nemat erială. Dorinţa colectivă esteaceea de a efectua o schimbare în profunzime, în conştiinţa personală , dar acest lucru, pentru a funcţ iona, arenevoie de a se produce în proporţie de masă. Pentru a produce aceste mişcări în psihicul uman, mişcarea NewAge se prevalează de o reţea de focare, de activişti subtili şi de un mediu nou, plăcut, curat şi lipsit de s tridenţă,care să inducă o stare liniş titoare, de bună dispoziţie. Se apelează la puterea de atracţ ie, convingere, prin creareade condiţi speciale, propice credinţi căomul este dotat cu puteri nelimitate, că ar monia şi progresul însoţescaventura cunoaşterii şi că omul, în goana după civilizaţ ie materială, a lăsat neexplorată o mare parte aposibilităţilor sale psihice sau intelectuale ‘’.(6)

O analiză lucidă face Ioan I. Ică jr. asupra mutaţiilor şi provocărilor lansate de globalizare. Elrecunoaşte că ,,rezultatul final este anihilarea diversităţ ii personale a indivizilor, nivelarea culturilor tradiţionaleşi a celei umaniste şi producerea unui « om recent », postmodern, în acelaşi timp golit de orice transcendenţă(« Cer », valori etc.) şi dezrădăcinat din identitatea sa naturală , culturală (« Pământ »), nivelat şi aservitconformist tehno-ştiinţei şi economiei pieţei libere globalizate’’ (7). În continuare, el face o analiză a raportuluidintre globalizare şi Ortodoxie, axată pe cazul poporului româ n :

,,În faţa unei post-modernităţi hipertehnicizate, funciar lipsite de orice transcendenţă şiînrădăcinare, Biserica Ortodoxă se prezintă însă – trebuie recunoscut acest fapt – cu o figură socială şiintelectuală moştenită din trecut şi inadaptată la dimensiunile şi gravităţ ile considerabile ale provocărilor actuale:o figură izolată de destinul social şi cultural al omului modern, bântuită de fantasmele trecutului, de nostalgiipaseiste, bizantino-rurale şi reverii sentimentale lipsite de o reflecţie autentică şi un veritabil suflu social ş i

42

intelectual inspiraţional.(...) Or, teoretic vorbind, singura şansă de a rezista eficient colapsului o ntologic nihilistal « ultimului om » - contaminat fiziologic, barbarizat efectiv, falsificat intelectual de jocuri secunde ş i confiscatde hipnoza mediilor, precum şi mutaţiilor sociale ale globalizar ii – este acela de a explicita şi articula reciprocbenefic ontologia divino-umană, transcendent-imanentă şi personalist -comunitară implicită în figura ideală acredinţei Bisericii Creştine cu figura sociologica si institutiile modernităţii clasice : ştiintă, capitalism,democraţie liberală.’’(8)

Rămânând în acest registru, una dintre cele mai importante probleme ale creştinismuluiromânesc o constituie integrarea europeană. Noul mod de viaţă, conceput de Comunitatea Euro pean,. sefundamentează pe o concepţie autonomă faţă de lume, adică a unei lumi desacralizate, fără Dumnezeu(preconizată în secolul al XIX-lea de Fr.Nietzsche şi I.Spengler), care îşi are centrul de gravitate în ea însăşi,vizibilă îndeosebi în procesul de secularizare. Această nouă lume, cu o cultură autonomă, nu mai are î n centrul eipe Dumnezeu, ci omul. Noua civilizaţie, fundamentată pe o legislaţie cu un pronunţ at caracter antroprocentric,nu manifestă nici un interes pentru viaţa spirituală a omului, pentru sufletul lui, pentru mântuire . IeromonahulAmfilohie Brânză sintetizează foarte bine acest aspect : ,,Între Biserica lui Hristos şi politica ComunităţiiEuropene există un antagonism evident. Acest antagonism se poate transforma î ntr-un conflict, prin integrareaeuropeană, deoarece ea pune în confruntare cele două concepţii de viaţă :

1. Concepţia creştină de viaţă, care-L are în centru pe Hristos Dumnezeu , cu Evanghelia Sa ceaSfântă :

2. Concepţia europeană de viaţă, care are ca bază raţiunea autonomă, î n care omul estemăsura tuturor lucrurilor.

Din perspectiva Teologiei Ortodoxe, putem spune că int egrarea europeană reprezintă o jignirepentru viaţa creştină şi o palmă peste obrazul lui Hristos. Fiindcă, cine nu observă că Biserica nu ocupămăcar locul unei molecule în legislaţia europeană !!! - şi că noţiunea de « păcat » este pur şisimplu scoasă din dicţionarul U.E. ? Ca să nu mai vorbim acum de umilitoarele condiţii pe care le impuneaceastă legislaţie statelor europene.

Fără discuţie, integrarea europeană este opera unei evident curent dedescreştinare a naţiunilor - care, prin politica ei de occidentalizare cu orice preţ , ce a luat formaagresiunii, pentru popoarele creştine, urmăreşte un singur lucru : înfrângerea şi decăderea Bisericii.1 Cum ? princrearea unei pseudo-Biserici de tip european (ecumenică), stăpânită doar de autoritatea pol itică, în care Bisericacea vie (adevarată) să fie desfăcută de popor. Adică Biserica, din stăpânitoarea sufletelor, să devină stăpânitaunui politicianism pângăritor. Da, asta urmăreşte integrarea europeană : deposedarea oamenilor de Dumnezeu, decredinţă şi de biserică, prin impunerea unei legislaţ ii care exclude orice responsabilitatemorală. Or, asta este culmea fatală a cutezanţei omeneşti. Raţiunea, în atotputernicia căreia crede omulcivilizaţiei europene, e de fapt cea mai amară iluzie a nefericitei noastre lumi.(9)

Dată fiind amploarea atâ t a tendintei catre desacralizare, cât şi a fenomenului noilor mişcărireligioase şi pseudo-religioase, înscrise în procesul de globalizare/mondializare (atomizare,. repetăm, aparentparadoxală). Biserica Ortodoxă trebuie să răspundă, în primul rând, pastoral, asumându -şi rolul în societatearomânească.(10)

NOTE BIBLIOGRAFICE1-Episcopul NIKOLAI VELIMIROVICI, Cugetari despre bine si rau , trad. de

B. Pisarov, prefata de G.Solaction, Bucuresti, 1 939, pp.129-131 ; 2- Enciclopediede istorie universala, Bucuresti, 2003, p.669 ; 3-I.I.ICA jr., Globalizarea-mutatii si provocari, în I. I. ICĂ jr., G.MARANI, Gandirea sociala a Bisericii.Fundamente-documente-analize-perspective, Sibiu, 2002, p.461 ; 4-V.GHEORGHE, Efectele televiziunii asupra min tii umane, Bucuresti, 2005, p.5;

5-D.VASILE, Daramarea idolilor, Galati, 2002, pp.69-70 ; 6-Preot D.BADULESCU, Imparatia raului:New Age, Bucuresti, 2001 p.24; 7-I.I.ICA jr., op.cit., pp.485-486; 8-Ibidem, pp.492-493; 9-IeromonahAMFILOHIE BRANZA, Integrarea europeana in lumina Teologiei Ortodoxe, in ,,Rost’’, an .III, nr.27, mai2005, pp.57-58; 10-A se vedea solutiile oferite la aceasta problematica, la N.ANCHIMESCU, Noile miscarireligioase, Cluj-Napoca, 2004.

1 -Şi, prin decăderea Bisericii lui Hristos - urmăreşte înfrângerea şi decăderea din rang a însuşi OMULUI- a Fiinţei Divino-Umane…(nota redacţiei).

43

prof. Cătălin Mocanu***

calea, adevărul şi viaţa - eseuri ale elevilor„VISUL” OCCIDENTULUI, „VISUL” STRĂINĂTĂŢII...

Au fost odată anii '70-'80 (pe care noi îi cunoaştem prin părinţii noştri), când elevii erau recrutaţi, ca laarmată, şi trimişi la muncă, prin toată ţara. Bun - dar fiecare avea locul său de muncă, salariul său şi ziarul săude dimineaţă...Nu prea multe ziare, e -adevărat - iar „ziarul ziarelor” nu prea era citit - şi asta e-adevărat.

Buuun... Şi-au venit anii '90. Revoluţia...Dar Revoluţia (de -o fi fost revoluţie...) – a trecut, Ceauşescu,preşedintele României (de vreun sfert de veac – preşedinte....) a fost împuşcat (de Sfântul Crăciun...)...

Să zicem că „dictatură” nu mai avem, nici un „odios” şi nici o „odioasă”...Poate că nu, poate că da: azi,pe „sticlă”, vedem cu mult mai mulţi „odioşi” şi „odioase” - democraţie şi libertate, de...Şi, ca glazură peprăjitură - falimente peste falimente, tot ce fusese construit (prin munca părinţilor noştri!) - e dat de pământ!De aceea, şomeri peste şomeri! Şi nu oameni de 40 -50-60 de ani - ci aproape 80% dintre tinerii ţării!

Ce oferă „democraţia” şi „libertatea” - bla-bla-bla - tânărului român? Acelui tânăr normal, ca re segândeşte normal la viitorul său, se gândeşte, tot normal, să -şi facă o casă, în care să -şi vâre o familie proaspătîntemeiată - de ce nu, şi o maşină...Căci tânărul de azi priveşte, cu jind, la televizor, maşinile „tari” aletineretului sturlubatic al Occidentului! „Doamne, ce trai acolo!” – zice el, în şoaptă, printre dinţi, strigat , ţipat -mă rog, după cum i-e firea şi năravul.

Ce vă spun acum, vă spun nu din auzite - ci din trăite. Nu voi scrie, însă, la persoana întâi, ci la a treiasau a doua - pentru că, precum mine, foarte mulţi mai sunt! Tânărul de care vorbim ştie că maşina şi casa şitoate necesită bani - şi, dacă nu e hoţ din familie , hoţ „de viţă veche”, cum s -ar zice! - ştie că, pentru acâştiga bani, trebuie să munceşti. Şi încă din plin, dur. Dar unde să munceşti, dacă toate intreprinderile sedesfiinţează, dau faliment - dispar, una câte una, sau cu grămada? Ce să faci? (Că, totuşi, România nu-iSahara - asta, tânărul nostru n-o vede...). Tânărul nostru, deci, „maturizat prea repede” (cel puţin aşa zis unii -eu aş zice: manipulat vizual şi auditiv, de mama focului !!!) – caută soluţii. Un gând „dureros de dulce” îlstrăbate, ca un fulger, pe tânărul nostru: STRĂINĂTATEA!!!

Sigur - STRĂINĂTATEA!!! Spre Apus, NUMAI SPRE APUS!!! (spre Amurg, spre „Sfântul”Întuneric...). Doar acolo s-au dus, acum un an, unchiul şi vărul, acum o lună - părinţii nu ştiu cui şi sora luiNu-Ştiu-Cine...”Toţi sunt acolo, eu de ce să nu mă duc? Ce, eu sunt mai prost?” - se îndârjeşte tânărul nostru.

Da, STRĂINĂTATEA!!! Acolo curg banii din cer şi sunt câinii cu c olaci în coadă, la fiecare colţ destradă e câte un „boss” lăţos, care -ţi zâmbeşte unsuros, oferindu -ţi, la alegere, un Mercedes, un Jeep sau unFerrari...Băgaţi de seamă că tânărul nostru aproape că a uitat de muncă...

Zis şi făcut. Aranjează el, face pe dracu -n patru, schimbă lei pe euro , vorbeşte cu şoferi des clipitori dinochi - şi, într-o zi, iată VISUL!!! Este, există - el, şi nu altul! - în Occident!!! (Italia, Spania,Irlanda, Patagonia...).

Adevărul numai acolo, la faţa locului, îl descoperi. Banii nu cad din cer - iar dacă vor fi fiind ceva bani(e drept, mai mulţi decât în draga ta ţară... - în care guvernanţii îşi freacă mâinile, în aşteptarea valutei fort e,de la tinerii emigranţi! - forţaţi prin sărăcire artificială, să emigreze! ) - acei bani nu sunt pentru tine, ci pentrucei care se angajează cu jumătate (sfert, optime, şaisprezecime...) de salariu - şi norocosul care este, totuşiplătit – se duce la muncă şi duminica, una: să -şi poată plăti chiria - alta: să nu-l dea afară, căci alţii poate cămuncesc şi opt zile din şapte...De , patronii, mânca-i-ar mama! Capitalismul, orbitorul CAPITALISM - CELCARE LE REZOLVĂ PE TOATE!(sărăcie, guturai, icter, strabism, anghină pectorală, muciînceai..) - dupăcare le curgea saliva părinţilor şi bunicilor noştri!

Mâncare - este, slavă Domnului - dar unde stai, unde dormi, unde să te întorci, când vii de la serviciu,şi-ai vrea să pui capul pe o pernă? Î ntr-o cameră minusculă, plătită al naibii de pipărat (vreo jum'ate, uneori maimult - din ce brumă câştigi...) - ghemuit-înghesuit şi temător, căci „stăpânii” (aici, în străinătate, înveţi tarebine, dureros de bine, cuvântul: STĂPÂN - sunt unii care-ţi interzic să-i priveşti, trebuie să umbli numai cucapul în pământ...) - da, STĂPÂNII sunt ca nişte kapo de lagăr: răi, egoişti, brutali: „să nu faci aia-aia-aia, sănu stai la baie mai mult de 5 minute, să nu -ţi aud muzica, să nu-ţi văd lumina (aprinsă...) - hei, nu mai beaatâta apă!costă! - duş? la ce-ţi trebuie ţie duş?...” Şi, printre dinţi...încă nu ştii bine limba, dar parcă...parcă azis ceva ce seamănă cu „ţigan murdar, ţigan păduchios de român....”

Mda...Sau, poate ai fenomenalul noroc să ai grijă (forma modernă, frumoasă pentru „ a slugări”, a robi”etc.) de nişte bătrâni. Nişte „bieţi bătrâni” - nu mai pot trăi bieţii străini, fără slugi din România!!! - e „şic”, e

44

„cool”, la modă, să ai slugi româneşti (cum e la modă, la unii, să ai papagali, sau pechinezi , sau crocodili princasă... - dar pe ăia nu-i pui la roboteală, şi nu-i înjuri!) - da, „bieţi bătrâni”care, după ce-au scos sufletul dintine: „Vreau aia - nu aia, ailaltă! Ce, eşti dobitoc? Surd? Chior? Handicapat? Lua -te-ar...!Fă mai repede - nu,nu mai fă aia, că nu-mi place - du-te, nu te du!” etc. etc. - îţi trag o ŢEAPĂ - cam de vreo 1000 de euro saudolari...pe motiv „c-o să ţi-i dea ei, dar mai târziu”... Dar tânărul trebuie să mănânce ceva mai devreme de cât„mai târziu” - şi încearcă să protesteze, timid. Atunci: ”Du -te şi te plânge! Să văd cui! Că tot pe tine te iapoliţia, că n-ai acte! Ha-ha!”

Dar - totuşi! - mai există o speranţă!„- CARE???”– mă întrebaţi voi.Păi, asta mă întreb şi eu, în fiecar e zi - astăzi, după ce m-am întors în ţară, la şcoală, vindecată de

„visul” Occidentului - „visul” străinătăţii...usturător vis...Mă întreb, când îi aud pe tot mai mulţi colegi de-aimei (cărora eu le-am spus, totuşi, despre „pătimirile st răinului”...) - că vor să plece.

Plecaţi, fraţilor! Nu mă credeţi - de ce m-aţi crede, mă rog? - doar eu v-am spus cai verzi pe pereţi,nu? - şi voi, ca Toma Necredinciosul, până nu pipăiţi amarul şi umilinţa cu su fletele voastre - cum să credeţiceva? Plecaţi! Lăsaţi ţara asta să se ducă pe apa Siretului, în jos - dacă nu s-o fi şi dus! „E sărăcie mare în ţară,nu vezi?” – mi se spune. Da? O fi - dar vinerea, la piaţă, de unde atâţia oameni ? - că n-ai loc să arunci un ac!cu atâţia bani, că toţi cumpără şi toţi vând - şi tot cumpără de toate, şi vând de toate...Deci, nu e ţara săracă -ci visul...visul...lunaticii sunt mulţi, orbii sunt şi mai mulţi...

Dacă te uiţi cu ochii tăi, nu cu ai presei şi ai altora - vezi că, de fapt, locuri de muncă ar f i... - ba chiarsunt prea multe!!! - că toţi tinerii le refuză! În ţara asta nu că nu e de făcut - ci toate sunt de făcut!!! DINRĂDĂCINI!!! Mulţime de tineri, mai toţi - au orgoliul de a fi, fiecare, cel puţin prim-ministru!!! Le miroaseurât când la spui de săpat, de asudat la vreo muncă – „munca de jos”!!! - pe de-o parte - iar pe de alta, nicinu se ţin de şcoală, de învăţat - că poate, cândva, vor ajunge, prin studii, prin trudă înverşunată, fără a tragechiulul, sau cu ochiul la vecinul , peste umăr - vor ajunge, da, şi la „munca de sus”! Nu - ei vor totul-toate -ACUM! Şi MULT! N-are importanţă cu câtă dezonoare şi umilinţă (ce cuv inte or mai fi şi ONOARE, şiDEMNITATE? de unde?)

Şi, în definitiv, de ce să stau , lejer, pe scaun ş i să fiu şofer în ţară (să duc pâine pe la brutării, să zicem)- când pot să plec în STRĂINĂTATE - o, ce cuvânt frumos, ameţitor, pot să -i dau gata pe toţi prietenii şicolegii: „Am fost în STRĂINĂTATE!” - şi, cum spuneam: când pot să plec în străinătatea cea liberă (?) şi să-mi rup oasele pe acolo, lucrând în construcţii - şi să îmbătrânesc zece ani într -o lună, de oboseală şi deînjurăturile şi picioarele în dos ale „străinătăţii”...

Da, orgoliul şi mândria de tânăr aventurier...Dar ce se alege de tot visul ăsta? Puţini îşi văd lungulnasului - puţini nu se lasă fascinaţi de trăncănelile despre „străini” -„Străinătate”. Puţini rămân acasă. Singurasoluţie: plecaţi, să vedeţi, şi voi, cu ochii voştri, şi să simţiţi cu ciolanele voastre - cum este! Poate aşa vă veţitrezi la realitatea noastră - asta, din ţară! Din România noastră... - care realitate n-o fi ea ideală, dar nici nudoare cât flegma străinului...

eleva Diana Bortă, clasa a XI-a C, G.Ş.A.-Adjud *

VĂD...Ies în lume, pe stradă - şi văd. VĂD!!! Şi-mi vine să urlu. Şi ştiu că numai Dumnezeu din ceruri m -ar

auzi şi m-ar crede cât mă doare ce VĂD.Văd, pe trotuar, doi copii de vreo 10 ani, desculţi în frigul iernii - cu hainele rupte şi murdare, care

trag, amândoi, dintr-o ţigară ce e pe sfârşite. Le spun (mai bine tăceam...): „ -De ce fumaţi?” Ei, înfriguraţi, darrăţoindu-se „bărbăteşte”: „-Ce treabă ai tu? Ăă? Fă, ce te interesează pe tine, fă ?” Plec mai departe, târând paşiamari...

Ajung în centrul oraşului : aproape toate magazinele, pe geamuri, au afişe mari, ce fac reclamă la ţigăride toate mărcile. Se observă mai jos, sub grandioasa poză a pachetului de ţigări - scrisă cu litere mici-mici,inscripţia: „Tutunul dăunează sănătăţii”...Ciudat, nu? Disproporţia dintre dimensiunile pozei reclamei şi celeale inscripţiei grijulii - reprezintă, evident, exact disproporţia dintre grija statului, „monopolist tutungiu”,pentru sănătatea noastră - şi, respectiv, grija sa pentru câştigurile-i enorme, din vânzarea otrăvii...

Intru într-un astfel de magazin strălucitor de lumini - şi stau la rând. În faţa mea este un bătrânel,îmbrăcat sărăcăcios – ce doreşte să cumpere o pâine. Văzându -l cum arată, vânzătoarea îl insultă, cu vorbegrosolane, pe om – refuză să-l servească – dar, mai dureros: îl dă afară din magazin: „Aici nu intră toţi calicii ,toţi ţiganii!Aici e firmă!”Cer eu o pâine, o iau - ies în grabă după bătrânel şi -i dau pâinea pe care am

45

cumpărat-o. El spune, cu glas tremurat: „ -Mulţumesc, nu trebuia...” În ochii lui se iveşte o lacrimă...în ai mei,la fel...”-N-aveţi pentru ce - zic eu - nu fiţi trist! Vă rog!” Şi merg mai departe.

