Poezii populare române, 1885, în care erau reprezentate toate formele metrificate ale fol-clorului, inclusiv formulele versificate din basme. Doar cã folcloristul contemporan nouãevitã termenul „poezie”, preferându-l pe acela de „viers”, cu toate ambiguitãþile lui, ºifoloseºte în gruparea textelor sugestii din taxonimiile de datã recentã.

Rezultã un admirabil corpus de texte, selectate de un connaisseur cu un gust estetic sigur,cu o ºtiinþã a folclorului câºtigatã nu doar în biblioteci ºi arhive, dar ºi pe teren, în contactulnemijlocit cu cântãreþii ºi rapsozii plaiurilor româneºti, atent la nuanþele, la schimbãrile pecare folclorul versificat ºi cântat le-a suferit în timp, în bine sau în rãu. Al. I. Amzulescureproduce masiv în aceastã lucrare din vechea sa antologie Doine, cântece, strigãturi, 1955,inclusiv o serie de texte din folclorul contemporan, grupate aici într-o ultimã secþiune:„Cântece populare noi”, cu un subtilu comentariu: „Câteva ecouri din frenezia poeticã a«obsedantului deceniu» 1950-60” din care citez câteva versuri, „actuale” ºi azi, când trecemde la „leul vechi” la „leul nou”, deºi se referã la „stabilizarea” din 1952,: „Cât o fi Gheorghiu-Dej,/Milioane nu mai vezi!/Plâng morarii ºi brutarii,/Nu mai sunt milionarii...”. ªi alte câte-va, de un trist umor acum, la 50 de ani de când au fost „confecþionate”: „Foaie verde demohor,/ Trecea Leana pe tractor;/Nime-n sat nu vrea sã creazã/Cã Leana-i aºa viteazã” ºi„Zboarã, mândrule cocor,/Peste Nipru, peste Don,/ªi te-aºeazã în zbor lin/Pe fereastra luiStalin ...”. Evident cã în 1955 conceptul de „obsedant deceniu” nu exista, iar sintagma„frenezie poeticã” nu se putea folosi, aºa cã pãstrarea într-o antologie publicatã în 2003 amostrelor de folclor nou e o probã de onestitate ºtiinþificã (aºa ceva a existat ºi folcloriºtiivremii le-au consemnat), de comentariu exegetic subtil ºi de seninã detaºare faþã de un tre-cutul nu prea îndepãrtat.

Dar nu pentru aceasta meritã antologia Capodopere ale literaturii populare româneºti sãfie cititã, ci pentru marile valori pe care antologatorul le-a reþinut ca fiind reprezentative pen-tru folclorul românesc ºi pentru gustul ºi înþelegerea unuia dintre cei mai fideli, mai rafinaþi,mai profunzi cercetãtori ai lui din zilele noastre, tânãrul octogenar Al. I Amzulescu.

Nicolae Constantinescu

___________

Ruth Benedict, Cultura ºi comportamentul la români, Criterion Publishing, 2002, 120 p.

Printr-o coincidenþã, s-ar putea zice, deºi cred cã nu e vorba doar de jocul hazardului, înplinã desfãºurare a celui de-al doilea rãzboi mondial, în puncte depãrtate ale Planetei, erauelaborate, din perspective diferite ºi cu intenþii sau finalitãþi puþin convergente, douã studiicare îºi propuneau sã surprindã esenþa modului de a fi al românilor, specificul lor ca popor,Weltanschauung-ul românesc. Unul – Dimensiunea româneascã a existenþei, conferinþã ros-titã în 10 ianuarie 1943, publicatã, cu adãugiri, în Izvoare de filosofie. Culegere de studii ºitexte, II, îngrijitã de Const. Floru, Const. Noica ºi Mircea Vulcãnescu, Bucureºti, 1944, p. 53-97 – aparþinea lui Mircea Vulcãnescu (1904-1952), sociolog format la „ºcoala” lui Dimitrie

Recenzii

Volumul I * Nr. 1 * Iarna 2005 133

Gusti ºi filosof al culturii puternic influenþat de profesorul Nae Ionescu, mentorul unei întregi„tinere generaþii” ilustratã de nume celebre precum cele ale lui Mircea Eliade, Emil Cioran(cãruia îi este dedicat studiul amintit mai sus, subintitulat „Schiþã fenomenologicã”), C. Noicaºi alþii. Al doilea – Romanian Culture and Behavior, scris tot în 1943, dar tipãrit mult maitârziu – poartã semnãtura unei celebre cercetãtoare a culturii, antropologul american RuthBenedict (1887-1948), autoare a unor studii fondatoare în antropologia culturalã precumPatterns of Culture (1934), Zuni Mythology (1940), The Chysanthemum and the Sword.Patterns of Japanese Culture (1946) ºi, postum, o selecþie din scrierile sale, de asemeneacelebrã, An Anthropologist at Work, editatã de prietena sa, Margaret Mead, în 1959.

