Concurenţa comercială Turcu

Concurenţa comercială

2. în raporturile dintre comerciant şi prepus sau alţi salariaţi [art. 397 C.com.; art. 4 alin. (1) Iit. b) din Legea nr. 11/1991];

3. între asociatul societăţii în nume colectiv şi societatea comercială (art. 82 din Legea nr. 31/1990);

4. între asociatul comanditat şi societatea în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni (art. 82, 90 din Legea nr. 31/1990);

5. între membrii comitetului de direcţie, directorii şi cenzorii unei societăţi pe acţiuni [art. 155 alin. (1), 166 alin. (3) din Legea nr. 31/1990] şi societatea comercială;

6. între administratorii şi cenzorii societăţii cu răspundere limitată şi societatea comercială [art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990].

B. Concurenţa poate fi interzisă convenţional în următoarele situaţii:1. în cazul vânzării unui fond de comerţ, este posibilă stipularea interdicţiei pentru

vânzător de a relua o activitate comercială similară în apropiere;2. în cazul închirierii unei spaţiu comercial se poate stipula, în sarcina proprietarului

care mai deţine şi alte spaţii în proximitatea localului închiriat, obligaţia de a interzice chiriaşilor ulteriori exercitarea unui comerţ concurent cu acela al beneficiarului clauzei;

3. în contractele de distribuţie se pot insera clauze:a) de vânzare exclusivă în favoarea cumpărătorului;b) de cumpărare exclusivă în favoarea furnizorului;c) de reciprocitate a exclusivităţii, atât în beneficiul furnizorului, cât şi în beneficiul

cumpărătorului.Clauzele de neconcurenţă sunt valide şi produc efecte numai dacă îndeplinesc

cumulativ două cerinţe:1. au drept scop evitarea unei concurenţe anormale şi păgubitoare pentru beneficiarul

clauzei;2. nu restrâng excesiv exercitarea comerţului aceluia faţă de care se instituie inter-

dicţia. Pentru a se evita acest exces interdicţia trebuie:a) să aibă un obiect determinat;b) să fie limitată la o durată rezonabilă;c) să fie restrânsă la o arie geografică anumită.Sancţiunea încălcării interdicţiei legale de concurenţă este răspunderea civilă

delictuală, care poate fi completată cu sancţiuni specifice [de exemplu, excluderea prevăzută de art. 82 şi art. 217 lit. c) din Legea nr. 31/1990], iar sancţiunea nerespec- tării clauzei de neconcurenţă este răspunderea civilă contractuală. în ambele forme ale răspunderii, creditorul dispune atât de mijloace preventive (pentru constrângerea debitorului să înceteze actele ilicite), cât şi de mijloacele reparatorii (pentru a obţine depăgubiri).

Secţiunea a 3-a. Concurenţa controlată

Dincolo de zona restrânsă a concurenţei interzise, competiţia între comercianţi se manifestă ca un element esenţial al activităţii comerciale, iar formele în care se

386

Concurenţa comercială neloială

exprimă sunt variate şi în continuă evoluţie. Concurenţa pură şi perfectă, care presupune o atitudine de neintervenţie a statului, a rămas un model teoretic. Viaţa economică actuală se caracterizează prin concurenţă eficientă, controlată de stat1* prin:

a) funcţia de reglementare legislativă (edictarea de norme specifice privind concu-renţa comercială);

b) funcţia de asistenţă socială (servicii gratuie, subvenţii etc.);c) funcţia de gestiune a unor sectoare economice (transporturi, audiovizual, mono-

poluri etc.).Concurenţa eficientă necesită coexistenţa celor trei factori:1. libertatea accesului la piaţă, în sensul neîngrădirii prin monopol (unicitatea vân-

zătorului) sau prin monopson (unicitatea cumpărătorului);2. libertatea comportamentului agenţilor de piaţă, în sensul stabilirii independente a

raporturilor cu ceilalţi competitori şi cu consumatorii;3. liberatatea alegerii partenerului comercial şi a mărfii sau serviciului cerut.Suprimarea sau restrângerea acestor libertăţi generează situaţii de monopol în care

preţurile sunt fixate arbitrar, şi nu în concordanţă cu raportul dintre cerere şi ofertă.Pentru a evita şi a înlătura acest efect anticoncurenţial, Legea nr. 21/1996 conţine

dispoziţii adecvate care vor fi analizate în rândurile următoare.Totodată, menţinerea unui mediu concurenţial normal şi protecţia intereselor con-

sumatorilor sunt asigurate şi prin normele cuprinse în Legea nr. 11/1991 care interzic actele şi faptele contrare uzanţelor oneste în activitatea comercială. Aceste forme de manifestare a concurenţei neloiale vor fi tratate în continuare.

Capitolul IIConcurenţa comercială neloială

Motto: „Bargain: somethingyou cart 7 use at a price you can 7 resist (Franklin P. Jones)

Secţiunea 1. Acte şi fapte comise în dauna altui comerciant concurent. Secţiunea a 2-a. Exercitarea activităţii comerciale contrar uzanţelor cinstite. Metode nepermise de sti-mulare a vânzărilor care împiedică libera concurenţă. Secţiunea a 3-a. Răspunderea juridică pentru actele şi faptele de concurenţă neloială reglementată de Legea nr. 11/1991

Secţiunea 1. Acte şi fapte comise în dauna altui comerciant

Subminarea organizării interne a concurentului. în această categorie se cuprind următoarele fapte prevăzute de art. 4 alin. (1) al Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale:

** O. Căpăţînă, II, op. cit., p. 125-136.

387


1. oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte [lit. a)];

2. divulgarea, achiziţionarea sau folosirea unui secret comercial [definit de art. 1 lit. b)] de către un comerciant sau un salariat al acestuia, fără consimţământul deţinătorului legitim al respectivului secret comercial şi într-un mod contrar uzanţelor comerciale cinstite [lit. b)];

3. oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit sau nemijlocit - de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanţilor acestuia, pentru ca, prin purtare neloială, să poată afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaşte sau a folosi clientela sa, ori pentru a obţine orice alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna unui concurent [lit. f)];

4. concedierea sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant, în scopul înfiinţării unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant sau angajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezorganizării activităţii sale [lit. h)].

