Consecintele stresuluiasupra conducerii si instruirii

Lt.col. Alexandru RIZESCUMr. Ioan FARCAS

In psihologia militara, stresul este un concept cheie si conform specialistilor in domeniu, pentru studiereastresului la om, nu exista un context mai bun al cercetarilor decâ t mediul militar. De felul in care este conceputacest fenomen in contextul activitatilor de tip militar, decurg o serie de masuri practice legate de aplicareapsihologiei in: selectionarea personalului militar, abordarea procesului de pregatire pentru lupta armata, conducereafortelor pe timp de pace si de razboi etc.

Aplicarea pe scara larga a conceptelor stresului a dus la definirea unor reactii psihologice patologice caresunt diagnosticate si tratate conform procedurilor medicale drept tulburari legate de stres. Un exemplu il constituiespitalizarea persoanelor prezentâ nd tulburari legate de stres in timpul aplicatiilor N.A.T.O.: ,,REFORGER 1982“ si,,REFORGER 1983“ cu diagnosticul „reactii patologice“.

Problemele care trebuie lamurite sunt: cum pot fi invinse starile de stres si solicitarile vietii militare; acestesolicitari (agenti de stres) trebuie nu numai cunoscute ci si cercetate; cum reactioneaza individul la astfel deneplaceri.

I. Trairea stresului, prelucrarea si consecintele acestuia pentru comanda si instruireProblema cea mai importanta a militarului in lupta este, desigur, invingerea fricii, lucru valabil pentru

oricine, fara exceptie. Experienta istorica arata ca instalarea fricii si dominarea militarilor de catre aceasta in timpulluptei sunt conditionate nu numai psihic, ci si fizic, deoarece militarul se afla nu numai sub presiune psihica, ci esteputernic solicitat si din punct de vedere fizic. Pentru reprezentarea si explicarea, cel putin partiala, a corelatieicauza-efect a celor doua solicitari diferite, psihice si fizice, ce se fac simtite in lupta, s-a pornit de la urmatorul„model de stres“ care a fost definit ca: „reactia organismului la o situatie apreciata ca iesita din comun“.

II. Reactia organismuluiOrganismul omului se gaseste, in mod normal, intr-o stare de echilibru psihico-fizic. Influentele exterioare

(pozitive sau negative) pot fi contrabalansate, in anumite limite, prin procese de aclimatizare si de invatare cuacestea pentru a preintâ mpina ajungerea la tulburari semnificative. Daca excitatia este, totusi, atâ t de puternica si,respectiv, atâ t de indelungata incâ t procesul de „echilibru dinamic“ sa fie perturbat, organismul intra in stare dealarma. In acest caz nu mai are importanta daca excitatia este perceputa pozitiv/placut (asa-numitul „eustres“) sauapasator/neplacut (asa-numitul „distres“). Omul primitiv, format mai ales prin contradictia sa cu mediulinconjurator, dadea dovada doar de capacitate de supravietuire câ nd, in caz de pericol, isi mobiliza instantaneutoata energia in vederea atacului sau salvarii. In cazurile grave el trebuia sa faca imediat dovada capacitatii dealarmare si actiune a corpului sau pentru a putea, de exemplu, sa se lupte cu animale puternice in asa fel inc â t saaiba sanse de supravietuire.

Pentru contracararea perturbatiei, reactia organismului este de reinstalare a starii de echilibru. Aceasta reactiela stres este esentiala vietii si, in acelasi timp, responsabila de secretia unor hormoni importanti (adrenalina sinoradrenalina) pentru incordarea rapida a musculaturii, pentru cresterea presiunii arteriale si a pulsului etc. Toateacestea se pot manifesta fie pe termen scurt, prin acumulari de rezerve in organism, fie pe termen lung, prindeclansarea unui mecanism biologic complicat care poate ori sa intareasca ori sa slabeasca anumite functii aleorganismului. In acelasi timp, reactia la stres impiedica procesul de gâ ndire caci, intr-o astfel de situatiepericuloasa, acesta necesita un timp pe care omul nu-l are la dispozitie.

III. Aprecierea personala a situatieiCriteriile obiective, hotarâ toare in analiza unei situatii, sunt mai putine la numar fata de multitudinea de

criterii subiective de apreciere ce stau la dispozitia individului. Aceste aprecieri pot fi in legatura directa, concreta,cu o situatie stresanta prezenta (de exemplu, frig, cald, zgomotul luptei), cu una trecuta (de exemplu, un accident,trairea unei situatii de lupta) sau viitoare (de exemplu, anticiparea unei situatii periculoase).