Intru în parc. Nu mai vreau să văd scene ca până acum, Vreau să mă liniştesc...Văd un băiat, de vreo 16ani, cum îi trage pumni în cap, de zor, unui pici de vreo 9 -10 ani. Un domn mai în vârstă, care trecea pe alee,strigă la bătăuş - şi „eroul”, după ce mârâie către victima pitică: „ -Las că ne mai vedem!...îţi trag eu restul...”o ia la fugă. Piciul plânge de mama focului, trântit în iarbă. Mă duc la el, îl ajut să se ridice şi îl întreb de ce aluat bătaie. Scânceşte de zor şi refuză să vorbească cu mine. Abia mai respiră, printre sugh iţurile dese de plâns- şi lacrimile cad potop, de zici că -l vor îneca. Privesc lung - şi, cu paşi parcă şi mai grei – plec.

Plec - şi, pe o alee mai lăturalnică, ce văd ? Un domn, bine îmbrăcat, îi dă şuturi unui căţeluş cât unghemotoc - ale cărui scâncete tare mai seamănă cu cele ale piciului dinainte, prăvălit în iarbă... Rabdăcăţeluşul cât rabdă - apoi o ia la fugă, cu codiţa între picioare, scheunând...

Merg, merg în neştire, pe străzi - merg şi văd. VĂD. Văd atâţia oameni (aşa ai zice , la prima uitătură -toţi, oameni...) - unii mai grăbiţi, alţii mergând alene, alţii păşind cu capul în jos, zdrobiţi de gânduri..., alţii setârăsc, habar n-au unde merg – merg în virtutea inerţiei - unii veseli, alţii înjură, unii vorbesc tare, de parcă arfi în pădure - alţii se mişcă tăcuţi, ca nişte umbre - cine ştie ce-o fi în capul şi-n sufletul lor...În faţa uneilibrării, văd o mamă ce -şi bate, pe-nfundate, fetiţa care, cu o clipă înainte, îi cerea, cu glăsciorul tare şi naiv,păpuşica din vitrină...”-Taci, n-auzi?Taci - taci – taci odată! Nu ştiu ce-ţi fac! Eu te-am făcut, eu te omor!” -scrâşnea şi gâfâia mama fetiţei, îndesându -i la ghionturi...Şi păpuşica străluc itoare din vitrină râdea înainte, curâsu-i tâmp, de vopsea şi carton - nepăsătoare la mica dramă, petrecută în faţa ei, din pricina ei...

La un colţ de stradă - o cerşetoare care nu are un picior. Îi dau câţiva bani, scotocindu -mi binebuzunarele – fac câţiva paşi...Mă uit înapoi, din pură întâmplare: cerşetoarea trecea, liniştită, strada - cuambele picioare...

...Doamne, aşa de greu este să fii om...Dar parcă şi mai greu e să ai blestem de la Dumnezeu SĂ VEZIcum se scurge omenia din oameni... – şi să simţi că nu poţi să faci nimic! Că nimeni nu vrea să mai fie om...Şidoar nu e chiar atât de greu, oamenilor , să fiţi oameni - oameni care aţi fost, se zice - cândva, buni...Oamenibuni...Ce frumos suna! Cât de jalnică şi disperată se îndreaptă omenirea către noapte...VĂD. O VĂD.

eleva Delia Savin, clasa a IX-a C, G.Ş.A.-Adjud

*

gânditorul de la hamangia

NECESITATEA REPERULUI MORAL -SOCIALSTABIL : DIVINITATEA

( modelul antic şi modelul creştin)Chiar dacă legea progresului continuu s -a dovedit, în mare parte, falsă -

căutarea sinceră de soluţii sociale de viaţă, ambiţia viguroasă de a depăşi limiteleignoranţei şi a veni în întâmpinarea Creatorului Divin, Marele Plănuitor aldestinului uman cosmic - este o garanţie că, undeva, cândva, omenirea , în chipreal, va produce restauraţia valorilor eterne, iar această garanţie, care nu poate fioferită decât prin forţe şi sacrificii dezinteresate, generoase, sublime, eroice - nupoate fi dăruită decât de tineri. De categoria psiho-spirituală a “tinerilor”. Degeneraţia de tineri responsabilizaţi, conştienţi de răspunderea lor în faţa istorieiterestre, ca oameni întruchipând Profilul Istoric al Omului, Idealul (dorinţă şivoinţă de exprimare şi împlinire, material -spirituală) Omului Terestru.

“Supremul Bine”, cum îl numea u cei din triada înţelepţilor antici: Socrate,Platon, Aristotel.

Forţele spirituale tinere :a-dacă vor fi educate în direcţia generozităţii spirituale, a orizontului spiritual deschis şi liber spre

“sus” - iar nu al unui pozitivism meschin şi fosiliza t în automatismele de “animal de pradă”, strictorizontalizat(sub zodia “economicului”);

b- dacă vor fi convinse să accepte cunoaşterea şi aprofundarea Legii -Normă( în semnificaţiile eiadânci, vitale) şi a sistemului general de funcţiune socială -

46

în mod sigur, vor găsi soluţii nu numai noi, ci şi mai fiabile şi viabile, multiple şi cu grad desoluţionare mai înalt. Se vor angaja într -o autentică spirală a reformei sociale şi morale ( nu în simulacre“reformiste”) - aşa cum s-a întâmplat în toate momentele critice ale istoriei omenirii : tinerii minoriţi audeblocat Biserica Occidentală, scoţând -o din criza de credibilitate , care a produs, pe cale de consecinţă, tiraniareligioasă a sistemului inchizitorial ; tinerii artişti , savanţi şi explorato ri - au deblocat Evul Mediu ( carealunecase în manierism factice) - spre Renaştere(vizionarul rus Nikolai Berdiev, din secolul XX ,profetizează, , pentru vremile imediat “viitoare”, Un Nou Ev Mediu - re-spiritualizat, din nou extatic şi re -armonizator, re-semantizator al istoriei - prin redarea dimensiunii divine, către socialul uman 2); tinerii masoniai veacului 18 au deblocat sistemul social feudal ( încrâncenat în forme golite de divin, în absolutismuldespotic, cu pretenţii de drept di vin, arogant şi distructiv de avânturi creative), spre democraţie (care, laînceputul ei, părea reală…) - şi tot tinerii au achiesat primii şi la idealurile anului (est şi central -european)1989, doar că, peste tot în Centrul şi Estul Europei, a existat o capcană, gen “Piaţa Universităţii” -Bucureşti -revelată mai degrabă sau mai târziu, cu amărăciune. Forţele tinere nu trebuie măcinate, pervertite şiexasperate - ci folosite în mod loial, vizionar, curat - determinate, printr -o educaţie prealabilă, de înaltă şisusţinută ţinută spirituală, să se “înjuge” singure, cu entuziasmul specific vârstei, la operaţia denumită“ameliorare socială”. Numai aşa se pot ele purifica şi lumina, constant, întru Idealul Umanităţii - fără a seînţepeni în starea psiho-spirituală, numită “bătrâneţe”, ci păstrând, chiar în vârsta senectuţii, flexibilitatea şigenerozitatea extremă, atât de vie, a stării spirituale de “ tineret”. Căci, după cum credem a se vedea, nu existăun real conflict al generaţiilor, decât atunci când cei vârstnici se încăpăţânează să semnifice “cei bătrâni”-îmbătrâniţi - şi să-şi aroge drepturi pe care nu le au, în virtutea unor “virtuţi”deloc onorabile: îşi apropriază ,fără să şi merite, din punct de vedere medical, toate anchilozele psiho -spirituale posibile - lucru care duce,inexorabil, la atitudini egoiste şi tiranice. “Bătrâneţea” şi “Tinereţea” se dovedesc a fi, în cele din urmă, dar,de fapt, în primul rând - categorii psiho-spirituale şi grade de atitudine volitivă( în cazul ce lor ce vor săarate şi să fie “bătrâni”, este şi complacerea de a arăta şi a fi astfel - iar despre “tinerii” cu prejudecata că eitrebuie să fie cu totul altceva[?] decât generaţia anterioară, iar dacă nu sunt, se autoblochează moral -spiritual,se poate spune, la fel, că se complac într-o atitudine categorisită, doar, drept “tânără” - hyppies, rockers,rappers, punkers etc. - dar, în realitate, “îmbătrânită”prematur, fără finalitatea , neliniştea creatoare şi forţa dea fi şi însemna tinereţe autentică).”Le lipseşte educaţia” - spunem . Dar chiar li se dă educaţia adecvată ,într-un mediu social adecvat , de către factori educaţionali adecvaţi(fie şi ca atitudine şi nivel spiritual) şi debună-credinţă? O educaţie care să stimuleze în ei generozit atea şi energiile constructive, specifice (în modnormal…) vârstei tinere?…

*Tot “tânăr” , din categoria “generoşilor” cu spirit de autosacrificiu pentru cetate, a fost şi Pytagora,

atunci când a gândit Legile morale şi politice 3 - pe care, la bătrâneţe(bătrâneţea strict biologică!) , le -aîmpărtăşit şi aplicat, cu mare succes, crotonienilor. Redăm, mai jos, câteva meditaţii pytagoreice asupra legilorşi atitudinii de cetăţean a omului , care trebu ie să se dedice “tinereţii”(ca stare spirituală) cetăţii - meditaţii pecare, dacă va deveni conştient de misiunea sa mesianică, orice tânăr responsabil şi le va însuşi, cu siguranţă, cafiind ale minţii şi sufletului său curat şi luminat de bunăvoinţă - şi va purcede la munca socială, lepădându -sede fobiile şi obsesiile sale vindicative, împotriva “bătrânilor” . Căci orice atitudine vindicativă se întoarce, cumare suferinţă şi creând premizele sterilităţii vieţii - împotriva celui care crede că se răzbună pe alţii. Cel cese răzbună, pe sine se loveşte cu nulitatea faptei - căci îşi concentrează forţele pe un sector extrem de limitatşi marginal al existenţei, şi nu mai poate ieşi dintr -însul, devenind prizonierul propriei răzbunări, decipierzându-şi principala forţă a tinereţii: libertatea spirituală.

a- “Această carte nu e destinată celor ce trec, ci generaţiilor care vor veni. Legiuitorului oamenilor îitrebuie suflete neprihănite, minţi tinere care să se lase marcate de pecetea adevărului şi să-i păstreze urma.” b-“Această carte e rodul unei vieţi. Nu înseamnă prea mult viaţa unui om, când e vorba de o cartecare va sluji drept pildă întregii omeniri.” c-“SESOSTRATOS primi în Theba toată cinstea ce se dă învingă torilor, pentru că omorâse nişteoameni. PITAGORA avu <<cinstea>> de a fi prigonit, pentru că dorise să reînnoiască speţa umană.” [Da,

2 -Nikolai Berdiaev, Un Nou Ev Mediu, Omniscop, Craiova, 1995 - şi Sensul istoriei, Polirom, Iaşi, 1996, p.197: “Trebuie să aibă loc o anumită mutaţie lăuntrică, după care istoria universală nu se va mai înfăţişa înperspectiva fluxului distrugător al timpului, ci din perspectiva eternităţii, a istoriei celeste. Istoria universală seva întoarce în adâncime, ca un mom ent din veşnicul mister al Spiritului”.3 Pytagora, Legile morale şi politice , Antet, Buc., 1999.

47

omul nou, spiritualizat , MIHAELIC, am zice azi, în era creştină - nedepinzând exclusiv de ereditate, omulpe care şi l-a dorit, mereu, Legislatorul sincer şi cinstit, “tânăr”, al oricărei cetăţi umano -terestre…]

d-“Legiuitorule! Nu îţi vinde legile poporului; dacă sunt bune, nici poporul cel mai bogat nu va aveacum să le cumpere.”

e-“Legiuitorule! Pune-ţi toată viaţa şi înţelepciunea la bătaie, nu ca să transformi oamenii într -unpopor, ci mai degrabă, poporul în oameni:”

f-“Taie unghiile poporului, dar nu -i spăla capul cu propria-i urină; pedepseşte-l, fără să-l înjoseşti.”Şi, aparent fără legătură cu preceptele enu nţate mai sus, dorim a convinge tineretul şi“bătrânii”

Cetăţii moderne, în egală măsură , asupra valabilităţii eterne a judecăţilor şi capacităţilor de idealitate şipedagogie social-politică sublim-înaltă, ale “vechilor” înţelepţi , buni să dea lecţii or icând, pentru oricine,locuitor în istorie - şi cităm următoarele: “Poporului care se plânge de sărăcie, dă -i pâine, şi nu libertate”…şi:”Rămâi sclav dacă nu preţuieşti mai mult decât stăpânii tăi. Poporule! Numai virtutea are dreptul să serăscoale.”4

*Tineretul trebuie , credem noi, să-şi re-însuşească această mentalitate a autosacrificiului, în slujba

Legilor Binefăcătoare Cetăţii, prin care legi, energiile omenirii sunt eliberate spre sinele ei adevărat:Dumnezeu. Căci păcatul care a “îmbătrânit” variatele sisteme de guvernare, diversele variante de sistemesociale - păcatul comun al tuturor sistemelor sociale, gândite şi puse în practică, în ultimele do uă secole (caresecole se identifică şi cu o lentă, dar neîntreruptă diminuare a gradului de implicare a generaţiei tinere întreburile Cetăţii) - este ignorarea unui reper moral -spiritual stabil, în opera de construcţie socială. Iar unreper autentic stabil nu poate fi decât divinitatea.

Arhimede cerea un punct de sprijin în spaţiu, pentru a putea răsturna pământul -universul. Noi (careavem de gând nu să răsturnăm, ci să construim) trebuie să găsim un punct de sprijin înăuntrul nostru, pentru ane încumeta la reformarea mentalului, în vederea exprimării lui într -o lume ameliorată, atât material, cât , maiales, moral-spiritual. Căci numai materialismul dialectic marxist (şi, pe urmele lui, liberalismul “consumist”…)stăruieşte în a acorda prioritate ma terial-economicului, în raport cu Spiritul. Atunci când tinerii vor înţelegeacest comandament moral(concentrarea către spirit, aducerea acestuia în emergenţa istoriei şi evaluarea -“exploatarea” acestuia în plan ontologic) al tuturor generaţiilor tinere - evident că vor părăsi zona cenuşie anon-implicării sociale şi pe cea neagră a infracţionalităţii (de confruntare violentă şi sterilă, distructivă şiautodistructivă, cu societatea - societate care ar trebui să fie şi a lor, sau: în primul rând, a lor ) şi vor facemulte pentru a lua în stăpânire, materială, mentală şi morală - societatea. Societatea, pe care, acum, o privesccu neîncredere şi rezervă prea mare, ca pe un element străin de existenţa lor, ba chiar o resping, deseori. Darrezerva excesivă nu se transfigurează în dorinţa de a propune soluţii alternative, existenţiale. Ieşirea dinrezervă, din naufragierea în provizoratul derizoriu şi simpla supravieţuire - trebuie propovăduită ,demonstrându-i-se necesitatea imperativă, în mod insistent şi foarte concret, printr -o educaţie care să re-aşezeacest tineret între limitele sănătăţii moral -spirituale. Prea mult “spleen” şi “malaise” strică: una -i o “vacanţă”spirituală scurtă şi, poate , necesară (o “aventură”, o “fantezie” inofensivă), şi alta e prelungirea, parcă lanesfârşit, a stării(complăcute) de boală social -spirituală. Dăunează tuturor, această “boală lungă, moartesigură”.

Şi societatea, ca şi Dumnezeu, are nevoie de “credincioşii” ei. De un cult, prin care Cetatea să nu fielăsată în paragină, abandonată haosului, neantului. Unde se vor refugia, tinerii”bolnavi”, prin complacere, încazul când vor constata, prea târziu, după ce -au dat de pământ cu Legea şi Cetatea - că boala nu e bună? Nuvor avea unde să “cadă”.

Re-învăţaţi cu Legea, deci cu funcţionarea socială normală - ei vor veni cu soluţii ameliorative, pentrutoţi. Căci nimeni nu e atât de nebun încât să afirme că nu vrea să fie mai bine, că s -ar fi epuizat variantelebinelui . Tinerii , re-conştientizaţi, re-responsabilizaţi social, prin înţelegerea rostului Legii (ceea ce greciinumeau Logos-Ordine, iar creştinismul numeşte Poruncile lui Dumnezeu , Ordinea Divină) vor re-deveniport-stindardul evoluţiei umanităţii terestre.

E drept că istoria arată că tineretul, mai mereu, este aruncat , cu insistenţă , în potenţialitate, dupămomentele strălucitoare, de eroism social - în răstimpul perioadelor de stabilizare şi aşezare socială (exploziatânără nu este propice aşezării -stabilizării unor stări sociale, proaspăt dobândite) - dar, mereu, la fel deinsistent, superb încăpăţânat, acelaşi tineret, sau imediat următorul - se repede, inexorabil, fără greş, în frunteaforţelor nu de destabilizare, ci de restabilizare socială pe un palier mereu, constant - superior calitativ-spiritual. Către definitiva ŞTIINŢĂ - acel “bine suprem” al anticilor înţelepţi - “bine suprem” pe care Orbul

4 -Idem, p. 136 şi p. 91.

48

Vizionar, HOMER, l-a numit “CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA DIVINULUI”. 5 Iar creştinismul îl numeşte“chipul şi asemănarea cu Dumnezeu - restaurarea stării paradisiace.”

În Evul Mediu timpuriu (sec. I -IV), Sfinţii Părinţi ai Bisericii (care încă nu suferise trista schismă) nunumai că n-au părăsit (cum s-ar putea crede, judecând după aparenţe) educaţia - ci au transfigurat-o în formaei cea mai înaltă: contopirea intereselor umane cu cele divine, urmând traiectul divin - a poruncilor cosmice,cu cele pentru oameni - vizând subordonarea absolută faţă de exigenţele Legii Divine. Evul Mediu făptuieşteceea ce nu va mai făptui niciodată, de atunci, vreo societate umană , istoriceşte constituită: tentativa, încordatăla maxim, de a smulge Cetatea din determinările legilor terestre - pentru a o reda legislaţiei celeste. Tânărulcălugăr, dar şi tânărul aristocrat , sau monarh ( socotiţi factori de influe nţă şi decizie definitivă, în CetateaMedievală) trebuie să se înveţe şi să -i înveţe pe ceilalţi cetăţeni, din straturile sociale următoare, să se supună ,cât mai desăvârşit, legislaţiei divine, întru MÂNTUIRE - şi, deci, recucerire a stării paradisiace (“binelesuprem”, “chipul asemănării cu divinitatea” - cum formulau anticii).

Sfântul (Fericitul) Augustin (354-430 p. Ch.) - iar cu o mie de ani mai târziu , Toma d'Aquino şiMeister Eckhart - în Apusul Roman - şi cei Trei Grigorie , în Răsăritul Bizanţului (Grigorie din Nyssa ,Grigorie din Nazianz şi Grigorie Palamas - sec. IV p. Ch.), precum şi Vasile cel Mare (episcop deCaesarea - 330-379 p. Ch.), rup realitatea cadrului Normei în două:

a - pe de o parte, cetatea istorico -cezarică, terestră(Imperiul Roman), b – căreia îi contrapun Cetatea lui Dumnezeu -eternă : (p. 223)”Există două cetăţi: una a celor răi, alta a

celor sfinţi. Ele durează de la începutul neamului omenesc, până la sfârşitul lumii. Acum ele sunt amestecateprin trupuri, dar separate prin voinţe. În ziua judecăţii, ele vor fi separate şi cu trupurile...Ierusalimul esteaceastă splendidă cetate a lui Dumnezeu - Ierusalimul înseamna cetatea şi societatea sfinţilor, iar Babilonulcetatea şi societatea celor nelegiuiţi. 6”

Izvorul acestei rupturi este, evident, în interiorul uman - dubla direcţionare a iubirii: (p.227)”Două iubiri au făcut două cetăţi: iubirea de sine dusă până la dispreţul lui Dumnezeu, a produs cetateapământească; iubirea lui Dumnezeu , împinsă până la dispreţul de sine, a produs Cetatea cerească. 7” Modul deacţiune va fi, logic, dublu şi el: (p.227) “Cea dintâi este posedată de pasiunea de a domina prin conducătoriisăi, şi prin ei asupra neamurilor pe care le subjugă; cealaltă se baze ază pe serviciu reciproc, în timp ceconducătorii săi se devotează, iar supuşii ascultă. 8” Sfântul Augustin sugerează că, dacă am face efortul de avedea adevărul - legislaţia divină ne-am apropria-o mult mai uşor, firesc - pentru că ea este însăşi fir eaadevărată a omului.

Scopul cetăţii cezarice este obscur - pe când al Cetăţii lui Dumnezeu este clar precum lumina divină:Cetatea lui Dumnezeu “răspunde că viaţa veşnică este Binele suveran, moartea veşnică Răul suveran şi pentrua merita şi pe una şi a evita pe cealaltă trebuie să trăim bine. Iată de ce este scris:<<Dreptul trăieşte dincredinţă>>. Fiindcă noi nu vedem încă Binele nostru, trebuie să -l căutăm prin credinţă; apoi, a trăi bine nu vinede la noi înşine, aşa că credinţa şi rugăciunea noas tră au nevoie de ajutorul Aceluia care ne -a dat însăşicredinţa9”.