Atragerea personalului comerciantului concurent poate constitui act de concurenţă neloială în cele două modalităţi prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) şi h), diferenţa dintre acestea constând în aceea că în textul art. 4 lit. h) sunt prevăzute două scopuri specifice: 1. scopul înfiinţării unei societăţi concurente care să capteze clientela comerciantului lezat sau 2. scopul dezorganizării comerciantului vătămat11 Deşi ambele ipoteze, atât cea prevăzută de art. 4 lit. a), cât şi cea prevăzută de art. 4 lit. h) se caracterizează prin atragerea personalului comerciantului concurent, în cazul faptei prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) este posibil şi ca iniţiativa părăsirii comerciantului lezat să aparţină salariatului.

Fără îndoială că principiul libertăţii muncii oferă salariatului posibilitatea de a-şi schimba locul de muncă după cum consideră că îi sunt mai bine satisfăcute interesele şi nu i s-ar putea reproşa că se foloseşte la noul său patron de experienţa acumulată anterior * 2). Totuşi, aceste schimbări ale locului de muncă reprezintă una dintre cele mai frecvente surse de scurgeri de secrete ale afacerilor sau de know-how.

Va fi calificată conform art. 4 alin. (1) lit. a) fapta comerciantului de a angaja un nou salariat, cunoscând că acesta se află încă sub efectele contractului de muncă încheiat cu alt comerciant concurent3), chiar dacă şi-a prezentat demisia, dar termenul de preaviz nu a expirat4). Noul patron va răspunde pe temei delictual, iar salariatul pe temeiul contractului de muncă.

în ipoteza reglementată de art. 4 alin. (1) lit. h) este necesar să fie dovedită existenţa scopului specific prevăzut de acest text5). în principiu, comerciantul concurent nu este responsabil chiar dacă oferă noilor salariaţi condiţii de muncă sau de remu

Trib. Cluj, secţia civilă şi de contencios administrativ, sentinţa nr. 3380 din 21 septembrie 1994.

2) Trib. comercial Seine, 16 aprilie 1964, J.C.P., ed. G 1964, II, 13834, Corn. 9 noiembrie 1987, D. 1988, corn., p. 213.

3) Corn., 22 ianuarie 1985, D. 1985,1.R. p. 383.4) Corn., 8 noiembrie 1988, G.P. 21 ianuarie 1989, som. P. 433.5) Corn., 7 noiembrie 1984, J.C.P. ed. G 1985, IV, p. 22.

388

i


neraţie mai avantajoase1*, afară de cazurile în care salariile au fost excepţional de ridicate*

2* sau de situaţia în care printr-un anunţ publicat, noul patron s-a oferit să suporte eventualele cheltuieli de judecată şi i-a instigat în acest mod pe salariaţi să-şi părăsească locul de muncă3*.

Intr-o speţă soluţionată de Curtea de Casaţie franceză, în care cinci salariaţi, fără clauză de neconcurenţă, provenind din aceeaşi întreprindere, fuseseră angajaţi de un alt comerciant concurent, instanţa a decis că nu există faptă de concurenţă neloială pentru că:

- toţi salariaţii s-au achitat de obligaţiile faţă de fostul patron;- angajarea lor la noul loc de muncă nu a fost consecinţa ofertei unor salarii anormal

de ridicate;- această deplasare de personal nu a avut un caracter masiv susceptibil de a dezor-

ganiza funcţionarea întreprinderii părăsite4*.Răspunderea în temeiul dispoziţiilor art. 5 lit. h) va fi antrenată în situaţiile în care, din

împrejurările de fapt concrete, se va putea identifica în mod cert prezenţa unuia dintre cele două scopuri specifice: înfiinţarea unei întreprinderi concurente sau dezorganizarea activităţii comerciantului lezat. Aceste condiţii s-au considerat îndeplinite în unele cazuri cum sunt, de exemplu:

- deplasarea masivă a salariaţilor de la un comerciant la concurentul acestuia5*;- angajarea unuia sau mai multor salariaţi cu scopul de a deturna clientela comer-

ciantului pe care l-au părăsit, prin exploatarea cunoştinţelor dobândite de salariaţi la fostul loc de muncă6*;

- angajarea unui salariat al unui concurent de către comerciantul care cunoştea existenţa clauzei de neconcurenţă din contractul de muncă precedent7*. Dovada cunoaş-terii acestei clauze poate rezulta fie din menţiunea făcută pe certificatul sau carnetul de muncă al salariatului8*, fie din notificarea prin care patronul precedent l-a avertizat pe noul patron9*;

- demisia simultană şi în mod necesar concertată a întregului personal al unei întreprinderi, urmată de angajarea la o altă societate concurentă10 **;

- crearea de către fostul asociat al unei societăţi comerciale a unei societăţi con-curente şi angajarea în noua societate a cvasitotalităţii salariaţilor primei societăţi11*;

