Master Facultatea de HorticulturaSpecializarea: PeisagisticaDisciplina: Conservarea si gestionarea peisajului vegetal urban

CURS nr. 2

2. Managementul peisajului proiectat2.1. Analiza şi controlul transformărilor peisajului vegetal. Estimarea deteriorărilor.Diversele interacţiuni ale factorilor nocivi cu peisajul urban (poluarea cu

bioxid de carbon, bioxid de sulf, metale grele, etc.) produc modificări ireparabile uneori. Spaţiul verde urban este un spaţiu foarte variat si complex supus unor analize globale care ar trebui să nu fie legate de percepţia subiectivă.

Diversele agresiuni care pot conduce la deteriorări ale spaţiului verde urban trebuie semnalate la timp şi acest lucru se poate realiza numai printr-un control periodic, finalizat prin înscrierea constatărilor în fise speciale de consemnare.

Cu atât mai mult cu cât lucrăm cu material viu, transformarea peisajului este inevitabilă şi din punct de vedere al evolutiei fiziologice a plantelor. Planul iniţial al spaţiului trebuie să cuprindă şi date referitoare la posibilele transformări preconizate a avea loc într-un interval de timp. Pentru aceasta este obligatorie cunoaşterea materialului vegetal cu care se lucrează, atât din punct de vedere decorativ cât şi din punct de vedere evolutiv.

În toate lucrările de gestionare durabilă nu trebuie scăpată din vedere funcţiunea iniţiala pentru care a fost proiectat spaţiul. Factorii de agresiune care pot contribui la transformarea peisajului vegetal sunt factori externi care nu ţin de morfologia plantelor.

Diagnosticul este un demers riguros si logic care se derulează în mai multe etape. Investigatia este o etapa de baza a observaţiei detaliate a unui arbore în căutarea simptomelor diagnosticului şi a indiciilor deteriorărilor pe diferite organe (frunze, ramuri, trunchi şi rădăcină). Se pot întocmi chestionare tip care sa răspundă la diversele probleme legate de faza de investigare.

Identificarea este a doua etapă care constă în corelarea diferitelor simptome cu prezenta agentului fito-patogen care le-a provocat. Aceasta va permite identificarea afecţiunii, care este certificată în final de rezultatul analizei.

Tratamentul afecţiunii investigate este dat de o echipă de specialişti cu competenţe variate în domenii ca: arboricultura, patologie şi entomologie, ecologie, etc. Avizele experţilor sunt indispensabile pentru a crea cel mai bun patrimoniu arboricol.

Estimarea deteriorărilorPentru a putea estima deteriorările trebuie să cunoaştem valoare unui arbore.

Patru elemente sunt esenţiale pentru estimarea valorii unui arbore:- specia sau varietatea – se ţine cont de raritatea, dificultatea de producţie sau de aprovizonare în pepiniere a speciei sau varietăţii considerate;- valoarea individuală – un arbore izolat este mult mai valoros decât un arbore de grup ;- starea sănătăţii – valoare arborelui este direct legată de starea lui

sanitară; - circumferinţa trunchiului – un arbore de dimensiuni mari, impozant în peisajul urban, are valoare mai ridicată faţă de un arbore tânăr, uşor de replantat.

Indicele de valoare individuală:

Starea sănătăţiiSituarea

A B C D E

Exemplar solitar 10 7 4 3 2Grup de 2-5 exemplare 9 6 3 2 1Aliniament sau grup de + 6 exemplare 8 5 3 2 1

Dupa “La valeur des arbres d’alignements – alignament du Val-de-Marne.”

Indicele de circumferinţă:

Dimensiuni (cm)

IndiceDimensiuni

(cm)Indice

Dimensiuni (cm)

Indice

10-14 0,5 140 14 340 2715-22 0,8 150 15 360 2823-30 1 160 16 380 29

40 1,4 170 17 400 3050 2 180 18 420 3160 2,8 190 19 440 3270 3,8 200 20 460 3380 5 220 21 480 3490 6,4 240 22 500 35100 8 260 23 600 40110 9,5 280 24 700 45120 11 300 25 800 50130 12,5 320 26 900 55

Dupa “Bareme de la Ville de Besançon”

Calculul valorii unui arbore se face după formula:

unde: V = valoarea arboreluiP = preţulIin = valoarea individualăIic = indicele de circumferinţă

Exemplu: pentru un arbore izolat (platan), în foarte bună stare de sănătate, de 325 cm în circumferinţă, situat în regiunea pariziană:

140 F – valoarea în pepinieră 1990-1991

Evaluarea pagubelor cauzate unui arborePagubele pot fi limitate la răni pe diverse părţi ale arborelui sau, mai grav, pot

compromite viaţa unui arbore. Pagubele limitate variază în funcţie de intensitatea rănilor.