Cetatea lui Dumnezeu nu este arogantă, nici nemiloasă cu cei obsedaţi de cetatea pământească - ea s-a instituit în forma supremă de chemare spre mântuire a întregii omeniri, de transfigur are supremă a sensuluipăcii, adică de intrare(până la asimilarea totală întru ea) cu Legea lui Dumnezeu: (p.241)”Cetatea Divinăcheamă la sine cetăţeni din toate naţiunile; ea alcătuieşte şi adună o societate de pelerini de toate limbile. Ea nuse preocupă să ştie dacă ei se deosebesc prin moravurile lor, prin legile şi instituţiile lor; ea nu se preocupă depacea pământească, ce lipseşte unora şi pe care o au alţii. Ea nu suprimă nimic, nu distruge nimic dinobiceiurile lor; dimpotrivă, ea păstrează şi ob servă tot ce, deşi diferit în diferitele naţiuni, este îndreptat spreunul şi acelaşi scop al păcii pământeşti, numai să nu se opună nimic religiei singurului adevărat Dumnezeusuprem. În timpul acestui pelerinaj, Cetatea cerească se serveşte deci de pacea pământească; ea foloseşte tot cese potriveşte cu natura muritoare a oamenilor şi cu înţelegerea despre voinţele umane, în măsura în care

5 -Cf. Platon, Republica, în Opere, vol. V, ESE, Buc., 1986, p. 298, 501b:”Imaginea pe care ar obţine -o despreoameni, realizând prin amestec şi îmbinare de ocupaţii ceva care seamănă, într -adevăr, cu un adevărat bărbat şiavând drept călăuză acel principiu existent în oameni, pe care Homer l -a numit <<chipul şi asemănareadivinului>>”.6 -Sf.Augustin, Civitas dei, în P. Bernard Ştef, Sfântul Augustin: Omul. Opera. Doctrina , Colecţia SfinţiPărinţi şi Doctori ai Bisericii. .7 -Idem, p. 227.8 -Ibidem.9 -Idem, p. 239.

49

pietatea şi religia o permit, o favorizează şi o doresc. Numai că ea orientează acestă pace spre pacea cerească,singura pace veritabilă care poate exista între creaturi raţionale. Această pace constă în societatea perfectordonată şi perfect unită a tuturor acelora care se bucură de Dumnezeu şi de ei înşişi în Dumnezeu. Când se vaajunge acolo, viaţa nu va mai fi murit oare, ci deplină şi cu adevărat vie” 10.

Probabil că ultimul locuitor autentic al Cetăţii lui Dumnezeu a fost, în secolul XIII, Francisc dinAssisi(1182-1226), “Il Poverello-Sărăcuţul”: cel mai blând dintre sfinţi(înţelegea până şi graiul animalelor, cucare discuta îndelung şi rodnic) - dar şi cu autoritatea spirituală cea mai puternică din lume, dominând -o, prinduh pur, chiar pe cea papală(l -a convins, în vis, pe papa Inocenţiu al III -lea, să aprobe legislaţia monahală ceamai severă din lume: cea a fraţ ilor minori, apoi pe cea a surorilor minorite -clarise).

Din păcate, decăderea spirituală continuă, a umanităţii, începând din acel veac de sincopă (veaculXIII, al legendei despre autenticul Christian Rosenkreuz, care ar fi recapitulat, pentru stocare, înt reagaspiritualitate umană de până -n secolul al XIII-lea, şi, apoi, ar fi deblocat , spiritual, planeta Terra 11)va duce lapunerea sub semnul întrebării a însăşi divinităţii - deci, cu atât mai mult a legislaţiei societăţii umane şi arelaţiei om-normă(Lege). Prin schisma protestantă (începută, esenţial, încă din sec. XII, dar evidenţiată formalîn sec. XIV-XV) - tot ce era de la sine înţeles, în materie de legislaţie divină - este pus sub semnul întrebării,dimpreună cu statutul divinităţii. Iată de ce considerăm că azi, sau de azi înainte, trebuie să ne preocuperegăsirea reperului stabil absolut - Dumnezeu(prin regăsirea forţei invincibile, teribile, a credinţei), iar nufărâmarea şi disiparea, prin scepticism atoaterelativizant, a tuturor reperelor ontologico-existenţiale, a tuturornormelor, ba chiar a NORMEI.

Dorim (cu deplina conştiinţă a limitelor noastre umane) ca gândurile noastre de faţă să se instituie fieşi în cea mai măruntă scânteie luminătoare, în demersul spre această re -formare moral-spirituală, iluminareinterioară, re-considerare şi re-conştientizare a propriulu său rol - de către tineretul din România, ca şi depretutindeni.

prof. dr. Adrian Botez *

folclor sacral românescDESCÂNTECELE

La strămoşii noştri daci - popor sfânt (DAOI - Fiii Lupului Sacru-Purificator-Învietor şi ai Căii Drepte) - SOARTA acţionează “în numele demiurgilor gemelari(n.n.:cei doi Zalmoxis - figuraţi ca fraţi gemeni, călărind acelaşi cal) , al dualismuluiteocosmic (n.n.: dacii credeau că universul este opera conjugată a două entităţi div inefraterne originar şi disjuncte calitativ, totodată: Fărtatul şi Nefărtatul - iar Zalmoxis,Cel Săgetat-Răstignit-Înviat-Înălţat, trebuie considerat ca fiind una dintre “umbrele”prevestitoare – tip Osiris, Orfeu etc. - pe care Dumnezeu-Iisus le-a trimis, spre a„antrena” spiritual umanitatea, în vederea VENIRII DEFINITIVE! ) şi al deplineilibertăţi de acţiune în cadrul şi în limitele bunei încadrări cosmice şiantropocosmice”(cf. Romulus Vulcănescu – Mitologie română). Soarta acţionează prin:a-împuterniciţii ei şi b-prin acoliţii ei divini.

Din prima categorie fac parte Ursitorii sau U rsitoarele ( a ursi - lat. ordior=apredetermina). Sunt figuraţi fie ca trei ursitori ciobani, sau trei ursitoare ciobăniţe - fie, cum spune şiSadoveanu, în romanul Fraţii Jderi - ca trei urşi/ursoaice, care aleargă/stau pentru n orocul/lipsa de noroc a(l)omului - ajungându-se, în cele din urmă, la figurarea prin trei femei frumoase/zâne. Dar soarta este influenţatăşi de acţiunea unor “acoliţi divini” - personaje sacre, nu doar antropomorfe - ci, mai ales (pentru a subliniaesenţa lor mistică, ascunsă sub MASCA ISTORICĂ!), zoomorfe şi chiar fitomorfe.

Unii spun că împotriva hotărârilor ursitoarelor nu se poate face nimic - alţii, dimpotrivă, afirmă că sepoate face chiar mai mult decât s -ar crede. Cei din categoria a doua cred că prin Cuvântul Magic serelativizează, se ameliorează /îmblânzesc, sau chiar se anulează hotărârile ursitoarelor. Această terapie prinCuvânt, aplicată asupra omului, dar cu rezonan ţe în lumea sacră, a ursitoarelor - poartă numele de descâtec.

Romulus Vulcănescu afirmă existenţa descâ ntecelor de facere, desfacere şi îmblânzire - dar ceea ceel numeşte descântec de boală - văzută ca boală/deteriorare/îndepărtare de identit atea sa adevărată aSpiritului; descântecul este, de fapt, un fel de “negociere” magică, foarte drastică (uneori, de maximă

10 -Idem, pp. 241-242.11 -Rudolf Steiner, Evanghelia lui Luca , Univers enciclopedic, Buc., 1998.

50

violenţă!), cu ursitoarele, cu divinitatea - pentru sustragerea temporară a omului din condiţia sa derizorie,pentru scoaterea omului din zona obscurizată istoric, a păcatului - şi recentrarea fiinţei umane în Originea -Paradis-Rai (cf. Mircea Eliade, Aspecte ale mitului). Sănătos nu poate fi decât cel precum zeii/divinitatea -deci, doar cel care se re-situează în Originea sa Divină. D eci, descântecele figurează, sonor (PARASHABDA –sunetul-vibraţia sacră, prin care se întemeiază -conformează şi fiinţează Lumea -Cosmos - cf. VasileLovinescu, Creangă şi creanga de aur ), un drum de întoarcere, de refacere a Fiinţei Umane Originare, deciSacre. Din păcate, totdeauna, acest drum este fie incomplet săvârşit, fie efectele sale nu -l scot pe om decâttemporar din istorie - deci, descântecul nu mântuie , ci ameliorează starea spirituală a omului încă istoric .

“Descântecul de ursită e deci mai mult de îmblânzire, de ameliorare a efectelor bolii , a unei nenorociricare intră în repertoriul fixat pentru cel în cauză, numai ca o componentă a sorţii. În categoria acestordescântece de ursită menţionăm: descântecele de ceas rău, de deochi, de bubă n eagră, de apucat, desăgetături, de potcă. Toate aceste descântece antrenează nenumărate rituri de apărare, rituri de vindecare,rituri de luptă împotriva Nenorocului şi de provocare a Norocului”(cf. Romulus Vulcănescu, op. cit.). Exemplude descântec, urmărind desfacerea ursitei, în caz de boală grea:

“Ha! Ursită roasă poroasă,/ albastră proalbastră,/galbenă progalbenă,/ cu chicioarele nufrământaţi,/ trupu nu-i mâncaţi,/ în grea boală nu-l băgaţi,/ de l-o pocit o fată crapă-i ţâţele,/ de-o pocit-ocodru, cadă-i frunza”…

Şi încă ceva, foarte important: descântecul funcţionează, ca orice mit, în chip de Cuvânt Sacral, în caretrebuie să se creadă, SĂ SE AFUNDE ÎN CREDINŢĂ!! – toţi cei trei poli angajaţi: 1-atâtspunătorul/propunătorul operaţiunii de magie -negociere(Descântătorul), cât şi 2-beneficiarul “negocierii” -operaţiunii magice (cel asupra căruia se aplică terapia Cuvântului - Descântatul) – cât şi, bun-înţeles, 3-cel cucare se negociază (“Împuternicit” sau “Acolit” Divin - Agentul şi Destinatarul Divin al Mesajului Magic, cuajutorul, sau în pofida căruia se propune drumul de recuperare spiritual -umană).

De fapt, la polul 3 există doi receptori: 1- tipul I: Cel Rău, asupra căruia se exercită persuadarea prinCuvântul Magic, spre a-l determina să deblocheze Drumul de recuperare întru sacral a fiinţei umano -divine -dar şi : 2-tipul II: Cel Bun/Cele Bune(ca adjuvant/adjuvanţi, în procesul de alchimie verbală! - de obicei,în descântecele cu conţinut influenţat de creştinism – MAICA DOMNULUI), care este/sunt chemat(e), învirtutea fraternităţii/complicităţii originare la cosmogonie (Fărtat -Nefărtat) – să-şi redescopere legăturile cuOmul Cosmic - şi să concureze la convingerea (Con)Fratelui Rău, să deblocheze Drumul Sacral deReîntoarcere a omului - la Originea/Identitatea Sa Divină.

Dacă cei trei poli nu fuzionează/rezonează cât mai perfect, în actul de negociere -terapie, ca drum derecuperare spirituală a “pacientului” -om – efectul descântecului este drastic diminuat, căci se împotriveşte, laprocesul alchimiei verbale - Demonul Raţiunii-Conştienţei (de fapt, Demonul Rupturii, al schizofrenieiumane, în raport cu lumea spirituală!) . Descântecul, dincolo de negociere, presupune un anumit grad deviolenţă metafizică benefică - în sensul de parteneriat, de acceptare/achiesare semiconştientă, a beneficiarului- dar şi persuadare a Agentului -Destinatarului Divin, de ambele tipuri (violenţă metafizică marcată prin verbede tipil: “a plesni”, legat de “a curăţa/purifica/exorciza” – “A plesnit/Şi a rămas N./ Curat,/Luminat,/ Caargintul strecurat”; “a crăpa” – “Iar cel cu veninul a crăpat”; “ a zdrobi” – “Să se zdrobească gâlcile lui N/Acu-i lună şi cu stele, Acu-s gâlcile…”; “a pieri” - “Aşa să piară pocitura din pocit ,/ Până-ntr-o clipă să fielecuit/ Şi să rămână ca pomul înflorit” – de fapt, să se re-identifice cu Pomul-Paradis; “a separa/alege”, caformă atenuată a curăţeniei/purificării/exorcozării , pentru refacerea Marelui, din mic - Androginului Originar– Adam Protogonos, Superlativul Să nătăţii Spirituale: “Şi v-alegeţi doi din voi,/ Măcar soţii amândoi,/ Şiplecaţi la rourat,/Ca vara,/Ca primăvara;/Câţi cu rouă -ajunge-s-or,/ Cei mai mici mari face -s-or!” etc. etc.). .Într-un registru mai acut, lucrurile ar putea deveni imperative, trecâ nd peste credinţa-implicare spirituală a“pacientului”-om - dar, atunci, s-ar forţa nişte limite terapeutice şi s -ar intra într-un fel de “arestare” apersonalităţii celui persuadat spre DRUM - şi această magie violentă devine, pe un palier superior de violenţămetafizică - blestemul.

Iată cum tracologul Adrian Bucurescu, în cartea sa surprinzătoare Dacia magică - porneşte de la oinscripţie de fântână, cu încifrări de lingvistică sacră - şi ajunge la “inima”descântecului: “THEO DA VATOPEIO MOUKIANOS. HIE REUS KAI RHYMETALKES DOU DOULA PEPOR KAI. PRO KILIO SAULUPO REOS.” Traducerea lui A. Bucurescu: “Doamne, dă apă de băut din belşug! Fie fântâna luiRhymetalkes pentru tot poporul (neamul) lui! Să treacă (pentru a trece) de Râul Lupului.”

Cuvântul Rhymetalkes înseamnă “Prea Înţelept; Preot; Sfânt; Rândunică” - compus din RHYME –prea, foarte mult, puhoi - şi THALKES – inteligenţă, cunoaştere, înţelegere.

51

“Trei regi traci din Sudul Dunării au purtat numele de Rhoemetalkes şi tustrei au fost fideliromanilor(…). Care dintre aceste marionete o fi ridicat fântâna ce este pomenită în inscripţia de la Abat - nuse ştie deocamdată. E greu de crezut însă că au trecut de valurile năvalnice ale râului păzit de groaznicul lup cenu-I lăsa pe cei impuri să ajungă în Paradis. Numele de RÂNDUNICĂ nu le -a fost pus întâmplător - dar,slujind duşmanilor, ei l -au terfelit. Rândunica este socotită de români PASĂRE SACRĂ, iar tracii o credeau lafel. Unii spuneau că petele roşii de pe fruntea şi guşa ei prov eneau din sângele lui Zalmoxis, pe care a încercatsă-l salveze, aducând apă vie în cioc, după ce zeul fusese săgetat (n.n.: răstignit pe stejarul sacru!). Alţiiremarcaseră albul şi roşul de pe pieptul ei, culori sacre, simboluri păstrate în datina MĂRŢIŞ ORULUI. Chiarculoarea ei predominantă, albastru -închis metalic, era culoarea mistică a Mariei, Regina Cerului.

În mitologia românească se spune că RÂNDUNICA e lucru curat la casa omului; deci <<nu trebuie săte atingi de nimic al ei, că -i păcat(…). Când ţi se strâng rândunele pe casă, toate -s cu priinţă(…). La casă, cândrândunica face cuib, e bine>>. În toate ţinuturile româneşti, rândunelele sunt considerate curate, sfinte,<<găinile lui Dumnezeu>> - şi se crede că nu-şi fac niciodată cuibul la casel e necurate, vrăjite. Dacă le facirău, îţi atragi mari nenorociri : <<când pui mâna pe rândunele, are să te suture ochii, ori îţi seacă mâna; dacădărâmi cuibul rândunelelor, îţi moare vaca; să nu atingi cuibul rândunelelor, că te bleste mă şi mori! >>

Ca păsări vrăjite ce sunt, ele îi ajută pe îndrăgostiţi să -şi atragă admiraţia şi iubirea, ca în ace stdescântec de depărtarea urii, din Maramureş:<<Mă uitai pe Tisă-n sus,/Vedei tri rândunele./În poală mi -s rândunele/În gură mi-s fagur demiere.//Cine mere pe uliţă?/ Împărat cu-mpărăteasă./ Nu mere împărat cu -mpărăteasă,/ Da mere fatacea frumoasă!>> (va urma)

prof. dr. Adrian Botez *

aromânii - “fraţi di mumă şi di-un tată”(III)O ISTORIE…(2)

Vă va fi greu să răspundeţi la întrebarea cine -i “ortodox” şi cine-i “păgân” - când veţiface lectura privilegiilor acordate aromânilor de către turci, în sec. XVI, printr -un vizirrecunoscător faţă de ospitalitatea celnicului (n.n.: stăpân de turme) Sterie Floca (aromân), din Meţovo :

”Orice persoană de orice religie şi condiţie ar fi, care se va refugi a la districtulMeţovo, şi oricare ar fi motivele pentru care s -a refugiat acolo, nu va putea fi niciodatăurmărită şi reclamată de nici o autoritate.

Orice musulman care va trece prin districtul Meţovo trebuie să considere acestpământ CA PĂMÂNT SACRU ; şi la ieşirea sa din ţinut SĂ SCOATĂ POTCOAVELE DE LA CAI, CASĂ NU IA DIN ACEASTĂ ŢARĂ NICI CÂT NEGRUL DE SUB UNGHIE (s.n.).”

Se pare că Duhul Sfânt bate pretutindeni - şi pe unde-i este voia - şi i-a ales şi pe aceşti musulmani,din sec. XVI : respectul sacrei ospeţii, determină recunoaşterea ţinutului ospeţiei ca BISERICĂ -AZIL SACRU.Dar pe grecii ortodocşi - ce i-a atins? Să vedem.

Pe 9/22 mai 1905, ca urmare a ULTIMATUMULUI ÎNAINTAT SULTANULUI (sic! – am avut şiastfel de conducători!) de către rege le României, Carol I (nemulţumit de rezolvarea problemei drepturiloraromâneşti în Rumelia - conflictul fiind între valiul din Ianina şi greci, pe de o parte - şi aromâni, pe de alta)- s-a dat o iradea (hotărâre), prin care se acordau aromânilor pr ivilegiile cerute şi se anunţa pedepsirea valiuluidin Ianina. Care a fost reacţia Patriarhiei Greceşti şi a Athenei, în aceste circumstanţe? “Patriarhul grec aprotestat (n.n.: evident, împotriva iradelei…). Violenţa criminală a bandelor greceşti a făcut restul” (cf.H.N.Braisford).

Ghiciţi cine conducea bandele de criminali greci? “Episcopii greci din Monastir, Katerino, Grebovo,Drama şi Kozani (…) organizează bande de tâlhari, care pedepsiră crunt pe aromâni, pentru că voiseră să -şipăstreze naţionalitatea, prin mijlocul bisericii şi şcolii” (cf. N.Iorga).

Nu trebuie să fiţi aşa uimiţi - grecii au şi sfinţi bandiţi (sic!) : “Sfântul” Cosma (“el –Cosma – cutează a arunca anatema pe toţi acei români care vor mai vorbi limba română (…) Cosma spunea căDumnezeu foloseşte aromâna numai când vorbeşte cu diavolul” (cf. Weigand, 1895, V, 146). “Eroica” faptă alui Cosma a fost recompensată cu sanctificarea(!!!): “proclamară (n.n.: clerul grec, cu Patriarhia Grecească înfrunte…) pe Cosma sfânt – şi îi adunară moaştele” (cf. Dimitrie Bolintineanu – Călătorii). <<Moaştele>>Satanei.

52

Tot Patriarhia Grecească a instigat şi susţinut pe mercenarii albanezi ai lui Ali Paşa Tepelin din Ianina- să spulbere Moscopole, la 1788 - Moscopole – Cetatea de Vis a aromânilor , râvnită şi invidiată de greci (şide alţi vecini…), pentru frumuseţile şi bogăţiile ei, unice în Estul Europei: avea Academie, Stampă(Tipografie), strălucite biserici ale lui Hristos, şcoli în limba valahă… O, limba de foc a Sfântului DuhRomânesc - care-i arde pe duşmanii noştri…Limba asta trebuie nimicită, stinsă! “Ucide!!! Stinge limba îngâtlejul valah!!!” - [sta a fost, sute de ani, singurul consemn şi singura parolă a “ortodocşilor” greci. Căci, orică au înfipt ei, direct, sabia în aromân şi făclia în casa aromânului - ori au interpus, între ei şi crimă, mânanăimiţilor albanezi musulmani ( e proverbială sărăcia - deci potenţialul de corupţie - a albanezilor) – cazuldemn de tragedie antică, de la cantonul Aspropotamos: “La schitul Veter niste să curmă cantonulAspropotamos, lângă podul făcut de romani, Coracos, şi unde sulioţii fuseră ucişi de albanezii musulmani, înluna lui ghenarie 1813. Femeile lor, în număr de 200, văzând pe soţii lor ucişi, se aruncară cu pruncii în braţeîn râul Ahelonus, unde se înecară. Această faptă fuse drama cea mai tristă şi mai mare a acestui secol” (cf.Dimitrie Bolintineanu – Călătorii).