!) Trib. comercial Lyon, 4 octombrie 1950, J.C.P. ed G 1951, IV, p. 18.2) Soc., 12 martie 1959, Bull. IV, p. 307.3) Paris, 4e ch. B, 1 martie 1984, G.P. 1984,2 som., p. 433.4) Soc., 5 octombrie 1981, G.P. 1982, 1, pan. p. 89.5) Corn., 30 iunie 1992, R.J.D.A 12/1992, nr. 1189.6) Corn., 25 februarie 1985, J.C.P. 1985, IV, p. 169.7) Corn., 13 martie 1979, s. 1980, 1.8) Paris, 22 septembrie 1982, D. 1983,1.R. 421.9) Corn., 19 oct. 1983, Bull. Iv, p. 234.10) Aix, 2e ch., ianuarie 1985, Bull. Aix 1985/1, p. 64.n) Com., 18 decembrie 1986, D. 1988, p. 175.

389


- creatorul unei societăţi realizează primele afaceri cu clienţii fostului său patron deturnaţi de către salariaţii care au părăsit vechea societate, angajându-se la aceea nou constituită1*.

Divulgarea, achiziţionarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sau de către salariatul unui comerciant [art. 4 alin. (1) lit. b) se distinge de ipoteza reglementată în art. 4 alin. (1) lit. f) prin caracterul secret al informaţiilor dezvăluite].

Definiţia secretului comercial este cuprinsă în art. 1 lit. b): „informaţia care, în totalitate sau în conexarea exactă a elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obligatoriu cu acest gen de informaţie şi care dobândeşte o valoare comercială prin faptul că este secretă, iar deţinătorul a luat măsuri rezonabile, ţinând seama de circumstanţe, pentru a fi menţinută în regim de secret; protecţia secretului comercial operează atâta timp cât condiţiile enunţate anterior sunt îndeplinite”.

Jurisprudenţa a inclus în secretul de întreprindere orice procedeu care oferă un interes industrial sau comercial, utilizat de un comerciant şi păstrat ascuns faţă de concurenţii săi 1

2*. Nu numai orice invenţie brevetabilă, dar neînregistrată poate constitui un secret, ci şi inovaţiile tehnologice (dozaje, dispozitive, know-how), dacă sunt secrete de întreprindere.

Tot pentru protecţia secretului comercial sunt sancţionate contravenţional prin dispoziţiile art. 5 alin. (1):

,,c) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obţinere a necesitat un efort considerabil sau a altor informaţii secrete în legătură cu acestea, transmise autărităţilor competente în scopul obţinerii autorizaţiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conţin compuşi chimici noi;

d) divulgarea unor informaţii prevăzute la lit. c), cu excepţia situaţiilor în care dezvăluirea acestor informaţii este necesară pentru protecţia publicului sau cu excepţia cazului în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informaţiile sunt protejate contra exploatării neloiale în comerţ, dacă aceste informaţii provin de la autorităţile competente;

e) divulgarea, achiziţionarea sau utilizarea secretului de către terţi, fără consim-ţământul deţinătorului său legitim, ca rezultat al unei acţiuni de spionaj comercial sau industrial;

f) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparţinând autorităţilor publice, precum şi de către persoane împuternicite de deţinătorii legitimi ai acestor secrete, pentru a-i reprezenta în faţa autorităţilor publice”.

Coruperea personalului unui comerciant concurent reglementată de art. 4 alin. (1) lit. f) se referă la alte date decât cele care constituie secret de întreprindere în sens strict, de exemplu la know-how-ul dobândit în serviciul comerciantului lezat3*,

1) Com., 13 februarie 1990, Bul. IV, p. 26, p. 38.2) Com., 22 martie 1971, Bull. IV, p. 76.3) Com., 25 septembrie 1984, G.P. 1985, 1, pan., p. 6.

390


inclusiv tehnicile de comercializare şi metodele de prospectare a pieţei 1* (de exemplu, metodele de rezervare utilizate de agenţiile companiilor de transporturi aeriene sau de turism şi programele informatice utilizate în acest scop).

Pentru aplicarea textului art. 4 alin. (1) lit. f) este necesară dovada că darurile sau alte avantaje au fost solicitate, promise ori oferite sau au fost deja primite înainte de divulgarea datelor* 2*.

Subminarea activităţii comerciale a concurentului se poate realiza în următoarele modalităţi:

1. Denigrarea prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. e) constând în comunicarea sau răspândirea, de către un comerciant, de afirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor sale, afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii;

2. Deturnarea clientelei unui comerciant, prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant [art. 4 alin. (1) Ht. g)];

3. Confuziunea [art. 5 alin. (1) lit. a)], care constituie infracţiune de concurenţă neloială dacă se materializează în folosirea unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, a unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt comerciant;

4. Punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute şi/sau piratate, a căror comercializare aduce atingere titularului mărcii şi induce în eroare consumatorii asupra calităţii produsului/serviciului [art. 5 alin. (1) lit. b)];

5. Folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obţinere necesită un efort considerabil sau a altor informaţii secrete în legătură cu acestea, transmise autorităţilor competente în scopul obţinerii autorizaţiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conţin compuşi chimici noi [art. 5 alin. (1) lit. c)];

6. Divulgarea, achiziţionarea sau utilizarea secretului comercial de către terţi, fără consimţământul deţinătorului său legitim, ca rezultat al unei acţiuni de spionaj comercial sau industrial [art. 5 alin. (1) lit. e)];

7. Falsele indicaţii [art. 5 alin. (1) lit. g)]: producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri/servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, mărcile, indicaţiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare şi altele asemenea, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari.