Corespunzator celor trei ipostaze definite anterior, intensitatea reactiei la stres este determinata de apreciereaindividuala a situatiei. In plus, aceasta reactie va fi influentata de experientele personale anterioare legate desituatiile de stres, de experienta generala in situatii stresante, de capacitatea actuala de suportare a stresului (printrealtele, starea nutritionala, de odihna, de dispozitie, de pregatire fizica si spirituala) si de capacitatea propriu-zisa(printre altele, randamentul fizic si spiritual, capacitatea de rezistenta in functie de vâ rsta, capacitatea deregenerare).

IV. Adaptarea la stresCapacitatea si modul de reactie ale organismului la situatiile apreciate ca iesite din comun au fost definite de

Hans Seyle, care s-a dedicat cercetarilor asupra stresului, ca „sindrom general de adaptare“:a) reactia de alarmare: la primele actiuni ale agentilor de stres, organismul prezinta modificari

caracteristice. In acelasi timp, rezistenta organismului scade, iar câ nd agentul de stres este destul de puternic (arsurigrave, temperaturi extreme) poate surveni moartea. Daca stresul nu este atâ t de puternic, dupa mobilizareaintregului organism apare o alta faza;

b) faza de rezistenta: se instaleaza câ nd actiunea persistenta a agentului de stres poate fi contracarataprin adaptare. Caracteristicile organice tipice ale reactiei de alarmare dispar complet, iar starea de rezistenta crestepeste limitele normale;

c) faza de epuizare: câ nd actiunea acelorasi agenti de stres, la care organismul se adapteaza, persistaperioade lungi de timp, in final energia de adaptare se epuizeaza. Simptomele reactiei de alarmare se reinstaleaza,dar nu mai au influenta, iar individul sufera un soc (de exemplu, socul de lupta), isi pierde capacitatea deautocontrol si, in cazuri extreme, poate chiar sa moara. Ca reactii la stres, corespunzator stadiului si modului deexaminare s-au observat, printre altele: frica, tulburari de gâ ndire, izbucniri emotionale, autocompatimire,sentimentul de vinovatie si invinuirea altora, agresivitate, vorbire necontrolata, comportament debusolat,transpiratie abundenta, violenta, paloare, spasme, tremuraturi, tulburari digestive, palpitatii.

Reactiile extreme pot fi. printre altele: tipete, plâ ns, cramponare, alergare dezordonata, apatie, debusolareemotionala totala, blocaj, lamentari, cosmaruri.

V. Increderea in sine si in superioriNu exista viata fara stres. Omul chiar are nevoie de stres, el vrea sa-si arate posibilitatile, doreste sa fie

solicitat. Nu trebuie, deci, incercata evitarea permanenta a stresului, ci dozarea lui astfel inc â t, in timpul instructieisi antrenamentelor, sa se ajunga la adaptarea la posibile stari de stres si la crearea unei rezistente marite la actiuneaacestuia.

In mare parte, stresul anticipat nu poate fi evitat si nu se poate aprecia cu exactitate cum il va afecta pefiecare individ. De aceea, accentul pregatirii orientate si de durata trebuie sa se puna pe:

♦ adaptarea la starile posibile, cunoscute, de stres printr-o stabilitate marita la actiunea stresului (oeficace pregatire spirituala si fizica);

♦ increderea si credinta in propria capacitate si in cea a sefilor si camarazilor in ceea ce privesteinaltul profesionalism in indeplinirea misiunilor.

Valoarea hotarâ toare a starii de stres este data de aprecierea personala, individuala a acesteia. Masurile pecare un comandant si instructor le ia, cunostintele, aptitudinile si modurile comportamentale pe care le insufla, potparea corecte, importante si semnificative din punctul sau de vedere; nu este obligatoriu, insa, ca, automat,subordonatii sai sa vada lucrurile in acelasi fel. De aceea, el trebuie sa se straduiasca pentru ca fiecare masura luatasa capete importanta si valoare.

VI. Stresul si mediul socialOamenii de stiinta au studiat amanuntit influentele mediului social, si anume ale familiei, cunostintelor,

prietenilor, colegilor de serviciu, cadrului vital asupra trairii si prelucrarii stresului. Declansarea multor boli, cum arfi tuberculoza, infarctul, cancerul si diverse simptome psihice puternice, este foarte adesea precedata de modificarisemnificative ale vietii individului. Moartea, despartirea, schimbarea locului de munca sau chiar evenimentepozitive, cum ar fi casatoria sau sarcina, reprezinta astfel de evenimente. Pâ na la 20% din oamenii care traiescasemenea evenimente stresante pot fi afectati de acestea astfel incâ t sa ajunga la boli fizice sau psihice.