E ceva schimbat, azi, în raporturile dintr greci şi “cuţo -vlahii” din Grecia şi Macedonia? A maiîndrăznit vreun “vodă”, din Nordul Apei Uitării - Istrul-Dunăre - să dea ultimatum cuiva ce -i supăra pe fraţiinoştri din Sudul Apei Blestemate şi Sacre a Istrului? Iată ce spune francezul Michel de Vanteli ère, în DuMarché Commun à l'Europe, 1969 (n.n.: în România era regim c omunist): “O minoritate românească în Greciaeste supusă încă unui regim de lichidare spirituală, tot atât de sistematic ca în secolele trecute - şi românii dinGrecia nu au dreptul să asculte slujba în propria lor limbă, în bisericile lor.”

În 1997, sub “democraţia capitalistă” din România, cotidianul Stohos, din Athena, îi sfătuieşte pe“palicari” (n.n.: voinicii -vitejii greci…), cu privire la comportamentul lor faţă de valahi: “Unde îi veţi întâlni peaceşti aşa-zişi vlahi, cu limba lor vlăhicească, pe stradă, la târg , la locul de muncă - rupeţi-le picioarele,smulgeţi-le limba. Aici este Elada-Grecia, şi ea este a elenilor -grecilor. Scopul scuză mijloacele!”(cf. Românialiberă, nr. 2135, vineri 4 aprilie 1997 - art. din p. 2: Mai sunt tratate, de Florin Cândroveanu).

“Astăzi îi învăluie (n.n.: pe aromâni), tot mai stăruitor, amurgul, spre întunecarea totală, iar sufletullor mărinimos îngână abia, ca un cântec de lebădă”(cf. T. Mihadaş).

Şi iată ce declară un apărător înfocat al drepturilor neamulu i lui, ramura din Sudul Apei Uitării -Istru:“Suntem în posesia altor elemente recente de genocid cultural, la care este supusă populaţia aromână dinGrecia. Asociaţia ARMÂNAMEA întocmeşte toate datele privitoare la un protest internaţional, în legătură cusoarta aromânilor din Balcani. La 92 de ani de la prima recunoaştere imperială a naţiunii aromâne ca etniedistinctă în Peninsula Balcanică. Armânamea trăieşte. Armânamea va trăi. ARMÂNLU NU CHIARI!” (cf. V.Tega – Iradeaua imperială - Magna Carta Libertatum a Aromânilor, 1999).

Aşa să fie - Amin, Amin, Doamne din Ceruri! prof. dr. Adrian Botez

*

autori rememoraţi, texte reînviateCOMEMORARE:

ADAM MICKIEWICZ (1798-1855) - poet revoluţionar polonez, de unfierbinte vizionarism patriotic - geniul luptei pentru libertate, al Polonieisecolului al XIX-lea. Activitatea sa de scriitor militant se desfăşoară în perioadacând imperiile ţarist, austriac şi prusac dezmembraseră Polonia, pentru a 3 -a oară- şi-ar fi dorit să o şteargă de pe harta Europei. Marele scriitor romantic polonezZigmunt Krasinski spunea, despre A.M.: ”El a f ost miere şi lapte, fiere şi hranăspirituală. Din el - toţi ne tragem!”(s.n.)

-A.M. se naşte, la 24 dec. 1798, în localitatea Zaosie, lângă Novogrodek - cafiu al avocatului Mikolaj Mickiewicz (care luptase, ca brav oştean, în armatastrălucitului revoluţionar polonez Tadeusz Kościusko !) şi al BarbareiMajewska - situat în rândul micii nobilimi scăpătate. De la mamă a învăţat:

catehismul, cititul, scrisul şi fabulele lui Krasinski.-Din 1807, frecventează cursurile şcolii dominicane din Nowogrodek, absolvind colegiul dominican în

1815 - după care se înscrie la Universitatea din Vilnius.

53

-În 1818, debutează în Săptămânalul de Vilnius , cu poezia Iarna în oraş. Între 1819-1923,funcţionează ca profesor la gimnaziul din Kowno.

-1820 – după moartea mamei Barbara, A.M. scrie Odă tinereţii, poem care marchează trecerea de lailuminism la romantism, în literatura poloneză.

-1822 – primul volum de poezii al lui A.M.: Balade şi romanţe. Apoi, în 1823, al 2-lea volum de poezii- conţinând poemele din cicl ul Străbunii - părţile II-IV. În acelaşi an, este arestat şi aruncat în temniţă, decătre poliţia ţaristă, dimpreună cu majoritatea “filareţilor”(organizaţie secretă studenţească, luptând împotrivaţarismului). Stă închis în celulele unei mânăstiri, tran sformate în închisoare - şi este eliberat abia în aprilie1824, la insistenţele profesorului său, istoricul Joachim Lelewel.

-1824-Procesul filareţilor din Vilnius. A.M. este deportat - în octombrie părăsind, pentru totdeauna,Polonia, îndreptându-se spre Petersburg. 1825 – călătorie în Crimeea - rezultând Sonetele din Crimeea . Apoi,în 1826 – la Moscova, i se tipăresc Sonetele.

-1828 – la Petersburg apare Konrad Wallenrod . 1829 – se tipăreşte o nouă ediţie de Poezii - după careA.M. va părăsi, pentru totdeauna, Rusia. Merge la Berlin, apoi la Weimar, spre a discuta cu Goethe despreliteratură. Vizitează Dresda şi Praga - apoi pleacă, prin Elveţia, în Italia - zăbovind la Roma şi Florenţa.1830 - scrie impresionantul poem Către o mamă poloneză.

-1831 – scrie partea a III-a din poemul Străbunii. 1832 - A.M. se stabileşte la Paris - înfiinţândAsociaţia democratică poloneză. Tot la Paris îi apare lucrarea Cărţile poporului şi ale peregrinării polone -magistral îndreptar cu caracter moral şi politic, adresat emigranţilor polonezi, învrăjbiţi în certuri şi disputesterile.

-1834 - la Paris, apare celebrul poem epopeic Pan Tadeusz. În 1839, A.M. va funcţiona ca profesor delatină la Universitatea din Lausanne - cursurile fiindu-i admirate, în egală măsură, de studenţi şi profesori.Guvernul francez îi propune postul de profesor de literaturi slave la Collège de France - şi A.M. acceptă (deşiera solicitat şi în Elveţia), tocmai pentru a ţine strânsă emigraţia poloneză. Va prezenta, co mparatist, la cursuri,literaturile: poloneză, rusă, ucraineană, cehă, slovacă şi literaturile sud -slave - şi literaratura populară, dintoate zonele slave ale Europei. Pentru că A.M. îl slăvise, la cursuri, pe Napoleon Bonaparte - Guvernulfrancez îi cere să renunţe la postul de la Coll ège de France - devenind funcţionar la Biblioteca Arsenalului:“M-au îngropat printre cadavre!” – exclama el…

-1847 – se tipăreşte lucrarea Expunere de principii , redactată de A.M.-1848 - e silit să plece la Roma, unde va înfiinţa o legiune poloneză. 1849 – apare ziarul Les

Tribunes de Peuples - din conducerea căruia face parte A.M.-1855 – A.M. îşi arde toate manuscrisele şi pleacă la Constantinopol, unde încearcă să organizeze o

legiune poloneză. Dar, la 26 nov ., moare, ca un oştean la datorie, răpus de holeră, la Burgas. Sicriul curămăşiţele sale pământeşti sunt transportate în Franţa şi îngropate la Montmorency, de unde au fost aduse înpatrie, în 1880, şi înhumate, cu solemnitatea cuvenită, în castelul dinas tiilor regale poloneze, Wawel, în vecheacapitală a Poloniei - Cracovia. Martor ocular la aceste funeralii poloneze, românul Dimitrie Ralleti spune:”Suspinele lui poetice şi patriotice au electrizat toţi bărbaţii de simţire ai Europei în favorul acestei naţii de eroi,acestor noi cavaleri fără frică şi mustrare ai timpurilor nouă; fără patrie şi avere, fără familie, fără tot ce animăpe om în viaţă - ei se sacrifică pentru o idee generoasă şi combat pe inamicii libertăţii, oriunde se află”.Odă TinereţiiScheletice lumi, fără inimi, nici duh…Dă-mi tu, tinereţe, aripa ta sfântăSă zbor peste moartele lumi prin văzduh,Să-ating al iluziei rai, cel în careAvântul stârneşte minuniFăcând să ţâşnească-n tulpini noua floareŞi feţe-n nădejdi aurii înveşmântă.

Cei care de anii prea grei sunt învinşiSă-şi plece trudita lor frunte -n pământ,Din sferele lumii atât doar văzândCât pot să cuprindă cu ochii lor stinşi.

Dar tu, tinereţe, te-avântă pe culmi,Pătrunde cu-al ochiului soareDin capăt în capăt, întregile lumi

Cât e omenirea de mare!

Te uită de-acolo în jos, către punctulÎn care vezi veşnice neguri umbrindO scârnavă-ntindere-n haos plutind:Acela-i Pământul!

Priveşte-l! Din moartele-i bălţi se aratăUn monstru târâş în găooacea -i blindată.El singur şi-e navă, cârmaci, marinar;Gonind spre alţi monştri mărunţi, dar la fel,Aci se ridică, aci cade iar,De val nu se-atinge, nici valul de el;Deodată plesneşte de pare-o băşică,De viaţa lui, nimeni nu ştie nimicăŞi nici de sfârşitu-i sinistru:

54

Acela e egoistul!

A ta-i, tinereţe, dulceaţa întreagăA vieţii cu alţii-mpărţită:Divin, bucuria în inimi palpităCând mlade-aurii în mănunchiuri ea leagă.

Voi, tineri prieteni, păşiţi împreună!…Un ţel avem doar - fericirea comună;Deci, tari prin unire, cuminţi prin avânt,Voi, tineri prieteni, păşiţi împreună!…Ferice de-acela ce cade luptândCând jertfă chiar trupul şi -l lasăŞi-n slavă tovarăşii-şi poartă.Voi, tineri prieteni, păşiţi împreună!…Poteca e grea, lunecoasă,Că forţa şi-ades slăbiciunea stă-n poartă,Dar poţi orice forţă prin forţă răpuneŞi-nfrână-ţi, de tânăr, orice slăbiciune!

Cel care, din leagăn, o hidră zdrobi,Va şti, când e tânăr, să-njunghie centauri,Pe cei chinuiţi, din Infern i -o răpiŞi până la cer s-o-nălţa după lauri.Să tinzi unde ochiul n-ar şti să răzbească,Ce nu poate mintea sfărma, tu dărâmă!

Că tu, tinereţe, te-nalţi vulturească

Şi trăsnet ţi-e braţu-n furtună.Hai, umăr la umăr! Şi toţi, cu un brâuSă-ncingem ăst glob planetar!Un cuget să fim, din acelaşi focar,Ca dintr-un izvor al duhului râu!…Să-mpingem pământul din loc, înainte,Pornindu-l pe-o nouă orbită,Iar când va plesni scoarţa lui mucezită,Întâile era să-ţi vină în minte;

Aşa cum, în haos şi noaptea adâncăZbătându-se forţa primară,Când zise: “Să fie!” divina poruncă,Materia-n lume un drum şi-a croitŞi viscol vui, ape-adânci s-au unitŞi stele-n tării luminară -

La fel, peste oameni, noaptea grea mai domneşteO luptă de patimi primare dominăDar iată: iubirea în flăcări zbucneşteŞi-a duhului lume-o sui în lumină:Din sânul juneţei născută să fie,Frăţia legând-o-n mănunchi, pe vecie.

Se sparg precum gheţuri lipsite de viaţă,Vechi prejudecăţi ce luminii -i sunt nor:Salut libertăţii şi-a ei dimineaţăVestind noul soare, de lumi salvator!

* Pan Tadeusz - sau Ultima încălcare de pământuri în LituaniaEpilog(fragmente)(…)Când în fiece clipă ne îngrozesc veştileRăsunând din Polonia ca un clopot de cimitir,Când cei ce ne pândesc, ne doresc moartea cât m aigrabnic,Când din depărtări ne momesc vrăjmaşii ca niştegropari!Când nici măcar în ceruri nu mai aflăm speranţă!Nu-i de mirare că facem silă lumii,Că, pierzându-ne minţile în suferinţe-ndelungi,Ne scuipăm şi ne mâncăm între noi!(…)Ferice-i de cel care, la ceasul înserării,Cu câţiva buni prieteni în jurul căminului,Poarta ferecându-şi-o de zarva Europei,Zbura cu gândul spre vremurile fericite,Visând şi amintindu-şi de-a sa ţară…

Dar la sângele acela proaspăt vărsat,La acele lacrămi ce astăzi năpădesc Polonia întreagă,La slava ei ce încă nu a căzut în uitare,La toate astea să ne gândim - n-am fi avutsufletul!…Că poporul ne-a căzut într-o suferinţă atâta decumplităÎncât de-ţi întorci ochii spre chinurile lui,Până şi Curajul îşi frânge neputincios mâinile.

Spre acea generaţie cernită de jale,Spre văzduhul prea ămpovărat de atâtea blesteme,Gândul meu n-a îndrăznit să-şi rotească zborul,În genunea unde trăsnetul înfioară până şi pasărea -nzbor!

O, Maică Polonie! atât de curând înmormân tată,Nu aflu tăria spre a grăi de tine!Ah! Gura cui ar cuteza să se laudeCă e-n stare să găsească azi cuvântul din sufletpornitCare-ar clinti de pe inimi lespedea de piatrăŞi-ar face să ţâşnească lacrima aproape îngheţată?Vor trece veacuri până se va găsi această gură.

Va veni o zi când răzbunarea va acoperi răcnetulleului,Când amuţit va fi al trâmbiţelor glas, cînd vor fisfărâmate rândurile regimentelor,Când duşmanul va scoate ultimul geamăt de durere

Şi va tăcea apoi; când numai libertatea va stăpâni înlume,Când acvilele noastre în zbor fulgerător

55

Vor pogorî cu iuţeală în fruntariile lui Boleslav celViteaz,Când se vor sătura de leşuri şi -n sânge se vor scăldacu totul,Şi aripile-n fine şi-or strânge spre odihnă!Atunci, cu frunza de steja r încununaţi, ne-om aşezafără de arme!Cavaleri ai noştri! Fie să ajungeţi a asculta şi cântul!Atunci când soarta noastră ne -o gelozi-o lumea,Atunci va fi şi timpul să ne asculte vorbind despretrecut!

Atunci, şi noi vom plânge aducându -ne aminte desoarta străbunilor,Şi atunci, lacrima noastră nu ne va păta obrazul.

Astăzi, pentru noi, musafiri nepoftiţi ai lumii,Din întreg trecutul şi -ntreg viitorul, una singurădoar, este ţaraÎn care Polonezul să afle un strop de fericire:Ţara anilor copilăriei!(…)

(în româneşte de Miron Radu Paraschivescu )

***ION MINULESCU(1881-1944) – poet, prozator şi dramaturg român - simbolist.

S-a născut la Bucureşti, în noapte de 6 -7 ianuarie 1881 - tatăl, Tudor Minulescu – negustor de încălţăminte(cavaf)– mama, Alexandrina (născută Ciucă).

-Şcoala primară la Piteşti, la fel şi liceul. 1897 -1898 – sub pseudonimeleNirvan, I.M.Nirvan sau sub numele adevărat, publică primele poezii în revistele:Povestea vorbei, Foaia interesantă, Vieaţa, Foaia pentru toţi, Moda ilustrată,Carmen, Evenimentul(Iaşi), Adevărul de joi.

-1899-Repetă, la Pensionul particular„Brând ză şi Arghirescu”, clasa a V -a deliceu. Se înscrie la Fac. de Drept – Bucureşti.

-1900-1904 – Se află în boema literar-artistică la Paris, în Cartierul Latin (alstudenţilor...). Face cunoştinţă cu scrierile simboliştilor francezi: Baudelaire, Laforgue,Lautréamont etc.

-1906-1907 -Întors în ţară, publică în : Viaţa literară şi artistică,Sămănătorul, Convorbiri critice .

-1908- Apare volumul Romanţe pentru mai târziu ; conduce 3 numere ale Revistei celorlalţi – cuarticolul-program Aprindeţi torţele - promovând înnoirea liricii româneşti. Apare volumul de proză simbolistăCasa cu geamuri porzocalii . 1912-Conduce, tot 3 numere, revista Insula – cu colaborarea simboliştilor din ţară.

-Al 2-lea volum de versuri: De vorbă cu mine însumi .-1916 – Refugiu în Moldova – locuinţa lui devine loc de întâlnire al scriitorilor şi artiştilor plastici.-1920-Volum de proză simbolistă: Măşti de bronz şi lampioane de porţelan .-1921- I se joacă piesele(ulterior, apar şi în volum) : Pleacă berzele şi Lulu Poppescu.-1922 – Director general al artelor - până în 1940. 1924-Apare romanul Roşu, galben şi albastru .-1926 – Director al Teatrului Naţional din Bucureşti. 1927 – apare volumul de versuri Spovedanii.-1928 – Primeşte Premiul Naţional de Poezie – şi-i apare volumul(proză) Corigent la limba română .-1930 – Publică Strofe pentru toată lumea şi Cetiţi-le noaptea – nuvele fantastice.-1931 – romanul Bărbierul regelui Midas sau Voluptatea adevărului – iar în 1933 – ultimul roman al lui

I.M.: 3 şi cu Rezeda 4. 1935 – Nu sunt ce par a fi – versuri. 1939 – Versuri – „ediţie definitivă”.-1944, 11 aprilie - moare I.M. - „adevăratul stegar al mişcă rii simboliste”(E Lovinescu); pe 15, este

înmormântat la Cimitirul Bellu.

Celei care minteEu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...Dar fiindcă azi mi te dai toată,Am să te iert -E vechi păcatulŞi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,

În pat ţi-am presărat garoafeŞi maci –Tot flori însângerate –Şi cu parfum de brad pătat -am dantela pernelor curate,Iar în covorul din perete ca şi -ntr-o glastră am înfiptTrei ramuri verzi de lămâiţăŞi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,

56

Bate miezul nopţii...E ora când amanţii-alt'dată,Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...Deci vino,Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,Înfige-ţi în priviri MinciunaŞi-n caldul buzei AdevărulŞi spune-mi:Dintre câţi avură norocul să te aibă -aşaCâţi au muritŞi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...Dar fiindcă azi mi te dai toată,Am să te iert -E vechi păcatulŞi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,

Nu-ţi cer să-mi spuiNimic din tot ce-ai spus la alţii,Ci tot ce n-ai spus nimănui.Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşitNu-ţi cerNimic din ce poetul palidCerşeşte-n veci de veci, stingher,Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipăDin şirul clipelor la fel,Să-mi torni în suflet infinitul unui pahar de hidromel,În păr să-mi împleteşti cununas de laur verdeŞi-n priviriSă-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.

Şi-aşa, tăcuţi –Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori –Să-ncepem slujba-n miez de noapteŞi mâine s-o sfârşim în zori!

*

Ultima orălui Horia Furtună

La Circ...Un accident banal –Un acrobat,Un salt mortalŞi...Acrobatul nu s-a mai sculat...

Alămurile din orchestră au tăcut,Iar clovnii din arenă au ţipat...Dar publicul din staluri n-a crezutCă poate fi şi-un accident adevăratŞi-a fluierat...Zadarnic –Mortul n-a mai înviat...

Păcat de el!...Era un tânăr acrobat frumos,Cu corpul tatuat de sus şi până jos,De care publicul se minuna,Când îl vedea-ndoit ca un inel,

Sau când pe bara fixă se-nvârteaCa o morişcă de cafeaCu balerina lângă el!

Dar balerina nu-l iubea!...

Povestea lui?Hm!...Povestea mea –A mea,A taŞi-a altora!...

Acelaşi accident de circ, bana l...O zi „relâche”,Şi-apoi la fel,Cu-aceeaşi balerină lângă el,Alt acrobat...Alt salt mortal!...

* **

57

pagina profesoruluiScurtă istorie a gimnasticii (III) : EDUCAŢIA FIZICĂ - ÎN EPOCA MODERNĂ

Renaşterea - este un fenomen istoric complex; pe plan economic e caracterizat de dezvoltarea comerţului,manufacturilor, deci de ascensiunea economică. Pe plan cultural, fenomenul dominant este eliberarea spiritului dedisciplină rigidă al cavalerismului. Renaşterea apare în Italia, în sec. XIV şi are ca pri cipal aspect refacerea legăturilorcu cultura popoarelor vechi - cultura greco-romană. Un alt aspect important al Renaşterii a fost Umanismul, în cadrulcăruia pedagogii aveau un scop nobil - formarea omului complet.