Denigrarea [art. 4 alin. (1) lit. e)] constă în discreditarea de către un comerciant a persoanei sau activităţii comerciale a altui comerciant concurent3* prin comunicarea

0 Trib. comercial Seine, 7 mai 1953, R.T.D. corn. 1953, p. 909, p. 11.2) Corn., 8 decembrie 1966, D. 1967, p. 146.3) Lyon, 21 mai 1974, J.C.P. ed. G. 1974, IV, p. 336.

391


sau răspândirea de afirmau* mincinoase asupra comerciantului sau a mărfurilor acestuia.Fapta poate fi săvârşită atât prin afirmaţii publice, cât şi prin comunicare confidenţială.

în cea de a doua ipoteză, comunicarea confidenţială este considerată act de concurenţă neloială numai dacă autorul a ştiut, în momentul comunicării, că afirmaţiile nu corespund realităţii.

Conţinutul afirmaţiilor mincinoase trebuie să fie de natură a prejudicia comerţul concurentului, în sensul de a îndepărta clientela acelui comerciant.

Defăimarea poate viza şi un grup de concurenţi sau o întreagă profesiune (farmacişti^, agenţi de asigurări2* etc.).

Jurisprudenţa italiană a decis că este admisibilă o critică obiectivă a produselor altui comerciant, dar nu şi o critică inspirată de un interes personal, pentru promovarea propriilor produse concurente3*.

De asemenea, anterior noilor reglementări cu privire la publicitatea comparativă, jurisprudenţa franceză a decis că este permis dreptul la critica unui produs, cu condiţia ca critica să fie obiectivă şi ponderată şi să nu permită identificarea unui concurent determinat4*. în ce priveşte comparaţia fantezistă, ea nu poate fi considerată ca o denigrare datorită stimulului umoristic în care se prezintă5).

Publicitatea comparativă, chiar fondată pe date exacte, a fost mult timp considerată de jurisprudenţa franceză ca o denigrare. Legea nr. 92-60 din 18 ianuarie 1992 privind protecţia consumatorilor a reglementat publicitatea comparativă, care emană de la un comerciant producător sau distribuitor de produse sau servicii. Nu se încadrează în publicitatea comparativă: studiile comparative realizate de organisme independente, publicitatea necomercială şi comparaţia efectuată fără desemnarea concurentului^ (de genul: „alţi detergenţi” sau „vechiul detergent”). Astfel, s-a considerat că nu poate fi identificat concurentul în următoarele situaţii:

- difuzarea prospectului unei maşini de spălat în cuprinsul căruia se afirmă că maşinile de spălat cu rotaţie într-un singur sens utilizează un procedeu perimat7*;

- punerea în gardă a bolnavilor cardiaci contra cafelei obişnuite de către un fabricant de cafea decofeinizată8);

Comparaţia între preţul produselor oferite de autorul anunţului publicitar şi preţurile „practicate în general în Franţa”9).

Publicitatea comparativă este, în principiu, permisă în unele ţări (S.U.A., Marea Britanie, Irlanda, Canada, Ţările Scandinave, Olanda şi Elveţia) şi interzisă în alte ţări (Germania, Austria, Belgia, Spania, Italia şi Luxemburg). * 2 3 4 5 6 7 8 9

0 T.G.J. Paris, 16 juin 1987, J.C.P. ed. G. 1987, II, nr. 20900.2) T.G.J. Paris, Ier ch. 18 ianuarie 1989, G.P. 7 februarie 1989, som., p. 39.3) C.A. Genova, decizia din 24 februarie 1939, apud I.L. Georgescu, op. cit, voi. I, p. 599.4) Aix. 3e ch., 24 avril 1980, Bull. Aix 1980/2, p. 38.5) Versailles, 3 e ch. 15 martie 1991, D. 1992, som., p. 56.6) Paris, 20 aprilie 1983, G.P. 1984, som., p. 49.7) Paris, 21 ianuarie 1959, J.C.P. ed. G. 1959, II, 11334.8) Paris, 30 aprilie 1935, G.P. 1935,2, p. 203.9) Corn., 19 octombrie 1983, Bull. IV, p. 232.


Chiar şi în ţările în care este permisă, publicitatea comparativă este puţin utilizată: sub 10% în Statele Unite, cca. 2% în Marea Britanie şi în Danemarca, sub 1% în Olanda etc.

în acelaşi timp publicitatea comparativă constituie o sursă importantă de procese judiciare: în S.U.A. o treime din totalul contenciosului privind publicitatea; în Elveţia 15% din totalul proceselor în acest domeniu.

Publicitatea comparativă reglementată prin Legea franceză din 18 ianuarie 1992 presupune comparaţia cu un comerciant sau produs precis identificat. De aceea, rămâne ilicită, ca faptă de concurenţă neloială, comparaţia cu un comerciant neidentificat, dar identificabil cu uşurinţă de către consumator . Articolul 10 al acestei legi autorizează publicitatea comparativă numai atunci când „este loială, veridică şi nu este de natură a induce în eroare consumatorul” [alin. (1)]. Totodată, ea nu trebuie să aibă ca obiectiv principal dobândirea de avantaje din notorietatea unei mărci şi nu poate prezenta produse sau servicii ca fiind imitaţia sau replica altor produse sau servicii de marcă prealabil depusă [alin. (2)].

Pentru a fi ilicită, publicitatea comparativă trebuie să îndeplinească trei categorii de condiţii: 1. cele privind, în general, orice publicitate vizată de art. 10; 2. cele privind bunurile sau serviciile comparate, şi 3. cele privind criteriile comparaţiei.