In cazul militarilor si, in special, al comandantilor la acesti „agenti sociali de stres“ normali se adauga stresulintrinsec al luptei, cum ar fi confruntarea cu mortii, ranitii si mutilatii, precum si alti agenti puternici de stres, at â tfizici câ t si psihici, specifici razboiului.

a) GrupaPentru militari, stresul de lupta inseamna, in primul râ nd, confruntarea cu teama de moarte, ranire, mutilare,

izolare si singuratate.Daca mediul social se dovedeste stabil si poate conferi siguranta obiectivelor, valorilor, misiunilor si

rolurilor, militarul este pregatit sa lupte si in situatii aparent fara iesire. Pentru militarii din prima linie, acest„mediu social“ este reprezentat de subunitate. Rezultatul unui studiu israelian efectuat la inceputul anilor '70 arataca aproximativ 70% din militarii care prezinta simptome psihice in lupta au avut dificultati in cadrul subunitatii, almediului social.

Solidaritatea de lupta este asimilata de catre participantii la lupta si cu patria, cu multimea, cu tovarasii depetrecere, cu familia sau cu intreaga lume. Aceasta reprezinta celula primara, embrionul spiritului de grup,contribuind, astfel, la mentinerea moralului unei unitati. Solidaritatea de lupta indeplineste o functie dubla: debastion impotriva fricii si de motor al moralului in lupta!

Construirea unei subunitati eficace necesita timp si se considera realizata câ nd fiecare membru al acesteia sesimte multumit. In situatiile de stres extrem al luptei, coeziunea si moralul unei subunitati reprezinta cel maiimportant factor de protectie al individului. Numai in acest context poate exista solidaritatea de lupta. Cu câ tstructura subunitatii este mai eficace, cu câ t distributia misiunilor este mai clara pentru fiecare, cu atâ t este maieficace starea de pregatire de lupta a militarilor. Un urmator aspect important este sustinerea militarilor in lupta princrearea unui mediu familial asemanator celui de acasa. Pe perioade lungi de timp, nici un militar nu ar puteasuporta situatiile de stres extrem fara sprijinul familiei.

b) Grupul mai mare de militariAcesta reprezinta legatura din cadrul plutonului, companiei, respectiv a formatiei. Pregatirea militarilor

pentru a infrunta primejdiile unei posibile lupte nu depinde numai de integrarea in cadrul unei subunitati mici, ci side preluarea valorilor si rolurilor militare intr-un cadru organizatoric mai mare.

Grupul mare este purtatorul celulei embrionare a constiintei datoriei. Daca militarul are, pe de o parte,experienta indeplinirii cu succes a cerintelor si, pe de alta, a realizarii asteptarilor sale, este cu atâ t mai pregatit sase identifice cu obiectivele, normele si regulile vietii militare. Acestea determina constiinta sa fata de datorie simâ ndria sa profesionala. In acelasi timp, el este pregatit sa-si insuseasca insemnele caracteristice profesiei (deexemplu, blazonul, insignele, modul de purtare a uniformei), traditiile (modelele si celebrarile) si obiceiurile. El vadori sa se faca remarcat, sa se deosebeasca de ceilalti, prin spiritul competitiv de care da dovada.

Mâ ndria si constiinta sa (spiritul de corp, constiinta de a face parte din elita, identificarea cu institutia careiaii apartine) determina moralul trupelor, in special in fata misiunilor de lupta si in decursul desfasurarii acestora.

Câ nd legatura este stabila pot fi acceptate si deficientele evidente ale activitatii de comanda, instruire siorganizare. Grupul mare de militari determina esenta motivarii in serviciu si in lupta. Daca identificarea siconstiinta nu sunt suficient insuflate, exista pericolul demoralizarii cu consecinta pierderii ordinii si disciplinei.

Pentru ca un comandant sa reuseasca sa mentina si respectiv, sa ridice randamentul, starea de pregatire delupta si moralul trupelor in timpul unor situatii extrem de stresante este nevoie, in primul râ nd, ca el sa se bucure, incalitatea sa de comandant, de increderea subalternilor. Acest lucru ii va reusi cu atâ t mai bine, cu câ t cei pe care-icomanda sunt convinsi de necesitatea si importanta misiunii. Un comportament de comanda care sa tina cont doarde impunerea puterii nu creeaza baza de incredere foarte necesara parcurgerii cu succes a situatiilor extreme.Increderea este un factor important in evitarea si, respectiv, reducerea fricii si stresului. Colonelul W. Hauser, uncomandant american de batalion nota: „Ceea ce-i tinea in miscare, in ciuda faptului evident ca razboiul nu era real,iar pamâ ntul din jur nu se cutremura, era o combinatie de mâ ndrie, interese comune si loialitate fata decomandant“.

c) A pretinde si a incurajaIn instantele stresante ale instruirii grupa nu trebuie, pe câ t posibil, sa fie fractionata. In acelasi timp, in cazul

situatiilor stresante, militarii trebuie astfel solicitati incâ t prin observare, ajutor si sprijin reciproce sa li se intareascasiguranta de sine.