Evident, cele douã lucrãri pe care le-am alãturat mai mult, dar nu numai, din considerentede cronologie, s-au zãmislit ºi au apãrut cu totul independent una de cealaltã ºi au rãspuns,fiecare în felul sãu, altor comandamente. Studiul lui Mircea Vulcãnescu se înscria „pe terenulpreocupãrilor de tipologie a culturii, alãturi de alte sudii, mai mult sau mai puþin reuºite, deacelaºi fel” între care le amintea pe cele semnate de D. Drãghicescu, I. Petrovici, C.Rãdulescu-Motru, Vasile Pârvan, Lucian Blaga, Dan Botta, Vasile Bãncilã, D. C. Amzãr,Ovidiu Papadima ºi cãrora li se pot adãuga ºi altele, precum, cu titlu de exemplu, Liviu Rusu,Le sens de l’existence dans la poésie populaire roumaine, Paris, 1935. Studiul semnat deRuth Benedict face parte din seria de cercetãri comandate de Biroul pentru Informaþii deRãzboi din Washington cu privire la inamicii ori aliaþii S. U. A. din vremea celui de-al doilearãzboi mondial. Era un program la care aderaserã sau fuseserã chemaþi sã lucreze ºi alþiantropologi de prestigiu ai timpului respectiv, între care Margaret Mead ºi Gregory Bateson.Ruth Benedict a elaborat studiile despre Romaânia, Tailanda ºi Japonia. Cel mai cunoscutdintre ele, cel despre japonezi, Crizantema ºi spada, a apãrut ca o lucrare de sine stãtãtoareîn 1946. Celelalte douã s-au publicat mai târziu; cel despre Tailanda în 1952, cel despreromâni, într-o colecþie iniþiatã de prof. Robert J. Theodoratus, de la Colorado StateUniversity, „Occasional Papers in Anthropology”, no. 1, 1972. Dupã alþi 30 de ani, în 2002,apare, la Criterion Publishing, Norcross, GA, USA, traducerea româneascã, fãcutã nu se ºtiede cine ºi tipãritã în România, sub titlul, cam forþat din punct de vedere lingvistic, Cultura ºicomportamentul la români. Studiul propriu-zis este însoþit de o „Introducere” semnatã deMargaret Mead, o „Notã asupra ediþiei” de Robert J. Theodoratus ºi de o postfaþã (Fãrã pãr-tinire ºi patimã despre românii-americani, p. 110-120) de Gabriel Stãnescu.

Margaret Mead dã unele relaþii în legãturã cu proiectul care dusese la elaborarea memo-randumului cu privire la România, redactat în 1943, dar nerevizuit de autoare ºi nefãcut pub-lic în timpul vieþii acesteia. Precizarea cea mai importantã ºi de care trebuie sã se þinã seamaîn aprecierea studiului lui Ruth Benedict priveºte condiþiile documentãrii, modalitãþile deculegere a informaþiilor, cu totul speciale, ºi care au fost teoretizate în cartea editatã de M.Mead ºi Rhonda Metraux, The Study of Culture at a Distance, Chicago University Press,1953. „Fiºele” necesare pentru a contura profilul spiritual al românilor, „cultura ºi comporta-mentul” lor, au avut douã surse principale: literatura de specialitate, româneascã ºi americanã(britanicã), ºi românii din America. Ca atare, cultura româneascã a fost studiatã „de la dis-tanþã”, ºi nu la faþa locului, „acasã” la români, ceea ce, de altfel, nici nu ar fi fost posibil înmomentul desfãºurãrii cercetãrii. Dacã sursele scrise, tipãrite, sunt consemnate într-o listã