Conform primei categorii de condiţii:a) Publicitatea trebuie să fie loială şi veridică, să nu urmărească nici inducerea în

eroare a consumatorului, nici punerea într-o lumină nefavorabilă a altei mărci;b) înainte de orice difuzare a anunţului comparativ, el trebuie să fie comunicat celor

vizaţi pentru a le permite acestora sau să riposteze, sau să se adreseze justiţiei;c) Publicitatea comparativă trebuie să conţină date exacte şi verificabile, iar autorul să

fie în măsură de a face dovada afirmaţiilor (şi nu aluzivă, vagă, insinuantă2));d) Comparaţia trebuie să se menţină în limitele obiectivităţii, bazându-se pe elemente

măsurabile, şi nu pe aprecieri subiective cum sunt gustul, aroma sau mirosul. Astfel, s-a decis că este obiectivă o comparaţie între preţuri, dacă ele sunt exacte* 2 3*, dar nu este suficientă exactitudinea dacă nu este prezentă şi obiectivitatea. într-o ordonanţă preşedinţială s-a hotărât că nu este ilicită comparaţia care afirmă că „Renault vinde în Germania de două ori mai mult decât vinde Volkswagen în Franţa”4* dacă se subînţelege că explicaţia ar fi calitatea inferioară a automobilelor germane. De asemenea, sunt ilicite comparaţiile bazate pe sondaje de opinii sau pe interviuri;

e) Suportul material al textului publicitar comparativ să nu fie ambalajele, facturile, titlurile de transport, cecurile bancare, biletele de spectacole etc.

Condiţiile privind bunurile sau serviciile comparate se referă la:a) Natura bunurilor sau serviciilor comparate, care trebuie să fie aceleaşi, pentru ca

bunurile să poată fi, în conştiinţa consumatorului, înlocuibile unele prin altele. Dacă termenul de comparaţie este preţul, bunurile comparate trebuie să fie identice5*;

'* Com., 5 octombrie 1982, J.C.P. 1982, IV, p. 369.2) Paris, 20 decembrie 1990, Lamy dr. econ., p. 3410.3) Corn., 22 iulie 1986, D. 1986, p. 438.4) T.G.J. Paris, 22 septembrie 1991, référé, G.P. 20-22 octombrie 1991, p. 25.5) A se vedea Troy rent a car, Document, infra.

393


b) în cazul DUHW. ire beneficiază de denumire de origine controlată, bunurile comparate trebuie să aibă aceeaşi denumire. Astfel, de exemplu, nu este permisă comparaţia între un vin de Bordeaux şi un vin de Burgundia, nici între un produs cu denumire controlată şi un altul care nu posedă asemenea calitate;

c) Bunurile sau serviciile să fie efectiv disponibile pe piaţă.Condiţiile privind criteriile comparaţiei diferă după cum se compară caracteristicile

bunurilor sau se compară preţurile.Dacă se compară caracteristicile bunurilor:a) trebuie să fie comparate cel puţin două caracteristici;b) caracteristicile comparate trebuie să fie esenţiale, semnificative şi controlabile.Atunci când criteriul comparaţiei este constituit de preţurile produselor sau tarifele

serviciilor, trebuie să fíe respectate următoarele condiţii:a) produsele comparate trebuie să fie identice (de exemplu, aceeaşi butelie de Coca-

Cola);b) aceste produse trebuie să fie vândute în aceleaşi condiţii (de exemplu, nu pot fi

comparate preţurile dintr-un supermagazin cu cele dintr-o băcănie);c) să se precizeze durata de timp în care autorul anunţului va menţine preţul propriilor

produse.Răspunderea pentru actele ilicite de publicitate comparativă poate fi reţinută, după caz,

numai în sarcina producătorului sau atât în sarcina acestuia, cât şi în sarcina magazinului care vinde produsele sau chiar şi, totodată, în sarcina agenţiei de publicitate care a conceput anunţul comparativ.

Publicitatea comparativă în România. Legea nr. 148/2000° defineşte în art. 4 lit. c) publicitatea comparativă ca fiind orice publicitate care identifică explicit sau implicit un concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta.

Conform dispoziţiilor art. 9 al aceleiaşi legi, comparaţiile care se referă la o ofertă specială trebuie să indice, în mod clar şi neechivoc, data la care încetează oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri sau de servicii disponibil, iar dacă oferta specială nu a început încă, data de începere a perioadei în care se aplică preţul special sau alte condiţii specifice.

Publicitatea denigratoare este interzisă prin art. 6 lit. f), dacă aduce prejudicii imaginii, onoarei, demnităţii şi vieţii particulare a persoanelor.

Prin dispoziţiile art. 8 este interzisă publicitatea comparativă dacă:a) Comparaţia este înşelătoare, potrivit prevederilor art. 4 lit. b) şi ale art. 7.Este înşelătoare orice publicitate care, în orice fel, inclusiv prin modul de prezentare,

induce sau poate induce în eroare orice persoană căreia îi este adresată sau care ia contact cu aceasta şi îi poate afecta comportamentul economic, lezându-i interesul de consumator, sau care poate leza interesele unui concurent [art. 4 lit. b)].

