Condiția femeii în literatura română

particularizată în persoana

Otiliei Mărculescu din "Enigma Otiliei"

În literatura română, numeroasele prototipuri feminine regăsite în operele literare devin

memorabile în funcție de viziunea pe care scriitorul o are asupra realității, a societății, dar și

din perspectiva felului în care acesta se reflectă pe sine prin intermediul lor. Leibniz afirma că

femeia este o monadă în care se reflectă toate esențele universului întreg. Din această

perspectivă, putem defini femeia ca fiind un simbol al perfecțiunii, al reflectării esențelor

vieții și al morții, început și, totodată sfârșit.

Prin Otilia Mărculescu, eroina celui mai cunoscut roman călinescian, autorul ilustrează

inspirat, într-un stil aparte, dimensiunea eternului feminin în literatura română, prin faptul că

sparge tiparele clasice, conferindu-i romanului modernitate. Otilia este un personaj atipic în

pleiada eroilor călinescieni, amestec dozat în cantități rafinate de ingenuitate și maturitate, de

pragmatism și naivitate, de carpe diem intens și angajament matrimonial. Aura de mister îi dă

un farmec indicibil, care o face greu încadrabilă într-o schemă umană cunoscută, justificându-

se, astfel, și titlul provocator al romanului. Critica biografistă vorbește despre un posibil

model din realitate al eroinei, o fată pe numele Otilia din familia scriitorului, de care se spune

că a fost îndrăgostit, dedicându-i chiar versuri (Întreb toți filosofii, Părul Otiliei). Călinescu

însă, vorbind despre protagonista romanului său, recunoaște că modelul de la care a plecat a

fost eroina romanului Madame Bovary de Gustave Flaubert. Cert este că ficțiunea a depășit cu

mult canoanele realității, sublimând reperul într-o imagine imaterială și, tocmai prin aceasta,

deosebit de puternică din punct de vedere estetic.

În construirea personajului, autorul a folosit două procedee moderne: lipsa monologului

interior și reflectarea poliedrică, între oglinzi paralele. Tocmai prin utilizarea acestor

procedee, statutul psihologic al eroinei se conturează cu dificultate, uneori apărând indici

contradictorii.

Dacă majoritatea personajelor cărții sunt conturate ca tipuri umane, încă din scena intrării lui

Felix în casa de pe strada Antim, Otilia Mărculescu, fascinantă și imprevizibilă, se

diferențiază de celelalte personaje feminine din literatura română, prin faptul că ea se află într-

un proces dinamic, în continuă devenire. De asemenea, ea este o figură romanescă, zugrăvită

prin comportament, tehnică modernă ce scapă determinărilor tipologice. Aceasta permite

1

reflectarea personalității sale în oglinzile interioare ale celorlalți actanți din universul epic,

prin procedeul poliedrului.

Astfel, fiecare personaj cu care interacționează fata formulează explicit sau implicit o scurtă

caracterizare directă a ei, efect al propriilor obsesii și frustrări. Pentru Stanică Rațiu, Otilia

este o fată deșteaptă, care se descurcă-n viață, sintagme ce trădează, în optica arivistului

Stanică, frivolitatea senzuală, cochetăria și abilitatea în câștigarea simpatiei bărbaților, calități

imaginare, dar foarte puternice: Numesc deșteaptă femeia care sucește capul bărbaților.

Acesta e rostul femeii. Moș Costache o consideră fata cuminte și iubitoare, fe-fetiţa lui, pe

care o protejează, dar nu are forța de a lua decizia înfierii ei. Aurica o invidiază, considerând-

o o rivală în alegerea bărbaților (E o șireată, caută numai bărbați în vârstă, bogați). Cel mai

violent o sancționează Titi: Otilia este o târfă care a dormit cu Felix și acum doarme cu

Pascalopol; colegii lui Felix o consideră cea mai elegantă conservatoare; Aglae o detestă prin

apelative precum dezmățata, stricata, zănatica. Cei doi bărbați între care pendulează eroina

completează acest portret: în timp ce pentru Felix, Otilia reprezintă feminitatea tulburătoare,

Pascalopol mărturisește că nu poate delimita sentimentele virile de cele paterne. Pentru

ambele personaje masculine, Otilia este, într-o anumită etapă a existenței lor, o enigmă.