Daca un militar se imbolnaveste, dupa insanatosire el trebuie integrat câ t mai repede in subunitate.Pentru a raspunde asteptarilor subunitatii in situatiile critice si, respectiv, periculoase, comandantul trebuie sa

realizeze munca de conducere „din fata“ (prin prezenta si comanda clara), prin „exemplul propriu“ (prinparticiparea la situatiile stresante si la depasirea cu succes a acestora) si prin „misiuni“ (prin repartizarea catrefiecare militar, a unei misiuni pe care acesta, pe câ t posibil, sa o poata indeplini singur). Capacitatea de comanda sedovedeste mai degraba prin surmontarea cu succes a situatiilor incerte si critice decâ t prin capacitatea de analiza siplanificare pe termen lung si optimizare a organizarii. Pentru a putea dezvolta „sentimentul patriotic“, „mâ ndriafata de arma“ si „spiritul de echipa“, militarul trebuie solicitat si incurajat continuu intr-un mod care sa-i fie foarteclar. Aceasta presupune o supraveghere permanenta si un ajutor acordat in indeplinirea serviciului, mai ales insituatiile solicitante, cerinte mari, dar rezonabile, critica constructiva si lauda meritata (la stradanii vizibile), precumsi discutii critice si pe linie profesionala.

Conducerea trebuie sa fie recunoscuta si identificata de catre militar („vâ rstnicul“ care are grija de fiecare).Masurile de mentinere a coeziunii subunitatii si de dezvoltare a identitatii militare in cadrul grupurilor mari

conditioneaza, pe termen lung, procesul de obisnuinta si adaptare. De aceea, sunt de evitat, pe câ t posibil, asocierilenoi sau alcatuirea la intâ mplare a colectivelor.

Acest lucru este cu atâ t mai valabil inaintea si, respectiv, in timpul operatiilor periculoase. Chiar si numaicimentarea legaturilor sociale realizate poate fi suficienta in reducerea considerabila a solicitarii psihice.

Puternica „orientare catre exterior“ a militarului si legatura sa solida cu mediul personal fac astazi mainecesara ca oricâ nd preocuparea comandantului fata de actiunea acestor factori de influenta. Comandantul trebuiesa cunoasca câ t mai bine personalitatea militarului pentru a putea sesiza stresul suportat de acesta si pentru a-lajuta, in masura posibilitatilor. Aceasta scala de preocupari se intinde de la participarea la evenimentele familialepâ na la cele de serviciu.

Problemele legitimitatii nu trebuie puse numai in cadrul formal al orelor de instruire politica. Important esteca, in fiecare ocazie, punctul de vedere si ideile personale sa fie expuse fara didacticism. Preluarea valorilor sinormelor este intotdeauna o activitate liber consimtita.

Note bibliografice:

[1] Aradavoaice, Gh., Stresul psihic in lupta armata, Editura Academiei de Inalte Studii Militare, Bucuresti,1993

[2] Briole, G., Favre, J. D., Les troubles des conduites en milieu militaire, in „Annales de Psychiatrie“,Expansion Scientifique Francaise, Paris, vol. 3, nr. 2/1998

[3] Chirica, S., Psihologie organizationala, Casa de editura si consultanta Studiul Organizarii[4] Cooper, C., Sloan, S., Williams S. J., Occupational Stress Indicator Management Guide, Oxford, 1998[5] Bartone, P. T., Vaitkus, M. A., Stress, Cohesion and Morale in Peacekeeping Operations, in

„Psychological Support for Military Personnel“, International Stress Workshop, 6-10 Dec. 1993[6] Baban, A., Stres si personalitate, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 1998[7] Derevenco, P., Baban, A., Stresul in sanatate si boala, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992[8] Davis, A. J., A re-analysis of the Occupational Stress Indicator, in Work & Stress, vol. 10, nr. 2, 1996[9] * * *, FM 22-100 Military Leadership, July, 1990[10] * * *, FM 22-101 Leadership Conseling, June, 1985