Pentru determinarea caracterului înşelător al publicităţii se vor lua în considerare toate caracteristicile acesteia şi, în mod deosebit, elementele componente enumerate exemplificativ în art. 7:

0 M. Of. nr. 359 din 2 august 2000.

394


- caracteristicile bunurilor şi serviciilor [cum sunt, spre exemplu, cele prevăzute la art. 7 lit. a)];

- preţul sau modul de calcul al preţului, precum şi condiţiile în care sunt distribuite produsele sau sunt prestate serviciile;

- condiţiile economice şi juridice de achiziţionare sau de prestare a serviciilor;- natura serviciilor ce urmează a fi asigurate după vânzarea produselor sau prestarea

serviciilor;- natura, atribuţiile şi drepturile celui care îşi face publicitate, cum ar fi: identi tatea,

capitalul social, calificarea, dreptul de proprietate industrială, premii şi distincţii promise;- omiterea unor informaţii esenţiale cu privire la identificarea şi caracterizarea bunu-

rilor şi serviciilor, cu scopul de a induce în eroare persoanele cărora le sunt adresate.b) Se compară bunuri sau servicii având scopuri sau destinaţii diferite;c) Nu se compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esenţiale,

relevante, verificabile şi reprezentative - între care poate fi inclus şi preţul - ale unor bunuri sau servicii.

d) Se creează confuzie pe piaţă între cel care îşi face publicitate şi un concurent sau între mărcile de comerţ, denumirile comerciale sau alte semne distinctive, bunuri sau servicii ale celui care îşi face publicitate şi cele aparţinând unui concurent;

e) Se discreditează sau se denigrează mărcile de comerţ, denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii sau situaţia materială a unui concurent;

f) Nu se compară, în fiecare caz, produse cu aceeaşi indicaţie, în cazul produselor care au indicaţia geografică;

g) Se profită în mod incorect de renumele unei mărci de comerţ, de denumirea comercială sau de alte semne distinctive ale unui concurent ori de indicaţia geografică a unui produs al unui concurent;

h) Se prezintă bunuri sau servicii drept imitaţii sau replici ale unor bunuri sau servicii purtând o marcă de comerţ sau o denumire comercială protejată;

i) Se încalcă orice alte prevederi ale Legii concurenţei nr. 21/1996.Rezultă din enumerarea cuprinsă în art. 7 că denigrarea concurentului poate fi realizată

şi prin publicitate comparativă incorectă.Obiectul denigrării poate fi persoana comerciantului concurent sau întreprinderea ori

produsele acesteia.în cazul denigrării persoanei, afirmaţiile pot privi:- incompetenţa profesională1* sau onorabilitatea comerciantului* 2*;- situaţia financiară a comerciantului3* care nu-şi achită facturile4*;

!) Com., 5 ianuarie 1961, Bull. III, p. 8.2) Paris, 7 iulie 1954, D. 1954, p. 668.3) Paris, 7 mai 1982, G.P. 1982, som. P. 378.4) Com., 27 martie 1990, Lamy droit économique nr. 2207.

395


- trăsăturile pd^ ăţii comerciantului fără legătură directă cu activitatea sa comercială, cum sunt: religia1*, sentimentele sale pretins antisemite2), naţionalitatea3*, rasa comerciantului sau a clienţilor săi4*.

In cazul denigrării întreprinderii sau a produselor acesteia afirmaţiile se pot referi la:- însăşi întreprinderea concurentă, în sensul că „are necazuri”5* sau că nu este

„serioasă”6*;- calitatea produselor acesteia7*, preţul acestor produse („mai scumpe, dar mai puţin

bune”8*), calitatea sau tariful serviciilor9) etc.Jurisprudenţa franceză a decis că ziarele politice, chiar dacă sunt editate de societăţi

comerciale, nu se pot prezenta ca victime ale denigrării, în sensul concurenţei comerciale neloiale, în situaţiile de polemică în care îşi adresează unele altora aprecieri peiorative10).

Deturnarea clientelei unui comerciant constituie fapta de concurenţă neloială conform prevederilor art. 4 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991 numai dacă se realizează prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant şi dacă rezultatul s-a produs1**. Pentru stabilirea răspunderii juridice a autorului este necesară dovada intenţiei sale clar orientată spre deturnarea de la fostul patron a clientelei cu care autorul a stabilit relaţii în perioada anterioară12* şi faţă de care el continuă să se comporte ca şi când ar fi rămas în serviciul fostului patron.

Manoperele de captare a clientelei, oricum s-ar manifesta ele, trebuie să fie temeinic dovedite13). De aceea, nu este aplicabil textul menţionat în cazul orientării spontane a clientelei spre un alt comerciant determinată de aprecierea calităţilor personale ale acestuia14) sau de legătura de rudenie sau de prietenie cu acesta15).

0 Rennes, 27 decembrie 1904, D.P. 1905, 2, 9 p. 34.2) T.G.I. Paris, 2 mai 1968, J.C.P. éd. G. 1969, IV, p. 53.3) Lyon, 27 iulie 1936, DH 1938, p. 3.4) T.G.I., 2 mai 1968, J.C.P., éd. G. 1969, IV, p. 53.5) Corn., 23 octombrie 1984, J.C.P. éd. G. 1985, IV, p. 3.6) Paris, 4e ch., 16 noiembrie 1983, G.P. 1984, 1, p. 186.7) Corn., 5 octombrie 1982, J.C.P. éd. G. 1982, IV, p. 369; idem, 24 iunie 1986, Lamy droit

économique nr. 2208.8) Com., 23 octombrie 1984, a se vedea supra 9.9) Paris, 4e ch., B, 20 octombrie 1988, s 1989, J.R. p. 284; Com. 15 noiembrie 1982, J.C.P.

éd. G. 1983, IV, p. 39.10) Paris, 28 noiembrie 1902, Lamy droit écononomique, 1990, p. 556. n)Soc.,30 aprilie 1987, G.P. 1987,2 pan., p. 166.12)Com., 9 decembrie 1981; 15 octombrie 1985 Lamy droit économique nr. 2260; Besançon

1er ch. 29 juillet 1982, idem; Trib. mun. Bucureşti, secţia comercială, sentinţa nr. 43 din 27 mai 1993 (S 703).