Autocaracterizarea îi completează portretul Otiliei, care-și cunoaște foarte bine soarta de ființă

tolerată, obligată să-și rezolve singură problemele vieții. Recunoscând într-un scurt pasaj de

autocaracterizare că firea ei este schimbătoare (eu sunt o zăpăcită, nu știu ce vreau [...] sunt

foarte capricioasă, vreau să fiu liberă), Otilia demonstrează capacitatea de a-și analiza lucid

sentimentele, lucru ce pune în evidență condiția femeii.

Interesant este că, deși este superficială, ea are totuși conștiința acestei superficialități tipic

feminine: Când tu vorbeai de ideal, eu mă gândeam că n-am șters praful de pe pian; sau:

Noi, fetele, Felix, suntem mediocre și singurul meu merit e că-mi dau seama de asta.

Personajul își dezvăluie complexitatea, prin caracterizarea indirectă, ce reiese din faptele și

comportamentul său, din modul în care vorbește și din relațiile cu celelalte personaje. Astfel,

descrierea camerei fetei corespunde modelului balzacian, care propune tehnica focalizării.

Descrierea cadrului în care trăiește devine o modalitate de pătrundere în psihologia

personajului, iar camera Otiliei, prin detaliile surprinse, vorbește despre caracterul ei

dezordonat și spontan: Sertarele de la toaletă și de la dulapul de haine erau trase afară în

felurite grade și în ele se vedeau, ca niște intestine colorate ghemuri de panglici, cămăși de

mătase mototolite… Faptul că era interesată de moda vremii justifică bunul gust,

rafinamentul, dragostea de muzică și armonie.

2

Comportamentul fetei este derutant pentru cei din jur. Ea impresionează prin naturalețe, prin

calitățile tipice vârstei adolescentine: gustă oricând farmecul jocurilor copilărești, escaladează

la moșia lui Pascalopol stogurile de fân, cunoaște detaliile rostogolirii prin iarbă. Acest

personaj este individualizat prin frumusețe, dorința de a fi liberă, de a se bucura de plăcerile

vieții și de a schimba permanent decorul dragostei. Trăiește din plin viața și nimic nu o

împiedică să râdă în hohote sau să fie melancolică: Îmi vine uneori să râd, să alerg, să zbor.

Vrei să fugim? Hai să fugim! Mai mult, este impresionantă opinia eroinei care consideră că

iubirea este asemenea unei flori în glastre care are mereu nevoie de un alt decor. Iubirea este

percepută de către Otilia ca o stare de libertate și nu ca un principiu al idealității. Tocmai de

aceea îl va alege pe Pascalopol, moșierul galant, pentru că acesta îi va reda oricând libertatea

de a-și găsi iubirea în altă parte, de a se transforma și de a iubi schimbând mereu decorul.

Otilia este fata nebunatică, o tânără adolescentă care are prin gusturile și atitudinile ei

contradictorii ascunde maturitate, stăpânire de sine și durerea faptului că e totuși o orfană.

Portretul ei este completat de trăsăturile de fizionomie și chiar de cele fizice, surprinse în

antiteza angelic-demon: păr negru, ochi albaștri. ochii mari, părul căzut în cârlionț până la

umăr, în concordanță cu cele trei imagini ale tinerei fete extrem de frumoasă. Elegantă, dar

mai ales exuberantă, Otilia este oglinda mea de argint… acel amestec de ștrengărie și de

luciditate, afirmă autorul despre aceasta. Felul în care celelalte personaje o observă este

diferit, definind totodată personalitatea ei în continuă formare: vițiul meu sentimental

(Pascalopol), o fată excepțională pe care nu pot s-o înțeleg (Felix Sima), dacă Dumnezeu mi-

ar fi dat șansa să fac femeia perfectă, aș fi făcut-o după domnișoara Otilia (Pascalopol). În

esență, Otilia este asemenea unei păsări într-o colivie de aur care are nevoie de protecție, de

iubire și de libertatea de a fi ea însăși.

Prin Otilia, Călinescu a realizat un personaj complex, care se construiește din reveniri

succesive. Otilia reprezintă o lume inedită, sensibilă prin excelență, care își păstrează până la

sfârșit o parte de mister. Pornind de la proiecția necesară a personajului din fresca socială din

care face parte, Otilia se conturează ca prototipul femeii de condiție superioară, educată,

rafinată, inteligentă, sclipitoare. Ceea ce o definește este eternitatea sufletului feminin,

enigmatică, de o frumusețe extraordinară, dar mai ales plină de feminitate.

3