Rănile pe trunchi pot afecta scoarta arborilor prin decojiri, tăieturi, arsuri. Intensitatea rănilor pe trunchi este estimată printr-un procent notat t%. Acesta este calculat în funcţie de mărimea maxima a rănii L (exprimata în cm) şi circumferinţa – C – a arborelui la înalţimea de rănire.

Intensitatea rănilor pe ramuri este măsurată printr-un procent de afectare a ramurilor, notat b%. Procentul de afectare a ramurilor este calculat în funcţie de proporţia ramurilor rănite, rupte, arse sau distruse, exprimat în volum: Va, în raport cu volumul total al ansamblului aerian al arborelui, Vt.

Intensitatea ranilor pe radacini se masoara printr-u procent notat r%. Acesta este calculat în funcţie de proporţia sistemului radicular afectat sau distrus Ra în raport cu sistemul radicular estimat al arborelui, Rt. Aceasta proporţie este evaluată pentru un volum de sol corespondent cu un cilindru în jurul arborelui, de 1 m în profunzime şi un diametru cu 2 m mai mare decat proiectia coroanei pe sol.

De exemplu pentru un platan cu o valoare estimata de 37.800 F, cu o rana pe trunchi de 28 cm si cu 1/5 din coroana afectata, circumferinat trunchiului la inaltimea ranii 325 cm, estimarea deteriorarilor este urmatoarea:

Despăgubirile reprezintă valoarea arborelui înmultita cu procentele însumate, adica:

Valoarea despăgubirii este egală cu valoarea arborelui înaite de ranire :X (t% + b% + r%). Atunci cand suma procentelor este mai mare de 100%

arborele este considerat pierdut si trebuie extras.

2.2. Instrumente de lucru in gestionarea amenajarilor peisagere. Tipuri de inventar.

Cea mai bună avertizare este o abordare globală pornind de la un diagnostic al stării arborelui elaborat după un inventar precis al populatiei arboricole. Realizarea unui asemenea inventar este prima etapă a “fişei de stare civilă a arborelui”.

Inventarul se traduce printr-o culegere de date dendrologice care permit buna gestionare, ameliorarea şi planificarea întreţinerii şi auditul complet a tot ce “atinge” arborele. Inventarul permite definirea priorităţilor de intervenţie şi stabilirea programului de lucru.

Gestionarea pe termen lung implică cordonarea aspectelor naturale de cunoaştere, de care trebuie să ţină seama colectivul de administraţie al spaţiului verde.

Inventarul vegetaţiei lemnoase se face pe o perioadă îndelungată, iar principalul instrument de cunoaştere şi colectare de date este recensamantul sau inventarierea care reprezintă o fişă ce cuprinde date referitoare la cartogafie, fotogrammetrie.

O fişă de inventar cuprinde: data releveului, codul suprafeţei, tipul de spaţiu verde (scuar, aliniament, cimitir, parc), repere cadastrale, suprafaţa, elemente de delimitare, accesibilitate, starea generală (conservare / întreţinere, starea peluzelor, numărul şi tipul decoratiunilor florale, numărul şi specia arbuştilor din garduri vii, numărul si specia arborilor din aliniamente, tipul şi suprafata pavimentelor, existenţa sau inexistenţa sistemului de irigare, tipul şi numarul mobilierului si echipamentelor specifice).

Fişa de înregistrare a arborilor cuprinde: specia, codul suprafeţei şi al arborelui, valoarea estetica – se noteaza clasa (foarte buna, optimă, bună, mediocră, rea si foarte rea), tipul de delimitare, diametrul la înălţimea de 1,30 m, înalţimea de inserare a coroanei pe trunchi, starea vegetală aparentă (foarte bună, bună, medie, rea, foarte rea si uscată), patologia sigură, necesitatea tăierilor – tipul de tăiere (formare, întreţinere, regenerare, ridicare a coronamentului), verificarea stabilităţii (urgentă, necesară sau nenecesară), ancorajul şi tutorarea, pentru plantele tinere, starea sistemului radicular (descoperit parţial sau nedescoperit).

Datele furnizate de inventar permit stabilirea unui program al lucrărilor de întreţinere şi esalonarea priorităţiilor pe de o parte si continuitatea politicii de gestionare, indiferent de schimbarea conducerii , pe de alta parte.