13) Com., 8 ianuarie 1991, G.P. 27 juillet 1991, pan. Ai D 1992, p. 49.14) Paris, 4e ch. B, 5 martie 1987,1.R., p. 82.,5)Com. 10 februarie 1987, Lamy droit économique, nr. 2260.

396


Confuziunea [art. 5 alin. (1) lit. a)]!) constituie infracţiune de concurenţă neloială şi constă în folosirea unei fírme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.

Pentru antrenarea răspunderii penale în temeiul textului citat este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii:

1. Să fie întrebuinţată o firmă, o invenţie, o emblemă etc., care să fie folosite şi de un alt comerciant;

2. Firma, invenţia, emblema etc. să fi fost dobândite anterior în mod legitim, ca elemente ale fondului de comerţ, de către un alt comerciant prin înmatriculare în Registrul comerţului sau prin înregistrare ca marcă de fabrică sau de comerţ etc.

Conform dispoziţiilor art. 38 al Legii nr. 26/1990, orice firmă nouă trebuie să se deosebească de cele existente1 2).

Când o firmă nouă este asemănătoare cu alta, trebuie să se adauge o menţiune care să o deosebească de aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ exercitat sau în orice alt mod.

Firma ce se pretinde că a fost uzurpată trebuie să fie originală 3). în sensul de a nu se limita la o desemnare generică a unei activităţi sau a unui produs, cum ar fi, de exemplu, „electromecanic”, „bioestetician”, „pizza” etc.

Oficiul Registrului Comerţului trebuie să refuze înscrierea unei firme care, fără a introduce elemente de deosebire, „poate produce confuzie cu alte firme înregistrate” (art. 39). Deosebirea este pretinsă numai în cadrul aceluiaşi registru judeţean al comerţului.

Conform dispoziţiilor art. 40 al Legii nr. 26/1990, nicio firmă nu va putea cuprinde o denumire întrebuinţată de comercianţii din sectorul public, dar aplicarea acestei norme este dificilă în absenţa unei definiţii a „comercianţilor din sectorul public”.

Pe de altă parte, orice emblemă va trebui să se deosebească de emblemele înscrise în acelaşi Registru al comerţului, pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţi de pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea [art. 43 alin. (1) din Legea nr. 26/1990]4). Prin definiţie, emblema deosebeşte un comerciant „de altul de acelaşi gen” [art. 30 alin. (2)].

Deşi în privinţa emblemei nu există un text similar celui din art. 36, credem că şi în cazul posibilităţii de confuzie a emblemelor pentru acelaşi fel de comerţ, Oficiul Registrului Comerţului trebuie să refuze înregistrarea.

1) Modificat prin Legea nr. 298/2001.2) Cas. III, decizia nr. 70 din 27 ianuarie 1928, în R.S.D.C. 1928, p. 604 (J 657); C.A.

Bucureşti III, 17 februarie 1926, Bul.dec. 1926, p. 189 (J 661); Cas. III, decizia nr. 393 din 5 decembrie 1914, în R.S.D.C. 1924, p. 951 (J 62); Com. 27 mai 1986, în Dreptul 1986, p. 256 (J 666); Jud. Satu Mare, sentinţa civilă nr. 5 din 5 aprilie 1993 (S 717).

3) Com., 2 noiembrie 1984, Bul.dec. III, p. 417; Nancy, 24 iunie 1955, J.C.P. 1955, IV, 147; Paris, 24 octombrie 1964, D. 1965, p. 248.

4) Cas. III, decizia nr. 284 din 1916, în C.J. 1919, p. 24 (J 658); Trib. Ilfov, 29 noiembrie 1901, în C.J. 1902, p. 343 (J 659).

397


în privinţa mărcilor de fabrică şi de comerţ, precum şi a semnelor distinctive, înscrierea lor în Registrul comerţului ca elemente ale fondului de comerţ este reglementată de art. 21 lit. c) al Legii nr. 26/1990.

în ceea ce priveşte ambalajele, dacă nu se confundă cu semnul distinctiv sau cu desemnarea specială, pentru a fi considerate ca înregistrate conform art. 21 lit. e), legitimitatea drepturilor comerciantului vătămat va fi apreciată exclusiv pe baza uzului statornic şi public, independent de orice altă formalitate.

3. Modul de folosire a firmei, emblemei, desemnării speciale sau ambalajului să fie de natură a produce în mintea consumatorului o confuzie între cei doi comercianţi sau între produsele acestora1*.

Dincolo de simpla identitate, posibilitatea confuziei se apreciază în fiecare caz concret. în această apreciere trebuie să se ţină seama nu în primul rând de detalii, ci mai ales de impresia de ansamblu, pentru că percepţia consumatorului numai pe aceasta o va reţine.

Pentru ca această confuzie să fie consecinţa unei fapte de concurenţă neloială, este necesar să existe acelaşi fel de comerţ exercitat de doi comercianţi sub emblema litigioasă, căci atunci când obiectul lor va fi deosebit, concurenţa va fi imposibilă chiar când asemănarea între cele două embleme ar fi perfectă1 2*.

4. Autorul faptei trebuie să fie un comerciant înregistrat ca atare. Concluzia se desprinde din textul art. 39. în consecinţă, nu va fi aplicabilă această normă legală în cazul confuziunii între o firmă comercială şi denumirea unei persoane juridice fără scop lucrativ3*;

5. Fapta constituie infracţiune numai dacă este comisă cu intenţie4*. în lipsa acestui element constitutiv, comerciantul lezat dispune de acţiunea civilă pentru încetarea uzurpării.