Recenzii

134 CERC * Cercetãri Etnologice Româneºti Contemporane

bibliograficã, despre sursele orale nu ºtim mai nimic, respectarea principiului confidenþial-itãþii, impus de multã vreme în antropo-logie ºi aplicat strict, lucru firesc ºi de înþeles în vre-mea de rãzboi când s-a fãcut cercetarea, lipsindu-ne de cea mai vagã idee despre cei cu cares-a stat de vorbã (sex, vârstã, stare socialã, loc de origine în România, durata ºederii în S. U.A. etc.). Au fost, spune cercetãtoarea în „Prefaþã”, „aproximativ douãzeci ºi cinci de români[care] au depus timp ºi efort pentru a înlesni acest studiu. [...] Prin aceºti români, scheletul defraze abstracte a putut primi carnea ºi sângele experienþelor personale, astfel [încât] copilulromân ºi familia românã apar descriºi într-o manierã fãrã precedent” (p. 9).

Cu tot caracterul extrem de limitat al surselor, nici acestea întotdeauna de cea mai bunãcalitate, din perspectiva etnologului, cãci alãturi de colecþia (pe numai doi ani, 1937-1938) apublicaþiei „Sociologie româneascã” (când revista apãrea din 1936 ºi va continua sã aparã,pânã în 1944), ºi de studiile româneºti ale lui Mozes Gaster sau Agnes Murgoci, de exemplu,figureazã ºi unele cãrþi de literaturã sau de popularizare ale Prinþesei Bibescu, ale EleneiVãcãrescu, ale Teresei Stratilesco, ale lui Peter Neagoe, cu toate acestea, zic, felul în care estecondusã investigaþia ºi sunt formulate concluziile ne reþine atenþia, chiar ºi astãzi. Din pãcate,nu se poate trece cu vederea calitatea mai mult decât precarã a traducerii ºi a redactãrii ver-siunii româneºti a cãrþii. Ca sã ne facem o idee, titlurile cãrþilor folosite în cuprinsul lucrãrii,toate în englezã, au fost traduse, nu pricepem de ce, în românã. Dar ce traducere! MozesGaster este citat cu o lucrare care s-ar intitula „Pasãrea România ºi cele mai bune poveºti”,când titlul este Romanian Bird and Beast Stories, adicã, la mintea oricãrui elev care a fãcutdoi ani de englezã în ºcoalã, „Poveºti româneºti despre pãsãri ºi animale”. Studiul scris deAgnes Murgoci, The evil-eye in Romania, and its antidotes ar însemna „Ochiul Diavolului înRomânia ºi antidoturile sale”, când, din nou, orice novice într-ale englezei face o diferenþãîntre „evil” ºi „devil” ºi ºtie (ar trebui sã ºtie) cã „evil-eye” înseamnã „privire rea”, „deochi”.

Consideraþiile asupra istoriei României „aºa cum o vãd românii” sunt îndatorate studiiloristorice ale lui R. W. Seton-Watson, A History of the Romanians from Roman Times to theCompletion of Unity, Cambridge University Press, 1934, socotitã de autoare o sursã „ines-timabilã” ºi reþinutã ca atare ºi de istoriografia româneascã, dar ºi altor lucrãri la care cercetã-toarea a avut acces la vremea respectivã.

Intreprins cu scopul „de a limpezi unele confuzii legate de români, pe care le avem noi,occidentalii”, cum aratã explicit Ruth Benedict în „Prefaþã”, studiul sãu din 1943 impre-sioneazã prin acuitatea observaþiilor ºi prin standardul de obiectivitate pe care ºi l-a impus.Cei interesaþi au putut gãsi aici câteva dominante ale societãþii româneºti a vremii respective:ruralitatea, þãrãnimea ºi problema pãmântului, raporturile dintre þãrani, „cei care poartãcãmaºa pe dinafarã” ºi „ceilalþi” (boieri, arendaºi, funcþionari publici, preot, învãþãtor,hangiu, jandarm, strãini etc.), instituþiile statului (armata, justiþia, parlamentul) ºi modul lorde funcþionare, în a cãror mecanicã „ºpaga”, „bacºiºul” au un rol bine precizat. „Salariul ºipriceperea într-o meserie sunt categoric mai puþin importante decât bacºiºul ºi ºpaga ºi, fiecã este adevãrat sau nu, este semnificativ faptul cã oamenii cred, unanim, cã în Româniaoricine poate fi cumpãrat. [...] Bacºiºul se dã de la sine, practic în orice tranzacþie de zi cu zi;nimeni nu-l respinge” (p. 35-36). Dupã 60 de ani, lucrurile par sã nu se fi schimbat prea mult,sau chiar de loc ! O susþinere în acest sens aflãm într-un studiu recent al lui Filippo Zerilli,