Inventarierea se face pe etape şi vizează constituirea unui grup de orientare a politicii de gestionare: grup de monitorizare tehnică ce cuprinde specialişti în spţtiu verde, drumuri, instalaţii şi construcţii, portectia mediului, urbanism, istorie sau peisager in cazul unui patrimoniu national Grupul urmareste diverse etape pe baza cărora rezultă concluzii şi direcţii de gestionare.

Inventarul dureaza de regula câţiva ani şi se actualizeaza la fiecare 5 ani.Factorii de decizie sunt primarii de sectoare, responsabilii serviciilor tehnice,

grupul de monitorizare tehnică.

Tipuri de inventar: a - statistic sau global

- evaluarea în procente a spaţiului verde şi a stării lui fitosanitare;b - tipologic pe statiune

- se bazează pe o defalcare dupa entitatea locurilor (aliniamente stradale delimitate de intersecţii); pentru fiecare staţiune se face un releveu cu descrierea arborilor observaţi, specia şi clasa de vârstă, caracteristici dendrometrice,

forme şi antecedente de tăiere; în cazul unei staţiuni se vor cuprinde cel putin 10 arbori diferiţi; aceste staţiuni sunt observate vara şi toamna, iar în cazul staţiunilor mari e necesară împarţirea în substaţiuni;

c – inventar arbore de arbore - în cazul staţiunilor sau zonelor cu eterogenitate foarte mare;

este cel mai laborios tip de inventar, este dificil ca şi cuprindere în timp, se face pe baza unei reprezentari precise a fiecarui arbore notat cu un reperaj exact pe plan; comporta cheltuieli foarte mari care necesita urmarirea în timp a plantaţiilor şi evaluarea costurilor.

2.3. Decizii de intervenţie în amenajare. Aspecte negative

În cadrul unei gestonări raţionale deciziile pentru modificarea, restructurarea sau păstrarea spaţiilor verzi revin persoanelor cu drept de decizie în revitalizarea, restaurarea sau întreţinerea acestor spaţii, respectiv membrilor grupului de monitorizare tehnică. Aceştia trebuie să elaboreze un program susţinut şi pe termen lung care să vizeze eşalonarea lucrărilor de întreţinere sau/şi restaurare şi care urmează să fie aprobate de forurile în drept (primării, sefi de servicii, etc.). Acest program trebuie să ofere şi un grafic al lucrărilor de gestionare, cu precizarea interventiilor urgente.

În cazul monumentelor de arhitectură peisageră trebuie avută în vedere respectarea şi /sau adaptarea interventiilor conform planului original al monumentului istoric. În cazul introducerii de funcţiuni noi, trebuie avută în vedere coroborarea tuturor tipuri de analiză (istorică, socială, estetică, vegetală, cromatică, volumetrică, funcţiuni, etc.)

În cazul în care nu sunt respectate aceste cerinţe obligatorii pentru introducerea unor noi funcţiuni, putem asista la o agresiune a spatiului care duce inevitabil la aspecte negative legate de gestionarea amenajarilor peisagere.

2.4. Problemele organizatorice si de planificare in timp a restaurarii patrimoniului peisagistic cu valoare istorica

Pentru monumentele peisagistice cu valoare istorică deosebită trebuie identificată în programul de gestionare etapa in care se afla monumental istoric. În funcţie de aceasta etapa, se abordează lucrările de execuţie ce trebuie aplicate conform urgenţei de intervenţie.

Grupurile vegetale sau exemplarele care prezintă degradări de ordin estetic sau deteriorări din cauza avansării în declinul fiziologic, se programeaza pentru înlocuire. Înlocuirea exemplarelor cu valoare istorică trebuie programată cu foarte mult timp înainte (10-20 de ani), pentru a putea beneficia, la timpul programat pentru intervenţia de înlocuire, de exemplare bine formate, cat mai apropiate ca habitus de exemplarele pe care le înlocuiesc (Versailles).

Uneori, pentru situatiile deosebite, se poate proceda la înlocuirea exemplarelor degradate cu alte exemplare obţinute prin clonare (se preleveaza celule provenite de la exemplarele ce trebiuesc înlocuite si se înmultesc ‘in vitro’).

De asemenea, elementele construite din cadrul monumentelor peisagistice cu valoare istorică, se restaureaza după tehnica de construcţie originala a elementului. Se folosesc de asemenea materiale de construcţie identice (sau foarte asemanatoare) cu

cele originale. Scopul final al lucrarilor de restaurare este obţinerea unui efect identic cu cel al monumentului istoric original.