Falsele indicaţii [art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991, modificată prin Legea nr. 298/2001]. Constituie infracţiune de concurenţă neloială „producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri/servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, mărcile, indicaţiile geografice, desenele sau modele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate industrială cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloace publicitare şi alte asemenea, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului sau comerciantului în scopul de a-i induce pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari”5*.

1) C.A. Bucureşti III, 6 iunie 1924, J.G. 1924, p. 475 (J 660); Trib. Ilfov I, 15 februarie 1919, în Dreptul 1919, p. 57; C.A. Cluj, secţia civilă şi de contencios administrativ, decizia nr. 221 din 8 mai 1996 (S 719). Jurisprudenţa franceză a considerat că pot genera confuzie denumirile: „Nobel-Bozel” şi „Technobel” (Corn., 6 ianuarie 1969, D. 1969,454); „Mobidecors” şi „Meublesdecor” (Paris, 14 ianuarie 1977, J.C.P. 1978. IV. 318); „Ledoyen” şi „Le doyen chinois” (Paris, 20 marş 1978, J.C.P. 1979, IV, 346); „Old England” şi „Madam Old England” (Corn., 25 octombrie 1982, J.C.P. 1983, pan. 75).

2) Trib. Ilfov I, 5 februarie 1919, în Dreptul 1919, p. 57.3) Trib. mun. Bucureşti, secţia comercială, sentinţa nr. 188 din 31 ianuarie 1995 (S 718).4) Parchetul de pe lângă Trib. Maramureş, dosarul nr. 219/P/1995 (S 719).5)Trib. Seine, 19 decembrie 1922 ( J 692); Req., 21 iunie 1920 (J 693); Trib. Seine III, 22

martie 1923 (J 694); Cass. II, decizia penală din 9 octmbrie 1923, J.G. 1923, p. 725, nr. 1675

398


De asemenea, constituie infracţiune, conform art. 5 alin. (1) lit. b), „punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute şi/sau pirat, a căror comercializare aduce atingere titularului mărcii şi induce în eroare consumatorul asupra calităţii produsului/ serviciului”.

Prin menţiuni false asupra originii mărfurilor se înţelege orice indicaţii de natură a face să se creadă că mărfurile au fost produse într-o anumită localitate, într-un anumit teritoriu sau într-un anumit stat [art. 5 alin. (2)].

Nu se socoteşte menţiune falsă asupra originii mărfurilor denumirea unui produs al cărui nume a devenit generic şi indică în comerţ numai natura lui, afară de cazul în care denumirea este însoţită de o menţiune care ar putea face să se creadă că are acea origine, cum sunt, de exemplu: salamul de Sibiu, brânza de Brăila, muştarul de Dijon, apa de Colonia etc.

Denumirile de origine sunt menite să individualizeze un produs ale cărui calităţi sunt datorate mediului geografic alcătuit din factori naturali şi umani (de exemplu: vin de Cotnari, ţuică de Turţ, caş de Năsal, vin de Champagne etc.).

Indicaţiile de provenienţă sunt simple informaţii asupra locului unde a fost realizat produsul.

Protecţia internaţională a denumirilor de origine şi a indicaţiilor de provenienţă este asigurată prin Convenţia Uniunii de la Paris pentru protecţia industrială (1883) modificată de mai multe ori (cel mai recent Stokholm 1967) şi prin Aranjamentul de la Madrid (1891) revizuit de mai multe ori (ultima oară în 1958 la Lisabona).

Acordurile bilaterale cu acelaşi scop au fost încheiate între unele state, cum este, de exemplu, cel încheiat în 1971 între Franţa şi Statele Unite referitor la protecţia în Franţa a denumirilor „Bourbon” şi „Bourbon Whiskey” şi în Statele Unite a denumirilor „Cognac”, „Armagnac” şi „Calvados”.

Fapta prevăzută de art. 5 lit. g) constituie infracţiune numai dacă este săvârşită cu intenţie orientată spre scopul inducerii în eroare a altor comercianţi sau a consumatorilor. Uneori această intenţie este disimulată în termeni ca: „gen”, „tip” etc. fără a preciza veritabila origine a podusului* 1*.

Conform dispoziţiilor art. 10 al Legii nr. 11/1991, instanţa poate dispune ca mărfurile purtând menţiuni false să fie sechestrate şi vândute, după distrugerea falselor menţiuni.

(J 695); Cass. III, decizia nr. 1476 din 4 noiembrie 1925 (S 712); Trib. Ilfov, secţia a Il-a comercială, sentinţa nr. 1715 din 24 noiembrie 1924 (S 713).

l) în zona oraşului Neapole activează cca. 2000 de falsificatori profesionişti şi cca 80.0000 de falsificatori ocazionali. în Toscana, un număr important de falsificatori se ocupă de con -trafacerea produselor de marochinărie, iar pe coasta Adriaticii se produc falsuri în domeniul vestimenţatiei. Deşi clasată pe primul loc în Europa în industria falsificării mărfurilor, Italia se află numai pe locul doi mondial, după Taiwan. în Marea Britanie se falsifică parfumuri, în Grecia şi Turcia tricotaje, în unele ţări asiatice se falsifică orologeria unor mărci de ceasuri elveţiene, iar în România, în anul 1990 s-au falsificat Galld-uri.

399

Concurenţa comercială Turcu

Documents

Transcript of Concurenţa comercială Turcu