Recenzii

Volumul I * Nr. 1 * Iarna 2005 135

Playing (with) bribery, în vol. La ricerca antropologica in Romania. Prospective storiche edetnografiche. A cura di Cristina Popa, Giovanni Pizza, Filippo M. Zerilli, „SMAC”- nuovaserie n. 4, Editioni Scientifiche Italiane, 2003, p. 275-308, în care se încearcã o explicaþie„istoricã”, prin Mioriþa, stãpânirea otomanã ºi comunism, a legãturii dintre corupþie, ilegalitateºi „românitate”, „a relationship between illegal behavior and Romanianness” (op. cit., p. 301).

Ruth Benedict, un antropolog eminent, dublat de un bun sociolog ºi politolog, vede sau seuitã în zone care, uneori, i-au scãpat etnologului român sau cãrora nu le-a dat atenþia cuven-itã. Din nou ºi din pãcate, observaþiile sale de acum 60 de ani sunt de o tulburãtoare actuali-tate. „Biºniþarii” de astãzi, traficanþii de influenþã sunt surprinºi „la lucru” cu o forþã de car-acterizare remarcabilã: „În afarã de avocaþi, existã mulþi indivizi disponibili sã ofere asistenþãîn administrarea afacerilor particulare. Aceºtia sunt deopotrivã bãrbaþi ºi femei ºi se numesc„afaceriºti”. Aceºtia acþioneazã ca intermediari în dispute, oferã bacºiº reprezentanþilorguvernamentali ºi participã la tranzacþii. [...] Unii s-au specializat în obþinerea de posturi demuncã, pentru care, ca onorariu, primesc salariul pe trei luni de la postulanþi....” (p. 53).

Din punctul de vedere al etnologului, studiul lui Ruth Benedict este plin de sugestii ºi deînvãþãminte. Într-o frazã, se consemneazã pasiunea românilor pentru jocurile de noroc (com-parã, în zilele noastre, cu jocurile piramidale tip „Caritas” sau cu nebunia miliardelor de leLoto 6 din 49), în alta se face o sumarã etnologie a bãuturii la români, altundeva sunt fãcutereferiri punctuale la violenþa domesticã („bãtutul nevestei este considerat ca o parte compo-nentã a cãsniciei”). Paginile despre poziþia femeii în societatea româneascã a vremii suntprintre cele mai bune scrise pânã la acea datã, ca ºi acelea referitoare la psihologia vârstei laromâni. Nu-mi amintesc (dar poate cã mã înºel) sã fi întâlnit undeva, într-un studiu românesc,o referire, mãcar, la problema masturbãrii la copii ºi a mijloacelor de prevenire a acestei prac-tici frecvente, aproape generalizatã, dupã informaþiile autoarei, la români, mai ales în oraºe ºiîn târguri, dar ºi în sate. Cãci, deºi se aratã cã „s-au gãsit prea puþini interlocutori þãrani dinVechiul Regat spre a li se cere pãrerea despre aceastã chestiune” (p. 79), practica pare sã fifost generalã: „Bãieþii, atât la sate cât ºi la oraºe, fac întreceri care e mai tare între cei deaceeaºi vârstã” (p. 83). Dar ce legãturã are chestiunea aceasta, de ordin intim, s-ar zice, cufelul de a fi al românilor, în ce mãsurã poate fi ea subsumatã „culturii ºi comportamentului laromâni”? Se porneºte de la practicile de înfãºare a copiilor ºi de supraveghere a acestora camijloace de prevenire a „comportamentului” producãtor de plãcere, sarcinã care revenea, încea mai mare mãsurã mamei, sursã, pe de o parte, a plãcerilor pentru copil (alãptare, hranã,îngrijire, protecþie) ºi, pe de altã parte, „obstacol împotriva satisfacþiei”. Or, tocmai„plãcerea” pare sã fie factorul ordonator al comportamentelor românilor.