Intervenţiile ‘pompieristice’ care distrug în zilele noastre toate monumentele istorice de peisagistică din ţara noastră, sunt rezultatul lipsei unui program de management şi gestionare durabila a acestor valori naţionale. Un asemenea program ar scoate în evidenţă necesitatea coordonarii tuturor lucrărilor de abordare a intervenţiilor, lucrari care sunt foarte restrictive în cazul monumentelor istorice.

Excesul de material dendro-floricol produs fara discernamant (in lipsa unei cereri ferme a pieţei), nu trebuie sa supraaglomereze spatiile sau suprafeţele cu alte destinaţii ( se pot închide câmpuri de perspectivă care erau prevazute pentru perceptia în profunzime a spaţiului - Herastrău).

Mai mult decat în celelalte spaţii, trebuie menţinută valoarea deosebită a locului, valoare dată de încărcătura istorica a monumentului peisagistic. În condiţiile în care dispunem de foarte puţine asemenea valori naţionale, acestea trebuie sa intre pe un program de urgenţă al lucrarilor de gestionare.

3. Specificul întreţinerii în amenajarile peisagistice3.1. Factori care determină continuitatea lucrarilor de întreţinere şi gestionare

Toate amenajarile peisagistice comportă folosirea materialului dendro-floricol, asadar al unui element viu. Vegetaţia evoluează continuu, de accea este necesar controlul dezvoltarii sale prin:

- menţinerea habitusului (formei) fiecarui element vegetal- echilibrarea creşterii speciilor viguroase, în opoziţie cu speciile mai fragile- asigurarea reîntineririi şi stimulării ramurilor florifere - suprimarea ramurilor uscate sau periculoase- regenerarea specilor aflateîn declin fiziologic

Gestionarea amenajărilor peisagitice poate fi abordată pe termen scurt, sau pe termen lung.

Gestionarea pe termen scurt constă în urmărirea la termene regulate a spaţiului şi acordarea lucrărilor curente de întreţinere. Fiecare element al amenajări trebuie sa facă obiectul unei reflecţii asupra posibilităţilor de întreţinere viitoare: circulaţiile, peluzele, arborii, arbuşti, construcţiile, etc Lucrările de întreţinere curente sunt cele studiate la Tehnica Lucrarilor Peisagere – lucrări de formare, stimulare a înfloririi, lucrări de regenerare, etc. În perspective unei întreţineri curente facile, se pot alege, încă din faza de proiectare, specii mai rezistente la secetă, cu frunze intregi, fara foliole (pentru a putea fi adunate mai uşor), arbori fară fructe ( care pot murdari carosabilul), peluze cu pante mici (pentru uşurinţa tunderii), fară obstacole sau denivelări, circulaţii cu înveliş uşor de întreţinut, etc.

Gestionarea pe termen lung pleacă de la un diagnostic, urmat de un set de propuneri de intervenţie şi programarea lor în timp, conform unui Plan de gestionare. Acest plan poate include:

- programarea plantaţiilor tinere cu scop de înlocuire a celor degradate - consecinţele intervenţiilor asupra ecosistemelorSpaţiul verde este proiectat să funcţioneze în parametri optimi o perioadă

nedeterminată (luând ca parametri maximi de timp vârsta fiziologică maximă a arborilor si arbustilor care constituie suportul de baza în amenajările peisagistice).

Elementele dendrologice cu vârste limitate pot fi determinate, printr-o întreţinere corespunzatoare, sa asigure un decor vegetal pentru o perioada cat mai mare de timp. Întreţinerea necorespunzatoare, dimpotrivă, poate determina o grăbire a declinului fiziologic.

În cadrul unei gestionări adecvate, programul de intervenţii asigură eşalonarea lucrărilor de întreţinere începând încă din primii ani de la plantare..

Unul dintre cei mai importanţi factori care determină continuitatea lucrarilor de gestionare este existenţa unei baze de date . Aceasta permite culegerea de informaţii necesare unei intervenţii bazate pe abordarea urgentelor si programarea interventiilor.

Baza de date trebuie să posede caracteristicile specifice gestionării: credibilitate, obiectivitate, actualizare. Datele necesare trebuie culese de personal bine pregătit, capabil să le organizeze într-un sistem de catalogare. Indiferent de succesiunea persoanelor implicate în programul de gestionare, datele de baza ale unui spatiu verde (constituit într-un Caiet al parcului) trebuie să constituie informaţiile permanente ce stau la baza unui program coerent de gestionare. Acest caiet al parcului este ‘foaia matricolă’ a spaţiului, care cuprinde toate etapele parcurse de acel spatiu, de la înfiinţarea lui şi până la momentul actual.