GIOVANNI DOMINICI – în lucrarea sa Regula conducerii educaţiei familiale - ridică problema efectuluieducativ al practicării exerciţiilor fizice.

PAULO VERGERIO - în principiile sale despre educaţie arată c ă adevărata educaţie constă în alternanţaactivităţilor ştiinţifice, cu cele corporale. Exerciţiile fizice recomandate sunt: jocul cu mingea, vânătoarea, pescuitul etc.- iar cei ce consideră jocurile acestea prea grele, le pot înlocui cu mersul pe jos.

DA FELTRE - a creat o instituţie şi un sistem de educaţie care l -a consacrat ca pe un precursor al renaşteriieducaţiei fizice. În instrucţia ce se dădea la instituţia sa, predominau limba şi literatura latină, filosofia, retorica. Excesulde educaţie intelectuală era corectat prin educaţie morală, religioasă şi educaţie fizică. Exerciţiile fizice erau: alergare,înot, pescuit, călărie, jocurile cu mingea, dansul. Scopul acestui program era să asigure un echilibru între minte şi suflet.

HYPERONIMOS MERCURIALIS - a scris o carte Ars Gimnastica, pornind de la ideea exprimată de versul luiJuvenal: Mans sana in corpore sano”. În această carte, primele 3 părţi se referă la tehnica exerciţiilor, în celelalte 3 părţila valoarea lor medicală - ducând la redeşteptarea interesului pentru gimnastică.

În perioada Renaşterii, educaţia fizică s -a dezvoltat în 3 direcţii diferite ca ţel, dar comune ca fond:1-“Gimnastica belica” - exerciţii folosite în scopul pregătirii pentru luptă; cuprindeau elemente împrum utate din

tradiţiile romane şi gândirea cavalerească.2-“Gimnastica medica” – exerciţiile fizice erau recomandate datorită influenţei lor asupra sănătăţii.3-“Gimnastica ascetica” – credinţa că trupul este lăcaşul sufletului, deci disciplinarea trupului prin exerciţii fizice

este în interesul sufletului.Dintre umaniştii englezi, amintim pe:

1-Episcopul WYKEHAM - care, prin înfiinţarea colegiului din Winchester, a pus bazele educaţiei specificengleze, formată prin asocierea a 3 componente: credinţa r eligioasă, tendinţe ştiinţifice şi spiritul cavaleresc.

2-THOMAS ELIOT - consideră că o cultură clasică profundă este baza educaţiei. Nu se poate realiza însă oeducaţie intelectuală, decât dacă trupul e sănătos. Un gentleman trebuie să aibă gesturi el egante. Exerciţiile ţărăneşti, cajocul mingii cu piciorul, aruncarea cu piatra - sunt nedemne pentru un nobil englez. În cartea sa Castelul sănătăţii,insistă asupra valorii educative a exerciţiilor fizice , subliniind că începerea de timpuriu a exerciţ iilor fizice: alergare,înot, călărie – nu poate decât să înlesnească ascensiunea unui nobil englez.

3-JOHN LOCKE - medic şi filosof englez; consideră că aptitudinile existente se dezvoltă cu ajutorul exerciţiilor- prctica dezvoltă talentele.

KOMENSKI (JAN COMENIUS) - marele pedagog ceh, a fost chemat de principele Rakotzi să înfiinţeze oşcoală după principiile sale. În program erau incluse exerciţii fizice şi jocuri: exerciţii de alergare, popice, tir cuarbaleta, scrimă, înot, excursii, jocuri d e interior, al căror scop era ascuţirea spiritului şi justeţea gândirii. Programulşcolilor prevedea 8 ore învăţătură, 8 ore somn, 8 ore educaţie fizică+masă+igienă.

GUTZMUTZ - în cartea sa Gimnastica pentru tineret , pune bazele pedagogiei educaţiei fiz ice şcolare.Partea I - conţine enunţuri de principii=gimnastica este un sistem de exerciţii care au ca scop perfecţionarea

corpului - exerciţiile fizice nu trebuie să ducă la formarea de gladiatori; scopul lor e cultivarea forţei, până la sălbăticie.Partea a II-a - se referă la sistematizarea exerciţiilor fizice: conform acestei cărţi, exerciţiile sunt în număr de 8:

1-săritura, 2-alergarea, 3-aruncarea, 4-lupta, 5-căţăratul, 6-exerciţii de balans şi echilibru, 7 -exerciţii de ridicare,purtare, tragere - şi 8-exerciţii militare.

Partea a III-a - tratează, separat , înotul - apreciindu-l pentru valoarea lui igienică şi pentru dezvoltareaprezenţei de spirit, în caz de primejdie.

PESTALOZZI – celebrul pedagog şi didactician elveţian - arată că educaţia fizică nu era cultivată decât înmediile privilegiate, nu şi în popor. Călăria, dansul, scrima – se practică numai pentru efectele lor exterioare, formareaunei atitudini corecte, dobândirea virtuozităţii, în practicarea lor - nu şi pentru educarea lor corectă. Pestalozzi dă oimportanţă deosebită gimnasticii, considerând -o ca pe un mijloc de educare a spiritului. Şcolarul învaţă să înţeleagă ceeace el poate şi trebuie să facă cu corpul său – metoda utilizată fiind intuiţia – începând de la exerciţii simple, cunoscute.

În următorul număr al revistei, vom prezenta principalele sisteme de educaţie fizică din şcoli şi pe cei care le -aucreat: Amoros, Clios, Ling etc. (va urma)

prof. Gabriel Ilie

58

* **

cine sunt şi ce vor masonii (6)

U.E. şi SIGILIUL S.U.A.Având în vedere afirmaţ ia cuplului de istorici ai Masoneriei - Radu Comănescu / Emilian

Dobrescu (cf. Istoria Franc-Masoneriei, Ed. Tempus, Buc., 1992), conform căreia SUAreprezintă cea mai mare victorie masonică şi, totodată, cel dintâi stat masonic din lume - iar, pe de altă parte, febrateribilă, din 1997-1998, a intrării României în structurile nord-atlantice (NATO – monopol SUA!) şi, mai de curând, înUE – 2007 (neapărat!!! - altfel...altfel – ce?) - UE fiind, şi ea, construcţie 100% masonică - inspirată din„gândirea” a doi paranoici – francezul Jean Monnet şi funcţionarul englez Arthur Salter (ambii, în serviciulMasoneriei!) - ne-am propus, în numărul de faţă al revistei Contraatac, să cităm doar 2 texte:

a- unul referitor la Intrarea Românie i în UE - este vorba de afirmaţiile vicepreşedintelui Comisiei de Apărare aSenatului României, RADU TIMOFTE – şi

b- un text al ex-masonului Wilhelm von Angelsdorf, referitor la Marele Sigiliu al SUA . Poate, cine ştie,măcar în al 13-lea ceas vor conştientiza, unii oam eni, că axa lui Băsescu, Washington -Londra-Bucureşti - are profundevalenţe nocive, chiar satanice... – şi că intrarea României în UE este cea ma i mare catastrofă istorică şi spirituală a ţăriinoastre - UN COŞMAR ORIBIL!! - şi nicidecum o binecuvântare. ..Deci:

a- DESPRE UE: Cele două principale condiţii de aderare:1-orice ţară, odată intrată în UE, îşi cedează suveranitatea naţională Centrului de la Strasbourg . Strigă

până la al nouălea cer sângele a milioane de români, vărsat prin veacuri – dar, în primul rând, al celor sacrificaţ i pentruSuveranitate Naţională/Neatârnare, în 1877-1878, la Plevna, Griviţa, Smârdan, Rahova etc. E o minciună ordinară ,propagată, „pe sticlă”, de pseudo-intelectualii vânduţi ai României, că „ăsta-i mersul lumii de azi”, şi că n-avem voie, n-avem cum şi nici de ce să ne împotrivim „modei” - sau, mai emfatico-demagogico-prostitor: IMPERATIVELORTIMPULUI MODERN!!! NU, NU, NU - de trei ori NU: ACUM, noi nu mai suntem noi - noi nu ne mai apărăm(pentru că ne-au convins trădătorii de ţară, de la guvernarea de 16 ani încoace, să vrem să -l uităm) INTERESULNAŢIONAL/DE NEAM - care este LEGE DE LA DUMNEZEU , căci spune BIBLIA, în Cartea Apocalipsei: „În faţaTronului lui Dumnezeu, se vor înfăţişa, la Judecată, NEAMURILE, CU RE GII ŞI ÎMPĂRAŢII LOR!” - deci, nu se vaînfăţişa Uniunea Europeană!!!

Vin şmecherii şi vânduţii, „pe sticlă”, şi spun că „ a trecut vremea naţiunilor şi a statelor suverane”! Nemerniciipocriţi! Dar luptele cumplit de sângeroase, de aproape 60 de ani încoace (din 1948), întreisraeliţi şi palestinieni, susţinute („luând cu gura foc”!) de către „lacheul Israelului” –SUA!!!(cum le numeşte însuşi preşedintele partidului republican din cea mai mare circumscripţie din Louisiana, DavidDuke – cf. Trezirea la realitate şi Rasă şi realitate, Antet XX Press, 200212) - ce sunt altceva decât lupte

12 - Tot respectul pentru „poporul Bibliei”, de la care trebuie să luăm pildă, în multe privinţe – dar: “Nu numai că evreiişi-au înfiinţat statul israelian pe pământ palestinian (în 1948, palestinienii deţineau cu titlu personal 90 % din teritoriu),dar şi-au însuşit şi cea mai mare parte din proprietăţile personale ale palestinienilor(…). Arabii ştiu că aproape fiecarebombă care le omoară compatrioţii[n.n.: în confruntările cu Israelul, din Orientul Apropiat şi Mijlociu] provine dinAmerica. Fiecare glonţ, fiecare tanc, fiecar e avion israelian este fabricat de americani sau plătit cu dolarii acestora. (…)Ca răspuns la crimele Israelului, America îl răsplăteşte, în continuare, cu alte şi alte miliarde de dolari. (…) Politica

59

pentru afirmarea unei naţiuni şi a unui stat - STATUL NAŢIONAL (ŞI RELIGIOS!)ISRAEL (în dauna palestinienilor băştinaşi, evident...) ??? Adică, ce e bun şi permis pent ru unii(„poporul ales”...), nu e bun şi permis şi pentru alţii!!! Ce e permis pentru dulăul Samson (Israelul) - nu e permis pentrucăţelul Samurache (România şi altele ca ea ...). Nu, domnilor, încetaţi să ne mai prostiţi de la obraz - că, încă, nu ne-amidiotizat cu toţii!

O şleahtă de bandiţi internaţionali, cu interese economice, pe care şi le impun şi apără pe căi politico -militare,vor să pună mâna pe TOATE RESURSELE MATERIALE ALE TERREI - şi, pentru asta, sunt în stare să calce pe stetoate cadavrele CELORLALŢI – adică ale noastre, ale voastre!!! – şi să transforme, 90 % din populaţia Europei celeideştepte şi, apoi, a Terrei, în general - în detaşamente-cirezi de sclavi-dobitoace!!! Şi românii se bucură denu mai pot că sunt invitaţi, la 1 ia nuarie 2007, în abatorul trupurilor şi sufletelorlor!!!;

2-legislaţia UE este deasupra legislaţiei naţionale (lasă, că Românii au renunţat la legislaţia lor şi în faţaamericanilor, nu doar a UE... – cf. Cazul Teo Peter). Încă din 23 mai 1997, în Jurnalul Naţional, RADU TIMOFTEavertiza: „Masoneria îşi propune ca scop să deţină controlul în domeniul economic, politic, cultural şi, mai nou,militar(s.n.). Masoneria îşi propune să finanţeze şi să controleze principalele instituţii de decizie , naţionale şiinternaţionale – şi chiar reuşesc să deţină controlul, în domeniile economic, politic, cultural şi militar. Şi, mai mult decâtatât, jurământul masonic are în conţinutul său pedepse foarte severe, pentru membrii care divulgă secretele, organizaţiaavând caracter secret (s.n.; nu discret, domnule Olimpian Ungherea!). Protocoalele Masoneriei, care au fost publicate,reprezintă, pentru majoritatea celor care le citesc, motive serioase de reflecţie, de reţinere, de tăcere şi de teamă. Nicimăcar membrii supuşi nu ştiu mare lucru(s.n.).Bănuiesc că activităţile secrete nu sunt cunoscute decât de un grupfoarte restrâns, iar celorlalţi , mai mici şi mai mulţi , nu le sunt prezentate adevăratele intenţii ale Masoneriei , aceştia fiindsimple unelte, care doar îşi ima ginează că ştiu ceva(n.n.: ceea ce este certificat şi de ex-masonul Ralph Epperson – cf.Noua Ordine Mondială , Samizdat, 2003, şi de masonul Albert Pike – cf. Morală şi dogmă etc.)”.

Iată ce spun englezii Christopher Booker şi Richard North, despre proiectul dement al UE (care, ucigând-strivind ultimele fărâme de umanitate din om - seamănă cu tentativa lui Le Corbusier de a înlocui oraşele de case – cuoribilele blocuri şi blocuri-turn), drept concluzie la studiul lor Uniunea europeană – sau MAREA AMĂGIRE , Antet,2005, p. 314: „Numai când oamenii au descoperit că şi -au pierdut democraţia şi puterea propriilor lor ţări de a seguverna singure, au început să aprecieze , într-un fel nou, cât de preţioase erau valorile care le -au fost dăruite.Deveniseră victimele uneia dintre cele mai mari prefăcătorii colective ale sec. XX, care(...)merită să fie aliniatălângă visele de autoamăgire ale comunismului. Mai curând, poate – iar nu mai târziu!!! - fantezia marelui <<proiecteuropean>> se va dărâma, biruită de reali tate, distrusă de toate acele contradicţii pe care, în ambiţiile ei demente, n -a fostîn stare să le prevadă şi pe care n -ar fi putut niciodată spera să le rezolve. Dar, la fel ca viziunea lui Le Corbusier şi pe oscară mult mai amplă, va lăsa în urma ei distrugeri cumplite: un pustiu din carepopoarele Europei vor avea nevoie de mulţi ani, ca să se trezească la viaţă ”(s.n.).

b- DESPRE MARELE SIGILIU AL SUA : A fost adoptat în data de 19 iunie 1782, de cătreCongresul SUA. Livrat lui Thomas Jefferson pe 7 i unie 1872 - de către un personaj care purta glugă şi togă, intrat peuşa secretă din grădină, ţinând plăcile(2) ale Sigiliului într -un sac de catifea roşie. Jefferson ia legătura, în Europa, cuAdam Weishaupt(cf. Contraatac, nr. 15, pp. 41-42) – după care, pe 15 septembrie 1789, adoptă 2 rezoluţii importante:1- Constituţia SUA şi 2 - Marele Sigiliu al SUA .

externă a Americii a fost şi continuă să fie politica Israelului. (…) Lobby-ul evreiesc şi puterea mediatică a acestuia aucostat SUA cam 6 miliarde de dolari pe an, ca ajutoare externe şi arme, aproape o treime din tot bugetul american pentruajutoare externe, din ultima jumătate de secol şi o sumă egală cu cea cheltuită de America în războiul drogurilor. (…)Şicum ne-a răsplătit Israelul pentru sprijinul acordat? Ne -a spionat încontinuu (cazul Jonathan Pollard) - , ne-a vândut celemai importante secrete (ca în situaţia celei mai mari ameninţări nucleare d in lume împotriva noastră, în acest moment:China comunistă) – ne-a furat uraniul îmbogăţit, pentru propriile lui arme nucleare. Au lansat atacuri teroriste împotrivaSUA, ca Afacerea Lavon şi atacul asupra USS Liberty(…) Care este preţul final al aserviri i noastre în solda acţiunilorcriminale ale sionismului? Ultimul preţ pe care l -am plătit constă în oribilele acte de terorism din ziua de 11 septembrie2001. (…)Puteţi fi siguri că puterile sioniste intenţionează să facă mult mai mult decât să -i pedepsească pe autoriiacestor evenimente. America va fi folosită din nou ca unealtă pentru a lovi pe oricine i se năzare Israelului(…). Soluţiaacestei enorme probleme este ca(…) America să urmeze sfatul din cuvântarea de rămas -bun a Părintelui Ţării - şi <<săevite amestecurile în străinătate >>.” – cf. David Duke, Rasă şi realitate, Antet XX Press, pp. 199-205.

60

Aparent, Sigiliul se zice că reprezintă/simbolizează naţiunea creştină, libertatea, forţa şi pacea. „Dar ascundemulte alte sensuri” (afirmă Wilhelm von Angelsdorf, în Conjuraţia Iluminaţilor şi Organizaţiile Secrete Moderne - dincare studiu întins despre Marele Sigiliu al SUA nu ne putem permite decât să spicuim)„nu numai secrete, dar şigroaznice, prin implicaţiile lor, sinistre şi profund anti -creştine.

(...)Pe avers – 2 inscripţii latine: pe margine – ANNUIS COEPTIS – în parte inferioară: NOVUS ORDOSECLORUM ( în traducere: „Anunţul naşterii, al creaţiei sau sosirii” - respectiv: „Noua ordine seculară”). O piramidăfără vârf - în loc de vârf - un triunghi, cu un ochi înăuntrul lui(...). Reversul(...) nu poartă decât o inscripţie latină: EPLURIBUS UNUM – „Toţi sunt unul”. (...)Vulturul cu fascii în gheare - cu capul întors spre dreapta.(...) 13 stele în 5colţuri.

(...)Piramida nu are vârf pentru a indica faptul că finalul, „Cuvântul pierdut” – lipseşte. (...)Ochiul înţelepciuniilui Dumnezeu este un simbol masonic – îl reprezintă pe Marele Arhitect al Universului, Dumnezeu -Yod. (...) Triunghiulcu vârful în jos = universul cu infinitul în j os - nu e al lui Dumnezeu, ci al omului – o ordine FINITĂ. (...) Cele 13grade ale piramidei reprezintă Răul Rebel - căci 13 e numărul pe care guematria biblică şi cabalistică îl atribuie luiSatan, ucigaşului, şarpelui, dragonului, lui Belial, ispitit orului şi rebeliunii. (...) ANNUIT COEPTIS NOVUS ORDOSECLORUM – în acest context, se poate traduce << anunţul sosirii unei noi ordini secrete a erei noas tre>>. (...) Cele 9pene din coada vulturului=cele 9 fiinţe din cercul intern al iluminării din Marea F raternitate Albă - adică,ILUMINAŢII!!! 9 este, în guematria biblică - finalitatea sau sfârşitul. Capul întors spre dreapta=<<el vede cu un ochifavorabil partea dreaptă sau ordinea stabilită>>. (...) Fraza E PLURIBUS UNUM=A da ordine haosului unificâ ndnumărul într-unul singur. Săgeţile din gheară=simbolul violenţei şi forţei militare(n.n.: existau şi la romani, dar şi lafasciştii italieni).

(...)Steaua în 5 colţuri e protecţia vrăjitorilor iniţiaţi – împotriva spiritelor rele. (...) Suprapunând r eversul pesteavers, aşa încât triunghiul ochiului să acopere perfect stelele lui Magen David - vedem că apar cele 3 sigilii ale luiSolomon, fiecare dispus în exteriorul triungiului - reprezentând cele 3 lumini emblematice ale francmasonilor: Biblia(n.n.: Vechiul Testament , evident...), echerul şi compasul - pe care le putem numi bijuterile lojii. Ele pot reprezenta şitrinitatea satanică. (...)Ochiul noii ordini mondiale seamănă foarte bine cu ochiul de vultur al Romei.(...) Capulvulturului şi ochiul în triunghi supraveghează piatra din vârful piramidei - care denotă forţa şi înţelepciunea -combinaţie specifică francmasonilor şi rozicrucienilor. (...)Piatra din vârf devine atunci blocul rectangular, format departea superioară a blazonului, co mpus din 12 linii orizontale ale GUVERNULUI PERFECT. (...) Iată mesajul: <<Piatradin vârf care lipseşte şi cuvântul -verbul pierdut sunt amândouă ofer ite atunci când guvernul perfect sau piatra cubică amarii lumini înaripate din cer îşi va lua locul ce i se cuvine de drept. >> (...)”