Se afirmã, cu valoare de concluzie, cã „Idealul de viaþã românesc este practic hedonismul.Oamenii ar trebui sã îºi satisfacã dorinþele”, „Aceastã aprobare a plãcerii e substratul atitu-dinilor româneºti în relaþiile interpersonale. Un individ îºi bazeazã legãtura cu un alt individpe plãcerea pe care i-o furnizeazã aceastã legãturã”, „O relaþie omeneascã bunã care sã nudãruiascã plãcere este pentru români o contradicþie în termeni”, „Oportunismul românesceste o expresie a hedonismului românesc” (p. 90-93). Cã aceastã opinie este întrutotul corec-tã sau nu, cã are sau nu valoare de semn identitar nu vom cãdea niciodatã toþi de acord.. Dare neîndoielnic faptul cã antropologul american Ruth Benedict, pornind de la o informaþie,

Recenzii

136 CERC * Cercetãri Etnologice Româneºti Contemporane

prin forþa lucrurilor limitatã ºi inegalã, a izbutit sã contureze, în câteva luni de lucru, în plinrãzboi, o schiþã de portret a românilor, aceºti „oameni încântãtori” cãrora „le place veselia”,care „sunt siguri cã vor fi plãcuþi” ºi care chiar, „cei mai mulþi dintre ei se bucurã de simpatie” (p. 88).

Dar oare, schimbând tot ce este de schimbat, filosoful român Mircea Vulcãnescu nuajungea, urmând cu totul alt plan de lucru ºi altã þintã, la o concluzie comparabilã, cel puþin,cu aceea a antropologului american când nota, ca o caracteristicã definitorie a firii românului„Uºurinþa în faþa vieþii. Starea normalã a românului e lipsitã de sentimentul gravitãþii exis-tenþei ...” ?

Nu ºtim cât de mult a servit studiul lui Ruth Bendedict în luarea deciziilor comandanþilormilitari ºi în instruirea ºi supravieþuirea soldaþilor americani care au cãzut cu avioanele lor debombardament sau au fost paraºutaþi de Aliaþi în România, înainte de sfârºitul rãzboiului. Cerãmâne ca un bun câºtigat este exerciþiul de antropologie aplicatã, „de la distanþã”, realizat cuobiectivitate ºi metodã de un profesionist al domeniului.1

Notã1 Din „folclorul antropologilor” se ºtie cã Ruth Benedict a scris cele trei studii despre

Japonia, România ºi Thailanda fãrã sã fi vizitat vreodatã þãrile respective. Totuºi, într-uninstrument de lucru credibil cum este Dicþionar de etnologie ºi antropologie. Volum coordo-nat de Pierre Bonte ºi Michel Izard (1991), trad. rom. Editura Polirom, 1999, în articoluldespre R. B., semnat chiar de M. Izard, se scrie cã, „dupã rãzboi R.B. a întreprins cãlãtorii destudiu în Europa (Germania, Olanda, România) ºi în Asia (Japonia ºi Thailanda)”. Nu amgãsit, deocamdatã, nici o confirmare a prezenþei antropologului american în România, în anii1944-1948, care, dacã ar fi avut loc, n-ar fi putut trece chiar aºa de neobservatã. Acelaºi arti-col conþine, de asemenea, o informaþie eronatã, de data asta controlabilã. Se afirmã cã „R.B.a creat în 1928 revista Journal of American Folklore (care îºi înceteazã apariþia în 1939)(sublinierile mele - N.C.)”. Nimic mai fals! Ruth Benedict a fost redactorul ºef (editor) alpublicaþiei Societãþii Americane de Folclor pentru volumele 38-52, în anii 1925-1939, cânda fost înlocuitã în condiþii mai puþin regulamentare (fired) (pentru detalii, vezi Journal ofAmerican Folklore. The Centennial Index, „J.A. F.” Vol. 101, no. 402, October-December1988, p. 26-28)

Nicolae Constantinescu

___________

Constantin Eretescu, Folclorul literar al românilor. O privire contemporanã,Bucureºti, Editura Compania, 2004

Studiul de folclor al lui Constantin Eretescu este conceput în spiritul tentativei actuale aspecialiºtilor de ,,democratizare” a domeniilor mai mult sau mai puþin închise, de deschiderea porþilor sau de ,,slãbire” a frontierelor tari. De fapt, se poate vorbi despre o ofensivã a spe-cializãrilor asupra ,,publicului larg” încurajatã de diversificarea domeniilor lecturii. O

Recenzii

Volumul I * Nr. 1 * Iarna 2005 137