F.C. Payne, în lucrarea Seal of God (Sigiliul lui Dumnezeu), la p. 103, zice:„1=Unitate; 2=Separare sau martor; 3=Perfecţiune Divină sau Divinitate; 4=Muncă de Creaţie sa Lumea;

5=Graţie, Darul lui Dumnezeu; 6=Om sau Mare Om Păcătos; 7=Sigiliul lui Dumnezeu, adesea numită cifră perfectă;8=renaşere sau Nou Început; 9=Guvernul Perfect; 10=Păcat sau Rebeliune(...) şi 37=Cuvântul viu al lui Dumnezeu. ”

Revenim la analiza lui Angelsdorf:”Obiectivul lui Weishaupt, cât şi al pute rii care îl ajuta era de a stabili o ordinepăgână finală, în treburile materiale şi spirituale ale omului. De aceea - cifrele(n.n.: Marelui Sigiliu al SUA) suntromane:MDCCLXXVI. (...)9 cifre reprezintă deci finalitatea NOII ORDINI. (...)În aceste 9 cif re numărăm 3 grupe decâte 3. În interiorul acestor grupe găsim 2 subgrupe: una de unu şi una de 2 – care acţionează deci ca unitate cu martor.Deci, MDCCLXXVI – devine MDC, CLX, XVI - ceea ce, divizat în subgrupe, dă: M.D.C., C.L.X., XVI. Dacăregrupăm acum subgrupele, obţinem: MCX şi DCLXVI...ceea ce reprezintă respectiv: 1110 şi 666.

Făcând apel la indiciile pe care le dă cap. 13 din Apocalipsă, pe tema NUMĂRULUI BESTIEI şi NUMĂRULUIOMULUI, care este Antichristul - găsim cuvântul grecesc care desem nează CIFRA - acesta fiind ARITHMOS,frecvent utilizat în sensul de CIFRĂ CODIFICATĂ. Ştiind că BESTIA mai e numită în alte părţi şi BABILONULMISTERELOR - găsim că 666 este codul modern al un ui mister babilonian. Asta înseamnă că 666 ar putea reprezen tao cifră bazată pe sistemul de numerotar e babiloniană, care utiliza un <<dolar>> divizat în 100 de <<cenţi>>. Sistemulbabilonian era deci sexagesimal. Un sistem bazat pe numărul 100 se numeşte centages imal.

Pentru a converti aceste numere din sistemul babilonian în cel arab, trebuie să divizăm primul prin 100 şi săînmulţim rezultatul cu 60. Deci, 666 în cifre arabe(moderne) e egal cu 1110, în cifrebabiloniene!!!

În consecinţă, cifrele romane care apar pe Marele Sigiliu al SUA sunt cele aleAntichristului şi ale Noii sale Ordini Mondiale - atât în sistemul monetar babilonian, cât şi în celmodern. Omul care a pus Marele Sigiliu pe bancnota de 1 dolar , în 1933, a fost Franklin Delano Roosvelt, unILUMINIST!!!”

61

Nu cităm mai mult - ar fi inutil. Doar concluzia lui Angelsdorf : „America -SUA este un pion al şcolii modernea misterelor babiloniene sau sediul NOULUI BABILON, de care vorbeşte profeţia creştină. Este foarte important pentrucititorul iniţiat să ştie că America este marcată de Sigiliul Ba bilonului. O ţară condusă de asemenea curantenevăzute îşi va putea menţine oare unitatea sa originară?... Nu trebuie decât să privim America de azi, pentru avedea confuzia care domneşte în sistemulei juridic; ruinarea economiei sale; degradarea fără prec edent asimţului său moral; confuzia, haosul care înlănţuiesc bazele înseşi ale unităţii americane. Chiar garanţiileoriginare ale Constituţiei şi Cartei Drepturilor au fost falsificate şi prost interpretate, până când au ajuns să fiede-a binelea inutile. America va fi oare mielul ispăşitor al unei ceremonii păgâne mondiale, care vizează<<eliberarea umanităţii de toate relele>>? Dacă este aşa, îi previn pe creştini: IEŞIŢI DIN BABILON!!!”

Şi tocmai de Babilonul pe punctul de a deveni locul Ritualului Sa tanic - leagă domnul preşedinte Băsescu soartaRomâniei - prin sinistra, de-acum, AXĂ (!!!) - WASHINGTON-LONDRA-BUCUREŞTI???

Rubrică realizată de prof. dr. Adrian Botez * **

profeţìi despre româniaDESTINUL ROMÂNIEI ÎN ERA VĂRSĂTORULUI (EXTRASE

COMENTATE)(I)În numărul dublu (6,7) al CONTRAATAC-ului, Anul III, aprilie-martie 2002, ofeream spre

lectură, integral, profeţiile vizionarului indian SUNDAR SINGH (1889-1933),care a făcut un pelerinaj prin toate ţările creştine europene, în primul deceniu al sec. XX,oprindu-se la Bucureşti - şi mărturisind convertirea sa la creştinism, drept consecinţă a uneiviziuni a Dumnezeului -Hristos şi a Maicii Domnului - ca Supreme Spirite Tutelare aleRomâniei. În viziunea sa, România urmează să devină Centrul Spiritual al planetei Pământ -NOUL IERUSALIM.

Ceva apropiat a desluşit şi ocultistul VLAICU IONESCU, descifrând catrenele luiNOSTRADAMUS. Pe urmele lui Vlaicu Ionescu merge şi dr. NECHIT VINEREANU 13 (dar

cu o descifrare personală!), în cartea sa, apărută în 2004, la Bucureşti, la Editura Ţara Noastră: DESTINULROMÂNIEI, ÎN ERA VĂRSĂTORULUI . Vom reda, mai jos, câteva extrase -concluzii, legate de soarta actuală şiviitoare a României - fără complicaţiile terminologiei specializat -astrologice - extrase pe care le vom adnota şicomenta, pe scurt.

13 -NECHIT VINEREANU - n. 15 oct. 1935, în com. Vaideeni, jud. Vâlcea.1954 - Facultatea de Filologie, secţiapolonă, din Bucureşti; în 1958 este exmatric ulat, din motive politice - în 1960 e reînmatriculat şi termină filologia, lasecţia critică literară (profesori memorabili : Edgar Papu şi I.C. Chiţimia) . Devine prof. de Română la Şcoala cu predareîn limba maghiară, din Ciumani(Tg. Mureş). Cunoaşte/fo loseşte 10 limbi.

În toamna lui 1965 se înscrie la ITU -Sibiu, pe care îl termină strălucit - după care dă admiterea la Magisteriula Institutul Teologic Ortodox – Bucureşti, sub mâna marelui teolog prof. D. Stăniloae.

N.V. abandonează studiile teologice . 1966-1968 - termină lucrarea de Doctorat în Teologie - şi începe studiereameteorologiei. Începe descoperirile sale în domeniul legilor astronomice ale meteorologiei - în 1967 descoperăplaneta transplutoniană, pe care a denumit -o ZALMOXIS.

În 1969, admis la Facultatea de Medicină -Bucureşti, pe care o termină în 1975. 1975 -1978 - medic de dispensarîn Dobrogea (Casimcea, Sf. Gheorghe -Deltă, Dorobanţu şi Sâmbăta).

În 1979, părăseşte România, cu paşaport fără cetăţenie, emigrând, în 1979, în SUA. Ai ci studiază 3 ani(1982-1985) la Baruch College-New York - apoi, între 1992-1996, The School of Spiritual Healing -New York. Nu termină,din lipsă de bani.

Preocupările prof. N.V. pentru astrologie încep în ziua de 28 sept. 1960 - la Provitza(Câmpina), cu celebrulastrolog Ion Stoica. Întors la Bucureşti, Tudor Vianu i -a dat permis permanent de cititor la Biblioteca Academiei - undeîncepe studierea lui Michel Nostradamus.

Publică la New York, în 1988, Astronomical Principles of meteorology, în Ed. Vantage Press, iar în California,în 1990, publică The New Astrology , la Ed. Maverick Publication. În prezent, jumătate de an stă în SUA, jumătate - înRomânia. Prognozele sale au succes în tot Occidentul. Îşi iubeşte patria natală şi intenţionează să partic ipe la salvarea şipropăşirea ei.

62

“Faptele rele în polit ica României au continuat şi după aşa -zisa <<revoluţie>> din dec. 1989, mai ales înperioada anilor 1990-1998(…). O serie de greşeli politice, de fapte rele, de servituţi şi umilinţe împotrivapoporului vor mai continua, dar la un nivel din ce în ce mai re dus, până prin anii 2014-2015(…) – p. 41.

Marele nostru destin este înainte, nu înapoi! - p. 42. (…)Nu speraţi la ajutoare şi <<pomeni>> reale deprosperitate de la nici o ţară străină. Fiecare ţară străină are problemele ei economice şi sociale, mai mult saumai puţin grave, şi îşi urmăreşte interesele şi profiturile ei, iar numai după aceea e dispusă să facă pomeni altorpopoare. Majoritatea pomenilor pe care ni le -au dăruit nouă străinii au fost haine vechi cu ocazia cutremuruluidin 1977, gunoaie contaminate cu radiaţii de uraniu, pe care ni le -au făcut cadou (n.n.:imediat după 1989!!!), înDunăre, în Marea Neagră şi în Vestul Ardealului şi, de asemenea, iradiaţiile din bombele cu uraniu redus,năpustite de americani asupra Iugoslaviei (n.n.: e vorba de bombele aruncate din bombardierele americane, pornite,cu largul accept al d-lui Emil Constantinescu, în 1999!!! - bombe pe care cinismul ateu şi criminal american scria“Paşte fericit!”) - iradiaţii care au distrus, în decurs de câţiva ani după aceea, pomi fructiferi şi recolte în Banat(n.n.: în Banatul românesc - d-apoi în Banatul din partea sârbească, populat, şi el, majoritar, de români!…) , sud-vestulArdealului şi Oltenia.

Nu românii aveau nevoie de dreptul naţiunii celei mai favorizate de la St atele Unite, ci angrosiştiiamericani, care cumpărau din România mărfuri sub preţul de cost de la Ceauşescu şi le vindeau peste Ocean cupreţuri de zece ori mai mari. Nu românii au, în primul rând, nevoie să intre în NATO – ci guvernul de laWashington, căci nu mai are resurse financiare să susţină cheltuielile acestui organism militar, care este NATO.Prin aducerea altor naţiuni în această organizaţie militară depăşită şi utilă mai mult SUA, guvernul de laWashington urmăreşte ca ţările nou -venite să plătească o mare parte din cheltuieli, iar Casa Albă să dominelumea, pe cheltuiala altor popoare.

Nu românii au neapărată nevoie de a intra în UE, ci Europa Occidentală are nevoie de noi parteneri şiclienţi în afaceri, pe care să -i speculeze cât mai mult posibil, în primul rând în interesul lor.

În realitate, noi le-am făcut o mare favoare americanilor primind dreptul naţiunii celei mai favorizate,căci numai ei au de câştigat din afacerea aceasta, iar noi, românii, am avut numai de pierdut. Noi îi facem o m arefavoare Casei Albe, acceptând să contribuim la cheltuielile NATO, căci, în fond, acesta va fi rolul nostru real,plus să acceptăm pe teritoriul nostru trupe NATO. Nu noi avem nevoie neapărat a intra în UE - pentru niştemotive inventate de alţii - ci cei care deja sunt corifeii acestei Uniuni au, în primul rând, nevoie de noi.

Ce ar trebui să facem noi în faţa acestor pretenţii?În primul rând, ar trebui să fim conştienţi că noi le facem tuturor acestora o favoare şi, prin urmare,

trebuie să le punem condiţiile care ne sunt favorabile nouă, după principiul << do ut des>> (îţi dau ca să/-midai…)! Printre condiţii, cele mai de seamă ar fi următoarele:

-Să ni se îngăduie să ne menţinem industriile şi întreprinderile productive din Ţara noastră;-Să ne putem menţine şi dezvolta tradiţiile economice şi culturale, pe care le moştenim de la strămoşii

noştri şi care ne sunt încă folositoare etc.-Să acceptăm o cooperare internaţională numai în măsura în care astfel de cooperare este compatibilă cu

INTERESUL NOSTRU NAŢIONAL! (s.n.);Fără îndeplinirea CONDIŢIILOR NOASTRE (s.n.) , care sunt vitale pentru noi, nu trebuie să acceptăm

nici o implicaţie în combinaţiile internaţionale. A sosit vremea să nu mai facem concesii dezavantajoase nouă, cisă pretindem condiţii onorabile şi avantajoase pentru noi. VOM NEGOCIA, NU VOM MAI PRIMI, CA NIŞTESLUGI, FIRIMITURILE PE CARE ALŢII SĂ NI LE ARUNCE(s.n.). Cu sateliţii lor investigatori, americanii auaflat încă din 1970-1975, că la mari adâncimi, atât sub teritoriul Munte niei şi Olteniei, cât şi în Marea Neagră, seaflă o adevărată mare de petrol, care, odată exploatată, va fi o binecuvântare atât pentru România, cât şi pentruîntreaga omenire(…). Noi trebuie să devenim conştienţi că avem şanse să devenim un al 2 -lea Kuweit, bogat şifoarte curtat şi respectat de toate naţiunile pământului. De aceea, se recomandă de urgenţă să alegemconducători care iubesc România şi care sunt în stare să negocieze pe plan internaţional o poziţie onorabilă şi defrunte pentru Ţara noastră, căci în prezent este evident pentru toată lumea că marele viitor al României a şiapărut la orizont. (…)” – pp. 47-48.

NECHIT VINEREANU, în ciuda contradicţiilor (silite!) din scrierile sale (datorate faptului că este, totuşi, caPersefona, jumătate de an, cetăţean pe teritoriul SUA…: “este bine să înţelegem că trupele SUA în România sunt omare binecuvântare pentru Patria noastră(!!!)” - după ce, cu doar o pagină înainte, atrăgea atenţia asupra intereseloregoiste ale SUA şi Occidentului, în general, cu toate instituţiile lor militar -financiare, în România…) - este, totuşi, unbun român, cu durere faţă de Neamul său de origine - patriot autentic, care nu mai socoteşte (precum românii, cât depatrioţi s-or fi socotit ei, de până mai ieri), că SUA şi c hiar Europa Occidentală sunt un subiect sacrosanct, tabu!!! -deci, nu se mai fereşte să strige: “Tocmai pentru că România e atât de bogată, se strâng bondarii şi trântorii Occidentului

63

- iar noi nu suntem în stare să ne înţelegem dreptul de a spune NU! - şi de a pune NOI - da, NOIÎNŞINE!!! - condiţii, pentru avantajele economice şi politice, geo -strategice, SPIRITUALE - pe care le putemoferi.” Grav afectatele economii (de criza de supraproducţie, ca -n '29-'33) ale occidentalilor (transformaţi î nMETROPOLĂ!) se vor rezolvate pe spinarea “mahalalei -coloniei” est-europene - esticii transformaţi în sclavi peplantaţii/plantări/implantări occidentale…Estul - piaţa de desfacere a rebuturilor din stocurile nevandabile (în condiţiioneste…) ale Vestului!

Şi tot el, dr. NECHIT VINEREANU, strigă ( şi, poate, va deveni mai credibil decât subsemnatul, care strigăîncă din 1998, exact aceleaşi lucruri, ba MULT mai clar, şi fără urmă de contradicţie logică - pe unde îşi poate strecuravocea…revistele Crezul Nostru şi Scara, ziarul Cotidianul etc. - dar subsemnatul nu e cetăţean american, ci un pârlit deromân bucovineano-moldovean… - şi, de aceea, s-a ales, precum Casandra antică, numai cu ironii, huiduieli,interdicţii de publicare - da, aţi auzit bine!!!…) : “Nu mai alegeţi în fruntea ţării oameni care trădeazăINTERESUL NAŢIONAL!” Dar cu de cei care aliniază Bucureştiul, slugarnic şi trădător, axei (!!!) Washington-Londra(cum, alţii, o aliniau Porţii Otomane, “Marelui Orient” de la Paris, “Axei” Ber lin-Roma-Tokio, ori Moscovei…) - slabănădejde să se realizeze curând profeţiile de bunăstare, ale lui Nechit Vinereanu, Vlaicu Ionescu, Nostradamus ori SundarSingh, pentru România…Numai Hristos cu biciul de foc să se arate - altfel, totul devine zadarnic, sisific, absurd - înnobila artă a profeţiei , pe care a practicat-o, la noi, şi Sfântul EMINESCU…

Spunea un mare scriitor canadian, Thomas H. Raddall, că “un om curajos face şi cauza curajoasă”…Ei bine,României îi lipseşte acum, în ceasul ei fav orabil, pentru schimbarea semnului destinului ei (din minus - înplus…) - tocmai un astfel de om curajos (şi CURAT, se subînţelege…), care să sfideze cabala infractorilormondiali/transnaţionali, şi să afirme / impună, în lume, dreptul la fericire al ro mânilor! (va urma - probabil…)

selecţia textelor, note şi comentarii : prof. dr. Adrian Botez*

cuvinte din bătrâni (din înţelepciunea oamenilor vechi…)ASTĂZI: EPICTET(50. P.Ch.-125 p.Ch.) – n. Hieropolis(Frigia); “epictetos”=dobâdit, străin -

Epictet este adus ca sclav, la Roma, de către stăpânul său, Epafroditos - care, după puţintimp, îl eliberează. Audiază lecţiile filosofului roman Musonios Rufus. Începe să predeafilosofia stoică(stoicismul - curent filosofic creat după 314 a. Ch., la Athena, de Zenon dinKition - conform căruia omul trebuie să trăiască raţional, în conformitatte cu natura -binele venind din atitudinea raţională, dreaptă, chibzuită, curajoasă; propune ataraxia,apatheia= dominarea şi extirparea pasiunilor, calmul desăvârşit, rezultând bucuria plenară:la această stare ajunge ÎNŢELEPTUL-sophos, idealul stoicilor. Multe elemente aledoctrinei stoice se regăsesc în doctrina creştină.). Împăraţii Fl avius Vespasianus şi Domitianîi alungă pe filosofi, din Roma - Epictet se refugiază în oraşul Nicopolis, din Epir, undedevine conducătorul unei şcoli de filosofie stoică. Moare pe la 125(sau 130). Opere:Manualul şi Diatribele – s-au păstrat transcrise, cu fidelitate, de elevul său, viitorul istoriccelebru, Arrianus.

“1-Viaţa ce depinde de întâmplare este ca un torent vijelios, tumultuos, plin de nămol, greu de înfruntat,dezlănţuit, zgomotos şi vremelnic.”

“3-Dacă vrei să fii bun, convinge -te, mai întâi, că eşti rău .”“5-Înfrânează-ţi patimile, ca să nu fii stăpânit de către ele.”“6-Nu te ruşina atât de părerile oamenilor, cât de adevăr în sine.”“7-Dacă vrei să auzi vorbindu-se bine de tine, învaţă-te să vorbeşti bine de alţii, învaţă apoi să fa ci bine şi în felul

acesta ai să ajungi să auzi vorbindu -se bine şi frumos de tine.”“8-Libertate şi robie - unul este numele virtuţii, altul este numele viciului .”“19-Întreabă-te în sinea ta: <<Preferi să fii bogat, sau fericit?>> Dacă înclini să fii bogat, ia aminte că aceasta nici

nu e bine şi nici nu depinde în întregime numai de tine.Dacă preferi, însă, să fii fericit, aceasta este un bine şi stă în întregime numai în puterea ta. Căci bogăţia se află în

mâna soartei şi e vremelnică, pe când fer icirea depinde, cu adevărat, de voinţă şi suflet.”“41-E mai bine să trăieşti cu un singur om liber şi să te păstrezi fără teamă şi liber, decât să robeşti împreună cu

mulţi.”

64

“67-Pittacos a spus: <<Este mai bună îngăduinţa decât pedeapsa, deoarece îngăd uinţa sepotriveşte firii noastre, pe când răzbunarea este caracteristică naturii fiarelor >>.”

“81-Vei fi, în cel mai înalt grad, un binefăcător al Statului, nu dacăridici coloane şi acoperişuri, ci dacă dezvolţi vigoarea spiritelor, căci ede preferat să locuiască în colibe umile sufl ete măreţe, decât să sescufunde în palatele măreţe, suflete ticăloasede slugi.”

“129-Un om cuminte este acela care nu se întristează pentru ceea ce n -are, şi se bucură deceea ce are.”

“130-Cum poţi să-ţi îndurerezi duşmanul? Fiind, tu însuţi, gata oricând să -i faci cel maimare bine.”

“16-Niciodată şi în nici o ocazie să nu -ţi spui: Am pierdut aceasta, ci Am dat -o înapoi. A murit copilaşul? L -amdat înapoi. A murit femeia? A fost dată înapoi. Ţi -a fost răpită şarina? Nicidecum, ai dat-o, şi pe aceasta, înapoi. Dar celcare mi le-a smuls este un răufăcător? Ce te interesează, din moment ce acela care ţi le dăruieşte, ţi le -a cerut înapoi?Pentru cât timp ţi-l dă, îngrijeşte-l ca pe proprietatea altuia, întocmai cum se îngrijesc drumeţii de hanurile undepoposesc.”(Manualul) (note şi selecţia textelor: prof. dr. Adrian Botez)

*

un elev „năcăjit”Auzii că, de-acu', stă lângă mine, uite colea, ca veci -nu', un prof...nu ş' care – da' stă...Şase, că ne aude şivede...Stai la cotu' meu drept... Hai să-ncep...Bună, băi, colegii mei de la revistăşi din tot liceul!Era odată ca niciodată, că dacă n -arfost, cum aş poveti eu cu rost...o profesoară, pe nu -mele ei Albinuţa...Ei, şi Albinuţa asta intra în clasăca-n grajdu' lu ta-su, şi trântea întâi uşa, ca o zmeoaică- apoi scaunul – şi multe alte obiecte din inventarul

şcolii... După ce se afla, astfel, că domnia sa era pe undevaprin clasă - Albinuţa se aşeza la taclale cu elevii, camaşa :

-Nesimţiţi, bandiţi, tâmpiţi!...Adică voi mă luaţi lamişto pe mine? Da' ce-s eu, mă, aurolaca voastră, ha? Elevii, nu, că nu sunteţi aurolaca noastră,aurolacatocmai a trecut pe coridor... Dar ea – nimic – scandal!

-A, deci eu sunt canalistă, ha? Elevii, nu, că nu sunteţi canalistă - canalista e colo,pe vine, la WC... Dar Albinuţa - nimic – scandal!

-Vă pun doi la toţi! Elevii, nu, că aia care pune doi tocmai a trecut stra -da...

-Gata, lasă, elev, ştiu eu că aşa -i! Băi, eleva aia,Mercedes, Meibach, Trabant, sau cum te cheamă, iatreci la ascultat, vira ancora -ncoa' la mine!

Eleva, care, de fapt, se numea Dacia Popescu, ieşeala lecţie, începând aşa :-Da ce, doamna profesoară, eu nu v-am luat la mişto, i nu

un profesor „năcăjit”Personaje:-Mircea Panaite(alias Mutulică)-Virgil Panaite(alias Gheară)- fratele lui Mircea-Ana Popescu(alias Bubulina)-Ştefan Gheorghiu(alias Fane)-Andra Anton(alias Hot Chick) *

-Dă-l în mă-sa de prof, mă tot freacă la cap c uEngleza lui, de parcă altceva n -am de făcut, decâtsă-mi tocesc creierii – zise Ştefan către Ana.

-Hai mai bine la Popârţac, să tragem obilă...mai dăm pe gât o bere şi poate ne găsim cuVirgil şi Andra, p-acolo... – îi răspunse Ana,ridicându-şi tricoul peste buricul ce suferise unpiercing, cu câteva zile în urmă. Fane o prinse demijloc, o trase către el, aruncă ţigara terminată pejumătate, scuipă de două ori în dreapta ei, dupăcare o sărută. Trotuarul era aglomerat, soarele domneamaiestuos peste întrega întindere a cerului - faptcare determinase câţiva pensionari să iasă laplimbare.

-Ia mai du-te...de epavă! Dai peste mine şimai vrei, poate, şi scuze? Ptiu! – se adresă Fane,cu politeţea-i caracteristică, unuia dintre bătrâniipe lângă care tocmai trecuse.

-Ia uite-l şi pe Mutulică...bagabontu ' liceului,pute a prost de la un kilometru! Dacă am ocazia,îi rup muianu' ăla de tocilar pervers...La Engleză ,la profu' Ţolic, s-a găsit tocma el să răspundă –deşteptu' deştepţilor... – scrâşni Fane printre dinţi.

65

şi nu v-am crezut nici aurolacă, şi nu v -am crezut nicicând aţi zis că sunteţi canalistă! - vă rog frumos, eunu ştiu lecţia...De ce vă luaţi de mine,că eu numai de debine zic de matale...ptiu, aşa să mă fac, cârlig, dacăam zis ei v'odată rău ceva de matale... Dar Albinuţa abia acu ' îşi ieşi din fire, da' total:

-Da, aşa? Vă luaţi de mine, faceţi mişto de mine? Şi-i dă pe elevi cu capul de tablă,poate le-o intranegreaţa prin ochi, să n-o mai vadă aurolacă, şiu şicanalistă, şi... ...Ei, ş-apoi iese din clasă, trântind uşa, de zici căHiroshima şi Nagasaki n-au fost nimica... Eleva Dacia ţipa, în urma ei:

-Aurolaco! Canalisto! N-ai zis tu că eşti aşa? ...Şi am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povesteaaşa...Ia vezi, ce mai face, zice, drege – la vecinu', pepartea dreaptă?...A auzit ceva, ne-am lovit pe undeva,ceva? Nu? Mă mir...Profii ăştia este tare băgăreţ i, defelul lor...Ăsta o fi o excepţie...Tare aş vrea să cunoscşi eu excepţia asta... Ia să vă mai spun una, cât nu-l simt pe vecin. Cică ar fi fost odată un prof hututui, care se luala întrecere cu elevii, la înjurat. Zicea elevul una,profu îi trăgea trei înjurături - mai căuta elevul sfinţiprin minte - profu-i şi zicea de o armată de arhan -gheli... Băi, şi s-a pornit apoi cuvânt, şi zburau divinităţileprin clasă, de ziceai că te afli prin Olimp, ori înrai... Concurs în toată regula, fără nici un fel de reguli! Toţi participau – toţi câştigau - orele nu se făceau! Aşa că, toţi cu nimic se -alegeau... Dar de-njurat, de zor înjurau - şi râdeau...rădeau...ziceai că e „casa de sănătate” - cică aşa-i zice fran-ţuzu' la balamuc: „Maison de Santé”... Adică, nu eşti sănătos dacă nu înjuri, voiam să zic. Ai priceput mata cum stă treaba... Ei, şi cine crezi că a câştigat concursul? Nu te trecepe la minţi? Hehei, păi se putea?! Profu ' , dragă fraiere! Totdea-una, să ştii tu de la mine - orice-ar fi - orce i-ai face- nu se află: profu' e-n toate, e-n cele ce sunt şi-n cele

ce mâine s-or rânji la noi...pardoanele mele: nu lanoi, ci la soare! Poemul ăsta mi -l recită tata, când îlprind nostalgiile politice, uitân du-se la cheliile de latelevizor... Asta e – gata! Ne-om mai vedea şi ţi-oi mai spune,de-oi mai afla de ceva... Până atunci, CAUTĂ-MĂ!

...P.S.: M-aţi luat, profesore - aveţi multe de zis...Păi,ziceţi-le! Că aşa-i bine, să zicem pe faţă,nu prinpoveşti, ca mine! Degeaba se supără cine se supără,mai bine ar asculta la măndel, ca să fie toate bune,

-Am auzit că citeşte toată ziua Schopenhauerşi Kant! Cică e prieten bun cu Şolic. Bă, halal defra-su – ăla băiat de gaşcă! Am auzit că în week-end a înjurat-o pe mă-sa de toţi sfinţii...Brava lui !– zise Ana.

Barul era aglomerat, iar fumul de ţigară şizbieretele diabolice ale rock -ului hard creaatmosferă prielnică desfăşurării celor de felulAnei şi al lui Ştefan. Aici e loc de compasiunereciprocă, pentru chiulă ii de la ore, fugiţii deacasă etc. etc. Liber la instincte!

Andra, elevă într-a XII-a, la acelaşi liceu cuMircea, Virgil, Ştefan şi Ana – fiu de oameniînstăriţi bine - îşi manifesta, prin contorsionărigreu de imaginat, criza de personalitate,teribilismul , spiritul anarhic – mă rog, toatefreudismele grămadă...

-Cred că frate-tu iar e la oră – zise Andra, cudispreţ, către Virgil. Nu-i de gaşcă! Stă şi ascultăpăsăreasca profului de Engleză! Nu ştiu ce -latrage – că eu una nu ştiu nici Română – şi uitecă mă descurc!

-Carpe diem , Hot Chick, că şi viaţa-i scurtă! –urlă, printre zgomotele infernale ale „muzicii,Gheară. Ana şi Ştefan sosiră - şi cei patru seconcentrară, până-n seară, la o pasionantă partidăde biliard..., dar neuitând să -l bârfească, printreloviturile de tac – ghici pe cine? Normal, peprofu' de Engleză... ...După ce termină orele, Mircea se îndreptă cupaşi repezi spre casă, pentru că „Jude Neştiutul”al lui Thomas Hardy îl aştepta să -i spunăpovestea devenirii sale spirituale...Mircea segândea: „Simt că mă regăsesc în ambiţia cu careJude vrea să-şi depăşească condiţia socială şi săacceadă în rândul intelectualităţii... Ia să vedemce program avem azi: 1,5 h mai citesc Hardy, 2hcitesc pentru bacalaureat, 1h pauză şi reiaustudiul cu 1h la chimie, 1h citesc pentru lucrareala Engleză - şi, dacă nu mă ia somnul, poate -lsun pe George să ieşim puţin în parc...” – sfârşiMircea mormăitul său solitar.

...A doua zi, colegii lui Mircea fremătau denelinişte, din cauza testului ce tocmai aveau să -ldea la Engleză. Domnul Scott , poreclit de eleviŢolic – că era pus la patru ace! - intră în sala declasă şi se adresă elevilor:

-Good morning , students!How are you today?-We are fine thank you! – răspunse Mircea –

în timp ce Ana, Ştefan, Virgil şi Andra camdârdîiau...dar, ca s-o tot facă pe zmeii, strecurauprintre dinţi comentarii la adresa vestimentaţieilui Ţolic...

Subiectele lucrării erau centrate pe timp urileverbale şi pe utilizarea corespunzătoare a

66

la toţi...V-aş mai ţine eu de urât, dar m-aşteaptă cineva...

Ăia de la biliard...Vedeţi, am tras oleacă, cu ochiul,la rubrica dumneavoastră... Doamne, ce bine că încă nu -s de-a douăşpea!Nu se leagă nimeni de mine...Trai, neneacă! Dar şicând mi-o veni rândul - ce mai hai... Ei, să ajungem noi cu bine pân -atunci - om maivedea, om mai ajusta...Ştii, ca la croit orie...Cu sănă-tate Domnul să ne ţie...cum zice părintele, la Religie.Om sfânt – vorbă sfântă! Aia e... Că-mi zice mama:

-Măi, ghibirdicule, ce note -ai luat la şcoală azi?-Sol major şi do minor!

Să moară mama, ce de muzici şi note ştie băiat ulei cel breaz...de la zece treaz... Acum, chiar că-mi iau zboru', ca cocoru'... - numaisă nu mă lovesc de geam... ...Care geam - că m-a scos profu afară, la aer curatşi la degerat...cu nimic de digerat... Hai la bar, că tot nu-i rost de altceva! ...Hait! Vă vorbesc pe fir direct, din rai: m -a călcatmaşinuţa aia gri - da' nu-i bai - am scăpat de o oră,de şcoală, e „cool”! Se bucură şi îngerii, pe -aici,că nu-i pune Doamne-Doamne decât să cânte şi iarsă cânte...Am încercat să fâşcâ i şi eu, oleacă,şi cât pe ce Preabunul să mă dea şi el afa -ră din rai, de parc-ar fi şi el prof... Mai ştii? O fi, că de-aia-i Dumnezeu... Hai, gata! Acu', chiar v-am pupat! Bai-bai, şi săcânţi din nai...

verbelor neregulate.-Io-te ici, mi-am pregătit nişte fiţuici, da -n

graba mare - şopti Andra, către Virgil.-Las că ne ajută frăţiorul - sâsâi Virgil, către

Andra şi Ştefan. Dar nu se putu copia nimic...al dracu 'Ţolic...Cei patru zmei stăteau cu pixu -n gură,preocupaţi de contemplarea propriului nas... Peste 50 de minute, sala de clasă prinse iarviaţă... ...La următoarea oră de Engleză au fostcomunicate notele...spre dezastrul moral alzmeilor...Mircea zâmbi, către frate -su, cubunătate:

-Nu mai bine învăţai şi tu ceva, în loc să totloveşti bila aia? Dacă puteam, te ajutam – dar aivăzut şi tu că nu mege totdeauna... ...Rândurile de mai sus nu sunt scrise cu nici orăutate, de zisul Ţolic. Dar, fraţilor, şi eu am fostelev – n-am ajuns direct, popâc, pe catedră! De ceoare nu vă gândiţi că, dincolo de „carpe diem” –vă aşteaptă viitorul real, mult mai greu decât untac de biliard...Mai lăsaţi naibii teribilismele şitoate „–ismele” tinereţii năvalnice, dar cam fărăminte şi responsabilitate - şi gândiţi-vă că vinebacu'...ia acu'...Şi mă doare pe mine, de pe-acum, de dureroasele voastre note viitoare, pecare le şi miros - şi zău dacă miros elefrumos...Virgil, Andra, Ana, Ştefan şi cum v -omai fi chemând - nu-s duşmanul vostru - suntfratele mai mare, pe bune!...Big Brother... Pentru conformitate: prof.

Mihai Valentin Sofronie, zis Ţolic...

***

să râdem cu edward learEDWARD LEAR (1812-1888) - scriitor anglo-danez, profesor de desen al reginei Victoria a

Angliei. Călător solitar, în Italia, Corsica, Grecia, Albania, Egipt, Corfu, Asia Mică, India,Ceylon etc. etc. Ultimul refugiu al neobositului pictor şi scriitor: San Remo, pe coastaMediteranei, unde, într-o superbă vilă, îşi va împărţi singurătatea, timp de peste 17 ani, cucredincioasa pisică Foss…

Născut în familia avută, dar extrem de numeroasă, a unui agent de bursă danez,stabilit în Anglia. O catastrofă financiară îi trimite păr intele, pentru 4 ani, în închisoareadatornicilor. De la vârsta de 7 ani, când se declanşează primul atac de epilepsie, şi până lasfârşitul vieţii, E.L. va suferi, cumplit şi neîntrerupt, în urma acestei boli necruţătoare.Posedând un nas enorm - E.L. dobândeşte serioase complexe… Bolnăvicios de timid, ca şialt scriitor celebru, tot danez - Hans Christian Andersen - va evita orice complicaţie

matrimonială - deşi s-a bucurat, totdeauna, de societatea copiilor şi adulţilor. Va duce, iubit şi preţuit, de la apropieresau de la distanţă, o existenţă însingurată, sub protecţia lordului Derby, la care locuia şi pentru care ilustrase tratatele dezoologie. “The Book of Nonsense” (Cartea fără noimă) fusese compusă pentru amuzamentul nepoţeilor contelui şi a lverişorilor lui: desene, însoţite de poezioare caraghioase. Cedând insistenţelor lor, Edward Lear a continuat să desenezeşi să scrie (Rime fără noimă, 25 de imagini fără noimă, Cântece şi poveşti fără noimă etc.) ceea ce se vor numi“limerick-uri” (în irlandeză: poezie absurdă) - specie literară nouă, “ o formă de comunicare directă, la nivelul mediu de

67

înţelegere şi sensibilitate; un limerick se compune dintr-o singură strofă, numărând 5 versuri şi rimând adesea potrivitunei scheme sărace şi monotone : aabba, în interiorul căreia versurile 3 şi 4 califică sau delimitează, prin contrast,versurile 1 şi 2, versul 5 constituind o concluzie sau o încheiere sui generis, întrucât nu are darul să rezolve vreo tensiunesau opoziţie între cele 2 perechi de vers uri anterioare, ci, mai curând, să sublinieze ireductibilitatea sauincompatibilitatea termenilor, impasul situaţional” (cf. W.H.Auden). O poezie de club, nicidecum o poezie a comuniuniisolitare. De exemplu:O fată-n albă catifeaAdâncul nopţii îl scruta,Dar păsărelele din zareO umpleau de disperarePe fata-n albă catifea.Sau:

Era o domnişoară cu-o bărbieCa vârful unui ac cu gămălieŞi-o duse deci la ascuţitŞi pe o harfă-n asfinţitCântă mai multe arii din bărbie.

Poate părea paradoxal, dar marele poet şi critic literar american, T.S. Eliot, la Biblioteca Congresului dinWashington, la 9 noiembrie 1948, îl socoteşte pe E.L. singurul descendent spiritual real al lui Edgar Allan Poe ,geniul romantic al Americii: “Putem noi oare indica vreun poet al c ărui stil să se fi format de pe urma studierii lui Poe?Singurul al cărui nume se impune imediat şi de la sine este - Edward Lear. “

Să vedem 2 reţete culinare, lăsate moştenire de E. L. Nu prea sfătuim gospodinele să se ia după sfaturilegastronomice ale lui Lear… - deşi acestea sunt date cu toată seriozitatea, gravitatea şi precizia, specific englezeşti… :

PLĂCINTĂ DE AMBLONGILuaţi 4 (ori 4 ½ ) funţi de amblongi proaspeţi, şi pune ţi-I într-o tigăiţă. Acoperiţi-i cu apă şi fierbeţi-i vreme de

8 ore, fără întrerupere, după care adăugaţi 2 litri de lapte proaspăt, şi lăsaţi să fiarbă totul în că 4 ore.După ce v-aţi încredinţat că amblongii s -au frăgezit, scoateţi-i afară şi puneţi-i într-o tingire mare, având grijă

să-i scuturaţi bine în prealabil.Presăraţi deasupra nucşoară pisată, şi adăugaţi un strat de enibahar, ghimber şi o cantitate suficientă de piper de

Caiena.Mutaţi tingirea în odaia de -alături, şi aşezaţi-o pe duşumea. Aduceţi -o înapoi după un timp, şi lăsaţi -o să

clocotească vreo 3 sferturi d e ceas. Agitaţi cu putere tingirea, până când amblongii vor căpăta o culoare purpuriu -deschis. Apoi, după ce aţi preparat coca, introduceţi -o cu grijă, adăugând totodată un porumbel, 2 ciosvârte de vită, 4conopide şi mai multe stridii - oricâte.

Supravegheaţi cu răbdare, iar când vedeţi că începe să se umfle coaja, adăugaţi din când în când câte un pumn desare. Serviţi plăcinta în farfurii curate, şi aruncaţi -o toată pe fereastră, cât mai grabnic cu putinţă.

*PATEURI GROHEŞTILuaţi un porc, în vârstă de 3 -4 ani, şi legaţi-i de un stâlp unul din picioarele de dinapoi. Aşezaţi -i la îndelabă 5

funţi de stafide, 3 de zahăr, 2 măsuri de mazăre, 18 castane coapte, o lumânare şi 6 baniţe de napi; dacă porcul va mâncatoate aceste lucruri, mai daţi -i până se satură. Procuraţi -vă apoi ceva smântână, câteva felii de brânză de Cheshire, 4testele de hârtie de scris şi un plic cu ace. Faceţi din toate astea o past ă şi puneţi-o la uscat pe o pânză cafenie, curată şiimpermeabilă. Când pasta e perfect uscată – dar în nici un caz înainte – începeţi să-i căraţi porcului lovituri zdravene, cucoada unui măturoi mare. Dacă guiţă, repetaţi loviturile.

Cercetaţi pasta şi bateţi porcul, alternativ, timp de câteva zile, iar la capătul acestui interval vedeţi dacă s -autransformat în pateuri groheşti. Dacă nu, înseamnă că n -au să se transforme niciodată. În care caz, puteţi da drumulporcului, întreaga operaţiune fiind termin ată.

(note biografice şi selecţia textelor – A. Botez)*

ultima oră(ultima oară)MAI EXISTĂM???...

Părinţii noştri, exasperaţi de barbara ocupaţie sovi etică, îşi făureau, febril -maladiv, absurdul „vis american”, fărăalt temei decât dorinţa de a se plasa deasupra unei realităţi cumplite, de violuri şi violări şi crime şi jafuri, fără sfârşit, alepravoslavnicilor fraţi...Doar ştiau, cei mai mulţi dintre ei, că SUA (ca şi Australia) s -au creat ca un Babilon alInfracţiunii: înafară de unii „refugiaţi politici” protestanţi, din statele din Sud - în SUA veneau, cu grăbire şi precădere,cei ce scăpau de ştreang, într -un fel sau altul, din Europa...Dar, unii dintre părinţii noştri, au ştiut nu doar să stea cuurechea, nostalgic, la posturi radiofonice străine, ci să ia şi flinta în mână, urcându -se în munţi, înfruntând cu cântec,

68

moartea - refuzând, minunat de absurd! - să devină sclavii comunismului stali nist!Şi declarându-se, pe dată şi pe faţă,prin faptă şi vorbă, antisovietici şi anticomunişti!

Noi, cei de azi, care vedem, prin mass -media şi personal, că SUA nu pot fi considerate „liderul mondial aldemocraţiei”, câtă vreme au (în peste 60% din state ) - pedeapsa cu moartea, iar comportamentul internaţional alguvernării SUA este de-a dreptul NAZIST! (n-au împărţit ei lumea, guvernanţii petrolişti ai SUA, în „necesarul şi alesulpopor hegemon” şi...cirezi cu „pierderi colaterale”...?) - că este posibil, pe de-o parte, ca preşedinţii României (domniiIliescu, Constantinescu, Băsescu) să cheme ocupanţi străini, de data asta americani - în baze militare făurite pe pământromânesc (s-a făcut, oare, referendum, în privinţa acceptării ocupaţiei militare m ascate, şi noi n-am ştiut? – era ochestiune care interesa nu doar naţiunea română a prezentului, ci şi naţiunea română a viitorului!!! - oricât se scremetandemul domnul Frunda-Severin, dimpreună cu masonica şi netrebnica UE, să ne şteargă cuvântul „naţ ional” dinConstituţie - noi ştim, cu Eminescu şi Mickiewicz, deolaltă, că patria este, întâi şi pe urmă, în suflet... - iar dacă nu eacolo, întâi - apoi nu e nicăieri, niciodată!) - pe de alta, să înjosească neamul românesc, până la a -l pune în patru labe şia accepta neacceptatul, sub suzeranitatea celor patru vânturi (noi am ajuns să întrebăm dacă avem voie să respirăm: peNATO, pe UE...Washington-ul, Strasbourg-ul - numai pe bieţii noştri plămâni - NU!!!) - ei bine, noi ar trebui sădevenim, pe dată şi pe faţă, antiamericani.

Că nu devenim, pe dată, antiamericani, e bine - pentru că, totuşi, în primul rând, trebuie să devenimantiguvernamentali: americanii, mai hoţi ca sovieticii, n -au venit de capul lor, ci invitaţi de guvernanţii noştri ( camcâte parale şi facilităţi aduce un pact cu diavolul, stimabililor, venerabililor???). Şi că n -am luat flinta în mână - iarăşie bine şi lăudabil, căci „cine scoate sabia, de sabie va pieri” (chiar dacă guvernanţii farisei -trâmbiţaşi ai SUA nu o ştiu -noi, creştini discreţi, vechi şi autentici, se cuvine s -o ştim!) . Dar chiar să ne lăsăm scuipaţi, călcaţi în picioare, ucişi cusfidare rânjitoare - şi să dăm din umeri, ca retardaţii mintal - asta nu ne-o iartă nici Hristos, Cel care a pus mâna pebici, chiar în Templu - când a fost vorba de obrăznicia surdă şi îndărătnică a Zarafilor -Negustorilor Mamonici!

Cum adică? Sergentul american Steven Greg Fisher îl ucide pe pensionarul Virgil Brescan , pe trecerea depietoni, în România - şi guvernanţii noştri îl lasă să fie felicitat în SUA...Puşcaşul marin american Christopher VanGoethem îl ucide pe atât de îndrăgitul cântăreţ român Teo Peter, în România - şi guvernanţii noştri îl salută,slugarnic, la graniţa românească, în trecerea Măriei Sale Criminalul, spre SUA - unde va primi „mustrare scrisă” (ca unelev care a copiat la teză...). Mult mai grav: câtumai tribunalul militar din A Patra Romă - NEAGĂ EXISTENŢAMORTULUI(în taxiul fatal!)...Deci: moartea unui „supus” român nu contează nic i cât sucombarea, între degetele uneibabe, a unui păduche!!!

Care e reacţia oficială românească? Preşedintele Băsescu face şedinţă la Interne, spunând că „Mafia a ajuns pemasa Guvernului” - şi apoi, ca să nu piardă voturi cu viteza luminii, bâlbâie cev a cu „poate” şi cu „parcă” - spunând căel „nu va permite”...Cui şi cum? Când semnezi pacte cu diavolul - te ia...dacă nu le respecţi, stimabile!!!Premierulbâiguie şi el, mult mai fariseu-lucid-diplomatic, că va da bani familiei, dacă...Dacă ce, stima bile, venerabile? Dacă varupe în bucăţele tratatele criminale, absurde şi trădătoare, unice în istoria lumii şi popoarelor, prin care Iliescu -Năstase-Geoană(2002) şi Băsescu-Tăriceanu-Ungureanu(ratificare şi „plusare”, în 2005) s -au angajat să nu-i predea pe infractoriiamericani de pe teritoriul României, către CPI? Şi vedem că nici Justiţiei Române!

„Trebuie să ne fie ruşine că suntem români” - a spus, îndurerat şi obidit, Teo Peter Jr. - şi are dreptate.Nu doar de guvernanţi trebuie să ne fie cumpl ită ruşine - ci, mai ales, de noi înşine. Că guvernanţii, de 16 aniîncoace, sunt trădători de ţară - am învăţat asta - nu-i o noutate.. Dar ce speranţă mai e să aflăm, în viitor, altfel deguvernanţi, ne-trădători şi ne-jigodii - dacă nu mai reacţionăm, nu mai dăm semne că trăim, că existăm - biologic şispiritual??? Dar - mai existăm noi, oare? Căci existenţa nu se măsoară, la om, în cantitatea de oxigen profanat - ci încantitatea de demnitate şi verticalitate, pe care o are acesta - demnitate şi verticalitate dovedite prin spiritul combatant,în războiul văzut şi nevăzut, alături de Hristos, împotriva Satanei. Or, atâtea javre ordinare, care apar „pe sticlă”, subnume de „analişti politici”, ori „istorici de serviciu”, mercenari ordinari, care sunt în stare să nege ori afirme or ice vorSTRĂINII, numai şi numai împotriva românilor şi a interesului naţional al României - atâtea iude pe metru pătrat, n -aavut, săraca Românie, de când e ea...

Dacă înţelegem, oarecum, blazarea populaţiei Româ niei, după scenariile decembriste şi post -decembriste - nuputem înţelege completa adormire a spiritului de solidaritate (valabil până şi la animale!) şi faptul că ne-am învăţat,cu atâta comoditate şi nesimţire bovină, NUMAI rolul de victimă - ca pe un dat...Al cui? Dumnezeu n -a hotărât niciunui popor să fie victimă (ia priviţi cum se zburlesc de sălbatic, numai la nişte vorbe şi bănuieli, neamuri precumisraeliţii ori palestinienii! - şi ce pretenţii obraznice, absurde şi şmechere ridică primii di ntre ei...), ori popor decategoria a doua, a noua etc. etc...Cu atât mai puţin românilor, care, afirmă profetic însuşi Sfântul Eminescu - vordeveni Candela Lumii!

69

Orice popor, biped spiritual, la o jignire precum aceea a măscăricilor americani (un pse udo-popor babilonic,condus cu biciuşca falsei democraţii, de către coţcari!), în cazul Teo Peter - ar fi ieşit, cu căţel, cu purcel, pe străzi,şi ar fi spart cel puţin ferestrele ambasadorului SUA...Anterior, însă, acestui fapt - orice popor, biped spiritual, în 2002,când s-a semnat tratatul, demn de „Ubu Roi”, cu SUA - ar fi ieşit, cu căţel, cu purcel, şi ar fi spart cel puţin ferestrelePreşedintelui, Premierului şi Ministrului de Externe, care au semnat o astfel de monstruozitate ( letală, pentru demnitateanoastră!)!

Cât de tare s-au trezito-ofuscat românii? Au mârâit, în somn, nişte jălanii, înscrise , ca e-mail-uri, la Antena 1 -iar vreo 4 -5 cântăreţi, rebegiţi şi somnatico-lunatici, s-au rotit în jurul cozii proprii, pe sub grilajele Ambas adei SUA laBucureşti...Asta a fost tot - dacă nu punem la socoteală talk -shaw-urile şmechereşti, în care ziarişti cu fălcuţe zdraveneau afirmat, înfipt, că „aşa ne trebuie” şi că „cine -i nebunul care să se pună azi cu SUA”? Numai casandricul cuplu Pale r-Cristoiu a zis ceva despre „retragerea trupelor române din Irak”...

Măi români, noi mai existăm, oare - sau am dispărut, demult, de pe faţa planetei Terra – şi, în locul nostru, aurămas nişte clone înfiorătoare? Cum adică: „cine -i nebunul să se pună cu SUA”? Nu zic să declarăm, precum islamicii,„SUA=Marele Satan” - dar, dacă ungurii, germanii (care -au fost călăriţi de americani o jumătate de secol) sau altepopoare vertebrate – ar fi păţit ruşinea ce-am păţit-o noi (să ne exprimăm corect: dacă amer icanii ŞI-AR FI PERMIS cuaceştia să-i ruşineze astfel!!! - ceea ce ne îndoim profund - căci numai guvernaţii României, de 16 ani încoace, suntcampioni mondiali la slugărnicie greţoasă, yes -menită!!!), nu făceau nimic decât îi înaintau o notă de prote st(vehement!) ambasadorului SUA la Bucureşti; apoi, probabil, un ultimatum, conţinând o dată fixă pentru trecerearespectivului inoportun, cu tot cu bulendre, „retur” în SUA - se retrăgeau din structurile caracatoido -petrolisto-criminale ale NATO (ceea ce, bun-înţeles, în cazul nostru, avea drept consecinţă retragerea trupelor înăuntrul graniţelorRomâniei - căci, pe noi, tot noi ne apărăm mai bine, nu ocupanţii...). Aşa fac statele care mai există, dacă chiar vor să-şi demonstreze existenţa lor pe pla neta Terra. Dintotdeauna pentru totdeauna, un popor a trebuit, trebuie, va trebui să seimpună, chiar cu forţa, pentru a-i fi recunoscut bipedismul. Dacă nu - sub cnut, „paşol na Sibir” sau „paşol naAlaske”... - şi, în loc de voce sonoră şi autoritară , mândră - biete mugete neajutorate (care, în traducere umană, vorînsemna, într-adevăr: „cine-i nebun să se pună cu Stăpânul?”... - fie acest stăpân diavol sau om - n-areimportanţă...chiar nu mai are...).

Din fericire (pentru mine...), eu mai cred în Sfântul Eminescu - şi în spusa Lui: „N-aş vrea ca alte/Popoare sămai fie c-al meu - nu merit ele/Să-i semene. Poporu-mi menitu-i să fie/Altfel de cumu-s alte. Eu nu cer fericire/Pentru alui viaţă, - O, naţie iubită/(...)voi să te văd, iubito, nu fericită - mare!” Dar să nu uităm că, în acelaşi poem AndreiMureşanu - Eminescu presupune şi „ticăloşirea”(eventuală) a poporului -stejar - refuzul acestuia de a ieşi dincomplexul (comod biologic - dar total perdant spiritual!) victimizării perpetu e şi pasive - şi-atunci: „Mai bine stinge,Doamne, viaţa ginţii mele,/Decât o soartă aspră din chin în chin s -o poarte,/Mai bine-atingă-i fruntea suflarea măriimoarte!”(prof. dr. Adrian Botez)

*

MUFTIUL NICOLAE MANOLES CU, sau : INTOLERANŢATOLERANŢEI

Când un individ ca Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, rosteşte , sentenţios, cu aer jupiterian :„E inadmisibil”(...să ne oprim de a înjura religia/religi ile - în cazul de faţă, se accentua pe cea musulmană, dar seextrapola către toate religiile Terrei! - religia trebuind să dea bir cu fugiţii, în faţa mult clamatei „libertăţi a presei”şi a ESTETICII... – de doi bani!) – ceva nu e în regulă.

(Era ediţia specială de la postul Antena 3, ora 15, din 6 februarie 2006 - şi se dezbătea cazul celor 12 caricaturiale Profetului Mohamed, reproduse de nişte cretini ziarişti români, după modelul unor cretini ziarişti străini - c-aşa ebunul obicei românesc, să iei de la străini tot ce e dement, strident - rău şi prost, prin definiţie! Religia musulmană,mai tânără, deci mai vie şi mai atentă cu sacrul, decât celelalte religii - interzice reprezentarea figurată aProfetului Mohamed. De ce, oare, dacă noi, zişi creştini [!?!... - „obosiţi”, cum foarte elegant se exprima preşedinteleClubului de Presă Român, C.T. Popescu... ], acceptăm, cu condamnabilă blazare, mizeria morală a unei piese de teatru, încare este blasfemiat însuşi Dumnezeu-Hristos!!! - să nu permitem musulmanilor să fie mai respectuoşi decât n oi, cu ceau ei sacru: Profetul - Alesul, pe Pământ, al lui Dumnezeu-Allah??? Ar trebui să ne fie lecţie şi învăţătură de credinţăşi atitudine moral-spirituală!!! - ne referim, exclusiv, la respectul faţă de sacru al musulmanilor! - nu şi la exceselede violenţă ale unora dintre aceştia!)

Adjectivul „inadmisibil” , în lingvistica modernă , este semnul intoleranţei absolute - iar sus-numitul domn îlfolosea pentru a apăra „toleranţa absolută” – în ce priveşte libertatea de expresie (a mass mediei - de fapt, în cazul înspeţă, libertatea de a blasfemia, de a manipula grosolan mulţimile Pământului, spre vrajbă absurdă, dar

70

profitabilă pentru instaurarea Guvernului Mondial de Infractori !!! – pentru a avea satisfacţia sinistră de a proclama„războiul/ciocnirea civilizaţiilor”, de a distruge solidaritatea umană, sufletele tuturor oamenilor...) - libertate deexpresie ca drept „greu dobândit, după odioasa dictatură” – bla-bla-bla... Fără să ştie (sau luându-i Dumnezeu minţile şifăcându-l să uite) un lucru: orice ţine de absolut - ţine de divin, deci de intoleranţă/radicalism! Ei bine, tocmai cânds-o facă pe port-stindardul DEMOCRAŢIEI – Nicolae Manolescu devine port -stindardul, MUFTIUL ILOGICULUI -dar şi MUFTIUL INTOLERANŢEI !!! Sub masca fariseică a toleranţei, domnia sa NU ACCEPTĂ DREPTULOMULUI TERESTRU DE A AVEA CEVA SFÂNT!!!

Evident, nici noi nu suntem de acord cu excesele de violenţă ale unor grupuri de musulmani, din înt reaga lume,vis-à-vis de grosolănia incultă a unor ziarişti danezi (urmaţi de unii inculţi ziarişti francezi, spanioli, germani, români...).Dar noi, care, în aceste ultime decenii, am văzut că toate graniţele moralei sacre au fost încălcate, pe rând, în delirepileptic! – de nebunii planetei - deşi ne considerăm tradiţionalişti radicali - oftăm, şi ne dovedim infinit mai toleranţidecât un domn numit N. Manolescu - spunând: „O, nu, d-le Manolescu - totul a devenit admisibil, în lumea construită decei ca dumneavoatră, adică de cei fără nimic sfânt! Devine admisibil până şi faptul ca un mare critic literar ante -decembrist - să devină, în epoca post -decembristă, un fariseu şi o iudă, care să fie instrument aldistrugerii/răstignirii tinerilor ţării, prin manualele aşa -zis alternative, de Istorie şi Română!! ! Devine admisibilpână şi faptul ca să se erijeze în port-stindardul toleranţei - cine? - tocmai N. Manolescu, cel care s-a instituitîn Marele Inchizitor al cazului Goma -Stoiciu!!! - dându-l afară, din postul de redactor şef adjunct al revisteiViaţa românească-Bucureşti, pe marele poet român Liviu Ioan Stoiciu , într-un <<proces>> de tip stalinist - pentrucă acesta publicase câteva pagini din Jurnalul foarte cunoscutului prozator român, rezident la Paris, Paul Goma - încare ultimul făcea câteva observaţii personale, de mult bun -simţ, la adresa unor neruşinaţi torţionari şi mafioţi de origineisraelită, care insultau şi continuă să insulte poporul român! Bineînţeles, poetul şi ziaristul LIVIU IOAN STOICIU eraînfierat, cu mânie proletară, în acest “proces” stupid, ca ANTISEMIT!!! (Şi, bineînţeles, dacă-l prindea pe însuşi domnulGoma în România - N.Manolescu l-ar fi dat flăcărilor, urgent!).

Gros obraz trebuie să dobândească cineva, pentru a merita („Vrednic e ste!...”) să fie „hirotonisit” Muftiu alUniunii Scriitorilor...Adevărat, nu -i la îndemâna şi la îndeobrazul oricui...Dacă, printr -o minune, fiţuica asta din Adjud vaajunge sub ochii dumneavoastră divini - ţin să aflaţi, prea-sfinţite Muftiu Manolescu N., că o musculiţă umană efemerăvă asigură de toată admiraţia ei dispreţuitoare ...Bun-înţeles, asta nu vă va afecta , în nici un fel, minunata şi reputatadumneavoastră digestie... (prof. dr. Adrian Botez)

***

poşta redacţieiLIVIU DANIEL ANGHELUŢĂ, IX A : Nu-ţi lipseşte deloc sensibilitatea, dar încă nu ştii cum să ţi -o

exprimi. Cred că nu-ţi va suna în ureche a reclamă, invitaţia cenacliştilor revistei CONTRAATAC de a le faceonoarea să vii la şedinţele lor de „luptă cu textul” - din care, sper, vei pricepe ce -ţi mai lipseşte şi cam cum artrebui să sune poemele tale (tip Despărţire), ca să-i impresioneze şi pe alţii, nu doar pe tine. Într -o primăinstanţă, Poezia, Proza etc. sunt, totuşi, probleme de comunicare...

LIDIA TANCĂU, IX A: Un început cât se poate de viu şi proaspăt. Evident, cu ce să înceapă un poettânăr, decât cu tema IUBIRII? Dar, dragă Lidia, Poezia nu e doar rimă, „a suna versurile dincoadă”...Sensibilitate şi sentenţiozitate, tendinţa către meditaţie - da, sunt printre calităţile marilor poeţi. Îţi mailipseşte un fleac: să-i mai faci şi pe alţii să plângă şi să mediteze, dimpreună cu sufletul/mintea tău/ta! Considercă sfatul de a onora, cu prezenţa ta, cenaclul revistei CONTRAATAC, atunci când se pune afişul şi „se zvoneşte”prin liceu, datorită „heralzilor” mei (printre care şi colega şi prietena ta Irina Birt olom) - n-ar fi, pe moment, unsfat tocmai rău...Analiza pe text îţi v a folosi, oricum, şi pentru susţinerea bacalaureatului, la Română!

DELIA SAVIN, XI C: M-ai surprins absolut plăcut: în urma „dăscălelilor” cenacliştilor, te -ai pus petreabă, şi, dintr-o bocitoare necalificată , cum erai, în primele tale „dezvăluiri” cam...non -poetice - ai ajuns săscrii versuri remarcabile! Când am citit, acum 2 săptămâni , versurile pe care mi le -ai strecurat în mână, pe holulliceului - aproape că nu-mi venea să cred că fluturele a ieşit atât de repede din crisalidă ! Bineînţeles,stângăcii mai sunt, destule! - dar ceea ce scrii e CHIAR POEZIE!!! Ce rămâne, după ce se tai e cam ¼ din text -sunt versuri atât de remarcabile că, deja, precum ai văzut, eşti prez entă la rubrica PORNI LUCEAFĂRUL ...,secţiunea DEBUT! Mai mult: am fost impresionat de revolta ta, atât de sinceră şi de curată , împotrivaticăloşiilor, violenţei, nesimţirii şi iresponsabilităţilor care ne lovesc, la tot pasul, în lumea noastră - am fostimpresionat de limpezimea de cristal a privirii tale, încă de copil inocent - încât ţi-am făcut loc şi la rubrica deeseuri ale elevilor: CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA - cu eseul tău, VĂD...Felicitări călduroase - şi bun-venitîn rândul torturaţilor de Poezie şi al căutătorilor de Omenie !...

71

FLORINA SECARĂ , IX C: Interesante, chiar captivante, paginile d ate mie, de tine - dar sunt texteale „omenirii”, nu texte originale! Legile lui Murphy circulă, de ceva vreme (decenii...), printre elevi şiadulţi...La fel, parabola despre Bogăţie, Orgoliu şi Iubire - de altfel, foarte frumoasă. Dar, însuşi faptul că teorientezi către texte de bun -gust şi valoroase, din punct de vedere moral-estetic - îmi îndreptăţeşte speranţa că tevei apuca, eventual după modelul lor - să-ţi creezi propriile tale texte. Originale. Care texte (de ce nu?) poatecă vor deveni, cu timpul, mai valoroase decât chiar modelele tale de azi...

IONELA CĂLUGĂRU , IX B: „Meniul” propus de tine („Două linguriţe, dintre cele mai mici,de...RĂBDARE, una ceşcuţă – cât mai mare! – de ...BUNĂTATE” etc.) este foarte amuzant şi nostalgico-romantic, totodată - dar mult prea influenţat de texte colaterale, din aşa -zisul „folclor literar”...Ne-ai trimis,însă, şi o poezie - Dilemă ; de obicei, se spune : „cu o rândunică, nu se face primăvară”... Dar discursul tăupoetic este atât de hotărât, expre siv, sincer, concis şi clar, în concordanţă cu drama spiritual-ontologică atineretului contemporan - încât, trecând peste obiceiul cenaclului nostru (acela de a aştepta să se strângămormane de „dovezi poetice”!) - am riscat şi - te-am debutat! De-om fi greşit, al nostru să fie păcatul!Sensibilitatea ta deosebită o cunoşteam mai de mult, din compuneri - şi considerăm că frecventarea ritmică acenacului nostru – plenul „bătăliilor” de opinii etc. - te vor determina-ambiţiona spre continuarea a ceea ce aiînceput bine! Să fie într-un ceas bun! Mult spor, perseverenţă şi...succes!

ION Z. BARDĂ*** FINE ***